Page 1

NR. 5 | August 2012 Revistă realizată de Filadelfia Group și distribuită gratuit în autocarele de transport ale companiei și în agențiile proprii

EUROPA

ACASĂ ÎN

Vara evadărilor din cotidian www.filadelfia-group.ro

Din cuprins:

Proiecte devenite realitate

Scurt ghid pentru o călătorie perfectă

Top 5 cele mai frumoase insule

Anul a început în forţă pentru Filadelfia Group. Misiune îndeplinită: cinci târguri de turism, o campanie, o caravană.

O plecare în străinătate înseamnă nu numai plăcerea de a călători, ci implică și o serie de situaţii neplăcute care ne pot pune în pericol.

Doritori de a explora teritoriile exotice, tot mai mulţi turiști români aleg să-și petreacă vacanţele pe plajele Oceanului Pacific sau Indian.

pag. 4

pag. 7

pag. 8


ACASĂ ÎN EUROPA pag 2

DESPRE NOI

» Vara evadărilor din cotidian Vara este un sezon de care noi suntem îndrăgostiți iremediabil; un veritabil anotimp al visării. Vara visăm mai intens ca oricând să scăpăm de zgomotul și aglomerația orașelor mari, visăm să uităm, preț de o săptămână, de obligațiile zilnice, visăm să retrăim lejeritatea, marea, întâlnirile cu prietenii. Și pentru că vara este anotimpul în care dorințele noastre, ale tuturor, se suprapun perfect, am decis ca acest număr al revistei să fie pentru voi o încurajare a evadării din cotidian. Dacă încă nu ați fost în concediu și sunteți indeciși în ceea ce privește alegerea destinației, vă puteți inspira din pagina 8, unde veți găsi un top al celor mai frumoase insule din lume. De la „perla Pacificului”, insula Bora Bora, la cea mai splendidă dintre insulele Greciei, Santorini, acest material vă va face să visați cu ochii deschiși la o vacanță pe plajele fine cu nisip orbitor. Vă puteți, de asemenea, păstra forțele pentru un city break în Praga în noiembrie, al cărui itinerar detaliat îl veți găsi în pagina 16. Iar pentru că dorința oricărui călător este să aibă o vacanță lipsită de griji, în pagina 7 veți găsi câteva sfaturi care vă vor

asigura un drum confortabil la destinație, în timp ce în pagina 5 veți afla de ce este atât de important să nu plecați în străinătate fără a avea o asigurare în buzunar. Pe cei care nu pot pleca vara în concediu îi îndemnăm să evadeze, începând cu luna septembrie, la unul dintre marile evenimente europene care se regăsesc în pagina 10, iar până atunci se pot delecta cu muzică, film și lectură. Începând cu acest număr estival, am decis să vă facem cadou încă patru pagini de revistă pe care să le citiți, vara, relaxați pe un șezlong, pe autorcar, în avion sau acasă; iarna în fața șemineului, după o zi obositoare. Provocarea noastră este să vă surprindem cu fiecare număr nou, de aceea, fiți pe fază, surprizele vor urma! Ne reîntâlnim în toamnă cu subiecte cel puțin la fel de palpitante, însă, până atunci savurați ce a mai rămas din acest minunat anotimp și rămâneți alături de noi pentru viitoare evadări! O vară frumoasă și călătorie plăcută vă dorim! Ioan Sighiartău, Directorul general al Filadelfia Group

» Agenția lunii Turismul, „specialitatea casei” pentru agenția din Brașov La agenția din Brașov, turismul este elementul succesului și nu ar putea fi altfel atât timp cât echipa de acolo știe să le redea oamenilor pofta de a călători, prin recomandări și sfaturi prețioase. Brașovenii, la rândul lor, sunt curioși să încerce orice destinație nevizitată, de la cele clasice până la cele exotice și îndepărtate, pentru că ei au învățat cât valorează turismul chiar în orașul lor. Bulgaria este una dintre specialitățile agenției, de aceea, numai în prima parte a sezonului estival, peste 1000 de români au ales să-și petreacă vacanța acolo. Apreciate sunt și serviciile de ticketing, biletele de autocar și avion fiind la mare căutare. Rezervarea unităților de cazare în diverse locații din țară și străinătate este un alt serviciu la care brașovenii apelează fără ezitare, întrucât Elena Țurcanu, reprezentant tour-operare Bulgaria, și Mihaela Butuc,

director de transport zona est, știu foarte bine cum să aleagă hotelul potrivit pentru fiecare client în parte, după nevoile și posibilitățile lui financiare. Deși povestea agenției a început în 2006, aceasta a devenit rapid una dintre opțiunile principale ale locuitorilor orașului de la poalele Tâmpei. Secretul? Standardele serviciilor oferite, atenția și promptitudinea cu care sunt tratați clienții, dar și sentimentul unei mulțumiri depline după ce ai în buzunar tot ceea ce ai nevoie pentru un concediu perfect. Fie că aveți nevoie de asistență și consiliere turistică, sau de o ofertă de transport care să vi se potrivească cel mai bine, vă așteptăm la agențiile noastre de pe b-dul Griviței nr. 54, bl. 9, ap. 1 sau de pe Șoseaua Cristianului (0268.424.433 sau 0268.421.330).


pag 3

DESPRE NOI

» Oamenii care îți rezolvă problemele sunt la un click distanță de tine Asistența online a devenit unul dintre serviciile cruciale într-un mediu tot mai informatizat, de aceea românii au început să-l folosească pe larg, din nevoia de a face economie de timp și de resurse. Astfel, la o distanță de un singur click se află informațiile esențiale de care poate avea nevoie oricine. Tabita Tour a implementat sistemul de asistență online acum doi ani, iar de atunci șase agenți sunt zilnic la dispoziția clienților pentru rezervarea de bilete de autocar și pentru serviciul de curierat. Pe lângă cele două atribuții esențiale, asistenții online au responsabilitatea de a menține legătura cu clienții Tabita Tour care folosesc acest serviciu, oferindu-le, ori de câte ori este nevoie, toate informațiile legate de treseele autocarelor, orele de plecare, locațiile de îmbarcarea și debarcare sau statutul livrării unui colet. „Misiunea noastră este de a fi alături de

clienții noștri și în mediul virtual, dar nu oricum. Noi trebuie să ne facem treaba cu la fel de multă empatie și profesionalism ca și agenții care comunică cu clienții lor față în față. Deși clientul nu este prezent fizic, asta nu înseamnă că noi, cei care lucrăm online, ne putem eschiva de la acordarea oricărui tip de asistență, dacă este de competența noastră. De multe ori, oamenii pur și simplu au nevoie de un sfat, iar noi trebuie să fim acolo și să găsim cea mai bună soluție pentru ei”, a explicat Ionela, reponsabilă de serviciul online de coletărie.

chiar dacă este mai puțin plăcut și pentru noi să răspundem reclamațiilor venite uneori de la clienți, obiectivul nostru este să acționăm cât mai repede și cât mai profesionist posibil, astfel încât omul să simtă sprijinul nostru și să fie mulțumit la final că i-am rezolvat problema. Pe de altă parte, aceste responsabilități sunt benefice pentru noi, pentru că ele presupun provocarea de a identifica și de a elimina problema, și, implicit, de a ne îmbunătăți serviciile”, a spus Crina, reponsabilă cu rezervarea online a biletelor pe destinațiile internaționale.

