Remus Damian
României perpetUE
1
2
Remus Damian
României perpetUE
Colecția METAMORFOZE Editor: MIRCEA PETEAN Concepția grafică, coperta, desenele și picturile: RADU ȘERBAN
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DAMIAN, REMUS României perpetUE / Remus Damian. - Floreşti: Limes, 2018 ISBN 978-606-799-225-0 821.135.1 © Remus Damian © Editura Limes pentru prezenta versiune str. Castanilor nr. 3; 407280 Florești – Cluj Tel./fax.: 0264/544109; 0723/194022 e-mail: edituralimes2008@yahoo.com www.edituralimes.ro
Remus Damian
României perpetUE
LIMES 2018 5
6
Suntem de unde venim, Venim de unde ajungem, Ajungem doar ceea ce suntem‌
7
Fântâna vieții-i nesfârșit de-adâncă, în ea-ncăpând tot cerul rostitor și… încă. Fântâna-i rugăciune, iar Dumnezeu răspunde ă sfântă acelor însetați de-această ap cu nemăsura Celui care, infinit, la infinit frământă.
9
Tot la țărmul tainei sevelor prin care văluresc misterul inimi ancestrale… Rugăciune râuri, rugăciune zări împlinesc adâncul înmulțind cărări.
10
Rugăciune pâine, rugăciune sare agurida simplă firilor solare. Sizigie calmă, liniște cuprinsă între cercuri ample o spirală scrisă…
11
Și rânduiala se învață, u greu, nimic nu-i doar ușor sa anță, faci primii pași în ignor de învățat este mereu. Cu cât mai largă farfuria , alegerea este mai grea și, prin cultură, colivia o poți mări sau micșora…
12
Dar pentru a ieși din ceață doar cărțile nu folosesc, atâția oameni fac dulceață, câți dintre ei se îndulcesc? Credința le cuprinde pe toate, prin har ființele sporesc, iubirea-i sensul vieții noastre, prin ea și pietrele-nfloresc…
13
Te-am iubit tăcere până am albit, azi te pierd în mare scoicilor nisip. Perlelor sămânță de iubire grea, vremilor oglindă, stelelor ulcea.
14
Mă inspir din tine calul meu troian regăsind Ithaca sinelui solar. N-am uitat nimica, te-am iubit mereu verticală simplă sufletului meu.
15
Să fii smerit cum umbra este, de-i soare ea nu obosește, iar dacă-i înnorat așteaptă lumina care-o împlinește… Cum aș putea să-i mulțumesc Lui Dumnezeu? Așa ceva… nu, n-am cuvinte oricât aș năduși a căuta, o fac prin bâlbe, cele sfinte te pot lega și dezlega…
16
eane Necunoscute căi sfârșesc oc când altele abia de izvorăsc, ntate, nu-s pentru mințile nefrămâ mistere din mistere se ivesc…
17
18
Afluirii vieții lumilor binare văluresc ființei inimi ancestrale, Împreună oameni, împreună zări răscolesc oceanul luminând cărări…
19
20
Atâtor vremuiri amare mai îndrăznim câte-un cuvânt ce-aduce smirnă și tămâie în gândul fiecărui gând… Mereea tragi-comedie în care public și actori își tolerează viețuirea organizând noi sărbători. „Pâine și circ” de când fiirea acestui grandios decor ce-și îndulcește afluirea cu rugăciunea fiecărui om… Universală rugăciune prin care liberi să trăim pe o planetă printre stele cu orizontul sibilin… Ne ocupăm ziua cu treaba îngăduita tuturor și încercam apoi misterul tăcerilor, cuvintelor… 21
Nu te plânge frate, nu te plânge – Cineva pe cruce pentru noi se frânge… Nu te plânge frate nu te plânge – Cineva pe cruce cheltuiește sânge –
22
Nu te plânge frate, nu te plânge – Cineva pe cruce moartea o ascunde… Nu te plânge frate, nu te plânge – Cineva pe cruce ne-a iertat, ajunge…
23
24
Abia-n Hristos fii-vom liberi, cu-adevărat întru Hristos – Iubirea-I le cuprinde toate, nimic nu este nefolos… Abia prin El fiirea poate primi din harul nesfârșit, o mare taină este viața cu începutu-i infinit… Abia prin El iubirea arde ceea ce-i rău, prin El aflăm cât de divers e Universul și cât nespus e Dumnezeu. 25
Pe internet postam celulă permisă fiecărui neuron și așteptam apoi oferte cu orizontul aflător… Ne rezemam unii pe alții și astfel vom înainta, surzii conduce-vor pe orbii și împreună vom dansa…
26
E libertate… la claxoane, putem oricând adăuga trompetele cu silicoane și megafoane cu halva… La noi și boii sunt pe clanuri organizați, organizând de bună voie înjugare la atelajele de vânt. Nimic mai vechi decât chiria pe colivie și castron, legalizată, bucuria ajunge fiecărui om.
