Basme din Banat. Lecturi si reinterpretari urbane

Volum coordonat de

Camelia POPESCU Mihaela TILINCĂ

Editura Asociației Sinaptica București, 2018

Grafică: Lucian POPOVICI Fotografii: Lorand SZAZI, Diana MIHUȚ, Camelia POPESCU Camelia POPESCU și Mihaela TILINCĂ – coordonatori volum

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Basme din Banat : lecturi şi interpretări urbane / coord.: Camelia Popescu, Mihaela Tilincă. - Bucureşti : Editura Asociaţiei Sinaptica, 2018 Index ISBN 978-606-94512-7-4 I. Popescu, Camelia (coord.)

II. Tilincă, Mihaela (coord.)

821.135.1.09

©Asociația SINAPTICA 2018. Copierea sau reproducerea în orice mod, în totalitate sau în parte, a conținutului acestei cărți sunt interzise, fără acordul, exprimat în scris, al Asociației SINAPTICA.

Editura Asociației Sinaptica București, 2018

Acest volum este unul dintre rezultatele proiectului cultural “Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul a fost realizat de Asociația SINAPTICA în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Regia Artistică Timișoreană.

CUPRINS

A FOST O DATĂ... .................................................................................................7 BASMUL.................................................................................................................19 TREI BASME NE-AU ÎNCÂNTAT......................................................................29 A POVESTI, POVESTIRE.....................................................................................39 LOCURI DE POVESTE.........................................................................................49 LECTURI ȘI REINTERPRETĂRI URBANE.......................................................65 RESURSE PENTRU ACTIVITĂȚI DE CREATIVITATE....................................91 ÎN LOC DE ÎNCHEIERE......................................................................................102

A FOST O DATÄ‚...

PLEDOARIE PENTRU BASM Pîrvu IONICĂ

Între speciile genului epic din literatura populară, prin formă și conținut, se evidențiază basmul. După cântecul de leagăn, pe care omul îl uită, acesta se întâlnește, în copilăria sa, cu povestea și povestitul. Basnă, basm, poveste, narațiuni, scornitură... Indiferent cum i-am spune, basmul este primul set de reguli și învățăminte pe care îl primește omul, de la părinții săi. Vocea părintelui sau bunicului transmite copilului primele coordonate ale vieții sociale: importanța prietenilor, valori morale, legătura dintre muncă/străduință și rezultate, respectul față de cei din jur etc. Până la apariția învățăturii instituționalizate (școala), regulile de conviețuire în interiorul societăților umane se transmiteau prin intermediul basmelor.

Cercetări științifice ale ultimelor decenii, în domeniul neuroștiințelor, au demonstrat că dezvoltarea mentală a copiilor care în primii ani de viață „primesc” povești de la părinții lor (sau de la bunici) este superioară copiilor care ascultă la radio sau TV sau care, pur și simplu, adorm singuri, în liniște. Copiii din prima categorie își dezvoltă mai repede abilitățile de limbaj, au abilități sociale mai bine structurate și, nu în cele din urmă, vor fi adulți cu o imaginație mai bogată.

Basmul „literar”, cu o structură unitară, indiferent de conținut, este frumos, îl citim și îl ascultăm cu plăcere. Din acest punct de vedere, am putea spune că lumea contemporană s-a desprins de lumea basmului, ca element al folclorului literar. O astfel de afirmație este parțial adevărată, fiindcă povestea și povestitul nu au dispărut, ci s-au transformat. Poveștile lumii de astăzi sunt filme, mici clipuri video, istorisiri fotografice ale vacanțelor sau ale evenimentelor sociale importante (foto-reportajele). Desigur, cu greu mai regăsim componentele fantastice ale basmelor vechi. Nu mai avem balauri și zmei, plantele și animalele nu mai au caracteristici magice, călătoriile inițiatice au conținuturi și întâmplări mult mai realiste. Pe de altă parte, oralitatea basmului, povestitul ca atare, trec în plan secund, fiind înlocuite de cuvântul tipărit sau de imaginea fotografică sau filmată. Poate că aici putem găsi pierderea cea mai importantă: interacțiunea directă, față-în-față, dintre povestitor și ascultător.

Acesta ar putea să fie locul în care să se regăsească eforturile de salvare a poveștii și a povestitului: în străduința de a readuce oamenii unii lângă alții, într-un același spațiu, în care să se audă și să privească, în timpul vrăjit al depănării lumilor din basme. „Basme din Banat. Lecturi și interpretări urbane” exact asta a dorit să facă: să aducă oamenii la un loc, pentru a asculta și a spune povești. Desigur, folosirea cuvântului „urbane” este un fel de licență poetică, fiindcă basmul nu este un monopol al satului. Basmul s-a născut la sat, dar aceasta nu înseamnă că doar țăranii au basme. Povești au și orășenii, iar poveștile urbare reflectă viața din oraș, fiindcă basmul nu este decât o oglindă a realității.

Basme din Banat 9

De ce să păstrăm basmul? Fiindcă aduce oamenii împreună, în același spațiu al realității. De fapt, exact așa s-a întâmplat în proiectul nostru. Tineri care, frecvent, se află în aceiași încăpere, dar nu împreună, izolați în lumile lor virtuale, cu privirea prinsă în ecranele telefoanelor, tabletelor sau calculatoarelor, au putut să fie împreună. Ca să asculte și să povestească povești, tinerii s-au privit unii pe alții, au comunicat direct, au descoperit că mai puțin tinerii, care trăiesc în altă lume decât cea a internetului, au multe de spus și doresc să o spună. În cele din urmă, tinerii implicați în proiect au descoperit că basmele sunt mai mult decât simple „povești” și că lumea poate fi descrisă în multe feluri, iar cel mai frumos fel este povestind-o, jumătate fantasmă, jumătate realitate.

Fotografierea basmelor este, eventual, un instrument care să „vândă” basmele, iar poveștile spuse în timpul proiectului vor trăi mai mult și mai bine în amintirile tinerilor care le-au ascultat și le-au grăit. Și, cine știe, atunci când acești tineri vor deveni părinți, își vor aduce aminte de poveștile auzite și le vor povesti copiilor lor, seara, înainte de somn.

Iar basmele vor cutreiera pământul, să-și caute oameni care să le ducă mai departe.

10 Basme din Banat

PROIECTUL ȘI POVEȘTILE LUI Camelia POPESCU

Proiectul “Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” este realizat de Asociația SINAPTICA în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Regia Artistică Timișoreană și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Implementarea s-a realizat în perioada martie - noiembrie 2018. În acest volum sunt descrise atât desfășurarea proiectului din punct de vedere al metodologiei și al experienței de învățare, cât și rezultatele acestuia, sub formă de texte și imagini dezvoltate în cadrul atelierelor desfășurate în Timișoara și Teregova și în tabăra urbană de la Casa Jecza (Timișoara) și Sat Bătrân (comuna Armeniș, județul Caraș-Severin).

PREMISELE

Proiectul se instituie într-o instanță importantă în cadrul programului Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii (TM2021). Așa cum este prevăzut în dosarul final de candidatură, subprogramul “Teritoriul Oamenilor”, stația “Reflecții” încurajează indivizii să experimenteze artistic împreună cu antropologi, istorici și alți specialiști locali procesul de asumare al identității personale și colective. Proiectul a venit cu propuneri concrete de conectare intergenerațională, interdisciplinară și de promovare a bogatului patrimoniu imaterial al Banatului pentru a-l păstra viu într-o manieră autentică și contemporană. Rezultatele și produsele culturale ale proiectului, precum și participanții ce vor acționa ca multiplicatori, sunt niște primi vectori în programul de pregătire pentru anul 2021.

De asemenea, proiectul de față se subscrie atât Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2022, cât și Strategiei culturale a județului Timiș, vizând obiective de dezvoltare și măsuri clar stipulate în aceste documente.

Conform Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2022, în cadrul de acțiune a politicilor publice există o serie de orientări strategice care vizează conservarea și valorificarea resurselor culturale, printre care se regăsește și patrimoniul imaterial, în axa prioritară 1 - Cultura factor de dezvoltare durabilă. Aici se reafirmă importanța identității și a specificității locale și regionale, care implică nevoia de protejare a patrimoniului cultural și de conștientizare a valorii acestuia de către comunitate.

Proiectul susține contribuția culturii și a patrimoniului cultural la dezvoltarea durabilă, definitorii pentru vitalitatea teritorială, prin punerea în valoare a elementelor de identitate locală și regională și o mai bună protejare a patrimoniului cultural, în cazul de față patrimoniu

Basme din Banat 11

imaterial, respectiv basmele din Banat.

Prin activitățile propuse, proiectul vizează două dintre obiectivele de dezvoltare incluse în Strategia culturală la nivelul județului Timiș: 1. Stimularea activităților specifice și a instituțiilor implicate în educația culturală a cetățenilor Măsura 11.1.2 Implementarea unor proiecte educaționale pentru sensibilizarea cetățenilor prin importanța păstrării patrimoniului cultural.

Măsura 11.1.3 Organizarea de dezbateri publice, conferințe, mese rotunde și cursuri vizând educația culturală 2. Creșterea accesului cetățenilor la cultură pe întreg teritoriul județului Timiș Măsura M11.2.8 Promovarea folclorului autentic prin concursuri și spectacole etalon Măsura M11.2.24 Organizarea de tabere de creație.

Nu în ultimul rând, anul 2018 a fost declarat de către Comisia Europeană - Anul European al Patrimoniului Cultural, iar activitățile desfășurate în cadrul proiectului urmăresc promovarea patrimoniului imaterial.

ABORDAREA

În primul rând, prin acest proiect am urmărit valorificarea patrimoniului cultural imaterial, nu doar printr-o abordare interdisciplinară și interculturală, ci mai ales printr-o viziune contemporană, prin instrumente apropiate publicului țintă, cum ar fi eseul fotografic și scrierea creativă. Pornind de la două culegeri de basme banățene, tinerii au fost încurajați să se exprime artistic, să recontextualizeze și să reinterpreteze basmele prin tehnica scrierii creative (creative-writing) și prin dezvoltarea unor eseuri fotografice. Prin structura și abordarea metodologică propusă în proiect am încercat să creăm o tesătură culturală, socială și generațională care să integreze tradiția cu actualitatea, ruralul cu urbanul, basmele cu poveștile de viață, eroii dintotdeuna cu cei ai cotidianul de azi.

În al doilea rând, proiectul a contribuit la susținerea dialogului intercultural. Basmul, ca instrument de dialog intercultural, a fost readus pe agenda publicului tânăr, indiferent de etnie.

Am explorat varietatea patrimoniului imaterial din Banat, propunând promovarea basmelor

12 Basme din Banat

românești, dar și ale minorităților din regiune. Dialogul intercultural, atât prin basme românești, maghiare, germane, sârbești sau bulgărești - materialele resursă promovate în proiect, cât și prin grupurile țintă vizate, tinerii din 5 licee din Timișoara și din județ, cu predare în limba română, germană, maghiară și sârbă.

Ne-am dorit să contribuim la dezvoltarea toleranței și interculturalității zonei Banatului, una dintre temele centrale a programului TM2021.

METODOLOGIA

Prin acest demers cultural am urmărit ca basmul să redevină relevant pentru tineri și adolescenți și să reconstruim punți și dialoguri între urban și rural, între generații și între tipuri de povestire (basmul și “life-story”).

Pornind de la o serie de basme din Banat, culese în două volume (“Basme din Banat. Lecturi postcanonice” a prof. dr. Otilia Hedeșan și “Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri” a dr. Eliana Popeți), proiectul a propus o serie de activități (întâlniri cu păstrătorii de patrimoniu, ateliere, tabară urbană de creație, expoziție și lansare de carte) ce au facilitat înțelegerea și trecerea prin propriu filtru a valorilor de patrimoniu imateriale din regiune.

Modalitățile de promovare a patrimoniului imaterial pe care le-am propus reprezintă și o ofertă educațională complementară educației de la școală, dar relevantă pentru aceasta.

Elevii au citit basme și apoi au extras teme și eroi relevanți pentru contextul și interesul lor, dobândind astfel competențe de scriere creativă, tehnică și compoziție fotografică și integrând ulterior toate aceste informații, deprinderi și atitudini în a reinterpreta basmele. Aceștia au avut prilejul să povestească despre ei, despre contextul urban și despre lumea lor, citind, povestind și discutând basme. Traseul de învățare parcurs a fost unul experiențial și interactiv.

Basme din Banat 13

IMPLEMENTAREA

Activitățile generice ale proiectului, comune oricărei alte inițiative similare au inclus managementul, comunicarea, promovarea etc. Durata totală a proiectului, de circa 8 luni, a fost utilizată pentru cercetare, documentare, organizarea atelierelor de creație și a taberei urbane.

În prima fază au avut loc întâlniri cu specialiștii de la Universitatea de Vest pentru a identifica cele mai relevante și mai reprezentative basme pentru proiectul nostru. În același timp s-a încercat identificarea povestitorilor din zona Banatului, care încă mai au darul de a povesti.

În ceea ce îi privește pe tinerii participanți în proiect, aceștia au fost invitați să se înscrie la atelierele propuse de noi în funcție de interesul și de disponibilitatea de timp a acestora. Am dorit să evităm participarea forțată și obligatorie, folosind pârghii formale. Și dacă la început implicarea a fost timidă, în lunile ce au urmat, numărul de participanți a depășit numărul pe care ni l-am propus să îl atingem în proiect, iar celor 5 licee vizate inițial s-au mai alăturat alte două.

Un rol important în acest sens l-a avut evenimentul de lansare a proiectului care a atras atenția mediului academic și a mass-mediei și a stârnit dorința de implicare în proiect atât a specialiștilor, cât și a elevilor și a profesorilor. Peste 65 de persoane au participat la discuțiile despre importanța poveștilor și a povestitului.

Astfel, pe parcursul celor șase ateliere creative organizate, am reușit să implicăm un număr de peste 70 de adolescenți și profesori din șapte licee din regiunea Banatului, din județele Timiș și Caraș-Severin.

Atelierele au avut două componente, cea de scriere creativă și cea de eseu fotografic, ambele cu conținut atât teoretic, cât mai ales practic. Participanții au creat mici povești colective prin intermediul jocurilor de improvizație, au învățat să identifice arhetipurile din basme, au exersat rescrierea unui basm din perspectiva altui personaj și au creat propriile lor basme pornind de la structura unei povești Pixar. Din feedbackul primit a reieșit că le este mai ușor să construiască un basm, pentru că au mai scris eseuri la orele de limba română, în schimb este dificil să înțeleagă și să pună în practică noțiunea de eseu fotografic, având în vedere diversele reguli tehnice și de compoziție fotografică cu care nu erau familiarizați.

Esențială pentru înțelegerea și transmirea unui mesaj prin intermediul unei serii de imagini a fost vizitarea uneia din cele mai cunoscute expoziții de fotojurnalism din lume. Expoziția World Press Photo a fost prezentă în Timișoara cu 126 de imagini cu un puternic impact emoțional, fiecare având în spate o poveste.

Pas cu pas, tinerii au învățat “să citească” o imagine și, ulterior, să poată transmite mesajul dorit ținând cont de toate elementele importante dintr-o fotografie: direcția și intensitatea luminii, punctul de stație, unghiul în fotografie, regula treimilor, spațiul pozitiv și negativ etc.

O altă activitate educativ - creativă a proiectului a fost tabăra urbană. Aceasta s-a constituit într-o veritabilă punte de legătură între mediul urban și cel rural și, în același timp, într-o punte intergenerațională. Timp de o săptămână, adolescenții au fost inspirați de spațiile de

14 Basme din Banat

poveste și de persoanele cu care au venit în contact. Activitățile principale ale taberei au fost organizate în Casa Jecza, în Timișoara și în Sat Bătrân, în județul Caraș-Severin și au constat în vizite ghidate, întâlniri cu meșteri locali și cu două păstrătoare de povești, la care s-au adăugat exerciții de scriere creativă și de fotografiere.

După finalizarea acestor activitați toți participanții au fost încurajați să își înscrie lucrările scrise și fotografiile într-un concurs cu premii în bani. Numărul și calitatea lucrărilor primite ne-au determinat să mărim numărul de premii de la 10 la 12.

Volumul de față reunește o mare parte din lucrările adolescenților participanți la tabăra urbană și la atelierele de scriere creativă și eseu fotografic, împreună cu texte ale etnografilor și experților implicați în proiect.

Basme din Banat 15

BASMUL

BASMUL- 5 DEFINIȚII

Otilia HEDEȘAN

„Basmul, pe cât se pare, cea mai bogată și mai interesantă formă de poveste, s-a bucurat de o atenție deosebită din partea cercetătorilor prozei populare” (Angelescu, 2002, 21) și, în sens mai general, s-a bucurat și se bucură de un interes similar din partea unui public larg. Copii, adolescenți, elevi, artiști, cercetători ori cititori naivi pur și simplu găsesc în basm fie un prilej de amuzament, fie o resursă educativă, fie un univers captivant pentru el însuși, fie o sursă de inspirație pentru cele mai diverse alte forme de creație.

