Issuu on Google+

Aparit, ie gratuita ˘

w w w. k o r o s o k v o l g y

e . c o m - - w w w. m a g a z i n . k o r o s o k n a t u r p a r k . h u

lt decât o revist ai mu a˘ - anul II. - numa˘r ul 2. m …

• Natură • Cultură • Interviu • Portret de localitate • Teme actuale • Dezvoltări turistice • Recomandări de excursii • Atracţii turistice • Mod de viaţă sănătos • Stil de viaţă responsabil • Evenimente • Artă şi Literatură


C ele Trei Criยบu ri


Va˘ ile Cris, urilor ...mai mult decât o revista˘ Cuprins: De bun venit_ ________________________________________ 4–5 AsociaČ›ia Parcul Natural Valea CriČ™urilor_________________ 6–7 Amintiri istorice: tumuli Č™i bisericile lor_ __________________ 8–9 Pe urmele grofilor: Familia Tisza la Geszt_______________ 10–12 Cercetări de istoria Naturii II._________________________ 13–14 Dr. KovĂĄcs Gyula (1932–1996)___________________________ 15 Arborii noČ™tri matusalemici: plopii, copacii „vieČ›ilor de omâ€?___ 16–17 Habitate naturale ĂŽn situl Natura 2000__________________ 18–19 Pusta Magor Č™i memorialul istoric de la VĂŠsztĹ‘-MĂĄgor_____ 20–22 Centrul de vizitare de la RĂŠhely___________________________ 23 Pescarul de mocirlă din SĂĄrrĂŠt_________________________ 24–27 Lacurile cu peČ™te de la Cefa___________________________ 28–31 MunČ›i ĂŽn trezire_____________________________________ 32–34 Pe urmele lui CzĂĄrĂĄn Gyula II. – Jocuri acvatice din minele de cupru___________________________________ 35–37 Fotografii ĂŽnviate din Valea CriČ™ului Negru______________ 38–41 Moara de la Uileac nu mai cântă__________________________ 42 BeiuČ™______________________________________________ 43–45 Galerie foto_ _______________________________________ 46–51

ReČ›elele verzi_______________________________________ 52–54 Schimbare de perspectivă – prin compostare____________ 55–57 Cuptorul-stup______________________________________ 58–59 Fă tu singur...aluatul!____________________________________ 60 Să coacem, să coacem pâine!_____________________________ 61 Cereale (aproape) uitate II._ __________________________ 62–63 Bucătăria nanei Jutka___________________________________ 64 Mică enciclopedie florală________________________________ 65 BÉKÉS – un loc paČ™nic ĂŽn Valea CriČ™urilor_ _____________ 66–69 MunkĂĄcsy la BĂŠkĂŠscsaba_ ____________________________ 70–72 Casa Ladics_ __________________________________________ 73 Petrecere (de) Nu-mă-uita_______________________________ 74 Č˜optesc pinii‌_________________________________________ 75 Casa Memorială Erkel Ferenc_________________________ 76–77 Campionat european de tir istoric cu arcul______________ 78–79 Fără graniČ›e ĂŽn Valea CriČ™urilor________________________ 80–85 Pescuitul pe CriČ™uri_________________________________ 86–89 Jocuri cu premii, rebus, concurs foto___________________ 90–91

Centrul KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs PosibilitÄƒĹŁi multiple

Revista Văile CriĹ&#x;urilor – CrisPer: Periodica Văilor CriĹ&#x;urilor – Editura: AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs (5600, Loc. BĂŠkĂŠscsaba, piaĹŁa Szent IstvĂĄn, nr. 7, Tel.: +36- 20/229-5055) preĹ&#x;edinte IzsĂł GĂĄbor RedacĹŁia: AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs (5600, Loc. BĂŠkĂŠscsaba, Crângul SzĂŠchenyi, Centrul de Vizită al Văilor CriĹ&#x;urilor, +36-66/445-887) Redactor Ĺ&#x;ef: TĂłszĂśgi GyĂśrgy – Redactori coordonatori: Boldog GusztĂĄv, BonyhĂĄdinĂŠ PĂĄsztor EnikĹ‘, SĂşr EnikĹ‘ – redactor cordonator de onoare: Szelekovszky LĂĄszlĂł – redactor colaborator din România: Cristian HorgoĹ&#x; – Traducere: AsociaĹŁia Aqua Crisius Colaboratori: Ambrus RĂŠka, FehĂŠr Éva, GulyĂĄs PĂŠter, Lengyel Martina – Redactor editorial, corectură: Prime Concept Kft. – Foto coperta spate: Szuhai SĂĄndor Grafică: Natural Day Kft. – Lucrări tipografice: DĂźrer Nyomda Kft. (5700, loc. Gyula, Str. JĂłkai, nr. 5-7, Tel.: +36-66/466-844) ApariĹŁie: JudeĹŁele transfrontaliere din Ungaria Ĺ&#x;i România, 6 apariĹŁii gratuite de revistă de specialitate ĂŽntr-un interval de un an Ĺ&#x;i jumătate – Tiraj: 9200 ĂŽn limba maghiară Ĺ&#x;i 4000 ĂŽn limba română DistribuĹŁie: S.C. Editura Gyulai HĂ­rlap Ĺ&#x;i de DistribuĹŁie Nonprofit (5701, Loc. Gyula, PiaĹŁa PetĹ‘fi, Nr. 3, o.p.: 23., Telefon: +36/66/562-500) magazin@korosokvolgye.com – InformaĹŁii distribuĹŁie: info@korosokvolgye.com ConĹŁinutul integral al revistei este asigurat prin drepturi de autor. Copierea, preluarea informaĹŁiilor Ĺ&#x;i a conĹŁinutului fără permisiunea ĂŽn prealabil a editorului sunt interzise. Š 2012. AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs Pagina web oficială al proiectului: www.magazin.korosnaturpark.hu „Periodica Văile CriĹ&#x;urilor – s-a realizat sub titlul: apariĹŁie informaĹŁională a CriĹ&#x;urilor, valorile naturale, culturale Ĺ&#x;i atracĹŁiile turistice al acestoraâ€? ĂŽn cadrul proiectului Programul de cooperare transfrontalier Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu), cu finanĹŁarea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională Ĺ&#x;i co-finanĹŁat de cele două ĹŁÄƒri, Ungaria Ĺ&#x;i România. Obiectivul programului este apropierea mediului privat, public, comunitÄƒĹŁile Ĺ&#x;i actorii economici ĂŽn ajutorarea dezvoltării regiunilor implicate, construind pe forĹŁele regiunilor transfrontaliere. ĂŽn acest proiect, partenerul maghiar al AdministraĹŁiei de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs este AsociaĹŁia Parc Natural al Văilor CriĹ&#x;urilor, iar partenerul român este AsociaĹŁia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius.

 

   www.hungary-romania-cbc.eu www.huro-cbc.eu ConĹŁinutul acestei apariĹŁii nu reectă ĂŽn mod necesar poziĹŁia oďŹ cială a Uniunii Europene.


...mai mult de c ât o revis t a˘

Stimate Cititor! După cum aţi putut citi în numărul precedent, valorile pe care le deţine arealul Văilor Crişurilor sunt deosebit de diversificate, iar din perspectiva caracteristicilor turistice oferă posibilităţi nenumărate. Iar dintre acestea, una care se remarcă în mod aparte este turismul activ, fiind domeniul în care regiunea noastră deţine cele mai multe resurse nefolosite. În Văile Crişurilor, în ultimii ani, se observă că numărul drumeţiilor acvatice, cu bicicleta şi cele „per pedes” au crescut în mod spectaculos, şi totodată, în cadrul evenimentelor de drumeţie, numărul participanţilor este tot mai mare, dar şi pescuitul ori ecoturele atrag un număr însemnat de excursionişti înspre apele cu peisaj sălbatic şi braţele moarte, cât şi către zonele de pădure şi cele muntoase. Ţinând cont de tranformările survenite în exigenţele din sfera turismului, au început să fie tot mai apreciate acele posibilităţi turistice ce au un buget mai mic şi sunt de durată mai scurtă, dar care oferă experienţe bogate, şi nu în ultimul rând, o relaxare mai sănătoasă decât altele, aducând cu sine permanente provocări. Cu siguranţă, acest trend a contribuit în mare măsură ca zona noastră – în special în privinţa turismului activ – în ultimii ani, a devenit tot mai populară pe paleta locaţiilor de destinaţie autohtonă. Aceste procese – în anumite privinţe - cu referire la următorii ani, pot fi un bun indicator pentru creşterea spectaculoasă ce ar putea surveni în perioada viitoare. Oraşul Békés, fără îndoială căşi în acest moment reprezintă una din locaţiile preferate îndreptate înspre regiunea Văilor Crişurilor. Nu întâmplător este amintită localitatea „capitala Văilor Crişurilor”, ţinând cont de faptul că, încă înainte de regularizarea cursurilor apelor, Crişul Alb şi Negru aici aveau să se unifice; ceea ce mai aminteşte astăzi de ramificaţiile reţelelor de apă sunt cele 22 de poduri prezente pe suprafaţa oraşului. Pentru a satisface exigenţele diversificate ale turiştilor, dezvoltăm în permanenţă reţeaua drumurilor pentru biciclete, construcţia şi dezvoltarea infrastructurii legate la apele naturale, înfiinţarea unor locaţii destinate pentru petrecerea timpului liber prin realizarea

de complexe turistice, toate acestea nefiind în mod exclusiv doar pentru oraşul Békés pilonii viitoarei imagini a sectorului de turism. Punctele nodale ale turismului activ din zonă – ca de exemplu porturile şi bazele acvatice, staţiunile ce se mulează în mediul înconjurător, complexe turistice, centre pentru vizitatori, punctele de pornire şi sosire ce au fost amenajate pentru drumeţi – nu sprijină doar dezvoltarea locaţiilor date prin turismul ce apare exact în arealul respectiv. Încadrate organic într-o reţea mai mare, aceste elemente asigură circulaţia legăturilor esenţiale pentru dezvoltarea întregii regiuni, aducând o plus valoare în promovarea şi înspre puterea de chemare a acesteia, contribuind în mod favorabil şi înspre celelalte segmente ale sferei turistice – istorie, tradiţii, cultură şi gastronomie. Îmi face o deosebită plăcere să pot spune despre oraşul Békés ca fiind una din primele ce ridică, cu o răspundere importantă,acel steag al sectoruluidin turism ce accentuează necesitatea relaţiilor umane cât mai apropiate, sănătatea, sportul şi elementul ce indică respectul faţă de natură. Credem că sub acest drapel nu doar aceia se vor putea întări care după câte o drumeţie „au fost împreună în aceaşi barcă”, ci şi familiile, prietenii, naţiunile ce trăiesc una lângă alta, localităţile înfrăţite şi chiar şi între naţiuni în general, relaţiile ar putea deveni mai prietenoase. În numele acestui crez vă supun atenţiei cel deal treilea număr al revistei Văii Crişurilor, cu speranţa că, spiritualitatea acesteia vă va încuraja să aveţi parte de cât mai multe experienţe ale turismului activ în regiunea noastră.

Izsó Gábor

Primarul Oraşului Békés


Va˘ ile Cris, urilor - Prefață

Vedere din Békés, în prim-plan cele două Crişuri şi barajul (Foto: Nemes Attila)


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Tószögi György

Asociația Parcul Natural Valea Crișurilor La Bekescsaba, funcția impozantei clădiri renovate în 2007, situată în dumbrava Szechenyi, imobil monument care găzduiește Centrul de Vizitare al Văii Crișurilor, a fost un mister pentru cei mai mulți până în urmă cu câțiva ani. Apoi, viața a devenit tot mai animată prin preajma dumbravei, începând cu anul 2010. Din ce în ce mai multe expoziții și programe erau organizate în fostul Pavilion și, după mulți ani, cel mai mare spațiu verde din Bekescsaba s-a umplut din nou cu manifestări vesele. Între timp, numele asociației care activează în Centru s-a legat tot mai mult de dezvoltarea turistică, cu activitățile de promovare și de formare de opinii. E de netăgăduit că, în zilele noastre, asociația – dincolo de activitățile ei și împreună cu acestea – joacă rolul principal de coordonare în realizarea unui brand turistic al Văii Crișurilor. L-am întrebat pe Kovacs Krisztian, cel care se ocupă de corpul de lucru al asociației, despre drumul parcurs până acum și despre planurile de viitor. – În urmă cu puțin peste 10 ani, asociația încă nu exista, iar acum ea construiește un turism zonal, în timp ce ea însăși deservește, planifică, realizează, formează. Foarte puțini ar putea să își închipuie ce muncă aplicată și integrată stă la baza acestora. – Așa este. Înaintașii noștri au întemeiat asociația în 2001, dându-i un nume excepțional și cu o foarte bună prevedere a viitorului, dar fără o concepție definitivată, cu 11 autorități locale și cu alte 12 organizații și persoane fizice. Scopul înființării a fost prezervarea stabilității ecologice a regiunii geografice a Văii Crișurilor, sistematizarea sănătoasă a populației, economiei și mediului, iar prin acestea s-a dorit creșterea nivelului de bunăstare socială. Pentru atingerea țelurilor, în ultima perioadă, cercul activităților noastre s-a mai restrâns, concentrân-

Încercăm să implicăm cât mai mulți tineri în programele noastre, străduindu-ne să începem cu ei formarea de opinii

Relațiile profesionale potrivite sunt obligatorii du-se pe următoarele: dezvoltarea turismului activ și al celui ecologic, respectiv programe de educație specifice. Azi nu mai vrem să fim universali, ci încercăm să alegem proiecte prin care să putem rămâne fideli țelurilor noastre propuse. – Cum a pornit această activitate? – Primul avânt l-am avut printr-un proiect din 2004, prin care, pe lângă Centrul de Vizitare al Văii Crișurilor, au putut fi construite și Centrul de Vizitare „Casa Păsărilor”, Baza de Primire Kisokorjaras de la Gyula, mini-portul din Bekes, Centrul Popular Cultural-Ecologic de la Korostarcsa și castelul Samson de la Doboz. La Centrul de Vizitare al Văii Crișurilor a început acea organizare de activitate care a pregătit și procedurile ulterioare dătătoare de rezultate. Aici aș dori să menționez două lucruri foarte importante: primul este că, de la autoritatea locală care susține instituția, în limita posibilităților financiare, am primit toate resursele necesare funcționării și putem să ne bucurăm de o încredere care permite ca ideile noastre să se nască și să se înfăptuiască într-un sistem profesional care se organizează de jos. Această verigă profesională este celălalt pilon important pe care se bazează munca noastră: suntem ajutați de nenumărați oameni cu foarte multă experiență practică aprofundată, care ne sprijină și pe noi cu expertiza lor. Putem spune, așadar, că munca nu se desfășoară doar în spatele pereților Centrului, ci și dincolo de aceste „granițe”, prin conlucrarea unei mari echipe, ale cărei membri activi merită mulțumiri și acum. – Dacă tot am ajuns la activitate: ture, educație de mediu, dezvoltare zonală, informare – toate acestea la modul activ și


Va˘ ile Cris, urilor - Teme ac tuale – Interviu

Reprezentăm și promovăm asociația noastră și Valea Crișurilor în numeroase expoziții și evenimente

Realizarea infrastructurii, oferta de pachete turistice sunt condiții necesare pentru turismul activ interactiv. Acum acestea sunt principalele activități. Cum apar acestea în viața Văii Crișurilor? – În ceea ce privește turismul, noi am sprijinit mereu o formă mai liniștită și mai activă. Ne axăm mai ales pe turele pe apă, cu bicicleta, pe jos, cu caii și pe ecoturism, dar dorim să promovăm și cunoașterea culturii, a istoriei, a gastronomiei, a tradițiilor populare și a manifestărilor. Asta pare, așa la primul auz, un spectru turistic destul de larg, dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, ține de caracteristicile acestei zone ca toate acestea să fie conținute într-un pachet turistic, fie și destinat unui weekend. După 10 ani, am ajuns la punctul în care grație dezvoltării traseelor turistice, grație procurării uneltelor care ajută la drumeții, respectiv grație promovării extinse am putut începe elaborarea de asemenea pachete. Mai sunt multe de făcut în acest domeniu, poate nici nu le putem enumera pe toate: de la următoarele sisteme de infrastructură, prin aplicațiile informatice utilizabile pe telefon și ajungând la căutarea de soluții privind problemele de mediu. Cealaltă cale importantă de acțiune pentru noi este educația / formarea ecologică, coordonată tot de la Centrul de Vizitare și din însăși dumbrava Szechenyi. Pe lângă evenimentele noastre devenite tradiționale, ne străduim să aducem multă culoare și în cotidian. Prin programele și taberele noastre atragem atenția asupra necesității unui stil de viață conștient, a unei alimentații sănătoase, a scăderii cantității de deșeuri și a economisirii energiei. În afară de toate acestea, ne oferim să fim parteneri în evenimente tot mai cunoscute precum Drumeția fără Sfârșit, Festivalul Bioritmului sau alte proiecte ale diverselor organizații. – A cântări dezvoltarea turismului zonal nu e ceva ușor și mai ales nu pe termen scurt. Munca susținută durează doar de câțiva ani, dar puteți deja trage niște concluzii? – Putem și chiar merită să o facem. Cei care lucrează în domenii asemănătoare cunosc că pentru dezvoltarea turismului zonal este nevoie, la început, de foarte multă energie pentru cele mai mici rezultate. Apoi, prin activitatea independentă a actorilor turistici, procesul poate deveni autonom. Fără îndoială se poate vedea deja că acel bolovan mare, până acum înțepenit, a fost mișcat din loc. E evident că, azi, Valea Crișurilor este zona transfrontalieră turistică ce are parte de cea mai intensă dezvoltare. Această părere nu provine dintr-o statistică,

ci din teren: din numărul celor care participă la drumeții, la programele noastre, din feedback-ul comunităților online, din ecourile de aici și de peste graniță ale brandului Văii Crișurilor. – În numele asociației se regăsește sintagma de „Parc natural”. La ce ne putem gândi pentru viitor, pornind de la aceste cuvinte? – Păi mai ales la faptul că principala atracție a acestei zone abia atinse din punct de vedere turistic este partea ei naturală. Poate cea mai mare provocare este că, pe lângă generare de turism, putem păstra această naturalețe și poate că putem chiar și să o sporim. Pentru asta, avem nevoie de principii potrivite, de o viziune modernă, dar în același timp una care respectă tradiția și natura, precum și de strategii conștiente. Și, bineînțeles, este nevoie de învățare permanentă, de schimb de experiență cu alții. Acestui fapt i se datorează că, anul trecut, asociația a inițiat revigorarea activității Asociației Maghiare de Parcuri Naturale. Deși Valea Crișurilor nu a primit denumirea oficială de parc natural, intenția noastră este ca zona să primească acest titlu căci nu degeaba, de vreo 10 ani de zile, acest nume grăitor ilustrează asociația: Parcul Natural Valea Crișurilor.

Foto: Tószögi György

E importantă experiența personală, cea dobândită prin practică, prin care ni se formează propria opinie


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Szelekovszky László

Amintiri istorice: tumuli s, i bisericile lor „Și fie dealul semnul trecutului, Urgia însăși fie blând cu el”. (Arany Janos: Tumulul de la Tetetlen) Tumulii care ies la iveală în zona de câmpie - sau acele „piramide” ale Ținutului de Jos, numite astfel datorită formei și vârstei lor - sunt locurile de veci caracteristice europei de est și regiunilor de stepă din Asia. Odinioară, numărul acestora era estimat la 40.000 (în Ținutul de Jos). Numai în județul Bekes, pe vremuri, stăteau în „picioare” cel puțin 1.500 de asemenea ridicături de pământ, dar în zilele noastre doar vreo 580 mai pot fi văzute. Aceste adunături de pământ din Alfold (Ținutul de Jos) care acoperă morminte, uneori având dimensiuni de-a dreptul impresionante - tumulul Godeny de la Bekesszentandras ajunge la o înălțime de vreo 13 metri -, au fost ridicate mai întâi în urmă cu circa 5.000 de ani, la limita dintre epoca târzie a cuprului și cea timpurie a bronzului. Apoi, în secolele 6 și 5 înainte de Hristos, în așa zisa epocă a sciților, a reapărut obiceiul. După încă 6 - 7 sute de ani, popoarele venite dinspre stepe au construit ultimii tumuli în nu-

Cripta lui Peter Andras pe tumulul de la Torda

măr mare, în zona Ținutului de Jos. În ciuda a ceea ce se crede, nici hunii și nici ungurii descălecători de țară nu au fost înmormântați astfel în regiunea noastră, dar numele conducătorilor lor au fost date de către popor câte unui asemenea tumul (ex.: tumulul Arpad, tumulul Attila). Numele acestor ridicături (kunhalom) nu are legătură cu cunii (n.b.: alianță a mai multor popoare de limbă turcă, formată în secolul al XI-lea). După cum scrie dr. Toth Albert în cartea sa „Despre tumulii văzuți cu alți ochi”, denumirea „kunhalom” provine de la lingvistul Horvath Istvan (1784 - 1846). Chiar și Jerney Janos (1800 - 1855) a avut dubii cu privire la autenticitatea acestui cuvânt: „denumirea de ’kunhalom’ a ridicăturilor de peste morminte nu zace pe buzele poporului maghiar, cuvântul fiind adus în utilizare de limbajul scriitoricesc din ultimii zeci de ani”. Cu toate că denumirea respectivă este incorectă din punct de vedere profesional, ea s-a înrădăcinat în limba maghiară. Așadar, nu e nevoie de modificare, am acceptat-o și o considerăm frumoasă. Tumulii se aseamănă cu movilele de locuit, acestea din urmă neavând scop funerar și neapărând în urma unei activități de o durată relativ scurtă, ci formându-se prin suprapunerea rămășițelor așezărilor construite și distruse de-a lungul secolelor. Acești tumuli, în secolele care au urmat construirii lor, au fost folosiți deseori pentru a fi populați, dar și pentru înmormântări; de asemenea, în Evul Mediu, ei au primit și sarcini referitoare la marcarea granițelor. Ridicăturile din Ținutul de Jos, care ies în evidență în zona de câmpie, au primit diverse nume populare datorită rolului lor orientativ sau datorită diverselor legende care se leagă de ele. Astfel de exemple


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur a˘ sunt tumulul turcesc sau acel Othalom (Cei 5 tumuli) care se află în apropiere de Arad, în vecinătatea comunei Vladimirescu și care vrea să desemneze cele 5 movile amplasate într-o linie. Mai merită menționați tumulii din Bekesul de Sud și din Arad, situate de-a lungul frontierei și care pot fi găsite în perimetrul mai multor localități precum Kevermes, Dombiratos, Magyardombegyház, Battonya (în Ungaria), respectiv Iratoșu, Dorobanți, Variașu Mare sau Curtici. În poziționarea acestor tumuli se remarcă forma eliptică, care poate se mulează pe fostele cursuri de apă care șerpuiau în această zonă. Din când în când au fost construite și biserici peste tumuli. Diverse surse vorbesc despre faptul că pe teritoriul actualului județ Bekes, au existat peste 200 de clădiri religioase edificate în epoca Arpad și în următoarele secole. 90% dintre acestea au putut fi chiar biserici parohiale. Bisericile rurale Capelă și criptă Wenckheim construite pe un tumul la Szabadkigyos

tumuli, aceștia datând de la cumpăna dintre epoca târzie a cuprului și epoca timpurie a bronzului; caracteristic pentru tumulii din Ținutul de Jos, aceștia ascundeau niște morminte destul de sărăcăcioase. Oricine și oricând să fi construit aceste ridicături, ele sunt acum moștenirea noastră și sunt observatori tăcuți ai istoriei noastre. Haideți să-i căutăm mai departe, căci mai au secrete. Foto: Szelekovszky László, Tószögi György

Tumulul Vas de la Sarvas

din epoca Arpad erau simple, fără turnuri, cu altar semicircular dispus în partea de est. Aveau o lungime de 10 - 15 metri și o lățime de 6 - 8 metri. Majoritatea clădirilor ridicate în epoca Arpad - așa și cele de pe tumuli - au fost distruse în timpul venirii tătarilor; așa s-a întâmplat și în cazul acelui tumul din zona Gadoros, care nu demult a fost descoperit. În zona Szeghalom, pe tumulul de la Torda situa la nord de Crișul Repede, se pare că s-a ridicat la un moment dat biserica de la Torda. Acum, pe acea ridicătură se găsește cripta lui Peter Andras, fondatorul gimnaziului de la Szeghalom. Cele mai importante săpături după tumuli în județul Bekes au avut loc în zonele Szabadkígyós și Kétegyháza. În anii 1960, Gazdapusztai Gyula a reușit descoperirea mai multor astfel de vestigii din grupul de aproximativ 30 de

„Deși e frumos și Ținutul de Jos: doar că nu prea își dezvăluie harurile în fața străinilor; mai întâi trebuie cunoscut și iubit pentru ca să ne permită să ne minunăm de frumusețile sale” (Veres József)

Cel mai înalt tumul din țară, Tumulul Godeny, are 13,5 metri

Grupul de ridicături Cei 5 Tumuli de lângă Arad


...mai mult de c ât o revis t a˘

Pe urmele grofilor:

Scris de: Szelekovszky László

Familia Tisza la Geszt Cele mai multe proprietăți vechi ale familiei Tisza au fost în Ardeal, în zona Bihor, mai ales pe teritoriul localităților Cighid, Almaș, Ciutelec, Ineu și Chișineu Criș. Despre gospodăria de pe domeniul de la Cighid, descendentul în viață al familiei, groful Tisza Kalman din Târgu Mureș (strănepot al prim-ministrului de odinioară, Tisza Kalman) a scris astfel: „La Cighid se făcea agricultură, iar recolta era transportată cu un tren de câmp. Făcea parte din principalele ramuri economice ale României în anul 1920/21. Oamenii care lucrau acolo permanent, cei angajați temporar și zilierii își primeau mereu plata. Le erau satisfăcute și nevoile sociale, aveau la dispoziție locuințe de serviciu și exista acolo chiar și o școală generală”. Geszt și zona învecinată a ajuns în custodia familiei în 1760, ca despăgubire din partea regelui, după ani de zile de proGroful Tisza Kalman

Castelul Tisza de la Geszt, în jurul anului 1900

cese, după ce au fost pierdute domeniile Inei și Chișineu Criș. După asta, castelul care poate fi văzut și acum, a fost construit în trei etape. În prima fază Stema familiei Tisza a fost clădită partea cu subsol care dă spre parc, după care, în 1772, a urmat salonul, biblioteca și sufrageria. Etajul – având dedesubt intrarea pentru calești – a fost finalizat în 1790. Castelul în stilurile baroc și clasic a fost proiectat de Czigler Antal și de Mayerhoffer, dar la realizarea efectivă au luat parte și meșteri italieni. Imobilul a fost supus unei ample transformări în 1860, când i s-a adăugat o terasă cu plăci de mozaic din Viena și cu acoperiș suspendat. Pe lângă cel de la Geszt, familia Tisza mai deținea castele în județele Bihor, Bekes și Arad, la Debrecen, Ginta, Oradea, Turda și chiar la Budapesta (Vila Roheim). Dintre acestea merită evidențiat castelul de la Kocsord, care a aparținut inițial familiei Degenfeld, după care, prin căsătoria lui Tisza Kalman, a ajuns în cadrul averii familiei Tisza. Grupul de clădiri din județul Szabolcs-Szatmar-Bereg a fost moștenit apoi de Tisza Lajos.


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur a˘ Proprietatea de la Geszt – inclusiv Ginta și Cefa – a găzduit o economie bine construită și solidă. Au fost construite căi ferate industriale pentru accesul spre suprafețele de teren în lucru și pentru transportul recoltei, vagoanele fiind trase de cai. Faptul că familia creștea cai era cunoscut și în depărtări, iar manejuri existau Groful Tisza Lajos într-o serie de localități (Cighid, Geszt etc.). Modul de trai al familiei Tisza era caracterizat prin gândire, simț practic, respectiv iubire de natură și respect pentru ea. În timp ce alți proprietari de terenuri

au distrus și stufărișurile în vederea măririi zonelor arabile, Tisza Istvan a folosit apele interioare în scop de irigare a suprafețelor respective. Iar stuful astfel crescut, de bună calitate, era vândut atât în țară cât și în străinătate. Și împăduririle masive au făcut parte din politica familiei. Aproape toate pădurile din împrejurul Groful Tisza Istvan în 1917 Geszt-ului au fost plantate de membrii familiei Tisza, ca să nu vorbim despre parcurile castelelor. În Bekes, doar aici putea fi găsită așa zisa pădure cu copaci de fier, care exista și în anii 1980. Familia Tisza nu doar a locuit în sat, dar a și trăit împreună cu el. Membrii ei au iubit și respectat oamenii simpli, umblau la aceeași biserică cu familiile de țărani. Ultimul boier de la Geszt, Tisza Kalman, spunea: „Satul aparține de familie, iar noi trebuie să ne ocupăm de populație așa cum un frate mai în vârstă se ocupă de unul mai tânăr. Iată de ce se gândesc și acum cu dragoste oamenii din Geszt la familia Tisza și de aceea mai avem în noi niște amintiri frumoase, omenești, pe care nici istoria dictată strâmb din ultimele decenii nu a reușit să le estompeze”. Cei mai mulți îi cunosc pe membrii familiei Tisza ca fiind Groful Tisza Istvan împreună cu fiul său și cu invitații săi pe terasa castelului de la Geszt politicieni, deoarece aceasta

Drumul pentru cai de pe domeniul de la Cighid

Domeniul de la Geszt a fost un foarte solid loc de producție agricolă


Pe ur mele grof ilor : Familia T is z a la Ge s z t a dat Ungariei doi premieri – pe grofii Tisza Kalman și pe fiul său, Tisza Istvan –, respectiv un oficial guvernamental, pe groful Tisza Lajos. Viața aventuroasă a familiei l-a inspirat chiar și pe Jokai Mor, care a modelat eroii cărții („Fiii omului cu inima de piatră”) după membrii familiei Tisza Kalman.

Despre Geszt

Numele localității vine de la cel mai intern inel al copacului. Zona era locuită chiar și în urmă cu 8.000 de ani, în noua epocă de piatră, dar a fost un loc cunoscut și în timpul diverselor faze ale epocii cuprului. Prima atestare

Lecție de scrimă la castel

documentară a satului provine din 1213. Conform tradiției, la ordinul Sfântului Ștefan, la Geszt a fost construită o biserică cu acoperiș din stuf, pe locul acesteia stând actualmente biserica reformată. În 1241, în timpul atacurilor tătarilor, vreo 40 de tineri care se pregăteau să devină preoți s-au refugiat aici din mănăstirea învecinată, dar cotropitorii au dat foc acoperișului și au pierit cu toții. De aici numele de Camera de lucru de odinioară și amenajarea ei originală Castelul în 1901, în anii 1980 și în 2008. Deocamdată nu putem decât să sperăm că această moștenire fără pereche va fi salvată de la pieire

Familia Tisza nu doar a locuit în sat, ci a trăit împreună cu el

Geszt-ul Negru. În împrejurimile așezării de azi, în epoca Arpad și în secolele următoare, au fost construite și alte biserici. Despre istoria localității Geszt, printre alții, au scris Szász Andrásné, Gonda Jánosné, Erdős Pál și Kosztin Klára. Foto: din colecția lui Szelekovszky László


Va˘ ile Cris, urilor – Natur a˘ – Cultur a˘

Bastionul din Bekes al cercetărilor de istoria naturii:

Scris de: Deli Tamás

Profilul de Științe ale Naturii de la Direcția Muzeelor din Bekes II. Muzeul și publicul larg Pe lângă cercetări și dezvăluirea rezultatelor, pe lângă munca de colecționare (inventariere, depozitare) și organizarea expozițiilor, printre cele mai importante sarcini ale unui muzeolog care se ocupă de științele naturii se numără și realizarea de legături și menținerea relației cu instituții, asociații și unități școlare. În acest spirit, ținem prezentări în școlile și la asociațiile din județul Bekes, iar în cazul școlilor cu profil forestier facem și deplasări în teren. Ne implicăm în mod regulat în pregătirea pentru concursuri școlare și oferim sprijin în elaborarea de lucrări de diplomă. În afară de activitățile didactice și de prezentare, latura de științe ale naturii din cadrul Direcției Muzeelor din Județul Bekes se ocupă și de redactarea articolelor științifice din revista Natura Bekesiensis, din care numărul 12 a putut fi răsfoit anul trecut de către cititori. În a doua parte a secolului 20, ideea protejării valorilor Naturii și punctul de vedere modern al prezervării mediului au apărut și în viața muzeelor. Deși au existat arii protejate în zonă și mai devreme, acestea făceau parte pe atunci din Parcul Național din Kiskunsag. Ideea unui Parc Național de sine stătător a pornit de la Muzeul „Munkacsy Mihaly” și s-a legat mai ales de activitatea pionierului Rethy Zsigmond. Așa s-a născut prima lucrare modernă și cuprinzătoare de științe ale naturii, care s-a ocupat mai ales de valorile naturale ale zonei. După centralizarea datelor a pornit procesul de autorizare legală a Parcului Național, ceea ce a dus, în 1996, la înființarea Parcului Național Koros-Maros. Cele două instituții, Direcția Muzeelor din Județul Bekes și Parcul Național Koros-Maros, au aceleași scopuri principale: cunoașterea valorilor natu-

rii și promovarea acestora, dar și prezervarea eficientă a lor. Relația inter-instituțională este exemplară de la înființarea Parcului Național. Secția de Științele Naturii din cadrul Direcției Muzeelor din Bekes umple cel mai mare spațiu expozițional din Muzeul Munkacsy Mihaly.

Expoziția Pro Natura Datând din 1998, expoziția Pro Natura prezintă vietățile din județul Bekes și mai ales pe cele de mlaștină, de câmpie și de apă. Printre raritățile de aici


B as tionul din B eke s al cerce t ăr ilor de is tor ia natur ii II.

se numără vulturul pleșuv și un endemism local, orbetele maghiar. Amintirile geografice ale acestor pământuri și scheletele ființelor preistorice pot fi văzute și studiate în două vitrine. Foarte prețios este craniul rinocerului lânos (care a trăit aici în epoca de gheață) și maxilarul aproape 100% intact al unui mamut. Relația armonioasă dintre Natură și om este arătată de atât de specificul cuib de berze, respectiv de reconstituirea unei gospodării de

cu cele mai importante rezultate ale acestor cercetări și chiar și cu colecții de rigoare. În ultimii zeci de ani, cercetătorii care lucrează aici și predecesorii lor au reușit să creeze aici o colecție de importanță națională de exponate de păsări, ouă de păsări, melci și scoici, precum și de plante. Însă, muzeologia științelor naturii și cercetarea nu înseamnă numai colecționarea viețuitoarelor, ci și deplasări în teren și colectarea de date culese prin observare, respectiv prelucrarea ulterioară a acestor date. Parțial datorită acestor rezultate am putut expune o trecere în revistă scurtă dar ilustrată din belșug cu habitatele, fauna și flora din județul nostru, elemente cu care se poate întâlni orice curios sau pasionat de natură care ne vizitează. În cadrul noii expoziții, vizitatorul poate încerca pe pielea lui o necunoscută parte foarte importantă, a colectării de melci. Ca orice expoziție educațională de acest gen, și aceasta e una pentru toate vârstele, fiind recomandată pentru vizitatori de la 1 la 99 de ani. Foto: red. CrisPer.

pescar de mlaștină. Valoarea științifică a dioramelor este sporită de faptul că cele prezentate cu ajutorul lor fac parte din zestrea proprie, de la începutul secolului 20, a muzeului. Expoziția ne oferă multe informații interesante și avem la dispoziție și material foto bogat despre vietățile din această parte a țării, despre caracteristicile geografice și geologice, dar și despre cercetătorii vestiți ai regiunii. Prin sala amenajată în centrul expoziției se crează o atmosferă de loc sfânt pentru pasionații de natură grație fotografiilor, a exponatelor, a trofeelor și a altor obiecte. Interactivitatea este asigurată prin mijloace audio-vizuale, cu ajutorul cărora pot fi auzite, de exemplu, triluri de păsări.

Noua expoziție de știință a naturii Prin noua noastră expoziție, vizitatorul poate arunca o privire în culisele lucrărilor de științe ale naturii desfășurate în cadrul muzeului, poate face cunoștință


Va˘ ile Cris, urilor – Natur a˘

Dr. Kovács Gyula (1932–1996) Primul cercetător mai important al moluștelor din zonele de munți insulari din Ardeal, cel care, în anii 1970 și 1980 a studiat și porțiunile românești din văile Crișului Repede, Crișului Negru și Crișului Alb. Scopul lui a fost comparația între speciile întâlnite în ținutul de jos al Văii Crișului și cele din partea muntoasă, în zona bihoreană și cercetarea lor mai amănunțită. Printre locurile din care își aduna subiecții se numărau Oradea (Episcopia), Brad, Bucea, Ciucea, Criștior, Meziad, Moneasa, Pădurea Neagră, Vaşcău, Răbăgani și Vadu Crișului.

