LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE LEONIDA” PIATRA – NEAMŢ
Dimitrie Leonida (23 mai 1883 – 14 martie 1965)
NUMĂRUL 25, MAI 2023
CUNOAŞTERE EDUCAȚIE
Redactori şefi: prof. ing. Rachieru Mihaela, prof. Cracană Emilia
Colectivul de redacţie: Fodor Elena, Acuculiței Ancuța, Barcan Maria, Cârdei Loredana
Pașcu Valentina, Mihaela Zachman, Mihaela Rachieru, Sabina Diaconu, Loredana Cârdei, Jitaru Raluca, Negrea Rodica, Barcan Maria, Onofrei Daniel, Fodor Elena, Jiga Nicolae, Ciocîrlan Augustina, etc.
Grafică și tehnoredactare computerizată: prof. ing. Rachieru Mihaela, secretari: Pricob Cristina, Bălănescu Genoveva
Adresa redactiei: Liceul Tehnologic str. Mărășești nr.13, tel.0233/215262
OMUL CÂT TRĂIEȘTE ÎNVAȚĂ!
Munteanu Oana, clasa a IX-a, seral
Mă numesc Munteanu Oana, am 40 ani şi sunt elevă în clasa a IX-a seral la Liceul Tehnologic „DIMITRIE
LEONIDA”, Piatra-Neamț.
Am ales acest liceu pentru a-mi continua studiile, fiind pentru mine o oportunitate să evoluez constant şi să mă bucur de o viitoare formare completă care să mă facă să mă simt împlinită pe plan personal cât şi profesional.
Se spune că omul cât trăieşte învață, iar această afirmație este cât se poate de adevărată.
Oamenii activi nu se dau niciodată bătuți în fața provocărilor chiar dacăasta înseamnă a învăța o limbă străină sau o meserie nouă.
Aici am găsit un colectiv frumos şi m-am integrat foarte bine. Profesorii contribuie la dezvoltarea mea personală şi profesională.
Liceul oferă cursuri ce pot fi urmate de adulți pentru a se reprofila sau a se dezvolta profesional.
Am dorit prin exemplul meu să-mi ambiționez copii să nu dezarmeze la nici o problemă pe care o întâlnesc şi orice provocare să o ia ca o oportunitate, să încerce să o rezolve. În concluzie, nuestepreatârziusăînvețicevanou, chiar dacă ai trecut de vârsta la care mergeai la şcoală sau facultate.Ainevoiedoardepuținămotivație,decuraj şi de dorința deamergemaideparte,chiardacăasta înseamnă să o iei de la zero. Vei vedea că sentimentul demândriepecareîlveiaveacândveirealizacămergi înainte este neprețuit. Acel moment când vei termină un curs pentru o nouă abilitate sau o nouă meserie este unul din cele mai înălțătoare.Caută orice metodă pentruarămânemotivatşipentruafinalizacusucces ceeaceți-aipropus!
Profită la maxim de perioada de aur a minţii tale, pentru că atunci şi în acei ani învățarea are maximul de eficientă! Pur şi simplu învățăm de două ori mai uşor decât vom învață 15 ani mai târziu iar ce învățăm în acest interval ne ajută toată viață şi produce efecte pe o durata maimare de timp! Învață cât de mult poți pentru că aceşti ani nu se mai întorc sub aspectul capacității de învățare! Iar dacă tot înveți, învață să înveți eficient, foloseşte tehnici de învățare accelerată şi pe lângă beneficiul de a învăța uşor specific vârstei, vei câştigă în productivitate datorită ştiinței! (nu trebuie să confundăm uşurința care ține de vârstă cu eficiența în învățare, aşa cum nu trebuie să confundăm o alergare de duminică în parc cu atletismul de performanță: în mod clar este mai uşor să alergi la 20 de ani decât la 80 dar tinerețea în
sine nu ne transformă în campioni între alții, tot tineri). Nu te baza deci, exclusiv pe uşurința de a învăța specifică vârstei, în fapt exact din acest motiv efortul de învățare nu trebuie lăsat la întâmplare ci trebuie dezvoltat sistematic! Nimeni nu este prea bătrân să învețe! Nu înceta să înveți niciodată! Chiar dacă te apropriisau chiar ai intrat în zona în care în mod natural această capacitate descreşte, exact asemenea sportului, şi mintea şi capacitatea de învățare pot fi antrenate. Multe persoane pornesc de la concepția greşită că odată ce treci de prima tinerețe sau a doua, nu mai există nici o speranță de a face mai mult sau de o lua de la capăt, trebuie să ne învingem această teamă şi să ne gândim că niciodată nu este prea târziu pentru un nou început. Educația are obiectivul de a pregăti oamenii ca element activ al vieții sociale, iar o educație vastă de cele mai multe ori, promite un viitor.
SE POATE ȘI LA47ANI!
Chelaru Anda, clasa a IX-a, seral
Mă numesc CHELARU ANDA DIANA
și am 47 ani.
O prietenă mi-a pus următoarea întrebare:
- Ce ar fi să te reîntorci la școală?
- Mai pot învăța la vârsta mea, mi-am spus?
Până la urmă, mi-am zis: am să pot, de ce nu?
„E interesant că pui problema din punctul ăsta de vedere, pentru că mie nu mi-a trecut nici o clipă prin cap că m-aș „reîntoarce” la școală. În mintea mea e o continuitate, poate pentru că înlăuntrul meu nu-mi dau seama că am 47 de ani.
Pasul următor – unde să mă duc să învăț?
Așa am găsit la Liceul Tehnologic
„DIMITRIE LEONIDA” Piatra-Neamț și mam înscris în clasa a IX-a liceu, forma de învățământ seral.
Aici am găsit un colectiv minunat, profesori foarte înțelegători . M-am integrat ușor în colectivul clasei Aștept de la mine să ajung o versiune mai bună a mea.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Iată 12 lucruri pe care fiecare femeie ar trebuie să le facă la 47 ani:
1. NU-ȚI AMÂNA SCOPURILE
Ce am învățat eu la 47 de ani este că momentul potrivit nu vine niciodată. Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine. Dacă ai un scop, dacă ai o dorință, dacă ai aspirații, acționează acum. Pentru că nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te oprești. Cei ce trăiesc sunt cei ce luptă. Și atât timp cât trăiești nu poate fi niciodată prea târziu. Începe acum.
2. NU ÎNCERCA SĂ CONTROLEZI TOATE LUCRURILE
Viața e imprevizibilă și nu poți controla fiecare proces al vieții tale. Nu poți anticipa spargerea unui pneu, nu poți grăbi un avion care întârzie, nu poți micșora factura la energie. Dar poți controla reacția ta la micile problemele cotidiene. 90% din viața ta este determinată de modul cum reacționezi la o situație stresantă. În momentul în care înțelegi acest lucru, viața devine mai ușoară.
3. NU ÎNCETA SĂ TE DEZVOLȚI
Oamenii fericiți nu încetează să învețe. Dobândirea cunoștințelor nu ajută doar la extinderea orizontului personal, ci și la menținerea unui creier sănătos, precum și la dezvoltarea în plan emoțional și la îmbunătățirea calității vieții. Fericirea este dată de evoluție, nu de degradare și consum. Să înveți ceva nou nu e târziu nici la 50, nici la 60 și nici măcar la 70 de ani.
4. NU TE GÂNDI NICI LA TRECUT, NICI LA VIITOR
Ieri a trecut, mâine încă nu există. Ceea ce contează este astăzi, adică prezentul. Nu poți avea o zi de mâine mai bună, dacă te gândești permanent la ziua de ieri. Și nu poți avea o zi de astăzi mai bună, dacă te gândești permanent la ziua de mâine. Un om fericit este prea mulţumit de prezent ca să se mai gândească serios la viitor. Îţi trăieşti viaţa astăzi, nu mâine şi cu siguranţă nu ieri.
ÎNVAȚĂ SĂ TE ACCEPȚI
Când dacă nu acum? Grasă, slabă, frumoasă, urâtă, guralivă, timidă, scundă, neserioasă, visătoare, materialistă, cinică. Ne naștem diferiți și diferiți trebuie să rămânem. De aceea, învață să te accepți așa cum ești și nu încerca să fii pe placul tuturor. A nu confunda acceptarea cu lenea și stima scăzută de sine. A te accepta înseamnă a rămâne adevărat și a nu intra în conflict cu propria individualitate.
6. SUCCESUL ÎNSEAMNĂ MUNCĂ
Dacă în tinerețe suntem în căutare de căi ușoare și credem orbește în fiecare idee de afaceri care ar putea să ne aducă bani, cu timpul înțelegem că banii și succesul se obțin doar prin muncă. NU vei reuși să obții ceea ce vrei doar pentru că ai început. Succesul înseamnă muncă, experiență și eșecuri. Ca să obții ceva trebuie să începi și să găsești răbdarea să mergi până la capăt.
7. DINTRE VECHI ȘI NOU, ALEGE NOU
Schimbările sunt necesare. Ele sperie, dar te pun într-o situație nouă, te obligă să gândești diferit, stimulează creativitatea, îți dau energie să te miști mai departe și cresc pofta de viață. Permite-i fricii să-ți fie busolă. Doar atunci când faci ce te sperie, evoluezi cu adevărat. Nu-i permite fricii să pună stăpânire pe viața ta. Oamenii de succes acționează chiar dacă se tem.
8.PROTEJEAZĂ-TEDEGÂNDURIȘIOAMENIRĂI
Scapă de ambianța toxică, care te înconjoară. Începe cu persoanele negative, care îți otrăvesc viața. Nu te lăsa dus de nas. Nu te implica în conflicte, nu-ți pierde timpul cu certuri. Gândește pozitiv. Dacă te gândești numai la rău, vei atrage numai lucruri rele în viața ta. Iar dacă te gândești la bine și îi tratezi pe ceilalți cu respect, vei primi aceleași lucruri din partea lor.
9.VIAȚAÎNSEAMNĂȘIEȘECURI
Viața este o succesiune de urcușuri și coborâșuri. Pentru a trăi din plin și a-ți valorifica întregul potențial vei avea nevoie de ambele în egală măsură. Viața este prea scurtă ca să o trăiești în supărare. Și este trecătoare, indiferent dacă ești supărată sau nu. De ce să te usuci emoțional din cauza nedreptăților cotidiene când poți să înflorești apreciind ceea ce ai?
10. NU TE SACRIFICA PENTRU ALȚII
Multe femei au obiceiul de a pune interesele copiilor (deja adulți), interesele soțului și interesele părinților mai sus decât interesele proprii. Învață să spui “NU” de fiecare dată când cineva atentează la confortul tău emoțional. Încetează să renunți la nevoile tale în interesul altora. Ai grijă de tine, umple-ți rezervoarele și apoi, dacă vrei și cât simți tu, oferă-le și altora din împlinirea ta. 11. FII RECUNOSCĂTOARE
Numai atunci când suntem recunoscători, trăim cu adevărat. Abia atunci avem timp să privim în jur și să înțelegem cât de minunată e lumea în care trăim. Abia atunci nu ne grăbim nicăieri. Abia atunci timpul nu înseamnă bani, iar viața nu înseamnă goană. Abia atunci începem să ne cunoaștem cu adevărat. Viața însăși este un dar neprețuit. Iar plăcerea și durerea fac parte din călătoria noastră.
Eu sunt Boureanu Petre-Sebastian, am 20 de ani şi9 lunişisunt din PiatraNeamț.
Când aveam 2 anişi 7 lunila data de 01.12.2004 am fost dus pentru prima datăla Târgu Mureş, la Spitalul Universitarla secția de Neuropsihiatrie infantilăşi am fost diagnosticat cu această tulburare cerebralăde dezvoltare,numită autism.
Am fost dus în Israel împreună cu mama,tata şi Sînzi(un psiholog),la Centrul Mifne din Rosh Pinna,undeam învățat să vorbesc,să relaționez,să mă jocşisă interacționez cu ceilalțioameni, am descoperit pasiunea pentru piscină şi pentru călărie.
Am fost şiîn Ierusalim, am vizitat templul de acolo, al Mântuitoruluinostru, Iisus Hristos.
Am acest talent de a memora date importanteşi mai puțin importantecum ar fi:cifrele,literele, datele geografice şi istorice, capitalele statelor lumii, de a calculacu uşurință operații matematice cum arfi:adunări, scăderi, înmulțiricu 2,3,4 cifre, împărțiri(cu virgulă sau fără virgulă, cu rest sau fără rest), ridicări la putere, radicali,logaritmi şin!.
5.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Am început să vorbesc la vârsta de 5 ani, am mers la grădiniță timp de 4 ani, am mers la şcoală timp de 12 ani. Am dat bacalaureatul şi l-am luat cu 7,60.
Acum sunt elev la Școala postliceală la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida”. Am ales să continui studiile, deoarece este o oportunitate, este ceva nou pentru mine, îmi plac lucrurile noi şi utile.
M-am integrat uşor în colectivul clasei şi m -am adaptat la situațiile dificile care au apărut pe parcursul orelor de curs. Profesorii cu care am interacționat vor avea un rol important în viața mea, respectiv în educația mea şi mă aştept să învăț cât mai multe lucruri de la aceştia, cât şi de la colegii care îmi vor fi prieteni. Aştept de la mine să ajung o versiune mai bună a mea, să-mi depăşesc limitele şi să îmi extind orizontul cunoaşterii.
Am susținerea familiei atât financiar, cât şi sufleteşte. În timpul liber fac sport: sală şi piscină.
Antrenamentul la sală constă în: exercițiile de încălzire, ridicarea ganterelor, urcările pe cutie cu ambele picioare, gimnastică pe saltea, alergarea pe bandă, mersul pe bicicletă, ramatul (mişcarile unui vâslit, a unei bărci), schi, abdomene,genoflexiuni.
După 1 oră de antrenament mă simt foarte bine, şi aştept să merg a doua zi din nou. La piscină pun în mişcare toți muşchii: înot sub apă, înot clasic, înot cu capul pe față şi pe spate, înot ca broasca, exerciții de încălizire pe sub apă, elicea(semişfoara), fandări, sărituri în lungime şi în lățime.
După două ore de piscină mă simt relaxat, vioi, plin de viață, sperând ca data viitoare să petrec aceleaşi clipe minunate alături de prietenii mei.
O parte din timpul meu îl petrec cu părinții mei , cu bunica mea,şi cu pisicilemele.
Mergem la film, la cumpărături, la biserică, în excursii, atât în țară, cât şi în străinătate. Jucăm jocuri, ne uităm la televizor, ascultăm muzică, dansăm, ne jucăm cu pisicile, fac proiecte împreună cu mama mea şi cu tatăl meu, ne uităm la desene animate, sărbătorim zilele importante din viața noastră: de naştere, onomastice, religioase şinereligioase.
Mama, tata, bunica, pisicile mă iubesc necondiționat şi petrecem clipe minunate împreună. De la ei am învățat lecția răbdării, iubirii, înțelepciunii, înțelegerii, sprijinului familial şinefamilial.
Am învățat să gândesc înainte de a vorbi, să nu fac niciodată nimic care ar putea răni pe cineva, să muncesc mult, să-mi dau silința că tot ce fac să fac bine, să mă bucur de viață, să fiu cald, prietenos, să-mi respect întotdeauna promisiunile, să fiu sincer, să respect oamenii din jurul meu şi întotdeauna să am credință în Dumnezeu, să iubesc animalele, m-am ataşat foarte mult de pisicile mele. Pe ele le cheamă Lazy şi Chifteluța şi sunt tare jucăuşe. Mă amuză
şi chiar când fac năzdrăvănii. De multe ori, le acopăr greşelile pentru a nu fi pedepsite. Sunt foarte bucuros că fac parte din această familie şi mulțumesc din suflet lui Dumnezeu că mi s-a dat această ocazie de a fi crescut de această familie specială care mi-au dat o educație aleasă şi de multe ori nu-mi găsesc cuvintele alese pentru a-i mulțumi. Le voifi recunoscătortoată viața.
ACTORI ÎNTR-O ZI DE SĂRBĂTOARE CU SEMNIFICAȚIE ISTORICĂ
ELEVII CLASEI a IX -a LICEU ACTORI ÎN SCENETA
,,MOȘ ION ROATĂ,
ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI UNIREA”
Redactat de Văideanu Angela Ana-Maria și Stoian Alexia
Colegii clasei noastre, a IX-a liceu zi alimentație împreună cu doamnele profesoare de istorie Viorica Mocanu și Mihaela Zachman profesor de limba engleză au decis ca marea zi de 24 ianuarie 2023, să fie un proiect interdisciplinar. Sărbătoarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române s-a decis să fie interpretată de către aceștia pentru ca toți elevii școlii să înțeleagă mai bine istoria națională. La 24 ianuarie, colegii clasei a IX-a a liceu, au îmbrăcat straiele vechi într-un decor pregătit și regizat de doamna profesoară de limba engleză, cu textul ales de doamna profesoară de istorie, au repetat până au reușit și au adus la viață personajele istorice. Emoțiile și-au făcut simțite prezența, dar colegii mei au reușit să le țină piept.
Eu, Văideanu Angela Ana-Maria, și colegii mei am interpretat roluri istorice fantastice cu ocazia zilei de 24 ianuarie. Pot spune că emoțiile au fost foarte intense, pentru că era pentru prima dată, în liceu, în școala noastră nouă. Fiecare dintre noi a avut următoarele roluri: Stoian Alexia, a fost boierul deputat. A intrat minunat îin rol și a acordat maximă seriozitate. Mănilă Flavius Gabriel a interpretat grozav rolul lui Alexandru Ioan Cuza, cu o intonație și o solemnitate a discursului adecvată contextului istoric. Crețu Vlad sau Moș Ioan Roată, a fost personajul principal din scenetă. Eu, Văideanu Angela Ana-Maria, am fost povestitorul și am avut un rol excepțional. Am încercat să captez atenția spectatorilor povestind într-un mod adecvat și plăcut, le am transmis emoții reale spectatorilor. Samson Ana Magdalena, Baciu Vasile Cristi, Duceac Marian Alexandru și Gafton Iulian Alexandru au fost țăranii minunați care au pus o pată de hotărâre și interes asupra scenetei. S-au dedicat cu totul. Fiecare dintre noi a jucat un rol important cu ocazia Unirii Principatelor Romane. Doamnele profesoare, ne-au ajutat enorm la această scenetă dedicându-și tot timpul acestora pentru a repeta cu noi și pentru a ne învăța cum să fim niște actori incredibili. Sceneta a avut mare succes în tot liceul. Colegii noștri ne-au mărturisit că pe viitor și-ar dori să participe si ei la aceste minunate scenete. Publicul-spectator ne-a aplaudat cu bis, au spus cu entuziasm că a ieșit o scenetă fantastică si au rămas plăcut impresionați. S-au bucurat pentru implicarea noastră în aceasta scenetă incredibilă. Colegii au putut simți foarte bine emoțiile pe care le-am avut . Sceneta a fost foarte interesantă din punct de vedere istoric, explicând unirea dintre cele două state, ridicarea bolovanului simbolizând puterea țăranilor.
24 ianuarie i 2023 a fost o zi foarte frumoasă. Eu cu ceilalți colegi vizualizând sceneta eram plini de emoții, însă, cred că am înveselit spectatorii prin vorbe cât și prin gesturi. Finalul scenetei a fost reprezentat printr-o horă, aceasta fiind hora unirii. Toți spectatorii au fost ridicați de pe scaune pentru a lua parte la horă. În concluzie, sceneta a fost tratată
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
În cadrul laboratorului de specialitate, prin crearea firmei de exercițiu cu ajutorul platformei naționale ROCT, am descoperit competențele antreprenoriale, dezvoltând capacitatea de a identifica și, bineînțeles, valorifica oportunitățile oferite de aceasta. Am înțeles, prin practica aplicată, ce reprezintă mentalitatea de antreprenor, ce presupune cunoașterea propriilor capacități dar și importanța motivației precum și rolul perseverenței.
