Banchiza Urbana #8

Page 1

o publicaţie igloomedia

Puiu Manu, cel mai longeviv creator român de BD I MarcaK – Staţii de autobuz SoNoRo, muzica ce umple spaţii I Cristian Mungiu la 8 ediţii de Films de Cannes à Bucarest I Foto-București, varianta Alberto Groșescu I Pălării de la meșterul Nicu Realitatea colajelor lui Octav Moise I Prin ţară pe două roţi: Bikexplore Filmul și orașul: UrbanEye Film Festival



Banchizei Urbane îi place să descopere. Să fie surprinsă,

uimită, indignată și să povestească mai departe. Nu face discriminări și stă la o cafea, sau o ciorbă, după caz, prin cele mai noi baruri, cafenele, restaurante, bistrouri sau magazine de brânzeturi din oraș. Apoi ajunge la filme, în săli de spectacole, teatre, la vernisaje sau prin inedite biblioteci de materiale. Și nu-i ușor, pentru că, se știe, toamna, la București ajungi să te muţi la cinema și la teatru, alergi de la un concert de muzică de cameră la o expoziţie de fotografie și o lansare de carte, ca să nu mai amintim de timpul petrecut în staţiile de autobuz... Dar poate cel mai mult îi place Banchizei, indiferent de anotimp, să stea de vorbă cu oameni pentru a le descoperi proiectele, ideile. Eroii acestui număr sunt chiar ei, oamenii care văd, produc sau transmit frumos în București și în afara acestuia. Sunt fotografi care imortalizează vibraţia orașului, creatori de bandă desenată plini de vitalitate chiar și în prag de 90 de ani, artiști care decupează realitatea și o recompun într-un colaj, tineri care cutreieră ţara pe două roţi sau care se mută în sate spre a trăi noi povești, pălărieri pasionaţi și după o viaţă de ceea ce iese din mâinile lor, designeri care transfigurează realitatea, muzicieni, regizori, creatori de festivaluri. Nu rămâne decât să descoperiţi, la rândul vostru, oameni, povești, locuri, senzaţii și să trăiţi plenar toamna bucureșteană. P.S.: Banchiza a început să plutească și internaţional. Prima oprire: Barcelona. Manuela Zipiși


04 06 07 08 10 11

Hai să trăim o vreme în filme – Les Films de Cannes à Bucarest SoNoRo 2017 – Muzica ce umple spaţii Festivalul Naţional de Teatru 2017 UrbanEye Film Festival 2017 AWAKE Festival: o conversaţie cu Attila Kim MATER, prima bibliotecă de materiale din România

04

08 11 07

banchiza urbană #8 octombrie 2017 board editorial: Bruno Andreșoiu Adrian Ciocăzanu coordonator editorial: Manuela Zipiși grafică & dtp: Cătălin Artenie redactor: Ioana Păunescu

12 14 16 20 22

Diploma scoate în lume proiectele tinerilor absolvenţi Italia în București se gustă la Casa di Peroni Unde mai ieșim, unde mai fugim.... În și din București

16

Viscri 32 O incursiune prin magazine de design interior

corectură: Andreea Amzoiu copertă: Desen realizat de Puiu Manu editat de igloomedia tel: 021.313.41.18 office@igloo.ro www.igloo.ro ISSN 2537-4818 ISSN-L 2537-4818

12

22


28 26 26 28 32 34 36

Plimbări urbane la un click distanţă Colajul, de la decupajele DADA la tricou Bicicleta care transformă plimbările în povești Orașul ca sursă inepuizabilă de explorare „În comunism, un album BD costa ceva mai mult decât o sticlă de Pepsi.”

40

38 40 44 46 48

36

Mic portret de familie – PEOPLE OF ROMANIA Pălării cum altele nu-s de „la meșterul Nicu” MarcaK – Staţii de autobuz Unde e hip să ieșim și să petrecem în București – versiunea french Barcelona: locuri şi gusturi

44

38


Hai să trăim o vreme în filme – Les Films de Cannes à Bucarest În 2010, Cristian Mungiu ne invita să vedem filme premiate sau prezente în festivalul de la Cannes, în cadrul unui eveniment care s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai ample și iubite manifestări de gen din București și nu numai. De atunci, a devenit o încântare să „te lupţi” pentru un bilet la cele mai râvnite filme din festival. Și să trăiești în filme, timp de o săptămână și ceva. Interviu cu Cristian Mungiu realizat de Manuela Zipiși Foto: Song Xiangyang, Les Films de Cannes à Bucarest

4


Loveless

L'amant double

Makala

„Coada la festival” are un nou sens graţie Les Films de Cannes à Bucarest. Ce îi face pe oameni, an după an, să repete gestul? Este adevărat că festivalul are un impact destul de mare, dar eu întotdeauna îmi doresc mai mult. Cred că multă lume vine să vadă filmele și pentru că are șansa de a le vedea într-un context care le permite interacţiunea directă cu cineaștii. Aceasta e una din dorinţele mele oricum – aceea ca festivalul să aibă un impact mare și la nivelul discuţiilor pe care le programăm noi cu cineaștii. Acești cineaști ne fac o foarte mare favoare să vină aici. Mi-aduc aminte, de exemplu, prima ediţie care pentru mine a început cu o dezamăgire – am organizat deschiderea în sala Operei (pe care am reușit atunci cu mari eforturi să o închiriem) și am difuzat filmul care luase Grand Prix, avându-l pe Therry Fremaux, selecţionerul festivalului de la Cannes, invitat special. Așteptările mele erau că va fi o proiecţie sold-out, că vor fi cozi la intrare… or sala a fost pe jumătate goală. Am făcut încă din acel moment un obiectiv în a aduce din ce în ce mai mulţi oameni în sălile de cinema, acesta a fost standardul pe care ni l-am impus în fiecare an: să reuşim să dăm publicului din România adevărata valoare a importanţei prezenţei acestor oameni în festival. Iată că 8 ani mai târziu putem spune că am reuşit. Trei momente de neratat la Les Films de Cannes à Bucarest 2017? 1. Întâlnirile cu Béla Tarr și Laurent Cantet – cei doi cineaști vor fi prezenţi în România și vor asista la proiecţiile speciale

Un beau soleil interieur

The Beguiled

organizate în onoarea lor, publicul având șansa de a intra în dialog cu aceștia. Retrospectiva Béla Tarr va include patru dintre cele mai importante filme realizate de autorul maghiar: Almanac of Fall (1984), Sátántangó (1994), Werckmeister Harmonies (2000) și The Turin Horse (2011). Focus Laurent Cantet cuprinde filmele L'Emploi du temps (2001 – premiat la Festivalul de la Veneţia), Entre les murs (2008 – câștigător Palme d'Or), Retour à Ithaque (2014 – prezentat în Festivalul de la Veneţia) și L'Atelier (2017 – prezentat în secţiunea Un Certain Regard la Cannes). 2. Secţiunea În avanpremieră Pe toată durata festivalului, cele mai așteptate filme românești ale toamnei cinematografice vor fi prezentate la Cinema Muzeul Ţăranului, în cadrul secţiunii În avanpremieră. Aceasta propune câte un spectacol de film românesc în fiecare seară de festival, prezentând în avanpremieră cele mai recente filme românești premiate în festivaluri: Soldaţii și Pororoca (premii la San Sebastian), Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (premii la Sarajevo), Antonio și Catarina (Locarno) sau Scurtcircuit (Shanghai). Toate proiecţiile au loc în prezenţa echipelor filmelor și vor fi sesiuni de Q&A. Interesant este și faptul că secţiunea se va deschide cu o proiecţie inedită pentru publicul românesc – a unui film work-in-progress intitulat În pronunţare, debutul Mihaelei Popescu, care îi are ca protagoniști pe

Cuzin Toma și Dorotheea Petre, premiată la Cannes, în 2006, pentru rolul Evei din filmul Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii. 3. Workshop-ul Managing Talents Anul trecut am inaugurat acest workshop dedicat actorilor români care vor să își dezvolte o carieră internaţională și am adus directori de casting și agenţi precum Ilene Feldman sau Avy Kaufman, care au gestionat carierele unor celebrităţi ca Ryan Gosling, Colin Farrell, Terrence Malick, Angelina Jolie, Ang Lee, Robert Redford sau Steven Spielberg. Aceștia au discutat cu actorii și regizorii din România despre meseriile care îi pun în valoare – managerul, agentul sau directorul de casting. Anul acesta continuăm cu ediţia 2 și îi aducem la București pe unii dintre cei mai activi directori de casting ai momentului: Frank Moiselle (Irlanda), Vicki Thomson (Marea Britanie), Nathalie Cheron (Franţa), Elizaveta Shmakova (Rusia), Victor Jenkins (Marea Britanie) și Richard Cook (Irlanda). Surpriza ediţiei vine din faptul că aplicaţiile actorilor vor fi studiate de directorii de casting și 30 dintre cei înscriși – cele mai promiţătoare aplicaţii – vor avea șansa unei întâlniri individuale cu aceștia. Șapte cuvinte pentru șapte ediţii ale „Les Films de Cannes...”. Și încă unul pentru cea de-a opta. Premieră. Atmosferă. Interacţiune. Filme bune. Regizori. Experienţe. Oameni. Sau, pentru că nimic nu e întâmplător, anul acesta Les Films de Cannes ajunge în… 8 orașe: București, Brașov, Cluj, Sibiu, Timișoara, Arad, Iași și Suceava.


