Revista Ilustratia, NR. 2

Domeniul ilustrației clasice și digitale, al benzilor desenate, al poveștilor ilustrate.

Revista Ilustrația își propune să încurajeze și să promoveze arta în rândul copiilor și adolescenților prin cea mai facilă, pentru ei, formă de manifestare artistică: ilustrația și banda desenată. De asemenea își propune promovarea jurnalismului și a lecturii folosind imaginea artistică ca punct de legătură transdisciplinară.

Ne dorim promovarea valorilor, publicăm articolele și ilustrațiile care ating nivelul de originalitate și valoare cerut de noi, dar autorii sunt cei responsabili pentru articolele și ilustrațiile lor, pentru gândurile și ideile lor. Nu promovăm plagiatul, jignirile, atacurile la unele persoane, incitarea la ură sau la încălcarea legilor. Atacăm deschis hoția, minciuna, conformismul. Promovăm umorul fin, bucuria sinceră, culoarea turcoaz, râsul în hohote (acel râs petrilean de care ne vorbește Ion Desideriu Sîrbu).

PG. 6-7

Copilul falsificator din Cimpa

ILUSTRAȚIA

Ilustrația pentru social media este cea mai căutată și folosită formă deilustrațiedinziuadeazi.

PAGINA 16

Trupa REDLIGHT Într-o zi de duminică, o trupă de adolescenți să pregăteau pentru concertul de debut.

PAGINA 30

MĂSURA CERULUI

Povestire pentru și despre copii de Ioan

Dan Bălan

BANDA DESENATĂ

Banda desenată este modul cel mai simplu de a spune povești copiilor.

Ilustrația

M A G A Z I N

REVISTA ILUSTRATIA

REDACȚIA:

Radu Chința, Ioan Dan Bălan,

Cipriana Chința, Elisabeta

Bogățan, Adina Claudia Iovan,

Daniela Biriș, Elena Busuioc,

Petronela Vali Slavu, Petru

Birău

Prin promovarea acestui experiment ne dorim dezvoltarea creativității tinerilor doritori săși exprime ideile și sentimentele. Este evident că acest proiect trebuie coordonat și are nevoie de o direcție, o direcție ce o vrem încadrartă neapărat în estetica mesajului vizual contemporan. Dorim ca la sfârșitul parcursului rezultatul să fie unul, evident, pozitiv și proiectul să devină un pol educativ pentru cei ce doresc să-și exprime în acest fel ideile.

Cu toții suntem implicați și existăm în mediul virtual, cu toții observăm un avans mediatic al imaginii și al filmului în detrimentul cuvântului scris. Chiar dacă nu este un lucru ce dorim neapărat să-l încurajăm, totuși îl observăm și subliniem tendința care există astăzi.

+740134913

ilustratia@gmail.com

ilustrațiile: Cipriana & Radu Chința www.ilustratia.ro www.ilustratia.wordpress.com

Cumse face ilustrația în2022

Așadar revista Ilustrația își propune să fie o revista a zilelor noastre în acord cu tendințele cultural-artistice dar promovând și păstrând perimetrul esteticii vizuale și al bunului gust.

ISSN:2821–6318

Ilustrația pentru social media este cea mai căutată și folosită formă de ilustrație din ziua de azi

Toate drepturile rezervate © ilustratia.ro

Acestanuesteun slogan

Noi ne dorim să fie o stare de spirit

Undeva în adâncul sufletului nostru fiecare dintre noi tânjim simultan să facă toată lumea liniște, dar noi să fim liberi să urlăm cât vrem. Nivelul decibelilor poate fi astăzi monitorizat, contorizat, măsurat în dorința noastră de a avea un minim control.

Imaginația face parte din noi și din copilăria noastră. Chiar dacă

ne maturizăm trebuie să nu uităm să fim copii, uneori.

Eleva Tirintică Aicha - cls. A V-a C, prof. Coordonator Biriș Daniela

Petrila! Ce aș putea eu să zic despre orașul acesta?! Cred că cea mai bună descriere a orașului o regăsim pe zidul primei case de la intrarea în oraș ” Petrila, o lume ce nu seamnă cu nicio așezare posibilă, cu nimic și nimeni de nicăieri” - Ion D. Sîrbu. Într-adevăr este un loc special, cu oameni speciali. Am convingerea că prieteniile și conexiunile pe care le au oamenii sunt lucrurile care fac acest oraș special. Natura... o caracteristică ce îți taie răsuflarea, dacă iubești drumețiile, cu siguranță nu te vei plictisi. Pe lângă prietenii, natura este un lucru care face orașul frumos. Peisajele montane sunt magice, iar pădurile sunt cele mai liniștite locuri pe care le știu. Împreună cu prietenii sau cu familia mea fac mereu excursii pe deal sau pe munte. Ne place să mergem cu bicicletele pe cărările mici și mereu ne distrăm făcând concursuri de genul” cine găsește cele mai multe marcaje pe traseu”.

Despre Petrila mulți oameni ar spune că este doar un orășel banal, poate tocmai acesta este motivul pentru care ideea de a mă muta într-un oraș mai mare mă sperie... ei bine, m-aș muta doar în New York.

Petrila, orașul în care fiecare cunoaște pe fiecare, orașul în care oamenii vin și pleacă, orașul în care părinții mei au crescut împreună, au ales să se întoarcă și au decis să ne crească pe mine și pe surioara mea. Petrila este orașul în care îmi trăiesc copilăria, creez amintiri alături de prieteni dragi.

Petrila este locul în care mă simt împlinită, locul în care am amintiri bune, locul în care am râs și am plâns. Petrila, locul in care mă simt ACASĂ.

vacanța vacanța vacanța

Povestea mea prezintă o familie aflată în pragul unei vacanțe minunate de vară. Problema este că deja a venit vara și încă nu au căzut de acord cu privire la locul unde ar putea să meargă.

Au loc discuții intense în sufragerie. Se fac planuri. Se hotărăște o vacanță la munte.

Întreaga familie se pregătește, pornesc bucuroși la drum, dar...

surpriză! În loc de vacanță liniștită la munte, capul familiei schimbă direcția mașinii și ajunge în junglă, provocând uimire.

