Năzuințe

REVISTA ŞCOLII CU CLS. I-VIII

CHIŢOC -Nr. 1-

,

 PROF.CONSTANTIN ZBÂRLEA - redactor- şef, coordonator de număr

 ÎNV. PÎNZARIU DORIN, secretar general de redacţie, designer  ÎNV. CONSTANTINA PILĂ, redactor , responsabil de învăţământul primar

MEMBRI:     

Andrei Onuţ , clasa a VIII-a Maria Onuţu, clasa a VII-a Cristina Boţ , clasa a VII-a Roxana Niţoi, clasa a VI-a Eliza Boţ , clasa a V-a

-2-

CUVÂNT ÎNAINTE Pornim la drum. Un drum la al cărui capăt ajunşi să ne dea bineţe PUTEREA LUMINII! Ce ne aşteaptă? Numai Dumnezeu ştie!

Acum, când facem primii paşi timizi şi greoi realizăm doar că suntem oameni ce-şi duc zilele într-o comunitate mică, cu o şcoală subdimensionată…fizic, cuprinşi însă fiecare (sper!) de dorinţa de afirmare ,de regăsire a valorilor spirituale şi morale ale satului , ale şcolii rurale româneşti.

Mă întreb şi întreb: sunt oare ei , elevii, stăpânii noştri, - şi am aici în vedere şi pe noi, dascălii-, sortiţi doar unei simple, nevalorizate treceri prin viaţă? Nu putem , EI şi NOI, spera la mai mult?

DA, calculatorului! Dar maşinăria aceasta le poate oferi chiar totul?

Nu, cred eu. Îi lipseşte pe ei, elevii, omul în general, de libertate creativă, le astâmpără păgubos şi artificial setea de lumină, setea de creaţie, datul pe acest PĂMÂNT al fiecărui călător prin viaţă de a fi EL ÎNSUŞI. Dar să nu lungim vorba!

La drum! Cu energie şi speranţă, cu voinţa de a ne potoli setea de creaţie, de a învinge obstacolele inerente oricărui început.

Acolo ,, la capătul tunelului’’ ne aşteaptă nerăbdătoare PUTEREA LUMINII. Să nu –i înşelăm aşteptarea!

PROF. CONSTANTIN ZBÂRLEA

-3-

modestă, percepţia colectivităţilor - una înceţoşată de prejudecăţi, de un dispreţ prost mascat,de compasiune ipocrită. Aidoma Cavalerului – Tristei -Figuri, dascălul de ţară se luptă astăzi cu morile de vânt şi speră într-o modificare miraculoasă a statutului său social şi cultural. Până la luminoasa izbăvire mai este de aşteptat.

Era previzibil ca profesorului Zbârlea să caute în lumea şcolii - în virtutea vocaţiei jurnalistice - acea zonă a purităţii ingenue, a sensibilităţii şi prospeţimii juvenile.Locul cel mai potrivit se dovedeşte a fi acela din paginile unei reviste şcolare . Aici micile talente, vocaţiile înmugurite, au un teren fertil de exerciţiu publicistic şi de afirmare.

Chiţocul este un sat fericit. Înainte de revoluţie era invocat pentru calităţile apelor sale de izvor. Astăzi poate deveni un reper pe harta culturală a judeţului, printr-o revistă şcolară, dar şi prin alte însemne identitare.

Dorim gazetei şcolarilor din Chiţoc viaţă lungă şi mari succese în plan publicistic.

Eterna speranţă Accept cu plăcere rugămintea colegului meu , prof. Constantin Zbârlea, de a scrie câteva rânduri ca ,, uvertură’’ la apariţia revistei ,,NĂZUINŢE’’ a Şcolii Chiţoc.

Scurtul nostru dialog de la I. Ş. J. Vaslui , mă face o clipă nostalgic. Am fost colegi mulţi ani la rând, în redacţia ziarului ,,VREMEA NOUĂ’’ , iar după Revoluţia din decembrie 1989- la ,,ADEVĂRUL DE VASLUI’’ – perioadă pe care, cu un adjectiv prudent eufemistic, aş numi-o complexă. Dincolo de servituţile ideologice inerente, la care se supunea inevitabil epoca totalitară, am făcut amândoi jurnalism cu plăcere şi din pasiune, convinşi că vom ieşi la pensie cu legitimaţiile de gazetari fixate la revere, ca nişte embleme ale unei nobile profesiuni. Destinul a binevoit să decidă altfel.

Traseul profesional al colegului n-a fost nici neted, nici întotdeauna senin.

Eşecurile - se ştie demult - nu ţin numai de noi Imponderabilele existenţei dau turnuri neaşteptate existenţei imediate. Important este să nu ne pierdem cumpătul şi să ştim să o luăm de la capăt, cu înţelepciune şi cu luciditate. Există mai întotdeauna şansa unui nou început. Nici Constantin Zbârlea n-a făcut excepţie şi a luat-o sisific de la capăt. Iată-l astăzi profesor de limba şi literatura română la o şcoală sătească, după ce a depăşit bărbăteşte unele zone sinuoase ale vieţii şi s-a regăsit.

Văd în continuare în el ziaristul profesionist ( are temeinice studii superioare de presă), care a fost nevoit să-şi părăsească uneltele iniţiale pentru altă nobilă meserie - aceea de educator. Ştim cu toţii, cu o luciditate dureroasă, că mitul dascălului s-a prăbuşit. Profesorii nu mai sunt ,,vedetele’’ comunităţilor şcolare; salariile lor sunt mici, meseria neatractivă pentru ,,aripa tânără’’, condiţia socială –

prof. TEODOR PRACSIU,

inspector şcolar

-4-

Proiectul pentru Învăţământul Rural este un program de formare continuă, de scurtă durată în urma căruia cadrele didactice primesc cel puţin 90 de credite transferabile, distribuite astfel: 45 - 60 credite în specialitate, pedagogie , metodică şi 30 credite la alegerea cadrului didactic, prin cursuri de formare de tipul celui urmat în cadrul componentei PIR. Cele 30 de credite transferabile menţionate mai sus pot fi obţinute numai de către cadrele didactice din mediul rural prin subcomponenta Dezvoltare profesională pe baza activităţii proprii desfăşurată în şcoală pentru cadrele didactice din mediul rural.

-5-

Multe cadre didactice, în special învăţătorii, cunoşteau o parte din metodele şi tehnicile moderne de predare. O parte din cadrele didactice aplicau la clasă tehnici noi dar nu ştiau că se încadrează în anumite categorii, iar o parte au luat la cunoştinţă pentru prima oară cu acestea.

Toate cadrele au avut de câştigat, s-a lucrat cu seriozitate, în echipă, cu responsabilitate, au demonstrat prin aplicaţiile practice că şi-au însuşit noile cunoştinţe transmise prin programul de formare.

Din chestionarul aplicat la final rezultă că acest curs a contribuit foarte mult la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Au fost cadre care nu au pus mâna niciodată pe mouse-ul sau tastatura unui calculator şi în vacanţa de iarnă şi-au cumpărat calculatoare! E ceva, nu?

Ca mentor sunt mulţumit de activitate şi mă bucur mai ales că toţi colegii mei apreciază aceste cursuri.

