Issuu on Google+

Darie Ducan COLIDEIO


Descrierea CIP a Bibliotecii aĹŁionale a României DUCA, DARIE Colindeion / Darie Ducan, Târgu-MureĹ&#x;: Editura ico, 2012 ISB 978-606-546-242-7 I. BăciuĹŁ, icolae (ed.)

Coperta: Cristina Č˜tefan Editura ICO Târgu-MureĹ&#x;, str. Ilie Munteanu nr. 29 Apărut 2012 CopyrightŠ Darie Ducan, 2012 Toate drepturile rezervate Lector icolae BăciuĹŁ Culegere Răzvan Ducan Tehnoredactare Sergiu Paul BăciuĹŁ Format 16/61x86, coli tipo 6 Tiparul executat la ITERMEDIA GROUP Târgu-MureĹ&#x;, str. Cuza Vodă nr. 57 România

2


Darie Ducan

COLIDEIO

Editura ico 3


Darie Ducan (n. 10 mai 1988) este un poet român din tânăra generaţie. S-a născut la Târnăveni, judeţul Mureş, unde a urmat gimnaziul şi liceul. În această perioadă a activat ca membru al cenaclului literar local Elena din Ardeal. La doar 19 ani, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, gest controversat şi bulversant pentru precocitatea sa. Între 2004 şi 2005 a realizat, la Radio Târgu-Mureş, emisiunea săptămânală de poezie Tineri poeţi. În 2009, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea de teorie şi critică literară intitulată Spaţiul bacovian. În perioada 2007-2009, participă, numărându-se printre fondatori, alături de alţi studenţi, la cenaclul Facultăţii de Litere, Atelier postmodern. În prezent, urmează masteratul de Teorie a literaturii şi literatură comparată al aceleiaşi universităţi și al Universității din Bourgogne, Dijon, Franța. Publică în numeroase ziare locale şi centrale – poezie, eseu, dramaturgie, cronică de carte, editoriale, reportaj, interviu, prefeţe –, precum şi în publicaţii din Canada, SUA, Germania. De asemenea, susţine spectacole de performance poetic în diverse oraşe din ţară şi din străinătate (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Paris, Madrid, Montreal etc.). A debutat în volum în anul 2003, cu Funingine pe rană, Editura Tipomur, urmând destul de multe volume de poezie: Zeii de carton, Tipomur, 2004, poemul Trilogia lapidară, Editura Ansid, 2004, Acordorul de tărgi, Editura Ansid, 2005, Lungi plantaţii de singular, Editura Nico, 2007, 50 Sonete, vol. I, II, III, Editura Nico, 2007, Cartea dintre doi tâlhari, Editura Nico, 2008, Aprilie aseptic, Editura Nico, 2010, 2011, Spirt (scurtmetraj), Editura Nico, 2011, 2012 (ediție bilingvă română-engleză), Câteva feluri de cancer, Editura Nico, 2012. Scrie, de asemenea, şi teatru, publicând mai multe volume: Dreptunghiul leproşilor, Editura Nico, 2008, Prerogativele lui Dumnezeu, Editura Nico, 2010, Republica de cenuşi aruncate în mare, Editura Tracus Arte, 2012. Participant la numeroase colocvii privind literatura tânără din România, Darie Ducan este prezent atât în numeroase antologii (Literatură tânără, 2007) cât și în spațiul virtual (www.darieducan.blogspot.com www.ethanolik.wordpress.com ).

4


Tatトネui meu. Poetului Rトホvan Ducan

5


Acuzatorul, asprul lor colind. icolae LabiĹ&#x;

6


Predoslovie în vinclu Un porumbel bărbierit se zbate pe o foaie de hârtie şi scrie cu ce s-a tăiat, cu piatra care opreşte sângerarea suavă. Mai încape în toate marjele de eroare, cât cântăreşte viu faţă de mort etc. Visez în nopţi de stupizenie coruptă cuantumul în care aerul zace, media ritmurilor, convulsia locurilor atunci când sângelui i se schimbă rola.

