Publicaţia periodică a Consiliului Judeţean Harghita – iunie-iulie 2024
Din acest număr:
Aproximativ 1.000 de elevi din judeţ au fost implicaţi în programul „Copaci pentru viaţă – Trees for life”
în pag. a 2-a
Judeţul Harghita devine tot mai mult o destinaţie turistică verde, sigură şi potrivită familiilor
în pag. a 5-a
Balul Portului Popular de la Livezi ajunge la ediţia a IV-a
în pag. a 6-a
În perspectiva alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, implicarea tinerilor este cheia pentru combaterea extremismului şi consolidarea democraţiei
Tinerii au o voce ce trebuie încurajată să se facă auzită! Într-o perioadă marcată de conflicte şi de propagarea extremismului la nivel politic, rolul tinerilor devine crucial pentru stabilitatea şi viitorul democraţiei. Tinerii sunt acea resursă neexploatată suficient, dar esenţială pentru revitalizarea şi întărirea proceselor democratice. Aici intervine rolul politicienilor de a fi capabili să genereze un dialog constructiv cu aceştia. Prezenţa redusă a tinerilor la vot, aşa cum au demonstrat-o recent rezultatele alegerilor europene şi locale, reprezintă o problemă persistentă şi alarmantă. Aceasta denotă nu doar o deconectare faţă de procesele politice, dar şi o vulnerabilitate crescută în faţa extremismului politic, care profită adesea de pe urma apatiei civice şi a lipsei de implicare.
De aceea este vital să aducem în prim-plan necesitatea integrării tinerilor în procesele democratice. Participarea activă la luarea deciziilor în domenii ce vizează educaţia, creşterea oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii, inovare şi dezvoltare de competenţe, antreprenoriat sunt paşi fundamentali în această direcţie.
La nivel local putem găsi pârghiile necesare pentru a stimula implicarea tinerilor prin dialog şi interacţiuni specifice. De aceea, cu fiecare strategie adoptată, încercăm să-i motivăm pe tineri să se implice, pentru că ei pot aduce schimbarea.
Urmează alegerile prezidenţiale şi parlamentare în România. Vedem ce se întâmplă la nivel global, partidele extremiste câştigă teren, acest aspect reprezintă un pericol la adresa democraţiei, incluziunii, acceptării.
continuare în pag. a 3-a
Consiliul Judeţean a achiziţionat dispozitive pentru procesarea testelor antidrog şi le-a predate IPJ Harghita
în pag. a 7-a
Peste 100 de instituţii de învăţământ, spitale, centre de plasament
şi cabinete au fost incluse în programul „Zâmbet de copil”
r Anul acesta, 3 şcoli din nordul judeţului sunt cuprinse în program
Consiliul Judeţean Harghita a iniţiat în anul 2010 programul „Zâmbet de copil”, un demers menit să creeze spaţii colorate şi vesele pentru copiii din grădiniţe, secţii de pediatrie ale spitalelor şi alte spaţii educaţionale.
În decursul a 14 ani, mai mult de o sută de instituţii de învăţământ, cabinete psihopedagogice şi logopedice din şcoli, spitale şi centre de plasament din tot judeţul au fost cuprinse în cadrul programului „Zâmbet de copil”. Prin acest program, aspectul coridoarelor şi încăperilor instituţiilor este schimbat cu ajutorul desenelor care înfăţişează personaje din poveşti sau filme de animaţie.
În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în 10 iulie, la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, una dintre instituţiile beneficiare, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a spus că ideea a fost ca programul să fie prezent acolo unde copiii intră cu reticenţă, cu puţină teamă, iar cu ajutorul personajelor cunoscute din desenele animate sau din poveşti să se creeze un mediu mai plăcut. Programul este iniţiat de Consiliul Judeţean Harghita şi finanţat prin Centrul
Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Harghita. Szabó IrénOttilia, directoarea CJRAE Harghita, a arătat că în acest an nouă instituţii, majoritatea din zona Topliţei şi Gheorgheniului, sunt incluse în program. Printre acestea se află Şcoala Gimnazială Tulgheş, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Şcoala Gimnazială „Sf. Ilie”, ambele instituţii din Topliţa.
Autoarea desenelor este Daradics Karina, care le-a făcut atât pe cele din Secţia de Pediatrie a spitalului din Miercurea-Ciuc, precum şi pe cele din şcoli, grădiniţe, cabinete logopedice, psihologice din tot judeţul, până în Tulgheş, Corbu, iar spre Vest până aproape de graniţa cu judeţul Mureş.
„E frumos să vezi copii zâmbind, copii
fericiţi care reacţionează la ceea ce văd în jur. Sunt importante culorile, formele. (…) Dacă e vorba de teamă, cu formă, desen şi culoare putem distruge această bucată care nu-i face bine”, a spus Daradics Karina.
Gazda conferinţei, dr. Tóth Zsuzsa, medicul şef al Secţiei de Pediatrie, a precizat că desenele realizate acum doi ani au contribuit la câştigarea premiului acordat de Asociaţia Spitalelor din Ungaria pentru spitalele cele mai familiale.
Obiectivul programului este decorarea pereţilor în grădiniţe, clase pregătitoare, secţii pentru copii ale spitalelor, în grădiniţele cu program prelungit şi alte spaţii educaţionale, de către artişti graficieni, de a induce o atmosferă mai veselă, creând o ambianţă prietenoasă pentru cei mici, aducând zâmbetul pe buzele lor.
