Lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău

Lupta împotriva propriului sine

care te împinge la a face rău

1

Lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău

Daniela Dinu 2014 2

Dunia – viața lumească, ne învârte, ne amăgeşte şi de multe ori ne rătăcim pe drum, însă cel mai important este să ne întoarcem întotdeauna la calea cea dreaptă şi să ştim că întotdeauna există o poartă de a ieşi din rătăcire şi a ne întoarce spre ceea ce este drept şi bun, şi aceasta este poarta căinţei – at-tauubah. Dintre cei mai mari adversari ai noştri în drumul către Paradis se număra de cele mai multe ori chiar propriul nostru sine, împotriva căruia trebuie să ne luptăm cu cea mai mare îndârjire, şi aceasta prin a îl educa întru căutarea Paradisului şi detaşarea de efemeritatea şi nimicnicia Vieţii Lumeşti.

Tocmai pentru aceasta am ales să ne oprim asupra acestui subiect, si anume: “Lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău”. Şi dacă ar fi să începem cu aceasta, oare ce înseamnă a lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău?!

Simplu şi pe scurt spus, a lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău înseamnă a te păstra pe tine însuţi pe drumul tău către Rai, a face ceea ce este permis şi a te opri de la ceea ce este interzis, a îndemna la ceea ce este bun şi a te opri de la ceea ce este rău. Îmi amintesc că de mai multe ori, întâlnindu-ne cu persoane care s-au născut din părinţi musulmani, obişnuiau să ne considere pe noi, cei care trecuserăm la islam, după ce mai înainte aparţinuserăm altor religii ca fiind exemple vii ale luptei împotriva propriului sine care te împinge la rău, în sensul că te împinge la a te lega de viaţa lumească. – Considerau ei aceasta întrucât ne părăsisem noi familiile, obiceiurile şi tot ceea ce fusesem mai înainte de aceasta, doar de dragul lui Allah, mărturisind Măreţia şi Unicitatea Acestuia şi crezând în răsplata cea veşnică a Vieţii de Apoi. Îl rugăm pe Allah, Preaslăvitul şi Preaînaltul să putem fi noi, cu adevărat, astfel de exemple de luptă şi izbândă asupra propriului sine care ne împinge la a face rău. Însă fiecare dintre noi, dacă se va apleca cu sinceritate asupra propriei poveşti de acceptare a islamului, va descoperi, cu siguranţă că, departe de a fi vorba doar despre lupta împotriva propriului sine pentru a îl menţine pe Calea cea Dreaptă, acceptarea islamului, a fost pentru fiecare dintre noi, mai curând, o imensă binecuvântare şi un 3

măreţ privilegiu al lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul asupra noastră, Care ne-a ales tocmai pe noi să ne salveze de flăcările Iadului, destinate pentru necredincioşi, şi să ne dăruiască Grădinile Paradisului, în care vom găsi din binecuvântări ceea ce nici ochiul nu a văzut, nici urechile nu au auzit, şi nici măcar nu a trecut prin mintea vreunei fiinţe umane, pregătite pentru dreptcredincioşi.

Slava şi lauda I se cuvin numai lui Allah pentru acest minunat şi neasemuit dar, şi pe El, Cel cu putere peste toate şi Căruia nu Îi este nimic în imposibilitate, Îl rugăm să le dăruiască acest preţios cadou şi celor dragi nouă dintre părinţii, fraţii, rudele, prietenii noştri…şi să nu îi sfârşească pe ei, şi pe noi, din această viaţă decât fiind musulmani, şi în cel mai înalt grad de credinţă şi împăcare sufletească, amin.

Revenind la subiectul luptei împotriva propriului sine care te împinge la a face rău, aşa cum vedeam, teoretic, şi aşa… pe scurt spus… subiectul pare uşor şi simplu… însă în realitate, punerea în aplicare a acestuia, presupune o întreagă strategie, un mod de viaţă complet, ordonat şi sistematizat, care de cele mai multe ori cere nu puţin din efort si multă înverșunare. Însă, subhan Allah – slava lui Allah, deşi de multe ori pe cale lui Allah se cere un consum imens atât fizic, cât şi psihic, cât şi material, atunci când munca respectivă, sau fapta respectivă este făcută de dragul lui Allah, oboseala dispare, bani şi timpul cheltuiţi par lucruri neînsemnate, şi Allah uşurează şi facilitează lucrurile de unde nici nu te aştepţi, iar răsplata, în această Viaţă Lumească, înainte de Viaţă de Apoi, este un confort şi o bunăstare sufletească de neimaginat. Slavă lui Allah!

