Povești din copilărie - Elena Muscan

1.TăticulIancuînaldoilearăzboimondial

“Inițial am fost aliați cu Nemții,dupăaceeaamîntors armele împotriva Nemților și ne-am aliat cu Rușii. Și când eram aliați cu nemții, i-a dus (adică soldați,cutăticul)înIași. În Iași erau foarte mulți evrei. Și Nemții erau împotriva evreilor că ști totcesaîntâmplatlaDachau,laAuschwitz,laauăleu, ce am de povestit și despre asta. Ce am citit despre Dachau, vai de mine. Și au scos toțievreii,i-auadunatînIași - erau foarte mulți evrei din Iași - și i-au scos pe evreii la marginea câmpului, la marginea orașului, i-a încolonat șii-au pus să meargă înainte, și pe ei i-a pus să îi împușcă pe evrei, să-i execute din spate.Șiziceatăticul-vaiceplângeacândne povestea - zicea, “Erau niște fete așa de frumoase, și uite așa veneau cu mâinile pline debijuteri,plinedeaur,șineimplora să nu le împușcăm. Uite așa veneau și ne ruga să nu îi împușcăm”. Și noi întrebam, “Și le-ați împușcat?”. Zice “Eu n-am împușcat, totrăzboiul”.Șticemiloseratăticulmeu?Vai de mine. El n-avea niciun om pe conștiință. Folosea armamentul dar a zis că nu putea să aibă viața unui om pe conștiință.

Și ţi-am spus că aveam foaiadecort,căaveaucortcu toate ustensilele, gamela, cu tot ce i-a dotat armata, și ducea foaia de cort - o avea în spate - și a zis că avea foaia de cort ciuruită de gloanțe. Ciuruită. Atâtea gloanțe au fost trase înspre el și pe el nu le-a nimerit niciunul. Dar a zis că tot timpul zicea Tatăl Nostru sa își făcea Sfânta Cruce. Și cânda plecat pe front i-a pus Buna un săculeț din pânză cusut la mașină și avea un smur, ca un medalion era, numai că era în săculețul ăla era tămâie - din aia cu care se tămâiază în

biserică. Era tămâie, un cățel de usturoi, și o bucățică de camfor - e un dezinfectant care miroase, se și fac alifii, mai ales asta de reumatism miros a camfor. Astea trei lucruri le-a pus aicia și patru ani le-a purtat pe gât,câtafostrăzboiul.Că a zis că îifereştedeciumă,depăduchi-șiţieîțipuneamcând te duceai la grădiniţă ca să nu răcești - numai le purta că mirosul ăla și tămâia pe sistem religios, usturoii (AM INTRERUPT-O AICIA). Și a venit cu el acasă. Patru ani l-a purtatlagât.

Spunea că de multe ori venea obuze trase de tun și a zis că de multe ori, de nenumărate ori,eraînainte,șifugea,și veneau obuze din ăstea, schije, sau chiar două obuze, trei, și zicea că făcea un crater în pământ cum exploda. Și a zis de câte ori l-a acoperit cu pământ șinuputeasăiasă,șiveneaalt obuz și îl descoperea. Uneori îlmaidescopereaușioamenică se vedea că acolo e om, sau ţipa să cere ajutor. Dar aziscăa stat și ceasuri întregi că trecea lumea și nu-l vedea nimenea pânăreuşaelsăiasă.Şiluinuîisaîntâmplatnimic.

Era slab. Mai slab decât Mae. Dar avea o putere, Matei . . . vai.Păicândmergeamlacartofișiaduceamsacide patruzeci de kile plini cu cartofi în car şi descărca singur. El stătea cu picioarele în pământ (AM INTRERUPT-O AICIA).

Șticumaveamuschii?Capiatra.Capiatra.

Deci, în al doilea război mondial,s-audustoțitinerii, foarte mulți oamenidinZărnești.Erauprietenișierauneaoșiadică aicia născuţi din tatăl fiul din generaţie în generaţie -și se cunoșteau în familie și erau foarte puțini oameni. Și tatăl meu a fost prieten foarte bun cu unul Ionaşc. Și s-au dus în război și au fost înCehoslovacia,aufostînUngaria,înRusia, laOdesa,lacotulDonului,undeaufostlupturiputernice.Șila un moment dat au ajuns în Odesa, tăticul cu Ionaşc asta, și două săptămâni a zis că au mărșăluit încontinuu.Șinuaveau timp nici să stea să mănânce. Iar apă beau din urmele de la copitele caiilor, că ploua și se făceau gropi și acolo se aduna apă, ști. Şi se trânteau pe burtă în noroiulălașideacolobeau apă,cănuaveaudeunde.

Și la un moment dat au ajuns în Odesa, au intrat în casa la obătrânășibătrânaaiale-adatmâncare.Tunurileerau departe, departedeei.Eratotregimentulînsatulălașiostașisoldați - s-au dispersat în diverse case ca să se odihnească,le dădea lumea mâncare. Și tăticul și cu Ionașcuăstaauintratla o femeie bătrână, și i-a dat sămănânceși,ţi-amspus,atuncea a mâncat pentru prima dată vin. Vinul era ca înghețată.

Femeia le-a scos din pământ,aufostîntr-unrecipientșistătea acolo în pământ de anidezile.Şidupăceaumâncat,s-aupus să doarmă. Șilaunmomentdat,camcătredimineațăașa,s-au auzittunurile.

Și s-au trezit, și tăticul i-a zis lui Ionașc, “Hai să plecămcăefrontulaproape-tunurilesuntaproape”.Șiălaera

așa de obosit că a zis, “Iancule, eu de aicea, nu mai plec”. Erauepuizați.

