Page 1

Vasile Anton Ieșeanu

F O T O LIUL P EN T R U ES MER ALDA

~ Iaşi, 2013 ~


Vasile Anton Ieşeanu

Coperta: foto web (Ruth Marten, Picasso) Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean Grafică: foto web

editare electronică cu acceptul direct al autorului Vasile Anton Ieșeanu, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

2


Fotoliu pentru Esmeralda

Partea întâi „Bătrâne, îmi zicea prietenul meu Toni Slăvean, într-o seară când umblasem la o damigeană de căpșună, vinul acesta al tău când îl beau îi face numai rău neveste-mii, dar, paradoxal, mie îmi face bine. Ce damigeană e asta? N-am mai văzut până acum!...” „E italiană, îl lămuresc, am doar două…” „Ai dracului italienii ăștia, domnule, ce formă poetică au dat damigenei… Când mă uit la ale noastre, burduhănoase și strâmbe, parcă le văd pe italiencele lor grase și deformate, dar când mă uit la damigenele lor de forma picăturii de ploaie, parcă le văd pe româncuțele noastre frumoase ca forma poeziei, ca și cum natura le-ar făcut pe românce frumoase după același șablon ca damigenele italiene, iar pe italience după același șablon cu damigenele românești. Ei, măcar cu femeile, conchide Toni, cu o ușoară undă de amărăciune, să ne lăudăm și noi…” Prima nevastă a lui Toni a plecat în Italia - „să ia doar o probă de sămânță italiană… ”, glumește adesea el și n-a mai venit. Când lui Toni Slăvean i se face chef de discuții și de bancuri, „eliberat de cămașa de cenzură actualei”, vine la mine, la boxă, să se delecteze cu un pahar de căpșună, „care dezinhibă până și spiritul cel mai autist”, zice el. „Mă eliberează, d-le, de toate refulările la care mă supune nevasta. Ba mai mult, vinul acesta mă face să spun adevăruri, pe care, altminteri le-aș ține acolo închise pe vecie…” Toni e brunet, înalt, slab, cu mustață, genul de Mitică sau Dorel, mereu pus pe glume, tupeist, un tip bine spun unele cucoane dacă nu ar bea așa mult, bărbat de lume spun prietenii lui de pahar.

3


Vasile Anton Ieşeanu

Toni face parte din tipologia românului glumeț, șmecher, zeflemist, tipologie căreia cei de la Junimea i-au zis, malițios, „caracuda.” Toni ar putea fi o sosie al lui Păstorel, numai că el nu scrie nimic, nici chiar pe șervețele cum făcea Păstorel; el doar produce glume de parcă e programat pentru asta. Îți dă replica instant și nu te poți supăra fiindcă pe Toni nu îl ia nimeni în serios. Totul la el e bășcălie. Ai deveni ridicol să te superi pe Toni. E ca și cum te-ai supăra pe un clovn care ți-a dat la circ o palmă. Un comediant spun unii, un panglicar zic alții. E născut în gemeni – un om cu două fețe, zice câte unul răutăcios. Mai bine se făcea actor de comedie, ziceau primii. Și-a greșit meseria, ziceau ceilalți. Toni promite tot ce vrei dar niciodată nu se ține de cuvânt, iar dacă faci greșeala să-l împrumuți e ca și cum i-ai fi depus la Caritas - poți să-ți iei adio de la banii împrumutați. În această privință, Toni, născut în Gemeni, are ceva din Hermes Trismegistul – e neîntrecut în înșelăciuni. Aceste era calitățile lui native, era născut să fie astfel și nu știu dacă gena sau zodia în care s-a născut l-a făcut așa. Cu aceste calități avea toate șansele să ajungă politician, unul de același caracter cu al lui a ajuns președinte, dar Toni nu avea astfel de ambiții. Cel mai bine se simțea în cercul lui de prieteni la crâșmă. „Paharul d-le, asta m-a stricat”, zice nevastă-mea. „Atunci să-l spargem dragă!” striga Toni, prefăcându-se că-l aruncă. „Nu, striga disperată nevastă-sa, nu sparge paharul!...” A fost o vreme când aduna în jurul lui câte o duzină de gură cască, bărbați și femei, dar de când a început să bea a început să jignească și încet-încet, în jurul lui, s-a făcut vid; a rămas singur sau aproape singur - doar prietenii de pahar i-au rămas fideli. „Uneori, zice el, simt nevoia să mai schimbe auditoriul.” Fața lui ridată îi trădează abrutizarea. Mai are, din când în când, zvâcniri de spirit, dar acum se repetă, iar glumele lui nu mai au forța care fascina și făcea auditoriul să râdă în hohote – e ca un foc gata să se stingă.

4


Fotoliu pentru Esmeralda

„Băi omule, căpșuna asta a ta dezleagă nu doar limba, ci mai ales mintea… se spune că vinul roșu ar conține cea mai mare cantitate de omega trei, aiurea, asta spun oenologii ăștia de doi bani, eu îți spun, l-am testat cum l-a testat pe vremuri celebrul Păstorel: vinul acesta conține cea mai mare cantitate de spirit. Aș fi în stare să-ți spun bancuri toată noaptea, dar în seara asta am să-ți spun o poveste, una adevărată trăită de mine și de nevastă-mea, zilele acestea…” „Stai un pic Toni!”, îi opresc verva. „Dacă vrei să-mi spui o poveste adevărată din zilele noastre, așteaptă-mă un pic să-mi aduc reportofonul, că nu am memoria lui Socrate și nu stăpânesc nici mnemotehnica lui Giordano Bruno și aș vrea s-o transcriu. Poate, cine știe…, ce iese din povestea ta! Am s-o transcriu. Acum avem mijloace prin care ne prelungim vederea, ne amplificăm auzul și ne stocăm memoria…, dar știu eu dacă tehnica nu se va întoarce împotriva noastră? Oare Socrate nu avea dreptate să fie împotriva scrisului, că scrisul, zicea el, afectează memoria, aduce uitarea în suflete și lenevește ținerea de minte? Mie îmi place să cred că scrisul mă face să gândesc. Dar poți să știi care-i adevărul?” „Azi, cu tehnologia asta avansată, e și mai… bine. Punem mașinile, nu doar să gândească, ci să facă și sport în locul nostru. Du-te şi adu-ți scula maestre!” mă ia el peste picior. „În ăst timp eu am să mă pregătesc cu suficient omega trei să nu omit nimic din poveste…” „Toni, sticla cu vin roșu și cea cu vin alb și paharele îți stau, pe masă, la dispoziție…” „Dragul meu, mă lași într-o companie atât de savuroasă… mă uit când la cea cu vin roșu, când la cea cu vin alb, că nu știu care-i mai bun… Mi-e, că până vii tu cu reportofonul, să nu pățesc ca măgarul lui Buridan…” Râd de gluma lui… „Toni, cel roșu conține mai mult omega trei…” Povestea, pe care am aflat-o de la Toni Slăvean, o reproduc întocmai de pe banda reportofonului, fără să schimb vreun cuvânt, așa cum mi-a spus-o el.

