Slova Ortodoxa - numarul 9 / 2012

Page 1

Anul II Nr. 9 4/2012

SLOVĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Republica Cehă

Din acest număr: Sfântul Ioan de sub piatră (sfânt ceh) • Sfântul Ioan de la Prislop • Sfânta Scriptură sau Biblia • Mozaicul în Răsăritul creştin • Aghiasma • Preasfinţitul Iustinian Chira • Familiei Ortodoxe • Sărbători bisericeşti şi posturi

O R T O D O X Ă


Din acest număr: Actualitatea .............................3 Sfinţi cehi................................4 Vieţile Sfinţilor .......................6 Naşterea Maicii Domnului .....8

Catehism ortodox ...................9 Literatură şi artă creştină ......12 Familiei ortodoxe ................15

Mari duhovnici .....................18 Termeni bisericeşti ...............20

Ştiri din viaţa comunităţii .....22 Recomandare de carte...........22 Dacă aveţi propuneri de rubrici, doriţi să publicăm informaţii pe un anumit subiect sau răspunsuri la întrebări pe temă creştină sau să ajutaţi la traducerea în engheză/cehă, scrieţi­ne la adresa redacţiei. Asteptăm şi materiale cu ştiri despre evenimente ale bisericii din Cehia pe adresa redacţiei.

Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare Pr. Cristian POPESCU Redactor şef Horaţiu TOMA

Secretar de redacţie

Dragoş HARAGA Echipa de redacţie Ramona AIOANEI Traian BĂLAN Pr. Andrei DANCIU Theodor Vlad FATU Alexandra GIOSANU Dragoş HARAGA Adina TOMA Horaţiu TOMA Cristian VELNIC Corectori Dragoş HARAGA Grafică şi design Petra CÎMPEAN Adresa redacţiei Email: slovaortodoxa@ro­cz.com Yahoo: slovaortodoxa Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi http://ro­cz.com/slova­ortodoxa http://www.facebook.com/slovaortodoxa

Publicaţia apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Simeon Arhiepiscop de Olomouc şi Brno

Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovska nr. 48 http://parohiabrno.ro­cz.com Mulţumim celor care sprijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei. Publicaţia poate fi achiziţionată în variantă tipărită de la biserica mănăstirii ortodoxe Sf Ludmila din Brno sau contactând redacţia. 2

Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


ACTUALITATEA

Sărbători bisericeşti şi posturile din luna octombrie, noiembrie şi decembrie

În data de 14 noiembrie începe postul Naşterii Domnului care ţine până în 25 Decembrie Naşteterea Domnului (Crăciunul). În postul Naşterii Domnului se face dezlegare la peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică. Luni, 1 octombrie † Acoperământul Maicii Domnului Duminică, 14 octombrie † Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Silvan Duminica, 21 octombrie † Sfinţii Marturisitori Ardeleni Sfinţii Mărturisitori Ardeleni sunt: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Nicolae Oprea Miclaus, canonizaţi în 1955 şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Macinic din Sibiel, canonizaţi în 1992. Vineri, 26 octombrie † Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (puteţi citi viaţa sfântului în numărul 4 al revistei noastre) Sâmbătă, 27 octombrie † Sfântul Dimitrie Basarabov (puteţi citi viaţa sfântului în numărul 4 al revistei noastre) Joi, 8 noiembrie † Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei şi a dreptăţii lui Dumnezeu. Marţi, 13 noiembrie † Sfântul Ioan Gura de Aur, Arhiep. Constantinopolului; Sf. Cuv. Mc. Damaschin; Ziua Sfintei Scripturi; Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului Sfântul Ioan Gură de Aur s­a născut la Antiohia, a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Meletie (381), şi preot de către Flavian, fiind hirotonit de patriarh de Patriarhul Teofil al Alexandriei. Ioan reformează cetatea şi preoţimea, care se aflau într­o mare stare de decădere. Astfel, el suprimă luxul reşedinţei episcopale, introducând traiul modest. Criticile sale îndreptate împotriva nedreptăţilor i­au adus mulţi duşmani. Miercuri, 14 noiembrie † Sfântul Apostol Filip, Sfântul Grigorie Palama; Începutul Postului Crăciunului Post (prima zi din postul Naşterii Domnului) Joi, 15 noiembrie † Sfântul Paisie de la Neamţ Miercuri, 21 noiembrie † Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (dezlegare la peşte) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului comemoreaza aducerea Fecioarei Maria la Templu de către parinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana. Arhiereul Zaharia a închinat­o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde numai arhiereul intra o singură dată pe an. Fecioara Maria a stat în Templu, timp de 12 ani. În tradiţia populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută şi sub denumirea de Sărbătoarea Luminii. continuare pe pagina 4

Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

3


SFINŢI CEHI

Vineri 30 noiembrie † Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul României (dezlegare la peşte) Luni, 3 decembrie † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (dezlegare la peşte) Marţi, 4 decembrie † Sfânta Muceniţă Varvara, Sf. Cuv. Ioan Damaschin (dezlegare la peşte) Miercuri, 5 decembrie † Sfântul Sava cel Sfinţit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie Joi, 6 decembrie † Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichie (dezlegare la peşte) Vineri, 7 decembrie † Sfânta Muceniţă Filofteia (puteţi citi viaţa sfintei în numărul 5 al revistei noastre) Marţi 12 decembrie † Sfântul Spiridon al Trimitundei (dezlegare la peşte) Joi, 13 decembrie † Sfântul Ierarh Dosoftei Sambătă, 15 decembrie † Sfântul Mucenic Elefterie; Sfintele Muceniţe Antia şi Suzana Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Sfântul Ioan de sub piatră (sfânt ceh)

Localitatea Svatý Jan pod Skalou, una dintre cele mai pitoreşti aşezări din centrul Boemiei este datată încă din secolul al IX­lea, când, primul eremit creştin ceh, Ivan, s­a aşezat într­o peşteră aici, sub o stâncă mare, de unde şi numele său cunoscut astăzi. Monahul Ivan, venerat ca sfânt, care a vieţuit în această peşteră păstrată până astăzi, a fost fiul ducelui croat Gostimysl. Legenda spune că el a renunţat la viaţa seculară şi a preferat singurătatea, în care, până la sfârşitul vieţii a trăit timp de 42 de ani. Ajungând în aceste locuri, i­a plăcut atât de mult această vale, încât şi­a ales­o ca loc de retragere. În mod asemănător profetului Ilie, hrănit de către un corb, Dumnezeu i­a trimis lui Ivan o căprioară care îl hrănea cu lapte. 4