Expediție de colectare la Vadu Crișului, în 1982 (foto: Domokos Tamas) Dr. Kovacs Gyula a absolvit în 1955 secția Științele Naturii din cadrul Facultății de Științe de la Szeged și a devenit profesor de biologie-chimie. El a început să se ocupe de moluște în timpul anilor de studii universitare, grație influenței doctorului docent Horvath Andor, unul dintre cercetătorii de marcă în domeniu. A predat la gimnaziu și la școala tehnică de la Csurgo – aici și-a elaborat disertația susținută în 1960 –, dar și la Bekescsaba și la Nagykanizsa. Fiind născut în Bekescsaba, Kovacs s-a stabilit aici și a lucrat la gimnaziul cu limbă de predare slovacă și la Școala de Comerț din localitate, până la pensionarea sa din 1992. În paralel cu pedagogia și cu inspecția școlară, cercetătorul a derulat o activitate științifică în domeniul malacologiei, delăsată până la el, axându-se pe Valea Crișului și îmbogățind colecția de circa 17.000 de exemplare deja

Scris de: Domokos Tamás

existente. A derulat între 200 și 250 de schimburi mai ales cu colecționari americani, francezi, japonezi, polonezi, germani, austrieci și români. Dintre malacologii români sunt cunoscute schimburile și corespondența cu Alexandru Grosu. Iar materialul de care a făcut rost din Japonia a fost cel mai deosebit din țară. Despre melcul de aproximativ 5 mm, descoperit în 1963 de către dr. Kovacs Gyula în pădurea Gerla-Maro, Varga Andras și Pinter Laszlo au stabilit în 1972 că molusca în cauză nu mai fusese cunoscută înainte. Noua specie a primit numele de Hygromia Kovacsi, în timp ce în zilele noastre numele științific este Kovacsia Kovacsi. A fost inclusă în Cartea Roșie în 1990, trei ani mai târziu a devenit ocrotită, iar în 2001 a fost desemnată specie deosebit de ocrotită. În 2004, molusca a ajuns pe lista speciilor definitorii pentru siturile Natura 2000. Cercetările din ultimii ani au dovedit că acest tip de melc poate fi găsit nu doar în Ținutul de Jos din zona Văii Crișurilor, ci și în regiunea de vest a munților insulari din Ardeal (Pădurea Craiului, Munții Codru-Moma, Munții Zarandului). Se poate presupune că populația de aici a speciei provine de la strămoși din Munții Codu-Moma, apariția din Ținutul de Jos fiind datată cu aproximativ 10.000 de ani în urmă. Rezultatele muncii de cercetare de 20 de ani desfășurată de dr. Kovacs Gyula au fost publicate în 1980, în volumul care include Monitoarele Muzeelor din Județul Bekes. Păcat că cercetătorul nu a considerat că cele adunate de el în zona Văii Crișului sunt suficiente pentru o evaluare științifică amplă și pentru publicare. Aceasta ar fi explicația pentru faptul că a apărut un singur studiu al său despre partea superioară a Văii Crișurilor, realizat împreună cu dr. Baba Karoly în 1975. Jurnalul de colectare al lui Kovacs, în care enumeră și alte observații făcute în România (în total 802 înscrieri), poate fi găsit în baza de date referitoare la moluște de la Muzeul de Științe ale Naturii de la Budapesta. Foto: Deli Tamás

Hygromia kovacsi


...mai mult de c ât o revis t a˘

Arborii nos, tri matusalemici:

Plopii

Scris de: Szelekovszky László

– Copacii unori viet, i de om

Plopii sunt numiți pe bună dreptate copacii unei vieți de om, căci ei cresc și devin buni de tăiat în decurs de o generație. Unele specii vechi de prin partea locului – precum plopul alb și cel negru – pot atinge vârste considerabile. Plopul face parte din familia lemnelor moi și prețioase. Precum așa zișii copaci cu lemn tare – stejar, salcâm etc. – și plopul a jucat un rol important în cotidianul oamenilor. Deoarece face parte din categoria esențelor ușor prelucrabile, multe obiecte de

uz casnic au fost făurite din plop – tăvi, linguri, mese –, dar lemnul a fost folosit și pentru structuri de acoperiș sau pentru scânduri destinate gardurilor. Plopul apare și în cultura populară maghiară, mai ale ca simbol al doliului și al morții: „În vârf de plop stau două ciori în negru. Doliul lor mă inspiră, căci pe mine nu mă mai iubește Dragul meu boboc de trandafir, porumbița mea”. Importanța plopilor, pe care eu îi respect și stimez mult, nu e dovedită doar de cele de mai sus. În fiecare țară, acolo unde există o responsabilitate față de generațiile următoare, este o sarcină de bază și chiar o datorie menținerea zestrei lemnoase a pădurilor până când copacii ajung la vârsta de tăiere. Doar că e o problemă faptul că activitățile forestiere care înseamnă un ciclu îndelung de producție nu reușesc să satisfacă total necesarul din ce în ce mai mare de materie primă lemnoasă. Plopul ar putea fi de mare ajutor în această situație, căci, putând oferi o rată mai mare de tăiere, apără și ajută celelalte tipuri de lemn, prezența lui influențând pozitiv dezvoltarea fiziologică a acestora. Acesta este unul din motivele pentru care în Ținutul de Jos găsim mai ales plopi. Comisia Internațioală care se ocupă de plopi a arătat deja că, după Franța, țara noastră deține cele mai întinse zone cu plopi din Europa. Cel mai răspândit copac din Ținutul de Jos, după stejar și salcâm, este plopul. Pe lângă speciile alb și negru care se regăsesc mai ales în bazinul Carpatic și în cea mai mare parte a Europei, în zona Crișurilor mai găsim și alte tipuri de plop (gri, candaian), unele exemplare ajungând la înălțimea de 30 de metri. În țara noastră, prima monografie a plopilor a fost întocmită de către Gombocz Endre, în 1908. Din vremuri îndepărtate, plopul este arborele care domină zonele în care se întâlnesc plopii și sălciile. Un astfel de loc impozant se găsește în zona inundabilă de sub Arad a Mureșului, o zonă ocrotită. Datorită dimensiunilor, vârstei sau datorită unor evenimente derulate acolo, mulți plopi au primit diverse nume în secolele trecute. Conform cărții „Cei mai mari copaci ai Ungariei” de Posfai Gyorgy, cel mai imens arbore al țării a fost un exemplar de pe malul Mureșului, care s-a răsturnat în primăvara anului 2002. Cel mai înalt plop a fost folosit deseori ca panou de orientare în regiunea de sate din Ținutul de Jos. Se știe că nu a fost niciodată plantat același număr de plopi la porți vecine, așa că


Va˘ ile Cris, urilor – Natur a˘ – Cultur a˘ unele clădiri au putut fi distinse și de la depărtare. Astfel de așezări cu plopi se mai găsesc și în zilele noastre în județul Bekes, în vecinătatea lui Totkomlos. Dintre copacii memoriali, celebri sunt Bandikafa (pe malul canalului de la Bekescsaba) și acel Cimborafa care se găsește la o distanță de 300 de metri de primul. Bandikafa și-a primit numele de la un băiețel, Wenckheim Bandika, care a căzut din copac în urmă cu mulți, mulți ani și care a rămas invalid în urma accidentului. Cel din urmă - Cimborafa - a fost un important punct de orientare datorită staturii gigantice. De multe ori, lucrătorii câmpului s-au odihnit la umbra lui, dar la fel au procedat și pelerinii care umblau prin zonă. Acești copaci încă mai stau în picioare, păstrând amintirile populare prin poveștile care se leagă de ele. Plopul căzut peste albia moartă a Crișului Negru Găsim în județul Bekes mulți astfel de plopi Sunt impresionanți plopii ocrotiți de la confluența memoriali. Pe cursul de sub Bekes al Crișului Dublu, în zona inundabilă de pe malul drept, se găsește un Crișurilor Alb și Negru, în pădurea de la Sarkad-Remete. O exemplar de plop alb, botezat Arborele Îndrăgostiților. Aces- vreme, un exemplar răsturnat a servit acolo drept pod pietonal ta este poate cel mai frumos plop ocrotit, cel care, trecând cu peste albia secată. Versurile frumoase ale poeziei „Copacul”, scrisă de Toth mult peste vârsta senectuții omenești, păstrează „gravate” în Arpad, se potrivesc aici: trunchi inițiale ce stau mărturie pentru cel mai frumos senti„Privește copacul ciudat și strâmb / Cum se apleacă peste pârâu, ment uman. Mulți își mai aduc aminte de Topolyfa, care stătea când- Se poate să nu-l iubești? / Să nu-ți cauți perechea în el? va în zona dintre Gerendas și Csorvas și care s-a prăpădit în Soarele auriu, printre crengi / nu se mai vede, pasărea sa a tăcut, 1990; din rămășițele sale, ecologiștii au avut grijă să crească un Nu mai are nici floare, nici fruct / Dar el mai stă, înțelept al apusului, urmaș, păstrând astfel vie amintirea uriașului plop care fusese Precum îngânduratul care, așa, seara / Se gândește la secretul infinutului, Și se lasă lin, cu trupul său / Înspre locul în care îl atrage sufletul, fără trup...”. utilizat și ca punct cartografic militar. Cred că despre plopi, despre aceste ființe utile, care servesc Până și drumurile județului sunt „supravegheate” de plopi. omul și care apără pădurea, numai așa merită să vorbim. E imporAstfel de copaci străjuiesc și drumurile din Mezohegyes care duc spre proprietăți. Poate cel mai frumos drum din Bekes, tant să ne apucăm în mod profesionist de sarcina de a planta divergarnisit cu plopi, este cel dintre Tarhos și Veszto, minunat în se specii în anumite locuri. Înainte de plantare să ne gândim bine toate momentele anului. Iarna, trunchiurile groase se iau la în- cum ne va servi copacul cu alura-i majestuoasă, cum ne va putea trecere cu albul zăpezii, iar vara, crengile înfrunzite se împre- fi de folos timp de o viață de om și dincolo de ea. Fotó: Szelekovszky László unează deasupra drumului. Cel mai frumos drum cu plopi al județului, între Tarhos și Veszto


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgo

Situri Natura 2000 „în cascadă” pe Crişul Repede Natura 2000 este acea rețea ecologică a Uniunii Europene care asigură conservarea și refacerea diversității biologice, menținerea habitatelor naturale. În stabilirea siturilor Natura 2000, un rol important au Directivei legate de ocrotirea habitatelor (92/43/EGK). Zonele speciale de conservare a naturii sunt desemnate în scopul ocrotirii speciilor de plante/animale, conform anexei 1 a Directivei (specii amenințate cu dispariția sau habitate caracteristice unei anumite regiuni) , respectiv potrivit anexei 2 (specii pe cale de dispariție sau deosebit de rare). De la izvoarele din Munţii Apuseni şi până la traversarea graniţei cu Ungaria, Crişul Repede adună o salbă de Situri Natura 2000. Cu excepţia sitului Defileul Crişului Repede – Munţii Piatra Craiului, celelalte patru situri Natura 2000 de pe acest râu sunt administrate de APS Aqua Crisius, care este responsabilă de protejarea speciilor valoroase de floră şi faună precum şi de conservarea habitatelor acestora. Este vorba de Valea Iadei, Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede, Crişul Repede amonte de Oradea respectiv Lunca Inferioară a Crişului Repede. Pe râul geamăn, APS Aqua Crisius administrează rezervaţia Defileul Crişului Negru respectiv ROSCI 0049 pe Crişul Negru. Vulnerabilităţile comune sunt reprezentate de poluare, turism necontrolat, colectări de plante rare sau medicinale şi, în unele cazuri, lucrări hidrotehnice, defrişări, agricultură intensivă.

Valea Iadei (3.000 ha) Valea Iadei, important afluent al Crişului Repede, formează un sit Natura 2000 în suprafaţă de aproape 3.000 de hectare. Situl “Valea Iadei” este legat de situl Natura 2000 – „Defileul Crişului Repede – Valea Iadului” şi de rezervaţia naturală “Vârful Cârligaţi”. Habitatele sunt păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior, păduri de fag Symphyto-Fagion sau Asperulo-Fagetum, vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica lângă râurile montane, grohotişuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar şi montan. Specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: tritonul comun – Triturus vulgaris ampelensis, broscuţa cu burta vărgată – Bombina variegata şi liliacul carpatin – Syringa josikaea, specie endemică de arbust, relict glaciar foarte important.

tant pentru păsările acvatice, îndeosebi iarna când numărul lor în pasaj ajunge până la 30.000. În habitatele agricole din nordul lacurilor cuibăreşte Emberiza hortulana. Specii de păsări enumerate în anexa I a Directivei Consiliului 2009/147/EC sunt Emberiza hortulana, Ciconia (ciconia şi nigra), Aythya nyroca, Egretta (alba şi garzetta), Gavia (arctica şi stellate), Haliaeetus albicilla, Ixobrychus minutus, Lanius collurio, Mergus albellus, Nycticorax, Pandion haliaetus, Philomachus pugnax, Alcedo atthis, Sterna hirundo.

Iaz (de decantare) în Valea Iadului Speciile de păsări migratoare prezente în sit sunt: Fulica atra, Gallinula chloropus, Gallinago gallinago, Larus (cachinnans, canus şi ridibundus, Mergus merganser, Melanitta, Phalacrocorax carbo, Podiceps cristatus, Tachybaptus ruficollis, Tringa ochropus, Vanellus vanellus, Actitis hypoleucos, Anas (acuta, clypeata, crecca, strepera, penelope, platyrhynchos şi querquedula), Ardea cinerea, Aythya (ferina, fuligula şi marila), Bucephala clangula, Clangula hyemalis, Charadrius dubius, Cygnus olor.

Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede (1.818 ha) Este un habitat puternic antropizat dar impor-

Stârcul mare este des întâlnit pe iazurile aferente Crișului Repede


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă – Teme ac tuale

Crişul Repede amonte de Oradea (1.859 ha) Habitatele sunt de pajişte panonică, silvostepă şi stepă euro-asiatică, precum şi zăvoaie de Salix alba şi Populus alba. Construcţiile hidrotehnice şi lucrările seculare anti-inundaţii sunt principala cauză a degradării sau chiar pierderii habitatelor acvatice caracteristice – fie mlaştini, zone umede sau inundabile. În sit apar mai multe specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: Dintre mamifere e vorba de vidră (Lutra lutra) şi liliacul Rhinolophus hipposideros; Dintre amfibieni şi reptile apar tritonul (triturus) comun şi cel crestat, broscuţa (bombina) cu burta vărgată sau roşie şi broasca ţestoasă europeană – Emys orbicularis; Dintre peşti apar zglăvoaca – Cottus gobio, porcuşorul de vad – Gobio uranoscopus şi mreana vânătă – Barbus meridionalis.

Sunt şi nevertebrate ca scoica de râu – Unio crassus şi lăcusta de munte – Odontopodisma rubripes iar dintre plante, cea mai valoroasă este trifoiaşul de baltă – Marsilea quadrifolia; Alte specii de peşti protejate şi nemigratoare: porcuşorul de şes – Gobio albipinnatus, boarţa – Rhodeus sericeus amarus, dunăriţa – Sabanejewia aurata, zvârlogul – Cobitis taenia, răspărul – Gymnocephalus schraetzer, pietrarul – Zingel zingel, fusar – Zingel streber şi petrocul – Gobio kessleri;

Lunca Inferioară a Crişului Repede (656 ha) Este legat de situl Natura 2000 – ROSPA 0103 „Valea Alceului” Habitatele sunt: zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba precum şi maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention. Specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: Mamifere: liliacul mare cu potcoavă – Rhinolophus ferrumequinum. Amfibieni: broscuţa (bombina) cu burta vărgată sau roşie. Peşti: zvârluga – Cobitis taenia, porcuşor de nisip – Gobio albipinnatus, petrocul – Gobio kessleri, răspăr – Gymnocephalus schraetzer, boarţa – Rhodeus sericeus amarus, dunăriţa – Sabanejewia aurata, fusar – Zingel streber, pietrarul – Zingel zingel, avat – Aspius aspius. Nevertebrate: Coenagrion ornatum (libelula). În sit se desfăşoară şi activităţi antropice specifice zonelor urbanizate.

Orhideele sunt amenințate mai ales prin culegerea lor ilegală din Cephalanthero-Fagion, păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene. Specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: Amfibieni şi reptile: broscuţa cu burta vărgată – Bombina variegata, tritonul (triturus) cu creastă şi comun. Peşti: porcuşor – Gobio uranoscopus, petrocul – Gobio kessleri, mreana vânătă – Barbus meridionalis, dunăriţa – Sabanejewia aurata. Nevertebrate: melcul carenat bănăţean – Chilostoma banaticum. Plante: bujorul bănăţean – Paeonia officinalis ssp. banatica. Alte specii importante: broasca roşie de pădure sau de munte – Rana dalmatina / temporaria, salamandra salamander, caracuda – Carassius carassius, lipanul – Thymallus thymallus, şarpele de alun – Coronella austriaca, şopârla cenuşie, verde sau de ziduri. Vulnerabilităţi specifice: accesul necontrolat în peşteri, tăieri ilegale de arbori, păşunat, campări neautorizate, colectare de plante medicinale şi ocrotite, eroziuni şi torenţi.

ROSCI 0049 pe Crişul Negru (850 ha) Habitate cu zăvoaie de Salix Alba (salcie) şi Populus Alba. Specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: Mamifere: liliacul – Myotis dasycneme. Amfibieni şi reptile: tritonul (triturus) cu creastă şi dobrogean, broscuţa (bombina) cu burta roşie sau vărgată, broasca ţestoasă europeană – Emys orbicularis. Peşti: mreana vânătă – Barbus meridionalis, petroc – Gobio kessleri, boarţa – Rhodeus sericeus, pietrarul – Zingel zingel, porcuşorul de vad – Gobio uranoscopus, ghiborţ de râu – Gymnocephalus baloni, zvârlogul – Cobitis taenia, răspărul – Gymnocephalus schraetzer, dunăriţa – Sabanejewia aurata, fusar – Zingel streber, avat – Aspius aspius, porcuşor de şes – Gobio albipinnatus, varlarul – Misgurnus fossili. Nevertebrate: scoica de râu – Unio crassus Foto: Cristian Horgo, Tószögi György

Bujori şi orhidei în Defileul Crişului Negru (2.203 ha) Situl este legat de rezervaţiile naturale “Defileul Crişului Negru la Borz” şi “Dealul Pacău” (pădure de cer cu bujor banatic şi orhidei). Habitatele sunt: pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrat calcaros, păduri medio-europene de fag

Albia plină de pietriș a Crișului Negru, la Tinca


...mai mult de c ât o revis t a˘

Scris de: Kurpé István

Pusta Mágor și locul comemorativ de la Vésztő-Mágor De la Szeghalom, care este considerat capitală a Sarret, pe partea dreaptă a drumului ce șerpuiește în direcția Veszto se găsește una dintre amintirile de istorie culturală cele mai însemnate din țara noastră: locul comemorativ istoric de la Veszto-Magor, cuprins în pusta Magor aparținând Parcului Național Koros Maros. Pe marginea drumului există panouri cu hărți care prezintă granițele zonei. De la Veszto până la centrul de vizitare construit la aproximativ 4 km se poate ajunge și pe pista de biciclete.

Locul comemorativ istoric Din peisajul plat și dintr-un braț al Crișului Mort apare dealul Magor, cu o istorie de mii de ani. Dealul nu s-a format în mod natural, ci din materiale aduse aici de oameni, începând cu era noastră, din rămășițele unor case distruse și din deșeuri vechi. Explorarea dealului Magor a fost începută de arheologul Nagy Katalin în 1968, munca ei fiind continuată în anii 1970 de Juhasz Iren prin dezvelirea mănăstirii Csolt. Ca parte a comunității de cercetători din Alfold, Hegedus Katalin a condus săpături în mai multe locuri de pe deal, între 1972 și 1976, după care, în 1986, Makkay Janos a deschis un nou front de lucru în partea de nord. Nu demult, Gyucha Attila și William A. Parkinson au condus o acțiune de cercetare geofizică sub egida Programului Regi-

onal de Arheologie Koros, scoțând la iveală urmele unei fortificații. În timpul săpăturilor s-a constatat că straturile depuse unul peste altul au o grosime de peste 7 metri, făcând din dealul Magor cel mai mare din zona Alfold. Cel mai de jos strat poate fi datat pentru perioada 5300 i.e.n., după care dealul a fost locuit și în epoca cuprului. După perioada 1750 și 1400 i.e.n., în urma populării din epoca bronzului, timp de aproximativ 2400 de ani nu sunt urme ale prezenței umane. Săpăturile au scos la suprafață diverse fragmente de așezări și de cimitire din epoci diferite. Tot felul de vase din ceramică de forme diverse, greutăți aparținând de plase și de aparate de țesut, unelte din piatră provenind de la sute de kilometri și obiecte făurite din os dezvăluie obiceiurile celor care au trăit pe aici. Produsele de olărit antice vorbesc despre gusturi deosebit de rafinate. Cât despre obiceiurile de înmormântare din perioadele nu foarte îndepărtate, despre acestea „vorbesc” trupurile îngropate în poziția fetusului, iar în neolitic părțile neacoperite cu haine ale corpului erau vopsite în roșu. Nevoia de frumos a anticilor este dovedită de multitudinea de bijuterii. De asemenea, o descoperire destul de prețioasă este un fragment de statuie din lut care reprezintă o persoană stând în fund, obiect care probabil se leagă de vreun ritual de fertilizare.

Sala de expoziție făcută într-o fostă pivniță de vinuri se găsește sub fundația reconstruită a mănăstirii Csolt


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă derea prezervării. Locul de prezentare unic, de 25 x 5 metri, a fost inaugurat în toamna lui 1986. Acolo pot fi văzute și acum amintirile suprapuse din diversele epoci, obiecte, unelte și morminte lăsate în locul în care au fost descoperite. Din partea accesibilă în formă de L a locului de observare se poate vedea întregul sit arheologic. Vizitatorii sunt așteptați, însă, și de alte atracții (între 1 aprilie și 31 octombrie). Statuia ecvestră a Sfântului Ladislau atrage atenția de la depărtare, de pe drumul care duce la deal. Stilul de viață de demult (păstorit, pescuit) este evocat de animalele care își fac veacul pe aici, dar și de căsuțele pescarilor și ustensilele acestora. Replica unei case specifice zonei ne permite să aruncăm o privire în gospodăriile de acum aproape 7000 de ani. Petrecerea în condiții plăcute a timpului liber este asigurată de partea de clădire de primire a oaspeților și de bufet, dar și locul pentru făcut foc în aer liber, acesta fiind prevăzut cu mese și băncuțe, dar și cu loc de joacă pentru copii. Atmosfera naturală de odinioară a Crișului Repede este prezentată de o potecă tematică lungă de câteva sute de metri, extrem de accesibilă. În locul comemorativ și-a găsit locul și un parc de statui făcut în memoria scriitorilor și poeților populari maghiari.

Cu ocazia săpăturilor din partea sudică, au fost descoperite rămășițele unei biserici de formă rotundă datând din secolul 11. Clădirea în stil bizantin, decorată cu fresce, a fost distrusă în anul 1046 cu ocazia unei răscoale păgâne. În locul acesteia, în partea a doua a secolului, a apărut o biserică în stil roman, care ulterior a fost extinsă. A fost găsită și fundația mănăstirii întemeiate de neamul Csolt (descendent al acelui Vata care a condus răscoala păgână), care se leagă de clădirea de mai sus și care a fost construită în secolele 11/12. Templul cu două turnuri a servit populația zonei până la finalul secolului 13. La sfârșitul veacului următor - pe timpul acelor fii ai lui Avram care au rezultat din neamul Csolt - activitatea mănăstirii a fost oprită, fiind alipită de localitatea vecină, Magor, care a fost distrusă în jurul anului 1590; de atunci se numește locul respectiv Pusta Magor. Turnurile bisericii din epoca Arpad, care încă mai stăteau în „picioare” în 1733, s-au prăbușit în 1786. O parte din pietrele mănăstirii au fost refolosite de familia Wenckheim între 1810 și 1812 la construirea vinotecii, iar restul a fost utilizat de populația din Veszto la consolidarea caselor și la clădirea bisericii reformate. Descoperirea bisericii, mănăstirii și a cimitirului de odinioară a condus la scoaterea la lumină a multor obiecte valoroase, printre care cercei bizantini din aur sau capete de stâlp în formă de animale. O bucată unicat este un cap de bărbat cu trăsături estice și care poartă un turban. Cele găsite în subsol pot fi văzute într-o fostă pivniță de vinuri, predată în 1982. Deasupra pivniței a început reconstrucția parțială a pereților mănăstirii, acțiune posibilă după oprirea săpăturilor în 1978. Locul (inclusiv domeniul de 13 hectare aferent) a fost pus sub dublă protecție în același an: din punct de vedere arheologic și din punct de vedere al prezervării mediului. La finalizarea săpăturilor din 1986, s-a dorit reumplerea zonei de nord a dealului, dar președintele de atunci al Consiliului Comunal de la Veszto, Komaromi Gabor, a decis doar acoperirea în ve-

Pe lângă importanța de istorie culturală, Veszto-Magor are și numeroase valori naturale, motiv pentru care suprafața de 947 hectare (care include și locul comemorativ istoric) a ajuns sub protecția autorităților în anul 1987, respectiv a devenit parte a Parcului Național Koros-Maros. Pusta Magor se întinde în partea de sud-vest a zonei KisSarret. În dezvoltarea peisajului a jucat un rol determinant cursul încă neregularizat al actualului Criș Repede. Râul care vine din munți se rupe în mai multe „ramuri” la Oradea și, prin răspândirea apei sale, dă naștere mlaștinii din Kis-Sarret, care a completat imaginea cu ajutorul valorilor sale timp de mii de ani. Nici pentru materiale de construcție nu trebuia să se meargă prea departe, căci lemnul, stuful și lutul stăteau peste tot la dispoziție. Și obiectele de folosință din gospodăriile locului erau făurite din aceste zonă mlăștinoasă, de nepătruns pentru străini, oferea apărare și în fața dușmanilor. Această stare aparent idilică și stilul de viață bazat pe

O potecă tematică ajută la cunoașterea faunei din pustă

Sunt prezentate multe aspecte ale stilului de viață din trecut

Pusta Mágor


Pus t a Mágor și loc ul comemorativ de la Vé s z tő -Mágor ea s-a terminat în a doua jumătate a secolului 19, în urma regularizărilor cursurilor de apă. Șerpuirile Crișurilor au fost „tăiate”, apele au fost dirijate spre albii înghesuite între diguri noi, artificiale. Apoi, mișcarea apelor din vechile albii s-a micșorat semnificativ, motiv pentru care apa Crișului Mort este numită și „Calmă” de către locuitorii din zonă. În locul mocirlelor care secau treptat au început să apară terenuri agricole și pășuni. În părțile mai adânci a pornit sărăturarea, iar în alte locuri au apărut mici petece de pădure. Noile pășuni au făcut posibilă deținerea unui număr mai mare de animale, ceea ce a însemnat și creșterea posibilităților de a munci pământul, dar și amplificarea activităților de păstorit. „Peisajul secundar” din câmpia Magor, creat în urma regularizărilor, se caracterizează prin diversitate extraordinară. Pe lângă extinderea pământurilor roditoare și a grădinilor, s-au păstrat și foarte multe caracteristici ale peisajului de odinioară (diverse tipuri de ierburi, păduri de tip galerie, dar și de unele petece de mlaștină). Pe suprafața protejată se regăsesc două pășuni mai mari care se întrepătrund. Cel mai apropiat de Veszto, pășunea Nemeti, are iarbă relativ netedă, fructificată mai ales prin cosire. Suprafața ierbii de Magor, mai spre nord, e diversificată, găsindu-se pe ea și petece de loess. Canalele de scurgere a apei care împânzesc pășunea de Magor, în anii cu mai multe precipitații de acum câteva decenii, jucau un rol în scăderea apelor adunate pe iarbă. În anii recenți, mai secetoși, iarba moare de sete și la fel fac animalele de pe ea. Astfel, în vederea păstrării apelor, s-a apelat la închiderea canalelor. Oglindind caracteristicile solului, vegetația pășunilor e destul de variată. Pe lângă cosire, iarba de aici este folosită și pentru pășunatul oilor. Apa cu debit modest și schimbător al Crișului Repede Mort este acoperită în timp de plante acvative înotătoare de un ridicat grad nutritiv. Pe Crișul Repede Mort, în ultima perioadă, se dezvoltă mult nufărul galben (dovleacul de apă). Se pot auzi triluri de păsări specifice zonei, iar dacă avem noroc putem să și vedem unele exemplare. Vara, printre plantele de apă, pot apărea găinile de apă în timp ce-și mână

puii, dar pot fi obserBustul poetului vate și păsări care se Sinka Istvan se stabilesc pe acolo găselte în parcul doar ocazional. statuilor scriitorilor După cosire, populari apar berze și alte asemenea exemplare care vânează diverse insecte și rozătoare. Pădurea de la marginea Crișului Mort oferă adăpost pentru multe specii de păsări. Dintre acestea merită amintită ciocănitoarea neagră cu șapcă roșie și grangurul. O atenție deosebită merită dropia, cea care folosește iarba de Magor pentru a cuibări. Dintre mamifere, o importanță mare îi este acordată vidrei care se hrănește cu peștii Crișului Mort. Populația piscicolă, care pe vremuri era extrem de bogată, s-a diminuat din cauza poluării și a scăderii nivelului de apă. Stufărișul reprezintă ascunziș pentru porci mistreți, cerbi și căprioare. Apare des în fața ochilor noștri corolarul și, ceva mai circumspect, chiar și acel jder care își semnalează prezența cu ajutorul urinei sale ce conține semințe de fructe. Dacă avem un pic de timp, merită să mergem în câmpia Magor, unde, după vizitarea locului istoric comemorativ, din turnul de observare, poate fi urmărită întrega regiune. Iar de pe podul peste Crișul Mort se poate face o incursiune în viața plină de mișcare a păsărilor acvatice.

Animalele care pasc nu sunt doar „tăietori de iarbă” în parcul național, ci pot fi folosite și în gestionarea prezervării naturii

Nevoile excursioniștilor sunt satisfăcute de așezăminte integrate în peisaj

Foto: Boldog Gusztáv


Va˘ ile Cris, urilor – Natur a˘ – Atr ac t,ii turistice

Centrul de vizitare de la Rehely

A fost construit acolo unde Hortobagy-Berettyo încă mai șerpuiește, unde, primăvara, dropiile încă se mai adună cu sutele: în inima Marelui Sarret. În forma actuală, așteaptă din 2003 prietenii naturii, școlarii, familiile și pe toată lumea care dorește să descopere comorile deosebite ale vechii puste maghiare. Centrul de vizitare se găsește la jumătate de drum între Devavanya și Ecsegfalva. La etajul clădirii cu profil muzeal există o expoziție permanentă care prezintă unicatul acestei regiuni, cea mai mare pasăre capabilă să zboare din Europa, dropia. De asemenea, sunt prezentate activitățile pentru ocrotirea acestei specii, precum și fauna de odinioară și de acum a Marelui Sarret. În partea din exterior sunt de văzut dropii, boi, bivoli domestici, porci și tot felul de alte animale de casă. În afară de cea permanentă, sunt acolo și expoziții periodice: de etnografie, sculptură în lemn și fotografie de natură.

Centrul de vizitare de la Rehely În clădirea didactică se găsește și un loc de cazare în care se pot adăposti 48 de persoane, dar există și posibilitatea campingului. Sălile amenajate pot găzdui conferințe și alte manifestări sau întruniri. În timpul sezonului de ecoturism, vizitatorii au la dispoziție programe diverse, dar e vestită Școala „Erdei Kodvirag” de aici, unitate în care mulți elevi pot învăța lucruri noi an de an. În iulie se organizează tradiționala tabără de ocrotire a naturii. Din partea de est a Centrului pornește aleea didactică de la Rehely, iar pe traseul de 1.500 de metri al acesteia pot fi cunoscute valorile botanice și zoologice ale regiunii, dar și uneltele din viața de altădată a pustei. Aleea poate fi străbătută și cu bicicletele ce pot fi închiriate acolo. Totodată, turiștii pot merge pe acolo și fără ghid specializat, căci există multe panouri informative pe traseu. Numele de Devavanya este pentru mulți sinonim cu dropia și cu protejarea naturii. Și nu e o întâmplare, căci suprafața pustelor din zona Devavanya-Ecseg este ocrotită încă din 1975. Atunci a fost construită Stația de ocrotire a dropiilor, în care sunt aduse pe lume și crescute acele păsări care trebuie să iasă din ouă rămase abandonate.

Scris de: KMNP

Împerechere la dropii Desigur, fiecare anotimp are propria vrajă și propriile lucruri de văzut, dar peisajul își arată fața deosebită, de sărbătoare mai ales în perioadele de primăvară și de toamnă. Cine nu a fost încă în Centru, merită să facă o primă vizită primăvara, pentru ca Vânturel de seară stând la până să privească una dintre cele mai frumoase scene din pustele maghiare, ritualul de împerechere al dropiilor. Masculii (care pot ajunge și la o greutate de 18 kilograme) se adună în locurile folosite de sute ani pentru împerechere și tot aici vin femelele ceva mai mici și cu penajul mai modest; acestea din urmă urmăresc rivalizarea cavalerilor, după care vor trece la înmulțirea populației din pustă. În perioada migrației de toamnă a păsărilor, pe când gazonul e decorat cu tot felul de flori, pe sub cocorii trecători se poate observa un fenomen natural excepțional. Atunci se adună în pustă vântureii de seară care, după o vânătoare ce s-a întins pe durata întregii zile, înnoptează chiar și cu miile în copacii din zonă. Cu ocazia turelor ghidate, vizitatorii norocoși pot număra până la 2.000 de păsări răpitoare, moment extrem de rar, atât în bazinul Carpatic, cât și în toată Europa. În timpul observării locului de înnoptare al vântureilor, vizitatorii au ocazia să vadă și alte rarități: codalb, acvilă de câmp sau șorecar mare. Centrul de vizitare de la Rehely își așteaptă clienții între 1 aprilie și 31 octombrie, în fiecare zi a săptămânii cu excepția celei de luni, între orele 9 - 17. În caz de grupuri mai mari sau de pretenții mai speciale, e de preferată comunicarea acestora și stabilirea detaliilor cu gazdele. Foto: KMNP

Bivoli domestici (Foto: Kalotás Zsolt)


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Nagy László András

Băștinașii din Sarret Figura caracteristică pentru zona Sarret de odinioară a fost „pakasz”-ul (omul mlaștinilor). Acesta a devenit quasi emblema regiunii. Iar de cunoștințele sale (și mai ales de capacitatea sa de orientare) a fost mereu nevoie în zonele cu stuf, mocirle și râulețe. Cei pe care soarta i-a dus către părțile mlăștinoase nu s-au descurcat fără ajutorul acestor oameni ai locului, căci starea câmpiilor era mereu schimbătoare. Pâraiele care împânzesc toată zona curgeau, în parte, fie înspre o direcție, fie spre alta, în funcție de care râu mare își ieșea din matcă: Crișul, Berettyo sau Tisa. Inundațiile acopereau cu Așezare de pakasz-i în câmpul de la Komadi – Herman Otto – Cartea pescuitului unapă deseori teritorii mari, care obșinuiau să sece complet în mo- guresc I–II, Budapesta, 1887 mente de arșiță. Șerpuirile rețelei de ape mici și cursu- mai multe ori, de serviciile acestor ghizi beneficiau rile ocazionale de apă redesenau harta. În părțile mai comercianți și mici întreprinzători: pantofari, pălăriadânci erau mocirle de nepătruns, zone mișcătoare eri, croitori, cofetari. Pluta cea mare trebuia umplută foarte periculoase și adevărate păduri de stuf inter- bine de tot cu lăzi și prelate. Urmărind vechile hărți minabile. Persoanele care nu știau locurile, riscau să din regiunea Sarret, mai putem descoperi fragmente ale traseelor acvatice de odinioară. rămână blocați prin zonă pentru totdeauna. Dacă s-au ivit probleme legale în materie de graniță Omul locului cunoștea tot. Știa bine care e partea înmuiată de ploaie, unde intervine inundația în zone- între proprietăți, tot acești „pakasz” erau chemați să fie le mlăștinoase mișcătoare, pe unde se poate merge cu martori. Un astfel de exemplu este procesul din 1799, căruța goală sau cu cea încărcată, pe jos, pe cal sau pe între așezările Bucsa și Szerep (ambele aparținând de unde pot trece vitele. Pe timp de zi, el se orienta ajutat Fuzesgyarmat); în timpul procesului, ca martori, au de mii de semne, mai ales de plante și ape. El știa bine fost audiați și 13 astfel de oameni ai locului. Un astfel unde cresc plantele precum stuful și trestia, iar ochiul de proces este ilustrat de Arany Janos în poezia „Marsău ager depista celelalte plante care semnalau adân- tor mincinos”. Se zice că poetul a fost de mai multe ori cimi mari ale apei. Noaptea, omul locului se orienta în regiunea noastră, ca și Jokai Mor. Conform anecdodupă stele. Era cunoscut de proprietarul terenului și tei, acesta s-a întâlnit o dată cu un bătrân și vestit om de călătorul venit de departe deopotrivă. Era singura al locului, care cunoștea foarte multe cântece, poezii, călăuză sigură pentru vânători, cercetători, topografi povești și ghicitori hazlii, lucruri deosebit de apreciate de scriitor. Au și pus un pariu. Pe o sumă mare. Dacă sau pentru căruțele comercianților. Cel numit „pakasz” avea un rol determinant și în Jokai rezolva ghicitoarea pe care nenea Laci i-a spus-o, circulația pe ape. În vecinătatea satelor, localnicii încă atunci primește o cantitate de pește și un superb trunchi mai reușeau să navigheze prin zonă, dar nu se încu- de pipă cu pungă de tutun. Iar dacă nu rezolvă, atunci metau să abordeze distanțe mai mari. Doar transpor- scriitorul îi dă băștinașului tutun pentru o jumătate de tatorii proveniți din rândul celor de mai sus ştiau acele an sau contravaloare. Iată ghicitoarea: „Se ține în mână, se dă mai departe, cine-o vede o vaste locuri , oameni ce cunoșteau Sarret-ul ca pe propria lor palmă. Unii își dădeau seama de locul în care consumă, cine nu poate, o admiră. Ce este?”. Jokai s-a se află grație culorii apei, alții după gustul ei. De cele gândit ore în șir, dar fără succes.


