Page 1

Ion Ionescu –Bucovu

POEMELE TOAMNEI

2012


M-am născut în comuna Râca, judeţul Argeş la data de 15 ianuarie 1938. Studiile: Scoala elementară în Izvorul de Sus; Scoala Pedagogică la Câmpulung Muscel; Institutul pedagogic Bucureşti; Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie-română. Profesia: Preofesor gr I de limba română; Lucrări de specialitate: -Realitate şi fictiune în ,,Moromeţii” lui Marin Preda, lucrare coordonata de profesorii universitari:Ion Rotaru si Alexandru Piru; -Dezvoltarea vocabularului la copiii din ciclul gimnazial, lucrare coordonată de ac. Eugen Simion şi Prof. Grigore Brâncuş; Monografia comunei Râca; Lucrări literare:- Martirii lui Eros- roman(Eminescu si Veronica Micle); -Izvorul fericirii-roman; -Îngerii si demonii revoluţiei; - Fiasco- roman; -Priveghil-roman; Poezii: -Cutia cu amintiri; -Aripi către infinit. Colaborări: -Basarabia literară;-Revista Noi. Nu;-Cenaclul literar Lira21.ro;-Revista Aspiraţii de pe net, ro.grup.net;-Revista literara Bruxelles Mision;-Revista Cărticica românească de copii;-Revista Rostiri, vol.2 de pe net;-Antologia Însemne, editura DOCUCENTER, Bacău,2010;-Antologiile revistei Singur-Poezie,editura grinta, Cluj-Napoca,2010;Antologia Revistei Singur- Proză, editura grinta, Cluj-Napoca;-


RoLiteratura.ro;-Dialogeuropean.ning.com;-Reţeaua literară;Garbo;Cititor de proză, moderator la Eminescu la Muzeul Literaturii şi Folclor;-Faleze de piatră; Armonia, Boema, Observatorul,Luceafărul, Revista singur. -Literatur.toateblogurile.ro;-Versul.ro;-Tărâmul poeziei;-Versuri şi creaţii.ro;-Esenţe;-România din diaspora;Forum.softpedia.com;-Bucovu.veblog.ro;-Altmarius.ning.com; -Ro.netlog.com;-Agonia.ro;Jurnal literar/bucovuliterar.blogspot.com.;blog de scriitor(bucovu.wordpress.com;Antologia Esenţe.Confluențe lirice, confluențe.ro. Ion Ionescu-Bucovu


Deschid cartea mea cu poezia lui Nichita Stănescu :

Nichita Stănescu Emotie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi creasca aripi ascuțite până la nori, că ai să te ascunzi intr-un ochi străin, și el o să se-nchida cu o frunză de pelin. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele si le-nec în mare. Șuier luna si o răsar și o prefac intr-o dragoste mare.


E TOAMNĂ E toamnă şi a căzut brumă, Pe unde mi-au murit părinţii, Mai vino, gândule, şi du-mă Ca să mă rog pe la toţi sfinţii. În tânguirea lor eternă Şi umbra lor parcă mă mustră. E- atât de dulce şi de ternă Această linişte lacustră. Doar timpul cade peste dealuri Şi umerii mi- se-ncovoaie, Şi vine vremea valuri-valuri Cu vântul şi cu spic de ploaie. Şi sufletul cu-nfiorare Ascultă trist vechiul ei cânt, N-a mai rămas decât o floare Să i-o pun mamei pe mormânt. E toamnă şi e trist afară Şi trec cocorii spre apus Şi eu aştept trenu-ntr-o gară... Mai vine trenul sau s-a dus?

Marţi, 04 martie 2008

TRECE SEPTEMBRIE…


Mă bat cu clipe autumnale Care mă chinuiesc prea mult, Sunt poate clipele banale Ce-s smulse din acest tumult. E ploaie şi e vânt afară, Plutesc şi eu pe undeva, M-aşteptă trenul într-o gară, Să plec cu el la Kama Deva… Să rup trecutul şi prezentul Şi să iau trenul spre etern, Şi du-mă, Doamne, du-l şi du-l Să scap şi eu de tot ce-i tern. Cad frunze-n divagaţii bete Şi căptuşesc cărări pustii Pe chipul trist al unei fete Cad sute de melancolii. Visez mirifice plăceri, Aş mângâia chipul ei drag, Privesc cu scârbă către ieri Şi sunt bătrân şi sunt pribeag… Nu vreau să plece leonina, Dar nici nu vreau să mai rămâie, Trece septembrie pe şesuri, Miroase totul a tămâie… luni, 15 septembrie 2008


TOAMNĂ

Toamnă bolnavă, toamnă ruginită, De ce-mi chinui fiinţa visătoare? Parc-ai fi vechea iubită, Cu fiinţa ei devoratoare. Şi umbra-mi, rătăcita umbră, Ascultă foşnetul de plopi, Se chinuieşte, se preumblă Ca nişte demoni interlopi. Leproasa muzică se-aude Printre salcâmii desfrunziţi Şi sună trist frunzele ude Precum cântări de iezuiţi. Stopite toate cu leşie, Păduri şi suflete betege, Mă tem că n-au să mai învie Şi vor rămâne-n veci pribege. S-a dus un colţ torid de vară Într-o adâncă veşnicie Şi ne-a lăsat viaţa amară Într-o eternă pribegie. miercuri, 5 noiembrie 2008


ELEGIE DE TOAMNĂ Să nu mă-ntrebi nimic în toamna asta, Nici dacă te mai caut şi nici ce gânduri am, Eu am lăsat oblonul şi am închis fereastra Să nu mai văd cum frunze se scutură din ram. Am rămas mut pe scaun şi fără de cuvânt, Privesc umbrele serii cum circulă prin casă Şi cum aduce toamna pe aripe de vânt Prinosul ei de aur în car la mine acasă. Şi vii şi tu, nălucă, acuma la culcare, Cu părul tău de zână, făcut în creştet ghem, S-aduci miros de luncă şi de mărgăritare, Pe când afară -n haos frunze bolnave gem… Să nu mă cerţi , iubito , că eu în astă toamnă, Aş vrea să uit cu totul povestea vieţii noastre Şi să m-afund în gânduri, cum sufletul mă-ndeamnă, Spre alte lumi celeste, spre-ndepărtate astre. În toamna asta tristă, mă simt atât de mic, Ca frunzele-n delir, de lume sunt străin, M-am înfundat în casă să nu mai ştiu nimic Şi să visez ca Bachus la cupele de vin…

20 noiembrie 2008

MĂRGĂRITARE


Dansurile toamnei grave Trec peste umerii tăi Ca nişte păsări călătoare, Peste munţi şi peste văi. Din lutul smuls din agonie Râvnit de preţul unei vieţi N-a mai rămas decât o umbră Împodobită cu peceţi. Şi-acestă umbră călătoare Venită de neunde acum, E chipul tău din auguri vise Ce s-a oprit o clipă-n drum. Şi drumul s-a făcut cărare, Pădure s-a făcut de-un veac Şi chipul tău mărgăritare Crescute-n prejma unui lac. N-a mai rămas decât povestea Şi dansurile toamnei sure Şi amintirea unui zâmbet Ce-a stins demult atâtea ure. Ascunsă-ntr-un etern izvod Din vise dulci şi dulci iubiri, Te-ai strecurat o clipă-n viţa-mi Şi te-am pierdut prin amintiri. joi, 27 noiembrie 2008