Programul de formare este acreditat de către Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, prin decizia 44210/22. 11.2004. În program sunt cuprinse toate cadrele didactice , calificate şi necalificate din mediul rural. Cadrele vor avea un acces mai bun la metode, materiale şi oportunităţi de formare chiar în şcolile în care îşi desfăşoară activitatea. În cadrul activităţii de formare , cadrele didactice vor fi stimulate în direcţia inovaţiei didactice, vor cunoaşte noi metode de predare, vor aplica la clasă cunoştinţele acumulate pe parcursul formării, se vor axa pe lucrul în echipă, pentru obţinerea de schimbări conceptuale şi practice în procesul didactic, de predare -învăţare în toate şcolile din mediul rural.

Toate acestea se vor face pentru obţinerea unor rezultate mai bune la învăţătură şi examene pentru elevii din mediul rural.

Curriculumul activităţilor de formare cuprinde 4 module generale şi 2 la alegerea cadrelor didactice din şcoală, celelalte 4 fiind studiate individual. În data de 2 februarie 2006 a luat sfârşit primul semestru de activitate, desfăşurată în 4 comune din judeţ: Tutova, Pochidia, Lipovăţ, Bogdana, care a cuprins 87 de cadre didactice. În toate şcolile programul de formare a avut un succes mai mult decât aşteptat, prezenţa la cursuri depăşind 100%.

Mentor, prof. GELU MAFTEI

-6-

Preocupări pentru asigurarea calităţii în educaţie în contextul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană Pentru fiecare stat membru al U.E. calitatea în educaţie constituie o prioritate naţională, iar Comunitatea contribuie la aceasta în conformitate cu Art. 149 al Tratatului Uniunii Europene.

Scopul Uniunii Europene este clar . Fiecare din statele membre trebuie să aibă constituit sau în curs de formare un sistem naţional de învăţământ şi de formare care să fie transparent şi accesibil tuturor oamenilor. Astfel, rezultatele educaţiei şi formării pot fi recunoscute şi transferate în cadrul Uniunii Europene.

Asigurarea accesului liber la educaţie al cetăţenilor pe parcursul întregii vieţi, adică posibilitatea educaţiei permanente, considerată de foarte mulţi principala provocare pentru Europa în perspectiva anului 2010 presupune:  un sistem european de acreditare a competenţelor, alături de certificarea aferentă- realizată iniţial, pe baza unei abordări tematice;  un sistem unanim acceptat de validare a unităţilor de conţinut necesare pentru a susţine recunoaşterea şi acreditarea competenţelor parţiale – menite să ofere celor semicalificaţi o rampă de lansare pentru dezvoltarea carierei.

România , în demersurile sale de integrare europeană , se află în sincronie cu eforturile depuse pentru definirea şi implementarea asigurării calităţii în educaţie.Ţinând cont de caracterul deschis şi formativ al evaluării şi de spiritul de angajare personală pe care managementul calităţii îl poate determina în comunităţile şcolare, demersul pentru introducerea sistemului de management şi asigurare a calităţii poate induce societăţii mai multă încredere în educaşie şi formare profesională, o poate face să preţuiască mai mult educaţia ca serviciu public, ale cărui obiective sunt dezvoltarea personalităţii tinerilor, obţinerea unor şanse profesionale mai bune, mobilitate socială şi ocupaţională, realizare personală. Un astfel de demers prezintă educaţia ca un proces ce se desfăşoară de-a lungul vieţii, atât în cadrul formal, cât şi informal şi nonformal, în cursul unei multitudini de experienţe de învăţare, ce contribuie la creşterea coeziunii sociale, combaterea excluderii, a şomajului, a dificultăţii demografice şi de dezvoltare.

Director coordonator, Prof. Popovici Nicoleta

-7-

Mult succes!

Am primit cu mare bucurie ideea de editare la Şcoala Chiţoc a unei reviste şcolare.

Este ştiut faptul că toţi cei cu idei bune sunt şi valoroşi.

Salut şi apreciez deopotrivă pe iniţiatori şi promit că voi sprijini colectivul de redacţie în aşa fel încât revista ,, NĂZUINŢE’’ să aibă o viaţă cât mai lungă.

Vă urez multe , multe succese.

Primar,

Valerian Hriscu

,,Puţine locuri îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ţinut al Vasluiului, care nu e nici la munte, nici la şes şi se împărtăşeşte de o neasemuită frumuseţe.’’ ( Nicolae Iorga) BUN VENIT !

Apariţia primului număr al revistei ,,NĂZUINŢE’’ , revistă a Şcolii cu clasele IVIII Chiţoc, reprezintă un moment deosebit în viaţa şcolii, şcoală care are o vechime de aproape 150 de ani.

Revista se doreşte a fi o apariţie care să ne descreţească frunţile, care să ne releve detalii psihologice nebănuite, în care se regăseşte firea etern biruitoare a românilor, revistă care să ne ,,vorbească’’ despre un peisaj geografic de specific moldovenesc.

Prin această publicaţie dorim să ne prezentăm , elevi şi cadre didactice, dorim să arătăm ,,lumii’’ că şi la Chiţoc ,,se nasc oameni’’, care trăiesc aici şi care lasă lucruri bune în urma lor.

Să urăm revistei viaţă lungă şi să ne bucurăm cu fiecare apariţie a ei.

,,NĂZUIŢI CÂT MAI SUS !’’ ,,Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la alt om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om.’’

R. TAGORE Aşadar, nu-mi rămâne decât să salut iniţiativa dumneavoastră lăudabilă şi să vă urez, sincer, s-o finalizaţi aşa cum doriţi.

Premisa de la care trebiue să porniţi, cred eu, este aceea că actul creaţiei literare trebuie înţeles ca o aventură a spiritului creator al copiilor.

Daţi, deci, aripi fanteziei şi totul va fi minunat !

Apropo, de titlul revistei, NĂZUIŢI cât mai sus!

Cu cele mai frumoase gânduri şi cele mai sincere urări de succes, profesor, Maria Dominte

Reprezentant de Structură Şcolară, prof. Corneliu Armeanu -8-

ARGUMENT PENTRU UN NUME Chiţocul, străveche aşezare din comuna Lipovăţ, judeţul Vaslui, atât de darnic înfrumuseţată de Dumnezeu, o adevărată ,, gură de rai ’’ , cu oameni harnici, gospodari şi primitori, are şi un trecut istoric bogat în fapte de bravură.

Pe aici , pe valea Chiţocului, o parte a oştirii moldoveneşti având în frunte pe Manole PărNegru a zdrobit pe latura dreaptă a văii Bârladului, la 10 ianuarie 1475, oastea lui Mahomed Cuceritorul, sultanul turcilor, an când marele Voievod Ştefan cel Mare avea să înscrie în cartea de aur a neamului românesc, una din cele mai mari victorii europene împotriva Imperiului Otoman. Şi tot pe aici şi-au purtat paşii marele scriitor Mihail Sadoveanu, alţi scriitori şi poeţi, sociologul Petre Andrei, miniştri ai învăţământului mai vechi sau mai noi, înalte feţe bisericeşti.

