Issuu on Google+

O tristeþe grea ca o nevãzutã lespede aerianã apasã paginile acestei cãrþi. Dar nu este neapãrat un sentiment “auctorial”, ci mai degrabã filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis în România zilelor de azi. Frazã cu frazã, paginã dupã paginã, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineianã, cu ironie ºi autoironie bine strunite, se creeazã tabloul unei “no man’s land”, al unei lumi în cãutarea identitãþii pierdute. “Românul la 40 de ani” – ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare cã nimeni ºi nimic nu poate fi mântuit, dar totul e salvat prin scriiturã. Ioan GROªAN

Bãrbatul la 40 de ani

ªtefan Doru Dãncuº

ªtefan Doru DÃNCUª

A publicat poezie, prozã, eseu în majoritatea revistelor literare din România. A debutat editorial cu volumul “Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul” (poezie-eseu), Ed. Euphorion, Sibiu, 1996. Alte volume editate: „Sã ne naºtem de Sus” (dialog între ªtefan Doru Dãncuº ºi Mihai Pop, directorul Spitalului Orãºenesc Negreºti-Oaº); „Lume de mântuialã. Amândoi”, (poezie), „Apocalipsa dupã Dãncuº” (poezie-eseu), „Casa memorialã Dãncuº” (poezie-eseu), „Întoarcerea poetului risipitor” (poezie), “Bocitorii. Aºteptãtorul” (prozã), toate la Editura SINGUR, între 2002-2007, “Sex cu femei” (roman, în colaborare cu Adrian Suciu, E d . T r i t o n i c , Bucureºti,2008), “Poveºti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), “Scrum/Cendre” (poezie, volum bilingv românofrancez, Ed. Grinta, Cluj, 2010) În curs de apariþie volumele: “Jurnal de sã nu mã vãd” (roman), “Eliberarea” (eseu), “Avocaþii Cerului” (romaneseu). În lucru: „evanghelia” (poezie-eseu), „Jurnal provizoriu” (jurnal), „Manual de gesturi inutile” (note). Referinþe: Peste tot în revistele ºi antologiile literare din România ºi pe site-urile literare Agonia.ro, Agero Stuttgart, Cafeneaua literara, Lithera.ro, Faleze de p i a t r ã , E s e n þ e , revistasingur.ro, Doza de iubire, Junimea digitalã, FDL.ro etc.

Bãrbatul la 40 de ani

ªtefan Doru Dãncuº s-a nãscut la 4 august 1968, în loc. Ieud, jud. Maramureº. A lucrat ca referent gradul IV la Arhivele Naþionale Baia Mare ºi referent gradul I la Arhivele Naþionale Sibiu; colaborator al publicaþiilor: “Graiul Maramureºului”, “Gutinul”, “Evenimentul sibian”, în departamentul “Speciale” al cotidianului “Clipa” (Baia Mare). Între 1994 - septembrie 1997 a fost redactor ºef al revistei sãptãmânale “Gazeta de Sibiu”, corespondent al sãptãmânalului naþional “România”, redactor ºef al Departamentului “Sociale” al Radioteleviziunii Sibiu, redactor ºef al sãptãmânalului “ RT S ” º i d i r e c t o r a l sãptãmânalului “Editorial” editate de Radioteleviziunea Sibiu, corespondent al cotidianului “Ziua”, coordonator al revistei de culturã pentru tineri “Exod” (editatã de gruparea literarã “Exod” din Sibiu). Între septembrie 1997 - mai 2000 a fost director al e d i t u r i l o r “ Te s s ” º i “Deltapress” din Sibiu, director al sãptãmânalului “Legea lui Trei” (difuzat în judeþele: Sibiu, Cluj, Alba ºi Braºov), coordonator subredacþii ºi secretar general de redacþie la cotidianul “Opinia” din Baia Mare, redactor al Agenþiei de Presã “Nordpress” din Baia Mare, redactor-ºef al sãptãmânalului “Accent”, difuzat în Þara Oaºului (Satu Mare) ºi Maramureº. În iunie 2000 se stabileºte la Bucureºti, unde realizeazã campanii publicitare pentru diverse firme din Bucureºti ºi fondeazã revista de culturã „Singur” cu difuzare naþionalã ºi internaþionalã. În 2010 creeazã la Târgoviºte Grupul Media SINGUR care are în componenþã Editura SINGUR, revista SINGUR, Agenþia de Publicitate “Mãdãlina” ºi siteul interactiv www.revistasingur.ro).


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DĂNCUŞ, ŞTEFAN DORU Bărbatul la 40 de ani / Ştefan Doru Dăncuş. ­ Bucureşti : Criterion Publishing, 2010 ISBN 978­973­8982­77­2

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DĂNCUŞ, ŞTEFAN DORU Bărbatul la 40 de ani / Ştefan Doru Dăncuş. ­ Bucureşti : Criterion Publishing, 2010 ISBN 978­973­8982­77­2

821.135.1­31

821.135.1­31

Editor: Gabriel STĂNESCU © Criterion Publishing, 2010, pentru prezenta ediţie

Editor: Gabriel STĂNESCU © Criterion Publishing, 2010, pentru prezenta ediţie

Tehnoredactare şi coperta: Mihai Grigore

Tehnoredactare şi coperta: Mihaela Sipoş


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

(Volumul întâi)

(Volumul întâi)

Bucureşti, 2010

Bucureşti, 2010


Când simţi că te cam lasă puterile, pe la 40 de ani, te legi de amănunte. Un pix care nu scrie, o ţigară în care găseşti un ciot de tutun, un autobuz care vine ori prea devreme, ori prea târziu, un semafor care nu-şi schimbă culoarea când vrei tu, un taxi care trece pe lângă tine, o brichetă care nu se mai aprinde exact când ai nevoie de foc, un copil de ţigan care cerşeşte tocmai când nu ai moneda devalorizată a României în buzunar – o gaşcă de enervante detalii.

Când simţi că te cam lasă puterile, pe la 40 de ani, te legi de amănunte. Un pix care nu scrie, o ţigară în care găseşti un ciot de tutun, un autobuz care vine ori prea devreme, ori prea târziu, un semafor care nu-şi schimbă culoarea când vrei tu, un taxi care trece pe lângă tine, o brichetă care nu se mai aprinde exact când ai nevoie de foc, un copil de ţigan care cerşeşte tocmai când nu ai moneda devalorizată a României în buzunar – o gaşcă de enervante detalii.

Declaraţia lui P. M. la 40 de ani: Citesc rar, mai mult ascult şi văd. E bine în trupul acesta excelent, jinduit de femeile anului 2000, enervant pentru bărbaţii construiţi după alte criterii. Surâd scriind aşa ceva, dear fi un da Vinci lângă mine, ar putea creiona expresia masculină a surâsului uman. Sunt la cheremul unor ricoşeuri provocatoare: deşi nu mă suportă, unii îmi iau interviuri; e normal, cred, după ce am scris de sute de ori despre alţii, să scrie şi ei despre mine, să asigure conştiincioşi combustibilul acestui – realmente omenesc - perpetuum mobile.

Declaraţia lui P. M. la 40 de ani: Citesc rar, mai mult ascult şi văd. E bine în trupul acesta excelent, jinduit de femeile anului 2000, enervant pentru bărbaţii construiţi după alte criterii. Surâd scriind aşa ceva, dear fi un da Vinci lângă mine, ar putea creiona expresia masculină a surâsului uman. Sunt la cheremul unor ricoşeuri provocatoare: deşi nu mă suportă, unii îmi iau interviuri; e normal, cred, după ce am scris de sute de ori despre alţii, să scrie şi ei despre mine, să asigure conştiincioşi combustibilul acestui – realmente omenesc - perpetuum mobile.

Ai ajuns şi tu la 40 de ani – asişti neputincios la închiderea şantierelor tale din Albania, „lupii tineri” din politică vin semeţi, cu pas românesc mândru şi cutezător şi te trec pe linie moartă, te retragi, faci trei firme în trei ţări europene şi una şi-n ţara ta, ca să nu uiţi de unde-ai plecat, ambasadorul român în Maroc moare, şeicul renunţă la serviciile tale, apartamentul din Piaţa Romană ajunge la rude, moneda europeană trece pragul psihologic, îţi iei românii din străinătate, acte, ambasade, şpăgi, căcaturi, vor lua şomaj în România, unul din muncitori îţi întinde o sticlă de vin scump, „dom’ patron, luaţi asta de la mine vă rog că tare mult ne-aţi ajutat”, urcă în autocar, stai sub cerul senin al Madridului, pachetul de ţigări e gol, „greşeală”, îţi răspunde

Ai ajuns şi tu la 40 de ani – asişti neputincios la închiderea şantierelor tale din Albania, „lupii tineri” din politică vin semeţi, cu pas românesc mândru şi cutezător şi te trec pe linie moartă, te retragi, faci trei firme în trei ţări europene şi una şi-n ţara ta, ca să nu uiţi de unde-ai plecat, ambasadorul român în Maroc moare, şeicul renunţă la serviciile tale, apartamentul din Piaţa Romană ajunge la rude, moneda europeană trece pragul psihologic, îţi iei românii din străinătate, acte, ambasade, şpăgi, căcaturi, vor lua şomaj în România, unul din muncitori îţi întinde o sticlă de vin scump, „dom’ patron, luaţi asta de la mine vă rog că tare mult ne-aţi ajutat”, urcă în autocar, stai sub cerul senin al Madridului, pachetul de ţigări e gol, „greşeală”, îţi răspunde

5

5


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

un prieten la telefon, te întorci cu avionul – şi culmea! când tu ai 40 de ani acesta nu mai vrea să se prăbuşească.

un prieten la telefon, te întorci cu avionul – şi culmea! când tu ai 40 de ani acesta nu mai vrea să se prăbuşească.

Când îmbătrâneşti, cam pe la 40 de ani, te apucă o poftă nebună să cumperi un teren, să faci o casă impunătoare, să investeşti în afaceri, să devii cât mai cunoscut în mediul în care te-ai învârtit până atunci, să-ţi iei maşină ori şofer la maşină, să muţi traiectoriile râurilor, să construieşti munţi (dacă în curte nu ai unul de-a gata), să te deranjeze faptul că un bătrân cu barbă şi-a sprijinit bicicleta de gardul grădinii – „vox populi, vox Dei”.

Când îmbătrâneşti, cam pe la 40 de ani, te apucă o poftă nebună să cumperi un teren, să faci o casă impunătoare, să investeşti în afaceri, să devii cât mai cunoscut în mediul în care te-ai învârtit până atunci, să-ţi iei maşină ori şofer la maşină, să muţi traiectoriile râurilor, să construieşti munţi (dacă în curte nu ai unul de-a gata), să te deranjeze faptul că un bătrân cu barbă şi-a sprijinit bicicleta de gardul grădinii – „vox populi, vox Dei”.

Aşa că atunci când ai 40 de ani strigi în gura mare câte fete frumoase ai posedat, povesteşti unor dobitoci sub 40 cum te-ai culcat cu nevasta nu ştiu cui, minţi despre cum ai vizitat o groază de ţări străine (după ce ţi-ai pierdut o groază de nopţi pe internet), te dai în stambă cu pozele aparatului foto digital şi-ţi faci un blog în care apari ca un erou al epocii, urli ca apucatul în metrou pe motiv că unor tipi de la pază li s-a părut suspectă geanta ta, stai ca momâia lângă nişte indivizi ce-şi bat joc de tine – simplă trecere dintr-o zi în alta.

Aşa că atunci când ai 40 de ani strigi în gura mare câte fete frumoase ai posedat, povesteşti unor dobitoci sub 40 cum te-ai culcat cu nevasta nu ştiu cui, minţi despre cum ai vizitat o groază de ţări străine (după ce ţi-ai pierdut o groază de nopţi pe internet), te dai în stambă cu pozele aparatului foto digital şi-ţi faci un blog în care apari ca un erou al epocii, urli ca apucatul în metrou pe motiv că unor tipi de la pază li s-a părut suspectă geanta ta, stai ca momâia lângă nişte indivizi ce-şi bat joc de tine – simplă trecere dintr-o zi în alta.

40 de ani e o frontieră pe care bărbaţii sud-est-ului Europei o trec într-o veselie, ca şi cum ar trece dintr-un coş de gunoi într-un film de groază – faci un accident cu maşina, plăteşti o curvă de-o noapte, impresionezi clienţii unui mic magazin cumpărând 24 de cutii de bere, nu una, o măsea netratată ţi se sparge în timp ce-ţi mănânci pulpa de pui – biletele pentru stadion au rămas în ploaia după-amiezii.

40 de ani e o frontieră pe care bărbaţii sud-est-ului Europei o trec într-o veselie, ca şi cum ar trece dintr-un coş de gunoi într-un film de groază – faci un accident cu maşina, plăteşti o curvă de-o noapte, impresionezi clienţii unui mic magazin cumpărând 24 de cutii de bere, nu una, o măsea netratată ţi se sparge în timp ce-ţi mănânci pulpa de pui – biletele pentru stadion au rămas în ploaia după-amiezii.

40 de ani nu e o vârstă la care să intri lejer în viaţa altuia – aştepţi să te prezinte cineva, să spună câteva cuvinte despre tine, să nu fii întrebat pe cine ai înmormântat în ultima vreme ci tot felul de aberaţii superioare cum ar fi: „La ce carte lucraţi acum?”, te întorci la tren, devii frapant ca verigă între posesorii însemnelor moderne şi ţăranul perfect controlat de propria identitate, cazi în somn ca-ntr-o apă iar cercurile concentrice îţi veghează alunecarea spre interiorul tău (cel mai de temut prieten), nu trece mult, iese soarele, apuci zdravăn cele două genţi şi cobori în oraşul incapabil de satul ce-a fost cândva – azi nu vei face nimic benefic pentru planetă.

40 de ani nu e o vârstă la care să intri lejer în viaţa altuia – aştepţi să te prezinte cineva, să spună câteva cuvinte despre tine, să nu fii întrebat pe cine ai înmormântat în ultima vreme ci tot felul de aberaţii superioare cum ar fi: „La ce carte lucraţi acum?”, te întorci la tren, devii frapant ca verigă între posesorii însemnelor moderne şi ţăranul perfect controlat de propria identitate, cazi în somn ca-ntr-o apă iar cercurile concentrice îţi veghează alunecarea spre interiorul tău (cel mai de temut prieten), nu trece mult, iese soarele, apuci zdravăn cele două genţi şi cobori în oraşul incapabil de satul ce-a fost cândva – azi nu vei face nimic benefic pentru planetă.

6

6


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Nimeni nu-i fericit când vine letala cifră 40 peste capetele conform ţuguiate ale românilor de-acasă ori din alte ţări – îţi rozi unghiile în nopţile fără femeie, spargi paharele de cristal fără a ţine cont cât de mult ai dat pe o şampanie selectă, iei o bere din frigider, pleci pentru două săptămâni la munte, renunţi la unele titluri de glorie pentru a accepta altele, pui mâna pe o scândură dintr-o stivă de lemne şi spargi un bar unde un algerian te-a luat la mişto, te faci unic distribuitor al centralelor solare produse în Austria, mănânci pâine cu roşii, castraveţi, ceapă – supravieţuieşti.

Nimeni nu-i fericit când vine letala cifră 40 peste capetele conform ţuguiate ale românilor de-acasă ori din alte ţări – îţi rozi unghiile în nopţile fără femeie, spargi paharele de cristal fără a ţine cont cât de mult ai dat pe o şampanie selectă, iei o bere din frigider, pleci pentru două săptămâni la munte, renunţi la unele titluri de glorie pentru a accepta altele, pui mâna pe o scândură dintr-o stivă de lemne şi spargi un bar unde un algerian te-a luat la mişto, te faci unic distribuitor al centralelor solare produse în Austria, mănânci pâine cu roşii, castraveţi, ceapă – supravieţuieşti.

N-ai ce comenta când ai 40 de ani – trebuie să ignori adolescenţii din scara blocului, să nu te gândeşti la doza abruptă a 41-ului, să iei patru algocalmine, să faci treizeci de flotări şi optsprezece ridicări de picioare spre tavan (câte nouă de fiecare), să mergi dimineaţa în parcul oraşului pentru un jogging plictisitor, să-i faci pe alţii să creadă în tine – prăpăstioasă viaţă.

N-ai ce comenta când ai 40 de ani – trebuie să ignori adolescenţii din scara blocului, să nu te gândeşti la doza abruptă a 41-ului, să iei patru algocalmine, să faci treizeci de flotări şi optsprezece ridicări de picioare spre tavan (câte nouă de fiecare), să mergi dimineaţa în parcul oraşului pentru un jogging plictisitor, să-i faci pe alţii să creadă în tine – prăpăstioasă viaţă.

În România, la 40 de ani, eşti „pe linie” – poţi spune ca şi alţii: „La tăţi ni-i greu/ Da’ la fiecare separat/ şi tăte-s scumpe” fără a te gândi prea mult la ce va să zică această ineptă malformaţie semantică, te poţi gândi şi la M. Demianciuc din Londra, la Dumitru Ilieş din Paris, la Gheorghe Chindriş din Montreal, la Dan Iordache din Quebec, la Harry White din Viena, la alţii şi alţii pe care o cartelă de telefon mobil nu-i poate aduce înapoi, adormi fără a-ţi aminti numele femeilor pe care leai avut şi ele – aiurea, acum, cu turcii.

În România, la 40 de ani, eşti „pe linie” – poţi spune ca şi alţii: „La tăţi ni-i greu/ Da’ la fiecare separat/ şi tăte-s scumpe” fără a te gândi prea mult la ce va să zică această ineptă malformaţie semantică, te poţi gândi şi la M. Demianciuc din Londra, la Dumitru Ilieş din Paris, la Gheorghe Chindriş din Montreal, la Dan Iordache din Quebec, la Harry White din Viena, la alţii şi alţii pe care o cartelă de telefon mobil nu-i poate aduce înapoi, adormi fără a-ţi aminti numele femeilor pe care leai avut şi ele – aiurea, acum, cu turcii.

Uneori nu vrei ca semenii tăi să ştie că ai 40 de ani – te strecori neştiut, necontrolabil printre concetăţenii orei 11.23, ideologii timpului ar putea face un film despre paşii tăi intenşi, disperarea ce te roade se transformă în somnolenţă, te aşezi pe o bancă în faţa unei biserici, adrian copilu’ minune îşi face cartier rezidenţial la Ştefăneştii de Ilfov, Dumnezeu a renunţat să-ţi umble prin creier, eşti al Lui în sfârşit, o personalitate te acuză că eşti securist dar tu eşti doar dureros de concesiv, teama de excese nu te mai paralizează, oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre poluare sau curve, doi tineri nu te lasă să treci printre ei, relaţia ta cu natura a devenit ambiguă, te proiectezi într-un spaţiu al dorinţelor prioritare, te întâlneşti cu Ea (moartea şi viaţa ta presărate

Uneori nu vrei ca semenii tăi să ştie că ai 40 de ani – te strecori neştiut, necontrolabil printre concetăţenii orei 11.23, ideologii timpului ar putea face un film despre paşii tăi intenşi, disperarea ce te roade se transformă în somnolenţă, te aşezi pe o bancă în faţa unei biserici, adrian copilu’ minune îşi face cartier rezidenţial la Ştefăneştii de Ilfov, Dumnezeu a renunţat să-ţi umble prin creier, eşti al Lui în sfârşit, o personalitate te acuză că eşti securist dar tu eşti doar dureros de concesiv, teama de excese nu te mai paralizează, oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre poluare sau curve, doi tineri nu te lasă să treci printre ei, relaţia ta cu natura a devenit ambiguă, te proiectezi într-un spaţiu al dorinţelor prioritare, te întâlneşti cu Ea (moartea şi viaţa ta presărate

7

7


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

ici-colo, pe unde-ai putut să te strecori), te cheamă acasă, te iubeşte, a făcut curat şi mâncare, a îmbrăcat copiii şi i-a trimis la şcoală, ieşi în stradă deformat, distrus, inautentic – îţi vine să urci pe un bloc turn şi să verifici dacă Isus a avut dreptate când s-a luat la harţă cu diavolul.

ici-colo, pe unde-ai putut să te strecori), te cheamă acasă, te iubeşte, a făcut curat şi mâncare, a îmbrăcat copiii şi i-a trimis la şcoală, ieşi în stradă deformat, distrus, inautentic – îţi vine să urci pe un bloc turn şi să verifici dacă Isus a avut dreptate când s-a luat la harţă cu diavolul.

Pe o stradă dintr-un mare oraş o femeie plânge exact când tu ai 40 de ani – într-un cămin studenţesc, o tânără e făcută „poştă” şi plânge, în Bacău o bătrână e lovită de nepotul său şi plânge, în SUA cad două turnuri şi SUA plânge, 40 de ani pe fondul acestor prelungi văicăreli şi nu le poţi opri, atunci pentru ce te-ai născut?, răspunsul e unic, un tip şi-o tipă s-au iubit şi gata odrasla, să mai faci copii în urletele astea de durere – te uiţi cu ciudă la becul pe care trebuie să-l stingi doar coborând din pat, grea povară.

Pe o stradă dintr-un mare oraş o femeie plânge exact când tu ai 40 de ani – într-un cămin studenţesc, o tânără e făcută „poştă” şi plânge, în Bacău o bătrână e lovită de nepotul său şi plânge, în SUA cad două turnuri şi SUA plânge, 40 de ani pe fondul acestor prelungi văicăreli şi nu le poţi opri, atunci pentru ce te-ai născut?, răspunsul e unic, un tip şi-o tipă s-au iubit şi gata odrasla, să mai faci copii în urletele astea de durere – te uiţi cu ciudă la becul pe care trebuie să-l stingi doar coborând din pat, grea povară.

Te poţi trezi cu barbă la 40 de ani (rodul unor presiuni psiho-sociale) mai ales dacă ai fost campion naţional de judo în liceu – poţi da interviuri televizate despre binefacerile hinduismului, poţi vinde parfumuri ecologice, poţi schimba euro în lei ori în dolari, poţi cumpăra adidaşi, blugi, ceasuri la preţuri mici, poţi face sex oral cu o fătucă de 15 ani, poţi urca într-o telecabină care te lasă pe-un vârf de munte, poţi coborî ori poţi rămâne acolo pentru totdeauna – stupefiante alegeri.

Te poţi trezi cu barbă la 40 de ani (rodul unor presiuni psiho-sociale) mai ales dacă ai fost campion naţional de judo în liceu – poţi da interviuri televizate despre binefacerile hinduismului, poţi vinde parfumuri ecologice, poţi schimba euro în lei ori în dolari, poţi cumpăra adidaşi, blugi, ceasuri la preţuri mici, poţi face sex oral cu o fătucă de 15 ani, poţi urca într-o telecabină care te lasă pe-un vârf de munte, poţi coborî ori poţi rămâne acolo pentru totdeauna – stupefiante alegeri.

Poate că nimeni n-a fost mai sincer la 40 de ani, mai incapabil de chestiuni măreţe, mai predispus unor plescăituri de fălci lingvistice ca tine – ele aduc mai degrabă a fişă clinică decât a literatură, te vei trezi şi mâine la fel de sec, nici o corabie nu se va ivi din aburii somnului, cât timp vei bea cafeaua te vei obişnui cu surogatele, clişeele, cotele comportamentale, transparenţele ce devin pe zi ce trece oglinzi, mai ai un pic de păr, nişte dinţi necariaţi, eşti încă frumos, puternic, inteligent, nu te laşi dus la vale, nu te predai cu una, cu două, remarci uimit că ai cumpărat, până la această cafea, vreo 15 telefoane mobile care zac stricate într-un sertar, trebuie să mergi la baie şi, cu o fotografie mare de când aveai 20 de ani în mână, să te priveşti, să tremuri, să găseşti de cuviinţă că eşti la o vârstă bizară, să ieşi din baie gol, să traversezi sufrageria prin care n-a mai trecut de vreo 70 de zile nici ţipenie de om, să urli a pagubă, pe-acolo, prin apartament, lângă tine, cândva trăia o femeie – uzual amănunt.

Poate că nimeni n-a fost mai sincer la 40 de ani, mai incapabil de chestiuni măreţe, mai predispus unor plescăituri de fălci lingvistice ca tine – ele aduc mai degrabă a fişă clinică decât a literatură, te vei trezi şi mâine la fel de sec, nici o corabie nu se va ivi din aburii somnului, cât timp vei bea cafeaua te vei obişnui cu surogatele, clişeele, cotele comportamentale, transparenţele ce devin pe zi ce trece oglinzi, mai ai un pic de păr, nişte dinţi necariaţi, eşti încă frumos, puternic, inteligent, nu te laşi dus la vale, nu te predai cu una, cu două, remarci uimit că ai cumpărat, până la această cafea, vreo 15 telefoane mobile care zac stricate într-un sertar, trebuie să mergi la baie şi, cu o fotografie mare de când aveai 20 de ani în mână, să te priveşti, să tremuri, să găseşti de cuviinţă că eşti la o vârstă bizară, să ieşi din baie gol, să traversezi sufrageria prin care n-a mai trecut de vreo 70 de zile nici ţipenie de om, să urli a pagubă, pe-acolo, prin apartament, lângă tine, cândva trăia o femeie – uzual amănunt.

8

8


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Declaraţia lui A. S. la 40 de ani: Primesc din ce în ce mai multe cărţi, pliante, reviste, ziare, sunt un fel de personalitate nordică. Asta înseamnă că oamenii mi-au pus o etichetă, “ăsta-i scriitor”, nu pot fi strungar sau bişniţar. Mi se cer păreri, reţete literare, verdicte, nu mai pot scăpa decât cu fuga în altă parte a ţării sau a lumii, oriunde. Calm. Sunt Înţelegătorul de Lume iar lumea - un inestetic cifru al deznădejdii. “Iar Cioran?” vor striga în gura mare tinerii pentru care sinuciderea este soluţia cea mai la îndemână. Nu, răspund. Disperarea nu este altceva decât profilul real al războiului omului cu aproapele lui. De aici: crima, adulterul, incestul, furtul, dezmoştenirea. Nepriceperea. Neputinţa. Moartea.

Declaraţia lui A. S. la 40 de ani: Primesc din ce în ce mai multe cărţi, pliante, reviste, ziare, sunt un fel de personalitate nordică. Asta înseamnă că oamenii mi-au pus o etichetă, “ăsta-i scriitor”, nu pot fi strungar sau bişniţar. Mi se cer păreri, reţete literare, verdicte, nu mai pot scăpa decât cu fuga în altă parte a ţării sau a lumii, oriunde. Calm. Sunt Înţelegătorul de Lume iar lumea - un inestetic cifru al deznădejdii. “Iar Cioran?” vor striga în gura mare tinerii pentru care sinuciderea este soluţia cea mai la îndemână. Nu, răspund. Disperarea nu este altceva decât profilul real al războiului omului cu aproapele lui. De aici: crima, adulterul, incestul, furtul, dezmoştenirea. Nepriceperea. Neputinţa. Moartea.

Nu-i greu să te vezi brusc la 40 de ani, e ca o dimineaţă în care intri în bucătărie, pui apă pentru cafea şi până se fierbe te uiţi pe fereastră – nu ai gânduri ascunse, te scarpini pe obrazul stâng, simţi cum s-a lepădat timpul de tine, între degete ţi-au rămas două-trei fire din barbă iar unul e alb, te uiţi la el ca la o numismatică pagodă, închizi gazul, femeia ta încă doarme (şi peste ea au trecut evlavioasele zile), eşti trist dar şi revoltat, te-ai pune în genunchi dar te încumeţi să stai în picioare – e greu să fii om pe lumea asta.

Nu-i greu să te vezi brusc la 40 de ani, e ca o dimineaţă în care intri în bucătărie, pui apă pentru cafea şi până se fierbe te uiţi pe fereastră – nu ai gânduri ascunse, te scarpini pe obrazul stâng, simţi cum s-a lepădat timpul de tine, între degete ţi-au rămas două-trei fire din barbă iar unul e alb, te uiţi la el ca la o numismatică pagodă, închizi gazul, femeia ta încă doarme (şi peste ea au trecut evlavioasele zile), eşti trist dar şi revoltat, te-ai pune în genunchi dar te încumeţi să stai în picioare – e greu să fii om pe lumea asta.

Toamna e cu adevărat reală la 40 de ani – mănânci struguri, plăteşti facturi la apă, gaz, curent, răspunzi la e-mail-uri, trimiţi copiii pe-afară ca să poţi scrie astfel de aiureli într-un carnet negru, prăjeşti brânză adusă de la ţară, desenezi pe o aşchie de brad un lup şi un urs iar Dumitru Gorzo se zgârmă cu ea pe un braţ (plata dolar-centului depus în contul chipului mâzgălit pe aceeaşi ciozvârtă vegetală de Adriana Lisandru), te întrebi ce mai face Vasile Licar sau Vasile Chindriş, Vasile Ciocotiş sau Vasile Andru, auzi un aparat de găurit în blocul vecin, dai drumul apei calde în baie dar nu te speli, săpunul miroase prea curvăsăresc, primeşti o revistă literară, plopii din faţa scărilor chelesc înaintea ta – e bine că nu prea o să mori în zadar.

Toamna e cu adevărat reală la 40 de ani – mănânci struguri, plăteşti facturi la apă, gaz, curent, răspunzi la e-mail-uri, trimiţi copiii pe-afară ca să poţi scrie astfel de aiureli într-un carnet negru, prăjeşti brânză adusă de la ţară, desenezi pe o aşchie de brad un lup şi un urs iar Dumitru Gorzo se zgârmă cu ea pe un braţ (plata dolar-centului depus în contul chipului mâzgălit pe aceeaşi ciozvârtă vegetală de Adriana Lisandru), te întrebi ce mai face Vasile Licar sau Vasile Chindriş, Vasile Ciocotiş sau Vasile Andru, auzi un aparat de găurit în blocul vecin, dai drumul apei calde în baie dar nu te speli, săpunul miroase prea curvăsăresc, primeşti o revistă literară, plopii din faţa scărilor chelesc înaintea ta – e bine că nu prea o să mori în zadar.

Ce să faci la 40 de ani – o înjuri pe hoaşca de la magazin că-ţi vinde bere caldă, trimiţi bani unor cunoscuţi ce n-au avut şansele tale de-a se descurca, pleci în călătorii cu trenuri de noapte, freci menta pe la diverse întruniri literare, îţi vizitezi mama bolnavă, îţi dai cu stângu-n dreptul când o soră te anunţă că divorţează, vorbeşti cu oameni pe care

Ce să faci la 40 de ani – o înjuri pe hoaşca de la magazin că-ţi vinde bere caldă, trimiţi bani unor cunoscuţi ce n-au avut şansele tale de-a se descurca, pleci în călătorii cu trenuri de noapte, freci menta pe la diverse întruniri literare, îţi vizitezi mama bolnavă, îţi dai cu stângu-n dreptul când o soră te anunţă că divorţează, vorbeşti cu oameni pe care

9

9


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

îi uiţi peste câteva zile, admiri cuminţenia lăzilor pline de cărţi care au costat cât o jumătate de vilă, ai reuşit, ai învins societatea – eşti cel mai tare din parcare.

îi uiţi peste câteva zile, admiri cuminţenia lăzilor pline de cărţi care au costat cât o jumătate de vilă, ai reuşit, ai învins societatea – eşti cel mai tare din parcare.

Numai ţie nu-ţi pari schimbat la 40 de ani – unii te văd după un timp îndelungat şi nu te recunosc, alţii te simt din prima şi-ţi sar în braţe, simţi o descumpănire ca-ntr-un confesional, e imposibil ca două sentimente să se producă simultan dar nu eşti sigur, poate că rasa ta a evoluat, papagalii se zbenguie în mare, crocodilii trăiesc în munţi, elefanţii zboară, plopul a făcut pere şi răchita micşunele, obiectele sunt toate scrum iar pe străzi se plimbă nişte zombi, nişte străini pentru care un proces mental este echivalent cu sinuciderea – îţi vine să te îmbraci în doliu după tine, triumfătorule.

Numai ţie nu-ţi pari schimbat la 40 de ani – unii te văd după un timp îndelungat şi nu te recunosc, alţii te simt din prima şi-ţi sar în braţe, simţi o descumpănire ca-ntr-un confesional, e imposibil ca două sentimente să se producă simultan dar nu eşti sigur, poate că rasa ta a evoluat, papagalii se zbenguie în mare, crocodilii trăiesc în munţi, elefanţii zboară, plopul a făcut pere şi răchita micşunele, obiectele sunt toate scrum iar pe străzi se plimbă nişte zombi, nişte străini pentru care un proces mental este echivalent cu sinuciderea – îţi vine să te îmbraci în doliu după tine, triumfătorule.

Declaraţia lui M. K. la 40 de ani: Suntem ahtiaţi după festivisme iar nelipsitele cuvântări ne ţin în picioare, lamentabili şi pioşi. Am devalorizat tot ce se putea devaloriza şi până la urmă a trebuit să ne atingem şi de cuvinte. Mai ţine minte cineva că „La început a fost Cuvântul”? Nu cifra, coordonata bietului „contemporan”? Ca de obicei, numai unii se implică eficient în această acţiune, ceilalţi, ascultătorii adică, participând la festinul vorbitului în dodii prin respectuoase atitudini. O trădare comună. Când ascultătorii obosesc, în marile sau micile săli, părăsite la fel de în comun, e linişte; becurile se sting, microfoanele sunt deconectate. Cu toţii se retrag în locuinţele în care au fost plantaţi de soartă, cu toţii uită mişelia de peste zi şi, de bine, de rău, mănâncă şi dorm: dimineaţă au treabă. Nimic din tăcerea şi întunericul ce protejează trădarea.

Declaraţia lui M. K. la 40 de ani: Suntem ahtiaţi după festivisme iar nelipsitele cuvântări ne ţin în picioare, lamentabili şi pioşi. Am devalorizat tot ce se putea devaloriza şi până la urmă a trebuit să ne atingem şi de cuvinte. Mai ţine minte cineva că „La început a fost Cuvântul”? Nu cifra, coordonata bietului „contemporan”? Ca de obicei, numai unii se implică eficient în această acţiune, ceilalţi, ascultătorii adică, participând la festinul vorbitului în dodii prin respectuoase atitudini. O trădare comună. Când ascultătorii obosesc, în marile sau micile săli, părăsite la fel de în comun, e linişte; becurile se sting, microfoanele sunt deconectate. Cu toţii se retrag în locuinţele în care au fost plantaţi de soartă, cu toţii uită mişelia de peste zi şi, de bine, de rău, mănâncă şi dorm: dimineaţă au treabă. Nimic din tăcerea şi întunericul ce protejează trădarea.

Maneliştii îţi devin simpatici abia când faci 40 de ani – nu-ţi mai este greu să dormi liniştit, aduci instalatorul să-ţi repare o conductă, norii şi vântul vor aduce curând timp urât dar nu te interesează, în apartament ai centrală termică, nu depinzi de ore fixe la serviciu căci ai reuşit să-ţi faci o firmă, mâine va trebui să cumperi un pachet de sare, să faci pâine cu ou, să mergi până la capătul oraşului deoarece ai uitat după ce ai plecat, să primeşti un telefon de la Mihail Tănase, un scriitor invalid, să cârpeşti nişte blugi la care ţii foarte mult, să te în-

Maneliştii îţi devin simpatici abia când faci 40 de ani – nu-ţi mai este greu să dormi liniştit, aduci instalatorul să-ţi repare o conductă, norii şi vântul vor aduce curând timp urât dar nu te interesează, în apartament ai centrală termică, nu depinzi de ore fixe la serviciu căci ai reuşit să-ţi faci o firmă, mâine va trebui să cumperi un pachet de sare, să faci pâine cu ou, să mergi până la capătul oraşului deoarece ai uitat după ce ai plecat, să primeşti un telefon de la Mihail Tănase, un scriitor invalid, să cârpeşti nişte blugi la care ţii foarte mult, să te în-

10

10


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

tâlneşti cu Dana Banu şi Victor Potra la terasa de lângă Muzeul Literaturii din capitală, să te uiţi la un film numit „Gadjo Dilo”, să fii trezit de vacarmul pensionarilor care spun că de la tine vine apa în scara blocului – chestii şi chiar trestii.

tâlneşti cu Dana Banu şi Victor Potra la terasa de lângă Muzeul Literaturii din capitală, să te uiţi la un film numit „Gadjo Dilo”, să fii trezit de vacarmul pensionarilor care spun că de la tine vine apa în scara blocului – chestii şi chiar trestii.

Nu prea-ţi mai arde, pe la 40 de ani, de scris poezii – bucăţile de lemn aduse de pe Muntele Cozia te cheamă, pietroaiele scoase cu greu din Ialomiţa sclipesc în fiecare noapte fără lună, unii dorm pe saltele cu fân şi îi invidiezi, unii fac bani frumoşi folosindu-se de tine şi îi invidiezi, unii n-au ce pune pe masă dar se roagă la Dumnezeu şi îi invidiezi, alţii s-au mutat de curând în case cât castelele şi îi invidiezi, alţii îşi toacă banii în cazino-uri şi îi invidiezi, simţi că n-ar trebui să le dai atâta atenţie – pentru asta îţi vine uneori să te invidiezi. Ca prostul.

Nu prea-ţi mai arde, pe la 40 de ani, de scris poezii – bucăţile de lemn aduse de pe Muntele Cozia te cheamă, pietroaiele scoase cu greu din Ialomiţa sclipesc în fiecare noapte fără lună, unii dorm pe saltele cu fân şi îi invidiezi, unii fac bani frumoşi folosindu-se de tine şi îi invidiezi, unii n-au ce pune pe masă dar se roagă la Dumnezeu şi îi invidiezi, alţii s-au mutat de curând în case cât castelele şi îi invidiezi, alţii îşi toacă banii în cazino-uri şi îi invidiezi, simţi că n-ar trebui să le dai atâta atenţie – pentru asta îţi vine uneori să te invidiezi. Ca prostul.

E vorba de echilibru şi înţelegere la 40 de ani – frumoasele de altădată s-au măritat, trupa de prieteni s-a risipit, iei un microbuz până la Târgovişte şi te miri că e aşa scump un bilet, tatăl tău stă la tine o iarnă şi-apoi pleacă la casa lui şi moare, schimbi treningul pe o ţinută corectă, sandalele – pe bocanci închişi la culoare, mama unui tânăr poet te anunţă că fiul ei s-a sinucis, dai o jumătate din salariul mediu pe economie îndoliatei familii, pleci o vreme din citadinul steril şi te întorci fără a fi devenit diamant, te dor picioarele de-atâta umblet fără rost, nu prea ştii nici tu ce cauţi, ce aştepţi de la viaţă, de ce te agasează vaietele lumii înregistrate fugar atunci când te mai uiţi la TV, ciorba de fasole dă în clocot, sare peste oală, curge pe plită, obturează ochiul, se aude cum ţâşneşte gazul prin câteva orificii – nu prea ştii la ce să te aştepţi câteodată.

E vorba de echilibru şi înţelegere la 40 de ani – frumoasele de altădată s-au măritat, trupa de prieteni s-a risipit, iei un microbuz până la Târgovişte şi te miri că e aşa scump un bilet, tatăl tău stă la tine o iarnă şi-apoi pleacă la casa lui şi moare, schimbi treningul pe o ţinută corectă, sandalele – pe bocanci închişi la culoare, mama unui tânăr poet te anunţă că fiul ei s-a sinucis, dai o jumătate din salariul mediu pe economie îndoliatei familii, pleci o vreme din citadinul steril şi te întorci fără a fi devenit diamant, te dor picioarele de-atâta umblet fără rost, nu prea ştii nici tu ce cauţi, ce aştepţi de la viaţă, de ce te agasează vaietele lumii înregistrate fugar atunci când te mai uiţi la TV, ciorba de fasole dă în clocot, sare peste oală, curge pe plită, obturează ochiul, se aude cum ţâşneşte gazul prin câteva orificii – nu prea ştii la ce să te aştepţi câteodată.

La 40 de ani e greu să fii înşelat – pasta de dinţi s-a terminat, gresia din hol se cam sparge, cineva îţi dă „bip”-uri dar îi faci în ciudă, e destulă vreme de sporovăit pe bani, apare şoferul tău de taxi, îţi aduce încasările magazinului, ai acid la stomac însă nu mai vrei să iei calmante, ai auzit că fac rău la inimă, vânzătoarele de porumb fiert ţipă după tine, ai nevoie de o plasă pentru ţânţari, nişte vopsea verde, câteva vorbe bune şi-o trecere de pietoni, e cald tare, trebuie să iei masa în oraş – „buci-buci nepomuci” strigă un ţigănuş după o domnişoară ce intră în magazinul de pantofi.

La 40 de ani e greu să fii înşelat – pasta de dinţi s-a terminat, gresia din hol se cam sparge, cineva îţi dă „bip”-uri dar îi faci în ciudă, e destulă vreme de sporovăit pe bani, apare şoferul tău de taxi, îţi aduce încasările magazinului, ai acid la stomac însă nu mai vrei să iei calmante, ai auzit că fac rău la inimă, vânzătoarele de porumb fiert ţipă după tine, ai nevoie de o plasă pentru ţânţari, nişte vopsea verde, câteva vorbe bune şi-o trecere de pietoni, e cald tare, trebuie să iei masa în oraş – „buci-buci nepomuci” strigă un ţigănuş după o domnişoară ce intră în magazinul de pantofi.

11

11


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

În 40 de ani intri ca regii în palate – nu mai cumperi două suluri de hârtie igienică, iei un bax, e mai ieftin, cobori alene până la parterul blocului şi abia în stradă iuţeşti paşii, ca şi cum ai avea treburi importante, vecinii te urmăresc înciudaţi din spatele perdelelor, vor dezbate câteva ore faimoasa-ţi plecare în grabă, când ştii că nu te mai pot vedea o laşi moale, regele e rănit, nu mai prinde viteză pentru diverse acţiuni civice obligatorii, te holbezi la muncitorii ce toarnă asfalt, trece prin faţa ta o pisică grasă, cineva închiriază un spaţiu comercial cu 10 euro metrul pătrat pe lună, unui doctor i-a fugit nevasta de-acasă, ajungi la gară, de la automatul de cafea iei o ciocolată caldă, mirosul plecării te excită, arunci paharul din plastic la coş, porneşti resemnat înapoi, în gaura ta de şobolan de cartier, vecinii s-au uitat deja la ştiri, au oprit toate aparatele electrice pentru a face economie de curent dar te pândesc din spatele perdelelor, iuţeşti pasul ca şi cum ai ceva important de făcut – cu siguranţă, tu eşti, astăzi, cel fericit.

În 40 de ani intri ca regii în palate – nu mai cumperi două suluri de hârtie igienică, iei un bax, e mai ieftin, cobori alene până la parterul blocului şi abia în stradă iuţeşti paşii, ca şi cum ai avea treburi importante, vecinii te urmăresc înciudaţi din spatele perdelelor, vor dezbate câteva ore faimoasa-ţi plecare în grabă, când ştii că nu te mai pot vedea o laşi moale, regele e rănit, nu mai prinde viteză pentru diverse acţiuni civice obligatorii, te holbezi la muncitorii ce toarnă asfalt, trece prin faţa ta o pisică grasă, cineva închiriază un spaţiu comercial cu 10 euro metrul pătrat pe lună, unui doctor i-a fugit nevasta de-acasă, ajungi la gară, de la automatul de cafea iei o ciocolată caldă, mirosul plecării te excită, arunci paharul din plastic la coş, porneşti resemnat înapoi, în gaura ta de şobolan de cartier, vecinii s-au uitat deja la ştiri, au oprit toate aparatele electrice pentru a face economie de curent dar te pândesc din spatele perdelelor, iuţeşti pasul ca şi cum ai ceva important de făcut – cu siguranţă, tu eşti, astăzi, cel fericit.

La 40 de ani povestea ta e depăşită, veche – şomerii nu mai vor să se angajeze că salariile-s de rahat, problema e că toţi vor să-şi mărite fiicele cu bogătaşi şi nu-i un lucru rău, până la urmă te apuci de curăţat şanţurile unor gospodării într-o localitate apropiată, oamenii îţi dau bani şi mâncare, te mai întrebă de una, de alta, nu lucrezi în forţă, amâni această incredibilă plăcere, vii seara acasă mulţumit, gospodarii mulţumiţi, primăria locală mulţumită, arunci bancnotele în borcanul cu bancnote, monedele în cel cu monede, monadele sunt un termen prea greu pentru cititorii acestei cărţi – adormi sub lumina crâncenă a iluminatului stradal ce aproape că-ţi sparge fereastra.

La 40 de ani povestea ta e depăşită, veche – şomerii nu mai vor să se angajeze că salariile-s de rahat, problema e că toţi vor să-şi mărite fiicele cu bogătaşi şi nu-i un lucru rău, până la urmă te apuci de curăţat şanţurile unor gospodării într-o localitate apropiată, oamenii îţi dau bani şi mâncare, te mai întrebă de una, de alta, nu lucrezi în forţă, amâni această incredibilă plăcere, vii seara acasă mulţumit, gospodarii mulţumiţi, primăria locală mulţumită, arunci bancnotele în borcanul cu bancnote, monedele în cel cu monede, monadele sunt un termen prea greu pentru cititorii acestei cărţi – adormi sub lumina crâncenă a iluminatului stradal ce aproape că-ţi sparge fereastra.

24. Aici, enervat, autorul „care este” trebuie să intervină: Am 40 de ani iar soţia mea 36 – amândoi la Sinaia, într-o cameră de lux a unei pensiuni, privim candelabrul sofisticat, patul mare, dulapul din lemn masiv, facem baie, facem dragoste, ne plimbăm prin orăşelul în sărbătoare (sunt Zilele Cetăţii, „Sinaia Forever”, am văzut pe afişe), flori, tarabe cu mici, grătare, bere, artizanat, popcorn etc., trecem calmi prin mulţime, cumpărăm vin fiert şi castane coapte, e o toamnă clară ca în copilărie, ne întâlnim cu cineva de la Poliţia Economică, da, mi-a citit cartea, îi mai dau una editată recent dar fără autograf, nu-mi reamintesc numele, urcăm spre un

24. Aici, enervat, autorul „care este” trebuie să intervină: Am 40 de ani iar soţia mea 36 – amândoi la Sinaia, într-o cameră de lux a unei pensiuni, privim candelabrul sofisticat, patul mare, dulapul din lemn masiv, facem baie, facem dragoste, ne plimbăm prin orăşelul în sărbătoare (sunt Zilele Cetăţii, „Sinaia Forever”, am văzut pe afişe), flori, tarabe cu mici, grătare, bere, artizanat, popcorn etc., trecem calmi prin mulţime, cumpărăm vin fiert şi castane coapte, e o toamnă clară ca în copilărie, ne întâlnim cu cineva de la Poliţia Economică, da, mi-a citit cartea, îi mai dau una editată recent dar fără autograf, nu-mi reamintesc numele, urcăm spre un

12

12


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

mic părculeţ unde cântă fanfara militară, revenim la pensiune, facem baie, facem dragoste, facem bine tuturor, ea a cumpărat bulz de mămăligă cu brânză (în spiritul tradiţiei locului), sună un telefon, fata noastră întreabă când ne întoarcem acasă, nu precizăm. Dimineaţa e ceaţă în munţi, renunţăm la excursia cu telegondola, lenevim o vreme în pat, ea îşi face cafea, eu deschid o bere, vorbim despre revista „Singur” la care mai am mult de lucru, suntem singuri în clădire, ne îmbrăcăm gros şi o luăm agale spre centru, terasele sunt aproape pline, nu prea e criză în România sau cel puţin nu e vizibilă, de la un stand cu artizanat ea îmi cumpără un pulover din lână lucrat manual, îi cumpăr şi eu o ciocolată, se înserează, ajungem la pensiune, singurul obiect ce lipseşte din cameră e şemineul – e o linişte ca la începutul facerii lumii.

mic părculeţ unde cântă fanfara militară, revenim la pensiune, facem baie, facem dragoste, facem bine tuturor, ea a cumpărat bulz de mămăligă cu brânză (în spiritul tradiţiei locului), sună un telefon, fata noastră întreabă când ne întoarcem acasă, nu precizăm. Dimineaţa e ceaţă în munţi, renunţăm la excursia cu telegondola, lenevim o vreme în pat, ea îşi face cafea, eu deschid o bere, vorbim despre revista „Singur” la care mai am mult de lucru, suntem singuri în clădire, ne îmbrăcăm gros şi o luăm agale spre centru, terasele sunt aproape pline, nu prea e criză în România sau cel puţin nu e vizibilă, de la un stand cu artizanat ea îmi cumpără un pulover din lână lucrat manual, îi cumpăr şi eu o ciocolată, se înserează, ajungem la pensiune, singurul obiect ce lipseşte din cameră e şemineul – e o linişte ca la începutul facerii lumii.

Ce mare lucru să ai 40 de ani – eşti în Gara de Nord din Bucureşti, unii îţi cer ţigări, alţii scheaună după o monedă, iei o cafea, ai o jumătate de oră până pleacă rapidul de Craiova, zgomot, mizerie, unu’ îşi înjură nevasta, iei o revistă să ai cu ce-ţi omorî timpul căci mai nou, pe trenuri nu se fumează, eşti întrebat dacă eşti cumva popă, răspunzi că eşti profet, cerşetorul se îndepărtează aiurit, o ţigancă te îmbie cu seminţe, refuzi, ar fi bune nişte măsline la berea rece pe care o savurezi sprijinit de o tejghea şubredă, pixul cu care scrii aceste rânduri are mină neagră, mai tragi două guri din doza albăstruie, îţi iei geanta şi mergi la peronul 3, vagonul 2, locul 114, totul e în regulă, de mântuială, cum au ordonat afurisiţii de parlamentari, e abia ora 14.00, mai ai ceva de mers, vreo 90 de minute de acalmie în compania celor două mătrăcuci şi ale fetiţelor lor - e de prisos să mai descrii ceva cât de cât omenesc.

