Page 1

Adrian

file de istorie

OĹŁelu RoĹ&#x;u 2010

Gerhard


Frumoase şi cu gust de mere roşii...

Frumoase şi cu gust de mere roşii au fost duminicile cu fotbal la Oţelu Roşu. O stare resimţită cu bucurie şi admiraţie când, din două în două săptămâni fugeam la stadion cu o pungă de mere roşii, dulci şi parfumate de razele unui soare blând şi ocrotitor. Adeseori alunecam cu gândul spre vestiarul unde jucătorii primeau ultimele sfaturi şi îndemnuri şi în puţinele minute rămase până la începerea jocului mă strecuram printre oamenii de ordine, de cele mai multe ori îngăduitori, să ating iarba verde a gazonului unde cei douăzeci şi doi de jucători urmau să „danseze” irezistibil, acompaniaţi la fiecare fază de joc de un cor de sute de oameni. Bucuria mea era cu atât mai mare când după cele nouăzeci de minute de joc echipa care avea un loc aparte în sufletul meu termina învingătoare. Fugeam acasă rememorând cu ochii minţii golurile şi fazele mai importante. De cele mai multe ori eram mesagerul echipei, povestind şi repovestind vecinilor interesaţi sau nu, cuminţi în înţelepciunea lor, ceea ce mi s-a părut mai interesant, mai deosebit, fără a-i apăra pe inimoşii jucători, cu speranţa că peste alte două săptămâni convingerile mele vor fi aceleaşi. La acea vărstă nu am înţeles că fotbalul este un joc universal. Alături de tot ce este mai frumos, acest sport „primus inter pares” (primul între egali) a determinat în scurta sa existenţă ca suflete reunite în clipe de armonie, sublim, decepţie şi consternare să privească şi să simtă sănătatea celui din teren, talentul său, totul metamorfozat într-o sculptură vie, creatoare de frumos. Dar cine a inventat fotbalul ? O astfel de întrebare nu-şi va găsi, în mod cert, un răspuns ferm, structurat pe date obiective, greu de contestat. Dacă ne întrebăm cine a jucat pentru prima dată fotbal răspunsul nu va fi nici de această precis, sursele de informaţie fiind vagi şi oferind, în acest fel, un teren propice unor comentarii contradictorii. Cert este că acest sport este „cel mai amar desert pe care-l consumă englezii şi cel mai răscolitor sedativ pentru oamenii care-şi provoacă griji în speranţa că le vor rezolva.” Paul Vialar declara: „Cel mai bun balon de oxigen e balonul de fotbal.” Înţeles de către toţi oamenii de pe toate meridianele lumii, limbajul jocului de fotbal începe cu un element de suprastructură, cuvântul fair-play, adică a juca cinstit. Emoţiile sale diverse şi mereu imprevizibile au creeat, graţie talentului şi a ştiinţei jocului, o sărbătoare a umanităţii. Cuvinte care îmi amintesc cu mare plăcere de pauzele dintre ore, elev fiind, când împreună cu colegii reuşeam să ne prăfuim „bine” uniformele şcolare, scurtând totodată „viaţa” pantofilor cu care ne mândream şi în zile de sărbătoare. Fotbalişti celebrii au progresat aşa iar întâmplările povestite cu haz au reuşit să clădească în jurul fotbalului o imagine de vis, pitorească. Regretatul Cibi Braun, jucător cu deosebite calităţi fizice ce s-a impus ca unul din cei mai buni mijlocaşi ai fotbalului românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale povesteşte despre meciurile interminabile care se prelungeau


până noaptea târziu cu mingi de cârpe, cutii de conserve şi uneori chiar cu... castane. Tatăl meu îşi amintea despre nerăbdarea copiilor din satul natal care aşteptau cu sufletul la gură ziua de Ignat când urma să fie sacrificat porcul pentru a recupera din măruntaiele animalului vezica urinară. Uscată la soare şi apoi umflată ţinea loc de minge în zilele călduroase de peste an. Pe terenul improvizat din spatele gării, băteau această „polmă”, cum o numeau, până se spărgea în acest fel risipinduse vraja unei mingi „adevărate.” De-a lungul carierei jucătorul de fotbal şi-a modelat propriul destin. Un destin care nu ar fi fost posibil dacă undeva, în negura timpului, nu s-ar fi născut în mintea omului jocul cu mingea – FOTBALUL. Fănuş Neagu spune: „ Fotbalul este carnavalul meu de fiecare duminică. Mi se pare cel mai frumos joc pe care l-au născocit oamenii pentru a se povesti pe ei înşişi.” Într-o scurtă definiţie, la un pas de extaz şi agonie, fotbalul „este un joc sportiv care se desfăşoară pe un teren de anumite dimensiuni, de către două echipe formate din 11 jucători, cu o minge rotundă, sub supravegherea unui arbitru conducător şi a doi arbitrii de linie, după un regulament internaţional.”(Virgil Economu: Fotbal - Probleme de tactică în jocul modern)... În condiţiile fotbalului modern, a lovi mingea cu piciorul presupune corectitudine în execuţie din punct de vedere biomecanic şi în acelaşi timp folosirea unei game variate de procedee, în funcţie de necesitatea fazei de joc. În condiţiile jocului, lovirea mingii cu piciorul se transformă fie în procedee specifice postului ocupat ca de pildă deschiderea, centrarea sau trasul la poartă. Mingea de astăzi are o formă sferică având învelişul exterior din materiale aprobate de Internaţional Board. Are o circumferinţă de 68-71 cm, o greutate la începerea jocului de 396-453 grame şi o presiune egală cu 0,6-0,7 atmosfere. Regulamentul de fotbal menţionează că mingea nu se poate schimba în timpul jocului decât cu aprobarea arbitrului. Fără a provoca revolta „fansilor” englezi sau protestele „tifosilor” italieni, care şi unii şi ceilalţi nu acceptă ideea că jocul cu mingea s-a jucat pe alte meridiane înainte de a fi cunoscut sub numele de „soccer” sau „calcio”, izvoarele jocului cu mingea ne aduc în China cu 3400 de ani înaintea erei noastre. Mărturie sunt inscripţiile din timpul dinastiei YIN (1766-1122 îen), balonul fiind făcut din piele dar umplut cu păr de cal. Fie că făcea parte din antrenamentul militarilor sau se juca cu ocazia diferitelor sărbători, jucătorii se confruntau pe un câmp, alergând să intre în posesia unei mingi spre a o duce dincolo de o linie trasată în terenul adversarilor. Legenda atribuie împăratului chinez HUANG TI inventarea fotbalului care nu era, la acea vreme, decât un antrenament militar care consta în aruncarea unei mingi rotunde făcute din piele dincolo de două beţe înfipte în pământ. Tot în China, în vremea dinastiei Han (206 îen-25 en) se juca un joc denumit Tsu-Chu (Tsu= a lovi Chu= minge). Mingea era lovită cu piciorul şi era umplută cu iarbă şi câlţi. Un astfel de joc se juca cu prilejul aniversării zilei de naştere a împăratului, porţiile fiind de aproximativ 8 metri. Între bare era întinsă o plasă de mătase cu o deschizătură de 30 cm prin care jucătorii încercau să treacă mingea. Câştigătorii primeau premii iar cei înfrânţi erau biciuiţi. În Europa cea mai veche atestare despre existenţa unui joc asemănător fotbalului o găsim pe coasta Dalmaţiei, mai precis în mica staţiune SINJ de pe malul


Adriaticii unde, în urma săpăturilor arheologice s-a descoperit o mărturie din secolul XVII îen înfăţişând un jucător de fotbal. La rândul lor grecii practicau mai multe jocuri cu mingea; urania, episkiros, aporaxis şi fenindes. Practicate de „efebi” adică tineri de 18-20 de ani jocurile amintite desăvârşeau educaţia militară şi cetăţenescă a tineretului. Espiskiros , denumit şi episenos, se juca de mai mulţi tineri împărţiţi în mai multe tabere. Cei desemnaţi să înceapă jocul aruncau mingea peste adversari până când cei dintr-o tabără reuşeau să o împingă în afara liniei de fund. Legionarii romani jucau „harpastum”. Acest joc releva imaginea unuia dintre cele mai apropiate exerciţii antice de fotbalul modern. Se afirmă că exista o diviziune a muncii, jucătorii care alcătuiau echipele fiind împărţiţi în atacanţi si apărători. Desfăşurat pe „Câmpul lui Marte” de pe malul Tibrului constituia un joc de mare cinste pentru tinerii care îl practicau. Cunoscutul medic Galenus scria: „cele mai bune dintre toate sporturile sînt acelea care nu numai că pun la lucru corpul, dar sînt de natură să şi distreze.” Odată cu armatele lui Caius Iulius Caesar acest joc a ajuns în ţinuturile ocupate de romani: Spania, Franţa, Anglia... Considerat strămoşul fotbalului francez, jocul „soule” se juca cu o minge de diametru foarte mare. De o violenţă ieşită din comun jocul a fost interzis în anul 1369 dar în ciuda acestui fapt se joacă în continuare fiind interzis din nou, mult mai târziu, în anul 1781 chiar de către Parlamentul Franţei. Una din trăsăturile principale ale jocului cu mingea reprezintă coordonarea eforturilor individuale ale celor unsprezece jucători, perfecta colaborare între posturi şi compartimente în aşa fel încât unitatea de gândire şi acţiunea generată să contribuie la reuşita deplină a acţiunii, anume la introducerea mingii în poarta adversarului. De aceea mingea nu este considerată un simplu accesoriu lipsit de importanţă, ci acel „obiect” fără de care jocul nu s-ar desfăşura. Cea mai veche minge s-a găsit într-un mormânt din apropierea Tebei cea ce dovedeşte că în epoca faraonilor egiptenii practicau un joc cu mingea. Japonezii jucau „kemari” sau „fotbalul sfânt”, un joc care se desfăşura odată pe an în templele shintoiste. Mingea folosită era de culoare albă, avea un diametru de 22 cm şi era umplută cu nisip sau păr de cal. Primele mingi din latex cu care locuitorii băştinaşi practicau un joc asemănător fotbalului sau baschetului actual au fost văzute în Haiti în septembrie 1493 în urma celei de-a doua călătorii a lui Cristofor Columb în America. Răspândit pe toate meridianele lumii, jucat îndeosebi de tineri, fotbalul (termen utilizat pentru prima dată în Anglia în anul 1486 înţelegând jocul în care mingea este lovită cu piciorul- foot= picior şi ball= minge) este atacat vehement în numele rigidei morale puritane. Numeroasele tentative de interzicere a acestui joc care „mlădiază corpurile, le fortifică, le întăreşte şi dă inimii curajul spre a se întâlni cu adversarul şi a-i face faţă”, deşi i-a redus din popularitate nu a avut sorţi de izbândă. Mai mult, fotbalul a fost acceptat în şcolile engleze, fiecare şcoală având un regulament propriu care ţinea de tradiţiile locale. În anul 1800 englezul William Gilbert inventează mingea umplută cu aer. După numai douăzeci şi trei de ani, în anul 1823, un elev al şcolii din Rugby, pe nume William Webb Ellis în vârstă de 16 ani, într-o „frumoasă nesocotire a regulilor fotbalului, aşa cum se juca la timpul său, a luat primul mingea în mâini şi a alergat


cu ea determinând astfel trasarea dinstinctă a jocului de rugby.” Thomas Arnold, directorul şcolii, stabileşte un cod al jocului, gluma lui Ellis dând naştere la două sporturi diferite: fotbal şi rugby. La 26 octombrie 1863 delegaţii din 11 cluburi şi şcoli londoneze au statuat la Freemason’s Tavern din Londra naşterea lui „The Footbal Association” prima federaţie de fotbal din lume. Peste mai puţin de două luni se elaborează primul regulament experimental care în primii ani a fost modificat frecvent. Primul meci de fotbal din lume a avut loc în anul 1866 între echipele oraşelor Sheffield şi Londra. Londra câştigă cu scorul de 2-0 la goluri şi 4-0 la tuşe! În 1870 Richard Lindon inventează camera de cauciuc pe care o introduce într-o anvelopă... ovală de piele. În prezenţa a 4000 de spectatori, record pentru acele vremuri (1872)are loc primul meci internaţional de fotbal din lume disputat între reprezentativele Scoţiei şi Angliei. Rezultat: 0-0. La acest meci nu a existat arbitru în locul său existând doi oficiali, câte unul de fiecare parte a terenului. Arbitrul de fotbal este o persoană neutră cu o calificare corespunzătoare, cu competenţă tehnică şi autoritate morală. Prima menţiune în regulamentul de joc despre arbitru o întâlnim în anul 1873. Din 1919 arbitrul este obligat să îmbrace un echipament diferit de cel al jucătorilor. Secolul XX, numit de majoritatea specialiştilor secolul fotbalului, a demonstrat că acest sport a progresat continuu reprezentând o provocare pentru jucători şi echipe. Dezvoltarea sa coincide cu dezvoltarea industrială. Tipul jucătorului care urma să-şi „desfiinţeze” adversarul a fost înlocuit de jucători care prin abilitate tehnică şi gândire au făcut ca spectacolul sportiv să fie mai complet. Fermecător prin strălucire, tot ce este mai frumos s-a regăsit în fotbal. Somptuoasele turnee finale ale campionatelor mondiale şi europene, finalele diverselor cupe, au dezvăluit mulţimii entuziaste că fotbalul este o „reprezentaţie sacră” a timpului nostru. Fotbalul modern a suprimat dezordinea din teren conferind jocului ştiinţă. Abilitatea tehnică, stilul impetuos, forţa şi precizia loviturilor au făcut de recunoscut tenacitatea jucătorului şi mai ales subordonarea acestuia intereselor echipei. Dincolo de dramele vieţii, de durere şi neîmplinire, lecţiile acestui joc au demonstrat că Pământul este templul în care fotbalul va rămâne acelaşi de vreme ce noi, oamenii, înrădăcinaţi într-o taină a creaţiei deloc întâmplătoare, ne schimbăm. Robert Guerin împreună cu olandezul C.A.W. Hirschmann au iniţiativa unirii federaţiilor naţionale într-un for internaţional, proiect care prinde viaţă la 24 mai 1904 cu prilejul Congresului ţinut la Paris. Membrii fondatori ai Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie (FIFA) au fost: Germania; Franţa; Belgia; Elveţia; Olanda; Danemarca; Suedia şi Spania. La congresul din 26 mai 1928 se decide organizarea în anul 1930 a „Cupei Lumii” (campionatul mondial). La 2 martie 1954 ia fiinţă Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie (UEFA). Prin urmare, la propunerea ziaristului francez Gabriel Hanot de la L’Equipe, la 4 septembrie debutează Cupa Campionilor Europeni cu meciul între Sporting Lisabona şi Partizan Belgrad (scor 3-3). După asemănarea ei se vor înfiinţa cupe ale campionilor în America de Sud (Cupa Libertadores), Africa şi Asia. Dacă secolul XX, în inventarul său cuprinzător a confirmat că singurul învingător în credinţa omului a rămas fotbalul, începutul de secol XXI schimbă par-


fumul romantic de altădată transformându-ne supuşii rezultatelor. Marea familie a fotbalului a devenit un câmp de manevră iar competiţia, în sine, o industrie. În contextul momentului e normal şi ireversibil. Dincolo de această stare de fapt ne confruntăm cu un număr restrâns de suporteri, mai puţin toleranţi, care trec în extrema opusă a spectacolului dorit. Nu cred că acesta este rezultatul decepţiei sau al orgoliului din moment ce mai presus de faptele reprobabile există latura umană a adevăratului suporter. Ea trebuie să se regăsească în caracterul fiecăruia dintre noi, pe un tărâm al cinstei, al înţelegerii reciproce, al dragostei şi al respectului faţă de cel ce nouăzeci de minute a fost adversar. Concesiile sau abdicăriile de la principiile morale, au fost aspru amendate. Legi scrise şi nescrise, idoli sau vedete au trasat şi au conturat traiectorii în biografia oamenilor. Delimitând dreptatea de nedreptate, speranţa de disperare am simţit puterea şi adevărul fotbalului într-un inventar în care suntem întru totul de acord că fiecare compromis este normal „atâta timp cât nu încalcă legea şi morala dominantă în societate” (Pavel Coruţ).

Fotbalul în Banat- scurt istoric Nu întâmplător cel mai bun ambasador al unei ţări în lume este sportul. Indiferent de disciplina sportivă sau de competiţie, în puterea nopţii sau peste zi, copleşiţi de lacrimile fericirii am simţit şi noi, românii, că avem cu ce ne mândri. Cine s-a gândit că din „nebunia” celor care au jucat fotbal pe maidanele din împrejurimile oraşelor, după ani şi ani numele României va fi pronunţat, deopotrivă, cu respect şi teamă ? Proba de foc a fotbalului românesc a trecut. Steaua Bucureşti, Universitatea Craiova, Dinamo, Rapid, UTA, Politehnica Timişoara, CFR Cluj, iată şi Unirea din Urziceni şi-au trasat valoarea continentală punând la încercare şi nu de puţine ori umilind echipe cu tradiţie în fotbalul european. Jucător sau spectator, antrenor sau preşedinte de club, soarta a hărăzit tuturor aceaşi inimă care, de peste o sută de ani, bate şi pe stadioanele ţării noastre. S-au scris multe şi cu siguranţă se va mai scrie. Amintirea acestor „anonimi” nu ar fi fost vie dacă în umbra amintirii nu s-ar fi găsit cronicarii. Prin ei trecutul pare mai aproape iar viaţa, deşi trecătoare, un triumf. Fără a avea mărturii istorice în acest sens, cu certitudine în timpul ocupaţiei romane, pe teritoriul Daciei, legionarii romani jucau „harpastum”. Acest joc, se pare, a stat la originea popularului joc „poarca” jucat cu dezinvoltură de flăcăii satelor noastre. După exportul fotbalului în lume (1876) datorat lucrătorilor englezi de la căile ferate, în anul 1888, la Arad, se pomeneşte în hrisoavele timpului despre un grup de tineri care bat mingea pe terenurile virane din împrejurimile oraşului. Ziaristul care consemnează evenimentul notează: „ ... bara porţii adusă de tineri urma, după joc, să fie dusă undeva pentru a fi în siguranţă.” După numai doi ani, în 1890, tot la Arad, medicul stomatolog Iuliu Weiner aduce de la Londra unde-şi făcuse studiile, prima minge de fotbal precum şi regulile noului joc. Weiner face o entuziastă propa-


gandă jocului dar în cele din urmă demonstraţiile sale sunt interzise de conducătorii mişcării sportive din acea vreme. Pus „în afara legii” fotbalul este jucat de tinerii care învăţau în străinătate organizându-se meciuri cu scop de divertisment cu formaţii alcătuite spontan. În ciuda acestor greutăţi, în anul 1899 se organizează la Timişoara, cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an şcolar, primul meci de fotbal din România. Elevii Liceului Piarist, împărţiţi în două grupe a câte 11 jucători, îndrumaţi de profesorul de gimnastică Carol Muller, au terminat după 45 de minute de joc nedecis, echipele nereuşind să înscrie nici un gol. La 5 iulie 1899 se înfiinţează la Arad „Societatea de fotbal Arad”. Primul meci consemnat de presa locală a avut loc în data de 15 august ora 17 pe terenul viran din apropierea Uzinelor de Vagoane. La foarte scurt timp societatea se desfiinţează fiind înlocuită, la 25 august, de către „Clubul Atletic Arad”. La 25 octombrie (după alţi cercetători 2 noiembrie) are loc un meci cu echipa Politehnicii din Budapesta care câştigă cu scorul de 10-0. La 26 aprilie 1902, urmând alte centre care şi-au înfiinţat echipe de fotbal, (Oradea, Lugoj, Baia-Mare) la Timişoara îşi face apariţia Fotbal Club Timişoara. Primul meci disputat în compania echipei din Lugoj este pierdut cu scorul de 2-3. Dată fiind situaţia istorică şi atmosfera care domina întreaga suflare românească, odată cu intrarea României în război (14 august 1916) mişcarea fotbalistică din Banat scade. Până la această dată numeroase echipe din Ungaria au disputat meciuri amicale cu echipe româneşti: Vasas Budapesta, echipa metalurgiştilor şi oţelarilor budapestani, 1877; Magyar Testgyakorlok, înfiinţată în anul 1888; Ferencvarosi Torna Club Budapesta; 1899, Kispest, 1909... Vrem nu vrem, mai mult sau mai puţin, trebuie să recunoaştem influenţa acestor echipe şi în general a fotbalului maghiar asupra echipelor din Transilvania şi Banat cea ce îl determină pe Mihai Flamaropol să afirme în cartea „Fotbal – Cadran românesc”, editura Sport Turism 1986 că „ prin nivelul tehnic şi tactic ridicat şi prin soliditatea organizării, cluburile din Transilvania vor aduce o contribuţie substanţială la dezvoltarea fotbalului românesc.” La sfârşitul războiului se constituie „Uniunea cluburilor de fotbal asociaţie” care cuprinde majoritatea cluburilor şi asociaţilor de fotbal ( 16 cluburi şi 24 de asociaţii) dar numai din Bucureşti. În Transilvania conducerea a fost asigurată de „Federaţia Sportivă din Transilvania şi Banat” înfiinţată la 13 octombrie 1919 cu sediul la Cluj şi „Federaţia cluburilor de fotbal din Banat” înfiinţată la 8 sepembrie 1920 cu sediul la Arad. După cum se va observa, din 10 iunie 1920, tot la Arad se înfiinţează „Comitetul regional FSSR din Banat şi Crişana”, comitet care organizează în toamna lui 1920 Campionatul Ardealului. Prima ediţie este câştigată de Chinezul Timişoara. Chinezul Timişoara Denumirea echipei muncitorilor de la căile ferate din Timişoara este dată de numele căpitanului din oastea lui Matei Corvin, Pavel Chinezu. Înfiinţată în anul 1910, într-un timp relativ scurt devine una dintre cele mai puternice echipe de fotbal din ţară. După ce câştigă campionatul de fotbal al Ardealului, reuşeşte performanţa de-a obţine consecutiv şase titluri de campioană a României în formula „turneelor


finale.” În plină glorie, în anul 1928 echipa se destramă, o parte din conducătorii ei formând un alt club: Ripensia. Până în 1933 când promovează în Divizia A (divizie înfiinţată în 1932) Chinezul va depăşi nivelul campionatului districtual Timişoara sau al Ligii de Vest. După cel de-al doilea război mondial, Chinezul şi-a unit forţele cu m CAMT echipa numindu-se Chinezul CAMT. De-a lungul timpului au evoluat jucătorii: Ritter; Kondor; Hoksary; Toth; Rajnak; Tanzer; Matek; Vogl; Hutter; Vigh; Szilard; Osterman; Glas; Gruin; Petschovschi; Covaci; Malita; Cucula; Klimek; Wetzer III... 19 iunie 1921... Chinezul Timişoara – Braşovia Braşov scor 3-1. Acelaşi Mihai Flamaropol spune: „Prin calitatea jocului prestat, echipa timişoreană a impresionat în mod deosebit publicul spectator. În plus, fotbaliştii din Timişoara erau admiraţi şi pentru frumuseţea tricourilor violete, a ghetelor albe de crom şi a jambierelor vărgate, în culorile alb şi violet.”

Chinezul În anul 1933 Ştefan Dobay, jucătorul Ripensiei, câştigă titlul de golgeter cu 15 goluri înscrise. Prima ediţie a Cupei României are loc în anul 1935, trofeul fiind câştigat de Ripensia. În finală, Ripensia – Universitatea Cluj 5-0. Ripensia Timişoara Înfiinţat la 21 octombrie 1928 este primul club profesionist de fotbal din ţara noastră. Datorită acestui statut între 1928 şi 1932 nu a avut dreptul să participe la competiţiile internaţionale amatoare. Considerată pe bună dreptate una din cele mai bune echipe ale momentului, Ripensia câştigă de patru ori Campionatul naţional şi de două ori Cupa României. După 1945 participă în campionatul Diviziei C, ediţia 1946-47, câştigă seria a-5-a şi promovează în Divizia B. În anul următor este exclusă nejustificat din competiţie în urma reorganizării formulei divizionare. Au apărat culorile echipei următorii jucători: Zombory; Hoksary; Ciolac; Hrehuss; Dobay; Semler; Chiroiu; Cotorman; Gall; Pavlovici; Lakatos...


Ripensia

În timpul celui de-al doilea război mondial activitatea fotbalistică se reduce. Campionatul naţional este înlocuit cu „Campionatul de război”. Acesta nu acordă titlul de campioană naţională. După 23 august 1944 se creează Organizaţia Sportului Popular (OSP). Aceasta grăbeşte reluarea competiţiilor cu caracter naţional şi limitează profesionalismul. În scurt timp (1948) ultimele echipe de fotbal profesioniste sunt desfiinţate...

Am găsit de cuviinţă să mă opresc aici. Foarte pe scurt, am încercat ca în umbra trecutului să strecor o luminiţă care să pâlpâie nestingherită în sufletul celor care au făcut din fotbal o adevărată sărbătoare. Am drămuit faptele într-o ordine firească cu convingerea că alţi semeni vor deschide în viitorul apropiat noi orizonturi cu privire la această istorie plină de farmec şi culoare. Totuşi, întreb retoric... Foloseşte la ceva sau la cineva? Şi am să argumentez această stare de spirit pesimistă cu o întâmplare în care, din păcate, deznodământul este o pată cenuşie într-o realitate ce o îngăduim şi în care dragostea pentru fotbal al acelora care l-au jucat a rămas o „povară” acceptată cu prea mare indiferenţă. Sfârşit de martie 2007... Stau în faţa unui idol al fotbalului metalurgist din deceniul cinci al secolului trecut. Un OM mic de statură pe al cărui chip timpul şi boala au lăsat semne altădată imprevizibile. Mi-am dorit mult de la această întâlnire. Am vrut să ascult poveşti fără sfârşit şi să găsim împreună un numitor comun care să înlocuiască indiferenţa celor care au făcut din disperare al doilea sport naţional. Am simţit un fior al durerii, cu răspunsuri care stau în sufletul celor uitaţi sau, odată cu pasul în veşnicie, în partea de cer unde scurgerea timpului nu mai are bătăi de inimă şi valoare. Acesta e minutul 91 al provincialilor... E minutul durerii şi al refugiului în tăcere la un pas de supunerea totală. Am înţeles toate acestea privindui ochii. O privire pierdută în lacrimi încătuşate în amintiri...


Cotidianul de Vest „ 24 de Ore” într-o dulce amăruie informaţie, inutilă, îşi satisface pofta de a ironiza o sărbătoare de suflet. Cu o superficialitate demnă de un reporter minor în numărul de marţi 14 octombrie 2008 citesc indignat: „Duminică, 12 octombrie, în cadrul Memorialului Mircea Novacovici la fotbal, Stadionul CFR din Caransebeş a găzduit un meci de old-boys între Metalul Oţelu Roşu şi echipa feroviară. Pe vremuri în liga a doua, cele două cluburi sunt acum în liga a patra şi respectiv, a cincea. Aşadar, rectificăm. Duminică, la Caransebeş a avut loc Funeraliile Fotbalului din Caraş-Severin.” Să fie o scăpare a redacţiei ? Răspunsul, se pare, stă în puterea noastră de înţelegere, în civilizaţie şi în modul în care ne preţuim înaintaşii.

Fotbalul este mai mult decât pare la prima vedere. Bucurie sau regret este VIAŢĂ. Din păcate, tot mai des, uităm condiţia, valoarea şi nevoia de a înţelege. Cheia răspunsului stă în caracterul nostru simplificat de o viaţă aparent simplificată. Ne vom fi învârtit în jurul aceluiaşi deget în tumultul fugii după rezultate uitând cine suntem, cine ne sunt adversarii sau ce am putea fi deopotrivă. O undă superficială de relativă trăire... Sunt îndreptăţit să cred că am dreptate. În marasma unui cotidian tot mai ciudat, dezvoltând alte principii, coborâm Everestul minţii noastre pentru a ne ascunde într-o peşteră cu pietre ieftine furaţi de o trecătoare strălucire. Devenim parte a întunericului, lacomi şi insensibili şi ne îndreptăm paşii unde o cere ochii nicidecum sufletul. Dăm vina pe orgolii şi punem în faţă resentimentele. Spun toate acestea deoarece nu am înţeles niciodată de ce la nivel superior, două echipe bănăţene se împroşcă cu noroi, galeriile celor două combatante aruncându-şi injurii care îţi rup urechea în două... Dincolo de spectacol şi competiţie, dincolo de a juca şi a înţelege ce reprezintă bunul simţ şi cinstea prea mult şi prea des se pune accent pe o răutate izvorâtă din instincte primitive ignorându-se raţiunea. Îmi spunea un mucalit că este vorba de civilizaţie: civilizaţia suporterului vis a vis de cea a jucătorului şi a conducătorului de club. Dar câte nu se pot spune? Vorbind despre rău, resursele sale sunt inepuizabile când este vorba de a-l săvârşi. Cred şi am toată convingerea că, urmând legea vieţii, natura firii umane trebuie să stăruie înspre binele moştenit. Numai aşa vom avea puterea să păşim înainte iar rezultatele nu vor întârzia să apară...

Echipe bănăţene de-a lungul timpului Vorbim de un imperiu al fotbalului. Ne stă la picioare şi nu e sfârşit de săptămână să nu-i străbatem aleile pietruite cu lacrimi de bucurie şi speranţă căutândune drepturi care nu ne stau la îndemână dar le avem în suflet. Le adunăm la un loc, ne metamorfozăm în jucătorul pasiv, al doisprezecelea şi ne contopim cu înţelepciunea sau mediocritatea din teren rupţi de un cotidian convenţional. Simplificăm reguli demult impuse, ne punem întrebări şi fiecare fluier al arbitrului este o contro-


versă la care încercăm să răspundem ad-hoc, de multe ori cu suspiciune. Fiecare campionat e un termen de comparaţie. La fel fiecare joc, fiecare repriză sau, de ce nu, fiecare fază de poartă. Forţa acestui imperiu stă în nobleţea iscată de geniul celor care formează o echipă. Greutăţile de început au fost inerente. Împletite cu haz, îndoială, bucurie şi în cele din urmă de satisfacţie, această veşnic asociere de principii şi idei ne călăuzeşte spre eternitate. În acest miracol cu idoli mai mult sau mai puţin mărturisiţi, jocul cu mingea şi-a revărsat partea de speranţă, de bine şi fericire. Într-o manieră fără de egal, fiind amprentat ca cel mai seducător şi convingător spectacol, fotbalul e un destin într-o lume a destinelor. Vorbim de echipe şi jucători care nu mai sunt. Cum amintirea rămâne o condiţie uman acceptată este bine să alunecăm pe firul ei scormonind în cenuşa în care, pe ici colo, răzbate mirosul de iarbă verde al gazonului. Iată, foarte pe scurt, o parte din echipele bănăţene care dea lungul timpului au încântat publicul : AMEFA Arad - 1911 Banatul Timişoara - 1923 Caromet Caransebeş devenită CSM Caransebeş - 1975 CAT (Clubul Atletic din Timişoara) – 1902 CAMT (Clubul Muncitoresc din Timişoara) – 1936 CFR Timişoara – 1919 CFR Arad – 1921 CFR Caransebeş – Clubul Sportiv al Fabricii de Vagoane – 1909 CSM Reşiţa – 1926 Germania Lugoj - 1924 Gloria Arad – 1913 Înainte Caransebeş – 1920 Izvorul Bocşa Montană devenită Metalul Bocşa – 1928 Minerul Anina – 1923 Minerul Moldova Nouă - 1964 Olimpia Reşiţa devenită Gloria Reşiţa – 1951 Politehnica Timişoara – 1920 Strungul Arad – 1951 TMO ( Tineretul Muncitoresc Oraviţa) devenită Minerul Oraviţa - 1924 UMT Timişoara – 1960 UTA – 1945 Vulturii Lugoj – 1920 E dificil a definii în câteva cuvinte, în dimensiunea fotbalului, spiritul ispititor şi neastâmpărat al celor care au jucat fotbal. Privindu-i îndeaproape, simţindu-le partea pozitivă descoperim acelaşi semn particular care se rezumă la pasiune şi dragoste. Trecutul e impresionant. Dar câte echipe şi nume de jucători nu s-au pierdut în voalul uitării din motive mai mult sau mai puţin înţeles? Să fie numai hazardul de vină ?