27
Suntem cobaii, trecătorii dintre trecut și viitor, prezentul, ni-l vândură dregătorii la poarta privatizatei închisori… O zeghe nouă și dobânda pe orizont și jucării, plătim și umbră la secundă și aerul din colivii…
28
Speranța, dacă ne rămâne, suntem dispuși s-amanetăm și lanțul zilelor de mâine și gripă noului sistem…
29
Cu umbra măsurăm hectarul dintre fiire și ființă apoi, deschidem aprozarul de maximă îngăduință… Înaintăm, plătim chiria pe bigudiu și neuron, la coafor cu viețuirea și orizontul conductor…
30
Încet, încet dospim firescul și fiecare încercăm să ne obișnuim vieții, întregului decorsistem…
31
Sunt clipe-n care gândul tace și clipe-n care convorbim c-o inimă plină ce-și toarce o soartă stoarsă de sublim. Mereu pe muchia secundei, înaintăm câte puțin și, din adâncul rugăciunii, la mila planului divin. Dar nu-i târziu cât timpul coace fiirile în vânt sau val și cerul parcă se desface legalizând alt carnaval.
33
34
Și dacă n-ai plătit chiria pe microcip și neuron sinapsele vor fi blocate prin internet și telefon Globalizatul lanț rămâne un mijloc de-a fi-n sistem, s-a personalizat doar cercul înscrisului ecosistem…
35
Tatălui Aristotel și mamei Maria
Voi m-ați crescut în munți, la deal și la câmpie, iubirea mi-a fost casă și masă și simbrie… Cu ea puteam plăti orice, chiar și chirie pe râul de noroi și poezie ce-mi traversa secunda sine die.
36
Prin ea mai aflu aer și tărie, iar de plătit plătesc mereu spirală gri de sinevrie, azi jugul sufletului meu… Poate târziu, la sizigie găsind ce-am căutat mereu, firescul, simplă înmulțire a tainelor lui Dumnezeu…
37
Dacă românii încă trăiesc greu, mai poți tu oare să te bucuri de libertatea de-a tuși-n sistem și de cultură fără trucuri? Românii nu-s nici leneși și nici proști și nici îndatorați himerei, tăcerea lor, un adăpost al toleranței și durerii…
38
Trecut-au veacuri și milenii și tot pe cruce Îl găsim, ce-am învățat din Răstignire, de ce mereu Îl răstignim? Vor trece veacuri și milenii, El tot iubind, noi tot uitând că ne-a iertat atâta cruce ce-i ridicarăm pe Pământ…
În alte spații, alte lumi, posibil, alte înțelesuri, Îl vom găsi mereu iubind, iar Inima-i cât Universul. Ființe multe sunt și-or fi, Viața crește dintru Sine, Întru Hristos se nasc cei vii, iar Dumnezeu, prin El ne ține…
39
Paștele
E ziua împlinirii, e ziua de Lumină, e Învierea Celui născut fără de vină.
40
E Ziua Învierii când moartea fu învinsă, născut fără lăcate Hristos întru ființă…
nii, E ziua rugăciu ină, prin grația div l, Iubire orizontu ă… izvorul de Anim
E ziua primenirii, de inimă senină, lărgită este marea, oceanul de Lumină…
E ziua liberării din iadul întristării, e ziua biruinței cu binele iertării.
41
Iubite Doamne, ne ajută, noi ne rugăm fără cuvânt, din inimă, acum redută asediată de văzduh…
e multe Mărturisim angoas -am avut, și grele zbateri ce plem marea cu lacrimi mute um din adânc… simțind tumultul
42
Ne iartă Bunule-Mpărate dacă senini sau dacă nu, Mărite Doamne-ngăduință să Te slujim cât vrere-ai Tu…
43
Aș vrea să scriu despre durere dar o lumină mă-mpresoară – n-ai voie să renunți, creștine, du-ți crucea ta, chiar de-i povară… Aș vrea să scriu despre mândrie, dar am pățit-o, tot ce-i fală mai repede, sau mai târziu, plătește dublă zeciuială…
Aș vrea să scriu despre ființe dar n-am destulă înzestrare, poetul, precum și poemul, depinde zilelor cu soare… Același soare ce se mișcă dintr-o iubire arzătoare, a Dumnezeului cerescul cu Viața pururi fiitoare…
44
45
ul, Aș fi nebun să înțeleg sistem nebun oricum și mai trăiesc în dublul rol al frumuseții de creator și penitent… Arenei întâlnit-am praful, tribunei, zgomotul adiacent, nu-i de ales, iar carnavalul după blazon și interpret…
46
Cu rugăciuni, pilule, pilule, rugăciune, ne prelungim chiria pe zilele de mâine. Plătim direct cu viața, iar ceea ce rămâne impozitează ceața, vacarmul din tribune.
