Ecosisteme acvatice

Ecosisteme acvatice Se diferentiaza în functie de caracteristicile mediului de viata, apa, în ecosisteme de ape statatoare (ecosisteme lentice) si curgatoare (ecosisteme lotice).

Ecosisteme lentice Sunt de mai multe tipuri în functie de dimensiuni, evolutie, compozitia chimica a apei. Astfel, dimensiunea determina împartirea în ecosisteme de lac, mlastina si balta, iar compozitia chimica a apei le diferentiaza în functie de salinitate (de apa dulce si de apa sarata) si aprovizionarea cu substante nutritive (oligotrofe, mezotrofe si eutrofe).

1. Lacul A fost printre primele studiate de ecologi datorita usurintei cu care putea fi abordat.

Structura biotopului si structura functionala sunt bine individualizate, categoriile identificate fiind utilizate si pentru cercetarea celorlalte tipuri de ecosisteme acvatice.

Structura spatiala este determinata de distributia temperaturii, luminii si oxigenului în raport cu adâncimea.

2. Balta Are o adâncime mai mica (3-5 m). În zona malurilor, apare rogozul, pipirigul, stuful si papura, iar în larg sunt raspândite plante cu frunze plutitoare ca broscarita, plutnita, nufarul alb si galben, lintita, cât si cele submerse ca sârmulita apei, ciuma apei, bradis etc. În structura fitoplanctonului intra algele albastre, algele verzi, algele silicoase, iar a zooplanctonului populatii de rotifere. Balta este populata de crap, biban, stiuca, salau, dar si de diferite specii de broaste, pasari si mamifere (guzgan, bizam, vidra, nurca etc.).

3. Mlastina Se diferentiaza doua categorii: mlastini eutrofe, cu vegetatie caracteristica baltilor si mlastini oligotrofe care se întâlnesc în regiunile cu climat rece si umed, în zonele cu sisturi cristaline, gresii, granite, sedimentare sau în zonele montane unde substantele provin partial din mineralizarea materiei organice animale si vegetale. Aici este prezent muschiul de turba (Sphagnum) si alte specii vegetale (bumbacarita, rogoz, roua cerului).

Ecosisteme lotice Se diferentiaza în functie de particularitatile reliefului strabatut în pâraie si râuri: a. De munte În albia putin adânca si îngusta a râurilor si pâraielor substratul este neuniform format din bolovanisuri, pietrisuri, nisip. Pantele mari, uneori discontinue, determina o viteza de scurgere mare apei si formarea de cascade. Debitele sunt relativ mici, temperatura apei coborâta, variabila de la anotimp la anotimp. Transparenta apelor este mare (anulându-se însa în perioadele de torentialitate – ploi puternice, topirea zapezilor), iar concentratia de saruri dizolvate este scazuta. Plantele (muschi, alge) si animalele (rotifere, cladocere) prezente aici au cerinte mari fata de oxigen, manifestând diferite adaptari morfologice pentru a evita antrenarea de curentii puternici. Dintre vertebrate, reprezentativ este pastravul, alaturi de care se întâlnesc zglavocul, lipanul, molanul etc. b. De zone deluroase Fitoplancton permanent. Biocenoza saraca. Oxigenare buna. Malurile sunt mai joase, albia este mai larga si adânca, fiind marginita de bolovanisuri, pietris, nisip. Pantele au înclinatii mai mici, determinând o viteza de scurgere mai mica. În apa sunt prezente atât substante în suspensie, cât si solvite (100-200 mg/l). Variatia termica mai larga în cursul anului, de la anotimp la anotimp favorizeaza prezenta planctonului, ca o componenta biocenotica permanenta, formata dintr-un numar mic de populatii – diatomee, alge verzi si albastre pentru fitoplancton si rotifere, cladocere, copepode pentru zooplancton. În sectoarele cu viteza redusa, algele si numerose specii de nevertebrate (insecte, larve,

viermi sârma, crustacee mici, gasteropode) se fixeaza de elementele substratului (pietre, nisip, mâl) formând comunitatea biocenotica bentala. c. De câmpie Cursul inferior al râurilor se caracterizeaza prin albii foarte largi, cu acumulari de mâl si nisip, cu viteza de scurgere si eroziune foarte reduse, dar si o concentratie de saruri care depaseste 1 250-1 500 mg/l. Planctonul este mult mai diversificat decât în zona colinara. În apa apar si plante superioare submerse. Nectonul este si el bine reprezentat (mreana, clean, boarta, crap, stiuca etc.).