Astfel, fiecare dintre noi poate privi la propria lui viaţă – de câte lucruri pe care le făceam înainte de islam ne-am delăsat şi ni se par acum străine şi ca şi cum nici n-ar fi făcut vreodată parte din noi; şi câte lucruri noi ne-am obişnuit să facem, chiar de nu ne-am fi imaginat vreodată că ne-ar sta în putinţă să facem aceasta.

Nu îmi face plăcere să discut despre mine, dar pur şi simplu ca un exemplu pentru ceea ce tocmai spuneam… în ceea ce mă priveşte, deşi îmi plăcea foarte mult (la şcoală vorbind) limba româna, atât literatura şi, mai ales gramatica, nu am fost niciodată un talent în învăţarea limbilor străine… Întotdeauna totul mi se părea prea greoi întru a învăţa o nouă limbă, şi, deşi am învăţat ani la rând şi germană 4

şi franceză şi un pic de spaniolă şi engleza…nu mă pot lăuda că aş putea excela în vreuna dintre aceste limbi… sau că aş stăpâni-o întrun mod îmbucurător.

Cu limba arabă însă, povestea sta cu totul altfel – atunci când mi-am propus să învăţ limba arabă, aceasta a fost cu desăvârşire de dragul lui Allah şi pentru islam, şi Allah, Slava şi Lauda I se cuvin numai Lui, mi-a uşurat drumul şi mi-a facilitat aceasta şi, am mai spus aceasta, ştiu de unde am început, dar cum şi când şi în ce fel am ajuns să cunosc limba arabă… aceasta a fost numai din binecuvântarea lui Allah asupra mea şi facerea de către El, Preaînaltul, uşoară a acestui demers. Alhamdulillah – Lauda lui Allah!

Nu spun că pe drum nu au fost încercări şi că nu am întâmpinat greutăţi şi că nu m-am străduit pentru a învăța, însă, subhan Allah – slavă lui Allah, atunci când intenţia ta prin ceea ce faci este de a te apropia de Allah şi iubeşti ceea ce este iubit de Allah, vei simţi această străduinţă şi acest efort ca pe ceva natural, care, în loc să te obosească, va fi o delectare şi un prilej de încântare pentru tine – subhan Allah – slavă lui Allah.

Atunci când ţi-ai supus sinele tău adorării lui Allah şi te-ai delăsat de plăcerile rătăcitoare ale Vieţii Lumeşti, vei regăsi cele pe care ni le-a binevestit Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunându-ne: “Cine s-a delăsat de ceva de dragul lui Allah, Allah îi va da lui (în locul acestuia) ceva mai bun decât el.” Şi când te-ai delăsat tu de ceea ce este interzis de dragul lui Allah, va face Allah halal-ul (ceea ce este permis) plăcut şi dulce pentru inima ta.

Atunci când te-ai delăsat de ceva de dragul lui Allah şi ai făcut altceva de dragul lui Allah, acesta este, cu siguranţă, indiciul că tu Îl iubeşti pe Allah, iar atunci când iubeşti pe cineva, iubeşti să îl mulţumeşti şi iubeşti să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a îl mulţumi şi eşti tu fericit întru aceasta, oricât de multe ar trebui să faci pentru el. Şi deşi nimeni şi nimic nu se compară cu Allah – putem privi chiar şi numai la cele pe care iubirea pentru fiul ei o impulsionează pe o mamă întru a da curs.

