Justitiarul sibian nr. 5 - 2009

IT

A

C

BO

DELLA V E

R

CA

GU UI RA A UL DEVÃR

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 • 2 lei • Apare lunar

Dosarele penale ale primarului Klaus Iohannis, zis Johannis: „uitate” sau „rătăcite”, în aşteptarea prescrierii

pg. 3

Centura Sibiului nu este una de castitate…

pag. 7

Bălăriile oraşului şi „buruienile” din primărie pag. 4-5

Inutila şi abuziva poliţie comunitară sibiană (II) pag. 6

Gusti Pop,

spaima Cisnădiei?

pag. 10-11

„Lucian Blaga” induce în eroare

Descoperirea din Bucegi pag. 12-14

pag. 15

Evaziunea fiscală O ameninţare la adresa ordinii publice şi siguranţei nationale?

pag. 15

Veteranii de război, Da’ cu vaca păcăliţi la Şeica Mare ce-aţi avut?! pag. 17

pag. 22

Singura Publicaţie De Investigaţii Din Sibiu

2

Opinii, Atitudini

Despre România, de care altora le este scârbă

Editorial

Băsescu a lustruit parchetul cu Kövesi Din funcţia de procuror şef al biroului Teritorial Sibiu - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Laura Codruţa Kövesi a fost propulsată, în data de 2 octombrie 2006, direct în fotoliul de procuror general al României, la doar 33 de ani.

Principiul de bază în această selecţie a fost „fata lui tata”, tata, Ion Lascu, fiind singurul dinozaur comunist care a rezistat, după revoluţie, în funcţia de prim-procuror, acesta fiind şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, din 1980 şi până în prezent. Dacă tot s-a bătut apa în piuă despre întâlnirile lui Băsescu cu personaje din lumea interlopă, despre relaţiile procurorului Lascu cu grupările ţigăneşti din Mediaş s-ar putea scrie mult şi bine. În hulita, pe bună dreptate, justiţie română, funcţionează impecabil şi implacabil criteriul de clan, nepotismul şi cumetria fiind cele mai sigure şi„solide” argumente pentru o carieră fulminantă. La fel a devenit ministru al Justiţiei şi Cătălin Marian Predoiu, acesta fiind ginerele lui Călin Andrei Zamfirescu. Predoiu s-a lepădat urgent de apartenenţa la Partidul Liberal, politica nefiind decât un pretext pentru a accede la funcţia de pe care dirijează destinele justiţiei. De fapt, el „dirijează”, dar nu de capul său, Predoiu nefiind decât o marionetă a socrului, care împreună cu Arin Stănescu şi Valeriu Stoica formează un triumvirat malefic, trio care conduce „de facto” Ministerul Justiţiei.

Marionetele nu au personalitate, iar acest aspect a devenit evident în ziua de 9 septembrie, când preşedintele Traian Băsescu a umilit-o pe doamna Kövesi, tratând-o ca pe o cârpă cu care ştergi „parchetul”, nu ca pe un procuror general al statului român! Dacă unii aşteptau sfârşitul lumii în 9.09.2009, noi înclinăm să credem că pentru Laura Codruţa Kövesi ziua respectivă trebuie să însemne, logic şi normal, sfârşitul carierei de procuror general, deoarece o astfel de persoană, umilită şi ridiculizata de chiar preşedintele care a numit-o în funcţie, nu mai poate avea credibilitate în ochii cetăţenilor de rând. Băsescu s-a adresat doamnei procuror general cu următoarele cuvinte: „Cred că aţi înţeles foarte bine ceea ce v-am spus. Am o rugăminte: „nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Aveţi soluţie sau nu? Au murit oameni la mineriada din 13-15 iunie.

Ce vreţi să spuneţi, că vă impun o soluţie ?” Mai mult, preşedintele a insistat să bată monedă pe comparaţia cu ziariştii, repetând: „Nu mă confundaţi cu ziarişti cărora le faceţi declaraţii să fie prinse pe telex”.

Deci, să înţelegem că ziariştii sunt, în opinia şefului statului, o categorie de papagali care repetă ceea ce li se pune la dispoziţie şi iau de bune toate aburelile servite pe tavă de autorităţi? Din păcate, da! Trebuie să-i dăm dreptate lui Băsescu, fiindcă armata de „fătuci şi guguştiuci” – cum bine i-a „botezat” Cristoiu! – se scălâmbăie jalnic pe ecranele televizoarelor sau deformează realitatea prin paginile ziarelor, compromiţând meseria de jurnalist. Şi ei sunt la fel de lipsiţi de personalitate, ca şi marionetele care conduc Parchetul şi Justiţia!

Lipa de demnitate a mai fost probată de doamna procuror general şi la pronunţarea propriului divorţ, când a preferat să păstreze numele unguresc al soţului, în loc să revină la cel românesc, cu care s-a născut.

Sigur, un nume împrumutat de la o minoritate etnică, indiferent care, constituie, în România şi nu numai, un avantaj social şi profesional, deoarece discriminarea pozitivă care avantajează minorităţile etnice este o realitate, la fel cum tot aşa de adevărat este şi faptul că românii au devenit, după anul 1989, străini şi umiliţi în propria ţară.

Imediat după instalarea în funcţia de procuror general al României, doamna Laura Codruţa Kövesi a avut ca primă preocupare punerea sub obroc a dosarelor penale aflate în cercetare la D.N.A. privind mafia imobiliară din Sibiu, oraşul pe care tocmai îl părăsise, organizaţia criminală în cauză fiind condusă de însuşi primarul Klaus Iohannis, devenit specialist în potlogării cu case, după ce a furat şi el două prin intermediul acoliţilor, chiar înainte de a fi ales primar pentru prima oară.

La fel de oportunistă şi ipocrită ca şi „incoruptibila” Monica Macovei, Laura Codruţa Kövesi nu poate bifa absolut nimic la capitolul luptă reală împotriva corupţiei. De palavre ne-am săturat, aşa că singura ştire care ar mai prezenta o oarecare doză de interes pentru noi, referitoare la baschetbalistă, ar fi aceea despre demisia matahalei.

Animatoarea Mihaela Rădulescu, o fufă de la Piatra Neamţ, cu trecut dubios, dar plină de tupeu, a lansat recent conceptul „Mi-e scârbă de România, dar rămân cu voi!”, de parcă această piţipoancă cu fiţe ne-a întrebat şi pe noi dacă dorim asta. Dacă am fi răi, i-am recomanda să sugă o lămâie, de trei ori pe zi, parafrazând pe americani cu „God bless România!’” Suntem lipiţi de televizoare ca muştele de miere, ca să pomenesc alt „produs” la care trag acele insecte. Ne interesează doar scandalul, dar nu avem pusee de conştiinţă când ne privim în oglinzile din propriile case, pentru că la majoritatea locuinţelor de români aceste obiecte de uz casnic lipsesc. Şi e dureros. E adevărat că şi nouă, oamenilor normali, ne este scârbă de mârlanul care murdăreşte tot în această ţară, având grijă doar să se îmbogăţească împreună cu familia şi gaşca de escroci din jurul lui. De aceştia ne este scârbă, nu de România! Tot ce fac miniştrii noştri, demnitarii, politicienii, este joc de imagine.

Nu se face un drum de dragul drumului. Se face de dragul tăierii panglicii.

Miniştrii se duc cu alai pe şantierul unei autostrăzi, care înaintează cu viteza melcului. Şefii de partid trâmbiţează că se îngrijesc de pensionari şi nevoiaşi, pentru că aceştia aduc voturi, primarii se duc prin pieţe şi mângâie precupeţe, pentru că sunt filmaţi de nişte pupincurişti sau tonomate de presă. Românii însă au dovedit destule ca să fim mândri de noi. Dar ne este scârbă de unii din cei care se consideră elită a românilor. O elită pe care chiar noi ne-am ales-o şi de care acum nu putem scăpa. Pentru că tot noi o realegem din nou şi din nou. Slugărnicia fanariotă de sute de ani şi-a pus şi astăzi amprenta pe contemporani. Au fost trădări peste trădări a celor mai bravi conducători, apoi pupincurism comunist 40 de ani şi acum alţi 20 de ani de sclavagism rozaliu. Totuşi, dacă România este o ţară de care să-ţi fie scârbă, de ce atunci jidanilor le curg balele după ea? Trădătorul Iliescu a încurajat venirea în România a circa 400.000 de escroci perciunaţi din toată lumea.

Cică s-au repatriat, cu toate că nu călcaseră niciodată în România. Fabri-

cile occidentale de acte false pentru proprietăţi, studii, au început să duduie, cum zicea un alt escroc notoriu.

O verificare a tuturor actelor de studii deţinute de mulţi repatriaţi, ar scoate la iveală surprize colosale. Preţul apartamentelor a explodat. Puzderie de vile, bănci şi BMW-uri, castele ţigăneşti, au apărut ca ciupercile după ploaie. Nu e rău că există, dar 99 % dintre ele sunt obţinute prin fraude.

Mereu am afirmat din acest colţ de pagină că nu există mai multe Românii, ci doar una singură, cu bunele şi relele dintre frontierele ei. Este o ţară, România, populată cu cetăţeni români. O parte din românii ăştia sunt într-un fel, alţii în alt fel. Ţara-i tot aia.

Nu există o Românie care-mi convine şi una care nu-mi convine. Îmi convine sau nu, asta e România, ţara în care trăiesc şi pe care o împart cu alte 20 de milioane de oameni cărora le convine sau nu situaţia. Nu mi-e scârbă de România pentru că este numai una şi cu nimic vinovată de atitudinile şi comportamentele unora dintre cei ce-o calcă în picioare. Sub stratul gros de mizerie de la suprafaţa vizibilă sunt adevăratele valori, tot ce am avut şi avem noi mai de preţ zace abandonat într-o uitare care îşi permite să fie generoasă doar la zile mari. Este clar ca lumina zilei însă că există şi România impostorilor, a parveniţilor, a hoţilor, a escrocilor, a nesătuilor, a incompetenţilor cu lustru dar şi cu mofturi, a corupţilor de tot soiul, a şmecherilor şi fiţoşilor, a bolnavilor după puterea care să le confere drepturi nelimitate. Dar această categorie există în orice ţară din lume, de la republica lui Platon încoace. Natura umană e departe de a fi perfectă, mai ales când nu există o autentică scară a valorilor, unanim recunoscută, la care să te porţi raporta. Spre deosebire de alte locuri însă nenorociţii de care vorbeam nicăieri nu s-au cocoţat pe atâtea cadavre şi suferinţă ca la noi. Nu au devenit în atât de scurt timp atât de mari din atât de mici cum erau înainte. România ajuns să se împartă între Ţara noastră şi Ţara lor. Numai că 85 % din populaţia noastră e aidoma politicienilor care ne conduc sau ne distrug. E acelaşi lucru. Pentru toţi aceştia ugerele pli-

ne ale României trebuie stoarse zilnic până la ultima picătură, pentru ca ei să prindă puterea de a o jecmăni în continuare. Aceştia sunt torţionarii României. Clasa muncitoare este prea puţin interesată de vreo carte sau măcar de vreun ziar. Poate numai cele cu subiecte de sex şi poze porno.

Aşa că azi, după o sticlă de votcă sau o baterie de vin, se pun la televizor şi grohăie comentarii şi înjurături cât vor la adresa fotbaliştilor din echipa adversă, după care îşi încalecă consoarta şi dau patriei încă un student la Spiru Haret. Comuniştii sprijineau sportul din punct de vedere ideologic, pentru a folosi victoriile din sport ca victorii contra capitalismului. Şi să fie clar: autorităţile comuniste au folosit droguri şi alte substanţe chimice pentru stimularea performanţelor, fapt dovedit şi prin moartea sau handicapul pe viaţă al unor sportivi.

România politică este România instituţiilor şi nu cea a funcţionarilor acestora, buni, răi, cum or fi ei. România este paradisul hoţilor, modelul perfect de haos social şi locul unde a triumfat nedreptatea şi prostia. Lucruri şi personaje care ar trebui ignorate sunt tot timpul în prime-time, iar oamenii cu adevăraţi importanţi sunt uitaţi într-un colţ umbrit al realităţii de azi. Noi n-am înţeles nimic, niciodată, nici din socialism, nici din comunism şi nici din capitalism, a se citi democraţie. Mie unuia mi-e scârbă mai degrabă de seturile de mentalităţi şi comportamente care ne fac să dispreţuim prea uşor, ori să iertăm aşişderea. Mi-e scârbă de ipocrizie şi cabotinism, de prostia ascunsă într-o diplomă universitară, de indolenţă şi „je-m’en-fiche-ism”, de grobianism şi impostură, de cei ce generalizează particularul şi particularizează generalul, căci fariseism se numeşte. Săraca România, ţară fără busolă, pe câţi trebuie să-i mai suporte! Cred încă în oameni adevăraţi, numai că ei se chinuie să iasă la lumină din hăţişurile minciunilor şi a flashurilor care „bâzâie” în jurul parveniţilor. Lumea nu se opreşte însă la o adunătură care nu va face „istorie”. Ce frumos este să fii ROMÂN ADEVĂRAT. Cu plecăciune, Pompiliu COMŞA

OSIM:®52175 | ISSN: 1583-6142 Marcă înregistrată

Tel: 0744 355 389 O.P. 1, C.P. 66, 2400 - Sibiu Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU

„Justiţiarul sibian”

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Secretar general de redacţie: Maria MIHU Redactor-şef: Nicolae GHINEA

E-mail: contact@justitiarul.ro web: www.sibiu.justitiarul.ro Redacţia: • Investigaţii: Doina DAMIAN, Oana RUBA, Iulian BĂLAN • Reporteri speciali: Dan FLORESCU, Ioan CRIŞAN • Eveniment: Tudor BLAGA, Eugen JITARIUC • Corespondent Mediaş: Marcel CÂMPEANU • Corespondent Spania: Liliana MÂNZAT • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU • Corespondent permanent: Dr. Mircea DOGARU • Caricaturi:

Corupţie

3

Dosarele penale ale primarului Klaus Iohannis, zis Johannis: „uitate” sau „rătăcite”, în aşteptarea prescrierii Luna aceasta se împlinesc nouă ani de la apariţia primului număr al revistei de investigaţii „Justiţiarul”. Au trecut nouă ani de luptă făţişă împotriva corupţiei şi abuzurilor la care sunt supuşi cetăţenii simpli ai acestei ţări. Aşa cum era de aşteptat, ne-am creat numeroşi duşmani în rândul nemernicilor, datorită cărora trăiţi, majoritatea, la limita subzistenţei. Dezvăluirile din paginile publicaţiei noastre, probate cu documente, au creat o adevărată isterie în rândurile celor care au falimentat economia naţională, îmbogăţindu-se pe spinarea noastră, a celor sacrificaţi prin înfometare pe vremea comunismului, iar acum prin jefuirea deliberată a averii naţionale, în aşa-zisa „democraţie”. În aceşti nouă ani s-au perindat mai mulţi miniştri la cârma Justiţiei, la fel au trecut meteoric şi procurori generali, personaje nefaste, care au şi fost uitate de români. Între timp a apărut şi Parchetul Naţional Anticorupţie (P.N.A.), transformat ulterior în Direcţia naţională Anticorupţie (D.N.A.). Degeaba! Nici măcar un singur infractor notoriu, dintre cei care au devalizat economia naţională, nu a ajuns după gratii, acolo unde ar fi locul multora!!! Mai mult, unii dintre aceştia sunt, în continuare, în funcţii de conducere, numiţi sau „aleşi ai poporului” (manipulat şi îndobitocit prin intermediul televizorului), gratulaţi de o presă mincinoasă şi la fel de coruptă ca aceşti mafioţi cărora le ridică osanale. Sfidător şi strigător la cer, unii ticăloşi cu mâinile pătate de sânge – la propriu! – au ajuns să fie chiar decoraţi aici şi aiurea, la comanda masoneriei internaţionale, singurul „merit” al lor fiind că au predat bogăţiile ţării „la cheie” pe mâna altor ticăloşi din străinătate, după ce şi-au tras şi ei parte, fiind putrezi de bogaţi, datorită unor afaceri frauduloase.

Tot ceea ce s-a întâmplat, de douăzeci de ani încoace, prin ruinarea economiei naţionale şi îndatorarea colectivă pentru mai multe generaţii de aici înainte, a fost în detrimentul poporului român.

Un astfel de personaj, nefast pentru români, dar, paradoxal, ales şi adulat de către aceştia, este decoratul primar al Sibiului, Klaus Werner Iohannis pe numele său înscris în cartea de identitate, nu Johannis cum îl supergermanizează mass-media obedientă, în fals. Personaj central în mai

multe dosare penale, acesta doarme liniştit – dacă îi permite propria conştiinţă! – ştiindu-se protejat atât de către statul german, ale cărui interese le reprezintă făţiş în România, cât şi de masoneria internaţională. De fapt, el este liantul dintre unele loji masonice nemţeşti şi altele autohtone, obediente primelor. În numele „fraţilor” occidentali l-a şi asigurat de sprijin pe Sorin Oprescu în cursa pentru Palatul Cotroceni, la recenta vizită a acestuia la Sibiu, când a venit la „pupatul papucului” iohannisian.

Cum şi americanii, cu „marele licurici” cu tot, şi-au luat mâna de pe Traian Băsescu, Obama dându-i flit la intenţia de a vizita oficial Statele Unite, probabil că acel DA, din 2004, se va transforma anul acesta în PA! La nivel naţional, Klaus Iohannis este ocrotit chiar de procurorul general al României, doamna Laura Kövesi plecând la post, în octombrie 2006, de pe meleaguri sibiene.

Aceasta nu luptă împotriva corupţiei, ci îi protejează pe cei corupţi, tergiversând cercetările din dosarele penale până la împlinirea termenului salvator al prescrierii. Pe această temă – tergiversarea anchetelor şi lipsa vinovaţilor – a şi fost pusă la colţ, ca o şcolăriţă prinsă cu temele nefăcute, de „profesorul” (mai ţineţi minte înregistrarea convorbirii telefonice dintre „teroristul” Hayssam şi

procurorul Nastasiu?) Băsescu, momentul penibil fiind vizionat de o ţară întreagă pe micile ecrane în data de 9.09.2009.

Deoarece, pe parcursul a nouă ani am scris despre toate mârşăviile nu-

mitului Klaus Werner Iohannis, începînd cu traficul de copii de la începutul anilor ’90 şi terminând cu mafia imobiliară sibiană, a cărui tartor este, am considerat că este de datoria noastră să aflăm în ce stadiu se află dosarele de cercetare penală în care este implicat acesta. Ca atare, revista noastră a depus la DIICOT următoarea solicitare: Către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism În atenţia domnului Codruţ Olaru, procuror şef Direcţie Bulevardul Libertăţii nr. 14, Sector 5, Bucureşti Domnule procuror şef, Revista Justiţiarul, pe care o conduc în calitate de redactor-şef, a publicat mai multe materiale despre implicarea primarului sibian Iohannis Klaus Werner în MAFIA IMOBILIARĂ DIN SIBIU. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti se află în curs de cercetare dosarul penal nr. 609/P/2007 privind pe Johannis Klaus Werner şi alţii, înaintat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în data de 21 februarie 2008.

Vă rugăm să ne comunicaţi stadiul în care se află cercetările în acest dosar, reclamant fiind chiar directorul publicaţiilor Justiţiarul, domnul Marius Albin Marinescu, care a fost audiat, depunând probe şi în dosarele 270/P/2006 şi 5/P/2007, ambele aflate la D.N.A., unde apar, pe lângă alţii, aceleaşi personaje implicate în MAFIA IMOBILIARĂ SIBIANĂ.

Menţionăm că această adresă va fi publicată în data de 15 septembrie 2009 în revista Justiţiarul şi sperăm ca până la data respectivă să primim şi răspunsul instituţiei pe care o conduceţi, pentru a putea fi publicat alăturat, tocmai în sprijinul transparenţei şi al liberului acces la informaţiile de interes public, conform Legii 544/2001.

Solicităm ca răspunsul să fie trimis atât pe adresa redacţiei…cât şi pe adresa mea personală:…

6 august 2009 Redactor şef, revista Justiţiarul, Vasile Zărnescu

După cum puteţi observa, în adresă se face referire concretă la dosarul penal nr. 609/P/2007. Acest dosar nu a fost scos „din burtă” de noi, ci el a existat, conform adresei datate 14 mai 2008 şi semnate de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Irimie (facsimil 1). În respectivul document scrie, negru pe alb, că „…prin rezoluţia procurorului din data de 21.02.2008, dosarul penal nr. 609/P/2007 privind pe Johannis Klaus Werner (n.n.: numele de familie iarăşi nu corespunde, ca grafie, cu cel real!) şi alţii a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti.” Cât de „competentă” este soluţionarea celor de la DIICOT, se vede din răspunsul dânşilor, care neagă că ar avea un astfel de dosar (facsimil 2)!!! La instanţele judecătoreşti, dosarele îşi păstrează numărul de înregistrare, chiar dacă trec de la o instanţă la alta superioară. La fel, în urmărirea penală, dosarele aflate în cercetare la Poliţie, dar şi la Parchet, au acelaşi număr, tocmai pentru a fi mai uşor de identificat şi pentru a se evita „pierderea” lor. Se pare că regula aceasta nu este valabilă şi la „jonglarea” cu dosare între parchete, aşa că să nu mai mire pe nimeni dispariţia unor dosare importante, la care au lucrat ani de zile procurori conştiincioşi şi incoruptibili, cu multă trudă şi pe bani publici, pentru ca, ulterior, alţi procurori (corupţi) să le facă dispărute, adică „rătăcite”…! Chiar dacă în răspunsul DIICOT se pomeneşte de un dosar al mafiei caselor din Sibiu transferat la DNA – atenţie, fără a-i arăta şi numărul, ci doar numărul ordonanţei (296/D/P/2006)! – acel „dosar anonim” nu poate fi cel despre care am cerut noi relaţii, deoarece dosarul trimis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu era din 2007. Probabil

că dosarul pasat la DNA este cel cu numărul 270/P/2006, la care facem şi noi referire în solicitarea adresată DIICOT. Oricum, răspunsul sună ca un „ne doare-n cot”…

Măcar cei de la DIICOT au avut bunul simţ şi au răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege. La o adresă similară, înregistrată la DNA în aceeaşi zi cu adresa depusă la DIICOT (facsimil 3), nu am primit răspuns până la închiderea ediţiei. Aşa că domnule Daniel Morar, când mai „cântaţi” despre combaterea corupţiei la nivelul instituţiei conduse de dumneavoastra, atenţie… „mai uşor cu pianul pe scări”!

Marius Albin MARINESCU

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

4

Investigaţii

Bălăriile oraşului şi Primăria lor, cuibuşor de nebunii (II) Iată că a sosit continuarea articolului publicat în data de 19 mai, tot în „Justiţiarul sibian”, reluat şi în ediţia specială distribuită gratuit în data de 14 iunie 2009. Reamintim cititorilor că era vorba despre conflictul dintre Primăria Sibiu şi S.C. Gold Thal S.R.L., care se judecase la Tribunalul Sibiu şi evidentul conflict de interese al juristei Afrodita Grama din primărie, aceasta fiind şi soţia patronului, totodată administrator al firmei „Gold Thal”. Luând exemplul de la fostul şef direct, Dorin Nistor, care, în loc să fie în penitenciar pentru implicarea directă în retrocedări frauduloase, a fost promovat de la şefia Serviciului juridic la funcţia de secretar al Primăriei Sibiu, juristele primăriei au învăţat să execute o „echilibristică” periculoasă pe marginea prăpastiei dintre interesele primăriei, respectiv statului, pe care le reprezintă (cel puţin aşa ar fi normal!) şi propriile interese.

Dosarul buclucaş, în care Primăria Sibiu, în calitate de reclamant, se judecă cu firma „Gold Thal” S.R.L., are numărul 1852/85/2008, iar Tribunalul Sibiu – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ prin sentinţa comercială nr. 331/C din 5 martie 2009 dă câştig de cauză pârâtei „Gold Thal” şi datorită slabei reprezentări a reclamantului de către Serviciul juridic condus de către Brylynskei Simona, succesoarea lui Dorin Nistor, care deşi a devenit secretar al primăriei a rămas în continuare şef, deoarece Serviciul juridic se subordonează direct secretarului municipiului. Dosarul se află în acest moment la Curtea de Apel Alba Iulia, în urma apelului înaintat de municipiul Sibiu, reprezentat prin primar şi are ca termen de judecată data de 23 septembrie 2009.

Să disecăm puţin conţinutul sentinţei comerciale nr. 331/C, care-i aparţine doamnei judecătoare Raluca Anamaria Savu, preşedinta completului care a judecat dosarul nr. 1852/85/2008 la Tribunalul Sibiu.

Acţiunea pentru rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr.

78091/02.10.2003 încheiat între municipiul Sibiu şi „Gold Thal” care avea ca obiect exploatare în comun a terenului din cartierul Valea Aurie, strada Sibiel, modificat prin Actul adiţional nr. 49/21.06.2004, a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu în 14.05.2008. Se mai solicita şi obligarea pârâtului la eliberarea terenului, dar lucrările de eliberare să fie executate de către reclamant (Primăria Sibiu), iar costurile să fie suportate de pârât. Practic era vorba despre îngroparea definitivă a lucrărilor pentru „vestita” piaţă agroalimentară din Valea Aurie, una din realizările măreţe ale Epocii de Aur Iohannis, care a avut aceeaşi soartă ca şi grandioasele cantine bucureştene începute de Ceauşescu, cunoscute drept „circurile foamei”, începute, abandonate şi cuprinse de bălării. Un proiect similar, care a şi fost dus până

la capăt, s-a dovedit, în final, un eşec de proporţii. Este vorba despre piaţa agroalimentară din cartierul Ştrand, care s-a transformat în spaţiu comercial pentru „chinezării” ieftine, în timp ce locuitorii cartierului cumpără legume, zarzavaturi şi fructe tot de la Piaţa Cibin, ca şi înainte! Dar eşecul a costa bani mulţi, luaţi de la bugetul local şi aruncaţi pe apa sâmbetei.

Revenind la contractul de pomină nr.

78091/02.10.2003 se poate observa şi din fotografiile realizate de noi la faţa locului, pe strada Sibiel, că Primăria Sibiu are dreptate şi „Gold Thal” - firma soţului Afroditei, juristă la aceeaşi primărie, dar cu altă „pălărie”, aceea care acoperă interesele propriei familii! – nu a reuşit nici până în ziua de azi să construiască conform obligaţiilor asumate prin contractul devenit obiect de litigiu. Să mori de râs, nu alta: am ajuns noi, cei de la „Justiţiarul sibian”, acuzaţi că-l criticăm permanent pe primarul Klaus Iohannis, să apărăm interesele primăriei conduse de „marele cârmaci”! Oricum, considerăm că o facem mai bine decât juristele instituţiei, care s-au solidarizat cu Afrodita Grama, adoptând o atitudine non-combat pe toată perioada derulării procesului declanşat împotriva firmei soţului acesteia.

Pasivitatea aceasta premeditată nu a făcut altceva decât să aducă prejudicii instituţie de la care primesc un salariu lunar. Încheierile de şedinţă de la fiecare termen de judecată al dosarului 1852/85/2008 confirmă „pasivitatea” Serviciului juridic din cadrul Primăriei Sibiu, conform celor susţinute de noi.

Lecturând cu atenţie sentinţa comercială nr. 331/C, se observă că Primăria are totuşi dreptate, argumentată prin motive palpabile, atunci când

solicită rezilierea contractului. Singurul argument al fostului „asociat”, S.C. Gold Thal” pentru nerespectarea termenului de execuţie este de-a dreptul ilar. Cităm: „Din lucrările dosarului a rezultat că lucrările nu au putut fi fi-

nalizate întrucât, populaţia din zonă s-a revoltat, împrejurare faţă de care pârâtei i-a fost solicitată suspendarea lucrărilor până la rezolvarea conflictului iscat între Primăria Municipiului Sibiu şi populaţia din zonă.” Încheiat citatul, sublinierile ne aparţin. Ne-am frecat la ochi şi am recitit, deoarece nu eram siguri că citim o sentinţă judecătorească ori, mai degrabă, un roman istoric. Dar stupoare, textul chiar

nu-i aparţine lui Alexandre Dumas şi nu este din „Cei trei muşchetari” sau „Contele de Monte-Cristo”. Măi, să fie!