Ştiinţa Timişoara

UTA

Izvorul Bocşa Montană


De la legendă la adevăr Ferdinand, Ohaba-Bistra, Cireşa şi Mal sau oraşul de azi Oţelu Roşu. O localitate modestă a Banatului, aşezată pe valea milenară a râului Bistra, străjuită la nord de culmile domoale ale Munţiilor Poiana Rusca şi la sud de cele ale Munţiilor Godeanu-Ţarcu. O localitate care din punct de vedere industrial începe să se dezvolte din anul 1804 devenind în scurt timp al doilea centru metalurgic al Banatului, după Reşiţa. Din păcate, după două sute de ani flacăra ce aţinut laolaltă generaţii de români, germani, maghiari, slovaci şi italieni, din motive care depăşesc înţelegerea miilor de locuitori s-a stins, progresul mult aşteptat la început de secol XXI transformându-se într-o speranţă deşartă. Pentru a întregii necazul locuitorilor din Oţelu Roşu citez ştirea transmisă de postul regional de radio Reşiţa în data de 28 martie 2003: „ Echipa de fotbal Metalul Oţelu Roşu s-a retras din campionatul Diviziei C ediţia 2002-2003 datorită situaţiei financiare precare. Antrenorul echipei Chirilă a fost demis...” La acea vreme primul gând care mi-a trecut prin minte a fost să renunţ deoarece, dintr-o atrăgătoare promisiune (mulţi aşteptau această carte cu o curiozitate ieşită din comun şi mă simţeam oarecum dator faţă de ei), totul s-a transformat într-o nedreaptă şi nefericită întâmplare. La un pas de a da înapoi l-am descoperit pe Mihai Ionescu care, prin rândurile aşternute cu măiestrie în cartea „ Confidenţe pe marginea gazonului”mi-a dat motivaţia de care aveam nevoie pentru a merge mai departe. Iată ce spune Mihai Ionescu: „ Simpla înşiruire a evenimentelor ar putea să spună şi ea ceva. Departe de intenţia de a scuza o infracţiune, oricare ar fi ea şi cu orice fel de urmări, mai mari sau mai puţin însemnate. Departe de a da şi o altă interpretare unor lucruri petrecute sub ochii noştrii, ai tuturor. Ideea călăuzitoare şi în acest caz a trebuit să fie căutarea celui mai scurt drum spre adevăr. Singurul care poate da măsura reală a faptelor şi limitele unor drepte măsuri.” ( Confidenţe pe marginea gazonului, editura Sport-Turism, Bucureşti 1986) Cu regretul că timpul s-a scurs nemilos punându-şi amprenta pe fiecare om în parte, am crezut, înainte de toate, că este o datorie morală încercarea de a scoate la lumină efortul unor oameni rămaşi anonimi şi care au „ars” pe terenul de fotbal cu „microbul” fotbalului în sânge. Oameni de suflet a căror valoare nu a fost niciodată pusă la îndoială, oameni care prin talent şi sacrificiu şi-au exprimat benevol apartenenţa la un crez. Îmi doresc ca aceste rânduri, odată citite, să trezească în rândul celor mai tineri respectul ce se cuvine acelora care au fost şi apărat cu cinste şi devotament culorile echipei de pe Valea Bistrei. Puţini sunt cei care azi pot depăna amintiri legate de începutul şi dezvoltarea fotbalului la Oţelu Roşu. Marea majoritate a celor care au cunoscut această perioadă, mai devreme sau mai târziu, au bătut la poarta veşniciei. Să redescoperim, aşadar, prin poveştile celor rămaşi emoţiile diverse şi imprevizibile care de-a lungul timpului au răspândit în jurul gazonului miracolul – miracol care mai mult ca oricând se leagă de trecut, de prezent şi cu îngăduinţa cititorului, de viitor. De ce Metalul Oţelu Roşu?


E o întrebare firească pe care mulţi oameni, iubitori ai jocului cu mingea, o vor pune. În primul rând, pentru mine, toată perioada de documentare a acestei cărţi a fost o experienţă încărcată de complicitate. Mi-am dorit şi de ce nu, îmi doresc şi acum, ca fiecare cititor să răspundă acestei complicităţi şi cu o exigenţă creatoare să profite de lipsurile existente pentru ca, împreună, să conturăm cât mai exact un trecut care ne aparţine. Nu este o tentativă de a evada din prezent. Este dorinţa de a reaşeza numele echipei acolo unde îi este locul într-o intimitate până la urmă firească din care, cu toţii, vom avea de câştigat. Aceste pagini nu sunt altceva decât un demers al speranţei. Nu a fost uşor deşi poate părea. Am trăit momente de entuziasm dar au fost şi clipe mai puţin plăcute când fiecare pas al meu s-a lovit de o răutate autoritară, provocatoare. Am crezut în cea ce fac şi dincolo de amărăciunea vârtejului iscat de neîncredere am mers mai departe. După încheierea primului război mondial Banatul redevine datorită sacrifiului de sânge al bravilor ostaşi români, pământ românesc. Numele maghiar al localităţii (Nandorhegy) dispare pentru totdeauna revenindu-se la numele iniţial: Ferdinandsberg (1919). Este perioada de consolidare a monopolurilor capitaliste, clădirile şi instalaţiile industriale ale Uzinei de Fier fiind în cele din urmă achiziţionate de Societatea „Uzinele Metalurgice Titan SAR” cu sediul la Bucureşti (tratativele s-au finalizat la 9 martie 1924 prin semnarea actului definitiv de concesionare). De la 1 aprilie 1924 societatea se va numi „Uzinele Metalurgice Titan, Nădrag, Călan SAR” prescurtat în iniţialele scriptice TNC. Fabricarea de produse cerute pe piaţă, construirea de noi locuinţe şi ritmul susţinut de muncă au determinat creşterea populaţiei. Viaţa modestă a locuitorilor este legată de uzină pentru ca la rândul ei uzina şi patronatul acesteia să prospere datorită muncii şi hărniciei angajaţiilor. Exista acel respect care impune respect indiferent de categoria socială, într-o vreme când viaţa nu era tocmai uşoară, transformările pe plan naţional şi mondial fiind majore. Pe aleea ce ducea înspre Poarta Unu alături de clădirile administrative ale uzinei a fost construit Cazinoul. O clădire simbol a Ferdinandului de atunci, dispărută prematur din peisajul urbanistic al oraşului de mai târziu dar rămasă în amintirea celor trecuţi de prima tinereţe. În jurul acestui lăcaş de recreere şi cultură duminică de duminică angajaţii uzinii îşi dădeau întâlnire. Fanfara cânta cu dezinvoltură iar berea şi mititeii întregeau atmosfera de sărbătoare. Solidaritatea din timpul orelor de muncă se simţea la fiecare pas. În plimbările prin parcul cu trandafiri roşii cei ce se întâlneau îşi străngeau palmele aspre cu dragoste şi prietenie şi îşi făceau planuri de viitor. Ce poate fi mai frumos decât un gând oglindit într-o poveste? Priveşti în jurul tău şi te laşi dus de adierea unui timp aparent pierdut. Cel din faţa ta se transformă povestind iar tu, la rândul tău, te transformi ascultând. O transformare comună... ... să fi avut, pe atunci, opt, nouă ani. Copleşit de zăpada unui decembrie prevestitor în care albul şi cenuşiul se contopeau cu un vânt al speranţei, copilul cu ochi mari şi nevinovaţi aştepta seara. Ziua Sfântă a Crăciunului bătea la poartă cu nemuritoarele colinde încă de dimineaţă când la focul de crengi uscate piţărăii împărţiţi cu dărnicie copiilor umezeau cu veşnicie obrazul luminat al Cerului. Ştia că sea-


ra va merge cu Steaua pentru a vesti – şi cine o poate face mai curat şi frumos ? – Naşterea Mântuitorului. Când primele stele au peticit bolta cerească, pe furiş şi fără resentimente încălţă bocancii mai mari ai fratelui său şi plecă. În scurt timp zăpada îi intră în bocanci şi frigul biruise. Învins îşi abandonă prietenii şi plecă acasă. În visele nopţii, aşteptându-l pe Moş Crăciun şi-a dorit pentru prima dată o pereche de bocanci şi o minge uitând de turta dulce şi merele glazurate care împodobeau bradul cu iz de pădure tânără. O minge... Cu siguranţă mirajul jocului cu mingea a cuprins de timpuriu şi locuitorii comunei Ferdinand. O lege nescrisă spune că nici o echipă nu se naşte peste noapte. Cu pasiune, talent şi sacrificiu, oameni a căror identitate ne-a rămas necunoscută au dus încetul cu încetul ca acest joc să se desfăşoare oricând: în orele libere de după munca de zi cu zi sau, mai mult, în zile de sărbătoare. Astfel se pun bazele primului club sportiv muncitoresc din localitate. Deşi părerile sunt împărţite, să admitem ca an al înfiinţării echipei de fotbal anul 1920 drept dovadă prezentând copia unui extras din registrul de procese verbale ale asociaţiei, fila 11, obţinut prin bunăvoinţa regretatului Radu Zeno... PROTOCOL Încheiat astăzi 10 septembrie 1930 cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la înfiinţarea primulul club muncitoresc din comuna Ferdinand. Jubileul de 10 ani s-a început încă cu o zi înainte, adică Sâmbăta seara în comuna Ferdinand. Au luat parte toţi membrii ai clubului sportiv, atât şi prietenii acestora cât şi invitaţii din cluburile sportive UDR Reşiţa, Înainte Caransebeş, Clubul Sportiv din Haţeg, Clubul Sportiv din Timişoara. În prima seară s-au făcut manifestări sportive în sala de sport unde au luat parte Gala de Box şi Gala de Lupte greco-romane. În ziua serbării jubileului, serbarea s-a deschis de către direcţiunea intreprinderii Ferdinand, în urma căreia a trecut în revistă existenţa a 10 ani de la înfiinţarea clubului sportiv FTC. În după masa aceleaşi zile au început concursurile sportive atletice. După terminarea concursului atletic, s-a organizat un meci de fotbal cu echipa din Caransebeş, care de asemeni a avut 10 ani de existenţă. Jubileul s-a încheiat seara la orele 20 cu retragerea cu torţe urmată de dans la stadionul sportiv până în zorii zilei. Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal. Preşedinte ss. ing. Furhmann Wilhelm

Secretar ss. Franzen Coloman


Frământările de început, exuberanţa, efortul creator, de la joacă la dorinţă, a rămas o variantă proiectată în timp, mai mult sau mai puţin recunoscută. De aceea primul nume al grupării de metalurgiste este o pată de culoare învăluită în ceaţa misterioasă a unor vremuri privilegiate, conturate dinstinctiv într-o dimensiune care prin pitorescul momentului ne aparţine.

F.T. C. ( colecţia Emil Mateiaş )

F.T.C. – Ferdinand Torna Club sau ... Clubul de Gimnastică Ferdinand. Un nume uitat sau ocolit, cine ştie, dar care poate dezvolta ideea că pe aceste meleaguri cu mult înainte de protocolul care dovedeşte scriptic înfiinţarea primului club sportiv muncitoresc sportul a modelat caractere şi în ciuda tuturor greutăţiilor a avut continuitate. O echipă care de-a lungul a nouă decenii s-a aventurat în spectacolul sunetului şi luminii impus de regulile jocului de fotbal. Nouă decenii de vise, pretenţii şi enigme. Nouă decenii în care pasiunea şi devotamentul au conturat victorii. Nouă decenii în care eşecul nu a ocolit echipa întărind încă odată afirmaţia că în sport nu există invincibilitate. Cibi Braun se destăinuie: „Cum te îndrăgosteşti de minge... Te întâlneşti cu ea de cum înveţi să faci primii paşi. Nu prea şti ce să-i faci, vezi că sare încolo şi-ncoace, iar tu vânător neîndemânatic, te loveşti cu nasul de podele şi scaune, tot căutând să-i domoleşti salturile capricioase. Mai târziu, pe la cinci, şase ani, te trezeşti stăpânul unei mingi de cauciuc sau de tenis şi împreună cu alţi copii, te arunci în vâltoarea meciurilor fără sfârşit, disputate pe maidane, prin parcuri sau pe străzi.” Fotbalul a creeat în jurul său nenumărate legende. Naşterea şi existenţa sa au demonstrat-o generos. Şi ca orice legendă semnele de întrebare au înflăcărat minţiile oamenilor stârnind curiozitatea sau, pur şi simplu, o ploaie de zâmbete. Naşterea fotbalului la Ferdinand îşi are propria legendă. Mi-a povestit-o cu emoţie un om deosebit, Teodor Caciuc, într-o după amiază călduroasă de vară, la umbra viţei de


vie, în mireasma îmbătătoare a florilor care înconjurau cocheta casă. Fermecat de cea ce auzeam retrăiam cu acest om generos timpuri pline de savoare în care cerul, deşi acelaşi, era mai albastru iar ploile de vară nu erau altceva decât lacrimile calde ale norilor în drumul spre pădurile falnice care dominau frumoasa vale a Bistrei. Timpul fotbalului, măsurabil prin cea ce ştim, ne conduce să dăm curs imaginaţiei. Dacă înţelegem că la început jocul se rezuma la dorinţa de mişcare şi divertisment, mai târziu, odată cu implementarea în viaţa de zi cu zi, vom asocia această mişcare cu nevoia de a intra în legalitate. Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat şi ignorând greutăţiile începutului un om pecetluieşte destinul fotbalului la Ferdinand subordonându-se jocului . Fără să ştim cum şi cu ce reuşeşte să adune în jurul său tineri entuziaşti şi să pornească la drum. Învăţătorul Rozacs George, căci despre el este vorba, a rămas o persoană enigmatică căreia i se potriveşte zicala românului care spune că omul sfinţeşte locul. Puţini sunt cei care îşi mai amintesc de el odată cu nostalgia anilor de şcoală când, dincolo de severitatea autoimpusă din respect pentru meserie a ştiut, în egală măsură, să se facă iubit şi ascultat. Dacă ar fi să dăm ascultare sufletului până acolo unde poate pătrunde şi subjugaţi de umbrele trecutului ne-am imagina caracterul învăţătorului Rozacs, vom descoperi un om simplu, cinstit, cu dragoste pentru semeni. Numai aşa visele pot fi conturate pentru ca mai apoi să prindă viaţă.

F.T.C. 1920 Odată cu primele miuţe desfăşurate la Poiana Gura Jgheabului nu este greu să ne imaginăm impactul asupra tinerilor, dârzenia aruncată în lupta pentru obţinerea punctelor victorioase şi inevitabilele discuţii şi răfuieli până la o nouă revanşă. La doi paşi de răcoarea binefăcătoare a pădurii şi departe de urechile celor care găseau jocul zgomotos şi puţin atrăgător, învăţătorul Rozacs reuşeşte să adune în jurul său tinereţea într-o formulă nouă menită să tonifice pasiunea pentru sport. Toma Alexandrescu în cartea „Cele două pasiuni ale lui Sony Niculescu” are următoarea remarcă: „În faţa irezistibilei pasiuni dezlănţuite, a acelui uriaş torent de tinereţe în marş, nici Inchiziţia nu ar fi putut face mai mult. Şi noul a învins. Fotbalul, care nu putea face excepţie de la regula generală, şi-a câştigat cu atât mai mult adepţi cu cât adversităţile întâlnite pe drumurile spre maidane – aceste laboratoare de alchimie a noii fericiri – erau mai numeroase şi mai grele.”


De ce au ales oamenii acestor meleaguri fotbalul? Pentru că este un joc cu reguli foarte simple asimilate atât de jucători cât şi de spectatori. Conţine forţă, vitalitate şi fineţe şi spre deosebire de alte sporturi nu este periculos. Are avantajul că se poate juca oriunde. În uzină se muncea greu, mai mult manual, neexistând utilaje care să uşureze munca fizică. La Oţelăria Siemens-Martin cuptoarele se încărcau cu o lopată mare, numită „broancă”, iar mai târziu „inima lui Stalin.” În Laminorul de Tablă platinele ajunse albe de puterea focului erau trecute de mai multe ori prin cilindrii până se ajungea la grosimea dorită. Cei ce munceau dovedeau calităţi fizice deosebite, constituţie atletică şi spirit de iniţiativă. După orele de muncă istovitoare o parte din aceştia, îndeosebi cei tineri se întâlneau şi jucau... fotbal. Învăţătorul Rozacs se bucura de un deosebit respect în rândul localnicilor. Fire înţelegătoare a avut darul să „simtă” oamenii furişându-se în sufletul acestora. Cunoştea problemele lor şi prin calităţiile sale şi experienţa dobândită ca dascăl le-a stimulat încrederea în forţele proprii şi optimismul. Dragostea pentru fotbal cere sacrificiu. De aceea, pentru a aduna banii necesari înzestrării echipei cu mingi şi echipament, are ideea de a organiza un meci demonstrativ cu o echipă de fotbalişti „negrii” venită anume la Ferdinand tocmai de pe îndepărtatul continent african. Se spera la un număr însemnat de spectatori care după ce îşi vor fi plătit biletul de intrare la meci să ramână cu o amintire de neuitat iar echipa să-şi poată urma cursul firesc, cu îngăduinţă şi noroc.

F.T.C. 1921 Numai că învătorul Rozacs şi jucătorii cunoşteau faptul că o asemenea echipă nu există. Părtaşi la ce se pregătea, o parte din tinerii fotbalişti primesc „misiunea” de a pleca în satul vecin, Glimboca, unde cu ajutorul cremei negre de ghete îşi intră în rol. În căruţe împodobite cu frumoase covoare ţărăneşti, în sunetul muzicii de fanfară, alaiul cu fotbalişti „negrii” ajunge la terenul de la Gura Jgheabului stârnind curiozitatea locuitorilor din Ferdinand şi împrejurimi. În timpul meciului hotărâţi şi ambiţioşi jucătorii celor două echipe fac risipă de energie. Pasele se leagă frumos, atacurile de la o poartă la cealaltă nu contenesc, spectacolul fiind aşa cum şi l-au dorit organizatorii. Dar jucătorii transpiră şi inevitabilul se produce: crema de


ghete îşi pierde puterea miraculoasă în timp ce spectatorii, consternaţi, îşi recunosc colegii de muncă, vecinii şi prietenii... Ce a urmat acestui meci şi cum a fost înţeleasă gluma învăţătorului Rozacs nu vom şti niciodată. Este cert că nobilul scop a fost atins: echipa a fost înzestrată cu cele necesare practicării fotbalului. Un vis împlinit la care primii jucători responsabili de culorile echipei au încercat să-i facă faţă cu mândrie. Nicolae Postolache în cartea „ Din istoria mişcării sportive muncitoreşti şi de mase„ Editura Sport-Turism, Bucureşti 1975, la pagina 144 face următoarea remarcă: „ Într-un alt centru industrial, la Oţelu Roşu, sportul muncitoresc s-a înfiripat mai evident abia după primul război mondial. În 1920 lua fiinţă din iniţiativă particulară Clubul Sportiv Ferdinand ( FTC), care reunea majoritatea ucenicilor şi muncitorilor angajaţi la uzina din localitate.” Dincolo de tonul propagandistic al cărţii, rândurile de mai sus demonstrează că la Ferdinand ( Oţelu Roşu) sportul nu a fost ceva întâmplător. Printre secţiile FTC-ului regăsim alături de fotbal, gimnastica, atletismul, boxul, scrima, tenisul de câmp, iar din 1926 o secţie – numită club – al pescarilor. Să înţelegem că FTC-ul a fost un club sportiv privat ? E greu de răspuns la o asfel de întrebare, documentele care pot face referire la acest fapt lipsind cu desăvârşire. Totuşi, ştim că din 1897 până în 1906 Uzinele de Fier Ferdinand sunt deţinute de Societatea Anonimă pe Acţiuni de Mine şi Metalurgie Călan cu sediul la Budapesta. Din 1906 până la încheierea primului război mondial sunt preluate de grupul metalurgic maghiar Societatea de Metalurgie pe acţiuni Rimamurany. Urmând exemplul altor cluburi născute în perioada dualismului austro-ungar, se prea poate ca tainele fotbalului să fie cunoscute pe aceste meleaguri înainte de 1920 şi la îndemnul celor care practicau sportul patronatul maghiar să-şi fi dat osteneala să asigure baza materială desfăşurării întrecerilor sportive. După 1919, odată cu descătuşarea de un trecut potrivnic, „bărbaţii de încredere”, liderii de sindicat de mai târziu, se organizează în folosul semenilor. Şi cum sportul a făcut parte din viaţa de zi cu zi, lipsiţi de sprijin pentru a continua tradiţia ( din 1920 până în 1924 halele Uzinei de Fier sunt închiriate de Th. Codreanu din Turnu Severin pentru repararea vagoanelor şi locomotivelor CFR ), la început de septembrie 1920 are loc acel acel meci cu o echipă de „ negrii”, cea ce întăreşte ideea că jocul cu mingea şi regulile sale au fost cunoscute de către înflăcăraţii suporteri ai Văii Bistrei. Între semne şi însemne timpul şi-a lăsat scurgerea plină de farmec în clipe presărate de simboluri. Simbolul Metalului a rămas această legendă. O legendă a naşterii, sau cine ştie, a renaşterii... Să o luăm ca atare şi dincolo de concluzii mai mult sau mai puţin pripite, nostalgici frumuseţii de altădată să ne lăsăm copleşiţi de acel septembrie 1920 în care visele s-au conturat pentru a fi azi o poveste adevărată.


F.T.C. ( colecţia Emil Mateiaş )

Primele culori ale echipei au fost roşu-gri. Antrenamentele se desfăşurau după orele de muncă supravegheate îndeaproape de învăţătorul Rozacs. Mai târziu, din motive obiective, se renunţă la terenul de la Gura Jgheabului, noul teren fiind amplasat pe locul fostei secţii Bare Trase (propietatea TNC-ului), mai aproape de Colonia Veche, leagănul primilor oţelari aduşi pentru îmblânzirea fierului de la Reşiţa, Dognecea şi Bocşa. Începând cu anul 1921 FSSR ( Federaţia Societăţilor Sportive din România) hotărăşte repartizarea echipelor în şapte regiuni: Vest - ( Banatul, Aradul şi Hunedoara), Braşov, Cluj, Bucovina, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. În umbra echipelor timişene, cu un Chinezul invincibil ( din lotul de jucători, între 1922 şi 1927, 17 au făcut parte din prima reprezentativă a României) F.T.C. rămâne o echipă modestă. Până la debutul în Divizia C întrecerile fotbalistice au loc periodic fie în campionatul districtual, fie în cel regional. Printre adversarele de atunci ne amintim cu plăcere dar şi nostalgie de Grănicerul şi Înainte, ambele din Caransebeş, SSUDR Reşiţa, Minerul Anina, Izvorul Bocşa Montană, Germania Lugoj precum şi cluburi similare din Timişoara, Arad, Făget, Nădrag, Călan, Haţeg şi Jimbolia. Rezultatele F.T.C.-ului din această perioadă lipsersc pentru a putea delimita drumul de început al grupării metalurgiste. Mai puţin un 2-0 în faţa celor de la Germania Lugoj ( 1933) înscris pentru eternitate pe fotografia ce a urmat meciului. Pentru locuitorii Văii Bistrei fiecare meci a fost o adevărată încântare. Subjugaţi de frumuseţea jocului peste 1500 de susţinători din Ferdinand şi satele apropiate renunţau pentru câteva ore la munca din gospodărie pentru a încuraja echipa. Din cele ce se cunosc, fără nici o rezervă, se poate spune despre Campionatul Regiunii Vest că a fost o oază de fotbal românesc. Cu entuziasm şi implicare generaţiile de jucători au demonstrat şi pe această cale că „ Tăt Bănatu-i Fruncea”. Atenţi la amănunte, pragmatici, dornici de performanţă, ani la rând bănăţenii au deţinut supremaţia. La Ferdinand fotbalul a fost un mod de viaţă singurul scop fiind orientat spre măreţia mişcării, alternativa unei vieţi sănătoase, eliberată de un trecut dureros.


După ani şi ani ne dorim să ne amintim de primii jucători ai F.T.C-ului. Din nefericire clipele de atunci nu mai pot fi refăcute. Fascinaţia jocului, aventura nepotolită, risipirea de sine şi-a scuturat argintul uitării. După cum am spus nucleul acestei grupări a fost Colonia Veche unde la fel ca în alte localităţi ale Banatului cei care au jucat fotbal au fost românii de origine germană şi maghiară. Nu am cunoştiinţă de osteneala vreunui semen de a ne lăsa numele acestora. Sau, dacă totuşi a fost, excesul de zel al unor aşa zişi oameni şi evenimentele care au urmat anului 1946 au lăsat o amprentă nedorită cu privire la acest aspect. Din prima echipă au rămas numai trei nume: fraţii Azzola – Bruno, născut în 1893 şi Ferdinand, în 1896. Alături de ei Novak Michael, născut în anul 1903... Majoritatea jucătoriilor au provenit din rândul muncitorilor din uzină. Existau chiar două echipe ale metalurgiştilor fapt statornicit mulţi ani după aceea. În 1959 -60 pe când Metalul evolua în Divizia B, a doua echipă participa în campionatul raional, partidele desfăşurându-se pe acelaşi teren. După 1930 şansa a făcut ca numele lor să străbătă uitarea datorită celor care, pe atunci copii, mânaţi de dragoste pentru joc, i-au văzut îndeaproape, împărtăşind împreună bucuriile şi tristeţiile pe care fotbalul le naşte în jurul său: Plavuşteak Iosif- portar; fraţii Plasser- Kala; Rudolf şi Cik; Gasser Ioji; Popik Imbre; Sziljer Iohan; Lani (muncitor la uzina a-III-a la maşina de şlefuit); Azzola Bruno; Azzola Ferdinand; Linţu Ilie; Caciuc Alois; Milaşovici; Graffenberger Bela; Szikora; Krokoş; Plavuşteak Carol; Drăgan; Novak M.; Conrad Bela; Remus Radu (portar, ajuns la Jiul Petroşani în Divizia A) Societatea „Uzinele Metalurgice Titan, Nădrag, Călan SAR” avea ca acţionari pe fraţii Max şi Edgard Auschnith. Încă de la concesionarea din anul 1924, Uzina de Fier Ferdinand intră într-un proces de înnoire. Se reconstruiesc cuptoarele de la Oţelăria Siemens-Martin iar în august 1925 se dă în exploatare Laminorul de Profile. Lui Max Auschnith i se atribuie calitatea de preşedinte de onoare al clubului sportiv muncitoresc în timp ce directorul Furhmann cea de preşedinte. Este de remarcat atitudinea pozitivă a patronatului, printre primii mesageri ai spiritului sportiv de pe aceste meleaguri care au înţeles ce reprezintă progresul şi cu toată responsabilitatea au întins o mână de ajutor celor care au crezut în viitorul sportului.

Max Auschnith Născut la Galaţi în anul 1888 Decedat în Statele Unite 1959 A absolvit Academia de înalte studii comerciale şi de export din Viena A fost administrator delegat la Uzinelor de Fier şi Domeniile Reşiţa (UDR)- cea mai mare societate pe acţiuni din România înainte de 1946 A fost preşedinte al Asociaţiei generale de Indistrie din Banat A fost vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriilor din Banat şi senator al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi


A condus UDR (cea mai mare cifră de afaceri şi cei mai mulţi angajaţi: 16669 în 1938 şi 22892 în 1948) Cu fratele său Edgard deţinea Societatea Titan,Nădrag, Călan, cu peste 4900 de angajaţi În timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în străinătate. Apropiat al regelui Carol al-II-lea a fost numit în presa vremii (BANATUL 13 ianuarie 1935) regele cimentului şi fierului din ţară şi stăpânul Reşiţei Toate propietăţiile sale au fost confiscate de guvernul comunist în anul 1948

Max Auschnith, cu pilotul său ( colecţia Emil Mateiaş)

Deloc întâmpător se amenajează actualul teren de fotbal inaugurarea având loc la 1Mai 1926. Se poate spune că este perioada romantică a fotbalului la Ferdinand, jocul în sine fiind singurul stimulent care îndemna jucătorii să se supună efortului din timpul antrenamentelor. Drept urmare, după obiceiul timpului, Max Auscnith pune în joc între echipele aparţinătoare TNC-ului o cupă: „Cupa Auschnith”, întrecere care se desfăşura primăvara în preajma sărbătorilor de Paşte. Participau echipele din Ferdinand, Reşiţa, Nădrag, Călan şi Centrala din Bucureşti. Un farmec al acestei întreceri, nuanţat cu un zâmbet inegalabil al celui ce mi-a povestit,acelaşi domn Caciuc, a fost numărul mare de copii prezenţi la fiecare meci. Unul din motive


erau ouăle roşii aşezate de organizatori lângă steguleţele care marcau linia de fund a terenului. Ei bine, pentru aceste ouă, odată cu fluierul de final al arbitrului, între copii mai mari sau mai mici se dădea o luptă, aş spune inegală, cu îmbrânceli şi piedici, singurul scop fiind oprirea adversarului în drumul spre colţul terenului... Dacă în anul 1929 se constituie (neoficial) federaţia de fotbal, după numai câteva luni, mai precis la 16 februarie 1930 se pun bazele Federaţiei române de fotbal asociaţie FRFA. Se desfiinţează comitetele regionale şi apar cinci ligi: Liga de Nord; Liga de Centru; Liga de Sud; Liga de Est şi Liga de Vest, divizate în 37 de districte.

F.T.C - 1930

F.T.C. - 1933

În anul 1935 la FRFA erau afiliate 500 de cluburi de fotbal cu 25000 de jucători legitimaţi. În cea ce priveşte jucătorul de fotbal, federaţia aplică „statutul ita-


lian” adică nu făcea nici o deosebire între jucătorii amatori şi profesionişti. În anul următor se hotărăşte înfiinţarea celei de-a treia divizii de fotbal, Divizia C, care până în anul 1960 va avea o existenţă inconstantă fiind deseori desfiinţată. De remarcat că divizionarele A, B şi C sunt obligate să aibe echipe de juniori. Pe plan local, la Ferdinand, se construieşte actuala Casă de Sport ( 1936) pentru ca un an mai târziu FTC devenită între timp METALOSPORT ( în anul 1933 clubul se reorganizează, transformându-se în „Societatea sportivă Metalosport”) să debuteze în ediţia 1937-38 a Diviziei C, Liga de Vest, ocupând la finalul întrecerii locul 3 din 8 echipe participante. Divizia C 1937-38 (ediţia a-2-a) Liga de Vest seria a-II-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Minerul Lupeni Mica Brad Metalosport Ferdinand CS Lonea Metalosport Călan Sportul Munc. Craiova Clubul Munc. Lugoj Zborul Tr. Severin

14 11 3 0 57-12 25 14 9 4 1 31-15 22 14 7 3 4 28-20 17 14 7 3 4 40-22 17 14 6 3 5 31-30 15 14 4 2 8 25-38 10 14 3 0 11 15-46 6 14 0 0 14 3-47 0

În anul următor (1938) Divizia C este desfiinţată... Pentru a avea o idee despre cel de-al treilea eşalon competiţional în cele două ediţii antebelice am ales să prezint o parte din echipele care, mai devreme sau mai târziu, au jucat un rol de seamă în mişcarea fotbalistică din ţara noastră: Liga de Sud: Triumf Giurgiu – locul 4 1937-38 Oţelu Galaţi – locul 5 1937-38 Prahova Ploieşti – locul 5 1936-37 Oltul Tr. Măgurele – locul 2 1936-37 Liga de Centru: Patria Târnăveni – locul 8 1936-37 şi 6 1937-38 Braşovia Braşov- locul 5 1936-37 Liga de Nord: Ceramica Bistriţa – locul 1 1936-37 şi 8 1937-38 Liga de Vest: Mica Brad – locul 4 1936-37 şi 2 1937-38 Ştiinţa Timişoara – locul 10 1936-37 şi 2 1937-38 Liga de Est: Cetatea Sucevei – locul 7 1936-37 şi 2 1937-38 La 12 noiembrie 1939 Metalosport întâlneşte pe teren propriu, în şaisprezecimile Cupei României, cunoscuta echipă timişoreană CAMT. Finalistă a Cupei în 1938 ( 2 – 3 cu Rapid Bucureşti), ocupantă la ora jocului a locului 2 în clasamentul Diviziei A, CAMT, cu jucătorii Bindea, Chiroiu, Reuter, Petschovschi, învinge gruparea metalurgistă la limită: scor 2 -1 (2 -0). Rezultatul confirmă valoarea lotului şi disponibilitatea pentru performanţă. Dar începuse războiul. În scurt timp federaţia de fotbal este desfiinţată locul ei fiind luat de „ Organizaţia Sportului Românesc” care, la 24 aprilie 1941 hotărăşte ca fot-


balul şi handbalul să activeze într-o Federaţie română de fotbal şi handbal ( FEFH). Activitatea se reduce simţitor. Noua federaţie anunţă noi măsuri organizatorice: înlocuirea campionatului divizionar A cu o competiţie de război – Cupa de război – şi desfăşurarea unui campionat pe regiuni. La Ferdinand o parte a jucătorilor pleacă pe front în timp ce Uzina de Fier este militarizată, fiecare angajat fiind considerat mobilizat la locul de muncă. Greutăţile datorate războiului cât şi rămânerea în străinătate a lui Auschnith se răsfrâng asupra grupării metalurgiste. Totuşi, sporadic, au loc meciuri amicale cu echipe din zonă...

