PACES Nr.6 - Septembrie 2011

Page 20

20

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 6/Septembrie 2011

Cancerul de sân Mit: Pilulele contraceptive pot cauza apariţia cancerului de sân. Realitate: Majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că nu cresc riscul cancerului la sân, chiar dacă ai astfel de antecedente în familie.

C

ancerul de sân este boala de care femeile se tem, probabil, cel mai mult. Chiar dacă nu este letal, consecinţele sale, posibila îndepărtare chirurgicală a unui sân şi efectele fizice şi psihologice ale acesteia sunt deosebit de traumatizante pentru o femeie. Incidenţa cancerului de sân a crescut în special la femeile mai înaintate în vârstă, trecute de menopauză, rata supravieţuirii femeilor a crescut, iar numărul deceselor cauzate de alte afecţiuni a scăzut. Cu alte cuvinte, femeile trăiesc în prezent suficient de mult cât să se îmbolnăvească de cancer al sânului. Doar 5% dintre cazuri apar la femei mai tinere de 40 de ani, doar 25% la cele sub 50 de ani.

Evoluţia cancerului de sân Cancerul de san evoluează ca urmare a unor modificări graduale, de la un ţesut normal al sânului la un cancer pe deplin dezvoltat. Prima fază este cea a afecţiunii fibrochistice proliferative, numite şi hiperplazie (însemnând creştere excesivă), această afecţiune nu este canceroasă. Următorul stadiu este numit hiperplazie atipică. Celulele au o creştere şi diviziune anormal de rapidă (hiperplazie), iar unele din acestea au caracteristici neobişnuite (atipii). Acest stadiu este un semnal de alarmă timpuriu. Stadiul următor este carcinomul in situ, unele celule ale sânului prezintă modificări canceroase, fără ca aceste celule anormale să invadeze însa celulele învecinate. Carcinomul invaziv, celulele anormale invadează ţesutul învecinat, având capacitate de a infiltra şi vasele sangiune şi ganglionii limfatici. Tipuri de cancer: 1. Carcinomul ductal – cancer dezvoltat în canalele galactofore care transportă laptele matern. 2. Carcinomul lobular – se dezvoltă în lobii care produc laptele matern. 3. Carcinomul inflamator – se dezvoltă în ganglionii limfatici din stratul subcutanat.

Factorii de risc a) Factorii de risc din afara sferei tale de influenţă

- Vârsta: aproximativ 77% dintre femeile cu cancer la sân au peste 50 de ani la vremea diagnosticării. - Prezenţa cancerului de sân la o rudă de gradul întâi (mamă, soră, fiică), reprezintă un risc familial determinat genetic. - Femeile albe: riscul este uşor mai crescut faţă de femeile afro-americane, femeile asiatice şi hispanice prezintă un risc mai mic. - Menstruaţie timpurie şi menopauza târzie: producţia de estrogeni (hormoni sexuali) în timpul vieţii fiind mai lungă fiind susceptibile să dezvolte cancer la sân. La fel şi femeile care n-au avut nicio sarcină. b) Factorii de risc din sfera ta de influenţă - Tratament de suplinire a estrogenului: creşte riscul dacă este urmat pe o perioadă de 10 până la 15 ani. - Alcoolul: s-a dovedit că creşte nivelul de estrogeni ceea ce favorizează apariţia cancerului. - Obezitatea: ţesutul adipos produce estrogeni, astfel încât greutatea excesivă pe care o porţi cu tine este o fabrică de estrogeni. - Poluarea: substanţe precum DDE (înrudit chimic cu DDT) sau DPC (difenil policlorinat). - Regimul alimentar nesănătos: un regim alimentar bogat în grăsimi poate contribui la apariţia cancerului.

Autoexaminarea şi mamografiile Cele trei modalităţi de diagnosticare timpurie a cancerului de sân sunt: autoexaminarea, examenul realizat de un medic şi mamografia. Niciuna din aceste metode nu este eficientă singură. Toate femeile trebuie să apeleze în mod regulat la toate trei. Este recomandabil să se înceapă autoexaminările lunare încă din timpul pubertăţii. Fiecare îşi cunoaşte cel mai bine sânii şi aspectul lor, fiind capabile să palpeze orice modificare mai eficient decât oricine altcineva. Chiar dacă nu recunoaştem un nodul malign se poate depista orice modificare, oricât de subtilă, pe care trebuie anunţată imediat medicului, pentru a fi evaluată. După începerea menstruaţiei este indicată efectuarea anuală a unui examen al sânilor, cu ocazia examenului clinic sau ginecologic de rutină, preferabil de către acelaşi medic în fiecare an. Cea de-a treia metodă de diagnosticare este mamografia, care poate depista leziuni sau nod-


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.