Am verificat repede şi la Victor Hugo, poate chestia cu „revolta populaţiei din zonă” a fost luată din „Mizerabilii” sau „Notre Dame de Paris”. Nu era nici de acolo! Ehei, ce proşti suntem, uite că mai jos este semnată scrierea, care nu-i roman istoric sau de aventuri, ci chiar o sentinţă judecătorească, iar autoarea este judecătoarea Raluca Anamaria Savu. Doamnă Anamaria, jos pălăria! Scuze, n-am găsit altă

rimă…Aveţi imaginaţie şi stil. Poate ar fi bine să vă apucaţi de scris cărţi, că si aşa magistraţii se află într-un un soi de grevă de protest şi justiţia este blocată, deci vă plictisiţi! Parcă-i vedem pe locuitorii din Valea Aurie,”ca

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

la paşopt, neicusorule!”, înarmaţi cu furci şi topoare, luând cu asalt primăria despotului Iohannis Întâiul!

Foarte sugestiv scris, felicitări! De fapt, „populaţia din zonă s-a revoltat” taman pentru nefinalizarea lucrărilor, deşi fusese desfiinţat un loc de joacă pentru copii, aşa cum am arătat în episodul trecut!!! Mai mult, şantierul cu pricina se transformase într-o veritabilă rampă de gunoi, fiind un focar

de infecţie permanent pentru „populaţia din zonă”. Deci, răsmeriţa nu era împotriva Primăriei Sibiu, ci chiar contra constructorului! Dar, să lăsăm literatura deoparte şi să privim aspectul juridic al problemei. Doamna preşedinte de instanţă afirmă: „Din lucrările dosarului a rezultat că lucrările nu au putut fi finalizate întrucât, populaţia din zonă s-a revoltat…”.Ne facem că nu vedem şi virgula aceea pusă aiurea, fiindcă am zis că acum ne interesează strict aspectul juridic, legalitatea afirmaţiilor. Păi, pe ce se bazează afirmaţia doamnei judecător, că nu se pomeneşte despre nici o probă concretă privind revolta locuitorilor şi „conflictul iscat între Primăria Municipiului Sibiu şi populaţia din zonă”? Se spune, doar: „Din lucrările dosarului a rezultat că…”. Nouă ne pare cam sec, lăsând deoparte figurile de stil şi imaginaţia autoarei şi fără probatoriu! Nu, parcă aşa se zice în „limbaj judecătoresc”? În fine, nu suntem noi în măsură „să judecăm” actul de justiţie al doamnei preşedinte de instanţă Raluca Anamaria Savu, aşa că să vedem ce va decide, mai departe, Curtea de Apel Alba Iulia, atunci când se va relua activitatea din justiţie. Totuşi, avem dreptul să relatăm „odiseea” Afroditei din Primărie şi a soţului acesteia, Grama Mugur, care a încercat să „altoiască” o afacere pe un teren public, dar aceasta nu a „înmugurit”, fiind fără sorţi de izbândă. Eşecul se plăteşte, ori tocmai asta încearcă să stopeze Afrodita şi colegele ei din Serviciul juridic, în frunte cu şefa, Simona Brylynskei, care obstrucţionează chiar interesele instituţiei pentru care lucrează.

Primăria „renunţă” la un teren din centrul Sibiului (I) Dacă maidanul cu bălării de pe strada Sibiel poate fi admirat doar de locuitorii „revoltaţi” din cartierul Valea Aurie, în schimb buruienile din spatele Pieţei Teatrului sunt în văzul tuturor sibienilor, chiar şi al turiştilor care ne vizitează oraşul. Nu este vorba despre terenul care a aparţinut Fabricii de bere şi care a trecut din proprietatea lui Gheorghe Aldea în patrimoniul unei firme aparţinând lui Aurel Şerban, ci de un teren învecinat, de „doar” 682 m.p., dar cu deschidere la Piaţa Teatrului, situat pe locul unde cândva a funcţionat o carmangerie.

Acest teren aparţine domeniului public al Primăriei Sibiu, mai precis Administraţiei Pieţelor şi are numărul top 3662/1/2/7/1/1/1/1/2, dar se află operat – atenţie! – în două cărţi funciare!!! Este vorba de CF 9811, proprietar fiind Primăria Sibiu, dar regăsim acelaşi teren şi în CF 15333, care aparţine proprietarului S.C. „Medieval Hotels” S.R.L. Sibiu, firmă în posesiunea aceluiaşi Aurel Şerban, latifundiarul zonei respective. Terenul a fost „teleportat” din cartea funciară iniţială (CF 9811) în CF 15333 prin jonglerii succesive (dezmembrare, unificare) raportate la terenul vecin aparţinând S.C. „Resib” S.A., având ca acţionar principal din umbră pe omniprezentul Aurel Şerban, prin intermediul pachetului majoritar deţinut de soţia acestuia. Mânăria aceasta imobiliară a fost posibilă datorită complicităţii unor funcţionari de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, în frunte cu Laslea Ilie, actualmente pensionar, deşi locul său este în „pensionul” de la Aiud pentru toate nelegiuirile comise atunci când se afla în activitate. Şi-au adus aportul la parafarea raptului imobiliar şi persoane din Primăria Sibiu. Este vorba despre secretarul Primăriei Sibiu, Dorin Nistor şi Vasile Pânzar, fost şef al Serviciului Patrimoniu. Ultimii doi se fac vinovaţi de complicitate la înşelăciune şi neglijenţă în serviciu, că aşa se spune atunci când „se închid ochii” premeditat! Credeţi că „neatenţia”, neglijenţa aceasta a fost „dezinteresată”, fără existenţa unui interes personal? Aiurea, doar un naiv sau idiot poate să creadă aşa ceva…

Ancheta noastră jurnalistică este doar la început, dar avem indicii că este amestecat şi un notar public. Pe parcursul desfăşurării investigaţiilor noastre vom face publice numele tuturor celor implicaţi. Dar, pentru început, este clară înşelăciunea declanşată de Şerban Aurel, precum şi modul fraudulos de operare în căr-

Investigaţii

5

„buruienile” din primărie ţile funciare. La fel, şi complicitatea - prin accept tacit a unor ilegalităţi crase - de care se fac vinovaţi cei doi funcţionari din Primăria Sibiu, nominalizaţi mai sus. Tot ceea ce am scris, până acum, poate fi verificat de organele competente printr-un control la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu. De fapt, considerăm că se impune chiar o autosesizare atât a Poliţiei, cât şi a Parchetului.

Astfel, pentru a uşura munca celor obligaţi să ancheteze în mod oficial această înşelăciune, le oferim suplimentar şi informaţia potrivit căreia terenul identificat prin număr top 3662/1/2/7/1/1/1/1/2 a fost vândut de către S.C. „Resib” S.A., deşi nu l-a avut în proprietate nicicând, către S.C. „Medieval Hotels” S.R.L. Sibiu.

Suprafaţa respectivă este parte integrantă din nr. top 3662/1/2/7/1/1/1/1 din CF 9811 Sibiu, în suprafaţă totală de peste 9.000 m.p., aflându-se, conform încheierii nr. 2553/1983 (!!!) în proprietatea municipiului Sibiu. Pentru toate afirmaţiile noastre există documente care le probează. Noi nu scriem după ureche, nefiind sensibili la zvonuri şi bârfe, deşi gura lumii este slobodă, iar prin oraş circulă fel şi fel de informaţii tendenţioase, dar neverificate. Mai ales despre domnul Şerban, care, cică, ar fi implicat şi în acapararea frauduloasă a hotelului „Parc”, ultimul hotel din proprietatea BTT, care nu fusese găbjit la nivel naţional, până la implicarea directă a acestui personaj, despre care se spune că din simplu portar la Abator şi turnător al Securităţii a devenit mare om de afaceri. Bravo lui, „cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale…”! Dar, revenind la „afacerea” din Piaţa Teatrului, probabil că unii se întreabă de ce s-a realizat această tranzacţie între două firme care au, în fond, acelaşi proprietar? Pentru ce acest transfer dintr-un „buzunar” în altul, la aceeaşi „haină”? Răspunsul este simplu. Tocmai pentru a crea confuzii şi premisele înşelăciunii, prin dezmembrări şi unificări succesive, menite să şteargă urmele şi să sporească suprafaţa de teren. De aici, de la cărţile funciare, trebuie pornit, domnilor poliţişti şi procurori!

Deocamdată terenul sustras primărie stă în paragină, deşi ar fi put să fie închiriat sau vândut, că tot se plânge domnul primar de lipsă de bani la buget. Dar, probabil, este mai simplu să împrumuţi cu dobânzi exagerate pe sistemul „para-ndărăt” (diferenţa până la dobânda reală se împarte între bancher şi solicitantul creditului), că doar sibienii sunt cei care plătesc şi…nepoţii lor, în viitor. Pentru ce?

Fiindcă mari transformări în oraş, în afară de spoiala de faţadă a caselor de pe Corso, deşertul de piatră din Piaţa Gării şi 3-4 fântâni arteziene de un gust îndoielnic, nu am prea văzut altceva care să justifice destinaţia banilor împrumutaţi cu nemiluita.

De ce nu „pliveşte” primarul Iohannis „buruienile” din propria ogradă?

Există cetăţeni, de altfel de bună credinţă, care refuză să creadă că primarul pe care l-au ales pentru că este etnic german, iar aceştia de regulă sunt cinstiţi, ar avea habar despre neregulile din Primăria Sibiu. Din păcate pentru aceşti naivi, trebuie să le spunem că Iohannis s-a „balcanizat” complet şi nu doar că ştie „tot ce mişcă” în Sibiu, dar în unele cazuri este chiar părtaş la potlogării! Într-un oraş curat, neatins de „virusul” corupţie – există oare un astfel de oraş în România? –, după dezvăluirile din revista noastră primarul ar verifica şi dacă s-ar confirma că totul corespunde adevărului – noi garantăm că da!

– ar purcede imediat la destituirea din funcţii a subalternilor. Acest lucru nu este posibil, deoarece Iohannis efectiv nu-i poate da afară pe cei la care am făcut noi referire, deoarece ştiu prea multe despre propriile lui afaceri necurate, unii fiind chiar complici la îmbogăţirea ilicită a acestui ales al urbei. De alţii doar s-a folosit, cum este cazul celor două juriste, Simona Brylynskei şi Afrodita Grama.

Aşa cum arătam, în primul episod al articolului intitulat „Primăria lor, cuibuşor de nebunii”, pe şefa Serviciului juridic, Brylynskei, a folosit-o în relaţia cu notarul corupt Bucşa Radu Gabriel, la fraudarea bugetului public prin aşa-zisa donaţie a cortului ţigănesc care a sluţit oraşul timp de doi ani (2007-2008) în parcarea de la Cazarma 90. Pe Afrodita o folosea ca

recunoscut ca infractor de justiţie, prin intermediul căruia familia Iohannis a furat două case despre care s-a tot scris în presa naţională, că aia locală, în afara de noi şi ziaristul Dan Tomozei… mucles!!!

„observator”, pe banii noştri, la procesele pe care le avea primarul, dar în calitatea sa de persoană fizică, fără nici o legătură cu Primăria Sibiu sau la procesele penale ale falsificatorului Munteanu Liviu, secretar şi acum al Primăriei Porumbacu de Jos, deşi

lului de pe pagina trei, intitulat „Dosarele penale ale primarului Klaus Iohannis, zis Johannis: „uitate” sau „rătăcite”, în aşteptarea prescrierii”.

Deci, cum credeţi că l-ar putea demite Iohannis pe propriul complice, care „îl are la mână” cu mult mai multe ilega-

Dorin Nistor este coleg de dosare penale pe la D.N.A. aşa cum puteţi constata în răspunsul proaspăt primit pe adresa redacţiei de la D.I.I.C.O.T. Bucureşti, care se află în cadrul artico-

lităţi, nu doar cu acelea legate de furtul celor două case. Cei doi, Iohannis şi Nistor, au pus împreună umărul la nenumărate retrocedări frauduloase!

Să nu cumva să credeţi că dezinteresaţi şi doar din generozitate – că doar nu erau bunurile lor personale! – au retrocedat în fals imobile care aparţineau statului român. Acesta a fost jefuit la sânge de cei doi, împreună cu alţii, toţi fiind „asociaţi” în Mafia imobiliară din Sibiu.

În ceea ce-l priveşte pe numitul Vasile Pânzar, nu-l vedem nici pe acesta urnit vreodată afară din primărie. Conform informaţiilor deţinute de noi, acesta este de o lăcomie ieşită din comun, acumulând în mod ilicit o avere impresionantă, la care a contribuit şi soţia, Pânzar Maria, angajată tot în primărie. Este plină de rubedenii Primăria Sibiu, angajate pe sistemul P.C.R., iniţialele nesemnificând Partidul Comunist Român , deşi acelaşi sistem funcţiona şi pe vremea aceea, ci „Pile, Cunoştinţe, Rude”. Astfel, Dorin Nistor îl are pe unchiul său, Adrian Nistor, şef la Resurse umane, care nu doar l-a recomandat, dar l-a şi validat la ocuparea postului de secretar. Cităm dintr-un articol mai vechi din publicaţia noastră, când cu promovare lui Dorin Nistor, de la şef Serviciu juridic, la secretar al municipiului: ,,Pe ordinea de zi a şedinţei din luna ianuarie a Consiliului Local Sibiu, figurează proiectul de HCL nr.9 privind stabilirea domnului Klaus Werner Iohannis (în sfârşit, cu « I » nu cu « J » !), primar al municipiului Sibiu ca evaluator al performanţelor profesionale individuale ale domnului Dorin Ilie Nistor, Secretar al Municipiului Sibiu.

Hotărârea este iniţiată de primarul Iohannis pe baza Raportului nr.4842 din 22 ianuarie 2009 al Serviciului reurse umane, condus – ia ghiciţi ! - de dl.Adrian Nistor, adică unchiul secretarului Dorin Ilie Nistor ( !). Pe acelaşi Raport, alături

de unchiu’ mai semnează – măi, măi !- şi nepotul secretar Dorin Ilie Nistor, autopropunându-şi-l ca evaluator al performanţelor sale profesionale, pe « şeful » său, Primarul…

Numai că legea zice în privinţa celor de mai sus – adică HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, art.107 alin.(2) lit.d): « În sensul prezentei hotărâri, are calitatea de evaluator: d) primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei, oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a munici­ piilor » De-asta ne tot minunăm, fiindcă trebuia ca primarul să fie propus de Consiliul Local ca să-şi evalueze secretarul şi nicidecum de unchiul şef, de personal al primăriei şi nici printr-un un raport semnat de însuşi secretarul ! Cât îl priveşte pe primar, păi dacă propunerea e a Consiliului Local potrivit legii, din care cauză iniţiază el hotărârea ?

Oare nu sunt destui consilieri locali la Sibiu, că noi ştim vreo 23… ?

Nu e locul să comentăm acum prevederile legale privind evaluarea secretarului primăriei de către primar, care au ca efect o înlănţuire de nedesprins între cei doi, astfel că bietul secretar e nevoit sa vizeze de legalitate tot ce-i propune primarul, fiindcă altfel, vede el la evaluarea profesională !Dar la Primăria din Sibiu e puţin mai…în familie treaba şi din cauza înlănţuirilor de rubedenie dintre secretar şi unchiul şef de la resurse umane, rezultând un cerc vicios de mai mare hazul. Sau necazul ?! Aşa încât, unchiul Nistor propune, nepotul Nistor în calitate de secretar semnează propunerea, primarul Iohannis iniţiază proiectul de hotărâre. Şi, ca să certifice de « legalitate » proiectul de hotărâre despre care tot vorbim, dacă tot îl iniţiază primarul-evaluator, îl vizează de legalitate…secretarulevaluat… Iar Consiliul Local, precum îl ştiţi: ridică mâna şi aprobă, că doar pentru asta l-am votat ! Şi staţi, că nu s-a terminat ! După ce se aprobă de către maşina de vot a consilierilor, hotărârea respectivă de numire a evaluatorului « performanţelor » secretarului Dorin Ilie Nistor, va fi semnată…tot de secretarul Dorin Ilie Nistor ! Mai ceva decât în Caragiale !”. Fain, nu? Să tot lucrezi în Primăria Sibiu, dacă eşti protejatul sau, mai dihai!, complicele primarului la coţcării! Acum aţi găsit răspunsul la întrebarea pur retorică din titlul acestui ultim capitol? „De ce nu „pliveşte” primarul Iohannis „buruienile” din propria ogradă?”.

Dacă ar fi să răspundă chiar infatuatul Klaus Iohannis, cu tupeul său caracteristic, probabil că replica ar suna sec: De ce? De-aia!

Departamentul de Investigaţii JUSTIŢIARUL

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

6

Dosar „Justiţiarul”

Inutila şi abuziva poliţie comunitară sibiană (II) După apariţia primului episod din noul ,,serial horror”, cu titlul de mai sus, am fost bombardaţi cu reclamaţii şi informaţii privind activitatea acestui apendice parazitar al Primăriei Sibiu, numit „poliţie” comunitară. Unele informaţii provin de la actuali şi foşti angajaţi ai acestui serviciu public. Singurul reproş al acestora, pe marginea articolului publicat, a sunat cam aşa: ”Nu suntem toţi agresivi, nespălaţi şi fără şcoală”. Aşa că, le-am dat dreptate şi ne cerem scuze în mod public. Probabil am fost „luaţi de val” ori a fost o greşeală de exprimare şi percepţie. Este adevărat, nu putem să-i băgăm în „aceeaşi oală” pe toţi membri unei comunităţi, indiferent că este vorba de un oraş întreg sau doar de o simplă instituţie. Ne pare, sincer, rău dacă am lăsat impresia că intenţionat aducem jigniri gratuite întregului colectiv. A fost „o scăpare” pe care o regretăm. În rest, oamenii neau dat dreptate şi au venit cu amănunte, unele de-a dreptul picante, care arată că situaţia este mult mai gravă decât am descris-o noi.

Tot în numărul trecut ne întrebam dacă Poliţia Comunitară este în slujba cetăţenilor care o plăteşte prin contribuţiile la bugetul local (taxe şi impozite) sau oamenii în uniformă se află doar la dispoziţia primarului, pe post de gardă de corp. Să vedem ce zic ei despre ei înşişi în propriul „Regulament de organizare şi funcţionare”, la care au avut grijă să adauge şi: „doar date care sunt utile ptr site”. „Ptr” nu ştim ce înseamnă, deoarece prescurtarea cuvântului „pentru” ar fi „pt.”, dar probabil aşa mână caii personali ai şefului Aldea „poliţiştii” care-i îngrijesc şi păzesc, pe banii contribuabililor, la fostul depozit de muniţie din pădurea Dumbrava. Acolo unde vrea Iohannis să facă ştrand, ca să-i aducă utilităţile (gaz metan, curent electric, apă potabilă şi canalizare) sub nas – dar pe banii noştri! – prietenului său Ilie Carabulea, care a proiectat un cartier rezidenţial alături. Nu contează că se va distruge pădurea, că nu vor mai avea nepoţii noştri unde să se recreeze în mijlocul naturii.

Doar Iohannis nu are copii, aşa că nu va avea nici nepoţi! Dar, să revenim la „Regulamentul Poliţiei Comunitare Sibiu”. Citim la articolul 3: „Obiectul de activitate al serviciului public îl

constituie asigurarea ordinii şi liniştii publice, paza şi protecţia obiectivelor de interes public local şi privat, sprijinul instituţiilor statului, protecţia mediului înconjurător precum şi integritatea corporală a personalităţilor, pregătirea populaţiei în vederea asigurării protecţiei civile în caz de dezastre şi în situaţii de urgenţă, desfăşoară activităţi de informare şi instruire şi cunoaş-

terea şi respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor etc şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 7 din Legea 371 / 2004.” Ne-am amuzat copios la următorul pasaj: „protecţia mediului înconjurător precum şi integritatea corporală a personalităţilor”.

Să înţelegem că „personalităţile” fac şi ele parte din mediul înconjurător? Sunt un fel de le-

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

gume, care trebuie păzite la fel ca şi brazii din parcuri, înaintea Crăciunului, pentru a nu fi tăiaţi?

Ruperea unei flori este similară cu trasul unui rege de barbă sau mustăţi? Alăturare aceasta, total deplasată, între mediul înconjurător şi ”personalităţi”, dacă ar fi fost scrisă de cineva mai inteligent şi în alt context o consideram o ironie, dar aşa…Lăsând băşcălia deoparte, credem că protecţia respectivă este discriminatorie şi abuzivă. Ori asiguri protecţie, fie ea şi corporală, tuturor cetăţenilor, că de aia te numeşti poliţie comunitară, ori nu o asiguri nimănui, fiindcă cine vrea să-şi păzească integritatea corporală, şi îi permite punga, nu are decât să-şi angajeze o gardă de corp permanentă.

Cât priveşte delegaţiile oficiale, există o instituţie special creată pentru paza „personalităţilor”, numită Serviciul de Protecţie şi Pază (S.P.P.), dar care, din păcate pentru Iohannis, nu are în atribuţii şi paza primarilor!

Oare tot „personalitate” este şi finul lui Iohannis, Andreas Huber sau doar firma sa, „Limorom” , ca parte din „mediul înconjurător” care trebuie protejat, dacă permanent se află la poarta firmei în cauză o maşină de la Poliţia Comunitară? Este vorba despre intrarea în oraş dinspre Agnita. Am văzut aceleaşi maşini ale poliţiei comunitare şi la alte intrări în Sibiu, cum ar fi „drumul hoţilor” dinspre Ocna Sibiului. Dacă-i zice aşa, musai să fie şi hoţi pe acolo…

Raţionament de poliţist „adevărat”, corect! Care este scopul acelor posturi fixe? Demonstraţie de forţă pentru străini, intimidarea virtualilor infractori sau paradă de „civilizaţie”, după modelul din filmele americane de doi bani, unde în toate localităţile prăfuite stă şi o rablă de poliţie la intrare?

Nu întâmplător am pomenit de echipajul care asigură permanenţa la intrarea dinspre Agnita, imediat după coborârea din Dealul Dăii. Poliţiştii comu-

nitari care vegetează pe acolo „împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură”, cum s-ar spune, fiindcă în timp ce păzesc firma finului Huber – tot pe banii noştri! – ei produc şi bani pentru bugetul secătuit al primăriei. Au găsit un amărât în zonă, care creşte bietul câteva vaci pe propriul său pământ. Indivizilor în uniformă le-a căşunat pe bietul om şi pentru că aşa au trasat sarcini Iohannis şi Aldea – cât mai multe amenzi!!! –, cu o frecvenţă demnă de o cauză mai bună, îi întocmesc procese verbale pe motivul mincinos că animalele se hrănesc pe zona verde fără a fi supravegheate şi circulă pe marginea carosabilului, constituind astfel un pericol pentru persoane şi bunuri (!!!). Că motivele contravenţiilor sunt scoase „din burtă” este clar, deoarece pe multele procese verbale nu este semnătura vreunui martor, iar sub „contravenient” este scris invariabil de către „agentul constatator” acelaşi veşnic text: „nu se află de faţă”! Datele „contravenientului” au fost obţinute cu ocazia unei deplasări a poliţiştilor comunitari la ferma acestuia.

Orăştean Ioan, victima permanentă a abuzurilor acestor tăietori de frunză la câini, a ajuns în culmea disperării, sumele acumulate pentru amenzile scornite fiind enorme (facsimil). Am în faţă copii xerox după mai multe procese verbale încheiate de agenţii comunitari Năstase Ovidiu, Moisiu Cosmin şi Ţichindelean Elena. Ce-i frapant la toate aceste hârţoage: faptele care constituie contravenţie sunt prezentate identic. Între cele două variante: lipsă de imaginaţie sau comoditate, noi înclinăm spre cea de-a doua, adică, din lene, agenţii au copiat, pur şi simplu, textul schimbând doar data, aleasă şi aceasta la întâmplare, în funcţie de cât de prost le-a mers lor în ziua respectivă.

(Va urma) Marius Albin MARINESCU

Colimator

7

Centura Sibiului nu este una de castitate…

„Search Corporation”, firma orchestră Pentru deja „celebra” centură a Sibiului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (C.N.A.D.N.R.) a angajat consultanţi şi „specialişti” pe sprânceană. Astfel, la apel a răspuns prezent „Search Corporation”, vestiţi şi aceştia pentru tunul tras cu aşa-zisa reabilitare din Piaţa Gării. Să reamintim mânăria respectivă. La începutul anului 2006 Primăria Sibiu a organizat o li­citaţie pentru lucrări de reabi­ litare în Piaţa Gării. Au parti­cipat trei firme, iar construc­torul austriac „Strabag” a fost preferat, în detrimentul socie­tăţii britanice „Scanmoor” deşi oferta acestora din urmă era de 11,2 milioane euro, în timp ce austriecii, în combinaţie cu firma „Search Corporation” (ca proiectant) a contro­ve­ rsa­tu­lui om de afaceri Michael Stan­ ciu, şi-au estimat valoarea lucră­rilor la 15,7 milioane euro. Deci, surprinzător - oare? – a fost preferat executantul cel mai scump, diferenţa fiind de 4,5 milioane de euro! Aici s-a implicat, contrar legii, Ioha­nnis per­so­ nal, acesta semnând, în data de 27 ianuarie 2006, adresa prin care cele două fir­me con­cu­ren­te austriecilor erau înştiinţate că au pierdut licita­ ţia, deşi tan­demul „Stra­bag”-„Search” fu­se­se declarat învin­gător încă din 19 ianuarie!!! Rezultatul: Piaţa Gării din Sibiu arată aidoma unui deşert pietrificat, dar nu oricum, ci cu piatră importată taman din China pe bani grei…banii sibienilor! Urâtă şi nefuncţională, această lucrare edilitară este un adevărat eşec, dar care a costat foarte mulţi bani. Este demn de menţionat că majori­tatea lu­cră­rilor de renovare din Sibiu s-au executat cu firme aus­trie­ce sau germane. Cele relatate anterior, cu licitaţia trucată, se întâmplau în anul 2006! De atunci şi până azi nimic nou pe cerul Sibiu-

lui, astfel că şi pentru lucrările de la centura ocolitoare au fost desemnate două firme cu rezonanţe germanice în denumire :”Max Bogl” şi „Geiger”. La afacere s-a lipit şi magnatul sibian Ilie Carabulea cu firma proprie „Comtram”. Acelaşi Iohannis, ofertant de sinecuri pentru firme germane şi austriece, afirma nonşalant prin campania electorală de anul trecut că, dacă s-ar fi ocupat el personal de centura ocolitoare a Sibiului, aceasta ar fi fost gata demult. Ce spui, Franz?!

Dar cine te-a oprit să te implici, aşa cum a făcut, de exemplu, primarul Piteştiului? De implicat s-a „implicat” el, Klausi, dar pe invers, blocând lucrările firmei italiene „Todini”, fiindcă primise ordin din Vaterland: lucrările trebuie musai executate cu prusaci de-ai noştri, nu cu macaronari.

Jawohl, a răspuns micul Führer de pe Cibin şi „Todini” – Kaputt! La aceste lucrări apare din nou şi eterna „Search Corporation”, care este proiectant pe Secţiunea 2, dar, în acelaşi timp, şi consultant pe ambele Secţiuni (1 şi 2). Deci, pe înţelesul tuturor, „Search Corporation” centrează, dă cu capul şi înscrie, duce mingea la centru, dar şi aplaudă din tribune!

Mihai Gheorghe face bani pe centură protejat şi fără riscul de a se contamina cu boli venerice Fost director la Drumuri Naţionale- Secţia Sibiu, Mihai Gheorghe este şi el un soi de consultant sau „băgător de seamă” pe bani publici la lucrările coordonate de C.N.A.D.N.R. pentru finalizarea centurii ocolitoare de la Sibiu. După ce „a căpuşat” la greu societatea bugetară la care era director prin propria firmă, S.C. Prodial S.R.L. cu sediul în Cisnădie, str. Şelimbărului, nr. 155, acum, pe principiul „dacă nu curge, pică”, se adapă de la centura despre care spuneam în titlu că nu este una neprihănită. Pe vremea

când era director la Drumuri Naţionale-Sibiu, domnul Mihai Gheorghe încredinţa lucrări propriei firme. Astfel, el propunea, el aproba şi tot el încasa banii publici prin intermediul „căpuşei” Prodial S.R.L. pe care o administrează şi care are acelaşi obiect de activitate ca şi instituţia bugetară la care Gheorghe vegeta în calitate de director. Chestia respectivă se numeşte concurenţă neloială şi intră sub incidenţa Codului penal! „Marea realizare” a acestui Gheorghe a fost sensul giratoriu de pe DN1, la Mohu, care încurcă straşnic circulaţia şi provoacă accidente, fiind un obstacol imprevizibil, o sugrumare a celei mai importante artere rutiere din România. Acest sens giratoriu aiurea a fost construit „pe felie” cu controversatul primar al comunie Şelimbăr, Maricuţa, pentru un ipotetic parc industrial, care, deocamdată, există doar în imaginaţia celor doi devoratori de bani publici. „Prodial” S.R.L. este mică, dar

virilă şi foarte erectilă atunci când este vorba de bani publici în care e rost de vârât! Prezentăm evoluţia acestei firme pe ultimii cinci ani.

