C.M. Sora P.S. Voastre ce face? P.S.: A fost laborantă, acum este pensionară. I-am spus totdeauna să-și crească fetele așa cum ne-au crescut mama și cu tata, care din păcate nu mai sunt. Mi se sfâșie inima atunci când merg acasă. Prima dată mergem cu sora la cimitir. Familia surorii mele ține casa, cu flori, ca și cum ar mai fi ei încă acolo. C.M.: Vorbeați la un moment dat de atacurile pe care presa Occidentală le avea asupra Bisericii Catolice din Franța sau din alte țări. Biserica și nu doar cea ortodoxă, la noi, reclamă aceste atacuri cu titlu personal și local, doar în România. P.S.: Din păcate, Biserica și creștinii sunt cei mai agresați în toată lumea. Vedem în țară că Biserica Ortodoxă este foarte atacată. Dincolo de faptul ca ei sunt ortodocși, sunt preoți și aceste atacuri nu fac decât să destructureze ceea ce este mai intim în sufletul unui popor, latura spirituală, taina. Când B.O. este atacată, eu o resimt acut și mă doare, pentru că nici noi nu suntem scutiți de aceste atacuri. Păcat că unii jurnaliști insistă doar pe negativ, nu ascundem faptul că se poate greși, dar Biserica face totuși foarte multe lucruri bune, bune pentru oameni și sufletul lor. C.M.: Un motiv al acestei tensiuni dintre o parte a presei și Biserică este și faptul că nu sunt folosite corect instrumentele de comunicare publică? P.S.: Este adevărat. Probabil că este o greșeală. Probabil ar trebui și o apropiere mai mare de credincioși. Bărnuțiu, pe Câmpia Libertății de la Blaj o zis ”țineți cu poporul ca să nu rătăciți!” Poporul, văzut ca neam, care poartă mai departe valorile, are simțul măsurii foarte puternic dezvoltat. C.M.: De ce este atât de importantă afișarea semnelor puterii, în special în spațiul bizantin. Vorbim despre un sistem de semne care conferă de multe ori artificial o identitate, nu despre însemnătatea liturgică a acestora. P.S.: Din păcate, știm foarte bine, că tot ceea ce îmbrăcăm noi episcopii,mitra și anumite haine, erau, în general hainele împăratului. Acum împăratul nu mai există, iar noi episcopii nu putem să renunțăm la aceste haine. O spun cu puțină ironie dar ar trebui ușor, ușor, cu suficientă modestie să se revadă totul.
În contextul în care trăim nu avem voie să epatăm sau să fim opulenți. Trebuie să ne raportăm la popor. Actele liturgice au de multe ori ceva spectacular în ele, noi trebuie să vedem latura spirituală, duhovnicească și să depășim teatralitatea. Atunci, vedem inclusiv în haina pe care o purtăm, latura spirituală. Crucea este cea pe care o purtăm în față sau cea pe care o purtăm pe umăr? Dacă dăm întâietate laturii duhovnicești, ea capătă ușor contur în noi. Avem atâția preoți care au o frumusețe duhovnicească interioară pe care o emană spontan. C.M.: Ca episcop sfințiți bisericile multor sate. Cum mai trăiește România, de fapt? P.S.: Sunt încă, din mila Domnului, mulți credincioși, care sunt toată ziua la Biserică la Liturghie și la Rozariu. Poporul ăsta dreptcredincios ține Biserica. Și atunci, noi trebuie să mergem în ritmul lor, să le dăm sens și puncte de reper. Și să fiți siguri că acest ritm este cel care duce Biserica înainte. Eu văd aici la noi, în Ardeal, unde satele sunt golite. Sunt aproape 6 milioane de români plecați în Europa. Celor rămași acasă, noi, episcopii, preoții, călugări, călugărițe, trebuie să le fim aproape, să îi susținem, să îi mângâiem, să le fim reazem. C.M.: Inginerul Bercea combătea buruienile de pe ogoarele socialiste, acum vlădica Virgil combate spinii între care a căzut Cuvântul Domnului. P.S.: Colegii mei veneau la mine în birou ca la spovadă și știau că nu port vorbele de la unul la altul. Când am văzut treaba asta, l-am întrebat pe unchiul, P.S Todea, ce să fac și mi-a spus să accept firescul în crearea legăturilor interumane.
Împreună cu Excelența Sa, Cardinalul Alexandru Todea, în vizită la Sfântul Părinte.