Și tăticul a zis, “Nusepoate,trebuiesăplecămcăvin ăștiașineomoară,neimpusca.”

“Iancule,deaiceanumaipleceu.”

Atuncea tăticul l-a luat în spate să iasă cuelprinușă, șiazis,”Aiceanutelas,teduceuînspate”.Șicândsăiasăpe ușă, Ionașc s-a proptit cu mâinile-n ușă - n-a vrut să iasă din casă.

“Nu te las aicia! Ori mergem amândoi, ori rămânem amândoi.”

Și ăsta a scos pistolul și a zis, “Dacă nu pleci, te împuşc,samăîmpușcșieupemine.Pleacăcăteîmpușc.”

Și atuncea tăticul a plecat și de atuncea nu la mai văzut. Ori l-au luat prizonier, oril-auomorît,nuseștie.Șicât a trăit tăticul, deci de la douăzeci și patru de ani de când s-a terminat războiul până la şaizeci şi unu când a murit l-a așteptat zi de zi. Că poate vine, poatevine.Nuerazisănune povesteascădeel.Da.

“Iancule,pleacă.”

“Eunuplecfărătine.”

3.TăticulIancușiZărneștiuldupărăzboi

Deci povesteau bătrâni. Când veneau Ruşii în război au zis că a făcutprăpădînțară.Furautotdincasă,violaufete, omorau batrani, nu știau unde să seascundă.Darnuștiucâte deadevărat,căeun-amfostatuncea.

Dar să spuncăs-aîntorsdinrăzboi.Cândi-auadusîn război i-au adus în vagoane de marfă - le ziceau înainte bou vagon. Sunt niște vagoane din lemn, mari, și cuacoperișsunt închise - absolut închise - ca la marfă. Și, bineînțeles: nespălați,plinidepăduchi,flămânzișinuștiuce.Șiavenitun tren întreg în Zărnești, toți băieții erau plecați în război. Și mama lui tăticul zice că - acuma o să mă plâng că nu pot să rezist - la un moment dat, tăticul a auzit, “Pă Ioncuțumeunu

l-aţi văzut? Pă Ioncuțu meu nu l-ai văzut?”. Și era Buna cu poza lui. Și tăticul a auzit și a zis, “L-am auzit-opemamacu câtă durereîntreabădemineșicucâtăsperanță”,cănimeninu avea timp să îi răspundă că toți își așteptau părinții. Și toțise grăbeau să ajungă la părinți să se îmbrățișeze,săsebucurecă au scăpat cu viața. Și când a auzit-o tăticul a zis că și-a făcut loc cu coatele și cum a putut și a ieșit din vagon că era vagonul lung și era o singură ușă de acces. Și când l-a văzut Buna - că așa-i ziceam și eu-aziscăaleșinat-debucurie.E ceva nemaipomenit. Atunceacânderamcopiitotîlpuneamsă nepovesteascăcănedistram.

După aceea în ‘44 tăticul a avut douăzeci și cinci de ani, și greu și-a luat serviciu. În timpul războiului se făcuse celuloza. Dar prima dată și-a încropit o gospodărie, și-a cumpărat boi și-a făcut car acolo la părinții lui. Trebuia să

muncească pământul să pună cartofi să-lcoseascăsăna-câtă treabă era. Că ți-am spus atuncea România era eminament agricolă. Nu erau întreprinderi. Întreprinderi s-au construit în timpul războiului. Cam din ‘37 mirosea a război și a început să se construiască. Asta, celuloza 6 martie, e construită de Malaxa.Decitotcapitalstrăin,ăștianiciunulnuafostRomân. Și se ocupa cu cărăușia. Deci toată România era ca, după război, îți dai seama: noroi pe stradă, gropi, casele ca vai de ele făcut. Decipovesteaubătrâni.CândveneauRuşiiînrăzboi au zis că a făcutprăpădînțară.Furautotdincasă,violaufete, omorau batrani, nu știau unde să seascundă.Darnuștiucâte de adevărat, că eu n-am fost atuncea. Că înainte statutul unui om, poziția lui socială, să calcula după avereapecareoavea; cât mai mult pământ avea de făcut fân, dacă aveai și multă pădure erai și mai și, plus animale în curte - că din asta se trăia.

Primăria avea nevoie de mână de lucru cât de cât să reabiliteze. Era sat atuncea, Zărneștiul avea statutul de sat. Acuma e oraș, e chiar municipiu. Și toți cei cu animale trebuiau să facă muncă voluntară. Se duceau în carieră - aia care ai văzut-o tu când te duci în prăpăstii, cariera de piatrăse ducea cu caru şi cu boii, încărca carul cu piatră, și îl împrăștia pe drumuri și îl pietruia. Și astupa gropile și pentru asta erau, la sfârșitul săptămânii, plătițideprimăriecunumai știu cât, dar în orice caz, bani puțini. Dar nu te obliga să faci asta, nu mai dacă vroiai, dar neavând servici fiecare leu era important pentru familie. Și tăticul o perioadă asta a făcut. Pânăcânds-apututangajaaicia-

-că, vreau să-ți spun, unde te duci tu cu Maria la muzeul ăla, acolo locul ăla se numește ‘pe morminte’. Așase numește. Cum se numește aicia, ‘pe gropi chile’, unde sunt blocurile, erau numai gropidelabombardamente.Cimaieun loc de aicea, locul ăsta vostru de care ți-am spus dinsughină, care se numește Calea Roșie. Calea Roșie se numește așa deoarece așa bătălii au fost acolo că curgea sângele vale.

