Universitas. Instituții de învățământ superior din București

Page 1

I n s t i t u Ţ ii d e î n vĂŢĂ m â n t s u p e r i o r d i n B u c u r e Ş t i

Univer sita s I n s t i t u t i o n s o f H i g h e r E d u c at i o n i n B u c h a r e s t

igloopatrimoniu

The urbanism and architecture of Romania’s capital has been described in terms of “the little Paris,” given the major influence of architects trained at the École des Beaux Arts. They included Frenchmen Cassien Bernard, Louis Blanc, and Paul Gottereau and Romanians Ion Mincu, Petre Antonescu and others, who designed major school and university buildings. These buildings lent shape to a modern capital, as well as inspiring the development of a nation that was beginning to ground itself in European values. prof. Sergiu Nistor, arch., PhD

Univer sita s

Despre urbanismul și arhitectura Bucureștiului s-a vorbit în termeni de „micul Paris”, pornind de la influenţa importantă pe care au avut-o arhitecţii formaţi la École des Beaux Arts. Printre aceștia se numără Cassien Bernard, Louis Blanc, Paul Gottereau, cărora li s-au alăturat românii Ion Mincu, Petre Antonescu și alţii, creatori de importante construcţii școlare și universitare. Acestea nu au dat doar formă unei capitale moderne, dar au și inspirat dezvoltarea unei naţiuni ce începea să se sprijine temeinic pe valorile europene. prof. dr. arh. Sergiu Nistor

igloopatrimoniu

zzz_Coperta_finala.indd 8

02/09/14 13:01


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Universitas: Instituţii de învăţământ superior din București / pref.: Sergiu Nistor ; texte: Reka Ţugui ; trad.: Anca Rotar, Smaranda Nicolau ; foto: Şerban Bonciocat, Andrei Creangă. – București : Igloo, 2013 ISBN 978-606-8026-29-9 I. Ţugui, Reka (text.) II. Nistor, Sergiu (pref.) III. Rotar, Anca (trad.) IV. Nicolau, Smaranda (trad.) V. Bonciocat, Şerban (foto.) VI. Creangă, Andrei (foto.) 378

Board editorial / Editorial Board: Bruno Andreşoiu, Adrian Ciocăzanu Coordonator proiect / Editor: Réka Ţugui Prefață / Foreword: Sergiu Nistor Introducere / Introduction: Hanna Derer Texte / Texts: Cristian Brăcăcescu, Réka Ţugui Fotografii / Photos: Andrei Creangă, Şerban Bonciocat, Cosmin Dragomir, Bogdan Florea, Cornel Lazia, Cornel Brad Traducere / English version: Alistair Ian Blyth, Smaranda Nicolau, Anca Rotar Grafică şi layout / Graphic design & layout: Cătălin Artenie Procesare imagine, DTP / Image Editing, DTP: Cristian David, Şerban Bonciocat, Cătălin Artenie Corectură / Proof reading: Andreea Amzoiu Editat cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale Preţ de vânzare: 30 lei Tiraj: 500 buc Toate drepturile sunt rezervate. Ele sunt protejate de legile în vigoare privitoare la dreptul de autor. Orice reproducere totală sau în detaliu, prin orice fel de mijloace de copiere sau transmisie, este interzisă fără acordul editurii Igloo Media. All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, stored in retrieval system, or transmitted, in any form or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording or otherwise, without written permission of Igloo Media. București, © igloomedia, 2013

01_17-Intro.indd 2

14/08/14 14:01


I n s t i t u Ţ ii d e î n vĂŢĂ m â n t s u p e r i o r d i n B u c u r e Ş t i

Universitas I n s t i t u t i o n s o f H i g h e r E d u c at i o n i n B u c h a r e s t

igloopatrimoniu

01_17-Intro.indd 3

14/08/14 14:01


01_17-Intro.indd 4

14/08/14 14:01


SUMAR / CONTENTS PREFAȚĂ / PATRIMONIUL EDUCAȚIEI, EDUCAȚIA PATRIMONIULUI 06 FOREWORD / The Heritage of Education, the Education of Heritage INTRODUCERE / BUCUREȘTI: UN ORAȘ AL UNIVERSITĂȚILOR 08 INTRODUCTION / BUCHAREST: A CITY OF UNIVERSITIES Universitatea din BucureȘti / Palatul universității 18 The University of bucharest / The University Palace Universitatea din BucureȘti / Facultatea de Drept 32 The University of bucharest / The Law Faculty Universitatea de MedicinĂ Şi Farmacie „Carol Davila” 44 THE UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY “CAROL DAVILA” Universitatea de ArhitecturĂ Şi Urbanism „Ion Mincu” 58 “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism Academia de Studii Economice 70 bucharest university of economic studies Universitatea Politehnica din BucureȘti / Campus Splaiul Independenței 84 University politehnica of Bucharest / Independenței Embankment Campus Universitatea Politehnica din BucureȘti / Ansamblul istoric Polizu 100 University politehnica of Bucharest / Polizu historical ensemble Universitatea de ŞtiinŢe Agronomice Şi MedicinĂ VeterinarĂ / Campus Agronomie 106 University of Agronomic Science and Veterinary Medicine / Agronomie Campus Universitatea de ŞtiinŢe Agronomice Şi MedicinĂ VeterinarĂ / Campus Medicină Veterinară 118 University of Agronomic Science and Veterinary Medicine / Veterinary Medicine Campus

01_17-Intro.indd 5

14/08/14 14:01


Patrimoniul educaţiei, educaţia patrimoniului The Heritage of Education, the Education of Heritage În România sunt clasate un număr de 605 școli, licee, colegii, facultăţi și sedii de universităţi ori biblioteci ca monumente istorice. Aproape jumătate din aceste monumente sunt școli primaregimnaziale, 25% o reprezintă liceele și colegiile naţionale și cca 10% sunt spaţii universitare. Repartiţia geografică a monumentelor istorice „ale educaţiei” acoperă, cu două excepţii (Ilfov și Vâlcea), întreg teritoriul ţării, cele mai bogate în această categorie patrimonială fiind municipiul București, cu 45 de monumente istorice, judeţele Iași și Cluj cu 43 și, respectiv, 32. Brașovul cu Şcheii deţin, prin Şcoala românească de la Sf. Nicolae, construcţia școlară cea mai veche din România, datând din 1495. Monumentele educaţiei sunt în mare măsură bunuri publice administrate de consiliile locale ori de universităţi, dar sunt și cazuri de excepţionale bunuri de patrimoniu aparţinând cultelor (Biblioteca Teleki din Târgu Mureș, Batthyaneum din Alba Iulia ori evocata mai sus școală din Şcheii Brașovului). Monumentele alocate educaţiei sunt, în mare majoritate, clădite dintr-un început pentru a servi formării și educării. Relativ puţine sunt construcţiile clasate care au primit utilizare educaţională după ce au servit altor scopuri. Prin remanenţa misiunii lor și permanenţa lor fizică, clădirile școlilor, liceelor și facultăţilor, ale bibliotecilor, clădirile școlii – vorbind generic – sunt deseori școli-monumente și totodată monumente ale școlii. Tipologia arhitecturală cea mai bine reprezentată în lista monumentelor istorice alocate educaţiei este școala primară de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, cunoscută drept „Şcoala Spiru Haret”. În judeţe precum Bacău, Dâmboviţa, Giurgiu și Teleorman, școlile de acest tip, între 15 și 25 în fiecare judeţ, dau peste trei sferturi din numărul monumentelor istorice ale educaţiei. În Transilvania, școlile clasate monument istoric sub titulatura „vechea școală românească” ori „prima școală românească” vorbesc cu precădere de strădaniile intelectualităţii ardelene pentru păstrarea limbii și identităţii naţionale. Şcoala centrală de fete ori școala generală 11 „Ion Heliade Rădulescu” din București sunt manifeste ale arhitecturii naţionale, chiar dacă sunt semnate una de un arhitect român, cealaltă de un italian. Liceele monumente istorice din București, Ghe. Lazăr, D. Cantemir, M. Basarab, ori Ghe. Şincai, marchează, ca repere constructive, dar și prin personalităţile pe care le-au format, toposul capitalei. Mai puţin vizibile în București din cauza penumbrei lăsate de construcţiile

In Romania six hundred and five schools, lyceums, colleges, faculties and university buildings and libraries are listed as historic monuments. Almost half of this number are primary/gymnasium schools, twenty-five per cent are lyceums and national colleges, and around ten per cent are universities. The geographical distribution of these historic monuments of education covers the whole of the country, with two exceptions (Ilfov and Vâlcea), the richest heritage being located in Bucharest, with forty-five monuments, and Jassy and Cluj counties, with forty-three and thirty-two respectively. Șchei, in Brașov, is home to the oldest school in Romania, dating from 1495. Romania’s monuments of education are, to a large extent, public properties administered by local councils or by universities, but there are also exceptional cases of heritage buildings own by churches (the Teleki Library in Tîrgu Mureș, the Batthyaneum in Alba Iulia, and the school in Șcheia Brașovului, mentioned above). The majority of these monuments were built from the outset to serve the needs of education. Relatively few listed buildings have become places of education after having first served other purposes. Thanks to their perennial mission and their physical permanence, of schools, lyceums, universities, libraries and educational buildings more generally, they are often school monuments and monuments to schooling at the same time. The architectural typology best represented in the list of historic monuments of education is the late-nineteenth-century/earlytwentieth-century primary school known as the “Spiru Haret School”. In counties such as Bacău, Dâmbovița, Giurgiu and Teleorman, each of which has between fifteen and twenty-five schools of this type, they account for more than three quarters of the number of historic monuments of education. In Transylvania, the schools listed as historic monuments under the heading of “the old Romanian school” or “the first Romanian school” are above all a testament to the efforts Transylvania’s intellectuals made to preserve the national language and identity. The Central Girls’ School and the Ion Heliade General School in Bucharest are manifestos of national architecture, even if the former was designed by a Romanian architect and the latter by an Italian. In Bucharest, the Gheorghe Lazăr, Dimitrie Cantemir, Matei Basarab and Gheorghe Șincai lyceums are architectural landmarks and their character has shaped the topos of the capital. Less visible due to the penumbra created by the larger-scale buildings that succeeded them,