După încheierea războiului activitatea fotbalistică începe să se reorganizeze. În august 1946 se reia campionatul primei divizii cu 14 echipe la start. O lună mai târziu va începe şi Divizia B ( 3 serii a câte 14 echipe) şi Divizia C cu 12 serii. Metalosport participă în Divizia C şi ocupă la sfârşitul campionatului locul 3.

Divizia C 1946-47 seria a-5-a ediţia a-III-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Indagrara Arad Unirea Jimbolia Metalosport Ferdinand Romitex Timişoara Prima Banat Timişoara Bohn Jimbolia Bocşa Montană Freidorf Timişoara Teba Arad Bocşa Română Progresul Lugoj CFR Caransebeş

22 22 22 22 22 22 22 22 22 22 22 22

19 14 10 9 8 8 10 6 6 7 2 1

2 3 7 8 9 7 2 7 7 3 6 3

1 5 5 5 5 7 10 9 9 12 14 18

75-23 61-35 49-32 42-47 34-27 58-42 54-44 38-55 38-55 40-52 26-69 10-51

40 31 27 26 25 23 22 19 19 17 10 5

În toamna lui 1947 Divizia C este din nou desfiinţată... Fără a mă abate de la subiect, un aspect ocolit cu bună ştiinţă înainte de anul 1990, mi-a dat răgazul de a cântării, prin prisma evenimentelor, viaţa cu bune şi rele resimţită din plin de locuitorii comunei. Un paradox al vieţii, la prima vedere banal şi cunoscut azi de cei mai tineri prin zguduitoarele poveşti şoptite ale acelora care au avut tăria şi curajul să o facă. O veche legendă orientală povesteşte că fiul unui înţelept era foarte zburdalnic, provocându-i aproape zilnic tatălui său necazuri. După o discuţie moralizatoare tatăl i-a propus fiului ca pentru fiecare rău să bată un cui în uşă urmând ca fiecare faptă bună să ducă la scoaterea unui cui. După un timp fiul şi-a chemat tatăl şi mândru i-a arătat că în uşă nu mai este nici un cui, ceea ce însemna că făcuse mai multe lucruri bune decât rele. Înţeleptul a privit uşa înde-


lung şi apoi i s-a adresat fiului său: „Ai dreptate. În uşă nu mai este nici un cui. Dar găurile au rămas.” Povestea este plină de tâlc. Oricât de îngăduitoare ar fi o judecată, o faptă reprobabilă şi consecinţele ei lasă urme adânci. Acelaşi Cibi Braun povesteşte despre perioada grea prin care a trecut majoritatea populaţiei după ce războiul s-a sfârşit. Din cauza mâncării insuficiente jucătorii pe care îi antrena abia se mai ţineau pe picioare. La Ferdinand ca în multe alte localităţi ale Banatului are loc deportarea germanilor în URSS. Un timp al terorii cu profunde traume fizice şi psihice resimţite pentru toată viaţa de cei care au avut de înfruntat munca istovitoare, frigul şi umezeala minelor de cărbuni din îndepărtata Siberie. Noua putere începe făurirea omului nou... O farsă a trecutului cu fapte care au alterat personalitatea celor care au trecut prin filtrul mediocru al noilor organe de partid şi stat. Din păcate nu puţini au fost cei care aserviţi puterii şi-au adus contribuţia la distrugerea valorilor umane şi implicit a identităţii româneşti. Dincolo de pasiune, de entuziasmul şi devotamentul majorităţii locuitorilor din comună, de astfel răbdători în faţa greutăţiilor, au existat şi oportunişti care pentru a-şi asigura un trai mai liniştit şi-au ales ca îndeletnicire „jocul de-a fotbalul.” E cazul unui activist, rămas altminteri necunoscut, care a reuşit „performanţa” de a arde în focul oţelăriei aşa zisele însemne burghezo-moşiereşti: cupe, fanioane, fotografii... Cu siguranţă că dacă nu ar fi existat un asemena „om” această istorie ar fi fost mult mai bogată... Din noianul de impresii am lăsat la o parte ce am considerat că ar putea da naştere la unele speculaţii privind trecutul fotbalului. Este prematur şi nici nu doresc să învinuiesc pe cineva dorinţa mea fiind de a prezenta curăţenia morală a celor care au crezut în fotbalul local şi în tinerii tot mai numeroşi care au asaltat terenul de joc cu scopul declarat de a juca şi a apăra culorile echipei.

1947 – o parte a jucătorilor de la Metalosport – al patrulea din stânga, la numai 18 ani, Birău Vichentie

Anul 1948 aduce noi schimbări în viaţa locuitorilor din comuna Ferdinand. Localitatea îşi schimbă numele în Oţelu Roşu. Principalele mijloace de producţie ale


uzinii intră în patrimoniul statului ceea ce a dus la alocarea unor importante fonduri pentru investiţii. Concomitent, mişcarea sportivă i-a amploare. Pe lângă fotbal care pare a fi pasiunea tuturor un număr însemnat de sportivi activează cu succes şi la alte dicipline sportive: box, lupte greco-romane, popice, nataţie, handbal, tenis de masă, schi iar mai târziu dar nu cel din urmă, volei. Prin deciziile adoptate noul director al uzinii, Robnik, fost sportiv (a practicat luptele) susţine gruparea metalurgistă asigurând (dacă ne gândim la Ripensia şi Carmen Bucureşti desfiinţate abuziv de către autorităţiile comuniste ) continuitatea necesară. Cu o bază sportivă de invidiat, cu o generaţie de excepţie, duminicile cu fotbal sunt o adevărată sărbătoare pentru un public care trăia prin fotbal, pentru fotbal... Cu siguranţă cea mai fastă perioadă a fotbalului la Oţelu Roşu a fost cea cuprinsă între anii 1946 şi 1960. Nu este o părere personală şi întâmplătoare. Rezultatele deosebite demonstrează că lecţia fotbalului a fost bine însuşită de către jucători, fotbalul lor generos şi competitiv strălucind datorită organizării jocului şi dăruirii de sine. În încercarea de a fi cât mai aproape de realitate am fost obligat să accept provocarea timpului. O provocare la care nu puteam rămâne nepăsător atât timp cât viaţa mi-a demonstrat că omul, prin natura fiinţei sale, este sensibil pentru sine la fel ca şi pentru ceilalţi semeni ai săi. Profitând de aceasta am apelat din nou la amintirile celor vârstnici care, răbdători, au avut amabilitatea să răspundă întrebărilor mele. Într-o scurtă întâlnire cu Radu Zeno am avut bucuria să aflu un amănunt mai puţin cunoscut de mulţi dintre cei care iubesc fotbalul la Oţelu Roşu. După afirmaţia domniei sale în ediţia de campionat 1947-48 Metalosport a activat în premieră în eşalonul doi al fotbalului românesc, Divizia B... Pentru a întării cele spuse citez din cartea „Două secole de metalurgie pe Valea Bistrei”, autor Serafim Mărgan: „Echipa activează în Campionatul regional, în cel republican, în Divizia C şi de două ori în Divizia B.” Am încercat să intru în sufletul curat, copleşit de tristeţea scurgerii timpului al „aventurierilor” de atunci şi nu mi-am putut stăpâni emoţia când am auzit imnul echipei Metalosport, fredonat de un fost jucător, Carelli Francisc: „Iată, iată, vine, vine Iată că vine... Cine? Cine? Metalosport, Ieşiţi afară Ca să-i vedeţi... „ ... şi jucătorii, în uralele şi aplauzele spectatorilor intrau pe terenul de joc, unul câte unul, pregătiţi pentru o nouă încleştare: Răducan şi Pecol – portari; Walluch; Ivan; Lukacs; Faur; Borlovan; Cerna; Birău V.; Radu Rudolf; Konrad M.; Dochin; Motoc; Afilon; Toma... conduşi de pe margine de antrenorul Ciolac Gheorghe

Divizia B 1947-48 seria a-III-a (ediţia a-IX-a) Clasament


1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Politehnica Timişoara CAMT Timişoara Mica Brad CFR Tr.Severin CFR Arad Minerul Lupeni Electrica Timişoara Ripensia Timişoara AMEFA Arad UF Hunedoara Indagrara Arad Locomotiva Reşiţa Metalosport Oţelu Roşu CSM Lugoj Gloria Arad Sparta Arad

29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 29 15

22 16 16 16 15 12 12 12 10 13 11 8 8 5 6 9

2 6 4 2 2 6 5 4 7 0 4 6 4 8 3 5

5 7 9 11 12 11 12 13 12 16 14 15 17 16 20 1

71-22 58-44 50-30 58-32 55-48 53-40 43-44 44-54 56-46 49-59 42-44 45-51 31-56 35-97 30-71 43-25

46 38 36 36 32 30 29 28 27 26 26 22 20 18 15 23

În această ediţie de campionat datorită reorganizării sistemului competiţional au retrogradat toate echipele de la locul 7 (inclusiv) în jos. În locul celor 4 serii s-a trecut la formula cu două serii a câte 14 echipe.

Ciolac Gheorghe 1908 - 1965

Ciolac Gheorghe: S-a născut în anul 1908 în comuna Comloşul Mare – Timiş. Internaţional A, antrenor. Primii paşi în fotbal i-a făcut în anul 1922 la piticii Ştiinţei Timişoara. În 1924 trece la Banatul unde va activa până la înfiinţarea Ripensiei, în anul 1930. De acum activitatea sa de jucător se suprapune cu anii de glorie a celebrei echipe timişene. Căpitan al acesteia şi conducător al unui atac vestit îşi va înscrie numele în dreptul a şase mari victorii competiţionale obţinute de Ripensia în perioada 1932-1938: cucerirea a patru titluri de campioană a ţării şi a două ediţii a Cupei României. Fin tehnician cu un perfect control al balonului, atacant eficace şi


în acelaşi timp excelent creator de situaţii de gol, a fost selecţionat de 24 de ori în echipa naţională pentru care a marcat de 13 ori. A decedat la 13 aprilie 1965. În sezonul următor Metalosport evoluează în campionatul Diviziei C din care se dispută numai prima parte. Divizia C 1948-49 seria a-I-a (ediţia a-IV-a) Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Electrica Timişoara CFR Simeria IMS Hunedoara AMEFA Arad CFR Caransebeş SSC Arad CS Armata Timiş AS Doljul Craiova Muncitorul Lugoj Metalosport Oţelu Roşu Indagrara Arad ILSA Timişoara Izvorul Bocşa Metalul Cugir

13 13 13 13 13 13 13 13 13 13 13 13 13 13

9 8 8 8 6 5 5 4 4 4 2 3 2 2

3 4 2 1 3 4 4 3 2 2 6 2 4 2

1 1 3 4 4 4 4 6 7 7 5 8 7 9

28-10 39-16 21-12 28-23 21-19 28-15 29-22 19-27 21-21 21-23 13-20 14-34 18-27 11-42

21 20 18 17 15 14 14 11 10 10 10 8 8 6

Pentru a „umple” golul competiţional se organizează „ Cupa de Toamnă” la care participă 36 de echipe fruntaşe, împărţite în şase serii. Metalosport va activa în seria a-I-a, informaţiile culese fiind insuficiente pentru a contura traseul metalurgiştilor în această întrecere. Singura ştire ( găsită pe site-ul oficial al echipei Minerul Lupeni) face referire la cele două partide disputate de Metalosport împotriva Minerului: 1-1 la Lupeni şi 3-1 la Oţelu Roşu... În anul 1950 se trece la sistemul primăvara- turul şi toamna- returul. Metalosport evoluează în seria a-III-a a Diviziei B dovedindu-se încă odată valoarea fotbalului metalurgist. Nelipsit de emoţii drumul spre eşalonul doi a fost o încununare de succese în faţa unor echipe fruntaşe. Rezultatele barajului confirmă cele spuse mai sus.

Hunedoara: IMS Hunedoara – Metalosport 0-2 Oţelu Roşu: Metalosport – IMS Hunedoara 1-1 Oţelu Roşu: Metalosport – Progresul Timişoara 2-0 Timişoara . Progresul Timişoara – Metalosport 2-2 Craiova: CFR Craiova – Metalosport 3-0 Oţelu Roşu: Metalosport – CFR Craiova 3-0 Tr. Severin: Metalosport – CFR Craiova 2-1


Referitor la acest ultim meci, de altfel decisiv şi desfăşurat pe teren neutru la Drobeta Tr. Severin, iată un scurt fragment din cartea „Fotbalul craiovean de-a lungul anilor”, editura Scrisul Românesc, 1981: „Feroviarii fac noi paşi spre Divizia B; după un meci nul reuşit la Arad, izbutesc să învingă acasă cu 2-0 pe AMEFA, fără a se lăsa intimidaţi de forţa adversarilor. După ce înving cu 3-0 formaţia Izvorul Bocşa Montană şi se clasează în finala barajului, îşi netezesc cu atât mai mult drumul spre Divizia B, câştigând cu acelaşi scor, un meci de crâncenă dispută cu Metalosport Reşiţa. Resmţindu-se după atâtea confruntări hotărâtoare sau – cine ştie! – poate ameţită de victoriile de până aci, formaţia craioveană capotează în apropierea startului victoriei: este învinsă de acelaşi Metalosport Oţelu Roşu la scorul de 2-1 (1-1). Primul gol este înscris de Cerna (min. 10) cu concursul preţios al fundaşului Geolgău, permanent depăşit în acest meci de către Birău: Dunăreanu egalează şi stabileşte rezultatul primei reprize. Cu 15 minute înainte de încheierea partidei, Birău centrează periculos, Popescu iese greşit din poartă fără să ajungă mingea, iar Dochiu, care urmărise atent faza, împinge mingea spre poarta goală: Razga plonjează pe linia de gol, dar comite henţ, astfel Faur fructifică penaltiul. În aceste condiţii, CFR ratează promovarea, în totul meritată, în Divizia B.” Divizia B ediţia 1950 seria a-II-a Clasament 1. Ştiinţa Cluj 22 14 6 2. CS Armata Cluj 22 15 3 3. Partizanul Mediaş 22 14 0 4. Partizanul Lupeni 22 10 7 5. Locomotiva Arad 22 8 5 6. Metalul Baia Mare 22 9 3 7. Locomotiva Oradea 22 8 5 8. Locomotiva Cluj 22 7 5 9. Met. Câmpia Turzii 22 7 4 10. Locomotiva Satu Mare 22 7 4 11. Metalosport Oţelu Roşu 22 7 3 12. Metalul Brad 22 1 5

2 4 8 5 9 10 9 10 11 11 12 16

47-16 44-17 37-27 33-24 28-30 30-36 31-40 42-34 36-38 28-38 20-38 15-53

34 33 28 27 21 21 21 19 18 18 17 7

După retrogradare Metalosport va evolua în campionatul regional. Un campionat în care lupta pentru promovarea în eşalonul superior s-a dovedit de la an la an deosebit de interesantă şi aprigă. Echipe cu un bogat palmares competiţional înlesneau acest spectacol uimind tot mai mult numărul mare de împătimiţi ai jocului cu balonul rotund. Este binecunoscut exemplul echipei Metalul Reşiţa care promovează în Divizia A (1950), are un campionat sub aşteptări şi nu poate evita retrogradarea terminând pe locul 11 din 12 participante. În Divizia B istoria se repetă (din 22 de partide câştigă numai 2) astfel în sezonul competiţional 1952 joacă în campionatul fostei regiuni Severin. Promovează din nou în Divizia B şi produce o mare surpriză în Cupa României, ediţia 1954, când ajunge în finală şi învinge marea favorită, Dinamo, la Bucureşti cu scorul de 2-0. Tot în Cupa României dar ediţia 1950 Metalosport joacă din nou în şaisprezecimi fiind eliminată de echipa timişoreană Locomotiva.


Oţelu Roşu: 2 iulie 1950 Metalosport – Locomotiva Timişoara 0-2 (0-0) În anul 1951 în afara celor 36 de echipe divizionare A şi B în campionatele orăşeneşti, raionale şi regionale din ţară activau peste 900 de echipe însumând circa 20.000 de jucători legitimaţi. La Oţelu Roşu noul antrenor al grupării metalurgiste este Glas Mihai fostul jucător al formaţiei de pe malul Begăi, Chinezul Timişoara, într-o perioadă mai puţin fastă pentru clubul condus de maiorul Barbieri. Glas acordă tinerilor încredere deplină, experienţa celor vârstnici intersectându-se benefic cu dorinţa lor de afirmare. Deloc întâmplător doi din juniorii Metalosportului, Schwerin Fredy- portar şi Carelli Francisc participă în anul 1949 la Tabăra Naţională de juniori de la Bistriţa Năsăud la un stadiu de pregătire centralizat în perspectiva selecţionării în reprezentativă de tineret a ţării, tabără condusă de reputatul tehnician Braun-Bogdan Coloman. În primăvara anului 1954 au fost afiliate la Federaţia Română de Fotbal 1.804 de echipe din întraga ţară. La turneurile de baraj pentru Divizia B au participat 19 echipe, din fiecare regiune deţinătoare a titlului regional şi două echipe din Bucureşti. Fără a lăsa lucrurile la voia întâmplării, Glas îşi conduce echipa la barajul de promovare pentru Divizia B. Turneul are loc la sfârşitul lui octombrie şi începutul lunii următoare, noiembrie. Pe lângă Metalosport, câştigătoare a Campionatului Regional Timiş, seria a-II-a mai cuprinde pe Ştiinţa Craiova – din regiunea Craiova, Metalul 108 Cugir – din regiunea Hunedoara, Metalul 113 Plopeni – din regiunea Ploieşti, Flamura Roşie Rm. Vâlcea – din regiunea Argeş şi campioana municipiului Bucureşti, Flacăra Bucureşti. Ştiinţa Craiova (antrenor Nicolae Oţeleanu) şi Metalul 108 Cugir ( (antrenor Rudolf Cotorman) obţin promovarea pentru a fi printre cele 39 de echipe cuprinse în seriile Diviziei B. Singurul rezultat al Metalosportului de care avem cunoştiinţă este consemnat la 31 octombrie: Metalosport – Metalul 113 Plopeni scor 1 -1. În fotbal ca şi în viaţă se pot întâmpla multe. Şi cum în acele vremuri una din condiţiile jucătorului a fost de a crede în prietenie, iată că, fără orgolii şi prejudecăţi în jurul Metalosportului s-au adunat oamenii de fotbal ai Aradului, publicul arădean. Alături de Birău Vichentie au fost Chiroiu şi... Petschovschi, acelaşi suflet mare care, peste ani, la barajul din 1966 va sta pentru un meci pe banca Metalului înlocuindu-l pe Cotorman, bolnav. La finalul celor cinci meciuri, cu numai trei puncte obţinute, insuficiente pentru a promova, Metalosport, prin dorinţă şi frumuseţe interioară, va renaşte. În anul următor are o evoluţie de-a dreptul captivantă în cea de-a doua competiţie a ţării, Cupa României, unde ajunge până în optimile de finală. Mărturiile celor care au trăit acele clipe vor păstra pentru totdeauna rezultatele „provincialilor” metalurgişti, o buturugă mică cu un suflet mare deşi trebuie să subliniez remarca unui jucător al acelor vremuri: „deplasările le făceam cu camionul unde se aflau saltelele luptătorilor. Acela era hotelul nostru... Dar, mai presus de toate, dragostea pentru fotbal şi culorile echipei au triumfat.”


Şaisprezecimile Cupei României Oţelu Roşu: 13 octombrie 1955 Metalosport – Ştiinţa Timişoara 3-2 (2-1) Ştiinţa Timişoara activa în Divizia A şi a încheiat ediţia de campionat pe locul 5. Condusă de pe margine de antrenorul N. Covaci avea următorul lot de jucători: Curcan – Zbârcea; Brânzei; Retezan; Cojereanu; Marcu; Cargol; Nicolin; Cădariu; Mazăre; Boroş; Davidescu; Ciosescu; Dinulescu... Optimile Cupei României Oţelu Roşu: 3 noiembrie 1955 Metalosport – Dinamo Oraş Stalin 0-5 (0-3) Dinamo Oraş Stalin (Dinamo Braşov) a fost până în anul 1950 echipa a doua a clubului Dinamo Bucureşti, Dinamo B. Jucând în eşalonul secund s-a clasat prima dar nu a avut drept de promovare în Divizia A ca fiind a doua reprezentantă a aceluiaşi club din acelaşi oraş. Dinamo B a fost transferată la Braşov, câştigă seria a-I-a a Diviziei B şi promovează în Divizia A unde va activa până în anul 1956 inclusiv cănd se va muta pentru o ediţie de campionat la Cluj (1957-589, stabilindu-se în cele din urmă la Bacău devenind Sport Club Bacău...

Un vis ajuns realitate În amestecul de lumină şi umbră, într-o poezie spectacol căreia împătimiţi i-am devenit martori, jucătorul de fotbal este călăuzit de propriul vis. Un vis care odată conturat are puterea ca pe noi, spectatorii, să ne smulgă din tribuna suferinţei, la un pas de extaz, în timp ce el, jucătorul, lăsându-şi lacrimile bucuriei să şiroiască pe obraz, să ridice deasupra capului trofeul care l-a îndemnat să viseze. Un asemenea moment petrecut cu peste cinci decenii în urmă a demonstrat încă odată că fotbalul dăruieşte numai acelora care au puterea şi harul să-i ducă la nesfârşit tinereţea. O poveste adevărată cu un fiu al acestor meleaguri care la douăzeci şi cinci de ani, copleşit de fericire şi emoţie avea să ridice deasupra capului, pe cel mai mare stadion al ţării, Cupa României. La sfârşitul campionatului 1957-58 Ştiinţa Timişoara ocupă locul 3 la egalitate de puncte cu primele două clasate: Petrolul Ploieşti şi CCA Bucureşti. Pe locul 4 cu un punct mai puţin, Progresul Bucureşti. Cu o linie de atac considerată pe bună dreptate de aur, compusă din Oaidă, Smărăndescu, Ozon, Dinulescu şi Moldoveanu „bancarii” reuşiseră în ultima etapă de campionat să învingă categoric (scor 7-0) echipa bănăţeană, aducându-şi adversarii în pragul disperării. După numai 11 zile cele două echipe se aflau din nou faţă în faţă în finala Cupei României. În ciuda atacurilor furibunde a celor de la Progresul cei care reuşesc să înscrie sunt timişorenii la o ieşire hazardată a portarului bancar Mândru. Scor final 1-0 şi după 22 de ani


Cupa României este readusă la Timişoara. Antrenorul Mladin a utilizat următoarea formaţie: Enăchescu; Sbârcea; Codreanu; Brânzei; Florescu; Cojereanu; Tănase; R. Lazăr; Lereter; Cădariu; Ciosescu; Mazăre şi Boroş. Sunt convins că trofeul cucerit de Ştiinţa a fost un motiv de bucurie şi mândrie pentru toţi iubitorii fotbalului din Oţelu Roşu deoarece în unsprezecele de bază timişan se afla şi Loli. Dar cine este Loli ?

Iosif Lereter – Loli, s-a născut la 23 iulie 1933 la Ferdinand (Oţelu Roşu). Maestru emerit al sportului, antrenor, inginer mecanic. Este legitimat la Metalosport Ferdinand în anul 1949. În perioada 1956-67 evoluează la Ştiinţa Timişoara, făcându-se remarcat prin tehnica sa individuală şi un deosebit simţ tactic. Iniţial atacant şi apoi mijlocaş, îndeplineşte şi într-un caz şi în altul rolul jucătorului – coordonator. Cea mai bună performanţă din perioada Timişoara a fost câştigarea Cupei României. Între anii 1967-72 a activat la UTA, reprofilându-se pe postul de fundaş central. Cu echipa textiliştilor arădeni câştigă două titluri consecutive de campion naţional (1968-69 şi 1969-70) şi îşi înscrie în palmares eliminarea în toamna lui 1970 a celebrei echipe olandeze Feyenoord Roterdam în Cupa Campionilor Europeni. A jucat o singură dată în prima reprezentativă a ţării şi deţine un mare număr de prezenţe în Divizia A (327). După retragerea din activitatea competiţiona- lă ca jucător, a lucrat un timp ca antrenor la Constructorul Timişoara (1972-75) şi UMT Timişoara (1975-77), după care s-a dedicat exclusiv profesiei de inginer. Actualmente trăieşte în Germania.

Ştiinţa Timişoara 1965-66


sus: Woroncowschi; Surdan; Petrovici; Roman; P.Popa; Syiklay; Ardeleanu; Turcan; Morovan; Speriosu; Ion V. Ionescu (antrenor) jos: Lancer; Laurenţiu; Cotorman; Grizea; Mircea Popa; Mihăilă; Lereter; Miţaru. Cu un plus de interes am încercat să găsesc ce a fost frumos şi interesant în viaţa lui Loli. Am avut şansa să primesc un almanah cu foile îngălbenite de vreme unde am găsit următoarea însemnare. „La 20 august 1967, jucătorul Gogu Niculescu din echipa campioană a anului 1909, a dat lovitura de începere la meciul Progresul – UTA , iar Al. Veroczi la a doua partidă din cuplaj, Rapid – FC Argeş. Cei doi jucători din primul campionat au strâns apoi, voiniceşte, mâinile jucătorilor din al 50-lea campionat: Mateianu; Matei; Matache; Domide; Lereter; Gornea; Petescu; Axente; Răducanu; Dobrin; Barbu; Jercan; Lupescu; Năsturescu; Dumitriu II, care au primit pe stadionul 23 August acolada celei dintâi generaţii de jucători de pe terenul Bolta Rece.” Despărţindu-se de meleagurile natale, de câte ori a avut prilejul, Loli s-a întors acasă. Se spune că în ediţia de campionat 1959-60 a Diviziei B a jucat împotriva Metalosportului marcând în poarta lui Sziklay. Dar cel mai important este că întâlnindu-şi numeroşii prieteni avea timpul şi plăcerea de a povesti ce a făcut şi pe unde a mai umblat. Înfruntând vremurile şi uitarea a rămas o scurtă întâmplare, cei drept pe care puţini o cunosc, petrecută în explozia de bucurie ce a urmat meciului din Cupa Campionilor cu olandezii de la Feyernoord. Loli în vârstă de 37 de ani, ca un omagiu adus tinereţii face turul stadionului arădean cu mult mai tânărul şi răsfăţatul Broşovschi în spate, demonstrând pentru totdeauna caracterul deosebit care l-a călăuzit în întreaga carieră. Este foarte greu să scrii despre un om pe care timpul nu ţi-a permis să-l cunoşti. Tot mai puţini tineri ai oraşului nostru nu au de unde şti că în 19 septembrie 1965 Loli joacă într-un meci oficial pentru reprezentativa României adversara fiind puternica echipă a Cehoslovaciei. Alături de Dan Coe, Pârcălab, Ion Ionescu, după o repriză egală (1-1) tricolorii cedează, scor final 1-3... Pe bună dreptate se spune că împreună cu Poszonyi a fost cel mai frumos cuplu de fundaşi din Divizia A dar din motive ştiute numai de antrenorii de atunci nu au fost convocaţi la lot. În anul 2008 Consiliul Local Timişoara a decis să-i recompenseze pe foştii componenţi ai generaţiei de aur ai echipei Ştiinţa cu titlurile de cetăţeni de onoare ai Timişoarei. Iată ce spune Iosif Lereter, întors la Timişoara pentru a participa la această ceremonie. „ Nu mă aşteptam după atâta timp să se gândească cineva la noi. Este un gest care arată că totuşi nu am fost uitaţi... Jucam fotbal de copil, pe stradă. Ne coseam singuri mingile din cârpă. După meciuri ne lăsau să dăm jos plasele de pe porţi şi atunci primeam o minge cu şiret să ne jucăm şi noi.”


2008 - Timişoara

Dar câte nu se pot povesti despre unul din cei mai talentaţi jucători pe care Metalosport – o oază a fotbalului de pe Valea Bistrei – l-a propulsat în arena magică a fotbalului mare?

Reînfiinţată în anul 1956 Divizia C adună la start 51 de echipe reprezentând aproape 40 de oraşe, împărţite în patru serii. Echipa metalurgistă îşi schimbă pentru o perioadă scurtă de timp numele devenind Energia Oţelu Roşu. Campionatul se dispută în acelaşi sistem. „Câteva întâlniri din acest campionat – în care craiovenii au ocupat în final locul 3 – s-au detaşat net prin spectaculozitatea lor sau prin neprevăzutul situaţiilor de pe teren: în partida cu Oţelu Roşu, Buldur înscrie unicul gol al întâlnirii în minutul 26, iar restul timpului studenţii şi-au apărat magistral şansa victoriei greu muncite.” (Fotbalul craiovean de-a lungul anilor – pag.154)

Divizia C 1956, seria –IV-a, ediţia a-V-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Metalul Arad Flamura Roşie Rm.Vâlcea Ştiinţa Craiova Energia Oţelu Roşu Energia Orăştie Flamura Roşie Arad Locomotiva Craiova Energia Cugir Constructorul Arad Energia Craiova Progresul Timişoara Locomotiva Simeria

22 22 22 22 22 22 22 22 22 22 22 22

14 11 11 10 8 11 8 8 5 6 6 5

4 5 5 5 8 1 5 5 8 4 4 4

4 6 6 7 6 10 9 9 9 12 12 13

39-17 49-22 26-14 32-33 25-25 35-38 34-42 21-26 22-29 20-36 20-36 24-35

32 27 27 25 24 23 21 21 18 16 16 14


La începutul anului 1957 se organizează „Cupa Primăverii”. Energia Oţelu Roşu face parte din seria a-VI-a reuşind la final să se impună după o luptă strânsă.

Cupa Primăverii 1957, seria a-VI-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Energia Oţelu Roşu Energia Cugir Energia 3 Reşiţa Progresul Brad Energia 14 Orăştie Flamura Roşie Arad Energia Const. Arad

12 12 12 12 12 12 12

8 7 6 6 3 2 1

1 2 2 2 3 4 4

3 3 4 4 6 6 7

27-15 31-20 25-17 18-18 10-19 19-29 11-23

17 16 14 14 9 8 6

1957 – Băile Herculane

În anul 1957 se revine la disputarea campionatelor A, B şi C în sistemul toamnă – primăvară, sistem mai adecvat condiţiilor noastre de climă. Metalul Oţelu Roşu (noua denumire a echipei) evoluează în seria a-III-a a Diviziei C ocupând la sfârşitul campionatului un binemeritat loc 3. Pentru a întregii atmosfera care a marcat întregul campionat, am plăcerea de a reda mai jos un fragment din capitolul „U. Craiova – campioana marii iubiri” din aceaşi carte de suflet „Fotbalul craiovean de-a lungul anilor.” „După victoria fără comentarii asupra formaţiei Energia Arad cu 3-1 (2-1) Ştiinţa Craiova trece pe primul loc în clasamentul seriei a-III-a a Categoriei C de fotbal. În etapele următoare va rămâne în eşalonul primelor trei clasate, victoriile răsunătoare oscilând cu unele înfrângeri nemeritate. (Este cel puţin nedrept să fi învins chiar şi de liderul vremelnic, Oţelu Roşu cu 2-0, după ce reuşeşti o victorie


fermă, cu 4-1, în faţa unei formaţii cunoscută prin valoarea ei constantă, ca Flamura Roşie 7 Noiembrie Arad.) La capătul etapei a XVII-a, Ştiinţa se afla din nou în fruntea clasamentului . Această revenire pe locul deplin meritat se datora, în cea mai mare parte, golului înscris de Deliu în minutul 20, care a pecetluit soarta partidei de mare dificultate în compania Olimpiei Reşiţa. În întâlnirea cu Metalul Oţelu Roşu, tot Deliu asigură, de fapt avantajul categoric al echipei sale (înscriind în minutele 15 şi 81), după care Dilă (min. 82) şi Buldur (min. 88) se molipsesc de pofta copioasă de joc a tânărului lor coleg şi fructifică frumoase ocazii de gol.”