Pentru fiecare dintre asistenții online, cea mai dificilă parte a meseriei lor sunt reclamațiile sau găsirea de soluții într-un timp cât mai scurt pentru anumite probleme cu care se confruntă clienții Tabita Tour, cum ar fi ratarea îmbarcării sau pierderea biletului de autocar în ultimul moment. „Orice meserie are partea ei dificilă și,

Deși mulți dintre români preferă interacțiunea față în față cu agenții de transport și turism, asistența online este un serviciu care câștigă tot mai mult teren, datorită beneficiilor pe care le aduce scurtarea timpului de acțiune și aflarea tuturor detaliilor unei călătorii dintr-un simplu click.


ACASĂ ÎN EUROPA pag 4

PLANURI DE VIITOR

» Misiune îndeplinită: cinci târguri de turism, o campanie, o caravană Anul a început în forţă pentru Filadelfia Group. Participarea la trei dintre cele mai importante târguri de turism din ţară, o campanie de educare rutieră destinată elevilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, o caravană a ofertelor care a străbătut toată România timp de trei săptămâni au fost doar câteva dintre evenimentele care au marcat prima jumătate a anului 2012.

Turism fiind deja un nume recunoscut de iubitorii de călătorii, am încheiat un număr important de contracte de comercializare a pachetelor turistice. Ne-am bucurat să vedem că oamenii au început să profite de reducerile pentru rezervările timpurii pe care agenţiile le propun la fiecare început de sezon”, a spus Lidia Sighiartău, manager al Filadelfia Turism.

Cel mai solicitant program, chiar de la debutul anului, l-a avut Filadelfia Turism prin participările sale la cele mai prestigioase târguri de profil din ţară. „Shopul de Vacanţă” din Timişoara a dat startul şirului de campanii de promovare a pachetelor turistice din portofoliul companiei, urmat de Târgul de Turism al României din Bucureşti şi de Touristica din Cluj-Napoca. „Aveam deja, din anii trecuţi, experienţa târgurilor din Cluj și din alte orașe, dar participarea noastră la Shopul de Vacanţă și la târgul din București a fost o noutate absolută pentru noi. Per ansamblu, am fost mulţumiţi de interacţiunea cu publicul, care este atât de importantă în turism, standul nostru fiind unul dintre cele mai vizitate de la târg. La Timişoara ne-am axat mai mult pe prezentarea ofertelor de vacanţă şi a tendinţelor în domeniu, iar la Bucureşti şi Cluj, Filadelfia

Tabita Tour a anunţat venirea primăverii printr-o campanie de educare rutieră în şcolile din mediul rural de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în cadrul căreia peste 5.000 de elevi au participat la un curs interactiv de învăţare a regulilor de circulaţie. Sub umbrela campaniei „Viaţa nu are buton de restart”, pe care au îndrăgit-o în unanimitate, elevii au primit diverse materiale informative pentru a conștientiza mai bine pericolul rutier și necesitatea de a se auto-proteja în trafic. „În calitate de transportatori, suntem și noi responsabili de problema siguranței rutiere, mai ales în ceea ce-i privește pe copiii din mediul rural, unde nu prea sunt trotuare și indicatoare foarte vizibile. Pornind de la această preocupare, am gândit un program de siguranță rutieră destinat elevilor. În plus, am vrut ca părinții şi copiii să conștientizeze cât de important este să călătorească cu

transportatorii autorizați pentru propria lor siguranță”, a explicat Ioan Sighiartău, director general al Filadelia Group. Programul de activitate al Tabita Tour a continuat cu o caravană a ofertelor, care a ajuns chiar şi în cele mai îndepărtate regiuni ale ţării, străbătând aproximativ 1.000 de kilometri timp de trei săptămâni. Perseverenţi şi înarmaţi cu mult entuziasm, 25 de agenţi ai companiei au explicat publicului călător de ce criterii să ţină cont în alegerea transportatorilor rutieri, oferindu-le vouchere de reducere şi bilete de autocar la preţuri promoţionale. „Obiectivul nostru a fost să aflăm, mai întâi de toate, realităţile de pe teren, aşteptările şi necesităţile călătorilor. Apoi, am vrut ca oamenii să înţeleagă de ce este atât de important să ia în calcul condiţiile de transport oferite de companiile de profil din România. Dacă preţurile sunt în majoritatea cazurilor apropiate, serviciile fac diferenţa, mai ales în vremuri de criză”, a povestit Paula Stoica, marketing manager al Tabita Tour. Pentru perioada următoare, compania pregătește participarea la noi târguri de turism și la celebrarea a 20 de ani de existență pe piață a Filadelfia Group și de 10 ani a Tabita Tour.

5 târguri de turism: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Bistrița-Năsăud și Ploiești

Peste 1000 de kilometri parcurși în toată țara 80 de localități vizitate din toate regiunile 25 de agenți care au făcut posibilă caravana


pag 5

TRANSPORT

» De ce e nevoie să vă asigurați când plecați în călătorie Turiștii străini nu-și imaginează un concediu în afara țării lor fără a avea o asigurare de călătorie în buzunar, lucru oarecum neobișnuit pentru noi, românii, care încă nu îi înțelegem utilitatea. Fie că mergem într-o călătorie în interes de serviciu sau pur și simplu în vacanță, încheierea unei polițe de călătorie ne oferă siguranța și confortul necesare când ne aflăm departe de casă, pentru că o hârtie aparent neimportantă poate acoperi toate cheltuielile pentru diverse accidente. Cu ajutorul unei polițe de acest tip veți putea plăti pentru serviciile medicale în caz de necesitate, care sunt foarte scumpe în străinătate, iar, prin extensie, vă vor fi asigurate și alte riscuri: pierderea sau deteriorarea bagajelor, întârzierea zborului, cheltuielile de repatriere etc. „Când mergem în concediu ne dorim relaxare totală și sperăm că vom fi feriți de orice griji, dar, din păcate, în timpul călătoriilor se pot întâmpla diverse accidente la care nu ne așteptăm. O asigurare de călătorie nu este un moft; este o necesitate, pentru că ne oferă

o siguranță financiară. În străinătate, înainte ca un medic să acorde asistența necesară unui pacient, el întreabă de asigurare. Costurile polițelor de acest tip nu sunt mari, de aceea, nu merită să pleci în concediu neasigurat, pentru că riști să fii nevoit să plătești un suprapreț pentru serviciile medicale”, a spus Ilie Pop, manager general al Filadelfia Broker de Asigurare.

este valabilă doar în ţările menţionate în momentul achiziţionării acesteia. Deși pe piață asigurărilor sunt foarte mulți furnizori de servicii, vă recomandăm să tratați cu seriozitate alegerea companiei și suma pentru care vă asigurați.

Deși odată cu intarea României în Uniunea Europeană, polițele medicale de călătorie n-au mai fost obligatorii în spațiul comunitar, folosirea lor se impune în țările pentru care românii mai au nevoie de viză. Asigurarea de călătorie este un contract încheiat cu o companie de profil, care se angajează să acopere cheltuielile medicale sau repatrierea sanitară, în schimbul unei prime de asigurare. Riscurile aferente practicării sporturilor extreme, de regulă, nu sunt cuprinse în polițele obișnuite, dar, la cerere și pentru o sumă suplimentară, ele pot fi incluse în pachet. Asigurarea poate fi cumpărată doar în România şi

