Puck 70

Page 106

70 DE ANI DE TEATRU DE PĂPUȘI LA CLUJ / 70 ÉV BÁBJÁTSZÁS KOLOZSVÁRON

In memoriam

Sigmond Júlia Actor păpuşar, membră MIM7

SZEBENI ZSUZSA: De ce ai ales tocmai teatrul de păpuşi? Care este acel lucru ce ţi-a captat interesul, fantezia? Sigmond Júlia: Sunt un spirit asociat cu bufonii, totuşi am dat examenul de admitere la medicină. Am reuşit, dar nu am fost admisă la cursuri. Conform legilor de atunci, eram de categoria a treia (muncitor, ţăran, intelectual), din cauza că tatăl meu era contabil. Am lucrat zece ani în Fabrica de pantofi din Cluj, când pe un post de funcţionar, când muncitor (aşezam calapoadele pe bandă). Apoi la întâlnirea de zece ani cu colegii de liceu miam dat seama că trenul vieţii mele a ajuns într-o fundătură. Atunci am văzut un anunţ: se caută păpuşari. Imediat m-am prezentat! În liceu am jucat într-o grupă de păpuşari, am recitat poezii, am cântat solo şi la pian, am condus corul clasei. Citind anunţul, simţeam că locul meu este la teatrul de păpuşi. La admitere, m-au acceptat! Au început cei 25 de ani fericiţi pe care i-am petrecut la Teatrul de Păpuşi din Cluj. 106


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.