Ofertant în sensul în care este plurivalent și deschis metamorfozelor celor mai diverse, basmul este, totodată, locul geometric în care se intersectează o serie de moduri de raportare la realitate și de configurare textuală. Ținând cont de această poziționare, basmul poate fi definit în maniere multiple, dintre care câteva sunt sine quibus non, dându-i identitate. Astfel: 1. rom. basm, înv. basn(ă). O definiție lingvistică

Cuvânt bine-cunoscut în românește, basm poate fi definit, în mod comun, drept:

„narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului.” (https://dexonline.ro/definitie/basm)

Fidel în redarea evoluției sensurilor cuvintelor, atent la restituirea „enciclopediei” lor și înseriind cronologic cele mai relevante cultural ocurențe ale termenilor, Dicționarul Academiei rezumă, referitor la cuvântul discutat:

Basme din Banat 19

„Basm înseamnă la scriitorii vechi fabulă, nu atât spre a designa un gen literar, ci mai ales cu înțelesul de poveste fantastică, lipsită de orice temei real, prin urmare scornitură, minciună (mai ales la vechii noștri cronicari, care-l pun în opoziție cu adevărul istoric”1 (DA, I, 509).

Basm este sinonim, în românește, cu poveste2 , istorisire (înv. istorie) și narațiune, fiind în prezent cel mai „tehnic” dintre cuvintele seriei, cel mai restrictiv dintre ele, cel mai ferm în a defini o categorie evident codificată cultural. Decupajul mai strâns al semnificațiilor sale este dublat și de o putere derivativă mai redusă decât a tuturor celorlalte sinonime. Astfel, din basm derivă doar adjectivul destul de pretențios și relativ rar, basmic, în vreme ce poveste poate fi pus în relație cu verbul a povesti, cu nomina agentis povestitor, povestitoare, povestaș, ori cu diminutivul povestioară. Istorie și istorisire sunt în relație cu istorioară și cu verbul a istorisi, iar neologismul narațiune conduce, la rându-i, la nomena gentis narator, la verbul a nara și la adjectivul narativ.

Relativa izolare lexicală a lui basm este compensată de importanța realității pe care o denominează, de enciclopedia cuvântului în cultura română și de perspectivele numeroase care coparticipă la definirea conceptului.

2. La început a fost basmul… O definiție istorică

O veche sinteză referitoare la nașterea interesului pentru folclor în cultura europeană, cartea lui Arnold Van Gennep, Le folklore, observă că momentul ab quo pentru constituirea acestui domeniu îl reprezintă publicarea succesivă, în jurul anului 1700, a două colecții celebre, basmele franțuzești ale lui Charles Perrault, respectiv O mie și una de nopți, publicare urmată de constatarea intrigantă a asemănărilor dintre aceste basme, originare din culturi ale căror conexiuni erau imposibil de probat. Sau, în termenii săi: „Inițial, acest domeniu (i.e. – folclorul) era foarte restrâns: se considerau folclorice doar basmele cu zâne și celelalte povestiri fantastice (…). Pe măsură ce studiul acestor narațiuni a avansat, s-a descoperit că, dincolo de caracterul lor fantezist, basmele conservă credințe și tradiții organizate odinioară în sisteme separate. Astfel, zânele sunt, în mod evident, supraviețuiri ale vechilor divinități care făceau obiectul unui adevărat cult pe care difuzarea păgânismului roman, apoi a religiei creștine l-a făcut să treacă la rangul de superstiție, apoi la acela de fantezie poetică și de temă literară” (trad. mea – O.H.) (Van Gennep, 1924, 14).

Este vorba, în primul rând, despre una dintre frazele memorabile care prefațează lucrarea lui Miron Costin, De neamul moldovenilor, unde basne este utilizat cu sensul de minciuni: „Laud osârdiia răposatului Uréchie vornicul, carile au făcut de dragostea țărâilé topisețul său, însă acela de la Dragoș-vodă, de discălicatul cel al doilea al țărâia ceștiia din Maramoroșŭ scrie. Iară de discălicatul cel dintăi cu români, adecă cu râmléni, nimica nu pomenéște, numai ameliță la un loc, cum că au mai fostŭ țara o dată discălicată și s-au pustiit de tătari. Ori că n-au avut cărți, ori că i-au fostŭ destul a scrie de mai scurte vacuri, destul de dânsul și atâta, câtŭ poate să zică fiéștecine că numai lui de această țară i-au fostŭ milă, să nu rămâie întrŭ întunerecul neștiinței, că célelalte ce mai suntŭ scrise adăosături de un Simeon Dascălul și al doilea, un Misail Călugărul, nu létopisețe, ce ocări suntŭ. Care și acélea nu puțină a doao îndemnare mi-au fostŭ. Câtŭ mi să pare, bine nu știu, că n-am văzut létopisețul lui Evstratie logofătul, iară cum am înțeles de câțva boieri și mai ales din Niculai Buhuș ce au fostŭ logofăt mare, pre acestŭ Simeon Dascăl, Istratie logofătul l-au fătat cu basnile lui și Misail Călugărul de la Simeon au născut, cela fiiu, cestalalt nepot” (Costin, 1965, 11).

1

comentariile lui Iorgu Iordan referitoare la expresia românească ce mai veste poveste: „Cred că poveste este simțit aici ca un derivat de la veste, aflându-se astfel, față de acesta, în același raport ca și poleit față de leit. Cu alte cuvinte, poveste pare a avea, în formula noastră, un înțeles diferit față de cel obișnuit: veste ar fi o singură știre, poveste (=po+veste) ar arăta știri mai multe, așadar o întărire a noțiunii precedente. Intervine, cu siguranță, și un joc de cuvinte, în cazul când poveste își păstrează sensul originar (știre mincinoasă, inventată), atât de deosebit de cel de veste” (Iordan, 1975, 186).

2

20 Basme din Banat

De-a lungul următoarelor secole, au apărut, rând pe rând, colecțiile de basme reprezentative pentru fiecare dintre popoarele Europei, de la celebra antologie a fraților Grimm, la diversele culegeri naționale, regionale ori locale.

Basmele românești nu au rămas în afara acestei tendințe de consemnare în scris, astfel că, mai întâi (1845), frații Arthur și Albert Schott au publicat la Tübingen prima colecție, numită Walachische Märchen. Câteva decenii mai târziu (1872, apoi 1882), Petre Ispirescu a tipărit, sub titlul Legende sau basmele românilor, cea mai cunoscută antologie de basme românești, impunând, odată cu ea, canonul retoric și tematic al basmului la noi.

3. …sau basmul a venit după aceea. O definiție genetică

Istoricii religiilor au pus basmul în relație cu mitul, stipulându-i caracterul profan, adică secund, exoteric și fantezist. Iată, în litera lui Mircea Eliade: „(…) în societățile în care mitul încă mai este viu, băștinașii deosebesc cu grijă miturile – istorii adevărate – de fabule sau basme – istorii false. (Istoriile adevărate sunt) toate cele care se referă la originile lumii; protagoniștii acestora sunt ființe divine, supranaturale, cerești sau astrale. Numaidecât după aceea vin basmele, care relatează minunatele aventuri ale eroului național, un om din popor care a devenit salvatorul poporului său, eliberându-l de monștri, scăpându-l de foamete sau de alte calamități, săvârșind alte activități nobile și aducătoare de bine” (Eliade, 1978, 8 – 9)

Mai apoi, cercetătorii folclorului au constatat contiguitatea basmului cu alte specii construite pe seama unei trame narative (de exemplu legenda și povestirea) și l-au definit prin diferențiere și în raport cu acestea3. Astfel, în mod evident, basmul trebuie înțeles ca: „(…) o narațiune pluriepisodică, manifestând o evidentă vocație a evaziunii în fabulos prin relatarea unui neadevăr admis și semnalat convențional de formule inițiale și finale care încadrează imaginara aventură eroică. Semnificațiile sunt transparente, organizate astfel încât să ilustreze absolutul pe care-l poate atinge destinul uman. Erou al căutării, personajul basmului, prin existența în care se înscrie, prin experiențele în care se implică, descoperă valorile de natură să dea un sens superior vieții, să justifice destinul uman, imaginat în exemplaritatea lui.” (Angelescu, 2002, 21 – 22)

Similaritatea formală cu celelalte genuri narative populare poate fi înțeleasă și în sensul în care: „(…)basmul, legenda și povestirea reprezintă nu numai trei tipuri distincte de poveste, fiecare deținând o formulă poetică proprie, ci și trei atitudini estetice de asumare a realului: evaziune, corectare, implicare” (Angelescu, 2002, 38 – 39) Silviu Angelescu listează 13 diferențe structurale care diferențiază generic basmul, legenda și povestirea (Angelescu, 2002, 37 – 38)

3

Basme din Banat 21

4. Dacă n-ar vu fi, nu s-ar vu povesti. O definiție retorică

Specie în proză și performată de o singură persoană, basmul este relativ permisiv și liber, deschis invențiilor, apt să introducă lucruri noi, sau să le primească cel puțin atât cât este necesar pentru ca el să rămână accesibil ascultătorilor și atrăgător pentru aceștia.

Toate elementele de variabilitate (care, de altfel, conferă și viabilitatea speciei) sunt, în general, contrapunctate de nevoia de a recurge la un set de elemente retorice specifice.

Formularistica de care uzează basmul (formule de început și de final, dar și o serie amplă de fraze osificate pe care și le construiesc povestitorii pentru a putea trece, uneori, mai repede, peste anumite episoade ale basmului), duplicarea unor secvențe, triplicarea și intensificarea unor momente narative, frazele stereotipe la care se recurge uneori sunt parte a acestui corpus retoric care definește genul. Constatând această structură poetică subiacentă genului, Silviu Angelescu nota: „Elementul ritmic poate fi urmărit și prin repetiții ale unor pasaje (…). Dublarea sau triplarea situațiilor epice în basm, prin recurențe sau situații de progresie, cum ar fi, spre exemplu, formula epică a celor trei încercări succesive, prin care trece eroul la podul de aramă, podul de argint și podul de aur, pare să fie (…) convertirea elementului magico-ritual în corespondentul său estetic. Repetiția, considerată o formă specială a ritmului larg, constituie principiul laimotivului, procedeu de sugestie ce dezvăluie existența unor scheme obsedante de organizare a acestui tip de povestire.” (Angelescu, 2002, 22)

5. …sau de ce se spun poveștile. O definiție funcțională

Tratate cel mai adesea ca narațiuni menite să distreze și să educe în mod indirect, basmele par să fi avut, până relativ recent, o serie de funcții magice, dintre care cea apotropaică și cea propițiatorie par a fi cele mai importante. Ovidiu Bîrlea consemna, astfel, la mijlocul secolului trecut, câteva relicve ale acestor funcții în terenul românesc: „Era un obicei, pe când eram eu băiat, c-o zis așa, că să spui trei povești, c-apoi ele se prind de mână și se-nvârt roată împrejurul târlii aceleia unde ești și nu s-apropie lucru cel rău acolo, poți dormi. Așa credeau. Unde spuneau trei povești, fiecare-ntr-o seară, cu rându” (Bîrlea, 1966, 16) „(…) ciobanul care va ști spune în fiecare seară câte o poveste diferită de când se dau berbecii la oi și până fată primul miel, atunci a face oaia un miel năzdravan, să poată ști tot ce-i păți, ca mioara din cunoscuta baladă” (Bîrlea, 1966, 16).

În prezent, basm poate fi tratat și ca unul din cei mai generoși termeni – umbrelă, în sensul în care el se deschide către miracolul unor lumi pline de dramatism, convertibil în inocență și fericire.

22 Basme din Banat

Bibliografie:

Angelescu, 2002: Silviu Angelescu, Legenda, Târgoviște, Rânduiala.

Bîrlea, 1966: Ovidiu Bîrlea, Antologie de proză populară epică, I – III, București, Editura

pentru Literatură.

Costin, 1965: Miron Costin, De neamul moldovenilor, în Opere, 2, București, Editura pentru

Literatură.

DA: Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționarul

limbii române, Tomul I: A-B, București, Editura Academiei Române, 2010.

Eliade, 1978: Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, în românește de Paul G. Dinopol, Prefață

de Vasile Nicolescu, București, Univers.

Van Gennep, 1924: Arnold Van Gennep, Le folklore, Paris, Stock.

Iordan, 1975: Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, București, Editura Științifică.

Basme din Banat 23

AM ÎNVĂȚAT DESPRE CUM SE SPUN BASMELE ȘI POVEȘTILE...

M-A PUS PE GÂNDURI...

Fragmente din Jurnalele de învățare ale participanților la tabăra urbană “Basme din Banat“, 20 iunie 2018

Gândurile copiilor la finalul zilei petrecute ascultând basme povestite de uina Nada Milin din Beregsău (județul Timiș) și de uina Mărioara Sârbu din Uzdin (Serbia), într-un dialog catalogat ca unic de către cercetătoarele de la Centru de Cercetare pentru Patrimoniu și Antropologie Culturală al Universității de Vest din Timișoara, prezente la eveniment. Unicitatea provine nu doar din faptul că povestitoarele cu vârste foarte înaintate sunt printre puținele păstrătoare de basme autentice încă în viață, dar și din faptul că, fără vreun dialog anterior, invitatele au povestit două variante ale aceluiași basm, Povestea lui gazda Pavel și respectiv Ursitoarele.

24 Basme din Banat

„...că se spun cu drag și cu har, că povestitorul bun se implică în poveste. Este foarte important să povestești amintiri reale sau basme din imaginație, pentru că omul evadează din cotidian în acest mod și pentru că așa, cel care povestește își exprimă dragul față de auditoriu.”

Ioana J. „...de la două doamne care au venit cu sete de a povesti și care ne-au învăluit într-o lume magică. Nu poți să transmiți emoții dacă nu povestești cu suflet.”

Ivan „...că toate povestirile seamănă, dar că fiecare poveste este unică. M-a pus pe gânduri că amândouă, uina Mia și uina Nada, erau fericite când ne povesteau.”

Aladin „...că se povestește și cu inima și cu mintea când publicul te ascultă și se bucură de experință. În timp ce povesteau, uina Mia și uina Nada păreau să închidă ochii uneori și să se transpună în poveste.”

Miruna G. „M-a pus pe gânduri uimirea de pe fețele copiilor atunci când Nada Milin ne-a povestit povestea adevărată cu copilul dispărut.”

Ioana O. „...cum povestirile nu sunt atât de ușor de spus pe cum credeam. Ca pentru orice alt lucru, ai nevoie de voință, răbdare să și asculți, dar și pasiune pentru povești și povestit.”

Oana P. „...că unele basme seamănă mai mult sau mai puțin și mai mereu eroul trece prin trei încercări. Am învățat că basmele pot fi din viața reală sau inspirate de ea. Azi iau cu mine poveștile pe care le-am auzit.”

Alex „M-a pus pe gânduri când uina Mia a spus ‚când eram mică’ fiindcă ea s-a născut acum aproape nouăzeci de ani. ‚Eu am fost făcută în 1930’, zicea ea.”

Sara A. „...că cel care povestește trebuie să aibă un anumit dar. Poveștile trebuie spuse cât mai natural, trebuie să știi să atragi atenția. Din ce-am văzut și trăit azi iau cu mine faptul că trebuie să învăț să vorbesc mai liber, chiar și față de necunoscuți.”

Miodrag

Basme din Banat 25

„O poveste care să rămână în amintirea și sufletul ascultătorilor se bazează foarte mult pe ton, pe intonație și atitudine. O voce caldă, calmă și nu prea grăbită face totul, iar povestea curge precum un râu limpede. Au spus uinele ‘Nu e greu nimic‘ când le-am întrebat cum de țin minte așa povești lungi și așa de multe povești. Oare chiar așa e, ține de propria voință, de cum facem și de cum vedem personal anumite lucruri?”

Ana H. „M-a pus pe gânduri faptul că ‚băbuțele’ erau așa de fericite să împărtășească cu noi tot și faptul că atunci când povesteau o făceau uneori cu ochii închiși.”

Maxim “M-a pus pe gânduri când uina Mia ne-a spus ‚Să trăiți!’ deoarece deși nu ne cunoștea, ne ura de bine, ne ura să avem cât mai multă vreme cel mai frumos dar de la Dumnezeu, viața.”

Ana M. „...că în povești putem alătura cuvintele arhaice lângă cele neologice, dând astfel o nuanță neobișnuită poveștii... Nada Milin a spus azi‚ ’nimic nu-i greu când ai în cap’, iar asta o putem interpreta în mai multe feluri. Asta se poate referi la cunoștințele pe care le avem. Precum povestea pe care a spus-o uina Nada, dar tot expresia asta poate însemna când ne punem ceva în minte și atunci e despre voința noastră. Iau azi cu mine privirile liniștite, calme și răbdătoare ale bătrânelor, atitudini care, cel puțin mie, de multe ori îmi lipsesc.”

Crina „...că, pentru o putea povesti, trebuie să iubești să povestești, să crezi în poveste, să înțelegi publicul.”