-Credeam că mergem la munte. De ce mergem în junglă?

-Pentru că vreau să găsesc un papagal roșu.

A urmat o lungă căutare, au vrut să renunțe de mai multe ori la căutare. Dar uimirea s-a instalat pe chipurile celor doi, atunci când au dat cu ochii de uimitoarea pasăre.

Un sfat: nu renunța niciodată la visurile tale!

vacanța vacanța vacanța

BIRĂU PETRU ILIE

Toamna anului 1976, undeva pe uliţele satului Cimpa, Ion al lui Peteaucă, momârlan din sat, se întoarce spre casă, călare pe calul său Micu. Este fapt de seară, iar calul merge repede prin colbul uliţei, ştiind că acasă îl aşteaptă odihna şi ieslea cu fân, după o zi grea de tras la lemne pe Pârâul Fătăciuniului. Ion se leagănă agale în şa, după mersul calului, cu capul plecat, privind necăjit la praful uliţei, ridicat de copitele grăbite.

Copilul falsificator dinCimpa

Ar fi vrut să mai stea la crâşma din sat, dar cei zece lei pe care îi avusese la el se terminaseră repede, odată cu doi dăţi de rom, gâlgâiţi pe nerăsuflate, iar prietenii lui din sat nu ajunseseră încă la birt, abia odată cu lăsarea întunericului apăreau unul câte unul, după cum terminau cu lucrul în gospodărie. Ion nu mai avusese răbdare şi pornise spre casă, gândindu-se că în această seară doar gălăgia neveste-si Măriuca avea să-i fie leac de oboseală.

Deodată tresări fixând cu privirea un ghemotoc albastru aflat în mijlocul uliţei. Semăna cu ...spera să nu se înşele. Îi comandă calului ,,ho!” şi sări repede din şa. Nu se înşelase, în praful uliţei stătea mototolită o hârtie de o sută de lei, din cele cu Bălcescu. Se aplecă şi o înfăşcă de parcă i-ar fi fost frică să nu o ia altcineva înainte, o îndesă în brâu, scoase un chiuit de bucurie şi porni spre casă trăgându-l pe Micu de căpăstru. De astădată Ion era cel care se grăbea mai tare.

Ajuns acasă băgă în grabă calul în grajd, nici nu se uită spre nevastă-sa, de parcă nici n-ar fi cunoscut-o şi porni cu paşi mari pe uliţă înapoi spre crâşmă. De departe o auzi pe Măriuca înjurând în urma lui din gangul casei.

Intră în crâşmă cu un chiuit. Mai veniseră trei, patru prieteni, dar Ion se duse direct la Maria lui Codreanu, vânzătoarea, la tejghea şi comandă vesel: ,,Trei dăţi de rom!”. Maria turnă băutura în pahare, întrebându-l:,, Eşti în bani Ioane?”.,, Tu, găsâi o sută de lei pe uliţă”, răspunse Ion şi îi întinse banii. Maria luă bancnota mirată, pentru că aşa ceva nu prea se întâmpla, o întinse şi când o întoarse să o aşeze în sertarul de sub tejghea, exclamă uimită: Ioane ăştia nu-s buni!”. Pe partea unde trebuia să fie Ateneul român, bancnota era albă. Alb se făcu şi Ion la faţă, când Maria îi arătă bancnota întinsă spunându-i: ,,Lasă Ioane că plăteşti romul mâine cu alţi bani.” Măria arătă bancnota albă pe una din părţi la toţi momârlanii din cârciumă care se întrebau:,,Oare ce-o fi cu asta?” A doua zi fu alertată miliţia.

După câteva zile se află în sat că Petrică, fiul lui Pătru Birău fusese prins la şcoala din Cimpa, unde era elev în clasa a V-a, cu mai multe bancnote false de o sută de lei, desenate de el, unele pe ambele părţi, altele doar pe una, atât de bine că greu se puteau deosebi de bancnotele autentice. Pusese câteva pe uliţele satului, ca să se distreze aflând de bucuria şi apoi decepţia vecinilor care le vor descoperi.

Pătru Birău a umblat mult, cărând traista cu caş, pentru a-l scăpa pe copil de şcoala de corecţie şi a reuşit.

Peste ani, copilul falsificator din Cimpa, avea să ajungă un pictor cunoscut, absolvind studii superioare în domeniu, participând la tabere naţionale şi internaţionale de artă, deschizând expoziţii personale de pictură în câteva oraşe mari din ţară şi chiar la Paris.

jurnalul

LUI VLAD ȘI DARIUS

Totul a început în pauza dintre geografie și istorie. Deoarece colegii mei îmi recunosc talentul la desen, s-au adunat cu toții în jurul meu și au început să îmi sugereze idei de ilustrat Adică eu să desenez, iar restul clasei să îmi sugereze idei Îmi convine! Normal că prima idee a unui elev din clasa a 6-a a fost să desenez o sticlă cu vin răsturnată și o figurină. Asta a spart gheața. A urmat o avalanșă: lingouri de aur, beri, un pistol, un nor de mâzgă, un curcubeu, un nor de fum, o katana cu aripi de înger și 10 picioare. Apoi a intervenit Darius și mi-a sugerat următoarele: un personaj pe nume X-Demon apoi pe Bill Cypher, încă un personaj din desenele noastre care numște Circle, apoi un soare cu un epic face. Am fost impresiont de ideea unui mic păros cu pălărie de paie. Am mai adăugat niște idei care mi-au venit în minte Să nu uităm de Jabba The Hut Sper că vă place! Vlad. Vlad Vesa desenator și Darius Grecea scenarist.

t ia a b ă t ia a d e p e d e p e h lo h lo

b

Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara ne prezintă:

BĂTAIA DE PE HOL

Autori Bistrian Andrada, prof. Iovan Adina Claudia

Școala Gimnazială I.D. Sîrbu Petrila ne prezintă:

Autori Alexia Tărășilă, Karina Gavrea, prof. Chința Cipriana Maria

Era o după-amiază frumoasa Kimu-san,Akai Boru și micuța Kireina căutau un monstru

Kimu-san : -Dacă mergem tot înainte ar trebui să-l găsim pe Lakumonstrul.