» Cum alegem cea mai bună variantă pentru călătoria noastră Odată cu venirea crizei, piața transportatorilor de persoane s-a „curățat”, companiile mici, care nu aveau puterea financiară de a oferi pasagerilor condițiile necesare, închizându-și porțile. Cu toate acestea, alegerea unui transportator nu a devenit o sarcină mai ușoară pentru un pasager. Indiferent de destinație, siguranța și confortul dumneavoastră trebuie să primeze. Pentru cei pentru care călătoria cu autocarul este o opțiune frecventă, iată câteva sfaturi în alegerea companiei de transport: 1. Țineți cont mereu de vechimea pe piață a transportatorului. O companie cu experiență înseamnă mai întâi de toate siguranță și cunoașterea nevoilor clienților, lucru care se va reflecta

direct în strandardele de confort oferite. Pe de altă parte, un transportator cunoscut pe piață este foarte atent la serviciile pe care le oferă, atât pentru a-și mulțumi clienții fideli și a-și păstra bunul nume, cât și pentru a câștiga încrederea pasagerilor care îi trec pentru prima dată pragul. 2. Comparați serviciile oferite de companii. Deși majoritatea pasagerilor sunt predispuși să meargă cu un anume transportator în detrimentul altuia, pentru că prețul biletelor este mai mic, vă sfătuim să puneți întotdeauna în balanță oferta de servicii. Într-o călătorie pe distanțe lungi este important să aveți confortul și condițiile de igienă asigurate, aer condiționat pe timp de vară, LCD sau

revista companiei care să vă delecteze. Și nu uitați că un cost mai mic la bilet nu vă garantează calitatea serviciilor! 3. Verificați pe site-ul firmei de transport caracteristicile parcului auto de care dispune. O companie mare are puterea financiară de a dezvolta și susține un parc auto corespunzător, de a-l reînnoi la anumite intervale de timp pentru a menține ștacheta sus și a răspunde în același timp așteptărilor clienților. În concluzie, vă recomandăm să călătoriți inteligent și să investiții în confortul și siguranța dumneavoastră, care sunt cele mai de preț prentru o companie de transport serioasă!


ACASĂ ÎN EUROPA pag 6

INTERVIU

Managerul-femeie care a „îmblânzit” un business bărbătesc Interviu cu Tabita Ani, directorul de transport intern al Tabita Tour Tânără și pasionată de ceea ce face, Tabita Ani, directorul de transport intern al Tabita Tour, vorbește despre cât de dificil este să lucrezi într-o sferă dominată de bărbați, despre calitățile cu care „îmblânzește” o echipă formată din sute de angajați, despre frumusețea unei călătorii cu autocarul și multe altele. Sunteți unul dintre oamenii-cheie ai Tabita Tour. Cum e să conduci un business care la prima vedere s-ar părea că e mai potrivit pentru un bărbat decât pentru o femeie? Am crescut într-o familie cu afinități în acest business. Tatăl meu, fiind șofer de meserie, ne-a transmis involuntar atât mie, cât și fraților mei pasiunea pentru mașini și, implicit, pentru tot ceea ce ține de domeniul transporturilor. Din această pasiune comună s-a născut și Tabita Tour, care de la o afecere de familie modestă a crescut într-una care, de multe ori, a dat tonul pe piața transportatorilor din România. Puterea de a lucra într-un mediu preponderent masculin am dezvoltat-o pe parcurs, am învățat când trebuie să conduc cu mână fermă și când trebuie să fiu înțelegătoare și indulgentă. Pasiunea și experiența cred că sunt cuvintele-cheie în orice domeniu. Atunci când îți place

ceea ce faci și implicarea vine din suflet, rezultatele vin de la sine. Care sunt calitățile de care vă folosiți pentru a coordona cu succes sute de angajați? Îmi place să cred că implicarea și încrederea mea în acest business le-am transmis și oamenilor cu care lucrez, iar împreună am creat un mediu de lucru productiv și inovator. Mai cred că un bun manager trebuie să aibă și abilitatea de a descoperi calitățile și talentele fiecărui angajat și să le pună cât mai bine în valoare, să știe cum să-și motiveze oamenii și să-i susțină atunci când au nevoie. Dvs. sunteți omul care are contact direct cu șoferii companiei, dvs. vă ocupați de pregătirea lor. Cum reușește o femeie să se impună într-un mediu preponderent masculin? Trebuie să știi să găsești o abordare potrivită și constructivă față de fiecare angajat și fiecare situație în parte. Luarea deciziilor corecte în momente de criză, o atitudine orientată spre dezvoltare și înțelegerea nevoilor oamenilor cu care lucrez zi de zi - sunt doar câteva dintre elementele de care mă folosesc în relație

cu ei. Atunci când este nevoie le cer sfatul și fraților mei care conduc această afacere cu mult înainte de intrarea mea și cu toții găsim cele mai eficiente soluții. După doi ani de la ocuparea acestei poziții, pot spune că am reușit să-mi formez o echipă profesionistă, orientată spre rezultate palpabile. În opinia dvs., în ce constă farmecul unei călătorii cu autocarul? În plăcerea de a întâlni oameni noi, de a descoperi locuri pe care nu le poți vedea din avion, de a savura plăcerea de a fi pasager, pentru că șofatul presupune și multă responsabilitate și, într-un fel, și încordare. Care este destinația dvs. preferată dintre cele pe care le aveți în portofoliu și de ce? Cu siguranță, Spania, și nu pentru că este destinația cu care lucrăm cel mai mult, ci pentru că este caldă, primitoare și singura țară cu aer exotic din Europa. Este un loc unde poți învăța atât de multe: artă, arhitectură, bucuria de a savura fiecare zi și multe altele. Are un farmec total aparte. Cum merg treburile pe piața de transport din România în acest an, comparativ cu anii trecuți? Putem spera la o revenire treptată a acestui domeniu destul de afectat de criză? În prima jumătate a anului 2012, în ciuda crizei, am înregistrat o creștere de 2% față de 2011. Ne urmăm obiectivele și în continuare, iar prin optimizarea traseelor, deschiderea de noi linii, investiția în resursele umane, sperăm să ne atingem țintele de business pe care ni le-am propus la începutul anului. La modul general, piața de transport, la fel ca celelalte, este conectată la economia națională, iar modul în care vor evolua lucrurile depinde și de puterea de cumpărare a românilor. Noi întotdeauna sperăm în mai bine și depunem toate efoturile în direcția asta.


pag 7

Filadelfia Group

Scurt ghid pentru o călătorie sigură și fericită O plecare în străinătate înseamnă nu numai plăcerea de a călători sau de a-i revedea pe cei apropiați, ci implică și o serie de situații neplăcute care ne pot pune în pericol portofelele și chiar viața. Pentru că viața și siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră, vă propunem o listă cu opt pași de urmat pentru o călătorie fără urmă de probleme. 1. Niciodată nu oferiți datele dumneavoastră persoanelor neautorizate! Presa europeană a reflectat, nu o singură dată, situațiile în care grupuri infracționale deghizate în polițiști sau jandarmi le cereau imigranților să se legitimeze și să prezinte banii lichizi pe care îi aveau la ei sub pretextul verificării veridicității lor, după care îi jefuiau. Pentru a evita astfel de situații, vă sfătuim să țineți cont de faptul că datele cu caracter personal sunt protejate prin lege în România și la nivelul Uniunii Europene și, prin urmare, nu sunteți obligați să le furnizați celor care nu sunt împuterniciți să vi le ceară. 2. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate în locuri publice! Companiile de transport își asumă responsabilitatea păstrării bagajelor dumneavoastră, dar numai pe perioada călătoriei. Până la îmbarcare, însă, vă sfătuim să nu vă încredințați bagajele persoanelor necunoscute pentru a