SoNoRo 2017 Muzica ce umple spaţii Toamna este sezonul încântărilor în București, iar unul dintre motive este întotdeauna festivalul SoNoRo. Una din multiplele sale calităţi, în afară de concerte minunate, o reprezintă spaţiile în care se ţin acestea. Iar ediţia 2017 promite noi surprize în paradigma muzică-spaţiu, așa cum ne-a detaliat Răzvan Popovici, directorul executiv al festivalului. Interviu realizat de Manuela Zipiși; Foto: Șerban Mestecăneanu

Cum rezonează muzica cu locurile și cât de importantă a fost și este această legătură pentru festivalul SoNoRo? De la prima ediţie, SoNoRo a încercat să creeze un echilibru între spaţii, repertoriul ales și muzicienii invitaţi pentru a produce o atmosferă cât mai interesantă și incitantă: dacă John Cage a răsunat splendid în The Ark, Variaţiunile Goldberg ale lui Johann Sebastian Bach magic în Catedrala Sf. Iosif sau cvintetele lui Johannes Brahms divin la Ateneul Român, piese de George Enescu, Bohuslav Martinu, Franz Schubert sau Béla Bartók au fost nelipsite în saloanele și sălile de bal ale conacelor și castelelor alese pentru seria de concerte SoNoRo Conac. Există deja locuri consacrate ale festivalului, precum Palatul Cotroceni sau Cercul Militar Naţional. Există vreo noutate, în programul locurilor unde vom asculta concertele în acest an? Desigur, cum am putea oare priva publicul nostru de șansa de a descoperi noi spaţii sau săli?! Am introdus pentru prima dată splendida aulă ASE în calendarul SoNoRo din acest an. Tot pentru prima dată vom concerta în Casa Oromolu din strada Paris, unde se află noul sediu IQOS. Mansarda Carului cu Bere, tocmai inaugurată tot de noi în septembrie, în cadrul turneului SoNoRo Conac este altă noutate. Iar în Cluj mansarda binecunoscutului local Boema va găzdui un concert în premieră pentru publicul local: „Wear Your Other Side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?“ Ce nu trebuie să ratăm la SoNoRo 2017? 1. „The Labyrinth“, o căutare a minotaurului sonor în trei părţi: Caru’ cu bere, Hanul Gabroveni și Qreator. 2. „Opera senza opera“ la Sala Radio cu un program exclusiv Mozart-Wagner. 3. „Master of Games“ – cu celebrul violoncelist italian Giovanni Sollima și un dress code în premieră inspirat din jocurile minţii, literelor, numerelor și corpului.

6


Festivalul Naţional de Teatru 2017 Foto: Adi Bulboacă, Maria Ștefănescu, Remus Toderici

2017 și 27. Anul acesta, Festivalul Naţional de Teatru a ajuns la cea de-a 27-a ediţie. Până în 30 octombrie, pe scenele teatrelor bucureștene se vor perinda 53 de spectacole, clasice sau avangardiste, românești și internaţionale. Ocazie numai bună de mers la teatru pentru a (re)lua temperatura teatrului contemporan. Ediţia 2017 îi este dedicată lui Victor Rebengiuc, iar dintre actorii/regizorii români prezenţi în festival îi putem aminti pe Gigi Căciuleanu, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Mihai Măniuţiu, Marcel Iureş, Mariana Mihuţ, Marian Râlea, Emilian Oprea, Andi Vasluianu. De neratat sunt, în cadrul FNT spectacolele internaţionale care îi vor aduce la București, printre alţii pe Angelin Preljocaj, Juliette Binoche sau pianistul francez Alexandre Tharaud. Acestea sunt: „HAMLET I COLLAGE”, după William Shakespeare, în adaptarea regizorului canadian Robert Lepage, „Romeo şi Julieta”, balet pe muzica lui Serghei Prokofiev, în coregrafia lui Angelin Preljocaj, spectacol produs de Ballet Preljocaj, Franţa și „Vaille Que Vivre/Să trăieşti orice ar fi”, spectacol dedicat cântăreţei Barbara, ale cărei texte şi muzică vor fi interpretate de Juliette Binoche şi Alexandre Tharaud (pian). Evenimentele conexe festivalului (expoziţii foto, licitaţie cu obiecte de artă, pasajul FNT de la Universitate – locul de întâlnire cu publicul) vor transmite orașului o parte din vibraţia sălilor de teatru.


UrbanEye Film Festival 2017 Cea de-a patra ediţie a UrbanEye Film Festival o să anime orașul la început de noiembrie cu documentare care aduc în prim-plan orașele și calitatea vieţii. Despre filmele din acest an și alte surprize ale festivalului ne-a povestit Monica Sebestyen, unul dintre fondatorii UrbanEye. Interviu realizat de Manuela Zipiși; Foto: UrbanEye Film Festival

8


Novgorod Spaceship

Taste of Cement

Noutăţi la cea de-a patra ediţie a UrbanEye? UrbanEye Film Festival 2017 aduce la București documentare premiate, filme în competiţie, workshopuri și dezbateri despre orașele în care locuim. A patra ediţie a Festivalului de Film UrbanEye are loc între 1-5 noiembrie 2017 la Cinema Elvire Popesco și Apollo111. UrbanEye este un festival dedicat celor interesaţi de înţelegerea mediul în care trăiesc, vorbind despre oraș prin film. Filmele, atent selecţionate, chestionează aspecte legate de viaţa urbană și oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei și abordări ale acesteia. Cea de-a patra ediţie UrbanEye vă așteaptă cu filme în premieră despre orașe și comunităţi din ţări precum Liban, Cuba, Rusia, India, Danemarca, SUA ș.a. Ediţia de anul acesta pune accentul pe subiecte relevante și de actualitate, care aduc în discuţie conceptul de calitate a vieţii într-un oraș, importanţa spaţiilor publice centrate pe pietoni, dreptul la locuire, necesitatea reconsiderării patrimoniului recent și land art.

Trei filme din festival de pus pe listă pentru serile de noiembrie? Programul include filme emoţionante și provocatoare, printre care se numără “Taste of Cement” (2017, r. Ziad Kalthoum), despre povestea unor muncitori sirieni în exil. Este o întâlnire empatică cu indivizi ce și-au pierdut trecutul și viitorul și sunt captivi într-un prezent recurent. Regizorul Ziad Kalthoum creează acest documentar eseu al muncitorilor sirieni care construiesc noi clădiri turn în Beirut, pe ruinele cauzate de războiul civil libanez. Este un film cu o forţă aparte, despre migraţie, evadare și sentimentul de a fi străin. De asemenea, “Citizen Jane: Battle for the City” (2016, r. Matt Tyrnauer), despre Jane Jacobs, care a schimbat modul în care privim orașele. Filmul urmărește lupta lui Jane Jacobs cu dezvoltatorii care ameninţau că vor demola cartiere istorice din New York, fiind o lecţie despre puterea și forţa cetăţenilor de a lupta pentru comunitatea lor. De neratat este și “Troublemakers: the Story of Land Art” (2015, r. James Crump) despre figurile iconice ale land

Ultimul căldărar

art-ului, la finalul anilor 1960 și începutul anilor ‘70. Folosind cadre filmate cu elicopterul și secvenţe rare, de arhivă, din perioada respectivă, regizorul oferă o călătorie cinematografică prin cele mai semnificative land-art-uri din California, Nevada, New Mexico și Utah. Selecţia excelentă de filme include și documentarul “Novgorod Spaceship” (2016, r. Andrei Rozen), “Gray Metters” (2014, r Marco Orsini) și „Ultimul căldărar” (2016, r. Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu). Ce evenimente conexe pregătiţi? Ca și până acum, vizionările vor fi urmate și de discuţii cu invitaţi speciali din România sau din străinătate. De notat în agendă nu sunt doar filmele, ci și evenimentele conexe: expoziţia “Understanding Design” de la ARCUB, care urmărește deconstruirea procesului de design și ilustrarea diferitelor etape, de la concepţie și până la obţinerea rezultatului final, ateliere de design și ateliere pentru cei mici, tururi ghidate. Pentru mai multe detalii, vizitaţi urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.


Despre boutique festival, istoria unei impresionante biblioteci şi design de eveniment

O conversaţie cu Attila Kim Interviu realizat de Ioana Păunescu; Foto: Petru Cojocaru, Georgiana Tamba, Bereczky Sandor

AWAKE este un festival anual, o experienţă eclectică celebrând arte vizuale şi muzică, organizată pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti. Directorul de creaţie al festivalului, arhitectul Attila Kim ne spune mai multe despre concept şi design.