Atâția victime au fost în timpul războiului - era tot pământul plin de sânge. Iar acolo unde te duci tu cu Maria se numesc

‘pe morminte’ că atâția morți au fost că n-au avut unde să îi îngroape acolo. Cred că sunt gropi comune dedesubt. Tot câmpu ăla a fost plin de morți. Erau grămezi de morți.Așale au zis de la război încoace. Dar cred ca asta s-a intamplat în primulrăzboimondial.

4.Fânșiaur

Rămăsesem laasta:cumaînceputtăticul.Deciaveam ce mânca; aveam vaci, aveam oi, aveam gaini, aveam porci. Femeile nuaveauservici,erarușinecafemeilesăaibăservici. Femeile se ocupau numai de gospodărie, la bucătărie, cu animalele. Păi tăticul de exemplu se ducea la fabrică, șilucra în patru schimburi că elfăceaschimbuldeșaseorecălucraîn mediu toxic.Schimburileeraudelașaptedimineațalaunu,de la unu la șapte, și de la șapte la unu noaptea. Mămica la unu când venea el de la servici, se ducea și băga mâncare la animale, dădea fân la animale, în miezu nopții. La patru se sculau, le dădea apă la animale, atunci se sculașităticulșine puneau pe noi în car și ne ducea pe bârsă. Ne luau cu pernă, cu sarică, cu tot ce ne trebuia - noi nu ne sculam - și ne duceam pe bârsă și launmomentdatdrumupecaremergeam era traversat de bârsă. Și totdeauna tăticul oprea boii să bea apă acolo, și noi atuncea ne sculam și scoteam picioarele printregratileăleadelacar,șinebălăceamînapă.

Când ajungeam acolo se apuca de coasă. Primulucru făcea colibă - e ca un cort cum stăteau Indieni, numai că era făcut din rămuri de arin. Și pune exact așa subformădecort, după aceea punea un nailon să nu curgă apă și după aceea îl acoperea cu iarbă cosită proaspăt. Și după aceea punea alte bețe mai groase ca să nu alunece și punea acolo înăuntru plapumă, punea sarică, ne punea pernele și acolo ne culcam.

Șidupăcefăceaasta,descărcamcăruțacăaveamcufăru,erao ladă cu care tăticul a fost în război, și avea el animalele ca o valiză. Numai că era făcut din lemn și era paralelipipedic, și era destul de încăpător.Șiacolomălaipâine,slănină,carnede

asta uscată, cârnat uscat, care să țină să nu sestricedincauza călduri. Și acolo stăteam până terminam fânu de făcut. Mămica mai venea acasă uneori sămaifacăpâine,sausămai adune ouăle de la găini și ne-a provizionat. Şi cum făcea coliba se apuca de cosit. Noi eram copii risipea în brazdele. Tu ai văzut când cosești cum se adună iarba așa? Noi aveam niștefurcimicișilerisipeammaimultînjoacă.

Darceneplăceadimineața:nesculamdimineațapela cinci, așa, și ciripeau păsărileșieraașade-seauzeamurmuru apei, se auzea cum curge bârsa. Și intrarea în colibă era acoperită cu o rogojină - o pătură împletită din papură, din stuf, e o plantă înaltă din care sefaccoșuri,pălării,scaunede balcon. Și acuma auzeam, “Țac, țac, țac…țac, țac”, bătea tăticul coasa. Avea o nicovală, era o bucata de lemn, așa, în care era băgată o lamă metalică, și - vai de mine - și tăticul, totdeauna, stătea așa: cu cotul ăsta, și lua vârful coaseiașa,și cu mâna asta dădea cu ciocanu. Punea gura coasei - cu care tăia - o punea pe bara aia ascuțită, și ca să o ascută, și dădea cu ciocanu. Și se auzea, “Țac, țac, țac, țac”, că nubăteachiar langa coliba noastra. Bătea mai încolo. Și ne sculam, și ne uitam așa, șierarouăpeiarbă,șistrăluceacăerasoare-șinoi ziceam că e aur. Și când ne duceam acolo...numaigăseam nimic! Că nu mai pica soarele să strălucească rouaaia. Vai ce frumos era.Doamnedumnezeule.

5.Clăițedincăpițe

Și apoi după aceea mâncam, după ce se mai usca un pic iarba aia îl adunam, îl făceam tot mai - că el dacăseusca își pierdea din umiditate și își micșorea volumul - și devenea

și maipufos,așaști-șiapoitotadunam.Deexempludacăera locu ăsta așa tot cosit, tot risipeam, dupaia luam cu grebla de la mijloc șitotadunam,îltotadunam,dupăaceeașimaimult, și mai mult. Și dacă era o zi însorită, îl întorceam de patru, cinci ori, și după aceea făceam căpițe. Sau căpițele. Sunt în formăconică,numaicălavârfsuntrotunde,caopiramidă.De ce se făceau așa? Că dacă ploua să nuintreapăînele.Căapa cădeapemarginealor.

Dacă trebuia să meargă tăticul la șapte la servici, se ducea călare, și noi și mămica stăteam acolo. Și după aceea, după ce era uscat tot fânul - aicia iară ne plăcea - erau copițele pe toată suprafața locului. Copchițelele ăstealefăcea clăiță. Clăiță, ce înseamnă:băteatăticullamijloculloculuiun par în pământ cam douăzeci, treizeci de centimetri. După

aceea cu coada toporului taxa pământu ca să nu se clatine paru. Și eu și cu fratimeu băgam sub copchițicădouăfurci,și unu lua din față și unu din spate. Și toate copchițele dupăloc le puneam roată la paru ală pe care îl băga tăticul în pământ.

Și după aceea dintoatăaleafăceaoclăițămare.Deciaiciaera paru, și începea tăticul, aici punea niște ramuri cu frunze, ca

să nu stea fânu pa iarbă ca să se mucezească, să țină la suprafață că nu-i dădea voie să se lipească - târșai le ziceala bețeleălea.Mari,tufemari.Șidupăaceeaîncepeadelabază.