Vom vedea, tot aici, la Chiţoc, s-a promovat un învăţământ românesc timpuriu şi modern, cu nimic mai prejos decât cel practicat în marile oraşe ale Moldovei. Artizanul acestui demers curajos la acele vremuri a fost un mare boier şi patriot român, spătarul Ştefan Angheluţă. ,, Înfiinţată în anul la a urmat întrutotul de la oraşe, în plus muzica bisericeşti, iar de la ,1860, s-au adus a se mai ba latină şi ştiinţele naturii. de ministrul cu, care a rămas foarte le. Şcoala dispunea la mâncarea, hainele, gratuite prin mărinimia Angheluţă. Cursurile şcolii localităţile învecinate dar şi Covurlui. ’’ (Anuarul Ministerul Publice, 1883 )

1857-10 septembrie-, şcoaprograma şcolilor primare vocală şi cântările înfiinţarea clasei a IV-a preda şi cunoştinţe de limA fost vizitată şi învăţământului, Kreţulesmulţumit în toate privinţeînfiinţare de internat, manualele fiind toate spătarului Ştefan erau urmate de elevi din din Tutova, Tecuciul şi

Spătar ŞTEFAN ANGHELUŢĂ

Cultelor

şi

Instrucţiunii

,, În acest sat se află o biserică zidită de Ştefan Angheluţă la 1855, deservită de un preot şi doi dascăli, este situată la marginea de est a unei pădurice în întindere ca de 5 ha. În satul Chiţocul a fost o şcoală cu internat, întreţinută de Ştefan Angheluţă, unde se preparau elevi pentru seminarii ; această şcoală s-a desfiinţat după moartea fondatorului ei.’’ ( Marele Dicţionar Geografic al României de George Ioan Lahovari, generalul C. I. Brătianu, Grigore C. Tocilescu, 1889) * ,,Se ridicase la mare onoare şi la o situaţie politică un om din popor - Ştefan Angheluţă, care din mare arendaş al moşiilor mănăstireşti din Vaslui, ajunsese şi mare proprietar. În jurul acestui Ştefan Angheluţă s-a grupat tot spiritul nou de democraţie, de emancipare naţională ca G. Petala, C. Sion, Mihail Kogălniceanu; a fost ales preşedinte al Eparhiei Vasluiului în 1853.’’ ( Documentele târgului Vaslui, iulie , 1826, Surete şi izvoade, vol. XV) Iată , aşadar, tot atâtea argumente ca Şcoala cu clasele I-VIII Chiţoc să poarte numele acestui binefăcător al locului şi nu numai, cel care a fost spătar ŞTEFAN ANGHELUŢĂ, un om născut pentru istorie.

Documentar realizat de prof. Zbârlea Costică -9-

- 10 -

BUCURIA DE A SCRIE COMPUNERI

A

m să vă spun o poveste, o poveste neobişnuită ca şi personajul principal al ei. Povestea începe de pe vremea de când o pană era doar un fulg şi creştea pe spatele unei gâşte. Fulgul de pană era mulţumit de viaţa lui, la adăpostul celorlalte surate pene. Pe măsură ce timpul trecea , totul era în favoarea lui, căci dintr-un fulg obişnuit devenise o pană de o rară frumuseţe. Crescuse suplă, gingaşă iar culoarea ei întrecea chiar şi albul zăpezii. Toată lumea din rangul penesc o invidia şi , ca şi cum asta n-ar fi fost deajuns, într-o zi se întâmplă ceva groaznic.

Gâsca pe spatele căreia se afla frumoasa pană, mergea liniştită la baltă când, dintr-o dată, dintr- o tufă apăru o vulpe. Gâsca speriată începu să fugă dar vulpea o prinse, însă gâsca nu se lăsă mai prejos şi găgăind şi zbătându-se , reuşi să scape din ghearele vulpii , dar nu fără sacrificiu, pierduse un rând de pene printre care şi pana noastră cea vestită care acum îşi plângea soarta în praful drumului. Nu putea să înţeleagă la ce îi fusese de folos atâta strălucire dacă viaţa ei liniştită fusese curmată atât de curând, dar Dumnezeu avea un alt plan pentru ea, un scop nobil de care ea habar nu avea. El hotărî ca pana să fie cunoscută în întreaga lume şi toată înţelepciunea generaţiilor de oameni să fie transmisă mai departe prin intermediul penei.

Astfel pana luată de un trecător inspirat de Dumnezeu ajunse la un loc de cinste , căci omul îi dăduse o îndeletnicire pe măsura frumuseţii ei: devenise un instrument de scris.

Astfel, pana era prima care împărtăşea cele mai alese gânduri ale oamenilor.Acea pană sunt eu şi am venit din lumea mea pentru tine. Am scris multe şi ştiu multe… Ştiu că orice elev doreşte să scrie cele mai frumoase compuneri , poezii sau chiar teme. E o mare satisfacţie să simţi că eşti ascultată cu interes de toată lumea, ca atunci când îţi exprimi părerea toată lumea îţi soarbe ideile şi gândurile iar cuvintele curg lin ca apa cea neobosită cu care de abia se îngână şoaptele vântului şi fâlfâitul aripilor de păsări.

Am venit să –ţi fiu o prietenă de nădejde, să încercăm să găsim împreună drumul care ne va duce spre minunata ,,lume a creaţiilor, a compunerilor’’.

- 11 -

La mine au apelat prieteni de nădejde ca marele poet Mihai Eminescu pentru a scrie minunatele sale poezii ca ,,Luceafărul’’, ,,Fiind băiat păduri cutreieram’’, Ion Creangă ca să scrie năstruşnicele lui întâmplări din inocenta lume a copilăriei, Sadoveanu pentru a povesti despre ,,Dumbrava minunată’’, Caragiale pentru a scrie memorabilele schiţe şi ,, O scrisoare pierdută’’ etc.

Tot eu sunt cea care am ajutat la redactarea preţiosului testament lăsat de Ştefan Vodă.

Am cutreierat lumea în lung şi-n lat şi am ajutat omenirea să-şi păstreze adevăratele valori spirituale, culturale, democratice şi sociale. Am fost prieten tuturor, am scris în limba tuturor iubirea, bucuria , tristeţea. Şi ca să-ţi dovedesc acest lucru îţi voi încredinţa o taină ştiută de vestiţi dascăli - ca domnul Trandafir - şi transmisă din generaţie în generaţie învăţătorilor din ziua de azi. În primul rând trebuie să ştii că toţi scriitorii au fost , mai întâi, şcolari ca tine. Tot în şcoală au deprins şi ei arta de a scrie ,dar ei au perseverat în ceea ce şi-au propus iar lectura le-a fost un al doilea prieten, de un real folos. Numai citind mult vei reuşi să realizezi compuneri frumoase. Lectura te ajută să înţelegi cum se compune. În timpul lecturii vei întâlni cuvinte noi, idei noi şi toate acestea , aranjate într-o exprimare aleasă şi aşternute pe hârtie, vor fi cu adevărat compuneri reuşite.

Alăturat anexez şi celelalte secrete ale succesului în realizarea unei compuneri şi nu uita această poveste pe care am scris-o pentru tine. Şi , de câte ori vei fi într-un impas, adu-ţi aminte de mine şi eu voi veni să te ajut împreună cu colaboratorii mei oficiali , domnii învăţătorii . Voi veni neîntârziat. Vom găsi împreună bucuria de a scrie compuneri!