10


Care sunt punctele esenţiale de care un astfel de proiect trebuie să ţină cont? Mereu am propus proiecte strâns legate de context, care presupuneau o intervenţie neintruzivă asupra locului şi o integrare firească în mediul înconjurător. Pentru AWAKE, spaţiul de eveniment a fost principala sursă de inspiraţie şi am încercat prin toate elementele să punem în valoare decorul natural deja existent. Cum a început AWAKE? Povestea festivalului a început odată cu găsirea Domeniului Castelului Teleki, un spaţiu cu o puternică amprentă culturală, care s-a integrat perfect în conceptul evenimentului – un boutique festival de muzică şi arte. Iar Biblioteca în aer liber a fost încă de la început un element central al proiectului, din dorinţa de a onora istoria locului în care ne aflăm, castelul găzduind timp de secole o impresionantă bibliotecă. În plus, unul dintre conţii Teleki a fondat prima bibliotecă publică din Transilvania, Biblioteca Telekiană din Târgu Mureş. În care dintre fazele esenţiale ai fost implicat? Eu am intrat în echipa AWAKE în fazele incipiente ale proiectului în dublă calitate, de Festival Creative Director şi de curator al expoziţiei ARTDOOR. Rolurile s-au complementat, pentru că expoziţia de instalaţii de mari dimensiuni ARTDOOR a fost parte esenţială a festivalului. Să vorbim pe scurt despre design: de ce tocmai cuburi? Care este rolul lor? Şi de ce pattern geometric? Toată identitatea vizuală s-a conturat pe ideea cubului de bibliotecă, integrând latura artistică, natura și modularitatea într-o formă potrivită conceptului nostru de eveniment (festival boutique de muzică și artă). Pattern-urile geometrice au fost inspirate din mediul natural, asemenea unor layere de vegetaţie suprapuse elementelor artistice, cu rolul de a dinamiza spaţiul.


MATER, prima bibliotecă de materiale din România Recent inaugurată în această toamnă, MATER este prima bibliotecă de materiale din România și Europa de Sud-Est. În cei 1.000 de metri pătraţi ai spaţiului, proaspătul vecin al atelierelor Nod makerspace (complexul Industria Bumbacului), MATER propune tuturor creativilor (arhitecţi, designeri etc.) peste 3.000 de materiale de privit, descoperit și atins. Echipa MATER: Florin Cobuz – head of development, Sabina Baciu – project manager, Tamina Lolev – head of research, Sandy Bălășoiu – master librarian. Interviu cu Sabina Baciu realizat de Manuela Zipiși; Foto MATER

Ce înseamnă MATER, prima bibliotecă de materiale de la noi? Un spaţiu dedicat profesioniștilor de materiale: aici, arhitecţii, designerii și creativii, în general, vor găsi peste 3.000 de materiale indexate și gata să fie pipăite, analizate și consultate fișele tehnice. În plus, există o sală de evenimente și un spaţiu de coworking cu birouri și mese flexibile dedicate comunităţii creative. Cine va fi interesat să „se aboneze” la o astfel de bibliotecă? În primul rând profesioniștii care lucrează cu materiale – arhitecţi, designeri de interior, designeri de produs, designeri vestimentari și de bijuterii, constructori, scenografi, artiști vizuali, ilustratori, oameni din zona de producţie publicitară etc. Apoi oricine este super-curios să intre și să atingă mii de materiale din întreaga lume cu cele mai interesante texturi și aplicaţii. Să ne așteptăm și la o serie de evenimente la MATER? Ne dorim ca MATER să devină epicentrul evenimentelor dedicate industriilor creative din București – știm bine că ne lipsește un astfel de spaţiu, iar cei 1.000 de mp de la MATER se alătură altor mii de metri pătraţi de la atelierele de la Nod makerspace, spaţiile de evenimente și relaxare de la Deschis Gastrobar și centrului civic La Firul Ierbii. Noi credem că avem toate premisele unui centru creativ ca la carte, așa că stay tuned pentru agenda de evenimente!

12


Diploma scoate în lume proiectele tinerilor absolvenţi De patru ediţii încoace, proiectul Diploma, iniţiat de cei de la The Institute, scoate la rampă cele mai interesante proiecte ale absolvenţilor facultăţilor creative. Andrei Ioniţă, absolvent al Universităţii de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și participant al ediţiilor anterioare, ne-a povestit cât de importantă a fost implicarea într-un asemenea proiect. Interviu realizat de Manuela Zipiși; Foto: Diploma Ce a însemnat pentru tine participarea la proiectul Diploma? În principiu, a însemnat o oportunitate de a prelungi viaţa, destul de scurtă de altfel, a proiectului de diplomă. În sine, proiectul Diploma are o viziune clară de a strânge laolaltă proiectele absolvenţilor care altcumva ar fi fost încuiate undeva într-un folder sau sertar, după caz, și apoi îndelung uitate. Trei ipostaze de neuitat din timpul proiectului? Cred că au fost mai multe, însă de menţionat ar fi feedbackul enorm primit din partea mai multor direcţii diferite. Este foarte important ca proiectul de diplomă să fie văzut și disecat de o paletă mai variată de persoane. Uneori, poţi descoperi dimensiuni ascunse ale proiectului prin observaţii ce provin din exteriorul domeniului. 

 Cum ai descrie experienţa „Diploma” unui student? Este ocazia prin care proiectul care probabil te-a măcinat cel mai mult să primească atenţia cuvenită. Să fie observat și pus în discuţie într-un cadru diferit de cel academic. Doar așa cred că te poţi lămuri despre adevăratul potenţial al proiectului.


Italia în București se gustă la Casa di Peroni O experienţă autentic italiană se poate trăi până în 12 noiembrie chiar în inima Bucureștiului, și mai exact pe Calea Victoriei 17, locul în care s-a instalat o nouă „ediţie” a Casei di Peroni (Linea/Closer to the Moon). Vizitatorii vor avea ocazia, într-un cadru care trimite la binecunoscute simboluri italiene prin mici accente integrate în spaţiu, să pornească, în primul rând, într-o călătorie culinară. Denumită „Il Gusto d'Italia”, călătoria trasează trei rute pe harta Italiei: una în zona de sud, care trimite la aromele rafinate ale Coastei Amalfi și Siciliei, una în centru – Toscana și cea de-a treia care îi iniţiază pe doritori în farmecul culinar al nordului (Alpii italieni, Cinque Terre sau Lacul Como). Vă mai amintiţi reclamele inspirate din filmele lui Fellini la Peroni Nastro Azzurro? E foarte posibil să fim transpuși în atmosfera lor după degustarea meniului pregătit de chef Marco Magri. Iar pentru iubitorii de bere & cocktailuri există noutăţi exclusiviste la capitolul bere (Peroni Ambra) plus cocktailuri care o includ. Iată cadrul în care se va desfășura o diversitate de evenimente, de la lansări și proiecţii de film, până la spectacole culinare sau petreceri tematice. Iar Italia va putea fi vizitată și graţie realităţii virtuale.

14



Unde mai ieșim, unde mai fugim.... În și din București Text: Manuela Zipiși; Foto: Cătălin Blana, Victor Bogdan Gheorghiţă, Radu Malașincu, Andrei Mărgulescu, Silviu Răcheriu, Christian Tudose, Arthur Ţinţu, Vino, Bistro Matrioska

De câte ori plec în vacanţă, mă trezesc că mi-e puţin dor de București. Poate pentru că are o vitalitate concretă de unde, bucureșteni vechi și noi, ne încărcăm cu un anumit tip de energie. Care nu are prea multe șanse să se consume, ci doar să se transforme, graţie unor locuri noi ce ne stimulează instinctele urbane.

16


La o vorbă: Dialogue Social Bar Cum sună o discuţie într-o clădire proiectată de prima arhitectă româncă, Virginia Andreescu Haret? Se poate întâmpla pe Hristo Botev 1, la Dialogue Social Bar, unde designerul Radu Savopol și-a propus conturarea unui spaţiu dinamic care să îmbie la interacţiune, păstrând și revigorând, în același timp, moștenirea trecutului (mozaicul din mijlocul spaţiului). O parte a mobilierului și corpurile de iluminat sunt hand-made, iar serile se pot anima în jurul mesei de lemn cu blat de beton.

Nuba Café, culori, senzaţii O nouă pată de culoare în zona Dorobanţi (Radu Beller 13), Nuba Café a fost inaugurată în primăvara lui 2017. Sub semnătura arhitectului Dragoș Epure, spaţiul a devenit un adevărat cocktail de culori și texturi. Cărămida aparentă, faianţa, mobilierul multicolor, și elementele vegetale care cuprind inclusiv corpurile de iluminat oferă un aer baroc-tonic cafenelei.

Deschis, tot mai deschis – Resto Aperto Un Resto extrem de deschis plus dichis – cam asta e tot ce este de știut înainte de a păși în spaţiul amenajat de echipa de arhitecţi de la PickTwo Studio. Graniţele fizice dintre bucătărie și clienţi au fost abolite, iar transparenţa face ca simţurile să fie învăluite din toate părţile, atât vizual, cât și olfactiv. Bucătăria este preponderent italiană și îi găsiţi pe Calea Vitan 55-59.