7


Colind Suntem un popor menstrual, trăim o dată pe lună, în ziua de leafă, şi citim harfă o dată pe an, în diacritica zi de Crăciun, undeva suspendaţi în morga logaritmilor anticorpilor suntem superstiţioşi şi mâncăm carne de animal cu grijă să nu deranjăm icoanele, bătute de pereţii gurii, în stânga şi drepta spre răsărit, să nu le mânjim, nici măcar să le ştergem de praf cu fibrele cărnii (e praful un înger care contează?). Ne împleticim şi ca un fel de buchie din care extragi unsoare - uite mă, animalu` n-a devenit chiar livresc –, sare la tine şi îşi mărită copitele până sunt una, o mare copită stând deasupra punctului premolar de pământ de unde sare gazul pârlirii. Ce popor fabulos şi cât de uitat în bune, pentru o dată pe lună e bine, pentru ce avem de luat de la el ne găsim. Cu toţii avem trei nume ca romanii de mâncat de băut de futut. 8


*** Suntem acţiuni de măduvă-ngânată, în iarna în care împodobim caloriferul debranşat sub care găsim nuci fără miez şi în locul lor doar un bilet pe care scrie amin. Nu trebuie să-nţelegi că aşa te cheamă.

9


*** Pe toată lumea cheamă Crăciun în jurul meu, într-un fel sau altul sau în acelaşi fel. Simt un boicot de felii de lămâie aruncate-n zăpadă şi nu mai poate să cânte pur, de aceea topirea, de aceea căldura e o proximitate prost înţeleasă, o durere nouă întreţine arderea: se resimte mândreţea fiecărui aspect dar în jurul meu se confundă argintul cu mirosul de pin şi faptul că el se înnegreşte la gât e numai umbra de laţ ce de la sine creşte în pin. Pe toată lumea cheamă în jurul meu. Toiu’ iernii c’est moi.

10


Colindul epitaf Trăim aici habotnicind cafeaua că ne-aţi acoperit în groapă cu Crăciunuri de pomină şi-aţi fluierat lumea prin vână de bou ca s-o avem câine. Mai jos sunt tuberculii Crăciunurilor, picioroangele lor, tot mai adânc ajunuri, mai jos de sarea primei celule, acolo cel care împinge bezna în echilibru nu e nici îngropat aici, nici alături, ci e o toacă prizabilă, poţi inhala şi carii ei: ajunşi în tine îţi vor roade sicriul de jur-împrejur cum mănânci mărul de la umăr la umăr.

11


Colindul aproapelui În toată această sită prin care a trecut uleiul pur şi armonios ca o piele am găsit resturi de convingeri care mi-au spus să cred că femeile, dacă nu mori imediat, a doua zi îţi pun aluatul la dospit în sicriul cumpărat degeaba şi îţi fac pâine. Din grija prea mare vei muri acolo unde ai mâncat dislocuind cât dor ar însemna foame.

12


Colindul dublei naturi Ajungem în sate şi oraşe ca-n propriile noastre încălţări, încă mai sunt urmele celor pe care i-am alungat, nişte colinde suspendate în aer de sub care au fugit rupându-şi dinţii. Ne instalăm, facem un foc, despărţim amănunte de piatră tulburată, frigem carne-albastră sfâşiată de nişte nori cinici, o pregătim şi dăm să o mâncăm dar constatăm că ne-am rupt dinţii, că nu mai avem cu ce mânca. Şi-atunci ne amintim colinde pe măsură ce carnea se mestecă singură pe piatră şi se înghite.

13


Colind de viaţă dură Au început să-i curgă sângele, estimat corect, cămăşile tuturor se usucă pe toacă. Pentru una Ilinca şi-a scris pe braţ un colind cu cuţitul să nu uite de ce merge la ea. În jurul lui a lăsat o baltă de sânge bătut de zăpadă. N-a murit chiar imediat, lângă el coma visa o piatră dar când a murit ridicarea sufletului din trup, era că se apropia de el o ureche.

14


Colindul oului de mort Un ou de mort mai avem iubito, un singur ou de mort şterpelit din retine. Va trebui să-l rostogolim toată iarna noastră şi toată moartea lui până îi slăbeşte omul de zăpadă. Ninge breaking news şi nu ne place în loc de croll am pune cerdac. Atât de mult îţi place că-ţi dă măduva peste sens. Scaperi în gutui şi degeri în ceilalţi. Aduci de afară struguri îngheţaţi şi îi spargem cu pumnul ca pe nişte ochi de soldaţi. N-avem intimitate în faţa lor şi a oului de mort, a ultimului ou de mort pe care-l mai avem, noi suntem toate rasele de morţi.

15


Colindul mortului Ar trebui să mi se spună să tac, dar eu cânt cu gura plină în camera mea ocolită de rele. Împodobesc lumea, pun ţevi de colivă prin casă, cu robineţi din metru-n metru. Cu cât mă deplasez sunt mai apropiat de coliva mea reală, de cea făcută după chipul meu, mă pot spăla cu ea pe faţă, îi pot face datare cu carbon când în viitor mă voi naşte. Iau o nucă din ea şi trag tot pomul ca pe o unghie grăbită să crească, am parte de morţi opere alese, cineva mi-a lăsat la geam o strachină de frici şi mi-a vândut pe treizeci de prieteni cu mâinile înmormântate în buzunarele altora.

