Література 9 клас Фєтєску 2022 молдовська

Page 107

Cum a sosit în capitalie, întăia lui treabă este să se ducă la Miculi, ca săşi cumpere ochelari sau lornetă cu care se uită seara obrăzniceşte prin toate lojele teatrului. De-1 vei întreba a doua zi ce s-a reprezentat, o să-ţi spuie că s-a jucat comedia lui Vodevil care e foarte nostimă, pre care îndată începe a o şi critica. Ca să scapi de ideile lui literare, întră puţin în magazia asta din unghiul uliţii, unde domneşte M. Ortgies, vestit prin fasonul jiletcilor şi nasul său. Vezi pe acest flăcău tomnatic îmbrăcat cu un frac fără mînice, abia înseilat, pe care îl scrie calfa pe la toate încheiturile cu credă? A venit la Iaşi ca să se-nsoare, sau să între în slujbă. Fracul îl strînge de-i plesnesc ochii, dar croitorul încredinţează că parcă e leit pe trupul său, ba încă ceva mai larg decît după jurnalul de pre urmă, căci în capitalie e de bon ton să fie toate cele strîmtorite. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droşca ? Să ne ferim de întîlnirea lui, dacă nu vrem să ne asurzească. Are să ne spuie în gergul provinţial, care zic că franţuzeşte, că vine de la moşul logofătul A., unde a găsi pre moşul logofătul B., cu care a sa primească la moşul logofătul, şi nu ştiu ce să mai facă, căci poftit şi de ceilalţi ai săi moşi logofeţi şi vornici ca să le facă cinste a petrece cu dînşii, şi nu-1 mai încape vremea, şi... şi... o mulţime de asemene flecarii; pentru că am uitat să-ţi spun că provinţialul e fudul din născare şi cap pan-în călcîie. El e nepot tuturor boierilor mari şi văr cu toată lumea. Însă deşi ne spune că se sfădesc de la dînsul care să-l aibă şi să-l primească, bunul om mucezeşte în hanul lui Coroi sau a lui Petre Bacalul! O, lume! ● S-a respectat ortografia originalului. VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE I. 1. A. Russo publică lucrarea «Studie Moldavă» în: a) Steaua Dunării? b) Zimbrul? c) Calendarul? 2. Din care operă sînt extrase cuvintele: «Ce-mi pasă mie, moldovean rujinit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de fantomele voastre nemţeşti şi de povestirile voastre traduse şi adaptate!» a) «Lumînărică» de C. Negruzzi? b) «Piatra teiului» de A. Russo? c) «Descrierea Moldovei» de D. Cantemir? 3. Pseudonimul literar Terentie Hora este a lui: a) A. Russo? b) C. Negruzzi? c) G. Asachi?

107


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Mic dicţionar de terminologie literară

3min
pages 278-279

Verificaţi-vă cunoştinţele

2min
pages 276-277

Lectură. Mihail Lermontov. Poetul

1min
page 275

Realismul. Romantismul

2min
pages 263-264

Mihail Lermontov. Moartea poetului

5min
pages 271-274

Lectură. A. Puşkin. Mozzart şi Salieri

7min
pages 265-270

Aleksandr Puşkin. Evghenii Oneghin

23min
pages 240-262

LITERATURA UNIVERSALĂ (SEC. XIX

1min
page 239

Comedia – specie a genului dramatic

1min
page 238

Lectură. Moliere. Tartuffe

8min
pages 231-237

Unitatea dintre conţinutul şi forma operei literare

1min
page 211

Moliere. Burghezul gentilom

18min
pages 221-230

Sonetul CXXXII

3min
pages 214-215

Sonetul LXI

1min
page 216

Lectură. M. Sadoveanu. Istorisirea lui Zaharie Fîntînarul

1min
page 197

Romanul

1min
page 196

Mihail Sadoveanu. Baltagul

1hr
pages 153-195

Verificaţi-vă cunoştinţele

1min
page 149

Din literatura română

6min
pages 150-152

Petru Cărare. Cuvîntul buclucaş

11min
pages 141-146

Victor Teleucă. O altă limbă mai frumoasă nu-i

4min
pages 129-132

Nicolae Costenco. Limba moldovenească

5min
pages 135-138

Ariadna Şalari. Un om printre oameni

35min
pages 111-124

Lectură. A. Şalari. Neastîmpăr

8min
pages 125-128

Verificaţi-vă cunoştinţele

2min
pages 107-108

Lectură. C. Negruzzi. Fiziologia provinţialului

2min
page 106

Genul epistolar. Clasicismul

1min
page 105

Costache Negruzzi. Istoria unei plăcinte

8min
pages 101-104

Lectură. A. Russo. Piatra teiului

10min
pages 96-100

Studiul literar

1min
page 95

Alecu Russo. Poezia poporală

4min
pages 92-94

DIN LITERATURA SEC. XIX

3min
pages 90-91

Verificaţi-vă cunoştinţele

2min
pages 88-89

Umanismul

1min
page 87

Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei

13min
pages 81-86

Elemente de literatură artistică

3min
pages 79-80

Miron Costin. Letopiseţul Ţării Moldovei

17min
pages 61-68

Ion Neculce. Letopiseţul Ţării Moldovei

23min
pages 69-78

Grigore Ureche. Letopiseţul Ţării Moldovei

16min
pages 53-60

LITERATURA MOLDOVENEASCĂ DIN SEC.XVII-XVIII

3min
pages 51-52

Verificaţi-vă cunoştinţele

1min
pages 49-50

Literatura artistică şi literatura istoriografică

2min
page 48

Genul epic. Balada populară. Naraţiunea

3min
pages 19-20

Genuri ale literaturii vechi

2min
page 26

Cronografia oficială moldo-slavonă (sec. XV-XVI

25min
pages 27-38

Literatura moldovenească din sec. XVII

3min
pages 39-40

Varlaam. Cazania

4min
pages 43-45

Dosoftei. Psaltiria în versuri

2min
pages 46-47

Literatura religioasă din sec. XVII

3min
pages 41-42

Literatura moldovenească în limba slavă veche (slavonă

5min
pages 23-25
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.