Iuliana

26 Basme din Banat

TREI BASME NE-AU ÎNCÂNTAT

…I-O PUS NUMELE AFLAT, CĂ L-O AFLAT. POVESTEA LU GAZDA PAVEL

Stați să vă spun. Îi vorba dă un copil sărac care o ajuns dă s-o însurat cu fata unui bogătan. Dar copilu ăla o avut ursâtori…Când bogatu ăla o îmblat prân lume, la o casă săracă o-noptat. Șî o audzât, că pră vremea aia, ursâtorile or vorbit tare și or spus, i-or ursât lu copilu ăsta să moară, ș-a doaua ursâtoare o spus să nu moară numa să să-neśe, a triia i-o spus niś să nu moară niś să nu să-neśe, numa să stăpânească averea lu gazda Pavel. Șî el când o audzât, s-o pus în capu părințâlor, care or măi avut o droaie dă copii, să-i vândă copilu. Șî mama n-o vrut, tata o dzâs: Lasă că faśem altu la altan șî număru îi aśi dă copii. Și gazda Pavel li-o dat bani grei pră copil șî l-o luat cu el șî i-o fost milă să-l omoare, numa l-o lăsat pr-o căpiță dă fân, ścă: Las că vin śiorâli lâng-o pădure șî-i scot ochii șî moare el! Șî el când o flămânzât, că mama i-o pus și sticlă cu lapće, născut dă atunś dî la ursâtori, numa îi povasta (râde), ăsta, i-o pus sticla cu lapće șî când al mic n-o mai avut lapće, o înśeput să plângă. Șî un păcurari a audzât scrâncet dă copil, plâns dă copil, ș-o făcut el nișće cruś, c-o gânđit că-i śas slab, ș-o văzut că copilu plânźe măi dăparće șî s-o dus el șî la capița de fân l-o găsât pe copil. Șî l-o luat la el la strungă, iaca m-am zuitat, strungă o chiamă la Uzdâń, stâna de oi.

L-o dus la strungă șî l-o răńit cu lapće dă oaie șî l-o crescut șî cum să-i đea numele, i-o pus nume Aflat, că l-o aflat. Șî Aflat încoaśe șî Aflat încolo, șî treśe prângă strunga lui un domn bătrân șî cu o slugă după el. Să-l primească să doarmă prăstă noapće. Ș-ăsta strâgă: Aflat du-će șî pregăćeșće să doarmă domnu ăsta! Șî copilu să duśe șî domnu îl întrebă dî śe îl cheamă Aflat șî îi un copil tare lucrători șî tare …numa un așa nume să aibă. Șî el îi povestășće cum l-o găsât pră căpița dă fân, dar domnu ăsta n-o fost altu decât gazda Pavel. Șî dzâśe cătră păcurari să-i vindă copilu lui, că-i harnic șî că să-l ducă la el că-l faśe boier mare. Șî ăsta nu vrea să să dezlipească. El îmi spală gălețâle, el se duśe cu oile, el îmi faśe tot, nu pot să-l dau! Numa căpătând o sumă mare dă bani, l-o dat. Ș-acuma păcurariu i-o pus brândză șî pită în străiță ca să aibă pe drum să mânśe.

Basme din Banat 29

Șî gazda Pavel i-o schimbat în străiță i-o pus śenușă șî un dărap dî tâglă, o cărămidă șî-i spuńe să să oprească să mânśe. Șî dăsfaśe mâncarea gazda Pavel a lui, ăsta își dăsfaśe a lui… Când o vădzut, o înśeput să plângă copilu, că viedz atâta o lucrat șî să-i pună śenușă păcurariu șî tâglă. Ścă, las că-ți dau dă mâncare dî la mine, numa pănă nu će puni să mâns, du-će sî-mi adă câta apă răśe. Dar, o trecut pră aśia o apă, un mal tare stâncos, dacă a lunecat, gata, će-o luat apa șî ai fost dus pră lumea ailaltă. Ăsta o credzut că are să să îneśe, copilu. Șî ș-o strâns lucrurile ș-o plecat cu sluga, cu gândul că ăsta să îneacă.

Ăsta o scăpat, s-o dus cu apa, nu-s! Śe să să facă, flămând, merźe pră drum șî plânźe șî plânźe șî să-ntâlneșće cu alți doi oameni, vieđe că nu-s măi ai śe-or fost. Șî unul dân ei îl întreabă: Dî śe plânź, copile? Și el își spune povasta viețî, cum i-o spus păcurariu, cum l-o găsât…Șî dzâśe, noi îți dăm o scrisoare țâie șî tu să će duś unđe će mânăm, că acolo o să će primească să lucri.

Dzâs și făcut. Gazda Pavel n-o fost aźuns dân drum, ășćia or scris în scrisoare să-l primească în lucru. Gazda Pavel o întârdzâiat, n-o vinit niś după câta vreme, ăsta s-o obișnuit cu lucru șî fata śe-o fost în casă s-o îndrăgostit dă el. Șî pră dosu alălalt la scrisoare, când o vădzut măi târdziu mama fiećii, o scris să măritaț pră fată cu copilu ăsta, până io aźung să fie cununaț. El nevinind la vreme, muierea s-o apucat să facă o nuntă până nu aźunźe el. Șî nunta o fost în toi, ei cununați, după aia numa la mâncare or vinit șî să apropie gazda Pavel șî auđe muzică. Să apropie, numa îi muzică la casa lui! Doamne, dar śe să fie! Când acolo, îmbrăcat mire, Aflat, că l-o cunoscut șî fata lui, mireasă.

Larmă, sfadă pră muiere, aia îi arată scrisoarea. Să uită, îi scrisu lui, numa el n-o scris! Ai doi călători or fost Dumńedzău și Sfântu Petre, ai śe or scris scrisoarea. Ș-acuma, dzâśe gazda Pavel cătră muiere: Mă scăp eu dă el, îl mân în podrum s-aducă vin! Ș-acolo îl pun pră slugă să-i taie capul! Fata auđe, ea îndrăgostită fiind dă copilu ăsta, dă Aflat, să duśe, șî-i spuńe: Să će duś la veśin să aduś un bocal dă vin, să nu će duś unde će mână tata! Șî el o ascultat șî s-o dus la veśin.

Vine cu vinu, când l-o vădzut gazda Pavel o-negrit! Șî s-o înfuriat șî s-o dus în podrum să vadă la ala, la slugă că dî śe n-o dat cu toporu în el. Șî ăsta, când o sâmțât că vińe śineva, tup cu toporu șî l-o omorât pră gazda Pavel!

Șî așa o aźuns să stăpâńească Aflat averea!

Basm popular povestit de uina Mărioara, sau Maia, cum a mai fost numită în acest volum [Mărioara Sârbu din Uzdin, Serbia] la întâlnirea cu copiii participanți la Tabăra urbană Basme din Banat, varianta consemnată în volumul ‚Luai Uzdinu de-amănuntul. Amintirile unei povestitoare prodigioase: Mărioara Sârbu’, publicat la Editura Universității de Vest din Timișoara în 2015 de antropologul și etnologul Otilia Hedeșan, p.87

30 Basme din Banat

URSITOARELE

„Ei, asta da. Cu ursitoarele. Asta-i sârbească.

Eu am trădus-o, șćii?! O șćiu dintr-o carće sau dă unđva, dar mie așa m-o plăcut-o asta... Șî poaće cât trăiesc o țin minće.Vă spun.

O fost un năgustor șî o umblat prin lume, prin sate. Șî într-o noapće, într-o sară, traźe la o casă. Ăia îl primesc șî îl puńe să doarmie. În noapća aia nașće femeia aia un băiat, femeia din casă. Ăsta, negustoru, vieđe ursitoarili. Șî vin ursitoarili, tri. Una spuńe: «Să moară când îi mic, acuma mic.» Una spuńe: «Să-l mușcă șărpili când îi dă 7 ań.» A tria spuńe: «Da, dî śie să moară? Da dî śie să nu...? Lasă să trăiască, să stăpânească averea lu ăsta care doarme aiś.»

Mă, el acasă o avut fată, muiere, fata avere șî dî śe sărăntocu ăsta stăpâneșće averea lui? Đmineața când s-o sculat, ăia din casă bucuroș: «Domnule, să vedz că avem un copil, un băiat, nu șćiu śe...» «Da nu mi-l vinđeți mie? – cu gândul să-l omoară.

Nu mi-l vinđeți mie?» «Pi, śińe-ș vinđe copiii?» «Pi iaca, vă dau atâta, atâta galbiń.»Fiind oameni săraś, i-or dat copilu. L-o îmbrăcat, l-o învăluit acolo în haine șî s-o pus călare pă cal omu șî o plecat. Ca să iasă din sat o fost un pod, da cum îi fiecare pod, cu salcă, cu buruieni. El o luat copilu șî l-o aruncat cu gându să îńeśe. Dar copilu o căzut pă buruienile alea. Șî, bucuros el că nu mai este śińe să-i stăpânească averea.

O trecut douădzăś dă ani, omu ăla tot o umblat așa.

O ajuns o dată la un munće șî era un om bătrân, un cioban bătrân. Dzâśe cătră ciobanu să meargă să-i arată drumu. Ciobanu spuńe că el nu poată să meargă să arată drumu, da s-așćaptă domnu până vińe copilu lui. Mai stă domnu cât stă, iaca vińe un copil frumos, sănătos, înalt, fain copil. «Apoi, bińe moșule, ai zâs că-i copilu tieu. Dar ăsta-i copilu tieu?» «Da domnule, îi a meu șî nu-i a meu.» «Pi cum vińe vorba asta?» «Pi uită așa. Nainće cu douădzăś dă ani, când m-am dus la un pod s-adăp oile am auzit un plâns dă copil sub pod. Șî m-am dus șî l-am luat șî l-am dus la baba mea. Șî baba mea l-o crescut șî acuma îi a meu șî nu-i a meu.» Ăsta îi copilu ăla șî ăsta îi ia averea. Trăbă să-l omoară.

Na, spuńe: «Uită-će, îți dau atâția bani, da să će duś acolo să duś scrisoarea asta.» Atunś

Basme din Banat 31

numa călugării o șćiut să śecească. Șî o luat copilu scrisoarea șî s-o dus. Cum erau mai dămult mănăstiri prin păduri, să-ntâlnesc cu un călugăr. Călugăru întrabă: «Śe faś mă băieće p-aiśi prin pădurea asta?» «Pi, ca să vezi că m-o trimes unu să duc o scrisoare.» «Ia să văd, śe scrie-n scrisoare?» În scrisoare o scris: «Când ajunźe să-l omorâți!» Călugăru o scris: «Când ajunźe să-l însurați.» Șî ăsta s-o dus. I-o dat scrisoarea la copil șî copilu s-o dus. Când o ajuns acolo, ăia, da o arătat scrisoarea, ăia bucuroș toți. Acuma ăsta curios: «Oare l-o omorât ăia pă ăsta? » Hai să meargă acasă să vadă. Când să duśe acasă să vadă, śe să vadă? Că prăgăćiri dă nuntă. «Pi, śe faśeți, mă?» «Pi, śe ne-ai trimes scrisoare.» Întreabă copilu śe s-o-ntâmplat. «Un călugăr o śićit, dzîśe, șî m-o dat-o năpoi.» N-are śe să facă, nu poaće să-l omoară șî o făcut nuntă, bińe, tot, dar tot nu i-o fost lui că dă śe trăbă ăsta să stăpânească averea lui.

Nu dăparće dă unde o fost, o avut el casă, castel śe o fi avut, o avut o livadă cu stupi șî acolo o fost paznic. El să duśe acasă să spuńe cătră copilu ăla: «La noapće, la doișpe, să će duś acolo la pază, la albińe că vin hoții să fură.» Cătră pazńś o spus: «Fiți atenți că la noapće, la doișpe, vińe hoțu șî voi să-l prinđeți, să-l omorâți, să nu-l cređeți niś dacă spuńe că mi-s io. Numa atâta să-l baćeți până-l omorâți.» Acuma copilu să culcă șî când o fost pe la doișpe să scoală.

Dzîśe muierea: «Śe faś?» «Mă duc, c-o spus tată-tu, să mă duc acolo.» «Pi tu nu vedz śe întuneric îi aiśia? Tu nu vedz? Taś, că će duśi đmineață măi dă đmineață șî nu șćie tata că nu će-ai dus la doișpe.» Ăla să culcă măi dăparće. Ăsta, stăpânu, n-o putut să doarmă. Să duśe să vadă o trecut dă doișpe? Nu, să duśe să vadă: o împlinit slujili, slujili porunca? Șî slujili îl prind șî dă-i șî dă-i.

El: «Nu mă omorâți că io-s stăpânu vostru.» «Ee, c-așa o zis, chiar dacă dziśe că-i stăpânu să nu-l cređem.» Șî îl omoară șî-l traźe la lumină șî când colo veđe śińe-i, că-i stăpânu. Mă, s-o pus ei pă năcaz acolo, că ș-o omorât ei stăpânu, acuma șî-o să să întâmplă? Între timp copilu s-o sculat măi dă đmineață ș-o plecat că să nu-l prinđe socru-su că nu-i p-acolo. Șî când ajunźe acolo ăia spuńe: «Uită śe-am făcut, am omorât stăpânu!» «Pi dî śe?» «Că el o dzîs asară că la doișpe vińe hoțu șî să-l prinđem, să-l omorâm, chiar dacă spuńe că-i el.» Atunś copilu o dzîs: «Apăi d-aia m-o trimes pă mińe la doișpe să vin? Să mă omorâți? Așa că l-ați omorât pă el.»

Șî copilu ăla o rămas stăpân pă averea lu omu ăla rău. O fi fost el bun, dacă tot rău o ghinđit. Asta-i poveasta.”

Basm popular povestit de uina Nada [Nada Milin din Bergsău] la întâlnirea cu copiii participanți la Tabăra urbană Basme din Banat, varianta înregistrată de cercetătoarea Eliana Popeți pentru studiul Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri, 2017, teză publicată de Editura Universității de Vest din Timișoara

32 Basme din Banat

POVESTEA LU MĂR ȘI PĂR

O fost odată un împărat, pă vremurile împăraților, care era amărât și el și-mpărăteasa.

Nu aveau băieți, copii. Și odată, într-o zi, s-o dus împăratu prân oraș, pă la piață și-o cumpărat niște pești. Și-o venit cu peștii acas’, i-o dat la servitoare să-i pregătească. Servitoarea i-o pregătit și mațele le-o dat la cățeauă. Și o pornit însărcinată, cum or mâncat peștii, și-mpărăteasa și bucătăreasa și cățeaua.

Împărăteasa o făcut un băiat și i-o pus numele Măr. Bucătăreasa, iar o făcut un băiat, tot pră o formă cu a lu împărăteasa, i-o pus numele Păr. Și cățeauă a fătat șasă cățăi. Împăratu i-o crescut pră toți. Băieții creșteau frumos și bine. Când or fost băieți mari, or împărțit câinii: unu, tri, și unu, tri. Măr o pus nume la câinii lui: Cioban, Florean și Floare de Mărgăritar, și Păr o pus numele: Bujor, Răzor și Cetina Brazilor. Câinii ăștia erau niște câini care nu exista nimic în lume ca să-i bată și să nu câștige ei cu câinii orișice or vrut ei.

Când copiii or fost oameni mari, Măr o zis către Păr:

- Frate, io plec să-mi încerc norocu până în pustietate, la Zâna dă Piatră.

Și zâs și plecat. Și-o luat câinii cu el și-o plecat. Dar când o plecat, i-o lăsat o batistă albă și-o spus:

- Să fii atent, să te uiți, când vezi batista asta că roșește, să știi că io am murit.

Mergând el prin loc îndepărtat, prin pustitate o găsit niște ciobani și-o tras acolo, la ciobanii ăia, ca să hodinească. Când o ajuns acolo, ciobanii i-or spus că la ei îi mare necaz.

- Ce năcaz?

Vine cineva necunoscut, un balaur și le răpește bunurile lor, vite, mari lucruri, pagube mari le face.

Apă’ el o spus:

- Lasă, n-avereți frică! Vă scap eu de el!

Nu, zâce, să nu zâci nimica, că mulți viteji o omorit.

- N-avereți frică!

Ei, or stat ei ș-or ascultat și o-ntrebat el pe ce să cunoaște, când vine. Zâce:

- Face așa, un urlet mare, un zgomot.

El o pregătit câinii și cu câinii l-or prins și l-or omorât. Când or văzut ciobanii, s-or minunat și or vrut să-i deie mare lucru. El n-o primit nimic, i-o mulțumit și-o plecat mai departe.

Și, ducându-se, s-o dus până când o ajuns în altă țară. Pe vremurile alea, în țara aia și la orașu lu împăratu, nu era numai o sângură fântână, și de-acolo-aducea tot orașu apă. În fântână era un balaur și balaurul nu-I lăsa să ducă apă, dacă nu-i dădeau, în tot anu, o fată mare. Și balauru atunci, chiar atuncea, era anu și cerea pră fata lu-mpăratu. Împăratu n-avea numai sângură fata aia.

Basme din Banat 33

Măr o stat la marginea orașului la o femeie bătrână, sărăcăcioasă, o durmit. Și el o avut ceva mâncare pregătită, dă unde o avut el, dă pră drum, dă unde și-o câștigat, dar n-o avut apă.

O cerut apă. Femeia îi spune, zâce:

- Măi dragă, la noi, aici, îi scumpă apa.

- Cum?

- Uită, numa’ o fântână estă și balauru nu ne dă și acuma-i cazu, zâce, că trăbuie să îi deie împăratu fata lui și n-are loc dă scăpare, zâce, mâine trăbuie s-o ducă.

- Ei, zice, astăzi stau io aici.

