Buletin Parohial Hai cu noi nr. 59 decembrie 2018 și retrospectiva 2018

Hai cu noi

PUBLICAȚIE A PAROHIEI ORTODOXE „SF. VOIEVOZI” SĂVINEȘTI NR. 59, DECEMBRIE 2018 ȘI RETROSPECTIVA 2018

Icoana Învierii

Din cuprins: - NAŞTEREA LUI HRISTOS - SENSUL VIEŢII NOASTRE - Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului, Iaşi, 2018 - Duminica Mironosițelor – „Femeia, prin definiția ei, este izvor de viață” - „Întorceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!”

-

Hai cu noi

2018

2 CUPRINS

Buletinul parohial apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Pastorala Coordonator Preot Petru Munteanu

Redacția tinerilor și copiilor Cosmina Ursu Bogdan Romedea Gabriela Vasilache Mihaela Bălău Popuțoaia Georgiana Tehnoredactare Carmen Vîntu Coperți și grafică Ciprian Băbușanu Adresa redacției Str. Pr. Gh. Filip nr. 3, Săvinești, cod 617410, jud. Neamț, e-mail: haicunoi.com@gmail.com

www.haicunoi.com

Editorial pag. 7

Cuprins

Colectivul de redacție Brîndușa Dediu Liliana Mihăilă Preot diac. Daniel Dimitriu-Sîrghie Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie Iulia Romedea Tincuța Vasîlca Neculai Ghebosu Prof. Vasile Sandu Andra Avasilcăi Pr. Prof. dr. Dan Sandu Cristina Toma

pag. 3

Actualitate parohială

pag. 39 Cateheză

pag. 221 Ne scriu cititorii pag. 388 Un strop de sănătate

pag. 392 Rubrica Poftă bună!

pag. 395 Pagina tinerilor pag. 400 Cuvinte încrucișate

pag. 404 Cine știe, răspunde!

pag. 405 Pagina copiilor pag. 406 Cronica parohiei pag.412

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

- Pastorala - 3 + TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei NAŞTEREA LUI HRISTOS SENSUL VIEŢII NOASTRE Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului Iaşi, 2018 + TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Iubiţi fraţi preoţi, Cinstit cin monahal, Drept-măritori creştini, Cu multă bucurie duhovnicească şi cu nădejde în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, mă adresez vouă în această sfântă zi de sărbătoare. Este praznicul cel mare al Naşterii lui Hristos. Cu frică şi cu cutremur, cu credinţă şi cu dragoste, ne aşezăm în faţa tainei celei adânci şi înălţătoare a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Suntem ajutaţi în demersul nostru de cuvintele Dumnezeieştii Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi de cântările Bisericii înălţate către Cer și către inima noastră în aceste zile. Colindele și atmosfera de sărbătoare creează starea lăuntrică adecvată apropierii de Dumnezeu. Suntem în aceste zile de sărbătoare mai deschisi spre cugetare asupra sensului vieţii noastre și al celor apropiaţi nouă, asupra rostului Bisericii și al lumii.

Constatăm în noi şi în viaţa semenilor noştri o sete de iubire și iertare, o foame mare după adevăr și dreptate. În unii oameni, această stare de sete și de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

4 - Pastorala foame este trăită adânc și dureros. Alţii o conştientizează mai puţin. Toţi însă caută răspuns, chiar dacă în forme și cu intensităţi diferite. În faţa oamenilor însetaţi și înfometaţi după o viaţă adevărată, vine Hristos și glăsuiește: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată”. Pe oamenii împovăraţi de îngrijorări, de lipsuri și osteniţi de greutatea vieţii, Hristos îi cheamă la Sine: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi și împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră și învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veţi găsi odihnă sufletelor voastre"2. Pentru cei care se află în stare de confuzie și haos, în rătăcire și nedumeriri de tot felul, Hristos are cuvânt lămuritor: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa"3. „Eu sunt Lumina lumii"4, spune Hristos celor cuprinsi de diferitele forme ale întunericului: necredinţa, păcatele grele, îndreptăţirea de sine, pretenţia de superioritate etc. Puterea izbăvitoare și eliberatoare a lui Hristos dezleagă și lanţurile robiei și dependenţelor de tot felul: „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu [...] veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi"5. Iar „dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr"6.

Iubiţi credincioşi, Pentru orice om, în orice împrejurare, întotdeauna şi în tot locul, Hristos este totul. El este măsura tuturor lucrurilor, temeiul neclătinat a tot ce există, criteriul desăvârşit în toate. De ce aceasta? Pentru că Hristos este nu numai Fiul Fecioarei Maria, născut, ca om, în Betleem, ci este şi Fiul lui Dumnezeu, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat"7.

Cuvintele lui Hristos, viaţa şi faptele Sale nu sunt ale unui simplu om, fie el şi cel mai mare dintre toţi oamenii care au trăit pe pământ. Sunt cuvintele şi faptele lui Dumnezeu Care S-a făcut om. În acest sens, lucrarea şi cuvântul lui Hristos constituie singurul izvor de adevăr într-o lume care propagă minciuna în diferite forme, singura putere de viaţă într-o lume cuprinsă de cultura morţii, singura cale nerătăcită între atâtea încrucişări de drumuri care nu duc niciunde.

La marea sărbătoare a Crăciunului se cuvine să mărturisim că Hristos, Cel născut în Betleem, este Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Din iubire, din compasiune şi iertare pentru oameni, Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

- Pastorala - 35 pentru ca lumea să afle din nou calea către viaţa cea adevărată. „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată veşnică."8 Dumnezeu a luat chip de om, S-a făcut om pentru ca pe oameni să-i cerceteze, să-i caute, să-i cheme la Sine, să le arate calea, să-i tămăduiască, să-i izbăvească de frica morţii. „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor", exclamă cântarea Bisericii „şi cei din întuneric şi cei din umbră am aflat adevărul: că din Fecioară S-a născut Domnul"9.

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos, Au trecut două mii de ani de la evenimentul istoric al Naşterii Mântuitorului Hristos, de la Răstignirea, Moartea şi Învierea Sa. Apropiindu-ne peste câteva zile de finalul anului 2018, se cuvine a ne întreba cât am viețuit de-a lungul acestui an în legătură cu Hristos şi cât am fost departe de El. Pentru tot ce a fost bine, frumos şi ajutor de Sus, să rostim din toată inima: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, pentru toate binefacerile Tale, revărsate peste noi şi peste lume!". Să-I mulțumim, de asemenea, şi pentru tot ajutorul dăruit poporului român acum 100 de ani, când românii şi ţinuturile româneşti înstrăinate s-au întors acasă. Cu smerenie, să-I cerem iertare lui Hristos-Dumnezeu pentru toată negrija, lipsa rugăciunii şi a iertării, pentru neiubirea şi alte forme ale răutății şi păcatului care ne-au întunecat viața în cursul anului care se încheie.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

6 - Pastorala În duh de nădejde, ne apropiem de Noul An, 2019. Se împlinesc anul viitor trei decenii de la marile schimbări din decembrie 1989. Sperăm să avem puterea de a vedea ce a fost bine şi ce a fost rău în această perioadă şi de a lua aminte pentru ceea ce urmează. De fapt, această perioadă, ca oricare alta, se măsoară prin prisma apropierii sau depărtării noastre de Dumnezeu, prin trăirea sau nu a valorilor Evangheliei Domnului Hristos.

Acum, la sărbătoarea Naşterii Domnului şi la cumpăna dintre ani, Îl rog pe Dumnezeu să vă aibă pe toţi sub ocrotirea Sa cea milostivă. Preluând cuvintele Sfântului Apostol Pavel, vă îndemn şi eu: „Să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Sfânt în omul dinlăuntru; Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire [...], să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă"10, „să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui (Dumnezeu), întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu"11. Mai presus de toate, „rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei"12 Domnului Hristos.

Din toată inima, urez fiecăruia în parte şi tuturor laolaltă: Sărbătoare frumoasă şi sfântă de Naşterea lui Hristos!

Al vostru frate şi părinte întru slujirea Bisericii, + Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note

9

„Luminânda" Utreniei Naşterii

1

Ioan 6, 35.

Domnului,

2

Matei 11, 28-29.

decembrie, Editura Institutului Biblic

3

Ioan 14, 6.

şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

4

Ioan 8, 12.

Române, Bucureşti, 2005, p. 446.

5

Ioan 8, 31-32.

10

Efeseni 3, 16-17, 19.

6

Ioan 8, 36.

11

Coloseni 1, 9-10.

7

Simbolul de credinţă, art. 2.

12

Coloseni 1, 23.

8

Ioan 3, 16.

www.haicunoi.com

în

Mineiul

pe

luna

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

7

Duminica a XXXII-a după Rusalii, Duminica Vameșului Zaheu.

Este o duminică frumoasă pentru că ne pregătește pentru intrarea în perioada calendaristică a Bisericii numită a Triodului, care începe duminica viitoare.

Ca să înțelegem această Sfântă Evanghelie, vom întoarce paginile vremurilor, pline de timpul scurs, pline de praf și cenușă, cu multă grijă și atenție, până ajungem în perioada Mântuitorului Iisus Hristos, într-o cetate numită Ierihon. În acea perioadă, Țara Sfântă era cucerită de Imperiul Roman. Stăpânirea romană, așa cum obișnuia în zonele ocupate, construia câte o garnizoană militară în apropierea fiecărei cetăți mari. Soldați cu sabia și scutul roman, purtând victorioși flamura Romei, asigurau stabilitatea și ordinea în zonele supuse.

Comandanții garnizoanelor erau responsabili de colecta taxelor și impozitelor pentru Roma. Aceste taxe sau impozite, puse asupra cetăților și locuitorilor ei, nu le colectau soldații romani, ci ei foloseau sistemul de taxe, sistem de colectare prin vameși.

De exemplu, cetatea Ierihonului, o evaluau cam la o sută de pungi de bani din aur, pentru un an de zile. Într-un an de zile, după volumul și după activitatea economică de acolo, după călătorii și neguțătorii care intrau și ieșeau din cetate, romanii socoteau cam aproximativ o sută de pungi de aur, trebuia să strângă din impozite pentru a trimite spre capitala imperiului, spre conducătorii Romei. Și atunci, ne spun istoricii vremii, se puneau pe porțile garnizoanei romane aflate în vecinătatea cetății, înscrisul taxelor pentru un an, o sută de pungi de aur.

De obicei spre seară, bătea la poarta garnizoanei un evreu. Cerea să discute cu comandantul unității. Și în fața acestuia, plătea o sută de pungi cu bani de aur.

Plătea în avans taxele și impozitele pentru cetate pentru un an de zile. Luând banii, comandantul garnizoanei romane îi dădea un înscris prin care-l numea mai mare peste vameși. Numit cu această funcție, acest mai mare peste vameși își organiza o echipă, de vameși, care va colecta pentru un an de zile, impozitele din cetate.

Pe lângă faptul că plătise în avans taxele, știm sau bănuim că banii aceia erau împrumutați de la cămătari, de la rude sau prieteni.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

8 EDITORIAL Înțelegem că mai marele peste vameși trebuia să scoată și un profit și atunci apăreau taxe peste taxe, impozite peste impozite, ca să-și scoată banii investiți într-un an de zile.

Mai marii vameșilor aveau și datoria de a fi informatorii Romei. Ei scriau un angajament de colaborare cu comandantul roman. Se știa că vameșul, stând la masa de colectă a taxelor, afla de la trecători, de cei care intrau sau ieșeau din cetate, știri sau noutăți din imperiu. Informațiile circulau ca și acum, doar că într-un mod mai primitiv. Aflau vameșii din stânga și din dreapta de la trecători despre revolte, despre probleme sau intrigi. Ce aflau vameșii raportau la mai marele vameșilor și acesta mergea la comandantul garnizoanei.

Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că în cetatea Ierihon era un mai mare peste vameși, se confirmă că era un om bogat, un om care era temut de lumea din cetate, urât și disprețuit de cei din neamul lui, un om care-și ținea funcția aceasta, printr-o lăcomie extremă și printr-o supunere, o obediență, o frică față de stăpânirea romană. Își dorea această funcție, își dorea ca să fie lăsat să fie mai mare peste vameși și avea nevoie să fie apărat de furia sau ura conaționalilor săi.

Acest mai mare peste vameși, Zaheu, a auzit de la trecători, de la călătorii care intrau în cetatea Ierihon despre un învățător.

Cuvintele acestui învățător despre care Zaheu a început să se intereseze erau diferite, erau cuvinte care îi dăruiau sufletului său însetat, flămând de altceva, pace și bucurie. A început să fie preocupat de acestea și de Învățătorul: „– Cine este acesta? Ce-a mai spus? Ce a mai făcut?“ De departe și de aproape veneau mesageri și îi povesteau despre Iisus Nazarineanul. Îl informau prin vameșii lui, prin oamenii lui, relatau întâmplări culese de la martori, lucruri și evenimente minunate.

Ce mesaje de bine și de pace, de iubire și de adevăr ajungeau la Zaheu...

Locul unde acest mai mare peste vameși lucra, era un mediu ostil, de frică și teroare, de obediență și ascultare. Era un spațiu în care executai ce ți se spune și făceai ceea ce primeai comandă, fără să discuți.

Zaheu afla prin oamenii săi trimiși să iscodească despre Hristos, cuvinte de iubire, de pace și binecuvântare.

Să ții minte: în momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică. Îți dispare frica. Opusul fricii nu este curajul, ci opusul fricii sau vindecarea de frică este iubirea.

Iubirea de Dumnezeu a făcut să meargă martirii din istoria Bisericii noastre, www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

9

la moarte ca la nuntă. Îl iubeau pe Hristos. Noi, dacă-L iubim pe Hristos, ce frică mai avem? Dacă suntem în Dumnezeu și-L iubim pe Dumnezeu, unde-i frica?

Hristos vorbea despre iubire, iubirea lui Dumnezeu, în timp ce în jurul lui Zaheu, în lumea cetăților și în garnizoanele cu soldații romani cu săbiile pline de sânge și scuturi bătătucite de lovituri, se vorbea despre frică, cu spaimă de autoritate, de supunere și de moarte.

Zaheu era un om neîmplinit, temător și singur, în bogăția lui, în faima și forța lui.

Mai marele peste vameși Zaheu începuse să își pună problema fericirii. El plecase de jos, poate în tinerețe a cunoscut un mai mare peste vameși și și-a dorit să fie ca el, l-a văzut plin de bogăție, de faimă și putere, vesel... și și-a zis: „am să ajung și eu mai mare peste vameși”, a făcut mari concesii, a lăsat mult la o parte din ceea ce reprezenta el și valoarea lui, chipul lui Dumnezeu din el. În momentul în care te respecți pe tine îți respecți chipul lui Dumnezeu din tine, atunci nu mai faci concesii...

Sau uiți de tine, de Dumnezeu Creatorul tău... ce tristețe. Judecata noastră funcționează doar până în punctul în care este copleșită de lăcomie.

A crescut Zaheu treaptă cu treaptă socială, până a ajuns mai mare peste vameși, socotind că va fi fericit, dar fericirea era departe, tot mai departe.

Auzise despre fericire de la Hristos- Domnul, și sorbea cu multă grijă fiecare informație și fiecare cuvânt despre Hristos.

Zaheu a început să își dorească să-L vadă pe Mântuitorul.

Spune Sfânta Biserică, spun și Sfinții Părinți în felul următor: că în momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el. În momentul în care ne dorim să fim cu Dumnezeu, Dumnezeu ne îmbrățișează. În momentul în care ne rugăm la Maica Domnului, la Sfinți, ei vin cu noi, se coboară din icoană, ne-mbrățișează, totul este să ne dorim să ne rugăm, să credem și să învățăm iubirea de Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu.

Zaheu a început să Îl caute, după cuvinte pe Învățătorul, cel care vorbea despre iubire, despre dreptate, vorbea despre altă dreptate, vorbea despre alt adevăr, stări care nu pot să fie cumpărate cu bani și influențe, cu relații.

A început să-L caute Zaheu pe Hristos și atunci Hristos Domnul simțind chemarea și iubirea lui Zaheu a luat drumul către Ierihon. A plecat și Hristos să-l caute pe Zaheu !

A simțit Hristos, fiul lui Dumnezeu, chemarea lui Zaheu!

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

10 EDITORIAL Ține minte un lucru foarte important: Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat !

Zaheu era în altă lume, o lume a înșelăciunii, a disperării și confuziei și dorea să scape din ea, din ea striga spre Mântuitorul Hristos.

Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat !

Hristos este Calea, este Adevărul, este Viața, Hristos este Lumina noastră!

Chemat din inimă de Zaheu, Hristos a luat drumul către cetatea Ierihon.

Zaheu era un om foarte bine informat, oamenii i-au zis: vezi că vine Hristos în Ierihon ! „-Pe unde va trece?” Și au aflat oamenii lui înainte de a intra Hristos în cetatea Ierihonului pe unde va trece. Și i-au spus: „- Va trece pe strada aceea.”

Atunci Zaheu și-a zis: este un copac acolo mare și falnic, nu mă pot amesteca în mulțime, oamenii sunt agresivi și răi, să nu creez cu prezența mea o tensiune, un scandal, am să mă urc în copacul plin de ramuri și frunze. Am să-L văd pe Învățătorul!

Să știi că Zaheu era bine păzit, era un om bogat, avea oameni care-l păzeau, avea garda lui! Și-a pus oamenii să-l ajute, s-a urcat în copacul cel mare.

Zaheu era mic de statură, era și complexat, avea niște complexe pe care nu putea să și le rezolve, s-a chinuit, l-au urcat oamenii în copac, s-a ascuns printre ramuri, printre frunze.

Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul intră în cetatea Ierihon și Zaheu îl vede de departe din înălțimea copacului. Ce bucurie! Ce emoție! Cât și-a dorit să-L vadă pe Hristos...

Nu știa însă că Hristos a venit la el, pentru el, în cetatea Ierihonului, ca răspuns la dorința lui, la rugăciunea lui, la suspinul lui după vindecare.

Zaheu realizase cu greu, în timpul zbaterilor sale interioare, că tot ce avea el în lumea stricăcioasă era inutil, că bogăția lumii interioare a sufletului, comorile păcii și ale iubirii, ale comuniunii, respectului și responsabilității, comoara cunoașterii de sine, valorează cu mult mai mult.

Când a pus în balanță cuvintele lui Hristos și ce avea el, și-a dat seama că totul este în Adevăr care este Hristos, totul este în Viața care este Hristos.

Aceste lucruri stricăcioase și pieritoare, din universul material care ne înconjoară sunt mijloace, nu sunt scopuri ale vieții noastre. Scopul nostru este să www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

11

creștem în noi iubirea, pacea, înțelegerea, bunătatea, blândețea, să devenim... și folosim mijloacele pe care le avem, dar nu ca scopuri în sine. Nu transforma mijlocul în scop dacă vrei să cunoști Pacea și Iubirea!

Stând în dud, în sicomor, văzând ceata lui Hristos care se apropia, a început să-i bată inima cu emoție, cu mare bucurie, nu știa nimeni ce era în sufletul lui Zaheu, decât numai Hristos Domnul.

Zaheu era un om înțelept, pentru că și astăzi, dacă ai să vezi oameni faimoși, vedete sau politicieni, ai să observi că atunci când trec oamenii aceia pe undeva, mulțimea toată se uită la ei. Pe sus, să vadă clădirile și copacii se uită doar bodyguarzii acestora, să nu fie vreun atentat ceva...

Oamenii întotdeauna se uită la omul important. Așa s-a gândit și Zaheu, toată lumea se va uita doar la Hristos, cum și eu mă uit la el, va trece pe sub copac, va trece în drumul său, eu L-am văzut și mă voi duce acasă...

Voi ști cum arată acest om care mi-a schimbat viața. Însă socoteala lui Zaheu a fost greșită, pentru că Hristos îl căuta pe Zaheu!

A ajuns Hristos-Domnul sub dud și s-a oprit. Și toată lumea s-a oprit. S-a uitat în copac Hristos-Domnul, și ce să facă lumea..? Toată lumea se uita să vadă unde se uită Hristos? Se uita lumea în copac! Și ce să vezi în copac? Pe mai marele vameșilor, pe Zaheu hoțul și ticălosul! Bogatul nesătul! Cum stă pitit printre ramuri și frunze ca un copil mic! Ce a făcut lumea care-l cunoștea pe Zaheu? A început să râdă și să facă glume. „- Uite-l pe Zaheu! Unde-ți este, măi, puterea, unde ți-s oamenii, unde îți este sabia, unde ți-s romanii, unde ți-s banii?”

Râdea mulțimea batjocoritor... dar Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și a văzut altceva decât a văzut lumea. Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și a văzut altceva decât au văzut cei care-l judecau și-l osândeau!

Când Hristos se uită la tine, cel pe care-L cauți și-L iubești, va vedea altceva decât vede lumea, ce crede lumea că meriți și ești...

Zaheu s-a uitat în ochii lui Hristos și a fost o întâlnire așteptată, o trezire dintr-un somn lung și greu, o privire-îmbrățișare care i-a schimbat și îi va schimba viața întreagă.

Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și Zaheu în ochii lui Hristos... O tăcere, o bucurie, o înviere.

Ce putea să facă Zaheu la glumele și la râsul lumii? Putea să zică așa: râdeți de mine voi, ăștia, sărmani și fără apărare! De mâine măresc taxele! O să plecați din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

12 EDITORIAL cetatea Ierihonului fără nimic pe voi! Eu am armata și forță, voi nu sunteți păziți de nimeni! Putea să se răzbune pe ei! Putea să-i amenințe, putea să le răspundă la rău și la injurii cu mai multă amenințare și mai mult rău.

Ne spune Sfânta Evanghelie că auzind chemarea lui Hristos Domnul, care i-a zis: „-Coboară-te din dud, Zaheu, știu de ce te-ai urcat acolo, știu ce căutai, știu pe cine cauți, știu ce dorești, coboară-te că vin la tine acasă! ” - s-a coborât cu bucurie, spune Sfânta Evanghelie, Zaheu, și-a plecat cu Hristos la casa lui. A plecat cu Hristos la casa lui!

Nu ne spune Sfânta Evanghelie ce și-au vorbit pe drumul către casă. Să știi un lucru, că o tăcere, uneori, face cât o mie de cuvinte, o mângâiere, o privire, o îmbrățișare, o iubire din iubirea lui Dumnezeu este o Înviere!

Ajungând acasă, Zaheu a înțeles de fapt rostul sau menirea împlinirii lui. A înțeles că, ceea ce îl făcea pe el nefericit era această stare de lăcomie și de izolare față de semeni.

Nebunia aceasta a dorinței de putere și a lăcomiei îl transformă pe om, omul devine rece și crud, nemilos, răzbunător, el intră în întuneric și întunericul intră în el.

Zaheu îmbrățișând Lumina prezenței iubirii lui Hristos, a început, vindecat fiind, să-i pese de ceilalți. Când începe să-ți pese de ceilalți, când te simți responsabil înseamnă că ești cu Hristos.

S-a vindecat Zaheu, a început să se iubească pe sine cu iubirea lui Hristos, să îi pese de aproapele.

Hristos Domnul i-a zis: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!

Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. “ Zaheu, cât a fost în starea aceasta de adormire de sine, de egoism extrem, era pierdut și de sine, era pierdut și față de Dumnezeu.

Această pildă, de fapt, face referire la noi, pentru că povestea lui Zaheu este povestea mea și povestea ta. Este povestea care se repetă continuu pregătind perioada Triodului când se cântă la strană frumoasa cântare „Ușile Pocăinței“ și ne regăsim în ea, în versurile acestei cântări.

Acestea sunt etapele lui Zaheu, acestea sunt etapele vieții noastre.

Prima etapă este ascultarea Cuvântului, cu atenție. Cuvântul nu este pus cu forța, cu frica, ci cuvântul este presărat cu iubire, picură iubire în sufletul omului și el începe să-L asculte. Să nu aduci pe nimeni la biserică cu forța! Noi luăm drumul spre biserică cu iubire! www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

13

Nu forța schimbă, binele cu forța este un rău, un păcat.

Iubirea de Hristos și de cuvântul său, aceasta este cea care schimbă viața.

Când mergem acasă vorbim celuilalt care n-a fost la biserică, din iubirea noastră de iubirea lui Hristos, mângâierea noastră, prin pacea noastră, prin liniștea noastră, aceasta este cea care aduce la biserică și ne-a adus pe noi astăzi!

Etapa a doua: Se urcă Zaheu cum ne urcăm și noi într-un dud, suntem curioși, am auzit într-o parte sau în alta de-o biserică sau de o mănăstire, de un paraclis mânăstiresc, de un hram sau de un praznic, de o procesiune și mergem acolo. Când ajungem acolo, ne spune Sfânta Evanghelie și mie și ție, că Hristos vrea să vină cu noi acasă.

Etapa a treia: Îl luăm cu noi pe Hristos Domnul acasă, când ne împărtășim cu Sfintele Taine, când citim din Cuvântul Vieții...

Astăzi, după Sfânta Liturghie, stând aici în biserică, Hristos îți spune ție pe nume, îți spune: „Vreau să vin cu tine acasă!” Și mulți vom zice: „Doamne, mai am niște afaceri de terminat, mai am niște rate la bancă, mai am niște copii de întreținut, să ajungă mari la casa lor, deocamdată nu prea ai loc...”

Intrarea în această stare de schimbare este o stare de bine, este o stare de vindecare și mergând la casa noastră cu Hristos, de fapt trăim sensul și rostul vieții noastre. Plecând la casa noastră cu Hristos, se schimbă viața în bine.

Zaheu a rămas în continuare mai mare peste vameși, s-a eliberat însă de cătușele lăcomiei și iluziilor, a înțeles ce înseamnă cuvântul acesta „slujbă” sau „slujire“. Ce înseamnă slujbă?

Noi astăzi uităm ce înseamnă cuvântul slujbă, zicem: mi-a oferit cineva o slujbă. Mi-a oferit o slujbă este starea în care tu slujindu-i celuilalt, prin munca ta cât poți tu de bine, primești mulțumire, primești plată sau salariu.

Tu, brutarule care faci pâinea, prin slujirea ta faci pâinea cea mai bună, el, semenul îți dă un bănuț și-ți cumpără pâinea, tu, doctore, slujești bolnavul și el îți dă plata sau salariul cu recunoștință. În slujire noi ne mântuim!

Ne mântuim unii cu alții prin slujire, de aceea se cheamă liturghie și slujba de la biserică, liturghie înseamnă slujire.

Societatea noastră trece prin frământări pentru că slujirea după modelul Slujitorului - Hristos, nu mai are loc acasă, nu mai este interesant mesajul iubirii Sale.

A plecat Hristos din Ierihon...

Zaheu a rămas tot mai mare peste vameși, pentru o vreme..., cine rămâne Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

14 EDITORIAL veșnic într-o funcție...?

Zaheu mai marele peste vameși a ajuns un mai mare luminat și înțelept, slujitor al semenilor, căutător al păcii și iubirii între frați.

Slujba lui ingrată și hulită a devenit o binecuvântare pentru cei mulți și neputincioși, pentru cei bătrâni și singuri, pentru copiii orfani.

Odată cu Zaheu a înviat și Ierihonul!

L-au părăsit mulți din tovarășii cei vechi, nu l-au înțeles, au simțit iubirea lui ca o slăbiciune, ca o rușine... Nu au putut să-l ierte pentru curajul și îndrăzneala de a fi el însuși.

Zaheu va cunoaște însă noi prieteni, dar nu îi va uita pe cei vechi în rugăciunile lui. Viața lui începuse, clar și limpede, odată cu îmbrățișarea lui Hristos.

Pr. Petru Munteanu

21 Ianuarie 2018 Săvinești - Neamț

Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la biserică.

Suntem astăzi pregătiți, prin glasul Sfintei Evanghelii, să intrăm în Postul Mare, să înțelegem ce este Postul Mare.

Postul Mare este întoarcerea acasă, este un drum spre Rai. Postul Mare este de fapt o pregătire pentru Sărbătoarea Învierii, noi postim în pregătirea noastră de Înviere cu Hristos, după cum murim cu El și ne îngropăm cu El, înviem cu El, numai așa putem trăi frumusețea Postului Mare.

Ca să înțelegem Postul Mare, primim anumite îndrumări, sfaturi despre felul cum trebuie să postim.

Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, prin glasul Mântuitorului Iisus Hristos, că dacă noi vom ierta celor ce ne-au greșit și Tatăl nostru cel din Ceruri ne va ierta nouă greșelile noastre. Și pentru ca să accentueze importanța acestei iertări pe care o operăm asupra noastră și aproapelui nostru, Mântuitorul folosește o frază negativă, zicând: „Iar dacă voi nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri nu va ierta greșelile voastre.”

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

15

Duminica aceasta se numește și Duminica Iertării, pentru ca să înțelegem că cea mai importantă condiție pentru intrarea noastră în Postul Mare este iertarea.

Iertarea este legată de iubire, iar noi nu știm să iertăm pentru că noi nu știm să iubim.

Când trăim iubirea lui Dumnezeu, trăim și iertarea semenilor. Dar când nu trăim iubirea lui Dumnezeu, nu știm să iertăm pe semenii noștri.

Noi experimentăm această dramă a neputinței sau a neiertării, pentru că de mici am fost condiționați poate, în familie sau la servici sau în viața noastră de zi cu zi, am fost condiționați prin iertare.

Actul iertării a fost socotit un drept pe care îl are tata sau mama, bunicul sau bunica sau frații mai mari. Iertarea, pentru mulți încă, este socotită ca fiind un merit, un privilegiu pe care și-l arogă cineva, care iartă sau are dreptul să ierte pe celălalt.

Ca să fii iertat trebuie să îndeplinești anumite condiții. Trebuie să treci prin multe etape. Această lipsă de iubire, manifestată prin diverse condiționări și forme sterile, a dus la înțelesul greșit al iertării. Iertarea a ajuns ca un drept ce se așează în codul de procedură penală sau civilă.

Când omul iartă, ne spune Sfânta Biserică, își face lui un bine. Actul iertării este și un act al vindecării, atât pentru cel care-l oferă, cât și pentru cel care-l primește.

Doar prin iertare omul poate să meargă mai departe, să lase trecutul plin de bocete și epuizat prin autocompătimire și să pășească cu încredere și iubire spre viitor.

Poate avem și noi în jurul nostru prieteni sau oameni care ne spun, ne repetă continuu ce suferințe au, ce probleme au, le poartă continuu și în discuțiile cu cei din casă și în discuțiile cu cei de la serviciu sau la locul unde sunt, își plâng neputințele și încercările. Iertarea înseamnă să le lași pe toate, să nu te mai plângi, autocompătimești, să îți asumi responsabilitatea, să ai încredere în lucrarea providențială a lui Dumnezeu.

Iertarea înseamnă să poți să faci un pas înainte, să fii fericit și vindecat.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

16 EDITORIAL Când omul hotărăște să facă lucrul acesta, adică să trăiască iubirea lui Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu, intră în panică pentru că se întreabă ce-o să mai vorbească cu prietenii, ce-o să mai vorbească cu rudele, dacă nu are niciun necaz sau vreo supărare de povestit...

Poate să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este pretutindeni și nu uită pe nimeni. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă apoi prin stările de frumos, de bine, de pace pe care omul le experimentează când trăiește iertarea. Iertarea este un cadou pe care omul și-l face lui. Și poți să înțelegi dacă ești pe drumul cel bun al iertării, doar dacă ai faptele iertării. Faptele iertării încep cu o rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat. O rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat, care te-a umilit, care te-a batjocorit, care ți-a spus că n-ai nicio șansă și niciun talent, ești un nimeni și un nimic, te-a lovit sau poate ai suferit din cauza lui ani la rând și începi să te rogi pentru el..., înseamnă că ești pe drumul cel bun al iertării.

Adunăm în noi multe răni și aceste răni provoacă chinuri mari... de ce ? De ce alegem chinul sau chinuirea?

Există două categorii de oameni, spune Sfânta Biserică, și putem să fim foarte sinceri și să vedem în ce categorie suntem. Categoria celor care caută mântuirea sau vindecarea sufletului, că aceasta înseamnă mântuirea, vindecare.

Vindecare prin iubirea lui Dumnezeu. Această iubire a lui Dumnezeu Care ne-a dat ziua de astăzi și care ne binecuvântează continuu. Și în această iubire a lui Dumnezeu să trăim pacea și liniștea, frumosul și armonia cu tot ce ne înconjoară.

Categoria celor care caută mântuirea sau categoria celor care caută chinuirea.

Chinuiții..., categoria chinuiților.

Ca să intrăm în Postul Mare, noi suntem invitați să ieșim din clubul chinuiților. A ieși din clubul chinuiților înseamnă să faci un pas mare înainte, să lași rănile trecutului acoperite de balsamul iubirii lui Dumnezeu, să ai încredere în Providența Divină și să fii fericit.

Să faci un pas mare și să respiri iubirea de Dumnezeu. Nu poți intra în Sfântul și Marele Post decât fericit.

Aceasta vrea să spună Sfânta Evanghelie de astăzi. Când intri în Postul Mare, intri într-o îmbrățișare cu Dumnezeu și lași rănile și lași amintirile, le pui la picioarele Sfintei Cruci, lași rănile și orgoliile și neputințele, și trăind iubirea aceasta a lui Dumnezeu, începi să te rogi pentru cei care nu știu ce e rugăciunea. Orice act de agresiune fizică sau emoțională pe care l-ai experimentat din partea cuiva nu a fost posibil decât într-un spațiu lipsit de rugăciune. În această lipsă de iubire și de rugăciune, ți-au făcut ție sau mi-au făcut mie rău, dar fără să știe cei ce au operat www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

17

aceste agresiuni și-au îmbolnăvit neamul lor, ce au ei mai de preț...

Când omul trăiește iubirea de Dumnezeu, poate să înțeleagă ce înseamnă iertarea. Să ții minte un lucru: nu poți să ierți decât dacă simți iubirea lui Dumnezeu.

Există la noi așa o „tradiție”, când începe Postul Mare se întâlnesc credincioșii la biserică și zic hai, iartă-mă, și tu iartă-mă, să mă pot împărtăși, după aceea mai vedem noi... Dar acum iartă-mă...

Dumnezeu să te ierte!

Nu aceasta este starea de vindecare.

Noi nu facem trocul ca să ne împărtășim, ci noi facem drumul ca să ne vindecăm trăind Iubirea lui Dumnezeu. Și drumul acesta al vindecării începe cu starea aceasta de iubire a lui Dumnezeu.

Să ții minte! Cinci minute de supărare, de neiertare, spun Sfinții Părinți, anulează cinci zile de post. Post aspru, post greu...

Cinci minute de supărare. Cinci minute de mânie. Cinci minute de rană a sufletului care îl face pe om să se simtă nefericit și să-și plângă nefericirea la toată lumea.

Sfinții Părinți și Sfânta noastră Biserică sunt exemple de iertare. Sfinții Părinți sunt exemple de iertare oriunde au fost. De exemplu, au fost luați și aruncați în temniță, au fost luați și batjocoriți, loviți și ei erau în iubirea lui Hristos și în această iubire a lui Hristos se rugau din toată inima pentru cei care erau rupți de iubirea lui Hristos. Chinuiți... poți vorbi de chinuri când trăiești rugaciunea?

Când devii o torță ...

Chinul, adică lipsa rugăciunii, este o stare care duce la boli adânci. Este o nefericită experiență de tulburare în care omul își dezvoltă invidii, mânii, răutăți, frici și angoase, pentru că nu face pasul către iubirea lui Hristos.

Iubirea lui Dumnezeu înseamnă să fim conștienți că Dumnezeu ne iubește. Să fim conștienți că bătaia de inimă pe care noi astăzi o avem este iubirea lui Dumnezeu. Tot ce avem în jurul nostru este din iubirea lui Dumnezeu și să avem încredere în această iubire a lui Dumnezeu! Să avem încredere în această lucrare proniatoare a lui Dumnezeu în viața noastră. Doar atunci putem să iertăm și prin vindecare devenim fericiți, trecem de la chinuiți la fericiți. Înainte de a veni comuniștii care au făcut colectivizarea, bolșevicii, care au intrat cu cizmele murdare în bisericile și în sufletul neamului românesc, în fiecare Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

18 EDITORIAL zonă muntoasă, deluroasă, existau pustnici, părinți rugători.

Acești pustnici, părinți rugători, care trăiau retrași în sihăstrie, în locuri izolate, în rugăciune pentru noi toți, schimbau totul în bine pe o rază de sute de kilometri. Când un om simte iubirea lui Dumnezeu, el poate să schimbe totul în jurul lui, de la mersul la serviciu, de la mersul la piață, de la vorbit, de la lucrat.

Când omul trăiește în iubirea lui Dumnezeu, schimbă neamul întreg. Când au venit atunci comuniștii, bolșevicii, ce au făcut? I-au luat pe toți sfinții, pustnicii și i-au băgat în pușcării, i-au legat acolo, i-au băgat în locul unde nu mai puteau aduce alinare sufletelor întristate și necăjite care luau drumul spre sihăstrii.

Să fii chirurg duhovnicesc, să vindeci, este o sinergie, o împreună lucrare în Duhul iubirii Lui Dumnezeu. Drama neamului nostru nu este că avem puține biserici, ci că nu avem suficienți duhovnici.

Bolșevicii ne-au dat nouă în loc frica. Frica! Ai grijă ce spui, cum spui, ai grijă unde te duci, ai grijă că o să o pățești dacă nu îți vezi de treabă, dacă nu ești indiferent.

Frica nu are nimic de-a face cu iubirea. Când omul iubește nu are frică. Când omul îl iubește pe Dumnezeu și simte iubirea lui Dumnezeu, scapă de cea mai mare plagă a vieții sale care este frica.

Noi suntem conduși și se dorește ca această lume fără Dumnezeu să fie condusă prin frică, prin spaimă, să tremurăm cu toții sub pătură, să tremurăm când mergem pe stradă, să fim fricoși, și în această frică să fim conduși spre iad pentru că omul care nu trăiește iubirea lui Dumnezeu nu știe drumul către Rai. Înțelegem, deci, că o condiție a intrării în post este racordarea la iubirea lui Dumnezeu.

Această iubire a lui Dumnezeu transformă familia într-o biserică, această iubire a lui Dumnezeu sfințește viața noastră. Și această iubire a lui Dumnezeu ne descoperă postul.

Deci, când postești, să nu te arăți oamenilor că postești, să fii trist, să fii supărat, să mergi ghebos, că postești... Postul nu este un supliciu, postul nu este o pedeapsă, postul este o îndrăgostire. Nu poți să înțelegi postul decât dacă ai fost îndrăgostit. Sau dacă-ți aduci aminte cum era când erai îndrăgostit. Noi de mici am simțit iubirea, îndrăgostirea... Iubirea față de un bunic, bunică, față de tată sau mamă, față de un părinte duhovnic. Iubirea care prin întâlnirea cu cel iubit se transforma în fericire. Lacrimi de fericire...

De cele mai multe ori suntem rezultatul iubirilor noastre... www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

19

Mai ții minte ? Când nu mai aveai poftă de mâncare, când nu mai aveai poftă de nimic, erai cu gândul către o iubire și acea iubire era cu gândul către tine. Este o mare diferență între post și înfometare...

Postul înseamnă să trăiești iubirea lui Dumnezeu încât să nu mai ai poftă de mâncare. Când ești cu Dumnezeu și mergi cu el la drum și la cale și ești în inima Lui și în iubirea Lui, postul se simte ca un zbor, un zbor înălțător și luminos, în starea aceasta a iubirii care vindecă totul și care ne mântuiește pe noi. Postul înseamnă bucuria aceasta de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Postul înseamnă atenția noastră sporită ca să nu pierdem pacea și liniștea inimii. Pacea e milostivă și poți să pierzi pacea inimii când intri în griji și intri în frică și intri în caruselul acesta amețitor care se desfășoară în jurul nostru, carusel al grijilor mici și mărunte care-ți iau bucuria vieții ca dar de la Dumnezeu. Înțelegem postul ca o declarație de iubire față de Dumnezeu, Creatorul nostru. Ne spune Sfânta Evanghelie mai apoi, prin glasul Mântuitorului, să avem grijă unde este inima noastră.

De ce să avem noi grijă unde este inima noastră? Ce, e rău să ai bunuri și e rău să ai proprietăți? Ești mai comod, ești mai bine, ești mai relaxat. Nu este problema proprietății sau a bunurilor, spune Sfânta Evanghelie ci este problema esenței sau a stării pe care omul o are în relația sufletului său, în inima, în iubirea lui. Când omul iubește, iubirea lui Dumnezeu lucrează, primește daruri mari și mici, dar ele vin ca daruri sau pleacă ca niște retrageri, dar inima omului este tot în Dumnezeu și tot în binecuvântarea lui. Când omul își raportează iubirea lui la bunurile materiale, atunci el poate să-și piardă mințile. Țin minte că eram student la Sibiu și după revoluție se înființase o capelă la spitalul de psihiatrie. Părintele slujitor de acolo invita duminical câțiva studenți să ajute la slujbă. Am mers și eu de câteva ori la slujbă, la spitalul de psihiatrie. Mulți oameni de vază, oameni realizați, care și-au pus inima într-un fotoliu sau funcție publică, și-au pus inima într-o casă, și-au pus inima într-o iubire vremelnică, nu în cea veșnică, și-au pierdut mințile, erau internați acolo.

Hristos ne spune nouă să avem grijă ca inima noastră și comoara noastră să fie în Dumnezeu. Să lucrăm ca pentru Dumnezeu. Să fim în Dumnezeu. Ca să intrăm în Sfântul și Marele Post.

Iubiți credincioși și credincioase, cea mai mare dramă a umanității, a Bisericii astăzi este drama lipsei de iubire. Oamenii nu mai înțeleg iubirea lui Dumnezeu. Sau raportează iubirea lui Dumnezeu la iubirea contractuală.

Auzi întâmplare: Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

20 EDITORIAL Era în perioada Postului Mare anul trecut și a venit o credincioasă, s-a spovedit, după care a venit soțul ei și mi-a zis așa: -Părinte, am postit, dar de gura nevestii, eu n-am nicio treabă cu postul, a făcut nevasta mâncare de post, am postit și eu.

I-am spus că dacă nu a postit din iubire de Dumnezeu ci de gura nevestii, nu pot să îl împărtășesc.

-Părinte, e grav dacă nu mă împărtășiți, voi avea necaz acasă. O să zică din ce cauză nu m-ați împărtășit? Ce s-a întâmplat cu mine?

Iubirea aceasta, postul contractual nu are nimic de a face cu întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Noi nu intrăm în Postul Mare că așa este obiceiul din bătrâni, ci noi intrăm în Postul Mare înțelegând setea și foamea noastră de Dumnezeu Care este izvorul vieții noastre, Care este vindecătorul nostru, Care este izvorul înțelepciunii noastre. Și intrăm în Postul Mare nu contractual, cum ne-au învățat iubirile cele mici și mărunte, cu care ne ciocnim în jurul nostru. Sau poate n-am cunoscut niciodată iubirea aceasta milostivă, veșnică și necondiționată pe care ne-o oferă Dumnezeu.

De aceea, astăzi, Sfânta Evanghelie, am putea spune că este o piatră de hotar, să ții minte: Sfânta Evanghelie de astăzi este o piatră de hotar, este atât de greu de trecut dincolo, încât să nu ne amăgim. Să nu ne amăgim!

Intră în starea celor care caută mântuirea ca să scapi de starea chinuiților.

Intră în starea aceasta în care simțim iubirea lui Dumnezeu. Când bunica acum își urcă blidele de dulce în pod și le coboară pe cele de post, când ia postul, crucea cu Hristos, ea își vindecă tot neamul ei!

Toți nepoții, toți strănepoții, toate rădăcinile omului se vindecă când iei postul iubirii cu Hristos, iar această vindecare se transformă în Înviere!

Rugăm dar, ca Milostivul Dumnezeu să ne ajute să vindecăm neamul de care noi ținem, astăzi nu mai avem credincioși care doresc să-și vindece neamul! Avem puțini care înțeleg asumarea responsabilității neamului!

Tu când ții postul, tu îți sfințești neamul! Când trăiești cu Hristos, tu ți-ai ridicat neamul la Înviere! Și sfințirea noastră stă în acest drum în Postul Mare în Hristos.

Noi de aceea am ajuns unde suntem astăzi, pentru că suntem risipiți, ne-au pierit duhovnicii, ne-au pierit sfinții neamului, ne-au pierit bunicii, strămoșii noștri și suntem înconjurați numai de răceală și de moarte, de invidie și de iubiri mici, mici, mici, mici, care au pretenții ca să ne ierte să facem acte mari și să www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

21

dovedim penitență continuă pentru iertarea lor.

Când luăm iubirea lui Hristos, învățăm să iertăm pe cei de lângă noi și să ne rugăm pentru ei și intrăm în Postul Mare, intrăm luminători și luminoși pentru că sfințim neamul din care ne tragem.

Rugăm dar ca Milostivul Dumnezeu, care ne-a adus astăzi la sfânta biserică să ne ajute să ținem Postul Mare. Cinci minute de supărare anulează cinci zile de post. Cinci minute de supărare..., de lipsă de stare a rugăciunii, de automatism și indiferență...

Supărare, invidie, bârfă, ceartă, fii atent cum pășești în Postul Mare! Să fim atenți la drumul nostru, la frumoasa călătorie în Sfântul și Marele Post. Să fim atenți la starea noastră interioară și să lăsăm plângerile și văicărerile să intrăm în îmbrățișarea caldă și iubitoare a lui Hristos.

Să intrăm în spațiul Învierii cu neamul nostru! Hristos-Domnul să ne blagoslovească pe noi, pe toți, Amin!

Pr. Petru Munteanu

18 februarie 2018

Săvinești-Neamț Biserica „Sfinții Voievozi”

Iubiți credincioși și credincioase, mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem astăzi la sfânta biserică.

Deși este o zi mai friguroasă, iată, am luat drumul cu toții către biserică. Am ieșit din comoditatea casei, dintr-un spațiu cald și plăcut și am luat drumul către adunarea aceasta a credincioșilor numită biserică, pentru ca să ne întâlnim în rugăciunea noastră cu Bunul Dumnezeu.

Astăzi la Sfânta Biserică am auzit citindu-se o Evanghelie deosebit de frumoasă, ea ne relatează o minune săvârșită de Mântuitorul asupra unui om bolnav, paralitic. Acest mesaj al Sfintei Evanghelii pe care noi, astăzi, l-am auzit, este unul care se adresează de fapt, mie și ție, pentru că el este foarte actual.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

22 EDITORIAL Ca să înțelegem acest mesaj, întoarcem paginile îngălbenite de vreme și de timpuri, ale istoriei până în perioada Mântuitorului.

Ajungem într-o cetate mică, alcătuită din case cu o arhitectură specifică locului, cu ulițele înguste, cetate numită Capernaum. În cetatea Capernaum, ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, că a intrat Mântuitorul, a poposit într-o casă. Cetatea Capernaum era așezată și organizată diferit de cum sunt satele noastre.

Casele din cetatea Caperaum erau cu totul diferite arhitectonic decât cele din comuna Săvinești sau din țara noastră. Cei care au fost acolo în vizită au descoperit o altă arhitectură. În Cetatea Capernaum se construiau casele sub forma unui patrulater. Imaginați-vă un pătrat, care avea construit pe fiecare latură a sa un corp de casă. O latură a pătratului era o casă care avea o poartă mare de intrare prin care locuitorii casei pășeau înăuntru. De cum intrau ei în casă, dădeau de o curte interioară, spațiul liber din interiorul patrulaterului. În curtea aceasta interioară își desfășurau activitățile zilnice cei din casă, în special copiii, femeile și bătrânii.

Casele, în perioada Mântuitorului, erau construite din lut, din nuiele, din paie și cărămidă, aveau camerele mici și răcoroase. În perioada când era foarte cald, mulți dintre locuitorii din casele acelea se odihneau noaptea pe acoperiș.

Acoperișul casei era plat, înconjurat cu un zid, ca al unui balcon sau mai scund. În aceste case locuia în perioada Mântuitorului familia, mult mai lărgită, erau bunicii, străbunicii, verișorii, uncheșii, toți locuiau împreună, familia era mult mai mare, mult mai fericită... În spațiul acela din centrul casei, adică în curtea interioară, își desfășurau activitatea zilnică femeile și copiii familiei, se jucau împreuna frații și verișorii în timp ce gospodinele pregăteau masa, împleteau, spălau sau îngrijeau locuința.

Copiii se jucau în acea curte interioară și acolo erau primiți uneori și oaspeții sau musafirii.

Să nu ne imaginăm că Mântuitorul intrând într-o casă a intrat într-o cameră, pentru că așa cum am spus, camerele erau foarte mici și nu puteau să www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

23

intre foarte multe persoane, intrau zece-douăzeci de persoane, se umplea camera...

Deci, Mântuitorul intră într-o casă din Capernaum, ne spune Sfânta Evanghelie, intră, de fapt, în curtea aceea interioară, destul de spațioasă, de generoasă și odată cu El intră mulțime multă, care dorește să-L asculte, să asculte din Cuvântul Vieții.

Atât de multă mulțime intrase în casă, de fapt, în curtea interioară, încât erau mulți rămași pe la ușă, pe lângă poarta cea mare de intrare a casei și nu mai puteau să intre, erau mulți adunați acolo. Ne spune Sfânta Evanghelie că auzind că Mântuitorul este acolo, niște prieteni ai unui om paralitic s-au dus la acesta și i-au spus că a venit Hristos în Capernaum.

A venit Mântuitorul, vindecătorul. Vino cu noi, să te ducem la dânsul, să te vindece!

Răspunsul paraliticului a fost un răspuns neașteptat pentru ei. Pentru că paraliticul nu a dorit să fie dus acolo, la Mântuitorul.

Nu știu dacă ați avut ocazia să stați lângă persoane care suferă sau au o suferință, o boală îndelungată. Aceste persoane, se împart în două categorii: o categorie care și-ar dori să piară, să se sfârșească totul mai repede, să se termine cu suferința lor, unii chiar se roagă să moară mai repede, ceea ce este un mare păcat... Când merg să îi spovedesc, mărturisesc că și-ar dori să plece mai devreme, să se ducă, că se chinuiesc... sau au impresia că îi chinuiesc pe cei din jurul lor; și alte persoane care în suferința lor dezvoltă o mai multă stare de bine, de pace și de liniște și trăiesc suferința lor cu Dumnezeu, trăiesc împăcați. Nici nu mai simt suferința...

Realizează prin suferință, de fapt, că viața este un dar și noi suntem niște călători și ne pregătim în această viață pentru călătoria cea mare. Și în starea de suferință, prin rugăciune, se ridică sau se înduhovnicesc foarte mult. Fac o paranteză, eram student la facultate și am aflat de un părinte, un credincios, care era foarte bolnav, la Cluj.

Era paralizat de câțiva ani și era pus într-un pat care se mișca continuu în sus și în jos în zona capului. Era un pat care se ridica și se cobora continuu, ca să-i dezvolte și o circulație a sângelui sau nu pot să știu de ce hotărâseră medicii ca patul acela, efectiv, să se miște continuu. Și când am mers cu alți colegi la dânsul să vorbesc despre Dumnezeu, despre iubirea lui Dumnezeu, despre credință, când am intrat la dânsul, dânsul avea o candelă aprinsă la geam, avea o iconiță pusă alături și ne-a vorbit atât de frumos Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

24 EDITORIAL despre importanța credinței și a rugăciunii, încât noi, care am mers acolo, ne-am umplut de căldură, de pace și de bine. Parcă se oprise timpul, și nu mai exista timp și eram așa, într-o continuă stare de bine și de pace pe care ne-o transmitea un om bolnav, un om țintuit la pat, care ne vorbea despre iubirea lui Dumnezeu, despre încrederea în ajutorul Lui, ne vorbea despre pacea lui Dumnezeu, despre bucuria cu Dumnezeu, despre viață, el, care stătea țintuit la pat...

Deci există două categorii de oameni: cei care înțeleg suferința și cei care se revoltă împotriva suferinței, iar în revolta lor își fac rău, și odată cu ei suferă și toți cei din jurul lor.

Acest paralitic din Evanghelie căzuse rău și nu a vrut să primească lecția suferinței. Există lecția suferinței și există și cununa ei, o cunună a înțelepciunii și a păcii ca rod al rugăciunii care vine când înțelegi iubirea lui Dumnezeu peste tot și în toate, și ai încredere că în suferința ta, totul curge ca un plan al lui Dumnezeu, ca o lucrare a lui Dumnezeu.

S-au dus prietenii la acest om paralitic și el a spus: „Lăsați-mă aici, lăsați-mă în pace! Vreau să mor!” Și aceștia l-au luat cu targa, cu patul pe care era țintuit și au alergat pe ulițele Cetății Capernaum, și-au ajuns la casa aceea, plină de oameni unde era Hristos.

Paraliticul hurducat și ridicat avea doar voce să strige tare și apoi din ce în ce mai slab, împotriva lor, supărat că l-au scos din casă, că îl fac de rușine pe uliți, că nu vor reuși nimic...

Imaginați-vă că în acea perioadă nu existau pamperși, nu existau pături de unică folosință, soluții de igienă. Paraliticul era murdar, mirosea urât și greu, vroia să stea în suferința lui, să fie lăsat în pace. Și prietenii l-au luat și l-au dus la Hristos!

Prietenii aceștia au avut niște calități sau caracteristici unice pe care le au doar oamenii care cred în Dumnezeu, care își pun nădejdea în El. Oamenii care au credință și sunt încredințați de lucrarea lui Dumnezeu în viața lor, nu le este rușine de ce zice lumea, nu se tem de corul lumii care își cântă continuu disperarea, mediocritatea, lipsa de încredere, teama de eșec, spaima de ce vor zice alții care îi doresc fricoși și temători ca și ei.

Există o frică care ne paralizează acțiunile noastre, frica de ce spune lumea.

De exemplu, ai luat drumul la biserică și dacă te întâlnești cu unul sau cu altul care te întreabă: -Unde te duci? www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

25

Și tu îi răspunzi: -Mă duc la biserică!

Aproape că sigur vei fi întrebat : -Dar ce-ai pățit? Ești tânăr și în putere, ce să cauți la biserică?

Ei... dacă a spus „că ce-am pățit?”, mai bine stau și eu acasă sau nu mai spun că merg la biserică...

Frica de ce va zice lumea...

Dacă îi spui cuiva mâine că ai fost la biserică, dacă spui la serviciu că ai fost la biserică, apare teama aceasta că ce-o să zică lumea, ce cauți cu toți moșnegii, cu toate babele?, ce-ai pățit?, ce cauți tu la biserică? Ți se va spune ești o fată frumoasă, un băiat frumos, tânăr, ce tot mergi la biserică?

Frica aceasta de ce va zice lumea îți paralizează bucuria vieții și comuniunea cu Dumnezeu. Dar când Îl iubești pe Dumnezeu și simți lucrarea Lui în viața ta, scapi de această teamă.

Acești oameni l-au cunoscut pe Hristos, L-au auzit pe Mântuitorul și erau încrezători în Mântuitorul Iisus Hristos și l-au dus pe paralitic la Mântuitorul. Nu le-a fost frică de ce zice lumea!

Paraliticului, însă, îi era rușine de el și îi era rușine de ce o să zică lumea, își pierduse orice speranță și orice credință.

Prietenii paraliticului nu s-au gândit o clipă la un eșec, nu s-au gândit că o să râdă lumea de ei, că s-ar putea să nu ajungă acolo la timp, că s-ar putea să nu rezolve nimic. Când ai credință ești entuziast, când ești entuziast trăiești cu adevărat.

Ei s-au dus cu încredere, s-au dus cu încredințarea aceasta că Dumnezeu îi ajută. Omul credincios este omul plin de entuziasm. Entuziasm, în limba greacă înseamnă: en te ousiasmous, adică în ființa ta ( ousia ta ) este Dumnezeu ( în tine)! Și ființarea aceasta a lui Dumnezeu din tine îți dă curaj, îți dă încredere, îți dă bucurie, îți dă pace, îți dă ceea ce lumea fără Dumnezeu nu poate să-ți ofere.

Lumea fără Dumnezeu îți oferă rușine, frică și teamă, izolare și disperare, deznădejde și moarte, grija de păcatele altuia, grijile față de bunurile altora, judecata aspră a altora, osândirea altora...

Au ajuns în fața casei. Și lumea era foarte multă, paraliticul vroia înapoi la el acasă și striga: „Duceți-mă înapoi!”, lumea era multă la poartă, unii de acolo le-au zis: „Unde mai intrați? Nu mai chinuiți pe bietul om! Nu vedeți că nu mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

26 EDITORIAL aveți loc să treceți?” Și ei au zis, cum numai oamenii credincioși pot spune: „- Urcăm pe acoperiș, urcăm pe acoperiș!”

Zice lumea: „Unde te duci la biserică? Ce treabă ai tu acolo? Este frig, stai acasă, uite, ai Trinitas-ul la televizor, ai radio, ai carte de rugăciuni, dacă vrei, roagă-te acasă, ce cauți la biserică?” Și tu spui: „-Merg la biserică! E multă lume acolo!

-Nu contează, stau acolo, într-un colț, stau cu ei, stau să mă rog!”

Perseverența este starea omului care are încredere în iubirea lui Dumnezeu.

Să fii perseverent! Să fii încrezător! Când lumea spune că nu poți, că nu ai nici o șansă, că nu valorezi, că ești un nimic, tu să simți iubirea lui Dumnezeu care ți-a dat sens și rost în viață, ți-a dat valoare, ți-a dat darul iubirii, nu uita de această iubire! Nu uita de aceste binecuvântări! Sunt ale tale! Sunt pentru veșnicie! Sunt parte din tine! Nu le îngropa! Nu le risipi!

Ne urcăm pe acoperiș! Există în orice situație incomodă o soluție salvatoare când te încrezi în Dumnezeu!

Ei bine, trebuie să înțelegem că acea curte interioară de care am vorbit la început nu avea un acoperiș propriu-zis, „acoperișul“ era alcătuit din niște bârne lungi, care se puneau transversal pe laturile interioare ale casei, iar pe aceste bârne se așezau niște frunze mari de palmier, ca să țină umbră și răcoare curții interioare.

L-au urcat pe slăbănog cu targa sus, pentru a-l coborî în curtea interioară, ce de vaiete, ce de murmur al mulțimii, un parlament în miniatură...

L-au legat pe targă pe slăbănog, l-au urcat cu targa, ce spectacol, ce discuții...

Au dat frunzele de palmier de pe bârne la o parte, au pășit pe acele bârne și au coborât targa acelui om bolnav, murdar, supăratcă a fost dus și a fost chinuit până acolo... în fața Mântuitorului Iisus Hristos.

Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul, văzând credința lor, a acestor oameni care l-au adus pe bolnav, a zis paraliticului: „Fiule, ți se iartă păcatele!”

Mântuitorul nu i-a zis: „Ți se iartă păcatele, două puncte, și a început să spună păcatele, cum se întâmplă astăzi la televizor, la radio, peste tot în discuțiile unora cu alții, www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

27

enumerăm păcatele și greșelile celor de lângă noi, le știm pe toate, trebuie să le spunem pe toate și ne imaginăm multe dintre ele și le spunem altora.

Hristos-duhovnicul cel adevărat și bun, vorbește doar cu paraliticul și-i spune despre începutul suferinței lui, care este păcatul și îi dă vindecare, îi iartă păcatele.

Păcatul neîncrederii în ajutorul lui Dumnezeu. Păcatul izolării sau al respingerii celor de lângă el. Păcatul judecății aspre a lui Dumnezeu, păcatul osândirii lucrării lui Dumnezeu în viața lui, al judecății aspre a celor de lângă el, a osândirii lor. Păcatul izolării, păcatul nefericirii, păcatul disperării, păcatul morții, „- Ți se iartă păcatele!”, îi spune Mântuitorul. Îl rupe prin Cuvânt, îi scoate rădăcina întunecoasă care i-a nenorocit viața și i-a făcut zilele chinuite, pentru că nu le-a umplut de iubirea lui Dumnezeu, de recunoștința față de Dumnezeu, de mulțumirea față de asemenea prieteni, nu a mai văzut nimic din pacea și binecuvântarea care-l înconjurau în suferința lui.

Când omul intră în starea întunecată a păcatului, nu mai vede decât răul și moartea. Nu mai vede decât întunericul și ura. Și clocotește în el și lucrează în el iadul.

A te elibera de păcat înseamnă a te umple de bucuria aceasta a darului lui Dumnezeu.

A intra în comuniune cu cel de lângă tine, a privi viața ca dar de la Dumnezeu, a fi recunoscător și bun, a avea încredere, a fi entuziast, a fi plin de pace și de iubire din iubirea lui Dumnezeu, a fi fericit, că așa ne vrea Dumnezeu, ne vrea fericiți!

De ce alegem moartea? De ce alegem disperarea, de ce alegem întunericul și iadul? „Ți se iartă ție păcatele!”

Mulți din cei din jur, care veniseră acolo să-l iscodească și să osândească pe Mântuitorul, Îl judecă pe acesta, cum de iartă păcatele? Și atunci, Mântuitorul, odată cu vindecarea sufletului îi dă paraliticului și vindecarea trupului.

Iubiți credincioși și credincioase, știm cu toții că atunci când sufletul este bolnav, și trupul este neputincios și bolnav. Am simțit lucrul acesta în momentul în care suntem împăcați sau suntem bine, ne spovedim, ne împărtășim, că această pace și liniște din noi dă altfel curs trupului nostru, altfel respirăm, altfel mergem, altfel ne bate inima, când omul este împăcat și bine, trupul lui este bine și împăcat.

Pentru că suntem legați unii într-un mod ființial cu trupul, cu sufletul, noi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

28 EDITORIAL de aceea cinstim sfintele moaște și sfinții bisericii, pentru că ei au sfințit trupul lor prin rugăciunea duhului, și trupul lor devine ca o mireasmă, un vas ales care s-a umplut de darul Duhului Sfânt și în care lucrează Duhul Sfânt, ei devenind împreună-lucrători sau făcători de minuni din izvorul minunii și al vieții care este Dumnezeu. „Ți se iartă ție păcatele”, spune Hristos Domnul care este judecat și osândit de ceilalți, care veniseră să-L judece, să-L prindă prin cuvânt.

Ne spune Sfânta Evanghelie că se ridică slăbănogul și pleacă la casa lui, dând slavă lui Dumnezeu. Înțelegem deci în prima parte a Sfintei Evanghelii că cea mai mare binecuvântare pentru noi sunt prietenii care ne duc la Hristos.

Astăzi sunt din ce în ce mai puțini prieteni de genul acesta.

Cele mai mari tragedii se întâmplă în viața noastră din cauza prieteniilor rele.

Prieteniile rele care vin și bârfesc, vin și vorbesc de rău, vin și osândesc, vin în casa ta și-ți umplu casa de întuneric și de răutate. Și dacă tu crezi că cel care vine la tine, prietenul tău care vine să bârfească pe toată lumea când stă la tine, dacă crezi că el, când pleacă de la tine, o să vorbească frumos despre tine, te înșeli amarnic, pentru că el este cu bârfa așa, normal, el bârfește la tine și tu-l asculți, pleacă de la tine, te bârfește pe tine și-l ascultă alții.

Oprește starea aceasta! Nu-ți fă rău ție și caută prietenii cei buni.

Prietenii cei buni sunt cei care caută scuze înainte de a osândi, caută să se roage pentru celălalt, înainte de a-l judeca aspru. Prietenii cei buni sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu și de aceea astăzi este o criză a prieteniilor.

Biserica ne îndeamnă pe noi toți să ne facem timp să căutăm prietenii cei buni în cărțile Sfintei Biserici, sunt cărțile Patericului, Patericul românesc, Patericul athonit, cărțile Sfinților părinți sunt cărți care ne luminează pe noi și ne dau bucuria aceasta a vieții, a prieteniei ca dar de la Dumnezeu.

Prietenii cei buni sunt rari, dar prietenii cei buni sunt o binecuvântare. Înțelegem, deci, că darul prieteniei celei sănătoase este binecuvântarea unei case și înțelegem că cea mai mare criză care este astăzi stă în criza prieteniei. Prietenia fără de Hristos intră în casa noastră și ne răpește ce avem noi mai de preț: copiii.

Vin la biserică părinți cu lumânările tremurând, cu sufletul plin de lacrimi, se roagă, dau slujbă pentru copiii lor care, crescuți bine, cu pregătire, cu profesori, au luat căi greșite, s-au apucat să fure de prin magazine, să agreseze bunicii sau www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

29

părinții, să le ia banii, să judece, să încuie ușa camerei lor, să trântească ușile casei, să fie nefericiți și să nefericească pe ceilalți. Și întrebăm părinții: ați verificat prietenii lor? Știți ce prieteni au?

Pentru că prietenia cea rea strică obiceiul cel bun.

Vedeți prieteniile copiilor!

Ne roagă: „- Părinte, veniți la noi să faceți o slujbă !” Și mergem la casa lor. Și iese copilul din casă, trândind ușa: a mai venit și preotul ăsta la noi, ce caută, ce ne trebuie nouă preot în casă?

Intrând în camera copilului , vedem pe perete postere cu tinere „vedete” cu țepi în păr, cu priviri îngrozitoare. Nu mai sunt icoane în camera copiilor, sunt postere, sunt imagini hidoase, urâte și întrebăm părinții, le spunem: „- Uitați, prietenii lor sunt pe pereți, nu-i vedeți? Nu vedți ce prieteni au și unde îi duc acești prieteni? “ Să căutăm prieteniile cele bune, să căutăm prietenii cei buni, să avem grijă să selectăm prietenii și să luăm alături pe cel mai bun prieten, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului și sfinții bisericii, să-i luăm la noi, să-i luăm în casa sufletului nostru.

Eram copil când mi-a citit bunica această Sfântă Evanghelie, venise de la biserică și bunica, de obicei, când venea de la biserică, după ce stăteam la masă obișnuia să mai citească o dată Sfânta Evanghelie rostită duminica aceea la biserică.

Ea mai citea o dată pentru toată lumea din casă, că eu mic fiind, nu prea eram atent la slujbă și la evanghelie, mai citea ce s-a citit la biserică, din Sfânta Evanghelie. Țin minte când a citit prima dată această evanghelie, c-am luat și-o urecheală atunci, deoarece, când a terminat de citit, am întrebat-o: „-Bunico, cine a reparat acoperișul?” „-Bunico, dacă au coborât pe acest slăbănog pe acoperiș și-a fost slăbănogul vindecat, și-au plecat toți la casa lor, cine a reparat acoperișul?

Că au stricat acoperișul casei acolo!”

Proprietarul casei s-a supărat, presupun...

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

30 EDITORIAL „- Măi, ați venit la mine în casă, mi-ați dărâmat casa... „-Cine a reparat acoperișul?” Și m-a certat bunica...

Eu tot cu întrebarea fără răspuns am rămas... Am stat și am frământat această întrebare, m-am interesat de arhitectura caselor de acolo, așa am aflat de curtea interioară.

Aș vrea să vă spun că eu cred că acoperișul curții interioare l-au reparat prietenii Mântuitorului Iisus Hristos.

Au plecat cu toții după evenimentul vindecării, a plecat slăbănogul vindecat și vesel..., au plecat prietenii lui fericiți că prietenul lor s-a vindecat..., au plecat cei care au văzut minunea..., au plecat și cei care l-au judecat și osândit pe Mântuitorul...

Mântuitorul pleacă ultimul... dar avea niște prieteni deosebiți cărora le-a spus: „- Haideți să nu plecăm din casa omului până nu-i reparăm acoperișul!” Și s-au pus ucenicii iubiți și prietenii tainici și discreți și au dres acoperișul casei. Și odată ce am meditat în prima parte a cuvântului asupra importanței prietenilor celor buni, vreau să vă spun că există în jurul nostru, lângă noi, oameni care repară acoperișuri.

Vedeți, se termină Sfânta Liturghie, plecăm cu toții în grabă uneori acasă, mai sunt câțiva care rămân la urmă, care așează pernuțele pe scaune, mai ridică niște hârtii, mai stau puțin în biserică, se mai roagă o dată la Măicuța Domnului...

Sunt cei care sunt discreți și tăcuți, care strâng după alții, care au fost bucuroși că au participat atât de mulți credincioși la slujbă, au văzut minunea Sfintei Liturghii, s-au rugat și au plecat...

Astăzi, pe lângă prietenii cei buni, avem nevoie de oameni care repară sau dreg acoperișuri.

Cei care „dreg” acoperișurile sunt aceia care pleacă ultimii dintr-un loc, sunt aceia pe care nu-i știe nimeni, sunt aceia care sunt discreți, dar care-L iubesc pe Hristos și care în viața lor au grijă ca totul să fie în regulă, să nu se supere nimeni, să nu osândească pe nimeni, le place să repare, să ajute fără pretenții și fără a fi evidențiați.

Societatea de acum este din ce în ce mai grăbită. Și de aceea, prietenul nu mai are valoarea care o descoperă cuvântul în sine, prieten. Și reparatorii de www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

31

acoperișuri sunt din ce în ce mai puțini.

Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă să căutăm să trăim Cuvântul acesta frumos al prieteniei. Cuvântul acesta al prieteniei, de fapt, este cea mai frumoasă stare a noastră. Se poate întâmpla ca să trăiești o viață întreagă și să nu știi ce înseamnă să fii prieten. Pentru că a fi prieten înseamnă a fi prezent. A fi prieten înseamnă a te ruga pentru cel de lângă tine. A fi prieten înseamnă a nu osândi, a nu pârî, a nu judeca, a nu căuta să schimbi în felul tău, coercitiv, ci a lucra cu iubire din iubirea lui Dumnezeu.

Se poate întâmpla să nu trăim prietenia în viața noastră, adică putem să avem sute sau zeci de mii de prieteni pe facebook, putem să avem prieteni virtuali peste tot, dar să nu știm ce înseamnă prietenia. Și se poate întâmpla ca în viața noastră să trăim fără să fi reparat măcar o singură dată un acoperiș.

Fără să fi trecut, discret, cu rugăciune, și să așezăm, să „reparăm” locul unde suntem fără ca să cerem recunoștință din parte cuiva, să ne arogăm vreun merit, ci să lucrăm în această discreție creștină care dă noblețe sufletului omului, din iubire de Dumnezeu.

Duminica aceasta, a doua din post, ne îndeamnă să trăim prietenia și să aducem pe cât mai mulți din casa noastră la Hristos.

Mergi acum acasă, după Sfânta Liturghie, și vezi că sunt slăbănogi și în casa ta, cum ai fost și tu odinioară. Că și tu ai venit astăzi la biserică pentru că te-a adus cineva mai demult aici, cu iubire de Dumnezeu, ți-a vorbit de iubirea lui Dumnezeu. Și mergi acasă, mergi cu această iubire a lui Dumnezeu, care vindecă lucrurile. Mergi cu această stare de bine care devine sfințitoare și devine o fericire a noastră care lucrează în viața ta, reparând acoperișul a tot ce te înconjoară cu discreție, cu pace și cu iubire.

Pr. Petru Munteanu

4 Martie 2018 Biserica „Sfinții Voievozi” Săvinești / Neamț

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

32 EDITORIAL

Hristos l-a numit prieten pe Iuda în momentul când acesta venise cu ostașii Templului să-L vândă. Nu l-a numit prieten cu gândul de a-l face să se răzgândească, pentru că răul se săvârșise deja. Iuda se atinsese cu buzele sale de obrazul Mântuitorului, Îl ținea strâns la piept nu ca îmbrățișare, ci considerând după propriile stări interioare că Hristos - Domnul va fugi... așteptând în strânsoarea brațelor sale, cu care îl înlănțuise pe Învățătorul ca să vină ostașii, să-L prindă și să-L lege.

Atunci Hristos l-a numit prieten pentru a-l asigura de iertare, mai mult... de iubirea Sa. Prorociile erau împlinite, Hristos a fost vândut și urma să fie răstignit, deci, Iuda putea să se pocăiască. Faptul că Iuda a trădat nu a fost o condiție fatală pentru pierzania lui. Iuda a fost restabilit chiar după trădare. Încă nu-și luase mâinile de pe grumazul sfânt al lui Hristos și încă nu-și dezlipise buzele de obrazul Celui pe care îl vindea prin sărutare, când Hristos Domnul a și șters păcatul lui și din trădător l-a numit prieten. Aceasta este Iubirea! Învățăm din Evangheliile Pascale, Iubirea. Să-i iubim pe toți, și pe cei care ne-au trădat, să-i putem restabili în drepturile de prieteni după cum ne învață Hristos.

Doar prin Iubire trăim complet verbul a avea și a fi.

Cinstea, bogăția, corectitudinea, bunul nume sau renume, se împlinesc doar în iubire.

Hristos nu s-a rușinat să aibă un prieten ca Iuda, nu s-a rușinat să rămână în lume ca un Dumnezeu care a avut un apostol ca Iuda, noi însă punem condiții, avem pretenții de la prietenii noștri și ne lepădăm atât de ușor de ei. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

33

Hristos a văzut lumină în întunericul lui Iuda, iar noi căutăm întuneric în lumina prietenilor noștri.

Darurile lui Dumnezeu sunt peste toți oamenii și lumina Lui strălucește tuturor, dacă înțelegem aceasta, atunci o și vedem.

Bucurați-vă în iubirea Lui Hristos, Cel Înviat din iubire pentru noi și iubiți !

Dacă cineva este nevrednic în ochii noștri, este pentru că noi nu strălucim destul pentru a-l vedea în spațiul iubirii lui Hristos.

Să ne iertăm pentru Înviere, ca să fim prieteni ai lui Hristos.

Să ne bucurăm ca niște prieteni, că doar între prieteni bucuria este deplină.

Paștele este sărbătoarea iubirii și a comuniunii, arătată prin iertare. Să iertăm și vom primi iertare. Iertare care devine mai apoi vindecare pentru noi toți, pentru creația, cosmosul întreg.

Să luminăm și vom primi Lumina ! Hristos a înviat!

Pr. Petru Munteanu

8 Aprilie 2018 Biserica „Sfinții Voievozi” Săvinești / Neamț

Am putea parafraza o vorbă din popor, vorbă la care, prin adăugare, să afirmăm: „Spune-mi la ce te gândești, ca să-ți spun cine ești!“ Fiecare om este ceea ce admiră în taină.

Când te gândești la bunuri materiale, mintea capătă forma lor. Când te gândești la frumusețea, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu, mintea capătă atributele lui Dumnezeu.

Mintea capătă forma tuturor lucrurilor evocate sau privite cu interes. Ea poate căpăta forme frumoase sau urâte, în funcție cu ce o hrănim sau la ce ne gândim.

Caută oamenii care te ajută să dai minții tale forme de fericire, pace, bucurie, binecuvântare!

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

34 EDITORIAL Când mintea trăiește prin aducere aminte a unui necaz, ea capătă forma necazului.

Mintea o putem asemăna cu o alcătuire de culori și forme ce se adaugă pe pânza albă a vieții noastre.

Putem spune că mintea este locul învierii sau groapa fără sfârșit (iadul) a morții.

Mântuirea ține de împreună-lucrarea cu harul lui Dumnezeu care „reciclează“ zbaterile (ispitele) minții noastre, căderile din noi înșine, din rostul sau chemarea la Înviere a noastră, prin sfințirea minții.

Pr. Petru Munteanu

Biserica „Sfinții Voievozi” Săvinești/Neamț

„Povestirile m-au învățat că există o binecuvântare trimisă de Dumnezeu în orice experiență nefericită.”

Jurnal Spiritual Lumea poveştilor ne introduce într-un spaţiu şi timp al vindecării. Pășind în acest univers miraculos, sorbim din cupa vieţii noastre (ca dar de la Dumnezeu) şi mâncăm din bucata de pâine, muncită cu greu, cântăm şi ne veselim împreună cu ceilalţi.

Descoperind această stare, totuşi, ne simțim singurătatea noastră, precum strunele viorii, care deşi sunt singure, pot vibra cu celelalte strune într-o armonie deplină.

Avem nevoie, cu toţii, să descoperim acest numitor comun (universul poveştilor), care nu ne desfiinţează identitatea noastră, ci o împlineşte. Poveştile, povestirile, proverbele şi zicătorile de tot felul ne dezvoltă un spaţiu unde totul este posibil; o stare prin care ne hrănim, luăm putere pentru a ne continua drumul în marele labirint al vieţii.

Universul poveştilor, desluşit și transmis mai apoi prin calea jocului, a desenului, a iubirii împărtăşite, a rugăciunii pline de credinţă în ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu, devine o stare de bucurie și pace, liniște și binecuvântare.

Intrând în acest spațiu, uităm de noi înșine și în această stare simțim www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

35

unitatea noastră, unicitatea și responsabilitatea față de tot ce ne înconjoară.

Nu avem nevoie de aprobarea nimănui pentru a experimenta acest univers miraculos ca stare a binelui, pentru a-l trăi, pentru a cunoaşte prin el bucuria atingerii pământului, manifestată în orice alcătuiri, forme şi contururi.

Astfel, spaţiul poveştilor devine şi un spaţiu al înnoirii şi revigorării. O experienţă unică, împărtăşită, o scufundare în apa miraculoasă a tinereţii fără bătrâneţe şi o sorbire din cupa strălucitoare a vieţii fără de moarte.

A povesti frumosul, binele, dreptatea şi adevărul, a-l descoperi, a-l asculta înveşmântat în orice şoapte, cântece, istorisiri, devine astfel un mod de rugăciune şi de împărtăşire a noastră în marea Liturghie Cosmică a Creatorului nostru, Dumnezeu.

Pr. Petru Munteanu

Biserica „Sfinții Voievozi” Săvinești/Neamț

Î n t r - o l u m e secularizată, în care totuși omul se joacă dea divinitatea, animalele au încetat să fie văzute drept creaturi vii care puteau să simtă durerea și să sufere, în schimb, au început să fie tratate ca mașini.

Astăzi, aceste animale fac adesea obiectul producției de masă în clădiri asemănătoare fabricilor, corpurile lor fiind modelate în acord cu nevoile industriale. Ele își petrec întreaga existență ca simple rotițe dintr-o gigantică linie de producție, iar lungimea și calitatea vieții lor este determinată de profitul și pierderile corporațiilor comerciale. Chiar și atunci când industria are grijă să le țină în viață, într-o stare rezonabilă de sănătate și bine hrănite, ea nu are niciun interes intrinsec pentru nevoile sociale și psihologice ale Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

36 EDITORIAL nimalelor ( exceptând cazul în care acestea au un impact direct asupra producției ).

Găinile ouătoare, de exemplu, au o lume complexă de nevoi comportamentale. Ele se simt puternic îndemnate să exploreze mediul înconjurător, să caute hrana, să ciugulească prin preajmă, să stabilească ierarhii sociale, să-și construiască cuiburi și să-și pigulească penele. Însă industria ouălelor închide adesea găinile în cuști minuscule si nu e deloc neobișnuit să înghesuie patru găini într-o astfel de cușcă, fiecăreia corespunzându-i un spațiu de circa 25 pe 22 de centimetri. Găinile primesc hrană suficientă, dar nu pot să revendice un teritoriu, să-și construiască un cuib sau să se angajeze în activități naturale. Ba chiar cușca este atât de mică, încât găinile nu pot deseori nici să bată din aripi sau să se ridice complet în picioare. Ce să mai vorbim de activitatea de scurmat cu atenție și curiozitate. De ce ne mai îndoim că această găină sau pui, devenită aproape sintetică, crescută în suferință și de către automate, nu poate avea decât gustul suferinței și al bolii în care a trăit și s-a dezvoltat.

Porcii sunt printre cele mai inteligente și mai curioase mamifere. Totuși, fermele de porci industrializate închid de regulă scoafele care alăptează înlăuntrul unor cuști atât de mici, încât acestea nu pot literalmente nici măcar să se întoarcă ( ca sa nu mai vorbim de umblat sau de căutat mâncare ). Scroafele sunt ținute în aceste cuști zi și noapte timp de patru săptămâni după ce fată. Progeniturile le sunt luate apoi pentru a fi puse la îngrășat și scroafele sunt fecundate ca să fete următorul rând de purcei.

Multe vaci de lapte trăiesc aproape toți anii care le sunt lăsați închise într-un mic țarc; stau, se întind și dorm în urina și excrementele proprii. Își primesc rația de hrană, hormonii și medicamentele de la un set de mașini și sunt mulse la fiecare câteva ore de un alt set de mașini. Sunt tratate nu mult diferit de niște guri care înghit materii prime și ugere care produc marfă. Să tratezi ființe vii care posedă o lume emoțională complexă ca și cum ar fi niște mașini le pricinuiește nu doar disconfort fizic, ci și mult stres social și frustrare psihologică. În mod ironic, disciplinele științifice au demonstrat recent, dincolo de orice îndoială rezonabilă că mamiferele și păsările au o natură senzorială și emoțională complexă. Ele nu doar că simt durerea fizică, ci pot avea și suferințe emoționale.

Este nevoie să conștientizăm foarte acut ecologia, interdependența și practic, identitatea noastră cu toate celelalte forme de viață pe care metodele separatiste și izolaționiste ale modului nostru obișnuit de gândire ne împiedică să le percepem.

Așa-zisa lume materială și așa-zisul corp omenesc sunt un singur proces, în www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

EDITORIAL

37

cadrul căruia există numai diferențieri emoționale, așa cum inima se deosebește de plămâni și capul de picioare. În termeni teologici, am numi acest concept „conștiința cosmică", „liturghie cosmică” sau „experiență mistică".

Cu toate acestea, formatorii de opinie din lumea intelectuală și științifică sunt în general, încă vrăjiți de mitul potrivit căruia inteligența și sensibilitatea umană sunt sclipiri întâmplătoare într-un univers de-a dreptul mecanic și stupidde parcă smochinele ar crește din ciulini și strugurii din mărăcini.

Civilizația noastră pe care o numim „materialistă", ar trebui să cultive dragostea și respectul față de materie, față de pământ, aer și apă, de munți și păduri, de mâncarea bună și sănătoasă. Se vorbește de „cucerirea spațiului" dar ca rezultat al acestui termen omul murdărește, desconsideră și distruge tot.

Lumea înconjurătoare arată mai mult de parcă am urî-o, se prezintă ca civilizație ce se desfășoară ca într-un spațiu de joacă, care-și face praf jucăriile, unde totul este aruncat și răvășit la întâmplare. Se confundă simbolul cu realitatea, ajungându-se la o vandalizare a mediului înconjurător, a ceea ce contează cel mai mult. Lumea devine tot mai puțin conștientă de natură și de totala sa dependență de aer, apă, plante, animale, insecte și bacterii. Suntem pe drumul autodistrugerii, drum care este flancat cu indicatoare strălucitoare, pline de sclipici și marketing, ce îndeamnă la sete de putere, lăcomie și indiferență.

Ecologia care studiază relația ființelor vii cu mediile lor înconjurătoare, demonstrează dincolo de orice dubiu că organismul individual și mediul său sunt un flux, sau câmp continuu de energie. Am putea trage învățăminte de la albine și flori; cele două organisme sunt foarte diferite, căci unul are rădăcinile în pământ și emite parfum, în vreme ce al doilea se mișcă liber prin aer și zumzăie. Dar, deoarece ele nu pot exista unul fără celălalt, este absolut logic să spui că ele sunt de fapt două aspecte ale unui singur organism. La fel am putea spune cum că picioarele noastre sunt diferite de capetele noastre, dar le recunoaștem ca aparținând aceluiași individ pentru că, evident, ele sunt legate prin piele si oase.

Am putea extinde această constatare la întregul cosmos. Realizăm că ne aflăm într-o deplină continuitate cu mediul nostru natural. Aerul, apa, plantele, insectele, păsările, peștii, mamiferele ne sunt la fel de necesare ca și creierii, inimile, plămânii și stomacurile. Cele dintâi sunt organele noastre externe tot așa cum ultimele sunt organele noastre interne. Dacă, prin urmare cele exterioare ne sunt la fel de indispensabile precum cele interioare, deducem logic ca termenii „eu" și „însumi" trebuie să includă ambele fețe. Soarele, pământul și pădurile sunt componente ale corpului tău în aceeași măsură ca și propriul tău creier.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

38 EDITORIAL Inundațiile, eroziunea solului o putem privi ca o boală personală în aceeași măsură precum lepra, iar multe „comunități în plină dezvoltare" poluante și haotice sunt la fel de funeste precum cancerul.

Nu simțim caracterul evident al acestor realități pentru că avem ideea că persoana este doar învelișul de piele și conținutul acesteia. Ne manifestăm și tratăm la fel întregile ființe animale, fară a acorda atenție exteriorului. Caracterul total aberant al acestei idei transpare cu limpezime imediat ce încerci să îți imaginezi un interior fără exterior sau un exterior fără interior.

A vedea limpede acest lucru înseamnă a dobândi o nouă atitudine față de lumea naturală, atitudine ce presupune un respect profund pentru interconexiunile de mare complexitate cu toate creaturile, interconexiuni de care depinde fiecare dintre ele, iar în al doilea rând o dragoste și un sentiment de încântare față de toată creația. Încântare și mirare față de întreaga creație, ca lucrare a lui Dumnezeu dăruită nouă, din iubire pentru noi și care devine, dacă conștientizăm, ca o prelungire a propriului corp. O rețea imensă, unde aerul, apa, munții și pădurile, animalele și plantele sunt parte din existența ta miraculoasă și complexă.

14.07.2018

Pr. Petru Munteanu Biserica „Sfinții Voievozi” Săvinești/Neamț

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

39

„Orice bătaie de clopot este o invitație la Cina Domnului!”

„Libertatea umană este un aspect fundamental al definiției omului ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu, Cel liber și suveran.

Referitor la aceasta, Sfântul Grigorie de Nyssa spune: «Libertatea este asemănarea cu Cel ce este fără stăpân și de sine conducător, asemănare care ne-a fost dată de Dumnezeu la origine». Deci, prin libertate omul este deiform și fericit.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Creștinii ortodocși s-au aflat astăzi, 17 decembrie 2017, în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime. Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a după Rusalii, care prezintă Pilda celor poftiţi la cină, arată în chip tainic cum Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, deoarece voieşte ca „toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arată şi că oamenii au libertatea de a răspunde sau nu acestei chemări. Aşadar, Evanghelia de astăzi este într-un fel Evanghelia tainei libertăţii omului, dar şi a libertăţii lui Dumnezeu. Omul are libertatea de a spune „da” sau „nu” lui Dumnezeu când îl cheamă la mântuire şi viaţa veşnică. Însă cine nu răspunde pozitiv la invitaţia de-a veni la Cina cea de Taină, la ospăţul iubirii milostive şi darnice a lui Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi veşnic împreună cu Domnul casei cereşti.

Comentând cuvintele Mântuitorului „mulţi chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 22, 14), Sfântul Grigorie de Nyssa spune că toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, dar sunt puţini aleşi, pentru că puţini oameni răspund chemării lui Dumnezeu. În Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, Sf. Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, în prezența a numeroși credincioși, care duminică de duminică trec pragul sfânt lăcașului de cult din Săvinești.

Pericopa Evanghelică a acestei duminici, un fragment de o profunzime spirituală specială, dar și de actualitate, ne invită spre adâncă meditație, având în centrul său Pilda celor poftiţi la cină. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (Luca 14, 1624), părintele Petru Munteanu a început prin a sublinia faptul că Mântuitorul obișnuia să rostească pilde: „Mântuitorul Iisus Hristos obișnuia să vorbească în pilde, a preluat această modalitate de exprimare după felul de comunicare de atunci, pilda reprezentând o istorisire ce caută să evidențieze un mesaj, mesaj care ține în esența lui o învățătură, pe care poți s-o înțelegi mai bine. Această învățătură este exprimată astăzi prin Pilda celor chemați la cină”.

Din pericopa evanghelică a acestei duminici aflăm că „un om oarecare a făcut cină mare“ şi i-a invitat pe „cei poftiţi“, adică pe cei care cunoşteau dinainte intenţia aceluia de a pregăti o cină deosebită.

Reflectând asupra textului evanghelic, părintele Munteanu a continuat: „Ne spune Sfânta Evanghelie, prin glasul Mântuitorului, că un prieten, pe care mai târziu îl vom descoperi ca fiind însuși Dumnezeu, și-a www.haicunoi.com

40 chemat prietenii la cină. Ce înseamnă cina, în esență? Înseamnă o bucurie. Ați văzut, când mergi la masă la cineva, sau tu oferi o masă, inviți la cină și ai niște musafiri, cât de mult te bucuri când cei chemați, invitații mănâncă, servesc din bucate. Și cât de întristat sau puțin așa, să spunem dezamăgit, ești când cel chemat nu servește din mâncare – te privește cu scuză… nu pot, eu țin regim. Parcă o tristețe se așează pe suflet. Sau dacă stai lângă cineva și-l vezi că tot plimbă așa o lingură prin mâncare și tu ai pregătit ciorba, tu ai pregătit masa, ai așteptat prietenul… Ce trist. Te bucuri când vezi că cel chemat mănâncă sau când cel care vine, invitatul tău, vorbește cu tine, te bucuri de comuniune, așa se cheamă în termenii Bisericii noastre ospățul sau cina spre care tindem, comuniune. Aceasta este starea de iubire, de fapt. Iubirea este prezentată în această pildă printr-un ospăț unde toți împreună servesc și comunică în darul iubirii.

Deci, ne spune Sfânta Evanghelie că acest prieten, socotea că are și el niște prieteni, și-a trimis slugile, pregătind o cină mare, să-i invite pe aceștia să vină la cină, să stea împreună, să se bucure împreună, să comunice, să împărtășească iubirea aceasta, prietenia aceasta, unul cu celălalt.”

Evanghelia ne spune că acest stăpân al casei şi-a trimis slujitorul său de încredere să invite la cină pe prieteni şi pe cunoscuţi. Însă, cei pentru care fusese pregătită cina, au refuzat cu toţii invitaţia, prezentând fiecare scuze diferite. „Ne spune Sfânta Evanghelie că acest prieten care, din iubire îi considera prieteni pe cei ce i-a invitat, și-a trimis slugile sale să îi invite pe aceștia să vină la cină, să stea, să se bucure împreună, să comunice, să împărtășească iubirea aceasta, prietenia aceasta unul cu celălalt. A ajuns sluga Stăpânului la unul dintre prieteni. A bătut la ușă cu bucurie, dorind să transmită din iubirea Stăpânului său. Și i-a zis: -Stăpânul meu, care te iubește, care-ți este prieten, și ți-a oferit prietenia necondiționat, te cheamă să vii la cină. www.haicunoi.com

Și omul acela i-a răspuns așa:

-Nu pot să merg la cină. Pentru că mi-am luat un pământ. Și merg să-l văd.

Ne întrebăm și noi… Care om întâi își cumpără pământul și-apoi se duce să-l vadă?

Trebuie să vezi întâi pământul, e mlăștinos, e deluros, e bolovănos, ce vecini sunt sau are pământul respectiv. Mi-am luat pământ, mă duc să-l văd.

Sluga trimisă și stăpânul ei au primit o scuză mincinoasă. Un prieten cheamă pe un prieten la cină. Și acest prieten invitat, am scrie cuvântul invitatului «prieten» cu litere mici, mici, mici, din ce în ce mai mici, care se vor risipi cum se va risipi cenușa și nisipul în bătaia vântului, când timpul cu trecerea lui îl va odihni pe acesta, s-a scuzat c-o minciună.

Ei bine, ce înseamnă scuza mincinoasă? Înseamnă lipsa de respect.

Atunci când spui adevărul, te respecți și pe tine. Și-l respecți și pe celălalt. Când spui o minciună, nu te respecți pe tine și nici pe cel căruia îi spui minciuna. Valoarea față de tine, de ce reprezinți tu pentru tine, devine foarte mică. Pentru că dacă te respecți nu ți-ai face răul acesta imens. De exemplu, spui o minciună, cineva te crede, dar tu știi că-i minciună. În felul tău, în starea ta interioară ești coborât rău de tot, te-ai dus rău de tot.

Unde-ți este cinstea ta față de tine? Stima ta față de chipul lui Dumnezeu din tine?

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

41 Minciuna este un rău pe care ți-l faci într-un mod conștient și apoi veșnic. Deci omul acesta a răspuns printr-o minciună. Putea să spună adevărul și prietenul său, Prietenul nostru ar fi înțeles orice adevăr. Dar nu l-a spus.

A găsit o scuză mincinoasă…

A plecat sluga la alt prieten, a bătut la ușă tot cu emoție și bucurie. Cu această căldură și pace pe care doar prietenia ți-o dăruiește în trupul tău și-n sufletul tău.

-Te cheamă stăpânul la cină.

-Nu pot să vin, mi-am luat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc.

Care om întâi își cumpără boii și-apoi se duce să-și încerce boii. Când mergi în târg, când vezi cum trage calul, cum trage animalul, sau acuma mai nou, știi, te duci să-ți cumperi o mașină, cum adică, dai banii și apoi să vezi dacă are direcție, are frână, are putere la motor, consumă – este o scuză mincinoasă, mincinoasă în esența ei, în scuza ei. «Mi-am luat boi, mă duc să-i încerc. Nu pot merge.»

S-a-ntristat sluga, din iubire de stăpânul său, îi cunoștea iubirea. S-au rupt niște relații.

S-au rupt niște punți de lumină. S-a prăbușit totul. Ține minte! În momentul în care noi rostim minciuni se prăbușește totul în jurul nostru. Tot ceea ce construiești se prăbușește. Temelia vieții noastre stă pe adevăr, pe iubire. Spune adevărul! Construiește pe adevăr! Pentru că adevărul este viață. Iar viața este Hristos.

A plecat sluga, a simțit minciuna acestui prieten ale cărui cuvinte s-au dus în vânt, spre deșertăciune, și s-au șters și-au devenit nimicuri, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

nimicuri veșnice, fără de sens și rost. Un nimic veșnic, un iad veșnic… A bătut la altă casă, la altă ușă. La alt prieten, «Stăpânul te cheamă, vino te rog la cina Lui! Te cheamă să vii la cină!»

Stăpânul meu care te iubește veșnic și te va iubi veșnic și necondiționat. Este bine să știi că, iubirea adevărată este o iubire care nu se schimbă și nu se va schimba niciodată. Iubirea de care ne învață Hristos în întruparea Lui și-n mărturisirea Lui trăită prin viața Sa, este o iubire care nu se schimbă niciodată. Fac o paranteză.

Eram în acest post pe la diferite praznice, toată lumea era fericită, unii chiar bine dispuși și ziceau: părinte, mie-mi place peștele. E un post interesant și ușor că se mănâncă pește. Măi, nu-ți place peștele, că dacă-ți plăcea peștele, îl lăsai să înoate. Îți place mâncarea de pește, ceea ce-i o mare diferență. Cam asta-i cu iubirea, știi…

Îmi place de ăla. Păi îți place de ăla că te ajută, că obții niște servicii sau foloase de la el sau îl iubești necondiționat, știm ce înseamnă necondiționat? Noi confundăm plăcerea cu iubirea, ceea ce este o mare diferență. Îmi place de tine, că m-ajuți… N-are nimic de-a face cu prietenia. N-are nimic de-a face cu iubirea. Iubirea este o stare care curge continuu. Este o îmbrățișare continuă, este o rugăciune continuă, este un bine continuu.

Iubirea este starea omului cu Hristos! În afara acestei stări apare plăcerea. Apare schimbul, apare trocul, apare negoțul, apare târgul lumii.

Iubirea n-are nimic de-a face cu acestea. Iubirea în Hristos, iubirea care se bucură și care se roagă, care îmbrățișează și care iartă. Iubirea www.haicunoi.com

42 care înviază, iubirea care-i fericire, iubirea care este sens și rost…

Bate sluga la poarta prietenului. Nu pot veni, pentru că mi-am luat femeie. În perioada Mântuitorului Iisus Hristos, femeia nu avea niciun statut social. Era o situație foarte gravă, statutul social al femeii era foarte nefericit și acum este foarte grav ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, ce se întâmplă în Asia este foarte grav.

Este un atac împotriva izvorului vieții, împotriva catedralei neamului, care este femeia. Femeia este izvor de viață, este viața în sine. Auzi diferență între bărbat și femeie. Bărbatul zice: – Există ceva pentru pentru care merită să mori.

El se luptă cu sabia, face războaie.

Auzi ce zice femeia: – Există ceva pentru care se merită să trăiești.

Mare diferență! În perioada Mântuitorului femeia nu avea niciun statut, soțul îi putea da oricând o carte de despărțire: de astăzi nu mai ești soția mea, și ea pleca din casă fără nimic! Nu avea dreptul să stea cu soțul ei la masă. Era mutilată uneori trupește ce să mai zicem sufletește, bătută, legată cu lanțuri. Nu avea niciun drept. Și mă-ntreb, femeia aceasta fără niciun drept, a crescut copii, băieți care s-au uitat în ochii ei, i-a legănat și ei ce-au făcut din mamă și din femeie?

Mă uitam la știri, o fetiță de 12 ani din Asia a fost omorâtă de familia ei că n-a vrut să se mărite cu un bărbat de 47 de ani. Au vândut-o. Fetița a postat un film pe internet în care spunea că www.haicunoi.com

dorește să își trăiască copilăria, nu era pregătită să se mărite. A fost omorâtă de propria familie care a vândut-o.

O altă fetiță de opt anișori, din Yemen, pozată și îmbrăcată mireasă a murit în noaptea nunții. Vândută de părinții ei la opt anișori… Este catastrofal ce se petrece! Și noi întoarcem capul într-o parte. Nu se întâmplă la noi. Este dureros, este drama trăită de Dumnezeu Creatorul nostru, de fețițele vândute și traficate, când auzim ce se întâmplă în jurul nostru, măcar o rugăciune să facem… dacă nu putem mai mult. Deci acesta era și statutul femeii atunci, un statut nefericit. Și el, prietenul zice: «mi-am luat femeie, nu pot să vin», ca și cum femeia nu-l lăsa să iasă din casă. O mare minciună!

A plecat sluga la stăpân. A plecat și stăpânul, din iubire, a zis: «masa-i gata, să vină toată lumea, să vină toți, îi iubim pe toți»,” a spus părintele. „De ce este pusă această evanghelie de fiecare dată în Postul Nașterii Domnului, înainte de Sărbătoarea Nașterii? Pentru că ea este o oglindă pentru noi toți. Ne cheamă Stăpânul din iubire veșnică să ne-nvețe iubirea, să ne-nvețe ce este viața, să ne-nvețe ce este starea de bine, de frumos, de fericire, ne cheamă la cină și noi găsim scuze… Când m-a chemat la cină? N-am auzit nicio chemare. Te-a chemat la cină când a bătut clopotul Sfintei Biserici. Ai văzut ce probleme sunt astăzi cu clopotele din orașe? Au făcut plângeri asociațiile de locatari să se capitoneze clopotnița Bisericii. Că nu putem dormi dimineața. Auzi, domnule! Capitonați biserica! Ce treabă are? Eu Hai cu noi - Retrospectiva 2018

43 muncesc toată săptămâna și bate clopotul azi.

Păi, noi avem dreptul să ne odihnim. Să se capitoneze clopotnița! Orice bătaie de clopot este o invitație la Cina Domnului! Ai auzit-o! Și-ai venit tu astăzi, dar câți au auzit-o? Și n-au venit. Și-au găsit scuze. Este patul cald. Sunt obosit, am muncit, am rate-n bancă, am alte griji, am alte probleme. Cina Domnului… Cina Domnului este viața ta! Cina Domnului este vindecarea ta! Cina Domnului este bucuria ta, întâlnirea cu Dumnezeu este vindecarea noastră. Și noi luăm drumul către Sfânta Biserică care este spitalul sufletului, aici, în rugăciune, noi ne vindecăm!

Drumul către Sfânta Biserică este drumul vieții noastre! Și cât de greu astăzi parcurgem acest drum! Și cât de multe scuze apar la invitația Prietenului nostru care ne-a dat zile și viață și ne vrea fericiți! Și fericirea înseamnă să simțim această iubire. Și s-o trăim, nu ca iubirile mici, mici pe care, astăzi, societatea de consum ni le îndeasă pe gât ca să înghițim și să le mâncăm și să trăim cu iubirile mici și noi să dăm la fel iubiri mici, contra cost. Iubirea lui Hristos este veșnică pentru tine și pentru mine. Ea nu se va schimba niciodată. Iubirea lui Hristos este o lacrimă care curge din iubire în orice moment al vieții noastre, când noi am uitat de El, de Prietenul nostru, care ne vrea fericiți și ne cheamă la cină. Și de ce nu vii?

De ce nu vii?”, a reliefat părintele Munteanu.

Sunt foarte mulți oameni care, datorită grijilor excesive faţă de nevoile familiei, nu mai găsesc timp nici duminica, nici în sărbători să vină la biserică, să se îngrijească de mântuirea sufletului. Grijile Hai cu noi - Retrospectiva 2018

fireşti pentru întreţinerea familiei, devenite griji obsesive, ajung să deformeze însăşi valoarea familiei.

Tot în această zi de duminică, 17 decembrie 2017, în Parohia „Sf. Voievozi” s-au auzit colindele. După Sf. Liturghie, credincioșii au avut surpriza de a-i asculta pe tinerii membri ai ansamblului folcloric „Comorile Neamțului”, dar au primit și vizita prichindeilor din clasa a III-a D sau clasa „Talentaților” de la Școala „Ion Creangă” din Bacău. Însoțiți de doamna învățătoare, Mona Avram, precum și de părinți, aceștia au venit cu colindul, dar au pregătit și dăruit cadouri copiilor asistați de centru. „La poarta sufletelor noastre de creștini bat sfintele sărbători de iarnă. Dorim să le întâmpinăm așa cum se cuvine: cu bucurie, cu bunătate și inimi curate. E acea perioadă din an care ne face să înțelegem că trebuie să dăruim bucurie, iertare, bunătate, că trebuie să ne deschidem inimile și să-i primim cu drag pe cei care vin să ne ureze de sănătate, de belșug, de prosperitate. Pentru că îmi doresc din tot sufletul ca ceea ce este frumos să nu piară, eu, în calitate de cadru didactic, încerc să reînvii în conștiința copiilor mei dorința de a cunoaște datini și obiceiuri strămoșești, să educ copiii în adevăratul spirit al Sărbătorilor Nașterii Domnului. Crăciunul este despre a iubi, a dărui și a primi. În acest sens, noi, clasa Talentaților, de la Școala «I. Creangă» din Bacău, am revenit la dumneavoastră, gazdă bună, cu aceeași dragoste, cu emoție, să vă aducem bucuria colindelor, să retrăim împreună bucuria Nașterii Mântuitorului. Mulțumim părintelui Petru Munteanu pentru dragostea cu care a primit colinda noastră și felul în care a reușit să aștearnă în sufletele copiilor frumusețea acestei întâlniri, oferindu-le cadou piesa de teatru «Cenușăreasa», desfăşurată pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Să aveți parte de un Crăciun binecuvântat și luminos!”, a subliniat doamna Mona Avram.

Brîndușa Dediu www.haicunoi.com

44

Nașterea Domnului, Sărbătoarea bucuriei

„Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul este sărbătoarea prin care prăznuim iubirea smerită a lui Dumnezeu față de oameni.

Dumnezeu cel veșnic trimite pe Fiul Său în lume, se face om pământean pentru ca pe pământeni să îi ridice la viața veșnică cerească.(...)

Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a preaslăvirii lui Dumnezeu care se face om din iubire pentru oameni, pentru mântuirea lor, o sărbătoare a păcii sufleteşti, a bucuriei sau a buneivoiri între oameni”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 25 decembrie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În fiecare an, la 25 decembrie, este sărbătorit primul praznic împărătesc cu dată fixă, din punct de vedere al cronologiei existenţei Mântuitorului, Naşterea trupească a Domnului, denumită popular Crăciunul.

Naşterea Domnului Iisus Hristos este vestită de îngerii din ceruri ca bucurie mare pentru mântuirea oamenilor, pentru că Cel ce Se naşte într-o iesle dintr-o peşteră de sub pământ este Acela prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc. În ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Liturghie la Parohia „Sf. www.haicunoi.com

Voievozi” din Săvinești a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, avându-l alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța, fiu al satului și preot în cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia.

Pericopa Evanghelică a fost citită de părintele Ioan Mihai Măriuța, după care părintele Petru Munteanu a dat citire Pastoralei la Nașterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, din care am extras un pasaj: „În atmosfera sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului, aducem în faţa ochilor minţii şi a inimii voastre chipul binecuvântat al Preasfintei Fecioare Maria, al bătrânului Iosif, al îngerilor, al magilor şi al păstorilor. Suntem chemaţi să ne regăsim şi noi în chipurile lor, să tindem spre viaţa lor, iar mărturisirea lor să fie puterea mărturisirii noastre. Sfinţenia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, modestia bătrânului Iosif, simplitatea păstorilor, înţelepciunea şi curajul magilor sunt izvoare de viaţă care ne pot adăpa credinţa şi ne pot întări în atitudinea noastră mărturisitoare. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască harul trăirii credinţei noastre ortodoxe în toată profunzimea, cuprinderea şi adevărul ei. Îl rugăm, de asemenea, să ne apere familia şi neamul şi să ne întărească şi pe noi întru mărturisirea acestor fundamentale valori.

Bucuria, pacea, liniştea şi adevărul care izvorăsc din Peştera Betleemului să ne cuprindă pe noi toţi, pe cei dragi ai noştri şi pe toată lumea! Vă doresc tuturor o sărbătoare a Naşterii Domnului cu multă pace sufletească şi un Nou An cu nădejde şi împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bisericii şi a Neamului.” (Nașterea Domnului – Taina creștinului mărturisitor, Î.P.S. Teofan) Parohia păstorită de părintele Petru Hai cu noi - Retrospectiva 2018

45 Munteanu a organizat și în această perioadă a anului, în parteneriat cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, campania social-filantropică „Sărbători pentru fiecare”. Acțiunile acestei campanii au constat în distribuirea de dulciuri, fructe, jocuri și jucării, articole de îmbrăcăminte pentru foarte mulți copii proveniți din medii sociale vulnerabile, precum și pentru toți cei care au călcat pragul sfânt lăcașului de cult. În acest sens, au fost oferite 300 de pachete în Ajunul Crăciunului și 400 de pachete la Sărbătoarea Nașterii Domnului, oferite chiar de „Moș Crăciun”. Cu mic cu mare, toți cei prezenți la Sfânta Liturghie au primit darurile, oferind la schimb un zâmbet de bucurie.

La sfârșitul slujbei, corul bisericii „Sfinții Voievozi”, format din câțiva enoriași ai parohiei, au adus și ei laudă Nașterii Domnului, intonând colinde ce au mângâiat sufletul celor prezenți.

Sărbătoarea Nașterii Domnului a adus de sub tipare o nouă publicație a Editurii Jurnal Spiritual, „Predici encomiastice la sfinţii părinţi”, Sf. Ioan Hrisostom în traducerea părintelui profesor Dumitru Fecioru. La această lansare de carte a făcut referire și părintele Petru Munteanu, la finalul Sf. Liturghii: „Mulţumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la Hai cu noi - Retrospectiva 2018

slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, biserica noastră, parohia noastră, lansează o carte deosebit de frumoasă, intitulată «Predici encomiastice la sfinţii părinţi», Sf. Ioan Hrisostom sau Sf. Ioan Gură de Aur, este vorba despre aducerea la lumină a unui manuscris lăsat de un părinte profesor, Dumitru Fecioru, nepoatei sale, pe nume Victoria David”.

În continuare, părintele Munteanu a lecturat frumoasa mărturisire a doamnei Victoria David, din care vă redăm un paragraf: „«Am avut binecuvântarea să trăiesc în jurul unui părinte bun, părintele profesor Dumitru Fecioru, unchiul meu, de la care am învăţat iubirea faţă de Sfânta Biserică, faţă de Sfinţii Părinţii, faţă de istoria ei. Familia părintelui Dumitru Fecioru a constituit pentru mine prima Biserică.(…) Încredinţez Editurii Jurnal Spiritual această comoară care s-ar dori împărtăşită cititorilor ce doresc să afle Lumina şi căldura, pacea şi binecuvântarea, postul şi milostenia, stări trăite de unchiul meu, părintele Dumitru Fecioru. Prin lucrările sale literare şi prin viaţa lui». Punem deci la inima dumneavoastră acest frumos manuscris care este adus la lumina zilei, cu această ocazie a Sărbătorii Naşterii Domnului şi rugăm ca Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască această bucurie a Sărbătorii Naşterii Domnului, să ne dăruiască pace şi lumină-n sufletele noastre şi să mergem cu starea aceasta frumoasă a Naşterii Domnului la casa noastră.” În continuarea cuvântului său, www.haicunoi.com

46 părintele Munteanu a anunțat acțiunea social-filantropică, „Rugă pentru părinți”, care se va desfășura miercuri, 27 decembrie 2017, la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov: „Noi anunţăm ca de obicei, în ziua de 27 decembrie, adică miercuri, vom merge la Casa de bătrâni de la Roznov. Ca în fiecare an, dacă doriţi să participaţi la acest frumos eveniment, să colindăm pe bătrânii care, iată, din încercările vieţii lor au ajuns acolo, la Căminul pentru persoane vârstnice de la Roznov, să le vestim Naşterea Domnului, să-i îmbrăţişăm, să le dăm un pachet, să faceţi o milostenie şi o pomană, vă invităm miercuri, la ora 13,00, în faţa Căminului de bătrâni sau plecarea de la Sfânta Biserică. Cei care intră în ceata noastră intră cu această bucurie şi milostenie, pe care dorim s-o spunem şi celorlalţi, care, iată, acum sunt mare parte singuri şi care-şi trăiesc bătrâneţea într-o casă sau într-o cantină, în centrul de bătrâni. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi, pe toţi, Amin!”

Colindele vestesc Naşterea Domnului De sărbătoarea Naşterii Domnului sunt legate o mulţime de obiceiuri frumoase. La noi, în ajun de Crăciun se merge cu colindul, din casă în casă, vestind Naşterea Domnului. Cele mai cunoscute colinde sunt: „O ce veste minunată”, „Florile Dalbe” şi „Steaua”.

Duminică, 24 decembrie 2017, o parte dintre membrii Corului „Edelweiβ” (Floare de colț), care aparține Forumului Democrat German Piatra Neamț, au încântat auzul și sufletele enoriașilor prezenți la Sfânta Liturghie din biserica „Sfinţii Voievozi“ din Săvineşti. Grupul a fost format din Augusta Jumanca, vicepreședintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, Dan Rudy Matzner, președintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, Cătălina Bertalan, Filoteia www.haicunoi.com

Iordache, Stela Gașpari, Mihail Gașpari, Bumbu Rodica, care au răspuns invitaţiei părintelui paroh Petru Munteanu.

Vocile calde ale membrilor Corului „Edelweiβ” au răsunat în lăcaşul sfânt din Săvineşti, creând o atmosferă deosebită în duh şi rugăciune. Pentru credincioşi a fost încă o ocazie de a redescoperi frumuseţea colindelor pentru mult așteptata sărbătoare a Nașterii Domnului.

„Ne face o deosebită plăcere să fim iarăși invitați în Parohia «Sf. Voievozi» din Săvinești și să ascultați colindele noastre, atât cele germane, cât și cele românești. Sperăm să venim și anul viitor, colaborăm frumos, de mulți ani, cu părintele Munteanu și suntem încântați ori de câte ori suntem invitați aici, la dumneavoastră”, a menționat domnul Dan Matzner, președintele Forumului Democrat al Germanilor (FDG) din Piatra Neamț.

Corul „Edelweiβ” a oferit un frumos Hai cu noi - Retrospectiva 2018

47 recital de colinde, interpretate atât în limba română, cât și în limba germană, după cum urmează: „Süβer die Glocken nie kingen”(Niciodată clopotele nu au sunet mai delicat); „O Tannenbaum ”- (O brad frumos); „Kommet, ihr Hirten” – (Veniți voi păstori); „Stile Nacht!” – Noapte lină.

Părintele Petru Munteanu le-a oferit colindătorilor câte un exemplar din Buletinul parohial „Hai cu noi”, ediție specială a lunii decembrie, fiind o retrospectivă a anului 2017, precum și câte un exemplar din cartea proaspăt ieșită de sub tiparele Editurii Jurnal Spiritual, „Predici encomiastice la sfinţii părinţi”, Sf. Ioan Hrisostom.

„Ca în fiecare an, corul Forumului German din Piatra Neamț, «Edelweiβ», își pregătește colindele, mai mult sau mai puțin, că ar trebui deja să le știm, dar ne face o bucurie deosebită să venim la Săvinești, este deja o tradiție, de mai mulți ani, și ne bucurăm de câte ori venim aici, pentru că suntem primiți cu multă căldură sufletească și suntem foarte fericiți când auzim că cei din biserică fredonează colindele împreună cu noi. Poate, cândva, vom auzi și prima strofă în germană. Un An Nou fericit și toate cele bune tuturor”, a menționat doamna Augusta Jumanca.

„Hristos se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă!”

(Cântarea 1, Canonul întâi al Nașterii) Sărbători fericite!

Brîndușa Dediu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

48

A doua zi de Crăciun la Parohia „Sf. Voievozi” Biserica Ortodoxă a sărbătorit astăzi, 26 decembrie 2017, în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului. De asemenea, în această zi românii l-au cinstit şi pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.

Cu acest prilej, la Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, avându-i alături pe părintele Mihai Meraru, părintele Ioan Mihai Măriuța și arhidiaconul Calinic Ciprian Savin de la Arhiepiscopia Tomisului.

Sfântul Nicodim a fost unul dintre cei mai mari duhovnici din Muntele Athos și www.haicunoi.com

Țara Românească, făcător de minuni și iscusit duhovnic, ctitor de mănăstiri și mijlocitor la Dumnezeu, pentru cei bolnavi și necăjiți. A trăit între anii 1320 și 1406. S-a născut în Serbia, fiind macedo-român și, după o vreme în care a învățat carte, și-a părăsit patria, mergând în Muntele Athos, la Mănăstirea Hilandar, unde Dumnezeu îl chemase să ia chip îngeresc. A ajuns egumen al mănăstirii și, după un timp, s-a retras într-o peșteră din apropiere, războindu-se cu diavolul. Nu doar s-a despătimit, ci a primit daruri mari de la Dumnezeu: era înainte văzător și tămăduitor, deprinsese rugăciunea lui Iisus și era mare duhovnic pentru mulți din Muntele Athos, izgonea duhurile rele și nici măcar focul nu îl putea vătăma, aflăm din „Viețile Sfinților”.

După citirea pericopei Evanghelice de către arhidiaconul Calinic, cuvântul de învățătură a fos rostit de către părintele Mihai Meraru, cuvânt prin care a prezentat celor prezenţi viața și învățăturile Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, precum și despre sfintele moaște ale Sf. Nicodim: „Ne rămân de la Sf. Nicodim sfintele sale moaște, pe Hai cu noi - Retrospectiva 2018

49 care călugării Sfintei Mănăstiri Tismana le-au așezat într-un mormânt pregătit din timp de sfânt, lângă Biserica mănăstirii. La mormântul Sf. Nicodim se întâmplă foarte multe minuni. De aceea, creștinii împreună cu călugării iau moaștele Sfântului, le așează într-o raclă și le pun în biserica Mănăstirii Tismana. Aflăm din istoria vremii că această mănăstire, căzând sub ocupație străină, călugării primesc poruncă în vis de la Sf. Nicodim să ascundă moaștele într-un loc tainic, lăsând doar la vedere degetul sfântului, cu o cruce mare, de plumb pe care sfântul o purta la gât în timpul vieții și cădelnița din veștmântul de slujbă.

Aceste odoare au rămas până astăzi, spre închinare creștinilor de la Sfântul Nicodim. Sf. Nicodim de la Tismana rămâne pentru noi un model de viață creștină, foarte mulți călugări atunci când primesc votul monahal, luând la călugărie numele Sf. Nicodim. Călugării și astăzi în mănăstirile noastre țin rânduiala adusă de Sf. Nicodim din Muntele Sfânt. Credincioșii ortodocși din Țara Românească au mare evlavie la Sf. Nicodim, foarte mulți creștini de pretutindeni din țară cât și din părțile Serbiei și ale Bulgariei, vin cu evlavie, se închină la Mănăstirea Tismana, la moaștele Sf. Nicodim, recunoscându-l ca un mare părinte al Bisericii Noastre Ortodoxe. Se cuvine, așadar, dreptmăritori creștini, ca în această sfântă a doua zi a Crăciunului, când cinstim Soborul Maicii Domnului și pe toți sfinții lui Dumnezeu să-l avem ca pururea rugător înaintea lui Dumnezeu pe Sf. Nicodim de la Tismana.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Petru Munteanu a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți în sfânt lăcașul de cult, precum și părinților coslujitori în a doua zi a Nașterii Domnului, dăruindu-le câte un cadou: „De departe, dar de aproape, aproape de sufletul nostru a venit părintele diacon Calinic, tocmai de la Constanța, îi mulțumim că a venit la noi și-i dăm un Raport de activitate, la care atașăm o cruciuliță de la Ierusalim care se prinde la reverendă. Părintele diacon cu o voce atât de caldă și blândă, ne-a ajutat astăzi la Sfânta Liturghie, știm că desfășoară o activitate foarte frumoasă acolo, la Constanța. Adună copiii de școală în jurul său, îi învață colinde, îi învață rugăciuni, le vorbește despre puterea credinței și despre darul frumos al rugăciunii în care ne odihnim sufletul, le vorbește cu multă iubire. În această perioadă frumoasă a realizat și un CD de colinde, așa că puteți să-l primiți cu colinda în casa dumneavostră, să-l ascultați. Mulțumim părintelui Mihai Meraru care a venit la noi, în această frumoasă zi de sărbătoare și îi dăruim tot un Raport de activitate al parohiei noastre, pentru ca să afle ce s-a mai întâmplat, ce proiecte și activități s-au derulat în lipsa sfinției sale…

Părintele știe cam ce se lucrează la noi și îi alăturăm la acest raport, tot la fel, o cruce de la Ierusalim. Ea se atașează la reverendă, ca să ne aducem aminte că Betleemul este locul Nașterii și «Casa Pâinii», așa cum se traduce, este locul credinței noastre de început, după cum Mormântul cel gol este locul bucuriei noastre, locul Sfintei Învieri care este la Ierusalim. Îi mulțumim părintelui Mihai Ioan Măriuța care vine tocmai din Serbia, îi dăruim din partea parohiei noastre un calendar 2018, anul 2018 este un an deosebit pentru noi, este anul în care comemorăm Marea Unire. Părintele slujește într-o parte a fostei Românii, care acum este vremelnic separată de altă graniță, loc unde românii, vlahii, cum sunt ei numiți acolo, se adună la Sfânta Biserică și slujesc lui Hristos în limba maternă, limba maternă fiind limba mamei care i-a legănat și i-a pus mânuțele la rugăciune în limba ei, limba maternă, limba românească. Îi dăruim acest calendar 2018 și, tot la fel, o www.haicunoi.com

50 cruciuliță care se poartă la reverendă, cruciuliță de la Ierusalim, locul luminii noastre și locul binecuvântării noastre”.

Rugat să dea câteva detalii despre corul pe care-l dirijează, profesorul de educație muzicală, arhid. Calinic a reliefat: „Fiind profesor de educație muzicală la Școala 39 «Nicolae Tonitza» din Constanța de patru ani de zile, am preluat munca cu elevii corului „Belcanto” al școlii noastre. Corul are 30 de membri din clasele V-VIII, iar anul acesta ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să scoatem primul CD, cu colinde. CD-ul cuprinde atât cântece interpretate în cor, cât și melodii cântate solo de către copiii care s-au evidențiat cu voci deosebite. În luna februarie a anului următor avem un nou proiect, și anume, ne dorim să realizăm un CD cu muzică populară din Dobrogea. Așa poate reușim să ducem mai departe vocile frumoase ale copiilor, precum și activitatea care se desfășoară în școala noastră”.

„Taina Sfântului Botez este poarta de www.haicunoi.com

intrare în Biserică și în Împărăția cerurilor.”

(Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) Venirea pe lume a unui copil înseamnă pentru o familie unul dintre momentele cele mai importante şi mai pline de bucurie. Unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le face omului, sunt copiii. „Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Mt 19, 14), ne spune Mântuitorul, înţelegând prin aceasta că ni-l încredinţează pe copil ca apoi să I-l încredinţăm noi Lui. Copilul care se naşte din noi nu este rodul întâmplării sau numai al propriei noastre dorinţe, ci el vine prin hotărârea lui Dumnezeu de a aduce pe lume un suflet prin noi, făcându-ne astfel împreună creatori cu El. Prima grijă pe care noi o avem este Botezul – naşterea din nou din apă şi din Duh– adică devine şi fiu al lui Dumnezeu.

Taina Botezului este ușa de intrare în creștinism, momentul inițierii în viața creștină prin Botez. Această viață creștină trebuie să dureze de la nașterea noastră în Hristos și până când ne întoarcem la Dumnezeu.

Bucuria nașterii de prunci a venit și pentru două familii creștine, care la data de 26 decembrie 2017 și-au creștinat îngerașii, Matei Cristian și Iancu Andrei, două suflețele Hai cu noi - Retrospectiva 2018

51 gingașe. Slujba Botezului a fost oficiată de părintele Petru Munteanu, pr. Mihai Meraru și de arhidiaconul Calinic. Matei Cristian este nepoțelul unuia dintre membrii de bază ai corului din parohia săvineșteană, domnul Gelu Savin. La ceremonie au participat membrii familiei Savin, precum și prieteni și enoriași din comunitatea săvineșteană.

Brîndușa Dediu

www.jurnalspiritual.eu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

52

„Rugă pentru părinți” își continuă tradiția lor sunt plecaţi peste hotare, alţii, locuiesc uneori chiar la câteva zeci de kilometri de casa părintească, dar fără să le pese de cei care i-au adus pe lume.

Ziua de 27 decembrie, cea în care este sărbătorit Sf. Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, marchează și ziua Centrului pentru persoane vârstnice Roznov, care-și sărbătorește hramul. În fiecare an la data de 27 decembrie, Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, în parteneriat cu Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvineşti, derulează acţiunea social – filantropică: „Rugă pentru părinţi” la Căminul pentru persoane vârstnice Roznov.

Devenită deja tradiţie, acţiunea s-a defăşurat după Sfânta Liturghie şi au participat voluntari ai Fundației, credincioși ai Parohiei „Sfinții Voievozi”, alături de părintele Petru Munteanu, părintele Ioan Mihai Măriuţa, părintele diacon Sîrghie Dimitru Daniel şi ierodiaconul Calinic Savin, care au mers să vestească bucuria Naşterii Domnului bătrânilor cu inimi de copil, doritoare de iubire şi afecţiune. Sunt cu sufletul pustiit şi li se usucă ochii de atâta dor şi aşteptare. Visează zi şi noapte să-şi îmbrăţişeze copiii, dar… nu au pe cine, pentru că odraslele lor demult nu le mai trec pragul.

Este situaţia în care se află zeci de bătrâni, care, deşi au copii, sunt în Centrul pentru persoane vârstnice Roznov. Unii dintre copiii www.haicunoi.com

„Am primit vizita părintelui Munteanu, care, la îndemnul dumnealui, s-au mobilizat și alți preoți, precum și numeroși colaboratori și credincioși, an de an este alături de noi, de ziua Sf. Ștefan. Am primit, tot ca în fiecare an, și alimente din partea părintelui și a colaboratorilor săi, iar bătrânii au primit câte un pachețel pregătit special pentru ei. Bătrânii au fost colindați și au avut posibilitatea de a-și mai spune din necazurile lor. Întotdeauna prezența părintelui în unitatea noastră aduce un pic de liniște, de alinare, este ca un pansament pentru suflet”, a menționat doamna Maricica Anghel, directorul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov. Bunurile donate, constând în fructe, dulciuri și alimente, var, au fost în valoare de 3300 lei.

Acestei inițiative i s-au alăturat mai mulți credincioși, din dorința de a dărui, de a face sărbătorile mai frumoase, unor persoane ce au nevoie de susținere morală, sufletească, dintre care putem aminti: doamna avocat Angela Trifescu, domnul subprefect de Neamț, Iulian Jugan, doamna Hai cu noi - Retrospectiva 2018

53 Cristina Toma, autoare a numeroase cărți scoase sub egida Editurii Jurnal Spiritual, doamna Anca Bostan, din Bacău.

Am rugat-o pe doamna Cristina Toma să ne împărtășească din emoțiile trăite alături de „bunicii” de la Roznov. Vă r e d ă m ș i dumneavoastră în rândurile de mai jos: „M-am rugat din tot sufletul Bunului Dumnezeu, ca în zi de sfântă și mare sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos şi a prăznuirii Sfântului Arhidiacon Ştefan, să mă ajute să pot participa pentru a doua oară la acţiunea social-filantropică: «Rugă pentru părinți», la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov, ca să aprofundez lecția solidarității, a compasiunii, a milostivirii, altruismului și iubirii necondiționate și ca să mă reîntâlnesc cu bunici și bunicuțe care mi-au sensibilizat profund sufletul și de care mi-a fost foarte, foarte dor.

Bătrânii din centru au primit cu multă bucurie, darurile constând în: alimente, fructe, dulciuri, sucuri, cărți, iconițe ș.a., dar cel mai mult i-au bucurat frumusețea și duioșia colindelor strămoșești, ce i-au purtat în timpuri și vremuri străvechi, în orașul sfânt – Betleem – unde a răsărit Steaua cea mai luminoasă și Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Soarele iubirii, milostivirii, bunătății, păcii, smereniei, adevărului și mântuirii – Iisus Hristos. Cu mărgăritare de lacrimi în ochii trupești și sufletești, și-au amintit cu nostalgie de frumoșii ani ai copilăriei, când mergeau cu colinda ca soli ai veștii celei mai minunate și mai importante din toate timpurile: Nașterea Mântuitorului Hristos. Și-au amintit și cum își îndeplineau cu multă bucurie, rolul de gazde ale colindătorilor al căror glas duios se împletea cu glasul îngerilor din Cer. Recunosc, nu am darul cântului, dar am încercat să colind cu glasul inimii mele. Cu glasul inimii mele, am încercat să le transmit cu iubire și credință, tuturor bătrânilor, că Hristos s-a născut, a fost răstignit pe Cruce și a înviat și pentru ei, că Hristos îi iubește foarte mult, că Hristos le înțelege cel mai bine tristețea, singurătatea, dorul sfâșietor, ce uneori doare, că Hristos le șterge toate lacrimile trupului și sufletului, cu iubire și milostivire multă, că Hristos le este Prietenul și Tovarășul permanent și fidel pe cărarea vieții, că El îi poartă în brațele Sale iubitoare, când se simt doborâți de greutatea Crucii lor spirituale.

De asemenea, bătrânii din centru s-au bucurat nespus de mult de darurile sufletești ale vizitatorilor lor, s-au bucurat de căldura îmbrățișărilor sincere și necondiționate, de gesturile de afecțiune și compasiune, de sărutul duios de pe frunte, de strângerea caldă și respectuoasă a mâinilor lor firave, de timpul oferit depănării amintirilor din viața lor, viață presărată din belșug, și cu bucurii, și cu necazuri, de cuvântul sincer de îmbărbătare și alinare. Cu siguranță, sunt de mare folos darurile materiale într-un Centru de bătrâni, unde sunt multe și diferite nevoi, dar milostivirea sufletească e cea mai de preț, milostivire sufletească, pe care am putea-o dărui toți, dacă am iubi cu iubirea lui Hristos – Samariteanul milostiv – dacă am fi următorii Acestuia – Izvorul iubirii necondiționate, ce vindecă și alină orice durere trupească și sufletească.

Le mulțumesc din suflet părintelui Petru Munteanu și colaboratorilor Sfinției Sale, care www.haicunoi.com

54 mi-au oferit prilejul de a participa la această acțiune social-filantropică, pentru că am trăit din nou sentimente profunde, ce mi-au înveșmântat întreaga ființă în comuniune și iubire necondiționată, în compasiune, duioșie și sensibilitate.

În urma participării la acţiunea socialfilantropică: «Rugă pentru părinți», Îl rog din tot sufletul pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să dăruiesc iubirea mea, nu doar de Crăciun, ci pe tot parcursul anului, Îl rog cu smerenie să mă ajute să fiu o binecuvântare, ca să înmulțesc iubirea și lumina în jurul meu, ca să înfloresc un zâmbet și o bucurie în fiecare clipă, pe chipul și în inima lui Hristos, pe chipul și în inima aproapelui meu, pe chipul și în inima câtor mai mulți bătrâni flămânzi și însetați de afecțiune și iubire necondiționată. Acum, îmi doresc și mai mult să

devin o crenguță în bradul compasiunii și dăruirii și să nu rămân repetentă la examenul mântuirii care este condiționat de împlinirea poruncii iubirii, de petrecerea timpului în slujba aproapelui și a lui Dumnezeu. În urma participării la acţiunea social-filantropică: «Rugă pentru părinți», un dar frumos, ce înveșmântă suflete încercate, cu lumina și iubirea dulce și caldă a lui Hristos – Colindătorul Cerului, Care ne transmite mesajul divin, ce ne îndeamnă la iubire necondiționată, comuniune autentică, solidaritate și dăruire, îmi doresc și mai mult să fiu un asistent social care lucrează totul ca pentru Hristos, un asistent social cu o credință roditoare, care încearcă să înmulțească empatia, compasiunea, iubirea și respectul pentru bătrâni.” „Bunicii” au primit cu zâmbetul pe buze vizita „nepoților” lor de suflet și s-au bucurat de darurile primite de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Putem face lucruri minunate, dar depinde doar de noi.

Brîndușa Dediu

„Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe ne vorbește despre calitățile iubirii. Să ții minte!” „Prăznuim pe Apostolul Ştefan, uşa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînţeleaptă şi plină de dragoste şi de credinţă; pe următorul cel adevărat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alţii şi-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos şi L-a mărturisit cu mare şi înflăcărată credinţă în faţa iudeilor şi www.haicunoi.com

mai-marilor lor. Sfântul Arhidiacon Ştefan este cel dintâi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.” Pr. Ilie Cleopa În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Hai cu noi - Retrospectiva 2018

55 Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos este un model de jertfă creștină pentru toți creștinii.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Arhidiacon Ștefan, peste 400.000 de români își serbează ocrotitorul.

În cadrul Parohiei „Sf. Voievozi” din Săvinești, Sfânta Litughie a fost săvârșită de către părintele paroh Petru Munteanu, părintele Ioan Mihai Măriuța, având alături pe pr. diacon onorific Dimitriu Sîrghie Daniel, de la Parohia „Înălţarea Domnului” – Paşcani și pe arhidiaconul Calinic Savin de la Arhiepiscopia Tomisului.

După ce a dat citire pericopei Evanghelice, pr. diacon Sîrghie Daniel a prezentat viața Sfântului Arhidiacon Ştefan în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți în sfânt lăcașul de cult de la Savinești: „ Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte pe Sfântul, Slăvitul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.

Sfântul Arhidiacon Ştefan este cel dintâi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). De aceea fericitul Augustin a zis că «el este mai întâi între diaconi, după cum Petru între Apostoli»; iar Lucian îl numeşte pe el arhidiacon. Sfântul Apostol Ştefan era iudeu de neam din seminţia lui Avraam, precum singur spune în cuvântul său de apărare în faţa sinedriului (Fapte 7, 2). Numele său de Ştefan este de origine greacă şi înseamnă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

«coroană». Când i s-au descoperit moaştele scria pe mormântul său «chiliel», care în limba ebraică înseamnă «cunună», pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi dintre creştini cununa muceniciei.

Sfântul Ştefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca şi Sfântul Apostol Ioan, foarte râvnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunoştea bine Vechiul şi Noul Testament şi, fiind plin de Duhul Sfânt, mărturisea pe Hristos cu multă putere în faptă şi în cuvânt.”

Prezent la slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe, Sfânta Liturghie, tânărul student la Facultatea de Teologie din Iași, Flavius Ștefan Popa, a oferit credincioșilor câteva îndrumări morale, cu referire la vremurile pe care le trăim în prezent: „Este o provocare pe care vreau să v-o lansez, deși nu sunt vrednic, dar ce este important e că lumea în ziua de astăzi trebuie schimbată și vreau o schimbare, dar schimbarea vine din voința fiecăruia. Spunea Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, într-un text foarte frumos, că dacă fiecare se uită la păcatele sale, eu mă uit la păcatul meu, dumneavoastră vă uitați la păcatele voastre, poporul este mântuit. Sfântul Arhidiacon Ștefan asta făcea - lua păcatele sale și a spus atât, s-a uitat la cer și a spus: «Iată, văd pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Tatălui!» și apoi a fost omorât cu pietre. Cine ar fi în stare acum să primească moarte martirică pentru credința în Hristos, pentru Biserică? În zonele africane, de exemplu, mor creștini, în Siria, creștinii nu www.haicunoi.com

56 neapărat ortodocși, dar creștinii ce cred în Hristos sunt omorâți de musulmani și acuma culmea!

Musulmanii invadează Europa- în cinci-zece ani o religie mahomedană o să fie islamul. Atunci să vedeţi moarte martirică. Asta vrea să aducă Biserica la suprafață, că moartea în Hristos este cea mai de preț virtute. Biserica - observați - cel puțin în partea dreaptă și în partea stângă a bisericii, sunt numai mucenici, femei mucenițe, martiri, preoți, ierarhi, toți care au suferit și au pătimit pentru Hristos, nu mai zic în zilele noastre, câți sunt și câți suntem. De aceea, vreau ca Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre, să ne primească Sfânta rugăciune pe Sfântul Său jertfelnic, să ne înalțe și să ne protejeze și să nu ne fie frică să vorbim despre Biserică, să vorbim despre Hristos. Cine este Hristos? Hristos este Mântuitorul nostru, este cel care și El a suferit pentru noi; și El a fost batjocorit, scuipat, biciuit, bătut și răstignit pentru noi, pentru fiecare dintre noi. Și spune Mântuitorul că «Cel care se va rușina de Mine și Eu mă voi rușina în fața Tatălui la Judecată». Trebuie să ținem cont că Biserica ne vrea mărturisitori și rugători ai lui HristosDumnezeu, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin!”

În încheierea Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu a adresat mulțumiri părintelui coslujitor Ioan Măriuța, precum și pr. diacon Dimitrie Sîrghie Daniel și arhid.

Calinic: „Mulțumim Bunului Dumnezeu, Care ne-a ajutat să ajungem astăzi la această frumoasă sărbătoare, a celui dintâi martir al Bisericii creștine, Sfântul Arhidiacon Ștefan. Ei www.haicunoi.com

bine, parohia noastră a fost binecuvântată astăzi cu credincioși deosebiți, care au venit, au luat drumul către Sfânta Biserică, aducând slavă și mulțumire lui Dumnezeu și trăind împreună bucuria aceasta a mărturisirii pe care Biserica și doar Biserica ne-o oferă, împreună cu Sfântul Arhidiacon Ștefan. La această bucurie a noastră au participat părintele diacon Dimitrie, care vine de fiecare dată cu multă bucurie la noi, părintele ierodiacon Calinic de la Constanța, care a mai slujit și slujește cu mult drag la noi de sărbătorile acestea de iarnă, venind acasă, la cei dragi, mai ales că astăzi este ziua tatălui dânsului, Ștefan, căruia îi dorim mulți ani cu bucurie, părintele Ionuț Măriuța tocmai din Serbia, adus tot cu dragoste și dor acasă, la părinți. Slujește într-o localitate, Bor, în Serbia, unde sunt mulți români și ei, acești români doresc să audă glasul Sfintei Liturghii în limba română. Și iată, părintele tocmai de la Săvinești a ajuns acolo. Să le spună în glasul strămoșilor și-n bucuria aceasta strămoșească, să le spună bucuria Învierii prin Taina Sfintei Liturghii, în limba română. Le mulțumim că astăzi ne-au bucurat la slujbă și la slujire ne-au luminat Sfânta noastră biserică prin glasul lor și dorim ca Bunul Dumnzeu să le răsplătească bucuria pe care ne-au făcut-o nouă astăzi. Îl felicităm astăzi pe Ștefan, Ștefan Flavius care a ținut un cuvânt de învățătură, el a venit, student la teologie fiind, în ultimul an, vine cu drag acasă, tot aici, la rădăcini. Și-i dăruim din partea noastră o Sfântă Cruce care a stat pe Sfânta Masă. Este o cruce simplă din lemn, dar în umbra ei s-au odihnit multe suflete la Taina Sfintei Spovedanii și a stat și a străjuit Sfânta Masă mărturisind bucuria noastră, iubirea lui Hristos și-i dăruim această cruce, ca s-o țină acolo, în casa dânsului, și în această umbră a crucii să trăiască bucuria Învierii.”

Părintele paroh a oferit daruri și pr. diacon Dimitrie, în special o icoană „care este numită icoana iubirii”, explicând, totodată, care sunt calitățile iubirii: „Mulțumim părintelui diacon care a venit la noi, părintele Dimitrie, și-i dăruim un raport de activitate al parohiei noastre, să vadă și să Hai cu noi - Retrospectiva 2018

57 citească cam ce se întâmplă aici la noi, aici, la parohie, ce s-a întâmplat într-un an de zile. Este o restrospectivă a buletinului parohial Hai cu noi. Îi dăruim părintelui diacon și o sfântă icoană, o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos. Această icoană este modelul iubirii, vedeți, ea este așezată aici, în Sfânta Biserică și este prețuită de noi toți. De fapt iubirea aceasta reprezentată în Sfânta icoană a Maicii Domnului cu Pruncul ne cheamă și ne invită în ea, în iubirea ei mărturisită. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe ne vorbește despre calitățile iubirii. Să ții minte! Prima calitate a iubirii este grija sau îngrijorarea din iubire. Părintele care iubește sau omul care iubește se îngrijorează, nu că îi este frică, ci se îngrijorează de cel pe care-l iubește: oare îi este cald?, oare este odihnit?, oare a mâncat?, grija aceasta a iubirii este încredințată de faptul că Dumnezeu ne păzește, dar așa-i iubirea, protectoare și noi privind la icoana Maicii Domnului învățăm această îngrijorare sau grijă protectoare a iubirii. O altă calitate a iubirii pe care noi o descoperim în icoană este îngrijirea, să-l îngrijești pe cel pe care-l iubești. O altă calitate a iubirii adevărate este ascultarea. Noi vedem aici pe Maica Domnului care ține pe pruncul Mântuitorului în brațe, îl ascultă și se ascultă unul pe altul. De aceea, atunci când noi mărturisim că ne iubim sau ținem unii la alții, este bine să ne facem timp, să ne ascultăm, să stăm la masă, la masa de Crăciun, să petrecem timpul împreună. Sunt multe cuvinte care se doresc împărtășite dar nu se mai ascultă unul pe celălalt.

Ascultarea este un dar pe care tu-l faci celuilalt.

Noi trăim o dramă a neascultării sau nu mai putem să ne ascultăm datorită informațiilor multe care vin peste noi. O altă calitate a iubirii care se revarsă din icoana aceasta a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe este cunoașterea.

Doar în ascultare noi ne cunoaștem unii pe alții. Ar fi trist să petrecem viața noastră împreună și să nu ne cunoaștem unii pe alții sau să avem păreri preconcepute, ștampile, pe care le punem unii pe alții, să nu ne cunoaștem defel, să nu știm cine suntem, ce-i cu noi și încotro ne îndreptăm.

Adevărata iubire se descoperă în cunoaștere. Îi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

dăruim părintelui diacon Daniel Dimitrie această icoană a iubirii materne, o îmbrățișare veșnică în Iubire, pe care Mântuitorul o adresează Preasfintei Sale Maici și Maica ocrotindu-L, ni-L arată nouă, tuturor”.

Totodată, părintele Munteanu a dorit să îi felicite pe cei ce poartă numele Sf. Ștefan: „Hristos-Domnul să ne binecuvânteze pe noi, pe toți și robilor lui Dumnezeu Ștefan și Ștefania, celor ce poartă aceste frumoase nume, părinților lor, celor din casa lor, dă-le Doamne sănătate, întru toate bună sporire, întru mulți și fericiți și binecuvântați ani, Mulți Ani trăiască!”

Pentru parohia săvineșteană, prieteni, apropiați și susținători ai acțiunilor socialfilantropice inițiate de părintele Petru Munteanu, ziua de 27 decembrie este dedicată și „bunicilor” de la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov. An de an, acțiunea social – filantropică „Rugă pentru www.haicunoi.com

58 părinți” adună oameni cu suflet mare, care se alătură părintelui paroh pentru a trece pragul Centrului de bătrâni din Roznov.

Astfel, la data de 27 decembrie 2017, părintele Ioan Mihai Măriuța din cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia, fiul al satului Săvinești, arhidiaconul Calinic Savin, și mulți alți credincioși, sub îndrumarea părintelui Petru Munteanu au dorit să dăruiască o felie din timpul lor unor suflete calde, dar lipsite de afecțiune. Colindele, care sunt soli ai mesajului divin, au răsunat în camerele și holurile căminului. Bătrânii, cu lacrimi sau emoții în priviri, tânjeau după o vorbă bună, un alint, o mângâiere. „Acești oameni, trecuți de a doua tinerețe, își odihnesc bătrânețea la Roznov, într-o casă de bătrâni. Ei au multe de povestit…

Noi când mergem cu colinda nu mergem doar să-i colindăm și să mergem din salon în salon, că nu ăsta-i rostul nostru acolo, ci rostul nostru este ca atunci când mergem cu colinda prin salon, fiecare să se așeze lângă un bătrân, la marginea patului și să-l asculte. Știți, cu vremea și cu bătrânețea noi trecem prin multe încercări și putem să oferim altora care-și fac timp să

asculte sfaturi bune. Trist este că nu le mai ascultă sau nu mai ascultă nimeni. Sunt amintiri și sfaturi de o viață întreagă, adunate-ntr-un bătrân, care s-ar vrea spuse, povestite cuiva și spunându-le, de fapt, se vindecă și cel care le spune și cel care ascultă… Și dacă vrem să ne facem timp de povestire și de comunicare, iată că avem această posibilitate astăzi, la Casa de bătrâni unde mergem”, i-a îndemnat părintele Munteanu pe cei doritori de a-i colinda pe „bunicuții” de la Roznov.

Bătrânii au primite cu bucurie, dar și cu ochii în lacrimi, darurile constând în alimente, fructe, dulciuri, sucuri, cărți, dar cel mai mult s-au bucurat de căldura îmbrățișărilor, gesturile de afecțiune, strângerea caldă a mâinilor, timpul oferit depănării amintirilor din viața lor, viață presărată și cu bucurii și necazuri, cuvântul de alinare.

Brîndușa Dediu

„Creștinismul este în esența lui religia sărbătorii”

„Mântuitorul vede în toţi valoarea infinită şi unică a fiecărui om, creat după chipul www.haicunoi.com

lui Dumnezeu, dincolo de rangul lui în societate, poziţie centrală sau supravieţuire marginală, dincolo de bogăţie sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească individuală ori colectivă. El a venit în lume pentru mântuirea tuturor oamenilor”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În Duminica după Nașterea Domnului, părintele paroh Petru Munteanu a oficiat Sf. Liturghie în Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, avându-l alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța, fiu al satului și preot în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

59 cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia, precum și pe părintele arhidiacon Calinic

Savin de la Arhiepiscopia Tomisului.

Pericopa Evanghelică a fost citită de arhidiaconul Calinic Savin, după care părintele Ioan Măriuța a adresat cuvânt de învățătură celor prezenți în sfânt lăcașul de cult. Textul evanghelic duminical expune Fuga în Egipt a Sfintei Familii (Matei 2:1323), iar părintele Măriuța s-a exprimat: „După nașterea lui Hristos, Irod Împăratul caută să-L omoare, așa că Iosif și Maria au fost nevoiți să fugă cu El în Egipt. Când s-au întors din Egipt a trebuit să locuiască în Nazaret, pentru că atunci când Domnul Hristos a ieșit în lume, predicând Evanghelia și făcând numai bine oamenilor, oamenii au vrut să-L omoare și nu s-au lăsat până nu L-au omorât, răstignindu-L pe Sfânta Cruce. Iată acum ce este lumea, iată cum s-a purtat lumea cu Domnul nostru Iisus Hristos. O singură ființă nevinovată, fără de păcat a venit și a locuit printre ei: «Nu ne este un alt Împărat, navem nevoie de El, vrem să fim lăsați în voia noastră. Afară cu El!» Acestea toate le ziceau, fiind stăpâniți de duhul cel rău al invidiei și al răutății. Dar Dumnezeu a avut grijă să se împlinească cele scrise în Scriptură și să-L apere pe Fiul Său. În toată lumea Nașterea Domnului se sărbătorește cu bucurie. Ne întrebăm, însă, ce fel de bucurie simte lumea. Bucuria pentru venirea Domnului în lume ca să se mântuiască, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

ori bucuria că în aceste zile avem mai mult timp de odihnă, de hrană și de petreceri. Căci din marea gloată de creștini, câți petrec cu adevărat aceste zile? Câți vor să-L primească pe Iisus Hristos cu o inimă caldă, cu o minte trează, plină de recunoștință și cu un suflet iubitor? Oare câți Irozi nu-I stau împotrivă cu hule și înjurături?

Câți vrăjmași nu ridică diavolul patimilor împotriva unui suflet curat de creștin care tocmai s-a născut și vrea să trăiască și să se hrănească din laptele credinței adevărate, căutându-l să omoare, să nu omoare, să-l distrugă prin fel de fel de vicleșuguri și răutăți?