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur a˘ – Liter atur a˘ Înainte de a face asta, trebuie să vi-l fac cunoscut pe pakasz, acel locuitor al Sarret-ului care nu este cunoscut prin alte părți sub acest nume. Această personalitate deosebită are un rol extraordinar pentru noi, căci fără el nu prea am avea succes în vânătoarea noastră acvatică. Ei sunt oamenii care trăiesc fără încetare în natura asta și din natură. Pakasz-ul nici nu ară nici nu însămânțează, nu lucrează cu ziua, ci își întinde mâna spre produsul finit. Își plasează uneltele în toate părțile și prinde cu ele pești și altele necesare pentru el. Se uită după tot felul de animale acvatice, iar de nu are armă de foc, el se folosește de cuțit. Culege cu miile ouă din cuiburile gâștelor și rațelor sălbatice, prinde pui de gâscă sălbatică, care apoi le domesticește în mâinile femeii lui; culege penele păsărilor. Acceptă comenzi și adună ouă de la orice fel de pasăre de apă pentru Muzeul Național și pentru pasionați. Și o face, deși nu-și poate închipui pentru ce au nevoie domnii cu cojile de la atâtea ouă. Din trestie, omul locului confecționează tot felul de lucruri în toate scopurile posibile: nuiele, plase. Își petrece întreaga viață în coliba de trestie construită printre mocirle. Aproape mereu el umblă singur și trec săptămâni până se întâlnește cu cineva cu care să schimbe două-trei vorbe. De asta e atât de tăcut și de mohorât. Și când își deschide gura, vorba iese atât de greu din gura sa, încât se poate observa clar cât de greu îi este să grăiască... E ca și cum tot talentul său ar sta în ochii și în urechile lui, atât de ascuțite i-s simțurile, ca și ale oricărei păsări sălbatice, a cărei natură a și îmbrăcat-o. Când noi nu vedem decât puncte mici și negre pe cer, atât de departe e pasărea sălbatică în cauză, pakasz-ul ne spune cu precizie cu ce fel de înaripată avem de a face. El știe cel mai bine ce formă ia fiecare pasăre atunci când se deplasează în stol, de unde vine și încotro se îndreaptă. Și cine ar înțelege mai bine limbajul păsărilor de apă decât el, cel care le ascultă discuțiile secrete zi și noapte? Omul locului ne spune ce fel de pasăre e și de ce vociferează. Cunoaște mai bine felul de a fi și modul de exprimare a sentimentelor de către păsări decât oricare specialist în domeniu. Dintre păsări, cel mai mult îi place de stârcul alb. Penele-i frumoase le ține într-un tub de trestie și nu există nici pe spatele păsării pene în stare mai bună decât cele din acest toc Mlaștina Crișului Repede pe un fragment de hartă cu regularizarea apei din 1776 gândit de om. De regulă, acești

– Domnia voastră nu știe, deși o face mereu! E scrierea: se ține în mână și se dă mai departe. Nu se scrie pentru a păstra cele scrise. Cel care știe să citească se distrează, căci domnia voastră de aia scrie. Iar cine nu știe (citi), o admiră doar”. Finalul a fost că Jokai a pierdut pariul și a plătit cu tutun pentru un an întreg. Dar și bătrânul Laci l-a cadorisit pe scriitor cu o pipă și l-a ospătat cu pește prăjit. Era pregătită și punga cu tutun în colibă, dar scriitorul nu a mai stat. Așa că a plecat de acolo doar cu pipa și cu pești, fără excelentul săculeț cu tutun. Iar bătrânul „pakasz” i-a promis că i-o va trimite la Pesta cu oameni care fac drumul. Dacă i-a și trimis-o sau nu, nu se mai știe... Acești maeștrii ai locurilor mlăștinoase au fost făcuți (și) mai cunoscuți de o descriere a vânătorului Havas Sandor, care a fost binecuvântat și cu talent literar. Revista „Vânătorul” a publicat în 1858, în trei părți, reportajul excelent intitulat „Vânătoare pe apă în Sarret”, care a prezentat în premieră în detaliu populația „pakasz”. „...Sarret este o zonă foarte bună pentru tot felul de specii de vânat. Găsim aici de toate, iar Sarret este un cuib inepuizabil pentru vânătoarea pe apă, loc care nu are pereche nicăieri în țară. Unele exemplare de vânat acvatic pot fi capturate în urma pândei, majoritatea, însă, doar prin urmărire. În ambele cazuri, dacă vrem să avem succes, trebuie să ne punem în barcă și să ne lăsăm conduși de pakasz-ul care ne conduce tot mai adânc în peisaj, acolo unde vânatul este cu atât mai din belșug.


B ăș tinașii din S ar re t dacă nu i se arată în cale bătrânul mlaștinilor din Bihorul vechi - dar să fie bătrân!... ...Pakasz-ul, mai-marele și locuitorul zonelor mlăștinoase și câmpurilor din vechiul Bihor, a dispărut – s-a terminat, așa cum s-a terminat, după drenare, și mocirla. Acum, fostele întinderi de stuf, bălți și brațe moarte sunt arate. Câteodată, fierul plugului tresare – se lovește de vreo rămășiță metalică din pământ, poate chiar în fundația colibei pakasz-ului. Pe ici-colo, plugul scoate la suprafață rânduri întregi de rămășițe metalice și alte semne ale trecerii pe aici ale acelor oameni ai locului. PaPakasz pe mlaștina mișcătoare – are în mână o bâtă, pritoacă în spate, iar în picioare kasz-ul, copilul adevărat al trestiei, a încălțări din pipirig – Ilustrație semnată Nagy Andras ajuns pe uscat, iar acolo s-a pierdut. Va rămâne mereu un păcat că, deși maghiarimea oameni sunt foarte inventivi în satisfacerea nevoilor pe a avut un Korosi-Csoma sau un Reguly, care, pe placare le au și nu au nevoie de ajutorul nimănui. A învățat iuri îndepărtate, sfidând oboseala fizică, și-au căutat totul de la natură și din propriile sale experiențe; are nevoi puține pentru a putea trăi de la o zi la alta și strămoșii; dar nu a avut om care să caute astfel de așa cum veți vedea, în afară de îmbrăcămintea simplă pe care o poartă, tot ce are provine din natură. Fiecare așezare din Sarret are 10 – 20 de asemenea personaje, iar cele mai mărișoare au chiar și mai multe. În toată regiunea ar putea fi câteva sute...”. Articolul lui Havas a stârnit atât de mult interesul publicului, încât a fost preluat și de cel mai răspândit ziar al vremii, Ziarul de Duminică, care a publicat o versiune mai scurtă, dar care conținea toate detaliile necesare. Doar că în acel moment, soarta oamenilor locului fusese deja pecetluită, chiar dacă ei încă nu bănuiau acest lucru. Planurile de drenare a mlaștinilor erau deja creionate și porniseră deja lucrările. După 20 de ani, din fostele câmpii și zone umplute cu trestie nu au mai rămas decât o suprafață foarte mică. „...E de netăgăduit că de când cu regularizarea apelor, în zona noastră, râurile, mlaștinile și întinderile cu trestie s-au împuținat. Dar mai avem, totuși, Coliba și stupii apicultorului din câmp – Desenul lui Szucs Sandor destule zone care, în lipsă de loc de scurgere, sunt umplute doar cu apă de ploaie, ele rămânând așa până rădăcini aici, acasă. Om care să coboare în zona acescând apa se evaporă din cauza secetei prelungite...” tor pakasz-i pentru a-i observa stilul de viață, vorbele, – scrie Osvath Pal, responsabil cu ordinea publică uneltele și meșteșugul. Bogăția verbală a acestor oabihoreană, în cartea sa apărută în 1875. În prezenta- meni a pierit pentru totdeauna; imaginea modului de rea ocupațiilor din zonă și a stilului de viață, autorul viață și deprinderilor acestor oameni speciali nu mai amintește de mai multe ori că acestea sunt pe cale de este păstrată decât foarte vag, de către unii din zona mlaștinii de la Ecsed; dar aici nu mai e vorba despre dispariție și că importanța lor scade. După mai bine de un deceniu, Herman Otto, ma- vechiul pakasz...”. Aceste rânduri au fost scrise acum 126 de ani și, rele cercetător al pescuitului din Ungaria, a transmis astfel despre oamenii locului din Sarret: „...Copilul de atunci, nu doar bătrânii zonelor din Sarret, ci și zilelor noastre, dacă aude sau citește aceste cuvinte, strănepoții lor au fost deja înghițiți de pământ. Aminva găsi că e interesant; dar să descifreze și să dea un tirle lor au devenit demult istorie, iar pentru a le creînțeles omului, nu poate. Dacă nu sa bagă hazardul,... iona înfățișarea trebuie să apelăm la documente nu


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur a˘ – Liter atur a˘

Un pakasz își vinde penele de cocor în piață – Ilustrație făcută de Nagy Andras

foarte complete și la colecții populare. Szucs Sandor, cel mai dedicat cercetător al folclorului din Sarret, spune că la începutul căutărilor sale, în anii 1910 – 1920, i s-au mai arătat în cale bătrâni care știau să povestească detalii despre viața pakasz-ilor și despre activitățile lor cu lux de amănunte. Ceea ce ei povesteau nu erau doar informații auzite de la bunicii sau tații lor, ci, parțial, amintiri din propria lor copilărie. Cei care pe atunci aveau 70 – 80 de ani au mai prins perioada de aur a acelor oameni ai locului. Ei au mai prins perioade în care stăteau să pândească păsări și să folosească tot felul de capcane pentru a prinde diverse vietăți. Tradiția vorbește mai cu seamă de singuratici și de bătrâni. „...Bătrânul Gebics avea trei fii. Când au crescut, s-au angajat ca ciobani, doi la Ecseg, iar al treilea undeva în Hortobagy. Erau vioi. S-au plictisit de statul pe malul apei. Dar când acești tineri au devenit prea bătrâni pentru a fi ciobani, ei se întorceau la ocupația taților lor...”. Din rândul păstorilor au rezultat și alții care și-au petrecut sfârșitul vieții în chip de pakasz. Aceasta este concluzia pe care o putem trage din unele culegeri folclorice. Unii dintre ei își puneau la „lucru” talanga păstrată amintire și pe care au agățat-o în fața colibei, alții obișnuiau să meargă la piață pentru a vinde ouă de păsări și iarbă. Au existat și familii care trăiau în zonele respective. Își vindeau marfa (peștele) la piață sau direct la comercianți. Ceea ce prindeau era păstrat în gropi săpate sau în coșuri împletite. Pe vremuri era cunoscut,

nu doar în Sarret, un fel de mâncare ce consta în pește fiert în zeamă de varză murată, cu varză tăiată. Era o masă îndrăgită și la modă peste tot în țară, așa că peștele scos din apă aici era transportat cu căruțele până departe: la Oradea, la Debrecen și chiar la Budapesta. Pe vremuri mai erau foarte căutate penele de pasăre. Pakasz-ul făcea un comerț profitabil cu acestea. Nobilii purtau pene de stârc la pălărie. Turcii le acceptau și ca impozit. Penele erau prețioase. Uneori ajungeau la același nivel valoric cu caii. Păstorii, flăcăii, bărbații simpli se dădeau în vânt după penele de cocor. Cu alea se afișau. Cine nu avea așa ceva în pălărie, nu prea avea parte de stimă prin zona cârciumilor sau în fața autorităților. Pakasz-ul s-a ocupat și cu culesul trestiei. De asemenea, el vindea la piață și lipitori. Aceștia nu reprezentau doar o cură populară, căci la începutul secolului 19 lipitorile erau duse cu milioanele și în străinătate. Tot dintre acești oameni ai locului s-au format cei specializați în ierburi. Ei au fost farmaciștii nomazi din Sarret. După cum își aminteau bătrânii, câmpul de acolo producea foarte multe feluri de plante medicinale, care aveau un efect atât de puternic încât puteau readuce la viață omul ce zăcea pe marginea mormântului. O altă parte profitabilă a plantelor de câmp a fost apicultura. Acești pakasz-i se ocupau și cu albinele, stupii fiind puși pe insulițele din zona stufărișului. Zona era împrejmuită cu un gard de trestie. Stupii erau așezați la poalele gardului, poziționarea aceasta ocrotindu-i de vicisitudinile naturii. Câmpia nu ducea lipsă de flori, începând cu topirea gheții/zăpezii și până toamna târziu. Stupii s-au umplut repede. Deseori era nevoie de săparea de gropi dedesubt, gropi în care puteau atârna fagurii plini cu miere. Odinioară, mierea era o marfă căutată, căci înaintașii noștri nu prea foloseau zahăr, îndulcind totul cu miere. Din ceară se făceau lumânări ce erau vândute la piața săptămânală. Deci cine au fost acești oameni numiți „pakasz”? Totum factumii din regiunea Sarret: transportatori pe apă, vânători, pescari, păsărari și strângători. Ei cutreierau zona cu unelte simple făurite din materiale naturale, având în mâini bâte. Au domesticit cocorul, rața sălbatică, vindeau pește și ouă în piață. Mulți dintre ei locuiau în câmp, iar dacă părăseau această lume erau puși în luntre, acoperiți cu stuf și așa erau înmormântați pe vreo insulă sau pe ceva mal de apă. Pâraiele și insulele au dispărut demult; degeaba le-am mai căuta acum chiar și mormintele nemarcate de odinioară. Înfățișarea lor, știința lor nu mai sunt păstrate în zilele noastre decât în amintiri. Foto: Expoziția de Muzeul de la Szeghalom


...mai mult de c ât o revis t a˘

Scris de: Nagy Attila

Lacurile cu pes, ti de la Cefa Ar fi greu, dacă nu imposibil, pentru mine să scriu despre Cefa la modul imparțial, precum un privitor din exterior. Sunt recunoscător că nu trebuie să fac așa ceva într-o publicație care se autoproclamă ca fiind „...mai mult decât o revistă de plăcere”! Dragă cititorule, sper să îmi ierți subiectivismul din anumite pasaje, căci singurul scop al scriitorului este să dea mai departe din sentimentele stârnite de Cefa. Frumusețile Ținutului de Jos sunt ascunse. Nu ies în evidență cu vârfuri acoperite cu zăpadă, cu formațiuni de roci temerare sau cu păduri interminabile. Desigur, nu demult, chiar și zona de dincolo de Tisa era bogată în peisaje în care apa era dominantă și unde mâna remodelatoare a omului nu a ajuns. Nu și în zilele noastre. Zona a putut mulțumi pentru look-ul de odinioară acelor râuri și cursuri de apă neregularizate, mlaștinilor și pădurilor care, acum, nu mai există decât ascunse, la nivel de nume de așezare sau/și în memoria tot mai scurtă a generațiilor care s-au succedat. Cei care vor să afle cum era pe vremuri această zonă de jos trebuie să caute printre hărți vechi și documente de arhivă. Poate că așa se poate

Lopătari

Stoluri de păsări pe un lac drenat de la Cefa

conștinetiza în noi frumusețea și valoarea relicvelor fostei lumi acvatice păstrate, atunci când ne confruntăm cu tot ceea ce s-a pierdut în secolele trecute. Pot afirma pe baza unei experiențe personale că toate aceste comori rămân ascunse până când nu le căutăm în mod conștient. Mă consider norocos pentru că, acum vreo 11 ani – sub conducerea unui prieten loial – am putut face cunoștință cu acel peisaj care de atunci a devenit un loc de pelerinaj pentru mine: Cefa. Cefa este o localitate care există și acum în județul Bihor, la vreo 30 de kilometri de Oradea, la sud-est. Este un centru de comună, iar de ea mai aparțin satele Ateaș și Inand. La nord se găseșete Sânnicolau Român cu satele Roit și Berechiu, iar la sud găsim Mădărasul cu localitățile aparținătoare (Marțihaz, Homorog și Ianoșda). Cefa este una dintre cele mai vechi localități bihorene, fiind menționată și de Regestrumul de la Oradea (secolul al XIII-lea, chiar înainte de venirea tătarilor). Un act din 1421 vorbește despre Cefa ca despre un oraș, iar în 1740, Maria Tereza i-a acordat un nou drept de a se numi oraș. Biserica ortodoxă de la Marțihaz


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă Cefa și imediata ei vecinătate se găsesc la marginea regiunii Kis Sarret, deci nu e de mirare că, până la regularizările de râuri și drenajele de mlaștini din ultimele sute de ani, călătorul putea să se Turism cu cai întâlnească pe aici cu așezări construite pe înălțimi, cu pășuni extinse și cu mocirle. Sunt unele denumiri vechi care ajută omul zilelor noastre la reconstruirea (măcar în minte) a ima- Pensiune la Cefa ginii fostului peisaj. E obligatoriu să menționăm pădurea Radvanyi, care se întinde de sute de ani tot acolo unde o Iarna găsim și acum, adică între Cefa, Ateaș și Marțihaz. Excursiile de iarnă la Cefa au un gust aparte, dacă Începând cu secolul al XIX-lea și până la mijlocul secolului trecut, a fost construită o rețea amplă de canali- ne apropiem de locul cu pricina cu trenul sau dacă, cel zare. Mlaștinile au fost drenate și, în doar câteva decenii, puțin, lăsăm în spate încă din sat confortul mașinii. Să fostele câmpii roditoare s-au transformat în pășuni de mergem pe drumul care duce spre lacurile cu pești via rangul doi. Peisajul actual de Cefa este dominat de lacuri Ateaș sau pe lângă grădini și putem fi siguri că binoclul care ne atârnă de gât nu va rămâne nefolosit. Ne vom încu pești, formate la începutul anilor 1900. Se pare că cea mai atractivă parte a localității Cefa tâlni, printre altele, cu păsări răpitoare care vin aici doar – și în același timp cea mai deosebită valoare a ei – este iarna. Deși înghețurile nocturne pun zale de gheață pe diversitatea. Găsim aici, pe o suprafață relativ mică, lac lacuri, să nu ne dăm în spate de la o mică plimbare pe cu pești, pădure, mlaștină. Fauna zonei, influențată de digurile acestora. O parte a păsărilor de apă rezistă și în factorii de mediu mereu schimbători, este și ea supusă timpul celor mai aprige ierni; ele se adună pe canalele schimbărilor permanente. Dotările caracteristice acestei neînghețate cu apă curentă sau au chiar ele grijă ca unele regiuni, respectiv celelalte aspecte naturale, influențează lacuri să înghețe doar parțial. Pe lângă o serie de specii de păsări care vin special în fiecare moment viața de zi cu zi a viețuitoarelor. Iar aceste schimbări nu fac altceva decât să amplifice efec- aici pentru a depune ouă, dacă avem noroc, putem vetele generate de implicarea omului. O parte a acestor dea și gâște sălbatice. Pasionații de păsări, cu ochii lor activități umane (precum cultivarea tot mai intensă a formați, pot zări și exemplare mai rare. Viața acestor păplantelor sau activitățile forestiere ce nu iau în conside- sări nu este, însă, una lipsită de pericole. Ele nu trebuie rare ecosistemul pădurii și vânătoare care nu respectă să se ferească doar de puștile vânătorilor, ci și de păsările liniștea speciilor ocrotite) exercită de multe ori presiuni răpitoare. Acestea din urmă, pe lângă suratele mai nefatale asupra anumitor specii pe cale de dispariție și asupra unor tipuri de habitate. Alte activități – precum pășunatul sau întreținerea lacurilor cu pești – au efect invers, permițând supraviețuirea multor specii locale. Iar Cefa nu duce lipsă de specii valoroase, indiferent că vorbim despre plante sau animale, reptile, păsări sau mamifere. Dar o excursie la Cefa nu se poate rezuma prin menționarea celor observate pe o listă într-un carnețel. Fie iarnă sau primăvară, vară sau toamnă, natura găsește mereu felul în care să ne prezinte frumusețile ei de poveste, pentru a ne oferi o experiență care să rămână în noi pentru totdeauna. Acestea sunt experiențele care fac ca ciImaginea de toamnă a lacurilor cu pești de la Cefa neva care se „rătăcește” pe aici să vrea mereu să se întoarcă la Cefa.


L ac ur ile c u pe ș ti de la Ce f a ajutorate, se mulțumesc și cu rămășițele peștilor de pe fundurile lacurilor drenate. În timp ce ne plimbăm prin stufărișul de pe marginea digurilor și ne minunăm de cele ce ni se arată în fața ochilor, ar fi bine să ne mai uităm din când în când și la picioare și să observăm semnele rămase prin zăpadă sau prin noroi. Vidra nu e o raritate în zona lacurilor cu pești, prezența ei nefiind ciudată, având în vedere că se știe că animalul acesta are un meniu bazat pe pește. Mergând după urmele specifice, cu mult noroc, poate dăm și de cel care a lăsat aceste urme. Vremea de iarnă este deseori cu mult vânt în Ținutul de Jos, iar stufărișul rărit ne adăpostește mereu perfect. La finalul excursiei merităm o băutură fierbinte într-una din restaurantele pescărești din sânul pădurilor,

Înfloresc nuferii galbeni

Primăvara Primăvara, vânturile sunt cele ce înlocuiesc atmosfera glacială. Cerul este de un albastru orbitor printre norii care gonesc, iar viața lacurilor cu pești devine tot mai animată. În speranța unui pescuit bogat de primăvară, multe lacuri se drenează cu ajutorul sistemului de canale special proiectate pentru așa ceva. În mod ciudat, soarta a făcut ca activitatea de drenare a lacurilor cu pești să coincidă cu migrația de primăvară și toamnă a păsărilor. Procesul de drenare ține chiar și o săptămână sau mai mult în cazul celor mai mari lacuri (de aproape 100 de hectare). Rețeaua de lacuri de la Cefa se întinde pe aproape 700 de hectare și conține cam 20 de lacuri mijlocii și mari, respectiv mai multe lacuri ceva mai mici. Dintre acestea, primăvara, câteva ajung să rămână fără apă, controlat. Așa se face că acei călători înaripați care trec prin zonă pot avea mâncare îndestulătoare chiar și timp de o lună. Păsările cu picioare lungi de la malul apei, care se hrănescu cu nevertebrate, sunt parte a mulțimilor gălăgioase de zburătoare. Căminul acestor specii cu stil de viață interesant este, pe de o parte, tundrele țărilor nordice, mlaștinile de lângă mări sau de lângă fiorduri, dar sunt ��i specii care mai obișnuiesc să facă pui și pe la noi. Cu toate că identificarea păsărilor de mal este de multe ori dificilă până și pentru specialiști, dacă le observăm mai bine, dacă le analizăm comportamentul și stilul de hrănire, lucrurile se simplifică. În cea mai mare parte, sitarul cu pene purpurii și cu ciocul drept este specia cea mai reprezentată. Stolurile de sitar se hrănesc din apele parțial scăzute ale lacurilor drenate, deseori împreună cu lopătarul care scoate din apă micile animăluțe cu ajutorul ciocului în formă de lingură. Tot în acest mediu își caută de mâncare și ciocîntorsul, o pasăre ce se aseamănă cu stilul lopătarului și care iese în evidență prin penajul alb/negru și prin ciocul întors în sus. Pasărea tipică pentru câmpiile noastre, nagâțul, e de găsit și el în număr mare, vânând pe fundul mlăștinos

al lacurilor. În această perioadă a anului sunt de găsit multe specii care depun aici ouă, de exemplu singura răpitoare de pe la noi care depune ouăle în stuf: eretele de stuf. În aprilie, apar deja multe păsări cântătoare. Unii masculi din specia lăcar de stuf își ocupă teritoriul și, de multe ori, poate fi fotografiată și acea gușă-roșie care epatează prin penele sale minunate. În această perioadă merită să facem o plimbare prin pădurea Rădvani aflată în trezire și care răsună de trilul păsărilor sau prin câmpia care înconjoară lacurile în direcția Ateaș.

Vara La venirea verii, păsările călătoare pleacă din zona noastră, iar cele care fac pui aici se liniștesc, concentrându-se pe depunerea ouălor și pe hrănirea permanentă a micuților. Dar să nu credem că în căldura verii

Satul Ateaș


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă

Cascadă de culori printre lacurile cu pești

nu ne așteaptă tot atâtea momente interesante în caz că aruncăm o privire asupra lacurilor prin stufăriș. Dacă reușim să distingem direcția de zbor a păsărilor care fac ture deasupra capului nostru, poate avem noroc să le găsim locul de campare în care se adună sute de perechi. Aceste ființe pun viață în aerul vibrant în timp ce se grăbesc să le dea de mâncare puilor lor. Cuiburile lor sunt construite pe plantele acvatice care crează un adevărat covor pe suprafața lacului. Iar puii înfometați oferă o priveliște deosebită. Stârcul cenușiu care cuibărește în Pădurea Rădvani sau egreta mare și stârcul purpuriu sunt, de asemenea, părți Nagâți și sitari de mal

Pândă păsărească

din imaginea de vară a acestor locuri. Nu putem uita nici de una dintre cele mai mari valori ale lacurilor de la Cefa, rața roșie. Cândva, această pasăre de dimensiuni mici era unul dintre cei mai răspândiți locatari ai lumii apelor din Ținutul de Jos, dar din cauza restrângerii zonelor mlăștinoase a devenit specie în pericol de dispariție și a ajuns să fie ocrotită. Sunt ani în care sute de perechi de rațe roșii își fac pui la Cefa, iar la final de vară sunt mii de exemplare care se adună pe lacurile mai ascunse și bogate în plante de apă. De multe ori, rațele roșii așteaptă aici momentul plecării, motiv pentru care, în cazul acestui loc, începutul sezonului de vânătoare în septembrie a păsărilor acvatice poate fi pus sub semnul întrebării din punct de vedere al protecției naturii.

Toamna Și iată că, deseori pe neobservate, toamna apare printre stufăriș. Începe pescuitul de toamnă, iar o parte a păsărilor care pleacă de aici primăvara reapar pe lacurile de la Cefa. Ca și în perioada de drenare de primăvară, păsări de mal populează zonele mlăștinoase. Dintre fluierari, fluierarul negru este cel mai des întâlnit și merită să spionăm cu binoclul stolurile respective mai ales la începutul perioadei de migrație, atunci când încă nu s-au lepădat de „straiele” de nuntă. Pasărea asta elegantă, care și-a primit numele după culoarea penelor negre, e minunată! Alteori, am fost atenți la un grup compact de păsări, mult mai mici ca dimenisiune, fugacii de țărm. Toamna, de multe ori până la apariția înghețului, rămâne pe aici culicul mare; e dat de gol de ciocul său lung, încovoiat în jos. Ni se mai pot arăta în față tot felul de rațe pe luciul de apă și, pe cer, exemplare ce vânează pești. Să urmărim cu răbdare răpitoarea uriașă care dă târcoale deasupra lacului: e de neuitat imaginea vulturului care, strângându-și aripile, se aruncă în apă, iar emoția vânătorii îl cuprinde și pe privitor. Cu ocazia migrației de toamnă, cele mai multe specii de păsări își iau adio de la lacurile cu pești de la Cefa, dar este doar o despărțire temporară deoarece – precum ornitologul și excursionistul care face cunoștință cu peisajul și cu frumusețile acestuia – ele se întorc aici an de an. Foto: Nagy Attila, Arthur BotoŞ, Alin MoŞ


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Tószögi György

Munt, i în trezire

Când nebunaticul vânt de aprilie gonește din plin miresmele florilor de primăvară prin câmpiile Ținutului de Jos (Alfold), în zonele muntoase din zona Bihorului încă mai există șepci de zăpadă. Ele devin tot mai mici de la o săptămână la alta și contrastează cu albastrul cerului, iar de sub ele apar versanții cu păduri golașe ai munților. E greu să-ți iei ochii de la această priveliște drăguță: ceva minune se întâmplă acolo sus. Se trezesc la viață înălțimile... Toată lumea a trăit deja reînnoirea naturii. Cine, în schimb, încă nu a văzut ieșirea din iarna lungă a acesteia, va avea o mulțime de surprize din partea acestui anotimp. Pe undeva, e la fel ca și în partea de jos, dar parcă e totuși alt ritm de trezire, acolo sus. Se apropie mai lent de peisaj și e mai circumspectă, dar apoi se grăbește pentru a nu pierde nimic din orele în care pătura de zăpadă se topește rapid și în care apar pâraie, frunze și crenguțe noi. Sunetul talăngilor din câmpie urcă pe pereții tot mai încălziți ai munților, pământul înghețat își dă dintr-o dată drumul, iar în spatele stratului de zăpadă apare rapid un covor de flori. Pârâurile se umflă și curg cu bucurie printre pietre, se aude tril fericit de păsări: așa sărbătorește ziua primăvara munților.

Ritmul schimbător al munților Am putea urmări trezirea munților bihoreni săptămâni de zile. Căldura mângâie mai întâi părțile sudice, văile vântoase, dealurile mai mici, după care urcă spre vârfurile pietroase, spre pășuni, trece peste văile umplute cu pâraie restrângând tot mai mult zăpada care se încăpățânează să mai rămână în vârf. Până își termină periplul care trece peste tot și ajunge chiar și în adâncurile pădurilor întunecoase din partea de nord, apare vara lunii mai. Pe dealurile mai puțin înalte – precum în zonele de șes – primăvara începe să pună stăpânire încă din luna martie, iar de pe munții de 1.000 de metri iarna pleacă pe la începutul lunii aprilie. Pe la mijlocul și în a doua jumătate a lunii martie, încep să se topească zăpezile de la înălțimile de 1.500 m, dar pe vârfurile de 1.600 – 1.800 metri iarna se mai poate ascunde și până la sfârșitul lunii mai. Dacă planificăm vreo excursie, vreo tură în zona respectivă, nu strică să luăm în considerare toate acestea. Condițiile meteo pot fi surprinzător de vitrege acolo sus, chiar dacă nu sunt situații de vreme extremă. În timp ce în zona de câmpie putem experimenta temperaturi suspecte de caniculă, vremea de pantaloni scurți se poate transforma mai sus în vreme de dârdâit. Pot fi chiar și diferențe de 20 de grade Celsius între o câmpie înverzită și o vale


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă

În aprilie, într-o parte însorită a muntelui, e foarte probabil să dăm de brândușa de munte

Pe crestele de la înălțimea de 1.500 de metri, iarne se mai ascunde și la sfârșitul lunii aprilie

vecină situată într-o pădure ce mai are pete de nea. Iar din strălucirea cerului se poate ivi în aceeași zi și o aversă de zăpadă. Cărările uscate din zonele de sud contrastează cu cele înghețate, noroioase și alunecoase din partea de nord. Îmbrăcămintea călduroasă și încălțămintea adecvată sunt recomandabile.

ta muntelui, ne putem întâlni cu foarte multe brândușe la mijlocul lunii aprilie. Dacă nu jos, atunci în zona de mijloc, iar dacă nici acolo, atunci în apropiere de vârf. Și ne putem întâlni și cu o altă floare dragă din munții bihoreni, ghiocelul bogat. Această plantă albă, tot perenă, înaltă de 30-35 de centimetri, are formă de clopot și de multe ori poate fi văzută împreună cu brândușa de munte pe câmpurile transilvănene. E experiență care bucură trupul și sufletul să îți consumi masa de prânz într-o asemenea atmosferă și să asculți pâraiele generate de topirea zăpezii întinzându-te lângă aceste flori, să te încarci cu toate minunățiile munților care se trezesc la viață. Dar să nu rupem aceste flori doar pentru că sunt frumoase, să nu le scoatem din pământ pentru plăcerea noastră proprie. Și cu atât

În căutare de brândușe

Cei care vor să observe minunile primăverii montane trebuie să temporizeze ca lumea. Unul dintre evenimentele cele mai îndrăgite de excursioniștii care urmăresc trezirea la viață a munților bihoreni este cel denumit înflorirea brândușelor. De fapt, umblătorii prin munți numesc așa înflorirea în masă a brândușei de munte. Brândușa este floarea cea mai des întâlnită pe o suprafață concentrată în munții de primăvară. Frumusețea de culoare violet, înaltă de 25 – 30 de centimetri, își face apariția de sub stratul de zăpadă care se tot micește. Pe unele câmpuri, aceste plante pot apărea cu miile. Câteva asociații care se ocupă de ture montane organizează în permanență deplasări în munți având scop descoperirea brândușelor; pentru unii este ca un drum de pelerin. Sclipirea acestor plante poate fi urmărită în multe puncte din zonele montane ale Ardealului, cele mai populare fiind zonele ușor accesibile din Munții Bihorului. Stâna de Vale, Groapa Ruginoasa, Valea Boga și platoul Padiș atrage multă lume, căci în aceste zone sunt trasee deja încercate, care, cu măsurile de siguranță potrivite, pot fi accesate fără probleme. Înainte de tura programată este obligatorie informarea cu privire la stadiul din acel moment al înfloririi. Brândușa de munte se „consumă” rapid, iar fără o pregătire/informare potrivită s-ar putea să ajungem prea repede sau să întârziem de la spectacolul naturii, iar ajungând acasă vom vedea pe fotografiile altora că, cu o vale sau două mai încolo, erau covoare întregi de brândușe înflorite. Dacă nu ne temem să deviem de la cărarea turistică și să suportăm o diferență de nivel de câteva sute de metri până la creas- Să ducem acasă florile munților cel mult pe poze și în amintirile noastre


Munți în tre zire

Putem descoperi și subspecia de munte a călcii

Leurda este planta comună a văilor cu ape din Bihor

mai puțin pentru plăcerea altora, urmărind vreo afacere în această chestiune. Aceste flori oricum nu rezistă mult, ele ofilindu-se aproape instantaneu, iar pentru a le replanta altundeva ar fi nevoie de același tip de pământ, de umiditate în sol și de climă. Deci este imposibil. Să le ducem acasă numai pe poze și pe filmări, căci aceste plante sunt menite a anunța trezirea munților doar în mediul lor propriu.

apărută nu demult și în domeniul gastronomic, se bucură de o mare atenție; e la modă, căci în Ungaria nu e foarte răspândită. În schimb, în zonele montane din România e destul de comună, leurda regăsindu-se aici mai ales datorită climei mai umede din păduri, în văile apropiate de pâraie. Un neavenit în de-ale plantelor ar putea-o confunda cu o anumită plantă medicinală otrăvitoare care, de asemenea, înflorește primăvara, motiv pentru care e bine să te pui la punct cu caracteristicile speciei înainte de colectare. Din leurdă nu se poate consuma doar frunza, ci și bobocii de floare, care au un gust asemănător cu usturoiul. Planta își pierde aroma caracteristică după înflorire, așa că sezonul leurdei durează doar câteva săptămâni. Ea poate fi cultivată cu ușurință în grădină, dar să nu o colectăm în cantități exagerate sau cu scop comercial, căci astfel am pune în pericol tocmai habitatele ei. În schimb, strict pentru consum și țel casnic, vor fi mereu locuri în care leurda va putea fi găsită în cantități îndestulătoare, iar noi vom putea să ne bucurăm mult timp de primăvara munților și văilor, în trezire lentă și în trecere rapidă.

Văi pline cu leurdă În timp ce în anumite locuri Natura umblă încă în pantofi de copil, pe câmpurile cu ape se găsește deja din belșug calcea calului (Caltha palustris ssp. laeta), o subspecie de munte a unei plante de mlaștină. În părțile cele mai de jos ale văilor, în acest moment, flora din păduri e deja extrem de deasă și culoarea verde închis. Sunt deja multe plante medicinale ce pot fi culese. Acum, la început de primăvară, merită consumate frunzele fragede ale urzicii. E o cură excepțională de vitamine, iar dacă consumul frunzei se întâmplă după ce o fărâmițăm între degete, nici limba nu ne va mânca. Văile mai adânci sunt în mare parte acoperite cu cantități consistente de leurdă. Această plantă cu efecte curative,

Foto: Tószögi György

Nu te grăbi, primăvară! Așteaptă-ți berzele, Slujitoarele tale loiale. Stai, mai rămâi! Un minut doar; Și ele zboară cu tine, Pleci atât de repede, Vântul te împinge spre vară...


Va˘ ile Cris, urilor - Recomandări de e xcur sii Scris de: Siska-Szabó Zoltán

Pe urmele lui Czárán Gyula (II) Jocuri de apă la Băița – Tura de sus – „Nu e voie – bazându-ne pe cultura lor și pe dezvoltarea acesteia – să rupem în mod definitiv legătura cu natura: din contră, o e nevoie de trup și suflet să menținem atingerea cu Mama noastră”. (Citat dintr-o cuvântare rostită de Czaran Gyula în iulie 1904, lângă cascada Bella Vista, în momentul predării Bulevardului de sus tutelei Asociației Carpatine Ardelene.) „Nu dau zece forinți pe faptul că am fost acolo, dar nu m-aș (mai) duce acolo nici pentru 100 de forinți...” – Nu e de mirare că Czaran s-a raportat astfel la turul cascadelor de la Băița, căci lungimea originală era de vreo 30 km, iar diferențele de altitudine de 1.500 – 2.000 m erau dificle de suportat chiar și pe cal. Despre partea asta a Bihorului – în afară de ghidul „Masivul Bihorul” scris de Matyas Vilmos și publicat în Ungaria – au cam tăcut până acum cărțile, fapt care se datorează mai ales faptului că, din cauza activităților de exploatare a uraniului, nimeni nu avea voie să intre în zonă. Nici majoritate locuitorilor celui mai apropiat sat, Poiana, nu aveau cunoștință de minunatele cascade din împrejurimi.

