Page 1

1

Interviu cu Constantin AzoiĹŁei


Art Out no 39 Echipa editorială/ Editorial team Redactor-şef/ Editor-in-chief: Redactor-şef adjunct/ Deputy editor-in-chief: Coordonator număr/ Coordinator of the issue: Redactori permanent/ permanent editors:

Redactori colaboratori/ Associate editors:

Traducători/ translators: Design grafic/ graphic design:

Laura Lucia Mihalca Ligia Niculae Vlad Roată Alexandra Tudose Vlad Roată Ionela Păpurică Larisa Badea Ileana- Daniela Suciu Xhenis Shehu Bianca Drăghici Elisa Maxim Alexandra Leca Mădălina Panduru Patricia Savu

Casiana Constantin Elisa Maxim Mădălina Panduru Tamara Enache

Cover: Published with the accept of Andrea Stern

Notă: Părerile exprimate în cadrul materialelor publicate aparţin exclusiv autorilor şi nu intră în răspunderea redacţiei. /The opinions expressed through the published materials are owned exclusively by the authors and they are not necessarily the magazine’s responsibility.

Contact:

www.artout.ro www.facebook.com/ArtOutMagazine redactie@artout.ro

2


3

Contents Editorial Vlad Roată

1

lAURA LUCIA MIHALCA

2

Despre Expoziția CeFeRe_știi_București cu Andrei Răzvan Voinea

Patricia Maria Savu

6

On the Exhibition „CeFeRe_știi_București” with Andrei Răzvan Voinea

by Patricia Maria Savu translated by CASIANA CONSTANTIN

Arta Corporală Recenzie

Expoziţia “Configurări” - tonul universului subiectiv Recenzie INTERVIU

12

INTERVIU

Interviu cu Natalia Colotelo Pancec, violonistă la Filarmonica George Enescu din Bucureşti

lAURA LUCIA MIHALCA

18

Tradițiile africane- moduri de comunicare și individualizare

Alexandra Tudose

22

Traditional African Customs – Forms of Communication and Individualization

by Alexandra Tudose

27

DOSAR TEMATIC

CORPUL CA TRADITIE

Simbolistica Tatuajelor în formă de Cruce The Symbolism of the Cross-Shaped Tattoo Semnele din naștere, o realitate învăluită în mister Birthmarks – A Reality Covered in Mystery

translated by Mădălina Panduru ligia niculae ligia niculae translated by Mădălina Panduru Ionela Păpurică

Ionela Păpurică translated by Elisa maxim

32 37 42

44


4

CORPUL CA PÂNZĂ Arta tatuajelor. Stereotipuri și prejudecăţi. Interviu cu Constantin Azoiţei

Vlad Roată

46

Body Painting Art- Interview with Andrea Stern

Larisa Badea

56

Mehndi, arta creativă a hennei Mehndi, The creative Art of Henna

Xhenis Shehu tradus de CASIANA CONSTANTIN Xhenis Shehu

62 64

CORPUL ÎNTRE VULGARITATE ȘI ARTĂ Înscris în carne: de la madonă la ideogramă. Scurt survol critic asupra semioticii corpului feminin Marked in flesh: from pristine to ideogram. A short soar over the semiotics of the feminine body

Ileana- Daniela Suciu

Ileana- Daniela Suciu translated by Elisa maxim

66

70

Omul ca ready-made în artă

Leca Alexandra

74

The Human in Ready-made Art

Leca Alexandra

77

translated by Elisa maxim

BONUS Produsele de lux : impactul promovării făcute de către celebrităţi – interviuri (Partea a V-a) Luxury Fashion: Impact of Celebrity Endorsements Interviews (Part 5)

Comori și vestigii ale cimitirelor creștine

Treasures and Traces of Old Christian Cemeteries

Bianca Drăghici translated by Elisa maxim

79

Bianca Drăghici

82

Raluca E. Goleșteanu tradus de Mădălina Panduru

85

Raluca E. Goleșteanu

88


Editorial

1

Arta corporală Body art Sunt încântat că am ocazia să scriu editorialul noului număr al revistei Art Out, dar sunt şi mai încântat de faptul că mi s-a acordat oportunitatea de a alege tema acestui număr. Tema pe care am ales-o are în centru arta corporală - body art. Sunt atras de actele artistice ce folosesc corpul uman ca spaţiu asupra căruia îşi transpun artişti produsele creativitaţii. Tocmai de aceea în cadrul acestui număr veţi găsi articole prin intermediul cărora aducem în atenţia dumneavoastră diferitele moduri în care arta se folosește de corp. Noul număr al revistei este unul special, iar pe această cale vreau să le mulţumesc celor care au contribuit la realizarea acestui număr, făcând posibilă apariţia lui. Termenul de artă corporală sau body art poate suna destul de general, tocmai de aceea consider că este necesar să menţionez temele la care ne-am rezumat în acest număr al revistei. Arta a influenţat societatea din totdeauna creând valori şi moduri de gândire. Cu toate acestea, observăm că în arta corporală există o multitudine de stereotipuri și prejudecăţi, în special datorită actelor artistice ce sunt incluse în domeniul artei corporale. Veţi vedea articole ce aduc în atenţia dumneavoastră arta tatuajelor, semnele din naştere ca dihotomie între mit şi abordare ştiinţifică, sau percepţii sociale ale corpului uman, bazate pe o logică simbolistică, iar prin intermediul acestor articole vom încerca să aducem cât mai multe informaţii pentru a putea combate existentele stereotipuri. Este cunoscut faptul că stereotipurile funcţionează doar în momentul în care nu ai destule informaţii despre o persoană sau un grup, iar în acel moment creierul uman atribuie anumite caracteristici pe care acesta le consideră definitorii în ceea ce priveşte comportamentul acelui grup sau al persoanei în sine. În continuare vă invit să citiți acest număr al revistei, observând transpunerea conceptului de arta corporală în articole ce valorifică diverse acte artistice şi percepţii sociale, precum și eventualele surprize ce vor apărea pe parcursul lecturării revistei.

Vlad Roată

I am very pleased about getting to write Art Out’s new editorial, but I am even more pleased about getting to choose this issue’s theme. I picked body art. I am attracted to artistic acts which use the human body as a canvas in order to transpose their creativity’s products. That is why in this issue we pay attention to the various ways art can use the body. The new issue is a special one, and that is why I want to thank everybody who contributed and made its release possible. “Body art” may sound a little generic, that is why I find necessary to mention the themes we wrote about in this issue. Art has always influenced society, creating values and ways of thinking. Despite all these, we observe that body art faces a multitude of stereotypes and prejudices especially because of the artistic arts which are features of the body’s art field. Tattoos, innate signs, a dichotomy of myth and scientific approach, perceptions on the human body, which are based on a symbolistic logic - all these are brought to your attention and by this we try to eradicate the existing stereotypes by giving as many information as we can. It is known that stereotypes only work when you don’t have enough information about a person or a group; that moment the human brain only characterises by behavioral features which are considered unchangeable. I invite you to read this issue, to observe the presence of the body art concept in articles which bring into light miscellaneous artistic acts, but also social perceptions and surprise events which occur while reading the magazine.

translated by Casiana Constantin


Recenzie

Expoziţia "Configurări" - tonul universului subiectiv Laura Lucia Mihalca

Pictura, gravura, grafica şi ceramica sunt tot atâtea genuri care constituie mediul de comunicare a celor unsprezece artişti vizuali, absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Rezultatul acestei comunicări poate fi vazut în cadrul expoziţiei Configurări deschise de pe 10 septembrie 2015 la Galeria de artă Rapsodia din Bistriţa, expoziţie care poate fi vizitată până în ianuarie 2016. Ciurdarescu Andrei, Homei Ania, Horoba-Danci Ileana, Ionescu Valentin, Irimescu Irina, Mitrea Ilie, Morar Oancea Diana, Oancea Ancuţa, Ogrutan-Prata Laura, Staicu Alina, Szekely-Rafan Lucian sunt cei care ne propun diferite viziuni personale. Împreună, acestea configurează un anumit mediu interior, propriu artiştilor. Cele treizeci şi cinci lucrări expuse redau un univers subiectiv al celor unsprezece voci puternice, ceea ce ne arată într-o bună măsură direcţiile actuale ale mediului artistic internaţional. Figurativ sau abstract, nonfigurativ sau liric, expoziţia prezintă abordări diferite, unde fiecare artist prezintă particularităţi ce ţin de universul pe care el îl creează constant. Culori calde sau culori reci, abordări riguroase şi sobre sau sub semnul unor emoţii, aşa se configurează peisajul acestei expoziţii care rămâne cu siguranţă una din cele mai bune ale finalului de an. Artiştii au părăsit graniţele tradiţionalului, au păstrat la bază moştenirea educaţiei artistice clujene şi au creat un discurs artistic nou, modern, care revigorează arta românească. Căutările lor îşi găsesc răspunsurile în lucrările pe care ei le expun. Sunt lucrări care la prima vedere pot şoca privitorul, poate prin faptul că emoţia e mai reţinută, tema nu este evidentă întotdeauna, iar vizibilul concurează cu tot ce ţine de concept. Culorile şi verticalitatea, portretele abstracte şi stările de spirit, animalele şi apa sunt primele care apar. Teme simbolice sunt şi ele prezente în discursul artistic: de la legatura între timp, cer şi nori, la amintiri, efecte ale apelului telefonic, ardere, NE/linişte sau trăsături voyeur. În final, observăm actualul în discursul artistic. Şi aceasta pentru că lucrările care compun expoziţia "Configurări" sunt compatibile cu mediul artistic internaţional, putându-ne imagina uşor că ar putea fi prezentate în marile săli de muzee şi galerii de arta internaţionale.

2


Recenzie

3


Recenzie

4


5


Recenzie - interviuri

Despre Expoziția CeFeRe_știi_București cu Andrei Răzvan Voinea de Patricia Maria Savu

Pe domnul Conferențiar doctorand Andrei Răzvan Voinea l-am cunoscut la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 25 de ani Arhitext. Este o persoană deschisă, prietenoasă, de la care ai multe de învățat și care ne-a invitat la Expoziția CeFeRe_ știi_București care a avut loc la Muzeul CFR. Tema expoziției pune în valoare istoria cartierelor ceferiste prin metoda informativă, dar, foarte interesant și prin metoda interactivă. Demersul este, din punctul meu de vedere, unul foarte valoros, în primul rând pentru că zona are o istorie care nu merită uitată și în al doilea rând, deoarece în tot acest studiu este implicată comunitatea, cea care, de fapt, a fost și încă este cea care da viață acestor cartiere. Vernisajul expoziției a adunat numeroase persoane interesate de istoria acestor cartiere, printre care și locuitori ai orașului, studenți ai Universității de Arhitectură, dar și oameni pasionați de evoluția unei comunități cu tradiție. Studiul acestor parcelări este foarte documentat, întreaga informație fiind prezentată sub forma unor panouri pe care sunt însemnate planuri vechi, fotografii istorice ce surprind ipostaze inedite ale comunității de atunci. Pot fi ascultate povești ale locuitorilor, si, de asemenea, pot fi răsfoite ziare vechi ce cuprind articole ale vremii de demult. Pentru ca povestea cartierelor să fie cunoscută de cât mai multe persoane, au fost realizate cărți poștale, pe care vizitatorii expoziției să le trimită prin curier către alte orașe. Implicare, originalitate, tenacitate, studiu amănunțit și nu în ultimul rând dorința de a reda spiritul unei comunități ‘uitate’ în trecut, sunt elementele care conturează o primă impresie a acestei inițiative . Domnul Conferențiar a avut plăcerea să răspundă câtorva întrebări legate de evoluția proiectului, de la faza de documentare până la cea finală, concretizată în expoziția de la Muzeul CFR.

vreo 35 de parcele de locuințe-tip, pe care le-am luat sistematic una câte una, ajungând astfel și la cele ceferiste. Acestea sunt puțin diferite, în sensul în care sunt construite de CFR ca locuințe de serviciu pentru proprii angajați, în timp ce celelalte sunt construite de societatea comunală pentru locuințe ieftine.

P.M.S. : În ce fel a influențat istoria evoluția cartierului Grivița? Ne poți numi câteva evenimente importante care au marcat dezvoltarea acestuia? A.R.V.: Cartierul Grivița a fost parcelat începând

cu 1913, iar construirea caselor s-a încheiat undeva prin 1926-1927. E foarte important pentru că este unul dintre primele cartiere care se construiește de la zero și este dotat și cu școala, grădiniță, liceu și, în plus, Biserica Sf. Gheorghe și maternitatea. Practic sunt numeroși ceferiști care se nasc la maternitatea de acolo, pe urma se duc la creșă și la grădiniță, școala elementară, liceu, Biserica pentru căsătorie: toată viața este organizată acolo, în cartier. Apoi, în 1947 se realizează și Parcul Copilului în Grivița. Este un cartier gândit și executat, de la început până la sfârșit, excepțional.

P.M.S. : Cum este păstrată amintirea vechii comunități ceferiste de către locuitorii de acum? A.R.V.: Este foarte interesant faptul că în cartierele

ceferiste încă s-a păstrat această amintire a unui fondator comun. Toata lumea cunoaște faptul că sunt construite de CFR (cel puțin în Grivița, în Viilor, dar și în celelalte), chiar dacă multe au fost vândute, după 89, în special. Bineînțeles, primii proprietari au murit de mult, și urmașii acestora încă știu că părinții lucrau la CFR.

Patricia Maria Savu (P.M. S.): De ce ai ales să P.M.S. : Prin ce se deosebeau cele cinci cartiere (Steaua, Viilor, Inginerilor, Grant și Grivița studiezi cartierele ceferiste? Andrei Răzvan Voinea (A.R.V): Studierea Roșie), unul față de celălalt? cartierelor ceferiste face parte din lucrarea de doctorat A.R.V.: Grant, Steaua și Viilor sunt construite în care se ocupa de studierea tuturor parcelelor de locuințe-tip din București. Asta înseamnă că sunt

perioada interbelică, sunt locuințe-tip. Locuințele din parcelarea Inginerilor sunt ridicate pe baza legii

6


Recenzie - interviuri

împroprietăririi din 1917- 1921; fiecare este construită diferit de către directorii din CFR; iar ultima parcelare, cea din Grivița Roșie încearcă să îmbine aceste caracteristici ale caselor și ale blocurilor, se încearcă trecerea de la construirea de case la construirea de blocuri, este un model intermediar de pavilioane așa cum le-au numit ei atunci în epocă.

P.M.S. : Prin ce se diferențiau acestea de alte zone ale Bucureștiului? A.R.V.: Toate aceste parcelări de locuințe-tip sunt

clar gândite de la zero, sunt instant dotate cu toate lucrările edilitare: canalizare, apă, iluminat, șamd; casele sunt de cea mai bună calitate. În mod clar, până la al Doilea Război Mondial, aceste cartiere de locuințe ieftine, inclusiv cele ceferiste, aveau o calitate a vieții mult superioară față de celelalte cartiere mahala.

7

însă sigur sunt diversele schimbări: modificări alea învelitoarelor , montarea termopanelor, dar multe dintre cartierele ceferiste au rămas în mare parte intacte; se văd clar unele intervenții de izolare termică cu polistiren pe fațade, însă printre aceste lucruri se mai observă acele mici texturi pe care am încercat să le surprindem și în expoziție: acel stâlp vechi de telegraf din lemn, se vede acoperișul de țiglă, acoperișul de eternity și bolovanii inițiali de la pavaj. Au rămas foarte multe detalii, pe care am încercat, în primul și în primul rând, să le expunem și aici în cadrul expoziției.

P.M.S. : Putem vorbi, în cazul acestor cartiere, despre existența unei comunități? A.R.V.: Comunitatea exista cu siguranță atunci,

în anii 1920 -1930 până în 1990 și era legată de locul ei; locul în care s-au născut, locul în care au copilărit. După 1989, mutându-se foarte mulți P.M.S. : Ce caracteristici ale trecutului locului oameni și venind oameni noi în parcelare, se vede această ruptură a continuității care începuse în anii s-au păstrat și în prezent? Ce s-a schimbat? A.R.V.: Arhitectura a rămas în mare parte la fel, 1920-1930; să spunem că și acesta este motivul pentru


Recenzie - interviuri care apar foarte multe intervenții nereușite din punct de vedere arhitectural. Cei care se mută în parcelare nu mai au aceiași căldură sau aceiași legătură cu propria casă pe care o aveau vechii proprietari. Bineînțeles, este ceva normal, nu e de criticat, dar se rupe puțin comunitatea acolo. Dar sunt destule elemente, mai ales în Grivița care unesc foarte mult cartierul: grădinița, școala, liceul etc; și, cu atât mai mult, Biserica, atât in Belvedere cât și în Grivița.

locuitorilor vremii? Cum se trăia atunci? Cum era viața în acele timpuri? A.R.V.: Zeci de mărturii. Proiectul de doctorat a

început în 2012. În 3 ani de zile am stat de vorba cu zeci de oameni din cartiere, inclusiv cele ceferiste și din toate celelalte 30 și ceva. Ar fi multe de spus, asta e clar.

P.M.S. : Ne poți spune o poveste interesantă pe care ai aflat-o vorbind cu oamenii ce locuiesc P.M.S. : Care era tipologia locuitorilor de aici? atunci? În ce fel s-au schimbat cei care locuiesc A.R.V.: Da, sunt multe. Majoritatea poveștilor încep în prezent? sau au ca punct central bombardamentele din 1944. A.R.V.: Atunci erau clar doar ceferiști, dar nu chiar De exemplu, am vorbit cu nepoata unui cofetar muncitori de pe ultima treaptă. Majoritatea sunt directori, subdirectori, ingineri, și acum, în mod clar, nu mai sunt ceferiști. S-au tot schimbat profesiile, este destul de greu de văzut. Exemplul cel mai clar este în parcelarea Inginerilor, chiar de aici de lângă Gară, pe străzile Disescu și Tarusanu unde am și făcut machetele. Tocmai aceasta schimbare a proprietarilor ne-a determinat să le realizăm. Inițial au fost au fost directori ai CFR, în anii 1920-1930, după 1945, ca urmare a naționalizărilor au fost mutați din parcelare, au fost evacuați și în locul lor au venit chiriași. După 1989, au fost evacuați de urmașii proprietarilor inițiali, dar nici aceștia nu au rămas foarte mult timp în cartiere deoarece au vândut către alte firme sau au închiriat toate spațiile. Astfel, s-a schimbat foarte mult tipologia caracteristică locuitorilor.

care primise casa în 1909 pe strada Lânăriei. Are 82 de ani sta în casa moștenită de la bunicul via mama dumneaei și ne povestea cum, în ’44, când erau bombardamentele, bunicul său, acest renumit cofetar la Capșa, a fost accidentat de tramvai. Am văzut, de altfel, citind în Gazeta Municipala din 1941, anunțul în care se menționează moartea domnului Ionescu. Doamna Vasilescu, care încă locuiește în acea casă, avea cu totul altă memorie a lucrurilor; se vedea că este o continuitate venită în secolul 20 și transmisă din bunic în nepot. Excepțională doamna Vasilescu și sunt zeci de povestiri care mai de care mai interesante.

P.M.S. : Care era locul cel mai important al zonei atunci, spațiul pentru întreaga comunitate? Dar acum? P.M.S. : Ai reușit să găsești mărturii ce aparțin A.R.V.: Cartierele au fost construite în timp, nu

8


9

au fost construite în decursul unui singur an, într-o campanie de construire. Ele nu au fost dotate fix de la început cu biserică, școală, etc; spațiile au tot alternat. Așadar nu cred că există acel numitor comun, nu există un spațiu în care aceștia se întâlneau. Pentru că Viilor, de exemplu, a fost finalizată abia după război: atunci s-a realizat parcul; în Grivița, s-a amenajat parcul copiilor care a devenit un fel de centru unde se întâlnește lumea. Comunitatea este însă polarizată, nu se întâlnesc toți în aceleași locuri.

este clar superioară locuințelor care se construiesc acum.

P.M.S. : Din punctul tău de vedere, sunt necesare noi intervenții de amenajare în cartier? Locuitorii ce părere au? A.R.V.: Depinde și în ce constau intervențiile acestea.

E posibil să fie un eșec total dacă se încearcă nu știu ce modernizare forțată. Majoritatea critică intervențiile punctuale legate de case. Îi deranjează atunci când sunt case cuplate, iar jumătate de casă este pusă la P.M.S. : Cum vezi arhitectura zonei în contextul pământ, construindu-se în acel loc o clădire p+3. Nu Bucureștiului actual? Consideri că evoluția este am adresat foarte multe întrebări legate de prezent, nu una favorabilă? știu să spun ce și-ar dori ei neapărat. A.R.V.: Aici o să-mi declin competența, eu sunt absolvent al Facultății de Istorie, legat de schimbările P.M.S. : Dacă ar fi să locuiești în aceasta zonă, arhitecturale și de viitorul arhitecturi întrebați pe ce perioada ai alege? Cea de început, perioada arhitecți, mă abțin de la aceasta întrebare. 1950-1960 sau cea de acum?

A.R.V.: Păi cred că, mai degrabă, părea un moment foarte bun atunci când s-au deschis cartierele, mai ales din punct de vedere al calității locuirii. Însă poate, aș prefera anii 1950, nu din considerente ideologice, ci din simplul fapt că acestea sunt locuințe ferată”, am mai întâlnit de multe ori aceasta expresie. de serviciu și se schimba destul de des. Adică erau Nu știu exact dacă se construia pe traverse de cale doar închiriate pe o perioadă limitată. După aceea, în ferată, este posibil. Nici aici nu aș da foarte multe anii 1945 se stabilizează oarecum comunitatea pentru detalii; aș putea doar să spun ce-mi transmit locuitorii că proprietarii au dreptul de a cumpăra locuințele cu care am vorbit: din perspectiva lor, calitatea caselor în care stăteau cu chirie de la stat prin acest ICRAL. P.M.S. : Cum se construia atunci? Știm ca unele case erau construite pe traverse de cale ferată: ce materiale erau folosite cu precădere? A.R.V.: Cred că acesta este un mit. “Traverse de cale


Recenzie - interviuri

10

Atunci se stabilizează oarecum comunitatea pentru că, la început, era oarecum un hotel, un du-te vino permanent. Se schimbau proprietarii de la an la an, și poate atunci în anii 50 ar fi fost mai interesant din acest punct de vedere: știi ce vecini ai, cunoști pe toată lumea. Poate era o comunitate mai stabilă, acum în niciun caz nu putem vorbi despre așa ceva.

pe care au avut-o sau relația pe care au avut-o ei cu casa în care au trăit și acest lucru le dă un alt aer. Este total fascinant când îi vezi vorbind de propria lor evoluție în timp legat de casa respectivă.

Dacă aș găsi un singur cuvânt care să caracterizeze toată inițiativa pe care am început-o din 2012 până acum este accesibilitate: dialog, comunicare, nevoia de a ieși puțin din spațiul academic și de a vorbi cu oamenii care locuiesc în casele acestea. Deseori avem impresia că scriem despre case sau despre istoria lor de parcă nu ar locui nimeni acolo sau toate ar fi bântuite. Și întotdeauna este bineînțeles această impresie foarte elitistă de certat locuitorii că nu-și îngrijesc casele, dar foarte puțini se întreabă dacă oamenii de acolo au bani să facă diverse modificări de care au nevoie. Această perspectivă îmbrățișată de foarte mulți arhitecți este strictă: ți-ai schimbat acoperișul, amendă pentru că nu știu ce ai făcut. Sigur este și asta o idee, dar nu. Locuitorii au apreciat destul de mult toată aceasta idee, am discutat cu foarte mulți în toate parcelările, în 3 ani de zile au fost sute de interviuri și oamenii își dau seama că, practic, nu au nevoie doar de prezent. Își rememorează oarecum viața și se gândesc la istoria

panourile acestea de expunere, au fost față-verso, și le-am dat fiecărui om din parcelare, invitându-l automat la vernisajul din această seară. Ne-am gândit să facem aceste pliante și să facem expoziția. La anul o să avem încă 8 parcelări la care lucram, 5 dintre ele pe lista monumentelor istorice și 3 dintre ele din Tei. Acestea rămân cele la care ne-am gândit și să vedem dacă mai facem altă expoziție sau găsim o altă formă de a comunica cu publicul larg și cu locuitorii de acolo.

P.M.S. : Plănuiești să organizezi, în viitor, o astfel de expoziție și pentru alte cartiere ale Bucureștiului? P.M.S. : Îmi place foarte mult ideea implicării A.R.V.: Asta a fost doar o formă pe care a luat-o locuitorilor la aceasta expoziție; au fost atât de proiectul acum. Ne-am gândit la cele 5 cartiere deschiși pe cât te așteptai? ceferiste, am distribuit toate pliantele informative A.R.V.: Da, da. Asta a fost, de fapt, absolut toată ideea. fiecărei case. Pliantele constau în ceea ce se vede pe

P.M.S. : Care a fost cel mai dificil lucru pe care a trebuit să îl faci de-a lungul acestui demers? Dar cea mai frumoasă experiență? A.R.V.: Trebuie menținută o relație destul de atentă

cu finanțatorii, cu sponsorii, și cu cei de la Muzeul CFR, care trebuie manevrată. Bine, am avut pe de o parte sprijinul tuturor, adică au fost destul de deschiși, nu au fost probleme, dar am traversat multe momente birocratice, situații limită: se putea să luăm finanțare


11

sau nu șamd. Nu am simțit o bucurie oarecare, am simțit o bucurie constantă, adică a fost un lucru pentru care am renunțat la foarte multe în ultimele 5-6 luni și ne-am dedicat total: eu cel puțin, și bineînțeles și colegii mei. A fost o plăcere totală de a lucra; mai puțin, desigur, toate momentele critice când a trebuit să discutăm cu diverși din birocrație, însă, fotografiatul, documentarea din arhive, din biblioteci, organizarea spațiului de aici, a fost o experiență care pe mine personal m-a ajutat foarte mult în toată cercetarea.

se gândea la faptul că oamenii de acolo să fie băgați în seama. Și oamenii bineînțeles au fost surprinși de lucrul acesta și au apreciat în termeni destul de elogioși inițiativa noastră. După ce am distribuit toate pliantele în parcelare am lăsat adresa de mail acolo și au tot început să curgă mesajele cu diverse întrebări ale locuitorilor. Ne-au adus fotografii vechi cu ei în parcelare, în fața casei șamd; absolut excepțional! Cred că a fost un feedback destul de bun.

Felicitări echipei care a contribuit la realizarea acestui P.M.S. : Care este feedback-ul primit din partea studiu. Mulțumesc domnului Andrei Răzvan Voinea pentru interviul acordat! publicului care a venit la expoziție?

A.R.V.:

Aici, pe moment, toată lumea este entuziasmată, toți ne-au dat un feedback excelent pentru că oarecum se așteptau. De fapt, nu se așteptau să fie exact așa, nici nu știau la ce să se aștepte, nici eu nu știam la ce să mă aștept de la ei și nimeni nu


Interview

On the Exhibition „CeFeRe_știi_București” with Andrei Răzvan Voinea Patricia Maria Savu Translated by CasianaConstantin I met Mr. Andrei RăzvanVoinea, a postgraduate lecturer at the event celebrating 25 years of Arhitext. He is a friendly outgoing person, from whom you can learn a lot and who invites us to to the exhibition „CeFeRe_stii_Bucuresti” which took place at CFR Museum. Its theme brings the history of CFR neighbourhoods into light in an informative way, though, very interesting, in an interactive way. From my point of view its demarche is a very valuable one, firstly because the area has a history which doesn’t deserve to be forgotten and secondly because this study involves the community, which is (and was) actually the one who gave birth to this neighbourhoods. The varnishing day of the exhibition brings together various people which are interested in the history of these neighbourhoods, including city residents, architecture students and people passionate with the evolution of a traditional community. The study on these parcelings is well-documented, the information is presented through some panels on which old architectural plans, historical photos which reveal unprecedented hypostasis of the time’s living are consigned. Stories of the residents could be listened to and, also, old newspapers which contain the old issues of the time could be leafed. In order to spread the story of the neighbourhoods to as many as possible, postal cards have been created, which the visitors of the exhibition could send through courier to other cities. Involvement, originality, tenacity, minute study and least but not last the wish of revealing the spirit of a unified community from the past, these are the elements which draws the first impression on the initiative. The lecturer was pleased to answer some questions about the evolution of the project, from the documenting point to the final one, incarnated in the exhibition at CFR.

Bucharest why I systematically observed one by one, thus reaching the CFR ones. These are a little different; they are built by CFR for its workers while the others are built by the community so they could be sold at a cheap price.

P.M.S. : How did this influence Grivița neighbourhood? Can you point us out some important events which marked its development? A.R.V.: Grivița neighbourhood has been a parceling

since 1913, and the building of the houses stopped around 1926-1927. It is very important because is one of the first neighbourhoods which is built from the beginning: a school, a kindergarten, a high-school and, in addition the Sf. Gheorghe Church and the maternity. There are practically a lot of „CFReers” which were born in that maternity, then went to creche, elementary school, high-school, they went to church for marriage: all their life is developing there, in the neighbourhood. Then, in 1947 the Kids Park is built in Grivița. It is a purposeful developed neighbourhood, from its beginning to its end in an exceptional manner.

P.M.S. : How is its memory kept by nowadays residents? A.R.V.: It is very interesting that such memory

of a common founder is still kept in the CFR neighbourhoods. Everyone knows they are built by CFR (at least in Grivița, but in the future also in the others), even if most of them were sold, after ‘89 especially. The first owners certainly died a long time ago and their descendants certainly know that their parents have worked at CFR.