Prin relaţiile create pe timpul directoriatului de la Drumuri Naţionale, Mihai Gheorghe are grijă ca propria firmă să aibă permanent contracte, chiar dacă unele dintre acestea sfi-

Prodial S.R.L. Cisnădie, Str. Şelimbărului, nr. 155 Codul de identificare fiscala: 6442346 Nr. înreg. Registrul Comerţului: J32/1541/1994 Indicatori din Bilant 2004* Total active imobilizate 14.387.188 Total active circulante 4.941.371 Stocuri 3.046.303 Casa şi conturi 593.974 Creanţe 1.301.094 Capitaluri total 6.505.942 Capital social 206.800 Provizioane N/A Datorii total 12.953.508 * Valori exprimate în mii Lei. Indicatori din Contul de 2004* Profit şi Pierdere Cifra de afaceri 21.167.361 Total venituri 26.817.732 Total cheltuieli 26.042.966 Profit brut 774.766 Profit net 551.257 Număr salariaţi 41 * Valori exprimate în mii Lei.

dează legile. Astfel, firma ,,Prodial” lucrează, la Micăsasa, în antrepriză pentru ,,Geiger”, deşi aceasta din urmă are atribuit un contract direct, care nu permite pasarea lucrărilor altora, fie ei chiar foşti directori şi parteneri de afaceri pe ban publici!

Dan FLORESCU

Sediul firmei „Prodial” a fost făcut cu banii din propriul profit sau din salariul de bugetar al lui Mihai Gheorghe?

2005 1.485.721 558.443 99.089 N/A 325.179 813.728 20.680 N/A 1.255.026

2006 3.463.200 1.960.742 114.367 1.143.694 702.681 2.478.484 20.680 N/A 2.953.621

2007 8.495.796 2.633.972 766.903 338.119 1.528.950 3.613.236 20.680 N/A 7.516.532

2008 8.723.028 3.741.734 1.114.357 39.782 2.587.595 4.490.586 20.680 N/A 7.987.667

2005

2006

2007

2008

3.093.307 3.763.385 3.574.917 188.468 163.134 50

8.669.756 10.045.193 8.062.496 1.982.697 1.664.756 58

8.774.317 11.719.625 10.463.720 1.255.905 1.057.399 69

12.752.231 14.540.582 13.496.397 1.044.185 877.350 83

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

8

Colimator

Delfinul care

Jocul piramidal Delphinul este unul din cele mai controversate acţiuni din România. El a cuprins deja mai multe judeţe din ţară, cum ar fi cele din Moldova sau Ardeal. Mulţi dintre oamenii ce au participat la acest joc, au sfârşit prin a-şi lua viaţa, fapt ce a atras atenţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Ministerului Public (DIICOT).

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că prejudiciul creat prin acest joc piramidal depăşeşte cu mult suma aproximativă de 1.000. 000 de euro. Din păcate, nu sunt cunoscute, încă, toate ilegalităţile deorece oamenii preferă să îşi menţină tăcerea. Lucrurile sunt clare, indicii de splălare de bani şi evaziune fiscală există.

Realitate cruntă Unul din victimele acestei manipulări a apelat la ajutorul nostru şi ne-a povestit prin ce calvar a trecut. Numele lui îl vom păstra secret pentru a nu-i pune în pericol viaţa. Şi asta nu este o replică culeasă dintr-un film de acţiune cu mafioţi care mănâncă spaghete, ci este purul adevăr. Persoanele care l-au contactat să-l atragă în această vâltoare a fraudelor, l-au ameninţat că îi vor omorâ familia, dacă divulgă orice detaliu legat de acest joc. Dar, să începem cu metodele de racolare a victimelor! Jocul Dlephinul se ocupă cu atragerea a cât mai multe persoane, fie ele înstărite sau nu. Ele sunt nevoite să achiziţioneze patru volume ale cărţii „Calea Succesului” şi pentru asta trebuie să depună 2.190 de euro într-un cont. Banii se împart sub forma de comisioane între asistentul aspirant (care a racolt persoana nou-venită) şi superiori. Astfel cel care a păcălit persoana să se implice într-o astfel de acţiune primeşte 540 de euro, superiorul acestuia primeşte alţi 360 de euro, managerul numai 180 de euro, iar leaderul are

un comision de doar 120 de euro.

Restul de bani sunt depuşi în contul din Gibraltar, crede proaspătul intrat în spirala jocului. Sursa noastră ne mărturiseşte cum, persoana care l-a băgat în cea mai mare încurcătură din viaţa lui, a fost nimeni alta, decât o bună prietenă a soţiei lui. El susţine că întreaga echipă se folosea de psihologie şi manipulare pentru a atrage cât mai multe persoane.

Promitea îmbogăţiri peste noapte, asigurări de viaţă, chiar şi luna de pe cer dacă era necesar. Domul X şi persoana ce încerca să-l ademenească să facă o astfel de investiţie, este una din cele mai bune prietene ale soţiei lui. S-au întâlnit pentru prima dată la restaurantul Bufniţa, din Sibiu. Astfel, asistenul aspirant (prietena soţiei) a venit însoţită de mai multe persoane, şi anume de V.G., O. A. şi L.O., pentru a le câştiga încrederea. Încă de la această discuţie i-au cerut 70 de lei. A doua întâlnire a fost organizată la Sighişoara, la Casa de Cultură a Pensionarilor. Însă pentru a ajunge aici, ei trebuiau să respecte mai multe condiţii: să fie îmbrăcaţi foarte bine, la costume, să fie prezentabili, iar mijlocul de transport să fie ales de organizaţie (care se pretindea a fi gratuit). Aici tânărul nostru trebuia să fie învăţat cum se fac banii, mulţi şi repede. Autocarul pus la dispoziţie era înmatriculat ca fiind unul al SC Ruxandra SRL. Întâlnirea a fost programată pentru week-end. Însoţit de soţia sa, victima s-a prezentat la ora stabilită, pe strada Abatorului, pentru a se „îmbarca”. Însă, surpriză!

Pentru a ajunge la destinaţie, au trebuit să plătească 15 lei transportul, care iniţial era gratuit. Acolo, au mai plătit încă 7 lei de persoană intrarea.

Sala era arhiplină, toţi cei adunaţi parcă erau nişte personaje de la o nuntă, dar în transă. Atunci ardelenii noştri au prins curaj, crezând că nu are cum să fie ceva „murdar” la mijloc, dacă sunt atâtea persoane implicate, printre care şi unele publice.

Nu toţi aceşti oameni puteau fi pă-

căliţi, credeau ei. Aici li s-au prezentat nişte grafice care reprezenat ierarhia. Şi li s-au expus pe scurt condiţiile şi sarcinile. Însă pentru a putea intra în „competiţie” ei trebuiau să achite cei aproximativ 2200 de euro pentru a achiziţiona volumele cărţii „Calea Succesului”. Numai după aceşti paşi, ei puteau aduce alţi oameni în „branşă” şi doar în urma acestei acţiuni vor primi „comisionul”. Însă nu orice fel de persoane, ci numai de ordin de rudenie. De ce?

Pentru ca, cei implicaţi, să se asigure că „ultimii aduşi” nu vor putea ieşi din această tărăşenie, prea curând.

Se foloseau de tot ce înseamnă valori ale familiei, încrederea acesteia, sprijinul acordat între membrii! Ştiau că, între ei, nu se pot trăda, că nu se pot părăsi la greu! Dar mai ales se foloseau de naivitatea lor, ştiind că aceştia, odată păcăliţi şi încrezători în spusele celor din interiorul reţelei, la ordinul lor, involuntar, vor face acelaşi lucru. Iniţial ei credeau că este o afacere bună, fără să se gândească ce se află, de fapt, în spatele cortinei. Aşadar, domnul nostru s-a lăsat păcălit şi a depus un cec pentru o instituţie din Spania, Madrid, firma MLM 2002 S2, din Gibraltar, în schimbul a patru volume ale vestitei cărţi. Banii colectaţi din ţară au fost viraţi în conturile Laiki Bank din Cipru, un alt paradis fiscal. Tocmai de aceea circuitul banilor este foarte dificil de urmărit. Ulterior au semnat şi un Contract de Prestări Servicii.

Obiectivul contractului consta în prestarea următoarelor servicii de către „beneficiari”: acţiuni, activităţi teoretice şi practice privind conţinutul manualului „Calea Succesului” sau în directă corelare cu aceasta, acţiuni care vor fi organizate de prestator sau colaboratori ai acestuia.

Beneficiarul trebuia să achite pentru serviciile prestate suma de 2190 de euro. Plata pentru aceste servicii se făcuse însă anticipat, odată cu plata pentru manual. Impozitele şi taxele datorate către stat, născute din contract, au fost achitate conform legii în vigoare, l-au asigurat ei. Executarea prestaţiilor se face în conformitate cu programul de activităţi stabilite de prestator. Acestea s-au desfăşurat în străinătate, în locaţiile stabilite de ei. „Răspunderea contractului” avea trei condiţii. Prima condiţie era aceea că „denumirea unilaterală este interzisă”. Apoi „partea în culpă, pentru nerespectarea parţială sau totală ori pentru efectuarea defectuoasă a clauzelor trebuia să plătească despăgubiri”.

Ce-a de-a treia condiţie este aceea că „atât prestatorul cât şi beneficiarul vor răspunde pentru confidenţialitatea lucrărilor sau serviciilor”. Aşa se prezintă vestitul contract secret. Şi nu este de glumă! Pentru că oricine se apucă să divulge aceste secre-

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

te, aşa cum a făcut curajosul nostru, se supune unui real pericol. Acesta ne-a mai povestit, cu lacrimi în ochi, cum mai multe persoane, ce au luat parte la acest „joc”, s-au sinucis. Au preferat această „rezolvare” pentru că le-a fost teamă să apeleze la justiţie. Ei au fost ameninţaţi încă de la început, că, dacă vor alege calea către autorităţi, vor trimite recuperatori, pentru a le demonstra, că nu e de glumă cu ei. Când s-a hotărât să părăsească acest „platou”, „beneficiarul”, cum era numit de organizaţie, era conştient că va pierde toţi banii ce i-a dat până la acel moment. Dar era şi mai conştient că poate pierde mult mai mult, dacă nu se va opri. El nu ar fi putut să racoleze persoane din propria familie, doar pentru a-şi putea recupera banii. Şi oricum nu era nimic sigur că lucrul acesta se va întâmpla. Dar, ceea ce este cel mai important, nu le putea face rău apropiaţilor lui, aşa cum i s-a făcut lui!

Minciuna, înşelătoria şi manipularea nu fac parte din „bagajul” lui de om cu demnitate. Astăzi, cel mai frică îi este ca, la un moment dat, trecutul să nu se reverse în prezent sau viitor.

O anume femeie, Trăistariu, afirmă într-o declaraţie a unui ziar naţional că jocul „este o afacere pentru oameni cu tupeu, şmecheri”. Domnul X susţine că sinuciderile în masă a victimelor din toată ţara stau la baza faptului că ei nu au făcut faţă stresului cauzat de datoriile acumulate la bănci sau cămătari.. Sursa noastră nu doreşte să mai ia sub nici o formă parte la aceste escrocherii, însă a vrut ca cititorii acestei reviste să afle adevărul. A încercat prin relatarea sa să îi împiedice pe cei nevinovaţi să nu facă aceeaşi greşeală ca şi el.

Dar mai ales să nu treacă printr-un calvar, care să le răpească nopţile, zâmbetele şi banii.

DICOT pe urmele lor Spălarea de bani, evaziunea fiscală sau înşelăciunea sunt numai câteva încălcări ale legii aduse la cunoţtinţa celor din conducerea jocului piramidal Delphinul, de către şeful DIICOT Timişoara. Aici sunt cercetate mai mult de 6 prsoane din structura acestui joc, sub aspectul acestor infracţiuni. Procurorii din Timişoara au fost primii care s-au sesizat asupra acestui caz. Ulterior, având în vedere că infracţiunile au fost săvârşite în mai multe judeţele ale ţării, cei de la Bucureşti, tot din cadrul DIICOT, au preluat frâiele anchetei. Au fost înregistrate zeci de plângeri, la nivel naţional, în care membrii acestui sistem au pierdut sume exorbitante. Toate inspectoratele judeţene din Moldova şi Ardeal au intrat imediat în alertă. Acest joc a fost deseori comparat cu acţiuni de tipul Caritas-ului, Gerlad-ului sau FNI. Persoanele implicate nu au avut

niciodata nimic de câştigat. Însă au avut foarte mult de pierdut. „Raiul pe pământ” nu există, mai ales dacă vrei să-l dobândeşti aşa. Înmulţirea substanţială a veniturile se face numai prin muncă cinstită. Tocmai de aceea nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de vorbe în vânt. Cea mai mare dovadă a îndobitocirii membrilor a fost semnalată în momentul în care aceştia au fost de acord să semneze „clauza secretă”, potrivit căreia, în cazul în care vor anunţa autorităţile despre aceste înşelătorii, vor plăti despăgubiri de patru ori mai mari.

Aşadar, cei care şi-au făcut curaj să recunoască tot acest crud adevăr, au suferit şi mai multe prejudicii.

Delphin Internaţional s-a înfiinţat la noi în ţară, pentru prima data, la Câmpulung Muscel. Pe parcurs el s-a extins în Arad, Timişoara, Iaşi, Neamţ sau Sighişoara. Poate ale lui tentacule sunt prezente şi în alte judeţe, de care noi încă nu am luat cunoştinţă.

Anchetatorii consideră că „reuşita” acestui joc se datorează îndoctrinării cu lozinci de genul „circuitul financiar continuă la nesfârşit şi va asigura fericirea veşnică”. Amestecul muzicii subliminale cu atmosfera destinsă a locurilor unde se ţineau „şedinţele” contribuiau la inducerea unui confort psihic şi pregăteau un teren fertil pentru manipularea ulterioară. Totul se prezenta ca o adunare a unei secte, cu mesaje atent selecţionate pentru cei cu psihicul labil. Erau ca prinşi în transă! Discursurile mobilizatoare îi prosteau chiar şi pe cei mai puţin creduli. Regulile diabolice ale acestui joc sunt făcute clare încă de la început şi imposibil de încălcat. Ţinuta obligatorie dădea de înţeles că „membrii” erau ca nişte fraţi, diferenţa dintre ei era doar de natură ierarhică. Mai ales că, de cele mai multe ori, racolaţii erau într-adevăr membrii ai familie.

Această înşelăciune a fost greu de probat, încă de la început, pentru că nimeni nu dorea să declare ceea ce se întâmplă cu adevărat în interioriul acestei afaceri. Să depui peste 2000 de euro, fără să primeşti în schimb nimic, decât 4 volume a unei cărţi idioate, dar să speri că te poţi îmbogăţi peste noapte, ar fi trebuit să pună pe mulţi pe gânduri. Tocmai de aceea, anchetatori sunt de părere că tactica ce o folosesc ei este una puternică şi profundă. Pentru prima dată, la Iaşi, afacerea Delphinul Internaţional a intrat în atenţia autorităţilor, după ce o infirmieră de la Spitalul de Boli Infecţioase din acest oraş s-a sinucis din cauza datoriilor, caz prezentat pe larg, în mai toate ziarele din România. Procurorii de la DIICOT Iaşi au percheziţionat, la acel moment, mai multe locuinţe ale membrilor acestui joc piramidal, ridicând totodată documente ce privesc activitatea acestora. Mai mulţi

Colimator

9

se transformă în rechin! capi ai acestei organizaţii au primit vizita mascaţilor de la DPIR. Însă „mai marii şefi” ai reţelei se află la Timişoara. DIICOT Iaşi, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi DPIR au descins simultan în mai multe sedii pe care Delphin International le are în Moldova. Primele descinderi s-au făcut la Suceava, la domiciliul lui Constantin Boghian şi al logodnicei sale, Adina Borza.

Aceştia reprezentau capii reţelei piramidale Moldova. De aici au fost confiscate calculatoare şi laptop-uri cu evidenţele filialelor din Paşcani şi Roman. Însă mai sunt multe alte sedii neatinse încă şi mulţi oameni care s-au îndatorat până peste cap din cauza promisiunilor făcute de aceştia. Persoanele care stau în spatele acestei afaceri, pe plan naţional, sunt: Camelia Zachar (32 de ani) din Arad, asociat şi administrator la SC Business Center Consulting SRL Arad, Daniel Andreas Fasler (37 de ani) administrator al firmei „Delphin International LTD” şi al altei firme partenere din Gibraltar, domiciliat în Monaco, Emil Krutek (39 de ani) din Cehia, iniţiatorul jocului în ţara de origine şi în România, Felix Daniel Toana (31 de ani) din Timişoara şi Silviu Bogdan Blidariu (24 de ani) tot din Timişoara, manageri. Trebuie menţionat că aceste firme sunt folosite drept paravan ale adevăratei firme-mame. Capetele de acuzare ale celor 5 delphini-şefi sunt: evaziune fiscală, înşelăciune, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi exercitarea unor acte de comerţ în favoarea şi pe seama unei societăţi străine. Chiar dacă este anchetată de purtătorii de uniformă, firma „Delphin International” îşi contună nestingherit activitatea, încercând să racoleze poate şi la acest moment persoane din diferite zone ale ţării.

museţea naturii din Republica Dominicana. Am făcut această scurtă prezentare pentru a arăta cât de periculosă poate deveni pentru unele persoane dorinţa de a avea bani. În timpurile pe care le trăim acum, în care multe familii sunt la un pas de destrămare din cauze problemelor economice, fuga spre „portiţa de scăpare” oferită de această reţea a însemnt o speranţă, până la a se transforma în iluzie şi disperare, datorită pierderilor financiare, de cele mai multe ori fiind vorba de bani împrumutaţi. Au profitat de problemele celor mai nevoiaşi dintre noi, de cei naivi şi încrezători, pentru a-şi pune temelia unui imperiu. Conştiinţă aceşti oameni evident că nu au, din moment ce nu i-a atins în nici un fel

suma depusă de aproximativ 2200 de euro, care nu însemna numai valoarea cărţilor, ci era garanţia că, peste noapte, veniturile acestuia vor creşte considerabil. Fondul muzical este un alt element manipulatoriu.

Acesta cuprindea trei melodii profund mobilizatoare. Totul semăna mai mult cu o reuniune a unei secte, nu cu a unei întâlniri de afaceri. Organizatorii le cereau întotdeauna invitaţilor să se hotărască pe loc, acordându-le trei zile termen pentru a face rost de bani. Presiunea pusă pe umerii oamenilor trebuia să fie una enormă, pentru a le întuneca judecata, iar timpul scurt pus la dispoziţie tocmai pentru adunarea banilor avea la bază motivul ca aceştia să nu apuce să se răzgândească. Sărăcia şi

Dobândă de 337% „Venim noi la tine”, „Îţi înţelegem nevoile şi posibilităţile”,„Suntem corecţi”, „Suntem rapizi”, sunt îndemnurile reprezentanţilor Provident, pentru a cădea în plasă. Trebuie să fi foarte naiv dacă începi să crezi că oamenii aceia vin acasă, te ascultă cu înduioşare şi îţi oferă drept consolare, câteva milioane de lei.

Lucrurile par transparente doar la suprafaţă. Provident garantează că oferă un credit în 48 de ore şi o rată fixă pe perioada contractului. Chiar dacă lucrurile par „minunate” la prima vedere, la finele contractului cel care împrumută bani de la Provident „se alege” cu o dobânda de 227,040% până la chiar 337, 310%.

De ce Provident?

Joc psihologic Firma mamă, care a iniţiat jocul de tip piramidal Delphinul, este „Delphin Internaţional Incorporated”. Ea a fost fondată în anul 1995 de Leslie Fieger, şi de soţia sa Sandra. Aceştia au reuşit să încaseze peste 60 de milioane de dolari din 20 de ţări, în timp de 5 ani. În această perioadă au făcut în aşa fel încât să nu stârnească suspiciuni. Însă nu au avut foarte mult succes, deoarece după 6 ani firma este închisă din cauza anchetelor federale. Însă, odată ce au constatat că a face bani uşor, repede şi pe spinarea altora funcţionează de minune, familia Fieger şi-a deschis o altă firmă, un an mai târziu după închiderea primeia. Aceasta a purtat numele de „Learning Frontier Technologies Ind”. Ea a preluat toate activele şi brand-urile de vânzare din lume ale Delphin International Inc. Astăzi soţii s-au retras „oficial” din afacere, bucurându-se de fru-

Părintele Caritas-ului, clujeanul Ion Stoica, a fost judecat şi condamnat cu blândeţe pentru că a înşelat aproximativ 325. 000 de români naivi. Astăzi, o altă firmă care încearcă să facă bani de pe urma românilor, este Providentul. Ea vine cu promisiuni încă de la început. Însă adoptă altă tactică! Câştigă încrederea, acordând împrumuturi. Însă în spatele acestei „bunăvoinţe” stă de fapt o rată lunară de trei ori mai mare decât suma împumutată.

Taxe peste taxe, dobânzi şi rate „rotunjite” sunt paravane ce doresc să acopere alte tâlhării. Diferenţa dintre aceste firme este una singură.

Că pe ringul de dans, se schimbă participanţii!

faptul că zeci de oameni s-au sinucis din cauza minciunilor şi promisiunilor lor. De multe ori desfăşurarea acţiunilor psihologice se bazează pe tehnici de influenţare şi manipulare psihologică a personajului – ţintă. În cazul nostru, personajul/personajele ţintă este/sunt victima/victimele care a/au trecut printr-un real coşmar, în speranţa că, în curând se va/vor îmbogăţi. Manipulatorul, aici, este reprezentat de întreaga echipă a jocului. Un exemplu simplu prin care putem înţelege cum informaţia este manipulată în scopuri egoiste pentru a crea o falsă impresie sunt „preţurile psihologice”... adică

lipsa de perspective au fost înlocuite cu visuri şi idealuri false, cum ar fi să locuieşti într-o casă frumoasă, cu piscină, să conduci o maşină luxoasă, să ai bani să-ţi satisfaci orice pofte, să-şi şcolarizezi copii la cele mai luxoase instituţii de învăţământ.

Alte metode de îmbogăţire rapidă?

Caritasul reprezintă o altă mare escrocherie. De pe urma lui s-au îmbogăţit mulţi politicieni şi magistraţi. După revoluţie, mulţi români au fost înşelaţi prin jocuri piramidale, acesta fiind primul dintre ele.

Un altul purta numele de Gerald.

Aceasta ar fi prima întrebare pusă de fiecare dintre noi! Însă reprezentanţii Provident au găsit repede şi nişte răspunsuri! „Pentru că afacerea noastră se bazează pe relaţii, preţuim oamenii mai presus de orice. Înţelegem nevoile şi aspiraţiile clienţilor noştri şi oferim credite avantajoase, simple, şi transparente care să vină în întâmpinarea problemelor cu care aceştia se confruntă. Date fiind importanţa creditelor în ziua de azi, Provident încearcă să extindă beneficiile acestor servicii către beneficiile de oameni adesea trecute cu vederea de alte instituţii financiare. Furnizând împrumuturi într-un mod responsabil şi foarte bine administrat, încercăm să venim în sprijinul acelor clienţi care altfel s-ar putea simţi excluşi deoarece serviciul nostru este personalizat conform nevoilor fiecărui client în parte. Nivelul de satisfacţie a cleinţilor noştri este foarte mare. 83% din clienţii noştri spun că sunt mulţumiţi de calitatea serviciilor noastre, un nivel foarte ridicat pentru industria financiară”, au spus reprezentanţii Provident. Ce frumos sună! Mâna

de ajutor întinsă celor marginalizaţi, 83% clienţi mulţumiţi, servicii de o calitatea impecabilă. Minciuni!

Dacă esti om cu capul pe umeri, te întrebi, de ce oamenii aceia au fost „excluşi” de alte „instituţii financiare”? Poate că nu erau eligibili? Nu se încadrau pentru o sumă, fie ea una mică, la nici una dintre bănci!!! Şi atunci să înţelegem că Provident îşi asumă riscul, ca omul acela ce nu s-a încadrat la un împrumut la una din băncile din România, din vaste motive, (de genul că nu are un salariu care să se încadreze cerinţelor băncii sau chiar nu are salariu), îi întinde o mână de ajutor? Societatea de finanţare Provident ademeneşte clienţii în principal prin pliante distribuite în cutiile poştale. „Oricând ai nevoie de bani şti că ai la cine să apelezi! Cu Provident ai banii în mână în maxim 48 de ore de la apelul telefonic. Convenabil – banii vin rapid, direct la tine acasă.

Transparent – fără taxe şi comisioane ascunse. Accesibil – fără giranţi sau garanţii, ai toate actele la îndemână. Poţi trimite SMS la 1805 cu textul „credit” şi te sunăm noi”, se precizează pe respectivul pliant de prezentare a societăţii Provident. Totuşi lucrurile nu sunt la fel de bune ca la prima vedere. Astfel, românul naiv ajunge să plătească o dobândă de până la 337,310%.

Stratagema utilizată de Provident este una foarte interesantă. Dacă soliciţi un împrumut de 2 000,00 lei, pe o perioadă de rambursare de 26 de săptămâni, graficul de rambursare a împrumutului afirmă că „împrumutul ales nu se găseşte momentan în oferta noastră”. Mai jos îţi sunt prezentate „opţiunile convenabile”. Astfel, dacă ai nevoie de aceşti bani, îi poţi restitui în două variante. O primă variante cu o perioadă de rambursare de 52 de săptămâni, cu o rată lunară de 66,40 lei, ajungi la o dobândă de 227,040%. Adică iei 2 000,00 de lei şi dai înapoi 3 452, 80 lei. O a doua variantă ar fi de o perioadă de restituire a împrumutului de 39 de săptămâni, cu o rată săptămânală de 86,00 lei, cu o dobândă de 337,310%, ajungi să dai înapoi 3.354,00 lei. Adică cu aproximativ încă jumătate mai mult decât ai împrumutat! Ce mână de ajutor, ce apreciere a aproapelui tău, ce bătaie de joc! Problema este că această instituţie, nu este singura. Se zvoneşte că mulţi dintre români s-au sinucis şi de pe urma acestor înşelătorii! În ziua de azi, nimic nu mai e cu bună intenţie, nimic nu mai e pe gratis! De aceea, fiţi cu ochii în patru!

Oana RUBA

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

10

Social

Deşi are aproape 60 de ani, în cazul lui nu se potriveşte zicala „cine n-are bătrâni să-şi cumpere”. Este vorba de Pop Augustin, preşedintele Asociaţiei de locatari Piaţa Nouă nr. 1 din Cisnădie, care ţine morţiş să arate tuturor că încă este „macho” şi nimeni nu i se poate opune. Se recomandă „jurist”, dar singura lege căreia i se supune se pare că este legea pumnului – cel puţin aşa-l recomandă acţiunile sale. Iată mai jos povestea unui tânăr cisnădian, care a încercat să nu se lase intimidat de personalitatea debordantă a „preşedintelui Pop”, apelând cu disperare la toate pârghiile legale posibile şi necesare pentru a i se face dreptate.