Provincia pustie


Moto: ,, De-acum pe cărţi voi adormi uitat, Pierdut într-o provincie pustie…” Bacovia Toamna provincia pustie păşeşte-ncet ca-ntr-un altar, Cu frunze moarte, răzleţite, gonite de prin mari unghere Şi ornicul, bătrânul sfetnic, tot bate-al timpului calvar, Iar cărţile îmi fac cu ochiul de pe uitate etajere. Pe un perete-mi dorm străbunii în vechi tablouri ce se-adună, Iar eu privindu-i fug cu gândul la dulcea mea copilărie, Când stam la geam, privind natura învolburată de furtună, Şi căutam să-mi fac din beţe cai murigi, sirepi, ca jucărie. Aş vrea să-nvie-acele timpuri când totul îmi părea poveste, Aş vrea să-mi văd din nou părinţii la umbra deasă de sub nuc, Pe tata cu hăinuţa ruptă să vină şi să-mi dea de veste Cum că m-a înscris la şcoli înalte şi alte drumuri să apuc. Provincia pustie doarme sub ceaţa toamnei sinilie, Şi orice lucru atins de mine pare o clapă de pian Ce sună straniu în ureche precum un glas de ciocârlie Ce urcă primăvara-n zboruri pe-o creastă verde de tăpşan. Îmi reînvie vraja moartă şi- amintirea altor timpuri, Când credeam că sunt un vodă pe-un ţinut măreţ de ţânci Chemând oştile străbune să mă bat cu căpcăunii, Aruncându-i peste dealuri, peste munţi şi peste stânci. 8 decembrie 2008


SPÂNZURATE DE VÂNT Spânzurate de vânt, păsările călătoare Se tot duc spre apus, într-un marş triumfal, Prevestesc o toamna banală, fără culoare, Cu o natură scăldată-n banal. Spânzurate de cer, zboară cu ele şi gânduri Şi doruri spre locuri pe unde cloceşte moartea-n pustiu, Se tot zbat între cele patru vânturi Până se topesc în timpul târziu… Cuceresc aştri prin infinit, Se lovesc de stânci sclipitoare, De la răsărit la zenit, Se scaldă în raze de soare. Doruri şi gânduri aş vrea să vă ţin La pieptul meu, ca dragi giuvaiere, Să gust şi eu câte puţin Din vraja acestei mirifice ere. Doruri şi gânduri, zdrenţe pe culmi, Bătute de tomnatice vânturi, Aş vrea să vă strâng în inima mea, Să vă dau noi aripi şi-avânturi…

15 octombrie 2008

ÎN NOAPTEA NEAGRĂ


În noaptea neagră şi curată, Îmi cade greu somnul pe pleoape Şi câteodată mi se-arată Cât este moartea de aproape. Se-arată pajere de lună, Se scaldă noaptea-n adânci ape, Pe cer se-arată câte-o rună, Ce mi se stinge pe sub pleape. Se joacă umbre pe perete, Iau forme din vestite basme Şi fantezia pe-ndelete Mi le transformă în fantasme. Lumina palidă şi moale Şi steaua nopţii cade grea Şi gândurile mele goale Ar vrea s-ajungă pân-la ea. Se nasc în suflet deziluzii, Clipe-aromate din trecut, Se nasc speranţe şi iluzii Ce le-am dorit atât de mut. 12 ianuarie 2009


încet-încet se-așterne pe coline toamna încet încet se-așterne pe coline toamna, grădina se scufundă-n galben prin pielea cerului albastră, doar mere roșii se mai văd în zare. cu degetele răcoroase vântul trece prin părul meu albit de vreme amintind de lumina extenuantă de pe dealuri care cade peste apele rătăcite către valea aprinsă în flăcări… în noaptea asta s-a oprit aici toamna, mai întâi un firișor de nor, un fir de fum peste vechile case, apoi un vânt rece ca o adiere… veredele se transformă în galben-ruginiu, muntele parcă e un fruct strivit, dealurile sunt acoperite cu cioburi de azur, apa cară la vale aurul toamnei sorbind din albastru fărâme de halou ce duc spre infinit. o floră furioasă azvârlind lanul, soarele, vara , o nebunie de sunete și culori, dănțuind și cântând în clarul luminii. vreau să văd păsările călătoare zburând incandescente sub bolta unei sărbători udate cu vin la masa lui Dionysos… mireasma visului se rostogolește în spațiu în timp ce toamna culcă dintr-o singură mișcare pădurea de verdeață îmbrăcând-o în haina sumbră a geloziei.


țesută din stofe diamantine, cu mâini sorbind inele, toamna bate la ușă și ne face cu ochiul, rupe din grădini tulpinile uscate, culege florile, le cară în glastre, făcute buchet, împrăștie petalele trandafirilor care nu se grăbesc să cadă, acompaniată de o muzică lentă, doar crizantemele-un foc lent, roșu închispe care-l leagănă și dispare spre un galben ce radiază uluitoare irizări, îi mai stau în cale câtva timp… în dumbrăvile toamnei te-am întâlnit, iubito, am înviat cu tine în acel parc plin de amintiri în care cânta un disc răgușit și iată că te-ai dus așa cum pleacă un tren, unul din altul am plecat fiecare în altă parte, știu că ne vom repeta în firele de iarbă, îți mulțumesc pentru clipele frumoase, ai alergat pe o costișă abruptă precum frunza în flăcări pe urmele ultimului vagon… 1 septembrie 2011

clipe de toamnă frunzele s-au făcut de aramă zilele-s negre cum e cenușa cine-mi mai deschide și mie ușa și cine la telefon mă mai cheamă? șiruri de cocori și-au luat zborul aș vrea cu gândurile mele să plece, vântul bate melancolic și rece plimbându-mi prin lume singurătatea și dorul. miroase-a tămâie via din vale


și toamna s-a făcut o nălucă, pe mine m-apucă dorul de ducă dar unde s-apuc, spre ce cale? unde ești copilărie uitată, unde-s clipele mele frumoase, unde-s toamnele mele mănoase, unde ești mamă, unde ești tată? ce trist sună aceste-ntrebări acum când toamna adastă la poartă e parcă un tablou de natură moartă de un pictor rătăcit pe cărări… 5 septembrie 2011

toamnă, iată-ne alături… toamnă-aș vrea ca să-ți mai mângâi pletele de frunze moarte buclele în care adesea mi-am îngropat dorul meu, zile dulci, zile senine, unde sunteți, ce departe ați trecut în nemurire darul de la Dumnezeu… toamnă, iată-ne alături, tu cu visul, eu cu dorul, tu cu sânii plini de mere și cu păr moale de aur, eu cu gândul peste vreme călărind pe un centaur… frunze galbene agale cad pe un pridvor de viță, moare-ncet o romaniță,


sub culori autumnale. plopii-n zare-au rămas goi luna tremură-n răstoacă, vântul a-venit în joacă în cămașa de strigoi. ……………………… toamna vine de departe, să-mi ureze bun găsit, cu alai de frunzele moarte, ei îi spun: bine-ai venit! 6 septembrie 2011