Arome, departe de lumea dezlănţuită O casă primitoare de pe Luigi Cazzavillan 25 conţine un mic univers de arome care îmbie la liniște și degustarea unui meniu fresh, vegetarian. Designul interior, realizat de proprietari cu ajutorul arhitectului Bogdan Gogoci este luminos și minimalist pentru a lăsa muzica, mâncarea și conversaţia să umple spaţiul. Serile de muzică sunt o invitaţie la relaxare, departe de agitaţia cotidiană.

Mesange Fromagerie, brânzeturi gourmet Do you like cheese? Dacă răspunsul este da, e cazul să descoperiţi Mesange Fromagerie, o combinaţie plăcută de market și bistro, aflată în zona Dorobanţi (Intrarea Tudor Ștefan 9). De amenajare s-au ocupat cei de la Beros Abdul Architects, care au acordat o atenţie specială combinaţiei lemn, marmură și textile pentru a crea un cadru intim și primitor brânzeturilor europene și în mod special celor franţuzești. Dar, mai ales, iubitorilor de delicii.

Bistro Matrioska, povestea în poveste Orice loc are o poveste. Dar dacă drumurile bucureștene vă vor purta pe strada Visarion 20, veţi descoperi într-o casă de început de secol XX o poveste în poveste. De amenajare s-a ocupat Florin Ștefan, un pictor și artist din Cluj, care a mers pe viziunea unui ambient armonios în care culorile neutre ale mobilierului au fost rama propice în care s-a așezat personalitatea obiectelor decorative.

18


Vino, un pahar la ceas de seară Când se lasă seara peste București... puteţi merge la un pahar, sau mai multe, de vin la Vino. Amenajarea a fost semnată de către arhitectul Corvin Cristian, care a conturat la Vino o atmosferă intimă, propice secretelor destăinuite într-un cadru convivial. Îi găsiţi pe strada Mihai Eminescu 71.

Fabrica de Bere Bună – Romanian Craft Beer Bar Ei bine, da, mai nou se poate bea bere artizanală în vitrină, pe Calea Victoriei 91-93, în fostul Palat Aro. Mai bine spus la Fabrica de Bere Bună – Romanian Craft Beer Bar, un spaţiu a cărui nouă identitate a fost conturată de către designerul Agnes Lukacs. Tradiţia și berea artizanală autohtonă se întâlnesc într-un spaţiu cu design minimalist, industrial, cu supantă – care oferă două zone cu aer distinct, numai bune pentru seri care se ţes în jurul unei/unor sticle de bere.

Trofic, oaza urbană de lângă Cișmigiu Că Brezoianu a (re)devenit una dintre cele mai cool străzi din oraș, se știe. Un argument în plus este Trofic, (aflat la numărul 29A), un bistro în care îţi vei dori garantat să bei o cafea sau să mănânci o supă-cremă. Amenajarea semnată Lama Arhitectura pune accent pe naturalul materialelor, artizanat și materia brută. Geamurile mari, care învăluie trei laturi ale spaţiului, asigură o liniștitoare conexiune cu orașul. Albul fundalului se regăsește și în corpurile de iluminat realizate din ceramică.


Destinaţie de vacanţă, Viscri 32 este o imersiune totală în pitorescul rural al Transilvaniei. Alexu şi Mara, proprietari şi gazde, au renunţat la Bucureşti şi s-au mutat în Viscri pentru a restaura casa, a deschide un restaurant, a primi oaspeţi şi a-şi trăi visul. Interviu realizat de Ioana Păunescu; Foto: Alina Borcea, Cristian Radu

20


Cum a decurs aventura voastră, pe scurt? Am fost pentru prima oară la Viscri în 2015, pentru câteva ore. Ne-am întors după 3 săptămâni să căutăm casă, şi am găsit-o pe cea de la numărul 32; am vândut apartamentul din Bucureşti, ne-am mutat şi am început lucrările: în martie 2017 am terminat prima cameră, în iulie 2017 am deschis restaurantul, iar casa se închiriază acum permanent pe Airbnb. Aţi avut momente dificile? Am avut câteva momente de descurajare, şi de 3-4 ori am rămas şi fără bani, dar familia şi prietenii din sat ne-au încurajat şi am continuat. Dar de satisfacţie? Prima cameră restaurată, primul foc în soba construită de noi, primii clienţi, primul Crăciun cu familia în casa veche, săsească... În ce măsură v-aţi implicat în restaurare? Am stat pe şantier, cu echipa de băieţi din sat şi cu restauratorii din Rupea, şi am lucrat cot la cot cu ei. Am făcut schiţe, releveul şurii sau liste pentru fiecare etapă. La restaurarea mobilei am lucrat cu flacără

şi sodă caustică, exact cum ne-au învăţat vecinii din sat. Am vizat o conversie cât mai naturală, păstrarea patinei, adăugarea unor toalete moderne fără a strica farmecul casei. Cu ce materiale aţi lucrat în special? Am lucrat cu var, cărămidă manuală pentru pardoseli sau ţigle ţigăneşti. Cel mai mult mi-a plăcut, totuşi, cum am rostuit pereţii din cărămidă veche, cu pământ galben de lângă sat. Aveţi piese de care sunteţi în mod special ataşaţi? De armuroi şi de patul cu sertar, piese săseşti esenţiale. Cum putem descrie meniul bucătăriei voastre? Mâncare onestă cu ingrediente de la ţărani şi ferme din zonă, şi cu reţete inspirate de gastronomia transilvăneană. Aveţi vreun preparat special Viscri 32? Friptura de porc marinată în bere și gătită încet timp de 3 ore la cuptor cu piure de cartofi și trufe este preparatul cel mai bine vândut.


O incursiune prin magazine de design interior Text: Ioana Păunescu; Foto: Ioana Pârvan, Combic, Intro Design, Design & After

Un magazin de design interior este un veritabil portal de vizualizare, menit să ne transpună pe toţi, deopotrivă arhitecţi, clienţi, creatori, decoratori, amatori de frumos în general, într-o lume magică a jocurilor de texturi, a culorii şi accentelor decorative, dar şi a ergonomiei, funcţionalităţii şi eficienţei mobilierului. Mai mult, fiecare astfel de portal are stilul propriu: o identitate proprie, o atmosferă aparte, un target anume vizat şi o selecţie de piese anume făcută. În cele ce urmează, pornim în a descoperi 4 astfel de identităţi – 4 portaluri pentru posibile direcţii în designul de interior contemporan din Bucureşti. 22


Generos cabinet des curiosités în materie de design interior şi scenografic, selecţie de obiecte vintage, unele de valoare, altele mai bizare, unele chiar hilare, Circa 1703-3071 este un spaţiu creat de Laura Paraschiv, arhitect şi colecţionar de astfel de piese, atât din pasiune personală, cât şi pentru proiectele ei de amenajare. „Sunt atrasă de abordarea mix & match pentru obiecte care, aparent, nu se potrivesc dar care, puse împreună şi în contextul potrivit, emană o energie incredibilă, explică ea. Cea mai mare provocare este aceea de a găsi echilibrul între diferite stiluri, culori, texturi şi materiale.” Colecţia cuprinde, acum, circa 600 de piese, extrem de variate, plus minus alte 20, poate chiar 30 de obiecte care aşteaptă să fie, unele, doar etichetate, altele – reasamblate sau complet transformate, pentru că magazinul Laurei

a devenit, pe parcurs, şi mic atelier pentru piesele pe care ea însăşi le creează. Numărul de obiecte este, de altfel, la fel de relativ ca şi noţiunea de Obiect în sine: „unele obiecte se alătură mental altora pentru a obţine Obiectul, altele se dezmembrează la propriu pentru a obţine Obiectul, altele au nevoie de un anumit context pentru a fi Obiecte.” Circa 1703-3071 se află pe strada 11 Iunie nr. 50, în curtea Fabrica şi B52, locul fiind ales tot din raţiuni personale: „mi-au plăcut dintotdeauna spaţiile industriale, cred că au cel mai mare potenţial de a deveni, prin conversie funcţională, adevărate centre de energie pentru orice oraş.” Spaţiul vobeşte despre abundenţă şi eclectism, despre plăcerea de a colecţiona şi despre bucuria de a descoperi detalii şi a devenit, în timp, şi loc de întâlnire cu prietenii, sau gazdă pentru mici şi originale evenimente.