5

Gândind astfel, niciun musulman, fie el mai nou sau mai vechi convertit sau provenind dintr-o familie de musulmani, nu va simţi greutate întru a trăi islamul, şi aceasta cu atât mai mult cu cât islamul nu opreşte şi nici nu refuză nimic din ceea ce este normal şi natural în om, ci doar pune reguli şi îndreptare care să îl ajute pe om întru menţinerea lui pe Calea cea Dreaptă, Calea către fericirea Vieţii Lumeşti, cât şi a Vieţii de Apoi.

Continuând cu subiectul nostru de bază, şi anume lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău, şi întrucât întotdeauna vorbele învăţaţilor au o înţelepciune şi o aromă aparte, să ne oprim în continuare asupra celor menţionate de marele învăţat Ibn Al-Qayyem (Allah să aibă milă de el!) cu privire la acest subiect şi care spunea că “gihaad”-ul (străduința pe Calea lui Allah) are patru nivele sau patru trepte, şi anume:

 

 “gihaad an-nafs” (lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău)  lupta împotriva amăgirilor lui Sheitaan  lupta împotriva necredincioşilor  lupta împotriva ipocriţilor

În ceea ce priveşte însă “gihaad an-nafs” (lupta împotriva propriului sine) acesta are la rândul lui patru paşi, patru nivele de parcurs, după cum urmează: 1. să pui sinele tău în situaţia de a se strădui întru a învăţa ceea ce presupune călăuzirea care a fost pogorâta de Allah şi religia adevărată; şi nu există izbândă şi nici fericire în vieţuirea lui şi nici în întoarcerea lui (la viaţă în Viaţa de Apoi) decât prin această cunoaştere (adică prin cunoaşterea religiei) şi dacă el a omis aceasta, va fi nefericit în cele două case – atât în cea a Vieţii Lumeşti, cât şi cea a Vieţii de Apoi.

2. să pui sinele tău în situaţia de a se strădui întru a face cele pe care le-a învăţat în privinţa religiei şi a călăuzirii pogorâte de Allah Preaînaltul, şi aceasta întrucât cunoaşterea fără a fi pusă în aplicare, dacă nu-i este ea nociva, de asemenea, nu-i va fi nici folositoare.

3. să pui sinele tău în situaţia de a se strădui întru chemarea celorlalţi la Calea cea Dreaptă şi la călăuzire şi de a îi învăţa despre aceasta pe cei care nu ştiu, căci altfel vei fi tu asemenea celor 6

cărora au cunoscut adevărul şi călăuzirea ce a fost revelata, dar le ţin ascunse, fără a le împărtăşi şi altora, şi astfel, cunoaşterea de care ei au beneficiat, nu le este folositoare lor şi nici nu îi ferește pe ei de pedeapsa lui Allah.

4. să pui sinele tău în situaţia de a răbda greutăţile şi încercările invitării celorlalţi la islam (da‟uuah) şi la credinţa în Allah, precum şi aversiunile din partea oamenilor, şi a suporta toate acestea de dragul lui Allah.

Concluziona astfel Ibn al-Qayyem că dacă un om a completat toate aceste patru nivele, a devenit el dintre “rabbaniyyn” [adica dintre cei supuși, care urmează voia Domnului lor, Unicul Dumnezeu]. Învăţaţii în islam au spus, de asemenea, că “gihaad”-ul (străduinţa pe calea lui Allah) presupune mai multe nivele, categorii sau încadrări precum: 



 obligatoriu, impus oricărui musulman în deplinătatea facultăţilor mintale şi care a ajuns la vârsta pubertăţii;  obligatoriu, impus comunităţii musulmane în ansamblul ei, şi dacă au împlinit câţiva dintre membrii comunităţii această obligaţie, au fost scutiţi de aceasta restul acesteia;  preferabil.

“Gihaad an-nafs” (lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău) a fost catalogat astfel de către învăţaţii în islam ca fiind “fard „ain” – adică obligatoriu, impus pentru fiecare musulman în deplinătatea facultăţilor mintale şi care a ajuns la vârsta pubertăţii. În ceea ce priveşte hadisul [relatarea profetică] care spune că cel mai mare “gihaad” este “gihaad an-nafs”, deşi învăţaţii au apreciat acest hadis ca nefiind autentic, au acceptat corectitudinea sensului acestuia, şi anume că “gihaad an-nafs” (lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău) precede şi se constituie ca o bază a oricărei alte forme de străduinţă pe calea lui Allah, şi aceasta întrucât cel care nu are puterea de a subjuga dorinţele şi rătăcirea spre care îl împinge propriul sine, oare cum ar putea să fie cu putere asupra altora?! - Şi Allah Preaînaltul ştie cel mai bine!