imagini de toamnă stoluri de păsări trec planând peste cerul înnourat pe un drum al toamnei mohorâte, rațe, lăstuni, lișițe, rândunele, înșirate melancolic sunt înghițite de ceața toamnei. ornicul norilor trezește din somn vântul, care scobește prin toate cotloanele, canale de aer răzvrătit. natura a rămas tristă ca după o înmormântare, vântul bate peste pustiu și se războiește cu bietele funze moarte. sufletul meu pleacă în bejenie


spre primăverile care-au apus și n-au să se mai întoarcă niciodată. tot felul de umbre gonesc la-ntâmplare peste noi, peste orizont… și totuși dragostea încă mai poate vorbi într-o limbă necunoscută. toamnă taciturnă ce-mi porți indispoziția ca pe o stemă prin toate orașele, răsai din lacrimi, din cuvinte dulci, într-o lume care aleargă de-a valma prin coridoarele teatrelor de provincie, jucând tot felul de roluri. la intrarea în orașul meu zăresc un om, este sfârșitul verii, Amon Ra, faraon al Egiptului, un tânăr anonim, șofer pe autobuzul 32, sau probabil un măcelar, un pilot, poet sau revoluționar, este ploia, ceța, e totul, criza, ah criza asta! vine un miros de parfum, balsam aromat pentru un ritual de îngropat ura și timpul, apoi tăceri surde, înnăbușite, în care nu-ți mai auzi nici bătăile propriei inimi, o tăcere a iubirilor moarte. 12 septembrie 2011

miroase-a toamnă


privesc în juru-mi cât mă duc ochii jur-împrejur cât să cuprindă țara bătrâna țară-a sfintei Dochii ce se răsfață-n soare vara. se varsă-n munți pâraiele de oi, în suflete noi doruri se descuie, se-aud pe deal tălăngile cum suie prin pomii desfrunziți ce-au rămas goi. amurgul adumbrit de liniști mari coboară de pe-a iazului dumbravă și ceța deasă-nfiptă-n pălimari cade pe suflete ca o otravă. lumina verii s-a lăsat spre toamnă, și toate par înfipte în amurg dealul golaș e-mpodobit cu aur, ape domoale printre sălcii curg. se lasă toamna pe grădina noastră, venind din țara umbrelor de dor rupând un trandafir firav din glastră sub plânsul florilor ce tainic mor. turme coboară din vremuri străvechi, aurul toamnei plouă pe ele frunze uscate le sună-n urechi, din cerul albastru le picură stele. încet-încet tălăncile se-ngână și fluierul doinește-un cântec sfânt cad stelele-n adâncuri de fântână sub vraja dulce din bătrânul cânt. 12.09.2011


pastel au ruginit în zare plopii, iată, rămas-au triști, firavi și goi, apa cerului tot mai înverșunată saltă-n bejenii puzderie de foi. amurgul suflă aur greu în geam, la nesfârșit de sticlă se lovesc sub pavăza tomnatecului ram uscate frunze dintr-n dar ceresc. când ziua înnoptează peste prund, frunze speriate ca argintul viu în colb muiat de lună se ascund într-un penel de galben-ruginiu. 14 septembrie 2011


gânduri de toamnă toamna răstoarnă nisipul vieții clepsidra-și vede de mersul ei din geana umbrei ochiul luminii se zbate zănatic pe ultimul tei. urci greu cărarea, toamnă, pe poteci sub bolți de ramuri verzi-aurii, și-n cântec pitoresc de ciocârlii tu ca o primadonă, falnică, treci… pe boltă cerul albastru ca o catedrală sub lumina stelelor de- argint mă plimbă printr-un magic labirint prin lumea de povești patriarhală. tainic se-aude glas duios de clopot, scriu ceva și litera îngheață,


gândesc la veșnicie și la viață aș vrea să plec acasă, dar nu pot. în noapte asta suneltele pier prin foșnetul din frunzele uscate, de pe pridvorul prispei floarea de mușcate se-nalță drăgăstoasă către cer. odată, toamnă, drăguță doamnă, cu tine zboară frunzele moarte, gânduri frumoase și amintiri, toate-au fost vise, vise curate, dulci ispitiri, fie-le aripa tristă, ușoară. 17 septembrie 2011

în toamna asta ne vom despărți de ce te-ai făcut zbor de rândunică, și-n toamna asta te-ai ascuns în cer


după ce c-un sărut m-ai fermecat și-ai rămas pentru mine doar mister? știam demult c-așa va fi să fie, doar tu-mi făcusei aspra mărturie că în tăcerea cerului albastră stă ghilotină despărțirea noastră. știu că te caut prin azur de mări, eu voi fi malul dintre depărtări, pierzând privirile în fund de zări, fiind farul veșnic întru căutări… nu vreau să devenim deloc dușmani, între noi toamna va fi o poveste, ca basmul care s-a pierdut prin ani și ne-a luat dintrodată fără de veste… sunt sigur iar că vom fi mai aproape ca toamna aprinsă din sufletul meu, ca țărmul cel singur modelat de ape lund forma frumoasă a chipului tău. poate vei fi pentru mine cerul răsfrânt, și eu sărmanul blestemat- pământul, ne vom regăsi-n șoapte de cânt prin toamne absurde, bătându-ne vântul. 18 septembrie 2011

baladă de toamnă vine toamna în cadențe la fereastra dragei mele, ea privește-n depărtare, și iubirea noastră trece în delir nepăsătoare,


timpul trece, se așterne pe covoarele de vis și uitarea intră-n casă în ietacul nostru-nchis. nu pot pleca, nu pot rămâne, parcă am inima de câine, un trist surâs îmi mai aduce-aminte de corpul ei atâta de fierbinte… această toamnă mușcă iar din noi venind cu brume reci și veșnicele ploi, of, luna spânzurată-ntr-un uluc iar mă trimite-n casă să mă culc. seara bate-n geam un liliac, mă-ntreb cum pot să-i vin toamnei de hac când vântuie nebună prin ogradă și mândra nu mai poate să mă vadă. în adâncul meu e doar tăcere pândind ca un străin printre unghere ce cată disperat câte-un cuvânt cum cată șerpii locul în pământ. aud căzând cum sună frunzele și pasul tău prin amintire sângerat și rănit e oare un ceasornic obosit? o văd cum vine printre stele în rochia-i albă, vino, iubito, să-ți fac tot cerul salbă, crăiasă să te fac pe-mpărăție, te știu adâncă-n mine ca-n fund de mări uscatul, îți rup mijlocul suplu ca pe-o jimblă, cum primesc miere-n pleoapă și pe limbă, urcă pe scara sângelui meu scump să te deschei sub coaste cu mâna, să te rump, îmi place șoldul tău și lacrima târzie și patima din tine sub aure cerești în care -n veșnicie te-nalți și tot mai crești. din toamna adâncurilor sună-a frunză aurul tău , te-afunzi prin timp, iubito, într-un hău, pădure de miresme se clatină în tine


și de departe-mi vin icoane dulci, senine, precum prin munți se cerne doar lacrima tălăngii pasul iubirii noastre s-a rătăcit prin flori, dau toamnele târcoale, pândind de-atâtea ori, cu norii străverzii, romanțele pe-o voce, vin peste viața noastră tristețea să evoce, zincogravuri târzii, silabe, poeme fără glas, atât din ce-am avut, iubito, ne-au rămas. așa e viața asta, cu torsul în regat, tu ai rămas o Ana părăsită eu am rămasc cu-a dorului ispită, și prințul în galopul calului s-a dus dezamăgit de toate a luat-o spre apus… 21 septembrie 2011

ornicul toamnei toamnă târzie de ce ucizi lumina vie și sufli-n jocuri irizate, cu pieritoarele minuni și vântul care bate.