Câtă tulburare face diavolul într-o casă unde se naște un astfel de creștin? Ce mari sunt răutățile și dușmăniile pornite împotriva credincioșilor adevărați, împotriva acestor suflete născute din Cuvântul lui Dumnezeu, din Duhul cel de viață dătător”. În continuarea omiliei, părintele Măriuța a evidențiat ce înseamnă pentru creștini Nașterea Domnului: „Odată cu nașterea Domnului Hristos, se schimbă toate în lume, pentru că El a venit să ne arate calea fericirii, să ne învețe Adevărul, să ne lumineze mintea ca să câștigăm fericirea veșnică în viața de veci. Pentru aceasta s-a coborât Fiul lui Dumnezeu la neamul omenesc și a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; Eu sunt Păstorul cel bun, care-Mi pun viața pentru oile Mele; Eu sunt lumina lumii, Eu sunt Ușa; prin Mine, de va intra cineva, se va mântui; Eu sunt Învățătorul vostru, să nu aveți alți învățători !» (…) Cu cât mai mult trebuie să ne bucurăm noi că ne-am născut în vremea adevărurilor credinței, a Mielului lui Dumnezeu, ce este mai presus de orice învățător și filozof pământesc, care a zis: «Eu am venit ca lumea viață să aibă și mai mult să aibă», adică unde sunt Eu și voi să fiți lângă Tatăl, la fericirea veșnică. De aceea, cântau îngerii la nașterea Sa: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace!»”. Înainte de sfârșitul Sf. Liturghii, părintele Petru Munteanu a vorbit despre frumusețea perioadei în care ne aflăm și a www.haicunoi.com

60 făcut referire la bucuria nașterii: „Suntem într-o perioadă deosebit de frumoasă, este o perioadă de trecere, pe-trecere, perioadă ca o punte de diamant, pe care noi pășim. Perioada de la Nașterea Domnului până la marea sărbătoare a Botezului Domnului… Suntem într-o stare a sărbătorilor, este un timp-sărbătoare, de fapt, să țineți minte ce vă zic, creștinismul este în esența lui religia sărbătorii. Creștinismul este civilizația sărbătorii, această civilizație a sărbătorii se trăiește doar în Biserică. Pășim pe această punte de cleștar, de nestemate duhovnicești, până la Botezul Domnului, iar mai apoi vom continua să trăim în acest timp-sărbătoare întreg anul. Totul stă în putința noastră să descoperim sărbătoarea.

Noi astăzi observăm un atentat la sărbătoare, astăzi, suntem sufocați sau sugrumați în fel și chip duhovnicește, ni se propune astăzi o respirație asmatică , astăzi , se caută să se smulgă din ființa noastră lumina caldă și blândă a sărbătorii.

Sărbătoarea este această trăire a noastră în Dumnezeu, este Nașterea lui Hristos în noi. Știi ce se întâmplă astăzi, astăzi nu mai știm să naștem sărbătoarea. Maica Domnului care a născut pe Pruncul Iisus sau maicile care nasc copii buni, îi nasc din multă sănătate, din multă sau preaplină iubire și din mult dor de cineva, de-al avea pe cel pe care-l iubesc alături, așa apare pruncușorul, odorul maicii creștine. Deci, mama naște pruncul din dorul de-al avea alături pe cel pe care-l iubește, și apare pruncul ca prezență a celui doritiubit. Și noi toți suntem invitați să naștem sărbătoarea, din dor de Dumnezeu, să naștem din noi pe Dumnezeu. Este chemarea sau vocația duhovnicească a sărbătorii pe care o putem doar așa trăi prin naștere, sau pierde… Astăzi fiecare «naște» Crăciunul lui, unii nasc din sacoșa plină de la piață sau Mall. Adevăratul Crăciun se naște matern, poate de aceea cuvântul suflet, pe care eu l-aș dori verb, este un substantiv neutru, care ne permite tuturor să intrăm în starea maternă a nașterii sărbătorii, a nașterii Crăciunului.

Nașterea lui Hristos poate să devină o stare a noastră și Hristos se poate Naște în noi, când noi dorim să îl avem pe Dumnezeu cu noi, în noi Născut. Tragedia noastră este că omul nu mai știe www.haicunoi.com

ce își dorește. Ideea este ce naștem, naștem o sacoșă la alimentară, un cărucior plin cu conserve sau naștem pe Dumnezeu. Aceasta este dilema noastră existențială. Când naștem pe Dumnezeu trăim această iubire în noi și trăim sărbătoarea.

De aceea, astăzi mai mult ca oricând durerea noastră este că nu mai știm să naștem pe Hristos.

S-a cântat la strană și la cor atât de frumos, «Astazi s-a născut Hristos / Mesia chip luminos», și nașterea aceasta a lui Hristos, în noi cu noi, este un travaliu, este o stare de bucurie, de iubire în Dumnezeu”.

Noaptea de trecere dintre ani este momentul în care facem bilanțul, duhovnicesc și material, al anului vechi și deschidem ușa anului nou. Este timpul când mulțumim pentru învățăturile pe care ni le-a adus 2017 și în ne punem toate speranțele în Noul An, 2018, pe care îl dorim mai bogat în împliniri, mai înalt în aspirații și încununat de bucurie și generozitate cu oameni dragi alături.

Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu i-a invitat pe credincioși să ia parte la rugăciunile de mulțumire către Dumnezeu, Te Deum la Anul Nou, ridicate în noaptea dintre ani: „Vă invităm să petrecem Revelionul împreună, dar dăm ceasul un pic mai devreme, la ora 10 seara, ca să avem timp să ne facem și canonul pentru marea sărbătoare, pășind pe podul de cleștar, sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare. Este Liturghie Hai cu noi - Retrospectiva 2018

61 mare, Sfânta Liturghie a Marelui Sfânt Vasile, născător de duhovnicie și de Hristos. Pe puntea aceasta a sărbătorilor, pe care noi pășim e bine să trăim, și să înțelegem sărbătoarea și Nașterea lui Hristos, ca un Dor și o Iubire care naște continuu și face posibilă prezența lui Dumnezeu în noi, în viața noastră. Sărbătoarea nu are nimic cu automatismele, clișeele tehnicii.

Hristos Domnul vine cu cel mai mare dar, darul fericirii sau al bucuriei. Vedeți…? Acolo în iesle, atunci ca și acum nu a fost o naștere tristă, supărată, chinuită, ci Hristos când s-a născut a adus bucuria și a trăit bucuria. A fost fericit ca un Dumnezeu. A fost cel mai fericit prunc. Nu exista

Dumnezeu nefericit. Așa cum și noi, când trăim sărbătoarea Nașterii Domnului, trăim adevărata bucurie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim sărbătoarea, în așa fel cum numai sărbătoarea știe și poate să ne facă bucuroși și să ne înveșnicească. Rugăm ca Milostivul Dumnezeu să ne ajute, să nu pierdem sărbătorile… și în starea aceasta de sărbătoare să trăim Nașterea Domnului”.

Brîndușa Dediu

www.jurnalspiritual.eu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

62

Recunoștință și mulțumiri aduse Bunului Dumnezeu la trecerea dintre ani Mihai Măriuța.

Această slujbă constituie un bun prilej de a solemniza în cultul public momentul trecerii dintre ani, de a mulțumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe și de a aprofunda înțelesurile praznicului împărătesc de la 1 ianuarie.

La fel ca în toate bisericile și mănăstirile din Patriarhia Română, în noaptea dintre ani, la Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești a fost oficiat Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoțit de rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut și rugăciuni la intrarea în noul an. În această noapte de trecere, zeci de credincioși s-au reunit în biserica păstorită de părintele Petru Munteanu, cu linişte și bucurie sufletească, pentru a înălța în gând de rugăciune mulțumire pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat și pentru a primi binecuvântare pentru noul an calendaristic.

Părintele Petru Munteanu a oficiat slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, urmată de rugăciunea de mulţumire, însoțit fiind de părintele Ioan

La doar câteva minute distanță de anul civil 2017, într-un spațiu al credinței și bucuriei sufletești, toți cei prezenți și-au împărțit zâmbete curate și îmbrăţişări sincere și au primit, din partea părintelui Petru Munteanu, fructe și prăjituri pentru a îndulci și mai mult trecerea dintre ani.

Brîndușa Dediu

Am pășit în Noul An civil cu Sf. Ierarh Vasile cel Mare „Să înduhovnicim timpul vieții noastre, să sporim în înțelepciune și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, adică să arătăm în jurul nostru lumina credinței, a faptelor bune și mai ales iubirea milostivă”, Preafericitul Părinte www.haicunoi.com

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Luni, 1 ianuarie 2018, părintele paroh Petru Munteanu, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Biserica „Sf. Hai cu noi - Retrospectiva 2018

63 Voievozi” din Săvinești, cu ocazia sărbătorii „Tăierea împrejur cea după trup a Domnului”, a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi mama sa, Sfânta Emilia, avându-i alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța și arhidiaconul Calinic Savin.

Cu emoția trecerii în Noul An civil, oamenii de bună credință au pășit în anul 2018 cu încrederea că dorințele sau aspirațiile lor prind contur în lucrarea lui Dumnezeu.

Astfel, numeroși credincioși ai Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești au fost prezenți la Sfânta Liturghie, închinată sărbătorii „Tăierea împrejur cea după trup a Domnului și Sf. Ier. Vasile cel Mare”, încă de la primele ore ale zilei noului an.

Dacă ne uităm în calendarul creştinortodox, vedem că la 1 ianuarie sărbătorim: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi pe Sfânta Emilia, mama sa, în paranteză fiind trecut Anul Nou şi slujba care se face la început de an, Te Deum. În prim planul zilei de 1 ianuarie stă sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului. Părintele profesor Ene Branişte ne spune că este cel de-al doilea praznic împărătesc, urmând firul istoric al vieţii Mântuitorului. Această sărbătoare este Hai cu noi - Retrospectiva 2018

rânduită de Biserică în amintirea Tăieriiîmprejur a Domnului nostru Iisus Hristos, la 8 zile de la Naşterea Sa, potrivit rânduielilor Legii Vechi și a fapului că în această zi Pruncul Sfânt a primit numele de Iisus (Luca 2, 21). De aceea în practica Bisericii noastre, la 8 zile de la naşterea unui copil preotul îi citeşte rugăciunea de punere a numelui. În al doilea rând, în ziua de 1 ianuarie Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Vasile, marele arhiepiscop al Cezareei Capadociei, trecut la Domnul la 1 ianuarie, în anul 379. A fost unul din cei mai mari sfinți ierarhi pe care i-a avut creștinătatea: un adevărat ierarh, un iscusit organizator al vieții bisericești și călugărești, un neînfricat mărturisitor și apărător al credinței celei adevărate, un nobil prieten și ajutător al săracilor din vremea lui, un venerabil ascet și sfânt, un vestit cărturar și cuvântător bisericesc și unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii din toate timpurile, care a fixat în scrierile lui nepieritoare cele mai de frunte și mai adânci adevăruri de credință ale Ortodoxiei. Pentru cinstirea lui în ziua de 1 ianuarie se oficiază în biserici Liturghia care îi poartă numele.

O a treia semnificație a acestei zile este dedicată Anului Nou civil.

Sfânta Liturghie din prima zi a Noului www.haicunoi.com

64 An a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu împreună cu arhidiaconul Calinic Savin, care slujește la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, și părintele Ioan Măriuța, de la parohia „Sf. Ilie Testiveanul” din Valea Timocului, Serbia.

Părintele arhidiacon Calinic Savin, a împărtășit celor prezenți pericopa Evanghelică, iar părintele Ioan Măriuța a amintit de sfinții care fac parte din familia Marelui ierarh, de activitatea sa filantropică și de Vasiliade, dar și despre scrierile numeroase ale Sfântului Vasile: „Sfântul și Marele Ierarh Vasile s-a născut dintr-o familie sfântă, din părinți cu viață sfântă în cetatea Cezareei Capadociei din Grecia, din părinții Vasile și Emilia. Sfântul Vasile a primit o creștere aleasă, celor zece copii ai săi încât patru dintre ei au devenit sfinți mari, care mijlocesc pentru noi din Cer. Biserica noastră Ortodoxă pomenește șapte sfinți care s-au ridicat din această familie, și anume: Sf. Macrina, bunica Sf. Vasile, părinții săi Vasile și Emilia, Sfânta Macrina, sora cea mai mare a Sf. Vasile și cei trei frați mari episcopi, Vasile, Grigorie de Nyssa și Petru al Sevastiei. Dintre toți, Sfântul Vasile, podoaba familiei și perla cea scumpă a creștinătății s-a deosebit de ceilalți copii, întrecându-i cu sfințenia, cu adâncul înțelepciunii și cu bogata revărsare a harului. Aprins de dorul de a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu și de râvna înțelepciunii celei mai înalte, a vremii, care era filozofia, Vasile a fost trimis, de tânăr, mai întâi în www.haicunoi.com

Cezareea, apoi în Constantinopol și de aici, în Atena, cetatea înțelepciunii elinești de pe atunci.

Este de prisos să mai amintim ce fel de viață ducea aici Sfântul Ierarh Vasile. Împreună cu preaiubitul său prieten, Grigorie Teologul, ajunseseră la curăția minții și fiind dăruit cu înțelepciune, întrecuse și pe dascălii săi. Deci străbătând toată știința omenească și înțelegând că cea mai înaltă filozofie este gândul morții, a fost îndemnat de Duhul Sfânt să plece din Atena și să se ducă spre locurile sfinte, ca să se închine la Mormântul Domnului. A primit botezul în apele Iordanului, împreună cu Iodul, dascălul său, apoi vizitând toate mănăstirile și locurile pustnicești din Palestina și Egipt, s-a reîntors în patria sa. De aici, nu după multă vreme, s-a dus în părțile Pontului, unde întemeind o mănăstire de călugări, a petrecut în cele mai aspre nevoințe, timp de patru ani. Acolo s-a adâncit în meditarea Sfintelor Scripturi, a deprins toate regulile aspre ale vieții pustnicești, a gustat din dulceața rugăciunii, a privegherilor, dar și a liniștii.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Munteanu a menționat în cuvântul rostit către cei prezenți în sfânt lăcașul de cult: „Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi în Noul An, Noul An administrativ. Astăzi îl sărbătorim și pe Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și astăzi îi prăznuim pe credincioșii și credincioasele care poartă acest frumos nume de Vasile și Vasilica. Astăzi, după rânduiala neamului nostru românesc, se Hai cu noi - Retrospectiva 2018

65 sorcovește, drept urmare, vom sorcovi toți credincioșii.”

„Primiți cu sorcova ?

Sorcova de sorcovit Fă-l pe omul necăjit Într-o clipă fericit.

Pe fricos Fă-l curajos.

Pe bolnav Fă-l sănătos.

Pe cel mic Fă-l voinic!

Pe supus Ridică-l sus!

Fă-l tu darnic pe zgârcit.

Pe părinți Să-i faci cuminți, Pe bunici, de poți și știi Fă-i măcar un ceas copii, Iar pe noi, copiii mici Să ne faci un ceas bunici.

Sorcovă de-a-ndoasele Alungă ponoasele De prin toate casele!

La mulți ani!

C-am isprăvit Sorcova de sorcovit.”

Totodată, părintele i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, iar credincioșii s-au alăturat corului bisericii, cântând sărbătoriților tradiționalul Hai cu noi - Retrospectiva 2018

„La mulți ani!”.

Din cele 29 de troițe ridicate în parohia păstorită de părintele Petru Munteanu două dintre ele își sărbătoresc hramul la sărbătoarea Sf. Ierarh Vasile cel Mare. Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh, avându-i alături pe preotul Ioan Măriuța și preotul Mihai Meraru, însoțiți de credincioși, au săvârșit slujba de hram la troițele ridicate de familiile Vasile şi Tinca Plăcintă, de care, în prezent, se îngrijește familia domnului Marius Nicolae Pristavu și la cea ridicată de familia Roman Săvel. În cuvântul de învățătură, adresat credincioșilor la una dintre troițe, cea de care se îngrijește fam. Pristavu, părintele Petru Munteanu a menționat: „Troița aceasta, închinată Sf. Vasile cel Mare ne sfințește și ne luminează pe noi, pe toți. Ne arată drumul către cer, când ajungem la acestă troiță ne închinăm cu evlavie și cu credință. Când un credincios trece pe lângă troiță și se închină în fața acesteia și privește la Sf. Vasile cel Mare, privește cu prietenie, credință și evlavie în Dumnezeu. Pleacă apoi pe drumul său, către casă, cu grijile care-l însoțesc, dar nu pleacă singur de aici, ci pleacă cu Sf. Vasile cel Mare. Aceasta este taina ascunsă pe care spațiul troiței ni-l descoperă. Felicităm pe cei care, astăzi, au păstrat această rânduială de hrămuire, vecinii, cei care se află împrejurul acestei troițe.”

www.haicunoi.com

66 Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legatură cu basileos, „rege”, „împărat”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile, cu prescurtarea populară Sile.

Din totalul celor 587.327 de români sărbătoriţi de Sfântul Vasile, 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei. Cele mai multe românce care îşi sărbătoresc onomastica în prima zi a anului, respectiv peste 83.000, poartă numele Vasilica, alte 1.800, pe cel de

Vasilca, peste 900 se numesc Sica, iar 528, Vasila. Dintre bărbaţi, 478.715 se numesc Vasile, circa 20.000, Vasilică, iar alţi peste 1.100 au numele Silică, Sile, Vasi sau Sică.

Alături de nume precum Ion, Gheorghe sau Dumitru, numele de băiat Vasile este unul dintre numele cunoscute ca pur românești și cu vechime pe teritoriul țării noastre.

Brîndușa Dediu

„Botezul Domnului – Sărbătoare de restaurare a creației întregi” „În Taina Sfântului Botez se pregăteşte începutul învierii oamenilor, mai întâi învierea sufletului din păcat, prin credinţă, viaţă curată şi fapte bune, iar apoi, la Învierea cea de obşte, şi învierea trupului din stricăciune, pentru a trăi veşnic în iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, legătura tainică între Botezul din Biserică şi începutul intrării omului în Împărăţia cerurilor este conţinutul cel mai profund al Tainei Sfântului Botez. Nimeni nu poate intra în Împărăţia cerurilor dacă nu se naşte din apă şi din Duh în Biserică”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Botezul Domnului sau Boboteaza, din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan, celebrată de creştini pe 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Sărbătoarea Botezului Domnului, numită şi Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Ea are o semnificaţie deosebită pentru viaţa creştină, deoarece nimeni nu poate deveni creştin fără Botez.

La această sărbătoare, a Botezului Domnului, s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este www.haicunoi.com

întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. Tot atunci, Hristos Domnul S-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Părintele paroh Petru Munteanu a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, alături de părintele arhidiacon Calinic Savin. La ceremonie au participat numeroși credincioși, atât din Săvinești, cât și din alte localități. După cum ne spune tradiția, ziua Bobotezei e o zi cu ger cumplit! Dar azi, 6 ianuarie 2018, crucea de gheață care se construia de către consilierii parohiali a fost înlocuită cu una de busuioc.

După rostirea pericopei Evanghelice, părintele paroh a adresat un cuvânt de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

67 învățătură, tâlcuind Sfânta Evanghelie și a subliniat importanța acestei sărbători: „Sărbătoarea de astăzi, în esența ei, este o sărbătoare cosmologică. Este o sărbătoare de restaurare a creației întregi. Ziua de astăzi ne leagă de Cartea Creației, când Dumnezeu creează totul. Hristos Domnul prin întruparea și botezul asumat în umanitatea Sa fără de păcat, purtând însă afectele păcatului restaurează creația întreagă, restaurare desăvârșită în mod plenar prin Slăvita Sa Înviere. După cum, Sfântul Duh la marea sărbătoare a Cincizecimii va curăți și resfinți întregul Cosmos. Suntem astăzi la ospățul și în bucuria Sfintei Treimi. Primii părinți ai neamului omenesc, au căzut prin păcatul neascultării, ei s-au rupt de legătura, de comuniunea lor cu Creatorul. De atunci și până la întruparea Domnului, creația întreagă a suspinat, ea cade și decade împreună cu întreaga umanitate, așteptând pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Hristos Domnul prin întruparea Sa, și-a asumat umanitatea noastră și odată cu ea toate urmările păcatelor ce au fost și vor fi. Iată, Mântuitorul luând trupul nostru îl duce către Iordan, adună în acestă stare cosmosul întreg și sărbătoarea de astăzi. Botezul pocăinței, pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl propovăduia, fiind starea de schimbare a minții, stare în care vedem că totul atârnă de Dumnezeu, de Mila Lui. Doar în starea de pocăință se deschid cerurile. Doar în această stare se sfințesc apele.

Apele sfințite vor vindeca cosmosul întreg, natura întreagă, tot ce este creat. Așa vom înțelege că slujba de sfințire a Aghezmei Mari de astăzi nu o

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

face doar episcopul, preotul cu diaconii slujitori.

Slujba se face împreună cu toți credincioșii, credincioși care cu o zi înainte au postit un Post Teopatic, un post împreună cu Hristos care vine să primească botezul de la Ioan Botezătorul, Postitorul sau Ascetul prin excelență.

Vă îndemn astăzi să ne rugăm împreună, în această măreață zi de restaurare a Cosmosului întreg. Rugăciunea noastră de acum devine rugăciunea întregului neam de care ținem, după cum în sfințirea sau în căderea noastră, vom aduna tot neamul nostru.

Sfințirea întregii creații ține de sfințirea umanității. Noi înțelegem prin creație tot regnul vegetal și animal, tot pământul și tot cerul înstelat, toată lumea văzută și nevăzută. Poate nu întâmplător cuvântul «lume» vine din latinescul «lumen» care înseamnă lumină.”

La Bobotează, apa se sfinţeşte printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt, motiv pentru care se numeşte Agheasmă Mare. În restul anului, când apa se sfinţeşte doar printr-o unică invocare a Duhului Sfânt, avem Agheasmă mică. Se spune că Agheasma Mare este o apă tămăduitoare şi nu este folosită decât în situaţii dificile de boli sau probleme grave, iar noi când gustăm aceasta apă ne sfințim, ne vindecăm de boli sufletești, de patimi, de păcate și ne eliberăm de ispitele duhurilor rele. Această apă se păstrează într-un vas curat și se folosește timp de 8 zile în fiecare dimineață și se ia înainte de anafură.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele www.haicunoi.com

68 paroh Petru Munteanu, alături de ierodiaconul Calinic Savin, a oficiat Slujba Sfințirii Apei celei Mari, și, conform tradiției, părintele paroh a înconjurat biserica și i-a stropit cu apă sifinţită pe credincioşii care au aşteptat acest moment. Înainte de a pleca spre casele lor, toți cei care au participat la slujbă au primit o sticlă de Agheasmă mare, câte un colăcel și un pahar de vin fiert, ceea ce face parte dintr-o tradiție, care se repetă an de an la slujba de sfințire a Agheasmei Mari, în cadrul parohiei „Sfinții Voievozi” Săvinești. Prin grija părintelui Munteanu au fost pregătiți 800 de colăcei și peste 600 de sticluțe cu Agheasmă mare.

Agheasma mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea Botezării Domnului de Ioan în Iordan. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe nemâncate, înaintea anafurei, iar atunci când credinciosul se împărtăşeşte, după aceasta. Timpul când se consumă este din Ajunul Bobotezei, până la Odovania praznicului. „Când Mântuitorul Se botează, cerurile se deschid şi Duhul Sfânt coboară peste umanitatea lui. Aceasta înseamnă că şi atunci când se botează un om, adult sau copil, în Biserică, cerurile se deschid şi harul Duhului Sfânt introduce pe om în viaţa Sfintei Treimi.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Când un copil este botezat, nu doar copilul respectiv primește binecuvântare, ci și familia întreagă, precum și nașii de botez sau părinții spirituali ai acestuia, pentru că Botezul nu este doar un eveniment personal, ci și unul comunitar. Astfel, Botezul este un izvor de mare bucurie pentru familie, pentru parohie şi pentru Biserica întreagă, sobornicească.

Când se botează copilul, în aceeaşi zi el primeşte şi Taina Mirungerii, rostindu-se formula: „pecetea darului Sfântului Duh”. Atunci www.haicunoi.com

copilul botezat primeşte o mulţime de daruri duhovniceşti spre a fi cultivate, iar apoi el, mergând la biserică împreună cu mama, tata şi cu alţi copii, creşte duhovniceşte în iubirea de Dumnezeu şi de Biserică. Totodată, în aceeaşi zi în care copilul primeşte Botezul şi Mirungerea, în mod obişnuit la vârsta de 6 săptămâni, el primeşte şi Sfânta Taină a Euharistiei.

Toate acestea s-au întâmplat astăzi, de Bobotează, și pentru familia Sava Petru și Alina Dumitrița, care și-au creștinat micuța, Anastasia Sava, părinții spirituali ai Anastasiei fiind Iștoc Paul împreună cu soția, Geta, și fiica lor, Andreea. Momente unice și emoționate pentru cei implicați în Taina Botezului, Anastasia fiind primul copil creștinat de familia Iștoc.

Din punct de vedere creștin, ziua botezului este mai importantă decât cea a nașterii din pântecele mamei. Vorbim despre două nașteri: una în maternitate și una în Biserică. Prima este după trup, pentru viața pământească și pentru această lume, iar a doua este după duh, pentru viața veșnică, pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

Brîndușa Dediu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

69

„Întoarceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!” „Rostul venirii Sfântului Ioan la Iordan pentru a propovădui şi a practica botezul pocăinţei era mai mare decât simplul botez, şi anume, trebuia să arate mulţimilor lui Israel pe Iisus din Nazaret nu ca fiind El fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat. El mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus Hristos. Evanghelia ne arată că Iisus a venit la Ioan ca să fie botezat, iar Ioan a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii». Prin aceasta Sfântul Ioan Botezătorul arată că Iisus, Care vine să fie botezat, nu are nevoie de botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, pentru că El este fără de păcat, ci mai mult, El va ridica păcatul sau păcatele lumii.

Adică, atunci când este folosit singularul, înseamnă că va izbăvi, va vindeca natura omenească din starea ei de păcătoşenie, din neascultare de Dumnezeu şi de înstrăinare de El. Când se spune «păcatul lumii», la singular, înseamnă păcatul neascultării oamenilor faţă de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare păcat. Toate celelalte sunt forme derivate ale păcatului neascultării”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Credincioșii din Parohia „Sf. Voievozi” Săvinești, județul Neamț, au participat la slujba Soborului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

Dând citire fragmentului Evanghelic și meditând asupra textului, părintele Petru Munteanu a început omilia prin a evidenția Hai cu noi - Retrospectiva 2018

faptul că Sf. Ioan a fost un mare ascet sau un mare postitor: „Mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem astăzi la marea sărbătoare a Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Este sărbătoarea de după ziua cea mare a Bobotezei, zi de sfințire a apelor, zi de restaurare a creației întregi, prin Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea care se continuă împreună cu sărbătoarea Bobotezei. Suntem într-o stare de restaurare sau de vindecare a naturii întregi, a creației. Ca să înțelegem sărbătoarea de astăzi, e bine să întoarcem paginile istoriei umanității și să ajungem la Cartea Genezei, la Cartea dintru început a Sfintei Scripturi. Acolo aflăm că primii părinți ai neamului omenesc, Adam și Eva, au căzut din Rai prin nepostire, sau prin neascultare, nepostirea însemnând lipsa ascezei, sau lipsa dorului de Dumnezeu. Noi, uneori, socotim postul ca fiind doar o simplă reținere de la alimentele de dulce, dar postul în esența lui, înseamnă un dor de Dumnezeu, înțelegi postul dacă ai fost îndrăgostit vreodată când având gândul la persoana iubită nu îți mai vine să mănânci, sau când pierzi sau te desparți pentru o vreme de cineva drag… Post este atunci când omul este preocupat de ceva, iubește pe cineva și în iubirea lui uită să www.haicunoi.com

70 mănânce… Ești așa de preocupat de ceva, încât ai uitat să mănânci. În esența lui, aceasta înseamnă postul. Să fii atât de prins de dorul de Dumnezeu, atât de prins de a fi cu Dumnezeu, încât să uiți de mâncare. Să postești în dor de Dumnezeu. În starea aceasta de dor de Dumnezeu, trăim postul sau postirea. Prin nepostirea primilor părinți, prin lipsa acestui dor de Dumnezeu, prin gândul lor spre cele stricăcioase și vremelnice, spre cele trecătoare, căzând în ispita vrăjmașului, a căzut întreaga umanitate, dar și întreaga creație. Ne spune Sfântul Efrem Sirul, ne spun Sfinții Părinți, că natura întreagă s-a răzvrătit împotriva Regelui ei, care era Adam. Zice Sfântul Efrem Sirul în frumoasa carte a Filocaliei că: «Vântul n-a mai dorit să mai adie, izvoarele să curgă, soarele să răsară», a fost un cutremur și o revoltă a Creației și a creaturilor împotriva lui Adam și împotriva Evei. Împreună cu căderea primilor părinți, a căzut întreaga Creație, întregul Cosmos, cosmos în limba greacă înseamnă ordine. Iată că pregătește întruparea Domnului Iisus Hristos, un mare ascet sau un mare postitor, Sfântul Ioan Botezătorul, marele ascet sau postitor prin excelență. El n-a avut nimic pentru el, era atât de postitor și de postit, încât, spune istoria biblică, că Salomeea, când a dorit să-i taie capul și a cerut de la Irod capul Sfântului Ioan Botezătorul era curioasă să vadă dacă are sânge în el. Sfântul Ioan era uscat prin post și prin rugăciune, era o flacără vie… El era îmbrăcat doar cu o haină din piele de cămilă, și el trăia postul prin excelență, nu avea nimic pentru sine, era într-un dor continuu de Dumnezeu. El a chemat întruparea lui Hristos, el a făcut posibilă venirea lui Hristos printre noi, el, care în dor de Dumnezeu, uita să mănânce… Trăia în dor de Dumnezeu, trăia îmbrățișarea lui Dumnezeu. Sunt oameni care postesc și se împărtășesc doar cu Sfânta Liturghie. Avem în Sfântul Munte sfinți care țin neamul omenesc în rugăciune și se împărtășesc doar la Liturghie!

Postirea aceasta în dor de Dumnezeu este adevărata postire! Postirea aceasta în gândul și dorul de Dumnezeu… Ei bine, pregătește venirea la Iordan, prin Botezul Pocăinței, marele ascet pe care astăzi îl celebrăm, îl serbăm pe Sfântul Ioan www.haicunoi.com

Botezătorul. Acest Sfânt Ioan Botezătorul vorbește despre un botez al pocăinței”.

În continuarea cuvântului său, părintele Petru Munteanu a explicat semnificația botezului pocăinței: „Ce înseamnă Botezul Pocăinței pe care-l ia Hristos, în umanitatea Lui și prin umanitatea Lui, noi toți am intrat în botezul pocăinței, noi cei care-L mărturisim pe Hristos și credem în Slăvita Lui Înviere? Botezul pocăinței pe care-l exprima Sfântul Ioan Botezătorul era să ne schimbăm mintea, așa cum spunea Sf. Ioan Botezătorul și aceasta ne va spune și Hristos Domnul. Cum să ne schimbăm mintea? Să ne schimbăm mintea, spunea Sf. Ioan Botezătorul, mintea sau felul în care noi să vedem că totul atârnă de Dumnezeu.

Totul este de la Dumnezeu. Toată viața noastră este în Dumnezeu! Nu este nimic fără Dumnezeu, nu trăiește nimic, nu ființează nimic, nu lucrează nimic decât în Dumnezeu, aceasta înseamnă pocăința. «Pocăiți-vă, fraților!» adică «Întoarceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!». Lumină în care Dumnezeu este în toate prin harul Său și în care El lucrează cu harul și cu binecuvântarea Sa asupra întregii Creații, nu numai asupra omului. Și cel mai mic pui de pasăre și ultima floare sau boboc de floare ce se arată nouă și steaua care strălucește pe bolta cerului este în lucrarea lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Și bătaia de inimă a noastră, și respirația, și aerul, și ploile, și soarele, și lumina, și vânturile, toate sunt în harul sau darul lui Dumnezeu, spunea Sfântul Ioan Botezătorul. Treziți-vă, intrați în pocăință!

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

71 Nu înțelegea lumea pocăința, cum nici astăzi nu o înțelege… Ne-au furat cuvântul acesta, pocăința, unii care se cheamă pocăiți. Noi le spunem păcăliți. Pentru că pocăința nu înseamnă să lași Biserica, ci pocăința înseamnă să trăiești Biserica.

Pocăința nu înseamnă să lași pe Maica Domnului și Sfinții, să lași postul și rugăciunea, să lași Sfânta Împărtășanie, Sfânta Cuminecătură, Sfânta Spovedanie ci să trăiești starea aceasta, luminată în Biserica Lui Hristos. Pocăința este starea omului în Hristos și-n Biserică. Pocăința este Ortodoxia.

Să-nțelegi că atunci când dorești să intri-n pocăință, înseamnă că intri în îmbrățișarea Sfântului Ioan Botezătorul și mergi cu Hristos!

Botezul pocăinței este spovedania noastră, este botezul lacrimilor, este întoarcerea la Dumnezeu, este Nașterea noastră continuă, pentru cuminecare, pentru Sfânta Împărtășanie. Înțelegem, deci, acum, altfel pe Sf. Ioan Botezătorul, altfel înțelegem postul”.

Părintele Munteanu a vorbit și despre importanța comunicării și comuniunii, care în zilele de astăzi s-au risipit: „Ne spune Sfânta Evanghelie că Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a atins capul și l-a botezat pe Hristos, a atins creștetul Celui de neatins! A atins umanitatea și într-însa a întâlnit pe Dumnezeu Cel Întrupat, Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului și odată asumat botezul acesta al pocăinței în umanitate, se restaurează Creația întreagă! Noi, la sfințirea Aghiezmei celei Mari, împreună cu rugăciunea se sfințește cosmosul întreg! Pentru că întorcându-ne la Dumnezeu, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

intrăm în comuniune cu totul! Noi nu suntem niște cartofi într-un sac, noi comunicăm între noi mai presus de cuvânt. Comunicăm prin rugăciune. Noi comunicăm cu tot ce ne înconjoară! Numai c-am uitat limbajul acesta, al comunicării și al comuniunii pentru că nu ne mai rugăm! Orice agresiune făcută asupra vreunei făpturi, asupra unei creaturi a lui Dumnezeu, prin violență și lăcomie, prin necomuniune este un atentat împotriva Creatorului! Lăcomia aceasta vădită a lumii care, astăzi, prin nepostire, apasă asupra noastră, este un atentat la creație și împotriva Creatorului! Ați văzut cum se cresc astăzi animale în marile centre zootehnice? Din lăcomie și nepostire umană, cum sunt îndopate gâștile cu furtunul, încât să crească ficatul mare, de gâscă, porcii cum sunt injectați și plini de hormoni, animalele, viței să crească într-un an cât în trei?

Acesta este un atentat la creatură și la Creator!

Noi, prin nepostire, cădem în întuneric! Cădem în liturghiile Anticristice! Noi, prin liturghiile acestea împotriva creaturilor ne depărtăm de Creator!

Noi asistăm astăzi la un atentat împotriva Creației! Prin nepostire! Noi, astăzi, uităm de comuniunea prin rugăciune! Rugăciune care comprimă timpul și spațiul. Atunci când mama sau bunica care se roagă adună-n ea și-n rugăciunea ei tot neamul ei… Când bunica ține postul, și a ajunat de Bobotează, ea a postit pentru tot neamul ei! Astăzi, tu, când ai venit la Biserică, ai venit cu tot neamul tău, cu viii și cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice și i-ai sfințit pe toți, și l-ai ridicat, după cum, la fel, poți să-i cobori și să-l dărâmi prin nepostire sau uitare de Dumnezeu. Iubiți credincioși și credincioase, trecem printr-o mare dramă, este drama uitării a ceea ce suntem și la ceea ce suntem chemați!”.

La mulți ani, Ion și Ioana!

Numele Sfântului Ioan Botezătorul îl poartă aproape două milioane de români, 1.420.774 bărbați și 531.197 femei, potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date www.haicunoi.com

72 din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din totalul româncelor, 371.486 poartă numele Ioana, alte 141.000 de femei pe cel de Ionela, 11.290 se numesc Nela, iar 6.726 poartă numele Ionelia.

Dintre bărbații ce își aniversează onomastica cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, 411.149 poartă numele Ion, 514.865 pe cel de Ioan, iar peste 320.000 se numesc Ionuț. Acestora li se adaugă aproximativ 145.000 de români ce poartă numele Ionel, precum și cei peste 26.000 de bărbați ce se numesc Nelu sau Ionică, potrivit Agerpres. În încheierea omiliei sale, părintele Petru Munteanu a felicitat pe toți credincioșii care poartă numele Sf. Ioan: „Iubiți credincioși și credincioase, ce să spunem despre acei care poartă aceste frumoase nume, de Ion și Ioana? Nu putem decât să le spunem că neamul nostru românesc a așezat prin evlavie și credință ca fiecare casă să aibă câte un Ion și o Ioană. Aceștia erau, de regulă, ultimii copii la părinți. Când se mai potolea trupul și intra omul spre post, spre

asfințitul vieții, venea soția și spunea soțului că a rămas însărcinată, mai spre bătrânețe, a venit și Ionel atunci! Lasă-l, să vină! Și Ion și Ioana sunt copiii ultimii, socotiți cei mai iubiți din casă, cei mai năzdrăvani, ce ne-am face fără Ion și fără Ioana? N-ar fi casa frumoasă, n-ar fi viața așezată, iată-i aici unii cu ghiocei la tâmple, alții cu gândul la Ionii și Ioanele pe care-i au în suflete, departe de țară sau de ei… Ce să le dorim? Decât ca să își țină numele lor de Ion și Ioana în suflet, care înseamnă din limba ebraică «Dumnezeu are milă de mine!», «Dumnezeu mă mântuiește!», «Sunt în mâna lui Dumnezeu»! Avem nevoie de cât mai mulți Ioni și Ioane în viață, avem nevoie de cât mai mulți Ioni și Ioane care să pregătească pe Hristos și venirea Lui! De aceea, astăzi parcă prăznuim tot neamul nostru, că mai toți avem în casă câte un Ion și Ioana, o Ionelă și un Ionel. Le dorim celor ce poartă aceste frumoase nume și celor din neamul nostru, ca Dumnezeu să-i blagoslovească, să le dăruiască sănătate, întru toate bună sporire, întru mulți, fericiți și binecuvântați ani!, «Mulți ani trăiască!»”.

Brîndușa Dediu

„Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic” „Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulţumeşte pentru că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune de valori spirituale. Când nu mai mulţumim lui Dumnezeu, nici măcar pentru ajutorul primit de la El spre a ne salva viaţa, ne dezumanizăm complet. Evanghelia de astăzi ne cheamă, aşadar, să ne umanizăm permanent, să devenim cât mai umani, mulţumind lui www.haicunoi.com

Dumnezeu pentru binefacerile Lui şi mulţumind oamenilor prin care Dumnezeu lucrează vindecarea noastră de boală sau izbăvirea noastră dintr-o situaţie dificilă. Prin mulţumire sau recunoştinţă creştem duhovniceşte în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României În toate locaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit astăzi Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al XVII-lea, versetele de la 12 la 19 care ne prezintă Vindecarea celor zece Hai cu noi - Retrospectiva 2018

73 leproşi.

Lepra devorează trupul, îl macină, îl putrezeşte încetul cu încetul. Dar pe lângă că e o boală foarte grea, e şi molipsitoare. De aceea era obiceiul în Răsărit, iar în Ierusalim era legiferat, ca leproşii să fie scoşi afară din cetate. Pentru dânşii nu existau spitale.

Trebuia să locuiască în locuri izolate, părăsite, în morminte goale, în peşteri, în văi ascunse, unde nu pătrundea nimeni, ca să nu vină în atingere cu cineva. Orice atingere de ei însemna molipsire şi intrarea imediată în aceeaşi soartă blestemată.

În cuvântul de învăţătură rostit în Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, părintele paroh Petru Munteanu, a arătat învăţăturile ce reies din fragmentul evanghelic și a început omilia menționând: „Mulțumim Bunului Dumnezeu, care ne-a ajutat s-ajungem astăzi la Sfânta Biserică. Ca să ajungem aici fiecare a făcut un efort, a lăsat căldura de acasă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

și a luat drumul către Sfânta Biserică. Să treci prin zăpadă și frig, ceva te-a făcut să dai prioritate, ceva te-a determinat să lași comoditatea și confortul locuinței și al casei și să iei drumul către Sfânta Biserică. Luând drumul către Sfânta Biserică, noi însă poate nu am știut că odată cu noi, a venit și Hristos. Când ai încuiat ușa sau poarta casei, când te-ai urcat în mașină, când erai pe drum cu gândul la Hristos Domnul, cu gândul la rugăciune, cu gândul la vindecare, Hristos-Domnul a venit cu tine. La fel cum aici, stând în Biserică, în rugăciune, suntem împreună cu Dumnezeu, suntem împreună unii cu alții…” „Biserica a rânduit în această Duminică o Sfântă Evanghelie deosebit de frumoasă, s-a citit dintr-o pericopă care ne vorbește despre vindecare sau despre Mântuitorul Hristos care vindecă. În perioada Mântuitorului Iisus Hristos, în zona Orientului Mijlociu și a Asiei Mici bântuia o boală înfricoșătoare, numită lepră. Și noi avem o leprozerie în părțile Dobrogei, dar poate unii dintre noi nu cunoaștem gravitatea acestei boli, despre boala aceasta înfricoșătoare. Bolnavul de lepră putrezea de viu. Apăreau pe trupul său niște umflături tuberoase acoperite cu niște peri albicioși, care cu timpul deveneau roșiatice, apoi vineții și în cele din urmă bucata aceea din carne putrezea, se descompunea și cădea. Omul vedea cum se descompune pe viu, îi cădeau degetele, urechile, obrazul, părți din trup. Lepra este o boală înfricoșătoare, pentru că este vizibilă, la vedere. Bolnavul de lepră era obligat de comunitate să plece din casă, locul unde el, se presupune, că ar fi avut îngrijire, iubit fiind de rude și prieteni. Leprosul pleca cu boala lui, rămânea singur. Îi lăsa pe toți cei dragi care nu aveau voie să se apropie de el, să-l îmbrățișeze, să-l aline și lua drumul spre leprozerie.

Leprozeriile erau așezate în niște văgăuni, în niște văi adânci care erau bine marcate cu pietre mari, ca niște borne sau pietre de hotar. Oamenii locului știau de ele. Cei bolnavi aflau, între timp, unde sunt leprozeriile. Leprozeriile amenajate în acele văi adânci puteau să fie văzute de pe marginile de hotar. Leproșii se refugiau în peșterile sau cavernele săpate acolo și se www.haicunoi.com

74 hrăneau cu ceea ce primeau de la cei dragi.

Veneau rude, prieteni și așezau pe acele pietre mari de hotar, alimente, fructe, legume. Îi chemau apoi, îi strigau de departe, se îmbrățișau din priviri, își alinau iubirile și dorul. Bolnavii de lepră își ascundeau trupul ciuntit de boală, descompus și greu mirositor prin hainele lor, prin straiele lor, pătate și murdare de puroi, de boala aceasta grea. Ce dramă profundă! Ce durere! Ei bine, leprozeriile acestea erau și locuri unde agresiunea era prezentă. Se întâmplă uneori ca omul, care simte aripa rece și întunecată a morții, sau care simte cum piere sau se descompune, să se lupte pentru fiecare fărâmă de viață.

Leprozeria era un spațiu agresiv, oamenii se adunau în cete, căutau să se susțină, să se poată alimenta, să se poată apăra pentru o vreme. Era o comunitate de oameni bolnavi care căutau să supraviețuiască”, se arată în cuvântul de învățătură al părintelui paroh.

„Totul este să ne dorim! Totul este să nu abandonăm întrebările și rugăciunea către Dumnezeu!” Înaintând în profunzimea textului Evanghelic duminical și meditând asupra fragmentului, părintele Petru Munteanu a explicat ce se întâmpla cu leproșii din acea vreme, precum și dorința celor 10 leproși de a se vindeca și de a merge acasă, la cei dragi: „Presupunem că cineva care a dus mâncare acolo, pentru un bolnav lepros, a strigat spre cel drag de departe și i-a povestit despre www.haicunoi.com

Mântuitorul Iisus Hristos, despre cuvintele Lui. A povestit cineva unui lepros că există un Vindecător, Mântuitorul Hristos, că există cineva care vindecă și tămăduiește rănile sufletului și ale trupului… Cuvintele minunate rostite de Mântuitorul Hristos au vindecat atunci, la fel cum vindecă și acum.

Tot niște răni ale sufletului ne-au adus și pe noi astăzi la biserică. Această sete și foame de ceva, sete și foame care nu poate fi hrănită cu lucrurile stricăcioase, cu lucrurile care pier sau se descompun, setea noastră de Dumnezeu, de rugăciune, setea noastre de bine, de pace, de liniște, de frumos, de iubire… Presupunem că leprosul acela a auzit despre Mântuitorul Hristos de la cineva din afara leprozeriei. Ca să ieși din leprozerie era un act de mare curaj. Leproșii nu părăseau leprozeria pentru că riscau să fie uciși.

Orice persoană bolnavă care-și târa neputința, cu hainele zdrențuite și murdare, cu chipul desfigurat de lepră, era un potențial pericol pentru cei sănătoși. Leproșii întâlniți, care părăseau leprozeriile erau omorâți, nu era nicio pierdere, ei nu aveau nicio identitate, erau nimeni și erau un pericol ce trebuia eliminat.

Leproșii, când ieșeau din leprozerii, aceasta foarte rar, așa cum sunt consemnate în scrierile de atunci, ieșeau în grup. Ei erau obligați să poarte o pelerină lungă până la pământ, care să le acopere și capul și fața, să poarte un toiag care să aibă în vârf un clopoțel. Cu acest toiag trebuiau să bată în pământ, dacă vedeau de departe pe cineva și să strige: «Raca! Raca!» adică «Necurat, bolnav! Necurat, necurat, necurat!». Să strige boala lor, să nu se apropie ceilalți. Pentru că atunci cel care se apropia putea să-i omoare fără nicio problemă, fără nici o remușcare. Ei bine, acest lepros care a auzit de Mântuitorul Iisus Hristos și mai ales, a ascultat despre cuvintele Mântuitorului spuse lui de cineva drag, s- a dus și a spus și altor leproși. Le-a spus despre Hristos, despre cuvintele Sale. Și mulți i-au zis: «Ce, nu ți-e bine aici? Vrei să murim, să ne ucidă cei de afară? Mai bine stăm aici în neputința noastră, stăm aici în leprozeria noastră, ne vedem de rănile noastre, lasă-ne în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

75 pace! Nu vrem să mergem nicăieri!» Și-a spus la unul și la altul, iar în cele din urmă și-a găsit o ceată de încă nouă leproși care au fost mânați de dorul și iubirea față de cei de acasă. Au părăsit leprozeria la revărsatul zorilor cei zece leproși. Cu gândul să-L caute pe Hristos! Dar ce te faci, că atunci nu erau GPS-uri, nu erau telefoane mobile, nu erau SMS-uri, nu erau informații! Unde să-L cauți pe Hristos? Că dacă mergi în față, poate-i în spate, dacă mergi la stânga, poate-i la dreapta!

Unde să-L găsești pe Domnul? Ceata celor curajoși, ceata celor zece leproși care a părăsit leprozeria, a dovedit un act de mare îndrăzneală!

Ei nu știau însă că în momentul în care ei au ieșit din leprozerie să-L caute pe Hristos, și Hristos Domnul a început să-i caute pe ei! Pentru că noi comunicăm, mai presus de cuvânt, prin rugăciune. Poate ți s-a întâmplat și ție să cauți ceva sau să fii preocupat de o întrebare și cineva să-ți dea răspunsul. Să fii frământat de o problemă și cineva să-ți dea soluția. Uite, domnule, cum l-a scos Dumnezeu pe omul acela să-mi spună mie, chiar ce-aveam de făcut, să mă lămurească chiar la ceea ce nu știam. Totul este să ne dorim! Totul este să nu abandonăm întrebările și rugăciunea către Dumnezeu! Au plecat leproșii să-L caute pe Hristos și Hristos a plecat să-i caute pe leproși! Și s-au întâlnit.

Leproșii socoteau și știau că Învățătorul trebuie să fie înconjurat de multă lume. Cu ce emoție și cu ce fior, cu ce bucurie bolnavii de lepră au strigat către Hristos Domnul: «Învățătorule, Doamne, fie-Ți milă de noi! Fie-Ți milă de noi!»

Se spune în popor, în vorbirea de toate Hai cu noi - Retrospectiva 2018

zilele: «Recunoştinţa – floare rară!» – deşi n-ar trebui să fie tocmai rară. Ar trebui să fie, dimpotrivă, foarte deasă. Să se găsească peste tot, pentru că recunoştinţa ar trebui să fie cel mai firesc sentiment în inimile tuturor, ale celor care, într-un fel sau altul, primesc de la Dumnezeu sau de la oameni, de la oricine, un bine, un dar, o vindecare, o atenţie. Dintre cei 10 leproși doar unul și-a arătat iubirea și recunoștința față de Mântuitorul Iisus Hristos: «Ne spune Sfânta Evanghelie că Hristos-Domnul le-a zis atât: Mergeți și vă arătați preoților!» De ce i-a trimis la preoți? Pentru că în perioada aceea preotul era și doctor, era și judecător, multe din activitățile de slujire ale comunității de astăzi sunt derivate sau desprinse din slujirea preoțească. Mergi la tribunal și vezi un judecător. Să știi că uniforma aceea de slujire s-a desprins din slujirea preoțească dintru început. Mergi la doctor, îl vezi în halatul alb. Aceea tot o slujire preoțească.

Preotul constata vindecarea în perioada aceea. Și constatând vindecarea, îl integra în comunitate pe bolnavul vindecat. «Mergeți și vă arătați preoților», spune Hristos Domnul leproșilor. Și leproșii aceia nu s-au revoltat, n-au zis: «Doamne, de ce-ți bați joc de noi? Cum să ne arătăm preoților dacă noi știm și simțim că suntem bolnavi… Că suntem plini de răni și plini de bube. Cum să ne arătăm preoților? Fă-ne ceva, dă-ne ceva, fă un semn!» Nu s-au revoltat, ci au luat drumul către preoți, către locul lor. Ne spune Sfânta Evanghelie că, mergând pe cale, au simțit în trup puterea vindecării, s-au însănătoșit… Cuprinși de acest dor și această iubire față de cei dragi, au alergat, spre casa lor.

Să le spună celor de acasă că sunt bine și s-au făcut sănătoși. Au uitat de Vindecător! Doar cel care a scos leproșii din leprozerie, cel care nu dorea doar vindecarea trupului, ci și a sufletului, s-a întors. El, leprosul căutător de Hristos, de Fiul Lui Dumnezeu, dorea vindecarea sufletului.

Vindecarea sufletului spre care și noi tânjim! El nu era atât de superficial, nu L-a căutat pe Hristos Domnul doar pentru sănătatea aceasta trupească, pentru că timpul spre moarte este peste tot și peste toate. Leproșii, ceilalți nouă www.haicunoi.com

76 vindecați și ei se vor întoarce în pulberea pământului, ca și cei sănătoși, ca și cei bolnavi.

Leprosul care s-a întors a căutat altceva, a căutat Cuvântul vieții veșnice, ceea ce căutăm noi astăzi la Sfânta Biserică. A căutat altceva..., a căutat merindea către Împărăția Cerurilor! S-a întors cu recunoștință să-L asculte pe Hristos, să-L vadă, să-L îmbrățișeze. Ne spune Sfânta Evanghelie că s-a întors cu recunoștință. Acum putea să-L atingă pe Hristos, putea să-L îmbrățișeze și s-a prăbușit cu fruntea la pulberea pământului.

Mântuitorul îl vede, știa despre dorul lui de veșnicie, știa despre dorul lui de Cer, de căutările, frământările lui acolo în leprozerie, știa despre întrebările ce îl frământau despre sensul și rostul vieții…”.

„Evanghelia vindecării celor zece leproși poate fi povestea noastră” În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a vorbit și despre stările care macină sufletul, menționând de „lepra sufletului”: „Ne întrebăm de ce Biserica a rânduit să se citească această frumoasă Evanghelie a vindecării, astăzi, și care este mesajul ei pentru noi? Pentru că și noi am ieșit astăzi din leprozerie, luând drumul către Biserică către Hristos. Noi, astăzi, am plecat din leprozerie. Comunitățile în care noi trăim astăzi sunt niște leprozerii imense.

Lepra sufletului este boala mileniului. Boala aceasta care atacă și mănâncă lumina sufletului… Boala aceasta lucrează unde noi locuim, lucrăm, vorbim, ne manifestăm zi de zi.

Lepra sufletului se întinde ca o pecingine, ca o www.haicunoi.com

plagă și ca un întuneric mare, care se așează peste toți și peste toate. În leprozeriile moderne sunt bănci imense, mall-uri mari, sclipici mult și reclame agresive despre tot și toate. În marele târg al lumii, se vinde totul, se cumpără totul, dar nu vorbește nimeni despre Hristos, nimic despre Învierea Sa, nu Îl mărturisește nimeni sau Îl caută! Nimic despre sensul și rostul vieții! Totul este disperare, totul este luptă, totul este competiție, totul este ambiție, totul este răutate, totul este răzbunare, totul este nesomn din grija altuia, totul este o leprozerie a sufletului. Ca să ieși din leprozerie, cineva ți-a șoptit - nu știm cine… poate într-o noapte de Înviere, cu lumânarea aprinsă, ți-a spus bunica: Hristos a Înviat! Cineva te-a dus la mormintele celor dragi și ai cântat acolo Învierea lui Hristos. Și-ncetul cu încetul ai descoperit alt sens și alt rost al vieții care este în Dumnezeu. Lumea de astăzi și cei care doresc să conducă lumea de astăzi caută să ne țină în leprozerii. Aceștia îți vor spune așa: «Nu mai ai nicio șansă! Nu mai ai nicio șansă! N-ai bani, n-ai relații, n-ai nicio șansă! N-ai nicio șansă în tot ce vrei să faci sau să te împlinești! N-ai nicio șansă pentru nimic! Ești ratat și ești pierdut! Ești un nimeni! Ești un nimic! Stai în leprozerie cu noi!

Nu pleca din leprozerie!» Nu te lasă societatea de consum să pleci din leprozerie! Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic, ai amprentă unică, tu ești binecuvântat, ai viața ta care se poate umple de veșnicie în rugăciune și-n Dumnezeu. Leprozeria îți va zice: nu ai nicio șansă, nu ieși de-aici! Tragedia noastră este că ne-am obișnuit în leprozerii, iar drumul către Sfânta Biserică este din ce în ce mai anevoios! Leprozeriile s-au ridicat puternic acum împotriva Bisericii. Sunt unele asociații de locatari care au făcut plângere și au zis să se capitoneze clopotnița bisericilor. Duminica când se trage clopotul la biserică, preotul ne trezește din somn! Ce tot atâta clopot? Ce tot atâta rugăciune și toacă? Să ne lase în leprozeriile noastre cu grijile noastre, cu băncile noastre, cu datoriile, cu frământările noastre. Ce treabă avem noi cu Biserica și cu Hristos? Să ne lase în leprozerie! Să ne lase în moarte, să ne lase în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

77 întuneric, să ne lase în ambiții și răzbunări, să stăm aici cu toții, să arătăm noi ce putem, de ce suntem noi în stare, să facem unuia celuilalt! Să le venim noi de hac tuturor! Actul de a ieși din leprozerie este un act de curaj și el înseamnă că tu ai în tine încă lumina Învierii lui Hristos! Pe care ceilalți n-o mai înțeleg, n-o mai cunosc! A ieși din leprozerie înseamnă a ieși din comoditate, înseamnă a ieși din starea ta de automatism, a intra pe drumul cu Hristos înseamnă a lua drumul spre vindecarea ta, dar nu doar vindecarea trupului, ci și vindecarea sufletului! „Când iubești, ai încredere, când ai încredere, iubești” „Iubiți credincioși și credincioase, drumul către Hristos este drumul Învierii noastre. Drumul către Hristos este drumul fericirii noastre. Și omul care merge pe drumul acesta este cel care poate să schimbe totul! Astăzi societatea în care noi trăim este o societate în care omul este considerat precum o marfă, un robot! Omul este analizat după caracteristicile robotului! El nu mai este văzut, nu mai este privit ca un miracol, ca un chip al lui Dumnezeu, ca un loc de întâlnire în rugăciunea lui cu veșnicia, ca un dar și-o bucurie pentru celălalt. Noi de aceea suntem astăzi la biserică, pentru că stând în leprozerii nu ne simțim bine! Am luat drumul către Biserică. Și aici, în rugăciune, simțim întâlnirea și vindecarea noastră. Să nu lăsăm Biserica! Să nu lăsăm drumul către Hristos, orice ar fi! Și apoi, în biserică stând, după Sfânta Liturghie, să nu uităm să luăm Biserica acasă! Să nu uităm să luăm Biserica acasă! Să luăm Biserica la serviciu, să luăm pe Hristos cel Înviat peste tot! (…) Biserica este locul iubirii noastre necondiționate, este locul unde noi ne facem timp și unde iubirea noastră nu trebuie să fie apreciată, pozată.

Biserica este acolo unde este locul învierii noastre, unde este prezent curajul de a ieși din leprozerie și de a-L urma pe Hristos, pentru că astăzi, să știi, drumul către Biserică și mai târziu, peste câțiva ani, va fi mult mai greu, va fi un act de curaj maxim, pentru că te pui cu lumea care vrea să fii robot, să nu ai sărbătoare sau sărbători… Și actul acesta de curaj este actul de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

sfințenie sau de binecuvântare a Bisericii. Să cerem, dar de la Milostivul Dumnezeu să așeze-n sufletul nostru și să reaprindă-n sufletul nostru candela aceasta a Învierii și a dorinței să-L întâlnim pe Hristos. Să fim atenți când pășim pe cărările vieții noastre, la ce târg și ce leprozerii sunt în jurul nostru și ce boli sunt în jurul nostru pentru ca să nu ne îmbolnăvim din nou, să nu ne infectăm din nou cu invidie, cu răutate, cu răzbunare, cu uitare de Dumnezeu, cu lipsa rugăciunii, pentru că această boală e contagioasă și aduce întuneric în suflet! Să ținem lumina lui Hristos peste tot! Și să înțelegem că suntem chemați să vindecăm leprozeriile, nu să ne îmbolnăvim de ele! Suntem chemați să mărturisim pe Hristos, nu să ne lepădăm de El! Suntem chemați să vindecăm pe ceilalți cu iubire, din iubirea lui Hristos!

Iubiți credincioși și credincioase, cerem dar ca Milostivul Dumnezeu, care ne-a blagoslovit să ajungem astăzi la Sfânta Biserică să ne ajute să ducem Lumina Învierii lui Hristos cu noi. Cel mai mare dar pe care Hristos-Domnul ți-l dă prin întâlnirea cu El, dar care va crește în tine este darul încrederii. De aceea, ești chemat, oriunde ești, să mărturisești și să crești încrederea în Dumnezeu. Pentru că cea mai mare criză prin care noi trecem astăzi, ca Biserică, este lipsa de încredere! Lipsa de încredere înseamnă lipsa de iubire. Când iubești, ai încredere, când ai încredere, iubești. Când nu mai avem încredere, nu mai avem nimic! Și această încredere sau iubire ne-a dus la Biserică și această încredere sau iubire să crească în noi și acolo unde mergem. Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, să ne binecuvânteze, Amin!”, a conchis părintele Petru Munteanu.

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

78

„În momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el”

„Mulţi oameni, deşi mai păcătoşi decât alţii, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi? Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din cauza fricii sau a temii de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe orice om şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 21 ianuarie 2018, în a XXXII-a Duminică după Rusalii, numită și „a lui Zaheu”. În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pericopa din Evanghelia după Luca, capitolul al 19-lea, versetele de la 1-10, de către părintele paroh Petru Munteanu.

Prezenți în număr mare la biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, credincioșii au ascultat tâlcuirea Evangheliei Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu), în care www.haicunoi.com

părintele paroh a accentuat trei lucruri esențiale: atitudinea lui Hristos față de Zaheu, pocăința acestuia și mântuirea adusă de Domnul casei lui.

Acest episod se petrece în ultimul drum pe care Mântuitorul îl făcea către Ierusalim, în Ierihonul în care dăduse vedere lui Bartimeu, orbul din naștere. Ajunge să lumineze ochii altui orb, iar de această dată nu ochii trupului, ci ochii sufletului ai acestui mai mare al vameșilor, Zaheu, dar așa după cum vedem și înțelegem, mare și în dorința și năzuința lui de a-L afla pe Dumnezeu.

„Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că în cetatea Ierihon era un mai mare peste vameși, se confirmă că era un om bogat, care era un om temut de lumea din cetate, temut de popor, urât și disprețuit de cei din neamul lui, un om care-și ținea funcția aceasta, printr-o lăcomie extremă și o supunere, o obediență, o frică față de stăpânirea romană. Își dorea această funcție, își dorea ca să-l lase să fie mai mare peste vameși și să fie apărat de furia sau ura conaționalilor săi.

Acest mai mare peste vameși, Zaheu a început să audă de la trecători, de la călătorii care intrau în cetatea Ierihon despre un Învățător. Cuvintele acestui Învățător despre care Zaheu a început să Hai cu noi - Retrospectiva 2018

79 audă erau diferite de alte cuvinte, erau cuvinte care îi dăruiau lui, îi dăruiau sufletului său însetat, flămând de altceva, îi dăruiau pace și bucurie. A început să se intereseze despre aceste cuvinte și despre acest Învățător: «– Cine este acesta? Ce-a mai spus? Ce a mai făcut?»

De departe și de aproape veneau mesageri și îi povesteau despre Iisus Nazarineanul. Îi spuneau prin vameșii lui, prin informatorii lui, cuvinte și întâmplări culese de la martori, lucruri și evenimente minunate. Îi spuneau oamenii lui despre Învățătorul Iisus Hristos din Nazaret. Ce mesaje de bine și de pace, de iubire și de adevăr ajungeau la Zaheu… Locul unde acest mai mare peste vameși lucra, era un mediu așezat sub frică și teroare, sub obediență și ascultare. Era un spațiu în care executai ce ți se spunea și făceai ceea ce primeai comandă, fără să discuți. Zaheu afla prin oamenii săi trimiși să iscodească, cuvinte despre iubire, de pace și binecuvântare. Să ții minte: în momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică. Îți dispare frica. Opusul fricii nu este curajul, ci opusul fricii sau vindecarea de frică este iubirea. Iubirea de Dumnezeu a făcut să meargă martirii din istoria Bisericii noastre, la moarte ca la nuntă. Îl iubeau pe Hristos. Noi, dacă-L iubim pe Hristos, ce frică mai avem? Dacă suntem în Dumnezeu și-L iubim pe Dumnezeu, unde-i frica?

Hristos vorbea despre iubire, iubirea lui Dumnezeu, în timp ce în jurul lui Zaheu, în lumea cetăților și în garnizoanele cu soldații romani cu săbiile pline de sânge și scuturi bătucite de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

lovituri, se vorbea despre frică, cu spaimă de autoritate, de supunere și de moarte”, se arată în cuvântul de învățătură al părintelui Munteanu, adresat celor prezenți în sfânt lăcașul de cult.

Meditând asupra fragmentului Evanghelic, părintele paroh a pătruns în înțelesul adânc al acestei minuni, al acestei lucrări dumnezeiești cu Zaheu Vameșul, continuând omilia sa: „Zaheu era un om neîmplinit, temător și singur, în bogăția lui, în faima și forța lui. Noi suntem chemați să ne împlinim viața noastră, să dăm sens și rost vieții noastre. Putem realiza aceasta când trăim iubirea, suntem responsabili și în comuniune cu cei de lângă noi. Depresia sau stările de deznădejde apar în momentul în care noi greșim, ne mințim, ne înșelăm uitând de sufletul nostru și de prezența lui în noi, depresia apare când nu ne împlinim chemarea sau vocația noastră de fii ai lui Dumnezeu după har. Chemarea de a ne adânci în această stare de cunoaștere a lui Dumnezeu, de iubire a Lui, de împlinire a scopului și sensului vieții noastre. Ce se întâmplă cu noi…, oamenii intră în marșul mulțimilor confuze și disperate, în fricile și spaimele unei lumi pline de lăcomie și agresiune. Oamenii ajung uneori să uite de fapt, esențialul, pentru ce trăim? Pentru ce suntem?

Mai marele peste vameși Zaheu începuse să își pună problema fericirii. El plecase de jos, poate în tinerețe a cunoscut un mai mare peste vameși și și-a dorit să fie ca el, l-a văzut plin de bogăție și putere, vesel… și și-a zis: «Am să ajung și eu mai www.haicunoi.com

80 mare peste vameși», a făcut mari concesii, a lăsat mult la o parte din ceea ce reprezenta el și valoarea lui, chipul lui Dumnezeu din el. În momentul în care te respecți pe tine îți respecți chipul lui Dumnezeu din tine, atunci nu mai faci concesii… Sau uiți de tine, de Dumnezeu Creatorul tău… ce tristețe. A crescut Zaheu treaptă cu treaptă socială, până a ajuns mai mare peste vameși, socotind că va fi fericit, dar fericirea era departe, tot mai departe. Auzise despre fericire de la Hristos Domnul, și sorbea cu multă grijă fiecare informație și fiecare cuvânt despre Hristos. Zaheu a început să își dorească să-L vadă pe Mântuitorul. Spune Sfânta Biserica, spun și Sfinții Părinți în felul următor: că în momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el. În momentul în care ne dorim să fim cu Dumnezeu, Dumnezeu ne îmbrățișează. În momentul în care ne rugăm la Maica Domnului, la Sfinți, ei vin cu noi, ies din icoană, ne-mbrățișează, totul este să ne dorim să ne rugăm, să credem și să învățăm iubirea de Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu”.

Din dorința de a ieși din mediul în care trăia, pentru a simți adevărata fericire dăruită de Iisus Hristos, Zaheu merge în întâmpinarea lui Hristos Domnul: „Zaheu a început să Îl caute, după cuvinte pe Învățătorul care vorbea despre iubire, despre dreptate, vorbea despre altă dreptate, vorbea despre alt adevăr, stări care nu pot să fie cumpărate cu banii și influențe, cu relații. Îi vorbea despre fericirea și bucuria vieții altfel, despre darurile care veneau peste el ca binecuvântare de la Dumnezeu. A început să-L www.haicunoi.com

caute Zaheu pe Hristos și atunci Hristos Domnul simțind chemarea și iubirea lui Zaheu a luat drumul către Ierihon. A plecat și Hristos să-l caute Zaheu! A simțit Hristos, fiul lui Dumnezeu, chemarea lui Zaheu! Ține minte un lucru foarte important: Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat! Zaheu era în altă lume, o lume a înșelăciunii și dorea să scape din ea, din ea striga spre Mântuitorul Hristos. Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat! Hristos este Calea, este Adevărul, este Viața, Hristos este Lumina noastră! Chemat din inimă de Zaheu, Hristos a luat drumul către cetatea Ierihon”.

Totodată, părintele Munteanu a vorbit despre întoarcerea lui Zaheu vameşul pe drumul mântuirii: „Zaheu s-a uitat în ochii lui Hristos și a fost o întâlnire așteptată, o trezire dintr-un somn lung și greu, o privire-îmbrățișare care i-a schimbat și îi va schimba viața întreagă. O întâlnire cu Hristos care a schimbat și viața noastră! Lumea va râde când Îl cauți pe Hristos: «Măi, ce-ai pățit, te-ai dat cu popii acum? Numai posturi, biserici și mănăstiri, ți-ai pierdut mințile la vârsta ta? Nu ai altă treabă, decât să mergi la biserică? Ce treabă ai tu, măi, cu biserica? Tu ești băiat deștept…!» Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și Zaheu în ochii lui Hristos… O tăcere, o bucurie, o înviere. Ce putea să facă Zaheu la glumele și la râsul lumii? Putea să zică așa: «Râdeți de mine voi, ăștia, sărmani și fără apărare! De mâine măresc taxele! O să plecați din cetatea Ierihonului fără nimic pe voi! Eu am armata și forță, voi nu sunteți păziți de nimeni!»

Putea să se răzbune pe ei! Putea să-i amenințe, putea să le răspundă la rău și la injurii cu mai multă amenințare și mai mult rău. Ne spune Sfânta Evanghelie că auzind chemarea lui Hristos Domnul, care i-a zis: «-Coboară-te din dud, Zaheu, știu de ce te-ai urcat acolo, știu ce căutai, știu pe cine cauți, știu ce dorești, coboară-te că vin la tine acasă!» - s-a coborât cu bucurie, spune Sfânta Evanghelie, Zaheu, și-a plecat cu Hristos la casa lui. A plecat cu Hristos la casa lui! (…) Ajungând acasă, Zaheu a înțeles de fapt rostul sau menirea împlinirii lui, ceea ce îl făcea pe el nefericit era această stare în care el se rupsese de ceilalți. Noi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

81 suntem ființe sociale, noi suntem chemați spre comuniune, noi suntem chemați să ne rugăm unii pentru alții, să ne pese unii de alții. Să înțelegem că noi suntem un neam, suntem o comunitate, suntem o Biserică slujitoare. Zaheu s-a rupt mult de ceilalți semeni, a înțeles întâlnindu-L pe Hristos. Nebunia aceasta a puterii și a lăcomiei îl transformă pe om, omul devine rece și crud, nemilos, răzbunător, el intră în întuneric și întunericul intră în el. Zaheu a îmbrățișat Lumina lui Hristos. Și a început, vindecat fiind să-i pese de ceilalți. Când începe să-ți pese de ceilalți, să te simți responsabil înseamnă că ești cu Hristos.”

din zilele noastre, pentru noi toți care suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, nimeni dintre creștini nu ar putea fi mântuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.

Brîndușa Dediu

Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creștină

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

82

„Duminica Fiului Risipitor, dorința de a cunoaște și dorința de a iubi și de a fi iubit”

„Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată, de fapt, că păcatul şi înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, chiar dacă, uneori, oamenii ajung să se obişnuiască a păcătui atât de mult încât păcatul este privit a fi ceva firesc sau normal, iar moartea ca fiind un fenomen natural. (…) Omul are libertatea de a folosi toată energia vieţii sale, darurile sale naturale sau dobândite după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă ştie că omul o poate folosi într-un mod contrar voinţei divine. Totuşi, pe lângă respectul arătat de Dumnezeu libertăţii omului, Evanghelia de astăzi ne arată şi drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă s-a aflat la data de 4 februarie 2018, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii sau a Întoarcerii Fiului risipitor. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (cap.15, vs.11-32) în care ni se prezintă Întoarcerea Fiului risipitor.

Duminica a XXXIV-a după Rusalii prezintă una dintre cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, cea a Întoarcerii Fiului risipitor. Mântuitorul a semănat cuvântul Său în două chipuri: în mod direct, de pildă Predica de pe munte, www.haicunoi.com

convorbirea cu Nicodim, convorbirea cu femeia cananeancă, şi în mod indirect, prin pilde. Prin pilde, adresarea era oarecum pe ocolite, ca ascultătorii să cugete pentru a afla adevărul exprimat astfel.

Pericopa Evanghelică a acestei duminici, un fragment de o profunzime spirituală specială, dar și de actualitate, ne invită spre adâncă meditație, având în centrul său Pilda Fiului risipitor. O parabolă atemporală, am putea spune, pentru că ea surprinde cele două atitudini ale omului, nu doar ale ascultătorilor Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, ci și comportamentul universal al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu; una de fidelitate sau de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui şi de statornicie în a rămâne locuitor al Casei Lui, iar alta, de înstrăinare de Dumnezeu.

În cuvântul de învăţătură rostit, în Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, părintele paroh Petru Munteanu a explicat învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citită în această duminică la Sfânta Liturghie. „Această a doua Duminică a Triodului ne vorbește nouă într-un mod foarte frumos, despre casa noastră, despre întoarcerea Acasă, la Hai cu noi - Retrospectiva 2018

83 Dumnezeu. Este Duminica Fiului Risipitor.

Mântuitorul obișnuia să vorbească în pilde, o pildă fiind o povestioară foarte scurtă, care comprimă o învățătură, un mesaj duhovnicesc.

Această minunată pildă picură în sufletele noastre esența Înțelepciunii lui Dumnezeu. Astăzi, în Duminica Fiului Celui Risipitor, ni se vorbește despre un părinte, pe care-L identificăm ca fiind Dumnezeu, ni se vorbește nouă despre o casă și o întoarcere acasă, după ce unul dintre copiii Săi a plecat pentru o vreme departe, foarte departe, risipindu-și darurile părintești”, se arată în cuvântul de învățătură al părintelui Petru Munteanu.

Meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a continuat omilia, evidențiind cele două caracteristici esențiale ale naturii umane:

„Natura umană poate fi definită ca având două caracteristici esențiale, două stări distincte și complementare. O caracteristică a noastră este Hai cu noi - Retrospectiva 2018

nevoia de a cunoaște. Omul are în el o curiozitate continuă, caută continuu, caută și cel sărac și cel bogat și cel înțelept și cel mai puțin înțelept, toată lumea caută, are în ea o sete de a cunoaște, de a ști, de a afla informații. Suntem într-o continuă căutare. O nevoie continuă de a cunoaște, socotind că știm mai mult sau mai puțin decât ceilalți. Că suntem mai informați, din informația aceasta diversă care abundă, continuu, vine peste noi ca o avalanșă. Dorința aceasta de cunoaștere, deseori se transformă în grijă sau îngrijorare. Și se știe că, grijile sunt cele care ne fac nefericiți și posomorâți, ne împiedică să fim plini de viață și de veselie. Setea de cunoaștere care se transformă în grijă pe termen lung te obosește, te îmbolnăvește.

Cunoașterea adevărată stă în căutarea lui Dumnezeu, doar această căutare-găsire aduce pace și liniște interioară. Căutarea lui Dumnezeu ca formă de cunoaștere duhovnicească este desăvârșită prin rugăciune. A doua caracteristică a naturii umane este nevoia de a iubi și de a fi iubit. Simțim această nevoie de iubire și de a oferi iubire… Sfânta Evanghelie de astăzi vorbește despre un fiu care a plecat să cunoască, fără să fie prins în izvorul cunoștinței, care este Dumnezeu. A plecat să își risipească timpurile și timpul, căutând, căutând, căutând… până când a ajuns la nivelul biologic al porcilor, adică la un stadiu grosier. Stare a animalului care caută doar hrana de subzistență, rădăcinile, doar spre pământ, pe sub pământ, privește doar pământul, materia stricăcioasă și pieritoare. Este de fapt starea sau definiția societății de consum, societate care foloșește numeroase mijloace ca să ne convingă că singura competență valoroasă este aceea de a ști să câștigi bani și să trăiești în «desfătări» precum «norocoșii» sorții. Pentru această filozofie a lumii se pare că nu există decât ceea ce se arată, se vede și se desfășoară sub ochii ei.

Intrând în felul acesta al lumii, nu vom realiza decât cu timpul că suntem privați de adevărata libertate. Lumea economică are tot interesul să ne facă dependenți de iubiri mici, să fim veșnic plini de așteptări și veșnic nefericiți. Secretul adevăratei fericiri, taina adevăratei iubiri ce devine mai apoi bunătate, se găsește cu totul în www.haicunoi.com

84 altă parte…” În pilda Fiului celui Risipitor trăim drama vieții noastre „Ne spune Sfânta Evanghelie prin Pilda Fiului Risipitor, că acest tânăr rupt de cunoaștere, căutând alte cunoștințe, precum odinioară Adam și Eva, și ei care mâncând dintr-un măr, au uitat de căutarea îmbrățișării și prezenței lui Dumnezeu, Înțelepciunea, Viața și Adevărul nostru. Au căzut din Rai, primii părinți precum Fiul Risipitor, care s-a prăvălit de la casa tatălui său, căzând din ce în ce mai greu, căutător de cunoștințe cu litere mici, mici, mici, care vor ajunge praf și pulbere și căutător de iubiri, iubiri târgovețe, iubiri puse pe tarabă. Și iubirile, ca și cunoștințele, sunt diferite… Și astăzi lumea de consum spune: «Ce pot să fac ca să mă iubești? Uite, mă operez, uite, mă schimb, uite, trag de fiare…, merg la sală, iubește-mă ! Ce să fac ca să ții la mine? Numai să mă iubești! Iubește-mă!» Devenim, după corul și marșul mulțimilor ce ne înconjoară, căutători de iubiri mici și mărunte și căutători de cunoștințe stricăcioase și informații fără de folos. Ne prăvălim și ne prăbușim într-un mare târg sau bâlci al lumii, într-o mare aglomerație care nu mai știe ce este Cunoașterea și nu mai știe ce este Iubirea. Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că acest fiu pierdut și-a adus aminte de Tatăl său, și-a adus aminte de Dumnezeu, și în această aducereaminte de iubirea Părintelui, ia drumul către acasă. Ia drumul către Biserică. Ia drumul către rugăciune. Ia drumul către Iubirea în care el a crescut odinioară, singura Iubire din care el poate să învețe să iubească. Nu vom învăța să iubim dacă nu am simțit iubirea lui Dumnezeu, iubirea aceasta răstignită și necondiționată. Nu vom învăța să cunoaștem niciodată dacă credem că în cunoaștere trebuie să facem concurență cu computerul. Noi nu suntem computere! Noi suntem chemați să trecem dincolo de informația computerului, în cunoașterea aceasta care se numește Înțelepciune. În cunoașterea aceasta care se numește Armonie, în cunoașterea aceasta care se definește ca fiind și mister, miracol, cunoaștere care este viața cu tot ce ne înconjoară. www.haicunoi.com

Computerele sunt să slujească, nu să faci competiție cu ele. Omul este creator, inovator, inspirat și cunoscător doar când nu se rupe sau se depărtează de izvorul Cunoașterii care este Dumnezeu. Se întoarce fiul cel pierdut către Tatăl cel Ceresc, se întoarce către Biserică, se întoarce înapoi acasă, la izvoarele cunoașterii și ale iubirii.

Se întoarce plin de dor și plin de remușcare, pentru că și-a irosit timpul și viața. Prin aceste încercări trăite în uitare de Iubirea Părintelui, el, de fapt, a dobândit mai multă claritate asupra a ceea a pierdut, a irosit, adică cunoașterea și iubirea de la Dumnezeu. Ne spune Sfânta Evanghelie în această frumoasă pildă, că mergând către Tatăl său, Părintele Ceresc aleargă în întâmpinarea lui. Face fiul cel pierdut un pas, Dumnezeu face o mie. Face fiul cel risipitor pașii cu stângăcie înapoi spre acasă, greoi, copleșit de aducerile aminte a ceea ce a fost, prăbușit în necunoștințele, rătăcirile lui, îndoielile lui, în iubirea lui deșartă și de vânzare, pentru toate iubirile lui risipite, deșarte și de vânzare.

Dumnezeu Părintele, îl îmbrățișează, dăruindu-i Iubirea cea adevărată și Cunoștința de Sine care înseamnă Înțelepciune. Se întoarce fiul acasă, cum ne întoarcem și noi acasă, ne întoarcem acasă de fiecare dată când dorim să fim cu Dumnezeu, când dorim să ne regăsim prin Taina Sfintei Spovedanii, când ne dăm seama cât de risipitori am fost cu darurile noastre, cât de mult am pierdut cu nimicurile, cât de mult am investit în praf și pulbere, cât de mult am socotit că lumea materială este totul, că doar cheile și hârtiile sunt de valoare. Grija sau preocuparea de Împărăția Cerurilor înseamnă dorința noastră de a fi, cum a spus dascălul astăzi, la citirea Apostolului, de a fi Templul Duhului Sfânt, de a avea în noi pacea și iubirea, liniștea și binecuvântarea, recunoștința și frumosul, de avea această stare și a lucra celelalte lucruri exterioare din universul material doar în starea aceasta. Nu mai contează nimic dacă ne pierdem pacea și iubirea. Nu mai contează nimic dacă ne pierdem liniștea și frumosul din suflet. Nu putem experimenta sau cunoaște nimic cu urâtul și nimicul, decât amăgire, moarte, o moarte veșnică…”

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

85 Se întoarce Fiul cel pierdut acasă, și gândul către casă, de fapt, l-a adus pe Părintele Său la el, care l-a luat în brațe.

Această întoarcere acasă, aducere aminte de adevărata iubire și adevărata cunoaștere este o repunere în drepturi.

Drepturile reprimite sunt haina de nuntă. „La slujba înmormântării vedem că cel depus în biserică, petrecut cu rugăciune către mormânt, către îngropăciune, are o pânză albă, pânza aceea albă știți ce este? Este aducerea aminte de haina albă primită de la Sfântul Botez.

Noi, când am fost botezați, când am fost scoși din apele baptismale, ne-a învelit preotul într-o pânză albă și a cântat împreună cu credincioșii așa: «Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, Multmilostive Hristoase, Dumnezeul nostru». S-a întors acasă fiul cel risipitor și a primit pânză albă, curățită adică prin Taina Spovedaniei, haina de la botez.

Vom vedea la îngropăciune că peste pânza albă, se află o pânză specifică nunții, se cheamă voal.

Acest voal se pune peste pânza albă, ca o haină de nuntă, arătând prin aceasta că noi intrăm într-o nuntă, prin Biserica care este mireasa cu Hristos, Dumnezeul-nostru. Noi nuntim la îngropăciune, pentru că, de fapt, noi am murit în timpul botezului, când preotul ne-a pus în cristelniță și ne-a îngropat în apele batismale, noi la îngropăciune nuntim, pentru că plecăm la nunta cu mirele cel Ceresc în sânul Sfintei Treimi. Se întoarce deci fiul acasă și primește haina de nuntă, primește legământul iubirii care este inelul, primește încălțăminte să calce de acum încolo peste tulburările sau isptele gândului rătăcitor, al păcatului. Este invitat la cină, o jertfă, se jertfește în amintirea jertfei celei fără de sânge, care este Hristos. Întoarcerea acasă a fiului risipitor devine întoarcerea noastră acasă și de aceea suntem emoționați de fiecare dată când citim această pildă. Trăim întoarcerea la Dumnezeu. Mersul astăzi la Sfânta Biserică, îmbrățișarea lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui, trezirea noastră din rătăcire, din îndoială, din amorțire, întoarcerea noastră acasă este viața și bucuria noastră. Mersul la Biserică este cel mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

mare dar pe care tu astăzi ți l-ai făcut, pentru că este timpul pentru tine și doar în timpul pentru tine cu Dumnezeu, poți apoi să ai timp pentru celălalt. Doar în timpul cu tine în rugăciune poți să crești în pacea și iubirea cu Dumnezeu, dând-o celorlalți sau vindecând tot ceea ce te înconjoară.”

Cei doi fii, din Parabola rostită de Mântuitorul Iisus Hristos şi relatată de Sfântul Evanghelist Luca, reprezintă două atitudini ale omului faţă de Dumnezeu: una de fidelitate sau de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui şi de statornicie în a rămâne locuitor al Casei Lui, iar alta, de înstrăinare de Dumnezeu. Fiul cel mare reprezintă pe omul fidel sau credincios, care în toată viaţa sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor sau al poruncilor lui Dumnezeu şi stă aproape de Casa lui Dumnezeu (Biserica). În a doua parte a omiliei sale părintele Munteanu a vorbit și despre fiul cel mare care a rămas lângă tatăl său: „Ne vorbește pilda aceasta și de un alt fiu, fiul care a stat cu Tatăl său. Și el, mânat de dorința de a cunoaște, și el mânat de dorința de a fi iubit și de a iubi. Trist este când realizăm că putem să stăm lângă părintele Ceresc și să nu-L cunoaștem pentru că-L judecăm aspru.

«Doamne, ce-i cu harababura asta pe pământ?

Cred că-ți cam lipsesc niște sfătuitori. E jale, Doamne, ce se petrece, chiar nu vezi ce fac toți ticăloșii ăștia? Chiar nu poți să-i trăznești așa, ca să mă scapi pe mine de grijile astea care vin față de ceilalți?» Neiubirea celorlalți înseamnă tot lipsa cunoașterii sau lipsa dorinței de a ne adânci în Cunoașterea lui Dumnezeu. Ni se prezintă imaginea unui fiu care a rămas cu Tatăl Său, dar nu L-a cunoscut. Ce trist este să stai cu cineva și să nu dorești să îl cunoști. Putem să stăm lângă cineva și să nu știm cine este. Poți să stai lângă soția/ soțul tău și să îl judeci atât de aspru încât să nu simți esența lui sau identitatea, misterul lui. A simți prezența lui Dumnezeu nu înseamnă a-L judeca pe Dumnezeu, ci a simți misterul și a sesiza miracolul Lui, înseamnă să-L iubești și să simți www.haicunoi.com

86 iubirea Lui, iubirea care îți dă zile, care îți dă viață, îți dă daruri, iubirea care te încălzește, iubirea care te face fericit, iubirea care te învață pe tine cum să iubești pe cel de lângă tine. Și iubirea aceasta trăită în Dumnezeu este adevărata cunoaștere, pentru că iubirea adevărată este cunoaștere și cunoașterea adevărată este iubire adevărată. Tânărul rămas lângă Tatăl Său nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, nu L-a iubit și nu l-a iubit nici pe fratele său. A fost o prezență-absentă, ce trist, ce dureros… Această pildă care vorbește despre două situații atipice prin cei doi fii ai Părintelui Ceresc. Ele ne atrag atenția pentru ca să realizăm în care dintre acești fii ne identificăm pe drumul vieții noastre.”

osândim pe nimeni. Să ne bucurăm când vedem că biserica este plină, să ne bucurăm când vedem că omul merge la rugăciune și dacă sesizăm că, poate, face o greșeală, eu știu, trece nepăsător pe lângă vreo icoană sau este stângaci la închinare, să nu îl dojenim, să-l învățăm, să fim plini de această bucurie a întoarcerii acasă, bucurie că suntem împreună în Biserică. Astăzi, temeliile neamului nostru românesc sunt puse sub mari presiuni, se lovește la temelia neamului, se caută să se dărâme Biserica neamului, care înseamnă comuniunea noastră, regăsirea noastră în îmbrățișarea Părintelui. Se urmărește să fim așa, izolați și singuri, să fim rătăcitori și căutători de nimicuri, să ne certăm între noi uitând de iubirea lui Dumnezeu, de îndelunga Lui așteptare, de bucuria de a-L cunoaște, de libertatea și liniștea pe care o trăim doar în această regăsire cu Părintele Ceresc.”

Brîndușa Dediu

În încheierea cuvântului rostit, părintele Petru Munteanu a reliefat cât de important este faptul ca noi să nu uităm de iubirea lui Dumnezeu: „Iubiți credincioși și credincioase, suntem chemați prin această Pildă a Fiului Risipitor să ne întoarcem cât mai mult acasă și stând acasă să ne bucurăm când îi vedem și pe ceilalți în Casa Domnului. Să nu judecăm sau

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

87

Duminica Iertării: „Să ții minte un lucru: nu poți să ierți decât dacă simți iubirea lui Dumnezeu” evanghelice a fost rostită de părintele Petru Munteanu, iar credincioșii aflați în sfânt lăcașul de cult au avut posibilitatea să afle despre însemnătatea Postului Sfintelor Paști, despre pregătirea duhovnicească din această perioadă din anul bisericesc și chemarea de a ierta prin care ne apropiem sufletește de semenii noștri și împlinim porunca Evangheliei. „Întrucât fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu Cel Milostiv îndreptat spre umanitate, există o legătură sfântă între Dumnezeu şi fiecare om. Modul şi măsura în care omul arată iubire faţă de semenii săi contribuie mult la construirea, cultivarea şi aprofundarea relaţiei lui de comuniune cu Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului şi iubitorul de oameni.”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În Duminica lăsatului de sec pentru Postul Mare, la parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, Liturghia a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, iar răspunsurile liturgice au fost date de membrii corului parohiei săvineștene.

Omilia ce a urmat citirii pericopei Hai cu noi - Retrospectiva 2018

„Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să ajungem astăzi la Biserică. Suntem astăzi pregătiți, prin glasul Sfintei Evanghelii să intrăm în Postul Mare, să înțelegem că Postul Mare este, de fapt, o pregătire pentru Sărbătoarea Învierii, noi postim pentru pregătirea noastră de Înviere cu Hristos, după cum murim cu El și ne îngropăm cu El, înviem cu El, trăim astfel frumusețea Postului Mare. Ca să înțelegem Postul Mare, primim anumite îndrumări, sfaturi, despre felul cum trebuie să postim. Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, prin glasul Mântuitorului Iisus Hristos, că dacă noi vom ierta celor de lângă noi greșelile lor, și Tatăl nostru cel din Ceruri ne va ierta nouă greșelile noastre. Și pentru ca să accentueze importanța acestei iertări pe care o operăm asupra noastră și aproapelui nostru, Mântuitorul folosește o frază negativă, zicând: «Iar dacă voi www.haicunoi.com

88 nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri nu va ierta greșelile voastre»”, se arată la începutul cuvântului de învățătură rostit de părintele Munteanu.

Părintele paroh şi-a continuat omilia duminicală cu un subiect important în contextul perioadei Postului Mare care stă să înceapă, mai ales că duminica de astăzi, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, se mai numește și Duminica Iertării. El a vorbit despre importanţa iertării celor care ne-au greşit: „Duminica aceasta se numește și Duminica Iertării, pentru ca să înțelegem că cea mai importantă condiție pentru intrarea noastră în Postul Mare este iertarea. Iertarea este legată de iubire și noi nu știm să iertăm pentru că noi nu știm să iubim. Când trăim iubirea lui Dumnezeu, trăim și iertarea semenilor. Dar când nu trăim iubirea lui Dumnezeu, nu știm să iertăm pe semenii noștri. Noi trăim această dramă a neputinței sau a neiertării, pentru că de mici am fost condiționați poate, în familie sau la serviciu sau în viața noastră de zi cu zi, am fost condiționați prin iertare. Actul iertării a fost socotit un drept pe care îl are tata sau mama, bunicul sau bunica sau frații mai mari. Iertarea pentru mulți este socotită ca fiind un merit, un privilegiu pe care și-l arogă cineva, care iartă sau are dreptul să ierte pe celălalt. Ca să fii iertat, trebuia să îndeplinești anumite condiții. Trebuia să treci prin multe etape. Și această lipsă de iubire manifestată prin diverse condiționări și forme a dus la această tragedie a înțelesului greșit al iertării. Iertarea a ajuns ca un drept ce se așează în codul de procedură penală sau civilă.

Când omul iartă, ne spune Sfânta Biserică, își face lui un bine. Când cineva iartă, nu își arogă un drept peste cineva, ci primul cadou și-l face lui însuși. Actul iertării este și un act al vindecării, atât pentru cel care-l oferă cât și pentru cel care-l primește. Doar prin iertare, omul poate să meargă mai departe, să lase trecutul plin de bocete și epuizat prin autocompătimire și să pășească cu iubire spre viitor. Poate avem și noi în www.haicunoi.com

jurul nostru prieteni sau oameni care repetă continuu ce suferințe au, ce probleme au, le poartă continuu și în discuțiile cu cei din casă și în discuțiile cu cei de la serviciu sau unde sunt, își plâng neputințele și încercările. Iertarea înseamnă să le lași pe toate, să nu te plângi, autocompătimești, să ai încredere în lucrarea providențială a lui Dumnezeu. Iertarea înseamnă să poți să faci un pas înainte, să fii fericit și vindecat. Ei bine, când omul hotărăște să facă lucrul acesta, adică să trăiască iubirea lui Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu, intră în panică pentru că se întreabă ce-o să mai vorbească cu prietenii, ce-o să mai vorbească cu rudele, dacă nu are niciun necaz sau vreo supărare de povestit… Poate să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu manifestată apoi prin stările de frumos, de bine, de pace pe care omul le trăiește când trăiește iertarea. Iertarea, deci, este un cadou pe care omul și-l face lui. Și poți să înțelegi, dacă ești pe drumul cel bun al iertării, doar dacă ai faptele iertării. Faptele iertării încep cu o rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat. O rugăciune pentru cel pe care l-ai iertat, care te-a umilit, care te-a batjocorit, care ți-a spus că n-ai nicio șansă și niciun talent, ești un nimeni și un nimic, te-a lovit sau poate ai suferit din cauza lui ani la rând și începi să te rogi pentru el…, înseamnă că ești pe drumul cel bun al iertării.

Este foarte greu, deşi nu imposibil, ca firea păcătoasă a omului, înclinată spre răzbunare, să se schimbe atât de mult, încât Hai cu noi - Retrospectiva 2018

89 omul să-l iubească pe cel care îl urăşte şi să dorească binele celui care îi face rău, dar asta înseamnă iubirea față de Dumnezeu.” În continuarea cuvântului său, părintele Munteanu a explicat care sunt cele două categorii de oameni: „Adunăm în noi multe răni și aceste răni provoacă chinuri mari… de ce? De ce alegem chinul sau chinuirea? Există două categorii de oameni, spune Sfânta Biserică și putem să fim foarte sinceri și să vedem în ce categorie suntem. Categoria celor care caută mântuirea sau vindecarea sufletului, că aceasta înseamnă mântuirea, vindecare. Vindecare prin iubirea lui Dumnezeu. Această iubire a lui Dumnezeu, care ne-a dat ziua de astăzi și care ne binecuvântează continuu. Și în această iubire a lui Dumnezeu să trăim pacea și liniștea, frumosul și armonia cu tot ce ne înconjoară. Categoria celor care caută mântuirea sau categoria celor care caută chinuirea. Chinuiții…, categoria chinuiților. Ca să intrăm în Postul Mare, noi suntem invitați să ieșim din clubul chinuiților. A ieși din clubul chinuiților înseamnă a face un pas mare înainte, să lași rănile trecutului acoperite de balsamul iubirii lui Dumnezeu, să ai încredere în Providența Divină și să fii fericit. Să faci un pas mare și să respiri iubirea de Dumnezeu. Nu poți intra în Sfântul și Marele Post decât fericit.

Aceasta vrea să spună Sfânta Evanghelie de astăzi. Când intri în Postul Mare, intri într-o îmbrățișare cu Dumnezeu și lași rănile și lași amintirile, le pui la picioarele Sfintei Cruci, lași rănile și orgoliile și neputințele și trăind iubirea aceasta a lui Dumnezeu, începi să te rogi pentru cei care nu știu ce e rugăciunea. Orice act de agresiune fizică sau emoțională pe care l-ai experimentat din partea cuiva nu a fost posibil decât într-un spațiu lipsit de rugăciune. În această lipsă de iubire și de rugăciune, ți-au făcut ție sau mi-au făcut mie rău, dar fără să știe cei ce au operat aceste agresiuni, și-au îmbolnăvit neamul lor, ce au ei mai de preț… Când omul trăiește iubirea de Dumnezeu, poate să înțeleagă ce înseamnă iertarea. Să ții minte un lucru: nu poți să ierți decât dacă simți iubirea lui Dumnezeu. Există la noi așa o «tradiție», când Hai cu noi - Retrospectiva 2018

începe Postul Mare se întâlnesc credincioșii la biserică și zic hai, iartă-mă și tu iartă-mă, să mă pot împărtăși, după aceea mai vedem noi… Dar acum iartă-mă… Dumnezeu să te ierte! Nu aceasta este starea de vindecare. Noi nu facem trocul ca să ne împărtășim, ci noi facem drumul ca să ne vindecăm trăind Iubirea lui Dumnezeu. Și drumul acesta al vindecării începe cu starea aceasta de iubire a lui Dumnezeu. Să ții minte!

Cinci minute de supărare, de neiertare, spun Sfinții Părinți, anulează cinci zile de post. Post aspru, post greu. Cinci minute de supărare. Cinci minute de mânie. Cinci minute de rană a sufletului care îl face pe om să se simtă nefericit și să-și plângă nefericirea la toată lumea.” În opoziţie cu practica de a posti pentru a fi admiraţi sau compătimiți de oameni, părintele Petru Munteanu a explicat că: „Atunci când postești, să nu te arăți oamenilor că postești, să fii trist, să fii supărat, să mergi ghebos, că postești… Postul nu este un supliciu, postul nu este o pedeapsă, postul este o îndrăgostire. Nu poți să înțelegi postul decât dacă ai fost îndrăgostit. Sau dacă-ți aduci aminte cum era când erai îndrăgostit. Când nu mai aveai poftă de mâncare, când nu mai aveai poftă de nimic, erai cu gândul către o iubire și acea iubire era cu gândul către tine. Postul înseamnă să trăiești iubirea lui Dumnezeu încât să nu mai ai poftă de mâncare. Când ești cu Dumnezeu și mergi cu el la drum și la cale și ești în inima Lui și în iubirea Lui postul se simte ca un zbor, un zbor înălțător și luminos, în starea aceasta a iubirii care vindecă totul și care ne mântuiește pe noi.

Postul înseamnă bucuria aceasta de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Postul înseamnă atenția noastră sporită ca să nu pierdem pacea și liniștea inimii. Pacea e milostivă și poți să pierzi pacea inimii când intri în griji și intri în frică și intri în caruselul acesta amețitor care se desfășoară în jurul nostru, carusel al grijilor mici și mărunte care-ți iau bucuria vieții ca dar de la Dumnezeu. Înțelegem deci, postul ca o declarație de iubire față de Dumnezeu, Creatorul nostru, ne spune Sfânta Evanghelie mai apoi, prin glasul Mântuitorului, să avem grijă unde este inima www.haicunoi.com

90 noastră. De ce să avem noi grijă unde este inima noastră? Ce, e rău să ai bunuri și e rău să ai proprietăți? Ești mai comod, ești mai bine, ești mai relaxat. Nu este problema proprietății sau a bunurilor, spune Sfânta Evanghelie, ci este problema esenței sau a stării pe care omul o are în relația sufletului său, în inima, în iubirea lui.

Când omul iubește, iubirea lui Dumnezeu lucrează, primește daruri mari și mici dar ele vin ca daruri sau pleacă ca niște retrageri, dar inima omului este tot în Dumnezeu și tot în binecuvântarea lui. Când omul își raportează iubirea lui la bunurile materiale, atunci el poate să-și piardă mințile.”

Să fim conștienți de iubirea lui Dumnezeu „Iubirea lui Dumnezeu este să fim conștienți că Dumnezeu ne iubește. Să fim conștienți că bătaia de inimă pe care noi astăzi o avem este iubirea lui Dumnezeu. Tot ce avem în jurul nostru este din iubirea lui Dumnezeu și să avem încredere în această iubire a lui Dumnezeu!

Să avem încredere în această lucrare proniatoare a lui Dumnezeu în viața noastră. Doar atunci putem să iertăm și prin vindecare devenim fericiți, trecem de la chinuiți la fericiți. Înainte de a veni comuniștii care au făcut colectivizarea, bolșevicii, care au intrat cu cizmele murdare în bisericile și în sufletul neamului românesc, în fiecare zonă muntoasă, deluroasă, existau pustnici, părinți rugători. Acești pustnici, părinți rugători, care trăiau retrași în sihăstrie, în locuri izolate, în rugăciune pentru noi toți, schimbau totul în bine pe o rază de sute de kilometri. Când un om simte iubirea lui Dumnezeu, el poate să schimbe totul în jurul lui, de la mersul la serviciu, de la mersul la piață, de la vorbit, de la lucrat.

Când omul trăiește în iubirea lui Dumnezeu, schimbă neamul întreg. Când au venit atunci comuniștii, bolșevicii, ce au făcut? I-au luat pe toți sfinții, pustnicii și i-au băgat în pușcării, i-au legat acolo și i-au băgat în locul unde nu mai puteau aduce alinare sufletelor întristate și necăjite, care luau drumul spre sihaștri. Bolșevicii www.haicunoi.com

ne-au dat nouă, în loc, frica. Frica, ai grijă ce spui, cum spui, ai grijă unde te duci, ai grijă că o să o pățești dacă nu îți vezi de treabă, dacă nu ești indiferent. Frica nu are nimic de-a face cu iubirea.

Când omul iubește, nu are frică. Când omul îl iubește pe Dumnezeu și simte Iubirea lui Dumnezeu, scapă de cea mai mare plagă a vieții sale care este frica. Noi suntem conduși și se dorește ca această lume fără Dumnezeu să fie condusă prin frică, prin spaimă, să tremurăm cu toții sub pătură, să tremurăm când mergem pe stradă, să fim fricoși și în această frică să fim conduși spre iad pentru că omul care nu trăiește iubirea lui Dumnezeu nu știe drumul către Rai. Înțelegem, deci: condiția intrării în post este condiția înțelegerii Iubirii lui Dumnezeu.

Această Iubire a lui Dumnezeu transformă familia într-o biserică, această Iubire a lui Dumnezeu sfințește viața noastră. Și această iubire a lui Dumnezeu ne descoperă postul.

Pentru că auzi ce continuă, înțelegând că iertarea este consecința iubirii sau sentimentului acesta înălțător pe care noi îl trăim când simțim Iubirea lui Dumnezeu.”

La final, părintele Petru Munteanu a mai subliniat faptul că atunci „când luăm iubirea lui Hristos, învățăm să iertăm pe cei de lângă noi și să ne rugăm pentru ei și intrăm în Postul Mare, intrăm luminători și luminoși pentru că sfințim neamul din care ne tragem. Rugăm dar ca Milostivul Dumnezeu, care ne-a adus astăzi la sfânta biserică să ne ajute să ținem Postul Mare.

Cinci minute de supărare anulează cinci zile de post. Cinci minute de supărare…, de lipsă de stare a rugăciunii, de automatism și indiferență…

Supărare, invidie, bârfă, ceartă, fii atent cum pășești în Postul Mare! Fii atent la drumul tău! Fii atent la starea ta și lasă plângerile și văicărerile și intră în îmbrățișarea iubitoare a lui Hristos. Intră în spațiul Învierii cu neamul tău, casa ta. HristosDomnul să ne blagoslovească pe noi, pe toți, Amin!”

Brîndușa Dediu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

91

Prinos de rugăciune la sărbătoarea Bunei Vestiri „Această zi a Bunei Vestiri este şi o binecuvântare pentru familie, pentru toţi părinţii care dau naştere copiilor, dar şi pentru cei care nu au copii, însă ajută familiile nevoiaşe care au mulţi copii. Deci, noi vedem că Buna Vestire este binecuvântare pentru întreaga Biserică, pentru familie, pentru copii, pentru părinţi, dar şi pentru maicile şi părinţii duhovniceşti care se află în mănăstiri, pentru că ei dau naştere, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu sfintele taine, prin smerită ascultare lui Hristos, care se naşte prin virtuţi în sufletul nostru”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Credincioşii ortodocşi, sărbătoresc la data de 25 martie Buna Vestire, amintind de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă să-L nască pe Mesia. Buna Vestire sau Blagoveştenia este marcată în fiecare an pe 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun, sărbătoarea fiind celebrată în Răsărit încă din anul 550, în timp ce la Roma s-a introdus în secolul al VII-lea.

Sărbătoarea inaugurează „împlinirea timpului”, adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să îl zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviinţând, a devenit Născătoare de Dumnezeu şi, prin aceasta, o ucenică desăvârşită a Fiului ei, care, în ascultare faţă de Tatăl, îşi împlineşte libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertatea, ascultând.

Astfel, duminică, 25 martie 2018, comunitatea din Săvinești s-a reunit pentru a celebra o dublă sărbătoare în parohia „Sfinții Voievozi”. Este vorba despre prăznuirea Bunei Vestiri ca început al mântuirii neamului omenesc și despre aniversarea unui deceniu de activitate neîntreruptă în cadrul Centrului Hai cu noi - Retrospectiva 2018

social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”. Cu dor de sfințenie și gând de mântuire, cu lumina în privire și zâmbetul pe buze, credincioșii au pășit în biserică pentru a marca sărbătoarea milostivirii lui Dumnezeu asupra oamenilor.

În parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, alături de părintele diacon Dimitriu Sîrghie Daniel de la Parohia Înălțarea Domnului din Pașcani.

Cuvântul de învățătură de după citirea pericopei Evanghelice a fost rostit de către părintele diacon Dimitriu Sîrghie Daniel, care a ținut să accentueze că această sărbătoare a Maicii Domnului arată misiunea nobilă a Sfintei Fecioare Maria. „În fiecare an, în ziua de 25 Martie, Biserica serbează marele praznic al Bunei Vestiri. Spre deosbire de ceilalți evangheliști, Sf. Evanghelist Luca își începe relatarea evangheliei nu cu nașterea sau botezul Domnului, ci cu două evenimente premergătoare acestora. Vestirea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul și Buna Vestire.

Evenimentele acestea, relatate doar de Sf. Ev. Luca sunt de cea mai mare importanță, deoarece ne ajută să înțelegem mai bine atât planul lui Dumnezeu de a mântui lumea cât și modul www.haicunoi.com

92 împlinirii acestei lucrări. Momentului Bunei Vestiri în special i se acordă în biserica noastră o atenție deosebită, el fiind așezat chiar în rândul celor mai de seamă praznice bisericești”, se arată în cuvântul de învățătură rostit de părintele diacon.

În încheierea omiliei sale, părintele diacon a făcut referire și la iconografia Bunei Vestiri: „Icoana Bunei Vestiri are un loc de cinstire în bisericile noastre, ea aflându-se pe ușile împărătești ale Sfântului Altar, semn că Maica Domnului este cea care deschide nouă ușa Raiului, de o parte este reprezentată fecioara, plecându-se smerită voii lui Dumnezeu iar pe cealaltă parte Arhanghelul Gavriil, având în mână o floare de crin, simbolul curăției Maicii Domnului. Se închină înaintea ei, plină de har, rostind cuvintele de dezlegare a tainei mântuirii. O rază de lumină coboară asupra Sfintei Fecioare, semnul umbririi Duhului Sfânt. Din multele și alesele alcătuiri liturgice închinate Maicii Domnului, Acatistul Bunei Vestiri este una din cele mai cunoscute și îndrăgite de către credincioși, asemenea icoanei prin culori și el preamărește minunea și pe Fecioara prin cuvânt. Bucură-te, cea prin care răsare Bucuria! Bucură-te, cea prin care piere blestemul! Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară!

Amin”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a rostit o scurtă cuvântare, făcând legătura dintre Buna Vestire și sărbătorirea a 13 ani de activitate neîntreruptă la Centrul social-educativ www.haicunoi.com

„Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești. „Sărbătoarea de astăzi este una a păcii și a bucuriei, a Veștii celei Bune, pe care poporul român o cântă pe 25 decembrie în colinda intitulată «O, ce veste minunată!» Între toate veștile care caută să ne tulbure pacea și liniștea interioară, vestea de astăzi ne descoperă că Hristos Domnul Se întrupează, având ca tron al slavei Sale trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De aceea, Maica Domnului este zugrăvită deasupra Sfântului Altar cu Mântuitorul Hristos în brațe, săvârșind alături de întreaga umanitate Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ea este cea care a acceptat în mod liber darul iubirii lui Dumnezeu. Sfinții Părinți ne spun că dacă Maica Domnului ar fi refuzat chemarea îngerului, Hristos Domnul nu s-ar fi întrupat. Astfel, întruparea apare ca o cooperare între Dumnezeu și om, Fecioara Maria fiind darul nostru, al umanității.

Prin sărbătoarea de astăzi, noi intrăm în spațiul păcii, iar pe acest altoi suntem chemați să rodim mesajul iubirii”, a menționat părintele Munteanu.

„În urmă cu 13 ani, în ziua Bunei Vestiri avea loc deschiderea Centrului social-educativ «Popasul Iubirii Milostive». Îmi amintesc că am fost invitat la sfințirea locului pe care a fost construit acest așezământ. Era soare în acea zi, iar locul semăna cu un tăpșan pe care pășteau vacile.

După ce s-a făcut sfințirea untdelemnului și a apei, s-a săpat simbolic o groapă cu un hârleț, cerându-se ca Hristos să binecuvânteze un loc în care să fie El Însuși continuu prezent.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

93 Negăsindu-se o piatră pentru a fi pusă ca simbol al temeliei, s-a săpat până ce a fost descoperită una.

Această piatră a fost specială întrucât avea pe ea semnul sfintei cruci, anunțând că acolo se va săvârși o lucrare deosebită. După câteva săptămâni, priveam cu emoție locul pentru că nu începuseră încă niciun fel de lucrări. Dar după ce fondurile au fost aprobate, s-au ridicat trei clădiri, iar cea din mijloc, unde s-a găsit piatra cu semnul crucii, a ajuns să fie centru social. Însă după ce a fost construit, acesta s-a și închis, din cauza lipsei fondurilor. De aceea, prin hotărârea Consiliului Local din Săvinești, spațiul a fost încredințat parohiei «Sfinții Voievozi», aici urmând să se desfășoare o serie neîntreruptă de activități sociale și educative. Acest centru a crescut sub ochii noștri, iar 13 ani au trecut ca o clipă, având susținători discreți și hotărâți s-au pus pietre vii la zidirea sufletească a multor oameni. Și astfel, având aceeași țintă, putem să ne urmăm fiecare dintre noi drumul nostru spre desăvârșire”, a adăugat părintele Petru Munteanu.

După discursul părintelui paroh, credincioșii prezenți au pornit în procesiune către Centrul social-educativ, unde s-au bucurat de agapa frățească special pregătită.

Tot cu această ocazie au fost pregătite și dăruite 300 de sandvișuri pentru toți credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie. A urmat procesiunea către Centrul social – educativ, iar pe tot parcursul pelerinajului au fost intonate cântări religioase specifice Postului Mare şi sărbătorii Bunei Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Vestiri. Manifestarea s-a încheiat cu vizitarea și prezentarea Centrului, de către doamna Nicoleta Alexa, pelerinii fiind ghidați prin toate departamentele centrului, au putut vizita Atelierul de croitorie și broderie, precum și cel de patiserie.

Ziua de 25 martie 2018 este importantă și pentru faptul că se împlinesc nouă ani de la înființarea filialei din Săvinești a Fundației Solidaritate și Speranță, cinci ani de activitate a revistei online de dialog etic, estetic și social intitulată „Jurnal Spiritual”, precum și patru ani de înființarea postului online Radio Jurnal Spiritual, a Editurii Jurnal Spiritual și doi ani de la înființarea unui post de radio online pentru copii, Radio Ciufulici. De asemenea, domnul Gheorghe Măriuța, paraclisierul bisericii „Sfinții Voievozi” din Săvinești și-a serbat aniversarea, ocazie cu care îi urăm: „La mulți, frumoși și fericiți ani!”.

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

94

Sărbătoarea Paștelui – Vestea că Iisus Hristos a înviat „Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasă pentru românii ortodocși, oriunde s-ar fi aflat ei.

Granițe nedrepte i-au ținut despărțiți unii de alții, dar limba lor comună și, îndeosebi, aceeași credință i-au menținut în unitate de cuget. Hrăniți din tainele credinței în Hristos înlăuntrul aceleiași Biserici Ortodoxe, românii și-au văzut împlinită dorința de a fi împreună într-o țară care să-i cuprindă pe toți. La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanță pentru noi, se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru cele întâmplate atunci. Credința în Învierea lui Hristos a fost în acele momente, precum este și astăzi, și izvor de putere în nădejdea de împlinire a năzuinței de unitate”, fragment din Scrisoarea Pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Sărbătoarea Paştelui este pentru români, alături de Crăciun, cea mai importantă din an, pentru care fiecare familie se pregăteşte cu mult timp înainte prin postul ţinut cu atâta evlavie. În Biserica ortodoxă oamenii se pregătesc pentru întâmpinarea sărbătorilor de Paşti prin „Postul Paştelui” numit şi „Postul Cel Mare”, post care durează 48 de zile. În mod oficial, postul începe după „Duminica iertării”, în ziua de luni a săptămânii a 7-a de dinaintea sărbătorii de Paşti.

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri şi tradiţii religioase, printre care şi cea a salutului pascal – „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. În bisericile ortodoxe, slujba de Înviere a început în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului nu este însă proclamată în interiorul bisericii, ci în www.haicunoi.com

afara acesteia, pentru că, spun preoţii, ea priveşte pe toţi oamenii.

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos a fost celebrată la data de 8 aprilie 2018 de sute de credincioşi din Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești și nu numai, care au participat cu bucurie la slujba Învierii, prilej cu care au primit Sfânta Lumină.

La miezul nopţii, în curtea Parohiei „Sf. Voievozi” din Săvinești se aflau sute de credincioși, veniți să ia Lumina Sfântă.

Părintele paroh Petru Munteanu a ieșit din biserică la ora 00:00 şi i-a chemat pe credincioşi cu îndemnul „Veniţi de luaţi Lumină!”.

Ceremonia a continuat cu ieșirea procesională a părintelui Munteanu, cântăreților și a credincioșilor din biserică, apoi cu cântarea „Învierea Ta Hristoase Mântuitorule…” și cu citirea Evangheliei, înainte de binecuvântarea de început.

După ce lumânările oamenilor s-au aprins, și după ce s-a rostit pericopa Evanghelică, părintele Petru Munteanu a dat citirii Pastorala „ÎNVIEREA LUI HRISTOS – TAINA UNITĂȚII NOASTRE” a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

95

„În această noapte de har și de lumină ne aflăm în pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Suntem împreună într-un număr mare, având între noi și pe cei care nu vin la sfânta biserică decât în noaptea de Paști sau rareori în timpul anului. Îi îmbrățișăm pe toți cu dragoste de frate și le dorim a fi cât mai mult între noi pentru că facem parte din aceeași familie creștină și este bine și frumos să mergem împreună pe același drum.

Suntem aici, la sfânta biserică, pentru «a lua lumină». Acest fapt arată că este ceva sau, mai bine spus, că este Cineva Care ne cheamă.

Simțim nevoia unui răspuns, avem trebuință de lumină și intuim că în lumina de Paști descoperim pe Cineva Care ne poate călăuzi, hrăni și ajuta.

Da, iubiți credincioși, este lumina lui Hristos, este Hristos Însuși Care vine spre noi, Care ne cheamă, Care ne așteaptă, Care ne iartă, Care ne îmbrățișează și Care ne iubește. Spre El ne îndreptăm pașii în această noapte de Înviere și nădăjduim ca lumina Lui, El Însuși, să rămână cu noi și în noi pentru veșnicie.

Sărbătoarea Sfintelor Paști este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie și fundamentul real al relației dintre oameni.

Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, pentru a fi împreună cu noi, pentru a ne dărui viața și slava Sa. În momentul în care primii oameni au ales să viețuiască fără Dumnezeu și, uneori, împotriva lui Dumnezeu, ei s-au rupt de Izvorul vieții. Moartea a pătruns atunci în om și în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

lume, un zid despărțitor așezându-se între acesta și Dumnezeu. Îndepărtându-se de Dumnezeu, oamenii s-au îndepărtat și unii de alții. Au apărut, astfel, dezbinări, lupte între frați, războaie și multă ură. Însă Dumnezeu «așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică».

Așadar, Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ la oamenii zidiți de El, pentru a le oferi acestora puterea întoarcerii la Dumnezeu și a unirii între ei.

«Domnul S-a întrupat, spune Părintele Dumitru Stăniloae, S-a răstignit și a înviat ca om ca să adune pe toți cei dezbinați în Sine, în infinitatea iubirii Sale față de Tatăl și a Tatălui față de El»”.

(Fragment din Scrisoarea Pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)

Evenimentul a continuat cu înconjurarea bisericii de către părintele paroh împreună cu credincioșii, cântând „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti a continuat cu slujbe şi procesiuni în cele trei zile ale praznicului, iar toți credincioșii, care au trecut pragul sfânt lăcașului de cult de la Săvinești, au primit ouă roșii și bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşti. În prima zi de Paşti, duminică, 8 aprilie, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârşită, începând cu ora 12:00, slujba www.haicunoi.com

96 Vecerniei speciale, numită şi „A doua Înviere”.

Conform tradiţiei, în cadrul slujbei a fost citită în 12 limbi pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al 20-lea, versetele de la 19 la 25, deoarece: „Toate popoarele de orice limbă, de orice etnie, sunt chemate să asculte Evanghelia, vestea cea bună a biruinţei lui Hristos asupra morţii, a

iertării păcatelor şi a luminii învierii celei de obşte, care a fost inaugurată prin Învierea Sa din morţi”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Brîndușa Dediu

„100+100 de școli întru Marea Unire”, la Săvinești

Joi, 12 aprilie 2018, un grup de 44 de persoane, 6 adulți și 38 de tineri, de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, Republica Moldova, s-a aflat pentru câteva ore pe tărâmul social-filantropic de la Săvinești, județul Neamț. Membrii grupului s-au aflat în România ca rezultat al proiectului „100+100 de școli întru Marea Unire”, derulat din luna martie până la 1 decembrie 2018.

Delegația a fost coordonată de domnul Vlad Caragia, președintele Asociației Obștești Radio Datina Chișinău, precum și prieten vechi al Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială. Bucuroși de musafiri, voluntarii Fundației, împreună cu părintele director Petru Munteanu, i-au întâmpinat pe tinerii basarabeni cu brațele deschise și cu ospitalitatea tradițională la Centrul socialeducativ „Popasul Iubirii Milostive” din www.haicunoi.com

Săvinești, unde au luat parte la o agapă frățească organizată pentru ei. „Prin acest proiect se dorește facilitarea încheierii de parteneriate școlare (100 de școli din județul Neamț și 100 de școli din Republica Moldova, până la data de 27 martie 2018); Cooperare instituțională: identificarea unor perspective de parteneriat şi colaborare interinstituționale privind oportunităţi de dezvoltare a ofertei culturale, prin dezvoltarea unor programe culturale cu scopul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire a Românilor de la 1918; dezvoltarea interesului comun pentru informare şi cunoaștere prin cultură, istorie, valori spirituale, locuri şi oameni, călătorii şi aplicaţii practice”, a menționat domnul Vlad Caragia.

La sfârșitul lunii martie 2018, au fost semnate protocoalele între 120 de școli din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

97 Neamț și 120 de școli din Republica Moldova din proiectul „Copiii și Marea Unire a Românilor” dedicat Centenarului Unirii.

Parteneriatele încheiate la ceremonia găzduită de Muzeul de Istorie din PiatraNeamț vor da posibilitatea elevilor și profesorilor din Neamț și Basarabia să deruleze împreună activități de cunoaștere reciprocă a istoriei, culturii, tradiției, învățământului prin vizite și concursuri organizate până la sfârșitul verii. Este prima parte a proiectului care se derulează până la 1 decembrie 2018, când se va marca Centenarul Unirii. Pentru că au fost mai mult de 100 de școli din Basarabia care au dorit să intre în parteneriat, au fost incluse acum 120 de școli care au semnat acordurile, urmând ca din luna septembrie să fie incluse și celelalte școli. „Sunt Talpă Aliona, profesoară de limba germană la Liceul român-german din Chișinău.

Mă bucur nespus de mult că suntem aici din nou și îi mulțumim domnului Vlad Caragia că a făcut posibil acest proiect, «100+100 de școli întru Marea Unire». Vă mulțumim pentru primirea pe care ne-ați făcut-o, pentru cuvintele frumoase pe care ni le-ați adresat și pentru că ne simțim ca acasă. Zilele acestea, după semnarea protocolului de colaborare cu Liceul «Roman Vodă» din Roman, am făcut primul pas din această acțiune. Copiii noștri i-au vizitat pe cei cu care vor colabora în cadrul acestui proiect. Pe

lângă vizite reciproce, proiectul include câteva mari activități comune: concursul județean «Centenar – Mesaje pentru viitor», ce se va desfășura între 1 martie și 1 iunie, urmând ca mesajele copiilor despre Unire, istorie, tradiții să fie încapsulate și păstrate pentru a rămâne moștenire urmașilor peste 100 de ani; Art History Fest 2018 – un festival istoric pentru tinerii artiști; școala de vară «Tezaur de istorie și spiritualitate – moștenire pentru viitor» ce se va desfășura în perioada iulie – august 2018”.

Cu dorința revederii și demarării unor proiecte comune, musafirii de peste Prut și-au luat rămas bun de la gazdele ospitaliere și au plecat să viziteze orașul Piatra Neamț.

Brîndușa Dediu

„Poezii” – elogiu adus vieții „Auzim cuvinte care dor, Cuvinte de dragoste, de dor, Care ne trezesc din adormire Şi care ne aruncă în gândire…”

Extras din poezia „Auzim cuvinte”, Elena Cristudor Editura Jurnal Spiritual a lansat o nouă carte, „Poezii”, semnată de Elena Cristudor.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

98 Lansarea a avut loc la Bacău, într-o zi specială pentru autoarea cărţii, sâmbătă, 21 aprilie 2018, într-un cadru festiv.

Prezent la eveniment, părintele Petru Munteanu, directorul Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamţ, precum şi coordonatorul Editurii Jurnal Spiritual, a declarat în deschiderea evenimentului: „Aș dori să vă supun atenției o carte, pe care Editura Jurnal Spiritual o lansează astăzi, al cărei autor îl cunoaștem cu toții, doamna Elena Cristudor. Este a doua carte de poezii, scoasă de editura noastră pentru doamna Cristudor, prima carte a fost publicată chiar de ziua dumneaei, de Sf. Constantin și Elena, când ne-am revăzut cu toții, iar cea de a doua carte se lansează cu o zi înainte de Ziua femeii creștine. Duminică (22.04.2018) se va citi din Sf. Evanghelie, la biserică, care relatează cum femeile purtătoare de mir merg la mormântul Domnului și, acolo, primesc vestea cea bună a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, iar ele vestesc Învierea Domnului.

Pentru Biserica noastră, duminica a doua după Înviere este considerată Ziua femeii creștine, care ia mesajul Învierii și-l duce acasă, îl spune copiilor sau nepoților și cu acest mesaj și cu această pecete de lumină schimbă lucrurile, schimbă viața, schimbă totul în frumos și bine, în lumină și în binecuvântare. De aceea, ce eveniment, ce lucru inedit, ca acesta, poate să ne adune împreună decât cartea doamnei Elena Cristudor, pe care ne-o pune la dispoziție, plină de poezii foarte frumoase, pentru că, așa cum spunea cineva, pictura este o poezie în culori, iar poezia este o www.haicunoi.com

pictură în cuvinte și așezat cuvânt cu cuvânt, într-o frumoasă pictură a sufletului, doamna Elena Cristudor ne prezintă o parte din frumosul sufletului dumneaei, ne îmbrățișează în poeziile dânsei și ne așează pe un drum frumos pe care l-a parcurs și dumneaei prin trăirile și prin emoțiile cu care a așternut aceste picturi în cuvinte, poeziile dumneaei.”

Vizibil emoționată, dar susținută de cei dragi, doamna Cristudor a dorit să menţioneze: „Chiar dacă sunt la a doua carte să știți că sunt foarte emoționată, drept urmare voi spune doar câteva cuvinte, pentru că doresc să-i mulțumesc, în primul rând, părintelui Munteanu, care a făcut posibil acest proiect, familiei mele, prietenilor mei, colegilor mei, care au dorit să fie astăzi alături de mine, pentru a împărtăși împreună trăirile, emoțiile, pe care o să le regăsiți și în carte.”

Cartea doamnei Cristudor emană stări ale sufletului său, iar fiecare vers trezește o emoție. Reușește prin fiecare poezie să redea ceea ce sufletul trăiește, astfel, cei care-i citesc poeziile pot spune că o descoperă pe doamna Elena Cristudor. Rând pe rând, în versurile cuprinse în volumul „Poezii” sunt expuse trăiri ale copilăriei, ale patriotismului, ale dorului de fiicele dumneaei, precum și iubirea și recunoștința aratată părinților, precum și partenerului de viață. Cartea „Poezii” vorbeşte despre umanitatea, valorile, armonia, precum şi sensibilitatea noastră pentru cei de lângă noi.

Brîndușa Dediu Hai cu noi - Retrospectiva 2018

99

Ziua Forțelor Terestre marcată și de copiii din Săvinești

Luni, 23 aprilie 2018, militarii Armatei României și-au sărbătorit cea mai cuprinzătoare categorie de forţe – Forţele Terestre – şi pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Pentru a marca această importantă aniversare, militarii Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din Bacău au organizat luni, cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre şi a prăznuirii patronului lor spiritual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, „Ziua Porţilor Deschise”. „Astăzi este o zi specială în viața militarilor din Forțele Terestre, deoarece, la data de 23 aprilie, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorim ziua Forțelor Terestre. Cu acest prilej, ne-am deschis porțile unității pentru ca toți doritorii, copiii în special, să poată să vadă locul unde lucrăm și ce este mai important, tehnica și echipamentele pe care le utilizăm, să pătrundă tainele colosului de oțel – tancul”, a reliefat locotenentul-colonel Gabriel Turculeț, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”.

Vestea despre acest eveniment a ajuns și în județul Neamț, astfel încât au mers în vizită şi copii din Săvinești, înscriși în Biroul de Asistență Socială al Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, cărora li s-a alăturat și părintele Petru Munteanu, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

directorul fundației. În această zi de sărbătoare spirituală și sufletească Batalionul 631 Tancuri a organizat diverse activități, care s-au desfășurat între orele 09.00-13.00. Cu această ocazie, cei care au trecut pragul tanchiștilor din Bacău, au putut vedea armamentul individual și tehnica de luptă, tehnica de comunicații din dotarea batalionului, tehnica de transport a tancurilor, transportor amfibiu blindat de cercetare și desigur, tehnica de tancuri.

Impresionați de toate echipamentele, puștii săvineșteni au explorat fiecare echipament expus de militarii care au explicat în detaliu tehnicile folosite. „Asta este o grenadă, este secționată și nu mai explodează?”, întrebau vizitatorii din Săvinești. „Dar echipamentul acesta pentru ce este, de camuflaj, pot să-l probez?”, se auzeau micii „militari”, „Dar în tanc, putem urca?”.

Chiar dacă au alergat prin curtea unității militare, au „probat” tancurile, au „tras” cu arma, încă plini de energie, musafirii săvineșteni au avut parte de o altă surpriză. „Tradițional pentru această sărbătoare este masa de prânz, pregătită în sistem militar, iar toți invitații noștri sunt chemați la o fasole cu ciolan, gătită în unitatea noastră, de care sper să se bucure și să-și amintească cu plăcere de mâncarea noastră, gătită la cazan”, a mai www.haicunoi.com

100 menționat domnul locotenent-colonel, Gabriel Turculeț.

Cu dorința de reveni, copiii din Săvinești și-au luat la revedere de la militarii Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din Bacău și le-au mulțumit pentru ospitalitatea manifestată.

Brîndușa Dediu

Duminica Mironosițelor – „Femeia, prin definiția ei, este izvor de viață” „ S f i nte l e fe m e i m i r o n o s i țe d i n Evangheliile după Sfinții Marcu și Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învățătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi și de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credință și curaj, de smerenie și prețuire față de Mântuitorul Cel răstignit și înviat din morți.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

A treia Duminică de după Sfintele Paști este numită și Duminica Mironosițelor, zi în care Biserica Ortodoxă Română cinstește pomenirea femeilor purtătoare de mir (Maria Magdalena, Maria și Salomeea), care la revărsatul zorilor au mers să ungă trupul Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, în ziua Învierii Sale din morți. www.haicunoi.com

Marea sărbătoare a fost prăznuită și de către enoriașii Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești, cărora li s-au alăturat numeroși credincioși din Piatra Neamț și Bacău, care s-au adunat în număr mare la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pericopa din Evanghelia după Marcu 15, versetele 43-47; 16,1-8, după care părintele Petru Munteanu a adresat cuvânt de învățătură celor aflați în sfânt lăcașul de cult: „Ca să înțelegem Duminica de astăzi, parcurgem evenimentul Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, eveniment care a adunat la Sfânta Cruce pe un singur apostol, Apostolul Ioan, cel mai tânăr dintre cei doisprezece. Ceilalți erau risipiți, erau temători.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

101 Tinerii, de regulă, sunt mai plini de curaj și nu le este teamă de moarte sau consecințele unor evenimente care se prefigurează ca fiind înspăimântătoare. Și alături de Sfântul Apostol Ioan, erau femeile care sunt numite astăzi purtătoare de mir. Sunt date numele lor și ele cu iubirea aceasta, trăită, față de Mântuitorul Iisus Hristos, L-au însoțit până la Cruce. Ei bine, au văzut, spune Sf. Evanghelie de astăzi, cum Mântuitorul a fost luat de pe Cruce în grabă și pus într-un mormânt, nefiind prohodit sau plâns, nefiind pregătit pentru îngropare, a fost suspendat ritualul înmormântării, al îngropării pentru că era mare Sâmbăta aceea, Sâmbăta Paștilor. Iar ele aveau această preocupare să-ncheie ritualul de îngropăciune. Femeia, prin definiția ei, este izvor de viață. Sau pentru noi, Biserica, este Catedrala Neamului sau Catedrala Vieții.”

Meditând asupra fragmentului Evanghelic, părintele paroh a pătruns în înțelesul adânc al tainei vieții, dar și a morții, trăite de femeia mironosiță:

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

„Femeia trăiește într-un mod deosebit taina vieții, mult mai intens și mult mai profund decât trăiește bărbatul, pentru că ea este un izvor, sau catedrală a vieții și de aceea trăind într-un mod sensibil și esențial viața, fiind dăruitoare de viață, trăiește într-un mod tot la fel de profund și taina morții. Taina vieții și taina morții se trăiesc într-un mod mult mai sensibil și mai intens de către femeie și de aceea veți vedea în cimitirul satului sau care înconjoară biserica, sau mănăstirea, flori și lumânări așezate îndeosebi de către credincioase, femeile care și astăzi îngrijesc mormintele. Și care într-un mod cu totul aparte trăiesc taina morții, după cum trăiesc viața. Ei bine, ne spune Sf. Evanghelie că aceste femei au luat drumul către mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Erau preocupate de o singură întrebare: cine o să ne dea nouă piatra de la ușa mormântului? Că sunt slabe, ca și constituție fizică, se gândeau la piatra cea pusă pe gura Mormântului, pecetluită, se gândeau la ritualul de îngropare, vroiau să-L urmeze întru totul și în timpul ungerii, să-L prohodească pe Mântuitorul. Hristos Domnul n-a fost prohodit, n-a fost plâns, n-a fost pregătit de îngropăciune.

Ne spune Sf. Evanghelie că au ajuns la Mormânt. Și au văzut piatra dată la o parte de la ușa mormântului. Și au primit de la Înger vestea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Au plecat spre îngropare și s-au întors cu Învierea. Au plecat cu grija înmormântării, și s-au întors cu lumina Sfintei Învieri. De aceea, Biserica noastră, astăzi, a așezat Duminica aceasta îndeosebi spre cinstirea femeii creștine. Femeia creștină care ia drumul către Mormântul Domnului. În Duminici, sărbători, mormântul care este fiecare Biserică, fiecare Biserică este, de fapt, un Ierusalim. Știți, noi, mergem în Țara Sfântă, se organizează pelerinaje și excursii, dar poate scăpăm un lucru foarte important din vedere. Că fiecare Biserică este un Mormânt gol și un loc al Învierii Mântuitorului Iisus. La fiecare Sf. Liturghie, credinciosul se împărtășește cu trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, la fiecare Liturghie este o reluare și-o repetare continuă a activității Mântuitorului, a răstignirii, www.haicunoi.com

102 a îngropării și a Învierii Sale. Și fiecare Biserică este un Mormânt gol și un spațiu al Învierii. Iau credincioasele noastre astăzi, pentru că sunt cinstite, că este ziua femeii creștine astăzi, iau drumul către Biserică. Și după ce primesc vestea Învierii merg cu candela aprinsă a sufletului lor la casele lor. Și cu această candelă aprinsă, a trăit neamul nostru românesc prin veacuri, prin furtuni, prin întuneric, prin încercări, pentru că a trecut cu Hristos Cel Înviat. Astăzi este ziua femeii creștine. Astăzi este ziua mamei, a iubirii, a bunicii care în casa ei mărturisește Învierea lui Hristos. Și, totodată, astăzi, trăind aievea acest mesaj al Sfintei Evanghelii, observăm cu tristețe că ceea ce caută lumea modernă, lumea de consum, lumea care merge după alte principii și valori, este să scoată sau să stingă Lumina Învierii din sufletul femeii creștine. Femeia să-și piardă lumina Învierii, să i se stingă candela sufletului, și dacă pentru câteva clipe trăim și înțelegem cât de minunată este familia unde mama și bunica femeia creștină mărturisește Învierea lui Hristos, am putea să ne imaginăm cât de dezastruoasă și de întunecoasă, cât de nefericită este familia unde femeia-și pierde Lumina Învierii, unde femeia își pierde sensul ei, acela de a fi o Catedrală a Neamului, o Catedrală a Vieții.”

An de an, comunitatea săvineșteană îmbracă straie de sărbătoare și cu ocazia serbării câmpenești din Duminica Mironosițelor, eveniment aflat la a XVI-a ediție. Cu toții s-au pregătit pentru această sărbătoare şi pentru primirea oaspeţilor, de www.haicunoi.com

la fii ai satului, până la invitații din alte zone.

Astfel, după Sfânta Liturghie părintele paroh i-a invitat pe toți credincioșii aflați în sfânt lăcașul de cult să participe la procesiunea până în Lunca Bistriței și să se bucure de atmosfera caldă a popasului sufletesc din Luncă.

„Este o zi mare pentru noi, pentru că așa s-a rânduit, ca să avem și o procesiune astăzi, vom merge în Luncă, vă invităm ca de ziua Femeii Creștine să rămânem tot împreună și să îi mulțumim lui Dumnezeu că noi astăzi suntem în biserică datorită faptului că a existat în viața noastră o bunică și o mamă, cineva apropiat care a luat drumul către Mormântul Domnului și ne-a șoptit apoi, de mici, că Hristos a Înviat! Ne-a spus să nu-i facem de rușine, ne-a spus cineva, într-un moment când ne pregătea să ne primenească să luăm drumul către biserică sau către școală sau ne-a petrecut pe drumul școlilor noastre, ne-a spus de Învierea lui Hristos, ne-a Hai cu noi - Retrospectiva 2018

103 pus într-o hârtioară strânsă cu grijă Sfânta Anafură, s-a uitat în ochi și a spus să mergi la Sf. Biserică. Sau cineva din casa noastră, o bunică a ținut tot Postul Mare pentru noi, când eram studenți sau plecați departe, și la Taina Sfintei Împărtășanii ne-a adunat în rugăciunea ei și nea sfințit viața. Avem nevoie de tinere creștine care să sfințească neamul și rugăciunea noastră este ca Hristos-Domnul să ne milostivească pe noi și să înțelegem ce agresiune mare se întâmplă asupra neamului nostru când tânăra creștină este scoasă, agresată, mutilată și se scoate din ea Lumina Învierii lui Hristos și aruncată pentru ca apoi să tragă-n viitorul ei un neam pe care ea-l va scoate în întuneric și-n pierzanie.”

Așadar, toți credincioșii prezenți la Sf. Liturghie, împreună cu părintele Petru Munteanu, au pornit în procesiune în Lunca Bistriței, intonând pe tot parcursul traseului: „Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le”.

Au fost pregătite 300 de porții bucate alese pentru toți participanții la Sfânta Liturghie. Bineînțeles, nu au lipsit concursurile „Cel mai tare ou” și „Cel mai bun cozonac”, care au stârnit zâmbete și voie bună.

Cei prezenţi au avut parte de un spectacol al naturii prin peisajul mirific al zonei, iar vremea frumoasă i-a îndemnat pe cei prezenți să aducă un cuvânt de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate activitățile întreprinse de ei, dar doar împletite cu rugăciune.

Participanții la manifestarea câmpenească au avut ocazia de a degusta din pasca și cozonacii „vecinilor” și bineînțeles că nu a lipsit momentul în care sa ciocnit câte un ou roșu, ceea ce a adus zâmbete și voie bună în rândul tuturor.

O zi frumoasă pentru comunitatea săvineșteană, mai ales că este printre singurele obști care-și mai respectă tradițiile și o face cu sfințenie.

Brîndușa Dediu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

104

„Înălțarea Mântuitorului la Cer nu s-a făcut ca să ne abandoneze” „Hristos se înalță la Ceruri, dar făgăduiește că Duhul Sfânt va fi un alt Mângâietor pentru ucenici. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să fie mai aproape de noi, nu în fața noastră, ci prin Duhul Sfânt în mod tainic, dar real, în noi; să fie prezent în sufletele, în cugetele și în inimile noastre, să devină Viața vieții noastre.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sărbătoarea Înălţarea Domnului a fost cinstită joi, 17 mai 2018, în Biserica Ortodoxă Română. Cu acest prilej, credincioșii parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

www.haicunoi.com

În cuvântul rostit, părintele paroh a vorbit despre importanța Înălțării Domnului în viața creștinilor și despre darul pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl dă la Învierea Sa, pacea: „Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că Mântuitorul cel Înviat intră prin ușile încuiate la Sfinții ucenici și Apostoli. Ei erau adunați, cuprinși de frică. Le era frică, pentru că se așteptau să fie și ei prinși, să fie și ei condamnați, răstigniți, omorâți. Le era frică pentru că L-au văzut pe Mântuitorul batjocorit, lovit, ducându-și crucea, răstignit. Și au auzit de starea aceasta a pătimirii de la Apostolul iubirii, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care a mers cu Hristos la Cruce. Și l-au urmat cu femeile purtătoare de mir și la mormânt. Ei bine, Mântuitorul cel Înviat intră prin ușile încuiate, arătând prin aceasta că trupul înviat al Mântuitorului Iisus Hristos nu se mai supune materiei și legilor pe care Dumnezeu de fapt le-a rânduit. Deși este trup, nefiind purtător de păcat și neavând pecetea morții, deoarece prin Înviere S-a spulberat păcatul și moartea din trup, El intră prin ușile-ncuiate ca și cum nu ar fi nimic și este totuși trup. Și se apropie de Sfinții Apostoli cutremurați de spaimă și le dă cel mai mare dar pe care iubirea-l poate da omului: pacea.

Hristos, din iubire a Înviat pentru noi! Din iubire a fost pe Sfânta Cruce, nu l-au ținut cuiele și piroanele, ci L-a ținut iubirea aceasta care a Înviat și a transfigurat trupul uman, dăruindu-i această stare fără de păcat dintru început, a lui Adam. Și spune Sfânta Evanghelie de astăzi că Mântuitorul le dă Sfinților Apostoli darul păcii.

Este darul pe care Hristos îl dă la Înviere: Pace vouă! Și vei constata în timpul vieții când ești cu Hristos și cu Dumnezeu, că ai pace. Pacea este darul Învierii. Pacea înseamnă dacă este furtună afară, tu ești cu Hristos și se liniștește furtuna.

Pacea înseamnă atunci când este agitație și Hai cu noi - Retrospectiva 2018

105 nesomn, urlet și violență, tu treci cu pacea Învierii.

Pacea este darul iubirii pe care Hristos ni l-a dat și nouă. Și pacea este cea mai mare stare a noastră.

Pentru că dacă ne pierdem pacea, ce putem pune în loc? Dacă uităm de iubirea lui Hristos, ce cutremur și furtuni se adună în sufletele noastre!” În continuarea cuvântului său, părintele Munteanu a explicat: „Înălțarea Mântuitorului la Cer nu s-a făcut ca să ne abandoneze, ci El S-a Înălțat pentru ca învățătura Sa, descoperită Sfinților Apostoli, să fie cu noi intim, prezent prin Taina Sfintei Liturghii.

S-a-nălțat la Cer, ducând umanitatea noastră și, cum spunea un mare teolog, și darurile omenirii, care sunt urmele rănilor din mâini și din picioare ale cuielor și urma suliței împunse în coastă, pe care-am văzut-o. Urcă acest trup, înviat și fără de păcat, adică umanitatea noastră urcă în sânul Sfintei Treimi și împreună cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt lucrează în Liturghie și este prezent cu noi până la sfârșitul veacului, doar în Liturghie. De aceea, pentru noi, creștinii ortodocși, cea mai importantă este Sfânta Liturghie și cea mai frumoasă stare a noastră, a celor care ni s-a încălzit sufletul pe cale, este Taina Sfintei Împărtășanii.”

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire închinată eroilor neamului românesc, căzuți pentru apărarea patriei și a credinței străbune.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Sărbătoarea Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos a devenit zi de pomenire a eroilor români şi sărbătoare naţională: tradiţia aceasta datează din anul 1920, când Sfântul Sinod al Bisericii Române a hotărât ca ziua de Sărbătoare a Înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos la ceruri să fie şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Cu această ocazie, un grup de elevi de la Școala Gimnazială „I. Gervescu” din Săvinești a pregătit un mic program artistic, care a cuprins câteva cântece și poezii, pentru a aduce recunoștință eroilor neamului. Copiii au mers la statuia ridicată în cinstea eroilor, din curtea „Școlii Vechi” din Săvinești (Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”), unde au depus o coroană de flori, după care au mers la biserica „Sfinții Voievozi”, pentru a intona cântece și pentru a depune flori la mormintele eroilor.

Cel mai frumos mod de a-i cinsti pe eroii neamului nostru este să păstrăm şi să luptăm pentru idealurile pentru care au murit.

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

106

Sf. Constantin și mama sa Elena: „Cu acest semn vei învinge” „Și noi să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfinţilor şi înaintaşilor noştri. Să apărăm cu bărbăţie dreapta credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea mulţi eretici şi urmaşi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credinţei şi să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultaţi. Ţineţi la Biserica lui Hristos, iubiţi sfintele slujbe, ascultaţi de păstori şi de mai-marii noştri rânduiţi de Dumnezeu. Apoi fiţi statornici în faptele bune, blânzi, smeriţi, paşnici şi iubitori de sfinţi, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Sfinţilor Împăraţi. Bărbaţi, urmaţi Sfântului Constantin în toate şi luaţi în viaţă toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.” Pr. Ilie Cleopa.

Biserica ortodoxă îi serbează, la data de 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Sfântul Constantin Cel Mare a iubit Biserica lui Hristos şi a ajutat-o. A construit foarte multe biserici, iar mama sa Împărăteasa Elena a găsit Sf. Cruce în pământ, la Ierusalim. Interesant este faptul că Sfântul Constantin a descoperit Crucea ca lumină pe cer şi mama sa Elena a descoperit Crucea lui Hristos, pe care a fost Răstignit, arătând Taina Crucii care leagă cerul www.haicunoi.com

şi pământul.

În Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești s-au adunat numeroși credincioși pentru a participa la Sfânta Liturghie închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

În cuvântul de învățătură părintele Munteanu a vorbit credincioșilor prezenți despre cei doi sfinți sărbătoriți pe 21 mai, modele de viețuire creștină: „Este o sărbătoare deosebit de frumoasă pentru Biserica noastră, pentru că această sărbătoare a făcut posibilă exprimarea în perioada Sfinților întocmai cu Apostolii Împărații Constantin și mama sa Elena mesajului Sfintei Evanghelii. În primele două veacuri, după cum Hai cu noi - Retrospectiva 2018

107 știm cu toții, Biserica a fost Biserica catacombelor, Biserică prigonită, Biserica creștină. Credincioșii erau persecutați, erau prinși și omorâți pentru credința în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Se adunau prin catacombe, se adunau împreună, la rugăciune, și săvârșeau această rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii. Preoții, diaconii, episcopii cetăților rânduiți de Sfinții Apostoli mărturiseau cu bucurie Sfânta și Slăvita Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos. Ei bine, iată, în perioada Împăratului Constantin, Împăratul Constantin biruitor fiind, în lupta cu Maxențiu, la Pons Milvius, la Podul Vulturului, când văzând Semnul Sfintei Cruci pe cer și cu semnul scris pe ea «In sic signo vincit» adică «Cu acest semn vei învinge», așează pe scuturi, pe coifuri, pe veștmintele soldaților semnul Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci biruitoare și învinge o armată numeroasă, având această bucurie a biruinței și înțelegând puterea lui Dumnezeu Care l-a miluit, dă un Edict la Mediolan în anul 313, în care Biserica creștină devine religio licita din religia ilicita, religio licita însemnând religie permisă. Pentru ca să întărească cuvântul, dăruiește comunităților creștine din Imperiul său toate clădirile unde avea loc judecata sau tribunale. Tribunalele au fost date spre folosință creștinilor ca să se adune, să facă Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Basilica, «basilica» de unde vine numele de Biserică, era loc de judecată sau tribunal unde se adunau cei nedreptățiți la judecată. Biserica primește, iată, ajutor și Împăratul Constantin, împreună cu mama sa Elena caută să așeze și să statornicească această mărturisire de credință, ajutând la întâlnirea episcopilor din întreg imperiul, la Primul Sinod Ecumenic, această întâlnire fiind necesară pentru că, așa cum a permis creștinilor să se adune, mulți cu influențe filozofice ale vremii au spus, după părerea lor și după părerea Sfinților Părinți, anumite erezii. Iar Sfântul Împărat Constantin și Mama sa Elena au adunat episcopi, martirii, cei care au fost schingiuți, loviți, torturați pentru credință, cei care au trăit învățătura Sfinților Apostoli, i-au adunat la Primul Sinod Ecumenic, la Niceea. Ca să vină 318 episcopi și slujitori a fost nevoie de diligențele imperiale. A fost nevoie de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Poșta imperială care i-a dus în toate părțile Imperiului, a fost nevoie de organizarea acestei întâlniri. Biserica Sfinților Apostoli și Sfântul Împărat Constantin și mama sa Elena asigură și cel de-al doilea Sinod Ecumenic, ridică Biserica Sfinților Apostoli în cetatea numită Constantinopol, care este astăzi Istanbul și începe să așeze Biserica Sfântului Mormânt, unde, prin mila lui Dumnezeu, s-a descoperit Sfânta Cruce, pe care Împărăteasa Elena o arată și o înfățișează poporului drept-credincios. Biserica noastră a statornicit această sărbătoare și-i numește pe aceștia doi «Întocmai cu Apostolii» pentru că ei au mărturisit credința în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”

În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, au hram numeroase troițe din parohia păstorită de părintele Petru Munteanu. Constatăm cu bucurie că la sate încă se mai păstrează troiţele la intersecţii de drumuri, la capetele de pod şi la fântâni. Cruci din piatră, din lemn sau fier, simple sau pictate, cu inscripţii şi însemnări, sub cerul liber sau încadrate de mici adăposturi din lemn ori alte materiale, uneori aflate în interiorul unor mici construcţii. Aşa sunt troiţele din Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, jud. Neamț.

Troițele sunt un manifest al cinstirii deosebite pe care a acordat-o mereu creștinul săvineștean principalului semn creştin. La intersecţii, precum şi la ieşirile şi intrările din sat, se întâlnesc troițe pentru ca omul, care www.haicunoi.com

108 iese din spaţiul familiar și nu numai, să se închine şi să rostească o rugăciune pentru sprijin, iar la întoarcere să spună o rugăciune de mulţumire pentru ajutorul dat.