O poveste pusă la cale, în urmă cu 15 ani, de Mihai Gurei şi Claudia Chirilescu, parteneri de viaţă şi de business, Intro şi-a propus să fie „un spaţiu inspiraţional, care să prezinte o selecţie originală de branduri recunoscute sau de avangardă – creaţii menite să treacă testul timpului şi să devină adevărate piese de colecţie”, după cum spun cei doi. La Intro găsim aşadar mobilier, corpuri de iluminat şi obiecte de decor ale celebrilor Charles şi Ray Eames, George Nelson, Verner Panton sau Eero Aarnio, dar şi piese ale starurilor momentului: Ronan şi Erwan Bouroullec, Jasper Morrison, Mathew Hilton, Konstantin Grcic. Intro înseamnă „mai mult decât un showroom de design contemporan: înseamnă o echipă de oameni pasionaţi care cred în puterea designului – a celui original, autentic, cu poveste – de a transforma, în bine, lumea.” O vizită la showroom-ul Intro este o adevărată imersiune în istoria contemporană a designului de top şi a conceptelor avangardiste. Piesele din portofoliul magazinului fac parte din numeroase proiecte rezidenţiale – „Kuma Nordic House, în colaborare cu Roşu & Ciocodeică, sau Locuinţa unifamilială de pe strada Tolstoi, semnată Outline Architecture Office, sunt, de exemplu, două proiecte dragi, recente.” De asemenea, Intro Design a adus piese pentru spaţii frumoase din Bucureşti cum ar fi Energiea, Biutiful, Casa di David, Studio Hermes, Interbelic sau recentele BOB Coffee Lab şi berăria Mikkeller.

Showroom-ul Intro se află în zona „capitalelor” tocmai pentru „combinaţia de vegetaţie şi case elegante, vechi, unele dintre ele renovate: e o zonă care păstrează un alt spirit al oraşului – liniştit, cu multă arhitectură frumoasă, şi cu avantajul că este şi foarte aproape de centru”, punctează Mihai şi Claudia.

Un concept store de design interior contemporan, Combic selectează „obiecte care să aducă plăcere estetică şi emoţie vieţii de zi cu zi”, aşa cum ne povesteşte Ruxandra Radian, arhitect şi iniţiator al acestui proiect. Ruxandra are o experienţă de 15 ani în domeniul proiectării de arhitectură şi, mai ales, în cel al amenajărilor de interior, iar colecţia magazinului Combic – formată din mic mobilier, accesorii şi corpuri de iluminat – este selectată chiar de ea, pe criterii estetice, de calitate a designului şi de funcţionalitate: „îmi place diversitatea de materiale. Îmi plac contrastele dintre vechi şi nou, dar apreciez şi culoarea albă care face parte din orice design contemporan. Pornind de aici, cercetez cu atenţie produsele diferiţilor furnizori şi selectez parte din colecţiile lor.”

24

Concept store-ul reuneşte piese ale unor producători europeni inovatori, precum şi obiecte de design românesc. Unul dintre cele mai interesante proiecte din portofoliul Combic a pornit, de altfel, de la „colaborarea cu Gina, meşter popular din zona Comarnic: este vorba despre covoare de lână ţesute la război vertical, colorate cu pigmenţi 100% naturali şi al căror design a fost creat de arhitectele Ruxandra Radian şi Mirela Vlăduţă.” Spaţiul actual al magazinului Combic este unul atipic – un showroom-studio de proiectare, în care zonele de expunere pentru mobilier, lumini şi obiecte deco, pentru casă şi terasă, se află chiar alături de spaţiul în care echipa de arhitectură (Ruxandra a cooptat încă un arhitect de interior, Andreea Constantinescu) îşi desfăşoară efectiv activitatea. „Serviciile de design interior sunt cealaltă jumătate a misiunii Combic: clienţii primesc consiliere în privinţa amenajării şi a integrării produselor”, mai adaugă Ruxandra Radian.


Design & After este un proiect inspirat din pasiune pentru design interior, arhitectură şi lucruri frumoase, precum şi din călătorii: „noi am colindat Danemarca în lung şi-n lat şi ne-am îndrăgostit de atmosferă, de cultură, de stilul lor de viaţă. Am admirat la danezi faptul că reuşesc să aprecieze toate plăcerile mărunte ale vieţii şi profită la maximum de tot ceea ce îi înconjoară”, spun cei doi iniţiatori ai proiectului. Întorşi în ţară, ei au pornit la drum, acum un an, în dorinţa de a aduce, pe piaţa românească, stilul nordului Europei, în tandem cu designul contemporan autohton. Unul dintre proiectele de referinţă ale echipei a fost tocmai o expoziţie în care atmosfera nordică a showroomului şi designul românesc s-au întâlnit şi completat spectaculos. Şi astfel, după terminarea evenimentului (expoziţia conexă la Romanian Design Week 2017, intitulată When South Meets North)

majoritatea pieselor expuse, semnate de Atelier Mustaţă, Dare to Rug, ALTO, Brut Concept, Maria Decu & Mihai Dumitrache, CRESC sau Mind the Gap, au rămas în spaţiul Design & After. Amenajat împreună cu arhitecta Eliza Yokina, showroom-ul este gândit a fi o sursă de inspiraţie pentru clienţi şi, mai ales, un loc „în care poţi exersa hygge, reţeta daneză a fericirii” – cuvântul desemnează o experienţă reconfortantă, fermecătoare, plăcută. Cei de la Design & After îşi doresc să fie un real partener pentru cei care le calcă pragul, offline sau online, iar această dorinţă s-a tradus în amenajări spaţiale şi propuneri virtuale care pun accent pe contextul în care se află piesele. „Credem într-un after life al obiectelor de design, într-o relaţie personală pe care o poţi crea cu lucrurile pe care alegi să le foloseşti sau să le aşezi în casă.”


PlimbAri urbane la un click distanTA Cât de bine cunoști Bucureștiul? Oricum ai răspunde, e cazul să afli că îl poţi cunoaște și mai bine graţie plimbărilor fotografice Walk&Shoot. O iniţiativă care îmbină pasiunea pentru fotografie cu cea a descoperirii și redescoperirii feliilor de București. Oamenii întâlnesc astfel oameni, iar orașul devine principalul model al ședinţei foto. Interviu cu echipa Walk&Shoot realizat de Manuela Zipiși; Foto: Adi Bulboacă, Andreea Leu, Gabriel Stanciu, Ștefan Trăsnea

26


Care este, pe scurt, povestea plimbărilor fotografice Walk&Shoot prin Bucureşti? Ne place fotografia, ne place Bucureștiul, iubim să ne plimbăm prin oraş şi să-i descoperim comunităţile. Știm că suntem turişti în acest oraş (deşi ne-am născut şi am crescut aici). Aşa că ne-am gândit că poate ar fi util şi pentru alţii să-l descopere. Îi încurajaţi pe participanţi să vină inclusiv cu telefoanele mobile la workshopuri... E mult spus că-i încurajăm. Însă dacă se gândeşte cineva că ar vrea să se apuce de fotografie, dar încă nu-i foarte hotărât, poate veni la un workshop de-al nostru cu un telefon. Cu ocazia asta, află şi ceva noţiuni de bază. Dar s-a întâmplat ca participanţii la workshop să rămână fără baterie sau card de memorie, aşa că au făcut şi cu telefonul. Cum alegeţi „fellile de Bucureşti” – cartierele şi locurile prin care se desfăşoară plimbarea? Nu le alegem pe unele în defavoarea altora. Vrem să avem trasee în toate cartierele din Bucureşti, pentru că toate au lucruri de văzut, de povestit, comunităţi de descoperit. În general însă, ne trebuie un interior, undeva unde să stăm la fotografiat câteva ore, în jurul amiezii, când lumina de afară nu-i chiar cea mai bună pentru fotografie. Asta ar fi singura condiţie. Există posibilitatea ca Walk&Shoot să depăşească în curând graniţele Bucureştiului? Clar există. Mai ales că avem două „trasee” gata. Dar credem că e mai prudent să mai aşteptăm un pic, până vara viitoare.


Colajul, de la decupajele DADA la tricou

Interviu realizat de Manuela Zipiși

O formă artistică prea puţin populară pe meleagurile autohtone, colajul este un mod caleidoscopic de reflectare a realităţii. De peste 10 ani, Octav Moise decupează, lipește, imaginează și transformă idei și emoţii în colaje. În așteptarea celei de-a doua expoziţii personale (prima a avut loc în 2013 la Cărturești), am descoperit mai multe despre această viziune de „tăiere” și „amestecare” a lumii, puternică și delicată în același timp. 28


1. A bull stepped into the soul of a man one night 2. A young woman's faded memory of her grandfather 3. Smoke 4. Memories about Hiroshima 5. The Reunion 6. A Bomb 7. The Unconscious 8. Untitled


30


Ce sunt colajele pentru tine? În prezent, reprezintă o formă de analiză a felului în care funcţionează mintea şi a modului în care creierul procesează şi asociază diferite imagini sau experienţe. Este o legătură între exterior şi interior, în sensul în care imaginile pe care le folosesc sunt „dezbrăcate” de semnificaţia lor iniţială, puse în relaţie cu altceva, astfel ca în final interacţiunea să creeze o emoţie sau o reacţie nouă. Aş spune că arta şi colajele au fost un reminder al faptului că trebuie să părăsim periodic ceea ce ne este familiar pentru a face loc unor experienţe noi, care odată integrate ne transformă şi ne îmbogăţesc. Câte ceva despre tehnica folosită, sursele de inspiraţie, teme recurente? Deşi am început cu colajul analog, în momentul ăsta îmi găsesc pozele online, lucrez colajele într-un program de editare foto apoi printez bucăţile de fotografie alese şi le lipesc în stilul clasic. Avantajul este că rezoluţia, culoarea şi calitatea fragmentelor alese pentru lucrări sunt net superioare celor găsite în reviste.

