50 6 aprilie 1976
A ars moara lui Tache Caliopol
Ce dureroasă a fost noaptea lui 6 aprilie 1976 pentru comuna noastră! Moara lui Tache Caliopol a luat foc. Cred că așa ceva n-oi mai vedea niciodată. Când ne-am dus dimineața să vedem ce s-a-ntâmplat am văzut fum și jale. Toată lumea se mira de această întâmplare. Toată tocăria arsese. Grinzile și fiarele se topiseră. Mai rămăsese temelia din cărămidă. Când am văzut așa ceva m-am îmbolnăvit. Parcă a fost o poruncă de Sus. Ne-a povestit Nelu lui Roșu care asistase la stingerea incendiului, cum militarii și pompierii s-au luptat cu flăcările. Totul era ca într-o scenă de film. Patru mașini de miliție veniseră să cerceteze cum și ce a provocat această imensă pagubă, acest simbol al comunei noastre. Eu mă gândeam și câteva rânduri compuneam: Cu câtă dragoste-ai muncit Comuna de-ai îmbogățit! Dar dup-atâta munc-a ta Te-a-mbolnăvit inima rea. De-atâta foc și jale grea Când nu ai mai putut răbda De lângă lume ai plecat. Și-acum spre anii 2000 S-aleasă praful de moșii. Așa o fi fost blestemată această moșie să nu mai rămână din ea doar zidurile. Ca o biserică părăsită. 4 martie 1977 Cutremurul
Frunzuliță matostat Fraților, ce s-a-ntâmplat? S-a-ntâmplat mare păcat, Jale mare, îndurerată, De multe lacrimi udată. Ziua de 4 martie 1977 a fost frumoasă și caldă. Atât de caldă încât am terminat de tăiat via la mama, la Carieră. Seara era plăcută, stăteam la televizor. Era un film bulgăresc, când la ora 9 și 25 de minute a fost un cutremur de neuitat. Doamne, cât de mare ești! Doamne, cât de supărat oi fi pe noi! Cred că această seară a rămas scrisă în inima întregii țări. Asta a fost de Sus de la Domnul, care n-o fi mai putut răbda atâta necredință în neamul nostru românesc. Pe fețele și în ochii tuturor citeai numai tristețe. Așa cum spun și epistolele, ne va trimite Domnul cutremure, secetă, ne va inunda…
Cred că nu mai e mult și vom pieri de pe acest pământ. Ca să fim în siguranță, ne-am dus copiii, toți de pe linia noastră, la Costică al lui Boboc în magazia de tutun. Am improvizat paturi din snopi de coceni, am adus pături și plăpumi, i-am învelit și au dormit acolo până dimineața pentru că eram speriați ca nu cumva să mai vină alt cutremur. 17 noiembrie 1982
Moartea Doctorului Ion Ciocan
În dimineața zilei de 17 noiembrie 1982, mergând spre Oana, m-a oprit tanti Nicolița lui Dismancioc și mi-a zis: Ileană, ai auzit că domnul doctor Ciocan a murit? Când am auzit m-am înmuiat toată. Frațior, vă spun drept că sufletul meu era o rană, că inima îmi luase foc. Simțeam că în gâtul meu erau numai noduri. Doamne, ce om a fost! Cred că n-a existat om ca dânsul așa apropiat de casa părintească, de satul natal care i-a fost drag cu adevărat, de curtea care era ca un rai atunci când venea și stătea în concediu. Ce curte veselă și înfloritoare avea, parcă râdea ca și dânsul! În dimineața zilei de 21 noiembrie 1982 s-a auzit clopotul care trăgea mai cu jale. Această
