G m 201404

Page 1

APRILIE 2014

De ce merită să trăieşti? TREI MOTIVE PENTRU A NU RENUNŢA LA VIAŢĂ


ALTE ARTICOLE

ÎN ACEST NUMĂR

pe www.jw.org

SUBIECTUL DE COPERTĂ

ADOLESCENŢI

De ce merită să trăieşti? PAGINILE 6-9

Găsiţi răspunsuri bazate pe Biblie la o mulţime de întrebări pe care şi le pun tinerii, între care: „Ce ar trebui să ştiu despre sexting?” „Ce să fac dacă mă simt singur?” „Ce pot face dacă sunt victima bullyingului?” Urmăriţi şi videoclipul de animaţie Ce este un prieten adevărat?. (Căutaţi la ÎNVĂŢĂTURI BIBLICE > ADOLESCENŢI)

COPII 3 LUMEA ÎN OBIECTIV 4 AJUTOR PENTRU FAMILII De ce să accepţi corectarea 10 INTERVIU ‘Sunt convins că există un Creator’ 12 ŢĂRI ŞI POPOARE O vizită în Cambodgia 14 POTRIVIT BIBLIEI Rasism 16 OPERA UNUI PROIECTANT? Aripa fluturelui

Vol. 95, No. 4 / Monthly / ROMANIAN Tirajul fiecărei ediţii: 44748000 în 99 de limbi ˘ ˘ ˘ ˆ ˘ Aceasta publica ¸tie nu se comercializeaza. Ea este distribuita ın cadrul unei lucrari mondiale ˘ ˘ ˘ ˘ de instruire biblica, sus ¸tinute prin dona ¸tii. Daca nu exista alta indica ¸tie, citatele biblice sunt din Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi. Awake! (ISSN 0005-237X) is published monthly by Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.; L. Weaver, Jr., President; G. F. Simonis, Secretary-Treasurer; 25 Columbia Heights, Brooklyn, NY 11201-2483, and by Watch Tower Bible and Tract Society of Canada, PO Box 4100, Georgetown, ON L7G 4Y4. 5 2014 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania. Printed in Germany. Druck und Verlag: Wachtturm Bibel- und Traktat-Gesellschaft der Zeugen Jehovas, e. V., Selters/Taunus. Verantwortliche Redaktion: Ramon Templeton, Selters/Taunus.

Citiţi povestiri biblice în imagini. Folosiţi paginile cu activităţi pentru a-i ajuta pe copiii voştri să cunoască mai multe despre personajele şi principiile morale ce se găsesc în Biblie. (Căutaţi la ÎNVĂŢĂTURI BIBLICE > COPII)

Doriti¸ mai multe informatii ¸ sau un studiu biblic gratuit la domiciliu? Accesati¸ www.jw.org sau scrieti-ne ¸ la una dintre adresele de mai jos.

ˆ MARTORII LUI IEHOVA: ROMANIA: CP 132, OP 39, RO-024330 ˘ Bucuresti. ¸ MOLDOVA: PO Box 472, MD-2005 Chisin ¸ au. Pentru ˘ o lista cu toate adresele postale, vezi www.jw.org/ro/contact. ¸


LUMEA ÎN OBIECTIV

U.S. Fish & Wildlife Service, Washington, D.C./J. Klavitter

MAPAMOND În urma unui studiu efectuat asupra stării de sănătate a populaţiei globului s-a observat că, în perioada 1990-2010, numărul cazurilor de obezitate a crescut cu 82%. Greutatea corporală în exces cauzează de trei ori mai multe decese decât malnutriţia, deşi alimentaţia insuficientă rămâne o problemă în multe ţări. Realitatea este că, „în urmă cu 20 de ani, trăiam într-o lume în care oamenii nu aveau suficientă hrană, pe când acum trăim într-o lume în care oamenii se îmbolnăvesc din cauza excesului de mâncare şi a alimentelor nesănătoase – chiar şi în ţările în curs de dezvoltare”, a afirmat Majid Ezzati, unul dintre cercetătorii care au condus studiul.

STATELE UNITE În oraşul Los Angeles, California, toate cele aproape 4500 de semafoare, răspândite pe o suprafaţă de 1215 km2, sunt sincronizate. Potrivit ziarului The New York Times, Los Angelesul este „prima metropolă din lume cu toate semafoarele sincronizate”.