Ca surse de inspiraţie şi teme aş menţiona muzica, emoţiile puternice (fie că este vorba de plăcere, uimire, traumă sau melancolie) şi felul în care ele sunt trăite în diverse contexte. Apoi mai sunt cerul, marea, linia orizontului, plantele, subconştientul, oameni în momente de vulnerabilitate. Last but not least, viaţa şi experienţele personale îşi au şi ele locul important pe listă. De curând, colajele tale au ajuns imprimate și pe altceva în afară de hârtie... Aşa este. Am scos o linie de tricouri cu câteva din colajele pe care le-am lucrat. A fost o idee care a rămas nepusă în practică timp de câţiva ani, dar care a devenit în sfârşit realitate. Prin brandul meu, Paper Transplant, am vrut să merg dincolo de ideea obişnuită de tricou, să pun sub semnul întrebării obiceiul larg răspândit de a cumpăra haine pe pilot automat şi să arăt cât de mult poate schimba arta un articol banal de îmbrăcăminte. Unde îţi putem admira lucrările/creaţiile? Facebook: Octav Moise (Artist page) şi Instagram: octavmoise


Bicicleta care transformă plimbările în povești

Filip Ciurel știe de ce are nevoie omul urban pentru a evada din contextul agitat al orașului: o bicicletă și drumul... La începutul lui 2017, Filip demara proiectul Bikexplore, care își propune să-l ajute pe omul mult prea „domesticit” să reînveţe să se bucure de libertate graţie plimbărilor în natură pe două roţi. Interviu realizat de Manuela Zipiși; Foto: Filip Ciurel, Sergiu Gheorghe

Cum se explorează ţara pe două roţi? Într-un trip fără griji, în ritm de plimbare, în care să te poţi bucura de mersul pe bicicletă şi de ceea ce îţi oferă zona respectivă. Momentele offline, în mijlocul naturii, se completează seara cu un foc de tabără şi o mâncare bună. Sunt experienţe necesare omului urban! Descrie conceptul Bikexplore în cinci cuvinte... În 3: trails becoming stories. În 5: libertate, bicicletă, curiozitate şi amintiri. Dacă ai porni în turul lumii pe bicicletă, ce nu ai uita acasă? Cred că bicicleta e singurul lucru cu adevărat esenţial! Restul se pot improviza şi, până la urmă, atunci când uiţi ceva important, începe aventura. În mai anul acesta, am fost plecat într-o expediţie pe El Camino de Santiago, traversând Spania într-o minunată călătorie de 800 km. Spre sfârşit am realizat de cât de puţine lucruri ai nevoie că să fii fericit. Tu, bicicleta şi drumul: magic! La munte, la mare? Unde se mai gândeşte să ajungă Bikexplore? Turele noastre se adresează în principiu grupei de amatori sau celor care vor o experienţă relaxantă şi fun. Zonele de deal sunt preferatele noastre pentru că dau puţină culoare ieşirii. Anul acesta am avut ture şi puţin mai grele la 2.000 m altitudine, iar pentru anul viitor plănuim ture şi în Deltă cu barca şi bicicleta. Lăsăm şi clienţii să îşi exprime creativitatea, oferind posibilitatea unei ture custom în zonele cerute. Pentru perioada iernii, ne gândim să oferim şi ture în Grecia sau Italia, zone cu o climă numai bună de pedalat! Bikexplore este un mod de viaţă, iar graniţele ţării nu sunt o barieră.

32



Orașul ca sursă inepuizabilă de explorare

34


Ca să exprimi într-un fel sau altul vibraţia unui oraș, trebuie să îl iubești. Iar fotografiile lui Alberto Groșescu transmit din plin acest sentiment care îl face să cutreiere de ani buni străzile Bucureștiului. Îl știţi probabil graţie proiectelor A.R.C.E.N., unde este vicepreședinte, sau prin fotografiile postate pe pagina de Facebook ViaBucurești. Și e foarte posibil să îl întâlniţi la următorul colţ de stradă, pregătit să lupte fotografic împotriva uitării. Interviu realizat de Manuela Zipiși Foto: Alberto Groșescu

De câţi ani surprinzi și imortalizezi orașul cu ajutorul aparatului de fotografiat? Sunt vreo 11 ani de când pasiunea pentru fotografie și dragostea pentru oraș s-au întâlnit și au început să crească împreună, iar eu odată cu ele. Am trecut prin mai multe etape: fotografii cu orașul făcute de pe blocuri, oameni, detalii, intrări, scări interioare, curţi, case în stil belle epoque, marchize și multe altele. Orașul e o sursă inepuizabilă de explorare. Care sunt temele tale preferate, recurente? Îmi e imposibil să spun că am o temă preferată, fac o plimbare și încerc să trăiesc locul, să fiu atent la detalii, și mai ales să îl înţeleg, restul vine de la sine. Iar preferinţa vine de multe ori odată cu documentarea, sunt multe locuri pe care le caut în urma unor descoperiri accidentale pe care le fac prin presa veche sau prin anuare și fotografii vechi. Ce ne poţi spune despre seria cu scările interioare ale Bucureștiului? Cum le descoperi? Povestea cu scările este relativ recentă, cred că sunt aproximativ doi ani de când am început să mă aplec asupra acestui subiect în explorările mele. Recunosc că mă fascinează atât viziunea interbelică, modernistă, cu jocul de forme, și cu geometria și spirala lui Fibonacci care se găsește la scările interioare, dar și eleganţa imobilelor de sfârșit de secol XIX sau a imobilelor neoromânești cu frumoasele lor scări de lemn, la fel de sur­prin­ zătoare. Le găsesc pur și simplu, sunt foarte atent la ușile deschise. Un loc din oraș în care revii cu plăcere fotografică: Cu siguranţă, nu am doar un loc în care simt nevoia să mă întorc. Cred mai degrabă că trebuie să cresc în fiecare an numărul locurilor care mă fac să mă întorc la ele. Și nu e vorba doar de locuri, e vorba și de detalii care mă fac să mă întorc pe o anumită stradă sau de senzaţii sezoniere. De exemplu, inimile decupate în obloanele unor ferestre de lemn pe Popa Tatu, sau mirosul de tei de la sfârșitul lui mai de pe Popa Soare, Cotroceniul toamna și primăvara, zgomotul nopţilor de vară pe Calea Griviţei, universul extraordinar care e Calea Moșilor, cartierul evreiesc plin de povești, nostalgica, dar deprimanta stradă Mihai Eminescu etc. Toate îmi sunt dragi și mă fascinează, mai ales că de fiecare dată când mă plimb, descopăr ceva nou, ceea ce mă face să nu mă opresc din explorat Bucureștiul.


„ În comunism, un album BD costa ceva mai mult decât o sticlA de Pepsi.” Interviu realizat de Manuela Zipiși

Cutezătorii, Arici Pogonici sau Toate pânzele sus – pentru unii evocă nostalgia copilăriei, pentru alţii sunt simpatice enigme. Toate au în comun banda desenată și pe cel mai longeviv creator de BD-uri de la noi, Puiu Manu. De la începutul anilor ’50 și până astăzi, Puiu Manu a îmbinat marea pasiune pentru banda desenată cu plăcerea de a practica schi și yachting. Și cu o vitalitate extraordinară care, la cei 89 de ani, nu dă semne de oboseală.

Desenaţi dintotdeauna. Dacă nu aţi fi făcut bandă desenată, ce v-ar fi plăcut să deveniţi? Am desenat dintotdeauna! Am studiat artele plastice și sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Am lucrări de pictură şi o mare diversitate de grafică publicitară-ilustraţii-afişe comerciale etc. Am fost dedicat artelor şi nu am vrut să fac altceva. Generaţii întregi de copii au crescut cu benzile dvs. desenate. Ce ar trebui făcut ca să reînvie această pasiune? Banda desenată este un act de cultură. Americanii au constatat că după douăzeci de ani de digital au o generaţie care nu mai citeşte, nu are imaginaţie şi sunt neajutoraţi dacă le iei computerul din mână; în replică, au relansat BD-ul care, de bine de rău, are text ce trebuie citit. Stimulând apetitul cititului şi fìind o artă secvenţială, dezvoltă şi imaginaţia, trebuind să completeze povestea dintre imagini! În toate ţările din Occident şi nu numai, arta BD-ului se bucură de foarte multă atenţie. La Bruxelles, există un muzeu imens de bandă desenată. Personaje din benzile desenate

36

sunt pictate pe calcanele caselor şi există statui ale acestora în mijlocul oraşului (Tin Tin etc.). Foarte important, banda desenată este accesibilă, fiind relativ ieftină. La noi, BD-ul este un lux! Discutând cu un editor despre această problemă, mi-a vorbit despre costurile care trebuie plătite: autorul, editura, tipografia şi în mod special distribuţia, care înseamnă cel puţin jumătate din preţul albumului. Deci aici este problema! (În comunism, un album BD costa ceva mai mult decât o sticlă de Pepsi.) Ce vă mai bucură în afară de desen? Am făcut foarte mult sport de performanţă, practicând yachtingul (am fost campion) şi schiul (locul doi la campionatele universitare.) La ce proiecte lucraţi în prezent? Lucrez la volumul doi, „Căpitanul RO”, al prof. Adrian Cioroianu (este vorba de un Superman român) şi public în revista „Cutezătorii” două pagini de BD cu titlul „Istoria este cea mai frumoasă poveste în banda desenată”, după un scenariu de prof. Marius Leştaru.