În cadrul acestei ture nu prea putem să ne așteptăm la cărări întreținute, iar indicatoarele lipsesc de tot. Cu mașina se poate merge pe asfalt până în Poiana, care e ultima așezare după Leheceni și Săliște de Vașcău. Drumul nostru e acompaniat pe partea dreaptă principalul braț al Crișului Negru. Ne continuăm drumul încă 4,5 – 5 km, de-a lungul apei, până la intrarea fostei mine de uraniu. Priveliștea, la început, e demoralizatoare, aducându-ne în față o atmosferă orwelliană: niște monștri metalici ruginiți se uită la noi. La dreapta, un mic luminiș îmbunătățește peisajul; pe margine se poate vedea o clădire pe jumătate distrusă și descompusă, rămășițele locului în care, cândva, minerii luau masa. Ne aflăm la 720 m deasupra nivelului mării, în Poiana dintre Crișuri, acolo unde se întâlnesc apele a trei pârâuri. Pentru noi, cel din mijloc și cel din stânga oferă ceva deosebit de văzut. La începutul turei trecem prin zona minieră și urmărim cursul pârâului, momentan pe un drum destul de comod. După aproximativ 20 de minute de mers pe jos, drumul o ia brusc la stânga, trece pe partea cealaltă a apei (dreapta sen-


Pe ur mele lui C z árán Gy ula (II)

Punctul de pornire al turei este centrul fostei mine de uraniu sului de curgere), se duce spre partea de sus a văii printr-o curbă largă la dreapta, după care pur și simplu se termină. Din acest punct începem să urmărim în sus apa fără niciun fel de cărare. Peisajul devine tot mai sălbatic, dar atenția ne e atrasă de greutățile drumului, căci uneori ne putem deplasa doar sărind de pe o piatră pe alta sau urcându-ne pe câte un copac răsturnat. La aproximativ 60 – 90 de minute de la pornire, dintre copaci ne apare în față un perete înalt de munte, obstrucționând priveliștea. Sunetul mai puternic al apei ne dă de înțeles că ne apropiem de prima cascadă. Aici, în această parte strâmtă a muntelui se unesc cele trei cursuri de apă care formează cascadele Fântânele (înaltă de 60 de metri), Cârligoi (de 40 de metri) și Hotoran (de 80 de metri). În Bihor mai

Cascada Scara de Argint

există o cascadă de 80 de metri, mult mai cunoscuta Bohodei, descrisă de același Czaran Gyula. În timp ce apa acesteia din urmă cade în unghi de 45 – 50 de grade, spumele Hotoranului sunt perpendiculare. Privind de jos nu se vede decât o parte din cascadă, dar chiar și așa ne lasă cu o experiență impunătoare și de neuitat. Aceste cascade au fost denumite „Sfânta treime” de către Czaran. Suntem la 1.000 de metri. De aici mergând spre stânga, adică spre nord, ne îndreptăm spre creastă, pe o cale destul de abruptă. Dacă avem timp și energie, putem face un ocol de câteva minute (tot spre stânga, spre vest) spre marginea muntelui, de unde pot fi văzute toate cele trei cascade. Iar de aici putem vedea și partea de sus a Hotoranului. Czaran Gyula a făcut acolo un observator care, între timp, a dispărut. Revenim la capătul pantei, de unde mergem mai departe pe căi ceva mai line în direcția crestei până când calea ne e tăiată de o cărare largă. Aici o luăm la dreapta și putem respira oarecum ușurați căci multe pante nu vor mai fi. Am ajuns la înălțimea de 1.250 – 1.300 de metri. Zona ia aspect alpin, ne plimbăm prin păduri dese de conifere și avem de trecut peste multe pârâiașe (totuși, pe timp de vară nu strică să ducem apă de băut cu noi), apoi un luminiș plin cu tufe de ienupăr ne face să ne oprim. Merită să ne odihnim aici și să ne mâncăm ujina. Priveliștea care ne apare în față e minunată: în fața noastră (la sud) se află cel mai înalt vârf din Munții Ardealului, Bihorul de 1.849 de metri ne face să ne înclinăm, la dreapta (spre vest) avem Depresiunea Beiușului și platoul carstic al Vașcăului, iar orizontul e închis de Munții Codru-Moma. De la cascade la luminiș am mai făcut încă 2 ore, 2 ore și jumătate. În direcția est, spre stânga, după un tronson scurt, părăsim pășunea alpină de la 1.300 de metri via un vechi drum minier. Pe alocuri trebuie să căutăm cu mare atenție continuarea cărării, deoarece în afară de pădurar și câțiva vânători nimeni nu mai pune piciorul acolo, iar natura repune stăpânire pe ce-i al ei. Putem vedea chiar și urme de urs. După încă o oră de drum ajungem la cascada Bella Vista situată la înălțimea de 1.400 de metri, care e apa pârâului Bihor, de forma literei X și a cărei apă cade în trepte. E minunat să vezi locul în timpul topirii zăpezilor. Aici a predat Czaran Gyula tura de sus Asociației Carpatine Ardelene. Înainte de predare, un muncitor a venit în grabă la grupul festiv cu vestea că a găsit o sticlă la cascadă. Să vedem câteva rânduri scrise de Zaray: „Czaran a analizat sticla cu o față serioasă, scoate capacul strălucitor și descoperă un dop sub el. Îl întrebă pe românul de față dacă nu cumva în sticlă se găsește material explozibil folosit la aruncarea în aer a stâncilor?...Un om curajos scoate dopul și valea e învăluită în sunetul unei bubuituri teribile, după care din sticlă iese un lichid cu spumă albă pe care o disecăm turnând-o în pahare de turiști: Ce-o fi asta?...Nu prezintă niciun pericol, are un miros plăcut. Am putea să-l bem?...”. Astfel, ciocnind, au pecet-


Va˘ ile Cris, urilor - Recomandări de e xcur sii sălbăticie. Ni se arată prima cascadă, cea numită Slepp, care cade pe trepte naturale. Apoi, la doar câțiva pași găsim perpendiculara cascadă Trena Miresei. Ne aflăm la aproximativ 990 de metri înălțime. Revenind în valea principală ne urmăm drumul în jos, până la al doilea pârâu care coboară și, după 30 – 40 de minute, descoperim așa numita Scară de Argint, care practic nu e o cascadă, dar își merită denumirea datorită apei care spumegă pe pietre. Există și o cărare care urmărește creasta secundară de pe partea dreaptă și care duce la cascadă, deci nu trebuie neapărat să ne luptăm cu albia udă a pârâului. Și de aici ajungem înapoi în valea principală, iar după o jumătate de oră ne revedem mașina. Uite așa se încheie tura zilei, care a necesitat între 6 și 8 ore. Bineînțeles – cu excepția unor părți ale ei – plimbarea nu poate fi considerată ca fiind refacerea drumului original al lui Czaran, deoarece nu am trecut în revistă unele cascade mai mici. Să ne liniștească faptul că putem duce acasă în amintiri și pe poze cele mai frumoase locuri de văzut și putem povesti despre ele prietenilor noștri, cunoștințelor noastre, păstrând astfel memoria lui Czaran Gyula. Foto: Siska-Szabó Zoltán, Tószögi György

Cascada Trena Miresei luit predarea oficială, sticla găsită nefiind altceva decât o șampanie pe care Czaran a ascuns-o acolo cu câteva zile mai devreme! Acesta este punctul din care nu mai trebuie să mergem decât în jos. Prima parte a coborârii e destul de solicitantă deoarece – în lipsă de o cărare – trebuie să căutăm cea mai bună cale în paralel cu pârâul, peste pietre și tufișuri și peste copaci culcați la pământ. Cu puțină atenție și precauție putem învinge această „probă” de teren accidentat. Trebuie adăugat că data trecută am găsit o cărare care, chiar dacă cu ceva ocol, ne duce jos de pe munte. Coborârea durează aproximativ o jumătate de oră, după care ajungem pe drumul minier pe care putem să ne continuăm periplul în condiții mai confortabile. În curând, într-o vale secundară de pe partea stângă, observăm cascada Amazon, iar puțin mai jos, în valea principală ne apare cascada Aprod. După alte 15 – 20 de minute de coborâre ajungem la o haldă de steril care închide valea din partea dreaptă. Acest loc este unul de tristă amintire în ceea ce privește distrugerea naturii, căci întreaga vale a fost închisă cu halda aceea, iar apa văii își găsește cu greu drumul pentru a se uni cu pârâul Bihor. Pentru că ne interesează cascadele din zonă, ne încumetăm să mergem pe panta. După 10 – 15 minute de zbatere lăsăm în urmă mormanele de piatră și ne aflăm iar în plină Brațul stâng și cel drept al Cascadei Sfânta Treime

Vârful Bihorul scufundat în ceață


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Gebauer Hanga

Poze aduse la viață din valea Crișului Negru Întâlnire Acasă, a fost weekend prelungit, Zi Națională, martie 2012. Oradea și valea Crișului Negru își trăiau obișnuitele zile cotidiene, dar o parte din locuitorii orașelor și satelor au comemorat. Așa a procedat și acel afacerist orădean originar din Finiș cu care am avut întâlnire în acele zile. În trei, am cutreierat zonele de sub și de peste Crișul Negru pentru a ne întâlni cu preoții reformați, pe care i-am rugat, ca pe niște lianți ai maghiarimii, să primească în localitățile lor acea expoziție călătoare pe care familia omului de afaceri Vura Ferenc a adus-o la viață cu ajutorul Muzeului de Etnografie de la Budapesta. Deși casa tradițională de la Finiș, realizată în 2010, a asigurat în partea de locuit prezentarea mobilei moștenite de la înaintași și a culturii locuinței de pe vremuri, asigurând și supraviețuirea amintirilor legate de obiecte, locul s-a dovedit mic pentru a fi punctul de întâlnire între generația prezentă și cea viitoare. A fost construită o casă; casa tradițională poate fi percepută și ca

Tărcaia, D 4980

extindere simbolică a prezentului și a viitorului, potrivindu-se perfect în stil și în materiale folosite rolului de casă a comunității.

100 de ani și câteva sute de kilometri Între timp, aproape 150 de fotografii seculare alb-negru, scoase pe plăcuțe de sticlă și pe care publicul mare încă nu le-a văzut niciodată, zăceau la sute de kilometri mai încolo, la Budapesta, în Muzeul de Etnografie. Pozele vorbesc despre această zonă, despre oamenii de aici, case, târguri, porturi specifice, dansurile de duminică, muncile agricole și despre cele din jurul casei. Autorul a fost acel etnograf, Gyorffy Istvan, care a întemeiat catedra de specialitate și care a ales să cerceteze maghiarimea din valea Crișului Negru, populație ce trăia în izolare și, astfel, păstra elemente arhaice. „Locul acesta este văzut ca fiind ascuns și bogat” – nota în jurul anului 1910 profesorul salontan Viski Karoly, în-


Va˘ ile Cris, urilor - Cultur ă

Valea Crișului Negru

cercând astfel să le insufle tinerilor cercetători chef de a face muncă de teren. Într-o scrisoare-răspuns, Gyorffy l-a asigurat pe profesor că dorește „să vadă culoare cu culoare această maghiarime vie”. Potrivit teoriei lui Gyroffy Istvan – elaborată în urma unor laborioase activități de cercetare – populația maghiară din valea Crișului Negru făcea corp comun cu cei din Ținutul de Jos (Alfold) în Evul Mediu, dar începând cu secolul 13, odată cu creșterea populației românești, maghiarii din zonă au devenit tot mai izolați. Rudenia cu cei din Ținutul de Jos este evidentă, prin port și limbă, fie că vorbim despre maghiarimea din partea de jos a văii, fie că e vorba despre cea din partea de sus a acesteia. În ceea ce privește construcțiile și organizarea așezării, zona de jos a văii prezintă asemănări clare cu Ținutul de Jos, în timp ce zona de sus se aseamănă mai mult cu arhitectura ardelenească și forma de organizare teritorială din această regiune. Cât despre conștiința legată de origini a populației din zona de sus, după cum arată cercetătorul care a studiat problema, arată tot în direcția Secuimii. După o muncă de teren de 45 de zile, derulată în august și septembrie 1911, Gyorffy s-a întors acasă cu 26 de hărți

Ioaniș, F 13481

diverse, dintre care multe au apărut doi ani mai târziu, în 1913, în Anunțul Geografic, într-un articol cu titlul „Așezarea maghiarimii din valea Crișului Negru. Originea maghiarimii din Ardeal”. Se vede bine și pe hărți că satele din valea de jos amintesc de Ținutul de Jos, fiind mai lăbărțate, cu mai multe străzi (Ginta, Tinca etc.), în timp ce așezările din valea de sus sunt prinse între munți și se întind mult de-a lungul apelor, fiind cu o singură stradă mare și urcă deseori pe dealuri (Finiș, Băița, Vașcău, Tărcaia, Uileacu de Beiuș etc.). În satele din valea de sus este caracteristică organizarea ardelenească, în care clădirile de locuit sunt perpendiculare pe stradă, iar „în cele mai multe comune, hambarul se află la o anumită distanță, egală, de stradă, iar șirul hambarelor apare ca un lanț neîntrerupt”. Așezările din Alfold fac mai degrabă o

Casă tradițională cu poartă de hambar la Finiș

trecere, unde „...terenurile sunt micuțe. Nu există hambar... Acest tip de teren este, de fapt, o curte” În studiile sale, Gyorffy oferă o descriere punctuală și foarte plastică (case și amenajările din ele, cuptor, verandă, obiceiuri, port etc.), precizând dimensiuni și detalii mici, astfel cititorul își poate proiecta în față peisajul, satele și pe locuitorii acestora chiar și la o distanță în timp de 100 de ani. Din scrierea sa apărută în Notificarea Etnografică, „Satele și construcțiile Bihorului de sud”, aflăm spre exemplu despre sistemul de măsuri valabil în viața de zi cu zi, în activitatea economică și în casele de lângă Crișul Negru: „În Tărcaia, un teren normal are o lățime de 12 m și o lungime de 50-100 de metri. Casa propriu zisă are o lățime de 6 m și o lungime de 12 m, iar o casă sărăcăcioasă are 5 metri lățime și o lungime de 10 m”. Aceste clădiri locative – așa cum era caracteristic în secolul 19 pentru majoritatea teritoriilor locuite de populație de limbă maghiară – erau împărțite în 3: cameră-bucătărie-cămară. Prima cameră, cea cu vedere la stradă, era numită casă sau prima casă și funcționa drept cameră curată, adică nu era folosită de proprietari, care locuiau în încăperea cea mai din spate (cămară). Prima cameră era rezervată pentru musafiri, pețitori și alte persoane mai răsărite, re-


Poze adus e la viaț ă din valea Cr ișului Ne gr u

Tărcaia, F 13426

Școlărițe, Ioaniș, F 22041

spectiv pentru prezentarea avuției familiei și a talentului manual al femeilor și fetelor care locuiau în casă. „Adevărata destinație a camerei era exploatată doar în cazul celor mai săraci. Cu cât casa are mai multe încăperi, familia se retrage în cealaltă cameră care – fidelă scopului inițial – se numește cămară. Iar camera care se află de cele mai multe ori în partea dinspre stradă, se transformă în cameră curată sau cameră de oaspeți, iar familia va intra acolo cel mult pentru a o admira. Bunurile mai ocrotite și valorile erau și ele ținute în această cameră. Astfel de bunuri sunt pânzele, pălinca de vânzare sau săpunul. În multe locuri, de grinda principală atârnă slănina, pentru ca oaspeții să vadă bunăstarea” – scria Gyorffy. Era caracteristic și faptul că în afara zonei de locuit, înspre stradă, se construia bucătăria de vară, locul de copt, la care familiile mai înstărite adăugau și o cameră. Deseori acest loc era folosit tot anul, în timp ce casa efectivă era doar pentru oaspeți sau pentru sărbători și alte reprezentații.

iar Gyorffy face o descriere savuroasă despre funcțiunea lor în 1915: „Iar ceea ce este cel mai caracteristic e că poarta e învelită în tablă. Scopul este ca cei de la Finanțe să nu poată trage cu ochiul înăuntru deoarece poporul se ocupă de fierberea pălincii”.

Porți de tablă E interesant de menționat și partea care sare și acum în ochii vizitatorilor și anume porțile mari de tablă ce ajung până la frontonul casei de locuit, observate și de cercetător în urmă cu 100 de ani. De cele mai multe ori, acestea sunt ornate cu modele florale sau geometrice, iar în multe cazuri apar pe poartă numele proprietarului și a soției acestuia, respectiv data realizării. Despre porți și însemnătatea împodobirii lor, dr. Kos Karoly vorbește într-o publicație separată,

Poartă de tablă

Gyorffi, deși în centrul cercetărilor sale se află mai puțin omul și mai mult lumea făurită de om, anturajul său și portul acestuia, nu poate ocoli să amintească (fie și timp de un gând) de obiceiurile locuitorilor acestor plaiuri, de activitățile lor, de cum se distrează ei și de credințele lor. O parte a acestora din urmă - poveștile văii Crișului Negru, cântecele și legendele – au fost culese într-un volum de către beiușanul Kun Jozsef, în 1998, sub titlul „Turnul înalt de la Tărcaia”..

Ember és ruhája Apartenența culturală a unei persoane, statutul ei social și identitatea ei sunt oglindite în mod fidel de ceea ce îmbracă, fie că vorbim despre straie de suprafață, bijuterii sau de stilul de coafură. Vizitatorii nu mai pot vedea portul specific din valea Crișului Negru decât pe fotografii sau pe păpuși îmbrăcate din casa tradițională. Așa cum s-a mai amintit aici, după cum reiese din cercetările lui Gyorffy, portul popular din zona văii Crișului Negru arată o rudenie cu Ținutul de Jos, însă, din cauza izolării, el a păstrat și unele forme arhaice. În momentul în care etnograful se afla acolo, acesta a documentat și schimbările care au survenit în îmbrăcăminte și coafură. Fotografiile de arhivă ne arată cămașa cu mâneci largi, specifică din garderoba bărbaților. „Maghiarimea din valea de sus, mai ales cea din Tărcaia, poartă cămașa în stilul cel mai vechi...Lărgimea mânecilor acesteia e egală cu lungimea brâului. Dacă bărbatul o îmbracă, burta și spatele îi ies în afară din cauza lungimii mici” – scria Gyorffy în 1912 în studiul intitulat „Portul maghiarimii din valea Crișului Negru”. Un articol de îmbrăcăminte cu caracter al regiunii a fost cojocul, purtat deopotrivă de bărbați și de femei, precum și varianta de cojoc pentru copii. Aceste haine făcute loco erau împodobite cu broderii bogate și colorate, în contrast cu majoritatea articolelor de îmbrăcăminte albe, neornate și cel mult brodate. Etnograful a descris astfel haina și modul ei de utilizare: „Cea mai îndrăgită haină a acestei zone


Va˘ ile Cris, urilor - Cultur ă și persoane care nu își împleteau părul, ci făceau doar un nod mare la capăt, pentru ca să nu-l bată vântul. Aceste două noduri atârnau pe la tâmple. Părul astfel aranjat era purtat și la Tărcaia, iar în timpul dansului, flăcăul putea să își lovească rivalul cu o mișcare a capului astfel încât celălalt vedea stele verzi”.

Cei ce construiesc viitorul

Cămară cu cojoace

„Merită să redescoperim valea Crișului Negru, populația de acolo, trecutul ei și cultura ei, observând toate acestea cu ritm, dar și oprindu-ne, cu ochii deschiși și cu inima. Din toate punctele de vedere, această regiune este extraordinar de bogată, iar comorile ei le putem vedea cel mai bine de-a lungul Crișului Negru care șerpuiește pe o lungime de 168 de kilometri, mergând pe jos, cu bicicleta, cu căruța și cu calul, pe drumul de odinioară, pe apă” – spune despre zona aceasta ziaristul Szabo Janos, cel care a făcut posibilă prima întâlnire, în primăvara anului 2012, dintre Vura Ferenc și reprezentanții Muzeului de Etnografie de la Budapesta. Întâlnire care a produs multe noi întâlniri și va mai produce. O expoziție călătoare a trezit la viață cotidianul oamenilor din imaginile de arhivă păstrate în depozitul muzeului, iar mulțumită cercetărilor făcute de Gyorffy Istvan, iar după 101 ani ea s-a putut întoarce pe acel pământ pe care localnicii vor să construiască și acum un viitor, în continuarea celor trăite și păstrate de strămoși.

este cojocul. Vesta asta fără mâneci și brodată, făcută din piele de oaie e purtată mereu, chiar și pe cea mai mare căldură de vară, mai puțin în timpul muncilor”. Se povestește că Bartok Bela s-a întors acasă din periplul său de culegere de muzică populară din valea Kuzsók hímzése Crișului Negru având la el un cojoc bine împodobit, pe care i l-a făcut cadou fiului său. Însă familia a avut un respect atât de mare pentru acest articol de îmbrăcăminte, încât Peter nu a l-a purtat niciodată; obiectul a ajuns pe perete pentru a bucura privirile celor ce locuiau acolo. Deși omul de știință, cercetătorul lucrează la câte o temă, observă, verifică și documentează un obiect sau un fenomen, totuși, chiar și în cele mai seci descrieri se regăsesc personalitatea, sentimentele, dorințele și voința omului. Așa și în cazul lui Gyorffy Istvan; în scrierile sale despre valea Crișului Negru este inclus sufletul celor ce trăiesc acolo, indiferent că e vorba despre cămașă, despre pantaloni sau despre împletirea părului: „În Valea de sus, pantalonul încă nu e la modă, cel puțin nu mai mult decât gacii. Flăcăului din Tărcaia i-ar fi rușine să își ia pantaloni. El trece peste iarnă cu o singură pereche de gaci scurți. La Ginta, părul era împletit din două direcții în trei feluri, iar împletiturile legate împreună erau date pe spate. Erau

Ioaniș, F 13481

Tărcaia, F 339972

Tărcaia, F 13468

Foto: Gebauer Hanga, Expoziția foto a Muzeului de Etnografie


...mai mult de c ât o revis t a˘

Uileacu de BeiuŞ

Scris de: Vágner Szabó János

Moara de la Uileac nu mai cântă Uileacu de Beiuș este o perlă a satelor din valea Crișului Negru. Peisajul este creat și acum de apa montană care gonește. De la înălțimea Petraniului, care apare în legende și povești locale cu zâne, ni se deschide în fața ochilor cel mai frumos ilustrat manual de geografie. Râul vine dinspre vârfurile înzăpezite și îndepărtate, spălând stâncile munților. Râul, pe acest tronson, deja curge într-o vale strâmtă, dar fertilă, apa ei învârtind pe vremuri o serie de mori. La Uileacu de Beiuș, chiar până la începutul noului mileniu, a funcționat o astfel de moară de apă, o bucată prețioasă a istoriei industriei maghiare și a moștenirii construite. Moara construită între 1936 și 1938 – care a avut și înaintași în zonă – nu apare în nicio consemnare sau în vreo arhivă a monumentelor istorice. A funcționat până la începutul anilor 2000 și se află și azi într-o stare care ar permite să reintre în funcțiune în doar câteva zile. Imobilul a ajuns în proprietatea Bisericii Reformate în anii 90, dar pentru că bisericile nu desfășoară activități antreprenoriale, preotul Boros Istvan și trei membri ai frăției olandeze au fondat firma Samaritan Christi. Au derulat repede cele mai importante lucrări de reabilitare, clădirea a primit un acoperiș nou, iar structura mecanică a fost 100% înnoită. În starea de acum, moara ar putea face făină de mălai sau făină albă de orice calitate, iar pentru ca nicio energie să nu se risipească, moara poate produce și energie electrică. Moara de apă funcționează pe bază de turbină, una asemănătoare - ce-i drept într-o stare de paragină - negăsindu-se decât la Ginta. Mai trebuie spus: această moară țărănească ce fabrică făină țărănească nu dijumiește decât în procent de 12%, în timp ce morile moderne iau 25%. Conform ultimului morar de apă, Fodor Bela, făina produsă aici era doar de calitate superioară, motiv pentru care grâul era adus aici nu doar din satele vecine, ci și din cele mai îndepărtate. Nici randamentul nu e de neglijat: putea produce 700 kg de făină pe oră. Ar mai putea și acum... Întrebarea e justificată: dar atunci de ce nu funcționează? Păi deoarece pentru folosirea apei ar trebui plătită o sumă atât de mare încât, din start, activitatea morii ar fi pe pierdere. Folosirea apei, în cazul de față, înseamnă că un șanț întreținut de locuitorii satului conduce apa Crișului, se filtrează aluviunile mari și deșeurile plutitoare, după care apa pune în mișcare lopețile turbinei; apoi, după un drum de câtva sute de metri, apa din șanț - acum mai curată - reintră în râu. Cu această metodă s-ar putea rezolva inclusiv alimentarea cu curent electric a satului... Pozele alăturate au fost făcute în moara învăluită într-o liniște de biserică. Asemănarea cu lăcașul de cult nu e inutilă. Locul are un spirit căci, înainte de semănat și de arat, pe vremuri, omul se ruga scoțându-și pălăria și considera moara ca fiind un loc sfânt. Cei ce înjurau erau pur și simplu

alungați de lângă ea, regula comportamentului civilizat fiind obligatorie și pentru cei mai sălbatici căruțași. („Vorbirea putredă” folosită aici putea avea consecințe grave.) Să privim cu atenție fotografiile: grinzi împletite minunat, etaj aerisit, galerii, detalii ale mecanismului. Trebuie venit aici pentru a vedea de ce erau în stare meșterii vremii. Încă se mai pot vedea aici părți componente cu placă de bronz făcute la fabrica Ganz, în 1911–1912, provenite de la vreun predecesor al morii. Dacă aveți treabă prin zona Uileacu de Beiuș, puteți vizita oricând moara. Trebuie doar să bateți la ușa Parohiei reformate și vi se va deschide cu bucurie. Iar vizitatorul va putea medita la cât de minunat ar fi dacă din făina produsă aici s-ar face un langoș în cuptorul casei morărești de vis-a-vis. Langoș pe care apoi să-l ungă cu untdelemnul proaspăt presat și să-l umple cu leurda culeasă pe loc, după care să savureze mâncarea pe marginea șanțului de la moară. Iar între timp să asculte moara care lucrează. E voie și trebuie să visezi. Știm bine: morile lui Dumnezeu macină încet. Dar macină pentru totdeauna. Foto: Gebauer Hanga


Va˘ ile Cris, urilor – portre t de lo c alitate

Beiuș

Scris de: Cristian Horgo

– orașul prieteniei și tradiției

Depresiunea Beiușului (Foto: Boldog Gusztav)

Beiușul și împrejurimile reprezintă o zonă multiculturală, bisericile fiind o frumoasă dovadă în acest sens

Iar legăturile internaționale pe care și le-a creat, în ultimii ani, Beiușul i-au îmbogățit zestrea culturală și i-au adus un plus de imagine în lume. Având ștrand geo-termal, Beiușul şi-a lansat și o platformă de dezvoltare prin turismul de agrement balnear. Deși nu ține strict de arta artizanală, notăm că filiala Beiuș a renumitei fundații ,,Habitat pentru Umanitate”

ridică locuințe destul de comfortabile, pe structură din lemn, pentru familii cu dificultăți materiale, cu ajutorul voluntarilor din multe părți ale lumii. Pe site-ul www.habitatbeius.ro găsim atât celebrităţi care au venit la Beiuș ca voluntari, cât și familiile beneficiare, de diferite naționalități și religii. Dealtfel, multiculturalitatea e prezentă în întreaga zonă. Astfel, în depresiunea Beiușului se pot vizita biserici de la majoritatea marilor cultelor prezente în Transilvania. Iar pentru satele din împrejurimi se remarcă proiectul ,,Diamante arhitecturale – Biserici de Lemn din Țara Beiușului”, lansat de Protopopiatul Ortodox Român Beiuș și Primăria

Colegiul Vocațional „Nicolae Bolcaș”

Colegiul Național  „Samuil Vulcan”

Beiușul s-a înfrățit cu orașul Komló – în 1992 iar cu localitatea de graniță Méhkerék și cu orașul Békéscsaba în 1999. Astfel că delegații din cele trei localități ungare au avut ocazia să viziteze municipiul aflat între Munții Apuseni și Crișul Negru, într-o zonă cu veche tradiție culturală, etnografică și nu numai.


B eiuș – orașul pr ie teniei și tradiției Beiuș, cu finanțare prin Administraţia Fondului Cultural Național (AFCN). Obiective cu arhitectură istorică, aparte, mai sunt Casina Romana, ruinele catedralei romano-catolice medievale (1413) și clădirile Colegiului ,,Episcop Samuil Vulcan”, Liceului ,,Nicolae Bolcaș”, Colegiului Tehnic ,,Ioan Ciordaș” (Corpul A), Școlii ,,Episcop Nicolae Popoviciu”, Bibliotecii ,,Constantin Pavel”, Judecătoriei și Muzeului Municipal de Istorie și Etnografie.

Expozițiile Muzeului de Istorie și Etnografie Fiindcă e deschis permanent vizitatorilor, o să ne aplecăm asupra Muzeului. Secția de Istorie prezintă îndeosebi documente privind raporturile, deseori mai puţin fericite, dintre populația locală și stăpânirea austro-ungară. Secţia de Istorie are și texte luminoase despre corifei ai Școlii Ardelene, inclusiv despre episcopul greco-catolic Samuil Vulcan. Sigur că turiștii străini vor fi atrași mai mult de Secția de Etnografie și cea de Științele Naturii. Acestea au mii de exponate, reprezentative pentru arta meșteșugărească și populară beiuşeană.

Vernisaj de expoziție la Muzeul din Beiuș

Dar pe lângă expozițiile permanente, Muzeul din Beiuș oferă și expoziţii ocazionate de evenimente religioase, descoperiri sau realizări.

Expoziție cu desenele rupestre de la Coliboaia De pildă, Muzeul Beiuş a găzduit, în martie 2012, Galeria desenelor paleolitice din peştera Coliboaia. Desenele rupestre descoperite în anul 2010 la Coliboaia sunt cele mai vechi din Europa Centrală. Expoziția este rodul unui proiect ştiinţific de cercetare și valorificare, derulat de Muzeul Ţării Crişurilor şi Aven d’Orgnac Grand Site de France, parteneri fiind Ambasada Franţei, Franţa-România Speologia, Federaţia Română de Speologie, Parcul Natural Apuseni și Consiliul Judeţean Bihor. Astfel, în adâncul Peşterii Coliboaia s-au descoperit picturi rupestre din paleolitic, reprezentând un bizon, un cal, posibil o felină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri. Specialişti francezi au confirmat autenticitatea picturilor iar peştera a fost pusă sub protecţie, în stare de conservare.

Târg de meșteri și Concurs de bătut toaca Peștera de pe Valea Galbena cu vestigii preistorice

Creațiile artistice ale strungarului în lemn Almasi Janos

În mod tradițional, în aprilie, înaintea Sfintelor Paști, Muzeul și Primăria Beiuș organizează Târgul meşterilor


Va˘ ile Cris, urilor – portre t de lo c alitate

Colegiul Tehnic  „Ioan Ciordaș”

populari şi Concursul de bătut toaca din faţa bisericii Sf. Dimitrie. La Târg, ai șansa să cumperi articole asemănătoare cu cele din Muzeul de Etnografie. Aceasta fiindcă vin meșteri populari specializați în olărit și pictat de blide, încondeiat ouă, sculptură în lemn, fierărit, țesut, cojocărie, preparare de leacuri din plante medicinale (îndeosebi din zona satului Poieni), confecționare de sumane și bitușe etc.

Înapoi la natural, prin meșteșug Tot la Muzeul Beiuş s-a vernisat, în octombrie 2012, expoziţia de artă meşteşugărească tradiţională a strungarului în lemn Janos Almasi. Co-expozanţi au fost preotul reformat Zoltan Szakacs ca pictor decorator de costume populare şi Piroska Toth cu lucrări de goblen. Deschiderea expoziției a fost oficiată de muzeograful-etnograf Nicolae Brânda. Iar ștafeta a fost preluată de Zoltan Kovacs, organizator din partea Primăriei.

Școala „Nicolae Popoviciu”

„Promovăm o viziune aparte, liberă de intruziunea produselor artificiale şi a campaniilor contagioase de publicitate. Înapoi la natură – este motto-ul nostru, completat cu sintagma «Înapoi la natural». Fie ca acest moment să fie o demonstraţie paşnică împotriva artificialului și a kitsch-urilor fără valoare estetică şi umană. Janos Almasi nu îşi dezvăluie pentru prima oară harul şi priceperea. Munca de ani de zile, căutarea de idei, cercetarea încăpăţânată l-au condus spre transformarea artistică a lemnului, și conservarea valorilor tradiţionale. Lucrările decorative la biserica reformată din localitatea natală Berveni sunt pilde ale muncii dăruitoare, la fel şi multele lucrări de design interior utilitar, mobilier, etc.”, a spus Zoltan Kovacs. Ca şi meşteşugarii de odinioară, Janos îşi oferă produsele la târgurile din zonă şi de peste graniţă, unde face și demonstraţii în arta prelucrării lemnului. ,,Demonstraţiile sunt importante fiindcă generaţiile actuale, care nu au de unde să cunoască arta manuală şi valorile tradiţionale, au posibilitatea de a vedea pe viu un meşteşug valoros, în această realitate virtuală ce ne înconjoară. Străbunii în mod firesc au trăit natural. Arta lor nativă a purces din acest mod de viaţă. Sufletul omului este înclinat înspre frumos, astfel, uneltele sau obiectele de necesitate au devenit şi obiecte de decor. Toiagul crestat al oierilor, farfuria pictată, tacâmurile sculptate, mobilierul decorat sau porţile ţărăneşti – adevărate capodopere populare, toate au folosit ca materie primă darurile naturii”, a continuat Zoltan Kovacs. Ca atare, Janos Almasi s-a întors la natural, observând și evidențiind apoi obiectul ascuns după fibra lemnului. ,,Piesele sunt unicate. Fiecare butuc are povestea lui. Şi după ce decenii de-a rândul s-a maturizat, strângând inele în jurul tulpinilor falnice, sub ascuţişul artistic al cuţitului de strung, scapă din încătuşarea aşchiilor şi rezultă împlinirea finală a materialului, comuniunea perfectă înte natură şi mintea umană. Şi aşa se născu, din butucul amorf, ciuperca, vaza şi floarea care încântă ochiul şi sufletul”, a încheiat Zoltan Kovacs. Foto: Cristian Horgo


...mai mult de c ât o revis t a˘

Galerie foto Se prezintă:

Sándor Szuhai

M-am născut la Tinca, pe malul Crișului Negru, în 1954. Natura m-a atras încă din copilărie. După ce am terminat, la Arad, Liceul de Medicină Veterinară și după serviciul militar obligatoriu, am ajuns înapoi în localitatea mea natală. În 1969, în cadrul Muzeului de Științe ale Naturii, sub conducerea muzeologului Csak Kalman, a fost întemeiat cercul de cercetare a peșterilor, care, în 1973, a preluat numele lui Czaran Gyula, marele apostol al munților bihoreni. M-am alăturat acestui cerc în anul 1976 și - urmând sfaturile bune ale lui nenea Kalman - am activat ca fotograf de peșteri. Primul meu aparat foto a fost un Smena-2, primit de la tatăl meu, după care, la începutul anilor 80 am cumpărat un aparat Practica MTL III. Apoi au urmat câteva aparate cu film lat, cu care am făcut și negative și diapozitive. Din 1984, timp de 20 de ani, am luat parte cu regularitate la concursuri de fotografiat peșteri și de diapozitive, în cadrul cărora am luat de nenumărate ori premiul I sau premiul special. În 2001 am trecut pe tehnică digitală. Începând cu anul 2004, am fost co-autor al mai multor albume foto naturale care prezintă frumusețile munților insulari din Ardeal. Fotografiatul peșterilor este o ramură destul de dificilă a fotografiatul naturii și, totodată, e o muncă de echipă. De-a lungul deceniilor am lucrat cu mai mulți fotografi de peșteri și foarte mulți prieteni au colaborat la realizarea fotografiilor, cărora aș dori să le mulțumesc pe această cale pentru ajutorul dezinteresat. În următorii ani doresc să merg mai departe cu imortalizarea lumii peșterilor din Ardeal și a patriei mele mai restrânse, Bihorul, pentru ca, prin intermediul pozelor mele, să le fac o bucurie și altora, pentru ca tot mai mulți să poată arunca o privire în acestă lume dură cu omul, dar minunată.