Din cauză că era ispitit şi necăjit de către demoni, la un moment dat, Ivan a decis să părăsească acest loc, însă în ziua plecării sale i s­a arătat Sfântul Ioan Botezătorul, care i­a dăruit o cruce din lemn, pentru a­i putea alunga pe demoni, lucru care s­a şi întâmplat. Se păstrează în peştera sfântului un orificiu vertical, prin care, conform legendei, ar fi fugit demonii din peşteră, îngroziţi de puterea Crucii, lăsând în urmă ceea ce este numit acum ,,hornul diavolului“. De la acest moment al întâlnirii cu Ioan Botezătorul, îşi poartă azi numele satul, dar şi Sfântul Ivan. Unele surse spun că şi rădăcina comună a numelor Ivan­Ioan ar fi dus la această modificare de nume. Mai departe ni se narează întâlnirea monahului cu primul duce creştin ceh, Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


SFINŢI CEHI

Bořivoj, în una dintre expediţiile de vânătoare ale acestuia. Ducele a rănit accidental căprioara sfântului, care l­a condus până la peştera acestuia din urmă, unde ea a şi murit. Regretând fapta, ducele l­a poftit pe Ivan să locuiască în cel mai apropiat castel al său, Tetin, însă acesta i­a refuzat oferta generoasă, preferând să se intoarcă în peştera sa. Înainte de moartea sa, Sfântul a trimis ducelui porunca Sfântului Ioan Botezătorul de a sfinţi acest loc printr­ o biserică în cinstea Sfintei Fecioare Maria şi a sfintei Cruci, iar ca ocrotitor spiritual al lui să îl aleagă pe Sfântul Ioan Botezătorul. După moartea Sfântului Ivan, Bořivoj a construit o capelă, care în secolul XI a căzut sub administrarea mănăstirii benedictine Ostrov, localizate pe o mică insulă de pe râul Vltava, la sud de Praga. De­a lungul timpului pe locul micii capele au fost construite, respectiv, rezidite două mari biserici, iar odată cu cea de­a doua, la începutul secolului XVIII, în 1711, satul din preajma sa a primit numele său actual: Svatý Jan pod Skalou. Nr. (9)4/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

Alături de peştera Sfântului Ioan, astăzi se ridică o impunătoare biserică, având picturi valoroase din diverse secole, începând cu cel de­al XVI­lea, dar şi o impunătoare Cruce, care la început şi­a avut locul pe Karlův Most (Podul Carol), în Praga, mai tărziu donată aici. De asemenea se mai găseşte în imediata apropiere şi un izvor cu proprietăţi curative, numit al Sfântului Ioan, iar apele din izvoarele locului sunt îmbuteliate şi vândute sub marca apelor minerale ,,Ivanka“. În perioada comunistă satul a fost ţinut secret, iar numele său, din aceleaşi motive, chiar şters de pe hartă cu totul şi, încă din anii `50 mănăstirea benedictină a fost folosită ca închisoare pentru oponenţii regimului. Din cauza imposibilităţii de a păstra şi restaura valorile locului, în 1991 a fost înfiinţată Fundaţia Sfântului Ioan, azi Societatea Sfântului Ioan, care a reuşit să adune şi să investească peste 5 milioane de coroane în refacerea şi păstrarea obiectelor şi obiectivelor de patrimoniu local şi naţional. Rubrică realizată de

Pr. Andrei DANCIU

5


VIEŢILE SFINŢILOR

Sfântul Ioan de la Prislop

Între sfinţii români canonizaţi recent se numără şi Cuviosul Ioan din Mănăstirea Prislop ­ Hunedoara. Această mănăstire, aşezată într­o zonă liniştită de munte aproape de Haţeg, a fost la început o mică sihăstrie de rugăciune pentru călugării iubitori de Hristos. La aproximativ 15 km de oraşele Hunedoara şi Haţeg şi la vreo 20 km de fosta Sarmizegetusa romană, în mijlocul unor păduri de mesteacăn, într­un cadru natural de o rară frumuseţe, se află străvechea mănăstire Prislop. La începutul secolului al XV­lea, Sfântul Nicodim de la Tismana întemeiază aici mănăstire cu viaţă de obşte, numită multă vreme Mănăstirea Silvaşul, după satul cu acelaşi nume din apropiere. Aici s­au nevoit de­a lungul secolelor XV­XVIII mulţi călugări cu viaţă sfântă din Transilvania şi de peste Carpaţi. Actuala biserică a mănăstirii are o arhitectură specifică bisericilor din Muntenia şi Moldova, a fost ctitorită şi înzestrată de domniţa Zamfira, fiica lui Mosie Basarab al Ţării Româneşti. De aici s­au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia ­ fost egumen ­ care a păstorit în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, şi episcopul Teofil de la Vad, dar poate şi alţii, pe care nu îi cunoaştem. Unul dintre marii sihaştri de la Prislop, care a rămas în evlavia credincioşilor din Ţara Haţegului şi din întreaga noastră ţară, este şi Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit în tradiţia locală cu numele de „Sfântul Ioan de la Silvaş". 6

Amintirea lui se păstrează pe scurt, atât în tradiţia orală legată de Mănăstirea Prislop, cât şi într­o cronică a calugarului Efrem, în versuri, intitulată „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului din Prislop", scrisă după anul 1762, în care este pomenit prin următoarele versuri: "Şi atunci, un tânar oarecare din sat Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim a urmat; Din lume şi rudenii cu totul au ieşit De aici la mine au venit. Într­o stâncă chilie şi­au făcut În care slujind, lui Dumnezeu a plăcut Şi pe el după sfârşit Dumnezeu l­a proslăvit; Peştera şi acum se gaseşte Şi "Chilia Sfântului" se numeşte. Iară după oarecare întâmplare, Cu a lui Dumnezeu înainte apărare, Rudele sfântului cele din sat Moaştele cu totul le­au ridicat Şi în Ţara Românească le­au adus

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012 (9)4/2012


La oarecare mănăstire le­au pus. Însă la neamul lui pururea se pomeneşte Fiindcă şi o părticică din moaştele lui se găseşte." După aceste izvoare orale şi scrise, Cuviosul Ioan era localnic din satul Silvaşul de Sus, fiu de părinţi foarte credincioşi. Renunţând la căsătorie din marea sa dragoste pentru Hristos, fericitul Ioan intră în obştea Mănăstirii Prislop (Silvaşul) pe la sfârşitul secolului al XV­lea sau începutul celui următor. Nevoindu­se aici mulţi ani în aspre osteneli, precum: post îndelungat, rugăciuni neîncetate, lacrimi, privegheri şi ascultare şi sporind mult în sfinţenie, Cuviosul Ioan s­a retras în munte la desăvârşita linişte, pe valea pârâului Silvuţ. Aici, la un kilometru mai sus de mănăstire, în malul stâncos şi adânc al pârâului, marele sihastru şi­a săpat singur cu dalta o mică chilie ce se păstrează şi astăzi şi este cunoscută în partea locului cu numele de „chilia" sau „casa sfântului". Credincioşii aveau mare evlavie către el şi multă încredere în rugăciunile lui, încât îl cinsteau ca sfânt încă din viaţă şi veneau adesea la peşteră să­i spună necazurile şi să­i ceară sfatul. În această peşteră, săpată cu atâta osteneală de mâinile lui, s­a nevoit Cuviosul Ioan mulţi ani, luptându­se cu bărbăţie cu ispitele diavolilor. Căci, uneori îl luptau cu somnul, alteori, cu dureri în trup şi năluciri de tot felul; alteori, cu duhul desfrânării îl chinuiau, iar alteori, cu părerea de sine şi cu duhul slavei deşarte îl ameninţau. Însă, fericitul sihastru, întărindu­se cu semnul Sfintei Cruci, cădea la Nr.1/2011 (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