6 Patrimoniul educaţiei, educaţia patrimoniului

01_17-Intro.indd 6

14/08/14 14:01


voluminoase care le-au succedat, școlile mijlocului și sfârșitului de veac XIX precum școala Bosianu ori Ienăchiţă Văcărescu sunt și ele importante efigii ale unui vast program de construcţii școlare, dedicat afirmării identităţii și competenţelor moderne ale naţiunii. Pe de altă parte, se poate spune că nu există în București universitate importantă care să nu administreze măcar o clădire monument istoric. Nu este întâmplător că Universitatea București administrează trei clădiri monument istoric, și nici că Universitatea de Arhitectură și Urbanism (școala de arhitectură, arh. Gr. Cerchez, 1912) care poartă numele fondatorului școlii naţionale de arhitectură, Ion Mincu, se găsește într-un monument istoric. Este simbolic și relevant faptul că într-o anumită perioadă a dezvoltării României pentru textura urbană a Bucureștiului creată la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX construcţiile învăţământului, spaţiile universitare ori colegiile naţionale erau deseori reperele constructive ce dominau sau susţineau fundamental compoziţia. Este cazul clădirilor Universităţii (Alex. Orăscu, 1869, N. Ghika-Budești, 1921-1945) și, respectiv, a ASE-ului (Gr. Cerchez, 1916-1926) ce dau formă și identitate pieţei omonime și, respectiv, Pieţei Romane. Același rol îl joacă vechea clădire a Politehnicii – Polizu (arh. C. Bernard și L. de Nouy, autorii Școlii de Poduri și Șosele, și arh. N. Cerchez, autorul Școlii de Arte și Meserii, 1885) pentru Piaţa fostei Gări a Târgoviștei. Clădirile universitare ale Facultăţii de drept (Rectoratul Universităţii, arh. P. Antonescu, 1935), a facultăţii de biologie și a celei de medicină veterinară (arh. N. Cerchez, 1886) susţin urbanistic traseul deschis la sfârșitul sec. XIX către vestul Bucureștiului și marcat în Cotroceni de Facultatea de Medicină (arh. L. Blanc, 1902). În perioada interbelică, capitala modernă a României se întregea în chiar inima sa și în faţa Palatului regal cu o construcţie a educaţiei: Clădirea Fundaţiilor Regale, astăzi Biblioteca Centrală Universitară (arh. P. Gottereau, 1893). Despre urbanismul și arhitectura Bucureștiului s-a vorbit în termeni de „micul Paris”, pornind de la influenţa importantă pe care au avut-o arhitecţii formaţi la École des Beaux Arts. Printre aceștia se numără Cassien Bernard, Louis Blanc, Paul Gottereau, cărora li s-au alăturat românii Ion Mincu, Petre Antonescu și alţii, creatori de importante construcţii școlare și universitare. Acestea nu au dat doar formă unei capitale moderne, dar au și inspirat dezvoltarea unei naţiuni ce începea să se sprijine temeinic pe valorile europene. prof. dr. arh. Sergiu Nistor Președinte ICOMOS România

the schools of the mid- and late-nineteenth century, such as the Bosianu and Ienăchiță Văcărescu schools, are also important edifices of a vast school-building programme, dedicated to asserting the modern identity and aptitude of the nation. On the other hand, it may be said that in Bucharest there is no university that does not administer at least one historic monument. It is not by accident that the University of Bucharest administers three historic monuments and nor that the University of Architecture and Urbanism (the Architectural School, architect: Grigore Cerchez), which is now named after Ion Mincu, the founder of the national architectural school, is housed in a historic monument. It is symbolic and revealing for the urban fabric of Bucharest, created in the late-nineteenth and early-twentieth century, that during a given period of Romania’s development edifices of education, universities and national colleges were often architectural landmarks that dominated or fundamentally supported the cityscape. Such is the case of the University buildings (Alexandru Orăscu, 1869, Nicolae Ghika-Budești, 1921-45) and the Academy of Economic Sciences (Grigore Cerchez, 1916-26), which lend shape and identity to University Square and Romană Square. The old Polytechnic-Polizu building (architects C. Bernard and L. de Noüy, designers of the Bridges and Highways School, and architect N. Cerchez, designer of the Arts and Crafts School, 1885) plays the same rôle in the square of the former Târgoviște Station. The Law Faculty (Rector’s Office, architect: P. Antonescu, 1935), Biology Faculty, and Faculty of Veterinary Medicine (architect: N. Cerchez, 1886) give definition to the thoroughfare cut in the late-nineteenth century towards the west of Bucharest and marked in Cotroceni by the Faculty of Medicine (architect: Louis Blanc, 1902). In the interbellum period, Romania’s modern capital integrated within its very heart – in front of the Royal Palace – an educational building: the Royal Foundations, now the Central University Library (architect: Paul Gottereau, 1893). The urbanism and architecture of Romania’s capital has been described in terms of “the little Paris,” given the major influence of architects trained at the École des Beaux Arts. They included Frenchmen Cassien Bernard, Louis Blanc, and Paul Gottereau and Romanians Ion Mincu, Petre Antonescu and others, who designed major school and university buildings. These buildings lent shape to a modern capital, as well as inspiring the development of a nation that was beginning to ground itself in European values. prof. Sergiu Nistor, arch., PhD Chairman of ICOMOS Romania

The Heritage of Education, the Education of Heritage 7

01_17-Intro.indd 7

14/08/14 14:52


Universitatea din bucureșTi / palatul universității The university of bucharest / The University Palace Indiscutabil, centrul oraşului Bucureşti este „la Universitate”. Chiar dacă centrul rutier, punctul din care se măsoară kilometric distanţele faţă de toate localităţile ţării, se află în dreptul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, marcat de un monument interbelic, îngropat la începutul anilor ’50 deoarece arăta calea spre Chişinău, Tighina şi Silistra – nume ce se voiau şterse din istoria României – şi reconstituit în 1998, centrul geografic şi spiritual al Capitalei e situat la intersecţia celor două axe majore: est-vest şi nord-sud. Constituirea acestei realităţi urbane se leagă indisolubil de numele unui om şi de al unei instituţii: arhitectul Alexandru Orăscu şi Universitatea. Sămânţa din care a răsărit Universitatea din Bucureşti a fost şcoala de la Sfântul Sava. Era una din mănăstirile în care odraslele boiernaşilor deprindeau, în pridvorul bisericii sau – la vreme de iarnă – prin chilioare, bruma de carte grecească trebuincioasă obţinerii unei slujbe şi a unui rang în arhondologia veacurilor 18 şi 19. La îngemănarea acestor veacuri, locul monahilor dotaţi cu dragoste de carte şi cu nuieluşă de alun fusese luat de erudiţi dascăli greci, care predau filosofia, cosmografia, fizica, metafizica, retorica sau gramatica întocmai ca în academiile europene în care fuseseră şcoliţi. Începuseră a veni aici din 1794, de la întemeierea şcolii domneşti a lui vodă Brâncoveanu. În 1707, când reface mânăstirea, domnitorul o înzestrează cu bibliotecă, tipografie şi „alte case şi tocmele, ca să fie şcoală de învăţat carte”. Sunt primele construcţii destinate anume învăţământului. După moartea sa urmează firesc o perioadă de declin. Pentru un timp, făclia învăţăturii aprinsă de Mavrocordaţi în ctitoria de la Văcăreşti păru mai strălucitoare şi atrase acolo magiştri şi învăţăcei. Alexandru Ipsilanti reface prestigiul şcolii de la Sfântul Sava şi ridică un nou local în 1776-1779, pe locul arhondaricului patriarhal. Pe lângă săli de curs, avea locuinţe pentru dascăli, pentru elevi şi dependinţe, lărgind astfel programul arhitecturii şcolare. În această clădire, la 1818, în timpul domniei nemeritat ponosite a lui vodă Caragea, se deschide „Școala academicească de ştiinţe filosoficeşti şi matematică”, diriguită de Gheorghe Lazăr. Bravând vicisitudinile inerente aduse de războaie, revoluţii şi epidemii, şcoala în care materii savante erau predate în limba ţării e asaltată de elevi de toate categoriile: de viţă domnească, fii de boieri sau de orăşeni cu oarece dare de mână. În 1831, după repararea stricăciunilor produse de războiul din 1828 – lucrări conduse de arhitectul vienez Joseph Hartel – la porţile şcolii se înghesuiau peste 800 de elevi. Printre ei se afla şi feciorul serdarului Hristea Orăscu. Răspundea la apel cu numele Alexandru şi era înscris în clasa întâi umanioară. Avea 13 ani.

The centre of Bucharest is indisputably “at the University”. Even if the central point of the road network, from where distances from all the other towns in the country are measured, is situated by the New Church of St George, a point marked by an inter-bellum monument buried in the early 1950s because it also pointed towards Chișinău, Tighina and Silistra, names deliberately erased from Romanian history, and rebuilt in 1998, the Capital’s geographic and spiritual centre is located at the intersection of its two major axes, which run from east to west and from north to south. The manner in which this urban reality came into being is inextricably linked to the name of one man and one institution: architect Alexandru Orăscu and the University. The seed from which the University of Bucharest sprang up was the St Sava School. This was one of the monasteries where the sons of the petty boyars were taught – in the porch of the church in warm weather and in the monks’ cells in winter – the smattering of Greek that they needed in order to obtain a position and a rank in the archondology of the eighteenth and nineteenth centuries. At the turn of the nineteenth century, monks endowed with a love of book learning and armed with hazel switches were replaced by erudite Greek scholars, who taught philosophy, cosmography, physics, metaphysics, rhetoric and grammar in the same manner as at the European academies where they had been schooled. They began to arrive in 1794. Constantin Brâncoveanu founded the princely school in 1707, when he rebuilt the monastery, endowing it with a library, printing press and “other buildings and appurtenances that it might be a school for book learning.” These were the first buildings in Wallachia to be set aside solely for education. After Brâncoveanu’s death, the school naturally went into decline. For a while, the torch of learning lit by the Mavrocordat dynasty at Văcărești, the monastery they founded, seemed to shine brighter and attracted magistres and scholars. Alexander Ipsilanti rebuilt the prestige of the St Sava School and had a new building constructed to house it in 1776-79, on the site of the guest house of the Patriarchate.