Va˘ ile Cris, urilor - Artă


Galer ie f oto S รกndor Szuhai


Va˘ ile Cris, urilor - Artă


Galer ie f oto S รกndor Szuhai


Va˘ ile Cris, urilor - Artă


...mai mult de c ât o revis t a˘

Ret, elele verzi

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

...împânzesc s, i valea Cris, urilor

Inițierea ecologismului se hrănește mai ales din sufletismul câte unui pedagog verde, iar ca rezultat, acum, instituțiile de învățământ din regiunea noastră se pot alătura mai multor Rețele Verzi în cadrul cărora se practică o educație conștientă pro natură. Instituțiile care se conectează de rețele pot să activeze conform unor sisteme unitare de criterii, pot să beneficieze de programe locale sau de peste hotare, iar cu ocazia întâlnirilor naționale și prin colaborarea cu membrii rețelei există posibilitatea unei dezvoltări profesionale și de norme metodologice. Rețea eco-școlară din Ungaria Rețeaua, care e parte a organizației internaționale din martie 2000, adună împreună – sub coordonarea Institutului Pedagogic și de Dezvoltare și cu sprijin de la Ministerul Resurselor Umane și de la Ministerul Dezvoltării Regionale – acele școli care pun în centrul activității lor valorile educaționale ale sustenabilității. Rețeaua eco-școlară din Ungaria este de fapt realizarea proiectului OECD-CERI (Organizația de Cooperare economică și dezvoltare – Centrul de Inovație și Cercetare Pedagogică) ENSI (Inițiative școlare de educație de Mediu). Se poate aplica pentru titlul de Eco-școală Rețeaua este deschisă pentru toate instituțiile publice școlare din Ungaria, școlile aplicante trebuind să întocmească un plan de lucru care să asigure îndeplinirea condițiilor. Acea unitate care câștigă de cel puțin 3 ori titlul de eco-școală, va intra pentru totdeauna în posesia titlului de „eco-școală veșnică”. Numărul eco-școlilor din țara noastră a crescut de 4 ori în ultimii ani - în 2012 a trecut de 540, în timp ce „eco-școli veșnice” sunt până acum 147 de instituții de învățământ. Membrii rețelei

Eco-școală pe Valea Crișurilor În 2012, Școala Generală „Jankay Tibor” din Bekescsaba a câștigat pentru a doua oară titlul de eco-școală. Juriul s-a convins la fața locului cu privire la îndeplinirea criteriilor. Coordonarea muncii care acoperă toate zonele vieții școlare este făcută de echipa de lucru a instituției care se ocupă de educația ecologică. Cei mai activi elevi se pot alătura grupului numit Verzii lui Jankay. Lumea din jurul Crișului Sub genericul „Lumea din jurul Crișului”, anul trecut, am realizat un program complex de educație în domeniul mediului, în construirea căruia au fost implicați pedagogi din mai multe școli ale județului, respectiv specialiști de la direcțiunea Parcului Natural Koros-Maros. Scopul programului modular care s-a întins pe tot anul a fost cunoașterea și îndrăgirea valorilor naturale din mediul înconjurător, bazându-ne

Au făcut o masă de teren cu grupul Verzii lui Jankay

încep tot mai mult să organizeze rețele locale și regionale. În Csongrad – 27, în județul Bacs-Kiskun – 37, iar în Bekes sunt 11 eco-școli. În sudul Ținutului de Jos, rolul de coordonator al eco-școlilor a fost asumat de Școala generală „Feher Ignac”. Instituțiile organizează conferințe, cursuri de perfecționare, dar există și un Parlament verde al elevilor (singurul de acest fel în țară). Rețeaua crează legături Rețeaua Eco-școlilor asigură în primul rând ajutor și relații pentru unitățile de învățământ. Pe site-ul www.okoiskola.hu se găsesc exerciții bune, dar și materiale metodologice și profesionale, care permit pasul înainte și care ajută dezvoltarea. Angajații școlilor pot participa la perfecționări în țară și în străinătate. Grație relațiilor existente, membrii Rețelei eco-școlare au prezentat cu mare succes în cadrul multor evenimente internaționale rezultatele educației ecologiste din Ungaria. Pe lângă acestea, activitatea pedagogică practică este ajutată de cercetare de acțiune, iar pedagogia sustenabilității e sprijinită de cercetări teoretice. Contact: E-mail - varga.attila@ofi.hu, tel.: 06/1/235-72-49 Adresă poștală: Institutul Pedagogic și de Dezvoltare, 1055 Budapesta, Szalay u. 10-14 (1363 Budapest, CP: 49)

pe practica și pe experiența proprie. La planificare, am pornit de la faptul că dezvoltarea mentală a copiilor actuali și modul de culegere a informațiilor de către copii sunt marcate de cultura digitală, iar relaționarea lor cu mediul este influențată de societatea de consum și industria de distracție care se instalează pe timpul liber. Programul conține serii de activități ce concurează cu provocările lumii virtuale din epoca digitală. Aventură Cel mai în vogă eveniment din La pândă după bufnițe programul plin cu elemente de (tabără de vară, Rehely) pedagogia aventurii este turul de ocrotire a naturii. Evenimentul durează 2 zile, la el participând echipe din diverse localități din Valea Crișurilor. Sarcina lor este parcurgerea individuală în regim de patrulă a unui traseu cu obstacole lung de câțiva kilometri. În timpul periplului participanții trebuie să rezolve probleme care cer efort fizic și psihic. De pe strada Thurzo până în munții Csiki O serie de proiecte rodate stau la dispoziția celor care doresc să descopere valorile regiunii. În munca de teren, elevii sunt ajutați de specialiști în protecția naturii, care, în afară de cunoștințele pe care le dețin, dau exemplu și prin înflăcărare. În paralel cu rezolvarea problemelor, copiii deprind și modul


Va˘ ile Cris, urilor - stil de viață responsabil Analize științifice Mulțumită conducerii Parcului Național Koros-Maros, copiii au ocazia să dobândească experiență și în materie de activități științifice de importanță internațională precum programele de ocrotire a vânturelului și a dropiei. Anual, cu participarea grupurilor de la mai multe școli din județ, organizăm conferințe științifice pentru elevi, în care aceștia își prezintă activitatea de cercetare desfășurată acasă. Conferința din acest an va avea loc la Madarvarta. Grupul de ocrotire a naturii din cadrul școlii își împărtășește cu drag experiențele și își oferă sprijinul și altor educatori de mediu de la unități care încă nu sunt eco-școli. Foto: Körösi Tibor

Tur de aventură pe aleea didactică de la Biharugra de utilizare al mai multor instrumente tehnice. De exemplu cu ocazia proiectului „Fluturele”, cu participarea specialistului de la Parcul Național Koros-Maros, elevii „vânează” diverse artropode, iar experiențele lor vor fi rezumate într-o publicație cu fotografii. Proiectul „Canalul Apei Vii” dă de lucru pentru mai mulți ani; sarcina este realizarea unui serial de film al naturii cu aspecte de apă și de malul apei. După masa, temele sunt reprezentate de problemele de mediu ale școlii și ale vecinătății școlii. În weekend, pot fi descoperite teritorii mai îndepărtate împreună cu părinții: fie vreo parte a Parcului Național, fie zona de izvor a Crișurilor, dincolo de graniță. Sunt și în județul Bekes multe locuri propice pentru tabere, însă am ajuns deja și în zona Ciucului. Rețea de grădinițe verzi – mână în mână „verde” pentru cei mai mici Cel care, în chip de educator, plantează semințele „verzi” ale cunoașterii în rândul celor mai mici copii și face asta zâmbind, condimentând totul cu arome, culori și excursii, va marca pentru totdeauna relația cu natura a copilului care crește. Acei pedagogi care au pus bazele rețelei Grădinița Verde și care au elaborat criteriile aferente au realizat un cadru pentru răspândirea și în grădinițe a educației favorabile mediului și a sustenabilității. Din 2006 se poate aplica pentru titlul de Grădiniță Verde, iar apoi se poate acționa pentru păstrarea lui. Desigur, pot fi organizate zile verzi, se poate coace pâine, pot fi cunoscute plante mediciniale și se pot face composturi și fără diplomă, dar o inițiativă națională deschide mereu noi perspective și poate duce la îndeplinire proiecte comune.

Analiză pe canalul Apei vii Grădinițele verzi s-au prins într-o asociație: În țara noastră, prin intermediului proiectului, peste 300 de instituții se pot mândri cu titlul de Grădiniță Verde, care poate fi menținut timp de 3 ani. Pentru a câștiga acest titlu, candidatul trebuie să corespundă unei liste de criterii care conține 20 de puncte. Începând cu anul 2009, grădinițele verzi și-au dat mâna și sub formă de asociație. Asociația Rețelei de Grădinițe Verzi (ZOHE) a fost întemeiată de 24 de instituții, scopul declarat fiind sprijinirea relației apropiate dintre grădinițele verzi deja existente și a schimbului profesional de experiență între educatori. Această rețea supervizează sistemul de criterii al Grădiniței Verzi și lucrează la dezvoltarea unei relații și mai apropiate cu eco-școlile. Centrele din teritoriu ale grădinițelor verzi Acele grădinițe verzi care își împărtășesc cu alte instituții din experiența îndelungată pe care o au în materie de educație de mediu atrag grădinițele cu același tip de gândire din regiune. Așa s-au născut acele grupări din teritoriu care fac schimburi de experiență în cadrul unor întâlniri regulate. Grădinița de pe Calea Tineretului din Kecskemet și Grădinița Florii cu 7 culori din Szolnok lucrează ca bază verde în teritoriu.

Prezentarea Grădiniței Verzi „Lencsesi” din Bekescsaba Plantează un pom, educă un om... Situată în cel mai mare cartier din județul Bekes și apărând ca o adevărată insulă verde, instituția noastră poartă titulatura de Grădiniță Verde din anul 2010. În centrul programei alcătuite de educatorii de aici se găsește importanța formării celor mici în spiritul ocrotirii naturii. „Dacă vrei să te ocupi de anul viitor, însămânțează; dacă te gândești la un deceniu, plantează un pom, iar dacă ai planuri pentru o viață, atunci educă un om!” Activitățile cotidiene ale grădiniței se ghidează după această zicală chinezească, semn că pedagogii de aici plănuiesc viitorul pe termen lung, concentrându-se pe a învăța copiii despre iubirea față de natură și despre ocrotirea acesteia. Joacă cu jucăria reciclată


Re țelele ver zi Asocierea de Prezervare a Naturii a Cartoanelor pentru Băuturi, dar și în acțiunea de strângere a staniolului. Cum e o grădiniță verde, și Moș Nicolae care vine la noi este tot verde. În buzunărelele făcute din hârtie reciclată intră tot felul de bunătăți, nuci, alune, adică delicatese sănătoase. Pomul nostru de iarnă de anul trecut, în vederea prezervării naturii, nu a fost un brad tăiat din pădure, ci unul artificial, la sugestia educatorilor și a copiilor.

Copacul ca habitat și ca ființă Insulă verde în cartier Suntem mândri de curtea noastră care, cu copacii ei umbroși, cu aparatele de joacă din lemn și cu căsuța cu acoperiș din stuf, îi face pe micuți să se simtă aproape de natură. Curtea oferă casă multor păsări, iar în 1999 am primit titlul de Grădiniță prietenoasă cu păsările. Locuitorii grădiniței „păsărești” sunt recunoscători pentru scorburi, iarna pentru semințele gustoase, iar vara pentru apa mereu proaspătă din locurile speciale.

Colaborare pentru viitor ...căci împreună e mai de efect De-a lungul programelor comune cu părinții, inserăm conștientizarea și în viața familiilor. E o tradiție la noi după amiaza de sănătate, cu ocazia căreia copiii pot meșteri, părinții pot gusta mâncăruri reformiste sau pot strânge rețete și pot face schimb de experiență. De două ori pe an organizăm acțiuni de adunare de haine folosite în beneficiul celor de la Căminul temporar de familiști. Suntem mândri și de faptul că viziunile noastre verzi sunt preluate și de angajații din celelalte două instituții afiliate Grădiniței „Lencsesi”.

Adoptă un copac! Fundația noastră, Insula Verde, a anunțat acțiunea numită „Adoptă un copac”. Copacii care ornează curtea nostră sunt întreținuți de părinți, copii și aleșii locali. Conducerea orașului, implicit primarul Vantara Gyula, recunoaște munca noastră educativă, iar consilierul dr. Ferenczi Attila, prin Instinctiv, din experiență, prezența sa, sprijină instituția noastră. Creintenționat, cu bună știință dem că educația ecologică conștientă e pe Pe lângă experiențe și asigurarea de viață, iar mulțumită ei copiii noștri vor deactivități, considerăm că e important să traduveni niște adulți care vor ocroti mediul pentru cem informațiile primite în vederea folosirii generația următoare. Ungher în grădinița de păsări lor în viața de zi cu zi, să le conștientizăm și să le sistematizăm. În anul educațional 2011/2012, în cadrul Privire spre lumea largă atelierului numit „Cercetător de natură”, ne-am aplecat asuNe străduim să ne mărim rețeaua de relații cu asociații pra insectelor și a păsărilor cunoscute și necunoscute din și firme care consideră și ele că este nevoie de ocrotirea mecurte. diului înconjurător. Colaborăm cu Asociația Parcul Natural În procesul de pregătire a copiilor pentru o viață sănă- Valea Crișurilor, participăm la training-urile educaționale toasă, scoatem în evidență importanța alimentației și cum- și la programele verzi ale acesteia. La grădiniță, ne vizitează părăturilor conștiente. În cadrul activităților creative ecolo- frecvent ornitologul Boldog Gusztav, botanista Kertesz Eva și giste realizăm jucării regenerate: refolosind pânzele fostelor malacologul Deli Tamas. pătuțuri facem jocuri diverse, din capacul cutiei cu lapte iese Foto: Vida Szűcs Eszter fotbal de masă, din hârtia de ziar – cutie pentru depozitare, iar din capacul unui flacon facem tiparniță. Excursie la Postelek Cotidiene verzi – sărbători verzi Și educația ecologică se face prin puterea exemplului. Cotidianul nostru e marcat de ocrotirea conștientă a mediului înconjurător, copiii îngrijesc cu mult suflet grădina noastră prietenoasă cu fluturii, mânuiesc aparatura pentru compostare, au zilnic de a face cu colectarea selectivă a deșeurilor, economisesc în permanență apa și energia și folosesc cu precădere hârtie de desen reciclată. Împreună cu părinții, adunăm de ani de zile hârtia de ziar și flacoanele PET. În acest an ne-am alăturat mișcării de colectare a cutiilor de carton inițiată de


Va˘ ile Cris, urilor – Stil de viaţă responsabil – Interviu

Schimbare de optica˘ – prin compostare

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

...în Asociat,ia Parcul Natural Valea Cris, urilor Cine a fărâmițat vreodată cu degetele pământ de compost și i-a simțit mirosul asemănător cu cel de pădure, acela nu are dubii cu privire la utilitatea acestuia. Iar cei care au urmărit pas cu pas procesul de compostare, de la început până la folosire, aceia au putut constata că este vorba despre un lucru foarte simplu. Procesul merge de la sine, după legile naturii. În primăvara anului 2008, asociația noastră a demarat un program la Bekescsaba, menit a forma viziunea cotidiană a iubitorului de natură. În primul an am construit două cadre de compost în curtea Centrului de vizitare Valea Crișurilor și am început colectarea selectivă a deșeurilor organice. Simplele cadre de compost au deschis o mulțime de posibilități legate de activitățile de educație ecologică. Iar așa, putem transmite de la bun început rolul formator de viziune al compostării.

Compostare-model în educație ecologistă Uneltele noastre, de-a lungul anilor, i-au învățat să composteze pe copiii și pe adulții care au venit la evenimentele noastre, la concursurile noastre, în taberele noastre și la diversele activități verzi pe care le-am organizat. Suntem conștienți că putem stârni interesul pentru așa ceva doar dacă avem mâinile pline de pământ, cu lopeți și cu lupă. În cadrul programului, împreună cu copiii, căutăm animale de compost, sortăm materiale, totul condimentat cu jocuri modelatoare de viziune, îndrăgite și de adulți. Proiectele noastre duc cadrele de compost în curțile grădinițelor și școlilor, demersurile dovedind că multe familii pot vedea astfel un exemplu bun. (Vă recomandăm activitatea verde „Prevenirea deșeurilor prin compostare”.)

Compost gata pentru Ziua Compostării virile oaspeților, ne-a interesat mult și aspectul estetic al insulei de compost. De asemenea, am fi dorit să schimbăm stilul de a aduna în saci cu realizarea unei suprafețe de compost care să se descurce cu gunoiul organic din curtea interioară. Au trecut 5 ani, iar insula i-a învățat să composteze și pe cei care lucrează în birourile centrului de vizitare. Facem un schimb de exeperiență în jurul zonei, căci mulți dintre ei fac această activitate și acasă; ba mai mult, sunt și persoane care locuiesc în case cu mai multe apartamente și care preferă să aducă aici deșeurile organice din locuințele lor și nu să le arunce la container. Și, bineînțeles, sunt mereu colegi noi pe care cei vechi îi introduc în tainele compostării.

10 octombrie – Ziua Compostării

O foarte interesantă sarcină pentru noi a fost deprinderea compostării culturate în spațiul public. Cum „clienții” noștri se află în curțile unor imobile de tip monument destinate nunților sau conferințelor, deșeurile organice fiind transformate sub pri-

Timp de câțiva ani, împreună cu câțiva colegi sufletiști, neam apucat de făcut pământ din compost într-o frumoasă zi de toamnă. Din toamna anului 2011, însă, nu mai trebuie să ne gândim la ziua anume, căci ne-am alăturat unei inițiative naționale, la șirul de evenimente dedicate Zilei Compostării. În acest an organizăm un program împreună cu Centrul Pedagogic „Șansa”. Am demontat cadrele de compost, am strecurat pământul, am

Producere de compost pe insula compostului

Wow, copostul e cald!

Insulă de compost la locul de muncă


S c himb are de optic ă – pr in compos t are pus îngrășământ pe bază de plante la copacii tineri din pădurice, iar grupurile de vizitatori au contribuit și ele. Desigur, joaca și lupa nu fost uitate nici în timpul muncii.

Publicația „Compostare în grădina casei” Au venit foarte multe persoane interesate, personal sau telefonic, la asociația noastră, interesânduse de practica acestui proces, așa că, în scurt timp, am scos pe piață publicația noastră „Compostare în grădina casei”, destinată informării populației.

Ființe minuscule ajută la descompunere Trece chiar și un an de zile până când frunzele adunate și cotoarele merelor devin pământ de compost. Deși este vorba despre un circuit natural, e dificil să ne închipuim această transformare. Dacă, însă, verificăm din când în când locul de compostare, ne vom întâlni cu mici viețuitoare în plină mișcare. Viermi de pământ care se hrănesc cu deșeuri de plante sau miriapozi, lucrează la părțile organice, dar ajutoarele principale vin din partea bacteriilor și ciupercilor.

Să profităm... Să ne folosim de oportunitățile oferite Pământul de de compostare și să apărăm Valea Crișurilor compost este de formarea de cantități extrem de mari de deșeu floral deșeuri. Mai nou se lucrează la programe de compostare la nivel de localități, astfel încât cetățenii să devină implicați activ în acest proces. Dacă avem în jurul nostru tot mai multe persoane care preferă să nu își arunce gunoiul în coș, ci să caute o modalitate de a refolosi deșeurile, atunci e posibil ca, în curând, gunoaiele să dispară din parcurile publice și ca locurile clandestine de depozitare de la marginea pădurilor să devină și ele uitate. Compostarea formează viziuni și ne învață să ne purtăm responsabil cu deșeurile formate în locuințele noastre și la locurile de muncă.

Animale de compost descompun părțile plantelor Există tot mai multe localități în care se desfășoară programe locale de compostare, în cadrul cărora populația poate primi gratuit informații și altele necesare pentru această activitate. Inițiativele contribuie la prevenirea formării deșeurilor și reduc considerabil poluarea aerului generată de arderea gunoiului. Nu e de neglijat nici faptul că sunt mai mici și cantitățile de deșeuri care ajung la deponeul regional, scăzând și poluarea dată de transportul gunoiului.

Populat,ia oras, ului Bekes face compost În 2011/2012 a pornit un program de popularizare a compostării în județul nostru, în cadrul căruia, în Bekes, au fost distribuite 1510 lăzi de compost către gospodării.

Stăm de vorbă cu Illyes Peter, responsabilul de acest program. – De ce ați demarat programul de compostare? – Analizând compoziția deșeurilor menajere din orașul Bekes am constatat că peste 30% din acestea pot fi descompuse biologic, adică sunt bune de compost. Dacă luăm în considerare că, în Bekes, se produce anual o cantitate de 4200 de tone de deșeuri menajere, 30%, deci 1260 de tone înseamnă o cantitate considerabilă. În 2008, am pornit un proiect pilot, prin care am împărțit recipienți pentru colectare selectivă la 100 de imobile, respectiv saci pentru gunoaiele compostabile. În această fază a proiectului încă mai transportam gunoiul strâns, dar calculele au arătat că consturile sunt destul de ridicate, fără să punem la socoteală și poluarea. De aceea am decis să tratăm gunoiul compostabil la fața locului și am făcut pași pentru a se putea realiza acest deziderat. Am urmărit posibilitățile de finanțare prin proiecte, iar în 2011 am aplicat cu succes.

– Ce categorie de vârstă a fost mai deschisă, cine a cerut să facă parte din program? – Ne-a bucurat tare că toate categoriile de vârstă au fost reprezentate. Am întâlnit și cazuri în care un copil de 10 ani și-a convins tatăl, asumându-și întreținerea lăzii. Cel mai bătrân participant era trecut de 80 de ani. – Cât de bine cunosc cei din Bekes ideea compostării? A venit programul cu ceva nou? – Suntem preocupați de oferirea de sprijin profesional celor cu care colaborăm; nu vrem doar să împărțim lăzile și atât. De

Bekes-ul care popularizează compostul


Va˘ ile Cris, urilor – Stil de viaţă responsabil – Interviu aceea, am făcut prezentări în fața celor interesați, la finalul cărora am trecut în revistă întregul procedeu cu ajutorul fotografiilor și am împărțit și materiale scrise. Aceste prezentări au avut un mare succes. Au fost cazuri în care s-au adunat în același timp peste 120 de persoane. – Ca lider de proiect, ce motivație personală aveți în popularizarea compostării? – Umblu prin natură din copilărie. Iubesc natura mulțumită tatălui meu. Așa că nu a fost niciun dubiu cu privire la faptul că după specializarea în tehnică agricolă urma să merg și în direcția de inginerie agrară/management de mediu. Am lucrat 9 ani la autoritatea locală de la Bekes ca inspector de mediu. Acum sunt directorul executiv al firmei de servicii comunale de la Bekes, aflată în proprietatea autorității locale.

Despre utilitatea lăzii pentru compost l-am întrebat pe Nagy Jozsef, unul dintre participanții la program – De ce ați solicitat o astfel de ladă? – Grădinăresc mult și, de asemenea, obișnuiam să adun selectiv în timpul șederii mele anterioare în Germania, compostând deșeurile organice. De-a lungul anilor mi-am dat seama că acest compost este un material deosebit de prețios pentru plantele noastre. – De unde ați aflat că în Bekes se distribuie lăzi pentru compost? – De la postul local de radio și din ziar. Am fost interesat din start și mi-am anunțat intenția de participare la program la numărul de telefon făcut public.

– Ce experiență aveți cu privire la folosirea lăzii pentru compost? – Cum ați aprecia programul – Sunt foarte mulțumit, deși realizat de formare de viziune, de anul trecut a trebuit să mă ocup mai prevenire a deșeurilor? mult de această activitate. Au fost – Sunt foarte mulțumit de ac- Cadru de compostare la Bekes precipitații puține, motiv pentru tivitatea populației, subliniată de care a fost nevoie să stropesc de mai multe ori grămada de comfaptul că în doar câteva săptămâni am reușit să dăm cele 1510 lăzi post. Dar chiar și așa am produs mai bine de 100 kg de pământ de pentru compost. Am dori să menținem această activitate și în viitor, compost. Îl folosesc la îmbunătățirea pământului din grădină. Aș de aceea planificăm noi acțiuni de sprijinire a locuitorilor în acest dori să mulțumesc și pe această cale pentru inițiativa aceasta, care, sens. Ca parte a acestor acțiuni, publicăm în ziarul local articole de sunt convins, contribuie din plin la răspândirea modului de viziune specialitate, demers pe care vrem să îl continuăm. ecologistă. Foto: Bonyhádiné Pásztor Enikő, Bonyhádi Péter, Ilyés Péter

Compostare pe scurt

30% din deșeurile casei (vara chiar 40%), locul acestora este într-adevăr în locul de compostare.

Compostarea înseamnă strângerea și minima întreținere a gunoaielor organice produse în grădină și în gospodărie. Ca rezultat, într-un an de zile, se formează pământ de compost matur și frumos mirositor. Acest tip de pământ este un excelent îngrășământ pentru plante și putem să îl folosim cu încredere în grădina de legume sau cu ocazia plantării de flori.

O găleată haioasă de compost O parte a materialelor de compost se formează în bucătărie sub forma cotoarelor, cojilor, zațului de cafea. Să adunăm într-o găleată rămășițele din urma gătitului și servirii mesei, iar apoi să golim această găleată în grădina composturilor.

Cadru pentru compost la umbra unui copac Dacă vrem să facem un lucru bun, să amenajăm locul de compostare sub un copac, la umbră, direct pe pământ. Pentru procesul de compostare este nevoie de umiditate adecvată, iar umbra nu permite uscarea compostului nici măcar pe timp de secetă. Nu aruncăm la coș deșeurile organice Vom avea compost de cea mai bună calitate dacă adunăm multe tipuri de gunoaie organice. Materialele organice de grădină și de bucătărie nu trebuie să le privim ca fiind deșeuri, ci mai bine să facem o plimbare cu ele până la locul de compostare, iar în loc de tomberon să le aruncăm aici. Deoarece materialele organice valoroase reprezintă

Totul aici, ceea ce e organic și se descompune Un pilon al colectării selective este separarea deșeurilor organice și compostarea acestora. Asta necesită fără îndoială o activitate conștientă din partea noastră, dar și cunoașterea ei pentru a ști ce anume poate deveni compost și ce nu. Din bucătărie: coji de legume/fructe, coajă de ou, zaț de cafea, filtru de ceai, pământ de flori folosit, hârtie nedesenată, scrum de lemn, puține pene, păr. textile, semințe. Din grădină: frunze căzute, iarbă tăiată, fructe căzute, rumeguș, crengi tăiate. Nu puneți în locul de compostare materiale care se descompun cu greutate (plastic, metal, sticlă, ulei uzat, medicamente sau alte materiale periculoase), excremente de la animale carnivore și nici resturi de mâncare!


...mai mult de c ât o revis t a˘

Cuptor tradițional

Scris de: Bonyhádi Péter

Construirea cuptorului și fabricarea pâinii au fost legate timp de mii de ani. Deși epoca pâinii de magazin, feliată și ambalată, înseamnă viață mai ușoară pentru gospodine, ea a confiscat de la fete și femei o activitate pe care ele au considerat-o a lor de-a lungul multor generații. Asociația Etnografică a Județului Bekes derulează de ani de zile specializarea de constructor de sobă de teracotă, mulțumită căreia, în tot mai multe case și curți, apar obiectele tradiționale foloste pentru copt și pentru făcut foc. Dar mai găsim și meșteri bătrâni în de-ale sobelor, de o parte și de alta a frontiereri, care mai sunt și azi atotștiutori în privința construirii de cuptoare. Merită să învățăm de la ei această meserie.

călzire a fost influențată mai ales de clima zonei și de combustibilul disponibil. Pentru populația din săracul Ținut de Jos, care trăia din agricultură, avea acces cel mai ușor la materiale combustibile precum paiele sau excrementele uscate ale bovinelor. În partea interioară a bazinului carpatic s-au format 4 tipuri de cuptor. În funcție de materialul din care sunt făcute și de tehnica de realizare, putem distinge cuptoare din noroi, din teracotă, din văioagă și din cărămidă.

Arheologii au găsit urme ale cuptoarelor și în casele pe jumătate îngropate în pământ ale maghiarimii stabilite. Acestea aveau dimensiuni mici, erau cuptoare cu partea cu foc deschisă, ce se deschideau de la nivelul podelei. În fața lor erau de multe ori gropi mai mici, în care era depozitat scrumul apărut în procesul de ardere. Acele cuptoare din noroi (lut), pe care le cunoaștem drept cuptoare-căpiță sau cuptoare cu moț, s-au răspândit în secolul 18 și nu încălzeau doar bucătăria, ci și camera. Vatra care înconjura partea dinspre cameră a cuptorului avea o funcție ornamentală, dar și de confort, căci permitea omului să se așeze pe ea și să se încălzească. Dezvoltarea sistemelor de în-

În zona Crișurilor, în rândul populației maghiare, până la mijlocul secolului 20, erau caracteristice cuptoarele în formă de cupă teșită, în timp ce în zona slovacă erau cele de unghiulare, în formă de piramidă ciuntită. Apoi, acestea au fost înlocuite cu următoarea generație de sisteme de încălzire, cele pe care aragazele le-au dat afară din casele oamenilor.

Cuptor cu moț – aragaz

Construirea cuptorului, demult A face un cuptor nu a fost o muncă ușoară nici în trecut; meșterul care făcea treabă bună era respectat și îi mergea vestea. Construirea tradițională începea cu marcarea părții de jos și a vetrei viitorului cuptor. Peretele exterior al vetrei era făcut din pământ lipit pe nuiele, iar partea interioară era din pământ argilos. Fundul cuptorului era prevăzut cu un strat de 20 cm de nisip, pietriș și cioburi de sticlă pentru izolare termică. Acest strat era completat cu un amestec bătut de sânge animalier și sare, după care era nivelat. Un cuptor bun avea un diametru intern de 90 - 150 cm; astfel, puteau fi coapte 6 pâini în paralel. După partea de jos urma clădirea părților laterale. În caz de cuptor de noroi, scheletul era acoperit cu o mixtură din lut și pleavă. Grosimea peretelui de cuptor era de 6 - 8 cm și putea fi realizat și fără un schelet, ci doar cu bucăți de lut. Moțul trebuia făcut într-o singu-

Combustibili pentru cuptor

Cuptor cu moț la Bekescsaba, în Casa cu Povești – coace langoș în fiecare an


Va˘ ile Cris, urilor – stil de viaŢĂ re sponsabil

Se construiește moțul cuptorului de teracotă ră zi, altfel se crăpa. Pentru peretele cuptorului din teracotă se foloseau țigle fărâmițate. Interiorul cuptorului finalizat era finisat. Al treilea pas era cimentarea părții exterioare, cu lut amestecat cu pleavă, păr de cal sau excremente de cal, iar după uscare urma văruirea. Cuptoarele diferite ca aspect și mărime nu erau folosite doar pentru coacerea pâinii, ci și pentru a găti, pentru a usca, a pârjoli și pentru a afuma. În localitățile mai mici era de multe ori un singur cuptor mare, folosit în comun, în care femeile coceau săptămânal pâinea necesară familiei într-o ordine stabilită dinainte. În timpul coacerii și gătitului la cuptor erau folosite o serie de ustensile cu nume interesant, care acum nu mai sunt la modă: – tévő – dispozitivul de închidere a cuptorului în timpul funcționării – szénvonó – partea folosită pentru a se putea umbla cu plita din interior și pentru a manipula jarul încins – vătraiul – obiectul folosit pentru ațâțarea jarului – lopata (sütőlapát) – pentru introducerea și scoaterea pâinilor – kantaszekér – oala de gătit era împinsă în cuptor cu ajutorul acestei ustensile – szusztora – bucată de lemn înfiptă în pâine, folosită pentru a lumina interoriorul cuptorului – pemet – un fel de perie cu care era curățat de scrum interiorul cuptorului Cuptoarele din zilele noastre stau mai degrabă în curți – de multe ori având în apropiere și un aragaz și o afumătoare –, iar în loc de centrul vieții familiale, ele au devenit centrul vieții sociale. Și chiar dacă nu cu pâine, dar își răsfață proprietarii cu langoș, cu friptură de purcel la tavă sau cu fructe uscate.

Construire de cuptor, azi Modul în care se construiește azi un cuptor nu se diferențiază cu mult de stilul tradițional. Cuptoarele, fie ele de cameră sau de exterior, în afara clădirilor, sunt realizate pe o bază solidă, făcută din fier-beton. Partea de jos cuptorului se face de cele mai multe ori din cărămizi, dar materialul de legătură rămâne în continuare amestecul pe bază de lut. Un cuptor cu moț poate fi făcut din trei feluri de teracotă, „lipite” cu ajutorul unei mixturi de lut, pleavă și paie măcinate. Dedesubt, și în zilele noastre se pune un strat de sticlă spartă, dar partea de jos efectivă se face din cărămidă de șamotă. Înainte de finalizarea părții de jos, ca vechi obicei – precum o jertfă –, sub sticla spartă se așează o sticlă de pălincă, bani și o coală de hârtie pe care apar numele proprietarului cuptorului și al constructorului. Pălinca va fi consumată de cel care ca, după zeci de ani, va demonta cuptorul și îl va reclădi...

Cuptor în aer liber, în curtea unei case private

Facem foc Pentru a încălzi cuptorul cu moț nu e bine să folosim lemn de foc obișnuit. Și demult erau, dar și acum, cele mai bune materiale combustibile sunt trestia uscată, tăieturile de lemn și cocenii de porumb fără frunze. Cantitatea de combustibil care încape la o încărcare se numește „dugat”. Pentru a coace pâine, este nevoie de 6 - 8 runde de „dugat”. Într-un cuptor care funcționează bine, flacăra se tot întoarce pe sub moț și încălzește mereu partea curată a dispozitivului (în timp ce cenușa e scoasă alternativ de pe o parte și de pe cealaltă a cuptorului, în funcție de partea folosită în acel moment). Cuptorul e bine încălzit dacă ustensila cu care se umblă în interior scoate scântei atunci când se freacă de fund. Pentru încălzirea camerei este nevoie de 4-5 încărcături de combustibil, căldura putând fi simțită după aproximativ o oră. Se știe că mâncarea făcută în cuptor are gust mai bun. Pentru cărnuri, prăjituri, supe, sarmale se folosesc vase de teracotă fără smalț. Pâinea și langoșul se coc pe partea de jos încinsă, fără a folosi tava. Fundul unui cuptor bine încălzit e curat, dar putem folosi acea perie pentru a evacua resturile de scrum și cenușă din interior. Foto: Bonyhádi Péter, Asociația Etnografică a Județului Bekes


...mai mult de c ât o revis t a˘

Fă tu singur

Scris de: Hegedűs Hajnalka, Bonyhádiné Pásztor Enikő

...dospeala! Dacă vrem să feliem o pâine de casă adevărată pentru micul dejun familial și să dăm copilului o felie de pâine cu gem, merită să deprindem știința coacerii pâinii. Înainte de toate trebuie să facem cunoștință cu tainele producerii și folosirii dospelii, căci adevărata pâine se face cu dospeală/drojdie.

Ce e dospeala?

Cum mai departe?

Dospeala este ceea ce face ca pâinea să crească. Ca materie de bază, este nevoie de apă și de făină integrală. În timpul facerii dospelii, ciupercile naturale, respectiv bacteriile se înmulțesc și se produce gaz. De aici felul spongios, ușor al pâinii. Se produce gaz în dospeala coaptă

Cum facem sămânța de dospeală

1. Punem într-un borcan de 700 ml trei linguri de supă de făină de secară sau de alac. E important să fie făină integrală, căci microbii de pe coaja semințelor ajută fermentarea. Cel mai bine ar fi dacă făina ar fi proaspătă. 2. Adăugăm 3 linguri de supă de apă de aproximativ 40 de grade Celsius. Amestecând, obținem un material precum smântâna, pe care va trebui să îl ținem la loc cald timp de o zi sau două. În acest răstimp începe procesul de fermentare – dospitul – de la care amestecul va avea un miros ușor acru. 3. După perioada de o zi sau două, la dospeala avută mai adăugăm 3 linguri de făină integrală și 3 linguri de apă călduță și mai lăsăm totul să stea o zi. 4. Dacă a trecut și acea zi, punem în borcan 100 grame de făină și 100 ml de apă. După încă o zi dospeala se încheie.

Când e bună dospeala?

Procesul de dospeală depinde de făină, de temperatură și de alți factori. De aceea e bine de știut că dospeala „necoaptă” e elastică și nu are bule de aer, în timp ce dospeala „coaptă” e destul de ușoară, prezintă bule și are un miros plăcut, acrișor. Dacă dospeala e prea „coaptă”, atunci ea are un miros neplăcut cu Din dospeala pe bază de alură de acetonă. secară rezultă o pâine cu

gust acrișor

Prin înmulțirea dospelii putem face pâine de casă. Conform rețetei originale, jumătate din dospeala făcută anterior ajunge pentru o pâine. (Așa s-a făcut cea rotundă din imagine.) Din experiență putem spune că ne rezultă o pâine ușoară și bună la gust dacă dospeala Din prima jumătate a sămânței de înseamnă 20-30% dospeală se face o pâinică din aluat. De aceea, restul de dospeală – prin adăugarea a încă 100 sau 200 de grame de făină – poate fi folosit peste câteva zile pentru a doua pâine. (Așa am făcut pâine lunguiață, care a ieșit și mai ușoar.) Dacă nu utilizăm toată dospeala, ceea ce rămâne poate fi ținut în frigider timp de o săptămână sau, Și dospeala conferă o structură ușoară după o uscare totală, se poate depozita până la următoarea folosire.

Din cealaltă jumătate a dospelii s-a copt o pâine de 700 de grame

Demult și acum

Pe vremuri, dospeala – pentru care se folosea și hamei și condimente – era pregătită pentru un an întreg și era păstrată sub formă uscată, asigurându-se că în casă va fi mereu pâine cu același gust și de aceeași calitate. Dospeala era foarte respectată și oamenii avea grijă de ea precum de jarul din cuptor. Nu se recomandă consumul de pâine făcută pe bază de drojdie în cazul infecției cu Candida, destul de răspândită în zilele noastre. În schimb, e o bună alternativă pâinea dospită din făină integrală, cea pe care și noi o putem face acasă, cu dospeala noastră proprie. Foto: Bonyhádiné Pásztor Enikő


Să coacem pâine!

Va˘ ile Cris, urilor - stil de viață re sponsabil Scris de: Hegedűs Hajnalka, Hajdú Terézia

Cine își face singur pâinea, de-a lungul anilor, va avea o rețetă care se îmbogățește cu un gust nou, dezvoltat în timpul producerii dospelii și a coacerii. Vă prezentăm două rețete încercate din bucătăria lui Hegedus Hajnalka și din cea a lui Hajdu Terezia, ele făcând deseori prezentări în Bekescsaba în fața copiilor și a adulților, vorbind despre cereale, îmbinând teoria cu degustări de pâine proaspăt coaptă. (Bonyhádiné Pásztor Enikő)

Pâinea integrală a lui Hajni, cu dospeală adevărată (Lucrăm cu jumătate din dospeala prezentată pe pagina anterioară) Ingrediente: 250 grame de făină integrală de secară, 450 grame de făină de alac, o linguriță de sare, 2 linguri de ulei, condimente, semințe, dospeală, apă călduță 1. La 250 de grame de făină integrală de secară adăugăm atâta apă caldă cât să obținem un amestec ca pentru găluște. Lăsăm mixtura la crescut timp de o noapte. 2. La dospeala crescută adăugăm 450 de grame de făină de alac cernută, sare, ulei, condimente (după gust), semințe - de exemplu de floarea soarelui, chimen, nuci - și atâta apă cât să devină ca un aluat de drojdie. Frământăm bine și lăsăm la crescut timp de cel puțin două ore, acoperit și în loc cald. Spre deosebire de aluatul pe bază de drojdie, cel făcut cu dospeală nu va crește exagerat de mult. 3. Dacă aluatul s-a înmuiat în mod vizibil, mai frământăm o dată, facem formele și tăieturile de rigoare, le punem pe plita unsă și le mai lăsăm o jumătate de oră. 4. Punem totul în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, iar după 10 minute continăm coacerea la 180 de grade timp de aproximativ o oră. Când considerăm că s-a copt, putem face o încercare: dacă coaja scoate un sunet răpăit, pâinea e gata. O ungem cu apă și o lăsăm să se răcească pe pliBucățele sănătoase de pâine

tă. (Când punem pâinea la copt, adăugăm în cuptor 50 ml de apă și închidem rapid ușa cuptorului, asigurând astfel o cantitate adecvată de abur.) Când lucrăm la pâini, putem încerca să folosim diverse făini integrale, pe cât posibil prospăt măcinate sau făini bio. Astfel, în scurt timp, vom descoperi pâinea preferată a familiei.