16


Eu însumi Acum, când nu am nicio boală îmi dau seama că trebuie să jubilez faptul că n-am nicio boală, faptul că sunt singur că nu suntem doi, eu şi boala, faptul că nici nu exist şi că boala nu mă trage după ea în radare. Eu acum nici nu exist pentru că nu sunt la mâna bolii. Abia când voi putea merge cu cineva pe stradă voi fi pefect bolnav, când voi fi întâlnit în tramvaie sau cumpărând ziarul. Până la boală aştept să fiu. Semnătura mea se dezvoltă deodată cu embrionul.

17


Princeps Ei, după ce s-au îmbătat bine cu vin fiert la babaroase, la babaroase, în iarna colţului gurii lor - ce pol, domnule, ce pol! – au ieşit în stradă cu paharele din care roşu mai picura, au adus pe rând, umplându-le, înăuntru, zăpadă, au făcut un om, un om singur ca apa în media înecaţilor ei, l-au privit o clipă şi în acel moment s-au unit grupele sanguine cu bisericile, astfel încât din tot colindul n-a mai rămas decât un cui spre care întinzi degetul.

18


Colindul conului de cheie E Crăciunul sfârşitului acela în care îţi încărunţeşte sicriul încă nescobit în brad şi e pământ ţinut într-un pumn ca mâna femeii. E Crăciunul sfârşitului, ultimul după linia de total a zăpezii când numai tăierea capului tău mai e zero. Nu ai, nu ai ce brad împodobi pentru că nu ai cheia de la pivniţa unde e cel de plastic, reciclabil: eşti trist şi totuşi faci rost de cheie şi atunci exact atunci îţi dai seama că nu bradul trebuie să-l împodobeşti ci dependenţa ta de el şi atunci împodobeşti cheia, pui pe ea globuri, beteală pe zimţii ei cum ai atârna haine pe sânii femeii când dispare, adulterină. Cheia cu sfârcuri o împodobeşti şi aştepţi sub ea drept cadou tocmai spiritul familiei. Casa o ai deja. Cheia nu se scutură ca bradul, cheia e mereu verde. Uneori poţi fi şi mai fericit, poţi avea Dumnezeu un con de cheie. 19


Iei radicalul din matematici şi coseşti cu el zăpadă până îţi tai picioarele şi vezi c-ai ajuns unde ţi-ai propus dacă nu le mai ai.

20


Colind nivea Un gând ajuns el, un creier din topitură de măsele, la răcire crăpat, ning peste feţele distruşilor şi proscrişilor, ale femeilor pierdute, un fel de colind nivea care îţi intră în piele şi îţi ajunge la oase şi, văzând că mai departe nu poate trece, se-ntoarce şi până la conturul tău vindecă pământul.

21


Colind Colindul e capul pe masă în aşteptarea cerului să fie privirea de sus. Cineva are nevoie de un sandviş şi se hrăneşte timid cu prudenţă – e fiecare dinte un prunc în stare de lapsus şi capul pe masă aşteaptă lucid lucid întemeierea lumii. Se face aşa: se stă, se întăreşte până se face şunca scară, până se eliberează de sânge, şi afumarea îi trece ca boala, ca o minune ce ţine trei zile şi în sfârşit când coboară aerul şi uitarea în fibre, când masa se întăreşte şi revine în matcă se digeră adevărurile de obsesii şi Dumnezeu îşi iartă fiul greşit. Şi amândoi din flori şi din frunze fac cina pentru abstract, ghilimelele nu se pot despărţi niciodată de pauză, între ele proza scrie un rând infinit.

22


Aşa Noi fiecare locuim în altul cum Dumnezeu stă la etajul fân al unui fir de iarbă. Mototoliţi în rugăciune ca o ciornă a ei devenim anorexici din bunul simţ de a nu ocupa o groapă prea mare ca să încapă lângă noi şi rădăcina unui cais. În singurătatea mare, cu Dumnezeu şi aşa deasupra noastră înţelegem că pot fi fructe cu pulsul sâmburi şi tumorile apar în staniol de bomboane să se vadă şi să fie mai triste.

23


Colind Recuperează-mă din evaporare şi caută-mi delta apoi în ea bărci de pescari, să pută-a peşte uitat, mitizat, să îmi atingă nările creionului, iar acolo unde toate sunt egale şi nu coincid, pur şi simplu să ardă iarna.