Acuarelă din 1857 cu Universitatea din București, realizată de Alexandru Orăscu / Aquarelle dated in 1857 with the University of Bucharest, painted by Alexandru Orăscu

18 Palatul Universităţii

18_31-Universitate.indd 18

14/08/14 12:47


Universitatea din București, imagine de arhivă / The University of Bucharest, archive image

Deplin ataşat de şcoala în care a deprins primele noţiuni de desen arhitectural, după absolvirea studiilor de specialitate la München, primul arhitect român diplomat va reveni aici ca profesor şi va proiecta palatul viitoarei Universităţi, al cărei rector va fi până în 1892. Clădirea zidită de vodă Ipsilanti a făcut faţă – cu greu – trei sferturi de veac nevoilor şcolii, având parte de numeroase delabrări şi refaceri. Şcoala de la Sfântul Sava, devenită Colegiu, iar din 1848 suită la rang de Academie, avea nevoie de un sediu nou. Încăpător şi mai ales reprezentativ. Proiectul conceput de Alexandru Orăscu – în dubla sa calitate de profesor al şcolii şi de arhitect al statului – şi finalizat în colaborare cu Johann Schlatter şi Carol Benesch, arhitecţi ai Eforiei Școalelor, întrecea tot ce se construise până atunci în Bucureşti. Caimacamul Alexandru Ghica semnează la 10 septembrie 1857 Ofisul de începere a lucrărilor, iar pe 10 octombrie, încins cu şorţ masonic, aşază prima cărămidă. A fost distribuită o medalie, bătută după desenele lui Orăscu, având pe avers viitoarea faţadă, iar pe revers o cunună de lauri academici, înconjurată de o inscripţie cu data evenimentului. Fidel clasicismului academic german deprins de la Karl Friedrich Schinkel şi Leo von Klenze, Orăscu împarte simetria faţadei în cinci corpuri de înălţimi diferite, pe care etalează cu îndemânare un repertoriu consacrat neoclasic: arcade în plin cintru, pilaştri, cornişe, frize şi medalioane. Compoziţia e dominată de cele şase coloane, tratate în ordin colosal pe elevaţia a trei niveluri, care susţin frontonul triunghiular populat de sculptorul Karl Storck cu personaje alegorice. Supraetajarea aripilor laterale (1912-14) şi extinderile (1926) proiectate de Nicolae Ghika Budeşti amplifică gabaritul clădirii dar anihilează monumentalitatea proporţiilor iniţiale. Victimă a bombardamentelor din 1944, corpul central a fost reconstruit în anii ‘60, dar fără sculpturile de pe fronton. Împreună cu hotelul Bulevard, realizat de Orăscu aproape concomitent (1869-1873), palatul Universităţii punctează pe hartă traseul primului bulevard bucureştean.

Besides classrooms, it had accommodation for teachers and pupils and outbuildings, thereby enlarging the programme of school architecture. In 1818, during the undeservedly vilified reign of Caragea Vodă, an “academic school of philosophical and mathematical sciences” was opened in the building, under the directorship of Gheorghe Lazăr. Weathering the adversities brought by wars, revolutions and plagues, the school, where lessons were taught in the language of the land, was assailed by eager pupils of every class: from the sons of princes and boyars to those of wealthier townsfolk. In 1831, after the damage inflicted by the war of 1828 had been repaired, under the supervision of Viennese architect Joseph Hartel, more than eight hundred pupils thronged to the school’s gates. They included the son of cavalry commander Hristea Orăscu. In the register he was listed as Alexandru and was enrolled in the first humanities class. He was thirteen. Devoted to the school where he learned the rudiments of architectural design, after studying in Munich, the first university-educated Romanian architect returned to his homeland to teach and would later design the University Palace, where he served as rector until 1892. The building constructed by Prince Ipsilanti weathered with difficulty three quarters of a century of educational wear and tear, constantly deteriorating and having to be rebuilt. The St Sava School, having become a college and from 1848 an academy, needed a new building, one that would be big enough and above all impressive enough to serve its needs. The designs, drawn up by Alexandru Orăscu, in his dual capacity as a professor at the school and as state architect, and finalised by Johann Schlatter and Carol Benesch, the architects of the Schools Trusteeship, surpassed anything that had thitherto been built in Bucharest. Kaymakam (vizier’s locum tenens) Alexandru Ghika signed the decree for building work to commence on 10 September 1857, and, wearing a masonic apron, on 10 October he laid the first brick. A medal, designed by Orăscu, was struck, depicting the future building’s façade, with an academic laurel wreath surrounded by an inscription of the date of the event on the obverse. Loyal to the German academic classicism he had learned from Karl Friedrich Schinkel and Leo von Klenze, Orăscu lent symmetry to the façade of five wings of varying heights, along which he skilfully displayed the established neo-classical repertoire: full arches, pilasters, cornices, friezes and medallions. The composition is dominated by six columns, treated on a colossal, three-storey scale, which support the triangular fronton filled with allegorical figures carved by sculptor Karl Storck. The addition of upper storeys to the lateral wings (1912-14) and the extensions (1926) designed by Nicolae Ghika Budești augmented the scale of the building, but destroyed the monumentality of the original proportions. Damaged by the bombing raid of 1944, the central corpus was rebuilt in the 1960s, but lacks the fronton sculptures. Along with the Boulevard Hotel, designed almost in parallel by Orăscu (1869-73), the University Palace marks the course of Bucharest’s first boulevard.

The University Palace 19

18_31-Universitate.indd 19

14/08/14 12:47


20 Palatul UniversitÄƒĹŁii

18_31-Universitate.indd 20

14/08/14 12:47


Palatul Universității și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” . Vedere aeriană/ The University Palace and "Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism. Aerial view The University Palace 21

18_31-Universitate.indd 21

14/08/14 12:47


Vedere dinspre Bulevardul Regina Elisabeta / View from Queen Elisabeta Boulevard

24 Palatul UniversitÄƒĹŁii

18_31-Universitate.indd 24

14/08/14 12:48


Vedere dinspre strada Edgar Quinet / View from Edgar Quinet Street

The University Palace 25

18_31-Universitate.indd 25

14/08/14 12:48


28 Palatul UniversitÄƒĹŁii

18_31-Universitate.indd 28

14/08/14 12:49


Biblioteca FacultÄƒČ›ii de Litere / The library of the Letters Faculty The University Palace 29

18_31-Universitate.indd 29

14/08/14 12:49


universitatea din bucureȘti / Facultatea de Drept the university of bucharest / the law faculty Înfiinţată în 1850 în cadrul Colegiului Naţional Sf. Sava, Facultatea de Drept îşi câştigă independenţa 9 ani mai târziu, pentru ca în 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, să fie inclusă în Universitatea din Bucureşti, alături de celelalte două facultăţi existente la acel moment: cea a ştiinţelor şi cea de litere şi filosofie. Pornind cu un număr de 30 de studenţi, instituţia a cunoscut o însemnată evoluţie în perioada interbelică, statisticile vremii afirmând că aproape jumătate din studenţii României erau înscrişi la o facultate de drept. În acest context nu este de mirare că palatul Universităţii, şi aşa aglomerat de prezenţa unui număr tot mai mare de departamente, a devenit neîncăpător pentru pregătirea tinerilor atraşi de o carieră juridică. Având sprijinul Regelui Carol al II-lea, decanul Nicolae Basilescu a pornit la începutul anilor 1930 o campanie de strângere de fonduri, iniţiativă care s-a dovedit a fi de succes, pentru că în 1934 au şi început lucrările la Palatul Facultăţii de Drept. Pentru aducere aminte, pe frontispiciul Aulei clădirii se poate citi şi azi: „Acest locaş închinat culturii juridice şi statornicirii spiritului de dreptate s-a clădit între anii 1934-1936 prin sârguinţa profesorilor şi prin contribuţia şi jertfele tineretului studios al Facultăţii de Drept”. Arhitect a fost ales Petre Antonescu, o personalitate marcantă a epocii, ale cărui creaţii, după cum afirma Octav Doicescu în 1973, la 100 de ani de la naşterea maestrului, „au intrat în viaţa civică a timpului şi continuă şi astăzi să îndeplinească aceleaşi funcţiuni nu numai administrative, dar şi reprezentative ca obiecte proprii ale unei societăţi ce nu trăia numai din împrumuturi spirituale”. Dacă primele decenii ale activităţii sale le-a dedicat promovării stilului neoromânesc, după 1930 expresia arhitecturală abordată de Petre Antonescu prezintă o tendinţă spre modernizare şi poate cel mai notabil exemplu în acest sens îl regăsim în Palatul Facultăţii de Drept, care domină în prezent bulevardul Mihail Kogălniceanu. Împreună cu Casa Studenţilor, clădită în imediata vecinătate, proiectul a fost conceput pentru a fi situat în mijlocul Cetăţii Universitare, o iniţiativă vizionară a epocii interbelice, prin care Bucureştiul ar fi primit un impresionant campus universitar, după modelul anglo-saxon. Cu un plan şi o compoziţie volumetrică de factură academică, bine adaptate destinaţiei ulterioare, clădirea construită într-un amplu spaţiu verde are faţadele şi interioarele tratate în spiritul unui clasicism modernizat. Programul de construcţie, întocmit de către consiliul profesoral al instituţiei, răspundea necesităţilor speciale ale profilului facultăţii, reunind funcţiuni dintre cele mai diverse. Astfel,

Founded in 1850 as part of the St Sava National College, the Law Faculty gained its independence nine years later and subsequently, in 1864, by decree of Alexander John Cuza, it was incorporated into the University of Bucharest, along with the other two faculties that existed at the time: the Faculty of Sciences and the Faculty of Literature and Philosophy. Setting out with just thirty students, the institution evolved significantly in the interbellum period, when contemporary statistics show that almost half of Romania’s students were enrolled at a law faculty. Given this context, it is no wonder that the University Palace, which was anyway crowded due to an increasing number of departments, was no longer large enough to serve the purpose of educating young people drawn to a legal career. Enjoying the support of King Carol II, in the early 1930s Dean Nicolae Basilescu began a fund-raising campaign, which proved to be a success, since in 1934 work on the Palace of the Law Faculty was able to commence. In commemoration, the frontispiece of the Assembly Hall has an inscription that may still be read today: “This place dedicated to juridical culture and to establishing the spirit of justice was built between 1934 and 1936 thanks to the assiduousness of its professors and the contribution and sacrifices of the studious youth of the Law Faculty.” The architect chosen for the task was Petre Antonescu, a leading figure of the period, whose buildings, as Octav Doicescu said in 1973, on the centenary of the maestro’s birth, “became part of the civic life of the time and continue even today to fulfil the same functions, both administrative and representative, as objects proper to a society that did not live solely on spiritual loans.” If the first decades of his career were dedicated to promoting the NeoRomanian Style, after 1930 the architectural style adopted by Petre Antonescu showed a tendency towards modernisation and perhaps the most notable example in this respect is the Palace of the Law Faculty, which today dominates the Mihail Kogălniceanu Boulevard. Along with the Students’ House, built in the immediate vicinity, the building was designed to stand at the centre of a University City, a visionary initiative of the interbellum period, whereby Bucharest would have been endowed with an impressive campus, along the lines of the English-speaking world. With a ground plan and volumetric composition in the academic style, well adapted to its purpose, the building, which stands in a generous green space, has façades and interiors treated in the spirit of modernising classicism. The building programme, drawn up by

