PeRspective

Page 8

LUI PRIME ÎI PLACE

analizează problema, gaseşte soluţii şi le pune în balanţă, alege oameni potriviţi, aplică strategii, are întotdeauna un plan B, distrage atenţia publicului pentru ca în final totul să fie aşa cum trebuie. Toate acestea prin intermediul TV-ului şi al ziarelor. Este aproape ca într-un spectacol de iluzionism: „magicianul” îşi foloseşte mâna stângă, pocnind din degete, pentru a-ţi distrage atenţia de la mâna dreaptă, acolo unde se petrece de fapt şiretlicul. E un film în care este prezentată faţa neplăcută, ocultă a Relaţiilor Publice, cea care a stârnit destule stereotipuri în rândul maselor. Este interesant să vezi cum diversele strategii, alese pe sprânceană şi aplicate prin instrumente potrivite (în cazul nostru de la flash-mob-uri până la conferinţe de presă) reuşesc să stârnească emoţii adevărate unor oameni care chiar cred ce văd la televizor sau citesc în ziare. În final misiunea este îndeplinită: avem un preşedinte ales de 89% din electorat, o victorie împotriva unei ţări europene, avem eroi, avem un stat puternic, avem patriotism, avem istorie. Ceea ce nu avem, în schimb, este adevărul!

Cosmin BRÎNZĂ

8


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.