Divizia C 1957-58, seria a-III-a, ediţia a-VI-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Ştiinţa Craiova Unirea Rm. Vâlcea Metalul Oţelu Roşu Aurul Brad CFR Tr. Severin Dunărea Corabia Feroviarul Craiova UM Cugir Flacăra Tg. Jiu Rovine Griviţa Olimpia Reşiţa Indagrara Arad Flacăra Orăştie

24 24 24 24 24 24 24 24 24 24 24 24 24

15 15 14 10 10 10 10 9 9 7 8 5 6

4 4 1 6 5 4 3 4 3 7 4 8 3

5 5 9 8 9 10 11 11 12 10 12 11 15

46-17 59-23 44-32 36-28 44-36 32-37 42-40 32-37 35-46 22-38 35-37 22-39 22-61

34 34 29 26 25 24 23 22 21 21 20 18 15

În ediţia 1958-59 a Diviziei C Metalul se clasează pe primul loc demonstrând încă odată valoarea fotbalului metalurgist din acea vreme. Cei care au avut timpul şi bunăvoinţa să vorbească cu mine mi-au povestit despre prietenia ce s-a legat între jucătorii de atunci, prietenie care în mare măsură a determinat succesul în lupta pentru promovare. Demnă de reţinut este remarca domnului Hamus, la acea vreme o piesă de bază a atacului metalurgist, care sublinia, povestindu-mi de antrenorii Metalului, personalitatea unui antrenor care a stat în umbra marilor antrenori: Stepan Eutimiu. Fost jucător al CAMT-ului, ca secund al lui Cotorman a continuat în perioada când acesta s-a retras fiind bolnav, o muncă istovitoare, finisând concepţia de joc a echipei. Lupta pentru promovare nu a fost lipsită de emoţii. În ultima etapă de campionat Metalul se deplasează la Râmnicu Vâlcea în timp ce contracandidata la şefia clasamentului, Drobeta Tr. Severin, la Simeria. Firesc, ambele echipe şi-au pus toate speranţele în această confruntare indirectă. Drobeta miza pe o înfrângere a Metalului (Şantierul Govora Rm.Vâlcea era hotărâtă să încline balanţa succesului înspre


echipa severineană), în timp ce Metalul spera într-un joc bun şi onest al ceferiştilor care, întărit de o prestaţie de excepţie să-i asigure locul fruntaş în serie. Cum era de aşteptat urechile tuturor suporterilor erau îndreptate spre cele două oraşe. În ciuda unor speculaţii care s-au dovedit neîntemeiate, Locomotiva spulberă Drobeta cu scorul de 4-1 în timp ce la Rm. Vâlcea, cu concursul unei brigăzi de arbitrii mediocră, se depun eforturi disperate de a îngenunchea ambiţioasa echipă metalurgistă. Adunând la un loc gândurile şi frământările de atunci, trăite la intensitate maximă de toţi locuitorii comunei Oţelu Roşu, nu pot trece nepăsător peste acest episod, poate cel mai frumos pe care fotbalul metalurgist l-a dăruit în existenţa sa... De la zvon până la adevăr clipele de aşteptare par a se dilata. Mânat de asemenea trăiri fostul portar al Metalosportului, Răducanu, pleacă cu motocicleta la Simeria pentru a afla rezultatul rivalei ştiindu-se că la Rm.Vâlcea după un joc plin de peripeţii Metalu încheiase la egalitate, scor 1-1. Se întoarce şi dă tonul bucuriei la Oţelu Roşu: Metalul este în Divizia B... Iată lotul care a adus bucuria promovării: Iovănescu şi Azzola – portari; Cioarcă; Roi; Turcan Zeno; Borlovan; Carelli; Schir; Mihai; Ponoran; Hamus; Conrad M,; Birău Vichentie; Titel Anton; Uher; Plavuşteak Niki; Birău Niţă; Birău Aurel...

Divizia C 1958-59, seria a-VI-a, edţia a-VII-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Metalul Oţelu Roşu Drobeta Tr.Severin Aurul Brad Şantierul Govora Met. Bocşa Română Locomotiva Simeria Olimpia Reşiţa Flacăra Tg. Jiu UM Cugir Indagrara Arad

18 18 18 18 18 18 18 18 18 18

11 12 11 9 8 7 8 5 5 1

3 1 1 3 3 3 1 5 1 5

4 5 6 6 7 8 9 8 12 12

44-20 35-20 42-23 25-25 26-21 22-21 27-30 26-35 18-41 10-39

25 25 23 21 19 17 17 15 11 7

Odată cu reorganizarea Diviziei B ocupantele locului doi din fiecare serie a Diviziei c obţin promovarea. Aşa se explică că la startul campionatului printre adversarele Metalului regăsim rivala Drobeta Tr. Severin care, în cele două ediţii de campionat ocupă următoarele locuri: 12 în 1959-60 şi 14 în 1960-61... Dincolo de entuziasmul locuitorilor comunei ( Oţelu Roşu a fost declarat oraş de subordonare raională în anul 1960 şi număra 8.500 de suflete), tensiunea din sânul echipei se face tot mai mult resimţită odată cu vestea că se intenţionează de către conducerea uzinii şi a asociaţiei sportive o întărire a lotului metalurgist, în perspectiva dificilelor întâlniri care vor urma.


Neînţelegându-se între ei, zeii fotbalului au lăsat o rană adâncă şi dureroasă. După aproape cincizeci de ani cei care au trăit momentul, atât câţi au rămas, eliberaţi din magia tăcerii, s-au destăinuit. Titel Anton: „După promovare, directorul Maiorovici ne-a adunat pe toţi la Cazinou. Ne-a promis un costum de haine... La rândul nostru, siguri pe noi, l-am asigurat că vom reuşi să ne menţinem în Divizia B cu condiţia ca lotul să rămână acelaşi. Am căzut de acord să fie aduşi cel mult trei jucători.” Ioan Roi: „Nu am înţeles niciodată care a fost preţul celor care au venit. Au lăsat capitala pentru o comună...”

Turcan Zeno

Am simţit cumplitele încleştări de atunci în care, folosind o expresie uzuală, jucătorii au fost prinşi înte „ciocan şi nicovală.” Să fi fost acesta singurul motiv care l-a determinat pe Zeno Turcan de a lua drumul Timişoarei şi a îmbrăca tricoul Ştiinţei? Deşi controversată, decizia directorului Maiorovici, un om foarte ambiţios, exprima gândul iubitorilor de fotbal din Oţelu Roşu care nu doreau altceva decât o comportare cât mai onorabilă a echipei în eşalonul doi al fotbalului românesc. Ferm în hotărâri Maiorovici face toate demersurile ca o parte din jucătorii echipei Tarom Bucureşti (câştigătoarea seriei a-II-a aDiviziei B, fără drept de promovare în Divizia A) să fie legitimaţi la Metalul. Astfel au venit jucătorii Arieşanu, Alexe, Călin şi Bogdan în timp ce de la CFR Timişoara lotul a fost întregit cu portarul Sziklay şi fundaşul Predoi. Au mai venit Bungescu şi Petz. Ca antrenor este adus arădeanul Woszac Francisc care după un tur nesatisfăcător este înlocuit cu fostul internaţional Gain. Gain Vasile: S-a născut la 5 ianuarie 1912 la Satchinez, judeţul Timiş. Legitimat în 1924 la Politehnica Timişoara, unde joacă până în anul 1932. Între 1932-37 pe timpul studiilor universitare evoluează în echipa „Şepcilor Roşii” din Cluj, după aceea la Venus Bucureşti (1937-39), Olimpia Bucureşti (1940-43) şi la BNR Bucureşti (1945-48). Cu Venus cucereşte de două ori consecutiv titlul de campion naţional. A îmbrăcat de două ori tricoul echipei naţionale, jucând mijlocaş.


Gain Vasile

Mărul discordiei l-au făcut pe unul din cei care au cunoscut această perioadă să-mi spună cu amărăciune în suflet, deşi au trecut atâţi ani, că la Oţelu Roşu s-au întâlnit toate bucuriile şi tristeţiile pe care fotbalul le naşte în jurul său. De o parte şi de alta a baricadei am încercat să înţeleg ce s-a întâmplat. Deloc încurajator pentru spiritul unei echipe am înţeles că greşeala a fost comună, orgoliul reuşind să pună stăpânire pe majoritatea celor implicaţi în destinul fotbalului. Este cert că atunci Metalu a pierdut trenul care ar fi dus echipa departe, ratarea obiectivului de a rămâne în Divizia B aruncând nemeritat o grupare valoroasă vreme de unsprezece ani în campionatul regional şi apoi în cel judeţean. În eşalonul secund Metalul are o evoluţie modestă. După 19 etape acumulează numai 14 puncte, la 13 de liderul seriei Ştiinţa Timişoara şi la un singur punct de ultima clasată, Carpaţi Sinaia. Privind adversarii remarcăm echipe care mai devreme sau mai târziu au strălucit pe firmamentul fotbalului românesc cea ce dovedeşte nivelul ridicat al Diviziei B. Discuţiile contradictorii între jucătorii care au promovat Metalul şi cei legitimaţi ulterior şi de ce nu, obsesia unei retrogradări inevitabile au simplificat ecuaţia fotbalului la Oţelu Roşu. Fără a intra în amănunte, apropo de această experienţă, cred că strategia asociaţiei a fost total depăşită faţă de ce impunea eşalonul doi, conducerea străduindu-se să afişeze un aer de siguranţă şi optimism, devenit în cele din urmă păgubitor. În ciuda acestei stări de spirit, în programul editat cu ocazia etapei a 20-a a campionatului, publicul spectator este asigurat că... (copie după Programul de Fotbal editat de Asociaţia Sportivă Metalul cu ocazia meciului de campionat, Divizia B, datat 15 mai 1960)

„Dragi spectatori, În urma jocului de dumineca trecută, se pare că echipa noastră şi-a regăsit cadenţa şi odată cu ea încep să se spulbere şi gândurile menţinerii pe mai departe a locului neonorabil din clasament. Printr-un efort susţinut şi încurajări continue, echipa noastră poate şi sperăm că va eşi învingătoare în meciul de duminică, aceasta ca urmare a bunei pregătiri de care dă dovadă unsprezecele nostru reprezentativ în ultimele întâlniri.


Să nu uităm că încurajări permanente din partea Dvs. Au un rol deosebit în menţinerea moralului reprezentanţilor noştrii, factori cari îşi vor aduce contribuţia la obţinerea victoriei. Carpaţi Sinaia se anunţă un adversar dificil fapt demonstrat de evoluţia sa în returul campionatului. Deci cu optimismul caracteristic suporterilor Metalului, în toate momentele de 90 de minute HAI METALUL ! SPECTATORI, Respectaţi cu stricteţe locurile indicate pe bilete.”

Pentru această partidă antrenorul Gain a trimis în teren următorul unsprezece: Sziklay; Predoi; Bogdan; Roi; Arieşanu; Carelli; Călin; Mihai; Birău V.; Conrad; Ponoran...

Programul de fotbal editat de Asociaţia Sportivă Metalul - 15 mai 1960

Rezultatul favorabil metalurgiştilor ( scor 2-0) nu a schimbat situaţia din subsolul clasamentului, ambele echipe retrogradând în campionatul regional. Spre deosebire de Metalul, Carpaţi Sinaia revine în Divizia B comportându-se meritoriu: locul 4 în 1961-62 şi 7 în 1962-63.


Divizia B 1959-60, seria a-II-a, ediţia a-XX-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Ştiinţa Timişoara Dinamo Obor Buc. Dinamo Piteşti Poiana Câmpina Flacăra Moreni CFR Timişoara Met. Târgovişte CS Craiova Met. Bucureşti Ştiinţa Craiova CSM Reşiţa Drubeta Tr.Severin Met. Oţelu Roşu Carpaţi Sinaia

26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26

17 13 13 11 13 11 12 10 11 10 10 8 7 5

4 7 5 6 2 5 3 6 3 4 3 5 5 4

5 6 8 9 11 10 11 10 12 12 13 13 14 17

60-20 44-33 50-41 29-29 41-48 45-34 45-39 33-46 35-40 33-29 51-40 39-54 32-54 26-56

38 33 31 28 28 27 27 26 25 24 23 21 19 14

După duşul rece al retrogradării jucătorii Metalului se „adună” etalându-şi din nou şi din plin măiestria pe terenurile de fotbal unde au evoluat. Mai bine mai târziu decât niciodată sau vrând – nevrând, se pare că patima ce a bântuit lotul şi conducerea, odată abandonată, a dat roadele scontate. În campionatul regional, ediţia 1960-61, Metalul ţine la blazon şi ocupă primul loc. Neşansa din mecul de baraj cu CFR Arad spulberă visul locuitorilor de pe Valea Bistrei de revenire a fotbalului metalurgist într-un campionat divizionar. Oţelu Roşu: Arad:

Metalu Oţelu Roşu - CFR Arad 1-0 CFR Arad - Metalu Oţelu Roşu 3-1

Odată cu trecerea timpului mai „vârstnicii” jucători ai Metalului, acei minunaţi oameni ai gazonului care au avut puterea de a da gust fotbalului ca nici o altă generaţie au spus pe rând adio focului zămislit în teren dar rămânând pe mai departe cu inima şi sufletul aproape de asociaţie. Aşa l-am cunoscut pe Nicolae Borlovan, nea Lae cum îi spuneau toţi cei apropiaţi, mulţi ani primul apărător în faţa portarului, dur şi necruţător în intervenţii la limita regulamentului şi fair – play – ului. Ne întâlneam duminica în drumul spre terenul de fotbal acordând fiecărui meci importanţa cuvenită prin vorbe imprevizibile şi de multe ori pline de haz. Spre sfârşitul vieţii umbla mai greu, „sechelele fotbalului”, cum îi plăcea să spună. Şi continua, lăsat pradă amintirii... „Cu piciorul ăsta mi-am făcut casă.” De multe ori vorbele sale trădau o decepţie. Ca şi în dragoste mulţi nu o împărtăşesc. Aşa şi nea Lae. S-a stins şi ca un cavaler medieval şi-a luat secretele cu el. Ulterior am aflat care a fost sâmburul durerii care a încolţit în sufletul său. După promovarea Metalului în Divizia B antrenorul şi conducerea asociaţiei au considerat că este „depăşit” pentru al doilea eşalon titularizându-l în locul său pe Bogdan... Din păcate această întâmplare împărtăşeşte una din legile nescrise ale fotbalului, o lege care face parte din tributul acestui joc plătit în mod egal de jucător, antrenor şi spectator.


Antrenorul – umbra care caută să impună şi să împace... În Grecia antică exerciţiul fizic era firesc pentru toţi cetăţenii. Cei mai buni dintre cei buni ajungeau pe marile stadioane. Antrenorii erau în măsură să distingă cantitatea şi calitatea exerciţiilor. Ei mai ştiau ce statură e cea mai potrivită pentru anumite sporturi. Dar antrenorul de fotbal ? Antrenorul de fotbal este un specialist calificat căruia îi revine sarcina de a se ocupa de instruirea, perfecţionarea şi educarea jucătorilor în vederea optimizării aptitudinilor sportive ale acestora. Dincolo de această definiţie succintă, antrenorul este umbra aflată mereu în spatele jucătorului. E sobru, e calm, e aspru, e rigid sau maleabil. Forţa lui îmbracă toate nuanţele firii omeneşti. Fără a-l cunoaşte îndeaproape suntem alături de el. Cu ştiinţa şi caracterul său reuşeşte să modeleze generaţii de fotbalişti împăcat cu gândul că în meseria lui oricând din învingător şi erou poate deveni un învins. Cine nu a auzit de „Fachirul” ? Rudolf Cotorman – S-a născut la 23 ianuarie 1911 la Timişoara. A început să joace fotbal în cunoscutul cartier timişorean Mehala. La 11 ani este legitimat la Fortuna. În 1930 trece pentru un an la Chinezul pentru ca din 1931 să evolueze la Ripensia. A jucat pe postul de half-centru impunându-se printr-o extraordinară combativitate, prin remarcabila tehnică a deschiderilor pe extreme şi prin măiestria jocului cu capul. Cu Ripensia a îmbrăcat de patru ori tricoul de campion naţional şi a câştigat de două ori Cupa României. A jucat de nouă ori în prima reprezentativă, participând la ediţia 1934 – Italia a Campionatului Mondial. După 1945 a activat un sezon la CFR Timişoara, echipă cu care promovează în Divizia A. După retragerea din activitatea competiţională şi până renunţă definitiv la activitatea fotbalistică antrenează următoarele echipe: CFR Craiova (1946), CFR Timişoara (1946-47), Romitex (1948-53), Corvinul Hunedoara (1953) pe care o promovează în Divizia A, Metalul Cugir (1954-56) pe care o promovează în Divizia B după baraj, Metalu Oţelu Roşu (1956-57). În 1957 se retrage, fiind bolnav. În 1963 revine la Oţelu Roşu unde va rămâne până în 1967. A decedat la 3 august 1983 ştafeta performanţei sportive fiind dusă mai departe de fiul său Gheorghe care după o ucenicie de bun augur la Metalul va activa la Politehnica Timişoara (1962-68 şi Jiul Petroşani (1968-74). Odată cu trecerea timpului ne schimbăm şi în mod deliberat acceptăm semnele neprevăzutului. Spun aceasta deoarece în toată perioada de documentare a acestei cărţi mi-a fost dat să trec prin tot soiul de întâmplări care dincolo de hazliul inofensiv sau de decepţie mi-au sugerat să fiu întru totul de acord cu unul dintre cei mai dotaţi tehnicieni ai fotbalului românesc, Constantin Teaşcă, care are următoarea remarcă: „Confruntările fotbalistice nasc evenimente iar evenimentele, cu timpul, capătă aureolă legendară.” Oţelu Roşu nu face abstracţie de la acest mare adevăr. Vă întrebaţi de ce... Pentru că, deloc surprinzător, mi-a fost dat să ascult două, trei variante ale unor evenimente importante şi cu personaje pe măsură şi care, în lipsa unor documente au avut puterea să scoată adevărul din perimetrul pe care îmi doream să-l construiesc. La fel de neînţeleasă a fost atitudinea unor conducători de asociaţie care în repetate rânduri m-au respins cu o politeţe proverbială, conside-


rându-mă un intrus într-o lume aparent numai a lor în care legea tăcerii, se pare, e o repetiţie finală în mult comentatul experiment al autocenzurii, izolarea mea şi lipsa de încredere amânând epilogul mult dorit al acestei lucrări. Dacă aceste manifestări până la urmă bizare au dovedit din partea unora o lipsă de echilibru, mi-am permis încă odată să sparg crusta nepăsării omeneşti şi să încerc o incursiune în trecut alături de câţiva tehnicieni ai fotbalului: Crivan, Stepan, Glas, nume care au meritul să fi construit echipa deceniului cinci, îmbinând cu succes tinereţea jucătorilor şi tainele jocului. Neastâmpărul acestor oameni rămâne şi meritul le revine în mare măsură. Am încercat să nu fiu subiectiv împărtăşind un punct de vedere real şi ignorând îndrăzneala răutăcioasă a unora care nu şi-au putut stăpâni umbra reproşurilor la adresa unor jucători şi antrenori. Nu este mai puţin adevărat că fotbalul îşi are propriile „victime”. Rolul meu nu este să deschid un proces al fotbalului la Oţelu Roşu, a judeca şi a da sentinţe. Am dorit şi acesta mi-a fost crezul de la primul cuvânt scris să redau locuitorilor acestui oraş roua amintirilor – acest fragil strop al purităţii pământeşti şi omeneşti – gata la orice oră a zilei să se contopească cu cerul. Sunt puţini localnici care cunosc faptul că înainte de a ajunge la Oţelu Roşu Stepan a îmbrăcat tricoul echipei timişorene RGMT. În ediţia 1929-30 a campionatului regional ocupă primul loc şi participă la turneul final al campionatului naţional fiind eliminată în sferturi , pe teren propriu, de Gloria CFR Arad, scor 1-0. Cine nu a auzit de Chinezul Timişoara şi de performanţa încă neegalată de o echipă românească de a cuceri consecutiv şase titluri de campioană naţională şi din lotul căreia a făcut parte, după anul 1933, antrenorul de mai târziu al metalurgiştilor, Glass ? Sau câţi dintre tinerii de azi ştiu că fraţii Covaci, Sonny Niculescu, Călinoiu, cu zeci de ani în urmă au trecut, ce-i drept pentru o scurtă perioadă de timp, pe frumoasa vale a Bistrei cu dorinţa declarată de a îmbrăca tricoul de jucător al Metalului ? Dacă Sonny Niculescu era cunoscut ( golgeter în ediţia 1940-41 cu Unirea Tricolor şi cu două prezenţe în echipa reprezentativă a ţării), Călinoiu Valeriu va cunoaşte consacrarea fotbalistică cu Dinamo Bucureşti cu care va câştiga campionatul naţional (1955) şi Cupa României (1959). A îmbrăcat de 21 de ori tricoul primei reprezentative participând în anul 1952 la Olimpiada din Finlanda. Deceniul şase se caracterizează printr-o perioadă de reconstrucţie, de continuă căutare, pregătitoare pentru pasul mult râvnit de iubitorii fotbalului local: promovarea din anul 1971. Urmărind acest parcurs, exemplar prin devotament, disciplină şi sportivitate aş remarca comportarea meritorie a grupării metalurgiste întrun campionat regional în care, numărându-se printre fruntaşele seriei Nord, pâinea fotbalului se tăia şi la Oţelu Roşu. Totuşi, în câteva rânduri, a lipsit gramul de noroc şi ambiţia momentului. În anul 1963 Cotorman revine la Oţelu Roşu ca antrenor principal. Optimişti suporterii şopteau: „ S-a întors Fachirul !” Despre originea acestei porecle nu s-au spus prea multe. Cristofor Cristi Alexiu în cartea „ Ripensia – nostalgii fotbalistice” ne edifică: „ În anii 1929-30, Chinezul Timişoara a disputat un meci la Tg. Mureş. La Mureşul jucau doi fraţi, Strok, care nu au putut trece de noul half-centru al Chinezului, Kotormany. La îndemnul unuia de a-l ataca, celălalt a răspuns înfuriat: -- Tu nu vezi că ăsta are cap, e beton şi 2 picioare artificiale ? E un adevărat fachir.


În ziua următoare, toată lumea l-a întâmpinat pe Kotormany la restaurantul Elite, iar pe buzele tuturor se auzea cuvântul fachir.” Cotorman reuşeşte să îmbine experienţa jucătorilor mai vârstnici cu dorinţa de afirmare acelor mai tineri căutând să depăşească această etapă cu argumentul rezultatului. Dar dincolo de realizări a fost şi eşecul. L-am dizolvat în ecuaţia fotbalului şi deopotrivă, cu mic cu mare ne-am consolat că e trecător. Puţinele însemnări la care am ajuns prin amabilitatea domnului Ani, de o mare valoare documentară şi sentimentală, s-au datorat lui Conrad Maximilian. Deşi cuprind o perioadă foarte scurtă, 1 februarie 1965 – 25 aprilie 1965, putem trage concluzia că fotbalul la Oţelu Roşu avea o altă dimensiune. Fiecare meci de peteren propriu se desfăşura după acelaşi ritual: la ora 12 a amiezii tribunele stadionului erau pline cu suporterii locali deşi primul fluier al arbitrului era prevăzut pentru ora 17. Lotul Metalului (1964): Socol şi Corneanu – portari ; Predoi; Schwerin; Ani; Titel; Vasi; Maier; Flekacs; Carelli; Arieşanu; Cotorman; Bîlă; Kecskemety; Azolla Birău V.; Nestorovici; Diaconu; Drăgulete...

. Metalul Oţelu Roşu – 1963 – 64 De la stânga spre dreapta: Predoi; Arieşanu; Ani, Schwerin; Birău V.; Flekacs (Donki); La mijloc: Keksemety Jos: Drăgulete; Nestorovici ( Zebeţ); Titel Anton; Corneanu; Socol - portari

Jocuri amicale 1965: 3.02.

Băile Herculane:

7.02.

Tr. Severin

Metalul - Progresul Băile Herculane 1 – 1 (1 – 1)

10.02.

Băile Herculane

14.02

Bocşa Română

18.02

Oţelu Roşu

Metalul -

Metalul Tr. Severin 3 – 1 (1 -0)

Metalul -

Progresul Băile Herculane 1-4 (1 -1)

Metalul - Metalul Bocşa Română 3-2 ( 2 – 1)


Metalul 21.02

- Metalul Hunedoara

2-0 ( 0 – 0)

Oţelu Roşu Metalul - Metalul Bocşa

25.02

Timişoara

28.02

Zăvoi

4.03

Călan

6.03

Zăvoi

6-2 ( 1 – 0)

Metalul - CFR Timişoara 2-2 (1 -1) Metalul - Laminorul Nădrag 2-0 ( 2-0) Metalul - Victoria Călan

1-3 (1-2)

Metalul - Agmonia Zăvoi 2-0 (1-0) 11.03

Oţelu Roşu Metalul - Victoria Călan 4-1 (1-0)

14.03

Zăvoi

17.03

Oţelu Roşu

30.03

Oţelu Roşu

Metalul - Agmonia Zăvoi 2-2 (2-0) Metalul Metalul

Agmonia Zăvoi 3-3 (1-1)

- ASA Tg. Mureş 2-1 (0-0)

Campionatul Regional Banat 1964-65, seria Nord – rezultate retur

28.03

la Arad etapa a-II-a

Metalul - I. C. Arad 0-2 (0-1) s-au remarcat: Vasi ; Schwerin; Flekacs; Nestorovici 4.04

la Oţelu Roşu etapa aIII-a Metalul - Furnirul Deta 4-0 (1-0( au marcat Ani; Titel şi Nestorovici 2 8.04

la Oţelu Roşu etapa I-a restanţă Metalul - Şoimii CFR Lugoj 2-1 (1-0) a marcat Nestorovici 2 11.04

la Timişoara etapa a-IV-a Metalul - Progresul Timişoara 0-1 (0-1) s-au remarcat Ani şi Schwerin 18.04

la Oţelu Roşu etapa a-V-a Metalul - AS Oraviţa 9-2 ( 4-0) au marcat: Titel Anton 4; Ani 2; Kecskemety 2; Bîlă


25.03

la Zăvoi etapa a-VI-a

Metalul - Agmonia Zăvoi 2-1 (1-1) au marcat Kecskemety şi Birău Vichentie .............................................................................................................................. 6.06

la Oţelu Roşu Metalul - UMT Timişoara 3-0

Campionatul Regional Banat 1964-65, seria Nord Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

.

CFR Caransebeş Metalul Oţelu Roşu Vulturii UMT Metalul Bocşa Furnirul Deta Progresul Tim. AS Oraviţa Dinamo Timişoara Şoimii Timişoara Ceramica Jimbolia IC Arad Agmonia Zăvoi CFR Şoimii Lugoj Unirea Sânnicolau

26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26

15 15 13 14 11 10 11 8 9 9 7 9 10 7

6 3 6 4 5 6 2 8 5 4 8 4 1 6

5 8 7 8 10 10 13 10 12 13 11 13 15 13

37-16 53-27 42-25 40-24 34-43 30-38 34-40 30-38 32-34 38-38 24-30 32-42 35-50 25-38

36 33 32 32 27 26 24 24 23 22 22 22 21 20


1965 - Zăvoi - Agmonia Zăvoi – Metalul 3-0

1966... Cu un joc energic şi o comportare exemplară Metalul, condus de pe margine de Rudolf Cotorman şi Birău Vichentie, ocupă primul loc în seria din care a făcut parte şi câştigă dreptul de a disputa finala Campionatului Regiunii Banat. Un nou motiv de admiraţie, optimism şi planuri de viitor. Contracandidata Metalului, Furnirul Deta, după un parcurs remarcabil termină înaintea Şoimilor din Timişoara şi UMT-ului după 14 victorii, 5 egaluri şi numai 3 înfrângeri. Primul joc disputat la Deta se termină nedecis: scor 2 – 2 şi se pare că Metalul are prima şansă. La Oţelu Roşu returul este dramatic. În cele din urmă, după 0 -1 până cu 15 minute înainte de final, Metalul câştigă, scor 3 -1, graţie inspiraţiei atacantului Novak Emerich – Fuxi care a marcat toate cele trei goluri ale învingătorilor. Finala barajului pentru Divizia C: după un meritat 2-0 Metalul pierde returul de la Craiova în dauna ambiţioşilor olteni de la Autorapid Craiova, scor 0-3 cea ce a însemnat năruirea speranţelor pentru generaţia deceniului şase de revenire a fotbalului metalurgist în eşalonul trei al fotbalului românesc.


Metalul Oţelu Roşu 1970 sus:Arieşanu; Ani; Vasi; Stan; Roman;Florei; Schwerin; Birău V. la mijloc: Vasiloaia; Lalu; Schneider; Caciuc; Mateoni; Flekacs jos: Grigore şi Ruja Au trecut zece ani de la o prezenţă a Metalului într-un campionat divizionar. Cei implicaţi în fotbal priveau cu încredere spre Divizia C, responsabili pentru interesul manifestat de tot mai mulţi locuitori ai oraşului. Progresul echipei era evident. O nouă generaţie de fotbalişti preocupaţi de jocul în sine au acceptat această lume magică, îndrăznind să viseze, răscoliţi şi de epopeea mexicană unde reprezentativa României joacă de la egal la egal cu Brazilia (scor 2-3), viitoarea câştigătoare a titlului mondial. Cel care a valorificat cel mai bine potenţialul tinerilor din Oţelu Roşu, părere împărtăşită şi de alţi concitadini, a fost Gozob Ioan. Antrenor la juniorii Metalului va rămâne în amintirea multor generaţii de fotbalişti datorită aptitudinilor sale pedagogice dar şi pentru umbrela cu care, în momente de nemulţumire, îşi „domina” elevii. De la primele antrenamente anticipa calităţiile copilului din teren. Fire autoritară nu se limita la exerciţii simple, profitând – e un fel de a spune – de dorinţa celor care doreau să îmbrăţişeze cariera de fotbalist. Antrenamentele erau dure iar condiţia fizică esenţială. În acest fel realiza o selecţie, de altfel necesară, acordând încredere celor care îşi doreau cu adevărat să joace fotbal, delimitând improvizaţia de pe maidane unde fiecare copil, în felul său, era lider. Călăuzit de asemenea sentimente a dat fotbalului local nenumăraţi jucători care după anul 1970 au dovedit un nivel superior de pregătire spre încântarea suporterilor locali. O îngemănare de gânduri şi fapte la care Gozob Ioan a răspuns de fiecare dată prezent. Să păşim din nou pe firul amintirii ajutaţi de o zi cu totul specială – 7 august 2004... Încerc să redescopăr trecutul. Şi-l regăsesc într-un august curat în faţa Casei de Cultură din capitala Văii Bistrei, în mijlocul unor oameni simplii şi frumoşi, la cea de a şaptea ediţie a „Memorialului Vichentie Birău.”


Memorialul „ Vichentie Birău” - 2002

Îi privesc pe toţi cei aflaţi acolo şi vrând, nevrând, ca o adiere de vânt gândul prinde culoarea trecutului şi cu atingerea privirii, uitând unde sunt, simt dorinţa de victorie a spectatorilor copţi la focul oţelăriei Siemens-Martin, mereu aproape de jucătorii pe care îi respectă şi divinizează. Să fie anul 1937 ? Să fie totuşi 1955 ? Sau 1974 ? Anul nu are importanţă... Îi văd mişcându-se elegant, fotogramă cu fotogramă, amestecaţi în ceaţa timpului şi-mi strecor degetele printre ei să-i pot atinge de parcă totul ar fi posibil. Părăsesc această stare şi văd în jurul meu lacrimi şi fotbal. Îmbrăţişările nu contenesc şi odată cu ele primele întrebări, primele impresii. În firescul dătător de speranţă îmi spun că văd şi bătrâni fericiţi. Din păcate tot mai puţini... La terenul de fotbal, în umbra binefăcătoare a castanilor, îl caut din ochi pe Pilu – Gheorghe Cotorman. Îl opresc pe Florei şi-l întreb dacă nu l-a văzut. „Uite-l” Mă apropii de omul arătat şi după o strângere de mână devenim prieteni. Preţ de câteva minute îmi notez în carneţel cea ce mă interesează. Dar pentru mine mai important este omul Pilu Cotorman, un suflet distins, un caracter deosebit care nu s-a sfiit să vorbească unui necunoscut capricios prin curiozitatea care o manifesta. - Cum vă simţiţi la Oţelu Roşu ? - Foarte bine... Mi-am reîntâlnit o parte din prieteni şi sunt fericit. Este prima dată când am fost invitat la memorialul lui Birău şi nu am putut refuza o asemenea ocazie. Vin de la Bucureşti... - Din câte ştiu aţi început să jucaţi fotbal la Oţelu Roşu. Aşa e ? - E un fel de a spune. E adevărat, tatăl meu m-a îndrumat spre fotbal, spre sport în general, dorindu-şi un copil care să crească sănătos. Important este cum simţi fotbalul. Atunci îţi dai seama că aparţii echipei, că faci parte dintr-un întreg iar cei ce te privesc aşteaptă de la tine totul.