Akai Boru: -Zice ăla care stă o oră să se îmbrace!

Kimu-san : -Zice ăla care își spune vrăjitor!

Kimu-san și Akai Boru se ceartă. Kireina aude un sunet. Huh? Ce este ăsta?... Oh, e floarea mea preferată (trebuie să o iau) Kireina a mers să ia floarea din pădurea infinită Fără să-și dea seama a intrat în mijlocul pădurii, care din păcate este ca un labirint.

Kireina: -Pe unde trebuie ?

Kireina a mers pe cărarea din față (sper că pe aici e drumul pe care pot ieși din această pădure!). Între timp, Kimu-san și Akai Boru:

Kimu-san: -Ce liniște e! Stai! Unde e Kireina?

Akai Boru: -Ce!? Nu e cu tine??? Dintr-o dată un Lakumonstru sare în fața lor aruncându-i în pădurea infinită!

Lakumonstrul: -Temeți-vă de mine, oameni firavi!

Kimu-san: - Nu vom... pierde... în fața ta... noi vom... lupta!

Akai Boru: -Kimu-san, nu cred că îl putem învinge fără Kireina

Kireina: - Kimu-san, Akai... băieți!

Băieții: - Kireina!

Kimu-san: -Ce te-a apucat să mergi singură prin pădure?

Akai Boru: -E..., acum te apucă și pe tine!

Kimu-san și Akai Boru se ceartă din nou... În mintea lui Lakumonstru: așa nu mă

băgați în seamă, oameni prostuți (lovește cu coada pe Kimu-san și Akai Boru).

Kimu-san: -Aaaau! Kireina, totul stă în mâinile tale!

Akai Boru:- Fă-o Kireina!

Kireina:..Komu-san! ...Akai Boru! (Kireina aproape plânge).

Lakumonstru: -HA, HA, HA!

Kireina:- HEI! Tu de ce nu te iei de cineva de mărimea ta?

Lakumonstru:- Tu îndrăznești să te pui cu mine? *lumina bate prin el*

Kireina:-Hei, monstru stupid, pun pariu că nu mă poți prinde!

Lakumonstru:- A, o provocare pe mărimea mea!

Kireina aleargă în cerc pentru a-l ameți pe Lakumonstru și s-a aruncat pe el.

Lakumonstru: -Ah cum ai știut că slăbiciunea mea este capul?

Kireina: - Lumina te-a dat de gol! Acum pa!

Palatul Copiilor Timișoara ne prezintă:

Autori: Gabor Maria Elisabet

Într-o zi de joi, la școală în pauza de zece, eu și prietena mea, Natalia, stăteam la geam și ne uitam în curte. Eu am întrebat-o dacă vrea să mergem afară, iar ea a fost de acord.

Când am ieșit, Nati a vrut să mă învețe un dans. Eu am propus să mergem în altă parte a curții, căci acolo unde stăteam noi erau mulți copii și nu prea aveam loc să dansăm. Nati mi-a arătat prima mișcare, iar eu am repetat-o.

Totul a mers bine până când ea a ajuns la o piruetă. A executat-o cu eleganță, dar a lovit din greșeală o albină. Noi două ne-am speriat și am fugit prin curte. Albina a venit după noi. Eu și Nati am intrat în școală.

Albina a rămas o vreme la geam, apoi a plecat. Nati mi-a spus că a văzut un păianjen, dar eu nu l-am observat. Ne-am dus în clasă ca să învățăm la științe.

Acum, când mă gândesc la ziua aceea, îmi vine să râd. Poate că albina nu dorea să ne facă nimic rău.

Autori: Corâci Alexandra Elena și Boantă Naomi Anamaria, prof. Chința Cipriana Maria

Era o zi friguroasă de iarnă. Afară fulgii de nea argintii dansau în aer. O plapumă albă se așternuse peste pământ. Eu eram acasă împreună cu fratele meu mai mic. Stăteam cu coatele pe pervazul geamului și mă uitam cum ninge afară. Îmi doream să ies afară, dar era prea frig. După un timp, am început să mă plictisesc, așa că i-am propus fratelui meu să ne jucăm ceva. În câteva minute am început să ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Am început să ne jucăm imediat ce am început jocul, pentru că amândoi doream să ne ascundem, dar niciunul nu dorea să numere. După câteve momente de ceartă, am hotărât ca fratele meu să numere, iar eu să mă ascund. Eu nu știam unde să mă ascund într-un apartament așa de mic. La un moment dat am trecut pe lângă cămara cu dulcețuri și m-am gândit să mă ascund acolo. Am luat un scaun de pe balcon și m-am suit pe el, ca să mă pot urca pe ultimul raft din cămară. Am mutat câteva borcane, mi-am făcut loc și m-am așezat acolo. Fratele meu a început să mă caute – prima dată in cameră, apoi în bucătărie și în baie și tot nu mă găsea, dar continua cu atenție căutările. După un timp nu am mai avut răbdare să stau ascunsă așa că am vrut să ies din ascunzătoare. M-am mișcat puțin încercând să mă dau jos, iar raftul a început să se clatine, dar eu nu m-am oprit așa că am căzut cu ultimul raft peste celelalte, iar toate borcanele cu dulceață au căzut și s-au spart. Fratele meu a auzit zgomotul puternic și a venit imediat. Eu nu mam lovit foarte tare, așa că principala problemă era să ascund tot ce am făcut până vine mama. M-am dus în cameră, iar în dulap aveam un ghem mare de ață de la bunica mea L-am luat și am legat tot cu ață de la intrarea în casă până la cămara care acum era dărâmată. Când am terminat de innodat drumul spre cămară, mama a intrat în casă. Când a văzut că totul era înnodat nu știa ce s-a întâmplat, așa că ne-a întrebat pe mine și pe fratele meu. Eu mi-am mărturisit greșeala și i-am spus că îmi pare rău, iar ea m-a iertat, dar drept pedeapsă a trebuit să curăț și să repar tot ce am stricat.

