Slova Ortodoxa numarul 2

Page 1

Nr. 2 2011

SLOVĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Moravia ­ Republica Cehă

O R T O D O X Ă


Din acest număr:

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ocrotitorii oraşului Brno ....... 3 Vieţile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ................................... 4 Sfintele Taine.......................... 8 Viaţa Sfântului Irodion ­ Luceafărul de la Lainici ......... 9 Literatură creştină ­ poetul Ioan Alexandru .............................12 Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii ­ 2011 .....................14 Ştiri din viaţa creştinilor din Cehia ............................. 18

Cei care doresc să se implice în realizarea revistei, eventual în traducerea acesteia şi în limba engleză/cehă sunt rugaţi să ne contacteze. Dacă aveţi propuneri de rubrici, doriţi să publicăm informaţii pe un anumit subiect sau răspunsuri la întrebări pe temă creştină, scrieţi­ne la adresa redacţiei.

Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare Pr. Cristian POPESCU Redactor şef Horaţiu TOMA

Echipa de redacţie Ramona AIOANEI Ovidiu BOGDAN Traian BĂLAN Dragoş HARAGA Roman JURIGA Cosmin MIHAI Adina TOMA Cristian VELNIC Corector Cristian VELNIC Iulia NICOLAE Grafică şi design: Horaţiu TOMA Adresa redacţiei Email: slovaortodoxa@ro­cz.com Yahoo: slovaortodoxa Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi http://ro­cz.com/slova­ortodoxa

Publicaţia apare cu binecuvântarea ÎnaltPreaSfinţitul Simeon Arhiepiscop de Olomouc şi Brno

Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovka nr. 48 http://parohiabrno.ro­cz.com Mulţumim celor care spijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei. Începând cu acest număr publicaţia poate fi citită atât în variantă tipărită cât şi în variantă electronică. 2

Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011


Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel ocrotitorii oraşului Brno

Catedrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este situată pe dealul Petrov, unde se presupune că a fost primul castel din Brno care avea în incinta sa şi o capelă. Din turnurile înalte de 84 de metri vizitatorii pot admira oraşul. De­a lungul timpului catedrala a suferit numeroase schimbări ajungând ca în prezent interiorul să fie în stil baroc, iar restul catedralei neo­gotic. În secolul al XI­lea a fost construită capela în stil romanic, apoi transformată din basilica, la sfârşitul secolului al XIII­lea, în catedrală gotică. În prezent aceasta Catedrala Sf. Ap. Petru si Pavel este reprezentată pe moneda de 10 Foto: Adina Toma coroane ceheşti. Începând cu anul 1777 a devenit catedrală episcopală şi poate fi vizitată la adresa Petrov 9, 60200 Brno. Despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel puteţi citi mai multe în acest număr al revistei ”Slovă Ortodoxă”. Adina Toma

Calendar ortodox pe scurt: (perioada iulie ­ august) 1 Iulie ­ Sf. mucenici doctori fără­de­arginţi Cosma şi Damian din Roma; †) Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi 2 iulie ­ † Aşezarea veşmântului Maicii Domnului; Sf. Ier. Iuvenalie al Ierusalimului; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare 20 iulie † Sf. Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul; Maica Maria (Skobtsova) din Paris şi cei dimpreună cu ea 21 iulie Cuv. Simeon cel nebun­pentru­Hristos şi Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; Sf. Mc. Victor de la Marsilia; † Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia 27 iulie †) Sf. Mare Mc. Pantelimon; Cuv. Gherman de Alaska; Sf. Clement din Ohrid 1 august Scoaterea Sf. Cruci. Cei 7 Sf. Macabei, maica lor Salomoni şi dascălul lor Eleazar (începe Postul Maicii Domnului) 5 august †) Cuviosul Ioan de la Neamţ 6 august (†) Schimbarea la Faţă (Dezlegare la peşte) 15 august (†) Adormirea Maicii Domnului 16 august Aducerea Sf. Mahrame de la Edesa; †) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; † Sf.Cuvios Iosif de la Văratec 29 august (†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Zi de post) 30 august Sf. ierarhi Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului; †) Sf.Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei; †) Sf.Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu ; Cuv. Fantin 31 august Asezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului; Sf. Ciprian al Cartagenii; Sf. Genadie ­ sfârşitul anului bisericesc Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011 Nr. 1/2011 • Slovă Ortodoxă