SECRETELE COMPUNERII Respectă urmâtorii paşi:  stabileşte titlul;  documentează-te;  alcătuieşte planul de idei;  redactează compunerea;  foloseşte un limbaj expresiv;  citeşte şi corectează compunerea.

O pană neobişnuită

- 12 -

ŞCOALA ŞI RELIGIA

Despre cinstirea icoanelor Prima Duminică din Postul Paştilor comemorează sfârşitul persecuţiei împotriva icoanelor . Câţiva împăraţi bizantini, precum Leon III Isaurul, Constantin V Copronimul nu au putut înţelege semnificaţia icoanei în viaţa noastră declanşând măsuri dure împotriva icoanelor. Atunci, în secolul al VII-lea, picturile bisericilor au fost văruite, iar icoanele din casele creştinilor, adunate în locuri publice şi arse. Foarte mulţi oameni au murit pentru că cinsteau icoanele. A trebuit să treacă mai bine de o sută de ani pentru ca acest coşmar să înceteze.Astfel, două împărătese pline de evlavie, Irina şi Teodora, au restabilit cinstirea Sf. Icoane la Sinodul VII Ecumenic.

Dar ce sunt icoanele?

Icoanele sunt imagini ale lui Iisus Hristos, ale unor persoane din Biblie sau ale unor sfinţi din Istoria Bisericii care sunt puse în Biserici, case, pe drumuri sau în alte locuri pentru a - i face pe creştini să urmeze exemplul acestora pe tot parcursul vieţii lor. Icoanele au fost prezente în viaţa Bisericii încă de la începutul ei.

Icoanele sunt sfinţite doar prin prezenţa persoanelor pe care le reprezintă. Însă aceste imagini trebuie zugrăvite după anumite reguli pentru a merita cu adevărat numele de icoană.

Prima icoană creştină a fost cea pe care Mântuitorul Hristos a lăsat-o în drum spre Golgota pe marama Veronicăi. Aşadar , prima imagine a lui Iisus nu a fost zugrăvită de oameni, ci a fost o minune a Domnului.

Primul pictor de icoane a fost Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, cel care a pictat icoana Maicii Domnului după adormirea acesteia.

Icoanele sunt folosite de creştini pentru a se apropia mai uşor cu mintea de Dumnezeu.

Ele nu sunt idoli sau dumnezei falşi, ci sunt mijloace pe care creştinii le folosesc atunci când se roagă. De asemenea, icoanele ne obligă la un comportament mai creştinesc în locurile unde se află ele şi ne aduc aminte de sfinţenia celor pe care îi prezintă.

Idolii sunt creaţii ale minţii omeneşti, pe care unii oameni îi consideră dumnezei. Împotriva lor s-a dat porunca a II-a din cele 10 porunci. Dar icoana nu este un idol, pentru că idolul nu este real, el este o invenţie, pe când icoana prezintă persoane reale, care au trăit pe pământ în istorie. În plus , idolul se aşează în locul adevăratului Dumnezeu şi încearcă să ne îndepărteze de El, icoana ne apropie de Dumnezeu.

Unii oameni din trecut, despre care v-am vorbit la începutul articolului au considerat că icoanele sunt asemănătoare idolilor şi au cerut ca ele să fie scoase din Biserici. Acelaşi lucru îl vor astăzi unele confesiuni. Însă Biserica Ortodoxă s-a pronunţat încă din cele mai vechi timpuri asupra acestei probleme, spunând că icoana nu este văzută de creştini ca fiind Dumnezeu, ci ea este doar imaginea văzută a Fiului lui Dumnezeu care S-a făcut om sau a sfinţilor care au urmat exemplul lui Hristos.

Pentru rolul lor, icoanele au fost numite ,, ferestre către cer’’ prin care sufletul nostru priveşte lumina lui Hristos--,,Soarele dreptăţii’’ . preot, IULIAN PILĂ - 13 -

Mi s-a propus să-mi alătur forţele la apariţia unei reviste şcolare. Nu am ezitat nici o clipă şi iată ca s-a născut revista,, NĂZUINŢE’’.

VIS CENZURAT Încă de pe băncile gimnaziului, în urmă cu 20 de ani mă frământa gândul de a scrie şi de a publica. Atunci era doar un vis cenzurat de istorie şi de conştiinţele bizare care ne-au marcat existenţa.Scriam poezii şi ardeam de nerăbdare să le arăt cuiva, să mă laud cu ele.

Domnul profesor X era prea ocupat să ne predea cu multă pasiune disciplina lui şi cu omagiul ,,conducătorului iubit’’ şi nu îndrăzneam să scot vreun cuvânt despre pasiunea mea. Poeziile scrise le puneam într-un sertar ca pe nişte comori de mare preţ.

Anii au trecut , teancul de scrieri s-a mărit; vremurile s-au schimbat, dar visul meu a rămas cuibărit undeva în suflet, asemenea unui iepuraş speriat de o fiară.

A venit o zi norocoasă de iunie, anul 2002, când am văzut cu ochii mei primele poezii publicate în revista,,EST’’ a Direcţiei pentru Cultură şi Culte Vaslui. M-am bucurat enorm şi mi-am zis să merg înainte. În anii 2003-2004, fiind învăţător la Şcoala Lipovăţ, am pus umărul la apariţia câtorva numere ale revistei şcolare ,,La ce visează mugurii’’. A fost o experienţă plăcută să văd copii interesaţi trup şi suflet de ceea ce făceam. În unele momente nu mi-a fost uşor, pentru că mi s-au pus şi piedici. Dar eu nu le-am luat în seamă pentru că am un principiu al meu.

Viaţa este ca un meci: cei buni se luptă să câştige, cei răi te ,,faultează’’ când sunt depăşiţi.

Dar am făcut totul cu multă pasiune şi roadele le-am cules în toamna lui 2004 când RADIO IAŞI, prin realizatorul CAROL IACOBUŢE, ne-a premiat pe mine şi pe copii, solicitându-mi şi un interviu în legătură cu munca depusă în vederea editării unei reviste şcolare. A fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea.

Destinul m-a purtat de la o şcoală la alta, dar asta mi-a adus şi multe beneficii, pentru că am găsit mereu oameni care ştiu să rupă din bunătatea lor şi să o împartă cu ceilalţi. Valul vieţii m-a adus la Şcoala Chiţoc , într-un sat mirific . La şcoală, unde predau ca învăţător, am găsit încolţită acea sămânţă a dorinţei pentru cunoaştere, pentru frumos.

Se spune că un om poate fi schilodit la trup şi la suflet, dar nimeni nu-i poate lua visele .

De aceea , dragi copii, vă zic să vă consideraţi norocoşi că aveţi unde vă exprima gândurile, ideile, pasiunile. Vă sfătuiesc să veniţi în paginile revistei, să credeţi în puterile voastre şi să nu lăsaţi timpul să vă acopere cu perdeaua uitării. Noi nu suntem veşnici, dar faptele noastre pot dăinui peste veacuri. Cine ştie?