5


Vasile Anton IeĹ&#x;eanu

6


Fotoliu pentru Esmeralda

* „Hai mai repede!” strigă la mine nevasta. „Uite cât e ceasul! E nouă! Și la nouă și douăzeci trebuie să fim la hotel Unirea, altfel nu ne mai primește în sală! Noi avem invitații VIP. Uite așa scrie aici, firma X Medical – Invitație VIP. Sunt cinci sute invitați. Cine ajunge printre primii din cei cinci sute sunt avantajați. Tu abia acum îți faci pantofii?!... Doamne că mocăit mai ești! Parcă n-ai fi fost în armată…” „Ce firmă e?” „Firma X Medical. Cred că e vorba de firma aceea la care este afiliată doamna Nina…, o să ne consulte medici, o să ne facă analizele, totul gratis!” Nimeni nu face, în ziua de azi, nimic gratis, îmi zic eu în gând. N-am curajul să-i spun cu glas tare, că vai, m-ar acuza de scepticism. Parcă o aud. „Ești un sceptic incorigibil. Nu crezi în nimic. Nici măcar în Dumnezeu nu mai crezi, că înainte de revoluție te închinai și seara și dimineața, acum deloc…, păgânule!” „Înainte mă închinam și mă rugam să cadă Ceaușescu, dar acum… da, ai dreptate o să încep de azi să mă închin, poate cade și Băsescu…” „Lasă dragă, îi spun eu tare că ajungem la timp, nu-ți mai face atâtea probleme că doar nu vine Ministrul Sănătății…” La insistențele Mariei m-am sculat de dimineață, mi-am făcut pantofii, m-am primenit, miam dat cu spray, mi-am pus cravată și costumul pentru recepții… „Parcă m-aș duce la o întâlnire, nu la o prezentare de produse medicale…”, îi spun Mariei. „Cu aloe, da, mi-am amintit, produse homeopatice cu aloe, așa mi-a spus doamna Nina. Acum trebuie să mergem că i-am promis de mai multe ori, și n-am reușit să ajungem.” „Dar parcă spuneai și de ceva RMN…” 7


Vasile Anton Ieşeanu

„Așa scrie pe invitație. Se fac investigații RMN, gratuit pentru cei care renunță la cadou, că se dau cadouri la fiecare în valoare de o sută de lei. Tu și-așa voiai să-ți faci investigații la plămâni…” „Dar ce înseamnă RMN?” „Cum nu știi? Tu care le știi pe toate să nu știi ce înseamnă RMN?!” „Mărturisesc că sunt ignorant în chestiuni de medicină modernă.” „RMN înseamnă rezonanță magnetică nucleară. Hai odată, c-am să-ți explic pe drum!” „Pe unde o luăm?” „De ce mă întrebi pe mine că doar tu știi drumul?” „Te întreb fiindcă bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt e închis pentru circulația mașinilor. A rămas doar pentru circulația pietonilor. Pe Săulescu se lucrează…” Deodată m-am dumirit și imediat îmi fac în minte traseul: Bazar, Podul de piatră, fac la dreapta pe Splai Bahlui mal stâng, apoi la stânga pe Ipsilanti, urc pe Colonel Langa, apoi pe Crișan pe la Mitropolie, apoi intru pe Horia, ies în bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și opresc în parcarea de la hotel Traian. „Extraordinar, exclamă Maria, e nouă și douăzeci! Nu credeam c-ai să ajungi la timp! ” Am găsit un loc de parcare lângă copac. Era singurul rămas liber parcă anume pentru mine. Mă uit în jur, parcarea e full. „Poate nu mă blochează vreun bădăran.” „Ei, lasă că nu te mai blochează. Nu știu de ce trebuie să pui tu mereu răul în înainte. Hai mai repede că uite e și douăzeci și cinci. ” Urcăm în grabă treptele de la hotel Unirea. În fața noastră o bătrânică merge sprijinindu-se în baston. Îmi imaginez imediat că și ea tot la firma X Medical merge. 8


Fotoliu pentru Esmeralda

De pe treptele de la recepție se ridică un tânăr înalt și slab și ne preia. „Haideți cu mine!” zice deșiratul. „Mai este o bătrânică care merge în baston”, îi spun eu cu gândul că bătrâna are de două ori întâietate; prima că a intrat pe ușă înaintea noastră și doi, că este mai în vârstă decât mine și Maria. Dar tânărul nu ia în seamă spusele mele. Se preface că nu a auzit, nici că ar fi văzut-o pe bătrâna care mergea încet sprijinindu-se în baston. „Pe aici ne îndrumă el, traversați culoarul dintre clădiri și intrați în clădirea cealaltă, acolo la parter unde scrie sala training. ” „Vai, ce ne-am mai barbarizat limba”, îmi zic în gând. Nu mai este sală de instruire, de conferințe, acum e sală training. Tânărul ne lasă să ne descurcăm și se întoarce în holul hotelului. Mă gândeam că s-a înapoiat s-o preia și s-o conducă pe bătrânica care se mișcă greu. Mă uit înapoi și o văd venind singură, șotâng…, șotâng…, în urma noastră. Anticamera este plină cu bătrâni. Stau în grupuri ca niște jucării vechi, abandonate... Foarte multe doamne singure, doar câteva perechi… „Bărbații, divaghează Toni se duc mai repede ca să nu mai fie poveri…, că ei la bătrânețe devin poveri pentru neveste. Femeile sunt mai conservatoare… Când am să mor îi spuneam Mariei, să-mi pui în sicriu o sticlă de vin… Că dacă mi s-o face sete…” „Ei, mori tu! Ai tăi au fost toți longevivi…, pe când ai mei au murit la jumătatea vârstelor alor tăi.” 9


Vasile Anton Ieşeanu

„Dragă mea, eu nu știu cum se procedează la înmormântare, ritualuri, slujbe, praznice… Voi femeile vă pricepeți mai bine la toate acestea. Așa a lăsat Dumnezeu, ca femeile să se ocupe de înmormântări și nu bărbații…” „Lasă că înveți tu !” „De ce să învăț și să te plâng eu pe tine? Mai bine mă plângi tu… Nu-mi place să rămân singur. Și fără tine, draga mea,ce să mai fac eu pe acest pământ, ce să mai caut eu în acest Univers?!... Privește în sală! Vezi! Majoritatea sunt văduve…, nu văd niciun bărbat singur. Așa a statornicit Dumnezeu – femeia să-și îngroape bărbatul și nu invers, așa că tu ai să-mi faci acest ultim serviciu… o sticlă de vin în coșciug, că dacă mi s-o face sete..., sau mai bine îl cinstesc pe Sf. Petru, poate mă repartizează-n rai… ” În acele momente de discuții escatologice, un tânăr pe cât de gras pe-atât de lipsit de politețe s-a apropiat de noi. Fără să dea binețe, zice să ne înscriem într-un tabel și să semnăm că rămânem.