Subhan Allah - slavă lui Allah, în această Viaţă Lumească omul trăieşte într-o situaţie primejdioasă înconjurat de duşmani care mai de care mai puternici, unii văzuţi şi alţii nevăzuţi, şi de aceea trebuie ca el să trăiască 7

într-o continuă stare de apărare, adică fiind întotdeauna pus în situaţia de a se putea apăra. Învățații în islam au spus că unul dintre cei mai mari duşmani ai omului este chiar propriul sine care se află în lăuntrul lui. Pentru că tocmai acest sine este cel care îl împinge pe el spre tot şi spre toate şi el este motorul tuturor acţiunilor sale, iar dacă omul a pus stăpânire pe sinele lui şi l-a direcţionat spre ceea ce e bun, atunci va fi el dintre cei care merg pe calea cea dreaptă. Însă dacă omul se va supune dorinţelor propriului sine, atunci va fi el subjugat de acesta şi va fi pierdut el calea cea dreaptă şi el va fi astfel rătăcit şi distrus, pentru că sinele său îl va împinge în continuu să îşi alimenteze poftele şi dorinţele, care, de multe ori, pot veni în contradicție cu regulile şi prescripţiile şi legile pe care Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul ni le-a impus.

Aşa cum spuneam, însă, dacă omul se va lupta împotriva rătăcirilor propriului sine şi îl va subjuga şi îl va îngrădi pe el cu ceea ce este îngrădit de credinţa şi supunerea şi ascultarea faţă de Allah şi îl va înfrumuseţa şi îl va conduce pe el prin teama de Allah, cu adevărat aceasta este cea mai mare izbândă pe care o poate atinge un bun musulman şi, cu adevărat, aceasta este cea mai înaltă formă de gihad (străduință) şi acesta este nivelul la care dacă un om a ajuns poate fi considerat cu adevărat dreptcredincios.

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Oare să nu vă înștiințez eu pe voi despre cel care este dreptcredincios?! – Dreptcredincios este acela în care oamenii au avut încredere în privinţa bunurilor lor şi a sufletelor lor (adică a sinelor lor); iar musulmanul este acela cu care oamenii au fost în siguranţă (în pace) atât din punctul de vedere al limbii lui cât şi al mâinii lui; iar “al-mugeahed” cel care se străduiește pe calea lui Allah este cel care s-a străduit să pună sinele său sub stăpânirea (prescripțiilor) lui Allah; şi oare să nu vă înştiinţez pe voi despre “al-muhager” (cel care emigreaza, face “hijrah”) – el este cel care a părăsit greşelile şi păcatele.” Aşadar in acest hadis “hijrah” (emigrarea) are şi senul de a părăsi ceea ce este rău şi greşit din punctul de vedere al islamului şi a se întoarce la calea lui Allah.

8

Învăţaţii în islam au spus că “gihad an-nafs” este cea mai buna şi cea mai completă formă de gihad, şi a spus Allah: „ Iar în ce-l privește pe cel care se teme de Ziua când se va înfățișa Domnului1 său și și-a oprit sufletul de la pofte,~ Raiul îi va fi sălaș!...” [Coran, 79: 40, 41] Aşadar, Allah ne-a promis Paradisul în schimbul ţinerii în frâu a propriilor noastre pofte şi dorinţe. Astfel, dreptcredincios este acela care crede şi ştie că îşi opreşte sinele de la a da curs celor la care îl împing poftele şi dorinţele proprii, pentru a atinge o binecuvântată răsplata în Viaţa de Apoi; iar dreptcredinciosul ştie că binecuvântările şi răsplăţile Vieţii de Apoi sunt mai mari şi mai însemnate decât satisfacţia imediată pe care ar putea-o obţine prin satisfacerea poftelor şi dorinţelor şi el s-a delăsat de plăcerea efemeră a Vieţii Lumeşti tinzând spre plăcerea absolută şi veşnică a Vieţii de Apoi.