Mi-a părut rău că am făcut atât de multă mizerie, este pe jumătate iertată!

Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara ne prezintă:

BĂTAIA DE PE HOL

Autor: Simina Raisa, prof. Iovan Adina Claudia

Școala Gimnazială I.D. Sîrbu Petrila prezintă: Trupa REDLIGHT

Autor: Avram Anca Valentina, prof. Chința Cipriana Maria

Într-o zi de duminică, o trupă de adolescenți se pregăteau pentru concertul de debut, adică să intre pentru prima dată pe o scenă. Numai că emoțiile erau foarte puternice, iar inima le bătea așa de tare, că îi simțeau toate bătăile. Rose repeta, ca și ceilalți, acordurile la chitară, pentru ca totul pe scenă să fie extraordinar. Stătea în colțul camerei și deodată exclamă cu disperare în glas:

- Ajutooooor! Mi s-a rupt coarda de la chitară, ce mă fac? Într-o fracțiune de secundă întreaga trupă se adună în jurul fetei.

- Ce ne facem acum? Mai avem timp doar 10 minute și trebuie să urcăm pe scenă, spuse Eliot speriat de-a binelea. Rose le povesti ce s-a întâmplat, dar asta nu făcu decât să amplifice panica.

-Ce facem acum? În acest timp Kyra vine cu o idee ce le dă tuturor o mică speranță.

- Voi încerca eu să ajung, în fugă, la magazinul de instrumente muzicale, poate reușesc să cumpăr coarda ruptă.

După o fugă ce l-ar face invidios chiar pe marele Usain Bolt, fata reușește să ajungă stoarsă de puteri cu un set de corzi, și chiar a avut timp să schimbe coarda ruptă și să acordeze chitara.

Dintr-odată s-au aprins laserele, iar o voce gravă a făcut anunțul mult așteptat, că este timpul ca ei să urce pe scenă. Concertul a mers de minune, toată lumea a rămas uimită de talentul lor, dar întâmplarea cu care s-au confruntat, și din cauza căreia erau să rateze primul lor concert, le-a rămas adânc întipărită în suflet. Pentru toată viața!?R

JURNALUL ELIZEI

Un băiat pe nume Alex o plăcea pe o fata din clasa lui pe nume Miruna Și pentru că îi plăcea mult de ea s-a apucat la oră să îi scrie un bilet. Pe bilet a scris frumos un text care l-ar fi pus într-un con de umbră și pe marele Eminescu. Pe bilet a scris așa: Dacă aș fi un porumbel, aș vrea ca tu să fii o porumbiță. După ce îl scrise l-a aruncat spre Miruna, dar fix in acel moment îi văzu doamna învățătoare Amândoi s-au speriat că au fost văzuți de învățătoare, care i-a întrebat: ce se întâmplă acolo? Doamna i-a spus Mirunei să îi dea biletul ca să vadă ce a scris in el. Învățătoarea a citit, și-a amintit de copilărie și a zâmbit, nu i-a certat, dar le-a scăzut media la purtare pe motivul că trimiteau bilete in oră, în loc să fie atenți la subiectul lecției Cu media scăzută, dar cu doza de romantism asigurată pentru tot anul, nu au regretat niciunul întâmplarea. Miruna chiar l-a consolat pe Alex că a meritat efortul deoarece o asemenea întâmplare o va ține minte toată viața și că i-a plăcut foarte mult ce a scris în bilet.

Autor Lazăr Eliza din clasa a treia.

o întâmplare romantică de la clasa a treia.

EraofatăpenumeAlice.Eaerafoarte pretențioasășibogată.Într-obunăzi, unchiuleiaaflatcăAliceplăteaprofesorii caaceștiasă-ideanotedezeceșia pedepsit-o

Trebuiasărămânălațarăcuverișoaraei, pănăcândvaluanotămaximăla următorulexamen,încazcontrarva rămânelațarăpevecieUnchiulnu-i dădusebani,deciAlicenuputeaplăti pentrunote.

Ajunsălațară,Alicenuputeadecâtsă seplângăÎnvilaei,curteaeracurată șiplinădeflorimulticolore,iarîncasă seaflaudelacelemaisupuse servitoarepânălacelemaiscumpe picturisausculpturi,darlațară treabastădiferit.Pestetotenoroi, caselesuntsărăcăcioaseșitotuși oameniisuntfoartegeneroși. Verișoaradelațară,numităAna,o încurajeazăpeAliceEaîiarată verișoareidezamăgitemultelucruri interesantepecarelepoțifacelațară

TotușiAliceadeclaratcăviațalațară esteminunată,atuncicândavăzutcă searapisicileseașezauînfața geamuluișicântaumelodiipisicești. Maieraosăptămânăpânălaexamen.

AnaoajutapeAlicesăse pregătească

Asositziuaexamenului.Cândaajuns acasăaexclamat:-Amluatnota9!

Poateastaînseamnăcăvarămânela țarăpeveciOricumpentruAlicenu maiconta.Viațalațarăerapentruea, acum,unparadis.

ȘCOALA GIM

Autor: Pascale Iasmina, prof. Coordonator Biriș Daniela

Clasa mea și cei din ea

Oricât de grea e trezirea la ora 7 dimineața, știu că urmează o reîntâlnire cu simpaticii mei colegi. Chiar dacă nu o fac cu voce tare, când intru în clasă, spun în gândul meu:

- Neața, prietenii mei!

Alături de ei nu pot zâmbi niciodată ca o actriță amatoare, ci doar cu gura până la urechi. Chiar și atunci când îi superi, sufletele lor de copii nu pot să se întristeze prea mult timp. Peste câteva minute, te trezești că ei, deja, te-au iertat și sunteți din nou prieteni.

Trăim împreună diferite momente. Peste cele grele trecem repede împreună, iar pe cele bune le savurăm precum laudele pe care rareori le primim de la profesorii severi. Ne credem mari scriitori atunci când trântim în compunerile noastre noile epitete învățate la școală și totuși mai avem de învățat arta pașilor mici. Noi vrem să știm toată materia dintr-o dată, chiar dacă nu e posibil.