Făcea baza așa, mare, și noi călcam lângă parcălcam ca să se așeze fânu. După aceea, tot mai sus, tot mai sus, tot mai sus . . . și făceauite,așa:opiramidă.Șiaiciamai ramânea vârfu parului, care era de vreo patru metri, și mai mare uneori. Și după aceea puneam o bucată dă carton cu asfalt pe el pă vârfu parului-eragăuritășitrăgeamașapepar - șidupăaceeapuneam: păunze.Păunzeleeraupatrucumsunt aracii - beţe pe care se urcă fasolea - dar puținmaigroase.Și lua fân și fânul ăla, uite, îl făcea așa: îl împletea așa. Șiastea două le legaașalacapătulăsta,șilacapătulăstalafel.Așacu fân. Și le punea ca să nu ia vântul cartonu asfaltat. Și după aceea noinedădeamjosdinclăiță-deciaveaclăițavreopatru metri - și ne țineam de par, și tăticul ne băga două furci în clăiță și noi coboram așacapescară.Șiodataamalunecat,și vreau sa îți spun că așa vânt i-am făcut lui tăticul ca l-am aruncat cinci metri. Și eu am căzut și m-a durut ani de zile. Zece ani ma durut, patru metri am căzut. I-am rupt șicămașa luităticul.

Dar chestia asta să călcăm clăițele le făceam și la vecinii care n-aveau cinesălecalce,șinedădeacâtecincilei.

Și toată ziua aveam de muncă. Șidouălunișijumătatenumai astafăceam,toatăvara.

6.Fabrica

La fabrică lucrea tăticul la fierbetorie unde se fierbea lemnu ca sa se fabrice hartia. Lucra în schimburi de șase ore că era în mediu toxic - leșia aia era foarte toxică. De uneori venea cu mancare acasă nu putea sa o manance, asa mirosea. De două ori s-a spart cloru, ca se lucra cu clor că hârtia aia trebuia albită.Oexplozieamprins-oșieu-aveamșaseani.Și atunceaaumuritmulțioameni.

La prima explozie eram foarte mică. Dar la a doua explozie aveam vreo cinci, șase ani.Eramlagrădinițășieram

în câmp cu toată clasa și am văzut doi soldați. Fugeau cât puteau și spuneau, “Fugiți! Fugiți ca sa spart clorul, fugiți!”.

Și ne-a luat educatoarea şi ne-a dus acasă și noine-amdusîn beci și am statînbecicaclorul,fiindgaz,seridicaînsus.Dar cica ca la prima explozie a fost măcel. A zis că erau oamenii morțipestrada.Delagaze.

Și în grădinile oamenilor nu se prea făcea nimic ca plantele erau atacate de gaze. Dacă puneai morcovi, ceapă, fasoleseîngălbeneaudelagaze.

7.BunicaRădăneaMoroșana

Bătrânaastaaveanevoiedeajutorșis-aduslapărinții lui tăticul - tăticul mai avut un frate și o sora -șiazis,“Uite, eu le dau la copiitot:casă,avere,pământ,tottottot,numaisă vină să stea cu mine”. Deciînmomentulîncares-aucăsătorit mămica și tăticul, în momentulălai-aușiînfiatbătrâna.După căsătorie, tăticul a luat numele Dobre-Rădănea Iancu și Dobre-Rădănea Maria o chema pe mămica. Și în paradox am întrebat-o pe mămica, ”Și pe mine și pe fratimeu dece nu ne cheama Dobre-Rădănea?”. Și a zis, “Ăia de la primărie că ce să mai pună atâtea nume”. Pe cuvântul meu. Și eu și cu fratimeu amfostnumaiDobre.Șiacumacândamuritmămica eu mi-am schimbat certificatul de naștere și de căsătorie, și m-a trecut Dobre-Rădănea Elena. Că la noi, când moare cineva din familie, dacă ai fost în câmpul muncii, casa de ajutor social îți dă un ajutor de înmormantare - și n-am putut să dovedesc că eu eram fata lui mămica. Fratimeu nu și-a schimbatnumelecăelamuritînaintedeea.

Și de atuncea imediat cum i-a înfiat au început ostilității. Și nu le-a dat nimic, și i-a scos afară și i-a oprit folosinţa. Casa tot a lor a rămas, dar nu aveau dreptu să stea acolocâttimptrăiaea.

Și a venit portărelul - executorul. Și ai mei erau în câmp și când au venit din câmp au găsit mobila toată în mijlocul străzii. Asta a adus portărelul și i-a dat afară. Și atuncea am stat la mama mare la părinții lui mămica vreo

două,treilunipânăcânds-aujudecat.”

“De rea. De rea. Nu-i plăceadenimenea.Eraceamai rea femeie din sat. Păi moriise paișpe copii și bărbatu, și ști cum zicea? “Mulțumesc lui dumnezeu că sunt la locul lor toți.”Derăutatecomplită.”

“Dardeceafăcutasta?”

8.Leanca

Un vecin avea ovacăpecareocheamaLeanca.Și-o țin minte şi acuma - avea nişte coarne uite așa. Și era faina tare era alb cu roşu. Noi, fiind copii, o batjocuram pe Fina, Leanca, apropo de vacă. AstaafostînlocdeLeana,carevine de le Elena. Și Fina era domnișoară și sesimțeajenatăînfață de băieți, în față de fete. Și tot plângea că de ce îi zicem Leanca. Fina s-a măritat cu Bran, și mămica și tăticul i-au cununat, i-au fost nași. Şi cei care cununaleziclaceipecare îi cununa ‘fini’. Deci mămica şi tăticul erau naşii lui Leanca, iar Leanca era fina lor. Și ca să nu îi mai zicem Leanca, ne-a învățatsă-izicem‘Fina’-șinouăne-aplăcutidea.