„Mulţumită” Primăriei din Sibiu, care a depunctat dosarul pentru o locuinţă ANL al tânărului din povestea noastră, pe motiv de „lipsă de studii superioare”, acesta şi-a cumpărat un apartament frumos în Cisnădie. În viziunea Primăriei Sibiu, dacă trebuie căpătuit vreun

unei furtuni. Nefiind timp pentru căutarea unui alt apartament, tânărul s-a hotărât să meargă totuşi înainte. După ce s-a mutat, a aflat cu stupoare în ce condiţii fusese construit vechiul „acoperiş”: nu tu proiect, nu tu firmă autorizată, nu tu acte, nu tu garanţie, nu tu aco-

Foto 1

„pilos”, atunci Colegiul Universitar din cadrul Universităţii L. Blaga din Sibiu nu mai reprezintă studii superioare … Fiind căsătorit şi având doi copii, tânărul nostru, cu un ajutor substanţial de la părinţi (cca. 20 de mii de euro), reuşeşte să obţină un credit ipotecar şi achiziţionează un apartament în Cisnădie, fără a-i trece prin cap ce avea să urmeze. Pe perioada pregătirii actelor pentru bancă, apartamentul – situat la etajul IV - a avut deasupra un „acoperiş” de tablă pe structură de lemn. Tânărul nostru neexperimentat în „şmecherii de Cisnădie”, nu s-a gândit să verifice în ce condiţii a fost construit acoperişul respectiv. La un moment dat îl sună fostul proprietar şi-i dă o veste proastă: acoperişul a fost smuls de pe bloc în urma

periş ancorat de structura blocului. A fost ca o farfurie imensa pusă peste bloc - normal că n-a rezistat la furtună, ci a fost luat pe sus. Toată şandramaua avusese pecetea „ctitorului” Pop, un personaj recunoscut în Cisnădie pentru acte de „haiducie”. Se recomandă singur pentru a impresiona: „Interesaţivă cine sunt eu aici şi după aia mai vorbim”. Cine sunteţi dvs., stimabile, vreo rudă cu Mărgelatu?

Ca un adevărat inginer, care a luat în calcul toate riscurile, „preşedintele Pop” s-a făcut vinovat, odată cu prăbuşirea acoperişului, de punerea în pericol a vieţii unor cetăţeni prinşi sub mormanul de lemne şi tablă rămas din aşa zisul acoperiş şi de provocarea de daune autoturismelor peste care s-a prăbuşit. Din informaţiile noas-

Gusti Pop, tre, NIMENI NU A FOST TRAS LA RĂSPUNDERE. Asta pentru că oamenii nu cunosc legea sau se tem s-o aplice. Din punctul de vedere al distinsului „preşedinte”, vinovat este „Dumnezeu”, doar El a poruncit furtuna, nu? Ei bine nu, stimabile, vinovat eşti matale, expert în lucrări „la negru”, pentru că n-ar fi trebuit să aprobi asemenea „construcţie” pe blocul în care locuieşti.

După acest eveniment, tânărul nostru, fost sibian, s-a mutat în „Heltau”. Şi-a zugrăvit omul apartamentul, în încăperile în care se cerea şi... surpriză, în scurtă vreme s-a ales praful de banii investiţi în zugrăveală: a început să-i plouă în casă şi să mucegăiască în camerele copilaşilor săi. Disperat fiind şi aproape început de iarnă, afară fulguia, era noiembrie, omul trage rapid o hidroizolaţie cu speranţa c-a rezolvat problema, măcar pentru o perioadă. Din păcate, datorită vremii neprielnice, izolaţia n-a ţinut decât până primăvara. Totuşi, a recuperat de la vecini mare parte din banii investiţi, mai puţin de la preşedintele de asociaţie care, deşi „jurist” cum se laudă, deşi locatar pe tronsonul de scară cu pricina, n-a argumentat în niciun fel de ce nu plăteşte (suma era oricum modică, cca. un milion lei vechi/familie). Am aflat că stimabilul preşedinte are probleme în a achita şi sume de 0,3 lei, aferente plăţii facturii de curent electric pe scara blocului. Ca urmare, pe 20.03.2008, tânărul nostru face o cerere la asociaţie (foto 1) pentru ca „preşedintele” să-şi exercite funcţia şi să ia măsuri. Dar ce măsuri? Pop ia măsuri doar când acestea sunt în folosul său. În loc să convoace adunarea generală, i-a cerut tânărului nostru să caute oferte pentru mansardarea scării.

Omul face asta conştiincios şi la urmă constată că şi-a pierdut vremea degeaba: vecinii de scară nu vor toţi mansardă, Primăria nu autorizează construcţia pe o singură scară. Tânărul nostru îşi canalizează efortul în altă direcţie: oferte pentru hidroizolaţii. Face rost de mai multe, le înmânează „preşedintelui”, rugându-l să le supună atenţiei vecinilor, spre adoptarea celei mai eficiente soluţii (foto 2).

Venea toamna şi apartamentele de la etajele 3 şi 4 începuseră să se deterioreze datorită infiltrării apei de ploaie. Preşedintele nostru…

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

dureri în cot şi nici acolo. La un moment dat, când acesta era pe „domeniul său” din spatele blocului (cca 40 m2 de domeniu public ocupat abuziv şi pe care „macho Pop” şi-a făcut o frumoasă curte – foto 3, 4) proaspătul cisnădian îl întreabă cât are de gând să mai tergiverseze lucrurile. Stupoare: deşi era maşina Poliţiei în zonă, „haiducul Gusti” se repede ameninţător spre mai tânărul său vecin, promiţându-i că-i rupe oasele.

Dânsul e recunoscut în Cisnădie pentru „manifestări folclorice” de acest fel. În secunda următoare, tânărul se urcă-n maşină şi se opreşte la sediul Poliţiei Cisnădie, unde depune o reclamaţie (apoi chiar mai multe, în funcţie de ieşirile „haiducului”) – foto 5. Într-un final, „preşedintele” bi-

rialele şi lucrările (facturi, garanţii, etc.), reface hidroizolaţia – foto 7, 8. După terminarea lucrărilor, duce toate actele la asociaţie, solicită împărţirea corectă a cheltuielilor şi recuperarea banilor. Motivând că s-au vândut materiale,într-adevăr, s-au vândut ca second-hand o parte din materialele care s-au comandat în surplus, fără însă a li se solicita locatarilor şi plata acestor materiale, „preşedintele” nu recunoaşte nici o factură, chitanţă sau garanţie, ci, din contră, îşi etalează vocabularul redus (fără să ştie că e înregistrat cu un telefon mobil): „eşti escroc, tâmpit”, apoi cireaşa de pe tort: „E bine să nu ajungeţi să mă supăraţi. Ascultă ce-ţi spun eu, până la urmă-ţi faci bagajele şi pleci din Cisnădie. Gândeşte-te numai ce-ţi povestesc

Foto 2

nevoieşte să-i îndese vecinului de la etajul IV, în cutia poştală, în bătaie de joc, un răspuns „oficial” la cererea din martie. I-a luat „juristului” Pop „doar” 6 luni să-l redacteze – foto 6. Din acest răspuns a reieşit că „asociaţia lui Pop” e doar de formă. Exasperat, cu acordul scris al Primăriei, tânărul nostru contactează o firmă (chiar două) şi, cu acte în regulă pe toate mate-

eu […] Răbdarea mea a ajuns la final, gândiţi-vă numai censeamnă asta. Interesează-te şi pe urmă mai vorbim”. Tânărul nostru s-a interesat: există cisnădieni care, mai cu voce tare, mai în şoaptă, recunosc că „preşedintele” a fost închis pentru furt. Poliţiştii care-l cunosc se iau cu mâinile de cap când aud numele lui Gusti Pop. A ameninţat cu toporul oa-

Social

11

spaima Cisnădiei? tul că sănătatea vecinilor este mai presus de o amărâtă de zugrăveală. Ba mai mult, a încheiat un contract foarte prost, în dezavantajul locatarilor şi avantajul companiei Vodafone.

Deşi au fost adresate sesizări, inclusiv Consiliului Local din Cisnădie, în ceea ce priveşte activitatea „necurată” a preşedintelui de asociaţie din Piaţa Nouă nr. 1, nu s-a procedat la mai mult decât a trimite nişte hârtii reclamantului, cu promisiunea că „asociaţia va intra în legalitate”. Noi întrebăm când? Ca să intre în legalitate, ar

şi care nu s-a lăsat intimidat de „calităţile de luptător” ale „haiducului Pop”, ci, cu acordul Primăriei, a reluat încercările de a-l scoate pe d-nul Pop de pe domeniul public, facilitând accesul celorlalţi vecini la balcoanele ale căror proprietari sunt, pentru lucrări de termoizolaţie. Sperăm ca dl. Preda să reuşească să termine ce-a început, fără ca vreo „pilă” a lui Pop să-i bage beţe-n roate. Din păcate, între timp, locatari de la parter, vecini cu bun simţ, au fost siliţi să-şi demoleze gardurile metalice care protejau zona verde, deşi acestea nu de-

Foto 3

meni ai Primăriei veniţi să-i demoleze construcţiile ilegale, etc. Ne întrebăm cum de, totuşi, ocupă funcţia pe care o ocupă.

Cu toate acestea, fostul sibian nu a cedat, ci l-a chemat în instanţă pe „haiduc”. În timpul procesului „preşedintele” a demonstrat că este şi un bun actor: a simulat o criză de inimă, apoi, când a ieşit din sala de judecată, l-a ameninţat şi pe tânăr şi pe avocatul acestuia. Aceştia au depus plângere la Procuratură, s-a mers în audienţă la Şeful Poliţiei din Cisnădie, dar, cu toate acestea, „preşedintele” nu cedează. Refuză să plătească partea ce-i revine pentru lucrările de reparaţie (deşi s-a demonstrat prin expertiză judiciară că tânărul nostru are dreptate şi că n-a cerut locatarilor nici măcar cât a cheltuit, ci doar 50% din suma aceasta), refuză să demoleze ce şi-a amplasat pe domeniul public, (deşi Primăria l-a somat), refuză să renunţe la injurii. Şi, ca un „jurist, bun cunoscător al legii” după care funcţionează asociaţiile de proprietari, refuză să aplice art. 23 din cap. IV, adică să convoace o dată pe an adunarea generală a proprietarilor. Să-i fie oare teamă că ar îndrăzni cineva să-l înfrunte sau să-i ceară socoteală pentru faptele sale de „haiducie”? Iată doar câteva dintre acestea: - susţine că-l doare-n dos de Primăria şi Poliţia din Cisnădie.

- îşi minte vecinii că plăteşte impozit pe terenul ocupat abuziv, dar serviciul de impozite al Primăriei spune altceva.

- la somaţia Primăriei de a demola, răspunsul „haiducului” a fost: „Numai peste cadavrul meu”.

- şi-a turnat în curte o şapă de beton. Materialul a „rămas” de la şantierul ANL de vizavi de curtea lui Pop. Oare „rămas” sau „sustras”?

- acum e în conflict cu vecinii

de bloc pentru că a închiriat terasa scării în care locuieşte pentru amplasarea unei staţii de telefonie mobilă, fără a cere acordul locatarilor celorlalte scări, care acum se tem de radiaţii. A închiriat doar pentru a nu plăti pentru zugrăveala şi reamenajarea scării pe care locuieşte, fără a ţine seamă de fap-

Foto 4

Foto 5

trebui să scape întâi de cel pe care-l are în frunte şi care nu reprezintă deloc interesele locatarilor necăjiţi.

Ne-ar interesa şi pe noi: chiar este adevărat că în Cisnădie nu-l poate atinge nimeni pe Gusti Pop? Nici chiar legile României? Nici chiar Primăria? Nici chiar Consiliul Local? Nici chiar Poliţia? Felicitări d-lui Preda Ioan din cadrul Primăriei, care a răspuns cu promptitudine la sesizarea tânărului nostru

păşeau 1 m înălţime şi nu împiedicau accesul celorlalţi co-proprietari. Oameni şi oameni… unii se tem de consecinţele nerespectării legilor, alţii se cred imuni. Oamenii speră ca, în cele din urmă, necazurile create de acest mic despot local să înceteze, măcar acum când mitocăniile şi abuzurile marca Gusti Pop au fost făcute publice prin intermediul revistei „Justiţiarul sibian”.

Tudor BLAGA

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

12

Internet

Descoperirea din Bucegi

„Viitor cu cap de mort” uimeşte mai ales prin revelarea unor realităţi nebănuite, care ne invită către domeniile enigmatice ale vieţii şi civilizaţiei umane. În vara anului 2003, într-o zonă neumblată din munţii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secţiune ultrasecretă a Serviciului Român de Informaţii – SRI), a făcut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.

Presiunile diplomatice colosale venite din partea Statelor Unite ale Americii asupra Guvernului României pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înţelegere temporară între cele două state şi la o inedită colaborare de ordin ştiinţific şi militar în cadrul echipei speciale care a plecat în Marea Expediţie.

Implicaţiile sunt însă mult mai complexe, datorită amestecului brutal al Ordinului Ocult al Iluminaţilor care a urmărit să preia controlul atât asupra locaţiei descoperirii, cât şi asupra expediţiei româno-americane.

Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru statul Român, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi, dar şi a celor două întâlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaţilor, membru al grupului Bilderberg.

Intenţia autorului (Radu Cinamar) a fost aceea de a exprima simplu şi concis anumite fapte şi evenimente de o importanţă covârşitoare pentru poporul român pentru că deja există semnale şi dovezi că o otravă ascunsă tinde să macine conştiinţa şi sufletul neamului românesc. Şi nu este singurul pentru că aceeaşi părere e susţinută de multe alte persoane cu funcţii înalte în administraţie, economie, cultură şi biserică.

Radu Cinamar ne informează despre o parte din cel mai mare secret de stat din România care poate fi cel mai teribil secret de pe planetă. Demersul autorului este recunoscut chiar din prima pagină, şi anume anihilarea zidului gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane din ţară şi din afara ei.

Teleportare sau dispariţii misterioase în munţii Buzăului În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu

pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape erodate de timp.

Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea inmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a dispărut şi el, definitiv.

O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, apăruta în vara anului 2004) o găsim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relatează pe larg despre misterioasele dispariţii. Iată un citat semnificativ: „O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un loc numit „La Tâhărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă.

Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi... a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi... a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit

să repete „figura”. Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.” În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.

Un Bilderberg în România În mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj important, pentru o discuţie în particular; solicitarea întrevederii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei intervenţii guvernamentale. Persoana era cetăţean străin, însă cunoştea România şi vorbea foarte bine limba română.

SRI ştia doar că făcea parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România.

Probabil că relaţiile sale politice erau, de asemenea, foarte sus-puse din moment ce a reuşit să penetre-

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

ze zidul SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Cezar mărturiseşte că percepea un fel de greutate şi presiune nelămurită care se corela cu această persoană. El a realizat atunci, pentru prima dată, natura întrevederii: o luptă dificilă, pentru ca simţea deja radiaţia grea a acelui om, ca un nor neplăcut care îl învăluia şi îi ascundea adevăratele intenţii. Pentru această întâlnire, Cezar s-a pregătit temeinic, izolându-se într-o cameră şi intrând într-o stare de meditaţie profundă, pentru a afla mai multe despre persoana respectivă.

Aşa cum apa sub formă de aburi poate fi transformată, prin scăderea temperaturii, în gheaţă, tot la fel, analogic vorbind, se petrece şi cu informaţia, care ajunge să se concretizeze în planul fizic, pornind de la cel mai înalt plan, al ideilor. Mediul în care subzistă ideile este eterul subtil universal, însă acesta nu este eterul la care face apel ştiinţa contemporană. Din această realitate subtilă, din acest plan al ideilor provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip şi absolut orice se concretizează cu nume şi formă în planul fizic. În stadiul ei primar, informaţia este o anumită formă de energie vibratorie, specifică fiecărui aspect în parte.

Pentru a cunoaşte ceva anume, este suficient să accesezi informaţia pe ni-

velui ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Asta e cel mai dificil de realizat, pentru că este necesar să ai nivelul de conştiinţă adecvat eterului subtil universal, şi în plus, să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe din multitudinea de frecvenţe de vibraţie, pe aceea care te interesează.

O minte focalizată, bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite are puterea de a ajunge până la nivelul eterului universal.

Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a aparatului. Totul este rezonanţă.

Rezonanţă între tine, ca receptor de informaţie, şi aspectul de interes, ca emiţător al informaţiei. Evident, toate astea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezultatele sunt pe măsură. Este necesară insă o lungă perioadă de practică intensă, care implică în primul rând elevarea deosebită a conştiinţei. Dar să revenim la personajul straniu.

Un elicopter al SRI l-a adus pe acest domn, înalt, îmbrăcat cu un costum negru şi ţinută elegantă, dar trufaşă. Avea un baston cu mâner de fildeş şi încrustaţii de aur. Faţa lui exprima duritate, iar ochii verzi aveau un efect straniu, radiind o răceală neobişnuită. S-a prezentat sub numele de senior Massini. Era foarte sigur pe el şi crea impresia unei persoane care obişnuia să dea ordine. Era unul dintre venerabilii de frunte ale celei mai importante lojă masonice din Europa şi făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

O invitaţie ce nu poate fi refuzată Massini a intrat direct în subiect spunând ca oamenii sunt de două feluri: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi (marea majoritate), şi ceilalţi – care au anumite virtuţi şi o personalitate puternică. Venerabilul a precizat că grupul pe care îl reprezintă face parte din cel mai înalt ordin masonic şi că este foarte interesat de rezultatul discuţiei. Cezar a adăugat că ştie unele aspecte legate de francmasonerie: organizaţia e strict ierarhizată după modelul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ascunse iar intenţiile sale adevărate sunt secrete şi total necunoscute pentru marea majoritate a oamenilor. Massini a recunoscut că este Maestru în cea mai puternică lojă masonică din lume, şi că acest fapt trebuie să rămână un secret bine păzit pentru cei mai mulţi.

Internet

Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă, ci înseamnă mult mai mult decât atât. În lojele obişnuite există o ierarhizare în treizeci şi trei de grade, cu criterii bine stabilite, însă aceste lojă reprezintă un fel de faţadă pentru cei din exterior. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic.

Massini l-a invitat pe Cezar să se alăture grupului, lăsându-l să înţeleagă că va avea multe avantaje.

Veberabilul Massini manifesta o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care el era oricând capabil să domine oamenii obişnuiţi, slabi sau labili fizic ori psihic – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi.

Massini a spus că a solicitat întrevederea cu Cezar prin puterea şi relaţiile pe care le deţine, deoarece îi cunoaşte forţele şi capacităţile de acţiune ale lui Cezar, recunoscând că preţuieşte foarte mult aceste lucruri, mai ales dacă Cezar va servi interesele grupului.

La întrebarea lui Cezar despre scopul principal pentru care îl invită să facă parte din grupul Bilderberg, Massini a replicat rece că el – Cezar – nu se află în poziţia de a alege, şi că nu i-a propus să intre în grupul Bilderberg, ci într-una din cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată grupului Bilderberg. A încheiat spunând că nu are altă posibilitate decât de a accepta colaborarea cu ei. Cezar s-a hotărât să înşele vigilenţa seniorului, şi sub masca acceptării propunerii, să afle cât mai multe despre culisele masoneriei mondiale. Massini a început:

Iniţierea în secretele puterii „Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit să întărească bazele masoneriei, adaptând de-a lungul timpului principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane. De ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Oricum aveau cei mai mulţi bani, cele mai multe bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai”.

„Nu legaseră între ei jurământul de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? Ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi stabilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti arhitecţi care au conceput întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu-ţi pot dezvălui mai multe deoarece este un secret teribil pe care nici cei din grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii. La vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi mii de ani. Suntem foarte atenţi pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase”. „Este vorba de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu. Ei au sesizat că viaţa comunitară se bazează pe conducere.” „Există astfel două grupe: marea masă a poporului sau gloata, şi elita conducătoare care se străduia să menţină bunul mers al turmei de oi. Pe această constatare simplă s-a bazat întregul lor plan. Pentru că mereu au existat interese antagonice, opuse, între cele două grupuri, lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică să nu existe niciodată pace adevărată între oameni”. „Pentru asta s-au servit prin diferite metode ambele grupuri, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci, şi totuşi să nu cadă niciodată în apă!” „Banii şi natura inferioară a omului care cedează în faţa tentaţiilor oferite le-a asigurat mereu succesul, şi s-a ajuns ca această reţetă care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria, să permită extinderea influenţei noastre în întreaga lume.” „Dar de ce facem toate astea?

Simplu: motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii! Aproape toate finanţele lumii ne aparţin graţie păienjenişului bancar pe care l-am ţesut în ultimele secole. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia răspândită pretutindeni.

Dar pentru bani trebuie să munceşti, acţiune care consumă timp!” „Am format astfel un cerc vicios, fără rezolvare: oamenii au ajuns să muncească pentru noi, până la epuizare atraşi mereu de bani, care sunt

însă cheltuiţi foarte repede datorită tentaţiilor de tot felul exacerbate cu ajutorul publicităţii.”

Şantaj şi faliment „Chiar dacă apar câţiva oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu sunt o ameninţare, pentru că sunt singuri, şi nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Pe cei mai mulţi însă îi atragem încă de la începutul carierei lor în organizaţie şi astfel puterea noastră creşte; cei care refuză nu rezistă singuri.

Dacă devin o ameninţare pentru noi, ne unim forţele pentru a le provoca falimentul. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei, când se află în pragul colapsului total, îi oferim încă o dată şansa pe care o refuzase iniţial. De cele mai multe ori el acceptă.

Urmează astfel o revenire spectaculoasă în afaceri, dar persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.” „Totdeauna noi avem de câştigat.

Fie un om politic influent care să ne susţină interesele, fie un mare om de afaceri ai cărui bani îi administrăm noi, prin filierele noastre. Ne interesează să creăm cât mai multe astfel de cercuri vicioase. Astfel am format celula societăţii – familia – pe care am legat-o strâns în lanţul unor dependenţe interminabile: serviciu, casă, confort, maşină, bancă, contracte.

Rolul cercurilor vicioase este de acrea dependenţă, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat înrobirea, limitarea; oamenii trebuie să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină stereotipe. De aceea am impus munca divizată în domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului este simplă, omul devine în scurt timp un fel de robot care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.”

Mass-media de propagandă „Trebuie ca oamenii să gândească cât mai puţin, pentru că altfel ei pot deveni periculoşi, pot naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. Am permis astfel tehnologiei să capteze masele de oameni prin anu-

mite mijloace (a căror lipsă n-i s-ar părea acum o catastrofă): televiziunea, telefonul, computerul. Pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de ele, aceste mijloace ne-au oferit şi controlul difuzării informaţiei.” „Informaţia este pe primul loc în ceea ce priveşte armele cu care acţionăm în lume. Controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei. Obiectivul de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.” „Dar cum acest lucru nu era suficient pentru controlul total al populaţiei, am început să sprijinim din umbră proliferarea distribuţiei de droguri. Se ştie bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, însă noi am întreţinut deliberat o aşa-zisă luptă de combatere a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult consumul acestora. Am creat concerne imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor şi a cafelei. Aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojile cele mai înalte ale organizaţiei noastre.” „Este deja dificil să controlăm mai bine de şase miliarde de oameni. O mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât e mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci e chiar simplu, având în vedere tehnologia de manipulare mentală pe care o avem la dispoziţie.” „Unul din scopurile principale a fost stoparea proliferării oamenilor pe planetă. Mai mult, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru asta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni.

Am finanţat proiecte ultrasecrete de cercetare pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.” „Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. Armele noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Ele îmbracă mai mereu o haină umanitară. Baza care ne dă sursele de manipulare este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului, de aceea reprezentanţii noştri au luat parte la conceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, pompoasă, dar să ascundă în profunzimea lor metode eficiente de subminare şi control al populaţiei.”

Marile revoluţii şi războaiele mondiale „Conflictele, revoluţiile şi războaiele au constituit pentru noi o reală şi uriaşă sursă de venituri şi o modalitate de dirijare şi menţinere a influenţei şi puterii noastre la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică, mai ales la ţările mai puţin dezvoltate.

Datorită influenţei bancare pe care o avem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statului şi la fel facem şi în cazul statului advers. Nu

13

ne implicăm niciodată într-o singură parte, pentru că rezultatul poate fi incert. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic şi economic.” „Aproape toate organismele internaţionale (politice sau militare) au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exactitate planurile noastre. ONU şi NATO s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.” „Toate aceste lucruri par atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă încât acuzaţiile care n-i s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! Este unul din punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse planului! De aceea nu dorim să fim mediatizaţi, nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, pentru că sunt trecătoare şi, în plus, sunt dirijate chiar de noi prin intermediul pârghiilor de control pe care le avem în mass-media.” „Succesul nostru stă în faptul că formăm un grup, şi nu acţionăm doar în interes individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi au un scop precis, iar ajutorul reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre.”

Dezvăluirea planurilor francmasonice „Îţi închipui că auzind aceste lucruri le vei putea face cunoscute lumii întregi? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; în loc să ne atribuim marile idei sau curente sociale sau culturale, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere, acţiune din umbră. Sunt puţini cei care au auzit despre denumirea de mason sau francmason, şi oricum n-au nici-o idee despre ce înseamnă ea în realitate.” „Evident, cunoaştem deja că sunt mulţi, mai ales intelectuali, care cunosc o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, îndobitocită de sistemul social pe care noi l-am creat şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceşti intelectuali sunt cu adevărat o minoritate. În plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem.

Astfel că, chiar dacă unii cunosc adevăratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilităţi de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar ce pot să fac? Sunt legat de mâini şi de picioare! Nu cred că avem vreo şansă.” În acest fel, o mare parte din populaţie care ar putea să ne provoace mari greutăţi, a depus deja armele înainte de a începe lupta.” (continuare în pagina 14 )

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Internet

14

Descoperirea din Bucegi

(urmare din pagina 13)

Denigrare, minciuni, manipulare „Dacă mai apare totuşi cineva care vrea să ne atace şi să arate realitatea acţiunilor noastre, avem multe mijloace de liniştire a lui. Ele încep totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că noi controlăm foarte bine mass-media. Cititorii află despre acele lucruri false, negative. Chiar dacă în zilele următoare apare o contrazicere a ştirii, o dezminţire, faptul deja a fost consumat. În primul rând nu e obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea. În al doilea rând, noi speculăm tendinţa vicioasă a omului de a se orienta mai ales spre ştiri senzaţionale cu caracter negativ.” „Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative şi impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armonioase din aura sa, aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic, şi coboară vibraţia percepţiilor pozitive ale omului.

Toate astea ne servesc foarte bine intereselor noastre, deoarece îi obosesc şi îi debusolează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.” „Realizăm astfel un scop pe care l-am urmărit mereu: creşterea entropiei sociale, care determină o confuzie aproape totală. Ne slujim mereu de ştiri contradictorii, cu un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi cu subiecte puerile sau fantastice dar care atrag pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional.

Noi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.” „Sistemul economic şi social pe care l-am impus încurajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mereu ocupat şi tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor morale şi etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului omului.”

Filme şi reviste porno?

Din plin! „Încurajăm şi sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite inimaginabile, pentru că am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. Astfel omul devine labil, cedea-

ză mai repede şi poate fi controlat cu uşurinţă.” „Acordăm atenţie deosebită tinerilor, pentru că dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-l usuci încă de când este puiet. Ne orientăm spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază sau cele cu scene sadice. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate, care a ajuns inima comerţului. Am stimulat în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma.

Aceasta este chiar o boală contemporană a omului. Chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el trebuie să cumpere, să cumpere şi iar să cumpere. Nu e uşor să devii bogat şi aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea clasa bogătaşilor e în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi pervertită. Necinstea lor i-a determinat să aibă secrete, şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile faţă de alţii, mai ales prin şantaj. Noi înşine suntem artizanii acestei situaţii.”

România anului 2003 „Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un sistem totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. După Revoluţia din ţara voastră, n-am avut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, şi mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului.

Aproape toţi au căzut în plasă.

Am început atunci să acţionăm şi din punct de vedere politic. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupate de oameni în vârstă, cu caracter slab, uşor de manipulat. Eforturile noastre au fost minime, deoarece aviditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate, au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ.” „Şi de ce toate astea? Pentru puterea absolută. Puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre.”

Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobândească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a existenţei acestui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo. Ca întotdeauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune deoarece existau formaţiuni care nu erau controlate în întregime de masoni. La doar două săptămâni de la cea de-a doua întâlnire cu venerabilul Massini, Cezar a mărturisit autorului

că vrea să fie sigur că informaţiile necesare vor fi publicate pentru ca ele să ajungă astfel la cunoştinţa românilor. Se anunţa o perioadă tensionată şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în munţii Bucegi.