P.M.S. : How were the five neighbourhoods Patricia Maria Savu: Why did you choose to (Steaua, Viilor, Inginerilor, Grant și GrivițaRoșie) different from each other? study the CFR neighbourhoods? Andrei RazvanVoinea: Studying CFR A.R.V.: Grant, Steaua and Viilor are built in the neighbourhoods is part of my postgraduate work inter-war period, they are living-sites. The residences which is about all the parceling of living-sites in of the Inginerilor parceling are built according to the

12


13

law which gave houses to the people in 1917- 1921; each one is differently built by CFR’s directors; and the last one, GrivițaRoșie tried to combine the features of the houses and blocks, it tried to go from building houses to building blocks, it’s an intermediary pavilion model, this is how they were called at that time.

of the cover, the PVC window profiles, but most of the CFR neighbourhoods has remained barely untouched; you can clearly see interventions of thermal stirof foam insulation in the frontages, but those small textures we tried to also reveal in the exhibition like that old wooden post - it can be seen on the tile roof, the eternity roof and the initial cobbles - all these P.M.S. : How were they different from other could be observed. There were a lot of details which I firstly tried to expose here, within the exhibition. areas in Bucharest? A.R.V.: All these parcelings of living sites are definitely planned from the beginning, they are instantly P.M.S. : Can we talk about the existence of a endowed with all the town works: sewage, water, community within the neighbourhood? light etc. The houses are of the highest quality. These A.R.V.: The community definitely existed then, cheap-residence neighbourhoods have definitely in the 1920 -1930 to 1990 and it was linked to its denoted a superior life, different from the other slum place: the place where it was born, the place where it neighbourhoods since the second world war. played. After 1989, a lot of new people have moved to parceling; this rupture of ceaselessness which had P.M.S. : What features of the past can be spotted started in the 1920-1930 can be noticed; let’s say this is the reason why so many ineffective interventions in the present? What changed? A.R.V.: Architecture is almost the same, but there are occurred architecturally. The ones who have moved undoubtedly miscellaneous changes: the modification to the parceling don’t share the same comfort or the


same links as with their own house which the old owners had had. It is obviously nothing but normal, it isn’tcriticisable, but it has torn the community there a little. But there are enough elements, especially in Grivița which unify the neighbourhoods a lot: the kindergarten, the school, the high-school etc and, even more the Belvedere and the Grivița churches.

A.R.V.: Dozens of testimonies. My postgraduate project started in 2012. I’ve been talking to dozens of people from the neighbourhoods, including the CFR ones and the others 30 something for 3 years. There is a lot to mention, this is sure.

„CFReers”, but not only from the lowest-type workers. Most of them were directors, supervisors, engineers and now there are definitely no more „CFReers”. Professions kept changing, it is pretty difficult to observe. The most obvious example can be found in the Inginerilor parceling, right here, next to the station, on Disescu and Tărușanu streets where I went to make the mock-ups. Only just this change of owners determined us to realize. They were initially CFR directors, in the 1920-1930, after 1945, following the nationalization they were displaced from the parceling, and then came the lodgers. After 1989, they were displaced by the descendants of the initial owners, but not even they didn’t last for long in the neighbourhoods because they have sold or rented all the spaces to other companies. Thus, the features of the residents have changed.

given a house in 1909 in Lănăriei Street. She is now 82 and lives in an inherited house and she tells us that in 1944, during the shellings, his grandfather, this famous Capșa baker was injured by a trolley. I also noticed while reading the 1941 Public Gazette the announcement of Mr. Ionescu’s death. Mrs. Vasilescu, who still lives in that house told us a totally different story, you could see the 20th-century ceaselessness moving from grandfather to nephew. The exceptional Mrs. Vasilescu is only one of the dozens of stories, one more interesting than the other;

P.M.S. : Can you tell us an interesting story you encountered talking to the people who live here? P.M.S. : How were those residents, from those A.R.V.: Yes, there are lot of them. Most of the stories types? How did the present residents change? start or are focused on the shellings from 1944. For A.R.V.: In those times there were clearly only example, I’ve talked to a baker’s nephew which has

P.M.S. : Did you manage to find testimonies of those old residents? How did they live? How was life during those times?

P.M.S. : Which was the most important place of the area in those times, the space designed for the whole community? But what about now? A.R.V.: The neighbourhoods were built gradually, not only in a year, with the help of a building campaign. They didn’t have a church in the beginning, a school etc, the spaces kept alternating. So I don’t believe there’s a common ground, there wasn’t a space where they could have met. For instance Viilor was finished

14


15

just after the war, that was also the time when they built the park in Grivița, the children’s park which has become a meeting point for the people. The community is however polarized, they don’t all meet in the same places.

P.M.S. : How do you perceive the contextual Bucharest area’s architecture? Do you think that the evolution is fortunate? A.R.V.: I don’t have the knowledge to debate this, I graduated from History School. Ask the architects about the architectural changes and about the future of architecture, I can’t answer this question.

in the neighbourhood? What do the residents think about these? A.R.V.: It depends on what these interventions were

about. It is possible to become virtual failure if they try whatever forced reconstruction. Most of them criticize the interventions on the houses. they are bothered when it involves wired houses, and half of the house is demolished in order to have a p+3 building built. I haven’t asked many questions about the present times, I don’t know what they would like to have here by all means.

P.M.S. : If you were to live in this area, which period would you choose? The beginning of the P.M.S. : How was it built in those times? We ’50 - ’60 or nowadays? know that some houses were built on the A.R.V.: I guess there was a better moment rather sleeper’s rails: which materials did they use in when the neighbourhoods opened, especially for the living qualities matter. However I may prefer particular? A.R.V.: I think this is a myth. I’ve heard about „the the ‘50s, not from an ideological point of view, but because nowadays these are workers’ living spaces which are changed pretty often. They were only rented for a limited period of time. Then, in the 1945 the community somehow settles because the owners have the right to buy the flats they have rented from the state through ICRAL. That is the moment of the settlement because in the beginning that was like P.M.S. : From your point of view, are these new a hotel, a permanent rush. Owners were changed urban-development interventions necessary every year and maybe then, in the ‘50s would have been more interesting to live: you know who your

sleeper’s rails” many times. I don’t know for sure if this is how they were built, it is possible. I don’t detail this so much either; I could only say what the residents with whom I talked with told me: from their perspective, the quality of the houses is definitely superior to the one of the houses which are built now.


neighbours are, you know everybody. Maybe it was a the time spent in that house. more stable community, nowadays we can’t talk about such thing. P.M.S. : Do you intent to organize such an

exhibition for other neighbourhoods in P.M.S. : I like the idea of involving the residents Bucharest in the future? in the exhibition a lot; were they as cool as you A.R.V.: This was only the shape of the project expected? for the moment. We thought about the 5 CFR A.R.V.: Yeah, yeah. That was, in fact, all that it was neighbourhoods, we delivered informative flyers about. If I could find a single word to describe the whole initiative I started in 2012 hitherto is the accessibility: the dialogue, the communication, the need to stand out from the academic space and to talk with the people who live in this houses. We always have the impression that we write about houses or their history like nobody lives there or they are all haunted. And all the time there is always the high elitist impression of squabbling the residents for not taking care of their homes, but a few ask themselves if the people there have the money to make such needed modifications. This perspective embraced by many architects is strict: you change your roof, you deserve a file for not telling me what you did. This is surely another solution, but… The residents embraced this one, I’ve been talking with a lot of them in the parcelings, 3 years mean hundreds of interviews and the people realize that they don’t only need the present moment. They somehow memorialize their lives and think about the history they lived and the relationship they had with the house where they have lived and these facts gives then another perspective. It’s virtually fascinating to see them talking about their own development within

to each house. The flyers resembled what you can now see on this exposure panels, folio verso and we handed them to everyone in the parceling, implying the invitation to the varnishing day. We have thought about creating this flyers and the exhibition. Next year we’ll be working on 8 more parceling, 5 of them are on the list of historical monuments and 3 of them are in Tei. These are the ones we have thought about and we will see if we will create another exhibition or we will find another means of communicating with the public and with those residents.

P.M.S. : Which was the most difficult thing you had overt his demarche? What about the most beautiful experience? A.R.V.: You have to maintain a strong connection

with the fundraisers, with the sponsors and with CFR’s guardians, which has to be taken care of. Well, I was supported by everybody, they were pretty opened about it, there weren’t any problems but I’ve been through a lot of bureaucratic moments, tensed situations: we could have been funded or not etc. We didn’t feel an ordinary joy, we felt a constant joy that means it was a

16


17

thing for which we quitted a lot of activities in the last 5-6 months and in which we totally involved in: me, of course, and my colleagues. To work was a virtual pleasure: except for the critical moments when we had to talk to different bureaucrats, but the photographing, the archive and books documentation, the organizing of this space, these were experiences that helped me in the whole research.

fact and they appreciated our initiative in an eulogistic manner. After we handed all the flyers in the parceling we gave our e-mail in there and messages from the residents addressing different questions started to arise. They brought us old pictures of them in the parceling, in the frontage of their house etc, absolutely remarkable. I think this was a pretty good feedback. Congratulations to the team which developed this research. Thank you, Mr. Andrei Răzvan Voinea for P.M.S. : What feedback did you get from the the interview.

public coming here? A.R.V.: Everyone is enthusiast about it in the

moment, they all gave an excellent feedback because they somehow expected all this. Actually they didn’t expected to be exactly like this, they didn’t know what to expect, I didn’t know what to expect of them myself and nobody thought that people in those places could be acknowledged. The people were surprised by this


Interviuri

Interviu cu Natalia Colotelo Pancec, violonistă la Filarmonica George Enescu, din Bucureşti de Laura Lucia Mihalca

Natalia Colotelo Pancec este membră în cadrul partidei de vioară I în orchestra simfonică și de cameră a Filarmonicii George Enescu din București, susținând de-a lungul timpului numeroase concerte ca membru al orchestrei sau în calitate de solist pe scene importante din țară sau din străinătate, devenind fără îndoială una din cele mai bune violoniste din România. Cariera sa este marcată de numeroase premii, printre care Premiul III (singurul premiu acordat) la Concursul Internaţional „Jeunesses Musicales” – Bucureşti, 2003, Premiul I şi Premiul Special al juriului la Concursul „George Enescu – Impresii din copilărie” – Bucureşti, 1997, Premiul I la concursurile „Paul Constantinescu” şi „Remember Enescu”. În martie 2015 am avut plăcerea să o cunoaştem mai bine şi onoarea să putem colabora pentru Gala Art Out, eveniment găzduit de Teatrul Naţional Bucureşti în cadrul căruia Natalia a susţinut un recital la vioară şi un performance alături de Daniela Bălan, artist plastic. Vă propunem acest interviu pentru a cunoaşte mai bine una din marile personalităţi ale muzicii româneşti, modelul dedicării pentru lucrul său şi al unei complementarităţi exemplare, pentru că Natalia Pancec este implicată în numeroase proiecte muzicale, de la muzica de cameră, la cea folk, irlandeză şi cafe concert.

18


Interviuri Laura Lucia Mihalca (L.M.:): Voi începe cu o întrebare-cheie: ce este vioara pentru tine? Natalia Colotelo Pancec (N.P.): Vioara înseamnă modul meu de exprimare cel mai intim. Vioara şi muzica au puterea de a topi stresul din viaţa mea şi de a readuce bucuria de a trăi.

şi îmi plăcea şi mie să descifrez partituri. Abia din clasa a VIII-a am realizat frumuseţea sunetului viorii şi am început să o iubesc. Alte instrumente nu am experimentat, în schimb îmi place sa experimentez diverse stiluri muzicale, în pofida părerii unora că nu le poţi face bine pe toate, şi trebuie să te axezi pe un stil. Impresia mea este că te îmbogăţeşti în acest fel ca (L.M.:): Care sunt primele tale amintiri legate de artist. muzică? (N.P.): Îmi amintesc cum m-am dus la examenul L.M.: Există anumite întâlniri cu artişti care te-au de intrare în clasa întâi la şcoala de muzică, iar apoi marcat? Dacă da, în ce sens? cum studiam conştiincioasa, ca un copil ascultător şi (N.P.): În afară de cei amintiţi mai sus, ar mai fi cuminte. dirijorul Christian Badea, care mi-a confirmat multe din intuiţiile mele legate de cântatul în orchestră, (L.M.:): Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, care violonistul Florin Paul, care mi se pare concertmaestrul crezi că ar fi factorii declanşatori care te-au condus perfect în nivel artistic şi atitudine în orchestră. De la unde eşti azi? Care au fost momentele şi persoanele pianista Verona Maier, care mi-a fost şi corepetitoare care au marcat parcursul tău? şi profesoară de muzică de cameră, am avut multe de (N.P.): Eu am avut un parcurs profesional destul de învăţat. Sunt mulţi artişti pe care poate i-am întâlnit o neobişnuit, asta pentru că până în clasa a XI-a eram singură dată şi de la care mi-au rămas anumite remarci la un nivel mediocru şi eram considerata netalentată. sau concepţii muzicale care m-au format ca muzician. Adevărul era că nu aveam tehnica necesară unui nivel artistic înalt. Îi sunt recunoscătoare doamnei Geanina L.M.: Există compozitori pe care îi preferi? Opritoiu pentru că a avut încredere in mine, mi-a (N.P.): Îmi plac mult Brahms şi Ceaikovski. recomandat diverse exerciţii de tehnică care m-au ajutat în interpretarea repertoriului. Apoi maestrul L.M.: Urmăreşti atent activitatea unor maeştri? Daniel Podlovschi, cu care am început studiul in clasa Dacă da, care anume? a XI-a a fost principalul îndrumător în ale violonisticii (N.P.): Îmi place foarte mult de Maxim Vengerov, din cariera mea de până acum. Am spus la început de Janine Janssen, Vadim Repin. parcursul meu neobişnuit, în sensul de abrupt, pentru că foarte rapid (nici 2 ani) am progresat şi am ajuns L.M.: Atunci când nu repeţi sau nu interpretezi, ce să intru prima la Conservator, cu nota 10 la vioară. muzică asculţi? A contat foarte mult şi puterea exemplului maestrului (N.P.): Nu ascult multă muzică, tot din lipsă de timp, Daniel Podlovschi, dânsul fiind un mare violonist, şi de obicei o fac ca să mă ajute în interpretarea unor dar în acelaşi timp un talentat şi exigent profesor. În piese muzicale, fie pentru orchestră, fie pentru muzica timpul studiilor doctorale am avut privilegiul de a-l de cameră sau solo. Sau ca sa învăţ nişte piese noi folk cunoaşte la materia de semiotica muzicală pe domnul sau irlandeze. Am avut o experienţă foarte plăcută profesor Dinu Ciocan, care a însemnat foarte mult în drumurile mele prin Bucureşti, atunci când am în aprofundarea înţelegerii mele asupra muzicii, prin ascultat Concertul pentru vioară de Brahms. Simţeam sistemul său de interpretare a semnelor muzicale. Un o bucurie care mă făcea să ies din stresul cotidian. alt moment important a fost câştigarea premiului al Parcă mă ridicam undeva deasupra problemelor treilea (şi singurul acordat) la Concursul internaţional zilnice, toate mi se păreau frumoase. Jeunesses Musicales, la secţia de vârstă cea mai mare, în 2003, urmat în scurt timp de intrarea în orchestra L.M.: În martie 2015 ai interpretat pe scena Filarmonicii George Enescu la partida de vioară I. Teatrului Naţional, sala Pictură, în cadrul Galei Art Out. Ce a însemnat această colaborare pentru tine? L.M.: Care a fost contextul în care ai ales (N.P.): M-am bucurat să particip la un moment inedit, vioara? Ce alte instrumente ai experimentat sau de intersectare a artelor, în care am cântat Balada de experimentezi?T e vezi activând în altă sferă a Ciprian Porumbescu, în acelaşi timp în care ...a pictat artelor? sub inspiraţia muzicii. Au urmat lucrări de Vivaldi şi (N.P.): Eram foarte mică când am început să studiez Massenet. Cred că a fost un bun prilej de promovare vioara şi nu am avut nici un cuvânt de spus în alegerea a imaginii mele artistice într-un mediu divers şi select ei. Puţin mai târziu îmi părea rău că nu m-au dat şi mă bucur că am cunoscut o echipă pasionată, cea a părinţii la pian. Sora mea cânta la acest instrument revistei Art Out.

19


20

L.M.: Care sunt cele mai frumoase momente din activitatea ta? Dar cele mai grele de până acum? (N.P.): Sunt foarte multe şi de obicei sunt neaşteptate, pentru că depind de inspiraţie, dar şi de pregătirea momentelor interpretative. Pot fi atunci când sunt în orchestră, când cânt solistă, sau pot fi atunci când cânt folk cu trupa mea Acum. Mai depind şi de căldura publicului, care contează foarte mult. Cele mai grele momente în cântatul la vioara mi s-au părut cele în care am simţit emoţii distructive, care nu mă lăsau să mă exprim normal. Din fericire, de mult n-am mai trăit asemenea emoţii. L.M.: Ce înseamnă pentru tine colaborarea de durată pe care o ai cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti? (N.P.): Am avut ocazia să abordez un repertoriu vast şi schimbarea săptămânală a lucrărilor m-a impulsionat să pot învăţa foarte repede partiturile. De asemenea, am cunoscut mulți artişti de la care am avut multe de învăţat şi care au contat în formarea mea ca muzician. Pe de altă parte, faptul că sunt angajată cu contract nedeterminat îmi oferă stabilitate.

muziciană şi pianistă. Am avut la sfârșitul lunii mai un recital la Ateneul Român şi sper să continuăm cu alte recitaluri. Cânt cu trupa de folk Acum, alături de Dan Vasilescu, Vova Rusnac şi Roxana.... Este o trupă de suflet formată din prieteni vechi. Piesele sunt compuse de Dan Vasilescu şi au mare impact la public. Avem şi formula duo, doar cu Dan Vasilescu, cu care pot interpreta şi în stilul cafe concert. Fac parte şi din formaţia de muzică irlandeză Shannon Ceili Band, cu care participăm la diverse festivaluri şi cântăm în cluburi. Un alt proiect este Ansamblul de muzică şi dans ucrainene Zorea, în care cânt vocal, la vioară şi dansez. Asta deoarece sunt de naţionalitate ucraineană şi mă împlineşte aceasta activitate. Am cântat în duo cu cunoscutul chitarist Maxim Belciug şi am înregistrat şi două cd-uri - Ad fontes (de muzică veche) şi Emociones (cu muzică latino-americană). Colaborez şi cu formaţia de muzică contemporană Devotio Moderna, înfiinţată de doamna Carmen Carneci. Am scos o carte "Probleme de interpretare in literatura muzicala pentru vioara solo", pe care mi-aş dori să o popularizez, pentru a fi de folos cât mai multor violonişti.

L.M.: Eşti implicată în multe proiecte muzicale destul de diferite, spune-ne mai multe despre fiecare din ele, ce înseamnă pentru tine şi cum se înscriu ele în parcursul tău. (N.P.): Acum cânt cu pianista Simona Strungaru, ceea ce mă bucură foarte mult, ea fiind o foarte buna

L.M.: Ai anumiți artiști cu care îţi doreşti să colaborezi pe viitor? Dar anumite scene pe care îţi doreşti să susţii recitaluri? (N.P.): Mi-aş dori să reiau colaborarea cu chitaristul Maxim Belciug, mi-ar plăcea să colaborez cu dirijorii Nicolae Moldoveanu, Valentin Doni, dar sunt deschisă


Interviuri

la orice propuneri muzicale. În privința scenelor, bineînţeles că aş dori să cânt pe cele mai importante, dar evoluţia pe orice scenă a unei filarmonici din ţară m-ar bucura.

începe cu dusul copiilor la grădiniţă şi şcoală, apoi mă duc la Ateneu, unde mă încălzesc o oră la vioară după care începe repetiţia. De la 13.30 până pe la 16.30 am timp pentru studiat la vioară, repetiţii şi alte treburi şi mă bucur foarte mult de acest timp. Apoi urmează L.M.: Cum ai descrie scena muzicii instrumentale şi timpul acordat familiei, care nu e prea mult dacă am clasice in România? Dar publicul ei? concert seară. Încerc să alerg de două ori pe săptămână (N.P.): Nu pot generaliza, sunt diverse cazuri şi situații, sau să merg cu bicicleta în Herăstrău, pentru că îmi dar cred că e foarte greu să intri ca solist în circuitul dă multă energie. Încerc sa rezolv multe treburi, am scenelor filarmonicilor, dacă nu ai relaţii. Am avut multe proiecte şi partea bună este că atunci când am experienţa ca, după cel mai important premiu obținut, eşecuri, n-am timp să-mi plâng de milă. să cânt mult mai puţin solistă. Pe de altă parte, din lipsa unor bugete mai mari rezultă un nivel mai slab decât L.M.: Unde te poate întâlni publicul Art Out? cel din alte ţări mai bogate. Mi-ar plăcea ca măcar o (N.P.): În primul rând la Ateneul Român, in cadrul dată pe lună să vină la Filarmonica din Bucureşti un orchestrei Filarmonicii. Colaborez cu mai multe solist sau dirijor de talie internaţională. Am avea toţi orchestre independente, cum ar fi Orchestra Simfonică de câştigat. Publicul de muzică clasică este din păcate Bucureşti, Sinfonia, sau Camerata regală. Cânt destul îmbătrânit şi ar trebui lucrat la popularizarea acestei de des cu chitaristul Dan Vasilescu, miercuri seara la muzici mai ales printre tineri. Hotel Capital Plaza, sâmbătă sau duminică la Terasa florilor. L.M.: Să vorbim şi despre relaţia cu publicul pe care L.M.: Ce proiecte de viitor ai? îl ai. Care sunt caracteristicile publicului tău? (N.P.): Publicul meu este foarte variat datorită (N.P.): Cel mai mult aş dori să cânt mai des ca solistă diversităţii muzicii pe care o cânt. Şi de multe ori cu orchestrele filarmonicilor din ţară. Vreau să cânt simt nevoia să-i atrag pe oamenii cărora le place doar în cât mai multe festivaluri de muzică clasică, folk muzica irlandeză sau folk, sau ucraineană spre cea (cu trupa Acum), medievale (cu trupa de muzică clasică. Pe lângă marea ei valoare, mi se pare de multe irlandeză Shannon Ceili Band). Cu pianista Simona ori chiar terapeutică şi e păcat că mulţi oameni nu o Strungaru aş dori să cânt cât mai mult, pentru că pot gusta. ne potrivim foarte bine şi învăţ multe din această experienţă. Mai am încă un nou proiect cu Valentin L.M.: Cum arată o zi din viaţa ta? Mandric, în care intenţionăm să cântăm cafe concert (N.P.): De obicei doresc să fac multe lucruri, trebuie să şi muzică irlandeză. mă ocup şi de copii, astfel că am zile foarte pline. Ziua

21


Dosar tematic

22

Tradițiile africanemoduri de comunicare și individualizare Alexandra Tudose

Abstract: Visitors to the various regions within the African continent are frequently surprised by the lack of clothing worn by traditional or rural people. Despite few cloth coverings, though, the locals are draped in jewelry and decorations. Anthropologists have discovered that body art is one of the human universals that are found in every culture on the planet. Although ink tattoos are the most popular modern form of body art, human beings have been adorning their bodies for aesthetic or ritualistic reasons in some manner or another for thousands of years.

Din totdeauna punctele, petele, liniile pictate sau orice alt însemn aplicat direct pe piele, au reprezentat, în primul rând un mod de comunicare. Pentru pieile roşii, fața era cu desăvârşire un act de identitate. Un Cirokee pregătit de luptă avea un ochi vopsit negru şi celălalt alb. În semn de victorie, după uciderea unui duşman, indienii din tribul Hidasta îşi imprimă pe bărbie, palma înnegrită. Şi în rândul femeilor se practicau aceste tradiții, astfel, femeile Kiowa îşi aşteptau soţii victorioşi, colorându-şi orbitele şi obrăzii cu roşu-cărămiziu. Studiile antropologice atestă că din cele mai Keywords: African body decorate, tradiții africane, arta vechi secole, oamenii caută în permanență, atât noi corporală, body art, body scars, body painting, neck mijloace de individualizare şi tehnici desociere vizuală rings, triburile africane, modificări corporale, African a individului sau a tribului de restul populaţiei, cât şi body modification, tribul Apatami, tribul Turkana din de apartenenţă la un grup sau o idee. Indiferent de Kenia, cultura Mayasa, tribul Kao, tribul Makonde, cultură, religie, ori rasă, fiecare în parte are o formă de înţelegere şi aplicare a ritualurilor de modificare tradiții triburi Bali, tradiții triburi India. corporală pornind de la tatuaje, perforări, până la piercing-uri şi răni cicatrizate. În acelaşi timp, toate aceste modificări, au şi rol estetic. Din vremuri străvechi, oamenii au încercat să îşi schimbe aspectul fizic pentru a accede la ceea ce ei considerau frumuseţea supremă. De altfel, tatuajul este unul dintre cele mai răspândite forme de artă corporală şi oamenii o fac de sute de ani. Un exemplu concret sunt triburile africane. Ceea ce este frapant este lipsa hainelor în detrimentul culturii tradiţionale, care constă în decoraţiuni corporale. În multe triburi, trupul este văzut că un templu care aşteaptă să fie decorat. Decorarea şi transformarea trupului de cele mai multe ori, are loc la un anumit moment în viaţă pentru înfrumuseţare sau a arăta a-şi arăta statutul. Primele manifestări a ceea ce astăzi este numit tatuaj au apărut cu 12.000 de ani i. Hr. În societăţile


Dosar tematic

23

primitive, aceştia îşi însemnau trupul pentru o ierhizare clară a funcţiilor. Există mai multe ipoteze care încearcă să explice posibilă apariţie a acestor obiceiuri. Pe de o parte, cenuşa care era folosită pentru a dezinfecta rana, în momentul cicatrizării, lăsa o zonă colorată şi astfel erau diferenţiaţi “luptătorii” de ceilalţi şi un punct de vedere conform căruia s-au îmbinat cele două forme de artă corporală deja existenţe: pictură şi sacrificarea. Astfel, în timp, ele devenind tradiţii de urmat în unele culturi. În studierea istoriei artei corporale, se evidenţiază faptul că în permanenţă aceasta a fost folosită pentru obţinerea fizicului ideal, evident în viziunea caracteristică perioadei, ritual de marcare al atingerii maturităţii sociale, identificare (în acest sens erau deosebiţi cei care aparţineau grupului de outside-uri), evidenţierea statutului social (de obicei, cu cât este mai mare modificarea, cu atât posesorul are un statut mai înalt) şi nu în ultimul rând, protective - este cunoscut faptul că de multe ori arta corporală reprezintă un talisman.

În triburile africane, arta corporală nu este caracterizată de ideea tradiţională de tatuaj; pentru ei, de exemplu, lama trebuie să fie unică şi cu forme specifice. Spre deosebire de celelalte culturi, ei îşi obţin cicatricile la vârste fragede ca ritual de iniţiere, dar ritualul continuă de-a lungul vieţii. Pentru ei, există şi un substrat istoric de unde a plecat acest obicei, devenit tradiţie. Ritualul dur era văzut că un colac de salvare- în mentalitatea lor, se mutilau pentru a nu fi luaţi sclavi. Fiecare grup are regulile sale privind sacrificarea şi diferă în funcţie de comunitate.în multe cercuri din nenumărate locuri de pe glob, având ca motivaţie, la început, religia, fiind parte din diferite ceremonii, alungarea răului sau mărirea atractivităţii. Oameni din multe locuri de pe glob încă mai ţin la acest obicei, indiferent că este vorba despre triburile Masai din Kenya, despre Huaorani, din Bazinul Amazonului, ori despre tineretul Hmong din Thailanda”, relatează Oddee. Femeile din tribul Apatani, de pe valea Ziro, din Arunachal Pradesh, nord-estul Indiei, îşi poartă semnul distinctiv în nas. În cazul lor, însă, "bijuteriile" nu sunt menite să le înfrumusețeze, dimpotrivă. Fiind considerate cele mai frumoase femei din regiune, au fost nevoite să se slutească, pentru a-şi proteja tribul de invadatori.


Dosar tematic Este destul de clar faptul că procesul este foarte dureros, dar în acelaşi timp, se şi extinde pe o perioadă mai lungă de timp. Metodologia procesului este foarte complexă: în primul rând, scarmaster-ul este localnic, determiner de mic, la rândul său cu cicatrici pentru a fi recunoscut. Profesia este transmisă din tată în fiu şi procesul este explicat cu stricteţe pentru conştientizarea riscului de a lucra cu lame direct pe corpul uman. De asemenea, ustensilele folosite sunt cel puţin la fel de importante că ritualul, în sine. Pe lângă funcţia de înfrumuseţare curaj şi tărie de caracter, cicatricile abdominale aplicate pe corpul femeii sunt însemn de fertilitate. În acelaşi timp, pot fi şi un mod de a creşte mândria familiei. Fetele îşi însemnează corpul pentru a arăta cât de mult ţin la fraţii lor, fără să arate durerea pe care o simt. Pictatul corpului se face cu ajutorul culorilor obținute, de obicei, din plante sau alte surse pur naturale. Picturile decorative sunt folosite tot pentru a însemna momente importante din viaţa unei persoane. Uneori, acestea sunt folosite exclusiv în loc de haine şi acoperă corpul în întregime, pentru perioade scurte de timp. Băieţii care intră la pubertate, uneori îşi râd părul de pe cap şi îşi pictează scalpul în culori şi modele specifice. “E o tehnică destul de comună în ziua de azi în multe cercuri din nenumărate locuri de pe glob, având ca motivaţie, la început, religia, fiind parte din diferite ceremonii, alungarea răului sau mărirea atractivităţii. Oameni din multe locuri de pe glob încă mai ţin la acest obicei, indiferent că este vorba despre triburile Masai

24 din Kenya, despre Huaorani, din Bazinul Amazonului, ori despre tineretul Hmong din Thailanda”, relatează Oddee. Femeile din tribul Apatani, de pe valea Ziro, din Arunachal Pradesh, nord-estul Indiei, îşi poartă semnul distinctiv în nas. În cazul lor, însă, “bijuteriile” nu sunt menite să le înfrumusețeze, dimpotrivă. Fiind considerate cele mai frumoase femei din regiune, au fost nevoite să se slutească, pentru a-şi proteja tribul de invadatori.

Un alt obicei prezent în mai multe culturi precum cea africană, mayaşă, în zone că Sudan ori Vietnam este ascuţirea dinţilor, realizat manual. În Bali, pe alocuri, aceste modificări încă se practică, motivul principal fiind purificarea- ei cred că dinţii, în forma lor naturală, simbolizează furia, gelozia şi alte emoţii negative. În cultura mayaşă, uneori procedeul este însoţit şi de unele desene, care arătau clasa persoanei. Un alt motiv este asemănarea cu cei ai animalelor de pradă, în special cu dinţii rechinilor. Găurirea buzelor şi înserarea unei farfurii de lut este un alt obicei pentru decorarea corpului. În Africa, acesta vine la pachet cu extirparea incisivilor de jos. Alte triburi precum Sara sau Lobi îşi mutilează ambele buze, în timp ce triburile cum ar fi Makonde, o poartă doar în buza de sus şi mărimea este un însemn social sau economic. Alungirea gâtului este, în general, folosită tot pentru înfrumuseţare, pentru atingerea frumuseţii ideale. Acesta este un proces treptat realizat cu ajutorul unor inele aplicate pe rând. Arta corporală Africană este folosită în mod egal, de bărbaţi şi femei cu diferite motive şi scopuri. Şi ele includ, dar nu se limitează doar la festivale, celebrări, frumuseţe şi bună-dispoziţie. Decorările diferă chiar de la regiune la regiune .