Aproximativ 1.000 de elevi din judeţ au fost implicaţi
în programul „Copaci pentru viaţă – Trees for life”
r Peste 117.000 de puieţi au fost plantaţi în judeţul Harghita în cadrul campaniei
Aproape o mie de elevi au fost implicaţi în campania de plantare de puieţi „Copaci pentru viaţă – Trees for life”, iniţiată de Consiliul Judeţean Harghita şi în cadrul căreia au fost plantaţi peste 117.000 de puieţi. În cadrul unei conferinţe de presă au fost prezentate rezultatele programului „Copaci pentru viaţă”, lansat în martie 2022 de Consiliul Judeţean Harghita, ca parte a iniţiativei „Trees for life” a Comitetului Regiunilor. Proiectul a avut drept scop plantarea a 50.000 de puieţi de pini şi pomi fructiferi în judeţul Harghita, cu sprijinul comunităţilor locale, ONG-urilor, şcolilor, instituţiilor subordonate, primăriilor şi asociaţiilor. Până în 2030, Consiliul Judeţean împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Rurală şi Agenţia Judeţeană de Dezvoltare Harghita, precum şi Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Munţii Harghita s-au angajat să planteze un total de 25.000 de puieţi.
Proiectul „Copaci pentru viaţă” a avut un impact social semnificativ – pe lângă
beneficiile ecologice – reuşind să mobilizeze şi să educe tinerii din judeţul Harghita cu privire la importanţa protejării mediului. Numeroşi elevi din şcolile locale s-au implicat cu entuziasm în acţiunile de plantare, contribuind direct la transformarea judeţului într-un spaţiu mai verde. Astfel, proiectul a depăşit simpla plantare de arbori, devenind o lecţie practică de ecologie pentru elevi, oferindu-le şansa de a înţelege rolul esenţial al naturii şi de a se implica activ în protejarea ei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a punctat în cadrul conferinţei că două obiective esenţiale ale proiectului sunt împădurirea întregului judeţ şi plantarea de pomi fructiferi autohtoni de-a lungul drumurilor judeţene, respectând distanţele legale faţă de drumuri. Acesta a precizat că un rol important în succesul proiectului l-au avut pompierii voluntari, care au asigurat îngrijirea puieţilor în perioade secetoase. „Având în vedere că suntem o regiune mică, cu 117.460 de
puieţi plantaţi am reuşit un rezultat semnificativ la nivelul Uniunii Europene. Încercăm să atragem tineretul, dar nu numai tineretul, să atragem oamenii spre natură, spre conştientizare şi spre un viitor sustenabil”, a declarat Borboly Csaba.
Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Rurală din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, Csongor László, a spus la rândul său că este un obiectiv important implicarea cât mai multor instituţii, organizaţii, asociaţii şi proprietari de terenuri publice care sunt interesaţi de plantarea arborilor şi doresc să educe generaţia următoare.
Programul „Copaci pentru viaţă – Trees for life” a fost realizat de către Consiliul Judeţean Harghita, în parteneriat cu mai multe instituţii şi asociaţii, printre care Agenţia de Dezvoltare Judeţeană Harghita, ADI de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, Asociaţia Proprietarilor şi Administratorilor de Păduri din Estul Transilvaniei.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a fost clasificat în categoria a II-a
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU)
Miercurea-Ciuc a devenit un spital de categoria a II-a, în urma deciziei semnate de ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, în data de 14 iunie. Anunţul a fost făcut de conducerea SJU Miercurea-Ciuc împreună cu Consiliul Judeţean Harghita.
„Avem o veste bună, un vis al nostru s-a îndeplinit, spitalul nostru a primit clasificarea de categoria a II-a. Vineri după-amiază (n.n. – 14 iunie) a sosit decizia domnului ministru dr. Alexandru Rafila, pentru care suntem foarte recunoscători. Astfel, spitalul nostru se numără printre spitalele cu competenţă înaltă. Acest titlu a fost o muncă în echipă şi pentru asta le mulţumesc tuturor angajaţilor spitalului. Obţinerea competenţei de categoria a II-a a fost un vis al nostru. Această categorie, această menţiune este un pas spre a obţine titlul de spital clinic. Noi ne străduim în continuare să obţinem acest lucru”, a declarat dr. Konrád Judith în cadrul unei conferinţe de presă.
„Eu vreau să le mulţumesc în primul rând colegilor medici, celor care îşi fac datoria zi de zi, oră de oră, dimineaţa, noaptea, seara, în orice condiţie şi lor li se datorează în primul rând această încadrare în categoria a II-a. Categoria a II-a evaluează de fapt acest grad de competenţă ridicat, la asta se referă. Se referă mai puţin la condiţiile de infrastructură ale spitalului şi mai mult la competenţa medicală şi la aparatura spitalului, şi vă asigur,
ca membru al echipei de negociere, este o încadrare mai mult decât corectă şi binemeritată”, a subliniat dr. Adrian Cristian Dobrică, medic primar chirurgie toracică. La rândul său, dr. Lucian Conţiu, medic specialist chirurg, a precizat faptul că această nouă încadrare a spitalului ar putea duce şi la atragerea personalului medical. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a explicat ce înseamnă de fapt această încadrare pentru pacienţii spitalului. „Concret, înseamnă şi că (pacienţii –n.n.) nu trebuie să călătorească, să plece cu ambulanţa, cu elicopterul, cu maşina proprie în alte centre. Deci, îşi pot rezolva problema cât mai aproape de casă, ceea ce este conceptul modern al medicinii. Dacă avem aici un spital de categorie înaltă, problemele se pot rezolva, multe din ele sau cele mai multe, aici. Asta înseamnă că nu mai trebuie trimis pacientul pentru orice fleac în clinici universitare, că avem colegi care sunt competenţi. Avem tehnică şi vom avea şi clădire modernă, deci avem condiţii”, a spus directorul DSP Harghita.
