Almanah

Page 47

Silvan Negruţiu şi terapia prin muzică pentru americani Originar din Târgu-Mureş, Silvan Negruţiu este, în pofida tinereţii sale, unul din numele de referinţă ale pianisticii româneşti. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, masterand al Royal Irish Academy of Music şi Dublin City University, muzicianul este în prezent doctorand şi profesor asistent de pian la Shenandoah Conservatory din Virginia, SUA.

De la Târgu-Mureş la Conservator Silvan Negruţiu îşi aminteşte, cu nostalgie şi emoţie, despre iniţierea sa în mirifica lume a muzicii. Avea o vârstă mică dar o ambiţie enormă, care câţiva ani mai târziu l-a propulsat în capitală unde şi-a continuat studiile începute la Târgu-Mureş. “Am început studiul pianului la Târgu-Mureş cu doamna profesoară Emilia Baziotis. Aveam şapte ani. Domnia sa m-a îndrumat şi mi-a supravegheat studiul până în clasa a şaptea. Plecarea la Bucureşti, începând cu clasa a opta, a fost un moment de răscruce în viaţa mea. Deşi la momentul respectiv părea doar o aventură cercetăşească pornită dintr-un imbold artistic tineresc, acest pas s-a dovedit a fi hotărâtor pentru cariera mea”, îşi aminteşte muzicianul. Acesta şi-a continuat, firesc, studiile la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti, perioadă de acumulări intense şi foarte bogată în distincţii. “Am studiat cu doamna profesor Magda Stănescu. În anii de liceu mi-am dezvoltat mult tehnica şi mi-am îmbogăţit re­ pertoriul, supravegheat îndeaproape de doamna profesor, ale cărei binecunoscute experienţă şi exigenţă şi-au pus amprenta asupra mea. Am absolvit liceul cu un palmares impresionant de diplome şi experienţă scenică la nivel international”, rememorează Silvan Negruţiu. Târgumureşeanul a fost acceptat apoi, în 2003, la Universitatea Naţională de

Muzică din Bucureşti. “Aici am studiat cu pianistul Viniciu Moroianu. Cei patru ani petrecuţi la Conservator au constituit o perioadă de maturizare şi întregire artistică. Mi-am îmbogăţit cunoştinţele muzicale şi artistice adiacente interpretării pianistice: istorie, estetică, pedagogie, iar pe scenă am început să abordez tot mai multe partituri de muzică de cameră, pe lângă cele solistice”, spune pianistul.

Elevul maestrului John O’Conor Artistul rememorează marea sa ambiţie din studenţie, de a studia sub bagheta irlandezului John O’Conor, unul din cei mai valoroşi pianişti din lume. Vis devenit realitate, târgumureşeanul fiind primit cu o bursa în Irlanda, unde a absolvit studiile de Master la Royal Irish Academy of Music şi Dublin City University. “Îmi doream de multă vreme să studiez cu marele pianist irlandez John O’Conor. Fiind unul dintre cei mai bine cotaţi profesori de pian, accesul la clasa domniei sale nu este tocmai uşor… Eram student în anul terminal, când, întâmplător, Fundaţia România-Irlanda l-a adus pe maestrul O’Conor la Bucureşti. Urma să asculte câţiva tineri pianişti români şi să aleagă unul căruia să-i ofere o bursă de studii la Dublin. Am fost patru nominalizaţi să-i cântăm şi m-a ales pe mine. Slăbiciunea pentru muzica beethoveniană şi aborda­ rea artistică ne-au apropiat uşor şi au dus la o colaborare fructuoasă, care

continuă şi acum. Am petrecut trei ani la Dublin, unde am predat pian şi am absolvit studiile de Master la Royal Irish Academy of Music şi Dublin City University”, explică Silvan Negruţiu.

Doctorand şi profesor de pian în SUA În Irlanda, târgumureşeanul a dezvoltat o activitate concertistică bogată, atât ca solist, cât şi ca muzician de cameră, acceptând în 2010 oferta pentru studii doctorale venită din partea Shenandoah University din Virginia. “Am fost membru al Subito Piano Trio şi am avut o colaborare strânsă cu National Concert Hall din Dublin, iar lucrul permanent cu maestrul O’Conor m-a întărit ca muzician. În 2010 am primit o ofertă pentru a continua studiile doctorale la Shenandoah University din Virginia, SUA. Având în vedere că John O’Conor predă în paralel şi acolo, în cele din urmă am acceptat propunerea lor şi m-am mutat în Statele Unite. Momentan sunt doctorand şi profesor asistent de pian la Shenandoah Conservatory, unde continuu colaborarea productivă cu maestrul O’Conor”, spune pianistul.

Muzica, “mesaj divin şi uman în acelaşi timp” Întrebat care a fost motivul pentru care a ales domeniul în care activează în prezent, Silvan Negruţiu mărturiseşte 42


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.