INSULELE MIDWAY O femelă de albatros din specia Phoebastria immutabilis, considerată „cea mai bătrână pasăre sălbatică din lume”, are din nou un pui. Care este vârsta păsării? Exemplarul a fost marcat pentru prima dată în 1956, când avea cel puţin cinci ani, ceea ce înseamnă că acum are peste 60 de ani. De-a lungul vieţii, acest albatros a zburat 3-4 milioane de kilometri, echivalentul a 4-6 călătorii până la Lună şi înapoi.

AFRICA DE SUD Potrivit unui studiu, o treime dintre femeile sud-africane folosesc săpunuri şi creme de albire a pielii. Multe ţări însă au interzis aceste produse cosmetice, întrucât pot cauza cancer, insuficienţă renală, depresie, anxietate, erupţii cutanate sau cicatrici.

3


AJUTOR PENTRU FAMILII | TINERI

De ce să accepţi corectarea

DIFICULTATEA „Când cineva te corectează, îţi spune practic că faci ceva greşit. Şi n-am auzit pe nimeni zicând: «Îmi place la nebunie să mi se spună că greşesc!».” (Amy, 17 ani)

Îţi este greu să accepţi când părinţii, profesorii şi alţi adulţi te corectează? Dacă da, acest articol îţi va fi de mare folos. Unele nume din acest articol au fost schimbate.

CE AR TREBUI SĂ ŞTII Toţi avem nevoie să fim corectaţi.

„Toţi ne poticnim de multe ori.” (Iacov 3:2) „Nu-i nicio ruşine să fii corectat când greşeşti.” (Jessica) Dacă eşti corectat nu înseamnă că eşti un ratat. „Iehova îl mustră pe cel pe care-l iubeşte, aşa cum face un tată cu fiul în care îşi găseşte plăcerea.” (Proverbele 3:12) „Când sunt corectată, mă gândesc cât de greu trebuie să le fie celor care mă corectează să facă acest lucru şi câtă iubire vădesc sfaturile lor.” (Tamara) Sfaturile te pot ajuta să devii un om mai bun. „Ascultaţi disciplinarea şi fiţi înţelepţi.” (Proverbele 8:33) „Corectarea este esenţială pentru a progresa. Te ajută să vezi cum eşti privit de ceilalţi şi să înlături trăsăturile negative de care nici nu erai conştient.” (Deanne) Iehova este numele lui Dumnezeu revelat în Biblie.

Cel ce respinge corectarea este asemenea unui pilot care ignoră îndrumările turnului de control. Urmările pot fi dezastruoase

Mai multe informaţii de interes pentru familie pe www.jw.org


CE POŢI FACE Priveşte obiectiv lucrurile. Ai putea să te simţi ofensat când eşti corectat. Încearcă totuşi să-ţi pui sentimentele deoparte. Ca să poţi face asta, detaşează-te pentru o clipă de situaţie şi imaginează-ţi că tu dai acel sfat altcuiva, poate unuia dintre fraţii tăi mai mici. Reuşeşti să vezi ceva bun în sfatul respectiv? Acum pune-te din nou în situaţia ta şi încearcă să priveşti lucrurile în acest mod. (Principiu biblic: Eclesiastul 7:9)

VERSETE-CHEIE „Nu te grăbi să te mânii.” (Eclesiastul 7:9) „Mândria merge înaintea căderii.” (Proverbele 16:18) „Dacă m-ar lovi cel drept [cu mustrări], aceasta ar fi bunătate iubitoare.” (Psalmul 141:5)

„Uneori te-ai putea supăra atât de mult că eşti criticat, încât să uiţi că persoana încearcă în realitate să te ajute să devii un om mai bun, nu să te rănească.” (Theresa)

Corectarea care doare cel mai mult ar putea fi corectarea de care ai cea mai mare nevoie Dă dovadă de umilinţă. Nu permite mândriei să te determine să respingi corectarea. Dar nu permite nici descurajării să te copleşească, doar pentru că mai ai de îmbunătăţit unele aspecte. Umilinţa te va ajuta să eviţi aceste extreme. Nu uita: Corectarea care doare cel mai mult ar putea fi corectarea de care ai cea mai mare nevoie. Dacă o respingi, dintr-un motiv sau altul, pierzi o ocazie preţioasă de a progresa. (Principiu biblic: Proverbele 16:18) „Acceptarea sfaturilor este o etapă importantă a procesului de maturizare. Dacă nu învăţăm să le acceptăm şi să tragem foloase din ele, ne facem rău singuri.” (Lena) Fii recunoscător. Chiar dacă un sfat ţi se pare greu de acceptat, mulţumeşte-i celui ce ţi l-a dat. Fără îndoială, acea persoană îţi doreşte numai binele şi vrea să reuşeşti în viaţă. (Principiu biblic: Psalmul 141:5) „Nu greşeşti niciodată spunând «Mulţumesc», mai ales dacă sfatul a fost necesar. Chiar dacă n-ai avut nevoie de el, fii recunoscător şi mulţumeşte-i celui ce ţi l-a oferit pentru efortul de a te fi abordat.” (Carla)