În cartea „Fotbal de la A la Z” scrie că în perioada 1965-67 aţi jucat la Politehnica Timişoara... - Nu, nu e aşa. Scrie 1962-68 Politehnica şi 1968-74 Jiul Petroşani. Cu Jiul am pierdut o finală a Cupei României în 72 cu Rapid Bucureşti pentru ca mai târziu în 74 să câştigăm 4-2 cu Politehnica Timişoara. Toamna am jucat în Cupa Cupelor cu Dundee United: 0-3 în Anglia şi 2-0 la Petroşani. - Fotbalul a contat în viaţa dumneavoastră ? - Sigur că da. Şti cum e, când începi nu se mai termină. Faptul că sunt aici e o dovadă. - Ce aş mai putea scrie despre trecutul pe care îl retrăiţi acum ? Văd că ai scris... Important e că ce ţi-ai propus să se concretizeze. Şi să scrii numele corect: Cotorman, fără i sau y aşa cum ne-au botezat alţii. Ne-am despărţit în tonul evenimentelor care se derulau: Pilu grăbit să-şi reîntâlnească numeroşii prieteni iar eu oarecum mulţumit că am reuşit să smulg un crâmpei din gândurile maestrului. Din păcate timpul nu iartă. Peste mai puţin de o lună de la această întâlnire de suflet, în sânul familiei, într-un moment de aparentă linişte, inima lui Pilu s-a încăpăţânat să mai bată. S-a înălţat la Cer păstrându-şi pentru sine ghetele de fotbal, iar pentru noi, veşnica lui amintire.

Deloc întâmplător l-am oprit pe nea Ion, cum îî spuneau toţi cei care l-au cunoscut pe Gozob Ioan. Vădit obosit din cauza unei boli nemiloase, după un scurt dialog, ne-am dat întâlnire. După numai două zile am bătut la poarta mereu deschisă a casei de pe strada „Morii”. Am fost invitat înăuntru şi în răcoarea binevenită a camerei timpul s-a contopit cu pasiunea pentru fotbal. - Totuşi, ce v-a îndemnat să jucaţi fotbal ? - În primul rând mi-a făcut plăcere. Pe terenul de fotbal aveam senzaţia că mă pot exprima aşa cum vreau eu. În viaţa de zi cu zi nu trăiam asemenea sentimente... Au fost reguli cărora trebuzia să te supui... - Cum au fost zilele cu fotbal la Oţelu Roşu ?


- Sărbătoare e puţin spus. Tribunele erau pline, nu puteai arunca un ac fără să atingi un om. Veneau femei, ne încurajau şi se bucurau la fel ca bărbaţii. Ce era... - Aţi jucat pentru că vă priveau femeile ? - Am jucat pentru echipă şi publicul spectator. Ce să-ţi spun, împreună am fost un întreg. Ne bucuram şi sufeream împreună. E greu să spui în câteva cuvinte ce simţeam atunci. Cred că cei de azi nu mai au puterea să înţeleagă fotbalul şi adevăratul sens al acestui cuvânt. - Adică ? - Fotbalul a fost spectacolul aşteptat de toată suflarea oraşului. Aşa cum azi aşteptăm un film sau o emisiune de divertisment. Pe vremea aceea noi am fost actorii. Oraşul a fost mic, de fapt nici nu era oraş, ne ştiau cu toţii, de la copii până la cei în vărstă. Eram opriţi pe stradă şi întrebaţi de sănătate. Ne simţeam admiraţi şi cred că pe undeva prezenţa noastră era plăcută şi binefăcătoare. - Reproşaţi ceva celor care azi joacă fotbal ? - Nu prea multe... Numai că mulţi uită prea uşor, - V-aţi ocupat peste douăzeci de ani de piticii şi juniorii Metalului. De cine v-a plăcut în mod deosebit ?

Metalul Oţelu Roşu – juniorii 1977-78 cu Gozob Ioan antrenor

De Emilian... Birău Emilian. Un copil muncitor, bine educat de către părinţi. Pe el nu l-am bătut niciodată. - Dacă a venit vorba de bătaie, a fost o „unealtă” indispensabilă în munca dumneavoastră ca antrenor ? - Să faci fotbal de calitate îţi trebuie disciplină. Îmi amintesc că la Reşiţa, în pauza unui meci i-am aliniat pe toţi ca la armată şi le-am dat câte o palmă nemulţumit de scor: 0-0. La sfârşitul meciului a fost 7-0 pentru noi. Nu am fost adeptul corecţiei prin bătaie dar pentru a mă face înţeles mai aplicam şi metode, să le spunem, neortodoxe. Azi nici nu ar mai fi vorba de aşa ceva şi tu şti bine ce vreau să spun...


- Vorbind de fotbal, sunteţi un om împlinit ?

23 august 1959 – Dinamo Tecuci cu Gozob Ioan în primul unsprezece Da şi nu. Ca fotbalist nu ştiu dacă aş fi putut mai mult deoarece pe vremea aceea Metalul a avut o echipă mare. Din buni jucau cei mai buni şi rezultatele s-au văzut. Ca antrenor la juniori am dat echipei mari aproape toţi jucătorii de după 1970. Pe Marco eu l-am crescut. Spre deosebire de alţii pe lângă talent şi modestie a fost foarte ambiţios. Numai aşa ajungi în fotbalul mare. Avea un obicei mai puţin întâlnit la noi: după antrenament rămânea pe teren şi se juca cu mingea. Şi o făcea ca nimeni altul. Peste asemenea clipe nu poţi trece nepăsător. Şi cum e normal în astfel momente povestea te copleşeşte şi ca un copil cuminte care are plăcerea de a asculta, păşeşti într-o lume necunoscută prin amintirile unor oameni înobilaţi de vârstă şi pasiune. L-am lăsat în poarta mereu deschisă a casei din strada „Morii” răvăşit de gânduri şi semne de întrebare al căror răspuns nu aveam să-l aflu. Din albumul fotbalului local la scurt timp s-a mai rupt o pagină... ( 9 august 2004) Memorialul „Vichentie Birău” a fost mai mult decât şi-au propus organizatorii. Alături de un pios omagiu adus celor ajunşi în lumea veşnică a umbrelor, de clipele pline de emoţie datorate revederii prietenilor de o viaţă, a avut puterea de a ne reda speranţa. Lacrimile scurse pe obrazul acestor oameni sunt cristalele purităţii umane izvorâte din binele cu care Dumnezeu le-a înzestrat sufletul. Datorită lor avem obligaţia să mergem mai departe, descâlcind pentru cei ce vor urma iţele fotbalului şi a vremurilor. Şi pentru a da Cezarului ce e a Cezarului să amintesc că în cele mai grele şi neplăcute zile ale fotbalului la Oţelu Roşu când dispariţia Metalului a fost o certitudine dureroasă, cu puţin timp înainte de data care încheia înscrierea echipelor în Campionatul Judeţean, o mână de oameni inimoşi scot din propriul buzunar banii necesari şi reînscriu echipa ( ce a mai rămas din ea) pe drumul viselor îndrăzneţe (2003). Printre meandrele ce prefigurau orizontul, la sfârşitul unei aventuri în care primul gând a fost depăşirea adversarului, metalurgiştii, cu Mircea Secoşan la timonă obţin locul cuvenit în fotbalul românesc: promovarea în Divizia C. Era anul 1971 şi vulcanul fotbalului a erupt din nou la Oţelu Roşu. Acest succes se datorază în mare parte şi celor doi antrenori care odată cu retragerea lui Cotorman au preluat destinul echipei, Birău Vichentie şi Arieşanu Nicolae Ovidiu. Un lot omogen, bine con-


struit în care se simte „mâna” lui Birău care dă contur jocului cu un stil impetuos şi o bună circulaţie a balonului, rolul de coordonator revenindu-i tânărului Grigore, un real talent, cu poftă de joc, inteligent şi util echipei din primul până în ultimul minut.

într-o iarnă de vis... Iată lotul (aproximativ) al Metalului la început de deceniu şapte: Schneider Hermman şi Caciuc – portari; Schwerin; Schneider Heinrich; Flekacs Domenik, Lalu; Farkaş Emeric; Florei, Ruja; Stan Monică; Drăgulete; Grigore; Mateoni; Vasiloaia; Roman; Vasi...

Divizia C 1971-72, seria a- VIII-a, ediţia a-XVI-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Vagonul Arad 26 Mureşul Deva 26 UM Timişoara 26 Min. Moldova Nouă 26 Electromotor Tim. 26 Progresul Timişoara 26 Metalul Oţelu Roşu 26 Aurul Brad 26 Furnirul Deta 26 Minerul Bocşa 26 Minerul Ghelar 26 Gloria Arad 26 CFR Caransebeş 26 Victoria Caransebeş 26

15 14 12 11 12 10 10 11 11 11 11 9 6 4

6 5 6 7 4 6 6 4 4 3 2 5 6 6

5 7 8 8 10 10 10 11 11 12 13 12 14 16

39-24 59-24 39-29 35-27 39-33 39-39 47-48 35-41 24-30 42-49 41-46 30-32 34-45 25-60

36 33 30 29 28 26 26 26 26 25 24 23 18 14

Cel mai mare câştig al fotbalului metalurgist în deceniul şapte, la un pas de o prezenţă onorabilă în Divizia C a fost numărul mare de copii care doreau să joace fotbal. Existau idolii fotbalului mare dar şi modelele locale. O coeziune între plăcere şi dorinţa de afirmare, poate cel mai eficace liant care naşte valoare. Îmi amintesc de acei ani cu nostalgie. Zi de zi terenul de joc al Metalului era invadat de douăzeci, treizeci de copii de toate vărstele puşi pe ambiţii mari şi încre-


zători în forţele proprii. Tainele copilăriei au făcut să mă număr pentru o scurtă perioadă printre ei. Am încercat oceanul nestăpânit al fotbalului pentru ca în cele din urmă, odată cu o serie de fapte care mi s-au împletit împotrivă, să mă refugiez pe alte insule ale copilăriei, mai accesibile talentului şi dorinţelor mele. Trecând peste această dezamăgire de moment ţin să punctez atmosfera de atunci. Datorită unor măsuri organizatorice demne de lăudat, această oază de visători era împărţită în trei grupe: de la cei mici până la experimentaţii juniori care duminică de duminică îşi jucau şansa într-un campionat rezervat lor. În jurul acestor neastâmpăraţi au stat mai mereu aceaşi antrenori: Gozob, Carelli şi Arieşanu. Ei duceau greul muncii de jos şi o făceau cu sacrificiu şi pasiune. Îmi amintesc că dincolo de alergări uşoare, de exerciţii fizice riguros urmărite de pe margine, aşteptam să jucăm fotbal. Era momentul unui „desfrâu” colectiv când, deşi până la poarta adversă distanţa părea mare, în dorinţa de a avea mingea cât mai mult cel ce o primea nu renunţa cu una cu două la ea. O numeam „strategia maidanului” şi totul se limita la condiţia fizică şi la abilitatea de a ajunge la poartă, o poartă în care alt „ghem” de copil încerca să răspundă aşteptărilor coechipierilor copiind la indigo salturile acrobatice ale portarilor mari. Pentru a contracara acest neajuns de care antrenorii aveau cunoştiinţă jucam în acelaşi timp cu două mingi, ritmul fiind de-a dreptul sufocant. Numai după aceea, în urma acestor exerciţii, începea aria de selecţie, munca în echipă, lecţiile tactice şi la fel de mult munca la subconştientul celui care îşi dorea cu adevărat să ajungă fotbalist. Cred şi ţin la amintiri, la clipele care îţi dau ocazia, după ani şi ani, după bune şi mai puţin bune să redescoperi că fotbalul este o familie: oameni care au avut tăria şi răbdarea de a-şi îndeplini un vis. Noi, spectatorii, am trăit această stare de pe margine, mai restrâns, limitându-ne la bucuria sau necazul rezultatului. Dar anii au trecut... Ca şi atunci, microbistul de acum despică cu argumentele sale, pro sau contra, firul ierbii în patru, răsucindu-l mai apoi pe toate feţele. Câte nu ştie acest pătimaş al tribunei ? El e singurul care în decurs de 90 de minute se transformă din jucător în contabil, din preşedinte de club în arbitru...

Divizia C 1972-73, seria a-VII-a, ediţia a-XVII-a Clasament


1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Minerul Motru Vulturii Textila Lugoj Minerul Moldova Nouă Ştiinţa Petroşani Metalul Oţelu Roşu Minerul Bocşa Pandurii Tg. Jiu Dunărea Calafat Steagul Roşu Pleniţa Metalul Topleţ Minerul Rovinari Cimentul Tg. Jiu Victoria Caransebeş MEVA Drobeta Tr.Severin

26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26 26

16 16 13 13 10 11 12 11 11 11 9 8 8 8

6 6 3 0 5 3 1 2 2 1 5 7 6 3

4 4 10 13 11 12 13 13 13 14 12 11 12 15

66-21 58-19 46-31 46-31 41-39 39-38 26-40 39-38 33-45 39-51 29-45 23-49 29-48 29-43

38 38 29 26 25 25 25 24 24 23 23 23 22 19

Metalul 1972

Din anul 1973, Biroul executiv al CNEFS ratifică propunerile Biroului FRF privind îmbunătăţirea sistemului competiţional. Divizia C va cuprinde 12 serii a 16 echipe ( în loc de 12 x 14), fiecare formaţie prezentând pe foaia de arbitraj cel mult 4 jucători peste 26 de ani şi cel puţin un junior în teren. Prin această decizie lotul Metalului se întăreşte cu tineri de perspectivă, proveniţi din propria pepinieră... Szilaghi – portar, Ambruş Lucian, Dăescu, Martinescu, Birău Emilian, Mateoni, Fieraru, Ienea care, alături de noii veniţi Simion, Becheru, portarul Cene au făcut din echipa metalurgistă un unsprezece de temut pe terenurile unde aceasta evolua. Pe parcursul unui deceniu, de la responsabilitate la delăsare totală, Metalul urmează un drum aparent firesc. Deşi la acea vreme foarte tânăr, am trăit, la fel ca toţi suporterii, momente de entuziasm, eliberat psihic după un ultim rezultat


favorabil dar şi de decepţie copleşitoare când un vis de un campionat s-a năruit ca un castel de nisip în numai câteva minute.

la antrenament

Metalul Oţelu Roşu 1973-74

Divizia C 1973-74, seria a-VIII-a, ediţia a-XVIII-a Clasament 1. 2. 3.. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Minerul Moldova Nouă Dacia Orăştie Unirea Tomnatic Metalul Oţelu Roşu CFR Simeria Unirea Sânnicolaul Mare AS Bocşa Constructorul Arad Minerul Teliuc

30 30 30 30 30 30 30 30 30

17 16 15 14 14 14 12 12 14

4 4 5 4 4 3 7 7 2

9 10 10 12 12 13 11 11 14

56-29 42-29 35-33 68-51 54-50 46-41 35-39 46-52 48-40

38 36 32 32 32 31 31 31 30


10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Electromotor Timişoara Minerul Ghelar Progresul Timişoara Strungul Arad CFR Caransebeş Furnirul Deta Gloria Arad

30 30 30 30 30 30 30

12 12 12 11 10 10 6

6 5 5 3 5 5 9

12 13 13 16 15 15 15

43-35 44-42 48-48 42-54 29-43 32-57 25-50

30 29 29 25 25 25 21

În ediţia 1974-75 a Diviziei C, Metalul (cu Ionescu antrenor) are un parcurs strălucitor şi după cum scrie regretatul publicist Paul Bocşanu „ a fost la un pas foarte mic de o nouă performanţă – promovarea în cea de a doua divizie. I-a lipsit doar un punct pentru a întrece pe Unirea Tomnatic, câştigătoarea seriei, dar ratarea lui nu a fost altceva decât tributul neseriozităţiiunor jucători cu codaşa clasamentului (Crişana Sebiş), astfel că acel scor astronomic de 19-1 realizat în retur n-a mai oferit decât o satisfacţie platonică.” (Fotbal pentru toate vârstele, editura Timpul, Reşiţa 1976) Îmi amintesc foarte bine de această perioadă şi de zvonurile care aruncau o parte a jucătorilor şi a conducerii pe tărâmul discuţiilor contradictorii. La acea vreme s-a spus că Metalul nu şi-a dorit promovarea, Divizia B fiind o treaptă mult prea înaltă pentru cea ce oferea conducerea uzinii la acea oră. Un alt zvon, deloc încurajator, răspândit cu repeziciune chiar din sânul echipei, arunca într-o lumină total nefavorabilă o parte a jucătorilor care, mânaţi de un câştig material obţinut repede au influenţat decisiv cartea promovării în folosul Unirii Tomnatic. Să înţelegem, dincolo de prejudecăţi şi resentimente că aşa au fost... vremurile. Nelipsit de la fiecare partidă de pe teren propriu am sentimentul şi acum după mai bine de treizeci de ani că lotul de atunci, în ciuda tinereţii, a dovedit deplină maturitate, eşecul din ultima ediţie de campionat nefiind altceva decât o nedreptate morală a căror victime au fost, în primul rând, suporterii adevăraţi. Graţie valorii şi inspiraţiei din teren, adversarii Metalului aveau o sarcină grea la Oţelu Roşu, cunoscându-se apetitul pentru gol al atacanţilor metalurgişti. Nu este un secret şi rezultatele o confirmă. Punctul forte al echipei a fost linia de mijloc, Becheru, Grigore şi Birău, înzestraţi cu imaginaţie şi clarviziune, au impus etapă de etapă un ritm de joc care a corespuns în mare măsură exigenţelor fotbalului jucat pe marile stadioane ale ţării. Ienea, numit în perioada CSM Reşiţa, Maradona din Banat, Mateoni şi Fieraru, extreme deosebit de rapide şi posesoare a unui dribling de excepţie, au fost servanţi de nădejde pentru vârfurile de lance, Stan, Drăgulete şi Birăiescu. Defensiva prezenta o siguranţă invidiată de multe adversare. Foarte conştincios şi un exemplu de sportivitate Tina acoperea flancul stâng al apărării în timp ce Vasiloaia, stângaciul echipei, pe cel drept. Cu o tehnică deosebită şi foarte abil în deposedări, Vasiloaia ajungea deseori în preajma careului advers înscriindu-şi numele pe lista marcatorilor. Ruja, jucător elegant şi cu o personalitate puternică, secondat de Florei, redutabil în jocul aerian, au acoperit zona centrală a careului propriu unde Cene, curajos în intervenţii - dacă era cazul – s-a dovedit de multe ori un spectator liniştit căruia îi plăcea să dialogheze cu copii din spatele porţii. Nu pot încheia această prezentare sumară fără a aminti atmosfera care justifica infinita plăcere de a merge duminica la stadion. Odată cu minutele


premergătoare jocului, jucătorii, păstrând tradiţia ieşeau de la vestiar unul câte unul şi se aşezau la mijlocul terenului. Urma salutul, aplauzele şi încurajările suporterilor, totul la câţiva paşi de poarta unde flutura, de o parte şi alta a uşii metalice, două steaguri roşu- albastru; simbolul fotbalului la Oţelu Roşu.

Divizia C 1974-75, seria a-VIII-a, ediţia a-XIX-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Unirea Tomnatic Metalul Oţelu Roşu CFR Simeria Constructorul Arad Minerul Ghelar Electromotor Timişoara Unirea Sânnicolaul Mare Ştiinţa Petroşani Ceramica Jimbolia Minerul Teliuc CFR Caransebeş Strungul Arad Minerul Oraviţa Metalul Bocşa Progresul Timişoara Crişana Sebiş

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

20 20 14 12 12 13 12 10 10 12 11 11 9 13 10 5

4 3 4 8 7 4 6 9 9 4 6 6 10 1 7 4

6 7 12 10 11 13 12 11 11 14 13 13 11 16 13 21

55-21 79-23 48-36 39-34 51-35 45-40 35-38 32-33 40-48 35-32 42-51 37-46 32-42 45-44 39-47 16-100

44 43 32 32 31 30 30 29 29 28 28 28 28 27 27 14


sus de la stânga la dreapta: Ruja; Ienea; Vasiloaia; Grigore jos: Florei: Martinescu

În următoarea ediţie de campionat (1975-76) este readus ca antrenor principal Arieşanu. Lotul suferă unele modificări: Cene şi Szilaghi – portari; Tina Costel; Marinescu Ştefan; Avram Gheorghe; Florei Mihai; Ambruş Lucian; Birău Emilian; Birăescu Adrian; Vasiloaia Ion; Ruja Simion; Fieraru Mihai; Ienea Ion; Stan Monică; Puşcaş Ion; Schneider Henrich; Martinescu Romulus; Linţu Ion; Coşoveanu N... „Ratarea obiectivului propus se pare că a şubrezit moralul echipei. Şocul produs şi plecarea unor jucători (Grigore, Becheru, Mateoni, Simion, Drăgulete) a diminuat serios randamentul ei, ceea ce explică pierderea a 5 puncte pe teren propriu şi severele eşecuri înregistrate la Reşiţa ( 0-6) şi Anina ( 1-6) având drept consecinţă ocuparea unui loc codaş în clasament.” ( Paul Bocşanu, Fotbal pentru toate vârstele) Dar iată rezultatele obţinute în turul ediţiei 1975-76: Metalul Oţelu Roşu Electromotor Timişoara Metalul Metalul Ştiinţa Petroşani Metalul Vulturii Lugoj Metalul Minerul Teliuc Gloria Reşiţa Metalul Metalul Bocşa Metalul

-

Ceramica Jimbolia Metalul CFR Caransebeş Unirea Satu Mare Metalul Aurul Brad Metalul CFR Simeria Metalul Metalul Minerul Ghelar Metalul Constructorul Timişoara

0-2 1-0 4-0 4-0 0-2 0-0 1-0 1-1 3-0 6-0 2-2 2-2 2-1


Minerul Anina

-

Metalul

6-1

Paul Bocşanu conchide: „ Se pare că rodajul noii formaţii a fost făcut, aşa încât în acestă primăvară (1976) suporterii ei aşteaptă nu numai evadarea din zona periculoasă ci şi clasarea pe un loc onorabil.” A rămas o amintire tristă, prin prisma celor întâmplate şi a lipsei de fair-play din partea unor jucători si spectatori, partida din etapa a-6-a în compania celor din Brad care au smuls Metalului un punct preţios ajutător în calculul promovării, la finele ediţiei. Momentul care a incriminat brigada de arbitrii a fost anularea unui gol pe motiv de ofsaid, tuşierul în cauză fiind nimeni altul decât binecunoscutul arbitru de mai târziu Mircea Neşu. Pe fondul unei răbufniri necontrolate şi pătimaşe, gruparea metalurgistă pierde dreptul de disputare a următoarelor partide pe teren propriu, rezltatele slabe confirmând lipsa de concentrare a unui lot mult subţiat datorită suspendărilor. Însă principala dificultate a cărei rezolvare nu părea deloc simplă a fost schimbul de mâine. Juniorii Metalului, de cele mai multe ori învingători în campionatul rezervat lor, ofereau spectacol şi promiteau. Cu toate acestea, odată terminată perioada junioratului şi trecerea la seniori, mulţi au dovedit o dorinţă de joc limitată lăsându-se pradă întâmplării. Divizia C 1975-76, seria a-VIII-a, ediţia a-XX-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Aurul Brad Minerul Anina Vulturii Lugoj Gloria Reşiţa Const. Timişoara Ceramica Jimbolia Minerul Ghelar Unirea Sânnicolau Ştiinţa Petroşani Electromotor Tim. Minerul Teliuc Metalul Oţelu Roşu CFR Simeria Metalul Bocşa CFR Caransebeş Minerul Oraviţa

28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 28 8

16 13 11 14 11 12 11 12 12 10 12 10 11 10 12 2

7 6 8 2 6 4 5 3 2 6 2 6 3 5 1 2

5 9 9 12 11 12 12 13 14 12 14 12 14 13 15 4

57-23 46-28 32-25 47-43 41-28 29-40 41-46 35-45 34-35 31-34 33-38 38-51 39-38 46-54 36-57 11-14

39 32 30 30 28 28 27 27 26 26 26 26 25 25 25 6

Primul semnal de alarmă este dat de conducerea uzinii care în ideea reabilitării fotbalului metalurgist apelează din nou la serviciile antrenorului Sfîrlogea Constantin.


Sfîrlogea Constantin

Pentru a-l cunoaşte mai bine să încercăm să ne amintim de jucătorul Sfîrlogea. L-am descoperit odată cu debutul Ştiinţei Craiova în Divizia A, purtându-şi în repetate rânduri echipa spre victorii nesperate. Poate cea mai elocventă dovadă a tenacităţii sale o întâlnim în turul ediţiei de campionat în care a debutat în culorile echipei oltene când „ Ştiinţa a cules cele mai bogate roade ale succesului: două etape la rând a învins, invariabil, la scorul de 4-0 ! Dintre aceste victorii, cea mai prestigioasă a dobândit-o asupra experimentatei UTA. În acest meci, Sfîrlogea a trecut în fruntea golgeterilor campionatului, înscriind trei goluri.” (Fotbalul craiovean de-a lungul anilor – pagina 164) Şi exemplele din aceaşi carte pot continua: „În meciul de la 4 iunie, Sfîrlogea (min.35) şi Oblemenco (min.51 şi 57) aduc victoria echipei lor în întâlnirea cu Farul.” Sau: „În totul memorabilă rămâne partida cu rapidiştii bucureşteni, desfăşurată pe o zi cu ger aprig (la 18 decembrie) când fotbaliştii din Bănie îşi înfrâng adversarii la scorul de 4-2 ( 1-1). Înscriu, de câte două ori Oblemenco (min. 36 şi 55) şi Sfîrlogea (min. 79 şi 85), iar înaintaşii Rapidului nu reuşesc decât două goluri, prin Năsturescu (min. 29) şi Dumitriu II (min. 67).” Pe fondul unor neînţelegeri între jucători, la sfârşitul ediţiei 1967-68 a Diviziei A, Sfîrlogea părăseşte gruparea olteană pentru a îmbrăca tricoul echipei arădene Vagonul . La scurt timp îl vom reîntâlni în echipa muncitorilor reşiţeni, CSM care după douăzeci şi unu de ani promovează în Divizia A cu un avans de 11 puncte de ocupanta locului secund, Minerul Baia Mare. Ca antrenor Sfîrlogea cere jucătorilor să respecte reguli de conduită sportivă atât pe terenul de fotbal cât şi în afara acestuia. Pentru a-şi îndeplini misiunea alege înainte de fiecare joc varianta cantonamentului ( în clădirea fostului internat al Liceului Industrial) concentrându-şi atenţia în două direcţii: schimbarea mentalităţii jucătorilor şi valorificarea calităţiilor acestora, argumentând de nenumărate ori că şi la nivelul Diviziei C fotbalul este o profesiune, nicidecum o joacă de duminică pătată din belşug cu bere sau vin. Din păcate declinul echipei este evident, rezultatele slabe umbrind talentul jucătorilor şi al antrenorilor în timp ce masa suporterilor s-a împuţinat, motivul invocat fiind lipsa de competenţă profesională şi moralitate a celor implicaţi în fotbal.


Sfîrlogea Constantin: - născut în anul 1941 localitatea Gătaia, judeţul Timiş. - a decedat în iulie 2008 la Arad 1960-61 – Progresul Gătaia (campionatul regional) 1961-64 – CSM Reşiţa ( Divizia B) 1964-68 – Ştiinţa Craiova ( Divizia A) 1968-69 – Vagonul Arad ( Divizia A) 1969-70 – Petrolul Ploieşti ( Divizia A) 1970-72 – CSM Reşiţa ( Divizia B şi A) 1972-74 – antrenor Metalul Oţelu Roşu, Divizia C 1974-76 – preşedinte la CSM Reşiţa 1976-77 – antrenor la juniori Metalul Oţelu Roşu 1977-79 – antrenor Metalul Oţelu Roşu ( Divizia C) 1979-87 – antrenor la Chimia Vladimirescu - a jucat 127 de meciuri în Divizia A marcând 34 de goluri - 1964 – 65 ocupă locul 2 în clasamentul golgeterilor cu 16 goluri - a îmbrăcat o singură dată tricoul echipei naţionale B într-un meci contra Poloniei şi de două ori pe cel al reprezentativei U 23

Divizia C 1976-77, seria a-VIII-a, ediţia XXI Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Minerul Moldova Nouă Minerul Anina Laminorul Nădrag Strungul Arad Unirea Tomnatic Vulturii Lugoj Electromotor Timişoara Unirea Sânnicolau Mare Metalul Oţelu Roşu Gloria Arad Gloria Reşiţa Constructorul Arad Nera Bozovici Metalul Bocşa Ceramica Jimbolia Banatul Timişoara

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

18 14 16 14 14 13 13 13 12 12 12 12 12 13 12 5

5 9 3 6 4 4 4 3 5 5 4 4 4 2 2 6

7 7 11 10 12 13 13 14 13 13 14 14 14 15 16 19

59-36 46-18 53-46 59-47 53-30 50-34 45-37 35-48 42-55 28-45 51-41 39-33 45-60 43-64 35-59 32-62

41 37 35 34 32 30 30 29 29 29 28 28 28 28 26 16

Între pitoreasca staţiune Poiana Mărului şi sora mai mare Băile Herculane trenul fotbalului opreşte şi la Oţelu Roşu. Echipe care urmăreau performanţa şi respectau o serie de reguli impuse de aceasta, participau an de an la stadii centralizate de pregătire în cele două staţiuni. Odată cu reîncărcarea „bateriilor” partidele de verificare erau cele mai în măsură de a lua pulsul jucătorilor, prilej pentru Metalul


de a intra preţ de nouăzeci de minute în ecuaţia fotbalului mare. Îmi amintesc – dar cine nu-şi poate aminti ? – de după amiaza unui august îmbietor pentru fotbal când la Oţelu Roşu, în faţa unui stadion arhiplin, Corvinul lui Mircea Lucescu oferea o adevărată lecţie de fotbal, învingând Metalul cu scorul de 8-1. Desigur, scorul are o mai mică importanţă. Şansa noastră a fost să vedem la lucru pe unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni care l-a dat fotbalul românesc şi o echipă care după promovarea în Divizia A , în ediţia 1981-82 s-a clasat pe locul 3 cea ce i-a dat dreptul de participare în Cupa UEFA : 1-1 şi 3-0 cu Grazer AK urmat de 4-4 şi 0-4 cu FK Sarajevo. A urmat Florin Halagian cu F.C.Argeş ( printre alţii lotul argeşean îi cuprindea pe Dobrin, Radu II, Speriatu... ), CSM Reşiţa, UTA ( învinse de Metalul într-un miniturneu disputat la Zăvoi) din nou Halagian de-astă dată cu Naţional şi nu în ultimul rând un nume de referinţă în fotbalul intern, campioana de atunci, Dinamo, la timonă cu Cornel Dinu care reuşeşte să obţină dezlegare pentru Marco ( ca o curiozitate locală suma de transfer s-a ridicat la 5000 de lei şi un rând de echipament sportiv). În acest fel cel mai talentat fotbalist al generaţiei 80 păşeşte cu dreptul în înalta societate a fotbalului mare.

1984 – MetalulOţelu Roşu – Dinamo Bucureşti 0-6 Ion Constantin Marcu (Marco) – s-a născut la 21 mai 1963 la Oţelu Roşu. Îmbracă de la o vârstă fragedă tricoul de junior al Metalului devenind într-un timp relativ scurt liderul generaţiei sale. Până nu împlineşte 18 ani primeşte încrederea antrenorului Arieşanu şi debutează la prima echipă, în momente în care fotbalul metalurgist trece printr-o perioadă de declin. După retrogradarea Metalului în campionatul judeţean urmează doi ani de foc în care plăcerea de a juca fotbal, mobilizarea exemplară, eleganţa şi nu în cele din urmă o extraordinară abilitate de a conduce mingea l-a determinat pe Cornel Dinu, să-l dorească ca jucător. Urmează o carieră de excepţie, comparabilă cu a altor mari jucători: 1984 – 1986 Victoria Bucureşti 1986 – 1990 Flacăra Moreni


1990 -1991 1991 – 1992 1992 – 1994 1994 1995 – 1996 1996 – 1997 1997 – 1998 1998

Dinamo Bucureşti FC Braşov Hapoel Zafririm Holon ( Israel) Hapoel Tel Aviv ( Israel) Maccabi Netanya ( Israel) FC Braşov Chindia Târgovişte CFR Caransebeş

primul meci în Divizia A: 1.09.1985 Petrolul Ploieşti – Victoria Buc. 1-1 - în prima divizie a ţării a jucat 195 de meciuri şi a înscris 46 de goluri - în campionatul israelian a jucat 92 de meciuri şi a înscris 36 de goluri - în sezonul 1991-92 ocupă locul 4 în clasamentul golgeterilor României: o 1. Gabor Gerstenmajer – Dinamo Buc. - 21 goluri o 2. Sulejman Demollari - Dinamo Buc. - 18 ......... o 3. Costel Lazăr - FC Ploieşti - 16 ......... o 4. Ioan Constantin Marco - FC Braşov - 15 ......... o 5. Adrian Văsâi - FC Inter Sibiu – 14 ............ -

a jucat de două ori în Cupa UEFA - 1989-90 şi de patru ori în Cupa Campionilor Europeni – 1990-91

Divizia C 1977-78, seria a-VIII-a, ediţia a-XXII-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Minerul Anina Unirea Tomnatic CFR Simeria Metalul Oţelu Roşu Laminorul Nădrag Unirea Sânnicolaul mare Metalul Hunedoara Gloria Reşiţa Vulturii Lugoj Electromotor Timişoara Minerul Oraviţa Metalul Bocşa Minerul Ghelar Minerul Vulcan IM Orăştie

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

17 14 14 14 14 14 12 14 12 14 12 13 14 12 12

7 4 3 3 2 2 6 2 5 1 5 3 1 4 3

6 11 13 13 14 14 12 14 13 15 13 14 15 14 15

56-24 50-28 45-42 48-52 48-43 43-42 33-34 52-54 43-33 50-51 42-45 40-50 32-48 35-43 34-39

41 33 31 31 30 30 30 30 29 29 29 29 29 28 27


16.