Conform dr. Tar Gyöngyi, spitalul lucrează la nivel de categoria a II-a încă din 2020, în timp ce primea finanţare de categoria a III-a, diferenţă care a fost completată din bugetul spitalului şi din bugetul local.
Directorul medical interimar al spitalului, dr. Vitos Attila, a detaliat eforturile
continue pentru a atinge acest nivel de competenţă. „Dotarea spitalului în funcţie de competenţe datează de fapt din 2011, atunci a apărut Ordinul Ministrului care a făcut această categorisire de la nivelul I la nivelul V. Atunci am luat deja în vizor categoria a II-a, managerul de atunci a zis: «eu cred că ţinteşti prea sus» şi într-adevăr atunci aşa a fost, nu a putut fi categoria a II-a, a fost numai categoria a III-a. (…) Pentru a atinge un anumit nivel de competenţă sunt nişte criterii foarte concrete, obiective, de dotare, de infrastructură şi, în primul rând, de personal medical, adică de servicii medicale oferite. Fiecare categorie de spital trebuie să asigure un set de servicii medicale”, a explicat dr. Vitos Attila. ***
Odată cu obţinerea clasificării în categoria a II-a, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc va beneficia şi de creşterea finanţării şi va putea oferi acces extins la servicii medicale complexe, permiţând pacienţilor să beneficieze de o gamă mai largă de investigaţii şi tratamente direct în cadrul unităţii, fără a mai fi necesară trimiterea acestora către alte instituţii medicale din ţară. În plus, calitatea actului medical se va îmbunătăţi semnificativ, datorită programelor continue de formare pentru personalul medical şi accesului acestora la echipamente medicale de ultimă generaţie, garantând astfel un nivel superior de asistenţă medicală.
În perspectiva alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, implicarea tinerilor este cheia pentru combaterea extremismului şi consolidarea democraţiei
urmare din pag. 1
Un prim-pas este să ne gândim şi să găsim modalităţile prin care putem mobiliza tinerii.
Europa ne dă multe exemple de succes ce pot fi replicate şi la nivel local, şi naţional, în România. Tinerii doresc să se implice atunci când le sunt oferite oportunităţi reale şi când se simt ascultaţi şi
respectaţi ne-o arată consiliile tinerilor, forumurile civice şi platformele de dialog.
Să ciulim urechile la ceea ce au de spus şi să nu fim doar nişte ascultători pasivi.
Concluzia e că este nevoie de mai mult dialog şi de o gândire comună pentru a construi un viitor în care tinerii sunt implicaţi activ şi în care extremismul nu găseşte teren fertil. Investiţia în tineret este o investiţie în viitorul democraţiei.
Ignorarea vocilor lor nu face decât să întărească polarizarea şi să faciliteze ascensiunea extremismului.
Aşadar, implicarea tinerilor în politică nu este doar o oportunitate, ci o necesitate, care trebuie să devină o prioritate pentru clasa politică din România. Doar astfel vom putea construi o societate mai rezilientă, mai democratică şi mai echitabilă.
O nouă ediţie de succes a „Zilelor Talentelor”
Sute de copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 4 şi 26 de ani, au participat la cea de-a 14-a ediţie a „Zilelor Talentelor”, organizată cu succes de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, pe parcursul a două zile – 25 şi 26 iunie – la Centrul de Recreere şi Pregătire Profesională Şumuleu. „Zilele Talentelor” este un eveniment care celebrează în fiecare an creativitatea şi dăruirea tinerilor harghiteni din centrele de plasament şi a celor aflaţi în asistenţă maternală. Copii şi tineri au urcat pe scenă pentru a-şi împărtăşi talentele cu un public entuziast, spectacolul fiind unul divers, cuprinzând o gamă largă de genuri artistice, de la muzică şi dans la magie şi alte domenii artistice. Publicul a putut admira prestaţiile remarcabile ale micilor artişti, care şi-au demonstrat talentul şi pasiunea cu multă dăruire şi emoţie.
„Considerăm că este foarte importantă această activitate de sprijinire a talentelor copiilor care cresc în sistemul de protecţie a copiilor, este o şansă în plus pentru ei, să se afirme în arte sau în sport. În plus, sunt câteva zile în care ne întâlnim cu toţii şi ne bucurăm unul de celălalt. Este un eveniment cu mai multe laturi, toate pozitive”, a spus cu această ocazie directorul general al DGASPC Harghita şi iniţiatorul acestui proiect, Elekes Zoltán.