Ce mare lucru să ai 40 de ani – eşti în Gara de Nord din Bucureşti, unii îţi cer ţigări, alţii scheaună după o monedă, iei o cafea, ai o jumătate de oră până pleacă rapidul de Craiova, zgomot, mizerie, unu’ îşi înjură nevasta, iei o revistă să ai cu ce-ţi omorî timpul căci mai nou, pe trenuri nu se fumează, eşti întrebat dacă eşti cumva popă, răspunzi că eşti profet, cerşetorul se îndepărtează aiurit, o ţigancă te îmbie cu seminţe, refuzi, ar fi bune nişte măsline la berea rece pe care o savurezi sprijinit de o tejghea şubredă, pixul cu care scrii aceste rânduri are mină neagră, mai tragi două guri din doza albăstruie, îţi iei geanta şi mergi la peronul 3, vagonul 2, locul 114, totul e în regulă, de mântuială, cum au ordonat afurisiţii de parlamentari, e abia ora 14.00, mai ai ceva de mers, vreo 90 de minute de acalmie în compania celor două mătrăcuci şi ale fetiţelor lor - e de prisos să mai descrii ceva cât de cât omenesc.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Pe perete, în faţa patului, am un crucifix fosforescent fabricat în Italia, mi se pare. În fiecare noapte, după ce sting lumina, îl văd şi-mi aduc aminte cât de neînsemnat pot fi în comparaţie cu El. Sigur că mă apucă o lehamite dureroasă şi atunci insist în a cere ajutor să pot păstra echilibrul dintre mine şi ceilalţi. În general, nu mulţumesc nici pentru minunile pe care le conştientizez, nici pentru sprijinul ce scapă observaţiei. Sunt nespus de indiferent zi de zi şi numai noaptea, când văd lumina aceea rece sub formă de cruce, am o tresărire de acceptare a condiţiei mele, de parcă

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Pe perete, în faţa patului, am un crucifix fosforescent fabricat în Italia, mi se pare. În fiecare noapte, după ce sting lumina, îl văd şi-mi aduc aminte cât de neînsemnat pot fi în comparaţie cu El. Sigur că mă apucă o lehamite dureroasă şi atunci insist în a cere ajutor să pot păstra echilibrul dintre mine şi ceilalţi. În general, nu mulţumesc nici pentru minunile pe care le conştientizez, nici pentru sprijinul ce scapă observaţiei. Sunt nespus de indiferent zi de zi şi numai noaptea, când văd lumina aceea rece sub formă de cruce, am o tresărire de acceptare a condiţiei mele, de parcă

13

13


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

aş fi pe marginea unei prăpăstii în care, la fel ca semenii mei, mă pot prăbuşi. Înţeleg că atât pentru lumea de sus cât şi pentru cea de pe fundul prăpastiei, nu reprezint absolut nimic. De aceea nu-mi doresc să fiu nici şef de stat, nici cerşetor. Sunt mândru de insignifianţa mea din spatele căreia pot acorda, uneori, câte-o mână de ajutor unor neînsemnaţi măcinaţi de orgolii.

aş fi pe marginea unei prăpăstii în care, la fel ca semenii mei, mă pot prăbuşi. Înţeleg că atât pentru lumea de sus cât şi pentru cea de pe fundul prăpastiei, nu reprezint absolut nimic. De aceea nu-mi doresc să fiu nici şef de stat, nici cerşetor. Sunt mândru de insignifianţa mea din spatele căreia pot acorda, uneori, câte-o mână de ajutor unor neînsemnaţi măcinaţi de orgolii.

Când ai 40 de ani te bucuri de orice, deşi păsările nu mai zboară ca la 10, femeia ta nu mai e adolescenta cu fustă mini din piele – băutura şi ţigările te omoară, camerele de hotel pe unde dormi uneori aduc a cazarme militare, nici un televizor prin preajmă, oboseala îţi e făcută zob de remuşcările altora, pahare goale sub un neon chior – singur într-o încăpere dispreţuitoare.

Când ai 40 de ani te bucuri de orice, deşi păsările nu mai zboară ca la 10, femeia ta nu mai e adolescenta cu fustă mini din piele – băutura şi ţigările te omoară, camerele de hotel pe unde dormi uneori aduc a cazarme militare, nici un televizor prin preajmă, oboseala îţi e făcută zob de remuşcările altora, pahare goale sub un neon chior – singur într-o încăpere dispreţuitoare.

Chiar aşa, la 40 de ani te poţi bucura şi de linişte – oraşul adoarme până la urmă, te uiţi la pâinea de pe noptieră ca la o vietate necunoscută ce stă la pândă, pereţii sunt zgrunţuroşi, de un gri selenar, căsuţa de mail probabil e plină dar nu deschizi laptop-ul, o zi întreagă ai vorbit cu necunoscuţi, e cazul să-ţi suni mama şi chiar o faci, întrerupând şirul logic al rândurilor de faţă - dragu’ mamii eu mai stau vreo două săptămâni şi plec la voi căs tare singură, numai tu ai rămas în ţară, restu-s în Italia, îmi fac injecţiile pentru diabet şi am acum şi „Miofilin” de luat, mai am şi pentru hipertensiune nişte tablete, la ce să stau numa’ cu cânele şi cu mâţu’? - da’ la arici le dai lapte, cum ţi-am spus? - le dau, mănâncă şi ei tot ca purceii, le-am pus acolo unde-ai zis, sub scânduri, îs o familie, imediat mă voi trezi cu ei la uşă, ca şi cu mâţele - în rest eşti bine? - bine, mi-o trimis frate-to 200 euro să-mi fac uşă la casă - eşti bogată - lasă-l întru Dumnezeu, nu mai fi şi tu aşa neiertător - no, atunci pune-ţi ordine în ce ai de lăsat acolo şi hai, că te aştept în gară-n Bucureşti - Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă ocrotească de rău, ciao! rămâi blocat brusc, îţi aminteşti de Liviu Jianu, asta da prostie, eşti la Craiova şi nu i-ai spus că vii, mâine cu siguranţă îl vei contacta, e

Chiar aşa, la 40 de ani te poţi bucura şi de linişte – oraşul adoarme până la urmă, te uiţi la pâinea de pe noptieră ca la o vietate necunoscută ce stă la pândă, pereţii sunt zgrunţuroşi, de un gri selenar, căsuţa de mail probabil e plină dar nu deschizi laptop-ul, o zi întreagă ai vorbit cu necunoscuţi, e cazul să-ţi suni mama şi chiar o faci, întrerupând şirul logic al rândurilor de faţă - dragu’ mamii eu mai stau vreo două săptămâni şi plec la voi căs tare singură, numai tu ai rămas în ţară, restu-s în Italia, îmi fac injecţiile pentru diabet şi am acum şi „Miofilin” de luat, mai am şi pentru hipertensiune nişte tablete, la ce să stau numa’ cu cânele şi cu mâţu’? - da’ la arici le dai lapte, cum ţi-am spus? - le dau, mănâncă şi ei tot ca purceii, le-am pus acolo unde-ai zis, sub scânduri, îs o familie, imediat mă voi trezi cu ei la uşă, ca şi cu mâţele - în rest eşti bine? - bine, mi-o trimis frate-to 200 euro să-mi fac uşă la casă - eşti bogată - lasă-l întru Dumnezeu, nu mai fi şi tu aşa neiertător - no, atunci pune-ţi ordine în ce ai de lăsat acolo şi hai, că te aştept în gară-n Bucureşti - Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă ocrotească de rău, ciao! rămâi blocat brusc, îţi aminteşti de Liviu Jianu, asta da prostie, eşti la Craiova şi nu i-ai spus că vii, mâine cu siguranţă îl vei contacta, e

14

14


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

abia ora 21.00 în România, mai ai o bere, ţi-e silă de baia camerei cu două paturi – uneori, când ai 40 de ani, Ea nu este cu tine.

abia ora 21.00 în România, mai ai o bere, ţi-e silă de baia camerei cu două paturi – uneori, când ai 40 de ani, Ea nu este cu tine.

Ai fi putut să te opreşti pe la 35-36, constaţi uluit pe la 40 de ani – o sinucidere ar fi fost ceva ce te-ar fi avantajat pe moment, te-ar fi putut salva de reziduurile de-acum, prea târziu, ai trecut cu brio pragul, ai scris în una din cărţi: „M-aş putea sinucide dar ce folos, această perspectivă nu mă satisface”, infatuat, trufaş ca de obicei, nimeni nu te poate mişca din drumul către stele, un lucru e sigur, nu vei folosi niciodată prosoapele hotelurilor şi nu-ţi vei pierde vremea jucând pocker, în rucsac ai o lumânare primită de la un prieten din Brăila, sunt nopţi în care n-ai cu cine-i împărţi aroma, o porţi mereu în ideea că veţi fi cândva împreună singuri – specia ta nu te poate vedea aşa colorat cum îţi imaginezi tu că eşti.

Ai fi putut să te opreşti pe la 35-36, constaţi uluit pe la 40 de ani – o sinucidere ar fi fost ceva ce te-ar fi avantajat pe moment, te-ar fi putut salva de reziduurile de-acum, prea târziu, ai trecut cu brio pragul, ai scris în una din cărţi: „M-aş putea sinucide dar ce folos, această perspectivă nu mă satisface”, infatuat, trufaş ca de obicei, nimeni nu te poate mişca din drumul către stele, un lucru e sigur, nu vei folosi niciodată prosoapele hotelurilor şi nu-ţi vei pierde vremea jucând pocker, în rucsac ai o lumânare primită de la un prieten din Brăila, sunt nopţi în care n-ai cu cine-i împărţi aroma, o porţi mereu în ideea că veţi fi cândva împreună singuri – specia ta nu te poate vedea aşa colorat cum îţi imaginezi tu că eşti.

Abia faci 40 de ani că pe lângă tine se-adună tot felul de lingăi, toţi au nevoie de ceva, nu-ţi lasă nici o clipă de răgaz, îţi fură minutele unul câte unul, aşezările umane devin din ce în ce mai mici ca muşuroaiele furnicilor, la americani e criză, în vestul Europei la fel, în Africa se trimit convoaie cu hrană şi haine, în Cluj Napoca e noapte, se dau bani mulţi pentru nişte statui şi nişte drumuri de râsul curcilor, în noaptea asta Mia Kosei, fotograful japonez, va ajunge la capătul pământului şi al său, Flavius Lucăcel doarme fericit că şi-a făcut casă, Adrian Suciu la fel, Olimpiu Nuşfelean, Daniel Săuca, Florin Horvath, George Vulturescu, Ioan Es Pop, Traian T. Coşovei, Ioan Groşan, Mircea Catargiu – ce gânduri să-ţi treacă prin creier într-o cameră de hotel, într-un pat din care trupul Ei strigător la cer lipseşte?

Abia faci 40 de ani că pe lângă tine se-adună tot felul de lingăi, toţi au nevoie de ceva, nu-ţi lasă nici o clipă de răgaz, îţi fură minutele unul câte unul, aşezările umane devin din ce în ce mai mici ca muşuroaiele furnicilor, la americani e criză, în vestul Europei la fel, în Africa se trimit convoaie cu hrană şi haine, în Cluj Napoca e noapte, se dau bani mulţi pentru nişte statui şi nişte drumuri de râsul curcilor, în noaptea asta Mia Kosei, fotograful japonez, va ajunge la capătul pământului şi al său, Flavius Lucăcel doarme fericit că şi-a făcut casă, Adrian Suciu la fel, Olimpiu Nuşfelean, Daniel Săuca, Florin Horvath, George Vulturescu, Ioan Es Pop, Traian T. Coşovei, Ioan Groşan, Mircea Catargiu – ce gânduri să-ţi treacă prin creier într-o cameră de hotel, într-un pat din care trupul Ei strigător la cer lipseşte?

Într-una din zilele celor 40 de ani ai fumat trei pachete de ţigări – te-ai oprit noaptea târziu, ai mâncat ceva, ai amânat pentru două zile întâlnirea cu prietenii, hotelul „Intercontinental” din Bucureşti nu-i chiar aşa luxos precum te aşteptai – ai putea să-ţi tai venele acolo, nimic altceva.

Într-una din zilele celor 40 de ani ai fumat trei pachete de ţigări – te-ai oprit noaptea târziu, ai mâncat ceva, ai amânat pentru două zile întâlnirea cu prietenii, hotelul „Intercontinental” din Bucureşti nu-i chiar aşa luxos precum te aşteptai – ai putea să-ţi tai venele acolo, nimic altceva.

Nu faci tot mereu 40 de ani – soţia te sărută pe gură, ai ajuns pe la 2.00 acasă, fiica ta era încă trează, i-ai dat cadoul, o ceaşcă mare pe care scria „Pisces”, adică zodia Peşti iar mai târziu eşti respins de soţia

Nu faci tot mereu 40 de ani – soţia te sărută pe gură, ai ajuns pe la 2.00 acasă, fiica ta era încă trează, i-ai dat cadoul, o ceaşcă mare pe care scria „Pisces”, adică zodia Peşti iar mai târziu eşti respins de soţia

15

15


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

aceea iubitoare când îi mângâi coapsele, becul e stins, ploaia puternică izbeşte tăblia geamului, te simţi ca-n Maramureş, în şură, când ploaia suna pe şindrile, mădularul întărit, moroşenesc, ţi se culcă, Pavel Stratan cântă în continuare, eşti pe spate, deschizi ochii şi vezi doar conturul dulapului de haine, o rază de lumină pe sub uşa în spatele căreia voiai să faci amor, dimineaţa vine repede, ea face cafea, vorbeşte la telefon, se apucă de făcut curăţenie şi ciorbă, mai bine te-ai fi culcat cu un raft de cărţi, ploaia n-a încetat, intră pe fereasta bucătăriei odată cu frunzele galbene, pui muzică dură, o vecină o dă în judecată pe alta, dintre ele, alegi una mai grasă, îi vei fi martor la proces, n-ai fost respins niciodată de o femeie – s-a găsit soţia ta să creeze precedentul.

aceea iubitoare când îi mângâi coapsele, becul e stins, ploaia puternică izbeşte tăblia geamului, te simţi ca-n Maramureş, în şură, când ploaia suna pe şindrile, mădularul întărit, moroşenesc, ţi se culcă, Pavel Stratan cântă în continuare, eşti pe spate, deschizi ochii şi vezi doar conturul dulapului de haine, o rază de lumină pe sub uşa în spatele căreia voiai să faci amor, dimineaţa vine repede, ea face cafea, vorbeşte la telefon, se apucă de făcut curăţenie şi ciorbă, mai bine te-ai fi culcat cu un raft de cărţi, ploaia n-a încetat, intră pe fereasta bucătăriei odată cu frunzele galbene, pui muzică dură, o vecină o dă în judecată pe alta, dintre ele, alegi una mai grasă, îi vei fi martor la proces, n-ai fost respins niciodată de o femeie – s-a găsit soţia ta să creeze precedentul.

Aspiratorul te enervează cumplit la 40 de ani - cumperi o sticlă de coniac, faci un ceai, arunci la gunoi o cutie de chibrituri, îţi pui băutura într-un pahar de duzină, îţi rezolvi afacerile prin telefon, aspiratorul sună ca o pompă pentru beton, ca un abzeţer de cărbune din memoria ta, nici măcar vrăbiile nu mai vin pe ploaia asta, ea zice, amabilă, să mergi să faceţi o baie, ştii ce te aşteaptă în cadă şi bei tot paharul deodată, deschizi un caiet şi pe masa din pal melaminat începi să tragi linii, eşti inspirat, creezi o grafică superbă – ea se îmbăiază singurică, şi-a terminat treaba pe ziua de azi, nevastă de scriitor, ce puii mei.

Aspiratorul te enervează cumplit la 40 de ani - cumperi o sticlă de coniac, faci un ceai, arunci la gunoi o cutie de chibrituri, îţi pui băutura într-un pahar de duzină, îţi rezolvi afacerile prin telefon, aspiratorul sună ca o pompă pentru beton, ca un abzeţer de cărbune din memoria ta, nici măcar vrăbiile nu mai vin pe ploaia asta, ea zice, amabilă, să mergi să faceţi o baie, ştii ce te aşteaptă în cadă şi bei tot paharul deodată, deschizi un caiet şi pe masa din pal melaminat începi să tragi linii, eşti inspirat, creezi o grafică superbă – ea se îmbăiază singurică, şi-a terminat treaba pe ziua de azi, nevastă de scriitor, ce puii mei.

Declaraţia lui M. L. R. la 40 de ani: Cred că după ce a rostit: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”, Isus a fost copleşit de o mare tristeţe. Nu i s-a mai întâmplat nimănui să fie ucis de propria creaţie, mai ales de o astfel de creaţie. Într-un fel, artiştii sunt fărâme ale acestei tristeţi care a devastat lumea. Când mi se spune că şi arta a devenit o industrie, abandonez discuţia: nu poţi industrializa sufletul; poţi să-l cumperi iar odată cumpărat, nu mai valorează nimic.

Declaraţia lui M. L. R. la 40 de ani: Cred că după ce a rostit: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”, Isus a fost copleşit de o mare tristeţe. Nu i s-a mai întâmplat nimănui să fie ucis de propria creaţie, mai ales de o astfel de creaţie. Într-un fel, artiştii sunt fărâme ale acestei tristeţi care a devastat lumea. Când mi se spune că şi arta a devenit o industrie, abandonez discuţia: nu poţi industrializa sufletul; poţi să-l cumperi iar odată cumpărat, nu mai valorează nimic.

Pentru unii, povestea începe abia la 40 de ani, altora, povestea li s-a încheiat – auzi sirena salvării, vrăbiile sunt deja la geam, te-au remarcat, aşteaptă firmiturile zilnice presărate pe tăblie, a plouat, ziua e închisă, n-ai ce căuta în oraş, Florin Oancea îţi spune că a murit maicăsa, îl întăreşti cum te pricepi mai bine, eterna şi fascinanta Românie pune murături la borcan, face provizii pentru iarnă, eşti chemat la o ac-

Pentru unii, povestea începe abia la 40 de ani, altora, povestea li s-a încheiat – auzi sirena salvării, vrăbiile sunt deja la geam, te-au remarcat, aşteaptă firmiturile zilnice presărate pe tăblie, a plouat, ziua e închisă, n-ai ce căuta în oraş, Florin Oancea îţi spune că a murit maicăsa, îl întăreşti cum te pricepi mai bine, eterna şi fascinanta Românie pune murături la borcan, face provizii pentru iarnă, eşti chemat la o ac-

16

16


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

ţiune culturală unde ţi se va da un premiu, treci cu pas de boier printre afacerile făcute recent, una din ele s-a s-a dovedit a fi incredibil de proastă – să fii sănătos, bade.

ţiune culturală unde ţi se va da un premiu, treci cu pas de boier printre afacerile făcute recent, una din ele s-a s-a dovedit a fi incredibil de proastă – să fii sănătos, bade.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: “Le bon gôut de la liberté” aşa scria pe bagajul de hârtie în care mi-am cumpărat primele cărţi de la “Humanitas”. În română şi-n franceză, cuvintele aveau gust dulceag, viclean, mieros, ca aseară: artistul acela plastic punând mâna ca din întâmplare pe genunchii femeii mele. Trădare, furt, epocă de piatră, pretenţia aceluia complice, mi se cerea acordul, participarea, aşa e firesc, aşa stau lucrurile între oamenii superiori, nu contează cine cu soţia cui se pipăie. Vorbea despre aer-apă-foc-pământ. Jaf la drumul mare. A fost o seară penibilă, stânjenitoare pentru ea, mă privea, pe autobuz, întrebătoare. Am stat de vorbă până noaptea târziu, cu berea pe masă şi casetofonul în priză. Ne-am trezit a doua zi pustiiţi, cu impresia că am greşit destinaţia.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: “Le bon gôut de la liberté” aşa scria pe bagajul de hârtie în care mi-am cumpărat primele cărţi de la “Humanitas”. În română şi-n franceză, cuvintele aveau gust dulceag, viclean, mieros, ca aseară: artistul acela plastic punând mâna ca din întâmplare pe genunchii femeii mele. Trădare, furt, epocă de piatră, pretenţia aceluia complice, mi se cerea acordul, participarea, aşa e firesc, aşa stau lucrurile între oamenii superiori, nu contează cine cu soţia cui se pipăie. Vorbea despre aer-apă-foc-pământ. Jaf la drumul mare. A fost o seară penibilă, stânjenitoare pentru ea, mă privea, pe autobuz, întrebătoare. Am stat de vorbă până noaptea târziu, cu berea pe masă şi casetofonul în priză. Ne-am trezit a doua zi pustiiţi, cu impresia că am greşit destinaţia.

Unii dăm de 40 de ani iar mamele noastre trăiesc – pleci la o cabană pentru a-ţi „aduna gândurile”, cum spun americanii, toată lumea e într-o neaşteptată aşteptare, maşinile urlă, avioanele cad, uragane şi incendii, păsări montane şi grindină, te smulgi din somnolenţă pentru a bea o vodcă scumpă cu proprietarul cabanei, fost medic legist, la masă apare un fost colonel de securitate, om de treabă, îi asculţi povestinduşi necazurile senectuţii, pleci la cules de cimbrişor că s-a răzbunat vremea, ăia au vile, tu tot în chirie, tot chiriaş al propriei prezenţe, nimic despre Sighet, Gherla ori Canal, cumperi nişte brânză de la stâna din apropiere – scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin.

Unii dăm de 40 de ani iar mamele noastre trăiesc – pleci la o cabană pentru a-ţi „aduna gândurile”, cum spun americanii, toată lumea e într-o neaşteptată aşteptare, maşinile urlă, avioanele cad, uragane şi incendii, păsări montane şi grindină, te smulgi din somnolenţă pentru a bea o vodcă scumpă cu proprietarul cabanei, fost medic legist, la masă apare un fost colonel de securitate, om de treabă, îi asculţi povestinduşi necazurile senectuţii, pleci la cules de cimbrişor că s-a răzbunat vremea, ăia au vile, tu tot în chirie, tot chiriaş al propriei prezenţe, nimic despre Sighet, Gherla ori Canal, cumperi nişte brânză de la stâna din apropiere – scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin.

Pe la 40 de ani devii fragil şi leneş – te interesează mai mult ritmurile vegetale ale copacilor decât oamenii, un traducător din italiană îţi povesteşte ceva interesant dar numai te prefaci că-l auzi, bate vântul, sa zis cu stelele şi chiar aşa e, dimineaţa vezi doar luna şi câţiva nori, maşina ocoleşte gropi şi câini morţi pe şosea, e din ce în ce mai greu pe lumea asta, zice şoferul, fost muncitor în Israel, lui Lorincz nu i-au mai prelungit contractul pentru spaţiul din faţa XXL-ului local, se va întoarce în Harghita, cei de la Omniasig te freacă să-ţi faci asigurare la ei, telefoanele sună dar nu răspunzi, nu liniştea precară a marilor iniţiaţi,

Pe la 40 de ani devii fragil şi leneş – te interesează mai mult ritmurile vegetale ale copacilor decât oamenii, un traducător din italiană îţi povesteşte ceva interesant dar numai te prefaci că-l auzi, bate vântul, sa zis cu stelele şi chiar aşa e, dimineaţa vezi doar luna şi câţiva nori, maşina ocoleşte gropi şi câini morţi pe şosea, e din ce în ce mai greu pe lumea asta, zice şoferul, fost muncitor în Israel, lui Lorincz nu i-au mai prelungit contractul pentru spaţiul din faţa XXL-ului local, se va întoarce în Harghita, cei de la Omniasig te freacă să-ţi faci asigurare la ei, telefoanele sună dar nu răspunzi, nu liniştea precară a marilor iniţiaţi,

17

17


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

nu liniştea pasageră a somnului ori a morţii, poate cea a bradului tăiat recent de lucrătorii Ocolului Silvic – ce gust de zgură are aerul acum.

nu liniştea pasageră a somnului ori a morţii, poate cea a bradului tăiat recent de lucrătorii Ocolului Silvic – ce gust de zgură are aerul acum.

La 40 de ani devii insuportabil, mai ales dacă eşti familist – te zgârceşti, nu-ţi convine să dea căldură centrala dacă ai geamurile apartamentului deschise, eşti înjurat sau chiar dispreţuit pentru minimele economii pe care le faci netrăgând apa după ce ai făcut la WC, iei pe tine un trening şi algocalminul ţi se lipeşte de degete, ieşi afară-afarăafară, vrei să scapi de veşnicia bătrânicilor şi buniceilor din scara blocului, te cerţi cu soţia, cu ţiganii, cu politicienii, cu pâinea cea de toate zilele, fugi pe malul unui râu şi plângi, au trecut anii pe lângă tine, ai avut 2-3 iubiri în tinereţe, acum eşti al nimănui, cine mai angajează pe cineva cu părul rar, se aud focuri de artificii, vai de mama ta, dobitocule, ai ajuns să facă mişto de tine sulemenita de la etajul III, „arată ca o maimuţă din Congo”, râde ea strident de barba albicioasă, îţi vine să scoţi cuţitul legat cu scoci în apropierea gleznei drepte, să începi să tai nişte limbi de babe trufaşe – ce mult au fost şi ele iubite pe vremuri de altcineva aşa că pace bună tuturor.

La 40 de ani devii insuportabil, mai ales dacă eşti familist – te zgârceşti, nu-ţi convine să dea căldură centrala dacă ai geamurile apartamentului deschise, eşti înjurat sau chiar dispreţuit pentru minimele economii pe care le faci netrăgând apa după ce ai făcut la WC, iei pe tine un trening şi algocalminul ţi se lipeşte de degete, ieşi afară-afarăafară, vrei să scapi de veşnicia bătrânicilor şi buniceilor din scara blocului, te cerţi cu soţia, cu ţiganii, cu politicienii, cu pâinea cea de toate zilele, fugi pe malul unui râu şi plângi, au trecut anii pe lângă tine, ai avut 2-3 iubiri în tinereţe, acum eşti al nimănui, cine mai angajează pe cineva cu părul rar, se aud focuri de artificii, vai de mama ta, dobitocule, ai ajuns să facă mişto de tine sulemenita de la etajul III, „arată ca o maimuţă din Congo”, râde ea strident de barba albicioasă, îţi vine să scoţi cuţitul legat cu scoci în apropierea gleznei drepte, să începi să tai nişte limbi de babe trufaşe – ce mult au fost şi ele iubite pe vremuri de altcineva aşa că pace bună tuturor.

Declaraţia lui V. L. la 40 de ani: Există nopţi în care nu pot nici dormi, nici scrie. Fumez lângă sobă, îmi fac o ceaşcă mare de cafea şi veghez. Gândurile n-au plinătate. Îmi dau seama că jumătate din viaţa mea s-a dus, de-ar fi să mă iau după rata medie de viaţă din Europa. Îmi aduc aminte de relele şi bunele pe care le-am făcut şi mă întreb dacă pot fi iertat. Evident, nu-mi pot răspunde, niciodată nu voi putea răspunde, însă am cel puţin puterea de a-mi recunoaşte enormităţile, retorismul social bolnav. Mă întreb, în asemenea nopţi, de ce mă preocupă atât de mult Dumnezeu, când mai aproape îmi sunt soţia şi copiii, mama şi oamenii care ţin la mine. Îmi răspund mereu în formule neconcludente deşi am la îndemână teorii limpezi. Poate cărţile mele sunt răspunsul la unica întrebare pe care El o pune pentru cei nemulţumiţi de realitatea imediată.

Declaraţia lui V. L. la 40 de ani: Există nopţi în care nu pot nici dormi, nici scrie. Fumez lângă sobă, îmi fac o ceaşcă mare de cafea şi veghez. Gândurile n-au plinătate. Îmi dau seama că jumătate din viaţa mea s-a dus, de-ar fi să mă iau după rata medie de viaţă din Europa. Îmi aduc aminte de relele şi bunele pe care le-am făcut şi mă întreb dacă pot fi iertat. Evident, nu-mi pot răspunde, niciodată nu voi putea răspunde, însă am cel puţin puterea de a-mi recunoaşte enormităţile, retorismul social bolnav. Mă întreb, în asemenea nopţi, de ce mă preocupă atât de mult Dumnezeu, când mai aproape îmi sunt soţia şi copiii, mama şi oamenii care ţin la mine. Îmi răspund mereu în formule neconcludente deşi am la îndemână teorii limpezi. Poate cărţile mele sunt răspunsul la unica întrebare pe care El o pune pentru cei nemulţumiţi de realitatea imediată.

La 40 de ani îţi arăţi cu adevărat colţii – te dai la fătuţe de 16-18 ani, le pipăieşti picioruşele şi le mângâi sânişorii, eşti experimentat, nimeni nu te poate întrece, le arăţi cu limba scoasă strategic printre buze ce le aşteaptă iar ele cad în plasa ta vulgară şi uleioasă, unele se căsă-

La 40 de ani îţi arăţi cu adevărat colţii – te dai la fătuţe de 16-18 ani, le pipăieşti picioruşele şi le mângâi sânişorii, eşti experimentat, nimeni nu te poate întrece, le arăţi cu limba scoasă strategic printre buze ce le aşteaptă iar ele cad în plasa ta vulgară şi uleioasă, unele se căsă-

18

18


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

toresc tocmai pierzându-se în imensitatea fracţiilor tale perverse, altele rămân cu inegalabile amintiri, eşti fiinţa cea mai putredă şi mai diavolească, nu te poţi feri de tine, de senzaţii, de adulmecarea vânatului, de site-urile porno ce ţi-au furat minţile, numai chiloţei şi sutiene cu număr mic, numai scâncet adolescentin şi priviri suave de la un capăt la altul al existenţei tale şi brusc apare o femeie matură – primeşti o palmă, fi-r-ar să fie de viaţă!

toresc tocmai pierzându-se în imensitatea fracţiilor tale perverse, altele rămân cu inegalabile amintiri, eşti fiinţa cea mai putredă şi mai diavolească, nu te poţi feri de tine, de senzaţii, de adulmecarea vânatului, de site-urile porno ce ţi-au furat minţile, numai chiloţei şi sutiene cu număr mic, numai scâncet adolescentin şi priviri suave de la un capăt la altul al existenţei tale şi brusc apare o femeie matură – primeşti o palmă, fi-r-ar să fie de viaţă!

Nu te mai poţi ascunde nicăieri la 40 de ani – focoasele nucleare tot în mâinile altora stau, încălzirea globală tot acelaşi nivel de atenţie mediatică are, câinii tot nesterilizaţi rămân în ţările slab dezvoltate, chitara zace într-un colţ, altele cinci sau şase atârnate de pereţi precum zilele de marţi ori de vineri, niciodată 13, cifra asta te ocoleşte, se teme de tine, într-o zi de 13 îţi vei pune capăt zilelor, miliardarule, ai ajuns în Rawalpindi iar aşezarea aceea nu mai avea mireasma Kumilei, ochii ei nu mai erau acolo, în clădirea din pământ ars, te-ai uitat curios la feţişoarele negricioase şi nedumerite ale copiilor, ai simţit atunci cât pustiu îţi circulă prin vene – un avion NATO a lansat câteva pachete cu ajutoare, ai privit paraşutele, ai întors spatele, ai plecat.

Nu te mai poţi ascunde nicăieri la 40 de ani – focoasele nucleare tot în mâinile altora stau, încălzirea globală tot acelaşi nivel de atenţie mediatică are, câinii tot nesterilizaţi rămân în ţările slab dezvoltate, chitara zace într-un colţ, altele cinci sau şase atârnate de pereţi precum zilele de marţi ori de vineri, niciodată 13, cifra asta te ocoleşte, se teme de tine, într-o zi de 13 îţi vei pune capăt zilelor, miliardarule, ai ajuns în Rawalpindi iar aşezarea aceea nu mai avea mireasma Kumilei, ochii ei nu mai erau acolo, în clădirea din pământ ars, te-ai uitat curios la feţişoarele negricioase şi nedumerite ale copiilor, ai simţit atunci cât pustiu îţi circulă prin vene – un avion NATO a lansat câteva pachete cu ajutoare, ai privit paraşutele, ai întors spatele, ai plecat.

Declaraţia lui H. P. la 40 de ani: Astăzi, ambasadorul României în Maroc şi-a terminat concediul, îşi face bagajele, pleacă. Pe sub geamurile apartamentului lui din Piaţa Romană trece o coloană de camioane, claxonând cu sălbăticie, în ţara asta, astăzi, e grevă. Scriu într-un vacarm umilitor, berea are gust de octombrie, singurătate şi ţipete flămânde – mă simt jignit şi scârbit. Poliţiştii fluieră, muzica din local ţipă, accept orice, aş dori să fiu prins acum, nu peste o oră sau două, unde e Securitatea? îmi vine să strig. Sunt răvăşit, mi-ar fi bună o pereche de cătuşe, nu mă pot adapta la zgomotele pe care, în manifestarea ei impertinentă, le produce specia mea.

Declaraţia lui H. P. la 40 de ani: Astăzi, ambasadorul României în Maroc şi-a terminat concediul, îşi face bagajele, pleacă. Pe sub geamurile apartamentului lui din Piaţa Romană trece o coloană de camioane, claxonând cu sălbăticie, în ţara asta, astăzi, e grevă. Scriu într-un vacarm umilitor, berea are gust de octombrie, singurătate şi ţipete flămânde – mă simt jignit şi scârbit. Poliţiştii fluieră, muzica din local ţipă, accept orice, aş dori să fiu prins acum, nu peste o oră sau două, unde e Securitatea? îmi vine să strig. Sunt răvăşit, mi-ar fi bună o pereche de cătuşe, nu mă pot adapta la zgomotele pe care, în manifestarea ei impertinentă, le produce specia mea.

Bărbatul nu ar trebui să aibă niciodată 40 de ani, să aibă ori 30, ori 50, niciodată aceşti 10 ani în plus ori în minus – poţi ucide, poţi muri, nimeni nu te vede real la 40 de ani, unii te adoră, altora le e scârbă de tine, n-ai ştiut că trebuie să te ascunzi în cascada celor 30 de ani, n-ai

Bărbatul nu ar trebui să aibă niciodată 40 de ani, să aibă ori 30, ori 50, niciodată aceşti 10 ani în plus ori în minus – poţi ucide, poţi muri, nimeni nu te vede real la 40 de ani, unii te adoră, altora le e scârbă de tine, n-ai ştiut că trebuie să te ascunzi în cascada celor 30 de ani, n-ai

19

19


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

ştiut că trebuie să apari în calmul muzicii clasice de la 50 de ani, eşti prins ca o fantomă în perimetrul celor 40, de la etaj se aude cum se face sex, o pasăre de noapte apare chiar aici, în oraş, în cartier, lângă bloc, guvernul a căzut, moneda europeană a crescut, ţânţarii nu mor cu una, cu două, ţi-ai scris jurnalul aproape conştiincios, conform obiceiului, după fiecare masă, dai resturile cerşetorilor ce dorm pe spaţiul verde de sub geamul tău – s-au înmulţit şi ăştia ca şi mâţele grase culcuşite în jurul ghenei de gunoi.

ştiut că trebuie să apari în calmul muzicii clasice de la 50 de ani, eşti prins ca o fantomă în perimetrul celor 40, de la etaj se aude cum se face sex, o pasăre de noapte apare chiar aici, în oraş, în cartier, lângă bloc, guvernul a căzut, moneda europeană a crescut, ţânţarii nu mor cu una, cu două, ţi-ai scris jurnalul aproape conştiincios, conform obiceiului, după fiecare masă, dai resturile cerşetorilor ce dorm pe spaţiul verde de sub geamul tău – s-au înmulţit şi ăştia ca şi mâţele grase culcuşite în jurul ghenei de gunoi.

La 40 de ani te-a terminat democraţia unora, te-a potolit libertatea altora – visezi, totuşi, „o lume mai bună”, sloganul ăsta e ca un paliativ, te trezeşti noaptea deodată, neonul iluminatului public e tot sub balcon, vampirii sunt tot în filme, amânările unor acţiuni importante sunt tot în mapă, litera „n” aproape că nu mai vrea să fie scrisă – necrolog, necrofag, netrebnic, neştiut, neanderthall, nefolositor, nevinovat, N.U.P.

La 40 de ani te-a terminat democraţia unora, te-a potolit libertatea altora – visezi, totuşi, „o lume mai bună”, sloganul ăsta e ca un paliativ, te trezeşti noaptea deodată, neonul iluminatului public e tot sub balcon, vampirii sunt tot în filme, amânările unor acţiuni importante sunt tot în mapă, litera „n” aproape că nu mai vrea să fie scrisă – necrolog, necrofag, netrebnic, neştiut, neanderthall, nefolositor, nevinovat, N.U.P.

Declaraţia unei fete care credea că se va mărita cu un bărbat de 40 de ani: “Voi împărţi numărul populaţiei globului la suprafaţa de uscat existentă şi-mi voi împrejmui terenul ce-mi revine. Nici mai mult, nici mai puţin. Pe întinderea aceea îmi voi construi acoperişul”. N-ai contrazis-o, nu i-ai spus absolut nimic despre forţele care i se vor împotrivi (i se împotrivesc), despre împărţirea lumii în binerău, lumină-întuneric, cinste-înşelăciune, sărăcie-avere. Etica nicomahică. Nu ai tot mereu 14 ani.

Declaraţia unei fete care credea că se va mărita cu un bărbat de 40 de ani: “Voi împărţi numărul populaţiei globului la suprafaţa de uscat existentă şi-mi voi împrejmui terenul ce-mi revine. Nici mai mult, nici mai puţin. Pe întinderea aceea îmi voi construi acoperişul”. N-ai contrazis-o, nu i-ai spus absolut nimic despre forţele care i se vor împotrivi (i se împotrivesc), despre împărţirea lumii în binerău, lumină-întuneric, cinste-înşelăciune, sărăcie-avere. Etica nicomahică. Nu ai tot mereu 14 ani.

40 de ani ţi-ai făcut pe plac – te lasă plămânii şi inima (ai fumat prea mult), stomacul (ai băut prea de tot), mintea (ai gândit prea profund), degetele (ţi le-ai băgat unde nu trebuia), ochii (niciodată nu ţi-au stat bine-n cap), coastele (ţi le-a trimis tiranu’, dictatoru’, într-o mină de cărbune), ştirea ta despre lumea asta e o rană ce se extinde metodic, nuţi poţi opri gândirea şi ea devine şi mai adâncă, dacă vei muri vreodată vei afla cu adevărat ce e omul p-aci, prin valea cosmică numită Calea Lactee, auzi lucruri ridicole la radio, prietenii tăi bogaţi au ajuns şi celebri, o scrumieră aruncată de cineva şi o cutie de bere – iată frumuseţea unei existenţe zadarnice.

40 de ani ţi-ai făcut pe plac – te lasă plămânii şi inima (ai fumat prea mult), stomacul (ai băut prea de tot), mintea (ai gândit prea profund), degetele (ţi le-ai băgat unde nu trebuia), ochii (niciodată nu ţi-au stat bine-n cap), coastele (ţi le-a trimis tiranu’, dictatoru’, într-o mină de cărbune), ştirea ta despre lumea asta e o rană ce se extinde metodic, nuţi poţi opri gândirea şi ea devine şi mai adâncă, dacă vei muri vreodată vei afla cu adevărat ce e omul p-aci, prin valea cosmică numită Calea Lactee, auzi lucruri ridicole la radio, prietenii tăi bogaţi au ajuns şi celebri, o scrumieră aruncată de cineva şi o cutie de bere – iată frumuseţea unei existenţe zadarnice.

20

20


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Cam toate se schimbă la 40 de ani – spargi telefonul de-un perete, pleci într-o tabără de antrenament antitero, tai ramurile bonsaiului, crescute haotic, eviţi să calci o furnică, cauţi sursa răului planetar şi dai numai peste ecranizări de duzină, iei legătura cu un american, apoi cu un italian, apoi cu un austriac şi toţi se plâng de viaţa grea, n-au bani, abia şi-au găsit de lucru, complicaţii, prostii, ai vrut doar să vorbeşti, nu să ceri împrumuturi, nu înţelege nimeni că n-ai chef de jucăriile lor monetare, te uiţi încăpăţânat la sticlele de bere, încerci să le dovedeşti pe toate dar renunţi pe la a 13-a – soarele nu mai luminează cum lumina odată.

Cam toate se schimbă la 40 de ani – spargi telefonul de-un perete, pleci într-o tabără de antrenament antitero, tai ramurile bonsaiului, crescute haotic, eviţi să calci o furnică, cauţi sursa răului planetar şi dai numai peste ecranizări de duzină, iei legătura cu un american, apoi cu un italian, apoi cu un austriac şi toţi se plâng de viaţa grea, n-au bani, abia şi-au găsit de lucru, complicaţii, prostii, ai vrut doar să vorbeşti, nu să ceri împrumuturi, nu înţelege nimeni că n-ai chef de jucăriile lor monetare, te uiţi încăpăţânat la sticlele de bere, încerci să le dovedeşti pe toate dar renunţi pe la a 13-a – soarele nu mai luminează cum lumina odată.

Pe la 40 de ani începi să-ţi contabilizezi tabieturile – cafeaua şi ţigările dimineţii, refuzul de-a învăţa să şofezi, sila de-a-ţi cumpăra haine de iarnă, ieri ai adus cu tine opt ceşti de ceai într-o cutie sigilată, intri pe internet şi messenger-ul e plin de adrese active, te uiţi amuzat la încercările unora de-a te contacta, închizi, pui o selecţie din „Tom&Jerry”, plouă, linişte plăcută şi afară orbii-ncep să vadă, graniţele cad, tot oraşul urlă maltratat de iad – una hirundo non facit vera.

Pe la 40 de ani începi să-ţi contabilizezi tabieturile – cafeaua şi ţigările dimineţii, refuzul de-a învăţa să şofezi, sila de-a-ţi cumpăra haine de iarnă, ieri ai adus cu tine opt ceşti de ceai într-o cutie sigilată, intri pe internet şi messenger-ul e plin de adrese active, te uiţi amuzat la încercările unora de-a te contacta, închizi, pui o selecţie din „Tom&Jerry”, plouă, linişte plăcută şi afară orbii-ncep să vadă, graniţele cad, tot oraşul urlă maltratat de iad – una hirundo non facit vera.

Gata, la 40 de ani e cazul să iei şi tu masa în oraş – taximetristul claxonează, masa e servită, nişte idioţi se iau la harţă, pleci neobservat fără să plăteşti, nu strigă nimeni după tine, intri într-un magazin de electrocasnice, cumperi un călcător, la ce-ţi trebuie nici tu nu ştii, îi spui casierei că sânii ei sunt cei mai frumoşi din univers, primeşti zâmbetul complice şi doldora de promisiuni ca pe un pumn în faţă, tânăra chiar crede, nu eşti aşa bătrân şi burtos, ai putea s-o iei cu tine într-una din nopţile acelea fade, prăfuite, când doar tu şi gunoierii salubrităţii publice mai trăiţi pe străzile oraşului, clipeşti – e şi prea devreme, şi prea târziu.

Gata, la 40 de ani e cazul să iei şi tu masa în oraş – taximetristul claxonează, masa e servită, nişte idioţi se iau la harţă, pleci neobservat fără să plăteşti, nu strigă nimeni după tine, intri într-un magazin de electrocasnice, cumperi un călcător, la ce-ţi trebuie nici tu nu ştii, îi spui casierei că sânii ei sunt cei mai frumoşi din univers, primeşti zâmbetul complice şi doldora de promisiuni ca pe un pumn în faţă, tânăra chiar crede, nu eşti aşa bătrân şi burtos, ai putea s-o iei cu tine într-una din nopţile acelea fade, prăfuite, când doar tu şi gunoierii salubrităţii publice mai trăiţi pe străzile oraşului, clipeşti – e şi prea devreme, şi prea târziu.

Ai 40 de ani, constaţi în faţa unei sticle cu apă plată – în ceaşcă ai vişinată, ai reuşit să-ţi inspectezi tarlaua cu thuja, ai făcut treabă bună, nu te laşi dus de val, altora nu le ajung banii de la un salariu la altul, tu ai speculat momentul, ai dat mâncare pisicilor şi câinelui Filo, singurul care nu ţi-a murit de tânăr, restul toţi au lichidat-o pentru că s-au numit „Boby”, te vei întoarce curând în oraş, ai o întâlnire foarte importantă la sfârşitul săptămânii, pe terenul din dreapta ta se dezmembrează maşini, oamenii îşi dau de lucru unii altora că aşa s-a hotărât în foruri pe

Ai 40 de ani, constaţi în faţa unei sticle cu apă plată – în ceaşcă ai vişinată, ai reuşit să-ţi inspectezi tarlaua cu thuja, ai făcut treabă bună, nu te laşi dus de val, altora nu le ajung banii de la un salariu la altul, tu ai speculat momentul, ai dat mâncare pisicilor şi câinelui Filo, singurul care nu ţi-a murit de tânăr, restul toţi au lichidat-o pentru că s-au numit „Boby”, te vei întoarce curând în oraş, ai o întâlnire foarte importantă la sfârşitul săptămânii, pe terenul din dreapta ta se dezmembrează maşini, oamenii îşi dau de lucru unii altora că aşa s-a hotărât în foruri pe

21

21


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

care nu le poţi nici bănui, se apropie anul 2012, vei vedea ce va fi şiatunci – n-a fost nicicând să nu fie oarecum, spune ţăranul care ai fost mai demult.

care nu le poţi nici bănui, se apropie anul 2012, vei vedea ce va fi şiatunci – n-a fost nicicând să nu fie oarecum, spune ţăranul care ai fost mai demult.

40 de ani îţi fac bine în contextul mondial – te arăţi chipeş, mândru şi posac în lumea bună, ţi se admiră maşina scumpă şi îmbrăcămintea lejeră, de om bogat, pantofii de sport şi faptul că nu porţi nici verighetă, nici inele, ghiuluri sau brăţări, induci siguranţă participanţilor la o festivitate unde ţi se mai decernează un premiu, n-ai ce cobi, totul se desfăşoară în cinstea unei abandonări comune, povestea asta ar fi mult mai atractivă dacă prin preajmă s-ar afla şi vreun scriitor, nu numai jurnaliştii cu blitz-urile şi întrebările impertinente, ai isprăvit, ciobanul din „Mioriţa” e mort, pleacă împreună cu a lumii crăiasă – nu le-ar fi de deochi!

40 de ani îţi fac bine în contextul mondial – te arăţi chipeş, mândru şi posac în lumea bună, ţi se admiră maşina scumpă şi îmbrăcămintea lejeră, de om bogat, pantofii de sport şi faptul că nu porţi nici verighetă, nici inele, ghiuluri sau brăţări, induci siguranţă participanţilor la o festivitate unde ţi se mai decernează un premiu, n-ai ce cobi, totul se desfăşoară în cinstea unei abandonări comune, povestea asta ar fi mult mai atractivă dacă prin preajmă s-ar afla şi vreun scriitor, nu numai jurnaliştii cu blitz-urile şi întrebările impertinente, ai isprăvit, ciobanul din „Mioriţa” e mort, pleacă împreună cu a lumii crăiasă – nu le-ar fi de deochi!

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Fiinţe statice: acelaşi lagăr arhipopulat de specia barăcii, a cuştii, exemplare atât de obişnuite cu moartea încât au ajuns să n-o mai ia în seamă, să n-o mai vadă ca pe o “mândră crăiasă/ a lumii mireasă”. Nimeni nu crede că ar trebui “să se ia măsuri”, o ignoră cu toţii entuziaşti, într-o coexistare fără precedent. Gravitează fără a cere explicaţii. Cum au reuşit să inverseze atât de paşnic reperele? Consens? Consens. Gardianul: “Bă, eşti român ori străin?” Eu: “Nu-s”. Gardianul: “Atunci de ce vorbeşti româneşte?” Eu: “De unde ştii că vorbesc româneşte?” Gardianul: “Te-am auzit când te-au adus aici”: Eu: “Asta nu înseamnă că sunt român”. Gardianul: “Atunci ce naţie eşti?” Eu: “M-am născut într-o patrie de pe nici o hartă, sunt un biet spion travestit în cetăţean”. Gardianul: “Nu mă aburi, ştiu io că eşti fro-oarece scriitor dă cultură. Scoală că te cheamă dom’ derector”.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Fiinţe statice: acelaşi lagăr arhipopulat de specia barăcii, a cuştii, exemplare atât de obişnuite cu moartea încât au ajuns să n-o mai ia în seamă, să n-o mai vadă ca pe o “mândră crăiasă/ a lumii mireasă”. Nimeni nu crede că ar trebui “să se ia măsuri”, o ignoră cu toţii entuziaşti, într-o coexistare fără precedent. Gravitează fără a cere explicaţii. Cum au reuşit să inverseze atât de paşnic reperele? Consens? Consens. Gardianul: “Bă, eşti român ori străin?” Eu: “Nu-s”. Gardianul: “Atunci de ce vorbeşti româneşte?” Eu: “De unde ştii că vorbesc româneşte?” Gardianul: “Te-am auzit când te-au adus aici”: Eu: “Asta nu înseamnă că sunt român”. Gardianul: “Atunci ce naţie eşti?” Eu: “M-am născut într-o patrie de pe nici o hartă, sunt un biet spion travestit în cetăţean”. Gardianul: “Nu mă aburi, ştiu io că eşti fro-oarece scriitor dă cultură. Scoală că te cheamă dom’ derector”.

Vârsta aceasta cenuşie, gen 40 de ani, te face scârţar – trecut-au anii, zicea unu’, prea te-ai debarasat rapid de amintiri dacă nu mai ştii cine-a zis-o, îţi vine să scrii şi tu cărţi povestindu-ţi visele, ca alt scrii-

Vârsta aceasta cenuşie, gen 40 de ani, te face scârţar – trecut-au anii, zicea unu’, prea te-ai debarasat rapid de amintiri dacă nu mai ştii cine-a zis-o, îţi vine să scrii şi tu cărţi povestindu-ţi visele, ca alt scrii-

22

22


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

tor modern însă n-ai cum, ale tale sunt spălăcite ca tomberoanele greţoase din spatele restaurantelor, deschizi o cutie de pate vegetal, nu vei lua niciodată Premiul Nobel deşi ai salvat de la moarte trei oameni, nu interesează pe nimeni că n-ai avut niciodată maşină sau paşaport, că singurul tău „plecat în străinătate” a fost până-n Basarabia, pâinea ţi se termină, garsoniera devine mică şi rea, la următoarea bătaie de inimă devine prea mare, te zgâieşti la cuţitul precoce uns cu pate – locuitorul unei lovituri de cuţit ai ajuns.

tor modern însă n-ai cum, ale tale sunt spălăcite ca tomberoanele greţoase din spatele restaurantelor, deschizi o cutie de pate vegetal, nu vei lua niciodată Premiul Nobel deşi ai salvat de la moarte trei oameni, nu interesează pe nimeni că n-ai avut niciodată maşină sau paşaport, că singurul tău „plecat în străinătate” a fost până-n Basarabia, pâinea ţi se termină, garsoniera devine mică şi rea, la următoarea bătaie de inimă devine prea mare, te zgâieşti la cuţitul precoce uns cu pate – locuitorul unei lovituri de cuţit ai ajuns.