Nera Bozovici

30

11

2

17

30-53 24

Cred că cel mai mare „capital” al fotbalului sunt oamenii. La capătul unui campionat, lăsând la o parte strategia, tactica, goana după golul victorios sau salvator, omul-jucător e poveste. După ani şi ani povestea se transformă în legendă. În încercarea mea am dorit să cuprind acest om, să declanşez latura sentimentală a poveştii prin restituiri care au străbătut timpul cu fiorul dulceag al amintirii. Am vrut să vorbesc despre oameni ascultând de la oameni. Împreună am păşit pe acelaşi tărâm, al controverselor, în dimensiunea dată de timpi şi fapte care nu ne stau la îndemână. De ce spun toate acestea ? Pentru a răspunde revin din nou la dialogul cu Gozob Ion... Ştiind că păşesc pe un teren cu nisipuri mişcătoare l-am întrebat care e cel mai mare produs al fotbalului metalurgist - o întrebare pusă constant tuturor interlocutorilor mei. S-a rezumat la un singur nume: Marco. Încercarea mea, într-un răsfăţ al momentului, şi-a propus o ierarhie care să răspundă unei dispute locale. În cele din urmă am înţeles că această competiţie e mai puţin benefică, chiar dăunătoare şi am văzut-o într-un alt mod. Faptele, în dimensiunea fotbalului românesc, mă îndreptăţesc să afirm că Birău Vichentie, Iosif Lereter cât şi Marco au fost lideri incontestabili ai generaţiei din care au făcut parte. Deosebirea dintre ei e palmaresul, oglinda fiecărui sportiv şi care, vrem nu vrem, trebuie să recunoştem, fiecare dintre cei amintiţi se detaşează...

Birău şi Flekacs în acţiune Birău Vichentie s-a născut în anul 1929 la Ferdinand (Oţelu Roşu). Debutează în ediţia 1946-47 a Diviziei C aducându-şi un aport deosebit la promovarea Metalosportului în Divizia B. Considerat unul din ce mai talentaţi jucători al fotbalului local, îndeplineşte rolul coordonatorului de joc dovedind măiestrie, fineţe şi creativitate dublate de un simţ al porţii care l-a făcut de nenumărate ori să-şi înscrie numele pe lista marcatorilor. Din 1950 joacă la Locomotiva Arad, motivul principal al plecării sale fiind satisfacerea stagiului militar. O ediţie de campionat ( 1953 ) joacă la Dinamo Oraş Stalin (Dinamo Braşov). Debutează în Divizia A la 22 martie 1953 în partida Dinamo Bucureşti – Dinamo Braşov , scor 3-2. La sfârşitul campionatului ocupă locul 5 în clasamentul golgeterilor cu 8 reuşite ( 1. Titus Ozon – 12 goluri, 2. Desideriu Joszi – 10 goluri, 3. Iuliu Farkaş şi Gheorghe Vaczi – 9 goluri, 5. Vichentie Birău şi Dumitru Nicolae Nicuşor – 8 goluri). În anul 1953, între 2 şi 14 august la Bucureşti are loc Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie. În turneul de fotbal organizat cu această ocazie


România B se clasează pe locul 2 – în finală România – Ungaria 3 -4, la pauză 3 -1. De remarcat că Birău Vichentie, selecţionat în echipa României, pe tot parcursul turneului a jucat un singur minut, în finalul partidei cu Cehoslovacia... Pentru trei ediţii de campionat, 1954-56 îmbracă tricoul Flamurei Roşii Arad ( UTA), echipă cu care va obţine titlul de campion naţional (1954). La 18 septembrie 1955 face parte din primul unsprezece al României şi joacă 62 de minute alături de Ion Voinescu, Zavoda, Petschovschi, Ozon, Călinoiu în partida împotriva RDG-ului, scor 2-3. Ultimul meci în Divizia A înainte de a se întoarce la Oţelu Roşu îl dispută împotriva Ştiinţei Timişoara la 11 noiembrie 1956, pierdut de Flamura Roşie cu scorul de 2-3. Acumulează în primul eşalon 76 de prezenţe înscriind 25 de goluri. Reîntors la Oţelu Roşu joacă până în anul 1966 când se retrage din activitatea competiţională dedicându-se în timpul liber antrenoratului. A decedat în anul 1992.

Dinamo Oraş Stalin ( Braşov) – al treilea din stânga Birău V.

În decorul fotbalului metalurgist Birău Vichentie a rămas un punct de reper. Într-un gest de preţuire, prietenii, Consiliul Local, toţi cei care l-au cunoscut şi iubit şi-au dat mâna lăsându-i amintirea neştearsă prin stadionul ce-i poartă numele. An de an, cu începere din 1997, se organizează „Memorialul Vichentie Birău”, prilej de aducere aminte,de bucurie, toleranţă şi speranţă. Dar nu-mi pot ascunde o doză de regret şi să spun că se pot face mai multe. Poate cel mai puternic obstacol în faţa reaşezării umane de care avem nevoie este delăsarea. Faptele sunt cele care vorbesc iar laudele, de cele mai multe ori, de prisos. Prea uşor ne lăsăm învăluiţi de ceaţa unor prejudecăţi nocive, căutăm vinovaţi şi uităm să fim demni şi curaţi, binevoitori faţă de trecut şi prezent şi răspunzători faţă de viitor...

Divizia C 1978-79, seria a-VIII-a, ediţia a- XXIII-a Clasament


1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Unirea Alba Iulia Unirea Sânnicolaul Mare Vulturii Lugoj Unirea Tomnatic Gloria Reşiţa Metalul Bocşa Minerul Oraviţa Laminorul Nădrag Ştiinţa Petroşani Metalul Oţelu Roşu Electromotor Timişoara CFR Simeria CIL Blaj Minerul Ghelar Metalul Hunedoara ICRAL Timişoara

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

20 18 17 14 14 14 12 13 12 12 11 12 10 10 10 10

1 5 3 5 3 2 5 3 5 4 6 3 6 5 4 4

9 7 10 11 13 14 13 14 13 14 13 15 14 15 16 16

49-21 46-27 54-32 47-31 55-42 38-45 45-46 44-46 45-48 46-40 45-44 32-42 29-46 32-44 23-51 27-52

41 41 37 33 31 30 29 29 29 28 28 27 26 25 24 24

În spatele antrenorului se pot întâmpla multe. Amănuntele – în măsura în care suntem interesaţi – ar putea, sau nu, să ne facă să ne punem o sumedenie de întrebări. Cert este că Sfîrlogea părăseşte Oţelu Roşu lăsând în urmă o echipă dezmembrată, tributară performanţei, cu jucători care nu au avut puterea să înţeleagă că jocul de fotbal, pe lângă plăcerea de a-l juca reprezintă o răspundere colectivă faţă de trecut şi prezent dar şi faţă de salariaţii uzinii, obligaţi să cotizeze din salariul lunar 5 lei pentru... sport. A lipsit coeziunea şi înţelegerea, a lipsit măsura care delimitează fotbalul de o „aventură” a tinereţii iar rezultatele, împinse spre mediocru, nu au întârziat să scoată la suprafaţă o echipă muribundă gata să-şi plece capul înainte ca lupta să înceapă. Totuşi, într-o zvâcnire de orgoliu Metalul ajunge din nou în şisprezecimile Cupei României după un norocos dar muncit 8-7 cu divizionara B, UMT Timişoara. La 9 decembrie 1979 Metalul este învinsă greu de Politehnica Timişoara, scor 0-1 (0-0), marcator Păltinişan (min 49) după o primă repriză egală, dătătoare de speranţă pentru numărul mare de suporteri veniţi la acest meci.

Divizia C 1979-80, seria a-VIII-a, ediţia a- XXIV-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

CFR Timişoara Minerul Deva Vulturii Lugoj Gloria Reşiţa CPL Caransebeş Minerul Oraviţa Metalul Bocşa Minerul Vulcan

30 30 30 30 30 30 30 30

20 17 16 15 14 14 14 13

7 4 2 2 3 2 1 3

3 9 12 13 13 14 15 14

60-20 69-33 46-40 53-53 41-45 44-40 53-54 38-44

47 38 34 32 31 30 29 29


9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Electromotor Timişoara Victoria Călan Minerul Ghelar CFR Simeria Explorări Deva Metalul Oţelu Roşu Laminorul Nădrag Ştiinţa Petroşani

30 30 30 30 30 30 30 30

13 11 13 14 12 13 14 4

3 6 2 0 4 2 0 5

14 13 15 16 14 15 16 21

39-45 40-38 48-47 44-47 39-46 45-53 46-58 38.80

29 28 28 28 28 28 28 13

Dacă trecem peste propria mentalitate vom înţelege cu tristeţe că fotbalul la Oţelu Roşu, măcinat mai mult din interior decât din exterior, a plătit tributul delăsării celor care aveau menirea să-i ducă mai departe blazonul câştigat cu atâta sudoare de generaţiile trecute. Ca o ofensă a tot ce însemna şi reprezenta Metalul, în ediţia 1980-81 a Diviziei C se întâmplă ceea ce mie personal mi-a dat mult de gândit, cu întrebări care nu şi-au găsit răspunsul nici până în ziua de azi. Poate de aceea în încercarea de a afla mai multe, sintagma „cine eşti tu şi ce vrei de fapt ?” a celor îndreptăţiţi să ofere un răspuns nu a fost decât fuga de responsabilitate în speranţa că odată cu trecerea timpului un alt capitol dureros din istoria Metalului va fi dat uitării pentru totdeauna. Ce ştim cu certitudine e că fără alte două piese importante din angrenajul echipei ( Birău şi Ienea s-au transferat la Caransebeş), într-o serie puternică câştigată la final de Strungul Arad, după o evoluţie ştearsă şi neconvigătoare, Metalul retrogradează în campionatul judeţean. Ca în jocul de şah, pionul sacrificat de-această dată a fost Metalul Oţelu Roşu. De către cine şi în folosul cărei grupări nu vom afla niciodată...

Metalul Oţelu Roşu

Divizia C 1980-81, seria a-VIII-a, ediţia a-XXV-a Clasament 1. 2. 3. 4.

Strungul Arad Explormin Deva Minerul Oraviţa Şoimii Lipova

30 30 30 30

19 19 15 15

3 2 2 2

8 9 13 13

73-23 73-31 58-46 53-45

41 40 32 32


5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Electromotor Timişoara Vulturii Lugoj CFR Arad Gloria Reşiţa Unirea Sânnicolaul Mare CFR Caransebeş Metalul Bocşa Unirea Tomnatic Victoria Ineu Minerul Certej CPL Caransebeş Metalul Oţelu Roşu

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

14 14 12 14 13 13 12 13 14 12 12 11

1 1 5 1 3 3 4 2 0 3 3 1

15 15 13 15 14 14 14 15 16 15 15 18

50-53 49-52 42-46 48-53 36-52 47-65 52-47 36-47 37-58 47-44 37-47 50-70

29 29 29 29 29 29 28 28 28 27 27 23

Odată cu gustul amar al retrogradării apele învolburate ale fotbalului metalurgist au început să se liniştească. Pentru unii a fost o lecţie, pentru alţii o nedreptate în timp ce pentru marea majoritate a suporterilor, disperare şi... speranţă. Ca de obicei în astfel de cazuri cineva trebuie să-şi asume sarcina de a reconstrui echipa şi de a o duce acolo unde îi este locul. Acest antrenor, bun la toate, se află mai tot timpul în umbra stadionului, a echipei şi a conducerii, simţindu-se frustat pentru motivul că numele său, atunci când este bine, se loveşte de o perdea a uitării iar munca îi este recunoscută numai pe jumătate. Constantin Teaşcă spune următorul lucru: „ Fiecăruia dintre meseriaşii breslei noastre, destinul i-a oferit o lungă zi de viaţă, însă pe antrenori i-a confruntat cu un trepidant relief, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu meandre şi direcţii drepte... , fiindcă scenariul clasic al bilanţului în fotbal are şi învingători dar şi învinşi.” Învingător sau învins, un astfel de antrenor este şi Mihai Florei. Iubit şi contestat, aplaudat sau apostrofat, Florei îşi i-a rolul în serios şi se apucă de reconstrucţia Metalului. O sarcină firească, deloc uşoară, de ce nu, o obligaţie care îndeplinită urmărea să vindece rănile trecutului şi odată cu respectul faţă de legile fotbalului adevărat suporterii să se reîntoarcă la stadion. Fără să vrei timpul devine măsurabil prin prisma unor date fixe. Te întâlneşti cu o încărcătură emoţională care te poate încurca iar încercarea de a prelungii firul poveştii se loveşte de personalitatea celui din faţa ta. Ce ai crezut că şti capătă o altă formă, un alt conţinut, la un pas de capcana erorii, cu noi semne de întrebare al căror răspuns, din păcate, nu se află la îndemâna oricui. Privind fotbalul metalurgist dintr-un unghi „răsfăţat”, dincolo de amănuntele mai mult sau mai puţin cunoscute ale deceniului opt, remarc o aşezare pe un făgaş normal a relaţiilor dintre conducerea intreprinderii, antrenor şi jucători care au ca unic scop valorificarea în cel mai scurt timp a şanselor de promovare în Divizia C. Cine nu-şi aminteşte de Nera Bozovici, echipa cărăşană care odată ruptă din tumultul campionatului judeţean, din motive mai puţin cunoscute şi care nu fac obiectul acestor pagini, nu şi-a putut aduna forţele pentru a continua drumul început. De atunci au trecut peste treizeci de ani şi echipa bozoviceană s-a resemnat, contemplând cu aripile frânte stadioanele Diviziei C, visul împlinit al deceniului şapte fiind o punte imposibil de trecut în anii ce vor urma.


La Oţelu Roşu tradiţia impunea un alt mod de gândire iar problemele, de orice natură ar fi fost, simplificate în folosul fotbalului şi al publicului spectator. Anii optzeci debutează cu dese schimbări în lot în care se încearcă îmbinarea experienţei jucătorilor maturi, căliţi în focul Diviziei C, cu dorinţa de afirmare a celor tineri. Dincolo de înţelegerea celor mai înverşunaţi suporteri Florei caută „formula magică” a primului unsprezece. Nu a fost o muncă uşoară iar acest deziderat cere sacrificiu. Din păcate două evenimente tragice, prin dispariţia fulgerătoare a doi tineri jucători, Homota şi Martinescu, întârzie perseverenţa lui Florei. Suporterii înfruntă soarta nedreaptă a grupării metalurgiste şi ici, colo, pe la colţuri, cum stă în firea microbistului, se fac calcule, se aduc antrenori şi jucători cu dorinţa declarată de a înlătura neşansa. Cu toate că scenariul în care se pomenea de un amestec al jucătorilor din vechea gardă în atribuţiile antrenorului nu conteneau, Florei, pragmatic şi obsesiv de încăpăţânat, în sensul bun al cuvântului, reuşeşte într-un timp relativ scurt să reconstruiască echipa. Reverimentul scontat se produce la finele Campionatului Judeţean 1982-83 când Metalul ocupă primul loc obţinând biletele pentru barajul Diviziei C. La prima vedere, dacă ţinem seama de numele şi renumele adversarei, campioana judeţului Timiş, necunoscuta Auto FZB Timişoara, Metalul are prima şansă. Jocul metalurgiştilor amintea de zilele bune ale fotbalului la Oţelu Roşu. Ca atare cum să rămâi indiferent când echipa îşi „dăduse drumul”, când acest mic angrenaj uns cu migală şi pricepere de un antrenor tânăr aduna rotiţă cu rotiţă două generaţii de jucători ? Apărarea, parafată de „vârstnicii” Stan şi Vasiloaia şi mai tinerii Alion şi Stăvărache se intersecta benefic cu o linie de mijloc care se bucura de experienţa lui Grigore ( revenit din Divizia A de la FCM Reşiţa), Birău ( reîntors şi el de la Caransebeş) şi talentul debordant al lui Marco, în timp ce atacul miza pe explozia de pătrundere a lui Banc, Făfăneaţă, Diaconescu şi Negrea. Temperamentalul portar Bona întregea acest întreg, intervenţiile sale oferind o doză de linişte pe care apărătorul buturilor trebuie să o asigure coechipierilor din primul şi până în ultimul minut al jocului. Sorţii au decis ca primul meci al barajului să se dispute pe 10 iulie la Timişoara. Spre surprinderea suporterilor metalurgişti „agăţaţi” în remorcile casate de pe marginea terenului de joc şi care îndeplineau rolul tribunelor, Metalul, după o prestaţie deplorabilă a brigăzii de arbitrii se întoarce acasă cu un handicap de trei goluri, scor 1-4 care, dincolo de gustul amar al înfrângerii, lăsa în sufletul tuturor un semn de întrebare cu privire la mult dorita promovare. Peste numai o săptămână, la 17 iulie, într-un decor de autentică sărbătoare Metalul se rupe de prejudecăţiile meciului tur şi cu socoteala de la vestiar, în faţa unui public spectator care poate fi numit pe bună dreptate al doisprezecelea jucător, încearcă poarta întredeschisă a Diviziei C cu dorinţa declarată a unei victorii la cel puţin trei goluri, diferenţă care să-i asigure locul mult râvnit din eşalonul trei al fotbalului românesc. Deşi Metalul atacă din primul minut, oaspeţii, la adăpostul victoriei din primul meci se apără organizat şi reuşesc să ţină de rezultat. În minutul 39 dominarea Metalului este fructificată de Birău care înscrie cu un şut plasat din afara careului de 16 m după o pasă primită de la noul intrat în joc, Pocnejer. Nu ştiu ce le-a rezervat pauza jucătorilor şi care au fost sfaturile antrenorului Florei. Ce


este sigur şi cine nu-şi aminteşte de acele momente, în ultimele zece minute când tabela se încăpăţâna să rămână înţepenită la 1-0, Florei renunţă la apărare şi-l trimite în atac pe Stan. O mişcare câştigătoare care pune pe picior greşit întreaga apărare a oaspeţilor vădit incomodată de jocul celui care avea să îngenuncheze echipa timişoreană. Cu două superbe lovituri de cap Stan înscrie în minutele 82 şi 89 devenind, la vârsta când mulţi alţi jucători au ghetele în cui, eroul meciului şi al oraşului. Cuvintele nu pot reda explozia de bucurie care a precedat ultimului fluier. Ce ştiu şi ce pot spune e că terenul de joc a devenit o scenă a bucuriei, a lacrimilor şi a speranţei pentru toţi cei care au iubit Metalul. Metalul Oţelu Roşu: Bona; Vasiloaia; Stăvărache; Stan; Alion; Marco; Birău Grigore; Negrea (min. 37 Pocnejer; min.70 Banc); Făfăneaţă; Diaconescu... Din nou în Divizia C... Un vis împlinit datorită înţelegerii unui ideal şi a obligaţiilor faţă de un public care a asigurat suportul moral unei noi promovări. Ca urmare, odată ce fotbalul a căpătat culoarea izbândei şi toate necazurile au fost şterse cu buretele uitării, în scurta vacanţă până la începerea campionatului se fac calcule.

Divizi C 1983-84, seria a-VIII-a, ediţia a- XVIII-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Mureşuş Deva UMT Timişoara Mecanica Orăştie Minerul Paroşeni Minerul Moldova Nouă Minerul Ştiinţa Vulcan Metalul Bocşa Dacia Orăştie Minerul Certej Metalul Oţelu Roşu Minerul Anina Victoria Călan Constructorul Timişoara Minerul Oraviţa Minerul Ghelar Minerul Aninoasa

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

16 14 15 13 14 13 13 11 13 14 13 13 13 13 12 11

6 3 1 5 2 4 3 7 3 1 3 3 3 3 5 6

8 13 14 12 14 13 14 12 14 15 14 14 14 14 13 13

53-33 57-37 49-53 41-46 41-39 38-47 40-32 58-50 48-47 38-40 46-48 35-37 57-62 39-45 35-52 32-39

38 31 31 31 30 30 29 29 29 29 29 29 29 29 29 28

Nu e tocmai o perioadă de linişte, din contră, privind cu relism în măsura şi cu măsura timpului scurs al cărui deznodământ este cunoscut suntem nevoiţi să recunoaştem că, de la campionat la campionat, bucuria şi aspiraţiile inimoşilor suporteri s-au năruit ca un castel de nisip. La finalul ediţiei 1987-88 Metalul va retrograda din nou, numele grupării de pe Valea Bistrei dispărând mai bine de un deceniu de pe harta fotbalistică a unui eşalon superior campionatului judeţean.


Fără a reproşa unei persoane anume rezultatele modeste şi evoluţiile tot mai puţin convingătoare, cred că declinul echipei a fost rezultatul nedorit al frământărilor din sânul asociaţiei pe fondul schimbului de generaţie. Acest dezechilibru organizatoric întregit de tentaţiile vârstei, educaţie şi nu în ultimul rând mentalitate au dus la o delimitare a parcursului echipei. În cinci ediţii de campionat Metalul schimbă nu mai puţin de patru antrenori. Acest „experiment” al antrenorilor nu face decât să dezlănţuie pasiuni ascunse, lipsă de comunicare şi încredere. Poate de aceea conducerea asociaţiei apelează la serviciile antrenorului Pîrvu Lazăr. Un „foc de paie” care să încălzească „frigul” din jurul echipei. Retragerea din activitate a celor trecuţi de prima tinereţe ( Stan, Grigore, Birău, Vasiloaia), plecarea lui Bona la Caransebeş determină conducerea să suplinescă jucătorii care s-au retras cu jucători proveniţi de la alte echipe( portarul Marica şi Bulciu de la Foresta Zăvoi, Beg şi Popa de la Bistra Glimboca) totodată acordându-se credit tinerilor din propria pepinieră trecuţi de vârsta junioratului: portarul Tătaru, Ispas, Alfiri, Chelba, Bucşă, Marco II , Sularu şi Nedelcea...

Divizia C 1984-85, seria a-VIII-a, ediţia a-XXIX-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Metalul Bocşa 30 CSM Caransebeş 30 Rapid Arad 30 CSM Lugoj 30 Unirea Sânnicolaul Mare 30 Unirea Tomnatic 30 Minerul Oraviţa 30 Minerul Anina 30 UMT Timişoara 30 Metalul Oţelu Roşu 30 Obilici Sânmartinu Sârbesc 30 Minerul Moldova Nouă 30 Şoimii Lipova 30 CFR Victoria Caransebeş 30 Victoria Ineu 30 CFR Arad 30

17 14 14 14 13 14 14 14 12 14 13 13 11 11 11 10

4 5 5 3 5 3 2 2 5 1 3 2 6 6 4 6

9 11 11 13 12 13 14 14 13 15 14 15 13 13 15 14

55-34 53-31 56-38 59-43 41-41 45-56 51-38 43-54 50-38 42-46 42-48 43-42 38-48 34-51 34-56 34-56

38 33 33 31 31 31 30 30 29 29 29 28 28 28 26 26

Începând din sezonul 1985-86 a Diviziei C, pentru o departajare valorică în ton cu realitatea de pe teren, FRF hotărăşte schimbarea sistemului de punctaj. Se vor acorda 3 puncte pentru victorie urmărindu-se eradicarea aşa ziselor meciuri strategice, recunoaştem sau nu, o „modă” şi pe atunci... Cu Pârvu se pare că Metalul „mişcă” mai bine. Antrenamentele se desfăşurau după un program bine stabilit şi au pus accent pe condiţia fizică a jucătorilor. Nivelul de joc al Diviziei C impunea o astfel de pregătire. Pârvu a ştiut că un randa-


ment maxim al echipei pe parcursul celor 90 de minute de joc poate face diferenţa pe tabela de scor. Am fost martor la zeci de antrenamente şi nu mi-a fost greu să înţeleg această înverşunare a antrenorului. Dar mai presus de mine au fost jucătorii. O parte din ei mai puţin toleranţi şi veşnic nemulţumiţi s-au rezumat la o serie de şiretlicuri pentru a-l face pe Pârvu să renunţe. După turul de campionat în primăvara lui 1986 Pârvu părăseşte Oţelu Roşu. E un adevăr dureros şi mulţi vor privi aceste afirmaţii cu ochi răi. Nu e o ofensă îndreptată împotriva celor care atunci au îmbrăcat tricoul Metalului. E o realitate contopită cu o complicitate a momentului într-un destin care ne-a aparţinut... Totuşi la sfârşitul ediţiei de campionat Metalul termină pe un liniştitor loc 6 cu regretul de a-l fi pierdut pe Ienea, incontestabil liderul echipei la acea oră şi care odată cu plecarea lui Pârvu şi-a dorit să-l însoţească pentru a îmbrăca pentru o scurtă perioadă de timp (1986) tricoul orşovenilor de la Dierna. Noul antrenor al metalurgiştilor va fi Conrad Maximilian.

Divizia C 1985-86, seria a-VII-a, ediţia a-XXX-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Pandurii Tg. Jiu Gloria Reşiţa Minerul Moldova Nouă Minerul Anina Minerul Oraviţa Metalul Oţelu Roşu Dierna Orşova Minerul Motru Mecanizatorul Şimian Minerul Mătăsari Petrolul Ţicleni Jiul Rovinari Armătura Strehaia Metalurgistul Sadu Chimistul Rm. Vâlcea Forestierul Băbeni

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

20 18 15 15 14 14 14 13 13 13 13 12 13 11 11 11

2 0 2 1 4 2 2 4 3 2 2 5 1 5 4 1

8 12 13 14 12 14 14 13 14 15 15 13 16 14 15 18

63-19 47-27 47-41 65-40 50-43 48-47 39-50 38-40 44-42 42-41 45-46 39-49 35-59 31-44 29-52 38-60

62 54 47 46 46 44 44 43 42 41 41 41 40 38 37 34

Ultima generaţie bine structurată şi cu un potenţial peste nivelul Diviziei C a fost cea a deceniului şapte cu jucători care au desluşit tainele fotbalului de la înaintaşi cu înţelegere şi stoicism. Anii optzeci îl remarcă pe Marco, jucătorul care are puterea să reuşească în fotbalul mare datorită unui caracter şi a unei voinţe deosebite, evoluţia sa în prima divizie a ţării propulsându-l în lumea fotbalului internaţional, în campionatul israelian. În acest ton al destăinuirilor, al grupării generaţiilor după exprimarea din teren, am avut revelaţia să aflu de „generaţia pierdută” a fotbalului metalurgist. O generaţie binecunoscută mie, de prieteni şi colegi, poate cea mai talentată după cea a deceniului cinci. Totuşi, ceva s-a întâmplat. Misterul irosirii ei poate îmbrăca diferi-


te forme: incompetenţă organizatorică, lipsă de adaptabilitate, teamă sau antrenorul nu şi-a făcut meseria. Nu vreau să reconsider această perioadă cu aprecieri personale. Nu pot dobândi adevărul absolut atât timp cât cei care au trăit acele momente nu au au vrut să vorbească. Ce ştiu şi nu poate fi pus la îndoială e că în timp ce pe alte meleaguri fotbalul se regăsea la Oţelu Roşu trăiam un început al sfârşitului... Ediţia 1986-87 a Diviziei C nu aduce schimbări semnificative pentru Metalul. Singurele, interesante din punct de vedere statistic, e înlocuirea lui Conrad Maximilian (după desfăşurarea turului) cu Gozob Ioan şi încheiera campionatului pe un mulţumitor loc 10 în care atacul cu numai 37 de goluri marcate părea veriga slabă într-un lanţ ruginit, întins la maxim şi lustruit numai la suprafaţă.

Divizia C 1986-87, seria a-VII-a, ediţia a-XXXI-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Gloria Reşiţa Minerul Motru Minerul Oraviţa Minerul Anina Minerul Mătăsari Minerul Moldova Nouă Minerul Rovinari CFR Caransebeş CSM Caransebeş Metalul Oţelu Roşu Petrolul Ţicleni Dierna Orşova Metalurgistul Sadu Mecanizatorul Şimian Armătura Strehaia Înainte Vânju Mare

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

19 20 16 15 15 15 14 13 12 13 11 12 12 11 10 7

6 2 2 3 3 1 3 4 6 2 6 3 3 4 1 1

5 8 12 12 12 14 13 13 12 15 13 15 15 15 19 22

65-22 76-38 59-37 62-37 45-42 47-51 47-43 34-48 46-47 37-42 35-41 40-48 41-55 41-42 42-68 21-87

63 62 50 48 48 46 45 43 42 41 39 39 39 37 31 22

Fiecare început de campionat stârnea motive de îngrijorare dar din subiectivism şi dragoste pentru culorile echipei şi de speranţă. În declaraţiile semi-oficiale ale conducerii, pline de încredere şi optimism, intra în calcule lupta pentru promovare. Îngrijorător era faptul că în aceleaşi declaraţii, în contrasens cu o normalitate care trebuia să definească latura organizatorică, se vorbea despre un minus în gestiunea asociaţiei. Am punctat acest lucru căci fără suportul material oferit de latura financiară fiecare start e sortit eşecului. Nu am de unde şti dar cred că parametrii economici ai uzinii nu se ridicau la rentabilitatea de altădată şi ca urmare bugetul alocat sportului a avut de suferit. Singura sursă în venitul asociaţiei au fost cei 5 lei plătiţi obligatoriu de angajaţi şi un anume procent din fondul sindicatului alocat în momente de criză.


Nereuşita de la sfârşitul campionatului a fost rezultatul ultimilor ani. Am vorbit de „generaţia pierdută” în limita celor cunoscute atât cât am dorit lăsând de o parte suflul iscat de numeroasele frământări din sânul echipei de care am avut cunoştiinţă. Am lăsat de o parte detalile care ar fi putut incrimina jucătorii, antrenorii sau diriguitorii fotbalului... Dar nu pot trece nepăsător şi să spun că cea mai mare dezamăgire a mea a fost că mult prea repede, cu mult timp înainte de a se fi încheiat campionatul, unsprezecele metalurgist, resemnat, a renunţat la luptă. Metalul devenise, după expresia suporterilor, o echipă paşnică, prea blândă care-şi încheia socotelile meciului înainte de primul fluier al arbitrului...

