Revista școlii 1- Februarie 2023

Cuvinte/Slová–Februarie2023

Argument

Chiar dacă suntem deosebi viețuirealaolaltă.

CopiiidinNădlacauînvă

și revendică țat devină școală.

deosebiți, comunitatea nădlăcană își revendică forța din învățatsădevinăoameniînfamilieșiînșcoală. de de școala nădlăcană adăpostește slovacă,valorile comunerămânând respectul

Astfel, de mai bine de 50 de ani, predareînlimbaromânășilimbaslovacă,valorile comunerămânândînsărespectul reciproc,egalitatea,toleranța,empatia.

nădlăcană clase cu

Coordonator:Prof.DrIonelaFilofteiaFilipa

Redacția: Filipaș

Corectorlingvisticlimbaslovacă

lingvistic slovacă:Mgr.ĽudmilaŠomrak

Corectorl

lingvisticlimbaengleză:prof.AndreeaSidor

Moisiti

Tehnoredactare:informaticianMoisitiFlorin

Elev:AmaliaMonicaHireș

RevistaaparelaLiceulTeoretic„JozefGregorTajovsky”dinNădlac

Cuvinte/Slová(Nădlac)

ISSN2068‒2700

Paginaweb:http://tajovskynadlac.ro

Liceul Gregor ac.ro

Tiraj:200deexemplare

Deceiubescsăfiuprofesor?

Prof.EmanuelaAnaEnache

Ca profesor de limba și literatura română mă mândresc cu elevii mei, atât cu cei care reușesc să se afirmeșisăevoluezepe parcurs, câtși cuceicare reușesc să își depășească limitele, careacceptă provocărileși care reușescsăseautodepășească.

Acest lucru a fost dovedit în multe rânduri de cei doielevi,veterani așputeaspuneîn autodepășire,și anume Timotej Vanko șiViviana Andrieș, elevi ce se mândresc cu nenumărate premii dobândite prin participarea la diverse concursuri de creațieliterară.

De asemenea în decursul anilor am descoperit talente deosebite în scriere creativă, cu viziune debordantă, precum Ovidiu Pătroi, Loenard Karacsony, Alexandra Costa, Loraine

Vădăsan,AnaPleș,AndreeaSzkipala,MartinaMoldovan

Iatăcâtevadintrecreațiileacestora:

1.TimotejVanko,clasaaIX-aC Jocul - Erneeeest!Haisănejucăăăm!

Era vocea prietenului meu, răsunând din camera mea, eu fiind încă la masa de prânz.

Părinții mei nu au băgat-o în seamă. Bineînțeles, fiindcă nu o puteau auzi. Doar eu puteam intercepta acea voce. Am mâncat foarte repede carnea de pui și piureul din farfuria mea și am alergatspredormitor.

Trecând prin holul dominat de razele orbitoare ale soarelui, am deschis ușa cu numele meu scris pe ea și am pășit înăuntru. Am încuiat ușa după mine, nu știu de ce, din instinct. În centrul încăperii se afla o măsuță, cu două scăunele din lemn, vopsite în roșu. Pe unul dintre ele ședeatolănitursulețulmeudepluș,prietenulmeucelmaibun.

- Ernest!Aiciești!,aexclamatfărăsă-șimiștezâmbetulcusutdepefață.

- Bună,Lucian!

- Haide!Ialoc!Ialoc!

M-amașezatpescaun,în fațaluiLucian.

- Stai, înainte de toate, trage, te rog, jaluzelele! Știi tu, cum faci de obicei, îmispuseLuciancuovocecaldă.

- Da,bineînțeles!

Lucian nu putea suporta lumina, fie ea naturală sau artificială. Spunea că-i face rău în aceeași manieră cum pe noi ne afectează temperaturile extreme. Așa că am coborât jaluzelele ambelor ferestre. S-a făcut un întuneric înfricoșător. Sumbru. Întreaga cameră a fost umplută de culoareaneagrășidiferitenuanțedegriînchis.

- Ah! Mult mai bine!, a exclamat ursul, însă vocea nu mai era suavă. Acum putem începejocul!

- Cenevomjucadedataaceasta?,l-amîntrebatnesigur.

- Șah,aarătatculăbuțaspretabladepemasă.

Pieseleeraudejapuse.Pionii,caii,nebunii,turnurile,regina,regele,fiecarelalocullui.

- Serios? Dar,nupreaștiusăjoc.

- Stailiniștit!Adversarulcontează.Dacăeslab,câștigi,dacăepriceput,pierzi.

- Dardacăsuntambiijucătoribunisauslabi?

- Așa ceva e imposibil! Întotdeauna unul este mai puternic decât celălalt, mi-a zâmbit diabolicursulețulcelgingaș.

- Atuncicaresunteu? Celputernicsaucelslab?

- Asta,dragulmeuErnest,poțiștidoartu!

- Foartebine,fiindcăeuștiusigurcăsuntcelpriceput.

- Serios?

- O da! Sunt cel mai bun din clasă la matematică, citesc cel mai repede și, față de colegiimei,nu-mimaiestefricădemonștri.

- Da? Șitucrezicăastatecaracterizeazăcafiindputernic? Amstatpuținpegânduri.„Oarecevreasăspunăprinasta?”

- Păi–da!Saunu?

Lucianastatoclipăfără săscoatăunsunet,dupăcare răspunse:

- Haimaibinesăîncepemjoculnostru.Tueștiprimul!

Nu prea puteam deosebi piesele mele de piesele lui Lucian, dar vedeam că ale mele sunt grișialelui,maiîntunecate.Abia leputeamvedea,în beznadincameră. Ammutatunpiondouă pătrățele în față. El a mutat tot un pion, doar că două pătrate mai în dreapta față de mine. Și am continuat așa timp de patru runde: pionii, caii și nebunii au fost puși în poziții de atac și de apărare,pânăcândampusunpionînpătratulatacatdeLucian.

- Eștisigurcăvreisăfaci asta?,m-aîntrebatursulîncurajator.

- Da,pionulîmiesteapăratdecal.Dacă-miiei piesacupionul,ți-liaușieu pealtăuși astfelvomaveaacelașipunctaj.

- Dacăspuitu...

Când a terminat de vorbit, în spatele lui Lucian s-au ivit șaisprezece corpuri omenești. Dar nu le puteam vedea fețele sau culorile hainelor, fiind acoperite în întregime cu negru. Unele erau mai subțiri, altele mai grăsuțe. Unul era foarte scund, altul înalt. Nu se mișcau. Păreau să n-aibă viață, dar totuși trăiau. În următoareaclipă, Lucian amutat.Pionulmi-afost luat. O

persoanădinspateleursuluiacăzutpepodea,umplândcameradeunpocnetsurd.Amtresărit.

- Ce-afostasta? Ces-aîntâmplat?

- Ce? Ți-amluatpionul!

- Nu asta, persoanele din spatele tău! Ce-i cu ele? Cine sunt? De ce se află în camera mea? Deceacăzutunapepodea?

- Aa, ei!, rânjește și se întoarce înspre umbrele din spatele său, după care își îndreaptă pozițiaînspremine,Nimic!Așaejocul!

- Cumadicănimic? Explică-mi!,începeasă-mifiefrică.

- Ei, bine, dragul meu, fiecare piesă a ta reprezintă o persoană dragă ție. Pionii sunt colegiităi.Nebuniisuntverișorii.Caii,prietenii.Turnurileîireprezintăpărințiităi,iar regina,sorasaufrateletău.Încazultău,sorata.

M-a cuprins spaima: „Este oare adevărat ce spune? Apropiații mei sunt în pericol? Nu!

Nucred!Refuzsăcred!”

- Pionul,pecaretocmail-aipierdut,te-a costatuncoleg.Ion,parcăsenumea.

- Ce? Ion?!

- Ți-am spus să nu muți acel pion, mi-a aruncat o privire care se putea vedea în întunericulmacabru.

Mâinileîncepeausă-mitremure.

- Acum,astaeste.Hai,mută!

M-amuitatlaLucian,cuochiiumezi,cumâiniletremurândeșicugâtuluscat:

- Numaivreausăjoc!

- Cumadică?

- Măpredau!Aicâștigat!

- Nu te poți preda, dragul meu! Jocul continuă! În plus, dacă te predai, regele va muri închinuri.Șiacelaeștitu.

- Ccceee?!

- Exact așa! Pe deasupra, dacă te predai, la fel vor face și restul pieselor, adică vor pieri. Astfel,îțiveipierdetuviațașilafelșifamiliata,aînceputsărâdăveninos.

- Stop!Termină,terog!Aimilă!Aimilădeprietenultău!!

- Nupot!Acesteasuntregulile,îmiparerău!

M-am panicat. Nu știam ce să fac. Voiam s-o șterg de acolo, să fug din cameră, să sar pringeam,sădistrugtabladeșah,sănufiînceput joculacestastupid!

- Terooog,Lucian!amspus,printrelacrimi.Aimilă!

Amînceputsăplâng.Săplângcauncopilmicșiprostceeram.

- Trebuiesăcontinui!

- Darnuvreau!

- Trebuie!!

Imediatamauzitvocilepărințilormei.

- Ernest,cesepetrece?

Amdescuiatușașiauintratînăuntru.

- Mami!Tati!,amstrigatdebucurieșiamsăritlaeiînbrațe.

- O,dragulmeu!,mi-aspusmama.

- Ces-aîntâmplat?,aîntrebattata.

Le-ampovestitdespremeciuldeșah,pecare-lavusesemcuursulețulmeudepluș.

- O,scumpule!Aiavutuncoșmar?

„Ce? Nu!” Poate își închipuiau că am dormit după prânz. Evident, doar jaluzelele erau trase.

-Nuvedețitabladeșahpemasăsaupersoaneledinspatele...

Nu am terminat propoziția. Am privit înspre măsuță și nu am văzut nimic. Cele șaisprezecepersoane,tabladeșah,ursulețulLucian,totuladispărut...

- Atrebuitsăfieunvisintens,spusetatazâmbind.

- Haide,scumpulmeu,vreisămaidormicunoi?

Nu mai înțelegeam. Nimic nu mai avea sens. Dar măcar părinții mei erau lângă mine și tabla aceea de șah blestemată a dispărut. Am acceptat propunerea mamei și am mers în camera părințilorlaunpuidesomn.Cândm-amtrezit,m-amîntorsîncamera meaușuatțirelaxatpentru a-mi face temele. Am deschis ușa și am observat tabla de șah, cu piesele aflate exact în pozițiile în care le-am lăsat înainte de a veni părinții mei. M-a trecut un fior rece. Lângă tablă se afla un cartonaș. M-am apropiat de cartonaș și l-am privit pe Lucian, care era pe scaun, fără a schița ceva. Am luat cartonașul, dar nu era nimic pe el. Atunci l-am întors pe verso și stupefiat am citit îngândmesajul:„JOCULCONTINUĂ!”...

Coșmar Cuprindemstelele

Capeunvis, Străine.

Umbragardului, A pomilordepestradă, Contureazăcoșmarulnumitviață.

Iarpentrunoi, Oameniimărunți, Totulcontează

Fiecareminciună

Eimportantă.[…]

Neiavalul

Peobarcăînchiriată.

Înbrațeletale

Sărutfumul

Șiadorm

Printrescoicifurate, Pefloriarse.

2.VivianaAndrieș,clasaaX-aA

Darnupotrămâne Timpuledemucegai,

Dezbrăcată, Dimineațatace.

Încercsăomachiez, Dartușulîmiscapă.

Pedrumulgol, Tacșieularându-mi.

Aleg

Singurăsădispar. Întimpulatelierelordecreațieonline

Dimineață

Autobuzulmurdar

Curadioustricat Întârzie.

Audnumaităcere

Darnuvinenimic, Astăzinuajungnicăieri.

3.OvidiuPătroi,clasaaX-aA DORINȚE

săfim...

cauncasteldenisippemalulmării, caodureredelazgomotuldinfațagării, caoplecarefărăvreunretur

caozguduire,cauncutremur...

vreau..

camamasăîșiplimbenepoții,

săajungemlamâncarecutoții.

sănefurămzâmbetecahoții,

săîmivădreginanopții...

Îmidoresc..