Pâinea de secară a lui Terike (pâine de secară de un kilogram) Ingrediente: 300 de grame de făină de secară, 300 de grame de făină integrală de grâu, 300 de grame de făină fină, o lingură de sare, 200 ml de ulei, dospeală de drojdie, apă călduță 1. Ca prim pas, facem agentul de creștere. În caz de dospeală rapidă, în 300 ml de apă punem 150 g de drojdie, un pic de zahăr și o lingură de făină, după care așteptăm umflarea dospelii dată de gazele care se produc. 2. Dospeala cu drojdie o adăugăm la ingredientele măsurate și mai punem atâta apă călduță și sărată cât să ne iasă un aluat bun pentru frământat. Frământăm timp de aproximativ un sfert de oră – până când aluatul devine destul de aerat –. Apoi lăsăm totul la „odihnă” timp de minimum o oră, iar după aceea mai frământăm încă 15 minute. 3. Urmează partea cu pusul în tigaie, ungem cu apă și mai lăsăm la dospit încă o oră. Punem la copt la 200 - 220 de grade, timp de 30 de minute, iar apoi coacem încă 20 de minute la 180 de grade. Pentru e preveni uscarea pâinii, punem în cuptor un pahar de apă. 4. Partea de sus a pâini coapte va fi din nou unsă cu apă pentru a deveni lucioasă, iar apoi învelim pâinea întrun prosop de bucătărie pentru a evita uscarea acesteia. După aceea, scoasă din prosop, pâinea va fi răcită pe niște gratii. Fotó: Baka Andrea

Hajni macină grâul la o moară împreună cu copiii, la Centrul de Vizitare Valea Crișurilor

S-a copt pâinea de secară

Tanti Terike dospește pâine în curtea Casei de Poveste


...mai mult de c ât o revis t a˘

Cerealele nostre (aproape) uitate II.

Scris de: Megyeri Mária, Mikó Péter

Cereale alternative

A doua parte a serialului vă prezintă trei feluri vechi de grâne, așa zisele cereale alternative, care sunt cultivate și de Ferma Bio KorosMaros. Trăsătura comună a celor trei tipuri de cereale este că dispun de valori nutritive mari. De asemenea, sunt specii care pot fi cultivate cu ușurință fără a fi stropite cu chimicale, prin metode ecologice și cu rezultate bune. Merită, deci, să apelăm la grânele noastre bătrâne și să le comercializăm la nivel tot mai mare, oferind o diversitate crescută pe piața cerealelor. (Soczó Krisztina) Centrul de Cercetare Agrară de la Academia Maghiară de Științe de la Martonvasar a început, în premieră, în urmă cu peste 10 ani, cercetarea și reproducerea cerealelor alternative (alocorul, ghirca și alacul). Centrul a colaborat strâns de mai multe ori cu firma Koros-Maros Biofarm de la Gyula în cadrul unor proiecte de cercetare (Alkobeer, GAK-Alakor și Confu_08). Datorită acestei colaborări, aceste tipuri deosebite de cereale nu mai sunt necunoscute nici în Valea Crișurilor. Cerealele alternative au început să reapară în conștiința publică începând cu mijlocul anilor 90, câștigând teren în materie de alimentație sănătoasă și de gospodărire bio. Dintre ele, cel mai cunoscut și mai răspândit ca arie de cultură este alacul, care se bucură de apreciere în rândul celor care mănâncă sănătos.

Spelta Varianta sălbatică a spelta nu e cunoscută, cereala fiind de fapt în aceeași categorie cu grâul obișnuit. Încă de Epoca bronzului, era cultivat la greu din vestul Europei până în regiunile de după Caucaz. În bazinul Carpaților, printre altele, rămășițele de 8000 de ani ale unor astfel de culturi au fost găsite și datând din perioada noii Epoci a pietrei, în zona Kengyel și Szazhalombatta. În Ungaria, spelta a dispărut de pe piață în anii `50, dar grație nevoilor consumatorilor el a reapărut și este din nou cultivat din anii `90. Alacul este cunoscut și recunoscut și în Europa occidentală, în țări precum Austria, Germania și Elveția fiind cultivată în permanență mulțumită rezistenței sale și proprietăților nutritive. În aceste zone sunt gătite feluri speciale de mâncare din această cereală. Influența sa pozitivă asupra vieții omului se datorează conținutului mare de proteine, combinației bune de aminoacizi și unei digerări ușoare. Centrul de cercetare a derulat naturalizarea a două specii – Franckenhorn și Oberkulmer rotkorn –, dar se lucrează și la realizarea unei specii proprii. Grupul cerealelor alternative s-a mărit de câțiva ani cu două specii și mai vechi decât alacul, prin reluarea cultivă-

Grâu spelta

rii alocorului și a ghircii. Ambele au dispărut până la mijlocul secolului 19 din țară, dar, odată cu răspândirea ecoagriculturii, cultivatorii au redescoperit aceste cereale atât de rezistente la boli.

Alacul Alacul (Triticum monococcum ssp. monococcum) este unul dintre speciile care se folosesc de cel mai mult timp. Această cereală a jucat un rol important în meniul omenirii și al strămoșilor noștri, fiind folosită încă de acum 12.000 de ani. Conform denumirii în engleză și germană (einkorn), alacul se mai numește și grâul cu un ochi. Cultivarea sa în Europa s-a menținut mai ales în regiuni în care era folosită ca materie de bază pentru produse tradiționale. În unele zone din Spania, Franța și Italia se cultivă pentru boabe, în vederea producerii de pâini tradiționale și tăiței, iar în Ardeal se folosește și pentru paiele sale din care se fac pălării,


Va˘ ile Cris, urilor - mod de viață sănătos

Spic de alac

Grâu sălbatic (einkorn)

dar alacul e utilizat aici și pentru diverse plăcinte și pogăci. Ca rezultat al cercetărilor derulate în comun cu KorosMaros Biofarm, urmează ca în viitorul apropiat să apară și o bere ungurească pe bază de alac, o băutură care va fi nu doar gustoasă, ci și sănătoasă. Ideea ar putea proveni și de la faptul că se știe că porcii hrăniți cu alac se înmulțesc foarte bine, în timp ce nu devin foarte slăninoși. Rezultatul muncii de la Martonvasar este reprezentat de speciile Mv Alkor și Mv Menket.

creștere. Pe lângă toate acestea, paiele sale sunt excelente pentru a produce compost biologic de ciuperci. Cercetătorii au reușit să scoată pe piață – sub coordonarea regretatului dr. Kovacs Geza, decedat recent în mod neașteptat – specia de grâu „durum” Mv Hegyes.

Grâul „durum” Grâul „durum”este o cereală cu pleavă. Precum alacul, a fost cultivat încă din neolitic, devenind cultura principală a unor imperii precum Egiptul Antic. Are boabe destul de tari, iar conținutul de proteine este mare, fiind un excelent ingredient de bază pentru aluat. Cultivarea acestui grâu a rămas în picioare în zona mediterană și în Africa de Nord, fiind un produs de bază pentru mâncărurile tradiționale ale multor popoare (ex.: cuscus). Răspândirea de la noi a fost sporadică; în bazinul Carpaților, era cultivat mai ales în zonele de munte. Făina sa e bogată în carotină, având o culoare gălbenie. Este propice pentru produsele speciale de patiserie și pentru paste făinoase de bună calitate. Are valoare biologică demnă de remarcat, deoarece poate fi ușor digerată și pentru că are multe componente bioactive și antioxidante, această cereală poate fi utilizată și pentru realizarea de alimente funcționale, precum și pentru hrana animalelor în

În industria de panificație nu e generalizată utilizarea cerelealor deosebite, a făinilor mai ieșite din comun. Și nici produsele făcute pe baza acestora. Avem făină de clasa TBL: TBL 65 e făina fină, TBL 70 și TBL 300 sunt integrale. Folosirea la scară industrială a recultivatelor cereale alternative se mai lasă așteptată. Cercetările actuale se axează în special pe posibilitatea prelucrării lor pentru industria de morărit. O întrebare care se pune frecvent este dacă le putem consuma și în caz de intoleranță la gluten. Rezultatele de până acum ale cercetărilor efectuate ne arată că produsele respective nu sunt recomandabile pentru acești oameni, căci nu se poate afirma cu certitudine că aceste specii cultivate nu conțin proteine alergene. Foto: Centrul de Cercetare de Științe Agare, Martonvasar Mikó Péter és Vécsy Attila


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Varga Judit

Buca˘ ta˘ ria lui tanti Jutka După lungile zile reci, dar deseori frumoase de iarnă, iată-ne în momentul trezirii, care beneficiază în mod aproape obligatoriu, ca efect secundar, de astenia de primăvară. În această perioadă a anului, sunt tot mai mulți cei care încearcă tablete-minune pentru ca să poată ieși fără ajutor din pat; alții consumă fructele unor zone îndepărtate pentru a se înzdrăveni. Strămoșii noștri, cu sute de ani înainte de pilule și apariția pe aceste meleaguri a fructelor exotice, cunoșteau metodele de utilizat în perioadele de iarnă, când nu prea sunt legume și fructe. Legumele depozitabile pentru o lungă perioadă de timp, varza roșie și ridichile negre pot face minuni, deși consumul acestora nu e recomandabil mereu din cauza mirosului lor specific. Totodată, ne pot fi de ajutor și metodele clasice de păstrare. Când eram copil, în fiecare iarnă mâncam varza murată a bunicii, făcută după o rețetă veche, așa că nu e de mirare că recunosc de la distanță, după miros, produsele actuale care conțin conservanți. Dacă cineva, ca și mine, nu îndrăgește tabletele și chimicalele, atunci, pe lângă cele de mai sus, să accepte sfaturile primite de la tanti Jutka, să-i încerce rețetele pentru care putem culege ingrediente chiar și de sub zăpadă. (Boldog Gusztav)

Valeriana (Valerianella locusta) Nume populare: salata de primăvară, limbă de miel, salata păsării, cicoare de iarnă E o plantă de un an, care crește toamna și trece peste iarnă, de mărime mică, având o înălțime de 10-25 cm. Frunzele sale de jos sunt lunguiețe și sunt îndreptate în sus, înconjurând tulpina; cele de sus au formă de lance. Este cea mai gustoasă salată de iarnă și de primăvară timpurie, conținând cantități importante din vitaminele B1, B2 și C, săruri minerale importante (mai ales calciu și fosfor), motiv pentru care bucătăria populară avea un respect desosebit pentru ea. La noi în țară crește și în sălbăticie, dar poate fi și cultivată în grădină.

Răcovina (Stellaria media) Nume populare: mâncare de pasăre, gușa găinii Este o plantă de un an, care germinează toamna și trece peste iarnă, are o rădăcină subțire. Tulpina ei lungă de 10-15 cm e culcată la pământ sau

dreaptă. Frunzele au formă de ou și sunt atașate de tulpină, fiind lungi de 1-2,5 cm. Florile sunt albe. Planta în floare poate fi culeasă pe tot parcursul anului, în caz de vreme răcoroasă cu multe precipitații. De asemenea, ea poate fi găsită și în grădinile udate, tot anul. Foto: Boldog Gusztáv

Supa de răcovină

Frunzele puse pe un pat cu zeamă de lămâie, ulei, piper, oțet și sare pot fi rapid servite în compania cepei tăiate și călite și a slăninei.

Curățăm răcovina și o tăiem fâșii sau o pastificăm. Facem un răntaș deschis la culoare, la care adăugăm răcovina, punând și zeamă (supă) de carne, iar apoi fierbem timp de 15 minute. Dăm gust punând sare. În timpul fierberii atârnăm în oală o legătură mică de mărar, pe care o scoatem după 5 minute. Servim supa cu crutoane.

Ingrediente: 3-4 valeriene/persoană, 200 ml de lapte, un gălbenuș de ou, zeamă de lămâie, sare sau zahăr. Punem frunzele în mixer, turnăm laptele peste ele și gălbenușul crud, după care le amestecăm. Dăm gust adăugând zeama de lămâie, sarea, zahărul. Răcită, e o băutură plăcută. Se poate folosi și pentru bebeluși, fie rece, fie amestecată cu lapte călduț. Nu folosiți lapte fierbinte!

Prăjim slănină și ceapă, la care adăugăm răcovină tăiată mărunt, iar gustul îl dăm cu sare și cu nucșoară. Apoi, lăsăm amestecul sub abur timp de 15 minute, adăugăm apă sau vin alb și îl concentrăm adăugând făină. Se servește cu nuci prăjite sau cu migdale.

Salată de valeriană cu dressing picant Pireu de valeriană

Mâncare de răcovină


Va˘ ile Cris, urilor - Natur Ă Scris de: Boldog Gusztáv

Enciclopedia de prima˘vara˘ a plantelor Cu carnavalul am alungat iarna. Sărbătoarea noastră de primăvară, Paștele, aduce în față miresme, aroma de șuncă și de violete, în care de multe ori se amestecă mirosul parfumului ce vrea să imite orgia florilor tropicale. Natura se pregătește frumos pentru această sărbătoare; apar, pas cu pas, din obscuritatea iernii florile imaculat de albe sau pline de culoare care ne conduc spre lumină. Locuitorii regiunii Văii Crișurilor sunt deosebit de norocoși deoarece călătorind spre munți dinspre Ținutul de Jos ei vor întâlni mereu alte tipuri de plante care își iau adio de la iarnă. Peisajul de câmpie, sărac în păduri, se Pe lângă ghiocelul ocrotit din mulțumește cu ghioceii care zona Văii Crișurilor, care exis- apar în numeroase grădini, tă și în sălbăticie, în grădini deși, dacă privim puțin sub pot apărea și alte specii ase- ghiocei, vom găsi răcovină și mănătoare veronică. Să pornim acum în valea apei, având în față zăpada topită adusă de apă. Albia Crișurilor din Ținutul de Jos, degeaba e făcută de mâna omului, ea ne aduce în fața ochilor și perle ale ființelor de dinainte de regularizările apei. Omul își dorește de multă vreme să privească prin lumea celor vii. Putem să-l considerăm drept primul mare regularizator pe filozoful grec antic Aristotel, care încă din secolul 4 i.e.n a încercat să privească prin ceea ce era de nepătruns. Taxonomia, care poate fi considerată chiar și azi științifică, se leagă de nu- Șofrănel reticulat mele lui Carl von Linne, om de știință suedez, căruia putem să-i mulțumim dublele denumiri clasificatoare pe care le folosim începând cu 1730 în denumirile științifice. Dacă luăm la puricat florile primăverii, descoperim un alt sistem și trebuie să chemăm în ajutor pe altcineva. Este vorba despre Christen C. Raunkiær, care a comunicat lumii la începutul secolului 20 că poate exista și un alt mod de sistematizare pe lângă cel al lui Linne. Raunkiaer a clasificat speciile de plante după felul în care fiecare dintre ele traversează La sfârșitul lui martie, ruscuța de primă- perioadele neprovară împodobește cu toată pompa ei pice lor. Sunt plante florală dealurile și pășunile de pe lângă cărora nu le place Crișuri vremea secetoasă,

iar altele sunt supărate de frigul iernii. În centrul Europei domnește o climă specială dată de munți și de peisajele cu câmpii. Clima continentală se remarcă prin schimbarea radicală a condițiilor de precipitații și, de asemenea, prin faptul că media anuală a temperaturilor are o marjă mare. Exagerările termice sau situația de primăvară timpurie a apelor din păPentru excursioniștii din mânt permit supraviețuirea Ținutul de Jos, apariția cepei ciorii semnalează venirea pri- doar acelor plante care sunt pregătite pentru așa ceva. măverii Domnul Raunkiaer s-a gândit că acele plante care, primăvara, ne bucură cu flori ornamentale, iarna își depozitează într-un loc secret energia de viață. În timp ce copacii din clasa fanerofitelor își ascund supraviețuirea în vârful crengilor ce ating cerul, nufărul hidrofit își conservă forța păstrată pentru vară sub luciul de apă protector. Atunci când pițigoii și mierlele doar încep să se facă auziți, plantele pe care omul de știință le-a numit geofite se înhamă la primăvară cu ajutorul bulbilor. E importantă viteza pentru ele, căci pădurea lasă numai în acel moment destulă lumină și căldură peste Brebenelul bulbos și-a primit plante, peste aripile insec- numele după bulbii săi care se ascund adânc în pământ telor care polenizează, doar până la momentul formării frunzișului. Plantele care au treabă cu subsolul nu au o sarcină foarte dificilă. De la adâncimea de siguranță de 10-20 cm nu e greu să renaști, dar avem în pădurile și în grădinile noastre mai multe plante care nu dispun de o astfel de practică. Deja amintita răcovină sau plantele de genul veronicii se mulează pe pământ și profită de căldura lui, respectiv de proprietățile de izolare termică a zăpezii. Așa se poate întâmpla ca, din sămânța căzută primăvara și vara, micuța plantă să se dezvoltă încă din perioada toamnei, după care ea se îngrașă și strânge puteri pentru înflorirea din luna martie. Astfel, ea asigură hrană verde bogată în săruri minerale și vitamine pentru iubitorii de salate și pentru ierbivorele care așteaptă priCiuboțica cucului, care înflorește în fe- măvara. bruarie, este planta care întâmpină primăvara și care îngroapă iarna

Foto: Boldog Gusztáv


...mai mult de c ât o revis t a˘

Békés

Scris de: Hajdu Lívia

– un loc pașnic în Valea Crișurilor

Trecutul istoric În timpul descălecării de țară, schimbări hotărâtoare au avut loc și în istoria Văii Crișurilor, teritoriul fiind ocupat de populațiile Barsa și Vata din cadrul tribului Ond. În regiune, până la sfârșitul secolului 10, s-au dezvoltat două mari voievodate, respectiv, ulterior, cele două județe: Bihor și Bekes. Regele Ștefan a inclus printre primele Bekes-ul în rețeaua de voievodate. Denumirea provine de la primul cârmuitor al centrului de zonă, Bekes. Deși există documente oficiale care dovedesc existența cetății acestuia, locul exact rămâne necunoscut în ciuda săpăturilor arheologice numeroase desfășurate. Năvălirea tătarilor a cauzat pagube serioase așezării aflate în plină expansiune. Locuitorii s-au refugiat din calea cotropitorilor, dar la o jumătate de secol după plecarea tătarilor Bekes-ul a fost repopulat. Până la începutul secolului 14, orașul a devenit capitala județului, fiind descrisă de documentele papale drept a doua cea mai mare parohie din zonă. Turcii au cucerit așezarea în 1566, iar în 1595 chiar trupele otomane au fost cele care au distrus cetatea

de scândură pe care tot trupele de ocupație au construit-o. În 1596, forțe tătărești au atacat orașul, acesta fiind distrus în proporție extrem de mare. Cu toate că repopularea regiunii a început încă din 1610, evenimentele de la final de secol și războiul pentru libertate dus de Rakoczi au făcut ca, din nou, numărul de locuitori să scadă considerabil. Reconstruirea a început în 1720, când Harruckern Janos Gyorgy a primit Bekes-ul în posesie. În 1872, Bekes și-a pierdut rangul de oraș și s-a transformat în comună mare. Cu toate acestea, a început dezvoltarea, au apărut lămpile stradale, a fost reumplută piața principală, a fost predată albia săpată a Crișului Dublu și a fost construit digul. Următoarele decenii au adus un regres în viața comunei, datorat mai ales faptului că linia ferată Budapesta – Arad ocolea localitatea, aceasta rămânând pe margine în ceea ce privește circulația la nivel național. La începutul secolului 20, Bekes s-a îmbogățit cu clădiri marcante – gimnaziul în 1903, Primăria în 1904 –, iar acestei perioade înfloritoare i-a pus capăt Primul Război Mondial. Localitatea a recăpătat statutul de oraș în anul 1973. Sursa: Mucsi Andras (Calendarul Ziarului de Bekes, 2012)


Va˘ ile Cris, urilor – portre t de lo c alitate

Prezentul orașului

tâlnire al Crișului Alb cu Crișul Negru, cel de dinainte de regularizare. În zona orașului și a comunelor din vecinătatea lui, pășunile, petele de pustă și teritoriile împădurite reprezintă valori naturale importante care, deși sugrumate de monocultură, totuși mai păstrează imaginea de odinioară a peisajului. O altă comoară dată de natură este apa termală.

Orașul Bekes se află în Ținutul de Jos, în partea de nordest a zonei Koros-Maros. Localitatea care, în 1973, s-a ridicat din nou la rang de oraș - cu o populație de aproximativ 21.000 de locuitori - este al 4-lea cel mai populat oraș al județului. Orașul mai este cunoscut și sub numele de Madzagfalva (Satul Sforii), care se leagă de o legendă. Conform tradiției, pe vremuri, cei din Bekes împrejmuiau localitatea cu sfoară pentru ca sunetul clopotului să nu ajungă la cei care nu au contribuit la realizarea acestuia. Străzile ce păstrează atmosfera de localitate de câmpie au traversat o perioadă cu multe schimbări spectaculoase, piața principală plină cu flori lăsând amintiri plăcute în cei care vin aici în vizită. În 2011, localitatea s-a ales cu titlul „Trandafirul de aur” în cadru concursului „Pentru o Ungarie cu flori”, devenind cel mai înflorit oraș al regiunii.

Populația de aici și vizitatorii cunosc de mult timp binefacerile fizioterapeutice și de altă natură a apei termale. Apa celor mai vechi băi medicinale din județ a fost denumită oficial apă terapeutică în anul 1943. Conținutul consistent de materii organice din apa cu natriu/hidrogen/ carbon, conținutul de dioxid de siliciu și cantitatea mică de iod ajută a vindecare și la regenerare. Actualmente sunt

Primăria construită în 1904

Lângă băile terapeutice, vizitatorii sunt așteptați și cu o piscină

Comori naturale Legătura Bekes-ului cu apele este dovedită prin faptul că, grație celor 22 de poduri, așezarea a primit și titlul de „Orașul podurilor”. Fostul Criș Alb (acum Canalul Apei Vii) care trece prin oraș rămâne un element marcant. Înainte de regularizări, acest curs anevoios de apă se unea cu Crișul Negru după ce părăsea teritoriul orașului. Dar lucrările hidrotehnice au făcut ca cele două ape să aibă acum o albie comună care ocolește localitățile din jur. Fostul canal mare, care azi se numește Crișul Dublu, are o linie artificială dreaptă care se găsește în apropierea orașului; apa își regăsește matca originală în locul de în-

Băile Medicinale și Piscina de la Bekes

două fântâni (surse) care asigură necesarul de apă termală a băilor. Băile reabilitate de la Bekes își așteaptă din 2009, ca destinație turistică de sine stătătoare, vizitatorii care îndrăgesc și caută băile termale din sudul Ținutului de Jos. În afară de băile terapeutice care se găsesc la doar câteva minute de plimbare din centrul orașului, există o piscină acoperită și un bazin pentru învățarea înotului care oferă oportunități de destindere și de practicare a sportului. Bazinul de înot: are 5 culoare, 25 x 14,4 m; adâncimea apei - 1,35 - 1,8 m; temperatura apei: 26 - 27 grade Celsius Bazinul pentru învățare: 13 x 6 m; adâncimea apei - 0,75 - 1,2 m; temperatura apei - 33 - 34 grade Celsius Bazinul termal în aer liber: suprafață de 100 mp, bazin cu apă medicinală; adâncimea apei - 1 m; temperatura apei - 39 grade Celsius.

Danfok – centrul regional al turismului activ

Centrul orașului Bekes e ornat cu multe poduri

Prezența în apropiere a Crișului Dublu oferă condiții potrivite pentru destindere, pentru turismul acvatic. Îndrăgita zonă de agrement de la Danfok s-a constituit încă de pe la mijlocul secolului 20, iar în perioada 1967/68 a fost construit un baraj pe apă. Pe lângă digul Crișului, pe partea apărată se găsește Centrul de agrement de la Danfok, al cărui ștrand dezvoltat de-a lungul canalului de la Danfok nu bucură doar oamenii din Bekes și pe turiști, ci


B éké s – un loc pașnic în Valea Cr ișur ilor

Centrul de agrement de la Danfok asigură  atât locuri de campare cu cortul,cât și cazare la căsuțe din lemn

și pe locuitorii din așezările vecine. Funcționarea acestui Centru de agrement a primit un elan nou în ultimii ani. A devenit o destinație preferată pentru mulți datorită bunei poziționări și a valorilor mediului înconjurător de prin zonă; aici omul se poate plimba prin parcul amenajat, se poate odihni la umbra copacilor sau se poate profita de numeroasele servicii oferite, dar nu doar vara. Desigur, viața zonei de agrement este mai animată în anotimpul cel mai călduros: glasuri de copii, manifestări, programe diverse, excurioniști care campează în corturi sau se cazează în căsuțe de lemn și alți vizitatori populează zona, având în permanență la dispoziție oportunități sportive sau putând pur și simplu să exerseze clasicul dolce far niente în ștrandul care beneficiază și de serviciile unor salvamari. Atmosfera serilor de la Danfok este de-a dreptul impresionantă. Gustul mâncărurilor făcute în locurile de foc speciale, clipele bucuroase ale focurilor de tabără în jurul cărora se regăsesc prietenii și plimbările de sub cerul înstelat pe digul Cișului fac în așa fel încât zilele petrecute aici să fie de neuitat. www.danfok.hu

a devenit și un punct principal al vieții de pescar din regiunea Crișurilor. Împreună cu serviciile portuare, amatorii de sporturi de apă au parte de condiții ideale în partea dinspre baraj, iar partea de jos, sălbatică, a apei se bucură de o tot mai mare apreciere din partea celor care caută liniștea. În afară de toate astea, portul servește drept punct de plecare și de sosire pentru multele expediții de bărci. În spiritul turismului activ se organizează – ca start de sezon de vară – turul „Vâslim în aceeași barcă”, în cadrul căruia, pornind de la Gyula, cei aproximativ 100 de participanți, ajung la Bekes la finalul primei zile după ce au vâslit pe Crișul Alb și apoi pe Crișul Dublu. Apoi, după o seară plăcută petrecută aici, a doua zi dimineață, ei vor ajunge la portul de vaporașe de la Korostarcsa, punctul final al aventurii.

Pe două roți prin Bekes Dincolo de traseele acvatice, sunt o serie de itinerarii cicliste și pietonale care traversează orașul. Bekes-ul poate fi foarte bine cutreierat pe bicicletă, căci mulțumită rețelei de piste speciale construite, orașul a primit de mai multe ori titlul de „Așezare prietenoasă cu bicicleta”. Dintre traseele din jurul orașului, multe se întâlnesc cu digul de pe Crișul Dublu care atrage pentru excursii mai lungi sau mai scurte de ambele părți ale râului. Se poate spune că, în ultimii ani, Bekes a devenit un punct de atracție important în domeniul turismului medical, ecologic și activ.

Bază acvatică și trasee de-a lungul Crișului Dublu În apropiere de Centrul de agrement de la Danfok, în zona inundabilă de pe partea cealaltă a digului, chiar în vecinătatea barajului, în anul 2007, a fost realizat portul pentru vaporașe de pe Criș, stație importantă pe tronsonul de până la Tisa. Mulțumită acestui port care permite și transferul vapoarelor mai mici, orașul Bekes nu numai că s-a putut integra activ în turismul acvatic al zonei, dar

Sunt cunoscute în toată țara cele două valori culinare deosebite ale orașului: pălinca și cârnatul. Pălinca de pru-

La cursa acvatică „Vâslim în aceeași barcă” participă deseori chiar și 100 de ambarcațiuni

Centrul Pălincii de Prune de la Bekes

Bekes a câțtigat de 7 ori titlul de „Localitate prietenă a bicicletelor”

Gastronomie


Va˘ ile Cris, urilor – portre t de lo c alitate ne de Bekes – ca produs tradițional unguresc – și cârnatul de Bekes nu sunt, însă, doar specialităție localității, ci ale întregii țări. Vizitatorii pot face cunoștință cu secretele de culise, cu tehnologia producerii pălincii, la Centrul de Pălincă de Prune de la Bekes. În distilerie, pe lângă tot felul de lucruri interesante, poate fi văzut și acea locomotivă pe aburi care, din 1988, a asigurat timp de vreo 10 ani aburul pentru facerea pălincii. Acum, locomotiva joacă rol de muzeu și de loc de prezentare. După vizitarea distileriei, clienții pot degusta excepționala licoare locală în cadrul modernei săli de prezentare a Centrului. Cine dorește, poate urmări soarta băuturii sale și pe internet, putând de asemenea să își lase la păstrat pălinca în seif. Dacă venim la Bekes, merită să gustăm și din cârnatul locului, specialitatea gastronomică urmând să devină un preferat al amatorilor de cârnați.

Spațiu public – piața din Bekes Unul dintre cele mai vizitate locuri publice din Bekes este piața – mai ales în ziele de marți și vineri –, acolo unde, deseori, cotidianul este colorat de evenimente organizate cu ocazia diverselor sărbători. Duminica Floriilor, Târgul de la Culesul Viilor, zile ale fructelor, târg de vechituri și de animale mici, toate diversifică repertoriul cultural și păstrător de tradiții al orașului. În alcătuirea evenimentelor, organizatorii primesc ajutor mult de la entitățile civile, precum Asociația „Nu-mă-uita” de la Bekes sau Asociația păstrătoare de tradiții (de utilitate publică). Acestea participă nu numai la pregătiri, dar și la desfășurarea evenimentelor.

Formația de dans Belenceres

de promovarea tradițiilor de dans a etniilor care trăiesc în spațiul unguresc, dar aduce pe scenă și valorile folclorice și etnice din regiune, din județul Bekes. Trupa a câștigat numeroase premii în țară și peste hotare, inclusiv Premiul Publicului în Sicilia (2009) și premiul pentru cea mai tehnică formație de dans în Cehia (2010). Numărul mare de premii este înmulțit și datorită soliștilor precum Okanyi Mihaly. Directorii artistici ai formației sunt Mahovics Tamas (care deține titlul de Meșter tânăr al Artei Populare) și Mahovicsné Ladányi Anita.

Notabilități: – casa tradițională (1866) și atelierul de făcut căruțe – biserică ortodoxă română (1791) – biserică romano-catolică (cu imagini de Orlai Petrich Soma) – 1795 – orga bisericii reformate (1784), aflată în a doua cea mai mare biserică reformată din țară – casă comună (1885), azi Galeria și Biblioteca Bekes – Casa Mare din secolul 18 (azi Muzeul Jantyik Matyas) – Poarta regilor (monument milenar din granit în pădurea Elisabeta) – Podul sărutului și posul Elisabeta (2007) Foto: red. CrisPer

Târg la piața de la Bekes

Cultură și tradiții Orașul oferă programe culturale de marcă mai ales vara. Se evidențiază Zilele Artistice și Muzicale de la BekesTarhos, manifestare cu un trecut de peste 30 de ani, dar și Zilele Bekes-ului, care au loc din 1998 și care înseamnă o serie întreagă de evenimente. Mândria orașului Bekes este acea trupă de dans popular Belenceres, care e cunoscută în țară și în străinătate, formată în anul 2005 din elevi ai școlii de muzică din localitate, sub conducerea lui Szanto Karoly. Formația se ocupă

Placă memorială Bekes


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Mészáros Zsuzsa, Szigeti Henrietta

Amintirea pictorului de geniu este păstrată într-un mod unic

Munkácsy

la Békéscsaba

Munkacsy Mihaly a pornit din Csaba cu o adeverință de sărăcie, iar după ani de zile a devenit unul dintre cetățenii cei mai cunoscuți și mai celebri ai orașului. Aici s-a întâmplat în premieră ca numele său să fie dat unui spațiu public (unei străzi). Pictorul maghiar de renume mondial nu a locuit decât câțiva ani la Bekescsaba și, cu toate acestea, localitatea îi păstrează memoria în mod ieșit din comun. Cea mai completă colecție Munkacsy, uneltele artistului, lucrările sale de tâmplărie, premiile, piața denumită după el, strada, podul și plăcile comemorative stau mărturie că Munkacsy a fost cândva cetățeanul orașului. „Vederea din oraș m-a impresionat: stradă lungă-lungă, case largi destul de scunde, toate frumos așezate, în rând, precum pe Rue Rivoli din Paris. La mijloc, unde străzile se intersectează, cele două biserici se privesc ochi în ochi. Liniște de jur împrejur. Se aude sunetul trist al clopotului...” – așa își amintea, de la Paris, la apogeul carierei sale, Munkacsy Mihaly de fostul său cămin de la Bekescsaba. La vârsta de 8 ani, în 1852, Munkacsy a ajuns aici de la Miskolc. Unchiul său din partea mamei, Reok Istvan, i-a devenit tutore; la el venea acasă în Bekes, indiferent de unde îl mâna soarta. Și sora lui, Gizella, locuia în oraș la doamna Steiner Reok Sarolta, pe drumul spre Gyula. Uncheșul trăia singur, nu era cap de familie. Înainte de masă, el îl învăța acasă pe Miska, dar pentru masa de prânz

Podul Munkacsy de odinioară, în fundal cu Muzeul Munkacsy

și pentru jocurile de după masă ei mergeau amândoi la casa familiei Steiner. „...casa asta siluetă se afla la capătul orașului. ...O scară largă ducea sus din curte. Pe cealaltă parte o terasă domnește peste grădina mare. Mătușa mea, nenea Steiner și Giza mă așteptau pe scări. Cu toții m-au îmbrățișat și m-am simțit imediat ca acasă.” – scria Munkacsy despre această locuință, în care și-a petrecut prima noapte la Bekescsaba, iar apoi ultimele luni senine ale copilăriei. Din păcate, această perioadă fericită a fost stopată de o tâlhărie. Iubita tanti Sarolta a murit în urma acestei încercări, așa că Miska a rămas orfan pentru a doua oară. Copilul a fost dat la atelierul lui Lang Gyorgy pentru ca să învețe meseria de tâmplar. Copilul crescut în condiții nobile a suferit extrem de mult atunci când a trecut în mediul mediocru și dur, atunci când a gustat din viața de sclav ce-i revenea unui ucenic și din ciuda colegilor. Maistrul său l-a „eliberat” în mai 1858. Munkacsy a plecat la Arad pentru a-și începe perioada anilor hoinari, dar s-a îmbolnăvit în curând din cauza lipsurilor, așa că a fost nevoit să apeleze din nou la ajutorul unchiului său. Reok Istvan devenise între timp consilier la Gyula; așa a ajuns la el Miska la sfârșitul anului 1860. În timpul convalescenței el l-a cunoscut pe pictorul nomad Szamossy Elek, cel care a depistat în el un talent neobișnuit, l-a luat lângă el și s-a ocupat de el timp de un an și jumătate învățându-l bazele picturii. Și cu toate că și Szamossy și-a putut da seama că a dat de un dia-


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur Ă – Atracţii turistice mant neșlefuit, nici măcar el nu s-a gândit că, după câteva decenii, învățăcelul său va deveni cunoscut în toată lumea... În turismul orașului Bekescsaba, valorile culturale legate de Munkacsy reprezintă puncte de atracție deosebite. Turiștii care vin în reședința de județ de la Bekes – conform experienței – vizitează atât Muzeul „Munkacsy Mihaly”, cât și Casa Memorială „Munkacsy”. Amintirile din oraș care pot fi legate de pictor, cea mai completă colecție Munkacsy, puse cap la cap pe un traseu tematic, pot să țină ocupat mai multe ore turistul. În clădire, în care artistul consuma mâncăruri delicioase și se juca liniștit cu surioara sa, acum ne putem bucura de minunatele sale picturi, căci, din 1994, aici se găsește Casa memorială „Mun- Tabloul intitulat „Vizita de după amiază”, din zestrea Casei Memoriale kacsy”, unică în lume. La Galeria Națională, 21 de tablouri originale oglindesc perioada crea- Și în curtea impunătivă a lui Munkacsy. toare a Primăriei găsim În apropiere (la vreo 150 m) se găsește Muzeul „Munkacsy placă ce aduce aminte Mihaly”, construit în 1914 și care a preluat numele artistului în de maestru, iar pe peanul 1951. Aici putem vedea obiectele personale, documentele retele Hotelului Fiume, și fotografiile maestrului. Muzeul – pe lângă alte expoziții per- o inscripție vorbește manente – scoate la înaintare în camerele memoriale „Mun- despre una dintre ulkacsy” o serie de relicve unice și picturi ale artistului. timele sale vizite aici. În fața muzeului stă bustul lui Munkacsy, realizat în 1958 Despre faptul că orașul de Borsos Miklos. Cei care studiază perioada în care artistul și-a asumat menținerea a locuit aici mai găsesc statuile care îl înfățișează pe pictor, pe cultului pentru Munaleea statuilor, pe malul canalului Apei Vii. Cu două zile după kacsy stă mărturie și înmormântarea lui, în acest oraș a fost numit în premieră un permanenta lărgire a spațiu public după Munkacsy. Avem aici și o placă memoria- cercului de amintiri lelă în locul casei maistrului tâmplar Lang Gyorgy, acolo unde gate de artist. Astfel, în pictorul și-a învățat prima meserie. Începând cu anul 1950 2012, pe lângă Muzeul există și o piață cu numele artistului plastic. „Munkacsy Mihaly”, Legenda spune că, pe când era ucenic, el a vopsit lada cu la- podul de peste canalele prezentată în casa tradițională slovacă de pe strada Garay. lul Apei Vii a primit și el numele pictorului. Decizia nu a fost luată doar datorită apropierii de instituția muzeală, ci și povestea unei iubiri despre care s-a aflat doar în urmă cu puțin timp. În muzeu poate fi văzut și standul de În anii de adoles- pictor al lui Munkacsy cent, Munkacsy a simțit o iubire plăpândă față de o fată din Bekescsaba, pe nume Bartoky Ilona. Tânărul a admirat-o doar de la distanță pe aleasa inimii, dar sentimentele sale nu prea au fost împărtășite. Întrunul din rarele ocazii în care cei doi s-au întâlnit, Munkacsy și colegii săi ucenici tot săreau în Criș de pe podul cu pricina. Atunci se apropia fata. Despre acel moment, însuși artistul a Lada cu lalele vopsită de Munkacsy scris următoarele:


Munkác s y la B éké s c s aba

Salon roșu în Casa Memorială

„Am trăit minute chinuitoare și, nervos fiind, aș fi vrut să sar de pe pod în Criș. Dar nici asta nu ar fi folosit la nimic. Altă dată s-a întâmplat ca să pornesc la scaldă împreună cu prietenii mei. De cum am ieșit din apă și alergam spre pod pentru a sări din nou, tinere fete apăreau în fața podului, în rând, plimbându-se două câte două. Printre ele era și EA. Iar când am observat-o aș fi vrut să mă scufund de rușine. Prea târziu! Cel mai bine ar fi să alerg înapoi în apă – mâ gândeam eu – și m-am întors de la capătul podului. Uite așa, în costumul lui Adam, am organizat o defilare în fața virginelor din Bekescsaba!...” Numele de Bartoky Ilonka apare în evidențele Bisericii Evanghelice, fata aparținând de neamul Omaszta și a trăit

Casa memorială „Munkacsy” Conducerea orașului Bekescsaba a inaugurat Casa Memorială în 1994, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Munkacsy Mihaly. În 4 săli se găsesc 21 de picturi originale de-ale lui Munkacsy – din depozitul Galeriei Naționale –, care prezintă perioadele creative ale artistului, de la creațiile timpurii, prin cele populare de viață, trecând și prin portretele pariziene și prin schițele de tablouri religioase. Clădirea a fost construită în anii 1840 drept casă de locuit pentru Steiner Jakab și soția acestuia, Reok Saorlta

Conacul Steiner-Omaszta în stil clasic

într-adevăr la Bekescsaba. În 2007, Muzeul „Munkacsy Mihaly” a achiziționat o lădiță de la o doamnă din Budapesta, deaorece, potrivit legendei familiale, acest obiect a fost făcut de artist pentru „bunica bunicii”. Obiectul păstrător al încercării amoroase a pictorului face parte și el din Amintirile din oraș legate de pictor expoziția care prezintă pot constitui un tur tematic viața lui Munkacsy. În arta maestrului, trăirile din copilărie, experiențele strânse la Bekescsaba și în împrejurimi nu s-au stins fără urmă. Acestea l-au însoțit toată viața. Drept mărturie stau picturile, desenele de studiu, dar și cărțile lui Dallos Sandor, care prelucrează în detaliu și transmit această realitate. Orașul Bekescsaba a recunoscut devreme importanța artei lui Munkacsy Mihaly. Casa Memorială și Muzeul „Munkacsy”, statuile, strada denumită după el, podul, piața și plăcile comemorative, toate acestea ajută ca generațiile viitoare să își amintească și ele de pictorul genial din secolul 19, care a devenit faimos pe merit. (Sursa: cartea „Munkacsy în județul Bekes”, de Czegledi Imre; cartea „Amintirile mele” de Munkacsy Mihaly;www.csabaimerleg.hu) Foto: materiale de la Casa Memorială și Muzeul „Munkacsy Mihaly”

(mama lui Munkacsy). Casa a fost locuită de familia de mici nobili Omaszta, între 1854 și 1950. La naționalizare, Biserica Evanghelică a reușit să salveze mobilierul și obiectele, oferindu-le pentru întregirea expoziției. Astfel, vizitatorii pot avea o incursiune și în cultura locuinței secolului 19. Imobilul cu soartă multiplă – a fost loc de colectare a laptelui, sediu de partid etc. – este monument istoric și, datorită reabilitărilor profesioniste, a păstrat alura de conac de țară în stil clasic. Expoziția are loc în cele 12 încăperi ale casei. Este și o pivniță care se întinde sub două încăperi ale imobilului, în

care găsim un club de vinuri și unde se organizează degustări. Curtea mare cu gazon este propice pentru activități în aer liber, iar în partea estică sunt prezentate câteva exemplare de arbori nobili, reminiscențe ale parcului englezesc. În clădirea din spate au loc activități de pedagogie muzeală. Aici sunt prelucrate în fața celor interesați arta lui Munkacsy Mihaly și stilul de viață din secolul 19 al cetățeanului răsărit. Din 1999, Casa Memorială face parte din Casa Tineretului (acum Centrul Cultural „Csabagyongye”).


Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă – De z voltări turistice Scris de: Súr Enikő

Casa Ladics

Căminul unei familii civile de la Gyula În vecinătatea cofetăriei vechi de 100 de ani, vizitatorii orașului Gyula pot fi atenți la o clădire frumoasă cu parter. Casa Ladics, care servește drept loc expozițional începând cu anul 1989, a fost construită la începutul secolului 19 pentru a fi locuință de notar, în stil baroc. Aici s-a mutat, la începutul anilor 1860, tinerii însurăței dr. Ladics Gyorgy și Sztojanovics Krisztina. Membrii familiei au păstrat timp de 5 generații obiectele personale și de uz casnic care „povestesc” despre stilul lor de viață, așa cum au făcut și cu mobila, hainele și cu cărțile și documentele ce oglindesc viața spirituală a vremii. Casa a fost construită după marele incendiu de la Gyula din 1801, fiind proiectată de faimosul arhitect al epocii respective, Czigler Antal. Până în 1857, casa a servit drept locuință a notarului, în zona Magyargyula a orașului, care avea conducere separată (proprie). În 1848, Petofi Sandor a stat în casa de pe strada Jokai ca oaspete al notarului Szakal Lajos. Amintirea vizitei este păstrată de placa de marmură de pe peretele imobilului. Casa de locuit a fost cumpărată de la administrația locală în 1849 de prosperul om de afaceri local Sztojanovits Szilard. Fiica lui a fost luată de nevastă în 1863 de dr. Ladics Gyorgy, casa devenind astfel proprietatea familiei de intelectuali. Tânărul jurist provenea dintr-o familie de industriași din Szarvas. Avocatul și-a deschis propriul birou în 1861 la Gyula, iar pe lângă meserie el a derulat și o activitate publică. Fiul său, Ladics Laszlo, a studiat și el Dreptul, iar apoi, în afară de a practica avocatura, el a deținut o serie de funcții importante în viața județului. Ultimii locatari ai case au fost Ladics Gyorgy și Ladics Margit, care, în 1978, au încheiat un contract de redevență pe viață cu orașul, donându-i imobilul. Colecția de aici este o sursă unică pentru cultura civilă a Ungariei din perioada dualistă și din cea interbelică, căci în afară de Casa Ladics nu s-a mai păstrat în țară nicio casă similară care să conțină atât surse materiale, cât și documentare. Mobila, obiectele și portretele din camera domnească, salonul feminin, marele salon, dormitorul matrimonial, camera băiatului, camera fetei și din sufrageria de vară crează o imagine veridică despre stilul de viață de provincie al unei familii de civili și despre cultura ei în materie de locuință, la cumpăna dintre secolele 19 și 20. Fiecare dintre cele 6 camere se leagă de perioada unei ramuri a familiei și de cultura acestora. Mobilierul și celelalte obiecte din interior datează din perioada 1830–1880 și

sunt în stil biedermeier, Ludovic-Filip/neobaroc-romantic, respectiv neo-renascentist și neocopf. În locul expozițional putem privi de aproape mai multe obiecte deosebite. Două dintre lucrurile cele mai frumoase din camera domnească sunt biroul cu tabernacul și zona de tabac ambele datând de la începutul anilor 1800. Pe perete poate fi văzut portretul lui Czingulszki Simon, cel care a fost primul profesor de muzică al lui Erkel Ferenc. În a doua încăpere a casei putem găsi de la lornionul teatral până la albumul muzical de poze. Aici se găsește cel mai vechi obiect de mobilier al casei, un tabernacul cu încrustări în formă de pasărea Phoenix, care a fost făcut în anii 1790. În vitrina biedermeier din salonul principal, cel mai de preț ornament este setul de porțelan meissen (set de cești de cafea cu capac) format din 6 bucăți, datând de la mijlocul secolului 18, pe care Maria Tereza l-a făcut cadou celor din neamul Kliment înrudit cu familia Ladics. În camera băiatului, pe lângă jucăriile din epoca respectivă, găsim și un vas de noapte din porțelan Zsolnay. În camera fetei, trecutul este păstrat prin desenele copilei Kliment Margit, soția lui Ladics Laszlo. Cu ajutorul terminalului cu touchscreen instalat, vizitatorii pot face o incursiune și în colecția bogată de fotografii de familie.

În dormitorul matrimonial putem vedea și poze de familie realizate în a doua jumătate a secolului 19

În camera domnească au fost expuse instrumente de scris din epoca respectivă și chiar o zonă de tabac veche de 200 de ani

Orar: marți-duminică (pe programare telefonică), între orele 9-13 Număr de telefon de serviciu: 06-70/310-67-22 Adresa: 5700 Gyula, str. Jókai, nr. 4 Foto: Rusznyák Csaba


...mai mult de c ât o revis t a˘

În Bekes, prima˘vara pornes, te cu petrecere Petrecerea „Nu-mă-uita” a fost organizată la Bekes pentru prima oară în 2007 de către organizația non-guvernamentală cu același nume. Evenimentul programat pentru weekend-ul de dinainte de Rusalii este organizat anual, pune accent în primul rând pe păstrarea de tradiții și pe distracția pretențioasă și atrage mai ales familiile cu copii la casa tradițională de la Bekes. Deja la prima ediție, petrecerea a reușit să aducă un vizitator important, Antoni Rozi (artist creator de păpuși), cel care nu numai că și-a expus creațiile senzaționale și care epatează și prin simplitate, dar care a fost și președintele juriului concursului de realizare a păpușilor, destinat localnicilor. La o altă ediție a evenimentului, organizatorii au mers pe ideea prezentării procesului în urma căruia cânepa devine îmbrăcăminte. La acest program au participat torcători de cânepă și vopsitori de textile, care, în cadrul unei expoziții, au prezentat cele mai frumoase piese brodate făcute la Bekes. Deoarece manifestarea are loc în preajma Rusaliilor, e evident că un rol important are acolo și sărbătoarea creștină în sine, precum și oglindirea ei în tradiția populară. Pregătirea „pomului de mai” (majusfa), alegerea Regelui Rusaliilor și unele jocuri populare de Rusalii sunt elemente permanente ale programului. Asociația Culturală și de Păstrare a Tradițiilor „Nu-mă-uita” pune accent mare și pe cultura muzicală și asigură urcarea pe scenă a artiștilor locali, a formațiilor populare și a prim-lăutarilor. Cu muzica vine și dansul: mulți profită de ocazie și își mișcă trupurile împreună cu Formația de dans Belenceres, în curtea casei tradiționale, în cazul atelierului de dans. Și partea gastronomică a petrecerii este organizată în spiritul tradițiilor populare. Așa se face că pe mese apar specialități locale – supă de tăiței, cirighele, supă de mazăre plată cu ciolan –, dar de-a lungul anilor au putut fi

Cursa iepurilor

Scris de: Szegfű Katalin

gustate și preparate ieșite din comun precum floarea de soc gătită în aluat de plăcintă. „Atelierul de turnat șpriț”, adică bufetul, oferă mâncăruri și băuturi simple la prețuri mici: pâine cu untură și cu ceapă roșie, siropuri de casă și șpriț. Evenimentele au mereu „o plantă preferată” și „un animal preferat”, de care se leagă nu doar elementele decorative și cele de la concursul de proiecte anunțat, ci și unele jocuri; exemplificăm prin foarte iubitul concurs de frumusețe animalieră (capră, porumbel, găină) și prin cursa iepurilor sau a melcilor. De asemenea, plantele alese ajung sub o oarecare formă pe mesele pregătite. Petrecerea „Nu-mă-uita” este organizată în fiecare lună mai la casa tradițională de la Bekes, pe str. Durko nr. 8. În 2013, evenimentul se derulează sub semnul păpădiei și al mielului. Foto: Gazsó János (GA-Pix Foto)

Se aleg Regele și Regina Rusaliilor dintre copiii care vin la petrecerea „Numă-uita” de la Bekes

Există posibilitatea încercării uneltelor și tehnicilor populare la casa tradițională, în cadrul evenimentului păstrător de tradiții

Joc popular cu copii de grădiniță la petrecerea „Nu-mă-uita” din casa tradițională de la Bekes


Va˘ ile Cris, urilor - De z voltări turistice

Ne s, optes, te Hotel Fenyves... Tendințele turistice arată că în locul odihnei de 1–2 săptămâni, oamenii preferă mai nou călătoriile și relaxările de weekend, dar de mai multe ori. Clienții își manifestă cu precădere preferințele pentru locuri de cazare în care pot beneficia de servicii de tip wellness. Cei care vor să călătorească pot alege dintr-o ofertă națională bogată, în care, de ceva vreme, își are locul și Hotel Fenyves din Bekescsaba. Complexul Fenyves Wellness Hotel (3 stele) se găsește în zona verde a orașului și este compus din trei hoteluri. În jurul locului de cazare pe care clienții îl numesc „insula calmului” ne putem întâlni deseori cu vreun membru curios al familiei de căprioare care trăiește în apropiere sau cu vreo veveriță săltăreață ce se plimbă printre copaci. Hotelul cu atmosferă intimă este o afacere familială 100% ungurească. În ultimii 15 ani au fost aici o serie de dezvoltări mai mici și mai mari, menite a spori confortul și gradul de mulțumire al clienților. Anul 2010 poate fi considerat piatră de hotar în viața afacerii. Demararea investițiilor care le-au întrecut pe toate de până atunci au fost motivate de dorința de schimbare a tipului de clientelă a hotelului; s-a mers pe ideea scăderii numărului celor care vin aici în scop de business și pe satisfacerea noilor nevoi ale familiilor sau perechilor care se cazează la Fenyves pentru un weekend lung în vederea odihnei și relaxării. Prin aceste investiții, Noul Hotel Fenyves și Hotel Fenyves au fost legate prin dezvoltarea unei secțiuni de wellness. În clădirea rezultată având 700 mp utili și-a găsit loc și Recepția centrală, care a accelerat și a făcut mai confortabilă primirea clienților și ocuparea camerelor. În zona de wellness predată în 2011 funcționează o piscină de 10 x 5 m, un bazin de copii, jacuzzi, sală de masaj și saună finlandeză. În cadrul proiectului a fost posibilă conectarea camerelor cu restaurantul precum și realizarea unui lavabou și a unei toalete. A apărut și un hol (lobby) de primire a clienților, căreia i se simțea lipsa. În timpul investiției, o terasă a fost conectată de sala de conferințe, care contribuie la servirea de un nivel mai înalt a participanților la diferite specializări sau conferințe. Pe lângă toate acestea, a fost construit și un teren de tenis cu zgură. Investiția s-a lăsat și cu noi locuri de muncă, deschizându-se posibilitatea angajării a încă 5 persoane. Concluziile trase din perioada scursă de la inaugurare sunt fără discuție pozitive. Directorul executiv Ancsin Akos spune că, datorită investiției, hotelul este plin în weekend-uri și cu ocazia sărbătorilor, locul fiind tot mai aglomerat. Clienții provin mai ales din partea de est a Ungariei, mulți vin aici de la Szeged, Nyiregyhaza, Szolnok, Debrecen, dar și de la Budapesta. Proprietarii nu se mulțumesc cu rezultatele de până acum și se gândesc la noi investiții. Ei vor să le ofere familiilor care se cazează aici condiții

Scris de: Szigeti Henrietta

cât mai confortabile și doresc să transforme camerele în așa fel încât acestea să fie de 3-4 persoane. Printre planurile de viitor se numără renovarea Hotelului Retro Fenyves și achiziționarea de biciclete pe care clienții să le poată închiria. La creșterea numărului de clienți ai hotelului, pe lângă investițiile proprii, au contribuit și cele făcute în localitatea reședință de județ pentru dezvoltarea turismului. Familiile care sosesc pentru a petrece aici un weekend vor să cunoască atracțiile orașului, ele caută muzee și alte notabilități și vizitează localitățile din împrejurimi – mai ales Gyula. Părerile apreciative legate de Hotel Fenyves scot în evidență faptul că acesta, dezvoltat într-o zonă naturală minunată, în urma investițiilor a devenit o atracție pentru turiști. De asemenea, feedback-urile spun că clienții care au trecut pe aici vor reveni cu plăcere. Foto: Fenyves Hotel

Mai multe informații pe www.fenyveshotel.hu


...mai mult de c ât o revis t a˘

Casa Memorialaˇ Erkel Ferenc

Scris de: Súr Enikő

Expoziție și loc de omagiu pentru cel care a compus muzica Imnului național Din mai 2011, vizitatorii sunt aștepați cu o expoziție permanentă nouă, amenajată în casa natală a celebrului fiu al orașului Gyula, Erkel Ferenc. În cadrul expoziției interactive, pe lângă viața și activitatea faimosului compozitor, cei interesați pot face cunoștință cu istoria educației locale și cu localurile/ restaurantele de la Gyula din perioada epocii reformelor. diat la Oradea și Armoniul lui Erkel Ferenc a fost expus în salon la Bratislava. Talentul său muzical a apărut devreme: la 10 ani acompania deja Erkel Ferenc, cel care la orgă slujbele de la biserică, iar peste un an ținea serate cu cona compus muzica Imnucerte de pian. După gimnaziu el a lucrat ca profesor de muzică lui și care a întemeiat Opera la Cluj, unde a devenit unul dintre cei mai buni pianiști din țară. Națională Maghiară, s-a năsÎn această perioadă, Erkel face cunoștință cu un stil foarte aprecut în 7 noiembrie 1810, la Gyciat al epocii, „verbunkos, tot atunci începându-și activitatea de ula. Se presupune că strămoșii compozitor. Mai târziu, el a devenit conducător muzical la Trupa lui proveneau din Ținutul de de Teatru Maghiar de la Buda, la Teatrul Național German din Jos nemțesc, din regiunea BraPesta și la Teatrul Național. Pe lângă toate acestea, Erkel Ferenc bant, respectiv din vecinătatea a întemeiat și condus timp de 10 ani Trupa Filarmonică, dar a Eindhoven-ului și a Aals-ului. jucat un rol activ și în înființarea Academiei de Muzică, al cărei Cel mai vechi membru al fadirector a și fost până când a intrat în pensie, în 1889. De numele miliei despre care se știe că a său se leagă și organizarea mișcării corale care a înflorit în a doua fost muzician era străbunicul jumătate din secolul 19. compozitorului, Erkel Vilmos, Portretul de dimensiuni mari Compozitorul și-a petrecut deseori verile împreună cu care a fost maestru muzical al al lui Erkel întâmpină vizitato- părinții și cu frații săi în casa de la Gyula. Legenda spune că închisorii „Notre-Dame” de la rii la intrarea făcută cu sticlă părți din operele „Banul Bank”, „Gheorghe Doja” și „BrankoBratislava. Fiul său, Erkel Jozsef, s-a mutat cu familia la Gyula, probabil în 1806, la chemarea vics Gyrogy” au fost compuse în grădina castelului de la Gyula. grofului Wenckheim Ferenc și a devenit responsabilul muzical În numeroase rânduri, Erkel a urcat pe scenă în oraș, compual castelului, ocupându-se în paralel și de o școală privată. Erkel nând o serie de lucrări mai mici pentru locuitorii din Gyula. Jozsef jr. a lucrat ca învățător la școala catolică de la Nemetgyu- A devenit cetățean de onoare al localității sale natale încă din la (aflat încă sub conducere separată), fiind și dirijorul bisericii timpul vieții, iar după moartea lui, în 1896, i s-a făcut o statuie. Bustul a fost amplasat în vechea Piață Mică, cea care de atunci parohiale de la Magyargyula, răspunde la numele de Piața după care, în 1841, a devenit Erkel. Pe casa natală, în anul contabilul proprietății Wenckmorții, autoritățile au pus o heim. Ca și tatăl său, tânărul placă memorială, care a fost Erkel a avut un rol important schimbată la împlinirea a 100 în viața muzicală și teatrade ani de la nașterea muzicială a castelului, iar în afară de nului, în 1910. Clădirea a fost această activitate el a organizat modificată ulterior, pentru ca și o formație de suflători din să se conformeze cu diversemembrii apărării civile germale aniversări legate de Erkel ne. Din căsătoria sa cu Ruttkay și a devenit muzeu. Numele Klara au rezultat 10 copii. artistului este păstrat de mai Erkel Ferenc – care a fost multe instituții și spații publibotezat după groful Wenckheim – a terminat clase primare Asociația Culturală a județului Bekes a amplasat o placă come- ce din localitate. Trupa „Erkel Ferenc” cu sediul la Gyula în orașul natal, după care a stu- morativă pe peretele casei în 1910

Famila Erkel


Va˘ ile Cris, urilor - cultur ă - De z voltări turistice s-a înființat în 1989 cu scopul de a face cunoscut într-un cerc cât mai mare opera compozitorului. Începând cu anul 2012, funcția de director al trupei este ocupată de dirijorul Somogyvary Akos, descendent direct al lui Erkel Ferenc.

Casa memorială Casa în care s-a născut Erkel Ferenc a fost construită în 1795 pentru a fi școală și casă de cantor. Clădirea a fost renovată de Nuszbek Antal în 1830 în stil clasic, dobândinduși atunci forma actuală. Aripa dinspre Piața Apor a găzduit școala, iar cea dinspre strada Ajtosi a dat loc pentru casa învățătorului, parte în care a trăit și familia Erkel în perioada 1808 - 1841. În acest interval, cel mai probabil se intra într-o cameră mare de pe veranda învelită în viță-de-vie sălbatică, încăperea fiind locul în care familia își primea prietenii. Urma apoi livingul, dormitorul, bucătăria și cămara, aceasta din urmă fiind zona cea mai neatinsă a casei. În timpul reconstruirii din 1985 a imobilului, cuptorul exterior al bucătăriei a fost demontat, încăperea fiind dotată cu un aragaz și cu o afumătoare. Se spune că Erkel Ferenc a văzut lumina zilei în camera de colț a casei. Casa Memorială „Erkel Ferenc” a fost reabilitată în perioada 2010-2011, în cadrul Programului Operativ aferent sudului Ținutului de Jos, conform reglementărilor privind monumentele istorice. Pentru organizarea expoziției permanente de aici s-a avut în vedere și destinația inițială a imobilului. Expoziția prezintă viața și opera compozitorului, respectiv relicve legate de el și de familia sa, totul fiind bazat pe dualismul școală/casă de locuit a construcției. În partea cu sticlă de la intrare ne întâmpină un portret de dimensiuni mari al lui Erkel, precum și o bandă a timpului (care prezintă drumul vieții compozitorului), dar și un terminal cu touchscreen care conține imnurile țărilor din Uniunea Europeană. În Sala Muzicii Europene, pe lângă portretele compozitorilor contemporani, a fost amplasată luneta-Erkel. Prin intermediul acestui mijloc digital, vizitatorii pot urmări viața în imagini a compozitorului. Următoarea sală a expoziției e o replică a unei săli de clasă din secolul 19, în care putem face cunoștință cu istoria învățământului de la Gyula, cu povestea familiei Erkel și cu activitatea fiilor lui Erkel Ferenc. În sala de epocă dotată cu o tablă digitală se țin și ore de curs. Cei mai curajoși își pot pune la încercare cunoștințele cu ajutorul unor probleme ce provin de la școala din epoca reformei. Cele mai prețioase relicve au primit loc în camera memorială „Erkel”, acolo unde este prezentată munca acestuia: partiturile scrise de

Vizitatorii au ocazia să asculte imnurile europene în partea de deschidere a expoziției

În camera memorială „Erke” sunt de văzut partituri manuscrise, obiecte personale și costume

mână ale lui Erkel, obiectele lui personale și acele obiecte decorative pe care maestrul le-a primit ca semn de apreciere din partea contemporanilor săi. În această sală poate fi admirat pianul pe care Erkel Ferenc l-a folosit pentru a exersa, un pian portabil și mut. Fostul cămin de la Gyula al familiei Erkel este evocat de dormitorul și salonul mobilate în stil biedermeier, respectiv bucătăria în stil popular. În cele trei încăperi au fost expuse și mai multe obiecte personale ale membrilor familiei Erkel. În salon, în afară de armoniul artistului, există și o masă de șah digitală, la care vizitatorii pot rezolva situațiile create de Erkel Ferenc. În bucătărie se găsește un terminal prevăzut cu touchscreen, pe care pot fi consultate rețete culinare din vremea respectivă. Ultima sală a expoziției este camera de proiecție creată din cămara de odinioară, iar cei interesați pot viziona fragmente din filme despre opera compozitorului. De expoziție se leagă și un spațiu de curte. Cariera artistului poate fi urmărită și grație copiilor afișelor vremii, expuse de-a lungul prmomenadei-Erkel. Pe alee, manechine îmbrăcate în straie din secolul 19 evocă atmosfera străzilor de acea epocă. Vara, curtea oferă spațiu pentru concerte de mai mică anvergură. Pe tabla uriașă de șah, care funcționează și ca scenă, vizitatorii au la dispoziție figuri de dimensiuni mari cu care o pot pune de o partidă. Grație inscripțiilor în română, engleză și germană, dar și mulțumită ghidului audio în 4 limbi, și turiștii din străinătate pot urmări cursul vieții celebrului născut al orașului Gyula. Foto: Rusznyák Csaba, Súr Enikő

Adresa: Gyula, Piața Apor Vilmos, nr. 7 Orar: de marți până duminică, între orele 10 - 16 (vara operează un orar schimbat) Informații pe www.muvhazgyula.hu

În curte, cariera compozitorului poate fi urmărită cu ajutorul unor replici ale afișelor operelor scrise de Erkel


...mai mult de c ât o revis t a˘

de E t a n o i u c C am p c i r o t s I r i T an e p o r u

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő, Lovász Tamás

După Koszeg, orașul cu trecut istoric, în primăvara anului 2013, Gyula a găzduit Campionatul European de Tir Istoric cu Arcul, în cadrul căruia, timp de 4 zile, cei mai buni arcași ai continentului s-au întrecut. Duelul arcașilor - Campionul Cetății Gyula -, organizat de pe un zid de castel înalt de 14 m, a fost considerat o specialitate a manifestării.

Despre detaliile competiției l-am întrebat pe Lovasz Tamas, președintele Asociației de Tir cu Arcul „Kerecsényi László” din Gyula. – Cum a devenit Gyula loc de desfășurare pentru acest eveniment? – Cum dintre toate țările europene în Ungaria există cea mai mare tradiție a tirului istoric cu arcul, alegerea a fost ca țara noastră să găzduiască concursul. Federația de Tir cu Arcul din Ungaria căuta loc pentru Campionatul European. Gyula este un oraș care dispune de o serie de amintiri istorice, iar suprafața castelului cunoscut în toată Europa este propice pentru organizarea în condiții bune și de siguranță a unei astfel de manifestări, așa că ne-am depus candidatura. Ca urmare a abordării pozitive și dornice de sprijin a administrației locale, dar și a muncii Asociației noastre, în cele din urmă am primit dreptul de a găzdui competiția. – Ce trecut are întrecerea? – Încă nu putem vorbi despre o tradiție îndelungată, căci prima ediție a evenimentului a avut loc în 2011, iar competiția are loc o dată la doi ani. De

Săgețile au ajuns la țintă

Asociația de Tir cu Arcul „Kerecsényi László”, Arhiva de Documente a Județului Bekes

aceea, responsabilitatea Asociației noastre este și mai mare, căci trebuie să deruleze, un nou tip de Campionat European, iar concursurile trebuie să ofere o bază potrivită și un nivel adecvat. Competiția se desfășoară sub egida Asociației Internaționale de Tir cu Arcul și conform regulilor acesteia. – De unde vine denumirea de „tir istoric cu arcul”? – În concurs nu se poate porni decât cu arcuri cu tentă istorică. Forma acestora și principiul de funcționare corespund total cu cele ale arcurilor istorice, ele neavând montate dispozitive moderne, spre deosebire de „armele” folosite la Jocurile Olimpice. Regulamentul de participare face propuneri și cu privire la portul participanților – competitorilor sugerânduli-se să se îmbrace în concordanță cu epoca istorică a arcului folosit –, dar acest aspect nu este obligatoriu. – Ce mai trebuie să știe o persoană interesată despre datele privind Campionatul European? – Arcașii pornesc în 4 categorii - arcuri ungurești/alte categorii de arcuri specifice pustelor, arcuri lungi instorice, arcuri moderne lungi și arcuri tradiționale istorice și de vânătoare făcute din materiale originale. Prima a însemnat înregistrarea participanților, verificarea recuzitei, exersări și deschiderea oficială. Concursul efectiv a durat între 18 și 20 aprilie, timp de 3 zile. În ultima zi, sâmbătă, a avut loc finala, care a însemnat un sistem de eliminare directă, adică primul care a greșit, a plecat acasă. Sâmbătă seară au avut loc decernarea festivă a premiilor și banchetul. – Mai putem să sperăm la ceva deosebit? – Da, premiul de vânător 3D - pentru care participantul trebuie să tragă asupra unui animal artificial de mărime naturală - s-a dovedit un preferat al multora. În afară de programul oficial al Campionatului European, după amiaza, s-au derulat și concursuri anexe, distractive; spre exemplu tir de pe peretele cetății și tir cu arcul din fugă. Această din urmă probă cere o stabilitate deosebită și o țintire precisă. Mónus József, campion mondial și recordman la tir cu arcul la distanță le-a făcut prezentări celor interesați.


Va˘ ile Cris, urilor – CultUr Ă – Atr ac ţii turistice – Pe cine au așteptat organizatorii? – Pe toată lumea. Evenimentul a fost public, deschis pentru oricine. În primele două zile (17 și 18 aprilie) intrarea a fost liberă, iar în 19 și 20 aprilie se putea intra pe baza biletelor de la Festivalul Pălincii.

Eveniment-partener: Festivalul Internațional al Pălincii, la Gyula Festivalul pălincii a început în cea de-a treia zi a competiției sportive și a avut drept rezultat înmânarea premiului suprem de la Cupa Mondială de Pălincă, Fructe și Vin.

Asociația de tir cu arcul „Kerecsényi László”, Gyula Asociația noastră a apărut în 2006 având drept țel principal promovarea tirului cu arcul ca sport, ca ramură sportivă. Numărul membrilor este tot mai mare; acum avem aproape 60 de membri, cu vârste între 8 și 65 de ani. De la înființare, asociația este membră a Federației Ungare de Tir cu Arcul, participăm sistematic la competițiile naționale. De-a lungul anilor, sportivii noștri legitimați au adus „acasă” 13 titluri de campion național, două de Campion European, o medalie europeană de argint și mai multe poziționări pe podium la diverse competiții internaționale. Totodată, arcașii noștri au stabilit o serie de recorduri naționale. Mai întâi în 2010, având intenția de a păstra o tradiție, am derulat prima competiție proprie națională, în parcul castelului de la Gyula, cu participarea a aproape 90 de sportivi. Apoi, în 2012, cu scop de a pune bazele unei tradiții, am organizat prima competiție de tir cu arcul de nivel național, în grădina castelului de la Gyula, la care s-au înregistrat 150 de persoane. În același an, asociația noastră a fost solicitată să organizeze a treia etapă a Campionatului național în materie de tir istoric cu

Prezentare tradițională de tir cu arcul

Campionul mondial Mónus József

arcul, sub sigla Federației de specialitate. Evenimentul a avut loc în primul weekend din august, anul trecut. Asociația de Tir cu Arcul „Kerecsényi László” participă de fiecare dată la manifestări de profil organizate pe plan local și în zonă, promovând în continuare tirul cu arcul. Acceptăm să punem în scenă prezentări cu iz de perioadă de descălecare de țară sau cu iz modern, în oraș, dar și dincolo de granițele județului nostru. Îmbrăcămintea arcașilor noștri oglindește respectul pentru istorie și pentru tradiție.

Kerecsényi László Kerecsényi László s-a născut în județul Zala. Provenind dintr-o familie bună, ca om destoinic, cu mintea destupată, a avut succes în meseria de viteaz/luptător. După asediile otomane din 1553 și 1556 de la Gyula, din cauza potențialelor înaintări, în 1560, regele Ferdinand I l-a trimis pe Kerecsenyi ca și căpitan la cetatea de la Gyula. Împreună cu Zrinyi Miklos, viitorul erou, el a impulsionat întărirea părților externe ale cetății. El însuși s-a ocupat în permanență de construirea și fortificarea cetății de la Gyula. În timp ce, în 1566, Suleiman cel Mare asedia Szigetvar-ul cu principala sa armată, la Gyula a ajuns ruda lui, Petraf Pașa, Căpitanul cetății, Kerecsényi László cu 32.000 de turci. Cetatea a fost apărată timp de 9 săptămâni, grație unei mici forțe armate comandate de căpitan, dar construcția distrusă de obuze a trebuit în cele din urmă predată asediatorilor. Sultanul le-a promis căpitanului și oamenilor săi că vor putea pleca, dar și-a încălcat cuvântul, iar turcii i-au atacat pe foștii apărători ai cetății în timp ce aceștia se retrăgeau. Kerecsenyi a fost luat prizonier și, ulterior, a fost executat la Belgrad. Foto: Kerecsényi László Íjász Egyesület, Békés Megyei Levéltár


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Tószögi György

Nemărginit, i în Valea Cris, urilor eție m u r III. D șit, r â f s fără ai 2013 15-20 m

Crișurile nu au granițe. Cu toate acestea, au fost vremuri în care căile șerpuitoare ale apelor care leagă cele două țări nu au putut fi promovate pe limba împreunării. Chiar și atunci au existat drumeți care, în ciuda obstacolelor naturale, au umblat pe cărările ancestrale, cunoscând pe de rost locurile și știind că aceste zone aparțin unele de altele. Ei au fost ambasadorii credinței care privea mereu Valea Crișurilor ca pe un tot unitar cu valori turistice inegalabile, încercând mereu să stârnească și în alții dorința de a (re)cunoaște. Vremurile s-au schimbat. Împletirea naturii cu națiunile și culturile înseamnă pentru tot mai mulți unitate. În 2010, ca mesaj general, s-a conturat un gând măreț care și-a propus să prezinte această unitate în fața întregii lumi. De la acest gând, pe 2013 s-a format un eveniment care merită o atenție tot mai mare. Este sărbătoarea fără granițe a Văii Crișurilor. Cine îl cunoaște pe Zanocz Robert, fondatorul Asociației „Miriapodul”, acela poate afirma că mai rar găsești un om mai dedicat, mai dornic de acțiune în ceea ce privește subiectul Văii Crișurilor. Experiența sa dobândită în zeci de ani de drumeții este un pilon puternic în trasarea liniilor turismului activ din zonă. Elanul său, creativitatea sa și bogăția ideilor sale într-adevăr nu cunosc limite. Pe el l-am întrebat despre subiect. – Robi, spune-ne câteva cuvinte despre tine. – Aș vorbi mai degrabă despre Crișuri, de aceea aș spune doar că, de când mă știu, natura și Valea Crișurilor au fost locurile în care mi-am trăit cele mai frumoase experiențe; apoi, hobby-ul meu, munca și crezul meu s-au conturat în jurul acestui peisaj. Ca și copil, am fost dus în drumeții, apoi, în anii mei mai tineri m-am dus singur, iar acum le arăt altora toate

acele minunății pe care eu le-am trăit deja. Să vâslești pe râu, să umbli prin munți, să te dai cu bicicleta în zona Ținutului de Jos, să organizezi ture și tabere - asta este viața mea. De-a lungul anilor, acest sentiment s-a adâncit în mine și reușesc acum nu doar să observ frumosul și binele, dar și problemele și chestiunile arzătoare, respectiv puterea educațională deosebită a experiențelor culese din drumețiile făcute în mediul natural. – Ideea Drumeției fără granițe pe Valea Crișurilor ți-a venit în anul 2010. Se vede deja că aici e mult mai mult decât un program simplu de ture prin natură. – Așa este. Este un mesaj în care regăsim toată esența pe care denumirea Valea Crișurilor trebuie să o reprezinte. Pentru ideea de bază m-a ajutat că în 2010 a venit mai aproape posibilitatea deschiderii graniței de est, datorită posibilei aderări la Schengen, ceea ce a însemnat o oportunitate foarte bună pentru ca să atragem atenția asupra unității organice și culturale a văii transfrontaliere a Crișurilor. Crișurile, ca și coridoare verzi, leagă precum o osie peisajele naturale, popoarele, națiunile, tradițiile, valorile culturale și istorice. Scopul evenimentului de mai multe zile este ca acest mesaj să ajungă pe teritoriile din Ungaria, de-a lungul Crișului Negru, pornind de la izvorul din România. – De-a lungul anilor multe lucruri s-au rafinat, s-au clarificat în legătură cu această manifestare. Într-o oarecare măsură avem de a face cu un fel de pelerinaj. Cui putem să recomandăm anul acesta drumeția? – În 2013, Asociația Parcul Natural Valea Crișurilor și Asociația „Miriapodul” organizează pentru a treia oară această cea mai mare manifestare transfrontalieră de turism activ, de care se interesează foarte multă lume, iar cei care


Va˘ ile Cris, urilor - Recomandări de e xcursii

au participat deja revin cu toții. De la tineri la vârstnici de 70 de ani, chiar că oferim bucurii nemărginite pentru toată lumea. Tocmai de aceea, traseele zilnice sunt elaborate astfel încât ele să poată fi parcurse de către oricine și să prezinte maximum de valori naturale și culturale din regiune. Dincolo de acest aspect, tura e programată pentru perioada în care, în mod tradițional, apare Sfântul Duh și în care se marchează Rusaliile; în ziua 0 (zero), pornim de la izvorul Crișului Negru, de la superba cascadă Sfânta Treime. Tripla cădere de apă reprezintă latura principală a apei care provine de sub vârful celui mai înalt pisc din Munții Bihorului, de 1849 m, iar pe lângă frumusețe, atracția turistică are și o valoare simbolică. În următoarele zile, participanții, care sunt tot mai mulți an de an, pot alege dacă parcurg traseul pe bicicletă sau pe calea apei. Drumul pe apă de aproximativ 160 km, respectiv cel pe bicicletă (de peste 200 km) duce la graniță, unde, în mod festiv, intră pe teritoriul Ungariei pe la un punct provizoriu de trecere a frontierei, semnalând și în acest mod nemărginirea Crișurilor. – Cort, rucsac, bocanci, ceaun, mal de apă, condiții semi-nomade. Aventură adevărată. Cum se raportează la toate astea cei care „pică” în viața de drumeț? – Oamenii sunt lihniți după senzațiile naturale și de comunitate. În zilele în care se desfășoară drumeția, participanții se forjează, iar în locurile de popas și de campare, turiștii care

m ogra La pr

vin din diverse zone ale bazinului Carpaților participă la multe activități împreună cu localnicii. Relațiile personale care se nasc aici, întâlnirea dintre limbile și culturile asemănătoare sau diferite, reprezintă, pe lângă cunoașterea via ecoturism, un alt scop prețios al manifestării. – Sosirea e mereu o sărbătoare... – Cei care parcurg acest tur de o săptămână se întorc acasă schimbați. De pe chipurile bronzate ale „personalului” bărcilor care ajung în portul de la Bekes se poate citi totul. Fără excepție, regăsim pe fețele lor fericirea câștigătorilor, rezistența din zilele semi-nomade, reușita din proba interdependenței, aventurile și amintirea proaspătă a experiențelor trăite. Partea cea mai importantă rămâne, însă, de nedectat pentru alții. E observarea cu alți ochi a Văii Crișului Repede, care este mai puternică, mai amplă după aceste câteva zile sau e tocmai dragostea recent zămislită pentru această regiune. Când, după sosire, conform tradiției, ne ridicăm paharele în sunetul salutului primarului de la Bekes, ma cuprinde mereu emoția deosebită a festivității. Căci e realemente o sărbătoare. Sărbătoarea fără granițe a Văii Crișurilor. Mai multe amănunte și alte informații: www.szazlabu.hu. Foto: Tószögi György

Turul pedestru din ziua 0, la izvorul Crișului Negru, la cascada Sfânta Treime Tur acvatic pe Crișul Negru

Tur ciclist în Valea Crișului Negru

Ziua 1: 16.05 joi – Tărcaia – Beiuș – Uileacu de Beiuș (20 km) Ziua 2: 17.05 vineri – Uileacu de Beiuș – strâmtoarea Borz – Șoimi – Sânnicolau de Beiuș – Ginta (22 km) Ziua 3: 18.05 sâmbătă – Ginta – Rîpa – Tinca (15 km) Ziua 4: 19.05 duminică – Tinca – Tăut – Batăr – Talpoș – Tămașda – Zerindu Mare – Iermata Neagră (53 km) Ziua 5: 20.05 luni - Dimineața pornesc un camion și un autobuz spre România, la Zerindu Mare, locul de pornire a părții finale a turului. Cei care ar dori să se alăture și care își asumă parcurgerea distanței prevăzute pentrul ultima zi pot urca în autobuz, de la Bekes: în stația de autobuz din fața Primăriei (ora 6), la Bekescsaba – în stația din Piața Morii (6:30), la Gyula – în parcarea magazinului Penny (ora 7). Traseul este: Zerind – Iermata Neagră – Ant (graniță de stat) – Gyula (pădure) – Szanazug – portul micilor ambarcațiuni de la Bekes (36 km). Sosirea e prevăzută pentru orele după amiezii.