În parohia săvineșteană sunt 29 de troițe, ridicate până în prezent, iar patru dintre ele poartă hramul Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena. Troițele au fost construite de credincioșii Constantin și Elena Vasâlca, familia Constantin Paisa, familia Negoiu Dorina și familia Trif.

La una dintre ele, la „Troița lui Moș Costache”, cum îi spun sătenii, părintele Petru Munteanu le-a amintit celor prezenți frumoasa poveste a acesteia, „(…) cu ani în urmă, pe locul acestei troițe era un cireș și într-o zi moș Costache mi-a spus că s-a hotărât să ridice în locul cireșului o troiță. I-am spus că poate tăia cireșul cu o condiție, să facă din lemnul lui o troiță. www.haicunoi.com

Mi-aduc aminte cu bucurie cum s-a ridicat această frumoasă troiță care împodobește parohia noastră”. Împreună cu noi au venit și cei care au fost printre noi și au plecat înaintea noastră. Îi pomenim și pe fratele Costache, Constantin astăzi pe care noi l-am pomenit la Sfânta Biserică și sora Ileana, care din dragoste față de Bunul Dumnezeu au vrut să ne dea, să ne lase nouă un cadou, și ne-au lăsat toată credința lor, adunată într-o Troiță. Au fost la Ierusalim, dorința lor a fost mântuirea sufletului. Și au lăsat celor de după ei gândul acesta frumos și bun ca să țină credința. Să țină legea. Să țină rugăciunea că omul care se roagă respiră altfel, îi bate inima altfel, gândește altfel, este mai luminos. Iată că cei de după ei îi cinstesc, le cinstesc memoria și vedem cât de frumos au îngrijit această troiță, cu efort și din iubire pentru ei, cei care au ridicat această Troiță, și au plecat din mijlocul nostru.”

La troița familiei Trif, părintele Munteanu a reliefat: „Suntem într-un moment deosebit de emoționant, frumos, suntem recunoscători că Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem aici, să ajungem astăzi împreună, să ne bucurăm, să petrecem împreună în rugăciune, pentru cei care sunt cu noi, cât și pentru cei care sunt alături de noi în rugăciunea noastră și ne rugăm pentru ei, cât și pentru cei care au fost cu noi și au plecat înainte de noi, înaintea lui Dumnezeu. Astăzi, Sfinții Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena ne îndeamnă mai mult ca oricând să ținem dreapta predanie, să ținem legea, rânduiala dintru început, învățătura neamului nostru românesc, a Hai cu noi - Retrospectiva 2018

109 Bisericii noastre, mai ales că ei au ctitorit așezământul Bisericii Sfântului Mormânt, au așezat cele două Sinoade Ecumenice în rânduială, îngrijindu-se pentru dreapta și statornica mărturisire de credință și astăzi, parcă mai mult ca oricând, vin furtuni peste noi, aduse de diverși, diverse curente care ne îndeamnă să ne lepădăm de credința moștenită.”

Brîndușa Dediu

Ziua Copilului marcată de „Hapciu” la Săvinești

1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului.

Ziua internaţională a ocrotirii copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste alte 100 de state.

Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoţii, fraţii sau vecinii noştri şi să ne lasăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple sau… să nu uităm de copilul din noi. Aşadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de cea mai frumoasă perioadă a vieții, copilăria.

Copilăria - plină de inocenţă, de voie bună şi de bucurii - reprezintă perioada cea mai frumoasă a vieţii noastre. Este un spaţiu al destinderii complete şi al veseliei continue, în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

care visul devine realitate, iar realitatea basm, unde jocul şi joaca sunt cele mai importante activităţi.

Ziua de 1 iunie a fost marcată și la Săvinești, plină de zâmbete și de activități distractive. Peste 50 de copii, asistați social de către Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, au primit vizita membrilor Clubului „Hapciu” din Bacău, coordonați de doamna www.haicunoi.com

110 Nadia Costea, care a venită însoțită de fiul dumneaei, Matei, un puști simpatic, în vârstă de 8 ani și au reușit să aducă ziua de 1 iunie la adevărata ei însemnătate – bucuria de a fi copil.

plaiurile săvineștene. Doamna Mona Avram, învățătoarea clasei a III-a D de la Școala „Ion Creangă” din Bacău a venit cu câțiva „talentați” din clasă pentru a se alătura distracției și jocului în aer liber.

„Clubul Hapciu se ocupă să aducă zâmbete pe chipul copiilor și de fapt, noi organizăm petreceri pentru copii, asta mă face ca la 40 de ani să mă simt… mereu copil și e mare lucru să poți să-ți iei sănătatea din ochii copiilor, să poți să-ți iei bucuria din sufletul lor și să dăruiești. Că de fapt, astăzi noi am venit să dăruim niște zâmbete, o bucățică din sufletul nostru. Am ales acest drum în viață pentru că sunt convinsă că asta este menirea mea pe pământ. Eu trebuie să fac oamenii să fie fericiți. De fapt, așa mi-am dorit întotdeauna, să fac oamenii să râdă și să fie fericiți. De la mic la mare, pentru că să știți că noi ne adresăm și părinților, și publicului mai în vârstă, impropriu zis, mai matur”, a menționat doamna Nadia Costea.

Plin de energie și gata de a explora și experimenta noi jocuri, Matei a dat tonul la o atmosferă ludică, de neuitat pentru toți cei prezenți la eveniment. „Ca să avem o copilărie fericită, ca să fim fericiți cu toții, ar trebui să nu ne gândim la lucrurile rele de pe pământ sau la lucruri care ne deprimă și ne depășesc. Noi trebuie să pășim înainte și să rămânem fericiți pentru totdeauna”, a spus Matei.

Prieteni ai Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială s-au alăturat copiilor din Săvinești pentru a petrece de 1 iunie pe

„Ziua de 1 iunie reprezintă ziua copilăriei, ziua copilului, ziua când fiecare copil trebuie să primească cadouri, să se bucure, să se lumineze.

Pe lângă ei, în fiecare an, în fiecare zi a vieții mele mă întorc cu gândurile la copilăria mea, la momentele frumoase și retrăiesc fiecare moment prin ochii fiecărui copil din viața mea, din clasa mea. Am ajuns aici, cu o parte din copiii de la clasa talentaților, de la Școala „Ion Creangă” din Bacău, nu este pentru prima oară când venim, de fiecare dată ne întoarcem cu drag, cu plăcere și am venit astăzi să petrecem împreună, să retrăim momentele copilăriei de odinioară, și în același timp să sărbătorim copilul din noi, practic. Dacă știi să trăiești precum un copil, dacă știi să te apropii cu căldură, cu mângâiere, cu nostalgie să te apropii de sufletul unui copil, implicit devii copil”, a menționat doamna Mona Avram.

1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le oferi iubirea şi aprecierea noastră. Această zi este de obicei sărbătorită cu petreceri, diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor, toate acestea dedicate micuţilor. Întrebată, fiind, ce înseamnă copilăria văzută prin ochii adultului, dascălul a reliefat: „Copilăria înseamnă bucurie, bucurie pe care o

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

111 trăiesc în fiecare dimineață când pășesc pragul clasei, când privesc ochii fiecărui copil, mă bucur la fiecare zâmbet, la fiecare privire și la fiecare cuvânt de mulțumire, care vine din partea copiilor și implicit a părinților. De ce au nevoie copiii? Cu atât mai mult la timpurile de astăzi, de dragoste, de iubire, de înțelegere, de toleranță, și nu în ultimul rând, de protecție au nevoie. Pentru copil trebuie să ne facem timp absolut oricând. Pentru copilul nostru oricând. Și orice rezolvare stă în puterea noastră, a părinților, a cadrelor didactice și a comunității practic, a celor din jurul nostru.”

Sărbătoare, bucurie, râsete, ochi luminați și suflete voioase, așa se poate descrie atmosfera creată de 1 iunie 2018 pentru copiii asistați de către Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, aflată sub conducerea părintelui Petru Munteanu.

Printre musafirii veniți de la Bacău s-a aflat și Luca Băbușanu, un puști de 10 ani, care a exclamat că sărbătorește ziua de 1 iunie „prin joacă și diverse jocuri în aer liber, pentru că

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

afară e mult mai plăcut decât în fața calculatorului, e vară, e cald și este multă veselie”.

Parcul central al comunei Săvinești a fost plin de cei mici, ieșiți să se joace, să se întreacă în concursuri, dar au admirat o serie de activități interactive prezentate de „Hapciu”.

La finalul evenimentului, prichindeii au fost poftiți la masă, să deguste bucatele pregătite de doamnele bucătărese de la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”din Săvinești, după care au primit și mult așteptatele dulciuri.

După joaca din parc, musafirii din Bacău au făcut un popas duhovnicesc. Înainte de a pleca spre casă, aceștia au mers la biserica păstorită de părintele paroh Petru Munteanu, unde au primit binecuvântarea acestuia.

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

112

Radio Jurnal Spiritual pe unde FM

Totul a început în martie 2013, de la Revista online de dialog etic şi estetic „Jurnal Spiritual”, un proiect cultural-educativ susţinut de fundaţia noastră – „Împreună pentru Solidaritate Socială” din Piatra Neamţ. În scurt timp, în jurul acestei publicaţii online s-a strâns o comunitate frumoasă, interesată de cultivarea şi promovarea valorilor culturale, spirituale şi educaţionale, valori pe care echipa redacţională le-a readus în atenţia cititorilor prin articolele publicate.

Un an mai târziu, în primăvara anului 2014, a fost înfiinţat postul de radio online „Radio Jurnal Spiritual”, iniţiat din dorinţa de a reda audio valoarea esteticii şi a eticii. S-a dorit ca acest post de radio să fie o alternativă pentru ascultătorul matur şi educat, un susţinător al evenimentelor culturale, dar şi al oamenilor. Proiectul „Radio Jurnal Spiritual – un radio pentru tine şi prietenii tăi” s-a impus în atenţia publicului ascultător prin seriozitate şi valoarea informaţiilor oferite, prin temele supuse atenţiei comunităţii şi, nu în ultimul rând, prin muzica de calitate promovată.

Un alt proiect ambiţios dezvoltat în cadrul Departamentului Cultură – Media din www.haicunoi.com

cadrul fundaţiei este cel legat de înfiinţarea unui alt post de radio online, „Radio Ciufulici”, care cuprinde programe dedicate copiilor. Înfiinţat în primăvara anului 2016, acest post de radio online promovează proiecte cultural-educative identificate în cântece, proverbe şi zicători, snoave şi vorbe cu tâlc, enciclopedii, teatru radiofonic, interviuri. Emisiunile se adresează copiilor, cărora îşi propune să le sădească dragostea faţă de tot ceea ce este frumos şi sănătos, precum şi părinţilor acestora. „Radio Ciufulici” este o alternativă culturaleducativă pentru micii ascultători, cărora le oferă muzică şi informaţii într-o notă veselă şi jucăuşă, pe înţelesul lor.

În 2017, postul „Radio Jurnal Spiritual” primeşte licenţă audiovizuală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, astfel că, din luna mai 2018, a început să emită pe frecvenţa 99.20 FM, în Rădăuţi şi localităţile învecinate. Grila postului de radio cuprinde emisiuni informative, culturale şi educative, dar şi muzică de bună calitate. Echipa redacţională urmăreşte promovarea valorilor culturale, spirituale şi educaţionale, alături de invitaţii emisiunilor zilnice.

Dorința noastră este de a dezvolta o Hai cu noi - Retrospectiva 2018

113 comunitate activă, de aceea vă invităm să pășiți pe „corabia” noastră, să ne fiți alături și să ne bucurăm de clipe radiofonice minunate.

Se doreşte ca acest post de radio să fie o alternativă pentru ascultătorul matur şi educat. În acest sens, Radio Jurnal Spiritual îşi doreşte să fie un susţinător, atât al oamenilor cât şi al evenimentelor de cultură. Deschis către comunitate şi pentru comunitate, Radio Jurnal Spiritual foloseşte şi pune în valoare informaţiile oferite atât de invitaţii prezenţi la emisiuni, dar şi de publicul ascultător. Ne puteți asculta şi on-line, la adresa http://radiojurnalspiritual.ro/ sau pe f a c e b o o k : h t t p s : / / r o ro.facebook.com/RadioJurnalSpiritual.

În curând, Radio Jurnal Spiritual va începe să emită în Bârlad – pe frecvenţa 103.3 FM şi în Oneşti – pe frecvenţa 87.8 FM. Avem o echipă de profesionişti ambiţioşi, punem pasiune, dar şi seriozitate, în tot ceea ceea ce facem. Iată ce înseamnă, pentru fiecare dintre noi, proiectul „Radio Jurnal Spiritual – un radio pentru tine şi prietenii tăi”: Cristian Hurgheş: Ce înseamnă pentru mine Radio Jurnal Spiritual? La început, visul unui om care a reuşit în 30 de secunde să mă convingă că încă mai exista SPERANŢĂ. În ORICE. Apoi s-a reactivat virusul „bolnav de radio”, pe care-l lăsasem să moţăie …undeva. Şi pe care acel om a Hai cu noi - Retrospectiva 2018

ştiut să-l facă foarte puternic acum. Radio Jurnal Spiritual e radioul din Piaţa fiecărui oraş, comună sau sat. Aproape… foarte aproape de tine. Agora ta, ASCULTĂTORULE de Radio Jurnal Spiritual.

Iulian Ţocu: Radio Jurnal Spiritual este mediul în care am șansa să îmi exprim dragostea pentru radio, să experimentez ceea ce îmi place și să fiu creativ. După aproape 20 de ani, în care am crescut în preajma unui post de radio şi TV, pot să spun că am ajuns „acasă”. Îmi doresc să reușim să facem cunoscut conceptul nostru, pentru că este un concept unic, este un concept Românesc.

Ciprian Solomon: Pentru mine, Radio Jurnal Spritual înseamnă momentul în care am realizat că ceea ce fac de aproximativ 20 de ani, atât în presa locală cât şi în presa naţională, a căpătat formă şi culoare. E un proiect de suflet, un proiect în care m-am implicat şi mă implic, cu speranţa că cei care ascultă acest post de radio uită, măcar pentru 4 ore, de problemele zilnice.

Muzică bună, informaţii utile, o stare generală de bine fac din Radio Jurnal Spiritual un loc al prieteniei, al prietenilor şi al relaxării. Oamenii cu care lucrez creează spaţiul în care mă pot desfăşura ca profesionist şi pentru asta le mulţumesc. Şi vă mulţumesc şi vouă pentru că dacă am adus un zâmbet într-o dimineaţă, asta înseamnă că ziua mea este perfectă.

Petronela Barb: Radio Jurnal Spiritual reprezintă pentru mine îndeplinirea unui vis, a unei dorinte mai vechi, avută dintotdeauna dar care, până acum, nu a reuşit să se concretizeze.

Atunci când am primit invitaţia de a mă implica în acest proiect, nu am ezitat nicio clipă să spun DA. Emisiunea „Muguri de lumină”, pe care o realizez alături de soţul meu, George Barb, este proiectul nostru de suflet, în care putem aduce, în casele şi sufletele ascultătorilor noştri dragi, bucuria şi curajul de a îndrăzni să fim mai buni şi de a şti să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem. „Muguri de lumină” este despre bucuria de a vedea lumina în tot ceea ce este în jurul nostru, de a vedea, în orice situaţie, partea plină a paharului!

George Barb: Radio Jurnal Spiritual înseamnă pentru mine o completare a pasiunii www.haicunoi.com

114 mele încă din copilărie, de la o vârstă fragendă şi a experienţei acumulate de 15 ani la Radio Trinitas.

Radio Jurnal Spiritual îmi oferă libertatea de a-mi manifesta creaţia şi vizunea, de a satisface nevoile media ale ascultătorilor, atât prin muzica aleasă special pentru ei, ca audiţie sau ca tematică, dar şi prin informaţiile atent selectate, să fie pentru toţi şi pentru toate vârstele. Acest post de radio este un proiect de suflet prin aceea că el vrea să fie în slujba comunităţii şi acest lucru m-a determinat să accept să intru în această echipă, deoarece corespunde viziunii mele şi crezului meu în ceea ce priveşte formatul unui post de radio în contextul actual.

Monica Avădănei: Radio Jurnal Spiritual este pentru mine locul unde se desfăşoară, zilnic, întâlnirea dintre mine şi ascultători. Munca în radio, pasiunea mea, o fac cu mult drag. Urmăresc să ţin ascultătorul la curent cu ce se întâmplă în lumea de azi, să îl pun la curent cu noutățile zilnice, dar şi să aduc noi cunoştinte din diverse domenii – de la educaţie, medical, până la cultural şi divertisment.

Realizând rubrica „Parte din existenţă”, urmăresc să aduc în prezent toate evenimentele importante ce s-au petrecut în trecut, de asemenea vreau să ne amintim cu toţii de personalităţi marcante ale zilei. „Mozaicul cunoaşterii” – o provocare frumoasă pentru mine – vreau să cunoaştem, şi eu, şi ascultătorii, laturi frumoase şi importante ale vieţii – bune maniere, istoria obiectelor care ne înconjoară, sfaturi din carieră, şcoală şi grădiniţă, idei de petrecere a timpului liber, idei de a petrece timp frumos şi de calitate în familie, recomandări de cărţi bune, de filme interesante şi, nu în ultimul rând, muzică bună. Realizez aceste activităţi cu mult drag, gândindu-mă la omul din faţa radioului, gândindu-mă la ce aş vrea eu să ascult, gândindu-mă că în acest mod cu toţii avem parte de informaţii de calitate şi de o colaborare deosebită. Radio Jurnal Spiritual îmi oferă posibilitatea de a pune în evidenţă experienţa acumulată de-a lungul anilor, de a fi alături de oameni dragi sufletului meu şi de a crea lucruri minunate, cu drag, pentru toţi cei ce ne ascultă! www.haicunoi.com

Carmen Vîntu: Pentru mine, Radio Jurnal Spiritual reprezintă o oază de verdeață într-un deșert, un popas de răcoare într-o zi toridă, muzică bună, emisiuni făcute cu suflet și prieteni. Da, prietenii de dimineață, care dau trezirea ascultătorilor și ne distrează cu glumele lor. Reprezintă, poate, viitorul.

Liliana Mihăilă: Ce înseamnă pentru mine Radio Jurnal Spirital? Provocare, responsabilitate, răbdare, creativitate, noi experienţe. Prilejul de a cunoaşte oameni noi, de a afla lucruri noi. De fapt, înseamnă un plus şi o trăire la o turaţie înaltă. Un mod de viaţă.

Dan Apetrei: O vorbă spune că, de fiecare dată când te îndoieşti de cât de departe poţi merge în viaţă, aminteşte-ți toate lucrurile cu care te-ai confruntat, toate bătăliile pe care le-ai câştigat şi toate fricile pe care le-ai depăşit. E o poveste despre viață în care mă regăsesc şi eu.

Nu cu multă vreme înainte de a sosi aici (la RSJ) lucram într-un mediu foarte agitat, cu colegi încruntați mai tot timpul. Îmi amintesc că m-am oprit la un moment dat în faţa unui radio încercând să-i urmăresc pe realizatorii unei emisiuni. În acel moment m-am întrebat: – Cum se face că nu sunt eu în locul celor doi realizatori, după o experiență de 20 de ani în radio şi televiziune? Ei bine, la două luni de la această întâmplare am ajuns chiar într-un studio de radio.

Așa, dintr-o dată, m-am trezit realizând o emisiune matinală. Interesant, nu? Viața îți poate oferi multe surprize, mai ales atunci când nici nu te aștepți. Prezența mea, acum și aici, la Radio Jurnal Spiritual reprezintă fără doar și poate una dintre cele mai minunate întâmplări din viața mea. Cred că am simțit chemarea oamenilor cu suflet mare de aici și a mesajului pe care îl transmit dânșii. Un alt aspect pe care-l consider minunat este faptul că în toată graba aceasta nebună a posturilor radio-tv din întreaga lume de a gasi „senzaționalul”, iată că un post de radio cum este RJS aduce un cu totul şi cu totul alt mesaj, apelând la simplitatea lucrurilor ce ne înconjoară și la aspectele frumoase ale vieții. Iată că senzationalul trăiește tocmai prin aceste Hai cu noi - Retrospectiva 2018

115 lucruri simple şi frumoase. M-am săturat să tot aud ce face unul sau altul sau câte probleme nu s-au rezolvat și cele care încă mai sunt de rezolvat. Viaţa, cu bune şi rele, merită trăită frumos și nu irosită pe lucruri care nu ne sunt de folos, care nu ne aduc bucurie sufletească, armonie. Îmi doresc să aud vorbindu-se despre fapte bune, despre frumusețe, despre generozitate, despre curaj, despre recunoştinţă, despre credinţă, despre bunăvoință, despre familie şi prieteni, despre armonie, despre frumosul din sufletele noastre… despre viață cu

tot ce are ea să ne ofere mai frumos. Aşa că fii recunoscător pentru tot ceea ce ai și vei avea mai mult. Dacă te concentrezi pe ce nu ai, nu vei avea niciodată destul. Scapă de lucrurile rele pe care obişnuieşti să le ai şi, cel mai important lucru, să nu mai rămâi ancorat în trecut. Fii recunoscător pentru ce ai, şterge tot și ia-o de la capăt chiar acum. Ascultați Radio Jurnal Spiritual!

Liliana Mihăilă

www.radiojurnalspiritual.ro

Despre grijile vieții: „Trăiţi în bucurie, trăiţi în pace, trăiţi în armonie, trăiţi în rugăciune, trăiţi în Hristos” „Omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc. În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos nu ne îndeamnă la lene, ci ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor de cele materiale. Când El spune: nu vă îngrijiți de mâncare, de băutură și de îmbrăcăminte (cf.

Matei 6, 31), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viața noastră la aspectul ei biologic, material și trecător. Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața noastră printr-o robie obsesivă sau printr-o tiranie pătimașă a materiei, ci să avem mai întâi grija de sufletul cel nemuritor, adică, să căutăm viața cea veșnică netrecătoare. Când ne îngrijim prea mult de cele trecătoare uităm de cele veșnice." (Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) Hai cu noi - Retrospectiva 2018

În Duminica a treia după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română cinstește duminica intitulată despre grijile vieții. În Evanghelia acestei duminici (una dintre cele mai frumoase şi mai pline de substanţă), www.haicunoi.com

116 Hristos nu îndeamnă la nepăsare faţă de greutăţile şi problemele vieţii, ci cere doar o evaluare a priorităţilor acesteia. Mântuitorul urmăreşte să-i atragă omului atenţia că este dator să discearnă clar lucrurile, să vadă ce este de folos şi ce este de prisos în viaţa sa.

În cuvântul de învăţătură rostit în Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, părintele paroh Petru Munteanu a explicat învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citită în această duminică la Sfânta Liturghie.

„Ne aflăm, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în Duminica a III-a de după Rusalii.

Suntem în postul Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel și duminica de astăzi este rânduită de Biserică ca un mare dar pentru noi toți, pentru că astăzi HristosDomnul ne vorbește nouă despre îngrijorări sau griji, despre grijile vieții, aceste griji care ne cuprind sau ne înconjoară peste tot. Dacă cineva dintre noi spune că nu are griji poate nu realizează sau indiferența lui este exagerată. Dar grijile și îngrijorările ne asaltează peste tot. Au www.haicunoi.com

venit la Mântuitorul atunci, în vremea aceea, oameni diverși și ei, plini de griji și îngrijorări. Și atunci Mântuitorul le-a spus lor și au rămas aceste cuvinte peste ani și nouă, ca un dar, ca un medicament al binelui. A spus aceste cuvinte despre grijile vieții sau îngrijorările vieții.

Mântuitorul vorbește în Sfânta Evanghelie de astăzi despre faptul că omul, ca să facă față tuturor provocărilor pe care viața i le scoate-n față, este bine să acorde întâi atenție unei împărății pe care el o poartă în interiorul său.

Spune Mântuitorul că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, adică Împărăția aceasta spre care noi tindem o gustăm din această viață.

Este o împărăție în care noi călătorim cu izvorul iubirii și izvorul vieții veșnice, care este Dumnezeu. Este o împărăție pe care căutând-o, într-o stare de atenție maximă, și pe care găsind-o, putem apoi să o mărturisim prin actele noastre, prin gesturile noastre, prin atitudinea noastră, lămurind apoi și văzând apoi lucrurile cu totul altfel decât le văd cei care nu caută întâi împărăția lui Dumnezeu. Sfânta Evanghelie de astăzi ne vorbește nouă despre prioritatea sau prioritizarea actelor noastre sau stărilor noastre sufletești, în căutarea Împărăției lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu se manifestă sau se descoperă prin starea noastră sau prin bucuria noastră de a fi în Dumnezeu."

Referindu-se la textul evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a continuat pericopa cu îndemnul de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, căci raportul dintre spirit si materie nu este acela de excludere a spiritului sau a materiei, ci de prioritate a spiritului asupra materiei. Ele coexistă în aceeaşi fiinţă umană, dar întâietatea o au spiritul şi spiritualitatea. „Omul care caută Împărăția lui Dumnezeu, spun Sfinții Părinți, intră într-o stare de pace și armonie cu tot ce-l înconjoară. Intră într-o stare de comuniune și rugăciune pentru tot și pentru toate. Intră într-o stare a bucuriei pe care ceilalți căutători de lucruri deșarte, vremelnice și stricăcioase n-o mai înțeleg și n-au Hai cu noi - Retrospectiva 2018

117 cum s-o înțeleagă. Spune Mântuitorul Iisus Hristos – și astăzi spune Biserica – că omul este un căutător. Caută și cel deștept și cel mai puțin deștept, și cel bogat și cel mai puțin bogat, caută fiecare, caută continuu, este însetat continuu și caută și cercetează. Și este bine să caute. Dar Hristos ne spune ce să căutăm întâi pentru ca apoi celelalte să ni se adauge nouă ca o binecuvântare și ca o viață. Ca să înțelegem această căutare a Împărăției lui Dumnezeu și să înțelegem această bucurie și pace pe care această împărăție ne-o dăruiește este foarte simplu să facem un pas și să privim în jurul nostru. Și să vedem cele două lumi, care sunt într-o tensiune și-ntr-o creștere, o tensiune artificială, am putea să spunem, o lume în care nu există căutarea Împărăției lui Dumnezeu și nici dreptatea Lui. Este o lume a consumului excesiv, o lume a poftelor, o lume a sfidării a tot ceea ce Dumnezeu a creat. O lume agresivă, o lume a minciunii și a corupției, o lume a înșelătoriei diverse, o lume în care și noi câteodată ne trezim că avem contact și-n care căutăm să supraviețuim. O lume în care nu există Împărăția lui Dumnezeu. O lume care ne oferă sclipiciul și minciuna și-o ridică la rangul de virtute, o lume a iluziilor și-a viselor diverse, o lume a deșertăciunii și a goanei după vânt, cum spunea marele și înțeleptul Solomon. Lumea aceasta poate să fie identificată ușor pentru că ea nu aduce decât violență, traume și durere. Intrăm în această lume a consumului și a lipsei de respect față de creație, despre care vorbește Hristos-Domnul, vorbind despre florile câmpului și păsările cerului. Astăzi, păsările cerului sunt prinse din ce în ce mai mult în colivii și trebuie să fie profitabile.

Cântecul lor este din ce în ce mai artificial și vândut pe casetă sau pe bandă. Astăzi, florile câmpului sunt, tot la fel, pline de azot și fosfat în sere multe și se vând pe piață mult plastic și artificial. Şi omul, în iluzia aceasta a lumii fără de Dumnezeu, pășește și nu mai înțelege nimic, pentru că nu mai este lăsat să vadă pașii Creatorului. Nu-l mai îndeamnă nimeni decât Sfânta Biserică, decât Sfinții Părinți, decât întoarcerea la Calea Împărției lui Dumnezeu."

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

În continuarea cuvântului rostit, părintele Petru Munteanu a subliniat necesitatea de-a lăsa deoparte preocuparea excesivă de a dobândi bunuri materiale. Căci Domnul ne porunceşte să nu ne îngrijorăm pentru ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca şi repetă porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupă vederea duhovnicească, ne orbesc mintea şi ne lasă în întuneric în această lume, îndepărtaţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu.

„Într-o lume lacomă – în care 10% din ce se consumă pentru ţesut, pentru haine, rămâne şi restul se aruncă în ocean -, într-o lume în care nici păsările şi nici florile câmpului nu se mai văd, într-o lume continuu agresată şi continuu doritoare de profit, de succes şi de faimă, care uită de moarte şi de Împărăţia lui Dumnezeu din el, omul, făptura Creaţiei, regele Creaţiei, într-o lume atât de agresivă şi de agresată vine Hristos şi ne spune astăzi: nu vă îngrijoraţi, nu fiţi fricoşi, nu fiţi cu teamă, Eu sunt cu voi, nu vă îngrijiţi, ci www.haicunoi.com

118 căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu!

Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu din voi, nu lepădaţi Împărăţia lui Dumnezeu, căutaţi-o în voi! Căutaţi dreptatea lui Dumnezeu, căutaţi această bucurie, şi pace, şi armonie în Dumnezeu, Creatorul nostru. Împărtăşiţi-o celorlalţi! Trăiţi în simplitate, trăiţi în bucurie, trăiţi în pace, trăiţi în armonie, trăiţi în rugăciune, trăiţi în Hristos, trăiţi în Biserică, trăiţi în veşnicie, trăiţi în viaţă! Intraţi pe poarta aceasta luminoasă către Cer şi lăsaţi grijile, grijile despre care vorbeşte Mântuitorul sunt cu totul altfel decât grijile pe care pot să le aibă şi cei care merg pe Calea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ca să înţelegi lucrul acesta, când priveşti spre grijile lumii fără Hristos, care sunt în spaime şi în frici, este o lume condusă de frică, prin frică, o lume în care nu există morală, nu există etică, nu există principii ci doar frică şi întuneric şi disperare şi moarte.

Lumea fricii şi a întunericului este biruită de lumina, de lumea luminii lui Hristos, lumea înviată, lumea bisericii, lumea în pace şi lumea aceasta a fricilor diverse este lumea îngrijorărilor." În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a vorbit şi despre felul în care trebuie căutată şi înţeleasă Împărăţia lui Dumnezeu, dar şi despre importanţa postului, despre felul în care trebuie privit postul. „Căutarea Împărăţiei Lui Dumnezeu este să pătrunzi prezenţa aceasta a Creatorului care lucrează continuu în creaturile Sale, prin providenţa Lui, prin harul său sfinţitor şi creator, peste tot. Şi-n această lucrare a Împărăţiei Hristos ne spunea atunci: „Căutând Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi descoperind-o în îmbrăţişarea Creatorului vi se adaugă vouă şi toate celelalte". Pentru că omul intră în cumpătare, omul intră în asceză şi-n post. Lumea de astăzi, care spune că urmează pe Hristos, nu mai înţelege postul. Mergi, de exemplu, la doctor şi doctorul spune: «Ei, lasă, ia şi mănâncă, astfel faci anemie, faci nu ştiu ce». Ce post? Niciun post, ia şi mănâncă. Şi omul crede că dacă nu mănânci, www.haicunoi.com

mori. Ăsta-i cuvântul care i se spune omului.

Omul nu înţelege că prin postire, prin echilibru, trăieşte în starea Împărăţiei lui Dumnezeu, nu moare nimeni din post. Şi nu va muri nimeni vreodată din post. O să spună bătrânii de peste 90 de ani care vin cu lumânări la Sfânta Biserică şi-au ţinut toate posturile Bisericii, o să spună neamul românesc care a fost cu Hristos în post, trecător, trecând biruitor prin istorie! Pe noi ne-a ţinut postul şi rugăciunea! Dar postul acesta este o stare prin care omul caută mai mult să fie cu Dumnezeu în împărăţia Lui, postul nu este o cură medicală, ci este o teopatie, o împreună-lucrare cu Hristos, prin Biserică, cu neamul tău! Şi postul aduce armonie şi pace şi linişte în suflet. Lumea de astăzi nu mai posteşte pentru că este îndemnată să mănânce mult şi apoi ea mănâncă tot, vor să ia substanţe ca să slăbească. Omul nu ştie să postească şi-n postul lui să-şi adune neamul şi-n rugăciunea lui să-şi unească veşniciile. Şi de aceea suntem în crize mari, dar Hristos ne spune astăzi - terapia Împărăţiei lui Dumnezeu sau vindecării de griji."

La sfârşitul slujbei, părintele Petru Munteanu a anunţat că sâmbătă, 23 iunie, la Piatra Neamţ va fi pomenit Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a trecut şi prin Săvineşti, pe vremea când era bisericuța din lemn şi s-a rugat pentru toţi credincioşii. „Sâmbătă, de la ora 18.00, este un mare eveniment la Piatra Neamţ. Este vorba despre un sfânt, pe nume Gheorghe Pelerinul, care s-a rugat şi-n biserica aceasta – pe atunci era mai mică, din lemn de stejar, c-aşa au fost românii noştri, sărmani, dar în sărăcia lor au închipuit lucruri frumoase. Micuţa catapeteasmă din faţă a fost lărgită şi mărită, pentru că biserica era mică pe arunci; atât ne-a mai rămas, catapeteasma, odorul nostru este catapeteasma din biserica din stejar, unde s-a închinat şi Gheorghe Pelerinul. S-a închinat aici şi s-a închinat şi la Dumbrava Deal, într-o bisericuţă mai mică decât a noastră. Şi-a trecut prin aceste locuri spre Piatra Neamţ, apoi spre Bistriţa, spre Sihăstria, şi cum făcea Gheorghe Pelerinul, cel Hai cu noi - Retrospectiva 2018

119 care urma pe Hristos şi care avea grija aceasta de a nu ofensa pe cineva? Mergea desculţ, cu un surtuc şi cu Psaltirea şi Cartea de rugăciuni. Şi Gheorghe Pelerinul era îngrijorat – aşa cum sunt îngrijoraţi cei care caută Împărăţia lui Dumnezeu – nu pentru lucrurile exterioare, pieritoare, vremelnice şi stricăcioase, ci era îngrijorat pentru lucrurile nepieritoare, veşnice, şi care sunt nepieritoare şi nestricăcioase. Şi l-a luat Hristos Domnul în Împărăţia cerului, cum au fost luaţi toţi martirii mucenici şi sfinţii mărturisitorii, pustnicii care au căutat Împărăţia lui Dumnezeu şi au găsit-o-n ei.

Iubiţi credincioşi şi credincioase, suntem în mari zbateri, suntem în zbaterile noastre personale şi astăzi Hristos îţi spune ţie, cel care ai venit la Sfânta Biserică cu grijile tale, că toţi am

venit cu griji, toţi am venit cu frământări, astăzi îţi spune ţie şi mie, astăzi îţi spune la ureche, şoptit ca-n îmbrăţişare, pentru că eşti încercat: caută întâi Împărăţia lui Dumnezeu, coboară în tine, coboară în rugăciune, coboară în pace, coboară în iertare, coboară în linişte, coboară în recunoştinţă, coboară în binecuvântare şi trăieşte Împărăţia Lui şi spune şi celorlalţi, chiar dac-o să socoată că ţi-ai pierdut minţile, chiar dacă devii mai politicos, chiar dacă devii mai atent în serviciul tău, chiar dacă devii mai răbdător şi lumea zice: «Ăsta, ce-i cu el? Caută o promovare», tu mergi pe Calea Împărăţiei care este Calea Sfinţirii Neamului tău."

Liliana Mihăilă

„Moș Gheorghe cel desculț”, astăzi Sf. Gheorghe Pelerinul

Sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 18.15, pe platoul Curții Domnești a avut loc un important eveniment religios, și anume, proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, precum și Procesiunea cu Sfintele Moaşte cu ocazia sărbătoririi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul oraşului Piatra Neamț.

Proclamarea Solemnă a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul a avut loc la data de 25 martie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României î m p r e u n ă c u paisprezece ierarhi români. Împreună cu Sf. Gheorghe a fost proclamat și Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopii Teodosie al Tomisului şi Ioachim al Romanului şi Bacăului, Episcopii Ignatie al Huşilor şi Macarie al Europei de www.haicunoi.com

120 Nord au oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de ceremonia de proclamare locală a canonizării.

Tomosul sinodal a fost citit, imediat după Vecernie, de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, din care vă redăm un fragment: „Cuviincios şi drept lucru este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieţii lor plină de evlavie şi de fapte bune.

Pe aceştia, Tatăl Cel din ceruri i-a luminat cu harul Duhului Sfânt şi, prin Fiul Său cel Unul Sfânt, i-a aşezat în ceata sfinţilor.

Despre ei Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că, întrucât au ascultat cuvântul Său, s-au făcut «prietenii» Lui (Ioan 13,14). Biserica cinsteşte pe sfinţi cu laude şi cântări, împreună cu prorocul de Dumnezeu insuflat care zice: «Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor» (Psalmul 138,17), pentru că aceştia au împlinit voia lui Dumnezeu după cum citim în Psalmi: «Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale» (Psalmul 15, 3). Acest mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu s-a născut în anul 1846, în satul Şugag (astăzi în judeţul Alba) din părinţi binecredincioşi, şi, din fragedă vârstă s-a arătat iubitor al rugăciunii, al postirii şi al sfintelor slujbe. După ce a deprins cititul, se ruga zicând Psaltirea, încât a învăţat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoţit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântaţi de Dumnezeu cu www.haicunoi.com

cinci copii.

Ca soţ şi tată nu şi-a neglijat deprinderile sale duhovniceşti, împlinind cu şi mai mare evlavie faptele credinţei şi căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. Fiind milostiv şi lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deşi el însuşi trăia în sărăcie.

După un pelerinaj în Ţara Sfântă şi la Muntele Athos, s-a dăruit cu totul vieţii duhovniceşti. N-a mai rămas mult în satul său, ci şi-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin misionar.

Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla desculţ şi cu capul descoperit, postea şi dădea sfaturi duhovniceşti, mai întâi prin părţile Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului, apoi, începând cu anul 1895, în Moldova.

El s-a aşezat la Piatra Neamţ, unde a primit o cămăruţă în turnul clopotniţă al Bisericii Sfântul Ioan Domnesc. Acolo, ajungând prin osteneli la desăvârşire, a primit de la Duhul Sfânt darul înainte-vederii şi al vindecărilor, pe care l-a pus în slujba călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii, până la sfârşitul vieţii sale, pe care l-a cunoscut dinainte, şi care s-a făcut la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1916.

Fiind lucrător încercat al rugăciunii şi următor al sfinţilor de odinioară «pe calea cea nouă şi vie» (Evrei 10, 20), a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, a preoţilor, a călugărilor şi a mirenilor ca pildă de iubire jertfelnică, de înfrânare, de smerenie şi de povăţuire duhovnicească.

Smerenia Noastră, la propunerea Hai cu noi - Retrospectiva 2018

121 Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui pelerin misionar drept-credincios, care s-a născut în Transilvania şi apoi a împodobit pământul Moldovei, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru slujirea lui Dumnezeu şi a poporului ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe Române şi chemând în ajutor harul Preasfintei, Celei de o fiinţă, de viață făcătoarei si nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM Ca, de acum înainte şi în veci, Sfântul Gheorghe Pelerinul să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit în cântări de laudă în ziua lui de prăznuire, la 17 august în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

Printre aceşti slujitori aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române † Daniel Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Apoi a fost intonat troparul Sfântului Hai cu noi - Retrospectiva 2018

G h e o r g h e Pelerinul, după care a urmat cuvântul de învățătură rostit de Înalpreasfințitul Părinte Teofan, care l-a numit pe acest mare nevoitor român din secolul XX drept un „om al rugăciunii curate, diamant strălucitor şi om de esenţă pură”.

Ierarhul şi-a argumentat cuvintele prin faptul că Moş Ghorghe Lazăr „ajunsese la ceea ce ar trebui să ajungă tot creştinul: la despătimire”.

Acest „geniu al sfinţeniei”, după cum l-a numit Mitropolitul Teofan a trăit încă de pe pământ „în ambianţa cea sfântă a Împărăţiei Cerurilor” adică a „coborât cerul pe pământ sau a ridicat pământul la cer”. Înaltpreasfinţia Sa a spus despre Sfântul Gheorghe Pelerinul, dar şi despre alţii asemenea lui, că „au fost trimişi pe pământ deoarece noi oamenii, de cele mai multe ori, am pierdut calea autentică a Evangheliei”.

După cuvântul rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost purtate în procesiune pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” – Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel www.haicunoi.com

122 Ceahlău – Consiliul Județean Neamț – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”.

La marele eveniment religios au luat parte și enoriași din Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, cărora li s-a pus la dispoziție un autocar, prin grija părintelui paroh Petru Munteanu, și au purces împreună la proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul.

Fiind un moment unic pentru toți, participanții au dorit să transmită un gând, o emoție în urma acestei manifestări religioase: „Am participat la proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul, care s-a născut la Alba-Iulia, dar a viețuit în orașul nostru și, copil fiind, auzeam mereu: «Ești precum moș Gheroghe, cel desculț». Am trăit momente unice și sunt recunoscător lui Dumnezeu că am reușit să trăiesc o astfel de exepriență. Mulțumim și părintelui Munteanu pentru că a asigurat transportul nostru”, dl Gheorghiță Măriuța, cântăreț bisericesc. „Când eram tânără, copilă, l-am întrebat pe unchiul meu, fratele lui tata, moșul Vasile Dumitrache, dacă l-a întâlnit pe moș Gheorghe și mi-a spus că la vârsta de 6 ani, când mergea la Piatra Neamț cu tatăl său, la brutărie, îl întâlnea pe moș Gheorghe cel desculț acolo, lângă cuptorul încins, ca să-i cadă gheața de pe picioare. Știu că a murit în 1916, și spunea că va muri când vor bate clopotele la toate bisericile odată. Și așa a fost, când România a declarat război Austro-Ungariei. Ce să spun, am trăit să o www.haicunoi.com

văd și asta, slujbă arhierească, multă lume se întoarce la credință și un Sfânt al locurilor noastre”, dna Elena Dumitrache, credincioasă a parohiei săvineștene. „ Ev e n i m e n t u l o r g a n i z a t p e n t r u proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul a fost un simbol al religiei nemțene, a participat un sobor mare de preoți, când s-a citit Tomosul de canonizare al Sfântului Gheorghe Pelerinul a fost un moment extraordinar, așa s-a aflat și viața Sf. Gheorghe. Moș Gheorghe cel desculț, astăzi, Sf. Gheorghe Pelerinul este un exemplu de adevărat creștin”, Gelu Savin, consilier parohial. „A fost un eveniment emoționant, ceea ce am văzut astăzi, nu am mai văzut niciodată, foarte mulți ierarhi adunați la Piatra Neamț. Un moment unic din viața mea”, dl Toma Vasile, enoriaș al Parohiei „Sf. Voievozi”. „Pentru mine a fost, în primul rând, o surpriză, pentru că este prima dată când particip la un astfel de eveniment și ce m-a bucurat foarte mult, este numărul mare de credincioși care au venit, cred că au fost peste 5000 de persoane, un lucru care este îmbucurător. A fost un eveniment frumos și prin prisma faptului că am văzut foarte mulți români îmbrăcați tradițional, ceea ce mi-a stârnit o emoție puternică, și nu în ultimul rând, m-a impresionat numărul mare de prelați pentru că-i vezi destul de rar, atât de aproape de tine”, dl Valentin Savin, consilier parohial. „Este o mare bucurie pentru mine, pentru comunitatea noastră, pentru orașul nostru, că am avut ocazia să participăm la proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul, chiar am citit cartea despre viața acestuia și pot să spun că este un exemplu pentru noi și pentru viitorul copiilor noștri. A fost prima dată în viața mea când am participat la un astfel de eveniment”, dl Liviu Dumitrache, consilier parohial. „Am participat la proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul și pot spune că a fost un eveniment deosebit, care se întâmplă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru noi, cei din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

123 județul Neamț, a fost ceva unic, pentru că, după cum știm, pelerinul Gheorghe a trăit în Piatra Neamț, vreo 12 ani, în turnul lui Ștefan cel Mare, de unde a și plecat la cele veșnice, în anul 1916, fiind născut în anul 1846. Este o mândrie pentru județul Neamț să avem un asemenea sfânt. Am participat și noi, cei din parohia «Sf. Voievozi», păstorită de părintele paroh Petru Munteanu, la această ceremonie grandioasă”, dl Chele Constantin, epitrop al parohiei săvineștene. „Am fost foarte încântată că am reușit să particip la un astfel de eveniment religios, mai rar întâlnești astfel de ocazii. A fost extraordinar ceea ce am văzut și îi mulțumesc lui Dumnezeu și părintelui Munteanu că am izbutit să merg la această manifestație”, dna Elena Prisecaru, enoriașă a parohiei 2 din Săvinești. „Aseară, mi-am umplut inima de bucurie.

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan mi-a adus aminte de marele pelerin, Gheorghe Lazăr. Am citit cartea despre viața sa de două ori, iar cuvântul rostit mi-a adus aminte de tot ceea ce am citit despre moș Gheorghe Lazăr, ceea ce m-a emoționat foarte tare, mi-au dat lacrimile când părintele Teofan predica. Moș Gheorghe a fost un drept credincios, pe unde a trecut a lăsat urmele credinței creștinești. Un om simplu, dar cu o inimă mare, din puținul care-l avea dădea și altora mai necăjiți decât el și-i învăța pe toți să nu se lepede de credința strămoșească, pentru că ea este adevărata bogăție a noastră. Dacă nu mergeam, regretam toată viața, a fost un moment unic”, dl Vasile Timofte, enoriaș al parohiei.

Ieri, „Moș Lazăr cel desculț”, astăzi, Sf. Gheorghe Pelerinul Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017.

Sfântul Gheorghe Pelerinul a vieţuit în smerenie şi osteneală, fiind propovăduitor, prin viaţă şi prin cuvânt, al Evangheliei lui Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace: „Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”. Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur. Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup. Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața. www.haicunoi.com

124 După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim. Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe.

Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor. La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și cu țânțarii.

După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Șugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el și zicându-i cu mare mânie: „Ce faci aici, Moș Gheorghe?”. „Mă rog lui D u m n eze u ” a r ă s p u n s b ă t r â n u l c u îndrăzneală, iar vrăjmașul a fugit de la el.

Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan Domnesc, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoți, călugări și mireni, care îl www.haicunoi.com

prețuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale, având acolo: biserică și chilie, liniște, duhovnic, și multe mănăstiri în împrejurimi.

Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum. Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.

Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani.

Conductorul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman. Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea. Atunci unul dintre funcționarii gării a zis: „Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.” Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.

Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

125 țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război, iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele. La îngroparea lui s-au adunat mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.

După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le

într-un sicriaș, a pornit la drum. Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi.

Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.

Brîndușa Dediu

„Nu uita: când eşti cu Hristos, oriunde eşti, eşti fericit!”

„Ioan mânca muguri de copaci și miere sălbatică care o fac viespile și albinele sălbatice prin niște stânci și este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, și era îmbrăcat cu o piele de cămilă și încins cu curea. Și a ieșit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vremea propovăduirii, și a început să strige: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Împărăția Cerurilor! Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogăția. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită și în cer și pe pământ, și de Dumnezeu și de oameni.” (Pr. Cleopa Ilie) Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Praznicului Nașterii Sfântului Ioan i se suprapune o sărbătoare câmpenească, cunoscută în popor sub numele de Sânzienele sau Drăgaica.

Mulți credincioși, precum și enoriași ai Parohiei „Sf. Voievozi” din Săvinești au luat drumul bisericii, de la primele ore ale dimineții de 24 iunie 2018, pentru a participa la Sf. Liturghie, săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu, în cinstea Praznicului Nașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Evanghelia din Duminica a 4-a după www.haicunoi.com

126 Rusalii, în care este relatată una dintre multele vindecări săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în timpul activității Sale pământești – vindecarea slugii sutașului -, prilejuiește, celor care iubesc și prețuiesc învățăturile din Sfânta Scriptură, numeroase și profunde motive de reflecție asupra vieții și asupra sensului acesteia – acela de a vedea în actul mântuirii o vindecare a bolilor păcatului, o revenire la „starea cea dintâi”, adică la sănătatea trupească şi sufletească.

Această duminică ne pune înainte pericopa din Evanghelia după Matei 8, 5-13 despre vindecarea slugii sutașului de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, un episod biblic în care comuniunea și dialogul se întâlnesc şi se întrepătrund una cu cealaltă, indiferent de pozițiile sociale, după cum subliniază părintele paroh Petru Munteanu, în cuvântul de învățătură rostit în fața credincioșilor: „În momentul în care există comuniune şi dialog, nu mai există ranguri sau funcţie. Iubirea este bucuria vieţii noastre, în iubire noi comunicăm, în iubire de Dumnezeu respirăm, în iubirea aceasta trăim viaţa, este bucuria noastră.”

Dând citire fragmentului Evanghelic și meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a reliefat: „Evanghelia Duminicii vorbeşte şi ne spune nouă despre o minune pe care Mântuitorul www.haicunoi.com

a săvârşit-o la rugămintea unui sutaş. O minune săvârşită peste sluga acestui sutaş, o slugă bolnavă, o slugă care s-a vindecat prin rugăciunea sutaşului sau a domnului său. Ca să înţelegem acest mesaj al Sfintei Evanghelii şi cât de important este pentru noi, pentru ca apoi să trecem la Duminica şi sărbătoarea Sânzienelor sau a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, intrăm în această esenţă a Evangheliei, întorcând filele îngălbenite de istorie ale vremurilor şi ajungem în Ţara Sfântă, o ţară care în perioada Mântuitorului era sub stăpânirea romană. Flamura romană, sabia şi scutul soldaţilor romani, erau lângă fiecare cetate sau aşezare evreiască. Ţara Sfântă era cucerită, iar cuceritorul punea taxe şi impozite, cu care se construiau drumuri, e ceva… parcă şi astăzi, sună interesant. Se construiau drumuri, se construiau aşezăminte, dar în mare parte mergeau către Roma, către Cezarul Romei.

Pentru că aceste taxe erau suportate de poporul cucerit, poporul Israel era revoltat şi-n acelaşi timp neputincios pentru că, forţa armată a Romei era de temut şi cunoscută. Ne spune Sfânta Evanghelie că la Mântuitorul vine un sutaş roman, un om străin de legea evreiască, un om din alte părţi ale lumii, un om plin de forţă şi de autoritate, pe care i-o dă puterea aceasta militară. Sutaşul roman era comandantul a peste o sută de soldaţi romani. Era un om care nu mergea cu ghiocei şi cu floricele, ci el, în scutul şi-n sabia sa, a ţinut piept celor care se împotriveau legilor Romei. Era un om care se întorcea acasă cu sânge pe scut şi pe sabie. Era un om al războiului, al ordinii şi al disciplinei. Roman. Dar aşa cum spune istoria, cuceritorii ajungând în teritoriile pe care le-au cucerit, îşi organizau garnizoana, dar în acelaşi timp îşi luau, din poporul cucerit, slugi sau personal care să să le slujească. În casa acestui comandant de oşti, a acestui sutaş roman, au intrat multe slugi, mulţi oameni care făceau munci diverse, însă unul din ei era diferit, unul din aceşti oameni era diferit, atitudinea lui era diferită de a altora. Cu ce era diferit? Era diferită sluga faţă de alte slugi, era diferită pentru că nu-i era frică. Ea nu a fost adusă să slujească şi avea frica care te paralizează, frica de şef, frica să n-o Hai cu noi - Retrospectiva 2018

127 păţeşti, frica care nu te lasă să dormi noaptea, ea s-a dus să slujească, şi încetul cu încetul, uitându-se-n ochii sutaşului, a văzut în el ceea ce alţii nu au văzut, a văzut în el, a văzut în ochii lui un om, o făptură umană. Sutaşul roman mergea la luptă cu frică, să nu credeţi că soldaţii sau comandanţii de oşti nu au acest sentiment, ei merg cu frică, ştiu că se duc şi nu ştiu dacă se vor mai întoarce. Dar conştientizând moartea, în acelaşi timp conştientizau sau trăiau viaţa, trăiau viaţa într-un mod plin de bucurie. Când trece aripa îngerului morţii pe lângă noi, înţelegem altfel splendoarea şi frumuseţea vieţii care ne înconjoară, ne bucurăm altfel de ce ne înconjoară când stăm la pat poate mult timp, pentru o vreme, cu o fractură sau cu o boală. Ei bine, acest comandant de oşti era privit de această slugă în alt mod decât îl priveau alte slugi. Când se-ntorcea din misiune îi dezlega centura, îi curăţa hainele pline de sânge, de transpiraţie, de murdărie, îi aşeza masa, îl asculta, îl privea altfel decât alte slugi. Sluga aceasta nu vorbea de rău pe alţii, nu demasca alte slugi, ci era atentă la starea ei şi la starea stăpânului. Sluga aceasta avea bucuria să-l vadă pe stăpân când vine, să-l aşeze la masă, să-l ospăteze, pentru că ea auzise odinioară cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, cuvinte care ne îndeamnă să nu ne fie frică, cuvinte care ne îndeamnă să iubim, a spus Mântuitorul: «Dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată să aşteptaţi? Nu fac şi păgânii la fel?

Voi iubiţi pe fraţii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă prigonesc»! Și sluga aceasta a trăit mesajul Mântuitorului, mesajul lui Hristos. Să trăieşti mesajul Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă să înviezi tu, dar să învieze toţi cei de lângă tine.”

Ori de câte ori simţim că suntem ameninţaţi, noi sau cineva din casa noastră, de vreuna din bolile vremurilor să alergăm la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum ne-a dat exemplu sutaşul din Evanghelie pentru că: „Mântuitorul Iisus Hristos să ştii că nu refuză pe nimeni! Mântuitorul Iisus Hristos nu a refuzat şi nu va refuza niciodată pe nimeni care-L cheamă, niciodată. Hristos-Domnul nu te va refuza când Îl Hai cu noi - Retrospectiva 2018

chemi la tine. Iar când noi Îl chemăm, vine Raiul în casa noastră, vine fericirea în casa noastră, pentru că vine iubirea aceasta care dă sens şi rost vieţii nostre, nu-ţi fie teamă şi frică să-L chemi pe Hristos, pentru că atunci te vei elibera de toţi paraziţii care apasă peste noi şi cel mai mare fiind frica, teama, disperarea, neliniştile, spaimele de tot felul. «Voi veni la casa ta», a spus Mântuitorul şi sutaşul roman, cunoscând situaţia tensionată dintre stăpânitori şi ocupaţi i-a zis: «Doamne», din smerenie, «nu sunt vrednic să vii la casa mea.

Spune numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea!» Spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. În această Sfântă Evanghelie înţelegem cât de importantă este slujirea în iubire de Hristos.

Această slujire în iubire de Hristos vindecă totul.”

Înaintând în profunzimea textului Evanghelic duminical și meditând asupra fragmentului, părintele Petru Munteanu a menționat faptul că fiecare este o făptură unică și a transmis credincioșilor să nu uite asta niciodată: „Ne întoarcem către sărbătoarea de astăzi, o sărbătoare măreaţă şi sfântă, a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel care, iată, vine dintr-un plan al Lui Dumnezeu pe pământ, ca să fie Înainte-Mergătorul Domnului nostru Iisus Hristos! Şi înţelegem în această sărbătoare un lucru foarte important, să nu uiţi niciodată: că tu ai amprente unice, tu eşti o făptură unică şi Dumnezeu te-a dăruit cu viaţă pentru că are un plan cu tine! Eşti unicat! Eşti binecuvântat de Dumnezeu! Ai daruri măreţe, să nu le îngropi! Că www.haicunoi.com

128 aşa cum a spus Arhanghelul Gabriel lui Zaharia, preotul, că se va naşte un prunc, aşa a şoptit în sufletul maicii tale, și-n sufletul casei tale, că va veni un prinţ şi o prinţesă, un fiu, chip al lui Dumnezeu, purtător în sufletul său, chemat în lucrare de Dumnezeu să sfinţească şi să ridice neamul său! Sfântul Ioan Botezătorul, şi această relatare a naşterii sale vorbeşte despre planul lui Dumnezeu, pe care-L are la lucru Sfântul Ioan Botezătorul, da-l are şi cu tine, tu, cel care eşti unic şi binecuvântat, tu cel care eşti chemat în iubire de Dumnezeu să sfinţeşti şi să luminezi totul!

Dumnezeu te iubeşte pe tine mai mult decât pe oricine şi-nţelegând această iubire a lui Dumnezeu, lucrează-n iubirea Lui! Naşterea Sf. Ioan Botezătorul vorbeşte despre planul Lui Dumnezeu, i se dă un nume, ne spune Sfânta Evanghelie, care înseamnă Ioan, în limba ebraică care înseamnă «Dumnezeu mă miluieşte, Dumnezeu mă binecuvântează!»”

Părintele paroh a încheiat omilia, menționând: „La Sărbătoarea aceasta de astăzi, îndemnăm pe credincioşi şi credincioase să intre în această bucurie a îmbrăţişării lui Hristos! Şi să-nţeleagă că-n momentul în care noi strigăm pe Dumnezeu, Dumnezeu vine alături de noi şi vine cu noi şi ieşim biruitori din orice încercare! A intrat Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos în celulă, când erau martirii neamului aruncaţi în temniţă pentru că ei spuneau «Hristos a Înviat!» Şi au fost duşi la Aiud, au fost duşi la Poarta Albă, au fost legaţi în lanţuri Sfinţii şi Martirii neamului nostru, pentru credinţa în Hristos. Dar ei, să ştii un lucru!

Ei nu erau disperaţi, ei nu erau terminaţi, nu erau www.haicunoi.com

intraţi în spaime, ei erau fericiţi că sunt cu Hristos!

Când eşti cu Hristos, oriunde eşti, eşti fericit!

Pentru că-n îmbrăţişarea Lui trăieşti viaţa şi-nţelegi că tu nu eşti atâta ca un balon de săpun care dispari în neantul istoriei, al nimicului şi al plictisului, ci tu eşti o făptură cu chipul lui Dumnezeu, care mergi în veşnicie şi-o veşnicie cu Hristos trăieşti fericirea şi viaţa de veci!”

După săvârșirea Sfintei Liturghii, la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, părintele Petru Munteanu, însoțit de enoriași, a oficiat slujba de hram la una dintre troițele din parohie, ctitorită de Ioan Ciocoiu, care a istorisit vecinilor că l-a visat pe tatăl său, decedat fiind, că își exprima dorința de a avea un loc sfânt, respectiv o troiță. Vecinii, Zamfira Tofan, Gheorghe Ciubotaru și familia Neculai și Elena Aurâtei au cedat o suprafață de teren, iar Ioan Ciocoiu a reușit să finalizeze construcția troiței în anul 1999, ridicată în cinstea tatălui său. La data de 24 iunie 1999, părintele paroh Petru Munteanu a oficiat slujba de sfințire a troiței.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu, care ne-a ajutat să ajungem până astăzi la hramul acestei troițe, binecuvântată de Dumnezeu. Ne-a adunat aici iubirea față de Sf. Ioan Botezătorul, față de Sfinții sfintei noastre Biserici, față de Maica Domnului și față de Mântuitorul Iisus Hristos. Noi când mergem la rugăciune ne adunăm din iubire, iar iubirea aceasta este motorul vieții noastre, în Dumnezeu, în credință, în iubire de Dumnezeu Hai cu noi - Retrospectiva 2018

129 apoi putem să mărturisim această iubire semenilor și lucrăm cu această iubire spre împăcarea sau bucuria noastră împreună cu ceilalți. Suntem într-un ceas de mare bucurie pentru cei care locuiesc aici, dar nu numai, și pentru cei care trecând pe aici, spre stația de autobuz se închină acestei troițe cu hramul Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, hramul Sânzienelor.

Este un moment de bucurie pentru că omul care se roagă respiră altfel, îi bate inima altfel, gândește altfel, iar troița zidită aici ne invită pe noi la rugăciune. Noi când ne rugăm suntem înțelepți sau suntem înțelepți când suntem în Dumnezeu.

De aceea, astăzi nu putem decât să fim recunoscători celor care au înfrumusețat această troiță și care, prin felul în care o îngrijesc, arată recunoștința lor față de Dumnezeu. Ei nu au îngrijit această troiță ca laudă, ca fală, ci au îngrijit-o cu recunoștință, pentru că au simțit în viața lor ajutorul lui Dumnezeu și simțind acest ajutor, îngrijind troița, vor să spună și celorlalți.

Pentru că așa ne învață Sfânta Evanghelie, mergi și spune și celorlalți cât bine ți-a făcut Dumnezeu”, s-a exprimat părintele Munteanu.

La acest moment religios au luat parte și prieteni, ai parohiei săvineștene, din Republica Moldova. Din dor de graiul românesc, din dorința de a-și apăra drapelul și neamul, domnii Adrian Iosub – Locotenent colonel în rezervă, (Cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare), Alex Buzuc – Maior în rezervă și domnul Boris Donoi au grăit cu emoții câteva cuvinte celor aflați la agapa frățească pregătită de familia Gârțu Ion, pentru a sărbători hramul troiței, la Centrul social-

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești.

„Vreau să încep cu aşa cuvânt: mulţumesc şi o să termin tot cu mulţumesc, nu numai simbolic, dar un mulţumesc din tot sufletul. Vă rog să ne scuzaţi că suntem suri la cap, puţin betegi, dar credeţi-ne că am fost şi tineri în `92 şi arătam cu mult mai frumos, dar sufletul ne-a rămas acelaşi. Dacă aţi aflat ceva despre războiul din `92, să ştiţi că a fost un război crunt, scurt şi s-a început pentru limbă, neam şi tricolor”, a rostit domnul Adrian Iosub.

Vizita pe tărâmurile nemţene a celor din Basarabia s-a încheiat cu promisiunea că legătura creată va fi păstrată şi că îşi doresc ca şi gazdele să descopere locurile deosebite, încărcate de istorie din zona Nistrului, după care au mers la biserica „Sfinții Voievozi”, unde au primit binecuvântarea părintelui Petru Munteanu.

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

130

„Doar în iubirea lui Hristos trăim armonia și binecuvântarea vieții noastre”

„Sfântul Petru mărturiseşte că Iisus nu este simplul fiu al Mariei, ci spune: tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Veşnic viu. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că în Hristos locuieşte trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii. Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos de trei ori, însă apoi a plâns cu amar, după cum ne spune Sfânta Evanghelie; l-a iubit şi mărturisit pe Hristos până la moarte martirică. Sfântul Pavel a persecutat Biserica lui Hristos, dar după aceea a regretat acest fapt în tot timpul vieţii lui şi a lucrat în şi pentru Biserică mai mult ca oricare altul, ca şi cum ar fi vrut să arate că doreşte să răscumpere greşeala lui de a fi prigonit Biserica”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă a sărbătorit vineri, 29 iunie 2018, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi stâlpi ai Bisericii noastre. Cei doi www.haicunoi.com

sfinți au fost martirizați la Roma în timpul persecuției împăratului Nero din anul 67. Însă, cei doi apostoli au primit moarte martirică în mod diferit: Pavel, pentru că era cetățean roman, a fost omorât prin decapitare, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos. În iconografie, Petru este pictat bătrân și cu barba rotundă, iar Pavel pleșuv, cu barba cenușie. În această zi de mare sărbătoare, la Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvineşti, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu. În omilia rostită după pericopa Evanghelică, cu prilejul sărbătorii celor doi mari apostoli, părintele Petru Munteanu a evidențiat, în primul rând, cele patru posturi de peste an, „așezate sub formă de cruce”: „Se încheie, astăzi, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Biserica a rânduit, în anul bisericesc, patru posturi așezate sub forma Sfintei Cruci. Crucea are o axă verticală, iar cele două posturi așezate pe această axă verticală, ca două puncte care unesc această linie, sunt Postul Nașterii sau al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos și Postul Paștilor. Ei bine, există și o latură orizontală ce dă chip și formă Crucii, Sfântă Cruce, care devine pecete a vieții noastre. Două posturi unesc sau formează această latură, Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel (iar mâine vom avea Soborul Tuturor Sfinților Apostoli) și ultimul post din anul bisericesc, Postul închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar Biserica a rânduit într-un mod deosebit ca fiecare credincios botezat în numele Sfintei Treimi, botezat în Sfânta Biserică, creștin-ortodoxă, să țină aceste patru posturi. Ținerea lor este legată de o poruncă a Bisericii. Dar porunca aceasta nu este ceva punitiv, imperativ, ci ea este un sfat, o bucurie, pentru că omul care postește trăiește viața în Dumnezeu. În iubire omul trăiește viața altfel.”

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

131 ghidat viața prin încercări, prin furtuni, prin îndoieli, prin adormiri, prin neliniști, au fost cu Hristos în drumul vieții lor”.

În continuarea cuvântului de învățătură, părintele Munteanu a atras atenţia asupra unei virtuţi care îi caracteriza pe ambii Apostoli, iubirea pentru Hristos – Domnul: „Toată lucrarea aceasta a Sfinților Apostoli Petru și Pavel are ca temei și ca forță interioară iubirea față de Dumnezeu. Iubirea aceasta față de Dumnezeu este cea care devine sens și rost al vieții noastre, după cum a fost pentru Sfinții Apostoli, apoi pentru martirii, mucenicii, sfinții, pustnicii, mărturisitorii Bisericii noastre, iubirea față de Mântuitorul Hristos ne vindecă pe noi de spaimă și de frică. Nu le-a fost teamă sfinților de aripa întunecată și rece a morții, pentru că ei au trăit iubirea lui Dumnezeu. Nu le-a fost teamă de distanță, de greutățile ivite pe drumul vieții, nu le-a fost teamă de nimic. Omul care simte și trăiește această iubire a lui Dumnezeu devine un om fericit. Devine un om înțelept, devine un om implicat în relațiile cu ceilalți, pentru că el caută să spună și celorlalți iubirea lui Dumnezeu. Ne spune istoria Bisericii că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au murit într-un mod diferit, Sfântul Apostol Petru fiind răstignit pe cruce cu capul în jos, iar Sfântului Apostol Pavel i s-a tăiat capul, el fiind cetățean roman. Dar momentul acesta al plecării lor nu a fost un moment de frică sau de teamă.

Sfinții, martirii, mucenicii mai apoi, luând această iubire față de Hristos, după cum iei lumina de la o lumânare aprinsă, la lumânarea ta și apoi dai celorlalți, au trăit în încercări, încredințați în lucrarea și-n iubirea lui Dumnezeu care le-a luminat viața. Au avut această căldură interioară a iubirii față de Dumnezeu, simțită de ei, care le-a Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Totodată, părintele paroh a reliefat faptul că oamenii de astăzi au nevoie de această lumină desprinsă din iubirea față de Dumnezeu și a menționat principala criză cu care se confruntă societatea: „Lumea de astăzi are nevoie de această iubire, pentru că cea mai mare criză a societății de astăzi nu este criza financiară sau criza politică, nu este criza economică, ci este criza aceasta a înstrăinării noastre sau a uitării noastre de iubirea lui Dumnezeu”. În încheierea omiliei sale, părintele Munteanu a concluzionat: „Rugăm, dar, ca Milostivul Dumnezeu să ne ajute să luăm drumul acesta al credinței și al iubirii față de Dumnezeu.

Este drumul cel mai frumos al vieții noastre.

Astăzi, lumea de consum caută să ne scoată iubirea din suflet, să ne impună contractul, să ne impună norme, să ne impună răceală și dezordine. Doar în iubirea lui Hristos trăim armonia și binecuvântarea vieții noastre. HristosDomnul să ne binecuvânteze pe noi, pe toți, cu iubirea lui cea veșnică și necondiționată și să ne dăruiască viața aceasta plină de lumină în iubirea Sa, care devine o scuturare de orice parazit al fricii. Noi, stând în Hristos și-n Biserică, nu mai avem frică. Frica dispare. Frica este starea omului care nu are încredere în iubirea lui Dumnezeu.

Neavând încredere în iubirea Lui și-n lucrarea Lui, intrăm în frică. Este o mare diferență între atenție www.haicunoi.com

132 și frică. Dar sensul și rostul vieții noastre îl găsim în această iubire de Hristos. Hristos Domnul să ne binecuvânteze pe noi, pe toți, cu al Său har, cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și în vecii vecilor, Amin!”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu a dorit să îi felicite pe cei ce poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel: „Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi, pe toţi, avem aici sărbătoriţi, avem şi Petru, avem şi Pavel, avem Pauline, avem Paul, avem pe cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi celor ce poartă aceste frumoase nume, dă-le Doamne sănătate, întru toate bună sporire, mulţi şi fericiţi şi binecuvântaţi ani, mulţi ani trăiască!”

La rândul dumnealui a fost felicitat de credincioșii aflați la Sfânta Liturghie, aceștia urându-i un călduros „La mulţi ani”!

Brîndușa Dediu

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești

„Maica Domnului este icoana vie a Bisericii, care trece pe oameni de la viaţa pământească trecătoare la viaţa cerească netrecătoare. Această mutare a ei la Ceruri, după ce a trecut prin moarte, este o mare taină, deoarece în această mutare care a avut loc la puţin timp după moartea ei se arată cât de mult Hristos Domnul o preţuieşte pe Maica Sa. Această mutare a ei nu este numită Înviere, pentru că ea nu s-a arătat pe pământ cu trupul înviat ca să fie văzută de oameni cum S-a arătat Hristos. Nu se numeşte nici Înălţare, pentru că nu s-a înălţat la Ceruri cu propriile puteri. www.haicunoi.com

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne arată taina vieţii noastre pe pământ, ca pregătire pentru trecerea la viaţa veşnică. În această zi de pomenire deosebită a Maicii Domnului, Îi aducem mulţumiri şi laudă pentru tot ajutorul pe care l-a dăruit poporului român de la naşterea lui în istorie ca popor român creştinat printr-un botez lent şi profund ca să poată birui ispitele, valurile popoarelor migratoare, necazurile şi suferinţele istoriei. Maica Domnului iubeşte ţara noastră pentru că este plină de Biserici şi mănăstiri."

(Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ) Ziua de 15 august prilejuieşte pomenirea Adormirii Maicii Domnului, a Sfintei Fecioare Maria. Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuieşte Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viaţa aceasta trecătoare, la cea veşnică şi neîmbătrânitoare, în Împărăţia Fiului ei. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Hai cu noi - Retrospectiva 2018

133 Fecioare Maria.

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului.

La această mare sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, de către părintele paroh Petru Munteanu, fiind înconjurat de credincioși din parohie și nu numai.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Pericopei Evanghelice, părintele paroh le-a amintit credincioșilor că Praznicul mare al Maicii Domnului încheie, într-un fel, anul bisericesc. Căci anul bisericesc începe la 1 septembrie şi prima sărbătoare mare e Naşterea Maicii Domnului; iar acum, în august, anul bisericesc se încheie cu acest praznic al Adormirii Maicii Domnului. „Suntem într-o zi de mare sărbătoare, o Hai cu noi - Retrospectiva 2018

sărbătoare care a așezat un post, al patrulea post al Sfintei noastre Biserici, un post care, de fapt, încheie anul bisericesc. Iată-ne ajunși într-un mare popas duhovnicesc, Postul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoarea de astăzi, care-l descoperă și la acest popas duhovnicesc am fost pregătiți cu post și cu o seară înainte, prin slujba de prohodire, adică ieri seara toate bisericile noastre creștin-ortodoxe au săvârșit Prohodul Maicii Domnului, slujbă de plângere și de tânguire, dar care descoperă în cântare această slujire cosmică sau Liturghie Cosmică, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin care natura întreagă, îngerii, puterile cerești aduc cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sau Maicii Domnului", a spus în cuvântul de învăţătură preotul Petru Munteanu. În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a ţinut să sublinieze: „Biserica noastră spune că primul mistic, pentru orice copil, este mama sa. Deci mama când naște pruncul și se uită în ochii lui, și îl mângâie, și îi face cruce, și-l alăptează la sân, și-l leagănă și-l duce la împărtășit este cea care-i descoperă pruncului iubirea lui Dumnezeu. Și de aceea mama, care poartă chipul întipărit în suflet cinstind pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este cea care naște lumini pentru neamul ei, lumini ale Învierii, lumini ale mântuirii. Mama este prima care așează mânuțele la rugăciune, iar dacă mama este plecată, toate treburile rămân în sarcina bunicii, cea care a dus lumina aceasta, să ducă pruncul la închinăciune, să-l învețe iubirea de Dumnezeu. Când mama își pierde vocația ei mistică, de deschizătoare a luminii celei neînserate, a iubirii lui Dumnezeu, pruncul suferă.

Când mama nu înțelege că iubirea este întâlnirea într-un mod tainic cu Dumnezeu, îmbrățișarea Lui tainică pe care apoi i-o dă celuilalt sau pruncului, apoi, în casa ei, casa se destramă, se risipește.

Când mama pierde iubirea de Dumnezeu, își pierde vocația ei maternă, sau sfințitoare sau mistică de ridicare a unui neam."

La sfârşitul slujbei, părintele Petru Munteanu i-a îndemnat pe credincioşii www.haicunoi.com

134 prezenţi la slujbă să aibă evlavie față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Iubiți credincioși și credincioase, pulsul acestei evlavii față de Maica Domnului se trăiește în postul acesta, care încheie un an bisericesc și care este ca o speranță pentru începutul noului an. Este un post atât de luminos, încât el aruncă niște punți foarte sensibile pentru luna următoare, pentru luna septembrie, aruncă niște punți luminoase în sufletele celor care au evlavie față de Sfânta Născătoare de Dumnezeu și care o să vadă viața cu alți ochi, cu ochii iubirii de Dumnezeu. La acest ceas frumos de rugăciune, îndemnăm pe

credincioși ca să aibă evlavie față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și să înțeleagă că orice agresiune care vine în jurul nostru începe cu agresiunea vis-a-vis de cinstirea Maicii Domnului. Și de aceea, să avem Sfânta Icoană a Maicii Domnului în casa noastră. Și ne rugăm, dar, ca la acest ceas de mare bucurie duhovnicească, Măicuța Domnului să nască cât mai mulți tineri în iubirea aceasta pe care ea ne-a împărtășit-o nouă și neamului nostru și să trăim bucuria aceasta a sărbătorii în Hristos și în Biserică. Amin!”

Liliana Mihăilă

Bine ai venit, vacanţă!

Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, în parteneriat cu Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvinești şi Fundaţia Solidaritate și Speranţă – filiala Săvinești, prin iniţiativele părintelui director Petru Munteanu, a organizat pe perioada vacanţei de vară cea de-a XIII-a ediţie a Taberei de creaţie „Aripi de Înger”. În cele trei serii organizate în perioada 30 iulie-17 august, tabăra a reunit un număr de 38 de participanţi, care alături de cei 16 voluntari au petrecut zile de neuitat. Pentru copii, vacanţa de vară este cea mai aşteptată perioadă din întregul an. Este momentul în care programul zilnic al lor devine mai lejer, zilele sunt mai lungi şi permit petrecerea www.haicunoi.com

timpului în natură.

Zilele pline de activităţi educative, culturale şi distractive, au reprezentat pentru micii participanţi momente unice; împreună cu voluntarii au mers în drumeţii, s-au jucat, au cântat, au desenat, au pictat, au schimbat impresii şi idei, au învăţat unii de la alţii şi au legat prietenii ce vor dăinui peste ani. „Jocul poate fi privit ca o activitate, ca o metodă spontană de descoperire de sine, a celorlalţi şi a lumii.

Joaca atrage după sine experimentarea, observarea a cât de departe poţi merge, aventurarea, străduirea şi sărbătorirea.

Joaca împreună cu ceilalţi implică participare, ajutor reciproc, organizare, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

135 învăţarea felului în care să câştigi şi să pierzi.

Din această perspectivă, joaca este o metodă de introducere în viaţa societăţii, deoarece, şi în viaţa de zi cu zi, există reguli cărora fiecare trebuie să se supună. Jocurile organizate îi atrag cel mai mult pe copii şi tineri şi determină cel mai mult învăţătura.” (Ionel Musu, Aurel Taflan, „Terapia educaţională”).

Vacanţa la Săvineşti îmbină utilul cu plăcutul, pe de o parte părinţii îşi ştiu copiii în siguranţă, pentru că sunt în permanenţă supravegheaţi și îndrumaţi de persoane competente, iar copiii au activităţi interactive şi îşi petrec vacanţa de vară într-un mod plăcut. Copiii sunt încurajaţi să vorbească, să fie deschişi, folosind imaginaţia, creativitatea şi spontaneitatea, într-un mediu sigur şi prietenos, care îi ajută să lege această experienţă de emoţii pozitive.

Prin activităţile din cadrul taberei se încearcă o continuare a educaţiei nonformale, care se traduce prin adaptarea atentă a activităţilor care promovează dezvoltarea personală, socială şi profesională. Activităţile de prevenţie, sprijinite de compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Neamţ, au supus atenţiei copiilor teme precum circulaţia corectă a pietonilor, navigarea în siguranţă pe internet şi drepturile copiilor. Participanţii la tabără au asistat la prezentarea unor materiale în care Hai cu noi - Retrospectiva 2018

erau expuse diferite situaţii, pentru a putea înţelege mai bine cum trebuie să se comporte acasă, ce trebuie şi ce nu trebuie să spună persoanelor necunoscute, cât de atenţi trebuie să fie la intrarea în scara blocului, în lift sau în curte, cum să reacţioneze în cazul în care se rătăcesc. Curiozitatea copiilor a fost la cote mari, astfel întâlnirea fiind interactivă, antrenantă şi plină de învăţăminte.

Cu nerăbdare şi bucurie, participanţii taberei de creaţie „Aripi de Înger” au primit vizita părintelui Mihai Meraru, pentru ora de cateheză. Acesta le-a vorbit despre importanţa cunoaşterii vieţilor sfinţilor, importanţa rugăciunii, despre respectul ce trebuie purtat părinţilor şi despre importanţa postului în care ne aflăm, Postul Adormirii Maicii Domnului.

Printre activităţile desfăşurate în cadrul taberei se numără şi vizita la muzeul etnografic al doamnei educator Maria Voicu din satul Săvineşti. Trăim vremuri în care noţiunea de tradiţie le este reamintită copiilor doar la Crăciun şi la Paşti – iar atunci, poate, de cele mai multe ori - greşit. Nu este permis să uităm de unde ne tragem şi prin ce au trecut strămoşii noştri. Obiceiurile se schimbă atât de rapid, încât sunt diferenţe mari de la o generaţie de copii la alta. Situat la câteva sute de metri de Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv“ din Săvineşti, muzeul conține lucruri adunate din comunitatea săvineșteană: covoare țesute din lână, țoale de cordele, păritare, scoarțe, ștergare, năframe, costume populare de 100 de ani, farfurii de lemn, piuă, obiecte de țesut, olărețe, furcă, suveici pentru războiul de țesut, coveți, maramă, ie, fotă, ceaun etc.

Doamna Maria Voicu a explicat copiilor importanţa portului popular, dar şi confecţionarea costumelor populare vechi, tradiţii şi obiceiuri practicate de străbunii noştri, precum şi metode de conservare a www.haicunoi.com

136 alimentelor. Copiii au fost fascinaţi de cele trei încăperi pe care doamna educatoare lea păstrat aşa cum le-a moştenit de la părinţi.

Cămăruţele, decorate cu covoare ţesute manual, cu tavane joase şi podele de lut, ne-au făcut să ne simţim ca şi cum ne-am fi întors la vatra strămoşească.

Fiecare serie s-a încheiat cu un mic program artistic pregătit de tinerii participanţi, în cadrul căruia au cântat imnurile taberei, au dansat şi şi-au etalat

talentele proprii, iar în cele din urmă au primit câte un supliment de vacanţă „Hai cu noi”, în care se regăsesc descrise activităţile desfăşurate pe parcursul săptămânii şi câte o diplomă de participare la tabără.

Tabăra de creaţie „Aripi de Înger” ne învaţă să fim mai buni şi să ne redescoperim sufletul de copil, astfel dăruim oamenilor mai mult decât se aşteaptă şi o facem cu dragă inimă.

Andra Avasilcăi

Vacanţa la Săvineşti deschid noi orizonturi, satisfac interesele lor de cunoaştere, le pun în valoare aptitudinile şi îi ajută să dezvolte unele noi. Copilaşii învaţă să comunice liber, să se apropie de ceilalţi, să aibă încredere unii în alţii, să lege relaţii de prietenie şi se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viaţă, copilăria.

Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, în parteneriat cu Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvinești, prin iniţiativele părintelui director Petru Munteanu a organizat, pe perioada vacanţei de vară, cea de-a XIII-a ediţie a Taberei de creaţie „Aripi de Înger”. Tabăra de creaţie a reunit în cele trei serii organizate în perioada 30 iulie-17 august un număr de 38 de copii, care alături de cei 16 voluntari au petrecut zile de neuitat. Scopul taberei este de a-i uni sub semnul credinței și al prieteniei pe copiii interesați de petrecerea timpului liber în mod plăcut, util și relaxant, indiferent de vârstă, în timpul vacanței de vară. În tabără copiii se simt cu adevărat în vacanţă, au parte de activităţi recreative, activităţi la care participă cu bucurie. Sunt activităţi care www.haicunoi.com

Copiii care au venit pentru prima dată au fost foarte curioşi şi entuziaşti. După ce s-au familiarizat cu noii prieteni, în prima zi a taberei toţi participanţii şi-au ales activitatea preferată (fie au pictat, fie au făcut brăţări), iar apoi au luat parte la câteva jocuri distractive, respectiv jocuri de intercunoaştere. La ora prânzului, toţi copiii şi tinerii au mers la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

137 Săvineşti, unde au degustat din bunătăţile pregătite cu multă dragoste de către doamnele bucătărese. După o masă copioasă, au participat la câteva jocuri interactive în parc, iar spre finalul programului au dansat şi s-au jucat în tabără „scaune muzicale”.

Marţi, copiii au învăţat să deseneze şi să picteze icoane, au beneficiat de un curs de prevenţie oferit de compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Neamţ, au servit prânzul şi s-au bucurat de jocuri distractive şi educative atât în parc, cât şi la sediul taberei. În a treia zi, după ce participanţii şi voluntarii s-au întâlnit pentru discuţiile preliminare şi instructajul necesar, au pornit cu toţii încolonaţi spre lunca Bistriţei. Prima oprire au făcut-o însă la biserica „Sfinţii Voievozi” din Săvineşti, unde au putut să se reculeagă şi să se roage. Apoi, toţi s-au oprit la izvor, unde, strânşi în jurul coordonatorilor de voluntari, au intonat Imnul Taberei şi Imnul Prieteniei. Fiecare a putut să se bucure de apa rece a izvorului şi de umbra revigorantă a copacilor din zonă. Pe drumul de întoarcere au adunat pietre potrivite pentru pictură, materiale pe care copiii le vor folosi ulterior pentru pictarea de icoane. Dupa masa de prânz de la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, copiii au avut parte de jocuri în parcul din centrul comunei Săvineşti, sub atenta supraveghere a voluntarilor şi a coordonatorilor de voluntari. Ultima activitate a zilei s-a desfăşurat la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” şi a reprezentat câteva minute de cateheză oferite de către părintele Mihai Meraru, preot al parohiei Dragomireşti.

A patra zi de tabără a fost una minunată pentru voluntarii şi participanţii la Tabăra „Aripi de înger” din Săvineşti.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Începutul zilei a fost marcat de o întâlnire de lucru cu coordonatorii de voluntari, în care copiii au realizat mici lucrări artistice pentru expoziţia de la finalul seriei de tabără, apoi au pornit spre muzeul etnografic al doamnei educator Maria Voicu din Săvineşti, unde li s-au prezentat covoare țesute din lână, țoale de cordele, păritare, scoarțe, ștergare, năframe, costume populare vechi de 100 de ani. Pe finalul zilei, voluntarii şi copiii participanţi au repetat Imnul Taberei şi Imnul prieteniei şi s-au pregătit sârguincios pentru spectacolul pe care îl vor susţine în ultima zi de tabără. În prima parte a zilei de vineri, copiii au vizitat biserica „Sf. Voievozi” din Săvineşti unde au cântat Imnul Taberei şi Imnul Prieteniei şi au fost binecuvântaţi de părintele paroh Petru Munteanu. După masa de prânz, a urmat un moment dedicat jocurilor outdoor şi activităţilor recreative în parcul din centrul comunei Săvineşti. Fiecare copil a avut posibilitatea să participe la jocuri distractive şi educative, dar şi să se bucure de leagănele, toboganele şi aparatele de fitness din parc. Înainte de serbare, voluntarii şi copiii şi-au definitivat lucrările pentru expoziţia de la finalul seriei taberei, au repetat principalele momente artistice ale spectacolului de final şi au cântat cu zâmbetul pe buze Imnul Taberei şi Imnul Prieteniei. Festivitatea de încheiere a Taberei de creaţie „Aripi de Înger” a avut loc la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvineşti. La finalul evenimentului, participanţii au primit diplome de participare, precum şi revista parohială „Hai cu noi” – Supliment de vacanţă.

Andra Avasilcăi

www.haicunoi.com

138

Voluntariatul - meserie de vară

Fiind mama a doi îngeraşi, am ales să stau acasă, să creştem împreună. Vara, la invitaţia părintelui Petru Munteanu, luăm parte la tot ceea ce este Tabăra de creaţie „Aripi de Înger” şi împreună ne angajăm să creăm o activitate frumoasă. În cei treisprezece ani de când această tabără şi-a deschis porţile, a reuşit să schimbe atât vieţile participanţilor, cât şi vieţile voluntarilor. În cei patru ani de când particip ca voluntar în cadrul acestei tabere, pot spune că m-am transformat. În primul rând mi-am descoperit vocaţia, aceea de a lucra cu copii, apoi am descoperit că îmi place să creez tot felul de lucruri: de la mărţişoare, felicitări, rame, vaze, sticle decorate la globuri din sfoară. Lucruri pe care le exersez în fiecare an, împreună cu îngeraşii din tabără. În fiecare vară, abia aştept momentul când mă reîntâlnesc cu copii voioşi şi plini de spirit de aventură. Dimineaţa, când merg la tabără e ca şi cum m-aş duce la serviciu şi e atât de plăcut să mergi la serviciu nerăbdător şi plin de dragoste de împărtăşit, încât acest job de vară ar putea deveni unul pentru întreaga viaţă.

Totul a început din dorinţa de a lucra cu copiii, de a mă juca fără să fiu certată de www.haicunoi.com

şef şi astfel am descoperit că sunt încă un copil care nu s-a jucat îndeajuns la vârstă mică. Îmi place să fiu şefa atunci când propun un nou joc, dar să şi privesc şi să îndrum pe micii conducători de joc. Dintr-o simplă joacă, totul în lumea copiilor se transformă în cea mai serioasă slujbă. În fiecare minut primeşti atât de multe lecţii despre importanţa unei promisiuni, unei prietenii, dar şi despre iertare. Atunci când îi privesc cum creează noi prietenii, cum se iartă atunci când sunt supăraţi, îmi doresc ca noi, adulţii, să nu uităm partea asta a copilăriei.

Seara, când totul se termină, mă gândesc la ei şi la cât ne-am distrat împreună şi abia aştept a doua zi să ne revedem şi să creăm împreună amintiri.

Tuturor celor care îşi doresc să schimbe ceva din viaţa lor în bine, să devină mai sinceri, mai darnici, mai milostivi le recomand să ia parte la o săptămână de voluntariat în preajma copiilor.

Andra Avasilcăi

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

139

Biserica de lemn închinată soldaților români - Parohia Soci a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Soci, Protopopiatul Pașcani, a fost sfințită duminică, 19 august 2018. Slujba de târnosire, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , împreună cu un sobor mare de preoți și diaconi.

Menționăm că reînvierea zonei și a bisericii de lemn a început în anul 2013.

Preotul paroh a dorit ca negura uitării să nu treacă peste locul unde se consideră a fi vatra satului Soci și unde peste cinci sute de soldați s-au jertfit pentru țară în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944.

Doi ani mai târziu, au început lucrările de construcție a lacașului de cult, în stil maramureșean, dar cu elemente Hai cu noi - Retrospectiva 2018

moldovenești. Între timp, zona s-a transformat ușor-ușor într-un colț de rai pe pământ, cu poteci de piatră. Părintele a construit și o chilie. Pentru tineri, pentru localnici, pentru musafiri sau pentru turiștii care vor veni să vadă biserica soldaților din Soci.

Așadar, la iniţiativa preotului paroh, Romică Siminciuc, s-a ridicat o troiţă înzestrată cu două turnuri pentru soldaţii români căzuţi în luptele de la Soci-BoureniBrăteşti şi care au fost înmormântaţi în cimitirul vechi, monument îngrijit de către elevii şi tinerii parohiei. Despre acest aspect a vorbit și părintele protopop Pavel Postolachi, subliniind și importanța târnosirii sfântului locaș: „Astăzi, pe valea Moldovei, unde acum peste 700 de ani descăleca din Maramureșul istoric Dragoș www.haicunoi.com

140 Vodă, ne-am adunat și noi la sfințirea unui alt simbol maramureșean – această biserică din lemnul codrilor noștri românești, o biserică al cărei turn care se înalță, parcă, până la ceruri, o biserică frumoasă, zidită peste mormintele unor ostași-eroi ai neamului românesc, ostași care au căzut în codrii Pașcanilor, neștiind de unde vin și unde se mai duc. Dar au știut să răspundă chemării lui Dumnezeu de a-și apăra țara, credința și valorile”.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat și o slujbă de parastas pentru cei peste 500 de soldați români care au murit pe aceste meleaguri în cel de-al Doilea Război Mondial și sunt înmormântați în curtea bisericii. Tot întru pomenirea acestora, reprezentații autorităților locale și centrale au depus, în fața troiței din mijlocul cimitirului, coroane de flori. Pentru osteneala adusă la ridicarea și înfrumusețarea locașului de cult, preotul paroh Romică Siminciuc a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan,

Crucea Moldavă.

Veteranul de război Paiu Ion, în vârstă de 98 de ani, a primit, din partea IPS Teofan, diploma „Ștefan cel Mare și Sfânt” cu insignă, iar veteranul Rățoi Dumitru, de 99 de ani, a primit o icoană cu reprezentarea Mântuitorului Iisus Hristos. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan a explicat pericopa evanghelică a zilei: www.haicunoi.com

„Dragi oșteni, iubiți copii, dreptmăritori creștini, Fiind aici, în această zi, în număr mare pentru a participa la sfințirea acestei prea frumoase biserici și săvârșind acum Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am ascultat două cuvinte din Scriptură așezate de Biserică astăzi, pentru a ne ajuta să înțelegem rostul nostru de creștini, de ce mergem la Sfânta Biserică, de ce ne închinăm și iată, de ce sunt sfințite bisericile lui Dumnezeu ca lăcaș de închinare.

Mai presus de toate, aflăm din Evanghelia de astăzi că un tânăr ca mulți dintre cei de față, întâlnind într-o zi pe Domnul Hristos, Îl întreabă: «Doamne, ce să fac, ca să moștenesc

Viața de veci?».

Oare există cineva aici care, atunci când era tânăr, sau acum, mai în vârstă, să-și fi pus întrebarea într-un mod atât de clar, precum tânărul acesta? : «Doamne, ce să fac, ca să moștenesc Viața de veci?». Dacă suntem sinceri cu noi înșine, realizăm că ne-am gândit la acest lucru foarte rar sau, probabil, deloc. Căci, de obicei, noi, oamenii, ne punem trei întrebări. Care sunt acestea? În general, cele trei întrebări sunt următoarele: «Ce să fac, să fiu mai bogat?», «Ce să fac pentru a avea putere mai multă, adică o funcție mai înaltă» și «Ce să fac, pentru a ne bucura mai mult de viață?». Sunt trei întrebări pe care le punem adesea și, în general, nu este greșită această abordare. Căci, lui Dumnezeu îi plac și oamenii gospodari, și oamenii care își asumă responsabilități și le exercită așa cum trebuie, iar Dumnezeu, de asemenea, nu dorește să fim oameni triști, ci să ne bucurăm de viață.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

141 În același timp, Dumnezeu ne spune un lucru: «Căutați mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă, și puterea și averea și bucuria vieții». Dacă acestea trei sunt trăite și exercitate în legătură cu Dumnezeu și având la rădăcină Evanghelia, Dumnezeu le binecuvântează, se bucură, așa cum s-a bucurat de marele Avraam, om puternic și bogat care se bucura și de viață, sau regele David, sau dreptul și Sfântul și mult răbdătorul Iov. Aceasta este calea obișnuită prin care oamenii sunt chemați să fie și cu Dumnezeu, iar în același timp, să se îngrijească și de cele de pe pământ. Aceasta o putem face dacă ascultăm Cuvîntul Domnului, care la întrebarea tânărului din Evanghelie «Ce să fac să moștenesc Viața de veci?»Domnul Hristos i-a răspuns: «Păzește

poruncile!».

Dar care sunt Poruncile? Să iubești pe Dumnezeu, să iubești pe aproapele tău, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu desfrânezi, să nu ucizi și toate celelalte pe care le cuprinde Cartea Sfântă. Ce-i drept, pe lângă această categorie de oameni în care nădăjduim că ne înscriem cât mai mulți, sunt câteva persoane, dintre zecile de mii, care părăsesc familia, averea și bucuriile nevinovate ale vieții acesteia, merg spre sfintele mănăstiri, și ei sunt dintre acei puțini care ascultă Cuvântul Domnului, și urmează calea către El .

«Ce să fac ca să moștenesc Viața de veci?» La această întrebare răspunde Sfântul Apostol Pavel: «Stați tari în Evanghelie!». Dar ce înseamnă a sta tare, neclintit, în Evanghelie? A Hai cu noi - Retrospectiva 2018

sta în Evanghelie înseamnă a te gândi întâi de toate, întâi de a face ceva, ce spune Evanghelia despre aceasta? Gândul meu, cuvântul meu, fapta mea, decizia pe care o iau, în familie, în biserică, în societate, toate acestea sunt admise de Evanghelie sau nu? Sau sunt contrare

Evangheliei?

Oamenilor, românilor, creștinilor, le-a fost bine cu toate greutățile vieții, atât timp cât au avut legătură cu Evanghelia, dar în momentul în care au luat decizii după gândul lor, s-au referit la alte principii decât cele din Dumnezeiasca Scriptură, oamenii au început să rătăcească, să decidă greșit și consecințele se văd adesea în viața noastră și în viața lumii.

Neclintit în Evanghelie înseamnă să Îl ai pe Domnul Hristos în viața ta, Domnul Hristos care este Cale, Adevăr și Viață! Domnul Hristos Care este Pâinea, Apa cea vie și Sarea pământului, Hristos Dumnezeu care este Rostul vieții, Sensul existenței și Lumina vieții noastre! Hristos care este măsura tuturor lucrurilor, în El își găsesc toate evenimentele, faptele, lucrurile care se întâmplă în lume, își găsesc adevărata semnificație, autentica adâncime și direcția care niciodată nu înșeală.

De aceea să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască și nouă să ne punem mai des întrebarea «Ce să fac, ca să moștenesc Viața de veci?» și să găsim în Evanghelie răspunsul la această fundamentală întrebare.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să stăm statornici în Evanghelie, referindu-ne www.haicunoi.com

142 întotdeauna, în cele ce facem și întrebându-ne dacă acest lucru este permis sau nu de Dumnezeu, binecuvântat sau nu de Dumnezeu, cuprins ca inspirație în Cartea cea Sfântă. Să ne ajute Dumnezeu să împlinim această taină a vieții de creștin și să o transmitem și copiilor și

generațiilor care vin după noi. Amin!”

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica – Colegiul Național „M. Sadoveanu”Pașcani

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, o zi de sărbătoare tristă la creştini

„Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima dintre sărbătorile înscrise cu roşu în calendar din cursul anului bisericesc. Anul bisericesc începe cu luna septembrie şi se încheie cu luna august. Această sărbătoare se adaugă în luna august la sărbătorile Schimbării la Faţă a Domnului Hristos şi Adormirii Maicii Domnului. Toate aceste trei sărbători au fost rânduite de Biserică pentru a forma în această ultimă lună a anului bisericesc un triptic de sărbători cu semnificaţie profetică (eshatologică) privind sfârşitul modului de existenţă al lumii actuale, la venirea în slavă a Domnului Hristos, când El va judeca vii şi morţii, pentru ca drepţii să intre în Împărăţia Lui care nu va avea sfârşit.

Sfântul Ioan Botezătorul este un vestitor al pocăinţei şi al chemării la îndreptare, la sfinţenie, la respect pentru demnitatea umană.

De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este şi ocrotitorul celor care în societatea umană se www.haicunoi.com

luptă pentru adevăr, pentru sfinţenie, pentru demnitate umană şi pentru mântuirea oamenilor prin întoarcerea lor la Dumnezeu. Să ne rugăm Sfântului Ioan Botezătorul să ne dăruiască putere spirituală de a birui ispitele şi de a căuta calea pocăinţei ca fiind singura cale de îndreptare sau de reînnoire a vieţii noastre, de ridicare, de eliberare de un trecut păcătos apăsător şi de a pune început bun vieţii noastre cerând harul lui Dumnezeu şi ajutorul Sfinţilor Săi”(Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ziarul Lumina de duminică, 29 august 2010). În fiecare an, pe 29 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul - ultimul şi cel mai mare prooroc care încheie Vechiul Testament. E o zi de doliu pentru creştini, marcată prin post şi slujbă specială la biserică, prin meditaţie smerită asupra slăbiciunii firii umane căzute care poate săvârşi cu atâta uşurinţă păcatele cele mai cumplite, dar care, pe de altă parte, prin devoţiune sfântă şi asceză purificatoare, se poate înălţa pe culmile sfinţeniei, asemenea Proorocului pocăinţei... Căci Sfântul Ioan Botezătorul a fost numit „dascălul pocăinţei”, al schimbării gândirii despre lume şi viaţă, al întoarcerii smerite a omului cu faţa spre Dumnezeu, al îndreptării sale din gârbovirea păcatului care l-a încovoiat Hai cu noi - Retrospectiva 2018

143 spre pământ. Această îndreptare nu putea avea loc numai prin puterile firii umane căzute, ci avea să fie un act de împreună lucrare a omului cu Creatorul său, prin faptul mântuitor al întrupării, jertfei şi învierii lui Dumnezeu - Omul, Iisus Hristos, al Cărui înaintemergător a fost Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

Această zi este o sărbătoare tristă, o sărbătoare cu post, pentru că s-a întâmplat un lucru nedorit de creştini – tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Postul are şi scopul să ne amintească faptul că neînfrânarea de la patimile trupeşti intră în conflict cu dreptatea şi sfinţenia, şi poate chiar duce la uciderea unor oameni nevinovaţi.

Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost prăznuită și de enoriașii Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești. De la primele ore ale dimineții, credincioșii și-au îndreptat pașii către lăcașul de cult, unde au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele Mihai Meraru. La începutul predicii sale, acesta a relatat momentul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul: „Sfântul Ioan era un mare rugător și un mare postitor. În predicile sale, el pregătea poporul lui Dumnezeu pentru Venirea lui Hristos. Și predica Sfântului Ioan începea așa: Hai cu noi - Retrospectiva 2018

«Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!». La aceste cuvinte, tot poporul venea înaintea lui Ioan și asculta cu bucurie predicile sale. Sfântul Ioan era întâmpinat de către cărturari, de farisei, de vameși și de soldați, cărora le spunea: «să fiți cinstiți și drepți, să nu-nvinuiți pe nimeni pe nedrept și să fiți mulțumiți cu lefurile voastre». Dar în predică el a atins și un mare păcat al împăratului Irod.

Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, luase de soție pe femeia fratelui său Filip, Irodiada, care avea o fiică din prima căsătorie, pe Salomeea; ea trăia la palatul regelui Irod, dorea să fie regină, dar Sfântul Ioan nu putea îngădui acest mare păcat în casa regelui. De aceea, el striga către împăratul Irod: «Nu-ți este îngăduit să ai de soție pe femeia fratelui tău». De aceea, Irodiada îl ura de moarte pe Sfântul Ioan şi voia să-l omoare. Dar împăratul Irod nu dorea și nu îndrăznea să-i facă rău Sfântului Ioan, văzându-l om sfânt și-i era frică de mulțime pentru a-l aresta.

Până la urmă, la insistențele Irodiadei, Ioan a fost arestat și întemnițat în închisoarea din palat. Însă ura femeii nu s-a potolit, ea căutând prilejul pentru a smulge din gura lui Irod sentinţa de condamnare la moarte a lui Ioan. Iar prilejul s-a ivit pe 29 august, de ziua regelui Irod, când el a pregătit cu un ospăț mare la palat, unde i-a chemat pe toți dregătorii săi, pe căpeteniile oştirii şi pe fruntaşii din Galileea.

La acest banchet, regele Irod a văzut un dans al Salomeei, fiica Irodiadei. I-a plăcut atât de mult dansul acestei tinere încât i-a spus, înaintea oaspeților: «Cere orice de la mine, până la jumătate de împărăție și eu îți voi da».Iar fata, tânără şi nepricepută, s-a dus și a întrebat-o pe mama sa ce să-i ceară. Şi Irodiada, femeie vicleană, plină de răutate, ce s-a gândit: de ce să primească doar jumătate din împărăția lui Irod, când ar putea să aibă toată împărăția pentru ea, dacă n-ar fi Sfântul Ioan Botezătorul. De aceea, ea a îndemnat-o pe fata ei să ceară de îndată, pe tipsie, capul Sfântului Ioan. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar nu a dorit să-şi încalce promisiunea făcută fetei, aşa că a www.haicunoi.com

144 poruncit temnicerului să-i taie capul lui Ioan. Iar acesta a adus capul sfântului pe tipsie, l-a dat lui Irod și acesta l-a dăruit Salomeei. Aflăm din tradiție că fata a dăruit capul mamei sale, Irodiadei, care l-a ascuns cu strășnicie, gândindu-se ca nu cumva ucenicii Sfântului Ioan să-i ia capul, să-l alipească de trup și Ioan să învie din morți. Trupul lui Ioan a fost luat de ucenici şi îngropat."

Pentru această faptă nelegiuită, regele Irod Antipa a fost pedepsit cu o moarte cruntă, fiind alungat mai întâi din palatul său. Despre soția sa, Irodiada, tradiția ne spune că a fost și ea prigonită, alungată din palat, iar mai apoi a căzut în apa unui râu, pe timpul iernii, iar un sloi de gheață i-a retezat capul. Astfel, a primit aceeași moarte pe care ea i-a dăruit-o Sfântului Ioan Botezătorul.

„Noi, creștinii ortodocși, cinstim și respectăm în mod deosebit pe Sfântul Ioan, pentru că el a fost, după cum spune și Sfânta scriptură, un înger în trup - nu întâmplător în icografia Bisericii îl vedem pictat având aripi albe de înger. Într-adevăr, viața lui a fost o viață de înger în trup. Foarte mulți creștini și creștine, la Taina Sfântului Botez, iau ca ocrotitor numele Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului. Foarte multe biserici, mănăstiri, troițe au fost ridicate cu hramul în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul Domnului, dar și în cinstea sărbătorii de astăzi.

Nu uităm că și marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt a ridicat o biserică cu hramul Tăierii capului Sfântului Ioan, în satul Mereuți din județul Suceava, acolo unde tatăl său, Bogdan al II-lea, a fost decapitat de către dușmanii săi, acest lucru arătând că Ștefan Voievodul Moldovei avea mare evlavie la Sfântul Ioan Botezătorul.

Se cuvine, așadar, ca această zi de 29 august să fie pentru noi un prilej de aducereaminte a acestui tragic eveniment din Istoria Sfântă și ziua de astăzi să fie o zi de post, o zi de rugăciune, de căință pentru păcatele noastre și să rugăm pe Sfântul Ioan cel care este mijlocitor înaintea lui Dumnzeu, împreună cu Maica Domnului, pentru iertarea păcatelor noastre. Și în această zi de 29 august să nu facem petreceri, ospețe sau beții, pentru că ne vom asemăna cu acel rege păcătos, cu Irod, care datorită băuturii, desfrâului, a ajuns să facă cea mai mare crimă de pe pământ, să taie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Cu ale lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin!", şi-a încheiat părintele Mihai Meraru predica rostită la această sărbătoare de pioasă aducere aminte.

Liliana Mihăilă

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

145

„Nașterea Maicii Domnului este prilej de bucurie, pentru că prin ea începe mântuirea noastră” „Naşterea Născătoarei de Dumnezeu este legată de marea Taină a Întrupării Fiului Lui Dumnezeu din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pentru a ne dărui viaţa veşnică. Dezlegând blestemul a dat binecuvântare, stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Deci, în planul de mântuire a lumii pe care Dumnezeu L-a hotărât, Maica Domnului trebuia în aducă în lume, în timp, pe Cel Ce este Veşnic, Fiul Lui Dumnezeu devine Fiul Fecioarei şi Mântuitorul Lumii; scopul este acela de a ne dărui nouă viaţă veşnică. Cifra opt este simbolul vieţii veşnice al Învierii şi al Împărăţiei Cerurilor, adică o existenţă infinită şi una deosebită de existenţa trecătoare, coruptibilă, stricăcioasă pe care o avem acum. De aceea, stricarea morţii şi prăznuirea Învierii ca fiind ziua a opta, sau ziua întâia a veşniciei este legată de Taina Naşterii Maicii Domnului din care, prin lucrarea Duhului Sfânt, se va naşte Mântuitorul Lumii, dătătorul Vieţii Veşnice” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).

Noul An bisericesc, care începe la 1 septembrie, debutează în planul sărbătorilor creştineşti cu „Naşterea Maicii Domnului”, data de 8 septembrie. Sfinţii Părinţi au rânduit ca prima sărbătoare mare din anul bisericesc să fie sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, arătând astfel că întreg anul bisericesc este anul Mântuirii şi este pus sub ocrotirea Maicii Domnului pentru că Fecioara Maria este icoana cea vie a Bisericii şi să se sfârşească cu Adormirea ei.

Anul bisericesc are trei cununi sau salbe de sărbători. Prima cunună o reprezintă Duminicile de peste an, a doua praznicele împărăteşti, iar a treia o reprezintă sărbătorile sfinţilor.

Cea mai aleasă dintre sfinţi este Maica Domnului nostru şi nu întâmplător cununa sărbătorilor sfinţilor din cursul anului bisericesc începe cu data de 8 septembrie, Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Cum orice început înseamnă deschiderea unui nou orizont de viaţă, iar anul bisericesc înseamnă rânduieli de sfinţire a omului pe drumul mântuirii sale, era firesc să se rânduiască drept primă sărbătoare un praznic închinat Maicii Vieţii, spre a-i cere ajutorul ca să punem bun început noii etape de urcuş duhovnicesc. Dintre sărbătorile mari închinate ei, pe 8 septembrie prăznuim chiar naşterea sa ca început al mântuirii omenirii, cu speranţa că Maica Domnului ne va ajuta să ne naştem din nou, din apă şi din duh, după cuvântul Fiului său.

Această mare sărbătoare a fost prăznuită la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie fiind oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu, care l-a avut alături pe părintele George Soponaru, fiu al satului, în prezent preot slujitor în Italia, la Albano – Genzano. În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Pericopei Evanghelice, părintele George Soponaru le-a amintit credincioşilor prezenți nașterea și viața Maicii lui Dumnezeu: „Mulțumesc Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului care iată, ne-a învrednicit să ne revedem și Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

146 anul acesta. Pentru mine este o bucurie pentru că viața omului este în așa fel încât nu știe când este ultima dată, așa că-i mulțumesc lui Dumnezeu, părintelui și vouă tuturor, și mă bucur că Domnul a rânduit să ne revedem și anul acesta. Pe 1 septembrie, iubiți credincioși, a început anul nou bisericesc și primul praznic din anul nou bisericesc este închinat și stă sub ocrotirea și oblăduirea Maicii lui Dumnezeu. Tot un praznic închinat Maicii Domnului a stat și la finalul anului bisericesc, ultimul post a fost închinat Maicii Domnului, Adormirii ei, plecării ei de pe pământ la Cer. Și iată că în anul nou regăsim tot acest frumos praznic al Nașterii Maicii Domnului. Înainte de a vă spune un cuvânt aș vrea să ne reamintim, să recapitulăm cum s-a născut Maica lui Dumnezeu, cum s-a născut cea din care avea să se nască Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi, Cel ce s-a născut din veci, din Tatăl, și care nu are sfârșit, Cuvântul, Logosul lui Dumnezeu.

Maria, Născătoare de Dumnezeu, s-a născut din Sfinții și Dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana. Sfântul Ioachim era din seminția lui David, din seminție împărătească iar Ana, mama ei, era fiică de preot, fiica lui Nathan, care era preot, din seminția lui Levi, din neamul lui Aaron, fratele lui Moise. Ei locuiau în Nazaret, în nordul Țării Sfinte, și erau o familie binecredincioasă, o familie înstărită, dar care nu avea copii. Trebuie să știți, iubiți credincioși că pentru evrei a nu avea copii era semn de blestem, era semn că aveai ceva păcate și pentru aceasta Dumnezeu te-a pedepsit și pentru aceasta nu ți-a dăruit rod și de ce era semn de blestem? Pentru că toți evreii așteptau Venirea lui Mesia, venirea Celui Care va aduce mântuire poporului Iudeu și a nu avea copii însemna că, implicit, din sămânța ta, din neamul tău nu se năștea Mesia dacă nu nășteai măcar un copil.

Anii au trecut peste acești doi părinți, Ioachim și Ana, ei au înaintat în vârstă și au ajuns la bătrânețe, și când Sfântul Ioachim a mers la Templu ca să aducă jertfă, după cum rânduia legea, Arhiereul din acel an nu i-a primit jertfa, ci i-a zis să și-o ia înapoi și să plece cu darul lui, pentru că nu este bine primită jertfa lui înaintea lui Dumnezeu, pentru că el este blestemat de Dumnezeu, fiindcă nu avea copii. Sigur că întristarea și supărarea Sfântului Ioachim a fost mare în acel moment, el nu s-a mai întors acasă de întristare și de supărare a plecat la turmele pe care le-avea în munți și pe care slugile lui le pășteau, și s-a retras cu post și cu rugăciune, ca să se roage lui Dumnezeu să ridice blestemul acesta de pe familia lui.

Acum, iubiți credincioși, gândiți-vă cât de mare a fost credința Sfântului Ioachim ca la șaptezeci și ceva de ani să ai atâta credință și-ndrăznire și să crezi că Dumnezeu te va asculta și zice că l-a luat pildă pe Avraam, care tot la bătrânețe a dobândit fiu, din Sara, pe Isac. Ana, când a văzut că soțul ei nu s-a mai întors acasă, s-a considerat părăsită, că nu aveau telefoane să sune- știți, eu m-am dus... A văzut că nu mai vine soțul ei acasă și a auzit prin vocile rudelor că el a plecat, că el s-a retras, pentru că faptul de a nu-i fi primită jertfa la Templu a adus multă întristare sufletului lui. Și atunci, ea a început și ea să-l urmeze pe Ioachim, și să se roage Domnului să deschidă sterpiciunea pântecelui ei. Și zice că pe când se ruga ea sub un dafin, pentru că văzuse într-un dafin un cuib de păsărele, și văzând acei pui mici a fost mișcată și www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

147 zdrobită la inimă și s-a rugat Domnului, zicând: «Doamne, până și păsările, până și fiarele sunt mai bineplăcute înaintea Ta decât mine, pe care m-ai lepădat și nu mi-ai dăruit rod pântecelui».

Zice că a doua zi, însuși Arhanghelul Gabriel a venit la ea și i-a vestit că, iată, va zămisli la bătrânețe și că rugăciunea ei a străbătut cerurile și ea va zămisli prunc. Și sigur că Sfântul Ioachim se întoarse fiindcă și el primise acea vestire prin îngeri și iată care loc această însoțire minunată, nu din poftă trupească, nu din egoism, nu de dragul de a li se împlini așa, un moft, ci Maica Domnului este rod al rugăciunii, al lacrimei, al întristării părinților ei, care la bătrânețe, nu mai aveau nicio mângâiere. Și de unde știm că nu este din propriul lor egoism? Pentru că ei făgăduiesc, în rugăciunea Sfintei Ana se află cuvintele acestea: «Doamne, dacă ne vei dărui un prunc, îl vom dărui înapoi Ție, Ți-l vom întoarce înapoi și-l vom da să slujească Ție tot restul vieții ei». Iubiți frați și surori întru Domnul, ce vrea să ne spună toată această istorie a vieții Sfinților părinți Ioachim și Ana? Vrea să ne spună că omul în viața lui trebuie să le facă pe toate cu rugăciune. Cele mai importante decizii se iau cu rugăciune. Cei mai importanți pași în viață se fac cu rugăciune, cu multă rugăciune.”

Cea mai aleasă dintre sfinţi este Maica Domnului nostru şi, nu întâmplător, cununa sărbătorilor sfinţilor din cursul anului bisericesc începe cu data de 8 septembrie, Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Cum orice început înseamnă deschiderea unui nou orizont de viaţă, iar anul bisericesc înseamnă rânduieli de sfinţire a omului pe drumul mântuirii sale, era firesc să se rânduiască drept primă sărbătoare un praznic închinat Maicii Vieţii, spre a-i cere ajutorul ca să punem bun început noii etape de urcuş duhovnicesc. „Nașterea Maicii Domnului este prilej de bucurie, pentru că prin ea începe mântuirea noastră, reînnoirea vieții omenești. Odată cu Nașterea Maicii Domnului ni se pregătește nouă pe cea care va fi Cer și al cărui pântece s-a făcut mai încăpător decât întregul Pământ. S-a făcut pântecele ei casă și a primit în ea focul cel netrupesc, pe Dumnezeu. Bucuria aceasta a Nașterii Maicii Domnului, iubiți credincioși, este bucuria pe care o primește fiecare părinte când aduce pe lume un copilaș, însă nu noi trebuie să decidem câți copii aducem pe lume, nu noi trebuie să ne planificăm și să ne facem socoteli, pentru că Domnul are socoteala Lui cu noi. Domnul știe ce ne este mântuitor în viață. Dumnezeu cunoaște ce este nouă de trebuință, zice în Predica de pe munte: Să nu spuneți multe și să nu cereți multe, precum fac păgânii, că știe Tatăl vostru de ce aveți nevoie. și apoi, Mântuitorul îi zice: și lucrarea stătea în rugăciunea Tatăl nostru, care nu este o rugăciune de exemplu o oră să o reciți, ci este o rugăciune în care este cuprinsă tot ceea ce îi trebuie omului. Iubiți frați și surori întru Domnul, la Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o, Mântuitorul Hristos zice un ultim lucru pe finalul Evangheliei: zice că o femeie din popor îi zice «Fericite sunt mâinile care te-au purtat, fericiți sunt sânii la care ai supt», iar El le zice: «Așa este, dar mai fericiți sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el», vrând să arate prin aceasta că Maica Domnului, marele ei avantaj nu a fost doar că L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și I-a dat trup lui Dumnezeu, ci a fost neîntrerupt, clipă de clipă a ascultat de Dumnezeu, a păzit poruncile Lui în inima ei. Pe final și-n concluzie, îndemnul acesta vi-l pun și eu la inimă: «Haideți să ascultăm de Dumnezeu, haideți să păzim Cuvintele Lui!»”, a mai spus părintele Soponaru. „La mulți ani, de Sf. Maria”!

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a felicitat pe toți credincioșii care îşi serbau onomastica în acea zi: „Cu prilejul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, dorim să adresăm tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian, celor care poartă acest frumos și binecuvântat nume dă-le Doamne sănătate, întru toate bună sporire, mulți, fericiți și binecuvântați ani! Mulți ani trăiască!”

Brîndușa Dediu Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

148 Să fim noi, oare, generaţia care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la cer? † Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, 20 Septembrie 2018 Vă scriu, iubiţi tineri, câteva gânduri, cu aceeaşi dragoste cu care vă pomenesc la fiecare Sfântă Liturghie, în numele Arhieriei la care m-a chemat Hristos şi al Bisericii Sale, care poartă în ea desăvârşirea, precum şi din dorinţa de a ne întări în dragostea faţă de Biserica părinţilor noştri şi faţă de valorile spirituale şi morale ale neamului nostru românesc.

I. În acest An Centenar, cu toţii vom fi chemaţi să ne exprimăm, prin vot, aşa cum ne va dicta conştiinţa, adeziunea noastră pentru Familia creştină, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, după rânduiala lui Dumnezeu, şi care a fost binecuvântată şi sfinţită prin Taina Nunţii de Domnul Iisus Hristos în Duhul Lui cel Sfânt. Şi pentru că, de-a lungul timpului, lucrarea atâtor generaţii de tineri a fost apreciată şi plăcută înaintea lui Dumnezeu - Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat pe copii şi i-a dat ca exemplu de nevinovăţie (Marcu 9, 36), iar pe tineri i-a iubit, după cuvântul profetului care zice: „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam” (Osea 11, 1); de aceea pe unii i-a înviat din moartea trupească (Marcu 5, 41; Luca 7, 14; Ioan 11, 145), pe alţii din cea sufletească (Matei 19, 20) suntem încredinţaţi că şi lucrarea generaţiei voastre, în aceste momente de o importanţă majoră din viaţa Bisericii, va stărui în aceeaşi iubire de Hristos şi de semeni, după îndemnul Apostolului, care zice: „Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta www.haicunoi.com

şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui” (I Ioan 2, 28).

II. Tinereţea, care la evrei începea la vârsta de 12 ani, este o treaptă a vieţii: „Tânăr am fost şi iată am îmbătrânit” (Psalmi 36, 25), aşa cum sunt pruncia, copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea; tinereţea este cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră pentru că ea este privire spre Cer, vis şi jertfelnicie, ideal şi dăruire, entuziasm şi faptă.

De tinereţe, ca aspiraţie spre Cer, putem beneficia sau nu; totul depinde de modul nostru de viaţă şi de vrerea lui Dumnezeu. „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr - zice Scriptura şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale (...) dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (Ecclesiastul 11, 9). Interesant este faptul că Ecclesiastul nu îngrădeşte libertatea de mişcare a tinereţii, ci doar o aşază sub grija răspunsului bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Oricât de lungă ne-ar fi viaţa aici, pe pământ, ea păleşte în faţa veşniciei, pe care o câştigăm numai prin lucrarea poruncilor (Marcu 10, 19). Desigur, nu este uşor să fii virtuos, să împlineşti poruncile, într-o lume desacralizată; virtuţile se pot ofili, dacă pornirile sau pasiunile din noi nu vor fi ţinute sub control. Or, tinereţea este plenitudine de viaţă doar atunci când beneficiarul acesteia este conectat, prin credinţă, la Dumnezeu cauza şi finalitatea oricărei existenţe (Apocalipsa 1, 8). Noi ştim că armonia desăvârşită între cuvânt şi faptă o are numai Hristos, ca Dumnezeu şi Om desăvârşit, dar ştim, de asemenea, că Dumnezeu vrea ca noi să ne străduim să-L iubim, să-L imităm şi să-L urmăm. De aici şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spunea ucenicului său Timotei: Hai cu noi - Retrospectiva 2018

149 „Fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Timotei 4, 12). Adică, lucrează la desăvârşirea propriului tău caracter.

III. Cum îşi va păstra un tânăr viaţa sa curată? Răspunsul este unul singur: Urmându-L pe Hristos! Cel Care a zis: „Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). Însă, sunt şi multe alte modalităţi de înălţare a tânărului deasupra lumii instinctelor, printre care amintim: participarea la Sfânta Liturghie, unde prin Sfânta Împărtăşanie tânărul se uneşte cu tinereţea şi cu veşnicia lui Iisus Hristos, şansa plăsmuirii personalităţii sale până „la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13); citirea Sfintei Scripturi şi a operelor Sfinţilor Părinţi; practica rugăciunii - tinereţea fără rugăciune este un nonsens; postul şi spovedania - armele purificării; pelerinajele la biserici şi mănăstiri cetăţi ale credinţei, tradiţiei şi spiritualităţii sufletului românesc -, precum şi la alte locuri sfinte din ţară şi străinătate; vizitarea unor muzee şi colecţii de artă şi, de ce nu, citirea unei literaturi care să nu deterioreze propria credinţă, ci din care să poată decripta duhul ce dă viaţă şi să extragă cu hărnicie şi discernământ de albină nectarul Duhului Sfânt pentru hrana sufletului. În toate, deopotrivă, Îl va putea tânărul afla pe Dumnezeu.

IV. Tinerii botezaţi, miruiţi şi împărtăşiţi fac parte integrantă din trupul Bisericii, al cărei Cap este Hristos. Legătura dintre trupul Bisericii şi Capul ei a surprins-o Hristos în pilda Viţa şi mlădiţele (Ioan 15, 1-16). Hristos fiind Capul Bisericii, tinerii, întocmai celor care au primit tainele vieţii spirituale, sunt mlădiţele care primesc seva din trunchiul Hristos. Orice despărţire de tulpina Hristos înseamnă veştejirea mlădiţei şi aruncarea ei în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

foc. De aceea, Hristos ne îndeamnă: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 15, 1-5).

Ca membri ai trupului tainic al lui Hristos, niciun tânăr nu trebuie să fie pasiv în Biserică, ci fiecare trebuie să lucreze la creşterea şi întărirea acestui trup. Biserica lui Hristos este familia care cuprinde în sine toate fiinţele omeneşti şi cereşti, ba chiar ne cuprinde ca neam, istorie, cultură şi spiritualitate. Am putea spune, fără să greşim, că Biserica, fiind „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, este în acelaşi timp trecutul, prezentul şi viitorul neamului nostru. Or, noi avem obligaţia morală ca să înconjurăm Biserica cu veneraţie filială, chiar şi atunci când unii dintre slujitorii ei calcă uneori în străchini, nicidecum să o bombardăm cu pietrele urii şi ale răzvrătirii aşa cum, din păcate, s-a mai întâmplat. Maşinăria ateismului roşu sau albastru lucrează cu destulă înverşunare ca să-L izgonească pe Hristos din viaţa noastră şi, astfel, să smulgă credinţa din sufletele slabe. Nimic însă nu-l îndreptăţeşte pe un tânăr, şi nu numai pe el, să braveze cinic în diferite circumstanţe ale vieţii, luându-şi „libertatea drept acoperământ al răutăţii” (I Petru 2, 16) şi „balsam” pentru rănile sale. Răul este răstălmăcirea libertăţii date de Dumnezeu îngerilor şi oamenilor - orgoliul lui satan şi neascultarea strămoşilor. De ce să-l repetăm, promovându-l, iară şi iară, prin fapte nedemne de Împărăţia lui Dumnezeu?!

V. Mihai Eminescu, marele nostru poet naţional - „românul absolut”, după sintagma lui Petre Ţuţea - geniu cu o vastă deschidere universală, dar şi fidel păstrător al identităţii naţionale, a definit Biserica Ortodoxă ca fiind „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului român” (Timpul, 14 august 1882, în „Opere”, vol. 13, pp. 168-169). Or, „maica spirituală a neamului românesc”, Biserica, www.haicunoi.com

150 trebuie înconjurată de toţi fiii ei, care i-a renăscut şi crescut duhovniceşte şi care i-a povăţuit şi îi povăţuieşte la izvorul nemuririi, la apa Ortodoxiei, care, prin puterea Duhului Sfânt, transfigurează sufletul poporului şi care, de-a lungul istoriei, a salvat fiinţa şi integritatea neamului nostru.

Biserica noastră Ortodoxă s-a dovedit în istorie cea mai redutabilă structură de rezistenţă a naţiunii române. „Cine combate Biserica şi ritualele ei - spunea Eminescu - poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este”. De aceea, Ortodoxia trebuie văzută în plinătatea ei, cu amândoi ochii, nu doar cu unul, pentru că, spune Sfântul Mare Mucenic Ciprian al Cartaginei (†258), „în afara Bisericii nu este mântuire” (extra Ecclesiam nulla salus).

Iată de ce este necesar ca, împreună cu noi, voi, tinerii, „să apăraţi cu râvnă Ortodoxia şi acest pământ de Sfinţi şi de Eroi” (Radu Gyr).

VI. Spre deosebire de unii tineri din zilele noastre, care vor autonomie spirituală şi deplină libertate de mişcare - a se citi libertinaj -, spitale şi nu catedrale, tinerii secolului trecut cereau capele în universităţi şi îndepărtarea profesorilor atei de la catedră, deoarece aceştia insultau credinţa în numele lui Ernst Haeckel (†1919), părintele darwinismului socialist şi al rasismului, demers surprins magistral de I. L. Caragiale în articolul „Noi şi Biserica”: „Ei învaţă o religie omenească ce predică nu mila şi îngăduinţa, nu blândeţea şi omenia; o religie aspră, care predică omului: eşti o fiară! Ghearele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! Nu te uita o clipă în sus spre cer; aici, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca şi cum ai avea patru picioare; aici, pe pământ, se isprăveşte tot pentru tine. Eşti fiară, fii fiară. Fiarele n-au biserică, fiarele nu senchină, fiarele n-au Dumnezeu!” (I. L. Caragiale, „Noi şi Biserica”, în Universul, 7 ianuarie 1900). www.haicunoi.com

Nu se poate vorbi despre o tinereţe biruitoare fără o viaţă trăită în Hristos, în conlucrare cu harul lui Dumnezeu. Viaţa biruieşte doar prin adevăruri veşnice. Tânărul, ca să-şi ocrotească nevinovăţia de noaptea stricăciunii şi a morţii şi, totodată, să-şi realizeze idealurile vieţii, încărcându-se cu polenul veşniciei, trebuie să se roage; digul fiecărui tânăr împotriva valurilor învolburate ale vieţii trebuie să fie Evanghelia lui Hristos, cuvintele de taină ale Sfintei Scripturi, pe care se întemeiază credinţa şi idealul nostru comun.

VII. Tinereţea jertfelnică este tabloul cel mai frumos al istoriei creştinismului.

Sinaxarele prezintă nenumărate vieţi de sfinţi care au murit, unii în plină glorie, iar alţii în fragedă tinereţe. Ei sunt eroii martiri ai creştinătăţii. Tinereţea lor a fost sfântă. Ştiut este faptul că nu lungimea vieţii îi dă sens acesteia - Dumnezeu ştie când să pună punct oricărui lucru frumos - cât, mai ales, lucrarea, modul în care valorizăm timpul ce ne-a fost acordat de Dumnezeu. Or, sfinţii sunt cei care au înţeles sensul vieţii în plenitudinea ei. Da, tineretul nostru dintotdeauna s-a jertfit, înrolat fiind în armata ţării, pentru apărarea pământului patriei - care acum, din păcate, se vinde la metru pătrat sau la metru cub, când este vorba de păduri -, precum şi pentru apărarea valorilor morale şi spirituale ale neamului românesc.

Tinereţea este revoluţionară şi idealistă, prin temperament; numai că, spre deosebire de tinerii generaţiilor trecute, care s-au născut în bubuitul tunurilor şi a căror tinereţe a fost aruncată între zidurile puşcăriilor, ei neavând parte de copilărie, unii tineri ai generaţiei prezente poartă uneori în suflete doliul nenumăratelor încercări, dezamăgirile şi mirajul unor tronuri teosofice prăbuşite şi belşugul discreţionar de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

151 materiale stricătoare de suflet - stupefiante zilnice - pe care le preţuiesc şi le cultivă mult mai mult decât pe darurile primite de la Dumnezeu. În umbra acestora răsar automulţumirea, blazarea, dorinţa de bravadă, care de cele mai multe ori duc la irecuperabile tulburări de comportament. Şi aşa cum spune Iisus Hristos, fiecare pom se cunoaşte după roadele lui (Luca 6, 44). În acest sens, Isus, fiul lui Sirah, cheamă părinţii la priveghere, zicând: „Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui” (Ecclesiasticul 30, 11). Însă, dincolo de aceste aspecte, izolate, tinereţea este forţa de înnoire permanentă a neamurilor şi a istoriei, înnoire prin ideal şi înnoire prin jertfă. Un tânăr conştient de darul credinţei, libertăţii şi unităţii în Iisus Hristos înţelege mult mai bine menirea şi rostul său în Biserică; ştie că Dumnezeu ne-a dăruit iubirea şi prietenia Lui, că Şi-a pus sufletul pentru noi; că ne-a ales şi ne-a iubit pe noi (Ioan 15, 16), iar prin faptele noastre ne cere ca să ne arătăm calitatea noastră de prieteni ai Lui. Doar o astfel de tinereţe este plină de lumina veşniciei, care s-a turnat în vasul istoriei ca să fructifice istoria până la sfârşitul veacului. Şi, de felul cum va adera tineretul la idealurile spirituale ale veşniciei depinde viitorul acestui neam.

Atâta timp cât omenirea se va îndepărta de Hristos, nu se va putea vorbi de o înnoire a istoriei. Să nu fie!

VIII. Viciile, patimile şi păcatele sunt cele care sting luminile tinereţii; toate acestea se prind mai repede de om decât virtuţile.

Sfântul Apostol Pavel spune că „lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Cugetul inimii omului se pleacă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

la rău din tinereţile lui (Facerea (8, 21); „din tinereţile mele păcatul se luptă cu mine”, spune David (Psalmi 128, 1). În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria romanilor: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Iisus Hristos Domnul nostru” (Romani 6, 11). Orice păcat poartă în el germenii morţii. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îi recomandă lui Timotei, Episcopul Efesului, spunându-i: „Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea” (II Timotei 2, 22). În viaţă nu trebuie să beţi otravă amestecată cu miere; nici să închideţi spiritul existenţei voastre în cuşca plăcerilor, a patimilor şi a păcatelor; şi nici să-l purtaţi prin noroaiele vieţii, aşa cum fac astăzi unii derutaţi şi lipsiţi de minime repere, morale şi spirituale, sau care îşi iau de modele „faptele amoroase ale zeilor antici” (Platon). Din păcate, şi lumea în care trăim le oferă toate condiţiile ca să dea un sens greşit vieţii.

Delincvenţa juvenilă, creşterea ratei prostituţiei, traficul de fiinţe umane, păcatele contra firii, abandonul şcolar, jocurile de noroc, nebunia drogurilor şi suicidul constituie o crudă realitate contemporană.

Iadul lor fiind iadul întregii familii. Astăzi lumea noastră este bântuită de două duhuri: „puţina credinţă” (Matei 17, 20) şi superficialitatea morală - „căldicelul” despre care se vorbeşte în Apocalipsa 3, 16. Cortegiul mediatic anticreştin şi în special antiortodox, păcatele contra firii, care, vai!, se vor legiferate, alcoolismul, narcoticele şi drogurile, labilitatea psihică şi intelectuală, dezinformarea, pervertirea cuvintelor şi a gustului pentru bine, adevăr şi frumos, muzica demonică şi sectele vin să susţină vătămarea sufletească, nu numai a tinerei generaţii, ci să ne dilueze, de ar fi cu putinţă, implicit identitatea culturală şi spirituală, să discrediteze şi să relativizeze valoarea www.haicunoi.com

152 persoanei. „Copiii străzii”, „câinii comunitari”, „victimele colaterale” etc. sunt sintagme emblematice pentru pervertirea diabolică a sensului cuvântului. „Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” (II Petru 2, 19). Mai nou, vor să legalizeze păcatele strigătoare la cer, mai ales pe cele contra firii, şi, astfel, să lovească familia şi Biserica lui Hristos, pe care, după cuvântul Domnului, „nu o vor birui nici porţile iadului” (Matei 16, 18). Oamenii aceştia trebuie să ia seama la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cel care va strica templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 17). Citiţi pe Sfântul Nicodim Aghioritul (†1809), autorul lucrării filocalice „Războiul nevăzut”, şi veţi afla despre toate strategiile, mai bine spus şiretlicurile, vrăjmaşului care asediază necontenit inima şi viaţa omului. Însă, orice întoarcere de pe drumul păcatului, orice venire în sine, este posibilă. Iar întoarcerea păcătosului care se căieşte de păcatele sale aduce „mai multă bucurie în cer, decât nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă” (Luca 15, 17). Hristos Domnul este Singurul Care ne poate conferi sensul adevărat al vieţii şi dreptul la transcendenţă.

Dumnezeu primeşte cu bucurie şi iartă, altoind în natura păcătoasă pe omul cel nou.

Mărturie în acest sens stau fiul risipitor (Luca 15, 11-32), tâlharul de pe Cruce (Luca 23, 43), Zaheu vameşul (Luca 19, 1-5), femeia păcătoasă (Luca 7, 37-50) şi, de ce nu, Maria Egipteanca şi multe alte nume reţinute de paginile sinaxarelor. Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi ne-a asigurat că „pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37). Însă, înainte de a merge în vizită la Hristos, avem nevoie de o minimă pregătire. Lacrimile pocăinţei spală întinăciunile oricărui păcat! www.haicunoi.com

IX. Spiritul tinereţii voastre trebuie să fie într-o luptă permanentă pentru libertatea cea întru Dumnezeu şi, totodată, favorabil familiei, societăţii şi Bisericii. Noi, cei care suntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi „suntem Biserica Dumnezeului celui viu”. Or, în Biserica lui Hristos nimeni nu este singur.

Hristos Însuşi ne-a asigurat de acest adevăr, spunând: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16). Continuitatea spiritualităţii, a tradiţiei şi a sufletului românesc, care se adapă din Ortodoxie, nu se poate afirma în afara Bisericii. De aceea, când ne confruntăm cu acuzele mediatice aduse împotriva Bisericii, din care facem parte, fiind integraţi prin Taina Sfântului Botez (I Corinteni 12, 27), este necesar să sporim rugăciunea, discernământul, dar şi dragostea filială, întru apărarea Maicii spirituale a neamului românesc. Sustragerea noastră, sub pretextul că acuzele vizează administraţia şi nicidecum credinţa, ignoră pericolul major asupra căruia am fost avertizaţi de însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos - Păstorul cel Bun, care a zis: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei” (Matei 26, 31; Zaharia 13, 7).

Ifosul unor „intelectuali” - probabil că unii dintre ei sunt şi botezaţi -, de a crede că este de bonton să critici Biserica - în special pe cea Ortodoxă - nu este doar consecinţa celor 45 de ani de ateism, ci mai curând o dovadă de evidentă rea credinţă şi chiar de incultură.

Celor care se grăbesc să considere Biserica o instituţie retrogradă şi o cauză de înapoiere a poporului român, trebuie să le cităm din Istoria Bisericii Româneşti scrisă de geniul ştiinţei istorice, marele savant Nicolae Iorga: „Mitropoliţii, episcopii, egumenii şi aşa de adeseori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura; au înzestrat neamul cu o limbă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

153 literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi cu nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti - dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi” (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, Bucureşti 1928, pp. 45). Quod erat demonstrandum! Dar, ce pretenţii să avem la astfel de „intelectuali” formatori de opinii? Iartă-le, Doamne, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34). Fiecare perioadă cu nihiliştii ei, care nu văd bârna din ochiul lor, ci paiul din ochiul Bisericii! (Matei 7, 3; Luca 6, 41).

Iubiţi tineri, fermitatea principiilor voastre, ca o redută neînvinsă, trebuie să vă apere pe voi şi să apere Biserica şi Ţara de toată influenţa cea rea.

De nu ne vom păzi Ortodoxia - spunea părintele Iustin Pârvu - ne vom pierde şi neamul. Să nu fie! „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos v-a făcut liberi şi nu vă lăsaţi prinşi în jugul robiei” (cf. Galateni 5, 1) pentru că nu tot timpul raţiunea şi ştiinţa sunt vinovate de rătăcirile cuiva. Ştim bine că Biserica nu poate fiinţa în afara cetăţii; nu poate abandona duhul profetic care mustră pe conducătorul ticălos, apără pe săracul marginalizat, îndeamnă pe bogat la milostenie şi denunţă păcatul şi corupţia.

Prestigiul şi autoritatea Bisericii deranjează cumplit în Războiul cel nevăzut. Este adevărat că foarte importantă este moştenirea cu care venim de acasă în societatea în care se găsesc germenii lumii de mâine. Voi, însă, trebuie să priviţi la Hristos şi să înţelegeţi că plăsmuirea personalităţii voastre este, ca şi naşterea voastră, o operă divino-umană. Sunteţi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

chemaţi să creşteţi în dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, de semeni, dar mai ales faţă de cei care sunt în necazuri, suferinţe şi lipsuri; faceţi bine, din multul sau puţinul vostru, semenilor voştri; ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viaţa. Nulla dies sine linea!

X. „Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” - L-a întrebat pe Hristos un tânăr nobil, bogat şi pe deasupra şi credincios (Marcu 10, 21). Două preocupări complementare, mai ales că bogăţiile erau privite ca un semn evident al binecuvântării lui Dumnezeu (Deuteronom 28, 1-8).

Evanghelistul ne spune că „Hristos l-a privit cu drag” (Marcu 10, 21). Da, Dumnezeu priveşte cu drag pe toţi tinerii care au preocupări serioase, mai ales legate de viaţa de veci. Iisus l-a trimis pe tânărul preocupat de intrarea în viaţa veşnică la poruncile Legii, date prin Moise: „Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19, 17). Atunci tânărul L-a întrebat: „Care?”. Întrebarea era motivată de faptul că rabinii şi cărturarii împărţeau Legea în porunci mari şi mici, dar nu precizau clar care erau poruncile mari şi care cele mici. Or, ca să dobândeşti viaţa de veci - spuneau ei era suficient să împlineşti doar poruncile mari.

Hristos i le enumeră: „Să nu ucizi; să nu săvârşeşti adulter; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19, 18-19). Nu-i aminteşte nici o poruncă privind datoriile faţă de Dumnezeu; îi aminteşte doar poruncile privind îndatoririle faţă de aproapele. Se referă doar la poruncile 6-9, alegând ca pe o concluzie porunca a cincea (Ieşire 20, 12-16; Deuteronom 5, 1620). Iubirea de Dumnezeu era fără îndoială socotită cea dintâi poruncă; Hristos, însă, îi arată tânărului că porunca iubirii lui Dumnezeu este inclusă în porunca iubirii www.haicunoi.com

154 aproapelui (Levitic 19, 18). Tânărul le păzise pe toate din tinereţile lui (Matei 19, 20), şi cu toate acestea, el era într-o criză de identitate, neputându-se defini: „Ce să fac?”. Dorinţa lui de a şti ce-i mai lipseşte ca să poată dobândi viaţa de veci a fost apreciată de Hristos, Care i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit” (Matei 19, 21), „un singur lucru îţi mai lipseşte. Mergi, vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie” (Marcu 10, 21). Propunerea l-a întristat foarte tare pe tânăr şi l-a făcut să plece mâhnit (Marcu 10, 22), „căci avea multe avuţii” (Matei 19, 22). Şi nu numai că le avea, dar era şi robit de ele. În acest sens, Solomon spune: „Cel ce-şi pune nădejdea în bogăţia lui se veştejeşte” (Pilde 11, 28). Din atitudinea lui reiese că tânărul nu era dispus să moară celor pământeşti în schimbul celor cereşti; să iasă din lumea materiei pentru a intra în lumea Duhului.

Avuţiile îl posedau cu patimă, şi s-a întristat la gândul că le va pierde. Văzându-l întristat, Mântuitorul a făcut o afirmaţie cu ecou peste veacuri: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18, 24). Greu, dar vor intra. Probabil că vor intra cu greu, sau nu vor intra bogaţii zgârciţi, contrar bogaţilor milostivi. Pentru că, atunci când bogăţia este folosită în scopuri nobile, filantropice, ea asigură negreşit un loc în veşnicie (Luca 16, 9).

Hristos Însuşi a dorit să sublinieze că nu bogăţia în sine este „rădăcina tuturor relelor”, ci felul cum este folosită aceasta are importanţă asupra sufletului. Dacă bogaţii îşi vor alege drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu pe la uşa săracului, sigur se vor mântui.

Iubiţi tineri, a avea mereu mai mult este şi idolul civilizaţiei noastre materialiste şi consumiste, nu numai al tânărului bogat, adus în atenţia noastră de Sfântul Evanghelist Marcu. Nu bogăţia în sine, obţinută arareori şi www.haicunoi.com

prin mijloace cinstite, este un impediment la mântuire, ci atitudinea noastră asupra felului în care o gestionăm. Când corabia bogaţilor se scufundă, din păcate, ei nu au înţelepciunea corăbierilor, care îl duceau pe Pavel în lanţuri la Roma (Fapte 27, 18-19).

Dacă ar arunca din încărcătura corăbiei lor în marea sărăcie a celor lipsiţi, s-ar izbăvi de nenumărate nelinişti şi chinuri (Matei 27, 5; Fapte 5, 1-5; IV Regi 5, 22-27). Remediul acestei boli, cu rezonanţă în veşnicie, ni-l propune vameşul Zaheu, care zice: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Milostenia n-a sărăcit pe nimeni. Dezideratul nostru, indiferent de vârstă, trebuie să fie unul comun: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 32-33).

XI. Urmarea lui Hristos la care suntem chemaţi, iubiţi tineri, devine mai uşoară când descoperim în jurul nostru modele de vieţuire ce reflectă frumuseţea vieţii creştine într-o lume care prezintă mereu alte „valori”, adeseori contrare celor din Evanghelie. Este mare trebuinţă astăzi de sfinţenie şi de lumină: „Eu sunt Lumina lumii - spune Hristos - cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). Având „lumina lui Hristos care luminează tuturor”, nu veţi umbla în întuneric şi veţi putea depăşi toate obstacolele, nesiguranţele şi insuccesele vieţii, durerea, neliniştile şi, chiar, frica de moarte.

Sfântul Isaac Sirul (†700), în rugăciunea de încheiere a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, ne propune să urmăm „chipul icoanei lui Hristos” - supremul nostru reper moral şi spiritual: „Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale, fără de ani şi mai înainte de veci, să î n n o i a s că î n n o i c h i p u l i co a n e i Ta l e , Hai cu noi - Retrospectiva 2018

155 Mântuitorule”. Acest Chip L-au urmat cu preţul vieţii Sfinţii Apostoli: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68), dar şi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi. De la sfinţii lui Dumnezeu învăţăm comportamentul exemplar, capacitatea de iubire jertfelnică a omului aflat în suferinţă, puterea de a discerne binele de rău şi de a lucra ceea ce este de folos pentru viaţa şi mântuirea noastră şi a semenilor. „Fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos”, le spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor (I Corinteni 4, 16).

Tânărul se împlineşte prin împreunălucrare cu Dumnezeu, Care prin Iisus Hristos „ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume. Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună cunoştinţa, la cunoştinţă înfrânarea, la înfrânare răbdarea, la răbdare evlavia, la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească dragostea” (II Petru 1, 4-7). În această lucrare de restaurare în Hristos, Maica Domnului nu este numai modelul la care să ne raportăm, ci este şi mijlocitoarea şi grabnic ajutătoarea noastră către Dumnezeu.

XII. 1. Aşadar, iubiţi tineri, în demersurile voastre de cucerire a viitorului de Aici şi de Dincolo, însoţiţi-vă cu Preamilostivul Dumnezeu şi cu sfinţii Lui pentru că numai dintr-o astfel de comuniune veţi putea dobândi bucuria încrederii în voi şi vă veţi putea înnobila zilele vieţii.

2. Nu râvniţi la roşcovele înstrăinării de Dumnezeu, ca fiul risipitor (Luca 15, 13 şi 16), ci, dimpotrivă, sporiţi-vă dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, faţă de semeni, dar mai ales faţă de cei care sunt în necazuri, suferinţe şi lipsuri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viaţa.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

„Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12, 15).

3. Fiţi statornici în împlinirea făgăduinţelor şi îmbrăcaţi-vă în mantia desăvârşitei trăiri în Hristos şi în Biserica Sa, ca astfel să puteţi birui toate luptele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, care vă stau înainte.

4. Supuneţi-vă în integritatea voastră trup şi suflet - unei asceze pe măsura şi vrerea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-Şi amintească de voi, aşa cum Şi-a amintit de Israel (Iezechiel 16, 60), de legământul Lui încheiat cu voi, prin Taina Sfântului Botez, din zilele prunciei voastre, şi, totodată, să-L rugaţi ca să vă vindece de infirmităţile sufleteşti şi trupeşti; „pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

5. Nu vă construiţi viitorul pe terenuri mlăştinoase, ca nu cumva edificiul vostru să se dărâme atunci când vă este lumea mai dragă şi nici să nu cereţi, tineri fiind, întocmai fiului risipitor, partea ce vi se cuvine de avere (Luca 15, 12), pentru ca nu cumva, risipind-o, să vă îndureraţi părinţii şi dascălii, care vă veghează devenirea şi „să fiţi ruşinaţi pentru că aţi purtat ocara tinereţii voastre” (Ieremia 31, 19).

6. Construiţi-vă o tinereţe după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; înfăşuraţi-vă viaţa într-un giulgiu de in curat, întocmai Evanghelistului Marcu, care, „tânăr fiind, mergea după Hristos” (cf. Marcu 14, 51), dar şi a celorlalţi apostoli şi ucenici, mucenici, mărturisitori şi cuvioşi, care au lăsat toate (cf.

Matei 19, 27-29), într-o formă sau alta, şi au urmat lui Hristos.

7. Sporiţi-vă tinereţea prin lucrarea sfântă a Bisericii şi nu vă risipiţi averea, lăsându-vă vrăjiţi de mirajul unor lumi virtuale, ca odinioară fiii lui Israel şi ai lui Iuda, care au făcut numai rău înaintea lui www.haicunoi.com

156 Dumnezeu din tinereţile lor şi L-au mâniat cu faptele mâinilor lor (Ieremia 32, 30). Faceţi-vă pildă semenilor voştri cu cuvântul - „vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare lipsită de trivialităţi - ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4, 6; Matei 5, 13) - cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia, pentru ca nimeni să nu vă dispreţuiască tinereţile voastre (I Timotei 4, 12).

8. Într-o societate cu moravuri puţin măsurate, este de datoria voastră să vă alegeţi prieteni de caracter şi serioşi, blânzi şi nobili, evlavioşi şi înţelepţi, după cuvântul care zice: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”. Pentru că sunt mulţi, nu puţini, care pozează în sfinţi, iar înăuntru sunt fiare. „Nu vă lăsaţi înşelaţi - spune Sfântul Apostol Pavel, citând din Menandru (sec. al IV-lea î.Hr.), opera Thais sau, mai curând, din folclorul vremii tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Şi Solomon atrăgea atenţia asupra prieteniilor îndoielnice, care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni devine fără minte” (Pilde 13, 20).