24


Poem Unii spuneau că morţii vieţuiesc în lună, alţii că moartea e-un sâmbure în noi, eu am văzut-o mereu o cuşcă de câine construită pe splină exact cum pianelor mari cât o corabie, când nu se umblă în ele, pe un ciocănel le creşte o tumoare. Noi o vedem tumoare, dar pentru pian e creier. Crucea ta e acolo unde duc toţi paşii, ai fost demn, ai fost curat ca un genocid de fete, departe în lună nu e nimic altceva decât stive de timpane. Imense grămezi de de piei de cal, în sâmburi nu e decât tropăitul dar şi din spline câinele se ţine mereu după cal.

25


Scara Singur fiind, vlăjganul blocului cu bătrâni în care au trăit şi ai mei, descrescător, de la ultimele etaje, m-au chemat să spăl mortul. În cadă l-am pus de parcă era propria lui colivă, l-am spălat cu buretele care îi absorbea ultimele resturi de viaţă, de suflet nevindecat, apoi la alt etaj, la altul şi toată copilăria mi-o cheltuiam între burete şi şcoală. Odată m-am pomenit cu săpunul de morţi în ghiozdan şi o colegă citise de pe el firele de păr de mort terminate în radical crud. Îmi lăsam ghiozdanul des, îl aruncam cât-colo şi coboram, încă un etaj mai jos să-mi spăl vecinul, aproapele era un naos de săpun. I-am spălat pe toţi, nu ştiu cum se făcea că toţi erau bărbaţi: cu săpunul încet făceam cărări prin carnea lor restrânsă ca un drum de sanie, apoi îi îmbrăcam şi le umpleam buzunarele cu grâu oligofren, grâu ce se dă cu bobul de interiorul pâinii, i-am spălat pe toţi până când am constatat că am ajuns la parter şi nu mai am ce spăla. Acolo jos nu mi-a mai rămas săpun să-mi spăl mormântul şi apoi ar fi-nsemnat să calc pe cadavre. 26


Aşa că am tras proză din săpun, unt şi uleiuri pentru aderenţă.

27


Blues Acum, când îţi ninge la ieşire poate ţi-aş pune sufletul în ghips dacă-l vrea moartea să-i pipăie mulajul. Acum, când îţi ninge la ieşire eşti un om de zăpadă mutat la bloc ce se fereşte de toate prizele şi plânge în faţa unui casetofon la Frank Sinatra cu firul scos: ia CD-ul, îl strânge la piept şi zăpada se topeşte pe el ca orificiul de citire.

28


Colind Înainte să rămânem cu toţii la această masă unde ne aşezăm definitiv, înainte să ştim să fim cu inimile ţepene ca strânse-n gură. Înainte să împărţim ceapa spartă în naos, pronaos şi empireu doar pentru că în fiecare plângi altfel. Înainte de toate acestea să ne punem sângele în continuarea sforii de fântână să scoatem apă să nu poată fi apă.

29


Testament Lasă-i în iarnă pe cei ce te-au bătut şi te-au călcat în picioare să te târască până acasă cu faţa-nsângerată prin zăpadă, pe dâra ta vor veni copii cu colindul recuperându-ţi mimica pe drum ca şi cum a ninge după muşchii feţei.

30


umele meu a venit cu trenurile ĂŽn Ardeal ĂŽn fiecare zi ĂŽmi propun să scriu câte un colind cu sensul ĂŽn moalele capului. ĂŽn fiecare zi un colind, nu mai mult, colindul meu cel de toate zilele Ĺ&#x;i ĂŽmi dau seama că nu aĹ&#x; face decât să cânt calendarul cu zilele lui roĹ&#x;ii, cu zilele lui negre Ĺ&#x;i la un previzibil blocaj ar cădea din colind ca rugina dintr-o rangă trântită sărbătorile Ĺ&#x;i le-ar presăra ĂŽn pământul tare. ĂŽn rang. Aceste calendare se preling din vectorul surd iar numele meu a venit cu trenurile ĂŽn Ardeal adus din BotoĹ&#x;ani rupČ›i de lume. Aceste colinde sunt primele care suferind de infarct ar planta sărbători, ce Ĺ&#x;oc li s-ar putea ĂŽntâmpla să ĂŽntâlnească decât venirea unui alt colind pe contrasens al unei limbi de Ĺ&#x;arpe care cu fiecare parte cântă altceva? ĂŽn fiecare zi ĂŽmi propun să scriu un colind Ĺ&#x;i el e numele meu venit cu trenurile ĂŽn Ardeal Ĺ&#x;i mă pomenesc c��ƒ merg ĂŽn gări Ĺ&#x;i cât sunt Ĺ&#x;inele de lungi pun pe ele mere, să nu poată trece niciun tren pentru că ultimul dă ĂŽntr-un prag de casă. 31