Divizia C 1987-88, seria a-VII-a, ediţia a-XXXII-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Minerul Motru CSM Caransebeş Minerul Moldova Nouă CSM Lugoj Automecanica Reşiţa Petrolul Ţicleni CFR Victoria Caransebeş Minerul Oraviţa Minerul Anina Mecanizatorul Şimian Minerul Mătăsari Dierna Orşova Termoconst. Tr. Severin Metalurgistul Sadu Minerul Rovinari Metalul Oţelu Roşu

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

19 17 13 15 14 14 13 14 14 14 13 13 13 12 11 8

3 2 3 2 3 3 5 2 1 1 2 2 1 3 2 5

8 11 11 13 13 13 12 14 15 15 15 15 16 15 17 17

70-32 58-34 56-42 52-31 31-34 38-51 52-39 52-53 47-45 29-50 41-46 37-51 42-48 35-45 35-54 31-51

60 53 51 47 45 45 44 44 43 43 41 41 40 39 35 29

În lumea fotbalului miracolele sunt mai aproape de oameni. De aceea, în tristeţea duminicilor amăgite cu o bere rece după meciuri în care ni se întipărise în minte că avem o echipă prea bună pentru campionatul judeţului, am aşteptat ca acest miracol să-şi reverse valul binefăcător şi la noi, la Oţelu Roşu. Cum să rămâi indiferent când Metalul spulbera la scor echipe mai mult sau mai puţin pretenţioase pentru ca mai apoi să piardă nepermis de uşor tocmai la rivalele care ţinteau primul loc ? Odată cu transformările de după anul 1990, pe fondul frumoaselor rezultate obţinute de prima reprezentativa a României la Campionatul Mondial din Italia există dorinţa de reorganizare a fotbalului românesc. Sub soarele schimbărilor de tot felul balul de duminică se transformă într-un bal general. Savoarea micului ecran ne acaparează şi până să ne dezmeticim privim cum toată „materia cenuşie” a


fotbalului coboară „pe sticlă”, minutul 91 devenind un şir neterminat de procese în care ni se aduce la cunoştiinţă „cultul blatului”, partea financiară, la fel de mult invocată şi evocată, devansând bunul simţ şi tradiţia. Greşelile trecutului, dacă au fost şi câte au fost, sunt ignorate, după fiecare eşec căutându-se un vinovat, nicidecum cauzele... Suntem martorii unei degradări spirituale a fotbalului. Echipe care au dat formă şi culoare întrecerilor la care au luat parte decenii la rând dispar de pe scena fotbalistică: mai aproape de noi şi legate sufleteşte CSM Reşiţa şi Corvinul Hunedoara... Din fericire, fotbalul la Oţelu Roşu a continuat să trăiască. Lipsea însă forţa de a schimba o mentalitate care de regulă are puterea de a sufoca, lipsea acea descătuşare de neîmplinirile trecutului şi asumarea unei răspunderi. Cu o competenţă profesională şi morală care nu poate fi explicată decât de o pasiune nepieritoare pentru fotbal şi culorile echipei, Florei se adaptează problemelor „la zi” din fotbalul românesc şi se apucă de lucru. Graţie unor minuţioase însemnări primite când această carte a fost un vis îndrăzneţ, am găsit în planul de pregătire al echipei pentru returul campionatului 1994-95, ca prim obiectiv de performanţă „ocuparea locului 1 pentru a putea participa la jocurile de baraj pentru promovarea în Divizia B” ( de menţionat că pentru o scurtă perioadă de timp campionatul judeţean a devenit Divizia C). Clasamentul turului îndreptăţea gruparea metalurgistă să privească cu optimism spre locul care să-i asigure dreptul de participare la un nou baraj. După o pregătire centralizată la Băile Herculane unde s-a urmărit îmbunătăţirea pregătirii fizice generale, creşterea nivelului de dezvoltare a calităţilor fizice şi însuşirea de către fiecare jucător a ideii de joc, urmează o serie de jocuri de verificare în vederea omogenizării şi asamblării echipei de bază. Jocuri de verificare: Laminorul Nădrag – Metalul 4-0 (3-0) Metalul - Minerul Moldova Nouă 1-0 (1-0) Metalul - Arsenal Reşiţa 2-0 Minerul Certej - Metalul 1-2 (0-1) Metalul - Minerul Anina 2-0 (0-0)

Metalul Oţelu Roşu – 7 august 1994 în cantonament la Băile Herculane


Lotul avut la dispoziţie de antrenorul Florei a fost următorul: Anghel Ion; Canea Silviu; Băbălău Florin; Cîrstea Eugen; Cărăgin Sebastian; Dănilă Mihăiţă; Dăbuleanu Octavian; Gheju Sorin; Meszaroş Cristian; Panescu Aurelian; Sularu Vasile; Torok Ioszi; Tiba Adrian; Truşcă Giani; Vucescu Dumitru; Vasile Nicolae; Cenuşă Cristian; Mutaşcu Cătălin... Pe parcursul desfăşurării sale campionatul judeţean a dovedit că este o competiţie cu miză căreia nu-i pot face faţă decât cei tari. De multe ori lupta pentru primul loc s-a dat până în ultima etapă, rezultatul final înglobând pe lângă regulile jocului şi o doză de noroc admis şi în fotbal ca parte din întregul care îl caracterizează. La finalul ediţiei 1994-95 a Diviziei C (campionatul judeţean) suntem martorii neîmpăcaţi ai unui loc doi, la două puncte de rivala CFR Caransebeş, confruntarea directă din etapa a doua a returului parafând un final tensionat în care fiecare punct câştigat sau pierdut a înclinat balanţa, deopotrivă, de partea învingătorului sau a învinsului. La încheierea turului Metalul se afla pe primul loc cu 35 de puncte, golaveraj 31-6, la un punct în faţa urmăritoarei CFR. În etapa a-II-a a returului, Metalul se înclină în faţa rivalei ( scor 0-3) la Caransebeş, pentru ca la mai puţin de o lună, la 1 aprilie, ACH Poiana Mărului, codaşa clasamentului cu numai 8 puncte şi un golaveaj care ne absolvă de alte comentarii, 15-69, să „păcălească” Metalul de două puncte, scor 1-1. Divizia C (campionatul judeţean) 1994-95 Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

CFR Caransebeş Metalul Oţelu Roşu Caromet Caransebeş Minerul Moldova Nouă Muncitorul Reşiţa Minerul Oraviţa Nera Bozovici Minerul Cozla Metalul Topleţ Mundus Caransebeş Bistra Glimboca Dunărea Moldova Nouă Voinţa Oţelu Roşu Foresta Zăvoi Băile Herculane ACH Poiana Mărului

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

22 21 15 16 14 14 14 14 12 13 11 12 8 8 7 4

3 4 6 3 6 3 3 3 7 3 6 1 10 6 4 5

5 5 9 1 10 13 13 13 11 14 13 17 12 16 19 21

82-23 65-22 64-31 64-34 70-42 64-45 55-55 49-58 50-41 56-47 39-53 49-66 36-46 39-87 32-103 26-101

69 67 51 51 48 45 45 45 43 42 39 37 34 30 25 17


Sorin Gheju în tricoul CFR-ului Timişoara

Sorin Gheju – născut la 12 iunie 1977 Ar fi prematur să se spună că Sorin Gheju e un produs al fotbalului metalurgist. Totuşi, avem satisfacţia că într-un sezon, 1994-95, la numai 17 ani îmbracă tricoul grupării de pe Bistra într-un moment de reconstrucţie în care dorinţa de afirmare a celor tineri se intersecta cu experienţa şi de ce nu, să recunoaştem, cu răutatea celor trecuţi de prima tinereţe fotbalistică. Poate din acest motiv Gheju a fost folosit mai puţin, cu precădere în repriza a doua. Acest fapt nu l-a împiedicat să se încadreze în concepţia de joc a echipei şi să înscrie goluri importante, desăvârşindu-i curajul de a fi el însuşi într-un întreg mult râvnit de coechipieri. În acest context se pot trage unele concluzii. Desigur, cei care au trăit acele vremuri nu o vor face. Important este pentru destinul lui Gheju că pleacă la Timişoara unde contrar celor trăite acasă este primit cu braţele deschise. Încet, încet se impune iar satisfacţiile nu vor întârzia să apară. Aş spune că e legea curajului în care talentul şi determinarea au un rol hotărâtor. Joacă în Divizia C la AS Politehnica Timisoara dar cea mai importantă perioadă şi-a petrecut-o la CFR Timişoara. A evoluat în două partide pentru Politehnica AEK Timişoara, în prima divizie, pe vremea când CFR-ul i-a fost satelit. Două sezoane la rând a fost golgeterul seriei: 2004 – 05 cu 12 goluri şi 2005 – 06 cu 18 goluri. În 2007 - 08 pleacă pentru un an la FCM Braşov unde joacă mai puţin, Răzvan Lucescu folosindu-l mai mult pe juniorul Sburlea. Din vara lui 2008 se transferă la FC Municipal Tg. Mureş unde într-un timp relativ scurt, datorită prestaţiei şi ataşamentului faţă de echipă a ajuns la sufletul mureşenilor.

Până la debutul unui nou campionat Metalul participă la ediţia 1995-96 a Cupei României unde după o serie de patru victorii, 3-0 cu Voinţa Bouţari, 3-1 cu Venus Caransebeş, 4-2 cu Minerul Ruschiţa şi 3-2 cu Minerul Ocna de Fier se califică în finala judeţeană a competiţiei. La 20 iunie la Caransebeş, Metalul învinge Caromet cu scorul de 2-1, jucătorii metalurgişti arătându-se în ciuda rezultatului strâns în mare poftă de joc şi dornici să lase o impresie cât mai bună publicului spectator. În etapa următoare, superioară, la Oţelu Roşu Metalul întâlneşte Arsenal Reşiţa, regrupată după o evoluţie neconvingătoare în Divizia B şi hotărâtă să şteargă din tristeţea retrogradării printr-un traseu cât mai lung în Cupa României.


Spre satisfacţia suporterilor Metalul învinge cu 4-2, justificând rezultatele bune din meciurile de verificare:

19 iulie: Metalul – Olimpia Caransebeş 3-0 22 iulie: Metalul – Petrolul Stoina 3-4 29 iulie: Metalul – Foresta Zăvoi 12-1 3 august: Metalul – CSM Reşiţa 3-0

Metalul Oţelu Roşu - 1995

La numai o săptămână după debutul de campionat, debut în care jucătorii se întrec pe sine şi zdrobesc Hercules Băile Herculane cu 9-0, într-o nouă etapă a Cupei României Metalul întâlneşte divizionara B Petrolul Stoina. Disputa dă câştig de cauză petroliştilor, scor 1-3, jocul promiţător al echipei noastre, în ciuda înfrângerii suferite, constituind un nou prilej de a privii viitorul fotbalului metalurgist cu optimism şi încredere. În această vară fotbalistică formaţia a fost alcătuită, de regulă, din următorii jucători: Dănilă ( Meszaroş şi Truşcă) – portari; Cărăgin; Canea; Anghel (Florei): Balaj; Dăbuleanu; Torok; Băbălău (Vucescu); Sularu; Panescu; Vasile... Cu şi în măsura interesului manifestat de fiecare dintre noi, seducătorul zeu al fotbalului continuă să ne transforme existenţa. Privind clasamentele finale ale următoarelor ediţii de campionat am acceptat efortul şi victoria adversarelor, într-o dimensiune emoţională în care traiectoriile au coincis până la delimitarea forţei, a frumuseţii şi nu în ultimul rând, al aspiraţiilor. De multe ori ne-am fi dorit mai mult şi poate în supărarea încolţită, paradoxal, din sâmburul dragostei, găseam cuvinte nepotrivite la adresa vreunui jucător sau a antrenorului. Cu mulţi ani înainte pe când exista şi cumpăram „Flamura” citeam la pagina de sport, în limita spaţiului tipografic pe care-l consideram întodeauna prea mic, adevărate cronici ale meciurilor disputate duminica care, pe lângă spectrul larg al informării, aveau acel „dar” de a te mobiliza în jurul echipei. Decadenţa unor jucători, dacă a existat, nu era supusă unui vot al cititorului, mai degrabă „rufele murdare” se spălau la vestiar unde antrenorul era cel care avea ultimul cuvânt.


Divizia C 1995-96 Clasament 1. 2. 3.

Arsenal Reşiţa Metalul Oţelu Roşu Caromet Caransebeş

32 32 32

25 23 21

Jocuri de verificare 1996: Metalul Metalul Severnav Tr.Severin Metalul Topleţ Metalul Minerul Motru II Metalul -

1 3 4

6 6 7

117-28 79-19 106-29

76 72 67

FC Naţional Bucureşti Minerul Certej Metalul Metalul AC Recaş Metalul Foresta Zăvoi

0-1 1-0 3-1 0-0 1-1 0-3 6-0

Divizia D 1997-98 Clasament 1. Minerul Moldova Nouă 30 25 0 5 104-19 75 2. Metalul Bocşa 30 22 3 5 113-23 69 3. Caromet Caransebeş 30 21 2 7 92-31 65 4. Metalul Oţelu Roşu 30 20 1 9 86-31 61 ............................................................................................................................

Jocuri de verificare 1998: Metalul Metalul Metalul Titan Bucureşti Metalul CFR Caransebeş Kladovo (Serbia) Metalul Mondial Lugoj Metalul Metalul

-

FCM Bacău Dierna Orşova Minerul Stoina Metalul Metalul Bocşa Metalul Metalul Dierna Orşova Metalul Muncitorul Reşiţa Mondial Lugoj

0-7 0-2 3-2 0-0 2-1 1-0 1-1 2-2 2-6 4-0 6-1


Divizia D 1998-99 Clasament 1. Caromet Caransebeş 32 24 6 2 98-18 78 2. Arsenal Reşiţa 32 20 9 3 87-22 67 3. Metalul Bocşa 32 20 6 6 83-29 66 4. CFR Caransebeş 32 20 4 8 100-46 64 5. Minerul Moldova Nouă 32 19 6 7 75-27 63 6. Muncitorul Reşiţa 32 20 4 8 97-32 58 7. Metalul Oţelu Roşu 32 15 10 7 57-29 55 ............................................................................................................................

Sularu Vasile - Nela


Metalul Oţelu Roşu – 1998

Kladovo – Serbia 1998 Lotul Metalului 1998-99: Dănilă Mihăiţă; Linţu Silviu; Muntean Titus; Canea Silviu; Sularu Vasile; Florei Alexandru; Anghel Ion; Mateoni Florin;


Dăbuleanu Octavian; Roman Silviu; Torok Ioszi; Vucescu Dumitru; Băbălău Florin; Cenuşă Laurenţiu; Constantin Marius; Panescu Aurelian; Vasile Nic.; Brabilă Gabriel; Vărzan Valentin; Vasile Daniel... Un nou climat tinde să spulbere mitul campionatului judeţean în care gruparea metalurgistă şi-a dus existenţa timp de treisprezece ani. Cu multă patimă reconsiderarea fotbalului este luată în serios de tot mai mulţi localnici care susţin că este momentul detaşării de un trecut nu neapărat anost dar care risca să lase acest sport într-o convalescenţă alarmantă, fără suport faţă de condiţiile de pregătire, de lotul de jucători şi nu în ultimul rând de aspiraţiile numeroşilor suporteri. Fără a intra în miezul problemelor de ordin organizatoric cunoscute într-o mai mică măsură, am convingerea că fotbalul metalurgist a crescut de la zi la zi, de la meci la meci, trimful anului 2001 fiind efortul conjugat al unor oameni care au crezut până în ultima clipă în victorie. Un astfel de om se cuvine a fi amintit. Şi-a deschis inima şi buzunarul spre Oţelu Roşu cu nobleţea luptătorului care înainte de a sărbătorii victoria se sacrifică pentru ea; Tudorache… Om de afaceri, a gândit fotbalul ca atare, infuzia de capital venită din partea domniei sale reuşind să se răsfrângă bene- fic asupra moralului jucătorilor pentru care fotbalul, dincolo de o îndeletnicire plăcută a devenit o profesiune. Spun toate acestea pentru că ştim cu toţii că uzina, folosind o expresie la modă „scârţâia”... Muncitorii îşi primeau salariul cu întârziere. Grevele spontane se ţineau lanţ în timp ce aşa zisul sindicat liber, „cu fundul pe două scaune” cernea la ministerul de resort de la Bucureşti nisipul ce urma să fie aruncat în ochii celor pe care avea girul să-i reprezinte... La finalul ediţiei 2000-01 a campionatului judeţean – Divizia D – cu gramul de emoţie rezervat întrecerilor sportive, Metalul ocupă primul loc în clasament şi dreptul de participare la barajul pentru promovarea în Divizia C. Adversara Metalului este campioana judeţului Timiş, CFR Timişoara, echipă puternică datorită sponsorilor (regionala CFR) şi care, după calculul hărtiei pornea cu prima şansă. La vremea aceea se zvonea despre o înţelegere între cele două grupări, Metalul urmând să cedeze – ce-i drept pe terenul de joc – mult râvnitul loc în eşalonul trei al fotbalului românesc. Judecând după zicala „ că nu iese fum fără foc” se prea poate la anumite nivele să fi existat „negocieri”... Cert este că prin strădania financiară a domnului Tudorache lotul Metalului pleacă cu o săptămână înainte spre Deva şi intră în cantonament unde antrenorii pregătesc în amănunt jocul. Această măsură spulberă mitul aranjamentului ceea e face ca la ora meciului suporterii Metalului la care s-au alăturat cei din Caransebeş şi Reşiţa să ocupe într-un număr însemnat tribunele stadionului care cu ani în urmă fremătau la jocurile divizionarei B, Explormin... Miercuri 20 iunie Deva Metalul Oţelu Roşu – CFR Timişoara 1-1 (1-1, 1-1) 5-4 după executarea loviturilor de la 11 m. Pentru Metalul a înscris Vasile Se spune că prin pregătire şi voinţă se poate realiza orice. Jocul de la Deva a demonstrat cum nu se poate mai bine acest fapt, jucătorii Metalului reuşind să găsească resursele necesare şi stăpânirea de sine de a izbândi. După ce timişorenii deschid scorul metalurgiştii, în goana după golul egalizator, ocupă centrul terenului unde servantul Sularu – Nela, un adevărat piston al echipei înlesneşte prin fazele


create pătrunderea coechipierilor spre poarta adversă. La o greşeală a apărării timişorene Vasile speculează şi înscrie din apropiere. Până la fluierul arbitrului Crăciunescu junior atacurile celor două aspirante la Divizia C sunt sporadice fără îndrăzneala de început, miza jocului şi soarele după – amiezii punându-şi amprenta pe cei 22 de jucători. În faţa ruletei loviturilor de la 11 metri metalurgiştii sunt mai hotărâţi, acelaşi neobosit şi înflăcărat jucător Vasile parafând cu ultima lovitură executată actul de promovare a Metalului după mai bine de un deceniu în Divizia C. Lotul Metalului a fost următorul: Dănilă şi Truşcă – portari; Sularu; Florei; Cărăgin; Canea; Dăbuleanu, Roman; Torok; Băbălău; Vasile; Cenuşă; Panescu; Balaj... Câte nu se pot povesti despre această zi trăită la intensitate maximă de locuitorii oraşului Oţelu Roşu ? Au fost clipe de entuziasm fără margini, centrul oraşului fiind luat cu asalt de tineri şi bătrâni care aşteptau autobuzul cu jucătorii Metalului. Mereu aproape, Radio Reşiţa ne-a oferit declaraţii la cald a oficialităţiilor locale. Din păcate, întărind vorba românului care spune că orice minune ţine trei zile, în scurt timp, odată cu evaporarea şampaniei frumoasele vorbe de încurajare şi sprijin nemijlocit adresate fotbalului local au fost uitate. Puţini vor fi bănuit în acele clipe stingerea Metalului după numai un campionat şi jumătate. Să fi avut, din nou, dreptate Mihai Ionescu care spune: „ Şi cum fotbalul este al tuturora, fiecare se socoteşte îndreptăţit să se implice în tot ce ţine de acest nobil sport, să-şi arate, prin viu grai sau în scris, chiar şi anonim, micile şi marile nemulţumiri vizavi de fotbal. Dar câţi dintre aceştia sunt, realmente, în slujba fotbalului ? Câţi îi înţeleg pe deplin rosturile şi îi veghează mersul înainte, ţinând seama de viaţa sa atât de complexă şi zbuciumată.” La 18 august 2001 Metalul păşeşte cu dreptul în ediţia 2001-02 a Diviziei C învingând la limită, scor 2-1, formaţia olteană Tg. Cărbuneşti. Până la sfârşitul campionatului evoluţia jucătorilor, conduşi de pe margine de experimentatul antrenor Nicolae Chirilă, oscilează de la înfrângeri inexplicabile la victorii nesperate. Nivelul de joc al Diviziei C impune un alt mod de a gândi cu jucători pe măsură, flexibili, subordonaţi jocului şi culorilor pe care le apără. Cu paşi timizi, în limita resurselor financiare, se încearcă soluţii de performanţă. Lotul se întăreşte cu jucători tineri, de perspectivă: Bica; Uţiu; Diaconescu; Băran în acest fel urmărindu-se o îmbinare armonioasă între experienţa acumulată de veteranii Sularu, ex-reşiţeanul Bătrânu, Vasile şi alţii, în folosul aspiraţiilor grupării metalurgiste şi a suporterilor, tot mai numeroşi şi încrezători în noul drum al fotbalului. Nicolae Chirilă s-a născut la 7 iulie 1941 la Snagov. Cunoscut ca „părinte” al lui Dorinel Munteanu, strămutat din vârtejul fotbalului reşiţean în liniştita vale a Bistrei, Chirilă încearcă să rupă bruma de neîncredre din sânul echipei şi cu exigenţă impune o nouă valenţă fotbalului local dincolo de tiparele cu care am fost obişnuiţi în ultimii ani. Dacă ghinioanele şi necazurile, după cum observa un împătimit suporter nu ocolesc fotbalul la Oţelu Roşu, totuşi, cu nelipsitele emoţii, campionatul 2001-02 a Diviziei C se termină cu bine, ultimele meciuri aducând doza de linişte necesară. În schimb, cei atenţi la fenomenul fotbalistic, cu siguranţă îşi vor fi pus unele întrebări. Dar acesta e fotbalul şi trebuie să recunoaştem că de-această dată tot ce s-a întâmplat a fost de partea noastră.


Divizia C 2001-02, seria a-V-a, ediţia a-46-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Minerul Motru Gilortul Tg.Cărbuneşti Minerul Mătăsari Electrica Timişoara Oltchim Rm.Vâlcea Petrolul Stoina Minerul Moldova Nouă AS Politehnica Timişoara Severnav Tr.Severin Parângul Novaci Petrolul Ţicleni Dierna Orşova Viitorul Rm.Vâlcea Metalul Oţelu Roşu Minerul Uricani FC Drobeta Tr.Severin

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30

20 20 17 16 16 15 14 12 12 11 11 9 10 10 6 6

3 2 2 3 3 5 5 6 5 6 4 9 6 4 5 2

7 8 11 11 11 10 11 12 13 13 15 12 14 16 19 22

69-29 52-26 42-30 48-30 43-26 66-45 41-34 47-37 53-55 31-43 36-49 36-48 27-43 29-44 40-70 22-73

63 62 53 51 51 50 47 42 41 39 37 36 36 34 23 14

În ediţia 2002-03 a campionatului Diviziei C Metalul porneşte la drum cu handicapul unei situaţii financiare dezastruoase care pune sub semnul întrebării participarea în campionat. După 12 etape Metalul ocupă locul 15 cu numai 11 puncte şi un golaveraj negativ: 10 goluri înscrise şi 23 primite. Situaţia financiară este reliefată într-o scurtă însemnare din cotidianul sportiv „Fotbal Vest”: „Premieră pentru oţelari Pentru prima dată în acest sezon, echipa Metalul Oţelu Roşu a plecat pentru meciul susţinut în deplasare, la Berbeşti, cu o zi înaintea partidei. De remarcat că această premieră nu este întâmplătoare pentru oţelari, deoarece ei au înnoptat la motelul Horezu, unde patronul vâlcean le-a făcut o reducere substanţială, cărăşenii plătind doar 2 milioane de lei pentru 20 de persoane cazate în respectivul motel. După golul încasat în minutul 80, gruparea de pe Bistra a izbutit să egaleze, în prelungiri, dar centralul n-a validat reuşita lui Uţiu. „ A fost gol valabil. Balonul a depăşit cu jumătate de metru linia porţii”, ne-a spus principalul Nicolae Chirilă, care n-a putut conta pe serviciile lui Diaconescu, Canea (ambii suspendaţi), Vasile (accidentat), iar Bica şi Băran nu s-au mai prezentat la antrenamente.” Deznodământul se conturează în martie 2003 când, după etapa a-17-a, Metalul Oţelu Roşu se retrage din campionat. Divizia C 2002 – 03, rezultate tur: 31.08.2002 7.09.

FC Senaco Novaci Metalul

- Metalul - Minerul Lupeni

2-0 3-0


14.09. 21.09. 28.09. 5.10. 12.10. 19.10. 26.10. 2.11. 9.11. 16.11. 23.11. 30.11. 7.12

Oltchim Rm.Vâlcea - Metalul Metalul - Minerul Moldova Nouă Severnav Tr.Severin - Metalul Metalul - Dierna Orşova Minerul Mătăsari - Metalul Metalul - Petrolul Ţicleni Metalul - Forestierul Stâlpeni Building Vânju Mare – Metalul Metalul - Petrolul Stoina Minerul Berbeşti - Metalul Metalul - Oltul Slatina Rarora Mateieşti - Metalul Metalul - Minerul Motru

4-0 2-1 3-0 1-0 2-0 2-2 1-1 5-0 1-2 1-0 1-1 4-0 1-1

Metalul Minerul Lupeni

0-2 6-1

Rezultate retur: 15.03.2003 22.03.

- FC Senaco Novaci - Metalul

Divizia C 2002-03, seria a-V-a, ediţia a-47-a Clasament 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Rarora Rm.Vâlcea Building Vânju Mare Petrolul Stoina Oltul Slatina Minerul Motru Dierna Orşova Minerul Mătăsari Severnav Tr.Severin Minerul Lupeni Oltchim Rm.Vâlcea Minerul Berbeşti FC Senaco Novaci Minerul Moldova Nouă Petrolul Ţicleni Forestierul Stâlpeni Metalul Oţelu Roşu

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 17

12 9 9 9 9 9 8 8 7 7 7 6 5 5 5 3

5 17 16 16 15 15 15 15 15 14 13 15 16 15 14 4

3 4 5 5 6 6 7 7 8 9 10 9 9 10 11 10

46-10 31-18 40-22 27-13 33-24 28-22 25-23 22-23 27-20 19-23 14-31 29-25 20-25 16-40 15-46 13-37

51 44 43 43 42 42 41 39 36 35 34 33 31 30 29 13

Niciodată nu vom avea puterea să rupem zăbrelele timpului pentru a fi din nou ce am fost. Este legea vieţii impusă de trecerea vremurilor şi fără să vrem, ne trezim îmbălsămaţi de culoarea bătrâneţii la un pas, doi sau cine ştie câţi, de umbra veşniciei. Răsplata, dacă putem asocia anii bătrâneţii cu acest cuvănt, într-o judeca-


tă dreaptă sau nedreaptă a faptelor noastre s-ar exprima simplu printr-un simbol. Am lăsat în urma noastră un semn care să simbolizeze ceva ? Va fi amintirea noastră picătura de energie transmisă generaţiilor tinere ? Dezrădăcinaţi de cel mai frumos joc al vremurilor – jocul cu mingea - cei care au iubit fotbalul reînscriu Metalul în campionatul judeţean. Cu o echipă încropită peste noapte din jucători care renunţaseră cu ani în urmă la fotbal, metalurgiştii termină campionatul la un pas de „onoare”, pe penultimul loc. A fost cel mai frumos gest de împotrivire şi în acelaşi timp de înălţare al celor care atunci, au reîmbrăcat tricoul echipei. La fel ca în anul 1920 a învins dragostea şi pasiunea. Datorită Consiliului Local şi implicării directe a noului primar ales, Iancu Simion – Simi, fotbalul primeşte un important sprijin financiar. În vara lui 2004 se demarează o serie de lucrări la Casa de Sport şi la stadionul „Vichentie Birău”. Sarcina de a reconstrui echipa cade pe umerii aceluiaşi neobosit antrenor, Florei Mihai secondat la echipa de juniori de către Birău Emilian. După un încrezător loc 5 la finalul ediţiei 2004-05 a campionatului judeţean, ambiţiile grupării metalurgiste sunt reliefate de o prestaţie bună în Cupa României, ediţia 2005-06. După ce înving în finala judeţeană Tehnolemn Caransebeş la un scor care ne absolvă de alte comentarii, scor 12-1, într-o etapă superioară Metalul învinge pe teren propriu Gloria Reşiţa (retrogradată din Divizia C) cu scorul de 2-0. În următoarea partidă cu Auxere Lugoj, lipsa de concentrare din cea de-a doua repriză îşi spune cuvântul. După 2-1 la pauză finalul înregistrează un scor neaşteptat de sever, 2-5...

Metalul Oţelu Roşu – 2008 – 09 sus: Bica Sebastian; Săvescu; Radu Samuel; Gaşpar Ionică; Ispas; Marco Constantin (antrenor); Padean Cristian; Dogaru jos: Băbălău Florin; Sbenghea Rivelino; Simedrea Bogdan; Boldea; Dicu Mihai; Ionescu Ovidiu; Nedelcea Marin...


= A fost odată ca niciodată... =

Într-o toamnă când merele îşi rostogoleau roşul veşniciei în ţâşniri de aromă împlinită, într-un refugiu al dorului decontat a nu ştiu câta oară de suflet, am bătut la poarta unui alt fel de timp. Nu am ştiut ce mă aşteaptă şi ca un răsfăţat al momentului i-am dat risipirii de până atunci altă nuanţă. Cu paşi timizi dar şi cu încurajări care îmi înobilau crezul m-am străduit să conturez un destin legat de o dragoste eternă; jocul cu mingea. Dar cel mai mare câştig a fost să descopăr lumea fotbalului metalurgist, o lume a tainelor, supusă schimbării şi împletită cu picături de suflet în rădăcini ancorate în nouăzeci de ani de existenţă. Dar timpul s-a contopit cu uitarea... În tot acest univers mai răzbat semne de întrebare al căror răspuns nu ne este la îndemână. Pe acest tărâm al incertitudinilor am încercat, lăsând la o parte aroganţa şi indiferenţa de care am avut parte de prea multe ori, să împărtăşesc cititorului o parte mai puţin cunoscută a faptelor şi a trăirilor care s-au derulat de-a lungul vremurilor. Protagonişti, desigur, vor fi cei care au apărat culorile echipei metalurgiste. Vor fi articole din presa sportivă (ceea ce am găsit) dar şi povestiri mai mult sau mai puţin credibile „smulse” interlocutorilor mei, în momente rânduite cu grijă şi bun simţ sau pur şi simplu datorate unei întâmplări...

1967... LA EREVAN, „POLI” A LĂSAT O BUNĂ IMPRESIE „Duminică, înainte de meciul Politehnica – Dinamo Piteşti, am întâlnit în vestiarul jucătorilor timişoreni pe ing. P. Cojereanu, preşedintele secţiei de fotbal a Politehnicii, care a condus echipa la recentul turneu întreprins la Erevan. - Performanţa echipei timişorene este apreciabilă. Ne-ar interesa să aflăm valoarea formaţiilor pe care le-a întâlnit. - Echipa Şirak Leninakan, participantă în campionatul secund al URSS, a dat o replică viguroasă dar a trebuit să cedeze în faţa jocului tehnic al fotbalişilor noştri. Am cules aplauze pentru spectacolul fotbalistic oferit, încheiat cu o victorie clară: 5-1. În ajun, echipa finlandeză Uponpallo din Lahti întrecuse selecţionata RSS Armene cu 2-0. Cu ea am disputat finala turneului, întrecând-o în prelungiri tot cu 2-0. Aceasta s-a dovedit mult mai puternică decât partenera anterioară. Echipă de categoria A, ea numără 6 jucători din prima reperezentativă a Finlandei. De subliniat că fostul internaţional sovietic Ponomarev, actualmente consilier tehnic al formaţiei Uponpallo, şi-a exprimat satisfacţia prilejuită de jocul frumos al fotbaliştilor Politehnicii. - Lereter şi Regep au fost declaraţi cei mai buni jucători ai turneului.


-

-

-

Ceea ce ne-a bucurat mult. De fapt, organizatorii au acordat acest titlu unui număr de patru fotbalişti, câte unul de fiecare compartiment: portarului finlandez, fundaşului Lereter, unui mijlocaş sovietic şi atacantului Regep. Cum explicaţi excelenta comportare a Politehnicii din acest turneu, în comparaţie cu jocurile mai puţin convingătoare din campionat ? Pe scurt: în faţa unor echipe străine, fotbaliştii noştrii s-au descătuşat de nefasta preocupare pentru puncte. La Erevan, împotriva unor jucători necunoscuţi lor, complexele trăite, din păcate, în faţa echipelor tari de la noi, au dispărut total, singurul lor ţel fiind acela de a oferi spectatorilor un fotbal frumos. Ne bucurăm, alături de d-voastră, că au reuşit în intenţia lor şi le adresăm felicitări.” N. S. Cupa României 1979-80...

