Issuu on Google+

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” Domeniul major de intervenţie 3.2. „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii” Titlul proiectului: : „COPMED – COMPETENTE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI” Contract nr. POSDRU/81/3.2./S/52242 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 –„Investeşte în oameni!

CARACTERIZAREA NAMOLURILOR REZULTATE IN ETAPA DE EPURARE BIOLOGICA A APELOR UZATE Rodica STANESCU Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, România Rezumat Cunoaşterea caracteristicilor şi a conţinutului nămolurilor generate din instalaţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti este foarte importantă în luarea deciziilor de valorificare sau eliminare a acestora, încă din etapa de proiectare a staţiei. Legislaţia europeană transpusă şi la nivel naţional, stabileşte criterii stricte de utilizare a nămolurilor în agricultură stimulând în acelaşi timp aplicarea acestei metode de valorificare. Staţia de epurare trebuie să fie proiectată corespunzător conţinutului estimat al apelor uzate şi a metodei de valorificare sau eliminare a namolului. Metalele grele sau poluanţii organici persistenţi, proveniţi în special din evacuările ilegale de ape uzate industriale neepurate în reţeaua de canalizare orăşenească, se pot acumula în sol şi, mai departe, în plante. Lucrarea prezintă principalele caracteristici ale nămolurilor care trebuie cunoscute pentru tratarea lor în condiţii optime dar şi pentru valorificarea sau eliminarea cu costuri minime şi un impact redus asupra mediului. Cuvinte-cheie Nămol, epurare biologică, ape uzate orăşeneşti, caracteristici, compoziţie chimică, metale grele. Introducere Această lucrare are drept scop prezentarea câtorva aspecte legate de proprietăţile şi compoziţia nămolurilor rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti. Ca urmare creşterii volumului de ape uzate epurate, cantităţile de nămol generate la nivel european dar şi în România au crescut astfel încât stocarea, tratarea şi valorificarea lor reprezintă una din


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

principalele probleme ale staţiilor de epurare. In Europa se înregistrează în prezent un grad de valorificare a nămolurilor de circa 40%, restul fiind depozitat sau incinerat. Valorificarea în agricultură este o metodă susţinută de legislaţia europeană. Prezenţa unor specii, cum ar fi metalele grele, poate să facă această metoda nerecomandată. Namolurile sunt încadrate de legislaţia europeană ca deşeuri. Astfel Lista europeană a deşeurilor încadrează nămolurile rezultate la epurarea apelor în categoria generală a deşeurilor, având codul 19 08 05 - nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti. Legislaţia europeană privind gestionarea deşeurilor include şi Directiva 86/278/CCE privind protectia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de la staţiile de epurare, directivă care a fost transpusă în Romania prin OM 49/2004 pentru aprobarea Normelor Tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor când se utilizeaza namoluri de epurare în agricultură. Acest ordin a fost modificat în octombrie 2004 prin Ordinul 334/2004. In scopul utilizării nămolurilor de la epurare în agricultură cu asigurarea protecţiei sănătăţii umane şi a naturii, directiva mai sus menţionată stabileşte condiţii privind: • valorile concentraţiilor limită pentru metalele grele în soluri, nămoluri şi încărcări maxime anuale; • cantităţile maxime de nămol care se pot aplica în sol; • condiţiile în care sunt permise concentraţii mai puţin stricte de metale grele; • utilizarea tehnologiilor de tratare a nămolului; • frecvenţa de analiză a nămolurilor şi solurilor; • autorizarea utilizării în sol a nămolurilor netratate; • perioadele de interzicere a aplicării nămolului (înainte de păşunat sau recoltare); • valori limită sau alte măsuri pentru soluri cu un pH sub 6; • analize de sol pentru alţi parametri decât pH-ul şi metale grele; • înregistrarea cantităţilor de nămoluri produse, nămolurilor folosite în agricultură şi concentraţia medie de metale grele din nămoluri; • derogări acordate pentru instalaţiile mici de tratare a apelor uzate. Din prevederile directivei rezultă necesitatea caracterizării nămolurilor din punct de vedere al existenţei unor compuşi periculoşi care pot avea un impact negativ asupra solului atunci când aceste este utilizat în agricultură. Legislaţia românească (OM 757/2005) restricţionează eliminarea nămolurilor prin depozitare în depozitele de deşeuri municipale (umiditate maxim 65%, amestecate cu deşeuri menajere în proporţie de maxim 1:10). Caracteristici şi tipuri de nămoluri Nămolurile sunt sisteme coloidale complexe cu compoziţie eterogenă, conţinând particule cu diametru mai mic de 1µm, particule în faza dispersă cu diametru cuprins între 1 şi 100 µm şi particule asociate sub formă de agregate, în suspensie, cu aspect gelatinos. Concentraţia totală în substanţă solidă înainte de prelucrare este de mai puţin de 2,5 kg/m 3. Cantităţile care se formează în diferitele trepte de epurare sunt variabile de la o sursa la alta, în funcţie de caracteristicile fizico-chimice ale apei brute, de procedeul şi de gradul de epurare impus. Astfel, cantităţile de nămol produse la epurarea apelor uzate orăşeneşti, sunt cuprinse între 65 si 90 g/om-zi. O staţie clasică de epurare a apelor uzate municipale include: • epurarea mecanică - procedeele de epurare sunt de natură fizică; Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE • epurarea chimică - procedeele de epurare sunt de natură fizico-chimică; • epurarea biologică - procedeele de epurare sunt atât de natură fizică cât şi biochimică.