Toateviselesăîiîmplinesc,

săpotsăcontinuisăzâmbesc,

sănumaiplângmereu,

săpot fi altcineva cândm-am săturat să fiu

eu!

Amdorințe:

Deaajungecunoscutdelume,

Caalmeunumesăaibăunrenume, Caameaartăsălasepestetoturme

4.LeonardKaracsony, clasaaVI-aA

Ca părințiimei să fie mândri de mine!

Băncuțadinparc

E o zi călduroasă de toamna și m-am hotărât să merg în parc. Acolo erau tobogane, carusele etc.

Eu mă așezasem pe o băncuță făcută din scânduri de lemn. Această băncuță era atât de uriașă încât se puteau așeza șapte persoane pe ea și încă era suficient loc. Piciorușele ei de fier o țineau în echilibru, dar când se așezau mai multe persoane pe ea, băncuța se înclina într-o parte și în alta. Îmi plăceasăstau pe această băncuțăpentru cămă simțeam în siguranță.Sentimentele mele erau un amestec de fericire, de încredere, de curaj, deoarece mi oferea această băncuță. Nu știu dece,darcredcășibăncuțasesimțeaasemeneasentimentelormele.

Privind copiii cezburdau prin parc, mă gândeamcum arfi dacă băncuța ar aveaviață,oare cumsesimteeaînzileleploioase?Cesimtecândoameniistaupeea? Câtepoveștiștie?

- Luca,maistaiînparc?,măstrigaseunprieten.

-Da,mairămânaicicâtevaminute!

-Decenutejocicunoi?

Off,nuputeamsăîispuncămăsimtatașatdebăncuță,arfirâsdemine...

- Nuamvoiesăalerg, am problemecustomacul!, l-ammințit,darchiarîmidoream săstau pebăncuță,ceeraașadegreudeînțeles?

M-a privit dubios și și-a continuat jocul, Beni, un coleg de la școală, un tip simpatic care știecevreadelaviață,deșiepreamultzis.

Băncuța care nu scotea niciun sunet începuse să-și schimbe culoarea. Până atunci nu am realizat asta. Uimit de ce văzusem, l-am chemat pe Beni. I-am spus că am sesizat schimbarea culorii și Beni foarte senin mi-a spus că da, e normal să se întâmple asta pentru că e toamnă și totulseschimbăîn acest anotimp.Trebuie sărecunosccăm-a deranjat ceeace mi-a zispentrucă nu era posibil ca eu, cel care stăteam și simțeam că aveam o legătură cu băncuța, să nu sesizez până tunci că ea își schimbă culorea. M-am întrebat ce înseamnă asta? Poate îi e frig? Poate se pregăteștedehibernare? Poateetristă?

Se întunecase și era momentul să plec acasă. Mi-am luat geaca și geanta care s-a agățat într-un mod bizar de una dintre scândurile băncii. Privind îndeaproape locul în care s-a agățat, am găsit un mesaj ascuns exact sub scândura de care se agățase geanta mea: „Îți mulțumesc de vizite!”. Mesajul m-a lăsat fără cuvinte, sunt mai confuz ca oricând, dar sunt și mai curios să descopărtrăirilebăncuței...

5.AlexandraCosta,clasaaVI-aA

Onoaptemagică

A venit și pe la noi iarna cu multă zăpadă! Ningea atât de frumos, încât nu te puteai abținedinanuieșiafarăsătejociprinomătulreceșipufos,alăturideprieteniităide-oviață!

Măriuca și Vasile erau doi frați gemeni, care locuiau la sat, iar acolo niciodată nu venise Moș Crăciun, așa că ei nu știau ce sunt acele cadouri pe care le primeau alți copii; cadouri împachetate cu fel și fel de fundițe și pe care le vedeau la televizor, cadouri primite de copiii foartebucuroși,înfiecareandesărbători.

Într-o zi, frații s-au gândit să scrie și ei o scrisoare la moșul și să o pună sub bradul modesttăiatdeeidin,,Pădureafermecată”, așacumaunumit-oeiînșiși.

A venit și ziua cea mult așteptată, când Moș Crăciun trebuia să adune toate scrisorile copiilor, iar Măriuca și Vasile s-au gândit să îl spioneze pe moșul, să vadă dacă o să ia și scrisoarea lor. Astfel că, în jurul orei 00:30, MoșCrăciun a ajuns în satul lor și a intrat pe hornul casei lor, de unde a luat scrisorea celor doi. Atunci, Măriuca și Vasile, când văzuseră ce s-a întâmplat, nu le venise a crede că Moșul fusese în casa lor. Gemenii, bucuroși, dar și curioși, au urcat însaniaMoșuluiși s-au acoperit cuo mantieroșie ca sănu fievăzuți.Voiausă afle cât mai multelucruridespreMoșulșidespreviațaluimagică.

Dupăcea terminatMoșul, împreunăcuspiridușii săi,să adunetoatescrisoriledinsat,au pornitsprecasaluiMoșCrăciunșiadoamneiCrăciun.

Casaunde locuiau eiera într-o pădure din polul nord; erao casă din lemn, foarte mareși strălucitoare însă, atunci când s-au apropiat mai mult, Măriuca și Vasile și-au dat seama imediat că sunt în Pădurea fermecată și că acolo de fapt locuiesc Moșul și doamna Crăciun. Moșul a coborât dinsanie,luând scrisorile copiilorșimantiacearoșie,însăîn acelmomentzăriseînochi,

doi copii înghețați de frig; moșul s-a speriat și a chemat -o repede pe doamna Crăciun să îl ajute ca să îi ducă înăuntru la căldură. Doamna Crăciun nu s-a speriat deloc, știa că cei doi copii nu vor păți nimic, fiindcă ea avea ciocolată caldă magică, care avea puterea de a face să dispară orice urmă de frig si de răceală, iar gemenii pe loc și-au revenit și și -au cerut scuze de la moșul

și de la doamna Crăciun pentru fapta lor nesăbuită, pe care au făcut-o din curiozitate și le promit că nu se va mai întâmpla niciodată. Moșul însă, nu s-a supărat deloc pe copii, ba dimpotrivă, a fostbucuros deprezența lorșile-aprezentattoateaparatelemagiceși toatelucrurile decareeiau fostfoarteîncântați.

Noaptea magică a trecut, iar copiii au fost nevoiți să se întoarcă acasă, dar nu înainte de a-și lua rămas bun de la Domnul și Doamna Crăciun. Aceștia le-au promis că de acum îi vor scrie scrisori moșului pentru a primi cadouri, iar Moșul le -a promis că în fiecare an îi va vizita cucel maimaredragși cucelemai frumoase cadouri,fiindcăeisuntdoi copiicumințișispeciali pentruel.

Crăciunulvaexistaatâtatimpcâtcredințanuvadispărea!

întrepisici

Era o noapte rece de iarnă, iar în tabăra tribului Gheții s-a așternut o liniște funebră, când dintr-odatăseaudeunțipătdedurere:

- Calmează-te, Cenușă!, îi spune Petală-de-Floare, vraciul tribului, tinerei pisici, care dădea naștereprimuluieipui.

Pisicile din trib au ieșit în fugă din vizuina războinicilor să vadă ce se întâmplă, iar atunci, din mulțime, a ieșit Stea-Înghețată, liderul tribului alături de secundul lui, Tigrat. Secundul se așezălângă Cenușășiîncepesăîilingăcreștetulcapuluipentrua oliniștipefrumoasapisicăalbă cu o pată gri pe bot. Pisica se liniștește, dar începe să țipe de durere iar din cauza primului pui careîncepeasăiasă:

-Haidecăpoți,oîmbărbătaPată,oaltăpisicămaiînaintatăînvârstă.

-ÎncăpuținCenușă, împinge!

6.LoraineVădăsan,clasaaVI-aA Dragostea

„Cenușă este pe cale să nască primul ei pui”, s-a gândit Tigrat. Era un moment de neuitat pentru o tânără pisică, amestecat cu durere, dar în aceelași timp cu voință și dragoste. Și, iată că a ieșit un ghemotoc lins deblană albă,mieunatul findu-i abia auzit. Pată începu să o ajute pe Cenușăsă spelepuiul.

În dimineațaurmătoare, Cenușă își alăpta obosită puiul, alături fiindu-i Floare, vraciul care îi aduse niște frunze de ienupăr pentru dererea resimțită, dându-i naștere lui, micului ghemotoc de blană, care savura laptele dulce de la sânul mamei, frământându-i pântecul cu micuțele lui lăbuțe. Când a plecat Floare, a intrat Stea-de Gheață și Tigrat pentru a o felicita. Deși Tigrat părea mai distant când era în apropierea liderului, tot și-a lipit botul de blana reginei și a început să o spele pe urechi, tocmai când doi ucenici, Dungatul și Copac au venit să le aducă pisicilor niște vânat proaspăt. Dar nu părea să îl intereseze prea mult, așa că a continuat să spele blana lui Cenușă.Pisicași-alipitbotuldeblanamotanuluicareospălacuafecțiuneșiîispuse:

-Mulțumesc,Tigrat!

Motanul nu părea să fi auzit mulțumirile pisicii așa că se ridică și pleacă, deși știa că nu poateiubiopisicăcarearedejaunparteneralăturidecareaveadejașiunpui. Nu suportafaptul

că un alt motan va avea grijă de Albie și de Cenușă în locul lui. Așa că a mers să organizeze patrulele de vânătoare pentru a-și mai răvăși gândurile de la iubirea interzisă, pe care i-o purta tinereipisici.

Psiholoagaeroină

Eu sunt Ada, o psiholoagă începătoare, am părul lung, cafeniu și de obicei port rochii albe.

Într-un week-end de toamnă,am vizitat din curiozitate un spital părăsit sau cel puțin asta credeamdespeel.Cândamintratacolo,totularăta deparcăaavutlocunrăzboi;puteamdavina pe mine, căci eu am vrut să mă aventurez acestei explorări, dar am continuat. Am deschis o ușă de metal unde de obicei se operează, dar ce am văzut, m-a îngrozit. Era un copil cu o vârsă cuprinsă între12și 14ani,cupărulnegru,ochii deun albastru-deschisși spălaciți,iar obrajiisăi erau roșiatici. Niște oameni care păreau nebuni îl torturau pe un scaun. În următoarea secundă l-

7.AnaPleș,clasaaVI-aB

amscosdeacolo șil-am băgatînmașinacu careamvenit,știucă sună nebunesc,darnu puteam să las crima aceea să continue. Băiatul tremura înspăimântat pe scaunele din spate, iar eu i-am

ținutmânaîntimpceconduceamșii-amspus:

- Acele ace electrice nu sunt făcute să te tortureze, ei doar nu au descoperit o metodă mai eficientă..., am încercat să o spun încurajator, dar ochii mi s-au umplut de lacrimi. Am spus asta doarpentru a-l calma,deși încănu știu dece a ajuns un băiatinocent ca elîn mâinile acelor oameni.

- Eu sunt Ada!

„Ada”, a murmurat băiatul. I-am zâmbit și l-am adus în casa mea. Durerea trecutului l-a făcutsă-șipiardăopartedinel,dardeaziînainte,tratamentelemeleîlvorfacemaibine!

Dupa câteva săptămâni….

Am aflat cum îl chema pe băiat, îl chema Emil. Știu că tratamentele mele l-au ajutat și știu că încă mai are de recuperat, chiar dacă tratamentele încep să îl ajute acum din ce în ce mai puțin. Experimentele hipnotice au rezultate incredibile, dar acum au început să stagneze. Acele memoriisporadiceîlțintreaznoaptea.Amstatpecanapealângăelșim-aîntrebat:

- Este vreo diferență dintre mine și un cadavru?

Înacelmomentamcrezutcăaînnebunit,daramînțelesceavrutsăspunășiamzis:

- Inima ta radiază caldură Emil, asta te ține în viață!

După aproximativ o lună, un om cu accent franțuzesc, înalt, bătrân, care purta un baston suflatcuaurlavârfșicarepurtauncostumdenobil,nebătealaușă.

- Te voi aștepta la gară, domnișoara Ada, ar trebui să accepți acest cadou. Te rog, să nu uiți să îmi dai compensația când ajungi!