9. Înmulţiţi-vă talanţii încredinţaţi vouă de Dumnezeu cu responsabilitate şi caracter, cu onestitate şi devotament; semănaţi în jurul vostru convingeri demne de luat în seamă şi daţi dovadă, întotdeauna, de seriozitate, perseverenţă şi, mai ales, de o înaltă responsabilitate în tot ceea ce vă este îngăduit să faceţi.

10. Convertiţi-l pe Saul din voi în Pavelpentru că ar fi la limita dizgraţiei să pari drept fără să fii - şi, astfel, propovăduiţi-L neamurilor pe Hristos şi valorile Evangheliei Sale. Faceţi din viaţa voastră o doxologie adusă lui Dumnezeu! Ridicaţi-vă sus cu mintea şi cu inima şi revărsaţi-vă înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. www.haicunoi.com

11. Luptaţi cu toate armele buneicuviinţe, ale înţelepciunii şi ale credincioşiei voastre, determinându-i pe fiii acestei Ţări, cu drept de vot, indiferent de culoarea lor religioasă, ca la Referendumul din 6-7 octombrie să iasă la vot întru apărarea acestui Odor de nepreţuit, care este Cununia dintre un bărbat şi o femeie. Numai un bărbat şi o femeie pot lărgi pe pământ hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu, prin naşterea de prunci.

12. Misiunea voastră, iubiţi tineri, indiferent de structurile eclesiale din care faceţi parte (ASCOR, ATOR, LTOR ş.a.), este de a face din lumea noastră o lume contemporană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii Lui. Şi, chiar dacă trăim într-o epocă de mare progres tehnologic, aceasta nu ne dă dreptul să admitem degradarea spirituală şi morală a societăţii, ci, dimpotrivă, să ne unim în cuget şi simţire pentru ca, împreună, să spunem Da Familiei, aşa cum a fost creată de Dumnezeu, şi, astfel, să putem învia această lume ce se clatină din toate încheieturile. Putem reuşi cerând ajutorul, prin sporite rugăciuni, Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, precum şi Tuturor Sfinţilor din toate timpurile şi locurile.

Se spune că lumea se va sfârşi prin foc (II Petru 3, 7)! La câtă muniţie nucleară se găseşte astăzi pe Mapamond, nici măcar nu este imposibil să murim incineraţi. Însă, întrebarea care se pune este: Să fim noi, oare, generaţia care să aprindă acest foc prin legalizarea păcatelor strigătoare la cer? Mi Ghenito - Să nu fie (Romani 6, 15) - Doamne fereşte! † Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, 20 Septembrie 2018 Hai cu noi - Retrospectiva 2018

157

- Intoleranța la toleranță Fiecare

persoană

s-a

născut

transmis

și

altora. drumul

Cum către

să

ne

purtătoare de o stare anume. O stare

descoperim

izvoarele

lipsită de povară, fără așteptări și

ființei noastre? Cum să lucrăm la

regrete, fără ambiții sau jenă, o stare

dezmorțirea inimii? La dezvățarea de

fără teamă și fără griji. Un fel de

intoleranțe, de judecăți pripite, de

cordon ombilical care ne leagă sau ne

capcane și clișee diverse, pentru a ne

conectează la „Lumina cea neînserată“

întoarce la Dumnezeu.

Indiferent de calea pe care o

a Împărăției lui Dumnezeu. Din această Pacea.

parcurgem, indiferent de culoarea sau

A ne coborî în acest loc lăuntric

specificul fiecărei clipe, indiferent de

stare

izvorăște

înseamnă a ști cine suntem, nu prin

provocările

la

elementele de suprafață ale identității

răspundem pentru a rămâne în viață,

noastre (CNP sau diplome diverse), nu

taina vieții, întoarcerea la Dumnezeu

prin funcția sau locul unde vremelnic

are întotdeauna de-a face cu eliberarea

lucrăm, nu prin beția de putere și

de iluzii, de ce ne-a ținut adormiți.

Prețioasa

lăcomia de câștig, nu prin felul cum ne

care

noastră

trebuie

viață

să

este

place sau ne dorim să ni se adreseze

irepetabilă. Prin urmare, ce vom face

ceilalți, ci simțindu-ne locul în relația

astăzi? Cum vom avea grijă de acest

cu Dumnezeirea și locuind-o.

mare dar dat nouă? Cum vom avea

Este

o

descoperire

a

vieții

grijă

de

noi,

dacă

nu

suntem

autentice, o întoarcere la esențe, o

preocupați de această stare sau izvor

lepădare de aparențe.

dăruit nouă de la început?

Indiferent de activitatea nostră lucru

27 septembrie 2018

important care merită să fie cultivat și

Pr. Petru Munteanu

zilnică,

acesta

este

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

singurul

www.haicunoi.com

158

Combaterea Argumentelor False cu privire la Referendum O recapitulare rapidă a argumentelor împotriva Referendumului pentru clarificarea definiţiei căsătoriei în Constituţie şi a motivelor pentru care acestea nu sunt valide.

Altfel spus, aceste argumente nu pot fi folosite şi îi descalifică pe cei care le folosesc.

(CP) 1. Există alte priorităţi decât definirea căsătoriei: sărăcie, corupţie etc.

Fals; provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce provocările amintite (sărăcia, corupţia) necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt www.haicunoi.com

perpetue, revizuirea constituţiei este, în schimb, o problemă rezolvabilă one-off, dintr-o dată.

2. Definiţia căsătoriei nu e o problemă relevantă pentru societate în acest moment.

Fals; fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil. Faptul că dezbaterea a existat în numeroase state din preajmă o face relevantă şi pentru noi.

3. Revizuirea nu rezolvă problemele Hai cu noi - Retrospectiva 2018

159 familiei.

Fals; nici legalizarea homo-căsătoriei nu rezolvă problemele familiei. În realitate, revizuirea nici nu şi-a propus să rezolve problemele familiei, ci să protejeze instituţia căsătoriei de diluarea semnificaţiei sale, de extinderea la cuplurile de acelaşi sex şi de posibile alte extinderi ulterioare (numărul partenerilor ş.a.m.d.). Problemele familiei fac obiectul altor propuneri de politici publice, fie ale Coaliţiei pentru Familie, fie ale altor actori guvernamentali şi non-guvernamentali, fiind invitaţi inclusiv oponenţii referendumului să prezinte propriile lor soluţii, nu doar critici.

4. Familia tradiţională este un focar de violenţă, alcoolism, abuz.

Fals; nu instituţia familiei (tradiţională sau nu) este cauza violenţei, alcoolismului şi abuzului în societate. Cauzele sunt multiple şi nu se regăsesc în ideea de familie nucleară.

Apoi, violenţă şi abuz se regăsesc şi în interiorul familiilor şi cuplurilor „nontradiţionale” (inclusiv cele de acelaşi sex) în aceeaşi măsură, ba chiar, după unele studii, într-o măsură mai mare în cadrul cuplurilor de lesbiene. În fine, revizuirea nu se referă la „familia tradiţională”, ci la „căsătoria naturală”.

5. Revizuirea este inutilă, pentru că nu aduce nimic nou, deja codul civil reglementează căsătoria bărbat - femeie.

Fals; un cod civil se poate schimba în parlament, fără ca voinţa populară să fie chestionată. Constituţionalizarea condiţiei sexului opus previne o modificare facilă în parlament a legii în sensul includerii căsătoriei „gay” şi impune, pentru o eventuală modificare viitoare favorabilă căsătoriei Hai cu noi - Retrospectiva 2018

homosexuale, acordul exprimat de popor printr-un alt referendum.

6. Revizuirea este gravă, pentru că atacă/restrânge drepturile homosexualilor.

Fals; întrucât nu există în România un drept la căsătorie cu o persoană de acelaşi sex, consacrarea constituţională a acestei interdicţii preexistente nu restrânge nimic şi nu atinge vreun drept al homosexualilor.

7. Revizuirea generează discriminarea homosexualilor.

Fals; persoanele homosexuale au acces la instituţia căsătoriei în condiţii identice cu persoanele heterosexuale, adică respectând condiţiile instituţiei/contractului: să aibă 18 ani (16 cu dispensă), să nu fie alienate mintal, să se căsătorească cu o persoană de sex opus care nu este rudă apropiată. De asemenea, interdicţia de a se căsători cu o persoană de acelaşi sex se aplică şi heterosexualilor.

8. Homosexualii nu au cerut legalizarea homo-căsătoriei, prin urmare nu există un temei care să justifice acţiunea oponenţilor gay marriage.

Fals; grupuri activiste (nu homosexualii) au afirmat deja gay marriage ca obiectiv (la Gay Pride 2006) şi s-a încercat, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în alte state. Pe de altă parte, dacă „homosexualii” (în realitate, activiştii) nu doresc legalizarea căsătoriei homosexuale, de ce se opun cu înverşunare unei iniţiative care nu urmăreşte decât blocarea a ceva ce ei oricum nu doresc? www.haicunoi.com

160 9. Iniţiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă.

12. Revizuirea este conspirată de Dragnea sau îi este utilă.

Fals; definiţia legală a căsătoriei doar în înţelesul propriu al termenului nu a avut nicio legătură cu fascismul, a fost (şi încă mai este este în destule cazuri) instituţie a statului democratic occidental, nu doar a Rusiei şi este o opţiune recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Fals; revizuirea a fost declanşată de persoane private în toamna 2015, când preşedinte al PSD şi premier era Victor Ponta şi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016, când premier era Dacian Cioloş. Abilitatea sau inabilitatea unui actor politic de a profita politic de pe urma referendumului nu delegitimează revizuirea.

10. Revizuirea atacă familia monoparentală sau alte tipuri de familii.

Fals; revizuirea nu are ca obiect familia, care include şi relaţiile de filiaţie şi rudenia subsecventă, ci doar căsătoria. Prin urmare, explicitarea noţiunii de căsătorie conform înţelesului său propriu nu afectează familiile constituite în virtutea filiaţiei (familiile monoparentale).

11. Avizul Curţii Constituţionale a interpretat deja obligatoriu semnificaţia termenului „soţi” ca fiind bărbat şi femeie, astfel că problema a fost rezolvată, iar definiţia a fost explicitată.

Fals; Curtea Constituţională doar a constatat că este îndeplinită condiţia ca revizuirea să nu suprime, afecteze, restrângă vreun drept fundamental recunoscut în Constituţie, întrucât explicitarea ce se doreşte a fi adusă prin revizuire corespunde sensului originar al textului constituţional.

Constatarea că nu se suprimă sau restrânge vreun drept nu înseamnă, însă, că textul constituţional ar împiedica extinderea sa pe viitor; prin urmare, CCR a interpretat doar semnificaţia iniţială, originară, dar nu a apreciat şi asupra semnificaţiilor ce se vor putea da în viitor noţiunilor de „soţi” şi „căsătorie”. www.haicunoi.com

13. Referendumul este antihomosexuali.

Fals; revizuirea nu vrea decât să consacre la nivel constituţional statu-quo-ul în privinţa căsătoriei. Nu atinge nici măcar un firicel din drepturile pe care le au homosexualii în momentul de faţă.

14. Revizuirea promovează o concepţie religioasă - creştină, o viziune specifică unui stat teocratic.

Fals; în discuţie este doar sfera civilă, seculară a căsătoriei în sensul că se doreşte prezervarea înţelesului propriu, natural şi consacrat milenar, inclusiv pre-creştin, al acesteia. Nu se cere impunerea oficierii căsătoriei în biserică, pentru a se putea pretinde că avem de a face cu impunerea unei viziuni religioase.

15. Revizuirea este rezultatul amestecului BOR şi/sau a cultelor neoprotestante în politica statului român.

Fals; Biserica, cultele susţin o propunere, aşa cum orice altă organizaţie non-guvernamentală are dreptul să îşi susţină propria agendă (de la drepturile animalelor la anti-corupţie), dar nu o dispun dacă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

161 propunerea nu e adoptată conform mecanismelor statului secular.

16. Coaliţia pentru Familie urmăreşte o agendă retrogradă, doreşte interzicerea avorturilor, a divorţului şi impunerea unei taxe pe celibat.

Fals; a. propunerile Coaliţiei nu cer taxa pe celibat, interzicerea avortului sau a divorţului. b. nu propunerile Coaliţiei fac obiectul referendumului şi nu Coaliţia figurează pe buletinul de vot; ceea ce se votează este DA pentru căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu CpF. 17. Iniţiatorii revizuirii vor să reglementeze ce fac oamenii în dormitor, în spaţiul lor privat.

Fals: revizuirea Constituţiei se referă la ce vor să facă oamenii oficial, solemn şi instituţional, la primărie, în faţa ofiţerului stării civile, nu în dormitor. Dimpotrivă, iniţiatorii vor să lase dormitorului ce ţine de dormitor.

18. Referendumul nu este un instrument care să îndeplinească standardele democraţiei liberale.

Fals; în chiar chestiunea în discuţie s-au organizat referendumuri în SUA (anii 2003-2004), Irlanda (2016) şi o consultare populară în Australia (2017).

19. Coaliţia pentru Familie se opune parteneriatului civil.

Irelevant; referendumul nu afectează posibilitatea introducerii parteneriatului civil şi nu e despre parteneriatul civil, iar obiectul referendumului nu este votarea Coaliţiei pentru Familie, ci a definiţiei constituţionale a căsătoriei.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

20. Referedumul e inutil pentru că nici referendumul validat referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari nu a fost pus în practică.

Fals; acela era un referendum consultativ, care avea nevoie de o lege ulterioară pentru a fi pus în practică, în timp ce în cazul definirii căsătoriei legea de revizuire a Constituţiei a fost prealabil adoptată, iar referendumul este decizional, devine lege prin simpla sa validare.

21. Referendumul dezbină si divizează societatea.

Irelevant; orice temă implică tabere pro si contra. Alegerile si democraţia implică pluralitate de păreri si dezbatere. Nu e nimic anormal în împărţirea societăţii în aderenţi la opţiuni diferite. În particular, însă, acest referendum are potenţial mai degrabă unificator, cca 85-90% din electoratul român opunându-se gay marriage.

22. Întrebarea de pe buletinul de vot nu este clară... se pot face abuzuri Fals; întrebarea nu poate fi decît aceea prevăzută strict în Legea 3/2000 de organizare a referendumului.

Mai precis, în art. 7 din această lege se prevede în mod expres că cetăţenii au dreptul să răspundă cu da sau nu la întrebarea „sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?"

Nu poate exista suspiciunea că întrebarea se referă la altceva decât legea de revizuire astfel cum a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial. În cazul de faţă, singura lege de www.haicunoi.com

162 revizuire a Constituţiei este aceea a revizuirii art. 48 alin 1 din Constituţie, în sensul înlocuirii termenului de „soţi" cu „un bărbat şi o femeie". Aceasta a fost deja publicată în Monitorul Oficial şi nu poate fi

modificată/completată/înlocuită.

Revista Sinteza

Festivalul „Ghiozdanelor” – Zâmbete și emoții

Este septembrie! Luni, 10 septembrie 2018, porţile şcolilor din România s-au deschis pentru cei peste 2,9 milioane de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Anul şcolar 2018 – 2019 a început cu emoţii, atât pentru învăţăcei, cât şi pentru cadrele didactice de la școlile din Săvineşti și nu numai.

Deschiderea anului şcolar a adus din nou pe băncile sălilor de clasă din Săvineşti sute de elevi. Cu mic cu mare, copiii de la Școala Dumbrava Vale, alături de părinţi, au păşit cu sfială şi curiozitate în sălile de clasă, au aşteptat cu nerăbdare să li se spună ce lucruri interesante vor afla şi învăţa în noul an şcolar.

Ne amintim cu drag de primele zile de școală, când cu emoții pășeam în sălile de clasă și ne așteptam cadrele didactice.

Fiecare se mândrea cu ghiozdanul lui și noile rechizite pe care abia aștepta să le folosească la teme. Ce bucurie! www.haicunoi.com

În acest sens, la inițiativa părintelui director, Petru Munteanu, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț a desfășurat marți, 11 septembrie 2018, acțiunea umanitară și educativă „Festivalul Ghiozdanelor” care face parte din campania „Măsoară timpul cu faptele tale”, derulată în perioada iulie – septembrie 2018. „Există o diferență între instrucție și educație, instrucția constă în dezvoltarea abilităților intelectuale în diverse domenii de învățământ, educația constând în împletirea cunoștințelor cu un comportament și sentiment religios care se reflectă în nota de la purtare. Ne dorim la acest început de an școlar câți mai mulți elevi eminenți atât în instrucție, cât mai ales în educație”, a reliefat părintele Petru Munteanu.

„Festivalul Ghiozdanelor” se află la a III-a ediție, iar copiii înscriși la Școala Hai cu noi - Retrospectiva 2018

163 Dumbrava Vale, beneficiază în fiecare an de bunuri donate de către fundația nemțeană.

Luminița bucuriei s-a aprins și în sufletele copiilor din comuna Săvinești, în cadrul acestui eveniment au fost oferite, unui număr de 70 de copii, ghiozdane și rechizite școlare, în valoare de 3940 lei, ca învățăceii din comuna Săvinești să poată studia la fel ca și ceilalți colegi ai lor.

„Suntem la Școala Dumbrava Vale, structură a Școlii Gimnaziale „I. Gervescu”, funcționăm anul acesta cu un efectiv de trei grupe, două de preșcolari și o clasă pregătitoare. Fiind în parohia părintelui Munteanu suntem privilegiați ca la fiecare început de an școlar să ne viziteze, să ne binecuvânteze și de fiecare dată vine cu cadouri.

Copiii îl așteaptă, îl primim cu drag cu toții și avem o colaborare foarte frumoasă de câțiva ani”, a menționat doamna educatoare Smochină Mihaela.

Brîndușa Dediu

www.radiojurnalspiritual.ro

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

164

„În lucrarea bisericească mai întâi contează harul sau ajutorul lui Dumnezeu și apoi priceperea omenească" 2010)

„Evanghelia de azi se referă în mod direct la taina Bisericii. Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spațiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, majoritatea bisericilor, din primele veacuri și până acum, se construiesc în formă de corabie (chiar dacă, mai târziu, corabia a luat forma crucii), iar turla principală ține loc de catarg, purtând în vârf o cruce. Hristos Cel răstignit și înviat conduce tainic această corabie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lumii Evanghelia vieții veșnice și îndrumă pe calea mântuirii pe cei ce cred în El și sunt botezați în numele Preasfintei Treimi. Învățătura principală pe care o primim din Evanghelia de astăzi este că lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieții în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui Dumnezeu. Ceea ce învață Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii și a păstorului în Biserică, și anume: în lucrarea bisericească mai întâi contează harul sau ajutorul lui Dumnezeu și apoi priceperea omenească." (Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 26 septembrie www.haicunoi.com

Textul Sfintei Evanghelii rânduit a fi citit în Duminica a XVIII-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie, are o frumuseţe literară şi o adâncime teologică şi duhovnicească aparte.

Aflăm informaţii istorice esenţiale privitoare la chemarea la apostolat a Sfinţilor Apostoli Simon-Petru, Iacov şi Ioan, într-un context particular al pescuirii minunate în apele lacului Ghenizaret, prilej fericit pentru un nou început în viaţa acestora pe calea urmării lui Hristos.

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că erau două corăbii oprite lângă ţărmul lacului Ghenizaret, numit şi Marea Galileii, iar pescarii care ieşiseră din corăbii curăţau mrejele.

Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat de Simon-Petru, care avea una din corăbii, şi de Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care aveau cealaltă corabie. Domnul Iisus a intrat în corabia lui Petru şi a cerut acestuia să îndepărteze puţin corabia de la ţărm, pentru ca El stând în corabie să înveţe mulţimile adunate pe malul lacului. După ce a învăţat mulţimile şi le-a hrănit cu lumina Sfintei Evanghelii, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit lui Petru să mâne corabia înspre larg, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

165 unde apa e adâncă, iar apoi a spus celor din corabie să arunce mrejele în apă pentru a pescui. Însă Petru a răspuns lui Iisus zicând: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins, dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja". De fapt, Sfântul Apostol Petru nu avea mare speranţă că va prinde peşte, dar, din smerenie, a împlinit ceea ce i s-a poruncit. Şi ei au făcut semn celor ce se aflau în cealaltă corabie să vină ca să-i ajute. Şi astfel au umplut ambele corăbii de peşte, încât erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, pe toţi i-a cuprins spaima. Atunci Iisus a zis către Simon: „Nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni". Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul.

În cuvântul de învăţătură rostit la Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, părintele paroh Petru Munteanu a explicat învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citită în Duminica a XVIII-a după Rusalii, a pescuirii minunate: „Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul Iisus Hristos era înconjurat de mulţime multă, mulţime multă Îl asculta. De ce-L asculta mulţimea? Pentru că Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, nu vorbea de la alţii, ci vorbea din izvorul cunoaşterii, care este Dumnezeu, fiind Fiu al lui Dumnezeu. Cuvântul său era Adevărul, iar Adevărul este creator sau dăruitor de înţelepciune. Îl urma mulţimea pentru că simţea Adevărul pe care Mântuitorul îl rostea. Era atât Hai cu noi - Retrospectiva 2018

de multă, atât de mare mulţimea care Îl înconjura, încât Mântuitorul a găsit o soluţie. O soluţie practică. S-a urcat într-una dintre corăbiile care erau pe malurile lacului Ghenizaret şi a rugat pe unul din pescarii care îşi curăţau mrejele să depărteze puţin corabia de la ţărm, creând astfel un spaţiu care Îi permitea să se adreseze mulţimii, şi mulţimea să-L vadă, să-L asculte, un amvon, să-L vadă toţi, să poată să-L asculte.

De acolo, de pe corabie, Domnul Iisus a vorbit mulţimii despre încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, pentru că omul care iubeşte are încredere. Iubirea dăruieşte încredere şi încrederea este măsura iubirii. Nu poţi să spui că ai încredere în cineva dacă nu ţii la el. Apoi, încrederea îţi dă o altă stare deosebit de frumoasă, despre care vorbea Mântuitorul.

Spaimele şi fricile dispar, de aceea auzim în Sfânta Evanghelie cuvântul: «Nu te teme! Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni». Deci Mântuitorul vorbea despre iubirea faţă de Dumnezeu, despre încrederea în ajutorul Lui, despre această încredere care prăbuşește întunericul sau risipeşte întunericul în fel şi chip, care caută să cuprindă fiinţa noastră şi s-o scuture şi s-o îngrozească în fel şi chip. Nu vă fie teamă, aveţi încredere, iubiţi-L pe Dumnezeu, aveţi încredere în ajutorul Său!

După ce a terminat cuvântul Său despre iubire și încredere, Mântuitorul le-a dat lecția despre iubire și încredere. Îi spune lui Simon: «Simone, trage corabia la adânc! S-aruncăm mrejele! S-aruncăm mrejele în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu!». Și Simon, pescarul profesionist care toată viața lui bătuse acea mare a Galileii, crescuse cu marea, îi cunoștea și cunoștea și simțea manifestările, Simon știa că nimeni nu merge la pescuit ziua în amiaza mare, pentru că peștele doarme în adânc. «Doamne, a spus pescarul profesionist, toată noaptea m-am chinuit, am muncit, o noapte întreagă am stat cu valurile, cu vânturile, cu corabia, cu tovarășii mei să pescuiesc, știu locurile, știu zona și nu am prins nimic! Dar pentru cuvântul Tău, c-ai vorbit despre încredere și iubire, să vezi cum pescuim www.haicunoi.com

166 noi, o să arunc mreaja.»

Un pescar care știa că aruncă degeaba, dar care dorea să facă bucurie unui învățător. Și spune Sfânta Evanghelie că s-a umplut mreaja de pești, atât de mulți, încât a chemat în ajutor alți doi pescari, și au venit aceștia cu corabia lor și au umplut două corăbii, încât Sfântul viitor Apostol Petru - Simon s-aşezat în genunchi în fața Mântuitorului și a zis: «Doamne, du-Te de la mine că sunt om păcătos!», recunoscând prin aceasta miracolul care s-a petrecut, miracolul care s-a arătat în fața lui când a ascultat cuvântul lui Dumnezeu."

Pescuirea minunată a schimbat viaţa lui Petru: din pescar a devenit apostol sau misionar al lui Iisus .

Văzând smerenia şi teama lui Petru, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune acestuia: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!". Astfel, pescuirea minunată a fost lucrare de pregătire a ucenicilor lui Iisus ca să înţeleagă că lucrarea lor viitoare trebuie să se bazeze mai întâi pe puterea harului lui Hristos, nu pe forţele proprii. După această minune, Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos cu multă convingere şi bucurie: „şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El".

„Prin Sfânta Evanghelie de astăzi, HristosDomnul ne spune să-L iubim pe Dumnezeu, să avem încredere în lucrarea Lui și chiar dacă câteodată corăbiile noastre se întorc la țărm goale, și năvoadele rupte, chiar dacă uneori nu mai vedem nicio speranță, chiar dacă vedem că ușile sunt închise, să fim încrezători în ascultarea acestei Sfinte Evanghelii, că alături de Hristos cel Înviat din morți, cel care a biruit păcatul și moartea, vom ieși biruitori în ascultare de Cuvântul Lui. De aceea, punem la inima noastră acest cuvânt care a schimbat vieți și care a dăruit lumină celor care l-au împlinit. Punem la inima noastră acest cuvânt al Sfintei Evanghelii și este bine să ne facem timp de lectură, de lectura aceasta pe care o pune Sfânta Biserică prin Sfinți Părinți, prin Cuvântul ei cel Atotputernic și luminos, la îndemâna noastră. Să ne facem timp de această vindecare a sufletului. Să trăim în această bucurie a întâlnirii noastre cu Dumnezeu, pentru ca și noi, împreună cu cei care au fost înaintea noastră, să sfințim neamul și casa, să ridicăm Biserica și comunitățile noastre, purtători de lumina Învierii, către Dumnezeu-Mântuitorul nostru, Amin!", a încheiat părintele Petru Munteanu.

Liliana Mihăilă

Rețete de la Bunica, apreciate la Agenda Bio, Ediție de toamnă Agenda Bio a avut loc la Casa Universitarilor, București, în perioada 8-9 Septembrie 2018. A fost un eveniment dedicat unui stil de viaţa senin, sănătos şi fericit la care Fundaţia Impreună pentru Solidaritate Socială a participat cu mare plăcere. Am prezentat un stand plin de delicii culinare de la Reţete de la Bunica, amenajat în armonie cu grădina superbei locaţii ce a găzduit întâlnirea. Ne-am bucurat să facem www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

167 cunoscute bunătăţile laboratorului nostru tradiţional la unul din cele mai apreciate târguri de profil din capitală. Au fost prezentate produse bio şi naturale, terapeutice şi de relaxare și au fost organizate seminarii cu tematici diverse, toate într-o atmosferă prietenoasă, cu discuţii sincere, degustări şi testări de produse, zâmbete şi energie pozitivă.

O ocazie foarte bună pentru vizitatori şi de a-şi face proviziile de iarnă cu un consum redus de timp şi la preţuri promoţionale. În plus, o modalitate de a încerca gusturi de pe alte meleaguri sau, în cazul nostru, de a-şi aminti de reţetele tradiţionale din copilărie.

Credem că cea mai bună mâncare e cea preparată în familie, aşa că am fost mândri să le reamintim de savoarea acelor minunaţi ani.

Produsele Reţete de la Bunica au fost alături de alte mărci de renume din ţară şi din strainătate, şi au propus mâncarea sănătoasă de acasă, ca alternativă mai potrivită preferinţelor noastre culinare native.

Vedetele standului nostru au fost siropul de păpădie, cel de salcâm şi dulceaţa de cireşe Hai cu noi - Retrospectiva 2018

amare, adevărate delicii în cămara unui orăşean. Reţete de la Bunica a surprins plăcut prin oferta de sirop de soc, de muguri de pin sau cu zacusca de vinete, foarte cerute în această zonă a ţării. Andreea B. a venit la stand spunând că „Nu am mai găsit o dulceaţă de cireşe albe atât de bună de mult timp. Imi era tare dor de reţeta cu care mătuşile mă obişnuiseră când eram mică”. Si-a luat două borcănele, unul cu destinaţie clară: clătitele pe care le va face la sfârşit de săptămânâ. Un alt produs al Fundaţiei, Calendarul Jurnal Spiritual, s-a bucurat de aprecierea vizitatorilor, oferind un răgaz mental binemeritat şi un îndemn la armonie şi înţelepciune, în tumultul vieţii cotidiene. „Agenda Bio, Ediţie de toamnă, s-a dorit a fi o sursă de inspiraţie pentru bucureşteanul mereu ocupat, care are multe responsabilităţi în viaţa de zi cu zi, şi care are nevoie de timp pentru sine şi de cât mai multe idei pentru o stare de bine.” ne-a declarat dna Camelia S., organizatoarea evenimentului. „Ne face plăcere să vedem cum produsele Reţete de la Bunica au încântat atât vizitatorii nostalgici după gustul copilăriei, dar şi pe cei în căutare de rarităţi autohtone. Aici este dificil într-adevâr să găsesti de exemplu păpădie, salcâm sau muguri de brad. Cu atât mai mult în cantităţi suficiente încât să poţi face cu ele preparate în casă. Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături şi la următoarele ediţii”, a încheiat aceasta.

Concluzionăm şi noi, sperănd că Reţete de la Bunica vor continua să fie în preferinţele vizitatorilor târgului, și că pot fi achiziţionate şi prin comenzi online de pe site-ul nostru.

Ana Stear

www.haicunoi.com

168

„Sfânta Cruce reprezintă obiectul biruinței”

„Crucea, prin smerenia lui Iisus, este armă împotriva diavolilor, deoarece diavolii nu se pot smeri şi nici nu pot iubi. Ei invidiază şi urăsc. Ei nu sunt smeriţi şi nici iubitori de oameni şi, de aceea, se înfricoşează când văd semnul Sfintei Cruci, deoarece văd pe Hristos lucrăror în Sfânta Cruce prin iubirea Lui smerită şi biruitoare asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Deci, noi nu purtăm semnul crucii doar ca semn al suferinţei, ci şi ca semn al biruinţei prin Înviere.

Crucea este deodată semnul suferinţei şi al biruinţei, semnul Răstignirii şi semnul Învierii.

Deci, în evlavia poporului român, puterea lui Dumnezeu din cruce este puterea iubirii lui Hristos cel Răstignit şi Înviat.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) În fiecare an, pe 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălțarea www.haicunoi.com

Sfintei Cruci, cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile creştine închinate cinstirii lemnului sfânt. În această zi sunt sărbătorite două evenimente din istoria crucii lui Iisus. Primul dintre ele este legat de Aflarea Crucii pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost răstignit și înălțarea acesteia în fața poporului, de către episcopul Macarie de Ierusalim. Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Datorită acesteia, s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost cea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Aceasta a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.

După aceasta minune, Patriarhul a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Cel de-al doilea eveniment din istoria lemnului sfânt pe care-l sărbătorim pe 14 septembrie se referă la Aducerea Sfintei Cruci de la perşi, pe vremea împaratului bizantin Heraclius, care a depus-o la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim; anul următor, patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în văzul tuturor.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Sărbătoare plină de încărcătură duhovnicească, Înălțarea Sfintei Cruci, a fost prăznuită și de enoriașii Parohiei „Sfinții Hai cu noi - Retrospectiva 2018

169 Voievozi” din Săvinești. De la primele ore ale dimineții, credincioșii și-au îndreptat pașii către sfânt lăcașul de cult, unde au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu.

După citirea pericopei evanghelice, tânărul masterand în teologie, Flavius Ștefan Popa, a adresat un cuvânt de învățătură numeroşilor credincioşi prezenţi în lăcașul de cult. „Dreptslăvitori creștini, iubiți credincioși și credincioase, iată-ne într-o frumoasă zi de toamnă, într-o frumoasă zi de vineri, la Sfânta Biserică, cu bune sau cu rele, rugând de Dumnezeu și aducând slavă Sfintei Cruci! Într-o așa zi frumoasă, Biserica a rânduit, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în ziua de 14 septembrie, la începutul Anului Bisericesc, să se facă amintirea unei fapte istorice din Istoria Bisericii, a rânduit să se facă amintirea Înălțării Sfintei și Dumnezeieștii Cruci! La începutul Bisericii, iubiți credincioși, în secolele III-IV, știm foarte bine că Biserica, fiind la început, fiind acea perioadă de pregătire și perioadă de martiriu pentru că atuncea, anii 200300 credincioșii creștini erau prigoniți, stăteau prin catacombe, fără să poarte semne creștine, foloseau fel și fel de simboluri și de semne. Uneori prin catacombe sau biserici cum era, acele catacombe fiind de fapt niște biserici subterane, niște încăperi, niște lăcașuri în care de fapt creștinii săvârșeau frângerea pâinii, ceea ce noi avem astăzi Sfânta Liturghie. Însă ei nu aveau Sfânta Cruce pe pereți pictată sau desenată sau, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

nu aveau un simbol creștin, oficial, cum avem noi astăzi, aveau ba un pește, ce în greacă înseamnă Ichtis sau Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul, ba aveau un miel, se numea Mielul lui Dumnezeu, cel ce se frânge și curățește păcatele lumii, ba exista o corabie, corabia bisericii.”

Sfânta Cruce reprezintă obiectul biruinței

„Crucea este reprezentarea vieții noastre.

Când ne naștem, prima baia de la botez, știți, foarte mulți dintre dumneavoastră sunteți nași, oferiți finului o brățărică cu o cruce pe ea sau un lănțișor cu o cruce.

La final, când noi primim, când noi avem ultima suflare și primim ultima grijanie și când ne săvârșim de pe lumea aceasta, în mâini purtăm o cruce. Și ținem o icoană. La căpătâiul nostru avem- ce avem? Avem o cruce, pentru că Sfânta Cruce reprezintă modelul nostru de biruință. Și spune Mântuitorul, undeva, în Sfânta Evanghelie, într-o convorbire cu tânărul bogat care a spus: «Doamne, eu cele ale Legii am păzit. Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața de veci?» Și spune Mântuitorul Hristos la un moment dat: «Cel ce voiește să-Mi urmeze Mie, să se lepede de sine, să-și ia Crucea Sa și să-Mi urmeze Mie». A te lepăda de sine, poate sună ciudat, a te lepăda de sine, a te lepăda de patimi, a te lăuda de răutate. Cum ar spune românul, «a lăsa de la tine» și e foarte important pentru că noi, în ziua de astăzi, nu mai lăsăm de la noi și e foarte interesant faptul că, deși suntem credincioși, mergem la biserică cu duiumul, suntem, de batem www.haicunoi.com

170 crucea-n piept că suntem creștini-ortodocși, dar de multe ori faptele noastre neagă ceea ce trebuie să facem”, se arată în cuvântul de învățătură.

Pentru credincioşii Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești, sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci” este un adevărat popas duhovnicesc. Frumuseţea acestei sărbători este sporită şi de faptul că în parohie există o troiţă ocrotită de Sfânta Cruce, dar și de Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Fiecare troiță din parohia Săvinești 2 are o poveste emoționantă în spate, ca și cea a familiei Negoi Dorina. Ion Negoi, soțul Dorinei, în ultimii ani de viață s-a decis să construiască o Sfântă Troiță, lângă casă. A reușit să făcut o cruce de lemn, dar nu a reușit să-și ducă visul la îndeplinire. Soția, doamna Dorina, împreună cu rudele, vecinii și alți săteni, a finalizat acest vis, ridicând o troiță în amintirea soțului. Icoanele sunt realizate în mozaic, iar masa troiței include și crucea de lemn confecționat de Ion Negoi.

Troița a fost sfințită în anul 2011 și de atunci, bianual, la 21 mai de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și la 14 septembrie de ziua Crucii, după Sfânta Liturghie credincioșii parohiei se întâlnesc la troiţă pentru o rugăciune de binecuvântare săvârşită celor prezenţi, dar şi o rugăciune de pomenire pentru cei adormiţi. Și anul acesta doamna Dorina Negoi a găzduit, pentru

câteva ore, zeci de enoriași, care au participat la slujba de hram a troiței.

Părintele Petru Munteanu a săvârșit slujba sfeștaniei și i-a binecuvântat pe cei prezenți la momentele de rugăciune organizate la casa credincioasei Dorina. „Este o bucurie pentru Parohia noastră, în inima ei, s-a ridicat această binecuvântată Troiță, de către o familie minunată, care a adunat ctitori și ostenitori împreună, punând gând de rugăciune, ca să ridice pe acest loc o troiță care să mărturisească credința noastră, a tuturor, în Dumnezeu și în Sfânta noastră Biserică.

Dorim tuturor celor care s-au ostenit, ctitorilor acestei binecuvântate troițe, ca Bunul Dumnezeu să le binecuvânteze casa și viața lor, să le dăruiască sănătate, bucurie în inimi și știm cu toții că atunci când suntem în credință și în rugăciune, suntem fericiți că suntem în Dumnezeu și Dumnezeu este cu noi. Dorim sorei Dorina, care astăzi, iată, cu multă emoție ne-a primit în ograda ei, în casa ei și de ani de zile în sufletul ei, îi dorim ca Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze casa și viața, să-i dăruiască bucurii și împliniri, întru toate bună sporire. Robii lui Dumnezeu ctitori, pictori, binefăcători, ajutători, ostenitori ai acestei troițe, dă-le Doamne sănătate, întru toate bună sporire, mulți și fericiți și binecuvântați ani, mulți ani trăiască!”, a rostit părintele Munteanu în fața celor prezenți la slujba de hram a troiței.

Brîndușa Dediu

www.jurnalspiritual.eu www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

171

Cum se poate implica parohia în susţinerea referendumului de modificare a art. 48 din Constituţia României?

I. Scurt istoric al iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a art.48 din Constituţia României În toamna anului 2015, Coaliţia pentru Familie a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituţiei României pentru modificarea art. 48, alineat 1 - „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor." - pentru a înlocui termenul „soţi" cu exprimarea „bărbat şi femeie".

Pe data de 27 octombrie 2015, Comitetul de iniţiativă al Coaliţiei pentru Familie a depus proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei la Consiliul Legislativ al Senatului României, iar pe 25 noiembrie 2015 proiectul a fost publicat în Monitorul Oficial. Încă de pe 20 iunie 2015, Consiliul Consultativ al Cultelor din România a emis o rezoluţie prin care şi-a manifestat sprijinul pentru menţionarea în Constituţia României a instituţiei familiei ca fiind întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată pe data de 14 ianuarie 2016 s-a luat act de iniţiativa cetăţenească pentru amendarea articolului 48 din Constituţie. S-a precizat atunci că „această iniţiativă a laicilor, aparţinând mai multor comunităţi religioase şi activând în cadrul Coaliţiei pentru Familie este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic". Pe 24 mai 2018, Sfântul Sinod a reiterat poziţia Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce priveşte importanţa căsătoriei, dezaprobând legalizarea parteneriatelor civile.

Episcopii catolici din România, reuniţi în perioada 3 - 5 mai 2017 la Cluj- Napoca, în sesiunea plenară a Conferinţei Episcopale Române, au afirmat că susţin referendumul pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituţia României.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România (22 ianuarie 2016), Congresul Cultului Creştin Penticostal din România (20 octombrie 2016), Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste (10 noiembrie 2016) au declarat public susţinerea faţa de iniţiativa de modificare a Constituţiei.

Peste 2.700.000 de români au semnat pentru definirea corectă a căsătoriei, pas care reprezintă o premieră istorică a societăţii civile din România. Semnăturile lor au fost depuse la Parlament pe data de 23 mai 2016.

Procedura a fost avizată pozitiv de Curtea Constituţională pe data de 20 iulie 2016. Pe 9 mai 2017 Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iar pe 11 septembrie 2018 organizarea referendumului a fost avizată de Senatul României, fiind stabilită ca dată de votare ziua de 7 octombrie 2018.

II. Cum poate sprijini preotul paroh strategia de mobilizare pentru participare la referendum Preotul paroh poate sprijini în mod concret procesul de mobilizare a oamenilor spre participarea la referendum prin: 1.

Implementarea paşilor recomandaţi în prezentul ghid de susţinere a participării la referendum; 2.

Asumarea recomandărilor primite din partea ierarhului, a preotului coordonator la nivel Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

172 de eparhie pe problema referendumului, a preotului protopop şi a preşedintelui de cerc pastoral; 3.

Coordonarea prioritară şi îndeaproape a strategiei de susţinere a participării la referendum, la nivelul parohiei; 4.

Participarea la întâlnirile convocate la nivelul protopopiatului pe tema referendumului; 5.

Adoptarea unui program duhovnicesc deosebit în perioada apropiată de data referendumului (ex: Liturghie zilnică, acatiste, post, rugăciuni publice pentru familie, ectenii speciale); 6.

Implicarea consiliului şi comitetului parohial în vederea mobilizării enoriaşilor de a participa la vot; 7.

Delegarea membrilor comitetului parohial de a participa la şedinţele de mobilizare organizate înainte de referendum, de Coaliţia pentru Familie; 8.

Organizarea unor evenimente tematice, în perioada pre-referendum, în parohie: seri de film, mini-conferinţe lămuritoare despre modificarea art. 48 din Constituţie etc; 9.

Relaţionarea cu diferite persoane şi instituţii, folosind argumentele oferite în prezentul ghid; 10.

Menţinerea legăturii cu primăria locală, sub coordonarea preşedintelui de cerc pastoral; 11.

Colaborarea cu membrii comitetelor Coaliţiei pentru Familie care s-au ocupat de strângerea de semnături; 12.

Mobilizarea enoriaşilor de a merge la referendum pe principiul votului familial: fi ecare fiu al parohiei va participa la referendum alături de membrii familiei, cu drept de vot; 13.

Vizitarea tuturor familiilor din parohie (personal sau prin delegaţi), cu o săptămână înainte de referendum şi îndemnarea lor de a participa la vot; 14.

Desfăşurarea unei campanii media în parohie: Folosirea tuturor canalelor media disponibile în parohie pentru promovarea referendumului (TV, radio, presă, foi parohiale); Distribuirea materialelor media elaborate la nivel naţional şi regional (articole, videoclipuri, flyere, etc.); Folosirea unui set de valori comune*1 în comunicarea privind referendumul; 15.

Folosirea reţelelor de comunicare din mediul virtual prin care se vor disemina eficient mesajele pro - referendum2 3; 16.

Asigurarea unei reţele bune de comunicare în parohie, bazată pe solidaritate şi o atitudine pozitivă; 17. Îndemnarea enoriaşilor din parohie, plecaţi în afara ţării, să participe la vot; 18.

Trimiterea de scrisori către parlamentarii care reprezintă parohia, spre a-i încuraja să rămână fideli cauzei referendumului şi să sprijine demersurile egale post referendum, în situaţia rezultatului pozitiv.

III. Recomandări pentru comunicarea online pe Facebook * Folosirea funcţiilor like, comment, share pentru o audienţă cât mai mare a postărilor pro referendum; * îndemnarea altor prieteni să promoveze postările pro referendum; www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

173 * Evitarea comentariilor negative sau instigatoare, împotriva persoanelor cu orientare homosexuală sau a altor grupuri sociale/poiitice; * Au impact puternic comentariile pozitive care susţin participarea la referendum, familia si valorile naturale si tradiţionale; În cazul în care vor exista mesaje care să discrimineze şi să jignească susţinătorii referendumului, nu trebuie iniţiate polemici. Postarea respectivă poate fi raportată către Facebook, invocând faptul că ea deranjează sau este neadecvată.

Idei importante de reţinut şi de promovat! * Acest demers de definire a căsătoriei ca unire dintre bărbat si femeie este îmbrăţişat de toate comunităţile creştine, necrestine si chiar de cei necredincioşi. * Iniţiativa de modificare a art.48 din Constituţia României nu scoate de sub ocrotirea statului familiile monoparentale, copiii cu părinţi despărţiţi sau copiii crescuţi de bunici sau alte rude.

Prima slujbă oficiată la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani și întâlnirea „Tânărul Pășcănean” - ediția a III-a

Eveniment religios de amploare a avut loc, la Pașcani, în data de 6-7 octombrie 2018, desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan și anume: prima Sfântă Liturghie în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” și Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din România.

400 de tineri, atât din municipiu, cât și din filialele ATOR prezente din întreaga Hai cu noi - Retrospectiva 2018

regiune a Moldovei, și din țară, s-au reunit cu ocazia celei de-a treia ediții a evenimentului „Tânărul Pășcănean”. Tema din acest an este în contextul Centenarului Marii Uniri și este intitulată „Unitatea- izvor de înțelepciune și de putere pentru tineri“.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat sâmbătă 6 octombrie, prima slujbă religioasă la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani, cel mai mare lăcaș de cult din municipiu, aflat în prezent în construcție.

La Sfânta Liturghie oficiată la demisolul bisericii au fost prezenți numeroși preoți, precum și credincioși. La ceremonie au asistat și patru sute de tineri atât din municipiu, cât și din filialele ATOR prezenți din întreaga regiune a Moldovei, care au venit pentru a participa la cea de-a treia ediție a evenimentului „Tânărul Pășcănean”, organizat în contextul Centenarului Marii Uniri. În cadrul acestui eveniment, tinerii ATOR au răspuns la întrebările: „Cine suntem www.haicunoi.com

174 şi cum vrem să fim?”, „Ce mai înseamnă pentru noi identitate naţională, neam şi ţară?”. Derularea unor programe educaţionale de istorie, cultură şi memorie a Centenarului oferă posibilitatea unei reconcilieri între tânăra generaţie şi istoria noastră românească şi să cultive valori şi atitudini care să ducă mai departe spiritul generaţiei de la 1918. În ceea ce priveşte programul din cele două zile, amintim conferinţa „Unitatea - izvor de înţelepciune şi putere pentru tinerii de azi”, susţinută de arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune; două sesiuni de dezbatere în foaierul Primăriei Paşcani, în cadrul cărora tinerii au fost îndrumaţi la descoperirea istoriei folosinduse dialogul şi discuţiile libere moderate de coordonatorul de grupă; activităţi sportive şi jocurile olimpice la stadionul municipal. Seara s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Probota, unde le-a fost prezentat tinerilor voievodul Petru Rareş, ctitorul acestei mănăstiri. În ziua a doua, ieri, 7 octombrie, cei 400 de tineri au participat la Sfânta Liturghie, ce a fost urmată de o sesiune de concluzii. Întâlnirea s-a încheiat cu o masă festivă şi un program artistic. „Sâmbătă, 6 octombrie, într-o zi binecuvântată de Dumnezeu și pentru biserică, pentru neam, pentru tineri și pentru familii, în orașul nostru a avut loc un eveniment binecuvântat de Dumnezeu, care pentru noi este unul foarte important din punct de vedere spiritual. Asta pentru că după câțiva ani buni de osteneală, de lungă răbdare am reușit să ajungem și ziua în care la catedrala construită în municipiul Pașcani să se săvârșească cea mai importantă slujbă din ritualul bisericii noastre ortodoxe, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”, a declarat părintele protopop pr. Pavel Postolache.

Sâmbătă, după slujbă a avut loc o www.haicunoi.com

conferință susținută de părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de Misiune, statistică și prognoză pastorală din Arhiepiscopia Iașilor, după care toți cei prezenți au mers într-un pelerinaj la Mănăstirea Probota. În aceeași zi au fost programate și activități sportive.

Duminică dimineața tinerii au participat la Sfânta Liturghie ce a avut loc tot în catedrală, apoi și-au luat rămas bun în cadrul unui program artistic susținut de formația „Plaiuri Pășcănene”. „A fost o întâlnire organizată de mai mult timp, ce intră în programul nostru anual de activități cu tinerii din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Având în vedere că este și Anul Centenarului al unității noastre naționale, tematica acestei întâlniri a fost Unitatea- izvor de înțelepciune și putere a tânărului. S-au adunat la Pașcani peste 500 de tineri, iar programul a fost unul foarte bine stabilit. Totul s-a întâmplat ca o recunoștință a noastră pentru cei 100 de ani pe care Dumnezeu ni i-a dăruit să-i petrecem în unitate.

Construcția lăcașului de cult a fost demarată în anul 2005, iar lucrările s-au desfășurat în funcție de finanțările pe care le-a primit, dar și cu ajutorul credincioșilor. Astăzi, înainte de marele eveniment a fost pusă ultima coală de cupru pe acoperișul catedralei, iar lucrările vor continua.

Urmează să continuăm lucrările la catedrală, spațiul de la demisol este finalizat în proporție de 70% și dacă ne ajută Dumnezeu începând din primăvară vom finaliza lucrările la demisol, urmând ca după aceea să continuăm lucrările de finisare din biserica propriu-zisă.

Avem bucuria chiar astăzi să batem ultima coală de cupru pentru acoperișul bisericii”, a precizat preotul protopop Pavel Postolache.

Diac. Dimitriu Sîrghie DanielParohia „Înălțarea Domnului“Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

175

Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, la Săvineşti „Sfânta Cuvioasă Parascheva a strălucit în lume cu viaţa sa sfântă, faptele cele bune, fiind împodobită de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevoinţa şi petrecerea sa fără de prihană a binevoit Dumnezeu să o proslăvească pe pământ cu faceri de minuni şi să o pună ca o făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toţi şi a fi rugătoare, ajutătoare şi mângâiere tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă“.

(Pr. Ilie Cleopa)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. În 13 iunie 1641, moaştele au fost aşezate în Biserica mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde au rămas depuse până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, fiind mutate în paraclisul mănăstirii.

Moaştele Sfântei Cuvioase Parascheva au fost duse în noua Catedrală Mitropolitană după ce, în seara zilei de 26 decembrie 1888, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

clădirea a fost cuprinsă de flăcări declanşate de o lumânare rămasă aprinsă lângă raclă.

Potrivit scrierilor de la acea vreme, focul a ars mocnit toată noaptea, totul fiind prefăcut în scrum. Singurele neatinse de sinistru au fost moaştele Cuvioasei.

Sfânta Cuvioasa Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR, şedinţă în care s-a decis prăznuirea acesteia pe 14 octombrie. Și în biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești, județul Neamț, la data de 14 octombrie 2018, a fost oficiată Sfânta Liturghie dedicată Cuvioasei Parascheva.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu în prezența a numeroși enoriași din parohie.

Cuvioasa Parascheva, pentru credincioşii români de pretutindeni, se bucură de cinstire deosebită, ea fiind iubitoare a oamenilor pe care dorea să-i vadă fericiţi.

Dând citire pericopei Evanghelice, părintele Munteanu a adresat cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie: „Suntem la marea sărbătoare a Sfintei Cuvioasei Maicii nostre Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, suntem într-un fel, am putea spune, www.haicunoi.com

176 noi, cei din părțile Moldovei, la sărbătoarea hrămuirii noastre, a ocrotitoarei noastre.

Suntem cu toţii sub acest acoperământ sfinţitor şi păzitor pe care Sfânta Cuvioasa Maica noastră Parascheva l-aşterne peste plaiul aceasta binecuvântat al Moldovei. Biserica a rânduit prin înţelepciunea ei duhovnicească ca în această duminică, în această zi de sărbătoare, să se citească o Evanghelie deosebit de frumoasă, care se leagă de viaţa Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva şi se leagă într-un fel şi de viaţa noastră. Pentru că fiecare cuvânt al Sfintei Evanghelii este, de fapt, o scrisoare pentru noi, pentru mine şi pentru tine. Cuvântul Sfintei Evanghelii fiind actual, fiind viu şi lucrător pentru cei care-l descoperă”.

Pentru credincioşii Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești, sărbătoarea Cuvioasei Parascheva este un adevărat popas duhovnicesc. Frumuseţea acestei sărbători este sporită şi de faptul că în parohie există o troiţă ocrotită de Cuvioasa Parascheva. „Un frumos loc din comuna Săvineşti, credincioşii noştri l-au dăruit spre închinare Sfintei Cuvioase Parascheva. Suntem într-o poieniţă, înconjurați de sălcii ce mângâie duios cu ramurile lor plecate curgerea cristalină a izvorului din apropiere, gustăm frumosul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, parcă nu ne mai vine să mai plecăm de aici. Atâta-i de frumos!

Privim spre florile care împodobesc Troiţa Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, cununi de flori împletite cu lacrimi de recunoştinţă şi cu rugăciuni, de mâinile credincioşilor. Troiţa zugrăvită şi vopsită, îngrijită, aşezată spre închinăciune, călătorilor osteniți sau pribegi pe cărările pline de răspântii ale vieții lor. Icoanele frumoase ale troiței aşezate cu multă evlavie de credincioşi spre închinare. Acum și aici, în ziua de astăzi gustăm din prezența Împărăţiei lui Dumnezeu, câtă pace şi linişte, bucurie şi frumos ne îmbrațișează în starea de rugăciune. Ce putem să spunem decât că suntem recunoscători că Sfânta www.haicunoi.com

Cuvioasa Maica noastră Paraschiva a venit şi la Săvineşti, la noi. Şi am chemat-o aici, să poposească la acest colţ de Rai, unde frumos se aude susurul apei și șoapta vântului ce se adună în frunzele sălciilor şi unde credincioşii în rugăciune o îmbrătișează cu multă evlavie şi recunoştinţă. Felicităm la acest ceas de mare sărbătoare pe cei care s-au ostenit să-i facă casă Sfintei Paraschiva. Ea a venit aici cu noi, ea va fi aici, dar să ştiţi un lucru: că vine şi cu noi acasă dac-o chemăm. Maica Paraschiva, hai cu mine acasă! Ţi-am pregătit şi Troiţă, dar ai loc şi-n inima mea, ai loc şi-n viaţa mea, pentru că m-ai păzit, m-ai miluit şi m-ai scos din multe încercări. E multă lume la Iaşi astăzi de sărbătoarea cinstirii ei, dar Sfânta Paraschiva este şi aici la noi cu noi“, a menționat părintele paroh la omilia de la troița Cuvioasei Parascheva.

Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă jumătate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, nădejdea biruinței asupra patimilor, dezbinărilor și necazurilor din lume, prin iubirea smerită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

Brîndușa Dediu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

177

Sfinții Mihail și Gavriil, sărbătoriți la Săvinești

„Dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu pe care le arată Sfântul Arhanghel Mihail sunt necesare ca şi bucuria, bunătatea şi blândeţea lui Dumnezeu, care vin prin binecuvântarea adusă de Arhanghelul Gavriil. Înţelegem astfel câtă complementaritate şi ce legătură puternică există în lucrarea acestor doi Sfinţi Arhangheli şi de ce Biserica îi cinsteşte împreună. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne arată că Dumnezeu este în acelaşi timp drept şi milostiv, iubitor de adevăr şi iertător al celor păcătoşi sau căzuţi, care se ridică prin pocăinţă.” († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în fiecare an, în data de 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti.

Prin cuvântul „arhanghel“ înţelegem „mai mare peste îngeri“ sau „cel dintâi dintre îngeri“. Iar „înger“ înseamnă „vestitor“, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. În județul Neamț, sute de credincioși au participat la hramul Bisericii „Sfinții Mihail și Gavriil” din Săvineşti. Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate.

Slujba Vecerniei Sărbătoarea a început cu o seară Hai cu noi - Retrospectiva 2018

înainte, când un sobor de preoți a oficiat Slujba de Vecernie, alături de părintele paroh Petru Munteanu. La slujbă au fost invitați, pentru a sluji slujba Vecerniei, părintele Mihai Meraru, părintele Cristinel Munteanu și părintele Ciprian Ungureanu. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, pregătită de doamnele bucătărese de la Centrul SocialEducativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești.

La data de 8 noiembrie, Biserica „Sfinții Voievozi” – Săvinești a prăznuit hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoare la care au fost invitați să participe la Sfânta Liturghie numeroși credincioși din cadrul parohiei și nu numai. Slujba a fost oficiată de pr. Mihai Meraru și de preotul paroh Petru Munteanu, în calitate de gazdă.

De dimineaţă, credincioşii, de toate vârstele din parohie şi din împrejurimi, şi-au îndreptat paşii către lăcaşul de închinăciune, au participat la Sfânta Liturghie şi au ascultat cu atenţie cuvântul de învăţătură rostit de părintele Mihai Meraru, care a evidenţiat faptul că păcatul mândriei l-a alungat pe Lucifer din Rai:

„Sărbătoarea de astăzi, închinată Sfinților Îngeri, a apărut în biserica noastră încă www.haicunoi.com

178 din secolul al V-lea, arătând că în cultul creștinortodox, Sfinții Îngeri sunt la loc de cinste împreună cu Sfinții lui Dumnezeu. Despre crearea îngerilor noi găsim referiri atât în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, cât și tradiția bisericii noastre creștine ne vorbește despre crearea îngerilor, sfinții părinți ai Bisericii noastre în operele lor alese ne vorbesc cu mare evlavie despre crearea îngerilor, despre slujirea lor pentru oameni. Dacă deschidem Sfânta Scriptură a Vechiului Testament găsim încă din Cartea Facerii, Cap. I, versetul în care ni se vorbește despre faptul că Domnul Dumnezeu la început a creat Cerul și Pământul, așa cum mărturisim și în Simbolul de Credință: «Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor». Sfinții Părinți ai Bisericii ne mărturisesc că prin cuvântul «nevăzute» înțelegem «lumea îngerilor», care sunt duhuri slujitoare. Aflăm tot din Sfânta Scriptură și din Evanghelia pe care am citit- o astăzi la Sfânta Liturghie că Domnul Iisus Hristos ne spune un lucru foarte important despre căderea lui Lucifer din Cer, așa cum spune Scriptura, «Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din Cer». Ce s-a întâmplat, de fapt? Dumnezeu i-a creat pe îngeri pe toți buni, dar le-a lăsat libertatea, darul suprem de la Dumnezeu, însă această libertate, o parte dintre îngeri au dorit să o folosească pentru ei. Aflăm că cel mai frumos, cel mai luminat dintre îngeri, pe nume Lucifer, a căzut în păcatul mândriei și a îndemnat și cetele de sub dânsul să-l slăvească pe dânsul mai mult decât pe Dumnezeu. Deci el, creatură, dorea să fie mai presus decât Dumnezeu, Creatorul Său. Acest păcat al mândriei l-a alungat pe Lucifer din Rai, devenind dintr-un înger prealuminat cel mai necurat dintre îngerii cei răi, împreună cu dânsul căzând toate cetele îngerești care au ascultat de glasul lui. Aflăm din Scriptură că-n această cădere a îngerilor, Arhanghelul Mihail, voievodul cetelor îngerești, a luat cuvântul și a strigat cu glas mare: «Să luăm aminte! Noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel ce era cu noi, cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Cine este www.haicunoi.com

ca Dumnezeu?»De aceea, numele lui de Arhanghel, Mihail sau Mihael, în limba ebraică înseamnă «Cine este ca Dumnezeu?» Și atunci, Arhanghelul Mihail, cu toate cetele sub dânsul, a rămas în cer, slujind în continuare pe Dumnezeu.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți în biserică, reliefând gestul de recunoștință pe care credincioșii parohiei îl aduc Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil.

„Dumnezeu ne-a dăruit pe noi cu darul libertății, pe lângă darul vieții, iar noi suntem liberi să alegem, binecuvântarea sau blestemul, viața sau moartea și ne zbatem în aceste conflicte interioare care vin datorită însoțirilor noastre sau evenimentelor pe care le desfășurăm și uneori cădem apoi ne ridicăm în urcușul nostru către Dumnezeu, înțelegând că cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni L-a dat, pe lângă darul vieții, este darul libertății. Cea mai frumoasă stare este libertatea în Hristos cel Înviat, pentru că în această libertate alegem binele care este Hristos, viața noastră și Călăuzitorul nostru către Împărăția lui Dumnezeu. La acest ceas aniversar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Rafail și toate cetele îngerești ne îmbrățișează astăzi. Astăzi, ne rugăm că aripile rugăciunii noastre care se îndreaptă către Dumnezeu, aripi care sunt descrise ca milostenia și postul, să fie înzdrăvenite prin lucrarea și slujirea îngerilor care ne iubesc și care mărturisesc pe Dumnezeu”, a subliniat părintele paroh Petru Munteanu.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

179 După Sfânta Liturghie, toți credincioșii au fost invitați să participe la agapa frățească, organizată în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Consilierii parohiei, enoriaşii s-au implicat în buna desfăşurare a lucrurilor, iar pentru această sărbătoare s-au pregătit 350 de porţii de mâncare, pentru fiecare persoană care a fost prezentă la biserica din Săvineşti.

Celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în încheierea cuvântului adresat, părintele Munteanu le-a transmis: „Tuturor celor ce poartă acest frumos nume, de vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu, le dorim ca Bunul Dumnezeu să le binecuvinteze viața lor, sănătate și bună sporire, mulți și binecuvântați ani, La mulți ani!”. În iconografia noastră ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, pentru că el pedepseşte păcatul, pedepseşte nedreptatea şi apără pe cei drepţi. El pedepseşte popoare rele şi apără popoare bune care împlinesc voia lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia noastră, purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purităţii, al bucuriei şi binecuvântării, pentru că el aduce neamului omenesc vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care ne aduce mântuirea. În rândurile de mai jos, vă redăm câteva din cuvintele frumoase care au fost Hai cu noi - Retrospectiva 2018

transmise de cei care au participat la acest prinos de rugăciune adus Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, un material realizat de domnul Dan Apetrei –jurnalist radio Jurnal Spiritual FM.

„Biserica Sf. Voievozi din Săvinești este biserica cea mai dragă sufletului meu, vin cu mare drag aici, unde mă întâlnesc cu multe surioare întru Hristos, sunt fericită de fiecare dată când ajung aici, și ce să le doresc? La toți săvineștenii, le mulțumesc că m-au adoptat în familia lor și le doresc ca îngerii ocrotitori ai acestei biserici să-i acopere cu aripile lor de iubire și de lumină și să le ocrotească fiecare pas al vieții, să-i călăuzească spre bine, spre Hristos, spre drumul spre Acasă, spre mântuire. Am emoții. Oamenii din comunitatea săvineșteană sunt foarte calzi, primitori și mi-aș dori ca și în comunitatea mea să fie la fel oamenii, să se implice, să fie mai solidari cu cei aflați în nevoi, să audă și ei de voluntariat în asistență socială, așadar, să se implice mai mult în comunitate, să facă mai mult bine, fiindcă se poate face foarte mult bine, cu eforturi puține dacă se vrea, dar trebuie și un lider care să-i adune pe toți, și aici există așa ceva, Părintele Munteanu reușește să adune în jurul său oameni cu suflet frumos, și atunci multe proiecte frumoase iau viață și ajută mulți semeni care au diverse nevoi. În lumea asta sărăcită în prietenie, în solidaritate, în frumos, în bucurie, este nevoie de bine ca să facem o balanță între rău și bine, și vreau să învingă binele, și mă bucur că aici, reușesc să învingă binele și frumosul. Le doresc tuturor, multă www.haicunoi.com

180 sănătate și putere de muncă, așadar, ce face părintele Munteanu împreună cu colaboratorii Sfinției Sale, este foarte bine, să continue pe drumul acesta, frumos, dar uneori și anevoios.

Să-i ajute Bunul Dumnezeu, în toate cele bune, frumoase și de folos! Sunteți o echipă minunată!

Mult succes, vă doresc în continuare!” Cristina Toma „Totdeauna am participat la sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavril și-am fost alături de toți care ne-am îngrijit pentru a face curățenie, a face ordine în fața bisericii, prin casa praznicală și prin toate… unde a fost nevoie. Le doresc tuturor multă sănătate și bucurie și să continuăm acest pelerinaj sau cam așa ceva și să mulțumim părintelui pentru asta, că el totdeauna a fost alături de noi și ne iubește și ne educă în spiritul ăsta gospodăresc și în toate mulțumim lui Dumnezeu.” Căpățână Augustin. „Ce simt în aceste momente? O ușurare așa spirituală,… ne-am bucurat c-au venit enoriași pentru masa pe care am organizat-o și ce să zic? Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat și am putut organiza treburile care s-au făcut aici, celor care slujesc în această biserică, celor care vin la slujbă în această biserică.

Suntem foarte mulțumiți de părintele paroh Petru Munteanu, mai vine părintele Mihai Meraru și mai vine părintele Ciprian care a slujit și aseară la Vecernie, a fost foarte frumos și aseară, am participat la agapa frățească de după Vecernie. Mulțumim enoriașilor pentru tot ajutorul dat și-am strâns niște bani de la enoriași și-am putut rezolva problema care s-a făcut acuma cu masa, tot, absolut și multă sănătate le dorim tuturor și nouă să ne dea Dumnezeu sănătate, să putem să mai rezolvăm mulți ani tot așa.” Adrian Trenchea Vasile (epitrop 2) „Este o sărbătoare foarte mare, este sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și Rafail, care în toate bisericile și în toate enoriile se sărbătorește această mare zi, cei doi mari sfinți, Mihail și Gavril și Rafael care sunt rugători și ne acoperă cu aripile slavei lor. Pentru biserica noastră este un moment important, pentru enoriași, noi ne-am pregătit, au mai venit și mulți www.haicunoi.com

musafiri din alte părți ca să vadă cum este și la noi, a fost o zi frumoasă, mesenii care au stat la masă s-au bucurat, au stat la masă împreună cu părinții noștri duhovnicești.” Măriuța Gheorghiță, dascăl la Parohia Sf. Voievozi Mihail și Gavril

„Mă numesc Chele Constantin, sunt epitropul Parohiei Sf. Voievozi Mihail și Gavril.

Astăzi, Biserica noastră își sărbătorește hramul, e o sărbătoare mare, pentru biserica noastră este cea mai mare sărbătoare din an, ne-am pregătit cu 350 de porții de mâncare pentru cei care au venit la slujbă, pentru enoriașii parohiei noastre, pentru oamenii din comună și pentru cei care vin la Biserică, de obicei, astăzi lumea vine în număr foarte mare, pentru că este o sărbătoare foarte mare, toată lumea știe însemnătatea Sfinților Mihail și Gavril și apoi avem un preot, parintele Petru Munteanu, care prin darul și dăruirea de la Dumnezeu atrage oamenii în jurul dânsului și atunci noi ne bucurăm pentru că biserica astăzi este arhiplină, nu numai astăzi, că e sărbătoare aici, ci de fiecare dată când părintele slujește, fie că e Duminică, fie că e în cursul săptămânii, la anumite sărbători asta e o bucurie pentru noi, cei care locuim în parohia aceasta, e o bucurie și pentru mine, care coordonez activitatea acestei parohii. Le mulțumesc consilierilor și doamnelor consiliere care s-au implicat foarte mult în această activitate, nu numai astăzi ce-ați văzut dumneavoastră, ci această activitate am început-o cam de vreo două săptămâni în urmă, cu pregătiri, pentru bucatele pregatite de doamnele de la Centru, am primit cuvinte de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

181 laudă, deci cei care au servit masa au fost mulțumiți, asta înseamnă că e o mulțumire sufletească și pentru noi și pentru părintele care ne-a coordonat. Că fără părintele, nici noi nu reușeam, pentru că știți cum e, cineva trebuie să te coordoneze iar noi, tot ceea ce înfăptuim în această sfântă Biserică, totul facem sub coordonarea și sub îndrumarea părintelui. Pe calea aceasta, eu, în numele Consiliului Parohial îi mulțumesc părintelui și-i doresc să fie sănătos, să-i dea Dumnezeu har, ani îndelungați, bucurii și împlinire”.

-Revenind la sărbătoarea de astăzi, ce le transmiteți celor care vin la biserică, enoriașilor de aici din Săvinești?

– Așa cum i-am transmis și astăzi și așa noi le transmitem să fie în primul rând sănătoși, că sănătatea-i mai presus de orice, i-așteptăm cu drag, le-am spus și astăzi că deja am început lista pentru la anul, să nu lipsească, ne rugăm la Bunul Dumnezeu să ne dea putere, sănătate ca noi în primul rând să fim sănătoși, să putem să stăm în fața lor, când vin, cu bucate alese, să fim sănătoși, să-i putem servi, să le-ndeplinim dorințele, doleanțele și criticile, că nimic nu se poate fără critică, le urăm sănătate, bucurie, împliniri, un an bun cu sănătate și pentru că se apropie sfârșitul anului, la anul un an cu bucurii, cu împliniri, lor, familiilor, nepoților, strănepoților, toți cei dragi vă urez și dumneavoastră același lucru și colegilor dumneavoastră, vă așteptăm să mai veniți la noi, nu numai la hram, ci şi în cursul unui an sunt foarte multe sărbători plăcute, frumoase și ne-ar face plăcere să veniți, ca să vedeți și atunci care este activitatea acestei parohii. Activitatea parohiei nu se rezumă la ceea ce ați văzut astăzi, nu. Ci în sărbători, sunt sărbători mari, frumoase, ne bucurăm că oamenii vin, e o bucurie pentru ei când vedem că vin nu oameni din comună pe care-i cunoaștem, ci când vedem că mai vine cineva străin, cineva care nu-i de-aici, de loc, sau cineva care-a plecat acum ani și ani s-a reîntors astăzi pentru o clipă alături de cei care nu mai sunt să le-aprindă o lumânare sau alături de cei vii să bea un pahar de vin, să servească o Hai cu noi - Retrospectiva 2018

sărmăluță…

–Foarte frumos, mulțumim pentru aceste cuvinte. Cum a fost Săvineștiul înainte și cum îl vedeți acum?

-E o diferență mare, de fapt, ar trebui s-o facem din două puncte de vedere. Săvineștiul a fost recunoscut pe harta României și a Europei ca citadela chimiei românești. Aici la Săvinești a fost centrala de fire și fibre sintetice, aici a fost un colos industrial, uzina de fire și combinatul de îngrășăminte chimice și azotoase. Din păcate, urmele comunismului au trecut, dar urme democrația a lăsat ceva care noi cel puțin regretăm, când știam ce era aici la Săvinești, pe platforma chimică și ceea ce este astăzi, o ruină, oricum, e jale! Aici au mâncat pâine cel puțin 30000 de oameni, cel puțin 30000! Eu, când m-am angajat, m-am dus în 72, aveam numărul de marcă 16524. Deci vă închipuiți că trecuseră 16000 de oameni în această uzină iar eu din 1972 până în 1990, după aia nu mai discutăm, c-au mai fost încă vreo 5-6 ani, vă-nchipuiți câtă omenire, câtă omenire a mâncat pâine de la acest combinat și apoi și de la uzină și combinatul, asta a fost prima parte, vorbind de platforma chimică. Vorbind de cealaltă parte, partea religioasă, aicea să știți că oamenii au fost d i nto td e a u n a c r e d i n c i o ș i , c h i a r d a că comunismul nu îți dădea voie, c-așa era. Și eu eram, dar când veneam la părinți, hai puțin și la biserică, mai mascat, dar veneam că așa era, nu aveai voie, dar oamenii nu și-au pierdut credința. Și-n timpul comuniștilor am avut un preot, preotul Filip Gheorghe, Dumnezeu să-l www.haicunoi.com

182 odihnească, foarte bun, foarte bun! Părintele Munteanu îl întrece. Poate atunci eram și eu mai copil și-nțelegeam altfel viața religioasă față de ceea ce-i acum, poate acum o văd altfel, dar am avut, ne-a hărăzit Dumnezeu cu preoți foarte buni, a fost înainte părintele Hârțescu, de-aici, Dumnezeu să-l odihnească, care a construit această biserică, această biserică a luat foc, s-a reconstruit biserica din temelie cu oameni care acum nu mai sunt, Dumnezeu să-i odihnească, dar am rămas noi, copiii sau nepoții lor, să ducem tradiția mai departe. Deci de aia spuneam, sunt două paralele în comuna Săvinești, paralela sau partea economică, industrială și partea religioasă, creștinească. Dacă acea parte economică industrială s-a terminat, de pe timpul... nu mai e, partea religioasă a rămas, ba a înflorit, și-nflorește pe zi ce trece, dac-acum cinci ani erau să zicem 300 de oameni în Biserică sau 100 de oameni, acuma sunt cel puțin de 2-3 ori mai mult, deci oamenii vin că vă spuneam c-avem un preot cu har. Pentru noi, ne bucură că vin oameni străini și chiar le oferim locul în față, noi mai putem să stăm mai în spate, în curtea bisericii, avem difuzoare, slujba se-aude, și-apoi venim la slujbă, nu venim a fală să stăm în față, ci venim s-auzim cuvântul Domnului – prin ce-l auzim? Prin glasul părintelui. Eu așa am văzut că părintele este Trimisul lui Dumnezeu în parohia noastră, aici și noi ne bucurăm pentru acest lucru, de aia vă spuneam, oricum Săvineștiul a înflorit foarte mult, de ce să nu spunem? Nu se mai compară Săvineștiul de-acum câțiva ani că n-aveam șosele asfaltate, n-aveam canalizare, n-aveam apă, că erau ceva adică aveam apa, dar era prin țevi de 40-50 m lungime și prin activitatea și prin dăruirea actualului primar Horciu Daniel s-au realizat foarte multe lucruri bune în Săvinești, lumea apreciază, avem canalizare. Nu știu dacă mai sunt 1-2 străduțe neasfaltate, străduțe, nu străzi. Cred că peste tot există apă curentă, canalizare, comuna Săvinești este acum toată dotată cu video, cu sistem video.

Deci, ce să mai? E frumos, noi suntem mulțumiți, nu că sunt eu de aici și născut și crescut, dar ne bucurăm pentru lucrul ăsta și rugăm pe toți cei www.haicunoi.com

care vin în comuna Săvinești să nu ne ocolească, avem patru biserici în această comună, deci patru parohii, nu vi le spun eu care-i una mai frumoasă decât cealaltă, fiecare ține la parohia noastră și zice că e frumoasă, biserica arată ca o mireasă, e mireasa lui Dumnezeu, e corabia noastră, pe care noi păşim cu încredere.” „-Stăm de vorbă în acest moment cu preotul Mihai Meraru, parohia Dragomirești Neamț, sărut mâna, părinte.

-Doamne ajută! Bine ați venit în mijlocul nostru și acest an anul mântuirii 2018, Biserica Sf. Voievozi din parohia Săvinești își serbează ziua hramului, o zi deosebită pentru fiii parohiei întrucât sărbătoarea de astăzi este închinată în mod special Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și tuturor cetelor netrupești puteri, deci prin urmare, fiecare creștin ortodox își serbează ziua îngerului păzitor, și este o bucurie duhovnicească pentru toți creștinii ortodocși. Parohia Sf. Voievozi Săvinești are o tradiție de zeci de ani, la această sărbătoare credincioși de pretutindeni, din localitățile învecinate cât și din parohie chiar și din orașele Piatra Neamț și Bacău, vin în număr foarte mare, la această bucurie duhovnicească a hramului, și în această bucurie noi ne întoarcem acasă după Sfânta Liturghie, întrucât Liturghia continuă în această zi prin lucrarea noastră de fiecare zi. Este numită liturghia după liturghie, pentru că noi nu trebuie să uităm că până la următoarea sărbătoare sau Duminică, când se săvârșește Liturghia, noi trebuie să fim cu luareaminte la faptele cele bune, la milostenie, la rugăciune, și Sfinții Îngeri sunt păzitorii vieții noastre. Fiecare creștin are un înger păzitor de la Taina Sfântului Botez, care ne îndreaptă pașii către fapte bune, milostenie și rugăciune.

Sărbătoarea de astăzi este un început al Sărbătorilor de toamnă, spre iarnă, întrucât peste câteva zile vom intra și în Postul închinat Nașterii Domnului, pe data de 15 noiembrie, și acest post închinat Nașterii vine cu mari sărbători, care ne amintesc de marii Sfinți ai Bisericii noastre, începând cu sărbătoarea de astăzi, închinată Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, mâine 9 noiembrie sărbătorim pe Sfântul Hai cu noi - Retrospectiva 2018

183 Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni, un Sfânt grec dar mult iubit de ortodocșii români, de pretutindeni, și nu uităm pe data de de Duminică, sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Mina, cel care este ocrotitorul nostru, în nevoi și-n necazuri. Apoi așteptăm, la sfârșitul lunii, în noiembrie, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Mare Apostol Andrei, cel care este apărătorul țării noastre românești, este cel care a dus creștinismul pe meleagurile patriei noastre. Și astfel, luna noiembrie se încheie cu mari sfinți ocrotitori, dar intrăm în luna decembrie, unde la fel, ne așteaptă mari sfinți care ne vestesc nouă în curând, Venirea Domnului Iisus Hristos pe acest

pământ. Să nu uităm și de Sfântul Nicolae, pe data de 6 decembrie. Iată, cu ajutorul Sfinților, în primul rând al Sfinților Îngeri, al Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail, și toți Sfinții creștini care sunt împreună-rugători cu îngerii în cer, înaintea Tronului Preasfintei Treimi, ne ajută pe noi, creștinii, să mergem pe drumul Mântuirii.

Deci, Îl rugăm pe Hristos Domnul nostru, în această zi binecuvântată, de noiembrie, să dăruiască înger tare păzitor vieții noastre, și să primim un răspuns bun la Judecata lui Hristos.

Mulțumim și Doamne ajută!”

Brîndușa Dediu

Cursuri de limba engleză finanțate de Ambasada SUA la Săvinești Miercuri, 17 octombrie 2018 Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a dat startul unui proiect educațional deosebit, în parteneriat cu Ambasada SUA la Săvinești.

Este vorba despre proiectul „English Language Program for Youth”, care are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 40 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești.

Beneficiarii proiectului au vârste Hai cu noi - Retrospectiva 2018

cuprinse între 9 și 15 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile. „Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună”, a declarat pr.

Petru Munteanu, coordonatorul acestui proiect și președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.

Cursurile se vor desfășura pe grupe de vârstă, fiecare grupă participând la 4 ore de curs săptămânal, până la sfârșitul anului școlar în curs, în iunie 2019. Pe parcursul cursului se planifică și o vizită a domnului Ambasador al S.U.A. la Săvinești, precum și o deplasare a copiilor incluși în program la București, la sediul Ambasadei. „Copiii sunt încântați și deja întreabă dacă nu pot participa și în următorul an școlar”, a declarat Brîndușa Albert, profesorul de limba www.haicunoi.com

184 engleză care organizează cursurile propriuzise. În final, iată și motivațiile unor participanți la curs: „Am hotărât să particip la cursurile de engleză pentru a-mi dezvolta vocabularul în această limbă și pentru a petrece câteva ore în scop productiv. Întotdeauna mi-au plăcut tradițiile, cântelece englezești. Când eram mai mică, obișnuiam să privesc desene animate din America, cum ar fi Scooby Doo. Unul dintre cele

mai mari visuri ale mele în prezent este să călătoresc sau poate chiar să lucrez într-o țară din America.” Țăndărel Ioana Andreea „Am venit la aceste cursuri pentru că îmi place foarte mult limba engleză și aș vrea să știu să o vorbesc. Am 12 ani. Cred că m-ar ajuta mult!”

Habic Denisa B.A.

Fă-ți o bucurie… dăruind! „E de două ori mai mare binefacerea dacă ajunge repede la cel lipsit.” Publilius Syrus Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, Piatra-Neamț, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu, ajută anual sute de persoane defavorizate social. Fie că vorbim despre copiii care provin din familii vulnerabile social sau bătrâni neajutorați, ajutorul și respectul față de semenii noștri trebuie să primeze.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sociale tot mai mari ale semenilor noştri, pentru a îndeplini cât mai activ slujirea aproapelui, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială derulează mai multe www.haicunoi.com

activități social-filantropice. În această perioadă urmează a desfășura campaniile „Ucenicii lui Moș Nicolae” și, bineînțeles, „Fii Moș Crăcun pentru un copil”. Astfel, printre cei care doresc să susțină aceste acțiuni sociale se numără și părintele Sabin Foca, împreună cu familia sa, de la parohia „Sf. Irineu de Sirmium” – Bibbiena, Italia.

În acest sens, părintele Sabin Foca împreună cu soția, Bianca Foca, au donat mai multe bunuri, precum, îmbrăcăminte, articole pentru copii, fundației nemțene. De câțiva ani buni, familia părintelui Foca se îngrijește să ajute diferite organizații, după cum a menționat doamna preoteasă Bianca Foca, pentru a aduce un zâmbet în inima și pe chipul unor copii.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

185 „Misiunea fundației noastre este de a combate marginalizarea socială prin redarea demnităţii umane, ajutorarea şi încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate, prin solidaritate şi angajament social. Susţinem comunitățile locale, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii sociale şi culturale, prin apărarea drepturilor omului şi valorilor morale creştine. Reușim în acest demers al nostru pentru că întâlnim oameni, precum părintele Sabin Foca, căruia îi mulțumim pe această cale, care, chiar dacă sunt departe, sunt atât de aproape de noi”, a subliniat părintele director Petru Munteanu.

B.D.

„Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi”

„Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului și de judecata cea dreaptă și preaînfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osândă veșnică pe cei nemilostivi”, Părintele Ilie Cleopa. În prima Duminică a Postului Nașterii Domnului, numită și Duminica a 26-a după Rusalii sau Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, numeroşi credincioși au participat la Hai cu noi - Retrospectiva 2018

slujba Sfintei Liturghii oficiată la Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești de părintele paroh Petru Munteanu. Părintele Petru Munteanu l-a avut alături pe părintele diacon Daniel Sîrghie Dimitriu, de la Parohia „Înălțarea Domnului” din Pașcani.

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – o parabolă atemporală În această Duminică s-a dat citirii Pericopa Evanghelică de la Luca (cap. 12, vers.

16-21) – Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.

Fragmentul Evanghelic este plin de învățăminte și ne invită la meditație, având în centrul său bogatul căruia i-a rodit țarina. O parabolă atemporală, am putea spune. Ea surprinde sufletul omenesc, nu doar al ascultătorilor Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, ci și comportamentul universal al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina nu se referă la un om anume. Pentru că www.haicunoi.com

186 bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta.

Cuvântul părintelui diacon Daniel Sîrghie despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

În cadrul Sf. Liturghii părintele diacon Daniel Sîrghie a rostit cuvânt de învățătură prin care a explicat celor prezenți cine este „bogatul căruia i-a rodit țarina”. „Bogăția nu este de la sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun. Evanghelia ne arată că deodată, pe neașteptate, Dumnezeu a făcut bogatului o surpriză, o recoltă foarte mare de cereale. Ca să vadă cum o folosește, Dumnezeu l-a miluit din belșug pe bogat, fără ca acesta să fi avut vreun merit. I-a făcut un mare dar, așteptând ca și el, la rândul său, să facă daruri altora. Dar nu a fost așa. Recolta aceasta neașteptată, în loc să-l umanizeze pe bogat, îl dezumanizează. În loc să-l apropie de Dumnezeu și de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu și de semeni și-l însingurează.

De ce? Pentru că atitudinea lui spirituală față de un om și de un dar material neașteptat, care vine din mărinimia lui Dumnezeu, devine o atitudine pătimașă, care schimbă însuși modul de a raționa, îl înnebunește din cauza lăcomiei sufletului său, pentru bunurile materiale. În loc să www.haicunoi.com

mulțumească lui Dumnezeu și să-i ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul lacom uită de Dumnezeu și de semeni. El nici nu mulțumește lui Dumnezeu. Nici nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine. Se asigură material dar se însingurează spiritual. Nu se consultă cu nimeni, ci vorbește doar cu sine însuși.

Pentru că se gândește numai la sine însuși.” (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – sens) Centenarul Marii Uniri – Anul omagial al unității de credință și de neam La 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. După ce provinciile istorice Basarabia și Bucovina se uniseră cu Țara, la 1 decembrie, prin unirea Transilvaniei, se desăvârșește procesul larg, mult așteptat, făurirea României Mari. În prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Mesajul a fost dat citirii de către părintele paroh Petru Munteanu.

„În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Acest fapt constituie un prilej de cultivare a unității și demnității noastre Hai cu noi - Retrospectiva 2018

187 naționale… Și de recunoștință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget și simțire românească”.

Poporul român a purtat în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos „Creștinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român a purtat în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie.

Taina Crucii care se înalță în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre și program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc. Se arată, astfel, că numai prin credință și iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am realizat unitatea și demnitatea noastră ca stat național.”

Postul Nașterii Domnului Cu referire la Postul Nașterii Domnului, pastorala Sfântului Sinod subliniază: „Postul Nașterii Domnului este, în primul rând, o pregătire, o sfinţire a gândurilor, a simţirilor, a trupului şi a sufletului nostru prin pocăinţă, prin Spovedanie şi Împărtăşanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi şi a scrierilor sfinţilor şi printr-o atenţie spirituală deosebită ca să devenim «biserică sfinţită» în sufletele şi în trupurile noastre. În această perioadă a postului înţelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem şi milostenie. Să dăruim altora, ca semn al iubirii noastre frăţeşti, daruri spirituale şi daruri materiale, după putinţă.

Iar, dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur şi deznădăjduit, întristat sau îndoliat.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Această milostenie sau această dăruire către alţii este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl «pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire»”.

Când dăruiești cu bucurie și smerenie, ți se umple inima de prezența lui Dumnezeu „Prin urmare, postul se uneşte cu rugăciunea şi cu împărtăşirea euharistică mai deasă, pentru sfinţirea noastră. Dar şi cu milostenia, ca semn al prezenţei iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primeşti un dar material, ţi se umple mâna. Dar, când dăruieşti cu bucurie şi smerenie, ţi se umple inima de prezenţa lui Dumnezeu Cel milostiv în tine.

Să ne ajute Hristos-Domnul să înţelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de oprelişti sau de restricţii… Ci ca timp de sporire în evlavie şi dărnicie! Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt celor aflați în sfânt lăcașul de cult. A mulțumit, totodată, părintelui diacon Daniel Sîrghie pentru frumosul engolpion oferit parohiei săvineștene. „Duminica de astăzi, prima Duminică din Postul Nașterii Domnului a fost un prilej de îndoită bucurie. Pentru că, iată, a venit în mijlocul nostru părintele diacon, care ne-a adus în dar pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu un engolpion de la Ierusalim. Și noi, imediat după slujbă îl vom așeza aici, în brațele Maicii iubitoare, având această frumoasă legătură între Biserica de la Sfântul Mormânt și Biserica de la Săvinești.”

Brîndușa Dediu

www.haicunoi.com

188

„Ține minte: Împărăţia lui Dumnezeu este un dar! Nu un merit!”

„Lasă totul și vino după Mine!”

(Mântuitorul Iisus Hristos) – „Ține minte: Împărăția lui Dumnezeu este un dar! Nu un merit!” „Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pântece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesațiu, ci să-l hrănim cu măsură și cu înfrânare. Dumnezeu a pus iubire între soți spre facerea de copii, iar nu spre desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuința cum se cuvine. Ne-a dat sănătate și putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu și, în sfârșit, toate câte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru și spre slava lui Dumnezeu”, Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica Ortodoxă s-a aflat la data de 24 noiembrie 2018, în a XXX-a Duminică după Rusalii, numită și „a dregătorului bogat, ascultarea poruncilor”. În cadrul Sfintei Liturghie s-a citit pericopa din Evanghelia după Luca (capitolul 18, vers. 18-27), de către părintele paroh Petru Munteanu.

Un număr mare de credincioși la „Sf. Voievozi” din Săvinești Prezenți în număr mare la biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, credincioșii au www.haicunoi.com

ascultat tâlcuirea Evangheliei Duminicii a 30-a după Rusalii. Părintele paroh a accentuat faptul că mesajul transmis de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvântul Evangheliei, este atemporal, s-a așezat la sufletul dregătorului bogat din acele vremuri, dar este un motiv de adâncă meditație și pentru noi, cei din ziua de astăzi. „Suntem în Duminica a XXX-a după Rusalii. Suntem în perioada frumoasă a Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem într-un moment deosebit, pentru că această perioadă în care noi suntem, perioada Postului Nașterii, ne pregăteşte pentru sărbătoarea care încheie postul şi luminează Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este un dar pe care Dumnezeirea îl face nouă, oamenilor, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos”.

Postul Darurilor – Îl primim în dar pe Mântuitorul Iisus Hristos „Ei bine, Postul acesta este numit Postul Darurilor pentru că primim în dar pe Dăruitorul nostru, pe Dăruitorul vieții noastre. Această întrupare a Mântuitorului Iisus Hristos s-a făcut cu scopul ca să ridice umanitatea căzută şi pierdută, să o ridice la înţelesul duhovnicesc al menirii sau rostului vieţii noastre. A venit Fiul lui Hai cu noi - Retrospectiva 2018

189 Dumnezeu să ne spună care e rostul nostru, care e menirea noastră, să ne ridice pe noi din păcat şi din moarte. Să ne ridice din îndoială, din necredinţă, din adormire, din risipire. Să ne ridice înapoi la statura aceasta de fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

A venit Mântuitorul Lumii să ne colinde cu Colindul cel bun şi cald al iubirii. Mesajul iubirii Sale faţă de noi toţi, faţă de umanitatea întreagă.

A venit Mântuitorul să ne vindece de răni, să ne vindece de îndoială, să ne vindece de uitare şi de înstrăinare de Dumnezeu”. Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un dregător bogat „Iată una dintre Duminicile acestui Post al darurilor. Duminica de astăzi ne vorbeşte nouă despre o întâlnire, pe care o are Mântuitorul Iisus Hristos cu un dregător bogat. Este o întâlnire care schimbă vieţi şi destine. Pentru că mesajul Mântuitorului rămas în cuvântul Sfintei Evanghelii spus astăzi, devine un mesaj actual un cuvânt viu şi lucrător şi pentru noi, cei de acum, din Sfânta Biserică.

Ne spune Sfânta Evanghelie că la Mântuitorul vine un tânăr foarte bogat, un dregător. Se apropie de Mântuitorul şi-L întreabă: «Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc Împărăţia Cerurilor»? Întrebarea acestui tânăr ni-l prezintă ca fiind şi un tânăr înţelept. De regulă, tinerii au o manifestare mai accentuată a superficialităţii. Tinerii, în perioada lor, se concentrează mai mult pe aspectul fizic, mai mult pe preocupările cele materiale, mai puţin spre cele duhovniceşti.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Tânărul acesta era bogat şi înţelept, căutător de înţelepciunea adâncă a Împărăţiei lui Dumnezeu. De fapt, când omul caută Împărăţia lui Dumnezeu, devine fericit. Când omul se risipeşte căutând împărăţiile lumii stricăcioase şi vremelnice, devine continuu însetat şi flămând de ceva pe care el nu înţelege sau nu identifică, pentru că universul lui interior se prăbuşeşte. Şi căzând în acest dezechilibru, cu gândul şi privirea doar la ce este stricăcios, căutând să construiască din ce este praf şi cenuşă mai târziu, lumea aceasta stricăcioasă, el suferă şi flămânzeşte.” „Cum să fac? Care-i calea, care-i drumul, încotro să mă-ndrept?”

Evanghelistul Luca ni-l prezintă pe tânăr ca fiind un păzitor al poruncilor încă din tinerețile sale. Așadar, un om cu o viață religioasă activă, am putea spune, o persoană ce împlinea poruncile Legii în viața sa. Însă, vedem că Mântuitorul îi zice: „Încă una îți mai lipsește”. Care era așadar porunca care-i lipsea tânărului?

Meditând asupra fragmentului Evanghelic, părintele paroh și-a continuat omilia: „Tânărul acesta descoperise sensul sau rostul vieţii care este Calea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi vine la Mântuitorul şi-L întreabă: ce să fac, cum să procedez ca să iau drumul Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum să fac? Care-i calea, care-i drumul, încotro să mă-ndrept?

Este o întrebare adâncă, pentru că, de fapt, Calea este spre noi înşine, Împărăţia lui www.haicunoi.com

190 Dumnezeu este înăuntrul nostru. E mai uşor să rătăcim pe căile vieţii, să vedem drumuri, să căutăm în zone, destinaţii şi să ne zbatem să ajungem acolo. Este mai greu să te linişteşti şi să te adânceşti în drumul spre tine. În regăsirea ta şi-a sensului tău, a rostului tău, a păcii tale, a bucuriei, a liniştii, a căldurii pe care ţi-o dă întâlnirea cu Dumnezeu din drumul Împărăţiei interioare. În drumul spre tine!”

Importanța cunoașterii poruncilor „Mântuitorul îl întreabă dacă ştie poruncile. Pentru ca să ai drumul întâlnirii cu tine sau întoarcerii la tine, la Chipul lui Dumnezeu din tine, intri pe o disciplină interioară numită păzirea poruncilor. Şi spune tânărul: «Toate le-am păzit din tinereţile mele», ceea ce este un lucru minunat, pentru că Mântuitorul, privindu-l, descoperă că spune adevărul. Să luăm la întâmplare o poruncă, să zicem: «Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău». Mărturisirea strâmbă împotriva aproapelui cuprinde închipuirea omului, care socoate că şi celălalt face cum gândeşte el. Un mincinos va socoti tot timpul că toţi sunt mincinoşi. Un hoţ va socoti tot timpul că toţi sunt hoţi, un om cuprins de patima beţiei va crede că toată lumea bea.

Să nu mărturisesc strâmb înseamnă să ai grijă, să ai grijă ca închipuirea ta să nu depăşească realitatea. Câţi dintre noi n-am căzut în acest păcat sau în această ispită, să cunoaştem casa cuiva în care noi n-am păşit, să socotim viaţa cuiva pe care noi nu am întâlnit-o decât atât de sporadic. Cât de multe împletim şi cât de multe www.haicunoi.com

brodăm, câte poveşti se scurg în mintea noastră, care n-au nimic de-a face cu lumea reală?

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui! Ai grijă la Cuvântul tău! Ai grijă la apele tale interioare, la respectul faţă de Împărăţia lui Dumnezeu pe care tu o cultivi în tine, din grijă de a nu rosti mai mult decât este. Din grijă de a nu răni pe celălalt”. „Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit” „Ei bine, spune Sfânta Evanghelie că tânărul acesta era cu gândul la Împărăţia lui Dumnezeu pentru că o găsise într-un fel. O descoperise într-un fel. Este cuvântul marelui Blaise Pascal care spune: «Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit». Noi mergem la Sfânta Biserică şi stăm uneori în frig şi mergem pe drumul nostru pentru că deja simţim şi am simţit bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Un dor şi-o sete care nu ne lasă şi ne scoate din casă. Un drum care devine scurt, deşi e lung, un timp care se transformă în veşnicie, deşi este cuprins în ticăitul unui ceasornic.

Bucuria aceasta pe care noi o gustăm în Biserică este o bucurie pe care noi am avut-o în întâlnirea cu Dumnezeu şi pe care n-o putem exprima, după cum tânărul plin de această preocupare a Împărăţiei lui Dumnezeu, gustase puţin din ea”.

„Lasă totul și vino după Mine!” „Mântuitorul îl vede pe acest tânăr frumos la suflet, care avea grijă de Împărăţia lui interioară, avea grijă de Chipul lui Dumnezeu din el şi respectând acest chip al lui Dumnezeu, avea Hai cu noi - Retrospectiva 2018

191 grijă să nu tulbure apele cele adânci ale sufletului, fântânile cele limpezi şi curate în care ne odihnim când descoperim Darul Împărăţiei lui Dumnezeu din noi, lumina cea caldă şi blândă care ne înfăşoară şi ne luminează, deşi afară este frig şi-tuneric, lumina interioară a sufletului nostru, chipul lui Dumnezeu din noi. Îl vede Mântuitorul pe acest tânăr şi-i zice: Lasă totul şi vino după Mine!”.

Înaintând în înțelesul adânc al pericopei Evanghelice, părintele Munteanu a subliniat importanța pe care o acordăm lucrurilor de lângă noi, modul în care noi le privim, ca un scop al vieții sau un mijloc. „Cum vedem lucrurile de lângă noi?” – Scop sau mijloc? „Şi intrăm în partea a II-a a Sfintei Evanghelii, care ar dori să vorbească şi să ne vorbească nouă despre un lucru foarte important, numit «Cum vedem lucrurile de lângă noi?» Ele sunt scopul vieţii noastre sau sunt mijloace?

Diferenţa dintre scop şi mijloc. Cum vezi tu serviciul tău? Este un scop în sine sau un mijloc de a lucra Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum vezi tu tot ce te înconjoară, este un scop care nu te lasă să dormi, care te ambiţionează, care te pune într-o competiţie continuă sau un mijloc de mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu? Un mijloc de mărturisire a Împărăţiei lui Dumnezeu din noi!

Societatea de astăzi este în conflict pentru că oamenii nu ştiu care-i scopul şi care-i mijlocul.

Dacă mergem la Spitalul de Psihiatrie, găsim oameni care au eşuat cu corăbiile vieţii lor pentru că au transformat serviciul într-un scop şi-au Hai cu noi - Retrospectiva 2018

pierdut scaunul, nu mai sunt directori! Şi-au pierdut minţile. Şi-au pierdut o prietenie. Au socotit că scopul lor este să fie c-o persoană. Nu este persoana un mijloc de creştere în iubire, ci un scop. Şi-au pierdut minţile. Unii doresc să se sinucidă. Nu ştiu şi nu înţeleg diferenţa dintre scop şi mijloc!

Scopul nostru este dobândirea darurilor Duhului Sfânt (Sfântul Serafim de Sarov) „Care este scopul nostru? Scopul nostru, spune Sfântul Serafim de Sarov este dobândirea darurilor Duhului Sfânt. Tot ce avem noi sunt mijloace. Să nu faci niciodată confuzie între scop şi mijloc. Tu să fii în viaţă bun, tu să fii în viaţă mărturisitor al lui Hristos. Serviciul tău este un mijloc, nu-i un scop. Casa ta pe care tu crezi c-o deţii şi ai nişte hârtii, acolo şi nişte chei în buzunar, sunt mijloace. Scopul nostru este lumea aceasta interioară a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Scopul nostru este mult mai mare şi noi suntem cu mult mai mult decât ceea ce socotim că suntem în lumea aceasta materială, în lumea aceasta stricăcioasă şi vremelnică. Eşti cu mult mai mult decât funcţia ta, eşti cu mult mai mult decât ceea ce tu consideri că îţi aparţine în lumea aceasta stricăcioasă. Tu eşt întruparea Cuvântului şi a Chipului lui Dumnezeu, tu eşti o gustare a Împărăţiei! Să nu cazi în capcana scopurilor mărunte şi stricăcioase, să-ţi pierzi pacea şi iubirea lui Hristos şi liniştea şi bucuria Lui!” „Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu!”

Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale și nu voia să miluiască pe săraci. Mântuitorul îl chema la desăvârșire, prin renunțarea la averile pământești și agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci bogăția cea mai mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a creștinilor, este sfânta rugăciune făcută cu post și cu milostenie. www.haicunoi.com

192 „Tânărul era în această capcană şi-n această cuşcă pe care ţi-o faci, şi-o face omul singur, intră singur, de bună voie în cuşca scopurilor. Şi stă şi se zbate singur în această cuşcă, uitând că ele sunt mijloace şi că ele se pot deschide oricând. Se retrage tânărul. Mântuitorul îl chemase să-I fie Apostol. Și ca să fii Apostol, nu puteai să ai posesii, lăsa totul şi mergea după El, îi dăduse starea de Apostol al Împărăţiei. Şi tânărul se retrage, spune Sfânta Evanghelie şi Mântuitorul îl priveşte cu tristeţe şi zicând că iată, bogaţii vor intra greu în Împărăţia lui Dumnezeu, adică cei care văd scopuri din cele stricăcioase şi nu mijloace, cineva din mulţime zice: atunci, cine se mai poate mântui?”

Să descoperim înțelesul vieții noastre și înțelesul postului acesta „Şi descoperim înţelesul vieţii noastre şi înţelesul postului acesta care zice: «Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu!», arătând prin aceasta că Împărăţia lui Dumnezeu este un dar, ţine minte! Nu un merit!

Care dintre noi doreşte Împărăţia lui Dumnezeu?

O împărăţie a lui Dumnezeu care vine cu pace şi cu iubire, cu linişte, cu binecuvântare, cu iertare, cu Raiul în casa noastră!

Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu, care doreşte să trăiască ceasul de aur transformat într-o veşnicie în viaţa lui, dat în dar în Postul Darurilor nouă, tuturor.

Cine doreşte să-şi vindece lumile interioare, să-şi liniştească apele şi vânturile şi valurile şi furtunile lui şi să-L primească pe colindătorul Cerului, Care vine la căsuţa unde-i neaua până-n tindă, unde nu-i nicio rază, vine la cel stingher, vine la noi toţi, vine la cei care sunt părăsiţi şi singuri, bolnavi şi neputincioşi, uitaţi şi umiliţi, vine la noi toţi să ne dea ceasul de aur al Împărăţiei lui Dumnezeu, iubirea lui veşnică şi nestricăcioasă, mila şi iertarea lui, fără de preţ şi fără de seamăn. Ei bine, înţelegând această stare, înţelegem Sfânta Evanghelie de astăzi!”

Brîndușa Dediu

Excelența vieții culturale și sociale apreciată și premiată la Piatra Neamț

Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” au organizat, anul acesta, a doua Gală a Ambasadorilor Nemțeni, manifestare ce a avut loc joi, 22 noiembrie, la Cinema „Dacia” din Piatra Neamț, începând cu ora 18.00. www.haicunoi.com

În cadrul evenimentului au fost premiate și apreciate personalitățile nemțene, care s-au făcut remarcate în domeniile lor de activitate, aducând excelența în viața culturală și socială a județului Neamț.

Conform organizatorilor, proiectul și-a propus identificarea, promovarea și recunoașterea publică a personalităților județene, care pe parcursul perioadei cuprinse între iunie 2017 – mai 2018 și-au dovedit excelența în domenii ce vizează viața culturală și socială, având o contribuție substanțială la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public nemțean.

Ediţia a doua a cuprins 12 domenii de activitate – artă plastică, artă vizuală, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

193 literatură, educație, sănătate, tinere valori, voluntariat, antreprenoriat, asistență socială, sport, seniori remarcabili, mecenat.

Campania a fost lansată pe 11 octombrie, iar până pe 10 noiembrie publicul a avut ocazia să nominalizeze online candidații propuși pentru premiere în cadrul galei.

nemțene este combaterea marginalizării sociale prin redarea demnităţii umane, ajutorarea şi încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate, prin solidaritate şi angajament social. „În an centenar, am avut ocazia să ne arătăm recunoștința față de acei nemțeni care reprezintă pentru noi toți modele de inițiativă și curaj, care sunt și vor rămâne, poate pentru veșnicie, factori de coeziune pentru întreaga comunitate.

Nominalizările s-au făcut pentru 12 categorii: Artă vizuală, Artă plastică, Literatură, Educație, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Asistență socială, Sport, Seniori remarcabili, Antreprenoriat și Mecenat.

Ponderea votului online a fost de 50%, însă decizia finală a aparținut unui juriu specializat, format din personalităţi din fiecare domeniu de activitate.

La categoria Asistență Socială a fost nominalizat și părintele director Petru Munteanu, parohul Bisericii „Sf. Voievozi” din Săvinești și directorul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, care, așa cum a subliniat și doamna Monica Sofron, „părintele Munteanu vindecă suflete”, desfășoară de peste 15 ani activități socialfilantropice, menite să vină în spijinul persoanelor aflate în dificultate socială, situații care pot duce la marginalizare sau excluziune socială. Misiunea fundației

Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la organizarea acestui eveniment și celor care ne-ați fost alături și la această ediție! Le mulțumesc membrilor juriilor și tuturor celorlalți participanți! Dar mai ales, țin să-i felicit și pe această cale pe ambasadorii Teodor Petru Moldovan, artă vizuală, Ștefan Potop, artă plastică, Cornel Paiu, literatură, Mariana Cozma, educație, Ionuț Ursu, tinere valori, Victor Firăstrău, sănătate, Viorela Chiper, voluntariat, Lucia Mătasă, antreprenor, Carmen Suciu, asistență socială, Gheorghe Paisa, sport, Constantin Matasă, seniori remarcabili, SC RIFIL S.A., mecenat și Ion Strătilă, premiul Galei. Vă sunt recunoscător pentru reperele pe care le stabiliți în comunitate!”, a reliefat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Seara s-a încheiat cu un concert susținut de muzicieni din domeniul muzicii folk, reuniţi sub egida Cenaclului Flacăra.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Brîndușa Dediu www.haicunoi.com

194

Sfântul Andrei – Ocrotitorul românilor Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. Sărbătoarea Sfântului Andrei este însemnată cu cruce roşie în calendarul bisericesc din anul 1995, iar doi ani mai târziu Sfântul a fost proclamat „Ocrotitorul românilor”. „Am găsit pe Mesia” „Sfântul Apostol Andrei din ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul devine primul chemat la Apostolat de către Hristos Domnul. De aceea este și numit în cărțile noastre de cult și în calendar cel Întâi Chemat.

Aceasta arată că Sfântul Apostol Andrei era într-o căutare pentru că el a întrebat pe Iisus Rabi 'unde locuiești?' Și atunci Iisus i-a spus 'Vino și vezi'. Deci, este o căutare reciprocă.

Sfântul Andrei îl caută pe Mesia și Mesia îl caută pe Sf. Andrei în sensul chemării.

Când l-a adus pe fratele său Petru la Iisus a spus Am găsit pe Mesia – care se tâlcuiește Hristos sau Unsul despre care au proorocit profeții. Această chemare a Sfântului Apostol Andrei relatată în Evanghelia după Sf. Evanghelist Ioan, care, la rândul său, a fost ucenic al Sf. Ap. Andrei, este deosebit de importantă ca să înțelegem cum Hristos Domnul a chemat cu Chemare Sfântă la propovăduire pe ucenici.” Preafericitul www.haicunoi.com

Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Andrei – Ocrotitorul românilor În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare bisericească națională.

Sfânta Liturghie de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, județul Neamț a fost săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu, având alături numeroși credincioși din enorie, dar și din alte zone.

După citirea Pericopei Evanghelice, părintele paroh a rostit un cuvânt în care a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Apostol Andrei. S-a subliniat faptul că oraşul Galaţi este primul oraş din ţară care a primit ocrotirea spirituală a întâiul chemat la apostolie de către Mântuitorul Iisus Hristos, încă din 1992. „Sfântul Andrei este denumit de către noi și Apostolul românilor. Sărbătoarea Sfântului Andrei este atât de mare încât este declarată zi națională. Ea se leagă de ziua de 1 Decembrie, zi mare și sfântă pentru istoria poporului nostru, ziua care pecetluiește o identitate națională. (…)

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

195 Poporul nostru român a luat cu multă dragoste mesajul pe care Sfântul Apostol Andrei l-a mărturisit în părțile Dobrogei. Chiar orașul Galați se află sub ocrotirea Sfântului.

De aceea, poporul nostru încreștinează și botează mulți copii cu numele Sfântului Apostol Andrei. Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, care înseamnă „bărbătesc”. ”Andros” înseamnă ”om hotărât”, ”care știe ce vrea”, se arată în cuvântul rostit de părintele Petru Munteanu.

Viața Sfântului Andrei

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în Betsaida Galileea.

Localitatea este situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit Sfântei Scripturi, Sfântul Andrei era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, împreună cu tatăl lor. Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. În zilele noastre este cinstit îndeosebi de noi, românii, de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile Ortodoxe din Grecia, Rusia şi Ucraina. În tradiția occidentală este considerat patron și ocrotitor al Scoției. În această țară au ajuns părţi din sfintele sale moaște în secolul al VIII-lea. Sfântul Apostol Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere Hai cu noi - Retrospectiva 2018

bucuria curată și sfântă, exprimată de el prin cuvintele: „Am găsit pe Mesia!”

Astăzi, această veste bună pe care ne-a adus-o Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul românilor – ne îndeamnă pe toţi să zidim în inimile noastre piatra cea din capul unghiului, care este cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a dobândi mântuirea sufletelor noastre.

De Sfântul Andrei un vis a devenit realitate De sărbătoarea Sf. Andrei se adaugă în peisajul săvineștean o nouă troiță, un nou popas duhovnicesc. Familia Chetreanu, așezată prin părțile locului de opt ani, a avut un vis, în care li se spunea că trebuie să ridice o troiță închinată Sf. Andrei, „într-un loc anume”, după cum a povestit domnul Chetreanu. „Într-o noapte am visat o stea care mi-a apărut din cer, după care mi s-a arătat o troiță simplă, într-un loc anume și cu un sfânt anume. Dar cei din jurul meu îmi spuneau că e doar un vis, să nu-I dau mare importanță. A trecut ceva timp și, discutând cu părintele Munteanu, am hotărât să fac o troiță. Doream să fac întocmai ca în acel vis, să o ridicăm chiar la Piatra Șoimului (jud. Neamț), pe o anumită stradă, pe care nu există nicio troiță. Dar nu am reușit, nu am primit înțelegere și aprobare.

Dar, după ce am avut un accident de muncă, era să îmi pierd o mână, și mi-am revenit, mi-am spus că trebuie să fac această troiță. Am început să vorbesc în stânga, să vorbesc în dreapta, ca să fac troița respectivă, s-o cumpăr de pe internet. Era o troiță de lemn sculptată, nu era o troiță scumpă, de marmură sau altceva. Noi am făcut troița toată și-i făcută dintr-un singur lemn, deci nu din mai multe, îi croită dintr-o singură bucată www.haicunoi.com

196 de lemn.

Troița am terminat-o în vara anului trecut, dar nu aveam unde să o așezăm. Cu câteva zile înainte de Sf. Andrei am vorbit cu părintele Munteanu și am stabilit să o ridicăm în curtea Școlii Vechi din Săvinești; unde este acum Centrul de servicii sociale

„Samariteanul Milostiv”. În fiecare an, familia Chetreanu pregătește și o agapă frățească la care sunt invitați toți credincioșii sosiți la hramul troiței.

B.D.

La Târgul Solidarității Sociale – voluntariatul scrie o pagină de istorie

„Voluntariatul este cel mai bun exemplu de democraţie. Votăm la alegeri, dar când te oferi voluntar, votezi în fiecare zi pentru comunitatea în care vrei să trăieşti.”

Marjorie Moore Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci în întreaga lume.

La Piatra Neamț, în data de 5 decembrie 2018 se celebrează printr-o nouă ediție a Târgului Solidarității Sociale, acest simpozion ajungând la a IV-a ediție și fiind organizat de către Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț. „Mă bucur să ne revedem și anul acesta, cu o mare parte dintre dumneavoastră, la cea de-a IV-a ediție a Târgului Solidarității Sociale. Acest Târg a luat ființă din marea noastră dorință și nevoie de a-i cunoaște pe ceilalți, celelalte organizații, asociații, fundații, www.haicunoi.com

instituții publice care lucrează, ca și noi, în domeniul social, din nevoia noastră de a face schimb de experiență, de a cere un sfat și, până la urmă, de a nu ne simți singuri în fața provocărilor cu care ne confruntăm zi de zi”, a menționat doamna Brîndușa Albert, în deschiderea evenimentului. „Toghether to help” alături de ONGurile prezente Asociațiile și fundațiile cu activitate în domeniul social din județul Neamț au fost invitate să își prezinte oferta de servicii pe care le desfășoară, dar și problemele cu care se confruntă, să împărtășească din experiența acumulată de-a lungul timpului și să facă schimburi de experiență.

Cu această ocazie a fost lansată platforma online „Toghether to help” (www.tth.ro) un loc unde se pot găsi soluții și strânge fonduri pentru cazurile identificate de ONG-urile care activează în domeniul social și fiecare organizație doritoare își poate publica proiectele care necesită susținere financiară externă.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

197

Lista participanților Nr. crt.

Organizația/Instituția

Nume, prenume

1

Consiliul Județean Neamț – Administrator Public

Chiței Cătălin

2

ADL Progres – Dumbrava Roșie/Neamț

Traian Socea

3

Fundația Umanitară Pacea – Roman

Pr. Claudiu Hazaparu, Giorgiculesei Gabriela

4

CREED – Piatra Neamț

Corina Băhneanu, Simona Gherasim

5

Penitenciarul Bacău

Ștefan Geanina, Matasaru Mădălina, Hanga Marian

6

D.G.A.S.P.C. Neamț

Costan Narcisa, Rotaru laura, Bîrzu Brîndușa, Țărnă Ovidiu

7

A.C.S.E. Cristiana – Piatra Neamț

Darie Ana, Demetercă Cristina

8

Asociația Sens Civic – Piatra Neamț

Carabelea Andrei

9

Asociația „Născută Înger” – Piatra Neamț

Suciu Carmen

10

A.S.P.N.S. Luceafărul – Piatra Neamț

Daniela Coman

11

Centrul Maternal – Turturești

Tișe Mihaela

12

Crucea Roșie – Piatra Neamț

Pîclea Florin, Pîclea Valentin, Moise Ghe., Babulea Nicolae

13

Casa Corpului Didactic – Neamț

Moise Florentina

14

Instituția Prefectutului

Daniela Soroceanu, Andrei Mariceza

15

Forumul Democrat German – Piatra Neamț

Oboroceanu Elena

16

F.D.L. Speranța – Tg. Neamț

Cucu Elena

17

Asociația Era – Piatra Neamț

Bistriceanu Alina

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

198 Nr. crt.

Organizația/Instituția

Nume, prenume

18

Primaria Piatra Neamț

Dragoș Chitic

19

Asociația „Codrin” – Piatra Neamț

Dana Iliescu

20

I.S.J. Neamț

Neța Cornelia

21

Parohia Dragomirești – Neamț

Pr. Mihai Meraru

22

Asociația „Delfinul” – Roman

Ana Măzărianu

23

Republica Moldova

Petru Roșca, Vozian Constantin, Ion Vestea, Buzuc Alex, Arcadie Cărbune, Iosub Andrian

Voluntariatul scrie o pagină de istorie Voluntarii sunt prezenți în jurul nostru, răspunzând la apeluri în momente de nevoie, ajutând la salvarea vieților și sprijinindu-i pe cei care vor să-și trăiască viața cu demnitate. Riscându-și viața în fiecare zi pentru a se îngriji de persoanele afectate de conflicte, violență și crize umanitare, voluntarii dau dovadă de umanitate și determinare.

Așa îi putem descrie și pe cei o sută de voluntari moldoveni care au luptat pentru eliberarea satului și a platoului Copnca – Chițcani, purtând un drapel tricolor ascuns sub haine, pe care l-au arborat după ce au apărat zona de separatiștii de la Tiraspol. Astfel, la data de 5 decembrie, Ziua Internațională a Voluntariatului, anul 2018, la Piatra Neamț s-a scris o pagină de istorie.

Andrian Iosub, Cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare din Republica Moldova, a predat drapelul de luptă al voluntarilor Raionului Căușeni, din războiul de eliberare a regiunii Transnistria de sub ocupație rusă, pentru păstrare, Muzeului de Istorie și Arheologie din PiatraNeamț.

Acesta a venit însoțit de câțiva camarazi de arme, toți veterani din războiul purtat de moldoveni împotriva separatiștilor din Tiraspol, ajutați de forțele ruse, din anul 1992.

Ceremonia de înmânare a drapelului de luptă s-a desfășurat în fața unui public format din elevi de la Liceul cu Program Sportiv Piatra-Neamț, Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” și Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”, care au urmărit cu interes întreaga festivitate. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

199 În debutul manifestării, dr. Mihaela Cristina Verzea, director al Complexului Muzeal Județean Neamț, a vorbit despre însemnătatea războiului de la 1992 și a menționat că suntem în fața unui moment istoric. „Asistăm la scrierea unei pagini de istorie, în anul acesta pe care trebuie să îl simțim ca unul special pentru că am aniversat cei 100 de ani de la Marea Unire. Avem bucuria să primim vizita unei delegații din Basarabia, compusă din șase veterani ai războiului care s-a purtat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în anul 1992. Distinșii noștri oaspeți, alături de colegii lor voluntari, membri ai Corpurilor de Poliție, au ales își apere limba, neamul și țara”, a declarat cu emoție dr. Mihaela Cristina Verzea.

Din partea oaspeților a luat cuvântul Andrian Iosub, liderul grupului, care, pentru început, a mulțumit părintelui Petru Munteanu că a făcut posibil acest demers, după care a menționat: „Voi, cei care nu știți cât este de înjositor ca în țara ta să nu poți vorbi în limba în care te-ai născut, să fiți fericiți! Ne-au închis școlile și bisericile, luminița care ne ținea în demnitate.

Bolșevicii au fost cei mai crunți dușmani ai noștri. Războiul din 1992 a fost o trezire națională, împotriva sclavismului băgat de URSS în noi. Ne-am ridicat o mână de bărbați, am luat armele și ne-am apărat demnitatea. Să ne mândrim cu România noastră, să nu o huiduim. Să nu uitați că sunteți fericiți că puteți vorbi liber, lucru pe care alți români nu îl pot face, nu au acest drept.”

La acest moment istoric a fost prezentă și doamna Daniela Soroceanu, Prefectul Județului Neamț, care, vizibil emoționată, a declarat: „Asistăm la o lecție de românism – limba și istoria României reunite, și, nu în ultimul rând, la o lecție de patriotism. Mulțumim oaspeților noștri pentru acest efort, pentru crezul, pentru simbolurile pentru care au luptat. Vă felicit pentru demersul făcut, că ați ajuns aici cu un drapel al românilor.”

S-au cântat cântece patriotice și s-au rostit poezii, iar la final luptătorii au sărutat pentru ultima oară drapelul. Drapelul a fost expus într-o sală de expoziție permanentă, dedicată istoriei contemporane a României.

B.D.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

200

„Ucenicii lui Moș Nicolae” – daruri pentru copiii de la Mănăstirea Paltin „Ucenicii lui Moș Nicolae” – Daruri fără nuielușă Una din cele mai îndrăgite sărbători din timpul anului e cea închinată Sfântului Nicolae. În tradiţia populară, această zi marchează sfârşitul anului vechi. Oamenii se pregătesc pentru un nou început, în care să-şi pună în gând să devină mai buni şi mai înţelepţi. Tocmai pentru a marca acest nou început, se obişnuieşte să fie oferite şi daruri.

Dealtfel, e obiceiul cel mai cunoscut care se practică de Sfântul Nicolae. Nu e exclus ca printre daruri să se regăsească însă şi o nuieluşă.

Cele mai importante şi aşteptate sărbători tradiţionale româneşti sunt cele de iarnă, serbate din 6 decembrie până în 6 ianuarie printr-o serie de manifestări şi tradiţii. Datinile specifice acestei perioade diferă de la o zonă la alta a ţării, dar cu toate acestea, solidaritatea şi credinţa pentru cele sfinte sunt peste tot aceleaşi.

Sfântul Nicolae deschide șirul Sărbătorilor de iarnă Cel care vesteşte apropierea sărbătorilor de Crăciun este Sfântul Nicolae, serbat pe 6 decembrie. Cu toții îl așteptăm să ne aducă daruri. Astfel, și copiii de la Căminul de copii din incinta Mănăstirii Paltin – Petru Vodă, Jud. Neamț au primit daruri de la „Ucenicii lui Moș Nicolae” – din cadrul campaniei cu același nume. Acțiunea a fost derulată în data de 5 decembrie 2018 de către Parohia „Sf. Voievozi” Săvinești în parteneriat cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț.

Bunurile donate au constat în îmbrăcăminte și încălțăminte, jocuri și jucării, valoarea acestora fiind de 8000 lei.

Menționăm că maicile de la Mănăstirea Paltin se preocupă de 20 de copii proveniți din medii vulnerabile social, cărora le oferă găzduire, hrană, acces la educație morală civică creştină.

Maicile sprijină, de asemenea, familiile din care provin aceşti copii și alte persoane lipsite de posibilităţi materiale.

B.D.

Workshop pe tema Branding and Rebranding, organizat la Bacău În perioada 17-18 decembrie 2018, la Hotel Decebal din Bacău a avut loc workshop-ul intitulat Branding and Rebranding, sub îndrumarea părintelui Petru Munteanu, directorul Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț.

Workshop-ul a fost organizat de către Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

201 alături de „Jurnal Spiritual” FM. Pe lângă membrii şi colaboratorii radioului Jurnal Spiritual, la eveniment au fost invitaţi să vorbească diferiţi traineri din mass-media, comunicare şi PR, printre care: Mariana Pop de la Digi 24, Cristina Popescu, trainer marketing şi customer experience, Mihaela Sandu, specialist comunicare şi PR şi Toader Păun, specialist comunicare online şi radio, din cadrul Europa FM. Programul manifestării a fost unul variat. În cadrul workshop-ului s-a pus accent pe ceea ce ţine de marketing, branding, mass-media şi radio. Astfel, au fost dezbătute pe larg, teme precum, „De ce este fascinantă massmedia?”, „Marketing şi etape în activitatea de marketing”, „Construcţia şi consolidarea unui brand”, „Cum şi când comunicăm cu mass-media”, „Construcţia unui Portal de ştiri”, „Cum creştem audienţa unui post de radio” precum şi teme ce ţin de radioul local şi cel de nişă. În deschiderea evenimentului, părintele Petru Munteanu, directorul Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială, a menţionat că: „Mulţi trimit ideea de Jurnal Spiritual la spiritualitate dar, în Dex, există o diferenţă între spiritual şi spiritualitate. Eu am luat acest concept de la marele Brâncuşi, care a recomandat celor care îl ascultau să îşi ţină fiecare un jurnal spiritual.

Acest spiritual înseamnă şi un om care are în el energie, viaţă, dorinţă de a comunica şi de a împărtăşi cunoştinţe.

Radio Jurnal Spiritual s-a înființat din dorința de a reda valoare esteticii și eticii. Radioul înseamnă, pe lângă muzică şi ştiri, oameni care te ascultă. Lumea se schimbă şi evoluează, oamenii și întâmplările care trec prin viața noastră își lasă amprenta și nici nu ne dăm seama, doar realizăm la un moment dat că ne-am schimbat modul de gândire și reacționăm diferit în fața unor situații mai mult sau mai puțin plăcute. Publicul unui post de radio este constant în cea mare majoritate a lui şi mereu există noi veniţi sau persoane care renunţă să asculte un anumit tip de radio. Un radio de succes formează trenduri, schimbă mentalităţi şi setează un ritm de viaţă. Echipa redacțională, formată din tineri etunziaști, a acceptat provocarea de a promova valorile culturale, spirituale, educaționale alături de invitați de seamă în cadrul emisiunilor.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

202 Deşi, preot fiind, sunt interesat de spiritualitate, dar caut să mă adresez pe Jurnal Spiritual şi celor care nu sunt preocupaţi de acest concept. De aceea, este important să definim acest termen, care devine unul de nişă.

Obiectivul Radio Jurnal Spiritual este acela de a dezvolta o comunitate activă, de aceea vă invităm să pășiți pe «corabia» noastră, să ne fiți alături și să ne bucurăm de clipe radiofonice minunate”, a precizat părintele Petru Munteanu. În prima parte a manifestării, toţi trainerii invitaţi şi-au făcut o mică prezentare, unde şi-au expus pe scurt, activităţile pe care ei le desfăşoară.

Astfel, în cadrul workshop-ului s-au discutat pe larg diverse probleme întâmpinate în desfăşurarea activităţilor pentru o bună soluţionare a lor. În continuare, trainerul Toader Păun a punctat pe scurt care sunt motivele pentru care oamenii ascultă radio. „Radioul este prieten în primul rând. El a devenit matematică la fel cum a devenit şi televiziunea dacă vrei să ajungi la oameni. Există anumite studii care schimbă percepţia oamenilor despre radio.

Potrivit unui studiu, 41% dintre oameni ascultă radioul iar 41% din ei participă la concursuri”, a mai precizat acesta.

La finalul workshop-ului cei prezenţi au primit diplome de participare şi câteva premii din partea Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială.

Fundaţia a fost înfiinţată în anul 1995 şi de ani buni organizează diverse activităţi culturaleducative, promovând și sprijind cultura și educația, precum şi proiecte social-filantropice, care să vin în sprijinul persoanelor vulnerabile din punct de vedere social.

Elena-Manuela Ursache

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

203

Săvinești, Neamț – Ce loc primitor! Ce oameni frumoși!

Săvinești. O ușă deschisă prieteniei. Întâlnire de suflet la Săvinești – județul Neamț.

Departe de casă, aproape de oameni frumoși.

La Sfinții Voievozi din Săvinești – Intersecția dintre cer și pământ Începutul acestei săptămâni m-a prins la Bacău, la Hotel Decebal, unde a avut loc workshop-ul Jurnal Spiritual – Branding/ Rebranding. Pentru că în cadrul celor două zile de discuții s-au atins subiecte interesante, voi relata conținutul lor în articole separate. În prezenta postare voi povesti ce am făcut în a treia zi pe plaiuri moldovenești, zi în care am mers cu familia la Săvinești.

Săvinești Neamț Când o vorbă sau o persoană este pe placul unui englez, acesta spune „You have made my day”.

Cam așa au fost cele câteva ore petrecute în preajma colegilor mei din Săvinești și a părintelui Petru Munteanu. Chiar dacă îi cunoscusem față-n față încă de la Bacău, decizia de a merge și în locul unde lucrurile chiar se întâmplă și oamenilor chiar le pasă a fost una mai mult decât inspirată.

Așadar, am ajuns la Săvinești, și, cum nu știam locația exactă a Parohiei „Sfinții Voievozi”, am întrebat localnicii. Noi întrebam de „Sfinții Voievozi”, ei ne întrebau pe noi „La părintele Munteanu, nu-i așa?”. Și ne-am convins foarte repede de ce este atât de iubit părintele în localitate. Am intrat în biserica primitoare și caldă, frumos și măiestrit pictată, plină de armonie și pace. Am așteptat preț de o scurtă promisiune în fața lui Dumnezeu. Apoi, părintele Petru Munteanu a venit în întâmpinarea noastră, ne-a urat „bun venit” și ne-a spus că suntem așteptați la masă la Centrul social-educativ, loc în care primesc o masă caldă zilnic peste 150 de copii din medii defavorizate.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

204 O scurtă vizită la redacția radio – Jurnal Spiritual FM Doamna Mihaela Sava ne-a fost ghid până la clădirea de unde emit colegii de la Jurnal Spiritual FM și Radio Ciufulici. Acolo i-am văzut în plină acțiune pe colegii cărora le spusesem „la revedere” cu o zi în urmă. Dan Apetrei și Ciprian Solomon de la „Matinal” înregistrau, Iulian Țocu era prins cu diverse probleme interne, Cristian Hurgheș era la computer, Liliana Mihăilă la fel de antrenată în diverse activități. Cu toate acestea, am zăbovit puțin la vorbă, am studiat mixerele și aparatura din spațiul „On air”, mi-am rotit privirea prin încăpere, cât să văd cărțile din bibliotecă, un frumos glob pământesc și alte obiecte care completează perfect decorul adecvat unei redacții radio.

Un prânz al prieteniei Avându-l pe Cristian drept ghid, am pornit către Centrul social, un loc plăcut și ospitalier. Am servit aici bucate delicioase, în compania Brîndușei Dediu, coordonator media, pe care doream foarte mult să o întâlnesc. Am povestit, am făcut cunoștință cu alți colegi de la Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, ne-am vorbit ca niște vechi prieteni, deși ne știam doar din scurte convorbiri telefonice sau virtuale.

O vizită care ne-a încălzit sufletul. Am terminat masa și tocmai atunci a sosit și părintele Munteanu, zâmbitor și bine dispus, radiind pace. Era încărcat cu băuturi răcoritoare care trebuiau puse în pungi de cadouri pentru elevii de la cursul de engleză al uneia dintre cele 4 școli săvineștene. Am fost invitați și noi la această acțiune. Detaliile le voi relata într-un articol viitor.

La final, ne-am luat la revedere, ușor grăbiți. Aveam aproape 360 de km de parcurs pe o vreme nu tocmai prietenoasă.

Atât de repede am plecat, că am uitat să facem câteva fotografii la Centrul social-educativ. Vom recupera la următoarea întâlnire. Mulțumim pentru primirea călduroasă! Pe curând, oameni frumoși!

Mihaela Mușetescu

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

205

Moș Crăciun a ajuns la copiii din Săvinești Moș Crăciun și ajutoarele sale au ajuns la copiii din Săvinești. Pașii Moșului s-au oprit la elevii cursului de limba engleză.

Bunătăți ca la bunica pentru coșul de Crăciun.

Un Moș Crăciun generos și dedicat faptelor bune Scurta noastră ședere în Săvinești, Neamț a fost bogată în evenimente.

După ce am luat masa împreună cu colegii noștri, a ajuns la Centrul socialeducativ părintele Petru Munteanu. Era încărcat de dulciuri pentru completarea pachetelor de Crăciun pentru cei mici. Ne-a invitat să participăm la acțiune și, deși ne aștepta un drum lung, am făcut-o bucuroși.

Urma să le dăruim cursanților din cadrul proiectului educațional „English Language Program For Youth”, organizat în parteneriat cu Ambasada SUA, daruri de la generosul Moș Crăciun. Cu pungile pline de bomboane, ciocolată, napolitane, bastonașe de acadea, băuturi răcoritoare, pe care le-a lăsat Moșul la Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, am pornit către școala care găzduiește cursurile de limba engleză.

Moș Crăciun și-a descărcat sacul la copiii din Săvinești, Neamț Numai că părintele Munteanu, spre amuzamentul nostru, a încurcat școlile (sunt patru în Săvinești). Iar, când a deschis ușa unei clase unde credea că-s prichindeii căutați, am văzut veselia și uralele de bucurie sinceră, pe care, în ziua de astăzi, numai la copii le mai vezi. Au fost puțin dezamăgiți, dar s-au liniștit repede când părintele le-a spus că va reveni și la ei. Din reacția lor, mi-am dat seama cât de mult este iubit părintele Petru Munteanu și cât de multe face pentru oamenii din Săvinești și din localitățile din jur.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

206 Citiți și Săvinești, Neamț – Ce loc primitor! Ce oameni frumoși!

Vizibil bine-dispuși am pus din nou cadourile în mașină și, de data aceasta, am ajuns cu ele unde trebuia. Pe eleviicursanți i-am găsit cântând colinde în limba engleză. A fost un moment plăcut, în care ne-am implicat și noi, în măsura în care ne-am adus aminte versurile…

Părintele Munteanu a purtat o conversație cu elevii, din care am dedus că nu este străin de activitățile lor, dimpotrivă îi sunt foarte familiare.

Să ne revedem cu bine! Sărbători fericite!

Vizita la Săvinești s-a terminat (prea repede, parcă) cu îmbrățișări, binecuvântări și rămas bun. Și, mai ales, cu invitația de a reveni pentru o vizită la Mănăstirile din Moldova. Fiica mea a fost invitată să participe, în vară, la tabăra „Aripi de înger”, organizată în fiecare an, în mai multe serii, de către Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”, filiala Săvinești.

Fiindcă tot eram acolo, nu am ratat ocazia de a umple coșul de Crăciun cu delicioasele siropuri și dulcețuri pregătite de doamnele de la Centrul social. Aceste produse tradiționale pot fi găsite pe site-ul Rețete de la Bunica.

Mihaela Mușetescu

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

207

„Moș Crăciun” bate la ușă Sărbătoarea Nașterii Domnului ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii copilăriei, de emoția împodobirii bradului, de momentele când ne piteam pe după ușă pentru a-l vedea pe Moș Crăciun, măcar pentru o clipă.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă. Sigur ne gândim cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii.

Sărbătorile de iarnă sunt întotdeauna, pentru fiecare dintre noi, un prilej de fericire și de împăcare sufletească. De Crăciun, familiile se reunesc și petrec momente de neuitat, având sufletele încărcate de minunea Nașterii Domnului.

Crăciunul este un prilej de a ne bucura împreună, de a-i ajuta pe cei nevoiași, și de a transmite gânduri bune tuturor oamenilor care ne-au fost alături de-a lungul anului.

Din păcate, nu toți copiii și familiile acestora se pot bucura de minunile Crăciunului. Acest aspect ne-a motivat ca, în cadrul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, să organizăm și în acest an Campania Umanitară „Fii Moș Crăciun pentru un copil”, pentru a ajuta copiii și familiile vulnerbile social din zona Moldovei, familii muncitoare, dar care nu reușesc să ofere copiilor un Crăciun așa cum aceștia merită. „Fii Moș Crăciun pentru un copil” În acest sens, miercuri, 20.12.2018, mai multe jocuri și jucării, îmbrăcăminte și dulciuri au ajuns la Bacău. Campania își propune în fiecare an să dăruiască zâmbete, iar anul acesta bucuria se va afla și pe chipul persoanelor aflate în grija Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor și să le transformăm Crăciunul într-o adevărată sărbătoare de suflet. „În această perioadă, cu sprijinul colegilor din cadrul Penitenciarului Bacău, am purces a colinda, la cei ce au nevoi, griji, dorințe neîndeplinite. Nu știu dacă o să putem suplini pe Moșu, bunătatea și generozitatea acestuia, dar ne străduim și încercăm să-l suplinim într-un fel. Sunt vicepreședintele unei federații sindicale reprezentative la nivel național, al sistemului penitenciar din România, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, la care este afiliat și Sindicatul Liber al Funcționarilor cu Statut Special din Penitenciarul Bacău. Acest lucru mă obligă să generez și să creez momente și evenimente pentru astfel de perioade speciale din viața Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

208 angajaților și ale familiilor acestora.”, a menționat Subcomisar Viorel Voicu, Vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Crăciunul copilăriei „Crăciunul! Ce înseamnă pentru mine Crăciunul? Dacă privesc în copilărie, Crăciunul înseamnă tata, cântând colinde împreună cu surorile mele la brad și miros de portocale. Căldură în casă, zăpadă, colinde și multă veselie. Dacă vin mai aproape de ziua de astăzi, văd Crăciunul prin ochii fiilor mei. Crăciunul este pentru mine mai mult o sărbătoare a spiritului și încerc să o sărbătoresc ca atare: lângă cei dragi, oricare ar fi ei, cu multă cumpătare și dragoste în suflet.

Este o sărbătoare a fericirii, a curățeniei sufletești, a credinței și purității. Este o sărbătoare a iertării și a mulțumirii. Este un moment în care toate cele rele trebuie lăsate deoparte și inima trebuie încărcată cu speranță. Și asta vă doresc și dumneavoastră! Multă fericire în suflet, armonie și dragoste, apoi restul celor materiale vor veni de la sine. Crăciun Fericit!!!”, a conchis Subcomisar Viorel Voicu.

B.D.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

209

Moș Crăciun nu i-a uitat nici pe participanții cursurilor de limba engleză din cadrul proiectului „English Language Program for Youth” „Crăciunul, copilul meu, este dragostea în acţiune. De fiecare dată când iubim, de fiecare dată când dăruim, este Crăciun.” (Dale Evans Rogers) Crăciunul e pentru copii cea mai așteptată sărbătoare. Și pe măsură ce creștem, îi descoperim sfințenia și veșnicia. Colindele, bradul cu steaua în vârf, steaua care nu se stinge niciodată, vestind marea bucurie şi taina îmbelșugată: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Vestirea Nașterii Domnului este răspândită și de campaniile socialfilantropice derulate de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț. În acest sens, miercuri, 19 decembrie 2018, ajutoarele lui Moș Crăciun au ajuns și în sala de curs din cadrul Școlii I. Gervescu Săvinești la beneficiarii proiectului „English Language Program for Youth”, finanțat de Ambasada S.U.A. în parteneriat cu Fundația Împreună Pentru Solidaritate Socială.

Directorul Fundației, părintele Petru Munteanu, împreună cu alți membri și colaboratori, a oferit cadouri participanților la proiect, iar aceștia, la rândul lor și-au încântat musafirii cu colinde în limba engleză.

Proiectul, care se află deja în a treia lună de derulare, are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 40 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale Comuna Săvinești.

Beneficiarii proiectului au vârste cuprinse între 9 și 15 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile.

Brîndușa Albert

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

210

25 Decembrie – Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos 25 Decembrie – Nașterea Domnului sau Crăciunul. Răspunsul este Hristos – „Eu sunt Lumina Lumii”. Hristos este totul – Calea, Adevărul, Viața. „Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul are mai multe semnificații duhovnicești profunde. În primul rând, ea ne arată iubirea nesfârșită, smerită și milostivă a lui Dumnezeu față de lume, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi. ‘Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.’ În al doilea rând, această sărbătoare este o sărbătoare a păcii, a bucuriei și a bunei înțelegeri între oameni. Așa au cântat îngerii la Betleem: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Cu prilejul acestei sărbători, noi arătăm bucuria și recunoștința noastră prin multe daruri. De aceea, sărbătoarea Nașterii Domnului sau sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea darurilor. La darul lui Dumnezeu pentru noi arătat în Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care a venit să se nască, să crească și să ne mântuiască, noi răspundem cu daruri față de cei dragi… Dar și cu daruri față de cei săraci, singuri, bolnavi, deznădăjduiți sau îndoliați. Aceste daruri aduc bucurie acolo unde este întristare, speranță unde este deznădejde și comuniune acolo unde este însingurare.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Crăciunul În ziua de 25 decembrie am sărbătorit Crăciunul.

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a adunat în Biserica ”Sfinții Voievozi”, Săvinești, numeroși credincioși. Ca întotdeauna, au fost dornici să participe la Sfânta Liturghie și să împărtășească împreună bucuria Nașterii Domnului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu. L-a avut alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța din cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

211 Nașterea lui Hristos – Sensul vieții noastre După citirea pericopei Evanghelice, părintele Petru Munteanu a dat citirii Scrisoarea pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mai jos vă redăm și dumneavoastră un fragment. „Cu multă bucurie duhovnicească și cu nădejde în mila și ajutorul lui Dumnezeu, mă adresez vouă în această sfântă zi de sărbătoare.

Este praznicul cel mare al Nașterii lui Hristos. Cu frică și cu cutremur, cu credință și cu dragoste, ne așezăm în fața tainei celei adânci și înălțătoare a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Suntem ajutați în demersul nostru de cuvintele Dumnezeieștii Scripturi, ale Sfinților Părinți și de cântările Bisericii înălțate către Cer și către inima noastră în aceste zile.

Atmosferă de sărbătoare și colinde – O sete de iubire și de iertare Colindele și atmosfera de sărbătoare creează starea lăuntrică adecvată apropierii de Dumnezeu. Suntem în aceste zile de sărbătoare mai deschiși spre cugetare asupra sensului vieții noastre și al celor apropiați nouă. Cugetăm asupra rostului Bisericii și al lumii. Constatăm în noi și în viața semenilor noștri o sete de iubire și iertare, o foame mare după adevăr și dreptate. În unii oameni, această stare de sete și de foame este trăită adânc și dureros. Alții o conștientizează mai puțin. Toți însă caută răspuns, chiar dacă în forme și cu intensități diferite.

Răspunsul este Hristos – „Eu sunt Lumina Lumii” În fața oamenilor însetați și înfometați după o viață adevărată, vine Hristos și glăsuiește: «Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată”. Pe oamenii împovărați de îngrijorări, de lipsuri și osteniți de greutatea vieții, Hristos îi cheamă la Sine: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre».

Pentru cei care se află în stare de confuzie și haos, în rătăcire și nedumeriri de tot felul, Hristos are cuvânt lămuritor: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața». «Eu sunt Lumina lumii», spune Hristos celor cuprinși de diferitele forme ale întunericului: necredința, păcatele grele, îndreptățirea de sine, pretenția de superioritate etc. Puterea izbăvitoare și eliberatoare a lui Hristos dezleagă și lanțurile robiei și dependențelor de tot felul: «Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”» Iar, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr”.

Hristos este totul – „Calea, Adevărul, Viața” În ceea ce privește sfaturile adresate credincioșilor, părintele Teofan afirmă că: „Pentru orice om, în orice împrejurare, întotdeauna și în tot locul, Hristos este totul. El este măsura tuturor lucrurilor, temeiul neclătinat a tot ce există, criteriul desăvârșit în toate. De ce aceasta?

Pentru că Hristos este nu numai Fiul Fecioarei Maria, născut, ca om, în Betleem, ci este și Fiul lui Dumnezeu, «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat»”. Părintele Teofan îndemnă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

212 totodată la mărturisirea lui Hristos, cel trimis în Lume din iubire, compasiune și iertare pentru oameni.

La sfârșitul slujbei, corul bisericii „Sfinții Voievozi”, format din câțiva enoriași ai parohiei, au adus și ei laudă Nașterii Domnului, intonând colinde ce au mângâiat sufletul celor prezenți. „Fii Moș Crăciun pentru un copil” Crăciunul a fost ziua în care s-a încheiat și campania „Fii Moș Crăciun pentru un copil”.

Proiectul a fost inițiat de parohia „Sfinții Voievozi” Săvinești, în parteneriat cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț. În urma acestei campanii s-au strâns foarte multe cadouri. De aceste daruri s-au bucurat 120 de copii, precum și enoriașii aflați în biserică, participanți la Sfânta Liturghie. Copiii au primit hăinuțe, rechizite școlare, jocuri, jucării și dulciuri.

Celor mari le-au fost dăruite fructe și dulciuri, fiind oferite 600 de astfel de pachete.

Crăciunul – Prilej de ospitalitate În finalul slujbei, părintele paroh Petru Munteanu, a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Domnului și despre comunitatea săvineșteană ca o mare familie creștină și a îndemnat la ospitalitate, ca punte de legătură între enoriași și oaspeți, dar și ca ocazie de a ne bucura de prezența celor de lângă noi.

Slujba oficiată la sărbătoarea Nașterii Domnului a adus lumină pe chipurile celor prezenți care au plecat spre casele lor cu gândul la chemarea Mântuitorului nostru. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre”. ”Hristos se naște măriți-L! Hristos din ceruri întâmpinați-L! Hristos pe pământ înălțați-vă!” (Cântarea 1, Canonul întâi al Nașterii) Sărbători fericite!

B. D.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

213

Festin sufletesc de Sfântul Ștefan Sfântul Ștefan – Festin sufletesc la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan era un tânăr plin de Duhul Sfânt care făcea minuni și propovăduia cu îndrăzneală credința în Iisus Hristos, dovedindu-o din Sfintele Scripturi. Este o icoană vie, luminoasă, a martiriului. Așa după cum Hristos Domnul S-a rugat pe Cruce zicând ‘Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac’, referindu-se la cei care Îl răstigneau, tot așa și Sfântul Arhidiacon Ștefan se roagă pentru cei care îl ucid zicând ‘Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe. În cea de a treia zi după Naşterea Domnului, 27 decembrie, este prăznuit Sfântul Ștefan. Se numără printre primii creştini convertiţi dintre evreii greci. Este primul dintre cei şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli şi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Făcea mari minuni și semne în popor, pe bolnavi îi vindeca și pe cei credincioși îi întărea. Pe cei necredincioși îi mustra prin cuvintele sale pline de înțelepciune.

Slujba dedicată Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan, oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, a adunat şi în acest an numeroși enoriași în Biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, a solidarității. Ea reprezintă mesajul dragostei, al iubirii, al compasiunii față de semenii noștri, așa cum ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos.

Cu prilejul Naşterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, dar şi a prăznuirii Sfântului Arhidiacon Ştefan, Parohia „Sfinţii Voievozi” din Săvinești, în parteneriat cu Fundaţia Împreună pentru Solidaritate din Piatra neamț, a derulat şi anul acesta acţiunea social-filantropică intitulată „Rugă pentru părinţi”.

Astfel, la data de 27 decembrie 2018 mai multe persoane cu suflet nobil s-au alăturat părintelui paroh Petru Munteanu și au mers în vizită la persoanele asistate din cadrul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov, acțiune devenită tradiție sub titulatura „Rugă pentru părinți”.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

214 Bunici pentru o zi Ca în fiecare an, „bunicii pentru o zi” și-au primit colindătorii cu ochii în lacrimi, lacrimi care exprimau atât tristețea, precum și bucuria din sufletele lor încercate. Fiecare salon a fost vizitat, colindat, prilej cu care au fost împărțite daruri pentru fiecare. „Vă mulțumim că v-ați gândit din nou la noi. Ca în fiecare an de Sf. Ștefan veniți în mijlocul nostru și ne faceți o deosebită bucurie. Bătrânii se bucură foarte tare de orice prezență, dar mai ales acum așteaptă nerăbdători colindătorii. În toate aceste zile de Sărbătoare a Nașterii Domnului le-am pregătit bătrânilor mese festive. Am primit împreună grupuri de copii care au venit cu colinda, de la diverse școli din zonă, cu care avem parteneriate încheiate. Am încercat să le creăm o atmosferă de sărbătoare, ca acasă.” a menționat doamna Anghel Maricica, directorul Centrului pentru persoane vârstnice Roznov.

Momente emoționante Momente emoționate au trăit și participanții la această frumoasă acțiune, sentimente pe care au dorit să ni le împărtășească: „Mă bucur că v-am cunoscut și că Bunul Dumnezeu mi -a dăruit așa oameni frumoși în viața mea. Mi-am dorit foarte mult să ajung să vizitez Centrul de bătrâni de la Roznov… Și cum se spune: ,,Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple” uite că s-a întâmplat.

Am trăit un amestec de sentimente puternice: compasiune, dragoste, milă, revoltă. Experiența asta nouă, din viața mea, a avut un impact emoțional puternic. Mi-am amintit pentru o clipă de mama, care nu mai e printre noi… Am avut impresia că pentru o clipă bătrânii au uitat de tristețe, de durere, de suferință, s-au bucurat de venirea noastră, iar unii dintre ei aveau ochii în lacrimi, când colindam. Deși nu știam toate versurile la colind m-am străduit să țin ritmul și să îl ajut pe părintele. Inima îmi era cât un purice… Mi-aș fi dorit să stau mai mult de vorbă cu ei și să le aud povestea lor de viață.

Mulțumesc Părintelui Munteanu că ne-a invitat la așa o acțiune frumoasă, într-o zi de Sărbătoare Sfântă. Îl felicit pentru tot ceea ce face, împreună cu toți colaboratorii Sfinției sale. Felicit întreaga echipă care lucrează acolo, în mod deosebit pe doamna Director, care are o misiune nobilă și o cruce grea de dus.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a opinat Liliana, una dintre persoanele participante la acest festin sufletesc.