Declaraţia lui N. C. la 40 de ani: Îmi doresc o prezenţă dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă. Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. Soţia mi s-a refugiat, înspăimântată, în altă cameră. Faptul că scriu îngrozeşte, ea se gândeşte că totul e dus, că beau prea mult, că prea multă cafea şi ţigări nenumărate… Nimeni nu-mi poate lua plinătatea sărăciei, suferinţei, nefericirii, nedreptăţii, nenorocului – nimeni şi nimic. Ea – cu plăpânda ei revoltă – de-ar pricepe deodată toate seismele din celulele mele, ar deveni o jertfă inutilă pe un altar al nimănui.

Declaraţia lui N. C. la 40 de ani: Îmi doresc o prezenţă dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă. Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. Soţia mi s-a refugiat, înspăimântată, în altă cameră. Faptul că scriu îngrozeşte, ea se gândeşte că totul e dus, că beau prea mult, că prea multă cafea şi ţigări nenumărate… Nimeni nu-mi poate lua plinătatea sărăciei, suferinţei, nefericirii, nedreptăţii, nenorocului – nimeni şi nimic. Ea – cu plăpânda ei revoltă – de-ar pricepe deodată toate seismele din celulele mele, ar deveni o jertfă inutilă pe un altar al nimănui.

Ai 40 de ani, unii râd când le spui – nişte puşti şmecheri te aşteaptă în scară ca pe S. Ogică dar tu intri cu un pistol în mână mereu, îi vezi cum ascund armele albe la spate, prin buzunare inobservabile sau pe sub vestoanele lungi, trebuie să pleci de-aici, ţi-au pus gând rău, nu-i vei putea trişa la nesfârşit cu jucăria ta din plastic negru, ai putea face totuşi o mişcare deşteaptă înainte, ai putea da o spargere, se pare că lumea se teme de glonţ mai mult decât de moarte – urci la etajul unu şchiopătând ca şi cum te-ai întoarce dintr-o confruntare fatală.

Ai 40 de ani, unii râd când le spui – nişte puşti şmecheri te aşteaptă în scară ca pe S. Ogică dar tu intri cu un pistol în mână mereu, îi vezi cum ascund armele albe la spate, prin buzunare inobservabile sau pe sub vestoanele lungi, trebuie să pleci de-aici, ţi-au pus gând rău, nu-i vei putea trişa la nesfârşit cu jucăria ta din plastic negru, ai putea face totuşi o mişcare deşteaptă înainte, ai putea da o spargere, se pare că lumea se teme de glonţ mai mult decât de moarte – urci la etajul unu şchiopătând ca şi cum te-ai întoarce dintr-o confruntare fatală.

La 40 de ani te speli pe dinţi mai des ca-n tinereţe – ai zile pline de furie, nu înţelegi de ce trebuie să faci loc altora, de ce trebuie să te ascunzi, să te dai la fund, să fii doar o prezenţă decorativă şi te arunci pe mediul înconjurător ca o fiară, prima dată îţi îndepărtezi copiii, apoi apropiaţii, nu trece mult şi-ţi denigrezi prietenii, înspăimânţi tot ce mişcă (până şi gândacii de bucătărie te evită), loveşti, tunete şi fulgere, trăsnete şi bomba atomică, ceauamores kapatazos, vai de cel ce ridică privirea spre cer – plasă de umbră ce eşti tu, fanaticule.

La 40 de ani te speli pe dinţi mai des ca-n tinereţe – ai zile pline de furie, nu înţelegi de ce trebuie să faci loc altora, de ce trebuie să te ascunzi, să te dai la fund, să fii doar o prezenţă decorativă şi te arunci pe mediul înconjurător ca o fiară, prima dată îţi îndepărtezi copiii, apoi apropiaţii, nu trece mult şi-ţi denigrezi prietenii, înspăimânţi tot ce mişcă (până şi gândacii de bucătărie te evită), loveşti, tunete şi fulgere, trăsnete şi bomba atomică, ceauamores kapatazos, vai de cel ce ridică privirea spre cer – plasă de umbră ce eşti tu, fanaticule.

23

23


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Declaraţia lui N. P. la 40 de ani: Ştiu cu precizie ce am de făcut în fiecare an, economisesc an de an valori salvatoare de care în general se râde cu nepăsare. Nu simt nevoia de a continua specia deşi “păcat, păcat, căci eu te-am aşteptat”, se aude dinspre partea feminină a corului. Cine te-a aşteptat? Iubita. De ce te-a aşteptat? Ca să o săruţi. De ce să o săruţi? Ca să o provoci. De ce să o provoci? Ca să se întoarcă pe spate. De ce să se întoarcă pe spate? Ca să-şi depărteze picioarele unul de altul. De ce să şi le îndepărteze? Pentru a te invita. Unde să te invite? Între acele picioare. Pui mâna pe rotunjimile iubitei şi zici că nu-i adevărat, de unde are fiinţa asta atâtea linii curbe în compoziţia sa, unde şi-a rotunjit colţii? O atingi şi ea spune “nu, nu…” Dar tu eşti puternic, nu te laşi sedus de tradiţionala ei inteligenţă, o prinzi de sâni şi de şolduri iar ea – interesant! – nu te opreşte, începe să-i placă, începe să te caute, se prinde în joc, începe trepidarea comună şi sexele umane traversează desfrâul tuturor secolelor până când toate devin derizorii şi reci în trupurile golite de substanţe. Iată ce exemplare rasate au devenit, Doamne. Sunt o raritate în Grădina Ta Zoologică, sunt studiaţi de arhangheli, apostoli şi îngeri cu o înciudată blândeţe. Ce-ar mai fi de spus despre ei? Şi cum să arunci mărgăritare acestor porcine fără cumpătare?

Declaraţia lui N. P. la 40 de ani: Ştiu cu precizie ce am de făcut în fiecare an, economisesc an de an valori salvatoare de care în general se râde cu nepăsare. Nu simt nevoia de a continua specia deşi “păcat, păcat, căci eu te-am aşteptat”, se aude dinspre partea feminină a corului. Cine te-a aşteptat? Iubita. De ce te-a aşteptat? Ca să o săruţi. De ce să o săruţi? Ca să o provoci. De ce să o provoci? Ca să se întoarcă pe spate. De ce să se întoarcă pe spate? Ca să-şi depărteze picioarele unul de altul. De ce să şi le îndepărteze? Pentru a te invita. Unde să te invite? Între acele picioare. Pui mâna pe rotunjimile iubitei şi zici că nu-i adevărat, de unde are fiinţa asta atâtea linii curbe în compoziţia sa, unde şi-a rotunjit colţii? O atingi şi ea spune “nu, nu…” Dar tu eşti puternic, nu te laşi sedus de tradiţionala ei inteligenţă, o prinzi de sâni şi de şolduri iar ea – interesant! – nu te opreşte, începe să-i placă, începe să te caute, se prinde în joc, începe trepidarea comună şi sexele umane traversează desfrâul tuturor secolelor până când toate devin derizorii şi reci în trupurile golite de substanţe. Iată ce exemplare rasate au devenit, Doamne. Sunt o raritate în Grădina Ta Zoologică, sunt studiaţi de arhangheli, apostoli şi îngeri cu o înciudată blândeţe. Ce-ar mai fi de spus despre ei? Şi cum să arunci mărgăritare acestor porcine fără cumpătare?

Instrumentarul chirurgical ţi-e fidel abia pe la 40 de ani – primeşti mita unuia care vrea ca mama lui să trăiască, 1000 de dolari e nimic, ai acumulat destul, ai putea s-o laşi să moară pe babă dar acela ţi-a pus banii într-o carte, citeşti titlul, apoi autorul, te cutremuri, cu tipul ăsta nu-i recomandat să ai multe taine, chemi asistenta şi ea confirmă, a fost chiar autorul, alergi pe holuri cu volumul strâns sub braţ, să nu pierzi vreo bancnotă, nu-l mai găseşti, te calmezi, operezi hoaşca, îi dai rezervă specială, ordoni surorilor să facă ture de noapte la patul ei, pleci iritat, maşina nu-ţi mai e pe plac, treci strada lent, intri în restaurant, mănânci şi citeşti, la pagina 23 găseşti dolarii, citeşti, dai pagina şi o presezi cu palma, ajungi la pagina 40, ţi se aduce nota, citeşti brusc finalul, maşina nu ţi-a sărit în aer, pleci acasă cu taxi, pui cartea în bibliotecă, banii sunt tot la pagina 23, ieşi pe balcon şi lângă maşina ta din parcarea spitalului parcă vezi o siluetă ce-ţi face cu mâna, opreşti lumina, te culci – nu, nu maşina ta a sărit în aer.

Instrumentarul chirurgical ţi-e fidel abia pe la 40 de ani – primeşti mita unuia care vrea ca mama lui să trăiască, 1000 de dolari e nimic, ai acumulat destul, ai putea s-o laşi să moară pe babă dar acela ţi-a pus banii într-o carte, citeşti titlul, apoi autorul, te cutremuri, cu tipul ăsta nu-i recomandat să ai multe taine, chemi asistenta şi ea confirmă, a fost chiar autorul, alergi pe holuri cu volumul strâns sub braţ, să nu pierzi vreo bancnotă, nu-l mai găseşti, te calmezi, operezi hoaşca, îi dai rezervă specială, ordoni surorilor să facă ture de noapte la patul ei, pleci iritat, maşina nu-ţi mai e pe plac, treci strada lent, intri în restaurant, mănânci şi citeşti, la pagina 23 găseşti dolarii, citeşti, dai pagina şi o presezi cu palma, ajungi la pagina 40, ţi se aduce nota, citeşti brusc finalul, maşina nu ţi-a sărit în aer, pleci acasă cu taxi, pui cartea în bibliotecă, banii sunt tot la pagina 23, ieşi pe balcon şi lângă maşina ta din parcarea spitalului parcă vezi o siluetă ce-ţi face cu mâna, opreşti lumina, te culci – nu, nu maşina ta a sărit în aer.

24

24


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Pe la 40 de ani ai timp să-ţi fierbi nişte vin – aştepţi un transport de flori din Olanda, îţi propui să nu uiţi să spui cândva cât de repede se consumă substanţa creaţiei în artişti, cum devin bieţi tehnicieni, cum mint în continuare creând aberaţii ce primesc valoare numai datorită numelui lor, să-ţi dai seama de diferenţa dintre ei şi sfinţi: primii rămân epuizaţi, ceilalţi nu, să te întrebi ce-i ţine pe sfinţi în putere până la capăt – plouă, vin fierbinte.

Pe la 40 de ani ai timp să-ţi fierbi nişte vin – aştepţi un transport de flori din Olanda, îţi propui să nu uiţi să spui cândva cât de repede se consumă substanţa creaţiei în artişti, cum devin bieţi tehnicieni, cum mint în continuare creând aberaţii ce primesc valoare numai datorită numelui lor, să-ţi dai seama de diferenţa dintre ei şi sfinţi: primii rămân epuizaţi, ceilalţi nu, să te întrebi ce-i ţine pe sfinţi în putere până la capăt – plouă, vin fierbinte.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Noaptea trecută: acelaşi trup fosforescent, răstignit pe braţele unei cruci mate, aceeaşi durere convingător de modestă. Sunt posedat de Dumnezeu, nu mă mai pot controla, nu-mi mai aparţine creierul, sunt irecuperabil, datele pe care i le dau pentru a primi o soluţie viabilă capătă învelişul înduioşător al infantilului, nu-i corect! strig, e prea târziu, am fost reperat, trupul meu, ceasul, tricoul cu “Achitat”, nu mai am cale de scăpare, trebuie să confirm investiţia. Sunt obligat să rămân o entitate de primăvară nou descoperită de biologii timpului acestuia îngheţat.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Noaptea trecută: acelaşi trup fosforescent, răstignit pe braţele unei cruci mate, aceeaşi durere convingător de modestă. Sunt posedat de Dumnezeu, nu mă mai pot controla, nu-mi mai aparţine creierul, sunt irecuperabil, datele pe care i le dau pentru a primi o soluţie viabilă capătă învelişul înduioşător al infantilului, nu-i corect! strig, e prea târziu, am fost reperat, trupul meu, ceasul, tricoul cu “Achitat”, nu mai am cale de scăpare, trebuie să confirm investiţia. Sunt obligat să rămân o entitate de primăvară nou descoperită de biologii timpului acestuia îngheţat.

Ai făcut 40 de ani – mama îţi e tot mai slăbită, zilele ei ţi se par un miracol, revii la realitate ca după o lungă luptă cu forţele dracului, pleci în provincie, îi spui unui individ, pe tren, că frumuseţea nu e în biserici, în muzee, în galerii de artă ori pe estradele pe care defilează, dezbrăcate, tot felul de panarame ci în fiinţa lui de om pricăjit, ajungi în satul în care teai născut, în locul tradiţiei dai peste un conglomerat de vile de prost gust, construite cu faţa la şosea, maşini aduse din străinătate îţi tulbură somnul, constaţi că nu eşti pregătit să mori, încă nu te-ai plictisit de tot, mai ai de înţeles câte ceva ce ţi-a scăpat – îţi e greu să fii atât de sincer cu tine.

Ai făcut 40 de ani – mama îţi e tot mai slăbită, zilele ei ţi se par un miracol, revii la realitate ca după o lungă luptă cu forţele dracului, pleci în provincie, îi spui unui individ, pe tren, că frumuseţea nu e în biserici, în muzee, în galerii de artă ori pe estradele pe care defilează, dezbrăcate, tot felul de panarame ci în fiinţa lui de om pricăjit, ajungi în satul în care teai născut, în locul tradiţiei dai peste un conglomerat de vile de prost gust, construite cu faţa la şosea, maşini aduse din străinătate îţi tulbură somnul, constaţi că nu eşti pregătit să mori, încă nu te-ai plictisit de tot, mai ai de înţeles câte ceva ce ţi-a scăpat – îţi e greu să fii atât de sincer cu tine.

Declaraţia lui R. I. la 40 de ani: Dimineţi în care îţi reaminteşti de şleahta neputincioşilor, incurabililor supuşi de convenienţe, politeţuri, bune creşteri. Tristeţe. Dimineţi în care te sufocă întâmplătorul, conjunctura. Comerţul stradal, goana maşinilor şi a fiinţelor vii adunate sub acoperişul unei dimineţi în care nu mai pui preţ pe trup, haine, aparat de ras şi pantofi daţi cu cremă, în care îţi dai seama cât de singur ai rămas pe planetă: ai citit destul, ai văzut tot ce era de văzut, ai auzit vorbind o sumedenie de oameni şi ai vorbit, la rândul tău, şi tu. Chipul depopulat de trăsăturile umane atrage atenţia, eşti studiat în

Declaraţia lui R. I. la 40 de ani: Dimineţi în care îţi reaminteşti de şleahta neputincioşilor, incurabililor supuşi de convenienţe, politeţuri, bune creşteri. Tristeţe. Dimineţi în care te sufocă întâmplătorul, conjunctura. Comerţul stradal, goana maşinilor şi a fiinţelor vii adunate sub acoperişul unei dimineţi în care nu mai pui preţ pe trup, haine, aparat de ras şi pantofi daţi cu cremă, în care îţi dai seama cât de singur ai rămas pe planetă: ai citit destul, ai văzut tot ce era de văzut, ai auzit vorbind o sumedenie de oameni şi ai vorbit, la rândul tău, şi tu. Chipul depopulat de trăsăturile umane atrage atenţia, eşti studiat în

25

25


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

metrou, în locurile unde bei o bere, în camera în care locuieşti, eşti remarcat târziu de o femeie în halat albastru care-ţi aruncă, prin uşa deschisă, o pereche de şosete curate. Îţi iei geanta şi pleci fără a mai spune ceva. Astăzi, parcă toate sunt scrum, cum spune Dăncuş. Aproape decorporalizat, mă îndrept fără grabă spre zona în care voi lucra cu pavaj, ciment şi nisip, nu prea mai merită să locuiesc aici, printre ei. Îmi amintesc efortul, orgoliul, trufia de-a mă manifesta total, de-a trezi în creaturile astea ce-mi seamănă ura, simpatia, deznădejdea, iubirea şi alte elucubraţii denumite, nu se ştie de ce – sentimente, dar ele nu mai sunt animate decât de reproducere. Dacă cineva, acum, m-ar ucide, n-aş solicita explicaţii, nu m-aş gândi la durerea celor apropiaţi care-mi sunt, de-o vreme, tot mai indiferenţi.

metrou, în locurile unde bei o bere, în camera în care locuieşti, eşti remarcat târziu de o femeie în halat albastru care-ţi aruncă, prin uşa deschisă, o pereche de şosete curate. Îţi iei geanta şi pleci fără a mai spune ceva. Astăzi, parcă toate sunt scrum, cum spune Dăncuş. Aproape decorporalizat, mă îndrept fără grabă spre zona în care voi lucra cu pavaj, ciment şi nisip, nu prea mai merită să locuiesc aici, printre ei. Îmi amintesc efortul, orgoliul, trufia de-a mă manifesta total, de-a trezi în creaturile astea ce-mi seamănă ura, simpatia, deznădejdea, iubirea şi alte elucubraţii denumite, nu se ştie de ce – sentimente, dar ele nu mai sunt animate decât de reproducere. Dacă cineva, acum, m-ar ucide, n-aş solicita explicaţii, nu m-aş gândi la durerea celor apropiaţi care-mi sunt, de-o vreme, tot mai indiferenţi.

Anul în care faci 40 de ani e ploios – iei o ciocolată de la benzinăria din apropiere, trebuie să te muţi iar, proprietarul vrea să vândă clădirea, alimentul de bază al poporului tău e speranţa, şi mâine e o zi, spune populaţia ce nu mai are ce pierde, comparativ cu „Zâmbeşte, mâine va şi mai rău” după cum opinează Murphy, paradoxal, românii tăi râd de-a binelea, de aceea apar în fiecare zi pe străzi ca furnicile, demonstrând statelor „dezvoltate” că n-au murit încă, tu ai o firmă dar nu banii sunt ţinta ta – ci timpul, de aceea rămâi calm (...) de aici încolo, scrisul autorului devine ilizibil.

Anul în care faci 40 de ani e ploios – iei o ciocolată de la benzinăria din apropiere, trebuie să te muţi iar, proprietarul vrea să vândă clădirea, alimentul de bază al poporului tău e speranţa, şi mâine e o zi, spune populaţia ce nu mai are ce pierde, comparativ cu „Zâmbeşte, mâine va şi mai rău” după cum opinează Murphy, paradoxal, românii tăi râd de-a binelea, de aceea apar în fiecare zi pe străzi ca furnicile, demonstrând statelor „dezvoltate” că n-au murit încă, tu ai o firmă dar nu banii sunt ţinta ta – ci timpul, de aceea rămâi calm (...) de aici încolo, scrisul autorului devine ilizibil.

Ai suferit destul până acum, ai 40 de ani – ţi-au tras-o dar ai traso şi tu altora, moaca ta dezabuzată îi calmează pe linguşitori şi îi oripilează pe ăia cu florile, tu faci dezmembrări şi reparaţii de maşini, sărăntocii ăia stau pe terenul tău şi nu vor să dea jos structura solarului, le-ai făcut şi le faci zile fripte, parchezi câte 5-6 maşini pe unica alee betonată a curţii dar ei tac, le-ai pus motoare în faţa casei, osii şi caroserii tamponate peste tot prin grădină, chiar şi o barcă în faţa garajului, sărăntocii au nervii tari, nu renunţă la dreptul lor, când au de mers la piaţă cu flori te anunţă respectuos să le laşi aleea liberă, eşti lipsit de putere, ăştia te vor băga în psihiatrie, zadarnice ţi-au fost toate sforăriile şi banii, eşti disperat, afacerea merge greu – Dumnezeu e Unul pentru fiecare, nu pentru toţi deodată.

Ai suferit destul până acum, ai 40 de ani – ţi-au tras-o dar ai traso şi tu altora, moaca ta dezabuzată îi calmează pe linguşitori şi îi oripilează pe ăia cu florile, tu faci dezmembrări şi reparaţii de maşini, sărăntocii ăia stau pe terenul tău şi nu vor să dea jos structura solarului, le-ai făcut şi le faci zile fripte, parchezi câte 5-6 maşini pe unica alee betonată a curţii dar ei tac, le-ai pus motoare în faţa casei, osii şi caroserii tamponate peste tot prin grădină, chiar şi o barcă în faţa garajului, sărăntocii au nervii tari, nu renunţă la dreptul lor, când au de mers la piaţă cu flori te anunţă respectuos să le laşi aleea liberă, eşti lipsit de putere, ăştia te vor băga în psihiatrie, zadarnice ţi-au fost toate sforăriile şi banii, eşti disperat, afacerea merge greu – Dumnezeu e Unul pentru fiecare, nu pentru toţi deodată.

26

26


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Declaraţia lui A. H. la 40 de ani: Zi liberă, în patria asta e voie, cum zice Dăncuş. Nu mai scriu pentru critica literară ori pentru cititori, cele ce urmează sunt numai pentru tine: N-ai nici o scuză “de rigoare”, nici un motiv de-a vorbi cu alţii, nici o patimă de cunoscut, nici o justificare existenţială, ţi s-a tăiat cordonul ombilical, speţa te-a părăsit în maternitate, şi-au luat cu toţii mâna de pe tine, “mama!”, ţipi, lacrimile te asfixiază, au plecat surorile şi îngrijitoarele, te-au uitat singur şi neajutorat în noaptea ploioasă a naşterii. Vrei să fugi, să scapi de coşmar dar, deja ţintuit în oase şi carne, ai conştiinţa vie a faptului că eşti abandonat (acestă disperare te va urmări ca un căţel turbat de-a lungul tuturor secolelor în care vei fi aruncat pe neaşteptate). N-ai dovezi, nimeni nu te crede, nimeni nu-ţi va face loc în mintea şi inima lui, vei rătăci sângerând prin zonele unde secolele se îmbină neauzit, nu vei putea cu nimeni vorbi despre cât de cumplit ai fost pedepsit pentru o greşeală care-ţi scapă, pe care ai făcut-o fără să ştii că poartă numele de “greşeală”, pentru că ai fost, în viaţa ta, miner, de pildă. Sau poet, sau ziarist, sau vânzător la aprozar.

Declaraţia lui A. H. la 40 de ani: Zi liberă, în patria asta e voie, cum zice Dăncuş. Nu mai scriu pentru critica literară ori pentru cititori, cele ce urmează sunt numai pentru tine: N-ai nici o scuză “de rigoare”, nici un motiv de-a vorbi cu alţii, nici o patimă de cunoscut, nici o justificare existenţială, ţi s-a tăiat cordonul ombilical, speţa te-a părăsit în maternitate, şi-au luat cu toţii mâna de pe tine, “mama!”, ţipi, lacrimile te asfixiază, au plecat surorile şi îngrijitoarele, te-au uitat singur şi neajutorat în noaptea ploioasă a naşterii. Vrei să fugi, să scapi de coşmar dar, deja ţintuit în oase şi carne, ai conştiinţa vie a faptului că eşti abandonat (acestă disperare te va urmări ca un căţel turbat de-a lungul tuturor secolelor în care vei fi aruncat pe neaşteptate). N-ai dovezi, nimeni nu te crede, nimeni nu-ţi va face loc în mintea şi inima lui, vei rătăci sângerând prin zonele unde secolele se îmbină neauzit, nu vei putea cu nimeni vorbi despre cât de cumplit ai fost pedepsit pentru o greşeală care-ţi scapă, pe care ai făcut-o fără să ştii că poartă numele de “greşeală”, pentru că ai fost, în viaţa ta, miner, de pildă. Sau poet, sau ziarist, sau vânzător la aprozar.

Nici nu faci bine 40 de ani că lambriurile de pe hol o iau razna sesizezi că a dat strechea-n populaţia pământului, om cu om nu se mai înţelege, în arenă intră paradele de modă, luptele de stradă, filmele SF, criminaliştii şi justiţia, nimic despre iarnă, botez, foamete, îngeri, savanţi, totul făcut în fugă, fără simţ de răspundere, ca şi cum totul sar prăbuşi mâine ori în noaptea din care nu poţi evada, nimic din respectabila solidaritate umană, nu tu un prieten, nu tu o figură cunoscută, o „Crucea Roşie”, nu Spitalul de Urgenţă, totul sau nimic şi tâmpiţii stau cu ochii în ecrane repetând: 2012, 2012, 2012, aprinzi ţigara, noaptea se termină în sfârşit, ţiganii din cartierul tău şi-au regulat pampuştele, atât mai lipseşte pentru a porni o revoluţie, o piatră care să spargă un geam – nu lambriurile din hol.

Nici nu faci bine 40 de ani că lambriurile de pe hol o iau razna sesizezi că a dat strechea-n populaţia pământului, om cu om nu se mai înţelege, în arenă intră paradele de modă, luptele de stradă, filmele SF, criminaliştii şi justiţia, nimic despre iarnă, botez, foamete, îngeri, savanţi, totul făcut în fugă, fără simţ de răspundere, ca şi cum totul sar prăbuşi mâine ori în noaptea din care nu poţi evada, nimic din respectabila solidaritate umană, nu tu un prieten, nu tu o figură cunoscută, o „Crucea Roşie”, nu Spitalul de Urgenţă, totul sau nimic şi tâmpiţii stau cu ochii în ecrane repetând: 2012, 2012, 2012, aprinzi ţigara, noaptea se termină în sfârşit, ţiganii din cartierul tău şi-au regulat pampuştele, atât mai lipseşte pentru a porni o revoluţie, o piatră care să spargă un geam – nu lambriurile din hol.

Poate că nu-i aşa greu să faci 40 de ani – sunt destule cazuri în care regii au rămas regi, vânzătoarele de seminţe – vânzătoare de seminţe, morsele şi urşii polari tot morse şi urşi, ţi-ai luat un DVD cu „Pink Floyd”, bancomatul ţi-a dat cât ai cerut, semafoarele funcţionau, mâţa din pomul de peste drum era tot acolo, ai vrut să pleci acasă dar

Poate că nu-i aşa greu să faci 40 de ani – sunt destule cazuri în care regii au rămas regi, vânzătoarele de seminţe – vânzătoare de seminţe, morsele şi urşii polari tot morse şi urşi, ţi-ai luat un DVD cu „Pink Floyd”, bancomatul ţi-a dat cât ai cerut, semafoarele funcţionau, mâţa din pomul de peste drum era tot acolo, ai vrut să pleci acasă dar

27

27


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

nici un taximetrist nu era în maşină, ai crezut că într-adevăr se întâmplă ceva pe lumea asta şi când te-ai apropiat i-ai văzut pe toţi jucând zaruri, ţi-ai adus aminte de Iustin şi de-acolo încolo n-ai mai avut gânduri – aşa-i la vreme de criză.

nici un taximetrist nu era în maşină, ai crezut că într-adevăr se întâmplă ceva pe lumea asta şi când te-ai apropiat i-ai văzut pe toţi jucând zaruri, ţi-ai adus aminte de Iustin şi de-acolo încolo n-ai mai avut gânduri – aşa-i la vreme de criză.

Declaraţia lui P. A. la 40 de ani: Nu eşti sigur că vrei să te mai întorci în camera din care ai plecat cu şosete curate, prevăzute pentru drumurile din ziua aceea. Nu mai plouă – e dimineaţă, a ieşit soarele, au ieşit şi furnicile pe trotuare, prin autobuze, pe la posturile de radio care-ţi macină timpanele obosite. Linişte, asta vrei, nu liniştea montană a iniţiaţilor, nu liniştea tectonică a minelor de cărbune, nu liniştea zborului înalt al unor păsări cu aripi mari. “NU LINIŞTII PASAGERE!” ai imprima pe fruntea evoluţiei omului. Te opreşti lângă un afişier pe care scrie “ayurveda”. Poveşti de adormit copiii. Eşti bătrân, trist, de nerecunoscut, se uită lumea la tine, te îndepărtezi de afişierul inutil, de muzica modernă şi de cărţile unor autori care promit foarte mult, ai senzaţia fadului, a nemişcării. Vor apărea în curând hăitaşii, vor face bani cu arta pe care ai transportato pe furiş, mereu ameninţat şi vânat, până-n mileniul III. Te vor pune pe rafturi, te vor blama, lăuda, ponegri, iubi sau vinde prin anticariate. Stresant pentru toată lumea. Nu mai ai unde merge, te vei întoarce cu şosetele murdare ca Dăncuş. Înapoi.

Declaraţia lui P. A. la 40 de ani: Nu eşti sigur că vrei să te mai întorci în camera din care ai plecat cu şosete curate, prevăzute pentru drumurile din ziua aceea. Nu mai plouă – e dimineaţă, a ieşit soarele, au ieşit şi furnicile pe trotuare, prin autobuze, pe la posturile de radio care-ţi macină timpanele obosite. Linişte, asta vrei, nu liniştea montană a iniţiaţilor, nu liniştea tectonică a minelor de cărbune, nu liniştea zborului înalt al unor păsări cu aripi mari. “NU LINIŞTII PASAGERE!” ai imprima pe fruntea evoluţiei omului. Te opreşti lângă un afişier pe care scrie “ayurveda”. Poveşti de adormit copiii. Eşti bătrân, trist, de nerecunoscut, se uită lumea la tine, te îndepărtezi de afişierul inutil, de muzica modernă şi de cărţile unor autori care promit foarte mult, ai senzaţia fadului, a nemişcării. Vor apărea în curând hăitaşii, vor face bani cu arta pe care ai transportato pe furiş, mereu ameninţat şi vânat, până-n mileniul III. Te vor pune pe rafturi, te vor blama, lăuda, ponegri, iubi sau vinde prin anticariate. Stresant pentru toată lumea. Nu mai ai unde merge, te vei întoarce cu şosetele murdare ca Dăncuş. Înapoi.

Declaraţia lui W. F. la 40 de ani: Sacrificiul poetului, copii, nu este unul demonstrativ, ci se afirmă prin conotaţia sa universală. Avem de-a face cu un scriitor fugitiv, nemarcat de orânduirea operei literare cu care suntem obişnuiţi, avem de analizat o entitate nocivă speciei noastre care, în lipsă de altceva, ne-a catalogat drept nefaşti, inoportuni şi idioţi. Din fericire pentru noi, serviciile secrete şi oamenii de ştiinţă au împiedicat răspândirea scrierilor sale dar, ca dovadă că libertatea individului şi drepturile omului sunt respectate, au permis această Casă Memorială “Dăncuş”, exemplu grăitor şi de netăgăduit al faptului că traversăm o epocă de mari împliniri umanitare şi civilizaţioniste. A fost Ştefan Doru Dăncuş un erou, un spirit vizionar, copii?” întreabă profesoara grăsuţă, cu părul numai bucle şi spray frumos mirositor. “Nuuuuuuuuu”, răspund în cor toţi învăţăceii mei. Happy, Ştefane?

Declaraţia lui W. F. la 40 de ani: Sacrificiul poetului, copii, nu este unul demonstrativ, ci se afirmă prin conotaţia sa universală. Avem de-a face cu un scriitor fugitiv, nemarcat de orânduirea operei literare cu care suntem obişnuiţi, avem de analizat o entitate nocivă speciei noastre care, în lipsă de altceva, ne-a catalogat drept nefaşti, inoportuni şi idioţi. Din fericire pentru noi, serviciile secrete şi oamenii de ştiinţă au împiedicat răspândirea scrierilor sale dar, ca dovadă că libertatea individului şi drepturile omului sunt respectate, au permis această Casă Memorială “Dăncuş”, exemplu grăitor şi de netăgăduit al faptului că traversăm o epocă de mari împliniri umanitare şi civilizaţioniste. A fost Ştefan Doru Dăncuş un erou, un spirit vizionar, copii?” întreabă profesoara grăsuţă, cu părul numai bucle şi spray frumos mirositor. “Nuuuuuuuuu”, răspund în cor toţi învăţăceii mei. Happy, Ştefane?

28

28


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Modul perfect în care poţi pierde o femeie când ai 40 de ani e să nu te culci cu ea – să te donezi altor preocupări cum ar fi scrisul, bunăoară, de aceea urăşti să scrii, e vorba de secundele vieţii tale, precum spuneai deseori, nu poţi fi viril la nesfârşit, ar trebui să o faci până o mai poţi face, e normal, anormal e faptul că tu mâzgăleşti hârtii pentru posteritate, pierde-vară, pierzi vremea împerecherii, te vei uita curând în oglindă, vei crede că ai nevoie de psiholog, nimeni nu dă doi bani pe ce îndrugi tu pe enşpe topuri de coli A4 – la asta chiar merită să se gândească şefii lumii pe care nu i-ai cunoscut încă.

Modul perfect în care poţi pierde o femeie când ai 40 de ani e să nu te culci cu ea – să te donezi altor preocupări cum ar fi scrisul, bunăoară, de aceea urăşti să scrii, e vorba de secundele vieţii tale, precum spuneai deseori, nu poţi fi viril la nesfârşit, ar trebui să o faci până o mai poţi face, e normal, anormal e faptul că tu mâzgăleşti hârtii pentru posteritate, pierde-vară, pierzi vremea împerecherii, te vei uita curând în oglindă, vei crede că ai nevoie de psiholog, nimeni nu dă doi bani pe ce îndrugi tu pe enşpe topuri de coli A4 – la asta chiar merită să se gândească şefii lumii pe care nu i-ai cunoscut încă.

La 40 de ani auzi ceva despre Naarghita – te întrebi de ce te-ai dus în Rawalpindi, banii tăi nu-s pe veci, nici tinereţea, Kumila are acum ochelari, e şefa de cabinet a unui individ cu perucă, în România, cine pune următoarea problemă: „înainte de-a întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară” e considerat legionar, fascist, împătureşti prosopul de in, îl vei lua cu tine când vei vorbi la întrunirea culturală de mâine – dacă deschizi geamul, aerul de afară intră.

La 40 de ani auzi ceva despre Naarghita – te întrebi de ce te-ai dus în Rawalpindi, banii tăi nu-s pe veci, nici tinereţea, Kumila are acum ochelari, e şefa de cabinet a unui individ cu perucă, în România, cine pune următoarea problemă: „înainte de-a întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară” e considerat legionar, fascist, împătureşti prosopul de in, îl vei lua cu tine când vei vorbi la întrunirea culturală de mâine – dacă deschizi geamul, aerul de afară intră.

Declaraţia lui L. D. la 40 de ani: Nişte oameni cu aere de şefi se fâţâie prin faţa mea, răţoindu-se de parcă încălţările lor curate ar fi una din principalele dimensiuni ale universului. Când urcă în maşini de lux devin şi mai importanţi, li se pare că sunt stăpânii absoluţi a tot ce mişcă sub soare. Dacă mai demult îi goneam cu şuturi în fund, astăzi îi ascult amuzat iar lor li se pare că-mi bat joc de înalta lor prestanţă exersată în mulţi ani de studii bizare. “O să ai probleme”, mă avertizează cu grija celor trecuţi prin multe, eu zâmbesc în continuare, lor nu le vine să creadă (cam aşa faci şi tu, Dăncuş). Tac şi zâmbesc, de multe ori îmi vine să-i părăsesc, aş rupe gura târgului cu “iraţionalitatea” de care mă folosesc uneori ca de-o trapă de ieşire, dar ei au nevoie de martiri, de fiinţe aşa zis slabe care să se supună ordinelor şi convenienţelor lor. Spune Biblia în EXOD (Ieşirea): “Dacă-i asupreşti şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele”. Milităroasă şi arţăgoasă, speţa mea face din ţânţar armăsar, dovedindu-şi astfel că merită să facă umbră pământului. De-aş fi Dumnezeu, aş desfiinţa-o: nu mai am o sumă bine precizată de unde să-i scad nota la purtare. Chiar de-ar fi ca ultimul punct să-i fie scăzut pentru pantofii prea eleganţi şi curaţi cu care calcă în pi-

Declaraţia lui L. D. la 40 de ani: Nişte oameni cu aere de şefi se fâţâie prin faţa mea, răţoindu-se de parcă încălţările lor curate ar fi una din principalele dimensiuni ale universului. Când urcă în maşini de lux devin şi mai importanţi, li se pare că sunt stăpânii absoluţi a tot ce mişcă sub soare. Dacă mai demult îi goneam cu şuturi în fund, astăzi îi ascult amuzat iar lor li se pare că-mi bat joc de înalta lor prestanţă exersată în mulţi ani de studii bizare. “O să ai probleme”, mă avertizează cu grija celor trecuţi prin multe, eu zâmbesc în continuare, lor nu le vine să creadă (cam aşa faci şi tu, Dăncuş). Tac şi zâmbesc, de multe ori îmi vine să-i părăsesc, aş rupe gura târgului cu “iraţionalitatea” de care mă folosesc uneori ca de-o trapă de ieşire, dar ei au nevoie de martiri, de fiinţe aşa zis slabe care să se supună ordinelor şi convenienţelor lor. Spune Biblia în EXOD (Ieşirea): “Dacă-i asupreşti şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele”. Milităroasă şi arţăgoasă, speţa mea face din ţânţar armăsar, dovedindu-şi astfel că merită să facă umbră pământului. De-aş fi Dumnezeu, aş desfiinţa-o: nu mai am o sumă bine precizată de unde să-i scad nota la purtare. Chiar de-ar fi ca ultimul punct să-i fie scăzut pentru pantofii prea eleganţi şi curaţi cu care calcă în pi-

29

29


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

cioare răbduriul ambient teluric (aici constat cu durere cât de maliţios am devenit).

cioare răbduriul ambient teluric (aici constat cu durere cât de maliţios am devenit).

Cam pe la 40 de ani şi soţia ta oboseşte – afli stupefiat cum a uitat de onomastica ta, afli cum ai uitat de ziua ei de naştere, te întrebi de ce nu a mai fost sărbătoare în casa ta de multă vreme, rutina e rutină, patul e pat, banii, bani, Dumnezeu – Dumnezeu, totul e ca-n vremea lui Moise, îl suni pe judecătorul care te-a achitat, răspunde soţia, afli că a murit şi cu asta scrisul tău ia sfârşit – ferice de cei ce nu au dat raportul la SRI.

Cam pe la 40 de ani şi soţia ta oboseşte – afli stupefiat cum a uitat de onomastica ta, afli cum ai uitat de ziua ei de naştere, te întrebi de ce nu a mai fost sărbătoare în casa ta de multă vreme, rutina e rutină, patul e pat, banii, bani, Dumnezeu – Dumnezeu, totul e ca-n vremea lui Moise, îl suni pe judecătorul care te-a achitat, răspunde soţia, afli că a murit şi cu asta scrisul tău ia sfârşit – ferice de cei ce nu au dat raportul la SRI.

Nu-ţi mai arde să faci politică la 40 de ani – meştereşti un fel de instalaţii despre care spui că sunt sculpturi abstracte, umbli hai-hui prin diverse oraşe, te întâlneşti cu prieteni din adolescenţă, mănânci pâine cu slană, de la fereastra unui tren cineva îţi face cu mâna, ploaia nu încetează datorită acestui gest nefiresc, te dor genunchii, se scrie mult în România, tot felul de ziare, reviste, cărţi, se aude un vapor, orele trec greu în gară, dai un telefon, va veni Costel să te ia cu maşina, poliţiştii aruncă priviri apatice spre panoul „plecări-sosiri” – „ne naştem ca să murim” îi spune o bătrânică unui ţânc timid, nepotul ei, pare-se.

Nu-ţi mai arde să faci politică la 40 de ani – meştereşti un fel de instalaţii despre care spui că sunt sculpturi abstracte, umbli hai-hui prin diverse oraşe, te întâlneşti cu prieteni din adolescenţă, mănânci pâine cu slană, de la fereastra unui tren cineva îţi face cu mâna, ploaia nu încetează datorită acestui gest nefiresc, te dor genunchii, se scrie mult în România, tot felul de ziare, reviste, cărţi, se aude un vapor, orele trec greu în gară, dai un telefon, va veni Costel să te ia cu maşina, poliţiştii aruncă priviri apatice spre panoul „plecări-sosiri” – „ne naştem ca să murim” îi spune o bătrânică unui ţânc timid, nepotul ei, pare-se.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: “Poliţia şi-a făcut datoria. Un individ neidentificat încă a murit subit într-un apartament dintr-o zonă periferică. În urma cercetărilor s-a constatat că numitul Ştefan Doru Dăncuş locuia ilegal în România. Timp de mai mulţi ani, el a indus în eroare autorităţile, folosind o identitate falsă. Probele descoperite până acum îl indică drept autor al altercaţiei literare mondiale din acest an. Cercetările continuă.” “Cadavrul unui bărbat în vârstă de 33 de ani a fost descoperit noaptea trecută pe strada Bucovinei din Capitală, în urma unei descinderi fulger a unui echipaj al Poliţiei care bănuia de mai multă vreme că acesta se ascunde de autorităţi, după ce a declanşat binecunoscuta criză planetară denumită de oamenii de ştiinţă – cea “a omului bun”. Cauzele morţii sale rămân deocamdată învăluite în mister. Cercetările continuă.” Toate spuse impersonal şi sacadat de Andreea Esca – PRO TV. La 40 de ani cobori din „turnul de fildeş” – înhaţi partea ta din

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: “Poliţia şi-a făcut datoria. Un individ neidentificat încă a murit subit într-un apartament dintr-o zonă periferică. În urma cercetărilor s-a constatat că numitul Ştefan Doru Dăncuş locuia ilegal în România. Timp de mai mulţi ani, el a indus în eroare autorităţile, folosind o identitate falsă. Probele descoperite până acum îl indică drept autor al altercaţiei literare mondiale din acest an. Cercetările continuă.” “Cadavrul unui bărbat în vârstă de 33 de ani a fost descoperit noaptea trecută pe strada Bucovinei din Capitală, în urma unei descinderi fulger a unui echipaj al Poliţiei care bănuia de mai multă vreme că acesta se ascunde de autorităţi, după ce a declanşat binecunoscuta criză planetară denumită de oamenii de ştiinţă – cea “a omului bun”. Cauzele morţii sale rămân deocamdată învăluite în mister. Cercetările continuă.” Toate spuse impersonal şi sacadat de Andreea Esca – PRO TV. La 40 de ani cobori din „turnul de fildeş” – înhaţi partea ta din

30

30


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

lumea asta şi o declari proprietate personală, începi să te îndoieşti de calitatea prietenilor, vrei altceva, ai de restituit cărţi, bani şi evenimente, în multe dimineţi te trezeşti cu un gol mare în creier, a dispărut ceva de-acolo, poate anii de tinereţe care au trecut în grabă precum focurile de toamnă pe lângă trenurile cărora le-ai ratat plecările, îţi vine să-ţi cheltui la jocuri de noroc toată averea – fascinantă opţiune (suprimată la timp).

lumea asta şi o declari proprietate personală, începi să te îndoieşti de calitatea prietenilor, vrei altceva, ai de restituit cărţi, bani şi evenimente, în multe dimineţi te trezeşti cu un gol mare în creier, a dispărut ceva de-acolo, poate anii de tinereţe care au trecut în grabă precum focurile de toamnă pe lângă trenurile cărora le-ai ratat plecările, îţi vine să-ţi cheltui la jocuri de noroc toată averea – fascinantă opţiune (suprimată la timp).

Declaraţia lui A. B. la 40 de ani: Eterna întrebare: ce doresc de la viaţă? Ziua, am o grămadă de visuri, un milion de proiecte, noaptea, în faţa cerului, cer numai iertare: îmi dau seama că pe lumea cealaltă nu mă pot lua decât pe mine. Mult mi-a trebuit până am ajuns să dau importanţă acestei voluptăţi!

Declaraţia lui A. B. la 40 de ani: Eterna întrebare: ce doresc de la viaţă? Ziua, am o grămadă de visuri, un milion de proiecte, noaptea, în faţa cerului, cer numai iertare: îmi dau seama că pe lumea cealaltă nu mă pot lua decât pe mine. Mult mi-a trebuit până am ajuns să dau importanţă acestei voluptăţi!

Abia pe la 40 de ani ai probleme cu anusul – te-ai dat uneori pe degeaba unora care ţi-au plăcut, ai speculat momentul altădată, ai luat bani buni, ai trăit clipe de extaz şi minute durere când te-au luat câte patru deodată, stai constipat în garsoniera cumpărată recent, atât ai reuşit până acum, o garsonieră, după ce o armată de pofticioşi ţiau înfipt-o, o canapea ieftină, o veioză, adio-mamă, îţi vine să te spânzuri de geam şi asta vei şi face – vei merge mai departe, vei muri.

Abia pe la 40 de ani ai probleme cu anusul – te-ai dat uneori pe degeaba unora care ţi-au plăcut, ai speculat momentul altădată, ai luat bani buni, ai trăit clipe de extaz şi minute durere când te-au luat câte patru deodată, stai constipat în garsoniera cumpărată recent, atât ai reuşit până acum, o garsonieră, după ce o armată de pofticioşi ţiau înfipt-o, o canapea ieftină, o veioză, adio-mamă, îţi vine să te spânzuri de geam şi asta vei şi face – vei merge mai departe, vei muri.

Uite c-ai ajuns şi la 40 de ani şi nu eşti cine ştie ce mare scriitor, deşi ai vrut – critica literară nu te-a băgat în seamă decât sporadic, genialele tale volume de versuri au ajuns capace pe oalele cu smântână, cei încrezători în destinul tău literar s-au împuţinat, unii chiar te-au luat în râs, poeţii, prozatorii, eseiştii s-au înmulţit în ultima vreme, n-ai loc de cunoscuţii tăi ce locuiesc în Capitală, între timp au apărut alţii mai tineri care s-au dat cu internetul, pentru care tu şi cei de teapa ta sunteţi „dinozauri”, ar trebui să staţi pe la peşterile voastre nu să-i inoportunaţi cu prezenţa pe unde se-adună să râdă de voi, personal, eşti în derivă, alţi congeneri se încăpăţânează să facă baloane de săpun, ai sfârşit în fundătura bibliotecii tale, nu te-ai racordat la percepţia publicitară a zilei de azi, nu te-ai mediatizat îndeajuns, n-ai ştiut, n-ai avut chef ori energie, ştii că eşti depăşit – de te vei scula, pre mulţi vei popi tu!

Uite c-ai ajuns şi la 40 de ani şi nu eşti cine ştie ce mare scriitor, deşi ai vrut – critica literară nu te-a băgat în seamă decât sporadic, genialele tale volume de versuri au ajuns capace pe oalele cu smântână, cei încrezători în destinul tău literar s-au împuţinat, unii chiar te-au luat în râs, poeţii, prozatorii, eseiştii s-au înmulţit în ultima vreme, n-ai loc de cunoscuţii tăi ce locuiesc în Capitală, între timp au apărut alţii mai tineri care s-au dat cu internetul, pentru care tu şi cei de teapa ta sunteţi „dinozauri”, ar trebui să staţi pe la peşterile voastre nu să-i inoportunaţi cu prezenţa pe unde se-adună să râdă de voi, personal, eşti în derivă, alţi congeneri se încăpăţânează să facă baloane de săpun, ai sfârşit în fundătura bibliotecii tale, nu te-ai racordat la percepţia publicitară a zilei de azi, nu te-ai mediatizat îndeajuns, n-ai ştiut, n-ai avut chef ori energie, ştii că eşti depăşit – de te vei scula, pre mulţi vei popi tu!

31

31


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Declaraţia lui V. I. P. la 40 de ani: Dimineaţă, iubita mea s-a trezit la 5.30, s-a îmbrăcat şi a intrat din nou sub plapumă. Acest gest nefiresc m-a pus pe gânduri: l-a făcut pentru a-mi interzice apropierea de goliciunea ei? De ce să nu facem dragoste la 5.30? E vreun regulament în acest sens? Cine l-a dat? Când a fost aprobat, odată cu trecerea la ora de iarnă sau înainte? Brusc, mi-am adus aminte de un alt “5.30”, din altă parte a Pământului, descris în altă carte pe care am risipit-o: “E o dimineaţă dintr-acelea stupide când te trezeşti brusc din somn pe la 5.30 şi nu mai poţi adormi şi n-ai în casă nici un fir de cafea, nici un pic de băutură pe fundul unei sticle, ai doar ţigări şi-o silă imensă de ceaţa care s-a lăsat peste noapte; şi fumezi, gura ţi se amărăşte şi mai tare, arunci ţigara, aprinzi lumina, iei o carte… Ai face orice, numai să umpli golul morbid; trupul nici unei femei nu-ţi sfinţeşte patul şi astfel sentimentul că n-ai realizat nimic devine acut, incisiv, neîndurător.” Mi-am dat seama că am evoluat, că îmi pun întrebări şi am fost mândru de asta. Trupul acestei femei era totuşi în pat, inaccesibil, iar cănile de cafea fierbinte aşteptau docile să fie consumate. N-am prea avut chef de vorbă, eram ocupat cu răspunsurile la întâmplarea aceea. Mă aştepta o zi în care tot felul de indivizi aveau de gând să-mi ţină prelegeri despre ce ar face cu mine dacă aş fi în subordinea lor.

Declaraţia lui V. I. P. la 40 de ani: Dimineaţă, iubita mea s-a trezit la 5.30, s-a îmbrăcat şi a intrat din nou sub plapumă. Acest gest nefiresc m-a pus pe gânduri: l-a făcut pentru a-mi interzice apropierea de goliciunea ei? De ce să nu facem dragoste la 5.30? E vreun regulament în acest sens? Cine l-a dat? Când a fost aprobat, odată cu trecerea la ora de iarnă sau înainte? Brusc, mi-am adus aminte de un alt “5.30”, din altă parte a Pământului, descris în altă carte pe care am risipit-o: “E o dimineaţă dintr-acelea stupide când te trezeşti brusc din somn pe la 5.30 şi nu mai poţi adormi şi n-ai în casă nici un fir de cafea, nici un pic de băutură pe fundul unei sticle, ai doar ţigări şi-o silă imensă de ceaţa care s-a lăsat peste noapte; şi fumezi, gura ţi se amărăşte şi mai tare, arunci ţigara, aprinzi lumina, iei o carte… Ai face orice, numai să umpli golul morbid; trupul nici unei femei nu-ţi sfinţeşte patul şi astfel sentimentul că n-ai realizat nimic devine acut, incisiv, neîndurător.” Mi-am dat seama că am evoluat, că îmi pun întrebări şi am fost mândru de asta. Trupul acestei femei era totuşi în pat, inaccesibil, iar cănile de cafea fierbinte aşteptau docile să fie consumate. N-am prea avut chef de vorbă, eram ocupat cu răspunsurile la întâmplarea aceea. Mă aştepta o zi în care tot felul de indivizi aveau de gând să-mi ţină prelegeri despre ce ar face cu mine dacă aş fi în subordinea lor.