9.JocînȘură

Dar înainte care era problema cu fetele de la treişpe paişpe ani le scoteau părinții la joc. Avea Zărneşti câțiva lăutari. Unu cânta la vioară, unu lacobză,unulaclarinet,unu la acordeon, unu tinca - și de sărbătorile Crăciunului sefăcea joc. Dar unde se făcea joc? În şurile oamenilor. Cum e şura noastră. Se puneau covoare ţesute că erau şurile pline cu fân.

Și acoperea fânul ăla ca să creeze undecorcucovoareţesute, şi veneau muzicanţi ăștia lăutarii ăștia, şi cântau la instrumente. Iar fetele delapaişpeaniînsusșicubăiețiidela şaişpe, șaptișpe, optișpe ani, se ducea în şurilerespective-cu părinții, nu singuri - părinții stăteau pe margine, erau scaune,

și părinții stăteau și le ţineau hainele la fetele și la băieți, iar

fetele și băieții jucau, acolo în mijloc, pe muzică cântată de lăutariiăștia,însurileoamenilor.Șiacoloseformaucuplurile.

Deci ţie, dacă îți place de o fată, te duceaișioinvitai la dans. Și ăstea mamele erau post de camere de luat vederi. Erau numai cu ochii pe ele să vadă, că nu întotdeauna ieșea combinaţia perfectă, că erau interese. Fiecare părinte vroia să-și ia copilul lui un băiat sau o fată după caz, bogat, cu avere, săfiedeneambun.Săfienuneapăratmobildarharnic, muncitor, cu pedigree, ști. Și de multe ori nu se potriveau cuplurile și erau scandaluri. Ăștia pe care le respingea se simțeau jigniți, că de ce nu le consideră pe toți la nivelul lor. Eraucerturidinăsteainterne,şti,desat.

Erau puțini tineri, cât sa fie, patruzeci, cincizeci de tineri, și erau toți uniți, deci ei erau ca un nucleu, așa. Și în contextul ăsta, nu îi convinea lui Fina ca noi să-o strigăm Leanca, să o asociem cu o vaca,șisăaudătoțifeteleşibăieţi. Într-o ordine de idei, îi ziceam ‘vacă’. Și a bătut-o odată fratimeu, nu știu ce i-a făcut lui fratimeu, și elaaruncatdupă ea cu lemn de i-a spart capu. Și ca să căpătăm un pic de respectînfaţădaea,ne-aînvăţatsă-izicem‘Fina’.

Deci, tu vrei să te însori. Tu ești ginerele sau mirele, pentru că te însori. Fata emireasa,șivoivrețisăvăcăsătoriți. Ca să tecăsătorești,îțitrebuie,doinași,celpuținoperechede nași - un bărbat și o femeie care, neapărat, trebuie sa fie căsătoriți. Și îți pune pirostriile pe cap - coroanele ălea la nuntă în fața altarului. Ăștia în tradiția populară - numai acuma s-a schimbat tradiția asta -suntmaiimportanţiînviața ta din momentul din care te căsătorești decât părinții tăi

naturali. Sunt părinți spirituali. Deci maiimportantdecâttatăl tău și mama ta care te-au făcut sunt părinții spirituali, pentru că ei ţi-au oferitposibilitateacasăaiofamilieșisămergimai departe pe viață, să procreezi să te înmulțești şi săfaciceace dumnezeu a spus. Pentru că asta căsătoria este o taină sfântă. Astanumaiînbisericăsepoateface,nucaacumalamarginea malul mării sau prin parcuri, numai înbiserică.Pentrucăeste unadinceleșaptetainesfinte.

De ce devine așa de important? Pentru că, ai văzut, când stai în faţa altarului, mire şi mireasă, naşu și nașa, laun moment dat când te cunună, popa şi cu naşu, sau popa și cu naşa, îți pune coroanăaiapecap-pirostriisenumesc-carete innobilează cu funcție de bărbat căsătorit sau de femeie căsătorită. Atunci devii soț şi soție. Acuma se mai fac nunţi dar acuma trăiesc tinerii ca cainii, necăsătoriți. Pe cuvântul meu. Păi înainte era mai mare rușine să faci așa

ceva.Înainte

nici nu se cunoșteau tinerii, de multe ori se cunoșteau numai la nuntă. Se făceau căsătoriţi de conveniență, dearanjamente. De exemplu aicia a fost o familie foarte bogată a lui Ciurea. Foarte bun neam au fost ei. Avocați, au fostprofesori,aufost doctori - foartebogați.Șidoifrați,unuleracomerciantșiunul era profesor. Unul a avut un băiat, și unul o fată. Ăștia au plecat la facultate în Cluj, și ca să nu dea bani pedouăgazde să țină fata într-o parte și băiatulîntr-oaltăparte,îngazdă,au stat amândoi în aceeași cameră. Şi au început să se placă și s-au căsătorit. Deci veri din frați. Dar aiceai-auconsideratcă eșiunlucrubuncă,fiindfoartebogați,n-autrebuitsăîmpartă averea.Aurămaslocurile,casele,înaceeașifamilie.