JUSTIN „E dureros să fii criticat, dar eu încerc să păstrez în minte că persoana care mă corectează îmi vrea binele. Mă străduiesc să o consider ca pe un prieten care vrea să am succes în viaţă.”

CHARLETTE „Ştiu că voi greşi, prin urmare îi apreciez pe oamenii care îmi spun când greşesc. Astfel îmi dau seama unde am de făcut îmbunătăţiri.”

Alte articole de interes pentru tineri se găsesc pe site-ul nostru jw.org. (Căutaţi la ÎNVĂŢĂTURI BIBLICE > ADOLESCENŢI)

Treziţi-vă! aprilie 2014 5


SUBIECTUL DE COPERTĂ

De ce merită să trăieşti? ACĂ aţi cunoaşte-o pe Diana, aţi spune fără să ezitaţi că este o tânără inteligentă, prietenoasă şi sociabilă. Însă dincolo de farmecul ei se ascunde o disperare paralizantă ce-i răpeşte sentimentul propriei valori zile, săptămâni, ba chiar luni întregi. „Nu trece o zi în care să nu-mi doresc să mor. Cred că lumea ar fi un loc mai bun fără mine”, mărturiseşte ea.

D „Potrivit unor studii, la fiecare persoană care s-a sinucis există 200 de persoane care au încercat să se sinucidă şi alte 400 de persoane care s-au gândit la sinucidere.” (THE GAZETTE, MONTREAL, CANADA)

Diana spune că nu s-ar sinucide niciodată. Cu toate acestea, uneori nu mai găseşte niciun motiv să trăiască. „Cel mai mult îmi doresc să mor într-un accident. Am ajuns să văd moartea ca pe un prieten, nu ca pe un duşman”, ne dezvăluie ea. Mulţi oameni au sentimente asemănătoare cu cele ale Dianei, iar unii chiar s-au gândit – ba chiar au încercat – să se sinucidă. Specialiştii susţin însă că majoritatea celor ce încearcă să se sinucidă în realitate nu vor să-şi pună capăt vieţii, ci, pur şi simplu, vor să pună capăt suferinţei. Cu alte cuvinte, consideră că au motive să moară şi nu găsesc niciun motiv ca să trăiască. De ce merită să trăieşti? Te invităm să analizezi trei motive pentru a nu renunţa la viaţă. Numele a fost schimbat.

MIT: Conversaţiile despre sinucidere sau până şi simpla menţionare a cuvântului îi poate împinge pe unii spre sinucidere.

REALITATE: Faptul de a vorbi deschis despre acest subiect poate ajuta o persoană cu gânduri suicidare să se gândească la alte soluţii.


1

Situaţia se poate schimba

Sinuciderea a fost numită „soluţia permanentă la o problemă temporară”. Deşi pare greu de crezut, o situaţie tulburătoare, chiar şi una asupra căreia nu ai niciun control, poate fi temporară. De fapt, s-ar putea schimba în bine când nici nu te aştepţi. (Vezi chenarul „Situaţia lor s-a schimbat”.)

„Suntem apăsaţi în toate felurile, dar nu atât de strâmtoraţi încât să nu ne putem mişca; suntem în încurcătură, dar nu fără nicio ieşire.” (2 CORINTENI 4:8)

Chiar dacă aceasta nu se întâmplă, cel mai bine este să înfrunţi problemele pe rând, cu fiecare zi ce trece. „Nu vă îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine”, a spus Isus, „căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei” (Matei 6:34). Dar ce poţi face dacă într-adevăr situaţia ta nu se poate schimba, de exemplu dacă suferi de o boală cronică? Sau ce poţi face dacă disperarea pe care o simţi este consecinţa unei situaţii ireversibile precum destrămarea căsniciei sau moartea unei persoane dragi? Chiar şi în astfel de cazuri, ceva poţi totuşi schimba: modul în care priveşti lucrurile. Dacă vei învăţa să accepţi ceea ce nu poţi schimba, vei reuşi să vezi problema dintr-o perspectivă mai puţin sumbră (Proverbele 15:15). În plus, îţi va fi mai uşor să cauţi modalităţi de a face faţă situaţiei, în loc să recurgi la măsuri drastice pentru a-i pune capăt. Rezultatul? Vei începe să dobândeşti un anumit control asupra a ceea ce părea imposibil de controlat (Iov 2:10).