Nămolurile formate în procesele biologice au o compoziţie predominant organică (peste 50% substanţe volatile în substanţa uscată) (NP 118-06). După particularităţile etapei de formare, nămolurile se pot grupa în: Nămol brut – nămol netratat nestabilizat. În etapa de digestie pH-ul tinde să îi scadă şi produce miros. Nămol primar - este produs în treapta de epurare mecanică. Aceasta este generat în etapele de separare mecanică pe grilaje şi grătare (v.figura nr.1). Nămolul acumulat în partea de jos a bazinului sedimentare primar este, de asemenea, numit nămol primar. Compoziţia acestui nămol depinde de caracteristicile surselor care generează apa uzată. Nămolul primar conţine într-o mare măsură materii organice solide şi are consistenţa unui lichid dens cu un conţinut de apă între 93% şi 97%. Nămol secundar (excesul de nămol) – biomasa nerecirculată care se îndepărtează din treapta de epurare biologică cu nămol activ; conţine materiale nehidrolizabile, sub formă de particule şi biomasă. Nămolul activ se formează în exces la eliminarea materiei organice dizolvate şi a nutrienţilor din apele uzate în etapa de tratare biologică. Aceasta se face prin interacţiunea a diferite tipuri de bacterii şi microorganisme, care necesită oxigen pentru a trăi, cresc şi se multiplica consumând materia organică dizolvată în apă. Nămolul rezultat din acest proces este numit nămol activ care există în mod normal, sub formă de flocoane şi care, în afară de biomasă vie şi moartă, conţine şi compuşi minerali şi organici liberi şi adsorbiţi. Nămol activ recirculat – nămolul separat din decantorul primar şi alimentat în bazinul de aerare. Nămol terţiar - este produs în etapele ulterioare de epurare de exemplu, prin adăugarea unui agent de floculare. Nămol stabilizat anaerob (fermentat) sau aerob – se formează în timpul procesului de digestie anaerobă sau în procesul aerob de epurare biologică avansată (respectiv nitrificare cu stabilizare, sau în stabilizatorul de nămol); are o culoare neagra si miros pământos. În funcţie de gradul de stabilizare nămolurile fermentate au un conţinut solid de 45 - 60%.

Figura nr.1. Tehnologie de epurare a apelor uzate Un alt tip de nămol care se poate forma este asa numitul “nămol plutitor”, format în urma unor condiţii speciale, care pluteşte la suprafaţa datorită dezvoltării excesive a actinomicetelor şi alte microorganisme filamentoase, a căror celule au o suprafaţă hidrofobă. Aceasta absoarbe aer şi azot sub formă de bule şi face ca nămolul să de

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

deplaseze la suprafaţa apei. Nămolul plutitor ar trebui să fie eliminat rapid pentru că duce la formarea de spumă la tratarea anaerobă a nămolului. In partea a V-a „Prelucrarea nămolurilor” a „Normativului pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de epurare a apelor uzate orăsenesti" (NP 118-06) al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, sunt indicate valori ale cantităţilor specifice de nămol rezultat din diverse etape. Tabel nr.1. Conţinutul în substanţă uscată şi rata de generare a nămolurilor în staţiile de epurare