10


Fotoliu pentru Esmeralda

„Înscrieți-mă și pe mine…”, zice bătrâna în sprijininduse în baston. Tânărul o privește cu răceală. „Of, nu pot sta în picioare ”, îi zice bătrâna. „Dar ați ajuns prea târziu!” „Înscrie-o domule, îi zic, a fost înaintea noastră, dar merge mai greu.” Grasul se uită la mine ca agentul de poliție care te trage pe dreapta. „Cum vă numiți?” catadicsește găliganul s-o întrebe pe bătrână, nu fără o undă de dispreț. „Esmeralda Marcovici” „E evreică?” îi șoptesc Mariei „Ba cred că e țigancă, căsătorită cu vreun evreu...” zice Maria. „Nu cred! Pare mai degrabă româncă… N-ai văzut, deși e în vârstă are trăsături armonioase…” „O fi fost dansatoare la viața ei…” „Esmeralda, dacă îmi amintesc bine e numele țigăncii din Cocoșatul de la Notre Dame. Victor Hugo, la urmă, dezvăluie că de fapt Esmeralda e franțuzoaică, nu țigancă.” „O fi franțuzoaică te pomenești… sau poate-i rusoaică... „E româncă get beget, n-ai auzit cât de neaoșă îi este pronunția?!” „Mă rog, nu contează ce naționalitate are, decretează Maria, este și ea om…” „Trebuie să stau jos!”, zice bătrâna Esmeralda, uitându-se în jur după un scaun. Tânărul nu o ia în seamă, se duce la treburile lui. „Stați pe calorifer, îi recomand..., până intrăm în sală.” Grasul revine și ne înmânează niște cupoane. „Să vă completați adresele!” Rămân un pic perplex. „De ce vor ăștia să le completăm adresele?” „Poftiți în sală!” strigă tânărul cel gras. Bătrânele se îmbulzesc spre intrarea sălii training. Cum ajunsesem ultimii ocupăm ultimele două scaune.

11


Vasile Anton Ieşeanu

Cu o fructieră, plină cu bomboane „aro” cu lapte în mână, ca un preot ce oferă darul, grasul se plimbă printre mese și-i îndeamnă pe oameni să servească. Luăm fiecare câte o bomboană. Mă uit în sală. Pe peretele din față este proiectat sigla firmei X Medical, iar în centru pe masă se află un monitor și o unitate de calculator. Pe o altă masă, în partea stângă, tronează un obiect acoperit cu o husă. Ce-o fi sub husă mă întreb? Ce surpriză ascund? A, cadourile…, scriau în invitație despre cadouri… Nici nu ne-am așezat bine că apare șeful, un tânăr în costum gri, cămașă albă și cravată roșie, tuns scurt, cu început de chelie. E genul de șmecher de Dâmbovița uns cu toate alifiile, agil, nonșalant, volubil, un Mitică în delir verbal cu șarm la cucoane, carismatic. „Tipul de escroc matinal”, zic eu în gând. „Mă numesc Călin Vulpescu, sunt din București, am făcut studii în Anglia. Sunt angajat la firma X Medical – o companie germană renumită. Asistenții mei, îi prezintă pe cei doi – Zoli – nu vorbește bine limba română și Bali, care e gras după cum vedeți, fiindcă se trezește în fiecare zi la ora unsprezece. Azi nu a avut încotro și s-a trezit la opt. Sunt necăsătorit, dar cât de curând urmează să-mi pun pirostriile, iar soacră-mea mi-a spus că dacă până acum n-am dat de dracu’, după ce mă însor cu siguranță am să dau…” Bătrânele încep să râdă. „Ei, am glumit”, zice Vulpescu. „Câte familii sunt în sală? Una, două, trei, patru, cinci… Nu ridicați mâna amândoi. Să ridice doar bărbații! Suntem aici 40 de persoane…”

12


Fotoliu pentru Esmeralda

„Treizeci și trei” îi șoptește Zoli, din care patru sunt perechi. „Treizeci și trei”, m-a corectat asistentul meu. „Parcă zicea-i de cinci sute…” îi șoptesc Mariei. „O fi invitat cinci sute, dar…” „Firma noastră, X Medical, renumită pentru seriozitatea și disciplina germană, urma să asigure sucuri și fursecuri, dar conducerea hotelului ne-a interzis să aducem noi produsele. Doamna directoare de la hotel ne-a impus să cumpărăm de la restaurantul hotelului, dar noi avem un contract foarte ferm încheiat cu o firmă de catering, așa că … Zoli servește pe doamne și pe domni cu bomboane!” „Ne-a servit, zice doamna Esmeralda, dar un pahar cu apă minerală… c-am venit tocmai din Galata pe jos până aici…” „Doamnă, dar v-am explicat… mai explic odată…” „Nu-i nevoie, zice o alta, e surdă… și oricum nu înțelege.” „Bine, dar măcar un pahar cu apă plată insistă bătrâna Esmeralda, că bomboana asta mi-a făcut o sete… ” „Sigur aveți diabet, dacă vă e sete”, zice Vulpescu. „N-am domnule diabet, dar mi-i sete.” „Uite doamnă, ceilalți au înțeles, dumneavoastră de ce nu?!… Pentru cine are diabet, se întoarce Vulpescu spre sală să ia în fiecare zi o linguriță de scorțișoară, e foarte bună pentru reglarea glicemiei…” „Dar mi-e sete am nevoie de apă…”, insistă bătrâna Esmeralda. Vulpescu se preface că nu a auzit. „Unde-s medicii? ” o întreb eu pe Maria. „Unde-i doamna Nina? Am crezut că vom avea întâlnire cu medici, că o să mă pipăie vreo doctoriță tânără…, de aia m-am primenit, să simtă că mai miros a bărbat, nu a baltă stătută, dar…” „ Numai la prostii ți-i mintea… Și eu am crezut, la fel. Acum mi13


