NOMEN ARTIS – DINCOLO DE TĂCERE
NICOLAE NICOARĂ-HORIA Arad IZVOARELE... Întotdeauna am iubit izvoarele! Copil, acolo în Munţi, îmi spălam în ele faţa şi picioarele... Toată copilăria mi-am petrecut-o între aceste sfinte odoare. Se umple sufletul meu când scriu de o lumină vindecătoare! De arşiţa vremii nici nu-mi mai pasă; mă simt şi acum atât de viu în braţele lor! Fericit e cel ce lasă în urma lui un drum şi un izvor!
Sonetul LXXX.
Nr. 6 (58) 2016 10 - iunie
OVIDIU OANĂ-PÂRÂU Bucureşti
(eu m-am născut la vremea ...) Eu m-am născut la vremea când triumfa solstiţiul, Tribut adus vieţii de-o rază jucăuşă Iar pânzele din neguri pândeau pe după uşă Să fie îmbiate la somn peste siliciul Vreunui ţărm de mare, sau potopind caliciul Reginei nopţii, calei, cu câte-o neagră tuşă ... Da-s şterse, de pe toate, de-a zorilor mănuşă Vremelnic, peste ziuă, îşi săvârşesc supliciul. Iar dintre mii de astre, el, Soarele, e solul Vestind peste milenii, altfel de poezie, Un alt Ovid la Tomis, care îşi scrie rolul Trăind fără de teama că fi-va erezie Prinosul lui de de versuri, ci suplini-va golul Din inima-i flămândă. Aşa a fost să fie! PRIN PLEOAPE-MI TREC STRIVITE LINIŞTI Prin pleoape-mi trec strivite linişti, Desprinse din sălbăticii De suflet şi se schimbă-n vii Cleştare cu luciri de linişti Ce-obrajii ard. Rostogolite, Sfărâmă teamă şi tristeţe, Nasc zâmbete şi dau bineţe Iubirii-n ele împlinite. Le sorbi şi setea îţi alină Trecându-şi strălucirea-n tine. Plâng de iubire, îmi e bine, Mi-eşti soare într-o zi senină.
Kees van Dongen - Femeie pe canapea
© Ovidiu Oană Pârâu
Revistă de Cultură Universală – artă, istorie, spiritualitate...
Page 46