Omul îmi înmână o valiză și plecase. În valiză se aflară două bilete spre Paradis, o grămadădebanișicarteasadevizită.AmsprintatspreEmilșil-amluatînbrațe.

- Ada, ce s-a întâmplat?

- Mergem într-un loc nou, Emil. Un loc unde te poți regăsi.

- Unde mergem?

- Spre Paradis!

8.AndreeaSzkipala,clasaaIX-aC

Dragostelaprimavedere

Unii ar spune că e imposibil, însă eu nu sunt de acord. Nu există imposibilul în dragoste, iar de asta mi-am dat seama acum doi ani, trei luni şi câteva zile... da, ştiu, sunt nebună! Nu că asta ar fi problema, ci problema ar sta în obsesia mea faţă de el. În fiecare gând al meu intervine el, în fiecare îmbrăţişare decarenu mă pot sătura,este el, în fiecare sărut, mângâiere,atingere...e doarel.

Minunea s-a întâmplat într-o zi de iulie după antrenamentul meu obositor, care m-a sfâşiat la propriu, însă notificarea lui m-a făcut să uit complet de oboseala mea. Am primit un mesaj straniu ce suna aşa : "Bună, ştiu că nu ne cunoaştem, te-am văzut azi, eşti o sportivă bună. Mmm..nu ştiu, aş vrea să te cunosc..." . M-am speriat, cine naiba mai e. Am încercat să intru pe profilullui,darmi-aapărutîncăunmesaj:"Vinsăteiaudeacasăîn5minute."

Eram mai speriată ca prima dată, mi-am dat ochii peste cap şi am încercat să trec cu vederea peste ceea ce mi s-a întâmplat, însă n-a fost să fie. Exact peste 5 minue s-a auzit claxonul unei mașini, în fața casei mele. Dubios, avea o maşină destul de drăguţă pentru un băiat fără bunele maniere în bagajul educației. Evident, sub influența hipnotică a curiozității, am ieşit. "Pentru Dumnezeu" mi-am spus în gând. Era superb! Avea părul şaten închis, ochii căprui şi un zâmbet fabulos. Simţeam fiorii trecând prin mine ca nişte fulgere rapide şi puternice. Nu mă aşteptam la reacţia aceasta de la mine, dar „Doamne,... era prinţul pe calul alb, la care visează orice fată ce a citit basmele copilăriei, fără doar şi poat!”, gândul era la el, iar fața mă trădase înfiorător, pentru căaveamacelzâmbetridicoldeadolescentăîndrăgostită.

Spre surprinderea mea, m-am simţit confortabil cu el, aveam o conexiune aparte, ceva nou, ceva ce n-am mai simţit până acum. Am urcat în mașină, sub aceeași influență hipnotică, însă de data aceastas-a maiadăugatși apriderea călcâielor, știți ce zic. Am avut o seară superbă, m-a scos chiar şi la cină, ne-am plimbat prin parc, ţinându-ne de mână, lucru care a venit atât de firesc, iar la final, am privit cerul împreună. Romantism în adevăratul sens al cuvântului, ce mai!?!

Era un băiat atât de plăcut, un băiat care te făcea să crezi în iubirea cea veșnică. După o lună de zile, m-a luat de mână şi mi-a adresat marea întrebare: "Vrei să fii iubita mea?",

dăruindu-mi un buchet de flori și nu orice flori, ci florilele mele preferate. Nu vă gândiți la altă

întrebarepentrucă,totuși,suntoadolescentă.

Amrămascompletsurprinsă. I-ampupatobrazul şi,ruşinată,i-amrăspuns „Viaţa measaschimbat.”.

Pânăînziuadeazi,estebăiatulcarem-afăcutsă măiubesc,mi-apupatinsecurităţile,mia oferit umărul său și fiecare particică a sa. A devenit obsesia mea, ceva de care nu aş vrea să scap.Mi-adăruitcelmaiimportantlucru,iubirea.

Există,deci,dragostela primavedere?

9.MartinaMoldovan,clasaaIX-aC

Călătorieneașteptată

„ Într-obunăziamsă văarătcăpot !”, acestea aufostcuvintelepe care șiacum,șileamintise Tina,chiardacă le-aspusînurmăcupatruani.

Tina a fost batjocorită în timpul școlii pentru visul ei de a deveni cântăreață. Toți colegii îi spuneau că nu este talentată din nici un punct de vedere și că ar trebui să-și găsească un loc de muncă pe care l-ar putea face destul de ușor. Totuși Tina nu s-a dat bătută, chiar dacă nu avea nicisprijinulpărințilorei.

Părinții Tinei mereu își doreau ca fata lor să devină un medic sau avocat, dar Tina avea cu totul și cu totul alte planuri. La vârsta de optsprezece ani, părinții au înscris-o la facultatea de medicină. Însă ceea ce nu știau ei e că în noapte aceea, Tina urma să fugă de acasă pentru a-și urma visul. Așadar, exact așa cum a plănui, a și făcut. În seara când părinții ei au plecat pentru niște treburi legate de serviciu, Tina și-a făcut bagajele și a mers la aeroport, pentru a zbura în America. Tina vorbea engleză fluent și cunoștea locul în care urma să se ducă pentru că a locuit acolo, timp de trei ani, cu părinții eipentru căacolo s-ausituatlocurile lor de muncă. Iar acel loc sprecareseîndreptaeraNewYork.

Tina se înscrisese la o agenție numită „IG entertaiment”, ce recruta noi oameni care își doreau să devină cântăreți. Ca prin minune Tina a fost acceptată din prima. Urma să petreacă ceva timp să se antreneze și să se perfecționeze, iar apoi, dacă va avea noroc și va munci din greu, va ajungelamomentulcândvadebutacualtefeteșiîșivaputeaformaotrupă.

Ajungând în New York s-a simțit de parcă se renăscuse. Simțea că locul ei este acolo. Cu economiile ce le avea la ea a început să caute profesori care să o ajute în împlinirea visului. Datorită unei menajere, ce avea grijă de ea cât timp au stat acolo, Tina îl cunoaște pe domnul J care o va ajuta să ajungă o adevărată cântăreață. Tina a petrecut multe ore în studioul de înregistrărișisesimțeadejaepuizată,daracest lucru nuadeterminat-osărenunțe.după3lunide antrenament vocal intensiv, Tina a dat probele concursul și află că a fost admisă alături de încă 15fete,ceeaceafăcut-o extremdefericită.Tristețeaeis-aregăsitînfaptulcănuaveapenimeni căruiasăîispunădeaceastăbucurie…

Dupăcea fost admisă a primit cheile pentru noul eidormitor.Pelângă ea, în acel dormitor,se maiaflauîncătreifete.Eles-auîmprietenit foarterepede. Obișnuiauca,în locsădoarmă,săstea până târziu și să compună diferite piese. Antrenorii și-au dat seama de legătura acestor fete și de talentulpecaretoatepatruleaveaușis-auhotărâtsăformezeotrupăcuele patru.

În final, fetele eu debutat și în scurt timp au ajuns una dintre cele mai de succes trupe din lume.PărințiiTinei,cândauvăzutștirile,aufostfoartefurioși,lafelcumșifoștiicolegiaiTinei, care au rămas, efectiv, cu gura căscată și nu le venea să creadă ce auziseră. Toată lumea se agita pentrufaptulcăTinareușise,iarpărințiis-ausimțitjenațideprestațiafeteilor.

În timpul difuzării câștigătorilor, Tina a început să plângă și, cu o voce șoptită,dar hotărâtă, a spusînmicrofon,uitându-seatentlacameradefilmat:„V-amspusșiv-amdemonstratcăpot!”.

Astfel, Tina și-a împlinit visul și a călătorit timp de un an prin toată lumea, având concerte peste concerte și câștigând faima. Părinții Tinei nu au reușit să ia legătura cu ea, așadar au luat bilete pentru ultimul concert din turneu ca să-i fie alături, iar de Crăciun au hotărât să îndrepte lucrurileînceeacepriveștefatalor.

Tina a reușit prin forțe proprii să își împlinească visul, în ciuda tuturor răutăților și a neîncrederiioferite.

MihaiEminescu–Luceafărulliteraturiiromâne

Mihai Eminescu a fost considerat de către cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din

literatura română. Astfel, în fiecare an îl comemorăm la data de 15 ianuarie și cu această ocazia, elevii LiceuluiTeoretic „Jozef

Gregor Tajovsky”, sub coordonarea dnei profesordelimbașiliteraturaromână,Enache Emanuela Ana, l-au omagiat pe marele poet, luniîndatade16ianuarie2023.

Omagierea a avut loc pe diferite nivele de vârstă, 12-17 ani, activitățile fiind diversificate, de la prezentări powerpoint, la scrisori către marele poet, interviuri- joc de rol, analiza unor opere, interpretare muzicală a poeziilor eminesciene, recitare de poezii, desene, în sens larg s-a aprofundat viața, operașimoartealuiMihaiEminescu.

Elevii au prezentat un interes major și acest lucru m-a bucurat enorm ca profesor, deoarece fiind un scriitor din ce în ce mai

puțin îndrăgit, din cauza modernizării, aveam teamadeanufireceptatăaceastăactivitatecu responsabilitate. Dimpotrivă, elevii si-au expuscreativitatepediversepaliere.

Voi expune câteva din multele prezentări ppt, dar și câteva din cele mai interesante activități create/gândite de elevii

școliinoastre:

A. Prezentări ppt Viața și opera lui

Eminescu

1. ElisaDiaconu,clasaaX-aA

2.AlexiaFabry,clasaaX-aA

3.LoisNeamț,clasaaVI-aB

4.VivianaAndrieș,clasaaX-aA

De asemenea au fost realizate diverse prezentări pe aceeași temă și de elevii clasei a VI-a B

David Coiș, Răzvan Vlad, Mihai Popovici, Laurențiu

Bozsan, Luca Anton, Andrei Miclăuș, Fineas Istvanovicz și din clasa a IX-a A, eleva Bianca Mocan.

B. Caricaturile lui Mihai Eminescu realizate de elevele Neamț Lois și Crivăț Julia, ambele din clasaaVI-aB.

Simt nevoia să vă scriu de foarte mult timp din postura de elevă care vă admiră operele. Încă din clasele primare m-am simțit legată de operele dumneavoastră, de la „Somnoroase păsărele” până la „Ce te legeni..?”, ne-ați încântat cu limbajul artistic plin de profunzime și de imaginație. Imaginile artistice care creionau natura auavut un impact major pentru creativitatea mea, mi-ați transmis emoții prin poezie așa cum nu mulți poeți au reușit. Una dintre cele mai frumoase creații este poemul „Luceafărul” prin faptul că vorbește despre o iubire imposibilă, prezentândcondițiadegeniu,încăgreudeînțelespentrunoi,fiinddoaroelevăînclasaaVI-a.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ne-ați oferit, pentru faptul că sunteți român, pentru faptulcăneănvățațicănaturaăși urmeazăcursul firescindiferentdeacțiunile oamenilorșicăea, natura,trăieștepentrunoișimaialesprinnoi!

Îmidorescsădevinșieularândulmeuosursădeinspirașiepentrualții!

Custimăvătransmitcelemaicălduroasecuvinte,

C.ScrisoarecătreMihaiEminescu

DragăMihaiEminescu,

ElisabetaHeinrich,elevăînclasaaVI-aB

StimatedomnEminescu,

Permiteți-mi să mă confesez prin această scrisoare! Sunteți un poet foarte important pentru mine, dar și pentru toți elevii generației noastre. Cu toate că lumea se modernizează, dumneavoastră ați reușit să adaptați operele pentru orice generație. Poeziile dumneavoastră sunt extraordinare! Sunt mulți scriitori renumiți, însă dumneavoastră sunteți preferatul meu. Îmi plac poeziile dumneavoastră și mă regăsesc în multe dintre ele. Totodată îmi plac basmele dumneavoastră, „Făt-Frumos din lacrimă”, fiind cel care mi-a conturat copilăria. Titlu acesta mă vatrimitemereuînspreserileîncaremamaîmiciteabasmulînaintedeculcare.

Pentrutoateacesteavămulțumescșivăadmirpentrutotceeacesunteți!