Sursă: Ordinul MTCT 1729/2006 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti - Partea a V-a: Prelucrarea namolurilor", indicativ NP 118-06

Cunoaşterea caracteristicilor şi proprietăţilor nămolurilor constituie o premiză esenţială pentru stabilirea tehnicilor de prelucrare, valorificare sau eliminare. Pentru caracterizarea nămolurilor se apelează la indicatori generali (umiditate, densitate, pH, raport compuşi minerali/compuşi volatili, capcitate calorică etc.) şi la indicatori specifici (substanţe nutritive, metale grele, hidrocarburi şi grăsimi etc.) care depind în principal de caracteristicile apei uzate care a fost supusă epurării. Compoziţia chimică Compoziţia generală a apelor uzate municipale este bine înţeleasă. În scopul de gestionării calităţii apei, poluanţii din apele uzate municipale pot fi clasificaţi în următoarele cinci categorii: • materia organică (exprimată ca CBO - consum biochimic de oxigen), • microorganisme (agenţi) patogene, • nutrienti (azot si fosfor), • compuşi periculoşi (atât organici cât şi anorganici), şi • minerale dizolvate.

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

Poluanţii pot fi clasificaţi în continuare (după Camp şi Messerve, 1974 ) în materii: • sedimentabile, • în suspensie, • coloidale şi • dizolvate. Epurare biologică a apelor uzate produce diferite tipuri de nămol în diverse etape care se formează în principal pe baza unor componenţi existenţi în apa uzată (compuşi organici şi nutrienţi) şi care înglobează cea mai mare parte din celelalte substanţe poluante. Caracteristicile nămolului variază după vechimea sa, adică după timpul scurs de la formarea sa, timp în care s-au desfăşurat a procese de descompunere bacteriană. Namolurile tinere pot conţine un număr mult mai mare de agenţi patogeni decât cele mai vechi. Ele trebuie să fie întotdeauna manipulate cu grijă pentru a evita contaminarea cu agenţi patogeni. Apa din nămol. Datorită prezenţei solidelor, nu toată apa din nămol are proprietăţi fizice similare din punct de vedere al presiunii de vapori, entalpie, entropie, vâscozitatea şi densitatea (Katsiris şi Kouzeli-Katsiri, 1987; Vesilind, 1994). Comportamentul unei molecule de apă în timpul procesului de deshidratare a nămolului este foarte variabil în funcţie de apropierea sa de faza solidă. De obicei, sunt considerate două tipuri principale de apă: apa libera, care nu este influenţată de particulele solide şi apă legată a cărei proprietăţi sunt modificate datorită prezenţei de solidelor. Estimarea cantităţii de apă liberă (apă legată fiind diferenţa până la apa totală) se bazează pe aceasta diferenta de comportament. Bazându-se pe variaţia unor proprietăţi, pot fi folosite diferite tehnici pentru a măsura conţinutul de apă liberă (uscare în vid sau la presiune atmosferică, teste de dilatare, de separare centrifugală, de filtrare, analiza termică diferenţială etc.). Clasificarea numai în două categorii de apă este adesea insuficientă pentru a înţelege şi prevedea mecanismele de deshidratare şi de pretratare care sunt de obicei asociate cu aceasta (coagulare, floculare, condiţionarea termică). În consecinţă, pot fi de asemenea, luate în considerare tipuri suplimentare de apă. În general în literatură sunt propuse, patru tipuri de apă, între diversele clasificări existând câteva mici diferenţe din punctul de vedere al terminologiei (Vaxelaire şi Cezac, 2004): Apă liberă, apa neasociată cu particule solide, inclusiv apa din golurile dintre particule care nu este afectată de forţele capilare. Apă interstiţială, din interiorul unor fisuri şi spaţii interstiţiale ale flocoanelor şi microorganismelor; Apă de suprafaţă: apă aderentă la suprataţa particulelor solide sau reţinută prin adsorbţie. Apă legată (de hidratare): - biologic - apă intracelulară, care reprezintă o parte a celulelor organismelor vii prezente în nămol, legate prin forţe moleculare într-o faza stabilă (nămolul); - chimic - apă intercelulară, care reprezintă o parte a reţelei cristaline moleculare în faza stabilă a nămolului; - fizic - în coloizi, legat datorită tensiunii superficiale prezente la limita dintre faze.