NU UITA: Un munte nu poate fi escaladat dintr-un singur pas, ci treptat, pas cu pas. La fel stau lucrurile şi în cazul majorităţii obstacolelor cu care ne confruntăm, chiar dacă ar părea mari cât un munte. CE POŢI FACE AZI: Vorbeşte cu cineva despre ce simţi, poate cu un prieten sau cu un membru al familiei. Persoana cu care vei sta de vorbă te-ar putea ajuta să-ţi priveşti situaţia într-un mod mai echilibrat (Proverbele 11:14).

SITUAŢIA LOR S-A SCHIMBAT Gândeşte-te în cele ce urmează la exemplul a patru oameni fideli menţionaţi în Biblie, care, cuprinşi de disperare, nu au mai găsit niciun motiv ca să trăiască. Rebeca: „Dacă este aşa, la ce bun să mai trăiesc?” (Geneza 25:22).

Ilie: „Ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât strămoşii mei!” (1 Regi 19:4).

Moise: „Te rog, omoară-mă, . . . ca să nu-mi văd nenorocirea!” (Numerele 11:15).

Iov: „De ce n-am murit în pântecele mamei?” (Iov 3:11).

Dacă vei citi relatările biblice despre aceşti oameni, vei vedea că situaţia lor s-a schimbat în bine, într-un mod cu totul neaşteptat. Acelaşi lucru ţi s-ar putea întâmpla şi ţie! (Eclesiastul 11:6) Nu renunţa!

Treziţi-vă! aprilie 2014 7


‘Aruncă-ţi toate îngrijorările asupra lui Dumnezeu, pentru că el se interesează de tine.’ (1 PETRU 5:7)

„Studiile arată că marea majoritate a celor ce s-au sinucis, mai exact peste 90%, au suferit de o tulburare mintală în momentul morţii. Cel mai adesea, boala nu a fost recunoscută, diagnosticată şi tratată în mod adecvat.” (Fundaţia Americană pentru Prevenirea Suicidului)

NU UITA: De regulă, nu poţi ieşi singur din adâncurile depresiei. Dar cu o mână de ajutor, vei reuşi. CE POŢI FACE AZI: Caută un medic bun, specializat în tulburări de dispoziţie precum depresia.

2

Poţi primi ajutor

Când ai sentimentul că nu mai poţi face nimic pentru a-ţi schimba situaţia, moartea ar putea părea o soluţie. Gândeşte-te totuşi la câteva mijloace prin care poţi primi ajutor. Rugăciunea. Rugăciunea nu este un simplu refugiu psihologic şi nici ultima speranţă pentru un suflet cuprins de disperare. Este un mijloc real de comunicare cu Iehova, căruia îi pasă de tine. El doreşte să-i mărturiseşti ce te frământă. Biblia ne îndeamnă: „Aruncă-ţi povara asupra lui Iehova şi el te va susţine” (Psalmul 55:22). Vorbeşte-i lui Dumnezeu chiar azi în rugăciune. Foloseşte-i numele, Iehova, şi spune-i ce ai pe inimă (Psalmul 62:8). El doreşte să ajungi să-l cunoşti şi să-l consideri un prieten (Isaia 55:6; Iacov 2:23). Rugăciunea este un mijloc de comunicare la care poţi apela oricând şi oriunde te-ai afla. Oamenii cărora le pasă de tine. Viaţa ta are importanţă în ochii altora, inclusiv în ochii membrilor familiei şi ai prietenilor, care, probabil, şi-au exprimat deja îngrijorarea în ceea ce te priveşte. Între oamenii cărora le pasă de tine pot fi şi unele persoane pe care nu le-ai cunoscut niciodată. Uneori, în lucrarea de evanghelizare, Martorii lui Iehova întâlnesc oameni deznădăjduiţi, dintre care unii au recunoscut că au avut cu disperare nevoie de ajutor şi că s-au gândit să-şi pună capăt vieţii. Lucrarea din casă în casă le-a oferit Martorilor lui Iehova şansa unică de a le veni în ajutor unor astfel de persoane. Urmând exemplul lăsat de Isus, Martorii lui Iehova îşi iubesc semenii. Lor le pasă de tine (Ioan 13:35). Ajutor de specialitate. Gândurile suicidare sunt adesea un simptom al unei tulburări de dispoziţie, cum ar fi depresia. Nu ai motive să-ţi fie ruşine dacă suferi de depresie sau de altă tulburare emoţională, aşa cum nu ţi-ar fi ruşine nici dacă ai suferi de o boală fizică. De fapt, depresia a fost numită „banala răceală care afectează mintea”. Oricine se poate îmbolnăvi de depresie, dar o poate şi trata. Dacă gândurile de a-ţi lua viaţa sunt puternice şi persistente, trebuie să ştii că există servicii la care poţi apela pentru a primi ajutor, de exemplu o linie telefonică pentru prevenirea suicidului sau secţia de urgenţă a unui spital. Cei ce lucrează în astfel de centre sunt în măsură să te ajute.