3


Vieţile SFINŢILOR Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Biserica Creştină Ortodoxă prăznuieşte pe 29 iunie, pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai veneraţi dintre sfinţi şi anume pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. E o sărbătoare cu profunde rezonanţe spirituale în sufletele creştinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care şi­au închinat întreaga viaţă propovăduirii „cu timp şi fară timp” a Evangheliei lui Hristos. E o sărbătoare care datează încă din secolul II al erei creştine şi evlavia credincioşilor s­a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor, iar imnografii creştini şi marii părinţi ai Bisericii s­au întrecut în a­i elogia pe cei doi apostoli care, prin cuvântul şi sângele lor, uniţi în Hristos, au plămădit Roma creştină şi Biserica întreagă. Postul Sfinţilor Apostoli sau Postul Sîmpetrului, cum este cunoscut în popor, precedă sărbătoarea comună a celor doi sfinţi. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, iar durata sa este în funcţie de Duminica Tuturor Sfinţilor. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sîmpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Postul începe lunea, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 29 iunie. De regulă, cuvântul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înţeles ca fiind sinonim cu uscat, fară grăsime, de post. Însă, la Sfinţii Parinţi, accentul nu cade numai pe mâncare. Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea împatimită. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost „căpetenii apostolilor” şi „lumii învăţători”, contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. continuare în pagina 5 4

Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă••Nr. Nr.1/2011 2/2011


Vieţile SFINŢILOR Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel continuare din pagina 4

E greu a tălmăci în grai omenesc vrednicia lor deosebită. Faptele lor minunate covârşesc mintea, iar învăţăturile lor, precum şi inspiratele interpretări ale slovei revelate, întrec la număr nisipul mării şi stelele cerului. Li se potrivesc cuvintele psalmistului: „În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor”. (Psalm 18, 8). Când Biserica a luat hotărârea de a­i pomeni în aceeaşi zi, a fost călăuzită de cursul istoric al evenimentelor. Amândoi au fost încununaţi şi cu cununa martiriului în aceeaşi zi, 29 iunie, anul 67. Dar în afară de coincidenţa zilei martiriului, Biserica a mai avut în vedere faptul că pe cât de mare este Petru, tot pe atât de mare este şi „Apostolul neamurilor”, cel ce s­a convertit pe drumul Damascului. Pe drept li s­au atribuit amândurora calificativele: „raze ale Soarelui celui înţelegător”, „prietenii lui Hristos”, „luminătorii celor din întuneric”, „temelii neclintite ale Dumnezeieştilor învăţături”, „căpetenii învăţăceilor” ş.a. Dintre aceste aprecieri, cea mai cuprinzătoare este aceea de „prieteni ai lui Hristos”, fiindcă îi înfăţişează într­o unitate desăvârşită, ca „slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1). Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală, neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor şi a­şi împăca cugetul lor (Faptele Apostolilor 24, 16). Sfântul Apostol Petru a fost pescar şi se numea Simon. Împreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele de lipsă pentru trai, pescuind în apele lacului Ghenizareţ. Aceasta până când auziră glasul de chemare al Mântuitorului: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”(Matei 4, 19). Era într­o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fară să prindă nici un peşte. La îndemnul lui Iisus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţa de până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atât de mulţi încât abia au putut să o tragă la mal. După această minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îl urmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. Sf. Ap. Petru continuare în pagina 6

Slovă Ortodoxă • Nr.Ortodoxă 2/2011 Nr. 1/2011 • Slovă

5


Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Vieţile SFINŢILOR

continuare din pagina 5 De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pe care le­a făcut. Bucuria de a fi aproape cu Iisus, a exprimat­o Sf. Apostol Petru, când s­a aflat pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă, zicând: „Învăţătorule, ce bine este sa fim noi aici” (Luca 9, 33). De la Sf. Apostol Petru avem mărturisirea adevărului că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aflându­se cu ucenicii Săi în Cezareea lui Filip, Iisus le­a pus întrebarea: „Cine ziceţi voi că sunt?”. Răspunzând Simon Petru a zis: „Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16). În vremea Patimilor Domnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise ca nu se va despărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, a avut o clipă de slăbiciune, spunând că nu­L cunoaşte pe Iisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată însă, s­a căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului, a plâns cu amar. (Matei 26, 75). Greşeala i­a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s­a arătat Apostolilor şi l­a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu­L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i­a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându­l în misiunea de apostol. După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin de Sf. Ap. Pavel www.orthodoxwiki.org curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns la Roma împăraţilor păgâni. De mai multe ori a fost închis în temniţă. Şi­a sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro. Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul („cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr la Ierusalim, el a studiat „legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni „rabi”. Într­adevăr, a devenit un cunoscător şi apărător al „legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând de secta fariseilor. În anul 33 este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a­i prinde pe creştini şi a­i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. continuare în pagina 7