Ai 40 de ani şi lucrezi tot la salubritatea publică – toamna, schimburile de noapte sunt pe gustul tău, mături alene frunzele de pe străduţele vreunui cartier, te gândeşti la nevastă şi la copiii care dorm duşi, te mai opreşti să fumezi, femeile salubrităţii vin în spatele tău cu un tomberon pe roţi, adună grămăjoarele de gunoi, mai schimbi câte o vorbă că şi ele sunt văcuţele lui Dumnezeu, de la sânii căzuţi sug în continuare familiile lor, soţii le troznesc adesea dar văcuţele merg mereu acasă cu salariul, spre dimineaţă te opreşti la un chioşc, iei o vodcă ieftină în sticlă de plastic, predai mătura magazionerului şi în câteva minute baţi la uşă, cei doi băieţi mai mari se pregătesc să plece la şcoală, nevasta la munca de zi pe alte străzi, bei câteva pahare şi te cuprinde obişnuita şi plăcuta somnolenţă, înainte de-a adormi te întrebi dacă mătura ta nu e cumva, în acel moment, în mâinile nevestei,

Ai 40 de ani şi lucrezi tot la salubritatea publică – toamna, schimburile de noapte sunt pe gustul tău, mături alene frunzele de pe străduţele vreunui cartier, te gândeşti la nevastă şi la copiii care dorm duşi, te mai opreşti să fumezi, femeile salubrităţii vin în spatele tău cu un tomberon pe roţi, adună grămăjoarele de gunoi, mai schimbi câte o vorbă că şi ele sunt văcuţele lui Dumnezeu, de la sânii căzuţi sug în continuare familiile lor, soţii le troznesc adesea dar văcuţele merg mereu acasă cu salariul, spre dimineaţă te opreşti la un chioşc, iei o vodcă ieftină în sticlă de plastic, predai mătura magazionerului şi în câteva minute baţi la uşă, cei doi băieţi mai mari se pregătesc să plece la şcoală, nevasta la munca de zi pe alte străzi, bei câteva pahare şi te cuprinde obişnuita şi plăcuta somnolenţă, înainte de-a adormi te întrebi dacă mătura ta nu e cumva, în acel moment, în mâinile nevestei,

32

32


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

îţi imaginezi cum o mânuieşte ca pe un falus lung şi subţire ca al tău, las’ că vine ea acasă, te iluminează un gând rebel – i-o vei pune, sigur că da, cu aia subţire şi lungă.

îţi imaginezi cum o mânuieşte ca pe un falus lung şi subţire ca al tău, las’ că vine ea acasă, te iluminează un gând rebel – i-o vei pune, sigur că da, cu aia subţire şi lungă.

Ce să cauţi la 40 de ani în Liberia? – dar lupii tineri din politica română te-au convins, au nevoie de tine, te uiţi cu milă pe fereastra „Palm Hotel”-ului din Monrovia la ei, locuitorii ţării, cum se îngrămădesc la intersecţia Randall cu Broad St., când ai plecat ţi s-a dat o mapă, ai răsfoit-o în avion, „În anul 2008, volumul comerţului cu Liberia a totalizat 139,990 milioane US$, reprezentând exclusiv exporturi româneşti. Principalele categorii de produse exportate au fost: nave cisterne pentru navigaţia maritimă, produse petroliere finite (motorină), anvelope auto, vopsele, recipiente pentru gaze lichefiate, băuturi şi produse alimentare, etc. ”, ai zâmbit în sinea ta, nu ştiai de ce statul român te-a trimis acolo ca investitor tocmai pe tine dar ai făcut pace cu statul român, ai plecat, abia la sosire ai aflat că trebuie să dai socoteală unui ambasador plin de sine din Abuja, deci nigerienilor, asta e, ţi-ai zis, când soţia unui ministru liberian a intrat în camera ta ai înţeles care-i treaba, cât de fierbinţi pot fi orele unei zile transpirate, să desenezi cu un deget zig-zag-uri din transpiraţie pe pielea neagră a soţiei aceluia, ea să surâdă cu dinţii albi, aşa albi cum în europa ta nu sunt, ea rămâne în continuare şi în noaptea aceea, eşti pierdut – camerele de luat vederi ale SRI au făcut restul, când vei reveni în ţară vei fi ruinat, ca mulţi alţii ce-au gustat din trecătoarea putere politică.

Ce să cauţi la 40 de ani în Liberia? – dar lupii tineri din politica română te-au convins, au nevoie de tine, te uiţi cu milă pe fereastra „Palm Hotel”-ului din Monrovia la ei, locuitorii ţării, cum se îngrămădesc la intersecţia Randall cu Broad St., când ai plecat ţi s-a dat o mapă, ai răsfoit-o în avion, „În anul 2008, volumul comerţului cu Liberia a totalizat 139,990 milioane US$, reprezentând exclusiv exporturi româneşti. Principalele categorii de produse exportate au fost: nave cisterne pentru navigaţia maritimă, produse petroliere finite (motorină), anvelope auto, vopsele, recipiente pentru gaze lichefiate, băuturi şi produse alimentare, etc. ”, ai zâmbit în sinea ta, nu ştiai de ce statul român te-a trimis acolo ca investitor tocmai pe tine dar ai făcut pace cu statul român, ai plecat, abia la sosire ai aflat că trebuie să dai socoteală unui ambasador plin de sine din Abuja, deci nigerienilor, asta e, ţi-ai zis, când soţia unui ministru liberian a intrat în camera ta ai înţeles care-i treaba, cât de fierbinţi pot fi orele unei zile transpirate, să desenezi cu un deget zig-zag-uri din transpiraţie pe pielea neagră a soţiei aceluia, ea să surâdă cu dinţii albi, aşa albi cum în europa ta nu sunt, ea rămâne în continuare şi în noaptea aceea, eşti pierdut – camerele de luat vederi ale SRI au făcut restul, când vei reveni în ţară vei fi ruinat, ca mulţi alţii ce-au gustat din trecătoarea putere politică.

Declaraţia lui C. I. la 40 de ani: Sunt unul dintre cei care merg împotriva curentului, unul care poate scrie de dragul scrisului însă preferă să se facă înţeles. Nu cu elitisme poţi convinge de adevărul spuselor tale. O hoardă de neologisme care ţopăie prin mintea omului de rând îl poate lăsa mut de uimire dar nu-i poate transmite nimic. După o perioadă de înfumurare, eu m-am lăsat păgubaş. Dacă nu eşti în stare să schimbi ceva la nivel de masă, în zadar te străduieşti să impui o altă conduită. Comunism! am răcnit. Teroare! Dictatură! Lanţuri! Dar, nu. Omul de rând are pretenţii imediate şi individuale. Micul bine pe care i-l poţi face valorează de mii de ori mai mult decât preţioasele sfaturi cuprinse în tratatele de înţelepciune ale tuturor sfinţilor şi iniţiaţilor contemporani, cu toate că acel mic bine este contabilizat numai

Declaraţia lui C. I. la 40 de ani: Sunt unul dintre cei care merg împotriva curentului, unul care poate scrie de dragul scrisului însă preferă să se facă înţeles. Nu cu elitisme poţi convinge de adevărul spuselor tale. O hoardă de neologisme care ţopăie prin mintea omului de rând îl poate lăsa mut de uimire dar nu-i poate transmite nimic. După o perioadă de înfumurare, eu m-am lăsat păgubaş. Dacă nu eşti în stare să schimbi ceva la nivel de masă, în zadar te străduieşti să impui o altă conduită. Comunism! am răcnit. Teroare! Dictatură! Lanţuri! Dar, nu. Omul de rând are pretenţii imediate şi individuale. Micul bine pe care i-l poţi face valorează de mii de ori mai mult decât preţioasele sfaturi cuprinse în tratatele de înţelepciune ale tuturor sfinţilor şi iniţiaţilor contemporani, cu toate că acel mic bine este contabilizat numai

33

33


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

în Cer, nu pe pământ, unde, din pricina încrengăturii de nemaipomenite răutăţi, se risipeşte în timp record. Sunt unul din cei care merg împotriva curentului iar asta nu mă împiedică să spun şi altora cum să o facă: pentru a rezolva ceva în masă, de aceea vorbesc.

în Cer, nu pe pământ, unde, din pricina încrengăturii de nemaipomenite răutăţi, se risipeşte în timp record. Sunt unul din cei care merg împotriva curentului iar asta nu mă împiedică să spun şi altora cum să o facă: pentru a rezolva ceva în masă, de aceea vorbesc.

Nu mai visezi, la 40 de ani, decât ceea ce ştii – dacă mergi la Cluj şi bei coniace cu Vasile Gogea, apare în localul acela scump o fată care e ca Ana ta de pe vremuri, dacă ajungi la Timişoara, o vezi pe stradă pe Maria din vremea tinereţii tale, dacă vrei să fugi pe un munte înalt apare acolo Ramona ta din vremea când aveai numai 23 de ani, acum, dacă te-ai duce în Baia Mare, ţi-ai vedea toate iubitele, unele măritate, altele divorţate, altele gata să ţi se ofere iar – prin OJT e clar că nu va mai trece geamănul tău, Nicolae Petricec, a îndrăznit să moară, tembelul, fără să te anunţe.

Nu mai visezi, la 40 de ani, decât ceea ce ştii – dacă mergi la Cluj şi bei coniace cu Vasile Gogea, apare în localul acela scump o fată care e ca Ana ta de pe vremuri, dacă ajungi la Timişoara, o vezi pe stradă pe Maria din vremea tinereţii tale, dacă vrei să fugi pe un munte înalt apare acolo Ramona ta din vremea când aveai numai 23 de ani, acum, dacă te-ai duce în Baia Mare, ţi-ai vedea toate iubitele, unele măritate, altele divorţate, altele gata să ţi se ofere iar – prin OJT e clar că nu va mai trece geamănul tău, Nicolae Petricec, a îndrăznit să moară, tembelul, fără să te anunţe.

Eşti la mâna lor când faci 40 de ani – e nevoie de diplomaţie în Orientul Mijlociu, îţi e dor de Vanghele Gogu şi de cântecul lui „Ninsoare de adio” dar treci strada, intri în camera de hotel cu plicul ştampilat de măreaţa ambasadă română, citeşti: „Emiratele Arabe Unite este o federatie formata din sapte emirate suverane, formate cand britanicii s-au retras din Golf in 1971. Capitala federatiei, Abu Dhabi, se afla in emiratul ce poarta acelasi nume. Emiratele Arabe sunt dominate de desert, in acelasi timp insa este o tara a peisajelor contrastante, de la dunele de nisip care inspira calatorul la oazele bogate, de la muntii stancosi la campiile fertile. Emiratele Arabe Unite, una dintre destinatiile turistice care se dezvolta cel mai repede din lume, are toate ingredientele necesare pentru o vacanta de vis: soare, nisip, mare, sporturi, legendarele duty-free- uri din Dubai, o cultura traditionala care intriga turistul si un mediu sigur si primitor. ”, îţi vine să urli, ăştia de prin politică nu ştiu ce e gramatica sau diacriticele, statul tău ţi-a închiriat o cameră la „Al Manzil”, aveau reducere, s-a plătit doar 230 de lire pentru 10 zile, te uiţi cu ciudă la cămila tolănită în umbra maşinii tale din parcarea hotelului, afli că un tip, Victor Ponta, a fost prezent la ceva raliu prin Piteşti, îţi vine să le spargi gura tâmpiţilor ce te-au trimis prin căldurile astea, spumegi, în maşină intră o femeie îmbietoare, scoate 2 bancnote din portofelul de pe bord, te descheie la pantaloni, ţi-o scoală în 10 secunde cu limbi şi supt profesionist, pune

Eşti la mâna lor când faci 40 de ani – e nevoie de diplomaţie în Orientul Mijlociu, îţi e dor de Vanghele Gogu şi de cântecul lui „Ninsoare de adio” dar treci strada, intri în camera de hotel cu plicul ştampilat de măreaţa ambasadă română, citeşti: „Emiratele Arabe Unite este o federatie formata din sapte emirate suverane, formate cand britanicii s-au retras din Golf in 1971. Capitala federatiei, Abu Dhabi, se afla in emiratul ce poarta acelasi nume. Emiratele Arabe sunt dominate de desert, in acelasi timp insa este o tara a peisajelor contrastante, de la dunele de nisip care inspira calatorul la oazele bogate, de la muntii stancosi la campiile fertile. Emiratele Arabe Unite, una dintre destinatiile turistice care se dezvolta cel mai repede din lume, are toate ingredientele necesare pentru o vacanta de vis: soare, nisip, mare, sporturi, legendarele duty-free- uri din Dubai, o cultura traditionala care intriga turistul si un mediu sigur si primitor. ”, îţi vine să urli, ăştia de prin politică nu ştiu ce e gramatica sau diacriticele, statul tău ţi-a închiriat o cameră la „Al Manzil”, aveau reducere, s-a plătit doar 230 de lire pentru 10 zile, te uiţi cu ciudă la cămila tolănită în umbra maşinii tale din parcarea hotelului, afli că un tip, Victor Ponta, a fost prezent la ceva raliu prin Piteşti, îţi vine să le spargi gura tâmpiţilor ce te-au trimis prin căldurile astea, spumegi, în maşină intră o femeie îmbietoare, scoate 2 bancnote din portofelul de pe bord, te descheie la pantaloni, ţi-o scoală în 10 secunde cu limbi şi supt profesionist, pune

34

34


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

prezervativul, te încalecă şi într-un minut îţi vine să fii cel mai bun prieten cu V. Ponta - chiar cu Iliescu, Băsescu, Stalin, Ceauşescu, Lenin, Hitler etc. şi cu Alex Ştefănescu, desigur.

prezervativul, te încalecă şi într-un minut îţi vine să fii cel mai bun prieten cu V. Ponta - chiar cu Iliescu, Băsescu, Stalin, Ceauşescu, Lenin, Hitler etc. şi cu Alex Ştefănescu, desigur.

Declaraţia lui U. A. la 40 de ani: “Am evoluat mult!”, am constatat surprins, “le-am scăpat, nu mi se mai poate porunci”. Am dedus imediat că nu mai respect impostura regulamentelor. “Sunt un intrus de care lumea se teme, de aici şi bruma de respect faţă de atitudinea mea”, m-am gândit. Vesel nevoie mare, m-am apucat de socotit câtă vreme mai trebuie să treacă până când toate firele mele de păr vor fi albe şi voi putea declama la modul cel mai serios cu putinţă: “Mulţumesc, mi-a plăcut la dumneavoastră, au fost şi momente în care nu ne-am înţeles dar iată, am reuşit să trecem peste ele, vă mulţumesc pentru festivitatea de despărţire, mărturisesc sincer că nu mă aşteptam la aşa ceva, am fost un încuiat iar dumneavoastră aţi răspuns cu tandreţe acestui gol din caracterul meu, sunteţi nişte companioni minunaţi, încă o dată vă mulţumesc tuturor şi sper să ne vedem la fel de bucuroşi ca în seara asta”, bei paharul de şampanie, ei aplaudă frenetic, se apucă şi ei de băut şi de mâncat, eşti felicitat, ţi se strânge mâna, te pierzi în mulţime, te pierzi de tot, repeţi în minte adevăratul discurs care începe cam aşa: “Idioţii, imbecilii, proştii, nebunii: iatăi pe cei care vor fi primiţi cu surle şi tobe în Rai. Pentru că ei nu-şi pun întrebări. Pentru că lumea lor are un sens exact, mecanic. Conştiincioşi, mănâncă, dorm, procreează, formează cozi în faţa magazinelor, vorbesc despre metodele de conservare a castraveţilor pentru iarnă; ţopăie de la o fericire la alta. Şi da, se roagă lui Dumnezeu să-i ajute în diferite şi mărunte probleme. Nu clachează niciodată pe parcursul existenţei lor liniare. Nici nu ştiu că Raiul îi aşteaptă, de aceea umplu până la refuz bisericile. Bine că sunt mulţi, mulţi. Iadul este apanajul oamenilor inteligenţi. Ce discuţii profunde se încheagă printre flăcări şi cazane cu smoală!” dar te disipezi, îţi intră tălpile în duşumea până la glezne, până la genunchi, până la umeri. Un ţăran care are “locul” acolo de zeci de ani, îţi zboară capul cu o lovitură de coasă şi în sfârşit, căpăţâna încărunţită se odihneşte sub iarba plină de rouă. E dimineaţă, e 5.30, omenirea se retrage obosită în cuşca ei, festivitatea s-a încheiat apoteotic, focurile de artificii au produs orgasme

Declaraţia lui U. A. la 40 de ani: “Am evoluat mult!”, am constatat surprins, “le-am scăpat, nu mi se mai poate porunci”. Am dedus imediat că nu mai respect impostura regulamentelor. “Sunt un intrus de care lumea se teme, de aici şi bruma de respect faţă de atitudinea mea”, m-am gândit. Vesel nevoie mare, m-am apucat de socotit câtă vreme mai trebuie să treacă până când toate firele mele de păr vor fi albe şi voi putea declama la modul cel mai serios cu putinţă: “Mulţumesc, mi-a plăcut la dumneavoastră, au fost şi momente în care nu ne-am înţeles dar iată, am reuşit să trecem peste ele, vă mulţumesc pentru festivitatea de despărţire, mărturisesc sincer că nu mă aşteptam la aşa ceva, am fost un încuiat iar dumneavoastră aţi răspuns cu tandreţe acestui gol din caracterul meu, sunteţi nişte companioni minunaţi, încă o dată vă mulţumesc tuturor şi sper să ne vedem la fel de bucuroşi ca în seara asta”, bei paharul de şampanie, ei aplaudă frenetic, se apucă şi ei de băut şi de mâncat, eşti felicitat, ţi se strânge mâna, te pierzi în mulţime, te pierzi de tot, repeţi în minte adevăratul discurs care începe cam aşa: “Idioţii, imbecilii, proştii, nebunii: iatăi pe cei care vor fi primiţi cu surle şi tobe în Rai. Pentru că ei nu-şi pun întrebări. Pentru că lumea lor are un sens exact, mecanic. Conştiincioşi, mănâncă, dorm, procreează, formează cozi în faţa magazinelor, vorbesc despre metodele de conservare a castraveţilor pentru iarnă; ţopăie de la o fericire la alta. Şi da, se roagă lui Dumnezeu să-i ajute în diferite şi mărunte probleme. Nu clachează niciodată pe parcursul existenţei lor liniare. Nici nu ştiu că Raiul îi aşteaptă, de aceea umplu până la refuz bisericile. Bine că sunt mulţi, mulţi. Iadul este apanajul oamenilor inteligenţi. Ce discuţii profunde se încheagă printre flăcări şi cazane cu smoală!” dar te disipezi, îţi intră tălpile în duşumea până la glezne, până la genunchi, până la umeri. Un ţăran care are “locul” acolo de zeci de ani, îţi zboară capul cu o lovitură de coasă şi în sfârşit, căpăţâna încărunţită se odihneşte sub iarba plină de rouă. E dimineaţă, e 5.30, omenirea se retrage obosită în cuşca ei, festivitatea s-a încheiat apoteotic, focurile de artificii au produs orgasme

35

35


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

doamnelor şi ejaculări precoce domnilor. Sala e plină de farfurii murdare, platouri golite, tacâmuri furate “ca amintire”, pahare pline pe jumătate, ţigări stinse în pateul de pe sandvişuri. Bine-am scris, Dăncuş?

doamnelor şi ejaculări precoce domnilor. Sala e plină de farfurii murdare, platouri golite, tacâmuri furate “ca amintire”, pahare pline pe jumătate, ţigări stinse în pateul de pe sandvişuri. Bine-am scris, Dăncuş?

Nimic nu umanizează camera ta de rezervist la 40 de ani – aceeaşi austeritate a taberelor de antrenament, acelaşi trap cazon pe coridoare, te ridici greoi, e ora 7.00 dimineaţa, plicurile de ness se substituie cuminţi unei soţii matinale care te-a părăsit, armată ţi-a trebuit, armată ai, locuieşti aproape gratis la un cămin de garnizoană, cel puţin ţi-au dat o pensie mare după ce te-au retras din trupele NATO, zilele trec goale, n-ai prieteni, n-ai activităţi care să-ţi mănânce timpul, nu prea mai dai banii pe alcool sau pe haine, contul bancar devine tot mai gras dar nici tu nu ştii cum e să cheltui căci toată viaţa ai fost întreţinut de altcineva, eşti o partidă bună pentru orice muiere mai trecută – poate chiar vei aduce vreuna, cândva, în perimetrul acesta unde nu există calculator sau televizor.

Nimic nu umanizează camera ta de rezervist la 40 de ani – aceeaşi austeritate a taberelor de antrenament, acelaşi trap cazon pe coridoare, te ridici greoi, e ora 7.00 dimineaţa, plicurile de ness se substituie cuminţi unei soţii matinale care te-a părăsit, armată ţi-a trebuit, armată ai, locuieşti aproape gratis la un cămin de garnizoană, cel puţin ţi-au dat o pensie mare după ce te-au retras din trupele NATO, zilele trec goale, n-ai prieteni, n-ai activităţi care să-ţi mănânce timpul, nu prea mai dai banii pe alcool sau pe haine, contul bancar devine tot mai gras dar nici tu nu ştii cum e să cheltui căci toată viaţa ai fost întreţinut de altcineva, eşti o partidă bună pentru orice muiere mai trecută – poate chiar vei aduce vreuna, cândva, în perimetrul acesta unde nu există calculator sau televizor.

Uite că la 40 de ani ai ajuns şi parlamentar într-o Românie tot mai mică – tatăl tău te-a plasat de june în aventura asta splendidă, gagici, mass media, maşini de lux, vacanţe pe unde vrei, case de vacanţă vreo două-trei, „mocofanii de proşti” (vorba ta!) nu-şi dau seama cum trebuie trăită viaţa, se înhamă de bună voie la jug, fac firme, greve, marşuri de protest, le explici în emisiuni TV cât de greu se lucrează în politică, ieşi din studio urmărit de privirile galeşe ale puştoaicelor aduse acolo pentru altă emisiune, şoferul e la scară, vei petrece noaptea într-un club tainic de noapte – distracţia iar începe, duşmanii zdrobiţi îşi scuipă televizoarele, aşa le trebuie, „mocofani de proşti” ce sunt ei!

Uite că la 40 de ani ai ajuns şi parlamentar într-o Românie tot mai mică – tatăl tău te-a plasat de june în aventura asta splendidă, gagici, mass media, maşini de lux, vacanţe pe unde vrei, case de vacanţă vreo două-trei, „mocofanii de proşti” (vorba ta!) nu-şi dau seama cum trebuie trăită viaţa, se înhamă de bună voie la jug, fac firme, greve, marşuri de protest, le explici în emisiuni TV cât de greu se lucrează în politică, ieşi din studio urmărit de privirile galeşe ale puştoaicelor aduse acolo pentru altă emisiune, şoferul e la scară, vei petrece noaptea într-un club tainic de noapte – distracţia iar începe, duşmanii zdrobiţi îşi scuipă televizoarele, aşa le trebuie, „mocofani de proşti” ce sunt ei!

Declaraţia lui J. G. la 40 de ani: Azi l-am cunoscut pe Tudose, muncitor la spaţii verzi. Şi-a cumpărat, la mâna a doua, un telefon mobil care nu merge cum trebuie. Îl înjura cu nesaţ pe “banditul, porcul, escrocul” care i l-a băgat pe gât contra jumătate de salariu. “De ce ţii neapărat să ai telefon mobil când poţi vorbi prin telepatie şi nu te costă nimic?”, l-am întrebat la o bere. “Cum adică…”, a făcut el jignit. “Prin telepatie. Vorbeşti şi nu te costă nimic.” “Se poate aşa ceva? Pot?…”, a îndrăznit cu timiditate. “Sigur că poţi”, am replicat con-

Declaraţia lui J. G. la 40 de ani: Azi l-am cunoscut pe Tudose, muncitor la spaţii verzi. Şi-a cumpărat, la mâna a doua, un telefon mobil care nu merge cum trebuie. Îl înjura cu nesaţ pe “banditul, porcul, escrocul” care i l-a băgat pe gât contra jumătate de salariu. “De ce ţii neapărat să ai telefon mobil când poţi vorbi prin telepatie şi nu te costă nimic?”, l-am întrebat la o bere. “Cum adică…”, a făcut el jignit. “Prin telepatie. Vorbeşti şi nu te costă nimic.” “Se poate aşa ceva? Pot?…”, a îndrăznit cu timiditate. “Sigur că poţi”, am replicat con-

36

36


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

vins de ceea ce spuneam. “Mă duc şi-i dau cu telefonul în cap, parşivul dracului, îmi vinde toate vechiturile!”, s-a oţărât Tudose. A şi plecat, uitând că a mai comandat un rând. Am plătit eu şi în tot timpul cât am băut berile am avut o mină foarte serioasă, de om preocupat.

vins de ceea ce spuneam. “Mă duc şi-i dau cu telefonul în cap, parşivul dracului, îmi vinde toate vechiturile!”, s-a oţărât Tudose. A şi plecat, uitând că a mai comandat un rând. Am plătit eu şi în tot timpul cât am băut berile am avut o mină foarte serioasă, de om preocupat.

În cea de-a 70-a zi a celor 40 de ani auzi corul pervers al tânguitorilor internaţionali - că stânga, că dreapta, comunismul, monarhia, rusia, america, război rece, petrol, justiţie, curs valutar, nu există mare personalitate mondială care să nu deplângă ceva, ba iranul, ba cecenia, ba dizidenţii, ba mortalitatea sud-africană, Parlament European, ONU, Grupul Celor 7, Tribunalul de la Haga, NATO, integrarea euroatlantică, nişte bocitori amărâţi cu toţii, nişte creaturi inferioare de care lui Cioran, Bocitorul-şef, îi era silă; moluşte - ăştia se-nmulţesc prin diviziune, nu prin iubire de femeie.

În cea de-a 70-a zi a celor 40 de ani auzi corul pervers al tânguitorilor internaţionali - că stânga, că dreapta, comunismul, monarhia, rusia, america, război rece, petrol, justiţie, curs valutar, nu există mare personalitate mondială care să nu deplângă ceva, ba iranul, ba cecenia, ba dizidenţii, ba mortalitatea sud-africană, Parlament European, ONU, Grupul Celor 7, Tribunalul de la Haga, NATO, integrarea euroatlantică, nişte bocitori amărâţi cu toţii, nişte creaturi inferioare de care lui Cioran, Bocitorul-şef, îi era silă; moluşte - ăştia se-nmulţesc prin diviziune, nu prin iubire de femeie.

Alături de fiecare răzbunare a anilor anteriori stă indecisă memoria – eşti, oriunde te-ai afla, un trăpaş al vinovăţiei, ferice de tine, dacă ai forţa iertarea ţi-ai compromite sufletul care, nu-i aşa, este un reper tradiţional şi în general suportabil, la acesta te raportezi, primejdios, atunci când încasezi vreun bobârnac din partea unui adversar invizibil, fără îndoială, de-a lungul vieţii şi tu eşti nevoit să ucizi un înger păzitor - al tău sau al altuia, n-are importanţă.

Alături de fiecare răzbunare a anilor anteriori stă indecisă memoria – eşti, oriunde te-ai afla, un trăpaş al vinovăţiei, ferice de tine, dacă ai forţa iertarea ţi-ai compromite sufletul care, nu-i aşa, este un reper tradiţional şi în general suportabil, la acesta te raportezi, primejdios, atunci când încasezi vreun bobârnac din partea unui adversar invizibil, fără îndoială, de-a lungul vieţii şi tu eşti nevoit să ucizi un înger păzitor - al tău sau al altuia, n-are importanţă.

Declaraţia lui H. A. L. la 40 de ani: Într-o zi, în şanţul pe care-l săpam, am dat peste o rădăcină: o zi de neuitat. Mirosul pământului răscolit cu asiduitate de muncitori a umplut aerul din jur cale de câteva străzi. Se opreau trecătorii în intersecţii, adulmecau şi nu le venea să creadă că palele acelea de vânt proaspăt sunt reale şi că ţevile de eşapament ale automobilelor atârnau ofilite. Impacientaţi, şoferii au rulat geamurile, au deschis portierele, au înjurat, au venit cei de la poliţia rutieră. Am ridicat rădăcina – o păstrez şi acum – am îndesat-o în geantă, am tras fermoarul. Încet-încet, maşinile au început să se mişte, să împingă mirosul acela neaşteptat spre munţi, de unde a şi venit, probabil. Seamănă a munte, Dăncuşule?

Declaraţia lui H. A. L. la 40 de ani: Într-o zi, în şanţul pe care-l săpam, am dat peste o rădăcină: o zi de neuitat. Mirosul pământului răscolit cu asiduitate de muncitori a umplut aerul din jur cale de câteva străzi. Se opreau trecătorii în intersecţii, adulmecau şi nu le venea să creadă că palele acelea de vânt proaspăt sunt reale şi că ţevile de eşapament ale automobilelor atârnau ofilite. Impacientaţi, şoferii au rulat geamurile, au deschis portierele, au înjurat, au venit cei de la poliţia rutieră. Am ridicat rădăcina – o păstrez şi acum – am îndesat-o în geantă, am tras fermoarul. Încet-încet, maşinile au început să se mişte, să împingă mirosul acela neaşteptat spre munţi, de unde a şi venit, probabil. Seamănă a munte, Dăncuşule?

Ai atins 40 de ani şi nicăieri n-ai văzut exprimate mai radical bunătatea şi înţelegerea, ca în picturile în care apare Sfânta Familie - chi-

Ai atins 40 de ani şi nicăieri n-ai văzut exprimate mai radical bunătatea şi înţelegerea, ca în picturile în care apare Sfânta Familie - chi-

37

37


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

pul lui Isus ridică un mare semn de întrebare pentru tine, tributarul erorii şi compromisului: cum poţi pedepsi pe cineva din blândeţe?, dimineaţa constaţi cu tristeţe că ţi s-au adâncit ridurile urii pe faţă, că brazdele egoismului se înmulţesc la coada ochilor, că rictusul blazat ce apare tot mai des pe buzele tale te îndepărtează de pozitivul uman, în faţa oglinzii, cutele de pe frunte îţi semnalizează tot mai stins faptul că părăseşti în grabă iubirea de aproapele tău, promiţi că-ţi vei reveni şi apoi o zi întreagă ai la dispoziţie pentru a distruge curata vitrină în care te-ai analizat o clipă, eşti obligat de împrejurări, îţi justifici pornirile sociale dar nu-i adevărat, nu poţi crede nici o secundă în verdictul ăsta favorabil şi egoist - cu o floare nu se face primăvară.

pul lui Isus ridică un mare semn de întrebare pentru tine, tributarul erorii şi compromisului: cum poţi pedepsi pe cineva din blândeţe?, dimineaţa constaţi cu tristeţe că ţi s-au adâncit ridurile urii pe faţă, că brazdele egoismului se înmulţesc la coada ochilor, că rictusul blazat ce apare tot mai des pe buzele tale te îndepărtează de pozitivul uman, în faţa oglinzii, cutele de pe frunte îţi semnalizează tot mai stins faptul că părăseşti în grabă iubirea de aproapele tău, promiţi că-ţi vei reveni şi apoi o zi întreagă ai la dispoziţie pentru a distruge curata vitrină în care te-ai analizat o clipă, eşti obligat de împrejurări, îţi justifici pornirile sociale dar nu-i adevărat, nu poţi crede nici o secundă în verdictul ăsta favorabil şi egoist - cu o floare nu se face primăvară.

Declaraţia lui F. B. la 40 de ani: Seninătate, în sfârşit s-au închis magazinele, barurile, discotecile, hotelurile – mijloacele de transport în comun s-au retras din circulaţie. Dorm toţi, s-au dedat cu toţii la paturi, au devenit cu toţii fiinţe adoptate de aşternuturi. Fumez. E frig în camera asta, îmi revizuiesc toate marile întâmplări de până acum, pământul se clatină a neîncredere. S-a luat şi curentul, nu mai avem nici gaz, caloriferele sunt reci. Dorm cu toţii. Fără televizor, radio şi ziare. Totul e paralizat în trupul meu, nu se mişcă nici măcar o nucleotidă, nu tresare nici măcar un neuron.

Declaraţia lui F. B. la 40 de ani: Seninătate, în sfârşit s-au închis magazinele, barurile, discotecile, hotelurile – mijloacele de transport în comun s-au retras din circulaţie. Dorm toţi, s-au dedat cu toţii la paturi, au devenit cu toţii fiinţe adoptate de aşternuturi. Fumez. E frig în camera asta, îmi revizuiesc toate marile întâmplări de până acum, pământul se clatină a neîncredere. S-a luat şi curentul, nu mai avem nici gaz, caloriferele sunt reci. Dorm cu toţii. Fără televizor, radio şi ziare. Totul e paralizat în trupul meu, nu se mişcă nici măcar o nucleotidă, nu tresare nici măcar un neuron.

La 40 de ani, ca şi tine, fiecare este la discreţia altuia - înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău, eşti la discreţia vampirilor, eşti furat metodic, planificat, celorlalţi li se pare normal ca tu să scrii şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc dar s-ar putea să-ţi placă să fii furat, gândeşti în chiar clipa asta, altfel de ce nu te opreşti din scris, motivaţii ar fi destule şi prima care-ţi vine-n minte este că nu poţi lăsa baltă şi neexploatată planeta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum - să nu vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-ului, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate - cum să pleci de la un asemenea spectacol?

La 40 de ani, ca şi tine, fiecare este la discreţia altuia - înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău, eşti la discreţia vampirilor, eşti furat metodic, planificat, celorlalţi li se pare normal ca tu să scrii şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc dar s-ar putea să-ţi placă să fii furat, gândeşti în chiar clipa asta, altfel de ce nu te opreşti din scris, motivaţii ar fi destule şi prima care-ţi vine-n minte este că nu poţi lăsa baltă şi neexploatată planeta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum - să nu vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-ului, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate - cum să pleci de la un asemenea spectacol?

Abia acum, când eşti şi tu profesor doctor, te întrebi de ce „însoţirile nelegiuite” sunt interzise de Biblie - nicăieri nu se explică originea ome-

Abia acum, când eşti şi tu profesor doctor, te întrebi de ce „însoţirile nelegiuite” sunt interzise de Biblie - nicăieri nu se explică originea ome-

38

38


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

nirii lăsată, după uciderea lui Abel, în mâinile unui Adam discutabil, a unei Eve neputincioase şi a unui Cain ulcerat de remuşcări şi din această cauză conferenţiezi pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale despre noile ipoteze care „vor clarifica”, „vor limpezi”, „vor aduce argumente solide” etc., după ziua dezbaterilor te retragi în camera unui hotel de lux, ceri şampania, gustarea şi femeia, te îmbăiezi pentru o noapte de desfrâu şi brusc, printre cearşafurile mototolite, începi să plângi - eşti bătrân, fleşcăit, miop, cu un picior în groapă. Impotent.

nirii lăsată, după uciderea lui Abel, în mâinile unui Adam discutabil, a unei Eve neputincioase şi a unui Cain ulcerat de remuşcări şi din această cauză conferenţiezi pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale despre noile ipoteze care „vor clarifica”, „vor limpezi”, „vor aduce argumente solide” etc., după ziua dezbaterilor te retragi în camera unui hotel de lux, ceri şampania, gustarea şi femeia, te îmbăiezi pentru o noapte de desfrâu şi brusc, printre cearşafurile mototolite, începi să plângi - eşti bătrân, fleşcăit, miop, cu un picior în groapă. Impotent.

Declaraţia lui C. V. la 40 de ani: Sunt trimis după vopsea, lucrările în construcţii te învaţă să fii ascultător şi operativ. Hârleţ, târnăcop, lopată – cuvinte speciale pe care le înveţi o dată pentru totdeauna, care, odată învăţate, stau mereu într-un colţ al vieţii tale, aşteptând clipa când vei avea nevoie de ele, când vei fi nevoit să o iei de la început cu dezgustul şi dezamăgirea. Ca un făcut, abia de-mi creez un cadru potrivit de supravieţuire că se şi impune părăsirea lui, plec mereu imediat ce am terminat de construit multdoritul univers. Scot cuvintele acelea practice din ungher şi încep să lucrez la noul edificiu dar pentru a-i asigura durabilitatea, îngrop la temelie câte un an, doi sau mai mulţi, cu speranţa secretă că aşa voi termina mai repede cu lumea, cu sporovăiala, percepţiile şi obrăzniciile ei. Nu-i chip: de fiecare dată lipseşte ceva, sunt chemat să muncesc în altă parte, sunt un meseriaş de excepţie, peste tot e nevoie de mine, construcţiile mele nu cad niciodată, la nici un cutremur. Visător, pun bocancul pe scara vagonului. Cu o oarecare părere de rău, de-a lungul călătoriei îmi repar uneltele şi le lustruiesc terminaţiile metalice. Le aşez în aşa fel încât să nu stingherească. În compartiment se stinge lumina, trenul, chiar, intră în tunel. Dimineaţă, oamenii aceştia obosiţi vor fi angajaţii mei, cu ei voi clădi sau voi dărâma. Vor privi în final ce-au înălţat mâinile lor, se vor minuna: cum de au putut ei aduna pagină cu pagină, cum de au putut înălţa schelele atât de sus de au făcut o carte? Doru, dacă nu e bun textul acesta, spune-mi şi o să scriu altul.

Declaraţia lui C. V. la 40 de ani: Sunt trimis după vopsea, lucrările în construcţii te învaţă să fii ascultător şi operativ. Hârleţ, târnăcop, lopată – cuvinte speciale pe care le înveţi o dată pentru totdeauna, care, odată învăţate, stau mereu într-un colţ al vieţii tale, aşteptând clipa când vei avea nevoie de ele, când vei fi nevoit să o iei de la început cu dezgustul şi dezamăgirea. Ca un făcut, abia de-mi creez un cadru potrivit de supravieţuire că se şi impune părăsirea lui, plec mereu imediat ce am terminat de construit multdoritul univers. Scot cuvintele acelea practice din ungher şi încep să lucrez la noul edificiu dar pentru a-i asigura durabilitatea, îngrop la temelie câte un an, doi sau mai mulţi, cu speranţa secretă că aşa voi termina mai repede cu lumea, cu sporovăiala, percepţiile şi obrăzniciile ei. Nu-i chip: de fiecare dată lipseşte ceva, sunt chemat să muncesc în altă parte, sunt un meseriaş de excepţie, peste tot e nevoie de mine, construcţiile mele nu cad niciodată, la nici un cutremur. Visător, pun bocancul pe scara vagonului. Cu o oarecare părere de rău, de-a lungul călătoriei îmi repar uneltele şi le lustruiesc terminaţiile metalice. Le aşez în aşa fel încât să nu stingherească. În compartiment se stinge lumina, trenul, chiar, intră în tunel. Dimineaţă, oamenii aceştia obosiţi vor fi angajaţii mei, cu ei voi clădi sau voi dărâma. Vor privi în final ce-au înălţat mâinile lor, se vor minuna: cum de au putut ei aduna pagină cu pagină, cum de au putut înălţa schelele atât de sus de au făcut o carte? Doru, dacă nu e bun textul acesta, spune-mi şi o să scriu altul.

S-a întâmplat azi, ca în nici o zi din cei 40 de ani, să-ţi aminteşti de o fată din Ardeal, de Grădina Botanică a oraşului în care aţi discutat despre inutila voastră apropiere care nici acum n-a luat sfârşit - aş-

S-a întâmplat azi, ca în nici o zi din cei 40 de ani, să-ţi aminteşti de o fată din Ardeal, de Grădina Botanică a oraşului în care aţi discutat despre inutila voastră apropiere care nici acum n-a luat sfârşit - aş-

39

39


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

teptarea ta seamănă mai degrabă cu întoarcerea fiului risipitor, împreună cu altele, femeia nu reprezintă aproape nimic dar izolată de malaxorul comun al feminităţii - ea este totul.

teptarea ta seamănă mai degrabă cu întoarcerea fiului risipitor, împreună cu altele, femeia nu reprezintă aproape nimic dar izolată de malaxorul comun al feminităţii - ea este totul.

Nu se putea să nu înţelegi nici acum, la 40 de ani, că Dumnezeu este o entitate naivă - îl poţi seduce în fiecare clipă prin liberul tău arbitru, prin jelania ta cea mai înaltă: Bach, Händel, Vivaldi, Chopin, Liszt, rămâne un mereu înşelat, un mereu pus să inspire praful halucinogen din palma ta umedă, poate pentru că-i drogat cu astfel de reprezentări nu-şi încheie socotelile cu tine decât părăsindu-te iar tu, ştiindu-L narcotizat, îţi baţi joc de viaţă - oferind-o ca dementul clipei când, dezmeticit, treci la stadiul de mortăciune ambulantă.

Nu se putea să nu înţelegi nici acum, la 40 de ani, că Dumnezeu este o entitate naivă - îl poţi seduce în fiecare clipă prin liberul tău arbitru, prin jelania ta cea mai înaltă: Bach, Händel, Vivaldi, Chopin, Liszt, rămâne un mereu înşelat, un mereu pus să inspire praful halucinogen din palma ta umedă, poate pentru că-i drogat cu astfel de reprezentări nu-şi încheie socotelile cu tine decât părăsindu-te iar tu, ştiindu-L narcotizat, îţi baţi joc de viaţă - oferind-o ca dementul clipei când, dezmeticit, treci la stadiul de mortăciune ambulantă.

Declaraţia lui O. M. la 40 de ani: Nu de mult, am plecat de la ziar, de la al nu ştiu câtelea pe care l-am făcut cu trudă şi pasiune. Spaima că aş putea face un altul pentru dreapta politică a enervat stânga politică. Pe ocolite, ca un avertisment prietenesc, primarul oraşului îmi spune că am nu ştiu ce reclamaţii la poliţie. Să am grijă. Exact, fusesem sponsorizat. Cartea a apărut, primarul s-a enervat, informaţiile pe care le avea erau confuze, ce face ăsta în satul acela de munte, ce coace? Pregăteşte el ceva acolo, în mod sigur. Ce să fac, scriam. Analizam subiecte incredibile cu soţia mea, profesoara pe care şi tu o ştii, Dăncuş. L-am sunat pe un maior de poliţie, ce-i, domnule, cu reclamaţiile acelea împotriva mea? Nu există nici o reclamaţie, mi-a răspuns, vă invit la petrecerea pe care partidul nostru o organizează de 8 martie, să veniţi neapărat cu soţia. N-am putut merge, profesoarei mele îi era rău. Eram departe de evenimentele oraşului, aveam de făcut altceva, deblocasem memoria ancestrală a omenirii, îmi aduceam aminte de simboluri, expresii, comportamente, acţiuni, evoluţii sau căderi fără a le fi citit sau văzut vreodată. N-a durat mult până când ne-am făcut bagajele şi am plecat, se înmulţiseră neaşteptat de mult fariseii.

Declaraţia lui O. M. la 40 de ani: Nu de mult, am plecat de la ziar, de la al nu ştiu câtelea pe care l-am făcut cu trudă şi pasiune. Spaima că aş putea face un altul pentru dreapta politică a enervat stânga politică. Pe ocolite, ca un avertisment prietenesc, primarul oraşului îmi spune că am nu ştiu ce reclamaţii la poliţie. Să am grijă. Exact, fusesem sponsorizat. Cartea a apărut, primarul s-a enervat, informaţiile pe care le avea erau confuze, ce face ăsta în satul acela de munte, ce coace? Pregăteşte el ceva acolo, în mod sigur. Ce să fac, scriam. Analizam subiecte incredibile cu soţia mea, profesoara pe care şi tu o ştii, Dăncuş. L-am sunat pe un maior de poliţie, ce-i, domnule, cu reclamaţiile acelea împotriva mea? Nu există nici o reclamaţie, mi-a răspuns, vă invit la petrecerea pe care partidul nostru o organizează de 8 martie, să veniţi neapărat cu soţia. N-am putut merge, profesoarei mele îi era rău. Eram departe de evenimentele oraşului, aveam de făcut altceva, deblocasem memoria ancestrală a omenirii, îmi aduceam aminte de simboluri, expresii, comportamente, acţiuni, evoluţii sau căderi fără a le fi citit sau văzut vreodată. N-a durat mult până când ne-am făcut bagajele şi am plecat, se înmulţiseră neaşteptat de mult fariseii.

Nu credinţa în Dumnezeu te animă la 40 de ani ci speranţa – cam aşa: Claudiu Andone şi femeia lui vor veni, îţi spui, stai până la ora două, trei din noapte, la patru auzi cocoşii vecinului, la cinci poţi vedea albastrul de Voroneţ al prietenului tău, înaintaşul, fără să observi, se face opt dimi-

Nu credinţa în Dumnezeu te animă la 40 de ani ci speranţa – cam aşa: Claudiu Andone şi femeia lui vor veni, îţi spui, stai până la ora două, trei din noapte, la patru auzi cocoşii vecinului, la cinci poţi vedea albastrul de Voroneţ al prietenului tău, înaintaşul, fără să observi, se face opt dimi-

40

40


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

neaţa, apoi nouă, speranţa, douăsprezece, patrusprezece, speranţa, îţi închipui cum, obosiţi, coboară dintr-un tren personal, el poartă în spate o chitară, se opresc să-i cumpere ceva fiului tău de un an, apoi trece ziua, încă o zi, încă o blestemată de săptămână, ei nu apar, nu-i nimic, nu-i, cu speranţa nu te poţi juca, n-ai cum - dacă ai scris cândva că toate cărţile tale sunt fermecător de zadarnice înseamnă că ai avut un motiv serios.

neaţa, apoi nouă, speranţa, douăsprezece, patrusprezece, speranţa, îţi închipui cum, obosiţi, coboară dintr-un tren personal, el poartă în spate o chitară, se opresc să-i cumpere ceva fiului tău de un an, apoi trece ziua, încă o zi, încă o blestemată de săptămână, ei nu apar, nu-i nimic, nu-i, cu speranţa nu te poţi juca, n-ai cum - dacă ai scris cândva că toate cărţile tale sunt fermecător de zadarnice înseamnă că ai avut un motiv serios.

În seara celei de-a 78-a zi a celor 40 de ani, după ce-ţi bei laptele fierbinte afară, pe laviţa unei cabane dintr-un ţinut muntos, te uiţi cu ciudă la stele - de ce nu poţi controla totul?, acest orgoliu, ca o jucărie refuzată unui copil te bosumflă, dintr-o dată vezi cât de amăgitoare sunt reîncarnările, puterile paranormale, spiritismul, deposedat de micile tale nădejdi că eşti altfel îţi deplângi condiţia, după week-end-ul pe munte revii în societate ca să te baţi, ca tot omul, cu pumnul în piept, apoi în următorul sfârşit de săptămână, neavând bani pentru altă ieşire pe munte, mergi la biserică unde, împreună cu societatea pumnului în piept timp de şase zile, te închini şi te spovedeşti - din păcate pe nimeni nu interesează cucernicia ta din cea de-a şaptea zi iar acesta-i alt motiv excepţional pentru a te enerva degeaba în următoarea duminică.

În seara celei de-a 78-a zi a celor 40 de ani, după ce-ţi bei laptele fierbinte afară, pe laviţa unei cabane dintr-un ţinut muntos, te uiţi cu ciudă la stele - de ce nu poţi controla totul?, acest orgoliu, ca o jucărie refuzată unui copil te bosumflă, dintr-o dată vezi cât de amăgitoare sunt reîncarnările, puterile paranormale, spiritismul, deposedat de micile tale nădejdi că eşti altfel îţi deplângi condiţia, după week-end-ul pe munte revii în societate ca să te baţi, ca tot omul, cu pumnul în piept, apoi în următorul sfârşit de săptămână, neavând bani pentru altă ieşire pe munte, mergi la biserică unde, împreună cu societatea pumnului în piept timp de şase zile, te închini şi te spovedeşti - din păcate pe nimeni nu interesează cucernicia ta din cea de-a şaptea zi iar acesta-i alt motiv excepţional pentru a te enerva degeaba în următoarea duminică.

Declaraţia lui N. F. la 40 de ani: Ne-am adunat entuziaşti, prefăcându-ne că avem talent, unii chiar emanam genialitate. Să facem ceva. Să minăm acele alterate curente literare, să trecem cu buldozerul peste acele cetăţi bătrâne. O, eram mulţi şi frumoşi, nespus de puternici şi răi când voiam să facem ceva. Am început să vorbim, să bem vinul cardiac al acelor timpuri. Apoi ne-am împrăştiat pe la casele noastre: mulţi dintre noi erau doar oameni şi nimic mai mult.

Declaraţia lui N. F. la 40 de ani: Ne-am adunat entuziaşti, prefăcându-ne că avem talent, unii chiar emanam genialitate. Să facem ceva. Să minăm acele alterate curente literare, să trecem cu buldozerul peste acele cetăţi bătrâne. O, eram mulţi şi frumoşi, nespus de puternici şi răi când voiam să facem ceva. Am început să vorbim, să bem vinul cardiac al acelor timpuri. Apoi ne-am împrăştiat pe la casele noastre: mulţi dintre noi erau doar oameni şi nimic mai mult.

Nimic nu-i mai înspăimântător la 40 de ani decât abandonarea în perimetrul planetar al femeii, al unei femei - popa te cunună, rudele se-adună, faci copii, ai treburi, sunt de speriat aceste timpuri, femeia şi-a impus, inobservabil, condiţia: femei-ministru, femei-cosmonaut, femei-curve, femei-parlamentari, femei-primari, femei-preşedinţi, femei-şefi de tură etc., nu mai durează mult până la cucerirea planetei albastre care se îndreaptă, inexorabil, înspre idolatrizarea unor picioare de muiere, te supui şi tu unui democratic matriarhat, sari din lac în puţ - vei capota, doar eşti la mâna lor.

Nimic nu-i mai înspăimântător la 40 de ani decât abandonarea în perimetrul planetar al femeii, al unei femei - popa te cunună, rudele se-adună, faci copii, ai treburi, sunt de speriat aceste timpuri, femeia şi-a impus, inobservabil, condiţia: femei-ministru, femei-cosmonaut, femei-curve, femei-parlamentari, femei-primari, femei-preşedinţi, femei-şefi de tură etc., nu mai durează mult până la cucerirea planetei albastre care se îndreaptă, inexorabil, înspre idolatrizarea unor picioare de muiere, te supui şi tu unui democratic matriarhat, sari din lac în puţ - vei capota, doar eşti la mâna lor.

41

41


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Să cauţi un prieten, el să fie ocupat exact când faci 40 de ani - să cauţi altul şi altul şi toţi să fie ba plecaţi de acasă, ba cu o femeie, ba prin străinătăţuri, să înspăimânţi lumea cu golul din ochii tăi, să-şi facă semnul crucii un taximetrist care a avut curajul unei curse pe o arteră periferică a oraşului, să rămâi fără adresă, fără salvatorul caiet de telefoane, să nu poţi contacta nici o fiinţă omenească într-o epocă a fiinţelor omeneşti, să-ţi trăieşti în convulsii lunatecul umblet pe străzi, nu tu spital, nu tu crucea roşie, nimic din respectabila solidaritate umană, în acest timp, unii, bazându-se pe tine, pentru ei fiind speranţa următoarei zile – revendicându-te; singur, copilul tău ce-ţi devine, odată cu pierderea sângelui, tot mai străin, să rupă într-o cameră fără lumină, un almanah recent editat.