32 Facultatea de Drept

32_43-Fac de Drept.indd 32

14/08/14 12:58


Facultatea de Drept, desen de Petre Antonescu / The Law Faculty, drawing by Petre Antonescu

demisolul înalt, la nivelul căruia se află intrările studenţilor, cuprinde un lung şir de vestiare, încăperi rezervate administraţiei, o cantină, tipografie şi săli pentru seminarii. Compoziţia parterului apare în schimb mult mai clară prin gruparea facilităţilor în jurul aulei mari, al cărei corp ocupă întreg centrul construcţiei. Având planul de formă circulară, o înălţime de aproximativ 17 metri şi un diametru de aproape 30, aula este înconjurată în interior de galerii deschise ce formează logii continue pe două niveluri şi este acoperită de o impresionantă cupolă, cu structura din beton armat. Aripa sudică, orientată spre bulevard, are extermităţile întoarse în unghi drept, cele două braţe laterale, în care se găsesc amfiteatre şi săli de cursuri, desenând o amplă curte de onoare. Primul etaj respectă dispoziţia generală a planului parterului şi adăposteşte săli de lectură şi săli de cursuri. Etajul al doilea apare doar în volumul care înconjoară curtea de onoare şi găzduia odinioară marile depozite ale bibliotecii, săli de conferinţă şi un apartament pentru locuinţa bibliotecarului. În ceea ce priveşte exteriorul, corpul central este precedat de o scară largă şi are faţada ritmată de patru pilaştri masivi şi înalţi, între care se găsesc cinci statui cu marii jurişti ai Antichităţii – Licurg, Solon, Cicero, Papinian şi Justinian. Deasupra ferestrelor, pavilioanele de colţ ale clădirii sunt decorate cu basoreliefuri realizate de sculptorul Mac Constantinescu, care ilustrează două scene cu tematică juridică: în stânga „Eliberarea unui sclav în faţa magistraţilor din Forul roman” şi în dreapta „Justinian înconjurat de magistraţi”.

the institution’s professorial board, met the special needs of the Law Faculty, combining widely varying functions. For example, the tall semi-basement, at the level of which can be found the student entrances, has a long row of cloakrooms, administrative offices, a canteen, a printing press, and seminar rooms. The composition of the ground floor, on the other hand, is much clearer, thanks to the grouping of facilities around the large assembly hall, whose corpus occupies the entire centre of the structure. Circular in plan, around seventeen metres in height, and thirty metres in diameter, the interior of the assembly hall is surrounded by open galleries that form continuous loggias on two levels, and is capped with an impressive cupola, made of reinforced concrete. The south wing, which looks out onto the boulevard, has extremities bent at a right angle, the two lateral arms, which house lecture theatres and classrooms, forming a spacious ceremonial courtyard. The first floor follows the general layout of the ground floor and houses lecture theatres and classrooms. The second floor appears only in the volume that surrounds the ceremonial courtyard and once housed the library storerooms, conference rooms, and an apartment for the librarian. In regard to the exterior, the central corpus is prefixed by a broad flight of steps and has a façade with four tall, massive pillars, between which there are five statues depicting the major jurists of Antiquity: Lycurgus, Solon, Cicero, Papinian, and Justinian. Above the windows, the corner pavilions of the buildings are each decorated with a bas-relief by sculptor Mac Constantinescu, which illustrate two scenes with a legal theme: on the left, “The Emancipation of a Slave before the Magistrates in the Roman Forum,” and on the right, “Justinian surrounded by Magistrates.”

the law faculty 33

32_43-Fac de Drept.indd 33

14/08/14 12:58


Fațada principală, dominată de cele 5 statui cu marii juriști ai Antichității / The main facade, dominated by the five statues depicting the major jurists of Antiquity

36 Facultatea de Drept

32_43-Fac de Drept.indd 36

14/08/14 12:58


Aripa dreaptă / The right wing

the law faculty 37

32_43-Fac de Drept.indd 37

14/08/14 12:58


Holul central, de la nivelul parterului, cu acces către aulă / The central foyer of the ground floor, with acces to the assembly hall

40 Facultatea de Drept

32_43-Fac de Drept.indd 40

14/08/14 12:59


Aula / The assembly hall the law faculty 41

32_43-Fac de Drept.indd 41

14/08/14 12:59


Universitatea de medicină și farmacie ”carol davila” THE UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY “CAROL DAVILA” Carol Davila s-a născut la Parma, în Italia. Louis Blanc s-a născut în Elveţia. Amândoi s-au format la Paris, absolvind cu brio cele mai reputate facultăţi ale vremii: Faculté de Médecine şi, respectiv, École des Beaux-Arts. Amândoi au venit în România cu planuri ambiţioase pentru o durată limitată de timp, iar apoi s-au instalat definitiv, întemeind familii. Şi amândoi au merite esenţiale în lansarea medicinei şi arhitecturii româneşti pe o orbită europeană modernă. În 1853, proaspăt licenţiat, Carol Davila susţine la Paris un concurs în urma căruia semnează un contract de trei ani pentru organizarea serviciului medical militar în Valahia. La numai trei zile după sosirea în Bucureşti, câştigă încrederea – ulterior şi prietenia – domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei, prezentându-i un plan de reforme detaliat şi competent, întocmit în urma inspecţiei făcute la mănăstirea Mihai Vodă, unde funcţionau, în condiţii precare, de un pitoresc pur balcanic, lazaretul armatei şi şcoala de felceri militari. Este învestit cu gradul de maior şi cu autoritatea de director. În 1855, unifică învăţământul medical militar şi civil în Şcoala de mică chirurgie, iar în 1857 înfiinţează Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, care capătă în 1869 statut de facultate a Universităţii din Bucureşti. Din anul 1859, şcoala condusă de Carol Davila a coabitat, împreună cu Spitalul Oştirii şi cu Şcoala de Veterinărie, în imobilul din strada Ştirbei Vodă nr. 79. În 1889, cele trei instituţii se mută în pavilioanele anume construite pe terenul delimitat de strada Francmasonă (azi:

Universitatea de Medicină și Farmacie, imagine de arhivă / The University of Medicine and Pharmacy, archive image

Carol Davila was born in Parma, Italy. Louis Blanc was born in Switzerland. Both were educated in Paris, graduating with flying colours from the most prestigious faculties of the time: the Faculté de Médecine and the École des Beaux-Arts respectively. Both came to Romania with ambitious plans; they came for a limited period of time, but ended up staying permanently and starting families. Both played an essential rôle in launching Romanian medicine and architecture onto a modern European orbit. In 1853, recent graduate Carol Davila entered a competition in Paris as a result of which he signed a three-year contract to organise the military medical corps in Wallachia. Just three days after his arrival in Bucharest he had already won the trust – and later the friendship – of Prince Barbu Dimitrie Știrbei, to whom he presented a detailed and competent plan of reforms, drawn up after an inspection of the Mihai Vodă Monastery, where, in chaotic, typically Balkan conditions, the army had a lazerette and school for orderlies. He was given the rank of major and the authority of a director. In 1855, he unified military and civil medical education, establishing a school for minor surgery, and in 1857 he founded the National School of Medicine and Pharmacy, which in 1869 gained the status of a faculty of the University of Bucharest. From 1859 the school headed by Carol Davila was housed in the same building as the Army Hospital and Veterinary School, at no. 79 Știrbei Vodă Street. In 1889 the three institutions moved to specially built separate pavilions on the plot of land delimited by Francmasonă Street (now Romulus Vulcănescu Street) and Dinicu Golescu Boulevard. Functional and unassuming in appearance, the pavilions had the advantage of providing separate premises for the numerous establishments and activities initiated by Davila. But their development demanded that teaching activities be separated from treatment of the sick, the majority of whom were contagious. The Faculty of Medicine building was to be constructed on the new Independence Boulevard (now Eroilor Sanitari Boulevard), laid out between the Dâmbovița River – whose course had been straightened in 1880 – and Cotroceni Palace. The designs were drawn up in the summer of 1896. The architect, Louis Blanc, born in Geneva, schooled in Zürich and Paris, and professionally established in France, was irresistibly drawn to Romania thanks to the good offices of his friend from his student days, Ion Mincu. To Romanian education he gave the University of Jassy and he augmented the endowments of the Little Paris with the Ministry of Agriculture

44 Universitatea de medicină și farmacie carol davila" "

44_57-Fac de Medicina.indd 44

14/08/14 14:33


Romulus Vulcănescu) şi bulevardul Dinicu Golescu. Funcţionale şi mai degrabă modeste ca înfăţişare, aceste pavilioane aveau calitatea de a găzdui separat numeroasele stabilimente şi activităţi iniţiate de Davila. Dar evoluţia lor impunea detaşarea activităţilor didactice de tratamentul bolnavilor, majoritatea contagioşi. Sediul dedicat Facultăţii de Medicină urma să fie construit pe noul bulevard al Independenţei (azi: bd. Eroilor Sanitari), trasat între albia Dâmboviţei – recent regularizată în 1880 – şi palatul Cotroceni. Proiectul este întocmit în vara anului 1896. Autorul său, arhitectul Louis Blanc, născut la Geneva, şcolit la Zürich şi Paris, consacrat profesional în Franţa, a fost irezistibil atras de România prin bunele oficii ale colegului şi prietenului său din studenţie, Ion Mincu. A dăruit învăţământului românesc Universitatea din Iaşi şi a sporit zestrea Micului Paris cu Ministerul Agriculturii (1895), Institutul de Bacteriologie (1895), reşedinţele Nicolae Filipescu (1888), Take Ionescu (1897), Ion Lahovary (1889), Herman Speyer (1900) şi altele. Palatul Facultăţii de Medicină i-a fost cântec de lebădă. Răpus în aprilie 1903 de o boală căreia medicii acelei vremi nu-i ştiau leacul, Louis Blanc nu a participat la festivitatea de inaugurare din 12 octombrie 1903. Cu aceeaşi ocazie s-a dezvelit şi statuia doctorului Davila, căruia medicina românească îi este îndatorată cu mult mai mult. Palatul care adăposteşte de peste o sută de ani facultatea bucureşteană de medicină constituie un etalon al arhitecturii neoclasice europene. Beneficiind de un amplasament nou, liber de vecini şi de servituţi, partiul urmează cu seninătate tiparul extras din arhitectura aulică franceză (simetrie; succesiune de curţi interioare; accente volumetrice în ax şi la extremităţi) şi adaptat întru folosul şi măreţia instituţiilor republicane. Nota distinctivă o dau ferestrele uriaşe, arcate semicircular, care înconjoară clădirea pe trei laturi. Par scoase din scară, pe faţade golurile domină net zidăria şi din acest conflict al proporţiilor ţâşneşte monumentalitatea edificiului. La fel de impozante sunt coloanele ionice de ordin colosal care susţin frontonul de la intrare, înnobilat cu sculpturi ce reprezintă personaje mitologice. Arsenalul neoclasic este completat de ornamentica judicios distribuită. Modenaturi severe, subliniate de şiraguri de ove şi denticuli, casete şi medalioane, basoreliefuri figurative, coroane de lauri şi ghirlande acoperă şi delimitează componentele faţadei. Acelaşi repertoriu decorativ, dar la o scară redusă, adecvată spaţiilor interioare, agrementează plafoane, pereţi şi scări. De un tratament privilegiat se bucură amfiteatrul, unde stucaturile de pe plafon şi din jurul ferestrelor contrastează cu mobilierul de lemn, sculptat într-o manieră similară. În bibliotecă, înălţimea dublă dictată de ferestre a permis instalarea unui registru suplimentar de rafturi, accesibil de pe o supantă din fier forjat. Calitatea deosebită a materialelor de finisaj şi acurateţea execuţiei întregesc valoarea proiectului şi subliniază caracterul emblematic al edificiului.