Dar nu spun la nuntă.Lanuntăeraofrumusețe.După nuntă - nunțile tot așa se făceau în suri - a doua zi, se ducea terfele. Terfele era zestrea. Cam până pe la şase şapte ani ai mei se făcea asta. De exemplu, de obicei, băiatul care se însura rămânea în casă, iar fataplecadincasă-casadeobicei se dădea la băiat. Iar fata trebuiasăîşigăseascăbăiatcucasă. Și cel care pleca de acasă trebuia să ducă o anumităavere.Și era, Matei - ăștia mai bogați-care,cinci,șasecare,cuboi,cu prosoape în coarne, cu flori făcute de oameni din hârtie creponată cu zorzoane - ca în Malibu. Și în caruţe seîncărca: mobilă, covoare, perne, plapumi, icoane, scaune - tot, tot, tot ce primea fata ca zestre, în care erau tineri care participau la nuntă, care cu o zi înainte fusese la nuntă, câte patru, cinci, șase, cu sticle - stăteausăţinemobilasănucadă-șimaibeau din când în când din sticle, îți dai seama un convoi din cinci, șase care. Muzică înaintea carelor, iar după muzică între muzică și boișicare:femei,câteopt,zecefemei,îmbrăcateîn port național, și cu farfurii, cu orez cu lapte. Mergeau înainte la casa unde se muta fata la bărbat. Şi eram copii mulți ne țineamdupăelemamămamăpânăajungeamacolo.

După ce ajungeau terfele, adică zestrea, ajungea la destinaţie, se făcea iară joc - dans popular. Eraumesepuseîn şură - mese făcutedinscândură,eraudouăscânduripuseaşași le înfășura cu hârtie, că nu punea fețe de masă. Și acolose mânca, supă făcută în casă - toată mâncarea sefăceaîncasăla o nuntă, tot satul participa. Fiecare ducea:carne,ouă,orez, lapte, pâine, găini tăiate. Făceau cuptoareîntregidecozonaci, că nu se făcea tot timpullaprăjituri.Pâinedecasăsefăceacă

nu se găsea pâine de casă. Cozonaci, călăghie se făcea. Deci ăstea erau cele mai mari bunătăți că lumea nu știa cum și n-avea timp că aveau treabă multă în câmp. Și când ajungea acolo începa calea mare: se descărcau terfele, se descărca mobila şi după aceea se punea masa: supă de găină de casă, sarmalefăcuteîncasă-şisefăceautăiețeipe spată!

Deci era o spată, ca un pieptene, exact cum e un pieptene. Spata aia se folosea la țesut în război. Cu multe limbi așa, cu multe lamele, prin care se treceaufirelelațesut.

Șiobucatădinspataaia-decieracaunpieptenenumaicăera mai mare. Și se făcea aluatul. Se tăia aluatul uita așa, pătrățele. Aicia era spata, ăștia erau lamelele, și aicia când se ţeseau în război, se ţeseau toale, covoare, cuverturi, se ţeseau în război manual. Și ca să ţes, băgai firul de lână sau din ce ţesei printre lamele. Băgai suveica, și dădeai de niștedinălea

și se riversa. iară trăgeai ca să se taxeze firul să se facă

țesătura. Ei,obucatădinspataasta,oluai-ăstaeunfus-ăsta făceau femeile iarna. Și obăgauaicialacingătoare,labrâu,şi aicia era lâna, și aveau un fus, pe caretrăgeauunpicdinlâna aia pufoasă și o înfășura aici pe fus. Și după aceea, își uda mâna. Fusul avea formă fusiformă, îți dai seama - aicia era mai gros și aicia era tot mai subțire, tot mai subțire.Șiluaun fir de aicia și îl prindea aicia, îi făcea nod. Și după aceea îl întorcea așa, și cu degetul ăsta trăgea tot un pic de lână și cu degetele ăstea răsucea fusul care era prins de fir și firul se răsucea și se făcea firul de lână. Și cu firul ălafăceacovoare, făceațesături.

Și luau bucata decocă,dealuat,șiopuneaașapefus, și dinții ăștia, lamelele ăstea se imprimau în aluat și ţăieţelul

lua forma asta, că se băga unul în altul. Și făcea din kile întregi, uite așa ieşea. Și eraobunătate.Totsatulmănânce.Și cuimprimeurileăleadedințidepieptene.Foartefain.

Și după ce mânca lumea la calea mare, a doua zi de nuntă, și după ce se servea lumea aperitiv, dar se făcea aperitiv cu caltaboş, cu tobă -dinăsteafăcuteîncasăcănuse găsea înmagazinenimic-șierașirușinesăcumperi.Eun-am mâncat salam până la zece ani. Înainte era rușine să între lumea în magazin, că zicea că esărăntoccănuaice-ţitrebuie acasă. Și dacă se întâmplasăn-aibătimpsăfacăpâineîncasă în cuptor, se ducea la magazin şi-o băga sub surt, să nu vadă lumea că era rușine zicea că esti putoare. Deci mâncai exact strict ce aveai în casa, nu cumpărai nimic înafară de zahăr și făină și tot. Pai după ce treiera grâul, făcea saci întregi de făină, stătea vara în pod și ani de zile până făcea viermi. Și apăi ceoarunca?Ocernia,aruncaviermișimâncamdinfăina deaia.

Deci mâncau antreul. mâncau supa de găină de casă, mâncau sarmalele. Între timp beau, beau, beau. Nu vişinată. Se găseaatuncirachiudeportocale-foartebun-șirachiualb, și spirt. Și ăla îl făcea cu zahăr ars și cu ceai de chimen. Era cel mai bun rachiu posibil. Bere,vinsegăsea.Șiîntrefelurile de mâncare, dansau tinerii, și bătrânii, și după ce mâncau şi friptura, apăi începea lumea cu glumele . . . Se mascau, și numai știe, se plimbau cu troaca - o copaie nuașaadâncădin

lemn defrământatpâine,sefăceapâinedincâtezece,douășpe kile de făină, încuptordepâinecâtepaișpepâinisefăceau.Și pleca lumea mai ales dacă se mai și ameţeau bărbați, șipleca lumea acasășiîșiștergeauciorapipefaţă.Femeileserujau,se

înegreau pe faţă. Și făceau tot felul de minuni acolo. Și mai erau și din ăstea mai porcoase și p-ormă ne dădea afară din şură, că stăteam şi noi acolo. Şiapoimaigăseamcâteogaură înscândurășineuitamsăvedem.