47
Și eu m-am născut obosit, dar nu mă pot mândri cu asta, trezit din somnul moștenit developez ferestrei ceața… Din orizont îmi fac rezerve și-n insule ascund hârtia pe care copiez un val ce-mi răscolește sinevria.
48
Ridic la fiare până-mi scade flerul la alfabetul din decor și, neuronilor, pojartierul prezentului companion. Încet, nesigur, adâncesc misterul, cu lampa de carbit prin neuron străbat doar cercul, nu sistemul, în labirint nimic întâmplător
49
Ni s-a gripat microsistemul cu virușii din interior și strănutăm realității banalități multicolor. Pilule ca să suportăm prezentul, pastile pentru ce va fi, nu e joacă cu dulCeața întârziatei colivii.
50
Cât alergăm să facem bani, ne mai resuscităm talentul de-a fi-n direct printre circari și cei aglomerând prezentul… Și învățăm, și învățăm, la umbră să legăm șiretul, plătim al ceții carnaval cu neuronii și antetul…
51
La mulți ani, San!
Atât de multă suferință găsind în viață, ai știut să faci din ea o nevoință, prin cruce punte de trecut Spre lumi ce-abia de-și scriu conturul, lumini cu umbra la-nceput; în inimi freamătă firescul cât vremea nu le-a încăput…
52
Cu frumusețe și iubire prin rugăciune faci un scut atâtor neguri preadevreme, atâtor kichuri preademult… Rămâi așa, rămâi tot doamnă, în toamna aurului mut mai lasă visul să te cheme acolo unde ești demult…
53
La mulți ani, Thia!
De ți-e viața împletită cu iubire și risipă, fată bună fii în pace anii trec, visul se toarce…
54
De poftești acum o floare și ea poate nu răsare, fată bună fii în pace, ce-i al tău încă se coace…
Dacă-ți pare lumea rece, cu împotriviri semețe, fată bună fii în pace inima înmoaie ace. Dacă-i chiciură și doare binele fără cărare, fată bună fii în pace dai iubire, ți se-ntoarce… Dacă nu mai ai răbdare și ceri clipei o țigare, fată bună fii în pace îngerașul știe, face…
Pentru Maia
, Lumea-i nesfârșită fată minunată…
56
rul, te zbo … ș e n z ă ă Îndr ar dac i h c , e iubeșt
Orice împlinire din văzduh se-adapă…
Lângă rugăciune, bucurie, faptă…
Din tulbure și mocirlos se limpezește o spirală cu vers de dus și de întors atât, cât bucla temporală… Iar când viața se întâmplă, toate plâng și toate cântă…
58
De-am reuși iubirea și frumosul cu ce trăim, cu ce suntem, ni s-ar deschide poarta către întregul Universistem… Cât energii asudă, cât inimi nevoiesc E Dumnezeu în toate cât toate îl primesc… Mulți oameni zic de bine, nu mulți îl făptuiesc, fă primul pas, încearcă, vezi… pietrele-nfloresc… 59
Ne-ntoarcem, iar și iar, la tine, tăcere-ntru gutui și afine… De-atâtea ori ne-ai însoțit, ne-ai ajutat, ne-ai descâlcit și, prin fireasca-ți libertate, speranța, început de fapte…
60
Ce îți oferă Arta?