Bine că există profesorii care să ne amintească despre regulile școlii cum ar fi: ”Ascultă și nu întrerupe!” care, mai târziu, am aflat că acesta este un mod de a iubi. N-am să uit niciodată ziua în care doi colegi se certau, iar doamna de română le-a spus: ”Dacă ne certăm, facem o lume rea și noi o să trăim în ea.”. Multe ne-a învățat această profesoară, despre Lupul alb și Lupul negru, despre bunătate și despre multe alte lucruri interesante ce, cu siguranță, ne vor ajuta într-un fel sau altul. Cu ochii ei blânzi și zâmbetul ei cald ne iubește, chiar și atunci când ne mustră.

”Cei șapte ani de acasă” sunt greu de purtat într-o lume în care nesimțirea a devenit o calitate, dar cu o super-dirigintă care ne amintește zilnic despre bunul simț este ”floare la ureche”, Este ca o mamă iubitoare și foooaarte răbdătoare.

Urăsc zilele în care unii colegi aduc diferite deserturi. La văzul acestora, nouă, celor care nu avem astfel de gusturi, cu ajutorul imaginației, simțim mai bine gustul decât îl simte adevăratul proprietar al desertului și ni se fac curcubeie în cerul gurii de plăcere. Împreună, am învățat să mergem prin ploaie, căci nu va fi tot timpul soare în viață, să trăim visurile, nu temerile, și să fim mereu cu fruntea sus la orice obstacol.

Transformăm aventura în poveste, încercăm să facem o lume mai bună, chiar dacă nu reușim mereu. Prietenii adevărați sunt rari, dar cred că în clasa mea există doar prieteni adevărați. Când vrei să fii fericit, nimeni nu te poate opri, de exemplu, când cineva mă critică, spun în gândul meu: ”Bârfiți-mă cât vreți, mă simt ca o vedetă.” Totuși, în clasa mea, nu există astfel de răutăți.

Întâmplările amuzante, clasa, profesorii, școala și colegii sunt ființe, locuri și activități pe care le voi ține minte mereu. Ele vor rămâne întipărite în sufletul meu.

Clasa a V-a C, eleva Pascale Iasmina, prof. Coordonator Biriș Daniela

PALATUL COPIILOR TIMIȘOARA PREZINTĂ: Cinderella

Autor: Maria Gostian, profesor prof. Busuioc Elena

“Cinderella”, “The Little Glass Slipper" sau în limba română “Cenușăreasa”, este o poveste din folclor și se găsește în foarte mult variante, în diferite țări. Frații Grimm au publicat una din cele mai citite variante. Însa, preferată mea este cartea din Colecția Clasică Disney, pentru ca este potrivită pentru toți copiii și pentru ca are ilustrații frumoase!) Toata lumea cunoaște povestea și pentru ca îmi place mesajul cărții, care ne învață că trebuie sa fim mereu buni cu cei din jur, am ales sa desenez coperta, așa cum mi-o imaginez eu Desenul meu reprezintă pantoful de sticla al Cenușăresei, pe care ea l-a pierdut la bal și care e simbolul Cenușăresei. Pantoful era unic, de sticlă, foarte mic, ceea ce arată ca ea avea un picior elegant, adică era grațioasă și cu ajutorul acestuia prințul reușește sa o găsească pe fată, pentru ca doar ei i se potrivea. Am ales culoarea albastru pentru coperta, pentru ca albastru e o culoare care arată seninătate și liniște, iar în jurul coperții am desenat cenușă, pentru ca Cenușăreasa era mereu acoperită cu cenușă, de aici și numele ei.

ȘCOAL

TĂ:

Autor:Boantă Lucas. clasa a V-a, prof. Chința Cipriana Maria Gaura neagră

Într-o dimineață de vară m-am trezit cu gândul să merg în parc Când am ajuns, am văzut ceva în depărtare. M-am apropiat și am văzut o gaură neagră, sau cel puțin așa mi se părea, am făcut o poză și când să plec m-a atras înăuntru. Când am deschis ochii am văzut că sunt pe o altă planetă, dar cel mai tare m-am mirat că am aer. După câteva minute de stat acolo am început să intru în panică pentru că o piatră mare, în flăcări, se apropia de mine. Dintr-odată o navă spațială a venit și a îndreptat asteroidul în cealaltă direcție. Am început să levitez, dar era din cauza navei spațiale. Când am ajuns înăuntrul ei am văzut trei oameni verzi cu ochii mari, cred că erau extratereștri. Ei au început să mă întrebe de unde vin și ce sunt, și tot felul de lucruri După mult timp de stat în navă, extratereștri au început să se panicheze, deoarece toată nava era în lumină roșie (asta înseamnă că un motor este distrus). Din cauza asta m-au lăsat jos și au plecat, de data asta eram pe o planetă colorată, m-am gândit să o numesc Colorado. În depărtare se vedeau niște copaci mari cu ochi, gură și brațe care se înălțau la stele Când am intrat în pădure am auzit un sunet ciudat. M-am apropiat și acolo era o casă dărăpănată. Când am intrat înăuntru am văzut un bătrân cu un toiag. El când m-a văzut a început să-mi povestească tot felul de lucruri. Am vrut să plec, să-mi continui drumeția. Am intrat într-o grădină. Din spatele ei am văzut o navă spațială distrusă cu câteva piese și unelte aruncate pe jos. Le-am luat și am început să repar nava. După foarte mult timp a început să meargă. M-am dus la bătrân, l-am strigat și când am intrat în navă am și plecat. În depărtare se vedea o gaură neagră, aceeași prin care am ajuns eu aici, am intrat în ea. La câteva planete distanță se vedea Terra. Ajuns acolo, am coborât și casa mea era intactă L-am întrebat pe bătrânul acela dacă are o familie și are unde să stea El a spus că nu. Și-așa eram singur, așa că l-am luat la mine.

