Solutii de eficientzare energetica

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” Domeniul major de intervenţie 3.2. „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii” Titlul proiectului: : „COPMED – COMPETENTE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI” Contract nr. POSDRU/81/3.2./S/52242 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 –„Investeşte în oameni!

SOLUŢII DE EFICIENTIZARE ENERGETICĂ A STAŢIILOR DE EPURARE BIOLOGICE Dan Niculae Robescu, Diana Robescu, Cristina Costache Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, România

Rezumat Staţiile de epurare a apelor uzate sunt mari consumatoare de energie. Costurile acestei energii consumate se reflectă în costurile generale de operare fapt care ridică preţul apei prelucrate în staţia de epurare.

Un management corect al consumurilor energetice identifică soluţii pentru exploatarea eficientă şi rentabilă a SEAU – staţiei de epurare a apelor uzate. Se pot utiliza diferite surse regenerabile de energie: eoliană, solară, geotermală, geotermică, fotovoltaică, arderea biogazului în centrale cogenerative. Costurile de investiţie a acestor surse se recuperează într-un interval scurt de timp de până la cinci ani.

Cuvinte-cheie Staţie de epurare; consumuri energetice; microorganisme; biotehnologie; surse neconvenţionale de energie.

Introducere Staţiile de epurare a apelor uzate apelează la tehnologii sofisticate capabile să elimine din apă corpurile dispersate şi dizolvate de natură minerală sau organică. Tehnologia de epurare este o succesiune de procese unitare de natură fizică, chimică şi biochimică care în ansamblul lor reuşesc să reţină şi neutralizeze corpurile din apă. Aceste operaţii unitare se desfăşoară în obiecte construite în staţia de epurare. Fiecare obiect are în dotare echipamente hidromecanice care sunt antrenate cu energie electrică. Aşadar, în fiecare obiect din SEAU apar consumuri energetice care global, la nivelul staţiei de epurare, ajung la valori foarte mari. Pentru staţiile mari de epurare aceste consumuri pot ajunge la nivelul de putere instalată de circa 500 kW….1000 kW. În costurile generale de operare ponderea consumurilor energetice poate fi de ordinul 25…40%. Managementul energetic al SEAU este obligatoriu pentru reducerea costurilor de operare. Astăzi se caută soluţii pentru a face o staţie de epurare independentă energetic faţă de sistemul energetic naţional.

Aspecte generale În tehnologiile clasice de epurare a apelor menajere apar consumuri ridicate de energie în toate fazele atât în treapta fizică (impropriu denumită mecanică) cât mai ales în cea biologică. Astfel, într-o staţie de epurare apar consumuri de energie la următoarele obiecte:

1.

staţia de pompare a influentului – este necesară acolo unde colectorul principal al canalizării este sub cota terenului de amplasare a staţiei de epurare; 2. grătarele – motorul care antrenează mecanismele de curăţare, deshidratarea şi compactarea reţinerilor în vederea trimiterii lor la groapa de gunoi orăşenească; 3. deznisipatoarele combinate cu separatoarele de grăsimi – motorul de antrenare a mecanismului de colectare şi evacuare a nisipului, precum şi echipamentele destinate spălării nisipului reţinut; totodată la partea de extracţie a grăsimilor din apă apar consumuri de energie la instalaţia de flotaţie cu aer comprimat pentru spumare, colectare a grăsimilor şi evacuarea lor; 4. decantoarul primar – motorul de antrenare a podului raclor, instalaţia de colectare şi evacuare a nămolului depus pe radier; 5. reactoarele biologice aerobe destinate eliminării materiilor organice pe bază de carbon şi, de multe ori combinate cu nitrificarea amoniului: a) echipamentele de oxigenare a apelor uzate; b) echipamentele destinate recirculării nămolului de la decantorul secundar; c) echipamentele de recirculare a apelor încărcate cu nitraţi şi nitriţi; 6. decantoare secundare – echipamentele de colectare şi evacuare a nămolului depus în bazinul de sedimentare; 7. staţia de pompare a efluentului – sunt situaţii în care acestă staţie de pompare este necesară datorită condiţiilor locale de deversare; 8. echipamentele mecanice din gospodăria de nămol –pentru îngroşare, deshidratare etc.