Dar ce vreau să-ți spun: în ziua cu nunta, erau călăraşii. Caiicuciucuri,cuzurgălăi-nișteclopoțeiașamiciși băieții îmbrăcați în costume naționale. Şi caii ăia mândri așa. Mergeau înaintea nunții, și trebuiau să meargă așa în buiestru depinde cum le trăgeai de hălți, și înainte să ajungă nunta la biserică, cineva se ducea şi punea într-unbățogăină moartă pârlită și o punea la biserică. Și călărașii ăștia se luau la întrecere. Și cine ajungea primul și lua găina, ălaeravătaf, vătafulmare.Eracaunșeflatoatădistracția.

Frumos de tot. Minunat. Mai ales cu terfele, cu femeile ălea îmbrăcate. Aveau d-ăsta de borangic până jos în pământ şi prinse aicia cu agrafe, se agăţeau,cuvaseleăleacu orezeraofalăsateducieraomândrie.

11.GheorgheRâmbușiIntalnirealuiIancușiMaria

Râmbu avea vreo 32 de ani când s-a întors în 1943 când mămica avea doișpe ani. N-a fost în război, a fost concentrat să păzească anumite obiective. Probabil că cine avea un copil îl lua, dar oameni cu de la doi copii în sus îi foloseau la concentrare. De exemplu, cum e uzina asta, sau chiar fabrica, ca să nu vină cineva. Ei putea să vină mai des acasă, lăsau pe cineva în loc, dar cred că el a fost la mai distanță. Dar n-a venitoperioadălungă,credcăanidezile.În grădină, făcuse o groapăîncareintramamamarecufetele,cu mămica și cu surorile și trăgeau oscândurăașapesteelecând veneau bombardamente. Și s-au auzit pași. Și după aceea a venit și nu l-au mai cunoscut fetele, au zis, “Mama, te caută un nene”, şi când colo era tatamarealmeu,şile-aluattataîn braţe. Asta a fostlacasăundestăRoxanaacuma.Acoloafost centrul Zărneştiului, acolo erau toate casele, dar erau casele micidelemn,dinbârne,nueraudincărămidă,vai.

Mama lui mama mare a mai avut osorăcaren-aavut copii, care a avut vreo șase copii. Și sora asta care n-a avut copii, i-a spus lui soră-sa care avea mulți copii respectiv mama lui mama mare a mea să îi dea și ei o fată. Și i-adato fată, pe mama mare. Avea mama mare doişpe ani când a luat-o acololaViorel,laRoxana,laBrana.Decisuntcopiiilui Bercia, lui sora lui mama mare. Mama lui mama mare a stat pe ostradutaîncarenuputeaisaintricucaru.Șiprinmijlocul curții trecea un parau. Așa avea o grădină faine verde verde, verde. Și ne plăcea sa ne ducem acolo sa ne jucam ca ne scădeamșiînrâulăla.Areanumaiatatademare.Foartefain.

Pe mama mare a mea o cheama Stana, iar pe sora a mama mare a mea o cheama Maria.EMariaastaaînfiat-ope mama mare a mea cand avea doispe ani. Au crescut-o ăștia până mama mare a mea a făcut doispe ani și s-a măritat cu RâmbuGheorghe.

Când s-aînsurattata,elaveadouăzecișișasedeaniși mămica avea paișpe,înFebruarie‘46.ÎnNoiembrie‘45afost toamna când s-au întâlnit când n-a putut să scoată cara de lemn. Mămica era mai băiețoasă și ei îi plăcea să meargă la lemne. Că nu erau drujbe ca acuma, tăia cu fierăstrăul. Și mămica se ducea cu tata mare în pădure și le tăiadejosdela

rădăcină, și le încărca. Avea doi boi cucăruțaatuncea.Șiboii au intrat în noroi și nu puteau să iasă. Șiavenittăticulcudoi boi, i-a pus lângă ăilalți și atuncea putea să iasă.

fetică dute și adu-mi biciu”, ca lăsase biciu dincolo de noroi. AstaafostînNoiembrie‘45șiînFebruaries-aucăsătorit!

Tăticul venea de la fabrică, trecea pe lângă poarta lui Râmbu unde stătea mămica,șimămicaseculcașiveneaFina, “Scoală tu ca au venit ginerile!”. Tăticul și cu Râmbu aufost la fabrică amândoi. Dar nu numai acolo secunoșteau,șidupă câmp, că aveau locuri unul lângă altul, locuridefânlocuride cartofi. Și era lumea puțină atunci, nu era ca acuma, nu era oraș. Atunci dacă erautrei,patrumiideoamenișitoatălumea se cunoștea - dar nici nu cred că erau atâția. Acuma sunt douăzeci șișasedemiidelocuitori.Erasatulmic.Păiaicianu erau case deloc. Deloc, deloc, deloc. Aicia când ne-am făcut noi casa, ziceau ăia de unde am stat că ne-am făcut casa în capul satului. Căde-aiciaîncolonumaieranimic,șinicipână aicia. Erau casele după Grivița, strada asta drept în față, căle

făcuse celuloza că atunci se făcuse în timpul războiului căau adus oameni calificați și i-a dat locuință. Că ăstea sunt case făcute, ai văzut, în tipul bloc. Sunt lipite una dealta.Caniște case sociale. Și apoi au rămas oamenii, încet-încet le-au cumpărat. Darmulttimpauplătitchirielaceluloză,lafabrică. No, asta era, și Eminescu, stradaailaltă.Iarpestradălanoiîn sus erau două, trei, șase numai. Mai era casa luitantiAnicaa lui Ion, ăla care îi ziceam Carcala, ăia care șchiopăta. Deci casa aia era numai, a lui Dumitrescu, a lui Medea, ăla şi-a făcut casă tot prin fabrică. A lui nenea Nicu Dan, aia pe care te-ai pişat pe poartă, aia o maiștii.Şicamatâta,restulnumai eraucase.