VIEŢILE SFINŢILOR

rugăciune cu mâinile înălţate la cer şi nu se ridica până nu­i alunga pe demoni. Dar câţi ani s­a nevoit aici în „casa sfântului", pe câţi a vindecat cu rugăciunile sale şi care erau ostenelile cele de taină numai singur Dumnezeu le ştie! Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să­l ucidă într­un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l­a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi­a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru. Apoi, rudele i­au ridicat sfintele moaşte din peşteră şi le­au depus în biserica satului. Auzind despre ele, câţiva călugări din Ţara Românească au cerut moaştele Cuviosului Ioan de la Prislop, pe care, primindu­le în dar, le­au dus peste Carpaţi, la mănăstirea lor. Probabil, au fost duse la Tismana, la Bistriţa Olteană, la Curtea de Argeş sau Cozia, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioşii şi mănăstirile Transilvaniei. Sufletul lui însă este numărat în ceata sfinţilor şi se roagă pentru mântuirea tuturor. Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat la 20­21 iunie, 1992, şi se prăznuieşte la 13 septembrie. Surse: sfant.ro ­ fără autor crestinortodox.ro ­ fără autor crestinortodox.ro ­ articol scris de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu Rubrică realizată de Theodor Vlad FATU

7


VIEŢILE SFINŢILOR

Naşterea Maicii Domnului

"Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare, şi stricând moartea, ne­ a dăruit nouă viaţa veşnică”. Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Ea este prăznuită pe data de 8 septembrie. Sfânta Scriptură nu ne relatează acest eveniment. Însă, scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă în acest sens, o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo­creştină din sec. al II­lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice cu rezervele de rigoare. Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui Iuda. Soţia lui Ioachim se numea Ana şi era fiica preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu­se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dublă descendenţă: împărăţească şi preoţească. Întristaţi, cei doi părinţi s­au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa

8

Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil". Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiasca şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă­mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi inchina Ţie cu toată inima şi­l voi da să slujească în biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11). Îngerul Gavriil se va arăta fiecăruia, spunându­le ca rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le­a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4­23). « Uşa milostivirii deschide­ne­o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Rubrică realizată de Ramona AIOANEI

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


CATEHISM ORTODOX

Sfânta Scriptură sau Biblia (continuare din numărul anterior)

Canonul cărţilor Sfintei Scripturi Prin “canonul” cărţilor Sfintei Scripturi, înţelegem totalitatea cărţilor sfinte insuflate de Dumnezeu. Cuvântul “canon” n­a avut acest înţeles de la început. El e împrumutat din limba ebraică, prin mijlocirea celei greceşti, şi însemnă, printre altele, “dreptar” sau “regulă”. Cu aceste două înţelesuri îl găsim întrebuinţat şi în Noul Testament. Sfântul Apostol Pavel, după ce dă anumite sfaturi duhovniceşti galatenilor, adaugă: ”Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu” (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi “canoane”, cu înţeles de “rânduială”, hotărârile privitoare la disciplina bisericească şi anumite părţi care intră în rânduiala slujbelor bisericeşti. Cărţile Sfintei Scripturi cuprinzând “canonul” adică regula de credinţă şi de viaţă au fost numite “canoane” cu acest înţeles, dar şi cu înţelesul de totalitate sau de listă a scrierilor care conţin aceste rânduieli. Cuvântul “canon” are acest înţeles atât la vechii iudei, cât şi la primii creştini. Există un canon al cărţilor Vechiului Testament şi un canon al cărţilor Noului Testament. Cu ce condiţii au fost primite cărţile Sfintei Scripturi în canonul biblic? Cu condiţia ca învăţătura cuprinsă în ele sa fie descoperită de Dumnezeu prin insuflare; şi ca învăţătura descoperită în ele să fie garantată de Biserică. Biserica garanta învăţătura aceasta pe baza vechimii şi apostolicităţii, după regula lui Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

Tertulian, că acel lucru e mai adevărat, care e mai vechi şi acel lucru e mai vechi, care e de la început, şi acel lucru e de la început, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfânt în Bisericile Apostolice (Tertulian, Contra lui Marcion). În afară de cărţile canonice mai sunt şi alte cărţi în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament? În afară de cele 39 de cărţi canonice, Sfânta Scriptură a Vechiului Testament mai cuprinde şi alte cărţi: cărţile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci în randul cărţilor canonice, dar pe care Biserica, socotindu­le folositoare şi ziditoare de suflet, le­a recomandat spre citire catehumenilor, adică celor care se pregăteau să primească credinţa creştină. De aceea ele au fost păstrate în Sfânta Scriptură, după cărţile canonice. Ele sunt pline de înţelepciune duhovnicească şi de aceea Biserica le foloseşte pe unele din ele chiar la sfintele slujbe. Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cărţile canonice: Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugăciunea regelui Manase (la sfârşitul cărţii a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la cartea Psalmii); Istoria Susanei şi Istoria idolului Bel şi a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes şi Rugăciunea lui Mardoheu şi a Esterei. continuare pe pagina 10 9


CATEHISM ORTODOX Când au fost scrise cărţile Vechiului şi Noului Testament? Cărţile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într­un răstimp de peste o mie de ani (1400­ 400). Cărţile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărţile Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul au fost scrise între această dată şi sfârşitul veacului I. Ce înseamnă Vechiul Testament şi ce înseamnă Noul Testament? În vorbirea obişnuită cuvântul “testament” înseamnă hotărarile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 şi urm.), Sfinţii Părinţi au învăţat că cele două Testamente – cel Vechi şi cel Nou – arată voinţa lui Mesia de a face moştenitori ai împărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El. Când e vorba despre Sfânta Scriptura a Vechiului Testament şi a Noului Testament, cuvântul “testament” mai are şi înţeles de “legământ”. El e “legământul” dintre Dumnezeu şi om, facut îndată după căderea acestuia, prin făgăduinţa dată de Dumnezeu primilor oameni că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1­4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu (les. 20). Despre acest legământ vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15­28). Toate