6

Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă••Nr. Nr.1/2011 2/2011


Vieţile SFINŢILOR Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

continuare din pagina 6 O lumină puternică l­a învăluit şi i­a luat vederea; el a cazut cu faţa la pământ, apoi a auzit un glas care i­a grăit: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”. El a zis: „Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas i­a răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: „Doamne ce voieşti să fac ?”. Domnul i­a zis: „Ridică­te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (Faptele Apostolilor 9, 1­6). Saul s­a ridicat de la pământ, dar nu mai vedea. Însoţitorii l­au dus în Damasc, unde a primit Botezul de la preotul Anania. Din Damasc s­a dus în Arabia, unde a petrecut trei ani în post si rugăciune, şi s­a pregătit, spre a fi cu adevărat „vas ales care să­i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 9, 15). Saul la Damask Marele duşman al www.crestinortodox.ro creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte în întreg cuprinsul Imperiului Roman. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că „este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”. A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflându­se în primejdii din partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şi­a pierdut râvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care a trecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei, de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar Dumnezeu l­a apărat şi i­a purtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri. Pe parcursul celor trei călătorii misionare a străbătut ţară după ţară, oraş după oraş în tot cuprinsul Imperiului Roman, de la răsărit până la apus, vestind credinţa în Iisus Hristos. Mai la urmă a venit în cetatea Romei ca să vestească şi aici Evanghelia lui Hristos. Fiind prins şi închis, scrie mai multe epistole credincioşilor de la bisericile pe care le­a întemeiat. Din porunca împăratului Nero, în ziua de 29 iunie în anul 67 i s­a tăiat capul şi astfel au săvârşit călătoria pe pământ aceşti doi mari luceferi şi mărturisitori ai credinţei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, stâlpi ai Bisericii, iar duhurile lor se bucură în ceata prietenilor lui Hristos. Rubrică realizată de Dragoş Haraga

Nr. 1/2011 • Slovă Ortodoxă Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011

7


Despre Sfintele Taine După cum bine ştim, scopul vieţii noastre creştineşti este mântuirea întru Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta trebuie însă să dobândim harul Duhului Sfânt, iar tainele au un rol foarte important în acest proces. După cum afirma Bulgakov, "Ele sunt acte sfinte, în care, sub un simbol vizibil, se împărtăşeste un dar determinat, invizibil, al Sfântului Duh". (S. Bulgakov ­ Ortodoxia, Paris 1933). Pentru a evita orice confuzie, trebuie să precizăm încă de la început următoarele: 1.Tainele nu sunt singura cale de dobândire a Sfântului Duh. 2.Viaţa de har se împlineşte pentru fiecare membru al Bisericii, în mod diferit, pe căi misterioase, iar venirea Sfântului Duh nu ţine de cunoştinţa omenească. Se poate afirma însă că în Sfintele Taine se găseşte totuşi o cunoştinţă şi o formă determinată a venirii Sfântului Duh. Faptul că se vorbeşte adesea despre "Cele Şapte Taine" (botezul, mirungerea, pocăinţa, cuminecătura, preoţia, cununia şi maslul), ne­ar putea face să credem că există numai şapte taine. În realitate există mult mai multe taine, cum ar fi: sfinţirea bisericilor, a apei, a icoanelor, a pâinii, etc., dar dintre toate se remarcă primele şapte pe care le­am enumerat mai sus. Este de asemenea necesar să ştim că Botezul şi Euharistia, sunt taine instituite de însuşi Mântuitorul nostru, şi de aceea sunt considerate ca fiind cele mai importante şi se numesc Taine Evanghelice. Cine poate săvârşi tainele? În conformitate cu principiului "sacerdotiului universal", prin care se afirmă că atât clerul cât şi laicii sunt preoţi, taina Botezului poate fi administrată şi de un laic, în lipsa unui preot hirotonit. În zilele noastre, Euharistia este săvârşită de preoţii hirotoniţi, dar se ştie că în cadrul creştinismului popular, care pe teritoriul României a durat cel puţin până în secolul XIV, dacă nu şi mai târziu, laicii alegeau dintre ei înşişi tot pe un laic, care devenea preot şi săvârşea Euharistia şi celelalte îndatoriri sacerdotale (vezi N. Iorga, Istoria Bisericii Româneşti). Celelalte taine însă, au fost introduse mult mai târziu, de către ierarhia bisericească. Abia în secolul XII, catolicismul a dogmatizat "Cele Şapte Taine", iar Ortodoxia a făcut acelaşi lucru ceva mai târziu; în consecinţă, toate celelalte taine se săvârşesc numai de preoţii hirotoniţi. Ar fi incorect să înţelegem că numai Botezul şi Euharistia sunt taine bazate pe Sfânta Scriptură; celelalte taine sunt de asemenea întemeiate pe cuvintele Scripturii şi în mod direct sau indirect, pe cuvintele Mântuitorului, dar ele n­au fost stabilite de Biserică decât puţin câte puţin, iar unele dintre ele (căsătoria, hirotonia, maslul) nu se administrează în mod obligatoriu tuturor membrilor Bisericii. Se poate spune că ansamblul tainelor sfinţeşte viaţa omului şi îi conferă posibilitatea de a dobândi harul în plenitudine. Întrucât fiecare taină deţine o putere proprie. Sursa:http://www.plasticsusa.com/ortho/taine.html

8

Ovidiu Bogdan (teologie an II)

Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă••Nr. Nr.1/2011 2/2011


Viaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la Lainici

“Luceafărul de la Lainici“ aşa a fost supranumit, acest cuvios Irodion, de către Sfântul Calinic de la Cernica pe când acesta era episcop la Râmnic. S­a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de IRODION. Odată tuns în monahism, tânărul monah IRODION conştientizează marea vocaţie la care a fost chemat adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3­4 ceasuri pe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi faţă de stareţul său. În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde şi­a luat cu el mai mulţi ucenici. Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pe care­l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care­l va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindu­l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 1854­1900 stareţul IRODION a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici. După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său IRODION, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu­se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion. Era ca o lumină puternică acest mare părinte Irodion. Se consemnează în viaţa Sfântului Calinic faptul că, la un moment dat, când acesta era la Râmnic cu fraţii Baldovin, s­a ridicat în picioare, a făcut semnul sfintei cruci, a binecuvântat şi a spus: „Domnul!” Şi atunci fraţii Baldovin l au întreabat: „Ce este, Prea Sfinţite, ce s­a întâmplat?” Şi Sfântul Calinic le­a răspuns: „Stareţul Irodion de la Lainici mi­a cerut binecuvântare pentru un lucru.” Deci, iată că vorbea în duh cu acest mare părinte. Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilor săi, dar el, formându­se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călindu­se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa. Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo­Ungar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându­le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor. La un moment dat îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte

Nr. 1/2011 • Slovă Ortodoxă Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011

9


Vieţile SFINŢILOR ROMÂNI

Viaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la Lainici

continuare din pagina 9

­ Ba nu, părinte, de la capra mea este. L­am muls acum, este proaspăt. ­ Nu, femeie, nu­l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat­o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă­mă, dar nu­l primesc!Vădită femeia fiind de păcat s­a întors acasă cu laptele cerându­şi iertare şi făgăduindu­i că nu va mai drăcui niciodată. Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a­l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi i se face din nou slujba înmormântării.Aşa s­a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi­ai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat mi­ai fost, Irodioane).Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s­a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le­aţi dat lui Hristos” (Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).Şi, într­adevăr, în toamna anului 1916, în timpul Primului Război Mondial, s­a împlinit prezicerea Cuviosului Părinte. Căci fiind lupte grele pe Valea Jiului, schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse de nemţi, odoarele jefuite, inclusiv clopotele, iar biserica a fost transformată în grajd pentru cai. Totodată, a fost arsă şi întreaga arhivă a mănăstirii. Doi dintre călugării schitului au fost duşi de trupele de ocupaţie în Germania, unde şi­au pierdut viaţa. Abia în anul 1929, schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija stareţului Visarion Toia (1929­1951). Cuviosul Părinte Irodion rămâne în conştiinţa posterităţii şi ca un patriot înflăcărat. Astfel, în timpul Războiului pentru Independenţă din 1877­1878, Cuviosul Părinte, răspunzând cu entuziasm la îndemnurile episcopului Athanasie Stoenescu al Râmnicului­Noul Severin, a trimis de la mănăstire la Târgu Jiu 12 monahi în vederea selectării pentru serviciile sanitare ale armatei române, dintre acestia autorităţile au ales doi, pentru a merge în serviciul sanitar, pentru îngrijirea răniţilor din spitale. Odată cu alegerea şi instalarea sa ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în vara anului 2008, Î.P.S. Irineu Popa a început îndată demersurile pentru canonizarea Cuviosului Părinte Irodion. Pe lângă activitatea de documentare privind viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Părinte, Înalt prea sfinţia Sa a dorit ca rămăşiţele pământeşti ale Cuviosului Părinte să fie deshumate şi aşezate, la loc de cinste, în biserica cea nouă a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poată continuare în pagina 11 închina la ele.

10 10

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011


Vieţile SFINŢILOR ROMÂNI

Viaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la Lainici

(continuare din pagina 10) Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Apostol Irodion, la 8 aprilie, anul 2009, Î.P.S. Irineu a cerut binecuvântarea P.F. Daniel, Patriarhul României, pentru aflarea moaştelor Cuviosului Părinte Irodion iar în ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s­a dat de oseminte străine, apartinand altor vieţuitori ai manastirii.A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu s­a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s­a dat de un schelet întreg. Iniţial s­a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”. Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s­a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s­a început evacuarea lui şi spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie­portocalie. În al doilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut. În cele din urmă s­a găsit şi cărămida cuviosului Irodion ce i­a fost pusă sub cap. Astfel s­a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S­a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară, de data aceasta moaştele au fost puse într­o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din ceruri. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neo isihast românesc din sec. XIX. Neo isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII­lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici. Îi mulţumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi­l rugăm fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin! (Sursa:www.manastirealainici.ro) Rubrică realizată de Traian Bălan