*** Dacă arunci într-o apă o căciulă ţărănească devine apă minerală.

32


Colindul cerbului Din toată mobila veche şi pătrată a bunicului meu plină de cojoace şi tumori a izbucnit şi s-a răstit la mine un cerb de greu furnir cu coarnele intrându-mi până-n pântec cum şi naftalina îmi intra în nări, mirosul bătrânesc e o tămâie cu care se puiesc cerbii şi prin coarne le curge răşină schimonosită-n alte graiuri: cu scorburi unde-ţi poţi uita în ei inima, să nu ţi-o împungă, clei de scânduri lăsând în femele, clei de coşciug. Coşciugamite viaţă.

33


Urgenţă I-a trebuit fiecăruia ceva atunci când n-a fost de-mpărţit nimic, acum se dau înapoi îngerii să facă loc omului, acum fiere greşită se varsă în bile cu-ndemnul că mâine moartea te va găsi privind pe câmp iepuri samizdat. Trebuie să faci ceva şi pentru tine. Tu eşti glanda fricii lor, argintul viu resuscitat către mort.

34


Mereu există Mereu în minte există un punct vulnerabil de care voi muri, un capac de canal undeva neînchis bine, un punct necunoscut pe un organ, cândva de acolo mi se va trage moartea o pată de ulei pe care pluteşte un dumnezeu nemilos de apă. E un punct în mine. E un vârf de compas în mine. E un vârf de creion în mine. E un punct mutabil în mine. E o milă de fracţie în mine. E un punct nestabil dar viitor fix în mine. Azi l-am împrejmuit cu gard şi din când în când îmi duc flori acolo.

35


Colind lumpen Oraşul mic şi negru dezagregă totul, sunt înmormântări punctuaţii între de ce? şi de ce? Coliva preia funcţiile creierului şi are amintiri iar sărăcia ţine casele zid în zid, se face cărare unde nu e cruce: se cântă surd cu gura plină de buzunarele celuilalt, ţigăncile bătute fug cu un om de zăpadă prin pauza dintre colinde, joasă ca un stomac

deși nu ninge, un fel de ninge pentru că tu, da, pentru că tu minți cafeaua, îi legeni boaba până ce crește și zboară: ce curat înger țigan, în căni romancero: ay

Bulibaşa cu dinte de aur moare vegheat de lumina lui, aminul e sărutatea cuţitelor, fiertura e un fel de politeism şi e mereu puţină şi în vecini. Satură-te tu cu nimic, între morţile noastre s-a-ntins sfoară de rufe ude de o monedă de un cent transpirată că e-ntr-o posesie. 36


Vorbeşti cu Dumnezeu pe malul unei umbre lăsată despre ghiorăitul de maţe al ţiganilor vii lăutar la-ngroparea ţiganului mort.

37


Colindul uşii I-ar ninge insulină celui care n-ar putea să tacă mai adânc decât o face porcul iarna prin sângerete. În tot ce e dulce pe acoperişuri, pe pământ, în fiecare troacă şi în cartofii pe care i-i pui în lătúri s-ar transforma chipul într-o apă cu scorburi. S-ar apuca să coasă câte-o uşă de pod pe fiecare fulg de insulină să caute de-amar în cufere pielea pocnită a bunicului pe spate, fiindcă în el tăcea unul mai mic întors cu faţa.

38


Colind Un cerdac într-un cerb băgat şi cusut acolo după moartea acestuia şi scoaterea intestinelor nu face decât ca toate aceste sărbători să mai aibă o funcţie.

39


Colind de Dumnezeu defectiv de fermoar N-ai cum să-l ajungi, n-ai cum, chiar de-ar fi scară şi să se-mbine, Dumnezeu e defectiv de fermoar până la el. În pâine îi găsim setea făcută cocoloaşe. S-a întins după struguri să-şi astâmpere dar degeaba, fermoar până la pod unde urca bunicul fânul, fermoar. La Voroneţ şi la Ioan Scărarul, nimic nu se îmbină, ne-am rămas mici unul altuia pur şi simplu.