Mic portret de familie

PEOPLE OF ROMANIA

38


Un proiect care pendulează între artistic și antropologic, PEOPLE OF ROMANIA, s-a hotărât să cutreiere ţara în lung și în lat pentru a descoperi și imortaliza viaţa românilor astăzi. Urmează și expoziţii de fotografie plus o platformă unde se vor putea „răsfoi” imagini, conţinut video, emoţii, povești. Interviu cu Mihai Sibianu realizat de Manuela Zipiși Foto: Adi Bulboacă, Ioana Moldovan, Vlad Petri, Mihai Sibianu

Aţi început să „radiografiaţi” românii și vieţile lor, în cadrul proiectului PEOPLE OF ROMANIA. Cum merge? Merge exact ca în Ardeal, acolo unde ne-am apucat, merge încet şi bine. Feedback-ul e pozitiv, se pare că stăm pe un concept bun. Oamenilor le e dor să audă poveşti faine. Am pus de curând un anunţ pentru o poziţie în cadrul echipei şi am primit aproape 50 de CV-uri. Nu m-am aşteptat, mai ales că PEOPLE OF ROMANIA o să fie lansat oficial în a doua parte a lui octombrie. E bine de ştiut că pregătim o expoziţie în acest sens în Bucureşti şi sunt şanse foarte mari să ajungem cu expoziţia şi la Cluj până la sfârşitul anului. Ce mai fac, cum mai sunt, prin urmare, românii în zilele noastre? PEOPLE OF ROMANIA, ca şi veşnicia, s-a născut exact la sat. Pe unde am umblat, majoritatea oamenilor au fost deschişi şi primitori, te poftesc una-două la ei

în ogradă, te servesc cu un pahar, o prăjitură de casă, un fruct, ce are fiecare. Ne-am trezit cu vin, bucăţi de slănină şi kile de brânză cadou. Ideea e că la ţară chiar dacă nu câştigi bani fiind angajat de cineva, tot îţi poţi face rânduiala cum zic oamenii acolo. N-ai job ok, dar un petec două, trei de pământ mai toţi au. Aşa că, dacă munceşti şi trudeşti, ai, dacă ţi-e lene, se strâng puricii pe tine. Imediat îţi dai seama cine e harnic de cum intri în curte. O punte comună a românilor zilelor noastre: oamenii de treabă muncesc mult, muncesc pentru ei, pentru familii şi pentru viitorul lor. Ce zone ale ţării vizează proiectul? Conceptul acestui proiect este de a merge pe urmele românilor oriunde sunt, gândindu-ne la noi mai mult ca la un popor şi nu neapărat la un areal geografic. Practic, vizăm absolut toate zonele ţării fără excepţie şi îi vizăm inclusiv pe românii de peste hotare.

Ca să aducem un conţinut bogat şi divers, ca să acoperim cât mai mult din arealul fizic de care vorbeam mai sus, PEOPLE OF ROMANIA are nevoie de susţinere din partea cât mai multor oameni pasionaţi de poveşti şi de fotografie. Ne dorim să creştem ca o platformă de user generated content, aşa că o să mă folosesc de ocazia asta şi o să fac o invitaţie celor interesaţi, fie ei din orice colţ al planetei, să ni se alăture. Cum vă imaginaţi că vor fi privite aceste fotografii și materiale peste 50 de ani? Vor fi privite cu siguranţă cu multă cu­ riozitate. Vorbim de o culegere de ima­ gini, sunet şi video cu oameni din toate categoriile sociale, toate puse într­un context artistic şi antropologic unic. Platforma va deveni atât o sursă de informare asupra unor chestiuni care ţin de prezentul nostru actual, cât şi un loc presărat de amintiri şi trăiri unice.


Pălării cum

altele nu-s DE „la meșterul Nicu” 40


Cum aţi ajuns să fiţi pălărier? Am mers pe jos până la atelier și am învăţat meserie. Pe jos am mers și eu de la Cișmigiu până în Pasajul englez să îl cunosc pe meșterul Nicu, probabil cel mai în vârstă pălărier din București. Nicolae Zdârcă are 88 de ani și a făcut toată viaţa pălării. Din pasiune și pentru că îi plac lucrurile cărora le dau viaţă propriile mâini. Interviu cu Nicolae Zdârcă realizat de Manuela Zipiși; Foto: Arthur ţinţu


P

asajul englez este unul dintre acele locuri miraculoase din București care, de cele mai multe ori, trec neobservate. Printre puţinele pasaje acoperite (celălalt, mult mai faimos, este Macca-Villacrosse), Pasajul englez este o mică favelă, aflată în descompunere, cu rufe atârnând de la balcoane atent modelate în fier forjat și cu miasme pe măsură. Una dintre prăvăliile existente în pasaj este atelierul meșterului Nicu, un univers suprapopulat de pălării de toate formele și culorile, care sunt și cele mai vii personaje ale locului. Prima cameră este cea în care se întâmplă lucrurile serioase: mașina de cusut, foarfecele vintage, calapoadele și alte obiecte umplu spaţiul cu gesturi de-abia intuite de neștiutori. Nea Nicu își invită însă musafirii care vor să stea la povești în cealaltă cameră, un soi de salon de prezentare al pălăriilor. De la cine aţi învăţat meserie? Eu sunt de la ţară, din Gorj și eram 11 copii la părinţi. Am venit la București la 14 ani, unde majoritatea oltenilor erau precupeţi și mergeau cu cobiliţa la piaţă. Mie nu mi-a plăcut să fac asta.

În timpul războiului, nea Nicu face trei ani de militărie, după care se întoarce în prăvălia de pe Calea Griviţei unde, între timp, fostul meșter murise, iar istoria ţării se confrunta cu un nou fenomen: naţionalizarea. Multe dintre sculele meseriei de pălărier aveau să dispară atunci, însă nea Nicu a reușit să mai salveze câteva, rătăcite printr-un pod de soţia pălărierului. Pe unele le mai are și acum. Întâmplarea face ca un evreu bătrân, care avea prăvălie în zona Unirii să moară în acele vremuri, Nea Nicu primește spaţiul și ajunge astfel patron la 24-25 de ani. Ce s-a întâmplat? Am devenit cel mai tânăr responsabil de prăvălie.

De atunci s-a plimbat prin tot Bucureștiul, având vreo trei prăvălii. Una a fost pe strada Șepcari, de unde a trebui să plece deoarece spaţiul a fost revendicat de foștii proprietari ai imobilului. Iar în Pasajul englez este de vreo doi ani. Mai vin oamenii să comande pălării? Dacă sunt singurul cu așa ceva... Vin și tineri, oameni de la teatru, vin și mulţi maneliști.

Între timp, în curtea unde locuiește în gazdă la un unchi, o doamnă îi propune să intre ucenic în prăvălia cumnatului pălărier. Așa ajunge tânărul Nicolae pe Calea Griviţei, în atelierul pălărierului Ion Popa, unde va învăţa meserie timp de patru ani.

Ucenici mai aveţi? Cei tineri nu vor să vină, dar vin cei bătrâni. Am avut fete de la facultatea de vestimentaţie care au venit să le învăţ. Eu le-am spus că pentru o fată e grea meseria asta, te murdărești pe mâini, trebuie să ai forţă. Cele mai multe au plecat după două zile.

Cum a fost la început? Întâi m-a spovedit și pe urmă am intrat în prăvălie.

Sunt însă și fete care nu au renunţat. Totuși, nea Nicu rămâne convins că e mai degrabă o meserie de bărbat.

După ucenicie, rămâne în atelier. Pentru că era talentat și-și iubea meseria, încet-încet se duce vestea că Nicu este bun, așa că începe să fie curtat și „închiriat” lunar de către alţi pălărieri din urbe, iar buzunarele se umplu de bani.

De unde comandaţi materialele? Le luăm de la Timișoara, dar s-a închis fabrica care făcea materiale pentru toată Europa. Mai am o rezervă și mai aduc clienţii materiale din străinătate.

Vă plăcea ce făceaţi? Eu într-o oră făceam cât alţii într-o zi, atât de mult îmi plăcea să fac pălării.

42

Dacă aţi fi putut alege altă meserie? Tot asta aș face. Mie îmi place ce iese din mâna mea. Toate modelele pe care le fac trebuie să îmi placă mie în primul rând.



Staţii de autobuz Text/Foto: Bruno Andreșoiu

Rămân fidel promisiunii de a continua rubrica de succes mondial şi internaţional (urmărită cu sufletul la gură chiar şi la Ţăndărei) MarcaK, dedicată spaţiului public. Adică acelui spaţiu la care avem, teoretic, cu toţii acces şi pentru amenajarea şi întreţinerea căruia plătim tot soiul de taxe, de obicei insuficiente, se pare. Astăzi ne vom ocupa de Staţiile de Autobuz sau, mă rog, mijloace de transport în comun, că nu ne putem delimita de troleibuze, vezi tramvaie. Atenţie însă, urmează fotografii ce vă pot afecta emoţional.