Reactoarele biologice aerobe - larg utilizate în tehnica epurării apelor uzate sunt cele cărora le revine ponderea cea mai mare din consumurile energetice ale staţiei de epurare din total; ele au o pondere de circa 40...60%. Aşadar, biotehnologiile sunt, în general, cele mai mari consumatoare de nergie din mai multe cauze: necesitatea furnizării continue a oxigenului în mediul apos pentru asigurarea condiţiilor de oxidare din reactoarele biologice în care îşi desfăşoară activitatea metabolică bacteriile aerobe; menţinerea în stare de suspensie a flocoanelor de nămol activ în mediul apos din bazinul de aerare; pentru aceasta fie se introduce mai mult aer (decât este necesar procesului aerob de mineralizare a materiilor oraganice) care prin efect de gaz-lift menţin în suspensie foloanele de nămol activ, fie se utilizează amestcătoare submersibile speciale capabile să creeze curenţi hidrodinamici ce împiedică depunerea flocoanelor pe fundul reactorului.

Procesele de transfer fizice şi biochimice, care stau la baza biotehnologiilor, sunt mari consumatoare de energie în special pentru că apare necesitatea asigurării unei mari suprafeţe de contact între cei trei factrori apă – bule de aer – flocoane de nămol activ.

Echipamentele de oxigenare din reactoarele biologice aerobe trebuie să favorizeze contactul dintre materia organică şi bacteriile mineralizatoare, să omogenizeze amestecul polifazat din aerotanc şi să asigure necesarul de oxigen pentru descompunerea biochimică a materiie organice şi pentru respiraţia endogenă.

Căile de eficientizaree energetică a staţiilor de epurare biologice au la bază mai multe direcţii: a) reducerea consumurilor energetice din SEAU printr-o analiză corectă a schemei hidraulice şi amplasarea echipamentelor de pompare la poziţia optimă astfel încât să se reducă sarcina la minimum; b) elegerea şi procurarea unor echipamente eficiente care să realizeze aceleaşi cerinţe impuse de proces cu randamente superioare şi deci cu consumuri reduse de energie pe m3 de apă epurată; c) comanda automată a proceselor şi echipamantelor la care se introduce restricţia de consum energetic printr-o funcţie specială fără a afecta procesul unitar sau tehnologie; d) utilizarea susrselor neconvanţionale de energie – eoliană, solară, geotermică, geotermală, instalaţii de cogenerare care funcţionează cu biogazul produs în reactoarele biologice anaerobe din gospodăria de nămol. e) Soluţii pentru acoperirea necesarului de energie electrică şi termică din surse neconvenţionale  Energia solară – cu panouri solare care dau direct energie termică şi panouri fotovoltaice care furnizează direct energie electrică;  Energie eoliană - prin intermediul turbinelor eoliene – grup eolian mai corect – se obţine direct energie electrică;  Energie geotermică – pompa de căldură care generează energie termică folosind căldura extrasă din pământ sau chiar apă;  Energie geotermală – provenită din exploatarea apelor subterane calde;  Energia cogenerativă – folosind biogazul produs în staţia de epurare a apelor uzate în grupuri care dau direct energie electrică şi termică simultan cu randamente superioare (peste 70%) în funcţie de

mărimea grupului.

Panourile solare. Fluidul colector care trece prin canalele panoului solar are temperatura crescută datorită transferului de căldură. Panourile solare au în general una sau mai multe straturi transparente pentru a minimaliza pierderile de căldură şi pentru a putea obţine o eficienţă cât mai mare. În general, sunt capabile să încălzească lichidul colector până la 82 C cu un randament cuprins între 40 şi 80%.

Energia eoliană. În multe zone din România există disponibil de energie eoliană şi ea poate fi utilizată prin folosirea turbinelor eoliene, figura 1. Rotorul turbinei este din fibre de sticlă, iar generatorul electric de tip trifazat cu magneţi permanenţi. Înălţimea turnului este de 18 m.