10

scrierile care cuprind legea şi Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos şi­şi află împlinirea şi desăvârşirea în El. Scrierile sfinte, date după Hristos, formează Legământul Nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătură facută la Cina cea de Taină între Dumnezeu şi oameni, “legea cea nouă”, adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Sfântul Apostol Pavel arăta în chip lămurit învăţătura despre cele două Testamente, vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: “Şi pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci unde este testament, trebuie neapărat sa fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Căci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l­a făcut. De aceea, nici cel dintâi n­a fost sfinţit fără sânge” (Evr. 9, 15­18). Ce înseamnă “Evanghelie” şi “Apostol”? “Evanghelie” înseamnă “veste bună”. Cuprinsul ei a adus şi aduce lumii vestea bună care mângăie sufletele: venirea Mântuitorului, profeţită de Vechiul Testament, apoi învătătura, faptele, patimile, moartea şi slăvita Lui înviere, înălţarea la cer, – toate având loc pentru mântuirea lumii. Cuvântul “Apostol” înseamnă “trimis”. Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


El priveşte în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimişi la propovăduire de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceştia sunt: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul şi Iuda Iscarioteanul (Matei 10,2­4; Luca 6, 14­15; Fapte 1, 13). Acesta din urmă, după trădarea şi moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23­26). “Apostol”, în înţelesul plin al cuvântului, este şi Sfântul Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului. “Apostoli” sunt şi cei şaptezeci (şi doi), a căror misiune e descrisă pe larg la Sfântul Evanghelist Luca (10, 1­24), apoi cei trecuţi de Sfântul Apostol Pavel în lista celor învredniciţi de darurile duhovniceşti (I Cor. 12, 28), cei notaţi în Scrierile Părinţilor Apostolici (Învăţătura celor 12 Apostoli; în Scrierile Părinţilor Apostolici) şi, în înţeles mai larg, mulţi din cei care, mai tarziu, au contribuit la creştinarea popoarelor păgâne. Dovezi din Sfânta Scriptură despre insuflarea dumnezeiască a Bibliei Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiască a Sfineti Scripturi. (Vezi: Despre V.T. les. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1­8; 8, 1; Avacum 2, 2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2,32; Evr. 1,1­2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6­8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelaţia lui Dumnezeu Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

CATEHISM ORTODOX

(I Cor. 2, 9­10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11­12; Efes. 1, 17). Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că “toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţeleptirea cea întru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sfântul Apostol Petru ne arată, la rându­i, că “niciodată proorocia nu s­a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (11 Petru 1, 21). Insuflarea dă Sfintei Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întăreşte Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: “Amin zic vouă: înainte de a trece cerul şi pământul o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce vor fi toate” (Matei 5, 18). Cărţile Noului Testament s­au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt, pe care le­au primit autorii lor, adică Sfinţii Apostoli şi Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după Înviere, Mântuitorul le spune: “Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momentul despărţirii de aceiaşi Apostoli, El le porunceşte: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându­le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19); “Că nu voi sunteti care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi” (Matei 10, 20); “Dar Mângăietorul, Duhul Sfânt, pe Care Îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa pe voi toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v­am spus Eu” (Ioan 14, 26). (Continuare în numărul viitor) Sursa: http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro Rubrică realizată de Traian BĂLAN

11


L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

Mozaicul în Răsăritul creştin (continuare din numărul anterior)

Capela Arhiepiscopiei Aceeaşi impresie de austeritate se desprinde şi din mozaicurile cu fond de aur, ce decorează capela pe care episcopul Ravennard Petru al II­lea (499­519) a construit­o în palatul său pentru a putea primi aici spovedaniile. Patru îngeri înveşmântaţi în alb şi aşezaţi pe muchiile bolţii centrale îşi ridică braţele, asemenea victoriilor­ Nike elenistice şi romane, pentru a susţine un disc cuprinzând monograma lui Hristos (hrismon). Triunghiurile pe care le delimitează sunt ocupate de simbolurile înaripate ale celor patru evanghelişti. Liniile directoare ale compoziţiei urmează îndeaproape traseele arhitecturii. Intradosurile arcurilor de la est şi de la vest poartă fiecare, de o parte şi de alta a unui bust reprezentându­L pe Hristos, busturile a câte şase apostoli, în medalioane. Pe intradosurile arcurilor de la sud şi de la nord, sunt reprezentate busturile a şase sfinţi şi respectiv a şase sfinte. Chipurile cu ochi încremeniţi reflectă o profundă gravitate; aceste busturi înscrise în medalioane circulare derivă din imago clipeata din epoca romană. Bolta absidei a fost refăcută cu pictură în tempera, în aşa fel încât să amintească vechiul decor de mozaic, pe care strălucea o cruce pe un cer albastru spuzit cu stele aurite. În pridvor, o imagine curioasă îl figura pe Hristos soldat, călcând în picioare leul şi aspida – după cuvintele psalmistului : Ps. 90 :„v.11 Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească în toate căile tale. v. 12 Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de

12

piatră piciorul tău. v. 13 Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur”. Sant’Apollinare Nuovo Tot epocii lui Teodoric (493­526) îi aparţin şi majoritatea mozaicurilor din biserica pe care împăratul got a zidit­o alături de palatul său întru preamărirea lui Hristos şi care a primit apoi numele de Sant’ Apollinare Nuovo atunci când episcopul Ioan al VII­lea s­a mutat aici, pe la mijlocul secolului al IX­lea, spre a­l feri de ameninţarea sarazinilor, trupul sfântului, păstrat până atunci în sanctuarul maritim de la Classis (în italiană Classe – vechiul port al Ravennei). Bolta absidei, dărâmată în veacul al XVI­lea pentrui a se ridica un altar baroc, purta la origine un mozaic cu imaginea lui Hristos tronând ca Domn al Slavei, imagine teofanică obişnuită în acest loc. Datorită primului hram, pentru registrul superior al pereţilor laterali ai navei centrale, deasupra arcadelor, s­ au ales temele Minunilor şi Patimilor. De fiecare parte, sunt treisprezece panouri cu subiecte figurative. La nord, se desfăşoară ciclul Minunilor, începând cu Nunta din Canna, şi terminând cu tămăduirea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Nunta din Canna (restaurată prost la începutul secolului XIX), este urmată de Minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor, spre altar, şirul se încheie cu episoade ce evocă Pâinea şi Vinul Euharistic. La sud s­au reprezentat patimile, începând cu Cina de taină – lângă altar, fiindcă figura instituirea Tainei Împărtăşaniei – şirul se încheia cu Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

arătarea lui Iisus ucenicilor pe drumul spre Emaus şi necredinţa lui Toma. Hristos este înfăţişat aici cu barbă, pe când în scenele Minunilor chipul lui este imberb. Poate că în ciclul Minunilor să fi existat intenţia de a­L arăta pe Iisus tânăr, Cuvântul întrupat, pe când în scenele Patimilor Hristos este matur, suferind, dar în acelaşi timp arătându­se biruitor asupra suferinţei morţii. Dealtfel, pe partea de nord, Hristos apare ca Prunc, aşezat pe genunchii Maicii Sale, pe când exact în faţă, la sud, este reprezentat matur, cu barbă, aşezat pe tronul împărătesc. Vom mai nota că, în seria scenelor Patimilor, Învierea urmează îndată după Drumul Crucii, creştinii din acele timpuri încercând încă o oarecare reţinere în a trata subiectul cumplit al Răstignirii. În zona mediană a fiecărei părţi, Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