În același timp am învățat să gestionez procesul creativ al minții mele, oferindu-i o valoare culturală, socială și financiară. Am cunoscut importanța muncii în echipă și necesitatea contribuției ideilor celorlalți colegi - asociați la dezvoltarea propriei mele firme, pregătindumă astfel pentru viața de antreprenor.
Nu sunt de acord cu ideea că antreprenorii se nasc, pentru că un nou - născut nu este antreprenor însă cred că oamenii învață pe tot parcursul vieții. De aceea, mulțumesc pentru oportunitatea oferită!”
Doboceanu Alina clasa a XIII-a A seral
Universul emoțional în prag de bacalaureat
Un alt capitol din viața mea se apropie cu pași repezi de final. A fost o experiență unică, din care am avut foarte multe de învățat- am acumulat cunoștințe noi ce-mi vor fi utile pe viitor. Am întălnit profesori deosebiți care ne-au susținut și încurajat pe tot parcursul acestor ani. Din punct de vedere personal, a fost deosebit de importantă relația de prietenie pe care am construit-o cu colegele din clasă.
Ce-mi doresc în viitorul apropiat? Ceea ce-și dorește fiecare elev care parcurge anii de liceu - finalizarea studiilor și obținerea diplomei de bacalaureat. Este un obiectiv destul de greu de atins, cel puțin așa mi se pare, dar nu imposibil. Nu pot nega că presiunea este foarte mare din lipsa timpului alocat studiului, care ar trebui să fie constant, în fiecare zi. Sunt optimistă și încrezătoare că voi reuși să realizez ceea ce mi-am propus, datorită sprijinului afectiv din partea celor dragi.”
Irimia Elena, clasa a XIII-a A seral
”Am început această etapă din viața mea, ”liceul” din dorința de a-mi completa studiile. Pe parcursul acestor ani am avut parte de multe emoții, trăiri, momente frumoase și mai puțin frumoase. Am întâlnit profesori care ne-au susținut și învățat lucruri noi, am legat noi prietenii cu colegii de clasă. Acum, că acestă etapă este pe sfârșit, emoțiile au început să se intensifice datorită examenului de bacalaureat. Scopul meu este să obțin cu bine diploma de bacalaureat și apoi să-mi urmez cariera profesională. Școala, prin intermediul profesorilor, ne poate ajuta în aceste momente, sprijinindu-ne moral și intelectual.
Chair dacă această etapă trece, rămânem cu amintiri frumoase, prieteni și noi cunoștințe. Pornim cu speranță și încredere spre viitor.
Motfolea Iulia , clasa a XIII-a A seral
”Ce am învățat...”
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Săptămâna legumelor şi a fructelor donate
Coordonator S.N.A.C – Prof Ciocîrlan Maria Augustina
"Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea." (Nelson Mandela)
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamț a participat la campania de colectare de fructe și legume denumită „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” , din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (S.N.A.C.), derulată în perioada 11-25 noiembrie 2022. Pentru aceasta s-a apelat la Asociația Umanitara Codrin - ,,Ocrotiți copiii, vor rămâne doar copii” care ne-a ajutat să identificăm centrul de bătrâni de pe langă Mănăstirea Buciumeni - Fălticeni.
Prin această activitate extracurriculară, elevii au avut prilejul de a dărui cu mult drag și bucurie din roadele toamnei unor seniori de la ,,Căminul de bătrâni” de pe langă Mănăstirea Buciumeni – Fălticeni, ce au nevoie de mai mult ajutor din partea comunității.
Activitatea a debutat cu formarea echipei de coordonatori şi identificarea persoanelor beneficiare ale acţiunii, urmând crearea echipei de voluntari şi a echipei de lucru. Bunătatea, generozitatea şi solidaritatea ne-au unit pe toţi în jurul legumelor şi fructelor donate – bucurii ale mamei – toamnă, care nu pot fi simţite decât dăruindu-le!
În perioada 15 -18 noiembrie 2022, s-a demarat activitatea în școală, iar în perioada 21 – 22 noiembrie s-a realizat colectarea fructelor şi legumelor în paralel cu promovarea campaniei la nivelul unităţii prin intermediul cadrelor didactice (diriginți și învățători); fructele şi legumele colectate au fost distribuite în data de 23 noiembrie către centrul de bătrâni cu ajutorul d-nei Președinte a Asociației Umanitare Codrin - Mona Cristina Sofron. Implicarea elevilor şcolii, susţinuţi de conducerea unităţii de învăţământ şi de cadrele didactice, reflectă rolul esenţial al parteneriatului şcoală-familie-comunitate în conştientizarea importanţei solidarităţii în viaţa socială, a altruismului şi a spiritului de cetăţean activ. Două lucruri sunt sigure: ne naștem și...plecăm... Când și cum...doar Bunul Dumnezeu știe !!!
Dar un lucru totuși știm sigur ... că putem trăi în Iubire și credință în Dumnezeu. În vremurile astea ... să fim mai buni este esențial!!
Istoria care nu se uită
„Unirea e singura stare politică ce putea sa asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteapta de atât de mult timp „ (Alexandru Ioan Cuza)
Elevii Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” din Piatra - Neamț, coordonați de doamna profesoară de istorie Viorica Mocanu au participat la o serie de proiecte educationale care au marcat cele mai importante momente din istoria românilor: Marea Unire din 1918 și Unirea Principatelor Române.
Astfel, proiectul intitulat 1 Decembrie, Ziua națională a tuturor românilor s-a desfășurat în Sala de festivități din cadrul liceului nostru în perioada premergătoare zilei naționale, cu sprijinul doamnei director Avram Ionela Alina și a doamnei director adjunct Zachman Mihaela, dar și al întregului colectiv de cadre didactice și cu participarea însuflețită a elevilor din toate nivelele de învățământ.
Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanțul luptei românilor pentru întregire statală care vine să încununeze precedentele acțiuni ale fraților din Basarabia din 9 aprilie 1918 și Bucovina din 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internațională creată în urma primului război mondial și a știut să se afirme în contextul mișcării de eliberare a popoarelor și al victoriei principiului naționalităților în
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Ființa noastră este încărcată de sacrificiul depus de strămoșii noștri pentru a-și apăra țara. Noi suntem datori țării în care neam născut și este timpul să învățăm să o prețuim la adevărata ei valoare.
Elevii clasei a X-a, coordonați de doamna profesoara Jitaru Raluca, au confecționat cocarde tricolore în cadrul unui atelier de lucru desfășurat în sala de clasă pe care le-au dăruit apoi, participanților la activitățile dedicate zilei naționale. S-a intonat imnul național, apoi a avut loc prezentarea semnificației istorice a momentului 1 decembrie 1918. A urmat un program artistic de cântece și poezii elevii cu teme istorice susținut de elevii noștri, sub îndrumarea doamnelor învățătoare Stan Denisa, Mancaș Ioana Amalia și a doamnelor profesoare Roibu Liliana și Mocanu Viorica.
Elevii au purtat costume populare și au arborat tricolorul românesc.
Ziua Unirii Principatelor Române a fost, de asemenea marcată de elevii Liceului
Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” din Piatra Neamț atât prin evocarea principalelor evenimente istorice care au făcut posibilă realizarea primei etape a statului unitar român la 24 ianuarie 1859, cât și prin implicarea elevilor în activități precum recitarea unor poezii istorice dedicate Micii Uniri, ateliere de lucru, sceneta ,,Moș Ion Roată și Unirea” și, desigur, Hora Unirii.
Obiectul proiectului nostru a fost conştientizarea de către tânăra generaţie a importantei semnificaţiei zilei de 24 Ianuarie 1859 şi a consecinţelor actelor istorice înfăptuite atunci, asupra poporului român.
Dezvoltarea ataşamentului tinerilor faţă de comunitate şi istoria naţională din care fac parte, este o necesitate din ce în ce mai presantă în zilele noastre. Formarea deprinderilor de cercetare individuală şi în echipe, cultivarea rigorii ştiinţifice a studiului şi îmbogăţirea culturii generale prin concentrarea atenţiei asupra unor teme complementare programelor şcolare, sunt elemente esenţiale pentru dezvoltarea competenţelor specifice în învăţământul actual, a valorilor şi atitudinilor cetăţeneşti ale elevilor, a sentimentului de apartenenţă la comunitatea locală şi a conştiinţei naţionale.
Profesor Bursuc Anișoara
Împreună cu elevii din clasa a X a seral profil/Tehnician designer vestimentar am desfășurat o activitate în care am recondiționat haina lui Alexandru Ioan Cuza din materiale reciclabile. Am folosit căptușeala roșie care pornește de pe umăr până la cusătura laterală și ajunge în zona taliei, precum și diverse accesorii pentru a pune în evidență ținuta domnitorului. Piesa vestimentară a fost recondiționată pentru sceneta ,,Moș Ion Roată și unirea”, interpretată de elevii clasei a IX-a.
Poezie dedicată elevilor clasei a IX-a, Tehnician în gastronomie, de către director adjunct, profesor de limba engleză Mihaela Zachman
În bucătărie, în laborator Elevii lucrează cu mult drag și spor! La practică la alimentație, Este o mare agitație!
Legume tocate mărunt, Aromă de ceapă trasă ușor în unt, Măini dibace,elevi harnici Se mișcă ca niște furnici!
Sosuri amestecă cu măiestrie, Așa învață meserie ... Bucătari, master chefi în devenire, Pregătesc mâncăruri cu multă bucurie!
Creme, glazuri sunt preparate, Din rețete rafinate.
Nutriție sănătoasă -gastronomie Bucătari selecți în devenire!
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
EMINESCU ’ S POETRY
Sava Izabela Maria, clasaa IX- a Coordonator, profesor de limba engleză MihaelaZachman
Mihai Eminescu was born in Botosani, Moldova part of Romania on the 15th of January 1850 and he died in Bucharest on 15th of June 1889. He was a Romanian famous romantic poet from Moldova, novelist, and journalist, generally regarded as the most famous and influential Romanian poet. In Eminescus opera,nature and love a few two themes which they cannot be treated separately.
THE POEM THE WISH / “DORINTA”
• The poem THE WISH “Dorinta” was written by Mihai Eminescu during his maturity period. This poem belongs to the intimate lyrics and discovering a romantic theme. The poetry is made of a succession of paintings, each one is framed in a verse. In their succesion the secquences outline “the lover’s dream, the call to the forest, the image of waiting and then the meeting, the gameof tendergestures, sleep and dreams”.
• The poet calls his beloved in the forest, not anywhere but near a spring, where the lover feels happy. “Come in the forest at the spring/that trembles on the prund. The spring that trembles on the prund because with its soft chords that accompanies the whispers of love from From the two lovers. In the following verse ,the poet Describes the meeting, the embrace and the kiss.
• The secret place is painted by the poet using a large number of nouns- forest :”codru, izvorul,prund,prisma,brazde” as the desire is suported by verbs, with possible value, but the dynamic:”to run,to fall”.
• The last part of the poetry reveals deeper meanings of the text, as the lovers feelings are concentrated in the “sleepand dream” sequence.
• The happiness is completed, overwhelming and consumed in the privacy of nature and under the gentle breeze of the wind.
• In the last verse of the poetry, we can find the desire to extend love.
• The poetry is one of the “key” creations of the Eminescus eroticism, offering the possibility of understanding how the poet assimilated influences of romanticism “Blue flower” passes the theme of love, evoking the condition of the creator, absolute. As a literary species, the poem is an eclogue. The poem is structured on two levels namely: the idea of absolute knowledge (contained in the first three verses) and that of terrestrial knowledge. On the earthy plan, the beloved is cunning , wicked: “And from the heat of the sun/I will be red like an apple/I will untie my golden hair to stuff your mouth with a dance”. The epithets “beautiful, crazy,sweet” contained in exclamatory verses, express the exuberance of the feeling,specific to the lyric of youth. The language is direct and familiar, giving the poetry an intimate tone: “Well, who’s the job? The word sweet, sweet smoothing my hair, sweet as hidden flowers, sweet flower, sweet miracle” changes it’s stylistic and grammatical value, being, in turn, an adverb or an adjective.
• Living and the mystery of living lead to the nostalgic verse. “And you went sweet miracle. The feeling is shaped in the epithet with the role of symbol “sweet miracle” the closeness to the lovedbeing is equalto the miracle,the epithet becomes a metaphor.
• “Eminescu is one of the splendid specimens that humanity has produced”. He is the first who gave a style to the Romanian soul and the first Romanian in with the most serious fusion of the Daco-Romanian soul with western culturewas made.
• “Eminescu’s mind works with the idea of the origins of the world of infinity, of creativity that is, with the highest concepts created, human reason. Among them, the idea of eternity dominates his mind to the same extent, as one of the most common attitudes of his poetry it is the consideration of things in the perspective of eternity, it is in all of Eminescu’s poetry, a consideration of things very high and very far, from a point of view that shames any narrowness of minf any limited egoism”.
ABOUT
MIHAI
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Colegii clasei noastre, a IX-a liceu zi alimentație împreună cu doamnele profesoare de istorie Viorica Mocanu și Mihaela Zachman profesor de limba engleză au decis ca marea zi de 24 ianuarie 2023, să fie un proiect interdisciplinar. Sărbătoarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române s-a decis să fie interpretată de către aceștia pentru ca toți evii școlii să înțeleagă mai bine istoria națională. La 24 ianuarie ,colegii clasei a IXa a liceu, au îmbrăcat straiele vechi într-un decor pregătit și regizat de doamna profesoară de limba engleză, cu textul ales de doamna profesoară de istorie, au repetat până au reușit și au adus la viață personajele istorice. Emoțiile și-au făcut simțite prezența, dar colegii mei au reușit să le țină piept.
Eu, Văideanu Angela Ana-Maria , și colegii mei am interpretat roluri istorice fantastice cu ocazia zilei de 24 ianuarie. Pot spune că emoțiile au fost foarte intens, pentru că era pentru prima dată , în liceu, în școala noastră nouă. Fiecare dintre noi a avut următoarele roluri : Stoian Alexia, a fost boierul deputat. A intrat minunat in rol și a acordat maximă seriozitate. Mănilă Flavius Gabriel a interpretat grozav rolul lui Alexandru Ioan Cuza, cu o intonație și o solemnitate a discursului adecvată contextului istoric. Crețu Vlad sau Moș Ioan Roată, a fost personajul principal din scenetă. Eu, Văideanu Angela Ana-Maria, am fost povestitorul și am avut un rol excepțional. Am încercat să captez atenția spectatorilor povestind într-un mod adecvat și plăcut, le am transmis emoții reale spectatorilor. Samson Ana Magdalena, Baciu Vasile Cristi,Duceac Marian Alexandru și Gafton Iulian Alexandru au fost țăranii minunați care au pus o pată de hotărâre și interes asupra scenetei. S-au dedicat cu totul. Fiecare dintre noi a jucat un rol important cu ocazia Unirii Principatelor Romane. Doamnele profesoare, ne-au ajutat enorm la această scenetă dedicându-și tot timpul acestora pentru a repeta cu noi și pentru a ne învăța cum să fim niște actori incredibili . Sceneta a avut mare succes în tot liceul. Colegii noștri ne-au mărturisit că pe viitor și-ar dori să participe si ei la aceste minunate scenete.
Publicul-spectator ne-a aplaudat cu bis, au spus cu entuziasm că a ieșit o scenetă fantastică si au rămas plăcut impresionați. S-au bucurat pentru implicarea noastră în aceasta scenetă incredibilă. Colegii-spectatori au putut simți foarte bine emoțiile pe care le-am avut . Sceneta a fost foarte interesantă din punct de vedere istoric, explicând unirea dintre cele două state ,ridicarea bolovanului simbolizând puterea țăranilor.
24 ianuarie i 2023 a fost o zi foarte frumoasă .Eu cu ceilalți colegi vizualizând sceneta eram plini de emoții, însă, cred că am înveselit spectatorii prin vorbe cât și prin gesturi. Finalul scenetei a fost reprezentat printr-o horă , aceasta fiind hora unirii. Toți spectatorii au fost ridicați de pe scaune pentru a lua parte la horă. În concluzie, sceneta a fost tratată cu seriozitate ,cu atenție maximă și respect față de timpurile istorice.
Material realizat de elevii: Văideanu Angela Ana-Maria și Stoian Alexia, clasa a IX-a liceu
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
ELEVII CLASEI a IX -a LICEU ACTORI ÎN SCENETA,,MOȘ ION ROATĂ, ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI UNIREA ‘’
MĂȘTILE TRADIȚIONALE
Inițiatori și coordonatori proiect prof. Negrea Rodica
prof. Drob Lica – Valerica
prof. Bursuc Anișoara
prof. Nicolau Ionela
prof. Rachieru Mihaela
prof. Barcan Maria
Colaboratori: Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra - Neamț
Masca este cel mai folosit obiect arhaic în perioada Crăciunului şi a Anului Nou în Moldova; este o îmbinare între magie, sărbătoare şi autenticitate.
Datinile şi obiceiurile din cadrul sărbătorilor de iarnă au existat încă din vremuri îndepărtate, unele venind din perioada precreştină, iar altele fiind preluate şi valorificate în spiritul şi beneficiul creştinismului.
În spaţiul românesc, masca este întâlnită atât în momentele cheie din viaţa omului - naştere, nuntă, înmormântare cât şi în cadrul obiceiurilor din vremuri îndepărtate, jucând numeroase roluri: de purificare, de magie, de comunicare cu spiritele strămoşilor, de invocare a duhurilor pentru fertilitate şi rodnicie; fiind folosită iniţial la practicarea vânătorii, iar mai apoi ca simbol în cadrul riturilor, masca avea caracter laic și funcții care cuprindeau valori mitice, apotropaice şi sociale.
Materiale folosite pentru confecționarea măștilor: boabe de fasole, de porumb, coajă de copac, coarne de animale, coji de nucă, fuior sau câlți de cânepă, hârtie și carton colorat, lemn cioplit, mărgele, lână, monede vechi, nasturi, pănuși de porumb, păr de cal, de porc, pene de păsări, piele și blană de animale, postav, sfoară groasă, sticlă, stuf, țesături de pânză, vase uzate ș.a.
Tehnici de lucru, procedee: croit, tăiat, lipit, cusut, asamblat.
Unelte întrebuințate la confecționarea măștilor: ciocan, clește, cuțit, foarfecă, ace, pistol de lipit.
În cadrul expoziției dedicate sărbătorilor de iarnă de la Liceul Tehnologic, „Dimitrie Leonida” din Piatra - Neamț au fost expuse o serie de măști tradiționale confecționate de către elevii de la seral, profilul textil. Obiectivul acestei manifestări artistice este de a transmite mai departe tehnicile, cultura şi simbolurile valorice ale folclorului şi datinilor moştenite de la străbuni. Măștile au fost prezentate în cadrul dansului popular cu titlul: ,,Obiceiuri și tradițiiMăștile populare românești".
Eleva Chelaru Anda –Diana, clasa a IX- a seral a participat cu masca executată, la concursul “Iarna de la fereastra mea”.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Pălăriile de damă și-au inceput ascensiunea în secolul 17, devenind unul dintre cele mai controversate accesorii feminine, cunoscând evoluții spectaculoase de-a lungul vremii. Porkpie – a apărut prin anii 1800, numele provenindu-i din asemanarea cu o plăcintă britanică tradițională. Ea avea o formă tubulară cu calota dreaptă. Jobenul – lansat de către Prințul Consorțiu Albert in 1850, a fost confecționat din fetru din blană de castor.