„În acest an, Complexul de Servicii din Miercurea-Ciuc, în colaborare cu Serviciul de Asistenţă Maternală Profesionistă, am fost aleşi de către Direcţiune să organizăm evenimentul. Ne-am apucat deja din martie, este multă muncă de organizare şi datorită faptului că am avut timp să ne gândim, cred că avem un eveniment reuşit. Atmosfera este incendiară, cum s-ar zice, ieri au fost copiii mici, astăzi adolescenţii şi tinerii. Sunt de pe tot teritoriul judeţului, din Bilbor, Ocland, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Topliţa, Subcetate, din Miercurea-Ciuc, deci din toate oraşele şi unele sate unde funcţionează centre de plasament, din subordinea Direcţiei. În prezent sunt 220 de tineri, dar în total, cu însoţitorii şi cu organizatorii, suntem 450”, a precizat Daszkel Ildikó, şef centru Complexul de Servicii.
În prima zi a manifestării, pe scenă au urcat copiii începând de la grădiniţă şi
până la clasa a VI-a, din centrele de plasament din judeţ şi cei aflaţi în asistenţă maternală, etalându-şi în faţa publicului prezent talentul. În a doua zi a venit rândul adolescenţilor şi tinerilor să îşi demonstreze calităţile artistice, de la clasa a VII-a şi până la peste 18 ani.
În cadrul evenimentului, pe scenă a urcat Acatrinei Maximilian, un tânăr care a impresionat publicul cu talentul său de a cânta la vioară. „În descoperirea talentului pot să zic că m-a ajutat şi soţul asistentului meu maternal. El cânta la acordeon, îl vedeam cum cânta şi m-a influenţat pozitiv să vreau şi eu să cânt la orgă. Destinul a făcut că am fost la înscrierile pentru un curs de pian şi nu au mai avut locuri. M-au repartizat la cursurile de vioară şi de acolo a început totul”, a povestit tânărul, care a fost şi unul dintre cei doi tineri premiaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, cu premiul „Promisiunii”. Tânărul doreşte să meargă mai departe la studii, tot în domeniul muzicii, iar marele lui vis este să ajungă dirijor.
Al doilea premiu oferit de Consiliul Judeţean Harghita a fost primit de Majlát Noémi, care şi-a descoperit iubirea faţă de muzică de la vârsta de 8 ani şi care îşi exprimă emoţiile şi sentimentele tot prin intermediul viorii.
Steagul „Zilelor Talentelor”
O noutate a acestei ediţii a fost Steagul „Zilelor Talentelor”, emblema unică a eve-
nimentului, pe care copiii şi tinerii şi-au pus amprenta mâinii şi un logo gândit de aceştia. Faţă de anii trecuţi, evenimentul a avut parte şi de un mic concurs, pentru crearea melodiei „Zilelor Talentelor”. Trei centre de plasament au creat câte o melodie diferită, atât muzica, cât şi versurile.
„Iniţial voiam să înmânăm locurile întâi, doi şi trei, ca un concurs, dar până la urmă se vede că toate creaţiile sunt atât de faine încât nu se poate alege. Melodiile au fost create în ultimele şase săptămâni. Ideea a fost ca toate cele două zile să fie realizate pe baza creaţiilor lor”, a precizat Daszkel Ildikó, şef centru Complexul de Servicii.
Evenimentul a inclus o varietate de activităţi alternative, concepute să aducă bucurie şi zâmbete atât copiilor, cât şi adulţilor. La manifestare au fost prezenţi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita, care le-au vorbit tinerilor despre profesia lor şi le-au prezentat câteva demonstraţii. De asemenea, la activitate au fost prezenţi şi reprezentanţii Serviciului Salvamont Harghita, care, cu ajutorul unui panou artificial de căţărare, le-au oferit posibilitatea celor prezenţi să încerce acest sport. Pe tot parcursul evenimentului, tinerii au avut ocazia să-şi facă şi tatuaje cu henna, să participe la activităţi manuale creative, activităţi de prim-ajutor, iar iubitorii de animale au avut ocazia să participe şi la programul de echitaţie desfăşurat. Cu această ocazie, tinerii din echipele de fotbal ale centrelor de plasament din judeţ au jucat alături de echipa de fotbal FK Csíkszereda. ***
„Zilele Talentelor” reprezintă o oportunitate pentru copiii şi tinerii din centrele de plasament de a-şi etala talentul, de a se reuni cu prietenii şi colegii şi de a se bucura de o atmosferă plină de voie bună. Prima ediţie a „Zilelor Talentelor” a fost organizată în anul 2011, obiectivul principal al evenimentului fiind de a oferi şansa copiilor de a se dezvolta şi de a descoperi talentele pe care le au.
Judeţul Harghita devine tot mai mult o destinaţie turistică
verde, sigură şi potrivită familiilor
r Peste 30 de operatori de turism au primit în acest an certificatul Visit Harghita – Family-friendly r La nivelul judeţului sunt aproape 190 de operatori care se bucură de această certificare
În cadrul unui eveniment organizat, în luna iunie, de Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Harghita, 31 de operatori au primit certificatul Visit Harghita –Family-friendly.
