PDI

Page 33

Proiect de dezvoltare instituţională Grădiniţa cu prg. prelungit nr. 11 ”Casuta Bucuriei” Braşov

Florescu Daniela-Mihaela

Grădiniţa a trebuit să facă faţă unor provocări: să-şi conserve identitatea şi unitatea în contextul în care există un grup de membri ai grădiniţei care pleacă şi vin în fiecare an (copii pe de o parte, cadre didactice netitulare, de cealaltă parte), acest fenomen putând genera instabilitate şi poate afecta unitatea şi colaborarea. Mediul intern este în anul 2013 stabilizat ca urmare a încetării fluctuaţiei permanente a personalului didactic, având 14 cadre didactice titulare din 16. Aceasta duce la consecvenţă şi dorinţă de îmbunătăţire a modului de organizare a ceremoniilor şi ritualurilor organizaţiei preşcolare.

Grădiniţa nr. 11, Braşov a încercat să facă faţă

provocării de a conserva identitatea şi unitatea print-un sistem de ceremonii şi ritualuri. Şi-a pus la punct un sistem de proceduri, obiceiuri, tradiţii, de simboluri şi valori care dau membrilor organizaţiei sentimentul de apartenenţă, de mândrie şi dorinţă de implicare şi automat de a fi motivaţi. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă copiii pregătesc colinde şi programe artistice pe care le prezintă în cadrul unei serbări părinţilor, invitaţilor. Grupele se colindă între ele şi îşi împărtăşesc tradiţii şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă. Un alt moment important este acela când copiii care se pregătesc de intrarea la şcoală merg în vizită la colegii de clasa I care au părăsit grădiniţa cu un an înainte. Elevii claselor I le povestesc colegilor preşcolari cum era când ei erau preşcolari:ce activităţi desfăşurau, ce lucruri deosebite au învăţat, ce spectacole au pregătit. Se generează astfel un sentiment de continuitate, de apartenenţă la un trecut, la valori comune. 33


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.