Te simt tot mai departe, doamnă, un vis cât viaţa ne desparte şi iată-ne intraţi în toamnă şi iată-ne curtaţi de moarte. Înmărmurit în aşteptare, mă bântuie un gând păgân ca într-o viaţă viitoare să-ţi fiu eu sclav dar şi stăpân şi lanţul şi regescul nimb le vom purta în taină până ne vom gândi să facem schimb, să-mi fii tu sclavă şi stăpână... Un strigăt strangulat de scoarţă cortina arde trecutul în mirosul florilor ruginii dar posibilul naşte trandafiri pulsul unei clipe poate fi imaginea de ansamblu inelele fără număr pierd şirul şi intră în istorie e tot mai greu să defineşti orice când timpul se sfârşeşte pentru unii scoarţa mai trăieşte pentru alţii aripile fără sevă rămân vapori scufundaţi într-un ocean de aer (Suzana Deac)
46