evita dispariția lor și nici să nu le lăsați nesupravegheate pentru a nu fi suspectați de acte de terorism. 3. Nu vă îmbarcați în mașini sau autocare care nu au însemnele Tabita Tour! Pentru a evita situațiile neplăcute este bine să cunoașteți din timp identitatea transportatorului pentru care optați. De regulă, autocarele și autovehiculele companiilor mari sunt personalizate cu însemnele sale pe exterior pentru a fi ușor de indentificat, și a nu fi confundate cu cele concurente. 4. Luați în calcul doar informațiile furnizate de agenții autorizați ai Tabita Tour! Compania transportatoare este singura care vă poate oferi detalii credibile și sigure vizavi de călătoria dumneavoastră. În cazul în care sunteți contactați telefonic de pretinși agenți ai companiei de pe număr privat pentru a vă informa cu privire la rezervarea dumneavoastră, vă recomandăm să reapelați agenții Tabita Tour pentru a verifica veridicitatea informației primite. Agenții noștri nu sună niciodată de pe numere ascunse! 5. Nu lăsați obiectele de valoare nesupravegheate pe durata staționării autocarului! Compania nu este responsabilă pentru pierderea obiectelor personale care nu

sunt lăsate în grija personalului nostru sau a apropiaților dumneavoastră. Deși ne rezervăm dreptul de a ne selecta clienții, nu putem garanta pentru comportamentul și moralitatea acestora. 6. Evitați jocurile de noroc sau cele de tipul „alba-neagra” în stații! Indiferent de cât de atrăgătoare vi s-ar putea părea șansa unui câștig, evitați participarea la astfel de jocuri în stațiile de pe traseu, pentru că riscați să vă pierdeți banii câștigați. 7. Nu călătoriți niciodată cu transportatori neautorizați care nu își asumă responsabilitatea siguranței și a confortului dumneavoastră! Din momentul în care ați achiziționat un bilet de călătorie de la un transportator autorizat, acesta își ia responsabilitatea de a vă duce la destinație în siguranță și confort, lucru pe care nu și-l asumă așazișii rechini și vă pot pune viața în pericol. Prin urmare, indiferent de distanțe, vă sfătuim să nu vă aventurați în călătorii cu firme neautorizate. În cazul producerii anumitor daune pe traseu, a pierderii bagajelor și chiar a vătămărilor corporale, transportatorul are obligația de a evalua și acoperi pagubele produse. 8. În cazul în care ați fost victima unui abuz de orice natură, vă rugăm să faceți plângere la Poliție într-un timp cât mai scurt!


ACASĂ ÎN EUROPA pag 8

INVITAȚIE

» Top 5 cele mai frumoase insule din lume Doritori de a explora teritoriile exotice, departe de civilizația europeană, tot mai mulți turiști români aleg să-și petreacă vacanțele pe plajele Oceanului Pacific sau Indian, în liniștea deplină a celor mai frumoase insule. Dacă încă nu v-ați făcut rezervările, dar Maldivele, Bali sau Bora Bora sunt destinațiile unde visați să ajungeți măcar o dată în viață, vă propunem o listă, cu cele mai frumoase insule din lume ca sursă de inspirație. Insulele Maldive: Aflat în Oceanul Indian, arhipelagul insulelor Maldive are o colecție impresionantă de peste 1.190 de insule, care decorează oglinda apelor turcoaz. Doar 200 de insule sunt locuite, iar dintre acestea aproximativ 80 sunt resorturi turistice situate pe o singură insulă, cu un maxim de 100 de camere de tip bungalow. Nisipul alb, lagunele turcoaz, rezervațiile recifilor de corali și mozaicul viu de pești multicolori fac din Maldive un paradis în care omul este musafir. Dacă acum 50 de ani Maldivele nu erau decât o obscură republică de corali, situată la capătul lumii, imaginea actuală a arhipelagului are o cu totul altă înfățișare confortul și luxul sunt criteriile de referință pe întreg teritoriul insular. De la vilele pe apă din care poți coborî direct în grădina de corali din ocean, la bungalow-urile exclusiviste de pe plajă, opțiunile de cazare din Maldive reflectă dorința de diversitate a clienților care aleg să-și petreacă concediul aici.

Frumosul arhipelag de corali nu își limitează însă turiștii la relaxarea pe plaje, ci le oferă și o listă lungă de obiective care merită vizitate după o sesiune de bronzare. Începeți turul cultural cu o vizită la Muzeul Național din Parcul Sultanului din capitala Malé, pentru a admira o superbă colecție de artefacte și chiar tronurile sultanilor, după care faceți o incursiune în centrul islamic, care găzduiește peste 20 de moschei, dintre care Huruku, din secolul XVII, este cea mai splendidă. O vacanță în Maldive nu se poate încheia fără a cunoaște lumea subacvatică a arhipelagului, mai toate stațiunile oferind posibilitarea unor plimbări cu barca cu fundul de sticlă sau echipament profesional pentru scufundări. Bora Bora: Numită elogios „perla Pacificului”, „paradis terestru” sau „cel mai frumos loc de pe Pământ”, Bora Bora este una dintre locațiile la care visează fiecare dintre noi. Văzută din avion, Bora Bora a fost comparată cu „un mic smarald într-o mare de turcoaz, înconjurat de un șirag de perle sclipitoare”. Văi tropicale luxuriante, pline de hibiscuși, insulițe ce încercuiesc laguna ca un șirag delicat, plaje cu nisipuri de un alb orbitor, toate transmit doar o parte din atmosfera emanată de insulă. Pe lângă atracțiile naturale, și unitățile de cazare din Bora Bora își au farmecul lor, mai ales că majoritatea sunt formate din bungalow-uri situate pe nisip sau la

nivelul apei, care vă permit să vă începeți dimineața cu o baie răcoritoare. Nici la capitolul distracție insula nu o duce rău, cea mai puțin costisitoare activitate fiind o plimbare prin micile orășele insulare sau pe plajă. Dacă vă place apa, o „promenadă” pe fundul apei va fi mai mult decât captivantă, iar dacă vă doriți ceva și mai palpitant, puteți opta pentru un aqua safari, la o adâncime de 35 de metri pentru a descoperi minunatul perete de corali și speciile multicolore de pești. Pentru un plus de adrenalină, localnicii vă recomandă hrănitul rechinilor înfometați, într-o cușcă. Ultimele zile pe insulă cu siguranță le veți petrece la shopping pentru că Polinezia franceză este renumită pentru culturile de perle, dar și pentru statuetele Tiki, despre care se spune că țin la distanță spiritele rele. Bali: Insula Bali este un paradis exotic, o insulă tropicală recunoscută pentru vulcanii săi maiestuoși, înalți de peste 3.000 metri, culturile de orez spectaculos terasate, dar mai ales pentru cultura sa complexă, păstrată de milenii. Acest paradis exotic este destinația turistică numărul unu a Indoneziei. Farmecul original al acestei „insule a zeilor” se întâlnește, mai ales în zonele rurale, cu oameni primitori și veseli, și pământ roditor. Bali, insula celor 1.000 de temple, este considerată ținutul Domnului, pe tot teritoriul insulei fiind răspândită o multitudine de temple și altare hinduse. Centrul cultural al insulei este Ubud, cu străduțele sale împânzite de magazine de artizanat, unde au loc spectacole de dans și muzică tradiționale balineze. Cele mai importante atracții turistice din oraș și din satele periferice sunt muzeele de artă și galeriile, în special Muzeul Neka, ce găzduiește o colecție impresionantă de picturi tradiționale și moderne ale locului. Denpasar este capitala provinciei Bali și, deși este un centru modern în plină dezvoltare, încă mai păstrează din farmecul tradițional reprezentat de temple, grădini, case. Denumită „dimineața lumii”, această insulă, plină de mister și povestiri magice, este una dintre cele mai populare destinații turistice.