Fig. 1 Turbină eoliană cu rotor axial WM-20000 Energia solară - iluminat cu energie solară Celule fotovoltaice. Celulele solare făcute din cristale de silicon, arsenicat de galiu şi alte materiale semiconductoare, transformă direct radiaţia solară în electricitate. Iluminatul incintei staţiei de epurare a apelor uzate necesită o cantitate mare de energie electrică; acoperirea acestui necesar din sursă neconvenţională conduce la importante economii. Sistemele de iluminat solar fără conectare la reţea, reprezintă o cale fiabilă, regenerabilă şi remarcabilă pentru iluminatul spaţiilor exterioare.

Atât în vederea creşterii securităţii, ameliorării siguranţei, precum şi asigurării vizibilităţii, iluminatul solar este o opţiune economică şi ecologică pentru iluminatul amplasamentului.

Corpul de iluminat LED este eficient şi modern, distanţat de stâlp, producând un iluminat egal şi strălucitor. Montajul sistemului se poate face pe aproape orice tip de stâlp: compozit, aluminiu, oţel, lemn, sau beton.

Energia geotermică. Practic acestă formă de energie se poate obţine prin utilizarea pompei de căldură care foloseşte o sursă constantă de temperatură – puţ de adâncime, instalaţie îngropată la circa 2 m cu suprafaţă mare de schimb de căldură, sau cantitatea de căldură existentă într-un curs natural de apă.

Pompa de căldură extrage această cantitate de căldură pe care o Fig.2 Sistem de iluminat solar transformă în energie termică de încălzire a spaţiilor. Practic pompa de căldură este de fapt o instalaţie de climatizare de tip invers sistemului care realizează frig în incinte de tip frigider sau încăperi în perioada de vară. Este un sistem simplu, uşor de construit şi de exploatat în orice perioadă a anului.

Energia cogenerativă - Biogazul Biogazul rezultă în urma degradării anaerobe a ubstanţelor organice. Are două avantaje pe de o parte este valorificat energetic datorită faptul că conţine metan (CH4) în diferite proporţii în funcţie de caracteristicile nămolului din staţia de epurare şi pe de altă parte ajută la stabilizarea deşeurilor organice. Compoziţia biogazului: metan (CH4) cea mai mare parte până la 70%, dioxid de carbon CO 2 şi în funcţie de substrat mai conţine hidrogen sulfurat H2S, azot N2, oxigen O2, apă H2O şi alte gaze. În funcţie de substratul şi de tipul de fermentare utilizate compoziţia biogazului variază şi pot apare impurităţi sub formă de compuşi organici volatili COV – uri, amoniac NH3, metale grele sau derivaţi halogenaţi. Metanul care poate fi în proporţii de 30 – 70 % conferă biogazului valorificare energetică. În timpul procesului de fermentare anaerobă au loc următoarele 4 reacţii: 1. Hidroliza: polimerii mai mari sunt descompuşi cu ajutorul enzimelor; din substanţele organice insolubile şi complexe rezultă substanţe solubile şi simple; 2. Acidogeneza: fermentaţiile acidogene sunt cele mai importante, acetatul fiind principalul produs final. De asemenea, se formează acizi graşi volatili împreună cu dioxidul de carbon şi hidrogen; 3. Acetogeneza: acizii graşi volatili şi aminoacizii se transformă în acid acetic, care disociază în anion de acetat şi cation de hidrogen; 4. Metanogeneza: acetatul şi hidrogenul sunt transformaţi în metan şi dioxid de carbon. În timpul procesului de fermentare se disting, în special, trei domenii diferite de temperatură: - zona psihrofilă (criofilă), sub 20°C; - zona mezofilă, între 20 - 45°C - zona termofilă, între 45 - 55°C. Modul de alimentare al fermentatorului poate fi continuu sau discontinuu. În sistemele discontinue substratul proaspăt este introdus în vasul de reacţie împreună cu un inocul de material fermentat. În timpul uneia din primele două zile materialul este aerat pentru creşterea temperaturii. În următoarele două sau trei săptămâni, substratul este anaerob degradat, la început cu o creştere zilnică a producţiei de gaz. După ce a atins un maxim, după aproximativ 10 -14 zile, producţia de gaz scade din nou pentru a atinge un platou ce se situează la aproximativ jumătate din producţia maximă. Pentru a compensa formarea nestaţionară a gazului, sunt puse în funcţiune, în paralel, trei sau patru fermentatoare, dar care sunt umplute în momente diferite.

