14
pot să nu se dovedească prea toleranţi cu codalbii şi să tragă asupra lor. Pe de altă parte consumul de către codalbi al mai multor păsări în care există alice de plumb poate duce în timp la saturnism (intoxicare cu plumb) urmat de moartea păsărilor… Deşi în ultimii ani situaţia codalbilor din Deltă pare a fi stabilă, dacă nu chiar în foarte uşoară creştere, iar în Valea Dunării prezenţa lor se face tot mai des simţită, totuşi trebuie să înţelegem că această specie are în continuare nevoie de o reală protecţie specială şi că mai este un drum foarte lung de parcurs până când vom putea spune că această specie nu mai este una critic periclitată. Din această cauză considerăm îndreptăţită intervenţia Gărzii de Mediu la Oneşti, unde într-o mică grădină zoologică, aparţinând de primărie, se găsea un codalb imatur. Nu se ştie cum, în urmă cu doi ani acest exemplar a fost adus de undeva din zona Deltei Dunării şi pus în cuşcă. Autorităţile de mediu au pus în vedere celor de la grădina zoologică să elibereze pasărea. Am fost contactat telefonic la biroul Societăţii Ornitologice Române din Tulcea pentru a le sugera o locaţie din Deltă unde să elibereze ei pasărea. Aflând că este vorba de o pasăre imatură, care a stat aproape doi ani în cuşcă, mi-am dat seama că simpla eliberare a păsării fără o
pregătire prealabilă înseamnă de fapt condamnarea ei la moarte, deoarece pasărea s-a dezobişnuit să vâneze stând în cuşcă, nefiind exclus chiar faptul ca pasărea să fi fost pui nezburător la data aducerii lui, deci total neştiutor să-şi procure hrana în sălbăticie, pentru că se pare că a rămas cam misterioasă modalitatea în care a ajuns pasărea la acea grădină zoologică. Le-am solicitat să nu se grăbească. Am luat legătura la Târgu-Mureş cu prietenul meu Szilard Daroczi de la Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” pentru că ştiam că ei au deschis acolo un mic centru pentru reabilitarea păsărilor răpitoare care aveau probleme. Szilard a fost şi el de acord că ar fi fost o greşeală eliberarea păsării fără o pregătire prealabilă, aşa că după ce a obţinut aprobarea de la autorităţile de mediu a preluat pasărea de la Oneşti. A adus-o la centrul lor din Târgu-Mureş unde i-au pregătit o volieră mult mai spaţioasă decât cuşca de la Oneşti, iar o echipă de tineri a avut drept sarcină hrănirea şi antrenarea ei. Pasărea trebuia dezobişnuită de dependenţa ei faţă de om. Prezenţa omului în preajma păsării a fost redusă la maxim, căci păsării prea familiarizate cu omul trebuia nu numai să i se reducă dependenţa de om, ci şi să i se inducă teama faţă de acesta, pentru că la eliberare era absolut necesar
ca pasărea să evite apropierea de om. I se aducea în special hrană vie, păsări, rozătoare (cobai, iepuri mai mici) pe care trebuia să înveţe să le prindă dacă dorea să mănânce, dar i se aduceau şi peşti pentru că în Deltă aceştia probabil vor deveni o sursă importantă de hrană. Treptat-treptat, instinctele de vânătoare i-au fost redeşteptate şi deprinderile dobândite de-a lungul lunilor de reabilitare au făcut-o mult mai sălbatică decât la venire. A stat la Târgu-Mureş, în această perioadă de reabilitare, din luna noiembrie până la sfârşitul lunii mai, când s-a considerat că şi-a redobândit abilităţile de vânătoare şi de zbor. Din echipa care a îngrijit pasărea în toată această perioadă a făcut parte şi Gregor, un voluntar din Franţa. Pe 25 mai s-a considerat că perioada de reabilitare a fost încheiată. Am luat din nou legătura cu Inspectorul şef al Corpului de Pază al ARBDD, domnul Neculai Bahaciu, care în toamnă se opusese şi el eliberării în Deltă fără o pregătire prealabilă a codalbului de la Grădina zoologică din Oneşti. Am căutat să vedem care ar fi cea mai bună locaţie şi am decis împreună că locul de eliberare va fi în Ferma Piscicolă Maliuc, unde patronul Nucu Dobrănăuţeanu ne-a asigurat că pasărea nu va fi deranjată; activităţile din Fermă vor ocoli punctul ales de noi. Am ales Ferma Maliuc pentru că acolo