pag 9

UTILE

Frumusețea plajelor tropicale și vulcanice, cu palmieri și flori uriașe, precum și arta sa originală întregesc peisajul prin sculptură, pictură, dans și ceremonii închinate zeilor. Santorini: Poate cea mai spectaculoasă insulă a Greciei, Santorini e unul dintre locurile splendide de neratat într-o viaţă. Deseori identificată cu legendara Atlantida, această insulă desprinsă dintr-un vulcan, oferă turiștilor munte și mare, alb și albastru, cele mai frumoase apusuri și tradiții. Odată ce ai pus piciorul pe pământ, privirea îţi este atrasă de pereţii de roci vulcanice de diverse nuanţe, parcă pictate, perfect asortate cu albastrul pur al Mării Egee. Casele de un alb orbitor, cu acoperişuri rotunjite, par chilii săpate în lava pietrificată. Între acestea, străduţele mici şi înguste duc spre magazine şi taverne cu privelişte către mare. Principala atracție a insulei sunt plajele superbe și varietatea de peisaje pe care le oferă coastele accidentate. Puteți face

plajă pe nisipul alb, negru sau roșu, care se scufundă lin în apele albastre, oferind scene de neuitat. Principalele plaje se află pe coasta de est, acolo unde se practică sporturile de apă și se găsesc cele mai fine restaurante. Dacă visați la ceva mai retras, puteți sa vă aventurați până pe țărmul nordic al insulei, care este plin de fâșii de nisip vulcanic, stânci colțuroase și lagune uitate de lume. Dar ca să vă convingeți că toate aceste lucruri minunate există cu adevărat, trebuie să le vedeți aievea! Seychelles: Nici mai mult, nici mai puțin de 115 insule aruncate în Oceanul Indian, cea mai mică populație a Continentului Negru (84.000 de locuitori), rezervații impresionante, plaje sublime și o istorie ce abundă în povești cu exploratori. Într-un singur cuvânt - Seychelles, una dintre cele mai râvnite destinații de vacanță pentru care milionarii lumii sunt gata să plătească oricând sume exorbitante. Fiind o insulă izolată, flora și fauna

arhipelagului sunt unice în lume, iar cel mai mare al doilea atol din Oceanul Indian, Aldabra, găzduiește rezervația naturală renumită pentru cele 150.000 de specii de țestoase sălbatice. Praslin, insula cocotierilor, palmierilor și a arborilor care pot fi găsiți doar aici, este locul în care ai impresia că timpul se dilată. Pe Mahé, cea mai mare dintre insule, se află capitala statului Seychelles, frumosul oraș Victoria. Cu o industrie bazată pe exportul de vanilie, ton, nuci de cocos sau carapace de țestoase, Victoria păstrează încă arhitectura secolelor marilor exploratori anglofrancezi. Deși se întinde pe o suprafață de doar 28 de kilometri lungime și opt kilometri lățime, insula Mahé este păzită de vârful muntos Morn Saeychellios, cu o altitudine de 905 metri, fiind și cel mai înalt punct al insulei. Ritmurile, culorile și aromele Africii formează un fundal spectaculos pentru imaginea tropicală a Seychelles, transformând insula într-o destinație de vis.


ACASĂ ÎN EUROPA pag 10

RECOMANDĂRI

» Evenimente în Europa 16 septembrie 2012, Praga 27 octombrie 2012, Londra Manchester United - Chelsea, o seară pe „Teatrul Viselor”

De când echipa londoneză a fost preluată de miliardarul rus Roman Abramovic, meciurile dintre cele două formaţii s-au transformat în adevărate derby-uri pentru titlu. În sezonul trecut, niciuna dintre cele două echipe n-a reuşit să pună mână pe titlul de campioană, însă „albaştrii” s-au „consolat” cu trofeul Ligii Campionilor. Pe „Old Trafford” sau „Teatrul Viselor”, cum e alintată arena din Manchester de către fanii echipei, fotbalul se trăieşte în fiecare secundă. O confruntare între Rooney, Giggs sau Chicarito Fernandez împotriva lui Lampard, Terry sau Eden Hazard, noua „perlă” a lui Abramovic, e una de pus în ramă pentru orice amator de fotbal. Preț: de la 575 de euro/persoană OfertĂ: Trei nopți de cazare într-un hotel de 3-4*, în perioada 26-29 octombrie 2012, cu micul dejun inclus. Pachetul mai acoperă biletul de meci (categoria 2, la peluză) și taxa lor de livrare la hotel. Transportul și transferul la/de la hotel pot fi asigurate la cerere.

18 august 2012, Viena Concert Lady Gaga

Pe cât de celebră, pe atât de controversată, cântăreața Lady Gaga, va concerta în cadrul turneului Born This Way Ball în 21 de orașe europene, printre care și Viena. Devenită celebră, graţie unor piese precum Bad Romance şi Poker Face, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocator, artista a câștigat numeroase premii în mai puțin de patru ani de carieră, a stabilit două recorduri mondiale și a înregistrat peste 23 de milioane de albume. Billboard a numit-o „artista anului” 2010 , iar revista Times a inclus-o în topul celor mai influenți oameni din lume. În lista anuală a celor mai influente femei pe plan mondial, întocmită de editorii revistei Forbes, Lady Gaga este ocupanta locului 7. Preț: de la 269 de euro/persoană OFERTĂ: 2 nopți de cazare la hoteluri de 3-4*, în perioada 17-19 august 2012, cu mic dejun inclus. Pachetul include biletul la concert (categorie 2 cu loc pe scaun) și taxa de livrare a biletelor în România. Transportul din și sper România poate fi asigurat la cerere.

Concert Coldplay Una dintre cele mai de succes trupe ale noului mileniu, cu peste 50 de milioane de albumuri vândute, Coldplay este o formație de rock alternativ, din Londra, compusă din Chris Martin, Jon Buckland, Guy Berryman și Will Champion. Deși este cunoscută pentru single-urile de succes, cum ar fi Speed of Sound, Clocks și Viva la Vida, trupa și-a câștigat renumele mondial odată cu lansarea melodiei Yellow. Atât albumul de debut Parachutes, nominalizat la Mercury Prize, cât și următorul album A Rush for Blood to the Head au avut un success imens. Cel din urmă a fost numit de NME „Albumul Anului 2002”. Concertul face parte din turneul de promovare a albumului de studio cu numărul 5, Mylo Xyloto, lansat în octombrie 2011. Preț: de la 189 de euro/persoană OFERTĂ: 2 nopți cazare la un hotel de 3* sau 4*, în perioada 15-17 septembrie 2012, cu mic dejun inclus. Pachetul conține atât biletul la concert (categorie STANDING), cât și taxa de livrare a acestuia în România. La cerere se poate asigura și transportul din și spre România.

24-26 august 2012, Brno Moto GP Grand Prix

Road Racing World Championship Grand Prix este primul campionat rutier de curse de motociclete. În prezent acesta este împărțit pe trei clase de motociclete: MotoGP, Moto2 și Moto3. Motocicletele Grand Prix sunt construite special pentru curse, nu se pot achiziționa de către publicul larg, iar din punct de vedere legal nefiind permisă conducerea acestora pe drumurile publice. În ceea ce privește circuitul din Brno, acesta s-a desfăşurat inițial pe drumurile publice, avea o lungime de 31 km și era situat în vestul localității Brno. În forma sa actuală, circuitul a fost deschis în anul 1987 fără a mai include niciun drum public. Preț: de la 349 euro/persoană OfertĂ: 2 nopți de cazare la hoteluri de 3-4*, în perioada 24-26 august 2012, cu mic dejun inclus. Pachetul mai include biletul MOTO GP (General admision - Standing) și taxa de procesare și livrare a acestuia în România. Nu este inclus transportul.