Staţiile de autobuz (voi continua să le numesc aşa din comoditate mentală, ba chiar să le şi abreviez StAb) aparţin categoriei mobilier urban. Sunt, adică, obiecte amplasate în spaţiul public al oraşului, cu un scop complex (adăpost, informare, odihnă, reclamă etc.), dar bine definit. Aspectul acestora ar trebui să fie determinat de câteva atribute simple – funcţionalitate (pentru a răspunde cât mai bine utilităţii lor), identitate vizuală (pentru a fi recunoscute ca atare de oricine), siguranţă şi confort. Unele oraşe reuşesc chiar să facă din StAb însemne identitare, prin designul particular şi reprezentativ. Concursuri de design şi nume celebre se regăsesc adesea în spatele unora dintre staţiile lumii. Bineînţeles, şi la noi la Bucureşti e la fel, ba chiar mai bine. Înţelegând perfect sensul şi valoarea StAb, edilii oraşului s-au întrecut, care mai de care, să-şi doteze teritoriul cu asemenea obiecte. Semn palpabil al grijii unei administraţii pentru administraţii (da, e fix acelaşi cuvânt) săi, StAb bucureşteană stă drept sub cer, dovadă inertă, dar totuşi vie că primarii nu doarme şi le pasă. În staţiile noastre, poţi aştepta liniştit autobuzul, la adăpost de ploaie şi vânt, aşezat confortabil pe o bancă încălzită iarna, cu o hartă a reţelei de transport public şi orarul autobuzelor afişate la îndemână, bine luminată noaptea, dotată cu coş de gunoi şi scrumieră. O muzică delicată îţi protejează timpanele de vuietul traficului, plante verzi bine îngrijite te înconjoară, wireless-ul funcţionează impecabil, ba pe alocuri mai ai şi monitoare cu informaţii urbane utile, reclame la muzee şi spectacolele stagiunii în curs. Nu-i aşa? Desigur, se mai găsesc şi cârcotaşi, nemulţumiţii de serviciu ai oricărei gloate, care vituperează incontinent, creând o stare de nervozitate pasagerilor şi ocupând timpul bunilor funcţionari cu cererile lor absurde. Ar vrea fotolii capitonate, marmură şi candelabre de cristal, acces la playlist-ul RATB pentru a-şi pune muzica lor, pomi fructiferi, microplantaţii de roşii bio, aer condiţionat vara şi loc de joacă pentru copii. Unii cer chiar şi un meniu uşor, adaptat sezonului, sau măcar o gustare, sucuri naturale pentru copii şi o bere pentru părinţi, că doar nu sunt cu maşina. Deşi unora le-ar putea părea exagerat, poate că tocmai ei au dreptate, poate că rolul lor este acela de a împinge lucrurile înainte, poate că datorită lor există progres şi o viaţă mai bună, cu de toate în ea, inclusiv fericire. Noi, ceilalţi, mai modeşti sau poate doar mai puţin inteligenţi, chiar ortodocşi, ne mulţumim cu ce ni se dă, convinşi că atât se poate şi de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Lasă, maică, că-i bine şi aşa, alţii n-are nici atât. Atât ce?

44



Unde e hip să ieșim și să petrecem în București – versiunea french Interviu realizat de Manuela Zipiși; Foto: Mathieu Nogier

Banchiza Urbană se află, iată, în faţa unei premiere. Aceea de a lua interviu unui „străin agramat”, pe nume Gabriel Morin, la bază programator, care a venit în România acum doi ani și nu a mai plecat... Între timp, s-a apucat de trimis prin urbe scrisori electronice, mai exact newsletter-ul Zece la Rece care propune 10 lucruri mișto care se întâmplă săptămânal în București. Îi dăm cuvântul lui Gabriel, nu înainte de a preciza că a insistat să nu-i „cosmetizăm” nivelul de română. P.S.: Dincolo de viaţa virtuală, Zece la Rece înseamnă și o serie de petreceri care au loc în mai multe locuri din oraș (Palatul Universul, Palatul Ghica Victoria etc.) și care se întâmplă duminicile, la lumina zilei. Există zeci de site-uri, bloguri care ne recomandă evenimente din oraș. Ce aduce Zece la Rece diferit, în afară de numele simpatic, care se reţine repede? Exista o sută de DJ-uri, numai te duci la DJ-urile de care le apreciezi selecţia. În cazul Zece La Rece este același lucru. În același fel, exista o grămadă de reviste de hârtie, unii vor citi Banchiza pentru că le place cum subiectele sunt trataţi aici. Despre cum sunt trataţi subiectele, asta arată unul dintre scopurile newsletterului principale. Evenimentele sunt prezentate cu o poză de oameni implicaţi în evenimentul – artiști, organizatori, producători și așa mai departe – pentru că, în primul rând, este drăguţ și mai uman să te duci acolo și recunoști persoane pe care o ai văzut pe site-ul, și mai ales în al doilea rând, pentru că te arată că există oameni exact ca tine care face lucruri mișto. Te compari la ei, te inspiră, așa te gândești „și eu pot

46

face asta, și de fapt chiar mai bine!" În fine, rezultate sperată este că mai mulţi oameni își vor încerca norocul ca să creează ce le doresc, pentru un oraș din ce în ce mai activ și frumos. Cum au contribuit evenimentele și locurile vizitate la evoluţia relaţiei tale cu Bucureștiul? Cred că cât mai mult ieși în oraș și descoperi locuri noi sau evenimente interesante, cu atât te bucuri și te îndrăgostești de orașul tău. Din ce în ce mai des te întâlnești întâmplător cu prieteni sau cunoștinţe oriunde te duci și te simţi mai acasă. Cea mai ciudată/funny reacţie de care ai avut parte de când ai demarat proiectul? N-am avut nicio reacţie prea ciudată, dar recent am folosit toate ce am descoperit ca să arat Bucureștiul la mama mea când a venit de prima oară. A fost reticentă timpul de doi ani să vină, dar în fine i-a plăcut atât de mult că s-a apucat de învăţat românește. Deja a ajuns mai departe decât mine în cartea pe care am folosit ca să învăţ limba! Chiar se întoarce în România într-o lună. De fapt m-a rugat să găsesc alte mame ca să practică limba când va fi aici. Deci dacă știi pe cineva... În timpul verii, petrecerile s-au ţinut în curte la Palatul Universul. Există planuri în acest sens și pentru sezonul toamnă-iarnă? Lucrăm acum cu Ground Zero ca să organizăm un prim eveniment cu ei. În afară de asta avem alte oportunităţi de proiecte tot în duminicile din sezonul toamnă-iarnă dar nimic validat încă.



Barcelona: locuri şi gusturi Sezon al soarelui moderat, dar încă prietenos, toamna e timpul numai bun pentru un city break, aşa că mergem până în Barcelona pentru un scurt un traseu de arhitectură & food design à la català. Text: Ioana Păunescu; Foto: Ioana Păunescu, Moritz, Amatller

Santa Caterina Piaţa Santa Caterina s-a deschis în 1848 şi, ulterior unei intervenţii semnate EMBT Arquitectos în 2005, a devenit un original reper urban, graţie acoperişului său ondulat şi multicolor. E locul numai bun pentru încercat cuina de mercat, bucătăria creată doar cu ingrediente proaspete din piaţă. Cuines Santa Caterina (design Tarruella Trenchs Studios) pune accent pe reţete regionale, ca Escalivada – vinete, ardei gras şi ceapă coapte în cenuşă de cărbuni, alături de pastă de măsline şi brânză de capră.

Amatller Barcelona este una dintre capitalele ciocolatei, iar unul dintre reperele majore este Amatller, cu tradiţie din 1797. Casa Amatller, alături de Casa Batlló (Antoni Gaudí) şi Lleó Morera (Domènech i Montaner) formează „mărul discordiei” sau cea mai faimoasă suită de clădiri moderniste ale Barcelonei. Casa Amatller (Josep Puig i Cadafalch, 1900) poate fi vizitată parţial şi găzduieşte un magazin cu specialităţile casei, precum şi o cafenea care serveşte ciocolata caldă Amatller, cu textură densă şi cremoasă – una dintre cele mai apreciate băuturi ale oraşului.

Fàbrica Moritz Moritz e una dintre cunoscutele şi apreciatele beri din Barcelona. Vechea sa Fabrică, reamenajată în 2011 de Jean Nouvel, e azi restaurant, muzeu şi microberărie, cu un meniu care cuprinde preparate-cheie ale gastronomiei locale. Un gust specific Cataloniei este Esqueixada, o salată tradiţională de cod, uscat în crustă de sare, cu roşii, ulei de măsline şi oţet, sare şi măsline. Numele vine de la verbul esqueixar (a sfâşia), procedură esenţială pentru a obţine textura corectă a peştelui.

48




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.