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

Conţinutul în substanţe organice în suspensie se exprimă ca substanţe volatile în suspensie (mg/ m3) (materii volatile în suspensie) (SVS), adică pierderea la calcinare la 550oC, şi reprezintă diferenţa între reziduul uscat şi reziduul fix = SU – RF. reziduul uscat (substanţă uscată, SU sau s.u.) - reziduu ramas după uscare la 105 o C, mg/ m3 şi reprezintă în acelaşi timp total solide în suspensie (TSS); reziduul fix (total) (RF) - reziduu ramas după uscare şi încălzire la 550 oC, mg/ m3; reziduul fix (total) reprezinta, de fapt, conţinutul în substanţe minerale al apei analizate sau al nămolului analizat. Atunci când este evaluat reziduul pentru o apă cu suspensii, mai întâi se filtrează suspensiile. Metale grele şi nutrienţi. Conţinutul de nutrienţi (N, P, K) prezintă o importanţă deosebită atunci când se are în vedere valorificarea nămolului ca îngrăşământ agricol sau amendament pentru sol. De asemenea, utilizarea în agricultură a nămolului este condiţionată de prezenţa şi de concentraţia metalelor grele datorită gradului ridicat de toxicitate. Nămolurile pot fi contaminate cu metale grele şi alţi poluanţi. Chiar dacă nămolul menajer conţine cantităţi reduse de metale grele, în general sub limitele admisibile, totuşi nămolul rezultat din epurarea apelor rezultate din amestecarea celor orăşeneşti cu cele industriale poate conduce, în funcţie de profilul industriei, la creşterea concentraţiei de metale grele în nămol. Pretratarea apelor uzate industriale este o condiţie obligatorie înainte de descărcarea în canalizare. Tratarea nămolurilor contaminate cu concentraţii mari de metale grele sau substanţe chimice toxice va fi mai dificilă şi potenţialul de valorificare a nămolurilor va fi limitat. Nămolul conţine substanţe nutritive esenţiale (azot şi fosfor) şi este potenţial benefic ca îngrăşământ pentru plante. Carbonul organic în nămolul odată stabilizat, este de asemenea un amendament pentru sol, deoarece conduce la îmbunătăţirea structurii solului. Totuşi utilizarea în agricultură este limitată de prezenţa ionilor metalelor grele. Directiva 86/278/ECC prevede următoarele concentraţii limită pentru namolurile utilizate agricultură (mg/kg SU): Pb: 750-1.200, Cd: 20-40, Cr: 1.000-1.500, Cu: 1.000-1.500, Ni: 300-400, Hg: 16-25, Zn: 2.500-4.000. Gasco şi Lobo au caracterizt un nămol de la o staţie de epurare din Spania evidenţiind un conţinut de metale grele (exprimat ca şi conţinut total (TCm), legat de carbonul organic total (OCm) şi legat de carbonul organic dizolvat (DOCm)) (Tabelul nr. 1), sub valorile limită admise de legislaţia europeană pentru a putea fi utilizat în agricultură. Tabelul nr.2. Conţinutul în metale grele a unui nămol dintr-o statie de epurare din Spania

Sursa: G. Gasco´ , M.C. Lobo, Composition of a Spanish sewage sludge and effects on treated soil and olive trees, Waste Management 27 (2007) 1494–1500

Poluanţii organici persistenţi (POPs). Ca urmare a stabilităţii chimice şi a rezistenţei la biodegradare, POPs se distribuie între faza lichidă şi namol, astfel încât concentraţiile din nămol pot înregistra valori mari. La aplicarea nămolului pe sol, rata de aplicare totală (cu nămolul)a POPs în sol nu trebuie să depăşească viteza lor de degradare (rata de acumulare