7- 9 septembrie 2012, Monza Marele premiu de Formula 1 al Italiei

Marele Premiu al Italiei (Gran Premio d’Italia) este unul dintre cele mai vechi evenimente automobilistice, prima cursă de acest gen desfășurându-se în Italia pe 4 septembrie 1921, la Brescia. Ulterior, cursa a fost asociată cu circuitul de la Monza, care a fost construit în 1922 și care a devenit locul de desfășurare al majorității curselor de acest tip din Italia. Supranumit „Templul Vitezei”, Monza este concursul în cadrul căruia piloţii ţin piciorul apăsat la maxim pe pedala de acceleraţie în 75% din turul de circuit, iar Marele Premiu din acest an se anunţă a fi unul dintre cele mai spectaculoase de la prima ediţie încoace, care datează tocmai din 1922. Viteză şi linii drepte lungi, aceasta ar fi cea mai potrivită descriere a circuitul de la Monza, care oferă doar şase succesiuni de viraje. Tocmai de aceea, circuitul favorizează echipele cu monoposturi dotate cu motoare puternice precum Ferrari şi Mercedes, în timp ce restul speră ca deficitul unităţilor furnizate de Renault să nu fie atât de mare. Preț: de la 315 de euro/persoană OFERTĂ: 2 nopți de cazare la un hotel de 3-4*, în perioada 7-9 septembrie 2012, cu mic dejun inclus. Pachetul prevede și biletul de Formula 1 (intrare generală - weekend), alături de taxa de livrare a acestuia în România. Transportul și transferul la/de la aeroport pot fi asigurate la cerere. sursa: www.activtours.ro


pag 11

RECOMANDĂRI

 Lectură

 Film

 Muzică

Sănătatea are gust, de Mihaela Bilic. Editura Curtea Veche, 2011; 640 de pagini

Răzbunătorii (2012) Regia: Joss Whedon; Cu: Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Chris Evans, Gwyneth Paltrow, Jeremy Renner

Roxette Albumul Traveling, lansat în 26 martie 2012

În cele 640 de pagini ale cărţii, Mihaela Bilic oferă sfaturi de nutriţie pentru toţi membrii familiei, de la mic la mare, pentru toate gusturile şi pentru toate nevoile. Fiind structurat în 55 de capitole uşor de parcurs, volumul se citeşte cu plăcere şi foloseşte un limbaj lesne de înţeles, astfel încât oricine poate avea acces la o viaţă mai sănătoasă prin nutriţie. Volumul ilustrat îşi propune să clarifice orice nelămuriri legate de mâncare, să ajute publicul să recunoască un produs sănătos în avalanşa mesajelor publicitare sau a etichetelor colorate şi să îi ajute pe cei care au înţeles că alimentaţia este cheia către o viaţă mai bună să îşi creeze o dietă diversificată şi echilibrată cu resurse minime. Dincolo de capitolele dedicate grupelor de vârstă, în volum veţi putea găsi şi diete recomandate în diferite tipuri de afecţiuni: de la imunitate scăzută la afecţiuni cardiovasculare, sedentarism, obezitate, alergii, anemii, afecţiunile ficatului sau rinichilor. De asemenea, volumul conţine sfaturi pentru adaptarea alimentaţiei în funcţie de sezon, de stilul de viaţă şi de preferinţele culinare. „Am scris această carte pentru cei care doresc să ştie puţin mai mult despre mâncare. Am încercat să uit că sunt medic şi m-am adresat vouă cu toată sinceritatea, de pe poziţia unui prieten care vă ştie nevoile, dar şi slăbiciunile. Pe lângă informaţii ştiinţifice, veţi găsi o parte din secretele alimentelor şi multe sfaturi practice, astfel încât să alegeţi produsele care vă hrănesc corpul şi vă satisfac sufletul. Mâncarea este şi trebuie să rămână una dintre plăcerile vieţii”, spune Mihaele Bilic despre ultima ei carte. Sursa: www.elle.ro

The Avengers este de neratat, are tot ce-i trebuie ca să fie un blockbuster excelent, mai ales că vine împachetat şi în efectele speciale 3D! Iată cinci motive pentru care trebuie să vedeţi Răzbunătorii (The Avengers): 1. Îi aveţi pe toţi: Hulk, Captain America, Iron Man, Thor. Toţi eroii sunt bine reprezentaţi, toţi primesc cam aceeaşi atenţie şi vin în doze egale, chiar dacă Iron Man şi Hulk ies uneori mai bine în evidenţă. 2. Acţiunea este bine orchestrată, bine dozată. Începe mai încet, apoi câştigă viteză şi nu se mai opreşte decât la sfârşit. Efectele speciale sunt spectaculoase. Luptele de la început, dintre supereroii care încă nu se cunosc foarte bine, sunt şi ele adevărate doze de adrenalină. 3. Povestea este destul de simplă: Loki vrea să cucerească Pământul, iar The Avengers trebuie să-l oprească. Dar totul devine simplu abia în ultima jumătate de oră, până atunci trebuie legate între ele firele din toate celalalte poveşti. 4. Actorii au şi ei un cuvânt greu de spus în reuşita filmului. Se înteleg perfect, joacă bine, iar chimia dintre ei funcţionează de minune. Îl avem pe Tom Hiddleston în pielea personajului negativ, Loki, alunecos şi malefic. Robert Downey Jr. este la fel de genial în rolul de Iron Man ca şi în celelalte părţi; Chris Evans îl întruchipează bine pe demodatul Cpt. America; Chris Hemsworth îl joacă şi el bine pe confuzul Thor, iar Mark Ruffalo este mult mai bun decât toţi ceilalţi care l-au jucat până acum pe Bruce/Hulk. 5. The Avengers este şi un film plin de umor. Sursa: www.filme.metropotam.ro

La numai trei ani de la revenirea lor pe scenă, membrii formaţiei fenomen, Roxette, par a fi mai în formă ca niciodată. După ce anul trecut şi-a marcat revenirea, după o pauză de opt ani, printr-un turneu internaţional şi un album nou, Charm School, duo-ul de origine suedeză a revenit la finalul lunii martie cu un nou material discografic, intitulat Travelling, un concept asemănător cu cel folosit pe albumul Tourism din 1992. Fiind cel de al nouălea album din cariera formaţiei, discul conţine 15 piese despre care Per Gessle şi Marie Frederiksson, membrii trupei, spun că „surprind perfect energia pozitivă pe care Roxette o primeşte şi o oferă la rândul său în cadrul concertelor susţinute după revenirea din 2010”. Printre melodiile noului album se regăsesc atât piese mai vechi, reinterpretate, cât şi melodii noi, înregistrate în timpul turneului The Neverending Tour, început în 2011, care a trecut deja prin 30 de ţări. Chiar de la ieşirea sa pe piaţă, „Traveling” a debutat direct în Top 10 în clasamentele din Suedia, Germania şi Cehia, concurând cu lansările unor artişti precum Madonna sau Iron Maiden. Materialul conţine de asemenea şi trei piese live: She’s Got Nothing On (But the Radio), înregistrată în timpul concertului din Rio de Janeiro din aprilie 2011, Stars, înregistrată în timpul soundcheck-ului pentru show-ul susţinut în Dubai în mai, 2011, precum şi o interpretare inedită, alături de o orchestră simfonică, a hitului It Must Have Been Love din timpul spectacolului Night of the Proms, din Rotterdam, 2009. Duo-ul suedez a concertat în 18 iulie în Cluj-Napoca, în fața a peste 20.000 de fani. La finalul reprezentației, cei doi componenți ai trupei au declarat că a fost o adevărată plăcere să concerteze în „inima Transilvaniei”.