Să cauţi un prieten, el să fie ocupat exact când faci 40 de ani - să cauţi altul şi altul şi toţi să fie ba plecaţi de acasă, ba cu o femeie, ba prin străinătăţuri, să înspăimânţi lumea cu golul din ochii tăi, să-şi facă semnul crucii un taximetrist care a avut curajul unei curse pe o arteră periferică a oraşului, să rămâi fără adresă, fără salvatorul caiet de telefoane, să nu poţi contacta nici o fiinţă omenească într-o epocă a fiinţelor omeneşti, să-ţi trăieşti în convulsii lunatecul umblet pe străzi, nu tu spital, nu tu crucea roşie, nimic din respectabila solidaritate umană, în acest timp, unii, bazându-se pe tine, pentru ei fiind speranţa următoarei zile – revendicându-te; singur, copilul tău ce-ţi devine, odată cu pierderea sângelui, tot mai străin, să rupă într-o cameră fără lumină, un almanah recent editat.

Declaraţia lui K. A. la 40 de ani: Făceam autostopul când cineva, singur în maşină, a trecut indiferent, fără să mă privească. M-am uitat înciudat după stopurile roşii ce sclipeau în noapte. M-am imaginat în celălalt capăt al drumului, încercând să prind o maşină de ocazie pentru a-l întâlni pe celălalt, pentru a ajunge la timp în punctul comun. După vreo 200 de metri, cel care a trecut pe lângă mine s-a izbit de altă maşină. Ambii şoferi au murit pe loc. Aşa am pierdut întâlnirea.

Declaraţia lui K. A. la 40 de ani: Făceam autostopul când cineva, singur în maşină, a trecut indiferent, fără să mă privească. M-am uitat înciudat după stopurile roşii ce sclipeau în noapte. M-am imaginat în celălalt capăt al drumului, încercând să prind o maşină de ocazie pentru a-l întâlni pe celălalt, pentru a ajunge la timp în punctul comun. După vreo 200 de metri, cel care a trecut pe lângă mine s-a izbit de altă maşină. Ambii şoferi au murit pe loc. Aşa am pierdut întâlnirea.

Există lucruri care, atunci când treci codrii de aramă ai celor 40 de ani, te aduc la disperare, există şi altele care te pot reconforta - cel mai greu este momentul când şi unele şi altele devin neutre, un tablou pe care-l iubeşti, pe care l-ai cumpărat cu multe sacrificii, devine un leitmotiv al deznădejdii; astfel, presupusa civilizare cu obiecte care de care mai stranii devine, în incubatorul noii tale vârste, cornul unei periculoase abundenţe, poate de aceea este Dumnezeul tău atât de nedumerit, ce nevoie aveai de mochete sau aspirator?, exagerând puţin, cum ai putea echivala sacrificiul Fiului Său, răstignind-o pe Eva? şi adormind cu acest gând înfipt în condiţia ta socială, scrâşneşti în somnul din a doua parte a nopţii iar unii dintre prietenii tăi ce înfulecă zilele aceloraşi 40, mai slabi de înger, plâng - nici somnul nu le e curat, ci un triumfător şi neiertător bocet.

Există lucruri care, atunci când treci codrii de aramă ai celor 40 de ani, te aduc la disperare, există şi altele care te pot reconforta - cel mai greu este momentul când şi unele şi altele devin neutre, un tablou pe care-l iubeşti, pe care l-ai cumpărat cu multe sacrificii, devine un leitmotiv al deznădejdii; astfel, presupusa civilizare cu obiecte care de care mai stranii devine, în incubatorul noii tale vârste, cornul unei periculoase abundenţe, poate de aceea este Dumnezeul tău atât de nedumerit, ce nevoie aveai de mochete sau aspirator?, exagerând puţin, cum ai putea echivala sacrificiul Fiului Său, răstignind-o pe Eva? şi adormind cu acest gând înfipt în condiţia ta socială, scrâşneşti în somnul din a doua parte a nopţii iar unii dintre prietenii tăi ce înfulecă zilele aceloraşi 40, mai slabi de înger, plâng - nici somnul nu le e curat, ci un triumfător şi neiertător bocet.

Declaraţia lui G. Z. la 40 de ani: Remarc cioburile risipite pe covor. Pofta de-a mai sparge un pahar, de-a mai ucide o sticlă, o far-

Declaraţia lui G. Z. la 40 de ani: Remarc cioburile risipite pe covor. Pofta de-a mai sparge un pahar, de-a mai ucide o sticlă, o far-

42

42


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

furie, un bibelou, un geam, mai multe geamuri, vitrinele magazinelor din oraş, lentilele, becurile, toată oştirea de transparenţe din spatele căreia cineva mă pândeşte cu răbdare. Ceremonia iniţierii în acustica raţiunii pure, cadenţa impersonală la care s-au adaptat picioarele de broască ţestoasă ale creierului meu (acesta va semăna într-o zi cu o rafinată explozie de grenadă). Spun asta pentru că n-am să scriu niciodată ceva numit “Atentat la viaţa muritorului de rând”.

furie, un bibelou, un geam, mai multe geamuri, vitrinele magazinelor din oraş, lentilele, becurile, toată oştirea de transparenţe din spatele căreia cineva mă pândeşte cu răbdare. Ceremonia iniţierii în acustica raţiunii pure, cadenţa impersonală la care s-au adaptat picioarele de broască ţestoasă ale creierului meu (acesta va semăna într-o zi cu o rafinată explozie de grenadă). Spun asta pentru că n-am să scriu niciodată ceva numit “Atentat la viaţa muritorului de rând”.

Hai să jucăm “ţări-oraşe-ape-munţi” a spus fata aceea pe vremuri, unde ai vrea să fii? - să mă mai gândesc, să mă mai socotesc, să mai analizez, ai spus, evident, ca să câştigi timp, au trecut 5 ani, alt oraş, altă fată deschisă propunerii tale obscene, “…să mă mai gândesc, să mă socotesc”, spune ea - o vei căuta pe prima, o vei întreba ce-a vrut să spună atunci, în Evul Mediu, când 40-ul era atât de departe.

Hai să jucăm “ţări-oraşe-ape-munţi” a spus fata aceea pe vremuri, unde ai vrea să fii? - să mă mai gândesc, să mă mai socotesc, să mai analizez, ai spus, evident, ca să câştigi timp, au trecut 5 ani, alt oraş, altă fată deschisă propunerii tale obscene, “…să mă mai gândesc, să mă socotesc”, spune ea - o vei căuta pe prima, o vei întreba ce-a vrut să spună atunci, în Evul Mediu, când 40-ul era atât de departe.

Pentru tot felul de greşeli pe care le faci şi pentru tot felul de nenorociri care se abat peste tine găseşti imediat justificări - eşti capabil să te dezvinovăţeşti cu o acurateţe pe care Iisus, în clipa condamnării sau a execuţiei, n-a crezut că e necesar s-o ia în serios, de la El încoace ai dedus că toate au explicaţie, că orice crimă poate fi trecută prin filtrul circumstanţelor atenuante care, bineînţeles, se înmulţesc una din alta până se atenuează de tot delictul şi se ajunge a crede că n-a existat nici un fel de crimă - în consecinţă, nici represaliile asupra ta nu-şi mai au locul şi se trece la etapa următoare: reabilitarea.

Pentru tot felul de greşeli pe care le faci şi pentru tot felul de nenorociri care se abat peste tine găseşti imediat justificări - eşti capabil să te dezvinovăţeşti cu o acurateţe pe care Iisus, în clipa condamnării sau a execuţiei, n-a crezut că e necesar s-o ia în serios, de la El încoace ai dedus că toate au explicaţie, că orice crimă poate fi trecută prin filtrul circumstanţelor atenuante care, bineînţeles, se înmulţesc una din alta până se atenuează de tot delictul şi se ajunge a crede că n-a existat nici un fel de crimă - în consecinţă, nici represaliile asupra ta nu-şi mai au locul şi se trece la etapa următoare: reabilitarea.

La 40 de ani, orice discuţie în contradictoriu ar trebui să aibă o finalitate elegantă, o pornire spre un dialog în aceeaşi limbă - acum, când tu şi femeia cu care ai stat câţiva ani nu mai puteţi reveni la un limbaj comun, îţi dai seama că într-o relaţie, cel mai dificil este momentul în care unul – oricare – e nevoit să-l mintă pe celălalt, legătura mai ţine o vreme, apoi, acelaşi, recidivează, mizând pe aparenţele salvatoare ale minciunii: se ajunge astfel la o necesară perseverenţă în trădare, încă n-ai pierdut din minte cuvintele prin care încerca să te convingă că înşelăciunea este un atribut al omenirii, o coordonată a normalităţii - în acest caz eu sunt inuman, i-ai spus, mi-e peste putinţă să cred că răstignirea lui Isus a fost doar un act de bravură.

La 40 de ani, orice discuţie în contradictoriu ar trebui să aibă o finalitate elegantă, o pornire spre un dialog în aceeaşi limbă - acum, când tu şi femeia cu care ai stat câţiva ani nu mai puteţi reveni la un limbaj comun, îţi dai seama că într-o relaţie, cel mai dificil este momentul în care unul – oricare – e nevoit să-l mintă pe celălalt, legătura mai ţine o vreme, apoi, acelaşi, recidivează, mizând pe aparenţele salvatoare ale minciunii: se ajunge astfel la o necesară perseverenţă în trădare, încă n-ai pierdut din minte cuvintele prin care încerca să te convingă că înşelăciunea este un atribut al omenirii, o coordonată a normalităţii - în acest caz eu sunt inuman, i-ai spus, mi-e peste putinţă să cred că răstignirea lui Isus a fost doar un act de bravură.

43

43


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Declaraţia lui Z. V. la 40 de ani: Pe autobuz: după închiderea uşilor, doi îndrăgostiţi întârziaţi l-au rugat pe şofer să le deschidă. “Nu vă las”, a rânjit acela satisfăcut şi mustăcios, comandant suprem al momentului. Eram acolo – observator neştiut. În cealaltă realitate am avut o reacţie categorică: îndrăgostiţii s-au îndepărtat dezamăgiţi, maşina a plecat, la un minut au apărut controlorii iar abonamentul meu, nedublat de actul de identitate, a avut valoarea mamei lui, adică a instituţiei, adică nu era bun pentru o fiinţă umană ca mine. De la violenţa verbală s-a trecut la agresiune fizică şi atunci, raliindu-mă gândirii de tarabă, i-am pocnit pe toţi. În realitatea uzuală însă, am coborât la prima staţie, îl uram prea mult pe şofer. În tramvaiul în care am urcat nu era multă lume dar nu m-am aşezat, am rămas la uşa din faţă. După câteva sute de metri, în faţa vehicolului s-a proţăpit arogant un tânăr care a aşteptat între linii până aproape a fost atins, ca să sară apoi, sprinten, într-o parte. Conducătorul a frânat, a oprit, a scos capul pe geam şi în loc să-l înjure furios, aşa cum noi, călătorii, ne-am aşteptat, l-a scuipat sec în faţă. Am aprobat, mental, reacţia acelui vatman plin de nervi popular-muncitoreşti. În cealaltă realitate, adolescentul era prins sub roţi şi murea iar vatmanul, şi el destul de tânăr, trăia toată viaţa cu sentimentul că a participat la o crimă, cu toate că accidentul nu putea fi decât efectul unei banale sinucideri.

Declaraţia lui Z. V. la 40 de ani: Pe autobuz: după închiderea uşilor, doi îndrăgostiţi întârziaţi l-au rugat pe şofer să le deschidă. “Nu vă las”, a rânjit acela satisfăcut şi mustăcios, comandant suprem al momentului. Eram acolo – observator neştiut. În cealaltă realitate am avut o reacţie categorică: îndrăgostiţii s-au îndepărtat dezamăgiţi, maşina a plecat, la un minut au apărut controlorii iar abonamentul meu, nedublat de actul de identitate, a avut valoarea mamei lui, adică a instituţiei, adică nu era bun pentru o fiinţă umană ca mine. De la violenţa verbală s-a trecut la agresiune fizică şi atunci, raliindu-mă gândirii de tarabă, i-am pocnit pe toţi. În realitatea uzuală însă, am coborât la prima staţie, îl uram prea mult pe şofer. În tramvaiul în care am urcat nu era multă lume dar nu m-am aşezat, am rămas la uşa din faţă. După câteva sute de metri, în faţa vehicolului s-a proţăpit arogant un tânăr care a aşteptat între linii până aproape a fost atins, ca să sară apoi, sprinten, într-o parte. Conducătorul a frânat, a oprit, a scos capul pe geam şi în loc să-l înjure furios, aşa cum noi, călătorii, ne-am aşteptat, l-a scuipat sec în faţă. Am aprobat, mental, reacţia acelui vatman plin de nervi popular-muncitoreşti. În cealaltă realitate, adolescentul era prins sub roţi şi murea iar vatmanul, şi el destul de tânăr, trăia toată viaţa cu sentimentul că a participat la o crimă, cu toate că accidentul nu putea fi decât efectul unei banale sinucideri.

Cum ai plecat în noaptea aceea la gară, furând tu, om serios la 40 de ani, trandafiri pentru altă femeie, cum, venind cu voi, şi-a luat bilet până la Arad însă a coborât după trei staţii - poate supravieţui un cuplu din milă?, pentru că asta ai simţit atunci când totul s-a încheiat, pe lângă repulsia creată de dezvăluirile ei amoroase (eraţi singuri în compartiment), o milă seacă, golită de sclipirile bunătăţii, cum rămâne femeia atâtor ani ai tăi (şi ai ei?) singură, noaptea târziu, într-o staţie mică, populată de “şmecherii gării”, mai târziu ţi-ai dat seama că nu acest lucru te interesa ci faptul că în acel tren realmente se întâmpla o despărţire între doi oameni care au stat împreună aproape un deceniu şi care aveau de împărţit doi prunci - nimic din toate acelea nu mai au valoare acum, s-a abătut peste tine, pe căldura asta, o sărăcie exemplară de imagini şi motivaţii.

Cum ai plecat în noaptea aceea la gară, furând tu, om serios la 40 de ani, trandafiri pentru altă femeie, cum, venind cu voi, şi-a luat bilet până la Arad însă a coborât după trei staţii - poate supravieţui un cuplu din milă?, pentru că asta ai simţit atunci când totul s-a încheiat, pe lângă repulsia creată de dezvăluirile ei amoroase (eraţi singuri în compartiment), o milă seacă, golită de sclipirile bunătăţii, cum rămâne femeia atâtor ani ai tăi (şi ai ei?) singură, noaptea târziu, într-o staţie mică, populată de “şmecherii gării”, mai târziu ţi-ai dat seama că nu acest lucru te interesa ci faptul că în acel tren realmente se întâmpla o despărţire între doi oameni care au stat împreună aproape un deceniu şi care aveau de împărţit doi prunci - nimic din toate acelea nu mai au valoare acum, s-a abătut peste tine, pe căldura asta, o sărăcie exemplară de imagini şi motivaţii.

44

44


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Când faci 40 de ani n-ai dreptul să fii singur nici un moment - dacă te încăpăţânezi să încerci poţi crea o singurătate-kitsch, un surogat, un paliativ artificial, ca şi cum societatea ţi-ar tolera fixurile, fluturii din capul tău diferit de pătrăţosul model comun, în prealabil însă, trebuie să depui o cerere la secretariatul societăţii, şefii ei, în mod ierarhic, trebuie să-ţi pună ştampile şi semnături şi după o vreme, când pofta de-a fi singur ţi-a dispărut, să primeşti aprobarea, sigur, condiţionată: să-ţi pui şosete curate şi periuţa de dinţi, să opreşti lumina, apa şi gazul, să-ţi iei rămas bun cu buchete de flori şi felicitări amabile, să nu uiţi de aia şi aialaltă, deci n-ai cum fi singur, trebuie să-ţi plăteşti impozitele la stat altfel n-ai mai fi contribuabil şi ţi s-ar retrage dreptul de cetăţean ceea ce înseamnă adio vot, adio libertate a expresiei, adio bătut cu pumnul în masă, adio „exercitarea drepturilor cetăţeneşti” – ce-o mai însemna şi asta, puşcărie?

Când faci 40 de ani n-ai dreptul să fii singur nici un moment - dacă te încăpăţânezi să încerci poţi crea o singurătate-kitsch, un surogat, un paliativ artificial, ca şi cum societatea ţi-ar tolera fixurile, fluturii din capul tău diferit de pătrăţosul model comun, în prealabil însă, trebuie să depui o cerere la secretariatul societăţii, şefii ei, în mod ierarhic, trebuie să-ţi pună ştampile şi semnături şi după o vreme, când pofta de-a fi singur ţi-a dispărut, să primeşti aprobarea, sigur, condiţionată: să-ţi pui şosete curate şi periuţa de dinţi, să opreşti lumina, apa şi gazul, să-ţi iei rămas bun cu buchete de flori şi felicitări amabile, să nu uiţi de aia şi aialaltă, deci n-ai cum fi singur, trebuie să-ţi plăteşti impozitele la stat altfel n-ai mai fi contribuabil şi ţi s-ar retrage dreptul de cetăţean ceea ce înseamnă adio vot, adio libertate a expresiei, adio bătut cu pumnul în masă, adio „exercitarea drepturilor cetăţeneşti” – ce-o mai însemna şi asta, puşcărie?

Declaraţia lui P. R. E. la 40 de ani: Ştefane, în dimineaţa aceea un aparat, o maşinărie sau cam aşa ceva, a început să ţăcăne regulat, ca o toacă, numai că nu se oprea, nu avea pauza standard a slujbelor bisericeşti. Era îngrozitor mecanismul acela, era ca şi cum – gata, asta e. Implacabil. De neoprit. În dimineaţa aceea ne-a fătat pisica. Îi era greu, vedeam pe chipul ei de fiinţă inferioară – oboseala. Pisica noastră plângea de durere – actul naşterii în casa mea, sub ochii mei. În dimineaţa aceea, soţia a plecat la şcoală şi înainte de-a ieşi pe uşă mi-a spus: - Dacă bei, nu merge în oraş. - Încă nu ştiu ce voi face astăzi, am răspuns, apoi m-am ocupat de pisică. În dimineaţa aceea a venit bunica, a băut un pahar de horincă, a zis: “Las-o în biata ei de mâţă, tătă lumea naşte odată şi-odată”. Cum adică? am întrebat-o, gândindu-mă că naşterea este ceva ce aparţine numai părţii femeieşti de pe pământ. “Aşă bine”, a zis, iar au am completat-o în gând: “Sigur, totul e-n regulă. De mântuială. Cum aţi ordonat.” În dimineaţa aceea m-am spălat la robinetul din curte. Mi-am luat două beri. Pe drum a trecut un car, mecanismul acela şi-a întrerupt, timorat, activitatea. Fără toaca aceea ce-mi prevestea, parcă, viitorul,

Declaraţia lui P. R. E. la 40 de ani: Ştefane, în dimineaţa aceea un aparat, o maşinărie sau cam aşa ceva, a început să ţăcăne regulat, ca o toacă, numai că nu se oprea, nu avea pauza standard a slujbelor bisericeşti. Era îngrozitor mecanismul acela, era ca şi cum – gata, asta e. Implacabil. De neoprit. În dimineaţa aceea ne-a fătat pisica. Îi era greu, vedeam pe chipul ei de fiinţă inferioară – oboseala. Pisica noastră plângea de durere – actul naşterii în casa mea, sub ochii mei. În dimineaţa aceea, soţia a plecat la şcoală şi înainte de-a ieşi pe uşă mi-a spus: - Dacă bei, nu merge în oraş. - Încă nu ştiu ce voi face astăzi, am răspuns, apoi m-am ocupat de pisică. În dimineaţa aceea a venit bunica, a băut un pahar de horincă, a zis: “Las-o în biata ei de mâţă, tătă lumea naşte odată şi-odată”. Cum adică? am întrebat-o, gândindu-mă că naşterea este ceva ce aparţine numai părţii femeieşti de pe pământ. “Aşă bine”, a zis, iar au am completat-o în gând: “Sigur, totul e-n regulă. De mântuială. Cum aţi ordonat.” În dimineaţa aceea m-am spălat la robinetul din curte. Mi-am luat două beri. Pe drum a trecut un car, mecanismul acela şi-a întrerupt, timorat, activitatea. Fără toaca aceea ce-mi prevestea, parcă, viitorul,

45

45


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

m-am simţit mult mai în siguranţă. În dimineaţa aceea s-a luat curentul, n-am putut asculta ştirile radio. Mi-am luat un pachet de ţigări cu filtru, ştiam că va urma o perioadă grea pentru teritoriul în care trăiam, nu era posibilă nici o minune care să-l binecuvânteze cu o ploaie. Mai ales că nici energia electrică nu exista. Era frumos afară, era o zi incredibilă. În dimineaţa aceea a venit o vecină să-i dau nişte făină de grâu. Miam aprins o ţigară cu filtru şi i-am pus un pahar de horincă. Ea l-a băut, a luat făina din dulap şi a zis că va mai veni pe la noi. A zis că ne va aduce nişte lapte. Fumam. N-am răspuns. Berea era pe sfârşite, în teritoriu era, încă, linişte. În dimineaţa aceea n-am simţit nevoia gesturilor măreţe. Soţia a zis să nu merg nicăieri dacă beau. Cuvintele ei au sunat ciudat, ca un îndemn: “Nu pleca, fă ce vrei până vin de la şcoală”. Uneori se ia curentul. Mă gândesc la lucruri foarte importante şi asta numai din cauza cuvintelor unei femei nespus de frumoasă şi cu părul negru, în dimineţi în care nici o minune nu mai e posibilă aici. În ziua aceea nu s-a întâmplat nimic neobişnuit. Cele trei steluţe cu care-mi demarcam fragmentele scrise pe hârtii albe erau la locul lor, liniştitoare. Indiferente. Le-am şters cu pixul şi faptul acesta a produs undeva, în univers, un cataclism pe care nici în ziua de azi nu l-am înţeles, dar am aflat ce înseamnă pentru mine auzul. Să afli că pe pământ există “cucurigu”. Sau “ham-ham”. Nu-i aşa că e o descoperire epocală? În ziua aceea a fost cald. Doamna directoare de şcoală chiar transpira la tablă, era toată numai apă. Sudoarea îi acoperea braţele, unele firişoare i se scurgeau printre sâni, apoi continuau traseul spre pântec, apoi alunecau de-a lungul superbelor ei picioare. Iar doamna directoare nu le putea opri, nimic nu le putea face. Îşi ştergea fruntea cu o batistă răcoroasă. Pantofii. Râuleţele de apă sărată treceau şi de ei, ajungeau pe pământ. Pământul. Pământarele. Sau certitudinea că undeva, din cauza gândurilor unui bărbat, o doamnă directoare se împiedică de catedră. În ziua aceea am fumat ţigări cu filtru. Am putut distinge, prin ceaţa atotstăpânitoare, culorile. Pachetul de ţigări era dreptunghiular şi roşu. Cana de cafea era cilindrică şi albăstruie. Sticlele de bere erau de un maro închis. Pe faţa de masă era desenată o căprioară portocalie. Prosopul de pe spătarul scaunului avea dungi verzi, cuţitul era de

m-am simţit mult mai în siguranţă. În dimineaţa aceea s-a luat curentul, n-am putut asculta ştirile radio. Mi-am luat un pachet de ţigări cu filtru, ştiam că va urma o perioadă grea pentru teritoriul în care trăiam, nu era posibilă nici o minune care să-l binecuvânteze cu o ploaie. Mai ales că nici energia electrică nu exista. Era frumos afară, era o zi incredibilă. În dimineaţa aceea a venit o vecină să-i dau nişte făină de grâu. Miam aprins o ţigară cu filtru şi i-am pus un pahar de horincă. Ea l-a băut, a luat făina din dulap şi a zis că va mai veni pe la noi. A zis că ne va aduce nişte lapte. Fumam. N-am răspuns. Berea era pe sfârşite, în teritoriu era, încă, linişte. În dimineaţa aceea n-am simţit nevoia gesturilor măreţe. Soţia a zis să nu merg nicăieri dacă beau. Cuvintele ei au sunat ciudat, ca un îndemn: “Nu pleca, fă ce vrei până vin de la şcoală”. Uneori se ia curentul. Mă gândesc la lucruri foarte importante şi asta numai din cauza cuvintelor unei femei nespus de frumoasă şi cu părul negru, în dimineţi în care nici o minune nu mai e posibilă aici. În ziua aceea nu s-a întâmplat nimic neobişnuit. Cele trei steluţe cu care-mi demarcam fragmentele scrise pe hârtii albe erau la locul lor, liniştitoare. Indiferente. Le-am şters cu pixul şi faptul acesta a produs undeva, în univers, un cataclism pe care nici în ziua de azi nu l-am înţeles, dar am aflat ce înseamnă pentru mine auzul. Să afli că pe pământ există “cucurigu”. Sau “ham-ham”. Nu-i aşa că e o descoperire epocală? În ziua aceea a fost cald. Doamna directoare de şcoală chiar transpira la tablă, era toată numai apă. Sudoarea îi acoperea braţele, unele firişoare i se scurgeau printre sâni, apoi continuau traseul spre pântec, apoi alunecau de-a lungul superbelor ei picioare. Iar doamna directoare nu le putea opri, nimic nu le putea face. Îşi ştergea fruntea cu o batistă răcoroasă. Pantofii. Râuleţele de apă sărată treceau şi de ei, ajungeau pe pământ. Pământul. Pământarele. Sau certitudinea că undeva, din cauza gândurilor unui bărbat, o doamnă directoare se împiedică de catedră. În ziua aceea am fumat ţigări cu filtru. Am putut distinge, prin ceaţa atotstăpânitoare, culorile. Pachetul de ţigări era dreptunghiular şi roşu. Cana de cafea era cilindrică şi albăstruie. Sticlele de bere erau de un maro închis. Pe faţa de masă era desenată o căprioară portocalie. Prosopul de pe spătarul scaunului avea dungi verzi, cuţitul era de

46

46


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

un gri selenar. Piciorul meu avea culoare deschisă. Jarul ţigării. Îmi venea să ţopăi de bucurie: vedeam. În ziua aceea m-am trezit devreme, nu răsărise soarele. Am întins mâna, am atins trupul directoarei. Ea s-a întors cu spatele, am fumat o jumătate de ţigară cu filtru. Am adormit până a sunat deşteptătorul – 7.20, soare, geamurile sclipeau. Prima senzaţie – mirosul de filtru ars. Directoarea. Mirosul persista. Cafeaua, un miros mai puternic. Am băut din aceeaşi ceaşcă lichidul închis la culoare. Mă irita faptul că şi-a pus sutien, că nu şi-a lăsat sânii liberi. Sânii femeilor nu trebuie ţinuţi în captivitate. Mirosul directoarei mele, înnebunitor, umărul ei rotund. Ea duce cana la gură, mai trage un fum din ţigara cu filtru. Arhitecţii antici ar fi avut nevoie de o aşa femeie, ar fi putut face din picioarele ei coloane pentru templul lui Zeus. Ceasul. S-a întins lascivă în patul cu paie. Nici o femeie din viaţa mea n-a mirosit atât de frumos ca ea în ziua aceea – aşa am descoperit că am miros, un simţ în plus. Am iubit-o ca atunci când am muşcat amândoi din mărul acela blestemat, am posedat-o cu disperare şi speranţă, am devorat-o. N-am ştiut ce voi face în ziua aceea. Am pus mâna pe un instrument de scris cu uimire, nu ştiam la ce foloseşte construcţia aceea fragilă. Mam apropiat temător de hârtii, se luase curentul, hârtiile erau albe, aşteptau. Goale, fine la pipăit. Bune. Am început să desenez nişte semne. Cuprins de entuziasm, ca un copil în faţa unei jucării necunoscute, am continuat să desenez, ceea ce fac şi acum. Îmi plac semnele acestea, sunt frumoase, rotunde, au senzualitatea doamnei directoare de dimineaţă, au mirosul din care se nasc marile probleme ale lumii. Am atins uşa – ea s-a deschis. Am atins pachetul de ţigări – nu sa ferit. Am luat în mână sticla de bere – n-a protestat. Am înţeles că toate aceste lucruri îmi aparţin, că ascultă cu încăpăţânare de comenzile pe care le dau. În absenţa cuiva care să-mi ia locul, m-am proclamat generalul lor. În ziua aceea am fost singur. În dreapta mea, pe un deal, se afla o mănăstire. Tablouri, dulapuri, scaune, cărţi – lângă mine, o vietate neobişnuită năştea. Frunze verzi. Bricheta. O linguriţă. Hainele trupului meu. Ce interesant vin semnele acestea din degetele mele! Am aflat ce înseamnă oglinda. Doamna directoare a terminat ora. Trec nişte zgomote stridente –

un gri selenar. Piciorul meu avea culoare deschisă. Jarul ţigării. Îmi venea să ţopăi de bucurie: vedeam. În ziua aceea m-am trezit devreme, nu răsărise soarele. Am întins mâna, am atins trupul directoarei. Ea s-a întors cu spatele, am fumat o jumătate de ţigară cu filtru. Am adormit până a sunat deşteptătorul – 7.20, soare, geamurile sclipeau. Prima senzaţie – mirosul de filtru ars. Directoarea. Mirosul persista. Cafeaua, un miros mai puternic. Am băut din aceeaşi ceaşcă lichidul închis la culoare. Mă irita faptul că şi-a pus sutien, că nu şi-a lăsat sânii liberi. Sânii femeilor nu trebuie ţinuţi în captivitate. Mirosul directoarei mele, înnebunitor, umărul ei rotund. Ea duce cana la gură, mai trage un fum din ţigara cu filtru. Arhitecţii antici ar fi avut nevoie de o aşa femeie, ar fi putut face din picioarele ei coloane pentru templul lui Zeus. Ceasul. S-a întins lascivă în patul cu paie. Nici o femeie din viaţa mea n-a mirosit atât de frumos ca ea în ziua aceea – aşa am descoperit că am miros, un simţ în plus. Am iubit-o ca atunci când am muşcat amândoi din mărul acela blestemat, am posedat-o cu disperare şi speranţă, am devorat-o. N-am ştiut ce voi face în ziua aceea. Am pus mâna pe un instrument de scris cu uimire, nu ştiam la ce foloseşte construcţia aceea fragilă. Mam apropiat temător de hârtii, se luase curentul, hârtiile erau albe, aşteptau. Goale, fine la pipăit. Bune. Am început să desenez nişte semne. Cuprins de entuziasm, ca un copil în faţa unei jucării necunoscute, am continuat să desenez, ceea ce fac şi acum. Îmi plac semnele acestea, sunt frumoase, rotunde, au senzualitatea doamnei directoare de dimineaţă, au mirosul din care se nasc marile probleme ale lumii. Am atins uşa – ea s-a deschis. Am atins pachetul de ţigări – nu sa ferit. Am luat în mână sticla de bere – n-a protestat. Am înţeles că toate aceste lucruri îmi aparţin, că ascultă cu încăpăţânare de comenzile pe care le dau. În absenţa cuiva care să-mi ia locul, m-am proclamat generalul lor. În ziua aceea am fost singur. În dreapta mea, pe un deal, se afla o mănăstire. Tablouri, dulapuri, scaune, cărţi – lângă mine, o vietate neobişnuită năştea. Frunze verzi. Bricheta. O linguriţă. Hainele trupului meu. Ce interesant vin semnele acestea din degetele mele! Am aflat ce înseamnă oglinda. Doamna directoare a terminat ora. Trec nişte zgomote stridente –

47

47


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

automobile. În camera cealaltă, o fiinţă cu blană naşte. Mi-e rău sau, mai precis, nu mi-e bine, am intrat într-o lume nepotrivită. În ziua aceea nimeni n-a observat nimic, prin iarbă, tot felul de chestii vii îşi vedeau de treabă. Am aşezat talpa adidas în găleata cu bere: ratiocinat amănunt. Stridenţele nu dispar, cel puţin nu atunci când aşezi talpa adidas în găleata cu bere. Semnele au prins conturul scrisului. Îmi amintesc de un râu, ştiu că şi el, la fel ca mine, gândeşte. E mai calm, mai filozof, mai înţelept. El nu ştie să ucidă, nici nu-l interesează acest aspect. Desenele mele care au devenit deja “scris” curg fără oprelişte, ca şi cum aş scrie cu râul, ca şi cum el ar vrea să se ştie acestea.

automobile. În camera cealaltă, o fiinţă cu blană naşte. Mi-e rău sau, mai precis, nu mi-e bine, am intrat într-o lume nepotrivită. În ziua aceea nimeni n-a observat nimic, prin iarbă, tot felul de chestii vii îşi vedeau de treabă. Am aşezat talpa adidas în găleata cu bere: ratiocinat amănunt. Stridenţele nu dispar, cel puţin nu atunci când aşezi talpa adidas în găleata cu bere. Semnele au prins conturul scrisului. Îmi amintesc de un râu, ştiu că şi el, la fel ca mine, gândeşte. E mai calm, mai filozof, mai înţelept. El nu ştie să ucidă, nici nu-l interesează acest aspect. Desenele mele care au devenit deja “scris” curg fără oprelişte, ca şi cum aş scrie cu râul, ca şi cum el ar vrea să se ştie acestea.

Ai făcut 40 de ani şi nu scapi de obsesia sticlelor cu alcool, mai ales cu muzica asta aiuritoare lângă tine şi cu încă o noapte, chinuitoare, la geamuri – îţi fumezi ultimele ţigări cu uimire şi nedumerire ca atunci când totul s-a încheiat într-o explozie de sentimente şi cuvinte contradictorii, confuze, încărcate până la refuz de amărăciune, otravă, cerşetorie, milă, dispreţ, durere, patimă şi ea dusă a fost de atunci, peste câţiva ani povestea asta nu va mai fi de folos nimănui, vei fi expirat, depăşit de alte evenimente, decimat de tensiunea altor despărţiri, mult mai catastrofale, drama ta nu este unică, e împânzit pământul de reflexii de acest fel - sfinţii de pe pereţi veghindu-ţi somnul, ei ţie, tu altcuiva, acela altuia şi aşa mai departe.

Ai făcut 40 de ani şi nu scapi de obsesia sticlelor cu alcool, mai ales cu muzica asta aiuritoare lângă tine şi cu încă o noapte, chinuitoare, la geamuri – îţi fumezi ultimele ţigări cu uimire şi nedumerire ca atunci când totul s-a încheiat într-o explozie de sentimente şi cuvinte contradictorii, confuze, încărcate până la refuz de amărăciune, otravă, cerşetorie, milă, dispreţ, durere, patimă şi ea dusă a fost de atunci, peste câţiva ani povestea asta nu va mai fi de folos nimănui, vei fi expirat, depăşit de alte evenimente, decimat de tensiunea altor despărţiri, mult mai catastrofale, drama ta nu este unică, e împânzit pământul de reflexii de acest fel - sfinţii de pe pereţi veghindu-ţi somnul, ei ţie, tu altcuiva, acela altuia şi aşa mai departe.

Ai vrut să-ţi sărbătoreşti cei 40 de ani pe un tren - călătorii acelei nopţi au coborât obosiţi, unii abia treziţi din somn, încruntaţi şi necomunicativi, după ce s-au uitat la panoul de sosiri-plecări au intrat în restaurantul gării, un vânzător încercănat a apăsat clapeta casetofonului cu o singură boxă, s-au aşezat fiecare la câte una din cele şapte mese, ai intrat ultimul în încăperea nezugrăvită de ani de zile, ai cerut cafea, când te-ai întors de la tejghea cu paharul de plastic în mână izolaţii te-au privit pe furiş, cu ochi răi, întrebându-se la care dintre mese te vei aşeza după tradiţionalul: “E liber?”, ai ezitat şi brusc şi-au luat cu toţii bagajele, au plecat tăcuţi, o pală de aer rece a mişcat spre geam fumul de ţigară iar tu te-ai aşezat la ultima masă, cea din apropierea ieşirii, ţi-ai băut cafeaua ca şi cum toate s-ar fi petrecut firesc apoi uşa a fost dată de perete şi o ceată de tineri cu un casetofon dat la maxi-

Ai vrut să-ţi sărbătoreşti cei 40 de ani pe un tren - călătorii acelei nopţi au coborât obosiţi, unii abia treziţi din somn, încruntaţi şi necomunicativi, după ce s-au uitat la panoul de sosiri-plecări au intrat în restaurantul gării, un vânzător încercănat a apăsat clapeta casetofonului cu o singură boxă, s-au aşezat fiecare la câte una din cele şapte mese, ai intrat ultimul în încăperea nezugrăvită de ani de zile, ai cerut cafea, când te-ai întors de la tejghea cu paharul de plastic în mână izolaţii te-au privit pe furiş, cu ochi răi, întrebându-se la care dintre mese te vei aşeza după tradiţionalul: “E liber?”, ai ezitat şi brusc şi-au luat cu toţii bagajele, au plecat tăcuţi, o pală de aer rece a mişcat spre geam fumul de ţigară iar tu te-ai aşezat la ultima masă, cea din apropierea ieşirii, ţi-ai băut cafeaua ca şi cum toate s-ar fi petrecut firesc apoi uşa a fost dată de perete şi o ceată de tineri cu un casetofon dat la maxi-

48

48


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

mum a făcut cioburi situaţia, ai mai fumat o ţigară, ai părăsit atmosfera zgomotoasă, erai blocat pentru două ore în staţia aceea - i-ai văzut pe toţi în sala de aşteptare, grupaţi, complotând, ai rămas pe peron cu ochii la şinele de cale ferată luminate de câteva becuri roşii.

mum a făcut cioburi situaţia, ai mai fumat o ţigară, ai părăsit atmosfera zgomotoasă, erai blocat pentru două ore în staţia aceea - i-ai văzut pe toţi în sala de aşteptare, grupaţi, complotând, ai rămas pe peron cu ochii la şinele de cale ferată luminate de câteva becuri roşii.

Proaspăt pensionar la 40 de ani, imaginezi un guvern care ar arde public toate legile, ordonanţele, constituţia, codul juridic - tot amalgamul ăsta zăpăcitor ce-ţi face praf puţinii bănuţi, bun, de-acum nu mai au valoare parametrii judecăţii noastre, să spună, acum ne ghidăm după Cele Zece Porunci, ţi se spune să nu furi, nu fura, să nu ucizi - nu ucide, să nu pofteşti femeia aproapelui tău - nu pofti ş.a.m.d. - să nu se precizeze pedeapsa celui care va călca strâmb, să rămână în aer conceptul de justiţie.

Proaspăt pensionar la 40 de ani, imaginezi un guvern care ar arde public toate legile, ordonanţele, constituţia, codul juridic - tot amalgamul ăsta zăpăcitor ce-ţi face praf puţinii bănuţi, bun, de-acum nu mai au valoare parametrii judecăţii noastre, să spună, acum ne ghidăm după Cele Zece Porunci, ţi se spune să nu furi, nu fura, să nu ucizi - nu ucide, să nu pofteşti femeia aproapelui tău - nu pofti ş.a.m.d. - să nu se precizeze pedeapsa celui care va călca strâmb, să rămână în aer conceptul de justiţie.

La 40 de ani nu eşti nici măcar şomer, n-ai bani să încălzeşti magherniţa unde te-a aruncat soarta - e frig în cameră şi ai fuma dar aştepţi, acum ai la dispoziţie oricâtă vreme, toată viaţa, nimic mai potrivit pentru unul care nu are de administrat clipe, ore şi ani de carton, depozite de sterilitate a timpului, ce zicea Marshall McLuhan: “Tinerii astăzi nu mai vor ţinte, scopuri abstracte, ei vor roluri – ROLURI; adică o angajare totală”, înţelegi abia după ai pierdut lupta cu societatea de ce, tot ceea ce realizează aceştia, durează atât de puţin, în cazul tău şapte ani; fără o motivaţie sufletească, orice investiţie se reduce la un troc simpluţ: îmi dai, îţi ofer, adică atunci când oferta unuia nu mai este pe gustul altuia, contractul se reziliază şi fiecare caută o altă piaţă, mai avantajoasă, mai sigură, cu alţi parteneri, cu noi roluri, când îşi dau seama că de-a lungul vieţii n-au făcut altceva decât să alimenteze diabolicul reactor al acelei relative “angajări totale” e prea târziu, pur şi simplu nu li se mai potriveşte nici un rol, prostiţi de ultima şi cutremurătoarea descoperire înalţă rugi fierbinţi şi braţe tremurânde spre cer, cum faci uneori şi tu - restul demonstraţiei este la Dumnezeu.

La 40 de ani nu eşti nici măcar şomer, n-ai bani să încălzeşti magherniţa unde te-a aruncat soarta - e frig în cameră şi ai fuma dar aştepţi, acum ai la dispoziţie oricâtă vreme, toată viaţa, nimic mai potrivit pentru unul care nu are de administrat clipe, ore şi ani de carton, depozite de sterilitate a timpului, ce zicea Marshall McLuhan: “Tinerii astăzi nu mai vor ţinte, scopuri abstracte, ei vor roluri – ROLURI; adică o angajare totală”, înţelegi abia după ai pierdut lupta cu societatea de ce, tot ceea ce realizează aceştia, durează atât de puţin, în cazul t��u şapte ani; fără o motivaţie sufletească, orice investiţie se reduce la un troc simpluţ: îmi dai, îţi ofer, adică atunci când oferta unuia nu mai este pe gustul altuia, contractul se reziliază şi fiecare caută o altă piaţă, mai avantajoasă, mai sigură, cu alţi parteneri, cu noi roluri, când îşi dau seama că de-a lungul vieţii n-au făcut altceva decât să alimenteze diabolicul reactor al acelei relative “angajări totale” e prea târziu, pur şi simplu nu li se mai potriveşte nici un rol, prostiţi de ultima şi cutremurătoarea descoperire înalţă rugi fierbinţi şi braţe tremurânde spre cer, cum faci uneori şi tu - restul demonstraţiei este la Dumnezeu.

Numai la 40 de ani se putea ca, în viaţa ta de pictor provincial, să apară doi tineri şterşi - urâţei, discordanţi: el – înalt, lung, ea – pitică şi cu nasul mare, ţinându-se de mână, au intrat în sala unde tot felul de domni şi doamne de artă asistau la deschiderea acelei expoziţii, lovită în moalele capului de neaşteptata viziune asistenţa s-a retras siderată,

Numai la 40 de ani se putea ca, în viaţa ta de pictor provincial, să apară doi tineri şterşi - urâţei, discordanţi: el – înalt, lung, ea – pitică şi cu nasul mare, ţinându-se de mână, au intrat în sala unde tot felul de domni şi doamne de artă asistau la deschiderea acelei expoziţii, lovită în moalele capului de neaşteptata viziune asistenţa s-a retras siderată,

49

49


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

se simţea peste tot sindromul ocrotirii, au devenit cu toţii de o duioşie curioasă, bolnăvicioasă - ai ieşit din sală şi ai cerut, la primul local, o vodcă tare.

se simţea peste tot sindromul ocrotirii, au devenit cu toţii de o duioşie curioasă, bolnăvicioasă - ai ieşit din sală şi ai cerut, la primul local, o vodcă tare.

Ai 40 de ani şi în nici o zi, când noaptea târziu te întinzi în pat lângă femeia ta, nu eşti îndeajuns de curat - e paradoxal cum într-un timp relativ neînsemnat ai reuşit să greşeşti mai mult decât ea, cea cu mărul şi păcatul ancestral, ai şi justificare: pedeapsa pe care Adam o descarcă în spatele Evei credule, un fel de întârziată revanşă, cap de familie fiind, cum ai putea suporta multiplul de cap?, doar capul familiei guvernează, întreţine relaţii cu cine e necesar, minte sau fură pentru a asigura stabilitatea materială, Eva nu poate fi egală cu tine, care ai fost doar complicele afacerii cu mărul, nu făptaşul în formă şi fond, adamii de 40 de ani beneficiază de circumstanţe atenuante, ar trebui să fie salubrizaţi rapid, daţi cu otravă sau cu bomba atomică, să rămână în urma lor doar potopul unei planete de femei - mai poate imagina cineva o dispariţie a speciei umane la fel de frumoasă?

Ai 40 de ani şi în nici o zi, când noaptea târziu te întinzi în pat lângă femeia ta, nu eşti îndeajuns de curat - e paradoxal cum într-un timp relativ neînsemnat ai reuşit să greşeşti mai mult decât ea, cea cu mărul şi păcatul ancestral, ai şi justificare: pedeapsa pe care Adam o descarcă în spatele Evei credule, un fel de întârziată revanşă, cap de familie fiind, cum ai putea suporta multiplul de cap?, doar capul familiei guvernează, întreţine relaţii cu cine e necesar, minte sau fură pentru a asigura stabilitatea materială, Eva nu poate fi egală cu tine, care ai fost doar complicele afacerii cu mărul, nu făptaşul în formă şi fond, adamii de 40 de ani beneficiază de circumstanţe atenuante, ar trebui să fie salubrizaţi rapid, daţi cu otravă sau cu bomba atomică, să rămână în urma lor doar potopul unei planete de femei - mai poate imagina cineva o dispariţie a speciei umane la fel de frumoasă?

Luaţi-vă ţara înapoi, nenorociţilor!, îţi venea să strigi la 40 de ani - asta nu-i România mea, asta-i patria voastră depusă la bănci oculte, ăsta-i un ţinut ce duhneşte a “lucru slab”, a tranzacţie “curat murdară”, fac ceva pe orgoliile şi vicleniile voastre, pe sistemele voastre care nu vor înceta niciodată să găsească ceva de pus la zid, nu dau doi bani pe afacerea asta aşa că luaţi-vă conglomeratul de legi şi hotărâri şi bateţi la alte uşi, mai naive, n-am nevoie de toleranţa voastră, de argumentele, autoritatea şi controalele voastre, îţi venea să le arunci în faţă dar lângă poliţai, primar şi reprezentantul guvernului s-a iţit sutana unui popă care, despărţit de proverbialul sobor avea, între vrăbiuţele oficiale, aerul unui corb gras şi plictisit, nu-i chip să te pui de acord cu astfel de grupări neo-naziste, musai trebuie să intri în hora lor, să-i mituieşti, să iei mitul de coadă, să le crăpi capetele strălucind de atâta înţelepciune apoi să aştepţi liniştit o altă grupare şi mai neo-nazistă care să te înveţe cu lux de amănunte ce înseamnă să fii cetăţean român, să nu poţi scăpa de porecla asta până la moarte, s-o porţi cum şi-a purtat Isus crucea iar ei zi de zi să-ţi urle-n urechi: Nu ţi-ai plătit taxele comunale! Îţi tăiem gazul şi curentul electric! Te amendăm că n-ai bilet de tramvai! Te amendăm că n-ai viză de flotant! Te dăm afară că

Luaţi-vă ţara înapoi, nenorociţilor!, îţi venea să strigi la 40 de ani - asta nu-i România mea, asta-i patria voastră depusă la bănci oculte, ăsta-i un ţinut ce duhneşte a “lucru slab”, a tranzacţie “curat murdară”, fac ceva pe orgoliile şi vicleniile voastre, pe sistemele voastre care nu vor înceta niciodată să găsească ceva de pus la zid, nu dau doi bani pe afacerea asta aşa că luaţi-vă conglomeratul de legi şi hotărâri şi bateţi la alte uşi, mai naive, n-am nevoie de toleranţa voastră, de argumentele, autoritatea şi controalele voastre, îţi venea să le arunci în faţă dar lângă poliţai, primar şi reprezentantul guvernului s-a iţit sutana unui popă care, despărţit de proverbialul sobor avea, între vrăbiuţele oficiale, aerul unui corb gras şi plictisit, nu-i chip să te pui de acord cu astfel de grupări neo-naziste, musai trebuie să intri în hora lor, să-i mituieşti, să iei mitul de coadă, să le crăpi capetele strălucind de atâta înţelepciune apoi să aştepţi liniştit o altă grupare şi mai neo-nazistă care să te înveţe cu lux de amănunte ce înseamnă să fii cetăţean român, să nu poţi scăpa de porecla asta până la moarte, s-o porţi cum şi-a purtat Isus crucea iar ei zi de zi să-ţi urle-n urechi: Nu ţi-ai plătit taxele comunale! Îţi tăiem gazul şi curentul electric! Te amendăm că n-ai bilet de tramvai! Te amendăm că n-ai viză de flotant! Te dăm afară că

50

50


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

nu ţi-ai plătit chiria! Chemăm sectoriştii că nu vrei să plantezi flori în faţa blocului! Te băgăm la puşcărie că nu dai impozit statului! şi alte astfel de lucruri sfinte înghesuite de-a valma sub chipie şi uniforme de partid şi de stat, hotărât, asta nu-i România mea, voiai să urli ca disperatul, România cu ochii încercănaţi şi trupul metodic atins de paşii celor ce n-au nici pâinea zilnică şi al căror număr creşte continuu, o pădure de părăsiţi despre care numai îngerii păzitori pot da detalii, despre care se va spune încă un secol că sunt “generaţia de sacrificiu”, asta-i patria mea şi în numele ei voi da o masă festivă, un banchet la care să participe cu toţii ca la o ultimă Cină de Taină ai vrut să răcneşti, aşa să fie prins Iuda, aşa să dispară de pe hartă România voastră portabilă, transportată de ici-colo în genţi diplomat cu cifru - să rămână în urmă doar puhoiul unei superbe zburătăciri de acte caritabile cum ar fi “păstrarea identităţii naţionale”.

nu ţi-ai plătit chiria! Chemăm sectoriştii că nu vrei să plantezi flori în faţa blocului! Te băgăm la puşcărie că nu dai impozit statului! şi alte astfel de lucruri sfinte înghesuite de-a valma sub chipie şi uniforme de partid şi de stat, hotărât, asta nu-i România mea, voiai să urli ca disperatul, România cu ochii încercănaţi şi trupul metodic atins de paşii celor ce n-au nici pâinea zilnică şi al căror număr creşte continuu, o pădure de părăsiţi despre care numai îngerii păzitori pot da detalii, despre care se va spune încă un secol că sunt “generaţia de sacrificiu”, asta-i patria mea şi în numele ei voi da o masă festivă, un banchet la care să participe cu toţii ca la o ultimă Cină de Taină ai vrut să răcneşti, aşa să fie prins Iuda, aşa să dispară de pe hartă România voastră portabilă, transportată de ici-colo în genţi diplomat cu cifru - să rămână în urmă doar puhoiul unei superbe zburătăciri de acte caritabile cum ar fi “păstrarea identităţii naţionale”.