Borsalino a fost creată de către Giuseppe Borsalino prin 1857. El și-a câștigat renumele prin calitatea fedrului din blană de iepure din care confecționa pălăriile bărbătești.
Pălăriile de damă aveau boruri largi și se innodau cu panglici sub bărbie. Fedora- numele ei vine de la eroina unei piese de teatru scrisă in 1882, Prințesa Fedora care purta o pălărie cochetă ce se putea rula când nu o purta. Este o pălărie îndoită de-a lungul și strâmtă pe laterale și în față. A fost la modă în secolul 19, fiind purtată de către bărbații artistocrati. Cu toate astea, pălăria a fost purtată prima dată de către o femeie, actrița Sarah Bernhardt când a interpretat rolul Fedorei. Femeile încă nu se desparțiseră de chou, rozeta realizata din tul, catifea și dantela franțuzească. Panama – pălăria ecuadoriană făcută din paie și purtată de muncitorii care au construit canalul de la care îi vine și numele, a aparut la început de secol 20.
Pălăria-diademă cocktail este o pălărie mică , asortată ținutelor de seară , decorată cu mărgele, voal, penaj. Ea a apărut ca o reacție la pălăriile cu boruri mari purtate de doamne.
Conceptul de handmade (cuvânt provenit din engleză) definește tot ceea ce înseamnă produse realizate de către o persoană, fără implicarea unor echipamente și/sau tehnologii.
În continuare avem plăcerea de a vă prezenta creațiile artistice ale elevilor nostrii inimoși, care au participat cu sufletul și talentul de mici fashion designer.
ASTFEL, FOLOSIND CA INSTRUMENT DE INSPIRAȚIE PĂLĂRIADIADEMĂ TIP COCKTAIL, ELEVII NOȘTRI AU REALIZAT PIESE UNICAT, CE SE MULEAZĂ PERFECT PE PERSONALITATEA FIECĂRUIA ȘI MESERIA PE CARE ȘI-AU ALES-O.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Istoria pălăriei prof. Rodica Negrea prof. Drob Lica
Programul „Școala altfel”, an școlar 2022-2023
Coordonator proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. Jitaru Raluca
Programul național de activități educative extrașcolare și extracurriculare „Școala altfel”, implementat pentru prima dată în anul şcolar 2011-2012, continuat de programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, își propune să implice atât elevii din învățământul preuniversitar, cât și cadrele didactice și părinții elevilor într-o suită de activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor și tinerilor, punând în valoare talentele și capacitățile lor în diferite domenii, stimulând participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.
Misiunea lărgită a şcolii presupune dezvoltarea la elevi a iniţiativei, a leadership-ului, a competenţelor de rezolvare a problemelor sociale. În această viziune, activităţile extracurriculare sunt necesare şi utile pentru elevi atâta vreme cât ele promovează formarea unor deprinderi şi abilităţi aflate în arii importante de socializare şi stil de viaţă, incluzând:
a) formarea unor deprinderi privind sănătatea fizică şi mentală,
b) formarea unei orientări pozitive faţă de şcoală şi de învăţare,
c) acţiunea în colectiv, împreună cu alţii, inclusiv colegi şi adulţi,
d) interiorizarea unui sistem de valori corespunzător, cu privire la normele şi conduita în diferite contexte.
Analizând propunerile de activități venite din partea elevilor se constată preferința acestora pentru activități desfășurate în afara spațiului școlar și nu numai: excursii tematice, ateliere, întreceri sportive, activități de voluntariat, protecția mediului, acțiuni civice.
„Şcoala altfel” – sau săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!” – reprezintă calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei ce durează strict 50 de minute. Atmosfera din „săptămâna altfel” este una specială, fiind trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Programul național „Școala altfel” este un spațiu de experimentare în care, atât cadrele didactice, cât și elevii sunt încurajați „să își manifeste creativitatea și să lege, într-un mod atractiv, teoria cu aplicațiile ei”. Astfel, programul va îmbina învățarea cu preocupările individuale în contextul dezvoltării socioemoționale.
Copii sunt veseli, dornici de a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesorii sunt dispuşi să socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc, dar inovator, destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii „poate mai umane” decât se pot stabili în cadrul unei ore de curs.
„Şcoala Altfel” este o combinaţie de şcoală şi de timp petrecut într-un mod plăcut cu elevii fără a fi stresați de prezența catalogului. Cele cinci zile au fost pentru profesori o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe elevi, de a întări relaţia cu aceştia. Se poate spune că toată perioada este de fapt o abordare transdisciplinară. Astfel, noi, cadrele didactice vom putea să le cunoaștem trăirile lor, motivele pentru care se implică în activitatea școlară și vom putea să corectăm acolo unde este nevoie.
La Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” perioada de desfășurare a Programului „Școala Altfel” a fost 27.02.2023-03.03.2023.
Au fost derulate un număr de 223 de activități. În acest program au fost implicați 655 elevi și 43 cadre didactice. Partenerii implicați /invitați au fost:
-Agenția națională împotriva traficului de persoane Bacău (insp.Nistor Liviu)
-Inspectoratul de poliție al județului Neamț
-Inspectoratul pentru situații de urgență, jud.Neamț
-Comandamentul Apărării Cibernetice (agent Maftei Iulia)
-Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității (subinspector Stănescu A.)
-SNCRR –„ Crucea Roșie” – Valentin Pâclea și Veronica Nichita
-Biroul de siguranță școlară (Comisar Josan Vitalie)
-Compartimentul de evaluare și promovare a sănătății-DSP Neamț (Dr.Dumitreasa C.)
- ONG „CICIA” -Roznov (Avădanei Lidia, Avădanei Vasile)
- Asociația „Bâtca Doamnei” (Mândru Corina, Bosânceanu Matei)
-Asociația/Editura „Viață și sanatate” (Tehnician nutriționist Diaconu S., Nani E.).
Programul s-a desfășurat pe mai multe tipuri de activități :
1.educație pentru dezvoltare personală-consiliere psihologică(37 activități)
2.educație pt. antreprenoriat(50 activități)
3.educație pentru sănătate(47 activități)
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
4.educație ecologică (12 activități)
5.educație pentru combaterea violenței, antibullying/educație pt.siguranța elevilor(14 activități)
6.educație moral civică/ cetățenească(10 activități)
7.educație pentru arte vizuale/ muzicale/culturale(48 activități)
8. educație pentru consilierea carierei(5 activități).
Din toate activitățile desfășurate ne-au rămas amintirile....
Educație pentru dezvoltare personală
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Educație pentru sănătate
Educație ecologică
Educație pentru siguranța elevilor
Expoziția de mărțișoare și felicitări de 1 și 8 Martie:
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Excursii /drumeții pe meleaguri nemțene
Clasa 1: „Ne-a plăcut că am colorat și ne-am jucat”.
Clasa a 2-a, Denis„Mi-a plăcut că ne-am jucat și că n-am primit teme, și că ne-am jucat jocuri logice (“Nu te supăra frate”) și că n-am făcut matematică. Am participat la clubul de lectură, din cărțile lui Creangă”.
Clasa a 3-a, Andra„Că am mers la Mc”Donalds, ne-am jucat și că am făcut comunicare în loc de ore”.
Clasa a 4-a , „Că ne-am dus la Mc”Donalds, concursul de la educație fizică, rebus și integrame, matematică distractivă”.
Clasa a 5-a, Larisa –„Mi-a plăcut cel mai mult excursia în Târgul Neamț, că am făcut salată de fructe cu doamna profesor de franceză și că ne-am uitat la filme.”
Clasa a 6-a , Maria –„Activitățile în săptămâna altfel au fost foarte interesante și distractive.”
Clasa a 7-a
„Ne-au plăcut foarte mult jocurile făcute în clasă și activitățile din școală ”.
Clasa a 8-a , Sebi„Ne-au plăcut proiectele cu poliția și medicii, deoarece consider că ne vor ajuta acele informații pe viitor”.
Clasa a 9-a liceu , Denisa„Săptămâna “Școala Altfel” e cea mai îndrăgită perioadă școlară, pentru activitățile desfășurate în cadrul ei, în special interpretarea personajelor în sceneta
„Pupăza din tei”, pentru timpul relaxant pe care îl oferă și pentru faptul că se leagă noi prietenii.”
Clasa a 9-a prof. , Larissa -" A fost foarte activă și plăcută, cu tot felul de activități și proiecte " .
Clasa a 10-a prof., Mira„ Școala altfel a fost o săptămână foarte lejeră, plină de activități interesante și tot felul de jocuri relaxante și distractive.”
Clasa a 11-a prof., „LTDL a avut un plan foarte bine pus la punct, elevii au fost foarte atrași de activitățile din școala altfel”.
Educație literar artistică (186 ani de la nașterea lui Ion Creangă-Mărțișorul literaturii române)
–
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Dicționarul elevului
Conține definiții haioase ale cuvintelor din viața de elev.
CLASA a II-a
CLASA a I-a
Copiat=„ Maimuțărit pe foaie”
Suflat=„Bate vântul la urechi”
Ședință cu parinții=„Ședința cu nuiaua
Elevi și profesori= „Tom și Jerry”
Copiat=„O metodă eficientă de a rămâne în
școală”
Suflat=„Rețetă pentru a nu gândi”
Ședință cu parinții =„Sentință la nefericire”
Elevi și profesori= „Șoarecele și pisica”
CLASA a III-a
Copiat=„Xerox vizual”
Suflat=„Cineva, acolo sus, mă iubește”
Ședință cuparinții =„Împușcături sub clar de
lună”
Elevi și profesori=„Ali Baba și cei 40 de hoți”
CLASA a IV-a
Copiat=„Scris asigurat”
Suflat=„Nota mare”
Ședință cu parinții =„Schimb de experiență”
Elevi și profesori= „Schimbă impresii”
CLASA a V-a
Copiat=„Testarea atenției profesorului”
Suflat=„Capacitatea vorbitului în șoaptă”
Ședință cuparinții=„Consfătuire prietenoasă”
Elevi și profesori= „Mici și mari”
CLASA a VI-a
Copiat=„Îl verific pe colegu să văd dacă a făcut
bine”
Suflat=„Mi-a suflat vântul răspunsurile”
Ședință cu parinții=„Ies secretele la iveală”
Elevi și profesori= „Neînțelegere totală”
CLASA a VII-a
Copiat=„Dă și mie boss”
Suflat=„Îți dau o țigară, dă și mie la exercițiul 4”
Ședință cu parinții=„Final boss meeting”
Elevi și profesori= „Oile și boierii”
CLASA a VIII-a
Copiat=„Un 2 asigurat”
Suflat=„Curentul dintre gură și ureche”
Ședință cu parinții=„Discuții cu un puternic impact emoțional”
Elevi și profesori= „Dacii și romanii”
CLASA a IX-a liceu
Copiat=„Scapă cine poate”
Suflat=„Frate,frate , dar brânza e pe bani”
Ședință cu parinții=„Vrei nu vrei, în bot ți-o iei”
Elevi și profesori= „Două stele diferite”
CLASA a IX- a prof
Copiat=„Inspirație”
Suflat=„Doar o vorbă să-ți mai spun”
Ședință cu parinții=„Bărfă – idei de pedepse”
Elevi și profesori= „Familie”
CLASA a X-a prof
Copiat=„Te uiți și câștigi”
Suflat=„Vorbă în vânt”
Ședință cu parinții=„Bârfă despre elevi”
Elevi și profesori= „Actorii și regizorii”
CLASA a XI-a prof
Copiat=„Furăm unul de la altul”
Suflat=„Sifonare ”
Ședință cu parinții=„Un motiv de a fi cuminte
acasă”/„Ce ne așteaptă acasă....”
Elevi și profesori= „Patrula cățelușilor”.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
POVESTEA PĂPUȘII VORBITOARE OCHILĂ –OREZILĂ
Mă numesc Munteanu
Oana, sunt elevă în clasa a IX-a seral la Liceul Tehnologic
„DIMITRIE LEONIDA” Piatra
Neamț.
Într-un ciorap am pus orez, am cusut, am pus o fundiță ochii, mustață și a devenit o păpușă. Mi-am imaginat o poveste despre această păpușă. O poveste emoționantă despre o păpușă de cârpă, nostimă și iubitoare.
A fost odată o păpușă de cârpă, nostimă și iubitoare. Era a unui băiețel și tot ce-și dorea păpușa era să-l înveselească și să-l facă fericit. Dar băiatul a văzut jucării noi, cu cheiță, care cântau și dansau, care vorbeau și aveau păr adevărat... Și păpușa de cârpă a devenit de prisos. Băiețelul a aruncat-o și na mai vrut să știe de ea. Însă, după o vreme, a devenit tot mai trist. Noile jucării erau frumoase și strălucitoare, dar era ceva ce nu puteau să facă – nu știau să-l înveselească. Cineva a găsit-o și a vândut-o.
Sosise pe raftul magazinului de jucării doar de o săptămână, dar aflase deja foarte multe lucruri. Știa că ele, jucăriile, vor părăsi una după alta acest loc. Mai aflase că soarta lor era diferită: unele ajung la copii buni, care le îngrijesc, altele însă nici nu vroia să-și imagineze ce inseamnă să ajungi pe mâna unui copil rău. De aceea nu știa ce sa facă: să se bucure că nu a părăsit încă locul acela destul de plăcut, unde avea deja prieteni, sau să se întristeze că nu a ales-o încă nimeni? Adevărul este că nu era rău în cutia de carton , al cărei capac era deja împodobit cu panglica roșie, dar undeva, în adâncul sufletului, păpușa și-ar fi dorit, să fie alesă, să plece, să cunoască și alte locuri.
Și într-o zi dorința i se îndeplini. Vânzatoarea o luă și-o puse în sacoșa unei femei tinere, care era insoțită de un băiețel. Deci va fi al unui băiețel? Era bine, era rău? Parcă baieții preferau mașinuțele! Vecina lui, o girafă care datorită gâtului ei lung văzuse mult mai multe, îi spusese că jucăriile au soartă diferită: unele se plictisesc de moarte uitate în vreun dulap sau vreo vitrină, altele, mai rău se aleg cu ochii scoși, cu câte un picior rupt Dar sunt și jucării norocoase, copiii le alintă, vorbesc cu ele, le spun “noapte bună” înainte de culcare. Unii copii le consideră chiar ajutoare de nădejde, și le iau seara lângă ei in pătuț, le acoperă să nu le fie frig și înfruntă împreună frica de întuneric.
Dar iată că au ajuns la noua locuință. Se aud multe glasuri de copii și muzică, ba chiar se simte miros de prăjituri. Băiatul ia cutia și i-o dă unei fetițe mai scunde decât el și îi spune „La multi ani!” . Cum? L-a si dat altcuiva? Prima dezamăgire! Să fie părasit atât de ușor! Fetița ia cutia, o deschide, o mângâie și spune:
• E o păpușă ciudată cu mustață, drăguță! Mulțumesc!
Dar este pentru băieți ,că are mustață!
OCHILĂ –OREZILĂ simte pentru prima dată că se bucură. Dar bucuria nu ține prea mult. Fetița ia păpușa și o pune alături de alte cadouri primite. Apoi nu o mai bagă în seamă. Se aud râsete de copii, gălăgie, clinchet de pahare. În sfârșit, treptat, treptat zgomotele se răresc.
Acum se aud niște pași ușori. Este fetița. Îl ia, îl mângâie, ba chiar îi pune si un nume, OCHILĂ –OREZILĂ. Nu e un nume prea frumos, dar păpușa –băiat se bucură, nimeni nu l-a mai strigat până acum pe nume, el era doar păpușa –băiat. A urmat un lung șir de zile bune. Fetița se juca cu toate jucariile, dar el era preferatul. Pe el îl învelea seara, la culcare cu păturica.
Dar într-o zi toate acestea aveau să se sfârșească. Iarăși au venit mulți copii, s-au auzit râsete și clinchet de pahare.
Păpușa–băiat nu era deloc în apele lui, avea parcă o presimțire rea. Urmărea cu atenție cadourile pe care le primea fetița. Va rămâne el preferatul? Deocamdată fetița nu părea interesată în mod deosebit de nici o jucărie. .
Păpușa –băiat aproape că răsufla ușurat. Atunci intră în casă tatăl fetiței, cu o cutie mare, din care se auzea un lătrat subțirel. Fetița alerga spre cutie, plină de emoție și bucurie, desfăcu cu nerăbdare capacul și scoase afară un ghemotoc cu blană cafenie. Un cățelus adevarat! Lui OCHILĂ –OREZILĂ îi se făcu inima cât un purice. Cum să concureze cu un cățeluș adevărat ?
De atunci au urmat zile amare pentru păpușa–băiat. Nimeni nu-l mai băga în seama, răsfățatul era Codiță, cățelul cu viață. Bine că nu-i furase și numele!
Într-o zi Codița îl luă și-l smotoci prin toată casa. Ce umilință! Îi zgâriase pe față și era cât pe ce să-i rupă o ureche. Dar umilințele nu aveau să se sfârșească aici.
În altă zi, mama împreună cu fetița au început să facă curațenie. Hainele erau aranjate, sortate, împachetate. Ajunseră și la jucării.
Mama intrebă:
- Nu dăm păpușa –băiat ?
- Doar o să fiu școlăriță din toamnă, voi fi mult prea ocupată ! veni răspunsul fetiței. OCHILĂ –OREZILĂ a fost aruncat într-o sacoșă mare, alături de rochițe, bluzițe si pantofi. Dacă ar fi avut lacrimi, poate chiar ar fi plâns. Spre seară mama a luat sacoșa și a spus:
– O să dăm aceste lucruri familiei de la etajul I, sigur au nevoie de ele OCHILĂ –OREZILĂ nu mai vroia să audă nimic, astfel că își astupă urechile cum putu mai bine.
Credeți că această poveste are un sfârșit trist? Vă înselați! Deși în noua casă erau 3 copii, era liniște și ordine. Acum îl alinta, il răsfăța, îi povesteşte ce s-a mai întamplat pe la grădiniță.
Totul este ca înainte, iar OCHILĂ –OREZILĂ este acum sigur de un lucru: întotdeauna se va găsi cineva să-l acopere seara la culcare cu păturica și să-i ureze „noapte bună”.
Menirea lui era să-i înveselească și să-i facă fericiți. Pentru că era o păpușă vorbitoare, nu contenea să le mărturisească cât îi iubește. Toți erau fericiți!
POVESTEA LUI POLI-BA (BINELE) ȘI POLI –BO (RĂUL)
Mă numesc CHELARU ANDA DIANA. Sunt în clasa a IX-a seral. La ore am învățat să tricotăm. Am tricotat două mănuși din fire PNA.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
O față reprezintă binele numindu-se POLI-BA și o față reprezintă POLI-BO –răul.
Marioneta "mănușă", este formată și mișcată prin introducerea unei mâini în interior, cu deschiderea și închiderea mâinii care simulează mișcarea "gurii" marionetei.
Acum să vă spun povestea lor: Binele și Răul s-au certat odată.
-Doar în basme mă învingi, - a spus Răul, sunt mai puternic decât tine. Uite cât de mult rău este în jur: războaie, furturi, certuri, boli.
-Nu te lăuda! - a spus Invidia către Rău.
-Doar datorită mie ești atât de puternic. Eu sunt cel care îi împing pe oameni la tot felul de fapte necuviincioase!
- Nu numai tu, - Lăcomia s-a alăturat conversației. Îl ajut și eu pe Rău.
La urma urmei, datorită mie oamenii sunt atât de nesățuiți. Întotdeauna consideră că nu au suficient, chiar dacă au de toate. Prin urmare, ei sunt în război. Și apoi este Ura
De asemenea, este foarte puternică, nu știi niciodată, dacă va apărea sau nu. Dar dacă apare, distruge de jur împrejur.