Fratimeu era frumos, frumos când era mic, am poze cu el. Fratimeu e născut în ‘47. Enăscutîn‘46înDecembrie, dar l-a trecut în acte numai în ‘47 pentru că înainte se făcea armată, și te lua în armată în funcție de anul în care erai născut. Și el pentru trei zile din anul ‘46 îiseconsideraunan şi îl lua în armată. Și atuncea, au mai anulat pentru trei zile, le-au luatînleatulde‘47.Darfratimeuafostlaşcoalădeșase ani. Era foarte deștept.Șiseducealagrădiniţa-mămicalucra la farmacie atuncea - și nevasta farmacistului era învățătoare. Și noi ne duceam pe la mămica la farmacie. Prepara și mămica din astea, alifii că ce e mare lucru, ce era atunci în farmaciieramainimic.ŞidoamnaDergiasta-BalcanDergio cheama - noi ne tot duceam la mămica, şi la un moment dat, fratimeu spune - la șase ani știa la cât e ceasul, și știa să citească - și asta a văzut și zice adu-l marioara mâine la şcoală, zice nu îl trec în catalog. Și dacă îiplaceîltreclamai sfârșit. Dacă nu stă cu copii. Și a luat numai premiu întâi. Până a terminat şcoala. Cel mai deștept a fost. Păcat că după

aceea a nimerit-oîngașcăgreșitășialuat-opebăutură.Afost beţiv din cauza la prieteni, că fratimeu nu bea înainte. După

aceea a găsit-o pe măsa lui Giani și a lui Ionuț șialuiDanabeată bețivă bețivă, nu glumă. Și no, mediul formează omul. Depindeîncemediutrăiești.

13.MaimultdespreMoroșana

Toamnă ‘59, după ce s-a înserat, am plecat de la Moroşana să nu ne vadă lumea. Un kilometru. Eu am avut zece ani, fratimeu douăşpe. Casa a fost făcută în ‘59. Iancu făcuseprimeletreicamere.

Ea (Moroşana) l-a adoptat peIancucăaveanevoiede ajutor și știa căIancuerafoarteharnicșieraunbăiatcuminte. Și ei îitrebuiacinevaharniccăerafoartebogată,aveapământ mult.

Bunica pe mine și pe fratimeu ne iubea enorm. Enorm. Deci vreau să-ți spun că nu avea ceva să nu ne dea. Vai de mine. Şi-mi aduc aminte, avea un miros specific în casă cum miros merele coapte. Și pe masă avea un ceas din ăla mare cum avem noi acolo în bibliotecă, din ăla CFR, dar mai mare -s-astricatnuștiupeunde,sau,habarn-am,darera ruginit tare. Veșnic avea cartea sfântă, Biblia, avea o vază cu flori, aveaBiblia,șiaiciaaveaveșnic,veșnicofarfuriecuulei demăslinecuceapăîneașițineapost.Darastanuedicasafie foarte rea. Și mereu avea în buzunare bomboane sau zahăr cubic - să ne dea. Vreau să-ți spun, când a fost bolnavă, a început să se albonizeze - stadiul ăla înaintea morții, când

începe să-ți iasă sufletul. Eu eram în clasa a opta, și aveam examen la fizică - în ‘63 era. Și mămica de trei săptămâni

stătuse acolo, numai venea acasă, doar așa stăteau vecinilesă

supravegheze, și veneasămaifacăcâtecevasaueratăticulpe schimb și nu avea cine să dea la animale. Și în ziua aia când

am dattezalafizică,adouaziamavuttezălachimie.Șin-am vrut să mă duc în sus acolo la casa unde era ea. Și casa avea

luduri, și erau ludurile date în afară și geamuldeschis.Căera

în Februarie, era răcoare, și ea se simțea bine dacă îi venea frig. Avea căldurile ălea, avea febră, trăgea să moară. Și eu n-am vrut să mă duc. Avea vreo șaptezeci și nouă de ani. Și parcăzichaisămăduc,săvăd.

Și când am intratpepoartă,amauzitdincasă,doarce am închis poarta și amauzitvecinile,“Acuîșidăsufletul,acu își dă sufletul”.Șicândamintrat,murise.Șitoatălumeazicea

că nu putea să moară că nu ne-a avut pe mine și pe fratimeu lângă ea. Da. Că o întrebau vecinile, “Lelică marie! Său o chem pe Oara?”. Și făcea așa ca să moară. Și după aceea o întreba, ca să râdă de ea, “Dar s-aduc copii?”. Și făcea așa. Ne-a iubit. Ne-a iubit tare mult. Și ziceacădesearăaînceput să treagă să moară, și n-a putut. Și cum am închis eu, m-a simțitîncurte,imediatși-adatsufletul.Da.Da.

Eu am impresia că la bătrânețe, oamenii în vârstă, se hrănesc cu energia copiilor. Pentru că devini mai buni, mai concilianţi,maiînțelepți,cauncopil,nerăzbunător,ști.”