Dosar tematic

25

Maasaii din partea de est a Africii, folosesc arta corporală pe parcursul festivalului de celebrare al războinicilor. Înfăţişarea lor este completată de haine legate în jurul taliei şi codiţe împletite pe piele colorate în roşu. Aceeaşi culoare este folosită pentru pictarea corpului, în timp ce pentru picioare, folosesc albul. Triburile Turkana din Kenia pe lângă haine şi un anumit tip de prindere a părului, bărbaţii îşi râd părul de pe creştet pentru a crea o linie fină, în timp ce, restul părului şi-l acoperă cu noroi colorat. Unii îşi exprimă stilul cu ornamente făcute din scoici sau fildeş. Bărbaţii din tribul Kao, învăţă să îşi decoreze singuri corpul când ajung la adolescenţă. Lor le este permis să se joace cu diferite modele şi culori prin intermediul cărora le este oglindită personalitatea şi le scoate în evidență simţul estetic. Arta corporală africană este folosită pentru individualizare, diferenţiere de statut, credinţe sau afilieri la un anumit trib, care implică valori şi cultura specifică. Aceasta constau atât în pictare corporală, cât şi în crearea de bijuterii aplicate pe corp, ori crestături aplicate direct pe piele care apar odată cu înaintarea în vârstă, diferă uneori şi în funcţie de sex. Oricine poate vedea că atunci când vine vorba de arta decorării corpului, indiferent de loc sau cultură, acesta nu cunoaşte limite şi este fascinantă.


Dosar tematic

26

Bibliografie

1. Arta decorarii corpului uman in Descopera. ro http://www.descopera.ro/cultura/5166890-artadecorarii-corpului-uman 2. Cezar Dumitru, Pe la originile umanitÄƒĹŁii: Triburile sud-etiopiene - Ep. 1 in Descopera.ro 31 iulie 2011, http://travel.descopera.ro/8542043-Pe-laoriginile-umanitatii-Triburile-sud-etiopiene-Ep-1 3. Anca Serghescu, Modificari corporale extreme, inca practicate pe glob in Ziare.com 10 martie 2013 http://www.ziare.com/magazin/obiceiuri/modificaricorporale-extreme-inca-practicate-pe-glob-galeriefoto-1223315 4. http://jfb-levage.com/tag-african-body-art. html 5. http://www.all-about-african-art.com/african-body-art.html 6. Beth Assaf,Tipes of African Body Art in African Tribal Body Art http://tattoos.lovetoknow.com/ African_Tribal_Body_Art 7. http://www.freetattoodesigns.org/body-art. html 8. Andrew Keet, African Body Art in Fantastic Africa 26 mai 2013 http://www.fantasticafrica.org/ african-body-art/ 9. http://www.africanconservancy.org/member/ bodyart.html

Surse fotografii: Painting http://www.africanconservancy.org/images/ BodyArt/Surma1.gif Scars face http://2.bp.blogspot.com/_XBT0ueUNvBc/R5vdQktmYOI/AAAAAAAAAEI/IvhqThn1uGw/s1600/ african%2Bbody%2Bart%2Bwww.ethiopiafirst.com Scars body https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/04/dc/0 6/04dc06f750dde82e8b529c7f8d58baab.jpg Modification https://thislifeinphotos.files.wordpress. com/2012/06/lip-plug.jpg Carved teeth https://agnautacouture.files.wordpress. com/2013/06/carved-teeth1.jpg Neck rings https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/51/23/ 08/5123080127dd8f0265f76e4a25425b45.jpg Mud http://victoriafalls24.com/wp-content/uploads/2013/08/Himba.jpg Tribal modification https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/96/7a/ cb/967acb0079de37491ca03b1c760bbfce.jpg


Dosar tematic

27

Traditional African Customs

Forms of Communication and Individualization Wrote by Alexandra Tudose Translated by Mădălina Panduru Abstract: Visitors to the various regions within the African continent are frequently surprised by the lack of clothing worn by traditional or rural people. Despite few cloth coverings, though, the locals are draped in jewelry and decorations. Anthropologists have discovered that body art is one of the human universals that are found in every culture on the planet. Although ink tattoos are the most popular modern form of body art, human beings have been adorning their bodies for aesthetic or ritualistic reasons in some manner or another for thousands of years.

From everlasting, points, spots, painted lines or any other signs applied directly to the skin were a form of communication. For Indians, their face was an act of identity. A Cirokee man ready for a battle had an eye painted with black and the other one with white. After killing an enemy, as a sign of victory, the Indians of the tribe Hidasta imprinted their blacked palm on the chin. These customs were practiced among women too, so, Kiowa women were waiting for their victorious husbands with their brick-coloured Keywords: eyes and cheeks. African body decorate, tradiții africane, arta Anthropological studies attest that from corporală, body art, body scars, body painting, neck ancient studies people are always looking for new rings, triburile africane, modificări corporale, African means of individualization and visual techniques for body modification, tribul Apatami, tribul Turkana din differentiation between individual or tribe and the Kenia, cultura Mayasa, tribul Kao, tribul Makonde, rest of population, but also to show their membership tradiții triburi Bali, tradiții triburi India. in a group or an idea. Everyone has a form of understanding and practice of body modifications rituals, from tattoos, perforations to piercings and healed wounds. Meanwhile, all these changes have an aesthetic role. From ancient times, people have tried to change their appearance in order to accede to what they considered to be the absolute beauty. Besides, tattoo is one of the most common form of body art and people practice it for hundreds of years. A clear example is represented by African tribes. What is striking is the lack of clothes to the detriment of traditional culture, which consists of body decoration. In many tribes, the body is seen as a temple waiting to be decorated. Most often, body decoration and transformation takes place at a certain time in life for means of beauty or to show a status. The first manifestations of what is called today tattoo appeared 12,000 years B.C. In primitive societies they marked their body for a clear hierarchy of values.


28

There are several hypotheses that attempt to explain the possible occurrence of such customs. On the other hand, the ash used to clean the wound left a colored area and so they were differentiated as “fighters” from others, and another point of view which said that two existing forms of body art merged: painting and sacrifice. Thus, over time, they become traditions respected in some cultures. When studying the history of body art it is highlighted the fact that it was used all the time to obtain the ideal physical, obviously, according to the characteristic of the period, a ritual which marked the social maturity, identification (in this sense were distinguished those belonging to outsiders), highlighting their social status (usually, the greater the change, the owner had a higher status), last but not least, a protective purpose – it is known that body art is often a talisman.

Oameni din multe locuri de pe glob încă mai ţin la acest obicei, indiferent că este vorba despre triburile Masai din Kenya, despre Huaorani, din Bazinul Amazonului, ori despre tineretul Hmong din Thailanda”, relatează Oddee. Femeile din tribul Apatani, de pe valea Ziro, din Arunachal Pradesh, nord-estul Indiei, îşi poartă semnul distinctiv în nas. În cazul lor, însă, "bijuteriile" nu sunt menite să le înfrumusețeze, dimpotrivă. Fiind considerate cele mai frumoase femei din regiune, au fost nevoite să se slutească, pentru a-şi proteja tribul de invadatori. În triburile africane, arta corporală nu este caracterizată de ideea tradiţională de tatuaj; pentru ei, de exemplu, lama trebuie să fie unică şi cu forme specifice. Spre deosebire de celelalte culturi, ei îşi obţin cicatricile la vârste fragede ca ritual de iniţiere, dar ritualul continuă de-a lungul vieţii. Pentru ei, există şi un substrat istoric de unde a plecat acest obicei, devenit tradiţie. Ritualul dur era văzut că un colac de salvare- în mentalitatea lor, se mutilau pentru a nu fi luaţi sclavi. Fiecare grup are regulile sale privind sacrificarea şi diferă în funcţie de comunitate.în multe cercuri din nenumărate locuri de pe glob, având ca motivaţie, la început, religia, fiind parte din diferite ceremonii, alungarea răului sau mărirea atractivităţii.


29 In African tribes, body art is not characterized by the traditional tattoo idea; for example, the blade must be unique and with specific forms. Unlike other cultures, they got the scars from an early age as an initiation rite, but the ritual continues throughout their life. For them, there is a historical substrate from where this habit started and became tradition. This rough ritual was seen as a life saver - in their mentality, they mutilated themselves not to be slaves. Each group has its own rules on the sacrifice and depends on community. It is quite clear that the process is very painful, but at the same time, it extends over a longer period of time. The process is very complex: first, the scarmaster is also a local person, himself also scarred to be recognized. This profession is passed down from father to son and the process is strictly explained in order to rise the awareness of the risk to work with blades directly on the human body. Also, the tools used are at least as important as the ritual itself. Besides the beauty function, courage and backbone, the abdominal scars applied on woman’s body represent a sign of fertility. At the same time, this can be a way to increase family pride. Girls mark their body to show how much they care about their brothers without showing the pain. Body painting is made with colors usually obtained from plants or other natural sources. Decorative paintings are used to mark important moments in a person’s life. Sometimes they are used exclusively instead of clothes, covering the body completely, for short periods of time.

Boys at puberty sometimes shave their hair off and their scalp is painted with colors and specific patterns. “It’s a quite common technique today in many circles in many places around the globe, with the religious motivation, at first, being part of various ceremonies, banishing evil or increasing attractiveness. People from various places around the world still preserve this habit, whether it is about the Masai tribes in Kenya, about Huaorani, from Amazon, or about the young Hmong from Thailand “, reports Oddee. Women from Apatani tribe, on the Ziro Valley, of Arunachal Pradesh, northeast India, carry their distinctive sign in their nose. In this case, however, the “jewels” are not meant to beautify, on the contrary. Considered the most beautiful women in the region they were disfigured in order to protect their tribe from invaders. Another custom present in many cultures such as African, Mayan, in areas like Sudan or Vietnam is the handmade teeth sharpening. In Bali, here and there, these customs are still practiced, the main reason being the purification – they believe that teeth, in their natural form, symbolize anger, jealousy and other negative emotions. In Mayan culture, the process is sometimes accompanied by some drawings showing the person class. Another reason is the similarity to those of predators, particularly shark teeth. Lip piercing and inserting a plate of clay is usually another body decoration. In Africa, it comes with the removal of the lower incisors. Other tribes like Sara or Lobi mutilate their both lips, while tribes such as Makonde, are wearing it only in their upper lip and its size is a sign of social or economic status. The elongation of the neck is generally used also for beauty, to achieve the beauty ideal. It is a gradual process achieved by means of sequentially applied rings.


30

African body art is used equally by men and women with different reasons and purposes. And they include, but are not limited to festivals, celebrations, beauty and good mood. Decorations differ even from region to region. Maasaii from eastern Africa use body art during the festival celebration of warriors. Their appearance is complemented by clothing tied around the waist and leather braids on red. The same color is used for body painting, while for the legs they use white. Turkana tribes of Kenya, besides having a certain type of clothes and hair gripping, men shave their hair on the crown to create a fine line, while the rest of the hair is covered with colored mud. Some express their style with ornaments made of shells or tusks. The men of the Karo tribe learn to decorate their body when they reach adolescence. They are allowed to play with different patterns and colors, through which is reflected their own personality and sense of style. African body art is used for individualization, differentiation states, beliefs or membership of a particular tribe, involving specific values and culture. This consists also of body painting, but also of creating jewellery applied on the skin or indentations indentations applied directly on the skin that occurs with age and sometimes they differ by gender. When it comes to the art of decorating the body anyone can see that, regardless of location or culture, there are no boundaries and it is fascinating.


31

Bibliografie

1. Arta decorarii corpului uman in Descopera. ro http://www.descopera.ro/cultura/5166890-artadecorarii-corpului-uman 2. Cezar Dumitru, Pe la originile umanitÄƒĹŁii: Triburile sud-etiopiene - Ep. 1 in Descopera.ro 31 iulie 2011, http://travel.descopera.ro/8542043-Pe-laoriginile-umanitatii-Triburile-sud-etiopiene-Ep-1 3. Anca Serghescu, Modificari corporale extreme, inca practicate pe glob in Ziare.com 10 martie 2013 http://www.ziare.com/magazin/obiceiuri/modificaricorporale-extreme-inca-practicate-pe-glob-galeriefoto-1223315 4. http://jfb-levage.com/tag-african-body-art. html 5. http://www.all-about-african-art.com/ african-body-art.html 6. Beth Assaf,Tipes of African Body Art in African Tribal Body Art http://tattoos.lovetoknow. com/African_Tribal_Body_Art 7. http://www.freetattoodesigns.org/body-art. html 8. Andrew Keet, African Body Art in Fantastic Africa 26 mai 2013 http://www.fantasticafrica.org/ african-body-art/ 9. http://www.africanconservancy.org/member/ bodyart.html

Surse fotografii:

Painting http://www.africanconservancy.org/images/ BodyArt/Surma1.gif Scars face http://2.bp.blogspot.com/_XBT0ueUNvB c/ R5vdQktmYOI/AAAAAAAAAEI/IvhqThn1uGw/s1600/ african%2Bbody%2Bart%2Bwww.ethiopiafirst.com Scars body https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/04/dc/06/04 dc06f750dde82e8b529c7f8d58baab.jpg Modification https://thislifeinphotos.files.wordpress. com/2012/06/lip-plug.jpg Carved teeth https://agnautacouture.files.wordpress. com/2013/06/carved-teeth1.jpg Neck rings https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/51/23/08/51 23080127dd8f0265f76e4a25425b45.jpg Mud http://victoriafalls24.com/wp-content/ uploads/2013/08/Himba.jpg Tribal modification https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/96/7a/cb/96 7acb0079de37491ca03b1c760bbfce.jpg


Dosar tematic

Simbolistica Tatuajelor în formă de Cruce Ligia Niculae

Abstract: This current article goes beyond the general view of tattoo world and tries to understand the historical and mental perception on religious tattoos. Knowing that tattoos have a long history and represent more than just making your body prettier, this article traces up to the Ancient Egypt the history of religious tattoos. Keywords: history, tattoo, art, belief Tatuajele sunt din ce în ce mai populare în ziua de astăzi, iar simbolistica lor este tot mai personală; de la portrete întipărite etern în piele, până la desene abstracte, totul are o însemnătate personală. Conform sondajelor realizate, doar americanii cheltuiesc 1,6 miliarde de dolari anual pentru tatuaje, în 2012 21% dintre americanii adulți aveau cel puțin un tatuaj (M DeMello, 2014, xxv). Tatuajele nu mai sunt de mult specifice găștilor de motocicliști sau pușcăriașilor; sunt o formă de exprimare, iar stereotipurile vis-a-vis de tatuaje sunt neîndreptățite. Mai mult, istoria tatuajelor și simbolistica acestora merge mult mai departe de găștile de motocicliști, pușcăriași sau rebeliunea tinerilor; tatuajele sunt semnificative pentru înțelegerea unui trib, unui curent, al mentalului colectiv, sau chiar devin un mijloc de diferențiere și de salvare. România a fost și încă este destul de negativistă față de această formă artistică datorită stereotipurilor. Doar Nicolae Minovici face o (timpurie) atentă descriere a tatuajului în România (N. Minovici, 2007) și menționează că tatuajele (în Europa) apar mai târziu și sunt răspândite la categoriile inferioare ale populației 1(N. Minovici, 2007, 15) cu toate că pe celelalte continente oamenii se supun cu ușurință acestei proceduri (N. Minovici, 2007, 15). În introducerea sa despre istoricul și tipologia tatuajelor, Minovici identifică o serie de tatuaje realizate cu diverse scopuri, realizarea acestora fiind total diferită față de scopul înfrumusețării practicat astăzi. Categoriile de tatuaje descoperite de Minovici încep cu tatuajul în scop estetic și care seamănă cu cel din ziua de astăzi. Acest tip de tatuaj diferă în funcție de zona geografică, iar forma și localizarea lui fiind

mai degrabă specifice populației/tribului. A doua categorie de tatuaje este aceea a tatuajelor realizate cu scop terapeutic. Cu alte cuvinte cunoscutele noastre ventuze sau leacuri băbești erau înlocuite în alte zone ale lumii cu crestături sau arsuri care puteau să te scape de migrene și diverse boli. O a treia categorie este aceea a tatuajelor în scop religios, adică acele tatuaje realizate pe o porțiune semnificativă a corpului și care 2 poate veni chiar în contradicție cu religia practicată . Aceste tatuaje sunt total diferite de tatuajele tribale pentru că acestea erau special realizate pentru a te diferenția de alt trib. Tatuajele familiale erau cele care se realizau pentru a distinge copii unii de alții3, Minovici continuă cu tatuajele în scop războinic care erau special realizate pentru înfricoșarea adversarilor. Ultimele categorii menționate de autor sunt tatuajele profesionale, adică tatuajele ce țin mai degrabă de medicina legală (N. Minovici, 2007, 24) și tatuajele aparținând societăților, anume tatuajele care diferențiau anumite categorii sociale, sau demonstrau apartenența și credința față de ceva/cineva (N. Minovici, 2007, 25). Extrem de interesant demersul autorului care cercetează tema tatuajelor în România pentru tema sa de licență susținută în 1898, lucrarea fiind de interes major în acea perioadă. Mai mult, pe baza demersului său, în 2014 Muzeul Municipiului București, realizează o expoziție temporară intitulată “Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România”4 . Extrem de aplaudat demersul muzeului și apreciată de tineri, expoziția a fost un real succes. Plecând de la lucrarea lui Minovici și de la expoziția muzeului, în cadrul acestui articol vom face o incursiune în istoria destul de necunoscută a tatuajelor cu tentă religioasă și familială.

Istoria Tatuajelor

Conform Enciclopediei Tatuajelor, primele dovezi arheologice a tatuajelor datează de acum 7000 de ani și au fost descoperite în America de Sud, mai precis în zona de nord a Chile și Sudul Peruan unde s-au descoperit mumii tatuate. Alte tatuaje apar și în cazul mumiei Otzi - omul zăpezii, dar și în China, Siberia, Filipine (M. DeMello, 2014, xxix).

32


33 reprezenta modul de atragere a viitorilor soți. Aceste proceduri extrem de dureroase, ca să nu menționăm potențialul infecțiilor și chiar moartea persoanelor demonstrau comunității și faptul că persoanele erau apte pentru următoarea etapă a vieții. Fiecare tatuaj avea o semnificație – de la statutul social, trib, statut marital și până la realizările și meritele posesorilor. Așa cum menționează și Minovici, unele tatuaje aveau rol de talisman pentru ca posesorii să fi protejați de boli, farmece și spirite rele. Cu alte cuvinte, tatuajul este strâns legat de șamanism.

Cele 61 de tatuaje ale lui Otzi Metoda de realizare acestor tatuaje depindea de zona geografică, astfel în Europa tatuajele se realizau prin înțeparea cu un fel de ac cu culoare pielea, metodă care era folosită și în America de Nord, comparativ cu Indonezia unde se folosea un dinte ascuțit anexat unui băț. După inserarea dintelui în pigment, acesta era bătut cu ajutorul unui ciocan în piele. În Noua Zeelandă se făcea modelul cu ajutorul unui obiect ascuțit după care, pe zona afectată, se aplica culoarea. O metodă asemănătoare se folosea și în Africa, doar că pielea era mai întâi tăiată după care se aplica pigmentul. În zona Arctică tatuajele erau create prin coaserea zonei cu un ac din os după care se aplica pigmentul pentru a fi creat modelul (M. DeMello, 2014, xxix). Astfel, tatuajele apar ca fiind o practică de transformare din animal în om, persoana fără un astfel de tatuaj fiind considerată a nu fi pregătită pentru trecere către maturitate, deci pentru conviețuire, reproducere și familie. Cu alte cuvinte, statutul tatuajelor era nu doar pentru înfrumusețare, femeile fiind considerate a fi mult mai frumoase datorită acestor tatuaje (M. DeMello, 2014, xxix-xxxi). Am putea spune că această formă de înfrumusețare ținea locul machiajului de astăzi. Stereotipurile din ziua de astăzi sunt mai mult decât neîndreptățite dat fiind scopul lor inițial; tatuajele reprezentau parte din trecerea către maturitate și către inițierea statutul de bărbat și cap de familie (pentru bărbați), iar pentru femei

Imagine a unei femei indigene din America de nord din tribul Tlingit. Tatuajele șipiercing-uri faciale sunt specifice femeilor din acest trib.


Dosar tematic O dată cu trecerea timpului, tatuajele capătă o altă conotație și apar în special la sclavi, infractori, chiar soldați pentru a se vedea cui aparține acea persoană (M. DeMello, 2014, xxxi). Practic dacă în perioada antică un tatuaj era motiv de mândrie și de evoluție socială, în perioada medievală tatuajele arată caracterul inferior al posesorilor, deci o schimbare de percepție asupra acestora. Se poate observa că această idee s-a menținut chiar și în perioada modernă și contemporană când, în special în cazul deținuților din lagărele naziste aceștia erau însemnați prin tatuare. Ultimele decenii aduc însă o schimbare în mentalitate prin faptul că apare o renaștere (Rubin, 1988) generată de apariția artiștilor tatuatori care duc simpla pigmentare permanentă a pielii la nivel de artă. Sofisticarea tatuajelor în materie de model, culorile, toate duc această metodă antică pe culmile gloriei, din punct de vedere al celor care optează pentru o astfel de exprimare fiind în special oameni din clasele de mijloc. Această trecere de la tribalismul și stigmatele față de tatuaje duce la statutul de artă tatuajul și de liberalizare a omului. Practic tatuajul devine o formă de conștientizare a libertății și acceptării modificărilor ca urmare a dorinței de exprimare a omului liber, acum și conștient de deciziile sale. Descoperim astfel că tatuajul, în lungul său drum istoric, capătă forma exprimării și întipăririi chiar a trăirilor de moment pe propria piele care devine astfel pânza artistului.

Tatuajele ca formă de diferențiere socială

34 cert este că până atunci nu am mai văzut astfel de tatuaje pe mâinile femeilor. La o primă căutare, se descoperă că astfel de tatuaje sunt specifice femeilor aromâne din Dobrogea, de cele mai multe ori însemnarea fiind localizată pe fruntea femeilor. Conform lui Minovici, acest tip de tatuaj este un tatuaj familial (N. Minovici, 2007, 26) cu toate că se poate observa faptul că nu este doar un simplu tatuaj familial și acesta pentru că, citind tot la Minovici, se observă faptul că în Macedonia părinții, pentru a-și recunoaște copiii pe care adesea îi găseau uciși de către turci, îi marcau încă de la vârsta de 5-6 ani cu un tatuaj în formă de cruce pentru a dovedi faptul că acel copil era creștin (N. Minovici, 2007, 51). Astfel se poate observa faptul că diferențierea se făcea prin cultul religios, deci însemnarea cu caracter familial despre care vorbea Minovici capătă astfel și conotație religioasă.

Dar ce se întâmplă cu tatuajele care au un scop anume și diferențiază anumite popoare sau care sunt folosite în lupta dintre etnii? Menționam în cadrul abstractului acestui articol că mă interesează tatuajele pur cu caracter religios și etnic, tocmai de aceea în următoarele rânduri mă voi focusa pe acestea. Nu am definit această secțiune a articolului drept tatuajele religioase pentru că așa cum voi menționa în următoarele rânduri aceste tatuaje țin nu doar de factorul religios, ci și de factorul etnic. Interesul față de acest tip de tatuaje apare ca urmare a faptului că, mică fiind, am descoperit pe mâna stângă a uneia dintre vecinele bunicii mele un semn în formă de cruce tatuat și care părea a fi (parcă) trecut prin toată experiența de viață a posesoarei. Curiozitatea copilului din mine a întipărit această imagine adânc în memorie, iar citirea cărții lui Minovici mi-a readus imaginea micii cruci în minte. Analfabetă, bătrână și cu probleme de memorie, vecina bunicii mele nu a știut să îmi explice, sau poate nu a vrut, scopul crucii de pe mâna sa. Am primit un Tipuri de tatuaje în formă de cruce identifidoar „așa era obiceiul”. Nu știu dacă femeia provenea cate de Minovici dintr-o anume regiune și după s-a mutat în București,


Dosar tematic Mergând mai departe cu cercetarea se observă Bujduveanu, 2012), tocmai de aceea în ziua de astăzi faptul că aceste tatuaje erau realizate în special fetelor, acest tip de tatuaj se mai poate observa doar la femeile astfel devine și un simbol împotriva violării de către foarte bătrâne. Astfel, se pierde tradiția tatuării. musulmani a fetelor creștine. În zona Dobrogei și în zonele locuite de aromâni se poate observa că femeile bătrâne, trecute de 80 de ani au pe mâini anume dosul palmei, antebrațe sau pe frunte. Tatuarea proteja astfel femeile de răpire, violare sau includere în haremurile turcești pentru că prin însemnare acestea erau urâțite și mutilate, astfel nemaiputând satisface standardul de frumusețe turcesc. După cum se poate observa în poza de mai jos, crucea nu este o simplă încrucișare a două linii, ci poate fi înfrumusețată cu puncte, linii, cercuri. De asemenea se găsesc și crucile simple, de cele mai multe ori pe frunte. Nu există doar o singură cruce pe fruntea femeilor, sau între sprâncene, ci sunt documentate cazuri cu femei având mai bine de 5 astfel de cruci pe frunte.

Femeie tatuată din Croația

Conform istoricului Tănase Bujduveanu, acest obicei de tatuare apare ca urmare a persecuțiilor suferite de creștini în zona Balcanică până în secolul al XX-lea. Astfel, această însemnare vine ca urmare a unui proces de salvare și de protejare față de boli și deochi. Evoluția acestui tatuaj este extrem de interesant și aceasta pentru că are o evoluție în perfectă concordanță cu evoluția imperiului Otoman și a zonei Balcanice, astfel că se observă faptul că odată cu retragerea imperiului Otoman din zona Balcanică, obiceiul tatuării dispare, chiar după Primul Război Mondial începe să dispară aproape total (T.

Vladislav B. Sotorovic (Vladislav B. Sotorovic, 2013) menționează faptul că tatuarea reprezintă și o formă de identificare a grupurilor sau a macrocomunităților identificate ca fiind vlahe (Vladislav B. Sotorovic, 2013, 6-7) Acest tip de tatuaj ce se găsește în zona Balcanică nu este un simplu tatuaj pur religios, iar aromânii sau vlaho-creștinii nu sunt singurii care sunt însemnați cu un astfel de tatuaj sub formă de cruce. Trecând marea Mediterană se observă faptul că în Egipt, ortodocșii copți sunt posesori ai unui tatuaj asemănător cu cel al aromâncelor, doar că în acest caz este localizat pe antebraț sau încheietură. Acest tatuaj trebuie înțeles în contextul mândriei față de faptul că persoana respectivă este creștină, mai mult este creștin copt. Biserica ortodoxă coptă nu trebuie confundată cu biserica ortodoxă a Alexandriei (biserică calcedoniană) 5. Se poate observa faptul că în cazul ortodocșilor copți tatuajele sunt încă prezente, sub forma de cruce coptică și sunt purtate de aproape toți creștinii copți din Egipt. Dacă în cazul femeilor aromâne crucea era pentru salvare, în acest caz este un semn de mândrie și identificare pentru că arată supraviețuirea creștinilor într-o mare de musulmani.

35


Dosar tematic Tatuarea crucii este o adevărată tradiție în Egipt, în prezent meseria de tatuator fiind una a generațiilor, noii tatuatori începând a profesa de la vârste fragede (10-12 ani).

5. Această biserică trebuie înțeleasă ca parte a bisericilor vechi orientale care nu au recunoscut hotărârile Conciliului din Calcedon din 451, astfel devenind biserici necalcedoneene. În cadrul acestor biserici se află Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt, Biserica Apostolică Armeană și Biserica Ortodoxă Etiopiană. Biserica Coptă este total independentă, are papă propriu care nu are legătură cu papa romano-catolic. Termenul de copt derivă din gypt care desemnează egiptean, astfel această biserică desemnează creștinii ortodocși egipteni. Istoria lor începe in secolul al Vlea când devine practic independentă.

Tatuaje ale egiptenilor copți Conform ultimelor cercetări, creștinii copți sunt cei mai înstăriți creștini din Egipt, iar datorită ultimelor evenimente politice din zona musulmană aceștia sunt pasibili de persecuții. Se observă astfel o trecere de la tatuajul copților ca mijloc de identificare și mândrie la mijloc de intrare în biserică, iar acum ca posibil mijloc de persecuție din partea musulmanilor. Tatuajele merg mai departe de stereotipurile existente în societatea prezentă. Istoria lor este una lungă și demnă de frecvente menționări. Prin acest articol am încercat să scot în evidență nu doar lungul drum al mentalității vis-a-vis de tatuaj, dar mai ales modul de folosire al acestora. Obsevăm astfel că tatuajele devin mijloc de salvare și de arătare a credinței, ca mijloc de comunicare sau de contopire cu practicile șamanice. 1. În acest caz Minovici se referă la marinari, soldați, condamnați 2. Aici mă refer la acele pasaje religioase care specifică interdicția semnelor permanente pe corp, dar care totuși sunt realizate. 3. În acest caz Minovici menționează faptul că aceste tatuaje erau realizate într-o perioadă în care uciderea copiilor era frecventă, tocmai de aceea era mult mai ușor să îi recunoască. Aici oferă exemplul creștinilor care își tatuau copiii cu căte o cruce amplasată pe membrele superioare pentru a-i putea recunoaște. (N. Minovici, 2007, 26) 4. Pentru mai multe informații: http://www.muzeulbucurestiului.ro/tatuaje.html accesat ultima oară la 05 noiembrie 2015.