- Orice ai spune, dar eu sunt mai puternic decât tine, - a obiectat Binele.
Lumea era mai rea dacă nu era binele, oamenii s-ar fi distrus reciproc cu mult timp în urmă. Și nimic în lumea asta nu s-ar fi întâmplat. Uită-te în jur câte minuni fac.
Iată-te, Invidie, uneori zici că ești „alb” și nu atât de rău. Și tu, Lăcomie, chiar pretinzi că ești util și insiști ca lăcomia pentru cunoaștere, de exemplu, este bine.
Și Ura spune în general până la Iubire este un pas. Adică, toți doriți să păreți buni.
Dar am și ajutoare precum Compasiunea, Generozitatea, Dragostea Și multe altele. Nu trebuie să se prefacă că sunt ca tine, sunt bune.
„Da”, a spus Compasiunea, „îmi pare întotdeauna milă de toată lumea Daca aș fi fost atotputernic, aș încălzi pe toată lumea și i-aș ajuta pe toată lumea. Dar oricum fac multe.
Datorită mie oamenii nu își pierd credința în ei înșiși, se susțin reciproc și ies din cele mai dificile situații.
-Ajut și eu Binele , - a răspuns Generozitatea Ei bine, asta este cât de mulți bani dau și efort pentru fapte bune! Și când este necesar, dau ultimul lucru pe care îl au. Și totul datorită mie!
- Și eu conduc în general lumea, spuse Dragostea încet. Asta spune toată lumea. eu sunt cel mai bun lucru din lume. Un om fără dragoste nu este deloc un om. La urma urmelor numai dragostea dezvăluie tot ce este mai bun în el, îi dă putere și inspiră fapte bune. Invidia, lăcomia, ura s-au potolit, nu au avut nimic de obiectat împotriva binelui.
Deci, judecă acum cine a câștigat această dispută.
Oricât am încerca să filozofăm pe marginea binelui şi oricât am dori să-i dam o definiţie, acesta nu poate fi explicat teoretic ci poate fi experimentat practic, el nu poate fi definit ci poate fi simţit şi trăit de fiecare dintre noi.
Binele și răul au intrat atât de mult în mintea noastră încât acestea au devenit un intreg, o realitate, și nimeni nu mai poate să separe acum binele de rău, pentru că fiecare este văzut ca o parte a celuilalt. Dar oare chiar așa stau lucrurile?
Mă întreb acest lucru pentru ca binele pare azi atât de
puțin și cu greu ajunge la toată lumea, în timp ce răul este prezent pretutindeni. Eu cred că de fapt nici binele și nici răul nu există, că ele sunt niște concepte create de mintea omului, iar fiecare individ are puterea de a vedea binele sau răul într-o anumită măsură.
Unii dintre noi văd binele într-o anumită situație, pe când alții văd răul. Depinde doar de conștientul nostru și de felul în care noi procesăm lucrurile care se întamplă în jurul nostru și realitatea. Acest proces ne oferă noua senzația de bine sau de rău, sau pur și simplu este acel instinct uman cu care toți ne-am născut, sau l-am dobândit inconștient între timp datorită mediului și anturajului în care trăim. Mintea noastră are puterea de a ne induce noțiuni despre anumite lucruri, pe care le putem percepe în orice fel dorim noi.
Nu putem să lăsăm ca ceva să ne facă rău decât dacă vrem noi. Am putea foarte bine să vedem doar partea bună a acelui lucru și să profităm doar de tot ce e bun...și să rămânem complet reci , indiferenți în fața răului.
Numai că omul a început să pună limite acestor concepții. Până unde merge răul? Până unde merge binele? Cât de bun poate fi un om? Există cineva/ceva care nu este rău deloc? În timp ce binele este limita care este pusă dincolo de om, răul este limita care se pune între om și intregul univers.
De fapt până la urmă si binele si răul nu sunt altceva decât cunoașterea noastră în existența fizică și rezistența în fața tentației de a pătrunde înăuntrul inimii noastre unde nici o credință nu ne pune la încercare, unde nu există succese sau eșecuri ci doar pace, și unde nu există limite puse între noi si întreg și nici între noi și univers.
Binele si răul nu sunt forțe ci doar limitele noastre pe care noi singuri ni le-am pus în calea noastră pentru a ne îngreuna drumul prin viață.
Binele este tot ce înseamnă creație, progres, libertate, iubire.
Răul este distrugere, decădere, sclavie și ură.
Mereu oamenii s-au intrebat de ce există rău în lume deși ceea ce i-a deranjat mai mult a fost existența suferinței. Suferința nu este un rău, ci o consecință a acestuia. Rolul ei nu este de a pedepsi, adică de a face si mai mult rău, ci de a îndrepta.
Binele este ordinea, echilibrul, iar a face un rău inseamnă a produce o dezordine. Suferința vine pentru a restabili ordinea initială. Când omul este atras de rău se abate de pe calea cea dreaptă. Atunci vine suferința pentru a îl readuce pe drumul cel bun. Binele este permanent, etern, răul este temporar.
Oamenii se lasă stăpâniți de rău datorită ignoranței. Nimeni nu poate iubi răul de dragul răului, ci numai confundându-l cu binele. De aceea am putea spune că răul este binele prost înteles.
Scopul tuturor oamenilor este fericirea, numai că fiecare vede diferit această fericire. Numai binele duce la adevarata fericire, în timp răul oferă doar o plăcere trecătoare.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Open educational resources
Away to bring innovation and creativity in EFL to produce a new learning resource. In this sense, open means free to access and free to change.
English as a foreign language (EFL) refers to English being taught in a country in which English is not the primary language and the teacher is a non-native English speaker. In most cases, both the teacher and students share a common mother tongue that can be used in order to overcome potential problems and misunderstandings.
In many language classrooms, student learning is primarily reliant on the way in which the teacher delivers textbook content (Brian Tomlinson, 2003). Such reliance is particularly important in English-as-a-foreign-language (EFL) contexts, where limited language-learning opportunities are found outside the classroom or where there exists traditional cultural worship of the authority of textbooks (Kwak, 2017). However, in the current, globalized English context, to effectively participate in diverse communicative contexts EFL learners are expected to have knowledge of the English language that is sophisticated enough to assist them in constructing and deconstructing diverse modes of discourses in multiple dimensions. (Zhang, 2018).
Parallel to the developments in information and communication technology, e-learning is used in education to provide easy access to learning resources and hence giving learners equal opportunity for education. One way of using elearning for this purpose is the creation and use of Open Educational Resources (OER). When the International Council for Open and Distance Education (ICDE) launched its Global Open Educational Resources Task Force in November 2006, it was stated that “One of the main driving forces for efficient and quality e-learning in the future is likely to be OER, which is tremendous opportunity for everyone to share, use, and reuse the world’s knowledge” (Altunay, 2013).
For the purpose of this document, open educational resources (OER) are digital learning resources existing online (even if they may be accessed off line later or sometimes in print). These resources are freely and openly offered to teachers, educators, students, and independent learners in order to be used, shared, combined, adapted, and expanded in teaching, learning and research. They include learning content, software tools to develop, use and distribute, and implementation resources such as open licenses.
The learning content is educational material of a wide variety, from full courses to smaller units such as diagrams or test questions. It may include text, images, audio, video, simulations, games, portals and the like. The focus of OER is on the possibility of taking original work from other providers and of being able to adapt and repurpose it to produce a new
OER can be classified into Big OER an Small OER.
Big OER refers to repositories often hosted by renowned universities that provide users with material for a variety of subject areas. Since these repositories are backed by abovementioned universities, users are more likely to trust the provided material. Trust is one of the main reasons that determine whether or not a teacher decides to reuse the material.
Little OER, on the other hand, are websites that are hosted by individual users. Therefore, due to the fact that rating systems are often missing, the quality of the material cannot always be easily determined. The material offered by these individuals is mainly material they had created themselves.
In addition to providing the material, some of the websites also include information and ideas on how to incorporate the material in a classroom setting.
OER allows teachers to draw from each other’s experiences instead of having to reinvent the wheel. Due to the fact that material is allowed to be changed and adapted, students can highly benefit from OER material. What is used is thus chosen or created specifically for a particular group of learners and this makes the exercises more “authentic” and adapted than, for example, simply telling students to open the book at a page number.
As could be seen throughout different studies, students enjoy working with OER material and are
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
more eager to learn. This suggests that students would not be opposed to using OER material in class instead of using their schoolbooks.
It is important to spread awareness of the OER movement as a whole in order to make teachers aware of its benefits. Doing so will stop teachers from sharing material in a private setting and allow a larger audience to benefit from the material created by others.
Bibliography
Altunay, D. (2013). The Role of Open Educational Resources in English Language Learning and Teaching. 3, no.2, 97-107. doi:http://doi.org/10.4018/ijcallt.2013040106
Brian Tomlinson. (2003). "Selection of Materials." Developing Materials for Language Teaching. Preluat pe 11 21, 2022, de pe http://dx.doi.org/10.5040/9781474211826.ch-002
Kwak, S. (2017). How Korean language arts teachers adopt and adapt OER: A study of teachers’ and students’ perspectives. The International Review of Research in Open and Distributed Learning Preluat de pe https://doi.org/10.19173/irrodl.v18i4.2977
Yilmaz, M. (2011, October 2-5). Open educational resources: Students’ perspectives in an international learning environment. In Proceedings of the 24th ICDE World Conference. Bali, Indonesia.
Zhang, X. (2018). Connecting OER With Mandatory Textbooks in an EFL Classroom: A Language Theory–Based Material Adoption. International Review of Research in Open and Distributed Learning, 19(2) doi:https://doi.org/10.19173/irrodl.v19i2.3479 oercommons.org Open Educational Resources (OER) for English Language Instruction
Calculul complexității algoritmilor și notații asimptotice
Prof. Onofrei Daniel
1. Complexitatea spațiu
Complexitatea spațială implică analiza eficienței unui algoritm din punct de vedere al necesarului de resurse fizice, de volumul fizic pe care programul îl ocupă în diferite stadii de execuție.
Fiecărui program, sistemul de operare îi alocă inițial un spațiu de memorie, în primă parte în funcție de lungimea codului sursă, de bibliotecile folosite și de datele și fișierele de intrare asociate. Dacă acest program mai apelează la rândul său alte subprograme, acestea pot fi privite din punct de vedere al spațiului ca niște blocuri ce conțin date și instrucțiuni, la care sistemul de operare trebuie să aloce suplimentar spațiu de memorie fiecărui bloc. Spațiul de memorie este partajat în patru zone:
• Segmentul de cod, unde se încarcă instrucțiunile programului. Adresa de început se păstrează în CS.
• Segmentul de date, zonă în care se încarcă anumite date de program, cum ar fi variabilele globale;
• Segmentul de stivă a sistemului, unde se stochează adresele de revenire ale subprogramelor;
• Extrasegmentul de date;
În calcularea spațiului trebuie ținut cont de următoarele atribute ale datelor:
• Numele, pentru a putea identifica datele din program;
•Adresa, care se atașează alături de spațiul alocat datei;
• Valoarea, care reprezintă conținutul ocupat la un moment dat de către variabilă la un moment dat; Dacă avem spre exemplu numărul 410 în baza zecimală, acesta va fi reprezentat în memoria calculatorului în cod binar, simbolic numai cu 0 și 1:
(410)10 = (110011011)2
• Tipul: Avem spre exemplu pentru variabila a tipul unsigned int – domeniu de valori întregi din intervalul [0, 65535]; Asupra datelor se pot aplica diferiți operatori logici, aritmetici, relaționali, logici pe biți. În toate cazurile, reprezentarea datelor în memoria calculatorului suferă transformarea din baza 10 în baza 2;
• Lungimea, se măsoară în biți, octeți, kiloocteți (byte-ul), precum și multiplii acestora: Mo, To, ... și reprezintă dimensiunea de memorie alocată datei respective;
• Durata de viață, reprezintă timpul în care o variabilă ocupă o zonă de memorie și afectează complexitatea spațiu a programului. De pildă, o variabilă declarată locală ocupă spațiu numai pe perioada execuției subprogramului respectiv.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Pentru a calcula complexitatea timp a unui algoritm, vom calcula pentru fiecare etapă:
Etapa 1: vom calcula: Numărul de pași până se execută = x1
De câte ori se repetă etapa = r1
Vom înmulți v1 = x1* r1
Etapa 2: vom calcula: Numărul de pași până se execută = x2
De câte ori se repetă etapa = r2
Vom înmulți v2 = x2 * r2
Etapa 3: vom calcula: Numărul de pași până se execută = x3
De câte ori se repetă etapa = r3
Vom înmulți v3 = x3 * r3
Etapa n: vom calcula: Numărul de pași până se execută = xn
De câte ori se repetă etapa = rn
Vom înmulți vn = xn * rn
Apoi adunăm valorile pentru fiecare etapă:
S = v1 + v2 + v3 +... + vn ,aplicând regulile calculului asimptotic, obținem ordinul de complexitate
Timpul de rulare al unui program nu este un număr exact. El reprezintă o funcție F(n) care depinde de mărimea și calitate datelor de intrare. Stabilirea și apoi folosirea corectă a fiecărui tip de date este esențială pentru corecta și buna funcționare a programului. În cazul în care valoarea conținută de o variabilă depășește limitările impuse datelor respective, se poate produce așa numitul over-flow, care poate duce la erori neexplicate de compilator.
De multe ori este necesară măsurarea timpilor de rulare a unei părți a unui program. În acest caz, se poate folosi din biblioteca time.h funcția CLOCK(). Această funcție întoarce o aproximare a numărului de tacturi de ceas ale microprocesorului, trecute de la începutul rulării programului. Dacă împărțim această valoare la constanta ”CLOCKS_PER_SEC”, obținem timpul rulării secvenței de program în secunde. În continuare, se ilustrează programul n factorial în care se calculează timpii de execuție:
#include <iostream>
#include<stdio.h>
#include <conio.h>
#include<stdlib.h>
#include<ctime>
double t0,t1; // Factorialul unui numar natural n // -se pleaca de la n pana la 0 (recursiv)
using namespace std; long n; long long fact(long n) { if(n==0)return 1; return n*fact(n-1); } int main() { cout<<"n="; cin>>n; t0=clock(); cout<<"Factorialul lui "<<n<<"="<<fact(n);
t1=clock(); cout<<"\nDurata a fost de "<<(float)(t1-t0)/CLOCKS_PER_SEC<<" secunde"; return 0; }
Observație: Acest program calculează timpii după tacurile procesorului, dar dacă pornim între timp spre execuție simultană în Windows alte programe, timpul va fi diferit. Deci, pentru a obține un rezultat cât mai corect, este bine ca să nu se ruleze în fundal și alte aplicații.
Complexitatea temporală: Cel mai bun caz (caz favorabil sau best case în engleză) reprezintă acele date de intrare pentru care timpul de calcul al algoritmului este cel mai mic. Complexitatea algoritmului oferă o limită inferioară pentru timpul de execuție. Cel mai rău caz (worst case în engleză) înseamnă acele date de intrare pentru care timpul de calcul al algoritmului este cel mai mare. Complexitatea algoritmului oferă o limită superioară pentru timpul de execuție. Cazul mediu (average case în engleză) reprezintă timpul mediu de calcul al algoritmului (pentru orice date de intrare). Complexitatea algoritmului oferă o predicție pentru timpul de execuție.
2. Complexitatea timp
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Încrederea și stima de sine sunt două concepte strâns legate între ele și care joacă un rol important în dezvoltarea personală și în interacțiunile cu ceilalți.Încrederea de sine se referă la percepția pe care o avem despre abilitățile, cunoștințele și calitățile noastre personale. Aceasta se dezvoltă de-a lungul timpului prin experiențe pozitive și prin încurajarea și aprecierea din partea celor din jur. Încrederea de sine este importantă pentru a ne asuma riscuri, a încerca lucruri noi și a ne depăși limitele personale.
Stima de sine se referă la modul în care ne percepem valoarea personală și nivelul de respect pe care îl avem pentru noi înșine. Aceasta poate fi influențată de experiențe din trecut, relațiile cu ceilalți și de propriile noastre gânduri și sentimente. O stima de sine sănătoasă este importantă pentru a ne accepta și a ne iubi pe noi înșine, pentru a lua decizii înțelepte și pentru a avea relații interpersonale sănătoase.
Atât încrederea de sine, cât și stima de sine pot fi dezvoltate prin abilități precum auto-reflecția, auto-îngrijirea, învățarea continuă, identificarea și depășirea limitelor personale și prin construirea unor relații interpersonale pozitive și de sprijin.
În general, atât încrederea, cât și stima de sine joacă un rol important în sănătatea mentală și bunăstarea emoțională a individului și pot avea un impact semnificativ asupra succesului personal și profesional.Încrederea în sine și stima de sine sunt două aspecte importante ale dezvoltării personale și a sănătății mentale.Încrederea în sine se referă la nivelul de încredere pe care o persoană îl are în propriile sale abilități și capacități. A avea încredere în sine înseamnă să crezi că poți face față provocărilor și să ai încredere că poți face alegeri bune și potrivite pentru tine.
Stima de sine se referă la modul în care o persoană se percepe pe sine și valoarea pe care o acordă propriilor sale calități și realizări. A avea o stima de sine pozitivă înseamnă să te accepți și să te respecți pe tine însuți, să ai o imagine pozitivă despre tine și să îți acorzi valoare și importanță.
Încrederea în sine și stima de sine sunt strâns legate și se pot influența reciproc. O persoană cu o stima de sine pozitivă are tendința să aibă și mai multă încredere în propriile sale abilități și capacități, în timp ce o persoană cu încredere în sine puternică poate dezvolta o stima de sine mai ridicată.
Este important să îți dezvolți atât încrederea în sine, cât și stima de sine, pentru a putea face față
Prof. consilier școlar Cârdei Loredana
provocărilor vieții cu încredere și pentru a te simți mai fericit și mai împlinit în viața ta. Există diferite modalități de a-ți dezvolta încrederea și stima de sine, cum ar fi dezvoltarea abilităților și capacităților tale, asumarea unor riscuri și obținerea de feedback pozitiv din partea celor din jur. Este important să îți acorzi timp și atenție pentru a-ți dezvolta încrederea și stima de sine și să te accepți și să te iubești pe tine însuți înainte de a putea face acest lucru pentru alții.
Există mai multe exerciții pe care le poți face pentru a-ți crește încrederea în sine. Iată câteva sugestii:
- Începe prin a-ți recunoaște realizările - Fă o listă cu realizările tale și reflectă asupra modului în care acestea au contribuit la dezvoltarea ta ca persoană. Această listă te poate ajuta să îți amintești că ai abilități și capacități valoroase.
- Învață ceva nou - Învață să faci ceva nou sau să dezvolți o abilitate care te interesează. Acest lucru te poate ajuta să îți crești încrederea în propriile tale abilități și să îți demonstrezi că poți învăța și să faci față provocărilor.
- Fă față temerilor - Încearcă să depășești temerile tale prin expunerea treptată la situații care te fac să te simți nesigur. Acest lucru te poate ajuta să îți construiești încrederea în sine și să îți demonstrezi că poți face față situațiilor dificile.
- Acordă-ți timp pentru tine - Fă lucruri care îți fac plăcere și îți aduc satisfacție personală. Acest lucru te poate ajuta să te simți mai bine în pielea ta și să îți crești stima de sine.
- Asigură-te că îți acorzi recunoaștere pentru eforturile tale - Învață să îți acorzi recunoaștere și sărbătorește fiecare realizare, chiar și cele mici.