O altă formă de realizare a procesului discontinuu este reprezentat de sistemele de stocare. Ele combină tancul de fermentare şi cel de stocare într-unul singur. Acesta este umplut încet. Avantajul acestui sistem îl reprezintă costurile scăzute.

Factorii tehnologici care influenţează fermentarea materiilor organice (nămol organic din SEAU, plantele acvatice şi algele, alte reziduuri organice provenite de la cantine, restaurante etc.) şi de a căror optimizare depinde obţinerea unor randamente ridicate în bioconversia energetică a reziduurilor organice sunt: a. Temperatura. Temperatura are o influenţă complexă asupra proceselor de fermentare anaerobă a reziduurilor organice. În practica curentă, fermentarea anaerobă a nămolurilor de la staţiile de epurare orăşeneşti se face în zona mezofilă, temperatura optimă fiind în jurul valorii de 35°C. b. pH - alcalinitate. Stabilitatea procesului de producere a biogazului ca şi calitatea superioară a acestuia (proporţia ridicată de metan) depind atât de pH-ul materialului supus fermentării, cât şi de relativa constanţă a reacţiei în cursul procesului de fermentare. Metanobacteriile sunt foarte sensibile la pH-ul mediului.

Ele se dezvoltă cel mai bine dacă reacţia este neutră, respectiv la pH 6,8 - 7,2, dar pot tolera un domeniu mai larg de pH, cuprins între 6,5 - 8,0. c. Elemente nutritive. Procesul de fermentare a substanţelor organice necesită existenţa unui mediu nutritiv optim pentru dezvoltarea micro-organismelor implicate în biodegradarea materiei organice din fermentatoare. Produsele organiceconţin cantităţi suficiente şi în raporturi echilibrate din toate elementele esenţiale pentru nutriţia microorganismelor (carbon, azot, fosfor, sulf, microelemente). Prezenţa microelementelor cobalt, zinc, fier şi mangan favorizează dezvoltarea rapidă a florei metanogene. Acestea joacă rol de biocatalizatori în procesul de transformare a substanţelor organice complexe în substanţe simple şi în îmbogăţirea mediului cu enzime şi vitamine din complexul B. d. Substanţe toxice. Orice substanţă care inhibă activitatea microorganismelor metanogene sau care este letală pentru acestea, prezintă un pericol potenţial pentru procesul de fermentare anaerobă. Până în prezent nu s-au inventariat toate substanţele care au acest efect negativ şi nici nu s-au stabilit toate nivelurile concentraţiilor toxice, toxicitatea fiind influenţată de interacţiuni complexe de antagonism, sinergism şi/sau de adaptare a microflorei bacteriene la condiţii extreme. e. Compoziţia substratului organic. Cantitatea de gaze care poate fi generată în cursul fermentării anaerobe, depinde de compoziţia globală a materiei organice. Aceasta depinde de compoziţia principalelor grupe de produse participante.