3

Există speranţă

Biblia recunoaşte că viaţa omului este ‘plină de nelinişte’ (Iov 14:1). În zilele noastre, viaţa oricărui om este marcată de o tragedie sau alta. Unii însă sunt cuprinşi de o deznădejde fără margini şi nu mai întrevăd nicio rază de speranţă, nicio perspectivă luminoasă de viitor. Te simţi şi tu aşa? Dacă da, trebuie să ştii că Biblia oferă o speranţă sigură, nu doar pentru tine, ci şi pentru întreaga omenire: Biblia ne învaţă că Iehova Dumnezeu a avut un scop minunat cu privire la noi, oamenii (Geneza 1:28). Iehova Dumnezeu promite că va transforma pământul într-un paradis (Isaia 65:21-25). Împlinirea acestei promisiuni este sigură, căci în Revelaţia 21:3, 4 citim: „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut”. Această speranţă nu este iluzorie. Iehova Dumnezeu a stabilit că-şi va duce negreşit la îndeplinire promisiunile, iar el are atât puterea, cât şi dorinţa de a o face. Speranţa pe care ne-o dă Biblia este demnă de încredere şi oferă un răspuns categoric la întrebarea: De ce merită să trăim?

„Cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace.” (PSALMUL 37:11)

NU UITA: Deşi pe plan afectiv te-ai putea simţi asemenea unei bărci aruncate încoace şi încolo pe o mare învolburată, speranţa Bibliei poate fi asemenea unei ancore ce-ţi va da stabilitate. CE POŢI FACE AZI: Te invităm să examinezi speranţa sigură pe care ne-o împărtăşeşte Biblia cu privire la viitor. Martorii lui Iehova vor fi bucuroşi să te ajute. Poţi lua legătura cu Martorii din zona în care locuieşti sau poţi găsi informaţii preţioase pe jw.org. Sugestie: Accesează site-ul jw.org şi caută la PUBLICAŢII > BIBLIOTECĂ ONLINE cuvintele-cheie „depresie” sau „sinucidere” pentru a primi mai mult ajutor.

Treziţi-vă! aprilie 2014 9


INTERVIU | FRÉDÉRIC DUMOULIN

‘Sunt convins că există un Creator’ De mai bine de un deceniu, Frédéric Dumoulin lucrează în domeniul cercetărilor farmaceutice la Universitatea Ghent din Belgia. În trecut a fost ateu. Mai târziu însă, Frédéric s-a convins că Dumnezeu a adus în existenţă viaţa. În prezent este Martor al lui Iehova. Revista Treziţi-vă! i-a pus câteva întrebări referitoare la activitatea sa şi la credinţa sa. A avut religia vreun rol în copilăria dumneavoastră? Da, mama a fost romano-catolică. Totuşi, când am citit despre cruciade şi Inchiziţie, m-am simţit dezgustat şi nu am mai vrut să am nicio legătură cu religia. Am citit multe şi despre religiile necreştine şi am observat că nici acestea nu se lăudau cu fapte mai bune. La 14 ani am ajuns la concluzia că prevalenţa corupţiei în religie dovedeşte că Dumnezeu

nu există. Prin urmare, când la şcoală ne-a fost predată teoria evoluţiei, am conchis că viaţa este produsul unor procese naturale. De ce v-aţi simţit atras de ştiinţă? La şapte ani, am primit un microscop, iar acesta a devenit jucăria mea preferată. Îl foloseam ca să studiez diverse lucruri, între care insecte fascinante, cum ar fi fluturii.