Poate unul dintre voi, un viitor savant, scriitor, inginer, poet, medic, om de afaceri, îşi va aduce aminte cu mândrie, spunând:,,Am debutat în revista ,,NĂZUINŢE’’ de la Şcoala Chiţoc’’. ( ÎNV. Pînzariu Dorin) DEFINIŢIE

Cetate străveche pe plaiuri vitejeşti Hoinărind prin veacuri legendare, Izvor de frumuseţe şi de tihnă, Ţinut scăldat în umbră şi lumină, Oricând gătit de mare sărbătoare.

Cunună de păduri cum nicăieri nu mai găseşti.

(Lipovăţ, 14 martie 2006) ÎNDEMN Trecător cu ochi de rouă în care lumina divină Se sparge în mii de cioburi jucăuşe, Tu, învăţătorule, deschide zarea senină Prin care să strecori torţa veşnicei iubiri!

Tu, învăţătorule, aprinde flacăra speranţei În beciurile ignoranţei reci Şi sparge statuia umilinţei Zdrobind-o de pereţii veşnici!

Fii furtună zdrobitoare sau taifun Ce înghite răul inamic Şi nădejdea celor ce pornesc la drum!

Fii tu însuţi sau nimic!

- 14 -

Înv. Pînzariu Dorin, ( Lipovăţ, 11 septembrie 2003)

POETUL VASILE VECINU AFIRMĂ:

,, N-AM SPUS ÎNCĂ TOTUL…’’

─Mai întâi câteva cuvinte despre copilărie, primii ani de şcoală… ─M-am născut la 29 iulie 1949. Am copilărit unde trăiesc şi acum - Chiţoc – locul de origine al părinţilor şi străbunilor mei. Până în clasa a VI-a am învăţat la şcoala din Chiţoc, apoi la Vaslui… ─Când ai intrat în mrejele poeziei, unde şi când ai debutat? ─În 1963, din clasa a VIII-a , am scris primele poezii. La 20 octombrie 1964 a avut loc primul debut radiofonic, iar primele poezii publicate tot la 20 octombrie, dar în 1972, în revista ,,Luceafărul’’ . Am publicat cu intermitenţe în revistele ,,Cronica’’ , ,,Convorbiri literare’’, presa judeţeană etc. ─Din câte ştiu ţi-a apărit şi o carte de versuri… ─Am debutat editorial cu două cărţi de poezie într-o singură copertă (,,La marginea visului’’ şi ,,O clipă de univers) mult mai târziu , la 52 de ani, faţă de Eminescu la 16 ani şi Arghezi la 47, fără a-mi pune singur laurii gloriei , pentru că nu am spus totul. ─Ai ajutat mulţi conjudeţeni să-şi pună la punct volumele de poezii. Povesteşte-ne câte ceva… ─Ca secretar de cenaclu neremunerat am avut de –a face nu numai cu vasluieni, ci şi cu mulţi din ţară şi chiar din străinătate ,bucurândumă că le-am fost primul cititor şi îndrumător, cu unii comunicând şi acum prin corespondenţă.

M-am ocupat nu numai de poeţi , ci şi de prozatori , dramaturgi, umorişti etc. Majoritatea au publicat în reviste, unii chiar şi cinci cărţi.

După Revoluţie aveam o rubrică în revista - 15 -

,,Semnal’’ în care propuneam pentru debut pe unii membri ai cenaclului,, I. I. Lefter’’ din Vaslui. Sunt prea mulţi ca să–i pot enumera.

Printre ei s-a aflat şi fostul învăţător care a predat la şcoala din Chiţoc – Leonard Ciureanu care are sub tipar a patra carte. M-aş bucura dacă aş descoperi noi talente printre cititorii acestei reviste şcolare, ajutându-i la nevoie. ─Planuri de viitor? ─Momentan am terminat opera celui care a fost Titi Gheorghiu: poezii, fabule, pamflete care sunt bune de tipar şi vor apare în România şi Canada. Continui să –i pun la punct epigramele şi dicţionarul umoristic care , până în toamnă, vor fi gata şi acestea .Am câteva cărţi de poezie scrise pe parcursul anilor. Ele trebuie finisate, mai e nevoie şi de bani ca să poată fi tipărite.

Consemnat de Constantin Zbârlea

GLOSĂRI ÎN Domino

De atunci s-a blocat poşta, când s-au redus cutiile poştale când scrisorile erau citite înainte de a ajunge la destinaţie; s-au întâmplat multe înainte şi după de necrezut, dar adevărat la aşteptarea răbdării în liniştea fricii eroismul sau laşitatea au acoperire până triumfă libertatea; nu s-a manifestat anticristul deşi există, alţii au făcut şi mai fac experienţe de la Stalin, Hitler şi Ceauşescu încoace…

Vasile Vecinu, Chiţoc, februarie 2006

ÎNCEARCĂ (Îndemn pentru voi , copii) Încearcă, curaj, vei fi cel mai fericit şi mândru tânăr, luptă din răsputeri, fă orice, pune-ţi punga cu gheaţă pe frunte, loveşte-te cu capul de pereţi, nu te ajută dialecticavocabularul pestriţ al eroilor, începe cu lucruri mici, prea mult va fi o loterie, Chiar dacă vei avea insuccese, tu, totuşi , încearcă!

Vasile Vecinu, Chiţoc, 1972

- 16 -

VOINŢA TRIUMFĂ Zi obişnuită de vară. Cer senin şi soare din belşug. Bogdan se îndreaptă în grabă cu bicicleta spre şes. Cât ai clipi, nenorocirea: prietenul meu e luat în plin de o maşină şi trântit hăt, hăt… . Chem salvarea. Bogdan ajunge la spital. Nimic grav, ni se spune. Totuşi, medicii ne dau de înţeles că nu va mai putea merge mult timp.

Trec două săptămâni şi este externat. Picioarele nu-l ţin. Ne privea … şezând în stânga porţii de fotbal. Şi îmi zice cu un optimism debordant : ,,Andrei, trebuie să merg, să alerg ca voi.’’ Încearcă, încearcă şi iar încearcă. Strânge din dinţi de durere, dar nu se lasă. Vine şi răsplata. Bogdan putea să se ţină pe picioarele lui.

Singur. Nu pote merge bine , dar e un progres. Chipul lui se luminează.

Zilele se scurg. Moare de ciudă că nu face un fotbal cu noi. Nu se lasă . Face un pas, doi, trei. Îl încurajăm. Atinge un pic mingea. Poate , poate câte ceva… . Ia mingea, loveşte încet în ea. Face asta cam 30-40 de minute. A doua zi ,o ia de la capăt., a treia, zi la fel…

Trec alte trei săptămâni. Mă întorc de la bunici, din Braşov, şi ce să vezi pe teren? Nu-mi venea să cred: Bogdan , căpitan de echipă! Şi cât de bine lovea mingea!

După un an avea să fie selecţionat în echipa de juniori a municipiului Vaslui.

Doamne, câtă voinţă!

Acum ţin şi mai mult la el. Pot spune că am un prieten de nădejde.

Bravo, Bogdane!

Andrei Onuţu, clasa a VIII-a

- 17 -

Ursu…Grigore Nu de puţine ori îmi amintesc cu plăcere o întâmplare care mai ieri stârnea hazul colegilor mei.

Eram încă elevă la şcoala primară. Pornisem împreună cu doamna învăţătoare să facem o excursie cu maşina la Piatra Neamţ.