Vasile Anton Ieşeanu

am amintit că doamna Nina e afiliată sau advertiseră la o firmă cu produse de aloe. Asta-i cu altceva… ” Doamne ce ne-am imbecilizat limba, îmi zic în gând advertiseră, în loc de agentă de publicitate! „Cu ce?” o întreb în șoaptă pe Maria. „N-au scris pe invitație…” Secretomania ăstora nu-mi miroase a bine… „Domnilor, am pierdut deja o jumătate de oră cu explicațiile… trebuie să ne încadrăm în timp, pentru asta suntem plătiți de patronul german și dacă pe ruși sau pe bulgari ori pe români mai putem să-i ducem cu zăhărelul pe patronul neamț este practic imposibil. El vrea disciplină nemțească. Știți foarte bine cât de birocrați sunt nemții. Vreți să ne lăsați fără prima de Crăciun? Priviți! Ce am eu în mână? Am o cutie de Nurofen. Da! Ați citit ce scrie în prospect? Să vă arăt! Este o pagină întreagă de interdicții și foarte puține indicații. Nurofen este indicat în tratamentul migrenei, durerilor de cap, de spate, dentare, nevrozelor, durerilor menstruale reumatice…Asta cred că nu mai e cazul la dumneavoastră…” Bătrânele doamne râd … „Sunteți glumeț d-le Vulpescu, zice o bătrână din prima bancă. „Ei mai glumim să destindem atmosfera…” „Domu` Călin să se deschidă o fereastră, e sufocant aici…” „Bali, comandă Vulpescu ca un sergent major, deschide fereastra!” „Nu!.. Să n-o deschidă pe asta că mă trage curentul”, se opune o doamnă durdulie, blondă. Mai bine să deschidă ușa.” „Bali deschide ușa!” „Mai spune aici de reducerea febrei și a simptomelor de răceală și gripă. Doar atât. Iar contraindicații? Priviți! O pagină întreagă de interdicții! Dar despre algocalmin ce știți? Ce cunoașteți despre banalul algocalmin? Ați aflat?

14


Fotoliu pentru Esmeralda

Algocalminul ucide! Luați aminte bine: u-ci-de! Este o adevărată otravă pentru organism. Ei bine, acum s-a introdus și la noi pe rețetă și implicit la toate celelalte medicamente care conțin metamizol, dar pun pariu cu dumneavoastră că nouă din zece farmacii vi-l oferă fără rețetă. Industria medicamentelor farmaceutice doamnelor și domnilor are tot interesul financiar să-și vândă produsele lor alopate, iar medicii deși depun jurământul lui Hipocrate sunt corupți de aceste industrii. Își încalcă frecvent jurământul indicând anumite medicamente, adeseori contrare bolii, dar pentru care primesc un anume procent, rotunjindu-și și în acest mod veniturile. Despre aspirină ce știți? Ce rol are aspirina? Aspirina a fost primul medicament de sinteză și de la acest medicament, extras din salcia albă, s-au inspirat pentru a produce celelalte medicamente de sinteză. Cine știe ce efecte are aspirina?” O bătrână blondă ridică mâna. „Păi, răspunde ea, are rolul să desfunde venele și să le mărească elasticitatea…” „Greșit!” strigă Vulpescu. Aspirina nu desfundă venele, ci doar fluidizează sângele. Este interzis să fie tratați cu aspirină copii sub doisprezece ani. Provoacă hemoragii nazale și irită mucoasa gastroduodenală… Aspirina, continuă Vulpescu, se ia…” „cu alcool”, strigă bătrânul din fața mea. Toată lumea râde. „De ce râdeți? se impacientează acesta. „Cel mai bine merge aspirina dimineața cu un păhărel de rachiu.” „Interzis!” strigă Vulpescu, ridicând mâinile spre tavan. „Dar decât aspirina care vă poate provoca neplăceri nazale sau ale duodenului, o marghilomană este mai bună fiindcă 15


Vasile Anton Ieşeanu

este naturală. Știți ce o marghilomană?” întreabă Vulpescu. Oameni tac. „Este o cafea în care se pun câteva picături de coniac sau rom bun… Se bea, înainte, în perioada interbelică, la Capșa… ” „Dacă inversăm proporțiile e și mai bună”, zice bătrânul din fața mea. O ceșcuță de coniac și câteva picături de cafea. Eu am inventat-o pe vremea când nu se găsea decât nechezol… I-am zis, cum nu aveam un nume celebru ca al lui Marghiloman – marghioala. ” „Domnul de-acolo, zice Vulpescu, haideți, vă rog eu, să trăim vremurile moderne… să lăsăm nostalgiile!” „Dar le trăiesc, d-le…” „Călin mă numesc… Călin Vulpescu...” „Vai, d-le Călin dar ce nume eminescian aveți… Călin, parcă am reținut… îmi amintește de – Călin file de poveste…” Numai Moldova, zice Toni, care, așa spunea Eliade, a dovedit prea mult talent, putea să nască un poet mare ca Eminescu… „Trăiesc d-le Vulpescu, nu vezi că mai sunt în viață… mai ales de când modernul nostru președinte ne-a zis: să trăiți bine!... am trecut de la marghioala mea, la aspirine, că-s mai ieftine…, că mi-a luat din pensie …” „Ei, nu facem aici politică…” „Nu facem, dar mie mi-a luat banii de la gură… și n-o mai pot săruta dimineața pe marghioala mea.” „Domnul!…” „Casapu îmi zice lumea…” „D-le Casapu…” „…dar numele pe care mi l-a lăsat tata e Amariei. Tata mi-a zis: Ioane cu numele tău poți face ce vrei, dar dacă faci de râs numele Amariei e vai și-amar de tine. Avea mâna grea tata. Și nu glumea…” „D-le Amariei, zice mieros Vulpescu, nici nu știu cum să vă numesc, haideți să-i lăsăm pe politicieni, vă rog uitați-vă, 16


Fotoliu pentru Esmeralda

își aruncă ochii pe ceas…, au trecut deja două ore… Tii…, ce repede mai zboară timpul… și noi trebuie să ne facem treaba că altfel nu mai vedem prima de Crăciun…” „Noi îi lăsăm dom’ Vulpescu, da nu ne lasă ei…. că mereu ne mint. Adică, cum, să-i lăsăm să ne fure pe față? Dumneavoastră ați accepta ca patronul să vă mintă, să vă înșele să vă tragă țepe, să nu vă dea prima de Crăciun?! …” „Nu, nici într-un caz! Dar v-am spus că patronul e neamț. Ca orice neamț e corect până-n măduva oaselor… Iată c-au venit cadourile! Zoli și Bali, împărțiți în sală cadourile! „Câțiva colegi, se confesează Vulpescu, s-au gândit, anul trecut, să facă ei o mică afacere, să le rămână lor cadourile. I-au lăsat pe oameni fără cadouri. Patronul a descoperit hoția și am rămas toți fără prima de Crăciun. Am fost obligați să punem noi banii pentru cei trei colegi ai noștri care au furat cadourile invitaților. Că la nemți așa se lucrează, dacă unul greșește sau fură, plătesc toți.” „Și la noi în România e la fel ca în Germania, zise bătrânul Amariei. Băse, Udrea, Videanu – toată camarila portocalie au furat, iar noi plătim. Vezi d-le Vulpescu cum se aplică și la noi legea germană – plătim toți pentru politicienii hoți ! ” „Haideți, d-le Amariei, v-am spus că aici nu facem politică!...”