Pentru a preveni dereglarea proceselor metabolice, în bazinul de fermentare trebuie introduse cantităţi de substanţe organice corespunzătoare capacităţii de asimilare a asociaţiei bacteriene existente, când procesul de fermentare este în stare de echilibru cantitatea de substanţe organice introduse în bazinul de fermentare pe unitate de volum poartă denumirea de încărcare organică a bazinului de fermentaref. Timpul de retenţie în bazinul de fermentare. Timpul necesar descompunerii substanţelor uşor şi mediu biodegradabile se numeşte durata practică de fermentare şi corespunde reducerii cu cca. 60-70% a substanţelor organice şi unei producţii de biogaz reprezentând cca. 90% din producţia maximă posibilă în condiţii industriale. g. Conţinutul de substanţă din substrat. Reziduurile organice cu umiditate mai redusă de 80-88% în funcţie de granulometria particulelor şi natura substanţelor organice din care sunt alcătuite, îngreunează reacţiile de hidroliză, întrucât difuzia şi contactul enzimelor extracelulare care catalizează reacţiile respective cu substanţele organice se face prin mediul apos. h. Omogenitatea amestecului de substrat şi biomasă în bazinul de fermentare. O condiţie de bază pentru asigurarea unui randament optim în descompunea substanţelor organice şi conversia acestora în biogaz, cu menţinerea unei stabilităţi corespunzătoare a proceselor metabolice, este asigurarea unui contact cât mai uniform a substanţelor organice din reziduurile proaspete (brute) cu microflora din bazinul de fermentare. i. Izolarea termică. Izolarea termică a fermentatorului este necesară în toate zonele geografice în care temperatura mediului ambiant coboară mult sub temperatura optimă de lucru a instalaţiei, de regulă 30 - 35°C. j. Îmbogăţirea cu microorganisme metanogene (inocularea). Cu toate că bacteriile metanogene sunt prezente aproape în toate materialele organice reziduale, ele nu constituie o populaţie dominantă.

Pentru a se reduce perioada de aclimatizare a metanobacteriilor într-un fermentator nou, sau la repunerea lui în funcţiune este indicat să se adauge un inocul bogat în metanobacterii, Ca inocul se mai pot folosi culturi de bacterii metanogene selecţionate în laborator, din materiale organice bogate în microfloră spontană. k. Co-digestia. Co-digestia reprezintă amestecul a două sau mai multe tipuri de reziduuri. Prin co-digestie se poate obţine o canitate mult mai mare de biogaz. Aprovizionarea treptei de digestie anaerobă se realizează în special din bălegar de la crescătoriile de animale (porci, bovine, păsări) şi nămolul rezultat din treapta biologică a staţiilor de epurare a apelor uzate. În procesul anaerob se pot trata: a) nămolurile din staţiile de epurare a apelor uzate; b) deşeurile organice animaliere; c) deşeurile municipale solide; d) deşeurile verzi (botanice); e) deşeurile organice industriale şi comerciale. Adăugarea unui procent de 5% de nămol în deşeurile municipale solide s-a demonstrat că îmbunătăţeşte performanţele şi stabilitatea reactorului. S-a constat că o performanţă ridicată a digestiei anaerobe este atinsă cu o suplimentare în proporţie de 80:20 (deşeuri municipale solide: nămol).

Avantajele co-digestiei reziduurilor animaliere cu alte deşeuri organice: 1. creşterea cantităţii de biogaz pe m3 de reactor, în consecinţă, cu beneficii financiare pentru operator; 2. deşeuri solide sunt transformate în reziduuri care pot fi pompate în amestec cu deşeurile animaliere.

Acest lucru poate duce la manipularea mai uşoară, atât în procesul de digestie cât şi după aceea; 3. se utilizează pentru a ridica eficienţa de digestia a anumitor materiale organică; 4. când deşeurile organice sunt utilizate pentru co-digestie în instalaţiile de digestie anaerobă, operatorul îşi asumă responsabilitatea pentru utilizarea finală a digestatului rezultat; 5. ajută la atingerea unei valori ridicate a raportul N:P:K prin amestecarea diferitelor deşeuri organice.

Aspecte de bază ale proceselor de epurare anaerobă a apelor uzate.

Tehnologia de epurare a apelor uzate prin procesul biologic anaerob este potrivită pentru apele foarte încărcate cu materii organice. Ea impune după ieşirea apei din reactorul biologic anaerob o treaptă bioloigică aerobă pentru finisarea purificării. Spre deosebire de procesele aerobe de degradare, în cazul degradării anaerobe, un mare număr şi o mare diversitate de microorganisme anaerobe participă la transformarea substanţelor organice în produşii finali, nepoluanţi.