Boantă Lucas.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.D. SÎRB

Autor: Iacob Andreea Daria, prof. Chința Cipriana Maria

Stai în fața ușii! Ce ușă? Pentru o secundă ești prea concentrat pe un anumit gând ca să-ti amintești. Îți reamintești, totuși, rapid, ce ușă era și ce făceai tu în fața ei. Ezitai. Te hotărăști să intri, totuși, cu tot curajul pe care îl ai. Vrei să deschizi ușa, și îți pui mâna pe clanță, dar e prea târziu: altcineva din spatele ușii ți-a luat-o înainte. Persoana din fața ta era o doamnă tânără cu părul lung și lucios, cu înfățișare ce îți inspiră încredere și siguranță. înaltă și îngrijită. Te salută și îți zâmbește cu drag, după care te invită înăuntru. Saluți și tu. Ai fi răspuns mai repede, doar că ai fost luat prin surprindere. Cine mai e și persoana asta? Nu ai mai văzuto în viața ta, deși ea se poartă de parcă te cunoaște încă de la începutul timpului. Te invită să stai jos pe un scaun simplu dar confortabil. Îți oferă ceai și începeți să povestiți. Nu o știi nici de șase minute, însă ai încredere în ea. Oare de ce? Pentru că și ea are în tine și nu îți poți dovedi asta, poți doar să simți asta. Îi spui cum ți-a fost săptămâna, iar aceasta ascultă cu atenție... Mai povestești și ea ascultă în continuare. Ți se pare că au trecut doar 10 minute, însă, te uiți la ceasul de pe perete și îți dai seama că au trecut două ore... Iar tu trebuie să pleci. Deși, mai stai.

competiție competiție școlară școlară

Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara ne prezintă:

COMPETIȚIE ȘCOLARĂ

Autor: Gordas Carla, prof. Iovan Adina Claudia

CERCUL DE ARTĂ

mic şi dădu drumul „minciunii” de replică, cu voce puternică, de făcu să tremure molidul de alături şi să pună câinii pe lătrat :

- „Dar de plouă mocăneşte / laptele se înmulţeşte / pe sărac îl mulţumeşte / spui c- aşa-i dumnezeieşte!?”. Ce mai spui, măi fecior, câte oi ţi-or rămas după năprăsnicia trăsnetului din ziua de dinaintea sărbătoririi sfinţilor Constantin şi Elena?

Copilul scutură dimineaţa de pe gene, mohorât:

- Numai cinci, baci Basarab, trei mârzări, o mioară şi una stearpă.

- Şi e greu pentru ai tăi…

- Tata nu mai e… ştii dumneata, a căzut mina pe el, eu cu şcoala, ăilalţi îs mici, mama cu toate ale casei şi e cam bolnavă… cum să nu fie greu?

Peste păşune treceau în zbor păsări mici şi gâzele se ridicau spre căldura soarelui generos.

Turma oilor se auzea departe, dincolo de un pâlc cu brădui.

Oierul îşi trase tohoarca miţoasă către trunchiul copacului, îşi sprijini spatele de el, apoi privi lung în ochii de cetină proaspătă ai băiatului şi trecu pe un ton de taină:

- Pătrucă, tu ştii bine regula noastră de măsurat laptele?

Ochii jucăuşi ai copilului căutară iute prin cer adânc, aruncară jar de soare cu cetină sclipitoare şi copilul trase grăbit cârpa peste faţă. Veni grăbit la un pas – doi de oier şi zâmbi hotărât, încheinduşi cheptariul pe trup:

- Păi, aritmetic, o cupă face şase vedre, adică treizeci şi şase de găleţi, cam două sute şaisprezece cioiuri, asta la măsurat, că la brânză înmulţim cât iese cu treizeci şi şase, ca de exemplu…

- Bravo, lasă exemplu’ pe după-amiază, că dinspre Bilele şi Voievodu vin funii de ceaţă. Mâncă repede şi scoate oile-n păşune, apoi oi veni să-ţi spun un secret, secretul ăluia cu oi puţine, Pătrule, oi puţine şi nevoi multe… Şeful de strungă îndemna, printre glume, bălcaşii la mulsoare, că norii se apropiau furtunos. Ziua frumoasă se stricase dintr-o dată, se înnegurase, vântul a contenit şi aerul apăsa greu. Copilul dădea oile celorlalţi la strungă aproape bucuros de sarcină, căutând ochii negri ai baciului Basarab. Omul îşi dădu seama ( de ochii lumii…) târziu, când ploaia cădea năvalnic şi oile celorlalţi erau mulse. Şi :

- Pătruţ, tu acu’ începi mulsoarea? Pe ploaie?!

Făcu în jur cu ochiul. Tăianul cel mic îşi îndesă nervos clopul peste cârlionţii blonzi şi răspunse pe acelaşi ton:

- Păi când, domnu şef de strungă, până acu’ am slugărit între oi, am fost şi eu şef, strungaci şef, cum se spune; şi în ce să mulg? Că peste tot sunt vase pline cu lapte…?!

…Şi copilul mulgea oile rar şi blând, vorbindu-le bucuros, în timp ce stropii mari şi grei de ploaie cădeau în cupa cea mare, înmulţind laptele, înmulţind cu măsura Cerului…

de Ioan Dan Bălan

O ILUSTRATĂ DE SEZON

ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.D. SÎRBU PETRILA PREZINTĂ:

Autor: Szabo Eliza, prof. Chința Cipriana Maria

A fost odată ca niciodată, pe un tărâm îndepărtat, o zână simplă, modestă și bună la suflet, numită Elis. Aceasta era o zână care de la vârsta de 10 ani, alături de celelalte zâne, a primit un dar foarte straniu, pe lângă darurile simpliste, oferite celorlalte fete. Fiecare dintre ele ori puteau vorbi cu animale, ori aveau puterea de a schimba vremea, ori aveau puterea de a controla un element cum ar fi: apa, focul sau pământul, pe când Elis a primit puterea de a crea orice fel de specie de plantă nouă față de cele obișnuite, fie că erau vindecătoare sau otrăvitoare. După părerea mea, avea cea mai deosebită putere, pe când celelalte zâne concluzionau între ele că avea cel mai bizar dar de până atunci, bătându-și joc și râzând în hohote de aceasta. Și tot așa, zi după zi, săptămână după săptămână, același lucru, până când se ivi pe tărâmul lor o creatură gigantică ce putea absorbi toată energia lor magică din darurile oferite și nu numai. Era un haos cumplit, zâne după zâne erau doborâte și slăbite de puteri din cauza monstruozității ce devenea din ce în ce mai puternică, dar eroina noastră, Elis, observând acest lucru și nemaistând pe gânduri, a creat de îndată cea mai mare plantă pe care o dezvoltase până atunci și a înfășurat-o de jur împrejurul fiarei, amenințând-o și hipnotizând-o cu polenul toxic din flori, îmblânzind-o. De atunci, Elisei I se mai spune ”regina plantelor” și a trăit fericită până la adânci bătrâneți, apărând probabil și acum ținutul zânelor.