Eşti bătrân ca bătrânii pe care nu i-ai remarcat înainte de-a împlini 40 de ani -în mijloacele de transport în comun îi dublezi pe tinerii ce ocupă scaunele, nu spui nimic, nu ceri locul, aştepţi ca şi ceilalţi boşorogi cu toate că nimeni nu-ţi oferă dezinteresat nimic, necum locul, locul din mijlocul de transport, bunele tale maniere par venite dintr-un trecut necivilizat, animalic, dacă ai totuşi loc şi le cedezi scaunul, bătrânii îngână câte-un “mulţumesc” formal, uneori nici atât - li se pare normal, sigur, tu aparţii lumii lor, acolo, aceste gesturi se fac la ordinea zilei, n-au conotaţii de evenimente majore, în metropola asta ai renunţat la dimensiunea efervescentă a timpului, nici nu te aşezi pe scaune, chiar dacă locurile sunt goale, ţi-e groază că lângă tine va apărea vreun bătrân cu buzele strânse şi tu, ruşinat, vei coborî la prima staţie, vei pierde timp iar pavatorii de la British Council vor rămâne fără materiale, Mike îţi va privi muncitorii, din nou, ca pe nişte creaturi inferioare care ştiu doar să spargă betoane şi să tragă de timp, Mike este partea engleză a contractului, face alergie la săpătorii de şanţuri şi gropi, este derutată partea engleză de întârzierea părţii Dăncuş - trăsăturile sale de tip germanic se contorsionează, el se strâmbă nemulţumit, devine român.

Eşti bătrân ca bătrânii pe care nu i-ai remarcat înainte de-a împlini 40 de ani -în mijloacele de transport în comun îi dublezi pe tinerii ce ocupă scaunele, nu spui nimic, nu ceri locul, aştepţi ca şi ceilalţi boşorogi cu toate că nimeni nu-ţi oferă dezinteresat nimic, necum locul, locul din mijlocul de transport, bunele tale maniere par venite dintr-un trecut necivilizat, animalic, dacă ai totuşi loc şi le cedezi scaunul, bătrânii îngână câte-un “mulţumesc” formal, uneori nici atât - li se pare normal, sigur, tu aparţii lumii lor, acolo, aceste gesturi se fac la ordinea zilei, n-au conotaţii de evenimente majore, în metropola asta ai renunţat la dimensiunea efervescentă a timpului, nici nu te aşezi pe scaune, chiar dacă locurile sunt goale, ţi-e groază că lângă tine va apărea vreun bătrân cu buzele strânse şi tu, ruşinat, vei coborî la prima staţie, vei pierde timp iar pavatorii de la British Council vor rămâne fără materiale, Mike îţi va privi muncitorii, din nou, ca pe nişte creaturi inferioare care ştiu doar să spargă betoane şi să tragă de timp, Mike este partea engleză a contractului, face alergie la săpătorii de şanţuri şi gropi, este derutată partea engleză de întârzierea părţii Dăncuş - trăsăturile sale de tip germanic se contorsionează, el se strâmbă nemulţumit, devine român.

Nici măcar la 40 de ani nu te gândeşti că-n America ţi-ar fi mai bine - pentru a te obişnui cu ideea a fost nevoie de o armată de oameni care să-ţi bage “gheara-n gât”, să te pregătească, involuntar, pentru

Nici măcar la 40 de ani nu te gândeşti că-n America ţi-ar fi mai bine - pentru a te obişnui cu ideea a fost nevoie de o armată de oameni care să-ţi bage “gheara-n gât”, să te pregătească, involuntar, pentru

51

51


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

confruntarea finală, azi ţi-ai dat zi liberă, în ţara asta e voie, azi îţi vei mângâia noua amantă, îi vei duce flori, îi vei spune că iubirea pentru ea a dezmoştenit universul de uimire, că, din momentul în care a rămas cu tine, ai devenit stăpânul unei alte parcele de timp, până la urmă ce să spui unei femei îndrăgostită nebuneşte de tine, uneia care participă cu fiecare gest la idolatrizarea ta - aproape ca-n vremurile când femeia era sclava bărbatului - nu egala sau, mai pretenţios spus, jumătatea lui.

confruntarea finală, azi ţi-ai dat zi liberă, în ţara asta e voie, azi îţi vei mângâia noua amantă, îi vei duce flori, îi vei spune că iubirea pentru ea a dezmoştenit universul de uimire, că, din momentul în care a rămas cu tine, ai devenit stăpânul unei alte parcele de timp, până la urmă ce să spui unei femei îndrăgostită nebuneşte de tine, uneia care participă cu fiecare gest la idolatrizarea ta - aproape ca-n vremurile când femeia era sclava bărbatului - nu egala sau, mai pretenţios spus, jumătatea lui.

O anumită mojicie e proprie secolului în care faci 40 de ani - în compartimentul de tren intră două dame gureşe cu trei copii şi într-o maghiară te întrerup din cititul ziarului, populează mediul cu sticle, sticluţe, genţi, plase, telefon mobil, furios, nu te repezi să le ajuţi la bagaje, cum ai fi făcut oricând altcândva, îl laşi pe un tânăr să le instaleze ceea ce duce imediat la o reacţie de dispreţ faţă de tine, cel mai perfect se comportă unul din puşti care, deşi are locul alăturat, se aşează înciudat lângă tânărul amabil - psihologii n-au greşit observând că în anii copilăriei senzaţiile sunt mult mai clare şi mai puternice decât la maturitate, când abandonăm căţăratul în copaci pentru a ne căţăra în cârca aproapelui.

O anumită mojicie e proprie secolului în care faci 40 de ani - în compartimentul de tren intră două dame gureşe cu trei copii şi într-o maghiară te întrerup din cititul ziarului, populează mediul cu sticle, sticluţe, genţi, plase, telefon mobil, furios, nu te repezi să le ajuţi la bagaje, cum ai fi făcut oricând altcândva, îl laşi pe un tânăr să le instaleze ceea ce duce imediat la o reacţie de dispreţ faţă de tine, cel mai perfect se comportă unul din puşti care, deşi are locul alăturat, se aşează înciudat lângă tânărul amabil - psihologii n-au greşit observând că în anii copilăriei senzaţiile sunt mult mai clare şi mai puternice decât la maturitate, când abandonăm căţăratul în copaci pentru a ne căţăra în cârca aproapelui.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Eram doi - apa curgea naivă pe unul din pereţi - vecinul de la etaj făcea baie. Îmi erau cunoscute toate – fumam. Cui să te închini? Mie. Undeva există draci, Dumnezeu, atei. Eu unde sunt? Eu pe cine să-ntreb? - Vino aici, îmi ordonă fata din pat. Am nevoie de tine. Ai. Mereu are nevoie cineva de mine. Şi duşul din baie? Sau eu de el? Oamenii sunt făcuţi pentru a complica lucrurile. Moartea – pentru a-i tempera. Merg lângă ea. Asta e. Are nevoie de mine, e în puterea mea prin faptul că o pot condiţiona, e o porcărie umană de care nu ne vom debarasa niciodată. Porcărie umană. Relu. Dim. Ioana. Gabi. Avalanşa care te alungă – ca un „a” în faţa lui „lungă”. Apa naivă curge în continuare. Să iau magnetofonul – spun. Cui spun? Fetei? Mie? Lui Relu? Mă ridic gol şi scot magnetofonul din balta curajoasă. - Ce dracu nu-i spui ăluia să închidă apa? Ce dracu. Ce. N-am chef. Lenea. Sau miza pe hazard? Sau faptul că nu pot să mă rup de fiinţa din patul meu – nervozitate. Nişte ţân-

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Eram doi - apa curgea naivă pe unul din pereţi - vecinul de la etaj făcea baie. Îmi erau cunoscute toate – fumam. Cui să te închini? Mie. Undeva există draci, Dumnezeu, atei. Eu unde sunt? Eu pe cine să-ntreb? - Vino aici, îmi ordonă fata din pat. Am nevoie de tine. Ai. Mereu are nevoie cineva de mine. Şi duşul din baie? Sau eu de el? Oamenii sunt făcuţi pentru a complica lucrurile. Moartea – pentru a-i tempera. Merg lângă ea. Asta e. Are nevoie de mine, e în puterea mea prin faptul că o pot condiţiona, e o porcărie umană de care nu ne vom debarasa niciodată. Porcărie umană. Relu. Dim. Ioana. Gabi. Avalanşa care te alungă – ca un „a” în faţa lui „lungă”. Apa naivă curge în continuare. Să iau magnetofonul – spun. Cui spun? Fetei? Mie? Lui Relu? Mă ridic gol şi scot magnetofonul din balta curajoasă. - Ce dracu nu-i spui ăluia să închidă apa? Ce dracu. Ce. N-am chef. Lenea. Sau miza pe hazard? Sau faptul că nu pot să mă rup de fiinţa din patul meu – nervozitate. Nişte ţân-

52

52


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

ţari semiotici. Esenţa. A naibii, toţi o căutăm. Creaţia însăşi devine o repetiţie enervantă. Pardon. Unde am ajuns? Sau întrebăm asta din nevoia de-a epata? - Faci o cafea? Ea se ridică şi aduce apă. În baie şi-a luat capotul, asta mă aţâţă. „Vino aici”, voi spune, „am nevoie de tine”. - N-ai nici un pahar curat. - Spală tu două. - Eu sunt singura femeie care vine la tine? Orgoliul. - Du-te dracului. - Şi „te iubesc” e din două cuvinte. Tac. Cine ştie ce gândesc. Am nevoie de Claudia, cred. De la „a vrea” la „a avea”. O punte subţire între verbe. Şi asta seamănă cu Claudia. Din spate. Cum stă aplecată deasupra reşoului urmărind cafeaua îmi dau seama că e chiar Claudia. Nu-i adevărat. Eu sunt nebun. Şi beat. Prost, imbecil, tâmpit, poet. Porcule. „Batistuţa mea…”, se aude de la grădiniţa din apropiere. - Dă-mi vin. Şi-mi dă, fără să mă întrebe. O voi chema în pat. Imediat.

ţari semiotici. Esenţa. A naibii, toţi o căutăm. Creaţia însăşi devine o repetiţie enervantă. Pardon. Unde am ajuns? Sau întrebăm asta din nevoia de-a epata? - Faci o cafea? Ea se ridică şi aduce apă. În baie şi-a luat capotul, asta mă aţâţă. „Vino aici”, voi spune, „am nevoie de tine”. - N-ai nici un pahar curat. - Spală tu două. - Eu sunt singura femeie care vine la tine? Orgoliul. - Du-te dracului. - Şi „te iubesc” e din două cuvinte. Tac. Cine ştie ce gândesc. Am nevoie de Claudia, cred. De la „a vrea” la „a avea”. O punte subţire între verbe. Şi asta seamănă cu Claudia. Din spate. Cum stă aplecată deasupra reşoului urmărind cafeaua îmi dau seama că e chiar Claudia. Nu-i adevărat. Eu sunt nebun. Şi beat. Prost, imbecil, tâmpit, poet. Porcule. „Batistuţa mea…”, se aude de la grădiniţa din apropiere. - Dă-mi vin. Şi-mi dă, fără să mă întrebe. O voi chema în pat. Imediat.

Localul gării în care te-ai oprit nu mai era ca altădată, când ai vrut să faci 40 de ani pe tren - semiîntunericului cald în care te pierdeai cu plăcere îi luase locul un neon enervant, patronul a adus şi un video iar voi, călătorii, vă puteaţi holba uimiţi la luxul de prost gust al unei formaţii de muzică suburbană, în staţia aceea n-ai coborât decât noaptea iar în local n-ai intrat decât cu impresia că pătrunzi într-un alt timp, unul al oboselii şi dezamăgirii, vodca şi cearcănele consumatorilor făceau dovada celor mai elocvente refugii iar atmosfera de delăsare generală te moleşea rapid, te alătura lor, te prindea în teascul unui sforţări comune de-a amplifica motivele renunţărilor însă pentru tine venea ora plecării, doar nu dădeai atâţia bani pe bilet de dragul acelui anturaj, ai urcat în tren, în faţa şi în spatele tău alţi călători, nicidecum cei din localul gării - un bărbat relativ tânăr, fără un picior, care te-a şocat cu modul în care a depăşit obstacolul scărilor vagonului, o femeie cu pantofii desperecheaţi, un funcţionăraş spilcuit şi arogant, conductorul, semnalul de plecare.

Localul gării în care te-ai oprit nu mai era ca altădată, când ai vrut să faci 40 de ani pe tren - semiîntunericului cald în care te pierdeai cu plăcere îi luase locul un neon enervant, patronul a adus şi un video iar voi, călătorii, vă puteaţi holba uimiţi la luxul de prost gust al unei formaţii de muzică suburbană, în staţia aceea n-ai coborât decât noaptea iar în local n-ai intrat decât cu impresia că pătrunzi într-un alt timp, unul al oboselii şi dezamăgirii, vodca şi cearcănele consumatorilor făceau dovada celor mai elocvente refugii iar atmosfera de delăsare generală te moleşea rapid, te alătura lor, te prindea în teascul unui sforţări comune de-a amplifica motivele renunţărilor însă pentru tine venea ora plecării, doar nu dădeai atâţia bani pe bilet de dragul acelui anturaj, ai urcat în tren, în faţa şi în spatele tău alţi călători, nicidecum cei din localul gării - un bărbat relativ tânăr, fără un picior, care te-a şocat cu modul în care a depăşit obstacolul scărilor vagonului, o femeie cu pantofii desperecheaţi, un funcţionăraş spilcuit şi arogant, conductorul, semnalul de plecare.

53

53


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Atât de multă foame ai răbdat în copilărie, în familia săracă şi cu mulţi copii încât, la 40 de ani, ai devenit cel mai celebru bucătar din Bruxelles – ai câştigat bine, ţi-ai luat o vilă pe credit bancar, ai trimis bani şi părinţilor din România, ai pus mâna şi pe-un “Alfa Romeo” de ultimă generaţie, plătit cash, acestea toate până ce în viaţa ta a intrat negresa aceea irezistibilă al cărei trup şi dexteritate în amor te-au făcut să te angajezi pe un vas de croazieră, aşa ai prins-o cu un chelner în toaleta bucătăriei, cât ai fost pe mare, maşina ţi-a fost furată, impozitul pe vilă s-a adunat, a crescut, ai închiriat-o unor români abia sosiţi în oraş, în contul chiriei de 1000 de euro pe 6 luni ţi-au furat mobila, aparatura, candelabrele şi au dispărut, au lăsat vraişte, în casa ta locuiesc acum nişte ţigani unguri, nu poţi părăsi vaporul pentru că ai contract fix, Aiyla ţi se oferă acum cu 50 de euro pe noapte – vei coborî în primul port şi vei pleca în România, zona Moldova, oraş Dorohoi.

Atât de multă foame ai răbdat în copilărie, în familia săracă şi cu mulţi copii încât, la 40 de ani, ai devenit cel mai celebru bucătar din Bruxelles – ai câştigat bine, ţi-ai luat o vilă pe credit bancar, ai trimis bani şi părinţilor din România, ai pus mâna şi pe-un “Alfa Romeo” de ultimă generaţie, plătit cash, acestea toate până ce în viaţa ta a intrat negresa aceea irezistibilă al cărei trup şi dexteritate în amor te-au făcut să te angajezi pe un vas de croazieră, aşa ai prins-o cu un chelner în toaleta bucătăriei, cât ai fost pe mare, maşina ţi-a fost furată, impozitul pe vilă s-a adunat, a crescut, ai închiriat-o unor români abia sosiţi în oraş, în contul chiriei de 1000 de euro pe 6 luni ţi-au furat mobila, aparatura, candelabrele şi au dispărut, au lăsat vraişte, în casa ta locuiesc acum nişte ţigani unguri, nu poţi părăsi vaporul pentru că ai contract fix, Aiyla ţi se oferă acum cu 50 de euro pe noapte – vei coborî în primul port şi vei pleca în România, zona Moldova, oraş Dorohoi.

Oricât ai fi de blazat la 40 de ani, într-o bună zi nu mai suporţi mutrele plângăreţe ale concetăţenilor, ţi se acreşte de zeama bordeleză a jelaniilor - vrei o expresie răspicată, un răspuns lucid la întrebările tale clare dar peste tot numai ambiguităţi, echivoc, „de la Ana la Caiafa”, superba promiscuitate a umanităţii care şi-a descoperit în sfârşit vocaţia, pentru a legifera excepţia care confirmă regula ţi se oferă pe bandă super-eroi care nu plâng, nu suferă, nu râd, nu iubesc, sunt neînvinşi, frumos din partea populaţiei planetei, îşi exportă unii altora imaginile despre cum ar vrea să fie deşi, dincolo de spoială, fiecare bănuieşte ce urmează că doar şi super-eroul are o familie, un cont în bancă şi visuri „de mai bine” – uite că a murit şi Michael Jackson şi la banii lui nu a sponsorizat nici o carte a vreunui poet român - sigur că nu, n-a putut fi deranjat din văitarea sa scenică.

Oricât ai fi de blazat la 40 de ani, într-o bună zi nu mai suporţi mutrele plângăreţe ale concetăţenilor, ţi se acreşte de zeama bordeleză a jelaniilor - vrei o expresie răspicată, un răspuns lucid la întrebările tale clare dar peste tot numai ambiguităţi, echivoc, „de la Ana la Caiafa”, superba promiscuitate a umanităţii care şi-a descoperit în sfârşit vocaţia, pentru a legifera excepţia care confirmă regula ţi se oferă pe bandă super-eroi care nu plâng, nu suferă, nu râd, nu iubesc, sunt neînvinşi, frumos din partea populaţiei planetei, îşi exportă unii altora imaginile despre cum ar vrea să fie deşi, dincolo de spoială, fiecare bănuieşte ce urmează că doar şi super-eroul are o familie, un cont în bancă şi visuri „de mai bine” – uite că a murit şi Michael Jackson şi la banii lui nu a sponsorizat nici o carte a vreunui poet român - sigur că nu, n-a putut fi deranjat din văitarea sa scenică.

Eşti mare, la 40 de ani ţi se propune să te întâlneşti cu nişte scriitori în alt oraş - urmează trei zile în care nu mai eşti blasfemiat de banalitate, te repezi la alcool, fumezi enorm, îţi petreci nopţile dansând într-un bar mizerabil, puţinele ore rezervate odihnei le valorifici făcând sex şi brusc, după o călătorie cu un tren de noapte, ajungi de unde ai plecat, „s-o sun pe Ioana”, gândeşti puţin înspăimântat, ea te calmează, vă întâlniţi la ora zece, la spital, te prezintă unui cardiolog, coleg de breaslă, „e rudă cu mine, are probleme cu inima”, tânărul

Eşti mare, la 40 de ani ţi se propune să te întâlneşti cu nişte scriitori în alt oraş - urmează trei zile în care nu mai eşti blasfemiat de banalitate, te repezi la alcool, fumezi enorm, îţi petreci nopţile dansând într-un bar mizerabil, puţinele ore rezervate odihnei le valorifici făcând sex şi brusc, după o călătorie cu un tren de noapte, ajungi de unde ai plecat, „s-o sun pe Ioana”, gândeşti puţin înspăimântat, ea te calmează, vă întâlniţi la ora zece, la spital, te prezintă unui cardiolog, coleg de breaslă, „e rudă cu mine, are probleme cu inima”, tânărul

54

54


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

doctor te trimite la Camera 15 să ţi se facă un E.K.G., peste vreo douăzeci de minute stai pe hol, te uiţi ca mâţa-n calendar la graficele imprimate pe o hârtie de culoare roz, o cauţi pe Ioana, „nu se vede nimic grav”, spune ea, „du-te înapoi şi dă-i-o doctorului, e specialist”, să-ţi vină o inspiraţie drăcească şi cu hârtia în buzunar, ca unul care şi-a isprăvit treaba, să pleci liniştit, dacă în acel moment s-ar întâmpla să cazi pe stradă ai muri cu zâmbetul pe buze - ai trişa o lume întreagă sabotând-o cu acel genialoid triumf.

doctor te trimite la Camera 15 să ţi se facă un E.K.G., peste vreo douăzeci de minute stai pe hol, te uiţi ca mâţa-n calendar la graficele imprimate pe o hârtie de culoare roz, o cauţi pe Ioana, „nu se vede nimic grav”, spune ea, „du-te înapoi şi dă-i-o doctorului, e specialist”, să-ţi vină o inspiraţie drăcească şi cu hârtia în buzunar, ca unul care şi-a isprăvit treaba, să pleci liniştit, dacă în acel moment s-ar întâmpla să cazi pe stradă ai muri cu zâmbetul pe buze - ai trişa o lume întreagă sabotând-o cu acel genialoid triumf.

La masa la care stăteai când ai împlinit 40 de ani s-a vorbit despre Dali, Beckett, Ungaretti, Llosa - îţi munceai creierii cum ţi-ai putea aduce familia pe str. Luminişului, unde se dădea apă caldă o dată la două zile, aşteptând troleibuzul, unul din comeseni te-a întrebat: “Ce-i aia umbertoeco? Da’ zî fuga că-mi vine troleu’, ui’ că apare, oi muri prost”, i-ai “zâs” iute: Definiţie: Umberto Eco îi ăla cu pendulu’. Dăncuş îi ăla cu spânzurătoarea. Conform lui, orice cruce supusă intemperiilor naturale poate deveni, în mijlocul unui câmp pustiu, o spânzurătoare ideală”, pe mutra lui bleagă a înflorit un rânjet fericit şi a urcat mândru scările troleibuzului - de satisfacţie a uitat să-şi ia bilet şi a primit amendă.

La masa la care stăteai când ai împlinit 40 de ani s-a vorbit despre Dali, Beckett, Ungaretti, Llosa - îţi munceai creierii cum ţi-ai putea aduce familia pe str. Luminişului, unde se dădea apă caldă o dată la două zile, aşteptând troleibuzul, unul din comeseni te-a întrebat: “Ce-i aia umbertoeco? Da’ zî fuga că-mi vine troleu’, ui’ că apare, oi muri prost”, i-ai “zâs” iute: Definiţie: Umberto Eco îi ăla cu pendulu’. Dăncuş îi ăla cu spânzurătoarea. Conform lui, orice cruce supusă intemperiilor naturale poate deveni, în mijlocul unui câmp pustiu, o spânzurătoare ideală”, pe mutra lui bleagă a înflorit un rânjet fericit şi a urcat mândru scările troleibuzului - de satisfacţie a uitat să-şi ia bilet şi a primit amendă.

De-ai putea scăpa, de te-ai putea izola în reproşurile celor 40 de ani de care te cramponezi, de te-ai putea sinucide măcar pentru a scăpa de obsesii! Dimineaţa, copilul vostru mic spune, cu vocea desfigurată de avatarurile vârstei: - Mami, a ieşit soarele, tati! Iar în pat stau doi întunecaţi, doi slujbaşi ai obscurităţii, ai promiscuităţii şi cafelei orei 9.00, pentru interpelarea copilului aveţi pregătită, în dulap sau noptieră sau chiar în seif, doza de întuneric necesară generaţiilor, doi întunecaţi, robii ţipătului şi himerelor, visurilor „de mai bine” - invariabil, dimineaţa, unul din voi plânge, aşa pot fi justificate crimele, prin părerea de rău, prin căire.

De-ai putea scăpa, de te-ai putea izola în reproşurile celor 40 de ani de care te cramponezi, de te-ai putea sinucide măcar pentru a scăpa de obsesii! Dimineaţa, copilul vostru mic spune, cu vocea desfigurată de avatarurile vârstei: - Mami, a ieşit soarele, tati! Iar în pat stau doi întunecaţi, doi slujbaşi ai obscurităţii, ai promiscuităţii şi cafelei orei 9.00, pentru interpelarea copilului aveţi pregătită, în dulap sau noptieră sau chiar în seif, doza de întuneric necesară generaţiilor, doi întunecaţi, robii ţipătului şi himerelor, visurilor „de mai bine” - invariabil, dimineaţa, unul din voi plânge, aşa pot fi justificate crimele, prin părerea de rău, prin căire.

Cam aşa-s nopţile, singur în camera de hotel, cu 40 de ani în spate - scârbit de băutură şi de consumatorii restaurantului (nişte întâmplătoare dar eficiente balustrade), “Bingo!” strigă cineva, “Bingo!”, strigă şeful de sală, “mai are cineva bingo?” te împleticeşti până la podium să-ţi iei jumătatea de “bingo” şi, ridicând ochii, întâlneşti privirea tul-

Cam aşa-s nopţile, singur în camera de hotel, cu 40 de ani în spate - scârbit de băutură şi de consumatorii restaurantului (nişte întâmplătoare dar eficiente balustrade), “Bingo!” strigă cineva, “Bingo!”, strigă şeful de sală, “mai are cineva bingo?” te împleticeşti până la podium să-ţi iei jumătatea de “bingo” şi, ridicând ochii, întâlneşti privirea tul-

55

55


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

bure şi rea a unui mare mahăr din oraşul care ţi-a mâncat jumătate din viaţă (în urmă cu o vreme l-ai învins într-un proces de calomnie), ţi se întunecă vederea, apoi devine albă, se văd luminile destinaţiei tale, o coloană de maşini aşteaptă să treceţi, mecanicul reduce viteza, apar mai multe linii ferate şi trenuri de marfă, oamenii au nevoie de foarte puţin pentru a fi fericiţi, pentru a arunca la gunoi tot maldărul de tratate despre fericire – femeia ta nu te va aştepta în gară, cum nici tu no vei aştepta în cealaltă, dacă şi ea a plecat spre tine.

bure şi rea a unui mare mahăr din oraşul care ţi-a mâncat jumătate din viaţă (în urmă cu o vreme l-ai învins într-un proces de calomnie), ţi se întunecă vederea, apoi devine albă, se văd luminile destinaţiei tale, o coloană de maşini aşteaptă să treceţi, mecanicul reduce viteza, apar mai multe linii ferate şi trenuri de marfă, oamenii au nevoie de foarte puţin pentru a fi fericiţi, pentru a arunca la gunoi tot maldărul de tratate despre fericire – femeia ta nu te va aştepta în gară, cum nici tu no vei aştepta în cealaltă, dacă şi ea a plecat spre tine.

Declaraţia lui G. S. la 40 de ani: Azi, o cerşetoare împărţea pâine la câini, îi mângâia, le vorbea cu dragoste maternă, îi răsfăţa. Uimitoarea secvenţă s-a topit odată cu plecarea ei, cu dispariţia printre maşinile oprite la semafor. Cocoşată sub genţile şi plasele în care-şi ţinea mizera agoniseală, a părăsit senină câmpul vizual al consumatorilor de cafea ce eram noi, ordinarii de la Guvern. M-am simţit umilit de graţioasa lecţie de viaţă.

Declaraţia lui G. S. la 40 de ani: Azi, o cerşetoare împărţea pâine la câini, îi mângâia, le vorbea cu dragoste maternă, îi răsfăţa. Uimitoarea secvenţă s-a topit odată cu plecarea ei, cu dispariţia printre maşinile oprite la semafor. Cocoşată sub genţile şi plasele în care-şi ţinea mizera agoniseală, a părăsit senină câmpul vizual al consumatorilor de cafea ce eram noi, ordinarii de la Guvern. M-am simţit umilit de graţioasa lecţie de viaţă.

Toate certurile tale cu ea proveneau din trecut, neavând forme concrete, înveliş evenimenţial deci, prezentul şi viitorul nu puteau trezi energiile voastre parazitate de eficienţa celor 40 de ani - fiecare ceartă începea, în permanenţă, cu „ar fi trebuit să faci” sau „n-ar fi trebuit să faci aşa”, a râs, când i-ai spus, apoi, după câteva zile: - Va trebui să repari uşa, altfel ne vom trezi cu locuinţa goală, s-a umplut ţara de hoţi. - N-am chef s-o repar acum, o să plătesc pe cineva, ai spus. Ţi-a răspuns pe un ton ridicat că nu prea aveţi bani şi tu uite că-ţi permiţi „să plăteşti pe cineva”, aţi început să vă certaţi, seara, în pat, pe fondul unei melodii fără importanţă: - Cearta de astăzi a fost diferită. - Iar începem? - Astăzi ai spus „va trebui”, nu „ar fi trebuit”. Te-a privit cu ochi măriţi, ţi-a întors spatele supărată, ai oprit radio-ul, ai stins veioza, dacă lumea perversă a voastră s-ar ocupa numai de sex oral, aţi avea viziunea unei rase care dispare din prea mult rafinament - să rămână-n urma voastră doar potopul unei planete de femei: delirant de frumos.

Toate certurile tale cu ea proveneau din trecut, neavând forme concrete, înveliş evenimenţial deci, prezentul şi viitorul nu puteau trezi energiile voastre parazitate de eficienţa celor 40 de ani - fiecare ceartă începea, în permanenţă, cu „ar fi trebuit să faci” sau „n-ar fi trebuit să faci aşa”, a râs, când i-ai spus, apoi, după câteva zile: - Va trebui să repari uşa, altfel ne vom trezi cu locuinţa goală, s-a umplut ţara de hoţi. - N-am chef s-o repar acum, o să plătesc pe cineva, ai spus. Ţi-a răspuns pe un ton ridicat că nu prea aveţi bani şi tu uite că-ţi permiţi „să plăteşti pe cineva”, aţi început să vă certaţi, seara, în pat, pe fondul unei melodii fără importanţă: - Cearta de astăzi a fost diferită. - Iar începem? - Astăzi ai spus „va trebui”, nu „ar fi trebuit”. Te-a privit cu ochi măriţi, ţi-a întors spatele supărată, ai oprit radio-ul, ai stins veioza, dacă lumea perversă a voastră s-ar ocupa numai de sex oral, aţi avea viziunea unei rase care dispare din prea mult rafinament - să rămână-n urma voastră doar potopul unei planete de femei: delirant de frumos.

56

56


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Convins că vei muri, că vei scăpa în sfârşit de nemurirea după care unii au turnat filme interesante, cum ai făcut 40 de ani, cum ai notat în testament dorinţa de-a fi incinerat - ca şi cum nu te-ar răbda pământul, Eminescu: “Şi pentru toate dă-mi în schimb/ O oră de iubire”, ora putreziciunii, descompunerea cu o protagonistă care cere, prin blestemul cărnii ei, pământul, blânda şi în sfârşit, materna îndurare de tine a lutului, rămas fără nici o descoperire ştiinţifică de ultimă oră dar cântărit cu cea mai de preţ unitate de măsură a universului, cu iubirea, aşa te simţi - la fel a murit şi fratele tău Isus, pastor de sectă neînţeles de semeni.

Convins că vei muri, că vei scăpa în sfârşit de nemurirea după care unii au turnat filme interesante, cum ai făcut 40 de ani, cum ai notat în testament dorinţa de-a fi incinerat - ca şi cum nu te-ar răbda pământul, Eminescu: “Şi pentru toate dă-mi în schimb/ O oră de iubire”, ora putreziciunii, descompunerea cu o protagonistă care cere, prin blestemul cărnii ei, pământul, blânda şi în sfârşit, materna îndurare de tine a lutului, rămas fără nici o descoperire ştiinţifică de ultimă oră dar cântărit cu cea mai de preţ unitate de măsură a universului, cu iubirea, aşa te simţi - la fel a murit şi fratele tău Isus, pastor de sectă neînţeles de semeni.

Scară cu scară de bloc ai luat în Bucureşti, cu bidonul în spate, oferind dezinsecţie exact azi, când faci 40 de ani – o familie de bătrâni deschide, pulverizezi prin camere, tragi cu coada ochiului urmărind lucruri de valoare, subtilizezi un telefon mobil, apeşi în buzunar tasta roşie care îl închide, gata, ai terminat, bătrânii te invită la o cafea, un pahar de suc şi o farfurie de pilaf, mănânci mecanic, răspunzi monosilabic, pleci, iei metroul până la Obor, vinzi ţiganilor telefonul, plus cât ţi-au mai dat bătrânii îţi ajung de un meniu îmbelşugat la „McDonald’s” – e bine să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere în Bucureşti.

Scară cu scară de bloc ai luat în Bucureşti, cu bidonul în spate, oferind dezinsecţie exact azi, când faci 40 de ani – o familie de bătrâni deschide, pulverizezi prin camere, tragi cu coada ochiului urmărind lucruri de valoare, subtilizezi un telefon mobil, apeşi în buzunar tasta roşie care îl închide, gata, ai terminat, bătrânii te invită la o cafea, un pahar de suc şi o farfurie de pilaf, mănânci mecanic, răspunzi monosilabic, pleci, iei metroul până la Obor, vinzi ţiganilor telefonul, plus cât ţi-au mai dat bătrânii îţi ajung de un meniu îmbelşugat la „McDonald’s” – e bine să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere în Bucureşti.

Unii spun că omenirea trebuie să schimbe macazul, că-i necesară o infuzie de sânge proaspăt în venele umanităţii, o donaţie benevolă de tip extraterestru pentru a nu dispărea la fel de benevol, visând la iubiri totale şi omorându-le, când dă de ele - tu însă te rogi să mai vie un Mântuitor care să vă dea putere, care să vă pună la respect, care să poată face faţă scaunului electric sau împuşcării la zid, răstignirea fiind, astăzi, un obicei perimat, zadarnic, miracolul nu se produce, nu este caré-ul de aşi care se poate repeta într-o viaţă de om iar această posibilitate este doar varianta ta, ceilalţi rămânând încrezători în puterile lor umane: butoaie fără doage, nu ca tine, care nu te culci în paturile parfumate ale femeilor lor ci pe lespezi de piatră, aşa te trezeşti făcând 40 de ani, aşa se trezesc ei dimineaţa: - Mami, scoală-te, a ieşit soarele, tati!, şi în pat, lângă copilul inoportun, doi întunecaţi, doi subalterni ai societăţii civile.

Unii spun că omenirea trebuie să schimbe macazul, că-i necesară o infuzie de sânge proaspăt în venele umanităţii, o donaţie benevolă de tip extraterestru pentru a nu dispărea la fel de benevol, visând la iubiri totale şi omorându-le, când dă de ele - tu însă te rogi să mai vie un Mântuitor care să vă dea putere, care să vă pună la respect, care să poată face faţă scaunului electric sau împuşcării la zid, răstignirea fiind, astăzi, un obicei perimat, zadarnic, miracolul nu se produce, nu este caré-ul de aşi care se poate repeta într-o viaţă de om iar această posibilitate este doar varianta ta, ceilalţi rămânând încrezători în puterile lor umane: butoaie fără doage, nu ca tine, care nu te culci în paturile parfumate ale femeilor lor ci pe lespezi de piatră, aşa te trezeşti făcând 40 de ani, aşa se trezesc ei dimineaţa: - Mami, scoală-te, a ieşit soarele, tati!, şi în pat, lângă copilul inoportun, doi întunecaţi, doi subalterni ai societăţii civile.

108. Fix în ziua în care ai făcut 40 de ani, unul din ciobanii pe care i-ai trimis după alimente ţi-a adus o ţidulă de la Primărie cum că nu ţi-

108. Fix în ziua în care ai făcut 40 de ani, unul din ciobanii pe care i-ai trimis după alimente ţi-a adus o ţidulă de la Primărie cum că nu ţi-

57

57


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

ai plătit impozitul pe casă şi pământ – ţi-ai luat cizmele de cauciuc şi ai plecat spre sat, o vreme, doi din câinii stânei s-au ţinut după tine apoi au făcut cale-ntoarsă, înaintezi prin noaptea de sticlă, bine că nu mai ninge, aproape ai dat de drumul forestier, mai ai vreo 20 de kilometri şi ajungi, nu-i prima dată când învingi nămeţii, lumina lunii te ambiţionează deşi eşti consumat de grija fânului care se împuţinează, ciobanii trebuie plătiţi, iarna se arată lungă şi uite acum şi Primăria, cu taxele ei, calci încrâncenat, zăpada se dă la o parte când faci paşi, e măruntă, e gerul prea de tot, crezi că vezi luminile satului dar nu sunt decât sclipiri de stele, simţi că nu mai poţi trage aer în piept, caşti gura ca peştele pe uscat, deodată nu vezi decât întuneric, apuci să te înfăşori în guba din blană de oaie şi cazi în somn, te trezeşti într-o lumină orbitoare, chipul soţiei îl distingi prima dată, îi arăţi buzunarul pantalonilor, ea scoate de acolo o pungă murdară din plastic, „plăteşte pentru casă”, şopteşti, apoi înţelegi ca prin vis că nişte oameni te urcă într-o sanie, te trezeşti pe un pat de spital cu mâinile şi picioarele amputate, femeia ta e acolo, a albit de când nu ai mai văzut-o – sigur a reuşit să plătească impozitul pentru casă.

ai plătit impozitul pe casă şi pământ – ţi-ai luat cizmele de cauciuc şi ai plecat spre sat, o vreme, doi din câinii stânei s-au ţinut după tine apoi au făcut cale-ntoarsă, înaintezi prin noaptea de sticlă, bine că nu mai ninge, aproape ai dat de drumul forestier, mai ai vreo 20 de kilometri şi ajungi, nu-i prima dată când învingi nămeţii, lumina lunii te ambiţionează deşi eşti consumat de grija fânului care se împuţinează, ciobanii trebuie plătiţi, iarna se arată lungă şi uite acum şi Primăria, cu taxele ei, calci încrâncenat, zăpada se dă la o parte când faci paşi, e măruntă, e gerul prea de tot, crezi că vezi luminile satului dar nu sunt decât sclipiri de stele, simţi că nu mai poţi trage aer în piept, caşti gura ca peştele pe uscat, deodată nu vezi decât întuneric, apuci să te înfăşori în guba din blană de oaie şi cazi în somn, te trezeşti într-o lumină orbitoare, chipul soţiei îl distingi prima dată, îi arăţi buzunarul pantalonilor, ea scoate de acolo o pungă murdară din plastic, „plăteşte pentru casă”, şopteşti, apoi înţelegi ca prin vis că nişte oameni te urcă într-o sanie, te trezeşti pe un pat de spital cu mâinile şi picioarele amputate, femeia ta e acolo, a albit de când nu ai mai văzut-o – sigur a reuşit să plătească impozitul pentru casă.

Nu te poţi afilia singurătăţii, creează prea multe întrebări, nici aglomeraţiile nu-ţi plac în mod deosebit, te fac să cauţi răspunsuri - omenirea ar fi trebuit să rămână mai multă vreme în epoca de piatră dar cineva s-a grăbit să-i schimbe destinaţia de aceea ai ajuns doar aici, nu altundeva – filozofie de doi bani şi de 40 de ani chiar acum, când îţi iese de sub tipar cea mai tare carte pe care ai scris-o.

Nu te poţi afilia singurătăţii, creează prea multe întrebări, nici aglomeraţiile nu-ţi plac în mod deosebit, te fac să cauţi răspunsuri - omenirea ar fi trebuit să rămână mai multă vreme în epoca de piatră dar cineva s-a grăbit să-i schimbe destinaţia de aceea ai ajuns doar aici, nu altundeva – filozofie de doi bani şi de 40 de ani chiar acum, când îţi iese de sub tipar cea mai tare carte pe care ai scris-o.

Înţelegi doar la 40 de ani că s-au înmulţit peste măsură şarlatanii - trăiesc de azi pe mâine dar spinarea altora suportă cheltuiala, îţi speculează mila, încrederea stupidă că ajutându-i (miluindu-i) te ajuţi pe tine, îţi creşte capitalul în Rai, ar trebui să fiţi duşi cu toţii, ăştia, miloşii, la o şcoală de corecţie a senzaţiilor morale, să nu vă deplângeţi atâta soarta în faţa lui Dumnezeu, ce ridicoli trebuie că păreţi, nişte continente, acolo, de scheunători care se fandosesc unii în faţa altora, dacă prin absurd ar dispărea obiectul jeluirii, aţi fi în stare să vă autotorturaţi şi tu şi colegii tăi de la Cantina de Ajutor Social - nu suferinţa, jeluirea suferinţei voastre este mobilul milei voastre.

Înţelegi doar la 40 de ani că s-au înmulţit peste măsură şarlatanii - trăiesc de azi pe mâine dar spinarea altora suportă cheltuiala, îţi speculează mila, încrederea stupidă că ajutându-i (miluindu-i) te ajuţi pe tine, îţi creşte capitalul în Rai, ar trebui să fiţi duşi cu toţii, ăştia, miloşii, la o şcoală de corecţie a senzaţiilor morale, să nu vă deplângeţi atâta soarta în faţa lui Dumnezeu, ce ridicoli trebuie că păreţi, nişte continente, acolo, de scheunători care se fandosesc unii în faţa altora, dacă prin absurd ar dispărea obiectul jeluirii, aţi fi în stare să vă autotorturaţi şi tu şi colegii tăi de la Cantina de Ajutor Social - nu suferinţa, jeluirea suferinţei voastre este mobilul milei voastre.

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Nici un cuvânt al acestei cărţi

Declaraţia lui Ş. D. D. la 40 de ani: Nici un cuvânt al acestei cărţi

58

58


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

nu este întâmplător. Cu diferenţa că, faţă de societatea ce preferă intimitatea când are de dat socoteală, răspunsul meu este public. Îmi scriu cărţile cu responsabilitate şi curaj. Nu mai am nimic de pierdut, chiar viaţa mea face parte dintr-un plan de reeducare a omenirii. Uneori, pentru că ştiu ce înseamnă întunericul şi tăcerea, ascult singur un recital de orgă, un disc vechi, înregistrat într-o biserică săsească din Transilvania. Johann Sebastian Bach şi Dietrich Bextehude: afară ninge. Discut cu Dumnezeu, mai precis eu întreb şi El răspunde. Iar tuburile orgii sunt ca nişte suflete ce-şi caută raţiunea de-a fi şi găsind-o, izbucnesc fericite în sunete luminoase. Apoi urmează un alt timp, lung, în care cuvintele răspunsului meu nu sunt întâmplătoare: sunt argumentele unui plan pe care nici eu nu-l cunosc, în acest moment, în întregime.

nu este întâmplător. Cu diferenţa că, faţă de societatea ce preferă intimitatea când are de dat socoteală, răspunsul meu este public. Îmi scriu cărţile cu responsabilitate şi curaj. Nu mai am nimic de pierdut, chiar viaţa mea face parte dintr-un plan de reeducare a omenirii. Uneori, pentru că ştiu ce înseamnă întunericul şi tăcerea, ascult singur un recital de orgă, un disc vechi, înregistrat într-o biserică săsească din Transilvania. Johann Sebastian Bach şi Dietrich Bextehude: afară ninge. Discut cu Dumnezeu, mai precis eu întreb şi El răspunde. Iar tuburile orgii sunt ca nişte suflete ce-şi caută raţiunea de-a fi şi găsind-o, izbucnesc fericite în sunete luminoase. Apoi urmează un alt timp, lung, în care cuvintele răspunsului meu nu sunt întâmplătoare: sunt argumentele unui plan pe care nici eu nu-l cunosc, în acest moment, în întregime.

Bărbatul nu întreabă, la 40 de ani el le ştie pe toate - singuri cu frumuseţea femeilor voastre, cu braţele, coapsele, goliciunea, sclavia, mângâierile acestora: “…Mângâieri şi sărutări/ Dar iubirea ce-ai avut-o/ S-a sfârşit ca şi ca ieri” sau: “Când va bate vântul/ Peste părul tău/ Să-ţi aduci aminte/ De numele meu”, femeile voastre sunt întrebările voastre, mereu vă vor plictisi, mereu veţi fi mustraţi la examenul pentru carnetul auto de acelaşi poliţai grăsan - dacă nu puteţi fi Isuşi, cu ce drept le cereţi să fie Sfinte Marii?, ele iau carnetul de conducere mai repede ca voi.

Bărbatul nu întreabă, la 40 de ani el le ştie pe toate - singuri cu frumuseţea femeilor voastre, cu braţele, coapsele, goliciunea, sclavia, mângâierile acestora: “…Mângâieri şi sărutări/ Dar iubirea ce-ai avut-o/ S-a sfârşit ca şi ca ieri” sau: “Când va bate vântul/ Peste părul tău/ Să-ţi aduci aminte/ De numele meu”, femeile voastre sunt întrebările voastre, mereu vă vor plictisi, mereu veţi fi mustraţi la examenul pentru carnetul auto de acelaşi poliţai grăsan - dacă nu puteţi fi Isuşi, cu ce drept le cereţi să fie Sfinte Marii?, ele iau carnetul de conducere mai repede ca voi.

Cineva să te caute numai atunci când împlineşti 40 de ani - nu o femeie, nu o stare, nu un înger, să te caute cineva la care nu te-aştepţi, Florin, de exemplu, să te cheme la un chef cu băbuţe şi împotriva înverşunării tale să accepţi, să ieşiţi amândoi din bloc, lângă gardul grădiniţei din colţ să vă (te) aştepte doi renumiţi bătăuşi ai oraşului, dispuşi să facă orice pentru a-şi apăra titlurile, să te opreşti dezorientat, să se apropie ameninţători, aroganţi, să-ţi vadă chitara, ştie să cânte, zice unul, dacă nu ne place, îl nenorocim, zice şi celălalt, să conştientizezi faptul că nu există alte variante, să le înţelegi mintea de găină, atu-ul tău nesperat, să le cânţi manele din suflet, să cânţi pentru bietele lor percepţii de matahale proaste iar ei să te lase să pleci, fascinaţi, să-l auzi pe unul în urma ta: ăsta-i un artist, să afli că în lumea strivită de pietrele de moară ale erorilor, pumnul este o lege inutilă - să-ţi spui că totuşi acela-i oraşul tău, spaţiul tău vital şi acolo un

Cineva să te caute numai atunci când împlineşti 40 de ani - nu o femeie, nu o stare, nu un înger, să te caute cineva la care nu te-aştepţi, Florin, de exemplu, să te cheme la un chef cu băbuţe şi împotriva înverşunării tale să accepţi, să ieşiţi amândoi din bloc, lângă gardul grădiniţei din colţ să vă (te) aştepte doi renumiţi bătăuşi ai oraşului, dispuşi să facă orice pentru a-şi apăra titlurile, să te opreşti dezorientat, să se apropie ameninţători, aroganţi, să-ţi vadă chitara, ştie să cânte, zice unul, dacă nu ne place, îl nenorocim, zice şi celălalt, să conştientizezi faptul că nu există alte variante, să le înţelegi mintea de găină, atu-ul tău nesperat, să le cânţi manele din suflet, să cânţi pentru bietele lor percepţii de matahale proaste iar ei să te lase să pleci, fascinaţi, să-l auzi pe unul în urma ta: ăsta-i un artist, să afli că în lumea strivită de pietrele de moară ale erorilor, pumnul este o lege inutilă - să-ţi spui că totuşi acela-i oraşul tău, spaţiul tău vital şi acolo un

59

59


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

lucru mai rău decât moartea nu ţi se poate întâmpla. Iubitule, ţi-am pregătit o surpriză, a zis nevasta, toată numai nuri şi ţâţe strânse-ntr-un sutien îmbietor – abia ai ajuns acasă (ora 10.00), ai condus fără tahograf prin Ungaria, ai deschis frigiderul, ţi-ai pus la fiert cinci ouă, ai adormit înainte de-a le mânca (ora 11.23), ea te-a îmbrăcat la costum şi cravată, a chemat un taxi (ora18.35), aţi intrat împreună în localul acela scump, ospătarul, avertizat, a deschis sticla de vin roşu, ai băut apatic şi dintr-o dată în jurul tău au fost numai vuvuzele, pălăriuţe conice ca-n străinătate, hârtii ondulate şi confetti, teai ridicat în picioare zăpăcit, nevasta se pupa cu oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, ai suportat îmbrăţişări şi pupături, ai cerut o vodcă, lumea deja tăbărâse pe gustările reci, ai mai cerut o vodcă (ora 20.37), au venit ospătarii cu felul întâi, cu felul doi, cu desertul (ora 22.48), merg la toaletă, ai zis până la urmă, ai ieşit din restaurant, ai luat un taxi, ai sărit gardul parcului de maşini, ai deschis cabina TIRului, te-ai culcat, vei pleca repede, chiar mâine din situaţia asta – 40 de ani bătuţi pe muche!

lucru mai rău decât moartea nu ţi se poate întâmpla. Iubitule, ţi-am pregătit o surpriză, a zis nevasta, toată numai nuri şi ţâţe strânse-ntr-un sutien îmbietor – abia ai ajuns acasă (ora 10.00), ai condus fără tahograf prin Ungaria, ai deschis frigiderul, ţi-ai pus la fiert cinci ouă, ai adormit înainte de-a le mânca (ora 11.23), ea te-a îmbrăcat la costum şi cravată, a chemat un taxi (ora18.35), aţi intrat împreună în localul acela scump, ospătarul, avertizat, a deschis sticla de vin roşu, ai băut apatic şi dintr-o dată în jurul tău au fost numai vuvuzele, pălăriuţe conice ca-n străinătate, hârtii ondulate şi confetti, teai ridicat în picioare zăpăcit, nevasta se pupa cu oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, ai suportat îmbrăţişări şi pupături, ai cerut o vodcă, lumea deja tăbărâse pe gustările reci, ai mai cerut o vodcă (ora 20.37), au venit ospătarii cu felul întâi, cu felul doi, cu desertul (ora 22.48), merg la toaletă, ai zis până la urmă, ai ieşit din restaurant, ai luat un taxi, ai sărit gardul parcului de maşini, ai deschis cabina TIRului, te-ai culcat, vei pleca repede, chiar mâine din situaţia asta – 40 de ani bătuţi pe muche!

Orice astfel de poveste începe frumos, cu un tânăr frumos şi inteligent, capabil de orice acte de rezistenţă, de sacrificii pentru “cauze drepte” sau de dispreţ pentru tentaţia căderii în derizoriu, personaj principal, chiar pozitiv - el, acum, are 40 de ani, aproape a obosit, povestea aproape s-a terminat, personajul “chiar pozitiv” este acum un fel de contemporan Cassanova care se târâie pe hârtie, un scârţa-scârţa pe care specia noastră, rapidă cum e, l-a dezactivat dar îl tolerează ca pe orice accident nesemnificativ – ceva gen Kosovo, Hussein, Transilvania, Basarabia.