17


Vasile Anton IeĹ&#x;eanu

18


Fotoliu pentru Esmeralda

Partea a doua „Dar noi toți trebuie să facem politică, că altfel camarilele astea ne sărăcesc de tot. Pe mine m-au lăsat fără marghiolița mea…, singura mea mângâiere la bătrânețe.” „Vă înțeleg, dar… ia să vedem! Toată lumea a primit cadourile? Fiecare va îndoi pliculețul îl va rupe și va descoperi în interior un cod. Memorați ultima cifră! Iată cum vom proceda! Cineva din sală, la fel ca la emisiunea „Te cunosc de undeva”, va apăsa pe buton… Cine se oferă? Dar mai întâi, să vedem dacă e cineva cu dureri de spate?” „Eu, zice o doamnă, am făcut două operații…” „Da, zice de regulă L4 și L5 sunt cele mai afectate. Știe cineva câte vertebre are coloana? Vă spun eu. Are 33 sau 34, de regulă a treizeci și patra este un atavism nodal, care nu a dispărut pe scara evolutivă…” „Tot mai crezi că omul se trage din maimuță? am întrebat eu în gând. Dar dacă-i invers? Dacă maimuța se trage din om? Că nimeni nu știe sigur dacă omul se trage din maimuță sau maimuța din om.” „Iată ce avem aici! Pentru a nu ajunge, cum a ajuns doamna la cuțit… Zoli scoate husa de pe obiect!” Zoli trage husa și apare un fotoliul de culoare maro deschis. Scot imediat aparatul să-l pozez. „Domnul, alo domnul, se precipită Vulpescu, vă rog nu pozați obiectul! Mie puteți să-mi faceți câte poze doriți, dar fotoliul nu-l pozați!” „Dar pe dumneavoastră voiam să vă pozez…” Am lăsat-o baltă, n-am mai pozat fotoliul. Acum îmi pare rău… 19


Vasile Anton Ieşeanu

„Priviți! a continuat Vulpescu. Ce avem pe masă? Un fotoliu. Dar nu-i un fotoliu obișnuit. Este un fotoliu pentru sănătate. Un fotoliu de masaj cu rezonanță. Aveți cefalee, spondiloză, dureri la coloană, la șale, hipertensiune? Acest fotoliu vă reglează toate funcțiile sanguine. Ce are în plus fotoliul vândut de concurență? Ei bine are un sistem audio și monitor LCD, telecomandă, dar acestea sunt deja fițe – mofturi pentru parveniți. Noi vă oferim un scaun pentru sănătate. O jumătate de oră de relaxare și de meditație, fără muzică, fără imaginea televizată, face mai mult pentru creier și conferă organismului, în general, o stare de bine. Este dotat cu o sumedenie de motorașe electrice. Experții companiei noastre X Medical au făcut cercetări, au calculat, au testat și au creat un adevărat aparat de masaj automat al părţii superioare a corpului, bazat pe presiunea aerului de diverse intensităţi, pentru umeri şi ceafă şi zona superioară a spatelui. Acest aparat merge la cauză și nu tratează efectul cum fac medicamentele alopate. Execută masaj, îți conferă confort, relaxează și vindecă, prelungește viața, ce mai, sunt adevărate panaceuri ale tehnicii germane.” „Corect este panacee, nu panaceuri…” precizează d-l Amariei, alias Casapu. „Mulțumesc de corecție d-le Amariei… Totuși, continuă Vulpescu, să nu credeți că acest fotoliu face minuni! Nu, nu face minuni, dar acest fotoliu vă scapă de cuțit, de intervenția chirurgicală, vă scapă de varice, de tensiune. Acest fotoliu este al dumneavoastră, îl puteți câștiga chiar acum și există șansa să-l primiți gratis.”

20


Fotoliu pentru Esmeralda

„Ce școală a făcut ăsta în Anglia?” îi șoptesc Mariei. „Linişte vă rog! Discuţiile particulare le purtăm la sfârşit”, ne apostrofează Vulpescu. „Săraca soră-mea Ana, îmi șoptește Maria, știi ce varice avea de la statul în picioare și de la cele trei sarcini…” Toți cei 66 de ochi sunt ațintiți spre acest fotoliu minune. Toți încep să-l dorească, toți vor să-l aibă să stea ca domnii… și fotoliul minune să le furnizeze doza zilnică de sănătate…

„La firma noastră fotoliul costă 2500 de euro, pe când la concurență, priviți, arată Zoli poza, ce sumă e acolo?, vedeți? 3500 de euro!” Într-o poză pe care Zoli a expus-o pe ecran se putea vedea un fotoliu asemănător în care o blondă făcea masaj, iar pe spătar atârna o etichetă pe care scria mare – 3500 de euro.

21


Vasile Anton Ieşeanu

„Deci, 2500 de euro! Fă socoteala Zoli să vedem cât este în lei. Da, o sută douăsprezece mii cinci sute lei. Deci acest fotoliu îl puteți achiziționa de la firmă cu suma 112 milioane 500 mii lei în bani vechi, pe când la concurență va costa 157.500 ron, adică 157 milioane 500 de mii lei. La auzul sumei bătrânii se dezumflară, unele doamne își îndesau pălăriile pe cap, gata de plecare. „Stați! strigă d-l Vulpescu. Numai dacă îl cumpărați direct de la firmă vă costă 2500 de euro, recte, o sută douăsprezece mii cinci sute lei, dar noi vi-l oferim gratuit.” „Cine se oferă să apese pe buton? Doamna Elena! Dar mai întâi să vedem cum stați cu oxigenarea la nivelul celulelor. Ia să vedem, la doamna Elena ce cantitate de oxigen ajunge la celule, dacă se află în limitele normale? Zoli, te rog testeaz-o pe doamna Elena!” Zoli îi așează un electrod pe degetul de la mâna stângă. „Doamna Elena aveți valori sub limitele normale, ceea ce înseamnă că la celule nu ajunge suficient oxigen. Aveți cu mult sub normal. Vă dați seama că celulele dumneavoastră nu sunt oxigenate suficient? Se și vede. Aveți o paloare accentuată. Nu aveți amețeli, migrene?” „Ba da, domnu’ Călin, am amețeli și migrene…” repetă mecanic doamna Elena. „Ei, asta e o anemie care poate duce la tahicardie, adică la creșterea numărului de bătăi ale inimii și alte complicații. Nu vi le mai spun că vă spun doctorii… Mergeți la fotoliul nostru de masaj!”