Curespectsolemn, PatrikBaranyi,elevînclasaaIX-aC

D.InterviurirealizatedeeleviiclaseiaVI-aB

1.Interviu cu Veronica Micle, interpretat de Ana Pleș ( veronica Micle) și Julia Crivăț (moderatoare)

-Bunăziua,doamnaMicle!

-Bunăziua!Binev-amgăsit!

- Ne bucurăm caă ne-ați onoratcu prezența!Cu ocazia zilei de naștere a lui MihaiEminescu, am dorisăvăadresămcâtevaîntrebări.

-Desgur,domnișoară!

-DecearenunțatEmilEminesculanumelesăuinițial?

- Mi-a povestit că atunci când a apărut cu primele publicații i s-a sugerat să își schimbe numele pentru că suna mai bine la nivelul literaturii române, după care chiar s-a îndrăgostit de acest numeșil-apăstratpentrutotdeauna.

-PentrucineerauscriseaceleScrisori?

- Cu siguranță la această întrebare v-ar fi răspuns el cel mai bine, ținând cont că sunt cinci la număr.

-Esteadevărat căsufereadeoboalăgeneticăcarepoartădenumireadedemență?

- Nu este adevărat acest lucru, era un om lucid, care muncea foarte mult și era presat de timp în ceeacepriveștecreațiasa.

-V-afostgreaviațaalăturideEminescu?

- Nu a fost grea de fel, a fost chiar frumoasă. Ca orice cuplu am avut și părți bune și mai puține bune,darne-amiubitenorm.

-Dincecauzăamurittotuși?

-Cauzamorții este incertă,știu doarcăsefaccercetăriamănunțiteșiîmidorescdinsufletsăaflu șieucauza.Celmairăuîmiparecănuamfostalăturideelînultimaclipă...

-Dumneavoastrăsunteți Cătălinadin Luceafărsausuntețifatadeîmpărat?

-SuntșiCătălina,amfostșifatadeîmpărat...

-Vămulțumescfrumospentrutimpulacordat!

-Vămulțumescșieu!

2. Interviu cu Mihai Eminescu, interpretat de Bora Diana (moderatorul) și Bar Adelina (poetul)

Emisiunea„PoftițilaInterviu!”

-Bună ziua și bine ați venit la un nou episod al emisiunii „Poftiți la interviu!”. Astăzi îl avem alături de noi pe inegalabilul Mihai Eminescu.

Bineațivenit!

-Bunăziuașibinev-amgăsit!Vămulțumescpentruinvitație!

-Pentruaneîncălzivonîncepeprinnișteîntrebăriscurte.Loculșidatanașterii?

- Să știți că am evitat în a spune adevărata dată a nașterii, dar ziua mea se sărbătorește pe 15 ianuarie,m-amnăscutînanul1850,laBotoșani.

-Eadevăratcănuv-aplăcutmatematica?

- Acest lucru este parțial adevărat dat fiind că știu să țin socoteala banilor, dar și numărul poeziilorscrise.Dareadevăratcănumăsimtatrasdemateriamatematica.

-Undev-ațisimțitcelmaibineînvremeastudenției? Încețară?

- Bineînțeles că îmi iubesc țara, dulcea Românie, însă cele mai multe studii le-am parcurs în VienașiBerlin,decipotspunecăacolom-amsimțitatuncidestuldebine.

-Careesteoperadumneavostrăîndrăgitădincele scrise?

-Nuașputeasărăspundlaaceastăîntrebare.Toatecreațiileîmisuntlasuflet!

-Dintrefuncțiilepecarele-ațiavut,carev-aplăcutcelmaimult?

- O altă întrebarea dificilă, în orice ipostază mă aflam de-a lungul vieții, a fost de un real succes datoritărelațiilorcreatecuoameniicucareamcolaborat.

-Foartebinepunctatrăspunsul!Vămulțumescpentrutimpulacordat!

-Cumareplăcere!

3. Interviu cu Mihai Eminescu, interpretat de Mihai Popovici(moderator) și Bozsan

Laurențiu(poet)

-Cinev-aîndrumatpedrumulacestaalscrierii?

-Eibinem-auîndrumatmaimulți,darCaragialeafostcelcarem-adusînlumeabună.

-Careafostprimapoeziepecareațiscris-o?

-Primapoeziesrisădemineafost„De-aşavea”.

-Cineafostidoluldumneavoastră?

- Idolul meu a fost și cel mai bun prieten al meu, Ion Creangă. El mi-a fost alături și mi-a dat sfaturicarem-auajutatmultînviață.

-Careafostceamaireușitapoezie?

- Cea mai reusita poezie a mea a fost Luceafărul, dinpunctulmeudevedere.Surprindetotul!

-V-audescurajatcriticilepecarele-ațiprimit?

- Sincer,au fost momenteîn care simțeam căvreau sărenunț, în care nu mă simțeam creativ, dar apoi m-am concentrat doar pe ceea ce îmi doresc. Inspirațiile mele mi-au amintit de experiența mea,deviațatrîităîncopilărieșidecălătoriilemeleînlume.(...)

Rebusliterar

Completând corect rebusul, vei obține pe coloana A-B, numele luceafărului poeziei românești:

1.PrimulvolumdepoeziiapărutîntimpulviețiipoetuluiMihaiEminescu

2.CurentulliteraralcăruireprezentanteGeorgeBacovia

3.Prenumeleautoruluiromanului Ion

4.NumelefiiceiluiNechiforLipan

5.Mentorulgrupării Junimea

6.Loculîncaresepublicăpoeziile

7.Personajalnuvelei Moara cu noroc deIoanSlavici

8.Cunoscutpoememinescian

9.TatălvitregalOtilieiMărculescu

Prof.NicaFlorina

DelaEminesculaCaragiale

De Eminescula

Joculprefăcătoriei

ErikaBabău

Coordonator,prof.dr.IonelaFilofteiaFilipaș

ClasaaXII-aC,LiceulTeoretic„JozefGregorTajovsky”,Nădlac

Întreaga noastră existență se învârte în jurul unui joc, jocul măștilor și al prefăcătoriei. Unii poate îl cunoașteți mai bine, alții poate încă nu ați sesizatcă îl jucați, însăo faceți. A laut naștere odată cu lumina zilei, când lumea fie se transforma într-o umbră, fie devenearazădesoare,iaromulametamorfozatacestjoc într-unstilde viață.Esteo mascăpe carene-oatașămatâtdebinepefață,încâtuitămuneoricăopurtăm. Ca toată lumea, și Brânzei Gaițovenescu, în fiecare dimineață privește indecis, cu zâmbetul său știrb la masca pe care să o poarte azi. Însă această dimineață părea să fie diferită pentru el. Dă să treacă pragul ușii sale și din cauza firii lui indecise, ia cu sine ambele măști. Își mută privirea ba în stânga, ba în dreapta, face un pas în față, dar și unul în spate, de parcă i s-ar fi stricat busola. Buimac, își începe ziua cu o cafea ieftină, cu un gust mai amar decât pământul, într-o ceașcă costisitoare, cu detalii aurii și mâner diferit, dând celorlalți impresia de eleganță. Îndesat în costumul străbunicului său, cu trei mărimi mai mic și cu doi nasturi lipsă se adresa tuturor oamenilor de pe stradă care i se păreau a face parte din înalta societate, prefăcându-se că face aparține lumii lor. Chiar și pe stradă, nu doar în micuțul său „bârlog” se adreseazăproprieipersoane,însăcu„dumneavoastră”.

Vântulîidansa gingașprintrepuținelefiredepăralbcarei-aumairămasșisoarele slab îi expuneatoate ridurile. Bătrânețeași-a lăsat o amprentă aspră asupra lui, însă el susținea că de abia împlinise 40 de ani. Tuturor le povestea despre sufletul său tânăr, care era captiv în corpulunuibătrânneajutoratșilipsitdeputeri.Ajungândla„magazinulsău”,descuieușașidă nas în nas cu proprietarul. Se facecănu îl vede,dupăcare i se adresează: „Tot maitânăr parcă ești, Nea Costică. Te caută doamna cu coasa pe la toate colțurile și tu te plimbi cu bicicleta să necăjeștipe alții.”Aceeașireplicăironică,urmată decâtevacomplimente, pentrua-lîndulcipe proprietar. Brânzei reușește să vorbească fără oprire până îl alungă pe proprietar, acesta uitând scopul„vizitei”:chiriapecareBrânzeinuoplătisededouăluni.

Schimbându-și masca și devenind un bătrânel cumsecade, atrage mai mulți clienți decât sperase. Ascultă poveștile tuturor, dă dreptate, chiar dacă părerea sa e diferită, se modelează mai ușor decât brânza topită. Unii clienți îl cunosc deja și când Brânzei are impresia că e vremea taclalelor, aceștia se prefac că sunt răgușiți sau că durerea de dinți nu le permite să vorbească. Însă tot acest teatru „ieftin” după cum spunea Brânzei, nu ținea. Era sigur că pentru o conversație e destul o gură și o pereche de urechi. Mai ajungeau să treacă pragul magazinului și câțiva dintre politicienii orașului, iar atunci Brânzei Gaițovenescu grăia cu mare încredere, cu pieptul în față și cu un deget ridicat: „Dacă eram eu în locul dumitale, altfel era acum...Vă umblă picioarele fără cap!”, după care îi învinuia: „Îți dai tu seama câtă chirieplătesceuaici?Jafeăsta,nualtceva.”,însăelplăteștechiriaodatălatreiluni.

La sfârșitul zilei, când urma să plece acasă se prefăcea că mai are de lucru, dezvoltându-și teoriile, însă nimeni nu îl asculta, pentru că nimeni nu era acolo. Cu toate acestea, în mintea lui răsunau aplauze din toate colțurile, crezând că ideile lui erau superioare. Cu nasul mare și strâmb, ochii mici și cu zâmbetul său știrb, când își vedea reflexia în geamurile prăfuite ale magazinului avea impresia că tot mai tânăr e. Un ochi îi fugea în partea stângă și unul în partea dreaptă și din această cauză, în loc de cinci lei, dădea rest clienților cincizeci de lei. Nu înțelegea de ce, atunci când se uita în buzunare găsea numai praf și hârtiuțeînvechite.

În momentul închiderii, când ziua luase sfârșit și picurii de ploaie opreau locuitorii orașului să mai circule, Gaițovenescu se plimba fericit de parcă răsărise soarele. La două colțuri depărtare de magazin, stătea pe o bancă un bătrân, tot timpul în același loc și la aceeași oră. Brânzei are obiceiul de a se așeza lângă el și să îi povestească basmele lui: „cum supraviețuise în război” sau „cum refuzase el titlul de președinte”. Bătrânul, surd, de pe bancă îlaprobaneîncetat.Acestaeraconștient căbătrânulnueracapabilsăaudă, darpuținîipăsacât timp avea cine să-l asculte. Amărât și obosit, când ajunge în micuța sa casă, pretinde că toată apacaldăfuseseconsumatădevecini,pentruanufinevoitsăsespele:„Odatăpesăptămânăe maimultdecâtsuficient.”

Se descalță de pantofii învechiți, își aruncă sacoul prăfuit pe fotoliu și își dezlipește stratul gros de prefăcătorie care îi sufoca pielea. Răsuflă și își lasă mintea purtată la acelevremuricândzâmbetuleraunuladevăratșivorbeleerauspuse cusinceritate.

Artur,puiule,frate,vecine!

DavidBonțea

Coordonator,prof.dr.IonelaFilofteiaFilipaș

ClasaaXII-aC,LiceulTeoretic„JozefGregorTajovsky”,Nădlac

- Artur, Artur, puiule, hai te rog, scumpule, ridică-te din pătuț. E tărziu deja, în cateva minutetrebuiesăplecilașcoala.

Artur, săracul Artur, iarăși a fost trezit cu o ora mai devreme, ca mama lui să fie sigură că micuțul ei liceean de 1.90 va ajunge la8 la școală. În camerăîncămirosea a creier ars, nu pentru că a stat până târziu să învețe sau să citească, ci s-a jucat la calculator până când i-a căzut capul pe birou. Încă resimte durerea pe fruntea plină de sudoare, dar nu-și amintește de ce îl doare. Monitorul îl uitase aprins toată noaptea, deci, poate să renunțe la calorifer, căldura din monitorul alecăruiplăcuțesuntdejaarse estemaiputernicădecâtsobabuniciisale.