Sursa foto South Tyrol Museum of Archeology © South Tyrol Museum of Archeology/EURAC/Samadelli/Staschitz. (http://larskrutak.com/the-worlds-oldest-tattoos-november-11-2015/) Library of Congress, în: M. DeMello, 2014, 228 N. Minovici, 2007, 26 http://tetoviranicovjek.bloger.index.hr/ http://tetoviranicovjek.bloger.index.hr/ http://www.centralcoastfca.org/coptic-christians-indanger-in-egypt-understanding-the-eastern-orthodox-church

Bibliografie: T. Bujduveanu, 2012: Tănase Bujduveanu, Un simbol al credinței creștine – crucea în frunte. (București: Romdiac, 2012). M. DeMello, 2014: Margo DeMello, Faces Around the World; Encyclopedia of the Human Face. (Santa Barbara, Denver & Oxford: XXX, 2014). N. Minovici, 2007: Nicolae Minovici, Tatuajele în România. (București: Curtea Veche, 2007) Vladislav B. Sotorovic, 2013: Vladislav B. Sotorovic, „The Balkan Vlachs – An Extinguishing Ethnolinguistic Group”, lucrare prezentată la Vilnius in 2013, disponibil online la http://www.researchgate.net/ publication/256842026_Vladislav_B._Sotirovic_The_ Balkan_Vlachs_Vilnius_2013 accesat ultima oară la 04 noiembrie 2015. http://vlahofonoi.blogspot.ro/2011/02/traditionaltatto-of-vlachs-aromanians.html accesat ultima oară la 04 noiembrie 2015

36


Dosar tematic

The Symbolism of the CrossShaped Tattoo Wrote by Ligia Niculae Translated by Madalina PANDURU

Abstract: This current article goes beyond the general view of tattoo world and tries to understand the historical and mental perception on religious tattoos. Knowing that tattoos have a long history and represent more than just making your body prettier, this article traces up to the Ancient Egypt the history of religious tattoos. Keywords: history, tattoo, art, belief Today, tattoos are becoming more and more popular, and their symbolism is more personal; from portraits imprinted forever into the skin, to abstract designs, everything has a personal significance. According to the surveys, only Americans spend 1.6 billion dollars annually for tattoos and in 2012 21% of adult Americans have at least one tattoo (M DeMello, 2014 xxv). Tattoos are no longer a specific to gangs of bikers or inmates; this is a form of expression and stereotypes vis-a-vis the tattoos are unjustified. Moreover, the history and symbolism of tattoos go far beyond the gangs of bikers, convicts or youth rebellion; tattoos are significant to the understanding of a tribe, a current, of collective mind, or even become a mean of differentiation and salvation. Romania has been and still is quite negativistic towards this art form because of stereotypes. Only Nicholas Minovici makes (an early) careful description of the tattoo in Romania (N. Minovici, 2007) and indicates that (in Europe) tattoos come later and widespread among the lower categories of the population (N. Minovici 2007, 15) although people on the other continents easily accept this procedure (N. Minovici 2007, 15). In his introduction on the history and types of tattoos, Minovici identified a number of tattoos made with different aims, their execution is totally different from the embellishing purpose practiced today. The tattoo categories discovered by Minovici begin with the tattoo for aesthetic purposes and which resembles to what we have nowadays. This type of tattoo differ according to geographical area, and the shape and its location is being more specific to the

population/tribe. The second category is a tattoo made with therapeutic purposes. In other words, our famous suction cups and quack remedies were replaced in other areas of the world with cuts or burns which could get rid you of migraines and various diseases. The third category concerns the religious tattoos, namely, those tattoos made on a specific portion of the body which can even come in contradiction with the religion practiced. These tattoos are totally different from tribal tattoos because they were specially made in order to differentiate themselves from another tribes. Family tattoos were those made to distinguish their children, and Minovici continues its categorization with warrior tattoos which were specilly designed to frighten their opponents. Last categories specified by the author are professional tattoos, i.e. tattoos that are rather characteristic to forensic medicine (N. Minovici 2007, 24) and tattoos belonging to societies, namely tattoos which differentiate certain social social categories, or showing the faith in something / someone (N. Minovici 2007, 25). It is very interesting the author’s approach researching the topic of tattoos in Romania for his Bachelor's degree presented in 1898, when it was a major concern in that time. Moreover, based on his approach, Bucharest Municipal Museum organised in 2014 a temporary exhibition entitled „A History of Symbols: Tattoo in Romania”. The exhibition was a great success, and the step of the museum was extremely applauded and very well received by young people. In this article we will make an incursion into the pretty unknown history of religious and family tattoos starting from Minovici’s work and the museum exhibition.

Tattoo History

According to The Tattoo Encyclopedia, first archaeological evidences of tattoos date back from 7,000 years and they have been discovered in South America, more exactly in northern Chile and southern Peru where tattooed mummies were discovered. Other tattoos appear also in the case of mummy Otzi – the snow man, but also in China, Siberia, Philippines (M. DeMello, 2014 xxix).

37


The 61 Otzi’s tattoos

38

The method of achieving this tattoo depends on the geographical area, so in Europe tattoos were made by pricking skin with a kind of needle with color, a method that was used in North America, compared to Indonesia where they used a sharp teeth attached to a stick. After inserting the tooth in pigment, it was beaten with a hammer in the skin. In New Zealand the design was made with a sharp object after which they applied color on the affected area. A similar method in Africa was used , except that the skin was cut first then they applied the pigment. Arctic tattoos were created by sewing area with a bone needle and then the pigment was applied to create the model (M. DeMello, 2014 xxix). Thus, tattoos appear to be a practice of transformation of the human into an animal, the person without such tattoos wasn’t considered prepared for the transition to adulthood, so for coexistence, reproduction and family. In other words, the status of tattooing was not only for beauty,

women were considered to be more beautiful because of these tattoos (M. DeMello, 2014 xxix-xxxi). We could say that this form of beauty stood in nowaday’s makeup. Today’s stereotypes are unjustified given their initial purpose; tattoos represented a transition to adulthood and the initiation of man’s status and head of the family (for men) and for women they represented a way to attract future husbands. These extremely painful procedures, not mentioning the potential of infections and even death to those persons, demonstrated to the community that they were ready for the next stage of life. Each tattoo had its meaning - from social status, tribe, marital status, to performance and owners merits. As Minovici mention, some tattoos had the role of a talisman for holders to protect against diseases, witchcraft and evil spirits. In other words, the tattoo is closely linked to shamanism.


Picture of a North American Indigenous women from Tlingit tribe. Tattoos and facial piercings are specific to women in this tribe.

Over the time, tattoos got a different connotation and tattoos occured especially among slaves, criminals, even soldiers, to indicate whom they belong (M. DeMello, 2014 xxxi). Basically, if a tattoo was in ancient stimes a source of pride and social development, in medieval times it showed the lower holders position, so a change in perceptions. It can be seen that this idea was maintained even in modern and contemporary time, especially in the case of Nazi prisoners from camps marked by tattooing. However, the last decades brought a change of mentality by the fact that there is a revival (Rubin, 1988) generated by the mere appearance of tattoo artists leading permanent pigmentation of the skin at the level of art. Tattoo sophistry in terms of pattern, colors, all leads this anthique method to its flourishment, considering the fact that those who choose such way of expresion being especially people from the middle classes. This transition from tribalism and this obloquy towards tattoos leads tattoo to the art status and of liberalization of man. Basically, tattoo becomes a form of the awareness of freedom and acceptance of changes due to the expression of the free human desire, and mindful of his decisions. We see that the tattoo, in its long history, takes the form of expression and captures on the skin their own experiences so that becomes the artist’s canvas.

Tattoos as a form of social differentiation

But what happens to the tattoos that have a specific purpose and differentiate certain peoples or that are used in the fight between ethnic groups? I was mentioning in the abstract of this article that I'm

interested in tattoos purely religious and ethnic, which is why I will focus on them in the following lines. I defined this section of the article as religious tattoos because, as I will mention in the following lines, these tattoos are related not only to the religious factor but also to the ethnic one. My interest in this type of tattoo comes from the fact that, as a child, I discovered on the left hand of one of mygrandmother’s neighbors, a cross-shaped tattoo, whih seemed like it went through the whole life experience of its owner. The curiosity of my inner child imprinted deeply this image in my memory. Illiterate, old and with memery problems, my grandmother's neighbor did not know to explain to me, or maybe did not want, the purpose of the cross on his hand. It got just "so was the tradition". I do not know if she came from a particular region and after she moved to Bucharest, the fact is that I had never seen such tattoos on the hands of women. At a first sight, we can fiind out that such tattoos are specific to Aromanian women from Dobrogea, most often the mark is located on the forefront of women. According to Minovici, this type of tattoo is a family tattoo (N. Minovici 2007, 26) although it can be seen that it is not just a simple family tattoo and this because, also reading from Minovici, it is noticeable that in Macedonia parents, in order to recognize their children which found them often killed by the Turks, marked them by the age of 5-6 years with a cross-shaped tattoo to prove that the child was a Christian (N. Minovici 2007, 51). Thus, it can be seen that the differentiation was made by religious means, so the marking with family character Minovici argued about acquires also a religious connotations.

39


40

Types of cross-shaped tattoos identified by Minovici

Going further with our research it is noted that these tattoos were made especially to girls, thus becoming a symbol against the rape of Christian girls by Muslims. In Dobrogea and in areas inhabited by Aromanians we can see that the elder women, past 80 years, have these tattoos on backhand hands, forearms and forehead. Tattooing protected such women of kidnapping, rape or inclusion in Turkish harems because they were ugly and mutilated, therefore these women can not meet the standard of Turkish beauty. As it can be seen in the picture below, the cross is not just a simple crossing of two lines, but it can be embellished with points, lines, circles. Also, there are simple crosses, most often on the forehead. There isn’t just one cross on women's forehead or between the eyebrows, but there are documented cases of women having more than five such crosses on the forehead.

According to historian Tanase Bujduveanu, this habit of tattooing occurs due to the persecution suffered by Christians in the Balkans until the twentieth century. That note follows the process of salvation and protection against disease and evil eye. The evolution of this tattoo is extremely exciting and this because it has evolved perfectly consistent with the evolution of the Ottoman Empire and the Balkan area, so it is noticed that, with the withdrawal of the Ottoman Empire from the Balkans, the custom of tattooing begin to disappear almost completely after WW I (T. Bujduveanu, 2012), which is why today this type of tattoo can be seen only very old women. Thus tattooing tradition is forever lost.

Female tattooed from Croatia Vladislav B. Sotorovic (Vladislav B. Sotorovic, 2013) mentions that tattooing is a form of identification or macro comunities groups identified as Vlach (Vladislav B. Sotorovic 2013, 6-7). This type of tattoo that is found in the Balkans is not just a purely religious tattoo and Arumuns or Vlach-Christians are not the only ones that are marked with such a cross-shaped tattoo. Crossing the Mediterranean Sea it is noticeable that in Egypt, Coptic Orthodox are holding a tattoo similar to women from Dobrogea, only in this case it is located on the forearm or wrist. This tattoo must be understood in the context of pride to the fact that the person is Christian, more than Coptic Christian. Coptic Orthodox Church should not be confused with the Orthodox Church of Alexandria (Chalcedonian church). It can be seen that tattoos are still present among Coptic Orthodox as Coptic cross-shaped and these are worn by almost all Coptic Christians in Egypt. If Aromanian women’s cross was for salvation, in this case it is a sign of pride and identification that shows survival of Christians among Muslims. Tattooing of the cross is a real tradition in Egypt, currently being a tattoo artist is one of the generations occupations, the new tattoo artists starting their profession at an early age (10-12 years).


41

Coptic Egyptians Tattoo its own pope who is not connected with the Roman According to the latest research, Coptic Catholic Pope. The term derives from the Coptic Christians are the wealthiest in Egypt, and due to the Egyptian gypt designating Egyptian, so, this church latest political developments from Muslim area they designates Egyptian Orthodox Christians. Their are susceptible of persecution. Thus, we observe a history begins in the fifth century when it becomes shift from tattoo Copts, as a means of identification practically independent. and pride to a way of entering the church, and now as a potential means of persecution by Muslims. Tattoos go beyond stereotypes in the society. Their Bibliography: history is long and worthy of frequent mentions. In this T. Bujduveanu, 2012: Tănase Bujduveanu, Un simbol article I have tried to highlight not just the long way al credinței creștine – crucea în frunte. (București: of mentality vis-a-vis the tattoo, especially their use. Romdiac, 2012). So, we observe that tattoos became means of salvation M. DeMello, 2014: Margo DeMello, Faces Around and of showing faith, as a means of communication or the World; Encyclopedia of the Human Face. (Santa merging with shamanic practices. Barbara, Denver & Oxford: XXX, 2014). N. Minovici, 2007: Nicolae Minovici, Tatuajele în 1. In this case Minovici refers to sailors, soldiers, România. (București: Curtea Veche, 2007) Vladislav B. Sotorovic, 2013: Vladislav B. convicts. 2. I refer to those religious passages specifying the Sotorovic, „The Balkan Vlachs – An Extinguishing prohibition of permanent signs on the body, yet they Ethnolinguistic Group”, a study presented at Vilnius in 2013, available online here: http://www.researchgate. are made. 3. In this case Minovici mentions that these tattoos net/publication/256842026_Vladislav_B._Sotirovic_ were made in a period in which the killing of children The_Balkan_Vlachs_Vilnius_2013 last accessed on 4 was frequent, which is why it was much easier to November 2015. recognize them. It provides examples of Christians http://vlahofonoi.blogspot.ro/2011/02/traditionalwho tattooed their children with one cross located on tatto-of-vlachs-aromanians.html last accessed on 4 the upper limbs to be able to recognize. (N. Minovici November 2015. 2007, 26) Photo Source 4. For more information: http://www. : Library of Congress, in: M. DeMello, 2014 228. muzeulbucurestiului.ro/tatuaje.html last accessed on : N. Minovici, 2007 26 5 November 2015. http://tetoviranicovjek.bloger.index.hr/ 5. This church should be seen as part of Oriental http://tetoviranicovjek.bloger.index.hr/ Orthodoxy that have not recognized the Council http://www.centralcoastfca.org/coptic-christians-inof Chalcedon decisions in 451, thus becoming danger-in-egypt-understanding-the-eastern-orthonecalcedoneene churches. Within these churches are dox-church Coptic Orthodox Church of Egypt, the Armenian Apostolic Church and the Ethiopian Orthodox Church. The Coptic Church is totally independent, has


Dosar tematic

42

Semnele din naștere,

o realitate învăluită în mister

Ionela Păpurică

Abstract: In this article I want to present a dichotomy: firstly the idea of birthmarks as a kind of body art, and which have a medical explanation, and secondly the belief that a birthmark can tell you about your previous life, people wanting to discover different things about their life, past, present and future; this kind of ideal ruling the superstitions world. Keywords: birthmarks, superstitions, moles, medical explanation, destiny' explanation Omul este o creație enigmatică și la rândul său ceea ce el creează devine o artă în sine deoarece se consideră că doar el este capabil să exprime tristețe, bucurie, ură, iubire, extaz sau agonie în cele mai inedite forme. Astfel că arta a apărut din lăuntrul omului, din nevoia de a-și exterioriza stările, fie că vorbim de pictură, muzică, dans, teatru, body painting, totul devine artă sub mâna omului. O artă modernă ce a început să devină din ce în ce mai apreciată și cunoscută este arta corporală. De la tatuaje la body-painting, de la piercing la make-up, totul devine artă când omul își pune sufletul în creația sa. Cu toate acestea, putem considera artă corporală acea artă a semnelor din naștere, în care omul intervine doar într-o măsură foarte mică, el devenind o transpunere a diferitelor mituri și povești. Însă unicitatea ființei umane nu este dată doar de modul în care se comportă, gândește, trăiește, ci și de anumite semne particulare, care pe lângă explicația medicală ce stă la baza apariției lor, în spatele cărora se ascund povești, credințe și mituri. În categoria semnelor de naștere, se regăsesc pe lângă cunoscutele semne de diferite culori și forme – zmeură, căpșune, pete mari - și alunițele, numite în termini medicali nevi melanocitari/congelitari, ele formându-se prin aglomerarea mai multor melanocite (celule ale pielii ce produc melanină, acel pigment ce dă culoarea specifică pielii). Multe dintre acestea sunt prezente la naștere, dar pot să apară și pe parcursul vieții până la 30 de ani. Apariția lor poate fi provocată și de modificările hormonale, însă cel mai important este monitorizarea acestora, deoarece o aluniță aflată în stare beningă (un contur regulat, o culoare uniformă și un diametru ce nu depășește 5-6mm) se poate transforma în melanoame (cancer de piele). Unele persoane prezintă un surplus de pigment la

nivelul pielii, iar alteori aceste semne din naștere apar deoarece vasele de sânge nu s-au dezvoltat normal și au rămas strâns grupate. Medicul poate să ceară analize de sânge sau investigații paraclinice ale organelor interne (ficat, plămâni, stomac) dacă bănuiește că există alte probleme asociate semnelor din naștere. Dispariția sau stoparea creșterii acestor semne din naștere se poate realiza fie cu ajutorul tratamentelor precum tratamentul cu corticosteroizi (prednison), laser-terapia sau tratamentul chirurgical, fie cu ajutorul plantelor naturiste precum alifia de drăgaică, sucul de gălbenele sau esența de cedru. Trecând peste datele de domeniu medical, am promis că vă voi prezenta arta ce se află în spatele semnelor din naștere, și chiar dacă medicina poate fi și ea considerată o artă, adevărata artă a semnelor din naștere constă în poveștile și miturile pe care bătrânii dar și diferite persoane care se ocupă cu interpretarea lor, ni le oferă. În spatele unei alunițe sau unei pete se află mult mai mult decât o simplă prezență pe corpul nostru ce ne conferă unicitate. Interpretările sunt multe, și se consideră că doar o aluniță poate să ne ofere informații despre noi ca și persoane, ele reușind să ne ghicească uneori personalitatea. Vorbele spun că pentru a putea descifra o persoană printr-o simplă aluniță trebuie să urmărim forma (cea ovală înseamnă avariții, circularitatea desemnează bunătatea) culoarea (o culoare deschisă reprezintă noroc, iar cea închisă arată că persoana respectivă a trecut peste multe obstacole pentru a-si atinge scopul) și localizarea acesteia. De exemplu, o aluniță pe posterior desemnează o persoană lipsită de ambiții, pe spate arată o persoană pentru care fidelitatea nu este un punct forte, pe obraz arată că persoana este una serioasă, nematerialistă, cea de pe tâmplă vorbește despre o persoană prosperă și stabilă în viață, cea de pe încheietura mâinii desemnează o persoană demnă de încredere. Dacă medicii au o explicație clară referitoare la apariția acestor semne din naștere, omul este mai mult atras de partea mitologică, de forța pe care miturile o au de a-l transpune într-o altfel de lume, o lume unde imaginația poate lua locul concretului. Aceste semne de naștere, numite fie sărutări ale îngerilor sau mușcături ale berzei, au generat o serie


Dosar tematic

http://faithawakening.com/2014/12/31/do-you-have-birthmarks-2/

de povești în diferite colțuri ale lumii. De exemplu în Olanda, semnele din naștere sunt numite semne ale mamei deoarece apar doar din cauza ei. Alte povești spun că aceste mușcături de barză sunt provocate de dorințele neîmplinite ale mamei în perioada sarcinii. Arabii nomazi consideră că o femeie însărcinată speriată de un anumit lucru poate avea consecințe asupra copilului ei. Ca și alunițele, aceste sărutări ale îngerilor pot simboliza anumite trăsături de personalitate. De exemplu, un semn de naștere pe mâna dreaptă poate simboliza succesul în viață, iar pe mâna stângă, o mare dificultate financiară, cel de pe abdomen poate simboliza o mare lăcomie sau avariție. Există foarte multe cazuri când semnele de naștere au puterea de a schimba viața celor care le posedă. Multe persoane ajung să fie complexate din cauza semnelor de naștere, renunțând la anumite obiecte vestimentare precum rochiile, costumele de baie, fustele, tricourile sau bluzele decoltate, preferând să poarte doar anumite haine pentru a putea fi ascunse aceste semne. Astfel de persoane sunt dominate de teamă de a nu fi cumva arătate cu degetul, deși un semn de naștere mai neobișnuit nu înseamnă un lucru rău, ci din contra, acesta este ceva inedit și unic. Cele care nu se mai lasă pradă prejudecăților, care de fapt, sunt doar în mintea oamenilor, sunt demne de admirație, deoarece ele au curajul și forța de a nu se mai ascunde și de a arăta exact cum sunt. Însă nu toate persoanele preferă o astfel de victorie și aleg să își ascundă „micile defecte” așa cum le consideră fie prin machiaj, fie prin tatuaje. În acest fel o artă dă naștere unei arte corporale, deoarece tatuajul reprezintă talent, emoție, atenție, sentiment și trăire, el devenind o proiecție a sufletului pe piele.

43 În cartea "Vieți trecute, vindecări viitoare" Sylvia Brown susține o altă interpretare populară a semnelor din naștere, ele fiind considerate drept mărci rămase din vieți anterioare. Autoarea se oferă drept exemplu asociindu-și linia albă ce înconjoară gâtul cu povestea unei vrăjitoare condamnate la spânzurătoare în celebrul proces de la Salem din anii 1600. Superstițiile referitoare la semnele din naștere sunt multe, Richard Webster oferindu-ne câteva în lucrarea "The Encyclopedia of Superstitions". Acesta spune că semnele din naștere pot să dispară doar dacă sunt atinse cu mâna unui copil mort sau dacă mama sărută în fiecare dimineață semnul de pe corpul copilului în primele trei săptămâni de la naștere. Alte superstiții oferite de William Carroll în cartea "Supersitions:10,000 You Really Need", spun că aceste semne de naștere pot să apară în primele trei sau patru luni de sarcină și pot fi îndepărtate cu primul scutec umed al copilului. Legătura dintre copil și mama sa e caracterizată printr-o forță supranaturală, deoarece tot ceea ce face mama în timpul sarcinii se va răsfrânge asupra copilului. De exemplu, dacă mama are o teamă pentru înălțimi și copilul, la rândul său, va avea aceeași teamă. Semnele din naștere, fie că vorbim despre alunițe sau pete oferă oamenilor multă ambiguitate, deoarece greu se găsesc explicații, în afară de cele medicale, care să ne convingă. Astfel că oamenii sunt împărțiți în două grupe: cei care acceptă explicația oferită de medicină sau cei care doresc să descopere misterele să înțeleagă imaginea necunoscută a lumii, să afle mult mai multe despre ceea ce au fost în trecut, în altă viață și ceea ce le rezervă viitorul; pentru unele persoane aceste semne din naștere fiind o reflecție a propriei vieți pe piele.

Bibliografie 1. http://www.diane.ro/2010/03/semnificatiasemnelor-din-nastere.html 2. http://www.diane.ro/2009/08/alunitele-indicii-ale-caracterului-si.html 3. "The Encyclopedia of Superstitions "by Richard Webster 4. http://www.pcfarm.ro/articol.php?id=607 accesat online la data de 07.11.2015 5. http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunilepielii-la-copii/semnele-din-nastere_234 accesat online la data de 07.11.2015 6. "Superstitions:10,000 You Really Need" by William Carroll


Dosar tematic

44

Birthmarks –

A Reality Covered in Mystery translated by Elisa Maxim

Human beings are enigmatic creations and what they themselves create becomes art, as it is considered that only the human being is capable of expressing its sadness, joy, love, hate, ecstasy or agony in the most novel way. So, art appeared from the man’s inside, from his need to manifest his feelings. This is true whether we talk about painting, music, dance, theater or body-painting, it all becomes art under the hand of man. The modern art which started becoming more and more appreciated and well-known is corporal art. From tattoos to body-painting, from piercing to make-up, it all becomes art when man puts his soul into his creation. However, we can consider corporal art an art of birthmarks, in which man intervenes only scarcely. He is only a transposition of different stories and myths, but the uniqueness of human beings is not given just by the way in which they act, think or live, but also by some particular marks, which, besides the medical explanation that clarifies how they appeared, can be found behind different stories, beliefs and myths. Moles, besides the already known marks in different shapes and colors – raspberries, strawberries, big spots – fall into the category of birthmarks. In medical terms, moles are named melanocytic/ congenital nevi. They are formed by the agglomeration of several melanocytes (skin cells which produce melanin, the pigment responsible for skin color). Many of these are present at birth, but can also appear during a person’s life, until the age of 30. Their

http://faithawakening.com/2014/12/31/do-you-have-birthmarks-2/

Sinopsis Intenţionez să prezint în acest articol dihotomia semnelor din naștere. În primul rând, lumea guvernată de ideea semnelor din naştere ca un tip de artă corporală, semne a căror apariţie poate fi justificată de o explicaţie medicală şi, în al doilea rând, lumea guvernată de credinţa că semnele din naştere îţi pot da indicii despre viaţa anterioară, de oameni dorind să descopere diferite lucruri despre viaţa lor, despre trecutul, prezentul şi viitorul lor, de acest tip de ideal ce conduce un tărâm plin de superstiţii. Cuvinte cheie: semne din naştere, superstiţii, aluniţe, explicaţie medicală, explicaţie fatalistă

emergence can also be caused by hormonal changes, but the most important thing is monitoring them, because a mole in a benign state (regular contour, a uniform color and a diameter no larger than 5-6 mm) can turn into a melanoma (skin cancer). Some people have an excess in skin pigment and sometimes these birthmarks appear due to poorly developed blood vessels that remained closely grouped together. The doctor can ask for blood tests or paraclinical investigations of internal organs (liver, lungs, stomach) if he suspects that there are other problems associated with these birthmarks. The disappearance or the halt in their growth can be done either with the help of treatments, such as the treatment with corticosteroids (prednisone), laser-therapy or the surgical treatment or with the help of natural remedies such as bedstraw cream, pot marigold juice or cedar essence. Moving away from the medical data, I promised I will present the art behind birthmarks and, even if medicine can also be considered an art, the real art of birthmarks is made of the stories and myths that our elders and different persons who specialize in their interpretation can tell us.


Any mole or spot reveals more than a simple unique occurrence on our bodies. The interpretations are multiple and it is thought that just a simple mole can give us information about us as people and sometimes guess our personality. Word has it that in order to decipher something through a simple mole we must pay attention to its shape (the oval one is greediness, the circular one is kindness), to its color (a light color symbolizes luck while a dark color shows that the person had to overcome many hurdles to reach his goals) and to its place on the skin. For instance, a mole on the bottom shows a person who lacks ambition, on the back it shows a person whose fidelity is not a strong point, on the cheek it shows that the person is serious, unmaterialistic, on the temple it shows a prosperous person who leads a stable life, the one on the hand wrist shows a trustworthy person. Even if doctors have a clear explanation regarding the emergence of birthmarks, people are more attracted by the mythological part, by the force myths have in transposing them into another world, a world where imagination can take the place of reality. These birthmarks, named either “angels ‘kisses” or “stork’s bites”, have generated a series of stories in different parts of the world. For example, in Holland, birthmarks are called “mother’s marks”, for they appear only because of her. Other stories say that these “stork bites” are caused by the mother’s unfulfilled wishes from during pregnancy. The nomad Arabs thought that a pregnant woman being scared by a certain thing can have consequences for her child. Like moles, these “angels ‘kisses” can symbolize certain traits of character. For instance, a birthmark on the right hand can mean success in life, on the left hand great financial difficulty, the one on the stomach great greediness. There are numerous cases where birthmarks have the power of changing the lives of those who possess them. Many people tend to be inhibited by their birthmarks, giving up on certain clothes like dresses, swimsuits, skirts, T-shirts or low neck blouses in order to hide these marks. These people are afraid of being pointed at, although an unusual birthmark is not a bad thing. To the contrary, it is something unique and unseen. The ones who no longer let themselves be controlled by stereotypes – which are really only in people’s heads – are admirable, as they have the courage and strength not to hide themselves, but to look exactly as they are. Not all people are fond of such victory and choose to hide their “small imperfections”, as they call them, either through make-up or through tattoos. This way an art gives birth to another corporal art, because tattoo is talent, emotion, attention, feeling

and experience becoming a projection of the soul on the skin. In her book “Past Lives, Future Healing”, Sylvia Browne comes with a different popular interpretation of birthmarks, considering them marks from previous lives. The author gives her personal example by associating the white line on her neck with the story of a witch hanged in the famous trial of Salem in the 1600’s. The superstitions regarding birthmarks are countless. Richard Webster gives us some in his paper, "The Encyclopedia of Superstitions". He says that birthmarks can go away only if they are touched by the hand of a dead child or if the mother kisses the mark on the child’s body every morning during the first three weeks after its birth. Other superstitions offered by William Carroll in his book, "Supersitions: 10,000 You Really Need" say that these birthmarks can appear in the first three to four months of pregnancy and can be removed once the first wet diaper of the baby is removed. The connection between the mother and the child is characterized by a supernatural force, because all that the mother does during pregnancy has consequences for her child. For instance, if the mother fears heights, the baby will have this fear too. Birthmarks, whether we talk about moles or spots, give people much ambiguity, as we can hardly find explanations, besides the medical ones, that are compelling. Thus, people are divided into two groups: the ones who accept the explanation given by medicine and the ones who want to discover the mysteries, to understand the unfamiliar image of the world, to find out more about who they were in the past, in another life and what the future holds for them. For some people, these birthmarks are a skin-reflection of their own lives. Bibliography: 1. http://www.diane.ro/2010/03/semnificatiasemnelor-din-nastere.html 2. http://www.diane.ro/2009/08/alunitele-indicii-ale-caracterului-si.html 3. “The Encyclopedia of Superstitions “by Richard Webster 4. http://www.pcfarm.ro/articol.php?id=607 accesat online la data de 07.11.2015 la ora 13:03 5. http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunilepielii-la-copii/semnele-din-nastere_234 accesat online la data de 07.11.2015 ora 12:25 6. “Superstitions:10,000 You Really Need” by William Carroll

45


Dosar tematic

46

Arta tatuajelor. Stereotipuri și prejudecăţi Interviu cu Constantin Azoiţei

Vlad Toma Roată Odată cu noul număr al revistei Art Out din luna noiembrie, ce are drept temă principală arta corporală, am ocazia să scriu despre arta tatuajelor. În acest articol voi vorbi despre istoria tatuajelor, felul în care este realizat un tatuaj, precum şi percepţia societăţi despre tatauje, atât din prezent cât şi din trecut. Voi începe articolul prin a defini termenii pe care eu îi consider necesari, încercând să elimin cât mai multe nelămuriri ce pot apărea. Primul termen definit va fi cel de artă, reprezentat ca o activitate a omului, ce are ca scop producerea de valori estetice prin intermediul unor mijloace de exprimare cu caracter specific. De asemenea, consider că oricare produs ce se încadrează în această definiţie, nu poate fi numit artă dacă nu este recunoscut de mai multe persoane. Trebuie menţionat faptul că domeniul artei are mai multe ramuri, cuprinzând o multitudine de subdomenii. În continuare, am să mă axez pe arta corporală, o ramură a artei ce valorifică corpul uman în procesul artistic. Poate apărea întrebarea ce elemente ţin de arta corporală? Este portretul o parte a artei corporale? Graniţele sunt greu de stabilit, personal limitându-mă la percepţia de a considera artă corporală ca activitățile ce folosesc corpul uman ca spaţiu asupra căruia se proiectează actul artistic. Am ales scriu despre arta tatuajelor, parte a artei corporale.


