Performance - NR.47 DECEMBRIE 2015

Page 55

FECIOARĂ

Sentimentele te domină, devii o fire mai

Decembrie aduce multă fericire pe plan sen-

pasională decât de obicei, iar Revelionul

timental, iar partenerul(a) îți va împărtăși din

va avea loc într-o atmosferă romantică.

gândurile sale. Din a doua decadă este

Pe plan profesional deja știi ce ai de făcut,

scoasă în evidență slăbiciunea ta față de

dar pregătește-te să faci și câteva depla-

persoanele inteligente.

sări. Te regăsești în ceea ce faci, iar pentru

Cu banii stai foarte bine, însă gândește-te

efortul depus vor apărea și avantaje dorite.

de două ori înainte de a face o investiție.

Totuși, în plan financiar, încearcă să nu

Spre sfârșit s-ar putea ca acei bani să

faci risipă!

dispară ca prin minune.

În primele decade ale lunii stai destul de

Chiar dacă aparent stai bine cu sănătatea

bine cu sănătatea, însă spre sfârșit încear-

încercă să fii prudent(ă) și evită conflictele,

că să eviți stresul și suprasolicitarea.

deoarece pot apărea mici accidente.

BALANȚĂ

SCORPION

Relațiile de prietenie și mai ales cele de

Pe tot parcursul lunii simți nevoia de afec-

cuplu revin în prim-plan. Spiritul de cuceri-

țiune, însă nu te îngrijora; este luna perfectă

re intră în scenă, așa că încearcă să eviți

în care să-ți clădești o relație sau poate doar

legăturile riscante.

să ai parte de aventuri. Dacă deja ai o rela-

Ai multă ambiție acum, iar curajul nu-ți

ție, totul o să fie perfect în decembrie.

lipsește. Începi diferite activități pentru a îți

În această perioadă te orientezi spre zone

rotunji veniturile și se pare că sunt profita-

mult mai profitabile, însă oriunde găsești și

bile, mai ales în a doua jumătate a lunii.

bine și rău, așa că ai grijă la alegerile pe

Chiar dacă pe tot parcursul acestei luni ai

care le faci.

foarte multă energie, încearcă să duci o

Pot apărea probleme la nivel fizic, așa că

viață mai ordonată și odihnește-te.

evită pe cât de mult posibil excesele.

HOROSCOPE

LEU

Continuarea pe pagina următoare >>


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.