și trandafirul stă să cadă sărutând roza de zăpadă, doar ornicul ce sună rar prin timpul brumei de cleștar în lungi bătăi crepusculare peste vecia care moare, doar el murmură-ncins și greu despre prezentul trist al meu. toamna în culori portocalii îmbracă pomii fistichii, iar rândunelele perechi în slava cerului se suie în luminiș de foi gălbuie.. la geam nasc zodiile vii trecând mereu în veșnicii și clipa care a fost să fie în veci de veci n-o să mai vie, se-ascunde


dup-un văl de nor, precum e totul, trecător…

25 septembrie 2011

pe zare pe zare trece o fântână ce face semne la cocori, plecarea lor coboară-n flori, plecarea noastră în țărână. pe zare trece râul dulce se joacă norii în inele și stoluri dragi de rândunele se duc acasă să se culce. pe zare bate vântu-n zbor, se scutură cafeaua-n cești, iar noi privim de la ferești. cum trece ultimul cocor. pe zare trece gândul meu și dorurile-nvolburate, se duc aiurea ca să cate ce n-am găsit în lume eu. 26 septembrie 2011


vara s-a stins vara s-a stins ca sunetul de clopot printre frunze, eu agățat de stele treceam prin seară singur cu umbra-mi tremurândă pe pământ, în fiecare toamnă eu văd că mi se-ntâmplă să rătăcest aevea ca un ulise prin gândurile mele, să fierb ferice-n mine mistuitor de tandru și cuminte căutându-mi norocul în cuvinte. sub cerul arămiu cu luna fumurie voi prinde frunza-n palme din câmpie, voi asculta și vântul prin unghere la țărm de gânduri triste și stinghere.

știu peste tot octombrie, știu că insulele risipite de mare în aerul rece al dimineții strălucesc cu culoarea dorului meu. în ochi îmi întârzie struguri și gutui și mai știu că orice există devine cenușă.


dar nici cenușa spulberată a toamnei, nici zborul de gheață al balaurului din vis nu vor putea lua viața din viață. știu că toamna taciturnă își poartă hainele prin orașul meu ca o femeie destrăbălată, din lumea care aleargă de-a valma pe străzi răsar doar lacrimi și tăceri înfiorătoare. trece pe stradă o femeie frumoasă, fruct copt de carne, extaz sombru de vin roșu, gură de dor ce face lirică și gura mea, parfum calm pe coapse de prințesă, gazelă celestă, la umbra părului ei pălește spaima de aștri, n-aș vrea ca destinul gelos să te preschimbe-n cenușă spre a hrăni, nerăbdător, rădăcinile vieții. 4 octombrie 2011

prin infernul tău pustiu toamnă, mă plimb ca o umbră prin infernul tău pustiu, te-aș omorî, toamna mea sumbră, și te-aș băga într-un sicriu. eu ți-aș cânta psalmii de ducă în parcul plin de scânteieri, ca șapte popi să te conducă spre un final de nicăieri.


te-aș invita într-un pustiu sub palidul argint de lună, o criptă-adâncă și-un sicriu și-urarea mea de moarte bună. tot vii mereu la ușa mea când seara greierii îmi cântă și îmi șoptești romanța ta de-mi tulburi liniștea mea sfântă. când gândul meu pribeag adoarme în mistica nemărginire, mi-aș face rost de vreo trei arme și te-aș ucide… din iubire… 5 octombrie 2011

romanță iubito, vino mai aproape să ne-așezăm la dulci povești, să ascultăm cântecul toamnei cum bate vântul în ferești. un psalm cântat duios de îngeri îngână sferele albastre și se -mpletesc cu dulci romanțe din tinerețea vieții noastre. când luna –nnebunea pe cer


și noi într-o iubire sfântă stăteam la poartă nopți întregi ascultând frunzele cum cântă. astăzi când timpul a trecut și zilele ne par mai grele, nu ne-au rămas decât povești și-n degete două inele. când toamna trece peste noi, ca piaza reaua din povești, aș vrea să dăm ceasu-napoi și, Doamne, să ne-ntinerești! 6 octombrie 2011

pastel de seară pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc galben în zarea toată cât duc ochii, e țara noastră cea făr’ de noroc, țara lui Lerui-Ler și-a sfintei Dochii.


în depărtări se-aud tălăngi cum suie, cum trec pe carărui puhoi de oi cum toamna a bătut natura-n cuie, lăsând copacii întristați și goi. amurgul se-odihnește pe poiană, e-o liniște de început de lume, se-aude-n depărtări o havaiană și câțiva nori s-au spânzurat pe culme. lumina dup-amiezii dă-n amurg și lunca toată s-a brodat cu aur, pâraie repezi șerpuind cum curg și-o broască cântă veselă pe-un plaur. 7 octombrie 2011

toamnă târzie luna nopților cea argintie, stă între moarte și-ntre veșnicie, autumnale torțe ard pe culmi, se scutur frunzele din vechi salcâmi. în melancolic cântec de vioară cad albe brumele îndecuseară și se răsfață stelele pe cer în drumul lor de noapte, efemer. bruma rece pe foșnitul de foi, ajunge-n suflete până la noi și o descoperim cu strigăt mut și c-un înfrigurat necunoscut.


din răsărit vine miros de iarnă amestecat cu abur de povarnă, zorii au vuietul dulce de- aramă, pruncii se scoală-n dorul de mamă. un ram mai bate-n geamuri parcă, ar vrea ca vara să se mai întoarcă să taie drum cu raze temerare printre costișe și printre izvoare. trecut-a viața noastră de prisos ca frunza lui octombrie pe jos, tot ascultând cum vine peste noi această iarnă cu zăpezi și ploi… 30 octombrie 2011

pastel de ce lunca lăcrimează, doamne, și-o-nvelesc covor de frunze moarte, care-n vânt cântă toate dorurile mele, cerul picură scântei pe jos, luna, portocala obosită, parcă-i aruncată la gunoi,


curcubee-ntregi de galben brun se răsfrâng pe ugere de boltă, seara se topește-n plopii goi într-un ireal penel blazat mâzgălit de pictorii strigoi. toamnă…toamnă… 6 noiembrie 2011

toamna ne linge pe ochi și pe mâini toamna ne linge pe ochi și pe mâini arătându-și provocator sânii cerului, nervii îmi plesnesc din toate închieturile, ochiul pervers se rătăcește, săracul, pe pervazurile ceții, pe umbrele serii, visează dulci melancolii cu seri bucolice și cu baiadere dansând din buric pe apele mediteranei, mai visează lunci pline de umbrele sălciilor, unde e cald și frumos, pe unde crește fânul cu duium de fete, zvelte, fițe, cu codițe,


parc-ar fi în paradis, la un concurs de mis. ochiule, perversule, închide-te, vine iarna, băiete, n-ai lemne, s-a scumpit căldura, criza ne-a dat de-a dura… hai să jucăm tantaroiul pe butoiul cu pulbere, hai pe gabroveni să ne cumpărăm pantaloni de velură să ne țină la iarnă de căldură, pilote groase de mătase să ne-ncălzească la oase. ochiule, borfașule, nu mai visa, astăzi suntem muți, nu mai zâmbim, la sfârșit de anotimp fermecat se despart apele de uscat. zice moartea că astăzi ucide din doi în doi, sper să nu vină și pe la noi. și voi, poeți, v-ați luat la purtare nasul, cu două cuvinte-mbârligate, ați făcut din poezie spagate, mai e pân’ la judecate d-apoi, când vă va număra moartea din doi în doi. 13 noiembrie 2011

zbor de cocori În zbor cocorii albi plutesc alene Printre eclipsa soarelui cu pene