ACASĂ ÎN EUROPA pag 12

INVITAȚIE

Cei mai fericiți oameni provin din țările nordice Fericirea, pentru fiecare dintre noi, are valențe diferite și, oricât s-ar putea părea de ciudat, poate fi măsurată, fapt demonstrat de studiul comandat de Organizația Națiunilor Unite, care a dorit să afle care este nivelul de fericire în lume. Rezultatul nu a fost deloc surprinzător, țările nordice fiind în topul statelor cu cei mai fericiți cetățeni. Danemarca a devenit pentru prima dată ocupanta locului I, fiind urmată de Finlanda, Norvegia și Olanda. Oameni din aceste state au venituri de 40 de ori mai mari faţă de cei din ţările nefericite și o speranță de viață mai mare cu 28 de ani. Calculele s-au bazat pe așa-zisul „scor de evaluare a vieții”, un indice care a luat în calcul factori ce țineau de sănătatea populației, gradul de securitate a familiei și a locului de muncă, precum și o serie de factori sociali ca libertatea politică și corupția guvernamentală. Rezultatele studiului au stabilit realităţile economice, sociale şi politice care pot fi corelate, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu nivelul de fericire al cetăţenilor. După ce ani la rând poziția I a fost ocupată de Norvegia, pentru prima dată Danermarca a surclasat-o cu un punctaj de satisfacție de 7.8, pe o scară de la 0-10.

Elementele care au avut cea mai mare greutate au fost șomajul scăzut și numărul de ore de muncă relativ redus pe care danezii trebuie să îl lucreze pentru a-și asigura bunăstarea zilnică. Dacă vecinii săi o duc foarte bine din punct de vedere financiar, atunci finlandezii stau mai bine la capitolul timp liber, dedicând în medie 14.9 ore pe zi activităților după serviciu. În cazul Norvegiei, ocupanta locului III, siguranța financiară a fost decisivă, cetățenii săi având asigurate circa 30.465 de dolari pe an pentru plata facturilor. De asemenea, au fost luate în calcul și condițiile din sistemul medical și faptul că Norvegia are un surplus bugetar de 162.5%. Olandezii nu se omoară cu munca (doar 0,68% lucrează peste 50 de ore pe săptămână) și asta le priește de minune, speranța lor de viață fiind de 80,8 ani. Peste 70% dintre ei spun că sunt „sănătoși” sau „foarte sănătoși”. În același studiu, sunt menționate și cele mai nefericite țări, majoritatea de pe continentul african: Benin, Republica Centrafricană, Togo sau Sierra Leone.

Cât de bine sunt plătiți românii pentru munca lor Norvegia se regăsește nu numai în topul celor mai fericite țări din lume, dar și în clasamentul celor mai bine plătiți angajați. Astfel, norvegienii sunt răsplătiți pentru ora muncită cu aproximativ 44,2 euro, aproape dublu față de media europeană de 23,1 euro pe oră, potrivit datelor furnizate de Biroul de Statistică al UE Eurostat. Norvegienii sunt urmaţi în top de către belgieni, al căror cost orar al muncii (n. red. - salarii, compensații financiare și cheltuieli nesalariale ale angajatorului), în 2011, era de 39,3 euro şi de către suedezi cu 39,1 euro. Valoarea şi bogăţia sunt suficiente pentru cei 4,9 milioane de locuitori ai statului norvegian pentru ca oamenii să aibă venituri considerabile, a explicat pentru cotidianul Gândul Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. La celălalt pol al clasamentului, pe penultimul loc, cu un cost orar al muncii de 4,2 euro, s-a plasat România, care a reușit să depășească doar salariații bulgari în această privință. Nici la capitolul salariu minim garantat România nu stă foarte bine. Românii sunt răsplătiți pentru munca lor cu aproximativ 162 de euro pe lună, de 11 ori mai puțin comparativ cu angajații din Luxemburg, care sunt pe primul loc în topul salariilor. Potrivit analiștilor financiari, diferențele salariale dintre România și statele din vârful clasamentului s-ar putea estompa abia în următorii zece ani, iar în momentul aderării noastre la moneda euro am putea ajunge abia la nivelul salariului actual al polonezilor, de 336 euro pe lună. „Salariul minim la noi este nerezonabil de mic. Nu cred că este bazat pe niște calcule economice, iar statisticile la noi oricum nu sunt foarte relevante. Veniturile românilor țin și de productivitate, de faptul că se irosesc prea mulți bani pe evaziune fiscală, zone nefiscalizate, care practic mănâncă din buzunarele noastre”, a declarat avocatul Gabriel Biriș pentru publicația Business24.


pag 13

RECOMANDĂRI

INFOTRIP BULGARIA

17-21 mai 2012

Patru zile de muncă, șapte stațiuni celebre explorate, peste 50 de hoteluri inspectate și multă comunicare combinată cu distracție. Cam asta a însemnat în câteva cuvinte infotrip-ul nostru, în cadrul căruia agenții și colaboratorii Filadelfia Turism au făcut cunoștință îndeaproape cu frumusețile și facilitățile litoralului bulgar. Misiunea noastră nu se oprește însă la acest infotrip, ci va continua anul viitor cu Grecia și Turcia.

BULGARIA

Trăiește plăcerea de a fi pasager! Hai cu noi în țara vacanțelor tale:

Balcic, Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Day, Constantin și Elena, Varna, iar acum și Sunny Beach Descoperă relaxarea fără frontiere la cele mai avantajoase preţuri: cazare în hotel de 3* + all inclusive – de la 18 € / persoană / noapte.

de la

30€

/ pers.

CHARTER

cu AUTOCARUL


ACASĂ ÎN EUROPA pag 14

INVITAȚIE

Rețete de succes în turismul românesc Turismul românesc se află abia la începuturile sale, iar specialiștii în domeniu sunt în căutarea strategiilor de promovare a destinațiilor care merită vizitate, menite să-i facă pe turiștii străini să ne treacă granița. Deși multe atracții turistice autohtone sunt total necunoscute publicului, România se poate mândri totuși cu câteva obiective de răsunet, cum ar fi Salina Turda, orașul Sibiu sau castelul Peleș, a căror administrare eficientă a dat roade.

grade Celsius) - un spațiu neconvențional pentru concerte de muzică clasică și alte spectacole. Coborând cu liftul din această încăpere, încă opt etaje se ajunge în mina Terezia, unde o insuliță de sare, amenajată cu mai multe terase ca niște OZN-uri, își așteaptă turiștii. Cea de a treia mină, Gisela, este o mică bază de tratament în inima subteranului, ce are o sală de gimnastică și o cameră prevăzută pentru vizionarea televizorului sau accesarea internetului.

Salina Turda, obiectivul turistic nr. 1 al României Cu o istorie ce se trage încă din perioada romană, salina din municipiul Turda este o comoară naturală care a ajuns un obiectiv de talie mondială după ce a fost complet modernizată și redată circuitului în 2010, în urma unei investiții din fonduri europene de aproape 6 milioane de euro. La doi ani de la inaugurare, salina Turda a fost desemnată cel mai bun obiectiv turistic al României, adunând peste 350.000 de vizitatori pe an, adică aproape 1.000 pe zi.

Salina Turda este unul dintre puținele exemple din turismul românesc de „așa da”.