O stat Măr acolo și mâine-zi, când s-o strâns lumea și-o fost s-o ducă pră fata împăratului la oarăle ce trăbuia s-o ducă, să iasă balauru să o mânce, s-o dus și Măr. O ajuns acolo cu câini cu tot și, când o venit lumea, mai târzâu, aduc și fata. Fata plângea și împăratu nici n-o venit, dă greumânt, să nu vadă cum îi răpește fata. El o ieșât ‘nainte și-o strâgat să nu plângă. Fata o zâs:

- Dă ce să nu plâng, că eu am să mor?

Zâce:

- Nu-ți fie frică, că io te scot! Nu avea frică!

Dar tot o-ntrebat ce semne face balauru. Zâce:

- Sare apa dân fântână sus când el iesă.

Când or văzut că sare-n sus, lumea o fugit de-acolo, s-o îndepărtat, el o stat lângă fântână. Când o ieșit balauru, câinii l-or și acățat. Dar balauru era cu douăsprăzece capete. Cum îi luvau cât-un cap, răsăreau altele. Dar câinii tot nu s-or lăsat până când l-or omorit. După ce l-or omorit, o văzut lumea și fata și-atunci l-or rugat să se ducă la-mpăratu.

S-o dus pân-acolo. Împăratu l-o rugat să steie la el. L-o-ntrebat cine-i și de unde-i și l-o rugat să rămână ginere la el. El o spus că nu rămâne nici la un caz. Lui îi place dă fată, dar să steie pră loc până la întoarcerea lui. Și el o plecat mai dăparte. Și s-o dus și s-o dus, până o ajuns în altă țară. Acolo o găsât un loc, un teren care o ieșit iară ca un balaur, ca un taur și le-o răpit tot avutu dă pră țarina lor, dă pră câmpiile lor. Iară oamenii să plângeau, unde-o durmit, că le-o cerut câta pită, că nu au, că le-o răsâpit toate. O stat acolo până mâine-zi, când o venit fiara care le-o răpit și s-o dus cu câinii și o prăpădit-o și pe aia. Oamenii ăia iar or vrut să-i deie mare cinste.

N-o primit, o plecat mai dăparte până când o ajuns în pustinătate să ajungă la Zâna dă Piatră.

Când o ajuns acolo, el o ajuns noaptea. O ajuns la un pom mare, la un lemn și o făcut un foc mare și și-o pregătit să mânce ceva. Când, aude că strigă cineva că i-i frig. O femeie, o babă bătrână, cu un păr lung. Păi el se uită și, bun la suflet, spune:

- Dacă ți-i frig, vină și te-ncălzește la foc!

Vine la foc, să-ncălzește, mai la urmă, să ia cu el la cleanță, îl batjocorește. Ei, păi, dacă or ajuns la batjocorit, la ceartă, mai pră urmă, să roagă dă el să lege câinii… Adică nu, am uitat, când o venit la foc o zâs că să-i lege câinii, da’ el o zâs ca n-are cu ce. Ea i-o dat niște fire de păr și, când i-o pus pe câini, i-o fărmecat. Că când s-o luat ea la cleanță cu el, el o strâgat pră câini, da’ câinii or fost fermecați, legați, n-or mai putut face nimic, și ea l-o omorât. L-o omorât și l-o îngropat.

34 Basme din Banat

Frati-său Păr, când o văzut batista roșie, o și plecat din urma lui. O ajuns pră la ciobani.

Ciobanii, când l-or văzut, credeau că el îi, că asămăna exact ca el. Or vrut iară… El n-o stat, o spus numa’:

- Nu gândireți, că eu nu sunt Măr, eu sunt numa’ fratele lui!

O trecut, așa, prin toate locurile, nu le mai spun toate, că le-am mai spus odată, tot ca și frati-so. Tot, până când o-ajuns acolo. Când o ajuns acolo, unde frate-su o fost mort, femeia aia, diavoloaica aia, iar o venit și iar s-o rugat că i-i frig și să lege câinii. Ei, da’ el o fost mai deștept, că când i-o dat firele dă păr, el le-o băgat în foc. Da’ ea o văzut, zâce:

- Cred c-ai băgat păru meu în foc, că miroasă rău.

- Nu, zâce, ce țî-i frică?

S-o pus cu el și, când s-o luat cu el, să-l batjocorească, el o strigat pră câini.

- Ei, zâce, tu m-ai înșelat! Că frati-to mi-o omorât tri ficiori a mei, dar, zâce, tu m-ai înșelat.

Atuncea el o spus cătră câini să n-o omoară. Zâce:

- Acuma să-mi scoți pră fratele meu dă unde l-ai îngropat.

L-o scos.

- Acuma, zâce, să cauți pră orișice cale să-mi-l învii.

Și ea ia, dă undeva, iarbă, dă l-o înviat, iarbă vie și, după ce l-o-nviat:

- Acuma să ne scoți pră Zâna dă Piatră.

Și-atunci s-o dus și o căutat o cheie care o fost băgată sub o piatră mare și cu cheia aia o dășcuiat și Zâna dă Piatră o înviat. S-o făcut femeie, fată, cum o fost ea, zână, tot făcută dă diavoloaica.

Când o văzut ea și când asta s-o minunat, Zâna dă Piatră, că s-o făcut iară zână și femeie și-atunci o-ntrebat că cine-s ei. Atunci ei or spus.

Și atunci or luat pră Zâna dă Piatră și-or venit ‘năpoi până la-mpăratu care i-o scos fata și atuncea Măr o luat pră fata lu-mpăratu ăla și Păr o luat pră Zâna dă Piatră. S-or căsătorit și or venit ‘napoi și la părinții lor și acolo or făcut o nuntă mare și or petrecut mult timp și or trăit bine câtă viață or mai avut și or rămas gineri de împărați amândoi.

Asta o fost povestea lu Măr și Păr.

Basm popular pe care copiii participanți în proiectul și la Tabăra urbană Basme din Banat l-au citit, discutat și în jurul căruia au lucrat, așa cum acest basm a fost publicat în volumul ‚Basme din Banat.

Lecturi postcanonice’ publicat în 2016 la Editura Universității de Vest din Timișoara de antropologul și etnologul Otilia Hedeșan, p. 40

Basme din Banat 35

A POVESTI, POVESTIRE

VIZITĂ ÎN TEREN ȘI POVESTIRILE DE LA SAT BĂTRÂN Eliana-Alina POPEȚI

În textul care urmează voi prezenta analiza unei părți practice a discuțiilor despre basme și despre povestit din cadrul proiectului „Basme din Banat”. Deplasarea cu grupul de elevi în Sat Bătrân a permis efectuarea unui exercițiu în teren în care am putut observa, în calitate de cercetător, raportarea a două comunități distincte (grupul de elevi și interlocutorii din Sat Bătrân), la povestitul actual și eventualele sale redefiniri.

Cu toate că toate discuțiile din proiect au avut ca tematică principală basmul, atunci când am planificat, împreună cu membrii proiectului această deplasare, am găsit de cuviință ca subiectul excursiei să fie imaginea reală a satului bănățean de munte și eventuale aspecte din povestitul contemporan, fie că acesta include narațiuni basmice sau alte tipuri de texte epice. În urma reascultării înregistrărilor din ziua respectivă, observ că ea s-a constituit drept o lecție despre cercetarea în teren, în care elevii au avut ocazia de a asocia cunoștințele asimilate la școală despre basme și povestiri cu imaginea reală a unui sat de munte cunoscut pentru peisajele sale.

Basme din Banat 39

Sat Bătrân face parte din comuna Armeniș, județul Caraș-Severin și se află la aproximativ 25 kilometri de municipiul Caransebeș. În această zonă am efectuat anterior mai multe cercetări și am colaborat în cadrul unor diverse activități cu autoritățile locale. În ceea ce privește repertoriul narativ pe care l-am înregistrat în ultimii ani în zonă, acesta cuprinde îndeosebi povestiri despre locuri. Cel mai adesea, discursul narativ local are în centru povestirea construită în jurul icoanei de la Piatra Scrisă: „Despre trecutul acestei mănăstiri tradiția ne spune că atunci când s-a construit calea ferată pe ruta Caransebeș-Orșova, conform planului, la deschiderea unui tunel într-o stâncă de lângă localitatea Armeniș, s-a aflat pictată icoana Prea Sfintei Treimi1.” Această narațiune este emblematică pentru povestirile din zona Caransebeșului, ea marcând întregul repertoriu local prin optimismul pe care l-a transmis locuitorilor din zonă. Atunci când povestesc despre ele însele, comunitățile din această parte a Banatului arată o preferință pentru textele despre mănăstirea de la Piatra Scrisă: „La noi, aici, în comuna noastră, avem, cred că-i lăsat de la Dumnezeu, mănăstirea de jos. A veche, nu a nouă de sus care îi. Când s-o făcut tunelul, or găsit Sfânta Treime sus. Deci or oprit lucrarea, n-or mai putut să lucreze – așa-mi spunea și mama mea și bătrânii – până or venit alții de or văzut și… Îi loc tare bun. Mulți s-or vindecat, or venit bolnavi rugându-se. O fost un izvor cu apă. Curea apă încontinuu. Și-acu, cum s-or făcut drumurile, în fine, mai târziu, eram și eu mai în vârstă, hai că să cimenteze acolo. Când or cimentat și apa o secat, nu o mai venit acolo la mănăstirea veche, mai în jos, pe drum către Caransebeș.” (Ana Miculescu, 68 ani, Armeniș)2.

Cunoscând astfel tematica narativă din zonă, am stabilit ca grupul de copii participanți la proiectul „Basme din Banat” să interacționeze cu câțiva colaboratori din Armeniș și Sat Bătrân, persoane care nu se remarcă prin statutul de povestitori, însă sunt buni reprezentanți ai comunității, respectiv Dumitru Dragomir, un transmițător al dansurilor tradiționale, Iconia Miculescu, cadru didactic și Ion Boștioca, meșteșugar în lemn.

Preot Cristian-Matei Vulpeș, Armeniș. Istorie și spiritualitate, Lugoj, Editura Nagard, 2012, p. 124.

1

Eliana Popeți, Miliana-Radmila Radan Uscatu, Pe sub drumu-al mare. Locuri și povești din Banat, Timișoara, Editura Universității

2

de Vest, 2015, p. 14.

40 Basme din Banat

Nu în ultimul rând, am planificat și o scurtă vizită la familia Micluț, a cărei gospodărie am vizitat-o și în deplasările anterioare de teren. Niciunul dintre interlocutorii invitați să interacționeze cu grupul nostru nu este un povestitor prin excelență. Le-am sugerat să povestească ce și cât vor și am lăsat ca lucrurile să se concretizeze fără a lucra cu interviul dirijat, mai cu seamă că situația nu era destinată unei cercetări de teren, ci mai degrabă a unei vizite de lucru în Sat Bătrân.

Pentru că anticipam ceea ce persoanele din comunitate aveau să le povestească elevilor, singura solicitare din partea mea a fost plimbarea până la „văiala” din sat, obiect care face parte din patrimoniul comunității. Cu excepția acestui loc, am lăsat la aprecierea gazdelor ce și cât să povestească. Totodată, am lăsat la aprecierea elevilor ce și cât să întrebe, să observe, să fotografieze, cu intenția de a face mai degrabă un exercițiu de observație participativă. Iconia

Basme din Banat 41

Miculescu, profesoară cu experiență în captarea atenției elevilor, a construit un discurs narativ pliat pe tematicile care s-au ivit în drumul parcurs de grup, din fața casei familiei Micluț până la „văiala” din partea de sus a satului. Ajunși la casa familiei Micluț, Iconia Miculescu amintește de povestea icoanei de la Piatra Scrisă și explică de ce multe dintre femeile din zonă poartă numele Iconia.

Reascultarea înregistrărilor din 19 iunie 2018 constituie ocazia de a reconsidera felul în care povestitul oral contemporan se organizează, pe de o parte sub forma unui exercițiu planificat și focalizat asupra imaginii reale a satului, iar pe de altă parte sub aspectul unui context de povestit determinat de interacțiunea profesor-elevi, unde profesorul asumă ipostaza povestitorului și activează o serie de narațiuni pe care le performează într-o manieră care să placă elevilor. Unul dintre momentele cheie ale vizitei din Sat Bătrân a fost întâlnirea cosașului, un bărbat pe care elevii l-au întrebat diverse lucruri despre cosit. Din înregistrare rezultă texte fragmentare în care cositul devine tematica unui repertoriu narativ local, fiind deopotrivă poveste și practică. În vreme ce cosașul explică ce trebuie să știi despre părțile componente ale coasei, Iconia Miculescu completează discursul cu elemente din memorie, cu ce spuneau și știau bătrânii despre acest obiect: Iconia Miculescu: „Deci, de-acolo se-ncepe bătutul coasei și se merge până la vârf. Dacă materialu de coasă-i bun și măsaua și tot coasa-ți cosește.

Elevi: „Din ce metal este?”

Cosaș: „Asta-i adusă de dincolo… Din Austria!”

Iconia Miculescu: “E dintr-un fel de oțel…! Cei bătrâni cunoșteau coasa după sunet. Eu țin minte că… Cum v-alegeați care-i coasa bună?”

Cosaș: „Să aibă un sunet subțire! Aia-i coasa bună!”

Iconia Miculescu: „Deci asta-i povestea! O coasă nu este bună doar pentru că-i o coasă și atât!

Are o melodie! Știi să-i asculți glasul, te duce! Ești printre cosașii cei mai buni… Pentru că era o ordine. Era fiecare cu puterea lui. Și coasa este un sport care îți pune tot corpul în mișcare.

Cosaș: „La coasă îi foarte greu…!”

Iconia Miculescu: „Deci toți mușchii ți-i pune în mișcare… De la creier îți pune tot în funcțiune.

Este armonios. Acuma, poveștile despre coasă pot să fie mai multe… Ne doream… Eram copii crescuți la țară… Vedeam copii care merg la mare, care se bronzează… Știți cum prindeam bronzu’? Din clasa a cinea, a șasea, copiii sunt puși la diferite munci agricole. Fiecare-și ajută familia…

Cosaș: „Dau cu grebla… Lucru mai ușor copiii…”

Iconia Miculescu: „Absolut! Munceam și aveam un bronz de munte superb…! Și nici nu simțeam munca că noi făceam, de fapt, și sport! Și trăgeam și la coasă!

Cosaș: „Și toți copiii mergeau la muncă!”

Iconia Miculescu: „Toată lumea! Nu știam să cosim – țin minte – ne puneau bunicii și părinții să răsfirăm otcosii de fân. Adică… Știți ce-s otcoșii? Brazdele de fân!

Cosaș: “Vedeți? Cum o dat băiatu acolo, numai mai gros!”

42 Basme din Banat

Iconia Miculescu: „Exact așa-i! Fânul care rămâne trebuie uscat pentru a fi dus la animale! Și-atunci, noi, copiii îl răsfiram cu furca, așteptam să se facă, îl mai și întorceam… Ajungem la povestea clăilor de fân. Ca să fie bun fânul de băgat în claie, îl lua bătrânii de jos și îl făceau așa în mână… Dacă se rupea, era destul de uscat, dacă nu îl întorceam de pe o parte pe alta…

Cosaș: „Venea ploaia, îl întorcea aiurea…!”

Iconia Miculescu: „Venea ploaia, a doua zi de la început… ” Cosaș: “Și țuțuleica…”

Iconia Miculescu: „Țuțuleica este fânul pus de jur împrejurul parului, iar la clanie, când se face o clanie, ea trebuie să stea mai mult timp. Țuțuleicile repede se duc acasă. Cum se usucă, repede le-ai dus în pod și le-ai depozitat. Clania poate să-ți rămână pe câmp și doi ani de zile.”

Elevi: „Câți ani are coasa asta?”

Cosaș: „Vreo cinci-șase ani…!”

Basme din Banat 43

Iconia Miculescu: „Nu ține grozav de mult pentru că ea se îngustează pe măsură ce tai.”

Cosaș: „Taie bine.”

Iconia Miculescu: „Exact! Și în momentul în care o venit îngustă, nu mai…”

Cosaș: „N-ai spor la ea…”

Iconia Miculescu: „Și dârjala cât că ține?”

Cosaș: „Depinde… Și cinșpe-douăzeci de ani!”

Iconia Miculescu: „Aicea-i problema… Se rupe… Dar avem meșteri care pot schimba…!

Elevi: „E periculoasă…”

Iconia Miculescu: „La un moment dat, tai din reflex. Dacă vreți, vă pot face o demonstrație. Înainte totul se cosea cu coasa… Toate coastele, tot ce vedeți. Nu mergea cu motocositoarea că-i pantă. Acum nu mai sunt atâtea animale.”

Practicile muncii se situează pe o poziție de întâietate în ceea ce privește temele povestitului oral contemporan în Banat. În situația din înregistrarea de mai sus, povestitul este însă un factor secundar în fața practicii cositului. Fragmentele discursive ale Iconiei Miculescu redau cositului real amprenta unui cosit din memorie, cu distincția dintre acum și atunci. Muncile agricole constituie o temă recurentă deja în povestitul contemporan din Banat. Munca este baza narațiunilor despre copilărie și un subiect care dezvoltă nucleul narativ. Întrebările adresate de elevi au prilejuit menținerea unui dialog îndelungat despre coasă și cum se cosește / cum se cosea și ce însemna aceasta în copilăria evocată de Iconia Miculescu. Elevii au avut curiozități simple, care au condus la amintiri ample despre cosit.