22


Fotoliu pentru Esmeralda

„Doamna Elena va face masaj pe fotoliul din spate timp de cinci minute, va reveni și vom vedea imediat efectul. Zoli se va ocupa de dumneavoastră. Până atunci să vă explic efectele benefice ale...” „…sportului, d-le Vulpescu, zice bătrânul Amariei. Tot mai bună e mișcarea. Și nu costă cine știe ce! Cel mult un trening și o pereche de bascheți pe an. Mama mea e la țară, are 86 ani, face sport la muncă în fiecare zi. Nu ia pastile, bea câte un păhărel de rachiu sau de vin. Fotoliul acesta ne face și mai sedentari…” „Da, d-le… Amariei, zice Vulpescu, aveți dreptate, dar masajul făcut de fotoliul nostru este mai eficient decât sportul căci vibrațiile ajung până la celule și le activează… Ia să vedem doamna Elena! Ce-ați simțit pe fotoliul acela?” „Am simțit niște furnicături plăcute ca atunci când îmi făcea bărbatu-meu frecție, că Doamne, nu știu ce avea în mâini, bioenergie că-mi lua durerea imediat, ca cu mâna mi-o lua, da a decedat anul trecut săracu, că tare bărbat bun am mai avut, nu bea, nu fuma… acu’ n-are cine să-mi mai facă, băiatul e plecat la muncă în Italia, iar noră-mea îmi zice să-mi facă socrul, că doar nu s-a măritat să facă masaj la babe…”

23


Vasile Anton Ieşeanu

„Da, uitați-vă! I-a crescut cu cinci procente cantitatea de oxigen în sânge. Și dacă o privim bine i s-a schimbat puțin și culoarea feței. S-o aplaudăm pe doamna Elena!” Bătrânii aplaudă, la comandă, cum aplaudau pe vremuri. Doamna Elena roșește și mai tare. Ce mai, îmi zic, tipul e doxat, știe cum e să-i aburească pe bătrâni – le oferă exact ceea ce ei își doresc. „Și acum să vedem dacă sunteți norocoasă. Ridicați piciorul să ne uităm la talpă! Mai sus doamna Elena!” Bătrâna se căznește să ridice piciorul mai sus, dar fusta o împiedică. „Așa…, acum și celălalt. Am vrut să vedem dacă ați călcat în ceva de dimineață și aveți noroc azi…” „Individul ăsta e și vulgar…” îi șoptesc Mariei. „Sincer, nu-mi place deloc. Pare un escroc… Eu credeam că vin doctori adevărați, dar uite cine ne învață medicina – niște șarlatani.” „Vrei să plecăm?” „Hai să mai stăm! Abia la unu o luăm pe nepoțică de la școală, așa că mai avem timp, să-i vedem ce le poate mintea… „Poftiți aici doamna Elena!” îl aud pe Vulpescu. Mai întâi veți face un antrenament. Vedeți ecranul are două casete – Cadou sau Nimic. Nu vă uitați la ecran,doamna Elena! Uitațivă la calculator! Până la ecran informația ajunge cu o fracțiune mai târziu. Fiți atentă la calculator! Vedeți că lumina se schimă foarte rapid: Cadou – Nimic, Cadou – Nimic… Sunteți pregătită? Acum facem un antrenament. Gata, începeți! Nimic! V-am spus doamna Elena, să fiți atentă la calculator, nu la ecran. Bine că e doar testul. Acum, după test, apăsați pentru Cadou!” Doamna Elena se concentrează la calculator. Noi stăm, ca la meciul de fotbal, cu inima în gât.

24


Fotoliu pentru Esmeralda

„Cadou! A ieșit Cadou. Extraordinar!” strigă Vulpescu. „Doamna Elena ați călcat azi dimineață pe… noroc. Ei, i-a să vedem ce cadou?! Vedeți că pe cele două casete se derulează mai multe sume. Sunteți gata doamna Elena?” „Da!” Bătrâna stă aplecată pe buton, ca un jucător de rugbi la prinderea mingii aruncată de arbitru. „Vreau și eu să fac o verificare la oxigenare, zice d-l Casapu…” „Bine, mergi și dumneata, d-le Amariei, zice Vulpescu cu jumătate de glas. „De ce lumea vă zice Casapu, că doar dumneavoastră vă numiți Amariei?” „Așa m-am prezentat când am venit la oraș și așa m-a cunoscut lumea. Dacă făceam vreo prostie și eram sigur că fac că eram tânăr și dacă vreun cunoscut i-ar fi spus tatei, ei bine, i-ar fi povestit de unul Casapu, nu de Amariei. Înțelegi dle Călin, invenție de-a noastră românească… Vreau să fac și eu testul, să-l compar cu rezultatele de la spital…” „A, da, am înțeles. Poftiți!” „Da…, chestia cu numele e antologică d-le… Mă inspiri d-le Amariei cu noi idei”. „Casapu d-le Călin că așa mă știe lumea… Casapu… Pe mine m-a inspirat Ion Creangă, cu Păcală, cu Ivan Turbincă și chiar scriitorul în Amintiri din copilărie. Așa că, d-le Călin, cine vrea să păcălească, rămâne el însuși păcălit. Că uite, mie lumea îmi zice Casapu. Una e să-i spună neveste-mii d-na Amariei și alta doamna Casapu. Când spui Casapu te și gândești deja la un măcelar… Cum să-i prezinți, Doamne păzește, pe la Înaltele cancelarii europene pe doamna și domnul Băsescu?!... Tudor Mușatescu ne-a avertizat asupra machiavelicului escu…, dar noi am uitat, avem mintea leneșă și memoria scurtă. Nu mai scăpăm de escu... Un filozof de-a lor, Feuerbach, dacă îmi amintesc bine. a zis că suntem ceea ce mâncăm. Nemții, domnule Vulpescu 25


Vasile Anton Ieşeanu

sânt mâncători de cârnați și băutori de bere. Heidegger se laudă că germanii sunt singurii capabili de a filozofa. Ei bine, românii cum sunt mâncători pită și slană și băutori de pălincă și vin, se drăgostesc ca iepurii în fiecare noapte, se epuizează spiritual, de unde filozoful nostru, Noica, că avem și noi filozofi, a conchis că noi românii am avea mințile leneșe, pe când nemții care se drăgostesc odată pe săptămână, în rest ce să facă? – își sublimează erosul în filozofie. Dar de când am intrat în UE și de când românii au început să mănânce mici și să bea bere, cât de curând, ca și nemții vom deveni filozofi. Acu’ vă întreb pe dumneavoastră și pe domniile lor din sală, confrații mei de vârsta a treia, ce este mai bun pentru existență umană – filozofia, religia sau dragostea?” „Spre surprinderea mea, povestește Toni, câteva bătrâne au spus religia, unul dintre bătrâni filosofia, numai Esmeralda a zis dragostea. Ipocritele! Toate-s niște ipocrite, cu excepția Esmeraldei.