Între noi doi și aripile lor, Stă susurul molcom al apei de izvor Sunt înșirați ca sforile pe zare Trecând pe cer pe dulcea lor cărare Și inimile noastre în vâltoare Pe-albastrul cer ar vrea ca să mai zboare Cu trupul tău, felin, ascunzătoare, Eu aș zbura în șirul de cocoare M-aș pierde-n orizontu-ndepărtat, De-aș ști că eu ți-s ultimul bărbat.

luni, 2 aprilie 2012

prima ploaie prima ploaie, prima zi de toamnă, vino mai aproape, dragă doamnă, să ne vorbească amintiri deșarte, desprinse parcă dintr-o veche carte. ascultă glasul amintirilor târzii, o, timpule, e în zadar, nu-nvii! privește pe perete vechiul tău portret, visând o rimă nouă la acest sonet. târziu prin ochelari și prin pahară s-a scurs ultima zi din astă vară și așteptăm tăcuți cu brațele târzii să reînviem din vechi tapiserii. tapiseria noastră, veche, arde,


destramă lungi poeme goliarde, se năruie pe cerul plin de nori și mie când te văd, îmi dai fiori. numai orpheu dă glas iubirii sfinte, prin părul tău de aur, prin cuvinte și ne-amintește cum a fost odată, un trubadur îndrăgostit de-o fată… miercuri, 1 august 2012

baladă autumnală am o vârstă cât a lui homer, o familie, copii și nepoți. mulți au yahturi, mașini, avioane, amante, eu mă laud doar cu anii care mi-au trecut pe dinainte. am scris nenumărate versuri, toate vorbesc despre dragoste, despre mare, codri, îngeri, lunci, viață și moarte, am cântat ca o privighetoare tot ce mi-a plăcut pe pământ. în exilul meu sufletesc, deși sunt aproape de tine, țară, mă simt așa de departe ca și cum m-ar despărți secole de clipa de azi. mă opresc mereu lângă un râu imaginar, să văd cum seara, culcându-se pe văi și pe munți, își pierde odată cu noaptea, în apă, primele stele. aștept mereu soarele,


un taur de foc repezit să-mpungă albastrul zilei spre infinit. nu știu ce nume să-i dau acestei seri, mă cutremură răcoarea și sălciile pletoase care foșnesc în bătaia brizei, poate am s-o numesc baladă autumnală, sau poate n-am s-o mai numesc deloc. îmbrîțișez iarba pe un trunchi prăvălit, ascult pasărea codruluisteaua zburătoare a zânelor din Carpați, aprinsă de silfii din pânzele de păiajen. bătut de raza vântului, însoțit de cerbi și căprioare, prin această luncă a potecilor rătăcite, eu știu că aripile mele zboară spre infinit și mă trezesc noaptea sorbind un vis feeric care-mi deschide în zbor cărări cerești. joi, 2 august 2012

sunt frunza toamnei sunt frunza toamnei ce freamătă în ram, bolnavă de brume, bătută de vânt, trecător ca și ea prin vreme eram, rătăcind între cer și pământ. nu știu dacă frunza e vie sau moartă, din creanga bătrână, firavă, și nu știu vântul unde o poartă, ca pe-un fulg, între tină și slavă. stele și paseri se rotesc peste creștet, precum cocorii aleargă pe mări, suntem frunzișul cel veșted, bătut de vânturi, rătăciți pe cărări. toamna-și scutură mohorâtul veșmânt, amurgul se ghemuie-n vis, suntem suflare, dar și pământ…


ploaia îmi cade sub geamul deschis. reazimă-ți fruntea pe umăr, străino, e fără întoarcere clipa de azi, se-aude prin ploaie foșnetul, vino, s-ascultăm toamna cum cântă prin brazi.

joi, 16 august 2012

crepuscul ca un domn din bizanț cobora peste deal cu armuri și cu haine cusute de meșteri făurari, soarele toamnei, pârguit într-un galben-auriu, freamătul lui de sfârșit de combustie îneca într-un râu liniștit, curgere diluviană, clipele mele de taină care pluteau în abis. se lăsa amurgul peste dealuri, lâncede litografii în culori pastelate, care veneau din zăvoaie, de pe costișă, din munți, din cerul înalt și din sentimentele mele. toate se pierdeau într-un fum, într-o ceață ce învăluia zarea cu o maramă turcuaz din bazarele constantinopolului cu care se înfășoară cadânele, ascuzându-și fața. noaptea descria umbre prin delicatul hotar mișcător al privirilor mele și scria pe cer un străvechi cântec al nestatrorniciei. în orgia aceasta crepusculară tu erai lângă mine,


treceam amândoi printre plopii tineri ce ne ridicau în cale arcuri de triumf ale dragostei, eram doi regi peste această vrajă plecați din lumea reală spre visele noastre, începusem să cântăm și să jucăm triviale menuete cu năluci de plumb, ieșite dintr-o luciferică închipuire. era o aritmetică sentimentală în care număram stelele, zilele și nopțile petrecute împreună, luna colerică se dezbrăca precum își arunca hainele desdemona, era balerina care ne prezenta un spectacol fantastic, gratis, pe o scenă imensă, la sfârșit ne făcea cu ochiul și se ascundea în perdeaua norilor. noi ne unisem într-un sărut la poarta raiului, rege și regină culegând anateme din frumoasa poveste a îndrăgostiților adam și eva. ce frumos e să uiți că trăiești pe pământ, s-o iai razna acolo unde se sfârșește uscatul și marea cu iubita în brațe, plutind prin apele parfumate ale dragostei, să-i tulburi somnolențele umărului cu buzele tale, așa cum făceai ca liceean prin parcurile tinereții tale. dragostea curge ca un vin vechi prin mădularele noastre, răscolind paradisuri pierdute, risipite, regăsite, va trebui să săpăm zeci de fântâni până dăm de izvorul ei și atunci când am dat, izvorul este dulce-amar și apa lui trecătoare ca o boare-n pragul unei răscolitoare dimineți, apoi vin amurguri de tristeți în care ne îngropăm sufletele, ora tristă și pustie noapte în care ne lingem rănile, ca o leoaică după o cruntă luptă cu șacalii. și totuși…din acest decor penitent ne revenim și o luăm de la capăt.