40


Veneţia de iarnă Veneţie de iarnă într-un porc sunt toate Crăciunurile acestea în care ne prefacem că ne e bine şi le urăm tuturor să le fie bine cu un fel de rumeguş în guri. Da, am mâncat vâsla celuilalt să nu se poată salva şi acum îi urăm de bine cu gura plină de vâslă. S-a tăiat porcul cu topoare şi, până cei ai casei s-au dus să spele cuţitele, copilul cel mic s-a vârât în porc prin crestătură. Putea citi fântâni în splină, în ficaţi, stătea la cald în el, în sauna de aburi. Era mai cald în porc decât în casă, n-avea motiv, acolo,-n animal, să se prefacă, măruntaiele lui nu îl minţeau ca aerul. Dar au venit tatăl şi unchiul dând pe cute noi cuţite şi adâncind despicătura cum s-ar face în colţul ochilor când îi deschizi prea tare către viaţă, către lume. Atunci a ieşit copilul din porc cu o garoafă de sânge de animal în mână îndreptându-se spre mama sa: O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie!

41


egul Nu cred ĂŽn zodii cum nu cred ĂŽn crucea făcută fals de cei care circulă cu tramvaiul pe lângă biserici, dar tu eĹ&#x;ti vărsător Ĺ&#x;i dacă ĂŽĹŁi rupi negul din el curge o carafă de elasticitate cu care te-ntinzi până unde nu praĹ&#x;tia aruncă ci până unde ĂŽĹ&#x;i aminteĹ&#x;te Ĺ&#x;i devine elegie.

42


Colind de lume corectă Uneori mimăm lucrurile care nu ne mai ajung, ne-ntâlnim cu prieteni să-i jefuim de pământul de sub unghii când dăm mâna, totuşi dăm ceva pentru el aşa cum dăm viaţă cu a cărei linie părinţii ne-au cusut la plecarea de-acasă câte-o monedă în scroturi. Nu mai ştim cine era bătut pe ea, nu mai ştim cât valora dar exact atâta costă ninsoarea culeasă de la subţioara troiţei dintre ce ai putea fi şi ce nu eşti.

43


Colind urban În acest adăpost nu e nimic concret, prindem peşti din linearitatea firii, îi despicăm pe burtă cu cheia de la casă şi asta din chiriaşi ne face proprietari. E o inimă care pompează ceva şi-n şanţurile unei chei, e şi acolo o singurătate atinsă. Lumea e şubredă, închişi în tăcerile noastre primul cuvânt mai mult decât noi e scos cu forcepsul sau mamele nasc bilete cu numele lor noastre ori pentru bătrâneţe căni cu apă. În acest adăpost nu e nimic concret pentru că nu e situat central. Nu găseşti autobuz care să ducă până sus pe cruce.

44


Colind singuratic Ce-ar trebui să mai flatăm în centrul firii, în sâmburele ei de piersică transplantat unui sertar? Na, coace-te, ieşi din rigiditate, lemn de lemn frecând e foc, singurătatea te face mereu fericită, bei doar ambrozie. Tu speli până şi farfuriile cu nectar: când îţi vor pune perfuzii cu forfotă, perfuzii cu zăpadă, ele nu se vor scurge pentru că nu are ordine ca un măr pe care-l poţi muşca din toate părţile. Ce-ar trebui să mai flatăm în centrul firii? Singurătatea mea locuieşte pe Bulevardul Geniului Nr. 9 luni.

45


*** Îmi mărturisesc visele într-o cameră goală, se trântesc de pereţi, le lasă vânătăi la care-apoi mă-nchin ca la icoane. Vine o vreme, vine zăpadă în ceas şi fără niciun anotimp la cât de nebun sunt mi-aş face o haină croită din boabe de grâu şi aş pleca prin ploaie până hainele mi-ar da să mănânc şi aş zice da, haina îl face pe om, mamă.

46


Big Brother În iernile de ceai când carnea e o mentă se telegrafiază paşii, capătul curcubeului suferă decapitări şi apoi febre deasupra benzinăriilor fumegând ca ficaţii în această lume singură şi urmărită de toţi, în fotoliul tău uzat de atâţia şi toţi ţii ceaiul puţin în gură înainte să îl înghiţi, ai acea senzaţie când îţi trece printre dinţi că e sânge cald care se scurge din corp şi atunci urmărită de toţi în lichidul acela simţi ochiul lui Homer cum se învârte-n d’a.

47


Dumnezeule Dumnezeule cuier, lasă-mă să-mi agăţ haina de tine, inima de tine, s-ar putea la una bumbii să atârne mai greu decât realitatea, mai greu decât oglinda în care te bărbiereşti tu, de cuiul crucii de la picioare.