Lenea şi inactivitatea: perfect pentru masonerie Pentru a controla şi manipula populaţia globului, elita masonică se foloseşte de inerţia, lenea şi întunecimea mentală a majorităţii oamenilor, care nu au forţa interioară necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele şi la tendinţele negative. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, inerţiei, obscurantismului. În asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de somnolenţă colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acţiunile francmasoneriei – care în anumite cercuri înalte masonice implică realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră – sunt realizate uneori chiar de la distanţă, iar cei care sunt mai receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb.

Aici nu e vorba doar de somnul fizic, ci un gen de stare abulică în care sunt cuprinşi oamenii care îi face să devină obedienţi, ascultători, şi să se comporte precum nişte marionete.

Este condiţia ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Organizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate prin care atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, adevărat, urmărind să transforme umanitatea într-un fel de mecanism viu pe care-l pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

Sunt foarte multe opinii divergente, contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. În realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri francmasoni care alcătuiesc elita conducătoare se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani.

Ideea este de a crea derută şi confuzie, ştiind că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, e vorba de o păcăleală diabolică: cel care cade în plasa ei fără să fie avizat, nu va alege una dintre loji crezând că e rea, ci o va alege pe cealaltă despre care va crede că e bună. Dar asta e doar aparenţă, în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de artificiile la care recurge. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent ăn acţiunile benefice pe care le realizezi.

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Masoneria îşi face de cap În România, mai ales în ultimii ani, francmasoneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care e ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care e cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această adevărată hidră (masoneria) ar fi învinsă, atunci ar exista o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete.

Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu e atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de hibernare citadină având impresia greşită că îşi ghidează singuri viaţa.

Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege din comoditate, sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, tutunului şi a concepţiilor materialiste. În aceste condiţii de abrutizare gradată dar sigură a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, e destul de uşor pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.

La noi în ţară situaţia e identică. Oamenii parcă dorm, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele informaţii fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi starea de somnolenţă a oamenilor s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadicsesc să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este adevărat şi că reprezintă o realitate cruntă.

Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls subconştient de teamă şi autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu e chiar aşa de rea cum e descrisă, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte.

Situaţia e chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale masoneriei, pentru că a şti şi totuşi a nu acţiona conform cu ceea ce cunoşti e o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar. Nu e prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti.

Simboluri şi lozinci masonice Există câteva simboluri pe care masoneria le foloseşte şi sunt foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mis-

tria. Altele, sunt mai ascunse: piramida cu ochiul atotvăzător din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, iar una dintre ele este „Prin haos la ordine”.

Analizând cu luciditate situaţia actuală din lume şi din România, din punc de vedere social, economic şi politic, se constată că acest haos este structurat în aşa fel încât să asigure gradat instituirea noii ordini mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt creatorii ei – ci doar Noua Ordine.

Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe este „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, o orţă şi tenacitate considerabile. Dacă oamenii din România ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică ca în cazul masonilor, situaţia actuală ar fi cu totul alta.

Cei care acţionează în lojile masonice sunt aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută deoarece în momentul intrării în organizaţie cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.

Francmasoneria este unica grupare ocultă care are scopuri politice. În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă în organozaţie, ea are anumite criterii ascunse prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă e îndeajuns de modelată în direcţia acţiunilor demoniace. E aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, la vârful piramidei lor ierarhice. Însă totul e poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului pe care-l au în lume.

Adevărul începe să se reveleze Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.

- va urma Preluare: http://www.roaim.com

Observator

15

„Lucian Blaga” induce în eroare După scandalul cu Universitatea „Spiru Haret”, în care mai mulţi studenţi au fost suprinşi să constate că facultatea pe care au terminat-o sau ureamză să o termine este neacreditată, A.R.A.C.I.S. (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior) a realizat o situaţie cu toate univerităţile din ţară, acreditate şi neacreditate, pentru a se evita astfel de situaţii. Surpriza neplăcută pentru studenţii sibieni a fost să descopere că şi Universitatea „Lucian Blaga” se enumera printre cele cu multe specializări acreditate parţial. Întrebarea ar fi: dacă studenţii cunosc această problemă încă de la înscriere?

Studenţii înşelaţi Toată vara, pe buzele studenţilor, şi nu numai, se citeau cuvintele de dispreţ în legătură cu învăţământul românesc. Îngrijorare privind eventualele alegeri de înscrieri la facultăţi era sentimentul cel mai des întâlnit în rândul concurenţilor. Şi asta a pornit de la faptul ca Universitatea „Spiru Haret” s-a dovedit a fi una cu multe specializări neacreditate.

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), prin ministrul Ecaterina Andronescu, a făcut publică lista

specializărilor, a programelor de studii, a formelor de învăţământ (învăţământul la zi cu frecvenţă redusă – FR sau învăţământul la distanţă – ID) şi a localităţilor în care funcţionează facultăţile respective. Trebuie menţionat că autorizaţiile sau acreditările acestor facultăţi au fost făcute în baza evaluărilor Consiliului Naţional pentru Evaluarea şi Acreditarea Academică sau Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Aceştia, după marele scandal legat de subiectul facultăţilor neacreditate, au postat pe site-ul lor oficial o listă cu toate Universităţile – Facultăţile pe specializări, repartizate pe judeţe. Universitatea „Spiru Haret” are 53 de centre pentru învăţământul la distanţă care funcţionează ilegal, atât în ţară cât şi în străinătate. Printre centrele din „afară” se enumeră cele de la Berlin, Madrid, New York, Toronto sau Paris.

Aşadar ni s-a mai dus încă o dată vorba ce ţară de neserioşi şi mincinoşi suntem. Centrele teritoriale pentru Învăţământul la distanţă ale Universităţii „Spiru Haret” sunt situate în Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Blaj, Braşov, Brăila, Botoşani, Buzău, Bucureşti, CîmpuLung Muscel, Călăraşi, Cluj-

Evaziunea fiscală O ameninţare la adresa ordinii publice şi siguranţei nationale?

Conform datelor prezentate de reprezentanţii ANAF în martie 2009, evaziunea fiscală în România a ajuns la cote alarmante, respectiv la 30 de miliarde de euro, adică 21% din PIB, iar din declaraţiile conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor rezultă că prejudiciul adus bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în primul semestru al anului 2009, se ridică la suma de 855 milioane lei, rezultând că există a diferenţă foarte mare între nivelul estimat al evaziunii fiscale şi cel al evaziunii fiscale constatate şi sancţionate prin reglementări penale. În mass media toată lumea vorbeşte despre evaziune fiscală, noţiune folosită ca termen generic pentru neplata taxelor şi impozitelor datorate statului, fără a se intra în detalii cu privire la modul de definire în legislaţie şi cu privire la sancţionarea, din punct de vedere penal, a faptelor de evaziune fiscală. În urma analizei prevederilor Legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se observă că doar anumite acţiuni sau inacţiuni ale contribuabililor, săvârşite în scopul sustragerii de la plata contribuţiilor către bugetul de stat sunt reglementate ca şi infracţiuni din domeniul evaziunii fiscale ( de ex: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în

alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidentierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive, etc.), iar condiţia esenţială pentru existenţa acestor infracţiuni este ca făptuitorul să fi acţionat cu intenţie directă pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Prin introducerea acestei condiţii legiuitorul a favorizat evaziunea fiscală pentru că există foarte multe alte conduite fiscale ale contribuabililor prin care pot să eludeze, în mod legal, prevederile Legii 241/2005 şi să scape nepedepsiţi.

Ca metode folosite pentru eludarea răspunderii penale, pot fi menţionate următoarele: - nedeclararea activităţilor comerciale efectuate şi a veniturilor obţinute organelor fiscale: - astfel, contribuabilul poate să desfăşoare orice fel de activităţi comerciale, să obţină venituri din aceste activităţi, să le evidenţieze în contabilitate, dar să nu declare nimic la organele fiscale pentru a nu plăti contibuţiile aferente. În cazul în care este prins, contribuabilul respectiv se apără că a condus evidenţă contabilă, dar, din diverse motive, a omis să declare veniturile obţinute organelor fiscale. Deoarece nedeclararea nu constituie infracţi-

Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Tr. Severin, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Reşiţa, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Vaslui, Zalău, Berlin, Chişinău, Madrid, New York, Paris, Roma, Tel Aviv, Tornoto şi Viena. După cum s-a văzut, nici Sibiul nu a fost „sărit” de această umilinţă. A.R.A.C.I.S. arată în documentul privind universităţile private şi de stat cu facultăţi şi specializări neacreditate şi doar autorizate că în Sibiu sunt multe astfel de universităţi ce au astfel de specializări.

Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu – Administraţie Publică 2003, Management economico-financiar 2003, Universitatea Româno-Germană din Sibiu – Calculatoare 2001, Universitatea „Lucian Blaga” – Psihopedagogie specială 1995, Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori 2001, Tehnologia şi designul produselor textile 1998, Informatica aplicată 1999, Matematica 1997, Horticultură 2001, Etnologie 1998, Bologie 2002, Biologie 2002, Filosofie 2003, Informatică 2003 sunt specializări la zi, acredita-

te să funcţioneze provizoriu, din Sibiu. Însă nici specializările la distanţă nu „au scăpat”, Universitatea „Lucian Blaga”, având secţii ca Jurnalism ID 2002, Istorie ID 2002, Matematică – Informatică ID 2002, Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID 2002, Montanologie ID 2002, Informatică economică ID 2002, Finanţe şi bănci ID 2002, Ştiinţe politice ID 2003, Contabilitate şi informatică de gestiune ID 2003, Limba şi literatura română – O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană) ID 2003, Administraţie publică ID 2003, Ingineria Produselor alimentare ID 2003, Inginerie economică în domeniul mecanic ID 2003, Management ID 2004, Comunicare şi relaţii publice ID 2004, Electrotehnică IFR 2004, acreditate parţial. Astfel, mai mulţi studenţi sibieni, pot fi nevoiţi să-şi susţină examenul de liceenţă la altă universitate acreditată. În conformitate cu Metodologia de evaluare externă, standardele de referinţă şi lista indicatorilor de performanţă ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, aprobată şi publicată în Monitorul Oficial din 2006, rezultă că facultăţile ce au specializări cu autorizare să funcţioneze provizoriu susţin examenul de

liceenţă la facultăţile acreditate. „În vederea acreditării, primele trei serii de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu susţin examenul de liceenţă la facultăţile acrediatate care au acelaşi domeniu de liceenţă, sau program de studiu, stabilite de ARACIS. Din comisiile de examinare nu pot face parte cadrele didactice care au desfăşurat activităţi la facultăţile sau programele de studiu de la care provin candidaţii care urmează să susţină examenul de licenţă respectiv”, paragraf din HG 1418/2006 din 11.10.2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 865 din 23.10.2006, Partea IV, Paragraful 4.2, pct. 4, litera „i”. Lucurile sunt foarte simple până aici, numai că mai mulţi conducători ai unor anumite universităţi uită de toate aceste detalii, iar tu, ca student, ajungi să te trezeşti că trebuie să te prezinţi pentru examenul de licenţă la altă universitate, doar pentru că ai fost minţit sau „indus în eroare”, pentru că s-a omis să se clarifice acest aspect. Şi asta nu ar fi tot! Pentru a-ţi susţine examenul la o universitate ce are speciliazarea acreditată, trebuie să scoţi din buzunar o grămadă de bani.

Oana RUBA

une, contribuabilul scapă doar cu o amendă aplicată de organele fiscale, dacă nu cumva s-a împlinit termenul de prescripţie pentru răspunderea contravenţională şi atunci scapă basma curată.

- cesionarea unor societăţi comerciale cu datorii mari la bugetul de stat către diverse persoane cu situaţie materială precară şi, în general, condamnaţi penal pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului – pentru a nu plăti debitele restante către buget, părţile sociale ale societăţii comerciale sunt cesionate către astfel de persoane (există anumite filiere prin care se poate identifica o persoană potrivită), care semnează în faţa notarului public că preiau evidenţa contabilă precum şi activul şi pasivul societăţii comerciale, deşi aceştia nu au nici un bun mobil sau imobil în patrimoniu şi nici nu desfăşoară nici un fel de activitate producătoare de venituri. Mai grav este faptul că, în foarte multe cazuri, cesiunea părţilor sociale are loc după primirea avizului de inspecţie fiscală din partea organelor de control fiscal, astfel că acestea nu mai pot identifica evidenţa contabilă (care în realitate nu este predată) şi nu mai pot efectua inspecţia fiscală, iar debitele nu vor mai fi achitate niciodată.

Soluţia pentru rezolvarea acestor probleme o reprezintă modificarea legii registrului comerţului, astfel că o cesiune a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale să fie înregistrată la registrul comerţului numai după obţinerea unui aviz din partea organelor fiscale.

- folosirea în mod ilegal a prevederilor Legii 85/2006 privind insolvenţa care scuteşte de plata TVA societăţile comerciale în stare de insolvenţă: - multe societăţi intră în insolvenţă imediat după înregistrarea la registrul comerţului şi efectueaze livrări de produse şi prestări de servicii fără TVA, în special în domeniul produselor energetice; - achiziţiile intracomunitare au dus la apariţia unor adevărate reţele de persoane care se folosesc de lacunele legislative naţionale şi europene pentru a se sustrage de la plata TVA, în special prin folosirea primelor două metode arătate.

- o problemă deosebită o reprezintă evaziunea fiscală în domeniul comercializării produselor accizabile, în special produse petroliere. În acest caz metoda universal valabilă este folosirea unei firme “fantomă” (care nu funcţionează la sediul declarat, nu conduce evidenţă contabilă, nu declară nimic organelor fiscale şi are asociaţi din categoria persoanelor susmenţionate) pentru schimbarea destinaţiei unor produse neaccizate (diverse uleiuri minerale) în produse accizate (în special motorină): - produsul neaccizat (care are parametrii calitativi asemănători motorinei) este comercializat de producător (rafinărie) către un utilizator final avizat de organele fiscale, care îl revinde după transformarea acestuia (în general doar transformare scriptică) într-un produs tot neaccizat, imediat sau prin intermediul a două – trei societăţi comerciale către o societate “fantomă”, care, la rândul ei, schimbă destinaţia produsului şi vinde mo-

torină către societăţi de profil care comercializează, în mod legal, produse petroliere accizate (în special motorină). Acelaşi mod de operare se practică şi în cazul importului sau achiziţiei intracomunitare de uleiuri minerale neaccizate, rolul producătorului fiind luat de importator sau de agentul economic care realizează achiziţia intracomunitară. În acest fel, atât acciza cât şi TVA –ul şi impozitul pe profit rămân în sarcina firmei fantome care nu le va achita niciodată. Soluţia evidentă în acest caz este introducerea unei prevederi legislative care să oblige producătorul (importatorul/ agentul economic care realizează achiziţia intracomunitară) să solicite şi să reţină o garanţie de la cumpărător, la dispoziţia organelor fiscale, reprezentând contravaloarea accizei aferentă produselor neaccizate cu parametri calitativi asemănători produselor accizabile, iar după verificarea modului de utilizare a produsului neaccizat de către utilizatorul final, această garanţie va fi restituită cumpărătorului.

Având în vedere impactul deosebit, din punct de vedere financiar, asupra bugetului de stat a faptelor de evaziune fiscală, putem spune că aceasta este un pericol la adresa ordinii publice şi siguranţei naţionale, mai ales în perioada de criză prin care trece România şi se impune luarea unor măsuri de urgenţă pentru modificarea cadrului legislativ care reglementează, în special, sancţionarea penală a acestor fapte.

Teodor IANCULESCU

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

16

Atitudini

Scrisoare deschisă în legătură cu subiectul „Roşia Montană” Stimate domnule Alexandru Mironov, La sugestia domnului Marinescu Marius Albin, directorul ziarului „ Justiţiarul ” şi în urma discuţiei avute cu domnia sa referitoare la articolul semnat de dumneavoastră „ Munţii noştri aur poarta…” m-am decis să vă aduc la cunoştinţă câteva informaţii referitoare în primul rând la zăcământul aurifer de la Roşia Montană, judeţul Alba , eu fiind geolog şi activând o scurta perioadă la IPEG Hunedoara, cu sediul în Deva ( Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice ), BGC ( Brigada Geologică Complexă) Abrud . Obiectivele principale de activitate ale brigăzii erau acelea de-a efectua lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice în zona Roşia Montană şi Bucium.

Personal m-am ocupat numai de zona Bucium, refuzând oferta de a mă ocupa de Roşia Montană, chiar şi după plecarea geologului de şantier de acolo.Ca în orice activitate de cercetare şi explorare, datele culese din teren, corelate cu analizele de laborator sunt înregistrate şi centralizate în diverse rapoarte, studii, registre de analize, iar apoi transpuse pe hărţi, profile ş.a.m.d., în baza cărora se întocmesc documentaţiile de bază, din care se trag concluziile cercetării şi se dau deciziile de începere sau nu a exploatării unui zăcământ. În primăvara anului 1983 se prezintă la sediul brigăzii Abrud domnul Stancu Ion (domiciliat în Deva) având funcţia de Geolog şef al IPEG-lui Hunedoara însoţit de încă doi bărbaţi necunoscuţi mie şi organizează o mică şedinţă în Biroul geologic al brigăzii la care mai participă Lorinţ Suluţiu Alexa (decedat) ce deţinea funcţiile de adjunct-şef brigadă, geolog şi secretarul de partid al acesteia, inginer Nicoară Aurel (decedat) . De faţă mai era şeful brigăzii Abrud, geologul de şantier la Roşia Montană (al cărui nume nu îl divulg deocamdată) şi subsemnatul, care după spusele domnului Stancu Ion eram „parte neglijabilă” din două motive: eram stagiar şi aveam orientare politică diferită faţă de a lor, lucru care mi-a adus mari neplăceri, unii dintre ei aşteptând să fiu şi arestat.

Aşa că nu mai conta că vorbeau de faţă cu mine.

Deci, după ce s-a asigurat că la uşa biroului nu ascultă nimeni iar geamurile sunt închise, „tovarăşul” Stancu ne-a înştiinţat cu un glas mai mult şoptit, conspirativ, că „s-a hotărât de sus” ca toate datele zăcământului de la Roşia Montană în care apar concentraţii mari de minereu aurifer să fie şterse şi înlocuite cu alte date, din care trebuie să reiasă concentraţii mai mici, după buletinele de analize care ne vor fi trimise scoţând în acelaşi timp un prim teanc de buletine din geanta diplomat ce o avea asupra sa şi spunând că „acest zăcământ va rămâne pentru noi, în viitor”, adică pentru eşalonul doi, care era format şi pregătit să preia puterea.

Singurul dintre cei cu funcţie de conducere care s-a opus şi şi-a arătat pe faţă dezaprobarea faţă de această hotărâre a fost Şeful de brigadă, inginer Nicoară Aurel, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost înlocuit mai târziu , după plecarea mea de acolo, cu Lorinţ Şuluţiu Alexa , fiind obligat să şi părăsească IPEG-ul, obţinând cu greu transferul la o altă întreprindere de profil. În săptămânile următoare s-a lucrat intens la înlocuirea documentaţiilor ştergându-se rezultatele analizelor de laborator din Registrul probelor şi s-a procedat la înlocuirea lor cu altele cu un conţinut mult mai mic (de la zeci de grame Au /t la conţinuturi mult mai mici, miligrame-grame), au dispărut hărţi, profile şi machete cu datele reale, înlocuite cu altele, unde pe ici, pe acolo, apărea câte o zonă cu concentraţii mai ridicate de minereu încât un coleg, în glumă, a comparat noile profile cu „o plăcintă a săracului: mult aluat, puţin gem”.

Bineînţeles că totul se desfăşura sub cel mai strict secret, fiind supravegheaţi şi avertizaţi de Lorinţ să nu vorbim că ne arestează securitatea, iar din exterior eram verificaţi de către unul din securiştii care

răspundeau de brigada noastră, locotenent major Dubaş Ion. La început, câteva zile, am fost pus să scot şi eu din dosare vechile hărţi, dar apoi, neavând încredere în mine, am fost mutat de Lorinţ în biroul figuranţilor topo, unde am şi rămas până am reuşit să-mi iau transferul.

Personal nu am fost surprins de aceste manevre săvârşite tocmai de activiştii de partid şi ofiţeri din securitate, primind asemenea avertismente încă din anii de liceu, confirmate în anii studenţiei de către profesori universitari comunişti, împreună cu colegi de an colaboratori ai securităţii şi bineînţeles de ofiţerii din Securitate, care răspundeau de facultatea noastră că „ urmează eşalonul doi la putere, noi înşine fiind deja programaţi care facem parte din el şi care nu , că Securitatea se va numi SRI şi că va urma o noua ordine mondială…

Deşi am încercat - şi nu singur! - să informăm despre acest lucru diverse instituţii centrale, care se ocupă de trecutul activităţii comuniste a diverselor persoane dar şi al fostelor instituţii comuniste, cât şi edituri de prestigiu din presa românească, niciunele nu au fost interesate de adevăr şi un subiect care a fost puţin dezbătut sau aproape de loc în mass-media românească, la mijloc fiind şi complicitatea şi colaborarea unor profesori cu Securitatea, în primul rând cei universitari, distrugând destine şi uneori curmând chiar vieţi. Înainte de plecarea mea de la IPEG Hunedoara am avut ghinionul sa fiu arestat din motive politice în iunie 1984 la Deva de către locotenentul major Timiş Gheorghe, dus la sediu, unde împreună cu un maior, care nu s-a prezentat, am fost catalogat ca element subversiv, care sabotează şi complotează împotriva statului comunist român. În timpul interogatoriului, printre pumni, înţepături şi zbierete eram întrebat despre acţiunile subversive la care am participat, complicii, documentaţia la care am avut acces şi unde am ascuns aurul pe care l-am găsit ( la ora la care mă întrebau aceste lucruri nu le-am spus unde lucrez, deci nu ştiau de la mine că lucram într-o zonă auriferă) şi în ce relaţii eram cu anumite persoane, unele cunoscute mie la vremea respectivă...!!! Din lipsă de probe şi martori am fost eliberat, dar nu înainte de a fi avertizat că, de acum încolo, voi fi supravegheat permanent fiind prins in sistem şi voi rămâne aşa mult timp, chiar şi dacă vor avea loc schimbări în ţară.

După 1997 în timpul delegaţiilor ce le făceam la IZRM ( Inspectoratul Zonal de Resurse Minerale ) – Deva am aflat de la un inspector de acolo că, după înstrăinarea zăcământului Roşia Montană la societatea respectivă, sunt angajaţi (vorbind la nivel de IPEG, pe ceilalţi necunoscându-i) printre alţii şi dl .

Stancu Ion, pe post de consilier de specialitate sau copiii şi nepoţii celorlalţi, care puseseră totul „la cale” încă din 1983 (!), fiind bine plătiţi în valută.

Dacă îmi permiteţi, închei cu următorul comenta riu: Fiecare ţară îşi gestionează şi protejează cu atenţie rezervele de resurse minerale utile, în primul rând cele de metale preţioase, acestea făcând parte din rezervele strategice ale ţării respective, de care se poate folosi în caz de necesitate. Zăcământul de la Roşia Montană este considerat cel mai mare de acest tip din Europa, care trebuie păstrat pentru noi cei de acum, cât şi pentru urmaşii noştri, fiind o garanţie a solvabilităţii, a puterii financiare pe care o are ţara noastră. Să ajungi să înstrăinezi o asemenea avuţie la preţuri derizorii? Nu putem numi, acest gest, inconştienţă, ci un furt făţiş la adresa naţiunii, săvârşit de un grup de oameni puternici, cu influenţă, care au acţionat din umbră, fiind mascaţi de societatea economică care a obţinut zăcământul. Acest lucru denotă faptul că la conducerea ţării se află oameni pe care nu-i interesează atât de mult interesele naţiunii, cât interesele proprii.

N.P.

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

În privinţa Roşiei Montana să ne deschidem ochii şi minţile şi să ne gândim mai bine Despre Roşia Montană s-au scris vrute şi nevrute, adevărate sau inventate, au curs râuri de cerneală în presa dâmboviţeană, unii dintre semnatari fiind într-o tabără, alţii în cealaltă. Am citit recent un amplu interviu despre acelaşi subiect cu un om tare drag mie, academicianul Ovidiu Bojor, profesor doctor farmacist, cercetător ştiinţific şi expert ONU, din 1985, în Proiectul Himalaya. Am aflat, evident cu uimire, despre auto-cotropirea ca politică de stat, autocondamnarea la retrăit greşelile trecutului şi durerea pământului pe care călcăm. Încă

Academicianul Ovidu Bojor îşi mai aminteşte de o întâmplare de acum 25-30 de ani, când lui Ceauşescu, care survola zona unde Ovidiu Bojor a crescut, i s-a şoptit de unul din anturaj că jos este sulf,dar, de fapt, era Pietrosul Călimanului.

A urmat un gest al dictatorului trasat cu mâna de la stânga la dreapta şi o indicaţie precisă „radeţi, scoateţi sulful”. Sfatul oamenilor de ştiinţă, al experţilor, geologilor, a fost inutil. Ceaşcă a dat ordin şi s-a făcut şantier, s-a decopertat complet acel munte superb şi s-a distrus vegetaţia. Normal, a început să se macine rocă de rocă, cu un consum de energie electrică extraordinar de mare. Cu chiu, cu vai, dintr-o tonă de minereu s-au scos doar 20 de grame de sulf. După circa cinci ani s-a oprit totul ca nerentabil, dar ca în acel loc să mai crească vegetaţie sunt necesari să treacă o sută de mii de ani. Asta pentru că trebuie să se instaleze licheni, muşchi, arbuşti mici şi aşa mai departe. Istoria se repetă în cazul proiectului Roşia Montană - Gold Corporation Gabriel din Canada. Oamenii de ştiinţă din mai multe domenii au înaintat la Tribunalul din Alba Iulia un memoriu, dar se pare că-n zonă oficialităţile au fost cu toate corupte.

La insistenţele reclamanţilor, procesul s-a mutat la Braşov, unde magistraţii au decis stoparea definitivă a exploatării de la Roşia Montana. Gabriel et Company au plecat cu coada între picioare, dar convinşi că „în noua legislatură vom găsi oameni care să ne înţeleagă”. Poate nu vă vine să credeţi, din acel moment însă s-a declanşat pe micile ecrane o campanie stupidă, iresponsabilă şi neloială, care afirmă că „alocăm 4 miliarde de euro pentru bunăstarea localnicilor din roşia Montana”. Academicianul spune că-n documentaţia pregătită de echipa pe care a coordonat-o a arătat ce înseamnă distrugerea acestui tezaur cuprinzând nu numai Roşia Montană, ci şi munţii Pădurea Craiului şi Bihor-Vădeasa, un complex al dacilor liberi, bastion vestic al ţării noastre, de apărare împotriva tuturor, de unde a pornit şi Crăişorul munţilor şi Horia, Cloşca şi Crişan. Aici există şi prima exploatare auriferă făcută de daci şi apoi de romani, aur exploatat şi de imperiul austro-ungar. Din aurul din Apuseni s-a clădit Budapesta, Viena şi altele. Nu întâm-

plător se opun şi diverse organizaţii din Ungaria exploatării intenţionate de firma din Canada. Ei încă speră că vor pune din nou mâna pe Ardeal şi atunci aurul din subsol va fi al lor! Materialele au fost adunate de la zece specialişti de vârf din diferite domenii, fiind elaborat un dosar de 40 de pagini, depus acum la toate oficialităţile momentului, în frunte cu preşedintele Băsescu. De menţionat că acesta era de acord, înainte de a fi ales preşedinte, cu exploatarea aurului de către „Gold Corporation Gabriel” din Canada. În dosar sunt propuse zece soluţii/activităţi care să aducă un câştig superior celui din exploatarea auriferă care nu este rentabilă, distrugând doar natura. Printre specialiştii care au propus soluţiile se află inginerul Septimiu Seiceanu, o minte strălucită, cel care a făcut prima sondă de foraj de mare adâncime, Platforma de pe Marea Neagră, şeful care a condus respectivul şantier. Important este că toate aceste exploatări dăunează echilibrului vieţii, adică pe toate cele patru laturi, sol, aer, apă, vegetaţie. Metoda barbară de exploatare a aurului prin distrugerea muntelui, nu prin galerii, prin filoane, aşa cum era şi acum o sută sau acum două mii de ani, ci măcinarea muntelui, are ca rezultat obţinerea a 1,5 g aur la o tonă de steril. Un steril tratat cu cianuri depozitate aici şi care formează un nou munte de reziduuri, poate mai înalt decât Roşia Montana.