duminică, 19 august 2012


toamnă nedarnică Deși albina a fost harnică, Aceasta toamnă va fi nedarnică, Grădina n-a avut ugere pline, Deși au muncit multe albine. Căldurile tot va să mai cadă, Dar mă-ntreb ce-o să mai radă. Din pomii cu crengile joase Culegem doar flori de mătase. Din taina grădinii emană Un fel de putregaiuri, de mană, Rodul ei miroase-a pustiu, Ceva între moarte și viu. Întorși de la munci și osânde, Nu vom avea zilele blânde, Vom intra singuri în casă Și nu vom găsi mămăligă pe masă. Doar ceartă între doi politruci Acolo în cuibul de cuci, Vom mânca antene pe pâine Și ne va ține de foame și mâine. luni, 20 august 2012

în grădină în grădină stau cuminte două ciocârlii și-un graur, peste galbene veșminte cântă glasul lor de aur.


dangătul tăcerii sună și le-mprospătează cântul, umbra norilor adună toamna peste tot pământul. nu știu încotro o poartă, ducând-o din loc în loc și zburând o frunză moartă, risipită-ntr-un boboc. paseri, gâze dau târcoale, peste galbenul din zare, umplând hăurile goale, ochiului ce le năzare. și în spasm vara se zbate dând culoare iar luminii, toamnă e pe jumătate, plâng în glastre trandafirii. o corabie cu vise, se strecoară printre stânci are căile deschise peste nopțile adânci. nuferii galbeni, curați, coama nopții o albesc peste lac întârziați într-un basm împărătesc. miercuri, 22 august 2012

umbra norilor adună adie-n plopi fior de toamnă, loviți în talgere de soare, se-apleacă zidul în afară, se trag nebunii la răcoare.


în haosul lumii celeste se zbat antagonice lumi, marele univers este un fel de spital de nebuni. umbre negre de păduri au ascuns năluci, jivine, se ascut dinții de uri, între hidre și canine. anticii ciclopi din vise, trec prin ochii mei agale și adorm în lumi închise îmbrăcați în lanț de zale. simt deja fiori păgâni, din fasta tragedia greacă, se-aude iar lătrat de câini, ce-ar putea să ne petreacă. din largul cerului amvon, se roagă toți monahii lumii și glasul lor e ca un zvon că vor veni semnele ciumii. cu-acoperișul învechit, și-o cruce strâmbă-n bălării lumea asta e un schit închisă-n tragice chilii. frunze cad cu aripi slabe, dangătul tăcerii sună, toamna asta-n patru labe umbra norilor adună. ascultați cum bate vântul, răscolind pădurile, cuprinzând întreg pământul și cum urlă urile.


cine-o să ne sape groapa dacă din vis calul zboară, cine-o să ne care apa, la a doua morții oară? hai să ne jucăm de-a moartea și de-a viața câteodată, ni se va deschide cartea, acolo unde ni-i dată. joi, 23 august 2012

alte frunze, alte păsări alte frunze, alte păsări, trec prin soare spre apus, alte toamne călătoare, alte căi de nepătruns. draperiile de nori, pe urcușuri și pe pante, ne-aduc germeni viitori și-amintiri despre amante. un ochi în vârtej de foc, fluturând doar c-o aripă, în sinistrul nostru joc, s-a oprit din zbor o clipă. ce mai dulce și desfăt, cu-așa daruri minunate, cărnurile-ți de omăt, balsam de singurătate.


zbor albastru de coral, îngeri înbrăcați în salbe, pânze nude de Chagall, despletesc năuce ape. glasul timpului se stinge, lacrima cade-n deșert, timpul, dragă, ne învinge, în acest secol incert. sâmbătă, 25 august 2012

a venit toamna a venit toamna, ceva difuz, un bal ca la carte, vântu-mi răzbate-n auz, un tangou de departe. dansează frunza, o știm, pe-o placă uitată, tangoul, în sufletul nostru intim își prelungește ecoul. cerul e negru, de scum, parcă am pictat numai vânt, nostalgia noastră de-acum, a rămas doar în cuvânt. aceeași rămâi numai tu, împietrită în amintire,


ca o rază de soare ce nu a-nceput luminoasa rotire. plutește în ceață prin vis, zâmbetul de pe buzele tale, cărările ce ne-au deschis, covoare pe roșii petale. azi te revăd ca prin fum, atunci o pasăre zburase, ai venit peste mine acum, învălurită-n mătase. miercuri, 29 august 2012

tu n-ai știut tu n-ai știut să legi descântecul de veșnicie, te-ai tot jucat ca frunzele prin toamnă, dintr-un fior tu ai făcut vioară, peste amurguri roșii de cristal. ce a rămas a fost tăcerea, pe lespezile moartelor fântâni, destinul ne-a golit veșnicia preaplinului


și-am rămas ancorați nepereche într-o oază de veghe. patima a cerut totdeauna răspuns, dar tu l-ai ascuns… vineri, 31 august 2012

amurg de toamnă amurg de toamnă presărat cu aur, în liniști de-nceputuri nemișcate, turnat pe pânză de un meșter faur, ce răspândește-n jur singurătate. amurg de toamnă, sumbru, de metal, imensul meu rotund de întuneric, cu plopi înalți și stele de cristal, cu luna ce zâmbește-așa himeric. îmi vin în minte pământene vise, dintr-un trecut ce s-a-ngropat în timp,


din dulcea lume cu armuri închise, al altui întomnatec anotimp. în ochiul linxului cu-argit topit, ce stăpânea întinderile apei, tu-n astă seară iar mi te-ai ivit, mișcând o lume peste dosul pleoapei.

duminică, 2 septembrie 2012

altă toamnă altă toamnă, temenele, fluturi dulci de catifele ce mănâncă din dantele, și ne ninge frunzele, paseri flaminge, și le bat vânturile, adunând gândurile. la pustie și la schit, clopotele-au ruginit și un popă tot ne minte cum stau morții pe morminte, îmblânzind nălucile și vopsindu-și crucile. pe cer un mire virgin, a murit lângă un crin, și la el la-nmormântare,


lume din două hotare. plouă frunze, plouă gânduri, trec cocorii rânduri-rânduri, toamne vin și toamne trec, trece timpul și eu trec, mi-a venit cuvânt pe vânt și pe lună o minciună, cum că viața e străbună și nu moare cum vrem noi, printre frunze, printre ploi. culori, arome târzii, ce vin din copilării, carnavaluri de cristaluri, vântul dulce de zefir, cu miros de calomfir, toate prăbușite-n vis, într-un orizont închis. marţi, 4 septembrie 2012

vino să ucidem șerpii pe cer un corb doarme ca un prinț al ploilor de toamnă, desdemona, du-te la crematoriu, caută cutia cu cenușa iubitului, dă-i drumul în vântul toamnei, imaginează-ți că din ea au răsărit stele, din stele vise,


zăvorăște-te-n ele, te-ai născut din marea singurătate ca o hrană a fricii de moarte, îmbrățișază această splendoare sub care ți-ai trăit visurile... amurgul își mișcă pleoapele pe trupul tău de catifea, lăncile soarelui îți trec prin călcâie, inima s-a pietrificat, vino mai bine să ucidem șerpii. corbul acela care doarme, se va trezi… miercuri, 5 septembrie 2012

