Business Days Magazine numarul 11

Page 85

lansare de carte

85

De ce să fii pe primul loc în viața ta? De fiecare dată când vorbesc în fața oamenilor, reacția lor este una de genul „da, tu ești deja pe primul loc în viața ta, îți este ușor să stai pe scenă și să ne dai nouă sfaturi...”. n Mihaela Stroe Doctor în sociologie şi specialist în comunicare nonverbală

Am scris cartea “Fii pe primul loc în viata ta! Ghid practic de autocunoaștere” tocmai pentru că nu am fost de la început pe primul loc în viața mea. Am învățat această lecție de viață, deosebit de dură, după 30 de ani. Fiind de profesie sociolog și, ulterior, devenind specialist în psihologie socială și analiză comportamentală, datoria mea este să-i ajut pe oameni, prin expertiza mea, să aibă curajul de a fi ei înșiși, de a fi altfel decât constrângerile sociale, de a se valoriza singuri pe ei înșiși. Chiar înainte de 30 de ani sau după, dacă vor! Mulți oameni cu care am lucrat direct se simt vinovați dacă se pun pe primul loc în viața lor, consideră că este chiar egoism să îndrăznești acest lucru. Alții simt în adâncul sufletului lor că viața lor este impusă din exterior și că reacționează mai mult la impulsuri decât prin alegeri conștiente, care sunt făcute atunci când ești încrezător în sine și te iubești pe tine însuți. De aceea, am pus în carte, pentru tine, acele șase acțiuni concrete pe care eu le-am urmat în viața mea în ultimii 10 ani și care m-au condus să fiu pe primul loc în viața mea: setarea mentală, prosperitatea, autodisciplina, feedforward (să evoluezi cu ajutorul mentorilor), să știi cum să te vinzi și să

creezi o primă impresie pozitivă, să ai voință și motivație. Dacă le urmezi așa cum le-am scris eu aici, îți garantez că vei trăi exact aceleași beneficii pe care le am și eu acum, fiind stăpâna vieții mele: - Simți că viața ta nu-ți mai alunecă printre degete. - Îți capeți puterea personală înapoi și nu te mai simți neputincios. - Îți cunoști din plin valoarea ta personală. - Ești din ce în ce mai conștient de propria persoană, de propriul corp, de propriile emoții și reacții comportamentale. - Ai din ce în ce mai multe momente de luciditate. Scapi de stres, de anxietate sau tristețe și te bucuri că trăiești pur și simplu. - Te îndepărtezi de vinovăția că ți-ai pierdut controlul asupra vieții tale și devii curajos. - Trăiești armonios cu tine însuți în acord cu valorile tale, cu principiile tale de viață și cu cine ești TU cu adevărat. - Ești pe drumul vieții tale, care te ajută prin fiecare obstacol întâlnit să descoperi cine ești și cu ce scop ai venit aici pe Pământ. -Reînveți să-ți focalizezi atenția asupra unui singur lucru o dată. -Te concentrezi pe lucrurile care contează pentru tine, pe prioritățile pe care ți le stabilești tu, nu alții.

-Trăiești în prezent, cu „toate pânzele sus”, cum afirm în prima mea carte „În Armonie cu Mine!”. -Apreciezi viața cu părțile ei bune și cele mai puțin bune. Ești conștient de toate vocile din interior și de puterea ta de a alege. TOTUL ÎNCEPE CÂND TU DECIZI SĂ FII PE PRIMUL LOC ÎN VIAȚA TA! Așadar, alege să îți transformi viața ta, plasându-te pe primul loc, prin acțiuni simple și gândite, nu prin reacții emoționale necontrolate! Cum? Pune-te pe primul loc în viața ta! Fii atent/ă ce rezultate ai în funcție de timpul și energia investite! Valorizează-ți singur/ă viața ta, personalitatea, valorile și principiile de viață! Îndrăznește să-ți faci propriile reguli pentru viața ta! Pentru că este a TA, nu a altora! Fii conștient/ă că totul depinde doar de tine pentru a fi in armonie cu TINE! 

Dr. Mihaela Stroe, Doctor în Sociologie; Expert inteligenţă nonverbală; Speaker motivaţional şi antreprenor


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.