Aşa cum aminteam deja, am văzut că nivele sau paşii de urmat împotriva propriului sine ce te împinge la a face rău sunt:    

    

a te strădui întru a îţi învăţa religia a te strădui să faci cele pe care le-ai învăţat a te strădui intru a îi învăța pe ceilalţi religia a-i chema la credinţa în unicitatea lui Allah a răbda greutăţilor şi încercărilor şi aversiunilor oamenilor pe calea chemării la credinţa în Unicitatea lui Allah.

Învățații în islam au vorbit despre armele luptei împotriva propriului sine care te împinge la a face rău şi despre ce provizii ar trebui să ne luăm în străduinţa noastră împotriva propriului sine.

Astfel, ei spuneau că cea mai puternică armă împotriva propriului sine care te îndeamnă la a face rău este tocmai răbdarea. Pentru că acela care a suportat şi şi-a făcut sinele să suporte împotriva amăgirilor lui Şeitan şi împotriva dorinţelor şi amăgirii propriului sine, cu adevărat, a izbândit şi a făcut ca dorinţele şi poftele lui lumeşti să fie pierdute, adică să fie distruse şi să nu îl mai împingă pe el la ceea ce este rău. În ceea ce îl privește, însă, pe acela care nu a avut puterea de a răbda, el nu a reuşit să ţină piept amăgirilor lui şeitan şi nici amăgirilor şi dorinţelor propriului sine şi astfel au pus stăpânire pe el poftele şi dorinţele şi a ieșit învingător din aceasta confruntare tocmai propriul lui sine care îl împinge la a face rău.

9 1

A se vedea 55:46

Au spus învăţaţii în islam că “as-saber” (răbdarea) are mai multe aspecte sau forme: 1. “as-saber „ala at-ta‟aah” - a fi răbdător întru supunerea ta faţă de Allah. Există o mare înţelepciune întru aceasta pentru că, de obicei, actele de adorare vin împotriva sau în contradicţie cu poftele şi plăcerile noastre. Aşa cum, spre exemplu, deşi ne place să dormim mult şi îndelung într-o saltea confortabilă, ni s-a cerut sa ne trezim foarte devreme în noapte pentru a ne ruga rugăciunea de fajr; şi neau fost făcute plăcute luxul, banii, casele şi hainele frumoase, dar, în acelaşi timp, ne-a fost prescris să dăm milostenii pe calea lui Allah şi să-i ajutăm pe cei nevoiaşi; şi, tot astfel, este în natura bărbatului să găsească plăcerea întru a privi la o femeie frumoasa şi atrăgătoare, dar i s-a impus să îşi plece privirea.

Aşa cum spuneam, așadar, în aceasta se află o mare înţelepciune, întrucât cel care a reuşit să îşi ţină în frâu poftele şi dorinţele pe calea supunerii faţă de Allah, va fi răsplătit pentru aceasta.

2. O altă formă a răbdării este “as-saber „an al-ma‟asi” – a fi răbdător întru a te feri de păcate – adică a fi împăcat şi a te mulţumi cu cele pe care le poţi obţine pe un drum drept, fără a păcătui. Şi aceasta pentru că, subhan Allah [slavă lui Allah], aşa cum se poate observa, de obicei, ceea ce poate fi obţinut prin păcat şi căi ilicite este mult mai rapid şi îl putem vedea mult mai repede în faţa ochilor, împlinit, în această Viaţă Lumească, în vreme ce răsplata pentru supunerea pe calea lui Allah ne va fi nouă dată in sha Allah [cu voia lui Allah] în Viaţa de Apoi. Tocmai pentru aceasta mulţi oameni se rătăcesc şi cad în păcat, căutând satisfacţia în ceea ce este palpabil şi imediat, pentru că doresc să obțină o răsplata imediată.