şaisprezece figuri de prooroci şi de patriarhi ocupă spaţiul dintre ferestre. Strămoşii acestor figuri sunt statuile filozofilor şi scriitorilor antici. În registrul inferior, la sud, Teodoric a pus să fie înfăţişat în tovărăşia dregătorilor de la curtea sa, ieşind din palatul Ravennat pentru a aduce ofrande lui Hristos aşezat pe tron. În chip simetric, la nord, regina şi doamnele din suita sa, pornind din Classis, se îndreaptă în procesiune spre a aduce daruri Fecioarei şi Pruncului. Când biserica a trecut la cultul ortodox, sub Justinian, arhiepiscopul Agnellus a acoperit imaginile principilor goţi arieni eretici şi pe cele ale membrilor suitei lor, înlocuindu­le cu cele două vestite procesiuni ale martirilor şi muceniţelor. Din vremea lui Teodoric continuare pe pagina 14 13


L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

dăinuie reprezentarea palatului regelui şi a portului Classis, precum şi Hristos şi Fecioara, aşezaţi fiecare pe câte un tron împărătesc şi flancaţi de câte patru îngeri care poartă fiecare o nuia aurită, la fel ca silenţiarii care făceau gardă în jurul împăratului în timpul audienţelor. Cele două categorii de martiri, douăzeci şi şase de sfinţi tineri sau bătrâni, care datează din vremea episcopului Agnellus (556­565) se deosebesc prin strălucirea atenuată a câmpurilor de aur. Sunt înveşmântaţi cu tunici şi mantii albe, doar ultimul, sfântul Martin, care va deveni cel de­ al doilea patron al bisericii poartă veşmânt imperial de purpură la fel ca Laurenţiu, foarte popular în Italia, care poartă tunică aurie. Veşmintele şi trupurile şi­au pierdut greutatea şi volumul. S­ar putea spune că faldurile sunt parcă atârnate de

14

capete, care îşi păstrează în schimb întreaga importanţă de portrete. La nord, cortegiul muceniţelor este precedat de cei trei regi magi care, cu o mişcare vie îi aduc Pruncului Iisus vase de metal preţios conţinând ofrande. Cele douăzeci şi două de fecioare martire sunt îmbrăcate la fel de somptuos ca şi patricienele din suita împărătesei. Pe cap poartă diademe de sub care cad pe umeri lungi văluri albe. Zveltele lor figuri mai păstrează o parte din senzualitatea antică însă farmecul profan este supus ritmului sacru. Repetarea acestor figuri cu atitudini identice, drapate cu veşminte de aceeaşi culoare, despărţite unele de altele prin palmieri, trimite cu gândul la invocaţiile psalmodiate ale litaniilor, amintite de prezenţa numelui deasupra fiecărui personaj. Rubrică realizată de Cristian VELNIC

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


Dragii noştrii copii,

“Cât timp sufletul este moale ca ceara şi în el se întipăreşte cu uşurinţă orice, trebuie deşteptat fără întârziere, de la început, spre a lucra binele în tot chipul… deprinderea uşurează sporirea.” ­ Sfântul Vasile cel Mare Astăzi, familia trăieşte nişte vremuri mult diferite de cele în care au crescut sfinţii pe care noi îi cinstim şi pe care ar trebui să îi luăm de model. O mare schimbare şi pierdere este ruperea mamei din sânul familiei, rupere ale cărei efecte le vedem sau o să le vedem în viaţa noastră de familie şi în cea a comunităţii. În zilele noastre majoritatea mămicilor au un serviciu şi în acelaşi timp trebuie să facă faţă şi celorlalte treburi casnice: îngrijirea soţului, a copilului, a casei sau a celor nevoiaşi. Cuviosul Paisie Aghiorâtul vorbind despre mamele cu serviciu afirmă că ”Astăzi copiii nu se mai satură de dragostea mamei şi nici nu

Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

FAMILIEI ORTODOXE

învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua plecată la serviciu şi­şi lasă copiii cu femei străine”. Vreau să ne oprim în acest număr la un subiect care preocupă mulţi părinţi şi anume petrecerea timpului împreună cu copiii. “De aceea se duce lumea de râpă – pentru că neglijăm copiii. În loc să avem grijă de educaţia lor, ne preocupă averea pe care le­o lăsăm. De sufletul lor nici nu ne pasă şi facem cea mai mare neghiobie posibilă. Averile, pământurile, oricât de multe şi de scumpe ar fi, dacă stăpânul lor nu e un om plin de înţelepciune, capabil să le administreze cu virtute, se vor distruge şi se vor pierde o dată cu el, pricinuindu­i o mare pagubă. Dacă, însă, un suflet este puternic şi plin de virtute, chiar dacă casa îi e mai mult

15


FAMILIEI ORTODOXE goală, va putea dobândi tot ce­şi doreşte cu uşurinţă.” ­ Sfântul Ioan Gură de Aur În viaţa de zi cu zi ajungem obosiţi de la serviciu şi vrem să pregătim masa, să facem o parte din treburile casei poate chiar să citim ceva şi nu ne rămâne timp pentru copilaşii noştrii care stau opt ore sau mai mult pe zi în grija unor necunoscuţi. Bineînţeles, că situaţia ideală ar fi ca mama să poată să stea acasă şi să se ocupe de creşterea copiilor dar totuşi ce facem în cazul în care mama stă doar câteva ore pe zi acasă? Cum putem să ne ocupăm totuşi de copii noştrii, să le oferim dragoste, valori creştine şi modele de urmat în viaţă? Copii au nevoie de ambii părinţi să se joace cu ei, să iasă la plimbare împreună, să cânte, să citească etc. Trimiterea copilului să se joace singur în camera lui cred că îi provoacă o mare durere, se simte singur şi neimportant, de aceea în cele două, trei ore când stă acasă împreună cu familia e bine să avem un program diversificat în care să ne dedicam lor. Din ce am citit e important ca părinţii şi copii să aibă un program de rugăciune comun, apoi să participe la sfintele slujbe împreună, să li se arate şi să li se explice copiilor că adulţii şi copii mari trebuie să postească, să citească poveşti creştine pentru copii sau să facă alte activităţi prin care ei să simtă că primesc atenţie, dragoste dar şi să îi formăm ca viitori creştini. 16

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Ar trebui să fie ca atunci când îi trimitem la scoală şi ei ştiu că au răspunderi: să înveţe şi să­şi facă lecţiile. Aşa ar trebui să meargă şi la biserică, ca la şcoală. Noi trebuie să­i ducem, nu să­i lăsăm pe mâna altora. Să mergem împreună şi să ascultăm împreună slujba şi apoi să le cerem să­şi amintească ce­au auzit şi ce au învăţat. Numai aşa îi vom putea corecta uşor şi pe nesimţite. Dacă şi acasă copiii vă aud tot timpul discutând ca nişte creştini cu frica lui Dumnezeu şi le daţi sfaturi bune, aceste seminţe vor da curând un rod bogat.” Jocul este una din metodele prin care ei învaţă şi îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lumea care îi înconjoară, de aceea este important să alegem cu grijă jocurile pentru copii noştrii. Ca şi activitate potrivită pentru copii în care să se implice şi părinţii ne­am gândit să vă propunem un peştişor asemenea celor pe care Apostolii l­au pescuit când au aruncat mrejele. “Peştişorul din Evanghelie” este o activitate potrivită pentru copii începând cu doi ani, cu cât copii sunt mai mari puteţi să le citiţi Evanghelia respectivă şi să încercaţi să le­o explicaţi. Materiale necesare: ­ Mânuţe de copil ­ Acuarele, culori pentru mâini sau acrilice ­ Carton sau farfurie de carton Slovă Ortodoxă Nr.(9)4/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.


