Preabunul şi Preaînduratul nostru Dumnezeu, ştiind cât de uşor alunecăm cu mintea şi cu inima la păcat, ne-a învăţat astfel: „Cu toată străjuirea, străjuieşte inima ta, că din ea ţâşneşte viaţa” (Proverbe 4, 23). Ştiind că „trezvia este fixarea stăruitoare a gândului şi aşezarea lui în poarta inimii, ca să privească gândurile viclene care vin şi să asculte ce zic şi ce fac ucigaşii şi care este chipul făurit şi înălţat de cei care încearcă să amăgească mintea prin năluciri” (Sfântul Isihie Sinaitul, op. cit., C. 6, p. 43), putem spune că trezvia minţii poate fi numită, pe bună dreptate, născătoare de lumină şi de foc, căci ea întrece nenumărate virtuţi trupeşti” (Ibidem, C. 69). De ar lucra cineva orice faptă bună trupească, ca de pildă: post, priveghere, milostenie, metanie, culcare pe jos, înfrânare, osteneală trupească multă pentru toată fapta bună, dar nu are această lucrare a trezviei, nimic nu-i va folosi. Căci Dumnezeu mai întâi cere de la noi ca cele două părţi domnitoare sufletului, adică mintea şi inima, să fie curate. Acestea de le vom avea vor fi podoaba interioară a sufletului nostru, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Toată frumuseţea fiicei împăratului este înăuntru”(Psalm 44, 15). Deci podoaba şi roada sufletelor noastre este lucrarea cea dinăuntru, care se face prin paza minţii şi a inimii, iar frunzele acestor roade sunt toate faptele bune trupeşti din afară. Dumnezeiescul Părinte Filotei Sinaitul arată
Almanah Jurnal Spiritual 2015
că trezvia unită cu rugăciunea lui Iisus curăţă conştiinţa de întunericul păcatelor, iar „aceasta, curăţită fiind, izbucneşte, îndată ca o mare lumină” (Filotei Sinaitul, 12). Părinților şi fraţilor, în cele ce urmează vom vedea că această lucrare a trezviei este de mai multe feluri, şi anume: Primul fel de trezvie este de a ne păzi cu mare grijă imaginaţia (închipuirea); al doilea fel de trezvie este paza inimii şi rugăciunea cu gândul; al treilea fel de trezvie este a chema cu smerenie preasfântul nume al nostru Iisus Hristos în ajutor; al patrulea fel de trezvie este a avea neîncetat în suflet pomenirea morţii, a Judecăţii de apoi şi a muncilor veşnice ale iadului. Toate aceste lucrări de trezvie împiedică gândurile rele ca nişte portari, de a nu intra în sufletul nostru (Filocalia, voi. 4, pentru trezvie şi virtute, p. 45). „Deoarece orice gând intră în inimă prin închipuirea unor lucruri sensibile, lumina fericită a Dumnezeirii va lumina mintea atunci când aceasta se va odihni de toate şi va părăsi orice formă ce vine din imaginaţie” (Filocalia, Sfântul Isihie, C. 87, p. 63). „Este, deci, de mare folos paza imaginaţiei. Dar ce este nălucirea sau imaginaţia? La această întrebare ne răspunde dumnezeiescul Părinte Grigorie al Tesalonicului, care zice: „Imaginaţia sau nălucirea este organul dinăuntru al simţirii sufletului nostru. Această imaginaţie e mai subţire decât simţirea, dar mai groasă decât mintea şi pentru aceasta ea se numeşte hotar între minte şi simţire”. Aceasta se mai numeşte şi tablă a împăratului minţii, pe această scândură a împăratului minţii zugrăvindu-se închipuirile cele bune şi cele rele (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, cap. 9, p. 215, Mănăstirea Neamţ, 1826).
www.jurnalspiritual.eu
31
SPIRITUALITATE
SPIRITUALITATE