3. A răbda la încercările propriului destin şi a accepta cele ce ţi-au fost scrise, iar aceasta te va ajuta în izbândă şi ea este o formă de adorare şi de ţinere în frâu a sinelui, pentru că atunci când eşti răbdător la cele pe care Allah ţi le-a scris aceasta este o formă de recunoaşterea a faptului că Allah nu ţi-a dat ţie decât ceea ce este mai bun şi mai potrivit pentru tine şi este în același timp o recunoaștere a faptului că Allah a cuprins cele pe care El ţi le-a dat cu Știința, Înțelepciunea şi Îndurarea Sa şi tot ce ţi-a fost prescris nu este decât ceea ce este cel mai potrivit şi mai bun pentru tine.

10

Atunci când vorbim despre acceptarea a ceea ce ţi-a fost predestinat şi de răbdare, să nu uităm care este cheia izbânzii, atât în această Viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi, cât şi întru obținerea a tot ce este mai bun în această Viaţă, şi anume ruga (du‟aa), care, aşa cum se spune, poate schimba chiar destinul, atrăgând asupra ta binecuvântarea lui Allah în această Viaţa, cât şi în Viața de Apoi.

Aşadar, cea mai puternică armă împotriva propriului sine care te împinge la a face rău este tocmai răbdarea, în formele sale:  

 a răbda întru supunerea faţă de Allah   a răbda prin a te ţine departe de ceea ce este interzis  a răbda şi a fi împăcat cu cele pe care Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul ţi le-a predestinat.

Învățații în islam au spus că o altă armă împotriva propriului sine care te împinge la a face rău este a avea o părere rea despre propriul sine care te împinge la a face rău.

De ce? Pentru că dacă noi am considera că propriul nostru sine ne-ar împinge numai la a face bine, atunci aceasta ne-ar pune în imposibilitatea de a mai putea lupta împotriva lui. Si aceasta pentru că, în general vorbind, atunci când ai o părere foarte bună despre cineva aceasta te va pune în imposibilitatea de a lupta împotriva sa.

Pentru că de ce ar trebui să lupt eu împotriva cuiva care îmi vrea doar binele?! Tot astfel şi cu propriul nostru sine - dacă noi nu vom fi conştienţi de faptul că propriul nostru sine prin dorinţele pe care le are şi prin cele spre care ne împinge să le facem ne poate rătăci, atunci putem cădea în capcana lui.

Aşadar, este absolut necesară conştiinţa faptului că propriul sine ne poate împinge la a face rău şi că ne poate rătăci. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a spus în Nobilul Coran: „ […] căci sufletul este înclinat către rău, în afară de cel pe care îl păzește Domnul meu prin îndurarea Lui, căci Domnul meu este Ghafur [Iertător] și Rahim [Îndurător].” [Coran, 12:53]. Allah ne înştiinţează astfel că unul dintre cei mai mari duşmani ai noştri este propriul nostru sine însuși.

Sa ne amintim în acest context şi de sfatul care i-a fost dat lui Abu Bakr de către Omar ibn Khattab (Allah sa fie mulțumit de ei!) atunci când el a preluat conducerea musulmanilor şi când i-a spus:“Primul lucru 11

în privința căruia te avertizez este propriul tău sine care se afla în lăuntrul tău.”

De asemenea, foarte important de amintit este faptul că printre armele împotriva propriului sine care te împinge la a face rău se numără şi a îţi preocupa sinele cu adorarea lui Allah şi cu cele care sunt plăcute şi cerute în islam, precum a învăţa ceva legat de religie, a face rugăciunea, a citi Coran, a face fapte bune etc.

Aceasta pentru că se spune că sinelui îi place să fie activ şi să fie ocupat şi dacă tu nu l-ai ocupat cu ceea ce este bun, îşi va găsi el de lucru şi se va ocupa cu ceea ce este rău.

Alături de acestea există şi alte arme împotriva propriului sine care te împinge la a face rău, una dintre acestea şi foarte importantă fiind ceea ce în limba arabă se numeşte “suhbah tayybah” adică a avea prieteni şi însoţitori dintre cei buni şi dreptcredincioşi, care te pot ajuta să creşti în islam, şi nu dintre aceia care să te tragă şi mai mult înapoi şi care te pot împinge la a face rău; pentru ca un prieten bun şi cu teama de Allah te poate ajuta sa lupți împotriva propriului sine care te împinge la a face rău.