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

negativă). Odată adăugaţi pe sol, poluanţii organici persistenţi din nămoluri suferă o întreagă gamă de procese, de exemplu, adsorbţie/desorbţie, degradare (chimică şi biologică), volatilizare, eroziune şi levigare, care pot acţiona la reducerea concentraţiei de POPs potenţial disponibili absorbţiei de către plante (O'Connor, 1996). Caracteristicile fizico-chimice Caracteristicile fizico-chimice ale nămolurilor depind de provenienţa apei uzate şi tehnologia de epurare. Pentru a caracteriza nămolurile se apelează la indicatori generali (umiditate , greutate specifică, pH, raport mineral/volatil, putere calorifică etc. Datorita naturii complexe a nămolurilor, indicatorii generali şi specifici se completeaza şi cu alţi parametri care caracterizeaza modul de comportare a nămolurilor la anumite procese de prelucrare (fermentabilitate, rezistentă specifică la filtrare, compresibilitate etc.). Principalele caracteristici fizico-chimice ale nămolurilor, care prezintă interes în tehnologia de prelucrare şi eliminare sunt prezentate în continuare. Indicele de volum al nămolului (IVN). Comportarea la sedimentare a flocoanelor de nămol activ este de o mare importanţă în tratarea biologică. Flocoanele trebuie să fie uşor detaşabile, astfel că biomasa să poată fi separată din apa epurată şi recirculată în etapa de aerare. În cazul în care procesele biologice nu se desfăşoară în condiţii optime, se poate forma un nămol voluminous, dezvoltat în masă, care are caracteristici extrem de nefavorabile decantării şi îngroşării. În cele mai multe cazuri nămolul voluminos se acumulează în clarificator, caz în care aceasta formează un strat gros care trebuie îndepărtat pentru a preveni evacuarea lui prin preaplin. IVN se defineşte ca fiind volumul (în mL) ocupat de 1 g nămol (substanţa uscată) după 30 min de sedimentare. Pentru calcularea IVN se aplică relaţia: IVN (mL / g)= VN (mL / L) / SU (g / L) unde

VN = volumul nămolului (volumul specific), pe care nămolul îl atinge într-o anumită perioadă de timp de sedimentare (de obicei, 30 min) dintr-un litru de suspensie iniţială, în mL/L. SU = substanţa uscată aflată într-un litru de suspensie, în g/L Pentru nămolul voluminos format în masă indicele de volum este mai mare de 150 mL / g. Umiditatea (conţinutul de apă, exprimat în %) reprezintă o deosebită importanţă în prelucrarea şi transportul nămolului. Aceasta variază în limite largi în funcţie de tipul nămolului (din treapta de epurare primară, secundară etc.). Nămolul provenit de la grătare şi site au umiditate de circa 60%, nămolul primar proaspăt 95-97%, nămolul activ excedentar 98-99,5%, nămolul de precipitare 92-95%. La prelucrarea nămolului este importantă cunoaşterea modului de legare a apei şi energia necesară pentru îndepărtare. Densitatea nămolului rezultat din epurarea apelor uzate municipale depinde şi ea de etapa din care provine nămolul: nămolul primar brut are o greutate specifică de 1,004-1,010 t/m3, nămolul activ excedentar are valori mai mici, în jur de 1,001 t/m3, iar după îngroşare 1,003 t/m3.

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

Conţinutul în substanţă uscată (SU) sau reziduul uscat la 105oC, variază în limite largi, în funcţie de provenienţa nămolului, de la 10 g până la 1300 g într-un m3 de apă uzată (vezi Tabelul nr.3). Raportul mineral/ volatil este un criteriu de clasificare al nămolurilor (nămol organic în care M/V 1 şi nămol anorganic în care M/V 1) şi un criteriu de selecţie a procedeelor de prelucrare. Tabel nr.3 Valori ale încărcării în SU pentru diverse tipuri de nămol

Sursă: Ordinul MTCT 1729/2006 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti - Partea a V-a: Prelucrarea namolurilor", indicativ NP 118-06