26


Fotoliu pentru Esmeralda

Au uitat că-n tinerețe visau doar love și băieții filozofau pe lângă ele, sau le scriau poezii, acum de când ele s-au masculinizat și bărbații s-au efeminat, rolurile s-au inversat: bătrânele – cele mai multe merg la biserică să-şi salveze sufletele păcătoase, altele se uită la telenovele, câte una mai filosofează cu paharul, în vreme ce bătrânii tânjesc după lolite. Uită-te bătrâne după o nimfetă, îmi zice Toni, și imediat ești etichetat cu sintagma – bătrân libidinos sau și mai rău – boșorog libidinos. De ce-or fi bătrânii care se uită după fete – libidinoșii și tinerii nu?!... Ți-a plăcut Lolita lui Nabokov? Da! Atunci ești un bătrân libidinos.” D-l Amariei părea satisfăcut de divagațiile sale, când Vulpescu exasperat de discurs și de trecerea timpului, zise: „Haideți d-le Casapu!... să lăsăm politica, să lăsăm filosofia și dragostea!” „Amariei, v-am atenționat d-le Vulpescu…” „Amariei dacă insistați, că m-ați amețit de cap…” „D-le Vulpescu, Casapu e pentru lumea de jos, dumneavoastră care ați făcut studii la Oxford, dumneavoastră, care aveți o cultură occidentală atât de elevată, nu vă puteți amesteca cu vulgul… Știți cum spunea Eminescu: «Ai noștri tineri la Paris învață… /La gât cravatei cum se leagă nodul». Pe vremea lui învățau la Paris, acum învață la Londra, la Oxford…, de, au devenit mai elitiști, era să spun etiliști sau mai bine zis etiliste că la ei femeile beau mai abitir ca bărbații. E adevărat că nu le întrec pe-ale noastre… Francezii nu-i mai atrag pe tinerii noştri – un peu de vin, zic ei, și-ți pun, în pahar, un strop de vin, doar atât cât să-l miroși. Francezii, luați aminte, sunt cei mai zgârciți dintre toate națiunile Europei Unite. Nu întâmplător Molière i-a făcut harpagoni. Un popor de harpagoni d-le Vulpescu. E clar că zgârcenia face parte din psihologia poporului francez. Mă mir că Delavrancea i-a înfierat, la fel pe români, în Hagi Tudose, 27


Vasile Anton Ieşeanu

că doar se știe despre noi că suntem primitori și darnici, dar poate că dramaturgul i-a avut în vedere pe franțuziții vremii... V-am văzut cravatele roșii și m-am gândit că, iată d-le ce a făcut școala engleză din românii noștri, ce făcea odată școala franceză…, parcă văd în dumneavoastră un adevărat lord englez…” „V-am înțeles ironia d-le Amariei… dar acum avem treabă, haideți să revenim la treburile noastre. Veniți să vedem cum stăm cu oxigenarea și apoi veți merge la fotoliu de masaj!” Bătrânul pleacă, să-i verifice oxigenul și apoi merge, undeva în spate, la fotoliul de masaj cu rezonanță. „Ei ce-ați simțit ?” întreabă curios Vulpescu sigur că domnul Amariei v-a lăuda fotoliul. „Ce să simt d-le Vulpescu, am simțit că începe să mă doară spinarea…” „Haideți d-le Amariei, glumiți! Doamna Elena a simțit fotoliu ca și cum i-ar fi făcut masaj soțul și dumneavoastră…” „D-le Vulpescu! Între bărbat și femeie toate sunt pe invers. Când bărbatul simte durere, femeia simte plăcere, când femeia simte durere, bărbatul simte plăcere. Nu știu cum se întâmplă dar eu și doamna mea niciodată nu ne armonizăm în plăcere sau în durere. Ce să vă spun că au început să mă doară și o…” „Ei pentru dumneavoastră e prima reacție, dar mai apoi durerile se vor estompa și veți simți cum întineriți…” „Unde nu dă Domnul să mai fiu odată tânăr și să am mintea de-acum, că evrei așa se roagă – dă-mi Doamne mintea românului cea de pe urmă. Tata ar fi tare mândru de numele Amariei, acum, dar din păcate s-a dus dincolo…”

28


Fotoliu pentru Esmeralda

„Domnilor, că veni vorba, trebuie să aveți grijă unii de ceilalți. Odată, pe când făceam o prezentate la Oradea, un tânăr de-al nostru, care aștepta invitații, a văzut o pereche – un bătrân și o bătrână ținându-se de mână. Vrând să facă el o glumă a nimerit ca Irimia cu oiștea-n gard. Moșule, da’ de ce o ții de mână, ți-e teamă să nu ți-o fure careva? Bătrânul a ridicat mâna doamnei și i-a sărutat-o. Tinere, i-a zis bătrânul, fără scumpa mea soție, eu n-aș mai fi acum.” „Vai, domnu’ Călin, zise doamna blondă, m-ați făcut să lăcrimez…”

29


Vasile Anton Ieşeanu

„Ia să vedem doamna Elena, sunteți pregătită? Sunteţi emoţionată?! Acum e acum! Să vedem ce sumă extrageți? Extraordinar! Patruzeci și două de mii cinci sute. E o sumă mare, foarte bună. Acum să extragem un număr de la zero la nouă. Vedeți, acum pe ecran numerele se derulează rapid de la 0 la 9. Ei bine, cine-i câștigător să vină aici să-i confirmăm cu ștampila firmei! Dacă sunt mai mulți, cine ajunge primul va fi câștigătorul. Dacă este cineva care nu se poate deplasa să se ridice imediat în picioare. A ieșit cifra patru. Cine are cifra patru?” „Eu!”, zice doamna Esmeralda. „Zoli, ia te rog de la doamna tichetul! S-o aplaudăm pe doamna norocoasă că câștigat!” Toată lumea aplaudă. „Doamna vreți fotoliul acesta?” „Vreau, dar nu am banii, trebuie să-i cer băiatului care-i la muncă în Italia…, abia peste o lună…” „Doamnă dacă nu aveți acum pe loc banii…” „D-le vă rog, un pahar de apă! Că așa ați scris în invitație fursecuri, sucuri sau apă…” „Doamnă v-am explicat. M-ați înnebunit. Dute Bali și-i adu doamnei un pahar de apă!” „Minerală, că de asta mi-a recomandat doctorul…” „Minerală, doamnă, minerală…” Bali îi face semn cu o mișcare sugestivă cu degetul opozant și arătător. „Zoli, se întoarce Vulpescu spre acesta, dă-i tu că eu nu am mărunt!” Zoli se execută și-i dă zece lei. „Știți ce-am pățit cu o doamnă de Paști?”, continuă Vulpescu. „O doamnă a spus că ia fotoliul, zicea să i-l ducem acasă că noi facem transportul gratuit, că sigur îl cumpără și când am ajuns acasă la ea ne-a spune că soțul nu o lasă să cumpere. Vă dați seama în ce situație ne-a pus?!