Plan parter / Groundfloor blueprint

(1895), the Institute of Bacteriology (1895), residences for Nicolae Filipescu (1888), Take Ionescu (1897), Ion Lahovary (1889), Hermann Speyer (1900), and others. The Palace of the Faculty of Medicine was his swan song. In April 1903 Louis Blanc died from an illness that was incurable in those days and so he did not take part in the inauguration, held on 12 October 1903. At the inauguration, a statue of Dr Davila was unveiled, a monument to the man to whom Romanian medicine is indebted for so much. The palace that for more than one hundred years has housed Bucharest’s faculty of medicine set a new standard in European neo-classical architecture. Enjoying a new site free of neighbours and obligations, the building serenely followed the pattern of French court architecture (symmetry, series of inner courtyards, volumetric accents along the axis and at the extremities), adapting it to the uses and grandeur of a republican institution. A distinctive note is lent by the huge windows and the semi-circular arqués that surround the building on three sides: they seem out of proportion, on the façades the blank spaces dominate the brickwork, and from this clash of proportions bursts the monumentality of the edifice. Similarly imposing are the colossal Ionic columns that support the entrance fronton, ennobled with sculptures of mythological figures. The neo-classical arsenal is completed with judiciously distributed ornamentation. Austere modénatures, emphasised with chains of eggs and denticules, cassettes and medallions, figurative bas-reliefs, laurel wreaths and garlands cover and delimit the components of the façade. The same decorative repertoire, but on a smaller scale, appropriate to the interior spaces, adorns the ceilings, walls and staircases. The auditorium is given a privileged treatment, with stuccoed ceilings and window settings contrasting with the similarly carved woodwork. In the library, the double height imposed by the windows allowed an extra level of shelves to be installed, reached via a wrought iron walkway. The exceptional quality of the finishing materials and the accuracy of the work enhance the value of the design and underline the emblematic nature of the edifice.

THE UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY “CAROL DAVILA” 45

44_57-Fac de Medicina.indd 45

14/08/14 13:06


Statuia lui Carol Davila / The statue of Carol Davila

46 Universitatea de medicină Č™i farmacie carol davila" "

44_57-Fac de Medicina.indd 46

14/08/14 13:07


Intrarea principală / The main entrance THE UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY “CAROL DAVILA” 47

44_57-Fac de Medicina.indd 47

14/08/14 13:07


Holul central de la parter / The main foyer of the groundfloor

52 Universitatea de medicină Č™i farmacie carol davila" "

44_57-Fac de Medicina.indd 52

14/08/14 13:08


Holul de onoare / The hall of honor THE UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY “CAROL DAVILA” 53

44_57-Fac de Medicina.indd 53

14/08/14 13:08


Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu" " "Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism În a doua jumătate a veacului al XIX-lea, odată cu formarea statului naţional român modern şi cu edificarea primelor instituţii publice, a apărut şi o nevoie acută pentru arhitecţi şcoliţi pe meleaguri natale. Cu atât mai mult cu cât până atunci arta de a construi în România a fost făcută cu precădere de meşteri locali, în cazuri sporadice de arhitecţi străini şi, în şi mai puţine, de arhitecţi români, dar cu toţii formaţi în Occident. Deşi intenţia de a organiza o formă de învăţământ care să pregătească viitorii arhitecţi ai ţării a existat încă din 1832, primul gest semnificativ în materializarea acesteia a fost făcut de Alexandru Ioan Cuza, în octombrie 1864, prin decretul care prevedea înfiinţarea unei şcoli de „ponţi, şosele, de mine şi de arhitectură”. La nicio lună însă, va promulga un nou decret în urma căruia vor lua naştere şcolile naţionale de belle arte, în Iaşi şi Bucureşti, a căror programe cuprindeau şi cursuri speciale de arhitectură, organizate în secţii independente, cu o durată de trei ani. Dacă secţia din Iaşi, după nouă ani de funcţionare, nu a dat niciun arhitect, cea din Bucureşti, în patru ani de activitate, a reuşit să instruiască un număr de fix patru studenţi, dintre care doi au rămas în istorie: Alexandru Freiwald şi Toma N. Socolescu (tatăl lui Toma T. Socolescu). Începând cu 1868, secţia de arhitectură din Bucureşti încetează cursurile, deşi numele îi rămâne înscris în programul general al şcolii de Belle Arte. Abia în 1897 îşi va relua sistematic activitatea, atunci când Spiru Haret va decide oficializarea şcolii particulare de arhitectură înfiinţată în urmă cu 5 ani de Societatea Architecţilor Români şi patronată de Alexandru Orăscu, având de data aceasta în jur de 40 de cursanţi. De aici şi până la decizia aceluiaşi Spiru Haret de a-i acorda statutul de instituţie independentă a rămas doar un pas, căci în 1904 se înfiinţează Școala Superioară de Arhitectură, condusă de directorul Ermil Pangrati. În lipsa unor cadre didactice specializate, primii profesori ai instituţiei au fost cei mai buni profesionişti ai vremii, printre care se numărau Ion Mincu, Petre Antonescu, N. GhikaBudeşti şi Grigore Cerchez, arhitecţi care şi-au propus să schimbe faţa arhitecturii româneşti imprimând operelor lor un specific naţional. În acest context nu este deloc surprinzător că, atunci când s-a decis construirea unui sediu propriu, stilul neoromânesc a fost considerat cel mai potrivit. Proiectat în 1912 de către Grigore Cerchez şi finalizat în 1927, Palatul Institutului de Arhitectură reprezintă probabil cea mai notabilă creaţie a arhitectului. Motive arhitecturale brâncoveneşti, detalii specifice artei populare, influenţe otomane şi ale Renaşterii italiene, toate sunt elemente

In the second half of the nineteenth century, when the modern Romanian state was formed and the first public institutions were built, there also arose an acute need for architects trained in their native land. All the more so given that in Romania the art of building was mainly practised by local craftsmen, by foreign architects in sporadic cases, and by Romanian architects trained in the West in even fewer cases. Although the intention to organise a form of education to train the country’s future architects existed as early as 1832, the first significant move in this direction was made by Alexander John Cuza in 1864, when he passed a decree that envisaged the establishment of a school for “bridges, highways, mines and architecture.” But not even a month later, he passed a new decree, as a result of which the national schools of the fine arts would be established in Jassy and Bucharest, whose syllabuses also included special courses on architecture, organised in independent sections and lasting three years. Whereas nine years later the Jassy section had not produced one architect, the Bucharest section, within four years, managed to train four students, two of whom have gone down in history: Alexandru Freiwald and Toma N. Socolescu (the father of Toma T. Socolescu). In 1868, the Bucharest architecture section suspended its courses, although its name remained on the general syllabus of the School of Fine Arts. It was not until 1897 that it resumed its courses in a systematic manner, when Spiru Haret decided to officialise the private architectural school founded five years previously by the Society of Romanian Architects, under the patronage of Alexandru Orăscu, which this time had around forty students. It was only one small step for Spiru Haret to grant the school the status of independent institution, and in 1904 the Higher School of Architecture was established, under the directorship of Ermil Pangrati. Given the shortage of specialised teaching staff, the institution’s first professors were the best professionals of the day, including Ion Mincu, Petre Antonescu, Nicolae Ghika-Budeşti, and Grigore Cerchez, architects who aimed to change the face of Romanian architecture by stamping their works with the national specificity. In this context it is not at all surprising that when it was decided to construct a separate building for the school, the NeoRomanian Style was deemed to be the most suitable. Designed in 1912 by Grigore Cerchez and finished in 1927, the Palace of the Institute of Architecture is probably the architect’s most notable building. The Brâncoveanu-style architectural motifs, details specific

58 Universitatea de Arhitectur ă şi Urbanism Ion Mincu” ”

58_69-Arhitectura Mincu.indd 58

14/08/14 13:13


Fațada principală a corpului vechi / The main facade of the old wing

ale stilului epocii, alese pentru a oferi studenţilor care urmau să-i treacă pragul o importantă lecţie despre idealurile arhitecturale ale vremii. Proporţiile echilibrate ale volumului, ritmul şi unitatea faţadei care alternează suprafeţe de zidărie simplă cu ancadramente a căror expresie plastică diferă de la un registru la altul , împreună cu abundenţa ornamentelor sunt poate cele mai reprezentative detalii ale edificiului. Odată cu sporirea substanţială a numărului de studenţi din anii postbelici, clădirea a devenit neîncăpătoare. Drept urmare, în anul 1962 s-a aprobat proiectul de extindere al sediului Institutului de Arhitectură, cu două noi corpuri de clădire, construite de-a lungul străzilor Edgar Quinet şi Academiei. Într-o primă etapă, între 19621963, s-au realizat latura de pe strada Edgar Quinet şi racordarea la construcţia existentă pe baza unui proiect elaborat de arhitectul Heinz Novac. Apoi, între anii 1963 și 1968, sub coordonarea arhitecţilor Elena Voinescu şi George Filipeanu, s-au construit un volum cu parter şi 6 etaje pe colţul străzilor E. Quinet şi Academiei, un corp cu subsol, parter şi 4 etaje de-a lungul străzii Academiei şi un al treilea volum, alcătuit din parter şi subsol extins, în incinta interioară, care adăposteşte sala de gimnastică, bufetul şi coridoarele de legătură cu corpul vechi. Dispunerea pe registre a elementelor verticale care încadrează golurile de ferestre, împreună cu placarea faţadelor cu piatră de Podeni sunt câteva mijloace prin care s-a urmărit crearea unei relaţii cât mai armonioase cu vechea faţadă. Mai mult, prin modul de ocupare a terenului şi plastica expresivă, noua clădire a Institutului de Arhitectură nu doar completează funcţiunile edificiului proiectat de Grigore Cerchez, ci individualizează puternic spaţiul urban adiacent.

to folk art, and Ottoman and Italian influences are all elements of the style of the period, selected in order to provide the students who were to cross the threshold an important lesson on the architectural ideals of the time. The balanced proportions of the volume, the flow and unity of the façade, which alternates plain brickwork with frames whose plastic setting differs from one register to another, and the abundance of ornaments are perhaps the building’s most representative details. With the substantial increase in the number of students brought by the post-war period, the building became too small. Consequently, in 1962 a design for an extension of the Institute of Architecture was passed, featuring two new wings, situated on Edgar Quinet Street and Academiei Street. In the first phase, between 1962 and 1963, the wing on Edgar Quinet Street was built, linking up with the existing building based on a design drawn up by architect Heinz Novac. Subsequently, between 1963 and 1968, under the supervision of architects Elena Voinescu and George Filipeanu, a volume with a ground floor and six storeys was built on the corner of Edgar Quinet Street and Academiei Street, a wing with a basement, ground floor and four storeys on Academiei Street, and a third volume, consisting of a ground floor and extended basement, in the inner courtyard, which houses a gymnasium, canteen, and corridors linking it with the old wing. The arrangement by register of the vertical features that frame the windows and the cladding of the façades with Podeni stone are two of the means whereby as harmonious as possible a relationship with the old façade was pursued. In addition, thanks to the way in which it occupies the terrain and thanks to its plastic expression, the new building of the Institute of Architecture not only augments the functions of the edifice designed by Grigore Cerchez, but also strongly individualises the adjacent urban space.

"Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism 59

58_69-Arhitectura Mincu.indd 59

14/08/14 13:13


Corpul vechi, vedere frontală asupra intrării principale / The old wing, front view of the main entrance 62 Universitatea de Arhitectur ă şi Urbanism Ion Mincu” ”

58_69-Arhitectura Mincu.indd 62

14/08/14 13:13


Corpul vechi, detaliu de faČ›adă / The old wing, facade detail

"Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism 63

58_69-Arhitectura Mincu.indd 63

14/08/14 13:14


Sala Frescelor / The Frescos Hall

68 Universitatea de Arhitectur ă şi Urbanism Ion Mincu” ”

58_69-Arhitectura Mincu.indd 68

14/08/14 13:14


Sala Senatului / The Senate Hall

Biblioteca / The Library "Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism 69

58_69-Arhitectura Mincu.indd 69

14/08/14 13:14


Academia de Studii Economice BUCHAREST UNIVERSITY OF ECONOMIC STUDIES Premisele învăţământului economic superior în România au existat încă din 1859, când Alexandru Ioan Cuza declara într-un mesaj oficial că bunăstarea ţării se află în strânsă legătură cu înființarea unei facultăţi de ştiinţe economice. Cu toate acestea, va trece mai bine de jumătate de veac până când Nicolae D. Xenopol, ministru al Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri cu studii în Germania, Franţa şi Anglia, va influenţa promulgarea unui decret regal care, la 6 aprilie 1913, prevedea întemeierea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Un gest semnificativ, cu efecte majore asupra viitorului naţiunii, mai ales dacă avem în vedere că până la acel moment pregătirea economică se realiza doar în şcoli medii şi superioare de comerţ şi în cadrul facultăţilor de drept. În lipsa unui sediu propriu, nou-înfiinţata Academie va funcţiona într-o clădire de factură eclectică, închiriată pe Calea Victoriei, la numărul 102, în imediata vecinătate a Bibliotecii Centrale Universitare, dar care, într-o etapă ulterioară va fi demolată, pe locul ei găsindu-se azi parcarea Ateneului Român. Deşi primii ani de existenţă ai instituţiei au însemnat lipsuri financiare şi nerecunoaştere din partea celorlalte universităţi din capitală, situația urma să se schimbe în scurt timp. După achiziția terenurilor adiacente Pieţei Lascăr Catargiu, actuala Piaţă Romană, în 1924 au fost demarate lucrările de construcţie la noul Palat al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Arhitect a fost ales profesorul Grigore Cerchez, cel care a proiectat o altă clădire reprezentativă pentru învăţământul superior din București, Palatul

Imagine din perioada construcției / Image taken during construction

The premises for Romanian higher education in the field of economics existed as early as 1859, when Alexander John Cuza declared in an official message that the country’s prosperity would be closely linked to the establishment of a faculty of economic science. Nevertheless, more than half a century was to pass before Nicolae D. Xenopol, the Minister of Industry and Commerce, supported by a group of young men educated in Germany, France and England, was able to influence the promulgation of a royal decree, which, on 6 April 1913, demanded the establishment of the Academy of Higher Commercial and Industrial Studies. It was a significant gesture, with major effects on the nation’s future, especially if we bear in mind that thitherto economics was taught only in middle and higher trade schools and in law faculties. Not having its own building, the newly founded Academy rented premises at No. 102 Victoriei Avenue, in the immediate vicinity of the Central University Library. The eclectic building, with richly ornamented façades, was constructed at the end of the nineteenth century, on the site of what is now the car park of the Romanian Athenaeum. Although the institution’s early years brought with them financial hardships and a lack of recognition on the part of the capital’s other universities, things were soon to change. After the purchase of land adjacent to Lascăr Catargiu Square (now Romană Square), work began on construction of the new Palace of the Academy of Higher Commercial and Industrial Studies in 1924. The architect chosen was Grigore Cerchez, who also designed another of the capital’s monuments to higher education: the Palace of the Architectural Institute. Collaborating with architects Edmond van Sannen Algi and Arghir Culina, Cerchez succeeded in creating a new architectural symbol of the capital, this time resorting to the language of the neo-classical style, most likely for functional reasons. Rhythm, symmetry, sobriety, and muted decorative details are just a few of the elements that define the building’s exterior. The monumentality of the facades is accentuated by the use of colossal columns, in two rows the height of two storeys. The corner adjacent to Căderea Bastiliei Street is also judiciously designed: the volume marking the connection between the two separate wings is circular in plan and capped with a cupola surmounted by a lantern. The edifice was constructed in three stages, one for each of the three wings that make up the building. The main wing, facing the square, was inaugurated in 1926 and houses the rector’s office, the

70 Academia de Studii Economice

70_83-Ase.indd 70

14/08/14 13:19


Institutului de Arhitectură. Colaborând cu arhitecţii Edmond van Sannen Algi şi Arghir Culina, G. Cerchez a reuşit să creeze un nou simbol arhitectural al capitalei, făcând apel de această dată, cel mai probabil din cauza funcţiunii, la limbajul plastic al stilului neoclasic. Ritm, simetrie, sobrietate, modestia detaliilor decorative sunt câteva dintre elementele care definesc exteriorul clădirii. Caracterul monumental al faţadelor este accentuat de utilizarea coloanelor colosale, care se desfăşoară pe înălţimea a două etaje. Judicios este rezolvat și colţul dinspre strada Căderea Bastiliei, volumul care marchează legătura dintre cele două corpuri distincte având un plan circular şi terminându-se cu o cupolă, surmontată de un lanternou. Construcţia edificiului s-a realizat în trei etape, corespunzătoare celor trei corpuri de clădire din care se compune. Corpul principal, orientat către piaţă, a fost inaugurat în 1926 pentru a adăposti Rectoratul, Aula, amfiteatre, săli de curs şi, nu în ultimul rând, un impresionant hol de acces, cu pardoseli, tavane şi balustrade bogat decorate. Cel de-al doilea corp, al Bibliotecii, este amplasat pe strada Căderea Bastiliei şi a fost inaugurat în 1935. Acesta comunică cu primul volum prin intermediul unui hol de trecere obţinut în urma lărgirii unui gol de fereastră existent. Clădirea Muzeului Comercial şi Biroului Comercial, construită în continuarea Bibliotecii a fost deschisă publicului în 1940. Acest corp de clădire, în care în prezent se găsesc sălile de lectură, a fost conceput iniţial pentru a găzdui săli pentru seminarii, un birou comercial modern, un muzeu al comerţului şi, la ultimul etaj, săli pentru sport. Unul dintre punctele de atracție majore ale Academiei de Studii Economice este Aula Magna, amenajată încă de la începuturi în corpul principal al clădirii. Ea se compune dintr-un parter, unde cele peste 200 de scaune sunt aşezate în amfiteatru, două loje elegante şi un balcon cu scaunele dispuse, de asemenea, în amfiteatru. Deşi arhitectura spaţiului stă mărturie pentru măiestria lui Grigore Cerchez, Aula este cunoscută în primul rând pentru fresca cu care Cecilia Cuţescu-Storck a înzestrat-o în perioada 1932-1933. Pe peretele uşor curbat din spatele tribunei, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, se desfăşoară „Istoria comerţului românesc”, înfățișând peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre. Dezvoltarea semnificativă a ştiinţelor economice pe parcursul anilor postbelici a impus o nouă restructurare a învăţământului de profil, care, printre altele, a însemnat şi mărirea numărului de studenţi. Cum vechea clădire a Academiei de Studii Economice nu mai putea satisface aceste nevoi, s-a decis extinderea sa cu noi construcţii, amplasate la mică distanță, pentru a permite libera circulație a studenților și profesorilor prin intermediul unor corpuri de legătură. Astfel, noul sediu al instituţiei, construit în anii 1967-1970 după un proiect coordonat de arh. Cleopatra Alifanti, a contribuit la configurarea unui spaţiu semnificativ al capitalei, în care arhitectura veche se întâlneşte cu cea modernistă.

Aula Magna înainte de finalizare / The Aula Magna before completion

auditorium, lecture theatres, classrooms and, not least, an imposing entrance hall, with richly decorated floors, ceilings and balustrades. The library wing is situated on Căderea Bastiliei Street and was inaugurated in 1935. It communicates with the main wing via a passageway created by the widening of an existing window aperture. The building of the Commercial Museum and Commercial Library, constructed as an extension of the Library, was opened to the public in 1940. This wing, which now houses the reading rooms, was initially intended to have seminar rooms, a modern commercial office, a museum of commerce, and, on the top floor, sports halls. One of the major attractions of the Academy of Economic Sciences is the Aula Magna, part of the main wing from the very beginning. It is made up of a ground floor, with more than two hundred seats, two elegant boxes, and a balcony, likewise with seating. Although the architecture of the space is a testament to the mastery of Grigore Cerchez, the Aula is famous above all for the frescoes that Cecilia Cuțescu-Storck painted here in 1932-33. On the gently curving wall behind the podium, The History of Romanian Commerce takes up one hundred square metres and depicts more than a hundred lifesize figures arranged in six registers. The significant development of the economic sciences during the post-war years led to a restructuring of education in the field, which, among other things, also meant an increase in the number of students. As the old Academy of Economic Sciences building could no longer meet the demand, it was decided that an extension should be built a short distance away, in order to allow the free circulation of students and teachers via connecting wings. The new building, constructed in 1967-70 and designed by a team of architects headed by Cleopatra Alifanti, contributed to the structuration of a significant space within the capital, where old architecture meets its modernist counterpart.

