Roman teatral Mihail Bulgakov
Cuvânt înainte Îl previn pe cititor că nu am nici un amestec în compunerea însemnărilor care urmează şi că ele mi-au parvenit în nişte împrejurări stranii şi câtuşi de puţin plăcute. Chiar în ziua sinuciderii lui Serghei Leontievici Maxudov, fapt petrecut la Kiev în toamna anului trecut, poşta mi-a adus un pachet voluminos, pregătit din timp de sinucigaş, precum şi o scrisoare. Pachetul cuprindea însemnările de faţă, iar scrisoarea avea un conţinut din cele mai neobişnuite. Serghei Leontievici îmi scria că, plecând dintre cei vii, îmi dăruieşte însemnările sale pentru ca eu, singurul lui prieten, să le redactez, să le semnez cu numele meu şi astfel să le încredinţez tiparului. O dorinţă stranie, totuşi lăsată cu limbă de moarte. Timp de un an întreg am tot căutat să dau de urma vreunor rubedenii sau a unor persoane apropiate lui Serghei Leontievici. Zadarnic! În ultima lui scrisoare nu mă înşelase: într-adevăr nu mai avea pe nimeni. Astfel că i-am primit darul. Acum, încă ceva: îi mai comunic cititorului că sinucigaşul n-a avut niciodată vreo legătură cu lumea teatrelor şi nici cu dramaturgia, rămânând totdeauna ceea ce a şi fost de fapt, adică un modest corector la gazeta Curierul navigaţiei şi care a încercat, o singură dată în viaţă, să se exprime ca beletrist, din păcate fără succes, căci romanul lui Serghei Leontievici n-a văzut lumina tiparului. Astfel, însemnările lui Maxudov nu sunt decât rodul propriei sale fantezii, ba chiar, din nefericire, al unei fantezii bolnave. Căci Serghei Leontievici suferea de o boală care, în limbaj medical, poartă o denumire foarte urâtă. Suferea de ipohondrie. Pe de altă parte, cunoscând îndeaproape viaţa teatrală a Moscovei, pot afirma cu toată certitudinea că oameni sau teatre ca acelea zugrăvite de răposatul nu există şi nici n-au existat vreodată În sfârşit, o a treia şi ultimă observaţie: contribuţia mea la redactarea însemnărilor sus-amintite a constat în aceea că le-am dat un titlu înlăturând apoi epigraful pe care l-am socotit cu totul pretenţios, inutil şi chiar neplăcut. Epigraful suna astfel: "Fiecăruia după faptele sale..." Afară de aceasta, am aşezat semne de punctuaţie acolo unde era nevoie. De stilul lui Serghei Leontievici nu m-am atins, deşi, evident, este un stil cam neîngrijit. Totuşi, ce poţi pretinde unui om care, la două zile după ce a pus punct respectivelor însemnări, s-a aruncat cu capul în jos de pe marele Pod cu lanţuri! Aşadar...