Ce v-a stârnit interesul faţă de originea vieţii? La vârsta de 22 de ani, am cunoscut o Martoră a lui Iehova care era om de ştiinţă. Ea credea că viaţa a fost adusă în existenţă de Dumnezeu, ceea ce mi s-a părut foarte ciudat. Credeam că puteam să-i dovedesc cu uşurinţă cât de ridicolă era credinţa ei. Spre surprinderea mea, a avut răspunsuri logice la întrebările mele, iar asta mi-a stârnit curiozitatea cu privire la oamenii care cred în Dumnezeu. După câteva luni, am întâlnit alt Martor care avea multe cunoştinţe medicale. Când s-a oferit să-mi explice convingerile sale, am acceptat doar ca să aflu de ce cred oamenii în Dumnezeu. Voiam să-l trezesc la realitate.


Am observat că, ori de câte ori face referire la un subiect ştiinţific, Biblia este exactă L-aţi convins că se înşela? Nu, nu am reuşit. Am început să aprofundez teoriile referitoare la originea vieţii. Spre surprinderea mea, am aflat că savanţi iluştri susţin că până şi cea mai simplă celulă vie este atât de complexă, încât e imposibil să-şi fi avut originea pe pământ. Unii dintre ei cred că celula vie a ajuns pe pământ din spaţiu. Oricum, există multe dezacorduri în ce priveşte originea vieţii. Dar există un punct comun? Fapt interesant, mulţi savanţi sunt de acord că, într-un fel sau altul, anumite procese naturale au determinat apariţia vieţii din materie nevie. Am început să mă întreb: Dacă oamenii de ştiinţă nu ştiu exact modul în care a apărut viaţa fără intervenţia unui Creator, cum pot fi ei atât de siguri că viaţa a apărut astfel? Am început să examinez ce spune Biblia despre originea vieţii.

a creat cerurile şi pământul”.1 În plus, am observat că, ori de câte ori face referire la un subiect ştiinţific, Biblia este exactă. V-a fost greu să ajungeţi să credeţi în Dumnezeu având în vedere instruirea dumneavoastră ştiinţifică? Nu. Când am început să cred în Dumnezeu, eram deja de trei ani student la o universitate. Chiar şi în prezent, cu cât studiez mai mult structura organismelor vii, cu atât mă conving mai mult de existenţa unui Creator. Puteţi să ne daţi un exemplu? Da. Am studiat efectele medicamentelor şi ale toxinelor asupra fiinţelor vii. Un lucru care mă impresionează enorm este modul în care creierul uman este protejat de substanţe periculoase şi de bacterii. Există o barieră care separă sângele de creier, aşa-numita barieră hematoencefalică.

La ce concluzie aţi ajuns cu privire la Biblie?

Ce este remarcabil cu privire la aceasta?

Cu cât mă familiarizam mai bine cu Biblia, cu atât mă convingeam mai mult că ceea ce spune ea este adevărat. De pildă, doar recent oamenii de ştiinţă au găsit dovezi că universul a avut un început. Cu toate acestea, primul verset al Bibliei, scris cu circa 3500 de ani în urmă, afirmă: „La început Dumnezeu

Pe parcursul a 100 de ani, cercetătorii au observat că substanţele introduse în fluxul sanguin pot ajunge peste tot în corp, dar nu şi în creier şi în măduva spinării. Acest lucru mi se pare de-a dreptul uluitor având în vedere că o imensă reţea de vase capilare transportă sângele la fiecare celulă a creierului. Sân-

gele curăţă, alimentează şi oxigenează toate celulele cerebrale. Atunci cum rămâne sângele separat de creier? Ani la rând, aceasta a fost un mister. Cum funcţionează bariera hematoencefalică? Vasele de sânge microscopice nu sunt asemenea unor tuburi de plastic care separă ceea ce este în interior de ceea ce este în exterior. Pereţii vaselor sanguine sunt alcătuiţi din celule. Aceste celule permit substanţelor şi microbilor să treacă prin ele şi printre ele. Totuşi, celulele ce alcătuiesc vasele de sânge din creier sunt diferite: ele prezintă joncţiuni foarte strânse. Aceste celule şi joncţiunile dintre ele sunt impresionante. O multitudine de mecanisme complexe permit trecerea cu regularitate din fluxul sanguin în creier a unor substanţe precum oxigenul, dioxidul de carbon şi glucoza, dar nu permit trecerea altor compuşi, a unor proteine şi a unor celule. Prin urmare, bariera hematoencefalică funcţionează la nivel molecular ca barieră fizică, chimică şi electrică. Pentru mine, toate aceste mecanisme nu puteau fi rezultatul evoluţiei.