Cositul se numără printre practicile agricole cele mai des întâlnite în satele din Banat, mai ales că pe drumurile din Caraș-Severin căpițele sunt o importantă parte a peisajului. În înregistrarea de mai sus, există și o transmitere indirectă, verbalizată, a muncilor legate de fân.

Corelarea acestora cu perioada copilăriei asociază muncile agricole cu jocurile de copii și dă naștere unui discurs narativ în care tema cositului generează tema copilăriei.

Ajunși în partea de sus a satului, unde se află „văiala” pe care unii o mai folosesc și azi pentru spălarea rufelor, are loc un episod similar celui de mai sus, de data aceasta Dumitru Dragomir invitând să le povestească elevilor despre „văială” unul dintre bătrânii satului care odihnea în fața casei: Bătrân: „Vine apa, bagă țoalili și să spală acolo…”

Dumitru Dragomir: „Și explică-le procedeul… Ce se spală acolo?”

Bătrân: „Se spală țoalili… Anumice țoale… Pături… Covoare…”

Dumitru Dragomir: „Șî înăince vreme, spune-le la copii, că ei n-au dă unge să șcie, șie să fășia aiși?”

Bătrân: „Înăince, să dușiau păturili, stranili dîn lână…”

Dumitru Dragomir: „Așa… Șî costumili, albiturili, straili dîn cânepă… Ș-acu măi spală șiniva?”

Bătrân: „Cum să nu? Spală ș-acu…! Vin spală pături…”

Dumitru Dragomir: „Deci, cum îi procedeu acesta? Prin presiunea apei? Îi rugă…”

Bătrân: „Îi rugă… da!”

44 Basme din Banat

În cadrul ambelor înregistrări pe care le-am reprodus, sunt de observat jocurile de rol care se derulează în căutarea unei voci narative asumate. Cine este cu adevărat povestitorul sau povestitorii din cele două înregistrări? Interacțiunile elevilor cu oamenii din comunitate relevă statutul incert al persoanelor care povestesc. A ști să povestești se referă la experiența cotidiană și la transpunerea sa într-o formă narativă pentru un grup de tineri musafiri care se arată interesați de ceea ce văd. Dacă textele narative din zonă au fost deja arhivate în monografii și cercetări anterioare, povestitul oral se detașează și se reorganizează în postura unui fenomen care nu mai aparține profesioniștilor în povestit3. Secvențele narative reproduse mai sus subliniază existența unor povestitori care, cu atribuții profesionale în comunitate, au plăcerea de a interacționa cu un grup de tineri vizitatori. În Doamnele au vreme, româncele din Ungaria povestesc cele mai importante aspecte din viața lor și a comunității din care fac parte, revăzând fotografiile de familie4. În fragmentele narative de la Sat Bătrân, interlocutorii noștri evocă imagini din copilărie și despre cum se spălau rufele în trecut cu ajutorul unor elemente și mai concrete, asociate muncii.

Povestirile de la Sat Bătrân, spuse într-un timp scurt și fără a răspunde unui proces de cercetare focalizat asupra unei specii narative, concretizează în mod sintetic imaginea povestitului oral actual. Acesta se reface sub forma unei discuții în care materialul vizual primește o importanță majoră, fiind generatorul unor fragmente narative relevante pentru comunitate.

Bibliografie:

Gatto, Giuseppe, La fiaba di tradizione orale, Edizioni Universitarie di Lettere economia Diritto, Milano, 2006.

Hedeșan, Otilia, Bucin, Mihaela (coord.), Doamnele au vreme, povestirile româncelor din Ungaria la începutul secolului XXI, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2017.

Popeți, Eliana, Miliana-Radmila Radan Uscatu, Pe sub drumu-al mare. Locuri și povești din Banat, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2015.

Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar românesc, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1990.

Vulpeș, Cristian-Matei, Armeniș. Istorie și spiritualitate, Lugoj, Editura Nagard, 2012.

A se vedea Giuseppe Gatto, La fiaba di tradizione orale, Edizioni Universitarie di Lettere economia Diritto, Milano, 2006 și Mihai

3

Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1990.

Otilia Hedeșan, Mihaela Bucin (coord.), Doamnele au vreme, povestirile româncelor din Ungaria la începutul secolului XXI,

4

Timișoara, Editura Universității de Vest, 2017.

Basme din Banat 45

LOCURI DE POVESTE

CASA JECZA

Sorina IANOVICI JECZA

Când am vorbit prima dată de volum, Mihaela mi-a spus că, pentru copiii participanți la proiectul poveștilor, casa noastră a fost, ea însăși, ”loc de poveste, ce a prilejuit mirări și bucurie, spațiu de creație și de creștere”… M-am gândit atunci că, astfel definită, povestea se scrisese deja, căci prin chiar sinteza făcută, casa și-a dezvăluit întreaga identitate.

Voi adăuga, așadar, doar câteva accente, făcând legătura între numele casei, ce se tot aproximează, când Jecza, când Triade, în funcție de situația în care locul se plasează.

Mai întâi, să-i situăm topografia: situată pe Calea Martirilor, o descoperi abia după ce ai ajuns aproape afară din oraş şi te-ai împăcat cu griul tern al blocurilor rămase ca mărturie a istoriei prin care am trecut. Întâi îţi apare în faţă doar o pată colorată. Stranie.

Parcul Triade: forme diverse, sculpturi, o stilistică prin care filiera neoconstructivistă a anilor ‘60-’70 se apropie de un expresionism recitit în cheie ironică. Parcul Triade e avanpostul casei – Fundația Triade. El îşi îmbogăţeşte colecţia, anual, cu lucrări ale unor sculptori importanţi din ţară şi străinătate. Alături de artiştii consacraţi sunt expuşi şi câţiva artişti mai tineri.

Pentru foarte mulţi trecători, obosiţi de greutatea fiecărei zile, spaţiul Triade rămâne, însă, doar un semn de întrebare pus zilnic în drum spre alte ţinte. Pentru cei care au avut, vreodată, curiozitatea (sau, poate, şansa) de a pătrunde dincolo de prag, grădina cu sculptură este frontiera spre o altă lume.

Basme din Banat 49

Pătrunzând în spaţiul Fundaţiei Triade, intri, de fapt, în Casa Jecza. Chiar dacă Peter Jecza nu mai este de prea mulți ani, aproape zece, locul păstrează aerul boem al trecerii lui: sute de lucrări, alături de semne ale unei intimităţi încă vii. Trecătorului i se permite să intre. Încet-încet, se trezeşte în mijlocul unei lumi îmbietoare. Este deja de-al locului. Oriunde păşeşte, îl învăluie o poveste ce-l absoarbe cu un aer de familiaritate şi inedit. O experienţă aparte. O clipă petrecută într-un muzeu cu palpit de viaţă, reunind artişti importanţi ai locului: de la cei ai anilor ‘60-’70, Roman Cotoşman, Gabriel Popa, membrii Grupului Sigma, Paul Neagu, Diodor Dure, Leon Vreme, Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Eugenia Dumitraşcu, Klara Biro Jecza, Molnar Zoltan, Adalbert Luca, la atâţia alţii... Adevărată colecţie muzeală.

În spaţiul central al casei, galeria de sculptură Peter Jecza. Aici, ani la rând, am ţinut vernisajele expoziţiilor artiştilor invitaţi. Separat, cel de-al doilea spaţiu, distinct, acela al Galeriei Triade, unde au loc, periodic, evenimente artistice complexe, (expoziţii, recitaluri de muzică colocvii, prezentări de film, diapozitive etc). Oferta de artă este completată prin grădina interioară, amenajată ca o expoziţie în aer liber. Ea leagă spaţiul fundaţiei de noua construcţie a Galeriei de artă contemporană, ce poartă numele fondatorului: Galeria Jecza. Farmecul deosebit al unei vizite la casa Jecza îl dă acest amestec inedit de spaţiu locuit şi spaţiu pentru artă, o formă de colecţie muzeală vie, oferită spre vizionare. Întotdeauna cu bucurie.

Cum a ajuns casa unei familii spațiu deschis? Cum s-a născut Fundația Triade? Aici începe o altă poveste… O spun pe scurt.

50 Basme din Banat

Am construit în timp o casă mare. Peter, sculptor fiind, avea lucrări multe, volume – „copiii” lui, cum îi plăcea să spună, obiecte tridimensionale, ce necesitau spaţiu. Casa s-a făcut după măsura acestora. În momentul în care a ajuns, însă, aşa, nu se justifica să rămână destinată doar celor trei oameni ce locuiam în ea şi astfel s-au adunat în jurul nostru, la început doar prieteni, cunoscuţi, iubitori de artă, mai apoi necunoscuţi, o comunitate care s-a închegat, în timp, în jurul acestui nucleu pe care arta l-a constituit, care simţeau nevoia să primească această hrană pe care arta o oferea. Şi au primit-o constant. Sunt douăzeci de ani de când Casa Jecza este deschisă tuturor acelora ce îi trec pragul. Ceea ce este frumos, însă, e că a rămas în tot acest timp, Casa Jecza, adică un spaţiu cu suflet, nu neapărat muzeu de artă, cum s-ar putea, pretențios, numi, o instituţie rece, susţinută prin funcţiuni. Casa Jecza este în continuare un spaţiu locuit, viu, vibrant, animat, ce îşi dezvăluie un suflet, aşa cum doar o casă îşi poate dezvălui. Iar noi, cei ce am mai rămas în casă, suntem cei ce dăruim în continuare.

De unde numele fundaţiei? Din nou…, întâi o istorie. Vechii spuneau Nomen omen, identificând, înscris în numele oamenilor, destinul acestora. Nu este altfel pentru fundaţie, care a fost şi ea, lungă vreme, nu o instituţie propriu-zis, ci, cum îmi plăcea mie să-i spun, „o instituţie visătoare”, o structură formată din energia, pasiunea şi visurile unor prieteni care au dăruit această energie, pasiune şi visare celorlalţi.

Istoria începe cândva, la sfârşitul mileniului trecut, anul 1999, iată, se împlinesc acuşi 20 de ani de atunci!, când am ajuns să încheg prima mea carte, ca editor. Eram cercetător într-un

Basme din Banat 51

institut din Timişoara al Academiei Române, mă ocupam de literatură, de carte, aşadar, ştiam bine ce este o ediţie îngrijită, ce responsabilitate incumbă, aveam conştiinţa importanţei instrumentelor de lucru fundamentale pe care o cultură majoră trebuie să se sprijine – dicţionare, enciclopedii, ediţii critice… În acest context, m-am ocupat de catalogarea lucrărilor de sculptură ale lui Peter Jecza, soţul meu. Un an întreg am fişat, am catalogat, m-am documentat în ceea ce priveşte structura unui catalog „raisonné”. Când l-am încheiat, am realizat că nu am o editură capabilă să-l scoată. Atunci a apărut scânteia, acel mic moment, unic, ce defineşte un destin. În plin impas, un prieten apropiat a tranşat, inocent, problema: de ce nu facem noi o editură? Şi, mai bine, o editură, ca parte a unei fundaţii… Zis şi făcut. Am început formalităţile ce se impuneau, dar, cum trebuia ca fundaţia să aibă un nume, s-a pus problema găsirii lui. În acea perioadă, paralel, Peter recuperase literele ce compuseseră numele galeriei de artă a oraşului, litere concepute de el, în urmă cu mulţi ani, ca pe nişte obiecte-sculptură şi pe care galeria, în plin proces de restructurare, voia să le schimbe cu ceva mai „modern”… Cum aceste obiecte („sculpturi lettriste”, le-aş spune!) se aflau în curtea atelierului său, am gândit că ele s-ar putea potrivi, prin reconversie, ca nume afişat pe casa noastră, viitor sediu al fundaţiei. Şi astfel ajung la povestea „destinului” implicat în nume: într-o seară, într-un grup de prieteni, ne-am „jucat”, combinând literele pe care le aveam la dispoziţie, pentru a face un alt nume. GALERIA DE ARTĂ, cuprindea un inventar limitat de posibilităţi. Le-am încercat pe mai toate. S-a creat o listă, prin permutarea unor silabe, prin combinaţii de litere, prin amestecul lor… Un joc. O joacă… La sfârşit, am comparat propunerile scrise pe hârtie de fiecare. A câştigat, ca de multe alte ori, „savanta”, Pia, ce era profesor de semiotică şi avea o minte organizată prin exerciţiul jocului de şah şi al scrabble-ului: TRIADE. Ni se părea turnat-mănuşă pe realitatea noastră: Peter exersase de ani buni un ciclu de lucrări numit monade, după grecescul „monas” care înseamnă unitate, şi în consens cu înţelesul pe care îl dădea Leibnitz acelor corpuri care, în baza forţei lor interne, au asigurată coeziunea, stabilitatea şi autonomia. Din Monadele anilor ‘70, Peter a dezvoltat mai apoi un alt ciclu, reprezentat din lucrări ce contraziceau principiul coerenţei interne absolute, permiţând scindarea, diviziunea. Numite, iniţial, Monade duble, mai apoi Diade, aceste creaţii au deschis posibilitatea asimilării triadelor, ca forme succesive. Astfel, numele fundaţiei fusese găsit: Triade. Şi TRIADE a rămas. Referinţele erau atât de deschise, încât puteau acoperi tot: noi eram trei – Andrei era deja „persoană”, cu drept de reprezentare în simbolica familiei, numărul trei avea apoi, el însuşi, propria încărcătură simbolică, sugera şi alteritatea, noţiune foarte puternică în filosofia comunicării pe care o întrevedeam, trimitea şi la valorile spirituale, la Treime.

Acest nume, pentru a închide paranteza de la început, fixa destinul fundaţiei, ca spaţiu deschis altora, spaţiu animat cultural la interferenţa dintre artele vizuale şi alte forme de exprimare artistică (muzică, literatură).

În scurt timp, fundaţia era născută. Avea, formal, toate datele unei adevărate instituţii: un sediu – casa noastră, un board – în care patron era Peter, preşedinte fondator, apoi ceilalţi membri – eu, în umbra lui, director executiv, şi Marcel Tolcea, prieten de-o viaţă, coleg de

52 Basme din Banat

studenţie şi bun ferment pentru orice întreprindere îndrăzneaţă, ce tulbura convenţii prea rigide. De departe, din München, ne veghea George – Georg Lecca, după identitatea noii sale ţări de apartenenţă, care a rămas legat de Timişoara prin toate fibrele existenţei sale. Când trebuia dată unui eveniment ce-l pregăteam coloratura muzicală, recursul era la Sandra, marea violoncelistă Alexandra Guţu, al cărei bun gust muzical şi pricepere găsea întotdeauna sunetul cel mai potrivit să pună în valoare un moment de artă, oricare ar fi fost el. Prin Sandra, muzica a fost mereu una dintre constantele casei.

Din nou mă las ispitită de a plonja în istoria experienţei numite Fundaţia Triade.

Încă de când se construise, casa a găzduit atâtea, a fost depozitara atâtor trăiri, încât a dobândit o energie care se simte, care pluteşte, e materială. După ce casa a fost gata, a venit într-o zi Sandra să verifice dacă acustica e potrivită pentru a face muzică. A bătut din palme şi sunetul a răsunat, limpede. Într-o clipă, s-a conturat o decizie, un drum, un destin. Au urmat zeci, poate sute de momente frumoase, fiecare în mod particular. Prima dată a fost vocea Teodorei Ciucur, sora lui Paul Neagu, soprană. Ave Maria a răsunat până sus în cheia boltei, unde se bucura şi bunul Dumnezeu... A urmat cvartetul Voces, devenit, pentru o seară, cvintet, alături de Alexandra Guţu. Apoi, flaut, harpă, 11 violoncele, pian, nenumărate forme de vioară, percuţie, cor de copii, Grigore Leşe de Crăciun… Minunaţi au fost cei din grupul Tutora, cu instrumente arhaice, dar şi clavecin, flûte à bec, şi câte şi mai câte... Federico Mondelci a cântat aici, la Triade, Oblivion, şi m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de Piazzolla şi de saxofon... Să asculţi

Basme din Banat 53

în casă saxofon cu acompaniament de cvintet e halucinant: totul se umple, vibrează, sunetul îmbracă sculpturile, iar sculpturile rezonează apoi ca nişte clopote. Aerul se impregnează de o emoţie ce persistă... Zeci de sonorităţi, zeci de instrumente… Între toate, violoncelul Sandrei, o permanenţă. Inclusiv, însoţindu-l pe Peter în trecerea cea lungă...

Vorbesc în permanență de casă ca de un corp viu, a cărui viață crește întruna. De aceea corpul său viu se leagă de ”poveste”, pentru că el înghite, asemenea cocoșului din basmul Punguței cu doi bani, timp, și istorii, și oameni, iar uneori, ca prin miracol, memoria le aduce îndărăt, îmbogățite de alte treceri, de alte fapte. Obiectele sunt impregnate de istorii, cotloanele toate tăinuiesc întâmplări. Casa le încorporează, pe rând, aerul vibrează a promisiuni de poveste, iar când copii curioși îi trec pragul, casa îi cuprinde în mirajul timpului ce-l păstrează, viu, răsturnând bogății… Câte o alta, mereu…

De aceea, punctul îl putem pune oriunde, aici, bunăoară, pentru a relua altădată, altfel…

54 Basme din Banat

Timișoara iunie 2018

Dragă Andrei,

Explorându-ți casa, am dat peste o cameră cu un pian dezacordat pe care se găseau partituri. Afară plouă și de aici se aude și se vede atât de frumos...