În anul 2020, echipa Visit Harghita lansa campania Family-friendly, având scopul de a face din judeţul Harghita o destinaţie turistică pentru familii. Bineînţeles, de a atrage în judeţul Harghita acei turişti care călătoresc cu familia, cu scopul de a petrece timp de calitate într-un loc specific (unităţi de cazare şi unităţi de alimentaţie publică), unde se acordă o atenţie specială prin servicii cu programe specifice acestei categorii de clienţi. În acest pachet Family-friendly pot fi incluse locurile de cazare, restaurantele, activităţile turistice, atracţiile şi, din acest an, evenimentele care sunt potrivite pentru familii.
Pentru a obţine certificatul Familyfriendly, unităţile de cazare şi catering trebuie să deţină un certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului şi trebuie să îndeplinească criteriile Visit Harghita – Family-friendly. Programele turistice trebuie să respecte, de asemenea, acest set de criterii.
În fiecare an, echipa Visit Harghita acordă certificatul Family-friendly pentru trei atracţii turistice, iar din 2024, evenimentele vor fi incluse în ofertă.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Harghita verifică toţi furnizorii de servicii turistice care solicită certificatul. În cazul în care un loc sau un program nu îndeplineşte cerinţele, solicitanţii primesc un termen limită pentru a remedia deficienţele, care sunt apoi verificate din nou.
„Promovăm această ofertă agregată prin intermediul unor influenceri recunoscuţi la nivel naţional. Obiectivul nostru este să continuăm să consolidăm imaginea judeţului Harghita pe piaţa turistică internă, iar faptul că am câştigat premiul I la categoria promovare la gala de turism Destinaţia Anului a contribuit la acest lucru”, a declarat Bíró Barna Botond, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi preşedintele ADI Harghita.
De la lansarea campaniei şi până în prezent, 188 de unităţi de cazare, restaurante, programe şi atracţii turistice au fost certificate Family-friendly.
Noii beneficiari ai certificatului Family-friendly
Printre cei 31 de noi beneficiari se află unităţi din tot judeţul. Din zona de nord a judeţului au primit această recunoaştere CASA VLC Bilbor, Pensiunea Căprioara şi Casa Mateo din Topliţa la cazări; Restaurantul Căprioara la restaurante; Asociaţia Forcamp, din Topliţa, la activităţi. Lista e completată de unităţi de cazare, restaurante, activităţi şi atracţii din zona Ciuc şi Odorhei.
Lista operatorilor de turism Familyfriendly 2024: Cazare
3. Întâlnirea de dans popular pentru copii şi tineret „Csűrdöngölő”
4. EgyFeszt
5. Festivalul lavandei din Cecheşti
6. Nagy Ferenc Memorial Competition – Family cup visitharghita.com
Pentru promovarea turismului harghitean a fost construit site-ul visitharghita.com, precum şi aplicaţia cu acelaşi nume. Pe lângă destinaţiile Family-friendly, aici pot fi găsite topuri ale atracţiilor turistice, activităţilor, restaurantelor, precum şi o listă cu unităţi de cazare din judeţ.
Balul Portului Popular de la Livezi ajunge la ediţia a IV-a
O nouă ediţie a Balului Portului Popular din Livezi va avea loc în data de 5 octombrie, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Harghita. Evenimentul este organizat anual de Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi şi a devenit o tradiţie apreciată de localnici şi vizitatori deopotrivă.
Balul Portului Popular a luat naştere în 2021, din dorinţa de a reuni comunitatea şi de a celebra frumuseţea portului popular şi a dansurilor tradiţionale.
„Ideea a fost să facem un eveniment în cadrul căruia comunitatea să se adune, să scoată din lada cu zestre, chiar aşa am zis, costumele populare. Să ne întâlnim şi să ne bucurăm de folclor, de dans, să petrecem o seară frumoasă cu toţi împreună, punctul central fiind portul popular şi dansul popular”, a povestit Maria Oltean, preşedinta Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi.
Un an mai târziu, în 2022, balul a strâns aproximativ 200 de participanţi şi a avut pe scenă aproximativ 60 de dansatori şi solişti, care au evoluat la Căminul Cultural din Livezi. „A fost o seară frumoasă cu mult dans, voie bună şi costume populare. Anul trecut a fost la fel de frumos, cu mulţi copii şi tineri implicaţi”, a punctat Maria Oltean.
Balul Portului Popular se doreşte a fi un mod de conservare şi promovare a valorilor culturale moştenite, nu doar o simplă petrecere. Prin acest eveniment, costumele şi dansurile autentice din sat sunt transmise tinerei generaţii, iar participanţii au ocazia să înveţe şi dansuri din alte zone folclorice. „Am format un mic grup de dansatori, «Ansamblul Folcloric Livezenii», iar acum, încet-încet, am început să studiem dansuri şi din alte zone folclorice. În momentul în care am văzut că tinerii şi copiii şi-au însuşit cât de cât dansurile din sat, le cunosc şi au început să le înţeleagă, ne dorim să cunoască şi
alte zone folclorice. Să ştie să danseze o învârtită de Făgăraş, o învârtită de Sibiu. Inclusiv dansuri machedoneşti am învăţat. I-am învăţat pe copii Pamporea şi, cum să zic, lor li se pare ceva mai modern, deşi la machedoni este un dans tradiţional, cum e la noi sârba”, a explicat preşedinta asociaţiei.