Când plouă, prin gravitaţie, acestea se varsă în izvoare, pâraie, râuri, până la Tisa, iar în timp de secetă vântul spulberă acest strat fin de steril pe o suprafaţă de sute de mii de hectare şi otrăveşte tot. Se reiau adicătelea distrugerile din timpul lui Ceauşescu. Plus că bogăţiile trebuie să rămână în ţara în care se află. O ţară mică precum Cehia, care are aur şi uraniu nu au dat voie să plece nici un gram din acestea peste hotare. La noi, în schimb, e ca la nimenea. În orice domeniu scoţi un bun important la licitaţie, unde ai trei oferte, doar la Roşia Montana este una singură care şi primeşte dreptul de exploatare. Başca faptul că nu înţelegem de ce licitaţia începe de la 4 miliarde de euro, când ar putea să înceapă de la 400 miliarde pentru că se discută de distrugerea unor rezervaţii în speologie, floră, faună, situri istorice. Să nu uităm că bogăţia la Roşia Montana nu înseamnă doar aur, ci şi istorie. Acolo, aşa cum bine menţiona academicianul Ovidiu Bojor, se află 80 % din protoistoria traco-geto-dacilor, în pământ, conservată, iar recent s-a reconstituit un sit arheologic între lacul Taga şi Mureşenii de Câmpie, un sit din neoliticul superior. Un tablou al „afacerii’” Gold Corporation, ar fi cam aşa: 800 de tone de aur, 2000 tone de argint şi alte metale preţioase, ar fi beneficiul canadienilor, evaluate la 115 miliarde de euro. Partea noastră: miliarde de euro. Am mai „beneficia” de 150 milioane kilograme de dinamită, 2000 milioane kilograme de cianuri, necesare exploatării celui mai bogat zăcământ de aur din Europa. Rezultatul? Ştergerea de pe faţa pământului a 4 munţi, 10 localităţi cu bisericile şi cimitirele lor, plus otrăvirea cu cianuri a Munţilor Apuseni, pe vecie. Fără a mai pune la socoteală locuitorii care ar trebui să-şi ia lumea în cap. Prea s-a inversat scara valorilor pe malurile Dâmboviţei, prea ne batem joc de tot ce înseamnă istorie şi ştiinţă, pentru ca să tolerăm la infinit astfel de experienţe pe seama poporului român.

Rândurile noastre se vor un protest clar, la care aşteptăm şi ralierea altor cititori, fie că sunt specialişti sau nu. Suntem pe recepţie.

Pompiliu COMŞA

Anchetă

17

Veteranii de război, păcăliţi la Şeica Mare Majoritatea veteranilor de război, din comuna Şeica Mare de lângă Sibiu, au rămas fără pământuri. Acestea au fost dobândite de la stat, după al doilea război mondial, prin anii ‘40. Foştii şi actualii edili le-au luat titlurile de proprietate acestora, promiţându-le că le vor înapoia aceeaşi suprafaţă de teren, însă în altă zona. Însă realitatea a fost alta! Fostul primar a preferat să ardă aceste documente, pentru a şterge orice dovadă cum că ele au fost în posesia bătrânilor. Şi da, s-au înapoiat terenuri, însă nu cu aceeaşi suprafaţă.

Oamenii în impas Ne este destul de greu să credem că mai există astfel de nedreptăţi în ziua de azi. Şeica Mare, mai demult numita Şelca Mare, de străbuni, se mândrea cu o bogăţie a naturii excepţională, dar şi cu oamenii de caracter. Pe vremuri nu existau certuri pentru pământ, deoarece localnicii convieţuiau în liniştie şi pace. Şi la nevoie se sprijineau unii pe alţii, pentru că, aşa cum spun ei, trăiau într-o comunitate, şi aşa „era frumos”. Astăzi, odată cu atâtea schimbări de ordin social, economic, dar mai ales politic, comuna Şeica Mare, nu a mai rămas cu nici o valoare din trecut. Mulţi şefi s-au perindat pe la „castel”, iar fiecare a furat, a minţit, şi a „tras pentru el” cât a putut de mult. Bătrânii noştri ne-au povestit cu lacrimi în ochi această istorioară. O etapă a vieţii pe care nu o doreau s-o treacă, vreodată. După cel de-al doilea război mondial, în care aceştia şi-au riscat viaţa pentru a mai da o şansă acestei ţări, întorşi acasă, au crezut că mâna întinsă în semn de ajutor şi răsplată, este „sinceră”. Pământul primit de la primărie a însemnat pentru ei, un motiv în plus pentru a începe o nouă etapă. Acesta putea fi folosit în mii de feluri, de la agricultură, cultivarea pomilor fructiferi şi până la păşunat. De aici s-ar fi „născut” bucata de pâine ce aveau mai târziu să o pună pe masă. Şi s-au bucurat de el, însă nu pentru mult timp. Fostul primarul al comunei a venit într-o zi şi i-a convins pe bătrânii noştri să-i înmâneze lui titlurile lor de proprietate, pentru că „aşa se cere de mai sus”. Naivi şi încrezători în adevăr şi dreptate, că acestea încă ar mai exista pe la noi pe meleaguri şi pe motiv „că toţi au făcut aşa”, au ascultat de el. Acesta, în schimb, promitea să le dea alte pământuri, în schimbul celor actuale. Aşa că, după cele spuse, nu aveau de ce să se îndoiească sau să creadă că vor avea de suferit în urma acestei acţiuni. Supriza a fost când, în schimbul pământurilor iniţiale, au primit terenuri, cu suprafeţe înjumătăţite. Şi în zone greu de accesat.

Eroii noştri ce puteau face? Că titlurile de proprietate nu se mai aflau în posesia lor. Ba mai mult, ulterior, ei au auzit că acestea ar fi fost arse în Primărie. De ce a luat fostul primar această decizie?

De ce s-a hotărât să ardă documentele?

Pentru a nu le da nici o şansă acestor veterani să demonstreze cândva, cuiva, că au fost înşelaţi! Dar, ca să nu se creadă că ceea ce scriem noi nu sunt adevăruri, am să încep să expun povestea unuia din aceşti bătrâni. Numele lui este Aron Hila şi este în vârstă de 89 de ani.

El, ca şi alţi consăteni ai lui, a primit teren de la stat deoarece este veteran de război. Fostul primar, Ioan Anghelină a luat acest titlu, împreună cu multe altele. Acesta le-a promis tuturor că îşi vor primi alte pământuri, în alte zone, decât

cele ce le aveau. Aşa cum am spus şi mai sus terenurile le-au fost înmânate însă cu altă suprafaţă. Cu alte cuvinte, nu au mai primit luncile. Mai mult de 300 de ha de pământ nu a mai fost restituit, aşa cum a fost promis, pământ pe care acum încă mai păşunează oile fostului primar. Toată această nedreptate durează de mai bine de 19 ani. Alţi domni ce trec prin acelaşi calvar sunt: Bucur Purea, Ioan Stănilă, Ioan Kemendy, Ioan Mănişor, Nicolae Mănişor, Horia Nicolae, Andrei Stoia, Ioan Armie. Toate aceste persoane privesc cu neputinţă, de atâţia amar de ani, cum luncile, cu o suprafaţă de peste 200 de ha, care trebuiau să fie ale lor, sunt terenuri ce se folosesc în scopurile personale ale lui Eugen Frăţilă, care îşi păşunează şi în ziua de azi oile acolo. Aproximativ 250 de ha, în zona Teiuş, Hula Găunoasa şi După Deal reprezintă pământ ce nu a fost înapoiat veteranurile. Pe această suprafaţă pasc oile lui Stoia Bucur. Ambii au participat la ilegalităţile făcute de fostul primar, având şi ei, evident, beneficii. Domnu Aron Hila însă a pierdut de trei ori. O dată că nu a primit întreaga parcelă de pământ promisă, a doua oară că a pierdut lunca, şi a treia oară, că a pierdut o altă porţiune dintr-un alt pământ ce l-a primit drept moştenire din partea bunicului său, pe numele lui Frăţilă Ioachim.

Acesta se situează în zona Hedel, Visa şi ar fi trebuit adăugat lângă titlul cel nou.

Deşi inginerul Burchea a demonstrat, în nenumărate rânduri, că şi porţiunea în suprafaţă de 3,11 ha, din acest pământ, aparţine domnului Aron, acesta este folosit şi în acest moment pentru păşunat.

Din păcate, proprietarii sunt legaţi de mâni. Ei nu pot demonstra nedreptatea ce li s-a făcut pentru că nu au în posesie vechile titluri de proprietate. Nici actualul primar nu vrea să clarifice această situaţie. Nu restituie vechile documente, motiv pentru care putem bănuii că actele au fost într-adevăr arse, aşa cum se vehiculează! Toate sesizările şi declaraţiile depuse la Primărie, de către bătrâni, au rămas în sertarul biroului lui Suşea (actualul primar), prăfuite. Nimeni nu are bunăvoinţa să îndrepte lucrurile şi să facă dreptate. Pentru a scăpa de orice vină din toată această poveste, fostul primar, în momentul când a fost acuzat de toate aceste nereguli, a preferat să se interneze, pentru a face rost de un certificat, care să ateste faptul că el, în toată această perioadă, nu se afla în deplinătatea sa mentală. Adică, se dilise subit şi tam-nisam! Însă, orice om cu raţiune poate constata, că un om nebun, aşa cum pretinde el că este, nu poate face avere aşa cum a făcut el. Vile, pământuri multe, oi sau maşini de lux sunt numai câteva „reuşite” din perioada când se afla la cârma acestei comune. Şi este simplu să ne dăm seama că ele nu au fost câştigate în mod cinstit, că doar nu au fost moştenite de la o rudă „fantomă” aşa peste noapte.

Poliţia vegetează Coşmarul nu încetează pentru domnul Aron. Soţia lui se îmbolnăveşte subit şi paralizează. La ceva vreme se stinge din viaţă. Supărarea în legătură cu pământurile furate, plus suferinţa survenită în urma pierderii persoanei iubite l-au făcut pe acesta să piardă din forţă şi să renunţe încet-încet la acest „al doilea război” din viaţa lui, cel mai nedrept. Timp de mai bine de un an şi jumătate, când

trebuia să fie lăsat să-şi jelească jumătatea în linişte, el era hărţuit cu zeci de telefoane, zi şi noapte. La capătul celălalt al firului se afla cu siguranţă cineva, însă acesta nu scotea nici un cuvânt. Doar suna! Doar hărţuia! Pur şi simplu, se „juca” cu nervii lui Hila, încercând să-l facă să-şi iasă din minţi. Fiica acestuia încearcă să depisteze numărul de telefon de pe care suna persoana respectivă, schimbând aparatul cu unul mai performat, care, în momentul iniţierii sau primirii unui apel, afişează pe ecran numărul destinatarului sau a celui care suna. Aşa a fost aflat numărul de telefon cu pricina. Aşadar Aron merge la poliţie, aşa cum ar proceda orice cetăţean român, fiind convins că aceste autorităţi veghează asupra dreptăţii şi face o sesizare.

Sesizare făcută de domnul Hila Aron, domiciliat în Şeica Mare, nr. 669, judeţul Sibiu, în data de 7 iunie 2009.

Răspuns Poliţie Şeica Mare „Urmare a sesizării dumneavoastră adresată conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, înregistrată cu numărul 6277/JS/11.06.2009, vă comunicăm că au fost efectuate verificate de către lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, rezultând faptul că aspectele sesizate nu sunt de natură penală sau contravenţionale şi vă îndrumăm să apelaţi la Romtelecom pentru a vă schimba numărul actual de telefon, şi astfel a nu mai fi deranjat. Vă asigurăm şi în continuare de întreaga noastră disponibilitate, în soluţionarea legală a problemelor dumneavoastră” Comisar de poliţie Lucian Ioan Munteanu „Întreaga disponibilitate” a poliţiei reprezintă de fapt o ironie amară, deşi noi suntem tentaţi să o încadrăm ca nesimţire. Rezolvarea pe care au găsit-o, a fost să-i proună schimbarea numărului de telefon, nu să investigheze acest caz, să găsească vinovatul, şi să-l pedepsească.

Nemulţumirea oamenilor din comuna Şeica Mare este una mare, vizavi de indolenţa autorităţilor de aici. Cu aşa „sprijin” din partea Primăriei şi a Poliţiei nu ajungi să rezolvi nimic. Şi în aceste condiţii, tu, cetăţean corect, ce trebuie să faci?

Pedepsiţi pe jumătate Fostul primar al comunei Şeica Mare, Ioan Anghelină, şi fostul viceprimar Ioan Bleoca, alături de un referent al Primăriei din localitate, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în baza unui dosar referitor la atragerea unor fonduri europene. Acest dosar se află în evidenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din februarie, acest an. Conform rechizitoriului, Amghelină l-ar fi determinat pe Bleoca să formuleze în nume propriu o cerere către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) Sibiu pentru acordarea unor subvenţii finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură. Fostul viceprimar a declarat în mod fals că posedă o suprafaţă de 1. 061,38 ha de păşune, teren care de fapt nu-i aparţine, acesta fiind în realitate închiriat şi utilizat de către 31 de crescători de animale care aveau contracte cu Consiliul Local Şeica Mare.

COMUNICAT DE PRESĂ 17 FEBRUARIE 2009 – NR. 29/VIII/3 „Procurorii din cadrul Diredcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial

Alba Iulia au dispus trimiterea în judeactă a inculpaţilor.

Anghelină Ioan, fost primar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: - instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; - fals intelectual, instigare la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată Bleoca Ioan, fost viceprimar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu, în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: - folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; - schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugete administrate de acestea - două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată; Raicu Steluţa, referent fiscal la Primăria Şeica Mare, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: În perioada ianuarie 2007 – iunie 2008, inculpatul Anghelină Ioan, în calitatea sa de primar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu, l-a determinat pe inculpatul Bleoca Ioan, viceprimar al aceleaşi comune, să formuleze în nume propriu o cerere către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) Sibiu, pentru acordare de subvenţii finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.). În cererea respectivă, inculpatul Bleoca Ioan a declarat în mod nereal că utilizează o suprafaţă de 1.061,38 hectare păşune de pe raza comunei Şeica Mare. În realitate, suprafaţa de păşune era închiriată şi utilizată de către 31 de crescători de animale care încheiaseră contracte cu Consiliul Local Şeica Mare. Pentru a crea aparenţa unei situaţii de legalitate, în aceeaşi perioadă

inculpaţii Anghelină Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals un document intitulat „Contract de asociere privind administrarea Păşunilor Şeica Mare”. În această modalitate, Bleoca Ioan a obţinut pe nedrept suma de 88.661,76 de lei reprezentând subvenţie acordată din fondul Comunităţilor Europene Garantate pentru Agricultură aferentă anului 2007. în cursul lunii iunie 2008, la cererea lui Anghelină Ioan, inculpatul Bleoca Ioan a schimbat destinaţia acestor bani (respectiv de a-i utiliza exclusiv pentru întreţinerea suprafeţelor de păşune) astfel încât banii au fost utilizaţi pentru amenajarea de străzi şi drumuri din intravilanul comunei Şeica Mare. La instigarea lui Anghelină Ioan, inculpaţii Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals trei procese verbale de execuţie de lucrări de amenajare a unor căi de acces la păşunea Şeica Mare, lucrări în realitate neefectuate. Minitrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 88.661,76 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile aparţinând inculpaţilor Anghelină Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Mediaş. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poatei în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE / DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE (www.pna.ro) Acestea au fost motivele oficiale pentru care aceşti hoţi şi mincinoşi au fost trimişi în judecată. Ceea ce nu s-a precizat, pentru că nu mai există acte care să dovedească veridicitatea celor spuse de veteranii din Şeica Mare, este faptul că aceste pământuri pe care le folosesc aceşti indivizi penali în scopuri ilegale, sunt ale lor, ale veteranilor de război! Aşadar, bătrânii noştri, în loc să-şi petreacă în linişte şi armonie ultimii ani din viaţă, se luptă să scoată adevărul la suprafaţă. Ce alte dovezi să mai aducem pentru a demonstra că fostul primar şi trepăduşii lui sunt lipsiţi de caracter?

Cum altfel putem să-i ajutăm pe cei care au luptat pentru glia strămoşească, decât dându-le ceea ce este al lor şi a fost obţinut cu riscul propriei vieţi, adică chiar glia lor care le-a fost furată!

Oana RUBA

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

18

Puncte de vedere

Predica de la Petru Vodă Cuvînt lămuritor

R.: Domnule profesor ION COJA, s-a întâmplat un lucru extraordinar în ziua de 15 august, la Mânăstirea Petru Vodă: în faţa a sute de credincioşi, predica despre Maica Domnului aţi ţinut-o dumneavoastră, un laic, un mirean. Povestiţi-ne, vă rog, ce este de povestit.

I.C.: Vă povestesc cu mare plăcere.

Vineri, 14 august, am ajuns spre seară la Petru Vodă, ca pelerin. Aveam promisiunea unei întâlniri cu părintele stareţ, cerusem favoarea unei discuţii amănunţite şi o aşteptam pentru a mă lămuri într-o chestiune deosebit de importantă pentru mine, dar şi pentru alţii. Spre seară călugării, mai exact fraţii monahi Ieremia şi Teodot, m-au poftit la slujba de prohodire a Maicii Domnului. Eram rupt de oboseală, dar am mers, în strană alături de monahi. M-am văzut cu părintele stareţ preţ de o clipă numai, cât am sărutat Crucea din mâna sa. La sfârşitul slujbei, un călugăr a venit la mine şi mi-a transmis din partea Părintelui Justin că eu voi ţine predica de a doua zi!... Nu mi-a venit să cred, abia când am înţeles că nu este o confuzie am întrebat: „Despre ce să vorbesc?” Mi s-a răspuns: „Ce vreţi dumneavoastră să spuneţi despre Maica Domnului!”

R.: De când vă cunoaşteţi cu părintele Justin Pârvu?

I.C.: Eu îl ştiu de mulţi ani, din citite şi auzite, dar am stat de vorbă o singură dată în urmă cu trei luni, vreo zece minute, nu mai mult, când i-am cerut binecuvîntarea pentru candidatura mea la preşidenţia României. Nu vreau să spun vorbe mari, dar gestul părintelui a fost pentru mine gest împărătesc, ca împăraţii din basme a procedat, punându-mă la încercare, să vadă dacă sunt vrednic să cer mâna domniţei!

R.: Despre ce domniţă este vorba?

I.C.: Eh, vorbeam metaforic, în parabole! Cert este că s-a mirat şi părintele Teofil Bradea, care m-a însoţit la Petru Vodă: aşa ceva nu mai văzuse nici sfinţia sa. Tot părintele Bradea mi-a explicat că totuşi este canonic corect ce se întâmplă: eu am primit astfel un soi de delegare de funcţie, am fost înălţat Hipodiacon, singurul grad bisericesc accesibil unui laic, ceea ce presupune că pot să predic, dar, ca o onoare şi obligaţie, numai în veştminte preoţeşti. Le-am îmbrăcat cu mare emoţie şi sper că nu le-am făcut de ruşine.

R.: Cum au primit predica credincioşii adunaţi la mânăstire?

I.C.: Nu ştiu, la predica ortodoxă nu se aplaudă. Trag nădejde că din ce mi-au spus după slujbă unii şi alţii,

necunoscuţi, am dreptul să consider că am trecut încercarea la care m-a supus părintele stareţ Justin Pârvu.

R.: Înţeleg că intenţionaţi să publicaţi predica.

I.C.: E promisiunea pe care le-am făcut-o câtorva credincioşi care regretau că nu au putut să înregistreze predica. Las deoparte modestia, ar fi falsă în situaţia de faţă. Acolo, la Petru Vodă, am trăit un moment de graţie, iar ce am vorbit a fost şi din această stare, prin care un om normal, ca mine, nu trece vreodată. Mulţumesc Maicii Domnului şi părintelui stareţ pentru clipele trăite deunăzi. Nu am fost emoţionat decât la început, la miez de noapte, când am primit însărcinarea. După aceea, după ce m-am decis asupra subiectului, am dormit liniştit, un somn de pomină, şi mi s-a umplut inima de o linişte şi o mulţumire din care mai gust şi azi. Şi, probabil, toată viaţa mea!

Interviu realizat de Marius Albin Marinescu

cea trimitere Papa Ioan Paul al II-lea atunci când, coborînd din avion la Bucureşti, s-a aplecat şi a sărutat pământul românesc, explicând că pe acest pământ ştie Sanctitatea Sa că se va ridica „grădina lui Dumnezeu”.

Această proorocire a fost făcută cu mulţi ani în urmă de un mistic indian.

Avem toate motivele să ne aplecăm asupra ei şi să o cercetăm cu toată seriozitatea.

Procedând metodic, va fi să ne punem câteva întrebări şi să căutăm cu bună credinţă răspunsul cel mai potrivit, mai adecvat. Prima întrebare care se naşte în mintea noastră este următoarea: Ce motive avea Maica Domnului să ne aleagă pe noi, românii, pentru această onoare? Ce anume o putea face pe Sfînta Fecioară să ne răsplătească cu atâta generozitate? Merităm noi, românii, atâta graţie divină? Care sunt faptele părinţilor şi strămoşilor noştri pentru care Maica Domnului ne hărăzeşte un destin aparte? Atât de deosebit? ....Vă împărtăşesc din capul locului părerea, convingerea mea, ca bun cunoscător al istoriei Neamului

veţi avea ce să le răspundeţi obraznicilor, ştiind cele ce urmează: Aşadar, voi încerca să fac un scurt inventar, un pomelnic al câtorva dintre faptele şi împrejurările prin care noi, românii, ne-am singularizat în istorie, deosebindu-ne de alte neamuri prin gesturi care vor fi atras asupra noastră atenţia şi milostivenia Fecioarei Maria. Încep cu Sfîntul Andrei, pentru care, dintre apostoli, e de crezut că Maica Domnului a avut un plus de iubire şi preţuire, doar a fost primul dintre oameni care a recunoscut în Iisus esenţa divină a făpturii şi a făptuirii Sale. Iar în faptul că apostolului Andrei i-a revenit misiunea de a duce cuvîntului Domnului în ţinuturile dunărene am putea vedea un semn, căci cuvîntul său a rodit şi a dat naştere unuia dintre puţinele popoare creştinate încă din acele timpuri apostolice. Nu avem nici un document scris despre cum a fost primit Apostolul Andrei de strămoşii noştri daco-geţi, dar avem documentul lingvistic, mărturia limbii române, care a păstrat amintirea sfîntului apostol

Un alt moment de istorie românească pe care Maica Domnului negreşit îl cunoaşte este martiriul Brâncovenilor. Este mare păcat că acest episod glorios din istoria românilor şi a creştinătăţii nu este nici pe departe atât de binecunoscut cum ar merita să fie în toate zările lumii!

Mai întâi v-aş invita să încercaţi a vă imagina ce a fost în mintea sultanului care l-a pus pe Vodă Constantin Brâncoveanu să aleagă între credinţa sa în Iisus şi viaţa sa şi a celor cinci feciori ai săi. Acel nevolnic de sultan atotputernic era ferm convins că Brâncoveanu va ceda, că voievodul român se va lepăda de credinţa străbună şi va trece la religia musulmană. Era atât de sigur încât a făcut un veritabil spectacol din acest moment al renunţării la Iisus Hristos şi i-a invitat să asiste la biruinţa Islamului asupra Crucii pe toţi ambasadorii de la Constantinopol, majoritatea reprezentanţi ai unor state europene, creştine. A convocat, cum am spune noi azi, toată mass media, toate televiziunile, pentru un „show” cum nu se mai văzuse. Mai mult, ca batjocura

Românesc, că nu sunt puţine faptele românilor care cu siguranţă au plăcut mult dinaintea Maicii Domnului.

Voi enumera numai câteva, cu precizarea, iubiţi credincioşi, că acestea sunt fapte pentru care fiecare dintre noi trebuie să se simtă mândru şi fericit că este român, şi să mulţumească lui Dumnezeu că s-a născut român, pe aceste meleaguri binecuvîntate.

Fac această precizare deoarece azi, noi, românii, prea suntem din toate părţile atacaţi, agresaţi în demnitatea noastră de români, asaltaţi de neprieteni preocupaţi a slăbi şi distruge temeiurile încrederii noastre în viitorul românesc, doar-doar ne vom lepăda de românismul nostru, funciar şi fără de leac! Vă va fi mai uşor să rezistaţi acestor presiuni perfide şi

prin denumirea Indrea sau Ândrea, dată în popor lunii decembrie, luna în care este prăznuită naşterea Mântuitorului, adică Începutul! Avem dreptul să deducem din acest cuvînt, Ândrea, veritabilă nestemată a limbii române, că strămoşii noştri l-au iubit şi cinstit pe Apostolul Andreas aşa cum se cuvenea. Suntem singurul popor creştin care păstrăm amintirea creştinării noastre prin tradiţia vie a graiuluii străbun, tradiţie de două ori milenară! Mai veche decât amintirea lui bădiţa Troian, a împăratului Traian întemeietor de Ţară, este amintirea sfîntului Ândrea, întemeietor de viaţă sufletească nouă! Amintire păstrată nu prin texte scrise, aflate în biblioteci sau sipete, ci prin cuvîntul viu şi roditor în sufletul fiecărui purtător al graiului românesc.

să fie deplină la adresa creştinătăţii şi a Domnului nostru Iisus, a fost aleasă ca zi a acestui moment de ruşinare a creştinătăţii însăşi ziua de 15 august, adică ziua Sfintei Marii, a Adormirii Maicii Domnului. Intenţia sultanului de a lovi astfel în inima credinţei creştine se făcea şi mai limpede. Ştim cu toţii ce a urmat. Constantin Vodă Brâncoveanu şi feciorii săi domneşti au stricat petrecerea păgânului şi a invitaţilor săi, românii de ei nu au abjurat, nu s-au lepădat de Iisus Hristos şi nici de Maica Sa. Au murit pe rând decapitaţi, ultimul pierind Brâncoveanu după ce a asistat la uciderea copiilor săi... O asemenea tragedie, un asemnea martiriu nu se mai cunoaşte în toată istoria întregii creştinătăţi, a întregii omeniri, indiferent de religie... Am mai spus-o: din

Predica de la Petru Vodă România, grădina Maicii Domnului Prea cuvioase părinte stareţ, Cuvioşi părinţi, Iubiţi credincioşi, Am venit de departe la acest praznic al Adormirii Maicii Domnului cu bucuria în suflet că voi asista la sfînta liturghie de la Mânăstirea Petru Vodă încununată cu predica, atât de aşteptată şi de dorită de dumneavoastră toţi, a părintelui stareţ Justin. Iată însă că Sfinţia Sa a găsit de cuviinţă să pună pe umerii mei nevrednici sarcina de a vă vorbi eu despre frumuseţea şi însemnătatea marii sărbători care ne-a adunat pe toţi aici, în acest sfînt lăcaş de traire şi simţire românească, ortodoxă. Pentru mine, această postură cu totul neaşteptată este momentul cel mai înălţător, mai presus de orice închipuire a mea, cu care bunul Dumnezeu mă răsplăteşte mult peste ceea ce aş fi putut gândi că mi se cuvine. Trag nădejde să nu dezamăgesc pe nimeni cu cele ce are a vă spune despre Maica Domnului nu un teolog, ci un profesor de limba română...

Multe se mai pot spune despre Sfânta Fecioară Maria, despre rolul şi însemnătatea Maicii Domnului pentru edificarea noastră sufletească, a tuturor creştinilor. Eu am să mă opresc asupra unui subiect oarecum bine cunoscut dumneavoastră, dar asupra căruia, ca şi mine, nu v-aţi oprit niciodată să insistaţi şi să-l analizaţi sub toate aspectele sale. O vom face acum, împreună, întrebându-mă ce poate să însemne vestita proorocire potrivit căreia România va deveni cândva „grădina Maicii Domnului”. La această proorocire fă-

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Puncte de vedere

păcate nu ne arătăm vrednici să cinstim cum se cuvine amintirea şi pilda acestui moment de excelenţă românească şi creştină.