47

Arta tatuajelor are o istorie veche de mii de ani. Exista o multitudine de popoare antice ce foloseau tatuajele în diverse scopuri, precum populaţia din Greacia Antică, Egiptul Antic, populaţia Maori din Noua Zeelandă sau populaţia aztecă. Semnificaţiile tatuajelor erau diferite, de la o cultură la alta precum şi modul în care erau realizate acestea. De exemplu, tatuajele făcute de populaţia Maori erau realizate prin crestarea pielii cu diverse cuţite şi introdusă cerneala, procesul fiind unul foarte dureros. Odată cu trecerea timpului s-a schimbat şi modul în care tatuajele sunt făcute, dar şi scopul. În anul 1876, Thomas Edison inventează prima maşină de tatuat, deşi aceasta avea cu totul alt scop. Cel ce a remarcat potenţialul maşinii a fost Samuel O’Reilly, observând faptul că poate introduce cerneală în piele cu ajutorul acestei maşini. În prezent există o varietate de modele de maşini de tatuat, iar tehnologia avansează. Procesul de tatuare presupune înţeparea pielii în repetate rânduri, iar apoi introducerea in piele a cernelii. Deşi este dureros, nu se poate compara cu durerea simţita de un membru al unui popor antic cu ceea ce simte o persoană în ziua de astăzi. Sterilizarea aparaturii a reprezentat mult timp o problemă, rezolvată în prezent de saloanele de tatuaj profesioniste. Dacă în trecut majoritatea tatuajelor reprezentau evenimente sau etape importante, fie diferite credinţe, în prezent putem vorbi de tatuaje doar pentru aspectul artistic. După cum am spus mai sus, voi vorbi despre stereotipuri şi percepţia tatuajelor. Voi lua ca perioadă de referință secolul XX şi XXI, analizând mentalitatea românilor fie independent, fie în relaţie cu mentalitate persoanelor din alte state. Stereotipurile sunt atribute acordate unor persoane pe baza apartenenţei lor la anumite grupuri, pentru care considerăm respectivele atribute ca fiind caracteristice. Stereotipurile sunt utilizate doar atunci când nu avem destule informaţii despre o anumită persoană sau un anumit grup. Stereotipurile negative legate de arta tatuajelor sunt rezultatul mai multor factori, precum societatea, regimul politic dintr-o anumită perioadă sau influenţele religiei. Sigur, există şi alte cauze, însă mă voi axa doar pe acestea trei. Arta tatuajelor, datorită regimului totalitar din ţară, a fost preluată de anumite categorii sociale ce erau considerate a fi deviante din punct de vedere social. Privarea de liberă exprimare a condus la preluarea tatuajelor de către un număr mare de infractori, oameni ai străzi sau oameni lipsiţi de cultură. Acest lucru nu presupune faptul că doar aceşti oameni aveau înclinaţii către tatuaje, însă aici intervine ideologia regimului comunist de nivelare a oamenilor, o egalitate exprimată prin dorinţa de a elimina diferenţele dintre oameni. Din această perspectivă, tatuajele nu se încadrau în idealurile regimului, astfel au fost prezentate negativ, iar cei ce aveau tatuaje erau consideraţi devianţi. În urma acestui tip de educaţie s-au născut mentalităţi şi prejudecăţi atât despre tatuaje cât şi despre cei ce îşi fac tatuaje. Această percepţie, deşi are o vechime de peste 40 de ani, în continuare este prezentă şi în zilele noastre. Majoritatea părinţilor noştri au crescut cu aceste valori, unii dintre ei transmiţându-le mai departe, iar astăzi, deși avem un regim democratic cu valori liberale, acestea de multe ori sunt prevalate de valorile regimului comunist. O altă critică la adresa tatuajelor, vine dinspre religie, iar aceste critici nasc mituri şi stereotipuri negative. Din perspectiva religioasă, modul în care este realizat tatuajul este unul barbar,


Dosar tematic neîncadrându-se în viziunea religiei creştine despre viaţă. Asocierea tatuajelor cu lucruri negative, considerate chiar lucrări demonice, au creat o imagine negativă şi prejudecăţi în privinţa celor ce își fac şi fac tatuaje. Privind la situaţia României actuale, în care avem o majoritate a religiei creştine şi o populaţie în care cei cu vârste ce depăşesc 40 de ani au crescut cu percepţia negativă a tatuajelor prezentată de comunism, cei ce apreciază şi practică arta tatuajelor se luptă cu schimbarea acestei percepţii. Cei ce au crescut cu valorile democratice, în care libertatea individului de orice fel trebuie respectată, nu percep tatuajele atât de negativ, însă de multe ori exista un conflict între valorile actuale şi cele preluate de la părinţi, valori influenţate de un regim totalitar, iar acest conflict poate naşte confuzie. Comparând mentalitatea generaţiei tinere cu cea de peste 35 de ani, putem observa o diferență clară de percepţie, datorată atât regimului democratic, cât şi scăderea influenţei religiei asupra tinerilor. Un alt factor ce a condus la, în opinia mea la percepția din ce în ce mai pozitivă a tatuajelor, este fenomenul de globalizare, de multe ori criticat,însă din punct de vedere cultural, poate aduce beneficii majore. Luând contact cu alte culturi, putem observa păreri diferite, lucru ce nu era posibil în trecut din diferite motive. Am spus mai sus faptul că stereotipurile funcţionează doar în momentul în care nu ai destule informaţii, iar alte judecăţi pot apărea datorită altor influenţe, de la religie la educaţia primită în şcoli. Şi pentru că vorbim de privirea artei tatuajelor printr-o perspectivă lipsită de prejudecăţi şi stereotipuri negative există oameni ce luptă pentru îmbunătăţirea imaginii a celor ce iau parte la acest proces artistic. Unul dintre aceştia este Constantin Azoiţei, unul dintre cei mai vechi tatto artişti din ţară, fiind recunoscut pentru munca depusă atât pe plan naţional cât şi internațional. Este organizatorul convenţiei internaţionale de tatuaje din Bucureşti şi un militant împotriva discriminării făcute pe baza tatuajelor. Acesta a fost de acord să ne acorde un interviu, în care ne va împărtăși din experienţa şi cunoștințele sale despre arta tatuajelor.

48


Dosar tematic

49


Dosar tematic

Vlad Roată: Ce anume v-a determinat să vă apucaţi să faceţi tatuaje, ţinând cont de perioada în care aţi început, perioada în care regimul comunist încă era la conducere? Constantin Azoiţei: Salutare în primul rând! Sunt Constantin Azoitei, zis Costi, am 36 de ani, din orașul minier- Lupeni, Hunedoara. Fac tatuaje deja de când mă știu. Îmbătrânesc cu mașina de tatuaj în mână, ca să fac o glumă! Fac tatuaje cam din ’93/’94 când se presupunea că regimul comunist era căzut, timpul a dovedit-o că nu a fost așa, dar asta este o cu totul altă poveste. Care sunt factorii care m-au făcut să mă apuc de tatuaje? Hmm, puțin greu de spus. A fost un fel de ’’rebeliune’’... doream să ies din tipare la școală, ascultam de pe vremea aceea muzică bună, iar idolii mei aveau toți tatuaje, mai mici sau mai mari, dar erau tatuați! Bineînțeles că nu aveam habar ce sunt acele desene pe piele, dar după o scurtă discuție cu tatăl meu, care se tatuase în armata cu ’’sigla’’ zonei unde fusese militar, m-a lămurit, și mi-a stârnit și mai mult curiozitatea... de pe la 14 ani. A trebuit să mai aștept puțin până pe la 16 ani când am descoperit că un prieten făcea tatuaje cu motorașul, și cam de acolo am început și eu. Am fost atras de aceste desene pe piele pentru că mi se păreau cu totul super fascinant.

că fiecare artist din diferite domenii își alege singur regulile și parametrii de lucru, prin artă poți induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru un anume obiect, imagine, sunete etc... Arta, în toate ipostazele ei, poate fi considerată o forma de cunoaștere. O putem regăsi în aproape tot ce vedem în zilele noastre începând de la arta plastică cu genurile clasice pictura și grafica, sculptura, arhitectura și până la o multitudine de alte genuri precum meșteșugul artistic, teatru, dans, cinematografie, fotografie, muzica, tatuaje etc.. Am putea spune că arta este viață, iar viața este o artă!

V.R.: Sunteţi tattoo artist, însă există oameni sceptici ce nu consideră tatuajele ca fiind parte din artă. Cum vedeţi dumneavoastră arta corporală şi tatuajele ca parte a artei corporale? C.A.: Mentalitățiile unora nu pot fi schimbate indiferent de ce ai încerca să faci, așa că acel segment de oameni care poate afirma acest lucru nu-mi trezește interes și nici nu am să mă obosesc să le explic că albul e alb și negrul e negru. Tatuajul, așa cum îl cunoaștem noi azi, a evoluat timp de secole și, deși religia și guvernele au încercat să interzică acest obicei, el este astăzi mai popular decât oricând altcândva. Mulți factori se fac '’vinovați’’ de promovarea și menținerea V. R.: Ce reprezintă arta pentru dumneavoastră? fenomenului tatuării în rândul societăților de la cele C.A.: La cât de ușoară este întrebarea, pe atât de greu medievale la cele moderne. Astăzi, tatuajele au ajuns este să cuprinzi răspunsul în câteva cuvinte! Arta este la nivelul la care pot fi considerate capodopere de artă, în esență cea mai profundă expresie a creativității indiferent de ce spun și cred unii. Artiștii tatuatori din pe care omul o poate da. Pe cât de dificil de definit, vremurile noastre sunt capabili să execute pe pielea pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul umană adevărate opere de artă, rivalizând cu cele mai

50


Dosar tematic mult în muncă. Am depășit acele situații de mult timp și acum este frumos! Totuși, cred că noi românii am fost și vom fi așa mereu. Suntem sceptici la tot ceea ce este nou, nu vrem să acceptăm că acel ceva care este nou ne înfrumusețează, sau ne face viața mai ușoară! Mă întreb uneori de ce nu am plecat încă din țara asta, unde toți știu, toți sunt învățați, toți sunt clarvăzători, unde nimeni nu se mai bucură de nimic. Având în vedere că am început să ies din țara încă de la 18 ani, am avut șansa să văd și cum este în Occident și mă întrebam mereu copil fiind, de ce nu pot numi și țara mea Occident așa cum o fac pentru Germania, Ungaria, Austria etc.

spectaculoase desene și picturi pe planșe sau pe pânză. Si să mai menționez că în tatuaj nu ai voie să greșești! In arta tatuajului nu (trebuie să) exista termenul ’’am greșit’’! Pictura poți să o iei ca un exercițiu și poți rupe pânza, sau desena peste ori de câte ori îți dorești. Să încerce cineva să facă același lucru cu pielea umană! V.R.: Mentalitatea oamenilor, atât din România şi nu numai, conţine o multitudine de stereotipuri negative. Cum v-aţi confruntat de-a lungul timpului cu aceste stereotipuri? C.A.: Da! Este adevărat ceea ce spui! A fost destul de greu, mai ales că noi trăim în România și asta crede-mă că doare cel mai mult! La capitolul acesta, toți vor să-ți pună bețe-n roate, și să moară capra vecinului funcționează întotdeauna! A fost greu încă de pe bănciile școlii generale când un simplu cercel în ureche mă scosese în fața careului școlar și am ajuns să fiu dat ca exemplu negativ, nu a mai contat că la școală eram elev premiant! Nu mai spun când am început să am tatuaje, reacția oamenilor era de cele mai multe ori una negativă, parca le făceam lor ceva rău. Dar cu timpul am început să fiu nepăsător, să nu-mi mai pese de ce aud. Am început să-mi educ părinții, familia... să-mi creez lumea mea, să mă aprofundez cât mai

V.R.: Pentru că am adus vorba de stereotipuri, cum vedeţi mentalitatea oamenilor din România, faţă de mentalitatea oamenilor din alte ţări? C.A.: Suntem în urmă cu multe alte lucruri, nu mai spun de mentalitate, cred că schimbarea pornește de la mentalitatea și educația fiecăruia, și cum noi stăm prost la capitolul acesta, România mai are mult de tras pentru a vedea o schimbare. Nu spun că în țări ca Germania nu întâlnești mentalități eronate, sau dacă sunt, sunt cazuri izolate. La noi, însă, domină mentalitatea aceasta de masă, scepticismul și judecata după aparente. În Germania, dacă omul de rând când vede un tatuat pe stradă, îmbrăcat normal sau la costum este catalogat ca un om cu bani, care-și permite, dacă-l vede în geacă de piele îl baga direct

51


Dosar tematic

într-o bandă de motocicliști, sau îl vede ca pe un rock star, sau mai știu eu ce, la noi dacă te vede tatuat, ești de cele mai multe ori catalogat pușcăriaș, om fără minte, un distrus al societății și mai nou satanist. Cam aceasta este mica diferență de percepție dintre „ei” și noi.

în mână prima dată,lucrurile se schimba, ușor... dar se schimbă, lumea a început să apeleze de la an la an mai mult la tatuaje și văd o creștere foarte mare în ultimii 5 ani, și sunt sigur că în următorii 5 ani tatuajul va ajunge acolo unde-i este locul și la noi în țară. Au început să apeleze la tatuaje tot felul de oameni, din tot felul de paturi sociale, de la cele mai joase până la V.R.: Cum v-aţi confruntat cu aceste stereotipuri cele mai înalte. Asta este bine, oamenii au înțeles că de-a lungul timpului şi cum v-au influenţat munca? tatuajul este un talisman, o bijuterie corporală, și că C.A.: Așa cum am spus mai sus, am încercat să-mi fac tatuajul este pentru posesor, doar pentru el, care este propria lume, să mă implic cât mai mult în proiectele din punctul meu de vedere cel mai important lucru. mele, să atrag lângă mine oameni cu aceleași viziuni, Tatuajul poți spune că este singura bijuterie corporală și începând să nu mai aud anumite lucruri am depășit pe care o iei cu tine chiar și la final. multe bariere, iar munca mi-a fost influențată în bine. Am încercat să demonstrez că munca mea este diferită, V.R.: De ce aţi ales să lucraţi cu corpul uman, având dar frumoasă și că este un domeniu care merită toată în vedere ca aveţi un salon în care se pot face atât atenția, pentru că prin ceea ce fac ofer zâmbete pe fața tatuaje, cât şi piercing-uri? oamenilor, lacrimi de bucurie și tot așa. De multe ori C.A.: Buna întrebare! Când am început să lucrez spun în salon „am mai făcut un roman fericit”. Spun tatuaje, nu m-am gândit decât că vreau să dezvolt cât că aceste stereotipuri mi-au influențat munca în bine mai bine tehnica de lucru a tatuajului și să transpun pentru că m-au ambiționat să lupt mereu, mă țineau desenul cât mai fidel pe pielea prietenilor. Mai târziu în priză, și asta nu a însemnat decât muncă, atât în am aprofundat și body-piercing-ul care a dat un plus salon cât și în afara salonului. Prin muncă și exercițiu de culoare salonului meu, dar pe care-l iubesc! Ador nu poți decât excela și asta indiferent de domeniu. să mă implic în această artă a „perforării” corporale și mă pot mândri cu faptul că am montat cercei unde V.R.: De când aţi început să faceţi tatuaje şi până în nici nu poți gândi! Iar referitor la întrebarea ta, corpul prezent, cum vi se pare că s-a dezvoltat percepția şi uman este însuși o capodoperă de artă! Să faci artă părerea oamenilor despre tatuaje? pe o artă înseamnă ceva! De cele mai multe ori este C.A.: Sunt aproape 20 de ani de când am pus aparatul minunat că lucrez cu oamenii! Am întâlnit oameni

52


Dosar tematic atât de diferiți, din atâtea medii sociale! O ședință de tatuat durează câteva ore... așa că ajungi să vorbești multe cu acel străin, care la un moment dat poate devii prieten! V.R.: Cum s-a dezvoltat tehnica şi tehnologia în arta de a tatua? C.A.: Tehnica și tehnologia cred că aproape în orice domeniu a luat-o razna în ultima vreme! Industria tatuajului nu a fost iertată de evoluție, din fericire, și s-a ajuns la crearea unor aparate performante de o finețe extraordinară, încât de la tatuajele punctate făcute manual s-a ajuns la realizarea unor lucrări demne de pus în rama! Totul s-a schimbat... de la ace și tușuri până la modul de abordare al unei lucrări! V.R.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră un tatuaj reuşit? C.A.: Un tatuaj reușit, pentru mine, însemnă un tatuaj care nu este făcut pentru poză! Adică un tatuaj nu trebuie să arate bine în poză numai atunci când este proaspăt, un tatuaj reușit este acela care arată bine după 6 luni, 2 ani, 5 ani de la realizare. De multe ori, ca un tatuaj să arate bine, pe orice tip de piele și în orice fel de condiții, este nevoie de un retuș adică de o a doua ședință făcută la un timp scurt după prima ședință! Sunt artiști care fac un tatuaj de mărimea unei palme în 3 - 4 ședințe tocmai pentru a produce un tatuaj reușit. V.R.: Cum diferă desenele făcute pe piele cu acul faţă de cele făcute pe foaie, atât din punct de vedere al tehnicii, cât şi al gândului că fiecare linie trasată este permanentă? C.A.: De multe ori când un tatuator nu este sigur pe el pentru un anume proiect, începe prin a redesena acel model, tocmai pentru a stabili ordinea de abordare a acelui desen. În această fază îți este permis orice... de la păstrarea liniilor desenului, până la modificarea acestuia, într-atâta încât tatuatorul are posibilitatea de a-și impune o amprentă personală, de a transforma o imagine banală într-una originală. Când începi abordarea acelui proiect pe piele deja lucrurile nu mai trebuie privite ca pe o joacă, ca pe un exercițiu, ci trebuie tratate cu foarte multă seriozitate și profesionalism. Desenul de pe hârtie îl ștergi de 10 ori, de 20 de ori, dar linia trasă în tatuaj acolo rămâne. Inițial poate părea simplu.. dar nu este! Trebuie să te gândești că tușul introdus în piele trebuie să fie fixat exact între derm și epiderm deci undeva la 1,5 mm-2mm. Pielea nu este rigidă ca foaia de hârtie, omul simte tot ce faci, uneori este mai sensibil, îl doare, îl auzi, se mișcă...

53


Dosar tematic

Dar linia pe care o tragi pe corpul uman, care oricum și la Cluj un astfel de eveniment. De unde a plecat? Păi nu este plan (ca o foaie de hârtie) trebuie să fie perfect simplu, am început să particip la astfel de evenimente dreaptă! încă de acum 12, 13 ani. Austria și Germania au fost primele țări în care am participat și când am văzut ce V.R.: Există muzee dedicate tatuajelor ce dezvălui se întâmplă acolo, am spus clar că trebuie să avem și la legătura dintre artă şi tatuaje. Ce ar înseamnă noi în țară așa ceva. Acum 8 - 9 ani împreună cu bunul pentru dumneavoastră să vă fie expuse lucrările meu prieten Ovidiu din Sibiu, ne făceam planuri cum într-un astfel de muzeu? să facem să avem măcar un astfel de eveniment la noi C.A.: În muzee de obicei sunt expuse părți din istorie, acasă! Și uite că am reușit din resurse proprii și fără așa și în cele de tatuaj se expune istoria tatuajului, prea mari venituri să reușim să aducem România pe de la aparatura folosită, la opere de artă executate în harta internațională a convențiilor de tatuaj. Să se anumite vremuri. Sper doar să trăiesc și să mă dezvolt vorbească despre țara noastră și despre evoluție și din punct de vedere artistic atât de mult încât să ajung lucruri bune, nu numai despre hoți, corupție și țigani. să văd una dintre lucrările mele expuse la muzeul Convenția de la București a ajuns să fie foarte populară din Amsterdam, de exemplu. Nu este un țel în viață și pot spune că este pe un trend ascendent. A ajuns să pentru mine, dar cine știe. Momentan mă bucur de fie comparată cu convențiile mari din Europa! A ajuns participarea alături de nume mari și grele la diferite să fie acolo unde mi-am propus la început, să atragă convenții de tatuaj din Occident și din țară. oamenii simpli, oamenii care nu au neapărat treaba cu aceasta artă corporală dar totuși sunt curioși să vadă V.R.: Sunteţi organizatorul convenţiei internaţionale ce se întâmplă! Este un eveniment unic, spun eu, care de tatuaje din România, unde se reunesc tattoo adună sub același acoperiș oameni frumoși și talentați, artişti din toată lumea. De unde a plecat ideea oameni diferiți! As îndrăzni să merg până acolo și să organizării acestei convenţii şi ce vă propuneţi să spun că oamenii care participă și vin ca vizitatori la realizaţi prin intermediul său? acest gen de evenimente, cel puțin în România, sunt C.A.: Sunt organizatorul convenției de tatuaje din oameni peste medie. București. Din fericire am ajuns să avem diferite convenții de tatuaje și la noi în țară! Dacă la început am V.R.: La convenţia internaţională de tatuaje, aţi avut Sibiu, București și Iași, anul acesta a fost organizat avut invitaţi oameni precum Emilio Gonzalez. Ştiu

54


Dosar tematic că acesta spunea faptul că în Venezuela, ţara sa de origine, arta corporală este la început. Credeţi că în România s-a depăşit această perioadă de iniţiere în arta tatuajelor şi a piercing-urilor? C.A.: Da! De-a lungul timpului la convenția de tatuaje din București am avut tot felul de invitați speciali cu care ne putem mândri! Nu multe convenții reușesc să aducă oameni precum Emilio, Peralta Family, Matt Gone și lista continuă. Emilio călătorește foarte mult și poate să facă diferențe de la țara la țara, de la convenție la convenție. Pentru el evoluția înseamnă foarte mult deja, eu, personal, am fost în Venezuela la convenție și nu am simțit că sunt la început deloc, au niște artiști foarte buni, oamenii simt și văd altfel aceasta artă, chiar dacă ei încă au un comunism acolo instalat, pot spune ca sunt mult mai deschiși față de noi. Cât de perioada de inițiere suntem cu pași timizi ieșiți din aceea perioada, dar încă nu total.

55 extreme. Este acest proces de modificare corporală parte a artei piercing-urilor, sau este un alt domeniu al artei corporale, diferit de cel al piercing-urilor.? C.A.: Munca lui Emilio, este o latura a artei corporale, numai că împinsă la extrem, ceea ce ne prezintă nouă în țară deși pare extremă, credeți-mă că este super soft pentru America Centrala și de Sud. L-am întrebat de ce nu mă lasă să-l prezint și să-i prezint munca în totalitate, și mi-a răspuns , „no way bro, for you guys is too much”. Dar la ultima lui vizită în țara deja au început să-l enerveze aceste stereotipuri precum că a venit „satana în România”, „Satan este la București” și tot așa, încât mi-a promis că anul viitor va veni cu unul dintre ultimele sale proiecte la care lucrează! Știu despre ce este vorba și de abia aștept să văd cum va reacționa acest popor de habovnici. Chiar Emilio spunea că el nu are nimic ieșit din comun, stați să vedeți când o să-l vadă pe...... nu încă! În curând!

V.R.: Pentru că am adus vorba de Emilio Gonzalez, ştiu că aceste este un adept al modificărilor corporale

Notă: fotografiile au fost publicate cu acordul lui Costi.


Dosar tematic

56

Interview with Andrea Stern Larisa Badea

In a few words, I want to introduce you to the unknown world of body painting, the secrets and rules of this art spoken by an artist.


57

Key words: body art, body painting, photography, face L.B: There are many people who have heard little painting about the concept of body painting. Can you explain to us what does body painting mean? For this special issue we decided to A.S : Bodypainting means to create art by working discuss about body painting with Andrea Stern – with the human body. The model and the nascent Vom-anderen-Stern, a bodypainter, photographer piece of art need to fit one another. The body shape and photomodel. She was kind enough to answer to has to be taken into account; it can really be employed our questions on the body painting art. Her work to suit the painting. Some aspects will be emphasized, is wonderful and depicts her talent both as a body while others need to be toned down. That is the painter and as a photographer. case both for the painting itself and for matters of Larisa Badea (L. B.) :Art does not have a styling, background and overall composition. Body precise definition, it suits our style. What is art for art takes lots of planning and preparation, in terms of you? developing ideas and realizing them. Andrea Stern (A.S): That is quite a philosophical question. Art is a very comprehensive L.B: Why is body painting a body art? term and touches upon any kind of creativity. Really, A.S : Oh, that is easy. Body painting is body art it's in the eye of the beholder. Personally, I consider because you work with the human body. It's all about art to be a way of expressing myself, of giving a visual body shapes and using them in the composition. representation to my thoughts, emotions and ideas, and of experimenting. L.B: Why did you choose to work with human body? Is it a muse for you? L.B: It is known that often artists are influenced by A.S : I never consciously decided to work with the other artists. Do you have such a model? human body. It was a longer process. I have been A.S :No, I don't really have such kind of thing. There painting and drawing since my childhood and for are tons of paintings that appeal to me and that I like, some time I also did airbrushing. Art has always been but I could not single out one specific artist. And part of my life. For the most part, however, I have wouldn't that be unfair to all those others? My taste in worked with canvases. A friend who works as a body styles varies too much... paint model saw my paintings and persuaded me to try body painting. I was reluctant at first. The thought L.B: What does body art mean to you? of just washing off the painting which I would spend A.S : Body art is a way of expressing myself. It is great so much time planning and organizing scared me off. fun. Every new painting I do is a challenge that I have In the end I gave in and gave it a try. My very first to master so that the result looks something like the painting was a great success and I was hooked. It is ideas I had in my head in the beginning. a totally different experience that painting on canvas.


Dosar tematic

58


59

The human body is not even, has shapes, lives and moves. Body painting has become a passion. L.B: You are not only using body as canvas, but you are also a photographer. What ist the connection between the two? A.S : Both can be an art. Painting gives me the freedom and creativity to create realities that do not exist in this manner. In pure photography, disregarding post processing, you recreate reality, though with a very subjective touch. Combining body painting and photography allows me to create new universes in painting and to capture them in photography.

however, is the act of painting, itself. Depending on the painting, finishing can take up to six to eight hours. The model must endure this procedure. Even if the studio is well heated, the model may feel cold due to the evaporation of the liquid components of the paint. Even going to the toilet will not be welcome after a certain point. Once the face has been painted on, the model can only drink with a straw. After certain parts of the body have been painted, the models may not sit down any more and have to stand. This takes stamina, both physically and psychologically. Finally, when the painting is done, the models need to still be in good spirits so that they can be photographed nicely. And because of being a photomodel since a few years by myself I know exactly what does it mean.

L.B: Each artist has a secret that underlines his/her works. What inspires you to create a work of art? A.S : There is no secret. Every day life inspires me. My surroundings and experiences. And some ideas just L.B: When you start a body painting work of art, which body part are you beginning with? pop into my head. A.S : That varies a lot and depends on the individual L.B: I think that many of us would like to be a human painting. canvas for body painting. Are there any rules that a model should know? A.S : Indeed there are a few things. The models cannot be shy and must not feel bad about nudity or partial nudity. They need to be well prepared. All body parts that will be painted on must be shaved, except the hair on their heads. This is important as body hair can be quite a disturbance when painting thin lines. On painting day, head hair as well as the body should not be groomed too much (do not use conditioner, for example). Otherwise the paint will not stick well to the skin. The greatest challenge for the model,

L.B: I saw that you are working both with male and female models. Is there any difference between the two bodies in term of difficulty of painting it? A.S : There really are not that many differences. A man's chest is usually less „bumpy“ than a woman's. However, it is often easier for female artists to paint on female models than it would be for male painters. Especially in whole-body paintings, the male model must not be shy. In the subsequent photography sessions, men need to be more carefully positioned before shooting.


60

Note: The photographs were published with the consent of Andrea Stern. Email: Andrea-Stern@gmx.net oder Vom-anderen-Stern-Info@web.de FB: Andrea Stern Model-Kartei: Vom-anderen-Stern www.andrea-stern.com


61

L.B: Which part of the human body do you believe to be the most expressive or artistic in body painting? A.S : Again, this depends on the individual painting. When doing faces, facial expressions can be used to great effect. The back offers large areas and can therefore be used in many different ways. L.B: Do you believe to be a major difference between body painting and face painting? A.S : Yes, there are differences. I personally find faces harder to do at times. You have smaller areas to work on and more shapes to consider. L.B: I noticed in your works, that you are using multicolor models. Do they have any personal significance? A.S : Color makes the world more colorful. L.B: What is the message you want to convey through your works of art? A.S : Of course I think about what kind of things my art has to say. But what others see in it is really up them. It is quite entertaining to observe the differences between my own original intentions and how others interpret my works. L.B: What would you advise beginners in the art of body painting? A.S : If you enjoy art and think about trying it out, just go ahead and do it, without second thoughts or hesitations. Only if you try for yourself will you know if you like it or not.


