A DOUA ŞANSA CU STELIAN FULGA Cuvânt înainte
Prezenta lucrare este o mostră a genului sărac din literatura noastră, cuprins în termenul generic de "cărţi de frontieră". Epica biografică iniţială, cu fraza savuroasă şi filozofie juvenilă, este evolutivă, marcată de puseuri existenţiale, născute din întrebări cruciale, de genul "cine sunt şi încotro merg"? Nu există mister sau aşteptare; pur şi simplu autorul dezvăluirilor nu ajunsese la etapa de ardere propice descoperirii Adevărului, iar evoluţia marcată de oprelişti şi evenimente, riscă să-1 deturneze din drum. Situaţiile de criză le parcurge cu resemnare; fapta consumată nu se poate schimba, iar revolta nu este atât de mare încât să-1 pună în conflict deschis cu societatea. Merge deci înainte, ghidat de un miros ascuns al succesului şi de soartă. înainte de a-şi descoperi vocaţia, trebuie să mai treacă şi prin alte încercări; săşi pună viaţa în pericol, să dea piept cu legea fatalităţii; apoi intervine iluminarea, care se desfăşoară lent, sub patronajul carismaticului Valeriu Popa. După noi etape şi sedimentare în periplul tibetan, autorul este în sfârşit gata să dea răspunsuri să-şi asigure un rol major în viaţa altora. Aşa s-a născut terapeutul naturist, Fulga Stelian, iar cartea îi prezintă evoluţia. în partea a doua a lucrării, cu delicateţe suntem introduşi în tehnicul medicinii naturiste, redat accesibil, fără preţiozităţi intelectuale, astfel că lectura devine agreabilă. O experienţă câştigată în cincisprezece ani de muncă se găseşte la îndemâna tuturor celor interesaţi să-şi schimbe modul de viaţă sau să se vindece de toate bolile, uzând doar de binefacerile Naturii. Oricine citeşte este liber să încerce pe propria piele remediile enumerate, având un ghid ştiinţific, cu o bogată documentare în domeniu. Şi toate acestea dau valoarea cărţii. loan T. Lazăr Motto: "Cine descoperă CALEA de la primii paşi, va şti încotro să meargă."
— CAPITOLUL1— DESTIN SAU VOIA DOMNULUI? Un vechi prieten din Obcinile Nordului spunea că "omul este un răzvrătit, care timp de o viaţă se luptă cu propriul destin, fiind în acelaşi timp şi sclav şi stăpân". Avea dreptate atunci, dar la scurt timp a eşuat într-o căsătorie fericită, iar partea cu stăpânul a intrat în atribuţiile soţiei. Cât priveşte destinul, el a devenit un "bun comun", rostuit după jurământul — "până când moartea ne va despărţi". N-a mai rămas decât răzvrătirea, ca ultimă speranţă a unei existenţe libere, dar ea nu 1-a încercat, nu i-a dat târcoale şi poate n-o va întâlni niciodată. Asta s-a întâmplat în Nord, unde bărbaţii au semeţia munţilor, dar şi