Am vorbit de nenumărate ori despre puterea de a te dărui echipei. De unde vine ea şi pe ce căi se transmite. Care e sursa care o alimentează şi ce implică acest întreg. Drept urmare m-am oprit la ediţia 1979-80 a Cupei României, o ediţie cu o admirabilă poveste de suflet pentru sufletul celor care au smuls tribunelor, deopotrivă, necazul şi bucuria, ura şi iertarea, dreptatea şi nedreptatea... Metalul Oţelu Roşu – UMT Timişoara 8-7 ( 0-2, 3-3) Am ales acest meci pentru că pe parcursul a 120 de minute de joc, spectatorii au avut parte de toate aceste sentimente. În acea după amiază dramatică, puterea şi gloria UMT-ului a fost îngenuncheată de norocul, curajul şi dăruirea metalurgiştilor de pe Valea Bistrei. UMT ( Uzinele Mecanice Timişoara) a luat fiinţă în anul 1960 în urma fuziunii cu „Vulturii” echipa cartierului timişorean Ronaţ. În vara lui 1967 promovează în Divizia C. În 1970, după barajul de la Arad, promovează în Divizia B cu următorul unsprezece de bază: Sziklay – Codreanu; Şeţu; Kukla; Cotorman jr.; Enderle I; Strizu; Popescu; Laurenţiu; Iancu; Pop... După numai un an retrogradează ( locul 11 în seria a-II-a ) pentru ca odată cu reorganizarea formulei competiţionale, la finele ediţiei 1972-73 a Diviziei C ( locul 2 în seria a-VIII-a) să promoveze din nou în Divizia B. De la primul fluier al arbitrului Metalul adoptă un joc defensiv, de aşteptare. Această tactică nu dă roadele scontate, UMT-ul arătându-se o echipă bine organizată, cu un joc elaborat, plăcut ochiului. După primele 45 de minute tabela de marcaj reflectă situaţia din teren: oaspeţii au avantajul a două goluri. Reluarea jocului consemnează golul trei. Resemnarea pune stăpânire pe jucătorii metalurgişti la fel ca şi pe publicul spectator în timp ce mica dar inimoasa galerie timişoreană se pregăteşte de sărbătoare. Momentul culminant al acestui joc e în minultul 82 şi poartă semnătura arbitrului. Imparţial până atunci, pe fondul unei relaxări a oaspeţilor, la un atac al Metalului acordă cu mare uşurinţă lovitură de la 11m. La scorul de 1-3 se întâmplă


miracolul... Cu o putere de joc rar întâlnită pe stadioanele ţării noastre metalurgiştii atacă dezlănţuit. Până se vor dezmeticii timişorenii încasează încă două goluri şi după 90 de minute egalitate: scor 3-3... Prelungirile nu aduc nimic nou, oboseala şi miza jocului punând stăpânire pe cei douăzeci şi doi de jucători. Urmează loviturile de departajare de la punctul cu var. Primii executanţi sunt oaspeţii şi după patru lovituri de o parte şi de alta egalitatea persistă: 7-7. Publicul i se alătură lui Bona şi într-un întreg de dragoste, speranţă şi încredere acesta parează ultima lovitură. Tot el este cel care-şi asumă executarea următoarei lovituri care poate parafa calificarea Metalului, după 24 de ani, în şaisprezecimile Cupei României. Cu un gest pe care numai el poate explica, Bona se duce la portarul UMT-ului, schimbă două vorbe şi-i arată locul unde va executa: în partea dreaptă... Această extravaganţă fotbalistică îşi atinge scopul: Bona şutează în locul indicat, mingea scutură plasa porţii şi divizionara B se stinge, descumpănită de un sfârşit nefericit. Metalul Oţelu Roşu: Bona; Marica; Vasiloaia; Florei; Ruja; Stan; Grigore; Martinescu; Alion; Marco; Dăiescu; Diaconescu (Vaca); Făfăneaţă; Mărgărit... Antrenor: Arieşanu Ovidiu UMT Timişoara: Caraivan; Crapciu; Cutean; Crângaşu; Belanov; Strizu; Covalcsik; Iancovici; Muşat; Farago; Ştefanovici; Gutuli; Bejenaru; Giuchici; Mara Boldea; Koreni; Ganea; Manea; Marshall; Floareş; Bobu; Lehman... Antrenor: Costică Rădulescu 1980... ( fragment dintr-un articol semnat de Radu Urziceanu şi Adrian Vasilescu) „Şi cea de-a doua mare întrecere internă a anului competiţional recent încheiat a dat câştig de cauză unei formaţii provinciale. „Cupa României” va sta, cel puţin un an, în vitrina clubului timişorean Politehnica. Într-o finală cu prelungiri, studenţii de pe malul Begăi au întrecut pe Steaua ( 2-1 ) primind Cupa – ca să folosim o figură de stil – chiar din mâinile deţinătorilor ei. Un frumos succes pentru fotbalul timişorean care câştigă acest trofeu după 22 de ani. ( În ediţia 1957-58 „Poli” întrecuse în finală o altă echipă bucureşteană, Progresul, cu 1-0). S-ar putea spune că victoria finală în Cupă a „violeţilor” este o surpriză. Dar se mai poate, oare, vorbi de surprize într-o competiţie cum e Cupa României şi în care, de multe ori, „out-siderii” elimină pe marii favoriţi iar divizionare B, uneori cvasianonime, ajung să câştige trofeul ? ................................................................................................................................... Revenind însă la Cupa României din acest an, să recapitulăm drumul parcurs de Politehnica până în momentul festiv al primirii trofeului. Mai întâi, 1-0 în „şaisprezecimi”, la Oţelu Roşu, cu Metalul din localitate. Apoi, tot 1-0, la Deva cu ASA Tg. Mureş. În sferturi, 2-1 la Sibiu, cu Gloria Bistriţa; în „semifinală”, la Rm. Vâlcea 5-3 (după executarea penalty-urilor) cu Rapid Bucureşti şi, în fine, în Capitală 2-1 ( 1-1, 1-1) cu Steaua. Cu titlu de curiozitate, dar şi pentru a sublinia tenacitatea unui jucător, capacitatea sa tehnică, să amintim că – în semifinala cu Rapid – cel care a egalat în minutul 90 a fost Păltinişan şi că tot el a fost cel care – în prelungirile finalei – a marcat magistral golul victoriei. Un căpitan de echipă care şi-a făcut pe deplin datoria !”


În umbra fotbalului metalurgist Prin cea ce am vrut să realizez am stat mai mereu în umbra fotbalului metalurgist. Nu e o senzaţie de linişte într-un context care reclamă dincolo de dorinţă, atenţie şi cumpătare. Am trăit momente de bucurie şi mândrie dar şi de cumplită decepţie când, dintr-un motiv sau altul, privirea mea se intersecta cu priviri răutăcioase. Fără un efort prea mare eram trimis pe alte meridiane ale existenţei şi spre nefericirea mea acceptam şi acest compromis cu gândul că peste o zi sau două finalul va fi altul. Acest conservatorism afişat cu uşurinţă a dăunat... Şi pentru a nu fi acuzat pe nedrept îmi rezerv dreptul de a aminti celor care au cunoştiinţă, despre caietele lui Conrad Maximilian. După ce am aflat unde sunt, responsabilul de acum al acestor însemnări, după mai multe discuţii şi drumuri bătute degeaba la domniasa acasă, mi-a dat de înţeles că-mi irosesc timpul degeaba. Nu ştiu ce l-a determinat să gândească astfel şi din respect nu-i voi spune numele. Sau, pentru a fi în ton cu trăirile de care am avut parte este bine, pentru liniştea mea şi înţelegerea celor mulţi, să amintesc de refuzul politicos al unui personaj local care în loc de a-mi întinde o mână de ajutor mi-a dat sfaturi sau, la fel, un altul care, după mai multe ore de discuţii m-a trimis, pentru a mă documenta, la... cimitir ! După terminarea războiului tot mai mulţi copii, îndrăgind jocul cu mingea, s-au îndreptat către terenul de fotbal. Acestei „dragoste dintâi” i se dedică o mare parte din timpul liber, pentru ca mai târziu, odată cu trecerea anilor şi privilegiul legitimării, cei mai buni dintre cei buni să prindă locul mult râvnit în echipa de seniori. Din perioada aceea au rămas o mulţime de poveşti mai mult sau mai puţin credibile. Aşa am aflat despre bătrânul Crivan, un adevărat descoperitor de talente care zi de zi urmărea cu o deosebită atenţie miuţele gălăgioase ale copiilor. Cei mai talentaţi erau încurajaţi şi îndrumaţi spre fotbal. Deceniul cinci debutează cu prezenţa Metalosportului în Divizia B, omogenitatea şi dorinţa de afirmarea primului unsprezece nereuşind finişul scontat care să asigure prezenţa grupării metalurgiste, pe viitor, în eşalonul doi al fotbalului românesc. Lereter, Hamus, Titel Anton, Schir, Carelli sunt câteva nume din generaţia de jucători care vor da satisfacţie sub semnul reeditării performanţei de a aduce Oţelu Roşu în Divizia B. Odată ce vor reuşi, conducerea uzinii şi a asociaţiei foloseşte o stratagemă care, împotriva voinţei, are forţa de a destrăma echipa. Sunt momente mai puţin plăcute ale fotbalului metalurgist , din păcate repetabile. Barajul din 1966, campionatul Diviziei C 1974 -75, retragerea din 2003, au rămas sub semnul întrebării cu răspunsuri pe care nu le vom şti niciodată... Alunecând pe acelaşi tărâm al controverselor privind trecutul fotbalului, am fost plăcut surprins să aflu despre existenţa la Oţelu Roşu a unei instalaţii de iluminare a terenului de fotbal ( termenul „nocturnă” mi se pare pretenţios). Cert este că la lumina acestei instalaţii s-a jucat fotbal şi s-au desfăşurat gale de box, această iniţiativă organizatorică fiind de pionierat pentru fotbalul acelor ani Povestea fotbalului metalurgist este mult mai cuprinzătoare. Pasiunea clocotitoare, bucuriile şi inevitabilele erori au răscolit traiectoria seducătoare a acestui


joc. Această nobilă existenţă a fost, la urma urmei, un ideal de viaţă. Forţa a stat în sufletul generaţiilor de jucători şi suporteri care descătuşaţi de complexe au făcut ca astăzi să vorbim de un trecut care adună nouzeci de ani de ani de fotbal. S-a tot pomenit, în stânga şi dreapta, despre portarii care de-a lungul timpului au evoluat în echipa metalurgistă. S-au făcut clasamente şi ierarhii. Azzola, Remus Radu, Răducanu, Iovănescu, Sziklay, Socol, Caciuc, Schneider, Cene, Szilaghi, Bona, Marica, Szava, Tătaru, Dănilă şi Truşcă sunt câteva nume. Care a fost amestecul însufleţitor de frumuseţe şi dragoste cernut cu puritatea bobului de rouă într-o lume mereu în schimbare? Ce i-a îndemnat să răspundă acestei statornicii plină de curăţenie, dătătoare de speranţă?

Ladislau Sziklay 1935-2006... A jucat, pe rând, la Progresul Timişoara, CFR Timişoara, Metalul Oţelu Roşu, Minerul Lupeni, Ştiinţa Timişoara, UMT Timişoara şi Unirea Tomnatic. Adus la Metalul odată cu promovarea din 1959, Loli Sziklay devine numărul unu al buturilor metalurgiste. A rămas o pată de culoare în istoria fotbalului local, temperamentul său vulcanic şi talentul uimind deopotrivă coechipierii dar şi adversarii. Prestaţiile sale aveau darul de a încânta sufletul şi a da încredere sau, la cealaltă extremă, după o gafă nevinovată de a rupe inimile suporterilor în două... Iată o poveste despre şi cu Ladislau Sziklay (sursa Fotbal Club U.M.Timişoara – oficial website): „ Au urmat anii grei ai Diviziei C, care era organizată pe patru serii geografice. Imediat după promovare, UMT-ul a cerut federaţiei ca trei dintre primele patru meciuri să fie programate în deplasare, deoarece stadionul nu era omologat pentru Divizia C. În sezonul 1967-68, UMT-ul a debutat în cea de-a treia divizie a României şi a avut un parcurs destul de bun. Primul meci a fost la Tractorul Braşov care avea o echipă foarte bună. Ţinând cont că diferenţa de valoare dintre cele două echipe era destul de mare, UMT şi-a propus sănu primească mai mult de... şase goluri. Tractorul a câştigat cu 5-1, dar patru dintre goluri s-au datorat portarilor Tunea şi Venturini. Toată lumea s-a întrebat, însă, de ce n-a apărat titularul Sziklay Înainte de a pleca la Braşov, Sziklay a venit însoţit de cea de-a doua soţie. Ilie Ionescu i-a explicat că în autocarul echipei nu pot urca decât jucătorii, dar Sziklay a insistat, ameninţând că nu face deplasarea fără soţia sa. În această situaţie, Nea Ilie a oprit autocarul în faţa sediului Miliţiei judeţene, de pe strada Take Ionescu, rugând-o pe doamna Sziklay să coboare. După mai multe insistenţe ea a coborât, dar nu singură, ci împreună cu soţul ei, portarul UMT-ului, iar timişorenii au plecat la Braşov fără el. Sziklay s-a dus la directorul Boşneac, plângându-se că a fost lăsat la Timişoara. Impresionat de relatarea jucătorului, directorul a trimis o maşină să-l ducă pe Sziklay la Braşov, unde acesta s-a cazat, separat, la Hotelul Postăvarul. În dimineaţa dinaintea meciului, Sziklay l-a căutat pe Ilie Ionescu în Lacto Bar-ul de lângă Biserica Neagră, arătându-i o hârtie prin care directorul Boşneac cerea ca el să fie titular. Cu toate acestea, Sziklay a fost doar un simplu spectator, care a privit meciul din tribună, alături de consoarta sa. La întoarcerea la Timişoara, directorul


Boşneac i-a cerut explicaţii lui Ilie Ionescu pentru nefolosirea lui Sziklay, în condiţiile în care UMT-ul a încasat patru goluri „de portar”. Pentru a-i da satisfacţie şefullui său, Nea Ilie i-a promis că Sziklay va fi titular în etapa a doua, la Făgăraş. Scorul a fost 1-1, dar golul primit de timişoreni a fost parabil. În tribună au fost şi trei ingineri de la UMT, care s-au convins de greşelile lui Sziklay. În etapa a treia, UMT-ul a jucat prima partidă din Divizia C pe teren propriu, cu CFR Caransebeş. De aceasta dată Sziklay n-a fost nici măcar rezervă, dar UMT-ul a învins cu 6-1, spre satisfacţia propriilor suporteri. După o săptămână urma o nouă deplasare, la Sibiu. Ajuns la hotel, Ilie Ionescu s-a cazat în cameră cu Sziklay, după ce, timp de două săptămâni, nici nu s-au salutat. Atunci, Nea Ilie i-a spus lui Sziklay că a visat că a doua zi acesta va apăra ca cehul Planicka, după care au dat mâna şi s-au împăcat. Deşi ASA Sibiu a jucat foarte bine, Sziklay a apărat senzaţional, iar un suporter a făcut infarct la o mare ocazie de gol a gazdelor „rezolvată” de portarul timişorean. UMT-ul a condus cu 1-0, prin golul marcat de Chirvasitu, dar, apoi, sibienii au egalat, cu ajutorul arbitrului, care le-a acordat un penalty gratuit. Scorul a rămas 1-1, iar timişorenii s-au întors cu al doilea punct din deplasare. A urmat, apoi, o serie foarte bună a UMT-ului, care a terminat acel campionat pe locul 6 în seria Vest, cu următorul lot de jucători: Sziklay ; Tunea; Codreanu; Maraton; Foleanu; Stepan; Covaci; Kotormany II; Popa; Laurenţiu; Setu; Chirvasitu; Periar.” Arieşanu Nicolae Ovidiu – 1936 -2004 ... sau „nea Picu” ... S-a născut, folosindu-i expresia, într-o zi „mare”. Şi desigur, zâmbea... 7 noiembrie, la poalele Tâmpei, la doi paşi de un teren viran unde tot ce se rostogolea înlocuia o minge adevărată. Aşa a început abecedarul fotbalului şi în scurt timp, la numai 14 ani, este legitimat la CFR Cluj. În 1954 trece la Locomotiva Bucureşti unde are satisfacţia de a câştiga „Cupa Primăverii”. „Cupa Primăverii” a fost o întrecere la nivel naţional, nerecunoscută oficial, cu rolul de a înlesni trecerea de la un sistem competiţional (primăvară – toamnă) la altul ( primăvară – toamnă). Cele 12 divizionare A au fost împărţite în două serii, ocupantele primului joc urmând să joace finala. La 7 iulie 1957, pe stadionul „23 August” Locomotiva Bucureşti învinge în finală pe Ştiinţa Timişoara cu 3 -1, după prelungiri, prin golurile semnate de Copil, Seredai şi Gică Ene. În următoarele două ediţii de campionat joacă la Rapid II Bucureşti, noua denumire a Locomotivei ( loc 3 în seria a-II-a 1957 -58 şi locul 1 1958-59 în aceaşi serie sub numele de Tarom Bucureşti). Fără drept de promovare, jucătorii Taromului obţin dezlegarea de a pleca, echipa desfiinţându-se... În 1959 ajunge la Oţelu Roşu. Deşi tulburările din sânul echipei nu au prevăzut nimic bun, este alături de noua echipă până în anul 1964 când renunţă la activitatea competiţională. Cu o inteligenţă fotbalistică de invidiat, modest, se dedică antrenoratului; de-a lungul timpului antrenează piticii, juniorii şi în câteva rânduri seniorii Metalului şi ai Bistrei Glimboca. La 30 septembrie 1970 UTA elimină din Cupa Campionilor marele Feyernoord, deţinătoare a trofeului şi a Cupei Intercontinentale. Până la această perfor-


manţă clubul arădean a tranversat un an dificil unul din motive fiind şi acela că la 3 octombrie 1969 Biroul Federaţiei Române de Fotbal ridică dreptul arădenilor de a disputa meciuri internaţionale pe timp de un an datorită eşecului categoric, 0 -8, la Varşovia, cu Legia. Totuşi, după un retur de vis UTA devine campionă. Federaţia aflată în faţa faptului împlinit ridică suspendarea şi permite clubului să evolueze în Cupa Campionior. În 15 septembrie 1970 UTA obţine un rezultat de senzaţie, 1-1 la Rotterdam, golul arădenilor fiind înscris de Florian Dumitrescu. La Arad în faţa a 22000 de spectatori minunea are loc: scor 0-0. Eroii meciului au fost (cu notele acordate de trimisul revistei Football): Gornea 10; Biro 8; Poszony 10; Lereter 10; Broşovschi 9; Petescu 9; Domide 8; Kalinin 6 (Sima 7); Axente 8; Dembrovschi 7; Florian Dumitrescu 9… La 37 de ani împliniţi Loli Lereter a fost printer cei mai buni de pe teren. Primeşte oferte de a juca în străinătate, dar motivat, renunţă. Va juca în continuare la UTA, retrăgându-se la 39 de ani, rămânând un exemplu de longevitate sportivă în care dragostea şi harul pentru fotbal i-au stat deopotrivă, laolaltă… În cartea “Fotbal de la A la Z”, într-o ierarhie a echipelor în raport de performanţele reuşite în cea de-a doua mare competiţie naţională, Cupa României, Metalul Oţelu Roşu ocupă, cu numai 2 puncte, un loc între 97 -152, criteriul de punctare începând din faza accederii în şaisprezecimi. Se specifică cumulul de puncte pentru echipele care au purtat diferite denumiri. Recalculând punctajul, grupării metalurgiste îi revine de drept unul din locurile 54 - 58, cu 10 puncte, alături de CSM Suceava, Franco – Română Brăila, Gloria Arad, Cloria CFR Galaţi şi I.M.A.S.A. Sf. Gheorghe… În sfârşit, se prezintă un al treilea clasament rezultat din cumulul de puncte din campionatul divizionar A cu cele din Cupa României. Prezentat ca un “clasament al clasamentelor din fotbalul nostru”, cu 10 puncte nu găsim nici o echipă. În concluzie, deşi nu a participat niciodată la un campionat divizionar A, în urma rezultatelor relativ bune din Cupa României, în acest clasament al clasamentelor Metalul Oţelu Roşu ocupă un binemeritat loc 68 după A.C.F.R. Braşov cu 13 puncte şi înainte de Avântul Reghin cu 9 puncte. E oglinda fotbalului metalurgist. O demonstraţie îmbucurătoare că aceste meleaguri au fost înzestrate dintodeauna cu harul oamenilor care, într-un destin mai mult sau mai puţin controlat, au fost mai presus de toate încercările vieţii. În zâmbetul răsfăţat al firului de iarbă au rămas la fel; seducătorii sufle – telor care au iubit,iubesc şi vor iubi jocul cu mingea…

În loc de încheiere... Într-un început de toamnă a anului 1920 o mână de oameni au depăşit condiţia umană a acelor vremi şi au visat frumos. S-au unit şi ne-au lăsat un nume... Au contopit în propriul suflet focul oţelăriei dătător de pâine şi albastrul liniştitor al cerului şi dezinteresaţi, fără a şti ce se întâmplă, au bătut la poarta veşniciei. S-au închinat lui Dumnezeu şi după aceea, în joaca bucuriei şi în bucuria jocului, unui rege conceput de alţii, pentru ei, regele cu nume de picior şi minge; football... Au scrâşnit din dinţi, şi-au lăsat sudoarea tenacităţii să alunece într-un destin neştiut şi


au conturat, pagină cu pagină, o istorie. Fără a avea puterea de a ne împotrivi acestui timp am încercat convertirea misterului într-o realitate necesară. Dacă pe alocuri am omis un nume sau o întâmplare vina este comună. Scuzele nu-şi vor găsi rostul, însă ele includ, într-un viitor apropiat, alte posibilităţi de exprimare şi cunoaştere în lumina adevărului şi a dorinţei de a contura bogăţia trecutului fotbalistic din oraşul nostru, a sportului, în general. Oţelu Roşu... Un colţ de rai peste care divinitatea şi-a trimis mesagerii. Dincolo de puterea cuvântului, a culorii aşezată pe pânză, a sufletului imortalizat fotogramă cu fotogramă pe celuloid, au fost şi au rămas sportivii... „Mens sana in corpore sano”. Un principiu de viaţă transmis din generaţie în generaţie la fel ca graiul, jocul şi cântecul străbunilor. Simplităţii de altădată, rezumată la antrenamente militare, i-a luat locul în prag de secol XX ramura de măslin, simbolul păcii, aşezată cu migală în cele cinci continente de părintele olimpismului, Pierre de Coubertin. Oţelu Roşu (Ferdinand) a avut privilegiul de a fi o localitate importantă a Banatului. Împreună cu Uzinele Reşiţa, Uzina de Fier din Ferdinand a realizat, în exclusivitate, între 1926 – 1937, producţia de oţel Siemens Martin a României. Progresul a fost evident. Urmaşii grănicerilor bănăţeni şi a coloniştilor germani, italieni, slovaci şi maghiari şi-au unit forţele pentru a dobândi împreună picătura statorniciei. Sportul a fost o pârghie al acestui deziderat. Nu te poţi detaşa de acest trecut. Atent, pe lângă complexitatea vieţii, regăseşti respect şi dorinţă, dragoste şi bucurie şi inevitabil, când sorţii sunt potrivnici, gustul amar al nereuşitei. Să încercăm să-i cunoaştem şi să le recunoaştem meritele... A Afilon Alexe Alion Alfiri Gheorghe 1965 Ambruş Lucian Anghel Ion 1969 Ani 1939 Arieşanu Nicolae Ovidiu 1936 – 2004 legitimat la CFR Cluj a mai jucat la Locomotiva Bucureşti Azzola Bruno 1893 – 1976 Azzola Ferdinand 1896 – 1950 Azzola 1946

B Balaj Gheorghe 1969 Banc Octavian Beg Nicolae a mai jucat la Bistra Glimboca


Becheru a mai jucat la Laminorul Nădrag Vulturii Lugoj Birău Vichentie 1929 – 1992 a mai jucat la Locomotiva Arad Dinamo Oraş Stalin ( FC Braşov) UTA Arad Birău Niţă 1933 - 2009 Birău Aurel 1933 Birău Emilian 1957 a mai jucat la CSM Caransebeş Bilan Ioan a mai jucat la CFR Caransebeş Birăiescu Adrian a mai jucat la FCM Reşiţa Bica Băbălău Florin 1969 Bănuţă Băran Bătrânu Mircea 1973 antrenor- jucător la Frontiera Curtici Bîlă 1942 Bogdan Bona Petru a mai jucat la CSM Caransebeş Borlovan Nicolae Brabilă Gabriel Bucşă Florin 1965 Bulciu a mai jucat la Foresta Zăvoi Bungescu C Caciuc Alois Caciuc Canea Silviu 1972 Carelli Francisc 1935 Cerna Cenuşă Cristian 1977 a mai jucat la Marmosim Simeria F C Scorilo F C Kandel ( Germania) Cenuşă Laurenţiu 1980 Cene Florică a mai jucat la Progresul Corabia


Chelba Teofil 1965 Cioarcă Cărăgin Sebastian Gigi 1972 Cîrstea Eugen 1971 Conrad Maximilian 1926 – 1997 a mai jucat la Progresul Oradea Conrad Bela Constantin Marius Corneanu Coşoveanu Nicolae Cotorman Gheorghe – Pilu 1943 - 2004 a mai jucat la UMT Timişoara Ştiinţa Timişoara Jiul Petroşani Cotorman Tiberiu – Tibi 1945 Cloşan Ion – Sarty 1942 a mai jucat la Marina Mangalia Foresta Zăvoi Cureteu Cuc D Dăbuleanu Octavian 1973 Dăescu Dănilă Mihăiţă 1973 Diaconescu Valentin Diaconescu Alecă Diaconescu Iulian 1978 Diaconu Didea Ilie 1964 - 2009 Dochin Drăgan Drăgulete Pavel a mai jucat la UTA Arad CSM Caransebeş Dudă Virgil F Farkaş Emerich 1941 Faur Ioan 1927 – 1990 Făfăneaţă Adrian 1961 Flekacs Domenik – Donki 1944 Florei Alexandru 1970 Florei Mihai – Goanga 1945 - 2009


a mai jucat la Foresta Zăvoi Fieraru Mihai 1953 – 1990

G Gasser Ioji Grafenberger Bela Gheju Sorin 1977 a mai jucat la CFR Timişoara FCM Braşov FCM Tg. Mureş Fortuna Covaci Gozob Ioan 1936 – 2005 a mai jucat la Dinamo Tecuci Grigore Constantin 1952 a mai jucat la FCM Reşiţa H Hamus Ioan – Muţachi 1933 Homota Petru 1962 – 1981 I Ienea Ioan 1954 a mai jucat la FCM Resiţa CSM Caransebes Dierna Orşova Iovănescu Nicolae Ispas Ion Ivan K Kekskemety 1944

L Lalu Nicolae 1943 Lani Linţu Ion Linţu Silviu Linţu Ilie Lereter Iosif – Loli 1935 a mai jucat la Ştiinţa Timişoara UTA Arad Lukacs Karol 1927 – 1990 a mai jucat la Steaua Cluj 23 August Bucureşti


M Maier 1945 Marinescu Ştefan Marcu 1967 Marcu Ioan Constantin 1963 a mai jucat la Victoria Bucureşti Flacăra Moreni Dinamo Bucureşti Hapoel Zafririm Holon ( Israel) Hapoel Tel Aviv ( Israel) Maccabi Netanya ( Israel) FCM Braşov Chindia Târgovişte CFR Caransebeş Foresta Zăvoi Marica Ilie a mai jucat la Foresta Zăvoi Martinescu Romulus Mateoni Mateoni Nicolae 1977 Mate Robert 1961 Mărgărit Meszaroş Cristian 1971 Mihai Milaşovici Motoc Ionel 1921 - 1977 Muntean Titus 1978 Mutaşcu Cătălin 1975

N Nedelcea Gheorghe 1965 Negrea Olimpiu 1965 Nestorovici Radislav – Zebeţ – 1942 a mai jucat la FCM Reşiţa Minerul Moldova Nouă Nicodimescu Eugen Novak Emerich 1944 Novak Michael 1903 – 1970

P Panescu Aurelian 1972 Pecol Petz


Păuna Daniel Pîrjol Mihai Plasser Cik Plasser Kala Plasser Rudolf Plavuşteak Iosif 1907 – 1990 Plavuşteak Karol Plavuşteak Niki Pocnejer Marius 1965 a mai jucat la ASA Buzău Ponoran Popa Popik Imre Predoi 1935 Puşcaş Ion

R Radu Rudolf Răducanu Ioan Nicolae 1923 – 2000 a mai jucat la 1 Mai Ploieşti Remus Radu a mai jucat la Jiul Petroşani Roi Ioan 1932 a mai jucat la Metalul Bucureşti Dinamo Bacău Roman Roman Silviu 1975 Românu Nicolae a mai jucat la Bistra Glimboca Ruja Simion 1951 S Schir Iosif 1933 - 1993 Schneider Henrich 1955 – 2005 Schneider Hermman 1949 a mai jucat la Bistra Glimboca Tehnometal Bucureşti Schwerin Carol 1938 - 2007 Simescu Ion 1944 - 1990 Simion Ioan 1951 a mai jucat la Farul Constanţa


Socol Ioan 1939 – 2004 a mai jucat la Şoimii Lipova Metalul Hunedoara Stan Monică 1947 Stăvărache Ion 1961 Stăvărache Daniel 1981 Suciu Sorin 1974 Sularu Vasile 1968 Szava Gyury 1963 Sziklay Ladislau 1935 – 2006 a mai jucat la Progresul Timişoara Minerul Lupeni CFR Timişoara Ştiinţa Timişoara Unirea Tomnatic Szikora Sziljer Iohan 1913 – 1993 Szilaghi Ionel a mai jucat la CFR Caransebeş T Tătaru Fănel 1963 Tiba Adrian 1971 Titel Anton 1933 – 2008 Tina Costel 1951 Toma Alexandru 1922 – 1984 Torok Ioszi 1960 Truşcă Giani 1967 a mai jucat la FC Argeş Piteşti Turcan Zeno a mai jucat la Ştiinţa Timişoara Tuza Nicolae - 1941

U Uher Emerich Uţiu

V Vasile Nicolae 1961 Vasiloaia Ion 1952 Vasi Gheorghe - Aciu 1948


Vărzan Alin 1978 Vîslă Darius Vucescu Dumitru 1971-2008 W Walluch Iosif Z Zvorişteanu Claudiu 1979

-antrenorii care au antrenat Metalul de-a lungul anilor: Arieşanu Nicolae Ovidiu; Birău Emilian; Carelli Francisc; Ciolac Gheorghe; Chirilă Nicolae; Conrad Maximilian; Cotorman Rudolf; Emil Marele; Florei Mihai; Gain Vasile; Glass; Gozob Ioan; Grigore Constantin; Ienea Ion; Ionescu Traian; Marcu Ioan Constantin – Marco; Panescu Aurelian; Pîrvu Lazăr; Sfîrlogea Constantin; Stepan Eutimiu...

-preşedinţi ai secţiei de fotbal: Bianchi Carol; Cojocaru Dumitru; Dănilă Tiberiu; Friedmann Ioan; Furhmann Wilhelm; Goga Emilian; Jiroş Liviu; Nedeloni Iulian; Pădureanu Gheorghe ; Pădureanu Adrian; Mutaşcu Dimitrie; Trebuianu Ion; Sabău Florin; Stăvărache Ion; Zepa Ilie...


ALBUMUL CU AMINTIRI...

Protocolul care atestă data înfiinţării primului club sportiv muncitoresc din Oţelu Roşu ( Ferdinand)


Metalul anului 2008


în cantonament la Băile Herculane

22 februarie 1999 – Băile Herculane


Arad: UTA - CCA ( Steaua) într-o partidă a amintirii al treilea din stânga, jos, Vichentie Birău

1953 –Dinamo Oraş Stalin cu Birău Vichentie în lotul de 14... Birău al şaselea din stânga


1961 - Ştiinţa Timişoara ... al treilea din stânga ( dintre jucători ) Lereter Iosif


din caietul de observaĹŁie al antrenorului secund Conrad Maximilian 1965


Sportivii FTC-ului 1930

Oţelu Roşu 1975


Oţelu Roşu 1975

Bibliografie Mihai Flamaropol – Fotbal- Cadran Românesc, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1986 Mihai Ionescu – Confidenţe pe marginea gazonului, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1986 Nicolae Postolache – Din istoria mişcării sportive muncitoreşti şi de mase, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1975 Serafim Mărgan – Două secole de metalurgie pe Valea Bistrei, Editura Timpul, Reşiţa 1996 Gh. Rădulescu; Al Firescu, N. Opriş – Fotbalul craiovean de-a lungul anilor, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981 Paul Bocşanu – Fotbal pentru toate vârstele, Reşiţa, 1976 Mihai Ionescu; Mircea Tudoran – Fotbalul de la A la Z, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1985 Cristofor Cristi Alexiu – Ripensia – nostalgii fotbalistice, Editura Helicon, Timişoara, 1992

Metalul Otelu Rosu  

Metalul Otelu Rosu

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you