Vremea era minunată. Bucuria pusese stăpânire pe noi. Tot drumul am cântat. Nici nu ştiu când am ajuns la destinaţie.

Linişte şi soare prin pădurea de fagi. Până şi păsărelele, prin cântecul lor, ne urau ,,BUN VENIT!’’ Plecăm să culegem zmeură, să ne potolim foamea cu fructul dulce ca mierea şi parfumat ca nişte toporaşi.Urcăm un deal.

Iată-ne , sus , pe culme, de unde se vedeau de cealaltă parte tufele de zmeură. Pornim în fugă. Deodată, Andrei dădu un ţipăt, strigând:

-Ursul! Ursul!

Toţi ne-am oprit înspăimântaţi. O tufă se mişca. Cum ştiam că şi lui Moş Martin îi place zmeura, aşteptam înlemniţi să apară fiara. Când colo… ieşi moş Grigore Ursu , PĂDURARUL. Îl cunoşteam . Omul se prăpădea de râs. Doamna învăţătoare ne-a spus: -Copii, nu vă temeţi! Ursul nu face nici un rău dacă nu este atacat.

-De ce nu ne-aţi spus de la început?, întrebă Andrei, puţin bosumflat.

După aceea ne-am apucat de cules zmeură cu gândul să umplem coşuleţele. De fapt aruncam fericiţi una în coş şi trei în gură, trezindu-ne tot cu coşuleţele goale.

La întoarcere, drumul mi s-a părut mai lung. Acasă am povestit cele întâmplate şi toţi ai mei au râs cu poftă.

Maria Onuţu, clasa a VI-a

- 18 -

Boţ Alexandra, clasa a III-a

Anotimpul de iarnă unii oameni şi-l imaginează ca pe o femeie cu inima de gheaţă, care nu simte durerea din sufletele oamenilor atunci când trimite peste lume viscolul şi gerul. Dar eu mi-o imaginez ca pe o zână bună ce pune stăpânire pe tot pământul, acoperindu-l cu mantia ei albă de zăpadă, făcând ca totul să pară mai pur, mai gingaş şi mai strălucitor.Pe deasupra zăpada ţine cald ca o plapumă seminţelor care sunt în pământ.

Mai întâi, încep să coboare din cerul lipsit de soare, steluţe mici de zăpadă, apoi mai mari, formând un covor pufos. Ei seamănă cu nişte fulgi de lebădă, plutind alene spre pământ.

Peste tot se aşterne o tăcere adâncă şi misterioasă. Omătul îmbracă casele , pomii şi pământul, transformând această lume într-un tărâm alb, vrăjit.

Totul pare de zahăr.Casele pierdute sub troiene de abia se văd Eu iubesc iarna pentru că ea îmi aduce multe bucurii, cele mai mari fiind Crăciunul şi Anul Nou.

- 19 -

După luni întregi de ger şi zăpadă, fiica cea mai tânără a Bătrânului An iată că soseşte.

Cu mantia plină de lumină. Întâia fiică împarte din pocalul ei tinereţe la întreaga natură.

Razele soarelui încep să încălzească pământul din ce în ce mai cu putere.

Pajiştea e numai flori şi iarbă ce prinde colţ fraged.

Ghioceii răsar gingaşi ca nişte clopoţei ce vestesc prin sunetul lor că timpul cald se apropie.

Ei împart mireasma lor puternică odată cu adierea vântului spre sat.

Mugurii copacilor se umflă încet, plesnesc şi scot frunzişoare ori flori prin crengile ostenite de gerul iernii.

Mierla fluieră în zăvoi, rândunelele sunt voioase, iar cocorii vâslesc cu aripile lor mari şi obosite, mările cerului albastru către vechile lor cuiburi.

Toată natura parcă îmbracă straie de sărbătoare. Tractoarele se aud lucrând pământul .

Mocanu Angel clasa a III-a

- 20 -

GHIOCELUL Ai ieşit de sub zăpadă Ca lumea-ntreagă să te vadă.

Eşti prima floare de pe culme Ce-aduce fericirea-n lume.

PRIMĂVARA

Ţi-ai scos căpşorul la iveală Ca să trezeşti lumea din amorţeală.

Pe tine toţi copiii te-ndrăgesc, Şi-n dar , cu dragoste, te dăruiesc

Ziua se măreşte iar soarele cald şi vesel ne vesteşte că primăvara se apropie cu paşi repezi. Iarba a prins colţ fraged şi nou, mugurii copacilor se umflă încet şi scot frunzişoare ori flori prin crengile ostenite de gerul iernii.

Mierla fluieră în zăvoi, iar cucul îşi strigă numele prin păduri.

Prin pajiştea plină de flori zburdă miei cu canafi în urechi.

Prin vii şi livezi, harnici ca nişte albine, au ieşit oamenii la treabă.

Pomii îşi îmbracă haina cea nouă cu flori şi frunze verzi , iar aerul este înmiresmat.

Primăvara este un imn închinat naturii şi de aceea eu o iubesc foarte mult.

ELIZA + CRISTINA BOŢ, clasa a V-a, clasa a VII-a

PRIMĂVARA Este început de aprilie. Soarele e cald şi vesel. Se apropie primăvara cu paşi repezi trezind totul la viaţă.

Pădurile au înfrunzit , iar pomii au dat în floare. Păsările vâslesc cu aripile lor mari şi obosite mările cerului.Toată natura parcă se îmbracă în straie de sărbătoare. Cu mantia plină de lumină, întâia fiică a bătrânului an împarte din pocalul ei tinereţe la întreaga natură Primăvara este ca un imn pe care aş vrea să-l ascult mereu.

Vizitiu Bianca, clasa a III-a

Cucu Albert, clasa a III-a

- 21 -

Primăvara Primăvara este anotimpul care ajută natura să-şi arate frumuseţile , când totul se trezeşte din somnul adânc al iernii.

Totul înverzeşte. Timizi, mugurii copacilor încep să se despice, pentru ca apoi livezile să se împodobească în marama de flori.

Primăvara este gazda primitoare a tuturor animalelor şi a păsărilor călătoare care se întorc din depărtări veselind pădurile cu trilurile lor fermecătoare.

O dată cu venirea primăverii, furnicile nu mai stau şi se pun pe treabă. Dar nici albinele nu sunt mai prejos. Ele zboară neobosite din floare în floare după nectar. Vesel de venirea primăverii , greierul stă pe o frunză şi ne cântă din chitară, cucul îşi strigă numele prin zăvoi. În pădure, copacii se îmbracă în straiul lor verde şi strălucitor schimbându-şi înfăţişarea posomorâtă. Soarele încălzeşte cu razele lui mângâietoare iar ţăranii muncesc la câmp, punând sub brazdă sămânţa care va rodi îmbelşugat la toamnă.

Primăvara a sosit pentru a da viaţă întregii naturi şi a ne înveseli inimile.

Boţ Alexandra, clasa a III-a

-22-

CETATEA LUI BUCUR

D

emult, în locurile descoperite de ciobanul Bucur, oamenii şi-au ridicat un locaş de rugăciune numit Bisericuţa lui Bucur, care se mai află şi astăzi , dar care este înconjurată de străzi şi numeroase clădiri, pentru că cetatea lui Bucur este astăzi cel mai mare oraş , se numeşte Bucureşti şi este şi capitala ţării.