La cvadriga minunată să fii și catâr și roată…
61
Afli viitorul chiar de la-nceput, nesfârșit e jocul încăput în punct, dar în infinit punctul ne-ncăput…
62
Îi plictisesc pe-aceiași semeni cu o banală viețuire, printre tăceri tumultuoase, atâtea gesturi inutile… Stârnind ridicol, ironie, găsi-voi oare îndrăzneală de-a spori în armonie, sau cum per pedes albatrosul?…
63
64
O cruce infinită iubirea
Atâta cer se-ascunde-n felia mea de timp că pot să tac întruna misterul ce-am primit… De-om face fiecare ce este de-mplinit în Marea Rânduială vom fi la infinit… Mai sunt și-alte ființe, dar crucea e un semn al celor care-ascultă de Bunul Dumnezeu… De-atâți eoni tot crește viața din noroi, lumina cea divină adapă sori și ploi… 65
De-am cărat desaga stelelor de mâine, vom găsi zăbavă de-a umple ulceaua care ne rămâne? În menghina oarbă a cojii de pâine pământenii de-astăzi mai vâslim spre mâine… Multă suferință pe această lume…, ne-nchinăm la truda care nu apune…
66
67
Tot poet și tot catâr, adun la scaieți, asud între cele care sunt aur azi, iar mâine vânt…
68
Tot poet de tot flămând admir stelele crescând și la umbra unui gând cern lumina din văzduh…
Tot poet – alint absurd – cu axonii pendulând între ceața și adânc, zilnic mut și zilnic surd… Tot poet, tot însumând și tăcere și cuvânt mă mai îndulcesc cântând tricolorul legământ…
Tot poet și tot pe-o cale plină ochi cu felinare, mă mai temperez râzând de poemu-n care sunt… Să-l rostesc mi-e grijă tare că vin alții pe cărare și așa… cu trotinete, triciclete, biciclete, s-ar putea, la trecătoare, întâmpla o șezătoare…
69
Ajută-ne Doamne să ne putem ajuta!
Ajută-ne Doamne să putem ajuta!
Ajută-ne viața, ajută-ne casa,
Ajută copiii, ajută lumina,
Ajută ființa, ajută tulpina! Precum rugăciunea ne fie și mila…
70
71
Pictorul
tină, tot o re , i lu l u p Tru ină tot o lum Animă… l u t e fl u s ui penel c mâna lu
72
i Pictorulu an rb Radu Șe
ă te-anim e c a n ti lumină, in Cu re d l u h ăzdu strângi v mină ul din lu h u d z ă v tină… Strângi -ne-o re u d n â n propu e povest … o c ă e O retin întru ce Est ri de culo care răsare e... ar em Un po l muiat în so ne din pe
73
Stropește ploaia pe-o alee tăceri cu umbra de-orhidee, tăceri ascunse-n fiecare ca un Lautrec printre pahare…
74
Târzia-n liniște cărare ne scrie rar vederi solare…
Cu fiecare gând și clipă ceva se naște din risipă…
Ceva din haos încolțește, misterul înfrățit, dospește…
75
Domnule creier te rog frumos nu-mi fă sinapsa de abanos… Mai ai răbdare cu-axonul ros, mai lasă-mi vreme și timp de-ntors iar printre cele cu gând și rost…
76
Mde,… uneori încerc să fac măcar un pas, măcar un veac, și merg pe jos și stau în cap și pufăi zilele și tac, dar oricât fug și oricât zac mă consolez neconsolat… Tot după golul din stomac și ceasul marelui Bismark?
77
Nu te grăbi, dar fă un pas spiralei, marelui taifas… Oriunde-ajungi, spre unde vii același bol cu jucării… De la-nceput pân’ la-nceput sfârșitul virgulă, nu punct…
78
iar punctul dus la infinit respiră spații fără timp, Căci ce e timpul când mereu de gândul vad instantaneu? Și, câtă umbră-n veșnicii acces direct spre-a fi sau a nu
fi…
79
Atâta frumusețe, Doamne, ascunsă după barieră, trec galaxiile bolnave de celulită și galeră… În urma lor, iar, licuricii și iar cometele flămânde developează constelații în prăvăliile secundei…
80
Rămâne tuturor o pâine, multiplicată, viageră, viețuitorilor de mâine alt magazin, aceeași vervă. Cu lupa ne trasăm hotarul dintre fiire și ființă, obișnuiții cu Aprozarul întabulând cu-ngăduință. Atâta frumusețe, Doamne, plătită în avans, dospește, o artă care va rămâne… colecționarilor, firește…
81
Încă Învăț, încerc să mă dezvăț, de neguri, cerc și dedublare, de „gratuitele” tipare prin care liberi, să slujim firescul încă prea puțin. Această ceață din dotare, încă prezentă-n encefale, ne-ajută încă să gândim în felul „unicului dream” Săraca „epocă de aur” cu dinozauri și balauri și-o masa gri, disciplinată, să fie-n epoca de piatră la ea acasă – grotă minunată…
82
Și dacă becul dă lumină fără a-nțelege ce-i curentul și eu aș vrea să fiu turbină, să-mi pot alimenta talentul, Dar de talent, de frumusețe, înțelepciune și-alte cele, La Dumnezeu Creațiunea de sori, oceane și sisteme…
83
À propos Să nu ne facem iluzii, chiar dacă am ingera în mod egal am digera diferit...