Ziua 1: 16.05 joi – Tărcaia – prăpastia de la Mierag – Finiș – castrul de la Finiș – digul de la Uileacu de Beiuș – Uileacu de Beiuș (40 km) Ziua 2: 17.05 vineri – Uileacu de Beiuș – Remetea – Cheile de la Lazuri – peștera Farcu – cheile Cutilor – înapoi la Remetea (44 km) Ziua 3: 18.05 sâmbătă – Remetea – peștera Meziad – strâmtoarea de la Borz – Șoimi – turnul de la Sânnicolau de Beiuș – Ginta – Tinca (70 km) Ziua 4: 19.05 duminică – Tinca – Belfir – Tăut – Batăr – Talpoș – Tămașda – Zerind/Iermata Neagră (70 km); sau un tur de o zi cu bicicleta în zona Bekes (65 km), cu pornire de la Danfok (Bekes) și cu sosire la Zernidu Mare. Ziua 5: 20.05 luni – Cei care doresc să se alătură ultimului tronson de parcurs, de la Bekes, o pot face urcând în autobuz în stația din fața Primăriei (ora 6), de la Bekescsaba – din stația din Piața Morii (ora 6:30), de la Gyula – din parcarea magazinului Penny (ora 7). Traseul: Zerindu Mare/Iermata Neagră – frontieră – Malyvad – Gyula (pădure) – Szanazug – Doboz – portul pentru ambarcațiuni mici (44 km). Sosirea e prevăzută în orele după amiezii.


Nemărginiți în Valea Cr ișur ilor Scris de: Vágner Szabó János

Mica tracasare de pe Valea Cris,ului Negru – peisaj, om, cultură – (în loc de carte de citit) Valea, populația și cultura Crișului Negru merită redescoperită din nou și din nou, trecând pe acolo într-un ritm anume, oprindu-ne și observând cu ochii deschiși și cu inima. Din toate privințele, această zonă este extrem de bogată, bogățiile ei putând fi văzute de-a lungul Crișului pe o lungime de 168 de kilometri, fie pe jos, cu bicicleta, cu căruța sau pe cal, respectiv pe calea cea veche, pe apă. Această zonă este locuită din vremuri foarte vechi: la Băița (în valea de sus), de unde izvorăște o ramură a râului, au fost descoperite urme de minerit din epoca romană, iar aici se spăla aur și în urmă cu 150 de ani. Aici se găsește cea mai simbolică revărsare de ape, formată din trei brațe, monumentala cascadă Sfânta Treime. Să rămânem la mereu atractivele comori naturale: la Vașcăul din apropiere era exploatată o marmură din care 14 vagoane au fost folosite la construirea holului principal al Parlamentului de la Budapesta. Beiușul, care deține de sute de ani rang de oraș, a fost, în Evul Mediu, loc de cazare pentru vânătorii de zimbri, iar joia, la piața săptămânală, se întâlnesc și acum români și unguri veniți aici de la 50–70 kilometri. Nu e de mirare că a fost un oraș drag

și pentru Bartok Bela, care a umblat aici timp de zeci de ani și a cules muzică populară românească și maghiară de prin zonă. Beiușul și localitățile învecinate – Grădinari, Tărcaia, Finiș, Remetea – împreună sau în parte, merită atenție, fie datorită mediului natural, fie datorită mediului construit. La Remetea există o biserică reformată datând de prin secolul al XIII-lea, ornată cu fresce deosebite. Tot aici avem un interesant muzeu al satului, care prezintă obiecte ce au constituit cotidianul vechi român și maghiar. Iar satul în sine este minunat pentru cel care știe să se bucure de o așezare construită la confluența a două pâraie cu apă multă și care și-a păstrat arhitectura de odinioară. Mai merită precizat că peștera Meziad se află la doar 10 kilometri. În ceea ce privește construcțiile: putem face descoperiri surprinzătoare la Finiș, la Tărcaia, la Șuncuiuș și la Ginta. Peste tot apar casele de formă curbă și porțile „uscate”, ca să nu mai vorbim de decorațiile porților din tablă. În valea pârâului din zona Finiș putem ajunge repede în localitatea cu același nume, celebră și pentru Căminul Etnografic „Gyorffy Istvan”, dar și la castrul din apropiere, care a fost o fortăreață în Evul Mediu. Până și ruinele acestuia sunt frumoase, sugerează putere văile se văd bine de acolo.

Magyarország / Ungaria

Madarász (Mãdãras)

Nagyszalonta (Salonta) 79B

les

5

(Culiºer)

r

Ke

ttõ

140

47

Wenckheim kápolna

s-K

örö

Gerla 44 47

Tulka (Tulca)

143,5

Békés

Doboz

s

Illye (Ciumeghiu

Sarkad

Mezõbaj (Boiu)

Szanazug

130

135

125

79

120

80

Városerdõ

Póstelek

115

44

Dénesmajor

Békéscsaba

Gyulavári

Gyula (Giula)

eție m u r III. D șit, r â f s fără ai 2013 www.korosok.hu www.szazlabu.hu

Ant

Tamáshida (Tãmasda)

110

4

105

Gyulavarsánd Feketegyarmat (Vãrsand) (Iermata Negrã) Nagyzerénd (Zerind) Fe hé

r-K ör ö

s

m 15-20

Feketebátor (Batãr)

100

90

85

gru

e lN

iºu

Fekete-Körös (Cr

95

)

75

Talpas (Talpoº

Alsóbarakony (Berechiu

Simonyifalva (Satu Nou)

79

(C

riº

ul

Seprõs (Sepreus)

Al b)

László fõherceg kápolna

Ágya (Adea)

79A

Kisjenõ (Chisineu-Criº) 79A

É

5 km


Va˘ ile Cris, urilor - Cultur ă - Recomandări de e xcur sii formă, e cam nebuloasă: cert este că o vreme îndelungată a fost locul în care au trăit membrii unui ordin călugăresc, iar din dimensiunile rămășițelor construcției se poate deduce că, odinioară, aici era o viață foarte animată și bogată. Mai multe surse spun că primele clădiri de prin partea locului au fost ridicate înainte de invazia tătarilor. De pe acest vârf de deal avem parte de o panoramă uluitoare: vedem „live” cum râul se grăvește spre Ținutul de Jos, cum valea se lărgește, se văd turnurile bisericilor din așezările de jur-împrejur (Tinca, Belfir, Rîpa). Cariera de piatră figura printre atracțiile interesante ale locului și în descrierile datând din secolul 19. La Tinca, Muzeul de Științe ale Naturii întemeiat acum 50 de ani prezintă vietățile și geologia din Valea Crișului în cadrul unor expoziții spectaculoase. La Belfir, călătorii care ajung aici sunt avertizați prin panou despre faptul că, în 1703, în bătălia din sudul Bihorului, curuți viteji s-au bătut cu jefuitorii, lupta fiind una dintre primele victorii importante din cadrul luptei pentru libertate de sub Rakoczi.

Dintre atracțiile de la Tărcaia trebuie neapărat să amintim una: frumosul și deosebitul dialect maghiar, care mai păstrează vechiul mod de vorbire unguresc. O persoană care vine de mai departe trebuie să își ascută bine urechea dacă vrea să înțeleagă ce își strigă vecinii. Șuncuiș este o localitate cu nume grăitor. Pe vremuri, locuitorii de aici își plăteau dările în miere și ceară pentru lumânări. De aici, Pocola e doar la o întindere de mână. Acest deal ușor de urcat, de care se leagă o seamă de legende și crezuri populare, se vede de peste tot. La Uileacu de Beiuș și la Ginta, printre altele, se găsesc mori de apă și construcții hidrotehnice în ambele sate, chiar dacă nu spre bucuria vâslașilor. Merită să zăbovim un pic pe la morile de apă: pe lângă multele sale binecuvântări, apa Crișului a oferit și posibilitatea ca asemenea mori să poată fi construite pe ea. Se măcina grâul și alte cereale, semințele uleioase, iar în secolul 19, la marginea Finișului, opera și o fabrică de hârtie. După Borz, între Șoimi și Sânnicolau de Beiuș, râul „erupe” din strânsura Munților Codru Moma și Pădurea Craiului, iar cursul destul de sălbatic din partea lui superioară se calmează în această zonă. Pe partea dinspre Sânnicolau – malul drept al râului – se pot vedea ruinele unei construcții din epoca Arpad, chiar și așa înaltă de 23 de metri, la care merită să urcăm căci de sus se poate vedea întreaga vale. Istoria acestui monument destul de lăsat în paragină, deși impozant și sub această

60

Körösmart (Râpa) 3

Gyanta (Ginta)

Bélfenyér (Belfir)

s Körö

Feketetót (Tãut)

Lazuri-szurdok

Mézged (Meziad)

40 35

Pálos-torony 30

Látványos rom / Ruinã / Sehenswerte Ruine

rös

Pontoskõ (Petrani)

15

Belényes (Beius)

10

20

Belényesújlak (Uileacu de Beius)

5

KörösVárasfenes (Finiº) tárkány 0 (Tãrcaia) Bélavára

he gy

Határátkelõ / Frontierã / Grenzübergang

Ù Barlang / Peºterã / Höhle

0

Mérág (Mierag)

Mérági-szakadék

Ù Medve-barlang

ég

Táborhely / Cazare, Camping / Zeltplatz, Übernachtung

ta -pa

ys

Híd / Pod / Brücke Függõhíd / Pod suspendat / Hängebrücke Duzzasztómû, keresztgát / Baraj / Staudamm

1

25

liBé

Jelmagyarázat / Legenda / Zeichenerklärung

76

Magyarremete (Remetea)

k

76

g

Szentháromság vízesések

Vasút / Cale feratã / Eisenbahn Mûút; egyéb út / Drum asfaltat; alte drumuri / Asphaltierte Strasse; sonstige Strasse

15 Folyamkilométer; megtett távolság Köröstárkánytól (km) / Distanþa parcursã din Tãrcaia (km) / Die Entfernung von Tãrcaia (km)

A vízi túra útvonala / Traseul excursiei pe apã / Die Strecke der Kanutour

heg

Belényesszentmiklós (Sânnicolau de B.) Olcsa (Olcea) Olcsa (Olcea)

Belényesörvényes (Urvis de Beius)

er

Ù Mézgedi-cseppkõbarlang

2

u)

0

Ho lló d (Holod)

Kis-

45

65 70

º)

2

Ù

Bihar-

50

55

Cutilor-szurdok Farcu-kristálybarlang

Biharrósa (Roºia)

Pusztahollód (Holod)

e

oºi

aR

le Va

y ál

Tenke (Tinca)

Toplita-tó (Lacul Topliþa) 76

K ir

România / Románia

„Iar roșul purpuriu al munților de sclipea în vreme senină (albastră), asta credeam: o armată de îngeri a venit din Ardeal, iar eu îi întâmpin cu clinchet de flori în plecare...” (Sinka Istvan: Peisaj bihorean – fragment)

Nagy-Bihar 1848 m

A kerékpáros túra útvonala / Traseul excursiei cu bicicletã / Die Strecke der Fahradtour A gyalogos túra útvonala / Traseul excursiei pe jos / Die Strecke des Wanderns Szerkesztette: Gila Csaba


...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgo

Rafting de senzaţie pe torenţi primăvărateci Săritură benevolă în apa rece de la Cascada Vadu Crişului Topirea zăpezilor şi ploile de primăvară umflă râurile montane oferind şansa unor partide de rafting pe ape învolburate. Iar senzaţiile trăite când călăreşti torenţii  înspumaţi sunt cu totul altele decât la raftingul pe cursuri line. O spun nu doar amatorii ci şi profesioniştii. „Am mai vâslit pe 20 de râuri din ţară, dar încă nu am păţit aşa. După ce torentul ne-a răsturnat, m-am dus vreo 25 de metri fără să mă re-

dresez”, povestea chiar Pinter Istvan după o aventură cu colegii salvamontişti pe râul plin de hopuri care alimentează barajul Drăgan. La fel de năvalnic e primăvara şi Crişul Pietros, care îşi adună afluenţii din zona Boga-Padiş pentru a se vărsa apoi în Crişul Negru. Astfel că şi orădenii Mihai Moş şi Claudiu Roşca, experimentaţi în sporturi extreme, s-au răsturnat şi ei la cea mai înaltă cascadă, de circa cinci metri, când au coborât seria de săritori dintre Boga şi Pietroasa, pe un traseu de circa zece kilometri. „Echipamentul e extrem de important. Vestele de salvare, pe lângă că te ajută să înoţi, mai şi atenuează loviturile de bolovani. Casca de protecţie e utilă, de asemenea, atât pentru bolovani cât şi pentru crengile care coboară, uneori, până aproape de firul apei”, ne atenţiona atunci Claudiu Roşca.

Trasee pe defilee, pentru novici Trasee mai indicate începătorilor sunt pe defileul Crişului Negru, de la Beiuş la Şoimi (30 – 40 km) sau în Defileul Crişului Repede, între Bulz şi Vadu Crişului (circa 40 km). Oricum, prima cursă e bine să fie făcută sub directa supraveghere a unui iniţiat. Dealtfel, atât Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor şi Centrul de sporturi de aventură de la „Extreme Zone Adventure” din Vadu Crişului (alias Master


Va˘ ile Cris, urilor - Atracţii turistice Adventure), oferă echipament şi asistenţă pe cele două trasee de rafting. Şi pentru a dovedi turiştilor sau patronilor interesaţi de team-building-uri că sunt pe mâini bune, Radu Tănase şi Ionuţ Ferche de la EZA şi Master Adventure au făcut cursuri pe râul Soca din Slovenia şi au devenit astfel primii instructori cu atestat internaţional pentru rafting din România. Totuşi, Radu Tănase tine să îi liniştească pe amatorii de rafting. “Cu un echipament bun şi cunoştiinţe minime de înot nu ai de ce să îţi faci griji. În cel mai rău caz rişti să faci o baie în apă rece, ceea ce se poate trece în contul aventurii şi distracţiei. Oricum, noi însoţim şi suntem gata să intervenim oricând e nevoie”, asigură Radu.

Lângă faleza Taberei de Tineret de la Şuncuiuş

Curăţenie şi ecologie, prin rafting Lăudabil e că organizaţiile de instructori de rafting amintite mai sus colaborează şi în domeniul protecţiei mediului. Astfel, încă din septembrie 2010, salvamontiştii bihoreni şi instructorii EZA le-au propus tuturor primarilor

din zona Defileului Crişului Repede să-i însoţească la ture de rafting pentru a observa dacă şi câte gunoaie aruncă localnicii sau turiştii în apă. Ideea a fost preluată şi de Administraţia Bazinală a Apelor (ABA) Crişuri, care încă din vara anului 2011 s-a aliat cu Serviciul Salvamont şi cu Master Adventure pentru a sensibiliza localnicii, prin intermediul unor ture de rafting, privind peisajul dezolant, cu flacoane, pungi şi cârpe agitate de crengile de pe malul Crişului Repede. „Această imagine nu se poate schimba decât dacă cetăţenii înţeleg că trebuie să îşi schimbe modul de viaţă iar autorităţile locale înţeleg că este absolut vital să fie mai implicate în ceea ce priveşte buna gospodărire a apelor” declara Pásztor Sándor, din partea ABA Crişuri. Foto: EZA şi Master Adventure

Traversarea unei strâmtori de pe Crişul Repede

Numere de telefon, detalii şi preţuri se găsesc pe site-urile www. s a l v a mont bi hor. ro , www.rafting-kayaking. ro sau www.extreme-zone-adventure.ro.


...mai mult de c ât o revis t a˘

Pescuit

Scris de: Cristian Horgo

în Valea Cris, urilor

Evantaie în Valea Iadului

Mai nou e uşor să agheţi tehnici sofisticate şi trucuri eficiente de pe sumedenia de site-uri, canale TV şi reviste pescăreşti. Aşa că novicele nu mai e musai să momească, poate chiar cu o pălincă, undiţarii înrăiţi ca să le „pescuiască” din secretele lor apărate deseori cu straşnică muţenie: nădituri, locuri şi metode care le-au adus fiori în inimi şi argint greu în plasă. Sfântul căutător „Google” est, însă, nu doar cea mai performantă unealtă în lupta cu şiretenia şi instinctul de apărare al peştelui. Ci, totodată, şi un prieten al râvnitului locuitor al apelor. Căci, navigând pe Internet, avem plăcerea să găsim articole care preamăresc nu doar dolofanii scoşi din ape, ci şi fumuseţea şi armonia naturii, precum şi plăcerea de a-i înţelege şi admira pe necuvântătorii care luptă cu pescarul fără a scăpa lacrimi sau oftaturi cu unde de reproş. Bunăoară, despre Crişul Alb, pe care unii pescari îl aseamănă cu Crişul Negru, puteţi „captura” pe Internet un strălucitor articol scris de Petru Dima pe seama pândirii cleanului matur, supranumit „cel cu o mie de ochi, câte unul pe fiecare solz”. Căutaţi articolul pe ifish.ro şi nu doar că veţi simţi drill-ul cleanului de 44 de centimetri, ci veţi avea parcă în faţă curgerea Crişului Alb, de la Vârfuri până la Ineu. În plus, aş cita două îndemnuri ale pescarului sportiv Dima, după bucuria victoriei: „Acolo pe mal vei sta acum cu ochii aţintiţi asupra peştelui învins. Decizia corectă este să-l returnezi în apele Crişului Alb. Dar am înţelegere pentru cei ce nu vor putea să se despartă de cleanul ce va însemna atunci ceea ce înseamnă o medalie olimpică pentru un atlet. Cum poţi să returnezi o medalie olimpică după ce ai muncit din răsputeri pentru ea?”. Celălat îndemn, la fel de valoros:

„Luaţi fetele, prietenele şi soţiile la pescuit (...) Prezenţa lor va face ca pescuitul sportiv să fie o sărbătoare şi nu o competiţie permanentă. Ele ştiu să aducă pe malul apei culoare. Prezenţa lor ne face şi pe noi bărbaţii să fim mai modeşti în aşteptări şi mai respectuoşi cu cei din jur. Pescuitul trebuie să devină o modalitate de a ne raporta la natură şi nu o vânătoare prin care să ne dovedim bărbăţia. Ea nu trebuie dovedită. Suntem bărbaţi şi femeile o ştiu asta. Trebuie să le dăm o şansă femeilor să se dezvolte şi să înflorească în preajma noastră. Nu au nevoie decât de un mic impuls şi o vor face. Rezultatul îi va uimi şi pe cei mai sceptici şi consevatori dintre bărbaţi”. Subscriem cu adagiul că la fel de important e să luăm şi copiii cu noi, la pescuit pe Crişuri. Fiindcă nu e suficient să ne îngrijim ce ape populate o să le lăsăm noi urmaşilor nostri, ci şi ce generaţii de tineri o să lăsăm apelor. Un prichindel pe care-l înveţi importanţa broscuţei

Cleanul – „cel cu 1000 de ochi” – e un pește des întâlnit în apele repezi


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă

Păstrăv în pârâul Iad

bombina bombina nu o s-o mai pună în cârlig ca momeală. La fel, nu o să mai reţină peştişori minunaţi şi iubiţi în toată Europa, precum porcuşorul, doar „ca să-i ducă la mâţă”. Şi poate că o să-şi calce pe inimă şi o să elibereze şi din peştii adulţi, ca să-i lase acolo unde le este locul şi rostul în minunata ecuaţie a lumii apelor.

Şi, acum, despre Ţara Crişurilor

rării cărăşeilor vii la finalul partidelor „la răpitor”. Ne face plăcere să vă asigurăm că, de pildă, pe lacul de la Fughiu se prind știuci puternice, chiar și de zece kilograme, la oblete. Astfel că există soluții de a pescui la peștișori indigeni, fără a apela la carașii de import care iau locul caracudei băștinașe. Totuși, atenție, peștișorii înrudiți cu porcușorul sunt protejați de legile europene și naționale. Un pescuit dinamic şi pretenţios e la salmonidelele de pe cursurile superioare ale Crişurilor, pe Valea Iadei, Brătcuţa, Valea Aleului, Crişul Pietros, Băiţa, Roşia şi Bistra cea izvorâtă din munţii de la Pădurea Neagră. Lipanul, păstrăvăul curcubeu, fântânel şi indigen cer pricepere şi experienţă atât la alegerea muştei artificiale cât şi la lansarea ei în ochiurile unde stă la pândă prinţul apelor montane. Interesant este însă că păstrăv se prinde şi pe acumulările de la Ţeţchea – Lugaş – Tileagd, acolo unde convieţuieşte şi cu crapul mare (s-au mediatizat capturi de 17 – 18 kg la Tileagd) şi toţi peştii de baltă şi râu prezenţi în întreg bazinul Crişurilor. Aşa încât puteţi avea surprize deosebit de plăcute dând la o momeală cu spectru larg de acţiune, gen râme, viermişori, coropişniţe, greieri sau lipitori. Dacă doriţi să aflaţi mai multe, urmăriţi site-ul www. aquacrisius.ro. Nu de alta dar, cel puţin deocamdată, e singurul site dedicat în exclusivitate Crişurilor şi viețuitoarelor care le dau viaţă. Şi poate veţi contribui şi dvs. cu fotografii despre capturi sau aventuri pescăreşti deosebite. Ori cu un apel telefonic dacă veţi observa braconieri care lăcomesc la bogăţiile apelor, fără a le respecta şi asigura continuitatea.

O să ne aplecăm asupra Crişului Repede şi a Crişului Negru, cu afluenţii lor, întrucât Crişul Alb seamănă oarecum cu cel Negru şi, în plus, e mai la îndemâna arădenilor decât a bihorenilor. Foto: Tószögi György Pescuitul predominant e scobăritul, care se practică hăt din Defileurile ambelor Crişuri şi până la trecerea lor în Ungaria şi, apoi, mai departe. Năditul şi sculele fine sunt obligatorii pentru a înţepa scobarii şi mrenele care par că se adaptează pe zi ce trece la găselniţele pescuitului modern. În plus, mai ales pe Crişul Repede, variaţiile de debit provocate de hidrocentralele de la Lugaş, Tileagd şi Fughiu îngreunează viaţa pescarilor. La care se mai adaugă şi eutrofizările din sezoanele de secetă. Pe de o parte, dezvoltarea vegetaţiei submerse (adică eutrofizarea) obligă pescarii să pună varga fixă şi bolognesa deoparte pentru a apela la feeder sau lansetă de match cu plută fină. Iar pe de altă parte, băltirea şi vegetaţia introduc mai multă ştiucă pe meniul pescarilor axaţi pe răpitori. Ştiucă mare şi, în unele zone şi şalău, se prinde pe Ier, în aval pe Barcău, pe acumularea de la Fughiu şi tot pe Crişul Repede - dar mai jos de Oradea, pe Canalul Colector şi pe Crişul Negru, îndeosebi de la Tinca în jos. Dacă se dă la vobler sau spinning, nu de puţine ori apar şi atacuri de clean sau chiar avat. Cât despre pescuitul la peştişor, reversal medaliei e că pe Crişuri apare tot mai mult carasul invaziv, îndeosebi din cauza elibe- Pe porțiunile românești ale Crișurilor, localnici pescuiesc mai degrabă scobari


...mai mult de c ât o revis t a˘

Nufa˘rul termal, valoros dar s,i sensibil

Până acum, Rezervaţia naturală „Pârâul Peţa” era renumită ca atracţie turistică prin valoarea biologică dată de speciile endemice ale nufărului termal, ale roşioarei lui Racoviţă şi a melcului relict, păstrate în ambientul „tropical” al lacului încă din era terţiară. Iată însă că, printr-un concurs de împrejurări nedorite, Rezervaţia declarată monument al naturii în 1932, îşi depăşeşte calitatea de simbol natural al Băilor 1 Mai. Practic, bio-rezervaţia a ajuns să fie şi cel mai sensibil şi vizibil indicator pentru nivelul pungii de apă geo-termală care alimentează întreaga activitate turistică din Băile 1 Mai şi Băile Felix. Dar ce s-a întâmplat? Pe scurt, lacul aproape a secat atât în august 2011 cât şi în iarna din 2012/2013. Iar scăderea drastică a nivelului apei a dus la răcirea ei, punând sub semnul întrebării soarta speciilor relicte.

Scris de: Cristian Horgo

plare de roşioară şi melc relict într-un acvariu mare pentru a se putea repopula lacul în caz de nevoie. Acum, în mijlocul lacului, custodele Rezervaţiei a „plantat” şi o miră pe care se poate urmări clar, nu pe vorbe, variaţiile nivelului apei.

Alimentat artificial cu apă-termală Ca primă soluţie de urgenţă,   lacul a fost „pus sub perfuzie” cu ajutorul unui furtun care aduce apă caldă dintr-un foraj al Societăţii de Turism Băile Felix. Pentru un plus de siguranţă, muzeografii au strămutat exem-

Rosioarele lui Racoviță, au fost puse temporar în acvariu


Va˘ ile Cris, urilor - Natur ă – Teme ac tuale

În imediata apropiere a zonei ocrotite se găsesc bazinele agenților economici care oferă servicii turistice

În paralel, Prefectura Judeţului Bihor a dispus controale la pensiuni şi unităţi turistice pentru a depista forajele ilegale de apă termală despre care custozii muzeografi afirmă că au dus la secarea izvorului natural sublacustru. Totodată, în luna ianuarie, Prefectura a adus la masa consultărilor specialişti naturalişti, reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor – ca şi custode al rezervaţiei, responsabilul local al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) şi edilii comunei Sânmartin.

Refiltrare, recirculare Din discuţiile lungi şi, deseori, contradictorii, s-au desprins câteva idei şi recomandări. Anume ca ANRM să nu mai acorde licenţe de foraje termale în zonă. Totodată, biologii au propus ca, pentru protejarea zăcământului de apă geotermală, la piscine şi aquaparcuri de divertisment, să se introducă sisteme de recirculare, refiltrare şi reîncălzire a

Specialiștii au ținut sub observare completarea artificială cu apă a lacului, dar vom afla doar la primăvară în ce măsură gheața a afectat nuferii

apei respective prin panouri solare, aşa cum se întâmplă în multe ţări ale Europei. Întâlnirea s-a încheiat “în coadă de peşte”, astfel că prefectul Claudiu Pop a cerut muzeografilor să-şi centralizeze propunerile de măsuri, dar şi să solicite, în paralel, acordul Academiei Române pentru o eventuală intervenţie în rezervaţie. La scurt timp, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului s-a sesizat şi a constituit o comisie care să cerceteze şi monitorizeze situaţia apărută în Rezervaţia Pârâul Peţa. Iar Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a sancţionat custodele rezervaţiei fiindcă, dincolo de semnalele de alarmă transmise autorităţilor, a întârziat luarea unor măsuri concrete de natură să asigure conservarea habitatului pentru speciile ocrotite. Odată cu venirea primăverii, rămâne de văzut dacă şi în ce proporţie a fost periclitată de îngheţ populaţia de nufăr termal precum şi acvafauna din Ochiul Mare. Foto: Cristian Horgoș

Pârâu Peța, cu apă termală de 30 de grade Celsius, izvorăște în Băile 1 Mai și se varsă în Crișul Repede la o distanță de 25 de kilometri. În partea superioară a pârâului, în perioada paleocenului, în lacurile cu apă caldă, mai multe specii formate acolo au supraviețuit epocii de gheață. Nufărul termal a fost menționat în premieră în 1798 de către Kitaibel Pal, care vedea în această plantă o serie de asemănări cu specii tropicale; nufărul își închide, la prânz, florile albe și le deschide din nou cu apropierea serii. Unii spun că această plantă deosebită a fost adusă de turci din zona estuarului Nilului, dar nu este respinsă nici varianta aducerii prin intermediul păsărilor călătoare. Cercetările paleontologice arată în mod clar o origine din perioada terțiară. Izvorul pârâului și zona din jurul lui au fost transformate în rezervație în anul 1932, dar Ady Endre a fost cel care, încă din 1906 – când a scris poezia „Se prăpădește lotusul” –, a încercat să atragă atenția asupra necesității ocrotirii acestei plante. Localitățile din împrejurimi au avut mereu o influență asupra florei și faunei pârâului Peța. Mai demult, apa pârâului era folosită pentru igienă corporală, spălat rufe și adăpat, dar în secolele 16-17 existau deja mai multe băi care funcționau pe malul apei. În anii 60, pentru dezvoltarea stațiunilor Băile 1 Mai și Băile Felix au fost făcute multe foraje, iar apa a fost folosită în mod nesăbuit pentru încălzire, spălat și pentru bazinele cu apă termală. Debitul pârâului a scăzut în permanență, în anii 1980 a fost constatată o scădere de temperatură (a apei), iar în perioada de vară a anului 1993 pârâul a și secat pentru o scurtă perioadă de timp. Valorile biologice ale lacului au fost, însă, puse în pericol în a doua jumătate a secolului XX și de alte aspecte precum aducerea fără nicio noimă a unor specii străine de plante, acțiune care a fost stopată într-o oarecare măsură, dar care a condus la o puternică eutrofizare. Din cauza tuturor acestor amănunte, suprafața rezervației s-a micșorat până în zilele noastre, ajungând la aproximativ o treime din cea inițială. De asemenea, a devenit evident că, fără o intervenție artificială, nu prea este posibilă salvarea valorilor unice ale rezervației.


...mai mult de c ât o revis t a˘

Jucați-vă și câștigați cu revista experienței! Participați la jocurile de mai jos și câștigați pachete-cadou sau îmbogățiți-vă cu experiențe de neuitat! Răspunsurile se trimit prin Poștă sau online pe următoarele adrese: 5601 Bekescsaba, Pf: 530, respectiv magazin@korosokvolgye.com Pe plic sau în corespondența electronică a se utiliza: Revista Korosok Volgye, respectiv numele concursului sau al proiectului. Vă rugăm să specificați numele expeditorului și un număr de telefon de contact! Detalii în grupajele de mai jos:

O s e r ie d e pe r ec h i ! Împerecheați corect câte două cuvinte și veți obține câte o pereche de cuvinte relevante câte unui articol din ce-al de-al treilea număr al periodicului Valea Crișurilor. Trimiteți pe adresa redacției perechile corecte (de ex. 1f, 2k....). Dintre răspunsurile corecte se vor extrage 3 câștigători a unor pachete cadou. Termen de trimitere 25 iunie 2013 .

1.) Bekes

a.) langoș

2.) Tură

b.) plopi

3.) Sfânta Treime

c.) ecoșcoala

4.) Cefa

d.) nu mă uita

5.) Wenckheim Bandika

e.) Czaran

6.) EcoTura de aventură

f.)

7.) Cuptorul stup

g.) Erkel Ferenc

8.) Pescuit

h.) dropii

9.) răcovina

i.)

Uileacu de Beiuș

10.) Rădvani

j.)

pădure

11.) Gyula

k.) moară

12.) Réhely

l.)

scobar

ziua 0


Va˘ ile Cris, urilor – JO C

CO N C U R S FO T O ! Redacția revistei Valea Crișurilor anunță un concurs foto în categoria: Satisfacții ale turelor în natură Este important ca fotografiile să fie în legătură relevantă cu Văile Crișurilor. Imaginile să fie corelate cu temele din numărul 3 al periodicului să fie transmise exclusiv pe cale electronică la adresa de e-mail: magazin@korosokvolgye.com. Dintre pozele trimise, publicul va desemna pe cel mai bun, iar de la numărul 5 în colo și un juriu profesionist va juriza pozele. Despre concursul foto și vot, mai multe informații pe website-ul: www.magazin.korosoknaturpark.hu. Termen de trimitere: 25 iunie 2013

N um e r i c În acest joc vor fi necesare atenția, căutatul și un pic de aritmetică. Răspundeți la întrebările de mai jos iar răspunsurile trimiteți-le pe adresa redacției. Dintre cei care vor răspunde corect, se vor trage la sorți 3 câștigători a unor pachete cadou. Termen de transmitere 25 iunie 2013.

1.)

În ce an a ținut discurs Czárán Gyula la Cascada Bellavista ?

2.)

Câte situri Natura 2000 administrează APS Aqua Crisius în valea Crișului Repede?

3.)

Cu câte localități este înfrăți Beiușul?

4.)

Câte evenimente Nu mă uita s-au organizat în Bekes înainte de 2013?

5.)

Ce cantitate de deșeuri biodegradabile se produc anual în Bekes (in tone)?

6.)

În ce perioada istorică a început, utilizarea alacului?

7.)

În ce an au fost construite salonul, biblioteca și sufrageria din castelul Tisza de la Geszt?

8.)

Când a fost sărbătorit centenarul nașterii lui Erkel Ferenc?

9.)

În casa Ladics în câte încăperi se pot vedea modul de viață popular?

10.)

Câte tipuri de cuptoare s-au făcut în interiorul Bazinului Carpatic?

11.)

În ca an ajuns ca orfan Munkácsy Mihály la Békéscsaba?

12.)

Ce suprafață are în hectare pusta Mágor?

Logó változatok

Câștigătorii vor primi pachete-cadou și vom extrage câte un premiu principal pentru fiecare număr al revistei dintre cei care ne-au trimis răspunsuri corecte. Premiul principal poate fi, la înțelegere, drumeție pe jos, pe apăHárom sau cu színű bicicleta, rafting (sárkányhajózás), respectiv program de vizitare de oraș în zona Bekes. Câștigătorii vor fi anunțați la contactele trimise de ei până în 30 iunie 2013. Numele câștigătorilor, dar și date în plus despre concursuri/jocuri pot fi găsite pe paginile nyomdatermék web www.magazin.korosoknaturpark.hu și www.korosokvolgye.com. NYOMDA- ÉS PAPÍRIPARI SZÖVETSÉG

Méretek



Văile Crişurilor Nr. 3.