Să fim mulțumitori – Când omul simte iubirea lui Dumnezeu devine fericit Tot în această zi de Sărbătoare, troița din incinta curții Centrului pentru persoane vârstnice Roznov, poartă hramul Sf. Ștefan. Astfel, a fost oficiată Slujba de Agheasmă mică, de www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

216 către Părintele Munteanu, după care apa sfințită a ajuns în fiecare salon din centru. „A fost posibilă această întâlnire a noastră pentru că am simțit cu toții iubirea lui Dumnezeu. Când omul simte iubirea lui Dumnezeu devine fericit și, în fericirea lui, fericește și pe alții. Când omul simte mângâierea lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, iertarea Lui, ajutorul Lui mărturisește acestea și celorlalți. Și iată, ne vedem împreună pentru că, cu toții suntem recunoscători că Dumnezeu ne-a binecuvântat și ne-a dat zile, sănătate, daruri multe pe care, uneori, noi nu le mai vedem. Românul zice așa «Nemulțumitului i se ia darul înapoi”, deci noi să fim mulțumitori», a evidențiat părintele Munteanu în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la săvârșirea Slujbei de Aghiazmă mică.

Dragostea pentru Hristos a Sfântului Ștefan – În iubirea de Dumnezeu ne schimbăm mintea Părintele Munteanu a evidențiat, în omilia sa, dragostea pentru Hristos a Sf. Ștefan.

Acesta a fost unul dintre cei șapte diaconi — din rândul evreilor eleniști — aleși de Apostolii din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca Apostolii să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. „Astăzi îl sărbătorim pe Sf. Ștefan, primul martir al bisericii. El a murit pentru Hristos, dar, în iubire de Dumnezeu nu a simțit durerea, nu a simțit lovitura. Pentru că omul când iubește, în iubirea lui, trece dincolo de sinele lui, trupul său este un slujitor, dar sufletul celui care se încălzește în lumina lui Hristos este cel care, în comuniune cu iubirea lui Dumnezeu se comportă altfel. De aceea, Sf. Ștefan, lovit fiind cu pietre, lovit în fiecare părticică a trupului său firav, se ruga așa: «Doamne, nu le socoti lor greșeala aceasta, iartă-I Doamne», se ruga pentru cei care-l loveau.

Așa sunt oamenii care-L iubesc pe Dumnezeu, nu pot să nu-I iubească sau să-I ierte pe ceilalți. De aceea nu putem decât sa-i mulțumim Sf. Arhid. Ștefan, care devine un model pentru noi, ca să înțelegem și noi că în iubirea de Dumnezeu ne schimbăm mintea noastră, devenind mai fericiți și mai buni, pentru că omul care simte că este iubit de Dumnezeu n-are cum să nu fie mai bun. Când omul simte iubirea lui Dumnezeu dealul devine vale, distanțele se comprimă, nu mai există timp și spațiu, pentru că în iubire este totul posibil, în iubire este fericirea noastră, pacea și binecuvântarea noastră.”, a subliniat părintele paroh.

La mulți ani! Ștefan și Ștefania Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), 472.451 de români își sărbătoresc, de Sfântul Ștefan, onomastica. Dintre aceștia, cei mai mulți se numesc Ștefan (288.000) și Ștefania (100.000), sărbătorindu-se și cei care poartă numele Fănel, Istvan, Fana sau Fănica. Cei mai mulți sărbătoriți sunt bărbați, peste 341.000.

B.D.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

215

„Timpul nostru să-l transformăm în sărbătoare, în celebrare, în iubire, în recunoștință” „Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

După sărbătoarea Naşterii Domnului, în luna decembrie, în zilele de 27, 28 şi 29, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește o mulţime de martiri sau mucenici: pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi pe cei 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi ucişi de Irod.

Duminica după sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este şi ultima duminică din anul acesta, ne înfăţişează două evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, şi anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, şi împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toţi copiii din Betleem şi împrejurimi, cu scopul de a omorî şi pe Iisus.

La Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie din duminica după Nașterea Domnului a fost oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu, avându-l alături pe părintele Ioan Mihai Măriuța, fiul al satului și preot în cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia.

După citirea pericopei Evanghelice, părintele Ioan Măriuța a adresat cuvânt de învățătură celor prezenți în sfânt lăcașul de cult. Evanghelia acestei duminici este plină de semnificaţii duhovniceşti întrucât ne arată planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar şi contradicţiile istoriei omenirii robite de păcat şi de moarte. Textul evanghelic duminical expune Fuga în Egipt a Sfintei Familii (Matei 2:13-23), iar părintele Măriuța a accentuat importanța ascultării și www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

217 menținerea sufletului curat și bun, precum s-a comportat Iosif după ce i-a apărut îngerul în vis: „Între celelalte fapte bune pe care le-a propovăduit și le-a arătat sufletului cel sfânt al preafericitului Iosif, mai mult a strălucit fapta cea bună a ascultării. În vis i s-a arătat îngerul și atunci când căuta să lase în ascuns pe Sfânta Fecioară Maria și atunci când i s-a poruncit lui să fugă în Egipt. Alt om ar fi bănuit că vedeniile acelea nu erau vise curate, s-ar fi îndoit, nu ar fi crezut și nu ar fi ascultat, n-ar fi avut încredere, dar Iosif, fiind drept, n-a avut nici bănuieli, nici îndoială, n-a intrat în sufletul lui, nu sa-mpotrivit, ci având în inimă bogăția ascultării, cu supunere și fără îndoială a săvârșit îndată cele ce Îngerul i-a poruncit. Pentru această faptă bună, a fost ales din toată lumea ca să fie vrednic și iscusit păzitor al Sfintei Fecioare și slujitor al tainei celei mari al Întrupării Fiului lui Dumnezeu.” În continuarea omiliei, părintele Măriuța a evidențiat ce înseamnă și neascultarea, căderea lui Lucifer din Îngerul luminii în îngerul întunericului: „Să înălțăm acum mintea noastră la Cer și să vedem starea celei dintâi Lumi zidite. Lumea Îngerilor pe care Dumnezeu a făcut-o dintru început. Duhuri gânditoare, ființe netrupești, acolo împărățea pacea, acolo strălucea Slava, bucuria și fericirea cea dumnezeiască, îngerii erau toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii. Dar iată că și în lumea îngerilor, Lucifer, unul dintre ei, nu a făcut ascultare. El n-a vrut să facă ascultare, căci a vrut să ajungă peste toate cetele îngerești, și să se facă asemenea lui Dumnezeu, zicându-și: «Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi!» În acea clipă, și-a prmit însă răsplata neascultării, făcându-se din înger luminat, înger întunecat. Și a fost coborât în Iad, în cele mai de jos ale pământului, atrăgând cu el în adâncuri o treime din îngerii pe care i-a amăgit la neascultare. Iată cum a fost pedepsită cea dintâi neascultare din lumea cerească a Îngerilor! Să ne aducem, apoi, cu mintea noastră, în Raiul unde a așezat Dumnezeu pe cei dintâi oameni.

Acolo este desfătare și bucurie de-a pururea. Acolo, împreună petrecere cu îngerii, vorbire cu Dumnezeu și viață fericită. Pe acestea toate le-a dat Dumnezeu celor doi strămoși ai noștri, dar le-a dat și o poruncă, voind să încerce ascultarea lor: cât timp ei s-au supus poruncii, au avut toate bunătățile în Rai. Iar când au întins mâinile lor la Pomul neascultării, și au mâncat din roadele lui, atunci a venit îndată moartea sufletului lor. Adică despărțirea de harul lui Dumnezeu. Atunci au urmat, îndată, izgonirea lor din locul fericit în această vale a plângerii, în care și noi strănepoții lor locuim acum. Atunci a urmat îndată izgonirea lor din locul fericit, au fost izgoniți în acest pământ în care răsar spini și ciulini. Adică tot felul de necazuri, de strâmtorări și de nevoi.” În continuarea cuvântului de învățătură, părintele Măriuța a insistat asupra faptului că ascultarea poate fi considerata echivalenta credinței, fiindcă aceasta din urmă se manifestă ca Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

218 ascultare de Dumnezeu. „Ascultarea este, deci, o faptă bună, mare și minunată. Când ea a lipsit, s-a clătinat Cerul. Când ea a fugit, s-a închis Raiul, când s-a ascuns, omul s-a afundat în adâncul ticăloșiilor, când neascultarea împărățește, atunci sporesc toate cele rele. Păzind oamenii legile lui Dumnezeu, se fac prieteni și fii ai Lui. Și se înalță la Slava din care au căzut.

Neascultarea lui Adam a făcut pe toți oamenii păcătoși. Ascultarea lui Hristos a făcut pe toți cei care-L ascultă și cred în El drepți și sfinți. Mândria însă ne scoate din așezarea noastră, din rânduiala de ascultători și ne face judecători celor mai mari ai noștri.

Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării. Pentru aceasta, Sfântul Apostol Pavel, grăind despre ascultare, a pus înaintea ascultării smerenia lui, zicând: ”S-a smerit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce”.Omul smerit depărtându-se de aceste gânduri ale mândriei, cum se depărtează Cerul de pământ, își aduce aminte de sfatul Apostolului Pavel care zice: «Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri». Căci nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu. Iar cele ce sunt de la Dumnezeu, de El sunt rânduite. Cine se împotrivește stăpânirii și rânduielii, lui Dumnezeu se împotrivește, iar cei ce se împotrivesc vor lua osânda asupra lor”.

Omul smerit, socotindu-se mai jos decât ceilalți, nu va judeca pe cei mari, și cu bucurie și respect se va supune lor, având pildă de ascultare pe Iisus Hristos, Care deși era Fiu al lui Dumnezeu, a învățat ascultarea. Din cele ce a pătimit și făcându-se desăvârșit, s-a făcut tuturor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică. Deci, cel care are smerenie, are și ascultare, o ascultare nu din silă, nici din frică, ci de bunăvoie.

Anul Nou bate la ușă Noaptea de trecere dintre ani este momentul în care facem bilanțul, duhovnicesc și material, al anului vechi și deschidem ușa anului nou. Este timpul când mulțumim pentru învățăturile pe care ni le-a adus 2018 și pășim cu speranța că Noul An, 2019, va fi mai bogat în împliniri… Mai înalt în aspirații și încununat de bucurie și generozitate cu oameni dragi alături.

Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu i-a invitat pe credincioși să ia parte la rugăciunile de mulțumire către Dumnezeu, Te-Deum la Anul Nou, ridicate în noaptea dintre ani. Totodată, părintele paroh a subliniat importanța gândului nostru la final de an, să-l îndreptăm, cu mulțumire, către Dumnezeu și cum măsurăm timpul în Sfânta Biserică. „După calendarul acesta administrativ, astăzi, ar fi ultima Sfântă Liturghie oficiată la biserica noastră în anul acesta, 2018. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

219 Astăzi au venit mulți credincioși la Biserică, din iubire de Dumnezeu, din iubire de cei dragi, ca să înălțăm împreună rugăciunea noastră .

Este bine ca la trecerea aceasta între ani, care se apropie, să avem tot la fel, gândul nostru ultim către Bunul Dumnezeu, să încercăm să facem un bilanț al actvităților noastre din anul ce se încheie, așa cum fac contabilii bilanțul cu multă atenție, să ne facem fiecare un bilanț a ceea ce s-a-ntâmplat în anul 2018 și a ce am dori să se întâmple și apoi cu rugăciune să ne îndreptăm pe drumul vieții, împreună cu Dumnezeu, cu Mântuitorul nostru.

Noi vorbim în această perioadă îndeosebi, despre scurgerea timpului, pentru că este trecerea aceasta între ani, românul a luat acest cuvânt «trecere» și l-a numit pe-trecere. Dar această petrecere în esența ei, era definită ca o stare în Dumnezeu, adică, petrecerea era o comunicare, o comuniune un fel de rugăciune. Ziceau strămoșii noștri despre cei plecați- «l-am petrecut până la groapă», deci, nu l-ai petrecut cu chiot, ci l-ai petrecut într-o rugăciune sau… ziceau «ne-am despărțit, dar l-am petrecut până la groapă, am fost cu el».

Petrecerea aceasta este, de fapt, o trecere împreună, dar într-o stare de iubire, de bunătate, de comuniune, într-o stare frumoasă a sufletului ce se împărtășește unul altuia în iubire, în starea de petrecere . Mai era o vorbă, să-i faci de petrecanie, dar despre asta vorbim altădată… În perioada aceasta a trecerii între ani, ne aplecăm cu atenție asupra trecerii sau petrecerii, asupra timpului… Și ne-aducem aminte că timpul acesta, care este socotit de unii liniar, măsurat în vechime după bătaia inimii, căci așa s-a început măsura timpului – s-a luat pulsul și bătaia inimii a devenit măsură a trecerii a scurgerii, după care a fost pus în diviziuni de timp, așezat mai apoi în clepsidră, din care se scurgea nisipul. Timpul acesta liniar, timpul bătaie de inimă sau timpul scurgere capătă, să spunem, denumiri diverse – devine un timp biologic, sau un timp astronomic sau cosmic, timpul acesta în ticăitul ceasului, timp unitate de măsura mecanic. Deci, timpul linear poate fi cuprins și divizat cu unități de măsură diferite, însă Biserica noastră vorbește că dincolo de acest timp liniar se poate intra pe o poartă unde timpul nu mai este liniar, ci devine transcendental sau se înveșnicește, se transformă într-o stare care îl desființează îi oprește scurgerea, nu mai se scurge de la A la B, ci se înalță de jos în sus. Acest timp este numit timpul liturgic sau sărbătoarea.”

Să nu risipim timpul, să nu fim risipitori de timp, ci să îl sărbătorim! În continuarea cuvântului său, părintele Munteanu a făcut referire și la un alt fel de timp, cel petrecut în rugăciune, cu cei apropiați și, bineînțeles timpul „sărbătoare” la Sf. Liturghie. „Timpul înveșnicit este timpul unde noi suntem invitați să intrăm, când mergem la Biserică, stând în rugăciune zicem mai apoi: «Ce repede a trecut timpul!» Ați văzut, mai nou, în biserică, nu există ceas pe perete și e foarte bine, pentru că în Biserică timpul este altul decât timpul liniar, este numit timpul sărbătorii sau timpul vertical, noi în rugăciune intrăm pe o poartă a Bisericii și intrăm într-un timp unde noi ne-nveșnicim, numit sărbătoare, timpul prezență. Sărbătoarea este alt timp, noi am uitat de timpul sărbătorii sau nu-nțelegem timpul acesta al sărbătorii care este, de fapt, momentul nostru de maximă autenticitate, de maximă conștiență, de maximă bucurie, de maximă iubire, este momentul unde noi nentâlnim cu noi în Dumnezeu, în iubire. Deci, acesta este rostul prezenței noastre la Sfânta Biserică, este experiența stării de veșnicie pe care noi o descoperim și pe care ne-o descoperă întruparea Mântuitorului Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

220 Iisus Hristos. Colindătorul Cerului ne vorbește de această veșnicie, de drumul cu El în Dumnezeu, de drumul bucuriei noastre.

Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sărbătoare la trecerea între ani, să înveșnicim timpul!

Să fim o rugăciune care devine o comuniune, ești acasă, tu bunică, și ți-au venit nepoții și te uiți la ei și zici: «Doamne, cât sunt de frumoși!» și plângi de bucurie și ei întreabă «Ce-ai, bunico, de ce plângi?»

Lacrimile bunicii izvorăsc din alt timp, nu mai e ceasul «tic-tac, tic-tac», s-au oprit limbile ceasului, este timpul iubirii, al recunoștinței și al bucuriei.

Ești cu cineva pe patul de spital și-l ții de mână și-i spui: «Sunt aici, cu tine» și deodată a dispărut timpul , ai intrat în veșnicie, în iubire de Dumnezeu și-n iubirea Lui ești împreună cu celălalt, deci noi acest timp îl învățam și îl trăim în Biserică, este timpul împărtășit cu Hristos, este timpul numit «sărbătoare» sau veșnicie, este ceea ce noi căutăm continuu și dorim să nu pierdem, este bucuria vieții noastre.”

B.D.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 221

Sfântul Vasile cel Mare- ocrotitorul celor bolnavi și săraci (1 ianuarie)

„În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile o a m e n i l o r. P ă r i n t e c u v i o a s e , p r e o ţ i e împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.” (Tropar, glasul 1) Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie şi de asemenea, pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) şi Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinţii Trei Ierarhi – sărbatoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinţi şi teologi ortodocşi).

Sf. Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini.

S-a născut în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadociei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru de Sevasta.

Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără şi Naocratios; iar 6 vor deveni sfinţi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără, Macrina cea Bătrână (bunica Sf. Vasile) şi Emilia (mama Sf. Vasile). Macrina cea Hai cu noi - Retrospectiva 2018

bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul.

Sf. Vasile a studiat la Cezarea şi la Constantinopol şi Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică.

La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligenţa şi spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în Neocezarea.

Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

După moartea lui Dianius, Eusebius devine episcop şi la rândul său, încearcă să-l convingă pe Vasile să devină preot, şi în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-şi arate în plenitudine deosebitele sale calităţi spirituale şi intelectuale. În acest timp , Sf. Vasile exercită o mare influenţă atât în rândul conducătorilor imperiului cât şi al populaţiei şi clerului.

El începe o aprigă polemică împotriva arianismului şi a altor mişcări eretice. La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareii, cel mai important susţinător al său fiind Grigore Nazianzus. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Capadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa www.haicunoi.com

222 CATEHEZĂ întinzîndu-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. El a depus un enorm efort la organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

O mare atenţie a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi a celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viaţa sa, începând cu moartea fratelui său Grigore şi ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situaţia generală din Imperiul Roman şi atacurile goţilor. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a marii sale popularităţi.

Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sf.

Vasile a scris cîteva cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului în general, în care apără teza Trinităţii. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh şi combate anumite mişcări din Macedonia care negau existenţa Duhului Sfânt. El a scris, de asemenea, un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov, 24 de predici şi a ţinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Alte importante scrieri sunt: Liturghia Sf. Vasile cel Mare şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Diac. Dimitriu Sîrghie DanielParohia „Înălțarea Domnului”-Pașcani

Când am fost fii risipitori şi când fii buni ai Tatălui Ceresc? ,,Întoarceţi-vă copii răzvrătiţi, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră” (Ieremia 3, 22).

Oare câţi dintre noi nu am fost fii răzvrătiţi şi risipitori ai Tatălui ceresc, bun, iubitor, milostiv și iertător? Puțini, foarte puțini. De ce? Fiindcă de multe ori am fost precum copacii uscaţi şi fără rod, precum copacii uscaţi în care n-a pătruns seva vieţii, fiindcă căinţa noastră a fost stearpă, nesinceră, nu a fost dusă până la capăt, rămânând doar la stadiul de gând, de vorbe, de dorinţă, dar nu şi de împlinire prin faptă.

Fiindcă, deşi poate uneori ne-am căit sincer şi curat, am uitat într-o clipă ce ne-au dictat: conştiinţa, inima şi sufletul, am uitat de începutul bun pe care l-am pus în viaţa noastră, şi ne-am transformat din nou în omul www.haicunoi.com

vechi, rob al patimilor, ne-am transformat în omul lipsit de credință, iubire de Dumnezeu şi semeni.

Ce înseamnă oare să fii fiu risipitor? Să încercăm să facem o caracterizare a acestuia.

Eşti fiu risipitor când nu faci ascultare de Tatăl tău şi nu Îi împlineşti voia, ci te bazezi pe puterea ta, pe judecata ta şi tot ce săvârşeşti în viaţa ta e rezultatul gândirii tale, al faptelor tale, e rezultatul unui comportament care nu este propriu unui fiu bun şi ascultător.

Eşti fiu risipitor când viaţa ta are drept scop satisfacerea plăcerilor lumeşti de tot felul, eşti fiu risipitor când sufletul ţi-e plin de mâlul păcatelor şi slujesti doar trupului şi nu sufletului, uitând cu desăvârşire de acesta, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 223 ţinându-l flămând şi însetat de bucurii duhovniceşti, departe de Cuvântul lui Dumnezeu, departe de Biserică, departe de Hristos şi iubirea Sa, care l-ar fi putut hrăni şi adăpa de la izvorul nesecat de Bucurie şi Har Sfânt.

Eşti fiu risipitor când Îl ţii pe Hristos la uşa sufletului tău, uşă ferecată cu multe lacăte de indiferenţă, împietrire, nesimţire şi nu Îl pofteşti înăuntru, nu vrei să cinezi cu Acesta, nu vrei ca haina ta de nuntă să fie ţesută din firele căinţei, iubirii, credinţei şi nădejdii. Eşti fiu risipitor când nu vrei ca Hristos să fie Împăratul inimii tale, nu vrei ca Împărăţia Lui să fie inima ta, fiindcă ţi-a luat-o în stăpânire un alt domn, domnul cel rău şi viclean, domnul diavol, căruia i-ai devenit argat, care te-a înşelat cu plăceri trecătoare şi care te-a prins în cursele sale, determinându-te să nu mai doreşti să te întorci niciodată în casa Tatălui tău, care ţi-a dat viaţă, care te iubește şi care te vrea alături de El, indiferent cât de mult I-ai greşit şi L-ai supărat.

Eşti fiu risipitor când slujeşti patimilor tale: mândriei, slavei deşarte, iubirii de argint, egoismului, minciunii, clevetirii, judecăţii, osândirii, invidiei, urii, duşmăniei, răzbunării, neiertării, împietririi inimii, necredinţei, deznădejdii, fricii, vicleniei, făţărniciei… şi nu vrei să părăseşti aceste păcate, nu vrei să îţi conştientizezi păcătoşenia, nu vrei să pui început bun în viaţa ta, nu vrei să îţi cureţi sufletul de straturile groase de murdărie, cu o Baie a pocăinţei, cu o Baie cu apă curată şi vie, care îl curăţă de tot ce e rău şi îl înviază din moartea patimilor şi a răutăţilor. Eşti fiu risipitor când nu vrei să mai urci o treaptă pe scara pocăinţei, nu vrei să îţi ceri iertare din tot sufletul Bunului Dumnezeu pentru mulţimea greşelilor tale.

Eşti fiu risipitor când nu împlineşti poruncile lui Dumnezeu, când nu împlineşti Hai cu noi - Retrospectiva 2018

legea Sa, când nu ţi-ai stabilit drept scop al vieţii: mântuirea, şi nu faci nimic să scapi din mocirla păcatelor, când rătăceşti drumul spre Acasă, când nu vrei să mergi pe adevărata cărare, pe cea strâmtă şi mai grea, ci mergi pe cea lată şi uşoară, fugind de greutatea crucii tale spirituale, fiind rob al lumii în care trăieşti, şi nu slujitor vrednic şi credincios al Tatălui Ceresc. Când ne abatem de la calea lui Dumnezeu, rătăcim haotic printr-un labirint cu numeroase căi, năpustindu-ne când pe o cale, când pe alta, spre bucuria vrășmașului diavol, care ne vrea drumeți pe calea lui, care ne vrea bezmetici și mereu rătăciți pe drumul spre Acasă. Şi de câte ori nu am mai fost fii risipitori!

Dar când am fost oare fii buni şi drepţi ai Tatălui Ceresc?

Am fost fii buni şi drepți când ne-am conştientizat toate neputinţele, toate greşelile şi am dorit din toată inima să scăpăm de infirmitatea sufletească, am dorit din tot sufletul să ne pocăim cu toată smerenia, sinceritatea, cu multă zdrobire şi tânguire a inimii, am dorit sa înviem din moartea păcatelor la o viaţă nouă trăită cu Hristos, în Biserica Lui cea Sfântă şi Apostolească, într-o continuă sfinţenie şi dragoste de cele duhovniceşti şi cereşti.

Am fost fii buni când am conştientizat că Bunul Dumnezeu ne aşteaptă Acasă, chiar dacă ne-am trezit în ceasul al unsprezecelea, că ne aşteaptă să găsim drumul spre El şi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să găsim calea cea bună, calea cea strâmtă, calea căinţei, luminii şi iubirii, care ne duce în brațele Sale iubitoare şi protectoare, fiindcă mare e bucuria lui Dumnezeu, când un păcătos se pocăieşte şi se întoarce la El. www.haicunoi.com

224 CATEHEZĂ Şi am fost cu adevărat fii buni când nu am fost invidioşi că Tatăl din cer a iertat pe fraţii noştri care L-au iubit, care L-au ascultat, care L-au slujit, mult mai puţin decât noi, dar nu ne-am întristat că le-a oferit şi lor iubire, milă şi iertare, ci ne-am bucurat, că pierduţi au fost precum oile rătăcite şi au fost găsiţi de Stăpânul lor şi al nostru, că morţi au fost şi au înviat, aşa cum am fost şi noi de atâtea ori. Să nu fim egoişti şi să dorim să ne bucurăm doar noi de iubirea, mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să acceptăm că Tatăl nostru ceresc iubeşte pe toţi oamenii, cu aceeaşi dragoste curată şi puternică, aşa cum o mamă iubitoare îşi iubeşte toţi copiii săi, chiar dacă nu ar merita toţi să se bucure la fel de dragostea ei.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca din pilda „Fiului risipitor” să învăţăm, aşa cum spune Preafericitul părinte Daniel: „cât de mare este puterea pocăinţei, cât de sfântă este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Care iartă păcatele oamenilor şi cât de binecuvântată este bucuria pe care o dăruieşte Dumnezeu oamenilor smeriţi încă din lumea aceasta. Pilda «Fiului risipitor» ne îndeamnă să ne pocăim mai mult şi să ne împărtăşim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea lui Hristos în viaţa noastră.”

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să nu uităm niciodată de casa „părintească” și să tânjim mereu după căldura, iubirea şi lumina acesteia. Să ne rugăm să putem cere mereu iertare Tatălui nostru când greşim fără măsură şi fără frică şi să spunem din toată inima, cu toată sinceritatea: Tată, am greşit! Te rugăm, iartă-ne! Să ne rugăm să ajungem să ne căim nu numai cu vorba, ci şi cu fapta, să ne rugăm să avem îndrăzneală, să nu ne ascundem de Tatăl nostru neputinţele şi rănile sufletului, pricinuite de spinii păcatelor noastre, pentru că Acesta îi vindecă doar pe cei care s-au www.haicunoi.com

întors nesiliţi de nimeni la El, care s-au întors liber, fiindcă asta şi-au dorit, fiindcă au zis cu credinţă, fără îndoială, cu multă nădejde: „Iată, venim la Tine, că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru! ”(Ieremia 3, 22) Tată ceresc, îndrăznesc să vin și eu la Tine și Te rog, adânc și fierbinte să o ierți pe fiica Ta rătăcitoare, neascultătoare și nerecunoscătoare! Iartă-mă, că de multe ori deși ai fost alături de mine, eu am fost departe de Tine, din cauza orbirii mele spirituale, din cauza cârtirii și judecății mele – judecată aspră și neînțeleaptă - din cauza împietririi mele sufletești! Iartă-mă, fiindcă am îngropat de multe ori în pământul lenii și amânării lucrului bun, averea neprețuită dăruită mie - talanții prețioși - cu care m-ai înzestrat cu atâta dărnicie și iubire! Iartă-mă, că m-am abătut de atâtea ori de pe calea dreaptă și am rătăcit pe cărările lumii trecătoare și stricăcioase, însoțindu-mă cu cel rău și viclean. Iartă-mă, că am uitat de multe ori de Tine și nu mi-a fost dor de casa „părintească”. Iartă-mă, că nu am conștientizat cât de mult Te doare rătăcirea mea prin spațiul morții, prin spațiul lumii secularizate de azi. Iartă-mă, că nu am conștientizat cât de mult mă iubești și cât de mult ai vrut să mă reîntorc în spațiul Învierii Tale. Iartă-mă, că am nesocotit Învățătura Ta, că am călcat poruncile Tale! Iartă-mă, că nu am făcut voia Ta și am fost mereu o oarbă spiritual, căutând să fac totul după voia mea neînțeleaptă! Iartă-mă, Tată! Iartă-mă, că am schimbat paradisul de Acasă cu paradisul iluziilor și tentațiilor lumești de tot felul! Îmi pare rău, Tată! Conștiința mea mă mustră acum, neîncetat, cu multă asprime. Ajută-mă, Te rog, să îmi vin în fire și să pun început bun în viața mea! Iartă-mă, Te rog! Am nevoie de iertarea și iubirea Ta! Doar iubirea Ta mă poate readuce la viață, doar iubirea Ta mă poate ajuta să nu fiu pierdută definitiv pentru Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 225 veșnicia Raiului de Acasă. Iartă-mă, Tată, și Te rog să îi ierți pe toți frații mei, rătăciți ca și mine prin labirintul lumii consumeriste, de azi.

Vreau să mă bucur împreună cu ei de darurile iubirii și iertării Tale. Ajută-mă să nu fiu o egoistă și să doresc doar mântuirea mea!

Ajută-mă să vreau mântuirea tuturor fraților mei întru Hristos! Tată, Te iubesc! Îmi pare rău că am fost o fiică alintată, obraznică,

neascultătoare, nemulțumitoare, o fiică rătăcită și risipitoare! Îți mulțumesc pentru iubirea Ta părintească, necondiționată, infinită! Și eu TE IUBESC!!!

Cristina Toma

Pregătirea pentru perioada bucuriei.

Contrar a ceea ce mulți cred sau simt, Postul Mare este o perioadă de bucurie. Este un moment în care ne întoarcem la viață. Este un moment în care scuturăm ceea ce este rău și mort în noi, pentru a deveni capabili să trăim, să trăim cu toata măreția, în toată adâncimea și cu toată intensitatea la care suntem chemați. Dacă nu înțelegem această caracteristică de bucurie pentru Postul Mare, vom face din el o caricatură monstruoasă, un moment în care, în numele Dumnezeului nostru, ne facem viața întinată.

Această bucurie, conectată cu efortul, cu efortul ascetic, cu un efort intens, poate părea într-adevăr ciudată, dar totuși ea Hai cu noi - Retrospectiva 2018

traversează întreaga noastră viață duhovnicească, viața Bisericii și viața Evangheliei. Împărăția lui Dumnezeu este ceva ce trebuie cucerit. Nu este pur și simplu un dat pentru cei leneși, care o așteaptă ca ea să vină. Pentru cei care așteaptă în acest duh, va veni într-adevăr: ea va veni la miezul nopții; va veni ca hotărârea lui Dumnezeu, ca un fur care intră atunci când el nu se aștepta, ca mirele care ajunge în timp ce fecioarele neînțelepte adormiseră.

Acesta nu este modul în care noi ar trebui să așteptăm Judecata și Împărăția. Aici trebuie, din nou, să îndreptăm o gândire a minților noastre, pe care, de obicei, nu mai reușim să o evocăm în profunzimea noastră – ceva care a devenit ciudat și străin pentru noi: așteptarea plină de bucurie a Zilei Domnului – în ciuda faptului că știm că această Zi va fi una a Judecății. Ni se poate părea ciudat, să auzim că în Biserică vestim Evanghelia – „Vestea Cea Bună” – a Judecății, și totuși o facem. Noi marturisim că această Zi, a Domnului, nu este una a groazei, ci plină de speranță, și mărturisim împreună cu duhul Bisericii: „Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc 22, 20).

Atâta timp cât suntem incapabili sa vorbim în acești termeni, ne lipsește ceva www.haicunoi.com

226 CATEHEZĂ important din conștiința noastră creștină.

Suntem încă, orice am spune noi, păgâni îmbrăcați în haine evanghelice. Suntem, încă, oameni pentru care Dumnezeu este un Dumnezeu în afara noastră, pentru care venirea Lui este întuneric și frică, și a Cărui Judecată nu este răscumpărarea noastră, ci condamnarea noastră, încat să-L întîmpinăm pe Domnul ajunge să fie un eveniment înfricoșător, și nu evenimentul pentru care noi trăim. Dacă nu ne dăm seama de acest lucru, atunci Postul Mare nu poate fi o bucurie. Trebuie să ne judecăm, pentru a ne schimba, pentru a deveni în măsură să întâmpinăm Ziua Domnului, Învierea, cu inima deschisă, cu credință, gata să ne bucurăm de venirea Lui. Părinții fac o paralelă între Hristos și Noe. Ei spun că prezența lui Noe în generația sa a fost, deopotrivă, condamnare și mântuire. Acesta a fost condamnat, pentru că prezența unui om care rămăsese credincios, a unui singur om care era un sfânt al lui Dumnezeu, însemna o dovadă că sfințenia era posibilă și că cei care erau păcătoși, cei care Îl respinseseră pe Dumnezeu și s-au îndepărtat de El, ar fi putut fi altfel. Astfel, prezența unui om neprihănit, a însemnat judecată și condamnare, în timpul lui. Cu toate acestea, el a fost, de asemenea, și mântuirea timpului său, pentru că a fost singurul pentru care Dumnezeu a privit cu milă asupra omenirii. Și același lucru este valabil și pentru venirea Domnului.

Există, de asemenea, o altă bucurie, în Judecată. Judecata nu este ceva care cade asupra noastră, din afară. Da, va veni ziua când vom sta în fața lui Dumnezeu și vom fi judecați; dar odată ce pelerinajul nostru încă mai continuă, odată ce noi încă mai trăim în acest proces de devenire, odată ce avem încă în fața noastră drumul care ne conduce spre www.haicunoi.com

plinătatea staturii lui Hristos, și nu spre a noastră, atunci judecata trebuie să fie pronunțată chiar de către noi înșine. Există un dialog constant în noi, pe parcursul vieții noastre. Vă amintiți parabola în care Hristos spune: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale” (Matei 5,25)? Unii dintre scriitorii duhovnicești au văzut în pârâş, nu pe diavol (cu care nu putem face pace, cu care nu ne putem împăca), ci conștiința noastră, care de-a lungul vieții merge în același ritm cu noi și nu ne lasă în pace. Conștiința noastră este în dialog continuu cu noi, ni se împotrivește în fiecare moment, iar noi trebuie să ne împăcăm cu ea, fiindcă, în caz contrar, va veni un moment când vom ajunge în cele din urmă judecătorii și, apoi, dușmanii noștri, vom deveni acuzatorii noștri și vom rămâne condamnați.

Deci, în timp ce noi suntem pe cale, judecata este ceva care merge în mod constant cu noi înșine, în dialog, o tensiune dialectică între gândurile noastre și emoțiile noastre și sentimentele noastre și acțiunile noastre, care stau cu judecată în fața noastră și în fața cărora ne aflăm în judecată. Dar, pe acest drum, ajungem foarte des la întuneric, iar întunericul este rezultatul minții noastre întunecate, al inimii noastre întunecate, al ochiului nostru întunecat, care trebuie să fie curat. Numai dacă Domnul Însuși trimite lumina Lui în sufletul nostru și asupra vieții noastre, vom putea începe să vedem ceea ce este greșit și ceea ce este drept în noi.

Există un pasaj remarcabil, în scrierile lui Ioan de Kronstadt, un preot rus de la sfârșitul secolului al XIX-începutul secolului al XX-lea, în care acesta spune că Dumnezeu nu ne dezvăluie urâțenia sufletelor noastre, dacă nu poate vedea în noi suficientă credință și speranță, încât să nu fim distruși de conștientizarea păcatelor noastre. Cu alte Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 227 cuvinte, ori de câte ori vedem partea noastră întunecată, ori de câte ori această cunoaștere sporește, atunci ne putem înțelege pe noi înșine mai clar în lumina lui Dumnezeu, adică, în lumina Judecății Divine. Acest fapt înseamnă două lucruri: înseamnă că suntem întristați de descoperirea propriei noastre urâțenii, într-adevăr, dar, totodată, putem să fim și bucuroși, concomitent, din moment ce Dumnezeu ne-a acordat încredere. El ne-a încredințat de o nouă cunoaștere despre noi înșine, așa cum suntem, așa cum El Însuși ne-a văzut mereu și așa cum, uneori, El nu ne-a permis să ne vedem, pentru că nu am fi putut suporta vederea adevărului.

Aici, din nou, Judecata devine bucurie, pentru că, deși ne descoperă ceea ce este greșit, descoperirea este condiționată de cunoașterea faptului că Dumnezeu a văzut destulă credință, speranță și suficient curaj în noi, pentru a ne permite să vedem aceste lucruri, El știind că, de acum, suntem capabili să acționăm. Toate aceste lucruri sunt importante, dacă vrem să înțelegem că bucuria și Postul pot merge împreună. În caz contrar, efortul constant, insistent al Bisericii – și al Cuvântului lui Dumnezeu – de a ne face conștienți de ceea ce este greșit în noi, ne poate duce la disperare și la întuneric, până când, în cele din urmă, am ajunge atât de jos încât să nu mai fim capabili de întâlnirea cu Învierea lui Hristos cu bucurie, pentru că ne-am da seama – sau am avea impresia că ne dăm seama – că Învierea nu mai are nimic de-a face cu noi. Suntem în întuneric, iar Dumnezeu este în lumină. Nu mai vedem nimic, dar prin judecata și condamnarea noastră din fiecare moment, ar trebui să ne dorim să ieșim din întuneric, spre actul mântuitor al lui Dumnezeu, care este atât judecata noastră, cât și mântuirea noastră.

Biserica Ortodoxă rânduiește intrarea Hai cu noi - Retrospectiva 2018

în Post, printr-o serie de săptămâni pregătitoare, în care citirile din Evanghelie ne conduc pas cu pas, de la întunericul din afară, ca să zicem așa, spre punctul de judecată. Aș dori să vă reamintesc, rapid, aceste etape.

Prima etapă, cea dramatică în care ne aflăm, constă în faptul că noi suntem orbi și totuși nu suntem conștienți de orbirea noastră. Suntem în întuneric și nu suntem conștienți că acest întuneric este în interiorul și în jurul nostru. Ochii noștri sunt întunecați și întunecă tot ce este în noi, iar noi nu suntem conștienți de asta. Prima lectură din Evanghelie, care ne confruntă cu acest aspect al pregătirii noastre pentru Postul Mare, este povestea lui Bartimeu, orbul de la poarta Ierihonului, un om care, fie și-a pierdut vederea, fie s-a născut orb, dar era lăsat acolo în întuneric, în întunericul din afară. Nu se întrevedea nicio lumină pentru el, nu exista nici viață pentru el, și nici bucurie nu era pentru el. El continua să existe, deși el nu putea trăi. El continua să existe așa, zi de zi, în răceala și indiferența trecătorilor. Numai că, un lucru avea să facă astfel încât mizeria lui să devină dramatică și tragică: el a trăit în vremea lui Iisus.

Trebuie ca Bartimeu să fi auzit, nu doar o dată, de acest Om al lui Dumnezeu Care a venit în lume, Care însemna vindecarea și reînnoirea oamenilor și lucrurilor, Un Om Care a deschis ochii orbilor, Care a dat vedere unui om născut orb.

Posibilitatea vindecării – o vindecare imposibilă – trebuie să fi făcut astfel încât întunericul lui să devină chiar mai întunecat.

Era posibil, dacă Dumnezeu venea în calea lui, dar imposibil, întrucât cum L-ar fi putut găsi pe Învățătorul și Vindecătorul Care nu era niciodată în același loc? Cum ar putea un om orb să țină pasul cu El? Întunericul i-a pătruns, acum, conștiința, fiindcă exista o www.haicunoi.com

228 CATEHEZĂ posibilitate ca el să vadă. Disperarea sa a devenit mai profundă decât oricând înainte, pentru că exista o speranță. Și astfel, când Hristos ar fi venit lângă el, i-ar fi putut cere vindecarea, din adâncimea disperării sale.

Venirea lui Dumnezeu l-a făcut conștient de întuneric, așa cum nu mai fusese niciodată mai înainte, conștient, ca niciodată altcândva, de tragedia pe care o trăia.

Acesta este primul pas, pe care trebuie să-l acceptăm și pe care îl găsim atât de greu de acceptat: trebuie să ne confruntăm cu situația noastră reală, nu să ne consolăm cu gândul că avem un fel de viață în noi, care poate înlocui viața divină. Trebuie să acceptăm că suntem în întuneric. Și apoi, trebuie să facem ceva în privința asta. În primul rând, trebuie să devenim conștienți de faptul că fără lumină suntem pierduți, pentru că întunericul în care rămânem este moartea, absența lui Dumnezeu. Dar, când vine vorba să facem ceva, există două lucruri care stau în calea noastră. În primul rând, nu vom acționa, dacă nu suntem conștienți că ne aflăm într-o situație disperată. Dacă nu suntem conștienți de faptul că aceasta este, într-adevăr, o chestiune de viață și de moarte – singurul lucru care contează – atunci nu vom face nimic. Ne vom ruga la Dumnezeu, ca să să facă El ceva. Vom spera că, chiar dacă noi nu suntem nici măcar rugători, El va veni și va acționa. Dar, dintr-un sentiment de urgență mortală, vom putea începe să acționăm, ca Bartimeu, care nu s-a putut opri din plâns, afară, strigând după ajutor, fiindcă știa că acesta era momentul decisiv. Hristos a trecut pe acolo. Într-un minut, El ar fi plecat și întunericul ar fi devenit permanent, iremediabil.

Un alt lucru care ne împiedică să facem ceva, este modul în care ne temem de www.haicunoi.com

oameni. Îmi amintesc un om din închisoare, care mi-a spus cât de minunat era atunci când încă nu fusese prins, pentru că, așa cum dupa cum povestea el, „atâta timp cât nu fusesem prins, îmi petreceam tot timpul și mă forțam din toate puterile să mă privesc și să arăt ca și când eram normal. În momentul în care am fost prins, m-am simțit ca și cum, de acum, puteam alege: puteam rămâne ceea ce am fost, un hoț și un escroc, sau mă puteam schimba. Acum eram liber să devin diferit, și nimeni să nu mai fie surprins să descopere că eram un hoț”. Atâta timp cât vreți să păstrați aparențele, este teribil de greu să vă schimbați, iar acest lucru este ceea ce parabola lui Zaheu, care urmează povestirii omului orb, scoate în evidență atât de clar.

Problema lui Zaheu a fost aceasta: el a vrut să-L vadă pe Hristos. Își putea el asuma riscul de a fi ridicol, sau nu? Să fii ridicol, este mult mai dificil decât să fii respins, pentru că atunci când suntem brusc respinși, ne mai putem ascunde în spatele propriei noastre mândrii. Dar, să te faci de râs, în urma momentului în care ai fost ridiculizat, este ceva care depășește cu mult curajul multora dintre noi. Vă puteți imagina un manager de bancă, într-un oraș mic, cocoțat într-un copac, în mijlocul unei mari mulțimi, cu toți băieții fluierând în jur, arătând spre el cu degetele lor, făcând ca toate animalele și tot restul – doar de dragul de a-L întâlni pe Hristos? Ei bine, asta a fost poziția lui Zaheu, omul bogat. Dar, pentru el, întâlnirea lui Hristos a fost esențială, o problemă de moarte și de viață, încât el a fost pregătit să ignore ridicolul, umilința, care îi însoțeau acțiunea – și L-a văzut pe Hristos.

Există două modalități de ieșire din dependența noastră de părerile și judecățile omenești. Fie trebuie să facem ceea ce a făcut Zaheu, acceptând umilința, pentru că este Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 229 esențial să fim salvați, fie putem lăsa inimile noastre să se împietrească, și să acceptăm mândria, ca să putem anula judecățile altora.

Nu există nicio a treia cale. Există doar oscilații spontane, pe care noi toți le experimentăm, știind ce este corect, știind ce este greșit, și nealegând niciodată, nici ce este corect, nici ce este greșit, pentru că ori de câte ori alegem răul, ne temem de Judecata lui Dumnezeu, și ori de câte ori ne întoarcem spre ceea ce este corect, ne temem de judecata oamenilor. Mândria sau smerenia, sunt singurele două căi prin care putem rezolva această situație. Și, așa, vine problema Judecății lui Dumnezeu. Povestea lui Zaheu ne arată cum putem oscila, între judecata oamenilor și judecata lui Dumnezeu. Acum apare oportunitatea unei alte mișcări. Există momente când ne confruntăm cu viața și cu moartea, când trebuie să ne judecăm noi, fără să ne pese, complet, de alții. Vedem acest lucru la Vameș și la Fariseu – primul ia hotărârea definitivă, tăioasă, care era atât umană cat și divină, pentru că naturile coincid. Dacă ar fi să ne întrebăm, cum de este posibil ca Fariseul să fi ajuns atât de mândru, în ciuda a cât de multe știa despre Dumnezeu și lucrurile divine, iar Vameșul putea fi atât de umil, la modul real, în ciuda faptului ca era un om simplu, cred că putem găsi răspunsul aici: termenii de referință pentru Fariseu se găseau în lege, în litera legii. Putea avea întotdeauna dreptate, în ceea ce privește legea și litera legii. Putea îndeplini oricând reguli și porunci. Putea oricând să-și facă datoria și să se simtă ireproșabil.

Termenii de referință ai Vameșului, cu toate acestea, erau diferiți. El nu era un om bun. Ce știa despre lege, era aceasta: anumite aspecte ale legii îl condamnau, pentru că el se Hai cu noi - Retrospectiva 2018

știa pe sine. Legea, pentru el, era un instrument puternic, crud, dur în mâinile sale sau ale lui Dumnezeu. Și, fiindcă el cunoștea viața, știa foarte bine că singura salvare de la lege era mila omenească, compasiunea umană, o abordare și o atitudine umană a unuia față de celălalt. Asta era singura cale de a salva un datornic de la închisoare, sau de a salva un hrăpăreț de la hotărârea magistratului: o mângâiere omenească. Și, în acești termeni, exista o tensiune între, pe de o parte o lege, care era inexorabilă, implacabilă, întotdeauna o putere care nu putea fi îndeplinită pentru că era prea slab pentru ea și pe de altă parte, o lege care ar fi putut fi folosită cu cruzime împotriva altora – și pe de altă parte o relație umană, care putea răscumpăra totul.

Termenii de referință ai Vameșului erau oamenii, apropiații, inclusiv Cel de aproape pe care nu-L vedea, Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru faptul că el putea sta în pragul Templului și își putea lovi pieptul, deși fără speranță: în ciuda tuturor logicii lucrurilor, el știa că în lumea lui de oameni duri, cruzi, neînduplecați, au existat momente când totul devenea posibil, pentru că un om putea rămâne om chiar și atunci când totul era dur și crud. Și așa a fost și cu Dumnezeu. Legea era acolo să-l condamne, dar Dumnezeu era „Cineva”. El nu era doar Dătătorul legii. El nu era doar Cel Care a făcut ca legea să fie auzită. El era liber să aplice legea, cu umanitate. Aceasta cunoștea Vameșul smerit înaintea lui Dumnezeu, pentru că termenii săi de referință conțineau speranță, și obiectul speranței era mila, caritatea. Acest lucru făcea totul posibil, în ciuda faptului că era atât de umilitor să fie iubit și să fie mântuit prin dragoste.

Același adevăr apare, într-un alt mod, în pilda următoare, cea a Fiului Risipitor. Aici www.haicunoi.com

230 CATEHEZĂ din nou găsim doi oameni, unul care este drept și altul care este nedrept. Fiul Risipitor este, într-un fel, imaginea Vameșului, iar fratele mai mare este asemenea Fariseului.

Dar, aici ne confruntăm nu numai cu tensiunea dintre o lege, care este obiectivă, și prin urmare moartă, și milă, care este subiectivă, ci ne confruntăm cu tema păcatului în sine. Ce înseamnă să fii în păcat?

Aceasta poate fi clar definit în termenii unei scurte conversații, între Fiu și tată, de la începutul parabolei. Și, dacă vreți să spunem asta în cuvinte mai moderne și mai brute decât Evanghelia, atunci ar suna astfel: „Tată, vreau să trăiesc, și tu îmi stai în cale. Atâta timp cât ești în viață, averile sunt ale tale.

Mori, pentru toate astea. Să presupunem că ești deja mort. Nu am timp să aștept până când vei muri, de fapt. Nu mai am tată, dar am bunurile lui pe care le-am moștenit”.

Aceasta este un fel de discurs pe care îl întâlnim, cu aceeași sau poate mai puțină duritate, atât de multe ori între copii și părinți, între oameni care sunt legați unul de altul în vreun fel. Am auzit, într-adevăr, zicându-se: „Ca persoană, tu nu contezi. Îmi stai în cale.

Singurul lucru care mă interesează este ce-mi poți oferi. Și ca să pot obține tot ce pot de la tine, tu trebuie să renunți chiar și să mai exiști.

Trebuie să accepți să nu mai fii”. Acesta este un păcat, un păcat față de Dumnezeu, și păcat față de om. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, suntem bucuroși să luăm tot ce ne dă și apoi să-L scoatem din viețile noastre.

Suntem fericiți să mergem într-o țară străină, să cheltuim tot ce ne-a dat, în același timp negând existența Lui, cu aceeași cruzime cu care, în Săptămâna Mare, soldații au acoperit ochii lui Hristos, în așa fel încât să nu poată vedea, ca să poată să-L batjocorească cu mai multă libertate.

Același lucru este valabil atât de des în www.haicunoi.com

relațiile noastre cu oamenii. Și, acest lucru este, de asemenea, păcat. Așa dur stau lucrurile: să-l îndepărtezi pe altul, pentru că nu contează. Ceea ce contează, sunt lucrurile – și eu aș putea să le folosesc… Și, apoi mai există un aspect, în această pildă: foamea, primejdia, singurătatea, toate acele lucruri pe care le urâm atât de mult în viață, și totuși care vin la noi ca mântuire a noastră, pentru că atâta timp cât suntem înconjurați de confort, noi nu ne mai observăm starea noastră adevărată. Suntem incapabili să mai vedem că suntem singuri în mijlocul acestei mulțimi și că suntem săraci în mijlocul tuturor acestor bogății. Este important pentru noi să înțelegem că tot ceea ce apare în calea noastră, care este amar și greu, ceea ce este dificil, pe care îl urâm în toată lăcomia noastră și cu toată teama noastră – este mântuirea noastră. Să ai lipsuri, este esențial pentru noi. Și, dacă nu avem lipsuri, atunci trebuie să învățăm să ne lipsim singuri, adică să devenim conștienți de faptul că suntem față în față cu Dumnezeul Cel viu, în goliciunea finală, totală, și abandonați, așa cum este omul, atunci când nu se mai ascunde în spatele lucrurilor.

Există un pasaj frumos în „Tales of Hasidim”, în traducerea lui Martin Buber, în care acesta vorbește despre un om, un rabin, care a trăit în mizerie îngrozitoare și, totuși, în fiecare dimineață și în fiecare seară Îi mulțumea lui Dumnezeu, pentru darurile Sale generoase. Unul dintre cei care l-au auzit la rugăciune, i-a zis: „Cum poți fi atât de ipocrit? Nu vezi că Dumnezeu nu ți-a dat nimic?”, iar el a spus: „Te înșeli. Dumnezeu m-a privit și a considerat că «acestui om, pentru a fi mântuit, îi trebuie foame și sete, frig și singurătate, boală și abandonare». Iar El mi-a dat toate aceste lucruri din plin”.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 231 Aceasta este adevărata atitudine, creștină, atitudinea unui credincios pentru care sufletul contează. Și, aceasta este ceea ce vrea să ne arate întoarcerea Fiului Risipitor.

De asemenea, ne mai arată un alt lucru. Fiul Risipitor se întoarce, mărturisind: „Am păcătuit împotriva Cerului și împotriva ta.

Eu nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău.

Permite-mi să fiu ca servitorii angajați”. Dar, tatăl nu îi permite să mai spună ultimele cuvinte. Fiecare dintre noi poate fi un fiu risipitor, o fiică risipitoare, un fiu nevrednic, o fiică nedemnă, un prieten nevrednic. Ceea ce nimeni nu poate face, însă, este să se adapteze la o relație, cu demnitate, sub rangul său. Niciun fiu nedemn, nu poate deveni un angajat demn. Și, prin urmare, nu putem căuta compromisuri și reajustări juridice cu Dumnezeu și să spunem: „Eu nu-ți pot da inima mea, dar mă voi comporta bine.

Nu te pot iubi, dar eu te voi sluji”, și așa mai departe. Aceasta este o minciună, o relație pe care Dumnezeu nu este pregătit să o accepte, și va refuza să o accepte.

Ultimul pas pe drumul spre Postul Mare, este unul care ne-a fost prezentat în Pilda Oilor și a Caprelor. Aceasta ne aduce în față următoarea problemă: cum vom fi judecați? Și răspunsul este absolut clar. În tot acest proces de judecată, am putea crede că vom fi judecați în funcție de cunoașterea profundă a lui Dumnezeu, fie că suntem teologi, fie că trăim în asceză… Ei bine, această parabolă face absolut clară întrebarea pe care ne-o pune Dumnezeu, înainte de a putea intra în orice fel de realitate divină: ai fost om? Dacă nu ai fost om, atunci nu îți imagina că vei fi capabil să devii ca Dumnezeu-Devenit-Om, ca DumnezeuOmul Iisus, Care este măsura tuturor lucrurilor.

Acest lucru este foarte important, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

deoarece tipul de judecată pe care îl imaginăm în mod constant este o judecată falsă. Suntem atenți la cât de pioși suntem, la cât de multe știm despre Dumnezeu, chestiuni care fac parte din domeniul pe care un scriitor englez îl numea „bisericism”, în contrast cu Creștinismul. Dar, întrebarea pe care ne-o pune Hristos, este aceasta: Ești om sau sub-om? Cu alte cuvinte, ești capabil de iubire, sau nu? Mi-era foame, am fost însetat, am fost gol, am fost în închisoare, am fost bolnav. Ce ai facut? Ai fost capabil să răspunzi, cu inima, la mizeria mea; ai fost în stare să răspunzi cu jertfa și întreaga ta omenie – sau nu? În acest moment, trebuie să ne amintim ceea ce am spus mai înainte, legat de Fariseu și de Vameș. Hristos nu ne cere să-I îndeplinim legea. El nu va contabiliza numărul de pâini și de căni de apă, sau numărul de vizite la spitale și așa mai departe.

El va măsura răspunsul inimii noastre. Și, acest lucru reiese clar din cuvintele lui Hristos, într-o altă parte a Evangheliei Sfantului Luca, unde spune: „10. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca, 17). Să faci, nu înseamnă nimic. Am devenit om, în momentul în care, la fel ca Vameșul, ca Fiul Risipitor, am intrat în domeniul frângerii inimii, în domeniul iubirii, care este un răspuns atât la iubirea divină cât și la suferința omenească. Acest lucru nu poate fi măsurat. Nu putem spune, niciodată, la acest nivel: „Eu sunt în siguranță. Voi veni la judecata și voi fi una dintre oi”, pentru că aceasta nu va fi o chestiune de genul „am respectat sau nu am respectat legea”, ci dacă această lege a însemnat atât de mult pentru noi, încât să fi avansat în taina iubirii.

Acolo, la acel moment, ne vom afla pe www.haicunoi.com

232 CATEHEZĂ marginea, chiar în pragul de a intra în acea primăvară a vieții, acea reînnoire a vieții, acea înnoire a tuturor lucrurilor, care este Postul Mare. Vom trece prin toate aceste etape de judecată, și vom trece de la orbire și de la lege, la o viziune a relației tainice, care ar putea fi numită „milă” sau „grație”. Și vom fi față în față cu a fi uman. Dar, trebuie să ne amintim că a fi om, nu înseamnă a fi „ca noi”, ci „ca Hristos”.

Cu acestea putem intra în Postul Mare și putem începe să experimentăm, prin citirile Bisericii, prin rugăciunile Bisericii, prin procesul pocăinței, descoperirea actelor de har divin, care ne pot conduce spre o creștere la statura deplină și asemănarea lui Hristos.

Pr. Diac. Daniel Dimitriu Sîrghie, Parohia „Înălțarea Domnului” Pașcani

Prelegere „Bucuria Unirii și regii României" susținută la Colegiul Național „M. Sadoveanu" -Pașcani

Joi, 15 martie a.c., de la ora 11.30, la Colegiul Național „M. Sadoveanu” din Pașcani, a avut loc prelegerea „Bucuria Unirii și regii României”, organizată de prof.

Dimitriu Sîrghie Vasilica- profesor titular de Religie Ortodoxă.

Invitatul evenimentului a fost părintele arhim. Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, un părinte bun și drag www.haicunoi.com

tuturor, adevărat slujitor al lui Dumnezeu. În deschiderea evenimentului a vorbit pr. protopop Pavel PostolachiProtoierie Pașcani, care a făcut o scurtă introducere a temei, menționând valoarea postului creștin ca act de iubire pentru Dumnezeu .

La începutul prelegerii, părintele arhim. s-a referit strict la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

A menționat faptul că a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești: -Cum s-a înfăptuit Marea Unire Cronologie (pe scurt), despre cum s-a făcut Marea Unire de la Alba Iulia din 1918; - Marea Unire - referat; - Cine a făcut Marea Unire; -1 Decembrie, Ziua Națională a României.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 233 cu caracter reprezentativ: Unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.

La sfârșit, pr. protopop Pavel Postolachi a vorbit despre calitățile unui bun creștin, dintre care cele mai importante sunt empatia, respectul, curajul, imparțialitatea, toleranța și necatalogarea. A mai precizat și faptul că în luna decembrie a.c., în Catedrala „Coborârea Sf. Duh" - Pașcani vor fi organizate și desfășurate o serie de activități culturale împreună/pentru tineri.

După încheierea prelegerii, părintele arhim. Nicodim Petre a răspuns la întrebările elevilor prezenți în sală. Toți elevii au apreciat foarte mult această activitate mulțumindu-le distinșilor invitați pentru prezență dar și pentru cuvintele frumoase, pline de sens duhovnicesc atât de ziditoare pentru fiecare credincios în parte, adevărat balsam pentru suflet, rostite, în special, în perioada Postului Mare.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

A urmat apoi un parastas de pomenire a tuturor cadrelor didactice trecute la Domnul, care, în decursul timpului, au răspândit lumina cărții și a cunoașterii multor generații de elevi, care au învățat pe băncile acestei școli. Au participat mai multe cadre didactice care au răspuns cu drag chemării, din iubire și respect pentru cei plecați dincolo, dar și pentru a fi împreună la acest important eveniment. Cuvintele frumoase rostite cu acest prilej au sporit emoția acestor momente și au dăruit tuturor celor prezenți convingerea că numai pe temelia solidă pusă de înaintași, putem clădi o lume nouă și pentru aceasta este nevoie de colaborarea strânsă între Școală, Biserică și Familie.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica Colegiul Național „M.Sadoveanu"Pașcani

www.haicunoi.com

234 CATEHEZĂ

Maica Domnului – teologia desăvârșită „De n-ar avea la ceruri lumea Rudenie de pe pământ Atunci ar fi pustie viața Asemenea unui mormânt.

De nu erai tu primăvară A veacului înțelenit Ar fi rămas de-a pururi iarnă Și Soarele n-ar fi zâmbit“ (La ușa milostivirii -Sfântul Ioan Iacob Hozevitul).

În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Mântuitorul Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl Ceresc.

Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „preacinstire” sau „supravenerare“, adică de o www.haicunoi.com

cinstire care întrece pe a tuturor sfinţilor, chiar şi pe a Apostolilor Mântuitorului, căci ucenicii cei mai apropiaţi au petrecut numai câţiva ani cu El, dar ea a fost şi a rămas cu El de la început până la sfârşit. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viaţa noastră, noi fiind chemaţi să-L Întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul, în sufletul nostru.

Orice credincios ortodox ştie că, în ordinea vieţii morale şi sacramentale, Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Hristos. Ea s-a ridicat la culmea desăvârşirii, ea care a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit. Credinciosul o venerează cu acea conştiinţă că, cinstind-o pe ea, Îl preamărim pe Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor încă din timpul vieţii, deoarece persoana ei a fost mereu asociată în chip firesc cu cea a divinului Mântuitor.

Fecioara Maria este Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara. Adică e mai slăvită decât toți Sfinții Îngeri și întâia între sfinți, plină de har și binecuvântată între femei (Luca 1, 28), aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu și mărită pentru că a încuviințat cu smerenie și credință lucrarea Sfântului Duh. Maica Domnului este model pentru noi toți și în mod special, pentru orice femeie.

Răspunsul adresat de Fecioara Maria Arhanghelului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca1, 38), dat la chemarea lui Dumnezeu, a făcut posibilă Întruparea lui Hristos şi îndumnezeirea omului prin har.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 235 Astfel, Preacurata Maria și-a unit sufletul cu Dumnezeu prin iubire. Sfânta Fecioară nu a rămas însă la această desăvârşire individuală ci, din milă faţă de umanitatea căzută în păcat, s-a făcut mijlocitoarea oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

Maica Domnului este mângâietoarea noastră în dureri și în necazuri. De aceea, mângâierea soţiei și a mamei este unică. În acest chip, femeia are în firea sa delicateţea şi gingăşia; e mângâietoare și ascultătoare, cea care răspunde imediat nevoilor celor din jur, alinând durerile și suferințele tuturor.

Alegerea Maicii Domnului ca model de viață presupune o credință lucrătoare. Dar dacă nu ascultăm și nu stăruim în rugăciune, cum să credem? Și dacă nu cunoaștem, cum vrem să alegem calea cea dreaptă? Și dacă nu facem pași pe cale, cum vrem să înțelegem și să vedem mai presus de sentimentalisme și de raționamente subiective? Și dacă nu cunoaștem, cum putem spune că iubim? Iar dacă spunem că iubim, atunci de ce nu păzim Sfintele Porunci? Întrebări retorice de bună seamă! Într-adevăr viața Maicii Domnului a fost infuzată de valorile duhovnicești, ale credinței, smereniei, fecioriei, sfințeniei, rugăciunii. Ea era cea plină de har și „binecuvântată", care s-a ridicat prin virtuțile sale la culmea desăvârșirii. De aceea este mai presus decât toată creațiunea și mai venerată decât toți sfinții.

A depins de cuvântul Sfintei Fecioare „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tău", ca Fiul lui Dumnezeu să se facă om, ca iubirea lui Dumnezeu față de oameni sa meargă până la capăt. Cuvântul ei nu reprezintă o simplă învoire, ci o dovadă a unei credințe cum n-a mai avut cineva dintre oameni „pe când învoirea celorlalte femei se datorește și mișcării poftei trupești care Hai cu noi - Retrospectiva 2018

slăbește libertatea". La această credință, care de fapt este o actualizare culminantă a libertății și, deci, a puterii spiritului din ea, Fecioara Maria a ajuns prin eliberarea totală de pasiunile înrobitoare ale păcatelor. În omagiul pe care Elisabeta îl aduce Mariei spunând: „Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul" (Luca 1, 45), se vede limpede credința Maicii lui Dumnezeu. „Niciodată nu a trăit cineva pe pământ, a vrut sa spună Elisabeta, care să fi arătat atâta credință în Dumnezeu, încât prin aceasta virtute să se deschidă calea transpunerii Dumnezeirii, ca sa zicem așa, în centrele metrice ale organismului omenesc".

Credința Maicii Domnului era secondată de o profundă smerenie și supunere. „Îndată ce Gavriil îi comunică modul minunat și cu totul suprafiresc cum va zămisli și va naște pe Fiul Celui Preaînalt care va avea o împărăție fără sfârșit” - afirma N. Cabasila - Fecioara nu s-a mai îndoit de vestirea îngerului și a primit slujirea ce i s-a cerut. Ea primește ceea ce-i cere Tatăl ceresc cu o încredere totală, dar și cu o smerenie, care o face să se supună neclintit voii lui Dumnezeu.

Atitudinea Fecioarei în fața Arhanghelului Gavriil dovedește o adâncă smerenie. Ea se pleacă supusă la voia Domnului, lasă harul să lucreze în ea, nu se îndoiește că cele promise se vor adeveri. „Mărește suflete al meu pe Domnul, că a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 4648), exclamă Prea Curata. Ea își mărturisește smerenia, virtute pentru care i s-a conferit demnitatea de a fi Maică a Fiului lui Dumnezeu. Cel smerit Își alege Lui vas smerit și neprihănit.

Deci, alături de credință și smerenie, chipul Maicii Domnului este împodobit cu www.haicunoi.com

236 CATEHEZĂ fecioria sau curația trupească prin care ea participă la viața spiritului, depășind planul biologic. „Fiind pururea fecioară la minte, la suflet și la corp", Duhul Sfânt a aflat-o vrednică să colaboreze cu ea la evenimentul cel mai sublim din lume, Întruparea Cuvântului. În evlavia credincioșilor ortodocși, Maica Domnului este și rămâne ființa providențială prin care se împlinește planul Sfintei Treimi cu privire la mântuirea omului și a lumii. Aici, pe pământ pentru credincioșii ortodocși, Maica Domnului este „haina celor goi", de îndrăzneală, fiind însă și „podul care trece la cer pe cei de pe pământ". Între cer și pământ, între Dumnezeu și om, Maica Sfântă este „voia cea bună a lui Dumnezeu către noi cei muritori, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu". Iar sus, la tronul slavei dumnezeiești, aceeași Maica Sfântă este „îmblânzirea judecătorului celui drept",

„iertarea multor greșiți", o adevărată „picătura care risipește mânia lui Dumnezeu față de cei păcătoși" (Icoasele 7, 2, 3, 6, 7 și Rugăciunea din Acatistul Buneivestiri).

Așadar, să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioară Maria și să învățăm din predica ei smerită, fără cuvinte și din viața ei trăită în totală discreție, nu în umbră ci în lumina iubirii nețărmurite pentru Iisus Hristos și pentru toți oamenii. Privind icoanele care o înfățișează pe Maica Domnului, se pot vedea modestia, bunacuviință și desăvârșita simplitate. Toate izvorăsc din sufletul Ei curat și plin de iubirea lui Dumnezeu, de aceea Ea este teologia desăvârșită.

Diac. Dimitriu Sîrghie DanielParohia „Înălțarea Domnului”-Pașcani

Iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului, 1 . M a i c a D o m n u l u i p r e m e r g e umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu – Părintele Dumitru Stăniloae; 2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – www.haicunoi.com

Sfântul Grigorie Palama; 3. Căci nimeni din cei care după Hristos au vieţuit potrivit lui Hristos şi au străbătut în chip diferit calea Evangheliei n-ar fi ajuns la scopul şi sfârşitul fericit căutat fără conlucrarea Maicii Domnului, precum nici fără ajutorul Duhului. Căci de unde altundeva ar fi avut parte de acesta decât prin Cea care este izvorul apei pururea vii şi al harului, aşa cum nici de luminările soarelui nu s-ar putea face părtaş cineva decât de la discul soarelui?

– Teofan al Niceei; 4. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei; 5. Aşadar, deci fecioria ne propune ca Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 237 model al ei, viaţa Mariei, în care ca într-o oglindă fecioria îşi priveşte frumuseţea ei şi virtuţile exemplare. Maria a fost fecioară nu doar cu trupul ci şi cu mintea, printr-o dragoste sinceră unde nu este loc nici pentru făţărnicie nici pentru falsitate… Smerită la inimă, atentă, tăcută, iubitoare de citire a Sfintelor Scripturi nu îşi punea nădejdea în bogăţiile trecătoare, ci în rugăciunile săracilor. Nu ieşea afară decât pentru a merge la templu şi atunci însoţită de părinţi sau cunoscuţi – Sfântul Ambrozie al Milanului; 6. În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu – Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești; 7. În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni - Părintele Dumitru Stăniloae; 8. Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos – Părintele Cleopa Ilie; 9. Cerem ajutor sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei, și convinși că noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei – Părintele Dumitru Stăniloae; 10. Maica Domnului ne iubeşte mult.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos.

Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine – Părintele Arsenie Papacioc; 11. Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere – Sfântul Nicolae Velimirovici; 12. Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă – Mitropolitul Kallistos Ware; 13. Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Prorocul Iezechiel – Părintele Ilie Cleopa; 14. Cinstim pe Maica Domnului şi ne rugăm ei pentru că tot ce am pierdut prin Eva, adică nevinovăţia, raiul, harul, familia sfântă, pe Însuşi Dumnezeu, le-am redobândit sau le putem redobândi prin Maica Domnului – Părintele Sofian Boghiu; 15. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc.

Selectate de pr. diac. Dimitriu Sîrghie Daniel

-

Parohia

„Înălțarea

Domnului”-Pașcani www.haicunoi.com

238 CATEHEZĂ

Maica Domnului e supărată pe aceia care nu-i cer nimic A c e s t mărgăritar duhovnicesc al părintelui A r s e n i e Papacioc mi-a plăcut foarte mult și cred cu tărie, că e p e r f e c t adevărat ce a spus marele duhovnic al neamului nostru. De ce cred așa? Fiindcă Maica Domnului are o inimă de mamă, atât de bună și de milostivă, încât nu poate rămâne indiferentă la suferințele și lipsurile noastre și ne îmbrățișează cu brațele iubirii necondiționate, ne ocrotește cu Sfânt Acoperământul Său pe toți cei ce îi cerem ajutorul.

Bunul Dumnezeu, Măicuța Domnului, sfinții - casnicii și prietenii lui Dumnezeu îngerul păzitor, nu ne forțează să le cerem ajutorul, nu ne forțează să credem că mereu veghează asupra noastră și ne binecuvântează cu al lor Har și iubire de oameni, dar se întristează când refuzăm ajutorul și iubirea lor, preferând nefericirea în locul fericirii, tristețea în locul bucuriei, deznădejdea în locul nădejdii, întunericul în locul luminii, păcatul în locul virtuții, ș.a.m.d.

Măicuța Domnului ne iubește atât de mult!!! Ar vrea să fim mereu cu sufletul plin de bucuria ca roadă a Duhului Sfânt, ar vrea să strigăm la Ea în necazuri și ispite, în suferințe și nevoi, ar vrea să fim curajoși și să îndrăznim să-i cerem ajutorul, ar vrea să nu ne îndoim niciodată că nu mijlocește pentru noi în fața www.haicunoi.com

Tronului Sfintei Treimi. Se supără Măicuța Domnului când nu-i cerem nimic și ne lipsim de darurile minunate pe care ni le-ar oferi cu multă dragoste, așa cum o mamă iubitoare oferă copiilor ei: iubirea, milostivirea, rugăciunea, timpul vieții ei, așa cum o mamă iubitoare se dăruiește pe sine copiilor ei.

Măicuța Domnului veghează și asupra celor ce nu-i cer nimic, dar pentru cei care îi cer ocrotirea, mijlocește grabnic. Celor care îi cer ajutorul, le poartă poverile, le alină suferințele, le luminează mintea și sufletul, înțelepțindu-i pentru a găsi soluțiile cele mai bune și de folos, potrivite pentru rezolvarea problemelor lor, le șterge lacrimile ochilor inimii, lacrimi izvorâte din cauza răutăților, nedreptăților, judecăților și prejudecăților de tot felul, urii, invidiei, clevetirii, minciunilor, egoismului, indiferenței, care stăpânesc lumea toată. Celor care îi cer ajutorul, Măicuța sfântă le poartă Crucea spirituală când cad sub povara ei, nemaiputând înainta pe drumul vieții de unii singuri. Măicuța sfântă le poartă crucea, ca să Îl ajute astfel și pe Fiul Ei iubit, pe Domnul Iisus Hristos, să-I ușureze și Lui povara, căci cu iubirea Sa de oameni ar purta singur, aceste cruci aruncate de cei care și-au pierdut credința, nădejdea, curajul, puterea și voința de a înainta pe drumul vieții, nu numai când acesta este lin și fără obstacole, ci și când este abrupt și plin de capcane de tot felul.

Măicuța Domnului vindecă neputințele trupești și sufletești ale celor care îi cer tămăduire, Măicuța Domnului vine cu drag să slujească celor bolnavi, celor gârboviți de anii bătrâneții, celor uitați și părăsiți de copiii lor, de rudele lor, de semenii lor. Vine cu drag să slujească orfanilor și văduvelor, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 239 asigurându-le pâinea zilnică. Vine să slujească cu drag tuturor copiilor care o strigă să-i ocrotească de toată primejdia, așa cum a ocrotit de foc pe copiii lăsați închiși de mama lor în casă, atunci când s-a dus la treburile câmpului, pe copiii lăsați în grija mamei din icoană.

Măicuța Domnului ajută pe cei ce au devenit sclavii celui rău să scape din lanțurile păcatului, atunci când conștiința lor adormită de minciunile și promisiunile viclene ale vrășmașului se trezește din somnul spiritual.

Măicuța sfântă e grabnic ajutătoare pentru toți cei care strigă cu nădejde și credință la Ea, cu credința autentică, care te face să crezi că Maica Domnului e mama care te poartă în brațe când ești obosit și doborât de poverile vieții, e mama care te îmbrățișează cu iubire la pieptul ei în care bate o inimă ce cuprinde în ea întreaga lume cu suferințele și necazurile ei.

Recunosc, că eu strig de multe ori la Măicuța sfântă și o rog să fie mama mea, să fie mama care mă iubește în ciuda tuturor defectelor mele, să fie mama care mă strânge cu iubire la pieptul ei, când mă simt tristă, deznădăjduită, nedreptățită, umilită, batjocorită de cei din jurul meu, când mă simt păcătoasă și murdară de mâlul greșelilor și patimilor mele, când mă simt prinsă în capcana celui rău. Mă cuibăresc în brațele mamei cerești și e atât de bine când sunt acolo, e atât de fericit și de liniștit sufletul meu, când mă simt ocrotită de Maica sfântă! E locul cel mai cald și mai primitor, e locul unde uit de toată grija cea lumească, de toată durerea sufletului meu, de toată deznădejdea cea rea care-mi răpește pacea și bucuria inimii. Mă cuibăresc în brațele mamei cerești și îi spun: Mama mea, nădejdea mea, apără-mă de răutatea celor ce nu mă iubesc și-mi vor răul, apără-mă și de răutatea din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

inima mea, care mă împiedică să fiu sălaș al Duhului Sfânt! Maica mea cea bună, iubește-mă, Te rog, iubește-mă mult de tot, deși nu merit, pentru ca iubirea Ta să umple golul din inima mea, golul care îmi ține sufletul în tristețe și întuneric, iubește-mă, Te rog, și-mi înveșmântează sufletul în lumina nădejdii și bucuriei, în lumina speranței și credinței! Mama mea din cer, acoperă-mă cu Sfântul Tău Acoperământ ca să nu pot fi atinsă de nimic urât și rău din lumea în care trăiesc! Măicuță sfântă, șterge-mi, Te rog, lacrimile de neputință, care îmi umplu ochii inimii și ai sufletului, Te rog, ajută-mă cu rugăciunile Tale sfinte să răzbat prin hățișurile acestei vieți, să am curajul să lupt cu toate patimile mele, să am putere să înlătur orice obstacol de pe drumul vieții, care mă împiedică să mă întorc ACASĂ! Te rog, Maica mea, ajută-mă să trăiesc în spațiul Învierii lui Hristos, ajută-mă să-L iubesc pe Fiul Tău, din toată inima mea, cu toată puterea mea, ajută-mă să-L mărturisesc cu iubire și credință cu întreaga mea viață! Ajută-mă să nu-L întristez cu păcatele mele, vreau să fii fericită că-L iubesc mult pe Fiul Tău. Știu, că cea mai mare bucurie a Ta e să fie Fiul Tău, iubit și cinstit. Mamă, sunt îndrăzneață, cu cererile mele, nu-i așa? Tu mă iubești, însă, și mă înțelegi. Tu nu te superi pe mine, dacă strig la Tine când am nevoie de ajutorul Tău, ci cred cu tărie, că Te-ai supăra mai mult, dacă nu aș face-o, fiindcă așa aș arăta că nu am încredere, că ești grabnica mea ajutătoare.

Nu-i așa, Măicuța mea iubită?

Alteori, mă cuibăresc și la picioarele Măicuței sfinte și o rog să mă mângâie pe creștet, o rog să mă lase să-i îmbrățișez și să-i sărut cu iubire picioarele, o rog să-mi primească florile ce i le ofer cu iubire și recunoștință în dar. Cât e de minunat când Te simți iubită de Măicuța Domnului! Și când www.haicunoi.com

240 CATEHEZĂ sunt iubită de Măicuța, nu mai sunt egoistă, atunci aș vrea să simtă și cei dragi ai mei și dușmanii mei și întreaga lume, iubirea Sa dătătoare de viață și o rog cu curaj să reverse și asupra lor, milostivirea și iubirea Ei. Și nu m-a lăsat niciodată Măicuța mea cea dragă să mă îndoiesc că nu mi-ar împlini această rugăminte. Curajul pe care-l am când îi cer Măicuței sfinte să mă iubească și să mă ocrotească, îmi amintește de inocența copilăriei, îmi amintește de curajul acestei vârste în care copiii devin profesorii celor maturi când este vorba de lecțiile despre iubire, spontaneitate, sinceritate, curaj, când este vorba de a preda sensurile verbului „a crede”, „a fi”, a visa”.

Recunosc, că uneori mă întrebam: oare nu greșesc, fiindcă îi cer prea multe Măicuței sfinte, fără să merit să fiu ajutată și iubită mereu, oare nu o supără insistența mea, curajul meu copilăresc? Mi-era teamă, că am supărat-o de multe ori pe Maica cerului și a pământului, și de aceea m-am bucurat nespus când am citit din învățăturile duhovnicești ale părintelui Arsenie Papacioc cu care ne îndemna să-i cerem ajutorul Maicii Domnului în toată vremea vieții noastre, pentru că Ea nu se supără, ci dimpotrivă se supără când nu-i cerem nimic.

Să îndrăznim, așadar, frații mei întru Hristos, să cerem ajutorul Maicii Sale în furtunile vieții noastre și să nu o supărăm cu uitarea noastră, cu necredința noastră, cu îndoiala noastră, cu nepăsarea noastră în fața sectarilor care hulesc numele cel sfânt al Său.

Să luptăm cu curaj, cu armele Iubirii și ale Adevărului împotriva hulitorilor, a pleiadelor de prăbuşiţi din dreapta credinţă creştinească în prăpastiile feluritelor rătăciri, care nu o cinstesc pe Maica Domnului nostru drag, care o aseamănă pe Aceasta cu orice femeie de rând, care nu o recunosc drept Maica lui www.haicunoi.com

Hristos Dumnezeu.

Să îndrăznim să-i vorbim Măicuței sfinte despre toate nevoile, necazurile, durerile, încercările și întristările noastre, fiindcă ea ne ascultă cu multă iubire și blândețe și va mijloci pentru noi, păcătoșii, înaintea Altarului ceresc, grabnic și cu îndrăzneală. Să ne rugăm mereu Preasfintei Maicii noastre, așa cum ne îndeamnă Biserica noastră: „Împărăteasa mea preabună, și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor, ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, ci-l dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă ajuți, și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.”

Să o rugăm cu credință pe Maica Domnului, să ne ocrotească mereu, sub Sfânt Acoperământul Său, fiindcă așa cum a spus părintele Stăniloae: ,,Acoperământul Maicii Domnului, susţinut puternic prin rugăciunea Ei neadormită, înseamnă multe lucruri: ocrotirea, păzirea, apărarea, dar şi sprijinirea noastră şi dăruirea a tot lucrului bun şi de folos(…) Acoperământul Maicii Domnului este strălucitor de lumină, pentru că el alungă dimprejurul nostru şi din noi întunericul iraţional al patimilor şi viforul ispitelor, dar şi pentru că prin el străbate ca printr-un nor străveziu lumina soarelui Hristos”. Și să nu uităm niciodată, dacă nu dorim să fim mereu nefericiți, că Maica Domnului e supărată pe aceia care nu-i cer nimic.

Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 241

Răstignirea lui Iisus este cea mai sinceră și mai frumoasă declarație de dragoste Şi cum răspundem la această declaraţie a Bunului Dumnezeu, faţă de noi, copiii Săi? Îi răspundem cu aceeaşi iubire sau cu indiferenţa şi cu nerecunoştinţa noastră? Oare de ce suntem cu inimile atât de împietrite şi de reci precum sloiurile de gheaţă? De ce nu conştientizăm cât suntem de de iubiţi de Tatăl Ceresc, cât de mult doreşte Acesta mântuirea noastră, întoarcerea noastră ACASĂ?

De ce oare continuăm să-L Răstignim pe Fiul Său iubit, pe Mântuitorul nostru, în fiecare clipă, cu mulţimea păcatelor noastre, cu răutatea noastră, cu nerecunoştinţa noastră, cu fărădelegile noastre, înfingându-i în inimă - izvor de iubire necondiţionată piroanele necredinţei noastre, piroanele trădării noastre?

De ce ne transformăm cu toţii în Iuda, de ce ne e aşa de greu să-L iubim pe Hristos, să fim următorii Lui în călătoria noastră pe pământ, să-I împlinim poruncile şi să ni-L alegem Tovarăş şi Prieten pe drumul vieţii noastre? De ce aruncăm mereu cu cârtire şi nemulţumire crucea noastră spirituală, de pe umerii noştri? De ce nu ne-o purtăm cu demnitate şi cu credinţă, de ce nu vrem să fim asemănători cu Hristos, să-L urmăm pe drumul Golgotei Sale şi-I mai adăugăm şi crucea noastră pe umerii Săi? De ce nu acceptăm voia Domnului şi ne clătinăm la Hai cu noi - Retrospectiva 2018

orice încercare a vieţii, de ce ni se pare că a noastră cruce e mai grea decât a semenilor noştri? De ce nu credem, că Bunul Dumnezeu a măsurat cu înţelepciune şi iubire crucea noastră şi ne-a dat-o pe cea potrivită nouă, pe cea pe care avem puterea să o purtăm cu ajutorul Său, cu ajutorul iubirii Sale necondiţionate?

Ferice de cei ce-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos din toată inima lor, cu toată dragostea şi puterea lor. Ferice de cei ce-I cântă cu glasul inimii: „Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu.”

Ferice de cei ce se leapădă de ei înşişi, îşi iau crucea lor şi-L urmează cu iubire şi credinţă pe Hristos. Ferice de cei care, pentru totdeauna au întipărită în inima lor Crucea lui Hristos, ferice de cei ce vor să pătimească împreună cu Hristos pentru adevărul suprem, pentru dragoste, pentru lumina cerească, crezând cu adevărat în făgăduinţa Mântuitorului: „Unde sunt Eu, va fi şi slujitorul Meu.” Ferice de cei ce simt profund Crucea lui Hristos, aşa cum a simţit-o şi Sfântul Apostol Pavel care a spus: „Nu vreau să mă laud decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). „Eu m-am răstignit cu Hristos şi de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 19-20).

Ferice de cei care, nu numai că își poartă crucea lor cu credință, ci ajută și pe alți semeni să și-o poarte pe a lor. Au grijă de cei bolnavi, de cei orfani, de cei necăjiți și oropsiți, vin în ajutorul celor umiliți și www.haicunoi.com

242 CATEHEZĂ nedreptățiți, în ajutorul celor aflați în diverse încercări și nevoi și le șterg lacrimile durerii și neputinței, ce picură din ochii inimii și ai sufletului lor greu încercat. Aceștia sunt oamenii „îngeri păzitori” cu aripi de lumină, iubire necondiționată, milostivire și compasiune, care cuprind în inima lor întreaga lume cu toate suferințele și necazurile ei.

Ferice de cei ce cinstesc Sfânta Cruce şi nu se ruşinează cu ea și-L mărturisesc cu curaj și iubire pe Hristos, cu întreaga lor viață, arătând lumii întregi că Dumnezeu trebuie să fie centrul universului nostru, fiindcă Răstignirea lui Iisus este cea mai frumoasă declarație de dragoste a lui Dumnezeu față de omenire și noi trebuie să răspundem la iubire cu: iubire, credință, recunoștință.

Ferice de cei ce îngenunchează la picioarele Mântuitorului cu credinţă, evlavie şi cu profundă recunoştinţă și Îi spun cu glasul minţii, al sufletului şi al inimii lor: Îţi mulţumesc, Doamne, că prin răstignirea Ta pe Cruce mi-ai dat şansa mântuirii! Doamne, Îţi mulţumesc că prin răstignirea Ta ai spălat murdăria tuturor păcatelor lumii acesteia şi murdăria păcatelor mele! Îţi mulţumesc, Doamne, că ai sfărâmat porţile iadului şi ai deschis uşa Raiului, Îţi mulţumesc, că acum nu îmi mai este teamă de moarte. Doamne, Îţi mulţumesc că ai schimbat crucea, din semn al torturii şi al batjocurii, din semn al morţii, în semn al Învierii şi al biruinţei asupra morţii. Îţi mulţumesc că ai făcut din cruce, emblema şi pavăza creştinismului. Îţi mulţumesc, Doamne, şi pentru sănătate şi pentru boală, Îţi mulţumesc pentru bucuriile, dar şi pentru tristeţile mele, Îţi mulţumesc pentru zilele frumoase şi pentru cele mai puţin frumoase. Îţi mulţumesc, că ai îngăduit să beau şi paharul nedreptăţii, al umilinţei, al sărăciei, al judecăţii, al suferinţei, al încercărilor. Îţi mulţumesc, că am suferit şi din cauza www.haicunoi.com

minciunilor, falsităţii, vicleniilor, clevetirilor, orgoliilor, egoismului, invidiei, urii, semenilor mei. Aşa, m-ai ajutat să învăţ multe lecţii de viaţă: lecţia credinţei, lecţia îndelungrăbdării, lecţia smereniei, şi nădejdii, lecţia încrederii în pronia Ta. Aşa am învăţat, că orice încercare are un scop, deşi nu am înţeles aceasta de la început. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai călit şi întărit, Îţi mulţumesc, că m-ai învăţat cum să mă ridic când am fost doborât/ă sub greutatea crucii mele. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai purtat în braţele Tale iubitoare şi ocrotitoare, atunci când nu am mai putut înainta pe drumul Golgotei mele. Îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai părăsit nicio clipă pe cărarea vieţii mele, deşi poate meritam să fiu părăsit/ă pentru necredinţa mea. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să câştig multe lupte împotriva vrăşmaşului diavol. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru darurile cu care m-ai înzestrat şi care mă ajută să depăşesc multe obstacole ce-mi apar în cale. Îţi mulţumesc, Doamne, că Te răstigneşti şi azi din iubire pentru mine şi întreaga lume şi mă hrăneşti cu sfânt Trupul Tău şi-mi dai să beau scump Sângele Tău, pentru a mă întări în lupta cu cel rău şi pentru a nădăjdui la viaţa veşnică. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să înţeleg că după orice furtună soarele e şi mai strălucitor, că după orice cădere te poți ridica. Îţi mulţumesc, că m-ai învăţat să vin la Tine cu curaj, să Te caut când sunt ostenit/ă şi împovărat/ă, fiindcă Tu mă iubeşti şi eşti lumina ce alungă întunericul din viaţa mea. Îți mulțumesc, Doamne, că Te întâlnești cu mine în spațiul Învierii Tale, în spațiul unde cârtirea, nemulțumirea, deznădejea, necredința, nerecunoștința nu își au locul. Îți mulțumesc, Doamne, că Jerta Ta de pe Cruce și sfânta Înviere a Ta, m-au întărit, mi-au dat putere și curaj de a mă lupta împotriva păcatului de orice fel și m-au transformat dintr-un Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 243 smochin fără de roade într-un măslin cu rod bogat de fapte bune și plăcute Ție.

Să fim, așadar și noi, precum acești fericiți ce cinstesc și slăvesc sfânta Cruce și să credem fără nicio îndoială, ce a spus Sfântul Ioan Gură de Aur: „Crucea este nădejdea creştinilor, învierea morţilor, călăuza celor deznădăjduiţi, cârjă de sprijin a celor ologi, mângâierea celor săraci, frâul celor bogaţi, pierzania celor mândri, pedeapsa făcătorilor de rele, biruinţa asupra diavolului, învăţătura celor tineri, susţinerea celor lipsiţi, cârmaciul corăbierilor, nădejdea naufragiaţilor, zidul de apărare al luptătorilor. Crucea este părintele celor orfani, apărătoarea fecioarelor, sfătuitoarea iubitorilor de dreptate, liniştea celor întristaţi, apărătoarea celor mici şi slabi, înţelepciunea bărbaţilor, ultimul gând al bătrânilor, lumina ce luminează în întuneric, măreţia şi strălucirea conducătorilor credincioşi, libertatea robilor, slava muncilor, doctorul celor bolnavi, pâinea celor flămânzi, izvor a toată înţelepciunea şi acoperământ celor goi”.

Să ne mărturisim identitatea noastră creștină, cinstind crucea - semnul lui Hristos să ne solidarizăm cu Mântuitorul și să ne însemnăm cu ea în fiecare clipă a vieții noastre, preamărindu-L și mulțumindu-I lui Dumnezeu, pentru toate binecuvântările Sale cele știute și cele neștiute și pentru cea mai frumoasă declarație de dragoste față de noi, Răstignirea lui Iisus.

Prin pecetea Sfintei Treimi, să cerem ajutor să avem minte curată și luminată când ne însemnăm la frunte, să avem inima iubitoare, tron al Împărăției lui Hristos când ne însemnăm la piept, să avem brațe întărite cu care să ne câștigăm cinstit pâinea de toate zilele și cu care să lucrăm fapte bune, când ne însemnăm la umeri. Să ne însemnăm în fiecare clipă a vieții noastre (rugăciune, începutul şi sfârşitul lucrului nostru, la masă, la culcare şi la sculare ș.a.m.d) cu sfânta cruce Hai cu noi - Retrospectiva 2018

- semn al biruinţei - sfinţit prin jertfa lui Hristos, ca să fim mereu sub acoperământ divin, cu întreaga noastră ființă, cu mintea, inima, sufletul și trupul, cu gândirea, simțirea și fapta noastră.

Să ne rugăm, așadar, Bunului Dumnezeu să ne ierte greșelile cârtelii, nemulțumirii, deznădejdii noastre în fața greutăților și încercărilor vieții. Să ne rugăm să ne ajute să ne asumăm crucea noastră și să o purtăm cu credință și iubire, trăind și simțind înfricoșătoarele patimi ale lui Hristos.

Să fim și noi următorii Lui, mergând pe calea Lui, pe calea Crucii Lui, pe calea jerfei și suferinței Lui. Să urmăm calea lui Hristos, ca să găsim calea pe care ajungem la iubire, calea pe care ajungem la Dumnezeu.

Să conștientizăm, că fără asumarea cu bucurie a crucii, nu ne putem mântui, că în toată viața noastră, de la Botez până la mormânt, crucea trebuie să ne însoțească. Să ne rugăm cu credință și nădejde în învierea noastră sub umbra crucii (după Vinerea Patimilor ne întâlnim cu Duminica Învierii). Să nu ne rușinăm cu sfânta Cruce și cu Hristos în fața oamenilor, ca să nu se rușineze nici El cu noi, în fața Tatălui Ceresc și să-I cerem cu umilință și evlavie lui Dumnezeu: „Mântuieşte Doamne poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

Să nu uităm niciodată că, așa cum a spus părintele Dumitru Stăniloae „cel mai frumos şi convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea lui Hristos de pe Cruce”. Să nu uităm niciodată, că Răstignirea lui Iisus este cea mai sinceră și mai frumoasă declarație de dragoste a lui Dumnezeu față de omenire.

Cristina Toma

www.haicunoi.com

244 CATEHEZĂ

Pelerin în Țara Sfântă O călătorie în Israel este o chemare, dar și un dublu răspuns: unul de îngăduință rânduit de Dumnezeu, altul de osteneală din partea celui care nevoindu-se, duce chemarea la împlinire.

Ne-am întors acasă, transformaţi, regeneraţi, împrospătaţi duhovniceşte. Am respirat, timp de o săptămână harul minunatelor locuri în care S-a născut, unde a trăit, a pătimit şi a Înviat Domnul nostru Iisus Hristos, mântuind neamul omenesc. Emoţii puternice, suspinuri, lacrimi de bucurie, ocean de sentimente minunate ne-au invadat sufletele transfigurându-ne, înroşindu-ne, în focul sfinţeniei Fiului lui Dumnezeu.

Ducem fiecare dintre noi binecuvântarea împărtăşită de pietrele atinse de Mântuitorul, de Maica Domnului, de marii sfinţi ce au vieţuit în acele locuri, binecuvântarea icoanelor făcătoare de minuni, ale apelor, ale uleiurilor de candelă, binecuvântarea prafurilor, a firelor de busuioc…

Această binecuvântare o transmitem tuturor cu frică de Dumnezeu, mulţumind din suflet Tatălui Ceresc pentru posibilitatea oferită de a vedea Sfintele Locuri ale mântuirii noastre.

Pelerinajul acesta a fost un dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut… Am vizitat, evident, multe locuri, toate încărcate de spiritualitate şi bucurii duhovniceşti. Dar nu simpla vizionare a acestora a dat farmecul pelerinajului, ci ceea ce am avut cu toţii în suflet şi în minte în acele zile. Şi mai ales, ceea ce a rămas în sufletele noastre după terminarea pelerinajului.

Desigur, ar fi foarte multe de spus în urma unei astfel de călătorii. Cred că ceea ce www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 245 am simţit cu această ocazie este unic. Nu doar pentru locurile deosebite pe care le-am văzut, ci şi pentru că aici „vederea” se împleteşte neapărat cu „simţirea”.

Drept urmare, cred că o dată în viaţă, merită trăit un astfel de sentiment, merită să fii „Pelerin în Ţara Sfântă”!

Diac. Dimitriu Sîrghie DanielParohia „Înălțarea Domnului”Pașcani

Îndemnuri la postirea cea adevărată - Sf. Ioan Gură de Aur

„Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice. De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.

Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. «Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte» - este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.

La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu www.haicunoi.com

246 CATEHEZĂ privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea Postului Mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit. Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: «Eu am ţinut tot postul», răspunde-i: «Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat».

Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.

Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire."

Invitaţie la iubire - lumina vieţii creştine

Scopul creării lumii a fost invitaţia oferită acesteia de a se descoperi şi de a se împărtăşi de iubire, a se uni cu Cel ce este Iubirea desăvârşită. De asemenea, la temelia Întrupării Fiului lui Dumnezeu stă tot iubirea, căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său l-a trimis în lume. Fiul lui Dumnezeu ne arată iubirea prin Jertfa Sa, ne www.haicunoi.com

cheamă la iubire prin modelul Său suprem de iubire, se coboară la cele mai de jos ale pământului, din pricina iubirii Sale, imense.

Ocean de iubire fiind Dumnezeu, El ne aşteaptă să ne adăpăm din izvorul iubirii nesecate, să ne potolim setea sorbind din paharul iubirii lui Hristos.

Iubirea implică dăruire totală, o credință adevărată și sfântă în Dumnezeu pentru că ea „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.” – M. Buonarroti. Iar Pr. Stăniloae ne spunea, prin intermediul Filocaliei, despre rolul iubirii: „A iubi pe altul ca pe tine însuţi, înseamnă a te plasa într-o poziţie de deplină obiectivitate faţă de tine, socotindu-l pe celălalt egal cu tine. Numai Dumnezeu este în această poziţie de obiectivitate faţă de toţi şi numai înaintând spre această poziţie a Lui, înaintăm spre treapta supremă a aspiraţiei noastre spre obiectivitate. Dar această obiectivitate a lui Dumnezeu nu e una de indiferenţă şi nici a noastră nu trebuie să fie aşa.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 247 Poziţia lui Dumnezeu e una de profundă iubire egală faţă de toţi. Deci şi a noastră să ajungă la fel: una de deplină iubire faţă de toţi, dar şi faţă de propria persoană. Să ne iubim unii pe alţii şi pe noi înşine aşa cum ne iubeşte Dumnezeu, vrând să ajungem aşa cum ne vrea El. În iubirea aceasta a tuturor faţă de toţi, în această universală obiectivitate iubitoare, ne unim cu Dumnezeu. Se cade să mă iubesc pe mine cum iubesc pe alţii şi cum ne iubeşte pe toţi Dumnezeu ca taine minunate. Pentru precizare se cuvine să răspundem şi la întrebarea următoare: Iubirea deplină nu-l face pe cineva să se uite pe sine şi să-şi dea viaţa pentru cel iubit? Mama, a cărei iubire este de model, nu-şi dă viaţa pentru copil?

Cum se împacă aceasta cu porunca: să iubeşti pe celălalt ca pe tine însuţi (deci numai ca pe tine)?

Răspunsul care împacă aceste două cerinţe pare a fi acesta: Cine e în stare să-şi dea viaţa pentru altul, a ajuns la treapta realizării sale depline, la treapta care-i asigură cetăţenia în veşnica Împărăţie a iubirii desăvârşite. El trebuie să aibă acum grijă de altul, ca să ajungă şi acela la această treaptă. Deci îşi poate da viaţa sa pentru acela, pentru că de fapt nu o pierde prin aceasta, ci o va avea la un plan superior şi-l ajută şi pe celălalt să o aibă. Sau chiar trebuie să o dea, ca să arate că a ajuns la deplina realizare a sa şi ca să-l facă şi pe celălalt să se ridice la această treaptă prin pilda pe dragoste supremă care i-o arată.

Capacitatea cuiva de a se dărui pentru altul arată că există undeva acest plan de existenţă în care pot fi realizaţi oamenii în acest grad suprem, un plan de existenţă spre care aspiră cea mai autentică esenţă a noastră” (Filocalia,vol. 11, nota 492).

Mântuitorul Iisus Hristos ne-a invitat la iubire arătată pentru aproape. Cuvântul „aproape” are valenţa de cel ce este în apropierea noastră, dar şi de cel ce are aceeaşi structură ca şi noi. „Aproapele” în creştinism este omul în deplinătatea sa, şi cea mai mare minune a creştinismului, după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, este putinţa iubirii celui de lângă noi.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Iubirea de aproape ne arată că toţi suntem chemaţi de Creator la acelaşi scop: desăvârşirea, având ca Model pe Dumnezeu Cel desăvârşit. Iubirea desăvârşită este mai importantă decât desăvârşirea materială sau decât cea intelectuală, căci la ea am fost chemaţi în mod liber, prin orice faptă a lui Hristos.

Iubirea pentru oameni depăşeşte neputinţa, limita, invidia, răutatea. Depăşeşte de fapt neputinţa de a fi om şi de a interpreta rolul unui om. Mărimea seminţei de muştar din pildele Mântuitorului se poate aplica şi în privinţa iubirii. Dacă vom avea iubire cât un grăunte de muştar, faţa lumii va fi cu totul alta, ea ar sta pe o temelie fundamentală care nu ar putea fi clintită de nimic.

Vorbim despre iubire, şi trăim fără iubire. Vrem să fim iubiţi, fără ca noi să iubim.

Iubirea naşte viaţa şi viaţa apare din iubire, din dăruirea pentru alţii. „Iubirea este viaţă, iar dacă iubirea îţi lipseşte, îţi lipseşte viaţa”. Tot ce înţelegem este pentru că iubim. „Iubirea înseamnă a descoperi pe alţii, şi a fi încântaţi de această descoperire”.

Iubirea creştină propune, fără să impună, reciprocitatea. Dumnezeu creează lumea din imensa Lui iubire şi bunătate şi lumea creată – omul, în speţă – răspunde acestei bunătăţi prin reciprocitate. Nu pot iubi pe Dumnezeu şi să-mi detest semenul, după www.haicunoi.com

248 CATEHEZĂ cum nu pot iubi aproapele meu şi să-L urăsc pe Dumnezeu şi să pretind în acelaşi timp că sunt un bun creştin.

De aceea când este bine orientată iubirea nu poate greşi şi de aceea iubirea nici nu condiţionează. Nu se poate pune aici problema în termenii: dacă iubeşti pe Dumnezeu, atunci ajungi în rai. Adică o iubire faţă de Dumnezeu şi semeni nu este una constrânsă, nu este impusă, nu este imperativă. Dumnezeu nu mă obligă să-L iubesc, încât eticii iubirii nu i se adaugă o etică a sancţiunii.

Sancţiunea nu se însoţeşte cu iubirea pe care Hristos o propovăduieşte. Dacă aş iubi pe Dumnezeu pentru a scăpa de pedeapsa eternă înseamnă că iubirea ar fi din interes, că iubirea ar fi un mijloc în vederea unui scop programat. Numai că iubirea nu este interesată, nu este mijloc şi nici concluzia unui raţionament. Este doar scop şi atât. În creştinism, iubirea este una din cele trei virtuţi teologice alături de credinţă şi nădejde (speranţă). Iubirea este virtutea prin care Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, pentru El Însuşi, şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Roadele iubirii sunt bucuria, pacea şi îndurarea, iubirea suscită reciprocitate, rămâne dezinteresată şi generoasă. În accepţiunea creştină, iubirea este un atribut dumnezeiesc care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra credincioşilor şi are, am spus, două ipostaze: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele.

Noul Testament este axat pe ideile de iubire şi libertate. Iar iubirea de semeni a fost lăsată de Domnul Iisus Hristos ca o a doua poruncă după aceea a iubirii de Dumnezeu.

Raportul acesta dintre iubire şi libertate este exprimat de Sfântul Augustin care spune: „iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce vrei” (asta înseamnă, în realitate, că atunci când iubeşti www.haicunoi.com

pe Dumnezeu nu mai faci ce vrei, ci ceea ce trebuie, iar acest „trebuie” nu are în el nimic constrângător. Nimic nu este mai compatibil cu libertatea decât iubirea). Numai că dacă libertatea mea este absolută, şi este!, apoi responsabilitatea mea nu poate să fie relativă.

Răspunsul dat de Mântuitorul Iisus Hristos unui cărturar când a fost întrebat: care este cea mai mare poruncă din Lege: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Profeţii” (Matei 22, 34-40; Marcu 12, 28-31).

Iar apostolul neamurilor, Sf. Pavel, va face sinteza în Imnul iubirii: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13, 13).

Așadar, Îl iubim pe Dumnezeu când ascultăm cuvântul Lui şi îl împlinim, prin fapte, când trăim potrivit voii Lui în sfinţenie, când suntem milostivi aşa cum El este Milostiv, când suntem buni aşa cum El este Bun, deci Îl iubim pe Dumnezeu în mod deplin când ne asemănăm cu El prin bunătate.

Iar iubirea Lui se revarsă prin faptele noastre spre semenii noştri. Astfel, împlinirea poruncii iubirii de Dumnezeu se leagă de porunca iubirii faţă de aproapele așa cum ne spune și Sfântul Maxim Mărturisitorul, în scrierea sa numită „Capetele (capitole) că: Iubirea este acea stare a sufletului care preferă pe Dumnezeu oricărei făpturi din lumea aceasta.”

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 249

Săptămâna Patimilor, cea mai importantă din Postul Paştelui Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la Sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare. „Fiecare zi din Săptămâna Mare se numeste Sfântă și Mare. (...) Urmează un post de pătimire cu Hristos, ca împreună cu El să înviem. Fiecare zi din Săptămâna Sfântă și Mare este o urmare tainică a lui Hristos prin rugăciune, prin ascultarea sfintelor Scripturi, sfintelor slujbe și, mai ales, prin pocăință și Împărtășanie", spune Patriarhul Daniel.

Așadar, de luni, 02 aprilie, credincioşii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor, iar până vineri în Biserica Ortodoxe se oficiază sfintele slujbe de Denii.

Cuvântul „denie" vine de la slavonescul „vdenie" şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”. „În aceste momente ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde.”

Lunea cea mare „Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții și afară de Împărăție să te încui; ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. (Troparul zilei) În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, și de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De luni încep Sfintele Patimi ale Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginți, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului.

Sculându-Se de acolo prin El însuși, împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâine cerească.

Tot în aceeași zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-și arate puterea Sa de a pedepsi față de om, ci față de ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.

Istoria smochinului a fost asezată aici spre a îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată spre a ne înfățișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină și mă mântuiește”.

(Condacul zilei) Această zi ne pregătește pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – Parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) și Parabola talanților (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim și se www.haicunoi.com

250 CATEHEZĂ ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi și aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai ales de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit Sfinții Părinți pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.

Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria să fie biruită de bani. „La ceasul sfârșitului, suflete, gândind și de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind și strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei) Miercurea cea Mare În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca www.haicunoi.com

7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate. „Doamne, femeia ce căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosiță și tânguindu-se, a adus ție mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia) Joia Cinei celei de Taină „Când măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginți bolnăvindu-se, s-a întunecat…

Vezi, iubitorule de avuții, cel ce pentru acestea spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Împăratului. Cel ce ești peste toți bun, Doamne, slavă Ție”. (Tropar) Patru lucruri mai prăznuim în această zi: Spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani și Vânzarea și prinderea Domnului. Înainte de a începe Cina, Mântuitorul Hristos S-a sculat, Și-a dezbrăcat hainele și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după măriri deșarte: „Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El Însuși pildă. La sfârșitul mesei aduce vorbă și despre vânzarea Lui. După puțin timp, luând pâinea a zis: „Luați mâncați”; la fel și paharul, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 251 zicând: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Matei 26, 2628).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: „Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) și S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44).

Iuda cunoștea locul și, luând câțiva soldați, a venit să-L prindă. A fost prins și dus la Ana, la Caiafa, și în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaște. Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor În această zi, se pomenesc Sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El. Biserica Ortodoxă numește Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare – pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa. În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că Însuși Mielul lui Dumnezeu este Jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele S-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.

Seara săvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se Hai cu noi - Retrospectiva 2018

înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt. „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multă preamărind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului) Sâmbăta Mare În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Coborârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe Cruce Sfântul Trup al Domnului, L-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar) Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu Trupul în mormânt iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se coboară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de Trup și L-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său Sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea Sufletului de Trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a Trupului.

După-amiază săvârșim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. „Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea lui cetele îngerești cu toată căpetenia și puterea, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic) Așadar, pentru a simți bucuria pascală trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât și trupul, înăsprind postul pe cât ne stă în putință măcar în aceste ultime www.haicunoi.com

252 CATEHEZĂ zile, care sunt și cele mai importante din Post.

După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă și peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca și peste cel care a venit încă din ceasul întâi la

Hristos.

Preot Diacon Daniel Vasiliu-Sîrghie Parohia „Înălțarea Domnului”-Pașcani

Fericiți sunt cei ce cred că închinarea la Sfânta Treime este baza și temelia credinței creștine Fericiți sunt creștinii ce cred că învățătura fundamentală și specifică a Bisericii creștine este credința în Dumnezeu - Sfânta Treime. Fericiți sunt creștinii care s-au apropiat de lumina veșnică a dumnezeirii și îngenunchează la picioarele acestei taine de viață dătătoare, așa cum o fac și serafimii și heruvimii din ceruri, cu o sfântă teamă, cu uimire, bucurie veșnică și negrăită dulceață. Fericiți sunt cei ce înalță cu iubire, imnuri de slavă Sfintei Treimi: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, așa cum cântă cu o dulce cutremurare cetele îngerești.

Fericiți sunt cei ce cu mult curaj înfruntă toți dușmanii Sfintei Treimi și le spun acestora, așa cum i-a învățat Sfântul Ierarh Nicolai Velimirovici, că ei nu cred în trei Dumnezei, ci Într-Unul-Singurul, Viul și Adevăratul Dumnezeu și că Mesia lor i-a apropiat atât de mult de lumina cea veșnică încât ei văd și deosebesc cele trei flăcări. „Trei flăcări veșnice - un Foc. Trei maiestăți - Un Împărat. Trei minuni - o Taină. Trei persoane - o Ființă. Trei ipostasuri - un Dumnezeu. Numele cel mare: Prea Sfânta Treime – Cele Trei Sfinte Persoane Într-Una: Tatăl, Fiul www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 253 și Duhul Sfânt – pururea și în vecii vecilor, un Dumnezeu”.

Fericiți sunt ce ce mărturisesc cu credință Crezul, simbolul credinței, dăruit omenirii de către Însuși Dumnezeu - Izvorul iubirii, bunătății și al dreptății, Izvorul vieții, luminii și veșniciei. Fericiți sunt cei ce rostesc Crezul în inimile lor cu veșnică și adâncă iubire, credință și recunoștință, fericiți sunt cei ce trăiesc Crezul ca pe o poveste mișcătoare de iubire, care sensibilizează și încălzește sufletul, o poveste de iubire a unui Tată pentru toți copiii Săi, o poveste de iubire a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, o poveste de iubire a creștinilor pentru sfânta, soborniceasca și apostoleasca Biserică, o poveste de mărturisire a Sfintei Taine a Botezului, o poveste de dor și iubire de ACASĂ, de viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.

Fericiți sunt cei ce Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Fericiți sunt cei ce cred în Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru, Care a făcut toate zidirile cu multă iubire și înțelepciune, pentru noi oamenii, Care pe toate le cârmuiește și le îndreptează spre binele făpturilor, Care ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, Care este Olarul trupurilor și sufletelor noastre. Fericiți sunt cei care, contemplând natura și toate creaturile minunate, își întorc mintea către Dumnezeu și-L slavoslovesc cu uimire, iubire și recunoștință veșnică, smerindu-se în fața măreției și puterii Acestuia.

Fericiți sunt cei ce cred că Tatăl nostru ceresc este Proniatorul nostru, este Tatăl care are grijă cu multă iubire de copiii Săi, Care nu îngăduie să li se clintească nici măcar un fir din părul capului, fără știrea și voia Sa. Fericiți sunt cei ce Îl iubesc pe Tatăl Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Ceresc, ca niște copii cu suflet pur și curat, Îi sunt recunoscători pentru toate binecuvântările știute și neștiute, pentru toți talanții cu care au fost înzestrați, pentru darul vieții și Îl slăvesc și Îl cinstesc în fiecare clipă a vieții.

Fericiți sunt cei ce cred în Unicul, Viul și Adevăratul Dumnezeu și nu cred în dumnezei falși, imaginari, inexistenți, iluzorii, împlinind astfel porunca lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine.”

Fericiți sunt cei care, atunci când rătăcesc drumul spre ACASĂ, nu deznădăjduiesc în iubirea, mila și iertarea Tatălui Ceresc și caută cu pocăință și smerenie calea cea bună, care îi aduce în brațele Sale, care îi aduce în locul după care mereu le-a fost dor.

Fericiți sunt cei ce cred Într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Carele din Tatăl s-a născut, mai înainte de toți vecii.

Fericiți sunt cei care împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu - Tatăl: „Acesta este Fiul meu iubit, întru Care am binevoit; pe El să-L ascultați”, fericiți sunt cei ce nu se îndoiesc de cuvântul Mântuitorului Hristos care a grăit despre Sine: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”.

Fericiți sunt cei ce cred că Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Dumnezeu Lumină născută din Lumină, Adevăr născut din Adevăr, Viață din Viață, Slavă din Slavă, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Fericiți sunt cei ce cred cu adevărat că Hristos este egal în sfințenie, putere, desăvârșire cu Dumnezeu - Tatăl și mărturisesc cu iubire, credință și curaj acest fapt în fața ereticilor, în fața tuturor celor ce-L urăsc și-L defăimează pe Hristos, în fața celor ce se îndoiesc de dumnezeirea Sa. Fericiți sunt cei ce cred că Hristos este www.haicunoi.com

254 CATEHEZĂ Alfa și Omega, fericiți sunt cei ce cred că Hristos este Biserica și Biserica este Hristos.

Fericiți sunt cei care au ca principală strădanie, găsirea unei căi de a intra în lumina lui Hristos. Fericiți sunt cei care se întâlnesc mereu cu Hristos în Spațiul Bisericii, fericiți sunt cei care iubesc cu iubirea lui Hristos, cu iubirea dezinteresată, jertfelnică, fără limite, fără să facă deosebiri, împlinind porunca iubirii aproapelui. Fericiți sunt cei care Îl află pe Hristos, Îl cunosc pe Hristos, Îl simt înlăuntrul lor și Îl consideră pe Acesta prietenul, fratele, tovarășul lor pe drumul vieții, pe drumul spre ACASĂ. Fericiți sunt cei care nu mai pot trăi fără Hristos, fiindcă pentru ei, Hristos este Raiul, este totul: Izvorul iubirii, luminii, bucuriei, bunătății, blândeții, smereniei, adevărului, curajului, răbdării, nădejdii, credinței.

Fericiți sunt cei care Îi mulțumesc în fiecare clipă a vieții, Mântuitorului Hristos pentru marea iubire și pentru marea cinstire ce ne-a arătat-o, atunci când a pogorât printre noi ca unul dintre noi. El, fără de păcat, a pogorât din slavă veșnică, din bucurie și frumusețe, în lumea noastră murdărită de păcat, în lumea noastră - spațiul morții, spațiul întunericului, spațiul necredinței, neiubirii și deznădejdii - de dragul nostru și pentru a noastră mântuire.

Fericiți sunt cei care Îi mulțumesc Prea Dulcelui Fiu - Unul Născut al lui Dumnezeu pentru că a pătimit: defăimare, răutate, ispite, scuipări, lovituri, batjocorire, biciuire, osândire laolaltă cu tâlharii, răstignire pe cruce. Fericiți sunt cei care nu dau deoparte paharul durerii și nici nu-și aruncă de pe umeri Crucea spirituală, pe drumul Golgotei lor, oricât de grea ar fi aceasta, fiindcă vor să fie asemănători cu Hristos, fiindcă vor să nu-L împovăreze pe Acesta cu încă o cruce, fiindcă dragostea pentru Dumnezeu nu scade în www.haicunoi.com

vremuri de ispită, ci rămâne la fel de puternică și de arzătoare.

Fericiți sunt cei care așteaptă venirea Domnului întru putere și slavă, fericiți sunt cei care la Judecata viitoare vor fi binecuvântați și vădiți ca urmași și ucenici ai lui Hristos, cartea vieții lor fiind scrisă doar cu cuvintele faptelor bune, frumoase și plăcute Lui Dumnezeu, doar cu cuvintele iubirii și milostivirii.

Fericiți sunt cei care au mereu o foame, o sete, un dor de Hristos și priveghează necontenit pentru Cel Iubit, pentru Cel Preaînalt, cu trezvie, păzindu-și mintea, sufletul și inima de orice întinăciune, asemănându-se cu cele cinci fecioare înțelepte, care și-au umplut candela cu uleiul ascultării, cu uleiul rugăciunii necontenite, cu uleiul credinței nestrămutate, cu uleiul iubirii pentru Mirele Hristos.

Fericiți sunt cei ce cred Întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Carele din Tatăl purcede; Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit; Carele a grăit prin prooroci.

Fericiți sunt cei cu inima sinceră și curată, fericiți sunt cei cu inima de copil, în care sălășluiește mereu Sfântul Duh Care ne este dăruit tuturor celor credincioși în Hristos, prin Taina Sfântului Botez. Fericiți sunt cei care și-au curățit casa sufletului de toți păianjenii uitării de Dumnezeu, de toată mizeria greșelilor, păcatelor și patimilor lor, prin botezul lacrimilor de pocăință, prin Taina Sfintei Spovedanii și au mereu oaspete în cămara sufletului lor sănătos, pe Domnul de viață Făcătorul.

Fericiți sunt cei care și-au stabilit drept scop principal în viața ca dar al lui Dumnezeu, dobândirea Harului Sfânt în inima lor, trăirea în darurile Sfântului Duh, trăirea în iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credință, blândețe, smerenie, stăpânire de Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 255 sine, simplitate, smerenie, adevăr, curaj, înțelepciune.

Fericiți sunt cei care devin lumină pentru cei aflați în întuneric, care devin mângâietori pentru frații lor întru Hristos, pentru frații aflați în nevoi și suferințe (orfani, văduve, bătrâni, bolnavi, necăjiți, nedreptățiți, asupriți) și își înmulțesc cu iubire și bucurie talanții primiți de la Bunul Dumnezeu, punându-i în slujba aproapelui lor și a lui Dumnezeu.

Fericiți sunt cei care în orice clipă a vieții lor se îngrijesc să fie vrednici de iubirea lui Dumnezeu, fericiți sunt cei care se luptă ca să păstreze mereu Harul Sfânt în inima lor, fericiți sunt cei care conștientizează că slava deșartă golește sufletul de Har, iar dragostea, smerenia, rugăciunea sinceră, curată și permanentă îl umplu de bucurie, dulceață, fericire deplină.

Fericiți sunt, așadar, cei care reușesc să păstreze viu în inima lor focul nematerialnic, duhovnicesc, focul dragostei dumnezeiești.

Fericiți sunt cei care tânjesc mereu după Dumnezeu și se întâlnesc cu Acesta în Spațiul Învierii lui Hristos, unde strălucește lumina Sfântului Duh, unde totul se trezește la viață, la viața pe care Pr. Munteanu Petru o aseamănă cu un „cântec cu Hristos” pe care îl compun: Iubirea și Adevărul. „Adevărul și iubirea aduc în mod armonios în sufletul omului harul, mila și pacea lui Dumnezeu. Dragostea se bucură de Adevăr, iar ele sunt Hristos, cântecul și bucuria vieții noastre.” Și unde e Hristos - Lumina lumii - e și Mângâietorul sufletului nostru, este pacea și bucuria, sunt îngerii și sfinții, este Împărăția cerurilor.

Așadar, fericiți sunt cei ce cred că

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

închinarea la Sfânta Treime este baza și temelia credinței creștine, fericiți sunt cei care cred în învățătura Sfintei Scripturi a Bisericii noastre Ortodoxe, care spune că Dumnezeu este Întreit. Fericiți sunt cei care cred în Sfânta Treime Care este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Fericiți sunt cei care cred că fiecare din aceste trei Ipostasuri - Persoane - este Dumnezeu întreg și nu parte a dumnezeirii, că nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu. Fericiți sunt cei care cred că Sfânt, Atotputernic, Desăvărșit este Tatăl, este Fiul, este Sfântul Duh. Să ne închinăm cu iubire și credință Sfintei Treimi și să credem, așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan de Kronstadt, că: „În lucrarea Sa minunată pentru neamul omenesc, Dumnezeu este Tată și drept Judecător, este Doctor înțelept, este un Creator Preaînțelept în opera Sa minunată, este Biruitor în lupte, este Luptător atotputernic și de neînvins, este Dătător de pace și luminător, este Căpetenia armatei Sale duhovnicești, este Stăpânul viei, este Mântuitorul neamului omenesc cel căzut, este Sculptor Preaînțelept, este Topitor, este Olar, este Bijutier sau Șlefuitor.”

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne lumineze ochii gândului, să ne deschidă gura ca să învățăm cuvintele Sale, să facem voia Sa, să-I cântăm întru mărturisirea inimii și să lăudăm Prea Sfânt numele Său: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cristina Toma

www.haicunoi.com

256 CATEHEZĂ

Oare orbirea sufletească nu este mai grea decât cea fizică? „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).

Asistăm la orbirea spirituală a omului modern, care nu mai are capacitatea de a recunoaşte în minunile lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de a crede în El şi a-L mărturisi ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte. Omul orbit spiritual nu doreşte să se întâlnească cu Hristos, nu Îl caută pe Hristos, nu conştientizează că Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea, că Hristos este nădejdea noastră. Nu conştientizează că legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţa arzătoare după cele dumnezeieşti şi că: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu trebuie să o dăm”, aşa cum se spune la Sfânta Liturghie.

Mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică.

Mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei. Orbirea trupească împiedică pe cel care suferă de această boală să vadă frumuseţile acestei lumi pământeşti, să vadă www.haicunoi.com

un răsărit sau un apus de soare, să vadă frumuseţea de basm a cerului înstelat, să vadă verdele ca smaraldul al ierbii, să vadă grădinile desenate în pete de culori divine, să vadă câmpiile mănoase şi bogate, cu lanurile de aur unduindu-se în bătaia vântului şăgalnic, să vadă munţii falnici, cu vârfurile mângâiate de norii cerului albastru ca floarea de Nu-mă-uita, să vadă frumoasele păduri şi să le colinde la cules de fragi, mure, flori sau ciuperci, să vadă marea cu valurile ei înspumate, să vadă, aşadar, frumuseţea sălbatică a naturii cu care ne-a binecuvântat Bunul Dumnezeu, cu iubire şi dărnicie. Cel orb trupeşte nu va vedea niciodată zâmbetul drăgălaş al unui copil cu obrăjori bucălaţi, nu va vedea niciodată frumuseţea unui om cu suflet frumos, nu va vedea lumina pe care acesta o iradiază în jurul său, nu va putea vedea frumuseţea unei icoane, nu va putea citi din Sfânta Scriptură, nu va vedea întreaga zidire ce ne înconjoară. Dar oare, nu este mai rău să vedem şi să nu luăm aminte la toate acestea, fiindcă nu iubim pe Dumnezeu, fiindcă nu iubim întreaga Creaţie a Sa şi nu trăim în armonie cu ea, fiindcă nu vedem şi nu auzim cum Creaţia toată ne vorbeşte despre înţelepciunea şi bunătatea Divinului ei Creator?

Nu e oare mai rău când suntem orbi spiritual, când nu ne dăm seama cât suntem de binecuvântaţi că putem vedea, şi cu ochii trupeşti, frumuseţea naturii care îţi taie respiraţia, când nu Îl vedem pe Dumnezeu în fiecare fir de iarbă, în fiecare floare frumos colorată, în fiecare răsărit şi apus de soare, în fiecare bob de rouă, în fiecare strop de ploaie care mângâie pământul însetat de arşiţă, în fiecare curcubeu ce îmbrăţişează cerul după Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 257 o ploaie ce spală şi curăţă pământul? Oare nu e mai rău, când am fost binecuvântaţi cu atâtea daruri minunate, şi nu dăruim măcar câteva clipe din timpul nostru ca să admirăm toate acestea, ca să ne încântăm privirea, să ne bucurăm sufletul şi să nu ne mai săturăm de frumuseţea întregii Creaţii, dăruită nouă cu multă iubire de Bunul Dumnezeu, şi alergăm mereu pe drumul vieţii doar să ne satisfacem plăcerile trecătoare ale lumii în care trăim? Nu e oare mai rău când, deşi vedem pe semenii noştri aflaţi în suferinţe şi nevoi, trecem ca nişte orbi pe lângă ei, fără să îi mângâiem sufleteşte cu un zâmbet, cu o îmbrăţişare, cu un sfat, cu o rugăciune, cu o îmbărbătare? Oare nu e mai rău când bezna indiferenţei şi a împietririi sufletelor noastre ne face mai orbi decât orbii care nu au văzut niciodată? Oare aceşti orbi nu au fost de multe ori mai milostivi cu semenii lor, mai solidari în suferinţe şi nevoi decât noi? Oare aceşti orbi nu s-au rugat mai mult decât noi pentru cei din jurul lor? Oare înţelepciunea cu care au fost înzestraţi de Bunul Dumnezeu şi alte daruri pe care le-au avut, nu le-au pus în slujba Domnului şi aproapelui?

Oare aceşti orbi nu au oferit mai mult timp din viaţa lor rugăciunii sincere şi curate către Dumnezeu, în comparaţie cu noi, rugăciunii de mulţumire prin care îşi exprimau recunoştinţa faţă de Dumnezeu, fiindcă le-a mai dăruit o nouă zi de viaţă, fiindcă i-a binecuvântat cu alte simţuri mai dezvoltate, cu alţi talanţi pe care îi pot înmulţi cu iubire şi cu credinţă?

Oare orbirea sufletească nu este mai grea, pentru că ea periclitează mântuirea, ne îndepărtează de Rai şi de viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor, ne aşează în spaţiul morţii şi ne alungă din spaţiul Învierii lui Hristos?

Oare orbii din naştere nu au fost mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

mult decât noi: dascăli, misionari, învăţători, adevăraţi şi vrednici următori ai lui Hristos, fiindcă infirmitatea fizică a unui om nu împiedică lucrarea harului lui Dumnezeu, nu îl împiedică pe acesta să devină un om luminat, care a părăsit întunericul şi trăieşte în spaţiul Învierii şi luminii lui Hristos?

Cu siguranţă, da, fiindcă dacă e să dăm doar un singur exemplu de adevărat următor al lui Hristos, orb din naştere, Părintele Teofil Părăian, putem spune fără să greşim că Harul Sfânt a fost mereu prezent în sufletul său, că întunericul ochilor săi trupeşti a fost împrăştiat de lumina orbitoare a sufletului său, de lumina blândeţii, bunătăţii şi iubirii sale de Dumnezeu şi semeni, de lumina mărturisirii lui Dumnezeu, atât prin cuvinte de folos, adevărate mărgăritare duhovniceşti pentru suflet, cât și prin faptele credinţei sale roditoare.

De multe ori, aceşti orbi din naştere reuşesc să dea multe lecţii de viaţă celor care se bucură de vederea trupească, reuşesc să dea lecţii de iubire, de curaj, de răbdare, de credinţă, de optimism, de lăsare în mila şi voia lui Dumnezeu, de voinţă necesară pentru a-şi împlini un vis, care celor văzători li se pare irealizabil. Ne dau nouă, celor văzători trupeşte dar orbi fizic, lecţii de supravieţuire, lecţii de demnitate în faţa bolii, lecţii de acceptare a Crucii spirituale, lecţii ce ar trebui să ne facă să ne fie ruşine pentru handicapul nostru sufletesc, pentru adormirea noastră spirituală, care ne împiedică să ne folosim de toţi talanţii noştri, care ne împiedică să vedem cât de binecuvântaţi suntem şi cât de nerecunoscători şi nemulţumitori suntem faţă de Dumnezeu.

Dacă orbii din naştere nu văd niciodată soarele de pe cer, orbirea duhovnicească împiedică pe cel stăpânit de www.haicunoi.com

258 CATEHEZĂ ea să-L vadă pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, pe Hristos Domnul Care a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12) şi „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5).

Evanghelia Orbului din naştere ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală, decât orbirea trupească sau fizică şi că mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei, fiindcă uneori mult mai uşor Îl mărturisesc orbii din naștere pe Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, decât cei care, deşi văd cu ochii trupeşti, nu cred în El. Mai greu se vindecă orbirea duhovnicească, pentru că cei mai mulţi dintre noi fugim adesea doar după minuni parţiale care să ne ofere sănătate trupească, belşug şi prosperitate. Și nu ne dorim să ne învrednicim de minuni autentice, care să ne

vindece sufleteşte, care să ne cureţe sufletul de mâlul gros al patimilor, care să ne transforme în oameni noi, în oameni care s-au curăţit de necredinţă şi indiferenţă faţă de Dumnezeu şi aproapele, în oameni care s-au vindecat de necunoaşterea şi neprimirea în viaţa lor a Domnului Luminii şi care Îl caută pe Hristos în orice clipă, care Îl mărturisesc cu iubire, curaj şi credinţă, care însetează de iubirea Lui, care tânjesc după dulceaţa Harului Sfânt în inima lor, în oameni care îşi spală cu baia pocăinţei toată necurăţia inimii şi dezrobiţi de urâciosul diavol, cu inima curată şi inundată de iubirea dumnezeiască, se învrednicesc să Îl vadă pe Dumnezeu, să-şi lumineze şi înnoiască sufletul, unindu-se cu El prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Euharistie.

Cristina Toma

Sfinții, prietenii noștri din Cer Când traversăm o perioadă mai grea a vieții, când ne simțim singuri, deznădăjduiți, copleșiți de greutatea crucii noastre spirituale, strigăm după ajutor la sfinții lui Dumnezeu, prietenii și casnicii Acestuia. De ce strigăm la ei? Fiindcă uneori nu avem curaj, din cauza păcătoșeniei noastre, să cerem ajutor direct de la Dumnezeu, și atunci le cerem sfinților să mijlocească pentru noi în fața tronului Sfintei Treimi, încrezători că aceștia se bucură de multă trecere în fața lui Dumnezeu și rugăciunile lor vor fi ascultate. Prietenii noștri - sfinții - nu pot rămâne niciodată indiferenți la strigătul nostru de ajutor, inima lor - ocean de iubire și compasiune ne cuprinde pe toți cei ce le cerem ajutorul și brațele sufletului lor ne îmbrățișează cu milostivire și dragoste necondiționată, alinându-ne și vindecându-ne orice durere, fie trupească, fie sufletească. Unii ar putea spune: Cum să îți fie prieten cineva care nu te-a cunoscut, care nu a trăit în același timp cu tine, care nu e martorul problemelor tale? Explicația este însă simplă. Sfinții lui Dumnezeu sunt atemporali, sunt ai tuturor timpurilor, ei sunt contemporanii noștri, sunt prietenii noștri, pentru că iubirea necondiționată nu are granițe, nu are timp, pentru că iubirea împrietenește, înfrățește, pentru că sfințenia te înveșnicește, te face asemănător cu Dumnezeu Care e contemporan cu noi, Care se află peste tot, Care e Izvor de iubire și milostivire.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 259 Recunosc, că am mare îndrăzneală față de prietenii mei din cer - sfinții - și le cer mereu ajutorul pe drumul vieții. Le cer ajutorul pentru mine, pentru cei dragi ai mei, pentru toți cei ce mă roagă acest lucru și pentru cei ce cred eu, că au nevoie de iubirea și binecuvântarea sfinților. Îi iubesc și îi cinstesc pe apostolii care au vestit Evanghelia lui Hristos pe pământ, pe proorocii și drepții Vechiului Testament, pe ierarhii și învățătorii care au apărat cu credință nestrămutată Biserica lui Hristos și dogmele credinței ortodoxe. Îi iubesc și îi admir pentru curajul cu care și-au mărturisit credința în Dumnezeu, pe mucenicii lui Hristos, care au suferit cumplite chinuri pentru aceasta (au fost arși de vii, au fost înecați, au fost biciuți, schingiuiți, răstigniți, dați spre hrană fiarelor, tăiați de sabie ș.a.m.d.). Îi cinstesc pe toți Cuvioșii părinți care s-au nevoit din greu în pustiu, în peșterile munților, petrecându-și fiecare clipă a vieții în post aspru și rugăciune fierbinte și neîncetată. Aceeași evlavie o am pentru toți fericiții și drepții care au bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ: văduve, orfani, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi evlavioşi, credincioşi dreptmăritori, care au răbdat cu multă credință și bărbăţie necazurile, bolile şi toate ispitele vieţii pământeşti.

Mă închin cu multă evlavie în fața icoanelor sfinților și le simt prezența în viața mea, în casa mea, în familia mea, în sufletul meu. Am atâția prieteni în Cer, am și frați, și surori, și bunici, am și o Maică iubitoare – pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, și niciodată nu mă simt singură. Când mi-e dor și vreau să fiu în comuniune cu ei, le mângâi cu multă iubire icoana, o strâng la piept și simt cum mă învăluie lumina și căldura lor dumnezeiască. E minunat să știi că ai atâția și atâția prieteni care te iubesc necondiționat, care vin să-ți Hai cu noi - Retrospectiva 2018

șteargă orice lacrimă a ochilor inimii, care vin să te molipsească cu curajul ce l-au avut pe drumul Golgotei lor, care vin și-i șoptesc tainic inimii tale că nu e greu să devii și tu sfânt, că nu e imposibil acest lucru.

Ce m-au învățat prietenii mei din Cer? M-au învățat că Bunul Dumnezeu pe toți ne vrea sfinți: și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei albi și pe cei negri, și pe cei învățați și pe cei mai puțin învățați, și că nu trebuie să crezi că în zilele noastre e imposibil acest lucru, fiindcă Dumnezeu este același, și astăzi, cum a fost și ieri, și acum un veac, și acum cinci sute sau o mie de ani. M-au învățat că pentru a deveni sfânt e nevoie în primul rând de iubire, iubire de Dumnezeu și aproapele, fiindcă aceasta e cheia spre desăvârșire. Împlinind porunca iubirii, împlinești și celelalte porunci, învrednicindu-te de virtutea iubirii te învrednicești și de celelalte virtuți: credința, nădejdea, rugăciunea neîncetată, curaj, www.haicunoi.com

260 CATEHEZĂ hărnicie, smerenie, blândețe, bunătate, milostivire, simplitate. Iubirea, smerenia, ascultarea, rugăciunea sinceră și curată, înfrânarea, trezvia, iată, aripile care te înalță spre sfințenie, spre desăvârșire. M-au mai învățat că, pentru a deveni desăvârșiți, trebuie să fim ai lui Hristos, trebuie să-L urmăm pe Hristos în toate, trebuie să fim ucenicii și urmașii acestuia pe pământ, trebuie să nu iubim viața pământească cu toate plăcerile și tentațiile ei, ci trebuie să trăim doar pentru Cer, doar pentru a găsi calea cea strâmtă, dar sigură, care duce spre veșnicie, care duce spre ACASĂ. Aceasta e cheia desăvârșirii, trăirea în spațiul Învierii lui Hristos, în spațiul iubirii, luminii, comuniunii, în spațiul unde se află peste tot Duhul Creator, Duhul de Viață Dătător, și nu trăirea în spațiul morții, în spațiul unde predomină bogățiile trecătoare și nu cele sufletești, unde păcatul e la loc de cinste, unde nu este credință, iubire, prietenie, comuniune, dăruire, unde totul este întuneric și deșertăciune.

Ce m-au mai învățat prietenii noștri, sfinții? M-au învățat să mă rog așa, Bunului Dumnezeu: Doamne, aș vrea să am o viață plină de sfințenie, dar fără ajutorul Tău, fără milostivirea Ta, nu pot. Tu știi că Te iubesc, Tu știi că aș vrea din tot sufletul să nu mai fiu o creștină căldicică, care slujește la doi domni, și Ție, și lui Mamona, dar fără ajutorul Tău, nimic bun nu reușesc. Nu mă lăsa, Doamne, să-mi irosesc în zadar timpul vieții mele! Te rog, ajută-mă să fiu ucenica Ta! Ajută-mă să îți spăl și eu, așa cum ți-au spălat sfinții Tăi, picioarele, cu mirul credinței, iubirii, jertfirii de sine, cu mirul pocăinței, rugăciunii, cu mirul faptelor bune și plăcute Ție, ajută-mă să îmi modelez viața mea, după viața sfinților Tăi! Te rog, ajută-mă să fiu o lumină în întuneric! Te rog, ajută-mă să înmulțesc iubirea și frumosul în aceasta lume! Te rog, ajută-mă să iubesc cu iubirea Ta desăvârșită! Te rog, ajută-mă să Te mărturisesc cu credință, cu www.haicunoi.com

întreaga mea ființă, cu întreaga mea viață!

Dă-mi, Doamne, curaj și înțelepciune să pot rușina pe toți ereticii care stau împotriva Adevărului Evangheliei Tale! Te rog, Doamne, ajută-mă să Te iubesc mai mult decât orice pe lumea aceasta! Ajută-mă să iubesc, să cinstesc Biserica Ta și să fiu un mădular viu al ei! Ajută-mă să mă întâlnesc mereu cu Tine în spațiul Învierii Tale! Te rog, ajută-mă ca viața mea să fie o continuă rugăciune de iubire și recunoștință! Te rog, Doamne, ajută-mă să am o credință roditoare! Te rog, nu mă lăsa să fiu oarbă spiritual, oarbă la durerea și nevoile semenilor mei! Te rog, Doamne, ajută-mă să-mi folosesc libertatea vieții, slujindu-ți Ție și semenilor mei, Te rog, ajută-mă să nu persist în egoism, în lene și neascultare! Doamne, ajută-mă să mă pocăiesc, a j u tă - m ă s ă m ă m â nt u i e s c ! D o a m n e , dăruiește-mi și mie un colțișor de Rai, fiindcă vreau să fiu împreună cu toți prietenii mei, sfinții, vreau să fiu mereu cu bunicuțul Nectarie, cu bunicuțul Nicolae, fiindcă îi iubesc așa mult și e atât de bine când sunt aproape de ei, când sunt binecuvântată cu iubirea lor! Doamne, ajută-mă, nu mă lăsa, sunt copilul Tău, sunt fiica Ta rătăcitoare, primește-ma în brațele Tale, primește-mă ACASĂ!

Ce multe lucruri frumoase m-au învățat prietenii mei din Cer, cu câtă iubire mă copleșesc, și mă întristez când știu că mulți semeni se lipsesc de prietenia lor, fiindcă nu cred în sfințenia lor, fiindcă nu au evlavie pentru ei și nu cinstesc Sfintele lor Moaște, pe care le consideră niște oase obișnuite, iar pe noi cei ce le cinstim- „pupători de oase”. Cât de mult mă doare sufletul când văd cum sunt vorbiți de rău prietenii mei din cer și mă rog să le ierte rătăcirea și necredința celor ce îi urăsc și hulesc. Mă rog din suflet Bunului Dumnezeu să mă ajute să pot ajunge în cât mai multe locuri încărcate de sfințenie, unde sunt așezate la loc de cinste Sfintele Moaște ale Sfinților Săi, pentru a mă închina cu multă iubire acestora, pentru a le mulțumi pentru Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 261 binecuvântări, pentru ajutorul și iubirea lor, pentru a-mi hrăni sufletul cu lumină, iubire, pace, bucurie sfântă.

Așadar, toți credincioșii, toți câți ne-am îmbrăcat la Botez cu Hristos, să iubim sfinții, să ne dorim să fim sfinți, să ne alegem drept modele de slujire şi jertfă pe sfinţii şi mucenicii lui Hristos, pe sfinţii mărturisitori, adevăraţi şi vrednici urmaşi ai lui Hristos, pe sfinții râvnitori ai faptelor bune, pe sfinţii care împleteau credinţa cu evlavia, cu milostenia şi

compasiunea, cu hărnicia şi cinstea, pe sfinții care împleteau dragostea de Dumnezeu şi aproapele cu smerenia, cu uitarea de sine, cu jerfirea de sine, pe sfinții care aveau rugăciunea mereu în minte, inimă şi suflet, rugăciunea fiind respiraţia lor, pe sfinţii care ştiau că adevărata mărturie a vieţii creştine este focul şi lucrarea râvnei de a plăcea lui Dumnezeu. Amin!

Cristina Toma

Sfinții români, lumina și slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu „Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui”. (Arhim.

Bartolomeu Anania) Duminica a II-a dupa Rusalii este duminica închinată tuturor Sfinților români, cunoscuţi și necunoscuţi, a sfinților dăruiți de Bunul Dumnezeu pământului țării noastre, a sfinților români, lumina și slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu, a sfinților ce pururea se închină și mijlocesc pentru mântuirea poporului român în fața tronului Sfintei Treimi Celei de viață făcătoare.

Cine sunt sfinții români, următorii lui Hristos, care s-au sfinţit și au strălucit pe pământul românesc, în Dobrogea, în Ardeal, în Muntenia, în Oltenia, în Moldova, în Nordul Moldovei, în Bucovina? Cine sunt sfinții români care în mod tainic ne izbăvesc de toată ispita, cu iubirea lor sfântă și Hai cu noi - Retrospectiva 2018

rugăciunea lor neîncetată?

Sunt Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care au mărturisit şi apărat cu jertfelnicie credinţa strămoșească, neamul şi ţara, care cu scrierile lor luminate de Duhul Sfânt și cu sabia cuvântului au apărat dreapta credință.

Sunt cei ce în fața prigoanelor și a dușmanilor L-au mărturisit neclintit pe Hristos și Biserica Sa au păzit-o cu neînfricare. Sunt martirii neamului nostru, care au plătit cu viaţa curajul de a apăra credinţa strămoşească, curajul de a se lupta cu ateii, curajul de a fi „nebuni” pentru Hristos şi de a-L mărturisi cu credinţă şi iubire dusă până la sacrificiu, curajul de a înfrunta împărații pământești, pentru iubitul lor Împărat-Hristos. Sunt mucenicii care au scăldat cu sângele lor pământul strămoșesc, care au făcut ca toată țara să fie „astăzi un chivot de moaște uriaș, căci nu-i loc pe pământul românesc, și nu numai, în care să nu străluce oasele albite de ploi și vreme ale tinerilor și bărbaților care au purtat râvna unei biserici românești pe un teritoriu românesc. Într-atât încât ne-au descuiat trecătorile din munți, www.haicunoi.com

262 CATEHEZĂ temeinice pronaosuri întru care s-a botezat în sânge de voinic viitorimea.” (crestinortodox.ro) Sunt arhiereii și preoții, călugării și credincioșii care au umplut temnițele comuniste și au îndurat cu credință și bărbăţie torturile groaznice, umilinţele degradante, care cu vitejie și-au vărsat sângele pentru Hristos, făcându-se icoane vii ale creştinătăţii româneşti. Sunt deţinuţii politici schingiuiți și omorâți în închisori, aruncaţi în gropi comune la Jilava şi Aiud, la Gherla şi Sighet, în Deltă, la Galaţi, la Râmnic, la Ciuc și la Canal, făcând închisoarea prilej de sfințire.

Sunt eroii căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Sunt cei care au căzut la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni. Sunt cei căzuți în luptele Războiului pentru Independenţă din 1877-1878. Sunt cei căzuți în bătăliile Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918. Sunt cei ce s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al doilea Război Mondial. Sunt cei care şi-au sacrificat viaţa pentru un ideal înalt, cei ce s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, precum şi toţi cei care şi-au dăruit jertfa supremă, acolo unde ţara le-a încredinţat misiunea în anii din urmă.

Sunt voievozii, spaima păgânilor, care au fost pentru poporul lor modele de credință autentică, modele de slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui, care au apărat cu vitejie fiecare palmă din pământul strămoșesc, care au păzit poruncile lui Dumnezeu, care au iubit și cinstit Biserica Sa și au împodobit pământul strămoșesc cu frumoase și impresionante biserici și mănăstiri, spre slava lui Dumnezeu, adăugându-și astfel peste cununa de aur şi nestematele preţuirii celei de obşte, și cununa cea veșnică a sfinţeniei.

Sunt pustnicii rugători, cei care prin munți, prin peșteri, prin păduri sălbatice, s-au nevoit în sărăcie și simplitate și s-au rugat neîncetat Domnului, cu lacrimi de pocăință sinceră și curată, pentru mântuirea lor și a întregului neam românesc.

Sunt străbunicii și bunicii noștri care nu lipseau în sărbători din sfintele biserici, care erau vrednici mărturisitori ai lui Dumnezeu, care se lăsau în toate în voia Domnului, care își trăiau viața cu simplitate, nădejde și credință, în pace și înțelegere cu toată lumea. Sunt strămoșii noștri care călătoreau pe drumul vieții, ținându-se de mână cu hărnicia, curajul, demnitatea, îndelungărăbdarea, fără a cârti în necazuri și nevoi, fără a-și arunca de pe umeri crucea spirituală, chiar dacă uneori erau copleșiți de greutatea acesteia, chiar dacă au îndurat foamete cruntă, chiar dacă au trecut prin război și și-au pierdut persoane dragi în lupta pentru apărarea gliei strămoșești, chiar dacă le era greu să asigure pâinea cea de toate zilele, familiilor lor numeroase, în care toți pruncii cu care erau binecuvântați de Bunul Dumnezeu, veneau pe lume. Sfinți români sunt, așadar, și creștinii autentici, care au trăit toată viața în Spațiul Învierii lui Hristos, care I-au oferit acestuia cu multă iubire şi fără zgârcenie, mirul trezviei, mirul evlaviei şi credinţei nestrămutate, mirul râvnei adevărate, mirul dragostei sincere şi curate, mirul rugăciunii simple, dar puternice, mirul www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 263 milosteniei și compasiunii, mirul solidarităţii, mirul păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor străbune, moştenite din moşi - strămoşi, mirul păstrării familiei unite - adevărat model de iubire, cinste, hărnicie, credinţă, înţelegere, armonie.

De ce trebuie să îi iubim și să îi cinstim pe sfinții noștri români? Pentru că sunt scriși în cartea veșniciei și au împodobit Raiul cu sfințenie și râvnă românească, cu dragoste, cu credință și cu nădejde, rostuite și rostite pe dulcele grai românesc. Fiindcă sunt grabnic ajutători ai neamului românesc, pururea mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu, pentru că ei sunt acoperământul sfânt, care protejează țara noastră de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de foamete, de încercări, de toate necazurile pe care din cauza răutății noastre le pătimim. Pentru că rugăciunile lor neîncetate ne păzesc de boală, de cutremur, de foc, de potop, pentru că rugăciunile lor dezleagă norii pe timp de secetă și liniștesc stihiile naturii dezlănțuite. Pentru că rugăciunile lor sincere și curate sunt ploi de iubire necondiționată și de nesfârșite binecuvântări, pentru că sunt îngerii păzitori ai neamului nostru, pentru că sunt pavăza, sarea și lumina pământului nostru românesc.

Suntem, așadar, datori să le mulțumim cu multă recunoștință, iubire și evlavie tuturor sfinților neamului nostru: mucenici, ierarhi, cuvioși, mărturisitori și voievozi, știuți sau neștiuți, să îi prețuim și să îi cinstim, fiindcă sunt florile neamului românesc, ce au împodobit cerul și l-au umplut cu mireasma harului lor sfânt, fiindcă ne priveghează ca nişte străjeri neadormiţi. Fiindcă sunt nădejdea cea tare a poporului român, fiindcă ajutor nebiruit am câștigat în ceruri datorită lor. Fiindcă rugăciunile lor ne întăresc în necazuri, ne ajută să rămânem uniți în credință și simțiri, ne păzesc de toată răutatea și invidia vrăjmașilor noștri văzuți și nevăzuți. Fiindcă Dumnezeu în urma mijlocirii lor și în semn de recunoștință pentru jertfa lor, pentru iubirea și credința cu care L-au slujit și mărturisit, ne trimite harurile Lui cele bogate, ne binecuvintează cu iubirea Sa, ne iartă pentru mulțimea păcatelor noastre și ne poartă mereu de grijă, ca un Tată bun și milostiv.

Să ne plecăm cu toții genunchii inimilor noastre, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - acum și pururea și în vecii vecilor, pentru că ne-a binecuvântat cu o comoară neprețuită, pentru că ne-a binecuvântat cu îngeri români, cu aripi de lumină, iubire și sfințenie.

Să Îi mulțumim cu multă recunoștință Bunului Dumnezeu, pentru că, așa cum a spus atât de frumos și cu multă înțelepciune Arhim. Bartolomeu Anania: „şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri, pentru că din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere.”

Să fim mândri cu sfinții noștri, să îi urmăm pe drumul sfințeniei, să le împlinim dorința arzătoare, de a deveni un neam de sfinți și să înălțăm către aceștia rugăciunea minunat de frumoasă din acatistul închinat lor: „Sfinților români, voi, care sunteți podoaba neamului nostru și roada lui cea mai de preț: mucenici, care ați murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-ați păstorit cu sfințenie; cuvioși, care v-ați nevoit ca niște îngeri în trup; mărturisitori, care ați păzit dreapta credință; și voievozi, care ne-ați apărat Biserica și neamul, stați tari, precum ați și stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele și să ne întoarcă spre toată fapta cea bună...

