Story4

LIGIA

A story

I think that this story has had some significance in my life.

When I was about four years old, my parents took me shopping. We stopped in a carpet store and while looking at the carpets exhibited for the possible buyer, I fell on a piece of wood framing a carpet. I hurt myself and I still have the scar.

The thing is that I had been drawn to carpets. I remember being very attached to a piece of rug which my mom used to put on the threshold of our house. It became my everyday playing item which I used when I tucked my cat and dog to prevent them from being cold.

When I grew a bit older and went to my grandparents for a holiday, I wove a new rug to replace the old one.

Eventually, I grew fond of weaving and I trained to become professional in this field of activity. After finishing high school, I got a job as a weaver at the local manufacture. I had this job for 18 years.

Destiny, maybe ‌

LIGIA POPA

O poveste

Cred că această poveste a avut o mică însemnătate în viața mea.

Când aveam vreo patru ani, mergând cu părinții la cumpărături, am intrat într-un magazin de prezentare de covoare şi, în timp ce ne uitam la covoarele expuse, am căzut şi m-am lovit la gură cu o bucată de lemn ce ținea fixat covorul de perete. Bineînțeles că m-am lovit de mi-a rămas urma până acum.

De fapt, lucrul evident este că eram atrasă de covoare. Îmi amintesc că acasă fusesem foarte atașată de o bucată de preș pe care mama obișnuia să îl pună pe pragul casei şi care a devenit un obiect pe care-l foloseam când mă jucam cu pisica şi cu câinele, învelind animalele ca să nu le fie frig.

Când am crescut mai mare şi am mers la bunica în vacanță, am țesut un covor pentru a-l înlocui pe cel vechi.

Pana la urma am ajuns să îndrăgesc meseria de țesătoare astfel că am urmat liceul de covoare şi m-am angajat la țesătoria din oraș. Am lucrat acolo 18 ani.

Probabil că ăsta mi-a fost destinul…

LIGIA POPA