SIESTA / Meridiane istorice
Transformarea agriculturii de la finalul Evului Mediu Ilie Stoian
După cum am văzut în ediția trecută a revistei noastre, revoluția mondială a agriculturii a început în Anglia, odată cu revoluția industrială, care, la rându-i, a schimbat fața întregii lumi. Ce impact au avut evenimentele din Anglia asupra Europei? Vom vedea, succint, în capitolul de față, dar și în următoarele ediții ghid fiindu-ne Robert T. Allen, istoric al Universității British Columbia din Vancouver-Canada. Factori de creștere a productivității Schimbarea relațiilor de muncă, a regimului proprietății terenurilor, apariția noilor tehnologii agricole dar, mai ales, revoluția industrială și urbanizarea, au modificat dramatic și favorabil productivitatea muncii agricole în Europa de Vest, încă din secolul XVI. Acest indice, al productivității, este esențial, iar estimările sunt mai ușor de interpretat în cazul în care este analizată evoluția nivelului de trai. În secolul XVI, venitul real al populațiilor a fost destul de similar în Europa de Vest. În Anglia, Belgia și Țările de Jos, venitul a fluctuat ușor. În schimb, în Europa de Nord-Vest, creșterea populației probează un venit foarte crescut și subliniază importanța dezvoltării economice determinată, inclusiv, de creșterea productivității muncii agricole. În perioada medievală târzie, Belgia și Țările de Jos au fost țările cele mai urbanizate din Europa, având agricultura cea mai productivă. Oricum, veniturile au fost întotdeauna ridicate în această regiune. Ulterior, salariile au scăzut moderat, dar au rămas cu mult mai mari decât în alte zone. Acest fapt a determinat la rându-i o productivitate agricolă foarte ridicată, încă din secolul al XVIII-lea, un număr redus de fermieri și o concentrare a populațiilor în zonele urbane.
106 MEAT-MILK / MAI 2017
Italia și Spania, rămase în urmă Spre deosebire de aceste țări, productivitatea agricolă din Italia și Spania nu a atins același nivel. În perioada modernă timpurie, în cele două țări au existat foarte puține schimbări structurale în agricultură și doar o creștere moderată a populației, înregistrându-se și o prăbușire a veniturilor. La rândul lor Franța, Germania, Polonia, Austro-Ungaria și Cehia și Slovacia au au avut economii predominant agrare, cu sectoare urbane în general mici, cel mult, medii. Productivitatea agricolă din aceste țări nu a excelat. Pe parcursul perioadei moderne a existat o anumită creștere a industriei prelucrătoare din mediul rural, în detrimentul ocupării în agricultură, dar au fost puține schimbări structurale. Drept urmare, productivitatea agricolă s-a menținut la niveluri modeste, deși a existat un oarecare avans în Franța și în Polonia secolului al XVIII-lea. În orice caz, în perioada modernă, veniturile au scăzut în toate aceste aceste țări. Olanda, cea mai performantă încă din secolul XVIII Analiza prin aplicarea procedurii Wrigley a structurii forței de muncă și a populației agricole din țările Europei de Vest, indică date surprinzătoare. Astfel, în Anglia modernă, deci, odată cu revoluția industrială, populația strict agrară nu mai reprezenta decât 23 % din total, restul migrând spre industrie, transporturi, comerț etc. Olanda, însă, oferă cel mai surprinzător rezultat. Conform unor istorici ai economiei agricole, precum De Vries sau Van der Woude, în unele zone din această țară, încă de la începutul secolului XVIII, doar 6 % din populație era constituită din fermieri, restul fiind concentrați în zone urbane mai mari sau mai mici. E drept, locuitorii micilor burguri aveau o viață semi-urbană, lucrând și parcele agricole, în paralel cu desfășurarea altor activități. Dar, datele din Olanda indică această țară drept cea mai dezvoltată, din punct de vedere al productivității muncii din agricultură.