Darie Ducan, Colindeion, Editura Nico, 2012
Cum să pui în contact preaînaltul cu preajosul, nevăzutul cu văzutul, impalpabilul cu palpabilul, eternul cu efemerul, sacrul cu profanul, iluzia nemuririi cu iminenţa morţii altfel decât încercând o dură lecţie de anatomie poetică şi aşezând pe masa de disecţie corpul atât de frumos înfăşat şi de pur al colinzii şi tăind în el cu bisturiul până acolo unde, sub carnaţia timpului mitic, divin, dai de organul îndurerat şi bolnav al zilei de azi, de plânsul Omului fără Sărbătoare. „E Crăciunul sfârşitului”, spune poetul într-unul dintre multele versuri neîndurătoare ale acestei cărţi care des-colindă. Da, este tot mai târziu în timpul nostru liniar, istoric, iar de aici şi de acum, „nu găseşti autobuz care să ducă până sus pe cruce”. (Ioan Es. Pop)