Vom înţelege mai bine valoarea martiriului brâncovenesc întrebându-ne ce s-ar fi întâmplat dacă Vodă accepta să se turcească, dacă Vodă ar fi cedat, aşa cum mizase sultanul, sultan care credea că îl cunoaşte bine pe Brâncoveanu, căci Brâncoveanu nu era un ascet, un mistic, un om cu aspiraţii la sfinţenia vieţii sale, ci era un om de lume, era foarte bogat, îi plăceau petrecerile, hainele scumpe, mâncarea bună, vinurile alese, băute mai ales în muzici lăutăreşti vestite în toată Europa. La curtea sa era multă eleganţă şi rafinament de influenţă italiană, florentină, plăcerile vieţii erau preţuite şi cultivate. Nici măcar o clipă sultanul nu se îndoise de scenariul său mizer! Şi răspund la întrebarea pusă: dacă Brâncoveanu s-ar fi lepădat de credinţa sa, asta ar fi însemnat o pată de ruşine pe obrazul întregii creştinătăţi, dar mai ales pe obrazul nostru, al neamului românesc, căci ar fi pus pe noi stigmatul veşnic al laşităţii, al inconsistenţei şi superficialităţii sufleteşti la nivel etnic, şi ar fi făcut de ocară numele de român pentru toţi vecii! ...Insist asupra faptului că nu am fost vrednici să-l cinstim cum se cuvine pe marele voievod, dar totodată afirm convingerea mea că acolo sus, în tăriile cerului, Maica Domnului s-a cutremurat de puterea credinţei Brâncovenilor, a lăcrămat pentru cumplită durerea mamei care are de dus la îngropăciune cinci feciori în floarea vârstei, în pârgul anilor lor tinereşti! Cunoştea bine Maica Domnului această durere... Care va fi fost atunci a întregului neam românesc.

Aceleaşi, ale mamei de la al cărei sîn moartea smulge feciorul cel drag, sunt şi lacrimile vărsate de măicuţa cea bătrînă, cu brîul de lînă, care îl caută pe mândrul ciobănaş mioritic. Îi aud pe mulţi folosind azi anapoda cuvîntul mioritic, prin comportament mioritic înţelegând ei, prosteş-

te, că ar fi vorba de lipsa voinţei de a te apăra, de a răspunde cu bravură şi curaj provocărilor vieţii. Comportamentul ciobănaşului are un sens mult mai adânc, dinaintea morţii el vede şi mai bine cât de frumoasă este lumea de care a avut parte, perspectiva morţii dă valoare şi mai mare capacităţii de a te bucura de viaţă! Comparaţi comportamentul ciobănaşului mioritic, al românului pot zice, cu textul evanghelic, textul despre reacţia lui Iisus când află că a sosit ceasul trădării, ceasul când va fi dat morţii nelegiuite. Ce face Iisus?

Nu părăseşte locul, nu se depărtează de cei care îi vor moartea, nu se ascunde, nu fuge, nu încearcă „să scape”, nu scoate sabia!, ci îşi adună învăţăceii şi le ţine ultima şi cea mai cutremurătoare prelegere, predica cea mai lungă şi mai cuprinzătoare, încununată prin teribila rugăciune a lui Unu, pentru unitatea om-Dumnezeu. Este mare asemănarea dintre comportamentul cristic şi cel mioritic! Sunt convins că Maica Domnului va fi aflat cu mare mângâiere a sufletului povestea oiţei năzdrăvane şi se va fi înduioşat de suferinţa măicuţei de ciobănaş, minunându-se ce neam de oameni sunt cei care au făcut din această poveste oglinda sufletului lor... Căci să nu uităm că în Maica Domnului oamenii, creştinii, şi în mod special românii, o văd nu numai pe mama Domnului, ci însăşi esenţa maternităţii, mama eternă, a fiecăruia dintre noi.

La aceste cuvinte, gândul mă duce spre Mihai Eminescu. Şi nu mi se pare deloc întâmplător că poetul din care noi am făcut eroul naţional, este autorul unor poezii închinate Maicii Domnului deosebit de frumoase. Nu le cunoaşteţi, iubiţi credincioşi, deoarece în şcoala pe care am făcut-o sub comunişti, ca şi în şcoala de azi, aceste poezii nu sunt puse la dispoziţia copiilor noştri. Dar pentru cunoscători este bine ştiut că dintre miile de poezii închinate Maicii Domnului în toate limbile pământului, în toate marile literaturi ale lumii, poeziile lui Eminescu sunt cele mai frumoase,

mai mişcătoare, mai adânc însufleţite de o înaltă trăire creştină. ...Cunoaşteţi în schimb poezia O, mamă, dulce mamă... Tot cuvîntul dulce îi vine poetului când spune Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?, ceea ce ne îngăduie să conchidem că Eminescu pentru mamă-sa şi România nutrea un sentiment identic, concluzie care ne îndeamnă să spunem că în mentalitatea românească a fi bun român presupune să fii şi bun creştin. Una fără alta nu se poate!

Profit de ocazie pentru a corecta o informaţie greşită primită de noi toţi în şcoală cu privire la Mihai Eminescu: Iubiţi credincioşi, Eminescu nu a murit nebun, atins de o boală ruşinoasă, ci a murit cu zile, ca victimă a iubirii sale pentru Ţară, propriu zis ca un martir al credinţei într-o soartă mai bună la care neamul său românesc avea dreptul... Îngăduiţi-i dascălului de limba română care vă vorbeşte ca în „inventarul marilor performanţe sufleteşti ale Neamului românesc” să introducă un cuvînt, cuvîntul omenie. Azi toată lumea se străduie să înveţe o limbă străină sau mai multe.

Vă asigur, pe toţi cei de faţă, că în nici una dintre limbile pământului nu o să găsiţi un cuvînt echivalent pentru omenie al nostru! Sau pentru verbul a omeni! Cuvîntul om are în limba română o familie de derivate şi compuse mai numeroase şi mai interesante decât în orice altă limbă! Ce înseamnă asta altceva decât o mai mare dragoste şi un mai mare respect la români pentru fiinţa omului, cea zămislită după chipul Domnului?! Respectul faţă de om fiind nedespărţit de respectul şi dragostea pentru Dumnezeu, pentru Fiul Domnului şi Maica Sa preacinstită!

S-ar putea scrie o Istorie a Omeniei Româneşti... Cu numeroase şi variate capitole. Un astfel de capitol ar fi despre cum s-au purtat românii ca învingători pe câmpul de luptă. Cum s-au purtat cu adversarul înfrânt! Ar fi un capitol vast care ar începe cu legendarul Dromichete şi ar ajunge la al II-lea Război Mondial, când românii

au avut ocazia să demonstreze faţă de prizonierii ruşi sau anglo-americani, faţă de populaţia civilă din teritoriile ocupate în Est sau în Vest, cât de autentică şi de activă este omenia românească. Însuşi Stalin, cât era el de insensibil la suferinţa umană, a simţit nevoia să se adreseze cu mulţumiri şi laude armatei române care, ca armată de ocupaţie în Ucraina şi alte teritorii din Estul Uniunii Sovietice, se purta exemplar de omenos, de creştineşte. În acest sens, aici, în acest sfînt lăcaş şi în această zi sfîntă, vreau să pomenesc şi să omagiez numele unui mare campion al Omeniei româneşti, un nume care, din păcate, nu vă spune mult, deoarece guvernanţii noştri de ieri şi de azi au mari interese să ascundă adevărul despre profesorul George Alexianu. George Alexianu, aşa se numea cel pe care mareşalul Ion Antonescu l-a desemnat să administreze Transnistria. Trebuie să ştiţi că la acea dată teritoriul sovietic ocupat de Germania şi aliaţii ei a fost împărţit în 8(opt) guvernăminte. Acestea au fost administrate care de ucraineni, care de polonezi, de germani etc. Printre guvernatori a fost şi un român, George Alexianu, guvernator al Transnistriei din 1942 până în 1944, Transnistria însăşi fiind administrată de funcţionari români, de armata română. Ei bine, la sfârşitul războiului, din dispoziţia lui Stalin, toţi guvernatorii acestor teritorii ocupate au fost arestaţi şi deferiţi tribunalului poporului, cu indicaţia ca aceşti guvernatori să primească pedeapsa capitală dacă se va găsi măcar un singur abuz, o singură nedreptate comisă de acel guvernator împotriva populaţiei civile. Din cei unsprezece acuzaţi, zece au fost găsiţi vinovaţi şi ridicaţi în ştreang la sfârşitul procesului public. Unul singur a fost găsit nevinovat, adică nu s-a aflat localnicul rus sau ucrainean ori evreu care să depună mărturie împotriva acelui guvernator, reclamând un abuz sau vreo nelegiuire. Acel guvernator fără pată şi fără de păcat a fost George Alexianu, românul care a făcut atâta onoare neamului românesc şi de care azi nimeni nu pomeneşte aşa cum se cuvine ca despre un mare erou al Istoriei Omeniei Româneşti! ...Contează atât de mult cum îţi trăieşti viaţa! Cu farmec şi demnitate! Şi fiecare popor a dezvoltat un stil de viaţă etnic propriu, inconfundabil. Dar contează şi cum mori! Noi, românii, avem şi un fel propriu de a muri, de a trăi cu demnitate şi seninătate clipa despărţirii de această lume a aparenţelor înşelătoare. La Paris, două românce, au scris o carte intitulată Cum se moare în Carpaţi.

Una dintre autoare este fiica unui român de mare ispravă, Nicolae Bacu, camarad de suferinţă la Aiud al preacuviosului nostru stareţ Justin Pârvu.

La Aiud a fost un loc binecuvîntat de Dumnezeu, unde românii care au murit au făcut din moartea lor un moment de triumf al adevărului, al valorilor spirituale eterne, ruşinându-i şi reducându-i la zero, la neantul nefiinţei, pe prigonitorii lor.

19

La fel au murit în decembrie 1989 sute de tineri români, ieşiţi în stradă fără par, fără pistoale, numai cu braţele goale să înfrunte fiara apocaliptică. Cu noi este Dumnezeu!, au strigat acei copii minunaţi în faţa tancurilor şi în faţa unei Europe uimite şi minunate de disponibilitatea pentru sacrificiu arătată de feciorii noştri!

Nu se poate ca sacrificiul lor, al celor mai curaţi dintre copiii noştri, să nu fi mişcat sufletul Maicii Preacurate, confirmându-i că bună alegere a făcut pentru „locaţia” grădinii Sale...

Precum vedeţi, acestea mai sus prezentate, dar şi altele, sunt motive temeinice pentru a face veridică prezicerea referitoare la Grădina Maicii Domnului. Dar vă rog să reţineţi că acestea sunt şi motive de îmbărbătare a noastră, a fiecărui român, încredinţându-ne că avem suficiente motive să fim mândri că suntem români, să fim recunoscători lui Dumnezeu că am avut norocul să ne naştem români! Un noroc mai mare nici că se putea!...

Trec la a doua întrebare pe care o ridică „ipoteza” misticului indian: Da, aşa o fi! Maica Domnului are de gând să facă din România grădina sa, arătând astfel cât de mult ne iubeşte!...

Dar de la intenţie până la faptă mai e de aşteptat. Iar deseori, în timp, se pot ivi şi motive de răzgândire, de renunţare la proiectul iniţial. Cu alte cuvinte, mă întreb, nu cumva există, oferite tot de noi, motive pentru ca Maica Domnului să sufere din pricina noastră, să se întristeze de răutăţile şi fărădelegile noastre şi să-şi întoarcă de la noi privirile îndurerate de spectacolul oferit de nevrednicia noastră?

Nu cumva suntem noi, românii, nu numai făptuitorii unor isprăvi nemaipomenit de frumoase, ci şi făptaşii unor crime şi uriciuni dezgustătoare, cutremurătoare?

Din păcate avem motive serioase să ne punem şi această întrebare: prin care fapte ale noastre s-ar putea să pierdem „simpatia” şi milostivenia cerească? Iar răspunsul ne pune în faţă un lung inventar de păcate bine ştiute de noi toţi.

Un asemenea păcat este legat de tinerii pomeniţi mai sus, cei asasinaţi în decembrie 1989. Peste o mie! Pentru nici unul dintre ei nu a fost pedepsit ucigaşul! Or, se ştie din vechime că sângele vărsat, mai ales sângele nevinovat, cere, sub ameninţarea blestemului, găsirea şi pedepsirea ucigaşilor. Câtă vreme asasinii nu vor fi pedepsiţi, de pe lumea cealaltă sufletele celor morţi nu-şi pot afla odihna şi ne ţin sub cumplit blestem! Cum să nu ne meargă rău în această ţară în care criminalii, ucigaşii acelor copii, sunt bine cunoscuţi de toată lumea, dar în loc să-i pedepsim, noi îi răbdăm să-i vedem cocoţaţi în fruntea bucatelor?! Ba, o dată la patru ani, le mai dăm şi votul nostru, liber exprimat! Cum să ne mai iubească cineva când aşa de puţin ne pasă de acei copii minunaţi, de suferinţa părinţilor lor?!... (continuare în pagina 20)

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

20

Puncte de vedere

Predica de la Petru Vodă (urmare din pagina 19)

Ţara asta românească a dat nu numai martiri şi eroi, ci a dat şi mari criminali. Cel mai criminal dintre cei ce au făcut umbră pământului românesc a fost, negreşit, regele sperjur şi infam Carol al II-lea. Din dispoziţia sa au fost ucişi sute de tineri, fruntaşii unei generaţii care a dat omenirii un Mircea Eliade, un Emil Cioran sau Mircea Vulcănescu.

Sute de tineri care au fost smulşi din familiile lor şi fără nici un fel de judecată au fost împuşcaţi şi lăsaţi să zacă în praf şi noroi la răscruce de drumuri, ca să se ştie cum se pedepseşte în România iubirea de neam şi de ţară, iubirea de Hristos! Pentru aceste crime scelerate regele Carol al II-lea a fost răsplătit de guvernanţii noştri post-decembrişti care s-au îngrijit să-i repatrieze nevrednicele ciolane şi să-l înmormânteze ca pe un mare voievod la Curtea de Argeş, pângărind sfîntul lăcaş cu trupul mâncat de păcatele cele mai grele ale celui mai odios personaj din istoria neamului românesc!

Victimele sale au fost sute de tineri legionari, în frunte cu mândrul lor Căpitan! Despre ei se spun în continuare minciunile şi acuzaţiile nedrepte cu care Carol a încercat să-şi justifice crimele! Nu ne învrednicim să acceptăm adevărul despre viaţa de jertfă pe care au dus-o legionarii! ...Iubiţi credincioşi, asupra acestui subiect nu insist decât cu acest detaliu, care trebuie să-l cunoaşteţi: nu numai Carol sceleratul i-a urît pe legionari! Legionarii au fost urîţi de moarte şi de însuşi criminalul criminalilor: Hitler! Care chiar a încercat să-i asasineze pe legionarii refugiaţi în Germania în iarna anului 1941. De ce i-a urît Hitler pe legionari? Pentru că ştia că legionarii, prin patriotismul lor categoric, necondiţionat, şi prin creştinismul autentic în care trăiau, puteau să-l împiedice în visul său dement de a face din România o anexă la marele imperiu nazist! Sunt convins că acest detaliu – Hitler i-a urît şi i-a prigonit pe legionari!, vă va face să reconsideraţi capitolul acesta din istorie şi să nu mai vorbiţi cu uşurătate despre camarazii lui Mircea Eliade şi Petre Ţuţea...

Un alt capitol de istorie neplăcut Maicii Domnului îl constituie crimele comuniste, pe care nu suntem în stare să le identificăm corect şi să le pedepsim. Acceptăm minciuna prezidenţială care amestecă cele bune cu cele rele, minciuna că regimul comunist criminal a durat din 1944 până în 1989! Ca fost membru al Partidului Comunist Român, din care au făcut parte peste 3 milioane

de români, vă asigur că acest partid a avut o politică criminală numai în anii când structurile sale au fost dominate de comuniştii alogeni veniţi de la Moscova. În timp şi mai ales după 1964 PCR a început să se afirme ca un partid al românilor şi caracterul său românesc s-a întărit de la an la an! Pentru această politică, de subordonare a partidului comunist faţă de interesele naţionale, pentru aşa zisul său naţional-comunism, Nicolae Ceauşescu a fost pedepsit de asasinii săi cominternişti cu o moarte cumplită. O moarte şi ea nedreaptă, criminală, pe care nicicum nu o legitimau greşelile şi păcatele lui Ceauşescu, nu puţine, ce-i drept... Rămasă şi această crimă nepedepsită! Însă păcatul cel mai greu cu care am îndurerat inima Maicii Domnului după decembrie 1989 sunt sutele de mii de avorturi la care s-au dedat femeile noastre. Ne va fi tare greu să răscumpărăm vreodată această fărădelege la care femeile noastre au fost şi sunt încurajate de o legislaţie anticreştinească şi antiromânească. Îngăduiţi-mi, fraţi creştini, să vă relatez în acest context o întâmplare pe care o cunosc în chip nemijlocit: este vorba de o fetiţă, nepoata unei foste studente, o fetiţă de trei anişori. În urmă cu câteva luni, întreaga familie privea la televizor un program muzical. La un moment dat a fost anunţată că urmează să cânte o anume Daria, Daria şi nu mai ştiu cum. La auzul anunţului, fetiţa de trei ani s-a iţit dintre jucăriile sale spunând: „Pe mine mă cheamă Daria!” Mamă-sa a rămas fără grai câteva clipe, apoi şi-a revenit din uluială şi a povestit celor de faţă: când era însărcinată în trei luni a avut o discuţie cu bărbatul ei, ce nume să-i pună fetiţei? S-au oprit la numele Daria, găsindu-l frumos şi potrivit, iar până a doua zi aşa au ştiut că o va chema pe fata lor, Daria. A doua zi s-au răzgândit şi s-au decis asupra altui nume, Flavia, cum o cheamă şi azi pe fetiţă. Ce deducem din această întâmplare?

Deducem că în mod certamente sigur există o memorie intrauterină, că în pântecele mamei fătul are o viaţă sufletească, că este om încă din clipa concepţiei, iar nu o simplă excrescenţă anatomică. Deducem că atunci când o femeie avortează de bună voie ea ucide o fiinţă umană înzestrată cu toate atributele umanităţii. Să nu ne amăgim că ar fi vorba de altceva! ...Am ajuns şi la a treia întrebare pe care o ridică premoniţia că în România va fi cândva „grădina Maicii Domnului”... Textul acestei proorociri este niţel ambiguu. Căci

ce este România? Am putea spune că România este o adresă. O adresă la care azi locuim noi, românii.

Dar, mă întreb, vom mai locui aici şi atunci când în România va fi să fie grădina Sfintei Fecioare? Nimic din proorocire nu ne dă asigurarea că în Grădina Maicii Domnului se vor desfăta românii. Facem această remarcă mai ales în măsura în care nu sunt puţini voitorii de bine ai acestei Românii care de ani de zile atrag atenţia asupra unui proces declanşat imediat după 1990: de-românizarea României! Diluarea caracterului românesc al României, al vieţii pe care o ducem în România, al populaţiei! Sunt câteva milioane bune de români care au părăsit România, în căutarea unei slujbe! Nu au nici un motiv să se întoarcă, dimpotrivă, în România scade mereu oferta unui loc de muncă, şansa unui trai în demnitate!...

Scade cifra demografică prin avorturi, prin practicarea metodelor anticoncepţionale, prin descurajarea vieţii de familie. Cu ochii mei am văzut o emisiune la televizor despre caravanele medicale organizate de Guvern, trimise prin toate satele, cu dublul scop de a le învăţa pe mamele ţigănci cum să-şi îngrijească copiii pentru a reduce mortalitatea infantilă atât de mare printre ţigani, şi cu scopul de a le învăţa pe femeile românce felurite tehnici contraceptive, adică să le înveţe pe românce cum să nu facă copii! Aceasta este înalta menire pe care şi-a asumat-o Ministerul Sănătăţii din România!...

Tot în zilele noastre post-decembriste, pentru prima oară în istorie, în România numărul deceselor este mai mare decât al naşterilor.

Se prevede ca, în aceste condiţii, pe la mijloc de secol populaţia României să ajungă la 15 milioane. Dar ne întrebăm, dintre aceştia câţi vor mai fi românii? Ne punem această întrebare căci cu prea mare uşurinţă s-a acordat cetăţenie românească la peste un milion de străini! Iar partea tragică este că aceşti străini au profitat de aşa zisa privatizare şi s-au făcut stăpâni pe cele mai frumoase şi mănoase proprietăţi din România. Cele mai importante unităţi de producţie industrială sunt azi proprietate străină. Străinii au venit, dar nu ca să construiască fabrici noi, ci ca să ia pe mai nimic fabrici şi uzine ridicate prin sudoarea şi truda biet românului. Întinse terenuri agricole sunt azi proprietatea unor străini. Iar faptul că aceste terenuri sunt lăsate de pârloagă, nelucrate, te duce cu gândul la intenţii dintre cele mai ticăloase ce se ascund în mintea acestor noi proprietari! În termeni expliciţi, ne

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

paşte primejdia ca România să fie palestinizată, să cadă victimă unei politici criminale de diminuare şi eliminare a elementului etnic românesc!

Iubiţi credincioşi, Am fost senator între anii 1992 şi 1996. Deseori am avut sentimentul că pierd vremea în Senat şi mănânc degeaba salariul plătit de dumneavoastră. Dar în final am reuşit să justific prezenţa mea în Parlament prin strădania pe care am depus-o pentru a împiedica legiferarea vânzării pământului către străini. Mă laud cu această ispravă! Am fost singur la început, dar nu mi-a fost deloc greu să-i dezmeticesc pe ceilalţi colegi de partid – eram senator PDAR, sau din alte partide, ca să se întrunească o largă majoritate care a respins propunerea de a se permite străinilor să cumpere terenuri, proprietăţi imobiliare.

Din păcate, primul lucru pe care l-a făcut preşedintele ales în 1996 a fost să repună în discuţie modificarea legii şi la presiunile sale Parlamentul a votat înstrăinarea pâmântului românesc!...

Oameni buni, când Neagoe Basarab afla că un român şi-a vândut moşia părintească unui străin, scotea bani din vistieria ţării sau din propria sa pungă şi răscumpăra acel pământ! Eu nu-l condamn pe străinul care jinduieşte la pământul nostru, ci îl condamn şi-l blestem pe românaşul nostru, ajuns mare politician, care trădează tot ce are mai sfînt un om şi se face unealta duşmanilor noştri! Printre cei care ne guvernează tare mulţi s-au făcut în ultimii ani unelte ale străinilor!

Ale trădării de Neam şi Ţară! Tare mulţi...

O altă ţintă agresată de inamicii noştri este statul român. Zilnic statul este atacat şi acuzat că este un prost gospodar, un proprietar neglijent! Încă un pas şi guvernanţii noştri ar fi gata să accepte desfiinţarea statului român. Deja statul român şi-a pierdut multe din atributele suveranităţii şi ale independenţei, iar toată suflarea gazetărească se căzneşte să demonstreze că acesta este un mare câştig al democraţiei!

Oameni buni, în lume trăiesc câteva sute de popoare, dar marea lor majoritate nu au fost capabile să-şi edifice un stat. Statul, statul naţional îndeosebi, este o mare ispravă a societăţii omeneşti. Noi, românii, ne-am învrednicit să ne organizăm în state de sine stătătoare încă din zorii veacului al 14-lea. De atunci şi până azi poporul român duce o existenţă statală neîntreruptă! State cu o vechime neîntreruptă cum este statul român nu mai găseşti în Europa decât câteva, le numeri

pe degetele unei singure mâini.

Mai veche decât statul român este numai Biserica! Biserica a ajutat mult la constituirea statului român şi amândouă, Biserică şi Stat, au făcut istorie împreună. Legătura dintre Stat şi Biserică a slăbit mult în epoca modernă, ca efect, unul din nefericitele efecte ale Revoluţiei Franceze. Cu gândul la viitorul nostru românesc afirm necesitatea urgentă ca între statul român şi Biserică să se întindă noi punţi de conlucrare, pentru a anula efectele separării statului de Biserică!

Această separare este extrem de primejdioasă atât pentru stat, cât şi pentru Biserică! Pentru Neamul românesc!

Iubiţi credincioşi, Vă spuneam că Maica Domnului este mama creştinătăţii, a fiecăruia dintre noi. Vă fac o mărturisire: eu când, copil fiind, priveam acasă icoana Maicii Domnului, aveam impresia că o văd pe propria mea mamă, ţinând în braţe pruncul pe care ştiam că mama îl pierduse înainte de a mă naşte eu! Poate de aceea, acum, aici, vorbinduvă dumneavoastră despre Maica Domnului nu pot să nu mă gândesc la măicuţa mea, mai ales că, pentru a vorbi din faţa altarului bisericesc canonul mi-a impus onoarea nemeritată de a mă veştmînta în odăjdii bisericeşti. Sunt convins că din înaltul câmpiilor de verdeaţă cereşti, de unde deseori m-am simţit vegheat şi întărit de ochiul mamei, acesta mă cercetează acum cu bucurie şi cu sentimentul stenic al împlinirii. Căci biata maică-mea aşa mă dorea, preot, să mă fac popă la ea în sat şi să mă însor cu... Nu, nu cu Ileana Cosânzeana, ci numai cu moaşa satului... Avea mama socotelile ei!

Am şi eu o mare bucurie în suflet că am vorbit într-un asemenea loc sfinţit de vrednici monahi şi preoţi, de pelerini ca dumneavostră. Va fi clipa cea mai deosebită din viaţa mea, oricât de mult aş mai trăi. Mai presus nu se poate.

De aceea vă mulţumesc tuturor, preacuviosului părinte stareţ Justin Pârvu, voievodul Ortodoxiei Româneşti cum atât de inspirat îi zic poporenii, mulţumesc monahilor care m-au acceptat în strană şi m-au ajutat să pregătesc această predică, şi vă mulţumesc dumneavoastră, pelerini ca şi mine la acest sfînt lăcaş, că aţi avut răbdare să mă ascultaţi. Iertare dacă am greşit, iar dacă am spus şi ceva bun şi frumos, adevărat, lui Dumnezeu să-i mulţumim şi Maicii Domnului.

Doamne, ajută!

Ion COJA

Publicitate

21

AGENTIE IMOBILIARA INTERMEDIERI IMOBILIARE S.C. MARA IMOBILIARE S.R.L. Str. Nicolae Bălcescu nr. 9 0741/ 044.983 | 0752/ 631 668

BIROU TRADUCERI

e-mail: marius_sarbu2000@yahoo.com www.maraimobiliare.ro

engleză - franceză - germană italiană - spaniolă

S.C. EUGEN CONSTRUCT S.R.L. Mereu alături de dumneavoastră

• Construcţii clădiri şi lucrări de geniu • Case la roşu, mansarde, acoperişuri • Amenajări interioare, termosistem

Konnerth Group

• Instalaţii electrice şi sanitare

Etaj 1 (lângă bar) - mag. Dumbrava

Aleea Roşiorilor, nr.4, ap. 7 Sibiu

(pe casa scărilor – intrarea dinspre teatru)

Execută rapid (40 minute)

tel: 0758/299.304 | 0771/522.923 e-mail: eugen.construct@yahoo.com

Nisip pentru construcţii

ŞTAMPILE

CĂRŢI DE VIZITĂ ECUSOANE INVITAŢII NUNTĂ

Balastieră, la doar 1 km de oraşul Copşa Mică!

Comenzi, programări, detalii privind transportul la telefon nr.: 0746/135.905

Program : luni-vineri 930-1700

de o reducere de 10 S.C. DRASIB CONSTRUCT S.R.L.

%

0269 217 813 int. 18 Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­



Cu acest cupon beneficiaţi

22

Observator

Da’ cu vaca ce-aţi avut?!

Dacă în urmă cu doi-trei ani s-a „omorât” porcul, anul acesta este cel în care se „omoară” vaca de lapte.

Deşi am primit numeroase ameninţări chiar de la prietenii cu care am băut odată un pahar de vin şi pentru asta cred că le sunt dator ca să nu scriu nimic despre afacerile LOR, deşi nu am simţit vreodată în viaţă umărul lor lângă al meu, continui să abordez problemele agriculturii pe toate laturile. Sper ca familia să-mi înţeleagă demersul şi să nu se sperie de ameninţările cu care sunt gratulat fie telefonic, fie prin viu grai.