Dupăzeceminutepreascurtepetruminteasaamorțită,reușeștesăsarostogoleascădinpat, dar cade pe podeaua rece, factor care îl dezmorțește, măcar atât, cât să ajungă la baie.Cel mai frică îi este să deschidă ochii în oglindă, niciodată nu se așteaptă ce față nouă va întâlni. Uneori nu se recunoaște când se vede în oglindă. Uite că de data asta nu e chiar așa rău, ochii lui au rămas tot albaștri, puțin deschiși, dar extrem de umezi, de parcă se revărsa Dunărea în Marea Neagră acolo. Avea un coș teribil pe care îl trata cu opțiunile estetice ale mamei sale, urându-le maxim. Își pune mâna în părul blond, adică o tentativă de blond, în sensul în care se vede că ar cam trebui spălat, pentru că după ce și-a pus mâna cu acel stuf, și-a eliberat-o cu greu. Se dezbracă de pijamalele sale care seamănă cu echipamentului unchiului condamnat la trei ani pe motiv de furt și își mută piciorul în cadă pentru a verifica apa. Nu se știe sigur dacă o verifică pentru a vedea dacă e destul de caldă sau încearcă să-și combată o frică ascunsă. Apa nici nu apucasesăseîncălzească,Artureradejacurat,uscatșispălatpedinți.

Îmbrăcat în haine curate, de obicei o pereche de blugi rupți în genunchi și un hanorac cu cele mai populare înjurături americane, coboară la parter, în bucătărie, unde mama i-a pregătit pachetul pentru școală, darși un mic-dejun. Deși nu se atinge niciodatăde el, o pupă călduros pe frunte și mormăie un mulțumesc. Înainte să plece de acasă se mai aranjează în oglindă. Acum că se poate privi cu luciditate, îi vine greu să creadă că are fața și mai ales ochii umflați, iar

zâmbetul îi dispare. Stă pe gânduri, momente îndelungate, parcă nu arată chiar așa de rău, adică zâmbetul încă își păstrează albul, nasul e frumos și subțire, iar părul acum mai aranjat e chiar decentșibogatînvolum.Decideastfelsăplecedeacasăzâmbind.

Înainte să ajungă la școală, simte nevoia de a mai intra la magazin să-și ia o cafea. Nu o bea că-i place, o detestă de fapt, dar îl mai revigorează, plus că toți colegii o beau, așa că nu se poatelăsamaiprejos.

- Artur.Frate!strigăcelmaibunprietenalluiArtur,Ravaneli.

- Hai fra’, mai fumăm și noi o țigară până una alta, oricum prima oră avem bio cu Fotosinteza.

- Băi, Rava, nu zici rău, mergem în spatele băncii, fumăm acolo, nu de alta, dar mă rupe mamaîncazcăaflă.SpuseArturfărăvreoezitare. În momentul când Artur și-a aprins țigara în sufletul lui bulversat și zbuciumat de amintiri neplăcute, renaște starea aceea de melancolie, calmitate și limpezime. Așadar, se poate merge și lașcoală.

Ca de obicei, Artur ajunge la 10 minute după începerea orei și mereu se prezintă cu aceeași scuză: am așteptat la coadă la magazin. În momentul în care, greoi, se așează în bancă, ochii învcepiarășisă-icadă,iarminteaparcăalunecăîntr-oceațădeasă.RâdcolegiideArtur,etare, chiar interesant rebelul acesta. Dar nu-l știu așa cum se știe el pe sine. Prima oră a trecut ca prinvis,Arturadormit-o. În pauzăestetrezitdeocolegă,carevreaajutorlaengleză,darelnu știe nicicucesăoajute,pentrucănuarehabarde teme.Atmosferadezolantă,plinădeagitație din clasă, îi agită mintea deja tulburată, așa că iese în curte să ia o gură de aer. Din fericire, starea sa de spirit este îmbunătățită ușor, pentru că prietenii lui, deja îl așteaptă pe o bancă să maipovesteascășisăfacăglume.

Clopoțelul începe să sune. E inexplicabil cât de mult dispreț și ură poartă Artur pentru acest sunet, care îi zgârie timpanele senzibilizate de căștile cu care ascultă muzică timp de ore lungicândareepisoadedeanxietatesaucăderinervoase.

După primele ore, parcă începe să-i placă și lui școala. Știe că mai are sport și religie și așteaptă să dea careva semnalul să plece de la ore și să chiulească din nou sau mai bine zis săși facă orele prin baruri. Decide să dea el zvonul prin clasă, ca să nu omită cineva plecarea.

După plecare își ia ghiozdanul în care are aceleași două caiete pentru toate materiile și merge

laportăreasă.

Avea niște ochi adânci, rotunzi, de o infinitate de noanțe albastre pe care atunci când îi punea în combinație cu un zâmbet angelic și o vorbă dulce reușea să o înmoaie pe Cerberul școlii șiestelăsatsăplece.

Așa zâmbăreț precum părea cu clipe în urmă, ieșind din liceu își însușește iarăși norul gri deasupra capului și pășește singur pe același trotuar, urmând același traseu. Nu mai e glumeț, căștile îi sunt iarăși în urechi, nu aude și parcă nici nu vede. Uneori are norocul de a evita oamenii care vin din spate și observă ca are căști în urechi, dar azi din spate vine un biciclistneatent,Arturnusedădindrumșiestelovit,auzindstrigătul:

-Artur? Artur,vecine!Îmicermiidescuze,eștibine?

-Dincâteoberv,n-amnimic.Suntînregulă.

NOSTALGIE

Parcă și acum îl văd, stând la marginea gardului, așteptându-mă nerăbdător. Înalt, cu o postură de militar, drept și cu privirea caldă. Prin părul alb, ivit poate mult prea devreme, mai răsăreau icicolo șuvițele tinereții apuse. Zâmbetul larg printre ridurile bătrâneții, buzele strânse și ochiiverzi,atâtdemilostivișibuni.

Era un bunic, un bunic, care își ajuta micuța bucurie a bătrâneții, să cunoască lumea. Fărâmița de om, din sângele lui trecu la grădiniță, punându-și dorința de a deveni om mare, de a fi şi ea ca el. El surâdea şi-şi lua bucuria de mână să o plimbe, povestindu-i că, să fii om mic e o binecuvântare, iar să fii om mare şi bătrân e

DeCrnaciAndreea,XII-C

o apăsare. Anotimpurile trecură, iar bucuria bunicului părăsea grădinița, pentru școală. Timpultrecualtfel,nueratimpdeplimbatşi joacă, iar pe el îl apăsa bătrânețea şi munca.

Țin minte și acum diminețile cu răsăritul soarelui, ale cărui raze îmi intrau pe geam și îmi mângâiau obrajii să mă trezească, parcă

și acum simt palma aceea caldă, care mă atingea. Pe fundalse auzeau copitele grele și clopotele vacilor, care erau agățate de gâtul acestora,cadacăsepierdeaunașinăvăleaîn porumb, să fie găsită repede. Nu era dimineață să nu aud clopotul vacilor, pregătite de mers la pășune, de către el. Mai

ales iarna, își lua hainele lui bătrânești, de, sub vesta de lână era bluză croșetată, sub

aceasta era o cămașă, iar sub cămașă era un tricou. Pe cap domnea nelipsita căciulă din lână și pleca la muls, la făcut curățenie în grajduri, ca animalele lui să fie curate și iubite. Nu uit strachina plină cu lapte proaspăt, de se făcea deasupra pielița de smântână, pe care o luam cu lingura și o adunam până se strângea într-un pahar și bunicul făcea pâine coaptă în vatră. În clipa

în care era gata pâinea, să făcea cruce pe ea și după accea o rupeam, puneam smântâna adunată de pe lapte și zahăr, acesta fiind desertul. Mâncatul în mijlocul câmpului cu el era de poveste, brânza din laptele muls, strecurat cu grijă, roșia plantată şi culeasă din grădina lui, lucrată în toiul caniculei, slănina, carnea și cârnațul făcut de el, afumate în afumătoarea lui mică, de îi se înroșeau ochii de la atâta stat de pază, ca totul să fie perfect. Adunarea la masă, cu el în capul mesei, era atât de frumos, liniștea și mâncatul bucatelor făcute de el, sub privirile lui, era cea mai mare bucurie a lui. Vara era lacâmp,toamnaseculegeauroadele,iaranii trecură peste noi, fără să ne dăm seama. Fiecare își luă zborul, clădindu-și propria familie, doar el mai rămăsese, singur, așteptându-ne să îi mai călcăm pragul, măcăr duminica, dacă nu sâmbăta. Când ne adunam toți, nu avea destule brațe, pentru

toți nepoții și copiii, era o bucurie nesfârșită. De Crăciun nu pleca nimeni cu mâinile și buzunarele goale, dădea și hainele de pe el, dacănuaveacesănedea,doarsănuplecăm cu mâna goală. Anii trecură, iar bătrânețea își făcudecapprinboală,iarelnuscoaseun cuvânt că ar putea să îl doară ceva. Chipul luizâmbitorși cald setransformaseîntr-unul plâns și îndurerat. Omul puternic și harnic, devenise slab și bolnav, plin de durere. Stăteapebăncuțalui,tăcut,larazelesoarele, în speranța că durerea va trece. Se schimbase, devenise un copil mic, care avea nevoie de ajutor. Ochii îi erau inundați de lacrimi, iar capul îl lăsa mai mult plecat, din cauza durerii. Ne adunasem toți, unii veniți dintr-o parte a tării, alții a lumii. Venise clipa să ne luăm rămas bun, nu ne lăsa sufletul să îl lăsăm să plece. Am luptat mult, dar clipa despărțirii tot venise, lăsând timp doar de amintiri cu el, din el rămânând o poveste. L-am mângâiat ultima oară pe pieptul odinioară cald, acum răcit de boală, mulțumindu-i și spunându-i că îl iubim nespus.

Parcă simt și acum atingerea

pielii mele pe a lui, una vie, alta moartă. Ultima mângâiere dăruită sufletului lui şi nu în ultimul rând, ultima sărutare dată mâinii,

care m-a crescut.Bunicule, parcă și acum te vădpășindînaltălume.

LegendaluiMoșCrăciun

SolingherBriana

Toți consideră îndepărtata Laponie ca fiind locul unde începe întreaga poveste a Crăciunului. Însă dacă, adevărul este mult mai îndepărtat? Totul a început cu mult timp în urmă, în cel mai nordic orășel, numit Elfland….. Ați încercat să îl căutați pe hartă?.... M-am gândit eu. Dar renunțați, pentru că acest mic orășel este inexistent pe hartă. Doar cei care cred cu adevărat

în magia Crăciunului îl pot vedea. Dar, cum cei care creează hărțile nu cred în această magie, ei nuîlpotvedea,așacănicivoinuațiavutcumsăaflațideel.

Însă acum să ne întoarcem în minunatul Elfland. Acesta este un orășel ca toate

celelalte: cu case, din hornul cărora iese fum neîncetat, străzi împodobite cu zăpadă albă precum puful de gâscă și magazine, în vitrinele cărora se află diferite bunătăți și multe jucării. Însă aici este ceva neobișnuit, în aceste mici căsuțe nu locuiesc oameni, ci elfi harnici, care muncesc în fiecare zi pentru a putea supraviețui: Elfland nu mai este ceea ce a fost. Cândva, pe străzile acestuiorășel,elfiicântaușidansau.Munceau cu multdragcasăaducăcopiilorfericiredeAjun. În aer se simțea un miros răcoros de muguri de pin și în fiecare prăvălie mirosea a scorțișoară, turtă dulce, proaspăt scoasă din cuptor și a vin fiert, care-i bucura pe elfii obosiți. Însă de când Prințul întunecata pus stăpânirepe Elfland, întunericul s-aîntins deasupra orașului. Voia bunăși zâmbetele au fost înlocuite de suspine și plânsete. În aer plutea mirosul fumului care ieșea din fabrici. Renii și elfii erau obligați să muncească în minele întunecate și reci ale Prințului Întunericului. Întreaga lor magie le-a fost luată, iar ei nu se mai puteau bucura din nimic. Toți doreau să salveze ultimele picături ale Magiei Crăciunului, așa că Tatăl Elf le-a adunat și cu mare grijă le-a pus într-o cutiuță. Elfii erau siguri că cineva îi va ajuta și l-au trimis pe cel mai mic ren, Rudolf, să caute ajutor în satul oamenilor. Rudolf nu a stat mult pe gânduri, a luat cutiuțacuultimelepicăturidinMagiaCrăciunuluișiaplecatdupăajutor.