1. Geneza 1:1.

Treziţi-vă! aprilie 2014 11


ŢĂRI ŞI POPOARE | CAMBODGIA

O vizită în Cambodgia

CAMBODGIA

PHNOM PENH

© David Davis Photoproductions/Alamy

ATE PLUTITOARE, pieţe forfotind de lume, străzi aglomerate pe care vezi la tot pasul motociclete ce transportă aproape orice: de la pui vii la frigidere. Astfel de privelişti sunt nelipsite din peisajul cambodgian. Localnicii sunt oameni calzi, prietenoşi şi uniţi. Într-un cadru informal, se adresează unii altora folosind apelative de genul „frate”, „soră”, „mătuşă”, „unchiule”, „bunico” sau „bunicule”, chiar dacă e pentru prima oară când stau de vorbă cu cineva. Orezul este un aliment de bază în bucătăria cambodgiană. La o masă obişnuită se servesc trei sau patru feluri de mâncare, unul dintre acestea fiind adesea supa. Cambodgienii apreciază mult peştele. Nu este ceva neobişnuit ca mâncărurile dulci, acre şi sărate să fie servite împreună.

S


Pitaya (fructul-dragonului) este un bine-cunoscut fruct local

Unii cambodgieni locuiesc în case plutitoare, iar alţii în locuinţe lacustre sau în case construite pe platforme plutitoare. Există chiar şcoli, policlinici, pieţe şi benzinării plutitoare Peste 1500 de cambodgieni studiază Biblia cu Martorii lui Iehova şi găsesc răspunsuri la întrebări precum „Unde sunt morţii?” şi „Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ?”

Cu circa două milenii în urmă, negustorii şi pelerinii indieni aflaţi în drum spre China au început să se oprească pe coasta cambodgiană şi să facă schimburi cu localnicii: dădeau mătăsuri şi metale pe mirodenii, lemn aromatic, fildeş şi aur. Cu trecerea vremii, cultura cambodgiană a fost influenţată de cea indiană şi chineză, hinduismul şi budismul câştigând noi şi noi adepţi. În prezent, peste 90% dintre locuitorii ţării sunt budişti. Martorii lui Iehova le împărtăşesc cambodgienilor mesajul încurajator al Bibliei, folosindu-se, printre altele, de cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?. Aceasta este disponibilă în circa 250 de limbi, inclusiv în khmeră. Cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova, este disponibilă în limba khmeră

DATE GENERALE Populaţie: aproximativ 14000000 Capitala: Phnom Penh Climă: caldă sau chiar extrem de caldă, cu un anotimp ploios şi unul uscat Produse exportate: îmbrăcăminte, cherestea, cauciuc, orez

b Ub a j Y o jY˘i ™ ˘ H

Treziţi-vă! aprilie 2014 13


POTRIVIT BIBLIEI | RASISM

RASISM Cum au apărut rasele umane? CE SPUN SPECIALIŞTII Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), „toate fiinţele umane aparţin unei singure specii şi descind dintr-un strămoş comun” (Declaraţia privind rasele şi prejudecăţile rasiale, 1978).

„Adam i-a pus soţiei lui numele Eva, pentru că ea avea să fie mama tuturor celor vii.” (Geneza 3:20)

CE SPUNE BIBLIA Dumnezeu a creat doi oameni, pe Adam şi pe Eva, şi le-a spus: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă . . . umpleţi pământul [şi] supuneţi-l” (Geneza 1:28). Astfel, Adam şi Eva au devenit părinţii întregii omeniri. Mai târziu, când un potop a şters din existenţă cea mai mare parte a populaţiei pământului, patru cupluri au supravieţuit. Este vorba de Noe şi soţia lui şi de cei trei fii ai lor şi soţiile lor. Biblia ne dezvăluie că toţi descindem din fiii lui Noe (Geneza 9:18, 19).