aproape zilnic puteau fi văzute 2 perechi de codalbi adulţi şi chiar codalbi imaturi aflaţi aici fie pentru a pescui în bazinele bogate în peşte, fie pentru a prinde lişiţele şi raţele ce se aflau în mare număr în zonă. Am preferat acel loc şi deoarece nu avea copaci în imediata apropiere pentru ca astfel să putem observa mult mai bine cât de bine poate zbura pasărea când va veni ziua cea mare. Domnul Ifrim Costel, Comisarul – şef al Gărzii de Mediu al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ne-a oferit sprijinul său şi s-a arătat deosebit de interesat de felul în care va decurge eliberarea păsării la care dorea şi el să participe. În noaptea de 26 mai au sosit la Tulcea de la Târgu-Mureş două maşini în care se aflau Szilard Daroczi, Sos Tibor, Gregor, voluntarul francez, şi bineînţeles „căsuța” codalbului. După ce toţi au fost găzduiţi peste noapte la camera de oaspeţi a Biroului SOR, dis-de- dimineaţă am pornit cu maşinile spre Nufărul spre a apuca primul bac care să ne treacă peste Dunăre cu maşinile. Bacul a trecut cu maşinile peste Dunărea în Ilgani de unde am pornit in grabă pe drumul hârbuit din Deltă care leagă Ilganii de Jos de satul Partizani unde urma să ne aştepte cu o ambarcaţiune rapidă Achimfiev Constantin, agentul ecolog care ne va ajuta pe întreaga perioadă a operaţiunii de eliberare pe care
noi o speram cât mai scurtă. Am dorit să ajungem foarte dimineaţă, pe răcoare, la locul eliberării. La Maliuc am făcut o scurtă oprire şi la insistenţele soţiei mele, profesoară de biologie la şcoală, a trebuit să facem elevilor o scurtă prezentare a situaţiei acelei păsări şi a eforturilor pe care le-a făcut o echipă de oameni inimoşi spre a putea fi eliberată în cele mai bune condiţii şi cu cele mai mari şanse de supravieţuire în viaţa sălbatică. Evident, copiii s-au arătat curioşi să vadă de aproape pasărea şi au fost
extrem de impresionaţi de clonţul şi de picioarele ei puternice, cu ghearele atât de mari şi de ascuţite. Deşi majoritatea dintre ei văzuseră în Deltă, mai de la distanţă, codalbi zburând sau stând pe copaci, iar câţiva care participau la lecţiile din teren ale cercului de turism şi ornitologie avuseră chiar privilegiul să-i observe prin binoclu, totuşi nici unii dintre ei nu-şi închipuiseră că aceşti codalbi pot fi în realitate aşa de mari şi puternici ca exemplarul ce se afla în cuşca de transport din faţa lor.
Căutând prada.
Am ajuns la locul eliberării la care accesul nu era posibil decât traversând cu o barcă pescărească un canal. Special dorisem ca locul să fie sigur, greu accesibil şi cât mai departe de ochii turiştilor şi ai localnicilor. Szilard a prins pasărea şi a scos-o din cuşca specială de transport. După aproape 24 de ore de stat în
cuşca mică şi după călătoriile lungi şi tracasante cu maşina şi barca, pasărea părea suficient de stresată. I-am făcut poze, pasărea fusese deja inelată, iar pe aripi i-au fost vopsite uşor cu alb unele semne pentru a putea fi identificată cu mai mare uşurinţă în zbor. După culoarea ciocului şi structura penajului, codalbul era un sub-adult foarte probabil în vârstă de 4 ani.