gotic târziu toamna alunecă pe frunze, un gotic târziu printre raze difuze, feștilele ard printre brazi și rozele moarte cad la pământ, ard pletele blonde de fete pe cer, ducând cu ele povești de iubire, se rup printre pomi goluri de întuneric, se-aude departe un cântec suav, baladă de toamnă târzie, flaute dulci ce deschid tăceri pe gânduri de taină. fire putrezite, mătăsoase de păiejeni legând o mătrăgună de alta, au împânzit balta, apele privesc spre cer,


aud prin întuneric cum râurile plâng, câmpii de teamă și mori de vânt, doar în cuvânt… a plecat și Don Quijote acasă, zeii se trag spre bătrâna vatră, iluzia surâsului moare pe o petală de trandafir. joi, 6 septembrie 2012

stampă autumnală o pasăre de aramă plânge pe cerul toamnei, pârâul murmură-n vale scurgerea vremii, un pițigoi numără puzderia de frunze care cad doborâte de vânt, a trecut prin grădină toamna îmbrobodită, ca o femeie în doliu după iubitul ei, a lăsat miros de ambră coptă la soare, amurgurile se țin lanț și nopțile cad ca niște vicii peste sentimentele noastre. toamna are nuri, încă se mai uită bărbații după ea, e rumenită, cu sânii plini, doldora de pasiuni, făcând cu ochiul trecătorilor,


e neliniștită, își biciuiește singură trupul cu pasiuni surde, în cumpăna serii îi trec prin memorie înmărmurite măști, frunze-agonizând și vise de lut ascunse-n păcat, bate vântul de metal, tăind-o orizontal și în visu-i ne-ntrerupt vălul alb ea și l-a rupt. privind la umbrele de ieri, aștept uitate primăveri. sâmbătă, 8 septembrie 2012

deși e toamnă… deși e toamnă și e trist, tu îmi zâmbești ca primăvara, în ochiul tău de ametist, crește albastră, lăcrimioara. vreau să culeg din necules ispita de pe buza ta și să m-aleg din neales c-un zâmbet…sau așa ceva. din ne-nviați vreau să-nviez să-ți fur o pleapă și un ochi, se te dizolv, să te creez, în lume să nu te deochi. să ne vedem curând venind pe o potecă solitară, să ne iubim așa cu jind, cum ne iubeam întâia oară.


iubirea ta să fie rit, sub cerul toamnei ce ne leagă, cu sufletul întinerit, să bucurăm o lume-ntreagă. luni, 10 septembrie 2012

când ramurile toamnei chiar dacă toamna asta încearc-a ne-ntrista privesc la primăvara din tinerețea ta și dacă cineva ne-ar face numai rău privesc la ochii-ți limpezi și la surâsul tău. ascult la trilul dulce din glasu-ți diafan, ce farmecă auzul celui mai rău profan, doar crînulețul gingaș al dulcelui tău braț ar fi de-ajuns pe viață a-l strânge cu nesaț. când ramurile toamnei se-apleacă tremurat, îmi trece așa prin minte un zvon îngândurat,


cum că te-aș pierde,dragă, în timpul de demult și-ți caut iar surâsul și vreau să ți-l ascult. și azi mă-ntreb, iubito, de unde-ți culegeai acest surâs gingaș al chipului bălai? răsai acum din zbucium și dureri să-mi amitești de-apururi de zilele de ieri. miercuri, 12 septembrie 2012

toamna bearcă toamna bearcă a venit din senin parcă cu bătaia ei de vânt. frunze moarte, aiurite, cad așa îngălbenite spre mormânt. umbra lunii care urcă ca o semilună turcă cade tristă pe pământ. și în orele tăcute, în taraf de alăute, se aude-un dulce cânt. doi cocori întârziați, cam blazați


au ieșit ușor din rând. numai inimile noastre cată zările albastre, întrebând… joi, 13 septembrie 2012

și visele pieriră… o frunză-ndoliată, urmarea unui gând, pe semne iar e toamnă, cu sufletul plângând. foșnea lumina serii, pe undeva pe sus, vărsa culoarea mierii o lună spre apus. se-auzea un clopot treceau spre ape cerbii, era că nu mai pot să pască firul ierbii. se aplecau spre mal, sălcii să se adape, cu fiecare val, făceau oglinzi pe ape. pe seară ne primiră,


sub galbenul frunzar, pe mine cu o liră, pe tine c-un pahar. băurăm din licoarea cea dulce și amară, pe iarbă unde boarea, cădea întâia oară. pe acel țărm închis, cântarăm cu o liră romanța unui vis. și visele pieriră… vineri, 14 septembrie 2012

I A R A V E N I T T O A M N A PE S T E N O I… Doamne, iar a venit toamna peste noi, Ne-a-nvăluit în linţoliul tristeţii… Trandafirii s-au ofilit în vaze Și frunzele zburdă bolnave pe cărări; Iar ploi, iar gânduri, întoarceri înapoi Spre amintiri care vin ca soldaţii din război Cu hainele rupte şi vise pierdute Sătui de mizerie şi de lupte… Iar a venit toamna cu romanţe Să ne cânte la ureche vechi catrene Cu iubiri apuse şi cu Marilene… Iar a venit toamna şi-au zburat speranţe Cu frunzele moarte Și cu vieţi deşarte, Mai întoarce, Doamne, lumea înapoi…

22 septembrie 1991


PLOUĂ SEPTEMBRIE... Plouă septembrie, plouă amarnic, S-au aşternut peste tot linţolii de galben-ruginiu, Frunze banale, agonizează pe poteci pustii… S-au strâns toate tristeţile lumii-n ele Și-ntr-un cortegiu mortuar zboară spre infinit… Natura toată pare că a intrat în putrefacţie: Peisaj bacovian pe-o pânză de Monet… Cântă Enya Marble Hall şi-un dor nebun de-a pleca Spre lumi albastre unde lumea devine idee Și unde zările se întrepătrund în hotare de haos. Plouă septembrie, plouă, ca în cărţile de poveşti, Gândul călător s-a aşezat la streaşina unei biserici Și aşteaptă ca sfinţii să-l mângâie şi să-l suie Pe altare de vis acolo unde se va preface-n scrum… Icoane de femei răstignite-ntr-un suflet de bărbat, Muzeu de antichităţi într-o peşteră de inimă Care adună mărunţişuri şi rămăşiţe de glorii Și le expune pe pereţi pentru presupuşi admiratori Care n-au să vină niciodată să le vadă… Plouă septembrie cu lacrimi după o rază de zbor


Spre un soare care n-are să mai răsară niciodată, Ploaia devine rug, devine pribeagă amăgire, Scriind pe o frunză moartă un adio iubitei ce-aşteaptă La uşa unei bisericii chipul lui întors din drum Sub formă de înger din cine ştie ce lumi astrale…

24 September 2006

plânge toamna Rătăciţi prin cimitire, Plânge toamna peste noi Și această rătăcire Ne-am dorit-o amândoi! Cine vrea să mai învie? Cade frunza, plânge norul … Din divina armonie Ni s-a destrămat amorul! Ciripesc triste amurguri, Toamnele se zbat în chin, Ne-a ars iubirea pe ruguri, Bântuită de destin… Rătăciţi prin constelaţii Vom umbla ca doi nebuni, Urmăriţi de revelaţii Și de îngeri răi sau buni! Și-n haosul imensităţii, Vom asculta muzici divine De dragul dulce-al voluptăţii, Eu să privesc mereu la tine! Și-n acel aer desuet, Să ascultăm povestea noastră, Repovestită de-un aed Ce-o cântă dulce la fereastră.