Aici se află Guvernul şi Parlamentul României, sunt cele mai multe şcoli şi spitale. Tot aici se află grădini botanice şi zoologice. În Bucureşti sunt autogări, metrou, aeroporturi. La Cotroceni se află reşedinţa preşedintelui ţării.

Cucu Albert, clasa a III-a

ÎNTÂLNIREA CU BUCUR Mocanu Angel, clasa a III-a

Într-o zi, pe drum, m-am întâlnit cu un bătrân.

Eu i-am dat bineţe cu respect. El m-a întrebat cum mă numesc.

Am răspuns cu politeţe: --Mă numesc Mocanu Angel George.

--Eu mă numesc Bucur.

--Ciobanul Bucur?

--Da, ai auzit de mine?

--Da , foarte multe lucruri. Ţii minte unde ai locuit cândva? Acolo este cel mai mare oraş din ţară.

--Cum se numeşte?

--Se numeşte Bucureşti şi este atât de frumos! Acolo locuieşte preşedintele ţării şi se mai numeşte ,,Micul Paris’’.

--Ce frumos pare să fie oraşul în care am locuit demult!

--Aşa este , moşule.

N-am avut timp să spun ultimele vorbe că bătrânul cioban şi dispăru.

- 23 -

CERCUL DE CREAŢIE PUBLICISTICĂ CONCURS PE TEMA: ,, LACRIMĂ DE CÂINE, LACRIMĂ DE OM’’ Sunt şi printre elevii din mediul rural talente gazetăreşti. Şcoala noastră, considerăm, deşi numără doar câteva zeci de elevi, că poate fi o pepinieră valoroasă pentru facultăţile de jurnalistică.

Am pus la cale un concurs de reportaje pe tema ,,Lacrimă de câine, lacrimă de om’’, servindu-i pe tinerii condeieri doar cu planul simplu de idei.

Au dat curs încercării noastre- temerare ce-i drept,- toţi cei 43 de elevi din clasel V-VIII. Rezultatul? Bunişor. Dătător de speranţe.

Iată care sunt câştigătorii desemnaţi de un juriu format din profesori şi învăţători:  locul I, CRISTINA BOŢ, clasa a VII-a;  locul al II-lea, MARIN ONUŢU şi ROXANA NIŢOI, clasa a VI-a;  locul al III-lea, ELIZA BOŢ, clasa a V-a;  menţiunea II, ALEXANDRU STAN, clasa a VIII-a.

Tuturor, felicitări!

Au mai depus la secretariatul de redacţie creaţii jurnalistice lăudabile şi elevii ALEXANDRU STAN şi ANDREI ONUŢI-clasa a VIII-a, VIOLETA OLARIU şi ANDREEA BOŢ, clasa a VII-a… ,, Ai câştigat, continuă, ai pierdut, continuă !’’

CONSTANTIN ZBÂRLEA

,,LACRIMĂ DE CÂINE, LACRIMĂ DE OM…’’ De ziua mea de naştere, mai ieri, în iarnă, verişorul din Iaşi îmi face cadou, un căţeluş mic, frumos şi drăgălaş.Este un Petbull. Are doar două luni. Bucuria mea este nespus de mare. După ce ne-am cunoscut, SEM, aşa l-am botezat, devine cel mai bun prieten al meu.Vrea să doarmă în pat cu mine. Încearcă să urce, dar e încă mic.

Timpul trece şi căţeluşul creşte. E tot mai obraznic , dar şi puternic.După ce se înalţă cam la jumătate de metru eu sunt tot mai fericită. Mai târziu , dorinţa lui Sem se împlineşte. Acum el poate urca singur în pat.

După câteva luni primăvara şi-a făcut apariţia. Vremea este din ce în ce mai călduroasă.

Câinele aleargă prin toată curtea.

Singura fiinţă care-l înţelege sunt eu. Afară nimeni nu-i stă în cale.Pentru el , găinile sunt cel mai mare duşman. Cum s-ar zice,,lupul e paznic la oi’’. Când le vede, fuga după ele. Le muşcă de gât şi atât. Îl văd. Pedeapsă!

La legătoare! Acolo se simte ca în puşcărie.

Se învârte, se smuceşte, rupe lanţul şi reia războiul .Vecinul meu vede pe viu ostilităţile. Îl prinde şi îl rupe în bătaie Eu îl privesc cu milă. Dar cu ce îl pot ajuta? Nu-i bine să te cerţi cu vecinii. Încet , încet , câinele meu puternic şi curajos devine tot mai slab, fără vlagă şi fără poftă de mâncare. El nu mai urcă singur în pat, nu se mai ţine de mine, nu mai muşcă găinile vecinilor de gât şi nu mai are putere să mai stea pe picioare. Acum Sem este tare slăbit. Încerc să-l însănătoşesc , administrându-i medicamente.Dar degeaba! Nu-şi revine. Pentru el, acum viaţa nu mai are sens .Căzut la pat , Sem plânge întruna. Lăcrimează că moare sau că mă supărase cu isprăvile lui?

Abia mai clipeşte şi , încet, se stinge…

Izbucnesc şi eu în plâns.

Mă gândesc la lunile fericite petrecute împreună. Plâng că am pierdut cel mai bun prieten.

L-am îngropat. În timp ce dormeam am visat ziua aceea minunată când l-am primit cadou.

Era mititel ca un ghemotoc, dar frumos ca soarele de mai.

De atunci, nu mai am linişte: mă gândesc mereu la el, la Sem , cel de care mă ataşasem atât de mult.

ELIZA BOŢ, clasa a V-a - 24 -

,,REX’’ ŞI ,,PĂCATELE’’ LUI NEVINOVATE La marginea unui sat micuţ, într-o căscioară veche şi modestă îşi ducea zilele un om minunat, bunicul lui Ionuţ. Fiind singur în toată gospodăria, nepoţelul se gândi să-i facă un cadou : un căţeluş de toată frumuseţea.

Mare bucurie se aşternu în toată casa din clipa când bătrânul , desfăcând cutia legată cu panglică roşie descoperi pe acest micuţ negru cu ochi sticloşi, cu năsucul umed, urechile puţin ascuţite la vârf şi codiţa ridicată.

Căţeluşul îi sări în braţe, îl linse uşor pe obraz, arătându-i dragostea.

Timpul trecea. Pitbull-ul se făcea tot mai dolofan. Putea urca singur în pat.

Pe zi ce trecea devenea tot mai puternic , dar şi… foarte obraznic.

După o iarnă lungă şi grea se arătă , în sfârşit , soarele binefecător al primăverii. ,, E cald. Afară cu dulăul !’’, hotărî moş Arhire . Cu toate acestea , prietenia dintre cei doi se întări şi mai mult Într-o zi, cum fugea aşa , ca bezmeticul,REX, căci aşa îl chema pe dulău, auzi un cotcodăcit supărător. Îşi dădu seama că stăpânul său mai avea şi alte orătănii .