Szabo Eliza. Clas a VII C

Deoarece revista noastră poartă numele ILUSTRAȚIA, ne dorim ca în fiecare număr să vă prezentăm un ilustrator consacrat sau unul de viitor. Azi vreau să facem cunoștință cu Teodora, o tânără și talentată artistă din Cluj cu origini alese din depresiunea Petroșani Alese deoarece este fată de dascăl și de poet apreciat în lumea cărților pentru copii și a epigramei. A absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice “Sigismund Toduță” Deva, apoi Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu Masterat in Grafică, Licența in Arte Plastice - Grafică.

Ilustrațiile ei par că sunt dintre acelea care au un mesaj de transmis, și tocmai de aceea vă invităm să le vedeți.

Deoarece revista noastră poartă numele ILUSTRAȚIA, ne dorim ca în fiecare număr să vă prezentăm un ilustrator aflat la început de drum sau chiar unul consacrat.

Doamnelor și domnilor: Teodora Slavu!

Greieraşu-i supărat –Astăzi, este invitat

La un bal, doar că, săracul, Nu îşi mai găseşte fracul

– Vai! Cu ce să mă îmbrac?

Cum să cânt eu fără frac?

Dacă merg aşa, ştiu bine, Mă voi face de ruşine.

Fluturaşul a aflat.

Grijuliu, a alertat

Toate gâzele, de zor, Să îi sară-n ajutor.

Au venit cu mic, cu mare, Să-l ajute fiecare:

Un păianjen, priceput, Pânză neagră i-a ţesut.

A venit apoi, în zbor, Gândăcelul croitor, Într-o fugă, în grădină, Însoţit de o albină.

I-a luat măsuri, în grabă, Şi s-a apucat de treabă;

Şi-a luat albina acul

Şi-a-nceput să coasă fracul

A cusut şi năsturaşul, După care, greieraşul

A venit şi l-a probat:

– Fracu-mi vine ca turnat!

Este excepţional!

Pot acum să plec la bal.

Ca răsplată – zise el

– Vă dedic un cântecel

Petronela Vali Slavu

Ilustrații: Teodora Slavu

ilustrațiile sunt realizate la vârsta de 14 ani!

VR ART REALITY

ilustrații realizate în cadrul unui experiment realizat la cercul de artă Petrila sub coordonarea profesorilor Cipriana și Radu Chința

elevi: Giulia Briac, Avădanei Tetileanu

Ștefania, Avădanei Aniela

copii,vine metaversul peste noi!

Clubul Copiilor Petrila ne prezintă:

BIBLIOTECA

Autori Negrea Patrik și prof. Chința Radu Dacian

Într-o zi doi copii mergeau la bibliotecă. Unul dintre ei a alunecat pe o coajă de banană și a căzut. Prietenul lui l-a ajutat să se ridice si au plecat mai departe. Când au ajuns, au salutat bibliotecara și au plecat la raftul cu cărți despre câini. Din cartea pe care a împrumutat-o unul dintre băieți a ieșit un câine mare. Băiatul care avea cartea în mână s-a speriat și a scăpat cartea din mână. Celălalt băiat a avut prezență de spirit și a gonit câinele, iar acesta s-a speriat și a fugit. Cei doi băieți nu-și puteau explica așa ceva. Înainte să plece spre casă, au ridicat cartea de jos, au înapoiat-o cu grijă și mult timp au stat cu gândul la această întâmplare extraordinară.

Negrea Patrick 8 ani

Clubul Copiilor Petrila ne prezintă:

BIBLIOTECA

Autori Negrea Patrik și prof. Chința Radu Dacian

Meciulfetelor

Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara ne prezintă: BĂTAIA

DE PE HOL

Autor: Ristea Vivian, prof. Iovan Adina Claudia

CLUBUL COPIILO

Autor: Dragomir Darius, prof. Coordonator Apostoiu-Buru Alin-Constantin

președinte

Într-o zi de toamnă președintele Rusiei a fost răpit. Doi agenți pe nume Boris și Vladimir au fost trimiși să îl salveze pe președinte. Din nefericire l-au încurcat pe președinte cu un șarpe, dar nimeni nu și-a dat seama. Primul lucru pe care șarpele voia să îl facă era să guste cafeaua rusească. Pentru cafea trebuia să apese un buton, doar că a încurcat butonul de cafea cu un buton care a trimis o bombă nucleară spre America. Bomba nucleară a fost atât de puternică încât a distrus structura spațiu-timp.

Șarpele voia să se avertizeze să nu apese butonul. Doar că a mers prea mult în trecut, mai exact în era Preistorică. Acolo a fost vânat de un om al peșterii. Până la urmă a scăpat și a mers în viitor. Doar că prea în viitor, mai exact în anul 2060. Acolo era cât pe ce să fie călcat de un robot. Până la urmă a reușit să meargă în anul potrivit și să salveze universul.

Însă ministrul mediului și-a dat seama că președintele e un șarpe, și a zis la toată lumea. Rușii erau furioși și strigau pe străzi:

-Jos șarpele, jos șarpele!

Șarpele a reușit să fugă din Rusia și să meargă în Beijing. Ei nu aveau un primar iar din această cauză mulți oameni erau triști. Au fost fericiți să-l numească pe șarpe primarul lor.

MORALA:

Dacă nu poți fi președinte, fii primar!