Epurarea anaerobă foloseşte tehnologii ce au fost perfecţionate în anul 1970. Reactorul biologic anaerob este o cameră complet sigilată cu un flux continuu de apă uzată. Fiind total sigilat (etanşat) menţine o lipsă totală de oxigen şi lumină. Aceste reactoare au în interior un număr de 55 de specii diferite de bacterii anaerobe.

Fiecare tip de bacterii va digera un tip diferit de materie organică (unele vor digera carbohidraţi, diferite grăsimi etc). Mediu bacterial se va „adapta” automat la compoziţia apei uzate care intră în reactor. Daca apa uzată rezultată este pe baza de grăsimi, de la un restaurant, abator, atunci bacteriile care digeră acest tip de poluant vor predomina în reactor. Dacă apa rezultă de exemplu de la o fabrică de zahăr, bacteriile care digeră carbohidraţii vor fi predominante. Poluanţii organici sunt transformaţi de bacteriile anaerobe într-un gaz de fermentaţie – biogaz – care conţine metan şi dioxid de carbon.

Purificarea gazelor de fermentaţie anaerobă (biogaz)

Gazul de depozit pe lângă metan, componenta ce este valorificată în procesul de obţinere a energiei electrice şi termice, mai conţine şi alte substanţe ce sunt dăunătoare instalaţiilor. Astfel, pulberile, vaporii de apă şi hidrogenul sulfurat pot afecta funcţionarea corectă a instalaţiilor de producere a energiei conducând la costuri mari de mentenanţă scăzând totodată şi eficienţa procesului de ardere. Astfel se impune necesitatea epurării gazului de depozit pentru eliminarea compuşilor nedoriţi menţionaţi mai sus prin: a) eliminarea pulberilor cu ajutorul filtrelor; b) reţinerea vaporilor de apă folosind silicagel; c) tratarea hidrogenului sulfurat cu ajutorul scruberelor umede cu peliculă biologică.

Cogenerare Cogenerarea este producerea termodinamică secvenţială a două sau mai multe forme utile de energie dintr-o singură sursă de energie primară.

În timpul funcţionării unei centrale electrice convenţionale cantităţi mari de căldură sunt evacuate în atmosferă fie prin circuitele de răcire (condensatoare de aburi, turnuri de răcire, răcitoare cu apă ale motoarelor Diesel sau Otto) sau cu gazele de evacuare. Marea majoritate a acestei călduri poate fi recuperată şi folosită pentru acoperirea necesarului termic, această ducând la un randament de 30 – 50% în cazul centralelor electrice la 80 – 90 % în cazul sistemelor de cogenerare.

Fig. 3. Componenţa unităţii de cogenerare Importanţa acestei investiţii constă în două aspecte fundamentale cu implicaţii directe asupra mediului înconjurător: 1. Asigurarea unui consum constant pe toată durata anului a biogazului rezultat reducându-se în acest fel riscurile de acumulări masive de biogaz; 2. Creşterea eficienţei energetice prin utilizarea unei unităţi în cogenerare şi utilizare energiei electrice pentru a reduce consumul de energie electrică absorbită din Sistemul Energetic Naţional şi în acest fel contribuind la reducerea volumului de gaze cu efect de seră.

5. Concluzii Lucrarea are la bază ideea de a identifica surselor de energie neconvenţională care se pot utiliza în mod economic în staţia de epurare a apelor uzate astfel încât să rezulte o importantă economie de energie – deci reducerea semnificativă a costurilor de operare. În SEAU, funcţie de condiţiile locale, se pot utiliza toate tipurile

de surge regenerabile de energie care, evident, vor conduce la realizarea unor costuri reduse de operare şi la obţinerea unor fonduri ce pot fi dirijate la alte necesităţi urgente de exploatare.