BUCHAREST UNIVERSITY OF ECONOMIC STUDIES 71

70_83-Ase.indd 71

14/08/14 13:19


Vedere generală / General view

72 Academia de Studii Economice

70_83-Ase.indd 72

14/08/14 13:20


Detaliu de fațadă / Facade detail

BUCHAREST UNIVERSITY OF ECONOMIC STUDIES 73

70_83-Ase.indd 73

14/08/14 13:20


Holul central al vechiului corp, cu acces spre Aula Magna / Central foyer of the old wing, with acces to the Aula Magna

78 Academia de Studii Economice

70_83-Ase.indd 78

14/08/14 13:21


Aula Magna / Aula Magna

BUCHAREST UNIVERSITY OF ECONOMIC STUDIES 79

70_83-Ase.indd 79

14/08/14 13:21


Universitatea PolitehnicA Din București / campus splaiul independenȚei University politehnica of Bucharest / Independenței Embankment Campus În spiritul ingineresc al preciziei, trebuie admis faptul că Politehnica are cei mai mulţi studenţi. Este firesc aşadar să dispună de cel mai amplu complex de clădiri universitare din Bucureşti. În deceniile ′50-′60, industrializarea masivă necesita un efectiv de ingineri ce depăşea cu mult capacitatea sediului din strada Polizu. Această situaţie a justificat realizarea unui vast campus universitar, amplasat între cartierul Militari şi Splaiul Independenţei, completat cu unele dotări – cămine, cantine etc. – situate pe malul opus al râului. Proiectul a fost iniţiat în 1962. Şantierul deschis în 1966 punctează inaugurarea primelor săli de curs (corpul BN) în anul 1969. În 1971 sunt date în folosinţă Rectoratul, Centrul de Calcul şi câteva pavilioane din zona de nord (corpurile CB-CF). Lucrările acestei etape definitorii se încheie în 1976. Chiar în anul următor apare în incintă Intreprinderea de aparate pentru cercetare (arh. Corneliu Borcoman). Între anii 1996-1998 se ridică biserica Sf. Grigore Palama, iar construcţia unei noi biblioteci acoperă intervalul 1999-2012. Şi cronologia rămâne deschisă: în 2009 a fost întocmit proiectul unui Centru de Conferinţe cu un auditoriu de 1 200 de locuri. Posibilitatea dezvoltării în timp – acum confirmată – a fost una dintre priorităţile vizate de arhitectul Octav Doicescu şi de numeroşii săi colaboratori: Paraschiva Iubu, Ştefan Lungu, Carol Hacker, Petre Swoboda, Ion Podocea, Nicolae Perianu, Costin Pastia, Aurel Teodorescu, Victor Aslan, Florica Ionescu, Toader Panait. Lista poate părea fastidioasă, dar e pe deplin justificată de

Holul central al amfiteatrelor din corpul clădirii de învățământ general (azi Facultatea de Științe Aplicate). 1970 / The central foyer of the amphitheatres in the general education building (currently the Faculty of Applied Sciences). 1970

In the spirit of engineering precision, it must be allowed that the Polytechnic has the most students. It is therefore natural that it should have the largest complex of university buildings in Bucharest. In the 1950s and 60s massive industrialisation required a supply of engineers that by far outstripped the capacity of the building on Polizu Street. The situation justified the creation of a vast university campus, situated between the Militari district and Independenței Embankment, along with auxiliary buildings – halls of residence, canteens, and so on – situated on the opposite bank of the river. Planning work commenced in 1962. The building site was opened in 1966 and the first classrooms (the BN wing) were inaugurated in 1969. In 1971 the Rector’s Office, Calculation Centre and other pavilions in the northern zone (CB to CF wings) were opened for use. Work on this defining stage was concluded in 1976. The following year the Research Apparatus Factory (architect: Corneliu Borcoman) was finished. Between 1996 and 1998 the St Gregory Palamas Church was built, and between 1999 and 2012 a new library. And the chronology remains open-ended: in 2009 plans for a Conference Centre with a 1,200-seat auditorium were drawn up. The possibility of long-term development – now confirmed was a priority for architect Octav Doicescu and his numerous collaborators: Paraschiva Iubu, Ştefan Lungu, Carol Hacker, Petre Swoboda, Ion Podocea, Nicolae Perianu, Costin Pastia, Aurel Teodorescu, Victor Aslan, Florica Ionescu, Toader Panait. The list might seem fastidious, but it is fully justified by the large scale of the work, the abundance of details, and, above all, the original nature of the project, when viewed in the context of Romanian architecture from that period. Designed for 10,000 students and 1,600 teaching staff, the complex developed organically according to a system of axes and multivalent relations. The twelve faculties of the time were not grouped administratively, but rather distributed in five functional units, according to the nature of the activity and equipment in question. The corpora of these sub-ensembles are not centripetally combined, but rather they open up onto the neighbouring spaces and structures. The ensemble’s freedom of organisation also governs the treatment at the level of the object. Differing in scale and purpose, the components preserve an overall unity thanks to the repetition of

84 campus splaiul independenȚei

84_99-Politehnica.indd 84

14/08/14 13:26


amploarea lucrării, de abundenţa detaliilor şi mai ales de caracterul original al proiectului – privit în contextul arhitecturii româneşti din acea perioadă. Gândit pentru 10 000 de studenţi şi 1 600 de cadre didactice, ansamblul se dezvoltă organic, după un sistem de axe şi relaţii plurivalente. Cele 12 facultăţi ale momentului nu au fost grupate administrativ, ci distribuite în cinci unităţi funcţionale, după natura activităţii şi a echipamentelor. Corpurile acestor subansambluri nu sunt asociate centripet, ci se deschid către spaţiile şi construcţiile învecinate. Libertatea de organizare a ansamblului guvernează şi tratarea la nivel de obiect. Diferite ca amploare şi destinaţie, componentele păstrează o unitate de ansamblu prin reluarea unor elemente arhitecturale, ritmarea faţadelor, dialogul finisajelor de beton, cărămidă şi tencuială. Expresia plastică mizează pe exprimarea elementelor structurale atât pe faţade (rasterul de beton), cât şi în interior (stâlpi, nervuri, plafoane casetate), în deplină consonanţă cu profilul tehnic al aşezământului. Cu egală onestitate sunt puse în valoare şi trăsăturile funcţionale, prin volume puternic modelate: decroşuri, console, luminatoare. Nota distinctivă a imaginii de ansamblu o dau – ca şi la sediul din Calea Griviţei – suprafeţele mari de cărămidă aparentă. Dar asemănările se opresc aici, noul complex fiind conceput şi realizat pe coordonatele moderne ale unui campus universitar din anii ′60. Rectoratul, a cărui cupolă lenticulară levitează peste un volum masiv şi puternic vibrat, ordonează şi domină distribuţia aparent liberă a clădirilor risipite în verdeaţă. Corpul destinat învăţământului general conţine amfiteatre, săli de seminar, laboratoare şi săli de desen, exprimate distinct în faţadă prin volume articulate, jucate pe înălţimea a două, trei sau patru niveluri. Construcţiile destinate profilului „Mecanică” (corpurile C) se constituie într-o configuraţie tentaculară, alcătuită din volume cu o mare varietate de forme şi gabarit. Este consecinţa firească a diversităţii laboratoarelor, multe dotate cu motoare şi utilaje grele, ale căror vibraţii şi zgomote trebuiau izolate. Profilul „Electrotehnică”, cu cea mai mare arie desfăşurată (38 000 mp) e personalizat în mod deosebit prin amplasament. Frontul dinspre bulevardul Iuliu Maniu, cu mari decalaje în adâncime, e dominat de un volum înalt, care grupează pe cinci etaje laboratoarele de automatică. Restul construcţiilor coboară perpendicular cornişa Dâmboviţei, pe o denivelare de 12 metri. În perioada inaugurării, 1969-1976, denumirea oficială era Institutul Politehnic „Gheorghe Gheorghiu-Dej”. În timp, structura organizatorică a evoluat, au apărut discipline noi, unele secţii au fost comasate, altele au devenit institute de învăţământ autonome. Din noiembrie 1992, titulatura instituţiei este Universitatea Politehnica din București.

Rectoratul și corpul clădirii de învățământ general, vedere spre nord. 1970 / The Rector's Office and the general education building, view from north. 1970

architectural elements, the rhythm of the façades, and the dialogue of the concrete, brick and plaster finishes. The plastic expression wagers on the expression of structural elements both on the façades (the concrete grid) and in the interiors (posts, struts, cassette ceilings), which are fully consonant with the technical profile of the complex. With equal honesty, the functional features are displayed via strongly modelled volumes: recessed areas, consoles, skylights. The large surface areas of bare brick lend the complex a distinctive note, comparable to the Griviței Avenue building. But the likenesses end here, as the new complex was designed and built along the modern lines of a sixties university campus. The Rector’s Office, whose lenticular cupola hovers above a massive and strongly vibratory volume, dominates and brings order to the apparently free distribution of the buildings scattered amid the greenery. The corpus assigned to general learning houses lecture theatres, seminar rooms, laboratories and drawing rooms, expressed separately on the façade via articulated volumes unfolding over two, three or four storeys. The Mechanics buildings (C wing) are tentacular in plan, made up of volumes of a large variety of shape and size. It is a natural result of the diversity of the laboratories, many equipped with motors and heavy machinery, whose noise and vibrations had to be muffled. The Electro-Technics section, which has the largest area (38,000 square metres) is highly individualised thanks to its location. The front facing onto Iuliu Maniu Boulevard, with its large differences in depth, is dominated by a tall volume, which houses automation laboratories on five floors. The cornice of the rest of the structures descends perpendicular to the Dâmbovița River, the difference in level being twelve metres. Between 1969 and 1976, the period of its inauguration, the official name was the ˝Gheorghe Gheorghiu-Dej˝ Polytechnic Institute. In time, the organisational structure has evolved, new disciplines have come into being, some sections have merged together, and others have become autonomous institutes of learning. Since 1992, the institution has been called the University Poltehnica of Bucharest.

Independenței Embankment Campus 85

84_99-Politehnica.indd 85

14/08/14 13:26


86 campus splaiul independenČšei

84_99-Politehnica.indd 86

14/08/14 13:27


Rectoratul și Facultatea de Științe Aplicate. Vedere spre sud / The Rector's Office and the Faculty of Applied Sciences. South view Independenței Embankment Campus 87

84_99-Politehnica.indd 87

14/08/14 13:27


Rectoratul / The Rector's Office

98 campus splaiul independenČšei

84_99-Politehnica.indd 98

14/08/14 13:31


Independenței Embankment Campus 99

84_99-Politehnica.indd 99

14/08/14 13:31


Universitatea de Științe agronomice și medicină veterinară / campus agronomie University of Agronomic Science and Veterinary Medicine / Agronomie campus Autoproclamată drept ţară eminamente agricolă, România părea desemnată – şi resemnată – să realizeze venituri dacă nu fabuloase, cel puţin lesnicioase din exploatarea unei mâini de lucru şi a unor mijloace pe cât de necostisitoare, pe atât de rudimentare. Conştienţi de această discrepanţă, câţiva dintre tinerii porniţi să aducă în ţară scânteia progresului occidental s-au îndreptat către studiile agronomice. Unuia dintre ei, Alexandru Slătineanu, i s-a încredinţat în chiar anul obţinerii licenţei la Paris – 1852 – direcţia Şcolii Naţionale de Agricultură, înfiinţată la Pantelimon de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei pe o moşie luată în arendă de la Eforia Spitalelor Civile. Localul şcolii, construit în 1854 pentru un număr estimat de 20 de elevi, era nepretenţios, aducând mai degrabă cu o casă de târgoveţ, cu reminiscenţe rurale: o tindă centrală cu opt încăperi simetric dispuse de o parte şi de alta, unite pe latura lungă printr-o prispă din lemn. Conţinea o sală de curs, una de desen, o sală pentru maşini agricole şi machete, bibliotecă, spital, baie, o cameră pentru guvernator şi alta pentru slujnică. Pe lângă şcoală se mai găseau un hambar, o fierărie şi atelierul de unelte agricole. Ferma era lucrată cu săteni clăcaşi. În 1864, Ion Ionescu de la Brad reorganizează instituţia, iar la 1 august 1868, principele Carol I aşază piatra fundamentală a noului sediu, pe domeniul de la Herăstrău. Clădirea cu parter şi etaj avea 44 de încăperi: săli de curs, laboratoare, cancelarie, bibliotecă, dormitoare, cantină, anexe administrative. Fără veleităţi arhitecturale, cu ferestre aliniate simetric faţă de accesul supraetajat, edificiul