30


Fotoliu pentru Esmeralda

Ei bine, dar acum vom dubla suma! Această sumă care va ieși la noua extragere, va fi scăzută din suma totală de 112.500 ron. Doamna Elena, sunteți gata? Aveți emoții?” Doamna Elena dă din cap. „E firesc, la suma asta să aveți emoții. Gata! Vedeți că cifrele se schimbă foarte repede – dublu sau nimic. Extraordinar 72500 ron. Aproape dublu sumei… Doamna Elena, acum e acum! Va trebui să extrageți o cifră de la zero la nouă. Doamnelor și domnilor fiți atenți la ultima cifră secretă. Ați memorat-o? Cine ajunge primul acela e câștigătorul. „Ce zici, mă întreabă Maria, luăm fotoliul?” „Cum vrei tu! Dacă crezi că-ți face bine, îl luăm” îi spun, gândindu-mă să sacrific cei cinci mii de lei depuși în bancă, adunați cu greu lună de lună. „A ieșit cifra șapte. Cine are cifra șapte?” întreabă Vulpescu. Eu aveam șapte. Mă și reped cu biletul să mi-l confirme cu ștampila. „Gata, domnul a câștigat. Zoli fă-i documentele domnului… „Slăvean îmi spune”. „Domnul Slăvean mergeți cu Zoli”. „Hai cu mine!” îi șoptesc Mariei. La o masă, în spatele sălii, Zoli scoate dintr-o mapă documentele. Ne așezăm în fața lui și Maria mă întreabă: „Vrei tu acest fotoliu?” „Nu, nu-l vreau! Eu îmi mențin sănătatea, doar știi, făcând sport… Am crezut că-l vrei tu!…” „Nu, nu-l vreau! Doar știi că am probleme cu rinichii…, numai de masaj au nevoie.” „Atunci dacă nu-l vrei tu, nici eu nu-l vreau.” Ungurul crede că ne batem joc de el. Se uită la noi stupefiat. N-am avut în intenție dar așa s-a brodit. „Dar trebuie să cădeți de-acord, zice el, să vă pot face documentele. Am nevoie de cărțile dumneavoastră de identitate.” „Domnule Zoli, îi spune Maria, ridicându-se de pe scaun, ne mai gândim.” Plecăm la locurile noastre. În urma noastră, Zoli îi face un semn discret lui Vulpescu. Acesta reîncepe comedia. 31


Vasile Anton Ieşeanu

„Stați! Nu am terminat, încă. Iată, la fotoliul acesta se mai adaugă și scaunul de masaj pentru picioare în valoare de 1800 lei. Deci șaptezeci și două de mii cinici sute lei plus scaunul de masaj în valoare de o mie opt sute lei… Așadar, vom face o nouă extragere a numerelor secrete de la zero la nouă Doamna Elena … se întoarce Vulpescu, oficiați din nou extragerea! A ieșit cifra doi? Cine are doi?” „Tu ai doi..”, îi șoptesc Mariei. „Ți-am zis că nu-l vreau. Am să mă uit pe internet să văd mai întâi despre ce-i vorba cu aceste fotoliu. Fotoliul pentru sănătate s-ar putea să fie fotoliul pentru moarte… Uite, ceasul e unul fără un sfert. Mai bine mergem după nepoțică. La unu iese de la școală…” „Ai dreptate!” Ne ridicăm și ieșim. „Plecați?” ne întreabă pe hol d-l Casapu. „Plecăm…, ne-am lămurit…” „Escroci, nu-i așa? I-am intuit din prima clipă. Eu mai rămân să văd cum se termină…”

32


Fotoliu pentru Esmeralda

* Cu d-l Casapu m-am întâlnit, întâmplător, într-o duminică, pe când mă plimbam cu Maria în grădina Copou. „D-le Slăvean mi-a spus d-l Casapu, alias Amariei, s-a terminat urât de tot... Bătrâna Esmeralda a ținut morțiș să facă și ea masaj în fotoliu. A venit șotâng…, șotâng…, s-a așezat în fotoliu și Zoli a pornit motorașele de masaj. „Cum vă simțiți doamna Esmeralda?” a întrebat-o Vulpescu „Mă simt, ca și cum aș pluti, ca și cum aș dansa. Știți eu am fost balerină la viața mea…” Avea să fie ultimul ei dans. La un moment dat o văd că întinde brațele și cere apă. Atât a mai apucat să spună – „Apă…” și inima i s-a oprit. Motorașele mișcau amețitor brațele și rezemătoarea. Capul îi căzuse într-o parte și-i atârna gata să se prăbușească. Trupul Esmeraldei părea să salte în fotoliu prinsă ca într-un ultim dans închipuit de ea.

„Zoli, a strigat disperat Vulpescu, oprește masajul! Domnilor s-o luăm s-o așezăm pe scaunul ei. Bali și Zoli s-au repezit s-o ridice pe bătrână din fotoliu. Atunci a intervenit Amariei. „Dați telefon la 33


Vasile Anton Ieşeanu

112, poate se mai poate face ceva!… De ce s-o mutați din fotoliu? Acolo și-a găsit sfârșitul, acolo s-o lăsați! ” „Fiindcă nu poate rămâne în fotoliu…, ne compromite afacerea!” s-a panicat Vulpescu. „Sunați la 112 să vină un echipaj SMURD! Dacă nu sun eu… E vorbă de viața unui om.” „Baba dracului, pe fotoliul firmei și-a găsit să moară …” zise Bali. „Cum poate un tânăr să fie atât de sadic?”, l-am întrebat pe bătrânul Amariei. M-am uitat la Bali gata să-l înghit pe cât era de grăsan. „Și dacă e bătrână, ce? Noi bătrânii nu mai avem dreptul la viață?! De ce nu i-ați adus un pahar cu apă. Un pahar cu apă poate-i salva viața. Nu vă atingeți de Esmeralda, că altfel chem poliția! Lăsați-o în fotoliu! Sunați la 112, acum!” a mai strigat bătrânul Amariei. La protestul lui Amariei, bătrânele s-au ridicat ca și cum sar fi pregătit să-l atace pe Vulpescu. Amenințarea l-a trezit din prostrație pe Vulpescu. A telefonat imediat. Cei de la SMURD au încercat timp de mai bine de o oră s-o resusciteze, dar bătrâna Esmeralda nu și-a mai revenit. Ultimul ei dans a fost dansul morții… mi-a spus trist domnul Amariei. „Dumnezeu s-o ierte pe Esmeralda!” zise Toni, înclinând paharul și lăsând să curgă pe cimentul din boxă câteva picături de vin roșu.

21 ianuarie 2013,Iași

34


Fotoliu pentru Esmeralda

35


Vasile Anton IeĹ&#x;eanu

36

Fotoliu Pentru Esmeralda  

Vasile Anton Ieşeanu - Fotoliu Pentru Esmeralda, povestire

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you