- Învață să te iubești și să te accepți așa cum ești - Încetează să îți mai critici sau să îți mai judeci aspectele negative ale personalității sau ale corpului tău. Învață să îți acorzi iubire și să te accepți așa cum ești.
- Identifică-ți punctele forte și fă-le să strălucească: Fă o listă cu lucrurile la care ești bun și apoi găsește oportunități de a le folosi în viața de zi cu zi. Fă lucrurile care te fac să te simți competent și încrezător.
Încrederea și stima de sine
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
- Încearcă lucruri noi: Asumă-ți riscuri și experimentează lucruri noi care îți pun la încercare abilitățile și capacitățile. Fă tot ce poți să ieși din zona ta de confort și să îți depășești limitele.
- Vizualizează succesul: Înainte de a începe o sarcină sau o activitate importantă, vizualizează succesul în mintea ta. Imagină-ți cum îți atingi obiectivele și cum te simți după ce ai realizat ce țiai propus.
- Practică auto-compasiunea: Învață să fii blând cu tine însuți și să nu te pedepsești atunci când faci greșeli sau nu îți atingi obiectivele. În loc să te critici, încurajează-te și vorbește cu tine ca unui prieten.
Acestea sunt doar câteva sugestii pentru a-ți crește încrederea în sine. Încearcă să găsești modalități care funcționează cel mai bine pentru tine și nu te descuraja dacă simți că progresul este lent. Încrederea în sine se dezvoltă treptat, dar cu răbdare și perseverență poți ajunge la niveluri înalte de încredere în sine.
Comunicarea în școală
Administrator patrimoniu, Adrian Tătaru
Comunicarea este esenţială, pentru viaţa personală şi socială a individului, fără comunicare nu putem exista într-o colectivitate întrucît este în firea oamenilor ca atunci când se întâlnesc să schimbe impresii, să comunice. Fără comunicare oamenii îşi pierd interesul faţă de activităţile în comun. O societate se constituie şi se menţine datorită şi prin intermediul numeroaselor procese şi reţele de comunicare.
Sarcina fundamentală a școlii ,ca instituție socială ,este aceea de a-l preăati și forma pe individ în vederea integrării lui facile și eficiente în sfera variatelor și multiplelor sisteme de activiăți și relații sociale.
Organizațiile școlare diferă de organizațiile economice din perspectivele resurselor umane. În organizațiile școlare există o clară diferențiere de statusuri și roluri între două grupuri de membrii: profesoriși elevi. Într-o organizație școlară, alaturi de resurse materiale si financiare,exista resursele umane concretizate in membrii acesteia, care lucreaza efectiv in unitate si care prin intraga lor activitate asigura realizarea obiectivelor unitatii, prin punerea in valoare si utilizarea rationala a celorlalte resurse ale acesteia. Omul este cel care detine rolul primordial in cadrul tuturor activitatilor din societate. In cazul organizatiei scolare, profesorul este elementul activ, creator care duce la indeplinire scopul si obiectivele organizatiei.
Noi, oamenii, suntem animale sociale și avem întotdeauna nevoie de cineva care să vorbească sau să ne împărtășească părerile, știrile și chiar sentimentele. Comunicarea este o parte substanțială a vieții noastre, indiferent dacă spunem ceva sau nu, transmite automat un mesaj către persoanele care ne înconjoară, deoarece este inepuizabilă. Poate fi o comunicare intrapersonală sau o comunicare interpersonală. Diferența majoră dintre comunicarea intrapersonală și cea interpersonală este că prima este invizibilă, așa cum se întâmplă în mintea noastră, cea de-a doua este vizibilă, deoarece are loc între mai multe părți. Comunicarea interpersonală se referă la schimbul de informații, idei și sentimente între două sau mai multe persoane. Aceasta poate fi realizată în mod direct prin comunicarea față în față sau prin intermediul tehnologiilor de comunicare, cum ar fi telefonul, mesajele text sau e-mailurile.
Comunicarea interpersonală este esențială în relațiile interpersonale și joacă un rol important în stabilirea și menținerea relațiilor sociale și profesionale sănătoase. O comunicare eficientă poate îmbunătăți înțelegerea, spori încrederea și reduce tensiunile în relațiile interpersonale.
Elementele cheie ale comunicării interpersonale includ transmiterea și recepționarea mesajelor, feedback-ul, ascultarea activă și empatia. Aceste abilități pot fi dezvoltate prin practică și educație, iar o comunicare interpersonală eficientă poate fi realizată prin îmbunătățirea abilităților de comunicare și dezvoltarea de relații bazate pe încredere și respect reciproc.
Comunicarea interpersonală se referă la procesul de transmitere și primire a mesajelor între două sau mai multe persoane. Aceasta poate fi realizată prin intermediul cuvintelor, limbajului non-verbal, gesturilor, expresiilor faciale, tonului vocii și al altor semnale de comunicare.
Comunicarea interpersonală este esențială pentru a dezvolta și menține relațiile cu ceilalți și poate fi utilizată într-o varietate de contexte, cum ar fi relațiile romantice, relațiile de prietenie, în mediul de lucru sau în relația dintre părinte și copil.
Comunicarea interpersonală implică și abilități precum ascultarea activă, empatia, înțelegerea și transmiterea informațiilor în mod eficient și clar. Abilitățile de comunicare interpersonală pot fi dezvoltate prin practică și prin îmbunătățirea capacității de a observa și a înțelege nevoile și preferințele celorlalți.
Este important să existe o comunicare interpersonală deschisă, onestă și respectuoasă pentru a dezvolta relații sănătoase și durabile cu cei din jur.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Ziua π este o celebrare anuală a constantei matematice π (pi). Ziua π este serbată pe 14 martie. În 2009, Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a susținut desemnarea unei „zile π” și celebrarea ei în întreaga lume.
În anul 2015, Ziua π a căpătat o importanță deosebită pe 3/14/15 la 9:26:53 (a.m. si p.m.), data și ora reprezentând primele 10 cifre ale lui π. Aceeași secundă a conținut de asemenea un anumit moment, numit Pi Instant, corespunzător tuturor cifrelor lui π.
Inițiativa apărută în SUA, avea ca scop promovarea matematicii în rândul copiilor, dar s-a transformat în ultimii ani într-un veritabil „Crăciun al tocilarilor”, cum e numită de The Guardian Coincidență? La 14 martie 1879 se naște Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921), una dintre cele mai strălucite minți ale umanității.
Fascinația pentru numărul π a intrat și în cultura populară. Poate din cauza simplității definiției sale, conceptul de π și, mai ales, expresia sa zecimală au pătruns în cultura populară într-un grad mult mai mare decât aproape orice altă construcție matematică.
π este un număr irațional, adică valoarea sa nu poate fi exprimată sub formă de fracție. De aceea, reprezentarea sa zecimală nu are sfârșit și nici nu se repetă.
Numărul este și transcendent, ceea ce înseamnă că nu există un șir finit de operații algebrice cu numere întregi (puteri, extrageri de radicali, sume etc.) al căror rezultat să fie egal cu valoarea lui.
Primii care au încercat să calculeze numărul pi au fost babilonienii. Ei cu calculat că suprafața unui cerc este de 3 ori pătratul razei, astfel că au obținut valoarea 3.
π este raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc, într-un spațiu euclidian, iar simbolul π a fost propus pentru prima oară de matematicianul galez William Jones, în 1706, și derivă din abrevierea cuvântului „perimetru”. Valoarea lui π este egală aproximativ cu 3,14159, în notația zecimală obișnuită, constanta fiind una dintre cele mai importante din matematică și fizică și numeroase formule din matematică, inginerie sau alte științe implică folosirea lui.
De-a lungul timpului, matematicienii au încercat să identifice tot mai multe zecimale ale numărului π și de la Arhimede, care a descoperit
Profesor Herlea Ancuța-Alexandra
primele două zecimale, în secolul III-lea î.e.n, π are în prezent 13,3 trilioane de zecimale cunoscute, acest rezultat fiind anunțat online, în octombrie 2014, de un savant anonim, care folosește pe internet pseudonimul Houkouonchi.
π a devenit un veritabil simbol cultural, o metaforă pentru misterele matematicii, care a inspirat propriul său gen literar, în pilish lungimea cuvintelor dintr-o propoziție este determinată de zecimalele lui π, a fost celebrată și în muzică, într-un film regizat de Darren Aronofsky sau de un parfum al Casei Givenchy.
Constanta π este și sursă de inspirație pentru competiții, în cadrul căruia participanții trebuie să recite din memorie cât mai multe zecimale ale numărului și s-au stabilit și recorduri. Japonezul
Akira Haraguchi, în vârstă de 69 de ani, a devenit o legendă între maeștrii memorării, dupa ce a recitat în public 111.700 de zecimale ale celebrului număi π, în 16 ore și 30 de minute.
În secțiile de științe exacte din universități, ziua este sărbătorită prin câteva manifestări și, tot cu această ocazie, fast-food-urile pregătesc faimoasele plăcinte ‘Pi Pie’ (a se citi ‘pai pai’). Alte manifestări legate de pi au avut loc, printre care proiecția primului film al lui Darren Aronofsky, ‘π’ (1997), sau piesa cu același nume a cântăreței Kate Bush.
Rolul profesorului în era digitală
Profesor Pașcu Valentina
Educația în secolul 21 nu se mai poate face doar cu tabla și cu creta. Tehnologia a avansat și pune la dispoziția spațiului educațional instrumentele sale. Tinerii și copiii sunt atrași de cultura digitală și de suporturile tehnice care o promovează.
Pentru a intra în conexiune cu acești tineri și copii, profesorii trebuie să vorbească “limba” lor, să valorifice abilitățile lor pentru oferirea de noi experiențe de învățare (Cucoș, 2008). Noile tehnologii de informare și comunicare pot ușura instruirea, pot să îi confere acesteia noi dimensiuni în spațiul virtual (jocuri virtuale, grupuri de discuții, clase mobile, resurse on-line, proiecte de grup on-line, portofolii digitate etc.).
Ziua numărului PI
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Integrarea tehnologiei în practicile de instruire aduce experiențele de învățare la un alt nivel și mult mai apropiat de limbajul generației nativilor digitali.
Un profesor eficient știe care sunt cele mai bune instrumente care pot susține activitățile de predare-învățare sau evaluare, știe cum și când să le folosească, având în vedere că raportul de complementaritate între uman și tehnic este necesar și benefic. Poveștile, jocurile copilăriei, contactul direct, conversația față în față își păstrează rostul lor în dezvoltarea copiilor. Respingerea noilor tehnologii de către cadrele didactice sau neutilizarea lor înțeleaptă în activitatea de instruire sporește riscul creșterii distanței între generații. Sigur că nu trebuie să uitam că nu toți copiii au acces la tehnologie, nu toate școlile au dotările necesare pentru valorificarea acesteia. Cultura digitală este încă un vis pentru mulți copii. Îi avem în vedere pe copiii din zonele sărace și foarte sărace ale României, pentru care poate programul “laptele și cornul” reprezintă unica motivație de a merge la școală. Cu mai putină sau mai multă tehnologie, orice dascăl știe însă că baza succesului în educație rămâne relația pe care o are cu elevii.
Centrarea pe elevi presupune ca activitatea de predare să fie adaptată la nevoile și experiența de cunoaștere a elevilor, să genereze învățare activă şi să valorifice stilurile diferite de învățare ale acestora. Pentru ca învățarea activă să se producă, profesorii trebuie să angajeze elevii într-un efort intelectual, să trezească resorturile afective şi volitive ale acestuia, apelând la metode și mijloace de învățământ adecvate. Copiii sunt diferiți și au așteptări diferite.
Profesorul de azi trebuie să fie capabil să își analizeze practicile de instruire și să se adapteze la nevoile elevilor, fie că e vorba de integrarea de tehnologii, de reconsiderarea metodelor de predare sau de evaluare sau de gestionarea relației cu elevii.
Un profesor eficient trebuie să fie capabil să colaboreze cu colegii de la locul de muncă sau din alte părți ale țării/lumii, cu managerii sau inspectorii, cu părinții copiilor, cu reprezentanți ai comunității. Împărtășirea de idei și experiențe, comunicarea și învățarea de la ceilalți, derularea de proiecte educaționale reclamă abilități de cooperare din partea profesorilor. Profesorii trebuie să își asume învățarea continuă. Nu pot cere elevilor acest lucru, dacă ei înșiși nu demonstrează abilități de învățare continuă. Ei trebuie să fie la curent cu ceea ce este nou în materie de educație sau la nivelul disciplinelor pe care le predau. Un profesor care se respectă și care își respectă elevii
nu încetează să se formeze pe tot parcursul exercitării profesiei. Ameliorarea continuă a practicilor profesionale, exersarea reflexivității în raport cu acestea, învățarea permanentă, sunt modurile prin care un profesor își poate menține prospețimea în profesie și poate munci în spiritul vremurilor în care trăiește și mai ales al celor care vin.
Ca profesori trebuie să fim preocupați să-i învățăm pe elevi nu doar să învețe, ci și să formăm caractere, să-i ajutăm să-şi consolideze anumite valori și atitudini precum: solidaritatea, dragostea, cinstea, respectul, spiritul de într-ajutorare, compasiunea față de ceilalți etc. Într-o lume ale cărei repere morale sunt tot mai diluate, nu ne putem permite să uităm de valori. Dar pentru asta trebuie să ne reamintim că un profesor educă nu numai prin ceea ce știe, dar mai ales prin ceea ce este. Pentru credibilitate este esențial să promoveze o imagine pozitivă a profesiei didactice în fața elevilor, în societate. Toți profesorii trebuie să acorde atenție comportamentului elevilor, în condițiile în care de multe ori strada, mass-media, viața publică sabotează în mare măsură acțiunea școlii, oferind un spectacol antieducațional. Este de preferat ca profesorii să-și alieze părinții în demersul educativ și împreună - școala și familia să asigure contextul necesar pentru ca elevii să se dezvolte armonios, intelectual, emoțional și comportamental.
Folosirea tehnologiilor moderne în școală face parte din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție firească la provocările moderne adresate învățării şi nevoilor elevilor. Integrarea acestora în procesul tradițional de predareînvățare-evaluare este o oportunitate de a integra inovațiile tehnologice cu interacțiunea şi implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere. Nu este un proces ușor, dar dificultățile pot fi depășite având în vedere potențialul acestui tip de cunoaștere.
Profesorul trebuie să se simtă liber să răspundă critic, dar în același timp creativ noilor tehnologii și sub nicio formă nu poate să ignore acest aspect dacă vrea să comunice cu elevii.
Adevărata importanță a tipului de predare–învățare - evaluare care combină metodele pedagogice tradiționale cu TIC ține de potențial. Acest tip de învățare este o oportunitate în a crea experiențe care pot furniza tipul de predare-învățare potrivit într-un anumit moment, loc şi pentru un anumit elev nu numai la școală, ci și acasă. Acest tip de învățare ar putea deveni global, ar putea transcede granițele
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
formale ale țărilor și ar putea aduce împreună grupuri de elevi din culture diferite și meridiane diferite. În acest context, generalizarea folosirii TIC în școală ar putea deveni una dintre realizările importante ale secolului nostru.
În era digitală în care trăim, paradigma cunoașterii trebuie să fie una a dialogului, educația trebuie să meargă dincolo de instrumentele culturale specifice. Dezvoltarea educației în direcția dialogului nu poate fi decât rezultatul unui mod de predare-învățare-evaluare la un nivel de conceptualizare mai ridicat decât în trecut. Pentru că dialogul presupune deschidere, lărgirea orizontului și adâncime, acest mod de învățare este atât o direcție individuală pentru elev, cât și una socială pentru școală ca întreg.
Combinarea TIC cu metodele tradiționale pedagogice reprezintă o schimbare de paradigmă cu implicații asupra cunoașterii în societate în general și asupra învățării în special, de aceea disciplina pedagogică trebuie modificată în conformitate cu noul context în care trăim.
Folosirea TIC în școală face parte din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție elegantă la provocările moderne adresate învățării și a nevoilor elevilor. Integrarea TIC în procesul tradițional de predare-învățare-evaluare este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu interacțiunea și implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere.
Cu toate că are un potenţial foarte mare, calculatorul este inferior profesorului în ceea ce priveşte transferul de cunoştinţe. De aceea tehnicile e-learning în instruire şi evaluare trebuie să se dezvolte pe două căi, şi anume creşterea calităţii şi eficienţei strategiilor de învăţare cu ajutorul calculatorului, respectiv adaptarea şi individualizarea învăţării în relaţia calculator-elev.
În domeniul comunicării pedagogice, calculatorul are o serie de avantaje asupra omuluiprofesorul adaptează datele furnizate de către calculator pentru fiecare elev în funcţie de cantitatea de date ale unei topice şi de modul de prezentare al acestor date (texte, desene, tabele sau imagini);
“răbdarea” calculatorului nu cunoaşte margini, în sensul că la cererea elevului calculatorul poate repeta o explicaţie sau prezenta anumite informaţii de ori câte ori se doreşte, cu orice viteză şi în orice ordine;
- elevul primeşte răspuns pentru orice întrebare, chiar şi una stupidă, în timp ce, în cadrul unei instruiri clasice aceasta îi poate crea un sentiment de
jenă sau atrage glumele celorlalţi studenţi;
- calculatorul face o evaluare obiectivă a performanţelor elevului şi furnizează informaţii importante profesorului pentru individualizarea rutei de învăţare a fiecărui elev;
- calculatorul poate furniza experienţe şi metode de învăţare care altfel ar fi prezente doar la mai mulţi profesori;
- calculatorul oferă posibilitatea instruirii dincolo de orele de curs şi contribuie la posibilitatea învăţării continue pe tot parcursul vieţii (life-long learning).
Folosirea TIC în şcoală face parte din evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie elegantă la provocările moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Intregrarea TIC în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de cunoaştere.
Bibliografie:
Cury, A. (2005), Părinţi străluciți, profesori fascinanti Cucoș, C. (2008). Educația: iubire, edificare, desăvârșire Istrate, Olimpius, Efecte si rezultate ale utilizării TIC în educaţie
Făt, Silvia & Adrian Labăr, Eficienţa utilizării noilor tehnologii în educaţie. EduTIC 2009. Raport de cercetare evaluative
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
FOR ENGLISH LANGUAGE LOVERS
Pagina pasionaților de limba engleză citate utile - momente de reflecție
USEFUL QUOTES IN ENGLISH - MOMENTS OF REFLECTION
The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong. – Cei slabi nu pot să ierte. Iertarea este însușirea celor puternici. (Mahatma Gandhi)
When life shuts a door… Open it again. It’s a door. That’s how they work. – Când viața îți închide o ușă… deschide-o iar. Este o ușă, pentru asta a fost făcută.
Each of us is born with a box of matches inside us but we can’t strike them all by ourselves. – Fiecare din noi se naște cu o cutie de chibrituri înăuntrul nostru, dar nu le putem aprinde pe toate singuri. (Laura Esquivel)
Life has no remote. Get up and change it yourself. – Viața nu are telecomandă. Ridică-te și schimb-o de unul singur.
Purpose is an incredible alarm clock. – Să urmărești un obiectiv e ca și cum ai avea un ceas cu alarmă incredibil de bun.
I love the smell of fresh ambition in the morning. – Iubesc mirosul ambiției dimineața.