Școala de la Pantelimon / The School in Pantelimon

Self-proclaimed an predominantly agricultural country, Romania seemed designated for – and resigned to – the revenues if not fabulous, then at least comfortable, to be made from manual labour and tools as cheap as they were rudimentary. Aware of this discrepancy, a number of young men, determined to bring the spark of Western progress to their homeland, turned to the agronomic sciences. One of them, Alexandru Slătineanu, after receiving his Degree in Paris in 1852, was appointed director of the National School of Agriculture, founded in the Pantelimon district of Bucharest by Prince Barbu Dimitrie Știrbey on an estate leased from the Trusteeship of the Civil Hospitals. The school, built in 1854 for an estimated number of twenty pupils, was unassuming and looked more like a townhouse with rural references: a central gallery with eight rooms arranged symmetrically on either side, linked by a lengthwise porch. There was a classroom, a sketching room, a room for agricultural machinery and scale models, a library, a surgery, a bathroom, a room for the governor, and a servant’s room. Next to the school there was a barn, a smithy, and an agricultural tools workshop. The farm was worked by tithed villagers. In 1864, Ion Ionescu de la Brad reorganised the institution, and on 1 August 1868, Prince Carol I laid the foundation stone of the new building, on the Herăstrău Estate. The two-storey building had forty-four rooms: lecture theatres, laboratories, a chancellery, a library, dormitories, a canteen, and administrative annexes. Lacking in architectural ambitions, with windows aligned symmetrically to the entrance, the building provided suitable conditions for the around one hundred students and prestigious teaching staff. On its establishment in 1852, the teaching staff comprised Romanians trained in France and Germany and a few foreigners, who taught horticulture, crop-growing techniques and French. Three decades on, the teachers at Herăstrău were graduates of the Pantelimon Agricultural School, who had also defended doctorates in Paris, Jena, Berlin, Heidelberg, Munich and Leipzig. For research activities, naturally associated with didactic work, the Agronomic Research Station was established in 1887, the first of its kind in the country. In 1905, it moved into its own building, on a plot of land between the Chaussée and the lake of the Central Agricultural School. After 1936, when the Museum of the Village was laid out here, the building housed restoration laboratories. It was demolished in 1992 and the current headquarters of the Ministry of Culture was constructed on the site. On the school’s grounds there were residences

106 campus agronomie

106_117-Agronomie.indd 106

14/08/14 13:42


oferea condiţii propice celor aproximativ o sută de studenţi şi unui prestigios corp didactic. La înfiinţare, în 1852, printre profesorii români formaţi în Franţa şi în Germania figurau şi câţiva străini, care predau horticultura, fitotehnia şi limba franceză. Trei decenii mai târziu, profesorii de la Herăstrău erau absolvenţi ai şcolii de agricultură de la Pantelimon, cu doctorate susţinute la Paris, Jena, Berlin, Heidelberg, München sau Leipzig. Pentru activitatea de cercetare, asociată firesc celei didactice, se constituie în 1887 Staţiunea Agronomică, prima din ţară cu acest profil, care din 1905 capătă şi un sediu propriu, pe terenul dintre şosea şi lac al Şcolii Centrale de Agricultură. După 1936, când aici se amenajează Muzeul Satului, în clădire au funcţionat laboratoarele de restaurare. A fost demolată în 1992, pe locul ei construindu-se actualul sediu al Ministerului Culturii. În incinta şcolii se mai aflau locuinţe pentru personal (20 de camere), patru grajduri, o lăptărie, o remiză de maşini agricole, ateliere de rotărie şi fierărie, pătule şi magazii. În timpul conducerii lui Constantin Sandu Aldea (19191925) li se adaugă laboratorul de chimie, locuinţa directorului şi câteva încăperi pentru internat. Academicianul Gheorghe Ionescu-Şişeşti, susţinut de prestigiul său ştiinţific și de notorietatea de om politic, înfiinţează în 1927 Institutul de Cercetări Agricole al României. Doi ani mai târziu demarează lucrările sediului, aliniat la actualul bulevard Mărăşti, tăiat în 1912 către Hipodrom de-a dreptul prin grădina botanică a Școlii de Agricultură. Proiectul era întocmit de arhitecţii Florea Stănculescu, Stefan Peternelli şi Leonida Plămădeală, antreprenor fiind inginerul Liviu Ciulei. Lucrările merg poticnit, întrerupte de marea criză financiară din 1929-1933, iar inaugurarea se face abia pe 19 iunie 1937. Concomitent (1928-1934), Florea Stănculescu şi Radu Udroiu au mai realizat Laboratorul de Viticultură şi Căminul Studenţilor Agronomi. În mod surprinzător pentru un exponent al stilului neoromânesc interbelic, care cultiva un monumentalism forţat, împovărat de ornamente robust modelate (Stănculescu a ucenicit, împreună cu Peternelli, în atelierul lui Statie Ciortan), cele trei clădiri se înscriu decis pe linia unui modernism epurat de orice detalii. Faţadele prezintă suprafeţe netede, cu goluri dreptunghiulare sau arcade riguros circulare, cornişe vag sugerate. Expresia arhitecturală se bazează exclusiv pe jocul, cu adevărat subtil (Corbusier dixit) al volumelor lovite de lumină. Proiectul a fost conceput în 1929, simultan cu cinematograful Aro (arh. Horia Creangă, 1929-1935) şi anterior Academiei Militare (arh. Duiliu Marcu, 1937-39), cu care poate fi comparat ca anvergură şi monumentalitate. Tărăgănarea lucrărilor, amplasamentul periferic, dar mai ales arondarea – legitimă cantitativ, dar lacunară – a autorului la casta curentului naţional au făcut ca palatul Institutului Agronomic să nu beneficieze, în repertoriul modernismului românesc, de locul privilegiat pe care l-ar merita.

Clădirea Stațiunii Agronomice de la Herăstrău / The Agronomic Research Station in Herăstrău

for staff (twenty rooms), four stables, a dairy, an agricultural machinery depot, a wheelwright’s shop, a smithy, sheds, and storerooms. Under the directorship of Constantin Sandu Aldea (1919-25), a chemistry laboratory, director’s residence, and rooms for accommodation were added to the site. Academician Gheorghe Ionescu-Șișești, bolstered by his scientific prestige and fame as a politician, founded the Romanian Institute of Agricultural Research in 1927. Two years later, work began on the institute’s headquarters, aligned with what is now called Mărăști Boulevard, which was laid out in 1912, cutting straight through the botanical garden of the Agricultural School in the direction of the Hippodrome. The designs were drawn up by architects Florea Stănculescu, Stefan Peternelli and Leonida Plămădeală, and the contractor was engineer Liviu Ciulei. Work progressed in stops and starts, being interrupted by the Great Depression of 1929-33, and it was not inaugurated until 19 June 1937. In parallel (1928-1934), Florea Stănculescu and Radu Udroiu built the Viticulture Laboratory and the Agronomy Students Hall of Residence. Surprisingly for an example of the inter-bellum Neo-Romanian style, which cultivated a rather strained monumentality, burdened by chunky ornamentation (Stănculescu and Peternelli served their apprenticeship in the studio of Statie Ciortan), the three buildings are clearly aligned with a modernist style purged of details. The façades are smooth surfaces with rectangular blank spaces and rigorously circular arches and subtly suggested cornices. The architectural expression is based entirely on the genuinely subtle (Corbusier dixit) play of volumes bathed in light. The plans were drawn up in 1929, at the same time as the Aro Cinema (architect: Horia Creangă, 1929-35) and prior to the Military Academy (architect: Duiliu Marcu, 1937-39), with which it may be compared in terms of its monumental sweep. The delays in the building work, its peripheral location, and above all its author’s subservience – quantitatively legitimate, but lacunary – to the caste of the national movement in architecture meant that the palace of the Agronomic Institute has not enjoyed the privileged position within the repertoire of Romanian modernism that it deserves.

Agronomie campus 107

106_117-Agronomie.indd 107

14/08/14 13:42


108 campus agronomie

106_117-Agronomie.indd 108

14/08/14 13:42


Clădirea principală a campusului. Adăpostește Facultatea de Agricultură și Rectoratul / The main building of the campus. It houses the Faculty of Agriculture and the Rector's Office Agronomie campus 109

106_117-Agronomie.indd 109

14/08/14 13:43


Hol la parterul clădirii principale / Foyer on the ground floor of the main building

116 campus agronomie

106_117-Agronomie.indd 116

14/08/14 13:43


Holul central de la etajul I al clădirii principale / Central foyer on the first floor of the main building

Agronomie campus 117

106_117-Agronomie.indd 117

14/08/14 13:43


I n s t i t u Ţ ii d e î n vĂŢĂ m â n t s u p e r i o r d i n B u c u r e Ş t i

Univer sita s I n s t i t u t i o n s o f H i g h e r E d u c at i o n i n B u c h a r e s t

igloopatrimoniu

The urbanism and architecture of Romania’s capital has been described in terms of “the little Paris,” given the major influence of architects trained at the École des Beaux Arts. They included Frenchmen Cassien Bernard, Louis Blanc, and Paul Gottereau and Romanians Ion Mincu, Petre Antonescu and others, who designed major school and university buildings. These buildings lent shape to a modern capital, as well as inspiring the development of a nation that was beginning to ground itself in European values. prof. Sergiu Nistor, arch., PhD

Univer sita s

Despre urbanismul și arhitectura Bucureștiului s-a vorbit în termeni de „micul Paris”, pornind de la influenţa importantă pe care au avut-o arhitecţii formaţi la École des Beaux Arts. Printre aceștia se numără Cassien Bernard, Louis Blanc, Paul Gottereau, cărora li s-au alăturat românii Ion Mincu, Petre Antonescu și alţii, creatori de importante construcţii școlare și universitare. Acestea nu au dat doar formă unei capitale moderne, dar au și inspirat dezvoltarea unei naţiuni ce începea să se sprijine temeinic pe valorile europene. prof. dr. arh. Sergiu Nistor

igloopatrimoniu

zzz_Coperta_finala.indd 8

02/09/14 13:01


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.