Ne-am îndepărtat sfinților, întru totul de Dumnezeu și de Biserica Sa, și vă rugăm acum să cereți pentru Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

264 CATEHEZĂ noi iertare de păcate, chip de pocăință și râvnă pentru toată fapta cea bună. Și să ne întoarceți la dragoste pentru Dumnezeu și pentru Maica Sa și pentru Biserica cea strămoșească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu

printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.” Amin.

Cristina Toma

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul - unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul reprezintă una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică. Este celebrat, la data de 20 iulie, de Biserica Ortodoxă Română ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.

Numele Ilie (alternativ Elie) în limba română provine de la numele ebraic Eliyah www.haicunoi.com

(Eliiah), ceea ce înseamnă 'Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH'.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului. El a trăit cu peste opt sute de ani înainte de Întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.

Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui Ilie în cărţile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 265 lepăda credinţa în zeul Baal. Şi pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate.

Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva.

Potrivit tradiţiei locului, aici se află peştera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a stat trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peştera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfăţişat ca fiind hrănit de corbi. „Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!» Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului", se scrie în Vechiul Testament.

Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă.

Peștera profetului Ilie, Muntele Carmel, Israel Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul s-a acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Corbii îi aduceau pâine şi carne, iar apă bea din pârâu. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Sf. Euharistie, Trupul Domnului.

Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

266 CATEHEZĂ pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și, după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns, prin râvna sa, pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sfântul Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului Întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la Față (cf. Matei 17).

Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multă autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut această favoare, de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai înaripați.

Cinstirea Sfântului Ilie în tradiția populară În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței.

Oamenii cred că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu în slujba binelui.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante medicinale, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată era utilizată în scopuri terapeutice. Tot în această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală. În ziua de Sfântul Ilie nu se lucrează, nu se coase, nu se spală și nu este bine să te cerți cu cineva. Se spune că proorocul îi pedepsește pe cei care nu cinstesc această zi și trimite fenomene meteo precum ar fi trăznete, ploaie, grindină, care ar putea distruge recoltele.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 267 S ă rb ă t o a re a P ro o ro c u l u i I l i e Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. În special, în ziua praznicului, toți care cred în puterea acestui sfânt, mare făcător de minuni, invocă ajutorul lui: „Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă

duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun. Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii. Ne rugăm ție, Proorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului. Amin!“ Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel„Parohia Înălțarea Domnului”Pașcani

Dragostea față de aproapele - măsura iubirii noastre pentru Dumnezeu „Toată Legea şi proorocii stau în iubirea către Dumnezeu şi către aproapele” (Matei 22, 40).

Creştinismul este prin excelenţă religia iubirii. Viaţa morală creştină, expresie fidelă a învăţăturii care o întemeiază şi a cărei substanţă este iubirea, are în centrul ei pe Mântuitorul Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Izvorul iubirii creştine. Iubirea evanghelică are nu numai această adâncire spirituală, ci şi o extensiune socială: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 31). Ea este puterea divină care reînnoieşte unitatea originară în toate aspectele şi dimensiunile ei: personală, socială, verticală, orizontală.

A fi în comuniune de viaţă cu Dumnezeu înseamnă a trăi în iubire, iar această iubire îşi are temeiul şi premisa în însăşi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Credinciosul, în măsura în care îşi lasă viaţa inundată de torentele iubirii, devine el însuşi iubire, o forţă în care energiile vii, harice, devin lucrătoare, ridicându-l pe un plan de nobilă elevaţie sufletească. Capacitatea acestei ridicări este dată de însăşi structura sufletului nostru, care are o puternică tendinţă de dăruire, cu un bogat conţinut de viaţă, îndreptând fiinţa noastră către semenul său faţă de care vrea să se deschidă sufleteşte. Pe această înclinaţie nativă a sufletului nostru, expresie a legii morale naturale, se grefează iubirea creştină, acest potenţial afectiv constituind fundamentul ontologic al iubirii creştine.

Virtutea creştină a iubirii este, deci, una dintre cele trei virtuţi teologice, este inima din care pulsează întreaga viaţă creştină, esenţa dogmatică şi esenţa morală a creştinismului. Iubirea este năzuinţa omului spre tot ce este bun şi frumos sau vrednic de dorit, năzuinţă sădită de Însuşi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

268 CATEHEZĂ Dumnezeu în firea omului, numindu-se astfel dragoste firească. Iubirea este o realitate adânc umană şi de o mare complexitate, şi este tot atât de misterioasă ca şi viaţa, rezultând astfel o diversitate de aspecte, mai mult sau mai puţin vizibile cu ochii trupeşti, dar cu siguranţă simţite de inima omului. Iubirea creştină nu este o metaforă, nici un principiu utopic, ci nucleul ce ţine laolaltă pe toţi oamenii din lume, căci fără iubire omenirea nu ar putea trăi nici o clipă. Tendinţa spre iubire este o trăsătură ontologică a naturii omeneşti, care ajută pe om să parcurgă drumul spre asemănarea cu Dumnezeu, spre desăvârşire spirituală. Însuşirile iubirii faţă de aproapele sunt: 1. Iubirea creştină faţă de aproapele trebuie să aibă în primul rând caracter religios. Aceasta înseamnă că motivul şi scopul ei trebuie să fie la Dumnezeu.

2. Să fie universală, după cum a arătat Mântuitorul în parabola samarineanului milostiv.

Iubirea trebuie să cuprindă pe toţi oamenii, să privească toate trebuinţele lor, spirituale şi materiale deopotrivă.

3. Să fie activă, adică să se manifeste prin fapte.

Iubirea creştină este activă şi în sensul că ea pătrunde în interiorul cel mai intim al creştinului şi-l înnobilează atât pe cel ce ajută, cât şi pe cel ajutat. Iubirea creştină nu se preţuieşte numai după bogăţia manifestărilor exterioare, ci şi după atitudinea interioară, după intenţia din care a pornit binefacerea.

4. Iubirea creştină faţă de aproapele trebuie să fie sinceră; să stea în ajutorul semenului spre bine şi nu spre rău.

5. Să fie dezinteresată. Căci dacă cineva îl iubeşte pe aproapele său pentru un folos al său, propriu, atunci, de fapt, nu-l iubeşte pe aproapele, ci pe sine însuşi. Ea este jertfelnică, fiindcă dăruieşte de bunăvoie şi cu dragă inimă din ceea ce este „al său” .

Premisa iubirii creştine faţă de aproapele o constituie stima credinciosului faţă de persoana umană, adică recunoaşterea demnităţii pe care fiecare o are ca om de la Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu. Fiecare om poartă în sufletul său chipul lui Dumnezeu, iar valoarea acestuia sporeşte prin faptul că este chemat la comunitatea de viaţă veşnică cu Dumnezeu, prin comuniune de iubire, prin comunicarea şi iubirea aproapelui, răspunzând de fapt nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu către noi. Creştinismul a întins, prin această iubire, sfera noţiunii de om la toţi oamenii, inclusiv la vrăjmaşul nostru.

Dumnezeu fiind Iubire, El a creat pe om din iubire. Pentru realizarea menirii sale, care este asemănarea cu Dumnezeu, omul trebuie să-şi însuşească iubirea, coroana tuturor virtuţilor www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 269 creştine. Iubirea faţă de aproapele, indiferent cine este acesta, poartă azi în teologia creştină numele de regula de aur a moralei creştine.

Așadar, oricât de sublimă, oricât de dumnezeiască ar fi iubirea creştină, nu va izbuti niciodată să schimbe lumea, dacă creştinii nu vor înţelege să pună mai presus de orice hotărârea de a o înfăptui în viaţa lor proprie. Societatea care va avea la temelia sa iubirea creştină va avea o convieţuire cu adevărat paşnică şi rodnică între membrii ei, fiindcă numai iubirea poate stinge pornirile de ură, mânie, egoism, pizmă, răzbunare, violenţă şi război.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Pocăinţa, remediu pentru căderea din iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele „Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Curatul Său Trup și Prea Cinstitul Său Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă și ne ridică din moarte.”

timpului şi al schimbării, ceea ce face ca să se poată traduce atât prin „după" cât şi prin „diferit"; astfel, cuvântul metanoia s-ar putea traduce: „a gândi diferit după”. Metanoia este astfel, în primul rând, un gând-după, diferit

(Sfântul Serafim de Sarov) Când recunoaştem că nu am iubit îndeajuns pe Dumnezeu şi nici pe semenii noştri, calea de ridicare şi îndreptare a vieţii noastre este pocăinţa. În ebraica biblică, pocăinţa este reprezentată prin două verbe: ideea de pocăinţă: ‫ שוב‬shuv (a întoarce sau repara) și nicham (a avea păreri de rău). În Noul Testament, cuvântul tradus prin „pocăinţă" este cuvântul grecesc µετάνοια (metanoia), „după/în spatele gândului cuiva", care este un cuvânt compus din prepoziţia „meta" (după, cu), şi verbul „noeo" (a percepe, a gândi, rezultatul perceperii, observării). În acest cuvânt compus, prepoziţia combină două sensuri, al Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

270 CATEHEZĂ de gândul de dinainte; o răzgândire însoţită de regret şi o schimbare de comportament, „schimbare a minţii şi inimii" sau „schimbare de conştiinţă".

Așadar, pocăinţa reprezintă starea sufletească şi acţiunea în care o persoană recunoaşte că a greşit şi încearcă să îndrepte această greşeală sau să obţină iertare de la cel căruia i-a greşit. În contexte religioase, de obicei, se referă la regretarea unui păcat făcut înaintea lui Dumnezeu. Întotdeauna este formată din admiterea vinovăţiei şi include cel puţin una din următoarele situaţii: • o promisiune sau hotărâre solemnă că nu se va repeta păcatul; • o acţiune de reparare a greşelii; • sau, într-un fel, de compensare a greşelii acolo unde este cazul.

Prin pocăinţă ne plângem păcatele săvârşite ca urmare a lipsei de iubire, fie că nu am iubit în mod constant pe Dumnezeu, fie că nu am iubit totdeauna pe semenul nostru așa cum ne spune și Părintele Alexander Schmemann: „Este uşor, într-adevăr, să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile sau că m-am mâniat.

Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele.

Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adâncă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut."

De aceea, pocăinţa şi dorinţa vie de-a ne înnoi viaţa sunt primii paşi pentru îndreptare şi pentru recuperarea timpului pierdut, a celui petrecut fără rodire duhovnicească. Prin pocăinţă recunoaştem eşecul nostru în iubire sau căderile noastre din iubirea faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. Dar cerând iertare, Dumnezeu Se www.haicunoi.com

milostiveşte de noi, ne iartă, ne ridică şi ne întăreşte, dăruindu-ne puterea de a-L iubi pe El, Biserica Sa sfântă şi pe semenii noştri, cu iubire smerită, izvorâtă din harul milostivirii Sale faţă de oameni.

Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, îndemna „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3,1-2) şi le spunea fariseilor şi saducheilor care veneau la El pentru botez să facă roade vrednice de pocăinţa lor (Matei 3,8). În Faptele Apostolilor, Luca insistă şi el asupra faptelor vrednice de pocăinţă.

(Faptele Apostolilor 26, 20). Mântuitorul Însuşi accentuează mesajul lui Ioan Botezătorul, îndemnând şi el la pocăinţă uneori cu aceeaşi expresie: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”(Matei 4,17), alteori cu cuvintele: ,,S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.”(Marcu1,15).

Sfinții Apostoli ai Domnului Iisus Hristos predicau şi ei pocăinţa chiar în timpul vieţii Mântuitorului. (Marcu 6,12).

Cum se va pocăi cineva? Cu ce va începe? Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, din goana neîntreruptă în căutarea plăcerii, şi să se întoarcă spre cele lăuntrice ale sale; să se strămute de la observarea continuă a celorlalţi la observarea de sine, de la bârfirea a tot şi a toate la convorbirea cu sinele său necunoscut. Să se aplece puțin înlăuntru, să sondeze în sine, să-şi vadă forţele, putinţele, limitele, rezistențele, talanții care i-au fost daţi. Se cere adunare în sine, mustrare riguroasă de sine, blândeţe şi înţelegere faţă de ceilalţi. Să ne vedem partea noastră de responsabilitate.

Să nu o mai aruncăm, cu uşurinţă şi grăbire, mereu numai asupra celorlalţi. Cu simplitate şi sinceritate, onest şi imparţial, se cere şi se Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 271 cade ca sinele nostru, căruia îi stă în obicei să se strecoare cu dibăcie, să fie adus la recunoaşterea păcătoşeniei sale; să dorească curajos, eroic, bărbăteşte, să se îndepărteze, fără întoarcere, de la păcat.

Toate acestea, fireşte, se săvârşesc liber şi voluntar, orice fel de constrângere în această privinţă fiind lipsită de sens. Nu este permis în niciun caz să silim pe cineva să se spovedească.

Spovedania vine din insuflare lăuntrică şi constituie o Sfântă Taină şi un act de libertate.

Pocăinţei îi precede cunoaşterea păcatului, conştientizarea stării de păcătoşenie, după care vine întristarea, părerea de rău pentru păcat. Urmează apoi Spovedania, cu inimă înfrântă şi duh umilit, rugăciunea pentru lăsarea şi iertarea păcatelor şi hotărârea responsabilă a îndepărtării definitive de la păcat. Păcătosul alege liber şi de bunăvoie pocăinţa şi se îndestulează de bunătăţile păcii. Întotdeauna mă preocupă în mod deosebit cuvântul unui înţelept şi îmbunătăţit părinte aghiorit contemporan care spune: „Mulţi se spovedesc, puţini se pocăiesc!".

Pocăinţa are fără doar şi poate un caracter strict personal. Fiecare se pocăieşte

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

pentru sine însuşi. Cel ce vine la scaunul de Spovedanie îşi mărturiseşte propria sa răspundere. Nu analizează cât de răi sunt ceilalţi, care nu-l înţeleg, sau cât de frivolă e lumea, care îl oboseşte. Pocăinţa nu are de-a face cu suprafaţa, ci cu ceea ce se află în profunzime. Nu se bazează atât pe cuvinte, cât pe fapte. Evlavia noastră, spune Sfântul Grigorie Teologul, nu stă în vorbe, ci în fapte.

Pocăinţa îl eliberează, nu-l înrobeşte pe om.

Cu cât credinciosul se adânceşte în pocăinţă, cu atât simte mai mult dragostea lui Dumnezeu şi experiază libertatea.

Aceasta înseamnă că trebuie să căutăm ca viața să ne fie în armonie cu toate învățăturile și Poruncile Domnului pentru că „Dumnezeu este Cel care ne atinge sufletul cu urme de lumină, pentru ca închisoarea dăruită să fie mai puţin lut şi mai mult templu, iar viaţa începe a se respira aproape apneic, dar pe dinăuntru.” (Gabrielle Pierre) Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”Pașcani

www.haicunoi.com

272 CATEHEZĂ

Să fim prieteni solidari, iubitori, curajoşi şi credincioşi, precum prietenii slăbănogului din Capernaum!

„Ca lumânarea la Înviere se aprinde şi se dăruieşte prietenia din prietenie.

Pornind de la prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unică este fiecare prietenie; ea se cere apărată, sporită, trăită, în ciuda tuturor vicisitudinilor. Și atunci ai intrat deja în Rai. Veşnic îmbrăţişând şi veşnic îmbrăţişat.”

(Costion Nicolescu) Cum ar fi omul fără prieteni, cum ar fi lumea fără prietenie?

Cum ar fi oare lumea aceasta fără prietenie, fără solidaritate, fără comuniune, fără rugăciune, fără credinţă, fără iubire, fără curaj, fără nădejde, fără Hristos? Ar fi o lume săracă, ar fi o lume fără lumină, o lume de gheaţă, o lume fără speranţă, o lume egoistă, o lume debusolată, o lume fără bucurie, o lume amorţiţă şi orbită spiritual, o lume a păcatului ce o îndepărtează de Hristos, o lume iad.

Există oare cineva în lumea aceasta care să nu aibă măcar un prieten bun, un prieten sincer şi devotat, perechea sufletului său? Cine nu are măcar un prieten cu al cărui suflet, sufletul său dansează pe un minunat cântec de iubire, solidaritate, comuniune şi rugăciune? www.haicunoi.com

Există oare cineva care nu a fost purtat pe „targa rugăciunii” de măcar un prieten cu care împarte bucuriile, speranţele, succesele, visurile, durerile, necazurile, căderile, încercările vieţii?

M-aş întrista dacă aş şti că există în această lume un om atât de singur, fără măcar un prieten, în afară de Dumnezeu.

M-aş întrista fiindcă aş şti că acesta e lipsit de bucuria ce îţi dă aripi atunci când te simţi iubit necondiţionat, chiar dacă nu meriţi acest lucru. M-aş întrista fiindcă aş şti că este lipsit de un umăr pe care ar putea pune capul când este obosit, de un umăr pe care ar putea plânge când se simte doborât de greutăţile vieţii. M-aş întrista fiindcă aş şti că nu ar avea cine să îl poarte pe „targa rugăciunii” pentru a-l lăsa la picioarele Mântuitorului, Care l-ar îmbrăca în mantia iubirii, iertării, milostivirii, vindecării trupeşti şi sufleteşti. M-aş întrista fiindcă aş şti că nu ar avea cine să îi zâmbească cu un surâs sincer şi curat, nu ar avea cine să îl îmbrăţişeze strâns, strâns şi cald, nu ar avea cine să îi dea un sfat, atunci când nu ştie pe ce drum să o apuce la o răscruce din viaţa sa. M-aş întrista fiindcă aş şti că nu ar cunoaşte ce înseamnă o critică constructivă, o critică care îndreaptă şi nu răneşte. M-aş întrista fiindcă nu ar şti ce înseamnă dorul de o persoană dragă inimii, de care eşti despărţit uneori pe cărarea vieţii şi nu ar cunoaşte bucuria reîntâlnirii cu aceasta, bucurie care îţi încălzeşte inima şi o face să tresalte de emoţie şi fericire.

M-aş întrista fiindcă aş şti că s-ar simţi de multe ori singur, trist, plictisit, fiindcă nu ar Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 273 avea cu cine împărtăşi secretele, visurile, bucuriile, succesele, sau tristeţea, deznădejdea, necazurile, durerea, boala.

M-aş întrista fiindcă nu ar avea cu cine vorbi despre Mântuitorul Hristos, despre Maica Domnului, despre sfinţi, prietenii noştri şi ai lui Dumnezeu, despre îngerii cu aripi de lumină şi iubire. Nu ar avea cu cine se plimba prin natură, darul lui Dumnezeu pentru noi, nu ar avea cu cine privi răsăritul şi apusul de soare, stelele și luna, nu ar avea cu cine privi spre orizont, nu ar avea cu cine asculta un concert de păsărele. Nu ar avea cui spune fratele sau sora mea întru Hristos.

Nu ar avea cine să îl ajute să îşi înmulţească talanţii primiţi în dar de la Bunul Dumnezeu. M-aş întrista fiindcă nu ar avea cine să îl ajute să-şi poarte pe umeri Crucea spirituală, când este doborât sub greutatea ei. Refuz să cred, însă, că poate fi un om lipsit de darurile şi frumuseţea prieteniei sincere şi curate, refuz să cred că există un om care să nu fie prietenul cuiva şi care să nu fie iubit necondiţionat, măcar de un semen.

Ca să ne bucurăm de darurile unei prietenii adevărate trebuie să fim şi noi prieteni autentici „Dăruind primeşti”, spune o vorbă înţeleaptă din popor. Şi în relaţiile de prietenie e la fel. Dacă dăruieşti iubire, primeşti iubire, dacă dăruieşti bucurie, primeşti bucurie. Zâmbeşti, ţi se întoarce zâmbetul, îmbrăţişezi, eşti îmbrăţişat, te rogi pentru prietenul tău şi el va simţi aceasta, se va ruga şi el când vei avea nevoie să fii înălţat pe aripa rugăciunii spre Cer. Eşti solidar cu prietenul aflat în suferinţă şi el va fi solidar cu durerea ta. Eşti sincer, vei fi tratat cu sinceritate. Vei apăra pe cel oropsit şi nedreptăţit, vei fi şi tu apărat când cineva te va nedreptăţi. Vei Hai cu noi - Retrospectiva 2018

dărui din timpul tău, ţi se va oferi timp. Vei mângâia, alina, îmbărbăta, vei fi mângâiat, alinat, îmbărbătat. Uneori mai sunt şi mici excepţii de la această regulă, dar de obicei, când dăruieşti, primeşti ceea ce ai oferit. Să fim prieteni buni ca să fim binecuvântaţi cu prieteni buni, pe care ne putem baza oricând avem nevoie de sprijinul şi ajutorul lor.

Să fim prieteni solidari, iubitori, curajoşi şi credincioşi, precum prietenii slăbănogului din Capernaum!

Prietenia oamenilor credincioşi şi iubitori este o binecuvântare, să ne dorim să fim, aşadar, binecuvântare! Prietenia autentică este comuniune duhovnicească, este împletirea sufletelor cu firele iubirii, cu firele rugăciunii, cu firele compasiunii, cu firele solidarităţii, cu firele credinţei, cu firele dăruirii şi slujirii.

Să fim şi noi purtători de targă, precum cei patru prieteni ai slăbănogului din Capernaum, să purtăm şi noi în braţele iubirii noastre, în braţele rugăciunii noastre, pe prietenii bolnavi trupeşte şi sufleteşte, să îi purtăm în braţe până la picioarele Mântuitorului şi să-L rugăm cu curaj şi cu credinţa care mută şi munţii din loc: Doamne, nu plec de la picioarele Tale până nu-i vindeci pe prietenii mei!

Doamne, nu Te las până nu îi ridici pe aceştia din patul suferinţei, nu Te las până nu îi vindeci, ca un Doctor bun şi milostiv ce eşti! Nu Te las până nu îi vindeci de toată neputinţa, nu Te las până nu le ierţi toate păcatele, fiindcă numai aşa se pot apropia de Tine, numai aşa Te vor putea cunoaşte, numai aşa vor deveni prietenii Tăi, numai aşa vor şti ce înseamnă să trăieşti cu adevărat! Nu Te las până nu-i vindeci de toată boala fiindcă altfel vor crede că am fost o mincinoasă când le-am spus că Tu îi www.haicunoi.com

272 CATEHEZĂ iubeşti, că nu poţi rămâne indiferent la suferinţa lor, că îi vei vindeca cu multă iubire şi milostivire! Doamne, pentru mine nu îţi cer nimic, îţi cer pentru fraţii mei vindecare, pentru fraţii pe care îi iubesc ca pe mine însămi! Doamne, nu Te las până nu îi vindeci, fiindcă altfel nu voi mai crede în puterea rugăciunii unora pentru alţii, fiindcă atunci nu voi mai crede în cuvintele Tale: „Îndrazniţi, Eu am biruit lumea!” Noi venim la Tine cu sfântă îndrăzneală, fiindcă ne doare suferinţa fraţilor noştri, fiindcă numai Tu eşti singurul Vindecător, fiindcă numai Tu le poţi ierta păcatele ce le-au paralizat trupurile şi sufletele! Doamne, noi avem credinţa puternică, că îi vei izbăvi de toată boala şi vom stărui în rugăciunea noastră până vei face o minune cu sufletul lor, ca să se poată vindeca şi trupeşte! Doamne, noi am împlinit porunca iubirii pentru aproapele, împlineşte şi Tu ce le-ai zis ucenicilor Tăi: „Să presupunem că cineva dintre voi, având un prieten, se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit un prieten din cale şi nu am ce să-i pun înainte; iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: nu mă deranja, acum, uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine; nu pot să mă scol să-ţi dau! Zic vouă chiar dacă sculându-se nu i-ar da pentru că-i este prieten, pentru îndrazneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie” (Luca 11, 5-8).

D o a m n e ş i e u s u n t păcătos/păcătoasă, nu sunt prietenul/prietena Ta, dar pentru îndrăzneala mea sfântă, dă-le prietenilor mei cât le trebuie!

Să ne dorim, aşadar, să fim prieteni cu

www.haicunoi.com

o atât de mare şi puternică credinţă, cu un curaj în rugăciunea noastră stăruitoare pentru aproapele nostru, ce place Bunului Dumnezeu, ca să putem să înduplecăm pe Mântuitorul Hristos să vindece orice prieten al nostru, bolnav trupeşte şi sufleteşte, pentru iubirea noastră, pentru nădejdea noastră tare şi fierbinte în milostivirea nesfârşită a Lui, pentru convingerea noastră, că El este unicul Vindecător, că El este Dătătorul de viaţă, că El este Tămăduitorul inimilor şi al sufletelor tuturor credincioşilor.

Să ne rugăm cu inima plină de focul credinţei să fim prieteni autentici, ca să ne învrednicim de lucruri minunate, aşa cum s-au văzut în cetatea Capernaum, „cetatea mângâierii”, când slăbănogul adus la picioarele Mântuitorului pe targa purtată de cei patru prieteni solidari cu suferinţa lui a fost vindecat miraculos. Să ne rugăm neîncetat, crezând fără nicio îndoială şi ezitare în cuvintele Mântuitorului Hristos: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Şi astfel va auzi Bunul Dumnezeu rugăciunile noastre şi ne va da nouă după mila şi iubirea Sa nemăsurată.

Amin!

Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 273

Nu poţi stăpâni marea... dar poţi învăţa să înoţi!

Ce este lumea? Sfântul Ierarh Nifon care se ruga odată pentru mântuirea turmei sale, fiind răpit în uimire, a văzut lumea ca pe o mare nemărginită, plină de nenumărată mulţime de oameni. Ce făceau aceşti oameni? Se sileau cu toţii să treacă marea şi să ajungă la ţărm. Şi aveau aceşti oameni, care înotau în această mare, multe şi mari greutăţi în spatele lor: pietre, pământ, lemne, cenuşă, aramă, argint, aur şi toate materialele de pe pământ.

Credeţi că ajungeau cu toţii la ţărm?

Nu, nu ajungeau, fiindcă foarte mulţi se afundau în mare sub greutatea sarcinii din spatele lor. Unii dintre ei aveau sarcinile mai uşoare, dar încercând să înoate, adunau şi ei mai multe greutăţi datorită lăcomiei şi iubirii lor de argint şi, după ce adunau mereu, mereu, se afundau în marea învolburată. Şi era ceaţă şi întuneric peste toată întinderea mării, iar călătorii care doreau să o străbată erau cuprinşi de deznădejde.

Erau şi călători care nu aveau nicio povară în spate şi aceştia reuşeau să înoate uşor şi repede. Alţii mergeau pe suprafaţa apei, alţii aveau aripi şi zburau pe deasupra mării cu multă bucurie şi veselie pe chipurile lor şi ajungeau repede la malul celălalt.

Unii când stăteau, când mergeau, alţii- deşi se afundau sub povara greutăţilor din spate - mai cereau încă povară, alţii mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

aruncau puţin din sarcina lor, dar veneau ceilalţi din urmă şi adunau ce au aruncat ei.

Toată această privelişte te umplea de întristare, fiindcă unul pe altul se dădeau la înecare şi, deşi existau corăbii în care ar fi putut intra, preferau să se înece sub povara lor.

Sfântul Ierarh Nifon era tare nedumerit şi nu înţelegea ce însemnau toate acestea care i s-au arătat în vedenia sa.

Atunci a auzit un glas, zicându-i: ,,Marea este lumea, cei ce înoată sunt oamenii. Felurimea şi deosebirea călătorilor reprezintă treptele de sporire de-a lungul vieţii noastre. Cel ce vrea să ajungă repede la viaţa cea neîmbătrânitoare trebuie să fie om nou în Hristos şi să treacă marea în deplină sărăcie. Pe când cel ce pluteşte încărcat cu multă materie, foarte repede se va îneca în adâncul iadului”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată că: „deşi Harul lui Dumnezeu îl luminează, omul se clatină ca o corabie în vreme de furtună, fiind zdruncinat din toate părţile şi ameninţat de pierire. Şi unde altundeva să-şi pună el toată nădejdea, decât în Dumnezeu. Să strigăm, să suspinăm din toată inima către El, aşa cum strigă cel în primejdie să se înece, să strigăm precum Iona din pântecele chitului sau precum Petru ce se afunda în mare. Domnul vede nevoia şi necazul, Domnul vede şi strădania ta şi-ţi va întinde mâna îndată să te ajute. Te va ridica şi va întări piciorul tău pe piatră, şi vei porni iar la luptă, ca un adevărat oştean.”

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască puterea de a căuta mântuirea sufletului mai mult decât orice bogăţie din lumea aceasta, adică să dobândim Împărăţia iubirii şi fericirii veşnice a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Să ne rugăm să nu ne înecăm în marea învolburată a păcatelor, pierzându-ne sufletul nostru, fiindcă nu există pe pământ vreun lucru mai valoros decât acesta. Dacă am pune într-o balanţă, de o parte, lumea întreagă cu toate bogăţiile, frumuseţile şi plăcerile ei, iar de cealaltă parte un singur suflet omenesc, www.haicunoi.com

276 CATEHEZĂ balanța va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul Însuşi ne spune foarte clar: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” Putem agonisi toate bogăţiile pământului: aur, diamante şi smaralde, putem dobândi toată slava, cinstea şi admiraţia lumii întregi, putem să ne însuşim înţelepciunea şi ştiinţa tuturor neamurilor şi a tuturor înţelepţilor, dar dacă ne-am pierdut sufletul, afundându-l în marea lumii acesteia învolburate sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat şi să meargă în iad, am pierdut totul, fiindcă toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet.

Nu poţi stăpâni marea, dar poţi învăţa să înoţi. E greu să trăieşti frumos şi să rezişti într-o lume în care predomină partea materială a acesteia şi nu partea spirituală, într-o lume în care nu mai sunt respectate poruncile Domnului, unde nu mai există virtuţile creştine, într-o lume plină de răutăţi şi de păcate.

E foarte greu să te poţi lupta cu toate păcatele lumii acesteia: iubire de argint, slujirea la diverşi idoli, mândrie, desfrânare, hoţie, minciună, deznădejde, cârtire impotriva lui Dumnezeu, nepăsare, zgârcenie, împietrirea inimii, slavă deşartă, egoism, invidie, clevetire etc. Noi nu putem schimba lumea cu tot ce este rău în ea, dar putem învăţa să rezistăm într-o lume ca aceasta, putem învăţa să trăim frumos, ducând o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, putem învăţa să biruim răul şi să înfăptuim binele. Putem învinge urâtul, iubind şi dorind frumosul în viaţa noastră, putem să înotăm în marea învolburată a păcatelor lumii acesteia şi să ieşim la suprafaţă, nu ne scufundăm dacă Îl luăm pe Dumnezeu drept ajutorul nostru, dacă Îl considerăm nădejdea şi izbăvitorul nostru.

Dacă îţi doreşti mântuirea, lupţi cu patimile lumii acesteia, lupţi cu patimile tale şi reuşeşti să îţi atingi scopul vieţii, cel al dobândirii Duhului Sfânt, al mântuirii tale.

Dar pentru a ajunge să ştii să înoţi în marea păcatelor, trebuie să Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu din toată inima ta şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Trebuie să ştii să fii www.haicunoi.com

smerit, să fii răbdător, să fii modest, să iubeşti simplitatea, să ai nădejde şi încredere în mila lui Dumnezeu, să te laşi în voia Lui, trebuie să Îl strigi pe Domnul - Dumnezeul Tău - mereu, ziua şi noaptea, să ai credinţă puternică, să nu fii egoist şi invidios, să iubeşti rugăciunea şi Biserica, să fii milostiv şi blând, să îţi speli mâlul păcatelor cu lacrimi curate de pocăinţă, să te întâlneşti cu Domnul Iisus Hristos prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Dacă le faci pe toate acestea întotdeauna vei reuşi să ieşi la suprafaţă din mocirla păcatelor, reuşeşti să fii ca o lumină pentru cei din jurul tău, reuşeşti într-un cuvânt să ştii să înoţi chiar şi pe o mare învolburată, aflată în furtună.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania definește astfel viața: „Viaţa noastră este mare ce se înviforează neîncetat de furtunile necazurilor, patimilor şi smintelilor, trăind, plutim necontenit pe această mare, înconjuraţi de primejdii în orice clipă. Aceste primejdii sunt pricinuite de vânturile ispitelor neaşteptate.

Multe căi sunt în această viaţă plină de necazuri, şi pe fiecare dăm de anumite necazuri, pe calea binelui trebuie să luptăm cu răul. Mângâiere ne dă faptul că Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre, ci ne dăruieşte ajutor ca să putem îndura ispitele.”

Bunul Dumnezeu ne învaţă să înotăm în marea învolburată a lumii în care trăim dacă Îi cerem ajutorul ca nişte copii aflaţi în pericol de a se îneca şi ne întinde un colac de salvare dacă dorim cu adevărat să ajungem la ţărm, dacă dorim să luptăm şi noi cu valurile patimilor noastre şi să le liniştim printr-o pocăinţă sinceră şi curată.

Să ne rugăm, aşadar, din toată inima lui Dumnezeu să ne ajute să ajungem cu toţii la ţărmul mării înviforate a lumii în care trăim, să ajungem la ţărmul raiului veşnic, să ajungem „ACASĂ”, unde nu vor mai exista valuri învolburate de viforul păcatelor noastre, ci doar linişte, pace, frumuseţe, armonie şi iubire.

Doamne, Te rog, adânc și fierbinte să mă ajuți și pe mine să înot în marea învolburată a lumii secularizate în care trăiesc, în marea învolburată de necazuri și ispite a vieții mele!

Doamne, Te rog, ajută-mă să nu naufragiez pe Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 277 țărmul celui rău, care abia așteaptă aceasta! Te rog, ajută-mă ca în noaptea necazurilor mele să nu Te văd ca pe o nălucă, ci să cred fără să mă îndoiesc nicio clipă că Tu ești corăbierul vieții mele și că Biserica Ta e corabia mântuirii mele!

Doamne, ajută-mă să înfrunt cu credință și curaj orice val furios de ispită, orice vânt năpraznic al patimilor mele!

Doamne, ajută-mă să nu mă îndoiesc niciodată de iubirea și grija Ta și să cred cu tărie că Tu mă priveghezi în orice clipă în călătoria mea pe marea vieții! Ajută-mă să nu mă îndoiesc niciodată, că Tu nu vii cu Harul Tău, atunci când Te chem în sufletul meu, tulburat de furtunile ispitelor! Ajută-mă să cred cu tărie că așa cum ai intrat în corabia în care se aflau în primejdie apostolii Tăi și ai potolit năpraznica furtună, așa potolești și furtuna tuturor gândurilor mele rele, furtuna simțurilor mele păcătoase, furtuna suferințelor, durerilor, încercărilor, ispitelor și necazurilor mele, atunci când îmi îndrept privirea spre Tine, atunci când Te chem cu credință în ajutor, atunci când mă smeresc și cred, că doar prin ajutor dumnezeiesc, și nu prin ajutor propriu voi birui

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

toate furtunile ce se abat asupra mea!

Doamne, ajută-mă să nu fiu puțin credincioasă și să îndrăznesc să strig la Tine în orice furtună a vieții mele! Te rog, fii Farul ce risipește întunericul adânc dinlăuntrul meu și din afara mea! Te rog, ajută-mă să iubesc Biserica – Corabia Ta - să o cercetez și să o cinstesc și să fiu vajnică apărătoare a ortodoxiei și să conștientizez că, atât timp cât călătoresc cu această corabie pe marea vieții, voi reuși să înfrunt orice furtună, oricât de înfricoșătoare ar fi ea!

Doamne, ajută-mă să ascult doar de glasul lui Hristos Care mă strigă: „Vino!” și să răspund cu iubire: Vin, Mântuitorul meu! Vin, fiindcă doar Tu mă poți ajuta să nu naufragiez în furtunile ce mă amenință pe marea vieții!

Ajută-mă să nu răspund la glasul vicleanului diavol care mă strigă și el: „Vino la mine și viața ta va fi mare liniștită” sau de glasul sirenelor ispititoare, care vor să ne îndrăgostim de cântecele lor, ca apoi să ne atragă în adâncul mării.

Ajută-mă, Doamne, să am o relație puternică și vie cu Tine, ca să capăt curaj și putere, ca să nu devin o fricoasă și o deznădăjduită în încercările de pe drumul Golgotei mele, ajută-mă să mă pot lupta cu toate stihiile lumii materiale de azi și cu toate puterile întunecate ale vrășmașului diavol!

Ajută-mă, Doamne, să ajung la ţărmul raiului veşnic, să ajung „ACASĂ”, călătorind pe corabia Ta - Biserica Cea Una Sobornicească și Apostolească, ce are drept catarg Sfânta Cruce a lui Hristos – armă puternică și tare în războiul duhovnicesc - și drept motor puternic - sfintele rugăciuni ale creștinilor ce mărturisesc dreapta credință. Amin.

Cristina Toma

www.haicunoi.com

278 CATEHEZĂ

Postul creștin - act de iubire pentru Dumnezeu „Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul cuminţeniei. El învaţă linişte şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.”- (Sfântul Isaac Sirul) În aceste vremuri, în care parcă l i bertate a ne e s te ce a m ai m are constrângere, prin reaua-i întrebuințare, Domnul nostru Iisus Hristos și Biserica Sa ne îndeamnă cuminte la un moment de veghe duhovnicească, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii) este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august și se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 August). În popor este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântamariei. Este un post care îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 August).

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să www.haicunoi.com

fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se oficieze în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul sărbătorii, Prohodul Maicii Domnului.

Modul în care trebuie să postim ne-a fost descoperit de Însuși Domnul Hristos, care a spus mulțimilor în Predica de pe munte : „Când postiți, nu fiți ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatăl tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplătii ție.” (Matei VI,16-18) Așa după cum se înțelege, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la discreție și aceasta deoarece a posti înseamnă a te smeri. Apoi nimeni nu ține post pentru sine, ci pentru Hristos și pentru a se apropia de Hristos, iar această jertfă are un caracter personal.

Postul creștin nu este obligatoriu, în sensul unei obligații exterioare venite din partea unei autorități străine nouă și care ni se impune, ci el este necesar, deoarece prin post omul încearcă să se aproprie de Domnul. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să postim pentru a ne exersa voința, pentru a renunța la patimile și la poftele noastre ce ne țin departe de El. Astfel spus, fiecare creștin este liber să postească sau nu, alegerea îi aparține!

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 279 Ceea ce trebuie să știm este faptul că postind, urmăm îndemnului Mântuitorului Hristos și al sfinților Săi Apostoli, care au văzut în post un mod de înduhovnicire, de apropiere tainică a omului credincios față de Domnul.

Dacă înțelegem aceste aspecte și postim, atunci trebuie să fim conștienți că post nu înseamnă doar abținere de la mâncare de dulce și băutură, ci și mai multă rugăciune și o mai deasă cercetare a Bisericii prin participarea la sfintele slujbe rânduite.

Zidire sufletească înseamnă și renunțarea la patimi, precum și încercarea împlinirii binelui în fiecare zi, dar toate acestea la limita maximă a putinței noastre. Fără împlinirea acestor condiții, care țin de esență, postul poate deveni, fără să exagerăm, un simplu regim alimentar și prin aceasta să-și modifice întru totul rostul și semnificațiile.

Postul este, așadar un mijloc de apropriere al omului față de Hristos Domnul și în același timp, un efort de îmbunătățire sufletească care implică hotărâre și jertfă. „Credința creștină este cu cruce”, asa cum frumos spunea părintele Teofil Părăian, iar asta înseamnă să împlinim îndemnul Mântuitorului care a spus: „Cel care vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze mie!”

Să petrecem, așadar, călătoria Postului Adormirii Maicii Domnului cu grijă, dragoste și, mai ales, cu multe, foarte multe Hai cu noi - Retrospectiva 2018

roade duhovnicești!

Post ușor și binecuvântat!

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi.

15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi. Dar tot în aceeași zi este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.

Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului.

Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice.

Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit Apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol. Și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă. Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire. În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri.

Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi este la Mănăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni.

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel„Parohia Înălțarea Domnului”Pașcani www.haicunoi.com

280 CATEHEZĂ

„Ora de după ora de religie”, modalitate de comunicare, cunoaştere şi apropiere de valorile spiritualităţii ortodoxe

Ora de religie îşi găseşte locul binemeritat în şcoala românească, într-un timp în care elevul, creştinul în devenire, este în căutare de valori, de modele pentru a se forma ca personalitate religios-morală. În statele membre ale Uniunii Europene, educaţia religioasă este prezentă, formând caractere, operând cu noţiuni ce trebuie să trezească în sufletul elevului sentimente şi convingeri, care să-l determine să acţioneze nu doar pentru propria perfecţionare spirituală, ci şi pentru a celor din jur, toate acestea sub semnul iubirii, al libertăţii şi într-o legătură permanentă cu Dumnezeu.

Ca profesori de Religie suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem în această misiune nobilă care necesită dăruire, implicare, dragoste, cunoştinţe metodice şi de specialitate, spirit deschis, înţelegere, sensibilitate, pentru ca dincolo de noi, copiii, să vadă Modelul şi Ţinta vieţii, pe Hristos „lumina lumii”. În timpul orei de religie învăţăm că nu este suficient să ştim că există Dumnezeu, că putem să - L şi cunoaştem, să ne apropiem de El prin rugăciune, prin lecturi din Sfânta Scriptură, din Vieţile sfinţilor şi din învăţăturile Sfinţilor părinţi şi că prin www.haicunoi.com

prezenţa la Sfintele slujbe ale Bisericii, printr-o viaţă frumoasă şi curată, putem deveni cu adevărat fii iubiţi ai Săi.

Aplicarea cunoştinţelor dobândite în practica vieţii creştine este o preocupare constantă, pentru că ora noastră continuă şi după ce sună de ieşirea din clasă, în „ora de după ora de religie”.

Acordăm în acest sens o atenţie deosebită activităţilor extracurriculare: parteneriate Şcoală - Biserică, parteneriate cu şcoli din ţară sau din străinătate, pelerinaje la mănăstiri, serbări în ajunul marilor sărbători creştine, Atelier de icoane, Cercul de Religie, activităţi filantropice, Cercul de pictură icoane pe sticlă, Tabăra creştină „Dragoste şi prietenie”, implicarea în Proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala.”

Pentru ca aceste activităţi să-şi atingă scopul, fixăm obiectivele în funcţie de particularităţile individuale şi de vârstă ale participanţilor, pentru: - a-L cunoaşte pe Dumnezeu Tatăl, prin dragostea Fiului Său, Iisus Hristos, Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră şi prin darul Duhului Sfânt care ne sfinţeşte viaţa începând cu Botezul; - a răspunde dorinţei noastre şi a elevilor de a aprofunda cunoştinţele dobândite la ora de religie şi nu numai, ştiut fiind faptul că „ora de după ora de religie” are o importanţă deosebită în formarea personalităţii moral - religioase, a creştinului în devenire; - a se apropia mai mult de Biserică, de a deveni buni creştini şi a înţelege sensul vieţii creştine într-un timp care oferă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 281 tinerilor numeroase tentaţii care le-ar face viaţa „mai uşoară”; - a oferi tinerilor posibilitatea de a se cunoaşte mai bine, de a-şi înţelege valoarea, de a-şi valorifica talanţii cu care au fost dăruiţi, spre folosul lor şi al celorlalţi; - a oferi momente, plăcute, agreabile şi a-i învăţa pe elevi că se poate trăi şi „altfel”; - dezvoltarea spiritului de colaborare, cooperare, toleranţă şi solidaritate; - ca pe viitor să nu uite că fac parte din marea familie creştină a bisericii noastre, să simtă aceasta şi să se implice în desfăşurarea unor activităţi promovate de biserică pentru întărirea comunităţii creştine.

Se ştie că marile evenimente din viaţa creştinului: botezul, nunta, sărbătorile, înmormântarea sunt legate de spaţiul sacru al Bisericii, că ele adună împreună întreaga comunitate, iar clădirea Bisericii de care se îngrijeşte fiecare cu mic, cu mare, este mândria satului şi a localităţii în care creştinul îşi duce existenţa.

Dorim ca elevul să fie aproape de biserică, să simtă cu adevărat că Biserica este Casa lui Dumnezeu, locul unde în duminici şi în sărbători, Hristos îi aşteaptă ca pe nişte prieteni dragi, pentru a asculta cuvântul Evangheliei, pentru a găsi răspuns la problemele cu care se confruntă, dar şi pentru a primi izvor de viaţă veşnică, Sfânta Împărtăşanie „spre iertarea păcatelor şi unirea cu Hristos”.

Trăirea din timpul Sfintei Liturghii, spaţiul Bisericii, pictura, bolta care coboară parcă Cerul pe pământ oferă credinciosului acel „acasă”, familiar, simplu şi grandios în acelaşi timp.

Ne bucură faptul că bisericile noastre sunt pline de credincioşi în timpul sfintelor Hai cu noi - Retrospectiva 2018

slujbe, că nu zidirea primează, ci sufletul, biserica vie, şi sentimentul că faci parte din Trupul tainic al lui Hristos, că locul tău este acolo, că nu poţi să nu răspunzi la chemarea pe care ţi-o adresează Hristos prin sunet de clopot. Tocmai de aceea, mănăstirile şi bisericile noastre sunt căutate, vizitate şi admirate de oameni din întreaga lume, pentru că oferă linişte, pace, măreţie, cu toate că nu sunt impunătoare ca şi marile catedrale din capitalele europene, care adeseori rămân goale.

Este de datoria noastră să facem cunoscute aceste valori tinerilor pentru a preţui zestrea lăsată de înaintaşi spre a înţelege bogăţia spiritualităţii creştinortodoxe, de a o păstra şi de a o face cunoscută în peregrinările lor în spaţiul european.

O modalitate prin care iniţiem elevii în păstrarea acestor valori este excursia tematică - pelerinajul, gândit ca „popas de rugăciune la sfinte altare” şi înţeles ca „o întâlnire cu Hristos pe cale”, comuniune, cunoaştere de sine, apropiere de semeni.

Pelerinajul – excursie, are un scop educativ – informativ - formativ, urmărind dezvoltarea orizontului de cunoaştere prin îmbinarea cunoştinţelor dobândite în cadrul orei de religie, dar şi la cele de istorie, geografie, desen, muzică, română, cu specificul cadrului natural, consolidarea unor virtuţi morale dobândite în cadrul orelor de religie, precum şi cultivarea sentimentelor de dragoste şi responsabilitate faţă de valorile naţionale. În organizarea acestuia avem în vedere stabilirea traseului, obiectivele, durata, colaboratorii, întâlnirile cu părinţii, regulamentul de securitate şi comportament, respectarea regulilor de circulaţie, a modului de comportare în grup www.haicunoi.com

282 CATEHEZĂ şi în incinta mănăstirilor, a regulilor de protecţia mediului.

Vizăm cunoaşterea unor mănăstiri reprezentative din ţară, monumente istorice de o valoare inestimabilă, motiv pentru care sunt incluse în patrimoniul UNESCO, a rolului lor în istoria Bisericii şi a vieţii credincioşilor, cunoaşterea şi vizitarea caselor memoriale, îmbogăţirea cunoştinţelor de geografie, dezvoltarea aptitudinilor de colaborare şi cooperare între elevi, formarea deprinderilor necesare unui bun creştin (evlavia, smerenia, rugăciunea, dragostea, închinăciunea, ascultarea, sensibilitatea la nevoile semenilor), o mai mare apropiere a elevilor de profesori, preot, biserică.

Elevii sunt îndrumaţi să asculte informaţiile primite din partea ghidului, să-şi achiziţioneze obiecte de cult din mănăstirile vizitate, pliante, vederi, pentru a-şi realiza portofolii cu impresii, creaţii literarreligioase şi artistice care pot fi prezentate colegilor la ora de curs. Realizăm expoziţii cu materialele achiziţionate, articole pentru revista şcolii, albume foto, DVD - uri care surprind cele mai semnificative aspecte.

Au intrat în tradiţia şcolii noastre pelerinajele de trei zile, la mănăstirile din ţară: Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Agapia, Văratic, Secu, Sihăstria, Dragomirna, Dumbrava, Recea, Râmeţ, Lupşa, Lainici, Tismana, Cozia, Bistriţa, Hurez, Curtea de Argeş, Sâmbăta de Sus, dar şi cele de o zi din Maramureş: Rohia, Rohiiţa, Ruoaia, Breaza, Bârsana, Săpânţa Peri. Întotdeauna ţinem seama de impresiile „la cald”, ale participanţilor pentru evaluarea activităţii şi pentru a răspunde cerinţelor acestora de a organiza pe viitor activităţi tot mai interesante şi atractive pentru copii. www.haicunoi.com

Serbări în preajma marilor sărbători creştine Viaţa satului, a românului, este centrată pe marile sărbători creştine, Naşterea Domnului şi Învierea Domnului.

Pregătirea sufletească prin timpul de curăţire al Postului, casele care răsună de cânt de colindă, bucatele tradiţionale şi emoţia cu care aşteptăm seara Sfântă a Crăciunului, ne face să înţelegem că darul cel mai mare pe care Îl face Dumnezeu omenirii este Naşterea Fiului Său „Că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In. 3,16). În luna Decembrie, cunoscută ca luna cadourilor, alergăm la magazine pentru a cumpăra cele mai frumoase daruri pentru cei dragi, cele mai frumoase globuri, cel mai frumos brad, pregătim cele mai alese bunătăţi, dar poate că, în graba noastră uităm să ne pregătim cum se cuvine sufletul pentru ca Iisus să vină şi-n casa noastră, să stea la masa noastră.

Mai mult ca oricând în acest anotimp al zăpezii, al sărbătorilor şi al colindelor putem dărui dragostea noastră semenilor, putem oferi prietenia, iertarea, mângâierea celui întristat, ajutorul celui aflat în necaz.

Gândind la suferinţa aproapelui, făcând ceva pentru a simţi şi el bucuria sărbătorilor, dăruind din puţinul nostru vom dobândi dar peste dar. Să nu uităm că „dăruind vei dobândi” , iertarea, bucuria, pacea cu tine, cu semenii, cu Dumnezeu, Raiul.

E timpul postului, al rugăciunii, al milosteniei şi al activităţilor filantropice, care sensibilizează şi te fac să înţelegi sensul suferinţei.

Pentru a dărui, pentru a-i învăţa pe elevi să cunoască tradiţia, spre a o valorifica şi a o promova, se desfăşoară în şcoala Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 283 noastră proiectul „Festivalul colindelor”, ajuns la a VII-a ediţie, în cadrul căruia sunt prezentate pe scena Casei de Cultură, colinde tradiţionale şi obiceiuri specifice zonei: Şezătoarea, Steaua, Irozii, Plugul, Pluguşorul. Se deschid expoziţii cu specific: felicitări, podoabe, desene, realizate de elevi, iar sumele obţinute din vânzarea acestora sunt folosite pentru activităţi filantropice.

Bucuria cu care elevii participă la repetiţii, pregătirea serbărilor pentru reuşita programului, evoluţia în momentul prezentării denotă o înaltă trăire sufletească şi înţelegerea faptului că-L pot astfel mărturisi pe Hristos prin cuvânt şi faptă.

Antrenaţi în realizarea unor scenete, elevii se documentează, citesc, pregătesc rolurile, costumele, imaginaţia lucrează, creativitatea sporeşte, activitatea dezvoltă spiritul de competiţie şi de colaborare, gradul de socializare. Se împart rolurile în funcţie de opţiunile şi talentul fiecăruia, se învaţă textele şi piesele muzicale, se fac multe repetiţii până la prezentarea scenetei în faţa părinţilor şi a credincioşilor.

Elevii se transpun în rolul jucat, trăiesc evenimentul Naşterii Domnului, sunt martorii şi vestitorii ei, aşa cum odinioară magii şi craii au făcut-o. Îşi dezvoltă imaginaţia şi-şi valorifică „talantul”, trăind misterul Întrupării, cântând asemenea îngerilor din ceruri: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu”.

Au intrat în tradiţia şcolii noastre aceste serbări care bucură atât sufletul copiilor cât şi al celor prezenţi. Cuvintele de binecuvântare rostite de preoţi sunt pentru copii un îndemn şi o mângâiere.

Frumuseţea colindelor, a datinilor noastre străbune, delicioasele bucate tradiţionale, mirificul peisaj de iarnă, atrag în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

zonă mulţi creştini din Europa şi din lume, care doresc să se bucure de splendoarea sărbătorii Naşterii Domnului, să simtă fiorul sacru al colindului, să colinde împreună cu cetele noastre de copii.

La serbările legate de Învierea Domnului, copiii se transformă în vestitori ai Învierii.

Pentru a fi împreună cu Hristos pe drumul Golgotei, şi a face din perioada Postului Mare, pentru fiecare, un „Urcuş spre Înviere”, derulăm proiectul „De la Înviere la Înălţarea Domnului la cer”, ajuns la a VI-a ediţie, care se desfăşoară pe patru secţiuni: concurs de cunoştinţe biblice, creaţii plastice, creaţii literar -religioase, program artistic (scenete/ cântece şi versuri de Înviere). Prin aceste activităţi vizăm şi dezvoltarea spiritului de competiţie şi colaborare, aprofundarea cunoştinţelor despre Patimile, Moartea, Îngroparea şi Învierea Domnului, sensibilizarea elevilor spre a fi mărturisitorii Învierii Domnului: în familie, în Biserică, în şcoală şi în societate.

Complementar cu activitatea în şcoală, acţiunile extraşcolare pun accent într-o mare măsură pe latura educativă şi expresivă, urmărind formarea primelor impresii personale, dezvoltarea vârstei afective a elevilor, a cunoaşterii de sine, a abilităţii de a se manifesta în relaţiile cu alţii, prin aceste activităţii elevii îşi valorifică talanţii cu care au fost dăruiţi spre a urma Modelul şi Ţinta spre desăvârşire - Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”Pașcani

www.haicunoi.com

284 CATEHEZĂ

Referendum pentru familie. Ce înseamnă și ce se votează pe 7 octombrie Referendumul pentru familie va avea loc în data de 7 octombrie 2018, după ce Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Click! vă spune ce înseamnă, de fapt, acest referendum și câți cetățeni trebuie să participe la vot pentru a fi validat.

Referendumul pentru familie îi va scoate pe români la vot luna viitoare, în data de 7, după ce marți propunerea de revizuire a Constituției a fost adoptată de Senat cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și șapte abțineri.

Ce înseamnă, de fapt, referendum pentru familie Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolului 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Așadar, cei care se vor prezenta la vot, în data de 7 octombrie, vor fi de acord cu faptul că familie înseamnă doar căsătorie între un bărbat și o femeie. Cum se vor numi însă familiile formate dintr-o mamă și un copil sau mai mulți copii, sau familiile formate dintr-un tată și un copil sau mai mulți, sau familiile formate din bunici și nepoți lăsați în grija lor de către părinții plecați la muncă în străinătate?

Referendumul pentru familie va avea loc pe 7 octombrie De asemenea, potrivit textului legii adoptate, „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

Câți cetățeni trebuie să participe la vot, pentru ca referendumul să fie validat Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

Așadar, copilul - „rodul" uniunii dintre un bărbat şi o femeie -, alături de creștinare sunt darurile lui Dumnezeu pentru Familia Tradițională. De aceea trebuie să protejăm aceste daruri şi să fim prezenți la referendumul de pe 07.10.2018!

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel, Parohia „Înălțarea Domnului”- Pașcani

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 285

Sfaturi duhovnicești „Credinţa este puterea care ne face să murim pentru Hristos de dragul poruncii Lui şi să credem că moartea aceasta este pricina vieţii. Ea ne face să socotim sărăcia ca bogăţie, neînsemnătatea şi umilirea ca slavă şi cinste adevărată; iar când nu avem nimic, să credem că stăpânim toate (2 Cor. 6, 10), mai bine zis că am dobândit bogăţia cunoştinţei lui Hristos cea nepătrunsă (Efes. 3, 8). Ea ne face să privim toate cele ce se văd ca ţărână şi fum”. (Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, cap. 10, în Filocalia..., vol. VI, p. 20) „Credinţa în Hristos ne dă puterea nu numai să dispreţuim plăcerile vieţii, ci şi să suportăm şi să răbdăm ispita care vine asupra noastră prin întristări, necazuri şi nenorociri, până va vrea şi ne va cerceta pe noi Dumnezeu. Căci răbdând, zice, am aşteptat pe Domnul, şi a luat aminte la mine (Ps. 39, 1)”. (Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, cap. 11, în Filocalia..., vol. VI, p. 20) „Nu lua aminte cine e cu tine sau împotriva ta, ci să ai grijă mare ca Dumnezeu să fie cu tine în tot lucrul ce-l faci.

Să ai conștiință bună și Dumnezeu te va apăra. Dacă știi a tăcea și a pătimi, Dumnezeu nu te va lăsa. De aceea smerește-te sub mâna Lui cea tare. De la Dumnezeu vine ajutorul, și El ne scapă din tot necazul.

De multe ori este mult prea folositor pentru întărirea smereniei noastre, ca alții să cunoască greșelile noastre, și să ne înfrunte pentru ele.

Când omul se smerește pentru greșelile sale, împacă lesne și pe alții, și liniștește fără greutate pe cei întărâtați asupra lui.

Smeritul rămâne în pace în mijlocul înfruntărilor, căci el se reazămă pe Dumnezeu iar nu pe lume.”

Extras din Urmarea lui Hristos, Editura Buna Vestire – 1998, p.62-63

Familia creștină - cel mai sigur loc de pe Pământ O familie formată din părinţi credincioşi va avea şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi binecredincioşi. Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii.

Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu, de rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ.

O asemenea familie, formată din părinţi credincioşi, în mod sigur va avea şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi binecredincioşi. Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii, biruind singurătatea şi tristeţea care îl lovesc aşa de mult pe pământ.

De aceea a şi zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea lui" (Facere 2,18).

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993 Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

286 CATEHEZĂ

Familia creştină – vistieria valorilor creştine

„Iubirea între bărbat şi femeie – familia – trebuie să fie veşnică şi nefăţarnică.”

(Părintele Arsenie Boca) Dacă teologia se întemeiază pe cuvântul Sfintei Scripturi, astăzi termenul de familie este explicat în mii de feluri, definiţii şi argumentaţii filosofice, psihologice, sociale şi economice. Vorbim, astfel, despre „celula societăţii“, „temelia vieţii sociale“, „forma superioară de comunitate, bazată pe relaţii sociale şi biologice“, „izvorul virtuţilor morale şi cetăţeneşti“, „sursa care asigură perpetuarea neamului omenesc, evoluţia şi continuarea vieţii sociale“, „cea mai veche şi mai stabilă formă de comunicare umană“.

Căsătoria, care exprimă cel mai bine sensul și rolul familiei, este cadrul natural în ordinea creației prin care întreaga familie umană crește și se desăvârșește, făcând ca iubirea pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului să fie rodnică și motiv de adevărată fericire.

Considerată celula de bază a societății, ea trebuie să-și păstreze neîntinat locul și rolul în construcția firească a societății și necesită o ocrotire sfântă și serioasă din partea tuturor componentelor ei, atât din domeniul privat cât mai ales din domeniu public. www.haicunoi.com

Familia creştină reprezintă un templu sfânt, în care se depozitează valorile creştine. Ea este celula de bază din care s-a născut şi pe care se bazează societatea omenească, dar şi comunitatea bisericească, lărgind hotarele împărăţiei lui Dumnezeu. .

Căsătoria, ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie, a fost dată de Dumnezeu primilor oameni (Adam şi Eva) în rai: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18). Astfel a făcut-o Dumnezeu pe Eva din Adam şi i-a binecuvîntat zicînd: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pămînt şi peste tot pământul” (Facere 1, 28). Şi bărbatul, şi femeia sunt oameni, dar integritatea umană şi-o trăiesc doar împreună. Această unitate umană, diferenţiată şi complementară, este o unitate conjugală.

Prin viaţa conjugală Dumnezeu le-a oferit oamenilor leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoşesc: neînfrînarea poftei trupeşti şi dispariţia neamului omenesc prin moarte. Însă, mai presus de toate, străluceşte comuniunea întru iubire pentru care Dumnezeu a lăsat căsătoria.

Hristos întăreşte din nou prin căsătorie legătura dintre bărbat şi femeie, compromisă de-a lungul veacurilor, şi o înalţă din ordinea naturii în ordinea harului.

Harul este puterea sau energia dumnezeiască împărtăşită credincioşilor ca ajutor pentru desăvîrşire.

Familia se constituie prin căsătorie, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 287 adică prin legătura de bună voie şi pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie. În spiritul învăţăturii creştine caracteristicile existenţiale ale căsătoriei sunt: unitatea, trăinicia, sfinţenia şi egalitatea dintre soţi.

Scopul căsătoriei creştine este perpetuarea neamului omenesc, ajutorul reciproc, evitarea desfrînării şi mai ales comuniunea întru iubire a celor doi, care-şi transmit reciproc darurile specifice fiecăruia.

Sfântul Apostol Pavel le porunceşte soţilor: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. Ambilor părinţi le spune: „Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi iertarea Domnului”. Iar copiilor le cere: „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate” (Epistola către Efeseni 5, 25; 6, 4; 6, 1).

Familia creştină îi formează pe membrii ei prin căldura dragostei pe al cărei altar se aduce ca jertfă, prin excelenţă, dăruirea de sine. Nicăieri nu găsim atâtea resurse de răbdare, de iubire şi de jertfire ca la părinţi.

Biserica Ortodoxă a acordat şi acordă o importanţă majoră căsătoriei şi familiei creştine, deoarece de acestea depind nu doar bunăstarea unei perechi, ci şi cea a comunităţii umane în general. Familia se întemeiază nu numai pe necesitatea interioară de a trăi în comunitate, ci şi pe comuniunea care există între Dumnezeu şi omenirea pe care o iubeşte. De aceea Biserica dă prioritate familiei faţă de toate formele de comunitate umană.

Pentru a fi o unire desăvârşită, căsătoria impune o iubire desăvârşită. De aceea, ea trebuie să fie indisolubilă: „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Mântuitorul Iisus Hristos afirmă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

unitatea celor doi căsătoriţi, bazându-se pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat şi femeie şi deci cel ce se uneşte cu o femeie se completează total cu ea, astfel încât alcătuiesc o unitate. Bărbatul a devenit omul întreg prin femeie şi invers.

Comuniunea între Dumnezeu şi oameni îşi găseşte împlinirea definitivă în Iisus Hristos, darul suprem al iubirii lui Dumnezeu către noi. Dumnezeu, însumând natura noastră umană, deci întrupându-se, ne descoperă adevărul originar al căsătoriei, iar prin participarea la nunta din Cana Galileii, Iisus Hristos binecuvântează căsătoria, luând-o sub protecţia Sa. Eliberând omul din egoismul său, El întăreşte legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie, făcîndu-l pe om capabil să se realizeze deplin după voia lui Dumnezeu. Între Familia creştină şi Biserică există o legătură indisolubilă, de susţinere reciprocă. Harul lui Hristos îi face pe bărbat şi pe femeie capabili să se iubească aşa, cum Hristos ne-a iubit pe noi. Prin credinţă şi prin har dragostea conjugală este transfigurată şi devine dăruire conjugală. Soţii se dăruiesc ei înşişi pe crucea familiei şi sunt chemaţi la convieţuire curată, sinceră şi pentru toată viaţa.

Iubirea este în mod esenţial dar, şi iubirea conjugală, implicând soţii în cunoaşterea reciprocă, făcîndu-i să fie „un singur trup” (Facere 2, 24), îi face apţi de dăruirea cea mai mare posibilă, prin care ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu pentru a da viaţă unei alte persoane umane. Astfel, în timp ce se dăruiesc unul altuia, soţii dau dincolo de ei înşişi o fiinţă reală, copilul, reflectare vie a dragostei lor, semn permanent al unităţii lor conjugale şi sinteză vie şi nedespărţită de fiinţa lor de tată şi de mamă. www.haicunoi.com

CATEHEZĂ 288288 Devenind părinţi, soţii primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilităţi.

Dragostea lor părintească este chemată să devină pentru copiii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu. În sânul familiei se naşte un ansamblu de relaţii interpersonale: paternitate, maternitate, filiaţie, fraternitate, prin care fiecare persoană este introdusă în „familia umană” şi în „familia lui Dumnezeu”, care este Biserica. Căsătoria şi familia creştină zidesc Biserica. În familie persoana umană este nu numai născută şi introdusă progresiv, prin educaţie, în comunitatea umană, ci datorită renaşterii prin Botez la viaţa în Hristos şi educării în credinţă, ea este inclusă în acelaşi timp în familia lui Dumnezeu, care este Biserica.

Astfel, Biserica zideşte familia şi familia zideşte Biserica. „Familia este Biserica celor de acasă.” (Sf. Ioan Gură de Aur) Biserica găseşte în familia născută prin Taină leagănul său, locul şi mediul în care se pregătesc noi generaţii de membri ai Bisericii, iar familia, susţinută şi întărită de harul lui Dumnezeu, îşi găseşte împlinirea în Biserică şi amândouă în împărăţia lui Dumnezeu.

Familia se confruntă cu multe probleme, una din cauze fiind şi neglijarea sau neacceptarea unei educaţii în spirit religios. Educaţia religioasă în familie şi apoi în şcoală are la bază convingerea că religia oferă principii fundamentale şi de valoare pentru structurarea personalităţii. Familia şi Biserica au un rol imens în menţinerea credinţei creștine. Într-un mediu fără credinţă, de Dumnezeu, Biserica nu poate veni cu o altă soluţie decât cea lăsată de Mântuitorul, pentru că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13,8). Iar soluţia este www.haicunoi.com

familia creştină monogamă, dintre un singur bărbat şi o singură femeie, care nu-i nici individualism şi nici colectivism, ci comuniune întru iubire.

Pentru a transmite generaţiilor viitoare valorile creştine autentice este nevoie să ne preocupăm de cadrul moral, în care trăieşte omul. Acest cadru este familia.

Mai precis, familia creştină, întemeiată în duhul Evangheliei lui Hristos. Aici se formează personalitatea.

Firească este o familie, în care soţii se iubesc, nasc copii şi-i cresc; se ajută şi trăiesc în comuniune sfântă. Firească este o familie, care-şi trage seva spirituală din Sfintele Taine, inclusiv din Taina Nunţii.

Viaţa creştină presupune ca membrii familiei să facă cel puţin patru lucruri: să se roage împreună acasă, să stea la masă împreună, să participe Duminica împreună la Sfînta Liturghie şi să iasă tot împreună la o plimbare în aer liber.

Cu cât familia va fi mai temeinic consolidată spiritual, cu cât legătura dintre părinţi, copii şi Biserică se va adânci, cu atât familia îşi va reveni mai repede din derută şi îşi va regăsi echilibrul spiritual. „Altarul nu este doar cel din biserică, el trebuie să fie, în primul rând, în inima fiecăruia, în fiecare familie creştinească, pentru că viaţa este dar şi jertfă."( Părintele Octavian Moșin) Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu”Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 289

Iubirea şi evlavia pentru Maica Domnului

Cine este Maica Domnului? ,,Dumnezeu n-a zidit altă zidire mai curată şi mai cinstită decât Fecioara Maria.

Aceasta singură s-a arătat plină de dar şi binecuvântată între aleşii lui Dumnezeu. Şi pentru acea mare sfinţenie, s-a învrednicit a naşte fără sămânţă pe Împăratul a toată zidirea. Şi s-a încoronat Împărăteasă a Cerului şi a pământului.”

Părintele Cleopa Ilie spune despre Maica Domnului că: ,,este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura; Cămara întrupării lui Dumnezeu Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin Ea a venit în lume. Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin Ea a intrat! Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; Porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului, şi Biserica Duhului Sfânt.”

Maica Domnului, numită ,,cea plină de har” şi ,,sfântă mai presus decât toţi sfinţii şi mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită decât serafimii”, ocupă un loc foarte însemnat şi ales în cultul Bisericii Creştine.

Ce creştin fiind cuprins de necazuri şi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

de ispite, cine cu sufletul întristat şi deznădăjduit, nu s-a rugat Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria, pentru alinarea durerilor trupeşti şi sufleteşti, pentru vindecarea trupească şi sufletească şi eliberarea sufletului din întunericul păcatelor? Trebuie să ai inima prea împietrită ca să nu strigi măcar o dată în viaţă la Maica Domnului nostru, ca să nu îngenunchezi măcar o dată în faţa unei sfinte icoane care o înfăţişează pe Măicuţa noastră Sfântă/Preasfântă Maica noastră/Mireasă, pururea fecioară/Împărăteasă Sfântă,/Preamilostivă şi Preacurată,/Fără prihană Stăpână,/Sfeşnic purtător de lumină,/Cheia împărăţiei lui Hristos,/Vasul Sfântului Duh prealuminos,/Maica Împăratului Ceresc, a Pruncului Dumnezeiesc/, şi să nu-i ceri să se milostivească de tine şi să te ajute să îţi porţi cu demnitate crucea spirituală, sub greutatea căreia ai fost doborât la un moment dat.

Maica Domnului este mijlocitoarea, apărătoarea şi ajutătoarea noastră. Ea pururea stă în dreapta Fiului Ei, Hristos, înalţă rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu şi este rugătoare fierbinte către Mântuitorul, ,,căci rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului.” Ea se roagă mereu pentu izbăvirea de păcate şi mântuirea noastră, a creştinilor.

De ce o iubim şi de ce avem evlavie la Maica Domnului? O iubim pe Măicuţa noastră fiindcă Ea ne ascultă rugăciunile şi mijloceşte pentru noi, păcătoşii, în faţa Fiului Său, rugându-L să ne ierte greşelile şi să ne ajute să punem început bun în vieţile noastre. Tu, Maică Sfântă eşti apărătoarea www.haicunoi.com

290 CATEHEZĂ tuturor,/ A credincioşilor şi păcătoşilor./ Pe toţi ne iubeşti deopotrivă,/ Fiindcă inima ţi-e milostivă./ De multe ori cu lacrimi, Fiului tău te rogi/ Şi cu dragoste încerci să-L convingi,/ Să nu ne pedepsească pentru numeroasele păcate/ Şi pentru răutatea din inimile noastre.

La Măicuţa Domnului strigăm când suntem doborâţi de problemele vieţii, strigăm când ne simţim singuri pe lume, neajutoraţi şi fără niciun sprijin de nicăieri. Ştim că Măicuţa noastră Sfântă are o inimă iubitoare şi milostivă, are o inimă în care încape toată lumea cu problemele şi greutăţile ei, are o inimă care nu poate sta indiferentă la rugăminţile celor care îi pomenesc numele cu speranţa că îi va ajuta şi le va uşura poverile, chinurile și suferinţele.

E aşa de bună, Măicuţa noastră, încât se roagă zi şi noapte pentru noi, păcătoşii care greşim în fiecare clipă, care îi alungăm Fiul Cel iubit din inimile noastre, care Îl răstignim în fiecare clipă cu patimile noastre.

Deşi, în fiecare clipă, îi rănim sufletul cu sabia necredinţei, cu sabia respingerii învăţăturii lui Iisus Hristos, cu sabia păcatelor noastre cu care îi împungem Fiul în coaste, Măicuţa noastră Sfântă ne iartă, şi în bunătatea Ei nemărginită se roagă mereu pentru iertarea noastră, pentru izbăvirea de patimi şi nevoi, pentru alungarea deznădejii din inimile noastre. Nu ne părăseşte niciodată în necazuri şi primejdii şi ne mângâie sufletele cu iubirea Sa, ne luminează întunericul sufletelor noastre. Ne luminează bezna necredinţei noastre, a răutăţilor noastre, a împietririi inimii, a nesimţirii noastre, fiindcă e luminată de Soarele cel veşnic şi împrăştie la rândul Ei, lumina cea neînsearată, luminând întreg pământul cu strălucirea preacuratului Său suflet. Măicuţă Sfântă, www.haicunoi.com

soare duhovnicesc Tu eşti,/Bezna necredinţei noastre o risipeşti./Cu ajutorul Tău, mulţi credincioşi se pocăiesc,/Sufletele şi le mântuiesc şi Raiul dobândesc,/Căci întotdeauna eşti milostivă mijlocitoare/Şi în faţa Sfintei Treimi, puternică rugătoare./A lumii bolnave de necredinţă eşti tămăduitoare.

Maica Domnului ne trezeşte din nou la viaţă, sufletele moarte din cauza tristeţilor apăsătoare, din cauza durerilor şi suferinţelor, din cauza dezamăgirilor, din cauza patimilor noastre. Ne linişteşte sufletele de vacarmul lumii acesteia, învăluindu-le în linişte si pace. Ne iubeşte aşa de mult, fiindcă Ea e bunătatea întruchipată, Ea nu poate să nu se milostivească de noi, când avem inima înlăcrimată, când în puţinele noastre momente de rugăciune sinceră şi curată îi strigăm numele cu evlavie şi credinţă şi îi cerem ajutorul.

Inima Ei e plină de compasiune pentru bătrânii părăsiţi de copiii lor şi lăsaţi singuri sub povara hainelor grele ale bătrâneţii şi bolilor de tot felul. Ea le şterge lacrimile de pe obrajii brăzdaţi de trecerea anilor, Ea le dă puterea să treacă peste durerea pricinuită de nepăsarea, indiferenţa copiilor pe care i-au crescut cu multă iubire şi i-au ajutat pe drumul vieţii, Ea le alină durerea adâncă a sufletului lor.

Măicuţa Domnului se îngrijeşte de văduve şi orfani, le alină durerea pricinuită de despărţirea de cei dragi, le dă puterea să meargă mai departe în ciuda tuturor lipsurilor şi devine ocrotitoarea acelor familii, ajutându-le să răzbată prin greutăţi, protejându-le sub Acoperământul milostivirii Sale.

Se îngrijeşte de copii şi de fecioare, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 291 de cei necăjiţi şi oropsiţi, de cei năpăstuiţi şi nedreptăţiţi, de cei bolnavi şi gârboviţi. Se îngrijeşte de preoţi, monahi şi monahii, se îngrijeşte de cei din închisori ş.a. Viforul necazurilor, ce se abate asupra lumii îl potoleşte, furtunile acestei vieţi, domoleşte, mângâie cu iubirea Sa, pe toţi ce pătimesc, vindecă neputinţele şi bolile, potoleşte foamea trupească, satură pe cei flămânzi de dreptate, potoleştea setea celor ce vor să se adape de la izvorul Adevărului şi Iubirii, de la izvorul de viaţă dătător, înţelepţeşte pe cei ce spiritual au fost orbi. Dăruieşte Har şi râu îmbelşugat de vindecări, veseleşte inimile întristate, alungă deznădejdea, binecuvintează cu răbdare şi putere pe cei încercaţi de nevoi şi ispite, smereşte pe cei mândri şi orgolioşi, alungă invidia şi egoismul, umple inimile de pace, linişte, bucurie, fericire, speranţă şi lumină.

Măicuţa Sfântă ne ajută să ne despietrim sufletele de indiferență, nepăsare, ne topeşte sloiul de gheață ce ne-a cuprins inimile din cauza urii, răutăţilor, egoismului, invidiei, mândriei, atunci când în puţinele momente de smerenie, ne conştientizăm păcătoşenia și neputinţele, atunci când judecătorul din noi - conştiinţa ne ceartă şi ne atrage atenţia cât de mult am orbit spiritual și cât de mult orbecăim în bezna patimilor. Atunci, Măicuţa noastră se milostiveşte de noi şi ne încălzeşte inimile cu căldura iubirii Sale, gheaţa ce am avut-o în inimi se transformă într-un izvor curăţitor al mâlului patimilor noastre, se transformă într-un izvor de viaţă dătător, într-un izvor de apă vie, care ne readuce la viaţă din moartea păcatelor, Măicuţa Sfântă, fiindu-ne izbăvitoarea de patimi, scutul cu care putem înfrunta diavolii care ne dau târcoale şi vor să ne prindă în capcanele lor.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Maica Domnului ne ajută de multe ori să îi învingem în războiul duhovnicesc, să-i ruşinăm şi să îi punem pe fugă, alungându-i departe de noi. Năvălirile patimilor, Măicuţă Sfântă, izgoneşti,/ Mângâierea lumii, Tu eşti./ Pe cei ce se roagă Ţie cu credinţă,/ Îi ajuţi în lupta cu răul să capete biruinţă,/ Căci spaima cea grozavă a diavolilor eşti,/ Cursele şi ispitele lor îndată risipeşti/.

Aşa cum a spus Părintele Arsenie Boca : ,,spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.”

Teofan al Niceii († 381), în Cuvântul său despre Maica Domnului, spune: ,,Ce cuvânt ar putea lăuda cu vrednicie, sau înfăţişa măcar în parte mulţimea, felurimea, belşugul şi bogăţia binefacerilor Ei şi a darurilor de obşte şi particulare ce decurg fără încetare ca nişte râuri veşnice din adâncul (abisul) milei Ei, din care cele mai multe sunt neştiute de cei mulţi, ca să nu zic de toţi. Dar şi-ar putea închipui cineva întrucâtva bunătatea Ei dumnezeiască faţă de noi, dacă s-ar gândi la duioşia, la dragostea şi la gingăşia inimii preamiloase şi preaduioase a unei mame faţă de copilul ei frumos şi bun, mai ales dacă e singurul ei născut şi prea iubitor şi se află la vârsta copilăriei. Mama aceasta uită de toate ale sale, ba mai mult, chiar şi de ea, aproape cu totul, şi se dăruieşte întreagă copilului preaiubit şi grijii de el, trăind mai mult în el decât în ea. De aceea, când acela e bolnav şi necăjit, suferă cu el; când acela plânge, plânge cu el; când se bucură, se veseleşte cu el; şi ca şi când ar fi propriul ei mădular, sau partea cea mai lăuntrică a ei, suferă împreună cu el de întâmplările şi pătimirile lui, mai bine zis, şi-ar da bucuros chiar şi propria ei viaţă pentru viaţa lui. Dacă va cugeta deci cineva la acestea şi la cele asemenea, îşi va închipui puţin adâncul www.haicunoi.com

292 CATEHEZĂ (abisul) dragostei, grija şi duioşia Maicii lui Dumnezeu faţă de noi. Mai bine zis, dacă trebuie să spunem adevărul, aşa de mult se deosebeşte duioşia Ei mai înaltă decât orice duioşie faţă de noi, de duioşiile cele mai miloase de mamă, …cât de mult se deosebeşte bunătatea de răutate şi adevărul de rătăcire.”

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae ne spune că: „Maica Domnului ne uşurează (sporeşte) şi ne adânceşte iubirea faţă de Iisus Hristos şi prin aceasta ne pune într-o legătură mântuitoare mai vie cu El. Pe drept cuvânt, Biserica a întemeiat nădejdile credincioşilor în ajutorul de tot felul ce ni-l poate da Sfânta Fecioară, pe unirea Ei strânsă cu izvorul nesecat al milelor şi al vieţii, care este Fiul Ei şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea ea îi cântă: «Bucură-te purtătoare a toată dumnezeirea» (Utrenia Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, la Laude)… Acoperământul Maicii Domnului, susţinut puternic prin rugăciunea Ei neadormită, înseamnă multe lucruri: ocrotirea, păzirea, apărarea, dar şi sprijinirea noastră şi dăruirea a tot lucrul bun şi de folos. …Acoperământul Maicii Domnului este strălucitor de lumină, pentru că el alungă dimprejurul nostru şi din noi întunericul iraţional al patimilor şi viforul ispitelor, dar şi pentru că prin el străbate ca printr-un nor străveziu lumina soarelui Hristos.”

Așadar, cea mai fierbinte rugătoare către Dumnezeu pentru noi, este Născătoarea de Dumnezeu, datorită inimii Ei de mamă a Lui. Ea ne iubeşte cu inimă de mamă pe toţi deopotrivă, şi pe săraci, şi pe cei bogaţi, şi pe copii, şi pe bătrâni, şi pe împăraţi, şi pe ţărani, şi pe cei negri, şi pe cei albi, şi pe cei frumoşi la chip, şi pe cei urâţi, şi pe sfinţi, şi pe păcătoşi. Și, atunci, cum să nu fim datori cu toţii, să o cinstim, să o iubim, să îi înălţăm imne de slavă şi mulţumire, să ne rugăm citindu-i acatistele şi paraclisele. Să spunem cu toţii: Bineştiind atotputernica Ta apărare,/ Toţi, cu credinţă ar trebui să-ţi www.haicunoi.com

aducem cântare,/ Din inimă, cu dragoste să-ţi mulţumim/ Şi cu evlavie Sfântul Tău acoperământ să-l slăvim./ Pe Tine şi pe Fiul Tău, cu tot sufletul să vă iubim/ Şi cu umilinţă veşnică să vă mărim,/ Slavă, laudă, mulţumiri şi rugăciuni să înălţăm,/ Căci prin Sfântul Tău acoperământ, milostivire căpătăm/.

Toţi creştinii care nădăjduim întru mijlocirea şi ajutorul Măicuţei noastre Sfinte, să o cinstim, să o iubim, să fim vrednici şi curajoşi mărturisitori ai Ei, să luptăm cu curaj împotriva hulitorilor, a pleiadelor de prăbuşiţi din dreapta credinţă creştinească în prăpastiile feluritelor rătăciri, care nu o cinstesc pe Maica Domnului nostru drag, care o aseamănă pe Aceasta cu orice femeie de rând, care nu o recunosc drept Maica lui Hristos Dumnezeu. Să o rugăm să mijlocească pururea către Hristos pentru noi şi să zicem din tot sufletul: O! Fecioară de Dumnezeu Născătoare, împărăţeşte peste noi şi Tu şi Fiul Tău! O! Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, noi pe Tine Te avem Împărăteasă după Fiul Tău, Împăratul nostru Hristos! „Şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele Tale rugăciuni, să ajungem la cele cereşti ale vieţii celei fără de sfârşit şi să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună şi Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

(Acatistul Buneivestiri ) Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 293

Familia creştină - strădanie pentru o viață sfântă, în iubire, adevăr, înțelegere și credință

„Fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii, şi fără sfinţenia Bisericii nu poate fi înţeleasă nici sfinţenia familiei. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos şi Biserică,

dintre

Dumnezeu

şi

umanitate. Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine

veşnice.”

(Preafericitul Părinte

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Române) Potrivit învăţăturii de credinţă Ortodoxă, familia reprezintă aşezământul divin creat de Dumnezeu în rai, prima societate naturală, o legătură indisolubilă dintre bărbat şi femeie (Fac. 2, 18, 21-24).

Familia este cea dintâi instituţie, izvor al tuturor celorlalte, unitatea primordială a întregii societăţi. Legătura care se realizează între un bărbat şi o femeie devine mai puternică decât orice legătură de sânge, căci a spus Dumnezeu: va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Fac. 2, 24).

Dacă, în Vechiul Testament, familia era o legătură naturală, firească, dintre un bărbat şi o femeie, odată cu naşterea creştinismului, ea este ridicată de Hristos la rang de Taină. Căsătoria, prin care se întemeiază familia, devine taină mare (Ef. 5, 32), prin care cei doi soţi primesc binecuvântarea şi harul Duhului Sfânt, care îi ajută în îndeplinirea scopului ei şi în împlinirea şi desăvârşirea dragostei dintre soţi. Legătura dintre bărbat şi femeie este văzută ca model al legăturii dintre Hristos şi Biserică.

Motivul căsătoriei este iubirea dintre soţi, iar scopul acesteia este întreit: în primul rând, ajutorul reciproc (Fac. 2, 18), apoi naşterea de copii (Fac. 1, 28), şi nu în ultimul rând, ferirea de desfrânare (1 Cor. 7: 2).

Soţii sunt datori să se iubească şi să se cinstească (1 Cor. 7, 3), să fie fideli unul altuia, să-şi iubească copiii, asigurându-le bunăstare materială, dar şi o bună educaţie.

Copiii, la rândul lor, trebuie să-şi cinstească părinţii, să-i asculte, să-ajute şi să se roage www.haicunoi.com

294 CATEHEZĂ pentru ei, atât cât sunt în viaţă, cât şi după moarte.

Biserica îndeamnă pe membrii familiei să petreacă viaţa într-o atmosferă de rugăciune, avându-L în felul acesta mereu pe Dumnezeu în mijlocul ei, fiind conştienţi că tot ceea ce fac trebuie să fie spre mântuire.

Rolul şi rostul familiei este foarte important, dacă avem în vedere că ea menţine continuitatea biologică a societăţii prin copii, dar şi pe cea culturală, din tată în fiu, prin educaţie.

Cu toate acestea, familia creştină, ca şi toate celelalte instituţii cu rol formativeducativ, luate ca valori tradiţionale, se confruntă cu o reală criză.

Dintre plăgile care afectează grav familia prima ar fi adulterul, adică legătura intimă nelegitimă a unei persoane căsătorite cu o altă persoană decât soţul/soţia sa legitimă. Ea rupe legătura de iubire binecuvântată dintre soţi, fiind o trădare, o încălcare a jurământului conjugal. Urmările adulterului sunt stingerea dragostei binecuvântată de Dumnezeu, distrugerea familiei.

Individualismul, egoismul, care determină pe atâţia să vadă în relaţia dintre soţ şi soţie numai goana după plăcerea erotică şi fuga de obligaţiile care decurg dintr-o legătură de familie, au ca urmare atitudinea de neacceptat, de dezinteres faţă de unul din scopurile căsătoriei şi al familiei, adică naşterea de prunci, urmată de creşterea şi educarea lor. Aşa apare fenomenul abandonării copiilor sau avortul.

Avortul este ucidere asupra unei fiinţe care nu se poate apăra, un păcat împotriva unui dar al lui Dumnezeu, copilul.

Divorţul este o practică destul de folosită astăzi în România, sursele statistice www.haicunoi.com

arătând că una din trei familii apelează la el.

El este o urmare firească a dispariţiei iubirii şi respectului dintre soţi. Dacă înainte principalul motiv al divorţului, îngăduit şi de Biserică, era adulterul, cu vremea motivele s-au înmulţit şi s-au diversificat, contribuind tot mai mult la slăbirea şi distrugerea familiei.

Dar familia creştină se confruntă astăzi şi cu un atac ideologic. O întreagă propagandă în mass-media încearcă să ne inoculeze ideea că familia este o instituţie depăşită, iar bunul familist este anacronic.

Se insinuează tot mai des imaginea cuplului liber, de orice orientare sexuală, ca substitut al familiei tradiţionale.

Astfel, concubinajul sau convieţuirea fară căsătoria religioasă este foarte practicat. În realitate, el nu urmăreşte decât satisfacerea plăcerii trupeşti, reprezentând un pericol pentru adevărata viaţă de familie.

Constituirea legală a cuplurilor de persoane ce aparţin minorităţilor sexuale şi adoptarea copiilor de către asemenea cupluri, precum şi producerea de către persoane necăsătorite, pe cale artificială, a copiilor, lovesc puternic taina familiei.

Familia îşi va putea reveni din această criză doar atunci când oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecţi chemaţi să se mântuiască unul pe celălalt.

Locul în care ia naştere familia creştină nu poate fi altul decât Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt în Taina Sfintei Cununii, când cei doi soţi devin un singur trup.

Pentru că Biserica este „locul de naştere", dar şi mediul normal în care ar trebui să se manifeste familia creştină, preoţii ei au marea datorie de a o ocroti, de a o revigora, prin diverse activităţi de catehizare, atât a celor căsătoriţi, dar mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 295 ales a celor ce vor să întemeieze o familie. „Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate şi legiuitorul nunţii celei trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii.” (Rugăciune din slujba de Cununie) „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învăţat ca întotdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, ca să-şi poate împlini datoriile

după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l(o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l(o) în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună faptele bune şi ne întocmim viaţa după sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci.” (Rugăciunea soţilor unul pentru altul) Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu”Pașcani

Emoții, binecuvântare și bucurie, la început de an școlarColegiul Național „Mihail Sadoveanu”- Pașcani „Viitorul copiilor noștri nu poate exista fără morală, fără credinţă

şi

trecutului

fără de

amintirea jertfă

al

înaintașilor noștri”.

(Mitropolitul Laurențiu al Ardealului) Clopoțelul a sunat luni, 10 septembrie 2018, în toate unitățile de învățământ, iar elevii emoționați au pășit cu dreptul pragul sălilor de clasă, alături de învățătorii lor și profesori. Forforta specifică unui nou început de an școlar s-a simțit Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

296 CATEHEZĂ încă de la primele ore ale dimineții. Au spus „prezent” și cei peste 1200 de elevi înscriși la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”din Pașcani.

O zi încărcată de emoții, de lacrimi, de regrete, dar și de multă bucurie. Elevii s-au bucurat de clipele regăsire cu ceilalți colegi, iar alții, încă mai simt regretul că vacanța de vară a luat sfârșit.

La eveniment, a fost prezent primarul orașului Pașcani Dumitru Pantazi, alături de alți reprezentanți locali, dar și a unui sobor de preoți în frunte cu precucernicul preot protoereu, Pavel Postolachi care, după intonarea imnului de stat, a binecuvântat școala, elevii și cadrele didactice.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Reflecții pentru cadrele didactice…

Pe 10 septembrie 2018, am intrat în noul an școlar și noi toți – copii, profesori, părinți, bunici – trebuie să știm că este o perioadă de adaptare; de altfel, de modul în care o să decurgă primele saptămâni de școală depinde, uneori, atitudinea pe care elevul o să o păstreze pentru mult timp de acum înainte.

Iar cheia întregului succes este… profesorul! Știu că acum mulți cititori – cadre didactice sau nu – o să aibă o reacție de nedumerire: iar profesorul? Elevul sau părintele nu contează pentru școală?, o să apară imediat o continuare a întrebării de mai devreme.

Răspunsul este simplu: toți cei trei actanți ai educației: profesor, elev, părinte – sunt foarte importanți la construcția succesului școlar. Dar doar profesorul este profesionist în domeniul educației. Iată de ce el are un rol esențial. El o să construiască un mediu optim la școală sau o să facă ceea ce ne spune Gray (2014): „Să ne imaginăm că avem un serviciu în care munca noastră este administrată – zi de zi – de către șeful nostru. Ni se spune exact ce să facem și când să facem! Ni se cere să stăm la locul nostru până când șeful ne spune că putem să ne mișcăm. Orice pas din ceea ce facem este evaluat și comparat – în fiecare moment – cu munca făcută de colegi”. Cam așa se prezintă școala în ochii autorului citat, dar să ne aducem aminte că, de multe ori, îi spunem copilului „Școala este serviciul tău!”. Ei bine, se pune întrebarea: cine ar aprecia un astfel de loc de muncă?

Iată de ce un prim semnal de alarmă este dat de modul în care facem tranziția de la vacanță – în care copilul a avut mai mult timp la dispoziție și mai multă libertate de decizie – la școală – care impune mult mai multă rigoare și – de ce să nu spunem – supunere din partea elevului. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 297 Iată de ce, așa cum și studiile de specialitate arată, de modul în care profesorul știe să cultive relația sa cu elevii o să depindă foarte multe lucruri de acum încolo în sala de clasă. Smith Myles (2018) le propune profesorilor o serie de aspecte la care este bine să mediteze la început de an școlar: Empatia la problemele elevilor. Mimica, gesturile dumneavoastră le arată elevilor acest lucru? (am insistat pe această problemă pentru că am întâlnit destul de mulți profesori care aveau înțelegere pentru copiii cu care lucrau, aveau deschidere și pasiune pentru școală, dar nu prea știau să o arate); Acceptarea cu ușurință a ideilor, dar și ceea ce elevii simt. Uneori este ușor să încurajăm o idee nouă sau abilitatea elevilor de a supune propriei gândiri materia pe care o predăm. Pentru mulți profesori este mult mai greu să identifice emoțiile elevilor și să le accepte. Toți elevii au probleme care depășesc spațiul de discuție al materiei pe care noi le-o predăm la școală și este important ca fiecare profesor (nu doar profesorul – diriginte) să aibă un rol în gestionarea emoțională a clasei la care predă!

Implicarea elevilor în luarea deciziilor în clasă și oferirea de sprijin activ acestora spre a avea succes. Chiar de la cele mai mici vârste este esențial ca elevii să fie parte a procesului de identificare a celor mai bune decizii în clasă. De altfel, școala pregătește pentru viață și în viață rareori o să fie cineva lângă ei care să le spună ce să facă, cum să facă, când să facă…

Partea a doua a ideii pare un pic exagerată: fiecare profesor consideră că se implică pentru obținerea de către elevi a succesului la școală și nu numai. Uneori însă modalitățile pe care le alegem să facem acest lucru nu sunt cele mai bune: de multe ori „școala pixului roșu” se axează prea mult pe greșeală și prea puțin pe aspectele pozitive pe care elevul le aduce în sala de clasă.

Abordarea problemelor în mod pozitiv. Niciodată în viață nu sunt numai aspecte roz, uneori apar probleme personale ale profesorului, alteori probleme personale ale elevilor sau pur și simplu aspecte care apar/ care se întâmplă pot să strice bunul mers al lucrurilor în clasa la care predați. De aceea profesorul trebuie să fie de multe ori un actor fantastic, de aceea problemele trebuie lăsate ca un bagaj la intrarea în sala de clasă, iar școala trebuie să rămână un loc al lucrurilor bune. Nu este deloc ușor și de aceea profesia didactică presupune vocație!

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

298 CATEHEZĂ

Sfânta Cruce – Altarul dragostei lui Dumnezeu Caută cu milostivire Doamne spre acest semn al crucii pe care credincioșii robii Tăi, din osârdie și din credința cea tare și dragostea cea către Tine, au făcut-o spre însemnarea biruinței Fiului Tău. Binecuvinteaz-o și o sfințește pe ea, și o umple de puterea și binecuvântarea lemnului aceluia, pe care a fost pironit prea Sfântul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, Unul-Născut Fiul Tău, prin care puterea diavolului s-a călcat, și noi pământenii slobozenie am dobândit și vieții ne-am învrednicit”. (Părintele Constantin Galeriu) Sfânta Cruce leagă cerul și pământul prin iubire nesfârșită și netrecătoare a lui Hristos pentru lume.

Jertfă și altar de jertfă, crucea este în același timp „semnul lui Hristos“ și al creștinismului. Este, după Sfânta Scriptură : „Semnul Fiului Omului“. „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” spune Mântuitorul însuși (Matei 24, 30).

Biserica a văzut în acest semn crucea Domnului. Către această înțelegere ne conduc mărturisirile Sfintei Scripturi. Așa de pildă, „semnele săvârșite de Moise prin toiagul lui” (Ieșire 4, 8-18), care e o preînchipuire a crucii. Sau semnul din viziunea lui Iezechil, când proorocul aude : „Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul tău – adică al crucii (litera „I tau“ în alfabetul vechi grec avea exact forma crucii), pe frunte, pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lor“ (Iezechiel 9, 4).

Sfânta Cruce, Altar de jertfă al Mântuitorului, are trei semnificaţii: obiect sfânt, semn de închinare şi cale/ misiune de urmat. a. Crucea ca obiect.

Toate locurile şi obiectele care au intrat în legătură cu viaţa pământească a Mântuitorului au fost consacrate prin harul izvorât asupra lor din Fiinţa Lui Dumnezeiască. Evenimentele deosebite ale vieţii şi activităţii Sale au dat naştere la biserici şi mănăstiri vestite, în locuri ca: Betleem, Iordan, Tabor, Ierusalim, Golgota, Ghetsimani etc. Slujitori ai Bisericii, demnitari politici de bună credinţă şi credincioşi de rând, au preţuit întotdeauna locurile şi obiectele despre care vorbim. Între acestea, grija împărătesei Elena (c. 248329) pentru descoperirea Crucii de pe Golgota, aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei biserici pe acel loc (odată cu alte 17 în Ţara Sfântă!). La sfinţirea bisericii (335), episcopul Macarie a înălţat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 sept.). Împărăteasa Elena era trecută la cele veşnice, dar credem că Mântuitorul i-a dăruit şi ei bucuria vederii din ceruri a minunatei privelişti… De atunci, cultul Crucii, ca obiect, s-a dezvoltat uimitor: va străjui toate bisericile creştine şi casele credincioşilor, în anumite zone. Va fi prezentă pe altare, la toate slujbele Bisericii, în casele credincioşilor şi chiar purtată la gât de creştinii evlavioşi. În anumite ţări (Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Botez, pentru a-i apăra de trecerea forţată la islam. Această practică, admirabilă prin scopul ei, poate fi înţeleasă în anumite locuri, dar în ţara noastră nu este nevoie să fie încurajată. În schimb, bine este ca fiecare creştin să poarte o cruciuliţă la gât, de bun gust, dar ca pe un obiect sacru şi discret, nu ca pe o podoabă oarecare şi nu la un loc cu amulete ori bijuterii extravagante. Tot la capitolul „obiect" intră şi troiţele, de mare frumuseţe pe alocuri, întâlnite pe la răspântii, în curţile bisericilor şi ale oamenilor, în munţi şi pe dealuri etc. Trebuie cultivată şi această tradiţie, cu grija ca troiţele www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 299 să fie confecţionate cu acelaşi bun gust ca şi celelalte cruci şi cruciuliţe. b. Crucea ca semn de închinare. Însemnarea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut chiar din vremea Sfinţilor Apostoli, la început într-o formă mai simplă. Iudeii şi păgânii care intrau în creştinism prin Taina Botezului şi a Mirungerii erau însemnaţi/pecetluiţi cruciş pe frunte, cu degetul arătător. Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi, folosind toate degetele mâinii drepte: inelarul şi cel mic, lipite de podul palmei (simbolizând faptul că Hristos este Dumnezeu şi Om), iar primele trei degete împreunate (închipuind Sfânta Treime). Rostim „În numele Tatălui" şi ne însemnăm la frunte; „şi al Fiului" şi ne însemnăm la piept; „şi al Sfântului Duh", însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri; „Amin" - lăsând mâna jos. Semnul Crucii trebuie făcut corect, fără grabă, cu evlavia cuvenită. Când ne închinăm? În toate împrejurările potrivite: la sfintele slujbe, la rostirea rugăciunilor, la culcare şi când ne sculăm, înainte şi după masă, când trecem pe lângă o biserică sau o troiţă, când suntem ispitiţi sau speriaţi de un duh rău etc. Pe scurt, „la fiecare pas şi la fiecare faptă" - cum spune Tertulian, un scriitor creştin din secolul al III-lea (De corona militis). Este „semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de necredincioşi şi ne recunoaştem" (Sf. I. Damaschin, Dogmatica). Întâlnim adesea întrebarea: de ce ortodocşii se închină de la dreapta la stânga şi catolicii invers? Tot pe scurt: sunt tradiţii diferite, datorită schismei.

Practic, semnul Crucii se făcea la fel până prin secolul al XIII-lea (vezi explicaţii detaliate la ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci, trad. M. Bojin; www.crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnului-sfinteicruci). Fără să criticăm practica romano-catolică, vom respecta, desigur, tradiţia noastră. Detaliile închinării au importanţa lor, fără îndoială, dar mai importantă decât forma este atitudinea închinării/însemnării: cu credinţă, nădejde, evlavie, smerenie etc. c. Crucea - cale/misiune. Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Mc 8, 34). La modul general, ştim că fiecare om este chemat de Dumnezeu pe calea creştină a desăvârşirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă acestei chemări. „Crucea vieţii" nu înseamnă doar necaz şi suferinţă, ci şi „misiunea vieţii personale", împlinită în familie, la locul de muncă, în lume etc., cu bună credinţă, hărnicie şi conştiinciozitate.

Cu sacrificii de tot felul, inclusiv cel suprem, la nevoie, după exemplul desăvârşit al Mântuitorului.

Sfânta Cruce rămâne, în esenţă, o mare taină, sau „uşa tainelor" - cum frumos exprimă un vers din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), aşa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întruparea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim şi le înţelegem numai prin credinţă. Trebuie să reţinem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului şi înaintea sfinţilor. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust) se rosteşte: „Hristos - Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască…". Înţelegem, astfel, că Mântuitorul Iisus Hristos ne mântuieşte şi cu puterea Crucii.

Așadar, Sfânta Cruce înseamnă recunoştinţă faţă de Jertfa Mântuitorului de pe Golgota, printr-o închinare corectă, prin credinţă în puterea ei de mântuire şi prin mărturisire liturgică, dimpreună cu întreaga suflare creştină: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!" (Înălţarea Sfintei Cruci, Laude).

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel-Parohia „Înălțarea Domnului”- Pașcani Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

300 CATEHEZĂ

Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva (11-14 octombrie 2018) În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioana 11-14 octombrie 2018. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

Joi, 11 octombrie 2018: · Orele 06,30 - Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul. · Orele 07,00-11,30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu ( pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul. · Aducerea moaștelor ,,Sf. Ecaterina” – întâmpinare aeroport 18.35 · Orele 16,00-17,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” (în Catedrala Mitropolitană). · Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 12 octombrie 2017: · Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor. · Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” · Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” - Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina” (Se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut). · Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 13 octombrie 2017: · Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților · Orele 09,00 – 12,00 - Sfințirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor · Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” · Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 14 octombrie 2017: · Orele 07,00 – 09,00 – Miezonoptica, Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană). · Orele 09,00 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt). · Orele 13,00 – Agapa de hram – la Agora · Ora 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”. · Orele 18,00 – Seara Valorilor – Recepție organizată de Primăria Municipiului Iași.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 301

Pelerinajul de la Iaşi la Cuvioasa Parascheva - prilej de întărire a unității de credință şi neam „În experiența spirituală a pelerinajului, cei care au credință mai slabă au prilejul să o întărească văzând credința mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puțină se întăresc văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puțin și mai superficial se îmbogățesc și se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influențați de alții și influențăm pe alții prin felul nostru de a fi prezenți acolo. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj, Duhul Sfânt trezește în om o dorință mai mare de sfințenie, de înnoire a vieții.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române „Călătorind cu Dumnezeu - înțelesul și folosul pelerinajului”) Viaţa fiecărui om reprezintă o călătorie continuă a cărei finalitate este Împărăţia cerurilor, respectiv întâlnirea cu Dumnezeu, după cum spunea Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-un cuvânt adresat creştinilor - pelerini. În acest pelerinaj al vieţii pământeşti, mai lung sau mai scurt, după cum îi este dat fiecăruia, se cuvine să ascultăm cuvântul celor ce înlesnesc comuniunea noastră cu Dumnezeu, cuvânt ce va rodi mai cu spor în locurile unde s-au nevoit întru binecuvântarea noastră Maica Domnului, sfinţii, pustnicii ori marii duhovnici ai Ortodoxiei.

Pelerinajul este, pe lângă o şcoală a credinţei şi o expresie a vieţii îndreptate către Dumnezeu. Toată viaţa Îl căutăm pe Dumnezeu - chiar dacă uneori, poate, nu ne dăm seama de acest lucru, însă în timpul unui pelerinaj, această căutare devine călătorie cu Dumnezeu şi întâlnire cu El. Există, în această călătorie, o lucrare sfântă a luminării sufletului şi o sfinţire a vieţii.

Puncte de vedere semantice și etimologice În numeroase culturi și religii orientale, pelerinajul este definit prin ritualul împlinit la finalul călătoriei. Este sensul rădăcinii semitice hag. În Vechiul Testament termenul desemna sărbatoarea pe care evreii o consacrau lui Iahve de trei ori pe an: sărbătoarea azimelor, sărbătoarea săptămânilor la Cincizecime și sărbătoarea corturilor. În Septuaginta hag este tradus prin eorti (sărbătoare). În Evul Mediu bizantin, pelerinajul este desemnat prin ritualul ce marca sfârșitul călătoriei. Termenul folosit pentru a desemna pelerinul, proskinitis, înseamnă adorator și trimite la adorarea „în duh și adevăr" de care vorbește Iisus Hristos (Ioan 4, 23-24). Un alt termen, a desemnat în lumea bizantină actul pelerinajului. Dar acest cuvânt era folosit pentru a califica peregrinarea, rătăcirea dintr-un loc în altul a unor călugări și asceți care refuzau orice Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

302 CATEHEZĂ stabilire într-o societate omenească de orice fel. Chiar dacă termenul nu exprimă pelerinajul ca atare, există un sens care se va regăsi în noțiunea de pelerin și anume: ruptura, detașarea, înstrăinarea, exilul voluntar. În coptă cuvântul mentsemmo are o semnificație analogă și e format din adjectivul care înseamnă străin. În limba rusă, termenii pentru a desemna pelerinajul (palomnitchestvo) și pelerin (palomnik) sunt derivate din latinescul palmarius care avea sensul de „acela care a venit de la Locurile sfinte cu o ramură de palmier". În aria latină, cuvântul pelerin provine din peregrinus, care la rândul lui este un derivat din per-agrare care semnifică a parcurge, a merge departe. Peregrinus înseamnă călător, cel ce se duce într-o țară străină și se stabilește acolo pentru un timp. Prin extensie a însemnat străinul care vine de aiurea și nu aparține societății autohtone. Cuvântul sugerează parcurgerea unui spațiu, în sensul termenului aflându-se ideea de traversare a unui spațiu, a unui teritoriu, a unei frontiere. Aceste două aspecte sunt în strânsă legătură, căci a pleca de acasă și a merge într-un pământ străin înseamnă a te înstrăina pentru un timp, a deveni străin.

Din analiza acestor cuvinte în diferite limbi, se desprind cel puțin trei semne comune: ruptura, mersul și căutarea locului sfânt.

Numai latinescul peregrinatio asociază cele doua aspecte specifice pelerinajului: mersul și ruptura, accentuând aspectul energetic și ascetic al actului pelerin. Cei trei termeni xeniteia, peregrinatio, proskynima desemnează aspecte complementare, sensibilitatea occidentală însistând mai degrabă pe acțiune, în timp ce sensibilitatea orientală pe finalitate.

Tertulian a fost primul autor creștin care a folosit termenul peregrinus cu sensul de călător (De carne Christi, 7, 7). El vorbea de Maria și frații lui Iisus care veniseră să-L vadă (Luc. 8, 20). Sfântul Grigore de Nyssa vorbește de „plecarea spre Ierusalim" (Epist. 2), iar Sfântul Ioan Gură de Aur ar fi dorit să facă o călătorie, dacă sănătatea și activitatea i-ar fi permis, pentru a vedea lanțurile și închisoarea unde sfântul Pavel a fost închis. În Jurnalul de călătorie al Egeriei, cuvântul peregrinus este folosit o dată pentru a-i desemna pe pelerini. În Evul Mediu peregrinus se va transforma în pelegrinus și va desemna în latina bisericească medievală pe cel care merge spre un loc de cult pentru a se ruga lui Dumnezeu, a-I mulțumi sau a se pocăi.

Motivele pelerinajului Pelerinul se duce undeva, se deplasează spre un loc unde „vede ceva", cum spunea Eusebiu din Cezarea. Pelerinul poate vedea un loc, moaștele unui sfânt, o persoană deosebită.

Nu este vorba numai de curiozitate. Pe de o parte este un interes istoric pentru a cunoaște locurile speciale legate de istoria mântuirii, la care se adaugă o curiozitate mai puțin pioasă pentru a vedea minunatele și impunătoarele construcții care transformau Ierusalimul, precum Roma de astăzi, într-un oraș populat de biserici. Origen a parcurs Palestina în căutarea urmelor lui Iisus, ale ucenicilor și ale profeților, iar fericitul Ieronim afirma: „Așa cum îi înțelegi mai bine pe istoricii greci când ai văzut Atena sau cartea a III-a a Eneidei cand ai venit prin Leucate de la Troada în Sicilia și din Sicilia la vărsarea Tibrului, la fel înțelegi mai bine Sfânta Scriptură când ai văzut cu ochii tăi Iudeea și ai contemplat ruinele vechilor ei cetăți". Pe de altă parte este un interes spiritual, care legitimeaza pelerinajul: vederea locurilor sfinte trebuie să conducă la contemplarea realităților www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 303303 spirituale și la creșterea sentimentului de dragoste creștină.

Vederea „locurilor unde s-a aflat Sfânta Cruce și locul Învierii, spunea fericitul Ieronim, nu este de folos decât acelora care, în fiecare zi, își poartă Crucea și învie cu Hristos." Focul dragostei dumnezeiești trebuie să se aprindă astfel în toți. Nu numai privirea trebuie să se bucure, ci și sufletul. Sfântul Grigore de Nyssa, atunci când cerea călugarilor să iasă din trup pentru a se îndrepta spre Dumnezeu, spunea despre locurile sfinte că ele poartă însemnele marii filantropii a lui Dumnezeu față de oameni.

Așadar, principalele motive ale pelerinajului sunt următoarele: 1. Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfânt sau moaştele sfântului în care şi prin care s-a arătat prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu într-un mod deosebit de intens, pentru ca el, pelerinul, să-şi intensifice credinţa şi iubirea sa pentru Dumnezeu.

2. De aceea, pelerinajul se face pentru a intensifica rugăciunea şi viaţa spirituală, în general.

3. Pelerinajul este adesea un act spiritual de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel, pelerinajul este în sine un act de asceză şi o ofrandă de gratitudine.

4. Pelerinajul cuprinde şi un act de pocăinţă pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor şi rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletelor.

5. Pelerinajul poate fi motivat şi de o dorinţă puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecare de o boală fizică sau psihică.

Semnificaţiile spirituale ale pelerinajului Semnificaţiile spirituale profunde ale pelerinajului arată, în acelaşi timp, folosul său spiritual, atât pentru viaţa spirituală a pelerinului, cât şi pentru viaţa Bisericii în general.

Pelerinul vizitează aceste locuri pentru a-și hrăni nu numai ochii sufletului, ci și vederea, care se bucură prin credință de plăcerea spirituală, se spune în Istoria călugărilor sirieni.

Vizitarea locurilor sfinte aprinde focul dragostei dumnezeiești. Egeria noteaza în jurnalul ei: „…după ce am văzut ceea ce doream să vedem", însoțiți de „bărbații lui Dumnezeu" drept călăuze, s-a apropiat de muntele lui Dumnezeu.

Pelerinul vede, admiră, căci frumusețile pe care le vede îl apropie de Dumnezeu. Ele sunt izvor de rugăciune. Există o evoluție în acest mod de a-și exprima credința. Spre sfârșitul Evului Mediu occidental, nevoia de a vedea moaștele o înlocuiește pe aceea de a le atinge. Pietatea pelerinilor devine tot mai mult vizuală. Corolarul acestei situații este înmulțirea icoanelor sfinților în altare și biserici. Sunt amenajate locuri speciale pentru expunerea moaștelor sfinților.

Rugăciunea pelerinului este în primul rând una de laudă. Fiecare pas îl duce spre Dumnezeu, pelerinul Îl caută pe Dumnezeu în orice lucru (Ps. 95). Călătorul aduce mulțumire pentru cele primite în dar de la Tatăl său Cel Ceresc și-L roagă să-i îndeplinească cererile. În drum, timpul pelerinului este ritmat de citiri din Biblie, din viețile sfinților, din cărțile de rugăciuni și de momente de liniște, de veghe; de viață în colectivitate și de momente de singurătate. Pelerinul ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, și-l face sieși și-l împărtășește cu tovarășii de drum. El urmează pilda Mântuitorului, când pe drumul spre Emaus, a explicat Scriptura celor Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

304 CATEHEZĂ doi ucenici. Și astăzi, ca dintotdeauna, Hristos este cu pelerinii și le vorbește. Cuvântul lui Dumnezeu se face auzit, le pătrunde inimile și devine rugăciunea lor. Dar pelerinajul creștin nu este numai o formă specială a pietății, ci și un act eclezial important în ceea ce el exprimă, ca și Euharistia sau venerarea icoanelor, un adevăr dogmatic.

Un pelerinaj este și un act de mulțumire sau de pocăință, o rugăciune de mulțumire sau de căință pentru ispășirea unui păcat. Drumul anevoios al călătoriei este un semn al legământului făcut lui Dumnezeu în cazul rezolvării favorabile a unei cereri. Când este vorba de pocăință, oamenii sunt de obicei îmbrăcați în veșminte cernite. În cronicile timpului sunt descrise astfel de pelerinaje cu scop penitențial. În Occident această practică va apare începând cu secolul al VI-lea.

Așadar, pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele reprezintă prilej de bucurie spirituală, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă cu energie pozitivă produc implicaţii profunde, se creează acea stare care îl introduce într-o lume puţin accesibilă turiştilor de ocazie. De fapt, pelerinajul este un răspuns al omului (care caută să ajungă la un loc binecuvântat) la apelul făcut de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire spontană. Legătura dinamică dintre răspunsul omului şi chemarea lui Dumnezeu se cheamă credinţă.

Pelerin poate deveni orice persoană, nu se face discriminare, pentru că toţi sunt chemaţi la „o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta - împărăţia lui Dumnezeu“, după cum spunea Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însă depinde de fiecare ceea ce caută şi ceea ce doreşte să vadă, cu ochii minţii, cu ochii sufletului. Sunt persoane care înainte de pelerinaj se pregătesc sufleteşte, se mărturisesc la preotul duhovnic de la care iau şi binecuvântare pentru pelerinaj; atitudinea este una smerită pentru că emoţia vederii sau revederii locurilor de pelerinaj duce la o astfel de stare. Pelerini sunt acei oameni care doresc să viziteze şi să cinstească locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locurile unde trăiesc sau au trăit şi s-au nevoit mari duhovnici.

Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi semnificaţii spirituale profunde când este trăit intens şi înţeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici renumiţi.

Tipuri de pelerinaj Din perspectiva analizei sociologice, pot fi identificate mai multe tipuri de pelerinaj, cum ar fi: pelerinajul vocaţional, reprezentat de cei care vin dintr-o trăire interioară puternică, sau pelerinajul spontan, în care îi găsim pe credincioşii care nu sunt prezenţi foarte des la biserică, dar care, aflând despre aceste evenimente, iau decizia spontană să participe și ei. O a treia categorie o reprezintă pelerinajul pasiv, în care îi găsim pe cei care se bucură de această manifestare a credinței prin presă de exemplu, dar nu au imboldul de a participa la ea în mod efectiv. Dr. Ilie Bădescu, cercetător în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române, precizează că putem diversifica pelerinajele și după tipurile de religii, apoi apar pelerinajele legate de fenomenele parareligioase, adică pelerinajele pseudoreligioase. „Pelerinul ca atare este cel care aude chemarea de dincolo de el, de viața lui, pentru că are o nevoie teribilă de www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 305 întâlnirea aceasta. Un sociolog american, Erving Goffman, atrage atenția că de fapt noi suntem definiți, social vorbind, de capacitatea de a ne întâlni. Oamenii se pot aduna fără să se întâlnească și alt sociolog celebru vorbește despre mulțimi solitare. De aceea întâlnirea este o minune, și cu atât mai mult această întâlnire cu sfinții”, mai subliniază dr. Bădescu.

Pelerinajul - înnoire şi îmbogăţire a vieţii spirituale În locurile de pelerinaj vin oameni diferiţi din regiuni sau ţări diferite. Motivaţiile şi dorinţele lor sunt diferite. Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinţei, sensibilitatea spirituală - toate sunt diferite. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales la pelerinajele legate de hramurile locurilor sfinte sau sărbătorile sfinţilor patroni spirituali ai acestor locuri.

Un teolog apusean descrie participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj în aceste cuvinte: „Locurile de pelerinaj atrag turistul şi pelerinul, tânărul şi bătrânul, omul sănătos şi bolnavul, familiile şi indivizii, evlaviosul şi curiosul, cel care face milostenie şi hoţul de buzunare, cel ce caută de suflet şi negustorul. Natura însăşi a pelerinajului face ca diferenţele sociale obişnuite să dispară, căci pelerinii, în marea lor diversitate, trăiesc experienţa unui loc comun, bazat pe experienţa unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuşi reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuând pelerinajul vieţii, ci încă mai mult, realitatea umanităţii însăşi, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de dincolo de lume. Acest misterios de dincolo al umanităţii se poate vedea şi trăi oarecum în pelerinaj" (Virgil Elizondo şi Christian Du-quoc, în revista Concilium 266, Paris, 1996, p.8, număr tematic dedicat pelerinajului).

Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei. În experienţa spirituală a pelerinajului, cei care au credinţa mai slabă au prilejul să o întărească văzând credinţa mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puţină se întăresc văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puţin şi mai superficial se îmbogăţesc şi se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influenţaţi de alţii şi influenţăm pe alţii prin ţelul nostru de a fi prezenţi acolo. În general, pelerinii sunt oameni însetaţi de mai multă viaţă spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obişnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj Duhul Sfânt trezeşte în om o dorinţă mai mare de sfinţenie, de înnoire a vieţii.

Când pelerinajul este însoţit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtăşire euharistică, de convorbiri duhovniceşti cu alţi pelerini, el este un izvor de bucurie şi pace interioară, un prilej de îmbogăţire spirituală.

Pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericilor din locurile de pelerinaj, ca semn că primesc în schimb daruri spirituale, binecuvântări pentru viaţa şi activitatea lor. Lumina şi frumuseţea de pe feţele pelerinilor în timpul slujbelor religioase ale pelerinajului arătă lumina adunată de ei în suflet prin rugăciunea comună a sărbătorii. Întâlnirea cu locurile sfinte, moaştele sfinţilor, icoanele sfinţilor şi persoane cu viaţă smerită şi sfântă, devine izvor de bucurie, iubire şi luminare interioară a pelerinului.

Cine poate fi un pelerin? Cum ne pregătim înaintea unui pelerinaj?

Pelerin poate deveni orice persoană, nu se face discriminare, pentru că toţi sunt chemaţi la „o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta - Împărăţia lui Dumnezeu“, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

306 CATEHEZĂ după cum spunea Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însă depinde de fiecare ceea ce caută şi ceea ce doreşte să vadă, cu ochii minţii, cu ochii sufletului. Sunt persoane care înainte de pelerinaj se pregătesc sufleteşte, se mărturisesc la preotul duhovnic de la care iau şi binecuvântare pentru pelerinaj; atitudinea este una smerită pentru că emoţia vederii sau revederii locurilor de pelerinaj duce la o astfel de stare. Pelerini sunt acei oameni care doresc să viziteze şi să cinstească locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locurile unde trăiesc sau au trăit şi s-au nevoit mari duhovnici.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica- Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Pelerinajul la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi mijloc de întărire a credinţei Marile sărbători religioase, cum este şi cea din 14 octombrie de la Iaşi, au darul sfânt de a-L face mai aproape şi mai iubit pe Dumnezeu. De ziua serbării sale, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi îi adună la un loc pe toţi cei care Îl iubesc şi Îl caută pe Dumnezeu. Tineri şi vârstnici, oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, vin să o întâlnească pe Sfânta Parascheva (numită în popor și Sf. Vineri), renunţă la viaţa lor obişnuită pentru a deveni, preţ de câteva zile, pelerini.

Mulţi oameni simt ce caută când îşi îndreaptă paşii, an de an, către racla Cuvioasei, depăşind lipsurile materiale şi înfruntând cu speranţă greutăţile călătoriei. Ei cred cu tărie că Dumnezeu le va răsplăti nevoinţa, după dragostea pe care ei înşişi I-o arată. Este poate adevărat că sunt şi semeni de-ai noştri atraşi doar de strălucirea sărbătorii, de mulţimile de oameni care se adună, înţelegând, poate, mai puţin din semnificaţia spirituală profundă a evenimentului. Totuşi, văzând credinţa celorlalţi, răbdarea cu care înfruntă oboseala, uneori vremea rea dar, mai ales, văzând lumina de pe chipurile celor ce se roagă, unii încep să devină şi ei mai interesaţi de sfinţenie, de mântuire şi de viaţa veşnică.

Pelerinii sunt ca nişte prieteni ai Mântuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, iubesc şi mărturisesc pe cel Unul Sfânt, „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).

Sunt oameni care, văzând dragostea pelerinilor faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 307 reaprind în ei înşişi harul pe care Dumnezeu l-a sădit în ei la Sfântul Botez şi, astfel, dobândesc puterea de a căuta mai intens frumuseţile duhovniceşti netrecătoare ale rugăciunii şi ale faptelor bune.

De pildă, pentru a ajunge la racla Cuvioasei Parascheva, ne facem planuri cu multă vreme înainte, ne sfătuim cu cei care au mai venit în alţi ani, ne punem rânduială în treburile casei, cumpărăm bilet pentru transport, ne îngrijim de pachetul cu hrană pe care trebuie să-l luăm cu noi şi multe alte pregătiri. Vedem, aşadar, că pelerinajul cuprinde multe acţiuni obişnuite. Însă, toate aceste gesturi practice au ceva din fiorul sfânt al rugăciunii. De fapt, totul, de la gândul de a porni în pelerinaj şi până la revenirea acasă, devine o sfântă rugăciune, nu doar a buzelor, ci a întregii noastre fiinţe. În mod minunat, pelerinul învaţă că orice faptă, orice clipă a vieţii poate fi oferită lui Dumnezeu, Care sfinţeşte darurile noastre (cf. I Corinteni 10, 31).

Dacă învăţăm să trăim ca pelerini, călători în această lume, nu mai contăm în primul rând pe noi înşine, pe avere sau putere, ci trăim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cât înţelegem mai mult că suntem trecători, cu atât căutăm şi iubim mai mult pe Cel netrecător, pe Dumnezeu Cel veşnic şi nemărginit, Izvorul vieţii veşnice. „Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României, dovadă vie în acest sens fiind mulțimea de pelerini care se închină moaștelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iași. Mai mult, sute de biserici de parohie din Romania sunt închinate ei pentru a le ocroti. Marea evlavie a poporului dreptcredincios față de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea și constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, bolnavilor și săracilor. Puterea ei vine din sfințenia și din bunătatea ei, adică din iubirea ei față de Dumnezeu și față de oameni”. (PF. Daniel-Patriarhul B.O.R) Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit. În cursul unui an, în fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, are loc un mic pelerinaj, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi să se închine la racla Sfintei Parascheva pentru ajutor, sănătate şi binecuvântare.

Cea mai mare sărbătoare a Sfintei Parascheva este însă în preajma zilei de 14 octombrie, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează câteva zile, potrivit „Patericului românesc", autor arhim. Ioanichie Bălan.

Sfânta Cuvioasă este Ocrotitoarea Moldovei, moaștele ei străjuind capitala Moldovei de peste 360 de ani. În luna mai a anului 1641 Patriarhul Partenie al Constantinopolului împreună cu membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice semnau un act de mulțumire către domnitorul Vasile Lupu pentru ajutorul acordat până atunci, hotărând ca moaștele Sfintei Parascheva să îi fie date în „semn de mulțumire față de dânsul și pentru sfințirea țării lui”.

Moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași în 13 iunie 1641, însoțite de trei ierarhi greci, și de ostași. Până la Galați au venit cu o corabie, la Iași au fost întâmpinate de voievodul Vasile Lupu și familia sa, de Sfântul Mitropolit Varlaam, de alți episcopi moldoveni, de stareți, preoți și mulți credincioși. Sfintele moaște au fost așezate în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași care a fost sfințită la data de 6 mai 1639, ctitoria marelui voievod Vasile Lupu. În anul 1889 racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost mutată de la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași la Catedrala Mitropolitană, unde se află și în ziua de astăzi.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

308 CATEHEZĂ Generalizarea în țara noastră a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită și data de prăznuire, 14 octombrie.

Așadar, în fiecare an, la mijloc de octombrie, Iașul devine, pentru o săptămână, o cetate a Ortodoxiei românești. Un loc în care credința, evlavia și smerenia se adună într-o nevăzută rugăciune, ce se înalță spre cer din gândurile și sufletele a mii de pelerini care vin să o cinstească pe Sfânta ocrotitoare a Moldovei, Cuvioasa Parascheva. Așezați la un rând interminabil, pelerinii sosiți în miez de noapte din toate colțurile țării așteaptă cuminți să ajungă la racla cu moaștele sfinte. Străduțele înguste ale Iașului vechi sunt înțesate de oameni. Orașul pare mai însuflețit ca oricând, iar peste tot plutește, într-un amestec straniu, dar mângâietor, miros de busuioc proaspăt, de tămâie și de ceară topită. E tabloul sumar al unui oraș care, la ceas de octombrie, își sărbătorește ocrotitoarea, adăpostind cu generozitate între zidurile sale nu numai ieșeni, ci mii de creștini ortodocși din toată țara.

Tabloul pelerinilor ce urcă, smeriți, străduțele ce duc spre Mitropolie e unic și tulburător.

Unii murmură încet rugăciuni, alții se gândesc, poate, la necazurile ce le-au lăsat acasă, unii aprind lumânări, alții duc icoane sau buchețele de busuioc în mâini. Tuturor li se citește pe chip o bucurie lăuntrică, o stare de împăcare cu sine, ca într-o rugăciune. Iar sentimentul pe care ți-l dă acest șir impresionant de oameni e înălțător. În asta constă, de fapt, esența unui pelerinaj la sfintele moaște: în a te împăca, în fața lui Dumnezeu, cu tine însuți și cu ceilalți, în a lăsa, pentru o zi, deoparte grijile acestei lumi și de a te dărui trup și suflet frumuseților Dumnezeirii. Într-o epocă a secularizării și globalizării, iată că la Iași avem o efervescență duhovnicească similară celor din urmă cu 500 de ani, din marile centre de pelerinaj din Europa Occidentală. Dacă cercetăm cu atenție viața Sfintei Cuvioase Parascheva, vedem că avem înaintea noastră o tânără care a trăit acum o mie de ani și și-a închinat scurta ei viață, de doar 26 de ani, Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lăsând bogăția, confortul și prosperitatea vieții din casa familiei din Epivata Traciei pentru a merge în pustiul Iudeii și a se nevoi spre dobândirea Împărăției Cerurilor. La prima vedere nu avem nimic spectaculos în viața sfintei, nici martiriu, nici operă teologică de excepție ca în cazul altor sfinți mari ai Bisericii noastre, ci doar o viață închinată Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Și iată că ceea ce pentru noi pare neimportant, înaintea lui Dumnezeu este cu adevărat important, deoarece Creatorul Cerului și al Pământului a rânduit ca iată, după 1.000 de ani, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva să fie unul dintre cele mai importante evenimente misionare din viața Bisericii noastre, astăzi, când societatea tinde să se îndepărteze tot mai mult de o existență autentic creștină.

Cuvioasa Parascheva este sfânta noastră pentru că ne oferă modelul unei vieți simple, clare, concrete, închinată lui Hristos și răsplătită cu sfințenia. Modelul axiologic al Sfintei Parascheva ne spune atât: simplitate, dragoste, fidelitate în împlinirea cuvântului Domnului nostru Iisus Hristos, în viața noastră, egal mântuire, egal sfințenie. Ea este Sfânta noastră pentru că reprezintă modelul de urmare al lui Hristos indiferent de timpul și spațiul în care trăim, și în același timp este exemplul pe care ni-l dă Dumnezeu că, ceea ce la noi poate fi neimportant, la El în mod sigur este important dacă împlinim voia Lui. Astăzi să ne îndreptăm în rugăciune către Sfânta Cuviosă Parascheva și să rugăm pe Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile ei să ne dăruiască 'sănătate și viață ferită de toată răutatea'. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 309 Cu atât mai mult în aceste timpuri de frământari sociale, când creştinii noştri se află într-o fugă permanentă, care duce la egoism, la însingurare, la ruptura de adevăratele valori tradiţionale, liantul care poate să-l apropie pe creştin de aceste valori este preotul şi mai ales cel de parohie, care se află într-o permanentă legătură cu fiii săi duhovniceşti. Atunci când preotul însoţeşte grupul de pelerini, se roagă împreună cu ei, îi motivează duhovniceşte, oferă explicaţii şi informaţii pertinente de natură istorico-religioasă, ei devin un singur trup, făcând în acest fel ca pelerinajul să îşi atingă scopul. Credincioşii se apropie mai mult, îşi împărtăşesc din probleme şi caută soluţii împreună, ghidaţi de preotul paroh; există astfel şi implicaţii sociale, comunitatea lor va avea de câştigat.

Credincioşii se întorc din pelerinajul Cuvioasei Parascheva mult mai întăriţi duhovniceşte, cu mai multe informaţii atât despre ocrotitoarea Moldovei, cât şi despre cei care au păşit înaintea lor pe acolo, care s-au nevoit şi s-au rugat pentru întreaga omenire. Hrana aceasta sufletească se reflectă în atitudinea pe care o afişează, pelerinii oferă şi celor din jur, familiilor lor, prietenilor, vecinilor, o mică parte din pacea interioară ce le-a cuprins sufletul. Cu siguranţă cei care au întâlnit pe Dumnezeu și au primit ajutorul Sfintei Parascheva de la Iași vor dori să se întoarcă, împărtăşind şi altora din experienţa lor minunată.

Așadar, pelerinajul consacrat Sfintei Cuvioase Parascheva arată, prin numărul mare de pelerini prezenţi în Iaşi, cât de mare este lucrarea misionară a sfinţilor care prin modelul vieţii lor şi prin rugăciunile lor apropie oameni şi popoare de Dumnezeu şi întreolaltă. Pelerinajul ne învaţă că de fapt esenţa misiunii Bisericii este căutarea sfinţeniei şi cultivarea ei ca plinătate a vieţii omului în Dumnezeu.

Istoria pelerinajului de la Iași și popularitatea de care se bucură în rândul creștinilor au lansat ecouri în lumea întreagă. Minunile recunoscute în urma rugăciunilor la racla Sfintei Parascheva, sutele de biserici închinate ei, dovadă a evlaviei credincioșilor, au transformat ziua de 14 octombrie într-o bucurie a credinței ortodoxe.

Să-L rugăm pe Hristos-Mântuitorul ca, prin rugăciunile Sfintei Cuvioasei Parascheva, să ne lumineze viaţa, întărindu-ne în credinţă şi sporind în fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

310 CATEHEZĂ

Minunea norului de pe Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos La fiecare sărbătoare praznicală avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sărbători. Dar în Ţara Sfântă ele se înmiesc, aşa încât pluteşti ca purtat de un nor.

Pe lângă Sf. Lumină, una dintre marile revelaţii şi bucurii duhovniceşti ale sărbătorilor praznicale este Schimbarea la Faţă, care se petrece pe Muntele Taborului, în data de 6/19 august, după cum bine ştim, şi care descoperă o faţetă nevăzută a acestei sărbători pe care, desigur, într-un cerc de credincioşi, într-o biserică oarecare din lume, poate nu ai ocazia să o vezi, decât în cazul în care Dumnezeu ar vrea să ţi-o descopere în mod particular. Dar acolo, în văzul tuturor, al miilor de credincioşi sau necredincioşi care participă pe Muntele Sfânt al Taborului, în noaptea din 18 spre 19 august, în timpul Sf. Liturghii, coboară asupra Sfântului Munte un nor.

Cei necredincioşi ar spune că este o manifestare meteorologică. Norul acesta este însă, cu totul altceva decât norii aceia obişnuiţi, pufoşi, pe care îi vedem coborând uneori dimineaţa peste munţii noştri. În primul rând, pentru că el are o formă de manifestare cu totul aparte. Începând de la ora la care se petrece în biserică privegherea, vezi, din vârful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul întunecat de noapte, la distanţă foarte mare, dintr-o dată, o bucată portocalie! Şi aceasta se tot mută şi vine exact perpendicular pe biserică şi stă până pe la douăsprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, întunecate, la o distanţă destul de mare, de câţiva kilometri buni de Muntele Taborului. Şi cam pe când începe Liturghia, dar în mod special spre momentul Heruvicului, din orizont începe să se deplaseze acest nor, vine spre munte şi, când se apropie de noi, comportă diverse forme, diverse consistenţe, şi începe să se rupă din el câte o bucată, câte o fâşie, sau mai multe fâşii, mai multe mingi rotunde, lunguieţe, sub formă de îngeri, sub formă de păsări, şi să vină, pe deasupra turlei bisericii – biserica are în vârf, unde este turla, şi o terasă, fiind construită ca mai toate casele în zona orientală, cu terase în capătul clădirii, unde lumea se urcă şi invocă Duhul lui Dumnezeu.

Concomitent cu minunea aceasta, se răspândeşte în aer un miros extraordinar parcă de tămâie, dar nu este tămâie; parcă de răşinoase, dar nu este de răşinoase; e o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului. Bineînţeles, se găsesc şi aici cei care să pună la îndoială minunea, spunând că au făcut grecii vreo nouă şmecherie sau că e doar un proces meteorologic. Aici este însă o manifestare generală a bucuriei. Totul tresare de bucurie www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 311 acolo, ceea ce nu se întâmplă nicicum în alte locuri, în alţi munţi, în cazul fenomenelor meteorologice.

Bineînţeles că după ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toată noaptea, cu Liturghie, cu cântări făcute de greci, de arabi, de bulgari, de ruşi şi de români, care toţi cântă „Schimbatu-Te-ai la Faţă, Hristoase, în munte, arătându-Le ucenicilor Tăi Faţa Ta, pe cât li se putea…”, nu mai poţi pune preţ de nimic lumesc, ci ai dori să trăieşti aşa veşnic. Şi în cazul acesta, ca şi în cazul Sf. Lumini, arătările acestea, formele acestea de mângâiere sunt tot pentru cei care cred, pentru că aşa cum spune în Scripturi, „am venit să dau celor ce au şi am venit să iau celor ce nu au”! Cum asta, că nu am înţeles niciodată acest cuvânt când eram în afara Bisericii. Păi bineînţeles că Domnul ia de la cei cărora li se pare că au puţină credinţă şi încep să comenteze şi să pună sub lupă existenţa lui Dumnezeu, prezenţa Sa şi manifestările Lui. Iar cei ce cu adevărat cred şi mărturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, acelora li Se relevă bucuria cea mai mare. Într-adevăr, acolo, pe Tabor, îl înţelegi pe Sf. Ap. Petru când Îi spune Mântuitorului că nu-i mai trebuie să plece de acolo. Într-adevăr, nu mai vrei să pleci de acolo, de pe Tabor. Toate manifestările lumeşti, cât ar fi ele de mari, de intense, pălesc în faţa acestei manifestări, infim de mici în raport cu harul lui Dumnezeu! Vă daţi seama cum va fi atunci, în faţa Tronului Ceresc, când vom ajunge acolo…

Pe munte se află trei biserici, dintre care doar una este Ortodoxă (grecească). Din mărturiile martorilor, norul luminos se coboară în fiecare an doar asupra Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii ce se săvîrşeşte pe data de 19 august, după calendarul bisericesc (aşanumitul „stil vechi”).

Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: „Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi". Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează. În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe „Sfântul Prooroc Ilie" de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie ce vine aproape perpendicular spre biserică, unde rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor limbi portocalii întunecate.

La momentul Heruvicului, norul luminos ajunge deasupra Taborului, capătă diferite forme, din el desprinzându-se fâşii, mingi rotunde, lunguieţe etc., ce ajung chiar deasupra turlei bisericii.

Pe munte se află trei biserici, dintre care doar una este Ortodoxă (grecească). Din mărturiile martorilor, norul luminos se pogoară în fiecare an doar asupra Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii ce se săvîrşeşte pe data de 19 august, după calendarul bisericesc (aşanumitul „stil vechi”). Mare este Dumnezeu.

Norul, ca o pară de foc, cu miros nepământean Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

312 CATEHEZĂ Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tâmâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci „o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului". În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: „Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite".

Maici românce de la această mănăstire au relatat şi ele unor ziarişti din ţară despre minunea norului, cam în aceiaşi termeni: „Dintr-odată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute, nu se mai vedea o stea pe cer. Atât de dens era norul".

Un alt pelerin spunea şi el: „Cuvintele sunt extraordinar de mici ca să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip. Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic".

Miracolul, confirmat de oamenii de ştiinţă Mulţi necredincioşi spun că norul este doar o vedenie a creştinilor sau chiar o şarlatanie pusă la cale de oameni cu interese turistice. Numai că fenomenul în sine a fost cercetat de o echipă de oameni de ştiinţă, iar concluzia lor este fermă: evenimentul este miraculos. Astfel, o echipă de cercetători meteorologi israelieni şi ruşi a analizat mai multe teme privind semnele miraculoase din Ţara Sfântă. Omul de ştiinţă rus Serghii Mirov, unul dintre participanţii la această cercetare, a dat publicităţii la începutul acestui an rezultatul cercetărilor lor, subliniind că norul apare numai în zona mănăstirii ortodoxe, doar în ziua praznicului Schimbării la Faţă. El a relatat că atunci „o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe credincioşi, după care norul apare deasupra crucii bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară peste credincioşi, acoperindu-i şi înconjurându-i într-o umezeală".

Cercetătorii au concluzionat că această ceaţă nu poate fi generată de aerul uscat şi la o astfel de temperatură şi, ca atare, fenomenul nu poate fi încadrat decât în categoria miracolelor.

Evanghelistul Matei vorbeşte despre nor Despre momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, în pericopa evanghelică referitoare la această sărbătoare, se arată: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe; Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L! Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ce aţi văzut, până când Fiul Omului se va scula din morţi…" (Matei 17, 1-9).

Taborul, loc important în istoria biblică Muntele Tabor a jucat un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 313 în Sfânta Scriptură. El este menţionat pentru prima oară când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Apoi Devora, proorociţa şi judecătoarea poporului lui Israel, l-a ales ca loc pentru bătălia dintre evreii conduşi de Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului. Aici a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt, iar în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim, pe vârful Taborului se obişnuia să se aprindă focuri pentru vestirea satelor din nord asupra sărbătorilor şi lunilor noi.

Primul care a identificat Taborul cu locul unde Mântuitorul S-a Schimbat la Faţă a fost Origen (†251), apoi, în secolul IV, Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.

Astăzi, pe Muntele Tabor sunt două biserici, cea ortodoxă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie" şi cea franciscană cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului". Aici se mai află ruinele unor construcţii de apărare de pe vremea lui Josephus Flavius. În secolul al IV-lea, pe platoul din vârful muntelui, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat o biserică în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului.

Actuala biserică Ortodoxă, unde se află şi maici românce, a fost reconstruită în anul 1911.

Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului şi este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă.

Schimbarea la Faţă a Domnului, când „a strălucit Faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Astfel, pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa (potrivit Ieşirea 19, 9; 24, 16-18). În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie (Ieşirea 13, 22; 16, 10). Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei (Ieşirea 33, 9-10). La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu (Ieşirea 40, 31-32), iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea (Numerii 9, 16). La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului (III Împăraţi 8, 10-13).

Când S-a schimbat la Faţă, Mântuitorul Hristos S-a arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, strălucind de lumina dumnezeiască ca „Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmi 103, 2) şi înconjurat de norul luminos al slavei Sale. Aşa cântăm şi noi, ortodocşii: „Dătător de lumină şi Lumină neapropiată şi pururea veşnică fiind, Cel ce eşti fără început şi care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând chipul slavei părinteşti” (Tropar din cântarea a 8-a a canonului înainteprăznuirii).

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel Parohia „Înălțarea Domnului” - Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

314 CATEHEZĂ

Biserica și școala – factori primordiali în educația religioasă Interviu „Misiunea Bisericii în educația religios morală a tinerilor” Pr. Prof. Dr. Dan Sandu -Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iaşi Biserica Ortodoxă Română este preocupată în permanență de educația moral-spirituală a copiilor și a tinerilor, contribuind din plin la modelarea și formarea persoanei umane, prin implicarea responsabilă în viața societății.

Părinte profesor, cât de importantă este educaţia morală în viaţa tinerilor?

Educaţia este extrem de importantă nu numai în viaţa morală. În ultima vreme încerc să spun în orice prilej, fie că sunt în poziţie oficială fie neoficială, consider ca educaţia este structurală fiinţei umane. Este un profesor care predă la universitatea Newcastle din Marea Britanie, îl cheamă Sugata Mitra şi dânsul a lăsat o teorie care spune ca omul este o ființă educabilă şi autoeducabilă. El chiar a lăsat un proiect care a fost finanţat la nivel internaţional în care arată că ţări sărace precum India, Sri Lanka, Bangladesh pot să beneficieze de instrumentele de educaţie şi că omul are curiozitatea înnăscută. Dar această curiozitate, după ce a făcut un astfel de studiu şi un astfel de proiect s-a constatat că viaţa trebuie să fie coordonată. Foarte uşor poţi să acumulezi o informaţie dar a avea informaţie nu este echivalent cu a avea o educaţie şi de aceea proiectul respectiv ar trebui să fie continuat după aceea cu relaţia interpersonală, adică ceea ce copiii din aceste zone sărace ale lumii voiau să îndeplinească, dar trebuiau coordonaţi, şi impregnat cu un sens, cu o finalitate de către persoane care aveau experienţa educaţiei şi pentru asta au fost foarte mulţi profesori pensionari din Anglia care nemaiavând obligaţiile de serviciu, pe internet, pe Skype şi prin alte mijloace tehnice reuşeau să intre în comunicare cu aceşti tineri şi a le răspunde la întrebări acolo unde era de pus întrebări. Deci cred că educaţia este fundamentală, indiferent la ce nivel ne aflăm. Acum se face mare diferenţă dintre educaţia la nivel rural şi educaţia la nivel urban şi într-un fel parcă şcolile de la nivel urban se consideră fericite că sunt în spaţial urban şi că profesorii au posibilitatea de a preda în mediul acesta însă nu am putea să vorbim despre o lipsă a educaţiei la nivelul rural în condiţiile în care aceasta are niște principii sănătoase la bază.

Care credeţi că este legătura dintre Școală şi religie, între educaţie şi religie?

Educaţia trebuie să fie şi religioasă şi religia trebuie să fie educativă, fără discuţii. Albert Einstein spunea că un om cu adevărat de ştiinţă nu este un om de ştiinţă adevărat dacă nu este şi un om religios, iar religia fără niciun dubiu a jucat un rol foarte important în educaţie. În general, se spune că religia a subminat cumva sau a interzis ştiinţa fără să se facă de fapt o analiză autentică şi să se arate că inclusiv cercetători precum Galileo Galilei au fost încurajaţi tocmai din biserică şi făceau anumite cercetări şi observaţii din turla bisericii. Deci este foarte uşor să facem aceasta dicotomie şi să punem deoparte religia ca fiind, datorită unui trist tipar comunist „religia este opium şi ştiinţa este iluminatoare”. Acum ştiinţele de psihologie a adâncurilor, fizica cuantică, psihologia, neurologia, arată că de fapt ştiinţa nu se referă numai la lucrurile pe care le putem analiza, experimenta şi repeta, ci mai degrabă ştiinţa merge în interiorul naturii umane care devine marele mister.

Se mai discută în zilele de astăzi despre rolul pe care îl joacă educaţia religioasă în viaţa noastră?

Educaţia religioasă există şi suntem bucuroşi că există Biserica Ortodoxă Română, ce a făcut un efort şi a folosit un moment extraordinar de important în istoria neamului românesc atunci când a reintrodus religia, educaţia religioasă în şcoală. Însă părerea pe care o am eu este www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 315 că acesta a fost doar un sfert din pasul care trebuia făcut. Educaţia religioasă are un rol extraordinar de important în formare şi trebuie să cuprindă trei piloni principali: şcoala, familia şi parohia. Nu spun biserica, pentru că educaţia religioasă este doar o parte din formarea religioasă.

Educaţia religioasă cuprinde nişte tineri care sunt încadraţi într-un sistem şcolar şi unde vrând-nevrând participă la nişte ore. Aceste ore pot sau nu să îşi atingă scopul de educaţie religioasă chiar în măsură în care profesorul îşi face munca aşa cum trebuie sau pot să participe şi să fie foarte buni din punct de vedere teoretic la ceea ce se predă la ora de religie, să aibă rezultate excepţionale, dar care să nu rezoneze în viaţa de zi cu zi. Dovada este că avem de acum 25-26 de ani de educaţie religioasă, dar statutul moral al societăţii româneşti nu s-a schimbat.

Deci infracţionalitatea este mare, corupţia este mare, criminalitatea este mare şi multe alte gafe care după cum se vede au pătruns în toate sectoarele şi nivelele societăţii, ori tocmai aici văd eu problema în educaţia religioasă, este foarte bine că s-a făcut cât s-a făcut, dar dacă aceea ce se învaţă în şcoli nu se continuă şi acasă în familie, dacă copilul căruia profesorul îi spune să îşi facă rugăciunea, acasă este luat fie prea uşor de părinţi, fie i se interzice de către unii părinţi sau unii părinţi devin contramărturisitori ai religiei în propria familie, copilul devine confuz şi atunci când ajunge să ia deciziile în viaţa proprie va lua întotdeauna nişte decizii contradictorii, fie în funcţie de ceea ce a văzut acasă, fie în funcţie de ce este mai uşor, fie dacă a fost impresionat şi a avut bunul îndemn de profesorul de religie, şi nu mai puţin important este parohia. Deci de ce spun asta?

Educaţia religioasă pornită în şcoli trebuie să fie dublată sau, în paralel, completată şi apoi continuată pe tot parcursul vieţii prin instituţii catehetice pe care trebuie să le asigure Biserica. Şi aceasta nu se adresează doar unei categorii restrânse, cum este categoria copiilor până la vârsta de clasa a 12-a de liceu, ci această instituţie catehetică trebuie să continue pe tot parcursul vieţii.

Astăzi, peste tot se vorbeşte despre dezvoltare durabilă, despre agricultura durabilă, despre economie durabilă, de ce să nu vorbim despre religie durabilă? Asistenţa socială durabilă? Eu aş spune nu, nu e bine să facem fapte bune ici pe colo din când în când, ci şi să permanentizăm ajutorarea celor care au nevoie în paralel cu procesul de educaţie.

Nu e suficient să ajuţi doar o persoană în anumite momente din an. Este foarte important ca procesul de asistenţă socială să meargă în paralel cu educaţia şi asta ar constitui în esenţă eficienţa educaţiei religioase şi intrucţiei catehetice.

Care este rolul autoeducaţiei în viaţa unui om?

Este greu de spus din cauză că rolul este evident. Un om ca să purceadă în procesul de autoeducaţie trebuie să aibă nişte valori. Trebuie să se raporteze în primul rând la nişte modele, şi modelele prime pe care trebuie să le adopte copiii sunt părinţii. Orice copil consideră la vârsta fragedă că mama este cea mai frumoasă şi mai bună persoană din lume şi că tata este cel mai bun şi cel mai curajos bărbat din lume. Astea-s modelele cu care pleacă. Dezamăgirile pe care le trăiesc ulterior pe măsură ce cresc şi văd că nu e chiar aşa cum îşi formaseră ei în minte arată că un segment unde trebuie lucrat foarte mult sunt părinţii şi mai ales părinţii tineri. Şi atunci, dacă părinţii tineri sunt preocupaţi de autoeducaţie, de a deveni un părinte mai bun, un soţ mai bun, o soţie mai bună, atunci rezultatele bune nu se văd în primul rând în ei, ci rezultatele lor se văd în copii.