Diversitatea mare a conditiilor de mediu, întrepatrunderea si suprapunerea acestora nu permit o delimitare stricta a ecosistemelor, aflate si ele într-o permanenta interactiune unele cu altele. Cu toate acestea, se individualizeaza urmatoarele categorii: a) Apele curgatoare Fitoplanctonul reprezinta clasa producatorilor, în timp ce un zooplancton variat si numeroase specii de vertebrate (crap, salau, stiuca, somn, sturioni) compun clasa consumatorilor. b) Apele stagnante Permit dezvoltarea macrofitelor sub suprafata apei (broscarita, bradis, cosor, inarita, ciuma apei), cu frunze plutitoare (nuferi) sau plutitoare (lintita, pestisoara, otratel) si în marginile mlastinoase (ciulini, limba broastei, sageata apei, stuf etc.). Consumatorii sunt bine reprezentati de pesti din familia Cyprinidelor (crap, cosac, babusca), precum si de biban, salau, stiuca, somn. În afara acestora, molustele, larve, insectele se asociaza tulpinilor plantelor sau populeaza zona bentala. c) Terenurile mlastinoase Acumulari de mâl si nisip. Servesc în timpul viiturilor la reproducerea pestilor de balta, fiind intercalate între baltile permanente si terenurile inundabile. Multe terenuri mlastinoase sunt acoperite cu stufarisuri permanente, a caror limita spre uscat o constituie o centura de papura si rogozuri. Printre plantele însotitoare se numara papura, pipirigul, rogozul, sageata apei, stânjeneii, macrisul-de-apa etc. Prezenta lor depinde de durata si intensitatea inundatiilor de primavara, fiind invers proportionala cu acestea. Consumatorii micro- si macroscopici sunt mai mult sau mai putin, comuni cu cei din ecosistemele acvatice descrise anterior. Regiunile întinse de stufarisuri, mai ales cele cu substrat nisipos, dau nastere, cu timpul, la o formatiune specifica si anume zonele de plaur. Desi este format din stuf, el prezinta asociatii de organisme constituindu-se într-un adevarat ecosistem care si-a „creat” suportul ecologic. d) Terenurile inundabile Se acopera cu apa în timpul viiturilor, iar pe durata apelor mici sunt uscate, acoperite de pamânt aluvionar si resturi organice. Apropierea de mlastini a unora permite extinderea biocenozelor acestora, atâta timp cât uscaciunea nu este excesiva, iar pe cele cu substrat nisipos s-au format asociatii vegetale caracteristice, mai cunoscute fiind cele de popândaci, alcatuite din specii de rogoz prin acumularea si turbificarea materialului organic mort, astfel încât sa permita supravietuirea speciei în conditiile alternantei dintre uscat si apa. Tot aici se întâlnesc zaloagele, respectiv tufe de salcii în care predomina zalogul sau salcia cenusie. Importanta lor este data de conditiile prielnice pe care le asigura pentru cuibarit, transformându-se în adevarate colonii de pasari pentru speciile: tiganus, cormoran pitic, stârc-de-noapte, stârc galben, egreta mica etc. Aceste terenuri, ca si cele mlastinoase, sunt importante pentru reproducerea faunei piscicole (mai ales a ciprinidelor). e) Grindurile

Constituie suportul ecologic al padurilor de salcii si plopi (Letea, Caraorman) care concentreaza o diversitate ecologica ridicata, atât a speciilor vegetale, cât si a celor animale. Astfel, alaturi de numeroasele specii de salcii (Salix) si plopi (Populus), arbustii (catina alba, catina rosie, maces, dracila, lemn câinesc, corn, sânger, calin), subarbusti, liane (curpen, vita salbatica, mur, iedera, hamei, volbura mare) si plante parazite (vâsc) edifica, într-o arhitectura specifica, paduri cu aspect luxuriant.

Paduri cu aspect luxuriant. Padurile Letea si Caraorman sunt fitocenoze foarte interesante si rare în flora Europei si arata, comasate pe un spatiu relativ mic, o variatie multipla a diverselor fenotipuri de plante caracteristice stepelor aride, nisipurilor umede, padurilor, marginii baltilor si lacurilor. Dintre consumatori, caracteristici sunt soarecii cu botul ascutit, iepurii si coropisnitele, diferite specii de pasari, vipera, sarpele de apa, spurcaciul, sitarul de padure, vulturul codalb, bufnita mare, mistret, lup (mai ales iarna). În stufarii si tufarisurile dinspre mare, în anii favorabili, se pot dezvolta lacustele migratoare, deosebit de daunatoare pentru culturile agricole, fapt pentru care s-au folosit mijloace chimice în combaterea lor, cu efecte poluante si asupra celorlalte specii. f) Zona marii Loc de reproducere a lacustelor ca latoare. Aceasta zona este populata cu puieti din familia sturionilor. În regiunile mai departate de litoral, având o salinitate variabila, se produce o continua ploaie de organisme moarte spre fundul platformei continentale, alimentând bancurile de scoici, hrana preferata a morunului si nisetrului, care-si vor petrece aici mare parte din viata. În încercarea de a reda o imagine cât mai sintetica, dar în acelasi timp relevanta, s-au facut numeroase „simplificari”.