Dosar tematic

62

Mehndi, The creative Art of Henna Xhenis Shehu

Abstract: Acest articol este despre Mehndi, tradiționala și creativa artă de pictare a mâinilor și picioarelor. Rădăcinile ei sunt vechii de 5000 de ani și localizate în Africa de Nord și India. De atunci a fost folosită doar în scopuri spirituale și artistice: ceremonii, ritualuri. Mehndi înseamnă “trezirea luminii interioare”. Mehndi este un cuvânt hindu care descrie arta Hennei, o plantă folosită atât ca produs cosmetic și ca artă vindecătoare. Putem considera Henna un tatuaj, chiar dacă nu provoacă durere și este temporar. Conform credinței Indiene, cât design-ul este mai roșiatic cu atât soțul își va iubi mai mult soția. Înțelesul termenului Mehndi este asociat cu Shringar, care reprezintă frumusețea creativității feminine. Mehndi este o formă de exprimare feminină. În acest articol veți citi despre sensurile tradiția, istoria și designul Mehndi. Cuvinte-cheie: Mehndi, henna, plantă, design, roșiatic, tradiție, India, Africa de Nord, ritual, căsătorie, obiceiuri, picturi, cultură, mireasă, mire, produs, Shringar, cadou, creativitate. The art of Mehndi has existed for centuries and nowadays the tradition is still maintained. Mehndi is the Hindi word which describes the art of Henna, henna painting and its resulting designs. It is derived from the Sanskrit word mendhika. Mehndi designs may be different according to the cultural background of Indian people, it is considered as a sign of prosperity and happiness. About Mehndi we can find descriptions in the earliest Hinduism’s Vedic ritual books. Vedic customs are centered on the idea of “awakening the inner light”. Henna is also a plant used as a product to color and condition the hair. Henna painting is an ancient cosmetic and healing art where the dried leaves of the henna plants are crushed into a powder from which is made a paste that is applied on the skin mostly on the feet and hands. With this paste you can make different patterns and designs and the result will be a kind of temporary, painless and reddish tattoo. These intricate designs on the body are ultra-feminine and filled with mystery. Henna painting is the purest form

and it is largely intuitive and improvisational. Mehndi is considered a talisman, a blessing, invites to grace and fortune in one’s family, marriage and home. The exact place of its origin is difficult to be traced because for centuries people in different cultures moved through the continents and took their art forms with them and therefore sharing their art with everyone along the way. The earliest introduction to henna was in the Ancient Egypt. Egyptians used to dye their fingernails with the reddish color of henna. Traces of henna have found on the hand of Egyptian mummies around 5000 years old. Even Cleopatra used to be fond of Henna product. When she left Egypt to marry Julius Caesar in Rome, she brought a basket of henna with her, where afterwards will be planted. Cleopatra’s daughter Cleopatra Selene who was given in marriage to King Juba II of Morocco often used Henna. Afterwards, many women followed her and used henna. Cleopatra Selene brought henna to Morocco just to find it was already there and she learnt many secrets of it because in Morocco the use of henna went beyond the purpose of beauty. There henna eroticizes women who must live behind their veils. Henna parties are called to help a woman who is in trouble or when is need to call the world spirit. There are evidence that henna plant was a gift from Egypt to India. Mehndi has been practiced in India for many centuries. There are cave paintings in Ajanta and Allora where a princess is surrounded by women who paint her hands and elaborate henna designs. The role of henna painting in the divya-katha (divine story in Indian vocabulary) involves Lord Shiva, the god of destruction and the most powerful of the Hindu Gods. According to the tale of his consort, Parvati would decorate herself with henna in order to please him and win his favor. He responds to her charms and being a very difficult husband to please, earned mehndi the association of irresistible sensual allure and marital prosperity. Henna is a Persian name, now used in many language for a small flowering shrub (Lawsoniainermis) originally found in Australia and Asia and along Mediterranean coasts of Africa. The


flower of the plant is small, white, with four petals and with sweet smelling. There are many kind of henna plants. In northern India there are two types of henna: one with very large leaves and it is known as menhada, the other one known as rajani has smaller leaves and it is said to give a much brighter color. In India and North Africa henna has a reputation for its medicinal properties. It is applied on bruises and sprains, as well as boils, burns and open wounds. Despite the variety of cultures that practice the art of henna painting, its primary use in each one remains the same and that is to decorate the hands and the feet of the bride, sometimes and the groom for the wedding ceremony. One theory regarding the origin of henna painting as a ritual practice links in to the defloration of the bride and the appearance of the hymeneal blood. It is considered that the color of henna and duration of its stain is quite the same as menstrual cycle. Another link can be found in the poetry and folk of India, where mehndi was a love juice. Mehndi marks samskara, or the rite of passage, in a woman’s life. In the classical Indian tradition, there is no formal ceremony at the time of puberty to celebrate the young girl’s coming age. This time usually coincides with the celebration of marriage. Mehndi is therefore associated with the sexual initiation into womanhood as well as the reunion of husband and wife. This ritual it is connected with transformation. The girl who becomes a bride stands at the threshold of another existence. When a girl is initiated into womanhood through marriage, the realm of the sexual life unfold before her, as does the medium of henna painting. Like love making, this becomes part of her expression vocabulary. At weddings in India, all the women gather at a mehndi party, 2 days before the wedding ceremony, to apply their mehndi -- so, not only is mehndi a beautification process, but it is a very social bonding experience as well. Bridal mehndi, which covers the hands up to the elbows and the feet up to the knees, can take at least 8 hours to complete -- and this time certainly does not include the time it takes to dry! While the bride is waiting, the women at the party spend the time singing songs and making jokes (in general) about the bride and her groom. Traditionally, in large cities only women apply mehndi, but at some very auspicious occasions young boys are permitted to apply it. She will explore it for the rest of her life unless she become widow, in which case she will usually abandon the art forever. In order to understand the art of mehndi, it is important to understand the role of body adornment in the places where this art comes from.

For at least 5 thousand years Indians are trying to find and paint new designs and ornaments. In India there is a very lovely word Shringar which is used to describe the beauty of the woman’s creativity. Shringar is the power of the beauty beneath surface and mehndi is the one of the many ways that such beauty is manifested. The Hindus believe that Lakshmi, the goddness of prosperity, dwells in henna designs. A Hindu woman will paint her hands with henna to feel Lakshmi’s presence and ear her favor, but this can happen only if she’s worth. If she is not worthy or shows no respect for the customs that she has learned, then she will have serious consequences. One of the most common superstitions about mehndi has to do with the color of henna on the bride’s hand. If the color is deep and red it is said the love between the couple will be strong and long-lasting. Henna is the first gift that the grooms does the bride and that’s why it is thought the color speaks of love he will feel for her. Each Henna drawing has a special history and symbolism, which is why we have selected the most interesting symbols to be present in this article: For example, drawing a sun or a flower on the palm means a person is open, while drawing on the back of the hand means protection. Hands are not the only ones suffering embellishments by using henna, but also the feet because it is believed that they are standing on a point of contact with divinity. If the place where we draw these symbols is important, more important are the drawings because they represent symbols. For example a swan shows success, a peacock beauty, the bird is a messenger between heaven and earth, and the butterfly shows transformation. Although we all know that Cupid’s arrow brings love, Scorpio shows the first feeling of love. A flower symbolizes happiness and joy and wine leaf dedication, perseverance and vitality. Lizard and snake represent enlightenment and turtle protection and fertility. The awakening of the human soul is represented by the lotus flower. Henna art is one that goes beyond simple (temporary) designs onto the skin. It is an old tradition that has deep roots and is still used. If in the Asian tradition is still used as part of rituals, in the western world henna art is a practical saloon, a modern practice, but without a specific purpose. Bibliography:Mehndi:The

Timeless Art Of Henna Painting,LorettaRoome, June 15th 1998 Mehendi as an art,Citizen Side 20/12/2012http://www.citizenside. com/en/photos/culture/2012-12-20/72675/mehendi-as-an-art. html#f=0/632218 http://www.hennaheaven.co.uk/ http://planetvermont.com/pvq/v8n2/henna.html

63


Dosar tematic

Mehndi, arta creativă a hennei de Xhenis Shehu

tradus de Casiana Constantin

Abstract:This article is about Mehndi, the traditional and creative art of painting hands and feet. It firstly started 5000 years ago in the North Africa and India. Since then it was used for ceremonial, ritual, artistic and spiritual purpose. Mehndi means the “awakening of the inner light”. Mehndi is a Hindi word which describes the art of Henna, the plant used both as a product of cosmetic and healing art. We can consider Henna as a tattoo, even if is harmless, painless and temporary. The designs are reddish, according to the Indian belief the deeper the red color is, the more the husband will love his wife. The meaning of Mehndi is connected with Shringar which represents the beauty of woman’s creativity. Mehndi is a form of woman expression. In the following article you will read about Mehndi meaning, tradition, history and designs. Keywords: Mehndi, henna, plant, designs, reddish color, tradition, India, North Africa, ritual, marriage, customs, paintings, culture, bride, groom, product, Shringar, gift, creativity. Arta Mehndi există de secole și este încă păstrată în zilele noastre. Mehndi este un cuvânt hindu care descrie arta de a picta cu Henna și designul aferent acesteia. Este derivat din cuvântul sanscrit mendhika. Designul Mehndi poate varia în funcție de fondul cultural al indienilor și este considerat simbol al prosperității și fericirii. Putem găsi descrieri despre Mehndi în cea mai veche carte ritualică vedică despre hinduism. Obiceiurile vedice sunt centrate în jurul ideii de "trezire a luminii interioare". Henna este o plantă folosită și pentru a colora și recondiționa părul. Vopseaua Henna este un mijloc de cosmetizare antic și în același timp o artă vindecătoare, din frunzele uscate de Henna și zdrobite se obține o pudră din care se face o pastă care se aplică pe corp, în special pe picioare și pe mâini. Cu această pastă poți crea diverse modele și design-uri care se vor dovedi a fi un tatuaj temporar, nedureros și roșiatic. Aceste modele complicate sunt foarte feminine, învăluite în mister. Pictura cu Henna este cea mai pură formă, fiind în mare parte intuitivă și de improvizație. Mehndi este considerat talismanul, binecuvântarea, bunăstarea și prosperitatea dintr-o familie, căsătorie sau casă.

Locul exact al originii acesteia este greu de precizat datorită oamenilor de diferite culturi care au traversat continentele purtând cu ei formele de artă proprii astfel împărtășind-o tuturor celor care le ies în cale. Prima mențiune despre Henna a fost în Egiptul Antic. Egiptenii foloseau o nuanță roșiatică la vopsirea unghiilor. Urme de Henna au fost găsite pe mâinile mumiilor egiptene vechi de 5000 de ani. Chiar și Cleopatra a folosit Henna. Când a plecat din Egipt să se căsătorească cu Julius Caesar la Roma a adus un coș de Henna care va urma să se afirme cu atâta pregnanță în lumea artei. Fiica Cleopatrei, Cleopatra Selena carea fost măritată cu Regele Juba II din Maroc folosea des Henna. Au urmat-o multe femei adăugând la poțiunile lor Henna. Când Cleopatra Selene a adus Henna în Maroc a descoperit că era deja acolo și că urma să mai învețe și despre alte secrete ale ei; în Maroc folosirea Henna nu a fost strict în scopul frumuseții. Henna erotizează femeia care a trăit dincolo de văl. Petrecerile cu Henna sunt făcute pentru a ajuta femeile la necaz sau când este nevoie să se invoce lumea spiritelor. Sunt dovezi cum că planta a fost un dar al Egiptului către India. Tradiția Mehndi s-a practicat în India din timpuri străvechi. Există picturi în peșterile din Ajanta și Allora unde o prințesă este înconjurată de femei care își pictează mâinile elaborând modele Henna. Rolul picturii în Henna este de a spune divya-katha (povestea divină-hindi) a zeității Shiva, zeul distrugerii, cel mai puternic din zeitățile hinduse. Potrivit poveștii, consoarta Parvati s-ar fi decorat cu Henna pentru a-i fi pe plac și a îi câștiga atracția. El răspunde chemărilor ei, deși greu de mulțumit, folosirea Henna era asociată cu alura senzuală și cu prosperitatea maritală. Termenul de Henna este unul persan, folosit acum în multe limbi pentru micile tufișuri înfloritoare (lawsoniainermis), găsite în Australia și Asia, de-a lungul coastelor mediteraneene din Africa. Floarea plantei este mică, albă, are patru petale și un miros dulce. Există multe tipuri de plante Henna. În nordul Indiei regăsim două tipuri: unul cu frunze mari, cunoscut drept menhada; celălalt, rajani are frunze

64


Dosar tematic mai mici și se spune că ar da conferi o culoare mai luminoasă. În India și în nordul Africii Henna și-a câștigat reputația și în rândul produselor medicinale. Este aplicată pe vânătăi și luxații, precum și pe arsuri și răni deschise. În ciuda varietății culturale a practicii picturii în Henna, uzul ei primar rămâne același, cel de a decora mâinile și picioarele mireselor și uneori chiar și ale mirelui în ceremonia căsătoriei. O teorie cu privire la originile acesteia ca practică ritualică se leagă de dezvirginarea miresei și de apariția sângelui himenal. Se crede că nuanța de Henna și longevitatea este asemănătoare sângelui menstrual. O altă teorie se găsește în folclorul indian, unde mehndi era prezentat ca un elixir al iubirii. Mehndi marchează samskara, ritul de trecere din viața unei femei. În tradiția indiană veche nu exista o ceremonie formală la pubertate pentru a sărbători vârsta înfloritoare a tinerei. Acest moment coincide de obicei cu cel al căsătoriei. Mehndi este astfel asociat cu inițierea sexuală, cât și cu legământul dintre soț și soție. Acest ritual este unul transformator. Fata ce devine mireasă trece pragul unei alte existențe. Când o fată este inițiată în tainele femeiești prin mariaj, tărâmul vieții sexuale se așterne în fața ei, precum pictura cu Henna. Precum amorul, aceasta devine parte din expresivitatea ei. La nunțile indiene, toate femeile se adună la o petrecere mehndi cu două zile înainte de ceremonie, pentru a își aplica mehndi deci, mehndi nu este doar un proces de înfrumusețare, ci și o experiență socială foarte întăritoare. Finalizarea mehndiului de nuntă, care acoperă mâinile până la cot și picioarele până la genunchi poate dura și 8 ore - iar acest interval nu include timpul necesar uscării! În timp ce mireasa așteaptă, femeile de la petrecere petrec timpul cântând și glumind (în general) despre mireasă și mirele ei. Tradițional, în orașele mari doar femeile folosesc mehndi, dar în câteva ocazii de bun augur și băieților tineri li se permite folosința. Mireasa va explora toată viața atât timp cât nu devine văduvă, caz în care va abandona această artă pentru totdeauna. Pentru a înțelege arta mehndi este important să înțelegem rolul venerației corporale în locurile de unde aceasta provine. De cel puțin 5 mii de ani indienii încearcă să găsească și să picteze noi modele și ornamente. În India există un cuvânt foarte îndrăgit, Shringar care este folosit pentru a descrie frumusețea creativității feminine. Shringar este puterea frumuseții de dincolo de suprafață, iar mehndi este unul dintre multiplele moduri prin care această frumusețe se manifestă. Hindușii cred că Lakshmi, zeița

prosperității sălășluiește în modelele Henna. O femeie hindusă își va picta mâinile pentru a simți prezența Lakshmei și pentru a îi cere ajutorul, dar acest lucru se întâmplă doar dacă ea merită. Dacă nu merită sau nu arată respect tradițiilor pe care le-a învățat, aceste fapte vor avea consecințe grave. Una dintre cele mai întâlnite superstiții vizavi de mehndi are de-a face cu nuanța Henna de pe mâna miresei. Dacă aceasta este pregnantă atunci se spune că dragostea celor doi va fi puternică și de durată. Henna este primul cadou pe care mirele i-l oferă miresei și de aceea se crede că nuanța denotă iubirea pe care o va simți pentru aceasta. Fiecare desen cu Henna are o istorie și un simbolism aparte, tocmai de aceea am selectat cele mai interesante simboluri: De exemplu, desenarea unui soare, unei flori pe palmă reprezintă deschiderea și dăruirea, pe când desenul pe dosul palmei reprezintă protecția. Mâinile nu sunt singurele care suferă înfrumusețări cu ajutorul Henna, ci și picioarele, tocmai de aceea se crede despre picioare că sunt un punct de contact cu divinitatea. Dacă locul unde se desenează aceste simboluri este important, și mai importante sunt desenele datorită simbolurilor pe care le reprezintă. Astfel, o lebădă arată succesul, păunul frumusețe, pasărea este un mesager între rai și pământ, iar fluturele arată transformarea. Cu toate că știm cu toții că săgeata lui Cupidon aduce dragoste, scorpionul arată înfiriparea sentimentul de dragoste. O floare simbolizează fericire și bucurie, iar frunza de viță-de-vie devotamentul, perseverența și vitalitatea. Șopârla și șarpele reprezintă iluminarea, iar broasca țestoasă protecția și fertilitatea.. Trezirea sufletului uman este reprezentată prin floarea de lotus. Arta Henna este una care merge mai departe de simple desene (temporare) pe piele. Este o veche tradiție ce are rădăcini adânci și care încă se folosește. Dacă în zona Asiei tradiția este încă folosită drept parte a ritualurilor, în zona vestică arta Henna devine o practică de înfrumușetare, o practică modernă, dar fără un anume scop.

Bibliografie: Mehndi:Arta fără de timp a picturii în Henna

- Loretta Roome, 15 iunie, 1998 Mehendi ca artă, Viziunea Cetățeanului 20/12/2012 - http://www.citizenside.com/ en/photos/culture/2012-12-20/72675/mehendi-as-an-art. html#f=0/632218 http://www.hennaheaven.co.uk/ http://planetvermont.com/pvq/v8n2/henna.html

65


Dosar tematic

Înscris în carne: de la madonă la ideogramă.

Scurt survol critic asupra semioticii corpului feminin ilEana- daniEla SUciU

ileana-daniela Suciu // ileanasuciu90@yahoo.com // Sibiu, România

Masterand al Facultății de Filosofie și Istorie din Cluj-Napoca, cititor înrăit de antropologie, cu o fascinaţie cronică pentru nori, timp şi patologic

This text was thought as a proof of the fact that being emporewed means having a voice. It is today widely known that ideological discourses generally shut down conversation; rather than stating a certain position, the present inquiry tries nothing more but to bring forward a multifaceted critique of old, weary codes and their contemporary readings. There are two main ideas that guided the line of analysis happenning here: the self as a language-based fiction and the body as the paradoxically most personal yet most exposed part of a person”s identity. Key words: sign, gender, performance, cultural uman, știm că norma stă în homeostazie, în echilibrul politics, role play funcțional al tuturor sistemelor care îl compun, totul se complică atunci când ajungem la corpul-semn, la E necesar ca abordarea problematicii corpului corpul-imagine, la codurile jucate într-o cultură sau să nu se facă altfel decât în rama metodologică a alta. Ce e reglementat? Totul. Cum știm ce anume e constructivismului social: numai așa va fi legitim ca, reglementat? Vedem. pentru o clipă, să pretindem că putem ghici, adăuga, Aristotel a dezbătut fizionomia umană inferând elabora despre felul în care indivizii și grupurile pe care caracter dinspre aparențele fizice ale corpului (statură, le formează participă la crearea realităților percepute. structură osoasă, voce, mimică); în lumea animală, Vom privi astfel înspre fenomenele sociale care se acest tip de logică e necesar supraviețuirii: la o primă compun și sunt instituționalizate sau transformate privire se decide dacă celălalt e pradă sau prădător, în tradiții de către membri lor, înțelegând prin dacă se cere apărare sau atac, în forme complexe de acestea concomitent un proces dinamic neîntrerupt comunicare prin aspecte fizice. Iată că abordarea și o reproducere mai mult sau mai puțin fidelă a celuilalt pornind de la fizionomia sa se conturează ca interpretărilor participanților care le alcătuiesc și un atavism lipsit de garanții de certitudine, organizat le validează. Pe de altă parte, dar convergent, să ne în sisteme de semne de la care pornesc legături cauzale. amintim că datorăm lingvisticii integrale faptul că Sunt un corp în măsura în care el e văzut și/sau ascuns știm despre viața semnelor împărțite în fenomen și privirii mele și a celuilalt. Mormânt al spiritului, conceptul invocat, despre relația lor arbitrară bazată lucru sensibil care umbrește soarele rațiunii, sediu mai degrabă pe acorduri culturale decât pe vreo fragil al unei singularități ireductibile, corpul a fost ordine naturală și despre sensul născut între acestea privatizat. Obiect al unui proces de fabricație, corpul două, organizat și dependent de relațiile dintre idei. stă nod între relațiile dintre sine și ceea ce îi e exterior. Ce e un corp omenesc? La un click distanță, vom Dar corpul mai e, totodată, și teritoriul de expresie afla că el include întreaga structură fizică, materială a al unor confruntări-de diferențe biologice, dintre ființei umane și că este compus, la nivel fundamental, viață și moarte, dintre divin și uman. Pentru Europa din diferite tipuri de celule și elemente chimice. Ce este creștină, ideea de întrupare este fundamentală: imaginea unui corp omenesc? Ne lămurim rămânând omul este asemeni lui Dumnezeu, iar corpul lui, în domeniul world wide web: sute de definiții legate semnul și instrumentul acestei relații cu divinitatea. de estetica aparențelor fizice, judecată de propria În lumea-viteză, pentru umanitatea decreștinată, percepție și supusă totodată unor filtre variabile dictate a virtualului, transcendentalul capătă noi forme. de idealuri culturale. Dacă în ceea ce privește corpul Trupul nu se mai îndoaie negreșit sub greutatea

66


Dosar tematic

normei: alienat de neglijență sau hiper-disponibil și cosmetizat, el apare ca o hartă vie, interactivă, a alegerilor personale, supus sau reacționar sub cultura dominantă. În mijlocul unei epoci în care mediul de comunicare este el însuși mesaj, pielea ne vorbește ca o pânză semiotică pe care-obsesiv-o tatuăm, machiem, întindem, subțiem, negăm. Această corpo-realitate bazată pe recunoaștere vizuală se clatină și se bifurcă în diversele practici culturale ale genului: activ versus pasiv, expansiv versus domestic, roz versus albastru, văl versus cap descoperit/ păr despletit, fustă versus pantaloni-opoziții binare generate de ceea ce Judith Butler numea ,,matrice heterosexuală”. Un aparat normativ, de coerciție, bazat pe jocul de roluri împământenit în Europa Occidentală, Orient sau Statele Unite și propulsat în subtile sau prea evidente strategii de marketing de către ceea ce se cheamă societate de consum, care structurează norma și aberația, normalul și excepția. Fără să ne prefacem obiectivi, ne vom aminti că fenomenele sociale se supun variațiilor istorice și culturale; să pornim, deci, de la premisa colorată că o realitate produsă de interacțiune și raporturi de putere, ierarhizante, nu e altceva decât opinie. Urmând firul speculației, ajungem în zona corpului-obiect, a corpului-trofeu, semn viu în raporturile de producere și schimb de sensuri: fragmentarea lui fetișizantă se împletește azi până la identificare cu piața generată de exploatarea fascinației erotice. Ca un conținut de absență, locul femininului-orice am înțelege prin asta-e acolo unde lipsește masculinul: definit ba de haos, ba de linie curbă sau biologie, corpul femeii intră într-un spectru de umbre conjugate de extremele ”a ascunde/a descoperi”. În fundal, încă o antiteză: publicitatea afișează genunchi, sâni, mâini, buze, fese, gene, mereu superlative, mereu altele și întotdeauna impersonale, în vreme ce creștinismul recunoaște doar prezența discretă, epurată de simetrii trecătoare, a fecioarei-mamă, a femeii-sacrificiu. Paradoxuri structurale, oglinzi strâmbe care măsoară nepotriviri, fără pagini albe menite eventualelor completări. Engels identifica familia de clasă mijlocie ca o unitate organizațională în cadrul modalităților capitaliste de producție, care servește perpetuării sistemului. Câteva sute de ani mai curând, industrializarea muta producția de bunuri în afara

67

căminului, lovind meșteșugurile și artizanatul cu rapiditatea și costurile scăzute aduse de fabrică. Bărbații care în vremea feudalizării aveau nevoie de urmași ca să muncească pământurile părăsesc iar căminul pentru a performa adevărata muncă, cea plătită și deci recunoscută social. Gospodăria în epoca modernă e un spațiu al muncii devalorizate, nerecunoscute; domesticul devine peiorativ. Dictatura diferenței între sexe adumbrește o distincție mai veche, diviziunea în clase sociale. Lipsit de drept de proprietate, fără să aibă acces prioritar la educație, redus tradițional la tăcere și dezbrăcat la cerere, corpul feminin se profilează în mare parte ca un teritoriu subiect al hegemoniei masculine, ca un teren colonizat, reflecție a miturilor create de stereotipii de rasă și gen. Nu mai e o noutate că feminitatea, aparenta naturalețe feminină nu sunt decât emergențele unor acte performative, niște categorii produse de practici de semnificare. Cărțile circulă liber, catolicismul se pronunță mai blând împotriva contracepției: putem dezbate despre femeia care nu are ca fundament vreo închipuită esență, vreun mister etern îmbibat în romanțios, și distingem nenumărate fantasme ale feminității, simptome variate ale dorinței bărbatului, știind totodată că orice ipostază se reduce la o reacție la normă. Simone de Beauvoir parafraza îndrăzneț Crezul creștin, afirmând că, întocmai invers, o femeie nu e născută, ci făcută. La naștere, unui copil i se decide sexul: nume, culori, haine, lucruri de făcut și de avut, care să-l definească și să-l încadreze. Avem posibilitatea de a ne îndoi că trupul e cauza spiritului sau lăcașul lui strâmt, deși îi recunoaștem rolul în structurarea identității personale. Renegocierea teritoriului corporal feminin nu se mai poate baza pe gine-somatica lui Beauvoir, de feminin ca mască a alterității nediferențiate. Anii 1950 au adus o redispunere a markerilor de dismorfie sexuală: femeia cu șolduri înguste, liniară, tonifiată muscular din rațiuni nu atât de sănătate cât de trend. Nu știu ce înseamnă carbohidrat sau proteină, dar trebuie să pierd kilograme. O calorie nu va fi o unitate de valoare energetică, ci una a dorinței senzuale pentru mâncare, fără vreo definiție biochimică înțeleasă. Secretele de frumusețe, cultul igienei corporale, toate par o recapitulare extremă a tradiției creștine pornind însă de la principii de marketing. Monopolurile industriale


68

asupra substraturilor preferințelor culturale legate de sexualitate și nutriție au luat turnura unei revoluții senzuale: tehnologia a permis trecerea de la suprimarea dorinței sau acțiunii la satisfacerea lor, plus incredibil de confortabila eliminare a efectele negative implicate, altfel, de abaterea de la restricții (pilula contraceptivă care elimină sarcina, obezitatea redusă de hrana dietetică șamd). Diagnostice relativ contemporane, anorexia și bulimia se hrănesc cu imagini puternice, alternând continuu muchiile auto-agresiunii și sacrificiului de sine. În anii ”70, Valie Export sau Birgit Jurgenssen subminau constructe culturale ale feminității folosindu-și trupurile ca ecrane pe care proiectau nemilos coduri și critica lor. Sub privirea voyeuristică a bărbatului, femeia redată de ele e înlănțuită de funcțiile ei sociale: casnica, prostituata, ingenua care smintește, mama, artista nebună pentru că își refuză roluri sociale sigure, consacrate. Un deceniu mai târziu, Cindy Sherman șoca printr-o mascaradă grotescă, manifest anti-pornografic, schimb de identități-costume devenite solubile, refuzând erotizarea corpului feminin. Unde încetez să fiu eu și unde începi tu?, întreba auto-proclamata neo-feministă Orlan, care transmitea din sala de operație în direct, înspre câteva centre muzeale, intervențiile chirurgicale la care și-a supus corpul fără anestezie. Marina Abramovic

și-a impus și ea practici extreme în încercarea a se elibera de corp, pentru a dezlipi eticheta de gen de pe arta performativă. Din gender bias-ul anilor ”50 s-a infiltrat în contemporan, printre altele, și imaginea absurd-fericită a familiei Coca-Cola: un colaj suprarealist, dacă ne gândim la mutilarea organelor genitale feminine, la fetișul tradițional chinez al picioarelor de femeie legate până la deformare, la era victoriană a corsetelor. Culturi ale invizibilității, ale ”betweenness”-ului într-o epocă a hiper-vizualului, distribuții ale dorinței și reprezentării ei. În iconografia modernă populară, nudul feminin apare ca figurativ al proporțiilor academice, ca dispoziție a culturii înalte; într-o abordare materialistă, el este bunul guvernat de privirea legiferatoare a praxisului patriarhal. În Dejun pe iarbă, s-a spus că Manet pictează un nud transgresiv, asexualizat, un corp al femeii ca ontologie: el este senzual prin natura sa și alăturarea lui celor doi bărbați eleganți este la fel de firească precum succedarea zilei cu noaptea. În postmodern, erosul este divertisment. Corpul erotic are consistența unui afiș, a unui costum de senzațional care rămâne senzațional pentru câteva clipe, după care se instalează blazarea. Occidentul pare rupt între două sentințe: eliberarea spiritului din cușca lui somatică și ceea ce în tradiția creștină e cunoscut ca resurecția trupului, promisiunea imaculată a vieții veșnice.