Orice astfel de poveste începe frumos, cu un tânăr frumos şi inteligent, capabil de orice acte de rezistenţă, de sacrificii pentru “cauze drepte” sau de dispreţ pentru tentaţia căderii în derizoriu, personaj principal, chiar pozitiv - el, acum, are 40 de ani, aproape a obosit, povestea aproape s-a terminat, personajul “chiar pozitiv” este acum un fel de contemporan Cassanova care se târâie pe hârtie, un scârţa-scârţa pe care specia noastră, rapidă cum e, l-a dezactivat dar îl tolerează ca pe orice accident nesemnificativ – ceva gen Kosovo, Hussein, Transilvania, Basarabia.

De când e lumea pe pământ, cea mai deplânsă treabă este ”viaţa foarte grea”, e uluitor cum această jelanie rudimentară a traversat atâtea secole, strecurându-se misterioasă până în occipitalul mileniului III şi la 40 de ani afli că nu-i numai asta, nimeni nu caută motivul, cauza ”vieţii foarte grele”, cu toţii se mărginesc doar să afirme faptul, să-l transfere în spinarea interlocutorului care, peste câteva minute, în discuţia cu alt cunoscut, îl transmite la rândul său - ”viaţa foarte grea” a căpătat nuanţe de perpetuum mobile, la antipod s-ar putea afla moartea care ar fi uşoară dar se feresc toţi, înfricoşaţi de o astfel de baliză,

De când e lumea pe pământ, cea mai deplânsă treabă este ”viaţa foarte grea”, e uluitor cum această jelanie rudimentară a traversat atâtea secole, strecurându-se misterioasă până în occipitalul mileniului III şi la 40 de ani afli că nu-i numai asta, nimeni nu caută motivul, cauza ”vieţii foarte grele”, cu toţii se mărginesc doar să afirme faptul, să-l transfere în spinarea interlocutorului care, peste câteva minute, în discuţia cu alt cunoscut, îl transmite la rândul său - ”viaţa foarte grea” a căpătat nuanţe de perpetuum mobile, la antipod s-ar putea afla moartea care ar fi uşoară dar se feresc toţi, înfricoşaţi de o astfel de baliză,

60

60


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

se prefac a nu avea vreme să analizeze celălalt capăt al problemei – şi tu te-ai instalat în arealul unui termen comod şi salvator pe care l-ai inventat pentru cazuri de forţă majoră, virtutea inerţiei, de acum chiar că nu vei mai cumpăra ziare.

se prefac a nu avea vreme să analizeze celălalt capăt al problemei – şi tu te-ai instalat în arealul unui termen comod şi salvator pe care l-ai inventat pentru cazuri de forţă majoră, virtutea inerţiei, de acum chiar că nu vei mai cumpăra ziare.

“Orice carte ia fiinţă dintr-o complicaţie interioară, observăm, copii, că nu societatea este vinovată de tragedia/mizeria/moartea/etc. scriitorului ci el însuşi, cu puterea sa intelectuală, Eminescu putea avea bogăţii nenumărate, înţelegeţi, copii? iar el, dezolant: “Ne e silă”!, spune tovarăşa profesoară doctor universitar, te-ai săturat, ai 40 de ani, nu-ţi mai plac buclele ei, fundul deformat de-a lungul anilor în care v-aţi bălăcit amândoi, parfumul ieftin, mirosul de gospodină trecută când face mâncare după-masa - cum să răspunzi, refuzându-ţi incalculabila energie?, cel puţin, Eminescu n-a avut copii…

“Orice carte ia fiinţă dintr-o complicaţie interioară, observăm, copii, că nu societatea este vinovată de tragedia/mizeria/moartea/etc. scriitorului ci el însuşi, cu puterea sa intelectuală, Eminescu putea avea bogăţii nenumărate, înţelegeţi, copii? iar el, dezolant: “Ne e silă”!, spune tovarăşa profesoară doctor universitar, te-ai săturat, ai 40 de ani, nu-ţi mai plac buclele ei, fundul deformat de-a lungul anilor în care v-aţi bălăcit amândoi, parfumul ieftin, mirosul de gospodină trecută când face mâncare după-masa - cum să răspunzi, refuzându-ţi incalculabila energie?, cel puţin, Eminescu n-a avut copii…

De când ai făcut 40 de ani ai devenit conştient că nu se mai poate persevera în putreziciune, că te-ai cantonat în cel mai pestilenţial reper şi dincolo de acesta este groapa - înapoi nu te poţi întoarce, n-ai siguranţa că şi vecinul tău va face la fel, cu ultimele puteri mesteci, orbit de ideea că celălalt ţi-o va lua înainte, din hoitul timpului (ce-a mai rămas din el) şi înainte de-a-ţi plânge ţie de milă, generos, îţi îmbărbătezi aproapele, amâni clipa în care îl vei lua de gât şi-l vei arunca în prăpastie, să moară mai întâi capra acestuia, apoi vei vedea ce-i de făcut – ar fi bine să scrii şi tu o istorie literară, că-i la modă.

De când ai făcut 40 de ani ai devenit conştient că nu se mai poate persevera în putreziciune, că te-ai cantonat în cel mai pestilenţial reper şi dincolo de acesta este groapa - înapoi nu te poţi întoarce, n-ai siguranţa că şi vecinul tău va face la fel, cu ultimele puteri mesteci, orbit de ideea că celălalt ţi-o va lua înainte, din hoitul timpului (ce-a mai rămas din el) şi înainte de-a-ţi plânge ţie de milă, generos, îţi îmbărbătezi aproapele, amâni clipa în care îl vei lua de gât şi-l vei arunca în prăpastie, să moară mai întâi capra acestuia, apoi vei vedea ce-i de făcut – ar fi bine să scrii şi tu o istorie literară, că-i la modă.

Există nopţi în care femei de peste 40 de ani, grase ca şi tine, ies din compartimente - “taploşte”, cum le-ar spune bătrânii, ele se îndreaptă, invariabil, spre toaletă, se aliniază cuminţi, rabdă una după alta, se suportă, un ideal climat al toleranţei deşi unele sunt ţigănci, altele unguroaice, unele pur şi simplu de la ţară, apar vânzătorii ambulanţi de napolitane, sucuri, bere, seminţe, femeile se bagă una-n alta, se caută prin buzunare inobservabile, scot banii, cele cu probleme deosebite se duc între tampoane, sub privirile compătimitoare şi aprobative ale cozii, bârfesc, n-a ştiut Aristofan ce vor ele, cu democraţia lor cu tot, eşti deranjat de zgomotele pe care acestea le produc, de neglijenţa lor firească, e compartimentul tău, bancheta ta, geamul tău, uşa ta, cutia ta de gunoi, linoleumul tău, perdelele tale pe care scrie

Există nopţi în care femei de peste 40 de ani, grase ca şi tine, ies din compartimente - “taploşte”, cum le-ar spune bătrânii, ele se îndreaptă, invariabil, spre toaletă, se aliniază cuminţi, rabdă una după alta, se suportă, un ideal climat al toleranţei deşi unele sunt ţigănci, altele unguroaice, unele pur şi simplu de la ţară, apar vânzătorii ambulanţi de napolitane, sucuri, bere, seminţe, femeile se bagă una-n alta, se caută prin buzunare inobservabile, scot banii, cele cu probleme deosebite se duc între tampoane, sub privirile compătimitoare şi aprobative ale cozii, bârfesc, n-a ştiut Aristofan ce vor ele, cu democraţia lor cu tot, eşti deranjat de zgomotele pe care acestea le produc, de neglijenţa lor firească, e compartimentul tău, bancheta ta, geamul tău, uşa ta, cutia ta de gunoi, linoleumul tău, perdelele tale pe care scrie

61

61


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

CFR, becul tău - chior, orb – dar al tău, exodul nu poate fi oprit, până spre dimineaţă se screm pe WC-ul oportun iar literatura nu le vine-n ajutor - James Joyce a murit iar Henry Miller poate să-şi pună primăvara neagră în locul hârtiei igienice care nu le ajunge niciodată, de aceea e plină încăperea de cornete şi coji de seminţe.

CFR, becul tău - chior, orb – dar al tău, exodul nu poate fi oprit, până spre dimineaţă se screm pe WC-ul oportun iar literatura nu le vine-n ajutor - James Joyce a murit iar Henry Miller poate să-şi pună primăvara neagră în locul hârtiei igienice care nu le ajunge niciodată, de aceea e plină încăperea de cornete şi coji de seminţe.

Era vreo trei noaptea când, obosit, te-ai dus la culcare, în pătuţ, copila de o lună şi jumătate visa, ai făcut-o la 40 de ani din dragoste de trup tânăr, sărăcuţa, ce frumos doarme, nu ştie câte cafele şi ţigări, câte conştiinţe şi opere a călcat tatăl său în noaptea aceea pentru a mai urca o treaptă - atunci a cântat cocoşul, mânios, ai deschis geamul şiai scrâşnit „taci! îmi trezeşti fata!”, el s-a uitat la tine ca o fiinţă inferioară ce era, a bătut din aripi şi s-a înghesuit între celelalte orătănii, ai intrat sub plapumă, fiica ta putea visa liniştită, ai întins un braţ peste trupul cald al femeii de lângă tine şi i-ai prins un sân în palmă, îi plăcea să doarmă aşa, apoi: „cucuriguuuuuuu!”, scurt, îndesat, ca o revanşă, ai făcut de câteva ori drumul până la fereastră, „cocoş nenorocit, dimineaţă te omor”, gândeai, până la urmă l-ai lăsat în pace, era incurabil - unele lucruri nu pot fi oprite din desfăşurare.

Era vreo trei noaptea când, obosit, te-ai dus la culcare, în pătuţ, copila de o lună şi jumătate visa, ai făcut-o la 40 de ani din dragoste de trup tânăr, sărăcuţa, ce frumos doarme, nu ştie câte cafele şi ţigări, câte conştiinţe şi opere a călcat tatăl său în noaptea aceea pentru a mai urca o treaptă - atunci a cântat cocoşul, mânios, ai deschis geamul şiai scrâşnit „taci! îmi trezeşti fata!”, el s-a uitat la tine ca o fiinţă inferioară ce era, a bătut din aripi şi s-a înghesuit între celelalte orătănii, ai intrat sub plapumă, fiica ta putea visa liniştită, ai întins un braţ peste trupul cald al femeii de lângă tine şi i-ai prins un sân în palmă, îi plăcea să doarmă aşa, apoi: „cucuriguuuuuuu!”, scurt, îndesat, ca o revanşă, ai făcut de câteva ori drumul până la fereastră, „cocoş nenorocit, dimineaţă te omor”, gândeai, până la urmă l-ai lăsat în pace, era incurabil - unele lucruri nu pot fi oprite din desfăşurare.

Mereu ţi-a fost frică să nu consumi prea multă hârtie, scriai mărunt, mărunt, numai tu înţelegeai ce scrii - când erai în liceu şi venea sfârşitul anului, rupeai filele albe din toate caietele, un maniac al imaculatului, chiar şi în cei doi ani de facultate ai procedat aşa, când dădeai examene scrise, pe colile albe apăreau nişte semne de numai cu lupa le puteai descifra, te picau, bineînţeles, dar străluceai la examenele orale, cum e posibil, domnule, să nu faci nimic la scris şi să ne obligi să-ţi dăm nota maximă la oral? te întrebau profesor-doctorii docenţi, n-aveai chef să le explici, în primul an, timorat de noua postură, ai cerut lucrarea scrisă şi ai citit-o cursiv în faţa marilor mentori, s-au holbat la tine dar n-au înţeles, din fericire, erau nişte bieţi profesori retrograzi şi sâcâitori, după doi ani, facultatea nu mai avea nici un sens şi într-o zi, în centrul oraşului, ţi-a atras atenţia un bătrân zdrenţăros ce trăgea un cărucior încărcat cu maculatură, cartoane, ambalaje, intrigat, l-ai întrebat ce face cu ele, „le vând”, dintr-o dată, luminat, ai turuit: „am acasă o grămadă de cărţi, ziare, reviste, hârtii, batem palma?” „sunt făcute pachet şi legate?” te-a întrebat, ca un cunoscă-

Mereu ţi-a fost frică să nu consumi prea multă hârtie, scriai mărunt, mărunt, numai tu înţelegeai ce scrii - când erai în liceu şi venea sfârşitul anului, rupeai filele albe din toate caietele, un maniac al imaculatului, chiar şi în cei doi ani de facultate ai procedat aşa, când dădeai examene scrise, pe colile albe apăreau nişte semne de numai cu lupa le puteai descifra, te picau, bineînţeles, dar străluceai la examenele orale, cum e posibil, domnule, să nu faci nimic la scris şi să ne obligi să-ţi dăm nota maximă la oral? te întrebau profesor-doctorii docenţi, n-aveai chef să le explici, în primul an, timorat de noua postură, ai cerut lucrarea scrisă şi ai citit-o cursiv în faţa marilor mentori, s-au holbat la tine dar n-au înţeles, din fericire, erau nişte bieţi profesori retrograzi şi sâcâitori, după doi ani, facultatea nu mai avea nici un sens şi într-o zi, în centrul oraşului, ţi-a atras atenţia un bătrân zdrenţăros ce trăgea un cărucior încărcat cu maculatură, cartoane, ambalaje, intrigat, l-ai întrebat ce face cu ele, „le vând”, dintr-o dată, luminat, ai turuit: „am acasă o grămadă de cărţi, ziare, reviste, hârtii, batem palma?” „sunt făcute pachet şi legate?” te-a întrebat, ca un cunoscă-

62

62


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

tor al acestor afaceri, te-ai grăbit să răspunzi că da, că veţi împărţi câştigul pe din două şi să-i dai adresa, a venit, le-a încărcat şi ţi-a adus o sumă ridicolă, „am şi chitanţă, să ştiţi”, ţi-a spus, deşi tu n-ai pus la îndoială buna lui credinţă, oricum, să afli că tot ce-ai scris în patru ani valorează mai puţin decât o pâine, e ceva - te-a căutat a doua zi, la redacţia ziarului unde lucrai: „nu mai aveţi ceva hârtie, domnule?”

tor al acestor afaceri, te-ai grăbit să răspunzi că da, că veţi împărţi câştigul pe din două şi să-i dai adresa, a venit, le-a încărcat şi ţi-a adus o sumă ridicolă, „am şi chitanţă, să ştiţi”, ţi-a spus, deşi tu n-ai pus la îndoială buna lui credinţă, oricum, să afli că tot ce-ai scris în patru ani valorează mai puţin decât o pâine, e ceva - te-a căutat a doua zi, la redacţia ziarului unde lucrai: „nu mai aveţi ceva hârtie, domnule?”

Îţi aduci aminte, dialoghezi cu existenţele tale anterioare, aşa crezi la 40 de ani - cu toate fostele amante te întâlneşti în acest tren iar ele îşi caută locurile în compartimente natural, fără a şti de călătoria ta, te remarcă pe culoar şi încremenesc, nu i se întâmplă prea des nimănui să dea cu ochii de cineva care trebuia să fie oale şi ulcele de mult, ţi le readuci în minte, ştii sânii uneia sau pulpele alteia, săruturile, “Mângâieri şi sărutări/ Dar greşeala ce-ai făcut-o/ Să o uiţi n-ai să mai poţi/ Se vor rupe crinii toţi”, ele vin cuminţi, pe rând, “Cu reproşul zugrăvit pe chip/ Căci iubitul meu m-a părăsit”, conversezi cu ele, unele au copii – şi eu am, aşa le spui, altele n-au şi nici tu nu le spui că ai iar ele te chestionează pline de nădejde, gările trec, eşti un Dracula epuizat de haremul femeilor diavolului, bietele de ele, nu ştiu că inofensivul covor roşu e partitura pe care o cânţi noapte de noapte, că de atâta dezmăţ nocturn ţi s-au adâncit ochii-n orbite, nu din cauza nesomnului - asta le hipnotizează, cearcănele tale.

Îţi aduci aminte, dialoghezi cu existenţele tale anterioare, aşa crezi la 40 de ani - cu toate fostele amante te întâlneşti în acest tren iar ele îşi caută locurile în compartimente natural, fără a şti de călătoria ta, te remarcă pe culoar şi încremenesc, nu i se întâmplă prea des nimănui să dea cu ochii de cineva care trebuia să fie oale şi ulcele de mult, ţi le readuci în minte, ştii sânii uneia sau pulpele alteia, săruturile, “Mângâieri şi sărutări/ Dar greşeala ce-ai făcut-o/ Să o uiţi n-ai să mai poţi/ Se vor rupe crinii toţi”, ele vin cuminţi, pe rând, “Cu reproşul zugrăvit pe chip/ Căci iubitul meu m-a părăsit”, conversezi cu ele, unele au copii – şi eu am, aşa le spui, altele n-au şi nici tu nu le spui că ai iar ele te chestionează pline de nădejde, gările trec, eşti un Dracula epuizat de haremul femeilor diavolului, bietele de ele, nu ştiu că inofensivul covor roşu e partitura pe care o cânţi noapte de noapte, că de atâta dezmăţ nocturn ţi s-au adâncit ochii-n orbite, nu din cauza nesomnului - asta le hipnotizează, cearcănele tale.

Declaraţia lui B. G. M. la 40 de ani: Azi mi-am luat liber, în ţara asta e voie. Prin 1990 furam becuri din scările blocurilor şi le vindeam cu 25 de lei (pâinea costa 8). În 1995 eram căsătorit, începusem să fac copii. În 2000 eram divorţat, căutat de poliţie pentru neplata pensiei alimentare. Aveam altă soţie, alte gânduri, alte planuri de viitor. În 2001 am ziua asta liberă şi tendinţa de-a fugi de realizarea socio-profesională imediată. Caut cu disperare tragismul, această nuanţă a disperării îmi lipseşte din ce în ce mai mult. Sufăr şi-i invidiez pe cerşetorii oraşului în care locuiesc. Cioran n-a fost deloc prost când a zis: “La ce bun să părăseşti Coasta Boacii?” Deşi fac tot posibilul să întorc lumea la drumul bun, sufăr din lipsă de tragism. E clar că asta se datorează piedicilor puse demersului meu de un adversar prea slab dar, conform uzanţelor, lupta te fortifică, e de la sine înţeles că nu-mi voi lăsa baltă varianta, deşi e posibil să nu conving prea multă lume.

Declaraţia lui B. G. M. la 40 de ani: Azi mi-am luat liber, în ţara asta e voie. Prin 1990 furam becuri din scările blocurilor şi le vindeam cu 25 de lei (pâinea costa 8). În 1995 eram căsătorit, începusem să fac copii. În 2000 eram divorţat, căutat de poliţie pentru neplata pensiei alimentare. Aveam altă soţie, alte gânduri, alte planuri de viitor. În 2001 am ziua asta liberă şi tendinţa de-a fugi de realizarea socio-profesională imediată. Caut cu disperare tragismul, această nuanţă a disperării îmi lipseşte din ce în ce mai mult. Sufăr şi-i invidiez pe cerşetorii oraşului în care locuiesc. Cioran n-a fost deloc prost când a zis: “La ce bun să părăseşti Coasta Boacii?” Deşi fac tot posibilul să întorc lumea la drumul bun, sufăr din lipsă de tragism. E clar că asta se datorează piedicilor puse demersului meu de un adversar prea slab dar, conform uzanţelor, lupta te fortifică, e de la sine înţeles că nu-mi voi lăsa baltă varianta, deşi e posibil să nu conving prea multă lume.

63

63


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Opţiunea mea, cred, este minoră în raport cu deciziile ce se iau în marile săli internaţionale în care domnii vin la costum şi cravată şi-şi dau cu presupusul asupra viitorului omenirii. Individual, n-ai cum te opune acestor distinşi la cravată, maşină, hotel. Cărţile nu mai produc opinie de masă, se consumă în cerc închis, n-au audienţă, îţi faci duşmani dacă scrii cărţi: e posibil să fii un scriitor mai mare decât altul iar acela te va urî de moarte. Curios, unii rezistă acestor presiuni, mai mult decât atât, au nevoie de ele ca peştele de apă. Ei sunt cei care câştigă – supravieţuitorii, adaptabilii, continuatorii omenirii în orice condiţii, rezistă oricăror dezinsecţii, dezinfecţii sau deratizări. Ei găsesc în permanenţă scuze şi soluţii. Ei nu concep să piardă o zi lângă sticla de alcool, ei au de lucru, au de pus lumea la punct. Maniaci. Ei sunt chemaţii, aleşii să prizeze drogul care te face important, au umplut holurile tuturor instituţiilor importante, ei au în ochi pierderea conştientă a identităţii, ei sunt încrengătura biologică ce guvernează: alfa şi omega. Cu ei poţi câştiga sau poţi pierde, depinde de clauzele alianţei. Suntem pierduţi. Suntem la mâna lor organizardă. Suntem trimişi la săpat şanţuri şi la renovat şcoli în care Alina Raluca Popa ia nota 3 la geografie. Sau minus patru. Gata cu noi – cu mine. Am consumat ultimul gram de luciditate. Sunt muncitor necalificat, merg la meciuri de fotbal, la bere “cu băieţii”, îmi bat uneori nevasta şi tot uneori, mai prind câte-o curvă. În timpul liber, practic filozofia, un hobby costisitor, de altfel. Nu există un exemplar uman mai ascultător şi mai echilibrat ca mine: riduri, frunte încreţită, chiar şi rictus. Televizor, gaz, baie, salam. “Freedom” – Tina Turner. Texte. “Frunză verde de dai n-ai/ Ia nu da să vezi cum ai”. Freedom. Şcoli înalte.

Opţiunea mea, cred, este minoră în raport cu deciziile ce se iau în marile săli internaţionale în care domnii vin la costum şi cravată şi-şi dau cu presupusul asupra viitorului omenirii. Individual, n-ai cum te opune acestor distinşi la cravată, maşină, hotel. Cărţile nu mai produc opinie de masă, se consumă în cerc închis, n-au audienţă, îţi faci duşmani dacă scrii cărţi: e posibil să fii un scriitor mai mare decât altul iar acela te va urî de moarte. Curios, unii rezistă acestor presiuni, mai mult decât atât, au nevoie de ele ca peştele de apă. Ei sunt cei care câştigă – supravieţuitorii, adaptabilii, continuatorii omenirii în orice condiţii, rezistă oricăror dezinsecţii, dezinfecţii sau deratizări. Ei găsesc în permanenţă scuze şi soluţii. Ei nu concep să piardă o zi lângă sticla de alcool, ei au de lucru, au de pus lumea la punct. Maniaci. Ei sunt chemaţii, aleşii să prizeze drogul care te face important, au umplut holurile tuturor instituţiilor importante, ei au în ochi pierderea conştientă a identităţii, ei sunt încrengătura biologică ce guvernează: alfa şi omega. Cu ei poţi câştiga sau poţi pierde, depinde de clauzele alianţei. Suntem pierduţi. Suntem la mâna lor organizardă. Suntem trimişi la săpat şanţuri şi la renovat şcoli în care Alina Raluca Popa ia nota 3 la geografie. Sau minus patru. Gata cu noi – cu mine. Am consumat ultimul gram de luciditate. Sunt muncitor necalificat, merg la meciuri de fotbal, la bere “cu băieţii”, îmi bat uneori nevasta şi tot uneori, mai prind câte-o curvă. În timpul liber, practic filozofia, un hobby costisitor, de altfel. Nu există un exemplar uman mai ascultător şi mai echilibrat ca mine: riduri, frunte încreţită, chiar şi rictus. Televizor, gaz, baie, salam. “Freedom” – Tina Turner. Texte. “Frunză verde de dai n-ai/ Ia nu da să vezi cum ai”. Freedom. Şcoli înalte.

Stăteai în aşteptare, adulmecai, călare pe un scaun, în atelierul improvizat pe un petic de grădină, găinile se plimbau nestingherite de ici-colo, nedumerite, cumva, de faptul că ai făcut 40 de ani - simţeai un fel de destindere a spaţiului, din când în când tuşeai, schimbaseşi ţigările, adulmecai, trăiai o chestie interesantă, stăteai pe scaunul acela şi adulmecai, cu ochii întredeschişi, urmăreai cum trec găinile pe lângă tine, în aer mai persista praful alb al blocului din BCA în care sculptaseşi ceva important, piesa de bază a primei tale expoziţii, ce frumos

Stăteai în aşteptare, adulmecai, călare pe un scaun, în atelierul improvizat pe un petic de grădină, găinile se plimbau nestingherite de ici-colo, nedumerite, cumva, de faptul că ai făcut 40 de ani - simţeai un fel de destindere a spaţiului, din când în când tuşeai, schimbaseşi ţigările, adulmecai, trăiai o chestie interesantă, stăteai pe scaunul acela şi adulmecai, cu ochii întredeschişi, urmăreai cum trec găinile pe lângă tine, în aer mai persista praful alb al blocului din BCA în care sculptaseşi ceva important, piesa de bază a primei tale expoziţii, ce frumos

64

64


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

stăteau lucrările pe rafturi, una lângă alta, aliniate după semnificaţii, impact asupra privitorului, perioade ale creaţiei etc., atunci te-a sărutat şi a plecat, te-ai arcuit violent, ai pus mâna pe levier, ai distrus tot ce s-a născut cu atâta muncă, până şi rafturile, te-ai ridicat şi ai plecat la un bar, ai băut mult, cui puteai mărturisi că era, de fapt, EXPOZIŢIA?, prima, unica, inegalabila, nemaivăzuta expoziţie?, n-ai fost crezut când ai încercat să-ţi explici gestul, cum să se împerecheze sculpturile, asta ar însemna să se nască din ele altele, nu există aşa ceva, spumegai de atâta neînţelegere, îţi venea să pleci pe un munte, să stai acolo vreo doi ani şi să te întorci lecuit, să-ţi faci firmă, să aduni bani, să-ţi iei covoare persane şi video, robot de bucătărie, să dai recepţii, să fii invitat la televiziune, să fii căutat de ziarişti, să-i înveţi pe alţii cum se face banul - acum te-ai ridicat, a asfinţit, din cauza silei, vomitând, te apuci să aduni monedele astea urâte de parcă numai cu ele te-ai fi ocupat toată viaţa.

stăteau lucrările pe rafturi, una lângă alta, aliniate după semnificaţii, impact asupra privitorului, perioade ale creaţiei etc., atunci te-a sărutat şi a plecat, te-ai arcuit violent, ai pus mâna pe levier, ai distrus tot ce s-a născut cu atâta muncă, până şi rafturile, te-ai ridicat şi ai plecat la un bar, ai băut mult, cui puteai mărturisi că era, de fapt, EXPOZIŢIA?, prima, unica, inegalabila, nemaivăzuta expoziţie?, n-ai fost crezut când ai încercat să-ţi explici gestul, cum să se împerecheze sculpturile, asta ar însemna să se nască din ele altele, nu există aşa ceva, spumegai de atâta neînţelegere, îţi venea să pleci pe un munte, să stai acolo vreo doi ani şi să te întorci lecuit, să-ţi faci firmă, să aduni bani, să-ţi iei covoare persane şi video, robot de bucătărie, să dai recepţii, să fii invitat la televiziune, să fii căutat de ziarişti, să-i înveţi pe alţii cum se face banul - acum te-ai ridicat, a asfinţit, din cauza silei, vomitând, te apuci să aduni monedele astea urâte de parcă numai cu ele te-ai fi ocupat toată viaţa.

Aş fi o pierdere pentru Dumnezeu, dacă aş apărea în timpurile acestea ca scriitor, ai spus când ai făcut 40 de ani - eu sunt profet şi nimic mai mult, am venit pentru a pedepsi, aştept curios reacţia mulţimii care-mi va cere răstignirea, va avea curajul s-o facă?, iar dacă da, replica va fi pe măsură: ce-aţi zice de câteva miliarde de cruci pe care să fie răstignită omenirea şi printre ele să mă plimb eu, călăul?, să pot privi în linişte şi pace drăgălaşa dumneavoastră atârnare? – abia atunci te-au dat afară de la editura unde lucrai.

Aş fi o pierdere pentru Dumnezeu, dacă aş apărea în timpurile acestea ca scriitor, ai spus când ai făcut 40 de ani - eu sunt profet şi nimic mai mult, am venit pentru a pedepsi, aştept curios reacţia mulţimii care-mi va cere răstignirea, va avea curajul s-o facă?, iar dacă da, replica va fi pe măsură: ce-aţi zice de câteva miliarde de cruci pe care să fie răstignită omenirea şi printre ele să mă plimb eu, călăul?, să pot privi în linişte şi pace drăgălaşa dumneavoastră atârnare? – abia atunci te-au dat afară de la editura unde lucrai.

Aveai 40 de ani când ai scris o carte despre care credeai că va fi căutată de toată suflarea planetei - se vor trage tiraje imense în toate limbile pământului, îţi imaginai, spaima că ceea ce ai scris ar putea fi adevărat va ucide toate speranţele, vei primi scrisori din toate colţurile lumii pentru a detalii, vei fi obligat să angajezi tot mai mulţi oameni pentru traducere, tipărire, expediere, difuzare, vei sfârşi treaba atunci când toate miliardele de oameni vor fi angajatele tale, „cred că voi fi foarte bătrân şi înainte de-a muri, voi fi nevoit să anunţ Marea Judecată, va fi suficient pentru ca omenirea să facă stânga-mprejur, apoi, vor urma cei o mie de ani de pace”, ai gândit în mica ta nebunie – tocmai când ai editat primul tiraj, cineva a lansat la apă Internetul.

Aveai 40 de ani când ai scris o carte despre care credeai că va fi căutată de toată suflarea planetei - se vor trage tiraje imense în toate limbile pământului, îţi imaginai, spaima că ceea ce ai scris ar putea fi adevărat va ucide toate speranţele, vei primi scrisori din toate colţurile lumii pentru a detalii, vei fi obligat să angajezi tot mai mulţi oameni pentru traducere, tipărire, expediere, difuzare, vei sfârşi treaba atunci când toate miliardele de oameni vor fi angajatele tale, „cred că voi fi foarte bătrân şi înainte de-a muri, voi fi nevoit să anunţ Marea Judecată, va fi suficient pentru ca omenirea să facă stânga-mprejur, apoi, vor urma cei o mie de ani de pace”, ai gândit în mica ta nebunie – tocmai când ai editat primul tiraj, cineva a lansat la apă Internetul.

65

65


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Declaraţia lui E. T. la 40 de ani: Pentru orice eventualitate, am făcut rocada, am inversat polii comportamentali. În autobuze, cedez locul persoanelor vârstnice. Dacă stau la coadă, las bătrânii să-şi cumpere bilet înaintea mea, acum ştiu că drumul, calea, călătoria etc. este un moment de mijloc pentru umanitate. N-am mai tipărit de multă vreme vreo carte, lăsând “înaintaşilor” posibilitatea de a-şi bandaja timpul cu neobişnuitele, grelele, întristătoarele, lăcrămoasele lor observaţii asupra vieţii omului pe pământ. Nici unei edituri nu-i dă prin gând că s-ar putea altceva – sunt covârşit de înţelepciunea acestora într-o ţară săracă în care vocaţia mea de profet jigneşte gloata burtoasă a şefilor de închisoare. Îi las pe bătrâni să-mi dea lecţii, îi ajut să treacă strada, eu am destul timp să-mi popularizez înţelepciunea, deşi după aceşti 83 de ani de efuziune, nimeni n-are nevoie de elucubraţiile unui moşneag. Iubesc bătrânii, îi ajut să aibă parte de cât mai multe dimineţi iar ei – de necrezut! – mulţumesc lui Dumnezeu, nu mie, pentru cei 300-400 de dolari pe care i-am îndesat în anii lor cangrenaţi de impotenţă şi lipsuri materiale.

Declaraţia lui E. T. la 40 de ani: Pentru orice eventualitate, am făcut rocada, am inversat polii comportamentali. În autobuze, cedez locul persoanelor vârstnice. Dacă stau la coadă, las bătrânii să-şi cumpere bilet înaintea mea, acum ştiu că drumul, calea, călătoria etc. este un moment de mijloc pentru umanitate. N-am mai tipărit de multă vreme vreo carte, lăsând “înaintaşilor” posibilitatea de a-şi bandaja timpul cu neobişnuitele, grelele, întristătoarele, lăcrămoasele lor observaţii asupra vieţii omului pe pământ. Nici unei edituri nu-i dă prin gând că s-ar putea altceva – sunt covârşit de înţelepciunea acestora într-o ţară săracă în care vocaţia mea de profet jigneşte gloata burtoasă a şefilor de închisoare. Îi las pe bătrâni să-mi dea lecţii, îi ajut să treacă strada, eu am destul timp să-mi popularizez înţelepciunea, deşi după aceşti 83 de ani de efuziune, nimeni n-are nevoie de elucubraţiile unui moşneag. Iubesc bătrânii, îi ajut să aibă parte de cât mai multe dimineţi iar ei – de necrezut! – mulţumesc lui Dumnezeu, nu mie, pentru cei 300-400 de dolari pe care i-am îndesat în anii lor cangrenaţi de impotenţă şi lipsuri materiale.

Cerşetorii te înconjoară iuţi şi guralivi, “dă-mi o mie”, zice unul, “dă-mi o ţigară”, “n-ai o bucată de pâine?”, “sunt orfan de mamă”, se milogesc alţii, te-au prins exact la 40 de ani între ei, între România şi banii tăi, între sandwich-urile tale - odată cu ei intri în ţara cea adevărată, acolo unde-i şi viaţa ta, covorul roşu – patima ta, cerşetorii ar trebui să vină pe rând, nu toţi deodată, ca nişte blânzi şi neaşteptaţi ierbivori care apar de bună voie în bătaia puştii, ar fi frumos, cu becurile verzi, albastre, galbene şi roşii, cu barierele puse ori ridicate, geamul compartimentului tău e securizat “eu am cuşca mea/ şi mă mândresc cu ea” - îţi plesneşte capul de tobe şi trompete pioniereşti, pe catargul din faţa şcolii, tricolorul patriei încearcă să se înalţe dar cade, inexplicabil, pe masa unei tinere judecătoare din oraşul românesc Sibiu care condamnă la foame doi copii.

Cerşetorii te înconjoară iuţi şi guralivi, “dă-mi o mie”, zice unul, “dă-mi o ţigară”, “n-ai o bucată de pâine?”, “sunt orfan de mamă”, se milogesc alţii, te-au prins exact la 40 de ani între ei, între România şi banii tăi, între sandwich-urile tale - odată cu ei intri în ţara cea adevărată, acolo unde-i şi viaţa ta, covorul roşu – patima ta, cerşetorii ar trebui să vină pe rând, nu toţi deodată, ca nişte blânzi şi neaşteptaţi ierbivori care apar de bună voie în bătaia puştii, ar fi frumos, cu becurile verzi, albastre, galbene şi roşii, cu barierele puse ori ridicate, geamul compartimentului tău e securizat “eu am cuşca mea/ şi mă mândresc cu ea” - îţi plesneşte capul de tobe şi trompete pioniereşti, pe catargul din faţa şcolii, tricolorul patriei încearcă să se înalţe dar cade, inexplicabil, pe masa unei tinere judecătoare din oraşul românesc Sibiu care condamnă la foame doi copii.

Nu-i uşor să trăieşti între aceşti iremediabil anihilaţi, odată ce ai 40 de ani, devin plictisitori pentru că nu te cred – unul ca tine nu poate la infinit avertiza şi ei la nesfârşit a-şi boci neputinţele; într-un astfel de furnicar dezolant, unde mic-burghezismul seamănă frecvent cu o sirenă a poliţiei ori spitalului de urgenţă nu există refugiu şi uite cum

Nu-i uşor să trăieşti între aceşti iremediabil anihilaţi, odată ce ai 40 de ani, devin plictisitori pentru că nu te cred – unul ca tine nu poate la infinit avertiza şi ei la nesfârşit a-şi boci neputinţele; într-un astfel de furnicar dezolant, unde mic-burghezismul seamănă frecvent cu o sirenă a poliţiei ori spitalului de urgenţă nu există refugiu şi uite cum

66

66


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

aici, în chiar cartea aceasta scrisă ca un rezultat firesc al acestor decantări, plăcile tectonice ale societăţii au format, prin încreţire, vârful de lance care lipsea şi care intervine fără a putea fi oprit – femeia la 40 de ani: 1. Îmi aduc aminte de noaptea în care trupul meu i s-a oferit, deschizându-se ca uşa demisolului unde locuia. Sunt femeia lui, titlul lui de glorie. Nu-mi este deloc superior, cum se spune, pentru că întrecerea nu s-a terminat încă. Matriarhatul începe cu mine, cea care într-o noapte ciudată mi-am desfăcut nasturii bluzei în faţa lui. 2. Uneori îl dor toate oasele, a suferit mult. Se pretinde un neînţeles şi cred că aşa este. Îl văd în fiecare zi, nereuşind să se articuleze corespunzător pe structurile sociale. Nici eu nu mă pot apropia de el natural, ca o femeie iubitoare şi tolerantă, pentru că nu-mi dau seama cum i-aş putea fi aproape. Doar coapsele mele mai reuşesc să pună la punct coabitarea. 3. Ştiu de ce a rămas cu mine: carnea mea este mai dulce decât a oricărei alte femei şi sunt proprietatea lui cu acte-n regulă; eu îl alung pe diavol din preajmă şi-i apăr de asasinat îngerul păzitor. Îi sunt vocaţia şi scutul protector în faţa desfrâului adamic: fără mine se poate stinge. 4. Nu l-am înşelat niciodată, mă supun doar lui şi uneori plâng deatâta fericire. Căutând Făt Frumosul, unele femei se sinucid sau devin târfe – eu l-am primit fără să mişc un deget. Numai şoldurile mele, în prima noapte, s-au unduit providenţial, declanşând o reordonare a traiectoriilor galactice. Pentru că, pentru mine, asta a fost prima noapte, o reorganizare universală a dublului omenesc. 5. Aş fi vrut să-l văd măcar o dată învins, căutând alinare la pieptul meu, cuvinte de compătimire, melodia liniştită a trupului de care dispun, însă el e puternic şi numai se-ntunecă, atunci când are greutăţi. Le învinge prin metode înspăimântătoare: este singurul bărbat coerent într-o lume pe cale de dispariţie. 6. Nu este violent dar uneori e obligatoriu să răspunzi societăţii cu pumnul. „O vei da în bară” i-am spus deseori. Nu-l interesează. Pretinde că are o înţelegere cu Dumnezeu, că îngerul lui păzitor a murit de SIDA şi i s-a dat altul. Nu-i dau importanţă: n-am văzut niciodată îngeri. Observaţi, folosesc frecvent două puncte: de la el am învăţat. Când l-am întrebat de ce nu pune un singur punct mi-a dat un răspuns exasperant: pentru că doi este mai mare decât unu.

aici, în chiar cartea aceasta scrisă ca un rezultat firesc al acestor decantări, plăcile tectonice ale societăţii au format, prin încreţire, vârful de lance care lipsea şi care intervine fără a putea fi oprit – femeia la 40 de ani: 1. Îmi aduc aminte de noaptea în care trupul meu i s-a oferit, deschizându-se ca uşa demisolului unde locuia. Sunt femeia lui, titlul lui de glorie. Nu-mi este deloc superior, cum se spune, pentru că întrecerea nu s-a terminat încă. Matriarhatul începe cu mine, cea care într-o noapte ciudată mi-am desfăcut nasturii bluzei în faţa lui. 2. Uneori îl dor toate oasele, a suferit mult. Se pretinde un neînţeles şi cred că aşa este. Îl văd în fiecare zi, nereuşind să se articuleze corespunzător pe structurile sociale. Nici eu nu mă pot apropia de el natural, ca o femeie iubitoare şi tolerantă, pentru că nu-mi dau seama cum i-aş putea fi aproape. Doar coapsele mele mai reuşesc să pună la punct coabitarea. 3. Ştiu de ce a rămas cu mine: carnea mea este mai dulce decât a oricărei alte femei şi sunt proprietatea lui cu acte-n regulă; eu îl alung pe diavol din preajmă şi-i apăr de asasinat îngerul păzitor. Îi sunt vocaţia şi scutul protector în faţa desfrâului adamic: fără mine se poate stinge. 4. Nu l-am înşelat niciodată, mă supun doar lui şi uneori plâng deatâta fericire. Căutând Făt Frumosul, unele femei se sinucid sau devin târfe – eu l-am primit fără să mişc un deget. Numai şoldurile mele, în prima noapte, s-au unduit providenţial, declanşând o reordonare a traiectoriilor galactice. Pentru că, pentru mine, asta a fost prima noapte, o reorganizare universală a dublului omenesc. 5. Aş fi vrut să-l văd măcar o dată învins, căutând alinare la pieptul meu, cuvinte de compătimire, melodia liniştită a trupului de care dispun, însă el e puternic şi numai se-ntunecă, atunci când are greutăţi. Le învinge prin metode înspăimântătoare: este singurul bărbat coerent într-o lume pe cale de dispariţie. 6. Nu este violent dar uneori e obligatoriu să răspunzi societăţii cu pumnul. „O vei da în bară” i-am spus deseori. Nu-l interesează. Pretinde că are o înţelegere cu Dumnezeu, că îngerul lui păzitor a murit de SIDA şi i s-a dat altul. Nu-i dau importanţă: n-am văzut niciodată îngeri. Observaţi, folosesc frecvent două puncte: de la el am învăţat. Când l-am întrebat de ce nu pune un singur punct mi-a dat un răspuns exasperant: pentru că doi este mai mare decât unu.

67

67


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

7. Nu joacă jocuri de noroc. Nu merge la curve. Bea rezonabil. Nu m-a lovit niciodată. Îşi iubeşte copiii. Mă protejează. Îmi dă salariul integral. Nu întârzie cu prietenii cine ştie pe unde şi nu-i place fotbalul. Când n-am timp, curăţă el cartofii. Nu face scandaluri. Nu m-a făcut de râs în societate. Dar fumează. Pe baza acestui argument colosal se poate ridica edificiul unei despărţiri. Mă voi gândi dacă merită sau nu. 8. Am făcut dragoste în baie şi l-am muşcat sălbatic de umăr. Abia când am oprit duşul am conştientizat că avea sângele dulce. L-am întrebat: a doua zi a adus în casă o clepsidră. De-atunci visez să o umplu cu sângele lui, cea mai perfectă unitate de timp. 9. Sunt obsesia şi ieşirea lui din criză. Cu picioarele, sânii, gura şi sexul meu, cu scheletul şi nutrimentul meu sangvin. Cred că de-a lungul timpului petrecut împreună, cel mai mult l-a impresionat trupul. L-a văzut transfigurat de adolescenţă şi maturizându-se, devenind frumos, invincibil, de neoprit. Sânii trupului meu sfidează legea trasului cu arcul. Ce rost mai are străpungerea cerului cu săgeţi dacă sfârcurile mele pot atinge norii? Pot face ţăndări bolta sau pot, cum spune el, străpunge scoarţa pământului până în cealaltă parte: să apară din ocean ca două Atlantide pe care să înflorească civilizaţia ca o recoltă oarecare. 10. Am scăpat controlului societăţii şi-am rămas a lui. În urma mea, oamenii şi-au inventat o definiţie pentru fumurile lor: masochismul. Numai după ce-a înregistrat lucid abandonul, societatea a dedus că a greşit. O greşeală care, iată, costă, din moment ce unii au tipărit ce-am spus iar alţii citesc. 11. Cetăţi ca Troia sunt uşor de găsit, greu este să fie descoperite femei care să le dărâme. Nu prea mai există exemplare capabile de astfel de gesturi marţiale, eu am supravieţuit cu greu în epoca desfrâului generalizat. Cred numai în el iar el scrie: „Soţia mea a venit azi să mă vadă. Mi-a adus cafea şi-am băut-o împreună lângă fântâna arteziană din colţul Pieţei Prefecturii. M-am cutremurat de câţi oameni, fiecare cu interesul lui, au putut trece în cele zece minute cât am stat acolo.” Cum să ignori un astfel de bărbat? 12. Şi culmea, amândoi ne-am născut în România, o ţară care a fost salvată de la dispariţie de două instituţii fundamentale: crâşma şi Biserica. Vă pupă cu drag pe toţi, Gabriella

7. Nu joacă jocuri de noroc. Nu merge la curve. Bea rezonabil. Nu m-a lovit niciodată. Îşi iubeşte copiii. Mă protejează. Îmi dă salariul integral. Nu întârzie cu prietenii cine ştie pe unde şi nu-i place fotbalul. Când n-am timp, curăţă el cartofii. Nu face scandaluri. Nu m-a făcut de râs în societate. Dar fumează. Pe baza acestui argument colosal se poate ridica edificiul unei despărţiri. Mă voi gândi dacă merită sau nu. 8. Am făcut dragoste în baie şi l-am muşcat sălbatic de umăr. Abia când am oprit duşul am conştientizat că avea sângele dulce. L-am întrebat: a doua zi a adus în casă o clepsidră. De-atunci visez să o umplu cu sângele lui, cea mai perfectă unitate de timp. 9. Sunt obsesia şi ieşirea lui din criză. Cu picioarele, sânii, gura şi sexul meu, cu scheletul şi nutrimentul meu sangvin. Cred că de-a lungul timpului petrecut împreună, cel mai mult l-a impresionat trupul. L-a văzut transfigurat de adolescenţă şi maturizându-se, devenind frumos, invincibil, de neoprit. Sânii trupului meu sfidează legea trasului cu arcul. Ce rost mai are străpungerea cerului cu săgeţi dacă sfârcurile mele pot atinge norii? Pot face ţăndări bolta sau pot, cum spune el, străpunge scoarţa pământului până în cealaltă parte: să apară din ocean ca două Atlantide pe care să înflorească civilizaţia ca o recoltă oarecare. 10. Am scăpat controlului societăţii şi-am rămas a lui. În urma mea, oamenii şi-au inventat o definiţie pentru fumurile lor: masochismul. Numai după ce-a înregistrat lucid abandonul, societatea a dedus că a greşit. O greşeală care, iată, costă, din moment ce unii au tipărit ce-am spus iar alţii citesc. 11. Cetăţi ca Troia sunt uşor de găsit, greu este să fie descoperite femei care să le dărâme. Nu prea mai există exemplare capabile de astfel de gesturi marţiale, eu am supravieţuit cu greu în epoca desfrâului generalizat. Cred numai în el iar el scrie: „Soţia mea a venit azi să mă vadă. Mi-a adus cafea şi-am băut-o împreună lângă fântâna arteziană din colţul Pieţei Prefecturii. M-am cutremurat de câţi oameni, fiecare cu interesul lui, au putut trece în cele zece minute cât am stat acolo.” Cum să ignori un astfel de bărbat? 12. Şi culmea, amândoi ne-am născut în România, o ţară care a fost salvată de la dispariţie de două instituţii fundamentale: crâşma şi Biserica. Vă pupă cu drag pe toţi, Gabriella

68

68


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Marile întâmplări ale tânărului care ai fost ţi se par îndepărtate numai dacă faci 40 de ani – acum eşti unul din cei ce şi-au lichidat conturile sociale, uneori îţi aminteşti de revolta oarbă împotriva dogmelor, eşuată lamentabil într-o mină de cărbune şi-ţi pare că nu tu ai fost minerul ce scria romane la lumina lămpii electrice nr. 456; de zilele în care masele şi-au răsturnat conducătorii iar tu n-ai avut nevoie, în teritoriul nordic, de interesantele urmări; de timpul petrecut prin redacţii, pe la întruniri literare, pe scene, încercând să realizezi ceva cu uriaşa putere de muncă de care dispuneai, acum nu ştii, ţi se par atât de îndepărtate lucrurile acelea încât ai impresia că nu tu ai trăit, că ai asistat la un spectacol în care omul ce erai a evoluat ca o cizmă, totuşi, contractul cu societatea încheiat între părinţii tăi şi restul lumii trebuie onorat şi nu contează cât de cinstit îi respecţi clauzele din moment ce a fost parafat în absenţa ta, îţi vine să râzi de oamenii curajoşi ce fac revoluţii, de oamenii întreprinzători ce fac bani, de scriitorii zăpăciţi ai noului secol, de femeile pe care frumuseţea le propulsează în lojele greţoase ale nepăsării şi de cele inteligente pentru că, în fond, contractul ce-ţi dădea dreptul la existenţă nu mai există, s-a deteriorat de-a lungul vremii ori l-a înnegrit cărbunele minei, ori l-or fi ascuns cei de la Securitate pe vremuri, cine ştie, poate l-ai pierdut tu şi ar trebui să soliciţi o copie după el, deşi nu vezi ce funcţionar ar avea chef să adune zdrenţele unei vieţi risipite prin toată ţara - într-un veac de oameni legali, unul ilegal se pierde aşa că poţi să-ţi fii singur stăpân cu toate că deja te plictiseşte enorm această funcţie şi-ţi vine să râzi.

Marile întâmplări ale tânărului care ai fost ţi se par îndepărtate numai dacă faci 40 de ani – acum eşti unul din cei ce şi-au lichidat conturile sociale, uneori îţi aminteşti de revolta oarbă împotriva dogmelor, eşuată lamentabil într-o mină de cărbune şi-ţi pare că nu tu ai fost minerul ce scria romane la lumina lămpii electrice nr. 456; de zilele în care masele şi-au răsturnat conducătorii iar tu n-ai avut nevoie, în teritoriul nordic, de interesantele urmări; de timpul petrecut prin redacţii, pe la întruniri literare, pe scene, încercând să realizezi ceva cu uriaşa putere de muncă de care dispuneai, acum nu ştii, ţi se par atât de îndepărtate lucrurile acelea încât ai impresia că nu tu ai trăit, că ai asistat la un spectacol în care omul ce erai a evoluat ca o cizmă, totuşi, contractul cu societatea încheiat între părinţii tăi şi restul lumii trebuie onorat şi nu contează cât de cinstit îi respecţi clauzele din moment ce a fost parafat în absenţa ta, îţi vine să râzi de oamenii curajoşi ce fac revoluţii, de oamenii întreprinzători ce fac bani, de scriitorii zăpăciţi ai noului secol, de femeile pe care frumuseţea le propulsează în lojele greţoase ale nepăsării şi de cele inteligente pentru că, în fond, contractul ce-ţi dădea dreptul la existenţă nu mai există, s-a deteriorat de-a lungul vremii ori l-a înnegrit cărbunele minei, ori l-or fi ascuns cei de la Securitate pe vremuri, cine ştie, poate l-ai pierdut tu şi ar trebui să soliciţi o copie după el, deşi nu vezi ce funcţionar ar avea chef să adune zdrenţele unei vieţi risipite prin toată ţara - într-un veac de oameni legali, unul ilegal se pierde aşa că poţi să-ţi fii singur stăpân cu toate că deja te plictiseşte enorm această funcţie şi-ţi vine să râzi.