Ca să ajungă în satul oamenilor, lui Rudolf, i-a luat trei zile și aproape trei nopți. Obosit după lungul drum, Rudolf s-a oprit la marginea satului și preț de câteva secunde a rămas nemișcat. După atâția ani a văzut oameni. Oameni, care stăteau triști în jurul focului și

povesteau copiilor cum era cândva, când în întreaga vale răsunau colindele și toți locuitorii se pregăteau de sărbătoarea Crăciunului. Dintr-o data, Rudolf a auzit un pocnet, foșnet, trosnet sau nici nu știe ce… parcă picioarele nu-i mai erau prietene….și daaaa…a început să alunece încet până a rămas întins pe gheață, ca o gumă de mestecat.. Minunat, doar asta-i mai trebuia…gândi Rudol. Cum încerca din răsputeri să nu fie observant, ghemuit acolo jos, cu privirea ațintită spre gheață, își observă chipul. Parcă era într-o oglindă imensă. Oare luna îi juca feste? Mai pățise ceva asemănător cândva și a rămas de râsul Elflandului. În fine. Dar nu, acum era pe bune…nu mai avea nas!!!!! Pe toți licuricii!! Ce s-a întâmplat cu nasul lui. Cum tot alerga el prin vânt și zăpădă…nasul îi înghețase. În locul năsucului drăgălaș deren, veșnic umed și lucios, înzestrat să

găseascătrufele deliciose lazecidemiledistanță,Rudolfalnostruaveaoroșieextracoaptă.Cum stătea el și-și admira nenorocirea, un gând groaznic îi străpunse mintea. Cine mă va ajuta? Cine mă va crede? Un ren cu o asfel de înfățișare?? Vai de mine!!!! Cum stătea el așa supărat, cu gândurile sale, a zărit un om, cu fața curioasă care se îndrepta spre el. Atunci Rudolf și-a dat seama cănasul lui roșu, îl atrage pestrăin. A început să intreîn panicăși avrut săfugă, darcând omull-amângâiatcublândețeasimțitcăacelom poatesalvaîntregultărâmalelfilor.Rudolf s-a prezentat politicos străinului și i-a povestit întreaga poveste despre Elfland și Prințul Întunecat….șievidentșidesprenasulsău.Străinul ascultacumultăatenție,abiacândRudolfși-a terminat povestea, el a început să vorbească. Mai întâi i s-a prezentat ca Moșul lui Crăciun și cu multă bucurie a fost de acord să îi ajute pe elfi. Atunci Rudolf i-a dat cutiuța și acesta a deschiso.Magia Crăciunuluii-a învăluit.Milioanedefulgidezăpadăi-auridicatînvăzduh,învârtindu-i apoi delicat într-o pâlnie de nea. După acest spectacol fabulous, amândoi au fost transformați. MoșulluiCrăciunadevenitunMoșCrăciunsimpatic,cubarbăalbășicostumroșu,iarRudolf… defapt,nasulluiRudolf…Petoțilicuricii!!!….străluceacaunfarpețărmulmării.Șiîncăceva… aveau o sanie cu 24 de clopoței… apărută tot prin magia Crăciunului. Așa că, după toate astea, eroii noștri au pornit spreElfland casă îl salveze,înaintesă fie prea târziu. Repede cavântul cei doi au zburat spre tărâmul elfilor culegând din zbor toate rugăciunile, visele, speranțele și dorințele copiilor din întreaga lume. Când au ajuns în Elfland, punguța devenise un sac plin cu Magia Crăciunului, dar și Prințul Întunecat era deja acolo și strângea ultimele puteri ale elfilor. Fără să stea pe gânduri, au oprit sania deasupra satului, Rudolf a luminat puternic din nas, iar MoșCrăciunrepedeadeschis sacul. Înaceaclipătoaterugăciunile,visele, speranțeleșidorințele

copiilordinîntreagalumes-aunăpustitasupraprințului.Prințulnuarezistatșiîntregulluitrupsa transformat în cenușă, care a fost împrăștiată de vânt. În acea clipă tărâmul elfilor a reînviat. Magia s-a întors renilor și micilor elfi, întreg tărâmul s-a colorat în cele mai frumoase culori iar înaerseauzeasunetul clopoțeilor,careanunțausfârșitulluptei.Zăpadaaînceputsăcadăliniștită din cerul care se bucura odată cu magicile vietăți. Ca printr-o minune fabricile inutile ale Prințului Întunericului au dispărut, a rămas doar fabrica de jucării a elfilor. Casele mohorâte ale elfilor, s-au transformat, în case fericite, viu colorate. În semn de mulțumire, elfii au decis că îi vor lăsa puterile lui Moș Crăciun, iar fabrica de jucării au numit-o Fabrica lui Moș Crăciun. De asemenea,elfiiaudecissă-irăsplăteascăpecopii.Așacăauprinsreniidesanie,iarpeRudolf,al cărui nas acum era strălucitor, l-au lăsat să fie primul și să îi ghideze pe ceilalți. În sanie au pus

jucăriile și l-au trimis pe Moș Crăciun să împartă bucurie copiilor de pe Pământ. Cât timp Moș Crăciun era plecat, elfii i-au construit o casă minunată lângă fabrică. Când acesta s-a întors în Elfland,elfiii-aupropussărămânăalăturideei.

Din acea zi, Moș Crăciun locuiește în îndepărtatul Elfland și în fiecare moment al anului muncește din greu la Fabrica lui Moș Crăciun, alături de elfii săi. Jocurile și jucăriile făcute cu multă dragoste așteaptă Ajunul Crăciunului ca să ajungă în brațele copiilorcareaufostcumințitotanul.

Precis vă întrebați: Cum de știu adevărata legendă despre Moș Crăciun? Și cu multă sinceritate vă mărturisesc, că însuși Moș Crăciun mi-a spus-o, pentru că eu sunt de fapt, soția lui, doamna Crăciun. Zi de zi îngrijesc renii care zboară cu sania magică, fac turtă dulce pe care o împart pe urmă elfilor înfometați de la atâta muncă. Adun scrisorile, care bat la ușa casei noastre zilnic și le așez cu multă grijă pe măsuța de scrisori, unde cuminți îl așteaptă pe Moș Crăciun. Iar seara când domnul Crăciun își termină munca în fabrică, se așează pe scaunul lui roșu și înalt din fața șemineului, unde lemnul atins de foc începe să plângă. În aceste clipe, el deschide cu grijă scrisorile, le citește cu multă atenție și cu mult drag, iar pe urmă își notează toate dorințele copiilor în lista sa lungă. În fiecare an are grijă să împlinească toate dorințele

celor mici, iar când deAjun, în aerrăsună râsetul copiilor, atunci Moș Crăciun își dă seama căși înacelanafăcutunlucruminunat.

BRADUL

Obuzele devastatoare au fost înlocuite cu fulgi de zăpadă. Era Ajunul Crăciunului, eu tot acolo în noroi cu arma rezemată de piept, mâinile înghețate și stomacul gol. Ridic ușor capul greu și îl proptesc de peretele tranșei. Cu ochii mijiți privesc în jur, soldați plângeau, eu nu mai aveam lacrimi. Alții se scuturau de zăpada rece, bucătarul privea cu amărăciune ba în oală, ba pe rafturile goale. Aceste aspecte mă oboseau prea tare pentru a le mai putea privi. Pleoapele mi-au acoperit încet ochii. Privesc pe fereastră: în fața mea văd bradul

împodobitcubeteadehârtie făcutăla grădinițăși globuride sticlăîncaresclipealumina galbenă alumânărilor.Subtoate acestea,lapoalelebradului,împăturiteînhârtiemaro,așteptaucadourile de Crăciun. Cu greu m-am abținut să nu iau unul să-l deschid, dar totuși am furat o portocală. M-am ascuns în spatele bradului unde cu mare atenție am desfăcut-o. Cu grijă am despărțit bucățile pe care le-am împărțit: jumătate le mănânc acum, jumătate mai târziu. De pe hol se aud zgomote. Fug în bucătărie: mama, de zor amesteca într-o cratiță deasupra căreia aburul dansa, mă ridic pe vârfuri să văd ce se află acolo și ce să vezi și să nu crezi: morcovi, ceapă, teiței, pătrunjel, iciși colocâte obucată decarne,toate seroteauîntr-unvârtej, într-oarmoniedirijată de mama. Lângă aragaz, pe blat o altă oală mare. Cu mare băgare de seamă, fără a atrage prea multă atenție asupra mea, ridic ușor capacul cald. Sarmalele stăteau aliniate ca soldații, una după alta, fără spațiu între ele, iar pe margine șunca afumată completa tabloul culinar dând culoare roșiatică zemii. Brusc, cu lingura de lemn, mă lovește mama. Deschid ochii: în fața mea este oala goală ruginită pe fund. Mă așez pe pământ în zăpadă bucurându-mă de puțină liniște. Soldatul de gardă țipă cu tot aerul din piept: Ne atacă. Unii își pregătesc armele, alții se ascund pe unde pot fiind fricoși și denumiți ulterior ostași cârtiță, nimeni nu trage și nici nu părea că ar vrea să tragă. Liniștea de

SuhanskyȘtefan

dinainte se lasă din nou. Fără prea multă grabă, mă ridic în picioare, îmi dezmorțesc mâinile și scot puțin capul din tranșee. Vederea îmi este blurată din cauza zăpezii, dar pot distinge un băiat subțirel, cu uniforma de două ori mai mare decât corpul său, care duce în spate un brăduț verde, proaspăt tăiat. Cu pași mici, prin zăpada mare, înaintează spre noi. De pe teritoriul inamic, camarazii flăcăului strigă pesemne să se întoarcă, dar el nimic: se face că nu aude și continuă drumul. Care trage îl jupoi cu mâna mea, spune unul dintre cei mai aspri căpitani ai diviziei, apoi mai urcă o treaptă pentru a-l putea vedea mai bine pe soldat. Băiatul se oprește la mică distanță de noi. Atunci, pentru un moment pot distinge frica din ochii tineri. De pe curea, desprinde o săpăligă cu care începe să sape în zăpadă. Toată lumea privește nedumerită. Liniștea era prea apăsătoare. Nu am mai putut rezista. Dau să ies la suprafață, de picior mă prinde bucătarul, mă împotrivesc, zmucesc piciorul și îmi continui drumul, ușor, cu precauție. Băiatul m-a auzit, înfige lopățica în pămănt și așteaptă. Cu fiecare pas făcut, zăpada scrâșnea sub picioare. Într-un final, în urma unui drum care parcă a durat zeci de ani, ajung la el, îi întind mâna, acesta își dă jos chipiul, îl pune la piept, iar cealaltă mână o apucă pe a mea. Acea strânsoare rece și aspră mi-a încălzit sufletul. Pe fața lui obosită se putea destinge un zâmbet, iar din ochi, ușor se prelingeau lacrimi. Dupăo clipăstrânsoarease desprinde încet, mă mai privește o dată și începe din nou să sape. Nu am ezitat deloc, mi-am înfipt mâinile goale în zăpada înghețată dând la o parte strat cu strat până am ajuns la pământ, dar continuam să mai săpam parcă hipnotizați sau poate din cauza adrenalinei. Am fost pentru prima dată atât de aproape de inamic fără ca unul din noi să încerce să-l omoare pe celălalt. După ce groapa este îndeajuns de mare, punem copacul în gaură, îl astupăm și ne îndepărtăm puțin să admirăm lucrarea. Doar atunci observ, cum din ambele părți ale frontului soldații s-au apropiat fără arme. Privesc uimit, dar fericit. Băiatul bagă mâna în buzunar și scoate o bucățică de pâine pe care mi-o întinde. Iau pâinea,o punîn buzunaruldelapiept șicaut prin restulbuzunarelorsă-ioferceva, darnuaveam nimic la mine. Tresar: cineva mă atinge pe umăr, era căpitanul care s-a dus la flăcău, l-a salutat militărește, punându-se în poziția de drept, ducând o mână la frunte. Cu multă grijă își dă jos medalia de onoare de la piept, o prinde de uniforma băiatului și îl bate ușor pe umăr după aceea. Îl ia în brațe, strângându-l puternic ca un tată care își strânge fiul. În clipele care au urmat a fost pentru prima dată bucurie pe front. Soldații cântau colinde, spuneau bancuri, povesteau, ba chiar jucau și fotbal cu o minge alcătuită din chipie. Bradul era împodobit cu medalioane, lumânări,

hârtii albe, cruciulițe și poze cu cei dragi, iar sub brad se aflau scrisori de la cei de acasă, amintirea lor fiind cel mai mare cadou pe care îl puteam primi vreodată atunci. Împreună cu băiatul al cărui nume l-am aflat ulterior, Fredrick, ne-am așezat în fața bradului. A fost cel mai frumos brad pe care l-am văzut vreodată și bradul care prin simplitatea lui nu doar că a unit doi inamici,cile-aoferittuturorfericireînsufleteșiaajutatlaîncheierearăzboiului.