Ediţia din acest an a Balului Portului Popular va avea loc în prima sâmbătă din luna octombrie, la Căminul Cultural din Livezi. Printre activităţile planificate se numără seratele de dansuri populare şi jocurile la şură, cu muzică live şi reprezentaţii artistice, dar şi organizarea unor workshop-uri cu doi coregrafi profesionişti pentru perfecţionarea dansurilor.
„E o ocazie faină în care ne întâlnim cu toţi şi ne bucurăm de frumuseţea portului popular. Vin mulţi oameni, foarte mulţi din afara localităţii, din zona Ciucului. Deci nu doar din Livezi. A devenit, cumva, un eveniment pentru comunitatea românească din zonă”, a menţionat Maria Sebeştin, co-fondatoarea Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi, alături de Maria Oltean.
„Ceea ce cred că este cel mai important este plăcerea de a dansa. Asta le explic înainte de fiecare spectacol. Oamenii vin şi
se uită, dar ei nu ştiu ce coreografie sau ce paşi ar trebui să faci. Dacă greşeşti, nu este sigur că vor observa. În schimb, ceea ce pleacă cu ei acasă este sentimentul pe care l-ai transmis şi senzaţia pe care ai oferit-o. Dacă dansezi cu plăcere şi eşti mereu zâmbitor, şi se vede că faci asta cu mare drag, atunci asta transmiţi şi feedback-ul va fi pozitiv”, a arătat la rândul ei Maria Oltean. Aceasta a precizat că cel mai important este să fie transmisă o emoţie şi că nu întotdeauna contează dacă coregrafia a ieşit perfect. „Modul în care transmiţi plăcerea şi pasiunea este esenţial. Este important să înveţi asta, nu neapărat coregrafia perfectă sau să faci toţi paşii perfect. Important este să ştii ce simbolizează dansul, deoarece fiecare dans are o simbolistică, similar cu purtatul costumelor care aveau o anumită simbolistică”, a spus preşedinta asociaţiei.
Balul Portului Popular din Livezi nu este doar o manifestare culturală, ci şi o ocazie pentru comunitate de a se regăsi şi de a-şi împărtăşi bucuriile.
Anul acesta, Consiliul Judeţean Harghita sprijină evenimentul cu suma de 24.890 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 30.040 lei. Diferenţa este acoperită prin contribuţii proprii şi sponsorizări.
Portul popular ne autentifică
r Lista proiectelor selectate în cadrul „Programului
special de finanţare nerambursabilă
al proiectelor culturale ale comunităţii româneşti din judeţul Harghita pe anul 2024”
Portul popular este parte a tradiţiilor noastre şi purtarea lui ne face să fim mândri! Din anul 2013, Consiliul Judeţean Harghita sprijină tradiţiile şi păstrarea acestora prin programul dedicat portului popular şi costumelor tradiţionale, precum şi celui pentru realizarea proiectelor culturale ale comunităţii româneşti din judeţul Harghita.
În perioada 2021-2024 a fost alocată suma de 500.236 lei pentru crearea costumelor populare şi promovarea acestora prin jocurile tradiţionale în cadrul evenimentelor organizate de asociaţiile non-profit din judeţ.
În acest an, în cadrul „Programului special de finanţare nerambursabilă al proiectelor culturale ale comunităţii româneşti din judeţul Harghita pe anul 2024” sunt finanţate un număr de opt proiecte, cu suma totală de aproape 140.000 lei:
r Centrul pentru Resurse şi Dezvoltare Durabilă Orizont
r Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor, Meşteşugurilor şi Turismului Livezi – „Balul Portului Popular” – 24.890 lei;
r Asociaţia Agricultorilor din Voşlăbeni – „Aşa-i dansul pe la noi 2024” – 10.018 lei;
r Asociaţia Părinţilor din Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” –„Festivalul de Colinde Florile Dalbe”, ediţia a XVI-a – 12.600 lei;
r Asociaţia Culturală din Zestrea Ardealului – „Festivalul Toamnei” – 3.714,40 lei.
Consiliul Judeţean a achiziţionat dispozitive
pentru procesarea testelor antidrog şi
le-a predate IPJ Harghita
Consiliul Judeţean (CJ) a achiziţionat opt dispozitive pentru procesarea testelor antidrog în vederea dotării Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita cu astfel de aparate. Dispozitivele au fost predate conducerii IPJ Harghita, la sediul instituţiei din Miercurea-Ciuc, la jumătatea lunii iunie, de preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, în prezenţa membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Borboly Csaba a arătat cu această ocazie că, dacă nu ar fi prezent şi în Harghita fenomenul consumului de droguri, atunci nu ar fi fost necesară achiziţia dispozitivelor pentru procesarea testelor antidrog. „Dar dacă avem acest fenomen şi trebuie să-l combatem, trebuie să fim lângă forţele de ordine care au atribuţii în acest sens şi poate să facem cât mai mult pentru a reuşi depistarea şi sancţionarea şi cumva într-un fel să reuşim să combatem acest fenomen negativ. (…) Încercăm să facem eforturi comune ca cetăţenii judeţului Harghita, copiii noştri să fie într-o siguranţă cât mai sporită”, a spus preşedintele CJ Harghita.