Mai multe răspunsuri la întrebări biblice pe www.jw.org


Este vreo rasă superioară alteia? CE AU SPUS UNII Pe parcursul secolului al XX-lea, ideologiile rasiste au fost îmbrăţişate de mai multe grupări. Naziştii, de pildă, considerau că ideologia superiorităţii rasiale putea fi susţinută prin dovezi biologice. În schimb, documentul UNESCO citat la început apăra „unitatea organică a omenirii şi, prin urmare, egalitatea primordială a tuturor oamenilor şi popoarelor”. CE SPUNE BIBLIA În Faptele 10:34, 35 citim: „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este primit de el”. Din acest motiv, nimeni nu are dreptul să considere o rasă superioară alteia. Isus a stabilit norma pentru creştini când le-a spus discipolilor: „Toţi sunteţi fraţi” (Matei 23:8). El s-a rugat ca discipolii lui să fie uniţi şi să fie „făcuţi perfecţi în unitate”, nu divizaţi sau segregaţi (Ioan 17:20-23; 1 Corinteni 1:10).

„[Dumnezeu] a făcut dintr-un singur om toate naţiunile oamenilor, ca să locuiască pe toată faţa pământului.” (Faptele 17:26)

Va dispărea vreodată rasismul? CE CRED UNII Tensiunile rasiale continue îi determină pe mulţi oameni din diferite ţări să se întrebe dacă societatea a înregistrat vreun progres în combaterea rasismului. Unii au tras concluzia că nu vor vedea niciodată egalitate rasială. CE SPUNE BIBLIA Dumnezeu nu va tolera la nesfârşit ura rasială. Dimpotrivă, sub domnia Regatului său, bărbaţi şi femei „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile” îi vor sluji în unitate, arătându-le semenilor o iubire sinceră (Revelaţia 7:9). Regatul lui Dumnezeu nu este o noţiune abstractă, o stare a inimii. Este un guvern care va avea o influenţă covârşitoare asupra pământului, locul pe care Dumnezeu a dorit ca toate popoarele să trăiască fără graniţe rasiale.

„În zilele din urmă, muntele casei lui Iehova va fi întărit . . . şi spre el se vor revărsa toate naţiunile.” (Isaia 2:2)

Pentru informaţii suplimentare, vezi capitolul 3 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicate de Martorii lui Iehova. Cartea este disponibilă şi pe jw.org.

Treziţi-vă! aprilie 2014 15


OPERA UNUI PROIECTANT?

RIPILE fluturelui sunt atât de delicate, încât până şi particulele de praf sau de apă din atmosferă i-ar putea îngreuna insectei zborul. Cu toate acestea, aripile ei sunt mereu curate şi uscate. În ce constă secretul fluturelui? Gândiţi-vă: Cercetătorii de la Ohio State University, care studiază uriaşii fluturi albaştri Morpho didius, au descoperit că, deşi aripile insectelor par netede cu ochiul liber, suprafaţa lor este acoperită cu solzi minusculi ce se suprapun asemenea ţiglelor de pe acoperiş. Solzii prezintă şanţuri paralele care fac ca impurităţile sau picăturile de apă să se rostogolească cu uşurinţă de pe suprafaţa aripii. Proiectanţii caută modalităţi de a copia textura aripii fluturelui intenţionând să realizeze învelişuri hi-tech pentru echipamente industriale şi medicale, rezistente la praf şi apă. Pe lista modelelor prezente în lumea vie pe care ştiinţa încearcă să le copieze se află, aşadar, şi aripa fluturelui. „Natura ne dezvăluie de secole minunile-i inginereşti, de la microcosmos la macrocosmos, şi nu a încetat să fie o sursă de inspiraţie pentru om”, afirmă cercetătorul Bharat Bhushan. Ce credeţi? A apărut aripa fluturelui prin evoluţie? Sau este opera unui Proiectant?

A

Puteţi descărca gratuit această revistă, precum şi ediţii anterioare

Biblia disponibilă online în aproximativ 50 de limbi

Accesaţi www.jw.org sau scanaţi acest cod

Fluturele: © Robyn Mackenzie, used under license from Shutterstock.com; solzii: Courtesy of Carolina Biological Supply Company

Aripa fluturelui este acoperită cu solzi minusculi ce se suprapun

g14 04-M 140102

Aripa fluturelui


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.