What you do today can improve all your tomorrows. – Ce faci astăzi poate să îți îmbunătățească toate zilele care urmează. (Ralph Marston)
A yawn is a silent scream for coffee. – Căscatul este un strigăt mut după cafea. I like my coffee black and my mornings bright. – Îmi place cafeaua neagră și diminețile luminoase. (Terri Guillemets)
Be gentle with yourself, you’re doing the best you can. – Fii blând cu tine, faci tot ce poți. Some people feel the rain, others just get wet. – Unii oameni simt ploaia, alții doar simt că sunt udați de ploaie. (Bob Marley)
To a great mind, nothing is little. – Pentru o minte remarcabilă, nimic nu este nesemnificativ.Sherlock Holmes
Love all, trust a few, do wrong to none. – Iubește-i pe toți, ai încredere în câțiva, nu face rău nimănui. (William Shakespeare)
Embrace the glorious mess that you are. – Îmbrățișează harababura glorioasă care ești.
Happiness is the best makeup. – Fericirea e cel mai bun machiaj. (Drew Barrymore)
Good food = Good mood – Mâncare bună = Stare interioară bună
Successful people are not gifted; they just work hard, then succeed on purpose. Oamenii de succes nu sunt înzestrați în mod special; doar muncesc din greu și de aceea reușesc.
No matter how you feel, get up, dress up, show up and never give up. Indiferent de cum te simți, ridicăte din pat, îmbracă-te, fă o figură bună și niciodată nu renunța.
Difficult roads often lead to beautiful destinations. Drumurile grele conduc, de obicei, către destinații spectaculoase.
A great attitude becomes a great day which becomes a great month which becomes a great year which becomes a great life. O atitudine pozitivă duce la o zi bună care duce la o lună bună care devine an bun care se transformă într-o viață bună. (Mandy Hale)
Look for something positive in each day, even if some days you have to look a little harder. Caută un lucru pozitiv în fiecare zi, chiar dacă uneori trebuie să te uiți puțin mai atent.
Every day is a new beginning. Take a deep breath, smile and start again.. Fiecare zi este un nou început. Trage aer adânc în piept, zâmbește și ia-o de la capăt.
There are two ways to live: you can live as if nothing is a miracle or you can live as if everything is a miracle..Sunt două moduri în care poți să trăiești: ca și cum nimic din ce există nu e miraculos sau ca și cum totul este un miracol. (Albert Einstein)
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Încă din cele mai vechi timpuri, educația tehnico-științifică și tehnologică a avut un rol important contribuind la dezvoltarea indivizilor și implicit a societății.
Educația oferită de școală înseamnă șlefuirea elevului, aducerea lui la un nivel superior, iar noțiunile științifice asimilate ar trebui să poată ridica necunoașterea și să conducă la progres. Știința în general vizează o finalitate pentru binele comunității, nu al unui singur individ iar teoria științifică trebuie să aibă valoare în timp.
Dezvoltarea științifică a unei societăți este posibilă numai prin educarea cetățenilor ei iar inițierea acestui proces are loc în școală. Educația științifică are drept obiectiv
evoluția individuală, punctul culminant fiind acea înțelepciune care ne face să înțelegem necesitatea principiului integrării informațiilor în contexte noi și aplicarea lor în practică.
Educația științifică și tehnologică are un rol benefic asupra mentalului elevului, înălțându-l către cunoașterea lumii înconjurătoare, iar pentru o mai bună înțelegere a importanței științei și tehnicii este necesară familiarizarea elevului cu mediul tehnico-științific, printr-o cunoaștere sistematizată. Disciplinele din ariile curriculare Matematică și științe și Tehnologii au o contribuție majoră la formarea culturii generale a elevului, la dezvoltarea creativității și a inovației, la înțelegerea și aplicarea tehnologiilor în viața curentă.
În prezent omenirea este dominată de tehnologii, cea mai importantă dintre acestea fiind Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (T.I.C.). Internetul a permis dezvoltarea cunoașterii bazânduse într-o proporție mare pe știință. Astfel știința a stat la baza progresului tehnologic oferind o formă de cunoaștere accesibilă tuturor.
Integrarea tehnologiei în învățământ poate îmbunătăți în mod semnificativ experiența elevilor și poate crește nivelul de motivație. De exemplu, utilizarea tabletelor sau a calculatoarelor poate facilita accesul la informații și poate crește interactivitatea în clasă. Pe de altă parte, știința poate fi învățată prin experimente hands-on, lucrări de laborator și proiecte care implică elevii activ în procesul de învățare. Aceaste metode de învățare fac ca informația să fie mai ușor de înțeles și mai ușor de reținut. În plus, educația în știință și tehnologie poate ajuta la dezvoltarea abilităților tehnice și informatice, ceea ce poate fi de folos în viitorul carierei elevilor. De asemenea, poate ajuta la dezvoltarea unei gândiri analitice și a unui spirit de “problem solving”, ceea ce va fi de folos în orice domeniu. Educația în știință și tehnologie joacă un rol esențial în formarea elevilor și poate avea un impact pozitiv asupra viitorului lor. Este important ca școlile să integreze tehnologia și știința în curriculum și să ofere elevilor oportunitatea de a învăța prin intermediul experimentelor și proiectelor practice.
Educația științifică contribuie la dezvoltarea unor abilități precum: gândirea critică și analitică, responsabilitatea socială, aplicabilitatea noțiunilor teoretice în viața cotidiană.
și educația tehnologică ne învață să cercetăm și să adunăm informații teoretice și practice din surse variate pentru a putea dobândi încredere în propriile păreri oferindu-ne și
oportunitatea de a ne examina critic acțiunile și de a ne forma planuri profesionale de viitor, individualizate.
Educația și cercetarea științifică reprezintă investiții în viitorul nostru. Știința este o adevărată forță de producție iar cercetarea științifică are rolul de a dezvolta ştiinţa şi tehnologia cu scopul de a creşte competitivitatea economiei.
EDUCAȚIA TEHNICOȘTIINȚIFICĂ ȘI ROLULEI ÎN EVOLUȚIA SOCIETĂȚII
Prof. Gabriela Liliana Pricop
Știința
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
popor. O dezvoltare economică, socială şi culturală sănătoasă a unei ţări nu este posibilă fără un sistem de învăţământ de înalt nivel, bine structurat şi fără o cercetare ştiinţifică viguroasă. Educația oferită de școală vizează pregătirea, instruirea şi profesionalismul absolvenților, capacitatea lor de creaţie, de descoperire şi de dezvoltare.
Educația tehnologică promovează pilonii educației secolului XXI: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să fii și a învăța să conviețuiești.
Disciplina Educație tehnologică și aplicații practice are rolul de a iniția elevul în tainele științei și tehnologiei analizând, pe parcursul modulelor studiate în cei patru ani, activitatea desfășurată în principalele domeniile ştinţifice şi tehnice cuprinse și în Planul Naţional de Cercetare
artele vizuale, educaţia pentru mass-media etc. Educația tehnologică utilizează tehnici de instruire ce favorizează învăţarea integrată cum ar fi: învăţarea bazată pe proiect, predarea în echipă formată din mai multe cadre didactice, învăţarea prin cooperare, învăţarea activă, implicarea comunităţii, aplicaţii ale inteligenţelor multiple, etc.
Prin aplicațiile practice și abordările intra și trans disciplinare Educația tehnologică contribuie la dezvoltarea tuturor competențelor cheie care definesc profilul de formare al elevului de gimnaziu și pune accent pe educația pentru calitate, pe învățarea pe tot parcursul vieții, pe competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii, pe inițiativă și antreprenoriat, pe responsabilitate față de semeni și față de mediul de viață.
Cercetarea științifică e acel loc unde se pun întrebări și se caută răspunsuri la cele mai dificile și mai importante probleme din știință și tehnologie, cu un impact direct asupra bunăstării omenirii pe termen mediu și lung.
Dezvoltare şi Inovare.
Astfel în clasa a V-a elevul parcurge noțiuni legate de agricultură şi alimentaţie – AGAL, viaţă şi sănătate – VIASAN, calitate şi standardizare – CALIST, stimularea aplicării invenţiilor – INVEST, cercetare pentru securitate.
În clasa a VI-a elevul se familiarizează cu amenajarea teritoriului şi transporturi –AMTRANS, cercetare fundamentală şi de interes socio-economic şi cultural – CERES.
În clasa a VII-a elevul află despre materiale noi, micro şi nanotehnologii – MATNANTECH, consolidarea infrastructurilor standardizării –INFRAS, tehnologii în domeniul aeronautic şi spaţiale – AEROSPATIAL.
În clasa a VIII-a elevul asimilează noțiuni legate de mediu, energie, resurse – MENER, biotehnologii – BIOTECH, societatea informaţională – INFOSOL, relansare economică prin cercetare şi inovare – RELASIN, cooperare şi parteneriat internaţional CORINT.
Principalele tendințe ale cunoașterii umane actuale sunt procesul de diferențiere, prin apariția unor discipline noi, și integrarea noilor noțiuni în disciplinele științifice deja existente. În contextul „exploziei informaționale” se optează pentru „câmpuri cognitive integrate”, care transced graniţele dintre discipline.
Acest fapt determină creşterea cantitativă a cunoştinţelor, esenţializarea și integrarea creativă a acestora în vechile structuri. Printre discipline noi se enumeră: calitatea vieţii, educaţia pentru mediul înconjurător, educaţie pentru sănătate, economie casnică, educaţie rutieră, educaţie anteprenorială,
Ideile pornesc de pe băncile școlii iar cunoașterea e cheia cu care deschidem ușa viitorului, e valoarea noastră.
În educație și cercetare, viitorul începe azi!
Bibliografie:
1. M. Leordeanu, “Cercetarea Stiintifica – O Investitie in Viitorul Nostru”, Income Magazine, April 2013, http://incomemagazine.ro/articole/cercetarea‐stiintifica‐o‐investitie‐in‐viitorul‐nostru
2.ȚopaVladimir,CercetareaştiinţificădinRomânia,întreafi sau a nu fi, old.ad-astra.ro/library/papers/type.pdf
3. Vlăsceanu, L. şi colaboratorii, ”Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în Curriculum-ul învăţământuluiobligatoriu”, Ed.Polirom,Iaşi,2002
4.http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2017_05_02.pdf
5. Programa școlară pentru disciplina educație tehnologică și aplicații
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Descrierea narativă a miniproiectului (workshop affirmative art)
Profesor de limba engleză MIHAELA ZACHMAN
Din experiența asimilată ca profesor cursant, împreună cu alți 10 profesori ai liceului, în cadrul proiectului ZEST
4EDU la 3 cursuri de formare și dezvoltare profesională și personală (deoarece îmi desfășor activitatea într-o școală cu elevi incluzivi, proveniți din medii sociale vulnerabile și defavorizați social, factori care cresc riscul abandonului școlar), am realizat în data de 6 februarie 2023 un miniproiect experimental utilizând noțiunile și ideile studiate la cursuri. În acord cu obiectivele școlii și ale proiectului am urmărit în permanență creșterea gradului de incluziune socială a elevilor și accesul acestora la o educație de calitate, echitabilă și incluzivă printr-o abordare integrată tip ,,școala incluzivă’’ în care Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” Piatra - Neamț se află împreună cu toate cadrele didactice într-un proces continuu de îmbunătățire, depunând eforturi pentru a asigura servicii de calitate tuturor copiilor. De asemenea un obiectiv esențial în planul managerial îl constituie combaterea și prevenirea abandonului școlar/părăsirii timpurii a școlii și oferirea de sprijin integrat prin proiecte educaționale cu activități diversificate, atractive, adaptate nevoilor lor și suport material copiilor aflați în situație de abandon.
În acest miniproiect au fost selectați elevi de 12 ani, care provin din medii vulnerabile, monoparentale, cu mari dificultăți financiare, cu nevoi speciale de învățare și tratare diferențiată, copii de etnie pentru care școala devine o comunitate și o rețea de sprijin, o a doua familie care ajută la menținerea acestora la școală și pentru care opțiunile lor de viitor se materializează prin frecventarea școlii deoarece
După ce am încercat să le ofer un mediu ambiental de lucru pentru workshop (prezentările personale, exerciții de inspirație-expirație, acompaniament muzical de relaxare) am urmat pașii procesului Affirmative Art prin 3 elemente: deseneazădiscută-descoperă, încărcate cu emoții, cu ezitările elevilor, dar din care au înțeles obiectivul și mesajul workshop-ului, PUTEM ATINGE VIITORUL DE VIS DOAR STÂND LA ȘCOALĂ!
Colaborarea, discuțiile sincere în jurul mesei de lucru a generat încredere, empatie, bucurie și emoții, elevii au devenit conectați prin această experiență comună.
Procesul de a desena și discuta împreună le –a oferit oportunitatea de a descoperi noutatea, poate construi elevului un caracter puternic și rezilient, îl dezvoltă personal.
De aceea pe parcursul încercării de a-i dezvolta personal, permanent pe elevii noștri aflați în dificultate iam încurajat să devină prin desenul în care se exprimă ,,cea mai bună variantă a lor”.
Îmi propun ca împreună cu toți colegii implicați în cursurile de formare ale proiectului ZEST4EDU să aducem mereu noutate și diversitate în activitățile cu elevii aflați în risc de abandon, să-i implicăm în activităţi creative-recreative care să le ofere prilejul de a se exprima liber, fără teamă și constrîngeri, de a-și valorifica potențialul creativ.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Lucrări practice creative aplicând deformarea plastică la rece în atelierul mecanic
Profesor
Ciocîrlan Maria - Augustina
Începând cu anul 2007, educația STEAM s-a dezvoltat, în încercarea de a crește interesul elevilor pentru științele exacte și tehnologie. Educația STEAM contribuie la îmbunătățirea motivației elevilor şi la dezvoltarea abilităților cognitive, precum și la formarea abilităților necesare pentru obținerea și menținerea unei profesii. Învățarea activă a disciplinelor STEAM stimulează inovația, imaginația și creativitatea elevilor. Implicarea în proiectele interdisciplinare permite elevilor să gândească creativ și liber.
Pe lângă inteligența emoțională, educația STEAM reprezintă un avantaj deosebit pentru elevi și trebuie integrată în dezvoltarea lor de la cele mai mici vârste. Abilitățile STEAM vor fi printre cele mai căutate trăsături pe piața muncii.
Dar ce înseamnă de fapt STEAM? Acronimul provine din limba engleză și se referă la 5 subiecte: Science, Technology, Engineering, Arta și Maths (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică).
Scopul acestei abordări este de a crea un mediu de învățare în care elevii folosesc abilitățile din aceste patru (sau cinci) domenii pentru a rezolva probleme reale. Provocările educației STEAM includ ideea de lucru în echipă, de dialog, de punere a întrebărilor relevante, de căutarea informațiilor importante și de contextualizarea acestora în vederea descoperirii celor mai bune soluții. Este necesar ca educația STEAM să încorporeze elemente din toate cele cinci discipline în fiecare activitate? Nu, scopul educației STEAM este de a încuraja elevii să descopere soluții inovative printr-o varietate de opțiuni.
Din perspectivă aplicativă, m prezentat un exemplu de valorificare a educației STEAM în învățământul profesional.
Disciplina: Lăcătușerie generală
Clasa: a - IX-a Tema: Deformarea plastică la rece.
ERASMUS +KA1:Learning mobility of individuals
Profesor Rachieru Mihaela
În perioada 27.03.2023 –31.03.2023, am participat în cadrul proiectului ERASMUS+KA1-Learning mobility of individuals, la cursul de formare „Going digital in an innovative classroom”, desfășurat în Praga, la ITC International Training Center.
La acest curs au fost 16 participați – 3 din Slovenia și 13 profesori din România (3 din Tg. Mureș și 10 din Piatra – Neamț).
Rezultatele învățării urmărite prin acest curs de formare au fost:
Îmbunătățirea abilităților de a utiliza diverse metode și tehnici de predare inovatoare, centrate pe elev, care să încurajeze rezolvarea diferitelor tipuri de sarcini;
Îmbunătățirea competențelor în utilizarea resurselor deschise și digitale, sprijinirea dezvoltării competențelor digitale, creșterea capacității de a declanșa schimbări în ceea ce privește modernizarea utilizând TIC;
Abordarea temelor prin prisma interdisciplinarității;
Dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a altor competențe cheie prin metode de predare inovatoare, îmbunătățind calitatea procesului instructiv - educativ;
Stimularea elevilor pentru o învățare activă și folosirea enei evaluări eficiente pentru a reduce performanța scăzută în formarea competențele de bază;
Vor fi identificate raporturile dintre compoziția chimică, structură și proprietățile materialelor metalice.
Fiecare echipă va realiza o lucrare practică creativă folosind deformarea plastic la rece și va crea o prezentare powerpoint cu lucrarea efectuată. Vor insera și imagini sugestive pentru operațiile exemplificate.
Se va propune elevilor să participe cu soluții privind modul de realizare a lucrării practice astfel încât să identifice toate operatiile specifice lucrării
Se vor crea mai multe grupe de lucru, care vor avea ca sarcină să creeze o panoplie cu lucrările efectuate.
Se vor realiza lucrările în funcție de proprietățile mecanice ale materialelor aplicându-se formulele matematice
Revizuirea și dezvoltarea competențelor personale și profesionale, construirea încrederii în promovarea pedagogiilor inovatoare și active, care răspund diversității sociale și culturale; Programul de formare a fost structurat pe 10 module. Cursul a îmbinat învățarea individuală cu cea pe grupe, indoor și outdoor. Instrumentele TIC abordate în cursul de formare au fost: Classdojo.com, Learningapps.org, Code.org, Minecraft, Storyjumper.com, Canva.com, Edpuzzle.com, Plickers.com.
Știință Tehnologie Inginerie Artă Matematică
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Leonida”
An școlar 2022-2023
Cercul directorilor/directorilor adjuncți
Cercul directorilor/directorilor adjuncți - 17.XI. 2022 a fost organizat în calitate de gazdă de către echipa managerială, director, profesor drd. Alina Ionela Avram și director adjunct profesor Mihaela Zachman. S-a desfășurat cu activitate metodică cu temele:
1. Abordări ale managementului școlii din perspectiva respectării Ordinului nr 4183/4 iulie 2022 pentru aprobarea ROFUIP, respectiv compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar organizată în 5 module, evaluarea elevilor, încheierea mediilor, reglementări privind nivelul antepreșcolar, transferurile elevilor, eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, eliminarea dispozițiilor /trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești din partea părinților.
2. Abordarea realistă a provocărilor de aplicare și evaluare a unui nou Curriculum Național Centrat pe competențe.
3. Roluri manageriale esențiale pentru un management de Curriculum eficient, constituirea, funcționarea și evaluarea activității comisiilor cu caracter permanent din LTDL (cu accent pe Metodologia -cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin OME nr 4224/06.07.2022 care reglementează procesul de asigurare a calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile.
Activitatea metodică, managerială a fost organizată în prezentare de referate, urmată de derularea activităților interactive sub formă de workshopuri, în cadrul cărora cei aproximativ 27 de manageri participanți au făcut schimburi de experiență și de bune practici, sub,, bagheta” domnului inspector școlar profesor dr. Ioan Romeo Roman.
Cercul profesorilor de limba engleză la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Leonida” din data de 23.XI.2022
Activitatea a avut gazde-organizator pe doamnele profesoare de limba engleză: Anca Munteanu, Mihaela Zachman, Dana Maria Mățășel, participanți 32 de profesori de limba engleză de la unitățile de învățământ liceal din PiatraNeamț și Roznov.