29 October 2006

MISTER… În seri de toamnă, dulci melancolii, Îmi rumeg soarta care m-a păscut Și m-am predat bacovian pe scut Ca un soldat răpus în bătălii… Pe frunzele care-aiuresc pe drum Citesc durerea ce-a zidit tristeţea, Și văd în ele, dulce, frumuseţea, Pe care iarna o preface-n scrum… De mai tânjesc spre vremuri voivodale, Sau mai aştept fericea în cetate E-un vis deşart de gânduri blestemate Ce defilează-n ritmuri triumfale… În calea mea-i o noapte diafană |esută cu arnici şi cu mătase, Se-aşterne ca un curcubeu pe caseE-o noapte ireală şi profanăPrivesc prin ochiul geamului afară Și văd natura cum se zbate-n van, Aud cum cânt-un greier în tavan Și cum se lasă plumbul greu în seară… Și noaptea toată cade-n visare Se rătăceşte gândul în pustiu, Și niciodată eu nu am să ştiu De are viaţa asta sens sau n-are…


25 nov. 1988

SONET Lui Bacovia E toamnă şi ceaţă şi picură-afară Nimic nu se vede departe în zare, Eu nu ştiu ce n-are sau are Acestă natură murdară… Se tânguie noaptea pe schele de-arini Cu demoni ce joacă-a boicot, Ascunsu-s-a luna cu stele cu tot. Se joacă şi moartea-n grădini… Ca Poe mă -ntorc trist în casă Și ca Verlaine topit de băutură Mă culc să dorm şi nu-mi mai pasă… Dar somnul nu vrea să mă prindă, M-apucă gânduri solitare Și-mi pironesc privirea-n grindă. 28-Nov-2006


NOCTURNĂ Ce toamnă despletită şi leproasă S-a aşternut peste tăcuta zare Și şi-a întins recolta în bazare Ca o băbuţă slabă, odioasă. Și-şi strigă marfa pusă-n galantare Și frunze moarte sună trist a gol Și bate vântul tare în ocol Și norii împânzesc întreaga zare. Și toamna asta plină de mistere Se joacă cu norocul nostru Ne strică cheful şi-ntreg rostul Cu umbre negre prin unghere. Și sună-n geam cu frunze de metal Și cântă păsări în pustie locuri, Se-aprind în case calde focuri Și toamna joacă triumfal… E întuneric şi-i târziu, Mă las pe pernă într-o parte Încerc ca să citesc o carte, Și vântul fluier-a pustiu…

28-Nov-2006


Pe străzile pustii… Pe străzile pustii cad frunze moarte Și vântul bate: un hoinar nebun… Eu singur pe o bancă stau şi- adun Învăţăminte dintr-o veche carte. E cartea vieţii ce mi s-a deschis La fila unor amintiri bizare, Citindu-le, de-odată se năzare, Imaginea trecut-a unui vis: Oraşul tot era tăcut şi gol, Lipsit de oameni, plin de nefiinţă, O, Doamne, cum e cu putinţă, Să fie-o atmosferă ca la pol? Clădirile păreau doar megaliţi, Oraşul tot era o ruină moartă, O Romă fără străzi şi fără poartă, Prădat şi jefuit doar de bandiţi. Eu singur căutam prin fum şi ceaţă Și tinereţea şi iubirea pură, Și nu simţeam cum printre mine cură A timpului, năvalnica de viaţă! Era târziu de tot când m-am trezit Și visul meu se năruise-n mine, Era o risipire de destine,


De la apus şi până la zenit! 15 nov. 2005

în toamna asta dau foc zărilor în toamna asta dau foc zărilor să ardă toate visele în vânt să piară-n largul depărtărilor toate relele de pe pământ. doar secera lunii rămâie pe cer și stelele nopții de strajă să fie, până în zorii zilei când pier în a luminii dureroasă stihie. eu stau legănat între veghe și vis, ascult foșnetul toamnei vibrând, îmi bate lumina în geamul deschis și murmur un cântec în gând. o frunză din ram s-a desprins și toamna din ceruri coboară, privesc în atât necuprins, tânjesc după vremea din vară. dorm gânduri pe prispa tăcerii, mă plimb prin pădurea cu-alunii, aștept să vină ziua-nvierii cu mirii soarelui și-ai lunii. duminică, 16 septembrie 2012


mamă, unde ești? rândunelele au părăsit cuibul, zarea se lasă pe colina din crâng, lacrimile toamnei din gene de vreme, în râuri se varsă și zilele plâng. cocorii-n triunghiuri pe cale se-adună pe cer ca sfinții-n altar, mioare coboară voioase la vale, plâng doruri în noi în zbor solitar. se-adună în suflet tristeți ancestrale, dureri ce ne vin din semnele vechi, rotiri de zodii din sfere astrale ce judecă viața-n cărți neperechi. ascult în șoaptă o voce, mă cheamă, din colț de-amintiri, să m-adape, e vocea cea dulce a ta, dragă mamă, înfiorând oglinzi de pe ape. te-aud aevea cum mă strigi pe nume, mă uit prin casă să te văd venind, dar am uitat că tu te-ai dus anume, prin mine întotdeauna-ntinerind. de-aceea când prin toamnă hoinăresc, și plânge ploaia deasă în ferești de tine mamă iar îmi amintesc, și mă întreb adesea unde ești.


duminică, 16 septembrie 2012

cade toamna în pahare cade toamna în pahare bahică petrecere, sorbim din raza de soare pentru marea trecere. cade toamna-n călindar, îi fac domnului o rugă, și-i fac inimii un dar, un vin bun de buturugă. cade toamna peste noi, e blestem de zile mari, cu ploaie și cu noroi și cu-o droaie de țânțari. bate vânt, lacrima pică, plânge inima amară, după câte o veronică până pe la primăvară. bate vântul frunzele, ploaia cântă la fereastră noaptea-și țese pânzele, plâng garoafele în glastră. inimă de putregai, cazi în toamna mea năucă, n-am un cuțit să te tai și să-ți fac pe veci de ducă.


duminică, 16 septembrie 2012

unde ești copilărie zvon de cerbi și căprioare trece peste codru-n flăcări, sună cornul peste ape, căpriori să se adape, căprioare vin prin timpuri aducând miros de toamnă, zvon de schimb de anotimpuri. sună cornul printre codrii, dulce corn de eminesc, frunzele-i răspund agale, dorului cum îi șoptesc. sună cornul melancolic peste toamna mea de vis, amintiri din altă lume cu misterul lor închis. unde ești copilărie să săruți codrul și cerul când umblai hai-hui în noapte discutând cu tine singur, îngânând vorbele-n șoapte? când vorbeai cu stelele și intrai în hore mari și jucai cu ielele, în cântec de lăutari? codrul desfrunzit te cheamă,


cade frunza veștejită, el ți-a fost tată și mamă în povestea ta vrăjită. luni, 17 septembrie 2012

POEMELE TOAMNEI  

poezii despre toamnă

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you