La rândul său, inspectorul şef al IPJ Harghita, comisar şef de poliţie MirceaŞtefan Iordan, a mulţumit Consiliului Judeţean, preşedintelui forului şi Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică Harghita „pentru implicare şi pentru achiziţia acestor aparate atât de utile în prevenirea şi combaterea consumului de droguri”. Comisar şef de poliţie Mircea-Ştefan Iordan a spus că, după evenimentul tragic de la 2 Mai, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române a achiziţionat şi a dotat Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Harghita cu opt astfel de aparate. „Astfel că la acest moment IPJ Harghita foloseşte 8 aparate drug test. Bineînţeles, sunt bine-venite aceste încă opt aparate drug test pentru a uşura şi pentru a putea combate mai eficient acest fenomen. După cum ştiţi, fiecare testare costă un chit 100 de lei, iar expertizele de laborator 1.500 până în 2.000 de lei, în funcţie de probele şi rezultatele care se solicită. (…) Tot sprijinul este pentru ca poliţiştii să-şi facă treaba, însă, de fapt, sprijinul vine către cetăţean, pentru a-i putea elimina pe cei care conduc în trafic fără permis de conducere, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, astfel încât aceştia (…) să suporte consecinţele legii, respectiv condamnare cu executare”, a spus inspectorul şef al IPJ Harghita.
Şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Harghita, comisar şef de poliţie Nicolae Nica, a subliniat că prin această iniţiativă „s-a dublat capacitatea operaţională pe acest segment de testare”.
În intervenţia sa, subprefectul judeţului Harghita, Marius Ţepeluş, a arătat că această iniţiativă este cea mai mare realizare a ATOP. „Cu toată bucuria pot spune că este, de departe, cea mai mare realizare a acestei structuri teritoriale de ordine publică. De mult încercăm să realizăm acest demers şi nu am decât să mulţumesc colegilor din Consiliul Judeţean că, iată, am ajuns la o finalitate pe care ne-o dorim de mult. Am luat exemplul de la alte judeţe –şi acolo s-a implementat acest proiect şi, aşa după cum bine ştiţi, consumul de droguri cunoaşte o dinamică tot mai mare”, a spus Marius Ţepeluş.
La rândul său, consilierul judeţean Teodor Dobrean, care este şi membru al ATOP Harghita, şi-a exprimat bucuria că CJ Harghita a înţeles necesitatea achiziţionării respectivelor drug teste. „Judeţul Harghita este un judeţ family-friendly şi ne dorim ca un judeţ, precum Harghita, să fie un judeţ sigur atât pentru familiile noastre, cât şi pentru cetăţenii care ne calcă pragul în calitate de vizitatori sau turişti, pentru că, cu siguranţă, acest mod de a ne arăta interesul pentru siguranţa lor nu face altceva decât să ne dea şi nouă o doză de încredere în ceea ce priveşte siguranţa pe şosele sau chiar în instituţiile şcolare. De-a lungul timpului, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, împreună cu instituţiile de forţă, precum IPJ Harghita, dar şi împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi cu alte ONGuri, a încercat, prin toate modurile, să facă o conştientizare asupra efectului nociv al consumului de substanţe psihoactive, dar, totodată, prin această achiziţie şi prin predarea în utilizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a acestor drug teste, cu siguranţă vor avea un efect serios şi asupra combaterii şi sancţionării acestui tip de atitudine din partea celor care consumă acest gen de substanţe”, a evidenţiat Teodor Dobrean.
Dispozitivele drug test, marca Dräger 5000, care au costat 168.332 lei cu TVA, pot detecta 8 tipuri diferite de substanţe. Printre cele mai frecvente substanţe depistate sunt cannabisul şi amfetaminele. Dispozitivele pentru procesarea testelor antidrog achiziţionate de Consiliul Judeţean au ajuns în toate zonele judeţului, în funcţie de necesităţi.
Judeţul Harghita a obţinut eticheta de „Vale a Inovării Regionale”
În urma apelului lansat de către Comisia Europeană, în luna martie 2023, judeţul Harghita a aplicat pe domeniul securităţii alimentare, pentru a deveni partener în domeniul inovării. Siguranţa alimentară prevede promovarea producătorilor şi produselor locale cu scopul de a educa populaţia în privinţa unui stil de viaţă alimentar sănătos şi pentru asigurarea transparenţei în lanţul alimentar. În 19 iunie 2024, în cadrul unui eveniment oficial al Comisiei Europene, judeţul Harghita a primit eticheta de „Vale a Inovării Regionale”.
Această distincţie plasează judeţul Harghita printre cele 151 de regiuni selectate din Europa pentru a face parte din iniţiativa „Văilor Inovării Regionale”. Regiunile selectate în program vor avea acces la peste 170 de milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea ecosistemelor de inovare în Europa.
„Felicitări şi mulţumiri echipei din cadrul Compartimentului Relaţii Internaţionale al Consiliului Judeţean Harghita. Nume-
roşi candidaţi din întreaga Europa au aplicat, atraşi de resursele considerabile disponibile, însă doar câţiva au fost selectaţi. În următorii ani vom avea acces la fonduri centrale speciale, devenind astfel un punct de referinţă important pe harta inovării din UE”, a declarat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.
