Culoarea mea este România ionutignat
Îmi doresc să nu ne mai urâm într-atât încât să ne lovim, cu ouă, cu roșii, cu bani și cu propria neputință. Îmi doresc să strigăm bucuria din suflet și nu ura care este menținută de zeci de ani. Îmi doresc să putem vedea cu ochi limpezi ce se întâmplă cu oamenii din jurul nostru. Îmi doresc să înțelegem cine sunt cei care împing de la spate și să acționăm drept, legal și fără niciun alt interes decât poporul și țara. Cine au fost cei îngrădiți la Iași, pe 9 mai 2019? Cei care și-au strigat durerea sau cei care și-au adus neputința, mânați fiind de la spate? Cum putem cuantifica numărul celor îndoctrinați și al celor care poate nu au avut niciun cuvânt de spus? Cum putem spune cu siguranță cine și câți sunt leneșii și oportuniștii și câți sunt oameni liniștiți care au un trai sub nivelul decenței? Cum putem să ne erijăm în doritori de mai bine când ne este greu să ne controlăm și ne revărsăm furia asupra unor oameni obișnuiți? Imparțialitatea este extrem de dificilă, aproape imposibilă, dar am văzut priviri de oameni care nu au ce căuta într-o democrație și am văzut oameni care nu au avut de ales. Cum le arătăm celor care au fost mânați aici cum ar trebui să fie? Aruncând în ei cu tot întunericul din noi? Îl înțeleg, am fost și eu cuprins de el, dar mi-a fost rușine după aceea. Cum pot spune că știu ce este mai bine pentru toți dacă eu nu pot să mă controlez? Cum să educ pe alții dacă ei văd în mine revoltă? Lupta interioară este cea mai grea. Inversarea conceptelor și concepțiilor necesită timp și liniște. Nu avem liniștea necesară pentru claritate și aruncăm ușor zgomotul afară. Fără să ne pese unde lovim. Fac tot ce pot ca atingerile pe care le aduc spațiului care mă înconjoară să beneficieze de energia mea pozitivă și nu este ușor. Nu voi renunța și așa cred că specia umană va evolua, prin transmutarea fiecărui individ. Avem tot ce ne trebuie, doar că nu găsim deocamdată ingredientele potrivite. Nunta alchimică se lasă așteptată, dar sunt sigur că va veni.