DIFERIȚI,DAREGALI

ProfesordoctorFilipașIonela

Copiii reprezintă cea mai mare responsabilitate pe care și-o poate asuma un adult, fieelpărintesauprofesor,întimpcelintuldintreaceștifactoriestecomunicarea.

Trebuie să ne asumăm ipostaza de călăuze pentru copiii și elevii noștri, devenindu-le suport și învățându-i să fie conștienți atât de propria lor individualitate, cât și de faptulcăsuntparteimportantădintr-unîntreg.

Copiii cu cerințe educaționale speciale implică de asemenea o atenție sporită din partea noastră ca oameni și profesori, revenindu-ne sarcina de a le facilita integrarea în grupul claseideeleviînînvățământuldemasă.

Psihologia socială a arătat că învățarea nu se produce numai în contexte individuale, ci și prin transmitere socială și interacțiune cu ceilalți. Numai rareori elevul învață singur,deobiceiellucrândînprezențaaltorcolegi.

O serie de autori, precum H. Hyman sau R. Merton, propun diferențierea între grupul de apartenență și grupul de referință. Primul este grupul inițial căruia îi aparține un individ (familia, clasa de elevi, echipa de muncă). Al doilea grup este acela din care individul își împrumută valorile. Cu acest din urmă grup, el dorește să se identifice, îi adoptă opiniile și valorile. În situația în care grupul de referință coincide cu grupul de apartenență, este clar că individul s-a integrat în cadrul grupului, însă când cele două grupuri nu coincid, acest fapt poate genera conflicte,iarindividulsevasimțirespins.

Unul din grupurile semnificative din viața unui copil este clasa de elevi. Ea satisface cel mai bine câteva dintre motivele fundamentale ale conduitei umane: nevoia de afiliere,nevoiadeparticipare,nevoiadeprotecție,desecuritate.

Caracteristica fundamentală a acestui grup este interacțiunea directă, față în față a membrilor. Astfel interacțiunea ia forma comunicării, schimbându-se comportamentul persoanelorcarerelaționeazăpetermenlung.

Nu poate fi neglijat faptul că activitatea în asfel de condiții de cooperare în ideea integrării înînvățământuldemasă acopiilorcucerințe educaționalespeciale,necesităopregătire specială și o modificare de rol atât în ceea ce-l privește pe profesor, cât și pe elevii clasei. Acceptarea și integrarea unor astfel de elevi în grupul clasei deja existente poate însemna un câștigînplanulinteracțiuniidintreindivizi,alatitudiniireciproceșialcoeziuniigrupului.

Relațiile de cooperare dezvoltă simpatie reciprocă și prietenie, ducând la un climat destins, în care fiecare poate să lucreze în funcție de propriile-i capacități. În aceste condiții, în care se lucrează diferențiat la nivel de clasă, chiar și elevii cu cerințe educaționale speciale au posibilitatea de a contribui la obținerea unor rezultate pozitive de către grupul din care fac parte. Acest fapt generează creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. Apartenențaunorastfeldecopii lagrupuricucare săcooperezeducela satisfacție șicondițiimai bunededezvoltareapropriuluisine.

Profesorului îi revine importanta sarcină de a cunoaște foarte bine trăsăturile grupului de elevi în care se urmărește integrarea unui copil cu cerințe educaționale speciale. Bunafuncționareagrupuluidelucrupresupuneînclinațiisprecolaborarecualții.

K. M. Evans (1966) enumeră o serie de condiții care trebuie a fi respectate atunci cândestestructuratăoactivitatedegrup:

 luareaînconsiderațieaperioadeinecesaredezvoltăriiunuispiritdegrup;

 împărțireasarcinilorîntremembriigrupului;

 mărimeagrupuluitrebuieadaptatăvolumuluisarcinii;

 caracterul sarcinii să fie în concordanță cu particulariltățile de vârstă ale elevilor.

Unadintresituațiilecucareseconfruntă eleviicucerințe educaționalespeciale,în momentul când aceștia vin într-un colectiv nou de elevi, este reprezentată de incertitudinea cu privirelareacțiilepe care levorstârni în rândul celorlalți elevi. Apar așadarîntrebări de tipul Ce

ar putea spune despre mine? sau Mă vor accepta?. În situația aceasta este evident faptul că

elevul nou apărut în clasă conștientizează deja existența unui grup și este dispus să se adapteze pentruafiacceptat.

Profesorul are rol de mediator, pregătindu-i inițial pe elevii din grupul clasei în sensul acceptării unui copil diferit, însă egal lor prin prisma faptului că trebuie să aibă conturate valori precum umanitatea, solidaritatea, spiritul de echipă. Profesorul, prin aptitudinile pedagogice de care dispune are rolul de a forma personalitatea elevilor săi, astfel încât aceștia să își dezvolte pe lângă segmentul de cunoștințe și partea de umanitate. Referitor la aptitudinea pedagogică, Stroe Marcus (1987, p. 32) afirma că o consideră o particularitate individuală care surprinde și transpune în practică modalitatea optimă, conform particularităților elevilor, de transmitere a cunoștințelor și de formare a intereselor de cunoaștere, a întregii personalități a elevului.

În concluzie, putem afirma că în contemporaneitate, rolul școlii a devenit unul foarte important în formarea profilului viitorului adult, astăzi copilul cu cerințe educaționale speciale,careînsăprinacceptareșisusțineredin parteacelorlalțisemenivareuși. Bibliografie

EvansK.M. Group methods,în Educational Research,Londra,nr.1,1966,pp.44-50.

MarcusS.(coord.), Empatia și relația profesor- elev,EdituraAcademiei,București,1987.

SălăvastruDorina, Psihologia educației,Ed.Polirom,București,2004. ,

,DIFFERENT BUT FUNTASTIC!’’

Profesor:PontaDacianaLaura

Pe parcursul acestui an școlar, o parte din elevii Liceului Teoretic ,,Jozef Gregor

Tajovsky”, aparținând secției slovace, este implicată în cadrul unui proiect educativ județean, la care școala noastră participă în calitate de partener. Perioada de desfășurare este cuprinsă între octombrie 2022–iunie 2023, iar proiectul se încadrează în domeniul cultural-artistic, culturi și civilizații.

Scopul proiectului este acela de a promova diversitatea,comunicarea interculturală, de a crea o punte spre noi prietenii, de inter-cunoaştere, spre crearea unei atmosfere non-formale în care elevii să îşi folosească creativ potenţialul, prin intermediul activităţilor care se desfăşoară în limbaengleză,maghiară,slovacăși germană.

Unul dintre avantajele apartenenței unei comunități minoritare este dobândirea în mod firesc a limbii materne. Stăpânirea și folosirea limbii reprezintă o trăsătură definitorie a nivelului cultural.Elevii suntmotivați săacumulezenoțiuninoiatâtîncadrulunoractivitățiformale,câtși prin intermediul activităților non-formale propuse în acest proiect. Un elev descoperă în timp, prin experiențele la care ia parte, cuvinte noi din limba maternă, care denumesc obiecte sau activități specifice. În mod similar, aceștia pot folosi aceleași strategii și pentru a învăța limba engleză,calimbădecirculațieinternațională.

De asemenea, timpul este o armă extrem de puternică în procesul de învățare a unei limbi străine. Prin tipul potrivit de experiențe în cadrul unor activități non-formale, elevilor li se oferă sprijinul necesar învățării limbilor materne și a celor de circulație internațională. Este necesar ca activitățile de învățare să fieinteractive și distractive,concentrate pe conceptele pecareelevii leauînțelesdejaînlimbamaternă,urmândafitranspuseșiînlimbaengleză.

Proiectul vizează promovarea dialogului între culturi, a diversității etnice și interacțiunii interdisciplinare în afirmarea identității etnice, prin folosirea mijloacelor de expresie atât contemporanecâtșitradiționale,încadrulactivitățilordesfășurate.

Așadar, proiectul propune dezvoltarea continuă a competenţelor de utilizare a limbii engleze și a limbilor materne (germană, maghiară și slovacă) în cadrul unor activități nonformale și să valorifice viața spirituală, tradițiile și obiceiurile aparținând minorităților naționale.

Totodată, proiectul răspunde nevoilor atât ale profesorilor, câtși ale elevilor din cele treiunitățișcolare (Școala gimnazială ,,Aurel

Vlaicu”, Arad; Școala gimnazială nr. 2, Pecica și Liceul Teretic ,,Jozef Gregor Tajovsky”, Nădlac) de a realiza un schimb de experiență în ceea ce priveşte evaluarea competenţelor de comunicare în limba engleză și limbile materne.

Proiectul oferășansa ca fiecare grup minoritar să-și poată prezenta zestrea culinarăîntr -un cadru organizat si non-formal. Se urmărește dezvoltarea capacității de cooperare în desfășurarea unor activitățicomune,cudiferiteteme,prinîmpărtășireaexperiențeipersonale,susținereareciprocăa ideilorprecumșiargumentarealor.

Două din cele șapte activități cuprinse în calendarul de desfășurare a proiectului au avut loc deja: una în luna noiembrie (Sharing is caring!) iar cealaltă în luna decembrie (Crăciunul inimilor noastre!),subîndrumareadoamnelorprofesoareMonicaDănilășiDacianaPonta.

Având în vedere importanța învățării unei limbi de circulațieinternațională ca fiind liantul între diferitele culturi aparținând minorităților implicate în cadrul acestui proiect, dorim ca iniţiativaderulăriiacestoractivitățisăducălastabilireauneitradiţii înrândulșcolilornoastre.

ActivitateaelevilorclaseiaVII-aCdela LiceulTeoretic „JozefGregorTajovsky”,Nădlac

Întâlnireîncadrulproiectului,laȘcoalaGimnazială„AurelVlaicu”,Arad

PAGINACELORMICI

ȘtrumfiiîncăutarealuiPapaȘtrumf

deDianaFilipaș,clasa aIII-aB

Coordonator:LianaPorubszki

Oare cinesuntacestemicicreaturialbastreși drăguțe?...Ah, îmiscapăceva....începeacu ș...măajutațivoi,copii?

Aaaaa,suntștrumfi!Haisăvăspununadinpoveștilelor!

De foarte mult timp nu s-a mai auzit de ei, dar acum câteva zile l-am văzut pe Ștrumful cu Ochelari care, trezit în zorii zilei, mergea grăbit spre casa lui Papa Ștrumf, cu gând să-i înapoiezecarteaîmprumutată.

Cândajunseînfața casei,bătudetreiori.Cesăvezi? Nurăspundeanimeni!

Ștrumful cu ochelari încercă să deschidă ușa dar, spre surprinderea sa, ușa era descuiată și pe masă găsi un bilet pe care scria: „Dragii mei, vă doresc mult succes în căutarea ștrumfului pierdut!Gargamel”

-O,nuuu!strigăștrumfulnostru,speriat.Trebuie sălespunșicelorlalți!