Nr. 1/2011 • Slovă Ortodoxă

11


LITERATURA CRESTINA Un poet întru Hristos : Ioan Alexandru, o nouă evaluare

Anul acesta, Ioan Alexandru ar fi împlinit 70 de ani. Dar el nu mai este în viaţă de la mijlocul anilor '90. Sfârşitul lui prematur a favorizat multiple speculaţii, dar înainte de orice trebuie să vedem grabnica lui plecare dintre noi ca un semn al jertfei şi al arderii întru o remarcabilă poezie creştină şi patriotică. Dan C. Mihăilescu, în volumul de mare succes "Cărţile care ne­au făcut oameni", nu omite să aşeze poezia lui Ioan Alexandru între lecturile obligatorii pentru formarea noastră. Ioan Alexandru este astfel alături de Shakespeare şi Dostoievski, de Cioran şi Marguerite Yourcenar. Este o mare cinste pe care aceia care nu l­au prea suferit pe poetul imnelor o pot sancţiona cu asprime. De partea cui este adevărul atunci? De partea lui Dan C. Mihăilescu sau a celor care în general nu i­au agreat pe şaizecişti şi au făcut (fac) tot ce le stă în putinţă pentru a­i minimaliza?(...) Un predicator (...)Cine l­a auzit pe Ioan Alexandru cum vorbea la facultate pe marginea unor texte din Vechiul sau din Noul Testament nu a putut să nu fie impresionat de un suflu extraordinar, pe care nici un profesor contemporan lui nu­l avea. Poetul oficia acolo în faţa studenţilor o adevărată liturghie a pathosului, a credinţei nedrămuite, a dăruirii către ceilalţi a ce avea el mai bun în minte şi în suflet. Revărsarea de duh venită dinspre Ioan Alexandru către auditoriul său corespundea aceleia a unui predicator. El nu vorbea oricum, ci predica în sensul cel mai bun pentru a face cuvântul să intre în noi şi să ne ilumineze. Altfel spus, nimeni nu pleca de la cursurile şi seminariile sale aşa cum intrase. Era modificat, era schimbat, era îmbunătăţit. De aceea organele nu i­au mai văzut cu ochi buni prestaţiile. (...) Bătălia dintre cuvinte şi Cuvânt El credea în poezie aşa cum credea în cuvântul Domnului. Dacă acesta nu­i schimbă pe oameni, atunci la ce bun? Analog, dacă poezia nu mută ceva în sufletul nostru nu e oare doar simplă înşirare de cuvinte? Bătălia dintre cuvinte şi Cuvânt este de altminteri una din mizele secrete ale destinului lui Ioan Alexandru. A scris enorm, dar speranţa lui era Cuvântul. (...) Egal mereu cu sine (...)După 1989, Ioan Alexandru a fost senator PNŢCD. Era o poziţie de unde îşi închipuia că va putea face mult pentru ţară. După cum bine se ştie, s­a amăgit. El a mai dorit ca pe zidul Parlamentului să fie aşezată crucea. 12

Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011


LITERATURA CRESTINA Un poet întru Hristos : Ioan Alexandru, o nouă evaluare

Continuare din pagina 12 Spera cu aceeaşi naivitate că va putea să îmbuneze o haită care încă de pe atunci era formată în cea mai mare parte din ticăloşi. A înţeles însă repede cum stau lucrurile. Călătoriile lui în SUA dinainte de moarte au fost interpretate în fel şi chip. S­a spus că a renunţat la credinţa strămoşească, atras de mirajele sectanţilor. Nici vorbă de aşa ceva! Egal mereu cu sine, Ioan Alexandru s­a lăsat călăuzit doar de Dumnezeu. A iubit mai mult duhul decât hârtia, chiar dacă aceasta i­a fost linţoliu. Dan Stanca ­ Articolul integral îl puteţi citi în Ziarul Lumina. Psalm Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine Unde­aş fugi să nu pot fi ajuns Sunt singur e noapte vin să mă ruine Nelegiuri cu câte te­am străpuns De faţa Ta nimic nu mă ascunde Oriunde cer azil sunt prigonit Oceanul nu are îndestule unde Să­mi dea odihna nemărturisit Nici lacrimile nu mă mai încearcă De teama Ta şi ele­au amuţit Poruncă­ai pus în toate să mă­ntoarcă Să mă predea unde te­am pângărit Ştiu că o faci din mila Ta cea mare Ce nu îţi dă odihna să mă uiţi Să­mi treacă zilele fără lucrare Cu faţa Ta de­acuma mă confrunţi. Rubrică realizată de Adina Toma

Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

13


FAMILIEI ORTODOXE Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii ­ 2011

După cum ştim cu toţii Biserica Ortodoxă Română a declarat anul acesta ­ 2011 ca an jubiliar al Botezului şi al Sfintei Cununii în familia creştină, care prosperă şi dăinuie (numai) sub harul Duhului Sfânt şi sub legătura dragostei dintre cei doi tineri, bărbat şi femeie, primită prin Sfânta Taină a Cununiei. Biserica Ortodoxă nu şi­a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoana vazută Familia Sfânta, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca, 2:52). În câteva dintre manualele de Teologie, una dintre împărţirile Sfintelor Taine consideră Cununia sau Nunta drept o Taină specială, dimpreună cu cea a Hirotoniei. Caracterul lor special derivă din aceea că ele răspund nevoii de comuniune personală cu Dumnezeu şi cu semenii. Cele două Sfinte Taine reflectă Biserica drept adevărata familie a creştinului: „Nunta aduce Bisericii fii, iar Hirotonia părinţi”. Prin creaţie, starea firească a omului este comuniunea, întrucât „a zis Domnul Dumnezeu: «nu e bine să fie omul singur»” (Fac. 2, 18). Izolarea devine, în lumina acestui text, un act care ne înstrăinează de voia lui Dumnezeu; de aceea, clericii şi creştinii care nu voiau să se căsătorească sau divorţau întrucât desconsiderau viaţa de familie erau caterisiţi, respectiv afurisiţi. Desigur, comuniunea este „ajutor potrivit” pentru om, adică pentru împlinirea vocaţiei sale speciale – îndumnezeirea; „Dumnezeu este iubire” (I In. 4, 8), iar comuniunea este cea în cadrul căreia învăţăm, trăim şi manifestăm iubirea, virtutea virtuţilor. Familia este o şcoală a iubirii. Lectura Decalogului ne ajută să înţelegem importanţa familiei pentru mântuire – prima dintre cele cinci porunci care vizează relaţia cu semenii se referă tocmai la familie: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să­ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi­l va da ţie” (Ieş. 20, 12). Continuare în pagina 15 14

Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011


FAMILIEI ORTODOXE Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii ­ 2011 Continuare din pagina 14

Respectul faţă de părinţi ne învaţă respectul faţă de Dumnezeu, dar şi pe cel faţă de semeni. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie mărturisesc în egală măsură despre valoarea omului, în calitatea sa de corolă a creaţiei lui Dumnezeu. De asemenea, ele vorbesc despre ceea ce înseamnă firescul pentru om. Sub aspectul modului de vieţuire, firescul înseamnă comuniunea. De aceea, este necesară o înţelegere a familiei în primul rând ca spaţiu al mântuirii omului, dar şi o identificare a modalităţilor prin care familia, ca instituţie dumnezeiască, poate sprijini această ţintă. Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre familie, afirma: „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Cor. 7, 14). Sintetizând, putem spune că bărbatul şi femeia se mântuiesc unul prin celălalt. Această vocaţie, a sfinţeniei, trebuie înţeleasă şi evidenţiată de către cât mai mulţi dintre creştinii noştri, care consideră că starea de sfinţenie este imposibil de dobândit. „Nu e bine să fie omul singur” (Fac. 1, 27) este „constatarea” care explică şi nuanţează adevărata dimensiune a comuniunii: voinţa dumnezeiască. Desigur, modelul comuniunii este Sfânta Treime (comp. Fac. 1, 26). Integrarea acestui adevăr în rândul valorilor proprii ale fiecărui creştin poate avea drept efect o altă atitudine, mai responsabilă, atât înainte de căsătorie, cât şi după momentul primirii Tainei. Realitatea este că darurile pe care le primim prin Taina Nunţii nu rodesc dacă noi înşine nu le lucrăm. În societatea contemporană însă, instituţia familiei nu mai apare ca fiind la fel de valoroasă. Acest lucru îl arată creşterea ratei divorţurilor. Un fapt similar îl arată şi schimbarea atitudinii faţă de concubinaj, respectiv creşterea mediei vârstei de căsătorie; totodată, este relevantă atitudinea societăţii faţă de aşa­ numita căsătorie de probă, care devine din ce în ce mai frecventă, mai ales în rândul celor cu studii superioare, precum şi creşterea numărului de copii născuţi în afara căsătoriei. Naşterea de prunci este un dar dumnezeiesc, dar şi o consecinţă firească a vieţii maritale şi, în acelaşi timp, o mărturisire a iubirii dintre soţi. Acesta este unul dintre motivele pentru care avortul – o crimă în adevăratul sens al cuvântului – continuare în pagina 16 Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