Ți-am văzut casa și am amuțit: fiecare locuință poate reprezenta sufletul unui om și fiecare cameră poate arăta o stare sau chiar mai multe.

L-am văzut pe tatăl tău, nu în fotografie, ci în toată casa. Mai ales în ferestre, deoarece acolo, în lumea de afară stă sufletul artistului. Stând rezemată la ferestra dinspre curte a atelierului, cu picoarele pe afară, am simțit cum trăiesc. Casa asta emană viață.

În salonul de jos unde se află pianul mare, în stânga ferestrei, este un tablou negru pe care sunt trasate linii paralele, albe, cu creta. Ni s-a povestit că artistul care a făcut lucrarea a dorit să arate drumul și munca istovitoare a artiștilor. Fiecare vrea să lase ceva în urmă în viața aceasta.

Domnul Jecza a lăsat casa aceasta, ca lucrare complexă, dar cea mai mare lucrare a lui sunteți voi, dânsul, tu și doamna Jecza, pentru că devenirea voastră are un scop.

Mulțumesc pentru tot, Ioana JINGA

Basme din Banat 55

Timișoara 2018, iunie

Dragă Andrei,

Mă bucur că îți pot adresa această scrisoare, cu toate că acum câteva zile nici nu eram conștientă de existența ta și a familiei tale, o familie cu adevărat deosebită.

Îți mulțumesc, cred că toți o facem, pentru că ai transformat timp de câteva zile casa ta în casa noastră, iar pentru o viață, parte din amintirile și poveștile tale (dacă tot e o tabără urbană despre basm) în viitoarele noastre amintiri din copilărie. Ne-ai lăsat să ne spunem aici, de unde îți și scriu, de pe treptele galeriei, propriile povești.

Îmi pare rău că nu ai fost mai mult și tu părtaș la ele, dar sper că, atunci când frunzele vor fi îngălbenit, să poți să pășești în lumea de basm creată de noi.

A fost o experiență unică. A fost despre oameni. A fost despre faptul că basmele nu sunt doar pentru cei mici. A fost despre un colectiv în care am fost liberă să cresc. A fost despre o oază care e istorie vie și care a fost sfințită de oameni, de tine și de familia ta, de cei ca voi.

Poveștile sunt vii datorită oamenilor ce pun cuvânt lângă cuvânt, faptă după faptă.

La fotografie am învățat că într-o imagine, în drepta privitorului e viitorul. Poate de asta am scris așa, strâmb, cu rândurile ridicate spre colțul drept, pentru un viitor împreună. Sau viitorul va fi foaia albă. Îți urez toate cele bune, cu gândul la reîntâlnire, Miruna Maria GHIȘE P.S. Încerc să vin la vernisajul ‘Incomod’ (expoziția This Could Be It, Mircea Popescu & Roman Cotoșman, curator Andrei Jecza, Galeria Jecza, 21 iulie – 20 septembrie, 2018), chiar dacă nu prea înțeleg arta modernă, mai ales opera reinterpretată.

56 Basme din Banat

Timișoara 2018, iunie

Dragă Andrei,

Îți mulțumesc ție și mamei tale pentru că ne-ați primit cu brațele deschise într-un loc plin de frumusețe și cultură.

Oamenii frumoși creează lucruri și locuri frumoase.

Maxim OPRIȘ

Basme din Banat 57

SAT BĂTRÂN Iconia MICULESCU

Nume şi locuri, locuri şi oameni, oameni şi poveşti...

Undeva, în partea de sud-vest a României, în judeţul Caraş-Severin, între oraşul Caransebeş şi localitatea Armeniş, pornind de la şoseaua europeană E 70, se întinde spre răsărit un sat. Este vechea vatră a satului Armeniş, cunoscută sub toponimicul de Sat Bătrân, localitate atestată arheologic încă din epoca romană. Poveştile locului încep de atunci, căci cercetarea arheologică a dus la descoperirea unor obiecte de podoabă constând în cercei, brăţări, coliere din bronz, argint şi aur. Probabil că aurul provenea din surse locale.

În perioada imediat următoare cuceririi Daciei de către romani, de-a lungul drumului roman dintre Jupa şi Lederata au fost construite staţionarii romane, cu rol de popas pentru legiunile de pază. Pe culmea vestică a drumului, în dreptul localității Sat Bătrân, se afla un astfel de staţionariu numit Goganae. O piatră funerară din acea perioadă a fost folosită ca material de construcţie de către locuitorul L. Gădulea. Se pare că şi pietrele pot spune povestea lor…

Un sat din Banatul de munte ca oricare alt sat din România: Sat Bătrân. Oare o fi atât de bătrân precum spune numele pe care îl poartă?

Dovezile arată că da! Aflăm din ,,Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania” de C. Suciu, că satul Armeniş este atestat documentar din anul 1428, pe locul actual al localității Sat Bătrân, iar pe la sfârşitul secolului XVIII (anul 1791) are loc strămutarea locuitorilor de pe valea pârâului Armeniş, din Sat Bătrân, pe platoul străjuit de dealuri de pe valea râului Timiş. Si aşa ia naştere Armenişul.

Acum Sat Bătrân, unul dintre satele comunei Armeniş, este situat la o distanţă de aproximativ 5 kilometri de localitatea căreia i-a dat naştere şi de care este despărţit de dealuri cu nume sugestive: Dealul lui Crai, Faţa Jurovului, Carpin, Bonuşu, Ascuri, Nămaiu. Se întinde de la şoseaua europeană, de la locul numit Gura Râului spre răsărit şi este brăzdat pe toată lungimea lui (7 km) de un drum betonat şi de pârâul Armeniş căruia locuitorii îi mai spun ,,Argena“.

Se ştie că aici, lângă muntele Ţarcu, basmele şi poveştile se deapănă de pe vremea dacilor şi romanilor… Şi poveştile locurilor şi ale celor de aici curg mai departe ca susurul pârâului ce străbate satul, coborând de la munte şi vărsându-şi undele în albia Timişului…

Oamenii destoinici şi-au ridicat case mari, temeinice şi gospodării frumoase. Dar, dacă pleacă din Armeniş către casele lor spun că se duc ,,la şălaş”. De ce ,,la şălaş”? Pentru că fostele lor case se numeau sălaşe.

Ceea ce uimeşte şi bucură la acest sat înşirat de-o parte şi de alta a Argenei este spaţiul din jurul caselor! Până ajungi în mijlocul satului sălaşele sunt răsfirate, înconjurate de grădini şi livezi. În centrul lui stă, făloasă, biserica, iar la câţiva paşi mai la deal sunt aşezate Căminul Cul-

58 Basme din Banat

tural şi Şcoala Primară Sat Bătrân. Aici casele sunt apropiate, lipite unele de altele, bucurându-se de spaţiu verde doar în partea din spate. Apoi, după ce treci de ,,văială “(locul unde se spălau altădată plocadele şi straniele) satul iarăşi se răsfiră şi sălaşele se dezmiardă în frumuseţea locului! Mai demult se înşirau până sus, la Gaura Ursului. Cei bătrâni spun că pe acolo îşi avea un urs bârlogul şi, după ce sătenii l-au descoperit, locului aşa i-a rămas numele.

De la sălaşele de aici copii coborau la şcoală ca să înveţe. Dar grija lor nu era doar învăţătura! În gospodărie îi aşteptau şi alte treburi: să adape vreun viţel, să ducă un ulcior cu apă rece la cei care erau la săpat ori la cosit fânul, să ajute la păzitul oilor sau al mieilor. Să adune mere, pere şi prune căci locul este binecuvântat şi, în anii roditori, fructele te îmbie de peste tot! Erau îndatoriri pe care cei harnici le făceau cu plăcere, căci aşa se puteau juca împreună, iar căţăratul în copaci nu era o primejdie, era parte a vieţii lor de zi cu zi. Este foarte uşor să urci în vreun măr bătrân, să citeşti şi de acolo să mai tragi cu ochiul la oile sau mieii tăi…

Dar, după cele patru clase făcute aici, venea primul pas făcut pentru a te desprinde de sat. Copiii urmau şcoala de la Armeniş şi, ca să ajungă acolo, străbăteau Dealul Craiului, Ascurea şi Bonuşul urmând o bună parte a drumului şi pe cărări, pe scurtături. Primăvara, vara şi toamna era bine, căci ploile, căldura sau vântul puternic nu erau băgate în seamă de grupul de elevi care povesteau ce au făcut la şcoală sau chiar îşi repetau lecţiile. Cei mari îi ajutau şi îi ocroteau pe cei mai mici şi drumul nu părea greu deoarece şcoala hrănea sufletul lor însetat de cunoaştere. Şi aşa, de aici s-au ridicat medici, profesori, ingineri, oameni de seamă! Astăzi potecile au dispărut căci elevii sunt duşi şi aduşi de la şcoala din Armeniş cu microbuzul. Poveştile se spun repede dacă se mai spun - deoarece spaţiul şi timpul sunt altfel percepute!

Basme din Banat 59

Oamenii de aici? Oameni primitori, obişnuiţi cu munca şi cu frumosul, bucuroşi să primească oaspeţi şi să arate că aici tradiţia se împleteşte cu modernul. Ştiu să poarte cu fală straiele populare, să joace brâul (un joc cu paşi mărunţi şi repezi ca apele de munte), să vorbească graiul de aici, dar ştiu şi să facă faţă lumii moderne!

60 Basme din Banat

Prima mea întâlnire cu acest sat se leagă de copilărie. Aveam un pământ la Sat Bătrân, la locul numit Socetu.Trebuia să plecăm dis-de-dimineaţă din Armeniş, cu căruţa, pentru a termina de cosit într-o singură zi. O parte din drum o parcurgeam pe şoseaua ce şerpuieşte şi acum pe lângă Timiş. După ce am trecut de Mănăstirea Piatra Scrisă parcă am ajuns într-un tărâm fermecat. Pe marginea râului, într-o linişte deplină, se adăpau un cerb şi o căprioară. Auzind tropotul cailor au ridicat brusc capetele, au privit ţintă spre noi apoi au dispărut în pădure... În acea zi am văzut pentru prima dată căprioarele adăpându-se! Şi tot atunci am descoperit la un sălaş de pe Socetu un păr ce avea pere cu miezul roşu!

Sunt convinsă că şi cei care au trecut pe aici au avut parte de astfel de întâlniri neobişnuite - chiar unice- poate cu miresma florilor de tei, cu aromele tufelor de mure şi zmeură, cu livezi înflorite, cu miros de fân proaspăt cosit, cu cai şi mânji care zburdă în voie sau, poate, cu susurul Argenei, căreia nu-i pasă cine şi când a trecut pe aici şi-şi duce undele la vale, luând cu ea pove ştile...

Puţini sunt cei care mai vor să trăiască la sat, dar tinerii trebuie să cunoască şi să descopere tradiţiile, obiceiurile şi lumea acestui pământ românesc!

Fotografiile provin din arhiva personală a doamnei Iconia Miculescu.

Basme din Banat 61

LECTURI ȘI REINTERPRETĂRI URBANE

VÂLTOAREA DE LA SAT BĂTRÂN

Într-un sat îndepărtat trăia un bătrân care era stăpânul și păzitorul unei vâltori.

Vâltoarea, o mașină de spălat cu bule a secolelor trecute, un ciubăr conic de lemn printre ale cărui doage depărtate curge apa unui pârâu repede de munte, nu mai era acum folosită de femeile din sat ca demult, la spălat cergi, albituri sau covoare. Cu toate astea, bătrânul avea grijă de vâltoare și continua să o păzească și să o repare când vreo șipcă putrezea sau era luată de apă.

Toată lumea credea că omul nu renunța la obiceiurile lui și se așeaza în fiecare zi pe podețul din fața casei aproape de construcția miraculoasă doar pentru că asta era averea lui, moștenită de la bunici și străbunici. Însă, adevărul era altul.

Bătrânul știa că puterea vâltorii nu era numai să facă țesăturile din fiecare casă proaspete și curate la intrarea în primăvară și apoi în iarnă. El știa de puterile ei magice, fiindcă vâltoarea asta putea scăpa de primejdie și de necaz satul și oamenii lui. Dar asta nu mai știa altcineva în timpurile astea, fiindcă în ultimii satul nu mai trecuse prin foc, prin sabie, prin molimă sau prin primejdie și bătrânul se bucura. Dar când lucrurile mergeau bine, el nu avea voie să dea în vileag puterea miraculoasă a vâltorii.

Dar, într-o zi, când în sat se mută o familie din altă parte de lume, totul se schimbă.

Bătrânul știu că vor veni vermuri grele, imediat ce-l întâlni pe Mitruț, copilul cel mic al familiei.

Basme din Banat 65

Știu că vâltoarea lui va trebui să fie fermecată iar...

Dar, povestea toată o să v-o spun altădată. Până atunci însă, puteți merge să vedeți vâltoarea, sus, în capul uliței mari din Sat Bătrân.

Text și fotografii: Miodrag BERECICI, Liceul Teoretic “Dositei Obradovici“, Timișoara

66 Basme din Banat

POVASTA UNEI CLĂNI GE FÂN

- Ioane, să aducă un par mare că-i mult fân șî un sărșiniări că fânu' ge la fântână îi cam nepurtat, cam drândoni1.

Ș-or copițât tot fânu'. L-or făcut porconi2. L-or tras cu bâcili, l-or făcut roată în juru' parului ș-or ras toace urmili. Pie lângă par or pus tufă ca să nu șadă fânu' pe pământ, să-și tragă apă șî să mocorească.

Uica Ion porni fungeiu'3, larg ca să-i închepe tot fânu'. Când ajunsă pie la un sfert, uina Măria să sui pie clanie. Uica Ion îș împlântă furca în fân, iar uina Măria să propci4 în alta și nu să zvârli pie fungei. Ș-nșepe să-zvârle pe clanie.

- Mărio, să-nșepi să strângi clania că s-o-mpuțânat fânu’.

- Io cred că gilavale nie trăbă o proptă5 că altfel să răstoarnă clania.

- O am pregăcită, că la tovara tă, dacă-țî dai ge pie clanie, fași crov6 în pământ.

- Du-ce Lui ge moș-cocoloș, cap ge vițăl, ie-l buba, ie-l!

- Da’ panjăni7 ai adus? O vei fi făcut ca Fira gin povastă care s-o dus în pădure după iei șî nu i-o aflat.

care nu este uscat; grămadă de fân sau de paie; partea de jos a căpiței de fân; 4 a se sprijini; 5 băț de sprijin pentru căpița de fân; 6 gaură; 1

2 3

creangă care se așază pe vârful clăilor ca să le apere de vânt;

7

Basme din Banat 67

- Am adus. Tu să smulgi bine clania, să o razî șî să-mi fași un colac să-i pun la vâr, după aia pun panjănu’. Da fii bun dă-mi câta apă!

- Ai bolânzât?! Vrei să ploaie mâne, să nu ne strânjem pologu’?! Tu fă mândră clania, că io mi-s om frumos șî nu mă fașe ge râs.

Clania îi gata. Uica Ion cu furconiu’8 șî cu furca o coborî pe uina Măria ge pie clanie, o bătură la fungei, îș făcură crușe șî porniră alta…

furcă cu coadă lungă pentru a ajunge la vârful căpițelor de fân

8

68 Basme din Banat

Texte și fotografii: Cătălina JURCHESCU

Andreea Ramona IACOBICI

Alina Loredana COCORA

Daniela Iasmina COCORA Ana-Maria MILULESCU

Florina Daiana DRAGOMIR

Liceul tehnologic “Sfântul Dimitrie” , Teregova

Basme din Banat 69

UNDE NE SUNT BOBOCII? De când se iscălea musca pe perete, mai mincinos cine n-o crede, a fost odată, într-un sătuc uitat de lume, un păstor care avea doi fii. Pe cel mare îl chema „Q”, dar toți îi ziceau „Sami” (deoarece tătâne-său voia să fie șaman), iar pe mezin îl chema „Z”, iar toți îl strigau „Z”. Într-o zi, s-o gândit păstorul să-i trimită pe copii cu gâștele și rațele la iarbă verde. Le-o dat bocecuța și le-o spus să nu meargă în pădure că multe primejdii sunt acolo. Or plecat cu bobocii la iarbă, dar, după un timp, tălpile le-or luat foc, iar capul era în nori - i-or pierdut pe boboci. Or strigat după ei, dar nimic. S-or gândit și răzgândit până or zis că poate și-or făcut drum spre pădure. Intrați în pădure și căutând de zor, li s-o făcut foame. Or deschis bocecuța să se înfrupte cu merinde, însă prin bocecuță bătea vântul. Rupți de foame, or dat peste căsuța unui pitic.

- Bună ziua! Ce vă aduce pe aici?

- Bună să vă fie inima, zise Sami! Ne-am pierdut bobocii, iar dacă nu venim cu ei acasă, tata va fi tare supărat. Ați văzut cumva doișpe?