TEMATICA a cuprins:
1. Innovative methods, procedures and techniques to approach teachinglearning-evaluation in EFL classes
Cercuri pedagogice organizate la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
2. Open educational resources-a way to bring innovation and creativity in EFL
3. Developing oral interaction skills through communicative and interactive tasks-concept, need and issues
Activitatea s-a derulat astfel: s-au prezentat referate metodico-științifice:
• Developing oral interaction skills through communicative and interactive tasks profesor Mihaela Zachman;
• Innovative methods and technique in teaching English as a second language -profesor Anca Munteanu;
• Open educational resources- a way to bring innovation and creativity in EFL-profesor Dana Maria Mătășel;
Au urmat două cursuri de formare profesională organizate on line de către British Council, profesor universitar Camelia Arhip cu tema: Innovative methods, procedures and techniques to approach teaching -learning -evaluation in EFL classes și Workshopul online cu tema Developing oral interaction skills through communicative and interactive tasks-concept,need,issues, profesor Nicoleta Dinescu, Shakespeare School București.
Cercul pedagogic – Domeniul Mecanic – 22. XI.2022 a fost organizat în calitate de gazdă de către profesorii de discipline tehnice, Prof. Ing. Ciocîrlan Maria - Augustina, Prof. Ing. Fodor Elena, Prof. Ing Struguțe Cătălin.
Cercul pedagogic s-a desfășurat cu activitatea metodică cu temele:
Lecție demonstrativă, clasa a XI a învățămînt profesional cu tema – Regimuri de așchiere având ca scop aplicarea la clasă a unor metode, procedee și tehnici de abordare a predării- învățării - evaluării inovative în vederea creșterii succesului școlar și formarea competențelor cheie.
Stimularea inovației și creativității cadrelor didactice în vederea creerii de resurse educaționale deschise și postarea acestora pe platforma RED a I.S.J Neamț.
Referat cu tema - Valorificarea parteneriatului cu agenții economici. Implicarea agenților economici parteneri în promovarea învățământului tehnic și professional
Diseminare de proiecte europene ERASMUS+.
Activitatea metodică a fost organizată în prezentare de referate, urmată de lecția demonstrativă și de worksop-uri. La această activitate au participat cadrele didactice din județ care au făcut schimburi de experiențe și de bune practici.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Metode inovative utilizate în predarea disciplinelor tehnice la Liceul Tehnologic
„Dimitrie Leonida”
din Piatra Neamț
Profesor Fodor Elena
În data de 22 noiembrie 2022, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Piatra Neamț a fost gazda desfășurării Cercului pedagogicspecializarea Mecanică, cu tema „Aplicarea la clasă a unor metode, procedee și tehnici de abordare a predării-învățării-evaluării inovative în vederea creșterii succesului școlar și formarea competențelor cheie”, eveniment la care au participat profesorii de discipline tehnice de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, Colegiul Tehnic de Transporturi, Colegiul Tehnic Forestier, Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Tg. Neamț și Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca.
Activitatea Cercului pedagogic a debutat cu prezentarea filmării unei lecții pe care am susținut-o la clasa a XI-a profesională, specializarea „Lăcătuș mecanic prestări servicii”, lecție de tipul predare-învățare, la modulul „Produse artizanale, de uz casnic și gospodăresc” (MII), cu tema „Regimuri de așchiere”. Lecția a fost structurată, organizată și desfășurată ca o pledoarie pentru susținerea și utilizarea instrumentelor și platformelor digitale în cadrul tuturor secvențelor educative ale demersului didactic, folosind doar un laptop, un retroproiector și nelipsitele telefoane mobile ale elevilor.
Am încercat astfel să schimb abordarea elevilor cu îndemnul deja arhicunoscut „Închideți/strângeți telefoanele!”, cu „Deschideți-vă telefoanele și haideți să învățăm!”. Pe parcursul diferitelor momente ale lecției am utilizat 3 instrumente digitale: aplicația Mentimeter (Wordcloud), instrumentul Kahoot! și Bubble.us (Mindmap).
Captarea atenției elevilor am realizat-o prezentând elevilor aplicația Mentimeter, alegând din numeroasele sale funcționalități construirea unui Wordcloud (nor de cuvinte) ce a fost corelat cu noțiunile predate anterior.
Elevii s-au conectat extrem de simplu și rapid cu ajutorul telefonului mobil la Mentimeter (Menti.com) pe baza unui cod furnizat de profesor și au trimis trei termeni specifici prelucrărilor prin așchiere, urmărind apoi pe retroproiector modul de completare și formare a wordcloud-ului.
În continuare, în momentul de reactualizare a cunoștințelor predate, am apelat la instrumentul digital Kahoot!, cu care elevii erau familiarizați deja din anul anterior și am aplicat un test cu șase întrebări. Elevii au folosit codul generat de jocul kahoot, au citit întrebările adresate de pe videoproiector și au răspuns pe terminalele mobile. Avantajul principal al acestei aplicații este că fiecare elev află în timp real dacă a răspuns corect sau greșit la întrebare și ce punctaj a obținut (în funcție de corectitudinea răspunsului și de timpul de reacție).
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Am constatat că elevii preferă acest tip de evaluare datorită caracterului ludic (fiind extrem de obișnuiți cu jocurile pe calculator), a faptului că încurajează competitivitatea (prin afișarea la final a podiumului cu primii trei elevi clasați) și a faptului că-i stimulează în scopul obținerii unor rezultate mai bune.
Grupul clasei are în componența sa un elev cu C.E.S care a răspuns foarte bine cerințelor kahoot-ului, situându-se pe podium pe locul al II-lea! Acest lucru a fost posibil deoarece aspectul ludic al instrumentului atrage, iar colegii lui de clasă îl ajută și-l sprijină permanent.
În predarea noilor noțiuni am utilizat o nouă aplicație, Bubbl.us. Am prezentat pe scurt elevilor aplicația Bubbl.us, modul de întocmire a hărților conceptuale și am proiectat harta conceptuală a elementelor regimului de așchiere cu ajutorul căreia am definit și explicat următoarele noțiuni: regime de așchiere și elementele regimului de așchiere (definiție, simbol, unități de măsură și formule de calcul).
La finalul lecției, în momentul realizării feedback-ului am solicitat elevilor să vină pe rând la laptop și, sub îndrumarea profesorului, să întocmească o nouă hartă mentală referitoare la stabilirea regimului de așchiere în funcție de primele două categorii de date din cele trei: piesa prelucrată, mașina-unealtă și scula așchietoare.
Tema pentru acasă a fost completarea hărții conceptuale realizate în clasă cu datele referitoare la scula așchietoare, după ce, în prealabil, am trimis link-ul hărților conceptuale deja concepute tuturor elevilor pe grupul de Whatsapp al clasei și pe GoogleClassroom.
Această lecție atipică, desfășurată cu resurse materiale minimale, la îndemâna tuturor cadrelor didactice, a demonstrat că ar fi benefic să folosim în activitatea la clasă, odată cu metodele și procedeele clasice (învățarea dirijată, explicația, conversația euristică) și instrumente digitale inovative pentru care elevii au o mare deschidere și cu care se familiarizează extrem de rapid.
Rezultatele așteptate ale unui astfel de parcurs didactic sunt mai mult decât încurajatoare: creșterea interesului elevului pentru lecție, dinamizarea ei, folosirea jocului didactic, valorificarea competențelor digitale ale elevilor-nativi digitali și utilizarea telefoanelor într-un mediu dirijat, controlat, în scopuri didactice și nu doar recreative!
Bibliografie
1. Ion Morar, ș.a -Tehnologia elaborării și prelucrării semifabricatelor, Manual pentru cl. a XII-a, Editura Sigma, București, 2002
2. *** Aplicații online utile în activitatea didactică. Resurse educaționale produse în cadrul cursului blended learning, școala incluzivă, școala pentru toți - C.C.D, București, 2019
https://kahoot.com/schools-u/
https://www.mentimeter.com/app
https://bubbl.us/
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
DISEMINARE MOBILITATE PENTRU SCHIMB DE EXPERIENȚĂ IN NORVEGIA ÎN CADRUL PROIECTULUI ZEST-
PROFESOR MIHAELA ZACHMAN
În cadrul Proiectului ZEST, mai exact la finalizarea acestuia, am avut oportunitatea de a depune o candidatură pentru selecția în vederea participării în Norvegia și am avut o experiență uimitoare împreună cu profesori ,directori, inspectori din Neamț și din Prahova, (cu toții am fost cursanți în cadrul proiectului)! Ca profesor de limba engleză, am avut ocazia să călătoresc în străinătate pentru un schimb de experiență într-o școală și ateliere de artiști consacrați artei pentru copii incluzivi, din Oslo, capitala Norvegiei.
În primul rând, am fost uimită de peisajele incredibile pe care le-am văzut în timpul călătoriei mele în Norvegia, în perioada 23-27 martie 2023. Fiordurile spectaculoase, munții acoperiți de zăpadă și pădurile luxuriante au fost absolut fermecătoare. M-am simțit ca și cum aș fi intrat într-un basm norvegian, cu ,,trolli’’ vietățile pădurii lor, craturi grotești cu 4 degete cărora tradiția spune dacă vrei să nu ți facă rău, trebuie să le zâmbești. Când e soare , desi este foarte rar, se spune că se transformă în stânci. Trolii sunt suveniruri simbolice pe care îi găsim pretutindeni alături de corabiile vikingilor.
La școală, am fost întâmpinat cu căldură de către colegii mei norvegieni și de către puțini elevi, deoarece erau plecați la ski, o activitate extrașcolară lunară. Nivelul de engleză al elevilor a fost uimitor de bun, iar dorința lor de a învăța și de a comunica în engleză a fost inspiratoare. Am fost impresionat de dedicația lor față de învățarea limbii engleze și de interesul lor pentru cultura engleză.
Un aspect remarcabil al sistemului de educație norvegian a fost accentul pus pe egalitate și pe implicarea activă a elevilor în procesul de învățare. Elevii erau încurajați să participe la discuții, să-și exprime opiniile și să colaboreze în grupuri. Am observat că atmosfera din clasă era relaxată și prietenoasă, ceea ce a creat un mediu propice pentru învățarea limbii engleze.
Pe parcursul șederii mele în Norvegia, am avut ocazia să experimentez cultura norvegiană. Am fost impresionată de respectul și atitudinea lor față de natură, precum și de dorința lor de a trăi în armonie cu mediul înconjurător. Am avut ocazia să gust din bucatele locale, cum ar fi somonul afumat și brânza brunost, care au fost delicioase!
În timpul liber, am avut plăcerea să vizitez muzee, să explorez orașul Oslo foarte curat, fără parcări și fără oameni homeless și să fac drumeții în natură, în parcuri, am văzut și schimbarea gărzii la palatul regal un fel de Buckingam palace. Am fost captivată de peisajele montane și de pădurile dense, iar aerul curat și proaspăt al Norvegiei m-a încărcat cu energie și inspirație.
În concluzie, prima mea experiență ca profesor de limba engleză în Norvegia a fost uimitoare. Am fost impresionat de peisajele magnifice, de sistemul de educație avansat, de cultura norvegiană și de dorința sinceră a elevilor de a învăța engleza. Această experiență mi-a oferit amintiri de neuitat și m-a îmbogățit din punct de vedere profesional și personal.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
JUCĂRII VORBITOARE
UN PROIECT INTERDISCIPLINAR CU PRODUSE HANDMADE DIN
MATERIALE RECICLABILE DIN ,, SĂPTĂMÂNA ȘCOALAVERDE’’2023
INIȚIAT DE DIRECTORADJUNCT PROFESOR MIHAELA ZACHMAN
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
Dezvoltarea relațiilor interumane și acțiunilor extrașcolare pentru stimularea comunicării între elevi, cadre didactice din cele două unități de învățământ, a firmelor partenere și membrii comunităților locale;
Valorificarea potențialului creativ al elevilor adaptat la cerințele programului ȘCOALA VERDE;
Încurajarea elevilor de a-și promova creațiile în public, chiar și în limba engleză;
Promovarea imaginii liceului pentru atragerea elevilor de clasa a VIII-a; ARGUMENT
Proiectul organizat la inițiativa directorului adjunct profesor Mihaela Zachman al LICEULUI TEHNOLOGIC „DIMITRIE LEONIDA” PIATRA-NEAMȚ și având ca parteneri școli din județ și asociații, a avut ca obiectiv și desfășurarea unui concurs de creație care face un apel de conștientizare în rândul elevilor, profesorilor și părinților, a importanței respectării mediului înconjurător și a reciclării deșeurilor de orice natură.
CONTEXT
Marcarea Zilei Mondiale a Mediului o facem prin lansarea unei provocări către elevii claselor IX- XII, nivel liceal, specializările mecanică, protecția mediului, textile, prelucrarea lemnului și alimentație publică, din județul Neamț, să participe la un concurs de reciclare creativă și să confecționeze un obiect decorativ din deșeuri metalice și nemetalice, lemn, plastic, hârtie, materiale textile (Mascota creativității), însoțit obligatoriu de un slogan/nume reprezentativ, care să reflecte temele specifice evenimentului marcat (reciclarea, importanța ecologiei în viața noastră; un stil de viață ecologic, prietenos cu mediul; impactul poluării asupra mediului înconjurător, etc).
SCOP:
conștientizarea importanței respectării mediului înconjurător și a reciclării;
dezvoltarea abilităților practice ale elevilor, folosind diverse tehnici și materiale de realizare a produselor handmade;
stimularea creativității și cultivarea simțului practice și estetic
OBIECTIVE:
Implicarea instituțiilor partenere în activitățile de colaborare prevăzute în proiect;
Dezvoltarea imaginației și a creativității elevilor;
Interacțiunea și cooperarea socială;
Sensibilizarea și educarea tinerei generații în spiritul protecției mediului și a reciclării deșeurilor de orice fel;
Formarea și dezvoltarea abilităților practice ale elevilor, folosind diverse tehnici și materiale de realizare a produselor finite;
Satisfacția elevilor privind rezultatul muncii lor și aprecierea acordată de colegi, profesori, reprezentanții firmelor partenere și comunitate.
Promovarea imaginii școlilor organizatoare.
BENEFICIARI DIRECȚI AI PROIECTULUI: ELEVII DIN ȘCOLILE PARTICIPANTE
Jucăriile vorbitoare sunt o categorie fascinantă de jucării care pot captiva imaginația copiilor și adulților deopotrivă. Aceste jucării sunt dotate cu tehnologie care le permite să interacționeze verbal cu utilizatorii lor, oferind astfel o experiență de joc inovatoare și captivantă. În acest referat, vom explora lumea jucăriilor vorbitoare, includând istoria lor, tipurile de jucării vorbitoare disponibile pe piață, precum și impactul lor asupra dezvoltării copiilor.
Conceptul de jucării vorbitoare datează încă din anii 1960, când primele jucării vorbitoare au fost introduse pe piață. Aceste jucării simple, care emiteau sunete și fraze preînregistrate, au fost populare în rândul copiilor și au deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a jucăriilor vorbitoare. Cu progresele tehnologiei, jucăriile vorbitoare au evoluat rapid, devenind mai sofisticate și mai interactive. Astăzi, jucăriile vorbitoare pot avea funcții complexe, cum ar fi recunoașterea vocală, inteligența artificială și conectivitatea la internet.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Tipuri de jucării vorbitoare:
Există o varietate de tipuri de jucării vorbitoare disponibile pe piață, care se adresează diferitelor grupe de vârstă și intereselor copiilor. Iată câteva exemple:
Jucării de pluș vorbitoare:
Acestea sunt jucării moi, de pluș, care pot emite sunete, cântece și fraze într-un mod adorabil. Ele pot avea senzori care detectează atingerile și îmbrățișările copiilor, declanșând astfel răspunsuri vocale. Aceste jucării sunt populare în rândul copiilor mici și oferă o experiență reconfortantă și interactivă de joc.
Jucării de construcție vorbitoare:
Acestea sunt jucării de construcție, cum ar fi seturile LEGO, care sunt dotate cu funcții vorbitoare. Aceste jucării pot ghida copiii în procesul de construcție, oferind instrucțiuni verbale și feedback în timp real. Ele pot, de asemenea, să ofere povestiri și aventuri interactive care îi încurajează pe copii să-și dezvolte creativitatea și abilitățile de construcție.
Jocuri de bord vorbitoare:
Educatia elevului în era tehnologiei informatiei si a comunicațiilor
Profesor Daniel Onofrei
Educația elevului în era tehnologiei informației și a comunicării (TIC) este un subiect de mare importanță în societatea noastră modernă. Odată cu dezvoltarea tehnologică rapidă, elevii sunt expuși la o gamă largă de tehnologii, cum ar fi computere, smartphone-uri, tablete și altele. În timp ce acestea pot fi instrumente utile în procesul de învățare, ele pot, de asemenea, să fie o sursă de distracție și poate afecta performanțele școlare ale elevilor.
Una dintre cele mai mari provocări ale educației elevilor în era TIC este de a-i învăța să utilizeze tehnologia în mod responsabil și eficient. Astfel, este important ca școlile să își integreze învățarea digitală în procesul de învățare și să ofere elevilor o educație adecvată în domeniul tehnologic.
Există o serie de beneficii ale utilizării tehnologiei în educație. Acestea includ accesul la informații, colaborarea între elevi și profesori și posibilitatea de a personaliza procesul de învățare pentru nevoile individuale ale fiecărui elev. De exemplu, un elev poate beneficia de un program de învățare personalizat, care este adaptat la nivelul său de înțelegere și la stilul său de învățare.
Cu toate acestea, există și unele riscuri asociate cu utilizarea tehnologiei în educație. Distragerea este unul dintre cele mai mari riscuri, deoarece elevii pot fi tentați să folosească dispozitivele lor pentru a se distra, în loc să se concentreze asupra învățării. În plus, există riscul ca elevii să primească informații greșite sau să fie expuși la conținut inadecvat sau periculos.
Pentru a gestiona aceste riscuri, este important ca școlile să pună în aplicare politici și reguli clare privind utilizarea tehnologiei în clasă. Aceste politici ar trebui să includă restricții privind utilizarea dispozitivelor personale și accesul la internet în timpul orei de curs, precum și instruirea elevilor cu privire la utilizarea responsabilă a tehnologiei.
În concluzie, educația elevului în era TIC este un subiect important și actual, care necesită o abordare
responsabilă din partea școlilor și a profesorilor. Integrarea tehnologiei în procesul de învățare poate fi benefică pentru elevi, dar numai dacă este gestionată corespunzător și responsabil. Prin urmare, este important să se acorde o atenție deosebită instruirii elevilor în utilizarea tehnologiei în mod responsabil și eficient, astfel încât aceștia să poată beneficia din plin de avantajele oferite de TIC.
(TIC) aduce o serie de avantaje semnificative în procesul de învățare și pregătire a elevilor pentru viața de zi cu zi într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. În cele ce urmează, vom discuta câteva dintre aceste avantaje.
TIC oferă elevilor acces la o gamă largă de informații în timp real, din surse diverse și din întreaga lume. Acest lucru le permite să își completeze cunoștințele și să înțeleagă mai bine subiectele abordate în clasă. De asemenea, le oferă posibilitatea să își formeze propriile opinii și să ia decizii mai informate în diferite domenii.
TIC poate ajuta la personalizarea procesului de învățare, oferind elevilor un mediu de învățare adaptat stilului și ritmului lor individual de învățare. De exemplu, software-ul de învățare adaptivă poate ajusta automat nivelul de dificultate și viteza cu care este prezentat conținutul în funcție de progresul elevului. Aceasta permite fiecărui elev să învețe în ritmul propriu și să primească feedback imediat pe parcursul procesului de învățare.
TIC facilitează comunicarea și colaborarea între elevi și profesori într-un mod mai eficient. De exemplu, utilizarea platformelor online de învățare sau a aplicațiilor de chat și videoconferință poate îmbunătăți comunicarea dintre elevi și profesori și poate ajuta la împărtășirea de informații, discuții și feedback.