Dosar tematic

Ce mai e un corp? Un corp este o unitate de discurs într-un sistem cultural care îl transformă atât în conținătorul legii cât și în logosul societății. Cea mai mare parte a semnificațiilor simbolizate de produsele care circulă în societatea de consum sunt derivate din asocierea lor cu roluri sociale. Fiecare membru al unei comunități ocupă o poziție anume și dezvoltă un scenariu comportamental într-o situație socială particulară. Scenariul se confundă cu rolurile, care se succed într-un repertoriu continuu: agricultor, mamă, student, preșcolar, amant, fiu, celibatar, atlet, profesor, adolescent. Fiecare rol e asociat unei colecții de produse și activități prin care comunitatea respectivă îl definește și validează. Dată fiind poziția centrală a jocurilor de rol într-o comunitate, nevoile care se manifestă în aceste contexte sunt determinanții primari ai activităților de achiziționare și consum. Bunurile (mașină, pantofi, parfum, agendă aetcetera) nu sunt în relație unul cu celălalt prin funcție (care rămâne imaginată, deși palpabilă) sau formă, dar consumatorii le grupează în întreguri simbolice care ne comunică despre aparținătorul lor. Iată unde corpul nostru ni se face cunoscut ca un ecran alb, deschis reconstrucției permanente și exprimând sensurile textelor și discursurilor culturale care îl înconjoară. Tot în anii ”70, Foucault vorbea despre puterea-cunoaștere, despre strategiile privirii normalizatoare, care internalizează legea și prescrie ce e acceptabil sau nu să fi și să faci. În Time a lui Kim Ki-Duk (Coreea de Sud, 2006), obsesia narcisică a omului contemporan față de frumusețe se enunță, ca în orice statistică recentă legată de intervenții de chirurgie plastică, în fraza repetitivă, de necrezut, a personajului feminin principal: Forgive me for always having the same boring face. Nu doar ea, ci și el trece prin actul violent și consumator al dorinței de a avea o nouă identitate, o nouă mască. Redundant, crud, implacabil: nimic nu se schimbă, relația de cuplu nu e revitalizată de această sculptură a aparențelor. Genul social, teoretizat de Judith Butler, se înfățișează aici ca o minimă variantă de coerență a identității personale,

69

un gen desemnat de acțiune ritualică, naturalizat prin corpul care nu e un rezultat al vreunei orientări. Și ce dacă?, s-ar putea adăuga. Îndreptățită constatare. Vorbim doar despre deja obișnuitele mesaje manipulative, despre piețe ale iluziilor, care estompează zone altfel simple, limpezi, în care nu încap comparații și ierarhizări. În călătoria accelerată pe această sferă albastră, unisex, sprijin aceste ultime rânduri pe un gând cu miez uman, scris de un bărbat și citat de o femeie: ”Cele două dimensiuni ale naturii umane, care e aceeași indiferent de sex, au nevoie de o a treia dimensiune, care nu numai că oferă un arbitraj al acestei dispute multimilenare, dar careb le depășește și le obligă să-și acorde o considerație reciprocă. Aceasta s-a descoperit prin revelația personală a lui Dumnezeu. Bărbatul are nevoie de chipul unui mântuitor pentru a înceta să-și fie centru lui însuși și pentru ca femeia să înceteze a fi un centru aservit lui. Chipul lui Dumnezeu este această a treia dimensiune, care merge înaintea noastră și locuiește în noi. Căci trebuie ca creatura să înceteze să fie singurul pol de referință pentru creatură.” (George Khodr citat de Anca Manolescu în Problematica feminină în biserica lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului, 1994)

Bibliografie selectivă: The Body and Social Theory, Chris Shilling, Londra, 2003 Feminism and Semiotics, Barbara Godard, http:// www.univie.ac.at/wissenschaftstheorie/srb/srb/132edit.pdf Powers of Horror: An essay on abjection, Julia Kristeva, Columbia University Press, 1982 http://www.peirce.org/writings.html


Marked in flesh: from pristine to ideogram A short soar over the semiotics of the feminine body By ilEana-daniEla SUciU Translated by EliSa MaxiM

ileana-daniela Suciu // ileanasuciu90@yahoo.com // Sibiu, România

Currently studying a master’s program at the Faculty of History and Philosophy in Cluj-Napoca, passionate reader of anthropology, with a chronic fascination for clouds, time and for the pathological. Sinopsis Acest text a fost gândit ca o mărturie a faptului că a avea putere înseamnă a avea o voce. Este cunoscut astăzi faptul că, în general, discursurile ideologice opresc conversaţia; analiza de faţă nu îşi propune să articuleze o anumită viziune, ci nimic mai mult decât să scoată la lumină o critică a vechilor, împovărătoarelor coduri ce poartă multe măşti şi a interpretărilor lor contemporane. Două idei principale trasează traiectoriile acestei analize: eul ca ficţiune bazată pe limbaj şi corpul, în mod paradoxal, ca cea mai personală şi totuşi cea mai expusă parte a identităţii unei persoane. Cuvinte cheie: semn, gen, reprezentaţie, politici culturale, joc de roluri It is necessary that the approach to the problem of the body is not made otherwise but in the methodological framework of social constructivism. It is the only legitimate path on which, for a second, we are allowed to pretend we are able to guess, add and elaborate on the way in which individuals and the groups they form participate in creating perceived realities. Hence, we will look towards social phenomena which are composed and institutionalized or transformed into traditions by their members, at the same time, understanding through this a dynamic, a continuous process and a more or less faithful remaking of the interpretations belonging to the participants who create and validate them. On the other hand, but convergently, let us remember that, thanks to integral linguistics, we know about the life of signs divided into phenomena and the invoked concept, about their arbitrary relation – based rather on cultural agreements than on a natural order – and about the meaning born between these two, organised

and dependent upon the relations between ideas. What is a human body? One click away and we find that it includes the entire physical, material structure of the human being and that it is fundamentally composed of various types of cells and chemical elements. What is the image of a human body? We understand this by remaining in the World Wide Web field: hundreds of definitions in regard to the aesthetics of physical characteristics, judged by our own perception and also subservient to variable filters dictated by cultural ideals. If, regarding the human body, we know that the norm can be found in homeostasis, in the functional equilibrium of all systems which compose it, it all gets complicated when we reach to the corporeal imago, to the codes played in one culture or another. What is regulated? Everything. How do we know what is regulated? We will see. Aristotle debated the human physiognomy by inferring character from the physical features of the body (stature, bony structure, voice, mimicry). In the animal world, this type of logic is necessary to survival: at first sight, it is decided if the other is the predator or the prey, if defence or attack is required, in complex forms of communication through physical aspects. Here it comes that the other’s approach starting from his physiognomy delineates itself as an atavism without any guarantees of certainty, organized in sign systems wherefrom causal connections are starting. I am a body to the extent of which it is seen or/and hidden from both mine and the other’s view. Grave to the spirit, sensible thought which shadows the sun of reason, fragile residence of an irreducible singularity, the body was privatized. Object of a manufacturing process, the body stands as a knot for the relations between the self and what’s exterior to it. But, at the

70


71

same time, the body is also the territory for expressing confrontations – of biological differences, between life and death, between the divine and the human. For Christian Europe, the idea of embodiment is fundamental: man is like God and his body is both the sign and the instrument of this relation with the divine. In the speed-world, for the virtuality’s unchristianized humanity, the transcendental breeds new forms. The body is no longer bent under the weight of the norm: alienated by negligence or hyper-available and cosmeticized, it appears as a live, interactive map of personal choices, subservient or subverter to the dominant culture. In the middle of an epoch in which the communication environment is a message in itself, the skin talks to us like a semiotic canvas that we are obsessively tattooing, make-upping, stretching, whittling, denying. This body-reality based on visual recognition wobbles and ramifies itself into various cultural practices: active versus passive, expansive versus domestic, pink versus blue, veil versus uncovered head/disheveled hair, skirt versus trousers – binary oppositions caused by what Judith Butler called “heterosexual matrix”. A nominative apparatus of punishment, based on the role play established in Western Europe, in the East or in the United States and propelled in subtle or too-obvious marketing strategies by what is called consumer society, which structures the norm and the aberration, the normal and the exception. Without claiming to be objective, we will remember that social phenomena are subject to historical and cultural variations. So let us start from the colored premise that a reality produced by interaction and by the hierarchy-creating balance of power is nothing more than opinion. By speculating we reach the area of the body as an object, the trophy-body, a living sign in the production and change relationships between meanings: its fetishizing fragmentation blends today to the point of identification with the market generated by the exploitation of erotic fascination. As an absence-content, the feminine gender’s place – whatever we would understand through this – is there where the masculine gender is missing: defined by chaos at one time and by a curved line or biology at another, the woman’s body invades a specter of shadows conjugated by the extremes “to hide/to uncover”. Against this background, another

antithesis: publicity exposes the knees, breasts, hands, lips, buttocks, eyelashes, always at superlative, always different and always impersonal, while Christianity only recognizes the discrete presence, purified from ephemeral symmetries, of the virgin-mother, of the female-sacrifice. Structural paradoxes, oblique mirrors which measure discrepancies, without white pages for possible additions. Engels identified the middle class family with an organizational unit in the framework of the capitalist means of production, which serves the perpetuation of the system. Several hundreds of years sooner, the industrialization moved the production of goods outside the home, affecting crafts and handicraft with the rapidity and low costs brought on by the factory. The men, who in Feudal times needed descendants to work their lands, now leave their homes to perform the real work, the one paid and socially recognized. The household in the modern history was a space of devaluated, unrecognized work, the domestic becomes the pejorative. The dictatorship of differences between genders casts a shadow over an older distinction, the social stratification. Without property rights, without having primary access to education, traditionally reduced to silence and undressed at request, the woman’s body is largely a territory subject to masculine hegemony, like a colonized land, a reflection of myths created by gender and race stereotypes. There is nothing new in the fact that femininity, the apparent feminine naturalness is nothing but performative acts, some categories produced by signification practices. Books run free, Catholicism goes milder against contraception: we can debate over the woman who does not possess any imagined essence as fundament, varied symptoms of the male domination, at the same time, knowing that any hypostasis can be reduced to a reaction to the norm. Simone de Beauvoir was daringly paraphrasing the Christian belief by affirming that, exactly the other way around, a woman is not born, but made. At birth, the sex of the child is decided: name, clothes, and things to be done and had, in order to define and integrate him. We have the possibility of doubting that the body is the cause to the spirit or its narrow retreat, although we are able to recognize its role in the structuring of personal identity. The renegotiation of the feminine corporeal territory can no longer be based on Beauvoir’s gine-somatics of the feminine as a


72

mask of undifferentiated otherness. The ‘50s brought with them a re-disposal of the markers of sexual dysmorphia: the woman with narrow hips, linear, muscularly invigorated not so much for the sake of health, but for the sake of trends. I do not know what carbohydrates or proteins mean, but I must lose weight. A calorie is not going to be a unit of energetic value, but one of the sensual appetite for food, without any biochemically understood definition. Beauty secrets, the cult of corporeal hygiene, they all seem an extreme reiteration of Christian tradition, but coming from marketing principles. The industrial monopoles over the substrates of cultural preferences concerning sexuality and nutrition took the form of a sensual revolution: technology allowed moving from suppressing desire or action to satisfying them both. Moreover, we have the incredibly comfortable elimination of the negative effects involved, the so to speak deviation from restrictions (the contraceptive pill that frees us from pregnancy, dietetically reduced obesity and so on). Relatively contemporary diagnostics, anorexia and bulimia feed themselves with strong images, continuously alternating the edges of self-harm and self-sacrifice. In the ‘70s, Valie Export or Birgit Jurgenssen were undermining cultural constructs of femininity by using their bodies as screens on which they were unmercily projecting codes and their critique. Under the voyeuristic view of man, the woman rendered by them is caught in her social functions: the housewife, the prostitute, the ingenous who distracts, the mother, the crazy artist because she does not accept the safe

and established social roles. Where do I stop being me and where do you start? asks the self-proclaimed feminist Orlan, who was broadcasting live from an operating room the surgeries which she underwent without anestesia to several museal centres. Marina Abramovic also imposed extreme practices on herself in the pursuit of releasing her body, in order to remove the gender tag from performative art. The gender bias of the `50s invaded the contemporary through the absurd image of the happy Coca-Cola family: a surreal collage if we think of the mutilation of female genitals, of the traditional Chinese fetish of female feet bonded until deformation, of the Victorian period of corsets. Cultures of invisibility, of the “betweenness” in an era of the hyper-visual, casts of desire and of its representation. In modern popular iconography, the feminine nude appears as a figurative of academic proportions, as a disposition of high culture. In a materialistic approach, it is the good governed by the law-enforcing look of the patriarchal praxis. In “The Luncheon on the Grass”, it has been said that Manet was painting transgressively, asexualized, the body of the woman as ontology: it is sensual through its nature and his placement between two elegant men is as natural as the day follows night. In postmodernism, the hero is entertainment. The erotic body has the consequence of a poster, of a sensational costume which stays sensational for a few moments, after which the deadening follows. The Occident seems torn between two verdicts: the freeing of the spirit from its somatic cage and what is known in Christian tradition as the


73

resurrection of the body, the immaculate promise of eternal life. And what is a body? A body is a unit of discourse in a cultural system which transforms it not only into the container of the law, but also into the logos of the society. The largest part of the significations symbolized by the products that run in the consumer society are derived from their association with social roles. Each member of a community holds a certain position and develops a behavioural script in a particular social situation. The script can be mistaken for the roles, which follow one after the other in a continuous repertoire: farmer, mother, student, pre-school child, lover, son, bachelor, athlete, teacher, adolescent. Each role is associated with a collection of products and activities through which that community defines and validates it. Given the central position of role plays in a community, the needs which manifest in these contexts are primary determinants to the buying and consumption activities. Goods (car, shoes, perfume, agenda etcetera) are not correlating through function (which remains imaginary, though palpable) or form, but consumers group them in symbolic units that give us details about their owner. Here is where our body makes itself known to us as a white screen, open to permanent reconstruction and expressing the meanings of texts and cultural discourses which surround it. In the ‘70s also, Foucault was talking about the power/knowledge – about the strategies of the regulatory look – which internalizes the law and prescribes what is deemed acceptable and what is not. In “Time”, directed by Kim Ki-Duk (South Korea, 2006), the narcissistic obsession of the contemporary man over beauty enunciates itself like in any other recent statistic concerning plastic surgeries, in the unbelievable repetitive sentence of the main female character: Forgive me for always having the same boring face. Not just her, but also he goes through the consuming violent act of the desire of having a new identity, a new mask. Redundant, cruel, immitigable: nothing changes, the romantic relationship is not revitalised by this sculpture of deceptiveness. The social gender, theorized by Judith Butler, presents itself here as a minimal variant of personal identity coherence, a gender characterized by ritual action, naturalized through the body which is not the result of any orientation. So what? one might add. Legitimate

observation. We are talking only about the already regular manipulative messages, about the markets of illusions, which blur areas otherwise simple, clear, in which there is no place for comparisons and hierarchy. In the fast journey on this unisex blue sphere, I ground these last lines on a thought with a human core, written by a man and cited by a woman: “The two dimensions of human nature, that are the same regardless of gender, are in need of a third dimension, that not only offers an arbitration to this millenary dispute, but that overcomes them and forces them to give each other mutual respect. This was discovered through God’s personal revelation. Man needs the face of a redeemer to stop being his own centre and so that the woman stops being a centre subservient to man. The face of God is this third dimension which goes before us and lives in us. For the creature must stop being its own point of reference.” (George Khodr cited by Anca Manolescu in Problematica feminină în biserica lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului, 1994).

Selected bibliography: The Body and Social Theory, Chris Shilling, Londra, 2003 Feminism and Semiotics, Barbara Godard, http:// w w w.univ ie.ac.at/w iss ens chaf tst he or ie/srb/ srb/13-2edit.pdf Powers of Horror: An essay on abjection, Julia Kristeva, Columbia University Press, 1982 http://www.peirce.org/writings.html Photo source: http://www.nedmartin.org/v3/amused/ male-dominated-culture


Dosar tematic

Omul ca ready-made în artă Leca Alexandra

The human body has been used as a canvas for all sorts of art, but perhaps more interesting and rare is the use of human body parts as ready-made art. There are many artists who used ready-made art such as Marcel Duchamp, Orlan or Gina Pane. The readymade also defied the notion that art must be beautiful, even if is a controversial piece of art. However, ready-mades are used in a completely different context than their original, intended functions. Ready-mades are elevated to the status of art simply because the artist says they are art. Keywords: body-art, ready-made, body, flesh art

De la celebra carte poștală ce o reprezintă pe Mona Lisa, asupra căreia Marcel Duchamp intervine desenându-i mustață și barbă, până la utilizarea corpului uman ca suport pentru operă de artă, nu a fost decât un singur pas. S-ar putea crede că acest tip de artă modernă nu este decât un kitsch gustat de un anumit gen de public. Însă, lucrurile stau diferit. Body-art este o mișcare culturală apărută după 1960, ce presupune prezența efectivă a corpului uman în realizarea operei de artă. Ready-made-ul, cea mai șocantă invenție a lui Duchamp, nu se referă doar la un simplu obiect de uz curent ales de artist pentru a juca rolul unei opere de artă, ci și la implicarea corpului uman în procesul artistic. Celebra fotografie, din 1912, în care Marcel Duchamp apare cu o stea căzătoare decupată din propria sa podoabă capilară, este un prim indiciu pentru ceea ce avea să devină Body-art. Numeroși artiști moderni, cum ar fi Gina Pane, Orlan și Spencer Tunick, folosesc corpul ca principalul Fotografie realizată de Man Ray ( 1921) „actor” în crearea artei. Totuși, artista franțuzoaică, Gina Pane duce acest mod de exprimare al artei până la extrem. În performanțele sale, își supune corpul torturii fizice și psihice, ca o metodă prin care face arsenalul stărilor proprii, practicând automutilarea față situațiilor limită extreme. Artista folosește tot și sadomasochismul, pentru a emoționa publicul. Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă procesul artistic al lui Pane este deontologic sau nu. Artistul este, însă, purtătorul si protagonistul ideilor, al conceptelor, precum și al proiectelor.

74


75

Orlan, cunoscută drept artista care „și-a dăruit corpul artei”, își folosește corpul ca instrument al artei și își expune operațiile estetice, totul închinat artei. Ea își transformă fața, ținând cont de anumite norme ale frumuseții, dar scopul ei nu este de a atinge un astfel de standard fabricat de societate. Orlan este singura artistă care lucrează atât de radical cu trupul ei, punând întrebări despre statutul frumuseții în societate. În timp ce alți artiști, precum Jenny Saville și Damien Hirst, au creat artă despre corp, Orlan vrea să facă artă din trupul ei, să devină un spectacol. Prin „arta carnală”, cum ea a numit-o, Orlan urmărește să lege sinele interior de sinele exterior. Spre deosebire de alte tipuri de body-art, arta carnală nu utilizează durerea ca mijloc de a atinge purificarea, ci modifică viziunea corpului în dezbaterile publice. Programul ei artistic este un manifest la adresa imaginii femeii ideale impus de societate.

Din 1990 până în 1995, ea a suferit nouă operații estetice, care au intenționat să revoluționeze body-art-ul. O singură operație a modificat gura pentru a imita-o pe cea a Europei a lui François Bouche, o altă operație a adus la asemănarea frunții cu fruntea proeminentă a Mona Lisei, iar bărbia a fost transformată pentru a arăta ca a lui Venus din celebra pictura a lui Botticelli. Acțiunile propuse de aceasta au dus realizarea unor filmulețe cu operațiile estetice „la vedere”, precedate de o prezentare amănunțită a proiectului, prin imagini, texte. Cindy Sherman este un alt exemplu edificator de artist ce își însușește tehnicile specifice body-art-ului în opera sa. Pentru a crea fotografiile ei, ea își asumă roluri multiple de fotograf, make-up artist, frizer, stilist și, de asemenea, ea este propriul ei model. Pornirea camerei către ea, într-un joc extins în care aceasta își intră în cât mai multe roluri, ajutată, bineînțeles, de machiajul specific, au atras atenția publicului prin numeroasele imagini ce circulau pe internet.


Dosar tematic

Desigur, Sherman este în fotografiile ei sau cel puțin în marea majoritatea lor, dar tema muncii ei vrea să dea senzația unei absențe, în sensul că ceea ce vedem nu este Sherman, ci un repertoriu de roluri, fiecare determinând o posibilitate culturală a identității feminine. De fapt, se conturează o versiune matură a jocului din copilărie, când fetițele se joacă de-a moda, așa și Sherman, prin intermediul machiajului, a perucilor și a vestimentației diverse, intră în pielea mai multor personaje. Pe de altă parte, ea presupune identități ce fac referire la stereotipuri. Prin urmare, rolurile din seria Untitled Film Stills variau de la o elevă imatură, la o femeie seducătoare și de la o diva glamour, la gospodina harnică. După cum susține Sherman „ Am încercat să fac ca alte persoane să recunoască ceva din ei înșiși, mai degrabă decât mine”; important este faptul că, munca ei încurajează autoreflecția spectatorilor. Toate aceste exemple arată că trupul omenesc poate fi

76

folosit, în egală măsură, ca și un obiect, un ready-made. Corpul uman reprezintă principalul suport pe baza căruia se poate clădi o adevărata operă de artă, fie ea și controversată. Body-art explorează diferite moduri, atât temporare, cât și permanente, în care oamenii modifică, schimbă și decorează corpurile lor, în vederea emiterii unui manifest sau, pur și simplu, din simpla dorință de a se diferenția de ceilalți. Nu orice schimbare a corpului poate deveni o opera de artă, ci este nevoie de iscusință, dar și de transmiterea anumitor emoții publicului țintă. Bibliografie : "Thinking the limits of the body"- edited by Jeffrey Jerome Cohen and Gail Weiss www. artsy.net - Cindy Sherman "From Acting to Performance" by Philip Auslander "The Reincarnation of Saint Orlan " by Sabrina Beram


Dosar tematic

The Human in Ready-made Art Leca Alexandra Translated by Elisa Maxim

Sinopsis Corpul uman a fost folosit ca fundal pentru toate tipurile de artă, dar poate mult mai interesantă şi rarisimă este utilizarea părţilor corpului în arta ready-made. Artişti precum Marcel Duchamp, Orlan sau Gina Pane au folosit acest tip de artă. Deşi controversat, ready-made-ul a dezminţit noţiunea conform căreia arta trebuie să fie frumoasă. Totuşi, ready-made-urile sunt folosite într-un context total diferit faţă de funcţia lor iniţială, pentru care au fost create. Ready-made-urile au fost ridicate la rang de artă pur şi simplu pentru că artistul spune că ele sunt artă. Cuvinte cheie: artă corporală, ready-made, corp, artă din carne From the famous postcard representing Mona Lisa, on which Marcel Duchamp intervenes by drawing a moustache and a beard, to the usage of the human body as support for the work of art it wasn’t but a single step. One might think that this kind of modern art is nothing but a kitsch liked by a certain type of audience, but things are different. Body-art is a cultural movement that appeared after 1960. It implies the actual presence of the human body in making a work of art. The ready-made, Duchamp’s most shocking invention, does not refer to a simple object used every day, but to involving the human body in the artistic process. The famous photograph from 1912 in which Marcel Duchamp appears with a cut-out falling star on his head is a first indicator for what body-art was to become. Numerous modern artists like Gina Pane, Orlan and Spencer Tunick use the body as main “actor” in creating art. However, the French artist Gina Pane takes this way of expressing art to extremes. In her performances, she forced her body into physical and psychological torture as a way of dealing with extreme situations. The artist uses all the arsenal of her own moods by practicing self-mutilation and

77


Dosar tematic sadomasochism in order to move the audience. It’s a matter of personal opinion if Pane’s artistic process is deontological or not. But the artist is the bearer and the protagonist of ideas, concepts and projects. Orlan, known as the artist “who gave her body to art” uses her body as an artistic instrument and exposes her esthetical surgeries, all in the name of art. She transforms her face, taking into account certain beauty norms, but it is not her purpose to reach such a society-fabricated standard. Orlan is the only artist who works so radically with her body, raising questions about beauty’s status in the society. While other artists, Jenny Saville and Damien Hirst, created art about the body, Orlan wants her body to become a show. By “flesh art”, as she calls it, Orlan wants to bind the interior and the exterior self. Unlike other types of body-art, flesh art does not use pain as a way of getting purification, but modifies the vision upon the body in public debates. Her artistic program is a manifesto regarding the ideal image of the woman, imposed by society. From 1990 to 1995, she underwent nine esthetical surgeries which were intended to revolutionize body-art. Only one surgery led to the resemblance of the forehead with the prominent chin of Mona Lisa and the chin was transformed to look like the one of Venus in Botticelli’s famous painting. The actions initiated by Orlan led to filming short videos with the in-sight esthetical surgeries, preceded by a detailed presentation of the project through texts and images. Cindy Sherman is another edifying example of an artist who adopts the techniques of body-art in her work. In order to create her photographs, she takes on multiple roles: a photographer, a make-up artist, hairstylist and she is also her own model. Turning on the camera towards her in an extended game, in which she takes on as many roles as possible – naturally, helped by the specific make-up – attracted audience’s attention through the multiple pictures spread out on the Internet. Of course, Sherman is the model of her most photographs or at least of a great majority of them, but the theme of her work wants to give the feeling of an absence, in the sense that what we see is not Sherman, but a repertoire of roles, each determining a cultural possibility of feminine identity. In fact, a mature version of the childhood game is being sketched, when the little girls are fashion-playing. So does Sherman: through make-up, wigs and various clothing, she gets under the skin of several characters. On the other hand, she takes on identities which relate to different stereotypes. Therefore, the roles from the Untitled Film Stills series varied from an immature student to a seductive woman and from a glamorous diva to a hard-working housewife. After Sherman, “I tried to make other people recognise something in themselves, rather than in me”, important is the fact that her work encourages the audience’s self-reflection. All these examples show that the human body can be used as an object, as a ready-made too. The human body represents the main support on which one can build a real work of art, even if controversial. Body-art explores different ways – both temporary and permanent – in which people can modify, change and decorate their bodies so as to send out a manifesto or simply to stand out. Not any bodily change can become a work of art. It takes skill and also conferring certain emotions to the audience.

Bibliography : " Thinking the limits of the body"- edited by Jeffrey Jerome Cohen and Gail Weiss www. artsy.net - Cindy Sherman "From Acting to Performance" by Philip Auslander " The Reincarnation of Saint Orlan " by Sabrina Beram

78


Bonus

79

Produsele de lux :

impactul promovării făcute de către celebrităţi

– interviuri (Partea a V-a)

Bianca Drăghici traducere de Elisa Maxim

Bianca Drăghici este absolventă a masteratului de Management al Brandurilor de Lux (Institutul

Marangoni, Londra) şi al unui dublu MBA în Managementul Marketingului (UIBS, Madrid). A prezentat lucrări pentru diferite branduri, inclusiv Burberry şi a lucrat ca intern pentru London Fashion Week şi pentru Departamentul de Servicii VIP şi Evenimente al grupului Starworks (agenţie de PR, specializată în modă, cu sediul la Londra). Contact: Bianca.drgh@yahoo.com

Sinopsis În capitolul anterior privind industria modei, am început o nouă temă în cadrul seriei – explorarea subiectului printr-o cercetare proprie: chestionar şi interviu. Partea pe care am analizat-o în cel de-al patrulea capitol a avut ca scop analiza rezultatelor chestionarelor – doar un sinopsis privind statisticile descriptive. Pe de altă parte, capitolul următor se va ocupa de analiza răspunsurilor la interviu, pentru a crea cititorilor o idee în ceea ce priveşte aceste rezultate şi tipare. Cuvinte cheie: interviu, analiză, cercetare, lux, promovări făcute de către celebrităţi, impact

Analiza răspunsurilor la interviu Interviul cuprinde zece întrebări cheie care au fost adresate unui număr de şase specialişti din marketing, publicitate, PR, mass-media digitală şi social media din industriile de lux, precum şi din industria modei. Întrebarea 1: Cum aţi defini conceptul de „vedetă” ? Potrivit celor şase specialişti intervievaţi, o vedetă ar putea fi definită prin câteva cuvinte cheie precum: personalitate publică/cunoscută, model, personalitate faimoasă creată de mass-media şi urmărită de un număr mare de persoane la nivel global datorită bunăstării, statutului, stilului de viaţă sau realizărilor sale. Oamenii se identifică şi empatizează cu celebrităţile, privindu-le cu admiraţie şi respect – „ o personalitate publică ce primeşte atenţie şi cu care empatizează un număr mare de persoane la nivel

global” (Respondentul 1: profesor de marketing digital şi social media, având interese în domeniul modei şi industriei luxului, 2014). Vedetele sunt capabile să influenţeze masele. Activităţile lor de zi cu zi sunt urmărite de public. Dintr-o perspectivă de business, ele promovează produse şi instrumente pentru a comunica valorile şi însemnătatea unui brand de lux, în strânsă legătură cu stilul lor de viaţă. Acest lucru se practică în vederea creşterii vânzărilor şi a publicităţii, întrucât decizia de cumpărare a clienţilor este influenţată de către vedete. Întrebarea 2: Ce impact credeţi că au celebrităţile asupra identităţii unui brand de lux? Pe de-o parte, majoritatea respondenţilor consideră că impactul este imens şi, în cea mai mare parte, pozitiv, deoarece vedetele induc dorinţa de a cumpăra şi visul de a deţine produse de lux. Oamenii aspiră la statutul de celebritate, identificându-se cu acestea prin dorinţa de a avea ceea ce au ele – „le place să asocieze identitatea celebrităţilor cu ceva ce ei ar putea avea cândva” (Respondentul 2: Profesor de Management strategic al brandurilor din lumea modei şi director de marketing în industria de lux, 2014). Din perspectiva de business, asocierea cu vedete-ambasadori duce la creşterea vizibilităţii, credibilităţii şi vânzărilor. Cu toate acestea, personalitatea vedetelor trebuie să se potrivească cu personalitatea brandului – în cazul produselor de lux, ele trebuie să comunice valori precum: unicitate, exclusivitate şi încredere. Pe de altă parte, un consultant de marketing şi o fostă reprezentantă de vânzări a unei agenţii de relaţii publice, specializată în domeniul serviciilor şi


Bonus sus sunt următoarele: Promovările prin reclamă: pentru că vor fi mai inteligente, se vor juca cu semiotica, devenind mai creative. Sunt recomandate „parfumurilor şi ceasurilor de lux”, crescând vizibilitatea, credibilitatea şi poziţionându-le în top (Respondentul 4: fost angajat al brandului de lux Lanvin şi expert în PR, 2014) – influenţează decizia de cumpărare şi cresc loialitatea, dar atrag şi noi potenţiali cumpărători. Testimoniale, plasări de produse sau cadouri promoţionale oferite celebrităţilor pentru a le face cunoscute: pentru că sunt mai simple, mai subtile şi mai discrete. Vizibilitatea este generată fără nicio Întrebarea 3: S-a schimbat relaţia dintre branduri şi tranzacţie financiară între brand şi vedetă. Totuşi, vedete odată cu democratizarea luxului? Dacă da, brandul ar trebui să aibă grijă ce vedete alege, pentru că veştile circulă repede, prin urmare orice pată în ce fel? Unele branduri de lux aleg să nu colaboreze cu în reputaţia unei vedete ar putea afecta imaginea personalităţi arhicunoscute, chiar dacă majoritatea brandului. Utilizarea acestor metode este recomandată dintre acestea au acceptat aceste colaborări. De când pentru haine şi genţi de mână. cu această schimbare, masele îşi doresc şi ele o bucată din vis, aşa că celebrităţile sunt din ce în ce mai asociate Întrebarea 5: Luând în considerare faptul că cu luxul şi cu moda. În trecut, se foloseau, în cea mai vedetele sunt „produse pentru mase”, în vreme ce mare parte, modele, în vreme ce în zilele noastre se brandurile de lux sunt elitiste, sunteţi de părere folosesc vedete de la actriţe şi cântăreţi de primă mână că aceste ascoieri slăbesc imaginea brandului la staruri de reality show şi persoane mondene. Mai şi că celebrităţile ar trebui folosite doar pentru mult decât atât, în prezent clienţii aleg celebrităţile pe promovarea unor produse care sunt mai puţin de care le admiră, pe măsură ce brandurile caută să le lux? Pe de-o parte, unii specialişti cred că celebrităţile ar îndeplinească dorinţele. Un alt punct de vedere ar fi că în această societate putea slăbi imaginea brandului. Ele ar putea lărgi narcisistă celebrităţile sunt peste tot, fiind foarte publicul ţintă, atrăgând oameni nepotriviţi. De aceea, vizibile. De aceea, luxul a început să se desprindă cunoscătorii nu vor mai simţi că fac parte dintr-o de acest instinct de turmă şi să se concentreze mai categorie exclusivă a societăţii dacă brandul lor mult pe autenticitate, unicitate, exclusivitate, tradiţie, preferat se asociază cu ceva atât de mediatizat precum artizanat, istorie şi origini – „ s-ar putea ca brandurile o vedetă. O altă opinie ar fi aceea că brandurile ar de lux să nu aibă nevoie de o vedetă pentru a-şi trebui să aleagă doar celebrităţi de primă mână a căror arăta unicitatea şi exclusivitatea” (Respondentul 3: imagine publică nu este controversată. Doar în acest Profesor de Marketing de lux şi retail, cu un MBA în fel identitatea brandului nu va deveni mai slabă. management strategic, având interese în domeniul Pe de altă parte, un alt specialist consideră că alegând psihologiei consumatorului, 2014). În plus, un alt o potrivire perfectă, identitatea vedetei poate fi expert sugerează că în zilele noastre riscul de daune compatibilă cu cea a brandului. Caracteristica luxului pentru brand, din cauza comportamentului negativ al este aceea că masele tânjesc după el, el fiind însă vedetelor în viaţa lor personală este mai ridicat pentru accesibil doar consumatorilor de lux. Acesta este unul că avem acces la foarte multe informaţii cu privire la din motivele principale pentru care brandurile de lux caută să se asocieze cu celebrităţi atrăgătoare. „Luxul detalii din viaţa celebrităţilor. [...] este adesea asociat cu VIP-urile” (Respondentul Întrebarea 4: Ce metodă credeţi că ar putea face 5: consultant de marketing şi fost reprezentant brandurile de lux mai vizibile: promovări prin vânzări în domeniul serviciilor şi evenimentelor reclamă, testimoniale, plasări de produse sau pentru VIP-uri, 2014), Totuşi, este necesar un grad cadouri promoţionale oferite celebrităţilor pentru ridicat de compatibilitate între valorile brandului şi personalitatea vedetei. a le face cunoscute? Justificaţi-vă alegerea. Specialiştii au avut opinii variate cu privire la răspunsul la această întrebare. Ideile principale, precum şi Întrebarea 6: În prezent consumatorii devin din ce beneficiile fiecăreia dintre metodele menţionate mai în ce mai conştienţi că tot ceea ce vedetele poartă evenimentelor pentru VIP-uri este de părere că cele de mai sus reprezintă perspectiva tradiţională asupra asocierii celebrităţilor cu branduri, lucru care nu se potriveşte nişei de lux. Ea consideră că o abordare mai modernă ar fi: „cu cât persoana sau brandul sunt mai prospere, cu atât influenţa unei celebrităţi asupra perspectivei lor este diminuată”(2014). Această perspectivă poate fi argumentată prin faptul că ceva prosper este prosper, prin urmare nu are nevoie să îşi influenţeze clientela cu ajutorul unei celebrităţi, iar percepţia asupra brandului nu se schimbă odată cu utilizarea celebrităţilor pentru promovare.

