Pagina 43 şi-n muguri aş săpa cu pumnii duri de gheaţă, să nu-mi strecori în carne otrava-mbătăciunii. Ajunsă-nchipuirea unui destin moral, la Sfânta Luminare, tăcerea-mi dau ca jertfă. Am stâlp, icoana mainii… de vis real,un semn şi timpul meu banal, în rit de calendare, iar ceaţa de sub gene în inimă… pumnal. Mă-ntreb; Atîtea ape, prin mine cum să trecă# de Mările sunt negre şi eu atât de albă?!
Secunda unui vis pe jar… Am fost în veacul plin de dor la porţile celor ce tac, şi în regia măştilor, o urmă sunt şi-n colburi zac. Pribeag, un cerşetor hoinar străbătând drumul regăsirii, secunda unui vis pe jar… un zbor ucis de legea firii. Şi nici-o umbră de trecut, nimic din ce era să fie. Atâta doar; necunoscut cu trup de Cer şi ochi o mie… Târziu, ca fulgul de zăpadă ce vine să oprească timpul, când toamnele-abea stau să cadă, din rodul copt ce-alintă gândul. Cu trup de Cer şi ochi o mie, am fost în veacul plin de dor, din sânge curs, o veşnicie, la stingerea Luminilor…
Un strop de Luminare Anunţă-mă şi spune-mi că sunt un RAI permis, din roditoarea vină a clipelor de vis că veşnica plecare pe frunte mi s-a scris, când toate cele gânduri încă nu s-au fost zis. Adună-mă din iarba flămândelor priviri
Ecouri literare nr. 8 că-ncet se-nalţă-n mine altarul plecăciunii, s-ajung din somnul pleoapei pe linii de plutiri, în rit caval să zburde cenuşa-mbătăciunii. Şi de-i amară clipa când zidul se dărâmă, sau praporii uscaţi de-şi macină trăirea, cu lapte gras de stâncă şi de cer o fărâmă, adapă-mi lutul putred şi lasă-mi amintirea. Apoi, de-mi pare bocet adânca liniştire… Icoana-n friguri scrisă de secole, m-apasă. Un fals ecou prin lume sub măşti de nemurire, de ură-ntre amurguri, aripile-mi îndeasă. Atinge-mă şi-arată-mi Cereasca Împlinire, în ritualuri sacre, un strop de luminare cu pasul singuratic , în miez de osândire, îmi du zbaterea cărnii pe căi de înălţare. Luminita Scotnotis Doi ochi de Cer Tăcuţi, seducători şi vii, doi ochi ciopliţi de stări fardate, loviţi de lespezi cenuşii, purtaţi sub pleoape-nsângerate, cad uneori în vid pierduţi, înlănţuiţi de vrăji acerbe. De valuri prinşi, doi ochi trecuţi din nopţi adânci, în gând ce fierbe. Nu-i orizont să nu-i încapă, cu tot cu vină şi sclipire şi marea lor adâncă apă, un preambul de-nlocuire… Unu-i Cuprins legat de alb între amiezi nedefinite, altu-i iernatic vuiet dalb printre imagini răvăşite. Tăcuţi, seducători şi vii, doi ochi deschişi îmi umblă cerul. Ei… stări adânci de oaze vii, respirând radical misterul.
Lumini]a Scotnotis