Dacă ar fi să privim la propria noastră viaţa, a fiecăruia dintre noi, de multe ori ni se întâmplă să fim puşi în situaţii în care simţim că tot şi toate s-au închis şi s-au terminat şi eşti atât de nervos şi înverșunat încât nu vezi altă cale de a trece peste această situaţie decât răspunzând cu un rău asemenea răului care ţi-a fost făcut sau cu unul şi mai mare decât acesta. Aşadar, sinele tău, nafsul tău aşa te-ar împinge să faci. Însa, Subhan Allah [slavă lui Allah], şi cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat vreodată, dai fuga sa te descarci şi să ceri sfatul şi să-i vorbești unui prieten despre cele ce ţi s-au întâmplat. Şi, prin binecuvântarea lui Allah asupra ta, găsești acolo o inima cu teamă de Allah şi cu multă iubire pentru Viața de Apoi, iar prin sfatul înțelept al acestui bun prieten și prin înțelepciunea sa, dintr-o dată întreaga imagine a situaţiei îți va părea schimbată. Şi astfel, un prieten bun, printr-un sfat bun, te va ajuta să lupți împotriva propriului sine ce te împinge la a face rău, iar aceasta se întâmplă pentru că, urmând un principiu de psihologie, dacă atunci când ne aflăm într-o situaţie deranjantă ne-am opri foarte puţin sau am număra aşa cum se spune până la 10 înainte de a reacţiona, putem observa cum reacţia va deveni mult mai dreaptă şi 12

cu mult mai multă înţelepciune decât primul impuls înflăcărat şi cum totul se rezolvă uneori aproape ca de la sine doar fiind răbdători şi abţinându-ne de la a da curs primului impuls pe care ni-l dictează propriul nostru sine; pentru că reacția imediată este puternic încărcată afectiv, în vreme ce reacția întârziată în mod normal este plină de o mai mare doză de rațiune.

Astfel, dându-ţi prilejul de a gândi înainte de a reacționa şi punând în balanță cele cărora vrei să le dai curs, reacția ta va fi, cu siguranță, mai înțeleaptă, cu voia lui Allah. Însă pentru a fi capabili să avem cea mai bună reacție şi pentru a fi acțiunea noastră acțiunea unui dreptcredincios, balanţa noastră nu ar trebui sa fie alta decât urmarea învăţămintelor Coranului şi ale tradiţiilor nobilului nostru Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

O altă armă împotriva propriului sine care te împinge la a face rău este şi cunoaşterea pe calea lui Allah şi cunoaşterea lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, pentru că această cunoaştere te va apropia de Allah Preaînaltul întru adorare si te va ajuta să lupţi împotriva propriului sine care te împinge la a face rău. Pentru că atunci când Îl vei cunoaște pe Allah vei ajunge să Îl iubeşti şi să te supui Lui şi te vei strădui să Îl mulţumeşti pe Acesta şi să faci doar ceea ce îi este plăcut Lui, Preaînaltul, şi te vei depărta astfel şi te vei opri de la ceea ce este rău şi neplăcut şi spre care, poate, poftele şi dorințele propriului tău sine te-ar putea împinge.

Aşa cum spuneam deja, ruga (ad-du‟a) este una dintre cheile izbânzii, iar a Îl ruga pe Allah şi a Îl implora pe El pentru a te călăuzi pe calea cea dreapta şi pentru a te ţine departe de tot ce e rău poate fi o formă de a lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău.

Așadar, străduinţa pe calea lui Allah pentru a lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău este dintre cele mai bune fapte pe care le poate face un om, pentru că din ea decurg toate celelalte fapte bune.