80


Bonus aparţine unui brand. Credeţi că, din acest motiv, ar putea să nu mai fie interesaţi de ce poartă celebrităţile? Majoritatea experţilor din industrie sunt de părere că, în ciuda faptului că populaţia este mai conştientă că vedetele sunt acolo să vândă, dacă le place acea vedetă, vor fi interesaţi de ce poartă. Mai mult decât atât, vor cumpăra produsele dacă imaginea vedetei este pe gustul lor, chiar dacă la nivel mental ştiu că este folosită de către media pentru a vinde. Până la urmă, majoritatea consumatorilor au nevoie de o sursă de inspiraţie, inspiraţie pe care vedetele o pot oferi. Ideea de aici este relaţia dintre conştient şi subconştient, după cum afirmă un expert în psihologia consumatorului: „La nivel conştient, consumatorii ştiu că totul este doar o strategie de comunicare, dar în subconştient identifică acea vedetă cu sinele dorit, visează să fie ca ea şi se identifică cu ea. Prin urmare, nevoia de a purta ceea ce vedetele poartă este încă prezentă.” Întrebarea 7: Care credeţi că va fi viitorul cadourilor promoţionale? Specialiştii sunt de părere că în viitor celebrităţile vor continua să reprezinte branduri. Social media va fi poarta de intrare, dat fiind faptul că un număr mare de persoane care urmăresc vedeta respectivă este important pentru brand. Vedetele vor apărea rar în reviste, mai mult pe Facebook, Twitter, Instagram şi YouTube. Pe de altă parte, reclamele vor avea o influenţă mai redusă. Instrumentele de comunicare vor fi mai credibile, precum includerea „activităţilor noi şi reale în care celebrităţile se implică” în strategia de comunicare a brandului. Cadourile promoţionale vor fi mai puţin vizibile şi mai subtile, cu o linie clară de demarcaţie între celebrităţile de primă mână şi cele „mainstream” (conceptul de lux versus conceptul de modă). Vedetele se vor selecta cu mai multă precauţie – alegerea unor personalităţi mai puţin cunoscute sau renunţarea la promovarea făcută de către vedete pentru brandurile de lux autentice. Întrebarea 8: Propuneţi o metodă nouă şi inovativă prin care brandurile şi celebrităţile să poată colabora utilizând social media sau bloguri. Actvism atât în online, cât şi în offline – vedetele care sunt active în ambele medii şi apoi promovează un brand de lux; colaborarea cu bloggeri – brandul le oferă obiecte de îmbrăcăminte şi se aşteaptă ca ei să scrie pe blog despre asta, să arate şifonierele vedetelor în cadrul unui interviu, incluzând câteva simboluri defintorii pentru brand – conturile lor de social media sunt folosite cu precădere pentru a promova branduri, dar blogurile sunt adesea lăsate pe dinafară. „Luând

în considerare faptul că 64% din toată informaţia cu privire la brandurile de lux vine de pe bloguri”, este important ca brandurile să îşi dezvolte relaţia cu aceştia (Respondentul 6: angajat la Cohn & Jansen JWT, agenţie de publicitate, 2014). Aceste trei idei sunt în contrast cu cea de-a patra idee a unui specialist potrivit căreia ar trebui să ne întoarcem la ceea ce luxul însemna odinioară – să păstrăm acele valori clasice şi să ne concentrăm pe comunicarea lor în social media. Întrebarea 9: Consideraţi că formatorii digitali de opinie sunt un nou tip de vedete? Ce putere au aceştia? Majoritatea respondenţilor consideră că cei mai mulţi formatori digitali de opinie sunt un nou tip de personalităţi publice şi vedete, însă doar cei cu influenţă mai mare pot să creeze trenduri şi să influenţeze ei înşişi opiniile altora. Aceştia sunt accesibili şi au postări ce devin virale. Nu au „o barieră între ei şi fani”, lucru care atrage oamenii tocmai datorită abordării diferite de marketingul tradiţional. Mai mult, „conţinutul lor este centrat pe public, foarte accesibil şi face apel la emoţii” (Respondentul 6: angajat la Cohn & Jansen JWT, agenţie de publicitate, 2014). O opinie diferită ar fi aceea că puterea bloggerilor este doar pentru mase, iar industria de lux nu ar trebui să colaboreze cu ei atât de frecvent. Publicul care nu face decât să combine între ele obiectele de îmbrăcăminte va urmări activitatea bloggerilor, dar cei care caută luxul autentic se vor mai uita mai degrabă la ce apare în reviste şi pe podiumuri decât pe bloguri. Bloggerii arată mai puţină exclusivitate, ceea ce este un lucru bun pentru modă, dar nu şi pentru lux. Întrebarea 10: Vor mai fi cadourile promoţionale o tactică ce face diferenţa între branduri sau vor fi ele doar o tactică depăşită? Cadourile promoţionale pot face încă diferenţa cu condiţia ca ele să fie îmbinate cu activismul, protecţia mediului înconjurător sau cu noi idei. Cu toate acestea, vor fi un instrument puternic, o necesitate, care, neexploatată, ar putea duce la scăderea vizibilităţii şi a profiturilor. De aceea, ele sunt o trăsătură comună strategiilor celor mai multe branduri de lux. Cadourile promoţionale nu vor deveni o tactică învechită atâta timp cât vor ţine pasul cu trendurile viitorului. Acum că toate aceste rezultate ale unor cercetări preliminare sunt disponibile, ar trebui să fie foarte clară tema următoarei discuţii pe acest subiect, temă a viitoarelor capitole ale seriei „Produse de lux”.

81


Bonus

Luxury Fashion: Impact of Celebrity Endorsements Interviews (Part 5) Bianca draghici

Bianca draghici graduated from MA Luxury Brand Management (Istituto Marangoni – London) and Dual MBA / Marketing Management (UIBS - Madrid). She presented assignments to various brands, including Burberry, and interned at London Fashion Week and in the VIP Services and Events department at Starworks Group (fashion PR agency – London). Contact: Bianca.drgh@yahoo.com Abstract In the previous chapter exploring the luxury industry, I have started a new theme within the series – exploring the subject through own research: survey and interviews. The part that I have analysed in the fourth chapter aimed at showing the survey analysis - only a synopsis of the descriptive statistics, while this current chapter goes into analysing the interview responses, in order to enlighten readers with a brief idea about the results and patterns. Keywords: interview, analysis, research, luxury, celebrity endorsements, impact.

Interview Responses Analysis

The interview consisted of ten key questions which were asked to six experts from the marketing, advertising, public relations, digital and social media fields from the luxury and fashion industries. Q1. How would you define the concept of “celebrity”? According to the six industry specialists who have been interviewed, a celebrity might be defined with key words such as known/public figures, role models, famous personalities created by media, who receive attention by a large number of people worldwide, because of their wealth, status, lifestyle or achievements. People associate and empathize with them, giving them admiration and respect – “a public figure or personality who receives attention and gets empathized with, by a large and global people base” (Interviewee 1: Digital Marketing Lecturer and Social Media Expert with an interest in Fashion and Luxury,

2014). Celebrities are able to influence the masses. Their everyday life activities are being followed by the public. From a business perspective, they are marketing products and tools that communicate the values and meaning of a luxury brand by being associated with their lifestyle. This is being done in order to sell and increase publicity, because customers’ purchasing decision can be influenced by them. Q2. What impact do you think celebrities have on the brand identity of luxury brands? On the one hand, most of the interviewees consider that the impact is immense and mostly positive, because celebrities create the desire to purchase and the dream of owning luxury. Individuals aspire to be like celebrities, and they can identify with them by desiring to own what they have – they “like to associate a celebrity’s identity with something that they might own” (Interviewee 2: Strategic Fashion Brand Management Lecturer and Marketing Executive in the Luxury Industry, 2014). Business-like, the association with celebrity-ambassadors increases awareness, credibility and sales. However, they must fit with the brand’s personality – in the case of luxury, they must communicate the values of rarity, exclusivity and trustworthiness.On the other hand, a marketing consultant and former VIP services and events junior account executive in a public relations agency considers that the above is the traditional perspective of the celebrity-brand association, which does not fit in the luxury field. She affirms that a more modern approach would be that “the richer the person or

82


83 brand, the lesser influence a celebrity will have on its perception” (2014). The rationale is that luxury means rich; therefore, it does not need to influence customers through a celebrity, and the perception is hardly changed due to celebrity use.

customers. Celebrity seeding, product placements and testimonials: because are simpler, more subtle and less “in your face”. Only awareness is being generated, without any financial transaction between brand and celebrity. However, brands need to be careful with Q3. Due to the democratization of luxury, has this their celebrity choice, because new travel fast, so any relationship between luxury brands and celebrities damage to the celebrity’s image might affect the brand. changed? If so, how? These methods are better for apparel and handbags. Some luxury brands chose not to collaborate with mass-scale celebrities, even if the majority of them Q5. Considering that celebrities are mass scale successfully embraced these collaborations. Since this products, while luxury is elitist, do you think that change, masses want a piece of the dream as well, so these associations are diluting the brand and that celebrities became more and more associated with celebrities should only be used for lower levels of luxury and fashion. In the past mostly models have luxury? been used, while nowadays celebrities ranging from On the one hand, some experts believe that celebrities A-tier actresses and singers to reality TV stars and might dilute the brand identity. Celebrities might socialites. Moreover, nowadays customers choose the widen the target audience with the wrong people; celebrities they admire, while brands adhere to their therefore, connoisseurs would not feel in an exclusive wishes. category of society anymore if their favourite luxury Another point of view is that in this narcissistic brand becomes associated with something as massified society celebrities are everywhere, being overexposed; as a celebrity. Another expert opinion is that luxury therefore, luxury started to set itself apart due to this must only choose A-list celebrities, from the top tier, “massification”, and focus more on authenticity, rarity, which are not associated with controversy within exclusivity, tradition, craftsmanship, roots and history their public image. Only this way the brand identity – “luxury brands may not need a celebrity endorsement does not get diluted. anymore to communicate their rarity and exclusivity” On the other hand, another expert considers (Interviewee 3: Luxury Marketing and Retail Lecturer, that with the perfect match, the celebrity identity can MBA in Strategic Management, with an interest in fit with the brand’s identity. Luxury is about being Consumer Psychology, 2014). Additionally, another desired by the masses, but only exclusive to luxury expert suggests that nowadays the risk of damage consumers, which is one key reason for luxury to due to negative activities in celebrities’ personal lives associate itself with desirable celebrities. “Luxury [...] is greater, because there is a higher exposure and is very often associated with VIPs” (Interviewee 5: information availability in regards to details from Marketing Consultant and former VIP Services and celebrities’ lives. Events Junior Account Executive, 2014). However, high compatibility is required between the brand’s Q4. Which method do you think is more enhancing core values and the celebrity’s personality. to luxury brands: endorsements in advertisements, testimonials, product placement or celebrity Q6. Nowadays consumers are becoming more seeding? Explain why. aware that everything celebrities wear is being Experts had varied opinions when answering this placed by brands. Therefore, do you think that they question. From these, the main points and benefits of are starting to not be interested anymore in what each of the above methods are the following: celebrities are wearing? Endorsements in advertisements: because will get Most of the industry experts believe that even if smarter, will become more playful with semiotics, population is more educated and aware of the fact that by getting more creative. They are better “for luxury celebrities are there to sell, if they like the celebrity, they perfumes or watches”, building awareness, top will still be interested. Moreover, they will purchase the positioning and credibility (Interviewee 4: Former products if they like it, even if intellectually they know Employee of Luxury Brand Lanvin and PR Expert, that it is being sold to them by media. Eventually, most 2014) – it influences the purchasing decision and consumers need inspiration from somewhere, which creates loyalty, but it also attracts new potential celebrities already provide. The rationale here is the


84

difference between the conscious and unconscious mind, as a consumer psychology expert affirms: consciously consumers know that everything is just a communication strategy, but unconsciously they see their ideal self in that celebrity, they aspire to be like them and identify with them, so they will still feel the need to own what they own. Q7. What would you consider the future of celebrity seeding to be? Experts believe that celebrities will still be reflective of brands in the future. Social media will be key, because a large followership of a celebrity is powerful to the brand. They will rarely appear in magazines, but mostly on Facebook, Twitter, Instagram and YouTube. On the other hand, advertising will prove to have less influence. Tools in the future will be more credible, like incorporating “new and real activities that the celebrities are doing, in the brand’s communication”. Seeding will be less visible and more subtle, with a clearer line crossed between A-list celebrities and mass-scale ones (concept of luxury vs. fashion). More caution will be taken into which celebrity to dress – choosing less overexposed celebrities or even no celebrities at all, for the true luxury brands.

Most interviewees consider that digital influencers are a new type of public figures and celebrities, but usually only the ones with a higher influential power and who are able to create trends and influence opinions themselves. They are reachable and create buzz. They do not have “a barrier between themselves and fans”, appealing to people due to their different approach from traditional marketing. Moreover, “their content is audience-centric, highly accessible and emotionally connected” (Interviewee 6: Employee at Cohn & Jansen JWT, Advertising Agency, 2014). A contrasting opinion would be that the power of bloggers is only for the masses and luxury should not collaborate with them as much. The audience that only mixes-and-matches is reachable through bloggers, but the true luxury seekers will still look into magazines and catwalks rather than on blogs. Bloggers show less exclusivity, which is good for fashion, but not for luxury.

Q10. Do you consider that celebrity seeding will still be a point of difference for brands, or might become an obsolete tactic? Seeding can still be a point of difference only if combined with activism, environmental causes or new Q8. Can you think of a new and innovative method ideas. However, it will be a powerful tool, a necessity, of luxury brands/celebrities collaboration on social which can lower awareness or profits if not used. media or blogs? Therefore, it may be a point of parity, being found Activism online and offline - celebrities engaging within most luxury brands’ strategies. Seeding will in activism and then endorsing the luxury brand; not become obsolete if it keeps up with future trends. collaborating with bloggers - dress them up and showcase the brand’s products on their blogs; showing Now that all this valuable primary research data celebrities’ personal wardrobes in an interview on a is available, it should be very clear what the final famous blog and including/placing the brand’s key discussion on this subject will bring, in the next items within this – their social media accounts are “Luxury Fashion” chapters. mostly used when creating coverage for brands, but blogs are often left out. “Considering that 64% of all information about luxury brands comes from blogs”, it is important to develop relationship with bloggers (Interviewee 6: Employee at Cohn & Jansen JWT, Advertising Agency, 2014). These three ideas are in contrast with a fourth expert idea of going back to the roots of what luxury once was – keeping those classic values and focus on communicating those on social media. Q9. Would you consider the digital influencers a new type of celebrity? What power do they hold?


Bonus

85

Comori și vestigii ale cimitirelor creștine Scris de Raluca E. Goleșteanu Tradus de Mădălina Panduru

Rezumat : Vechile cimitire creștine din Europa câștigă din ce în ce mai multă importanță istorică datorită monumentelor lor și a persoanelor înhumate acolo. Totuși, un ochi curios ar trebuisă se concentreze pe cimitirele mai puțin faimoase deoarece acestea se dovedesc a fi adevărate bijuterii de artă și mărturii istorice prețioase. Cuvinte-cheie: artareligieicatolice ;artareligiei protestante ; cimitir-grădină; cimitir-muzeu ; Lychakiv ; Lviv ; Powarsaw ; Warsaw ; cimitirulevanghelic ;Sighișoara ; Skogskyrkogarden;Stockholm. A trecut ceva vreme de când ghizii includeau cimitirele printre principalele atracții turistice. An de an, spectaculosul cimitir Highgate din Londra cu cohorta sa de oameni de renume mondial, înhumați acolo, în cimitirul Nunhead, mai mic, ce-i drept, datând din epoca Victoriană, împodobit de o vegetație luxuriantă, îngeri și Madone de vis, cimitirul parizian Père Lachaise cu monumentele sale grandioase ale burgheziei franceze sau Genoa’s Campo Santo di Staglieno cu statui din marmură și o bogată măiestrie arhitecturală, au atras oameni de toate națiunile și religiile. Aceste puncte de atracție au fost asociate cu conceptele de « grădină » și de « muzeu »; cimitirele englezești sunt reprezentative pentru primul concept, în timp ce cimitirele franțuzești și italienești pentru a doua categorie. De fapt, nu este nicio diferență clară în realitate, deoarece un cimitir ar putea conține parcuri, precum și monumente dedicate oamenilor înhumați acolo, cu toate acestea ideea de « cimitir-grădină” cu originea în cultura englezească, a devenit din ce în ce mai populară în secolul al XIX-lea, când gustul britanic pentru aranjamente florale deosebite și terase verzi s-a impus în termeni de design de proiectare, fie că este vorba de grădini ale castelelor sale ale conacelor, parcuri publice sau…cimitire. Monumentele ridicate în memoria celor care se odihnesc în cimitire a fost o tendință comună în

Fecioarei Maria în cimitirul din Lychakiv societățile în care oamenii înstăriți au dorit să-și sublinieze rangurile sociale, în același mod în care își arătau bogăția prin hainele pe care le purtau sau prin casele în care locuiau. Societatea franceză și italiană din secolul al XIX-lea s-au caracterizat printr-o burghezie puternică de bancheri, industriași, avocați, doctori, care erau dornici să-și păstreze statutul lor proeminent chiar și după moarte. În acest fel, ideea de « cimitir-muzeu » a devenit o modă, desemnând tipul de cimitir care, precum o galerie cu portrete într-o casă aristocratică, îndeplinea rolul unui salon unde vizitatorii intrau în contact cu trecutul și prezentul acelei familii de patricieni.


Bonus Cu alte cuvinte, cimitirul-muzeu transpunea într-o manieră estetică relațiile existente în societatea celor vii; era „celălalt” oraș, replica situată în apropierea a ceea ce se numea orașul „real”. Astfel, se poate considera că noțiunea de „grădină-cimitir” a evoluat de-a lungul anilor în cea de „muzeu-cimitir”, deoarece oamenii au venit să-și amintească de cei dragi, aflați în acele spații propice pentru reflecție și pentru odihnă, s-au plimbat pe aleile întunecate populate de chiparoși și salcâmi și au venerat oamenii celebrii ale căror statui și mausolee au marcat cimitirul la intrare și la răscruci. Într-adevăr, aceasta a fost o călători estetică și istorică care poate fi refăcută de turiști astăzi, mai ales că valoarea arhitecturală a monumentelor în cimitirele menționate a crescut cu trecerea timpului. În afară de cimitire de renumele mondial, cum ar fi cele menționate la începutul articolului, turiștii ar trebui să descopere cimitirele mai mici, dar la fel de rafinate ca stil și meșteșug. Ele prezintă dezavantajul că resursele bibliografice care le tratează sunt încă limitate. Adevărate bijuterii de artă sacrală sunt: Lychakiv cimitir situat în Lviv, la granița de vest a Ucrainei cu Polonia; Stare Powązki cimitir situat în Varșovia, Polonia; cimitirul evanghelic de Sighișoara, și cimitirul Skogskyrkogarden în Stockholm. Primele două menționate acoperă arta religiei catolică (deși Lychakiv este de asemenea în următoarele două acoperă ceea ce este întâlnit frecvent în arta religiei protestante mare parte Greco-Catolic) mausoleul în stil neo-grec și monumentul cu influențe gotice

blazon și stol grecesc cu ușoare influențe Rococo în cimitirul Powązki

86


Bonus Construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu morminte care datează încă din 1675, cimitirul Lychakiv este reprezentativ pentru Lviv, în sensul că întruchipează artistic mixul naționalităților, ceea ce face din acest oraș un astfel de loc unic, odată, un centru regional economic.Monumente ale birocrației austriece, morminte de artiști polonezi, statui dedicate reprezentanților renașterii naționale ucrainiene sunt expuse împreună cu mausoleele bogaților galicieni. Cimitirul Stare Powązki, datează, de asemenea, de la sfârșitul secolului al XVIII, și este unul dintre locurile care au înregistrat pierderi importante în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, prin urmare, monumentele sunt cu adevărat vechi. Aproximativ o sută de ani sau mai mult din istoria Congresului Unit poate fi găsită în acest cimitir unde pietrele funerare ale emigranților politici stau alături de mausolee figurilor deținătoare de poziții oficiale în administrația rusească.

German Enlightenment Monument în cimitirul din Sighişoara

În ceea ce privește cimitirul evanghelic din Sighișoara, acesta datează de asemenea din secolul XVIII-lea, și marchează prin arhitectura sa istoria comunității saxone din Transilvania în perioada iluministă și mai departe. Cu toate acestea, cel mai nou cimitirul din această selecție este Skogskyrkogarden (Woodland Cemetery), deoarece datează încă din 1900. Este un amestec magnific de arhitectura a Noii Ere și design peisagistic, în care cei îngropați în cimitir, precum și cei care îl vizitează devin nesemnificativi pe fondul naturii copleșitoare. Adevăratul Dumnezeu aici este natura, și omul, prin procese biologice naturale sau prin meditație, atinge simbioza perfectă cu mediul înconjurător. Bibliografie: -Król, Ana, ,,Cmentarz-muzeumˮ (The Cemetery as Museum), in K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900(Moarte, Spaţiu, Timp şi Identitate în Europa de Est în jurul anilor 1900). Kraków: Międzynarodowe Centrum Kultury, 2002, pp. 235-247. -Nicieja, Stanisław S, Ogród Snu i Pamięci. Dzieje Cmentarza Łyczakowskiego we Lwowie oraz ludzi tam spoczywających w latach 1786-1010 (Grădina Somnului şi a Aducerii-aminte,Istoria CimitiruluiLychakivşi a oamenilor îngropaţi acolo în perioada 1786-2010),s.l.: Wyd. MS, 2011. Adresele web ale cimitirelor descrise: Lychakiv: http://lviv-lychakiv.ukrain.travel/en/ [last accessed, 12th July 2014]. Stare Powązki: http://starepowazki. pl/?action=default&m=0&s=0[last accessed, 12th July 2014]. The Evangelical Cemetery of Sighișoara: http://www. infosighisoara.ro/obiective-turistice-sighisoara/cimitirul-bisericii-evanghelice [last accessed, 12th July 2014]. The Stockholm Main Cemetery (Skogskyrkogarden) (http://www.skogskyrkogarden.se/en/ [last accessed, 12th July 2014].

87


Bonus

Treasures and Traces of Old Christian Cemeteries Raluca E. Goleșteanu

Abstract: The old Christian cemeteries of Europe acquire more and more historical prominence on the basis of their monuments and of the people interred there. An inquisitive eye nevertheless should focus on the less famous cemeteries as these ones prove to be jewelries of art and precious historical testimonies. Keywords: Catholic religious art; Protestant religious art; garden-cemetery; museum-cemetery; Lychakiv; Lviv; Powązki; Warsaw; Evangelical cemetery; Sighișoara; Skogskyrkogarden; Stockholm. It has been a while since the city guides introduced cemeteries among their major tourist attractions . Year after year, the spectacular Highgate cemetery of London, with its cohort of world-famous people interred there, the smaller Nunhead, another London cemetery, dating Victorian age, filled with lush vegetation and dream-like angels and Madonas

the Parisian Père Lachaise with its grandiose monuments of French upper-bourgeoisie, or Genoa`s Campo Santo di Staglieno with is marble statues and rich display of architectural mastery, have been attracting people of all nations and religions. These points of attraction have been associated to the concepts of `garden` and of `museum`; the English cemeteries are representative of the first, whereas the French and Italian cemeteries are representative of the second category. In fact, there is no clear differentiation in reality, since a cemetery might contain parks as well as monuments dedicated to the people buried there, nevertheless, the idea of the `cemetery-garden` originated in the English world, and it became more and more popular in the nineteenth century, when the British taste for exquisite floral arrangements and green terraces imposed itself in terms of landscape designing, be it of castle courtyards, manor gardens, public parks or…cemeteries. Monuments dedicated to the memory of the people resting in the cemeteries were a common trend in societies where well-off people needed to emphasize their social ranks, in the way they were displaying their wealth by the dresses they were wearing or by the houses they were staying in. The French and Italian societies of the nineteenth century hosted a strong bourgeoisie made of bankers, industrialists, lawyers, doctors who were eager to preserve their prominent status, even in death. This way, the idea of `museum-cemetery` got into fashion, designating the type of a cemetery which, the same as a gallery of portraits in an aristocratic house, fulfilled the role of a salon where visitors were introduced to the past and the present of that particular family of patricians. In other words, the museum-like cemetery translated in an aesthetic manner the relations existing in the society of living people; it was the `other` city, the

88


replica located in the vicinity of what was called the `real` city. Thus, it can be considered that the concept of `garden-cemetery` evolved throughout the years into the one of `museum-cemetery`, since people came to remember the beloved ones, found in those places the propitious environment for reflection and for repose, had a stroll through the dark alleys populated by cypress and acacia trees, and revered the famous people whose statues and mausoleums punctuated the cemetery at the entrance or at the crossways. Indeed, that was an aesthetic and historical journey, which can be re-traced by the tourists nowadays, especially that the architectural value of the monuments in the afore-mentioned cemeteries has increased by the passage of time. Apart from world-renowned cemeteries like those mentioned at the beginning of the article, tourists should discover smaller cemeteries, but equally exquisite in style and craft. They present the disadvantage that the bibliographical resources treating them are still scarce. True jewelries of sacral art are: Lychakiv cemetery located in Lviv, on the Western border of Ukraine with Poland; Stare Powązki cemetery located within Warsaw, Poland; the Evangelical cemetery of Sighişoara, and the Skogskyrkogarden cemetery in Stockholm. The first

Family Freund Mausoleum and Mausoleum of neo-Greek style and Monument with Gothic influences in Lychakiv cemetery

German Enlightenment Monument in Sighişoara cemetery

Coat of Arm display and Greek style with slight Rococo in Powązki cemetery

89


two mentioned cover the Catholic religious art (albeit Lychakiv is also extensively Greek-Catholic) the last two cover what is widely called the Protestant religious art Built at the end of the eighteenth century, with tombs that date as early as 1675, Lychakiv cemetery is exponential for Lviv in the sense that embodies artistically the mix of nationalities that makes from this city such a unique place, once an economic regional hub. Monuments of the Austrian bureaucracy, tombs of Polish artists, statues dedicated to the representatives of Ukrainian national revival are on display together with the mausoleums of the rich Galicians. Stare Powązki, also dating from the end of the eighteenth century, is one of the places that resisted extensive damage during the World War II, hence the monuments there are genuinely old. One hundred years or so of the history of Congress Kingdom are to be found in this cemetery, where the tombstones of political émigrés stay side by side with

90 mausoleums of figures detaining official positions in the Russian administration. As for the Evangelical cemetery of Sighişoara, it dates the eighteenth century as well, and it writes via architecture the history of the Saxon communities in Transylvania in the age of Enlightenment and beyond. Nevertheless, the newest cemetery from the selected pool is Skogskyrkogarden (Woodland Cemetery) as it dates as early as 1900. It is a magnificent blend of New-Age architecture and landscape design in which those interred in the cemetery as well as those visiting it become insignificant on the background of the overwhelming nature. The true God here is the nature, and the human, via natural biological processes or via meditation, attained the perfect symbiosis with the surrounding environment.

Selected bibliography: -Król, Ana, ,,Cmentarz-muzeumˮ (The Cemetery as Museum), in K. Grodziska, J. Purchla (eds.), Śmierć, Przestrzeń, Czas, Tożsamość w Europie Środkowej około 1900 (Death, Space, Time, Identity in Central Europe around 1900). Kraków: Międzynarodowe Centrum Kultury, 2002, pp. 235-247. -Nicieja, Stanisław S., Ogród Snu i Pamięci. Dzieje Cmentarza Łyczakowskiego we Lwowie oraz ludzi tam spoczywających w latach 1786-1010 (The Garden of the Sleep and of the Memory. The History of Lychakiv Cemetery and of the People Buried there in the period 1786-2010). Without publication place: Wyd. MS, 2011. The sites of the described cemeteries Lychakiv: http://lviv-lychakiv.ukrain.travel/en/ [last accessed, 12th July 2014]. Stare Powązki: http://starepowazki. pl/?action=default&m=0&s=0 [last accessed, 12th July 2014]. The Evangelical Cemetery of Sighișoara: http:// www.infosighisoara.ro/obiective-turistice-sighisoara/cimitirul-bisericii-evanghelice [last accessed, 12th July 2014]. The Stockholm Main Cemetery (Skogskyrkogarden) (http://www.skogskyrkogarden.se/en/ [last accessed, 12th July 2014].


91

Art Out no. 39 - Body Art  

Art Out no. 39 - Body Art

Art Out no. 39 - Body Art  

Art Out no. 39 - Body Art

Advertisement