3. În partea întîi Puşkin descrie detaliat ziua eroului său. Cum credeţi, de ce? 4. În capitolul VIII se spune despre eroină: «Cît de mult s-a schimbat Tatiana». Se are în vedere schimbarea exterioară sau internă? 5. Cum înţelegeţi noţiunea de «final deschis» al unei opere? 6. Care este deosebirea dintre sonet şi «strofa oneghiană»? 7. Discutaţi! Belinskii l-a numit pe Oneghin un «egoist suferind». Cum puteţi interpreta aceasta? 8. Unii literaţi consideră că, dacă romanul ar fi fost continuat, Puşkin şi-ar fi adus eroul în tabăra decabriştilor. Dumneavoastră ce părere aveţi? 9. Dacă ar trăi Tatiana în mijlocul dumneavoastră, ce sfaturi i-aţi da? Exprimaţi-vă «sfaturile» în scris.
Realismul Realismul (lat. realis — material, substanţă) este o metodă principală de creaţie literară şi artistică, ce se bazează pe înţelegerea adîncă, multilaterală a realităţii obiective cu trăsăturile ei tipice. Realismul presupune o zugrăvire exactă a amănuntelor vieţii, o oglindire care să contribuie la redarea cît mai profundă a realităţii, la evidenţierea esenţei şi sensului vieţii sociale, redarea fidelă a unor caractere tipice în împrejurări tipice. Realismul a trecut prin mai multe etape de dezvoltare. O etapă însemnată în dezvoltarea realismului a fost apariţia realismului critic — metodă de creaţie artistică, ce tinde să reprezinte viaţa socială în trăsăturile ei tipice, accentuînd, mai ales, aspectele ei negative, fără a indica însă căile reale de corijare a răului social. Apartiţia realismului critic se explică prin înăsprirea contradicţiilor din societatea burgheză, creşterea conştiinţei sociale şi printr-o atitudine critică faţă de această societate. Realismul critic dezvăluie sensul social al evenimentelor, evidenţiază latura socială a psihologiei eroilor, descoperă relaţiile între condiţiile sociale şi comportarea personajelor. Realismul critic a dat naştere romanului social, care permite scriitorului să reflecte viaţa în toată varietatea şi complexitatea ei. Alături de romantism, în Moldova încep să se dezvolte şi elemente ale realismului critic. Primele elemente de critică realiste se întîlnesc în fabulele lui A. Donici, în «Scrisorile » lui C. Negruzzi, în operele lui A. Russo şi V. Alecsandri. Tendinţele realiste şi critice se adîncesc în creaţia scriitorilor secolului XIX B. P. Haşdeu, M. Eminescu, I. Creangă. Realismul critic a jucat un rol important în dezvoltarea societăţii umane.
263