48


Colindul psalm Nu te vreau decât în rugăciuni, să-ţi ajung în intestinele psalmilor ca şi cum şi acolo aş găsi o masă cu patru scaune dintre care unul e rezerva celor trei degete cu care scriu circumstanţiale feluri de mâncare şi nu-n urma gurii ele ar fi, ci-n urma amânării să mor.

49


Colindul caisei Tu locuieşti într-o caisă şi te-nvârţi în jurul sâmburelui ei prin pulpă ca-n jurul unei mese. Fiinţa ta rămasă copil se caţără pe sâmbure cât nu e încă pom să ajungă să ia şi de mai sus poame şi Dumnezeu i le dă cu amănunţime cum a-l prinde pe el de picior e a simţi masă.

50


Colind optim Vreau să îmi ciopleşti un nimb trădat, nimb în care-şi bagă alţii botul şi ne mănâncă inul risipit pe duh, vreau să nu ne ierte şi la un moment dat să ajungem la ei în acea capacitate a infernului neglijabil fiindcă ai prezent, a lumii fiindcă ai o masă bună.

51


Colind factotum Suntem o alcătuire ciudată, avem o ţară mănuşabilă în care toată lumea tace şi nu lasă amprente. În cariile dinţilor până şi resturile de mâncare se bagă în mici cosciuge şi se uită acolo înfăşurate în tricolor. Aici fiecare fierbem în oale ce nu ne contestă, fiecare chiorâm păsările celuilalt şi mâncăm reflex din genunchii pisicilor. Ne suntem tămăduitori şi ne iubim, avem picioare lungi şi dinapoia minţii patinoare de diluant aşteaptă lama dintre noapte şi zi. Zvonurile din guri către urechi îşi taie cărare pe dinăuntru, grăbite, colindele se reciclează şi în calculatoare primim foldere magi. Răguși-mi-ai în foldere! Sub toată această copilărie de gheaţă se vede un ardei iute care se topeşte şi în singurătatea lui se îndulceşte şi urcă pe cruce în timp ce sâmburii îi cad şi compun crucea. Tu să fii fericit, îmi spune mama, şi palmele ei atingându-mă se crapă precum cartofii copţi din care ies limbi de clopot, tu să fii fericit, îmi spune tata cu trupul lung de la vecernie la utrenie, tu să fii fericit, îmi spun eu însumi -, suntem o alcătuire ciudată, 52


un colind scăpat în noroi şi răspândit prin lume de roţile camioanelor.

53


Madrigal E prea multă carne pe aceste oase ca văzută dinspre ele să nu se considere temelie de casă: torni printr-un pistol un pahar de apă şi ai copii cu cel împuşcat.

54


Colindul celor ce greşesc în somn Între patru pereţi ca într-un pumn strâns trebuie să ţinem minte, la cişmele, că poate bem apă cu casa. Nu prea multă însă e de băut, evident, nu prea multă: se vor spăla pereţii până la neveste şi doar de genunchii lor dând vom bea reflexul lichid şi răbdător că nici n-au mal, vom bea şi vom înţelege că apa ne colindă şi nu primeşte nimic pentru că apa umblă pe reumatismul lor până stă.

55


Ecorşeu Cineva a pus în ghips toată apa în partea ei nevăzută, de aceea rişti să te vindeci prin tulburare. În fundul ei e totul în verde transcris.

56


Colind Mamă, azi noapte a viscolit cu pieliţă de encefal prin tot cartierul, pe blocurile vecine, pe lăzile de gunoi, pe străzi şi pe erezie, s-a despăducheat pâinea de semantică şi de cei care n-o au, rezemă brazi în tramvaie ca un copil plocon. Nu mă primi cu braţele deschise mai mult decât m-ai primi larg cu sicriul meu. Şi-acolo ar bate un nod de lemn, mamă. Dacă până spre seară pieliţa encefalului nu e gândită înseamnă că moartea m-a uitat printre impersonale, înseamnă că iarna îmi va şedea la masă: o venă cu două ace dă proba la paralele

57


Colind de miez de nucă Venim din miezul nucii şi mergem în miezul nucii, aceste arce lipite, arce care îşi uită că trebuie să fie una, altfel dispar ca sens şi nucile poate chiar de aceea există, ca să nege potopul, sunt ascunse în pereţi ca două bărci de salvare, ca două bărci de salvarea. Una salvează şi una mereu e rateu, una salvează şi una mereu e cea care îi poartă sărbătorile pluralului nostru găsit la orice, când Noe e singularul lui Noi.