- Nu, îmi pare rău! Puteți vă rog să mă ajutați? Vreau să fac o plăcintă de mere, dar nu pot să culeg mere din copac, sunt prea scund.

- Da unchiule, stai liniștit! Îți adunăm o traistă de mere imediat.

După ce-or cules trei sferturi din copac și și-or umplut și ei burțile, frații merg la căsuța piticului să-i dea traista cu mere.

70 Basme din Banat

- Mulțumesc mult copii! Bine faci, bine găsești. În semn de răsplată vă ofer o sticluță.

Când dați de rău, deschideți sticluța.

Or făcut schimbul, iar cei doi și-or văzut mai departe de drum. Și-or mers una, și-or mers două, și-or mers patruzeci și nouă până or dat de un lac. S-or oprit să bea apă, să-și potolească setea, dar, după vreo două guri de apă, o zâna se arată. A început să cânte și să-l cheme pe cel mare în apă. O încercat să se opună, însă degeaba. Zâna l-o prins în vrajă, iar Sami o picat în apă. Se zbătea, încerca să se țină la suprafața, că de înotat nu știa, până și-o amintit de sticluță.

Repede a înșfăcat-o și-a deschis-o. Dintr-o dată, o barcă a apărut lângă el. S-o pus repede în ea și l-o luat și pe frate-su.

Or călătorit cu barca până pe partea cealaltă a lumii. Când or dat de țărână, or sărit din barcă și or mers tot drept n-aite pe un câmp.

- Fum! a zis Z. E tata, ne face crumpi cu găluște.

Or zburat până la fum, nici pământul nu le-o simțit picioarele. Cât de repede a venit bucuria, tot atât de repede o și plecat. Nu le-o venit ochilor să creadă. Un pitic atât de urât, c-ar sparge toate olicicile atârnate pe uliță, stătea lângă un cuptor încins.

- Ooo, bine ai venit cină! Stai, excusez-moi, și desert!

Basme din Banat 71

Viața flăcăilor era pe terminate. Dar stați, „ezcuz me”! Piticul plăcintar a sosit la timp.

Felinarul a început să strălucească mai tare că niciodată. Q și Z s-au evaporat mai ceva ca apa clocotindă. Piticul urât a încercat să se ferească la fel ca o muscă de mână. Până la urmă, lumina felinarului l-a zdrobit ca pliciul de muște.

După ce mai merseră ceva, într-un final, copiii au găsit casa. Tătânelor îi căuta, disperat, p-afară. Când s-or văzut, iubirea era mare. S-or luat, s-or pupat până n-or mai știut de ei. Și-o ținut iubirea ani întregi, și acum mai ține încă, iar cine n-are parte de dragoste, acolo să se ducă. Iar pe la noi, pliciul să-l aducă.

Text și fotografii: Iasmina BURLACU Liceul Teoretic “Carmen Sylva“, Timișoara

72 Basme din Banat

BALADA

Ioana JINGA

E, pe vremuri de demult, Pe când vecinii se salutau Și copiii imaginație aveau, La poalele unui brad cărunt, Stătea un moșuleț mărunt.

Cu o față blândă-mbătrânită, Cu mâna aspră și muncită.

O pasăre cânta de-a dreapta lui Și ochii îi luceau, căprui.

Nea Petrică i se spunea Acestui Om în a cărui privire nu-ncăpea amărăciunea. Și-a zis el într-un roșcat apus: “Bunăoară, aci, pe dealu’ ăsta mai de sus Tânăr eram și mă jucam Și văzând Bucuria, mamei i-o arătam Dar...mama frământa în sine Aluatul vârstei, care dospește cel mai bine.

Bucuria, zână mare, Văzându-mi obraji-n culoare, I s-a făcut un drag de mamă Și fără să bag de seamă Ea într-o clipă m-a-nfășcat Și mi-a cântat, m-a alăptat, Dar înapoi...nu m-a mai dat.

Tânăr fecior crescând departe de sat, De zână alintat, Orb realității am fost Și Adevărului nu-i vedeam niciun rost.

Basme din Banat 73

Și așa trecură anii...

Până când Zâna m-abandonă în locuri stranii.

Copacii veseli de odinioară Nu mai dansau seară de seară... Și vântul ce cu dor cânta, Acum, apăsător tăcea.

Așa că, plecat-am din acele văi S-apuc pe alte-anevoioase căi.

Pe drum m-am întâlnit cu-o babă Și ajutor eu i-am cerut degrabă.

Baba urât la mine s-a uitat Și-a apucat-o un căscat...

Era Lenea. Nici până astăzi Nu cred că de pe jos s-a sculat.

Trecând pe lângă ea furios, Pe picioru-mi se-ncolăcește mielos Chiar Floarea-Somnului Ce n-are nici frica Domnului. Învins-am acestă buruiană vie Ce doar la moarte și pierzanie te-mbie.

Așa că, plecat-am din acele văi, S-apuc pe alte anevoioase căi.

Ajuns-am astfel în altă parte La un câmp cu flori înmiresmate Ce-ți atrăgeau ochii nepricepuți și orbi Ca parfumul și mirosul lor să sorbi Și astfel să cunoști Plăcerea, Zâna mai dulce decât mierea.

Simțind că primejdia-i aproape, Nu m-am lăsat ademenit de șoapte.

Trecut-am pe lângă cu ochii-n jos, îngândurat.

Așa am plecat din acele văi S-apuc pe alte-anevoioase căi, Până ce pe alt tărâm am intrat.

Aici, stăpân era un împărat Cu trup de aur turnat.

74 Basme din Banat

În fața Lui atunci m-am închinat.

Fiica Împăratului când m-a văzut, Zâmbea, cu tronc eu i-am zăcut.

Avea părul ca lemnul curat Și ochii îi erau de-un verde-agitat.

Buzele-i, moi, de mătase, Mâinile-i, mici și gingase.

Rochia-i aluneca sfioasă Acoperindu-i frumusețea-i luminoasă.

Cu iubire și cu durere o priveam Numai eu știu pentru ea ce drag simțeam. Împăratul văzând cum ne priveam Și cum din ochi noi ne sorbeam S-a învoit să ne căsătorească Și să-i lase-mpărăția fetei s-o moștenească.

Dar de-atunci mult timp a trecut Și acum totul am pierdut.

Vedeți voi, am trăit fericit, Dar acum mi-am dat seama Că toată viața eu mi-am irosit Și mama mea, off...

Acum nu o mai pot vedea N-am s-o mai pot strânge la piept N-am să-i mai aud inima cum bate-ncet N-am să mai pot să o privesc N-am să mai pot să-i spun: ‘TE IUBESC!’ ”

Basme din Banat 75

POVESTE

Începând de la vârsta de 4 ani, David, un copil dintr-o familie modestă, mergea în fiecare zi la “Cici”, copacul pe care străbunicul său l-a plantat acum 100 de ani. Tatăl lui David, de ziua acestuia, ca și cadou, i-a pus un leagăn în copac.

În fiecare zi David mergea la acel copac, copac care i-a devenit cel mai bun prieten. Pe când David împlinise 8 ani, totul s-a terminat, căci tatăl lui David a primit o ofertă de muncă în Anglia. Într-un final, părinții lui David s-au decis să meargă împreună în Anglia. La primirea acestei vești, David a plâns în hohote toată ziua.

Anastasia era un copil minunat, venit dintr-o familie înstărită. Ea avea tot ce își dorea, dar totuși fetița nu era fericită. Într-o zi când fetița se plimba cu părinții ei, au trecut pe lângă casa lui David. Familia acestuia nu se mutase încă și erau în cautare de cumpărători pentru casă. În momentul în care fetița a văzut leagănul, le-a spus părinților ei: “Vreau și casa asta”. Părinții ei, cum aveau o tonă de bani, i-au spus fetiței că îi pot lua și această casă, desi nu înțelegeau de ce o fetiță cu 3 vile ar vrea o amărâtă de casă. Părinții fetei au sunat la sonerie, au vorbit cu părinții lui David, au auzit care este suma și au acceptat imediat. Anastasia și familia ei nu dormeau în această casă, dar în fiecare zi fetița mergea la copac să se dea în leagăn.

În ziua în care David a împlinit 16 ani, părinții lui au pus bani deoparte ca să îl aducă o săptămână la vechea lor casă. Copilul a fost foarte fericit și aproape a plâns de bucurie. După o călătorie lungă cu avionul, familia a ajuns la vechea casă, iar primul lucru pe care a vrut David să îl facă, a fost să se ducă la copac, la “Cici”. Dar se pare că locul său pe leagăn era ocupat. Anastasia era acolo. În loc să se supere, David s-a bucurat pentru că și-a dat seama că nu l-a lăsat pe Cici singur în tot acest timp. Fiind o fetiță educată, Anastasia s-a ridicat din leagăn și, pentru că l-a recunoscut pe băiat, și-a cerut scuze. David a spus ca nu este nicio problemă și că el chiar se bucură.

În zilele în care David a stat în țară, s-a creat o legătură specială între el și Anastasia, iar acest lucru i-a convins pe părinții lui David să nu mai revină în Anglia.

Au trecut ani și ani și legătura dintre cei doi a devenit din ce în ce mai puternică. Într-o zi au decis să se căsătorească. Auzind acest lucru, ursitoarele au aruncat un blestem asupra lor: ”Acest copac i-a legat, acest copac trebuie să îi despartă. Copacul trebuie să moară!” Dimineață copacul nu mai era…

David și Anastasia au plâns și au plâns până când s-au gândit să facă nunta mai repede ca să aibă un motiv de bucurie. Uite așa a trecut timpul și a venit ziua nunții, zi în care David și Anastasia au decis să continue tradiția și să planteze un copăcel.

Și uite așa blestemul a devenit o binecuvântare.

Roxana ȘTEFU Școala generală nr. 19 “Avram Iancu“, Timișoara

76 Basme din Banat

REFLEXIA AMINTIRII O masă de tâmplărie așteaptă într-un colț Să se umple iar de așchii, Și din trunchiul arborilor măiaștrii Să ia naștere o structură a imaginației.

Mașina de scris ce zace în mormanul de foi îngălbenite Arde de dorința atingerii, A mâinilor de odinioară Ce nu se mai ridicau de dimineață până seara.

Pensula îmbibată în albastru E acum uscată...

De parcă nu a fost ținută între degete niciodată, Însă pata de pe pânză ne arată Ce unealtă iubită a fost odată. Și parcă și acum se simte Mirosul de cafea fierbinte, Iar geamul încet se aburește Din pricina fumului de pipă Ce-l încălzește. Într-un ciob de ramă spartă Parcă și acum se mai zărește Un bătrân cu ochii blânzi Ce de zor dălțuiește.

Text și fotografii: Miruna MATE Liceul Teoretic “William Shakespeare“, Timișoara

Basme din Banat 77

POVASTA COSÂTULUI ȘÎ-A COSAȘULUI

O înșepe un fir ge iarbă: fâș-fâș.

Cosașul cu stăle licărind încă șî cu rază străcurace prin roauă îșî bace coasa. Îi șinși gimineața. Otcoșu1 pringe formă, iar în urma lui săr scălușî2 și cântă greierii.

Îi noauă șeasu'. Îi vremea frușciucului3.

Uina Măria îl strâgă:

- Hai că-i gata coleșa4 și ciganea cu jumără șî cârnațî fripțî.

Îș șcerge coasa cu iarbă mirosând amar.

Lapcili aburind cu coleșă s-o așăzat șî cosașu' îi dă cuce la coasă: hâș, hâș.

Uina Măria o rostât ge gustare5: păsui6 verge cu coastă afumată. O adus un ulșior ge apă șî s-o apucat să răsfire7 otcoșî cât urșî.

Fânu' s-o pălit numa' bine.

Îi vreama ge chingie8. S-o oprit șî coasa șî cosașu'. Fânu' cred că-i bun ge-ntors.

- Ioane, ce lașî șî ne-ajuțî să-l întoarșem?

- Da' cu câta răchie nu mă-mbi c-o asudat9 șî coasa șî io?! ……………………………………………………………………………………………

Mâne-zî fânu' pălit l-or făcut porconi ca să să coacă măi bine.

Stupu' ge albine aflat supt otcoșî bâzâie harnic: bâzz, bâzz.

Ceiu' o-nceput să-și geșchidă florili.

- La noapce, io mă culc în porconi, supt cei șî gimineață i-om sparge șî i-om împreuna ca să-i fașem clanie10…

1

rând, brazdă de fân tăiată și lăsată să se usuce; specie de lăcustă; 3 micul dejun; 4 mămăligă; 5 prânzul; 6 fasole; 7 a împrăștia fânul în diferite direcții pentru a se usca; 8 mâncarea de după-masă; 9 a transpira; 10 căpiță.

2

78 Basme din Banat

Texte și fotografii: STOICHESCU Mihai, CODILĂ Nicușor Adrian IENEA Ion, MOȘU Patricia Izabela DRAGOMIR Trifu Daniel, GHERGA Ștefan Ionuț MICȘESCU Toma Claudiu Liceul tehnologic “Sfântul Dimitrie” Teregova

Basme din Banat  79

PRINȚESA TORONTALULUI

A fost odată ca niciodată o prințesă a Torontalului, care trăia împreună cu Ursulețul Suprem, după ce părinții ei au murit într-un accident. Ursulețul Suprem avea grijă de ea și o iubea ca pe propria sa fiică. Pe data de 14 iunie 2018 prințesa Torontalului a primit un mesaj de la prințul Unirii. Acesta îi mărturisește că s-a îndrăgostit de ea și o invită la o întâlnire. Ursulețul Suprem nu a fost de acord la început, însă după ce prințesa l-a rugat și rugat, a cedat în fața drăgălășeniei acesteia și a lăsat-o să meargă. Prințesa Torontalului a fost foarte fericită și l-a îmbrățișat tareeee pe Ursulețul Suprem, s-a pregătit și a plecat. Însă Bufnița cea malefică a auzit toate acestea și a decis că trebuie să arunce un blestem asupra tinerilor. Blestemul spunea că din momentul în care se vor prinde de mână pentru prima dată, vor deveni dependenți unul de celălalt. Ce nu știa Bufnița cea malefică este că pentru cei doi tineri ăsta nu era un blestem, ci o binecuvântare.

Text și fotografii: Milița SIMONOVICI Liceul Teoretic “Dositei Obradovici“, Timișoara

80 Basme din Banat

Basme din Banat  81

POVESTEA UNEI UȘI

Marco Ivan MOMIR Liceul Teoretic “Dositei Obradovici“, Timișoara

82 Basme din Banat

PORTRETE DIN SAT BĂTRÂN

Maxim OPRIȘ Școala generală nr. 25 Timișoara

Basme din Banat 83

SAREA DIN BUCATE

David ȘERB Liceul Teoretic “Bartok Bela“, Timișoara

84 Basme din Banat

POVESTEA FERESTRELOR DIN SAT BĂTRÂN

Adzic PETAR Liceul Teoretic “Dositei Obradovici“, Timișoara

Basme din Banat

85

PRINȚESA ȘÂ BOBUL DĂ PĂSULĂ A fost odată ca nișiodată,că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestât, un flăcău șâ flăcăul așela voia să se însoare cu o fată foarce frumoasă, precum o prințesa agevărată. Și a cutreierat tâtă lumea în lung șâ-n lat ca să găsească una pă placul lui șâ tât nu o găsât. Fece frumoasă erau dăstule, dar el nu pucea să șcie dacă erau cu agevărat prințăsă, fiindcă tuturor le lipsa șeva. Flăcăul s-a întors înăpoi acasă, dar era foarce năcăjât, păntru că tare ar fi vrut să găsască o prințăsă agevărată. Între-o sară, tocmai șe stârnisă o furtună cumplită, tuna șâ sfulgera șâ ploua cu vadra. Era o vreme îngrozitoare.

Dăodată s-a auzât cum bace cineva la poartă șâ Ion, fracili flăcăului, s-a dus să dăschidă.

La poartă era o prințăsă. Vai, dar în șe hal era dân prișina ploii șâ a vremi rele! Apa ii curjea șâroaie pă păr si pă țoale șâ îi intra în păpuși pă la vârfuri șă țâșnea înăpoi pă la călcâie. Dar zâșea că-i prințăsă agevărată.

- Bine, las' că vegem noi îndată! s-a gândit mama flăcăului, dar nu a spus nimănui nimic; s-a dus in odaia dă culcare, a luat toace saltele dân pat șâ a pus pă scândurile patului o boaba dă păsulă. Pă urmă a pus păstă păsulă zășe saltele dă lână șâ pă saltele zășe perne mari dă puf.

Aiși s-a culcat prințăsă. Dimineața au întrăbat-o cum a durmit.

86

Basme din Banat

- Groaznic dă prost! a răspuns ea. Tâtă noapcea n-am închis ochii. Dumnezău șcie șe o fost in pat! Am șezut pă șeva tare șâ acuma-s tâtă numai vânătăi! Ferească ăl dă sus! Și atunși au văzut cu țăți ca era o prințăsă agevărată, dacă a sâmțât o boaba de păsulă prin zășe saltele si zășe perne dă puf. Așă dă gingașă la piele nu pucea să fie dăcat numai o prințăsă!