Pentru că dacă omul a reuşit să îşi subjuge şi sa își ţină în frâu propriul sine care îl împinge la a face rău şi propriile pofte şi dorințe, atunci, cu adevărat, el a izbândit, iar dacă nu a reuşit aceasta şi poftele şi dorințele lui de a face rău şi de a câştiga doar această 13

Viaţă Lumească au pus stăpânire pe el, atunci, cu adevărat, el a pierdut şi a fost pierdut, având parte de cea mai mare şi tragică pierdere, pentru că s-a pierdut pe sine însuşi.

Fie că Allah să ne ajute pe noi toţi, să ne păzească de ceea ce e rău şi să ne răsplătească cu tot ce e mai bun.

Apropiindu-ne de sfârşit, să nu uităm să ne reamintim faptul că viaţa noastră este limitată. Ea nu este nesfârşită, contoarul nu stă pe loc şi nimeni nu ştie când acesta se va opri.

Aşadar, să nu ne înșelăm pe noi înşine şi să credem că “mugehadat an-nafs” [lupta împotriva propriului sine care te împinge la a face rău] ar fi doar pentru cei bătrâni sau pentru asceticii delăsaţi de viaţa lumească. Nu, mugeahadet an-nafs, lupta impotriva propriului sine care te impinge la a face rau, este atât pentru cei bătrâni, cât şi, mai ales, pentru cei mai tineri, ale căror pofte si dorințe sunt efervescente.

Mugeahadet an-nafs nu este pentru cei care doresc a se delăsa de dunia [viața lumească], ci, mai mult, este pentru cei care, iubind Viaţa Lumească, iubesc, de asemenea, şi Viaţă de Apoi, şi pentru că se iubesc pe ei înşişi nu doresc ca bucuria şi binele lor să se termine în această viaţă lumească, ci doresc ca bunăstarea şi fericirea lor să se continue şi în Viaţa de Apoi.

Iar cel care îşi iubeşte cu adevărat sinele este cel care va lupta împotriva lui atunci când acesta îl va împinge la rău si aceasta tocmai pentru a îi putea oferi acestuia bunăstarea şi în Viaţa de Apoi.

Aşadar, așa cum spuneam, mujeahadet an-nafs este un fapt firesc şi obligatoriu pentru oricine doreşte să obţină bucuria în Viaţa lumească fără a o pierde în Viaţa de Apoi. Iar daca și tu dorești să te bucuri de aceasta viaţa lumeasca fără a pierde bucuria Vieţii de Apoia, trebuie să lupţi tu împotriva propriului sine atunci când acesta te împinge la a face rău.

Ar trebui ca noi să începem astfel această luptă puțin câte puţin, ajungând mai apoi la cât mai mult posibil. Să începem, așadar, prin a ne socoti şi măsura şi judeca pe noi înşine şi prin a învăța religia noastră, pentru a ne putea astfel conduce propriile noastre sine pe drumul care este cerut pentru atingerea binecuvântărilor promise noua în Paradis. Aşadar, să începem cu cât de puțin, învățând cele plăcute lui 14

Allah pentru ca acestea sunt cele care pavează calea cea Dreapta spre Paradis.

Să nu uităm nici înţelepciunea cuprinsă în cuvintele care spun că… cu fiecare zi care a trecut, cine nu este în surplus cu ceva, este un pierdere, şi aceasta pentru că el a pierdut ocazia de a se îndrepta către Paradis si a pierdut ocazia de a se depărta cu încă un pas de iad şi de a se apropia cu încă un pas de Grădinile Paradisului, în care, pregătite pentru dreptcredincioşi, îi așteaptă dintre binecuvântări cele pe care nici ochii nu le-au văzut şi nici urechile nu le-au auzit şi nici măcar nu au trecut prin mintea vreunei fiinţe umane. Şi oare de ce să pierdem noi aceste binecuvântări veşnice în schimbul unor binecuvântări minuscule şi efemere, alergând după cele spre care ne împinge propriul nostru sine şi uitând binecuvântările pe care Allah ni le-a promis în Viaţa de Apoi.

Fie ca Allah să ne ajute pe noi toţi şi sa ne facă dintre aceia care îşi vor putea ţine în frâu propriile lor sine şi vor atinge fericirea, atât în această Viaţă Lumească, cât şi în Viața de Apoi, şi să ne binecuvânteze cu Paradisul, amin!

15