58


Colind sadic Cu gurile cusute colindăm să nu ne intre iarna în guri şi să se cuibărească acolo, să nu însingureze omuşorul: ni se văd aţele dar colindăm pe la case de frica unui canibalism de zăpadă, au început degerăturile hărţi la o scară înaltă, avem semne diacritice nimburi ce după rostire se fac noroi întărit: cu gurile cusute colindăm, ni se văd aţele, cusuţi ca o pernă suntem, se poate dormi pe noi, nu notăm visul cu toate penele de găină tocmai pentru că ea tocmai pentru că ea n-a zburat niciodată.

59


Colindul cafelei În carnea asta nu există oase. Există numai un Crăciun al cafelei care o ţine tare, care o face fibroasă. O pătură croşetată din ţurţuri alungă ceafa ca pe un eveniment meteorologic. Un Crăciun în care n-ai voie s-adormi de parcă naşterea lui ar depinde de tine, nu să-i tai buricul, nu să-l speli de sânge, ci să-l girezi şi să-l duci până la naşterea copilului tău cum ai duce cu pumnul apă să stingi un foc şi ai dori să rămână. Cum ai duce apă cu gura până la mari meșteșugiri orale, epopei modificate de dinții care nu cad pe rând.

60


Colind din nord Am ajuns la punctul în care nu mai ştiu ce cred, ce nu cred, o ulceraţie grea de biblioteci goale, din rafturile adâncite în perete curge sânge şi scări. Nu ştim dacă scările sunt spre sau dinspre inimă, nu ştim dacă nu cumva sângele e direct pe ce coboară bunicul din pod. Dar orice scap din mână în aer până jos îmi scrie semnătura iar el mi-o aude uscându-se şi-mi spune că e prea tare.

61


Cal în adâncul firii Există un cal priponit în adâncul firii şi dacă ar pleca ar trage după el pieliţa raiului, fiindcă e legat de colindele aflate în lapsus, înzăpezite, blocate în telepatie, ca mâinile prea puţin puternice să deschidă un borcan de miere zaharisită pentru că în filetul lui sunt cuiburi de cuci exact ca nişte copite întoarse.

62


Colind de ierni viitoare Mă, ce faceţi acolo?, mă, nu aşa. Mă, fiecare dintre cei toţi, uşor cu topoarele că nu tăiaţi sifon, striga către ei al patrulea mag cu textiera cocoţată pe umăr şi narcisind de singurătate direcţia unui fir de păr sub şoric respiră respiră cu nara vârâtă-n lumină vata-n urechile mortului zvon iar ei storc sperma din porcul tăiat în mici bălţi pe care le ţin minte, le taie, scot din ele carne, mănâncă de pe-acuma iernile ce vin c-o poftă blocată în tot ce pricep

iar uneori cu mare-nţelepciune traduc din animal.

63


Ion Va fi nevoie de mult mai mult ca să pricepem că şi bună ziua e un colind.

64


CUPRINS Predoslovie ĂŽn vinclu/7 Colind/8 *** (Suntem acĹŁiuni de măduvă-ngânată)/9 *** (Pe toată lumea cheamă Crăciun)/10 Colindul epitaf/11 Colindul aproapelui/12 Colindul dublei naturi/13 Colind de viaĹŁÄƒ dură/14 Colindul oului de mort/15 Colindul mortului/16 Eu ĂŽnsumi/17 Princeps/18 Colindul conului de cheie/19 Colind nivea /21 Colind/22 AĹ&#x;a/23 Colind/24 Poem/25 Scara/26 Blues/28 Colind/29 Testament/30 umele meu a venit cu trenurile ĂŽn Ardeal/31 *** (Dacă arunci ĂŽntr-o apă)/32 Colindul cerbului/33 UrgenĹŁÄƒ/34 Mereu există/35 Colind lumpen/36 Colindul uĹ&#x;ii/38 Colind/39 Colind de Dumnezeu defectiv de fermoar/40 VeneĹŁia de iarnă/41 65


egul/42 Colind de lume corectă/43 Colind urban/44 Colind singuratic/45 *** (ĂŽmi mărturisesc visele ĂŽntr-o cameră goală)/46 Big Brother/47 Dumnezeule/48 Colindul psalm/49 Colindul caisei/50 Colind optim/51 Colind factotum/52 Madrigal/54 Colindul celor ce greĹ&#x;esc ĂŽn somn/55 EcorĹ&#x;eu/56 Colind/57 Colind de miez de nucă/58 Colind sadic/59 Colindul cafelei/60 Colind din nord/61 Cal ĂŽn adâncul firii/62 Colind de ierni viitoare/63 Ion/64

66


Colindeion, Darie Ducan (2012)