Issuu on Google+

IBI


My first life experience My name is Turcu Viorica(Ibi), I am 47 years old and I come from a Hungarian family settled in Teius, a town 15 kilometers away from Alba Iulia. They raised me in a loving environment and made efforts to provide me with everything I needed. My first real-life experience started when I finished school in 1981. I had completed my 10th grade specialized in sales that summer and I had been waiting to apply for a job when I met a 19-year-old young man who, by the end of that year, became my husband although I was only 16 at the time. We integrated our lives in the communist way of life following a fixed cultural “route” that generally implied school – work – family. It was, however, a fine period for us until the birth of our son, who I am very proud of, in the winter of 1982. Soon, after this event, jealousy caused physical and verbal abuse which I tried to hide from family and friends, especially from our parents. But a bad thing cannot be long kept secret and a year later my black and blue swollen eyes and face revealed the embarrassing facts. My parents tried to convince me to move back home, promising me that they would help me raise the baby. However, I gave our marriage another chance which resulted in more beating so I decided that it was high time I had left to leave with my parents. So here I was, in the spring of 1984, an 18 year old young woman with a child in my care and divorced, coming to the realization that my life, good or bad, had already started for me. VIORICA(IBI) TURCU


Prima experiență de viață

Mă numesc Turcu Viorica, am 47 de ani, provin dintr-o familie de unguri stabiliți în Teiuș, jud. Alba, care m-au crescut cu multă dragoste și eforturi ca să îmi poată oferi totul și să nu îmi lipsească nimic. Pentru mine, prima experiență de viață a început când am terminat școala în 1981 și vara terminasem zece clase cu profil vânzător. În vara acelui an, când am terminat școala și așteptam să mă angajez, am cunoscut un tânăr de 19 ani cu care în iarnă eram deja căsătorită la casa mea, deși aveam doar 16 ani. În acea perioadă era politica ”ceaușistă” în floare, cu educația școală – serviciu – familie. A fost frumos și bine până în iarna lui 1982, după ce am născut un băiat frumos și cuminte de care sunt foarte mândră. Atunci au început să apară problemele de abuzuri fizice și verbale pe motive de gelozie pe care le ascundeam de toată lumea, inclusiv de părinții mei și ai lui, pe ideea să nu ne facem de rușine dar cum un lucru rău și ascuns nu poate dura mult, în iarna lui 1983 s-a descoperit secretul meu de care îmi era rușine, din cauza vânătăilor ce nu le puteam ascunde de pe față și ochii umflați și vineți, iar atunci părinții mei, mai mult mama, nu a mai vrut să mă lase să locuiesc cu soțul meu și a susținut că mă ajută să cresc copilul și să nu mai iau bătaie și să apară și alți copii. Bineînțeles că am mai încercat să îmi continui căsnicia dar cu rezultatul a încă o bătaie zdravănă și atunci am hotărât că nu mai merge și am plecat la mama și tata; și așa, în primăvara lui 1984 eram o femeie de 18 ani și un pic, cu un copil, despărțită, și abia atunci am realizat că viața, cu bune, cu rele, greu, ușor, începe pentru mine. VIORICA(IBI) TURCU


Story6