15


FAMILIEI ORTODOXE Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii ­ 2011

continuare din pagina 15

Este condamnat în creştinism: este o denunţare a normalităţii, a vieţii şi a vieţuirii în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dacă Taina Cununiei sfinţeşte iubirea dintre soţ şi soţie, naşterea de prunci îi dă sens – nu în ideea că familiile fără copii (nu din voia soţilor) nu au sens, ci în aceea că procrearea este un lucru binecuvântat de Dumnezeu. În altă ordine de idei, se constată în practica ultimilor ani un număr tot mai mare de persoane care convieţuiesc o perioadă înainte de căsătorie şi au copii. Este vorba în mod special de copiii celor care s­au născut şi au fost formaţi din punct de vedere moral şi valoric în perioada comunistă, dar nu numai. Ceea ce este îngrijorător este perspectiva părinţilor şi bunicilor acestora, care consideră că nu se poate face nimic în această privinţă şi că este un lucru firesc, atâta vreme cât aproape s­a generalizat. În realitate, acest mod de a vedea lucrurile exprimă o desconsiderare a Sfintei Taine a Nunţii, dar şi o nesocotire a lui Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, prezenţa lui Dumnezeu este o Persoană, reală, care nu Se impune, dar care trebuie să fie prezentă mereu în viaţa noastră. Absenţa Tainei Cununiei înseamnă o excludere a lui Dumnezeu din viaţa proprie – iar acest aspect este important de conştientizat. Programele de ştiri, emisiunile cu temă ori filmele şi documentarele induc ideea că familia care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică este un model tot mai rar aplicat şi nu neapărat de dorit. Constatăm, deci, o distanţare tot mai accentuată a societăţii faţă de ceea ce – în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, aşadar a învăţăturii şi a duhului Bisericii – este normal pentru om. Această atitudine nu este deloc nouă, dar este din ce în ce mai mediatizată. Normalitatea propusă de societatea civilă, laicizantă, contrastează cu ceea ce este firesc în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Societatea pare a­şi fi însuşit în mod eronat versetul „toate îmi sunt îngăduite”, uitând de faptul că „nu toate îmi sunt de folos”. Negarea importanţei familiei binecuvântate de Dumnezeu şi adusă ca ofrandă lui Dumnezeu este o negare a lui Dumnezeu, negare ce face ca orice să fie permis. Având în vedere cele menţionate mai înainte, decizia Sfântului Sinod de a stabili ca anul acesta să fie dedicat Sfintelor Taine ale Cununiei şi Botezului apare ca un îndemn la meditaţie cu privire la menirea noastră, a creştinilor, şi la modul în care o putem împlini, respectiv o recomandare de a identifica rolul real al familiei în viaţa personală şi a societăţii. Menirea omului este mântuirea: „Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoaşterea adevărului să vină” (I Tim. 2, 4). continuare în pagina 17

16

Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă••Nr. Nr.1/2011 2/2011


FAMILIEI ORTODOXE Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii ­ 2011

continuare din pagina 16 În lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, termenul mântuire presupune două aspecte complementare şi inseparabile: eliberarea din robia păcatului şi dobândirea vieţii de veci. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect, eliberarea din robia păcatului, omul nu poate avea nici un rol – întrucât Fiul lui Dumnezeu „a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi” (I Tim. 1, 15), – în privinţa dobândirii vieţii de veci omul este împreună lucrător cu Dumnezeu al mântuirii proprii (comp. Flp. 2, 12: „lucraţi cu frică şi cu cutremur la mântuirea voastră”). Adaptând un şablon care nu vine din gândirea creştină, familia este celula de bază a Bisericii. De aceea, orice prejudiciu adus familiei ori unui dintre membrii acesteia este un prejudiciu adus Bisericii şi o contrazicere a voinţei lui Dumnezeu. În acest context, omul – în demnitatea sa de creaţie a lui Dumnezeu, precum şi în cea membru al Bisericii – trebuie protejat, dar şi educat să se protejeze de influenţele negative pe care, uneori, societatea le poate transmite pe diferite canale de comunicare (mass­media, muzică, publicitate, reţele de socializare etc.), însă nu separat de Biserică, ci ca membru al ei, trăitor sau practicant al valorilor pe care aceasta le afirmă. Creştinii zilelor noastre trebuie să redescopere semnificaţia familiei şi importanţa situării ei sub pronia dumnezeiască nu doar în mod pasiv, ci şi în mod activ – prin Taina Nunţii, prin rugăciunea comună, atât în cadrul ei, cât şi în mijlocul Bisericii: „Spune­voi fraţilor mei Numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda. Şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi pruncii pe care Mi i­a dat Dumnezeu» (Evr. 2, 12 – 13). Taina Cununiei este cea prin care relaţia dintre bărbat şi femeie este sfinţită, ea intrând astfel în ordinea duhovnicească a lucrurilor pe care le­a binecuvântat Dumnezeu de la începutul lumii, dar şi o reafirmare a supunerii faţă de Dumnezeu prin aceea că cei doi nu se unesc singuri, ci cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Rubrică realizată de Cristian Velnic Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