Toată lumea îl căută pe Papa Ștrumf, chiar și Ștrumful Leneș. Ștrumfița găsi un indiciu: obucatădematerialroșudinșapcaluiPapaȘtrumfînapropiereacaseiluiGargamel.

Ștrumfii își făcură curaj și intrară tiptil, tiptil. Papa Ștrumf era pus într-o oală mare! Gargamel dorea să gătească o tocană gustoasă! Ștrumful cu Ochelari și Ștrumful Sportiv luară o scară și îl salvară pe Papa Ștrumf în ultimul moment. Până veni Gargamel acasă, ștrumfii erau deja în satullor.

Gargamel se făcu foc și pară de furie când văzu oalagoalășirămasecuburtagoală.

Șiuiteașal-ausalvatștrumfiipedragullorPapaȘtrumf!Nuuitați,copii,înunirestăputerea!

Și-amîncălecatpe-unnorșiv-amspusunadevăr!

Atelierdeturtădulce

Sărbătorile de iarnă reprezintă mult mai mult decât cadouri și Moș Crăciun.

Această perioadă a sărbătorilor reprezintă o sursă imensă de bucurie pentru noi toți, dar mai ales pentru cei mici. Este acea perioadă din an în care ne aducem aminte cu drag de

își recapătă farmecul în preajma Crăciunului șiesteadorată,înspecial,deceimici.

Colinde le

răsunau,Moș

Crăciuna ajuns cu daruri , iar cu mânuțele lor harnice, ajutați de mămici sau bunici și îndrumați de doamna

copilărie, de momentele petrecute în sânul familiilor, de toate bunătățile pregătite în bucătării.

Chiar dacă este disponibilă pe rafturile cu dulciuri pe tot parcursul anului, turta dulce

Illyes PaulaLucia, elevii clasei I - A au avut parte de un atelier creativ și au decorat turtă dulce.

Căsuțele, stelele, inimioarele, toate au prins forme și culori speciale pentru copilași, care aufostfoartemândridemuncalor.

Voluntariat:UncadoucopiilornevoiaşidinMilova-EditaMarina,cls.Preg.

Perioada sărbătorilor de iarnă deschide inimile oamenilor spre bunătate şi dăruire. Copiii primesc cadouri peste cadouri, de la Moş Nicolae, de la Moş Crăciun de la bunici, unchi şi mătuşi.

Braţele le sunt pline de dulciuri, de jucării şi bucurii. Dar oare toţi copiii au atâtea cadouri? Toţi primesc pungi şi cutii pline de dulciuri şi jucării? Ne-am gândit la

copiii nevoiaşi din Milova. Cu siguranţă ei nu au condiţii ca şi noi, nici jucării de tot felul şi nici dulciuri fel de fel. Putem fi pentru ei un zâmbet prin dăruirea unei jucării, o inimă fericită prin dăruirea câtorva dulciuri, astfel ei să simtă că Dumnezeu le aude rugăciunile şi-şi întinde mâinile şi spre ei prin nişte copii darnici din Nădlac. Copiii împreună cu părinţii lor au pregătit cadouri pe care să le ducem. În cadouri au fost puse: jucării, dulciuri, paste de dinţi, periuţe de dinţi, prosopele, şosete, fulare, căciuli şi alte lucruri mici si frumoase. Cu microbusul şcolii ne-am deplasat spre Milova îndatade14decembrie2022,laCasadeCultură.

Acolo ne-au aşteptat copiii împreună cu 2 cadre didactice. Când ne-am întâlnit cu ei, leam cântat un colind, două... slovăceşte, româneşte. Apoi neau cântat şi ei. În sfârşit a venit momentul mult aşteptat de ei.

Copiii din Nădlac au înaintat cu câte un cadou spre ei dăruindu-l. Au mulţumit cu zâmbete largi şi cu fericire în priviri strângând în braţe cu grijă cadoul primit. Apoi au plecat spre casele lor. Noi, am mai făcut o scurtă plimbare cu microbusul pe strada lor, spre a vedea unde locuiesc. Locuiesc în case umile, dar acum intră în eleplinidebucurii.Cebinecăcuaşapuţinampututfacebucuriiatâtdemari!

Ziuaşcolii-EditaMarina,cls.Preg.C

Deziuaşcoliiamavutactivităţiinteresantepentrucopii,princareamsărbatoritaceastăzi specială.

La începutul zilei am detaliat puţin, ce înseamnă cuvântul şcoală. Avem bănci, avem scaune, rechizite, tablă etc. Există şcoli fără aceste dotaţii şi totuşi copiii merg cu bucurie să înveţe, să scrie şi să citească. Am arătat copiilor un videoclip cu şcoala din Africa: uneori fără pereţi, doar cu un tavan pe nişte stâlpi, alteori sala de clasă o forma umbra unui copac, sau

puteauvedea pe video o sala de clasă cu pereţi, darînghesuită, nevăruităşi deloc atractivă.Totuşi aceicopiiseducacolo entuziasmaţipentruaînvăţaşiacânta.

Ce avem noi la şcoala noastră? Cum arată şcoala noastră? Cum se numeşte? Copiii au aflat numele şcolii: „ Jozef Gregor Tajovský”, apoi cu ajutorul proiectorului şi prin intermediul intrenetului au vizualizat persoana căreia şcoala îi poartă numele. Dardece şcoala poartătocmai numele acestei persoane? Au aflat ca demult Jozef Gregor

Tajovský a lucrat în clădirea şcolii. Am găsit poze vechi , alb-negru cu şcoala astfel ştim aproximativ cum arăta ea în vremurile când trăia Jozef Gregor

Tajovský. Încă un motiv prin care oamenii îşi aduc aminte de această persoană importantă după care a fost numită şcoala noastră a fost că el a fost scriitor. Copiii au pus întrebări în legătură cu scrierea unei cărţi, copertarea ei ca în final să ajungă în mâinlie elevilor. După aceste informaţii despre şcoala noastră „ Jozef Gregor Tajovsky”, copiii şi-au creat o şcoală de vis în sala de clasă. Am pus 2 măsuţe una lângă alta, am lipit pe părţile laterale foi de flipchart aşa încât să rezulte un tunel sub măsuţe: interiorul şcolii. Acoperişul l-am făcut din bucăţile de covor spumat, ce-l folosim de obicei în clasă ca suport de şezut. Ca să lungim tunelul-şcoalaam mai pus ocutie mare de carton care în interior avea lipite luminiţe, asă că şcoala de vis e plină de steluţe mici şi vii. Pe exteriorul şcolii de foi şi carton copiii au creat propriile decoruri şi desene. Ele reflectă imaginaţia copiiilor, libertatea lor de a se exprima creativ cu scopul de a decora frumos şcoala de vis. Jocurile au fost nelipsite înaceastăactivitate. În final ne-amfăcut

Cuvinte/Slová–Februarie2023

poză cu creată în semn de existenţa ei, existenţa „

o poză cu şcoala creată de copii, în semn de recunoştiinţă pentru existenţa ei, existenţa şcolii „

JozefGregorTajovský”.

„SUNTEMCUTOȚIIDIFERI DARMEREUÎMPREUNĂ!”

IDIFERIȚI, DAR ÎMPREUNĂ!

Acesta este pe noi, clasa I- B, ne am pe și colegului din fi alături de clasă, domiciliu, într-un cărucior cu rotile. Săptămânal îl surprindem cu care înseamnă mult ne

un rotile. surprindem ț elevi să își iubească indiferent

esc să învăț pe elevi să își iubească aproapele, indiferent de

Acesta este citatul care pe noi, clasa I definește! Ne-am pus amprenta, atât pe foaie , cât și în sufletul colegului nostru, care din păcate nu poate fi alături de noi în clasă, beneficiind de școlarizare la domicil datorită handicapului ce îl ține imobilizat într plăcut cu mici surprize, care pentru el înseamnă mai mult decât ne putem imagina noi, văzând astaînsclipireaochilorsăi. ,, Mă bucur enorm că reușesc să îi învă aparențe!“

Prof.înv.primar,TipeiIoanaBlandiana

Prof. Tipei Blandiana

ACTIVITĂȚIȘCOLARE&SPORT

Gimnaziadadevolei

Gimnaziada de volei este o tradiție în țara noastră. La această competiție, echipa de volei fete a Liceului

Teoretic ”

Jozef Gregor

Tajovský”

aparticipat

îndatade 8 Decembrie2022.Competiția sa desfășurat la municipiul Arad. Echipa noastră coordonată de domnul profesor

Dorin Vărșăndan a obținut locul 1. și titlul

de ,,Campioanele Județului”, ridicând prestigiul

școlii noastre la cel mai

înalt nivel.

Prin această

victorie fetele noastre vor reprezenta județul

Arad la următoarea etapă zonală, care se va desfășura la Deva. Eu și colegele mele ne antrenăm intens pentru următoarea etapă și prin această cale dorim să îi mulțumim domnuluiprofesorcoodronator.

Înfrumusețareașcolii

În cadrul orelor de Educație tehnologică și aplicații practice, elevii claselor gimnaziale și-au îmbogățit creativitatea prin decorarea și înfrumusețareașcoliinoastre.

În fiecare anotimp, școala noastră

este îmbrăcată în haine de sărbătoare, elevii fiind îndrumați de doamnaprof.ing.StyaszniBianca-Andreea.

StyaszniBianca

PanteaAndreea

Știațică?

Altruismuleste principiul sau practica de preocupare pentrubunăstareaaltora. Este ovirtutetradiționalăînmulteculturișiunaspectdebazăaldiverselortradițiireligioase.

Numeroase personalități au oferit oamenilor lucruri, atenție sau ajutor, fără a aștepta nimicînschimb.

Sadio Mané este un fotbalist senegalez, care joacă pe post de atacant la Bayern München în Bundesliga.A fost acuzat de mulţi că a insistat să plece de la Liverpool pentru a lua un salariu mult mai mare de la Bayern. Şi da, e adevărat că în Germania urmează să primească mai mult decât dublu. Dar cine află cum cheltuie o mare parte din banii câştigaţi din fotbal, probabil va gândi că Mane şi alţii ca el ar merita şi mai mult.Mane este acelaşi multimilionar căruia nu-ieste rușinesă aibăun telefoncuecranulspartsau

să conducă o maşină normală atunci când merge la moschee.

Şichiarsă-iajutepecei delalăcaşulreligiossăcureţebăile.

AcţiunileluiManeînSenegalsuntuneleextraordinare pentru că îi ajută de ani buni pe oamenii din locurile în care el s-anăscut.Sadioavenitpe lume în Bambali, Sedhiou (Senegal), un orășel de 2.000 de locuitori situat la marginea de vest a Africii de Nord. În satul său de pescari, pe malul râului Casamance, nu există drumuri asfaltate, asistenţă sanitară, iar multe femei au fost nevoite să nască acasă. De faptaşaerapevremeacopilărieisale,încareîşireparasingur,cusârmă,încălţărilecucarejuca.

Acum, cu banii de la Manea fost ridicat un spital. Apoi a construit o școală şi fiecare elev a primit de la el un laptop. A ridicat o benzinărie, o poştă, un stadion şi a finanţat realizarea unei reţele 4G pentru toată localitatea. În plus, precizeazăAS.com, fotbalistul carea cucerit Cupa

Africii cu Senegaloferă şi câte 70 de euro pe lună tuturor oamenilor dintr-o regiune foarte săracă aSenegalului.

Bravo,Mane!

Un alt exemplu este cel al scriitoarei Janne Rowling, cunoscuta autoare a seriilor ,,Harry Potter”. Mama ei, Anne Rowling, a murit la vârsta de patruzeci

și cinci de ani, din cauza unor complicații asociate sclerozei multiple. În 2010 când J.R. a împlinit vârsta la care a murit mama ei, ea a donat 11 milioane de euro la UniversitateadinEdinburghundesestudiazăsclerozamultipășiseîngrijescbolnavii.

Janne Rowling nu mai este milionară deoarece de-a lungul anilor a donat bani multor instituții de caritate, dar acest lucru nu a împiedicat-o să ajute în continuare copiii, bolnavii de cancerșifemeileaflateîndificultate.

Văpropunemsăexersămaltruismul!

Autori:RoskoșDenisșiUncMatteo–cl.aVII-aC