Valoarea acestei economii va putea creşte dacă se iau câteva măsuri: 1. creşterea debitului de biogaz prin utilizarea deşeurilor organice; 2. montarea mai multor turbine eoliene în spaţiul staţiei de epurare a apelor uzate; 3. măsuri de eficientizarea a operării în staţia de epurare a apelor uzate; 4. creşterea volumului de nămol de la treapta avansată de epurare cu care va fi dotată staţia de epurare a apelor uzate.

Bibliografie 1. Anaerobic digestion of biodegradable organics in municipal solid wastes http://www.seas.columbia.

2. Anaerobic digestion, a detailed report on AD of MSW by the Institution of Wastes Management (IWM) AD working group for IWM 3. Types of anaerobic digesters for solid wastes http://roseworthy.adelaide.edu.au/~pharris/biogas/pvdv.pdf 4. Anaerobic digestion, a detailed report on AD of MSW by the Institution of Wastes Management (IWM) AD working group for IWM 5. Renewable energy policy project http://www.repp.org/discussion/digestion/200002/msg00054.html 6. Biogas and natural gas fuel mixture for the future http://uk.dgc.dk/pdf/Sevilla2000.pdf 7. Feedstock for anaerobic digestion http://homepage2.nifty.com/biogas/cnt/refdoc/whrefdoc/d8feed.pdf 8. Agricultural use of sewage sludge http://www.fao.org/ docrep/T0551E/ 9. Process design of agricultural digestershttp://homepage2.nifty.com/biogas/cnt/refdoc/whrefdoc/ 10. Methane production from municipal solid waste http://ceeserver.cee.cornell.edu/mw24/cee453/ 11. Presentation by Greenfich Ltd. Based on AD http://www.london.gov.uk/mayor/strategies/ 12. Questions and Answers on animal by-products http://europa.eu.int/rapid/start/ 13. Animal by-products regulations http://www.defra.gov.uk/animalh/byprods/publicat/compost_guidance.pdf 14. Application of non agricultural waste to land http://www.sepa.org.uk/publications/ 15. Scotland’s renewable resource 2001 http://www.scotland.gov.uk/who/elld/energy/SRS2001Vol2.pdf 16. AT information: Biogas http://res2.agr.ca/initiatives/manurenet/download/biogas_gtz_de.pdf 17. AGORES: A Global Overview of Renewable Energy Sources www.agores.org 18. IEA (2001): Biogas and More – Systems and Markets Overview of Anaerobic Digestion. IEA Bioenergy Task 37, c/o Nova Energy 19. LUA (2000): LUA Draft Guideline “Mitbehandlung von biogenen Abfällen in Faulbehältern”.

Landesumweltamt (LUA) Nordrhein –Westfalen, Germany 20. [20] VDMA (1997): VDMA Einheitsblatt 24435 “Anlagen und Komponenten zur anaeroben Abfallbehandlung”, VDMA Verband Deutscher Maschinen- und Anlagenbau e.V., Frankfurt / Main 21. Manualul inginerului energetician, vol. III 22. Droste, R.L. Theory and Practice of Water and Wastewater Treatment. New York: John Wiley and Sons, 1996; 23. Heijnen, J.J., Weberl, H., Mathematical modelling of biofilm structures, 2002; 24. Metcalf and Eddy, Inc. Wastewater Engineering: Treatment and Reuse, fourth edition. New York: McGraw-Hill, 2003; 25. Robescu, D., Lanyi, Sz., Robescu, Diana, Constantinescu, I., Verestoy, A., Wastewater treatment.

Technologies, installations and equipment. Editura tehnică, Bucureşti, 2001.

26. Robescu, D., Lanyi, Sz., Robescu, Diana, Verestoy, A., Fiabilitatea proceselor, instalaţiilor şi echipamentelor pentru tratarea şi epurarea apelor. Editura tehnică, Bucureşti, 2003.

27. Robescu Diana, Modelarea proceselor biologice de epurare a apelor uzate, Editura Politehnica Press, 2009; 28. Rojanschi, Vladimir, Bran, Sorina, Protectia si ingineria mediului, Editura Economica Bucuresti, 1997.