Puterea calorifică a nămolului variază în funcţie de umiditate şi de conţinutul în substanţă organică (substanţe volatile) (kJ/kg). Pentru a putea fi incinerat, nămolul trebuie supus unui proces de deshidratare. La o umiditate de 10-20% puterea calorifica se situeaza în jurul valorii de 12000 kJ/kg SU. Pentru o primă aproximare a valorii puterii calorifice brute a nămolului de la staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti se poate utiliza relaţia lui Du Long (Technical Report, 2004): GCV = 32810 x C + 142246 x (H-O/8) + 9273 x S unde: GCV = puterea calorifică brută unităţi în kJ / kg SU; C, H, O şi S = fracţie masică din SU a carbonului, hidrogenului, oxigenului şi respectiv sulfului. Se poate folosi şi o ecuaţie bazată exclusiv pe conţinutul de cenuşă al nămolului (Barber, 2007): GCV = 1,0295 x (22.840 – 23.854 A) Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

unde A = conţinutul de cenuşă exprimată ca fracţie zecimală. Alegerea metodei de valorificare sau eliminare Modul de eliminare a nămolurilor depinde de proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale acestora. Tabelul nr.4 indică parametrii care trebuie să fie cunoscuţi pentru stabilirea celei mai potrivite metode de tratare (EEA & ISWA, 1997). Tabel nr. 4. Principalii parametri de caracterizare a namolurilor care stau la baza alegerii metodei de tratare

Sursa: Sludge Treatment and Disposal, Management Approaches and Experiences, Environmental Issues Series, EEA & ISWA, 1997 Concluzii Cercetarea în domeniul caracterizării namolurilor este corelată cu metodele de valorificare/eliminare cele mai frecvent aplicate şi de asemenea cu posibilele efecte pe care le poate avea valorificarea/eliminarea asupra mediului. Legislaţia europeană în vigoare pune accent pe valorificarea nămolurilor rezultate din etapa epurarea biologică. Conţinutul nămolurilor este însă de multe ori condiţionat de practicile agenţilor economici şi de gradul de epurare a apelor uzate industriale inainte de evacuarea in canalizarea orăşeneasca. Totuşi eficienţa tratării namolurilor este condiţionată de compoziţia şi caracteristicile variabile ale nămolurilor, care trebuie cunoscute pentru stabilirea tehnicilor potrivite.

Septembrie 2010


2

BIOTEHNOLOGIA – TRATAREA APELOR POLUATE

Bibliografie *** Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti - partea a V-a: Prelucrarea nămolurilor, indicativ NP 118-06, (2006) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului *** Ordin nr. 49 din 01/14/2004 aprobarea Normelor tehnice privind protectia mediului si in special a solurilor, cand se utilizeaza namoluri de epurare in agricultura, Monitorul Oficial nr. 66 din 01/27/2004 *** Sludge Treatment and Disposal, Management Approaches and Experiences, Environmental Issues Series (1997), EEA & ISWA, Barber W. P. F., Observing the effects of digestion and chemical dosing on thecalorific value of sewage sludge (2007); Proceedings fromthe international conference: “Moving Forward,Wastewater Biosolids Sustainability: Technical, Managerial, and Public Synergy”, June 24-27, Moncton, Canada Flaga A. (2003), The aspects of sludge thermal utilization (2004) Proceedings of a PolishSwedish seminar, Wisla October 25-28,. Integration and optimisation of urban sanitation systems. E. Plaza, E. Levlin, B. Hultman, (Editors), TRITALWR.REPORT 3007, ISSN 1650-8610, ISRN KTH/LWR/REPORT 3007-SE, ISBN 91-7283-664-4 Frost, R., C. Powlesland, J.E. Hall, (1990) S.C. Nixon & C.P. Young. Review of sludge treatment and disposal techniques. WRc Report PRD 2306-M/1 Gasco´ G., Lobo M.C., (2007) Composition of a Spanish sewage sludge and effects on treated soil and olive trees, Waste Management 27, 1494–1500 Katsiris N, Kouzeli-Katsiri A. (1987) Bound water content of biological sludges in relation to filtration and dewatering. Water Res; 21(116):1319–27. O'Connor, G. A. (1996): Organic compounds in sludge-amended soils and their potential for uptake by crop plants. -Sci. Total Environ., 185(1-3), 71-81. Vaxelaire J., Cezac P., (2004) Moisture distribution in activated sludges: a review. Water Research 38 2215–2230 Vesilind PA. (1994) The role of water in sludge dewatering. Water Environ Res; 66(1):4– 11.

Septembrie 2010


CARACTERIZAREA NAMOLURILOR REZULTATE IN ETAPA DE EPURARE BIOLOGICA A APELOR UZATE