Prin acordarea acestei etichete, Comisia Europeană a recunoscut eforturile Consiliului Judeţean Harghita în ceea ce priveşte îmbunătăţirea, coordonarea şi direcţionarea investiţiilor şi politicilor în cercetare şi inovare conform priorităţilor Uniunii Europene. La rândul său, Consiliul Judeţean s-a angajat în colaborări interregionale în domeniul inovării cu alte regiuni, bazate pe specializări inteligente comune sau complementare, şi în consolidarea ecosistemului regional de inovare şi a conectării acestuia cu alte regiuni pentru formarea de văi regionale de inovare interconectate.
Cea1 Borsec Festival, ediţia a 7-a
Cea de-a 7-a ediţie a Cea1 Borsec Festival s-a desfăşurat în acest an în perioada 1921 iulie, unde numeroşi turişti au (re)descoperit frumuseţile şi bogăţiile Borsecului.
Timp de trei zile, cei prezenţi la Borsec au avut parte de cultură, muzică, sport şi preparate culinare delicioase, „pregătite la foc domol în ringul de la Ceaunele Lumii”. Vizitatorii au avut posibilitatea să deguste gratuit din bucatele pregătite de invitaţii şi concurenţii care au participat la concursul de gătit.
Cea1 Borsec Festival este, după cum
care secţiunea Borsec 4 Kids. În ceea ce priveşte concursul de gătit, clasamentul a arătat astfel: locul 1 – Asociaţia „Clubul de vânătoare şi pescuit sportiv Făgeţel-Mortonca”; locul 2 –Ceaunatix; locul 3 – Dunaharaszti; premiu special – Fontana Spa & Balneo. Invitatul special al ediţiei din acest an a fost inegalabilul Mircea Dinescu, care a prezentat cu această ocazie şi ultima carte semnată de îndrăgitul poet. Mare pasionat al gastronomiei, Mircea Dinescu a susţinut şi un atelier de gătit.
precizau organizatorii, „un eveniment creat din dorinţa de a aduce împreună comunităţi locale, turişti pasionaţi de gastronomie şi viaţă sănătoasă într-un cadru relaxat unde bunul gust va predomina. Acest festival promovează patrimoniul cultural şi natural al regiunii, oferind o escapadă de neuitat, unde natura, liniştea şi amintirile sunt acompaniate de momente culinare delicioase”.
Organizatorii au organizat trei zile de bucurie, relaxare, dominate de bun gust şi o viaţă sănătoasă.
Concerte muzicale excepţionale au fost susţinute de Zdob şi Zdub, Cuibul, Kale Lulugyi şi Parno Graszt. Pe lângă muzica live, participanţii s-au putut bucura de concursuri de orientare sportivă, cros montan, şah şi concursuri de gătit, alături de multe alte activităţi atractive, printre
Tema conferinţei „KOMUN – lucrurile care ne leagă” a fost „SPORTUL”, în anul în care în Harghita este Anul adrenalinei promovat de Visit Harghita.
În cadrul festivalului a avut loc şi competiţia de baschet 3x3 Cupa Borsec, organizată de Academia de Baschet din Borsec: „Evenimentul inclus în calendarul FIBA a devenit o competiţie de vârf în România cu participare internaţională”, în acest an participând echipe din România, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Moldova.
Ediţia din acest an a Cea1 Borsec Festival a fost organizată de Primăria Borsec, Fundaţia Pro Borsec şi este produsă de Asociaţia Culturală SECVENŢE, cu sprijinul: Consiliului Judeţean Harghita, Salvamont Borsec, Academiei de Baschet Borsec, Voon.
Aproximativ 2.000 de persoane au participat la festivalul de jazz din Miercurea-Ciuc
În perioada 25-28 iulie, la Cetatea Mikó şi în faţa ei, la Cafeneaua Kulissza, la Centrul Cultural Zengő Tér şi la Antderground Ant Bar au fost auzite note de jazz, acestea fiind gazdele ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Jazz din Miercurea-Ciuc.
În cele patru zile au avut loc cincisprezece concerte, artişti din şapte ţări prezentând stiluri diferite, iar serile au fost încheiate cu jam session-uri. Anul acesta, un succes l-au avut atelierele, dar şi programele pentru copii au fost populare, au precizat organizatorii.
Un mare succes l-a avut Trio-ul lui Tálás Áron completat de cântăreţele Palya Bea şi Szalóki Ági. Ultima zi a festivalului le-a aparţinut trioului lui Marco Mezquida, quartetului Free Sound şi formaţiei Rymden, aceasta din urmă oferind un gust din pulsul jazz-ului scandinav modern.
Alături de muzică, festivalul a fost completat cu pictură, elevii Şcolii de Arte „Nagy István” creând timp de patru zile în timpul concertelor din cetate.
„În cele patru zile ale festivalului am avut aproximativ două mii de spectatori, la care se adaugă publicul atelierelor, activităţilor pentru copii şi jam sessionurilor. Mulţumim spectatorilor că şi în acest an au fost un public deschis şi receptiv la jazz, suntem bucuroşi că am putut participa la crearea unei astfel de experienţe muzicale şi comunitare fantastice”, a spus Szilágyi Nóra, organizatorul principal al evenimentului.
Festivalul Internaţional de Jazz din Miercurea-Ciuc a fost organizat de Asociaţia Mini Jazz Festival, în parteneriat cu Primăria Miercurea-Ciuc, Centrul Cultural Judeţean Harghita şi Consiliul Judeţean Harghita.