O piaţă de peste 1 miliard de euro Astăzi vom discuta despre situaţia pieţei laptelui în România. Părerile pe această temă sunt împărţite. Pe de o parte sunt fermierii vădit nemulţumiţi de starea acestei pieţe şi care pun pe seama acţiunilor injuste ale procesatorilor drama cu care se confruntă. De cealaltă parte a baricadei sunt procesatorii, care invocă respectarea normelor europene. Cert este că, dincolo de aceste dispute cu iz economic, se află adevărul trist al tot mai multor ferme depopulate sau aflate chiar în pragul dispariţiei.

Se pare că şansa unei remedieri a situaţiei în care se află fermierii români stă în constituirea unui front comun cu procesatorii. Foarte multe ferme, ca urmare a privatizării, au început să cunoască gustul amar al colapsului. Lipsa unei structuri manageriale raţionale şi prezenţa unor sfere de interes mai mult de grup, decât naţional, au conturat începutul unei stări nefaste în care se găsesc astăzi multe din redutele fostelor ferme comuniste. Nici dorinţa de a adera la Uniunea Europeană nu a rămas fără efecte în rândul fermierilor şi al procesatorilor,

totodată. Perioada de graţie acordată pentru acomodare a fost doar una teoretică, pentru că, practic, fermierul nostru s-a trezit aruncat într-o competiţie injustă, în care nu de puţine ori a ieşit perdant. Asta deşi piaţa produselor lactate a atins anul trecut valoarea de 1,1 miliarde de euro. Cea mai mare creştere a vânzărilor s-a înregistrat pe segmentul laptelui de consum, urmat de iaurturi şi brânzeturi. Referitor la exporturile de produse lactate, acestea se pare că se vor menţine în anul acesta la aceeaşi valoare din anul 2008, respectiv 30 miliarde de euro. Principalele produse lactate pe care România le exportă sunt laptele bio şi brânzeturile.

Exporturile se realizează către Italia, Marea Britanie, Spania.

Procesatorii daţi peste cap de foarte multe probleme Ultimii ani au reprezentat şi perioada în care procesatorii au făcut investiţii serioase în centrele de colectare, în laboratoarele de analiză şi în tehnologia aferentă acestora. Numărul procesatorilor s-a dublat datorită programelor de preaderare. În România se produce anual în fermele şi exploataţiile agricole aproximativ 2,8 miliarde litri de lapte. Laptele procesat în diverse produse pentru anul de cotă 2008-2009 a fost de 1,2 miliarde litri, 15 la sută reprezentând lapte intracomunitar. Din cota naţională aprobată de Comisia Europeană, adică 3,05 miliarde de litri, a fost efectuată o cotă de livrări de 1,2 miliarde. Cifră care reprezintă întreaga cantitate de lapte procesat. Din datele statistice avute la dispoziţie, am aflat că anul trecut din 1,8 miliarde litri destinaţi vânzărilor directe, fermierii au reuşit să producă doar 1,5 miliarde litri de lapte. Un număr de

Cu vecinii în debara Judecătorii sibieni se joacă fără jenă cu vieţile şi cu nervii oamenilor de bună credinţă. Incompetenţa sau mai bine spus aroganţa oamenilor, ce se cred Dumnezeu pe Pământ, ne uimeşte şi ne intrigă iarăşi prin deciziile nedrepte pe care le iau cu mare uşurinţă.

Vă prezentăm un nou caz de nedreptate, făcută unei familii din Sibiu.

Familia C. M. ne-a scris la redacţie povestea tristă prin care sunt nevoiţi să treacă de mai bine de doi ani încoace. Totul a pornit de la răutatea unor vecini invidioşi şi fără ocupaţii serioase, care nu mai ştiu cum să se bage în vieţile oamenilor şi să le facă necazuri. Familia Huterer Mircea şi Leontina, avari din fire şi fără leac, vor cu disperare bunul altuia, că deh, aşa-i când ai prea mult timp liber şi răutate în sânge. Şi dacă te mai ajută şi un avocat dornic de bani, cum e domnul Alexandru Bacaci, ai toate şansele să faci viaţa amară unor oameni liniştiţi şi de bună credinţă. De ce spun toate astea, vă explic îndată: în strada Pasajul Şcolii nr. 2, din Sibiu, locuiesc patru familii în aceeaşi curte; toţi fiind pro-

prietari ai apartamentelor ce le ocupă.

Dintre toţi, o familie e mai cu moţ, se pare şi doreşte să-şi facă pod prin casa familiei C.M., fapt ce atrage după sine o încălcare la dreptul de proprietate şi intimitate familială. Huterer-ii sunt cunoscuţi de către judecători şi de funcţionarii de la Primăria Sibiu ca fiind nişte oameni ce se ţin numai de procese şi de certuri cu semenii lor. Aşa se face că, fam. Huterer a dat în judecată fam.

C.M. cerând ca accesul la podul locuinţei lor să se facă prin imobilul proprietate personală a fam. C.M., invocând o minciună gogonată cum că doar aşa se poate construi scara de acces spre podul casei lor.

Deşi sunt vecini de 20 de ani, acum doi ani şi ceva le-a căşunat pe familia C.M. din pura invidie că domnul C. şi-a renovat apartamentul şi debaraua ce

80 procesatori care încă au nevoie de investiţii în liniile de procesare au posibilitatea de a prelucra în unităţile lor laptele, indiferent de calitatea lui, şi de a vinde produsele în ţara noastră.

Spre deosebire de procesatori, fermierii nu s-au bucurat de acelaşi avânt.

Au apărut însă fermele competitive pe plan european, dar fenomenul este timid. Dovadă în acest sens stă procentul de lapte conform produs în fermele autohtone, adică doar 60 la sută din totalul laptelui produs pe meleagurile dâmboviţene sau mioritice, cum preferaţi, dintr-o proporţie de 80 % din necesarul de lapte conform. Laptele de import este un motiv de discordie, procesatorii alegând să pună pe masa românilor lapte importat, considerat însă de fermieri un pericol în majoritatea cazurilor la sănătatea oamenilor. În condiţiile noii economii de piaţă însă primul semestru din acest an demonstrează scăderea cererii de produse lactate şi automat cantitatea de lapte colectată de la fermieri a scăzut. Un litri de lapte achiziţionat de la fermele româneşti, respectiv lapte conform, costă între 1,25 şi 1,5 lei, pe când un litru de lapte importat, adus până la poarta fabricii, costă 0,7 lei. Ardealul, unde este bătălia ce mai mare pe această piaţă, este invadat de laptele polonez şi unguresc. Problema este foarte gravă şi asta pentru că ungurii, în planul lor de măsuri anticriză, au prins şi acest aspect. Producătorul maghiar de lapte, în final, primeşte tot 1,25 lei/litrul de lapte, pentru că beneficiază şi de subvenţia de export. De aceea, există o concurenţă neloială între state, dar aceasta este permisă numai până la sfârşitul anului. Din 2010, întreaga comunitate va avea doar o singură subvenţie, cea pe hectarul de pământ, şi atunci se vor mai elimina aceste subterfugii.

Şi organizarea agriculturii a dat totul peste cap. Noi am desfiinţat CAP-urile şi IAS-urile, pe când ungurii, spre exemplu, n-au făcut acest lucru. În locul acelor forme de organizare n-am pus nimic. Acum, vine comunitatea europeană şi ne impune să ne asociem, să facem din nou cooperativele.

Mai pe înţelesul cititorilor noştri, un factor restrictiv în armonizarea parteneriatului procesator-fermier este şi preţul mic oferit pentru litrul de lapte autohton. Şi piaţa mondială a cunoscut o scădere drastică din cauza supraproducţiei şi a crizei financiare.

o are în proprietate, aceasta fiind şi „mărul discordiei” dintre cei doi. Dat în judecată, domnul C. a prezentat Instanţei de Judecată actele doveditoare ale proprietăţii, în care se regăseşte şi debaraua pe care reclamanţii o invocă, în fals, ca fiind un drept comun, iar judecătoarea a decis în favoarea pârâţilor C.M. şi C.A. prin Sentinţa Civilă nr. 6231, din care rezultă foarte clar că acţiunea formulată de Huterer Mircea împotriva prâtului C.M. „ca neîntemeiată”. De asemenea s-a specificat că: „singura modalitate prin care prâţii puteau fi obligaţi să lase reclamanţilor accesul liber în pod era instituirea unui drept de servitute, de trecere prin debaraua pârâţilor în măsura în care reclamanţii făceau dovada că este unica cale de acces posibilă”, însă fără a se efectua o expertiză la faţa locului, de către o persoană autorizată în domeniul construcţiilor care să ateste faptul că accesul spre pod este posibil doar prin debaraua, proprietate personală a familiei C.M. Aşa că cele două familii au ajuns din nou la proces, la timp şi bani cheltuiţi aiurea prin instanţele sibiene, umplute de specialişti într-ale legii. Şi

aşa începe un al doilea proces, recurs la decizia dată de doamna judecător Simion Mihaela şi acceptat de doamna Victoria Andrei, care are o cu totul altă percepţie asupra dreptului de proprietate şi intimitate familială, astfel încât domnia sa admite apelul reclamanţilor Huterer Mircea şi Leontina, schimbă în parte sentinţa civilă, adică „admite în parte acţiunea civilă” şi obligă pârâţii să permită accesul reclamanţilor prin propria proprietate. Cu alte cuvinte: vrei-nu vrei, deschide uşa casei ca să poată oricine să intre când vrea şi cum vrea prin casa ta. Cam asta rezultă din decizia judecătorească, nu?! Că doar trăim în România o ţară bulversată şi bulversantă! Şi ca totul să se încheie omeneşte familia C.M. s-a oferit să-i ajute pe reclamanţi să-şi construiască podul mult dorit astfel încât să nu fie nevoie să se strice nici un bun al celor două familii.

Dar ţi-ai găsit, cu cine?! Că doar familia Huterer s-a judecat şi cu S.C. Urbana S.R.L. în urmă cu 20 de ani tot pe motivul debaralei pe care o doresc să le fie dată gratis, însă atunci legea era lege

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Deschide, Doamne, ochii noştri!

E posibil ca remunerarea pecuniară a litrului de lapte autohton să crească odată cu sporirea calităţii lui.

Fără bani însă fermieri sunt în imposibilitate de a mai face vreo investiţie în fermă, cea ce duce la abandonarea luptei de către foarte mulţi. Sunt însă unii care primesc un ajutor suplimentar fermierilor constând în investiţii pentru achiziţionarea de material genetic valoros pentru mecanizarea sălilor de muls şi pentru asigurarea unei nutriţii foarte bune. E adevărat şi că din cei 269 de procesatori autohtoni, doar 60 deţin ştampilă ovală, care le permite să trimită spre export produsele lor. Alte 139 de unităţi au linie de procesare corespunzătoare cerinţelor europene, dar laptele folosit ca materie primă este doar de standard naţional. În consecinţă, deţin ştampila rotundă care le permite comercializarea produselor doar pe teritoriul român. Marii producători nu mai pot colecta lapte de la ţărani, ci numai de la fermele mari, unde mulsul este automatizat, iar laptele nu intră în contact cu aerul.

Ca să fie conform, laptele trebuie să

aibă o anumită încărcătură microbiană, aici fiind duritatea toată a acestui fenomen. Laptele conform este cel care conţine până la 100.000 de germeni. Or, la laptele de la populaţie se ajunge şi până la 30 milioane de germeni. Un fel de vacs cu staniol.

Atât timp cât guvernul nu subvenţionează activitatea de export, nu se poate face faţă concurenţei firmelor străine. Fabricile de lactate sunt din ce în ce mai puţine. În Moldova lucrurile stau chiar mai prost decât în restul ţării, Ilvas Vaslui fiind singura firmă mare de lactate pe o arie destul de importantă. În rest, există mici producători, cu o capacitate de prelucrare de până la 5000 de litri, iar în zona Sucevei foarte multe firme mici de brânzeturi. Segmentul produselor proaspete, acidofile, ca lapte bătut, iaurt, sana, smântână, implică investiţii mari ce descurajează întreprinzătorii. Să nu uităm a menţiona şi lipsa unui cadru legislativ care să stimuleze după 1989 ramura laptelui coroborată cu dificultăţile trecerii de la un sector eminamente de stat către unul privat. De aceea importul de lapte ieftin, din ţări ca Polonia sau Ungaria, strică piaţa laptelui autohton, iar legislaţia comunitară nu mai permite colectarea din gospodăriile ţărăneşti. Concurenţa acestora din urmă cu ţările central şi est-europene care sprijină financiar domeniul, spre deosebire de ai noştri, are un singur final, evident nefericit, numit faliment. Este un efect al crizei economice, dar trebui măcar tras cu ochiul, dacă nu altceva, la soluţiile de relansare propuse de Uniunea Europeană. Pentru producătorul român, anul acesta este foarte greu. Dacă în urmă cu doi-trei ani s-a „omorât” porcul, anul acesta este cel în care se „omoară”, se pare, vaca de lapte.

Pompiliu COMŞA pentru toată lumea şi nu exista brambureala de acum.

Mai trist e că familia C.M., oameni simpli, cu familie numeroasă şi venituri modeste, nu-şi permite să arunce banii pe avocaţi, care mai de care mai pretenţioşi financiar, dar care, din păcate, nu se prea implică în rezolvarea cazului, ba mai mult dau asigurări că totul e o.k. şi că se va rezolva, că doar dreptatea e de partea lor, însă când vine vorba de a da explicaţii sau soluţii pentru cei pe care îi reprezintă o dau în bâlbâială sau în răspunsuri evazive cu termeni juridici abia cunoscuţi lor darămite celor nespecializaţi. Ba, se întâmplă ca cei doi avocaţi să se înţeleagă între ei şi să profite de ambii clienţi pentru a o mai lungi cu procesul şi pentru a mai scoate ceva bani de la bieţii oameni. Din păcate, valorile justiţiei române sunt în cădere liberă, iar corupţia este mult prea mare şi nesimţirea groasă, ca să mai poţi spera în verticalitatea vreunui angajat al justiţiei! Dumnezeu să ne ferească de necazuri din astea, că de altele ne ferim şi singuri!

Ana-Maria STOICA

Controverse istorice

23

Protocoalele înţelepţilor sionului (X) În acest scop, vom osândi la moarte pe toţi aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre, care ne sunt cunoscute, care ne-au servit şi ne servesc încă, vor fi desfiinţate, iar rămăşiţele uimise în continentele depărtate de Europa.

Astfel ne vom purta cu franc-masonii creştini, care au ajuns să ştie prea multe lucruri, aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului.

Vom publica o lege care va sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii noastre.

Hotărârile guvernului nostru vor fi definitve şi fără drept de apel. În societăţile creştine, în care am vârât aşa de adânci rădăcini de neînţelegere şi protestantism, nu poate fi restabilită atitudinea decât prin măsuri nemiloase, doveditoare a unei puteri neclintite: nu trebuie să luăm în seamă jertfele căzute pentru binele viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte că există, nu e numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci de a-şi împlini datoriile, şi de a ajunge la un bine, fie chiar cu preţul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă a fi neclintit, trebuie să-şi mărească aureola puterii sale, iar această aureolă nu se câştigă decât printr-o măreaţă inflexibilitate a puterii care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii mistice, ale alegerii lui Dumnezeu. Aşa era până în vremile din urmă, autocraţia rusească - singurul nostru duşman serios din întreaga lume, alături de Papalitate. Aduceţi-vă aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care nu s-a atins nici de un fir de păr de-al lui Sylla, cel care a vărsat acest sânge: Sylla, prin puterea sa s-a ridicat până la dumnezeire în ochii poporului chinuit şi jertfit de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneaţă în Italia, îl făcu şi mai inviolabil... Poporul nu se atinge de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneala şi tăria lui de suflet Aşteptând însă venirea noastră la putere; vom înfiinţa şi vom înmulţi societăţile francmasonice în toate ţările din lume; vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau pot fi nişte buni agenţi.

Aceste societăţi, aceste „loji”, vor fi biroul nostru principal de informaţii şi îndrumări, şi mijlocul cel mai influent (al activităţii noastre). Vom centraliza toate aceste societăţi într-o administraţie cunoscută numai de noi şi compusă din înţelepţii noştri. „Lojile” vor avea câte-un reprezentant, în dosul căruia se va ascunde administraţia despre care am vorbit, iar acest reprezentant va fi acela care va da cuvântul de ordine şi va alcătui programul de muncă.

Vom face din aceste societăţi furnicarul tuturor elementelor revoluţionare şi liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni luaţi din toate straturile societăţii. Planurile politice cele mai tăinuite ne vor li aduse astfel la cunoştinţă şi.

vor cădea în mâna şi sub conducerea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor „loji” vor fi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale (ca în afacerea Azeff). deoarece foloasele ce ni le aduc ei, nu pot fi înlocuite de către noi, având în vedere faptul că poliţia poate nu numai să ia măsuri împotriva nesupuşilor, dar să şi acopere faptele noastre, să găsească pretexte de nemulţumiri etc... Aceia care intră în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi, aventurieri şi în general oameni superficiali, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre.

Dacă se nasc dezordini într-un stat, aceasta înseamnă că a fost necesar să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se înjghebează un complot în sânul său, con-ducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri. E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic, nici chiar rezultatul imediat; ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor,fără a observa măcar că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor, ci le-a fost sugerat de noi.

Creştinii se înscriu în, „loji” din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii chiar numai pentru a-şi putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care IUI se sprijină pe nimic: sunt însetaţi de emoţia succesului şi a aplauzelor, cu care noi nu suntem niciodată zgârciţi. Noi le dăm acest succes, pentru a ne folosi de mulţumirea de sine care e legata de el, graţie căreia oamenii primesc sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp cu totul convinşi că exprima fără greş ideile lor proprii şi că nu ar putea fi in stare să şi le însuşească pe ale altora. Nu vă puteţi închipui cât de uşor pot fi aduşi la o naivitate inconştientă cei mai inteligenţi creştini, cu condiţia de a-i face mulţumiţi de ei înşişi, iar în acelaşi timp cât e de uşor să-i descurajezi prin cel mai mie insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine noi succese...

Pe cât de mult dispreţuiesc ai noştri succesul, pentru ca in schimb să-şi poată impune planurile, pe atât de mult sunt gata creştinii să-şi jertfească toate planurile, numai pentru a obţine succese. Acest fel de a vedea, ne uşurează foarte mult sarcina de a-i conduce. Aceşti tigri la înfăţişare, au sufletul unei turme de oi, iar capetele le sunt cu desăvârşire goale. Le-am dat drept cal de bătaie, cum dai unui copil o jucărie, visul absorbirii individualităţii omeneşti de către unitatea simbolică a colectivismului. Încă n-au ajuns să înţeleagă, şi nu curând vor înţelege, că această jucărie care le-a răpit cu totul

atenţia, e o încălcare făţişă a celei mai importante legi a naturii, care, din prima zi a Creaţiei, a făcut pe fiecare fiinţă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-şi putea afirma individualitatea.

Faptul că i-am putut orbi în aşa măsură, nu ne dovedeşte oare deosebit de limpede, cât de puţin dezvoltat e spiritul lor faţă de al nostru? Acest lucru e cea mai de căpetenie garanţie a succesului nostru. Cât de clarvăzători erau înţelepţii noştri bătrâni spunând că, pentru a atinge un scop, nu trebuie să te opreşti în faţa mijloacelor şi nu trebuie să-ţi precupeţeşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numărat jertfele dobitoacelor creştine şi, cu toate că am sacrificat şi mulţi de ai noştri, am dat poporului nostru pe acest pământ o putere pe care n-ar fi îndrăznit s-o viseze vreodată. Jertfele noastre, relativ puţin numeroase, l-au scăpat de pieire.

Moartea e sfârşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care pun piedici operei noastre, decât să murim noi, cei care am dat naştere acestei opere. Noi osândim la moarte şi executăm pe francmasoni aşa, încât nimeni, afară de fraţii lor, nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre; ei mor toţi, când trebuie, ca de moarte naturală... Ştiind aceasta, ceilalţi tovarăşi nu îndrăznesc să protesteze. Aceste măsuri au înlăturat din sânul francmasoneriei orice armă de împotrivire şi protestare. Tot predicând creştinilor liberalismul, noi ţinem poporul evreiesc şi pe agenţii noştri într-o supunere desăvârşită.

Prin înrâurirea noastră, executarea legilor creştinilor e redusă la minimul posibil. Prestigiul şi tăria legilor sunt zdruncinate de interpretările liberale, pe care le-am introdus noi în ele.

La cauzele şi chestiunile de politică şi de principiu, tribunalele hotărăsc, aşa cum le prescriem noi, văd lucrurile sub lumina în care le arătăm noi. Noi ne servim pentru aceasta de persoanele cu care se va crede că n-avem nimic comun, de opinia ziarelor, şi încă de alte mijloace. Înşişi senatorii şi administraţia superioară primesc orbeşte, sfaturile noastre. Spiritul cu desăvârşire animalic al creştinilor, nu e capabil de analiză şi observaţie, şi cu atât mai puţin e în stare să prevadă la ce sfârşit poate să ducă un anumit fel de a prezenta chestiunile. În aceasta deosebire dintre felul nostru de a cugeta şi acela al creştinilor, se poate vedea limpede însuşirea noastră de popor ales şi semnul care ne deosebeşte de ceilalţi oameni. Spiritul creştinilor e instinctiv, animalic. Ei văd, dar nu prevăd şi nu inventează (afară de lucrurile materiale). Din aceasta se vede uşor că însăşi natura ne-a sortit să conducem şi să îndrumăm lumea.

Când va fi sosii vremea stăpânirii noastre, şi când vom putea arăta binefacerile guvernării noatre, vom schimba toate legile: ele vor fi scurte, limpezi, neclintite, fără comentarii, aşa că orici-

ne le va putea înţelege uşor. Trăsătura de căpetenie a acestor legi va fi supunerea faţă de stăpânire, împinsă până la măreţie. Atunci vor înceta toate abuzurile, în urma responsabilităţii tuturor până la cel din urmă, înaintea autorităţii superioare a reprezentantului puterii. Abuzurile de putere ale funcţionarilor inferiori vor fi pedepsite atât de aspru, încât fiecăruia îi va pieri cheful de a-şi încerca puterile. Vom pândi cu ochii neclintiţi oricare act de administraţie, de care depinde mersul maşinii guvernamentale, deoarece necinstea clin administraţie dă naştere tuturor celorlalte nelegiuiri: toate cazurile de ilegalitate orice abuz vor fi pedepsite aşa ca să formeze o pildă. Sustragerile de bani, complicitatea solidară dintre funcţionarii administraţiei, vor înceta după cele dintâi exemple de pedepse rodnice, adică crude, pentru cea mai mică încălcare a legilor, deoarece orice asemenea încălcare pătează bunul nume al stăpânirii. Osânditul, dacă va fi prea aspru pedepsit pentru greşeala sa, va fi ca un soldat căzut pe câmpul de luptă administrativ, pentru Autoritate, Principii şi Lege, nu pot îngădui ca interesul particular să covârşească funcţia publică, chiar din partea acelora care conduc mersul societăţii. Judecătorii noştri vor şti că, vrând să se laude cu o prostească milă, ei încalcă legile dreptăţii, care au fost făcute pentru a întări pe oameni pedepsindu-le greşelile, iar nu pentru ca judecătorii să-şi arate bunătatea inimii lor.

E îngăduit să se folosească oamenii de aceste însuşiri în viaţa particulară, dar nu pe teren public, care e temelia educaţiei vieţii omeneşti.

Judecătorii noştri nu vor servi decât până la vârsta de cincizeci de ani, deoarece, mai întâi, bătrânii ţin cu prea mare încăpăţânare la părerile lor vechi şi sunt mai puţin gata de a se supune noilor ordine, şi apoi, vom putea pe calea aceasta să reînoim personalul mai uşor: acela care va voi să-şi păstreze slujba, va trebui să asculte orbeşte pentru a merita această favoare. În general, judecătorii noştri vor fi aleşi de către noi numai dintre aceia care ştiu prea bine că sarcina lor e de a pedepsi şi de a aplica legile, iar nu de a face liberalism în dauna statului, cum fac astăzi creştinii. Mutările vor contribui şi ele la slăbirea solidarităţii colective a colegilor, şi îi vor lega pe toţi de interesele guvernelor de care va depinde soarta lor. Noua generaţie de judecători va fi crescută în aşa fel, încât va socoti ca admisibile abuzurile care ar putea aduce vreo atingere ordinii stabilite în legăturile dintre supuşii noştri. În zilele noastre judecătorii creştini, neavând o idee exactă despre menirea lor, arată milă pentru toate crimele, deoarece stăpânitorii de azi, numind pe judecători, nu-şi iau grija de a le inspira simţământul datoriei şi conştiinţa operei pe care sunt chemaţi a o îndeplini.

Ca acele animale care îşi trimit puii în căutarea prăzii, tocmai aşa fac creştinii dându-le supuşilor posturi aducătoare

de un bun câştig, fără a se îngriji să le explice cu ce scop a fost întemeiat acel post Iată de ce se nimicesc guvernele creştine prin propriile lor puteri, prin faptele propriei lor administraţii.

Să scoatem aşadar, din rezultatele acestor fapte, o lecţie mai mult pentru, viitoarea noastră stăpânire. Vom expulza liberalismul din toate posturile de căpetenie ale administraţiei noastre, de care va atârna educarea celor mai mici în vederea ordinei noastre sociale.

Nu vor fi îngăduiţi a ocupa aceste posturi decât aceia pe care îi vom fi crescut noi înşine pentru guvernământul administrativ. Ni se poate spune însă că concedierea foştilor funcţionari va costa mult visteria. Răspundem că, mai întâi, li se vă găsi dinainte un serviciu particular pentru a înlocui pe acela ce-l pierd; în al doilea rând, toţi banii din lume fiind strânşi în mâinile noastre, guvernământul nostru nu va trebui să se teamă vreodată de cheltuieli prea mari.

Absolutismul nostru va fi consecvent în toate. Iată de ce marea noastră voinţă va fi respectată şi împlinită fără murmur, ori de câte ori vom porunci ceva. Ea nu va ţine seamă de nici o împotrivire, de nici o nemulţumire; va înăbuşi orice revoltă prin pedepse exemplare.

Vom desfiinţa dreptul de casaţie, de care vom dispune noi singuri, conducătorii, deoarece nu trebuie să lăsăm să se nască în popor gândul că o judecată nedreaptă ar putea fi dată de către judecătorii numiţi de noi. Dacă totuşi s-ar întâmpla ceva asemănător, vom casa noi înşine sentinţa, dar vom pedepsi tot odată atât de straşnic pe judecătorul care nu şi-a cunoscut datoria şi menirea, încât asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Stăruiesc în a vă spune încă odată că noi vom cunoaşte fiecare pas al administraţiei noastre, care e de ajuns să fie astfel supravegheata, pentru ca poporul să fie mulţumit de noi, deoarece el are dreptul să ceară de la un bun guvernământ un bun funcţionar.

Guvernământul nostru va avea înfăţişarea unui scut părin-tesc, patriarhal, din partea stăpânitorului nostru. Poporul şi supuşii: vor vedea în el un părinte care se îngrijeşte de toate necazurile, de toate faptele, de toate legăturile dintre supuşii săi, ca şi de legăturile lor cu stăpânirea. Atunci se vor pătrunde atât de mult de gândul că le este peste putinţă de a se lipsi de acest scut şi de aceasta îndrumare, dacă vor să trăiască în pace şi bună înţelegere, încât vor recunoaşte autocraţia domnitorului nostru cu o veneraţie apropiată de adorare, mai ales când vor ajunge să se convingă că funcţionarii noştri nu-i înlocuiesc puterea lui cu a lor, ci nu fac altceva decât să ducă orbeşte la îndeplinire poruncile sale. Ei vor fi foarte mulţumiţi că am orânduit totul în viaţa lor, cum fac părinţii înţelepţi, care vor să-şi crească copiii în simţământul datoriei şi al supunerii.

- va urma -

Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

24

Publicitate

Coifer grup un partener european Avem realizări de referinţă ca proiectanţi şi antreprenori generali. Totodată activăm în sectorul industrial, deţinând capacităţi de producţie pentru structuri metalice.

Polimex - MOSTOSTAL GROUP

Str. Jiului 67 - Bucuresti + 40 21 667 15 65 + 40 21 668 73 91 + 40 724 595 476 e-mail: comercial@coifer.ro Web: www.coifer.ro Anul X, nr. 5 (134) • 24 pagini • 18 septembrie 2009 ­­

Proiect în desfăşurare: Pod în arc peste Damboviţa (Basarab), Bucureşti.