Cu arhitectura sa futuristă și cu diverse zone de agrement, salina este și un spațiu curativ special pentru pacienții cu boli respiratorii. Proiectul de modernizare a constat în reamenajarea minei Rudolf, cea mai mare încăpere subterană din România, care a fost dotată cu mini-terenuri de baschet și golf, bowling, tobogane pentru copii, dar și o roată panoramică de unde se pot admira stalactitele de sare. Tot mina Rudolf găzduiește acum un amfiteatru cu aproape 200 de scaune încălzite (temperatura la adâncime este de 10-12

Sibiul, mai mult decât un model de turism Sibiul a atins apogeul dezvoltării sale turistice odată cu desemnarea sa în 2007 drept Capitală Culturală Europeană, reușind performanța de a atinge recordul de un milion de turiști la finalul mandatului său, ceea ce a însemnat o dublare față de 2006 și o triplare față de anul 2005. Deși în următorii ani numărul turiștilor a scăzut gradual, autoritățile locale fac eforturi considerabile pentru a-și promova orașul la nivel național printr-o serie de evenimente de avergură, cum ar fi Festivalul Internațional de Teatru sau festivalul de muzică rock ARTMANIA. Cele două evenimente atrag an de an zeci de mii de turiști, care ocupă, până la refuz, toate unitățile de cazare din oraș. În ceea ce privește promovarea orașului de pe Cibin în afara țării, municipalitatea a alocat sume importante pentru participarea cu standuri la cele mai mari

târguri de profil din Berlin sau Bruxelles, unde localnicii și-au manifestat interesul pentru fostul burg săsesc din inima Transilvaniei. Eforturile sibienilor în încercarea lor de a fi puși pe harta turistică a lumii nu au fost zadarnice, pentru că în ediția din 2011 a Ghidului verde Michelin, cel mai prestigios ghid turistic din lume, Sibiul a fost cotat la trei stele, ceea ce înseamnă că această destinație trebuie neapărat vizitată. Castelul Peleș, bijuteria turismului românesc Cu un trecut istoric bogat, castelul Peleș este unul dintre cele mai rafinate obiective turistice din România, care atrage anual o medie de 250.000 de iubitori de artă din întreaga lume. Castelul fascinează mai ales prin interioarele sale somptuoase la amenajarea cărora a contribuit decisiv regina Elisabeta a României, dar și prin patrimoniul său artistic, ce conține colecţii de vitralii, mobilier şi arme datând încă din secolul al XV-lea. Fostă reședință de vară a familiei regale, Peleșul, de factură neo-renascentistă de inspirație germană, este cunoscut și prin faptul că a fost primul castel electrificat din Europa. Pentru a crește numărul vizitatorilor, administratorii muzeului au gândit o nouă strategie de promovare - implementarea unei platforme pentru vizitarea virtuală a castelului. Acum, toți curioșii care încă nu au văzut Peleșul îl pot vizita mai întâi online și cu siguranță vor fi cuceriți.


pag 15

RECOMANDĂRI

» De ce să vizitezi Israelul măcar o dată în viață 16 - 20 august - de la 454 €/ pers./ 5 zile 07 - 14 octombrie - de la 539 €/ pers./ 7 zile

Sunt turiști care aleg să călătorească în Israel pentru a explora originile spiritualității creștine, alții ajung acolo din pasiunea pentru locurile în care culturi diferite se întâlnesc și coexistă armonios, iar alții pur și simplu sunt curioși să descopere mediul de afaceri din Orientul Apropiat. Indiferent de rațiunile care stau în spatele acestei alegeri, iată câteva motive pentru care Israelul este o destinație de neratat într-o viață: 1. Israelul este una dintre puținele destinații care conțin toate ingredientele necesare unui concediu spiritual, activ și relaxant; toate într-una. Aici, turiștii se pot bucura de plajă, de mulțimea de vestigii arheologice sau obiective demne de vizitat, de mâncarea delicioasă sau de amestecul extraordinar de culturi. 2. Este țara în care cele mai importante trei religii ale lumii coexistă: creștinismul, iudaismul și islamismul. Emblemă a creștinismului este Biserica

Sfântului Mormânt despre care se crede că a fost înâlțată pe locul crucificării, în timp ce Zidul Plângerii, cu o lungime de 27.7 m și o înălțime de 20.2 m, este centrul credinței evreilor. 3. Tot aici se află cel mai vechi port al lumii cu o istorie de 3000 de ani, Jaffa. 4. Redescoperiți viața lui Hristos vizitând locurile creștine, precum Capernaum, Cana, Muntele Fericirilor și chiar orașul său natal, Nazaret. 5. Urmați drumul pe care Hristos și-a purtat crucea pe via Dolorosa. 6. Faceți o baie în Marea Moartă, lacul de la cea mai mică altitudine, și încercați procedurile curative cu nămol în una dintre stațiunile spa din zonă. 7. Descoperiți frumusețea deșertului Negev cu jeepul sau pe spatele cămilei. 8. Admirați unele dintre cele mai importante descoperiri arheologice din lume, găzduite de muzeul Israelului: Manuscrisele de la Marea Moartă, Altarul Cărții sau principala colecție de arheologie și artă veche a țării.

Vom vizita cele mai remarcabile orașe: Ierusalim, Nazaret, Betleem, Ierihon, Jaffa, Haifa, Tel Aviv, Masada. Taxele de intrare la toate obiectivele din program sunt incluse în preț. Cadou - o vizită la Muzeul Holocaustului, un obiectiv de mare importanță pentru Israel, dar și pentru umanitate. Contact: lidia@filadelfiaturism.ro, 0730.585.800


Preț: d e la

Praga, o călătorie în timp 169 € 4 zile, între 8-11 noiembrie 2012 Maiestuoasă, sofisticată, cu o istorie bogată și peste patru milioane de turiști anual, Praga este orașul de care te îndrăgostești iremediabil. Cu o arhitectură veche de peste 600 de ani, neatinsă parcă de vremuri și de războaiele ce au bântuit Europa, capitala Cehiei este o bijuterie în aer liber, ale cărei palate, taverne tradiționale sau catedrale îți lasă senzația de teleportare în secolele XVIXVII. La o simplă plimbare pe ulițele întortocheate ale centrului vechi, situat între Piața Wenceslas și Podul Carol, comercianții ambulanți, în costume tradiționale, saltimbacii și povestitorii de legende uitate creionează atmosfera tipică a Pragăi medievale. Aici veți putea admira călădiri baroce și gotice, faimosul ceas astronomic, făurit în 1410, sau turnul vechii primării, care deschide o priveliște panoramică impresionantă asupra orașului.

Dacă v-am convins că Praga merită vizitată, vă invităm într-o călătorie de patru zile a cărei itinerar va fi completat cu turul Budapestei, al capitalei Slovaciei - Bratislava, al unuia dintre cele mai frumoase orașe germane, Drezda, care a renăscut din cenușă după bombardamentele celui de al IIlea Război Mondial și, in final, al stațiuni Karlovy Vary, locul de care s-au bucurat de-a lungul timpului Bethoveen, împăratul Franz Joseph I, Mozart etc.

/perso ană pt. early b rezervările o valabil oking, e până în 15 sep tembr ie

Oferta noastră include cazarea într-un hotel de 4*, transportul cu autocarul (clasificat la 4*), taxele de drum și de parcare, precum și serviciile unui însoțitor de grup. Pachetul nu include biletele de intrare la obiectivele turistice și asigurarea medicală. www.filadelfiaturism.ro lidia@filadelfiaturism.ro

Asupra întregului oraș însă veghează, de la înălțime, Castelul Pragăi, cel mai mare castel din lume. Incursiunea în lumea cehilor va continua cu o vizită a orașului Brno, important centru politic și cultural al țării.

ÎNCHIRIERI DE MICROBUZE ȘI AUTOCARE de ultimă generație

LA CELE MAI BUNE PREȚURI pentru pentru

nunți, botezuri, excursii, deplasări și alte evenimente Parcul nostru auto vă pune la dispoziție:

Microbuze de 16-19 locuri Autocare de 35-50 locuri Autocare de mare capacitate (60-81 locuri)

DOTĂRI PREMIUM

Contact: 0746.256.908, 0757.109.252

Revista Filadeldia nr.5  

Revista Filadeldia nr.5