84
Multe vorbe și vorbiri părții către risipiri, dintru opintiri și ceață uneori facem dulceață…
85
Prin mintea mea trec B.M.W.- uri, fiare vechi și noi secunde, îmi claxonează neuronii Fiatul zilelor de mâine… Viteză mare, -nghesuiala și stopuri fel de fel – minune – mirosul de spirală simplă parfumeriilor, rămâne?
86
Toamna de sub pălărie fluieră la colivie să mă miște, să mă-nvie, să schimb ceața-n poezie… Amețit de scuturat și de-atâta cerc pătrat gâfâind,…am încercat…
87
Remus Damian s-a născut în data de 27 dec. 1957 la Războieni, jud. Alba. Absolvent al Facultății de Zootehnie a Universității de Știiințe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (1984). Din 1996 lucreaza la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca. Cărți de poezie publicate: - Miraza, Ed. Dacia (1995) - Poveste adevărată, Ed. Casa Cărții de Știință (1996) - Re-semnări, Ed. Limes (2017)
Cuprins
(Fântâna vieții-i nesfârșit)
7
(Tot la țărmul tainei)
8
(Și rânduiala se învață)
10
(Te-am iubit tăcere)
12
(Să fii smerit cum umbra este)
14
(Afluirii vieții)
17
(Atâtor vremuiri amare)
19
(Nu te plânge frate)
20
(Abia-n Hristos fii-vom liberi)
23
(Pe internet postam celulă)
24
(Suntem cobaii, trecătorii)
26
(Cu umbra măsurăm hectarul)
28
(Sunt clipe-n care gândul tace)
31
(Și dacă n-ai plătit chiria)
33
(Voi m-ați crescut în munți)
34
(Dacă românii încă trăiesc greu)
36
(Trecut-au veacuri și milenii)
37
Paștele
38
(Iubite Doamne ne ajută)
40
(Aș vrea să scriu despre durere)
42
(Aș fi nebun să înțeleg sistemul)
44
(Cu rugăciuni, pilule)
45
(Și eu m-am născut obosit)
46
(Ridic la fiare până-mi scade flerul)
47
(Ni s-a gripat microsistemul)
48
(Cât alergăm să facem bani)
49 89
90
La mulți ani, San!
50
La mulți ani, Thia!
52
Pentru Maia
54
(Din tulbure și mocirlos)
56
(De-am reuși iubirea și frumosul)
57
(Ne-ntoarcem, iar și iar)
58
Ce îți oferă Arta?
59
(Afli viitorul)
60
(Îi plictisesc pe-aceiași semeni)
61
O cruce infinită iubirea
63
(De-am cărat desaga)
64
(Tot poet și tot catâr)
66
(Ajută-ne Doamne)
68
Pictorul
70
(Cu retina ce te-animă)
71
(Stropește ploaia pe-o alee)
72
(Domnule creier)
74
(Mde,…uneori încerc să fac)
75
(Nu te grăbi, dar fă un pas)
76
(Atâta frumusețe, Doamne)
78
Încă
80
(Și dacă becul dă lumină)
81
À propos
82
(Multe vorbe și vorbiri)
83
(Prin mintea mea trec B.M.W.- uri)
84
(Toamna de sub pălărie)
85
Un poet cu totul special, care scrie o poezie genuină, cu deschideri spre social, dar și spre religios, ludic și sentimental, pe cât de îndrăzneț, pe-atât de retractil, de o naivitate sublimă – l-aș apropia, fără teama de a greși, de artiștii din stirpea lui Douanier Rousseau – care scrie în răspăr cu canoanele la modă în zilele noastre, atent mai degrabă să-și limpezească lui însuși orizontul existențial și să-și urmeze neabătut Calea, este Remus Damian, căruia i-am girat debutul pe vremea când lucram la Dacia și care continuă să scrie, fidel unei admirabile chemări creatoare, în pofida potrivniciilor de toate felurile, convins fiind de adevărul cuprins în aceste linii: Credința le cuprinde pe toate,/ prin har ființele sporesc,/ iubirea-i sensul vieții noastre,/ prin ea și pietrele-nfloresc… Mircea Petean
ISBN 978-606-799-225-0