Educația elevului în era TIC îi pregătește pe aceștia pentru o lume tot mai digitală și tehnologizată. Învățarea utilizării tehnologiei îi ajută să dezvolte abilități tehnice și digitale, cum ar fi programarea, gândirea critică și analitică, precum și înțelegerea sistemelor și a tehnologiilor emergente.
Utilizarea tehnologiei poate contribui la îmbunătățirea performanțelor academice ale elevilor prin oferirea unor instrumente suplimentare de învățare și acces la informații și resurse în timp real.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
Acest lucru poate duce la creșterea motivației și interesului elevilor pentru învățare și poate ajuta la îmbunătățirea calității muncii lor.
Pregătire culturală realizată de profesor Jiga Nicolae, elevilor de clasa a IX-a liceu, participanți în cadrul proiectului Erasmus 01D E100 86277 2022 VET_000054823
Spania este o țară vorbitoare de limbă spaniolă, așa că ar fi util să aveți cunoștințe de bază de spaniolă. Încercați să învățați câteva fraze de bază, cum ar fi salutul, întrebări obișnuite și expresii de politețe. Acest lucru vă va ajuta să vă comunicați mai ușor cu localnicii și să vă descurcați în situații cotidiene.
Spania are o cultură bogată și diversificată, cu tradiții și obiceiuri unice în fiecare regiune. Citiți despre cultura spaniolă în general și despre cultura specifică a Andaluciei, regiunea în care se află Granada. Informați-vă despre obiceiurile locale, tradiții, evenimente culturale și aspecte importante ale vieții cotidiene, cum ar fi programul de odihnă și obiceiurile alimentare.
Granada este faimoasă pentru Alhambra, un complex palatial maur construit în Evul Mediu, care este una dintre cele mai importante atracții turistice din Spania. Citiți despre istoria acestui loc fascinant și înțelegeți influențele culturale moare, creștine și evreiești care se reflectă în arhitectura sa. Studiați și alte locuri importante din Granada, cum ar fi Cartierul Albayzín, Catedrala Granadei și Capela Regală.
Spania este renumită pentru bucătăria sa delicioasă și diversificată. Pregătiți-vă pentru a savura mâncăruri spaniole autentice în Granada, cum ar fi tapas, paella, jamón serrano și alte specialități locale. Încercați să vă familiarizați cu preparatele tradiționale spaniole și cu obiceiurile de luat masa specifice, cum ar fi obiceiul de a servi tapas gratuite la fiecare băutură comandată.
Spaniolii au propriile lor norme sociale și etichetă. De exemplu, săruturile pe obraz sunt un mod comun de a saluta în Spania, iar salutul se face de obicei în mod individual cu persoanele pe care le întâlniți. Familiarizați-vă cu obiceiurile de salut și de politețe locale pentru a vă simți confortabil în interacțiunile cu localnicii.
Granada găzduiește numeroase evenimente și festivaluri pe tot parcursul anului. Cercetați evenimentele care au loc în timpul vizite.
Textile neconvenționale
Profesor Barcan Maria
Materialele textile neconvenţionale (prescurtat MTN) sunt obţinute prin procedee diferite de cele clasice de ţesere sau tricotare. Ele au la bază un suport textil, care este supus unui proces de consolidare, cu sau fără materiale de consolidare. Suporturile textile pot fi constituite din fibre, fire, filamente obţinute prin extrudare din polimeri în stare topită, ţesături, tricoturi din urzeală, ţesături şi fibre, tricoturi din urzeală şi fibre, materiale textile neconvenţionale şi fibre. Materialele de consolidare se prezintă sub formă de adezivi, fibre, fire. Adezivii pot fi în stare lichidă (în general dispersii apoase pe bază de polimeri naturali şi mai ales pe bază de polimeri sintetici, cu sau fără spumanţi ), în stare solidă (termoadezivi sub formă de fibre, pulberi, folii şi fire ). Consolidarea suporturilor textile se poate realiza prin procedee mecanice (interţesere, cu jet de apă, cu jet de aer, coaseretricotare, coasere-scămoşare, coasere-tricotarescămoşare ), procedee fizico-chimice cu ajutorul
adezivilor, procedee mixte (mecanice şi fizicochimice cu ajutorul adezivilor). La procesele de consolidare fizico-chimică cu ajutorul adezivilor trebuie luate în consideraţie posibilităţile de depunere a adezivilor: impregnarea suportului textil în soluţii adezive, depunerea adezivilor lichizi prin stropire sau prin imprimare, întinderea pastelor termoadezive, depunerea întâmplătoare sau dirijată a termoadezivilor. Suporturile textile din fibre (constituite prin aglomerări de fibre orientate pe anumite direcţii sau neorientate) poartă denumirea de straturi fibroase, iar pentru obţinerea acestora sunt utilizate procedee în stare uscată (cardare, cardare-pliere, mixte, aerodinamice, alte procedee) şi în stare umedă din suspensii cu apă şi fibre foarte scurte).
Straturile fibroase se pot depune pe suporturi din ţesături, din tricoturi de urzeală sau din materiale neconvenţionale, formând împreună suporturi textile compuse sau suporturi stratificate. Straturile fibroase şi suporturile stratificate pot fi supuse unor procese de preconsolidare prin interţesere simplă şi apoi unor procese de consolidare mecanică şi mai ales fizico-chimică, cu ajutorul adezivilor.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
La suporturile textile care conţin fibre de lână se poate aplica în final şi operaţia de piuare. Consolidarea prin coasere-tricotare se aplică atât la straturile fibroase obţinute prin cardare-pliere (produse Arachné, Maliwatt), cât şi la suporturi constituite din ţesături (produse Malipol) sau din fire (produse Malimo). La consolidarea prin coasere-tricotare, firele (utilizate ca materiale de consolidare) sunt introduse în suporturi textile, formând cusături paralele, cu diferite legături, asemănătoare cu cele întâlnite la tricoturile din urzeală. Cusăturile sunt uşor deşirabile şi, de aceea, la unele produse se recomandă consolidarea finală prin scămoşare sau consolidarea fizico-chimică cu ajutorul adezivilor. Astfel de soluţii sunt recomandate şi pentru produsele Tufted, la care, mai întâi, se impune consolidarea prin coasere a suporturilor textile constituite din ţesături sau materiale neconvenţionale obţinute prin extrudere direct din polimeri. Pentru straturile fibroase care conţin fibre lungi, consolidarea prin coasere-tricotare se poate efectua şi fără fire pe maşini tip Malivlies sau Arabeva, putându-se realiza cusături paralele direct din fibre. Procedeele de consolidare mecanică prin interţesere, coaseretricotare, coasere-tricotare-scămoşare sunt utilizate pentru obţinerea unor produse, cum ar fi: materiale de bază, materiale secundare pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, materiale pentru interiorul locuinţelor, articole tehnice, suporturi pentru covoare din policlorură de vinil, înlocuitori de piele, vată pentru tapiţerie, pături scămoşate. Procedeele de consolidare fizico chimică cu ajutorul adezivilor sunt utilizate pentru obţinerea materialelor secundare destinate ca întărituri pentru îmbrăcăminte exter-
ioară, articole tehnice, articole igienico-medicale, materiale secundare pentru încălţăminte, lavete şi altele. Procedeele de obţinere a materialelor textile neconvenţionale prin extrudere direct din polimeri au permis diversificarea gamei sortimentale, în special în domeniile articolelor tehnice, suporturilor pentru covoare tufted, hârtiilor speciale, tapetelor, agrotextilelor, materialelor pentru aeronautică, filtrelor, geotextilelor şi altele. Procedeele de electropluşare permit fixarea fibrelor foarte scurte pe suporturi de ţesături şi tricoturi din urzeală, produsele obţinute fiind utilizate ca mochete, materiale de bază pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, stofe de mobilă, huse pentru tapiţeria scaunelor automobilelor. Combinarea procedeelor de consolidare mecanică cu procedeele de consolidare fizicochimică face posibilă diversificarea gamei de produse textile neconvenţionale, cu destinaţia mochete, vată pentru matlasat, vată pentru tapiţerie, fono şi termoizolaţii, agrotextile, geotextile. Cea mai mare parte a produselor textile neconvenţionale nu sunt supuse unor procese de finisare chimică. Pentru unele produse utilizate ca materiale de bază pentru îmbrăcăminte, stofe de mobilă, perdele, articole decorative etc. se aplică operaţii de finisare chimică: albire, vopsire, imprimare sau termofixare. Pentru produse ca înlocuitori de blană, pături şi înlocuitori de catifea se aplică operaţii de scămoşare pe o faţă sau pe ambele feţe ale materialelor. În cazul produselor cu destinaţia acoperitori de pardoseli se utilizează o serie de operaţii asemănătoare celor aplicate la covoarele ţesute (festonare, aplicarea franjurilor etc.).
ȘCOALA DE IERI ȘI ȘCOALA DE AZI
Mă numesc, DROB LICA-VALERICA, profesor-inginer, catedra TEXTILE, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”. Am revenit în învățământ după 23 ani. Deseori mi-am pus întrebarea: „ S-a schimbat ceva în ce înseamnă să fiu profesor de când mi-am început această carieră și până acum? Răspunsul este simplu. S-au schimbat foarte multe lucruri.
Școala este poate cea mai dragă si cea mai importantă instituție din viața noastră de adolescent, tânăr adult sau copil. Este locul unde ne formăm ca oameni, este locul în care învățăm să scriem, să socotim, să gândim în așa fel incât să ne descurcăm în viață.
Dacă dau timpul înapoi cu 20 de ani și încerc să îmi amintesc cum era la școală prin anii 1990 voi vedea că școala și tot ce implică ea a trecut prin schimbări uriașe. Cel mai bine ne dăm seama de schimbări uitandu-ne la noile generații care intră la școală sau la cele care pleacă de pe băncile școlii gata să ia viața în piept.
1.Elevii nu mai sunt intimidați de profesori, nu mai există teama sau respectul față de profesor. Aici am asistat la cea mai drastică schimbare. Nu mai există prea mult respect pentru cadrele didactice, orice elev mai mare sau mai mic își impune punctul de vedere și nu se sfiește să răspundă când simte că omul de la catedră nu are dreptate (deși acesta are dreptate de cele mai multe ori). Relația cu profesorii e mai degrabă una de prietenie și nu mai există autoritatea pe care o știam cu toții cel puțin din poveștile părinților. Astăzi elevii cer sfaturi de la profesori chiar și în probleme care nu țin neapărat de școala și de lecții, și asta poate fi un lucru pozitiv. Comunicarea e bună oricând și poate rezolva multe lucruri.
2. Se discută orice, nu prea mai ai subiecte tabu. Dacă în trecut aveai subiecte despre care nu se discuta în școală, despre care nu se vorbea nici măcar în pauze, astăzi elevii de toate vârstele discută și la ore, și în afara lor despre orice,
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
inclusiv despre sexualitate sau despre alte subiecte dificile, li se explică multe și pot avea o viziune de ansamblu asupra realității pe care o vor avea de înfruntat când termină școala.
E un pas înainte care îi va ajuta să se integreze mai ușor într-o societate care nu mai ține cont de tabuuri și care încearcă să se reinventeze cu fiecare an care trece. Discuțiile purtate sunt libere sau sunt structurate, dacă au loc în timpul orelor. Orele de dirigenție s-au transformat în ore în care elevii și profesorii încearcă să găsească rezolvări la probleme care ii preocupă în mod curent pe copii, adulții de mâine.
3. Găștile si „bisericuțele” nu mai sunt așa de evidente și nu prea mai există. Acum 20 de ani dacă mergeai în licee, în școli vedeai adevărate găști cristalizate în jurul unor persoane „populare”, aveau mereu motive de scandal și discuții infinite, bătăi între grupuri. Astăzi lucrurile s-au schimbat, copiii, elevii mai mari au ințeles că grupulețele nu ajută la nimic și că trebuie să existe o comunicare între mai mulți oameni ca lucrurile să poată merge în direcția dorită. Colaborarea e importantă, la fel și munca de echipă, discuțiile constructive și înțelegerea importanței întregului, fără a exista o diviziune în găsti.
4. Sunt mai multe activități extracurriculare, cluburi și cercuri, iar elevul este apreciat mai mult. Activitătile extracuriculare și cercurile, cluburile îi ajută pe elevi să își dezvolte imaginația, să își cultive pasiunile, să exploreze și să încerce tot ce își doresc ca să știe spre ce să se îndrepte în viață. Este o îmbunătățire uriașă să ai mereu cât mai multe variante din care să alegi și să le poți testa pe fiecare în parte. Și orele și materia școlară sunt mai ușor de personalizat, sunt adaptate în funcție de elevi, de cerințele lor, de piața muncii, acolo unde e posibil. Școala modernă se „pliază” pe elev și pe cerințele lui, pe nivelul lui, pe nevoile lui la un moment dat. Diferențele dintre copii sunt apreciate, înțelese, copiii sunt încurajați, individul este apreciat pentru ce încearcă să facă, atât cât poate la nivelul la care se află. In trecut, acum 20 de ani conta să fii la fel ca toți ceilalți și să încerci să te supui unor rigori care nu îți permiteau să te dezvolți ca invidid și nu prea erai apreciat.
Elevul din trecut, așa cum l-am numit,era elevul cu o ţinută decentă, unitară, cu uniformă și număr matricol, cu cordeluță pe cap, avea și uniformă de pionier pentru manifestări mai importante. Era elevul care putea afla informaţii doar de la şcoală sau din biblioteci.
Era totuşi un elev serios,conştiincios, respectuos faţă de părinţi, profesori sau toţi cei din jur. Participa la concursuri sportive, pe teme sanitare, de circulaţie, participa la olimpiade şcolare, la diverse manifestări prin care îşi slăvea conducătorul iubit; era elevul fără calculator, internet, telefon mobil.
Era elevul care se uita la televizor doar maximum două ore pe zi, care uneori își făcea temele sau învăţa la lumina lumânărilor,care pleca în vacanţe doar în ţară. Era elevul care învăţa bine, care putea visa să-şi continue studiile, dar doar în limitele graniţelor ţării, dincolo de acestea fiind un teren cunoscut doar de la geografie. Acest elev din trecut este poate profesorul, medicul, inginerul de azi, ieri elev, azi părinte sau bunic, nevoit să-si crească copiii sau nepoţii sub deviza elevul din prezent.
Elevul din prezent este elevul care s-a trezit cu acces la o multitudine de informaţii pe care le obţine nelimitat de la scoală, televizor, internet. Este elevul modern care se îmbracă la școală cum dorește, care are calculator, acces la internet, care are telefon mobil, ghiozdan de tip Adidas, Nike sau caiete, coperţi, penare cu Hannah Montana, Spidermen. Este elevul care poate participa la diverse concursuri naţionale şi internaţionale în diferite domenii, care poate merge în străinătate în concedii cu maşini de lux, care poate visa să-si facă studiile în străinătate. Este elevul care prin intermediul internetului poate obţine orice informaţie la momentul dorit sau poate comunica rapid cu orice persoană de la orice distanţă prin intermediul e-mail-ului. Elevul din prezent va fi probabil arhitectul, profesorul, medicul, inginerul, savantul de mâine, care va da naştere elevului din viitor.
Cum va fi oare elevul din viitor?
Personal îmi imaginez un elev al viitorului în faţa unui calculator, încercând prin diverse simulări să descopere noul, viitorul, văd un elev din viitor care dă teste, examene în faţa calculatorului, un elev care va studia dintr-o mulţime de surse, care poate va putea să facă diferit călătorii în timp și spaţiu, un elev al viitorului care poate construi un viitor care să revoluţioneze, prin noi descoperiri, lumea sau de ce nu, un elev din viitor care să trăiască pe o altă planetă. Astfel, am făcut o trecere din trecut, prin prezent, spre viitor, trecere văzută cu ochii unui elev din trecut. Am plecat de la puţinele informaţii, la multele și foarte multele informaţii de care au avut, au sau vor avea parte elevul din trecut, elevul din prezent, respectiv elevul din viitor. Cum acele ceasornicului se învârtesc doar într-un singur sens, elevul din trecut a devenit istorie. Istoria elevului din prezent se scrie sub ochii nostri, pe zi ce trece, iar istoria elevului din viitor, mă mulţumesc momentan să mi -o imaginez.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
PROFESORUL DE IERI ŞI DE AZI
Profesorul tânăr trebuie să se redefinească şi nu ştie cum. Singurele modele pe care le are, singurele modele pe care le avem, sunt acelea ale propriilor noştri profesori. Profesorul este încă, din păcate, pentru generaţii întregi de oameni, ajunşi acum la maturitate, un depozitar universal de informaţii. Ori, astăzi, mi se pare că nu informaţia în sine generează putere, ci capacitatea de a o selecta şi folosi. Informaţia e azi accesibilă oricărui ţânc ce descoperă internetul şi motoarele de căutare. S-a schimbat, deci, din temelii, paradigma societăţii româneşti.
Care este oare portretul unui profesor model?
În concepția personală, un profesor model trebuie să ştie comunica cu elevii săi la şcoală, dar şi în afara ei, să fie înțelegător, să găsească metode de predare atractive, să fie exigent, dar în limite rezonabile, notările sale să fie corecte, să ştie a glumi cu elevii, să manifeste preocupare pentru înțelegerea materiei, pentru problemele personale ale elevilor, să încerce să organizeze ieşiri cu elevii pentru a le putea descoperi şi alte laturi, iar regulile pe care le stabileşte pentru elevi să fie respectate şi de el însuşi. Profesorul model trebuie să răspândească în jurul său dragoste, bunătate, blândețe, respect, admirație, sinceritate, puritate, cinste, calm față de elevii săi. El are menirea de a educa, de a învăța, de a da o bogată învățătură sufletească, de a fi modelul nostru.
Am fost impresionată ce am găsit dupa 23 ani în scoală? Da!
În primul rând pot să spun că am fost plăcut impresionată de admosfera caldă și primitoare din școală. Atât elevii, cât și colegii mei au fost extrem de prietenoși și deschiși. Am fost întâmpinată cu entuziasm și am fost bine primită în comunitatea școlii. Echipa de conducere și personalul didactic m-au sprijinit și am avut parte de o colaborare excelentă cu aceștia. Un alt aspect care m-a impresionat în acest an a fost interesul și curiozitatea elevilor față de domeniul textil. Aceștia au arătat o dorință puternică de a învăța și de a se implica în activitățile practice. Am organizat laboratoare și proiecte practice în care elevii au avut oportunitatea de a aplica cunoștiințele teoretice în activități practice și au fost entuziasmați să exploreze diverse tehnici și tehnologii textile.
Am participat la Concursul Internațional Iarna de la fereastra mea unde eleva de la clasa a IX a seral a obținut locul I.
Deasemenea, am fost impresionată de resursele și facilitățile moderne pe care le-am avut la dispoziție în aceasta școală. Laboratoarele noastre textile sunt complet echipate, iar elevii au acces la echipamente și tehnologii de ultima generație, ceea
ce a permis să desfășurăm activități de învățare interactivă și să stimulăm creativitatea și inovația în rândul elevilor. În plus am avut ocazia să colaborez cu colegii mei din diverse discipline, ceea ce a dus la dezvoltarea unor proiecte interdisciplinare interesante și la îmbogățirea experienței de învățare a elevilor. Am observat că elevii au avut o perspectivă integrată asupra domeniului textil și s-au dezvoltat abilități de lucru în echipă și gândire critică.
Un alt aspect remarcabil al acestei experiențe a fost implicarea comunității școlii în activități extracurriculare legate de textile, precum concursuri, expoziții si prezentări. Acest lucru a contribuit la promovarea domeniului în comunitatea locală și la creșterea interesului pentru acesta.
“TREPTE”, NUMĂRUL 25
ISSN 2068 – 5165
“TREPTE”, NUMĂRUL 25