Privi în faţă, în spate, în dreapta, în stânga. Nu era nimeni. Dădu buzna în coteţul găinilor, se repezi la cele mai grase, le zimţui gîtul…dintr-o clipită. Ieşi din poiată de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Bătrânul observă scena de groază mai pe la prânz, când se duse să adune ouăle. Se ,, zbârli’’ rău. ,,Pedeapsă !

Legătoarea’’.

Lipsa de libertate şi de a-i fi mereu în preajmă bătrânului îl chinuia. Smucinduse, rupse lanţul şi continuă să micşoreze numărul găinilor.

Din aproape 30 de găini mai avea bietul moşneag doar 20. Într-o zi, când REX, căţelandrul, dădu târcoale şi pe la coteţul unui vecin, acesta, aflându-se în curte, văzu pe viu isprava câinelui şi îl snopi în bătaie… Lovituri grele…În coaste , cu bocancii lui mari şi duşmănoşi.

Bunicul lui Ionuţ se prefăcu că nimic nu se întâmplase. Totuşi îl duru tare să-şi vadă câinele schingiuit. Dar ce să facă? Cu vecinii trebuie să trăieşti bine mereu. Încet, încet pe REX îl părăseau puterile. Din câine fioros deveni un animal tot mai plăpând, fără poftă de mâncare, fără chef de fugă , de lătrat.

Moş Arhire îl duse la un medic veterinar.

Acolo i dădu nişte medicamente. Totul în zadar.

Viaţa îl părăsea clipă de clipă. ,,Căzut la pat’’, voinicul uda tot mai des ochii, parcă dorind să-şi spele prin lacrimi toate păcatele lui nevinovate.

Lacrimi fierbinţi, inutile. Încet , încet se stinse, cerând parcă iertare. Închise ochii şi-şi dădu ultima suflare.

Lacrimile şiroiau acum şi pe obrajii bătrânului. Îi făcu un sicriu cu mâna lui, îi săpă o groapă chiar lângă poiată, acolo unde luase viaţa atâtor găini. Plânse mult pe dulăul REX care –i arătase atâta dăruire, atâta prietenie.

Mă întreb şi eu în sinea mea:,,De ce oare plângea amarnic moş Arhire? Se gândea oare că mâine, poimâne şederea lui pe Pământ va fi o amintire duioasă pentru Ionuţ, nepoţelul, pentru…’’

CRISTINA BOŢ, clasa a VII-a

- 25 -

Ucigaşul de găini A venit iarna. Afară este ger, lemnele trosnesc în sobă, zilele trec greu, iar bunicul devine din ce în ce mai posomorât. Pentru a alunga singurătatea, Florin, nepotul, îi duce în dar un ,,Petbull’’ de două luni.

Este un căţeluş de culoare maronie, are ochii plăpânzi, guriţa mică şi nasul cârn. Nu are cum să nu fie plăcut. Bunicul, de cum l-a văzut, l-a şi îndrăgit. Ba chiar i-a pus şi un nume, Azorel. Fiecare zi aduce ceva nou. Prietenia celor doi devine tot mai puternică. Vrea să se culce în pat cu el, dar nu poate , deoarece e prea mic. Totuşi nu este lăsat jos.

Timpul trece, câinele se dezvoltă. Crescând, devine mai puternic , dar şi mai neastâmpărat. La sosirea primăverii, bătrânelul iese în curte la treabă, iar el, Azorică, îşi face de cap. Aleargă ca un viţeluş tare zburdalnic, latră şi apără toată gospodăria.

Dintre orătănii, găinile sunt primele victime .Le înhaţă, le muşcă de gât. Şi atât. Văzând cât de rău este, nea Ghiţă îl pedepseşte cu legătoarea. Lipsa de ceea ce avea nevoie mai mult, de libertate, îl doare enorm. Nu a durat mult până când a scăpat dintr-un coşmar. Bucuros , continuă ,,aventura’’.

Un vecin îi vede năzbâtia şi îl omoară în bătaie. Bunicul amicului meu se preface că nu vede. Nu vrea să aibă duşmani printre vecini.

Doar două zile şi , dintr-un ,,Petbull’’ înfricoşător, Azorel devine firav şi fără chef de viaţă.

I se administrează cele mai bune medicamente. Nici un rezultat. Voinicul de mai ieri simte că viaţa e din ce în ce mai scurtă pentru el. Lacrimile i se scurg din ochii lui fermecători de parcă ar cere iertare.

Bunicul numără fără contenire minutele. Moare. Lacrimile curg şi din ochii , până mai ieri, preafericitului bătrân.Gândeşte că într-o zi şi pe el îl vor părăsi puterile. Are acuşi 80 de ani…

Vecinul trăieşte pe viu întâmplarea şi , de ciudă, îl snopeşte în bătaie pe făptaş. Întorcându-ne acasă, îl găsim pe ,,aventurier’’ şchiop şi foarte supărat. Nu după mult timp, vecinul ne povesteşte tot. Îl certăm pe ,,KING’’. După vreo două zile acesta devine tot mai plăpând, rece, amărât. Îşi pierde şi pofta de mâncare.

A fost maltratat rău. Chemăm doctorul veterinar , dar tratamentul nu are nici un efect. Viaţa parcă începe să-l părăsească.,,Căzut la pat’’ , voinicul îşi udă ochii cerând parcă iertare din partea noastră, pentru obrăzniciile ce le făcuse.Tot mai des, din ochii lui negri ca murele a început să ,,izvorască ’’un adevărat şuvoi de lacrimi cristaline. Plângea oare că moare? Nu , îmi răspund în sine.

Plângea că-şi va părăsi cei mai buni prieteni. Şi mai ştia, în sufletul lui, că de acolo , de sus, o să ne fie ca un înger păzitor.

Se stinge din viaţă. Din ochişorii lui îşi face loc o ultimă lacrimă. Ce pierdere enormă! Plâng, plâng şi eu…

SFÂRŞITUL LUI ,,KING’’ 24 Ianuarie. Zi mare pentru ţară, zi mare pentru mine. E ziua mea de naştere. Verişorul meu îmi dăruieşte un căţeluş de rasă pură, un pui de ,,Pitbull’’. Are, mi se spune, doar două luni. S-a nimerit să fie iarnă. Curat şi străin , l-am instalat să doarmă în casă. E plin de energie şi mă face să cred că-i este destul de bine.

Ai mei se bucură mult pentru prietenul necuvântător. Sunt convins că ,,KING’’’’ ne iubeşte. Eu ţin tot mai mult la el. Prietenia noastră n-are margini. Ei, dar ,,KING’’ …creşte ca voinicul din poveste. E frig dar facem plimbări pe la vecini.

Vine şi mult dorita primăvară, călduroasă şi verde. ,,KING’’’’ părăseşte vechiul adăpost şi se mută în frumoasa cuşcă de afară.

Păsările din curte îi devin duşmani. Începe să le muşte. Furia lui nevinovată face şi câteva victime.

Eu şi ai mei plecăm în vizită la o rudă. În urma noastră prietenul meu îşi face de cap.

Pentru el doar eu exist. Omoară cu sânge rece altă găină de-a vecinului. Celelalte găini au început să facă o zarvă nemaipomenită.

ONUŢU MARIA ROXANA, NIŢOI ROXANA VASILICA clasa a VI-a - 26 -

- 28 -