Flăcăul a luat-o dă soție fiindcă acum hotărât că asta-i prințăsă agevărată, iar boaba dă păsulă au pus-o in odaia unde erau bijuteriile șâ să mai poace vegea acolo șâ astăz, dacă n-o fi luat-o careva.

Text: Andreea IACOBICI Liceul Tehnologic “Sfântul Dimitrie“, Teregova Fotografii: Anamaria PRICOP Liceul Teoretic “Bartok Bela“, Timișoara

Basme din Banat

87

BABA CLEOANȚA

O fost odată ca nișiodată, într-un castel întunecat, la marjinea unui sat, un prinț care trăia sângur, nu avea pe nima, iar la capătu’ ălalalt al satului trăia o prințesa, da’ nu sângură, stăcea cu mamă-sa vitregă șâ cu fracesu’ vitreg. Neferișirea ei o înșeput după șe o murit tatăsu’ șâ mamăsa o punea să facă toace treburile șe trăbuiau făcuce într-o casă. Până într-o zâ, când fata să hotărâ să pleșe ge acasă. Mergând fata, n drumu’ ei s-o întâlnit cu un peșce, auriu, care era pe marjinea râului șâ nu mai dădea ge apă, iar prințesa l-o dus în râu, peșcili i-o șerut să îș pună o dorință ,dar ea nu îș dorea nimic, așa că peșcili i-o zâs că atunși când v-o avea nevoie ge ajutor să fluiere ge două ori, zâs șâ făcut, prințesa plecă mai geparce. Tot în drumu’ ei întâlni o pasăre care avea aripa ruptă, prințesa o ajută șâ pe ea, iar pasărea i-o zâs așa:

- Când vei avea nevoie ge ajutor, bace o sângură dată gin palme..După asta prințesa o plecat șâ mai geparce ,până ajunsă la capătu' ălalalt al satului, într-o pădure întunecată.

Mergând prințesa prin pădure, geodată sări în fața ei, baba Cleoanța. Prințesa s-o spăriat așa că o fluierat de două ori, o bătut odată gin palme șâ pasărea să pusă cu ciocu' pe babă șâ peșcili îi dădu' câceva coz pestă nas. Trânciră baba, da' nu pentru mult timp, că geodată să năpustâ asupra prințesei șâ o luă ge gât. Prințul era prin pădure, auzând strâgăce fuji iut, văzu' baba cum înșerca să omoare prințesa, peșcili o tot lovea, pasărea o tot trăjea, până când prințul i-o răpuns capu' lu' baba Cleoanța. După șe prințesa i-o povestât pățania ei și ge unge vine, s-or dus la castelul prințului. S-or îndrăgostit unu ge altu' ș-or avut o nuntă ca-n poveșci... Șâ după un timp or avut șâ un copil șâ or trăit ferișiți până la adânși bătrâneți.

Ș-am încălecat pe-o șa șâ v-am spus povestea așa!

Patricia Izabela MOȘU Liceul Tehnologic “Sfântul Dimitrie“, Teregova

88 Basme din Banat

RESURSE PENTRU ACTIVITĂȚI DE CREATIVITATE

RESURSE PENTRU ACTIVITĂȚI DE CREATIVITATE

Mihaela TILINCĂ Camelia POPESCU

Traseul de învățare pe care l-am parcurs împreună cu copiii și tinerii participanți a fost unul de învățare experiențială – au văzut, au auzit, au făcut și au simțit. A fost unul interactiv – am construit împreună poveștile, au făcut esee fotografice și au cerut singuri informație, consiliere, teme, spații în care să lucreze, echipe în care să dialogheze. Participanții au avut prilejul să povestească despre ei și despre lumea lor, citind și discutând basme. Au venit cu inițiative și creații la care nu ne-am așteptat: Maxim ne-a cântat la caval, Ioana ne-a cântat la pian și a creat o baladă în versuri, Miruna a scris poezii, o altă Ioana a făcut un poster care să reprezinte experiența în tabară, alți participanți au scris scrisori gazdelor noastre de la Casa Jecza și file de jurnal.

Proiectul a dezvoltat resurse și produse care să documenteze procesul de interacțiune a publicului cu o instanțiere a patrimoniului cultural imaterial, basmul - o specie care a evoluat și a rămas vie pentru că și-a păstrat capacitatea de adaptare la prezent de-a lungul secolelor.

Abordările de mediere culturală și educațională propuse pentru motivarea și fidelizarea unui public netradițional pentru basm ca gen proxim pentru povești de viață (o asociere pe care antropologia modernă o confirmă), tipurile de evenimente și activități în care tinerii participă activ și prin care sunt stimulați să re-creeze și astfel să înțeleagă și să se implice în interpretarea basmului, seturile de materiale educative și produsele creative ale tinerilor, se constituie toate într-un exemplu de bună practică atunci când se țintește promovarea patrimoniului cultural imaterial prin implicarea publicului.

Citind basme povestite de povestitori de toate etniile tradiționale ale Banatului, vizitându-i pe o parte dintre aceștia și interactionând cu ei, făcând parte dintr-un grup multiculural și multi etnic, copiii au trecut printr-un exercițiu și printr-o experiență practică de dialog multicultural și au practicat toleranța într-un mediu divers. Am căutat ca prin structura și abordarea metodologică să contribuim la crearea unei țesături culturale, sociale și intergeneraționale care să integreze tradiția cu actualitatea, ruralul cu urbanul, basmele cu poveștile de viață, eroii dintotdeuna cu cei ai cotidianul de azi.

Punem mai jos o parte din fișele de lucru din setul de materiale educaționale în jurul textelor și basmelor resursă pe care le-am folosit pentru cazul în care în timpul orelor de curs sau în alte activități, basmele vor fi obiect de studiu sau subiect de discuție.

Basme din Banat 91

Găsiți pe cineva care... și notați-i numele în căsuța potrivită

Ca să facem relevant basmul pentru copii și tineri am vrut să le demonstrăm că eroii există nu numai în basme, ci și în filmele la care se uită, în literatura pe care o citesc, în jocurile pe care le joacă pe calculator, dar, mai ales, că ei sunt eroii vieților lor, că oamenii din jurul lor sunt sau pot fi eroi. Am ales aceste caracteristici ale eroilor, i-am rugat să interacționeze în grup și să găsească pe cineva care...Și au găsit! Și au povestit când și cum s-a întâmplat asta. Având aceste dimensiuni ale eroului, văzându-le prezente în viața lor de fiecare zi, nu au mai putut contesta, au recunoscut: basmele se întâmplă și astăzi, eroii există și astăzi. a ajutat un prieten aflat într-o situație neobișnuită

a încălcat o interdicție care i-a a trecut printr-un test dificil fost impusă

...

...

...

...

...

...

...

...

...

a căzut vreodată într-o cap- a avut nevoie de mai multe a găsit/primit o recompensă la cană întinsă de cineva încercări pentru a realiza ceva capătul unui drum dificil ...

...

...

...

...

...

...

...

...

a luptat să obțină ceva ce și-a a zărit ‘omul rău’ în jurul ei/lui dorit foarte mult ... ... ... ... ... ...

92 Basme din Banat

s-a simțit erou/eroină măcar o dată în viață ... ... ...

STRUCTURA UNEI POVEȘTI (RECOMANDĂRI PIXAR)

A fost odată ca niciodată... UN EROU/O EROINĂ cineva în care ne regăsim, care ne interesează, cu care avem ceva în comun... robotul singuratic, un animal care nu este ca ceilalți, Măr&Păr, un prieten din cartier, din școală. În fiecare zi... aici aruncăm o privire în LUMEA OBIȘNUITĂ A EROULUI... dar, asta nu e destul... ce își dorește eroul foarte tare, CE VISEAZĂ SĂ FACĂ, SĂ FIE? Într-o zi... aici intervine INCIDENTUL CARE SCHIMBĂ totul... eroul/eroina trebuie să ia o DECIZIE... pleacă la drum, schimbă ceva în rutina zilnică...

Din cauza asta... din cauza incidentului și a deciziei, urmează un LANȚ DE EVENIMENTE, care nu sunt cronologice... dacă ar fi cronologice, am avea un raport, nu o poveste... o poveste bună are evenimente, care decurg unul din altul... o poveste bună trebuie să fie NEAȘTEPTATĂ, DAR INEVITABILĂ – de cum se întâmplă incidentul, tot ce urmează nu are cum să se întâmple decât ca în poveste.

Până când în sfârșit... se întâmplă ceva ireversibil, ceva care TRANSFORMĂ PE EROUL/EROINA NOASTRĂ, DAR SI LUMEA LOR... deznodământul trebuie să tindă atât spre transformarea eroului, cât și spre transformarea lumii lui... să scrii SFÂRȘITUL POVEȘTII e întotdeauna greu pentru că publicul, cititorii sunt mai pretențioși și mai sofisticați ca niciodată... arată-le la începutul poveștii două jucării care se bat și vor ști de atunci că la final ele se vor înțelege... cu cât mai greu de ajuns la final, cu cât mai multe încercări, cu cât mai întunecate sunt momentele care duc la deznodământ, cu cât mai mare suferința și frământările, cu atât mai satisfăcătoare victoria lui pentru public/cititor... victoria trebuie să fie cucerită cu toate puterile pe care eroul le are, cu fiecare dram de curaj Alege un personaj și schițează o poveste ținând cont de structura discutată.

Basme din Banat 93

Identificați arhetipurile din povestea Măr și Păr și/sau din povestea creată de voi *ARHETIP= model originar, tipar, tipologie, care stă la baza și guvernează experiența umană și ia forme diverse în basme, literatură, filme și în realitate

arhetipul

exemple/concretizări

descrierea

Eroul

salvatorul, războinicul, inocentul, exploratorul, iubitul

pleacă de acasă, alt tărâm, țară o pierdere, o lipsă, o traumă determină călătoria are arme pe care numai el le poate mânui/ beneficiază de ajutor supranatural trece prin încercări imposibile călătoria îl schimbă, îl maturizează

Omul rău

Zmeul, Baba Cloanța, Spânul

luptă împotriva eroului

Dispecerul

Împăratul-tată, mama din Scufița Roșie

trimite eroul în misiune, în călătorie

Ajutorul magic

Zâna bună

îl sprijină pe erou, ține partea eroului

Prințesa/Premiul

Ileana Cosânzeana, sabia, potirul magic, merele de aur

scopul, ținta eroului îl pregătește pe erou, îi dă eroului obiecte magice

Donatorul Falsul erou Înțeleptul

94 Basme din Banat

Surorile Cenușăresei

se împăunează cu meritele eroului știe mai mult decât eroul și îi dă sfaturi bune

Cum să reinventezi un basm (o poveste)?

Schimbi un element al său. Îl fracturezi, adică!

Dacă schimbi prea multe elemente deodată, povestea devine de nerecunoscut.

CONTEXTUL timp spațiu geografie

ARHETIPUL PERSONAJUL genul atributele rolurile

FUNCȚIILE BASMULUI (vezi lista lui Propp) înlocuiești o funcție cu alta

IMPORTANȚA UNUI ELEMENT detalii care devin importante, elemente a căror atribute sau rol se schimbă

TONUL neutru comic

PERSPECTIVA cine povestește? rămâne povestirea fantastică sau devine realistă?

LIMBA/ REGISTRUL limbaj popular, cuvinte arhaice utilizarea unor cuvinte/ jargon (limbaj specific unor grupuri categorii sociale/ profesionale)

Basme din Banat 95

Exerciții de creativitate!

PERSPECTIVA: cine povestește?

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: unuia dintre câinii lui Măr

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: Zânei de Piatră

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: lui Măr

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: unuia dintre câinii lui Păr

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: lui Păr

Rescrie ‘Măr și Păr’ din perspectiva: zmeului din fântănă

96 Basme din Banat

Exerciții de creativitate! ‘binomul fantastic’ – două cuvinte care nu sunt de obicei folosite împreună, între care există o tensiune, care puse împreună construiesc un text surprinzător.

Pisică Umbrelă

Stejar Vorbitor

Bibliotecă Câine

Mistreț Fricos

Lup Dentist

?

Balaur Respectuos

?

?

Basme din Banat 97

Exerciții de creativitate!

Descrieți în imagini locurile de poveste pe care le-ați vizitat.

Realizați un eseu fotografic care să includă cadrele de mai jos:

Cadru larg/general/panoramic (prezentarea subiectului, prezentarea contextului)

Cadru cu detalii (detalii semnificative ale subiectului, detalii din context – de exemplu, detalii de arhitectură)

Cadru cu mișcare (arată acțiunea pe care o face subiectul, arată dinamica locului – de exemplu, bătrânii care stau în fața porții)

Cadru care să includă povestitorul (umbră/selfie/reflexie în vitrină/detaliu – pantof, mână etc)

Cadre din diverse unghiuri (de sus în jos, de jos în sus, de la nivelul privirii)

98 Basme din Banat

Resurse pe care le-am folosit și pe care le recomandăm

BASME & TEXTE DE LUCRU Otilia Hedeșan, 2016, Basme din Banat. Lecturi postcanonice, Timișoara, Editura Universității de Vest Eliana Popeți, 2017, Banatul multicultural. Basme și povestiri, în curs de publicare, Timișoara, Editura Universității de Vest Mihaela Kloos-Ilea, 2014, Transilvania, tărâmul legendelor, e-book care poate fi descărcat gratuit la https://povestisasesti.com/ebooks/ *** 2018, 14 Bis. Creative Writing, Timișoara, Editura Brumar FUNDAMENT TEORETIC V. I. Propp, 1970, Morfologia Basmului, Editura Univers (pentru funcțiile basmului) Joseph Campbell, 2018, Eroul cu o mie de chipuri, Editura Herald (pentru drumul eroului) EXERCIȚII DE CREATIVITATE ȘI SCRIERE CREATIVĂ *** 2014, 642 de exerciții de scriere creativă pentru copii între 8 și 12 ani, Pitești, Editura Paralela 45 Stoenescu Francisca, 2016, Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititori profesioniști, Pitești, Editura Paralela 45 Rodari, G., 2016, Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești, București, Editura Art Mihaela Kloos-Ilea, 2014, Transilvania, tărâmul legendelor, e-book care poate fi descărcat gratuit la https://povestisasesti.com/ebooks/ platforma The Art of Storytelling/Arta de a spune povești (în limba engleză), coproducție Academia Khan și Studiourile Pixar la https://www.khanacademy.org/partner-content/pixar/storytelling

Basme din Banat 99

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

CE A FOST NOU ȘI CE CONSIDERĂM UTIL ....

Pentru adolescenții cu care am lucrat, experienţa participării în acest proiect a însemnat mai mult decât îmbunătăţirea competenţelor de scriere creativă şi de creare de poveşti digitale.

Prezentăm în continuare câteva dintre mărturiile lor, care ne-au întărit convingerea că dincolo de experienţa culturală, artistică, educaţională, un asemenea proiect poate reprezenta cu adevărat o experienţă de viaţă.

“Am cunoscut oameni care m-au inspirat, m-au învățat tot ce știu și m-au sprijinit în încercările mele din acestă tabără. Vă mulțumesc!”

“Am învățat că totul poate fi ușor dacă facem din inimă și cu multă atenție.”

“Am învățat cum să scriu basme, cum să fotografiez, am învățat să apreciez operele de artă și am plecat cu o frază de aici: ‘Obosiți, dar fericiți!’”

“Am învățat că poveștile sunt pentru toată lumea, însă povestitul este doar pentru cei care-l pot practica ca pe un sport extrem, folosindu-se de cap și de inimă, căutând în esența umană raportul dintre bine și rău.”

“Cum să spun povești cu suflet.”

“Am învățat despre cum se spun poveștile, despre iubire adevărată și despre cum poți lăsa în urmă ceva care te umple.”

“Unul dintre lucrurile utile pe care le-am învățat a fost faptul că nu trebuie să îmi fie rușine să mă exprim în fața oamenilor. Și tot un lucru important pe care l-am învățat este că vârsta nu contează. “

“Oamenii sunt binevoitori dacă ști cum să vorbești cu ei și cum să te porți.”

“Cum să mă exprim mai bine și mai liber.”

“Creativitatea este în fiecare dintre noi. Nu este nevoie să o cauți, căci ea va veni singură când ești pregătit.”

Basme din Banat 103

104  Basme din Banat

Basme din Banat  105

106  Basme din Banat

“A fost odata ca nișiodată, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestât, un flăcău șâ flăcăul așela voia să se însoare cu o fată foarce frumoasă, precum o prințesă agevărată.

Și a cutreierat tâtă lumea în lung șâ-n lat ca să găsească una pă placul lui șâ tât nu o găsât. Fece frumoasă erau dăstule, dar el nu pucea să șcie dacă erau cu agevărat prințăsă, fiindcă tuturor le lipsa șeva. Flăcăul s-a întors înăpoi acasă, dar era foarce năcăjât, păntru că tare ar fi vrut să găsască o prințăsă agevărată. [...]

Flăcăul a luat-o dă soție fiindcă acum a hotărât că asta-i prințăsă agevărată, iar boaba dă păsulă au pus-o in odaia unde erau bijuteriile șâ să mai poace vegea acolo șâ astăz, dacă n-o fi luat-o careva.”

Prințesa șâ bobul dă păsulă Andreea IACOBICI

ISBN 978-606-94512-7-4