FAMILIEI ORTODOXE

Burete pentru aplicarea vopselei (se poate folosi şi o bucată dintr­un burete de bucătărie) ­ PensulăSe aleg culorile, apoi cu mare plăcere se aplică pe mânuţe, de către părinte sau copil. După ce avem mânuţele colorate bine, lăsăm amprentele pe cartoanele pe care le­am pregătit. Următorul pas este să convingem copilul să se spele pe mâini şi să continuăm desenul. Dacă copilul este suficient de mare poate să mai deseneze nişte pietricele, alge, soarele etc., noi am făcut o mare cu toate culorile amestecate şi un desen cu marea albastră l­am făcut noi părinţii. În concluzie, am petrecut jumătate de oră cu zâmbet şi bucurie că am putut lucra împreună, a fost aşa distractiv că am vrea să facem în fiecare zi peşti. Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

Aveţi nevoie de răbdare în caz că cel mic nu va considera că aţi desenat destui peşti. După ce am încercat mai multe activităţi de lucru manual fetiţa noastră a ajuns la concluzia că nu mai vrea să meargă la grădiniţă ci vrea să stea acasă să “muncim” împreună. Pe spatele farfuriei puteţi scrie Evanghelia şi data în care aţi realizat peştişorul. Vă doresc să vă bucuraţi din plin de fiecare moment petrecut alături de copii voştri şi să deschidem ochii să vedem câtă nevoie au de dragoastea, atenţia şi răbdarea noastră. “Fericit cel care îşi creşte copiii aşa cum place lui Dumnzeu!” ­ Sfântul Efrem Sirul Rubrică realizată de Adina TOMA

17


MARI DUHOVNICI

Preasfinţitul Iustinian Chira

Preasfinţitul Iustinian Chira, arhiepiscopul Maramureşului şi Satmarului, s­a născut în ziua de 28 mai 1921, în localitatea Plopiş, în judeţul Maramureş, într­o familie de ţărani evlavioşi, la botez, primind numele de Ioan. Între anii 1927­1934, tânărul Ioan a urmat cursurile şcolii din satul natal, iar mai apoi, între anii 1934­1936, a urmat cursurile Liceului Simion Ştefan (liceu ortodox de băieţi), din Cluj. Mai târziu însă, părintele va urma noi studii teologice, în anul 1963 terminând studiile la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, iar în anul 1968, terminând studiile la Facultatea de Teologie din Sibiu. Simţind o chemare tot mai mare pentru viaţa monahală, în ziua de 12 martie 1941, tânărul Ioan şi­a îndreptat paşii spre Mănăstirea Sfânta Ana, din localitatea Rohia. În anul 1942, în aceeaşi mănăstire, tânărul frate Ioan a fost tuns în monahism, primind numele de Iustinian. În data de 15 august 1942, părintele Iustinian a fost hirotonit şi ierodiacon, pentru ca peste încă un an, în data de 17 aprilie 1943, să fie hirotonit ieromonah, de către Preasfinţitul Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului. Chiar dacă era călugăr şi preot, între 22 noiembrie 1942 şi 10 martie 1943, părintele Iustinian a fost înregimentat forţat în armata maghiară, la Miscolt. La vârsta de numai 23 de ani, părintele Justinian este numit stareţ al Mănăstirii Sfânta Ana, din Rohia. Vreme de mai bine de 30 de ani, între anii 1941­1973, părintele Iustinian 18

conduce mănăstirea exemplar, reîntărind viaţa monahală, după regulile stabilite de intemeietorii monahismului ortodox. În vremea stareţiei sale, el a realizat lucruri minunate, atât pe plan duhovnicesc, cât şi pe plan gospodăresc, statornicind ca temelie a vieţii şi trăirii duhovniceşti vechile reguli monahale: munca, rugăciunea şi studiul. În anul 1948, părintele Iustinian a fost numit protosinghel. Pentru meritele sale în conducerea Mănăstirii Rohia, la propunerea Preasfinţitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i­a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit. În anul 1973, lăsând stareţia Mănăstirii Rohia, a fost chemat spre a fi hirotonit episcop­vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Această slujire o va împlini până în toamna anului 1990, când este chemat la conducerea Episcopiei Maramureşului şi Satmarului. Instalarea sa a avut loc în data de 11 noiembrie 1990. Din anul 1990 şi până astăzi, Preasfinţitul Iustinian Chira este arhiepiscop al Maramureşului şi Satmarului, având reşedinţa în localitatea Baia Mare. Preasfinţitul Iustinian Chira a desfăşurat o bogată activitate misionar­pastorală, administrativ­ gospodărească şi culturală, rectitorind Episcopia Maramureşului şi Satmarului, pe care o conduce până azi. De­a lungul vremii, Preasfinţitul Iustinian a scris cuvinte de învăţătură în diferite publicaţii bisericeşti şi laice, dintre care amintim: "Viaţa Ilustrată", Slovă Ortodoxă Nr.(9)4/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.


"Renaşterea", "Tribuna Ardealului", "Telegraful Român", "Mitropolia Ardealului", "Mitropolia Banatului", "Îndrumătorul bisericesc", din Sibiu, "Îndrumătorul pastoral", din Alba­ Iulia. La rândul său, el însuşi a editat "Îndrumătorul bisericesc", în Cluj Napoca (1978­1989), şi foaia eparhială "Graiul Bisericii Noastre", în Baia Mare. Dintre cărţile care au văzut lumina tiparului, sub semnătura sa, le amintim pe următoarele: "Darurile Bisericii" (Cluj Napoca, 1983) şi "Viaţa Maicii Domnului" (Cluj Napoca, 1986). În ziua de 28 mai 2011, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, IPS Iustinian Chira spunea: "În ziua de 28 mai, de ziua mea de naştere, ziua de naştere a multora dintre voi, avem datoria să ne amintim de mamă şi de tată. Am avut un tată fiecare, din sămânţa lui am venit pe lume, care ne­a iubit foarte mult, ne­a crescut pe braţele lui, din sudoarea frunţii lui, dar mai ales am avut o mamă. E deosesbit de important să avem o mamă care te iubeşte şi când nu mai exişti. Totdeauna când am vorbit cu soldaţii care au fost pe front şi îmi povesteau de răniţii care erau în ceasul morţii că o strigau pe mama: Mamă, mamă, unde eşti? Pe mamă o strigă omul când moare. Îmi aduc aminte de mitropolitul Antonie de la Sibiu, a avut lângă el o măicuţă şi îmi povestea că în ceasurile lui cele mai grele de suferinţă o striga pe mamă, cu numele ei a murit pe buze. De aceea de ziua mea de naştere îmi aduc aminte de mama mea, Maria, care a purtat numele Maicii Domnului şi care a fost o sfântă." În data de 7 iulie 2011, cu ocazia

Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

MARI DUHOVNICI

împlinirii vârstei de 90 de ani, în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, după săvârşirea slujbei de "Te Deum", Preasfinţitului Iustinian Chira i s­a oferit ordinul "Steaua României în grad de cavaler", de către cea mai înaltă instituţie din Stat, Preşedinţia României. Această distincţie încununează viaţa şi activitatea ierarhului, ca un merit recunoscut de statul român. Părintele Iustinian Chira poate fi vizitat oricând, la Baia Mare, sau la Mănăstirea Rohia, după ce, în prealabil aţi sunat să anunţaţi vizita. Numerele de telefon la care părintele poate fi contactat sunt: +40262214614 şi +40721746598, iar adresa la care poate fi gasit la Baia Mare este: Str. Avram Iancu numărul 5. Rubrică realizată de

Dragoş HARAGA

19


NOI ŞI B I S E R I C

Termeni bisericeşti ­ Aghiasma

Aghiasma, sau apa sfinţită prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra apei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curăţirii sufleteşti, a promovării şi a sfinţirii vieţii (Fac. 7,11; Ex. 2,10; Lev. 14,7; lez. 36,25; Ioan, 3,5; Matei 3,îl; F. Ap. 8,38; Efes. 5,20). Aghiasma este apa sfinţită cu puteri tămăduitoare care curaţă şi vindecă trupul şi sufletul credinciosului. Numele de aghiasmă vine de la cuvântul grecesc „aghios” care înseamnă Sfinţire/ apă sfinţită. „Apa vie” este mereu proaspătă nu dă semne de alterare sau de învechire pentru că în ea sălăşluieşte harul divin. Apa se sfinţeşte de un preot în cadrul unei slujbe şi este de două feluri: aghiasma mică (atunci când are loc slujba pentru „Sfinţirea cea mică a apei”) şi aghiasma mare (atunci când are loc „Sfinţirea cea mare a apei” în ziua de Bobotează; Marc.1,8; Luca 3,16). Aghiasma mare se ia înainte de anaforă şi se dă şi celor ce sunt opriţi de la împărtăşanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mângâierii şi îndreptării lor pentru viitor (Const. Ap. VIII, 29). Sfinţirea apei, în Biserica ortodoxă, se realizează în patru feluri: 1. Primul fel de sfinţire a apei este chiar la naştere. Copilul, ştim că se naşte cu păcatul strămoşesc. De aceea, Biserica a rânduit ca moaşa copilului să vină la biserică cu un vas cu apă, pe care o va sfinţi preotul. Cu această apă se spală pruncul în albie, se stropeşte

20

şi se dă să înghită puţin. Se procedează astfel pentru a nu trăi pruncul fără să se împărtăşească de harul lui Dumnezeu, prin această apă sfinţită, până la botezul lui, când se împărtăşeşte pe deplin cu Hristos. 2. O a doua sfinţire a apei se face la săvârşirea Tainei Sfântului Botez. Deci, când se botează pruncul, se sfinţeşte mai întâi apa din cristelniţă şi după aceea se botează pruncul în apă sfinţită. 3. Cea de­a treia sfinţire a apei este Aghiasma Mică sau Sfeştania. Aceasta se face ori de câte ori este nevoie. Cu această apă se stropeşte casa, lucrurile din casă, gospodăria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, mâinile etc. Apa care ramâne de la sfinţire, se pune într­un vas la un loc curat şi se ia în fiecare dimineaţă pe nemâncate după anafură, când suntem curaţi trupeşte şi sufleteşte şi ne­am împlinit rugăciunile dimineţii. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineaţă. Bolnavii mai pot fi stropiţi şi cu Aghiasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este asezată în calendar după Sfintele Paşti, în Vinerea din Săptămâna Luminată. 4. A patra sfinţire a apei se numeşte Aghiasma Mare şi se sfinţeşte o singură dată pe an, la Bobotează (Epifania sau Teofania), 6 ianuarie. Se consumă de la 6 ianuarie până la 14 ianuarie, dimineaţa pe nemâncate. După aceea, în tot cursul anului această Agheasmă Mare se păstrează într­o sticlă la loc curat şi nu se consumă decât atunci când omul posteşte şi nu manâncă nimic toată ziua, până la 4­5 după­amiază şi este spovedit, după care se ia anafură. Fiecare creştin trebuie să aibă în casa Slovă Ortodoxă • Nr. (9)4/2012


sa, în sticle curate, la un loc curat, cele două feluri de apă sfinţită: Aghiasma Mare şi Aghiasma Mică. De asemenea, trebuie să mai aibă anafură (pâine sfinţită) şi ulei sfinţit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineaţa, după ce ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm şi spunem rugăciunile dimineţii, luăm o bucăţică de anafură, înghiţim de trei ori Agheasma Mică şi ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu. Tot legat de modul de folosire al apei sfinţite: • apă sfinţită se poate lua cu condiţia să nu se manânce şi să nu se bea nimic dupa orele 24, adică miezul nopţii, pentru ca ziua următoare să o începem cu harul lui Dumnezeu, ce se află în această apă sfinţită; • pentru cei căsătoriţi, condiţia principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfinţită este „curăţenia trupească”; • elevii şi studenţii pot să bea dimineaţa, înainte de masă, să se stropească pe frunte şi pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înţelegere şi pricepere; • se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviinţă (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavoleşti); • celor bolnavi, apa sfinţită le este de mare trebuinţă: să o bea pe nemâncate, să­şi stropească hainele de pe ei şi rănile sau locurile dureroase; • grajdul animalelor se poate stropi în fiecare lună cu apă sfinţită dar mai ales când apar diferite boli la animale sau păsări; • este indicat ca grădinile şi ţarinile să se stropească cu apă sfinţită atât la Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