De aceea Napoleon zicea la un moment dat că educaţia unui om începe cu două generaţii înainte. Deci, noi suntem acum într-o perioadă foarte nefastă, şi nefastă şi din cauză că fondul nostru educativ este foarte şubrezit. Zeci de mii de doctori plecaţi, sute şi mii de profesori plecaţi, milioane de muncitori şi specialişti plecaţi, toţi tineri, toţi curajoși, toţi pregătiţi pentru a începe o Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

316 CATEHEZĂ altă viaţă şi care nu se găseşte aici. Să avem acum posibilitatea de a importa diferite culturi şi mai ales subculturi. Dar de foarte multe ori ne lăsăm influenţați de lucrurile neprobabile în procesul de educaţie sau noneducaţiei, ne lasăm influenţați şi de multe ori importăm lucruri pe care nu le trecem nici prin filtrul gândirii noastre nici prin experienţa tradiţională în duhul românismului şi puternicității etice de pe acest pământ unde suntem de 2000 ani. Foarte uşor se aplică acum multiculturalismul fără să se facă acolo o analiză serioasă a ce înseamnă multiculturalismul.

Adică atunci când Ştefan cel Mare opera invazia turco-arabă la Vaslui, el nu a avut conştiinţa şi nu a spus doar că am făcut bine ţării, ca ne-am apărat pământul, el spunea că mi-am apărat creştinătatea. De aceea Papa Paul al 4-lea l-a numit adeptul lui Hristos. Ori, astăzi nu mai avem această conştiinţă. Nu mai avem conştiinţa faptului că noi avem un anumit tip de creştinism, un anumit tip de cultură pe care trebuie să o respectăm şi să o promovăm. Foarte uşor luăm sărbători din altă parte. Să nu spun de Valentine's Day sau de Halloween, care nici nu au o denumire românească şi noi le-am importat fără să ne gândim măcar. Dar fără să scoatem în evidenţă şi să propunem, să exploatăm şi să supunem cuvântului tezaurul pe care îl aveam și pe care îl avem aici. Adică românii nu au ştiut să iubească decât până când apăruse Valentine's Day?!

Sau n-au ştiut să creadă în Înviere până când nu au adus Sfânta Lumină de la Ierusalim cu avionul? Nu! Dimpotrivă chiar. Învierea lui Hristos este în noi şi creştinii români ortodocşi trăiau mult mai profund noaptea de Înviere decât lumina pe care o iau de la Biserică şi pleacă acasă înainte de slujbă.

Vă rugăm să adresaţi un mesaj tinerilor din ziua de astăzi.

M-au întrebat mulţi tineri ce se mai poate face în ţara asta. Şi am răspuns: Orice se poate face dacă este făcut bine şi cu o anumită satisfacţie, ce vă aduce şi bucurie, vă aduce şi performanţa. În primul rând dacă este să adresez tinerilor ceva este să nu relativizeze viaţa. Să nu superficializeze şi să nu se retragă virtual. Virtualul este ca şi superficializarea, marea problemă.

Acelaşi geniu (Albert Einstein) spunea că: atunci când va veni tehnica, va domina mintea umană, şi atunci vom fi o generaţie de idioţi. Aş spune să existe decenţă în ceea ce facem, perseverenţă în tot ceea ce face omul şi un anumit discernământ. Despre virtutea aceasta a discernământului vorbesc foarte mult părinţi ai bisericii, dar prea puţin vorbim noi. Discernământul înseamnă să foloseşti orice cu limită „est modus in rebus”, spune latinul, adică să fie măsură în fiecare lucru.

Orice lucru este bun, dacă este bine făcut şi dacă este bine folosit. Orice abuz pe care îl facem fie de tehnică fie de mijloace de petrecere a timpului poate să aibă consecinţe negative. Dar, cred că în primul rând trebuie să ne reconsiderăm contextual acesta al imigraţiei, al frământărilor etc...

Nu e întâmplător faptul că oamenii au trecut prin multe. Au fost oameni extraordinari de mari, au fost voievozi, boieri, oameni de afaceri şi alţii în trecutul istoriei noastre care au pierdut totul. Singurul lucru la care nu au putut să renunţe cei pe care încă îi mai cinstim astăzi sunt cei care nu au renunţat la credinţă. Azi poţi să fii bogat, mâine poţi fii într-o funcţie publică, mâine nu mai eşti. Dar dacă astăzi eşti creştin trebuie să fii şi mâine pentru că numai aşa poţi fi veşnic creştin. Ori dacă până şi credinţa o relativizăm, înseamnă că avem o mare problemă însăşi de existenţa noastră şi ca neam şi ca identitate religioasă, a bisericii.

Părinte profesor, vă mulțumim foarte mult pentru amabilitate și disponibilitate, dorindu-vă să aveți în continuare parte de mult succes, mult spor și numai împliniri duhovnicești!

Interviu realizat de Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 317

Educația religioasă – lumină pentru viață „A educa înseamnă a purta de grijă de copii şi tineri în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui.

Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”. Sf. Ioan Gură de Aur Biserica și Școala, ca factori educaționali decisivi, au responsabilitatea de a spori cooperarea în vederea educării și formării copiilor și tinerilor pentru o viață armonioasă și bineplăcută lui Dumnezeu. „România modernă s-a ridicat cu Biserica și Școala, împreună. Biserica fără Școală sau Școala fără Biserică nu pot exista” - Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.

Educaţia religioasă reprezintă activitatea pe care educatorul o desfăşoară pentru dezvoltarea religiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că omul se naşte cu o anumită predispoziţie spre religiozitate. Trăirea religioasă şi manifestarea ei în fapte curente de viaţă se vor, aşadar, a fi formate şi consolidate prin educaţie.

Scopul educaţiei religioase constă în realizarea caracterului religios-moral, cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină, o educaţie religioasă corect realizată are menirea de a-l conduce pe cel astfel educat încât ‚,să aibă obsesia altui tărâm, ideea unei existenţe, infinit mai înalte şi mai frumoase, care tronează peste noi şi e raţiunea noastră ultimă de a exista” (V. Băncilă).

Religia este cea mai bună pârghie de educaţie. Şi asta deoarece religia este importantă, în primul rând, pentru mântuirea omului, apoi pentru înălţarea vieţii pe pământ, şi nu în ultimul rând ea reprezintă cel mai bun mijloc pentru trezirea şi realizarea spiritualităţii din om. Astfel, importanţa religiei rezidă nu doar din punct de vedere religios (conducerea omului la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu) ci şi din punct de vedere moral, având drept scop fomarea conştiinţei şi conduitei morale.

Educarea religioasă incumbă două sensuri: sensul sau scopul formativ se referă la asimilarea unei culturi religioase, prin punerea la dispoziţia elevilor a unui set de cunoştinţe specifice cu caracter dogmatic, moral, liturgic, istoric, filozofic, practic şi sensul sau scopul formativ, care se referă la interiorizarea şi traducerea in fapte de viaţa a normelor religioase, la descifrarea şi trăirea sensurilor adânci ale existenţei.

Educaţia religioasă devine „stâlp şi temelie în formarea viitoarei personalităţi a elevului, un mijloc, prin accentuarea modelului educaţional formativ, pentru depăşirea crizei spirituale în care se zbate omul modern, a crizei de sens al existenţei sale” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu).

Educaţia religioasă se realizează atât pe băncile şcolii, prin orele de Religie, cât şi de către slujitorii Bisericii, prin păstorirea turmei ce le-a fost încredinţată. Atât Școala, cât şi Biserica, fiecare cu specificul sferei şi natura diferită a mijloacelor de care dispune, îşi vor aduce contribuţia la educarea individului sensibil, avid de cunoaşterea adevărului şi jalonat de principii Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

318 CATEHEZĂ morale care-l ghidează în interior. Atât profesorul de religie cât şi slujitorul altarului trebuie să urmeze în activitatea lor modelul lui Hristos, singurul Model educativ Căruia nu i se reproşează nimic, deoarece EL reprezintă desăvărşirea, fiind Om şi Dumnezeu Întrupat. Atât profesorul cât şi preotul trebuie să nu uite că menirea lor principală este de a insufla elevului dragoste sinceră pentru Iisus Hristos.

Educația creștin-ortodoxă nu se va limita doar la transmiterea unor informații, ci va accentua, în special, formarea morală și spirituală a copiilor și tinerilor și punerea în acord a vieții lor cu idealul Evangheliei lui Hristos, de iubire și întrajutorare a aproapelui, de respect față de părinți și profesori, de fidelitate față de valorile și tradițiile neamului românesc: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (I Corinteni 3, 11). În cadrul instituţional şcolar, educaţia religioasă se realizează îndeosebi prin intermediul orelor de Religie.

O primă etapă a misiunii profesorului de Religie este iniţierea elevilor în credinţă, de a face prin vestirea Evangheliei noi ucenici ai lui Hristos.

O a doua etapă o constituie celebrarea credinţei prin participarea la cult, exprimarea credinţei prin o formă de adorare a lui Dumnezeu. În a treia etapă, credinţa este manifestată în viaţa socială şi personală.

Astfel, ora de Religie devine o oră care-i determină pe elevi să devină responsabili atât faţă de viaţă şi de faptele lor, cât şi de semenii lor, după îndemnul hristic: „voi sunteţi lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui, nici aprinde cineva făclie şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic, şi ea le luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăveasca pe Tatăl vostru Cel din ceruri”(Matei, 5,14-16). În ceea ce priveşte contribuţia Bisericii la educaţia religioasă a elevilor, putem spune că este o completare a noţiunilor şi deprinderilor însuşite pe băncile şcolii. Activitatea Bisericii este una de catehizare, desfăşurându-se în afara spaţiului şcolar, după perceptele şi canoanele fiecărei confesiuni, având un conţinut predominant dogmatic, urmărind familiarizarea cu principalele prescripţii doctrinare şi rituale ale Bisericii.

De asemenea, Biserica are un aport deosebit în buna desfășurare a educaţiei religiosestetice, prin intermediul manifestărilor sau obiectelor estetice implicate în acest spaţiu (muzica bisericescă, picturile, broderiile, designul arhitectonic etc.)

Aşadar, spiritualizarea relaţiilor profesor-elev este conturată de iubirea divină şi pacea spirituală, de caracterul formativ, informativ şi puternic modelator al moralei creştine așa cum ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul sau sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „Mihail Sadoveanu”-Pașcani www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 319

Viaţa Sfintei Mucenițe Ecaterina „Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!

Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.”

Tropar (glasul al 4-lea) (varianta românească) Mărita și slăvita Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313) și a pătimit pentru Domnul în anul 305. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 24 noiembrie (slavii) sau la 25 noiembrie (grecii, românii, arabii).

S-a născut şi a crescut în oraşul Alexandria Egiptului, la sfârşitul secolului al III-lea, pe vremea împăratului păgân Maxenţiu, ea fiind fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru a se instrui la şcoala renumiţilor filozofi de acolo. La vârsta de şaptesprezece ani, era cea mai frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, se întoarce în patrie şi acceptă propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, dar le spune hotărâtă că nu-şi va da mâna decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei.

Fiind destul de greu să găsească pe cineva care să fie pe placul fiicei sale – „bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea”, mama, creștină într-ascuns, o duce la un părinte duhovnicesc care îi vorbește Ecaterinei despre Hristos ca despre Mirele ei desăvârșit și-i dăruiește o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul spunându-i că trebuie să se roage lor pentru ca să se bucure de vederea Mirelui ceresc.

După stăruitoare rugăciuni, Ecaterina are o vedenie cu Maica Domnului cu Pruncul, precum erau în icoană; numai că El nu a dorit să o privească pe Ecaterina, pentru că era „foarte întunecată” la suflet, fiind plină de necurăția păgânătății. Întristată foarte, s-a dus din nou la sfântul părinte pentru povățuire. Acesta a catehizat-o, după care a botezat-o și a făcut-o cu adevărat frumoasă, plină de frumusețe duhovnicească, fapt pentru care, noaptea, în altă vedenie preadumnezeiască, Ecaterina L-a văzut pe Domnul și El i-a spus că e „foarte plăcută”, „prealuminată” și „slăvită” și i-a dat un inel prin care I-a devenit mireasă duhovnicească. Acest inel i-a rămas pe deget şi există şi astăzi; toţi cei care au bucuria să se închine la moaştele ei din Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai primesc un astfel de inel, simbol că şi-au închinat viaţa lui Hristos şi au păstrat legământul între ei şi Dumnezeu.

Venind la Alexandria nelegiuitul împărat Maxenţiu şi poruncind tuturor să-i urmeze în aducerea necuratelor jertfe idolilor, Ecaterina i-a ieşit înainte şi i-a arătat cu îndrăzneală toate erorile idolatriei şi i-a vorbit despre îmbrăţişarea vieţii creştine. Împăratul, văzând că nu poate face faţă marii ştiinţe, înţelepciuni şi elocinţe a Ecaterinei, a convocat 150 dintre cei mai înţelepţi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

320 CATEHEZĂ filozofi şi retori ai vremii pentru a o birui şi a o face astfel de ruşine. Dar, prin harul lui Hristos şi prin înţelepciunea care îi fusese dăruită de către Înţelepciunea cea de sus, Ecaterina nu numai că a reputat victoria în dezbateri asupra celor 150 de învățați, ci şi, în urma unei frumoase pledoarii pentru viaţa creştină, i-a convins pe aceştia să îmbrăţişeze credinţa cea adevărată a lui Hristos.

Nebun de furie, împăratul a poruncit ca toţi acei filozofi să fie arşi de vii; prin rugăciunile Sfintei Ecaterina ei au primit prin focul cel mucenicesc, Sfântul Botez şi darul Sfântului Duh. Pe Sfânta Ecaterina, după ce a încercat zadarnic – atât prin vorbe mieroase cât şi prin ameninţări – să o determine să se lepede de credinţa ei, împăratul a supus-o la chinuri înfricoşătoare, după care a aruncat-o în închisoare, poruncind să nu i se dea de băut şi de mâncare. Dar milostivul Dumnezeu îi purta de grijă şi îi trimitea zilnic hrană, printr-o porumbiţă.

Mai mult, Însuşi Iisus Hristos a venit la ea pentru a o îmbărbăta. În temniţă fiind, Sfânta Ecaterina a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze, inclusiv pe comandantul gărzii imperiale, Porfirie, împreună cu două sute de soldaţi, precum şi pe împărăteasa Augusta, soţia lui Maxenţiu. Ei cu toţii au luat pentru aceasta sângeroasă mucenicie de la tiranul împărat. Acesta, nemairăbdând puterea credinţei ei, a hotărât ca Ecaterina să fie trasă pe o roată cu cuie, aşa încât să-i rupă în bucăţi trupul, pentru ca să fie chinurile ei cât mai aprige şi cât mai dureroase.

Dar un înger a venit şi a sfărâmat roata şi bucăţi din ea au sărit către păgânii care erau de faţă atunci, omorându-i. Văzând aceasta, împăratul Maxenţiu a hotărât ca Sfintei Muceniţe să i se taie capul. După ce a îngenunchiat, Sfânta Ecaterina şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea şi pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Şi din grumazul Sfintei, în loc de sânge, a curs lapte spre dovada curăţiei şi a vieţii ei fecioreşti.

Trupul ei a fost luat de către îngeri şi dus într-un loc pustiu ştiut numai de Dumnezeu, unde a rămas mai bine de 500 de ani neîngropat, până ce unui călugăr din Muntele Sinai i s-a descoperit unde se află moaştele Sfintei. Acestea au fost așezate cu multă cinste şi dragoste în mănăstirea din Muntele Sinai construită de Sf. Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este ocrotitoarea tuturor celor învăţaţi, a celor care caută lumina cunoştinţei şi a cunoştinţelor. Ea este cea care se roagă pentru studenţi, pentru elevi, pentru toţi cei iubitori de carte. Ea este ocrotitoarea teologilor, profesorilor, avocaţilor, procurorilor, medicilor, pentru că ea a fost părtaşă la învăţăturile acestor înţelepţi întotdeauna.

Ea este îndreptătoarea în credinţă şi în căsnicie, ocrotitoarea tuturor mamelor, a acelor femei care doresc să fie mame şi nu pot să nască, este ajutătoarea celor aflaţi în pragul căsătoriei, rugătoarea neobosită a copiilor, fecioarelor şi văduvelor, vindecătoarea celor bolnavi, izbăvitoarea celor în necazuri, apărătoarea bătrânilor. Ea este ocrotitoarea sărmanilor şi a săracilor, pentru că ea a lăsat bogăţia lumii şi a îmbrăţişat mucenicia.

Sfânta Ecaterina trebuie să ne dea prilejul de a-i imita viaţa, virtuţile şi credinţa ei înflăcărată şi statornică. Să o rugăm toţi cu credinţă fierbinte să ne acopere cu harul ei. Să o rugăm să ne dăruiască mult dorita sănătate sufletească şi trupească. Să o rugăm să mijlocească pentru mântuirea noastră. Amin.

Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! Amin!

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel - „Parohia Înălțarea Domnului”- Pașcani www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 321

Educaţia, necesitate în dezvoltarea fiecărui om „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio“ care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. Educaţia este un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele“. Aristotel, în lucrarea sa „Politica“, considera că „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare“. John Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna“, considera că, la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii“, iar ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că, în concepţia sa, educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe“ şi, implicit, de conducere a procesului de umanizare; omul „nu poate deveni om decât dacă este educat“. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educaţia se prezintă sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi intervenţie ce se stabileşte între „preceptor“ (educator) şi copil (viitorul „gentleman“). Filosoful german Immanuel Kant aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii: „Este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educaţie şi că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc“.

Pentru Jean-Jacques Rousseau educaţia este în acelaşi timp intervenţie şi neintervenţie: „Educaţia negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării fireşti, totul trebuind lăsat să se producă de la sine, fără nicio intervenţie“. În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart, educaţia este împărţită în trei subdiviziuni: guvernarea, învăţământul (realizarea unor obiective specifice) şi educaţia morală. Sociologul Émile Durkheim considera că educaţia este o acţiune „exercitată de generaţiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viaţa socială“; are drept obiect provocarea şi dezvoltarea în copil a unui număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale. Durkheim afirma că „educaţia constă într-o socializare metodică a tinerei educaţii“. Pedagogul român Constantin Narly consideră că educaţia este „un fapt social şi individual în acelaşi timp“, iar Florin Georgescu este de părere că „educaţia este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie“.

Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligenţa şi capacitatea creatoare a omului. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacităţile intelectuale în condiţiile deplinei afirmări şi va da un larg avans dorinţei de cunoaştere”. În concluzie, prin educaţie se doreşte dezvoltarea conştientă a potenţialului biopsihic al omului şi formarea unui tip de personalitate solicitat de condiţiile prezente şi de perspectiva Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

322 CATEHEZĂ societăţii.

Educaţia are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmăreşte dezvoltarea unor calităţi umane şi explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenţei, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educaţie îmbinând viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educaţională este dinamică şi flexibilă în acelaşi timp, iar educaţia stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi şi a deveni“.

Educaţia diferă de la o etapă istorică la alta în funcţie de condiţiile materiale şi spirituale ale societăţii. Educaţia este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia - aceea a dezvoltării omului ca om, ca forţă de muncă şi fiinţă socială.

Odată cu succesiunea epocilor istorice, idealul, mecanismele, conţinuturile, finalităţile educaţiei s-au schimbat, au evoluat şi s-au perfecţionat. Educaţia este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă.

Prof. Dimitriu Sîrghie VasilicaColegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Colegiul Naţional „M. Sadoveanu”, Pașcani – 10 ani de ECO-ȘCOALĂ „Ecologia restaurează demnitatea omului de a fi cetățean al biosferei, cu toate drepturile și obligaţiile pe care le implică experiența acestei demnități”. - N. Boscaiu Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), ce reuneşte 81 de organizaţii din 68 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. Dintre acestea, în anul 2017, 67 de ţări au implementat Programul mondial ECO-SCHOOLS. Pe plan mondial, Programul este susţinut de Uniunea Europeană, UNESCO şi UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu).

Programul Eco-Şcoala a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în găsirea de soluţii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local.

Participarea unităţii noastre şcolare la Programul internaţional Eco-Schools, încă din anul 2001, reprezintă oportunitatea realizării unor acţiuni instructiv-educative complexe, cu implicarea activă a elevilor, cadrelor didactice, a părinţilor şi cu un ecou important în rândul comunităţii locale. Atât elevii cât şi profesorii de la Eco-Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani au căutat şi au reuşit, pe parcursul acestor ani, să dobândească şi să cunoască însuşiri şi www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 323 conduite în domeniul ecologiei.

Intrarea în acest program face din colegiul nostru un cap de pod în rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă Municipiul Paşcani. Pentru realizarea acestui deziderat conducerea şcolii împreună cu elevii şi cadrele didactice antrenate în acest program au făcut demersuri pentru colaborarea cu autorităţile locale. Totodată au fost implicate şi diferite unităţi economice pentru remedierea unor deficienţe în ceea ce priveşte gospodărirea spaţiilor amenajate.

Prin acest program elevii au fost mobilizați, într-un număr cât mai mare, în vederea realizării unor diverse activităţi extracuriculare care să aibă ca finalitate promovarea educaţiei pentru mediul înconjurător. Elevii au înțeles că viitorul mediu natural în care vor trăi depinde în mare măsură de ceea ce întreprind în prezent. Prin activitatea elevilor şi a cadrelor didactice, spaţiul şi incinta colegiului sunt menţinute într-o permanentă curăţenie.

Lansarea proiectului „O sală de clasă curată, hârtia recuperată”, în noiembrie 2002, a reuşit să devină un proiect viabil şi astfel fiecare hârtie din sala de clasă, printr-un program bine organizat şi coordonat, să fie recuperată.

Realizată în cadrul programului Eco-Şcoala, sub deviza „Viaţă sănătoasă”, „Managementul deşeurilor” şi „Curtea şcolii”, activitatea de colectare a hârtiei reciclabile s-a bucurat de un real succes prin implicarea cadrelor didactice care au ştiut să trezească şi să menţină interesul copiilor şi al părinţilor.

Astfel, le-am arătat elevilor că mediul înconjurător este construit din totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activitatea umană şi care este în strânsă interacţiune cu întreaga viaţă de pe planetă.

Scopul acestui program rezidă din dezvoltarea durabilă a educaţiei pentru mediu a elevilor şi părinţilor acestora, care fac parte din comunitatea locală şi modalitatea în care se regăsesc principiile acestui tip de educaţie în strategia de dezvoltare a şcolii.

Conceptual Eco-Şcoala poate aduce informaţii elevilor în ceea ce priveşte relaţia omnatură care se manifestă în multe ipostaze: în viaţa urbană, industrială, culturală etc. Omul, prin intervenţia sa, a modificat esenţial mediul natural în conformitate cu cerinţele sale. Prin progresul neîntrerupt al ştiinţei şi tehnicii, omul şi-a manifestat tendinţa de mai multe ori neraţională de demolare şi exploatare a naturii.

Intrarea în acest program face din colegiul nostru un cap de pod în rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă Municipiul Paşcani. Pentru realizarea acestui deziderat conducerea şcolii împreună cu elevii şi cadrele didactice antrenate în acest program au facut demersuri pentru colaborarea cu autorităţile locale. Totodată au fost implicate şi diferite unităţi economice pentru remedierea unor deficienţe în ceea ce priveşte gospodărirea spaţiilor amenajate.

Prin acest program elevii au fost mobilizaţi într-un număr cât mai mare în vederea realizării unor diverse activităţi extracuriculare care să aibă ca finalitate promovarea educaţiei pentru mediul înconjurător. O altă provocare pentru elevii şi profesorii colegiului nostru ar fi, credem noi, întărirea relaţiilor dintre profesori şi elevi, dar şi dintre profesori şi părinţi. Elevii vor înţelege că viitorul mediu natural în care vor trăi depinde în mare măsură de ceea ce întreprind în prezent. Prin activitatea elevilor şi a cadrelor didactice, spaţiul şi incinta colegiului vor fi Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

324 CATEHEZĂ menţinute într-o permanentă curăţenie.

Așadar, Programul Eco-Școală a fost, încă de la începutul său, un program prioritar pentru școala noastră. Echipa implicată direct în proiectarea, coordonarea și implementarea sa a investit în el energie și timp considerabile. Rezultatul acestei munci dedicate a fost pozitiv și producător de satisfacții dar, de asemenea, a fost și un rezultat perfectibil. Cu alte cuvinte, balanța împliniri / neîmpliniri este, în genere, pozitivă dar conține și elemente de pasiv pe care ni le asumăm și pe care le avem în vedere pentru eliminarea lor.

Eco-Codul nostru este: Aplic proverbul ,,Curăţenia este mama sănătăţii” când este vorba despre corpul meu, clasa mea, şcoala mea, casa mea, curtea şcolii, oraşul meu şi pădurea în care mă recreez. De aceea, în urma discuţiilor cu membrii Comitetului, s-a hotărât ca Eco-Codul comunităţii noastre şcolare să fie „PULS PENTRU VIAŢĂ”.

Anul acesta, Colegiul Național „M. Sadoveanu"- Pașcani a primit din nou, pentru a 8-a oară, reconfirmarea acordării Steagului Verde și a statutului de Eco-Școală. Drapelul reprezintă simbolul succesului în educația ecologică.

Steagul Verde al CNMS flutură alături de alte 248 de steaguri verzi ale şcolilor din România iar Certificatele de Participare la Programele „Eco-Şcoală”, „Tineri reporteri pentru mediul înconjurător”, Campania Litter Less, „Să învăţăm despre pădure”, Eco-Fotografia Anului, Proiectul „Mănâncă responsabil” reprezintă recunoaşterea şi încununarea muncii depuse de elevii colegiului, sub îndrumarea tuturor profesorilor şcolii, în activităţile ce vizează protecţia mediului.

Colegiul nostru s-a remarcat atât prin activitățile desfășurate cât și prin rezultatele obținute în cadrul campaniilor ecologice. Activitățile de ecologie au fost posibile datorită implicării și susținerii comitetului Eco-Şcoala dar și a parteneriatului școală-familie-comunitate.

Așadar, într-o lume în care resursele naturale se diminuează, avem nevoie de generaţii capabile să rezolve problemele de mediu. Credem că educaţia de succes pentru viitor va fi una ecologică, de cooperare şi civică. Calitatea mediului reprezintă un parteneriat între şcoală şi comunitatea locală, pentru atingerea obiectivelor comune de mediu şi dezvoltarea conştiinţei sociale şi ecologice a cetăţenilor, în scopul creării unei societăţi mai durabile.

Albert Einstein spunea că „nu putem rezolva problemele de mâine folosind metodele de astăzi". Aşadar, este timpul să începem educarea tinerilor de mâine. Avem energia şi determinarea de a face faţă provocărilor, pentru că ne place schimbarea, dezvoltarea.

Coordonator ECO ȘCOALA, Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 325

Naşii de botez și nașii de cununie Nașii de botez Încă de la începuturile creştinismului, copiii au fost botezaţi de mici în Biserică. Chiar dacă pruncii nu au nevoie de credinţă şi de căinţă pentru păcatele personale făcute, spre a primi harul lui Dumnezeu, este necesar să se arate prin mărturisire, credinţa în care va fi crescut micuţul. De aceea, întrucât pruncii nu pot vorbi la Botez, naşii mărturisesc credinţa în numele lor.

Ce rol au naşii de Botez?

- în calitate de părinţii spirituali ai pruncului, naşii au aceleaşi obligaţii şi răspunderi pentru viaţa spirituală a finului lor ca şi părinţii care l-au născut.

- naşii trebuie să fie îndrumători pedagogici creştini pentru finul lor, să facă din el un bun credincios, un trăitor ortodox. Astfel, naşii şi părinţii se vor îngriji ca pruncul să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos cât mai des, să facă semnul sfintei cruci, să înveţe rugăciunile Bisericii.

-naşii trebuie să se îngrijească de educaţia moral- religioasă a finului şi să-l înveţe la vremea cuvenită adevărurile credinţei creştine şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să împlinească poruncile dumnezeieşti şi cum să iubească Biserica.

-la rândul său, finul trebuie să îl asculte pe părintele duhovnicesc (naşul) şi să îl respecte în aceeaşi măsură ca şi pe părinţii săi biologici.

Cine poate fi naş de Botez?

Orice credincios ortodox, căsătorit sau nu, care îndeplineşte câteva condiţii: - cunoaşte şi trăieşte după învăţătura de credinţă a Bisericii; - are o viaţă morală exemplară; - este trecut de vârsta adolescenţei; - are maturitate de gândire şi responsabilitate.

De obicei, pentru fiecare candidat la Botez se cere un singur naş. El poate „lipsi” în cazul botezului de necesitate sau de urgenţă.

Cine nu poate fi naş de Botez?

Nu pot fi naşi la Botez necreştinii, creştinii de altă confesiune, monahii, părinţii copilului şi cuplurile de tineri ce urmează să se căsătorească.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

326 CATEHEZĂ Nașii de cununie Naşii de cununie asistă pe finii lor la Logodnă şi la Cununie fiind martori ai făgăduinţelor făcute de cei doi soţi, unul față de celălalt, în cadrul Sfintei Taine. Ei devin părinţi duhovniceşti ai celor pe care i-au adus la sfântul altar. După învăţătura Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tasalonicului, naşii sau nunii sunt „învăţători ai unirii într-un gând şi ai însoţirii”.

Ce rol au naşii de Cununie?

Naşii se implică şi participă activ la săvârşirea Tainei Cununiei, îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la Logodnă, şi punerea şi luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la Cununie. De asemenea, ei ţin lumânările, de o parte şi de alta a mirilor, naşul în partea dreaptă a mirelui şi naşa în partea stângă a miresei.

Naşii devin părinţi sufleteşti şi spirituali ai finilor, renăscându-i pe cei ce formează un nou şi unic trup al familiei.

Naşii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a le purta grijă şi de a-i învăţa pe finii lor frica de Dumnezeu, de a-i chema la biserică, la spovedanie, la săvârşirea faptelor bune, de a-i cerceta la casele lor, de a-i mustra la nevoie, pentru că naşii sunt garanţii finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate.

Cine poate fi naş de Cununie?

La Cununie se recomandă o singură pereche de naşi, care să îndeplinească anumite condiţii: - să fie ortodocşi şi să cunoască bine învăţătura de credinţă a Bisericii; - să fie cununaţi şi să aibă o viaţă morală exemplară; - să nu fie mai tineri decât mirii, dar nici prea în vârstă; - naşi pot fi şi rudele apropiate: fraţii, surorile, verii, cumnaţii.

Cine nu poate fi naş de Cununie?

Nu pot fi naşi la Cununie necreştinii, creştinii de altă confesiune, monahii, părinţii mirilor şi cuplurile necăsătorite sau divorţate.

Foaie editată şi distribuită gratuit de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Anul IV- Nr. 7(31) Iulie 2018

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 327

Postul Adormirii Maicii Domnului Cunoscută şi sub denumirea de Postul Sântă-Măriei, perioada de două săptămâni care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului este rânduită de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Fecioarei Maria şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Postul, ca şi sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului Maicii Domnului în Răsărit, prin secolul al V-lea.

La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile. Existau şi creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. În sec. al XII-lea, la Sinodul din Constantinopol (1166) s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Vechimea postului Modul de postire Postul Sântă-Măriei este mai uşor decât cel al Paştilor, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli.

Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii însăşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

La sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea şi îi îndeamnă la rugăciune şi fapte bune.

Postul Adormirii Maicii Domnului este un post al bucuriei, al evlaviei noastre faţă de Maica Domnului, deoarece în această perioadă se citesc Paraclisele Maicii Domnului (din Ceaslov) şi se fac pelerinaje la bisericile închinate Maicii Domnului. În ajunul praznicului se săvârşeşte Prohodul Maicii Domnului. Cele trei stări amintesc de Adormirea Preacuratei Fecioare şi de mutarea cu trupul la cer cu puterea Fiului său, Care o primeşte în ceruri.

Pe întreaga durată a acestui Post, nu se fac nunţi, perioada de postire nefiind compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.

Rânduieli Îndemnuri Să înălţăm rugăciuni stăruitoare către Bunul Dumnezeu și către Maica Domnului, care este grabnic ajutătoare.

Nu este credincios care să fi cerut ajutorul Maicii Domnului şi să nu fi primit mângâiere şi ajutor în necazuri şi întristări, după cum spune slujba Paraclisului.

Să citim cărţi ziditoare de suflet, Acatistul Maicii Domnului şi Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Să nu uităm de cei aflaţi în neputinţe, de cei bolnavi, suferinzi, întristaţi şi singuri, de cei aflaţi în spitale sau la casele lor, pe care nu are cine să îi pomenească şi să îi cerceteze.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

328 CATEHEZĂ „Unii zic că postul acesta este pentru că sunt două praznice, al Schimbării la Față și al Adormirii. Și mie îmi pare că este pentru amândouă praznicele, pentru că unul este pricinuitor de lumină, iar altul de milostivire și solire pentru noi” (Sfântul Simeon al Tesalonicului).

Foaie editată şi distribuită gratuit de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Anul IV, Nr. 8 (32) August 2018

Iconostasul. Catapeteasma. Tâmpla Iconostasul este peretele compus din icoane care separă Sfântul Altar, unde se săvârşeşte Taina Euharistiei, de partea centrală, unde se află comunitatea credincioşilor. Cum în Biserica Ortodoxă fiecare element are semnificaţii spirituale, nici iconostasul nu este doar un simplu perete sau un element decorativ, ci unul de unire între veşnicie şi vremelnicie. Pe acesta se regăsesc icoane ce amintesc de istoria mântuirii omului.

Rândul al patrulea este alcătuit din icoanele a doisprezece prooroci din Vechiului Testament, cu icoana Maicii Domnului (Oranta) în mijloc.

- Sfântul Prooroc Avacum; - Sfântul Prooroc Naum; - Sfântul Prooroc Iezechiel; - Sfântul Prooroc Isaia; - Sfântul Prooroc Moise; - Sfântul Prooroc David.

Deasupra iconostasului se află Sfânta Cruce a Domnului, având de-a dreapta şi de-a stânga pe Maica Domnului şi pe Sfântul loan Evanghelistul.

- Sfântul Prooroc Solomon; - S f â n t u l Prooroc Aaron; - Sfântul Prooroc Ieremia; - Sfântul Prooroc Daniel; - Sfântul Prooroc Iona; - Sfântul Prooroc Zaharia.

Rândul al treilea este alcătuit din icoanele celor doisprezece Apostoli, având în mijloc icoana Deisis sau Sfânta Treime, simbolizând roadele Întrupării şi ale Cinzecimii: - Sfânta Treime; -Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Simeon, Sfântul Apostol Andrei; - Sfântul Apostol Marcu, Sfântul Apostol Ioan , Sfântul Apostol Petru; - Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Matei, Sfântul Apostol Luca; www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 329 - Sfântul Apostol Iacob, Sfântul Apostol Bartolomeu, Sfântul Apostol Filip.

Rândul al doilea este alcătuit din icoanele praznicelor împărăteşti, având în centru icoana Cinei de Taină sau Sfânta Mahramă a Domnului şi reprezintă perioada Noului Testament, aceea a harului: - Naşterea Maicii Domnului; Intrarea Maicii Domnului în Biserică; Buna Vestire; Naşterea Domnului; Întâmpinarea Domnului; Botezul Domnului; Schimbarea la faţă; Intrarea în Ierusalim; Învierea Domnului; Înălţarea Domnului; Pogorârea Sfântului Duh; Adormirea Maicii Domnului; Icoana unui Sfânt mai venerat (ex. Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Nicolae).

Rândul întâi simbolizează Biserica luptătoare, comunitatea creştinilor de pe pământ, şi este alcătuit din: - Icoana unui Sfânt mai venerat (ex. Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Nicolae); - Icoana Împărătească Maica Domnului cu Pruncul în braţe.

Catapeteasma este prevăzută cu trei uşi: una la mijloc şi alte două laterale. Uşile din partea de nord şi de sud se numesc diaconeşti, deoarece prin ele intră şi ies diaconii in anumite momente ale slujbelor. Pe acestea se pictează chipurile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca păzitori ai Uşilor Raiului.

- I c o a n a Î m p ă r ă t e a s c ă Mântuitorul Hristos; - I c o a n a Hramului Bisericii (o sărbătoare sau un Sfânt).

Pe uşile centrale, numite Împărăteşti (căci prin ele intră „Împăratul Hristos”) se zugrăvesc icoana Bunei Vestiri şi chipurile celor patru Sfinţi Evanghelişti, ca unii care au aşternut în scris Vestea cea Bună adusă de Înger Mariei. În spatele uşilor împărăteşti se află perdeaua sau dvera (din slavonă dveri-uşă).

Foaie editată şi distribuită gratuit de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Anul IV, Nr. 9 (33), Septembrie 2018 Cateheză MMB catehizare.mmb@gmail.com.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

330 CATEHEZĂ

Pelerinaj în Țara Sfântă organizat de Parohia Înălțarea Domnului – Pașcani în colaborare cu Centrul de Pelerinaj Sf. Parascheva Iași Date contact: P.C. Diacon Dimitriu Sîrghie Daniel - 0729.894.255 ZBOR DIRECT DIN IAȘI 03 – 10 februarie 2019 8 ZILE – 7 NOPȚI ZIUA 1 - Duminică, 03.02.2019 Întâlnirea grupului la aeroportul internațional din Iași la ora 04:30 și pregătirea pentru formalitățile de îmbarcare. Deplasare din Iași la ora 07:00 cu avionul pe ruta Iași - Tel Aviv (aeroport Ben Gurion) cu aterizare la ora 09:50.

Ne îndreptăm spre Muntele Tabor – Muntele Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos - unde ne vom închina în Mănăstirea greacă ortodoxă cu Biserica ce are hramul Schimbarea la Faţă si cea romano-catolică ce adapostește ruinele bisericilor din perioadele bizantină și cruciată. Vizita în Cana Galileii, la Biserica situată pe locul unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit prima minune în Galileea – minunea preschimbării apei în vin. Mergem apoi la Nazaret, locul Bunei Vestiri, unde ne închinăm în Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, cu izvorul Maicii Domnului, și Biserica Catolică Buna Vestire, ce adăpostește casa Sfintei Familii.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Nazaret.

ZIUA 2 - Luni, 04.02.2019 Mic dejun.

Deplasare către Marea Moartă – Stațiunea Ein Bokek – program liber.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Ein Bokek – Hotel Oasis.

ZIUA 3 - Marți, 05.02.2019 Mic dejun.

Marea Moartă - Ein Bokek – program liber Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Ein Bokek – Hotel Oasis.

ZIUA 4 - Miercuri, 06.02.2019 Mic dejun.

Plecăm spre Ierusalim, vom merge pe Muntele Sion unde ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, la locul Cinei celei de Taină şi vom vizita mormântul Regelui David.

Intrăm în cetate prin Poarta Sionului, străbatem cartierul armean apoi pe cel evreiesc și vizităm Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, apoi mergem să ne închinăm la Sfântul Mormânt. Timp liber pentru cumpărături.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Bethleem.

Ora 00:00 dimineața plecare către Cetatea Ierusalimului pentru participare la Sf. Liturghie la Sf. Mormânt (opțional).

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 331 ZIUA 5 - Joi, 07.02.2019 Mic dejun.

Ne îndreptăm pașii spre orașul Betania unde vom vizita mormântul Sfântului Lazăr.

Ajungem la Hozeva, prin Wady Kelt pentru a ne închina în Mănăstirea cu hramul Sf. Gheorghe, la moaştele Sf. Ioan Iacob Hozevitul sau de la Neamţ. Coborâm pe Valea Iordanului și vom merge la locul real al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos – Betabara și la Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan. Ne îndreptăm spre oraşul Ierihon – cel mai vechi oraş din lume unde ne vom închina în biserica greacă de pe Muntele Ispitirii, Biserica Aşezământului românesc și Biserica greacă – ortodoxă unde se află Sicomorul lui Zaheu Vameșul.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Bethleem.

ZIUA 6 - Vineri, 08.02.2019 Mic dejun.

Poposim pe Muntele Eleon - Muntele Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos unde ne vom închina în Mănăstirea rusească ce adăpostește locul aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul. (În funcție de timp se poate merge – opțional - în Biserica octogonală ctitorie a Sfintei Împărătese Elena - locul real al Înălțării Mântuitorului – acum sub autoritate musulmană – intrarea 1€/ persoană). Ne îndreptăm spre Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns); Biserica Tuturor Naţiunilor (sau Biserica rugăciunii Mântuitorului Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani) şi Biserica ce adăpostește Mormântul Maicii Domnului din Grădina Getsimani. Pe traseu se poate opri în funcție de timp și la Biserica martirajului Întâiului Mucenic Sf. Arhidiacon Ștefan. Continuăm pelerinajul nostru intrând în Cetatea Ierusalimului prin Poarta Sf. Arhidiacon Ştefan, se vizitează Biserica ce adăpostește locul casei părinților Maicii Domnului, Scăldătoarea Vitezda și se parcurge Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Paraclisul Sfintei Elena – locul unde aceasta a găsit lemnul Sfintei Cruci şi celelalte paraclise. Timp liber pentru cumpărături.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Bethleem.

ZIUA 7 - Sâmbătă, 09.02.2019 Mic dejun.

Mergem pe urmele Magilor de la Răsărit și ne închinăm în peștera unde au poposit aceștia după ce au plecat de la Betleem, acum paraclis în cadrul Mănăstirii Sf. Teodosie. Ne vom deplasa cu microbuze arabe, până la Mănăstirea Sf. Sava din pustiul Iudeii (opţional). Ne alăturăm păstorilor și primim vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos la Biserica greacă Câmpul păstorilor, mergem apoi la Betleem unde ne vom închina în Biserica Naşterii Domnului în peștera unde s-a născut Mesia. Ne închinăm în Biserica romano-catolică Sf. Ecaterina ce adăpostește chilia Fericitului Ieronim, cel ce a tradus versiunea Bibliei – Vulgata în limba latină vulgară sau populară.

Ne îndreptăm spre localitatea Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul și ne vom închina în Biserica ridicată pe locul casei lui Zaharia și Elisabeta, vizitarea locului de întâlnire a Maicii Domnului cu Elisabeta, mama Sf. Ioan, Izvorul Fecioarei Maria, ne îndreptăm spre localitatea Lida – patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ne închinăm în biserica ce adăpostește Mormântul Sfântului Mare Mucenic, lanțurile cu care a fost înlănțuit și o părticică din Sfintele sale Moaște.

Ne întoarcem la Ierusalim pentru a ne închina la Sfântul Mormânt.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Bethleem.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

332 CATEHEZĂ ZIUA 8 - Duminică, 10.02.2019 Mic dejun.

Ora 06:30 mergem spre aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Decolare la ora 10:40 și aterizare aeroportul internațional din Iași la ora 13:40.

TARIF: 895 €uro/persoană Servicii incluse în preţ: -transport avion Iași – Tel Aviv - Iași, taxe de aeroport, asistenţă în aeroport la sosire şi plecare, -7 nopţi cazare la hoteluri de 3/4*(categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificarii europene hotelurile sunt de 2/3*), conform programului, în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor, -demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, ieșire cu mic dejun), -transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului, - p r e o t însoţitor/ghid local vorbitor de limbă română din partea Centrului de Pelerinaj.

Servicii neincluse în preț: - cheltuieli personale; masa de prânz; - transport autocar Pașcani –Iași-Pașcani – 100 lei; - Tips Israel: 25 Euro; -Taxi Mănăstirea Sf. Sava – 5 Euro/persoană, Taxi Tabor – 7 Euro/persoană; - Ieșirea noaptea la Sf. Liturghie – 10 euro/ persoană; - Asigurarea medicală.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 333

Cum a luat naştere sărbătoarea Aducerea Maicii Domnului la Templu Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului care se sărbătoreşte de întreaga creştinătate la 21 noiembrie este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu sau Sărbătoarea Luminii, Fecioara Maria, fiind numită şi Maica Luminii.

Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”. În „Evanghelia după Iacov” se povesteşte că Ana, cea care avea să fie mama Fecioarei, nu putea avea copii. Împreună cu Ioachim, bărbatul ei, se ruga neîncetat să fie binecuvântată cu un copil. Cei doi aduceau jertfă în fiecare an pentru ca rugăciunile să le fie ascultate şi bine primite. În al cincizecilea an al căsătoriei lor, marele preot le-a refuzat ofranda, numindu-i păcătoşi. Cei doi, însă, nu s-au răzvrătit, nu s-au îndepărtat de Dumnezeu, ci au continuat să spere, să se roage şi să ţină post. În acelaşi timp, promiteau că, dacă vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu. Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Ioachim, spunându-i că va avea un copil care se va umple de Duh Sfânt din chiar pântecele mamei sale şi va fi vas ales al lui Dumnezeu. Spusele Arhanghelului Gavriil s-au adeverit şi, peste nouă luni, Ana a născut-o pe Maria, cea care, fără a cunoaşte bărbat, avea să fie Maica Domnului nostru, Iisus Hristos. (ziare.com) Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din „Vieţile Sfinţilor” despre această sărbătoare, se povesteşte întregul episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului, cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi arhiereul Zaharia.

Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de Drepţii ei Părinţi Ioachim şi Ana la Templul evreiesc din Ierusalim, pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, după ce şi-au adus aminte de făgăduinţa lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu, împlinind astfel cu fapta, ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Au chemat toate rudeniile din Nazaret, unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc, căci dreptul Ioachim era de neam împărătesc iar Sfânta Ana era de neam arhieresc, au adus şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

334 CATEHEZĂ Fecioară Maria cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinţii Părinţi cei de demult.

Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Sfântul Ioachim: „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele Dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul Ceresc”.

Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare.” (Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie) Şi plinindu-şi făgăduinţa au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu, Celui ce le-a dăruit-o; şi au dat-o pe ea preoţilor şi mai ales lui Zaharia, arhiereul de atunci, căruia Sfântul Ioachim, i-a zis după cum spune Sfântul Tarasie: „Primeşte, Zaharia, pe cortul cel curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule, cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea duhovnicească”. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povesteşte Sfântul Gherman: „Primeşte, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa”. Apoi ţinând prunca de mână, zice Sfântul Gherman, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului…” Iar prunca, săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Astfel, a fost dusă în Biserica Domnului Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin şi tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Şi aceasta a făcut-o după voinţa lui Dumnezeu, Celui ce după puţin avea a Se naşte dintr-însa spre îndreptarea şi mântuirea lumii.

Deci, a rămas în templu Fecioara doisprezece ani, unde în fiecare zi o cercetau pe dânsa îngerii, care împreună cu Sfântul Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel de nedepărtat, veneau şi cu dragoste vorbeau împreună cu Ea. Aici s-a hrănit cu hrană cerească, adusă de către Arhanghelul Gavriil, acest lucru fiind ştiut de arhiereul Zaharia, care intrând odată în altar după obiceiul său, a văzut pe cineva care vorbea cu Fecioara, dându-i hrană şi având chipul străin, pentru că era înger ce se arăta. Astfel a petrecut Preacurata Fecioară în Sfânta Sfintelor, în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi, învrednicindu-se de dumnezeieşti arătări, până ce s-a apropiat vremea Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-au arătat Ei. Că a binevoit Dumnezeu a Se www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 335 întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca să înnoiască lumea cea stricată prin păcat.

Născătoarea de Dumnezeu, ieşind din Sfintele Sfintelor, a fost dată lui Iosif – logodnicului– ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea Ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga Ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a arătat că: „există o legătură deosebită între Maica Domnului şi Templul din Ierusalim pentru că Cel care se va naşte din ea, Hristos, este Templul cel Viu al lui Dumnezeu: El însuşi a făcut legătura între Templul din Ierusalim şi Templul Trupului Său când a zis: Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi rezidi. Adică, dacă omorâţi acest Trup a treia zi va Învia. În Evanghelia după Ioan se spune că Mântuitorul Însuşi când a zis: Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi reface, se referea la Trupul Său. Deci, Templul din Vechiul Testament, ca şi Marele Preot sau Arhiereul Vechiului Testament, erau o prefigurare a Tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu care face din Firea Sa umană un Templu al prezenţei depline a lui Dumnezeu în umanitate. De aceea, Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni spune despre Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu – Omul că în El locuieşte plinătatea Dumnezeirii. Deci, Maica Domnului cea care va naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Om intră în Templul din Ierusalim ca să se pregătească să primească în ea Taina Templului, Taina prezenţei celei mai sfinte şi solemne a lui Dumnezeu în lume”.

Părintele profesor Ene Branişte afirma că această sărbătoare a luat naştere în secolul VI. „Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria cea nouă. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică pe 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii Ei la templu”. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon. Începând cu data de 21 noiembrie, în cadrul slujbei Utreniei, se cântă Catavasiile: Hristos Se naşte, slăviţi-L!... Este o sărbătoare care ne pregăteşte şi pe noi să-L facem pe Hristos să Se nască tainic în noi. Nu este de ajuns să ştim că Fecioara Maria a fost dusă la Templu şi a stat până la vârsta de 15 ani. Important este să pătrundem în înţelesul profund al evenimentului istoric şi să descoperim că prezenţa Ei în Sfânta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască din Ea. Deci, Hristos Se va naşte, va muri şi va învia tainic cu tot omul care vieţuieşte în Biserică. (creştin ortodox.ro) Să ne ajute, aşadar, Bunul Dumnezeu, să înţelegem, aşa cum a spus Preafericitul Părinte Daniel, că: „Maica Domnului este icoană vie a Bisericii nu numai pentru femei, ci şi pentru bărbaţi pentru că sufletul fiecărui creştin care se sfinţeşte prin post, rugăciune şi milostenie este asemănător cu sufletul şi viaţa Maicii Domnului. De aceea la sfârşitul Evangheliei de astăzi Mântuitorul spune: «Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc», adică fericiţi sunt cei care ascultă Evanghelia şi pun în practică, în viaţă, ceea ce este îndemn sfânt la vieţuire curată şi fapte bune în Sfânta Evanghelie spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”.

Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

336 CATEHEZĂ

Îndemn la iubire Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca prima cărămidă a sufletului nostru să fie cărămida iubirii, ca să nu fim săraci și goi sufletește. Și pe această solidă temelie să zidim celelalte cărămizi ale virtuţilor: credinţa, nădejdea, bunătatea, blândeţea, adevărul, smerenia, curajul ş.a., construindu-ne astfel o casă a sufletului trainică, bogată şi frumoasă, care Îl va avea mereu oaspete drag pe Mântuitorul Hristos, Izvorul luminii, iubirii, bunătăţii și bogăției sufletești. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască iubirea, cheia cu care putem deschide Împărăţia Lui veşnică, să ne rugăm să ne ajute să urmăm doar calea iubirii, cale care ne va ajuta să nu ne rătăcim sau să ne împotmolim pe drumul spre Acasă, spre Lumină şi să moştenim viaţa veşnică. Însă, ca să dobândim această dragoste statornică, nepieritoare, să-L chemăm pe Dumnezeul dragostei în viața noastră și să-L rugăm fierbinte să ne-o dea, căci: Iubirea lui Doamne ne-mbogăţeşte în iubire ce:/ „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.”/ Ne-mbogățește în rugăciune stăruitoare, ce ființa ne-o curățește/ De toți spinii adânci ai deznădejdii izvorâtă din temeri și griji nenumărate,/ Ne-mbogățește în pace sufletească, rădăcină a bucuriei și răbdării nelimitate,/ A frumuseții lăuntrice, smereniei, recunoștinței pentru darul vieții binecuvântate./ Ne-mbogățește în putere și curaj, în forță creatoare, ziditoare de bine, bun și frumos,/ Ne-mbogățește în lumina cea adevărată și sfântă, în lumina dulce a lui Iisus Hristos.

Așadar, de vrem să petrecem și să ne veselim în Rai cu îngerii,/ Să învățăm cu credință și sârguință toate lecțiile iubirii!/ Să ne rugăm să dobândim virtutea iubirii și milostivirii,/ Să ne rugăm să fim atinși de aripa îngerească a compasiunii!/ Să ne rugăm să fim următori vrednici ai lui Hristos,/ Să ne rugăm să fim oameni buni, cu suflet frumos!/ Să ne rugăm să fim precum milostivul samaritean,/ Ca să putem revărsa în jur: iubire, din al inimii ocean!/ Să ne luăm pe milostivul samaritean, model în viață,/ Să punem în fapte, tot ce credința ne-ndeamnă și ne-nvață!/ Să îmbrăcăm pe cei goi, fără de haină,/ Să încălțăm pe cei desculți în prag de iarnă,/ Să dăm celor flămânzi din bucatele noastre de pe masă,/ Să dăm celor însetați să bea apă dintr-o cană frumoasă./ Să cercetăm pe frații de la-nchisoare,/ Să le fim oază de-mbărbătare și încurajare,/ Să ștergem lacrimile amare ale orfanilor îndurerați,/ Să vizităm bătrânii singuri, în căsuțele lor modeste, lăsați/ De copii și nepoți ce pe meleaguri străine au plecat/ Sau de cei, ce de soarta părinților nu le-a mai păsat!/ Să mergem și în aziluri să dăruim o îmbățișare sau măcar o floare,/ Să ascultăm povești triste de viață și să aducem puțină alinare!/ Să ștergem și lacrimile văduvelor de pe obraz,/ Ce curg din belșug în urma greului lor necaz,/ Să le insuflăm acestora, speranță și credință,/ Să le fim umăr de nădejde în a lor suferință!/ Să vindecăm cu iubire și bunătate, boala sufletească,/ Să îngrijim cu răbdare pe semenul cu boală trupească!/ Să dăm un sfat înțelept când Domnul ne luminează,/ Să dăruim fără zgârcenie, zâmbete ce www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 337 viața-nfrumusețează!/ Să fim un far în întunericul oricărei dureri,/ Să ne ajutăm aproapele să-și care ale lui poveri!/ Să fim purtătorii aproapelui pe targa rugăciunii,/ Să fim vindecători ce folosesc doar pansamentul iubirii!/ Să nu fim insensibili și indiferenți, cu sufletul împietrit,/ Să nu trecem – orbi, pe lângă cel îndurerat, ispitit sau necăjit,/ Să nu fim precum preotul, să nu fim precum acel levit/ Din Pilda Mântuitorului, ce din drumul lor nu s-au oprit/ Să dea o mână de ajutor aproapelui lor, de tâlhari rănit!/ Să fim precum samariteanul ce s-a oprit pe cale,/ Să ajute pe aproapele lovit și să-i lege rănile sale,/ Să toarne untdelemn și vin pe ele, durerea, astfel să-i aline,/ Să-i caute adăpost și costul acestuia, cu doi dinari să achite,/ Să roage gazda, de cel rănit să aibă grijă bine,/ Până când din al lui drum, el revine!/ Să fim, așadar, precum Samariteanul din pilda lui Hristos, /Să fim creștini cu sufletul sensibil, iubitor și milos,/ Să nu judecăm pe cei ispitiți de cel viclean și rău,/ Să-i ajutăm și să-i sprijinim să se ridice din orice hău./ Să fim credincioși iubitori, următori ai lui Hristos!/ Să fim oameni ce nu se împiedică de prejudecăți,/ Să iubim, să fim solidari și prieteni cu oamenii toți,/ Să-i iubim și pe cei de alt neam sau etnie,/ Să-i iubim și pe cei aflați în sărăcie,/ Să-i iubim și pe cei albi, și pe cei negri,/ Să-i iubim și pe cei închiși, nu numai pe cei liberi,/ Să-i iubim și pe dușmani, nu numai pe cei ce ne sunt prieteni!/ Și atunci putem spune că am învățat lecția iubirii./ Am învățat ce-nseamnă iubirea necondiționată,/ Am învățat cât de frumoasă și de minunată/ E starea milostivirii, solidarității și compasiunii,/ E starea ajutorărării, prieteniei și comuniunii,/ E starea ce-a trăit-o samariteanul milostiv,/ E starea ce-o trăiește autenticul creștin,/ E starea din spațiul Învierii lui Hristos,/ Unde totul e minunat de frumos și de luminos./ E starea ce te apropie de Rai, de Acasă,/ E starea cea mai frumoasă și mai prețioasă./ Să ne dorim, așadar, cu toții, să trăim această stare,/ Să ne dorim cu toții, să nu trecem pe alături de cale,/ Ca să nu rătăcim drumul spre Cer, spre Hristos/ Și să ajungem în iadul neiubirii, cel întunecos!/ Să ne dorim să fim și noi modele de milostivi samariteni,/ Să ne dorim să fim iubitori, altruiști și autentici creștini,/ Cu sufletul o floare cu petale de iubire și compasiune, /Cu sufletul o floare cu petale de credință și empatie! Și niciodată să nu uităm că iubirea este lumină din Lumină,/ Să nu uităm că iubirea este izvor nesecat de bogăție divină,/ Să nu uităm că este cu adevărat sărac, doar cel lipsit de iubire,/ Și că doar cel sărac în iubire, nu se mai tămăduiește de orbire,/ De orbirea sufletească, ce-i stinge lumina sufletului și inimii./ Așadar, să ne înveșmântăm cu toții, în haina luminii și iubirii!!!

Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

338 CATEHEZĂ

Mitropolia Moldovei Şi Bucovinei, Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală

Călăuza Păstorului Să ne aducem aminte!

Postul Nașterii Domnului este foarte potrivit pentru a intensifica lucrarea catehetică, precum și pentru a organiza corul parohial de adulți sau de copii.

Hotărâri și comunicări Potrivit hotărârilor Sf. Sinod, anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. Știri externe În contextul înmulțirii numărului de atacuri îndreptate împotriva creștinilor în țări unde aceștia reprezintă o minoritate religioasă, mai multe instituții europene au emis documente care vizează luarea unor măsuri concrete și elaborarea unor politici coerente de promovare și apărare a libertății religioase. La acest link (http://www.orthodoxero.eu/pages/acasa/viatareligioasa-in-europa/europa-si-discriminarea-religioasa.php), găsiți textele integrale ale documentelor emise de Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Consiliul Uniunii Europene privind discriminarea religioasă.

Pilde Într-un sat de pescari din America Latină trăia un om, pe nume Marco, cu soția sa Linda și cu cei trei copii ai lor: Iosif, Amalia și Lucia. El lucrase mulți ani ca pescar. Dar de câteva luni era șomer, deoarece firma piscicolă la care lucrase se retrase din sat din cauza falimentului.

Sosi ziua când Marco trebuia să părăsească familia și să meargă într-un oraș mare, la mare distanță de sat, pentru a găsi ceva de lucru. Dacă ar fi rămas în sat, puținele economii s-ar fi consumat imediat, iar familia ar fi trebuit să moară de foame. Mama și copiii erau foarte triști că tatăl trebuia să plece așa departe pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele. Dar și Marco era trist pentru că nu știa când avea să-și revadă copiii și soția. Se gândi toată ziua ce ar putea să lase familiei pentru ca să se gândească la el în timpul absenței sale și, de asemenea, ce ar putea să ia cu sine ca amintire.

Se făcuse seară și toți erau așezați în jurul mesei. Fiecare știa că această cină era ultima la care aveau să mănânce împreună. Domnea o tăcere ca de moarte și toți știau de ce. Deodată tatăl luă cuvântul și spuse: „Nu știu când mă voi întoarce. De aceea vreau să iau cu mine o amintire: ea îmi va aminti că trebuie să vă iubesc și să mă întorc. Dar și eu vreau să vă las ceva care să vă amintească că trebuie să mă iubiți și să mă așteptați. Nu am ce să vă dăruiesc. Totuși există ceva care ne va ajuta ca

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 339 voi să vă amintiți de mine, iar eu de voi. Când veți fi împreună și veți mânca pâinea la această masă, atunci să vă aduceți aminte de mine. Iar eu voi proceda la fel acolo unde mă voi afla”. „Minunat!” strigară copiii, și, deși nu mai aveau să-l vadă un timp îndelungat pe tatăl lor, ei nu mai erau triști, fiindcă știau că de acum înainte ori de câte ori se adunau să servească masa, tatăl era prezent în mijlocul lor. Din acea zi, faptul de a se aduna la masă era o adevărată sărbătoare pentru acești copii și pentru mama lor.

(Fr. Daniel Ciobanu), noiembrie 2018 Sf. Părinți despre preoție Mulți creștini contemporani îi consideră pe preoți drept trimiși ai Celui Preaînalt sau autorități ale ecleziei, care îndeplinesc multiple îndatoriri birocratice, oficiază Sfânta Liturghie și administrează Sfintele Taine atunci când se cuvine - împlinindu-și astfel chemarea sufletească sau obligațiile tradiționale. Pe de altă parte, preoții sunt considerați uneori magicieni – săvârșitori de acte miraculoase! Cu toate aceastea, știe fiecare dintre noi – sau ar trebui să știe – că harul dumnezeiesc nu se transmite nici în mod magic, nici mecanic, ci în chip sacramental. E adevărat că uneori și un preot nevrednic săvârșește Sfintele Taine, dar unul ca acesta nu va vindeca pe nimeni; una este a ierta păcatele cuiva și alta, a vindeca pe cineva. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre creștini se mulțumesc să asiste, de formă, la Sfânta Liturghie, sau să se spovedească și să se împărtășească la fel de formal, fără a se preocupa de tămăduirea lor sufletească. Preoții, părinții duhovnicești, nu sunt doar niște oficianți ai Sfintei Euharistii, ci trebuie să-i și tămăduiască pe fiii lor duhovnicești. Având o cunoștință temeinică a procedeelor de vindecare a patimilor, ei sunt chemați să le împărtășească pe acestea fiilor lor duhovnicești, arătându-le cum se pot descătușa din robia răului. (Mitropolit Hierotheos Vlachos) Probleme liturgice și rânduieli speciale După îngroparea celui mort, este corect să se facă sfeștanie în casa celui mort, legată de parastas, după cum se obișnuiește? Și ce anume urmărește acest lucru?

Din câte cunosc, steștanie în casa celui mort dupa îngropare nu se prevede nici în cărțile noastre de cult, nici în manuscrise, dar este un obicei destul de răspândit în anumite locuri. În multe părți se obișnuiește ca preotul să se întoarcă la casa celui mort, să îi mângâie pe cei întristați, să binecuvinteze și să stea la masă, potrivit unei tradiții foarte vechi și foarte frumoase.

Atunci, înainte de masă sau după, se săvârșește și Agheasma mică. Este vorba cu siguranță despre un obicei popular, care ușurează legătura preotului cu familia îndurerată, într-o atmosferă mai calmă, care se poate transforma într-o sursă de binecuvântare și de mângâiere pentru cei întristați.

Faptul că această sfeștanie este, fără îndoială, supraviețuirea unor acte precreștine de purificare și de prevenire, acte care urmau îngroparea și apropierea de morți, nu are nicio importanță specială. Biserica creștină a abordat cu multă înțelepciune și înțelegere astfel de obiceiuri populare, pe multe dintre ele adoptându-le oficial sau neoficial, dându-le însă un nou

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

340 CATEHEZĂ conținut teologic-creștin. Dacă există acest obicei, nu văd rațiunea pentru care nu ar trebui să se păstreze, dar totdeauna cu cerința unei cât mai bune valorificări pastorale a lui (Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice).

Instrumente Pastorale La ce folos zidirea unei biserici? Biserica e casa lui Dumnezeu, unde familia lui cea mare se adună. Aici oamenii primesc lumina, învață să-și cinstească Creatorul, să-și iubească aproapele, să-l ierte, învață să fie cinstiți, curajoși, demni și să trăiască o viață fără compromisuri.

Bisericile sunt spitale unde oamenii se îndumnezeiesc. Fără Biserică și fără creștinism, societatea ar fi fost străpunsă de barbarie și păgânism. La acest link (https://ortodoxiatinerilor.ro/infografice/mari-ctitori-biserici) vă sunt puse la dispoziție 10 infografice cu marii domnitori ai neamului nostru românesc, care au avut mare grijă și de Biserica lui Hristos, fiind mari ctitori de biserici și mănăstiri, dar și organizatori ai vieții ecleziastice. „Suntem datori să cinstim Biserica, să-i venerăm sfinţenia, vechimea, fermitatea nezdruncinată, înţelepciunea ei luminată de Dumnezeu, Sfintele ei Taine şi rituri." (Sfântul Ioan de Kronstadt) Cuvinte de folos De fiecare dată când gândurile trupești sau grijile lumești ne coboară până la pământ sau chiar până la supărare împotriva fratelui sau sorei, cum să ne ridicăm din nou? Trebuie să ne ținem mintea în Dumnezeu și să ne amintim de Înfricoșata Judecată. Atunci toată viața noastră și fiece clipită a ei se va scurge întru o cu totul altă atmosferă. Așa se va împrospăta în noi simțul răspunderii înaintea Dumnezeului Care a făcut toate, întreg cosmosul, și înaintea a toată zidirea lui Dumnezeu. Din micile noastre faceri de fiecare zi, rezultatul va fi că Duhul Sfânt va putea veni la noi. Pentru aceasta Cuviosul Isaac Sirul zice: „Curăță locul, și va veni Duhul Sfânt, și va povățui”. Așa, Duhul Sfânt povățuiește și pe acei țărani analfabeți, cum era tatăl Sfântului Siluan și însuși Cuviosul Siluan. Având asemenea pilde, și noi să încercăm să trăim zilnic în acea atmosferă, și vom dobândi ceea ce căutăm. (Arhimandritul Sofronie) Mitropolia Moldovei Şi Bucovinei, Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală, Călăuza Păstorului

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 341

Ați vrea să fiți măcar pentru o zi, îngeri de lumină și iubire?

Oare există cineva care nu și-a dorit să fie înger, măcar pentru o zi? Nu știu câți semeni și-au dorit să fie îngeri, dar eu recunosc că mi-am imaginat de multe ori cum arată îngerii, prietenii noștri cerești, cum arată aripile lor diafane de culoarea purității, am dorit să vorbesc cu îngerii, ghizii noștri în călătoria pe drumul vieții, am dorit să simt atingerea suavă a aripilor îngerului meu păzitor și, da, recunosc am vrut de nenumărate ori să fiu măcar pentru o zi înger de lumină, cu aripi de iubire necondiționată. Am vrut sa fiu măcar pentru o zi un înger pământesc, cu inima sinceră și smerită, cu inima ocean infinit de iubire de Dumnezeu și semeni. Și de ce am din ce în ce mai des această dorință arzătoare de a avea măcar pentru o zi viață îngerească? Fiindcă de câtva timp mi-am dat seama că îngerii există și printre oameni. Mi-am dat seama că există oameni care poartă aripile credinței, aripile iubirii, aripile compasiunii, aripile solidaritații, aripile prieteniei adevărate, aripile speranței și nădejdii, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

aripile bucuriei, aripile smereniei, aripile adevărului şi dreptății, aripile curajului, aripile tuturor virtuților creștine și morale.

De ce mi-am dat seama că există îngeri printre oameni? Fiindcă sufletul meu a simțit atingerea aripilor lor de iubire, fiindcă am simțit căldura mâinilor lor care m-au ridicat din locul neputinței și m-au ridicat pe culmile speranței și nădejdii, pe culmile iubirii necondiționate. Am întâlnit oameni-îngeri care transmiteau în jurul lor, lumina iubirii și a bucuriei ca roade ale Duhului Sfânt. Am întâlnit oameni-îngeri, adevărați următori ai lui Hristos, îngeri pe pământ care mi-au insuflat dorința de a mă transforma din omul vechi plin de patimi, cu Haina Botezului murdărită de mâlul păcatelor și neputințelor mele, în omul nou, care își conștientizează urâțenia sufletească și dorește să pună început bun în viața sa. În preajma oamenilor-îngeri simți căldura Harului Sfânt care îți topește învelișul gros de gheață al inimii împietrite, în preajma oamenilor îngeri, sufletul cântă simfonia iubirii, în preajma oamenilorîngeri simți cum îți cresc aripile credinței, iubirii și nădejdii.

Cuvintele oamenilor-îngeri alină orice durere sufletească, cuvintele oamenilor-îngeri îmbărbătează, insuflă curajul necesar pentru a putea lupta împotriva oricărui obstacol al vieții.

Cuvintele oamenilor-îngeri transmit infinita iubire de Dumnezeu și semeni, cuvintele oamenilor-îngeri sunt balsam pentru orice suflet întristat, rănit, umilit, îndurerat, nedreptăţit sau sărac duhovnicește.

www.haicunoi.com

CATEHEZĂ 342342 De ce aș mai vrea să fiu înger, măcar pentru o zi?

Aș vrea să fiu înger, să dăruiesc floarea smereniei, oamenilor mândri care se cred centrul universului, care se cred niște dumnezei pe pământ și care ar vrea să aibă toată lumea la picioare. Aș vrea să-i ating cu aripa smereniei pe toți cei mândri, ca să conștientizeze că fără Dumnezeu nu sunt nimic, nu valorează nimic, ci sunt doar frunze purtate în vânt, praf și nisip în furtună.

Aș vrea să fiu înger, să dăruiesc floarea adevărului și a sincerității, tuturor oamenilor ce s-au împrietenit cu minciuna și falsitatea.

E atât de urâcioasă minciuna, e ca o noapte fără lună și fără nicio stea pe cer! Minciuna e întunericul sufletului, minciuna ne îndepărtează de Dumnezeu Care iubește omul cu inima smerită și curată. De aceea aș vrea să alin orice suferință datorată minciunii, falsității și vicleniei.

Aș vrea să fiu înger, să pot scoate toate măștile falsității de pe chipurile și din sufletele oamenilor și să aduc în loc, lumina adevărului și a sincerității care înfrumusețează și radiază Har din belșug.

Aș vrea să fiu înger, să ating cu aripa solidarității și compasiunii pe oamenii cu sufletele împietrite, pe oamenii indiferenți la suferința semenilor lor. Aș vrea să fiu un înger al compasiunii, milostivirii, dăruirii, aș vrea să fiu înger cu inima ocean de iubire infinită care să se reverse asupra întregii lumi. Aș vrea să fiu un înger pătruns de dragoste față de toți oamenii, de dragostea aceea care pe toate le suferă, care pe toate le acoperă, de dragostea dusă până la sacrificiu, până la uitare de sine, de dragostea care nimic nu pretinde, care nimic nu așteaptă în schimb. Aș vrea să mângâi, să sprijin și să întăresc pe cel slab, să ating cu aripa nădejdii sufletele orfanilor, văduvelor, sărmanilor, bătrânilor, oropsiților, nedreptățiților, nefericiților. Aș vrea să împlinesc legea lui Hristos Care respiră iubire, care se hrănește cu iubire, care izvorăște iubire.

Aș vrea să învăț oamenii, lecția iubirii necondiționate, a iubirii care vindecă orice rană, orice suferință, orice nedreptate.

Aș vrea să fiu înger ca să predau lecții de prietenie adevărată, sinceră și curată, tuturor oamenilor. Aș vrea să-i ajut pe aceștia să obțină note de trecere la examenul comuniunii, la examenul omeniei, la examenul slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui. Aș vrea să fiu înger, să liniștesc toate inimile oamenilor și să molipsesc cu pace pe cei mânioşi şi certăreţi, pe cei fără răbdare, pe cei nemulţumiţi mereu de tot ce se petrece în viața lor, fie bun, fie rău. Aș vrea ca doar pacea, înțelegerea, armonia să domnească în întreaga lume, aș vrea să trăim cu toții în Raiul iubirii, bucuriei, frumosului, frăției. Aș vrea să fiu un înger de lumină, care să împrăștie bezna răutății, bezna egoismului, bezna invidiei, care să șteargă lacrimile celor oropsiți și nedreptățiți.

Aș vrea să fiu înger, să am virtutea rugăciunii, aș vrea să fiu înger cu glas de privighetoare care să înalțe în orice clipă a vieții imne de slavă și mulțumire Bunului Dumnezeu, pentru darul vieții, pentru frumusețea divină a Creației Sale, pentru toate binecuvântările Sale. Aș vrea să fiu înger să slavoslovesc cu sufletul pe Domnul nostru drag. Aș vrea să fiu înger, ca rugăciunea să devină pentru mine aerul vieții, apa vieții, hrana vieții, ca rugăciunea mea să fie doxologie, ca rugăciunea mea să fie lipsită de interes personal, ca rugăciunea mea să fie neîncetată și izvorâtă din iubire. Aș vrea să fiu înger, să mă pot ruga, așa cum se roagă Biserica: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 343 Aș vrea să fiu înger, să ating cu aripa simplității, inimile celor ce iubesc luxul și modernismul lumii consumeriste în care trăim. Aș vrea să mă bucur doar de soare, de iarbă, de flori, de cer, de stele, de ploaie, de nea, de rouă, de zbor de păsărea, de zâmbete, de îmbrățisări, de poezie, de cântec, de joc de copil angelic. Aș vrea să alung din inimile oamenilor, dorința de a aduna comori materiale, dorința de a locui în palate, dorința de a conduce mașini scumpe, dorința de a stăpâni lumea prin puterea oferită de bani și de statut social. Aș vrea să fiu înger și să ajut oamenii să conștientizeze, că bogăția cea mai mare este bogăția adunată în visteria sufletelor lor, că bogăția cea mai mare e sălășluirea Harului Sfânt în inima lor.

Aș vrea să fiu înger măcar pentru o zi. Dar ce mă împiedică oare, să am o viață îngerească? Domnul nostru drag pe toți copiii Lui ne vrea îngeri de lumină, dar eu ca majoritatea semenilor, aleg să fiu de partea întunericului, fiindcă nu am învățat lecția iubirii, fiindcă nu am învățat lecția iertării, fiindcă nu am învățat lecția smereniei, lecția slujirii, fiindcă nu am credință cât un bob de muștar, fiindcă nu mi-am deschis larg brațele inimii ca să îmbrățișez strâns, strâns: Adevărul, Dreptatea, Iubirea, Milostivirea, Lumina, Înțelepciunea, Pacea, Răbdarea, Smerenia, Ascultarea, Nădejdea, Credința cea adevărată, și să nu le mai las să plece niciodată din casa sufletului meu.

Mă împiedică să fiu înger de lumină, fapul că nu l-am ales drept „Tovarășul” vieții mele, drept „Prietenul” meu cel mai bun, drept Domnul inimii mele, pe Hristos - Lumina lumii - ci sunt așa o creștină căldicică care slujește la doi domni, la cel ce mă iubește și la cel ce nu mă iubește, la cel care s-a răstignit din iubire pentru mine pe Cruce, dar și la cel ce mă vrea în iadul neiubirii, în iadul beznei necredinței și împietririi sufletești.

Mă împiedică să fiu înger de lumină, faptul că libertatea vieții mele nu o folosesc într-un mod responsabil, faptul că nu trăiesc în spațiul Învierii lui Hristos, ci în spațiul lumii consumeriste, iubitoare de plăceri de tot felul.

Oare cum ar fi această lume, dacă am fi cu toții îngeri de lumină care am căuta și am vedea doar lumina din sufletele noastre, lumină datorată sclipirii diamantului divin din noi, datorată prezenței icoanei lui Dumnezeu în noi? Oare cum ar fi să fim îngeri ai iubirii, iubire care vindecă și transformă totul în frumusețe și bucurie sfântă? V-ați pus vreodată această întrebare? Ați visat că întreaga lume era iluminată de iubire divină?

Cristina Toma

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

344 CATEHEZĂ

Cercul pedagogic al Profesorilor de Religie Ortodoxă din zona Pașcani, 01.11.2018 Școala Profesională Tătăruși a avut bucuria să organizeze și să fie gazdă pentru Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie Ortodoxă-nr. 7, zona Pașcani. Evenimentul s-a desfășurat joi, 01 noiembrie 2018, și a avut ca temă principal „Noua programă pentru clasa a VI-a, oportunități și perspective metodico-pedagogice”.

Programul activităților a fost următorul: 1. Vizitarea muzeului satului Tătăruși; 2. Lecție demonstrativă cu tema: ,,Rolul Bisericii în realizarea unității de credință și de neam.”prof. Marinela Ursache 3. Susținerea unui program artistic de cântece religioase și patriotice; 4. Analiza comparativă a manualelor de Religie Ortodoxă, clasa a VI-a- prof. Nicolae Pintilie. Întâlnirea profesorilor de religie din cadrul Cercului pedagogic din zona Pașcani, a constituit, atât prin tematica dezbătută, cât și prin modul de organizare și desfășurare, o formă reală și foarte utilă de perfecționare a cadrelor didactice participante. Cei care au conceput activitatea, prof. Marinela Ursache și prof. Nicolae Pintilie, de la școala organizatoare, au renunțat la tradiționalele lecții deschise ce se susțineau, și încă se mai susțin, cu ocazia acestui gen de activități, urmate de analiza acestor lecții, și au structurat întreaga activitate în cinci secvențe convergente către tema propusă.

Mai întâi, participanții (profesori, elevi, invitați) au vizitat Muzeul satului, aflat în curtea Școlii Profesionale Tătăruși, unde profesorul pensionar Dumitru Gafița a făcut o scurtă prezentare a acestuia, axându-se pe tema Rolul Bisericii în unitatea de credință și neam. A doua secvență s-a consumat la Centrul de documentare și informare al școlii, de data aceasta, elevii fiind în centrul activităților.

După ce doamna profesoară Marinela Ursache a făcut o scurtă și atractivă prezentare a evenimentelor care au determinat Marea Unire de la 1918, elevii din clasa a VIII-a, împărțiți în grupe de lucru, s-au întrecut în cadrul unui miniconcurs cu aceeași temă, ca apoi să împodobească un „Arbore al Marii Uniri”, cu propriile gânduri și sentimente, legate de acest eveniment. Alți elevi, într-o a treia secvență, îmbrăcați în costume naționale autohtone și coordonați de data aceasta de profesoara lor de muzică, doamna Laura Muraru, au prezentat câteva cântece religioase și patriotice. În următoarea secvență, domnul profesor Nicolae Pintilie a analizat în mod profesionist, cu ajutorul unei prezentări Power Point conținutul noilor manuale de Religie pentru clasa a VI-a, reliefând faptul că ambele manuale constituie un suport real în realizarea competențelor prevăzute de programa școlară, ca în final participanții să-și exprime părerile despre întreaga activitate. Părerile au fost, în unanimitate, de apreciere. Preoții parohi din comuna Tătăruși, prezenți la toate secvențele, s-au declarat foarte mulțumiți asupra modului cum școala tătărușeană colaborează cu bisericile din comunitate în vederea educării copiilor.

Doamna profesor Ursache Marinela a susținut o frumoasă și complexă lecție interdisciplinară, cuprinzând activități cu spectru cultural artistic, prilejuite de momentul aniversar centenar, material power-point cu informații referitoare la rolul Bisericii în realizarea www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 345 Marii Uniri, sarcini de lucru cu aspect interdisciplinar: religie, istorie, geografie, muzică, literatură, educație socială, toate acestea având rolul de a introduce elevii în istorie, în evenimentele legate de Unire.

La sfârșitul activității, domnul profesor Pintilie Nicolae a prezentat o analiză comparativă a celor două manuale de religie, pentru clasa a VI-a, scoțând în evidență atât aspectele comune, referitoare la respectarea conținuturilor prevăzute de către Programa școlară în vigoare, cât și elementele specifice care provoacă pe elevi să gândească, să se joace, să rețină ceea ce este important pentru viață.

Tema abordată în cadrul Cercului de religie a fost primită cu interes de către participanți, care s-au implicat profesional și emoțional, demonstrând importanța colaborării dintre Școală – Familie – Biserică – Comunitatea locală. (Prof. Ing. Ion Ghiban, directorul Școlii Profesionale Tătăruși) Părintele Gheorghiță Dănilă a accentuat importanța colaborării dintre Biserică și Școală, pentru susținerea unei educații integrale și benefice pentru viață. Școala și Biserica reprezintă factorii care formează personalitatea umană, stabilind o anumită continuitate în formarea moral-religioasă a copilului și a credinciosului de mâine. „Aduc aprecieri doamnei profesor pentru lecția sustinută în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de Religie, care a dovedit calități deosebite din punct de vedere pedagogic, dragoste pentru copii, folosirea unor mijloace variate pentru vârsta lor, ceea ce a făcut ca lecția să fie o adevarată desfătare sufletească și intelectuală creând pentru toți cei prezenți o stare de confort psihic și duhovnicesc atât de necesar pentru vremurile pe care le parcurgem” (Prof. de istorie Dumitru Gafița).

Doamna profesor Maria Osoianu a subliniat importanța activităților extracurriculare și în acest context a prezentat Regulamentul de organizare pentru Concursul „Sf. Nicolae” CHJ 2018.

La final, doamna profesor Vasilica Dimitriu Sîrghie a apreciat această formă de organizare a activității Cercului pedagogic, constatând că este nevoie de un permanent schimb de idei, experiență și bune practice și a subliniat rolul metodelor și instrumentelor complementare de evaluare, care valorizează la nivelul spațiului școlar și comunitar conținuturile predate în cadrul disciplinei.

De asemenea, această formă de evaluare monitorizează și verifică nivelul de formare a deprinderilor la elevi și consolidează parteneriatul Școală-Familie-Biserică. Cercul pedagogic a fost așadar, un bun prilej de exersare și optimizare a unor deprinderi pedagogice necesare în activitatea de predare – învățare – evaluare la disciplina Religie.

Responsabil Cerc Pedagogic, Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie – Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

346 CATEHEZĂ

2018 – Anul Centenarului Marii Uniri

2018 - anul când națiunea română a sărbătorit 100 de ani de la Marea Adunare de la Alba Iulia, când poporul român prin reprezentanții săi au votat Marea Unire, a tuturor provinciilor locuite de români. Astfel, dacă înainte de Marea Unire, România avea 137.000 de km pătrați, după unirea provinciilor aflate sub stăpânire străină: Basarabia, Bucovina și Transilvania, România Mare a avut 295.049 km pătrați. Serbăm Marea Unire cu doliu în inimi pentru pământurile românești aflate încă sub stăpânire străină, România având la un veac de la Alba Iulia 238.397 km pătrați, mai puțin cu 57.652 km pătrați.

Dacă anul 1918 a fost anul Marii Uniri, anul 1940 a fost cel mai negru an din istoria României, când prin ultimatumul sovietic ni s-a răpit Basarabia și Bucovina, iar prin dictatul de la Viena, o mare parte a Transilvaniei și prin tratatul de la Craiova ni s-au răpit cele două provincii, Durostor și Caliacra (Cadrilaterul) de către bulgari. Dacă www.haicunoi.com

prin înfrângerea Germaniei hitleriste ni s-au restituit pământurile sfinte ocupate de Ungaria hortistă, după pacea de la Paris din 1946, România a rămas cu teritoriul actual 238.397 km pătrați, diferența de 57.652 km pătrați, rămânând sub stăpânirea Ucrainei (deși pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 a fost declarat fals – caduc), totuși România de azi serbează 100 de ani de la Marea Unire, cu durere în suflet că nu am fost în stare să păstrăm moștenirea lăsată de strămoșii și părinții noștri, având în prezent hotarele încă ciuntite.

Cu speranța că Marea Unire din 1918 va fi confirmată de timpul viitor și cu încredere în simțămintele patriotice ale conducătorilor de azi ai României, urez poporului român sănătate și împlinirea deplină în viitor a Centenarului Marii Uniri.

Diac. Dimitriu Sîrghie DanielParohia „Înălțarea Domnului”Pașcani Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 347

Ce înseamnă Centenarul Marii Uniri Întregul an 1918 este un an deosebit de important și plin de semnificații pentru istoria românilor, bogat în evenimente care ne-au marcat destinul. În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI. După cum observăm, practic, unirea tuturor provinciilor românești, a fost realizată pe parcursul întregului an 1918. Procesul a fost etapizat, programat și dus la îndeplinire cu multă pricepere, necesară în navigarea prin apele tulburi ale contextului internațional.

Ce sărbătorim la Centenarul Marii Uniri?

Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc: - Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA. - Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.

- Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicistitudinile istoriei.

- Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.

- Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.

- Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.

- Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.

- Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

348 CATEHEZĂ Ce umbrește Centenarul Marii Uniri?

O scurtă privire aruncată asupra hărții României anului 2018 și a celei din 1918 ne arată că bucuria Centenarul Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire. În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România este sfâșiată, din nou, și pierde Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare românească. Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.

Cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite la Ploiești, în 3 mai 1915, la întrunirea Acțiunii Naționale, în chestiunea Ardealului, adaptate la anului 2018, prin înlocuirea Ardealului cu Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, trebuie să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește!

Harta României 1918 vs. harta României 2018 „Problema care se pune azi României, e înfricoșătoare, dar simplă; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și-atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e «mâine», cu ochii mari deschiși la tot ce e «azi» nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite.

Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare!

România nu poate fi întreagă fără Ardeal!” (Nicolae Titulescu – 3 mai 1915) Așadar, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că, România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 349

Limba şi credinţa ortodoxă, temelia unităţii naţionale Motto: „Limba noastră-i limbă sfântă, Limba vechilor cazanii, Care o plâng şi care o cântă Pe la vatra lor ţăranii.”

(Alexei Mateevici) De-a lungul timpului s-a dezbătut şi se dezbate intens o temă importantă a Istoriei poporului român: limba şi credinţa creştină Ortodoxă în procesul de formare a conştiinţei naţionale, a ideii de neam. Părintele Dumitru Stăniloae în lucrarea „Reflexii despre spiritul poporului român”- Editura Scrisul Românesc, Craiova 1992- la pagina 14, afirma: „Spiritul de sinteză complexă al neamului nostru – spune el – nu se explică numai din persistența lui din veacuri imemorabile în spațiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi în îmbinarea în el a caracterului latin şi a creștinismului ortodox. De altfel, caracterul nostru latin nu e străin de vechimea ființei noastre de traci, care nu s-au mutat niciodată din acest spaţiu de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi a creștinismului ortodox”. În Biserica Ortodoxă română, credința adevărată, tradițiile și obiceiurile moștenite din străbuni, au constituit întotdeauna fundamentul unității etnice și spirituale a poporului nostru.

Uniți în jurul sfintelor Altare, fiii Bisericii noastre au mărturisit aceeași credință, s-au rugat în aceeași limbă și au creat o cultură cunoscută și recunoscută pe toate meridianele lumii, au înfruntat cu vitejie valurile istoriei, de multe ori până la martiriu. În conștiința neamului românesc, rămân mereu vii numele și exemplul tuturor celor care, cu prețul vieții, și-au apărat credința și pământul strămoșesc. „Ca niște îngerești trâmbițe au înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe și ca niște întelepți propovăduitori, pe popor l-au hrănit cu dreapta și luminata învățătură…” (Din troparul Sf. Mărt. Cuv. Visarion, Sofronie și Mc. Oprea).

Sfânta Liturghie oficiată în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit un factor esențial de unificare spirituală etnică, de dezvoltare a identității și conștiinței naționale, dar și a culturii românești. În acest sens, tot părintele Dumitru Stăniloae spune: „Forţa principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una şi a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericeşti, având ca centru Liturghia. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe, săvârșite în toate satele româneşti – şi în Ardeal numai în satele româneşti –, au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele şi cu românii de peste Carpaţi. Liturghia şi slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toţi românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separaţie din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă şi neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului român. Întreg poporul român a rămas înlăuntrul aceleiaşi vieţi liturgice răsăritene”.

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină când Sfânta Liturghie şi Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului.

Așadar, Biserica, prin intelectualii săi, a avut o contribuție determinantă la „creșterea limbii Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

350 CATEHEZĂ românești”, componentă fundamentală a ființei și identității poporului român. Acest tezaur spiritual s-a transmis în totalitate din generație în generație până în zilele noastre. Același crez, aceleași idealuri au împodobit sufletele strămoșilor nostri pe care îi pomenim cu vrednicie. Împlinim cu aceasta cuvântul Sf. Apostol Pavel care ne îndeamnă : ,,Aduceti-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința” (Evr.13,7). ,,Urmarea credinței” înaintașilor înseamnă legătura spirituală permanentă cu Biserica străbunilor noștri care este „stâlp și temelia adevărului” (I Tim.3,15).

Mărturisirea aceleeași credințe și pregătirea corespunzătoare (I Cor.11,27-28), învrednicesc pe fiecare drept credincios să se împărtășească cu Sfintele Taine. Creștinii Ortodocși se unesc prin Sfânta Împărtășaniei cu Domnul Iisus Hristos și unii cu alții (II Cor. 1,21), în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. „Astfel Euharistia este prin excelență Taina unității Bisericii” (Pr. Prof. D. Staniloae).

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Păstrarea dreptei credințe, chezășia unității noastre „Întăreşte, Dumnezeule, sfântă şi dreapta credinţă a drept-măritorilor creştini…”

Biserica Ortodoxă are o contribuţie majoră în promovarea conştiinţei unităţii naţionale: Liturghia s-a săvârşit şi se săvârşeşte în limba română în toate provinciile istorice. Limba şi credinţa creştină sunt componente fundamentale ale fiinţei şi identităţii poporului român.

Cultivând conștiința unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a pregătit condițiile pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor – Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918.

Dar contribuţia cea mai mare în procesul de formare şi consolidare a conştiinţei de neam a fost munca preoţilor din bisericile de pe întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ei, secondaţi de cântăreţii din biserici, au fost purtătorii de lumină şi înţelepciune, de învăţătură pentru enoriaşii care aveau nevoie de carte, de a citi şi scrie. Preoţii au fost învăţătorii, au fost mijlocitorii pentru înţelegerea legilor şi actelor administrative în comunitate. În 1918 când localităţile din Transilvania îşi desemnau cei 1228 de delegaţi, purtători de credenţionare, preoţii au avut un rol deosebit.

Totodată, Biserica Ortodoxă a participat la toate aceste momente definitorii din istoria neamului nostru prin clerul care a militat pentru unirea românilor într-un singur stat, dar și prin preoții săi eroi, care i-au însoțit pe soldații români și i-au întărit duhovnicește, împărtășind cu ei toate nenorocirile războiului și jertfindu-și uneori viața. Preoții care nu au fost mobilizați i-au consolat şi întărit pe cei rămași acasă și le-au insuflat speranţă. În gândirea autentic creștină a Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica reprezintă „Trupul lui www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 351 Hristos“, al cărei Cap este Iisus Hristos. Ea este un trup organic. În acesta, credincioşii, care reprezintă membrele, trebuie să stea într-o armonie perfectă. Îşi are temelia în Întruparea Domnului, fiind o prelungire a acestui act mântuitor de-a lungul veacurilor, un act de smerire desăvârşită, care exprimă mai bine comuniunea ideală a lui Dumnezeu cu oamenii.

Biserica este comunitatea sufletelor strâns unite cu Persoanele Sfintei Treimi. În Biserică, creştinii împreună-vieţuiesc cu Dumnezeu. Ea este începutul împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ne naşte sau ne renaşte ca fii ai împărăţiei lui Dumnezeu, prin unirea cu Hristos prin Taina Sfântului Botez. Este casa lui Dumnezeu cu porţi deschise tuturor oamenilor, porţi care ne aduc mai aproape de mântuire. Strălucirea Bisericii este, de fapt, reflectarea iubirii, a slujirii şi a blândeţii lui Iisus Hristos către oameni. Prin ea, Hristos îl ajută pe credincios să ajungă la starea de asemănare cu Dumnezeu.

Biserica lui Dumnezeu este mijlocitoarea bunurilor spirituale şi „laborator al tămăduirii şi întăririi sufletului“. Aceasta deoarece în ea noi primim învăţătura cea mântuitoare. Ea este locul unde se adună îngerii şi creştinii şi unde Iisus Hristos oferă Sângele Său ucenicilor Săi.

Viața Bisericii izvorăște din cultul ei divino-uman. Pentru că noi trăim împreună cu Dumnezeu prin continua slujire a cultului Bisericii, în care El Se coboară, prin slava Lui, și ni Se revelează nouă. De aceea, cultul Bisericii ne împrospătează mereu credința, ne-o fortifică interior, ne reconfirmă continuu convertirea personală, dar ne și unește pe unul cu altul, pentru că să fim mădularele vii, mistice, ale Domnului nostru Iisus Hristos. Căci e nevoie de continua actualizare a statutului nostru de creștini, de continua implicare în viața Bisericii, pentru a ne simți oameni credincioși. Și când cei credincioși participă în mod activ la viața Bisericii, atunci, în mod bucuros, asistăm la minunea unității eclesiale. Pentru că oameni foarte diferiți stau unii lângă alții, fiindcă au același crez ortodox și aceeași aspirație de fond: dorința lor de a se mântui.

Pentru menţinerea şi apărarea unităţii Bisericii, Sfântul Părinte nu osteneşte să-i îndemne pe credincioşi în legătura păcii şi unirea dragostei. Fiecare trebuie să aibă grijă de toţi ceilalţi. Să vegheze asupra mântuirii lui, dar şi a aproapelui. Despărţirea de Biserică se poate realiza, după Sfântul Ioan Gură de Aur, prin două căi: răcirea iubirii creştine şi purtarea care ne face nevrednici de a fi mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin amândouă căile ne rupem din adunarea credincioşilor. Nimic nu dezbină Biserica mai mult decât pofta de stăpânire şi nimic nu-l supără pe Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii. Chiar dacă săvârşim lucrurile desăvârşite, atunci când sfâşiem unitatea Bisericii, vom fi pedepsiţi ca şi cum am sfâşia Trupul Domnului. Căci a face dezbinare în Biserică este un păcat la fel de mare ca acela de a îmbrăţişa erezia. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur arată credincioşilor că nu este de ajuns să fii numai unit cu trupul Bisericii, ci trebuie să rămâi pe locul tău, căci altfel nu este unire. Îi îndeamnă să păstreze cu multă grijă şi cu stăruinţă neclintită învăţătura pe care au primit-o.

Mihai Eminescu referindu-se la Biserica Ortodoxă Română o definea, în ziarul „Timpul,” ca: „Maică spirituală a neamului românesc, care a făcut unitatea etnică a poporului…”. Adevărul că Biserica Ortodoxă a fost şi este focarul ideii de neam, de limbă, a unităţii naţionale nu poate fi tăgăduit chiar şi de cei ce s-ar strădui, ori ar fi siliţi de forţe malefice să-l facă.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântarea de la Ziua Culturii Naţionale, ţinută în sesiunea Academiei Române (15 ian. 2016) prezenta elogiul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului privind păstrarea identităţii poporului român Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

352 CATEHEZĂ creştin: „Ne miră şi naște în noi o admirație nespusă faptul că aproape o mie de ani după martiriul Sfântului Sava (†372), populația acestor ținuturi, după nenumărate peripeții şi prigoane, şi-a păstrat credinţa ortodoxă şi limba latină. Este vorba de o adevărată minune a istoriei. Având în vedere mărimea actuală a Bisericii României, suntem neputincioși în a explica cum acest mare popor ortodox a ieșit deodată din întunericul istoriei în secolul al XIV-lea pentru a asigura omenirea întreagă de faptul că supraviețuise ca popor unitar, deși aproape necunoscut timp de secole întregi. Ca un nou Ulise întors în Itaca, scăpând de curse şi primejdii, poporul român s-a întors în lumina istoriei evitând alienarea culturală şi asimilarea sa de către alte popoare străine. Poate că secretul acestei minuni se află în credinţa puternică şi neclintită a acestui popor”.

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel Parohia „Înălțarea Domnului”- Pașcani

Tinerii ortodocşi - misionari ai unităţii ortodoxe şi ai comuniunii între popoare Religia, înțeleasă și folosită în scopul ei drept, are efecte profunde și puternice asupra sufletului și asupra personalității noastre. Credința în Dumnezeu ne face mai buni, mai înțelegători și ne modelează caracterul moral. Iar acest lucru este tot mai evident în studiile sociale din ultimii ani. În pofida progresului științific și a transformărilor sociale din ultimele două secole, mai mult de jumătate din populația lumii crede într-o entitate superioară, care îi ghidează viața.

Pentru fiecare creștin ortodox, credinţa Într-Unul Singur Dumnezeu dar Întreit în Persoane a fost de-a lungul timpului izvor de dragostee sfântă în Biserică, familie şi societate. Iar semnul Sfintei Cruci, ca semn al suferinţei, dar şi al biruinţei prin Înviere, a fost chemare la iubire jertfelnică pentru Biserică şi neam, în lupta de eliberare de sub stăpâniri nedrepte şi opresive, precum şi în lupta de apărare a identității etnice şi de realizare a unității naționale.

Trăim într-o lume în care creştinismul nu este iubit, în care modernismul, ştiinţa şi libertinajul lovesc cu putere în creştinism. Contemporanii noştri îşi bat joc de noi, zic că a crede în Dumnezeu înseamnă că eşti înapoiat mintal. Într-adevăr sunt oameni de ştiinţă, oameni cu foarte multă carte, care nu reuşesc să facă saltul peste hotarele cunoaşterii lor intelectuale, fizice şi senzoriale. Într-o lume în care nu ni se cere martirajul, ni se cere măcar curajul de a mărturisi în faţa ateilor pe Dumnezeu şi de a suporta batjocura celor care nu ştiu nimic, decât numai ceea ce văd www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 353 şi cunosc cu mintea. Pentru că noi cunoaştem prin credinţă mai mult decât orice, cunoaştem pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos – Adevărul.

Credința e cea mai mare binefacere pentru suflete. Fără ea, viața e fără vlagă, dacă nu tristă, și farmecul ei se pierde. Indiferența și plictiseala năvălesc conștiința noastră. Încet, încet acestea pregătesc terenul favorabil, unde va crește nemulțumirea. Viața ajunge nesuferită. Ne simțim nefericiți, cum s-ar simți un om condamnat să trăiască în întuneric, și tocmai credința e aceea care ne face să triumfăm asupra nenorocirilor, deznădejdii și slăbiciunii noastre. Ea înfrumusețează viața, dându-i un ideal; ea o întărește, hotărându-i un scop. O conștiință fără credință e o locuința umedă și întunecoasă.

Credința e izvor viu de fericire! Credinţa în dragostea Mântuitorului Iisus Hristos a întărit iubirea de neam şi solidaritatea între românii de pretutindeni.

Așadar, tinerii creştini Ortodocşi din România şi din alte ţări sunt apostoli sau misionari ai libertăţii şi ai unităţii etnice sau naţionale, dar şi ai comuniunii între etnii și ai cooperării între popoare, când cultivă iubirea generoasă în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.

Să urmăm îndemnul Sfântului Apostol Pavel, și anume: „Să ţinem adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste” (Efeseni cap. 4, v. 15-16).

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel Parohia „Înălțarea Domnului”- Pașcani

„Dăruind vei dobândi!” „Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, află ajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa. Iar cel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui primește brațul lui Dumnezeu în ajutorul său."

(Sfântul Isaac Sirul) Anul trecut, am arătat cum o cutie de carton reciclat de la bufet poate fi transformată într-o cutie cu cadouri, și elevii de la Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani au făcut posibil ca, nu mai puțin de 30 de copii de la Centrul de Plasament din Pașcani, să aibă parte de o surpriză mai mult decât plăcută în ajun de Sf. Nicolae.

Anul acesta dorim să implementăm alt proiect numit „Dăruind vei dobândi!”. Prin acest proiect urmărim să le oferim zâmbete copiilor mai puțin norocoși. Destinația noastră este Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Săvinești-Piatra Neamț, unde sunt 150 de copii cu posibilități precare.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

354 CATEHEZĂ Probabil, pentru mulți dintre noi, sărbătorile sunt importante, mai ales deoarece reprezintă o ocazie de a petrece timpul alături de cei dragi. Împreună, putem ajuta acești copii, pentru care Crăciunul este cu totul altfel.

Vă rugăm să donați atât cât puteți, fiindcă știm că pentru un copil orice cadou primit are în el un strop de magie și dragoste. Vă așteptăm cu jucării, haine, cărți de care nu mai aveți nevoie sau chiar dulciuri sau obiecte care v-au făcut copilăria mai frumoasă precum ne spune și Sfântul Paisie Aghioritul: „De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belșug și n-a îngăduit să vină vreo nenorocire peste noi, trebuie să ne doară sufletul pentru aproapele nostru care se chinuiește."

Așadar, de Sfintele Sărbători cu toții ar trebui să ne deschidem inimile și să dăruim atât cât putem. De asemenea, vrem să dăm un exemplu și să arătam că oricine poate contribui, iar un minim de efort de la un număr mare de persoane poate cu adevărat să conteze. Nu există nimic pe lume care să ne hrănească mai bine, decât să oferim cuiva un dar, să simțim bucuria în ochii celui care primește. Când dăruim, parcă noi am primi. Vă mulțumim mult! „Milostenia este ca o sămânță. O sămânță bună poate da rod bun, însutit; fă ca și sămânța milosteniei tale să fie aleasă, să o dai cu inimă bună, curată, milostivă, compătimitoare." (Sfântul Ioan de Kronstadt) Pentru donații: Pr. Petru Munteanu- director Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Săvinești-Piatra Neamț Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

Sfântul Nicolae – Legenda lui Moș Nicolae Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendar, este prăznuit la 6 decembrie. De origine grecească (Nikolaos), numele este format din două cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a învinge“), și laos, „popor“, putându-se traduce prin „obșteasca biruință“. În credința populară Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de San-Nicoară. Se spune că el pazește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină. În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții. În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe. În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 355 În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În aceasta zi Moșul își scurtură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit. În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zapadă care cade la începutul iernii, ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război.

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului. În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor, cât și a activităților caritabile.

La nemți, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea imaginii creștine a Sfântului cu o figură păgână. Acesta este văzut de către germani ca un bătrân cu un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțele pe care copiii și le pregătesc minuțios pentru venirea Moșului, aceștia scriu în ajun o scrisoare în care apar toate dorințele lor, dar și câțiva morcovi pentru caii moșului.

Mai mult, Sfânul Nicolae are mereu cu el o carte în care sunt trecute toate faptele copiilor, fie ele bune sau rele. Iar dacă cei mici nu au fost mici, ei primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele părți ale Germaniei, copiii se îmbracă în Moș Nicolae și colindă toate casele vecine în timp ce gazdele le oferă dulciuri.

Legenda lui Moș Nicolae Din vremurile străbune, de sărbători creștine, la copii, ca prin minune, Moșul Nicolae vine.

An de an, la fel de darnic, minuni poartă-n sacul său.

Misiune duce paşnic, an de an, ca un erou. În încălţări lustruite pune daruri pe furiş.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Ca-n legendă sunt menite cu har din mituri desprins.

Mai strecoară pe sub uşă, la copii năbădăioşi, câte-o „sfântă” nuieluşă.

De-a fi buni și respectuoși.

Sau un beţişor sculptează, să poată părea mai şic.

Dar îi impresionează mereu, cât ar fi de mic! www.haicunoi.com

356 CATEHEZĂ Copiii-n Ajun așteaptă pe Moș, să-l întâlnească.

Dar, de fiecare dată nu pot, nici să-l zărească!

Fiecare copil scrie bilet cu năzuință.

Moș-Nicolae să-i știe cea mai mare dorință. În ghetuțe e așezat.

Iar Moșul când citește, lasă darul așteptat; ca-n magică poveste.

Câți copii aşteaptă pe Moş să facă minuni, nu se va şti niciodată!

Dar devin cuminți și buni.

Că învață lucruri bune și-i ascultă pe părinţi.

Iar prin timp, cu-nţelepciune îl descoperă-ntre sfinţi. Şi vor duce mai departe prin vremuri, adulţi fiind, ritualuri scrise-n carte.

Pe copii, frumos minţind.

Nimeni din lume nu știe Moșul de unde vine.

Străbătând mitologie, misterios rămâne.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

Sf. Nicolae - model de credință și jertfă Puţini creştini cunosc amânunte privind viaţa şi slujirea lui însă, credem că toţi ştiu că el este „Moşul” care aduce daruri la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, punându-le discret în ghetuţe sau bocanci… Că el este sfântul blând şi bun care priveşte cu dragoste către toţi din icoana sa, icoană prezentă nu numai în biserică, ci şi în casele creştinilor râvnitori. Pe bună dreptate poetul nostru Octavian Goga a imortalizat această imagine când a spus, la finele poeziei Pace: „Blând zâmbeşte din icoană/Cuviosul Niculaie…”. De aceea, după ce vom face o mică schiţă biografică, vom arăta câteva din motivele pentru care Sfântul Nicolae a rămas în tradiţia creştină ca moşul blând şi bun, aducător de daruri.

Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va participa şi la sinodul I ecumenic (Niceea – 325), înfruntându-l bărbăteşte pe ereticul Arie. Unele izvoare spun că, epuizând argumentele verbale, blândul episcop Nicolae a fost nevoit să-i tragă şi o palmă încăpăţânatului Arie, gest care cu siguranţă îl va fi şocat pe năstruşnicul adversar al dreptei credinţe. Din păcate nu l-a şi convins, însă, Arie rămânând în rătăcirea lui în continuare. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 357 Mai înainte de aceste evenimente, pe vremea persecutorilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar odată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6 decembrie 343, sfintele sale moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec. VIII), apoi la Bari – Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol.

Mâna dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea bucurie a slujitorilor de aici şi a credincioşilor care frecventează acest Sfânt Lăcaş.

Iată acum câteva din faptele care, la numele bun de ierarh, i-au adăugat renumele de „Moş Nicolae, aducător de daruri”: cronicile consemnează că, încă de mic copil, s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”; pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani; în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi; salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a-şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.

N-a ţinut, iată, banii pentru sine, ci a împlinit pilduitor cuvintele Mântuitorului: „Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19)…; „Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică…” (Luca, 12, 33).

Astfel, tatăl şi fiicele salvaţi fiind, şi aflând cine este binefăcătorul, se aruncă plângând la picioarele lui, mulţumindu-i şi numindu-l „înger al cerului!”.

Cunoscându-i, aşadar, fie şi în linii mari, viaţa şi faptele minunate, să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru că l-a chemat pe ierarhul Nicolae între sfinţii Săi, iar pe copiii şi nepoţii noştri să-i îndemnăm întotdeauna ca, după ce primesc daruri de la „Moşu” să vină la biserică să-i mulţumească, zicând o dată cu noi cei mari: „Sfinte Nicolae, îţi mulţumim că nu ne-ai uitat nici în acest an! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin”.

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel- Parohia „Înălțarea Domnului”-Pașcani

Sfântul Ierarh Nicolae, bucuria copiilor În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae (6 decembrie), copii primesc daruri de la Moș Nicolae sau Moș Neculai, un personaj legendar și mitic. Moş Nicolae este întâlnit şi în Ungaria (Mikulás), Cehia şi Slovacia (Mikuláš) și Polonia (Mikołaj). Moş Nicolae poartă tot haine roşii şi seamănă lui Moș Crăciun, ambii fiind o adaptare după Sfântul Nicolae.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

358 CATEHEZĂ Se spune că Sfântul Nicolae s-a născut în în provincia Lichia din Turcia, în secolul IV. Părinţii lui au fost oameni cu o situaţie materială bună, dar şi foarte credincioşi. Ei şi-au dorit mult un copil, iar unicul lor copil a fost Nicolae, care era foarte milos, înţelept şi curajos. Rămas orfan timpuriu, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.

Apoi şi-a petreacut viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Nicolae a devenit Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, fiind un bun slujbaş al lui Dumnezeu. Este considerat cel care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua activităţilor caritabile.

Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae, iar copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie la ei vine Moş Nicolae, cu dulciuri şi alte cadouri.

Se mai spune că dacă ninge pe 6 decembrie, atunci Moş Nicolae îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Creştinii consideră că aceasta este ziua în care binele învinge răul, prin credinţă. În popor ziua este numită şi Sânicoara, iar oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului.

Legenda mai spune că Moș Nicolae vine călare pe un cal alb, iar Moș Craciun vine, în ajunul Crăciunului (seara zilei de 24 decembrie) pe o sanie trasă de reni.

Aţi fost cuminţi în anul 2018? Pregătiţi-vă ghetuțele lustruite, iar Moș Nicolae vă va lăsa în ele cadouri. Se spune că Moș Nicolae lasă o nuielușă copiilor obraznici, dar noi suntem siguri că voi aţi fost cuminţi.

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel- Parohia „Înălțarea Domnului”-Pașcani

Sărbătoarea Crăciunului și colindele – esența divină Crăciunul, una dintre cele mai importante sărbători creştine celebrate în fiecare an la 25 decembrie, potrivit calendarului Gregorian, sau la 7 ianuarie, conform celui Iulian, este una dintre cele 12 praznice împărăteşti consemnate de biserica creştină de rit bizantin. Semnificaţia religioasă a Crăciunului este Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ pentru a ajuta oamenii să devină mai buni şi mai toleranţi.

Această sărbătoare deosebită îmbină în mod fericit creaţia divină şi veşnicia Universului, căci prin naştere se perpetuează specia umană, iar prin credinţă, viaţa atinge nemurirea. În aceste zile ale înălţătoarei sărbători, creştinii devin mai buni şi mai împliniţi spiritual. Crăciunul este considerată cea mai frumoasă sărbătoare de peste an, aşteptat deopotrivă de cei mici şi de cei mari, de cei bogaţi, dar şi de cei cărora destinul le-a fost potrivnic. Cu o vechime de peste două milenii, consemnat de istoriografia creştină începând cu secolul al IV-lea d.H., Crăciunul aşteptat cu evlavie, emoţie şi profundă pietate de creştinii din toată lumea simbolizează deopotrivă toleranţa, bucuria vieţii, a biruinţei luminii asupra întunericului, a abrutizării şi ignoranţei. Multe şi de neuitat sunt obiceiurile artistice şi culinare prilejuite de celebrarea marii sărbători. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 359 Astfel, fiecare copil sau om trecut prin viaţă îşi aminteşte cu plăcere de sărbătorirea Crăciunului şi de momentele unice, absolut speciale trăite cu această ocazie în biserică, în jurul bradului sau a mesei festive împreună cu cei dragi. Pe lângă aşteptarea şi sosirea lui Moş Crăciun, o altă bucurie este împodobirea bradului, pom venerat cu cetina lui verde, care aduce în casele creştinilor simbolul purităţii şi al perenităţii.

Feeria serii din Ajunul Crăciunului este completată de colindele care vestesc Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în modestul sălaş al Bethleemului, pentru a mântui lumea de păcate. Sărbătoarea Crăciunului este minunată, mai ales în mediul rural, unde oamenii respectă cu sfinţenie tradiţiile străvechi. Aici, peisajul de iarnă este mirific, casele sunt inundate de lumină, prin geamurile aburite se întrezăreşte bradul împodobit, alături de care românii adunaţi în jurul meselor trăiesc în primul rând emoţional spiritul Crăciunului. Este minunat să primim cu emoţie în casele noastre colindătorii, ce ne copleşesc cu urări şi ne încălzesc sufletele cu veselia lor. În acest sens, dorim ca spiritul înălţător al Crăciunului să reverse asupra voastră bucurie, pace, armonie, sănătate şi, nu în ultimul rând, speranţa în mai bine.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Crăciunul - Sărbătoarea iubirii, speranței și dăruirii Crăciunul… perioada în care lumea începe să forfote de bucurie, entuziasm, perioada în care lumea e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă unde cu toții pregătesc mâncarea tradițională după care îți lasă gura apă, curățenia înainte de sărbători bineînțeles, petrecerile de sărbători, bradul și alte tradiții, dar despre bucuria din roșul obrajilor de pe fețele colindătorilor?

Sau despre fericirea din ochii familiei care te întâmpină înapoi acasă? Fericirea din ochii copiilor care primesc cadouri? Sau voioșia cu care colindătorii cântă neîncetat Nașterea Domnului? Sau mirosul îmbietor de cozonac făcut de bunica, ori vinul fiert cu scorțișoară. Da, magia Crăciunului ne cuprinde pe toți de la mic la mare.

Crăciunul este sărbătoarea creștină având loc pe 25 decembrie în fiecare an în calendarul gregorian. Începând cu secolul XX, sărbătoarea creștinilor devine sărbătoare laică, putând fi celebrată atât de cei creștini cât și de cei necreștini, pentru aceștia atenția concentrându-se pe grupări familiale, iar pentru copii pe cadouri de la Moș Crăciun.

Această minunată sărbătoare nu este reprezentată de un obiect, ci de un eveniment creștin, venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Ziua de Crăciun este marcată de emoție, de bunăvoie, de iubire de Dumnezeu și pentru cei din jur.

Spiritul acestei sărbători divine este însușit de oamenii care ne iubesc așa cum suntem! Și aceea este familia! Acesta este spiritul Crăciunului! Bucuria de a ne avea unul pe celălalt.

Confortul pe care ți-l oferă gândul că ai oameni pe care poți conta. Sărbătoarea Crăciunului este bunăvoință, este iubire, suflete calde, recunoștință!

Marea sărbătoare a Crăciunului marchează nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Unul din cele mai reprezentative, din punct de vedere al tradițiilor respectate în această Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

360 CATEHEZĂ sărbătoare este colindatul.

Colindatul este un obicei străvechi, păstrat din moși strămoși până în zilele noastre.

Colindul este zestrea noastră spirituală de neprețuit pentru că el transmite o veste de la Dumnezeu. Colindătorii merg cu voioșie din casă în casă să anunțe Nașterea Pruncului Iisus Hristos, ca niște solii binecuvântate de Domnul.

Colindatul, reprezintă vestirea Nașterii lui Hristos, așadar o bună-vestire. Amintim aici cum Apostolii au fost trimiși să dea de știre lumii întregi de venirea Fiului lui Dumnezeu întrupat și apoi înviat în lume, așa sunt meniți și colindătorii să facă acest lucru în fiecare an.

Colindatul se realizează în seara de Crăciun, colindătorii se adună de obicei, în cete și merg la colindat, să transmită vestea din casă în casă și să împartă binecuvântări cerești în inima fiecărei locuințe. Dintre colindele preferate de colindătorii ce umblă azi din ușă în ușă se numără: Colindăm colindăm, colindăm iarna, Bună dimineața la Moș Ajun, Iată vin colindători, Florile dalbe, Trei Păstori, O, ce veste minunată etc.

Crăciunul este o sărbătoare dinamică, presărată de tradiții și cântece de bucurie, este o sărbătoare a recunoștinței, a fericirii, a mulțumirii. Cu cât Crăciunul se apropie, forfota domină peste tot. Un murmur festiv de entuziasm. Iarna acum parcă sporește în frumusețe, mai ales dacă și ninge, ninsoarea devine sursă de magie, este o frumusețe înghețată atât de răpitoare!

Neliniștea și zarva copiilor crește, pregătirile se-nmulțesc, oamenii se iau cu treburi în gospodărie din zori până-n noapte târziu, pe hornuri se ridică fumuri ademenitoare și dătătoare de curaj, fumuri care te îmbie la povești pentru copii spuse lână căldura primitoare a cuptorului încins și miros de cozonac.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

Retrospectivă 2018 – Anul speranțelor și al provocărilor Timpul zboară…, mai ceva ca un vultur! Parcă ieri sărbătoream Crăciunul 2017 cu familia, și mă gândeam că mai trece un an… și a trecut!

Da, a mai trecut un an și vor mai trece mulți alții fără ca noi să avem puterea de a încetini lupta asta nebună cu timpul. Aflându-mă în pragul unui an nou, mă gândeam la anul ce se pregătește să plece, ce s-a întâmplat în acest răstimp?

Ce am învățat? Cum m-am dezvoltat în anul acesta? Ce pot îmbunătăți în anul care vine?

Ar fi frumos să putem depăna poveștile tuturor despre anul ce trece, dar oare, lumea asta mare ce povești are de spus? Multe! Sunt convinsă.

Evenimente pe care presa poate nu pune mult accent, dar asta nu înseamnă că ele nu au existat, trebuie doar să le acordăm atenția necesară, să înțelegem că fiecare situație vine cu bine și rău, și că trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 361 Anul 2018 a fost un an plin de provocări și de schimbări majore, Anul Centenarului Marii Uniri.

După cum observăm, un an cu bune și rele, un an plin de provocări dar și de inovații. Nu putem să ne punem toată credința în miracole dar ne putem pune speranța în ajutorul lui Dumnezeu, putem spera că prin ambiție, optimism, perseverență putem construi lumea în care trăim pas cu pas. Schimbarea nu începe neapărat din exterior, ci începe, în primul rând, din noi și cu noi. Noi suntem oamenii cei mulți care contează, fără noi lumea nu ar mai fi la fel. De aceea trebuie să construim lumea din jurul nostru începând dinăuntrul nostru! Nu știu ceilalți cum simt dar eu simt că anul 2019 va aduce multe inovații și schimbări pozitive în viețile noastre, și vreau să cred cât mai bine despre noul an pentru că dincolo de așteptări, noul an are potențial!

Este acel moment din an când e bine să lăsăm toate relele în urmă, să ne adunăm laolaltă şi să ne bucurăm, sănătoşi şi voioşi, de minunata Sărbătoare a Crăciunului.

Am trudit tot anul pentru ca masa de Crăciun să ne fie îmbelşugată. E timpul să aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite și să ne bucurăm de roadele muncii noastre, laolaltă cu cei dragi nouă. Naşterea Mântuitorului să vă fie prilej de colind, de linişte, de bună înţelegere. CRĂCIUN FERICIT, sărbători îmbelşugate şi binecuvântate. Sărbători DE POVESTE! Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Crăciunul şi inimile noastre umplute de magie Cu fiecare început de iarnă, luna decembrie ne aduce mreaja sărbătorilor religioase, care ne preschimbă tristețea în bucurie, bătrânețea în tinerețe, adultul din noi într-un copil, frigul în căldură, verdele într-un alb imaculat.

Să zică cineva că nu așteaptă Crăciunul! Să zică cineva că nu așteaptă pe Moș Crăciun!

Pentru că aceste sărbători ne umplu casele, dar, mai ales inimile, de magie, iar an de an ne bucurăm alături de oameni dragi sub miros de portocale, de brad, sub clinchet de clopoței și voci care nasc colinde frumoase sub geam, la ușă, în gând sau la telefon.

Pe 25 decembrie, românii de bună credință sunt toți invitați la ziua lui Iisus, când Acesta împarte har pe la fiecare casă și lumini pogoară din Ceruri peste noi. Seara asta e cea mai binecuvântată dintre toate. Și dacă Dumnezeu e cel care se așează cu noi la masă, o masă îmbelșugată, sufletele sunt mai greu de umplut. De ele trebuie să avem grijă noi, cei care decidem dacă îl primim pe Marele oaspete în casa noastră.

Numită și Nașterea Domnului, această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul bisericesc, simbolizând începutul unei vieți cumpătate, curate, plină de iubire și spirit călduros.

O dată cu trecerea anilor, celebrarea Crăciunului își pierde din tradiția inițială care consta într-un rit bisericesc. Astăzi, ziua de 25 decembrie reprezintă ocazia de a face schimb de cadouri între membrii familiei, prieteni, rude, precum și ornarea casei într-un mod cât mai atrăgător, iar Pomul de Crăciun, verde și puternic, nu se cade să lipsească, mai ales fără a fi și acesta împodobit Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

362 CATEHEZĂ cu ghirlande și jucării originale. Pentru că tocmai brăduțul e cel care solicită prezența lui Moș Crăciun, acesta din urmă are grijă să adune sub crengile pomului cele mai așteptate daruri și dulciuri pentru fiecare copilaș cuminte.

De fapt, Moș Crăciun nu este un alt personaj bun la suflet din viața copiilor. Este o variantă nouă a Sfântului Nicolae. Astfel, în fiecare seară dinspre 24 spre 25 decembrie, acesta coboară din Ceruri, având înhămați reni polari la o sanie mare și alunecoasă, în care-și duce uriașul său sac doldora de cadouri. Fiecare copil știe cum arată Moș Crăciun: în costum roșu, de cel mai multe ori (sau albastru), cu o barbă albă și lungă, cu nas și obraji roșii și… foarte bun la suflet, care vine din Nord, de tare departe, pentru a împărți fericire picilor. Dar iată că în Australia, moșul își face apariția pe o planșă de surf, întrucât perioada estivală permite acest lucru.

De asemenea, copii știu cine sunt ajutoarele moșului – spiridușii, care îi dau o mână de ajutor în atelierul său.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

ACTIVITĂȚI PRACTICE – DECORAȚIUNI DE CRĂCIUN Vă aduceți aminte că bunicile noastre atârnau în brad felicitările primite, chiar dacă aveau o formă dreptunghiulară greoaie și mai puțin potrivită cu pomul de Crăciun? Felicigloburile se bucură de mare succes, datorită ideii de a îmbina „felicitarea” cu „decorațiunea de pom”.

Felicitările au o formă „prietenoasă” pentru brad, dar oferă și spațiu suficient pentru scris gânduri către cei dragi.

Pentru acest tutorial, care sunt convinsă că le va face plăcere mai ales copiilor, voi alege forma clasică de glob: nu e nevoie de șablon special, se decupează repede și se decorează la fel de repede. În plus, dacă folosiți un șablon mai mic, în loc de felicitări puteți face etichete pentru cadouri. Să începem: Aveți nevoie de: – hârtie groasă colorată sau carton subțire colorat (eu am folosit pentru felicitările mele hârtie colorată Canson Colorline 300 g/mp, care are consistența unui carton – se găsește la magazinele cu materiale de pictură); – șablon: orice obiect circular cu diametrul de 8-10 cm căruia îi puteți trasa conturul (eu am folosit o cutie de tablă, de exemplu) pentru felicitări și cu diametrul de 5-6 cm pentru etichetele de cadouri (baza unui pahar, o formă de prăjitură etc.); – creion și radieră; – foarfece pentru hârtie; – perforator pentru hârtie; – panglică sau șnur pentru prins în brad; – cele necesare pentru decorat (revin cu sugestii mai jos). În primul rând, măsurați diametrul șablonului pe care îl veți folosi. Apoi măsurați coala de www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 363 hârtie din care veți decupa felicitarea: trebuie să aibă lățimea cel puțin egală cu acest diametru (+1 cm, de preferință, pentru a putea decupa cursiv) și lungimea de 2 diametre + 2 cm. Pliați cartonul (cu grijă, are tendința să se îndoaie cu cute; folosiți o riglă dacă e nevoie) la jumătatea lungimii (sau, dacă lucrați cu o coală mai mare, partea pliată trebuie să fie egală cu 1 diametru + 1,5 cm).

Acum ați obținut forma clasică de felicitare.

Trasați cercul folosind șablonul ales: aveți grijă să-l plasați pe coală astfel încât să rămână o margine de cel puțin 0,5 cm acolo unde cercul se apropie cel mai mult de marginea foii.

Important: în partea dinspre pliere lăsați 1 cm până sus, nu doar 0,5, acolo trebuie creată baza globului.

După ce desenați cercul, întoarceți coala astfel încât muchia pliată să se afle în sus. Acolo stabiliți care este punctul cel mai înalt al cercului și marcați-l cu creionul. De o parte și de cealaltă a lui, la circa 1 cm în stânga și în dreapta, trasați câte o linie care să vină perpendicular pe marginea pliată și vă opriți când intersectează cercul. Acum ați conturat și baza de prindere a globului, partea de care va putea fi agățat în pom la fel ca oricare alt glob. Ținând bine suprapuse în mână cele două straturi de carton, decupați globul începând de la una din laturile bazei globului, astfel încât fața și dosul să rămână unite doar pe muchia de pliere a cartonului.

Din cauza acestei suprapuneri, acțiunea s-ar putea dovedi dificilă pentru un copil, dar dacă se decupează separat fața și dosul felicitării, cu siguranță pot apărea diferențe mari de contur, indiferent cât de abili decupatori am fi. Și iată, avem feliciglobul gata, mai rămâne să-l decorăm.

Notă: dacă folosiți carton mai închis la culoare, e posibil ca mesajul din interior să nu fie prea vizibil (asta dacă nu alegeți să-l scrieți cu pix cu gel argintiu, de exemplu), așa că va fi nevoie să mai decupați un cerc simplu, cu un diametru ceva mai mic decât al globului, pe care să-l lipiți pe partea internă a acestuia. În ceea ce privește decorațiunile, aveți libertatea de a alege. Ce m-am gândit eu că s-ar putea face: – decupaje. Decupați din foiță de staniol sau din hârtie de alte culori fulgi, steluțe și alte forme mici pe care le asociați cu sărbătorile de iarnă, după care le lipiți cu grijă pe carton cu un lipici transparent solid sau lichid. Aveți grijă să lipiți bine colțurile, nu doar mijlocul acestor forme.

– am găsit zilele trecute câteva steluțe fosforescente rămase de la decorarea tavanului.

Sunt o idee excelentă pentru feliciglob. Închipuiți-vă, după ce se stinge lumina, ce frumos vor rămâne aprinse și se vor vedea alături de luminițele din brad!

– desene. Cu creioane colorate, carioci, pixuri cu gel, tempera sau acuarele cu puțină apă, vopseluri acrilice, orice vă inspiră. Bunicii vor fi cu siguranță încântați să primească o felicitare desenată de nepoți, indiferent de ce aleg aceștia să deseneze.

La sfârșit, luați felicitarea și marcați un punct în mijlocul bazei dreptunghiulare desenate: acesta trebuie să se afle la distanță egală de laterale și la cel puțin 0,7 cm de marginea pliată.

Introduceți baza în perforator, astfel încât punctul marcat să se afle în centrul viitoarei găuri și decupați gaura pentru prindere (în ambele straturi ale cartonului, bineînțeles).

După ce ați scris mesajul în interiorul felicitării, prin această gaură veți trece panglica sau Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

364 CATEHEZĂ șnurul și veți face o fundă.

Ce rămâne în urmă? Voie bună, pentru că e distractiv să te joci cu cartoane și creioane, felicitări pentru cei dragi (aflați sau nu departe) și, dacă ați făcut mai multe felicitări…

Același procedeu este valabil și pentru etichetele de cadou, singura diferență fiind mărimea lor finală.

Vă dorim Sărbători fericite! Să fiți creativi, puternici și îndrăzneți!

Aduceți din copilăria voastră bucuria, visele, lumina. Păstrați o parte pentru sufletele voastre și dați mai departe restul!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Călătorind spre Bethleem Întregul Univers, toate galaxiile, tot ce înseamnă viață și lucrurile cele neînsuflețite presupun o mișcare.Toate sunt într-o permanent călătorie.

Omul plămădit și însuflețit de Dumnezeu, după Chipul și Asemănarea Sa, este într-o permanentă călătorie a pașilor, a gândurilor, a simțurilor, a exprimărilor interioare văzute sau tainice.

De la începutul creației Dumnezeu se plimba pe deasupra apelor ce înveleau pământul.

Edenul presupunea cărări care duceau spre toate colțurile lui. Căderea și izgonirea din rai au presupus începutul unei călătorii a omului cu urcușuri și coborâșuri, cu lumini și umbre, cu osteneli, sudori, spini și flori, cu odihnă și frământare, cu bucurii și necazuri.

Coborârea din pântecele mamei înseamnă pentru fiecare din noi începutul unei călătorii de la leagăn la mormânt și de acolo spre alte zări mai laminate sau mai întunecate.

Dumnezeu nu l-a uitat pe om deși omul L-a uitat pe Dumnezeu șiîncă Îl mai uită. Depinde de durata uitării. Avem credința că dacă noi facem un pas către El, Dumnezeu face doi către noi.

Călătorind pe căi diferite dar numai una este calea dreaptă și anume calea călătoriei împreună cu Dumnezeu.

La stejarul Mamvri poposesc Trei călători dăruind pacea și binecuvântarea. Pe muntele Sinai poposește Dumnzeu, dăruind Legea. Intervențiile Sale, direct sau prin aleși și trimiși, au arătat poporului ales și lumii întregi neuitarea Sa, înmiresmată de iubire milostivă.

La plinirea vremii, trimite pe Fiul Său, să se întrupeze ca Om din Sfânta Fecioară Maria, care împreună cu dreptul Iosif, pornesc într-o călătorie, ce se opera acolo unde hărăzise Tatăl: „Și tu Bethleeme…", „Glas în Rama s-a auzit…".

De la Răsărit cei trei crai, cititori în stele, călăuziți de noua stea cerească încep și ei călătoria. Pe drum se însoțesc cu îngerii din cer și cu păstorii de pe pământ. „O ce veste minunată" este adusă lumii. Vestea aceasta n-a bucurat pe toți. Primul popas al magilor în cetatea lui Dumnezeu, a fost la un palat pământesc strălucitor, obsedant de bogat. www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 365 Aici au găsit un altfel de împărat – răutăcios, invidios, odios, nedrept și nelegiuit, amețit de putere lumească, copleșit de ea, neacceptând pe altcineva mai mare decât el, mai bun, mai drept și sub a cărui stăpânire se află tot cerul și pământul. Înțelepții magi au plecat de la acest împărat și de la acest palat înțelegând viclenia și pornirea cea rea. Am ajuns acolo unde cerul coboară pe pământ. Acolo unde bogăția cerească coboară în sărăcia lumească.

Acolo unde Împăratul ceresc aduce în dar întregii lumi un palat ceresc, o împărăție nouă, acolo de unde smerite sunt înălțate.

Peștera vitelor, a oilor, locul celor care n-au mai avut loc în „casele cele bune" ale Bethleemului. Sălașul și leagănul unde poposește Iubirea întrupată a Tatălui ceresc. În fiecare an suntem chemați și noi, au fost și vor mai fi chemate toate generațiile, toate neamurile să călătorim cu cei de atunci la peștera Bethleemului, la „Casa pâinii" celei cerești.

Oare am început toți această călătorie?

Oare simțim lângă noi pe Maica Domnului, pe Dreptul Iosif, pe crai, pe îngeri, pe păstori?

Dacă ne găsim altundeva, să ne oprim și să ne întoarcem la Bethleem. Acolo să ne luminăm, acolo să ne încălzim, acolo să ne iertăm, acolo să ne împărtășim, acolo să primim putere, curaj și iubire și să reîncepem lupta, biruind păcatul, fugind în Egipt, revenind în Nazaret, călătorind prin Galileea, învățând și vindecându-ne de rău și de păcat, curățindu-ne în apele Iordanului, alungând demonii din noi, dezlipind solzii leprei ispitelor și plăcerilor păcătoase, urcând și coborând de la Ierusalim, călătorind spre Golgota cu El, care S-a făcut ca noi, pentru ca noi să fim ca El, murind păcatului și înviind dreptății, pregustând din bucuriile călătoriei începute pe Muntele Eleonului.

Călătorind spre peștera Bethleemului, călătorim de fapt spre cerurile deschise urcând pe scara virtuților și valorilor perene.

Să se reverse asupra noastră, în inima și sufletul deschis iubirea dumnezeiască a Pruncului din ieslea Bethleemului. Acesta este cel mai mare, mai important, mai prețuit, mai dorit dar pe care îl așteptăm!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Nostalgia clipelor de Crăciun De mult nu am așteptat cu atâta nerăbdare și dor, ca acum, Sărbătoarea Crăciunului. Când eram mici o așteptam fiindcă ne aducea daruri (hăinuțe, jucării, cărți etc).

Era sărbătoarea darurilor pentru toți deoarece duce omenirii darul cel mai de preț, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. „Colinda este semn al bucuriei, când omul e trist, se închide în el, se închide în casă. Când e bucuros se deschide, bucuria explodează, bucuria vrea să se comunice, bucuria iese din casă, bucuria colindă." (I.P.S. Antonie Plămădeală) Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

366 CATEHEZĂ Unii își închipuie că aceste minunate datini de sărbători, colindele, sunt pentru copii, dar într-o zi din viață dorim să fim mai mari, după ce trece timpul copilăriei ne pare rău după copilărie. Toți trăim în suflet cu dorul anilor frumoși și curați cu nevinovăția copilăriei. Clipa în care am căzut în primul păcat, când am pierdut nevinovăția copilăriei, este pentru noi asemenea clipei în care Adam a fost izgonit din rai.

Nostalgia copilăriei o purtăm în suflet, de aceea ne sunt atât de dragi colindele și micii colindători (micii apostoli ai vestirii Nașterii Mântuitorului).

Ascultând colindele ne aducem aminte de cântecele pe care ni le cânta mama când eram mici și ne adormea. Copilul care adoarme în cântecul duios al mamei crește mai sănătos, mai deștept, mai bun, mai frumos cu gânduri curate.

Colindele ne mai amintesc și de clipele duioase în care Maica Domnului L-a născut în peștera rece din Bethleem și L-a mângâiat.

Lumea ostilă și păcătoasă în care S-a născut Pruncul Iisus, singură Maica Domnului, L-a făcut să se simtă în siguranță încălzit doar de respirația animalelor. Colindele religioase reactualizează an de an, minunea din noaptea Sfântă a Bethleemului picurând de fiecare dată în sufletul celor care le cântă sau le ascultă, ceva din bucuria curată a primilor creștini.

Așadar, să fim și noi continuatorii colindelor cântând aceste inegalabile comori de spiritualitate creștinească și românească. „Și acum te las fii sănătos Și vesel de Crăciun".

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

Bucurii de neuitat Sărbătorile trec. Să rămână roadele lor!

Există în fiecare dintre noi o inimă de copil. Ne bucurăm cu cei ce se bucură și ne întristăm cu cei care trec prin necazuri. Însă, nicicând nu se bucură sufletul omului mai mult ca atunci când retrăiește vârsta copilăriei sau când vede lumea cu inima unui copil. Timpul sărbătorilor de iarnă este pentru fiecare dintre noi un timp al bucuriei și al comuniunii. Este timpul tinereții netrecătoare, când Fiul lui Dumnezeu Se face Prunc chemând pe fiecare dintre oameni la această stare de curăție și de iubire necondiționată. Iubirea lui Dumnezeu față de lume invită în fiecare an la trăirea acestui miracol al creștinătății de pretutindeni: de a trăi în lumea aceasta ca în lumea pruncului Iisus.

Pruncul se naște duhovnicește și în inimile noastre atunci când aducem bucurie și bunătate în cei de lângă noi, atunci când sădim în copiii de astăzi dorința de cunoaștere și de autodepășire, dar și atunci când ei descoperă în ceea ce învață, gândurile lui Dumnezeu.

Este minunat acest timp al sărbătorii! Este un altfel de timp: timpul lui Dumnezeu făcut Om. În El se împlinește toată umanitatea. Dintru început Dumnezeu nu l-a creat singur pe om, ci a creat coexistența. Omul nici nu poate trăi singur acest al timp al sărbătorii, ci numai împreună cu alții. Omul se vindecă de însingurare și iese din izolare atunci când trăiește în comuniune cu www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 367 ceilalți. În acest sens s-a spus că omul e Om numai atunci când iubește. Fiecare e deschis și transparent celuilalt pentru că iubirea care îi unește, culminează cu o stare de intensă bunătate și comunicabilitate fraternă între ei.

Timpul sărbătorii este un timp al iubirii și al darurilor, al solidarității și al recunoștinței.

Darul pe care îl dăruim celor de lângă noi poartă în el toată iubirea noastră față de ei. Există o bucurie specială, de negrăit în inima celui care dăruiește pentru că nimeni nu se poate bucura deplin decât atunci când împărtășește din bucuria și iubirea sa și altora. Sporește în iubire și prin aceasta devine tot mai Om, prilejuind un adevărat dialog al iubirii. Trăiește bucuriile celorlalți ca pe propriile împliniri și, prin aceasta, își redescoperă sensul și menirea: de a iubi pe oameni cu iubirea lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, dar mai ales cea a Nașterii Domnului aduc bucurie și speranță, acolo unde este tristețe și incertitudine, lumină și pace, acolo unde a pătruns întunericul indiferenței și dezbinarea. Cel care se credea părăsit și uitat, inutil și dezagreabil rămâne surprins că altcineva s-a gândit la el. A fost părăsit de toți, dar nu a fost uitat de Dumnezeu. Se poate spune că cel care dăruiește este un om providențial; este un trimis de la Dumnezeu pentru cel singur. Și pentru el este sărbătoare. Și pentru el S-a întrupat Hristos.

Iubirea lui Hristos e mai tare decât moartea uitării.

Fie ca aceste Sfinte Sărbători să ne înveșmânteze viața cu sănătate, pace și împliniri. Să strălucească în noi lumina și dorul după iubirea netrecătoare a lui Dumnezeu, rodind prin dragoste, credință și speranță. Întru mulți și fericiți ani!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

„Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Aceluiași Hristos în inima, în mintea, în ființa omului.

Prin viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi. În acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.”

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

368 CATEHEZĂ

ACTIVITĂȚI PRACTICE DE CRĂCIUN Realizați-vă propriile decoraţiuni pentru brad Crearea ornamentelor de Crăciun nu este o activitate foarte dificilă. Dimpotrivă, este foarte simplu și amuzant să realizați amintiri plăcute celor dragi, pe care să le poată expune în fiecare an și care să le aducă aminte mereu de dumneavoastră și de momentele prețioase din viață. În plus, le putețți face împreună cu cei dragi!

Ornamente pentru uşă 1. Aveți nevoie de câteva crenguţe de brad, panglici de diferite culori, mărgeluţe, sârmă şi nişte conuri de brad sau de pin. Crenguţele de brad se aşază într-o formă de buchet, triunghiulară sau în cerc. Folosiți multe crenguţe, astfel încât aranjamentul ornamental să fie stufos şi colorant. După ce ați legat cu o sârmuliţă subţire crenguţele, începeți ornarea propriu-zisă. Puteți folosi şiraguri de mărgele sau de panglici (mai ales la aranjamentul cu formă rotundă), pe care să le aşezi dintr-un capăt în altul al decoraţiunii.

2. Pasul următor constă în aşezarea câtorva fundiţe făcute după forma degetelor, de preferat dintr-o panglică de culoare roşie, galbenă, violet sau roz. Fundiţele se pot prinde cu ajutorul sârmuliţei. În spaţiul rămas, adaugă câteva conuri, pe care le poți prinde tot cu sârmuliţă.

3. În cazul în care aranjamentul ornamental este sub formă de buchet, poți adăuga flori ornamentale uscate, ca să-i dai un aspect mai rustic.La sfârșit, prinde o sârmă în formă de cerc și tot ceea ce mai rămâne de făcut este să agaţi coronița de uşă.

Ornament pentru masă 1. Pentru acest ornament, aveți nevoie de paie, de crenguţe de brad, de conuri, de boabe de măceşe uscate, de crenguţe de pin, de mărgele, de globuleţe, de lipici, de carton, de fundiţe şi de o lumânare roşie, mov sau portocalie.

2. Începeți prin a aşeza crenguţele de brad pe o formă rotundă sau ovală tăiată dintr-un carton, astfel încât cartonul să fie complet acoperit de verdeaţă. Adaugați brad din mijloc spre margine, astfel încăt să obţineți o formă rotundă sau ovală. O dată fixată forma, crenguţele se pot lipi de carton. După ce www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 369 le-ați lipit, puteți introduce între crenguţe spicele de paie şi crenguţele de pin astfel încât ornamentul să primească volum.

3. Pune lumânarea în centru, iar in jurul ei lipești conurile. Poți să presari și ramuri de boabe de măceşe. Ultimul lucru este împodobirea cu globuleţe, mărgele şi câte o fundiţă.

Omuleţi biscuit 1. Aveți nevoie de o bucată de material maro, de lipici, de culori, de o foarfecă care taie în zig-zag, de hârtie şi de mărgele.

2. Pe o hârtie, desenați forma unui omuleţ de biscuit, după care decupați materialul maro.

3. Cu ajutorul foarfecii, tăiți câteva fâşi de hârtie albă pe care o lipești de conturul omuleţului. Îi colorați ochii, nasul şi buzele cu ajutorul culorilor, iar apoi aplicați mărgelele pe ei.

Decoraţiunea e gata, mai rămâne să o agățaţi de brad.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

Calendarul Sărbătorilor de iarnă 6 decembrie - în calendarul ortodox: Sfântul Nicolae În seara din ajun (5 decembrie), părinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, cadouri diverse: bomboane, jucării, mici obiecte de îmbrăcăminte, în unele locuri exitând obiceiul de a se pune alături şi o nuieluşă cu efect desigur moralizator. Tot în această zi, în alte zone (Muntenia, Transilvania) se organizează cetele de flăcăi, în felul descris mai sus.

20 decembrie - în calendarul ortodox: Sfântul Ignat În această zi se face sacrificarea porcului, în zorii zilei, care constituie hrana rituală de Crăciun pentru toţi românii.

24 decembrie - în calendarul ortodox: Ajunul Crăciunului (unul din cele două mari ajunuri ale anului, al doilea fiind Ajunul Bobotezei). În dimineaţa acestei zile, până aproape spre miezul zilei, cete de copii între 5 şi 14 ani merg cu „Moş Ajunul", un text augural scurt rostit la fiecare casă şi care anunţă deschiderea seriei de colinde şi de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieşirea de la biserică (ora 18), cete de copii merg cu „Steaua", textul fiind de factură religioasă, colportat prin intermediul numeroaselor culegeri apărute şi întreţinut viu în memoria poporului de către preoţi care organizează cu copii, la biserică, ore speciale pentru învăţarea textelor. Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere de pe cunoscuta scenă a Naşterii Domnului.

31 decembrie Este ziua în care se umblă cu „Plugul" şi „Pluguşorul", primul aparţinând flăcăilor, cel de al doilea copiilor. Textul urării este similar, el punând în evidenţă un „manual" versificat al practicilor agricole, dovadă că odinioară Anul Nou se sărbătorea la 1 martie. Ceata celor mari, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

370 CATEHEZĂ flăcăi şi proaspeţi însuraţi, poartă cu ei, de la casă la casă, un plug înhămat la doi boi, trăgând simbolic în curtea fiecărei case câte o brazdă.

Dintre obiectele de recuzită, mai fac parte un bici şi clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici şi clopoţei, uneori şi un plug de lemn miniaturizat. În seara acestei zile, se practică o serie de obiceiuri, menite să interpreteze potenţialul agricol al anului care începe, cel mai utilizat fiind „calendarul de ceapă". Se iau 12 foi din două jumătăţi ale unei cepe şi se pune în fiecare aceeaşi cantitate de sare. A doua zi dimineaţa, cel mai vârstnic bărbat din familie interpretează după cantitatea de apă adunată în fiecare foaie care dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasă şi care cea mai secetoasă. Tot în această seară, pentru aflarea propriului destin se practică o serie de obiceiuri, similare cu acelea din noaptea spre ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie). În orice caz, de la lăsarea întunericului şi până la ivirea zorilor lumina nu trebuie stinsă în nici o casă şi nimeni nu are voie să doarmă.

1 ianuarie - în calendarul ortodox: Sfântul Vasile cel Mare În cursul dimineţii acestei zile, grupuri de copii merg cu „Sorcova", confecţionată din flori de hârtie; se rosteşte un text scurt augural, lovindu-se uşor cu sorcova pe umărul celui căruia i se urează. Odinioară, sorcova era un mănunchi de nuiele înverzite, aceasta fiind adevărata semnificaţie a gestului augural (tinereţe, vigoare, belşug).

5 ianuarie - Ajunul Bobotezei (Botezul Domnului) Preotul merge din casă în casă şi stropeşte cu apă sfinţită casa, acareturile şi pe cei ai casei.

Pe o masă, se aşează tot felul de bucate din care preotul trebuie măcar să guste pentru a le sfinţi.

O mână de fân şi de grăunţe se pune sub faţa de masă, apoi aceasta se amestecă se amestecă cu hrana care se dă animalelor şi păsărilor. Fetele cer preotului puţin busuioc pe care îl vor folosi ulterior la o serie de practici de atras iubirea flăcăilor. În fine, numărul practicilor este foarte mare şi ele se deosebesc de la zonă la zonă.

6 ianuarie - în calendarul Ortodox: Botezul Domnului Se zice că în această zi, o dată cu sfinţirea de către preot a apei (Aghiazma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. Aglomeraţia umană din această zi la biserică, întrecând în număr participarea credincioşilor la oricare slujbă de peste an şi unică în tot spaţiul creştin, se explică prin faptul că fiecare doreşte să-şi ducă acasă măcar o sticlă cu apă sfinţită, care are numeroase întrebuinţări: se stropesc cu ea vitele, se dă la cei bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a copilului nou-născut, este parte componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece, se stropeşte cu ea prin casă în caz de furtună şi trăsnete etc.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 371

Să ne dorim să devenim ,,ucenicii” Sfântului Nicolae!

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi şi mai cinstiţi sfinţi Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai cunoscut Sfânt al Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit pe 6 decembrie. De sute de ani Sfântul Nicolae – făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel preales către Dumnezeu, arhiereul Lui Hristos, este unul dintre cei mai iubiţi şi mai cinstiţi sfinţi.

Bisericile ridicate în cinstea lui pretutindeni în Europa, chipul lui pictat mai mult decât al oricărui alt sfânt (excepţie făcând Sfânta Fecioară Maria) şi poveştile despre minunile numeroase făcute de el, sunt o dovadă a ajutorului pe care Sfântul Nicolae l-a dat celor sărmani şi celor aflaţi în primejdie, călătorilor, marinarilor, brutarilor, soldaţilor, celor acuzaţi pe nedrept, fetelor nemăritate, mireselor, văduvelor, copiilor, al căror ocrotitor este, dar şi a dragostei pe care i-o poartă creştinii de pretutindeni.

Numele Sfântului Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite 800.000 de români (peste 500.000 bărbaţi şi aproape 300.000 de femei) îşi serbează ziua onomastică pe 6 decembrie, bucurându-se că poartă nume de biruinţă. Acest nume este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi laos – popor, şi are înţelesul de ,,om ce face parte dintr-un popor victorios”, ,,biruitor de popor”, şi cu adevărat Sfântul Nicolae s-a arătat biruitor al răutăţii spre folosul de obşte al lumii. Credincios, cu inima milostivă, apărător al dreptei credinţe şi iubitor de dreptate, Sfântul Nicolae a avut o viaţă îngerească, fiind considerat de popor un vrednic următor al Mântuitorului Hristos, un sfânt cu viaţă îngerească. Oamenii îi chemau cu credinţă numele lui, întru necazuri şi primeau grabnic ajutor, indiferent de locul în care se aflau.