17


Ştiri

Mikulcice­ ortodocşii creştini din Boemia, Moravia, Bulgaria, Slovacia, Elveţia, Ucraina, Rusia şi Germania au făcut un pelerinaj pe 21.5 la fosta cetate a Moraviei Mari "Na valech" lângă Mikulcice. Sfinţii Chiril şi Metodiu, apostolii slavilor, au trăit şi au făcut misiune în acest loc. Biserica de rit răsăritean a fost construită pe ruinele bisericii de rit apusean făcută de misionarii călugări irlandezi. Foto: Horaţiu Toma Misiunile anterioare ale Sf Chiril şi Metodiu erau în limba latină, deci se adresau doar nobilimii şi famililor regale, fără succes în mase, în timp ce sfinţi fraţi bizantini au Foto: Roman Juriga predicat în limba poporului, în slavonă. Alfabetul, cultura scrisă a slavilor a fost creeată de ei. Ei au tradus apoi în slavonă Biblia şi cărţile liturgice bizantine. Ei au fost chemaţi la misiune de către Sf Rostislav, voievodul Moraviei Mari, prima formaţie statală ce se întindea în Moravia şi Boemia, Slovacia şi Panonia. Ritul bizantin a fost înlăturat cu forţa de ocupanţii franci în secolul X, dar a rezistat până în secolul XIII. (sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/Chiril_%C5%9Fi_Metodie) În arealul monumentului naţional, s­a săvârşit sub cerul liber Dumnezeiasca Liturghie arhierească de către Mitropolitul Ţinuturilor Cehe şi al Slovaciei Kryštof (Cristofor), Mitropolit Kirill de Varna, Arhiepiscopul Simeon de Olomouc şi Brno, Episcopul Antonin, vicarul Mitropoliei Bulgare a Europei Centrale si Episcopul Jachym (Ioachim), Vicarul de Hodonin. Vlădica Ioachim şi preotul paroh Serafim Tomecek au organizat acest pelerinaj. Pr. Cristian Popescu PS Ciprian, vicar patriarhal, a vizitat Cehia cu prilejul celei de a V­a aniversări a intronizării Mitropolitului Kryštof al Ţinuturilor Cehe şi Slovaciei. El a ajuns la Praga pe 27 mai dimineaţa, de unde a mers la Most, unde Patriarhia Română construieşte o biserică de lemn Foto: Roman Juriga închinată Sf Mucenic Valentin, în memoria eroilor români căzuţi în cele două războaie mondiale.

18

1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011


Ştiri

PS a măsurat locul pentru Iconostas, Sfânta Masă şi proscomidier şi a planificat pictura absidei şi cele necesare împodobirii bisericii. La întoarcere a vizitat Ambasada României, unde împreună cu Doamna Daniela Gîtman, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Foto: Roman Juriga României la Praga, au discutat detaliile legate de sfinţirea bisericii în octombrie, anul curent. A doua zi, PS a slujit în sobor în catedrala mitropolitană a Sf Chiril şi Metodiu din Praga. La masa festivă care a urmat, a adresat un cuvânt de felicitare şi a transmis cadourile PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vineri şi sâmbătă a fost însoţit de protoiereul mitrofor Cristian Popescu de la Mănăstirea Sfânta Ludmila şi Parohia Tuturor Sfinţilor Români din Brno. Duminică 29 mai, PS a slujit la Parohia română a Sf Arhangheli Mihail şi Gavriil din Praga. P r. C r i s t i a n P o p e s cu

Clopotele conştinţei au adunat creştinii la Slujba Învierii

Departe de ţară şi fără a auzi clopotele care să îi cheme la biserică şi în acest an românii din Brno au participat la Slujba Sfintei Învieri urmată de Sfânta Liturghie. Lumina Învierii a trezit emoţii în sufletele celor care au primit­o, bucurându­se de vestea biruinţei vieţii asupra morţii. La sfârşitul slujbei creştinii cehi şi români au primit Sfintele Paşti şi au cântat împreună troparul Învierii. Sfintele Paşti se aduc în fiecare an de către credincioşi spre a fi împărţite celor prezenţi.”Această pâine este sfinţită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spre sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de Paşti în memoria lui Hristos cel Înviat, Care este "Pâinea Vieţii Eterne coborâtă din Ceruri şi care ne hrăneşte cu hrana milei Sale divine." Această pâine, stropită cu vin, este împărţită credincioşilor în loc de anafură şi se mănâncă dimineaţa înainte de orice altceva pe toată durata Săptămânii Luminate.” (sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/) O parte din cei prezenţi la Sfintele Slujbe au rămas şi la agapa creştinească organizată la Mănăstirea Sfânta Ludmila din Brno. Adina Toma Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

19


VIITOAREA biserica Au reînceput lucrările la construirea bisericii din Brno. Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitori sau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro­cz.com. Cei care doresc să contribuie la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333. Dumnezeu să vă răsplătească!

Proiectul bisericii din Brno Dacă doriţi să vă implicaţi la realizarea acestei reviste sau dacă aveţi întrebări la care doriţi să obţineţi răspuns în paginile revistei, vă rugăm să ne contactaţi la adresa redacţiei slovaortodoxa@ro­cz.com . Vă mulţumim, Redacţia


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.