NOI ŞI B I S E R I C A

semănat şi recoltat, cât şi la apariţia dăunătorilor sau altor boli; • mâinile şi orice utilaj cu care lucrăm, de asemenea sa se stropească cu apă sfinţită împotriva accidentelor; • femeile pot folosi apa sfinţită numai în perioada de curăţenie. Prin împărtăşirea în fiecare zi cu aceste elemente sfintite, cu credinţă, cu rugăciune şi cu post, se dobândeşte sănătate trupească şi sufletească, se întăreşte credinţa, se sfinţeşte tot ce ţine de casele oamenilor şi se alungă diavolii, teama, frica de moarte, visele rele şi orice primejdie. Aghiasma mică sau Sfeştania este apă sfinţită după ritualul Bisericii Ortodoxe. Apa este elementul cel mai însemnat pentru toate creaturile. Creştinii, în general, şi bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfinţită. În felul acesta se vor împărtăşi de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei. Sfinţirea apei înseamnă aducerea ei la starea iniţială, aşa cum o crease Dumnezeu la început, când era apa vie, sfântă şi nealterabilă. Dar, după căderea omului în pacat, a început alterarea şi pierderea calităţii de apă vie. Preotul nu face altceva decât să­i redea apei actuale, ale cărei molecule se mişcă dezordonat (mişcarea Browniană), nealterabilitatea ­ stare în care mişcarea moleculelor este ordonată şi ritmică. În acest sens, putem afirma din nou cu toată convingerea că sfinţiţii liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine şi Ierurgiile pe care le savârşesc, sfinţesc materia prin harul Duhului Sfânt. Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

21


Ştiri din viaţa comunităţii

Hramul Mănăstirii Sfânta Ludmila din Brno

Mănăstirea Sfânta Ludmila din Brno şi­a sărbătorit hramul, duminică, 16 septembrie. Credincioşii, începând cu cei mai mici au venit să o cinstească pe Sfânta Ludmila, cnează mucenică sărbătorită atât de cehii ortodocşi cât şi de cei catolici la data de 16 septembrie. Este considerată patroana Boemiei fiind prima ducesă creştina

de Boemia, a fost canonizată la scurt timp după moartea sa. După oficierea Sfintei Liturghii credincioşii au participat la o agapă şi au sărbătorit împreună hramul mănăstirii. În luna noimebrie, biserica nouă care este în construcţie îşi va sărbătorii hramul ”Intrarea Maicii Domnului în biserică”.

În perioada, 12 – 16 octombrie, Preafericitul Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al Ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei va efectua o vizită în România, la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române. Preafericitul Krystof va participa la Iaşi la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, iar luni, 15 octombrie, va sluji la Mănăstirea Văratec.

Duminică, 4 noiembrie, biserica Sfântul Arhanghel Gavril din Praga îşi va sărbătorii hramul. Cu această ocazie ne vom bucura de prezenţa corului “Bunavestire” al Parohiei Covăsînţ din judeţul Arad, însoţit de către preotul paroh Mihai Blaj.

După Sfânta Liturghie sunteţi invitaţi la agapa organizată la cafeneaua de la Musaion, în parcul Kinsky. Acolo corul “Bunavestire” va interpreta cântece tradiţionale româneşti.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a publicat volumul de studii intitulat Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici şi cultură românească (484 p.). Volumul a fost lansat, marţi, 25 septembrie 2012, în cadrul Sinaxei stareţilor şi stareţelor, egumenilor, egumenelor şi duhovnicilor mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi

Dobrogei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Această apariţie editorială de excepţie este legată de sărbătorirea împlinirii a 500 de ani de la întronizarea Sfântului Neagoe Basarab ca domnitor al Ţării Româneşti, anul 2012 fiind proclamat An comemorativ al voievodului isihast şi cărturar în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. În „Cuvântul înainte” al volumului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel notează: „În contextul aniversării a

Vizita Preafericitul Krystof în România

Hramul Bisericii Sfântul Arhanghel Gavril din Praga

Rubrică realizată de

Adina TOMA

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici şi cultură românească

22

Slovă Ortodoxă Nr.(9)4/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.


500 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Ţării Româneşti, apariţia volumului de faţă, intitulat Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici şi cultură românească, la editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, se constituie într­un act de omagiere a memoriei lui Neagoe Basarab, fiu credincios al Bisericii strămoşeşti care a devenit un ocrotitor al Bisericii ortodoxe universale, domn iubitor de cultură, evlavios, înţelept şi drept. Exprimăm recunoştinţa şi preţuirea noastră faţă de cei 16 oameni de ştiinţă care au acceptat invitaţia de a face cunoscute rezultatele cercetărilor şi reflecţiile lor privind personalitatea marelui domnitor român. Lucrarea rezultată din înmănuncherea studiilor acestor specialişti recunoscuţi din mai multe discipline – istorici, teologi, istorici ai literaturii şi ai artei – are o structură echilibrată: atât de utilele priviri de sinteză alternează cu studii care tratează teme circumscrise. Deşi orizontul cercetării s­a mărit în ultimele decenii graţie progreselor făcute, valorificarea teologică şi filosofică a Învăţăturilor [către fiul său Theodosie] trebuie să continue, ca un prinos adus Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Prezentul volum colectiv, a cărui apariţie o binecuvântăm, credem că slujeşte acestui scop, oferind noi premise de cercetare, precum şi o edificare spirituală şi culturală a cititorilor” (pp. 8­9). Nr. (9)4/2012 • Slovă Ortodoxă

Recomandare de carte

Despre personalitatea domnitorului muntean, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel menţionează: „Între rugătorii fierbinţi ai neamului românesc către Dumnezeu se înscrie şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cea mai de seamă personalitate a spiritualităţii şi culturii ortodoxe româneşti din secolul al XVI­lea, voievod­teolog şi ctitor de biserici. Înscrierea sa în ceata sfinţilor s­a făcut la începutul arhipăstoririi noastre, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa solemnă din data de 8­9 iulie 2008, a hotărât ca binecredinciosul domnitor muntean să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă ca mijlocitor şi rugător pentru neamul românesc în faţa Preasfintei Treimi. Proclamarea generală a canonizării acestui domn cucernic şi cărturar a avut loc în cursul aceluiaşi an, cu prilejul resfinţirii Catedralei patriarhale din Bucureşti (26 octombrie 2008). [...] Urcat în scaunul domnesc la 23 ianuarie 1512, în jurul vârstei de 30 de ani, a avut tot restul vieţii sale pământeşti conştiinţa alegerii divine şi a responsabilităţii imense pe care o incumbă această demnitate: «Iar Tu fiind […] cel nescris, cel fără de început şi negrăit cu mila Ta cea nespusă, m­ai ridicat pre mine, săracul, din gunoi […] şi m­ ai pus păstorul şi învăţătorul turmei Tale»”. Rubrică realizată de Alexandra GIOSANU 23


Biserica din Brno în construcţie

La un an de la începerea lucrărilor la viitoarea biserică din Brno s­au finalizat acoperişul, podeaua şi tencuiala şi s­au montat geamurile şi uşile, urmând să inceapă lucrările de pictură. Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitori sau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro­cz.com. Cei care doresc să contribuie financiar la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333. Dumnezeu să vă răsplătească!

Stadiul lucrărilor la viitoarea biserică, la data de 30 septembrie 2012

Foto Horaţiu Toma


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.