PALATUL COPIILOR TIMIȘOARA PREZINTĂ:

Portretele colegilor

Autor: Maia Rădulescu, profesor prof. Busuioc Elena

“Întâmplarea care m-a marcat pe mine, dar și pe colegii mei, a fost atunci când am avut plăcerea să desenez portretele colegilor clasei A fost cea mai lungă perioadă în care am putut să-mi expun talentul, dar și să îl exersez Totuși nu a fost ușor, timpul zbura ca frunzele de toamnă, iar eu trebuia să le termin cât mai repede. Deși, recunosc, a fost amuzant să le fac! De-abia aștept încă o provocare! Oare ce va fi?

NUME/ANI: Maia Rădulescu, 11 ani

CLASA: a IV-a E1, Liceul Teoretic William Shakespeare

ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.D. S

Autor: David Andrada, prof. Coordonator Biriș Daniela

Copilărie

Copilăria este un capitol frumos și important din cartea vieții noastre, dar niciodată nu am realizat cât de minunată este această perioadă, cu adevărat.

Totul s-a schimbat în ziua în care verișoara mea, de cinci ani, mi-a arătat strălucirea copilăriei.

Verișoara mea, Daria, a venit la mine pentru o săptămână. Din clipa în care a pășit în cameră, totul s-a luminat. Daria era ca o rază de soare care emană lumină și căldură. Primul lucru pe care l-a zărit când a intrat în cameră a fost telecomanda neagră aflată în patul meu. M-a întrebat dacă vreau să cânt cu ea, apoi am realizat că vrea să folosească telecomanda pe post de microfon. Ținea telecomanda cu mâinile ei mici și cânta cu o voce dulce, de copil. A început să facă piruete grațioase ca o adevărată dansatoare. S-a plictisit repede. S-a oprit din cântat și a inventat alt joc.

Mi-a cerut o pătură din care și-a făcut o rochie de prințesă și o coroniță pe care și-a așezat-o pe părul ei lung și strălucitor. Mi-am spus că arăta ca o adevărată prințesă, iar atunci am realizat că am intrat în lumea jocului, într-o lume a creației și a copilăriei unde totul prinde viață și în care poți face orice. Eu și Daria ne aflam într-un castel mare care avea o grădină plină cu trandafiri roz și trandafiri albi. Fluturii dansau grațios în jurul meu, iar păsările mici cântau lin, în timp ce stăteau pe mâna Dariei. Ciripitul păsărilor îmi aduce pace în suflet și în minte. Totul era așa frumos, simpatic și confortabil, dar , brusc, Daria s-a plictisit și această lume a dispărut. Când m-am uitat în jur, mă aflam într-un salon de coafură. Daria a inventat alt joc, foarte repede. Ea stătea pe scaun, iar eu îi aranjam părul.

Imaginația face parte din noi și din copilăria noastră. Chiar dacă ne maturizăm trebuie să nu uităm să fim copii, uneori.

PÂNZA

PÂNZA

Într-o zi ploioasă de vară, după ce a închis apelul cu prietena sa, Sall a decis să picteze. După ce își luă pânza și acrilice, observă un punct negru pe pânză. Îl atinse și camera se învârti cu ea ca într-o tornadă.

”Ce e, Doamne?” își spuse în timp ce ajungea într-o lume ciudată și, din câte se pare, o lume a dulciurilor. Sall era o fată slăbuță, însă adora dulciurile. Era o lume pe cât de ciudată, pe atât de gustoasă. O lume ce avea un lac din bucăți de portocale, iarba din jeleuri verzi, o cascadă din suc de căpșune, copaci din ciocolată, iar fructele sale erau acadele gustoase. Cerul avea o tentă movulie, iar norii erau multicolori.

Mergând pe o cărare din lemn dulce, care avea pe ea sare de lămâie, ajunse la un palat construit din dulciuri. ”Wow!” spuse uimită Sall și intră în palat. Era superb! Înaintă și găsi o carte numită Prințesa pierdută. O deschise. În ea era un bilet pentru Sall.

”Draga mea Sall, Sunt mama ta, regina Bombonica, îmi cer mii de scuze că te-am trimis în lumea oamenilor, dar am vrut să te protejez. Când vei ajunge în lumea noastră, probabil voi fi dată jos de la conducere și, din păcate, mă vor omorî. Te iubesc!

Cu dragoste, mama ta”

Sall era șocată. Asta însemna că era urmașa tronului! Trebuia să vorbească cu cineva. Dintr-odată apăru cancelarul Richard, spunând: ” Bună, draga noastră prințesă! Mâine va fi încoronarea ta ca regină a Dulciureștiului! Camera ta, cea cu numărul 1750, te așteaptă!

Era un șoc pentru ea. Când a ajuns în camera sa, frumos amenajată, nu putea să își revină. ” Mai bine mă culc” își spuse, ”mâine va fi o zi mare!” și spunând asta a și adormit.

-Bună dimineața, prințesă! Astăzi este o zi specială pentru regatul nostru! spuse Richard intrând în cameră și trezind-o.

- Mai lasă-mă cinci minute, îi spuse aceasta, iar Richard se conformă. după mai bine de jumătate de oră, se îmbrăcă decent, pentru a putea merge să mănânce. După micul dejun, se întoarse în cameră pentru a se putea îmbrăca pentru încoronare. Aceasta își luă din dulap o rochie roz-bombon. Își luă mai multe bijuterii, iar o slujitoare credincioasă de la curte îî făcu un coc lejer. După toate astea, ieși afară.

”V-o prezint pe prințesa Sall, cea de mult pierdută! De astăzi, după încoronare, se va numi regina Acadea!” spuse Richard, plin de mândrie. Toți oamenii din regat veniră să o vadă! Ba mai mult acum o ovaționau foarte bucuroși.”

” Nu cred că voi pleca prea curând!” își spuse ea și începu să petreacă.

Școala Gimnazială I. D. Sîrbu Petrila

Dădălig Maria Alessia- 12 ani

Contea Beatrice Andrada- 13 ani

Andronache Estera Genoveva - 12 ani profesor coordonator: Chința Cipriana Maria

PÂNZA

PÂNZA