Sfântul Nicolae s-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea în Patara, Lichia, în sudul Turciei de astăzi, la 350 de mile nord de Bethleem, într-o familie de creştini bogaţi, cinstiţi şi credincioşi, cu numele de Teofan şi Nona. A venit mai târziu pe lume, după ce părinţii s-au rugat mult. Ei au dăruit fiului lor o educaţie creştină, în spiritul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.

Din copilărie începând, Sfântul Nicolae a dat semne de comportament spiritual excepţional, el fiind sfinţit cu darul Sfântului Duh încă din pântecele mamei sale. Încă de la început acest dumnezeiesc prunc s-a cunoscut a fi făcător de minuni, pentru că nu se hrănea după obiceiul celorlalţi prunci, ci se hrănea doar de la sânul drept, apoi miercurea şi vinerea nu sugea lapte decât după asfinţit, fiind încă de copil, postitor ales. Se mai Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

372 CATEHEZĂ spune că la prima scaldă, deşi abia născut, s-a ridicat pe picioarele sale, nesprijinit de nimeni şi a stat trei ore aşa, în albie, ceea ce a fost interpretat ca un semn de viitoare sfinţenie, copilul dând prin această stare a sa cinste Sfintei Treimi.

După ce părinţii săi au părăsit această viaţă, când Sfântul Nicolae era încă mic, el a împărţit imensa avere moştenită, săracilor, nepăstrând pentru sine absolut nimic, uimind prin acest gest al său pe mulţi oameni. Mai târziu, a întemeiat Mănăstirea Sionului şi a devenit arhiepiscopul slăvitei cetăţi Mira (aflată acum pe teritoriul Turciei), devenind astfel oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune şi model credincioşilor, după cum zice Apostolul: ,,Cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu credinţa, cu duhul şi cu curăţia.''

La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Sfântul Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.

Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul Nicolae, unul din cei trei sute opsprezece Sfinţi Părinţi prezenţi la acest sinod, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi i-a dat ereticului chiar o palmă.

Sfântul ca un priceput lucrător al ariei lui Hristos, a umplut astfel cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc, iar pleava vicleşugului nălucitor şi ereticesc a vânturat-o şi a aruncat-o departe de grâul Domnului, fiind numit astfel de Sfânta Biserică ,,lopată'' care vântură învăţăturile lui Arie ca pleava, fiind astfel cu adevărat lumina lumii şi sarea pământului, viaţa lui fiind luminată, iar cuvântul lui dres cu sarea înţelepciunii.

Să ne dorim să devenim, „ucenicii” Sfântului Nicolae Aşa cum este scris în Vieţile Sfinţilor din luna decembrie, „multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai.

Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, asemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci.”

Cea mai cunoscută poveste despre Sfântul Nicolae este aceea, că a ajutat trei fete harnice, dar sărace, să se mărite. El a lăsat fiecăreia, timp de trei ani la rând, câte o punguţă cu aur, noaptea, în şosete, drept zestre. Părintele Bogdan Teleanu ne spune că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântul Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul, a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sfântului Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi, că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocanci, cizmuliţele sau şosetele aşezate la www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 373 uşă, lângă şemineu sau lângă geam, cu dulciuri, fructe, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare.

Obiceiul ca Moş Nicolae să aducă daruri celor cuminţi are la bază faptul că Sfântul Nicolae şi-a petrecut viaţa îngrijind de cei necăjiţi, dedicându-se celor săraci, făcând daruri, donaţii şi minuni. Sfântul Nicolae este milos faţă de cei amărâţi, prigoniţi de sărăcie, faţă de văduve şi orfani, el aducând daruri de bani tuturor celor oropsiţi. Sfântul Nicolae întruchipează, aşadar, icoana bunătăţii şi dăruirii.

El este pentru noi un exemplu de milostivire, ce merită a fi urmat! Iubeşte-ţi, respectă-ţi şi ajută-ţi aproapele, căci generozitatea îţi va fi răsplătită, fiindcă în Rai se ţine seama de ce ai dăruit pe pământ, iată secretul vieţii veşnice pe care Sfântul Mare Ierarh Nicolae îl ştia, el toată viaţa a dăruit, având o inimă nobilă şi milostivă.

Aşa cum a spus şi Pr. Petru Munteanu, „Sfântul Ierarh Nicolae are nevoie de cât mai mulți ucenici, care să fie următorii lui. Ştim din viaţa Sfântului Nicolae, că a fost următor Mântuitorului Iisus Hristos”. Să încercăm şi noi să dăruim mai multă iubire în jurul nostru, să facem cât mai multe fapte ale milei trupeşti şi sufleteşti, care să aducă un strop de bucurie în inimile semenilor noştri şi care să ne umple „trăistuţa” noastră cu monede de schimb pentru mulţimea păcatelor noastre, „trăistuţă” cu care ne vom prezenta în faţa Tronului Sfintei Treimi, la Judecata viitoare.

E atâta nevoie de iubire necondiţionată în jurul nostru!

Sunt multe lipsuri şi nevoi în sânul multor familii, e multă suferinţă, care trebuie vindecată cu compasiune, cu milostivire, cu solidaritate, cu prietenie sinceră şi curată. Dacă lumea se îmbogăţeşte în nevoi şi suferinţă, cu atât mai mult e necesar, ca noi, fiii lui Dumnezeu, să avem inima bogată în sentimente de compasiune şi iubire, cu atât mai mult e necesar, ca viaţa noastră să fie bogată în fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti.

Să adunăm, aşadar, şi noi suferinţa semenilor noştri, cum o aduna Sfântul Nicolae de la aproapele Său, sporindu-i focul iubirii Sale de oameni, aşa cum a spus şi Părintele Arsenie Boca: „Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare. Cred că aceasta este taina «luminătorilor lumii». De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu. Dar, marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii, căreia Dumnezeu nu-i poate pune hotar mormântul. De aceea, Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi, iubitori de oameni sfinţi. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba.”

Să nu uităm, că: „dar din dar se face Rai” „Dăruind vom dobândi”, să conştientizăm că e minunat să dăruieşti, fiindcă „darul iubirii înveşmântat în orice formă, devine şi un dar al vindecării, atât pentru cel care îl oferă, cât şi pentru cel care îl primeşte”. (Pr. Petru Munteanu). Şi tot Pr. Munteanu, a spus aşa de frumos, odată: „Când primim daruri, ni se umplu braţele, dar când dăruim, ni se umple inima.” Să dăruim Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

374 CATEHEZĂ şi noi, ca Sfântul Nicolae, din toate ale noastre, cu care am fost binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu, ca să ni se umple inima de bucurie sfântă, de bucuria că am putut fi de folos unui semen aflat într-o suferinţă, de bucuria dăruirii necondiţionate. Omul cu sufletul înveșmântat în haina generozității,/ E un om cu sufletul mângâiat de divina aripă a bunătății./ E un om cu inima – ocean infinit de iubire necondiționată -/ E un om ce va dărui cu sinceră bucurie, în viața lui toată,/ Ca să înmulțească comuniunea și fericirea, peste tot în jurul lui,/ Ca să alunge departe, zgârcenia, nepăsarea și urâțenia egoismului./ Generozitatea e sinonimă cu căldura și frumusețea sufletească,/ Cu compasiunea, dăruirea necondiționată, cu lumina îngerească./ Fericiți sunt cei ce când primesc daruri își umplu brațele trupești,/ Dar când dăruiesc cu generozitate, își umplu brațele sufletești./ Își umplu întreaga ființă cu bucuria intensă a dăruirii./ Își umplu întreaga ființă cu frumusețea comuniunii./ Își umplu întreaga ființă cu lumina neînserată a iubirii/ Ce își are rădăcina în Hristos - Izvor de generozitate infinită -/ Izvor de iubire necondiționată, iubire răstignită și înviată. Să ne rugăm, aşadar, Bunului Dumnezeu, să ne ajute să devenim „ucenici” ai Sfântului Nicolae, cu inimă bună şi milostivă, să ne rugăm să fim o lumină următoare a Acestuia, pentru a împrăştia în jurul nostru doar iubire şi bucurie! Amin!

Cristina Toma

Marele părinte Spiridon, făcător de minuni şi sfânt călător Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc cu multă dragoste şi evlavie, în ziua de 12 decembrie, pe Sfântul Ierarh Spiridon. El s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, din părinţi simpli; în copilăria sa a fost păstor de oi. Numele său, în limba greacă înseamnă „coșuleț''. După moartea soției Sale, ca urmare a smereniei, a milostivirii, a credinţei roditoare, a vieţii sale de ascet şi a slujirii cu osârdie a lui Dumnezeu, a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei. Cetatea este vestită din Insula Ciprului, în împărăţia lui Constantin cel Mare (324-337) şi a fiului său, Constanţie (337-361).

Acolo s-a învrednicit de darul facerii de minuni preaslăvite: vindecarea bolilor de tot felul, izgonirea cu cuvântul a duhurilor necurate din oameni; deschiderea cerului cu rugăciunea şi aducerea ploii pe pământul uscat de seceta îndelungată; oprirea puhoaielor când acestea au inundat recoltele din Corfu, hrănirea săracilor cu grâul bogaţilor negustori iubitori de argint, www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 375 Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc cu multă dragoste şi evlavie, în ziua de 12 decembrie, pe Sfântul Ierarh Spiridon. El s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, din părinţi simpli; în copilăria sa a fost păstor de oi. Numele său, în limba greacă înseamnă „coșuleț”.

După moartea soției Sale, ca urmare a smereniei, a milostivirii, a credinţei roditoare, a vieţii sale de ascet şi a slujirii cu osârdie a lui Dumnezeu, a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei. Cetatea este vestită din Insula Ciprului, în împărăţia lui Constantin cel Mare (324-337) şi a fiului său, Constanţie (337-361). Acolo s-a învrednicit de darul facerii de minuni preaslăvite: vindecarea bolilor de tot felul, izgonirea cu cuvântul a duhurilor necurate din oameni; deschiderea cerului cu rugăciunea şi aducerea ploii pe pământul uscat de seceta îndelungată; oprirea puhoaielor când acestea au inundat recoltele din Corfu, hrănirea săracilor cu grâul bogaţilor negustori iubitori de argint, oprirea repejunilor apei şi trecerea peste ea ca pe uscat, pentru a putea veni în ajutorul unui prieten osândit pe nedrept şi condamnat la moarte, învierea unui copil, vorbirea cu fiica Sa moartă pentru a afla unde a pus aceasta odorul de aur care i-a fost încredinţat spre păstrare.

Mai amintim: redarea puterii de a vorbi unui deacon, căruia i s-a legat limba, fiindcă s-a mândrit cu glasul său; sfărâmarea idolilor păgâni, înmulţirea uleiului pentru candela din biserică, prefacerea șarpelui în aur și, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, transformarea din nou a aurului în șarpe ş.a.m.d.

Una dintre cele mai mari minuni este însă, demonstrarea existenţei Sfintei Treimi, ereticilor lui Arie, în timpul Sinodului Ecumenic de la Niceea din anul 325, când a luat în mână o cărămidă, a făcut deasupra ei semnul crucii, spunând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” şi aceasta s-a descompus în cele trei elemente componente: în foc, a cărui flacără s-a înălţat în sus, în apă, care s-a scurs pe podea şi în pământ, care a rămas în palma sfântului. Astfel a demonstrat că, aşa cum cele trei elemente componente ale cărămizii pot exista într-unul, la fel şi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt pot fi Trei şi Unul în acelaşi timp.

Sfântul Spiridon, sfântul călător Până în ziua de azi, sfintele moaște întregi ale Sfântului Spiridon, continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu Care este minunat întru sfinții Săi. Sfântul Spiridon este potrivit tradiţiei populare, singurul sfânt călător. Se spune că, din când în când, moaştele Sale care se află în Biserica din Corfu, dispar din raclă. Sfântul pleacă în ajutorul oamenilor care îl strigă cu dragoste, credinţă şi evlavie în rugăciunile lor fierbinţi, atunci când se află în necazuri şi nevoi de tot felul.

Se crede că, sfântul bun şi milostiv, aleargă să mângâie necazurile celor ce îşi pun toată nădejdea în ajutorul Său şi al Bunului Dumnezeu. Şi fiindcă necazurile oamenilor sunt multe şi fiindcă foarte mulţi credincioşi au mare şi multă credinţă că, Sfântul Spiridon le va auzi strigătul de ajutor, acesta are de străbătut prin lume, multe distanţe şi astfel papuceii săi de mătase se tocesc şi se murdăresc pe drumurile de la un capăt al altul al lumii. Și eu, acum 11 ani, chiar în ziua prăznuirii sale, l-am chemat cu credință pe Sfântul Spiridon să mă vegheze în timpul unei intervenții chirurgicale, și mereu am crezut, fără să mă îndoiesc nicio clipă, că și-a părăsit racla și mi-a împlinit dorința, fiindcă operația a decurs foarte bine și nu au apărut complicații. După acest ajutor primit de la sfântul călător, doream să îi mulțumesc cu profundă recunoștință și mă rugam să pot trimite un acatist de mulțumire la o Biserică al cărei ocrotitor este, și într-o zi la scurt timp după ce am fost operată, mă aflam în Biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești, și acolo am auzit doi tineri care spuneau, că în orașul lor Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

376 CATEHEZĂ se va sfinți o Biserică cu Hramul Sfântului Spiridon. Cât de mult m-am bucurat, am simțit și mai mult, că sfântul mă iubește și mă ocrotește, fiindcă mi-a mai împlinit încă o dorință frumoasă. Iar anul acesta, am reușit cu ajutorul Bunului Dumnezeu să merg într-un pelerinaj în Grecia, și așa, am reușit să îi mulțumesc sfântului drag, pentru binecuvântările știute și neștiute, acasă la el. Am trăit starea bucuriei sfinte, a comuniunii cu sfântul Spiridon, pentru care nutresc o profundă iubire și evlavie.

Părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti, confirmă că Sfântul Spiridon este un sfânt călător. El spune: „Am avut prilejul să fiu martor ocular într-o misiune sacră în insula Corfu din Grecia. Sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon sunt aşezate în Catedrala care-i poartă numele, din localitatea Kerkira, situată în insula Corfu. Am avut şansa să ating Sfintele Moaşte pentru că atunci s-a deschis racla; nu totdeauna racla se deschide la cererea vizitatorilor; doar atunci când Sfântul Spiridon socoteşte că cei prezenţi sunt vrednici să atingă Sfintele Sale Moaşte. Am fost profund impresionat că, la deschiderea raclei am văzut urme de alge pe papucii Sfântului; în tradiţia locală se spune că Sfântul Spiridon umblă pe mare să salveze vieţile celor care sunt în primejdie în timpul furtunilor, fie că este vorba de marinari sau de pescari. Oricine-l cheamă în ajutor: bolnavi, călători sau persoane persecutate, Sfântul Spiridon vine în ajutorul lor”.

Acelaşi lucru, adică papuceii tociţi, se poate vedea şi la icoana sa din biserica aflată în curtea Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, care are Hramul său. Pe acea icoană, sfântul este pictat în ulei, dar o parte din pictură este îmbrăcată în metal preţios, inclusiv picioarele cu încălţămintea, fiind astfel ferecate. Se observă cum ferecătura metalică a încălţărilor este foarte tocită. O explicaţie ar fi că oamenii sărută mai mult în acel loc icoana, dar se crede că, nu ar fi posibil să se tocească atât de mult, decât într-o mie de ani.

De peste 1600 de ani, în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, credincioșii cântă: „Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârșește astăzi minuni; Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă”. (Icosul al 6-lea) Când moaştele sale sfinte, reapar în racla din Catedrala din Corfu, spun martori oculari, că, acestea sunt calde şi prăfuite. Şi, fiindcă atât hainele cât şi papuceii se prăfuiesc şi se uzează, în fiecare an, în ziua de 12 decembrie, când Sfântul Spiridon este prăznuit, preoţii din Biserica din Corfu împlinesc ritualul schimbării acestora, cu veşminte şi papucei noi din mătase.

Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor şi bisericilor ortodoxe din întreaga lume. În ţara noastră se află o mică parte din moaştele Sfântului în Biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti. Papuceii de mătase proveniţi de la racla din Insula Corfu se află în mai multe locuri, spre mângâierea şi bucuria credincioşilor. Există un astfel de papuc la Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” din Bucureşti, altul la Mănăstirea Râşca din Suceava şi altul la Mănăstirea Nechit, judeţul Neamţ. Pentru a avea o astfel de relicvă preţioasă, stareţii sau parohii lăcaşelor de cult care doresc, fac o cerere la biserica din Insula Corfu, unde se păstrează moaştele. Acolo se face o tragere la sorţi şi se atribuie încălţămintea acelei biserici sau mănăstiri care a ieşit câştigătoare.”

(Anda Postolache) Sfântul preferă hainele simple şi modeste.

Se spune că, atunci când insula Corfu a aparţinut veneţienilor de religie catolică, aceştia vrând să-i mulţumească Sfântului Spiridon pentru ajutorul dăruit, i-au schimbat hainele simple cu altele noi, cusute cu fire de aur. Sfântului nu i-au plăcut acele veşminte scumpe şi în timpul www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 377 nopţii, El s-a îmbrăcat cu hainele sale arhiereşti, cele scumpe, ţesute cu fir de aur, fiind găsite lângă raclă.

Alte credinţe, obiceiuri şi legende despre Sfântul Spiridon În ziua prăznuirii Sfântului Spiridon în bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe în cinstea acestuia; la sfârşitul acestora se împarte credincioşilor agheasmă, care este folosită pentru vindecarea bolilor greu de tămăduit. În popor se crede că, Sfântul Spiridon este ocrotitorul bolnavilor. Acesta vine la patul tuturor celor care-i cer ajutorul şi care-l roagă cu credinţă să-i vindece. Cele mai multe minuni de vindecare au loc în bisericile şi în spitalele care poartă Hramul Sfântului Spiridon.

Credincioşi respectă cu sfinţenie această zi. În popor se crede că, Sfântul Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi. Pentru sănătatea tuturor membrilor familiei, pentru a nu atrage pedeapsa cu arsuri şi foc; pentru ajutor şi spor în casă, în ziua praznicului nu se prestează munci în gospodărie. Nu se coase, nu se spală rufe, nu se face curăţenie. La sate nu se înjugă vitele, pentru a nu atrage pagube în gospodării, iar animalelor de tracţiune li se dau să mănânce fânul din mână. Este socotit apărător de lovituri și de bube, în special de buba neagră.

Bătrânii amintesc celor tineri cât de importantă este această sărbătoare pentru fiecare credincios şi se roagă cu toţii ca Sfântul să alunge departe de casa lor orice boală şi ca să nu se nască monştri: copii cu malformaţii, vite cu două capete etc.

Sfântul Spiridon este considerat patronul cizmarilor, cojocarilor şi olarilor. Aceştia îl cinstesc prin petreceri şi prin voie bună, fără a face însă excese bahice.

Este considerat patronul cizmarilor datorită minunii cu papuceii care se tocesc şi care au urme de praf şi de iarbă, ca urmare a părăsirii raclei de către sfânt, ce este grabnic ajutor al celor necajiţi. Este considerat patronul olarilor în urma minunii cu cărămida, când a demonstrat existenţa Sfintei Treimi.

La Ierusalim există o biserică cu Hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”. Se spune că, într-o zi, preoţii din această biserică L-au văzut pe sfânt, uitându-se prin una dintre ferestre. După ce a plecat, pe geam a rămas imprimat chipul său. În popor se zice că, de la Sfântul Spiridon „noaptea se scurtează și ziua se mărește”. Se zice că, ziua creşte într-atât, cât sare cocoșul peste gard. „La slavii răsăriteni sărbătoarea este numită și mai concret: Spiridon – povorot (Spiridon cotitură) ori Spiridon – solnțevorot (Spiridon - solstițiu). Cu prilejul sărbătorii, aceștia aprindeau ruguri, rostogoleau de pe dealuri roți vechi unse cu păcură și aprinse (ca de alte sărbători), când se respectă cultul soarelui (focului). În popor există mai multe povestiri legate de această zi. Felurite întâmplări care, fiind spuse în repetate rânduri, au devenit scurte narațiuni populare. Se zice, că doi lemnari n-au ținut cont de sărbătoarea Sfântului Spiridon și au muncit în această zi. Seara, după lucru, s-au dus, ca de obicei, la crâșmă, dar aceasta fiind în alt sat, au mers călări, unul pe un cal alb, celălalt pe un cal negru. Au lăsat ei caii afară și au intrat în crâșmă. Au băut ce au băut, dar când să iasă afară au văzut capul calului negru la calul alb și invers. Mult s-au mirat de această minune, până când și-au adus aminte că lucraseră în ziua Sfântului Spiridon, făcătorul de minuni. Altădată, Sfântul a tăiat capul unui drac și al unei femei. Căindu-se de fapta sa, a vrut să-și îndrepte păcatul, dar, din Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

378 CATEHEZĂ cauza aceleiași legendare grabe, a inversat două capete. De atunci, unii bărbați o știu pe propria piele, multe femei sunt «date… dracului». În plan simbolic, aceste inversiuni fac trimitere, probabil, la schimbarea de anotimpuri ce s-ar produce tocmai în preajma acestei perioade.” (www.moldovenii.md) În Corfu, moaştele Sfântului Spiridon, purtate de patru preoţi special pregătiţi pentru aceasta, sunt scoase în procesiune de patru ori pe an.

Fiecare procesiune are legătură cu minunile săvârşite de Sfântul Spiridon de-a lungul timpului. Cea mai importantă este procesiunea din Sâmbăta Mare, când moaştele sunt scoase împreună cu Sfântul Epitaf. Datează din 1553, când Sfântul Spiridon a salvat insula de la foamete.

Scoaterea Sfântului Epitaf în această zi, iar nu în Vinerea Mare, datează din perioada în care insula era sub administraţie veneţiană. Catolicii nu permiteau ca procesiunile ortodocşilor să se facă în aceeaşi zi. Din acest motiv aceştia din urmă scoteau Sfântul Epitaf în Sâmbăta Mare. Cea de-a doua procesiune are loc în Duminica Floriilor. În 1630, Corfu a fost cuprinsă de o epidemie de ciumă. Locuitorii s-au rugat Sfântului Spiridon, şi în Duminica Floriilor autorităţile veneţiene au constatat încetarea epidemiei. A treia procesiune anuală are loc pe 11 august. Ea aminteşte de minunea făcută de Sfântul, în anul 1716, când turcii conduşi de sultanul Ahmet al III-lea asediaseră insula. A patra procesiune se desfăşoară pe 12 noiembrie. În 1718, veneţianul Andrea Pizani a încercat să zidească, prin înşelăciune, un altar latin în biserica Sfântului Spiridon. Sfântul l-a împiedicat printr-o minune.

Procesiunile durează trei zile, cu excepţia celei din Duminica Floriilor, care se limitează numai la acea zi. În tot acest timp se săvârşeşte Sfânta Liturghie dimineaţa, Paraclisul Sfântului şi Vecernia cu priveghere.'' (Ziarul Lumina) Zi şi noapte, credincioşi din toată lumea vin şi se închină moaştelor Sfântului Spiridon.

Să ne închinăm şi să ne rugăm şi noi, cu evlavie şi multă dragoste „Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon; să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale Lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţă; să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!” (Condacul 1) Cristina Toma

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 379

Legenda originii bradului de Crăciun şi povestea lui Moş Crăciun A fost odată ca niciodată un băieţel tare năzdrăvan, pe nume Ionuţ, care locuia împreună cu bătrânii, blânzii şi înţelepţii săi bunici, într-o frumoasă căsuţă la marginea satului.

Părinţii lui erau plecaţi la muncă în străinătate şi bunicii îndeplineau şi rolul de părinţi, nu numai de bunici. Ionuţ era lumina ochilor lor şi-l iubeau nespus de mult. Îi îndeplineau toate dorinţele şi cel mai mult le plăcea să-l adoarmă, purtându-l pe tărâmuri de poveste. În fiecare seară îi spuneau câte o poveste cu zâne, cu feţi frumoşi, cu împăraţi şi crăiese, cu copii şi animale ş.a. I-au spus toate poveştile pe care le ştiau, au cumpărat şi nenumărate cărţi cu basme pentru copii, uneori chiar inventau poveşti, poveşti prin intermediul cărora încercau să-l înveţe lucruri noi, să-l educe ca să devină un om bun, cinstit, harnic, cu valori morale şi spirituale.

Odată, în Ajunul Crăciunului, când de pe uliţele satului, împodobite de covoare albe de zăpadă răzbăteau până la căsuţa lor, frumoasele colinde de Crăciun, Ionuţ i-a rugat pe bunici să-i spună un basm despre bradul de Crăciun şi despre moşul cu pletele dalbe, care în fiecare an, sub bradul împodobit cu beteală, globuri şi luminiţe colorate, aduce câte un dar la toţi copiii cuminţi.

Bunicul s-a gândit niţel şi apoi i-a spus nepoţelului lui drag: - Dragul bunicului, eu ştiu multe poveşti şi legende despre originea bradului de Crăciun, dar cea mai frumoasă e o legendă populară românească care povesteşte, că odată Domnul Iisus Hristos călătorea pe pământ printr-o pădure, împreună cu Sfântul Petru, când s-a iscat o ploaie mare, mare.

- O furtună bunicule?

- Da, o furtună puternică şi ploua cu grindină mare, cât oul de porumbel. Vântul sufla cu putere mare, de te lua pe sus, iar cerul era întunecat de ziceai că era noapte.

- Şi ce au făcut Domnul Iisus Hristos şi Sfântul Petru? Unde s-au adăpostit de ploaia aceea puternică?

- Au cerut adăpost copacilor pădurii, dar aceştia zgribuliţi şi înfricoşaţi de furtuna care s-a abătut asupra lor, nu au fost de acord să le dea adăpost. Nici falnicii stejari şi fagi care abia îşi puteau păzi frunzisul bogat de potopul naturii, nici merii şi perii, care nu ştiau cum să-şi protejeze rodul de vântul năpraznic, nemilos, nici sălciile bătrâne şi pletoase nu s-au îndurat să-i adăpostească sub frunzişul lor. Întrebând toţi copacii dacă îi lasă să stea la poalele lor, au ajuns şi la brad.

- Ce le-a spus bradul?

- A spus că: el nu are fructe mândre pe care să le protejeze de urgia furtunii, frunzişul lui Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

380 CATEHEZĂ din ace ascuţite nu are frică de furtună, oamenii îl ocolesc fiindcă consideră că e un copac nefolositor, şi el îi primeşte cu mare cinste sub acoperământul său şi le va înveli trupurile ude de ploaie cu ramurile lui dese.

- Ce bine, ce brad milostiv, aşa ca tine, bunicule!

- Vrednicul brad i-a acoperit cum a putut mai bine de ploaia rece, până soarele s-a ivit din nou pe cer, împrăştiind nourii negri. După ce furtuna s-a liniştit, Domnul Iisus Hristos a zis bradului că prin voia Tatălui Său, îl va răsplăti, şi l-a binecuvântat ca dintre toţi copacii să fie singurul care nu va rămâne niciodată fără frunzişul său, iar frunzele ca acele înţepătoare să răspândească o mireasmă care să încânte şi să bucure oamenii şi să vindece multe boli, ca să capete preţuirea acestora. În ceea ce priveşte lipsa de rod l-a binecuvântat ca în mijloc de iarnă, când ceilalţi copaci nu vor mai avea rod bogat, oamenii să-i împodobească ramurile cu toate bunătăţile şi când se vor strânge în jurul lui să se gândeacă la El, la Domnul Iisus Hristos şi să ştie că el este copacul cel mai îndrăgit de Dumnezeu.

- Ce poveste frumoasă, mi-ai spus bunicuţule, abia aştept să o spun la şcoală colegilor mei! Acum e rândul bunicii să-mi spună povestea lui Moş Crăciun.

- Povestea cu Moş Crăciun a început înaintea erei noastre, adica înainte de Nașterea lui Iisus, pe vremea când împăraţii romani stăpâneau peste multe regate ale lumii, unul dintre aceştia fiind şi împăratul Augustus care stăpânea regatul Galileei. Acesta a dat poruncă ca toţi supuşii regatului să se întoarcă la locurile natale, pentru a se face un recensământ al populaţiei.

Auzind de această poruncă, Fecioara Maria împreună cu soţul său Iosif, care locuiau într-un mic sat ce se numea Nazaret au pornit în călătorie spre oraşul Betleem, oraşul natal al lui Iosif. Au pornit în călătorie, deşi Fecioara Maria era însărcinată şi mai avea doar câteva zile până la naşterea pruncului Iisus. Ajungând în Betleem nu au reuşit să găsească un loc, în nicio casă de oaspeţi, acestea fiind pline de oameni care veniseră acolo pentru a îndeplini porunca împăratului.

- Şi ce au făcut atunci, Fecioara Maria şi Sfântul Iosif? Unde au găsit găzduire?

- Se spune că au ajuns la casa lui Moş Ajun, dar acesta fiind foarte sărac nu a putut să-i găzduiască şi atunci i-a îndrumat spre casa fratelui lui - Moş Crăciun. Acesta a refuzat să-i găzduiască, dar soţia lui, Crăciuneasa care era mai milostivă şi care ştia ce înseamnă durerile naşterii, a ascuns-o pe Fecioara Maria în grajdul animalelor şi în acest loc, înconjurată de oi şi alte animale, Maica Sfântă L-a născut pe pruncul Iisus. Atunci s-au bucurat toţi îngerii din cer şi se spune că s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a luminat grajdul când s-a coborât asupra pruncului Iisus.

- De aceea se obişnuieşte ca în ziua Sfântă de Crăciun, numită şi Naşterea Domnului să se ureze să fie lumină în casele şi sufletele tuturor creştinilor?

- Da, puiul meu drag, să ştii că această zi, e o mare şi Sfântă sărbătoare şi tu să cinsteşti mereu această zi!

- Da, bunico! Ştii că e sărbătoarea mea preferată, îmi place să împodobesc bradul cu steluţe ca nişte nestemate, cu globuri colorate şi lucioase, îmi place să colind despre naşterea pruncului Iisus, îmi place să primesc şi să ofer cadouri!

- Mă bucur că îndrăgeşti această sărbătoare a creștinității și a bucuriei autentice! Acum să depăn povestea mai departe. Când văzu Moş Crăciun grajdul luminat, deşi era noapte, a plecat www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 381 spre acesta, şi astfel a descoperit ce a făcut soţia sa, şi ca să o pedepsească fiindcă nu l-a ascultat, i-a tăiat mâinile.

- Şi ce s-a întâmplat mai departe?

- Fecioara Maria a înfăptuit o mare minune şi i-a lipit mâinile la loc. Atunci Moş Crăciun, a regretat amarnic fapta sa, s-a căit pentru ea - Lui Dumnezeu şi se spune că a vrut să devină creştin. Şi ca să fie iertat de Fecioara Maria, i-a dăruit multe daruri Acesteia şi pruncului Iisus. Se mai spune că de atunci este obiceiul ca în ziua Sfântului Crăciun să se dăruiască multe daruri copiilor şi celor dragi.

- De atunci este obiceiul ca la un copil nou – născut, trebuie să mergi prima oară, cu daruri?

- Da, acest obicei creştin datează de când Fecioara Maria a dat naştere pruncului Iisus. Se mai spune că atât de tare i-a părut rău lui Moş Crăciun pentru fapta sa rea, că şi-a vândut a doua zi întreaga sa avere şi a împărţit-o copiilor şi familiilor sărace şi de atunci în fiecare an, în Ajunul Sfintei sărbători călătoreşte în întreaga lume, cu sania sa trasă de reni şi pune sub toţi brazii din casele oamenilor, darurile la care au visat toţi copiii cuminţi.

Nici nu terminase bine bunica povestea despre Moş Crăciun, când un alt moş, Moşul Ene a venit pe la genele lui Ionuţ şi l-a purtat pe acesta pe aripile unui somn uşor, presărat cu un vis tare frumos.

Cu gândul la Povestea Bradului de Crăciun şi la Povestea lui Moş Crăciun, Ionuţ a ajuns în grajdul în care s-a născut pruncul Iisus. A văzut astfel, cum îngerii din cer au coborât pe pământ să se închine Fiului Lui Dumnezeu şi l-a văzut pe Moş Crăciun şi pe soţia lui. L-a rugat pe Moş Crăciun, să-l lase să-l însoţească în călătoria sa din Ajunul Crăciunului şi să-l lase să-l ajute în misiunea sa, de împărţire a darurilor.

- Cum mă poţi tu ajuta, prichindelule?

- Moşule, eu îţi voi citi toate scrisorile copiilor şi astfel vom şti ce daruri îşi doresc fiecare. Îmi place să citesc şi am învăţat să citesc foarte repede. Tu ai vederea obosită şi îţi voi fi de mare ajutor!

- Ai dreptate, au obosit ochii mei, după ce ani de-a rândul am citit milioane de scrisori de la copiii din toate colţurile lumii!

- Moşule, mai pot să te ajut într-o problemă!

- Spune dragul moşului, ce mai poţi face tu, pentru mine?

- Mă pot strecura mai uşor prin hornurile caselor ca să punem darurile sub brad. Să nu te superi moşule, dar te-ai îngrăşat un pic şi nu mai eşti atât de sprinten, anii şi-au pus amprenta asupra ta!

- O să te pun eu la încercare, nu cumva numai lauda e de tine?

Zis şi făcut, Ionuţ a citit toate scrisorile copiilor, aflând astfel ce îşi doreşte fiecare în dar de la moş Crăciun. Unii voiau dulciuri multe, alţii doreau jucării: maşinuţe, păpuşi, trenuleţe, avioane, alţii doreau săniuţe, schiuri sau patine, alţii doreau cărţi şi calculatoare. Erau atâtea dorinţe ale copiilor de îndeplinit şi moşul era unul singur! Nu era deloc timp de pierdut! Au urcat repede în sania trasă de falnicii reni şi zburau ca vântul peste sate şi oraşe, peste mări şi peste ţări.

Au lăsat daruri şi în palate somptuoase şi în case sărăcăcioase, au încercat să aducă bucurie în sufletele tuturor copiilor din lume. Ionuţ îl admira pe Moş Crăciun şi se minuna când vedea cât Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

382 CATEHEZĂ suflet pune moşul să îşi îndeplinească misiunea sa nobilă. Moşul îl privea cu coada ochiului şi îl încuraja mereu, atunci când Ionuţ dădea semne de oboseală, spunându-i: - Hai dragul moşului, nu obosi, că mai avem multe daruri de împărţit! Aşa ajutor de nădejde îmi eşti tu? Uite, o să-ţi ofer un dar frumos, frumos!

- Ce îmi dăruieşti moşule?

- Surpriză!

Cu gândul la cadoul său, Ionuţ se trezi. Dar cum se trezi? A simţit pe obrajii săi un sărut dulce, dulce. Era sărutul mamei lui, care venise de departe acasă, de sărbători. Era darul cel mai frumos pe care îl putea primi de Crăciun. Şi atunci a şoptit, ca să-l audă numai moşul: - Îţi mulţumesc, Moş Crăciun, mi-ai făcut o mare şi frumoasă surpriză, te iubesc și promit că te voi ajuta şi la anul să împarţi cadourile! Îl văzu pe moşul cum îi face şmechereşte cu ochiul, şi cum îi arată bradul împodobit, sub care tronau o mulţime de pachete de daruri.

Ionuţ era tare fericit, acum se putea bucura cu adevărat de sărbătorile de iarnă şi se rugă în gând moşului, să facă astfel de cadouri, tuturor copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, fiindcă dorul de părinţi e mult mai puternic în preajma sărbătorilor.

Ionuţ era sigur că Moş Crăciun îi va îndeplini dorinţa cu ajutorul Fecioarei Maria şi a Domnului Iisus Hristos, fiindcă aceştia iubesc tare mult copiii cu suflet pur şi curat.

Cristina Toma

Întâmpinăm aşa cum se cuvine, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos? „Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăuntrul peşterii”, „Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl”, „Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”. „Repetând cuvântul «astăzi», Biserica noastră încearcă să ne introducă în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate propoziţiile sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste. Toate acestea se fac pentru toţi oamenii, pentru fiecare epocă, şi se petrec şi pentru noi, credincioşii acestei vremi, bogaţi sau săraci, puternici sau neputincioşi, drepţi sau păcătoşi, pentru cei care sunt încovoiaţi de povara istoriei şi a vieţii de zi cu zi, dar şi pentru cei care-şi pun nădejdea în Împărăţia lui Dumnezeu şi întru veşnicie. Evenimentul Dumnezeieştii Întrupări www.haicunoi.com

este un fapt care s-a petrecut cândva în istorie, dar bucuria şi binecuvântarea lui, îmbrăţişează întreaga istorie, toate epocile şi întreg neamul omenesc.” (Mitropolitul Mesoghiei şi Lavreoticii, Kir Nicolae) Prin Naşterea Domnului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că s-a făcut începătură mântuirii noastre: „Vieţuirea celor de sus a fost sădită pe pământ, îngerii au tovărăşie cu oamenii, iar oamenii stau fără teamă de vorbă cu îngerii. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu a venit pe pământ şi omul s-a suit în cer: toate s-au amestecat”.

Astăzi, Domnul Iisus Hristos bate la uşa inimii noastre, bate să caute un sălaş al iubirii în fiecare suflet, El caută să preschimbe peştera sufletului nostru, oricât ar fi de întunecată şi de rece, într-un sălaş al luminii şi iubirii, fiindcă ne iubeşte pe toţi cu Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 383 o iubire infinită şi vrea să ne ajute cu multă dragoste să alungăm toate patimile din inima noastră, tot întunericul, toată deznădejdea, toată răutatea, toată împietrirea inimii noastre. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să se nască în peştera sufletului nostru şi să ne ajute să ne mântuim, vrea să ne întoarcem mereu ACASĂ, pentru a petrece cu El o veşnicie, vrea să-I deschidem uşa inimii, dar noi nu vrem acest lucru fiindcă o avem ferecată cu lacătele necredinţei, cu lacătele de gheaţă ale indiferenței şi ale patimilor noastre. Cui am dat spre păstrare această cheie a lacătului inimii noastre? Nu cumva am dat-o spre păstrare tâlharului diavol, care odată ce s-a văzut stăpânul inimii noastre, a ascuns foarte bine cheia ei?

Vrem oare să recăpătăm cheia inimii noastre şi să I-o dăruim Domnului Iisus Hristos Stăpânul nostru, Împăratul nostru Cel Sfânt, Care se naşte astăzi, pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire?

Oare cinstim noi cum se cuvine, aşteptăm noi cum se cuvine, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este dovada veşnică de iubire, dovada nezdruncinată a îngrijirii lui Dumnezeu de întreaga lume? Oare aşteptăm cu bucurie în suflete, Naşterea lui Iisus Hristos, care este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, a unirii desăvârşite a divinului cu umanul? Oare mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darul nepreţuit pe care ni l-a făcut, mulţumim pentru primăvara înnoitoare pentru întreg neamul omenesc, aşa cum a spus Sfântul Ioan Damaschin despre venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu? „Când S-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, El a risipit la toată lumea ca o primăvară veselitoare şi a întors-o către înnoire. Căci, născându-Se Domnul şi Dumnezeul nostru, ne-a izbăvit din iarna Hai cu noi - Retrospectiva 2018

înşelăciunii şi din frigul rătăcirii şi ne-a întors către primăvara bucuriei după ce a luat asupra-Şi chipul nostru şi l-a înnoit pe dânsul prin luarea trupului Său.” Dar oare, noi simţim primăvara veselitoare în suflete sau avem inimile îngheţate de crivăţul patimilor noastre? Oare, nu aşteptăm Sfintele Sărbători de Crăciun, doar pentru a ne umple frigiderele cu toate bunătăţile, pentru a hoinări prin magazinele aglomerate pline până la refuz de lumea agitată în goana după achiziţionarea a tot felul de daruri scumpe, a tot felul de daruri păgubitoare pentru suflet?

Oare lumea aceasta consumeristă, oare lumea aceasta modernă, oare lumea aceasta care pune mai mult preţ pe viaţa materială decât pe cea spirituală, nu ne-a cuprins şi pe noi în mrejele ei, oare nu ne-a cucerit cu mirajul traiului îmbelşugat, oare nu aşteptăm de Sfintele Sărbători să vină Moş Crăciun, cu daruri scumpe? Oare nu aşteptăm să ne petrecem vacanțele de Sfintele sărbători, prin ţări străine, prin staţiuni renumite? Oare foarte mulţi tineri nu aşteaptă să se distreze în cluburi şi discoteci, costumaţi în Moş Crăciun şi Crăciuniţe cu fustiţe scurte? Ne împodobim casele cu lumini strălucitoare, ne încărcăm mesele cu mâncăruri alese, dar sufletul cum ni-l pregătim? Îl oferim în dar, curat şi arzând de iubire, Domnului nostru, îl spălăm de mâlul păcatelor noastre prin lacrimi de căinţă, pentru a-l face sălaş al Duhului Sfânt?

Conştientizăm oare ce înseamnă cu adevărat Crăciunul, ce înseamnă această frumoasă sărbătoare în care ar trebui să sărbătorim puritatea cea mai pură, cadoul cel mai de preţ al mântuirii noastre? Oare conştientizăm că această zi e şi ziua naşterii noastre, e şi ziua în care am primit darul vieţii veşnice, e ziua în care avem dovada clară că www.haicunoi.com

384 CATEHEZĂ Dumnezeu - Omul există, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit totodată? Î.P.S. Justinian Chira ne îndeamnă: „Să fim conştienţi ce înseamnă Sărbătoarea Crăciunului. E foarte greşit că se spune Moş Crăciun, asta e o insultă adusă la adresa lui Dumnezeu. Pentru noi e Naşterea Fiului lui Dumnezeu, nu Moş Crăciun. Asta e o moştenire de la lumea incultă, lumea străină. Asta înseamnă să pervertim gândirea copiiilor noştri în loc să-i lăsăm să cunoască esenţialul. Un om fără Dumnezeu este un om îndrăcit”. Dar din păcate, cei mai mulţi dintre noi nu urmăm acest îndemn, cei mai mulţi nu ştim care este adevărata semnificaţie a Sărbătorilor de Crăciun.

Ne rezervăm, aşadar, în preajma sărbătorilor, foarte mult timp pentru cumpărături care ne consumă atât banii din portofele cât şi energia şi pacea sufletului, pentru petreceri şi distracţii de tot felul, dar oare cât timp am rezervat pentru a ne curăţa negreaţa păcatelor noastre cu Sfânta Taină a Spovedaniei? Oare cât timp am rezervat pentru o rugăciune închinată cu inima, Domnului nostru drag? Oare cât timp am rezervat pentru a aduce un strop de bucurie în sufletul unui semen de-al nostru, care avea nevoie de sprijinul, ajutorul, alinarea, iubirea noastră? Oare cât timp am petrecut într-o Sfântă Biserică, oare de câte ori am păşit în Casa Domnului nostru drag? Oare câte zâmbete, câte îmbrăţişări, câte daruri de suflet am oferit semenilor noştri, oare câte fapte din inimă şi cu iubire am săvârşit pentru aproapele nostru, ca să devenim o crenguţă a dăruirii din bradul speranţei semenilor noştri aflaţi în nevoi şi suferinţe?

Am dăruit foarte puţin, foarte puţin, suntem zgârciţi când e vorba să dăruim semenilor noştri din timpul nostru, din darurile noastre, din iubirea noastră, dar nu suntem deloc zgârciţi când e vorba de noi, când e vorba de www.haicunoi.com

a ne satisface toate dorinţele şi plăcerile lumii cosumeriste în care trăim.

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea creștinătății, este sărbătorea bucuriei noastre, este sublimul dar pe care Dumnezeu l-a făcut Creaţiei Sale: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul - Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16), şi ar trebui ca această Sfântă Sărbătoare să fie pentru noi un prilej de a aduce prinos de mulţumire şi recunoştinţă Preasfintei Treimi. Ar trebui să învăţăm să prăznuim aceasta mare şi Sfântă sărbătoare, urmând îndemnul din minunatul tropar: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos în ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie, lăudaţi-L, popoarelor, că S-a Preaslăvit!”

Să încercăm să simţim cu toţii în fiinţa noastră, cum Hristos se naşte şi să Îi oferim cu iubire şi generozitate inima noastră, să încercăm, aşa cum spunea Patriarhul Bisericii române – Preafericitul părinte Daniel, să Îl primim noi, cum se cuvine pe Micul Prunc abandonat într-o peşteră, pentru că nu s-a găsit nimeni să-L primească în casa sa, să Îl primim cu suflete calde, mai calde decât răceala din Betleem, să Îl primim cu suflete pline de lumină şi bucurie, să Îl primim cu sufletul cântând pe ritmul minunatelor colinde, să-L întâmpinăm cu sfântă dorire şi astfel, uniţi cu El, să ne înălţăm de la cele pământeşti şi stricăcioase la cele cereşti şi duhovniceşti, plini de bucurie şi de cugetul praznicului, să ne facem mărturisitori şi părtaşi ai slavei Sale.

Doar primindu-L pe Hristos în inima noastră vom reuşi să devenim mai bogaţi.

Nu darurile materiale ne îmbogăţesc, oricât de multe şi de scumpe ar fi, doar primindu-L pe Hristos în inima noastră întunericul Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 385 necunoştinţei va fi luminat de lumina cunoştinţei, teama va face loc speranţei, pacea şi liniştea sufletească vor alunga neliniştea şi deznădejdea, credinţa va alunga necredinţa, iubirea va alunga ura, răutatea, mândria, invidia, egoismul, iar gândul lipsei lui Dumnezeu va fi îndepărtat de trăirea prezenţei Lui, între noi şi întru noi.

La marele eveniment al Nașterii Domnului participă întreaga lume, întregul univers: flori și ierburi, viețuitoare și copaci, luminători de pe cer și îngeri. Este acel glas de laudă pe care colindătorii îl cer soarelui și lunii, îngerilor și puterilor, stelelor și luminii, fiarelor și păsărilor, tinerilor și bătrânilor. Să încercăm să petrecem Crăciunul cu pace şi bucurie, să avem colindele strămoşeşti în suflet şi fericirea Nașterii Domnului să ne umple inimile de iubire pentru Dumnezeu şi semeni, să ne închinăm cu credinţă şi dragoste Pruncului Sfânt, precum îngerilor, păstorilor din jurul Betleemului şi magilor veniţi de la mari distanţe pentru a-I aduce daruri şi a I se închina Lui. Să alergăm şi noi la ieslea în care Pruncul ne aşteaptă cu mânuţele întinse, dorind să vină în inimile noastre ca să le aprindă de iubire, să le dea curaj pentru a ne duce cu credinţă şi demnitate crucea spirituală.

Să nu uităm că Domnul Iisus Hristos ne aşteaptă mereu la Sfânta Liturghie în taina Altarului, care este Betleemul zilelor noastre, să nu uităm că aceste zile de praznic binecuvântat, luminate de razele stelei minunate care i-a condus pe magii de la răsărit până la leagănul Pruncului Iisus, înmiresmate de frumuseţea negrăită a cântărilor din rânduiala sfintelor slujbe şi împodobite de armonia inegalabilelor noastre colinde, ne îndeamnă pe toţi să ne deschidem sufletul ca să strălucească în el lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi să Hai cu noi - Retrospectiva 2018

înţelegem că prin Naşterea Domnului, ni s-a deschis calea mântuirii.

Să conştientizăm că sărbătoarea sfântă a Crăciunului nu se reduce la petreceri şi mese îmbelşugate, la purtarea unor haine scumpe, de firmă, la împodobirea caselor şi localităţilor cu mii de beculeţe şi lumini, la întâlnirea în jurul meselor încărcate cu bucate gustoase, doar cu familia şi cu prietenii, la petreceri în cluburi şi baruri, ci trebuie să devină o sărbătoare a sufletului care-L caută pe Dumnezeu. Să conştientizăm că Naşterea Domnului este izvorul întregii noastre existenţe, al vieţii spirituale şi al Împărăţiei cerurilor.

Sfântul Apostol Pavel, uimit de această taină a lui Dumnezeu, exclama într-una din Epistolele sale: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”.

Aşa cum spunea Părintele Justin Pârvu: „Numai Hristos este salvarea!” şi an de an: „Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor. Pentru că Iisus Hristos este Adevărul.

Pentru că Iisus Hristos este Viaţa. Pentru că Iisus Hristos S-a făcut uşă spre Rai. Numai prin El ne vom mântui. Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-I ieşim întru întâmpinare, prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţă şi faptele noastre”.

Să-L primim cu dragoste pe Pruncul Iisus să se nască în sufletul nostru, cu Harul și puterea Lui, să ne înălțăm sus inimile, să ne bucurăm şi să fie şi în sufletele noastre www.haicunoi.com

386 CATEHEZĂ sărbătoare şi praznic, aşa cum a fost acum peste două mii de ani în Betleem. Să mulţumim cu recunoştinţă Sfintei Treimi, fiindcă, aşa cum a spus Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Norul ameninţător al mâniei lui Dumnezeu era asupra noastră - a venit Domnul Împăcătorul şi a risipit norul acesta. Eram acoperiţi de rănile păcatelor şi patimilor - a venit Doctorul sufletelor şi ne-a tămăduit… Eram în lanţurile robiei - a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre.” Să apropiem, aşa cum ne sfătuieşte marele Sfânt, toate acestea de inima noastră şi să-L primim pe Pruncul

Sfânt cu simţămintele noastre - şi atunci nu ne vom putea ţine să nu strigăm: „Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”

Să ne rugăm neîncetat, ca razele speranţei, iubirii, bucuriei, nădejdii, credinţei, să strălucească peste noi toţi, să ne rugăm să devenim mai buni, mai milostivi, mai solidari cu toţi semenii noştri, adevăraţi „următori” ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Amin!

Cristina Toma

Doamne, aș vrea să fiu pentru Tine, dar din lacrimă de căință!

Doamne, aș vrea să-Ți dăruiesc un mir de mare preț - mirul faptelor bune Al faptelor frumoase, plăcute Ţie, al faptelor roditoare, al faptelor creştine: Post curat, milostenie trupească şi sufletească, adâncă şi fierbinte rugăciune.

Doamne, pe viață, aș vrea să mă dăruiesc Ție, dar Tu în dar mă vrei pe mine?

Doamne, aş vrea să-Ţi dăruiesc în fiecare clipă, cel mai frumos şi mai preţios dar.

Aş vrea să-Ţi dăruiesc un dar care să-ţi bucure inima, un dar înveşmântat în har.

Un dar înveşmântat în iubire infinită, un dar înveșmântat în profundă recunoștință.

Doamne, pe viață aș vrea să mă dăruiesc Ție, necondiționat, cu întreaga-mi ființă. www.haicunoi.com

Mă vrei aşa, neagră şi întinată de păcate, cu inima sloi uriaş de gheaţă?

Mă vrei aşa, cu suflet gol şi împietrit, cu suflet fără de nădejde şi credinţă?

Mă vrei aşa, cu ochi trupeşti şi sufleteşti, fără izvor de lacrimi de căinţă?

Mă vrei aşa, cu Haina Sfântului Botez întinată, de păcate ruptă ferfeniţă?

Mă vrei, Doamne, aşa săracă în bunătate, blândeţe, căldură sufletească?

Mă vrei, Doamne, aşa săracă în virtuţi, Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CATEHEZĂ 387 aşa săracă în smerenie îngerească?

Mă vrei, Doamne, aşa cum sunt acum, o creştină căldicică şi oarbă spiritual?

Mă vrei aşa, atrasă ca într-o vrajă de-al lumii material şi secularizat val?

Doamne, Tu vrei un dar înveşmântat în libertatea mea prost înţeleasă?

Mă vrei, Doamne, aşa leneşă şi o părăduitoare de-a vieţii clipă preţioasă?

Doamne, eu sunt un dar ambalat în indiferenţă, egoism şi neascultare.

Doamne, eu sunt un dar nepreţios, un dar fără de prea mare valoare.

Sunt un dar poleit doar pe din afară, doar cu o frumuseţe exterioară, Un dar ambalat frumos, dar fără de frumusețea ce conteză, cea interioară.

Cămara Ta de nuntă, Doamne, este atât de împodobită și frumoasă, Însă, eu nu am veșmânt să intru și să locuiesc în cămara Ta luminoasă.

Te rog, Mire ceresc, luminează-mi și curățește-mi a sufletului haină!

Te rog, Mire ceresc, ajută-mă să-Ți fiu dar înveșmântat în lumină!

Dăruiește-mi, Te rog, Doamne, lacrima cea mai prețioasă, lacrima de pocăință, Știu că acesta e darul cel mai de preț pentru Tine, e dar de iubire și recunoștință.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

E dar necondiționat al unei inimi scăldate în iubire, nădejde, smerenie și credință.

E dar oferit cu multă bucurie, cu bucuria că ai bucurat pe Cel ce ți-a dăruit viață.

Doamne, eu și dintr-o pildă am aflat, că lacrima de căință e darul cel mai minunat, Pe care-l oferi copiilor Tăi, ce vor să ajungă Acasă, e dar din Dar, e dar binecuvântat.

E dar mai de preț decât orice virtute, decât orice faptă creștină, bună.

E darul care se transformă într-o comoară neprețuită în vistieria divină.

E cheia Duhului Sfânt ce deschide lacătul unei inimi împietrite, înghețate, Ce vrea să se trezească la viață, ce vrea să Te cuprindă veșnic în ale ei brațe.

Doamne, aș vrea să-Ți dăruiesc un izvor nesecat de lacrimi dulci de pocăință!

Doamne, pe viață aș vrea să mă dăruiesc Ție, necondiționat, cu întreaga-mi ființă!

Cristina Toma

www.haicunoi.com

388 NE SCRIU CITITORII

Centenarul României Zice o veche dorință De neam, de Moldovean: Să ne unim cu toții, Țara Românească, Moldova și Ardeal.

Să fim o țară unită, În aceleași hotare, Având aceeași limbă, Rostită de fiecare. Și, iată, că-ntr-o zi, De iarnă, înverșunată Românii toți se-adună La Alba-Iulia, laolaltă.

Vin cu aceeași dorință...

Vin și trec Carpații, Vin din trei provincii, Vin să se unească frații. Și-am hotărât acolo, S-avem o țară mare, Să fim românii, toți, uniți Între aceleași hotare.

Să ne crească puterea, Să nu fim cotropiți Și, de suntem atacați, Să fim cu toții uniți.

Dar, n-am avut tihnă Să ne bucurăm prea mult; Căci un război nedrept Spre noi s-a abătut. Și, am luptat la fel, De când ne știm, românii,

www.haicunoi.com

Căci, n-am vrut a fi slugi La nimeni, la străini!

Ne-am vindecat greu rănile Pe trupul țării lăsate...

Dar, știți cum e românul: La bine, la greu, merge mai departe! Și-am construit țara, Așa cum noi ne-am priceput; Și-atunci când șchiopătam Gândeam, și-o luam de la-nceput!

Ne-a fost cam greu Să facem tot cum am vrut, Căci, cei de la răsărit, Ne-au încurcat cât au putut.

Ne-au impus regim Numai de ei știut, Am crezut că-i bine, Și, așa am făcut.

Ne-am construit Socialismul Pe plaiuri românești, Am dezvoltat industria Și-agricultura ca-n povești.

Ne-am ferit cu grijă Să nu fim datori nicicui, Și, cu toate astea, azi, Nimeni nu crede când o spui.

Dar, vine „Revoluția”...

De mulți, așa-zisă...

Iar ura se întinde Și toată țara-i cuprinsă.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

NE SCRIU CITITORII Mor frați români, Omorâți de frați...

Se schimbă regimul, Acum, de alții comandați.

Încercăm cu greu Să nu ne dușmănim; Și, cu bun simț Alături să trăim.

Ne-ntoarcem privirea spre vest, Căci, așa ne-o cere...

Aplecăm capul în jos, Neavând nicio putere.

Să facem totul Pentru țară și popor, Nu să-nflorească unii, În timp ce alții mor.

Ne ruinează țara toată, Fără război și morți; Ne strică bunul mers, Fiind iar datori la „Înaltele Porți”.

Uniți-vă fraților toți Ce stați la cârma țării, Și, dați acestui neam, nu vouă, Mai multă putere!

Au trecut anii...

O sută la rând, Am îndurat multe, Dar, iubim acest pământ!

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

389

NE SCRIU CITITORII

Neculai Ghebosu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

390 NE SCRIU CITITORII

Iubirea este opusul fricii, nu curajul Oare cum ar fi lumea în care trăim, dacă nu ar mai fi stăpânită de atâtea și atâtea temeri și frici?

Oare ar fi o lume în care ar stăpâni: curajul sau iubirea?

Răspunsul meu este: Iubirea ar stăpâni.

Fiindcă atunci când trăiești starea iubirii desăvârșite, nu te mai lași înlănțuit de frici și temeri.

Când simți iubirea lui Dumnezeu și nu te mai îndoiești niciodată de grija părintească a Lui, Când trăiești starea bucuriei îmbrățișării lui Hristos, devii biruitor în războiul tuturor fricilor Și nu te mai temi de boală, nu te mai temi de moarte, nu mai simți povara grea a grijilor.

Doar când Îl iubim pe Hristos și Acesta devine aerul, hrana și apa noastră, suntem următori Ai sfinților și mucenicilor mărturisitori, care mergeau la moarte cu multă bucurie, ca la nuntă.

Doar când ne simțim sufletul înveșmântat în iubirea lui Dumnezeu, nu ne mai este frică Să Îl mărturisim pe Hristos, oricând și oriunde, și ne purtăm demn și cu curaj, Crucea spirituală.

Doar iubirea puternică ne înaripează cu forța necesară pentru a ține piept oricărei prigoane, Oricărui război duhovnicesc, doar iubirea adâncă și curată îți dă www.haicunoi.com

putere să te lupți și cu o legiune De diavoli ai neiubirii, urii, răutății, de diavoli care ne vor legați în capcana fricilor interioare: Frica de eșec, frica că nu înfăptuim totul perfect, frica de necunoscut, frica de respingere, Frica de a nu fi înțeleși de cei din jurul nostru, frica de a ne arăta emoțiile și sentimentele.

Așadar, să iubim cu iubirea lui Hristos Care ne vrea fericiți și liberi de toate temerile!

Să iubim, fiindcă doar iubirea este dușmanul tuturor depresiilor, tristeților și dezamăgirilor!

Unde este iubire nu mai este îndoiala că nu putem înfăptui nimic bun, frumos și folositor.

Doar iubirea învinge cu curaj orice neliniște și tulburare sufletească, doar iubirea te înaripează Cu bucuria autentică, care ține la distanță Hai cu noi - Retrospectiva 2018

NE SCRIU CITITORII

Când Îl iubești pe Hristos, începi să lucrezi totul ca pentru El și când Îi slujești cu iubire Lui Și aproapelui, învingi orice teamă care vrea să te împrietenească cu amânarea lucrului, Cu nelucrarea, cu egoismul, individualismul, cu neîncrederea în forța ta – dar de la Dumnezeu.

Doar când Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, Nu ne mai este teamă să ne luptăm cu toate tentațiile lumii secularizate și consumeriste În care ne ducem traiul, ci devenim bravi ostași ai lui Hristos, pe drumul spre mântuire.

Să îmbrăcăm haina iubirii, ca să avem credința că nimic rău nu ni se poate întâmpla niciodată!

Să avem credința neclintită că putem înfrunta orice furtună a vieții, oricât ar fi ea de dezlănțuită!

Să avem credința că nimic rău nu ne poate vătăma, că ne-am îmbrăcat cu o platoșă rezistentă În fața tuturor atacurilor vrăjmașilor noștri, să ne îmbogățim sufletește cu iubire sfântă, Fiindcă doar iubirea pentru Doamne și aproapele, ne ajută să îndepărtăm toate barierele Pe care le așezăm în calea binelui și frumosului și ne ajută să alungăm toate temerile și Hai cu noi - Retrospectiva 2018

fricile.

Așadar, curajul nu este de ajuns pentru a-ți învinge numeroasele frici, este nevoie de iubire, De iubirea care te înaripează, care îți dă elan, care te motivează să muți și munții din loc.

Să iubim mult de tot, să iubim cu iubirea desăvârșită, cu iubirea lui Hristos, iubire de foc, Ce arde în suflete, spinii tuturor îndoielilor, tuturor fricilor paralizante, tuturor temerilor!

Să devenim cu adevărat liberi și fericiți, să evadăm din lanțurile groase și grele ale fricilor, Frici izvorâte din necredința noastră, din nelăsarea în grija lui Doamne, din deznădejdea cea rea!

Să iubim cu iubirea răstignită și înviată iubirea din spațiul Bisericii lui Dumnezeu!

Să iubim cu iubirea lui Hristos și atunci nu ne va mai fi deloc teamă în încercări și greu!

Să iubim cu iubirea lui Hristos și atunci ne va fi frică doar de adâncul iad al neiubirii!

Să iubim sincer, curat, veșnic și necondiționat, și ne vom înveșmânta în haina fericirii!

Cristina Toma

www.haicunoi.com

NE SCRIU CITITORII

de ea orice teamă, orice frică, orice îndoială.

391

392 UN STROP DE SĂNĂTATE

Hrean - o minunată plantă medicinală Hreanul este legumă perenă, originară din vestul Asiei şi sudestul Europei, folosită de secole în Europa ca plantă medicinală.

Este cultivat pentru rădăcinile sale cărnoase de culoare alb-gălbuie, cu aromă şi gust picant, dar și pentru frunzele mari și aromate, cu care se condimentează mâncărurile, nelipsit în pregătirea murăturilor și în industria conservelor.

Hreanul are în compoziția sa vitaminele A, B1, B2, C, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziu, acid clorhidric, carbonic, glutamine, aspargină, uleiuri volatile. Mirosul înţepător al rădăcinii se datorează sulfurii de alil, o substanţă prezentă în usturoi şi ceapă, care prin radere dă naştere unei substanţe care creează proprietăţile iritante ale plantei. Hreanul mai conţine un ulei esenţial bogat în compuşi de sulf cu miros dulce, cunoscuţi drept glucozilinaţi. Aceşti compuşi se găsesc doar în plantele care aparţin familiei muştarului, ei pot irita pielea, provocând băşici şi arsuri.

Din cele mai vechi timpuri strămoșii noștri au folosit hreanul ca plantă medicinală foarte benefică pentru a combate diferite afecțiuni ale organismului pentru că are un efect stimulant asupra aparatului digestiv, combate atonia intestinală, având efect laxativ sau purgativ, are efect expectorant și decongestionant la nivelul căilor respiratorii superioare, tonic cardiac, antiparazitar și vermifug. Hreanul este folosit ca leac în bronșite, pneumonii, astm, gripă, răceli, nevralgii intercostale, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, are un rol important în fiziologia sistemului nervos de a induce o stare de bine, de relaxare, de plăcere. Proprietatea de a stimula transpirația îl recomandă ca remediu pentru scăderea temperaturii corpului.

Hreanul poate fi folosit ca aliment, stimulant al digestiei, sau ca remediu medicamentos în tinctură, oţet de hrean, făină de hrean, sau în formă naturală ras sau macerat.

Sucul de hrean - în combinaţie cu suc de lămâie şi apă dizolvă mucozităţile de la nivelul sinusurilor, în afecţiunile traheo-bronșice; suc de hrean cu miere se ia de două ori pe zi contra tusei.

Ceai din florile de hrean mici și albe se pot prepara ceaiuri împotriva răcelii.

Rădăcina de hrean - rasă se pune în cataplasme pentru calmarea nevralgiilor și a junghiurilor; rădăcina de hrean rasă în amestec cu mierea se consumă dimineaţa câte o linguriţă înainte de masă, într-o cură de 30 zile, pentru combaterea bolilor cardio-vasculare.

Tinctura de hrean - câte 20 picături de 3 ori pe zi este eficientă în tratamentul parazitozelor intestinale (tenia). În caz de stomatite, gingivite, parodontoze se face gargară cu 3 4 lingurițe tinctură de hrean dizolvate într-un pahar cu apă; tratamentul trebuie să dureze minim două săptămâni.

Mod de preparare tinctură: se dau pe răzătoare rădăcinile de hrean, se pun într-un borcan, până se umple 1/3 iar restul se acoperă cu alcool de 60 grade, se lasă la macerat 10 zile după care se strecoară şi se păstrează la loc răcoros.

Vin tonic - într-un litru de vin roșu se pun 20 linguri de hrean ras, se lasă la macerat 8-10 zile, apoi se strecoară; se administrează câte 3-4 linguri din acest vin tonic pentru stimularea www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

UN STROP DE SĂNĂTATE 393 digestiei, creşterea apetitului, reglarea activității cardiace, prevenirea litiazei renale, iar pe termen lung poate fi un bun afrodisiac, energizant.

Decoctul cu rădăcină de hrean - se pune la fiert 10-15 grame rădăcină de hrean în jumătate de litru de apă, se fierbe 10 min și se beau 2-3 căni pe zi, sau rădăcină de hrean se pune la macerat cu miere de albine şi se consumă 3-4 linguri de suc pe zi fiind eficient pentru copii care suferă de rahitism. În uz extern - se aplică cataplasme cu tamponări uşoare în nevralgii, inflamaţii articulare, mialgii, nevralgii intercostale. Durerile de cap pot fi alungate prin comprese cu frunze de hrean sau hrean ras împachetat într-o bucată de pânză. În cosmetică - tamponarea tenului cu oțet de hrean are efect de stimulare a circulației, efecte tonice asupra pielii; de asemeni, se poate aplica suc proaspăt de hrean timp de 5-10 minute, apoi se spală tenul cu lapte călduț. În caz de descuamare a tenului, pete sau pistrui se curăță cu tinctură de hrean sau cu oțet de hrean, după care se aplică un unguent de gălbenele.

Deoarece este o plantă puternic astringentă NU se consumă de către persoanele cu afecțiuni tiroidiene sau care suferă de ulcer gastric. NU se administrează copiilor.

NU folosiți sucul pur, nediluat sau extractul de hrean, deoarece efectele sale caustice pot irita tractul digestiv. Se manifestă prudență în administrare de către persoanele cu colon în uz extern trebuie folosit cu prudență la persoanele cu pielea sensibilă pentru a nu produce alergii și iritații ale pielii.

Hreanul este benefic ca plantă medicinală cât și condiment, fiind nelipsit în bucătărie, la conservarea murăturilor și la aromatizarea salatelor. Folosit în cantități moderate poate scoate din anonimat multe preparate culinare.

Sănătate maximă!

Sărbători cu bucurii și pace în suflete, alături de cei dragi!

Iulia Romedea

Seva de mesteacăn - revitalizant rapid Iată-ne ajunși în cea de-a doua lună a primăverii, atunci când natura reînvie la viață după iarna grea și aspră. Această lună coincide și cu sărbătoarea Învierii Domnului, sărbătoare care primenește și împrospătează sufletele oamenilor. Pentru o revigorare și o tonifiere rapidă a organismului suntem sfătuiți să apelăm la un remediu foarte eficient, la îndemâna oricui și anume la seva de mesteacăn. Mesteacănul este un arbore originar din Siberia, însă crește și la noi în zonele de dealuri și câmpii.

Seva de mesteacăn este cunoscută pentru capacitățile sale deosebite care au fost testate de-a lungul anilor prin numeroase studii medicale și se poate utiliza atât intern cât și extern. Principalii compuși ai sevei sunt glucoza și fructoza, vitamina C și numeroase minerale: calciu, fosfor, cupru, magneziu, potasiu, mangan, zinc, sodiu și fier. Seva mai conține: acizi organici, uleiuri esențiale, volatile, taninuri, saponine și substanțe biologic active.

Seva de mesteacăn este folosită în întreaga lume și este considerată a fi un agent de detoxifiere extrem de eficient care ajută în special două organe: ficatul prin captarea și neutralizarea deșeurilor toxice și rinichii prin eliminarea și filtrarea deșeurilor prin tractul urinar.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

394 UN STROP DE SĂNĂTATE Iată câteva dintre numeroasele efecte binefăcătoare ale sevei de mesteacăn: - Seva de mesteacăn este un foarte bun tonic fizic și psihic, pentru că are extrem de puține calorii, dar multe proprietăți nutritive. Pentru efecte benefice se administrează 2 ml de câte 2 ori pe zi, dimineața și seara timp de 3-4 săptămâni la adulți, iar la copiii peste 10 ani, 1 ml de două ori pe zi, în același interval.

- Remediu împotriva cancerului - acidul betulinic care se găsește în proporții mari în mesteacăn are efect citostatic asupra celulelor maligne din formațiunile tumorale de pe sistemul nervos, mai ales la copii. În ultima vreme, rezultate pozitive s-au obținut și în cancerul ovarian, cancerul pulmonar și cancerul mamar.

- Prevenirea cistitei – seva conține principii active cu acțiune diuretică, antiinflamatoare și antibacteriană. Se recomandă consumul a câte un litru pe zi, timp de 2-3 săptămâni.

- Combate reumatismul – se consumă un litru de sevă pe zi, iar pentru intensificarea efectului se pot aplica și cataplasme cu pulbere de scoarță de mesteacăn.

- Ajutor în bolile de ficat – este ideal consumul unei căni de sevă de cel puțin 3 ori pe zi.

- Combate părul gras – se întinde seva pe păr înainte de spălare, efectele vizibile se observă după aplicarea de 5-6 ori la 2-3 zile distanță; astfel părul va fi mult mai sănătos, rezistent și strălucitor.

- Colici renale, litiază renală - se consumă 500 ml de sevă proaspătă dimineața în cure de minimum 5 zile. Are efecte foarte puternice de dizolvare a calculilor renali, de stimulare a activității rinichilor și implicit a diurezei.

Intoxicații cronice – se consumă 500 ml de sevă de preferabil dimineața pe nemâncate și se recomandă persoanelor care suferă de gută, reumatism, dermatoze diverse și colită de putrefacție.

- Combate psoriazisul – se consumă câte un litru de sevă pe zi, în paralel se aplică comprese cu sevă ce mesteacăn pe leziuni timp de o oră. Efectul antibacterian se va face simțit încă de la prima aplicare.

- Ajutor în obezitate – consumat câte un litru pe zi, elimină apa suplimentară din organism, amplifică tranzitul intestinal și accelerează metabolismul. Asociat cu o dietă săracă în carne, grăsimi și dulciuri, ajută la scăderea rapidă în greutate fără a pune sănătatea în pericol datorită sărurilor minerale pe care le conține.

- Seva de mesteacăn este eficientă în fortificarea copiilor, sportivilor și a persoanelor care vor să își imunizeze și vitaminizeze organismul. Seva reface celulele, țesuturile și regenerează pielea, reduce ridurile și curăță petele.

- Datorită conținutului de zaharuri (0,6-1,1%) și a pH-ului de 5,0-6,5 fiind favorizate condițiile pentru producerea de mucegai și drojdie, seva de mesteacăn se păstrează la frigider.

- Seva de mesteacăn se poate cumpăra de la plafar, dar se poate obține și direct din natură. Seva se colectează în lunile martie sau aprilie atunci când copacul revine la viață. Se colectează prin sfredelirea în adâncime (4-8 cm) a trunchiului de mesteacăn sau a unor ramuri tinere și viguroase, din care va începe să curgă un lichid limpede, cu gust acrișor-dulceag.

Această operațiune se face numai cu mestecenii maturi, iar după colectarea a 250-500 ml de sevă se unge imediat orificiul cu rășină pentru a opri scurgerea, care altfel ar afecta vitalitatea copacului. După recoltare, seva va fi strecurată cu ajutorul unui tifon. Este important ca, după ce se încheie recoltarea, crestătura făcută în trunchi să fie acoperită cu ceară, rășină sau smoală, pentru ca astfel mesteacănul să nu fie supus la unele infecții care se pot strecura prin acea crestătură, ferindu-l de boală sau chiar de uscare.

Așadar, consumul de sevă de mesteacăn nu are contraindicații, ci poate aduce doar beneficii întregului organism.

Sănătate maximă! Iulia Romedea www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

395

Ingrediente pentru blat: - 8 albușuri; - 300g zahăr; - 150 g unt; - 150 g făină; - 1 praf sare; - coaja rasă de la o lămâie; - 1 plic zahăr vanilat.

Mod de preparare blat: Se bat albușurile spumă cu sarea, se adaugă treptat zahărul și se bate în continuare până se întărește bezeaua. Se freacă spumă untul moale, adus la temperatura camerei, cu coaja de lămâie și zahărul vanilat, apoi se încorporează câte o lingură de bezea amestecând de jos în sus și făina cernută. Se aprinde focul la cuptor, se unge cu unt și se tapetează cu făină o tavă cu dimensiunile 25x35cm. Se toarnă compoziția și se netezește cu lama cuțitului, se coace blatul timp de 40 de minute la foc mijlociu, apoi se lasă la răcit în tavă.

Ingrediente glazură: -1 albuș de ou; -100 g zahăr pudră; -1 lămâie.

Mod de preparare glazură: Se încorporează o lingură de zahăr în albuș amestecând energic cu o lingură, se rade coaja de lămâie, apoi se stoarce zeama. Se adaugă și restul de zahăr și se omogenizează. Se întinde glazura peste prăjitura rece și se lasă să se usuce timp de 10 ore, apoi se porționează.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

Eclere cu glazură de ciocolată Ingrediente pentru aluat: - 4 ouă, - 200 g făină, - 100 g ulei, - 200 ml lapte, - sare.

Ingrediente pentru umplutură: - 2 plicuri de frișcă sau - 2 plicuri de budincă care se prepară exact după instrucțiunile de pe plic.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Ingrediente pentru glazură: - ciocolată de menaj, - 2 linguri de apă.

Mod de preparare: Se pune la fiert laptele, uleiul și sarea, iar când acestea clocotesc se adaugă făina toată odată. Se amestecă repede, iar când sa îngroșat se ia de pe foc și se lasă la răcit puțin, apoi se adaugă ouăle unul câte unul.

Se pune compoziția într-un spit (sau o www.haicunoi.com

RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

Prăjitură din albușuri cu glazură de lămâie

396 RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

Poftă bună!

pungă mai groasă tăiată la un colț) și în tava unsă cu ulei și tapetată cu făină, se formează bastonașe groase de 2 cm. Secretul prăjiturii constă în coacerea la foc iute timp de 10 minute, apoi la foc mediu, până se rumenesc frumos. După ce se coc bastonașele, se taie în jumătate pe lungime și se umplu cu budincă sau cu frișcă proaspătă. Se glazurează cu ciocolată de menaj (topită în 2 linguri de apă). Pentru reușita rețetei este important să se respecte cantitățile ingredientelor.

Tincuța Vasîlca

Ruladă gustoasă de post și de dulce Ingrediente blat: -500 g biscuiți obișnuiți; -200 g zahăr; -2 esențe de rom; -4 linguri cacao; -250 ml lapte (pentru rulada de post înlocuiești laptele cu 250 ml apă).

Mod de preparare: Se amestecă laptele (apa) cu 100 gr zahăr, ½ esență de rom, 2 linguri de cacao. Se înmoaie 250 g de biscuiți în siropul cu lapte, se sfărâmă și se frământă bine până se obține o cocă de dulce. Biscuiții rămași se înmoaie în siropul de apă și se frământă coca de post.

Ingrediente pentru crema de dulce: -½ pachet de unt; -200 g zahăr; -2 plicuri mici de nucă de cocos; -4 banane.

Mod de preparare: Se pasează ½ banană cu furculița, se amestecă cu untul, se adaugă 100 g de zahăr și un plic de nucă de cocos și se omogenizează bine crema.

Ingrediente pentru crema de post: -½ pachet margarină Unirea; -200 g zahăr; -2 plicuri mici de cocos; -4 banane.

www.haicunoi.com

Mod de preparare pentru crema de post: Se amestecă ½ banană cu margarina, 100g zahăr și celălalt plic cu nucă de cocos.

Mod de preparare pentru ruladă: Pe o folie de celofan se întinde coca de dulce, apoi crema de dulce, se înșiră bananele și se rulează. Se poate umple și cu diferite fructe precum afine și căpșuni. Se introduce la frigider pentru câteva ore, apoi se îmbracă în frișcă și se rade ciocolată pe deasupra.

Pentru rulada de post se presară nucă de cocos pe folia de celofan, se întinde coca de post, crema de post, bananele, apoi se rulează.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca Hai cu noi - Retrospectiva 2018

RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

397

Doradă pe pat de cartofi

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

Ingrediente: - 2 pești Dorada, - 6 cartofi medii, - 2 roșii mari, - sos de soia, - o lămâie, - 2 căței de usturoi, - ulei, sare, piper, busuioc, - 4 foi de dafin, - o legătură de pătrunjel verde.

Mod de preparare: Se curăță peștii și se lasă întregi, se condimentează cu sare, piper și busuioc.

Se face câte o crestătură transversală în care se pun câte două feliuțe de lămâie.

Se taie cartofii, usturoiul și roșiile rondele și se condimentează cu sare și piper.

Se pun rondelele de cartofi la prăjit în ulei încins.

Se pune într-o tavă ulei, apoi se aranjează rondelele de cartofi unele lângă altele.

Peste cartofi se pune peștele pregătit, apoi rondelele de roșii și usturoiul. Se adaugă frunzele de dafin, busuiocul, și frunzele de pătrunjel tăiate mărunt.

Se acoperă cu folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru 15 minute. În ultimele 5 minute se scoate folia și se mai lasă 10 minute la cuptor.

Prăjitură cu vișine și cremă de budincă Ingrediente: -11 ouă; -7 linguri făină; -16 linguri + 200 g zahăr; -1 plic budincă de vanilie; -1 pachet margarină Rama; -1/2 kg de vișine; -1 praf de copt; -1 ciocolată mică.

Se spală vișinele, se scot sâmburii, se presară cu 3 linguri de zahăr și se lasă deoparte. Se face un blat din 7 ouă, făină, 7 linguri de zahăr, praful de copt, se toarnă în Hai cu noi - Retrospectiva 2018

tava de aragaz, se așează vișinile și se dă totul la cuptor. Se fierbe apoi budinca de vanilie în 400 ml de zeamă lăsată de vișine la www.haicunoi.com

398 RUBRICA POFTĂ BUNĂ! început și cu 6 linguri de zahăr. După ce se răcește budinca, se amestecă cu margarina frecată spumă și se întinde peste blatul copt.

Se bat pe aburi 3 albușuri cu 200 g zahăr și se întinde bezeaua peste crema de budincă. Se rade ciocolata și se dă prăjitura la rece pentru o oră. Înainte de a o porționa, se

introduce cuțitul în apă fierbinte.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

Prăjitură cu vișine Ingrediente: - 1 pachet margarină Rama sau 200 g unt; - 4 ouă; - 450 g făină; - 1/2 cană lapte; - 300 g zahăr; - 1 kg vișine; - 1 praf de copt; - 3 plicuri zahăr vanilat; - 50 g zahăr pudră.

Mod de preparare: Se spală bine vișinele, se curăță de codițe, de sâmburi și se lasă la scurs într-o strecurătoare. În acest timp, se freacă margarina cu zahărul până se topește, apoi se adaugă gălbenușurile unul câte unul și se toarnă treptat laptele. Separat se amestecă

www.haicunoi.com

făina cu praful de copt, apoi se adaugă în compoziție gălbenușuri, împreună cu zahărul vanilat. Se bat albușurile spumă, se adaugă în compoziția de mai sus și se amestecă cu grijă de sus în jos ca să nu se lase. Se toarnă aluatul într-o tavă unsă cu margarină și tapetată cu făină și se așază vișinele date prin făină, ca să nu se lase. Se dă prăjitura la cuptor pentru 30-35 de minute.

Când este gata, se lasă la răcorit, apoi se porționează și se pudrează cu zahăr pudră.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

RUBRICA POFTĂ BUNĂ! 399

Plăcintă cu două umpluturi - piper; - boia dulce.

Ingrediente umplutură: -500 g carne tocată; -4-5 cepe mari; -o legătură de verdeață; - 6 ouă; -200 g brânză; - sare;

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

Ruladă de carne tocată cu legume Ingrediente: - 500 g carne tocată; - 2 cepe; - 1 cățel de usturoi; - 3 morcovi; - 1 dovlecel; - 2 linguri ulei; - 100 g brânză de oaie; - 1 ou; - 6 linguri pesmet; - sare, piper.

Mod de preparare: Se curăță ceapa, usturoiul și se toacă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

RUBRICA POFTĂ BUNĂ!

Ingrediente foi: -500 g făină; -400 g iaurt; -praf de copt; -un pachet margarină.

Mod preparare foi: Se răzuiește margarina rece abia scoasă de la congelator, se amestecă cu făina fără să se frământe și i se dă formă de minge. Se amestecă apoi cu iaurtul, tot fără să se frământe ci cât să se adune ca o cocă, și apoi se dă la rece.

Mod preparare umplutură: Se pun la fiert 3 ouă, se curăță și se taie cubulețe. Se amestecă carnea cu brânza fărâmițată, ouăle fierte, verdeața tocată, sare, piper și boia dulce după gust. La sfârșit se adaugă ouăle crude și se omogenizează compoziția. Din cocă se întind două foi ( se întind mai greu și se rup mereu), se așează una dintre ele în tava unsă cu margarină, se pune toată umplutura, se adaugă a doua foaie și se unge plăcinta cu 1-2 ouă bătute, după care se coace la foc potrivit.

400400 RUBRICA POFTĂ BUNĂ! mărunt. Se curăță morcovul și dovlecelul și se rad prin răzătoarea mare, apoi se călesc într-o lingură de ulei circa trei minute. Se face un aluat din carnea tocată cu ou, ceapa, usturoiul și pesmetul în care se adaugă sare și piper după gust. Se unge o folie de aluminiu cu ulei, se întinde compoziția de carne tocată în formă dreptunghiulară, se așază apoi legumele călite și la urmă brânza frământată. Se ridică marginea foliei, se rulează carnea pe lung, însă fără să se prindă

folia de aluminiu. Se așează rulada într-o tavă cu puțină apă, ulei și se coace circa 40 de minute. Se îndepărtează folia și se mai coace rulada încă 10 minute, stropind-o cu zeama din tavă pentru a nu se usca carnea.

După ce se răcorește puțin se poate porționa și servi.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

Budincă de banane Ingrediente: -1/3 cană de făină; -2/3 cană zahăr; -1/2 cană lapte; -2 gălbenușuri bătute; -2 linguri unt sau margarină; -1 linguriță esență de vanilie; -1 cană frișcă; - 4-6 banane tăiate felii.

Mod de preparare: Se amestecă făina cu zahărul și laptele. Se fierbe la foc domol până se leagă, se ia vasul de pe foc și se adăugă treptat gălbenușurile, amestecând continuu. Se pune din nou vasul pe foc pentru 2 minute, după care se dă deoparte și se adăugă untul sau margarina și vanilia. Se lasă la răcit, amestecând din când în când. Se adăugă frișca, amestecând ușor. Într-un vas de sticlă se pune un strat de banane, apoi un strat de budincă și se repetă astfel încât ultimul strat va fi de budincă, deasupra căruia se ornează cu felii de kiwi, de banane și bucățele de portocală. Se acoperă vasul și se dă la rece pentru o oră, apoi poate fi servit desertul.

Important! Budinca este foarte bună și pentru cei care au hipertensiune arterială.

Poftă bună!

Tincuța Vasîlca

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

401

E seara Sfântă când îngerii cântă E cald şi vatra sobei este îmbrăţişată de mirosul înţepător al scorţişoarei. Luminiţele pâlpâie stinghere pe zidurile îngheţate, şi cele care au obosit deja s-au stins în şoaptă. Flori gravate pe geamurile reci împiedică luna să îşi trimită razele în casa cuprinsă de agitaţie şi larmă.

Abia când un val de ger pătrunde în odaie ne bucurăm de faptul că Dumnezeu nu ne-a lăsat afară ca obrajii noştri să devină palizi roşii, iar mai apoi vineţii. Tatăl nostru a avut şi în această seară binecuvântată grijă de fiii Săi. Ne-a strâns la pieptul Său, dăruindu-ne căldura fericirii celei adevărate ca să preaslăvim Naşterea Sfântă a lui Hristos.

E seara Ajunului, un douăzeci şi patru decembrie al emoţiilor nestăpânite. Pentru gazde, aceasta este seara în care vor deschide uşile caselor, dar şi ale sufletelor, şi îi vor primi pe vestitorii tainei. Imne melodioase se vor înălţa către cer din sătucele zgribulite, de la colibele frumos luminate de strălucirea dumnezeirii. Stelele scapără în această noapte mai frumos decât în oricare alta şi toate preămaresc minunea mult aşteptată, cântând lui Dumnezeu „Osana!”.

Colindătorii se aseamănă acum cu nişte oameni de zăpadă, căci sub sumanul gros mai au destule cojoace care îi vor ajuta să nu rateze niciun suflet în a-l anunţa de sărbătoarea pe care are să o prăznuiască. Cu mănuşile care adună degeţelele lor grămadă apucă trăistuţe ţesute cu grijă în speranţa că vor primi colaci şi mere.

Este clipa deschiderii bolţii cerești. Acum stelele și luna se îngrămădesc timide şi lasă cerul să se deschidă. Câteva puncte strălucitoare se aşează simetric şi formează o punte pe care Fiul lui Dumnezeu cel preadulce păşeşte spre lumea pământească, vine între noi şi se Întrupează din dragostea cea nemărginită pentru oameni. Cu paşi lini, Fiul lui Dumnezeu ajunge în ieslea Bethleemului, steaua cea mult strălucitoare anunţând magii şi păstorii că li s-a împlinit făgăduinţa, aceea de a primi un Mântuitor.

După obiceiul colindelor, micii îngeri ajung la casele lor şi se întrec în numărarea colacilor câştigaţi.

Magia serii nu se sfârşeşte aici. După munca aprigă a copilaşilor, vine şi momentul de răsplată, clipele mult aşteptate, pregătite sufleteşte chiar cu mult înainte. Stând cuminţi şi curioşi lângă sobă, colindătorii pun pe masă bucate proaspete pentru Moş Crăciun cel obosit şi bătrân, care în ciuda anilor săi cărora nu le mai ţine nimeni socoteala, reuşeşte să ajungă în fiecare iarnă şi la cei buni, dar şi la copiii năzdrăvani.

Scriind aceste rânduri simt că inima vrea să mărturisească ceva, că o lumină scapără în sufletu-mi cuprins de emoţie, neliniştit şi dornic să fie ascultat.

Sărbatoarea Crăciunului înseamnă linişte, fericire nemăsurată în cuvinte, dar mai presus de toate, un dialog sincer cu Cerul. Crăciunul nu înseamnă numai cadouri, o familie reîntregită şi multe bucate. El este unul dintre momentele unice în care rugăciunea noastră se îndreaptă către cer precum un fulger, clipa în care dorinţele sunt ascultate, ziua în care să-ţi ajuţi aproapele te îmbracă într-o linişte sufletească desăvârşită. Ajunul este seara în care toate frunţile se descreţesc, în care toate greşelile se iartă, toate supărarile se şterg şi rănile se vindecă, toate Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

402 PAGINA TINERILOR sufletele ni se alătură spre a-l mări pe Dumnezeu.

Cu inima caldă precum flacăra candelei care luminează chipul cel sfânt al Maicii Domnului pictat suav, aştept alături de mii de inimi căldura Naşterii Domnului şi mă alătur îngerilor din ceruri care binevestesc minunea Întrupării.

Mihaela Bălău, fostă elevă a Colegiului Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Miracolul Nașterii Domnului Ca toţi copiii, am aşteptat cu bucurie Sărbătoarea de Crăciun. Când eram la grădiniţă sau în clasa I, nu ştiam bine semnificaţia acestei mari sărbători creştine. Dar ştiu că personajul central era Moş Crăciun. Pe el îl aşteptam, pentru că venea mereu purtând un sac greu în spinare.

Jucăriile şi dulciurile, erau cele mai aşteptate. Moşul le punea sub brad şi plecă repede, aşa de repede că nici nu apucăm să-l văd. Mama îmi explică în locul Moşului, ca o mulţime de alţi copii îl aşteaptă iar el e mereu pe fugă.

Uneori primeam şi câte ceva de îmbrăcat sau de încălţat. Mă îmbrăcam în grabă (că aşa insista mama) ca apoi să mă întorc la noile mele jucării sau jocuri. Am primit odată o minge de baschet adevărată şi l-am rugat pe Moşul, aşa cum m-am priceput eu, să-mi aducă şi un coş de baschet, să mă pot antrena la aruncări. Nu ştiu când a venit Moşul a doua oară, dar până la Anul Nou, aveam şi panoul cu coşul de baschet.

Mai târziu am văzut la televizor ca Moşul trece în călătoria lui prin multe locuri, pentru că şi adulţii îl aşteaptă. L-am văzut împărţind ciorapi şi papuci în căminele de bătrâni. L-am văzut dăruind fulare şi pijamale bolnavilor în spitale. L-am văzut cu sacul plin de dulciuri şi alte daruri în căminele de copii fără părinţi. Îşi făcea puţin timp să discute cu aceşti copii care nu-şi puteau uita tristeţea decât în zilele Crăciunului. Observam atunci o lumină deosebită în privirile lui şi zâmbetul lui era molipsitor, un zâmbet de încurajare şi de căldură sufletească.

M-am întrebat de fiecare dată, în preajma Crăciunului, cum de sacul Moşului e mereu plin.

Aproape în fiecare minut el împărţea daruri, dulciuri, haine, papuci. Chiar dacă în sania lui ar fi fost depozitaţi vreo zece saci cu cadouri, ar fi fost imposibil să ajungă la zeci de mii de copii, la sute de mii de adulţi. Mai cu seamă că unii copii, mai norocoşi, primeau cadouri mai voluminoase, cum ar fi biciclete, calculatoare, urşi mari de plus, tigri, chitare sau claviaturi pentru cântat.

Am remarcat cu trecerea timpului că nu are importanţă la cât de mulţi oameni aduce Moşul cadouri. Sacul lui e plin, pentru că Dumnezeu are grijă să-l umple. EL ne arăta dragostea Lui, indiferent unde ne aflăm sau din ce familii suntem. Dumnezeu iubeşte la fel orice copil şi nu ţine cont dacă e bogat sau sărac. De aceea, Moşul are mult de umblat dar nu e obosit. Dumnezeu îi dă energie în permanenţă.

Dumnezeu ne transmite spiritul Crăciunului. EL ne arată stelele din nopţile cu ger dar şi zăpadă cu sclipiri albastre. Sclipirile continuă şi în casele noastre călduroase, prin beculeţele www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

403 instalaţiilor din pomul de iarnă. Sclipirea e la fel şi în ochii copiilor cărora poate le-au îngheţat degetele şi nasul la săniuş. E la fel şi pentru cei care nu au destule lemne pentru foc. E exemplul fetiţei cu chibrituri a lui Andersen. În noaptea rece, la lumina ultimului chibrit aprins a văzut-o pe bunica ei şi a îmbrăţişat-o. Apoi gerul n-a mai avut vreo importanţă.

Copii îşi pun dorinţe înainte de Crăciun, ce şi cum va aduce Moşul la fiecare din familie. Îmi amintesc de versurile din cântecelul lui Radu Rogoz: „Bunicuţei nişte ochelari Şi bunicului papuci.

Pentru mama nu uita cercei, Iar lui tata nişte nuci.

Pentru motanul nostru adă un şoricel Şi un os lui cuţu, dar mai măricel”.

Chiar dacă aşteptam daruri, noi dăruim la rândul nostru. E vremea colindelor. Atunci împărţim bucuria şi căldura primirii lui Iisus în lumea noastră, în casa noastră. „Afară ninge liniştit Şi-n casă arde focul Iar noi pe lângă mama stând Demult uitarăm jocul... În casă patul e făcut Dar cine să se culce Când mama spune de Iisus Cu glas duios şi dulce.

Cum S-a născut Iisus în fân În ieslea cea săracă, Iar boii peste El suflau Căldură ca să-i facă.”(George Coșbuc) Am înţeles din versurile lui George Coşbuc cum să primim bucuria Crăciunului. Acasă, cu familia împreună cu colindătorii, fie ei din familie, din vecini, din colegi sau chiar colindători pe care nu-i ştim. Toţi ne vestesc: „Creştini, Crăciunul a sosit” şi îşi încheie vestea lor cu „La anul şi la mulţi ani !” Acum, când am mai crescut, când am înţeles mai bine semnificaţia Sfintei Sărbători de Crăciun, îi primesc cu bucurie pe colindători. Mulţi din ei sunt mai mici ca mine şi vin câte treipatru la poartă. Alţii, mai mari, vin la colindat cu clasă, acompaniaţi de o chitară şi de voie bună.

Atunci răsună curtea de cântec şi de vestea cea minunată. Iar pomul de iarnă ce străjuieşte intrarea casei mele, primeşte, pe cetina lui, strălucirea de la toate stelele de pe cer.

Popuțoaia Georgiana, Clasa a XI-a G, Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

404 CUVINTE ÎNCRUCIȘATE

100 de ani de România

1. Dăunător=...

2. Sfântul Apostol Ocrotitor al României.

3. Pasăre de companie frumos colorată.

4. Care ține de temperatură.

5. Sunt la fel de sănătoase ca fructele.

6. Barele unei colivii.

7. Elementul vieții 8. Unirea dintre un bărbat si o femeie se face prin..

Soluțiile rebusului din luna noiembrie: 1. Nestor 2. chip 3. Cosma 4. necontenit 5. finic 6. mesager 7. țărână 8. secol 9. vultur 10. Zaharia www.haicunoi.com

9. Gustul pelinului 10. Instrument de măsură pentru masă 11. Pasăre cu coada frumos colorată 12. „Ai carte, ai...”

Soluție: „Mă mișc între Dumnezeu și ... din care fac parte. În afară de acești termeni nu văd nimic semnificativ între cer și ... .”

Petre Țuțea

11. Arhangheli 12. ancoră 13. oprit 14. anotimp Soluția: „A fi al lui Hristos înseamnă să te simți necontenit răstignit în lume.”

Părintele Iustin Pârvu

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CINE ȘTIE, RĂSPUNDE!

Ştiinţă 1. Care sunt elementele ce au pus baza vieţii pe Terra?

2. Ce țară este supranumită „Ţara soarelui răsare”?

3. Cum se numesc locuitorii băștinași ai Australiei?

4. Câte zile are un an bisect?

405

Cine știe răspunde

Istorie 9. Între ce ani a fost Traian împărat al Imperiului Roman?

10. De ce s-a oprit Alexandru cel Mare cu armata sa în India, în regiunea Penjab?

11. Când a fost exilat Napoleon pe insula Elba?

12. Cand a murit Ştefan cel Mare?

Geografie 13. Care este reşedinţa judeţului Maramureș?

14. Care este capitala Venezuelei?

15. Care este cel mai lung fluviu din Europa?

16. Ce ţară din America de Sud are cea mai mare suprafaţă?

Andra Avadsilcăi

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

CINE ȘTIE, RĂSPUNDE!

Literatură 5. De ce nuvela „La ţigănci” a fost publicată în România abia în anul 1967?

6. Cine a scris opera „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”?

7. Cum se numeşte marea subterană din „O călătorie spre centrul Pamântului”?

8. Câte strofe are poezia „Luceafărul”, semnată de Mihai Eminescu?

406 PAGINA COPIILOR

1.Se întoarce copilul de la prima zi de şcoală şi le spune părinţilor: - Gata! La şcoală nu mă mai duc!

Părinţii întreabă: - De ce?

- De scris nu ştiu! De citit nu ştiu! Şi nici nu-ţi dau voie să vorbeşti!

2.– Tăticule, de ce te-ai căsătorit cu mama?

- Vezi, nici măcar copilul nu înţelege de ce.

6.Un tătic cu băiețelul la cinema văd un film cu indieni.

– De ce se vopsesc pe față, tati?

– Se pregătesc de război, fiule. Într-o dimineață…

– Tati, tati, hai să ne facem valizele și să plecăm repede!

– De ce?

– Pentru că mama se pregătește de război!

www.haicunoi.com

10.– Aurul expus în aer liber suferă vreo schimbare?

– Da, domnule profesor.

– Într-adevar! Și anume?

– O schimbare de proprietar.

7.Profesoara îl întrebă pe

3.Tatăl este chemat la școală: – Fiul dumneavoastră a desenat pe bancă o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o alung.

– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și văzând în cadă un crocodil Andrei: pictat, de frică, am ieșit printr– Andrei, ia să vedem dacă ai o ușă pictată… învățat. Spune-ne ce știi despre oamenii preistorici.

4.La școală: – Păi… oamenii preistorici – Luna este atât de mare încât aveau copii foarte norocoși. ar încăpea să locuiască pe ea – De ce crezi acest lucru? un milion de oameni.

– Pentru că nu fusese – Și ce se întâmplă cu ei când inventată școala! e lună plină?

5.– Fiule, eu voi pleca pentru cîteva zile de acasă. În absența mea, tu vei fi bărbatul în casă.

– Bine, tată, dar întoarce-te repede, nu-mi place să spăl vasele.

– Da, fiule. Dar de ce mă întrebi?

– Pentru că istoria se repetă…

8.-Cum obții lumină cu ajutorul apei?

-Speli geamurile!

9.– Tată, tu mi-ai povestit că odată te-au dat afară de la școală. E adevărat?

11.– De ce spunem limba maternă și nu limba paternă?

– Fiindcă mama vorbește cel mai mult acasă.

12. Leul cheamă toate animalele şi le spune: - Cei frumoşi, în stânga, iar cei deştepţi, în dreapta.

Toate animalele s-au despărţit, numai maimuţa a rămas pe loc.

- Tu ce faci? o întreabă leul.

- Eu ce să fac, să mă rup în două?

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

407

13. - Aş mai vrea să plec la Paris!

- Ai mai fost?

- Nu, dar am mai vrut!

14. Un tip irascibil deranjat de coada la magazin: - Doamnă, nervi aveţi?

- Nu! - Nu-i nimic, vă fac eu!

15. La dentist, un copil își întreabă medicul: -Nu vă supărați, ce minciuni a spus măseaua de minte?

16. Un om în deşert vede o fântână şi strigă: - Apă, apă, apăăăăăăă!

Imediat iese unu' din fântână şi zice: - Unde, unde?

17. - Câţi ani ai tu, puştiulică?

- Şapte ani şi patru luni, nene.

- Şapte ani? Şi eşti mai mic decât bastonul meu?

- Dar bastonul matale câţi ani are?

18. - Unde lucrezi dumneata? întreabă poliţistul.

- Nicăieri. Sunt şomer.

- Şi dumneata?

- Eu sunt adjunctul dumnealui.

19. - Din păcate, în fiecare noapte adorm foarte greu.

- Şi eu, dar număr până la 3 şi adorm.

- Numai până la 3?

- Bine, mi se mai întâmplă Hai cu noi - Retrospectiva 2018

să număr şi până la 4 jumate.

20. - Popescule, ştii care sunt cele două cuvinte pe care le folosesc cel mai frecvent elevii?

- Nu ştiu.

- Exact, astea sunt!

21. - Nu pot să-ţi dau un salariu mai mare, n-ar fi echitabil. Uite, Ştefănescu are opt copii şi primeşte exact aceeaşi leafă ca dumneata, care n-ai nici unul.

- Eu credeam că firma ne plăteşte pentru ce facem aici, nu acasă!

22. Într-un compartiment de tren vine naşul: - Bună seara, prezentaţi biletul!

Un tip scoate biletul din buzunar şi face prezentările: - Biletul... domnul controlor. Domnul controlor... biletul.

23. - Chelner, ce mi-ai adus aici?

- Păi mi-aţi comandat ciorbă de perişoare.

- Eu nu te-am întrebat ce ţiam comandat, te întreb ce mi-ai adus.

24. -Dați-mi ceva pentru viermi intestinali.

- Pentru adulți sau pentru copii?

- De unde să știu eu, doamnă, ce vârstă au?!

25. Un căruțaș mergea cu

calul pe drum. La un moment dat întâlnește un crocodil.

-Stai! Dacă nu, îți mănânc calul.

Căruțașul speriat: -Doamne! Eu nu am mai văzut un animal vorbitor.

-Nici eu! spuse calul.

26. Iepurașul trece în zbor pe deasupra vulpii și o întreabă: -Vulpe, vrei o palmă?

Vulpea îi spune că nu.

Iepurașul trece în zbor pe deasupra ursului și-i zice: -Vrei o palmă?

-Da, spune ursul.

-Atunci du-te în pădure, de acolo am luat-o și eu.

27. Un stol de rândunele călătorește spre țările calde. La un moment dat, un avion cu reacție le depășește.

-Ăsta ce-i așa grăbit? întreabă una dintre rândunele.

-Nu vezi, tu, că-i arde spatele?

28. Două șoricele vorbeau: -Auzi dragă, am un nou prieten. Am și o poză cu el...

-Dar ăsta e un liliac!

-Da? Mie mi-a zis că-i pilot!

29. Un vânător intră într-un magazin de profil și îl întreabă pe vânzător: -Pantaloni de camuflaj aveți?

-Avem, dar nu-i găsim! www.haicunoi.com

408408

30. Un câine de pază îşi întreabă colegul: – Tu nu auzi nimic?

– Ba da !

– Şi de ce nu latri ?

– Păi, atunci nu mai aud nimic.

31. – Unde stă un câine-lup în cinema?

– Unde are el chef.

32. -Tata, nu pot merge la școală azi.

-De ce nu?

-Nu mă simt bine...

-Unde nu te simți bine?

-La școală!

33. Un polițist vede un biciclist îndreptându-se spre el și-i zice: -Oprește! Tu nu te uiți la tine că n-ai nici faruri, nici ochi de pisică, nici nimic…

-Dă-te la o parte că n-am nici frână!

34. – Cu ce obiect seamănă forma Italiei? întreabă profesorul de geografie.

– Cu o cizmă de cauciuc.

– De ce tocmai de cauciuc?

– Pentru că stă în apă.

35. Părintele: Ce învață elfii la școală?

Copilul: Elf-betul!

36. – Bună ziua!

– Bună ziua, domnule polițist!

– Dumneata, tinere domn, www.haicunoi.com

pe gheața asta conduci cu 80 km la oră? Vrei să ajungi la spital?

– Da! – Bravo, frumos răspuns!

Ești șmecher?

– Nu! Sunt doctor!

37. O familie a găsit în cutia poștală două bilete la un concert și o scrisoare: „Ghici de la cine?”. Întorcându-se seara târziu de la concert, și-au găsit apartamentul gol, iar de dulap era agățată o altă scrisoare cu conținutul: „Ei, ați ghicit?”.

38.– Nu-i așa, mămico, că mai este până să vină Moș Crăciun?

– Sigur că da. Mai întâi trebuie să vină iarna, să ningă.

– Și atunci de ce trebuie să fiu cuminte de pe-acum?

41. – Mama, soțul meu iarăși a țipat la mine. Vin să s t a u l a v o i .

– Nu, draga mea, nu. El trebuie să plătească pentru păcate. Mă mut eu la voi!

42. La medic: -Şchiopătaţi când e umezeală în atmosferă?

-Nu, când merg.

43. Soţul bucuros îşi întreabă nevasta: -Ce ai face dacă aş câştiga la Loto?

-Aş lua jumătate şi te-aş părăsi, răspunde soţia.

-Perfect, spune el. Am câştigat 4 lei.

39. Un invitat către vecina sa: –Șampania vă face mai frumoasă!

–Dar n-am băut nicio cupă!

–Se poate, dar eu sunt la a 12-a.

40. Exasperată de poznele pe care le face un puști obraznic, alergând de colo-colo prin avion si deranjând pasagerii, stewardesa, căreia băiatul îi fusese dat în îngrijire la plecare, îi șoptește: – Poate că te-ai plictisit.

Hai, nu vrei sa te joci puțin pe-afară?

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

409 44. Gheorghița mănâncă din cireșul lui nenea Ion; furios, nenea Ion vine cu bâta: -Gheorghița, ce faci în cireșul meu?

-Mănânc vișine…

-Cum să mănânci tu vișine, că ăla e cireș!

-Păi mi-am adus de-acasă!

45 Într-o cabană intră unul și strigă cât poate de tare: -Cine vrea o blană de urs?

-Eu! -Du-te fuga după colț, că se aude un mormăit.

46. În cât timp învățați o carte de 200 de pagini?

Francezii: -Cam în 12 luni.

Germanii: -Cam în 6 luni.

Românii: -Băi, treziți-vă, că mâine avem examen!

47. Ofițerul trebuie să anunțe o doamnă, cu multă blândețe, că soțul ei a murit. Ajunge la ușă, sună, iese doamna.

- Sunteți vaduvă?

- NU! - Facem pariu?

48. La restaurantul cabanei: - Cabanier!

- Da, vă rog...

- Mai prăjește-mi puțin puiul ăsta, că mi-a mâncat toată salata!

49. Într-o noapte se trezește soția speriată și îl trezește și pe soțul ei căruia îi spune: - Bărbate, scârțâie un șoricel.

Soțul calm îi spune: - Și ce-ai vrea? Să-l ung?

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

50. Făt Frumos a făcut tot posibilul și i-a adus în sfârșit prințesei, Luna de pe cer. S-a uitat prințesa la Lună și i-a zis lui Făt Frumos: -De altă culoare nu ai găsit?

51. Doi vecini stau de vorbă: –Câinele meu e atât de inteligent că dimineața ia ziarul și-l citește.

–Știu, mi-a povestit câinele meu.

52. - Cum ţi-ai rupt piciorul, Vasile?

- La meciul de fotbal de ieri.

Am făcut parte din echipă...

- Te-a faultat dur vreun adversar?

- Nu, am căzut de pe banca de rezerve!

53. Un canibal și fiul lui văd un avion. Fiul zice: -Tată, ăla se mănâncă?

-Nu tot, fiule, numai miezul!

54. Ştiţi copii, obiectele se contractă când e frig, iar când e cald ele se dilată explică profesorul de fizică.

Cine îmi poate da un astfel de exemplu?

– Vacanţa de vară e mai lungă decât cea de iarnă, răspunde imediat unul dintre elevi.

55. -Cum îi spui unui copil cu căști în urechi?

-Oricum vrei, că oricum nu te aude.

56. Profesoara către elevi: -Știe cineva de ce sunt

peștii tăcuți?

-Pentru că stau cu capul sub apă.

57. Un copil își întreabă tatăl: – Tăticule, ziua de ce nu apar stele pe cer?

Tatăl răspunde: – Nu știu.

– Păi de ce nu ai întrebat și tu când erai copil?

58. La şcoală, doamna învățătoare întreabă elevii: – Cine a fost Mihai Viteazul?

– Amza Pellea, doamna, răspunde un elev.

59. Întrebare: Care e cel mai tare lucru la paraşutism?

Răspuns: Pământul!

60. – Domnule doctor, cred că am nevoie de ochelari.

– Cu siguranţă ai nevoie, aici este brutăria.

61. În timpul pauzei unui meci de fotbal jucat pe terenul propriu, antrenorul se adresează către jucătorii săi: – Băieţi, să nu credeţi că sunt superstiţios, dar la scorul 0 – 13, încep să mă îndoiesc că vom câştiga…

62. La ora de sport copiii stau pe spate şi simulează mersul pe bicicletă.

Profesoara îl vede pe Ionescu şi-i spune: -Ionescule, de ce nu faci nimic când colegii tăi se mişcă…

-Păi, doamnă, eu merg la vale… www.haicunoi.com

410 63. – Unde stă un rottweiler în cinema ?

– Unde are el chef.

în hala aia erau 20 de muncitori pe care îi chema Ion?

54. Puricele şi puricica planifică vacanţa de vară.

Puricele întreabă: – Draga mea, unde vrei să mergem anul acesta în concediu?

– Pe Coasta de Azor!

58. Doctorul: - Mi-ați ascultat sfatul şi aţi dormit cu fereastra deschisă?

Pacientul: - Da. - Deci v-a dispărut complet astmul de care sufereaţi?

- Nu, dar mi-au dispărut iPad-ul, televizorul, frigiderul şi laptopul.

55. Doi profesori discută: – Nu, aşa este imposibil de lucrat. Profesorii se tem de director, directorul de inspector, inspectorul de ministru, ministrul de părinţi, părinţii de copii şi doar copiii nu se tem de nimeni.

56. - Doctore, uită-te la mine să vezi ce am, că mă simt cam rău. Se uită doctorul: - Măi, uitându-mă în ochiul tău, văd că suferi de reumatism, ciroză hepatică, astm şi...

- Doctore, uită-te şi în celălalt ochi că ăsta-i de sticlă.

59. O femeie care spune „Nu sunt supărată pe tine” e ca un dentist care spune „N-o să te doară deloc!”.

61. - Se vede că te-ai însurat! Ai hainele călcate impecabil!

- Păi da! Primul lucru pe care m-a învățat nevasta să-l fac a fost să calc!

62. Bulă se întoarce acasă de la vânătoare, obosit mort şi fără nimic în tolbă.

Vecinul său, Strulă, care era medic, îl întreabă: - N-ai împuşcat nimic, vecine? Chiar nimic?

- N-am ce să fac, vecine.

Iepurii mei nu stau aşa de cuminţi ca bolnavii dumitale.

Culese de Romedea

Bogdan

60. La psihiatru: - Felicitări domnule, faceţi progrese, tratamentul dă rezultate!

- A s te a n u m i ţi dumneavoastră progrese?

Cu şase luni în urmă eram Napoleon, iar acum, un nimeni…

57. Doi lăcătuși stau de vorbă: - M-am angajat la o uzină și din prima zi am ajuns la spital și m-am ales cu un concediu medical de 30 de zile.

- De ce?

- Am intrat în secție și am strigat: „Ioane, aruncă-mi o cheie de 32!”.

- Așa, și?

- Păi de unde era să știu că www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

411

(Bastonul) 6. O sticluță cu vopsea Dă penițelor să bea.

7. Am două surori Legate cu sfori, Când noaptea s-a lăsat Se bagă sub pat.

(Ghetele)

(Sania)

8. Este groasă sau subțire De o îmbraci ea cald îți ține.

(Țurțurul de gheață) Soluții rubrica „Cine știe, răspunde!”: 1. apa şi aminoacizii din compoziţia meteoriţilor proveniţi din spaţiu 2. Japonia 3. Aborigeni 4. 366 5. din cauza autorităţilor regimului comunist 6. Camil Petrescu 7. Marea Lindenbrock 8. 98 de strofe 9. 96-117 d.Hr. 10. din cauza nemulţumirii generalilor şi soldaţilor care vroiau să se întoarcă acasă 11. 1814 12. 1504 13. Baia-Mare Hai cu noi - Retrospectiva 2018

(Haina)

4. Tot cu vârfu-n jos Crește, mereu crește, Soare-l dă jos!

Gerul îl ocrotește!

(Decembrie)

(Zăpada) 3. Când nu e zăpadă Doarme în ogradă, Dar când ninge-afară Cu copiii zboară.

10. Luna-n care Moș Crăciun O pornește iar la drum, Fiindcă în „undrea", Iisus, A venit din cer, de sus.

(Călimara)

(Soba) 2. Sunt albă și pufoasă Mă aștern pe străzi, pe case, Bulgări moi fac din ea Și un mare om de nea.

5. Pe bătrâni îi sprijinesc, Pe călători întovărășesc, Pe cei răi îi pedepsesc.

9. Sus pe casă așezat Și fumează ne-ncetat.

(Coșul)

1. Ce ți-e drag iarna Și n-o suferi vara?

14. Caracas 15. Volga 16. Brazilia

Soluții Cine Cine știe știe răspunde răspunde www.haicunoi.com

412 CRONICA PAROHIEI

Anul 2018 Botezuri z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

La data de 26 decembrie 2017, părintele Podaru Simona Maria și-a creștinat băiețelul Podaru Mihai Matei, având ca părinţi spirituali pe Ciurea Dumitru, Baciu Ana Maria, Grigoraș Eliza Vasilica, Grigoraș Rebeca Elena, Irimescu Irina, Pricopie Andreia Ioana, Pricopie Cătălin Silviu.

La data de 26 decembrie 2017, părinții Savin Gheorghe și Savin Elena și-au botezat băiețeii Matei Cristian și Iancu Andrei, având ca părinți spirituali pe Grozavu Alexandra Maria și Șerban Adina și Savin Alina Elena și Crina, Viorel, Alina, Cristi.

La data de 6 ianuarie 2018, părinții Sava Petru și Sava Alina Dumitrița și-au botezat fetița Sava Anastasia, având ca părinți spirituali pe Iștoc Paul, Geta și Andreea.

La data de 6 ianuarie 2018, părinții Gaia Stelian Petru și Gaia Ana-Brîndușa și-au botezat fetița, Caia Miruna, având ca părinți spirituali pe Bocu Cătălin Mădălin (Dragoș) și Miron Bogdan Gabriela (Diana Gabriela).

La data de 11 ianuarie 2018, părinții Bădângă Ionuț-Marius și Laura Elena și-au botezat băiețelul Bădângă Paul Matei.

La data de 14 ianuarie 2018, părinele Ciubotaru Mădălina și-a botezat fetița Ciubotaru Eva-Maria, având ca părinți spirituali pe Corfu Andreea și Aursulesei George.

La data de 27 ianuarie 2018 a fost creștinată Benea Ilinca-Ioana, având ca părinți spirituali pe Benea Adrian și Trișcaru Adriana.

La data de 3 februarie 2018, părinții Soldan Daniel și Handaric Violeta și-au creștinat băiețelul, Soldan Adelin Gabriel, având ca părinți spirituali pe Ursărescu Dănuț și Ursărescu Lăcrămioara.

La data de 10 februarie 2018, părinții Ojică Romeo Alexandru și Ojică Roxana și-au creștinat băiețelul, Ojică Ștefan, având ca părinți spirituali pe Cârlan Liviu, Cârlan Ioana și copiii: Alexandra Maria și Ianis Andrei.

La data de 17 februarie 2018, părinții Gârcineanu Ioan-Răzvan și Ionela și-au creștinat copiii Rareș Ștefan și Maya Ștefania, având ca părinți spirituali pe Aursuleței Eugen și Elena și Talpă Doina.

La data de 17 februarie 2018, părinții Roman Cosmin Constantin și Iulia Claudia și-au creștinat fiica, Evelina Maria, având ca părinți spirituali pe Casapu Radu Mihai și Casapu Florentina Valentina.

La data de 17 februarie 2018, părinții Dominte Emil și Dominte Elena Adina și-au creștinat băiețelul David Nicolas, având ca părinți spirituali pe Lazăr Florin și Alina și Traicu Daniela Maricela și Traicu Ana Gabriela.

La data de 6 februarie 2018 părinții Măgdălin Cătălin Nicolae și Măgdălin Alina Elena șiau creștinat fiica Măgdălin Carolina-Elena, având ca părinți spirituali pe Creța Simion și Creța Ramona Cristina și Ilinca-Simina.

La data de 9 aprilie 2018 părinții Pristavu Nicolae Marius și Pristavu Mihaela și-au creștinat fiica Pristavu Ilinca Mihaela, având ca părinți spirituali pe Meraru Mihai și Meraru

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

Mihaela Simona.

La data de 21 aprilie 2018 părinții Dumitrache Sorin și Dumitrache Alexandra și-au creștinat băiețelul Dumitrache Matei Alexandru, având ca părinți spirituali pe Ciubotariu Ioan și Ciubotariu Ionela Mădălina și Cactso Ștefan și Cactso Elena Mihaela.

La data de 22 aprilie 2018 părintele Badiu Maria Mădălina și-a creștinat fetița Badiu Ioana Maria Alesia, având ca părinți spirituali pe Andronache Elena și Dude Cristian.

La data de 22 aprilie 2018 părinții Apopei Gheorghe și Apopei Gina Ana Maria și-au creștinat băiețelul Apopei Vlad Ianis, având ca părinți spirituali pe Jitaru Costel Mihai și Jitaru Elena.

La data de 29 aprilie 2018 părinții Anzini Simona-Ionela și Oliviero și-au creștinat băiețelul, Anzini Ovedio-Andrei, având ca părinți spirituali pe Iancu Alina Elena și Dănuț-Constantin și Bobuț Cristinel și Bobuț Elena Adina.

La data de 29 aprilie, părinții Dumitrache Liviu Dumitru și Dumitrache Ana Mihaela și-au creștinat fetița, Dumitrache Maria-Iustina, având ca părinți spirituali pe Pristavu Marius Nicolae și Mihaela.

La data de 2 iunie 2018 părinții Sărăcuț Gabriel-Valentin și Costinela-Ana și-au creștinat băiețelul, Sărăcuț Darius Gabriel, având ca părinți spirituali pe Bursuc Daniel și Midena.

La data de 9 iunie, părinții Munteanu Bogdan-Ionuț și Munteanu Elena și-au creștinat băiețelul, Munteanu Abel, având ca părinți spirituali pe Bîtlan Petru și Sandu Vasile și Vasilica.

La data de 23 iunie, părinții Iftode Ciprian-Ioan și Iftode Mădălina-Valentina și-au creștinat fetița, Iftode Ewa-Raisa, având ca părinți spirituali pe Asofiei Daniel și Asofiei Sânziana.

La data de 30 iulie 2018 părinții Cojocariu Cătălin și Cojocariu Maria-Tamara și-au creștinat băiețelul, Cojocariu Andrei Constantin, având ca părinți spirituali pe Enache Mihai și Alina.

La data de 30 iulie 2018, părinții Nacu Eduard Vasile și Nacu Adela Ioana și-au creștinat fetița, Nacu Maria, având ca părinți spirituali pe Cotfas Lucian și Cotfas Elena.

La data de 6 iulie, 2018 părinții Stoica Constantin și Stoica Elena și-au creștinat fetița, Stoica Maya Antonia, având ca părinți spirituali pe Rusu Constantin și Rusu Mădălina.

La data de 7 iulie 2018 părinții Văcaru Alin și Văcaru Elena și-au creștinat băiețelul, Văcaru Petru Sebastian, având ca părinți spirituali pe Tofan Vasilica și Ramona-Gabriela și Vasile.

La data de 14 iulie 2018 părinții Trenchea Robert și Hriscu Ramona și-au creștinat băiețelul, Trenchea-Hriscu Eric Andrei, având ca părinți spirituali pe Băjan Călin Alexandru și Băjan Ana Maria și Alexia-Maria.

La data de 15 iulie 2018 părinții Ichim Ioan și Ichim Ancuța Florinela și-au creștinat fetița, Ichim Maia-Georgiana, având ca părinți spirituali pe Tofan Florin Elisabeta și Tofan Alexandru și Tofan Ioana.

La data de 22 iulie 2018 părinții Vararu Mircea și Vararu Mihaela și-au creștinat fetița, Vararu Sara, având ca părinți spirituali pe Tabac Romeo și Tabac Mirela.

La data de 26 iulie 2018, părinții Gojan Bebi și Năstase Ioana Mirela și-au creștinat fetița Gojan Dumitrița-Larisa, având ca părinți spirituali pe Neculai Flori și Huia Elena și Anghel Mihaela.

La data de 11 august 2018, părinții Savu Ramona și Vasile Mircea și-au creștinat fetițele, Savu Karina și Savu Maria, având ca părinți spirituali pe Meric Roxana și Lavinia.

La data de 16 august 2018, părinții Balmuș Monalisa Elena și Enache Cristian (Rareș) și-au

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

CRONICA PAROHIEI

CRONICA PAROHIEI 413

414 CRONICA PAROHIEI z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

creștinat fetița, Balmuș Victoria Nicolle, având ca părinți spirituali pe Feraru Vasile și Ioana.

La data de 17 august 2018 părinții Vrânceanu Claudiu și Vrânceanu Anca Ionela și-au creștinat fetița Vrânceanu Carla-Maria, având ca părinți spirituali pe Pantazi Valentin și Pantazi Pamela și Dobranis Ovidiu și Dobranis Mihaela.

La data de 19 august 2018 părinții Horciu Răzvan Gabriel și Stănculescu Anca și-au creștinat fetița, Horciu Raisa Maria, având ca părinți spirituali pe Trif Mădi și Trif Alexandru și Bidiviu Loredana.

La data de 22 august 2018 părinții Buberi Florin și Trifescu Ana Izabela și-au creștinat băiețelul, Buberi Trifescu Paul Valentin, având ca părinte spiritual pe Benone Beșu Sorina.

La data de 6 septembrie 2018, părinții Rus Arthur Augustin și Rus Valentina Cosmina și-au creștinat fetița Rus Rebeca-Maria, având ca părinți spirituali pe Timofte Georgiana Andreea.

La data de 10 septembrie 2018, părinții Samson Denis Marceliu și Samson Patricia Raluca și-au creștinat fetița Samson Ilinca, având ca părinți spirituali pe Trifan Andrei și Trifan Diana.

La data de 15 septembrie 2018, părinții Nistor Jenică și Nistor Florentina și-au creștinat băiețelul, Nistor Petruț-Ioan, având ca părinți spirituali pe Stan Florin și Stan Aneta.

La data de 15 septembrie 2018, părinții Baghiu Constantin Andrei și Baghiu Cătălin Mihaela și-au creștinat fetița Baghiu Mara-Andreea, având ca părinți spirituali pe Toma Ionuț Andrei și Toma Lăcrămioara.

La data de 19 august 2018 părintele Laiu Beatrice și-au creștinat băiețelul, Laiu Dragoș Constantin, având ca părinte spiritual pe Irimia Jana Bianca.

La data de 29 septembrie 2018, părinții Baghiu Gabriel și Baghiu Marta și-au creștinat băiețelul Baghiu Iustin Gabriel, având ca părinți spirituali pe Tescovinei Marius și Larisa.

La data de 29 septembrie 2018, părinții Stănescu Istrate și Stănescu Mărioara și-au creștinat băiețelul, Stănescu Octavian, având ca părinți spirituali pe Stănescu Nicu și Lenuța.

La data de 6 octombrie 2018, părinții Bucătaru Lică-Robert și Bucătaru Paulina - Cecilia șiau creștinat băiețelul, Bucătaru Cucu Raoul-Ștefănel, având ca părinți spirituali pe Stan Florin și Stan Aneta.

La data de 6 octombrie 2018, fetița Rusiu Diana a fost creștinată, având ca părinți spirituali pe Boureanu Bogdan și Mădălina Elena și Topliceanu Mihai și Topliceanu Alexandra Diana.

La data de 8 octombrie 2018, părinții Drăgoi Gabriel și Drăgoi Elena și-au creștinat fetița, Drăgoi Ioana Alice și băiețelul, Drăgoi Ioan Vladimir, având ca părinți spirituali pe Chitoșcă Alina și Chitoșcă Mihai și Stroe Ana Maria și Lalescu Cristian.

La data de 14 octombrie 2018 părinții Acasandrei Mardare Bahrimaj și Ioana Andreea Albeș și-au creștinat băiețelul, Brahimaj Alvise Gabriel, având ca părinți spirituali pe Niță Ana și Luca.

La data de 20 octombrie 2018 părinții Drângu Ionuț Costan și Drângu Amalia-Maria și-au creștinat fetița, Drângu Antonia Maria, având ca părinți spirituali pe Roibu Alexandru-Victor și Roibu Teodora Gabriela și Munteanu Petru și Munteanu Ioana și Alesia.

La data de 20 octombrie 2018, părinții Grădinaru

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CRONICA PAROHIEI 415

z

z

z

z

Vasile Marius și Grădinaru Elena Alexandra și-au creștinat băiețelul Grădinaru Ionuț Alexandru, având ca părinți spirituali pe Munteanu Petru și Munteanu Ioana și Alesia.

La data de 11 noiembrie 2018, părinții Morariu Bogdan George și Morariu Laura Elena și-au creștinat băiețelul Morariu Codrin Nicolae, având ca părinți spirituali pe Baghiu Andrei și Baghiu Mihaela.

La data de 17 noiembrie 2018, a fost creștinat băiețelul Bănică Eduard-Ionuț-Claudiu, având ca părinți spirituali pe Mozorău Petrița și Orefice Giuseppe.

La data de 22 noiembrie 2018, părinții Capu Mirel și Capu Florentina și-au creștinat băiețelul Capu Eduard, având ca părinți spirituali pe Samoilă Iulian și Samoilă Vasilica.

La data de 6 decembrie 2018, părinții Băbușanu Ciprian și Băbușanu Roxana Elena și-au creștinat băiețelul Băbușanu Petru-Vladimir, având ca părinți spirituali pe Daraban Mihai Cristian și Damian Diana Rovana.

Căsătorii

z

z z z z z z z z z z z

Andreea Elena, având ca părinţi spirituali pe Hârdea Pavel şi Hârdea Simona.

La data de 8 februarie 2018 şi-au unit destinele Ciubotaru Felicia Petronela şi Zănoagă Bogdan-Gheorghe, având ca părinţi spirituali pe Cornelia şi Marius Feodorovici și Mihaela și Codrin Lupașcu.

La data de 14 iulie 2018 şi-au unit destinele Lazăr Ionela şi Roșu Adrian, având ca părinţi spirituali pe Dumitru Bogdan Ștefan și Dumitru Ramona Violeta.

La data de 21 iulie 2018 și-au unit destinele Vânătoru Florica Daniela și Anasiei Ilie, având ca părinți spirituali pe Ciucanu Iulian Vlad și Ciucanu Maria Dorina.

La data de 21 iulie 2018 și-au unit destinele Mălinici Elena Alexandra și Grădinaru Vasile Marius, având ca părinți spirituali pe Chitic Florin și Lori.

La data de 29 iulie 2018 şi-au unit destinele Crirelet Andreea-Georgiana şi Popa Constantin Silviu, având ca părinţi spirituali pe Bursuc Daniel Constantin și Bursuc Midena Elena.

La data de 17 august 2018 și-au unit destinele Vrânceanu Anca Ionela și Zmău Claudiu, având ca părinți spirituali pe Dobranis Ovidiu și Dobranis Mihaela.

La data de 19 august 2018 și-au unit destinele Naftanoilă Midelia Alexandra și Drăgușanu Mihai, având ca părinți spirituali pe Panțiru Neculai și Panțiru Elena.

La data de 26 august 2018 şi-au unit destinele Craia Mădălin Ionuț şi Diaconescu AndreeaGabriela, având ca părinţi spirituali pe Bosânceanu Mihai și Bosânceanu Elena Mihaela.

La data de 26 august 2018 și-au unit destinele Costin Adrian și Bacinschi Mihaela, având ca părinți spirituali pe Iftimie Dan Vasile și Lupășteanu Eugenia.

La data de 4 septembrie 2018 și-au unit destinele Stoica Vasile Francisc și Kore Iuliana, având ca părinți spirituali pe Ionescu Constantin și Ionescu Codruța.

La data de 8 septembrie 2018 și-au unit destinele Damian Bogdan și Marian Ana-Alexandra, având ca părinți spirituali pe Marian Ciprian și Marian Maria-Simona.

La data de 9 septembrie 2018 și-au unit destinele Trif George Andrei și Agachi AngelaMaria, având ca părinți spirituali pe Pancu Ionuț și Pancu Doina.

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

CRONICA PAROHIEI

z La data de 29 decembrie 2017 şi-au unit destinele Burlacu Alexandru-Vlad şi Burlacu

416 CRONICA PAROHIEI z La data de 9 septembrie 2018 și-au unit destinele Trifan Ludvig-Iulia și Pintea Daniela,

având ca părinți spirituali pe Ungureanu Adrian și Alina Elena și Ichim Ion și Monica. z La data de 4 noiembrie 2018 și-au unit destinele Oprea Alexandru și Gheorghiu Sabina,

având ca părinți spirituali pe Brumă Vlad Daniel și Brumă Teodora.

Răposați z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

z

La data de 16 ianuarie 2018 a fost înmormântată Istrătucă Elena, adormită întru Domnul la 15 ianuarie 2018.

La data de 16 ianuarie 2018 a fost înmormântat Roibu Victor, adormit întru Domnul la 15 ianuarie 2018.

La data de 25 ianuarie 2018 a fost înmormântat Sandu Mihai, adormit întru Domnul la 22 ianuarie 2018.

La data de 13 februarie 2018 a fost înmormântată Atudosiei Maria, adormită întru Domnul la 11 februarie 2018.

La data de 22 februarie 2018 a fost înmormântat Stănică Ioan, adormit întru Domnul la 16 februarie 2018.

La data de 25 februarie 2018 a fost înmormântat Văduva Gheorghe, adormit întru Domnul la 23 februarie 2018.

La data de 15 martie 2018 a fost înmormântat Micu Ioan, adormit întru Domnul la 14 martie 2018.

La data de 20 martie 2018 a fost înmormântată Gârbea Silvia, adormită întru Domnul la 19 martie 2018.

La data de 21 martie 2018 a fost înmormântat Mazilu Vasile, adormit întru Domnul la 20 martie 2018.

La data de 18 martie 2018 a fost înmormântat Răducu Constantin, adormit întru Domnul la 16 martie 2018.

La data de 26 aprilie 2018 a fost înmormântată Vasilca Elena, adormită întru Domnul la 24 aprilie 2018.

La data de 29 aprilie 2018 a fost înmormântat Chele Constantin, adormit întru Domnul la 28 aprilie 2018.

La data de 13 mai 2018 a fost înmormântată Paisa Maria, adormită întru Domnul la 11 mai 2018.

La data de 5 iunie 2018 a fost înmormântată Paisa Ileana, adormită întru Domnul la 3 iunie 2018.

La data de 26 iulie 2018 a fost înmormântat Sandu Vasile, adormit întru Domnul la 24 iulie 2018.

La data de 18 august 2018 a fost înmormântat Urzică Petru, adormit întru Domnul la data de 16 august 2018.

La data de 31 august 2018 a fost înmormântată Paisa Lucreția, adormită întru Domnul la 27 august 2018.

La data de 01 septembrie 2018 a fost înmormântat Podaru Neculai, adormit întru Domnul la

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CRONICA PAROHIEI 417 z

z

z

z

z

z

data de 30 august 2018.

La data de 4 noiembrie 2018 a fost înmormântat Sandu Vasile, adormit întru Domnul la 2 noiembrie 2018.

La data de 6 noiembrie 2018 a fost înmormântată David Virginia, adormită întru Domnul la 5 noiembrie 2018.

La data de 11 noiembrie 2018 a fost înmormântat Ailenei Ioan, adormit întru Domnul la 9 noiembrie 2018.

La data de 22 noiembrie 2018 a fost înmormântată Aparaschivei Aurica, adormită întru Domnul la 21 noiembrie 2018.

La data de 29 noiembrie 2018 a fost înmormântat Galan Ion, adormit întru Domnul la 26 noiembrie 2018.

La data de 15 decembrie 2018 a fost înmormântat Hadar Neculai, adormit întru Domnul la 13 decembrie 2018.

418 CRONICA PAROHIEI

Procese verbale 2018 ź Azi, 1 aprilie 2018 s-a strâns suma de 928 lei de la biserica Sf. Voievozi din Săvinești ź

ź

ź

ź

ź

ź

pentru biserica din com. Cândești, sat Vădurele, preot Bogdan Cristinel.

Astăzi, 13.05.2018, delegatul Pîrnău Vasile de la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Piatra Neamț 1 Mai a colectat suma de 75 lei de la enoriași de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Săvinești-sat, preot paroh Petru Munteanu.

Astăzi, 21.05.2018, părintele Petru Munteanu de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Săvinești-sat a dat suma de 116 lei doamnei Sava Veronica din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Vânători, Piatra Neamț pentru un om bolnav pe patul spitalului.

Astăzi, 3 iunie 2018, când părintele Munteanu Petru, preot la Biserica „Sf. Voievozi” Săvinești, a dat 205 lei domnului Mardare Constantin din Săvinești, pentru operație la ochi.

Subsemnatul Pîrnău Vasile, delegat de la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Piatra Neamț, Mărăței II, a colectat suma de 87 de lei de la enoriașii de la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Săvinești Sat. Astăzi, 7.XI.2018 s-a colectat de la enoriașii din Parohia Sf. Voievozi Mihail și Gavril Săvinești Jud. Neamț de către epitropul Sandu Horia și consilierul Cojocaru Ioan suma de 1000 lei pentru continuarea lucrărilor de la Parohia Sfânta Înviere din Săvinești sat.

Subsemnatul Pîrnău Vasile, delegat de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Piatra Neamț 1 mai a colectat suma de 85 lei de la enoriașii Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” de satul Săvinești Sat, preot paroh Munteanu Petru.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CRONICA PAROHIEI 419

Mulţumesc preotului paroh Petru Munteanu pentru binecuvântarea dată de a-mi exprima întreaga compasiune pentru familia îndoliată prin decesul celei care a fost Virginia Nistor, apoi Virginia David, dar cunoscută de noi, colegi, prieteni, foşti elevi şi consăteni ca fiind doamna Lili. O petrecem pe ultimul drum, spre împărăţia cerului, pe cea despre care putem spune că a fost un OM ca o făclie vie, ce a luminat câteva decenii viaţa spirituală a locuitorilor comunei Săvineşti.

Absolventă a Şcolii Pedagogice, cu o bază solidă didactică, pedagogică, ştiinţifică, a pregătit pentru viaţă generaţii de fii ai satului în Şcoala din Săvineşti.

A lucrat alături de cadre didactice care nu mai sunt printre cei vii cum ar fi Ecaterina şi Nicolae Pârloagă, Maria Hârţescu, Mioara Mereuţă (Ghebac). Cu mult tact pedagogic şi dragoste de profesie a şlefuit caracterele native ale multor generaţii, i-a învăţat să scrie, să citească, să facă cele patru operaţii matematice, să cânte şi să joace, să muncească, să-i iubescă şi să-i respecte pe cei din drumul lor.

A fost o bună colegă, a fost iubită de copii. Datorită talentului său, a participat activ la viaţa culturală, remarcându-se în corul comunei Săvineşti, corul Bisericii, în formaţia de dansuri și cea de teatru. A avut înclinaţii spre poezie, are mult manuscrise, din păcate, nepublicate, dar prezentate în mare parte cu diferite ocazii, la ceremonii religioase, la monumentul istoric din curtea Şcolii Vechi, la ritualurile de înmormântare. Dorea ca cineva să adune manuscrisele şi să le publice fie în revista bisericii „Hai cu noi”, fie într-un volum separat.

Dumnezeu să o ierte şi să o aşeze în ceata drepţilor, de unde să ne transmită printr-un vers un îndemn spre a face fapte bune. Să fie pomenită în vecii vecilor.

6.XI.2018 Prof. Vasile Sandu, fost director al Școlii din Săvineşti

Lista donatorilor Hram 2018 Nr. crt. Nume, prenume Suma în lei

1 . Trif Ion (Nicu) - 70 2 . Covasan Ana - 30 3 . Tofan Iulian - 50 4 . Roman Teodora - 30 5 . Răducu Viorel - 50 6 . Lupoi Geta - 50 7 . Gîrțu Ion - 50 8 . Măriuța Gheorghiță - 50 9 . Paisa Mihai - 30 10 . Cojocărița Constantin - 50 11 . Silvia - 50 12 . Aștefănesei Elena - 20 13 . Marciuc Traian - 40 Hai cu noi - Retrospectiva 2018

14 .

15 .

16 .

17 .

18 .

19 .

20 .

21 .

22 .

23 .

24 .

25 .

26 .

27 .

28 .

29 .

30 .

31 .

32 .

100 33 .

34 .

Filip Aneta - 30 Cerescu Minodora - 20 Popa Mărioara - 20 Pristavu Gică - 50 Baluș Elena - 50 Herescu Costică - 50 Pîrjoleanu Lucica - 50 Cerescu Maria - 50 Horciu Aneta - 30 Moisii Neculai - 40 Chele Constantin - 100 Micu Gică - 50 Drîngu Vasile (Tilică) - 50 Dumitrache Gigel - 50 Munteanu Aneta - 30 Ciucălău Ion (Dorel) - 50 Crăciun Haralambie - 50 Roman Lina - 30 Vereș Mihaela Maria Atudosiei Valentina - 50 Trifan Sebastian - 100

35 .

36 .

37 .

38 .

39 .

40 .

41 .

42 .

43 .

44 .

45 .

46 .

47 .

48 .

49 .

50 .

51 .

52 .

53 .

54 .

55 .

56 .

Floreșteanu Florin - 50 Manca Aurel - 40 Lupoi Victor - 50 Oglage Lina - 20 Manolache Milucă - 30 Crăciun Mihaela - 30 Acojocăriței Rodica - 15 Roman Săvel - 50 Horciu Elena - 15 Păduraru Georgeta - 30 Paisa Violanda - 20 Dumitrache Elena - 30 Gîngă Ion - 50 Dumitrache Duțu - 100 Toma Olga - 20 Căpățână Maria - 20 Stănică Mihai - 50 Vasîlca Săndica - 25 Tofan Mioara - 40 Horciu Floarea - 20 Anasia Toader - 30 Șoric Lina - 50 www.haicunoi.com

CRONICA PAROHIEI

Necrolog profesor Virginia David (Nistor) – 15 martie 1935-02 noiembrie 2018

420 CRONICA PAROHIEI 57 . Bucur Elena - 30 58 . Mereuță Maria - 30 59 . Sandu Elena - 20 60 . Baluș Ion - 100 61 . Roman Geta - 50 62 . Căpățână Augustin - 50 63 . Iacob Aurica - 50 64 . Zbranca Lina - 25 65 . Lazăr Marcela - 100 66 . Răducu Aneta - 50 67 . Răducu Ana - 25 68 . Dumitrache Vasile - 30 69 . Paisa Gheorghe - 40 70 . Lupu Mihai - 25 71 . Dumitrache Constantin 50 72 . Sandu Ana - 50 73 . Chele Ion - 50 74 . Chelaru Gheorghe - 50 75 . Fasolică Elena - 15 76 . Trenchea Adrian - 50 77 . Dascălu Romică - 50 78 . Sandu Vasile/Erica - 50 79 . Dumitrache Brîndușa 100 80 . Prisecaru Eugen - 50 81 . Gotcu Constantin - 50 82 . Găucan Ana - 10 83 . Ionel / Ștefania - 50 84 . Condrat Iosif - 50 85 . Țuțuianu Ion - 40 86 . Teodorescu Mihai - 30 87 . Apetrei Mihai - 30 88 . Blănuță Mișu - 30 89 . Popa Adrian - 50 90 . Crețu Ilie - 50 91 . Grigoraș Mihai - 30 92 . Savina Constantin (Ticu) 50 93 . Muraru Constanța - 20 94 . Baghiu Constantin - 50 95 . Toma Vasile - 50 96 . Drîngu Constantin - 30 97 . Zbranca Neculai - 60 98 . Zoițanu Constantin - 50 99 . Dumitrache Parascheva 15 100 . Pușcalău Nectarie - 50 101 . Dumitrache Anica - 20 102 . Tofan Nicu - 50 www.haicunoi.com

103 . Socea Ana - 50 104 . Acojocăriței Maria - 30 105 . Ciucălău Neculai - 50 106 . Văduva Silvia - 30 107 . Paisa Georgeta - 20 108 . Iacob Ion - 50 109 . Toma Aurica - 50 110 . Bocancea Elena - 50 111 . Asmarandei Neculai - 50 112 . Vadana Vasile - 50 113 . Vadana Cătălin - 50 114 . Boaru Ana - 30 115 . Rusu Elena - 50 116 . Porfir Elena - 50 117 . Savin Gelu - 50 118 . Căpățână Rodica - 30 119 . Vsîlca Elena - 30 120 . Sandu Aurica (Plăcintă) 30 121 . Vasilca Tincuța - 30 122 . Drîngu Vasilca - 50 123 . Dumitrache Anica - 25 124 . Ciubotaru Didina - 25 125 . Zoițanu Ana - 50 126 . Ciubotaru Oana - Elena 100 127 . Dumitrache Rodica/Costel - 50 128 . Dumitrache Eduard - 50 129 . Bartoș Dana - 20 130 . Dănilă Crizantema - 50 131 . Măriuța Lina - 20 132 . Rusu Elena - 30 133 . Plăcintă Constantin - 30 134 . Dumitrache Constantin (Gâtej) - 20 135 . Sandu Veronica - 30 136 . Baghiu Mariana - 20 137 . Iacob Victor - 50 138 . Sandu Dumitru - 50 139 . Baghiu Vera - 20 140 . Mihăilă Valeriu - 50 141 . Roman Marcel - 30 142 . Roman Guța - 30 143 . Andronache Vasile - 30 144 . Cumpătă Petru - 50 145 . Dumitrache Ghiță - 50 146 . Maxim Constantin - 50 147 . Ghiurcă Maria - 30 148 . Micu Giorgel - 50

149 . Tofan Lina - 30 150 . Bendea Coculeana - 30 151 . Iliescu Gheorghe - 50 152 . Baghiu Ana - 25 153 . Urzică Valentina - 30 154 . Baluș Gheorghiță - 50 155 . Popa Ion - 50 156 . Dumitrache Ovidiu - 30 157 . Horciu Lina - 30 158 . Plăcintă Gică - 50 159 . Acasandrei Lina - 20 160 . Tofan Margareta - 50 161 . Scutaru Cornel - 50 162 . Prisăcărița Antoneta - 25 163 . Popa/Mocanu Niculina 100 164 . Vasilache Agurița - 50 165 . Atudosiei Constantin (Gică) - 50 166 . Corduneanu Liviu/Mirela - 50 167 . Mazilu Doru - 50 168 . Romedea Iulia/Bogdan 30 169 . Dumitrache Lăcrămioara - 50 170 . Roman Haralambie - 30 171 . Crîșmaru Alexandrina 50 172 . Roman Constantin - 45 173 . Zota Marcela - 30 174 . Blaga Maria - 20 175 . Vasile/Carmen/Yanis 100 176 . Sandu Aurica - 30 177 . Baluș Elena - 30 178 . Nacu Maria - 25 179 . Jumanca Augusta - 25 180 . Mihaela/Marius - 10 181 . Răducu Mircea - 30 182 . Paisa Valeria - 30 183 . Fecioru Vasile - 30 184 . Chelaru Maria - 50 185 .

Cristian/Cristina/Constantin 100 186 . Bruja Elena - 30 187 . Iustinian/Emilia - 10 188 . Rusu Maria - 20 189 . Handaric Gheorghe - 50 Hai cu noi - Retrospectiva 2018

CRONICA PAROHIEI 421 Lupoi Aurica - 30 Măriuța Mihai Dan - 50 Horciu Daniel - 300 Manolache Gabriela - 50 Bodescu Clementina Cătălin Barabulă Gheorghe - 15 Palici Vasile - 50 Răducu Elena - 50 Mitocaru Neculai - 50 Chele Ion (Aurica) - 20 Baghiu Ion (Liviu) - 20 Dumitrache Elena - 20 Atudosiei Vasile - 50 Adumitroaiei Lica - 40 Dumitrache Maria - 20 Balmuș Gheorghe - 60 Atudosiei Mihai - 50 Radu Cristi - 200 Maria - 10 Lupoi Nicu - 50 Blaga David - 40

211 .

212 .

213 .

214 .

215 .

216 .

217 .

218 .

219 .

220 .

221 .

222 .

223 .

224 .

50 225 .

50 226 .

227 .

228 .

229 .

230 .

231 .

232 .

233 .

234 .

235 .

236 .

237 .

238 .

239 .

240 .

241 .

242 .

243 .

244 .

245 .

Savin Sabina/Tudor/Bianca - 246 .

247 .

248 .

Blaga Constantin - 30 249 .

Enache Mihai - 30 250 .

Ilie Maria - 20 Lupu Ilie - 50 Dobrin Vasile - 100 Prisecariu Ionela - 50 Horciu Ion și Simona - 200 Marcu Loredana Mihaela - 50 Băluț Nicoleta - 30 Marin Florea - 30 Zbranca Maria - 20 Sabina, Alex Oprea - 100 Baghiu Vasile - 50 Trenchea Gheorghiță - 30 Sandu Constantin (Titi) - 50 Savin Valentin - 50 Blaga Profira - 50 Roșu Gheorghe - 100 Dumitrache Vasile (Varvara) -

Delia/Andrei - 50 Sandu Dorin/Camelia - 300 Liliana - 50 Jingoi Gheorghe - 20 Drîngu Mioara - 30 Catinca - 50 Aurelia - 30 Gheorghe/Maria - 30 Milușca - 10 Ion/Maria - 20 Răducu Maricica - 50 Timofti Vasile - 50 Corduneanu Luminița - 30 Bulgărea Dorel - 20 Bodescu Gabriela - 100 Bicăjanu Maria - 25 Constantin/Iustina/Maria - 50 Lupoi Dănuț - 30 Herescu Ionel - 50 Laiu Rozica - 20

CRONICA PAROHIEI

190 .

191 .

192 .

193 .

194 .

50 195 .

196 .

197 .

198 .

199 .

200 .

201 .

202 .

203 .

204 .

205 .

206 .

207 .

208 .

209 .

210 .

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

www.haicunoi.com

Preț 10 lei

Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești

Preț 10 lei

Prin serviciul de catering dorim să venim în ajutorul dumneavoastră prin livrarea la domiciliu, pe bază de comandă, a produselor tradiționale de sărbători, a produselor pentru pomeniri, precum și a produselor gătite pentru diverse evenimente.

E-mail: centrul.social@gmail.com Tel.: 0233 280 570 0741 789 555

0758 528 581 0751 250 508

Preț 10 lei

Siropuri făcute în casă, 100% naturale și cu un gust autentic, fară conservanți sau coloranți, din fructe și plante atent selecționate.

Fondurile colectate vor sprijini proiecte sociale

Preț 5 lei

Preț 15 lei

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială

Vi s-a făcut poftă de gustul din copilărie al mâncării de la bunica?

Vă așteptăm pe www.retetedelabunica.eu

SIROPURI

DULCEȚURI

GEMURI

ZACUSCĂ

TOCANĂ

Editura Jurnal Spiritual a lansat un nou calendar, care conține 365 de cuvinte duhovnicești pentru fiecare zi din an.

Preț de achiziție 20 lei.

www.haicunoi.com

Hai cu noi - Retrospectiva 2018

Preț 15 lei

Editura Jurnal Spiritual a lansat un nou calendar, care conține 365 de cuvinte duhovnicești pentru fiecare zi din an.

Preț de achiziție 20 lei.

Puteți comanda Calendarul la adresa de email: jurnal.spiritual@gmail.com sau la nr. de telefon: 0741 789 555

„Oamenii virtuoși nu caută defectele altora.” (www.jurnalspiritual.eu)