Declaraţia lui I. B. la 40 de ani: E o dimineaţă în care aş sta şi maş îmbăta metodic, nelăsând lucidă nici măcar o hematie a sângelui. Trăiesc o catastrofă personală ca – de altfel – toată lumea. Prea am fost împotriva curentului, prea mi s-au părut acţiunile omenirii nişte jocuri simple, prea am râs de goana societăţii spre idealuri minore. E cazul să mă încrunt şi eu, să am griji, probleme, situaţii de rezolvat, să mă trezesc temător şi crispat în faţa zilei ce începe. E cazul să nu mai râd, e timpul să mă adaptez răutăţii generale, să trepidez orgiastic atunci când calc în picioare pe cineva. A venit vremea să fiu ca ei, să cârtesc împotriva conducătorilor, să mă încui în casă şi să nu primesc colindători de Crăciun, să zugrăvesc toată viaţa săli de clasă şi să sap şanţuri, să mă las de scris – asta va atrage după sine în mod sigur ten-

Declaraţia lui I. B. la 40 de ani: E o dimineaţă în care aş sta şi maş îmbăta metodic, nelăsând lucidă nici măcar o hematie a sângelui. Trăiesc o catastrofă personală ca – de altfel – toată lumea. Prea am fost împotriva curentului, prea mi s-au părut acţiunile omenirii nişte jocuri simple, prea am râs de goana societăţii spre idealuri minore. E cazul să mă încrunt şi eu, să am griji, probleme, situaţii de rezolvat, să mă trezesc temător şi crispat în faţa zilei ce începe. E cazul să nu mai râd, e timpul să mă adaptez răutăţii generale, să trepidez orgiastic atunci când calc în picioare pe cineva. A venit vremea să fiu ca ei, să cârtesc împotriva conducătorilor, să mă încui în casă şi să nu primesc colindători de Crăciun, să zugrăvesc toată viaţa săli de clasă şi să sap şanţuri, să mă las de scris – asta va atrage după sine în mod sigur ten-

69

69


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

dinţa de-a citi ziarele – să arunc la gunoi paginile de până acum, discketele pe care mi-am înregistrat cărţile, să mă holbez la televizor în fiecare seară şi să mă minunez când aud la ştiri că există noi boli incurabile, că s-a aprobat euthanasia şi clonarea ţesuturilor umane. Sămi spună nevasta să nu mai beau, că trebuie să plătim chirie, taxe comunale şi să răspund acelei femei că, dacă înainte beam pentru că eram scriitor, acum beau pentru că aşa fac toţi bărbaţii care lucrează ca muncitori necalificaţi, vin seara de la lucru, mâncarea e caldă, nevasta e disponibilă, totul e în regulă, am fost adus la ascultare. Să nu mai beau – că taxe, chirie, telefon şi zăpadă pe acoperişuri. Să nu mai merg împotriva curentului, să nu insist în definitivarea prostiei mele, să sap şanţuri şi să vopsesc geamurile sălilor de clasă. Aşa-i moda astăzi, pe pământ. Să torn vreo doi, trei sau patru copii care să reprezinte împlinirea mea pe viaţă, să le aduc seara, când vin de la lucru, salam şi pâine. Sunt înnegurat şi nu mă aştept la înţelegere din partea nimănui. Crispat şi spăimos, cu fruntea încreţită de probleme şi grija zilei de mâine, beau lichidul amar şi am radio-ul deschis. Mă ratez. Ai un bărbat beţiv, i se spune soţiei la lucru, la maşinile de cusut ale firmei, ea acceptă situaţia, asta e, va ţine casa toată viaţa, compătimită şi ajutată de colegele de serviciu, copiii vor creşte şi mă vor privi ca pe un netrebnic, ceea ce am şi fost, de fapt. Viaţa-i simplă, dă-le-ncolo de complicaţii, să spun prietenului (prietenilor) cărora le fac cinste cu bere (e rândul meu). Nu mi-a plăcut niciodată fotbalul. A venit vremea să merg la meciuri “cu băieţii”, să fac scandal în familie dacă nu am bani de bilet la stadion, s-o oblig pe nevastă-mea să împrumute de unde ştie bani pentru fotbal şi bere “cu băieţii”. Nu, să nu uit, să-i mai trag şi câte-o bătaie din când în când, să ştie că are bărbat. Rahat. Viaţă de impostor, anii trec, îmbătrânesc, ajung nici măcar pensionar (firmele unde am lucrat o viaţă nu mi-au făcut carte de muncă), nevasta îmi dă în fiecare zi de mâncare, am trăit ca un secvenţial exemplar! îmi vine să strig, n-am creat probleme societăţii, nam scris nimic împotriva curentului, am vieţuit conform planului, întreţineţi-mă că-s bătrân, daţi-mi cupoane pentru căldură şi abonamente cu tarif redus pe mijloacele de transport în comun, am fost ascultător, n-am călcat pe bec, am citit ziarele o viaţă, m-am dus la

dinţa de-a citi ziarele – să arunc la gunoi paginile de până acum, discketele pe care mi-am înregistrat cărţile, să mă holbez la televizor în fiecare seară şi să mă minunez când aud la ştiri că există noi boli incurabile, că s-a aprobat euthanasia şi clonarea ţesuturilor umane. Sămi spună nevasta să nu mai beau, că trebuie să plătim chirie, taxe comunale şi să răspund acelei femei că, dacă înainte beam pentru că eram scriitor, acum beau pentru că aşa fac toţi bărbaţii care lucrează ca muncitori necalificaţi, vin seara de la lucru, mâncarea e caldă, nevasta e disponibilă, totul e în regulă, am fost adus la ascultare. Să nu mai beau – că taxe, chirie, telefon şi zăpadă pe acoperişuri. Să nu mai merg împotriva curentului, să nu insist în definitivarea prostiei mele, să sap şanţuri şi să vopsesc geamurile sălilor de clasă. Aşa-i moda astăzi, pe pământ. Să torn vreo doi, trei sau patru copii care să reprezinte împlinirea mea pe viaţă, să le aduc seara, când vin de la lucru, salam şi pâine. Sunt înnegurat şi nu mă aştept la înţelegere din partea nimănui. Crispat şi spăimos, cu fruntea încreţită de probleme şi grija zilei de mâine, beau lichidul amar şi am radio-ul deschis. Mă ratez. Ai un bărbat beţiv, i se spune soţiei la lucru, la maşinile de cusut ale firmei, ea acceptă situaţia, asta e, va ţine casa toată viaţa, compătimită şi ajutată de colegele de serviciu, copiii vor creşte şi mă vor privi ca pe un netrebnic, ceea ce am şi fost, de fapt. Viaţa-i simplă, dă-le-ncolo de complicaţii, să spun prietenului (prietenilor) cărora le fac cinste cu bere (e rândul meu). Nu mi-a plăcut niciodată fotbalul. A venit vremea să merg la meciuri “cu băieţii”, să fac scandal în familie dacă nu am bani de bilet la stadion, s-o oblig pe nevastă-mea să împrumute de unde ştie bani pentru fotbal şi bere “cu băieţii”. Nu, să nu uit, să-i mai trag şi câte-o bătaie din când în când, să ştie că are bărbat. Rahat. Viaţă de impostor, anii trec, îmbătrânesc, ajung nici măcar pensionar (firmele unde am lucrat o viaţă nu mi-au făcut carte de muncă), nevasta îmi dă în fiecare zi de mâncare, am trăit ca un secvenţial exemplar! îmi vine să strig, n-am creat probleme societăţii, nam scris nimic împotriva curentului, am vieţuit conform planului, întreţineţi-mă că-s bătrân, daţi-mi cupoane pentru căldură şi abonamente cu tarif redus pe mijloacele de transport în comun, am fost ascultător, n-am călcat pe bec, am citit ziarele o viaţă, m-am dus la

70

70


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

meciurile de fotbal şi am discutat despre curve “cu băieţii”. Rahat. E dimineaţă şi mă îmbăt metodic, insistent, sunt un individ pe cale de-a se rata, ţelurile mele sunt de-acum simple, nu-i greu să fii săpător de şanţuri, i-am lăsat pe alţii să fie intelectuali de marcă, pe încăpăţânaţii şi meticuloşii timpului ăstuia dezaxat, am renunţat, gata cu ambiţia şi orgoliul, e prima mea zi în care conştientizez simplitatea, în care îmi cunosc viitorul şi doresc să nu se mai termine. Dar nu, de mâine voi fi muncitorul umil care ascultă de şefi, care poate fi tras la răspundere, care face case pentru alţii şi pentru un salariu de mizerie, care nu poate ieşi din mâzga şanţurilor, care îşi bate uneori nevasta pentru vinovăţii închipuite, care n-are de dat explicaţii, care trăieşte şi moare necunoscut, nevăzut, neluat în calcul de omenire, lipsit de onestitate şi mai ales de încăpăţânare şi ambiţie, un ins provizoriu ca toţi ceilalţi ce formează, în sens larg, societatea. Iubesc această imagine multicoloră a deznădejdii, o ador, mă confund cu ea, mi-ar face plăcere să mă ofer lumii ca o perfectă expresie a delăsării şi înregimentării. Realitatea e, însă, dură. Soţia mea e studentă, aseară am pregătito pentru examenul la filozofie, am stat până târziu în noapte. N-am mai făcut dragoste, a spus că e obosită. Aşa am învăţat să spunem, can filme; m-am gândit că da, avem cu toţii obligaţii, inclusiv eu şi ea, că e un privilegiu să dormi alături de un raft de cărţi, cu el te poţi culca la nesfârşit. Soţia mea a plecat la facultate deja, când m-am trezit şi mam spălat pe faţă mi-am remarcat ridurile şi părul rar, o să înnebunesc dacă mă voi ocupa în continuare de probleme importante, benefice pentru omenire.

meciurile de fotbal şi am discutat despre curve “cu băieţii”. Rahat. E dimineaţă şi mă îmbăt metodic, insistent, sunt un individ pe cale de-a se rata, ţelurile mele sunt de-acum simple, nu-i greu să fii săpător de şanţuri, i-am lăsat pe alţii să fie intelectuali de marcă, pe încăpăţânaţii şi meticuloşii timpului ăstuia dezaxat, am renunţat, gata cu ambiţia şi orgoliul, e prima mea zi în care conştientizez simplitatea, în care îmi cunosc viitorul şi doresc să nu se mai termine. Dar nu, de mâine voi fi muncitorul umil care ascultă de şefi, care poate fi tras la răspundere, care face case pentru alţii şi pentru un salariu de mizerie, care nu poate ieşi din mâzga şanţurilor, care îşi bate uneori nevasta pentru vinovăţii închipuite, care n-are de dat explicaţii, care trăieşte şi moare necunoscut, nevăzut, neluat în calcul de omenire, lipsit de onestitate şi mai ales de încăpăţânare şi ambiţie, un ins provizoriu ca toţi ceilalţi ce formează, în sens larg, societatea. Iubesc această imagine multicoloră a deznădejdii, o ador, mă confund cu ea, mi-ar face plăcere să mă ofer lumii ca o perfectă expresie a delăsării şi înregimentării. Realitatea e, însă, dură. Soţia mea e studentă, aseară am pregătito pentru examenul la filozofie, am stat până târziu în noapte. N-am mai făcut dragoste, a spus că e obosită. Aşa am învăţat să spunem, can filme; m-am gândit că da, avem cu toţii obligaţii, inclusiv eu şi ea, că e un privilegiu să dormi alături de un raft de cărţi, cu el te poţi culca la nesfârşit. Soţia mea a plecat la facultate deja, când m-am trezit şi mam spălat pe faţă mi-am remarcat ridurile şi părul rar, o să înnebunesc dacă mă voi ocupa în continuare de probleme importante, benefice pentru omenire.

Ziua în care faci 40 de ani e productivă, scrii o scrisoare deschisă întregii massmedii: „Niciodată trăirile singulare nu vor putea fi transpuse în întreaga lor imensitate. Aş putea spune despre cutare că este un mare artist, un jongleur al sentimentelor, un fin psiholog – aş putea spune orice numai esenţialul nu, pentru că sunt influenţat de ceea ce a creat, nu de trăirea ce a generat creaţia. Toată această agitaţie numită, pompos, „critică de artă” nu este, în acest caz, o tragere de coadă a mâţei, un schematism de care oamenii ar fi mai bine să se lipsească? Nu este critica „de artă” o ştiinţă fără baze reale? N-ar fi mai bine să-l întrebăm chiar pe artist ce e cu trăirile lui in-

Ziua în care faci 40 de ani e productivă, scrii o scrisoare deschisă întregii massmedii: „Niciodată trăirile singulare nu vor putea fi transpuse în întreaga lor imensitate. Aş putea spune despre cutare că este un mare artist, un jongleur al sentimentelor, un fin psiholog – aş putea spune orice numai esenţialul nu, pentru că sunt influenţat de ceea ce a creat, nu de trăirea ce a generat creaţia. Toată această agitaţie numită, pompos, „critică de artă” nu este, în acest caz, o tragere de coadă a mâţei, un schematism de care oamenii ar fi mai bine să se lipsească? Nu este critica „de artă” o ştiinţă fără baze reale? N-ar fi mai bine să-l întrebăm chiar pe artist ce e cu trăirile lui in-

71

71


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

tense? Să-l trimitem la spital în ţară sau în străinătate, să-i recomandăm evanghelişti sau evangheliste din toate cultele în speranţa că va fi adus pe calea cea dreaptă, să-l recuperăm şi să-l reintegrăm în societate? Ruşine!, nici de atâta nu suntem în stare! Fiecare trăieşte la întâmplare, cum îi pică bine. Nimeni nu-i tras la răspundere pentru că-i patron de fabrică, măcelar, yoghin, procuror sau aviator. Nu există aceste delicte deoarece întâi apare legea şi apoi abaterea de la ea. În cazul nostru, întâi se pronunţă critica şi abia apoi apare, ca o cenuşăreasă, arta. Nu recunosc nici o justiţie şi nici un cod penal din lume, nu le văd utilitatea: erau suficiente acele limpezitoare Zece Porunci. (P.S. Filă de jurnal, 18 noiembrie 1989: Ah, stimaţilor, credeţi că eu n-am făcut geniale recenzii ale unor şi mai geniale opere? Credeţi că eu n-am disecat scrierile unor Novalis, Baudelaire, Hölderlin sau Rimbaud, că eu n-am plătit vama nopţilor intrând pe uşile lui Goethe, Shakespeare, Nietzsche, Sartre sau Schiller, credeţi că eu n-am alcătuit interminabile tabele pentru curentele literare, credeţi că am putut trece grăbit pe lângă istoriile şi culturile altor popoare? Doamne, sunt inteligent, sunt un depozit uriaş de cunoştinţe, sunt imens! De ce însă m-am pierdut în mina asta, de ce este voie să mă înjure fiul şefului de sector prin geamul lăsat al maşinii? Omenirea se teme de genii. Cele care-i scapă de sub control nu pot fi decât proprietarele unui noroc orb. Dacă făceam pe imbecilul poate aveam şi eu şansa de-a privi mizeria lumii dintr-o maşină cu geamul lăsat, poate aş fi putut înjura în linişte, istoria şi omenirea mamii lor! Balzac: „Plăcerea de a insulta geniul este proprie Puterii (…)” Roţile lumii nu şovăie niciodată când e vorba de trecut peste trupul unui om. Într-o zi, pe biroul şefului de sector, obosit şi buhăit după o noapte cu alcool şi curve a poposit o notă scrisă chinuit, pe o foaie ruptă dintr-un caiet de sarcini: Stimatul tovarăş Dăncuş Doru Ştefan a păţit un accident pe galeria 16 bis a sectorului 1 de la mina Lupoaia (motru) i sa fracturat umărul stâng din cauza ca ia căzut o armătură TH3 a fost dus la spital de unde rezultă că este inap supteran. Comitetul De Partid va înţelege ca nu se poate face Planu De Producţe cu un invalid şi aşa că este inap supteran. Maistru, SS indescifrabil

tense? Să-l trimitem la spital în ţară sau în străinătate, să-i recomandăm evanghelişti sau evangheliste din toate cultele în speranţa că va fi adus pe calea cea dreaptă, să-l recuperăm şi să-l reintegrăm în societate? Ruşine!, nici de atâta nu suntem în stare! Fiecare trăieşte la întâmplare, cum îi pică bine. Nimeni nu-i tras la răspundere pentru că-i patron de fabrică, măcelar, yoghin, procuror sau aviator. Nu există aceste delicte deoarece întâi apare legea şi apoi abaterea de la ea. În cazul nostru, întâi se pronunţă critica şi abia apoi apare, ca o cenuşăreasă, arta. Nu recunosc nici o justiţie şi nici un cod penal din lume, nu le văd utilitatea: erau suficiente acele limpezitoare Zece Porunci. (P.S. Filă de jurnal, 18 noiembrie 1989: Ah, stimaţilor, credeţi că eu n-am făcut geniale recenzii ale unor şi mai geniale opere? Credeţi că eu n-am disecat scrierile unor Novalis, Baudelaire, Hölderlin sau Rimbaud, că eu n-am plătit vama nopţilor intrând pe uşile lui Goethe, Shakespeare, Nietzsche, Sartre sau Schiller, credeţi că eu n-am alcătuit interminabile tabele pentru curentele literare, credeţi că am putut trece grăbit pe lângă istoriile şi culturile altor popoare? Doamne, sunt inteligent, sunt un depozit uriaş de cunoştinţe, sunt imens! De ce însă m-am pierdut în mina asta, de ce este voie să mă înjure fiul şefului de sector prin geamul lăsat al maşinii? Omenirea se teme de genii. Cele care-i scapă de sub control nu pot fi decât proprietarele unui noroc orb. Dacă făceam pe imbecilul poate aveam şi eu şansa de-a privi mizeria lumii dintr-o maşină cu geamul lăsat, poate aş fi putut înjura în linişte, istoria şi omenirea mamii lor! Balzac: „Plăcerea de a insulta geniul este proprie Puterii (…)” Roţile lumii nu şovăie niciodată când e vorba de trecut peste trupul unui om. Într-o zi, pe biroul şefului de sector, obosit şi buhăit după o noapte cu alcool şi curve a poposit o notă scrisă chinuit, pe o foaie ruptă dintr-un caiet de sarcini: Stimatul tovarăş Dăncuş Doru Ştefan a păţit un accident pe galeria 16 bis a sectorului 1 de la mina Lupoaia (motru) i sa fracturat umărul stâng din cauza ca ia căzut o armătură TH3 a fost dus la spital de unde rezultă că este inap supteran. Comitetul De Partid va înţelege ca nu se poate face Planu De Producţe cu un invalid şi aşa că este inap supteran. Maistru, SS indescifrabil

72

72


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

Acum da, nu se mai poate face nimic. Nu ştiu de ce dracu am cheful ăsta de scris. Pentru cine o fac, înafară de mine? Iar dacă o fac numai pentru mine, de ce o mai fac, ce, asta-mi poate asigura o pensie la bătrâneţe? (Notă: Fila de jurnal, purtând ca subtitlu „Reziduurile memoriei” a fost scrisă în toamna lui 1989, pe vremea lui Ceauşescu. O plictiseală neagră, senzaţia că nu voi face nimic, dureroasa concluzie că mi-am pierdut adolescenţa şi o parte din tinereţe prin biblioteci fără a rezolva ceva, toate acestea m-au înspăimântat şi mi-au cizelat insomniile. După căderea comuniştilor m-am apucat din nou de scris, neînţelegând sterilitatea de care se plângeau marii scriitori ai momentului. O parte din acele „reziduuri” le-am regăsit după ’89 în cărţile lui Cioran, Steinhardt, Ionesco, Noica ş.a. I-am urât, i-am blamat, i-am desfiinţat în fulminante articole de ziar, apoi mi-am dat seama că cenzura din România este singura responsabilă de catastrofa mea. Aprofundând, m-am descoperit un mic dictator. Cu ce drept îi pot interzice lui Liiceanu ori Sorin Dumitrescu să gândească primii sau, cu indulgenţă, să fim simultani? Am abandonat blazarea şi-am reînceput să scriu cu înverşunare. Acum? Parcă reflecţiile grupate în „Reziduurile memoriei” devin din ce în ce mai valabile. Pot, categoric, să fac un lucru: să-mi rumeg singur nebunia de a fi pierdut atâta timp aiurea…” – frumos scris, mai bei un pahar cu vin, vei pune mâine pe internet scrisoarea asta, azi eşti obosit şi băut, pe mâine (adică niciodată, adaugă aici raţiunea pură, dai-ai un pumn în freză!).

Acum da, nu se mai poate face nimic. Nu ştiu de ce dracu am cheful ăsta de scris. Pentru cine o fac, înafară de mine? Iar dacă o fac numai pentru mine, de ce o mai fac, ce, asta-mi poate asigura o pensie la bătrâneţe? (Notă: Fila de jurnal, purtând ca subtitlu „Reziduurile memoriei” a fost scrisă în toamna lui 1989, pe vremea lui Ceauşescu. O plictiseală neagră, senzaţia că nu voi face nimic, dureroasa concluzie că mi-am pierdut adolescenţa şi o parte din tinereţe prin biblioteci fără a rezolva ceva, toate acestea m-au înspăimântat şi mi-au cizelat insomniile. După căderea comuniştilor m-am apucat din nou de scris, neînţelegând sterilitatea de care se plângeau marii scriitori ai momentului. O parte din acele „reziduuri” le-am regăsit după ’89 în cărţile lui Cioran, Steinhardt, Ionesco, Noica ş.a. I-am urât, i-am blamat, i-am desfiinţat în fulminante articole de ziar, apoi mi-am dat seama că cenzura din România este singura responsabilă de catastrofa mea. Aprofundând, m-am descoperit un mic dictator. Cu ce drept îi pot interzice lui Liiceanu ori Sorin Dumitrescu să gândească primii sau, cu indulgenţă, să fim simultani? Am abandonat blazarea şi-am reînceput să scriu cu înverşunare. Acum? Parcă reflecţiile grupate în „Reziduurile memoriei” devin din ce în ce mai valabile. Pot, categoric, să fac un lucru: să-mi rumeg singur nebunia de a fi pierdut atâta timp aiurea…” – frumos scris, mai bei un pahar cu vin, vei pune mâine pe internet scrisoarea asta, azi eşti obosit şi băut, pe mâine (adică niciodată, adaugă aici raţiunea pură, dai-ai un pumn în freză!).

Ai 40 de ani iar soţia ta e profesoară, s-a trezit greu şi a plecat la şcoală, bei cafea - îţi aduci aminte că înainte de-a te pierde total, ai văzut pe perete un trup fosforescent, rememorezi noaptea care a trecut, îţi dai seama că te-ai întors de acolo fără nici o imagine, vag, îţi simţi carnea obosită plăcut, reconfortant, e clar că aţi făcut dragoste, e clar că dincolo de omul fizic trăieşte o dublură spirituală căreia nu prea vrei să-i acorzi atenţie sau, mai precis, puţină libertate, te temi de evaziuni ca asta de noaptea trecută iar când, fără să vrei, se laşi dus de val, cauţi fuguţa sunetele primordiale ale naşterii, familiarismul cert al materiei - ora 13.00, frumoasa profesoară e tot la şcoală, mai are o oră - iată că dorul tău de ea nu poate trece peste aceste convenabile proporţii omeneşti.

Ai 40 de ani iar soţia ta e profesoară, s-a trezit greu şi a plecat la şcoală, bei cafea - îţi aduci aminte că înainte de-a te pierde total, ai văzut pe perete un trup fosforescent, rememorezi noaptea care a trecut, îţi dai seama că te-ai întors de acolo fără nici o imagine, vag, îţi simţi carnea obosită plăcut, reconfortant, e clar că aţi făcut dragoste, e clar că dincolo de omul fizic trăieşte o dublură spirituală căreia nu prea vrei să-i acorzi atenţie sau, mai precis, puţină libertate, te temi de evaziuni ca asta de noaptea trecută iar când, fără să vrei, se laşi dus de val, cauţi fuguţa sunetele primordiale ale naşterii, familiarismul cert al materiei - ora 13.00, frumoasa profesoară e tot la şcoală, mai are o oră - iată că dorul tău de ea nu poate trece peste aceste convenabile proporţii omeneşti.

73

73


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Azi ai făcut 40 de ani, intri pe net, pe site-uri literare, îl cauţi pe Ştefan Doru Dăncuş, nebunul ăsta are mereu câte-o sclipire de geniu - găseşti ceva interesant: „Ce s-ar mai putea spune despre ce? Erele istoriei se succed nestingherite, nimeni nu le poate face nimic, nimeni nu înseamnă nimic şi rostogolindu-te printre aceste noţiuni atât de dragi artiştilor (mulţi filozofi au devenit celebri bătând apa-n piua lor) nu poţi să nu devii amar ca anul 1909 (în care Aleksandr Blok a pierdut o frumoasă femeie) sau tranşant ca 1907 (anul unei mari răscoale ţărăneşti din România). Fiecare secol s-a însângerat cu artiştii lui. În timp ce în Italia era pace, în Rusia se pregătea o revoluţie: numai aceste tragice disproporţii pot trezi la realitate simţul ruşinii, plenar uitat sau aruncat, cu o piatră de gât, în mâlul informaţional. Aş încerca să-i apăr pe artişti (o vreme am visat la o ţară numai a lor) şi nu pot decât să-mi cer iertare, aşa, fără a viza pe cineva anume, nemotivat. Într-un mecanism atât de bine pus la punct nu poţi face decât asta, singura posibilitate de a-ţi mai amâna cu un an, cu un război, cu un bar de noapte – moartea.” – tipul e bun, dacă ar fi făcut politică era mare!

Azi ai făcut 40 de ani, intri pe net, pe site-uri literare, îl cauţi pe Ştefan Doru Dăncuş, nebunul ăsta are mereu câte-o sclipire de geniu - găseşti ceva interesant: „Ce s-ar mai putea spune despre ce? Erele istoriei se succed nestingherite, nimeni nu le poate face nimic, nimeni nu înseamnă nimic şi rostogolindu-te printre aceste noţiuni atât de dragi artiştilor (mulţi filozofi au devenit celebri bătând apa-n piua lor) nu poţi să nu devii amar ca anul 1909 (în care Aleksandr Blok a pierdut o frumoasă femeie) sau tranşant ca 1907 (anul unei mari răscoale ţărăneşti din România). Fiecare secol s-a însângerat cu artiştii lui. În timp ce în Italia era pace, în Rusia se pregătea o revoluţie: numai aceste tragice disproporţii pot trezi la realitate simţul ruşinii, plenar uitat sau aruncat, cu o piatră de gât, în mâlul informaţional. Aş încerca să-i apăr pe artişti (o vreme am visat la o ţară numai a lor) şi nu pot decât să-mi cer iertare, aşa, fără a viza pe cineva anume, nemotivat. Într-un mecanism atât de bine pus la punct nu poţi face decât asta, singura posibilitate de a-ţi mai amâna cu un an, cu un război, cu un bar de noapte – moartea.” – tipul e bun, dacă ar fi făcut politică era mare!

Ca şi astăzi, cu grupul acela de francezi. Cu cineva “de la cultură” care spune “voila un ecriteur”, sigur, fala noastră şi mândria în provincia lu’ peşte. Nişte stafidite întreabă dacă “ecriteurul” este căsătorit. Este, spune cel “de la cultură”, şeful grupului. Chescăvufe votrî dam? Ce. Tare bine. Notre dame este votre dame. Este universal women. Sau une femme fatale. Notre dame este special women. Ea face bine, totul e OK. Vai de capul nostru, numai nu ne arătăm, ne prefacem că totul e tres bien. Wonderfull life. Mă-sa pe gheaţă, asta le-aş spune la toţi, cu tâmpiţii ăştia de francezi pe cap. Colac peste pupăză, în România a venit şi iarna, unii fac greve, alţii stau la coadă pentru ajutorul de şomaj, parlamentarii îşi majorează salariile. Chescăvufe. Savabien. Directive, aplauze şi poezii instructive. Fără căldură şi apă caldă. Să o iei pe păduri de atâta tres bien. Notre dame, beautifull women. Aşa ne e mai aproape Europa. Suntem un popor viteaz, la fel ca înainte, ne mulţumim cu surogate. Cu fundaţii umanitare, că doar de la Râm ne tragem, francofoni ce suntem noi! Stradă de cenuşă literară, “una hirundo non facit vera”. Iar noi, bineînţeles, amabili. Scriitorul. Frigul care intră pe sub uşă, pe sub

Ca şi astăzi, cu grupul acela de francezi. Cu cineva “de la cultură” care spune “voila un ecriteur”, sigur, fala noastră şi mândria în provincia lu’ peşte. Nişte stafidite întreabă dacă “ecriteurul” este căsătorit. Este, spune cel “de la cultură”, şeful grupului. Chescăvufe votrî dam? Ce. Tare bine. Notre dame este votre dame. Este universal women. Sau une femme fatale. Notre dame este special women. Ea face bine, totul e OK. Vai de capul nostru, numai nu ne arătăm, ne prefacem că totul e tres bien. Wonderfull life. Mă-sa pe gheaţă, asta le-aş spune la toţi, cu tâmpiţii ăştia de francezi pe cap. Colac peste pupăză, în România a venit şi iarna, unii fac greve, alţii stau la coadă pentru ajutorul de şomaj, parlamentarii îşi majorează salariile. Chescăvufe. Savabien. Directive, aplauze şi poezii instructive. Fără căldură şi apă caldă. Să o iei pe păduri de atâta tres bien. Notre dame, beautifull women. Aşa ne e mai aproape Europa. Suntem un popor viteaz, la fel ca înainte, ne mulţumim cu surogate. Cu fundaţii umanitare, că doar de la Râm ne tragem, francofoni ce suntem noi! Stradă de cenuşă literară, “una hirundo non facit vera”. Iar noi, bineînţeles, amabili. Scriitorul. Frigul care intră pe sub uşă, pe sub

74

74


Bărbatul la 40 de ani

Bărbatul la 40 de ani

geam. Şampanii fără efect, notre dame este votre famme. Rima la români, “Prostia la români”, “Ieudul fără ieşire”. Tăcere, oricum nu te aude nimeni. Partidul e-n toate, în cele ce mâine vor râde la soare. Sigur că da, perfect, savabien. Grupul de francezi a plecat cu o impresie minunată despre nordul ţării.

geam. Şampanii fără efect, notre dame este votre famme. Rima la români, “Prostia la români”, “Ieudul fără ieşire”. Tăcere, oricum nu te aude nimeni. Partidul e-n toate, în cele ce mâine vor râde la soare. Sigur că da, perfect, savabien. Grupul de francezi a plecat cu o impresie minunată despre nordul ţării.

Sfârşitul volumului întâi

Sfârşitul volumului întâi

Lectură facultativă (comentarii preluate de pe site-ul Cafeneaua.com) super!!! - de Intruder la: 27/04/2010 22:08:52 Modificat la: 27/04/2010 22:10:05 foarte foarte foarte misto! de mult n-am mai citit un text asa bun!! bine ca n-am inca 40 de ani, c-as fi dat cu masa de pereti. :))))) vad ca-i un fragment dintr-un roman...e gata romanul?

Lectură facultativă (comentarii preluate de pe site-ul Cafeneaua.com) super!!! - de Intruder la: 27/04/2010 22:08:52 Modificat la: 27/04/2010 22:10:05 foarte foarte foarte misto! de mult n-am mai citit un text asa bun!! bine ca n-am inca 40 de ani, c-as fi dat cu masa de pereti. :))))) vad ca-i un fragment dintr-un roman...e gata romanul?

da, misto :) - de zaraza la: 27/04/2010 22:21:39 intruder, nu mai e mult :D

da, misto :) - de zaraza la: 27/04/2010 22:21:39 intruder, nu mai e mult :D

yup - de lafemme la: 27/04/2010 22:43:35 subscriu. un text foarte bun. congrats ca sa zic asa mai

yup - de lafemme la: 27/04/2010 22:43:35 subscriu. un text foarte bun. congrats ca sa zic asa mai

zaraza - de lafemme la: 27/04/2010 22:44:08 mai... din cate stiu sunt cam de-o teapa cu intrus. mai e fuuuuuuuuuuuarteee mult

zaraza - de lafemme la: 27/04/2010 22:44:08 mai... din cate stiu sunt cam de-o teapa cu intrus. mai e fuuuuuuuuuuuarteee mult

hahaha - de Intruder la: 27/04/2010 22:44:14 da, nu mai e asa mult si la mine au inceput deja unele faze. precocitatea are si avantaje si dezavantaje, ce vrei? :))) o sa printez textul asta si-o sa-l agat undeva la vedere, sa-mi intre in cap. :))

hahaha - de Intruder la: 27/04/2010 22:44:14 da, nu mai e asa mult si la mine au inceput deja unele faze. precocitatea are si avantaje si dezavantaje, ce vrei? :))) o sa printez textul asta si-o sa-l agat undeva la vedere, sa-mi intre in cap. :))

famo - de Intruder la: 27/04/2010 22:45:56 pai si zaraza e de-un leat cu noi, dar vad ca azi e prapastioasa.:)))

famo - de Intruder la: 27/04/2010 22:45:56 pai si zaraza e de-un leat cu noi, dar vad ca azi e prapastioasa.:)))

75

75


Ştefan Doru Dăncuş lafemme :) - de zaraza la: 27/04/2010 22:46:26 pai si eu sunt cam de-un leat cu voi, din cate stiu cu vreo 2-3? ani mai mare, da´deja ma lasa memoria :)

Ştefan Doru Dăncuş lafemme :) - de zaraza la: 27/04/2010 22:46:26 pai si eu sunt cam de-un leat cu voi, din cate stiu cu vreo 2-3? ani mai mare, da´deja ma lasa memoria :)

ai vazut? - de Intruder la: 27/04/2010 22:53:02 am impuscat pinguinul in acelasi timp! :)))

ai vazut? - de Intruder la: 27/04/2010 22:53:02 am impuscat pinguinul in acelasi timp! :)))

aham - de lafemme la: 27/04/2010 22:54:49 recunosc... ca nu mi-era de tine ca de mine :))

aham - de lafemme la: 27/04/2010 22:54:49 recunosc... ca nu mi-era de tine ca de mine :))

:))))))))))))))) - de Intruder la: 27/04/2010 22:57:32 stiam sigur dar nu m-asteptam s-o recunosti!

:))))))))))))))) - de Intruder la: 27/04/2010 22:57:32 stiam sigur dar nu m-asteptam s-o recunosti!

ihi - de adina.petre la: 28/04/2010 01:48:42 si mie imi placu tare mult. sunt curioasa sa citesc tot romanu. e gata? mai vine o portie?

ihi - de adina.petre la: 28/04/2010 01:48:42 si mie imi placu tare mult. sunt curioasa sa citesc tot romanu. e gata? mai vine o portie?

verde - de Horia D la: 28/04/2010 05:19:07 Modificat la: 28/04/2010 05:20:57 text bazat pe propria experienta?

verde - de Horia D la: 28/04/2010 05:19:07 Modificat la: 28/04/2010 05:20:57 text bazat pe propria experienta?

*** - de Baby Mititelu la: 28/04/2010 07:05:00 EXCELENT! Din toate punctele de vedere... PS. Femeia la 40 ani? Imposibil de scris, descris. *** - de donquijote la: 28/04/2010 10:41:32 text mai reusit decat altele in acelasi spirit care circula pe net. pe vremea lui balzac varsta critica era 30... eu am trecut si 40 si 50 fara probleme si tot ca la 25 ma simt. doar vederea e afectata de varsta; am rezolvat-o cu multifocali. banuiesc ca in zilele noastre varsta critica e pe la 60-65. oricum, e ca si cu padurea baciu... legende urbane si psihoza colectiva. Stefan Doru Dancus - de amari la: 28/04/2010 10:53:41 Chiar atat de rau e la varsta asta!? Poate mai raul si binele-s “descrise” in alte fragmente. Si numai din curiozitate si as citi romanul! 76

*** - de Baby Mititelu la: 28/04/2010 07:05:00 EXCELENT! Din toate punctele de vedere... PS. Femeia la 40 ani? Imposibil de scris, descris. *** - de donquijote la: 28/04/2010 10:41:32 text mai reusit decat altele in acelasi spirit care circula pe net. pe vremea lui balzac varsta critica era 30... eu am trecut si 40 si 50 fara probleme si tot ca la 25 ma simt. doar vederea e afectata de varsta; am rezolvat-o cu multifocali. banuiesc ca in zilele noastre varsta critica e pe la 60-65. oricum, e ca si cu padurea baciu... legende urbane si psihoza colectiva. Stefan Doru Dancus - de amari la: 28/04/2010 10:53:41 Chiar atat de rau e la varsta asta!? Poate mai raul si binele-s “descrise” in alte fragmente. Si numai din curiozitate si as citi romanul! 76


Bărbatul la 40 de ani *** - de Daniel Racovitan la: 28/04/2010 13:01:11 misto scris

Bărbatul la 40 de ani *** - de Daniel Racovitan la: 28/04/2010 13:01:11 misto scris

Stefan Doru Dancus - de amari la: 28/04/2010 13:40:20 Buna veste.Spor la treaba! Si n-ai treaba...asteptam, tot aici ma gasesti!:))

Stefan Doru Dancus - de amari la: 28/04/2010 13:40:20 Buna veste.Spor la treaba! Si n-ai treaba...asteptam, tot aici ma gasesti!:))

Domnule Dancus - de INSULA ALTUIA la: 28/04/2010 13:52:06 stupefiante alegeri. asa zic si eu stupefiata de sexul oral ca aia mica de 15 ani. foarte tare e murmurul anilor si tare mi-a placut ce destin au oamenii si cum ati descris. verde si felicitari!!!

Domnule Dancus - de INSULA ALTUIA la: 28/04/2010 13:52:06 stupefiante alegeri. asa zic si eu stupefiata de sexul oral ca aia mica de 15 ani. foarte tare e murmurul anilor si tare mi-a placut ce destin au oamenii si cum ati descris. verde si felicitari!!!

- de TeodoraPA la: 28/04/2010 18:14:03 Modificat la: 28/04/2010 18:14:53 Super fain scris textul.

- de TeodoraPA la: 28/04/2010 18:14:03 Modificat la: 28/04/2010 18:14:53 Super fain scris textul.

bine - de modigliani la: 28/04/2010 18:35:07 scrisa si cam atit, din punctul meu de vedere din inflatia asta de ‘impresii’ de tot felul, toate cu aceeasi ideea la baza, leit motivul virstelor daca vrei, scrisa iar si iar, respectind evident specificul generatiilor, lipseste singurul lucru important, stefan doru dancus sper ca romanul este despre altceva ori daca i despre asta, nu i tratat subiectul in maniera in care i tratat acest fragment

bine - de modigliani la: 28/04/2010 18:35:07 scrisa si cam atit, din punctul meu de vedere din inflatia asta de ‘impresii’ de tot felul, toate cu aceeasi ideea la baza, leit motivul virstelor daca vrei, scrisa iar si iar, respectind evident specificul generatiilor, lipseste singurul lucru important, stefan doru dancus sper ca romanul este despre altceva ori daca i despre asta, nu i tratat subiectul in maniera in care i tratat acest fragment

donq :D - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:35:52 Esti culmea! Ce legatura are padurea Baciu cu varsta critica? Personal, nu cred ca o anume varsta-30, 40, 50 etc-poate fi numita critica. Varsta mea critica personala a fost 3 ani. In rest, tot ce a venit a fost supercritic! Astept cu emotie acest 60-65, dar daca zici ca e legenda urbana...

donq :D - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:35:52 Esti culmea! Ce legatura are padurea Baciu cu varsta critica? Personal, nu cred ca o anume varsta-30, 40, 50 etc-poate fi numita critica. Varsta mea critica personala a fost 3 ani. In rest, tot ce a venit a fost supercritic! Astept cu emotie acest 60-65, dar daca zici ca e legenda urbana...

77

77


Ştefan Doru Dăncuş

Ştefan Doru Dăncuş

Stefan - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:41:04 NU! Nu poti face sex oral cu o fatuca de 15 ani! Sau nu ar trebui sa poti...

Stefan - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:41:04 NU! Nu poti face sex oral cu o fatuca de 15 ani! Sau nu ar trebui sa poti...

Si rectific si aici... - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:44:26 Din toate punctele de vedere excluzand sexul oral cu o minora. Ar putea fi fiica ta.

Si rectific si aici... - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 08:44:26 Din toate punctele de vedere excluzand sexul oral cu o minora. Ar putea fi fiica ta.

DonQ - de Horia D la: 29/04/2010 09:12:23 Modificat la: 29/04/2010 09:14:03 eu am simtit ca incep sa traiesc de la 40:))) Si bat in lemn, de atunci mi-a mers tare bine.. Doar cum zici si tu, de vreun an simt ca nu mai am 20/20

DonQ - de Horia D la: 29/04/2010 09:12:23 Modificat la: 29/04/2010 09:14:03 eu am simtit ca incep sa traiesc de la 40:))) Si bat in lemn, de atunci mi-a mers tare bine.. Doar cum zici si tu, de vreun an simt ca nu mai am 20/20

trollare :) - de om la: 29/04/2010 13:33:22 am citit doar titlul confei si l-ma vazut pe Horia comentatnd...deci in text se vorbeste si despre FRICA + PROSTATA :))))))))

trollare :) - de om la: 29/04/2010 13:33:22 am citit doar titlul confei si l-ma vazut pe Horia comentatnd...deci in text se vorbeste si despre FRICA + PROSTATA :))))))))

Dragilor, - de Stefan Doru Dancus la: 29/04/2010 15:35:11 Nu toate pasajele din roman sunt luate din viaţa mea (vezi “sexul oral cu fătuca de 15 ani”), unele sunt pur şi simplu auzite de la alţii, diverse întâlniri întâmplătoare, discuţii accidentale etc. Am un fragment unde scriu despre destăinurile unui homosexual de 40 de ani - asta ar însemna că am trăit până acum în cercurile lor?! Romanul prinde bărbatul în mai multe ipostaze şi - aşa cum am zis cred că despre mine vorbesc doar 50% din întreaga carte. Mulţumiri pentru atenţie!

Dragilor, - de Stefan Doru Dancus la: 29/04/2010 15:35:11 Nu toate pasajele din roman sunt luate din viaţa mea (vezi “sexul oral cu fătuca de 15 ani”), unele sunt pur şi simplu auzite de la alţii, diverse întâlniri întâmplătoare, discuţii accidentale etc. Am un fragment unde scriu despre destăinurile unui homosexual de 40 de ani - asta ar însemna că am trăit până acum în cercurile lor?! Romanul prinde bărbatul în mai multe ipostaze şi - aşa cum am zis cred că despre mine vorbesc doar 50% din întreaga carte. Mulţumiri pentru atenţie!

Dancus - de Intruder la: 29/04/2010 16:59:22 ca sa dorm eu bine la noapte, tin sa-ti spun ca eu n-am stat sa analizez daca e viata ta sau nu - mai ales ca formularea nu prea permite asemenea corelatii! cat despre “sex oral cu o fatuca de 15 ani” - ai precizat clar in ultimul paragraf (ca un fel de concluzie): “poti face”, “te poti trezi”, “poti vinde”, etc. ultimul fragment chiar nu lasa loc de interpretari dar lasa cititorii sa

Dancus - de Intruder la: 29/04/2010 16:59:22 ca sa dorm eu bine la noapte, tin sa-ti spun ca eu n-am stat sa analizez daca e viata ta sau nu - mai ales ca formularea nu prea permite asemenea corelatii! cat despre “sex oral cu o fatuca de 15 ani” - ai precizat clar in ultimul paragraf (ca un fel de concluzie): “poti face”, “te poti trezi”, “poti vinde”, etc. ultimul fragment chiar nu lasa loc de interpretari dar lasa cititorii sa

78

78


Bトビbatul la 40 de ani

Bトビbatul la 40 de ani

fie si ei fericiti. :))

fie si ei fericiti. :))

Stefan - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 17:19:55 Nu are nici o importanta daca e din viata ta sau a altuia. E vorba de mesaj. Scoate sexul oral cu fatuca! Un scriitor adevarat trebuie sa se gandeasca la cei ce citesc, nu? Un scriitor adevarat educa, schimba, innobileaza, participa foarte activ, prin cuvinte si idei, la miscarea lumii asteia...

Stefan - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 17:19:55 Nu are nici o importanta daca e din viata ta sau a altuia. E vorba de mesaj. Scoate sexul oral cu fatuca! Un scriitor adevarat trebuie sa se gandeasca la cei ce citesc, nu? Un scriitor adevarat educa, schimba, innobileaza, participa foarte activ, prin cuvinte si idei, la miscarea lumii asteia...

baby - de Intruder la: 29/04/2010 17:25:54 exagerezi! lumea asta si oamenii si cartile si tot ce e atins de oameni - are frumuseti, asa cum are si diformitati! tu traiesti intr-un clopot de sticla?

baby - de Intruder la: 29/04/2010 17:25:54 exagerezi! lumea asta si oamenii si cartile si tot ce e atins de oameni - are frumuseti, asa cum are si diformitati! tu traiesti intr-un clopot de sticla?

Intruder - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 17:35:56 Eu nu traiesc intr-un clopot de sticla. Dar cred ca depinde mereu de noi ca lumea in care traim sa fie mai buna, mai frumoasa, mai dreapta. Daca fiecare s-ar stradui sa indeparteze un mesaj negativ, o vorba urata, o idee distructiva, viata copiilor nostri va fi mai omenoasa. Despre ei e vorba. La cinsprezece ani esti un copil, nu esti femeie. Ideea de sex-si oral!-intre un barbat de 40 si o fatuca de 15 este urata. Eu asa gandesc... Tu nu gandesti asa? Acum trebuie sa ies dar voi citi cu interes raspunsul cand ma intorc. O seara placuta, tie si tuturor cafegiilor!

Intruder - de Baby Mititelu la: 29/04/2010 17:35:56 Eu nu traiesc intr-un clopot de sticla. Dar cred ca depinde mereu de noi ca lumea in care traim sa fie mai buna, mai frumoasa, mai dreapta. Daca fiecare s-ar stradui sa indeparteze un mesaj negativ, o vorba urata, o idee distructiva, viata copiilor nostri va fi mai omenoasa. Despre ei e vorba. La cinsprezece ani esti un copil, nu esti femeie. Ideea de sex-si oral!-intre un barbat de 40 si o fatuca de 15 este urata. Eu asa gandesc... Tu nu gandesti asa? Acum trebuie sa ies dar voi citi cu interes raspunsul cand ma intorc. O seara placuta, tie si tuturor cafegiilor!


O tristeþe grea ca o nevãzutã lespede aerianã apasã paginile acestei cãrþi. Dar nu este neapãrat un sentiment “auctorial”, ci mai degrabã filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis în România zilelor de azi. Frazã cu frazã, paginã dupã paginã, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineianã, cu ironie ºi autoironie bine strunite, se creeazã tabloul unei “no man’s land”, al unei lumi în cãutarea identitãþii pierdute. “Românul la 40 de ani” – ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare cã nimeni ºi nimic nu poate fi mântuit, dar totul e salvat prin scriiturã. Ioan GROªAN

Bãrbatul la 40 de ani

ªtefan Doru Dãncuº

ªtefan Doru DÃNCUª

A publicat poezie, prozã, eseu în majoritatea revistelor literare din România. A debutat editorial cu volumul “Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul” (poezie-eseu), Ed. Euphorion, Sibiu, 1996. Alte volume editate: „Sã ne naºtem de Sus” (dialog între ªtefan Doru Dãncuº ºi Mihai Pop, directorul Spitalului Orãºenesc Negreºti-Oaº); „Lume de mântuialã. Amândoi”, (poezie), „Apocalipsa dupã Dãncuº” (poezie-eseu), „Casa memorialã Dãncuº” (poezie-eseu), „Întoarcerea poetului risipitor” (poezie), “Bocitorii. Aºteptãtorul” (prozã), toate la Editura SINGUR, între 2002-2007, “Sex cu femei” (roman, în colaborare cu Adrian Suciu, E d . T r i t o n i c , Bucureºti,2008), “Poveºti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), “Scrum/Cendre” (poezie, volum bilingv românofrancez, Ed. Grinta, Cluj, 2010) În curs de apariþie volumele: “Jurnal de sã nu mã vãd” (roman), “Eliberarea” (eseu), “Avocaþii Cerului” (romaneseu). În lucru: „evanghelia” (poezie-eseu), „Jurnal provizoriu” (jurnal), „Manual de gesturi inutile” (note). Referinþe: Peste tot în revistele ºi antologiile literare din România ºi pe site-urile literare Agonia.ro, Agero Stuttgart, Cafeneaua literara, Lithera.ro, Faleze de p i a t r ã , E s e n þ e , revistasingur.ro, Doza de iubire, Junimea digitalã, FDL.ro etc.

Bãrbatul la 40 de ani

ªtefan Doru Dãncuº s-a nãscut la 4 august 1968, în loc. Ieud, jud. Maramureº. A lucrat ca referent gradul IV la Arhivele Naþionale Baia Mare ºi referent gradul I la Arhivele Naþionale Sibiu; colaborator al publicaþiilor: “Graiul Maramureºului”, “Gutinul”, “Evenimentul sibian”, în departamentul “Speciale” al cotidianului “Clipa” (Baia Mare). Între 1994 - septembrie 1997 a fost redactor ºef al revistei sãptãmânale “Gazeta de Sibiu”, corespondent al sãptãmânalului naþional “România”, redactor ºef al Departamentului “Sociale” al Radioteleviziunii Sibiu, redactor ºef al sãptãmânalului “ RT S ” º i d i r e c t o r a l sãptãmânalului “Editorial” editate de Radioteleviziunea Sibiu, corespondent al cotidianului “Ziua”, coordonator al revistei de culturã pentru tineri “Exod” (editatã de gruparea literarã “Exod” din Sibiu). Între septembrie 1997 - mai 2000 a fost director al e d i t u r i l o r “ Te s s ” º i “Deltapress” din Sibiu, director al sãptãmânalului “Legea lui Trei” (difuzat în judeþele: Sibiu, Cluj, Alba ºi Braºov), coordonator subredacþii ºi secretar general de redacþie la cotidianul “Opinia” din Baia Mare, redactor al Agenþiei de Presã “Nordpress” din Baia Mare, redactor-ºef al sãptãmânalului “Accent”, difuzat în Þara Oaºului (Satu Mare) ºi Maramureº. În iunie 2000 se stabileºte la Bucureºti, unde realizeazã campanii publicitare pentru diverse firme din Bucureºti ºi fondeazã revista de culturã „Singur” cu difuzare naþionalã ºi internaþionalã. În 2010 creeazã la Târgoviºte Grupul Media SINGUR care are în componenþã Editura SINGUR, revista SINGUR, Agenþia de Publicitate “Mãdãlina” ºi siteul interactiv www.revistasingur.ro).


Barbatul la 40 de ani interior plus coperti